Analiza Comparativa a Fundatiilor din Romania

Analiza comparativă a fundațiilor din România

Listă abrevieri

AID-ONG-Agenția pentru Informarea și Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale

ADR-Agenția pentru Dezvoltare Regională

FDSC-Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

FOND-Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România

ONG- Organizații nonguvernamentale

ONGD-Organizații nonguvernamentale de dezvoltare

Introducere

Sectorul asociativ a cunoscut perioade de prosperitate, când numărul organizațiilor nonguvernamentale a crescut alarmant, dar și perioade de stagnare sau declin. De-a lungul timpului, de asemenea, au existat perioade în care sectorul nonprofit a fost sprijinit de autoritățile administrației publice și s-au elaborat proiecte de politici publice menite să ofere suport acestuia în ideea că reprezintă un partener care să vină cu expertiză și experiență în identificarea și soluționarea problemelor cetățenilor. Nu au lipsit momentele tensionate în relația sector asociativ-sector public, sau momente de indiferență din partea autorităților publice față de organizațiile neguvernamentale.

Acestea reprezintă un actor important în identificarea unor soluții la problemele comunității. Ele acționează în beneficiul cetățenilor conform scopului propus. În această direcție, este indicat ca gradul de responsabilitate și transparență a organizațiilor nonprofit să fie unul ridicat, prin furnizarea unor informații reale, respectarea principiului integrității, utilizarea resurselor financiare dobândite de la sponsori, donatori sau administrație publică într-un mod responsabil și să nu existe afiliere politică. Toate acestea conferă mai multă credibilitate sectorului asociativ.

Motivele pentru care se înființează organizații nonguvernamentale sunt multiple: cel mai important și relevant pentru mine este acela de a veni în sprijinul comunităților, contribuind la dezvoltarea economică, socială, culturală atât a comunității în cadrul cărora își desfășoară activitatea, cât și a societății per ansamblu.

Activitatea organizațiilor nonprofit este în strânsă legătură cu activitatea autorităților publice locale și centrale, astfel furnizează servicii, realizează acțiuni și activități în beneficiul cetățenilor. Relația dintre administrația publică și organizațiile nonguvernamentale este reglementată prin intermediul legislației, mai exact a Ordonanței 26/2000 și a Legii nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații care le impune autorităților publice să le ofere informații de interes general și terenuri sau spații pentru înființarea sediilor, în limita posibilităților și se încurajează parteneriatul public-nonprofit, având în vedere că ambele acționează în aceeași direcție, spre satisfacerea nevoilor cetățenilor, întrajutorarea grupurilor defavorizate, furnizarea de servicii către populație.

Organizațiile neguvernamentale sunt încurajate și de Uniunea Europeană, prin fondurile europene acordate pe bază de scriere de proiecte, prin organizații neguvernamentale de dezvoltare, care vin în sprijinul ONG-urilor din țări ale Uniunii sau din țări candidate, promovând parteneriatul, respectarea drepturilor omului, cooperarea și ajutorul umanitar. Încurajarea vine și din partea unor donatori sau sponsori naționali sau internaționali, din partea mediului privat și al corporațiilor, care pe lângă faptul că obțin avantaje fiscale, de exemplu prin sprijinirea proiectelor, programelor sectorului asociativ, își motivează proprii angajați implicându-i în proiecte umanitare sau chiar constituindu-și propriile organizații prin care derulează astfel de proiecte.

Când vorbim de ONG-uri putem discuta despre diversitate. De la ONG-uri care activează în domeniul social, la ONG-uri care activează în domeniul religios, sau care promovează drepturile omului. În această diversitate există și fundații care au ca scop strângerea de fonduri pe care mai apoi le distribuie altor fundații sau asociații de obicei pe bază de scriere de proiecte.

Am ales, ca obiect de studiu fundațiile și nu asociațiile din mai multe considerente:

Verificând literatura de specialitate am constatat că nu există un studiu realizat în cadrul fundațiilor din România, cele existente se concentrează pe întregul sector și nu sunt foarte recente, ultimul datând din anul 2010, iar fundațiile și asociațiile nu sunt tratate separat, informațile prezentate dezbat întregul sector și nu fiecare tip de organizație nonguvernamentală în parte, cu mici excepții.

Domeniul organizațiilor neguvernamentale reprezintă un domeniu de interes pentru mine, referindu-mă în principal la fundații, în cadrul cărora am efectuat mai multe stagii de practică și m-am implicat în proiecte, am participat la cursuri, workshop-uri, schimburi de experiență.

De asemenea consider că impactul activităților fundațiilor este mai pronunțat, lucru care poate fi datorat și patrimoniului necesar înființării care este mai consistent decât în cazul asociațiilor, astfel încă de la început pornesc în derularea activităților având o bază financiară importantă. În special în derularea proiectelor de dezvoltare, cooperarea pentru dezvoltare fiind susținută și de Uniunea Europeană și organizațiile nonguvernamentale de dezvoltare de la nivelul Uniunii, în România și prin intermediul Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare care se implică în programe de cooperare pentru dezvoltare, consider că ONG-urile de tip fundații sunt capabile să inițieze proiecte de dezvoltare mai consistente având în vedere patrimoniul deținut. Desigur, și în cazul asociațiilor se poate depune o sumă mai mare ca patrimoniu inițial decât ceea ce este specificat în lege.

Analiza comparativă a fundațiilor din România a constat în dezvoltarea unei baze de date, pornind de la informațiile disponibile pe site-ul Ministerului Justiției în Registrul Național ONG (analiza documentelor oficiale). În baza de date am introdus anul înregistrării în Registrul Național ONG, regiunea și județul din care provin fundațiile și domeniile de activitate ale acestora. Mi-am propus ca prin această analiză să stabilesc:

care este distribuția fundațiilor pe regiuni de dezvoltare și care sunt regiunile în care s-au înființat cele mai multe fundații, dar și cele mai puține;

care este distribuția fundațiilor pe județe și care sunt județele în care s-au înființat cele mai multe fundații, dar și cele mai puține;

să realizez o evoluție în timp a fundațiilor în funcție de anul înregistrării în Registrul Național ONG;

să determin distribuția fundațiilor pe domenii de activitate (pornind de la cele 12 domenii de activitate ale ONG-urilor enunțate de Salmon și Anheier în lucrarea „The International Classification of Nonprofit Organization” și anume cultură și recreere; educație și cercetare; sănătate; servicii sociale; mediu înconjurător; dezvoltare; promovarea drepturilor omului, legi, advocacy; acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului; internațional; religios; uniuni, asociații profesionale, reprezentare de interese; altele.

Mi-am propus să testez următoarele ipoteze:

Numărul fundațiilor depinde de nivelul de dezvoltare (produsul intern brut) și de populația regiunilor.

Fundațiile din România au cunoscut o creștere a numărului înregistrării în Registrul Național ONG în perioada guvernării partidelor cu poziție politică de centru-dreapta.

Preponderent fundațiile înființate nu au un domeniu de activitate clar definit.

După prezentarea datelor statistice, obiectivul meu a fost să analizez o serie de factori precum produsul intern brut al regiunilor din România, ciclurile politice, evenimente de politică publică, legislația din domeniu și populația în încercarea de a oferi o explicație fenomenelor pe care le-am surprins și pentru a vedea care este influența acestora asupra numărului fundațiilor, distribuției pe regiuni de dezvoltare. În urma datelor obținute prin intermediul bazei de date, am realizat o evoluție a numărului fundațiilor, am efectuat clasamente ale fundațiilor în funcție de numărul lor pe regiuni, clasamente ale domenilor pe fiecare regiune, analize comparative între regiuni și județe în funcție de număr și domeniu.

Capitolul I. Noțiuni introductive

Definiție. Specificul organizațiilor nonguvernamentale

Organizațiile au fost clasificate pornind de la separarea celor private de cele publice care sunt instituite de stat. Prin urmare, s-au creat cele două sectoare, privat și public, care deseori se suprapun, dar își păstrează elementele specifice ( Jura, 2003).

Sectorul privat nu furniza servicii care nu reprezentau o sursă de venituri și nici instituțiile statului nu le furnizau pe cele care nu dirijau către o creștere a veniturilor bugetare. Astfel s-a născut cel de-al treilea sector, cel nonprofit, pentru a oferi servicii care erau inexistente până atunci ( Balogh, 2011-2012).

Serviciile sociale provin dintr-o combinație de acțiune guvernamentală și neguvernamentală, „fiecare dezvoltată în ritm propriu și cu influențe specifice” (Jura, 2003, p. 10).

La început serviciile și problemele de tip social erau încredințate spre soluționare Bisericii, iar mai apoi guvernul a fost obligat să-și asume responsabilități față de cei cu dizabilități sau posibilități financiare reduse, în contextul în care acțiunile filantropice au dat dovadă de incapacitate față de complexitatea problemelor sociale (Jura, 2003).

Organizațiile neguvernamentale, care se regăsesc sub diferite denumiri precum organizații nonprofit, fără scop lucrativ, organizațiile celui de-al treilea sector sau sectorului asociativ prezintă, potrivit lui Lester Salamon și Helmut Anheier următoarele caracteristici:

au o structură instituțională, adică au scopuri explicite, o structură organizațională internă și granițe organizaționale semnificative, iar membrii au câteva caracteristici care îi diferențiază de cei care nu sunt membri.

sunt de natură privată și separate de stat-nu fac parte din instituțiile statului. Acest lucru nu înseamnă că instituțiile statului nu le pot oferi sprijin în realizarea activităților.

se autoguvernează-își controlează propriile activități, au un grad mare de autonomie și proceduri interne de guvernare.

non-distribuția profitului-organizațiile neguvernamentale pot obține profit prin desfășurarea de activități economice, dar acesta trebuie să fie utilizat pentru scopul organizației. Nu poate fi distribuit între membri, fondatori, „acționari”.

sunt înființate voluntar, prin exprimarea voinței proprii, fără constrângeri, se bazează pe voluntari pentru derularea activităților. Conceptul de „voluntariat” implică și dedicarea de timp și bani (donații), fiind considerate contribuții din proprie inițiativă (t.r.) (Salamon și Anheier, 1996).

Pe lânga aceste 5 criterii obligatorii se mai recomandă încă două și anume:

nemisionarismul-scopul organizațiilor neguvernamentale să nu fie acela de a promova

o anumită religie, precum bisericile. Organizațiile pot avea ca scop educația religioasă.

să fie nepartizane politic-pot desfășura acțiuni și activități cu scopul de a influența politicile publice, dar nu se implică direct în viața politică sau la exercitarea puterii politice (Bădila, Lisetchi, Olteanu, Ticiu, 2002).

Așadar, organizațiile neguvernamentale pot fi definite ca „structuri intermediare situate între sectorul public și cel privat, menite să echilibreze și să direcționeze într-un anumit sens activitatea acestora prin interacțiunile pe orizontală dintre structurile întregului sector asociativ și pe verticală cu instituțiile celor două sectoare, implicarea în soluționarea problemelor societății fiind complementară din cauza mediului instabil și complex” (Balogh, 2011-2012, p. 6).

În încercarea de a oferi o definiție sectorului nonprofit, unul dintre elementele care provoacă dificultăți se referă la suprapunerea conceptului cu ceea ce era desemnat sub forma organizațiilor filantropice, voluntare sau caritabile în mod tradițional. Caracteristici de tipul filantropiei, de exemplu, nu mai pot fi considerate specifice, proprii celui de-al treilea sector în contextul actual, deoarece multe organizații care în trecut erau considerate voluntare ( de exemplu Crucea Roșie) utilizează forță de muncă specializată pe care o remunerează. Există un consens asupra definiției sectorului care se referă la faptul că organizațiile nu urmăresc profitul și că nu sunt organizate ca o instituție guvernamentală. Astfel, termenul de „nonprofit” nu înseamnă lipsa acestuia, ci se referă la nedistribuirea lui între membri, potrivit reglementărilor legale. Totuși, profitul obținut poate fi utilizat pentru a atinge scopul și obiectivele organizației, pentru a finanța alte acțiuni, servicii (Vlăsceanu, 1996 apud Jura, 2003).

Probabil cel mai important criteriu de definire și diferențiere al organizațiilor neguvernamentale este obiectivul sau misiunea. Scopul principal al organizațiilor nonprofit este acela de a furniza servicii sau de a apăra cauze, în timp ce sectorul public asigură și menține ordinea socială și bunăstarea cetățenilor, iar sectorul privat urmărește profitul din prestarea de servicii (Vlăsceanu, 1996 apud Jura, 2003).

Potrivit Mihaelei Vlăsceanu (1996), organizațiile nonprofit mai pot fi definite ca „entități nonguvernamentale, constituite din punct de vedere structural-legal într-o formă caritabilă sau nu pentru profit, al căror scop principal este acela de furnizare a unor servicii publice sau de apărare a unei cauze. Ele sunt deci organizații private desemnate a servi organizații publice sau cvasi-publice”( p. 9).

Îmbinând teoria cu practica, am ajuns la concluzia (personală) că, deși sectorul asociativ devine din ce mai important în viața comunității, nu mulți sunt cei care cunosc și în special înțeleg structura acestuia, unul dintre impedimente fiind sintagmele de tipul „nonprofit”, „fără scop lucrativ”, care necesită lămuriri suplimentare pentru a clarifica această confuzie pe care o provoacă, soluția sau recomandarea fiind ca sintagmele să nu fie percepute într-o manieră absolută, totală, deplină.

1.2 Tipologia organizațiilor neguvernamentale

De regulă, clasificarea ONG-urilor se realizează pe categorii, în funcție de tipul de activitate desfășurat. Din acest punct de vedere, există trei mari tipuri de organizații și anume:

Cele filantropice sau orientate spre „beneficiul public” (organizații de învățământ și cercetare, religioase, de ocrotire a sănătății, de artă și cultură, servicii sociale).

Bazate pe principiul “beneficiului reciproc” al membrilor săi (cluburi sociale, organizații profesionale, ligi, societăți comerciale).

Centrate pe acțiuni politice cu scopul de a convinge guvernul să ofere servicii. (Vlăsceanu 1996, apud Jura 2003, pp. 18-19).

În funcție de tipul de activitatea desfășurată, organizațiile neguvernamentale se mai împart în furnizoare de servicii, de reprezentare, sociale-de ajutor social și donatoare (care oferă granturi). În funcție de statutul juridic avut, organizațiile neguvernamentale pot fi tipice și anume asociațiile, fundațiile și federațiile, conform cadrului legislativ existent în România (Ordonanța 26/2000, Ordonața 37/2003, Legea 246/2005) și atipice, cooperativele, casele de ajutor reciproc, organizațiile patronale, sindicatele, Societatea Națională de Crucea Roșie, cluburile sportive, fundațiile de tineret, Camera de Comerț și Industrie a României, partidele politice, organizațiile și cultele religioase). Organizațiile tipice îndeplinesc cumulativ cele cinci criterii care caracterizează sectorul neguvernamental, enunțate de Salamon și Anheier în lucrarea „The International Classification of Nonprofit Organizations-Revision 1” din 1996 și funcționează conform reglementărilor în domeniul neguvernamental (Ordonanța 26/2000, Ordonanța 37/2003 și Legea 246/2005). Cele atipice nu îndeplinesc cumulativ cele cinci criterii, ci doar unele dintre ele și fiecare dintre aceste organizații se constituie și funcționează după un cadru legal diferit de cel al organizațiilor neguvernamentale tipice (Balogh, 2011-2012).

1.3 Funcții ale organizațiilor neguvernamentale

„La începuturile lor, aceste asocieri cetățenești aveau mai ales un rol politic, acela de a apăra și de a constitui instituțiile de bază ale statului de drept și ale economiei de piață. După cel de-al II-lea război mondial, guvernele naționale, mai ales cele din Vestul Europei au recunoscut importanța sectorului nonprofit în asigurarea stabilității democratice. Ca urmare, s-a trecut la elaborarea unui cadru judiciar unitar pentru a se reduce influența statului asupra acestui sector și pentru a aduce un plus de transparență în activitatea organizațiilor nonprofit” (Balogh, 2011-2012, p. 4).

Pornind de la delimitarea societății în sectorul privat, public și nonprofit, s-a constat că cel de-al III-lea sector are două funcții importante, prima fiind de prevenire și de corecție a problemelor sau lipsurilor care pot apărea în funcționarea celorlalte două sectoare. Cea de-a doua funcție este cea de dezvoltare a societății prin apărarea valorilor civile, crearea unui cadru pentru activități comune și colaborare. Organizațiile nonprofit luptă pentru promovarea conceptului de voluntariat și întrajutorare, colaborare și cooperare între oameni. Ele sprijină totodată liberul acces la informații de interes general și iau măsuri pentru ca drepturile omului să fie respectate. Astfel ele își pot asuma funcția de intermediere a relației dintre cetățeni și autorități, de a furniza servicii și bunuri către comunitate, de a reprezenta interesele unor categorii sociale, grupuri ale societății, de a facilita participarea activă a cetățenilor la viața comunității (Balogh, 2011-2012).

Cristian Jura precizează în lucrarea sa, „Rolul organizațiilor nonguvernamentale pe plan internațional” o serie de funcții ale acestora:

„oferă societății o mare varietate de inovații sociale, testate parțial;

oferă un forum pentru contrabalansarea definițiilor existente despre realitate și moralitate-ideologii, perspective și considerații despre lume-având de cele mai multe ori rolul de chestionare a supozițiilor dominante cu privire la ce există, ce este bun și ce ar trebui făcut în societate;

asigură elementul recreativ sau relaxant al oamenilor și al societății ca întreg;

are un impact major asupra nivelului integrării sociale din societate;

oferă sprijin, în special sistemului economic al societății și în special într-o societate industrială modernă;

constituie o importantă resursă latentă pentru toate tipurile de realizare a scopurilor ce au în vedere interesele societății, ca întreg;” (Jura, 2003, pp. 20-21)

Dacă suntem de acord cu ideea că una dintre cele mai importante funcții ale ale sectorului este aceea de susținere a ideilor noi, inovatoare, putem susține că de fapt rolul acestuia este de inițiere, experimentare, inovare, iar instituțiile publice pot prelua și utiliza numite idei (Jura, 2003).

În ceea ce privește funcțiile organizațiilor neguvernamentale, susțin cele enunțate de Jura. Membrii ONG-urilor vin cu idei noi, cu experiență și expertiză, se bazează pe colaborare, încheie parteneriate la nivel național și internațional, acest lucru fiind important pentru îmbunătățirea performanței, aptitudinilor și abilităților celor care desfășoară activități în domeniu și se concentrează pe problemele reale cu care se confruntă societatea, comunitățile.

1.4 Domeniile de activitate ale ONG-urilor

„Întregul sector neguvernamental evoluează într-un context complex și plin de provocări al unei țări în tranziție, cu slabe tradiții la nivelul culturii individuale în ceea ce privește încrederea în sine, capacitatea de autodeterminare si responsabilitate la nivelul comunității. Alături de apatie, suspiciune si individualism, dificultățile economice și sociale întâmpinate de România se regăsesc în toate aspectele vieții cotidiene și se reflectă cu precădere în reforma economică lentă, poluarea mediului, un slab sistem de securitate socială și de sănătate, în coruptie și în criminalitate, într-un sistem de educație neperformant și în săracie generalizată” (Bădila, Lisetchi, Olteanu, Ticiu, 2002, p. 35).

