Analiza Comparativa a Calitatii Receptoarelor de Televiziune Lcd

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I

PREZENTAREA GENERALĂ A RECEPTOARELOR DE TELEVIZIUNE

Scurt istoric al televiziunii

Elementele componente de bază ale receptoarelor de televiziune

Sisteme și norme de televiziune

Clasificarea receptoarelor de televiziune

CAPITOLUL II

RECEPTOARE DE TELEVIZIUNE CU AFIȘAJ LCD

2.1 Prezentarea principiului de funcționare a afișajului cu cristale lichide

2.2 Comparație între tehnologia LCD și tehnologiile concurente

2.3 Principalele caracteristici de calitate ale receptoarelor de televiziune cu afișaj LCD

CAPITOLUL III

STUDIUL PIEȚEI ROMÂNEȘTI DE PROFIL

3.1 Prezentarea principalelor mărci de televiziune LCD comercializate în România

3.2 Tendințe și evoluții pe piața românească de profil

3.3 Televiziunea de înaltă definiție

CAPITOLUL IV

ANALIZĂ COMPARATIVĂ A CALITĂȚII RECEPTOARELOR TV CU AFIȘAJ CU CRISTALE LICHIDE

4.1. Caracteristicile de calitate selectate pentru analiza

4.2. Analiză comparativă a produselor selectate

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Conform lui Ion Bucheru rolul televiziunii și al mass-mediei în general în comunicarea în masă este ‘de a aduna informația din toate sursele și a o îndrepta spre opinia publica‘. Televiziunea a reușit în doar câteva decenii să revoluționeze comunicarea în masă și chiar civilizația umană. Apariția și dezvoltarea televiziunii au transformat circulația informației într-un fenomen expliziv cu nunate de agresare a individului și a societății. Televiziunea s-a grăbit a prefigura o nouă evoluție provocată de audiovizual : ‘sistemul multimedia’.

Dacă televizorul reprezenta în urmă cu zece ani o nevoie secundară, el este astăzi un principal exponent al nevoilor primare de informare. Extinderea deosebită a televizorului în dotarea populației e determinată în principal de condițiile deosebit de comode pe care le oferă utilizatorului. Televizorul, unul dintre cele mai rapide mijloace de informare, a încetat să mai fie un articol de lux în multe țări ale lumii, devenind tot mai mult un bun destinat consumatorului de masă.

Cum a ajns televiziunea la acest nivel de performanță și căror factori își datorează ea ascensiunea este o teamă demnă de interes. Se vorbește în general de patru caracteristici ale mesajului televizat : cantitatea, capacitatea de cuprindere și penetrare, viteza de transmitere și forța de impact.

Pentru a vorbi de cantitatea mesajului televizat trebuie să facem comparație cu celelalte mijloace de transmitere a informației. Dintre ele se evidențiază presa scrisă ca având cel mai mare impact ascupta opiniei publice. Comparația cu televiziunea este însă clar în favoarea acesteia din urmă. Pentru a dovedi acest fapt putem lua în calcul că în țările dezvoltate există în prezent între 35 și 45 de televiziui care transmit nonstop, în vreme ce ziarele cotidiene au patru,maxim 5 ediții zilnic.

Pentru a face referire la capacitatea de cuprindere și penetrare a mesajului televizat se păstrează comparația cu ziarele. De exemplu în Franța , adunând tirajul tuturor ziarelor existente se ajunge la un total de câteva milioane pe când numărul de receptoare TV existente depășește 35 milioane.

Pe lângă această capacitate de acoperire există însă și o forță de penetrare remarcabilă. Astăzi televizorul este peste tot, asaltând consumatorii.

Incovenientul cel mai mare, dependenta de un loc stabil, în locuință, a fost depășit pentru că receptoarele TV au apărut în locuri publice : restaurante, baruri , magazine , cluburi , vitrine , etc. Pe lângă acest aspect trebuie ținut cont și de forță agresivă a mesajului televizat. Acesta ‘vine peste noi’ pentru că el nu depinde de o rețea de difuzare și poate fi transportat în cele mai îndepărtate locuri, poate fi receptat și de către neștiutori de carte iar datorită sunetului poate fi urmărit în timpul unor activități în gospodărie.

Viteza de transmitere a mesajului este de asemenea o trăsătură de neatins pentru presă scrisă. Televiziunea poate transmite evenimente în direct, poate întrerupe oricând programul său obișnuit pentru a oferi date despre diferite evenimente ce se desfășoară în acel moment, în timp ce în cazul ziarelor un eveniment întâmplat în timpul nopții, de exemplu, trebuie să aștepte neapărat ediția de dimineață. Este adevărat că și radioul poate oferi aceeași viteză de transmitere, dar detaliile pe care le oferă imaginea îl fac inferior.

Forța de impact a mesajului televizat este dată de fapt de reuniunea celor trei elemente de mai sus : cantitate, capacitate de cuprindere și penetrare și viteza de transmitere. Deci mesajul radiofonic poate oferi și el parțial aceste elemente, nu se poate ridica la nivelul de rival al televiziunii pentru că aceasta combinație suntet-imagine oferită de transmisia TV, este de fapt ‘un produs și nu o sumă de componente’ ce fac televiziunea inegalabilă,cel puțin în prezent.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA GENERALĂ A RECEPTOARELOR DE TELEVIZIUNE

1.1 Scurt istoric al televiziunii

În 1976 Benjamin Franklin avansează pentru prima dată ideea transmiterii la distanță a informațiilor folosind curentul electric, fiind ipresionat de viteză de deplasare a acestuia de-a lungul conductoarelor.

Primul sistem de televiziune a fost imaginat în 1857 de către G.R.Carey, dar nu a fost niciodată pus în practică.