Mediul influențează organizațiile neguvernamentale la nivelul domeniului de activitate, organizațiile care abordează probleme ale societății cu un înalt impact emoțional, vor beneficia de mai mult sprijin moral, dar și financiar din partea cetățenilor și vor fi mai ușor de reperat decât organizațiile care se preocupă de probleme cu un nivel de tehnicitate mai ridicat. Organizațiile care au ca scop furnizarea de servicii sociale, pentru că se preocupă efectiv de nevoile unor categorii de persoane (vârstnici, copii), beneficiază de mediatizare, recunoaștere și vizibilitate. Chiar dacă tipul de activitate a mai multor ONG-uri este similar, acelea a căror acțiuni au beneficii directe asupra grupului țintă se bucură de o mai mare vizibilitate decât cele care desfășoară în același domeniu, activități care nu implică un contact direct cu acesta. Totodată locația geografică a unei organizații nonprofit exercită o influență substanțială spre accesul la resurse de orice tip, datorită diferențelor care există între comunități, în mediul rural față de cel urban (Bădila, Lisetchi, Olteanu, Ticiu, 2002).

Cel de-al treilea sector include organizații voluntare, informale, caritabile, asociative extreme de variate: de la cluburi (culturale, recreaționale, sportive), societăți (culturale, literare, istorice, artistice), școli, universități, muzee, televiziuni, spitale și centre de asistență sanitară, asociații filantropice, profesionale, politice, etnice, până la centre de dezvoltare comunitară (economică, socială). Organizațiile neguvernamentale sunt văzute ori ca fiind parte a economiei sociale, ori ca “piloni ai (re)construcției societății civile”, însă cel mai important, sunt văzute ca și organizații care răspund nevoilor de asociere între cetățeni. (Vlăsceanu, 1996, p. 4).

În lucrarea “The International Classification of Nonprofit Organisation-Revision 1” Salamon și Anheier grupează activitățile sectorului neguvernamental pe 11 domenii și instituie un al 12-lea domeniu numit “altele” pentru activitățile care nu sunt cuprinse în celelalte 11. Acestea din urmă se impart în 24 de de subgrupe, fiecare subgrupă fiind împărțită la rândul ei într-un anumit număr de activități. Totuși autorii nu au intenționat să dezvolte niciun fel de standardizare la nivelul activităților, tocmai datorită diversității acestora în cadrul ONG-urilor:

Tabel 1: cele 12 domenii de activitate ale ONG-urilor, enunțate de Salamon și Anheier

*advocacy–„poate fi definit ca activitatea de a apăra/sprijini un principiu sau un punct de vedere (individual/general/al unei organizații) în fața unei instituții guvernamentale sau a legiuitorului.” (Balogh, 2011-2012, p. 50)

S-a demonstrat utilitatea acestei clasificări în cazul cercetărilor comparative sau transnaționale. Un astfel de sistem face realizabile comparațiile între organizațiile neguvernamentale, sau, cel puțin ajută la facilitarea acestora. (t.r.) (Salamon, Anheier, 1996)

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a realizat un studiu în 2010 numit „România 2010. Sectorul neguvernamental– profil, tendințe, provocări.”

La data de 20.01.2010 în România erau înregistrate în Registrul Național ONG un număr de 62.680 (asociații, fundații, federații, uniuni, neprecizate), cele mai multe organizații constituite fiind asociații. Potrivit studiului FDSC, principalele domenii de activitate ale ONG-urilor din România sunt:

Primul domeniu este reprezentat de alte activități n.c.a („Codificarea CAEN în bilanțurile contabile nu reflectă întotdeauna clar activitățile organizației, existând un număr mare de organizații care au marcat codul Alte activități asociative n.c.a. De exemplu, numeroase CAR-uri (cu denumire specifică, Casa de Ajutor Reciproc sau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor) nu au marcat la codul CAEN al organizației codurile specifice activităților financiare nonbancare sau de creditare, ci categoria generală „Alte activități asociative n.c.a.” Acest fapt poate avea explicații multiple: fie acestea nu au un domeniu de activitate clar, fie codurile CAEN existente nu permit o bună încadrare a activităților organizațiilor neguvernamentale;”(p. 27) urmat de sport și activități recreative (4000 de organizații active în anul financiar 2008); educație (1592 organizații active în anul financiar 2008); social (1543 de organizații active în anul financiar 2008); activități ale organizațiilor profesionale (1317 de organizații în anul financiar 2008); sănătate (989); activități ale organizațiilor religioase (756); activități ale organizațiilor economice și patronale (742); activități financiare nonbancare-creditare (478); activități veterinare (346); activități ale sindicatelor salariaților (112); Cultură (91); activități ale organizațiilor politice (48); alte servicii de rezervare și asistență turistică ( 39); activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă (12).

În 2008, având în vedere numărul de salariați și veniturile, educația era domeniul principal de activitate al ONG-urilor. Deși doar 7,5% din organizații activau în acest domeniu, ele reprezentau 19,03% din forța de muncă angajată în sectorul ONG și 22,27% din veniturile celui de-al treilea sector. Educația era urmată de domeniul sport și activități recreative și domeniul social (FDSC, 2010).

În ceea ce privește evoluția numărului de organizații nonguvernamentale înregistrate în perioada 1997-2006, se remarcă o creștere semnificativă a numărului acestora în anii 2002 și 2005 în evidențele Institutului Național de Statistică (cu 10 567 în 2002 față de 2001-anul de după intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 26, care a simplificat condițiile de înregistrare) și cu 18.589 în 2005 față de 2004 (FDSC, 2010, pp. 22-23).

În 2007, 3 regiuni concentrau 58% din totalul organizațiilor neguvernamentale din România: Centru-18%, Nord-Vest-18%, București-Ilfov-22% (FDSC, 2010, p. 23).

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestui studiu este că aproximativ 10% din organizații dispar anual. „2 535 din organizațiile care erau active în anul 2006 nu au înregistrat bilanț în anul 2007. Dintre acestea, 624 au reapărut în anul 2008, restul de 1.911 probabil dispărând. Un număr relativ mic (624 în anul 2007, adică 3%) au avut dificultăți temporare de înregistrarea situațiilor financiare, revenind cu situații financiare în anul următor.” (FDSC, 2010, p. 27)

Analizând datele actuale, am constat că la data de 03.06.2014 doar numărul asociațiilor era de 67.420, fără includerea fundațiilor, federațiilor, uniunilor, persoanelor juridice străine, neprecizate (potrivit Registrului Național ONG, disponibil online la adresa:

http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx), observându-se o creștere substantială față de 20.01.2010 când totalul ONG-urilor înființate era de 62 680, iar al asociațiilor de 44 271, potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Studiul expus cuprinde unele dintre cele mai relevante aspecte din domeniul organizațiilor neguvernamentale, pornind de la numărul acestora și până la domeniile în care activează, relația dintre sector și dezvoltarea economică, numărul acestora în conformitate cu regiune de dezvoltare în care se regăsesc. Importanța sa este de necontestat pentru accentuarea impactului organizațiilor neguvernamentale asupra comunității.

Capitolul al II-lea. Evoluția istorică a celui de-al III-lea sector

2.1 Evoluția sectorului asociativ din România

2.1.1 Noțiuni generale

Din punct de vedere istoric, societatea civilă din România s-a dezvoltat într-o etapă ulterioară și într-o măsură mai mică decât în alte state din Europa de Est, Centrală sau de Vest. Pentru a ințelege mai bine apariția sectorului nonprofit din România, trebuie luate în considerare câteva particularități din istoria țării:

Factorii geopolitici. Apariția târzie atât a instituțiilor de stat, cât și a elementelor a ceea ce numim în prezent „societate civilă” se datorează lungii perioade de vasalitate și instabilității interne a teritoriilor precum și migrațiilor frecvente atât interne cât și externe cauzate de constrângerile cu care s-a confruntat populația până în secolul XX (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon și Anheier, 1998).

Biserica. Organizațiile sociale ale societății românești și dezvoltarea timpurie a finantropiei nu au fost aprobate de Biserică. Având în vedere sfera de influență a culturii bizantine, românii au îmbrățișat religia creștin-ortodoxă a cărei fundamente nu puneau accent și nu promovau actele de caritate ca măsură de salvare, cum se întâmpla în catolicism. Biserica era mai degrabă interesată în explorarea misterului revelației divine decât de bunăstarea adepților săi. În absența unei administrări potrivite din partea statului în furnizarea serviciilor publice, Biserica a fost obligată să îndeplinească anumite funcții din domeniul asistenței sociale, iar mănăstirile ortodoxe s-au implicat în sprijinirea și găzduirea săracilor, procurându-și sursele de venit din agricultură, schimburi și furnizarea de servicii. Biserica încuraja aceste acte de caritate doar în măsura în care era principalul beneficiar, astfel putând crește bunăstarea propriilor membri în propriile structuri organizaționale (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon și Anheier, 1998).

Mediul rural și organzațiile comunitare ale societății românești. Înainte și după România a cărei baze moderne au fost puse în 1859 prin unirea Moldovei și Țării Românești, acestea, respectiv Transilvania aveau ceva în comun: organizarea socială a societății a fost păstrată în mare măsură într-un stadiu arhaic, în comparație cu dezvoltarea societăților din Vest. Populația era predominant formată din țărani, constituind o clasă de jos care era săracă și prost plătită. Prin constrast, o clasă de mijloc care ar fi putut sprijini o dezvoltare instituțională generală, nu a apărut în teritoriile românești. Ca o consecință, durabilitatea mentalității rurale tradiționale a dus la o izolare a comunităților sătești. Societatea a suferit de „atomizare cronică”, manifestându-se la toate nivelurile vieții comunității, menținând un mod de viață primitiv și astfel rămânând un mediu impenetrabil la idei noi. De-a lungul istoriei, ruralismul a reprezentat o trasătură definitorie a națiunii române ca întreg (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon și Anheier, 1998).

Conform Mihaelei Vlăsceanu perioada istorică în care pot fi identificate primele semne ale dezvoltării societății civile românești sub forma acțiunilor filantropice este reprezentată de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Instituții de asistență socială de tip filantropice existau și înainte de secolul al XIX-lea, dar aveau caracter public și nu privat. Un exemplu este azilul de femei “doamna Bălașa” care a fost înființat în 1751, sau a spitalului Colțea construit de familia Cantacuzino care oferea tratament gratuit celor săraci. Din aceste considerente, se apreciază că un sector veritabil al societății civile s-a format în ultima parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, „fiind strâns legat de începuturile modernizării României și mai apoi de generalizarea structurilor capitaliste, context ce a creat condițiile multiplicării inițiativelor private de înființare a unor societăți caritabile, asociații culturale sau profesionale și mai ales de organizare și promovare a mișcărilor sociale” (2010, p. 37).

Mișcarea de emancipare a femeilor ilustrează acest fenomen. Deși la început, în programele și statutele asociațiilor, uniunilor, ligilor femeilor predominau scopuri culturale și filantropice (condiție obligatorie pentru a primi autorizația de funcționare), implicarea femeilor în viața politică și publică, la evenimente istorice a avut ca urmare maturizarea destul de rapidă a acestora prin asumarea unor scopuri politice și conștientizarea aportului pe care îl puteau aduce în împrejurări importante la viața națională (Vlăsceanu, 2010).

Se observă astfel că specificul, evoluția în timp a societății civile depinde de o multitudine de elemente care pot să difere de la stat la stat. În ceea ce privește Biserica, consider că deține încă un rol important în derularea actelor de caritate, românii având un grad de încredere mai ridicat decât în Biserică decât în instituțiile statului și în sectorul asociativ; deși primele acte de caritate datează din Perioada Medievală, pentru o mare parte a populației (în principal din mediul rural) sectorul asociativ și implicit tot ce decurge din această noțiune, reprezintă un concept relativ nou.

2.1.2 Evoluția sectorului asociativ până la cel de-al II-lea Război Mondial

În ciuda factorilor inhibatori precizați anterior, instituțiile civile sau nonprofit s-au dezvoltat pe teritoriul țării noastre începând cu perioada Evului Mediu, mai precis la sfârșitul acesteia. Bazându-ne pe o ordine cronologică aproximativă, putem face diferența între:

Bresle. Acestea sunt probabil primele organizații voluntare care s-au înființat în România și au început să prospere în Evul Mediu, în principal în orașele fortificate unde beneficiau de legislație favorabilă (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Organizații sociale și de caritate. Pe parcursul secolului al XV-lea au fost înființate bresle ale săracilor, după modelul grupurilor profesionale și s-au depistat câteva acte filantropice. Activitățile din domeniul asistenței sociale au crescut în timpul Primului Război Mondial și după finalizarea acestuia. Un nou cadru legal a facilitat creșterea sectorului nonprofit în perioada interbelică. Perioada dinamismului economic dintre anii 1920 și 1929 a favorizat apariția celui mai mare număr al instituțiilor private de asistență socială din toată perioda modernă a României. Mai exact, la 1 ianuarie 1936 din recensământul instituțiilor de asistență socială a rezultat un număr de 951 de entități, dintre care 87% erau inițiative private și parte a sectorului nonprofit (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Asociații culturale. Acestea promovau valori naționaliste și emanciparea politică. Printre cele mai răsunătoare asociații ale secolului XIX se regăsesc și ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) fondată în 1861, Junimea, fondată în 1864 în Moldova și Societatea Academică Română înființată în București în 1866. Alte asociații care

s-au înfiintat de-a lungul secolului al XIX-lea au fost: Societatea Filarmonică din București (1834), Societatea Medicală și Științifică din București (1857), Liga Culturală (1861). Având alături o mare parte a elitei, asociațiile culturale au promovat diseminarea ideilor Noului Vest

de-a lungul intelectualilor români și astfel au contribuit semnificativ la constituirea statului român modern (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Societăți francmasone. Francmasoneria a apărut prima dată în România la mijlocul secolului al XVIII-lea, promovată de comercianți din Florența și Veneția. Legăturile pe care elita le avea cu Franța au contribuit la infiltrarea ideilor care au schimbat radical societatea tradițională românească a secolului al XIX-lea. Mulți studenți din Principatele Române care studiau în Paris și au cunoscut fenomenul, au preluat ideea, înființând organizații francmasone și în principate. Inițiativele francmasone au contribuit la realizări politice și sociale, inclusiv la adoptarea primei Constituții a României în 1866 și la promulgarea unei legislații moderne. Este recunoscut rolul important al francmasonilor în promovarea practicilor democratice, drepturile omului și progresului uman (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Partide politice. Prima organizație politică s-a înființat în Principatele Române după revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 pe care istoricii români o asociază cu începuturile instituționale ale modernității. În timp ce termenul „partid” s-a râspândit devreme, aceste organizații politice s-au transformat în partide politice după modelul din Vest, bazate pe o ideologie, doar după 1866 când regulilor vieții politice li s-au adăugat proceduri parlamentare și democratice de reprezentare. Primele două partide de pe scena politică din România au fost de tip conservator și liberal, cărora li s-a alăturat un partid social-democratic în 1893 (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Sindicate. Dezbaterile politice și încercările de a introduce legislație pentru sindicate reprezintă un impas pentru viața parlamentară la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. O primă schiță a fost respinsă în 1883. În 1902 s-a adoptat o lege care recunoștea dreptul la asociere pe motive profesionale și care oferea condițiile legale pentru crearea corporațiilor profesionale. Chiar dacă prevederile erau vagi, primele sindicate au fost create în „umbra” acestei legi. Prima lege concepută respectând întru totul drepturile la asociere profesională a fost scrisă în 1921. În 1938 a fost adoptată o nouă lege restrictivă care a desființat sindicatele și le-a înlocuit cu meserii care includeau meșteșugarii și funcționarii privați, stabilind un sistem al unei uniuni unice a profesiilor ca făcând parte din modelul corporatist al vremii respective. În 1940 o dată cu regimul dictatorial, chiar și legea profesiilor a fost abrogată, fără a fi înlocuită, până în 1945, când s-au reînființat sindicatele (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon, Anheier, 1998).

Cooperative. Un document fiscal din 10 mai 1887 face referire la „prevederile privind cooperativele”, care stabilea cadrul legal al acestora. O cooperativă a fost definită în Legea din 1935 ca fiind o „organizație înființată de persoane fizice sau juridice, variind ca număr, având ca obiectiv să încurajeze sau să garanteze pentru interesele economice sau naționale ale membrilor săi, prin intermediul unei acțiuni comune” (articolul 1) (t.r.) (Săulean, Epure, p. 7, apud Salamon Anheier, 1998). Comparând definiția cooperativei formulată în Legea din 1935 cu definiția din Legea 1/2005 care reglementează în prezent organizarea și funcționarea cooperativelor, constatăm că în Legea din 2005 în Capitolul I se specifică necesitatea acordului părților liber exprimat și absența discriminării, elemente nespecificate anterior.

2.1.3 Perioada comunistă

Evoluția societății civile a fost substanțială până la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar perioada interbelică s-a continuat cu o mare varietate de organizații nonprofit. Cu toate acestea, deși viitorul sectorului părea unul promițător, lucrurile s-au schimbat o dată cu venirea comuniștilor la putere. Aceștia anihilau orice structuri, organizații pe care le considerau competitive, pornind de la gospodării până la sindicate, biserici, ziare, asociații de voluntariat. Efectele pe care aceste politici le-au avut asupra societății au condus pe de-o parte la un stat foarte puternic, dar pe de altă parte a izolat indivizi și familii și a prevenit dezvoltarea unei relații sociale. Deși statul avea ca obiectiv distrugerea totală a societății civile, câteva forme moderate ale acesteia, sau mai probabil o zonă de rezistență și inițiative civice au continuat să existe, mai ales în stadiile de decădere ale statului autoritar si ideologic (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon Anheier, 1998).

Experimentul comunist al manipulării oamenilor pentru a divulga informații confidențiale sau de a acționa într-un anumit fel s-a extins și la nivelul vieții publice și era condus prin intermediul sindicatelor de tineret comuniste, sindicate controlate și de partid. Statul exercita control direct în domenii precum educație, sănătate, muncă și protecția socială. În aceste condiții, existența sectorului nonprofit după preluarea puterii de către comuniști a fost aproape imposibilă, cu toate că Legea Mârzescu din 1924 privind asociațiunile și fundațiunile nu a fost abrogată în această perioadă (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon Anheier, 1998).

În special în perioada “liberală” a regimului, care a început în august 1968 cu opoziția României față de intervenția militară din Cehoslovacia și care a continuat până la jumătatea lui 1970 s-au tolerat câteva organizații precum Asociația Nevăzătorilor din Bihor sau asociațiile surdo-muților din Cluj. Cu toate acestea, multe dintre ele se bucurau doar de autonomie formală, chiar dacă nu se subordonau direct autorităților statului. În realitate erau subiectul unei limitări severe în ceea ce privește libertatea de a iniția și implementa proiecte (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon Anheier, 1998).

Dincolo de toate acestea, cazurile de disidență individuală sau a mișcărilor de disidență (cum ar fi încercarea de a înființa un sindicat liber în 1977) au fost percepute ca încercări de a submina sistemul și au provocat imediat răspunsuri represive. De exemplu, greva minerilor din Valea Jiului din 1977 s-a sfârșit cu închiderea sau dispariția liderilor acesteia. Primul protest care a precedat direct colapsul comunismului a fost cel al muncitorilor din Brașov în 1987, motivat de condițiile economice precare și a fost o manifestare a nemulțumirii societății civile față de sistemul politic existent (t.r.) (Săulean, Epure, apud Salamon Anheier, 1998).