Primul sistem mecanic de transmitere și recepție a imaginilor aparține inginerului german Paul Nipkow și a fost conceput în 1885. Datorită stadiului cunoștințelor științifice din acel moment, acest sistem nu a putut fi pus în aplicare decât după 41 de ani, în 1925, de către inginerul englez Baird.

Peste 4 ani, la 30 septembrie 1929, aceasta va inaugura și primul serviciu de televiziune din lume la Londra.

Emisiunile primei stații de televiziune erau la început fără sunet, abia mai târziu fiind însoțite de sunet. Imaginea nu putea fi privită decât de o singură persoană și apărea pe o lentilă plasată într-un vizor. Dimensiunile imaginii erau 70×100 mm, iar culoarea era roșiatică, datorită luminiscentei specifice a neonului. Imaginea nu era stabilă și era încărcată cu dungi, de asemenea finețea era redusă, iar detaliile sărace. Sunetul era transmis cu ajutorul unui alt emițător. Primele transmisii regulate de televiziune au avut loc în 1934-1936 în Germania și S.U.A.

Următorul pas în televiziune a fost transmisia în imagini corelate. Acest lucru a fost realizat mai întâi în S.U.A., unde între anii 1950-1953 s-au pus bazele sistemului de televiziune NTSC, sistem adaptat astăzi în aproape 60 de tari. În Europa trecerea la sistemul de televiziune în culori s-a făcut mai târziu, abia în anii ’60 de tari. Astfel, un colectiv condus de către dr.Walter Brauch a pus bazele sistemului de televiziune nimic PAL,care este în prezent cel mai răspândit,fiind adoptat de peste 60 de tari.Tot în această perioadă, în anul 1966, în Franța, profesorul francez Henry de France a realizat sistemul color SECAM, existent în prezent în aproape 40 de tari.

Urmărind cucerirea de noi piețe, firmele de renume din domeniul televiziunii au urmărit să trezească interesul publicului în ceea ce privește transmisia televizată și în țări aflate în zona de est a Europei, printre care și România.

Astel în 1937 firma olandeză Philips a prezentat o stație veche de emisie-recepție de televiziune la Facultatea de Stiinde București. Mai târziu, în luna mai 1938, tot Philips a prezentat o instituție modernă, în cadrul expoziției ‘Luna Bucurestiului’. În 1939 firma germană Telefunken a prezentat public o instalație cu transmisie prin cablu. Imaginile acesteia erau destul de bune calitativ.

În 1955 un grup de cercetători din cadrul Laboratorului Central de Telecomunicații al Ministerului Postelor și Telecomunicațiilor a început proiectarea și construirea unui emițător experimental de televiziune. Construcția acestuia a durat aproape un an, primele emisiuni începând în august 1956, iar prima emisiune pentru public a început oficial la 1 ianuarie 1957 în noaptea de Anul Nou.

În țara noastră, în locul fabricii ‘Radio Popular’ s-a construit uzina ‘Electronica’. În cadrul acesteia în afară de producția comună de aparate radio și alte aparate electrocasnice, s-a început și producția de receptoare TV, primul model fiind ‘Vs 43’.

Cu timpul s-au realizat progrese notabile în producția de televizoare în România, astfel că în 1968 a început producția de televizoare ‘Miraj’ care din punctul de vedere al parametrilor înregistrați, s-au aflat la nivelul tehnicii mondiale de canal cu acord continuu și comunicație electronică (Diamant și televizorul portabil Sport). În 1978 are loc și apariția primelor televizoare cu circuite integrate Diamant 151, Diamant 152 și Diamant 153.

1.2. Elementele componente de bază ale receptoarelor de televiziune

Un receptor TV este alcătuit din câteva mii de piese, fiecare având rolul său bine stabilit în funcționarea aparatului. Toate aceste piese au fost structurate sub forma unor blocuri funcționale, acestea având menirea de a asigura una sau mai multe funcții ale receptorului.

Elementele componente de bază ale receptorului de televiziune :

Antena – semnalul de radiofrecvența produs de antenă este aplicat selectorului de canale.

Selectorul de canale – are rolul de a amplifica semnalul de radiofrecvența corespunzător canalului TV recepționat, separându-l de semnalele parazite sau ale altor posturi.

Programatorul – permite utilizatorului să acorde receptorul TV pe canale corespunzătoare posturilor dorite și să le selecteze alternativ. El funcționează direct asupra selectorului de canale, făcând în așa fel încât prin modificarea frecventelor circuitelor sale acordate să se obțină acordul optim pe postul TV recepționat.

Amplificatorul de frecvență intermediară – amplifică semnalul de medie frecventa imagine-suntet până la tensiuni necesare demodulatorului video.

Demodulatorul video (detectorul video) – elimină semnalul purtător care a modulat în amptitudine semnalul videocomplex color.

Circuitul de control automat al frecvenței (CAF) – mărește stabilitatea recepției. Reduce efectele negative care sunt produse de modificarea în timp a acordului, datorită încălzirii componentelor electronice sau a unor perturbații din timpul recepției.

Circuitul pentru reglajul automat al amplificării (RAA) – are drept scop asigurarea unui nivel constant al semnalului de frecvență intermediară la intrarea demodulatorului video pentru un semnal de intrare la antena cuprins între zeci de microvolți și sute de milivolți.

Amplificatorul de frecvență intermediară sunet – preia de la demodulatorul video semnalul modulat în frecvența pe care îl amplifica și îl limitează în amplitudine.

Demodulatorul audio – elimină semnalul purtător care a modulat în frecvența semnalul de audiofrecvența, furnizând la ieșirea sa semnalul multiplex stereo, după cum receptorul TV este monofonic sau stereofonic.

Decodorul stereofonic – preia semnalul multiplex stereo, îl decodifica și furnizează la ieșirea sa cele două semnale audio, corespunzătoare canalului stânga , respectiv dreapta.

Amplificatorul de audiofrecvența – amplifică semnalele de audiofrecvența până la nivele care să poată fi aplicate difuzoarele.

Amplificatorul de luminanța – preia semnalul videocomplex color, elimina semnalul de crominanța, amplificând semnalul de luminanța rezultat. Aici acționează reglajele de contrast și strălucire a imaginii.

Decodorul de culoare – plecând de la semnalul videocomplex color, el furnizează la ieșirea sa semnalele, diferența de culoare (între culorile primare și semnalul de luminanța). Realizarea reglajului de saturație a culorii.

Matricea RGB – preia semnalele, diferența de culoare și semnalul de luminanța, le prelucrează la ieșirea sa semnale ve audiofrecvența, furnizând la ieșirea sa semnalul multiplex stereo, după cum receptorul TV este monofonic sau stereofonic.

Decodorul stereofonic – preia semnalul multiplex stereo, îl decodifica și furnizează la ieșirea sa cele două semnale audio, corespunzătoare canalului stânga , respectiv dreapta.

Amplificatorul de audiofrecvența – amplifică semnalele de audiofrecvența până la nivele care să poată fi aplicate difuzoarele.

Amplificatorul de luminanța – preia semnalul videocomplex color, elimina semnalul de crominanța, amplificând semnalul de luminanța rezultat. Aici acționează reglajele de contrast și strălucire a imaginii.

Decodorul de culoare – plecând de la semnalul videocomplex color, el furnizează la ieșirea sa semnalele, diferența de culoare (între culorile primare și semnalul de luminanța). Realizarea reglajului de saturație a culorii.

Matricea RGB – preia semnalele, diferența de culoare și semnalul de luminanța, le prelucrează la ieșirea sa semnale video corespunzătoare celor trei componente de culoare primare (R-red, G-green, B-blue).

Amplificatoare prin RGB – aduc nivelele semnalelor video date de matricea RGB la valori care să poată comanda tubul cinescop tricrom.

Sincroseparatorul – preia de la demodulatorul video semnalul videocomplex și realizează separarea de acesta a impulsurilor de sincronizare pe verticală, respectiv orizontală.

Blocul de baleiaj pe verticală – sau blocul de baleiaj pe cadre, realizează desfășurarea pe verticală a imaginii.

Blocul de baleiaj pe orizontală – numit și blocul de baleiaj pe linii, realizează desfășurarea imaginii pe orizontală.

Sursa de foarte înaltă tensiune (FIT) – produce tensiunile de ordinul kilovolților sau a zecilor de kilovolți, necesare pentru asigurarea unei funcționari corecte a tubului cinescop.

Tubul cinescop (TK) – este traducătorul ce realizează reproducerea imaginii. În prezent de tip monocrom mai poate fi întâlnite doar la receptoarele TV alb-negru.

Din punct de vedere constructiv s-au impus două tipuri de tuburi cinescop tricome :

tubul cu luminoforii în triunghi ( tip “delta”)

tubul cu luminoforii dispuși în linie ( tip “trinitron” )

Principalele caracteristici tehnico-functionale ale tuburilor cinescop sunt :

tensiunea de filament, exprimată în volți (V); are valori de 2V, 4V și 6,3 V.

intensitatea curentului de filament, se exprimă în amperi(A), exte cuprinsă între 0,3 și 2A.

tensiunile maxime pe electrozi ce pot fi aplicate fără a-i distruge, sunt exprimate în volți (V) sau kilovolți (kW) și variază în funcție de electrozi de la zeci la sute de volți la mii și zeci de mii de volți.

diagonala ecranului reprezintă distanța dintre două puncte aflate în colțuri diametral opuse ale ecranului; valorile pe care le poate lua sunt standardizate și se exprimă în centimetri (cm).

ungiul de deflexie are valori de 90° pentru tuburile cinescop profesionale, respectiv 110° pentru cele de uz general.

rezoluția caracterizează cele mai fine detalii ce se pot recunoaște pe o imagine. Poate fi exprimată prin numărul maxim de linii ce pot fi distinse într-o imagine de control; este cuprinsă între 400 și 1000 de linii.

1.3.Sisteme și norme de televiziune

Pentru a recepta programele de televiziune emise este necesar ca cele două unități, receptor și emițător, să fie în așa fel construite încât să respecte specificațiile corespunzătoare unui anumit sistem de televiziune.

Normele și sistemele de televiziune reprezintă criteriile care delimitează procesele sau metodele necesare a fi utilizate într-un proces de televiziune. Aceste norme au rolul de a asigura obținerea unor norme superioare din punct de vedere tehnic și economic în transmisia și recepția programelor de televiziune.

Există trei procedee de obținere a semnalului video complex color care stau la baza celor trei sisteme de televiziune folosite în prezent pe glob. În ordinea apariției, acestea sunt : sistemul NTSC, sistemul PAL, sistemul SECAM.

Sistemul NTSC (Național Television System Comitee- Comitentul Național pentru Sisteme de Televiziune) este primul sistem color comparabil cu cel alb negru și a fost dat în exploatare în 1953 în S.U.A.. Fiind primul sistem de televiziune apărut pe plan mondial prezintă o serie de deficiențe, care, parțial, au fost corectate în timp. Aceste deficiențe sunt în principal legate de :

sensibilitatea ridicată la paraziți, ceea ce a condus la utilizarea pe scară largă a distribuției semnalului de televiziune prin cablu, în loc de undele electromagnetice;

greutățile întâmpinate la înregistrarea magnetică a semnalului video complex color pe magnetoscoape și casetoscoape, datorită sensibilității la fluctuația de deplasare a benzii.