Din punctul meu de vedere, perioada comunistă a însemnat un mare pas înapoi pentru acțiunile de tip voluntariat. Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale acestei perioade, dacă privim din perspectiva organizațiilor neguvernamentale se referă la modul în care cetățenii priveau întregul sector, cu scepticism și nereușind să perceapă ce urmărește sectorul în realitate, care îi sunt scopurile, lucru datorat probabil și denaturării conceptului de voluntariat, prin obligarea populației să desfășoare muncă voluntară.

2.1.4 Perioada post-comunistă

Chiar și după înlăturarea regimului comunist, efectele acestuia s-au resimțit la nivelul organizațiilor neguvernamentale și a populației care avea o aversiune și neîncredere în instituțiile publice și conceptul de voluntariat. Repercusiunile cedării anumitor servicii către sectorul privat sau nonoprofit au fost puternic resimțite de sectorul public, deoarece cetățenii erau obișnuiți ca acesta să dețină monopolul asupra furnizării celor mai multe servicii sociale (Balogh, 2011-2012).

O serie de factori precum nevoia tot mai accentuată a populației pentru serviciile sociale, candidatura României la integrarea în Uniunea Europeană, monitorizarea din partea Uniunii sau a Băncii Mondiale în privința procesului democratizării au determinat dezvoltarea sectorului asociativ, au schimbat atitudinea cetățenilor față de de acesta și au contribuit la modificarea cadrului legislativ al asociațiilor și fundațiilor care până în 2000 erau reglementate de legea Mârzescu din 1924. S-au modificat și aspecte ale Hotărârii de Guvern 564/1992 și Ordonanței 26/1993 care datorită prevederilor avantajoase în ceea ce privește importul de bunuri, posibilitatea înmatriculării definitive a autovehiculelor primite cu titlu gratuit de organizații sau asociații cu caracter umanitar, cultural, sportiv, de protecție socială, indiferent de vechime și respectiv scutire de taxe vamale pentru ajutoarele cu caracter umanitar, cultural, sportiv au determinat o creștere a numărului organizațiilor nonprofit, dar nu și a intensificării activităților acestora. Între 1990-1996 activitatea cu tentă politică a unor ONG-uri a creat disconfort în relația acestora cu guvernul. Includerea în guvernare a Alianței Civice a reprezentat o alterare a ideii de organizație neguvernamentală, dar sectorul asociativ a început să fie tot mai disputat. După această întâmplare, Guvernul a acordat sprijin și a întreprins câteva colaborări cu ONG-urile, parteneriatul public-nonprofit fiind reglementat succint prin Ordonanțele 26/2000 și 37/2003 (Balogh, 2011-2012).

Evoluția sectorului asociativ a fost una tumultoasă, suferind de decăderi și bucurându-se de momente memorabile. Ideea de voluntariat și întrajutoare a existat și va exista întotdeauna, manifestându-se sub diferite forme. Important este modul în care este privită această idee de societate, dacă ii se răspunde afirmativ sau negativ. Tind să cred că este un subiect care sensibilizează și care le provoacă oamenilor o stare de mulțumire personală, atunci când desfășoară activități voluntare, acesta fiind și principalul motiv pentru care sunt prestate astfel de activități.

2.2 Organizații neguvernamentale și Uniunea Europeană

2.2.1 Politica de cooperare pentru dezvoltare și ONGD-urile

Politica de cooperare pentru dezvoltare se referă la sprijinul acordat țărilor în curs de dezvoltare, țări cu venit mic și mediu (potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, disponibil online la adresa: http://mae.ro/node/1381, accesat la data de 18.06.2014).

„Scopul politicii de cooperare pentru dezvoltare este de a reduce și eradica pe viitor sărăcia, prin susținerea dezvoltării economice și sociale a țărilor în curs de dezvoltare, integrarea graduală a acestora în circuitul economic și comercial mondial, dezvoltarea și consolidarea democrației, a statului de drept” (potrivit Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România).

Organizațiile neguvernamentale europene de dezvoltare se arată preocupate de neclaritățile produse de extinderea Uniunii Europene asupra modului în care statele candidate vor participa la lupta împotriva combaterii sărăciei sau a altor obiective ale Comisiei Europene-capitolul „Cooperare în dezvoltare”, acestea urmărind ca extinderea Uniunii să nu provoace o reducere a sprijinului material acordat țărilor tradiționale în curs de dezvoltare, dimpotrivă se dorește ca extinderea să îngăduie o grupare a noilor state membre la politicile de dezvoltare și la implementarea acestora. (Jura, 2003).

Instituția responsabilă de coordonarea și gestionarea politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare în România este Ministerul Afacerilor Externe (potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, disponibil online la adresa: http://mae.ro/node/1381, accesat la data de 18.06.2014).

În România, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, mai exact în anul 2006 s-au pus bazele Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND), de către 34 de organizații neguvernamentale. În prezent FOND are 42 de organizații membre. Potrivit articolului 6 al statutului, FOND este o federație care este compusă din organizații nonguvernamentale și care se implică în programe de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar la nivel internațional (potrivit FOND, disponibil online la adresa:

http://www.fondromania.org/pagini/hhh.php, accesat la data de 18.06.2014).

Federatia isi propune să îmbunătățească potențialul ONG-urilor din România de a acționa în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare pentru a atinge scopurile: promovarea implicării ONG-urilor în politica națională și europeană de dezvoltare, sprijinirea mediului asociativ de a contribui la sprijinirea dezvoltării în țările mai puțin dezvoltate, conștientizarea populației din România asupra importanței cooperării internaționale pentru combaterea sărăciei, promovarea drepturilor omului, principiului solidarității și întrajutorării și promovarea libertății omului. FOND este format din Adunarea Generală, care este autoritatea supremă de decizie a Federației, Consiliul Director, care este autoritatea de conducere în Federație și Coordonatorul Platformei, care conduce secretariatul FOND și asigură desfășurarea activităților curente (potrivit

Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, disponibil online:

http://www.fondromania.org/pagini/misiune-obiective-1.php, accesat la data de 18.06.2014)

În contextul procesului de aderare al României la Uniunea Europeană, politica de cooperare internațională pentru dezvoltare a făcut parte din negocierile dintre România, respectiv Uniunea Europeană. Țara noastră și-a asumat responsabilitatea de a se dezvolta ca donator internațional, prin implicare și susținere financiară, umană și tehnică a statelor partenere (potrivit Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, disponibil online:

http://www.fondromania.org/pagini/misiune-obiective-1.php, accesat la data de 18.06.2014).

În special în perioada 2000-2004 activitatea mediului asociativ a crescut. În 2000 s-a adoptat noua reglementare a asociațiilor și fundațiilor, Ordonanța 26/2000, din 2004 au început să se retragă finanțatori internaționali ai sectorului pe motiv că România se îndreaptă către integrare în Uniunea Europeană și nu mai este eligibilă pentru a beneficia de sprijinul acestora, ONG-uri începând să ia contact cu fondurile de preaderare, cele 3 instrumente financiare- PHARE, ISPA și SAPARD (FDSC, 2010)

În ceea ce privește perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, stuiind literatura de specialitate, am ajuns la concluzia că ONG-urile și-au concentrat eforturile spre o participare activă în procesul de elaborare al politicilor publice, crescând nivelul de activitate al mediului asociativ cu scopul de a influența în continuare legiuitorului.

2.2.2 Rolul organizațiilor nonguvernamentale de dezvoltare

Este deja consacrat rolul organizațiilor neguvernamentale ca apărători ai drepturilor omului și libertății fundamentale. Implicarea consecventă a acestora va fi un element cheie în realizarea unei Europe care să își asume un angajament în ceea ce privește eradicarea sărăciei și promovarea dezvoltării durabile. Momentan, organizațiile nonprofit care provin din țări candidate la Uniunea Europeană nu pot influența politicile acesteia și rareori activează la nivel internațional sau se implică în activități ce duc spre dezvoltare, din motive de ordin financiar. Guvernelor acestor țări li se solicită realizarea unor condiții favorabile prielnice promovării ONGD-urilor, iar comunității europene a ONG-urilor ii se solicită inițierea de parteneriate și colaborări cu ONG-uri din țări candidate (Jura, 2003).

Din cele precizate anterior, observăm o necesitate de a colabora și întreprinde acțiuni pentru ONG-uri ale țărilor candidate din partea a trei mari actori și anume Comisia Europeană, Comunitatea ONGD-UE și Guvernele țărilor care doresc să adere la Uniunea Europeană.

Contribuția Comisiei Europene constă în finanțarea unor organizații nonprofit care să își desfășoare activitatea în domeniul educației, cu prioritate spre dezvoltare, sensibilizare și colaborare pentru a veni în sprijinul dezvoltării țărilor candidate și să accentueze necesitatea implicării ONGD-urilor în formularea politicilor cuvenite dezvoltării, în alocarea fondurilor necesare, să întocmească, să aplice, implementeze, monitorizeze, evalueze proiecte naționale de cooperare în dezvoltare (Jura, 2003)

Pe de altă parte, rolul comunității ONGD-UE este acela de a întări parteneriatele, de a permite transferul informațional, de idei, inițiative, experiență, desfășurarea de conferințe, seminarii, evenimente, având ca invitat principal ONG-uri din țări candidate. Pe lângă activitățile enunțate anterior, se mai recomandă realizarea de proiecte comune și participarea organizațiilor celui de-al treilea sector din țările candidate în campanii de sensibilizare sau în diferite rețele (Jura, 2003).

Spre deosebire de Comisia Europeană și comunitatea ONGD-UE, guvernele statelor membre intervin prin crearea condițiilor necesare promovării ONGD-urilor și prin implicarea acestora în susținerea politicilor naționale de educație și cooperare în direcția dezvoltării. Ca și în cazul Comisiei Europene, se urmărește realizarea, aplicarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea unor proiecte naționale de cooperare în dezvoltare (Jura, 2003).

În ideea extinderii Uniunii, ONGD-urile cu experiență în sfera dezvoltării au luat deja legătura și au stabilit contacte cu ONG-uri din țări candidate. Câteva obiective pe care și le-au propus se referă la o mai bună cooperare și schimb de experiență și informații între organizațiile statelor membre și statelor candidate, dezvoltarea capacităților resurselor umane din țări candidate prin diverse programe, dezvoltarea activităților de lobby în statele care doresc să adere pe domenii precum eradicarea sărăciei, egalitatea dintre femei și bărbați, datoria externă, protecția mediului (Jura, 2003).

În urma unor multiple discuții ale donatorilor și ale ONG-urilor privind calitatea activităților ONGD-urilor și gradul de responsabilitate al acestora, s-a ajuns la concluzia că este necesară redactarea unei Carte a ONGD-urilor. Pe parcursul discuțiilor, s-a vorbit despre elementul “diversitate” pe care îl dețin ONGD-urile care le permite să reprezinte diferite grupuri ale societății, diversitate ce poate părea complexă pentru cei care nu cunosc domeniul ONGD-urilor. Carta prezintă valorile ONGD-urilor din rețeaua Comitetului de acțiune ONGD-UE. Acestea cred în dreptatea socială, în respectarea drepturilor omului și luptă pentru o distribuție justă a resurselor Terrei, desfășoară activități pentru eradicarea sărăciei și consideră că toate statelor se pot organiza singure, fără intervenția altora și își pot hotărî ele însele propriile valori și priorități. Totodată consideră participarea activă a cetățenilor la viața comunității foarte importantă, încurajând astfel de practici. Cred în cooperare și ajutor umanitar și consideră că au nevoie de expertiză pentru a aplica tot ceea ce și-au propus; termenul “profesionalism” reprezintă un element cheie pentru acestea. Pe lângă consolidarea propriilor capacități, acționează și pentru a consolida capacitățile grupurilor defavorizate.

Un element important al activităților acestor ONGD-uri este că se bucură de diversitate. Nu se axează pe rezolvarea, diminuarea, combaterea unei singure probleme cu care se confruntă țările din Uniunea Europeană și cele candidate, ci se încearcă soluționarea mai multora, în funcție de specificul fiecărei țări.

Capitolul al III-lea. Fundațiile din România

3.1 Definiție și caracteristici

Din punct de vedere juridic, organizațiile neguvernamentale tipice se împart în asociații, fundații și federații. Asociațiile se constituie din cel puțin 3 persoane care pun (din voință proprie) în comun cunoștințele, experiența și contribuie material pentru realizarea unor activități în interes comunitar, general. (FDSC, 2010). „Fundațiile reprezintă patrimonii afectate realizării unor scopuri de interes general, constituite de către unul sau mai mulți fondatori” (FDSC, 2012, p. 12). Sesizăm diferența dintre cele două tipuri de organizații neguvernamentale, astfel că atunci când vorbim de asociații, ne referim la un acord comun între 3 sau mai multe persoane care își propun să urmărească și să atingă un interes umanitar, comunitar, în schimb când vorbim despre fundații facem referire la un patrimoniu dedicat unor scopuri de interes general, cu consecințele care derivă din acesta. În România, scopul asociațiilor și fundațiilor este nepatrimonial, dar pot desfășura activități economice direct sau prin înființarea de societăți comerciale ca furnizori de servicii . Cel puțin două asociații sau cel puțin două fundații se pot constitui în federație (FDSC, 2012).

Pentru a evidenția caracteristicile fundațiilor, cea mai bună metodă este cea a comparării cu cele ale asociațiilor. Principalele asemănări între fundații și asociații se referă:

Natura juridică, ambele fiind persoane juridice de drept privat deoarece regimul care le guvernează cuprinde în cea mai mare măsură norme de drept civil; totodată scopul lor este nepatrimonial, adică cei care înființează astfel de organizații nu doresc să obțină foloase patrimoniale în urma constituirii acestora.

Modul de formare. Ambele se înființează pe baza unui act constitutiv și a unui statut de organizare și funcționare, încheiate în formă autentică și în baza depunerii unui dosar la judecătorie spre aprobare, urmând înscrierea în Registrul Național al ONG-urilor, în cazul unui răspuns afirmativ din partea judecătoriei.

Durata de funcționare. Se pot constitui atât pe durata determinată, cu indicarea perioadei, cât și pe durata nedeterminată.

Surse de venit/finanțare. În principal, ambele pot obține venituri de la aceleași surse, dar asociațiile obțin și din cotizațiile membrilor, ceea ce nu se aplică și în cazul fundațiilor (Avram, 2002).

Sursele de finanțare pot fi: dobânzi sau dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condițiile legii, dividendele societăților înființate de asociații sau de federații, venituri realizate din activități economice directe, donații, sponsorizări sau legate, resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, alte venituri prevăzute de lege (Ordonanța 26/2000, articolul 46).

Potrivit Mihaelei Vlăsceanu, există 5 mari surse de obținerea a veniturilor pentru sectorul asociativ și anume: subvenții și alocații provenite de la guvern sau oferite de fundații, corporații), donații și activități de strângerea a fondurilor (de la persoane individuale, corporații, fundații), cotizații ale membrilor, funcții proprii generatoare de profit și vânzarea unor bunuri și servicii fiind supuse constrângerii nondistribuției) (Vlăsceanu, 2010).

Obținerea statutului de utilitate publică. Atât fundațiile, cât și asociațiile sunt supuse aceleiași proceduri administrative și au aceleași drepturi și obligații (Avram, 2002).

Deosebirile dintre asociații și fundații se referă la:

Numărul părților semnatare. Fundația este o „persoană juridică de formație unilaterală, ori bilaterală sau plurilaterală, întrucât poate fi constituită de unul sau mai mulți fondatori” (Avram, 2002, p. 17), iar pentru a constitui o asociație este nevoie de cel puțin 3 membri.

Valoarea activului patrimonial inițial. Este de cel puțin 100 de salarii minime brute pe economie în cazul fundațiilor, iar pentru fundațiile care au ca scop colectarea de fonduri folosite pentru alte asociații și fundații valoarea totală a patrimoniului este de 20 de salarii minime brute pe economie, în timp ce pentru înființarea unei asociații valoarea acestuia este de cel puțin un salariu minim brut pe economie.

Modul de conducere și funcționare. În timp ce fundația are numai două organe de conducere și control (consiliul director, cenzorul sau după caz, comisia de cenzori), asociația are trei organe cu atribuții de conducere, administrare și control (adunarea generală, consiliul director și cenzorul sau comisia de cenzori).

Modul de dizolvare. Dizolvarea fundațiilor se face prin hotărâre judecătorească sau de drept, iar a asociațiilor se face prin cele două metode enunțate și prin hotărârea Adunării Generale (Avram, 2002.)

Ca o constatare, deși între aceste două tipuri de organizații nonprofit există multe similitudini pornind de la natura juridică și până la obținerea statutului de utilitate publică, acele diferențe existente, pornind de la numărul părților semnatare și până la valoarea patrimoniului inițial dintre cele două au capacitatea de a influența nu doar modul de formare, organizare, gestionare, ci și percepția cetățenilor despre fiecare în parte.

3.2 Cadru legal

Prima reglementare pentru persoane juridice (Asociațiuni și Fundațiuni) a apărut în 1924 sub denumirea de Legea 21/1924 sau Legea Mârzescu și a fost considerată una dintre cele mai moderne reglementări din Europa. Până în 2000 a fost singura referință legislativă care accepta înființarea legală a organizațiilor nonprofit. Deși în conținutul acesteia erau stipulate proceduri greoaie sau se făceau referiri la instituții care își încheiaseră activitatea, în cea mai mare parte, legea „a fost perfect adaptată cerințelor valabile internațional în perioada postdecembristă. Astfel, definirea asociației și fundației respectând criteriile moderne de încadrare în sectorul neguvernamental, modul de conducere și de administrare, prin stabilirea unor organisme deliberative și separarea între nivelurile de decizie, execuție și control, reglementarea conflictului de interese, ponderea dintre normele imperative și cele lăsate la aprecierea și decizia fondatorilor erau prezente în Legea Mârzescu.” (FDSC, 2010, p. 14)

În 2000 a apărut Ordonanța 26/2000 care aduce modificări modului de definire al asociațiilor și fundațiilor, procedurii de dobândire a personalității juridice, introduce Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aduce modificări organelor asociațiilor și fundațiilor ( de exemplu introducerea atribuțiilor acestora), modului de funcționare al organizațiilor. Unele dintre aspectele cele mai importante pe care le introduce se referă la posibilitatea de a desfășura activități economice, introducerea conceptului de utilitate publică, reprezentând un pas spre transparență și responsabilizare față de cetățeni. Capitolul din Lege destinat relației cu autoritățile publice a fost considerat ca fiind o componentă pozitivă cu rol de recunoaștere a necesității parteneriatelor între sectorul public și cel de-al treilea sector (FDSC, 2010).

Registrul Național ONG reprezintă o versiune online, la nivel național, disponibilă pe site-ul Ministerului de Finanțelor, a registrelor privind persoanele juridice fără scop patrimonial, adică a fundațiilor, asociațiilor, federațiilor, uniunilor, persoanelor juridice străine din România, registre care se află în posesia judecătoriilor și tribunalelor.

Scopul său este de a ține o evidență centralizată a persoanelor juridice fără scop patrimonial mai sus menționate. Caracterul său este public și este reglementat de Ordonanța 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, capitolul X, articolele 73, 74 și 75.