Sistemul PAL (Phase Alternation Line – faza alternată secvențial pe linii) a fost dat în exploatare în Europa în 1966, fiind realizar de un colectiv de cercetare de la firma Telefunken. Ideea de bază a sistemului este prinsă chiar în denumirea sa : faza semnalului de crominanța alternează ca semn de la o linie la alta. Sistemul PAL oferă o serie de avantaje față de sistemul NTSC, dintre care cele mai importante sunt :

înregistrarea magnetică a semnalului videocmplex color se face mult mai ușor datorită imunității ridicate la fluctuația vitezei de deplasare a benții;

imunitatea la paraziți a semnalului PAL este mai ridicată, ceea ce recomanda acest sistem pentru transmisii de televiziune prin unde electromagnetice.

Sistemul SECAM (System Sequentiel Coleur A Memoire – sistem secvențial în culori cu memorie) a apărut în Franța în 1958, fiind dat în exploatare mai târziu în 1966.

După cum arată și denumirea sistemului, transmiterea semnalului de crominanța nu se face simultan ci secvențial. Cu alte cuvinte, dacă pe linia n se transmite semnalul diferența de culoare corespunzător culorii roșii, pe linia n+1 se va transmite semnalul diferența de culoare corespunzător culorii albastre.

Sistemul SECAM prezintă o serie de avantaje precum : înregistrarea magnetică a semnalului videocomplex color se realizează mult mai ușor; imunitate ridicată la paraziți; dar și o serie de deficiențe precum: zona de recepție a emisiunilor de televiziune transmise prin unde electromagnetice este mai reducă decât la sistemele PAL și NTSC, în special în regiunile cu relief muntos; echipamentul de studio este destul de complicat.

Cele 3 sisteme sunt incomparabile între ele. De aceea se produc aparate bisistem, de regulă PAL/SECAM și multisistem, PAL/SECAM/NTSC, care pot recunoaște și prelucra toate cele trei tipuri de semnal videocomplex color.

O altă caracteristică a transmisiei de televiziune o constituie norma sau standardul acesteia. În cazul sistemelor de televiziune actuale, parametri stabiliți prin standard (norma) sunt cei care asigură strict posibilitatea funcționarii lanțului de televiziune (Compatibilitatea emisie-recepție).

Ei pot fi grupați în :

Parametri referitori la exploatarea imaginii : număr de linii, frecvența de explorare pe linii, număr de cadre, frecvența de explorare pe cadre, domeniul de frecvențe video (banda video),etc.

Parametri referitori la procesarea semnalolor video,audio și de sincronizare: tipul modulației video, tipul modulației audio, etc.

Parametri referitori la transmisia informației de culoare ale căror valori diferă în funcție de sitemul de televiziune folosit (NTSC 3,58 sau 4,43, PAL, SECAM);

Parametri referitori la gama de frecvența în care se face transmisia (canalul de televiziune alocat).

Actualmente există în lume mai multe standarde de televiziune cu valori diferite pentru același parametru.

Cele mai răspândite sunt următoarele :

standardul B/G – CCIR (Comitee Consultatif Internațional de Radiocommunications)

standardul D/K – OIRT (Organisation Internationele de Radioffusion – Television)

standardul M – FCC (Federal Comunications Comision)

standardul N – FCC (Federal Comunications Comision)

standardul I – Marea Britanie

standardul L – Franța .

La noi în țară sunt folosite standardele B/G și D/K. Astfel emisiunile posturilor de televiziune TVR1 , TVR 2 sunt realizate conform specificațiilor normei D/K, iar emisiunile posturilor Antena 1 și Pro TV sunt realizate după prescripțiile B/G.

1.4. Clasificarea receptoarelor de televiziune

Receptoarele de televiziune sunt în esență electronice utilizate la reproducerea imaginiii și a sunetului, transformate în semnale electrice video, respectiv audio și modulate cu semnal de radiofrecvența, care sunt transmise la distanță prin unde elctromagnetice sau prin cablu.

În prezent pe piața există o varietate mare de codele cu diferențe în ceea ce privește facilitățile oferite. Toate aceste modele existente pof ți însă clasificate după câteva criterii :

După standardul (norma) de televiziune, receptoarele TV pot fi :

unistandard – acestea pot recepționa doar smisiunile transmise într-una din normele B/G, DK, I, L, M, N;

bistandard – aparatul poate fi folosit la vizionarea de emisiuni transmise în normele B/G și D/K;

multistandard – ce recepționează emisiuni transmise într-un număr mai mare de norme de televiziune.

După sistemul de televiziune :

unisistem (PAL, SECAM sau NTSC)

bisistem (PAL/SECAM)

multisystem (PAL/SECAM/NTSC)

După tipul constructiv al traducătorului video :

afișaj cu cristale lichide

afișaj cu plasmă

După definiția imaginii :

normală

de înaltă definiție

După prodeceul de redare al suntetului :

monofonice

stereofonice

După manevrabilitate :

staționare

portabile

miniatură

După sursa de alimentare cu energie electrică :

de la rețea

de la surse electrochimice

miște (reteasausurseelectrochimice)

CAPITOLUL II

RECEPTOARE DE TELEVIZIUNE CU AFIȘAJ LCD

2.1 Prezentarea principalului de funcționare a afișajului cu cristale lichide

Tehnologia LCD – Liquid Crystal Display

Figura nr.1 – Structura unui panou LCD

(Sursă:www.avdeals.com)

Câștigătoare în competiția tehnologiilor de afișare au fost ecranele LCD ‘Liquid Crystal Display’. Spre deosebire de ecranele LED (Ligh Emitting Diode) sau cu plasmă, care au luminozitate proprie, emitant fotoni în domeniul luminii vizibile, ecranele LCD nu irosesc energie în acest mod. Cristalele LCD nu fac decât să blocheze trecerea luminii. Pentru a face vizibile imaginile, aceste ecrane blochează selectiv lumina reflectată sau lumina generată de o sursă secundară, ascunsă fie în spatele panoului LCD (ecrane LCD luminate din spate) sau în lateral (ecrane LCD luminate în lateral).