Conține următoarele categorii de informații: nr. crt; denumire; număr înregistrare Registru Național; număr înregistrare instanță; dată înregistrare instanță; poziție închisă (da/nu); starea actuală; număr încheiere; dată încheieree; județ; asociați; fondatori; scop; consiliu director; apartenență federație; HG utilitate publică; dată HG utilitate publică; (disponibil online la adresa

http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/RegistrulNa%C5%A3ionalONG/tabid/91/Default.aspx). Din păcate nu toate secțiunile sunt completate, iar informațiile sunt prost structurate.

După aprobarea dosarului depus la judecătorie pentru obținerea personalității juridice, organizațiile sunt înscrise în Registrul ONG.

În vederea depunerii dosarului la Judecătorie pentru obținerea personalității juridice, sunt necesare următoarele documente:

-se stabilește de către membrul/membrii fondatori denumirea fundației, apoi se trimite o cerere pentru disponibilitatea numelui Ministerului de Justiție care verifică în Registrul Național ONG dacă numele pentru care s-a optat este deja utilizat. Ministerul eliberează un înscris. Este interzisă uilizarea unor sintagme specifice administrației publice;

-se stabilește sediul și se stabilește înscrisul (contract de vânzare, de comodat, etc);

-se constituie patrimoniul inițial și se obține dovada valorii acestuia;

-se redactează statutul și actul constitutiv;

-sunt necesare cazierele fiscale ale membrilor fondatori și timbre judiciare;

Aceleași demersuri sunt necesare și în cazul înființării unei asociații (FDSC, 2010).

Potrivit Ordonanței 26/2000, actul constitutiv cuprinde:

datele de identificare ale fondatorului sau după caz, fondatorilor, domiciliul sau sediul acestora;

scopul fundației;

denumirea fundației; sediul fundației;

durata de funcționare, care poate fi pe termen determinat, cu indicarea expresă a

perioadei sau, după caz, pe termen nedeterminat;

patrimoniul inițial al fundației;

componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale

fundației;

persoana sau persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a

personalității juridice;

semnăturile fondatorului sau ale fondatorilor;

Statutul cuprinde:

datele de identificare a fondatorului sau fondatorilor, domiciliul sau sediul acestora, scopul fundației, denumirea, sediul, durata de funcționare, patrimoniul inițial;

prezentarea scopului și a obiectivelor fundației;

categoriile de resurse patrimoniale ale fundației;

atribuțiile organelor de conducere, administrare și control;

procedura de desemnare și de modificare a componenței organelor de conducere,

administrare si control, pe parcursul existenței fundației;

destinația bunurilor, în cazul dizolvării fundației, cu respectarea prevederilor legale (Ordonanța 26/2000, articolul 16-alineat 1, 2, 3).

Pe de altă parte, în actul constitutiv al unei asociații este necesară precizarea referitoare la voința de asociere, pe lângă scopul propus, în rest procedura este similară cu cea solicitată în cazul fundațiilor. În statutul asociației mai este necesar să fie specificat și modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat (Ordonanța 26/2000, articolul 6, alineatul 1,2, 3).

Un aspect important care merită discutat este statutul de utilitate publică. Pentru a obține acest statut, trebuie îndeplinite cumulativ o serie de condiții:

activitatea fundației, asociației sau federației să se desfășoare în interes general;

să funcționeze de cel puțin 3 ani timp în care a realizat o parte din obiectivele propuse inițial, prin activități constante;

să prezinte un raport de activitate din care să rezulte derularea unor proiecte sau programe semnificative, împreună cu situațiile financiare anuale și cu bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică;

să dețină un patrimoniu, membri si personal angajat, conform îndeplinirii scopului propus;

să facă dovada existenței unor contracte de colaborare și parteneriate cu instituții publice

sau asociații ori fundații din țară și din străinătate;

să facă dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorități competente din țară sau din străinătate, care recomandă continuarea activității (Ordonanța 26/2000, articolul 38).

Acest statut produce atât drepturi cât și responsabilități pentru fundații, asociații.

Printre drepturi se regăsesc dreptul de a i se furniza spre folosință gratuită bunuri proprietate

publică, dreptul de a menționa în toate actele pe care le întocmește fundația sau asociația că deține statutul de utilitate publică. Și, pentru că drepturile atrag de la sine și obligații, câteva dintre acestea sunt obligația de a menține cel puțin nivelul activității și performanțele care au determinat recunoașterea, obligația de a comunica autorității administrative competente orice modificări ale actului constitutiv și ale statutului, precum și rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale, autoritatea administrativă având obligația să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată; obligația de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, precum și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial (Ordonanța 26/2000, articolul 41).

Statutul de utilitate publică, pe lângă faptul că poate fi considerat o binemeritată răsplată și recompensă pentru acele ONG-uri care într-adevăr sunt active și derulează acțiuni, programe, proiecte pentru bunăstarea și în folosul comunității, poate fi considerat și într-o oarecare măsură o modalitate de a identifica ONG-urile care nu sunt active sau care nu sunt eficace, probabil. Totuși trebuie luat în calcul faptul că procedura de obținere este destul de dificilă. Potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, în 2007 s-a elaborat un proiect de lege privind statutul de utilitate publică, dar care nu a fost mulțumitor pentru reprezentanții ONG-urilor, care nu au reușit să ajungă la un numitor comun în privința facilităților fiscale care ar trebui acordate ONG-urilor de utilitate publică. De apreciat initiațiva și faptul că au dorit să intervină acolo unde au văzut necesitatea.

Am analizat modul de înființare al fundațiilor în țări membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a oferi o comparație între constituirea fundațiilor în alte state ale Uniunii și România.

Fiecare țară are propriul mod de a defini organizațiile celui de-al treilea sector, iar în țările Uniunii Europene legislația cu privire la organizațiile neguvernamentale (cele mai cunoscute fiind fundațiile si asociațiile) aparține uneia dintre următoarele tradiții juridice:

țările de drept cutumiar consideră că acordul voluntar între persoanele care doresc să înființeze o asociație este suficient pentru ca aceasta să obțină personalitate juridică;

țările de drept scris cer ca anumite proceduri precum înregistrarea și publicitatea să fie

realizate înaintea acordării personalității juridice (Sibian,"Legislația cu privire la sectorul

nonprofit în țările Uniunii Europene", disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 20 martie 2014, pp. 2-3).

În Marea Britanie nu există o structură care să se ocupe cu înființarea organizațiilor neguvernamentale și nici o înregistrare centralizată sau un organ de reglementare. Există câteva reguli în funcție de tipul de organizație, în funcție de structura constituțională.

Fundațiile nu dețin personalitate juridică proprie, fiind catalogate de obicei ca „charity” (care este echivalentul statutului de utilitate publică, organizațiile având parte de multe avantaje, cum ar fi un regim fiscal special). Fundațiile sunt definite ca structuri de girare a unui capital pentru un scop de utilitate publică. Pentru a asigura o legătura între el și sectorul nonprofit, statul a creat un birou al asociațiilor în 1973 aflat în subordinea Ministerului de Interne (Sibian,"Legislația cu

privire la sectorul nonprofit în țările Uniunii Europene", disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 20 martie 2014, pp. 10-11).

În Grecia fundațiile dobândesc personalitate juridică doar dacă înființarea lor este aprobată printr-un decret prezidențial. Ele trebuie să dețină un patrimoniu care să fie folosit pentru un scop bine definit. În cazul în care îndeplinesc anumite condiții, ele pot fi recunoscute ca organizații umanitare, echivalentul statutului de utilitate publică, beneficiind astfel de multe avantaje (Sibian, Legislația cu privire la sectorul nonprofit in țările Uniunii Europene",[Online] la adresa http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 20 martie 2014).

În Belgia reglementarea fundațiilor se realizează prin intermediul Legii din 27 iunie 1921 și articolului 27 al Constituției. Acestea sunt persoane juridice care urmăresc scopuri religioase, filantropice, artistice, pedagogice, religioase, având statut de utilitate publică.

Pentru a înființa o fundație, în statut trebuie precizate scopul, numele fundației, domiciliul legal, numele, adresa și naționalitatea membrilor board-ului. Statutul se trimite către guvern spre aprobare care este consemnată printr-un act autentic și implică dobândirea personalității juridice. Statutul nu poate fi modificat decât prin intermediul legii sau printr-un acord al guvernului cu majoritatea administratorilor fundației respective.

Orice modificare a statutului este publicată în Monitorul Oficial. Fundația poate fi înființată inter vivos (între vii) sau mortis causa (pentru cauza de moarte). Consiliul de administrație al fundației este obligat să prezinte în fiecare an guvernului situația financiară și bugetul.

(Sibian, Legislația cu privire la sectorul nonprofit in țările Uniunii Europene",[Online] la adresa http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 20 martie 2014).

Așadar constatăm diferențe între România și țările Uniunii Europene, dar și între acestea, la nivelul procedurii de dobândire a personalității juridice, modului de organizare și funcționare a fundațiilor, organelor care reglementează aceasta, statutului de utilitate publică, fiscalității, cât și patrimoniului. Printre factorii care contribuie la aceste diferențe ii putem îngloba și pe cei istorici, referindu-ne la evoluția actelor de caritate, practicilor filantropice și a sectorului asociativ în fiecare țară și la modul de funcționare, organizare al fiecărei dintre acestea în prezent.

Capitolul al IV-lea. Parte practică

4.1 Metodologia de studiu

Pentru lucrarea de licență am ales să analizez fundațiile din România. Ca metodă de colectare a datelor am folosit analiza documentelor, mai exact analiza documentelor oficiale, pornind de la Registrul Național ONG disponibil în variantă PDF pe site-ul Ministerului Justiției. Analiza datelor a fost una cantitativă. Obiectivele studiului sunt:

de a stabili care este distribuția fundațiilor pe regiuni de dezvoltare și care sunt regiunile în care s-au înființat cele mai multe și cele mai puține fundații. Același obiectiv este valabil și în cazul județelor.

de a realiza o evoluție a numărului fundațiilor în funcție de anul înregistrării în Registrul Național ONG.

de a stabili distribuția fundațiilor pe domenii de activitate pornind de la cele 12 domenii enunțate de Salamon și Anheier în lucrarea „The International Classification of Nonprofit Organization” și anume cultură și recreere; educație și cercetare; sănătate; servicii sociale, mediu înconjurător; dezvoltare; promovarea drepturilor omului, legi, advocacy; acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului; internațional; religios; uniuni, asociații profesionale, reprezentare de interese; altele.

Mi-am propus să testez următoarele ipoteze:

1. Numărul fundațiilor depinde de nivelul de dezvoltare (produsul intern brut) și de populația regiunilor.

2. Fundațiile din România au cunoscut o creștere a numărului înregistrării în Registrul Național ONG în perioada guvernării partidelor cu poziție politică de centru-dreapta.

3. Preponderent fundațiile înființate nu au un domeniu de activitate clar definit.

Dispunând de informațiile obținute prin intermediul bazei de date a fost posibilă efectuarea unor analize comparative între regiuni, dar și între județe din perspectiva numărului fundațiilor și domeniilor de activitate. După prezentarea datelor statistice obiectivul pe care mi l-am propus a fost de a urmări explicarea fenomenelor surprinse prin prisma unor elemente precum cicluri politice, evenimente de politică publică, produsul intern brut al regiunilor, domenii de activitate la nivel internațional, populația regiunilor, legislația din domeniu.

4.2 Colectarea datelor

La data de 04 aprilie 2014, în Registrul Național al ONG-urilor erau înregistrate 17.966 de fundații. Dintre acestea, am introdus in baza de date pe care am dezvoltat-o 12.922 de fundații, adică 72% din totalul de 17.966. În baza de date am introdus anul înregistrării în Registrul Național ONG, regiunea, județul și domeniul de activitate.

Pentru 2.265 de fundații județul nu era specificat în Registrul Național ONG, reprezentând în procente 13% din totalul fundațiilor. Filialele fundațiilor din România se regăsesc în număr de 1890, adică 10% din numărul total al fundațiilor. 420 de fundații sunt catalogate ca fiind cu poziție închisă, reprezentând 2% din numărul total al fundațiilor.

În registru au mai fost specificate 141 de fundații dizolvate, 146 de fundații radiate și 112 lichidate, fiecare reprezentând 1% din numărul total al fundațiilor din România.

Fundațiile fără județ specificat, filialele, cele cu poziție închisă, radiate, dizolvate și lichidate nu au fost introduse în baza de date pentru că nu întruneau condițiile necesare efectuării prezentului studiu. Cele cu poziție închisă, radiate, dizolvate și lichidate nu au fost introduse în baza de date deoarece nu mai sunt active, fundațiile fără județ specificat nu întruneau criteriul necesar și anume “județ” pentru a putea fi introduse, iar filialele nu au fost introduse deoarece reprezintă structuri teritoriale ale fundației și nu reprezintă o fundație propriu-zis.

Figura 1: Clasificarea fundațiilor din România

4.3. Analiza datelor

Pornind de la cele 4 criterii conform cărora s-a realizat baza de date și anume număr înregistrare în Registrul Național ONG, județ, regiune și domeniu de activitate, am efectuat:

– o analiză generală privind distribuția fundațiilor pe regiuni și evoluția în timp a acestora, distribuția domeniilor de activitate pe regiuni;

– o analiză mai specifică, urmărind evoluția județelor, atât prin prisma numărului de fundații înregistrate în județele fiecărei regiuni, cât și prin intermediul distribuției domeniilor de activitate pe județe;

-analize comparative între județe, regiuni, prin intermediul numărului de fundații înregistrate și domeniilor de activitate;

-analize explicative, urmărind cauzele fenomenelor surprinse;

4.3.1 Distribuția fundațiilor din România pe regiuni de dezvoltare și județe

Dintr-un total de 12.992 de fundații pe care le-am introdus în baza de date, în număr cel mai mare se regăsesc în Regiunea (6) Nord-Vest-4.017, urmată fiind de Regiunea (1) Nord-Est în număr de 2.659, Regiunea (7) Centru se clasifică pe locul al treilea, cu un număr de 1.767. Locul al patrulea în clasament este ocupat de Regiunea (3) Sud Muntenia cu un număr de 1.499 de fundații, fiind urmată de Regiunea (8) București-Ilfov cu un număr de 848 de fundații, Regiunea (4) Sud-Vest Oltenia cu un număr de 795 de fundații, Regiunea (2) Sud-Est Dobrogea cu un număr de 723, ultima clasată fiind Regiunea (5) Vest cu un număr de 684 de fundații înregistrate în Registrul Național ONG.

Tabel 2: Fundațiile din România repartizate pe regiuni

Legendă:

1-Regiunea Nord-Est

2-Regiunea Sud-Est Dobrogea

3-Regiunea Sud Muntenia

4-Sud-Vest Oltenia

5-Vest

6-Nord-Vest

7-Centru

8-București -Ilfov

Figura 2: Distribuția fundațiilor din România pe regiuni

Verificând dacă numărul fundațiilor poate avea o legătură cu populația regiunilor am ajuns la următoarele concluzii:

Figura 3: Numărul de locuitori pe fiecare regiune în parte în perioada 2010- 2011

Cu toate că în Regiunea Nord-Vest se găsesc cele mai multe fundații (3984 până în 2011 inclusiv), aceasta ocupă locul al III-lea în clasamentul populației regiunilor, cu un număr de 2.744.914 locuitori (în 2011, potrivit ADR N-V). În Regiunea Nord-Est s-au înființat cele mai multe fundații (2638 până în 2011 inclusiv), după Regiunea Nord-Vest, iar în clasamentul populației regiunilor ocupă primul loc cu un număr de 3.695.831 locuitori (în 2011 potrivit ADR N-E). În Regiunea Vest au fost înființate cele mai puține fundații (667 până în 2011 inclusiv) și are și cel mai mic număr de locuitori, adică 1.919.434 (în 2010, potrivit ADR V), fiind urmată de Regiunea Sud-Vest Oltenia cu un număr de 785 de fundații înființate și un număr al populației de 2.246.033 (în 2010).

Explicația pentru care în regiunea Nord-Vest, în special în județul Cluj (1183) au fost înființate cele mai multe fundații se poate datora și factorilor economici care caracterizeză județul, nivelului de dezvoltare, infrastructurii de transport, universităților de prestigiu din

Cluj-Napoca, multiculturalității, Clujul fiind și un important centru istoric, turistic, medical. Potrivit Consiliului Județean al Clujului, populație județului este de 691.106 de locuitori (recensământ 2011). „Economia se bazează în principal pe servicii și industrie. Dintre ramurile industriei prelucrătoare, cele cu ponderea cea mai mare în cadrul producției industriale sunt industria metalelor nemetalifere (17,9%), industria alimentară și de băuturi (17,5%), industria metalurgică (12,9%), industria chimică și a fibrelor sintetice sau artificiale (8,1%), industria celulozei, hârtiei și cartonului (8,0%). O ramură importantă a economiei Clujului o reprezintă sectorul IT și cel relaționat serviciului clienți-servicii de vânzare, marketing, servicii de IT helpdesk, technical support, care înregistrează anual o creștere cu peste 30% a numărului de angajați” (Direcția Județeană de Statistică Cluj). Potrivit aceleiași surse, în anul 2012 județul Cluj este pe locul 5 în țară cu un PIB de 5,1 miliarde euro, ceea ce reprezintă 3,7 % din PIB-ul național și aproximativ 33% din cel al Regiunii de Nord-Vest. Nivelul de dezvoltare al județului Cluj poate contribui la numărul mare de fundații înființate în județul Cluj și respectiv regiunea Nord-Vest.

Regiunea Nord-Est ocupă primul loc ca și populație și locul al II-lea ca și număr de fundații înființate. În județul Suceava au fost înființate mai multe fundații decât în alte 5 regiuni, adică 1692. Potrivit Institutului Național de Statistică, județul Suceava se află pe locul II în regiunea Nord-Est ca număr de populație (634.810 locuitori), după Iași (772.348 locuitori). Aceasta ar putea fi o explicație pentru numărul mare de fundații înființate. O altă explicație ar putea fi legată de adoptarea Hotărârii de Guvern 564/1992 (care prevedea că orice autovehicul primit cu titlu gratuit de organizații cu caracter umanitar, de protecție socială, instituții culturale sau de învățământ pot fi înmatriculate definitiv indiferent de vechimea lor) și a Ordonanței 26/1993 (care prevedea că sunt scutite de taxe vamale ajutoarele și donațiile cu caracter umanitar, cultural, social, sportiv, didactic primite de organizații nonprofit cu caracter umanitar) (Balogh, 2011-2012); datele analizate demonstrând că a crescut semnificativ numărul fundațiilor înființate, pornind de la 12 fundații înființate în 1993, 211 fundații înființate în 1994, 362 fundații înființate în 1995, până în 764 fundații înființate în 1996, începând să scadă din anul 1997 (169), o dată cu emiterea Ordinului 1682 al Ministerului Finanțelor menit să pună capăt abuzurilor, iar în anul 1998 ajungându-se la 47 de fundații, numărul scăzând până în prezent.

Doar în București s-au înființat 838 de fundații, mai multe decât în regiunea S-V Oltenia (795), regiunea Vest (684), regiunea S-E Dobrogea (723). Acest lucru poate fi explicat și prin nivelul de dezvoltare al capitalei României, există universități și spitale de prestigiu, este caracterizat de multiculturalism, datorită mediului de afaceri activ, în special prin prezența companiilor multinaționale. Potrivit Eurostat, PIB-ul regiunii București-Ilfov a fost în 2011 de 34.994 milioane euro, ocupând primul loc pe regiunile de dezvoltare.

În regiunea Vest, s-au înființat 684 de fundații, ocupând ultimul loc în clasamentul numărului de fundații, dar și al populației cu un număr de 1.919.434 locuitori (în 2010, potrivit ADR Vest). Cu toate că cel mai mare municipiu (319.279 locuitori, potrivit Institutului Național de Statistică) și capitala regiunii este Timișoara, în județul Arad s-au înființat 306 fundații, iar în județul Timiș 194. Este posibil și ca Vestului să îi lipsească o preocupare spre sectorul asociativ și spre desfășurarea de activități în domeniu.

În urma testării ipotezei:

Numărul fundațiilor din regiuni depinde de produsul intern brut și de populație am ajuns la următoarele concluzii:

Regiunea Nord-Est ocupă primul loc ca și populație (3.695.831 locuitori), dar nu ca și număr de fundații înființate, fiind a doua regiune din țară cu cele mai multe fundații înființate (2.638 până în 2011 inclusiv), iar valoarea produsului intern brut era de 13.458 milioane euro în 2011.

Regiunea Sud-Est Dobrogea avea o valoarea a produsului intern brut mai ridicată decât regiunea Nord-Est (14.007 milioane euro în 2011), dar s-au înființat 705 fundații până în 2011 inclusiv și avea 2.545.923 milioane locuitori.

Regiunea Nord-Vest ocupă primul loc ca număr de fundații înregistrate și anume 3.984, dar ocupă locul al III-lea în clasamentul populației pe regiuni cu 2.744.914 locuitori (în 2011, potrivit ADR N-V).

În București –Ilfov s-au înființat până în 2011 inclusiv 789 de fundații, avea o populație de

1,883,425 de locuitori în 2011, dar cea mai ridicată valoare a PIB-ului (34994 milioane euro).

În regiunea Vest, deși au fost înființate cele mai puține fundații (667 până în 2011 inclusiv) și avea cei mai puțini locuitori (1.913.831), produsul intern brut avea o valoare de 13.042 milioane euro, fiind penultima clasată dintre regiuni ca valoare al PIB-ului.

Cu alte cuvinte, ipoteza se infirmă. Numărul fundațiilor nu depinde de produsul intern brut și de populație.

Am grupat regiunile de dezvoltare în regiuni istorice (Transilvania, Țara Românescă, Moldova) pentru a cerceta care este distribuția fundațiior.

Transilvania a cuprins:

– regiunea Vest, cu județele Arad (306 fundații înregistrate), Timiș (194 de fundații înregistrate), Hunedoara (54 de fundații înregistrate), Caraș-Severin (130 de fundații înregistrate).

-regiunea Nord-Vest, cu județele Bihor (739 de fundații înregistrate), Satu Mare (377 de fundații înregistrate), Maramureș (845 de fundații înregistrate), Sălaj (76 de fundații înregistrate), Cluj (1183 de fundații înregistrate) și Bistrița-Năsăud (797 de fundații înregistrate).

-regiunea Centru, cu județele Alba (121 de fundații înregistrate), Sibiu (530 de fundații înregistrate), Brașov (153 de fundații înregistrate), Harghita (540 de fundații înregistrate), Covasna (39 de fundații înregistrate), Mureș (384 de fundații înregistrate).

Totalul fundațiilor înregistrate în cele 3 regiuni și implicit în regiunea istorică Transilvania este de 6.468 de fundații.

Țara Românească a cuprins:

-regiunea Sud-Vest Oltenia, cu județele Dolj (208 fundații înregistrate), Gorj (112 fundații înregistrate), Mehedinți (37 de fundații înregistrate), Olt (58 de fundații înregistrate), Vâlcea (380 de fundații înregistrate).

-regiunea Sud-Muntenia, cu județele Argeș (179 de fundații înregistrate), Prahova (663 de fundații înregistrate), Călărași (63 de fundații înregistrate), Dâmbovița (452 de fundații înregistrate), Giurgiu (34 de fundații înregistrate), Ialomița (50 de fundații înregistrate), Teleorman (58 de fundații înregistrate).

-regiunea Sud-Est Dobrogea, cu județele Buzău (126 de fundații înregistrate), Brăila (74 de fundații înregistrate), Constanța (289 de fundații înregistrate), Tulcea (38 de fundații înregistrate). Vrancea și Galați sunt cunoscute ca făcând parte din regiunea istorică Moldova, așa că am considerat că ar fi oportun ca acestea să fie integrate în respectiva regiune istorică.

Totalul fundațiilor înregistrate în regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și Sud-Est Dobrogea (fără județele Galați și Vrancea) și implicit în Țara Românească este de 3.669 de fundații.

Moldova a cuprins:

-județele Vrancea (93 de fundații înregistrate), respectiv Galați (103 fundații înregistrate).

-regiunea Nord-Est, cu județele Bacău (128 de fundații înregistrate), Botoșani (151 de fundații înregistrate), Iași (366 de fundații înregistrate), Neamț (265 de fundații înregistrate), Suceava (1692 de fundații înregistrate), Vaslui (57 de fundații înregistrate).

Totalul fundațiilor înregistrate în județele Vrancea, Galați și în regiunea Nord-Est, implicit în regiunea istorică Moldova este de 2.855 de fundații.

Concluzia este că în Transilvania sunt înregistrate cele mai multe fundații și anume 6.468, fiind urmată de Țara Românească (3.669 de fundații înregistrate) și de Moldova cu un total de 2.855 de fundații înregistrate. Potrivit prezentului studiu, în regiunea Nord-Vest, componentă a regiunii istorice Transilvania au fost înființate cele mai multe fundații (4.017), dar locul al doilea este ocupat de regiunea Nord-Est, componentă a regiunii istorice Moldova, cu un număr de 2.659 de fundații înregistrate, însă Moldova ocupă locul al III-lea ca număr de fundații înregistrate pe regiuni istorice, după Țara Românească.

Pe axa X a figurii 5 sunt reprezentate județele regiunii Nord-Est, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Județul care ocupa locul 1 la numărul de fundații înființate este județul Suceava, cu un număr de 1.692 de fundații. Locul al II-lea este ocupat de Iași cu un număr de 366 de fundații, observându-se o diferență considerabilă între aceste două județe. Locul al III-lea este ocupat de județul Neamț, cu un număr de 265 de fundații, fiind urmat de județul Botoșani cu un număr de 151 de fundații, județul Bacău cu un număr de 128 de fundații, ultimul județ clasat fiind Vaslui cu 57 de fundații înființate, totalul fundațiilor înființate în regiunea N-E fiind de 2659.

De remarcat că în județul Suceava s-au înființat 1.692 de fundații, mai multe decât în întreaga regiune (2) S-E Dobrogea unde sunt înființate 723 de fundații, mai multe decât în regiunea (3) Sud Muntenia unde s-au înființat 1.499 de fundații, mai multe decât în regiunea (4) Sud-Vest Oltenia, unde s-au înființat 795 de fundații, mai multe decât în regiunea (5) Vest unde s-au înființat 684 de fundații, mai multe decât în regiunea (8) București-Ilfov, unde s-au înființat 848 de fundații. Astfel doar în județul Suceava s-au înființat mai multe fundații decât în 5 din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Cele mai multe fundații au fost înființate între anii 1994-1998. În anul 1994 au fost înființate 211 fundații, în anul 1995 au fost înființate 362 fundații, în anul 1996 au fost înființate 764 fundații, în anul 1997 scăzând brusc numărul fundațiilor și ajungând la 169 fundații înființate. Constatăm că cele mai multe fundații au fost înființate în perioada în care Hotărârea de Guvern 564/1992 și Ordonanța 26/1993 erau în vigoare.

Figura 6: Repartizarea fundațiilor din Regiunea S-E Dobrogea pe județe

Pe axa X a Figurii 6 sunt reprezentate județele regiunii Sud-Est Dobrogea, iar pe axa Y numărul fundațiilor înregistrate în regiune. Locul I în clasamentul județelor cu cele mai multe fundații înființate este ocupat de județul Constanța cu un număr de 289 de fundații înființate. Locul al II-lea este ocupat de județul Buzău cu un număr de 126 de fundații înființate, iar locul al III-lea este ocupat de județul Galați cu un număr de 103 fundații înființate, urmat fiind de județul Vrancea cu un număr de 93 de fundațiii, județul Brăila cu un număr de 74 de fundații și județul Tulcea cu un număr de 38 de fundații înființate. Totalul fundațiilor înființate în regiunea 2 este de 723 fundații.

Figura 7: Repartizarea fundațiilor din Regiunea Sud Muntenia pe județe

Pe axa X a Figurii 7 sunt reprezentate județele regiunii Sud Muntenia, iar pe axa Y numărul fundațiilor înființate din regiune. Locul I în ceea ce privește numărul fundațiilor înființate este ocupat de județul Prahova cu un număr de 663 de fundații. Locul al II-lea este ocupat de județul Dâmbovița cu un număr de 452 de fundații, iar locul al III-lea este ocupat de județul Argeș cu un număr de 179 de fundații, fiind urmat de județul Călărași cu un număr de 63 de fundații, județul Teleorman cu un număr de 58 de fundații, județul Ialomița cu un număr de 50 de fundații și județul Giurgiu cu un număr de 34 de fundații înființate. Totalul fundațiilor înființate în regiunea Sud Muntenia este de 1.499 de fundații.

Figura 8: Repartizarea fundațiilor din Regiunea Sud-Vest Oltenia pe județe

Pe axa X a figurii 8 sunt reprezentate județele regiunii S-V Oltenia, iar pe axa Y numărul fundațiilor înființate în această regiune. Locul I în clasamentul fundațiilor înființate este ocupat de județul Vâlcea, cu un număr de 380 de fundații. Locul al II-lea este ocupat de județul Dolj cu un număr de 208 fundații, iar locul al III-lea este ocupat de județul Gorj cu un număr de 112 fundații, fiind urmat de județul Olt cu un număr de 58 de fundații și județul Mehedinți cu un număr de 37 de fundații. Totalul fundațiilor înființate în regiunea Sud-Vest Oltenia este de 795 fundații.

Figura 9: Repartizarea fundațiilor din Regiunea Vest pe județe

Pe axa X a Figurii 9 sunt reprezentate județele regiunii Vest, iar pe axa Y numărul fundațiilor înființate în această regiune. Locul I în clasamentul județelor cu cel mai mare număr de fundații înființate este ocupat de către județul Arad cu un număr de 306 fundații înființate. Locul al II-lea este ocupat de către județul Timiș cu un număr de 194 de fundații înființate, iar locul al III-lea de către județul Caraș-Severin, fiind urmat de județul Hunedoara cu 54 de fundații înființate. Totalul fundațiilor înființate în regiunea Vest este de 684 de fundații.

Figura 10: Repartizarea fundațiilor din Regiunea Nord-Vest

Pe axa X a Figurii 10 sunt reprezentate județele regiunii N-V, iar pe axa Y numărul fundațiilor înființate în această regiune. Locul I în clasamentul județelor cu cele mai multe fundații înființate este ocupat de către județul Cluj cu un număr de 1.183 de fundații. Locul al II-lea este ocupat de județul Maramureș cu un număr de 845 de fundații înființate, iar locul al III-lea este ocupat de către județul Bistrița-Năsăud cu un număr de 797, fiind urmat la distanță mică de către județul Bihor cu un număr de 739 de fundații, județul Satu-Mare cu un număr de 377 de fundații și județul Sălaj cu un număr de 76 de fundații înființate. Totalul fundațiilor înființate în regiunea Nord-Vest este de 4.017 de fundații. De remarcat că în județul Cluj au fost înființate mai multe fundații decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia, Vest și București-Ilfov. În județul Bihor au fost înființate mai multe fundații decât în regiunea S-E Dobrogea și Vest. În județul Bistrița-Năsăud au fost înființate mai multe fundații decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia, Vest. În județul Maramureș au fost înființate mai multe fundații decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia și Vest.

Figura 11: Repartizarea fundațiilor din Regiunea Centru pe județe

Pe axa X a Figurii 11 sunt reprezentate județele regiunii Centru, iar pe axa Y numărul fundațiilor existente în Regiune. Locul I în clasamentul județelor cu cele mai multe fundații înființate este ocupat de către județul Harghita, cu un număr de 540 de fundații. Locul al II-lea este ocupat de către județul Sibiu, la distanța mică de primul loc, cu un număr de 530 de fundații. Locul al III-lea este deținut de județul Mureș cu un număr de 384 de fundații, fiind urmat de județul Brașov cu 153 de fundații înființate, județul Alba cu 121 de fundații și județul Covasna cu 39 de fundații înființate. Totalul fundațiilor înființate în regiunea Centru este de 1.767. Deși cele mai prospere județe din punct de vedere economic ale regiunii sunt județul Sibiu respectiv, Brașov, acestea nu sunt și județele cu cele mai multe fundații înființate, Sibiul ocupând locul al II-lea în clasamentul județelor cu cele mai multe fundații înființate în regiunea Centru, iar Brașovul locul al IV-lea.

Figura 12: Repartizarea fundațiilor din Regiunea București-Ilfov pe județe

Pe axa X sunt reprezentate județul Ilfov și capitala București, iar pe axa Y numărul fundațiilor din Regiune. În București sunt înființate 838 de fundații, iar în Ilfov 10 fundații. Totalul fundațiilor înființate în Regiunea București-Ilfov este de 848 de fundații. De remarcat că în municipiul București au fost înființate mai multe fundații decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia și Vest.

Figura 13: Județele din România cu cel mai mare număr de fundații înființate

Pe axa X a figurii 13 regăsim primele 5 județe cu cele mai multe fundații înființate, iar pe axa Y, numărul fundațiilor. Primul loc în clasamentul județelor cu cele mai multe fundații înființate este ocupat de județul Suceava, a cărui număr de fundații înregistrate în Registrul Național ONG este mai mare decât numărul de fundații înregistrate în alte 5 regiuni de dezvoltare ale României (Sud-Est Dobrogea, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest și București –Ilfov) și anume 1.692 de fundații. Cele mai multe fundații au fost înființate în anul 1994-211 fundații, 1995-362 de fundații, în anul 1996-764 de fundații și anul 1997-169 de fundații, ani în care s-au înființat cele mai multe fundații în România.

Pe locul 2 în topul județelor cu cele mai multe fundații înființate se află județul Cluj cu un total de 1.183 de fundații înființate, cele mai multe fiind înființate între anii 1996-1998, în anul 1996 fiind înființate 328 de fundații, în anul 1997 fiind înființate 369 de fundații, iar în anul 1998 fiind înființate 170.

În județul Maramureș au fost înființate 845 de fundații. Ca și în cazul celorlalte două județe se remarcă o creștere excepțională între anii 1996-1998, fiind înființate în anul 1996-303 fundații, în anul 1997 fiind înființate 310 fundații, iar în anul 1998 fiind înființate 98 de fundații, numărul de fundații înființate suferind o scădere începând din anul 1998 care se continuă până în prezent, față de anii 1996-1997.

București, capitala, s-a clasat pe locul al IV-lea ca număr de fundații înființate în România (838), cea mai mare creștere înregistrându-se în anul 1995-79 de fundații înființate și în anul 1996-162 de fundații înființate. Se remarcă o oarecare constanță în distribuția fundațiilor de-a lungul celorlalți ani, numărul fundațiilor înființate oscilând între 30-60.

În județul Bistrița-Năsăud au fost înființate 797 de fundații, cele mai multe au fost înființate în anul 1996-395 și în anul 1997-222, în rest numărul fundațiilor înființate a fost fluctuant.

De remarcat că 3 județe din cele 5 aparțin Regiunii Nord-Vest, regiunea în care de altfel au fost înființate cele mai multe fundații.

Figura 14: Județele din România cu cel mai mic număr de fundații înregistrate în Registrul Național ONG

Pe axa X a figurii 16 sunt reprezentate județele cu cel mai scăzut număr de fundații înregistrate în Registrul Național ONG, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Primul loc în clasamentul județelor cu cele mai puține fundații este ocupat de către Ilfov, cu 10 fundații înregistrate, urmat de Giurgiu (34 de fundații), Mehedinți (37 de fundații), Tulcea (38 de fundații), Covasna (39 de fundații), județele provenind din Regiunea (8) București-Ilfov, Regiunea (3) Sud Muntenia, Regiunea (4) Sud-Vest Oltenia, Regiunea (2) Sud-Est Dobrogea și respectiv Regiunea (7) Centru. În cadrul acestor 5 județe, nu se observă creșteri importante ale numărului fundațiilor în perioada 1994-1998, ci mai degrabă se sesizează o constanță în înregistrarea fundațiilor

4.3.2 Dinamica înregistrării fundațiilor

Pornind de la anul înregistrării în Registrul Național ONG, prin intermediul bazei de date pe care am realizat-o, am efectuat evoluția în timp a fundațiilor, fără a le introduce pe cele cu poziție închisă, dizolvate, radiate, lichidate, filiale și cele fără județ. Astfel că în funcție de cele 12.992 analizate propriu-zis, am concluzionat că:

în anul 1990 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 24 de fundații;

în anul 1991 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 52 de fundații;

În anul 1992 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 130 de fundații;

în anul 1993 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 186 de fundații;

în anul 1994 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 488 de fundații;

în anul 1995 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 1009 de fundații;

în anul 1996 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 2988 de fundații;

în anul 1997 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 3429 de fundații;

în anul 1998 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 1293 de fundații;

în anul 1999 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 748 de fundații;

în anul 2000 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 647 de fundații;

în anul 2001 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 293 de fundații;

în anul 2002 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 268 de fundații;

în anul 2003 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 188 de fundații;

în anul 2004 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 139 de fundații;

în anul 2005 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 135 de fundații;

în anul 2006 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 167 de fundații;

în anul 2007 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 163 de fundații;

în anul 2008 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 138 de fundații;

în anul 2009 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 114 de fundații;

în anul 2010 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 101 de fundații;

în anul 2011 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 95 de fundații;

în anul 2012 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 92 de fundații;

în anul 2013 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 92 de fundații;

în anul 2014 au fost înregistrate în Registrul Național ONG 13 fundații;

Figura 15: Evoluția în timp a fundațiilor în funcție de numărul înregistrării în Registrul Național ONG.

Figura 16: Descendența fundațiilor în funcție de numărul înregistrării în Registrul Național ONG.

Din Figura 16 constatăm că cele mai multe fundații au fost înființate în anul 1997 (3.429) urmat de anul 1996 (2.988) și anul 1998 (1.293). În 2014 au fost înființate cele mai puține fundații (13) însă trebuie luat în considerare faptul că anul nu s-a încheiat, urmat de anul 1990 (24) și anul 1991 (52).

Începând cu anul 2001 și până în prezent se observă o oarecare constanță în ceea ce privește numărul de fundații înființate.