Tehnologiile folosite de panourile LCD sunt descrise de mai mulți termeni, precum supertwist, double supertwist și triple supertwist (super-rasucire simplă, dublă și triplă). De fapt, răsucirea (twist) cristalelor controlează contrastul ecranului, așa că un ecran cu super-rasucire triplă (triple supertwist) are un contrast mai puternic decât un ecran cu super-rasucire simplă (supertwist). Istoria sistemelor de afișare pentru calculatoarele portabile (laptop și notebook) a fost marcată de inovațiile în tehnologia LCD. Inventate în 1960 de RCA (firma General Electric încă mai primește drepturi de autor pentru primele patente RCA), sistemele de afișare cu cristale lichide s-au devenit foarte eficiente datorită consumului redus de energie, masei reduse și robusteței.

Un ecran LCD este de fapt un ‘sandwich’ format din două folii de plastic între care se afla un lichid special compus din molecule alungite sau nematice. O proprietate importantă a moleculelor nematice care formează cristalele lichide este că pot fi aliniate cu ajutorul unor șanțuri din foliile de plastic astfel încât să modifice polarizarea luminii care trece prin ele. Mai important, gradul în care este afectată polarizarea luminiii poate fi modificat prin aplicarea unui curent electric asupra cristalelor lichide.

Lumina obișnuită nu este polaritata, așa încât cristalele lichide nu o afectează în mod vizibil. În cazul luminii polarizate oscilațiile tuturor fotonilor componenți sunt aliniate pe o singură direcție. Un filtru de polarizare creează lumina polarizată permițând numai trecerea luminii cu o anumită polaritate (deci cu o anumită axa de oscilație), de aceea cheia funcționarii ecranelor LCD este polarizarea.

2.2. Comparație între tehnologia LCD și tehnologiile concurente

Componenta principală a monitorului CRT este tubul catodic (CRT=Cathode Ray Tube). Aceasta generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roșu (R), verde (G) și albastru (B), toate culoarile pot fi obținute prin combinarea acestor culori primare. Imaginea color pe un monitor CRT se obține prin combinarea a trei imagini : R,G,B.

Există două tehnologii principale pentru tuburile CRT : tuburile cu masca și cele cu grilă de apertura (Trinitron sau FD Trinitron, tehnologii dezvoltate de Sony).

Tuburile cu masca au în spatele stratului de luminofori o mască metalică perforată în dreptul fiecărui pixel, pentru a lăsa fasciculul de electroni să bombardeze stratul de luminofori. Această tehnologie are dezavantajul că masca oprește un mare număr de electroni, împiedicând obținerea unei luminozități mari. Absorbind electronii, masca se încălzește și poate duce la deformarea imaginii,erori de convergentă,etc. La început, tuburile CRT erau foarte curbate, dar în prezent majoritatea monitoarelor sunt dotate cu tuburi FST – Flatter Squarer Tube.

Tuburile Trinitron sau Flat Display Trinitron au masca construită dintr-o grilă metalică foarte subțire, verticală. Avantajul acestei tehnologii este luminozitatea mai bună, deoarece mai mulți electroni lovesc stratul de luminofori. Acest lucru permite folosirea unei sticle mai închise, obținându-se un contrast ridicat. Dezavantajul este instabilitatea mecanică a firelor verticale care pot intra în vibrație, realizând o imagine necorespunzătoare. Acest neajuns a fost eliminat prin introducerea a două fire de susținere pe verticală (la monitoarele de 15’’ este numai unul singur). Acestea duc la apariția unor dungi orizontale foarte subțiri, mai închise la culoare, care se pot observa numai pe un fond foarte luminos.

Tehnologia Trinitron a fost introdusă în 1968 de Sony, iar în 1999 Sony a lansat tehnologia FD Trinitron, care aduce cu sine în primul rând avantajul unei imagini perfect plane. Dar și o îmbunătățire a contrastului, rezoluției, o reducere substanțială a reflexiei luminii mabientale pe ectanul monitorului.

Denumirea de OLED vine de la Organic Ligh Emitting Diode. Primele generații de LED-uri aveau o structură cristalină și nu erau chiar așa ieftine. Cu timpul s-a materializat însă ideea folosirii în diodele electroluminiscente a meterialelor organice, disponibile la o scară mult mai largă și oferind un spectru de aplicații mai mare. La ora actuală o serie de companii de cercetare au pus la punct modalități de utilizare a polimerilor, oferind astfel o serie de îmbunătățiri. Pe baza principiului de funcționare a LED-urilor au fost realizate panouri conținând microdiode sau micro LED-uri , aceste panouri fiind folosite în domeniul display-urilor.

Promotorul cel mai important al acestei tehnologii dește Kodak, companie ce deține pribabil cele mai multe patente legate de OLED.

Panourile OLED priduc lumina singure, ele nu au nevoie de așa-numitul Blacklight (sursa de lumină din spate), cum este în cazul la LCD-uri. Display-urile au un contrast și o strălucire considerabil mai bune decât LCD-urile și pot fi folosite mult mai bine chiar și în condiții de lumină puternică a mediului ambiant. Lipsa sursei de luminoase din sptate conduce în final la o grosime extraordinar de mică a display-ului, și inclusiv la liminarea consumului suplimentar de nergie realizat de bec.

LED-urile realizează una din cele mai eficiente conversii a electricității în lumină. Toate aceste avantaje ce țin de consumul redus se reflectă în posibilitatea folosirii acestor panouri în dispozitivele mobile, unde durata de viață a bateriei este esențială .

2.3 Principalele caracteristici de calitate ale receptoarelor de televiziune cu afișaj LCD

La alegerea televizorului LCD dorit ar trebui să se țină cont de următoarele caracteristici :

Contrastul – caracteristica cea mai importantă pentru un televizor LCD – reflectă în mare parte claritatea și calitatea imaginii redate. Contrastul se referă la diferență de intensitate între cel mai deschis alb și cel mai închis negru produs de LCD-ul respectiv. Indicată este o proporție mai mare sau egală cu 800:1;

Luminozitatea – cu cât este mai mare lumonozitatea LCD-ului, imaginea afișată se apropie de realitate. Însă nu e sănătos pentru ochi să priviți un ecran cu o luminozitate foarte mare. Luminozitatea este exprimată în candele pe metru pătrat (cd/m2), aceasta specificație măsurând cea mai mare cantitate de lumină care vine de la un ecran ce afișează alb pur. Aproape toate televizoarele LCD au un nivel de luminozitate de 500 cd/m2 sau mai mare, care ar trebui să fie mai mult decât suficient, în comparație cu clasicele CRT- urî care oferă o luminozitate de 100 cd/m2 sau cel puțin peste.

Timpul de răspuns – majoritatea televizoarelor LCD comercializate pe piața oferă un timp de răspuns de 8 milisecunde (ms), dar mai există modele cu 16 ms. Pnetru vizionarea filmelor timpul reprezintă o problemă atunci când apare foarte multă mișcare pe ecran (filme de acțiune de exemplu). Efectuk este destul de greu sesizabil.

Unghi de vizibilitate – din cauza modului în care lumina trece prin cristalele lichide din ecran , pe măsură ce observatorul își schimbă poziția privirii față de cea perpendiculară pe centrul ecranului, contrastul imaginiii scade la cele mai multe monitoare. Se definește cu unghi de vizibilitate și se măsoară în grade unghiul în care un observator poate sta și vedea imaginea la contrast minim. Valoarea acestuia diferă pe orizontală și pe verticală. Majoritatea modelelor de pe piața au un unghi de vizibilitate de peste 160-165°, care permite o vizualizare în bune condiții din aproape orice poziție.

Rezoluția – reprezintă numărul maxim de puncte distincte ce pot fi afișate pe ecran. Cea mai bună rezoluție se obține atunci când rezoluția cerută de placă grafica coincide cu rezoluția nativă a monitorului. Unele monitoare accepta rezoluții mai mari decât cea nativă, o astfel de alegere este nerecomandata deoarece se face cu pierdere de elemente de imagine.

Raportul de aspect – se referă la relația între lățimea și înălțimea monitorului. Cele mai răspândite valori sunt : 4:3, 16:9, 16:10 și 15:9. Pentru utilizarea efectivă a unei suprafețe cât mai mare din monitor, fără ca imaginea să fie deformată, rezoluția aleasă trebuie să corespundă raportului de aspect.

CAPITOLUL III

STUDIUL PIEȚEI ROMÂNEȘTI DE PROFIL

3.1 Prezentarea principalelor mărci de televiziune LCD comercializate în România

Televizoarele LCD vin cu facilități pe care televizoarele clasice nu le-au avut vreodată. Nu este vorba numai de moca, ci și de realitatea din ziua de azi. Deși încă nu se văd beneficiile imaginilor de înaltă definiție, pentru că doar un singur post de televiziune de la noi din țară emite uneori și HD, televizoarele LCD sunt făcute cu predilecție pentru asta. În viitorul apropiat tot mai multe televiziuni vor emite astfel imagini, iar televizoarele convenționale nu vor mai face față.

Oferta de televizoare LCD în România este extrem de bogată și variată. Practic, se găsesc televizoare de toate mărimile, pentru toate buzunarele și pentru orice cameră (chiar și pentru bucatatie și baie). Principalele mărci de televizoare LCD comercializate în România sunt : Samsung, LG, Sony, Philips, Benq, Dell.

SONY

În anul 1947, la înființare, compania producătoare purta numele de “Tokyo Telecommunications Engineering Corporation”, urmând ca în anul 1958 să apară sub numele de Sony Corporation, iar în anul 1960 să între prima oară pe piața din America.

În octombrie 1968,firma Sony patenta și aducea pe piață pentru prima oară publicului larg tehnologia Trinitron, Primul televizor dotat cu această tehnologie apreciată și astăzi era modelul KV-1310 color. În ziua de astăzi Sony are o prezență globală majoră, detinant o mare parte din Ericsson Mobile Communications.

BENQ

Benq Corporation reprezintă fostul Acer Communications and Multimedia, fondat în 1984, cu o cifră de afaceri de 487 milioane dolari, ajungând în decembrie 2002 când și-a schimbat și numele la o cifră de afaceri de 2 miliarde de dolari. În 2003 a raportat o cifră de afaceri de 4.1 miliarde de dolari și aproximativ 13.000 de angajați.

DELL

Dell Computer Corporation a fost întemeiat în anul 1984 de către Michael Dell care este actualmente președintele companiei. Printre performanțele companiei se număra faptul că au fost primii care au implementat un suport online clienților săi în anul 1987. În anul 1997 Dell înregistra deja 10 milioane de sisteme vândute, iar în anul 2000 obținea 50 de milioane de dolari pe zi numai din vânzările online.

SAMSUNG

La 1 martie 1938 Byung-Chull Lee pornește o afacere în Coreea care acea ca domeniu de activitate exportul de pește și legume. În mai puțin de 10 ani, firma lui, numită Samsung (în traducere Trei stele), ajungea să dețină 4 mori și mai multe ateliere de producție. În decursul anilor firma se extinde în domeniul construcțiilor navale și industriei chimice, iar în 1969 se întemeiază Samsung Electronics, care în 1978 deja obținea din exporturile de electrocasnice 100 de miliarde de dolari anual.

LG

Compania LG a fost fondată în anul 1958, iar astăzi are aproape 82.000 de angajați în cele 110 birouri, care includ 82 filiale în întreaga lume. Cu o cifră de afaceri globală în valoare de 44 miliarde de USD în 2007, LG este alcătuită din 4 mari divizii : Mobile Communications, Digital Appliance, Digital Display și Digital Media. La început a activat sub numele de Goldstar, în 1955 acesta modificându-se în LG Electronics, odată cu încorporarea binecunoscutei firme Zenith.