Cauzele “exploziei” în ceea ce privește numărul de fundații înființate între anii 1996-1998 sunt multiple. Una dintre cauze luată în considerare se referă la legislație. În anul 1992 a fost adoptată Hotărârea de Guvern 564/1992 care prevedea că orice autovehicul primit cu titlu gratuit de organizații cu caracter umanitar, de protecție socială, instituții culturale sau de învățământ pot fi înmatriculate definitiv indiferent de vechimea lor. În anul 1993 a fost adoptată Ordonanța 26/1993 care prevedea că sunt scutite de taxe vamale ajutoarele și donațiile cu caracter umanitar, cultural, social, sportiv, didactic primite de organizații nonprofit cu caracter umanitar. Deși s-a dorit sprijinirea sectorului asociativ, prin aceste reglementări nu s-a obținut decât înființarea unor ONG-uri cu scopul de a fi utilizate în cadrul pieței de import-export (Balogh, 2011-2012). Această Hotărâre de Guvern, respectiv Ordonanță pot reprezenta una dintre cauzele numărului crescut de fundații înființate în 1996, 1997, 1998 și scăderea numărului începând chiar cu anul 1998. La 6 octombrie 1997 s-a emis ordinul nr. 1682 al Ministerului Finanțelor, menit să oprească aceste abuzuri. Pentru a te putea bucura de drepturile specificate în cele două acte normative era necesar ca ONG-urile să prezinte o documentație care să cuprindă și o adeverință de la organul fiscal din care să reiasă că beneficiarul donației există și desfășoară de cel puțin un an activități umanitare, dar și numărul autoturismelor înregistrate în evidențele contabile și listele de inventariere a mijloacelor de transport. S-au mai facut precizări cu privire la regimul accizelor care prevedea că se acordă pentru cel mult două autoturisme (Balogh, 2011-2012).

Tot în încercarea de a explica dinamica înregistrării fundațiilor, am testat următoarea ipoteză:

Fundațiile din România au cunoscut o creștere a numărului înregistrării în Registrul Național ONG în perioada guvernării partidelor cu poziție politică de centru-dreapta.

În perioada 1990-1996 la guvernare au fost partide cu poziție politică de stânga-guvernul Petre Roman (Frontul Salvării Naționale,1989-1991), guvernul Stolojan (FSN, 1991-1992), guvernul Văcăroiu (Frontul Democrat al Salvării Naționale, 1992-1996).

În perioada 1996-2000 la guvernare au fost partide cu poziție politică de centru- dreapta-guvernul Ciorbea (Partidul Național Liberal, 1996-1998), guvernul Radu Vasile (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, 1998-1999), guvernul Isărescu (independent, 1999-2000).

În perioada 2000-2004 la guvenare a fost Partidul Socialist Democrat, de stânga (guvernul Năstase)

În perioada 2004-2008 la guvernare a fost PNL, partid cu poziție politică de centru-dreapta (guvernul Tăriceanu)

În perioada 2008-2012 la guvernare a fost PDL, partid cu poziție politică de centru- dreapta (guvernul Boc)

În perioada 2012 și până în prezent la guvernare a fost PSD, partid cu poziție politică de stânga (guvernul Ponta).

Astfel creșterea considerabilă a numărului fundațiilor în anii 1996 și 1997 ar putea fi explicată prin încheierea mandatului partidelor cu poziție politică de stângă și venirea la puterea a partidelor cu poziție politică de centru-dreapta, (PNL având o ideologie liberală, iar PNȚCD o ideologie creștin-democrată și liberală), din anul 1998 începând să scadă drastic numărul fundațiilor înființate până în 2000, iar apoi, deși la guvenare au fost atât partide de stânga, cât și de dreapta s-a menținut un anumit echilibru în ceea ce privește numărul de fundații înființate.

Potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, în perioada 1990-1992 începe să se contureze un sector asociativ, care promova valori democratice și anticomuniste, într-o perioadă în care instituțiile statului treceau printr-un proces accelerat de redefinire. Sectorul asociativ era încă tânăr și nu avea experiență în ceea ce privește modul de organizare, dar și modul de gestionare al resurselor.

În perioada 1992-1996, perioadă în care la guvernare s-au aflat partide cu poziție politică de stânga, sectorul s-a aflat în opoziție cu guvernarea și au existat tensiuni în relația dintre acesta și sectorul public și o lipsă de dialog și cooperare (FDSC, 2010).

În perioada 1996-2000 se observă îmbunătățiri în ceea ce privește relația sector nonprofit-public, reflectate în special prin programul de guvernare Ciorbea și programul de guvernare Radu Vasile, care au adus elemente noi în favoarea ONG-urilor, cu scopul de a sprijini activitatea sectorului, de a creștere numărul de proiecte derulate în parteneriat cofinanțate prin intermediul bugetelor locale și centrale, de a cofinanța programe derulate pentru a veni în sprijinul categoriilor defavorizate, a avut loc instituirea Fondului pentru Dezvoltarea Societății Civile, constituirea unor Centre de Acreditare în cadrul fiecărui minister, pentru activități de formare continuă de resurse umane de către asociații și fundații, constituirea Consiliului Superior al Asociațiilor și Fundațiilor, având ca rol principal monitorizarea activității asociațiilor și fundațiilor, adoptarea mai multor reglementări care susțineau activitatea organizațiilor nonprofit, modificarea Legii persoanelor juridice nr. 21 din 1924. În perioada guvernului Radu Vasile s-a elaborat prima lege care promovează contractarea socială, (Legea 34/1998) cu privire la finanțarea din fonduri publice a instituțiilor private care oferă servicii de asistență socială

( FDSC, 2010).

În perioada 2000-2004 au avut loc câteva evenimente importante de politică publică precum adoptarea Ordonanței de Guvern 26/2000 (de către guvernul Isărescu) care spre deosebire de Legea Mârzescu din 1994, singura referință legislativă care accepta înființarea legală a organizațiilor nonprofit, a adus modificări modului de definire al asociațiilor și fundațiilor, procedurii de dobândire a personalității juridice, introduce Registrul Național ONG, aduce modificări organelor asociațiilor și fundațiilor și modului de funcționare al organizațiilor. Unele dintre aspectele cele mai importante pe care le introduce se referă la posibilitatea de a desfășura activități economice, introducerea statului de utilitate publică, iar capitolul din Lege destinat relației cu autoritățile publice a fost considerat ca fiind o componentă pozitivă cu rol de recunoaștere a necesității parteneriatelor între sectorul public și cel de-al treilea sector. Din 2004, potrivit FDSC, o mare parte din finanțatorii sectorului asociativ și-au retras sprijinul, invocând evoluția României către integrarea în Uniunea Europeană, lucru care intra în contradicție cu statutul de țară care are nevoie de asistență internațională. Efectul acestei retrageri de finanțare a dus la impulsionarea ONG-urilor de a influența factorii de decizie pentru a avea acces la resurse publice și private (p. 98).

În 2003 s-a adoptat Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal care prevedea

că organizațiile nonguvernamentale, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru anumite tipuri de venituri, de exemplu cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive, donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare, dividendele, dobânzile și veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare obținute din plasarea veniturilor scutite, veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole, resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile (articolul 15, alieantul 2). Prevederea 2% este un mecanism prin intermediul căreia contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual datorat pentru sponsorizarea entităților nonprofit care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, inițial suma reprezenta 1% din impozitul pe venitul anual (articolul 90, alineat 2). Articolul 21, alineatul 4, litera P prevede că firmele care efectuează sponsorizări, sau acte de mecenat își pot deduce sumele respective din impozitul pe profit, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. se încadrează în limita de 3 la mie din cifra de afaceri;

b. nu depășesc 20% din impozitul pe profit datorat;

În această perioadă, când la guvernare a existat un partid cu poziție politică de stânga, cu toate că Ordonanța 26/2000 fusese adoptată înainte de Guvernul Năstase, numărul fundațiilor a fost în scădere, de la 647 de fundații înființate în anul 2000 la 139 de fundații înființate în anul 2004.

În perioada 2004-2008 preocuparea principală era relaționată de integrarea României la Uniunea Europeană. Până în acel moment, sectorul neguvernamental era activ în zone ale politicilor publice. Se remarcă o îngrijorare față de surse de finanțare, conceptul de responsabilitate socială corporatistă era relativ nou, posibilitățile de a colecta fonduri de la contribuabili erau reduse datorită birocrației. Totuși s-au simțit ameliorări ale acestor probleme în perioada guvernului Tăriceanu (FDSC, 2010).

În relația cu sectorul asociativ s-a pus accent pe o colaborare în vederea reactualizării Planului Național Anticorupție, mărirea cotei din impozitul pe venit de la 1% la 2% s-a realizat în această perioadă, utilizarea transparentă a fondurilor de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD), dar și accelerarea ritmului de absorbție a acestora, consolidarea parteneriatului cu organizații neguvernamentale în procesul de elaborare și aplicare a politicilor publice în domeniul protecției mediului. Guvernul Tăriceanu a înființat fără a dispune de o solicitare din partea sectorului nonprofit Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor prin Hotărârea de Guvern 618/2005 prin intermediul căruia se dorea implicarea ONG-urilor în elaborarea politicilor publice, facilitarea comunicării și cooperării între sectorul public-nonprofit (FDSC, 2010).

O inițiativă de politică publică propusă de ONG-uri ca făcând parte din pachetul anticorupție a fost transpusă prin adoptarea Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, care a instituit principiile transparenței, competiției deschise și evitării conflictelor de interese în ancorarea finanțărilor către organizații (FDSC, 2010).

ONG-urile participă ca membri cu drepturi depline în consilii de conducere sau consultative, de exemplu Consiliul Național pentru Egalitatea de Șanse, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consilul Național al Persoanelor Vârstnice (FDSC, 2010, p. 100). Pe fondul integrării în Uniunea Europeană și având în vedere relația pozitivă a sectorului asociativ cu statul se remarcă o ușoară creștere a numărului fundațiilor în anul 2006 (167) și 2007 (163) față de 2004 (139 de fundații) și 2005 (135 de fundații), în anul 2008 scăzând și ajungând la 138 de fundații înregistrate în Registrul Național ONG.

În perioada 2008-2012 se remarcă o scădere a numărului fundațiilor, scădere care s-a propagat de-a lungul acestor ani, astfel că în anul 2009 s-au înregistrat 114 fundații, în anul 2010 s-au înființat 101 fundații, în anul 2012 s-au înființat 95, iar numărul a continuat să scadă. Comparativ cu anii 1995 când s-au înființat 1.009 fundații, 1996 când s-au înființat 2.988 de fundații, 1997 când s-au înființat 3.429 de fundații și anul 1998 când s-au înființat 1.293 de fundații, numărul fundațiilor înregistrate în Registrul Național ONG a suferit o scădere dramatică.

Luând în vedere criza economică mondială care în România a început în anul 2008, putem considera că ar putea reprezenta un factor important care a influențat numărul fundațiilor înființate, efectele crizei resimțindu-se în principal la nivelul finanțării sectorului asociativ.

Potrivit FDSC, în perioada 2008-2012 se remarcă o stagnare în relația dintre mediul public-asociativ. Cu toate acestea, chiar și în prezent organizațiile neguvernamentale continuă elaborarea de politici publice și sunt persuasive în ceea ce privește influențarea legiuitorului.

În concluzie, relația dintre sectorul public-asociativ a fost una fluctuantă, cu momente în care s-a sprijinit sectorul asociativ și a beneficiat de susținerea autorităților publice și cu momente de tensiune între acestea.

Ipoteza se infirmă. Nici partidele cu poziție politică de dreapta și nici cele cu poziție politică de stânga nu au fost consecvente în relația cu sectorul asociativ. Au existat câteva momente cheie pentru ONG-uri, când au fost sprijinite de autorități, prin intermediul politicilor publice, dar cu toate acestea, abordările diferite ale guvernelor diferite s-au resimțit în domeniul organizațiilor neguvernamentale. Nu a existat un interes constant față de sector, chiar dacă acesta a încercat în mod repetat un dialog în vederea expunerii proiectelor de politici publice pe care le-au elaborat pe parcursul anilor. În afară de perioada 1996-2000 când la guvernare au fost partide cu poziție politică de centru-dreapta și s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului fundațiilor din toata istoria acestora,în rest nu s-au resimțit creșteri substanțiale ale numărului fundațiilor, ci dimpotrivă, au avut loc scăderi (acest lucru s-a întâmplat și în perioada guvernării partidelor cu poziție politică de stânga, dar și de dreapta). Probabil că cel mai important aspect ține de modul fiecărui guvern de a aborda sectorul asociativ și de a comunica cu acesta, dar și de capacitatea fiecăruia de a elabora și implementa politici publice favorabile sau mai puțin favorabile sectorului asociativ și societății per ansamblu.

4.3.3 Distribuția fundațiilor din România pe domenii de activitate

Pornind de la cele 12 domenii de activitate ale ONG-urilor enunțate de Salmon și Anheier în lucrarea „The International Classification of Nonprofit Organization” și anume cultură și recreare; educație și cercetare; sănătate; servicii sociale, advocacy; mediu înconjurător; dezvoltare; acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului; internațional; religios; uniuni, asociații profesionale, afaceri; altele, am realizat prin intermediul bazei de date numărul de fundații corespunzător fiecărui domeniu, pornind de la scopul fundațiilor precizat în Registrul Național ONG.

Figura 17: Repartizarea fundațiilor pe domenii de activitate

Tabel 3: Repartizarea fundațiilor pe domenii de activitate

Conform datelor evaluate, scopul a:

1.094 de fundații este să desfășoare activități în domeniul 1, cultură și recreere;

356 de fundații sunt înființate cu scopul de a desfășura activități în domeniul 2, educație și cercetare;

328 în domeniul 3, sănătate;

2.953 în domeniul 4, servicii sociale;

223 în domeniul 5, mediu înconjurător;

556 în domeniul 6, dezvoltare;

418 în domeniul 7, advocacy, legi, politici (promovarea drepturilor omului);

248 în domeniul 8, acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului;

63 în domeniul 9, internațional;

196 în domeniul 10, religios;

214 în domeniul 11, uniuni, asociații profesionale, reprezentare de interese;

12.992 în domeniul 12, altele. Domeniul 12 a cuprins următoarele fundațiii: al căror

scop nu a fost precizat, la al căror scop s-a precizat completarea sau modificarea actului constitutiv și al statutului, al căror scop a fost neclar și nu s-a putut încadra în alt domeniu, al căror scop a fost unul divers, realizat prin combinarea mai multor domenii, al căror scop a fost precizat ca fiind umanitar, filantropic, de utilitate publică, nonprofit, caritabil, nelucrativ, apolitic, nepatrimonial.

Am testat următoarea ipoteză:

Preponderent fundațiile înființate nu au un domeniu de activitate clar definit.

Aproape jumătate din fundațiile existente în baza de date, adică 6.342 din 12.966 își desfășoară activitatea sau și-au propus să o desfășoare în domeniul 12 (altele), fiind urmat de domeniul 4 al serviciilor sociale și de domeniul 1 al culturii și recreerii.

Explicațiile privind numărul mare de fundații care își/și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 12 sunt multiple: în cazul în care scopul nu a fost precizat în Registrul Național ONG, s-ar putea interpreta o lipsă de interes din partea fundațiilor pentru informarea cetățenilor cu privire la scopul propus, înființarea fundațiilor în alt scop decât acela de a sprijini societatea în ansamblul ei, ar putea fi vorba despre greșeli privind adăugarea datelor din partea personalului care se ocupă de completarea, modificarea și actualizarea Registrului Național ONG. Altă explicație foarte probabilă este aceea că scopul fundațiilor însumează mai multe domenii de activitate, fiind unul divers și neputându-se încadra în celelalte 11 domenii de activitate. O altă explicație pentru numărul mare de fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 12 este aceea că acesta a fost neclar sau a conținut sintagme datorită cărora nu a putut fi încadrat în alt domeniu de activitate. Totuși trebuie menționat că specificarea la scop a noțiunii de umanitar, filantropic, apolitic, de utilitate publică poate indica caracterul, baza pe care se întemeiază fundația. Putem lega acest fenomen și de conceptul de oportunism. În cazul în care domeniul de activitate este bine definit, se reduce sfera de activitate al fundației către respectivul domeniu, iar finanțările se pot solicita exclusiv pe acel domeniul. În cazul în care fundația însumează mai multe domenii de activitate, sau se întemeiază pe un domeniu de activitate mai general, există posibilitatea de a-și corela activitatea în funcție de linile de finanțare existente.

Ipoteza se confirmă, iar cea mai clară dovadă este numărul mare de fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 12 (altele), aproape 50% din totalul de fundații înființate.

La polul opus, cele mai puține fundații își desfășoară activitatea sau și-au propus să desfășoare în domeniul 9 (internațional), fiind urmat de domeniul 10 (religios) și de domeniul 11 al uniunilor, asociațiilor profesionale și al reprezentării de interese.

Tabelul 4: Domeniile de activitate pe fiecare regiune în parte

Asociind domeniile de activitate cu regiunile de dezvoltare din România am concluzionat că:

În Regiunea 1 Nord-Est cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (656), exceptând domeniul 12 (1556 de fundații), care datorită numărului mare de fundații care se regăsesc în acest domeniu (aproape 50% din numărul total de fundații din baza de date) apare ca fiind principalul domeniu de activitate în toate regiunile, cu excepția Regiunii 5 Vest. Excepția se aplică tuturor regiunilor al căror domeniu principal de activitate este domeniul 12 (altele). În domeniul 9 doar 2 fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea.

În Regiunea 2 Sud-Est Dobrogea cele mai multe fundații și-au propus să își desfășoare activitatea în domeniul 4 (144 fundații), exceptând domeniul 12, iar cel mai redus număr de fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 9 (4 fundații).

În Regiunea 3 Sud Muntenia cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (507 de fundații), exceptând domeniul de activitate 12, iar în domeniul 9 și-au propus să-și desfășoare activitatea 11 fundații.

În Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (96), iar în domeniul 9 și-a propus să-și desfășoare activitatea o fundație.

În Regiunea 5 Vest cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (261), iar în domeniul 9 și-au propus să-și desfășoare activitatea 5 fundații.

În Regiunea 6 Nord-Vest cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (807), iar în domeniul 9 și-au propus să-și desfășoare activitatea 12 fundații.

În Regiunea 7 Centru cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (403), iar în domeniul 9 și-au propus să-și desfășoare activitatea 18 fundații.

În Regiunea 8 București-Ilfov cele mai multe fundații și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 1 și 4 (79 fundații), iar în domeniul 9 și-au propus să-și desfășoare activitatea 10 fundații.

În afara de Regiunea 8, celelalte Regiuni urmăresc un tipar, cele mai multe fundații propunându-și să-și desfășoare activitatea în domeniul 4 (servicii sociale), exceptând domeniul 12 și cele mai puține în domeniul 9, adică internațional.

Realizând o comparație între domeniile de activitate existente în România și Belgia, despre constituirea fundațiilor din această țară având informații în Capitolul al III-lea, subcapitolul „3.2 Cadru legal” am ajuns la următoarele concluzii:

În Belgia au fost înființate până în anul 1995 un număr de 50.773 de organizații nonprofit.

Principalul domeniu de activitate al ONG-urilor era domeniul „cultură și recreere” (21.045 de organizații), fiind urmat de„educație și cercetare” (6.298 de organizații neguvernamentale) și de domeniul „servicii sociale” (6.153 de organizații nonguvernamentale).

De domeniul „mediu înconjurător” au fost preocupate cele mai puține ONG-uri, astfel că au fost înființate 869 de organizații neguvernamentale.

Informațiile despre Belgia au fost colectate din lucrarea „Global Civil Society-Dimensions of nonprofit sector” realizată de Lester Salamon și Helmut Anheier. Menționez că nu există în literatura de specialitate lucrări recente și detaliate privind distribuția fundațiilor pe domenii de activitate.