În anul 1999 LG deschide împreună cu Philips o fabrică specializată pe producția de LCD-uri, acestea fiind cunoscute sub numele de LG-Philips LCD. Printre altele, deține câteva recorduri istorice pentru Coreea: în anul 1959 primul radio construit, în anul 1965 primul frigider, în anul 1966 primul televizor alb-negru, în anul 1968 primul aparat de aer condiționat, iar în 1969 prima mașină de spălat vase. În anul 2000 are loc fuziunea LG Information&Communications. În ziua de astăzi ei sunt apreciați la nivel internațional pentru electronicele sale de o deosebită calitate și fiabilitate.

PHILIPS

Începuturile au fost în anul 1891, în Olanda, unde Gerard Philips deschidea o mică fabrica pentru producția de lămpi incandescente ajungând imediat după anii 1900 cel mai mare producător de lămpi electrice din Europa. Având o dezvoltare economică rapidă, în anul 1914 deschide primul laborator propriu de cercetări, implicându-se în primele experimente ale unui aparat de radiografie medicală în anul 1918. În anul 1925 pornește primele încercări din domeniul televiziunii, iar în anul 1933 aparatul de radiografie este terminat și vândut în America.

Deasemenea, Philips a fost și inventatorul casetei audio în anul 1963, folosită și în ziua de astăzi. În anul 1973 inventează CD ROM-ul, dar aceasta e produs în serie abia în anul 1983, până atunci neexistând o piață pentru acesta. Actualmente, compania Philips este implicată în peste 60 de domenii de activitate.

3.2 Tendințe și evoluții pe piața românească de profil

În urmă cu 18 ani, un televizor color era o raritate în România. Acest gol a generat vânzări masive, imediat după 1990, în special la mărcile de import, piața devenind extrem de competitivă. Astfel în ultimii 18 ani televizoarele color au fost cele mai cumpărate produse din categoria electronicelor mari.

Pentru a înțelege mai bine importanța la care a ajuns micul ecran în România trebuie menționat că între următoarele articole de folosință îndelungată pe următoarele locuri se situează frigiderele și aragazurile.

O altă tendința evidențiată recent pe piața receptoarelor color o constituie orientarea consumatorilor tot mai mult către aparate de calitate superioară. Astfel dacă până acum câțiva ani principalul model vândut în România era clasicul televizor cu tub de 54 cm diagonală, în ultima perioadă s-a observat o tranziție către televizoare mai mari, cu tuburi plate, televizoarele cu cristale lichide și televizoare cu plasmă.

În decursul timpului, inovațiile tehnologice au permis îmbunătățirea continuă a modelelor de televizoare, atât din punct de vedere al calității, cât și al designului.

În ceea ce privește consumatorul, producătorii prezenți pe piața considera că în ultima perioadă a avut loc o schimbare de mentalitate, cumpărătorul roman devenind unul foarte exigent, iar principalele sale criterii de selecție în alegerea unui televizor nu mai țin în primul rând de preț, ci mai ales de imaginea firmei și de caracteristicile tehnico-functionale ale produsului.

Ritmul de creștere a vânzărilor de televizoare LCD din anul trecut, a fost legat direct de desfășurarea Campionatului European de Fotbal.

Vânzările de televizoare LCD în România au început să crească puternic începând cu anul 2007, atunci când, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, taxele vamale pentru importul acestor produse au fost eliminate.

Potrivit estimărilor Panasonic România, reprezentanta producătorului japonez de echipamente electronice și IT, piața locală a televizoarelor flat-panel din România a crescut din România de patru ori anul trecut, la 220.000 de unități.

Reprezentanță locală a campaniei sud-coreene LG Electronics a precizat că Euro 2008 a determinat în al doulea trimestru al anului trecut o creștere de 30% peste nivelul normal al pieței de televizoare LCD și televizoare cu plasmă. Oficialii LG au specificat că, în primul trimestru al anului 2007, piața locală de televizoare LCD a înregistrat o creștere de 350% din punct de vedere valoric.

Cele mai bine vândute televizoare LCD pe piața locală a companiei sud-coreene au fost cele cu diagonală de 20 de inchi(51 cm), segment pe care LG deține, conform propriilor estimări, o cotă de peste 21%. Compania a atins o cotă de piață de 20,5% pe segmentul LCD, situându-se pe locul al doilea după rivalul Samsung Electornics. Reprezentanții sucursalei locale a Samsung Electronics spun că trendul ascendent al vânzărilor de LCD-uri înregistrat în anul 2007 s-a menținut și la începutul anului 2008. Cea mai bine vândută diagonală Samsung este de 32 inchi (81,28 cm), segment pe care compania deține o cotă de piață de 36%.

Vânzările LG Electronics în România au crescut anul trecut cu 51%, depășind estimările inițiale.

Reprezentanță companiei olandeze Philips, cel mai mare producător de lectronice de consum din Europa, apreciază că piața locală de televizoare cu cristale lichide a înregistrat o creștere de 300% în primele luni ale anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2007. Cea mai bine vândută diagonală Philips este de 32 inchi (81,28 cm), iar cea de 42 de inchi începe să câștige cota de piață.

Piața locală de televizoare LCD și televizoare cu plasmă a început să stagneze din 2009. Retailerul de electrocasnice și electronice Flamingo estimează că vânzările de LCD-uri și plasme vor rămâne la valoarea de 250 de milioane de euro, nivel similar cu cel înregistrat în 2008.

3.3 Televiziunea de înaltă definiție

HDTV (High definition television) înseamnă transmiterea semnalului TV cu o rezoluție mai mare decât o permit formatele tradiționale (PAL,SECAM,NTSC). Cu excepția formatelor timpurii folosite în Europa și Japonia, HDTV este emis în mod digital, iar introducerea să coincide în multe cazuri cu introducerea televiziunii digitale(DTV) : această tehnologie a fost folosită pentru prima dată în S.U.A. în anii 1990 de către Digital HDTV Grand Alliance.