Figura 18: Primele 5 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 1, cultura și recreere.

Pe axa X a figurii 18 sunt evidențiate primele 5 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 1, cultură și recreere, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În județul Cluj își desfășoară activitatea 199 de fundații în domeniul cultura și recreere, fiind urmat de județul Harghita (87 de fundații), București (79 de fundații), Satu-Mare (75) și Prahova (70 de fundații). Din primele 5 județe pe domeniul cultură și recreere, două aparțin Regiunii Nord-Vest si anume Cluj și Satu-Mare, prima poziție fiind ocupată de Cluj, care este unul dintre cele mai importante centre culturale ale României, de aceea se justifică ocuparea primei poziții în acest top. Totuși, capitala țării, fiind la rândul ei un important centru cultural, ocupă doar poziția a III-a, după județul Harghita.

În schimb în topul ultimelor 5 județe care își desfășoară activitatea în domeniul cultură și recreere fruntașele sunt Giurgiu și Ilfov, județe în care nu își desfășoară activitatea nicio fundație în domeniul 1, urmate de Olt cu o fundație care își desfășoară activitatea în acest domeniu și Vaslui și Gorj cu câte două fundații. Astfel Regiunea Sud-Vest Oltenia se regăsește de două ori în clasamentul județelor cu cele mai puține fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 1.

Figura 19: Primele 7 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 2, educație și cercetare

Pe axa X a figurii 19 sunt reprezentate județele din România cu cele mai multe fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 2, educație și cercetare, iar pe axa Y, numărul fundațiilor. În top 7, Clujul ocupă din nou primul loc, cu 48 de fundații care își desfășoară activitatea în domeniul educației și cercetare, fiind un important centru educațional, renumit pentru universitățile de prestigiu și numărul mare de studenți (aproximativ 100.000).

Clujul este urmat de județul Harghita (47 de fundații), Iași (24), București (22) și Mureș, Dolj și respectiv Constanța care se află la egalitate (17 fundații). Județele cu cele mai puține fundații care își desfășoară activitatea în domeniul educație și cercetare sunt: Buzău (o fundație), Covasna (o fundație), Giurgiu (o fundație), Neamț (o fundație) și Argeș, Călărași, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Teleorman, Vâlcea cu câte două fundații.

Figura 20: Primele 6 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 3, sănătate

Pe axa X a figurii 20 sunt reprezentate județele cu cele mai multe fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 3, al sănătății, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Pe primul loc se regăsește Clujul, cu un număr de 88 de fundații, Clujul fiind renumit pentru numărul mare de spitale, centre medicale și servicii de calitate, fiind urmat de Mureș (34 de fundații), acesta fiind un centru medical important, București (28 de fundații), Iași (23) și la egalitate, cu un număr de 15 fundații care își desfășoară activitatea în domeniul sănătății, Dolj și respectiv Prahova. La polul opus, cele mai puține fundații în domeniul sănătății se regăsesc în județele Tulcea, Vaslui, Olt (fără nicio fundație în acest domeniu), Argeș, Bistrița-Năsăud, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Sălaj cu câte o fundație.

Figura 21: Primele 5 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 4, servicii sociale

Pe axa X sunt reprezentate județele în care se află cele mai multe fundații în domeniul 4, al serviciilor sociale, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În Maramureș sunt înființate cele mai multe fundații în domeniul serviciilor sociale (463), lucru surprinzător, fiind înaintea Clujului, iar capitala este absentă din acest top. Probabil județul Maramureș se preocupă de bunăstarea copiilor și de prestarea de servicii în favoarea și beneficiul acestora, de educarea copiilor, cât și a părinților, de prestarea serviciilor către bătrâni și categorii defavorizate. Maramureșul este urmat de județul Suceava, cu un număr de 457 înființate. În județul Cluj 252 de fundații își desfășoară activitatea în domeniul 4, fiind urmat de Dâmbovița (234 de fundații) și județul Prahova ( 187 de fundații). La polul opus, cele mai puține fundații se regăsesc în județele Ilfov (două fundații), Gorj, Mehedinți (3 fundații), Olt și Vaslui (4 fundații), Tulcea (5 fundații).

Figura 22: Primele 5 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 5, mediu înconjurător

Pe axa X a figurii 22 sunt reprezentate județele în care sunt înființate cele mai multe județe în domeniul 5, mediu înconjurător, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Cele mai multe fundații în domeniul mediu înconjurător se găsesc în județul Maramureș (32). În acest județ există o arie naturală de interes național care este protejată și anume Parcul Natural Munții Maramureșului. Munții Maramureșului prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre (potrivit http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Mun%C8%9Bii_Maramure%C8%99ului) și cu o multitudine de obiective turistice, de aceea se explică de ce ocupă primul loc în clasamentul fundațiilor înființate în domeniul mediu înconjurător, dorindu-se protejarea și conservarea zonei.

Județul Maramureș este urmat de județul Harghita (27 de fundații), București (20 de fundații), unde probabil se dorește reducerea și controlarea nivelului poluării, mai multe spații verzi și înfrumusețarea spațiilor verzi existente, Cluj (17) și Mureș (16 fundații). La polul opus, județele cu cele mai puține fundații în domeniul mediu înconjurător sunt: Alba, Bistrița-Năsăud, Călărași, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Sălaj și Teleorman în care au fost înființate fundații în domeniul mediu înconjurător.

Figura 23: Primele 5 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 6, dezvoltare

Pe axa X a figurii 23 sunt reprezentate județele în care sunt înființate cele mai multe fundații în domeniul 6, dezvoltare, iar pe axa Y numărul de fundații. În județul Maramureș au fost înființate cele mai multe fundații în domeniul dezvoltării, adică 93 de fundații, fiind urmat de județul Harghita (69 de fundații), Cluj (43 de fundații), Iași (36 de fundații), Mureș (26 de fundații). La polul opus, cele mai puține fundații care își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării se găsesc în județele Gorj (o fundație, Vâlcea, Olt, Argeș, Giurgiu, Ilfov (două fundații), Mehedinți, Vaslui (3 fundații), Bistrița-Năsăud (4 fundații), Bihor, Brăila, Buzău, Covasna, Ialomița, Neamț, Teleorman (5 fundații). Capitala țării, București nu se regăsește în acest top, un lucru surprinzător, dacă luăm în considerare nivelul de dezvoltare al acesteia, faptul că este un important mediu economic, există universități și spitale de prestigiu, este caracterizat de multiculturalism, mediul de afaceri este unul activ și a avut valoarea cea mai ridicată a produsului intern brut în anul 2011 (34.994 milioane euro), comparativ cu celelalte 7 regiuni de dezvoltare.

Figura 24: Primele 6 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 7, advocacy, legi, promovarea drepturilor omului

Pe axa X a figurii 24 sunt reprezentate județele în care au fost înființate cele mai multe fundații în domeniul 7, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Cele mai multe fundații se găsesc în București (43), acesta fiind cel mai preocupat de protejarea și promovarea intereselor unor grupuri specifice precum femeile, copiii, cei de altă etnie, de respectarea drepturilor omului, de răspândirea simțului civic în rândul cetățenilor, de protecția consumatorului, furnizarea de servicii legale și asistență, prevenirea crimelor, de sprijinirea victimelor și reintegrarea foștilor condamnați.

București este urmat de județul Iași (35 de fundații), Harghita (34 de fundații), Cluj (26), Maramureș și Suceava (23 de fundații). La polul opus, cele mai puține fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 7 se găsesc în județele: Covasna și Ilfov (nicio fundație), Argeș și Vaslui (o fundație), Bistrița-Năsăud, Gorj, Giurgiu, Satu-Mare, Vâlcea (două fundații), Mehedinți (3 fundații), Botoșani, Galați, Neamț, Sălaj, Tulcea (4 fundații).

Figura 25: Primele 5 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 8, acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului

Pe axa X a figurii 25 sunt reprezentate județele în care au fost înființate cele mai multe fundații în domeniul 8, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În județul Dâmbovița se găsesc cele mai multe fundații care activează în domeniul acțiunilor filantropice și promovarea voluntariatului (51 de fundații), cu toate că în județul Dâmbovița s-au înființat doar 452 de fundații și ocupă locul al II-lea pe regiunea Sud Muntenia ca număr de fundații înființate. Județul Dâmbovița este urmat de județul Maramureș (44 de fundații) care își desfășoară activitatea în domeniul 8, Sibiu (39 de fundații), București (18), Cluj (17 fundații).

Nicio fundație din județele: Bacău, Brăila, Covasna, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Sălaj, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea nu își desfășoară activitatea în domeniul 8, al acțiunilor filantropice și promovării voluntariatului.

Figura 26: Primele 5 județe din România cu cele mai multe fundații în domeniul 9 internațional

Pe axa X a figurii 26 sunt reprezentate județele cu cele mai multe fundații înființate în domeniul internațional, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În București există cele mai multe fundații care își desfășoară activitatea în domeniul internațional (10), capitala fiind interesată de colaborări la nivel internațional, de parteneriate și programe culturale cu alte țări europene și nu numai. Același principiu se aplică și pentru județul Cluj, județ în care există și mulți studenți străini, fiind înființate 8 fundații în domeniul 9, internațional, urmat de Brașov (6 fundații), Prahova (5 fundații), Mureș (4 fundații). În județele următoare nicio fundație nu își desfășoară activitatea în domeniul internațional: Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu-Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Figura 27: Primele 5 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 10, religios

Pe axa X a figurii 27 sunt reprezentate județele cu cele mai multe fundații înființate în domeniul 10, religios, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În Cluj, având în vedere multiculturalismul care caracterizează județul, s-au înființat cele mai multe fundații în domeniul religios (28), fiind urmat de județul Arad (17 fundații), Bihor (14 fundații), Harghita (13 fundații), Suceava (12 fundații). La polul opus, în județele Bistrița-Năsăud, Buzău, Gorj, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Teleorman nu s-a înființat nicio fundație în domeniul religios.

Figura 28: Primele 5 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 11, uniuni, asociații profesionale, reprezentare de interese

Pe axa X a figurii 28 sunt reprezentate județele cu cele mai multe fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 11, iar pe axa Y numărul fundațiilor. Județul Harghita ocupă locul I în clasament, cu un număr de 31 de fundații care își desfășoară activitatea în domeniul uniunilor, asociațiilor profesionale și al reprezentării de interese, fiind urmat de județul Cluj (24 de fundații), București (22 de fundații), Timiș (14 fundații), Maramureș (11 fundații). La polul opus în județele Bihor, Gorj, Neamț, Olt, Satu-Mare, Tulcea nu au fost înființate fundații în domeniul 11. Prezența județelor Cluj, Timiș și respectiv capitalei București în acest clasament se justifică. Având în vedere mediul de afaceri activ, s-au înființat organizații care să protejeze și să apere interesele membrilor și ale angajaților, sau a lucrătorilor din anumite ramuri de activitate.

Figura 29: Primele 5 județe din România care își desfășoară activitatea în domeniul 12, altele

Pe axa X a figurii 29 sunt reprezentate județele cu cele mai multe fundații care își desfășoară activitatea în domeniul 12, altele, iar pe axa Y numărul fundațiilor. În județul Suceava au fost înființate 1.130 de fundații în domeniul 12, fiind urmat de județul Bistrița-Năsăud (767 de fundații), Bihor (661 de fundații), București (488 de fundații), Cluj (433 de fundații). La polul opus în Ilfov este înființată doar o fundație, în Covasna două fundații, în Tulcea 5 fundații, în Sălaj și Ialomița 6 fundații și în Brăila și Mehedinți câte 8 fundații. Domeniul 12 este unul destul de controversat, fundațiile au optat pentru acest domeniu din mai multe considerente: lipsă de interes din partea fundațiilor pentru informarea cetățenilor cu privire la scopul propus, înființarea fundațiilor în alt scop decât acela de a sprijini societatea în ansamblul ei, scopul fundațiilor însumează mai multe domenii de activitate, fiind unul divers și neputându-se încadra în celelalte 11 domenii de activitate, un domeniu de activitate mai general sau divers poate aduce mai multe beneficii economice, prin posibilitatea de a corela activitatea în funcție de mai multe linii de finanțare.

Ca o constatare, regiunea Nord-Vest se regăsește în toate clasamentele celor 5 județe cu cele mai multe fundații înființate pe fiecare domeniu în parte, în 7 dintre cele 12 domenii și anume cultură și recreere, educație și cercetare, sănătate, servicii sociale, mediu înconjurător, dezvoltare și religios ocupând primul loc în clasament ca fundații înregistrate pe respectivele domenii (fiind singura regiune de altfel), în timp ce București-Ilfov se regăsește în 9 dintre cele 12 domenii, ocupând prima poziție în domeniul 7, al promovării drepturilor omului, legilor, advocacy și respectiv 9, internațional.

4.4 Concluzii

În ceea ce privește numărul fundațiilor cu poziție închisă, radiate, lichidate, dizolvate comparativ cu numărul total al fundațiilor, putem concluziona că din 17.966 de fundații, acestea reprezintă un număr mic, adică 819, astfel sunt înregistrate 17.147 de fundații și filiale ale fundațiilor care desfășoară activități sau și-au propus să desfășoare.

Unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus a fost acela de a stabili care este distribuția fundațiilor pe regiuni de dezvoltare și care sunt regiunile în care s-au înființat cele mai multe fundații, dar și cele mai puține. Concluzia este că în regiunea Nord-Vest au fost înregistrate cele mai multe fundații (4017), din cele 12.992 de fundații pe care le-am introdus în baza de date. Codașa clasamentului este regiunea Vest, cu un număr de 684 de fundații.

Obiectivul privind distribuția fundațiilor pe județe și identificarea județelor în care s-au înființat cele mai multe fundații, dar și cele mai puține, a fost îndeplinit.

Ca număr de fundații înființate pe județe, jn județul Suceava, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și municipiul București au fost înființate mai multe fundații decât în alte regiuni per ansamblu. În județul Suceava au fost înființate 1692 de fundații, mai multe decât în alte 5 regiuni și anume regiune S-E Dobrogea unde au fost înființate 723 de fundații, Sud Muntenia unde au fost înființate 1498 de fundații, S-V Oltenia unde au fost înființate 795 de fundații, Vest unde au fost înființate 684 de fundații și București-Ilfov unde au fost înființate 848 de fundații.

În județul Cluj au fost înființate 1183 de fundații, mai multe fundații decât în regiunile S-E Dobrogea, S-V Oltenia, Vest și București-Ilfov.

În județul Bistrița-Năsăud au fost înființate 797 de fundații, mai multe decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia, Vest.

În județul Maramureș au fost înființate 845 de fundații, mai multe decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia și Vest.

În București au fost înființate 838 de fundații, mai multe decât în regiunea S-E Dobrogea, S-V Oltenia și Vest .

Primul loc în clasamentul județelor cu cele mai puține fundații este ocupat de către Ilfov, cu 10 fundații înregistrate, urmat de Giurgiu (34 de fundații), Mehedinți (37 de fundații), Tulcea (38 de fundații), Covasna (39 de fundații), județele provenind din Regiunea (8) București-Ilfov, Regiunea (3) Sud Muntenia, Regiunea (4) Sud-Vest Oltenia, Regiunea (2) Sud-Est Dobrogea și respectiv Regiunea (7) Centru.

Testând ipoteza:

Numărul fundațiilor depinde de nivelul de dezvoltare al regiunilor (produsul intern brut) și de populație, concluzia este că nu depinde. De exemplu, regiunea Nord-Est ocupă primul loc ca și populație (3.695.831 locuitori), dar nu ca și număr de fundații înființate, fiind a doua regiune din țară cu cele mai multe fundații înființate (2.638 până în 2011 inclusiv), iar valoarea produsului intern brut era de 13.458 milioane euro în 2011. În București–Ilfov s-au înființat până în 2011 inclusiv 789 de fundații, avea o populație de 1,883,425 de locuitori în 2011, dar cea mai ridicată valoare a PIB-ului (34994 milioane euro).

Grupând regiunile de dezvoltare în regiuni istorice, pentru a afla care este distribuția fundațiilor, am constatat că în Transilvania sunt înregistrate cele mai multe fundații și anume 6.468, fiind urmată de Țara Românească (3.669 de fundații înregistrate) și de Moldova cu un total de 2.855 de fundații înregistrate. În regiunea Nord-Vest, componentă a regiunii istorice Transilvania au fost înființate cele mai multe fundații (4.017), dar locul al doilea este ocupat de regiunea Nord-Est, componentă a regiunii istorice Moldova, cu un număr de 2.659 de fundații înregistrate, însă Moldova ocupă locul al III-lea ca număr de fundații înregistrate pe regiuni istorice, după Țara Românească.

Alt obiectiv pe care mi l-am stabilit a fost acela de a realiza evoluția în timp a fundațiilor în funcție de anul înregistrării în Registrul Național ONG, iar apoi de a identifica explicații pentru fenomenele surprinse.

Evoluția în timp a fundațiilor este caracterizată de perioade de prosperitate, o creștere importantă resimtindu-se începând cu anul 1995, continuând în 1996 și 1997, din anul 1998 având loc o scădere bruscă a numărului fundațiilor înregistrate în Registrul Național ONG față de anul 1997, iar din anul 2001 observându-se o constanță. Cercetând explicarea fenomenului, aceasta ar putea fi corelată cu legislația, mai exact cu Hotărârea de Guvern 564/1992 care prevedea că orice autovehicul primit cu titlu gratuit de organizații cu caracter umanitar, de protecție socială, instituții culturale sau de învățământ poate fi înmatriculat definitiv indiferent de vechimea lui. În anul 1993 a fost adoptată Ordonanța 26/1993 care prevedea că sunt scutite de taxe vamale ajutoarele și donațiile cu caracter umanitar, cultural, social, sportiv, didactic primite de organizații nonprofit cu caracter umanitar, astfel multe dintre ONG-uri au fost înființate pentru a profita de aceste beneficii. La 6 octombrie 1997 s-a emis ordinul nr. 1682 al Ministerului Finanțelor, menit să stopeze abuzurile create de Hotărârea de Urgență și de Ordonanță (Balogh, 2011-2012).

O altă explicație a fenomenului se referă la ciclurile politice. Tot în încercarea de a explica dinamica înregistrării fundațiilor, am testat următoarea ipoteză:

Fundațiile din România au cunoscut o creștere a numărului înregistrării în Registrul Național ONG în perioada guvernării partidelor cu poziție politică de centru-dreapta.

În perioada 1990-1996 mai multe organizații nonprofit au fost acuzate de activități cu tentă politică și astfel s-a tensionat relația acestora cu guvernul, perioadă în care la guvernare au fost partide cu poziție politică de stângă, din 1996 când se sesizează acea creștere importantă a numărului fundațiilor la guvernare au fost partide cu poziție politică de centru-dreapta, iar din 2000 și până în prezent deși au fost la guvernare atât partide cu poziție politică de stânga, cât și de dreaptă, s-a resimțit un echilibru în privința numărului fundațiilor înregistrate în Registrul Național ONG. Ipoteza se infirmă. Nici partidele cu poziție politică de dreapta și nici cele cu poziție politică de stânga nu au arătat un interes constant în relația cu sectorul asociativ. Au existat câteva momente importante în istoria sectorului asociativ, precum adoptarea Ordonanței de Guvern 26/2000 (de către guvernul Isărescu), adoptarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, care conține reglementări și în beneficiul sectorului asociativ, dar abordările diferite ale guvernelor diferite s-au resimțit la nivelul întregului sector.

Trebuie luat în considerare faptul că fiecare guvern are propriul mod de a aborda sectorul asociativ și de a comunica, colabora cu acesta și că fiecare guvern dispune de o capacitate specifică de a elabora și implementa politici publice favorabile sau nu sectorului asociativ și societății per ansamblu.

În ceea ce privește domeniile de activitate ale organizațiilor neguvernamentale, obiectivul a fost de a realiza distribuția fundațiilor pe domenii de activitate (pornind de la cele 12 domenii de activitate ale ONG-urilor enunțate de Salmon și Anheier în lucrarea „The International Classification of Nonprofit Organization” și anume cultură și recreere; educație și cercetare; sănătate; servicii sociale, mediu înconjurător; dezvoltare; promovarea drepturilor omului, legi, advocacy; acțiuni filantropice și promovarea voluntariatului; internațional; religios; uniuni, asociații profesionale, reprezentare de interese; altele.

Am testat ipoteza:

Preponderent fundațiile înființate nu au un domeniu de activitate clar definit.

Conform datelor evaluate, cele mai multe fundații își desfășoară activitatea sau ți-au propus să desfășoare activitate în domeniul 12, adică “altele”. Domeniul 12 a cuprins următoarele fundațiii: al căror scop nu a fost precizat, la al căror scop s-a precizat completarea sau modificarea actului onstitutive și al statutului, al căror scop a fost neclar și nu s-a putut încadra în alt domeniu, al căror scop a fost unul divers, realizat prin combinarea mai multor domenii, al căror scop a fost precizat ca fiind umanitar, filantropic, de utilitate publică, nonprofit, caritabil, nelucrativ, apolitic, nepatrimonial.

Ipoteza se confirmă. Dintr-un total de 12.922 de fundații, 6.242 aparțin acestui domeniu, aproape 50% din totalul de fundații introduse în baza de date. Explicațiile privind numărul mare de fundații care își/și-au propus să-și desfășoare activitatea în domeniul 12 sunt multiple: în cazul în care scopul nu a fost precizat în Registrul Național ONG, s-ar putea interpreta o lipsă de interes din partea fundațiilor pentru informarea cetățenilor cu privire la scopul propus, înființarea fundațiilor în alt scop decât acela de a sprijini societatea în ansamblul ei, ar putea fi vorba despre greșeli privind adăugarea datelor din partea personalului care se ocupă de completarea, modificarea și actualizarea Registrului Național ONG. Altă explicație foarte probabilă este aceea că scopul fundațiilor însumează mai multe domenii de activitate, fiind unul divers și neputându-se încadra în celelalte 11 domenii de activitate sau scopul a fost neclar, ambiguu și nu a putut fi încadrat în alt domeniu. O explicație ar putea fi legată de oportunism. Atunci când există un domeniu de activitate bine definit, se restrânge activitatea către acel domeniu, iar finanțările se pot cere exclusiv pentru domeniul respectiv. În cazul în care domeniu de activitate este mai general, sau divers, activitatea se poate corela în funcție de liniile de finanțare existente.

Capitolul al V-lea. Recomandări

Cea mai importantă recomandare se adresează Ministerului Justiției, pentru îmbunătățirea Registrului Național ONG. Recomand a se folosi nu ca fișier PDF, ci mai degraba ca o bază de date în care să poată fi căutate fundațiile după diferite criterii, precum denumire, componență, județ, domenii de activitate, anul înregistrării. Recomand această structură, deoarece baza de date pe care am realizat-o în Excel și în cadrul căreia am introdus fundațiile a fost mult mai ușor de utilizat decât fișierul PDF disponibil pe site-ul Ministerului Justiției. Informațiile din Registru sunt insuficiente, sau prost structurate, se repetă, există secțiuni necompletate, în cazul acesta întâmpinând dificultăți în citirea, întelegerea și interpretarea datelor.

Pentru a lua mai ușor legătura cu fundațiile, sugerez existența unor date de contact. Ar fi de preferat ca fundațiile cu poziție închisă, dizolvate, lichidate, radiate să fie expuse într-o secțiune separată, fiind mai ușor a le ține evidența.

O altă recomandare este legată de partea de obținere a personalității juridice și de întregul proces de înființare a fundației. Începând de la obținerea disponibilității denumirii prin intermediul unei cereri care ori se depune la Registratura Generală a Ministerului Justiției, ori se transmite prin poștă, în cazul din urmă au existat cazuri în care a fost soluționată în termen de 3 luni, deși pe site-ul Ministerului se sublinează că termenul de soluționare este de 5 zile de la data primirii cererii. Aceste cazuri pot demotiva persoanele care doresc să înființeze o fundație sau asociație sau pot crea o părere negativă despre administrația publică. Pentru că tehnologia a evolut foarte mult în ultima perioadă și pentru că deja administrațiile publice locale și administrația centrală folosesc serviciile online în anumite cazuri, acest lucru s-ar putea aplica și în cazul de față. Astfel modelul de cerere pentru obținerea disponibilității denumirii găsindu-se deja pe site-ul Ministerului, completarea și plata taxelor să se facă online, astfel cei care doresc să înființeze o fundație sau o asociație ar fi scutiți de drumuri, cozi și ar economisi timp.

Un parteneriat între administrația publică și mediul asociativ ar aduce beneficii pentru ambele, dar în special pentru cetățeni. Potrivit capitolului VIII din Ordonanța 26/2000 autoritățile publice sunt obligate să pună la dispozitia organizațiile neguvernamentale, în funcție de posibilități, a unor spații pentru sedii, în condițiile legii sau să atribuie în funcție de posibilități, a unor terenuri în scopul ridicării de construcții necesare desfășurării activității și să pună la dispoziția lor informații de interes public, în condițiile legii. De asemenea în articolul 51 este specificată necesitatea funcționării unor structuri pentru relația cu mediul asociativ în cadrul autorităților publice locale și centrale.

Cauzele unui număr mic de parteneriate pot fi legate de lipsă de dezinteres în acest sens, fondurile care în cele mai multe cazuri sunt subiect de discuție, faptul că administrația publică se confruntă cu birocrație, în timp ce în sectorul asociativ se pune accent pe creativitate, lucru în echipă, neîncrederea administrației în capacitățile ONG-urilor și invers. Trebuie luat în și faptul că în furnizarea serviciilor publice administrația publică se adresează tuturor cetățenilor, în schimb ONG-urile au de obicei un grup țintă mai redus ca număr. Recomandarea mea este ca aceste parteneriate să se fructifice, lucru ce se poate susține prin o mai bună comunicare între acestea două, prin implicarea ONG-urilor la seminarii, conferințe organizate de administrația publică, schimb de experiențe, în elaborarea politicilor publice, competențe între funcționari și angajați sau voluntari ai organizațiilor neguvernamentale. Cel mai important aspect din punctul meu de vedere se referă la faptul că ambele părți trebuie să conștientizeze că cealaltă parte poate fi cel mai bun sprijin în rezolvarea problemelor de interes public și că schimbul de expertiză este benefic. Organizațiile neguvernamentale vin cu profesionalism și poate cu o nouă perspectivă si abordare a problemelor, cu soluții noi la diferite probleme.

Bibliografie:

Cărți:

Avram, M., Ghid legislativ pentru organizațiile neguvernamentale din România, București: Apador CH-Helsinki, 2002

Bădila, A., Lisetchi, M., Olteanu, I., Ticiu, R., Organizații neguvernamentale-ghid practic, Timișoara: Ed. Brumar, 2002.

Jura, C., Rolul organizațiilor neguvernamentale pe plan internațional, București: Ed. ALL BECK, 2003.

Vlăsceanu, M., Sectorul nonprofit, Contexte, Organizare, Conducere, București: Ed. Paideia, 1996.

Vlăsceanu, M., Economie socială și antreprenoriat. O analiză a sectorului nonprofit, București: Ed. Polirom, 2010

Suport de curs:

Balogh, M., Suport de curs-Introducere în managementul organizațiilor neguvernamentale, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, anul universitar 2011-2012.

Articole de specialitate, rapoarte, publicații, studii:

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prezentare regiune Nord-Est, disponibil online la adresa:

http://www.adrnordest.ro/index.php?page=DISCOVER_PRESENTATION_STATISTICS_UNITS, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est Dobrogea, economia regiunii, disponibil online la adresa:

http://www.adrse.ro/Regiunea/Economia.aspx, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, detalii despre regiunea Sud Muntenia și hărți, disponibil online la adresa:

http://www.adrmuntenia.ro/static/10/detalii-despre-regiunea-sud-muntenia-si-harti.html, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, prezentare regiune Vest, disponibil online la adresa:

http://www.adrvest.ro/index.php?page=domain&did=48, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, prezentare regiune Nord-Vest, disponibil online la adresa:

http://www.nord-vest.ro/DESPRE-NOIAgentia-de-Dezvoltare-Regionala-Nord-Vest/REGIUNEA-TRANSILVANIA-DE-NORD/Prezentare-Regiune.html, accesat la data de 10 mai 2014

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, date demografice Centru, disponibil online la adresa:

http://www.adrcentru.ro/search.aspx?caut=populatie%20regiunea%20centru, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, caracteristici demografice, disponibil online la adresa:

http://www.adrbi.ro/regiunea-bucuresti-ilfov.aspx, accesat la data de 10 mai 2014.

Consiliul Județean Cluj, Economia județului Cluj, disponibil online la adresa:

http://www.cjcluj.ro/economie/, accesat la data de 11 mai 2014.

Constantinescu, Ș., Atlasul Economiei Sociale, București, 2012, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/files/atlasul_economiei_sociale_2012_ro.pdf, accesat la data de 10 martie 2014.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, disponibil online la adresa:

http://www.fondromania.org/pagini/index.php, accesat la data de 18.06.2014

Frontul Salvării Naționale, date generale, disponibil online la adresa:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Frontul_Salv%C4%83rii_Na%C5%A3ionale, accesat la data de 8 mai 2014.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendințe, provocări, București, 2010, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/conferinta%20vio%207%20oct/Romania%202010_Sectorul%20neguvernamental1.pdf, accesat la data de 16 martie 2014.

Ministerul Afacerilor Externe, politica de cooperare pentru dezvoltare, disponibil online la adresa http://www.mae.ro/node/1381, accesat la data de 18.06.2014.

Ministerul Justiției, Registrul Național ONG-indexul persoanelor fără scop patrimonial, fundații, disponibil online la adresa:

http://www.just.ro/Portals/0/WWWW/files/registrul_ong/Fundatii08052014.pdf, accesat la data de 20 martie 2014.

Partidul Național Liberal, scurt istoric, disponibil online la adresa:

http://www.pnl.ro/pagina/scurt-istoric, accesat la data de 8 mai 2014

Partidul Democrat Liberal, afiliere politică, disponibil online la adresa:

http://www.pdl.org.ro/afiliere-politica, accesat la data de 8 mai 2014.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, statut, disponibil online la adresa:

http://www.pntcd.ro/statutul-partidului-national-taranesc-crestin-democrat/, accesat la data de 8 mai 2014.

Partidul Social Democrat, date generale, disponibil online la adresa:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_(Rom%C3%A2nia), accesat la data de 8 mai 2014.

Salamon, L. M., Anheier, H. K., The international classification of nonprofit organizations: ICNPO-Revision 1, 1996,

disponibil online la adresa:

http://www.protectiamuncii.ro/ro/incpo.pdf, accesat la data de 15 martie 2014.

Salamon, L. M, Anheier, H. K, Global Civil Society-dimensions of nonprofit sector, The Johns Hopkins Center for Civil Society Studies, Baltimore, 1999, disponibil online la adresa:

http://ccss.jhu.edu/wp-content/uploads/downloads/2011/08/Global-Civil-Society-I.pdf, accesat la data de 2 iunie 2014.

Saulean, D., Epure,C., Defining the nonprofit sector: Romania, Working papers of the Johns Hopkins Comparative Nonprofit Sector Project, no. 32, editat de Salamon, L. M., Anheier, H. K., Baltimore, 1998, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/files/documente/20.pdf, accesat la data de 25 martie 2014.

Sibian, I. E., Legislația cu privire la sectorul nonprofit în țările Uniunii Europene, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 3 aprilie 2014.

Statistici:

Eurostat, Produsul Intern Brut în milioane euro, disponibil online la adresa:

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tgs00003, accesat la data de 9 mai 2014.

Institutul Național de Statistică, Recensământ România 2011

Legislație:

Hotărârea nr. 564/1992 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 594/1991 privind verificarea îndeplinirii condițiilor tehnice de către autovehiculele și remorcile acestora care circula pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial NR. 250 din 7 octombrie 1992.

Legea nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, textul actului publicat în M.Of. nr. 927/23 dec. 2003

Ordinul nr. 1682 din 6 octombrie 1997 emis de Ministerul Justiției privind modificarea normelor aprobate prin Ordinul ministrului de stat, publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 9 octombrie 1997.

Ordonanța nr. 26 din 30.01.2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în M.O. partea I nr.39 din 31 ianuarie 2000.

Ordonanța nr. 26 din 28 august 1993 privind tariful vamal de import al României, act publicat în Monitorul Oficial nr. 213 din 31 august 1993.

Bibliografie:

Cărți:

Avram, M., Ghid legislativ pentru organizațiile neguvernamentale din România, București: Apador CH-Helsinki, 2002

Bădila, A., Lisetchi, M., Olteanu, I., Ticiu, R., Organizații neguvernamentale-ghid practic, Timișoara: Ed. Brumar, 2002.

Jura, C., Rolul organizațiilor neguvernamentale pe plan internațional, București: Ed. ALL BECK, 2003.

Vlăsceanu, M., Sectorul nonprofit, Contexte, Organizare, Conducere, București: Ed. Paideia, 1996.

Vlăsceanu, M., Economie socială și antreprenoriat. O analiză a sectorului nonprofit, București: Ed. Polirom, 2010

Suport de curs:

Balogh, M., Suport de curs-Introducere în managementul organizațiilor neguvernamentale, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, anul universitar 2011-2012.

Articole de specialitate, rapoarte, publicații, studii:

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prezentare regiune Nord-Est, disponibil online la adresa:

http://www.adrnordest.ro/index.php?page=DISCOVER_PRESENTATION_STATISTICS_UNITS, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est Dobrogea, economia regiunii, disponibil online la adresa:

http://www.adrse.ro/Regiunea/Economia.aspx, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, detalii despre regiunea Sud Muntenia și hărți, disponibil online la adresa:

http://www.adrmuntenia.ro/static/10/detalii-despre-regiunea-sud-muntenia-si-harti.html, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, prezentare regiune Vest, disponibil online la adresa:

http://www.adrvest.ro/index.php?page=domain&did=48, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, prezentare regiune Nord-Vest, disponibil online la adresa:

http://www.nord-vest.ro/DESPRE-NOIAgentia-de-Dezvoltare-Regionala-Nord-Vest/REGIUNEA-TRANSILVANIA-DE-NORD/Prezentare-Regiune.html, accesat la data de 10 mai 2014

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, date demografice Centru, disponibil online la adresa:

http://www.adrcentru.ro/search.aspx?caut=populatie%20regiunea%20centru, accesat la data de 10 mai 2014.

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, caracteristici demografice, disponibil online la adresa:

http://www.adrbi.ro/regiunea-bucuresti-ilfov.aspx, accesat la data de 10 mai 2014.

Consiliul Județean Cluj, Economia județului Cluj, disponibil online la adresa:

http://www.cjcluj.ro/economie/, accesat la data de 11 mai 2014.

Constantinescu, Ș., Atlasul Economiei Sociale, București, 2012, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/files/atlasul_economiei_sociale_2012_ro.pdf, accesat la data de 10 martie 2014.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, disponibil online la adresa:

http://www.fondromania.org/pagini/index.php, accesat la data de 18.06.2014

Frontul Salvării Naționale, date generale, disponibil online la adresa:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Frontul_Salv%C4%83rii_Na%C5%A3ionale, accesat la data de 8 mai 2014.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendințe, provocări, București, 2010, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/conferinta%20vio%207%20oct/Romania%202010_Sectorul%20neguvernamental1.pdf, accesat la data de 16 martie 2014.

Ministerul Afacerilor Externe, politica de cooperare pentru dezvoltare, disponibil online la adresa http://www.mae.ro/node/1381, accesat la data de 18.06.2014.

Ministerul Justiției, Registrul Național ONG-indexul persoanelor fără scop patrimonial, fundații, disponibil online la adresa:

http://www.just.ro/Portals/0/WWWW/files/registrul_ong/Fundatii08052014.pdf, accesat la data de 20 martie 2014.

Partidul Național Liberal, scurt istoric, disponibil online la adresa:

http://www.pnl.ro/pagina/scurt-istoric, accesat la data de 8 mai 2014

Partidul Democrat Liberal, afiliere politică, disponibil online la adresa:

http://www.pdl.org.ro/afiliere-politica, accesat la data de 8 mai 2014.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, statut, disponibil online la adresa:

http://www.pntcd.ro/statutul-partidului-national-taranesc-crestin-democrat/, accesat la data de 8 mai 2014.

Partidul Social Democrat, date generale, disponibil online la adresa:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_(Rom%C3%A2nia), accesat la data de 8 mai 2014.

Salamon, L. M., Anheier, H. K., The international classification of nonprofit organizations: ICNPO-Revision 1, 1996,

disponibil online la adresa:

http://www.protectiamuncii.ro/ro/incpo.pdf, accesat la data de 15 martie 2014.

Salamon, L. M, Anheier, H. K, Global Civil Society-dimensions of nonprofit sector, The Johns Hopkins Center for Civil Society Studies, Baltimore, 1999, disponibil online la adresa:

http://ccss.jhu.edu/wp-content/uploads/downloads/2011/08/Global-Civil-Society-I.pdf, accesat la data de 2 iunie 2014.

Saulean, D., Epure,C., Defining the nonprofit sector: Romania, Working papers of the Johns Hopkins Comparative Nonprofit Sector Project, no. 32, editat de Salamon, L. M., Anheier, H. K., Baltimore, 1998, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/library/files/documente/20.pdf, accesat la data de 25 martie 2014.

Sibian, I. E., Legislația cu privire la sectorul nonprofit în țările Uniunii Europene, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, disponibil online la adresa:

http://www.fdsc.ro/documente/17.pdf, accesat la data de 3 aprilie 2014.

Statistici:

Eurostat, Produsul Intern Brut în milioane euro, disponibil online la adresa:

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tgs00003, accesat la data de 9 mai 2014.

Institutul Național de Statistică, Recensământ România 2011

Legislație:

Hotărârea nr. 564/1992 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 594/1991 privind verificarea îndeplinirii condițiilor tehnice de către autovehiculele și remorcile acestora care circula pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial NR. 250 din 7 octombrie 1992.

Legea nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, textul actului publicat în M.Of. nr. 927/23 dec. 2003

Ordinul nr. 1682 din 6 octombrie 1997 emis de Ministerul Justiției privind modificarea normelor aprobate prin Ordinul ministrului de stat, publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 9 octombrie 1997.

Ordonanța nr. 26 din 30.01.2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în M.O. partea I nr.39 din 31 ianuarie 2000.

Ordonanța nr. 26 din 28 august 1993 privind tariful vamal de import al României, act publicat în Monitorul Oficial nr. 213 din 31 august 1993.