HDTV este o televiziune de înaltă rezoluție combinată cu sunet Dolby Digital Surround. HDTV este rezoluția digitală cea mai mare în noile standarde internaționale. Aceasta combinație duce la un sunet și imagine impresionantă.

HDTV necesita noi echipamente de producere și transmitere pentru canalele HDTV, precum și de recepție pentru utilizatori/abonați.

Cea mai impresionantă calitate a HDTV este imaginea de mare rezoluție: dacă televiziunea normală are o rezoluție de aproximativ 210.000 de pixeli, în formatele HDTV se ajunge la 2 milioane de pixeli. Asta înseamnă aproximativ de 10 ori mai mult detaliu pe ecranele HDTV.

HDTV are cel puțin de două ori rezulotia SDTV-digitala(Standard definition TV), ceea ce înseamnă mai mult decât detaliu comparat cu televiziunea analog sau cu DVD-urile obișnuite.Mai mult, standardele tehnice de transmitere a HDTV sunt camapile să folosească formatul 16:9, aceasta crescând rezoluția efectivă a acestui tip de transmisii.

Televizoarele cu definiție standard au 720×576 pixeli sau 576 de linii de 720 de pixeli. Ecranele televizoarelor cu înaltă definiție au o rezoluție mai ridicată, de două ori mai mare la 1280×720 și până la de cinci ori mai mare la 1920×1080, pe măsură ce avansați. Așadar, mai mulți pixeli înseamnă o rezoluție mai bună și imagini mai detaliate.

Dar înaltă definiție oferă o astfel de calitate uimitoare a imaginii și în alte moduri. Este vorba de diferența dintre semnalul progresiv și cel întrețesut. Mai simplu, imaginea este scrisă și afișată pe ecran.

Cu un format întrețesut, imaginea se formează pe ecran în două etape, mai întâi fiind afișate liniile impare și apoi cele pare. Mișcarea fiind atât de rapidă încât ochiul uman nu o poate percepe cu ușurință, este posibil să puteți observa un efect de ‘ pâlpâire ’ a imaginii.

Un semnal progresiv este mai mult avansat, conținutul ecranului fiind scris dintr-o dată, ceea ce înseamnă că puteți vedea imediat toate detaliile pe ecran.

Cele mai utilizate formate HD sunt 720p, 1080i și 1080p. Aceasta va spune cât de detaliată este rezoluția și ce format de scriere a ecranului folosești ( ‘i’ înseamnă întrețesut și “ p ” progresiv). 1080p este cea mai avansată formă de înaltă definiție.

Logo-uri HDTV

HD Ready are o rezoluție minimă de 720 de linii pentru afișarea conținutului High Definition. Poate accepta formate video HD în 720p și 1080i, dar nu poate afișa rezoluția completă de la surse 1080p.

Imaginile pot fi ușor distorsionate, așadar nu este perfect. Pentru a utiliza acest logo, televizorul trebuie să dispună de un ecran panoramic și de o componentă analogică.

HD Ready 1080sau“ Full HD ” reprezintaviitorul. Este rezoluția ecranului care îndeplinește cerințele minime pentru HD Ready cu adăugarea a 1920×1080 pixeli. Afișează conținut la 1080i și 1080p fără distorsiuni, ceea ce înseamnă că puteți alege un ecran mai mare decât cel al televizorului pe care îl dețineți în prezent. Detaliile mai fine înseamnă că puteți sta mai aproape de ecran fără a vedea pixelii individuali, așa

încât să vă bucurați pe deplin de generația

următoare de sisteme de divertisment

pentru acasă.

HDTV include un tuner digital integrat cu televizorul, suplimentar față de cerințele pentru HD Ready. Aceasta înseamnă că puteți să primiți și să afișați conținut HD fără a adăuga o unitate tuner. HDTV 1080p esteechivalend cu HDTV, daracceptarezolutie full HD la 1920×1080.

CAPITOLUL IV

ANALIZA COMPARATIVA A CALITATII RECEPTOARELOR TV CU AFISAJ CU CRISTALE LICHIDE

4.1 Caracteristicile de calitate selectate pentru analiza

Studiu de caz de fata priveste calitatea a 5 receptoare tv construite pe tehnologia LCD, metoda folosita pentru cercetare fiind analiza comparativa. Analiza comparativa este un instrument folosit cu preponderenta in scopul perceperii pietei unui produs sau serviciu. Metoda presupune exprimarea calitatii sub forma numerica prin compararea unor produse sau servicii pe baza caracteristicilor reprezentative ale acestora.

Scopul acestui studiu este sa evidentieze caracteristicile de calitate pe care trebuie sa le avem in vedere in eventualitatea achizitionarii unui receptor tv cu afisaj cu cristale lichide. Produsele alese pentru aceasta analiza au fost selectate din oferta existenta la ora actuala la distribuitorul evoMAG, toate avand diagonala de 81 cm.

Cele 5 receptoare tv alese pentru analiza comparative reprezinta o plaja diversificata de modele existente in magazinele distribuitoare din Romania. O parte din modelele ce fac obiectul analizei comparative apartin unor producatori consacrati pe piata cum ar fi : Toshiba, LG , Philips, dar si producatori care se adreseaza unor utilizatori mai putin pretentiosi, dar pentru care conteaza in primul rand redus cu sacrificiul performantei.

Toate caracteristicile acestor receptori tv sunt prezentate in Anexa nr.1.

Dintre toate caracteristicile unui receptor tv cu afisaj cu cristale lichide am selectat 8 caracteristici cu care voi lucre in continuare. In tabelul 1 am trecut valorile caracteristicilor selectate in functie de model.

Tabel nr.1 Valorile principalelor caracteristici de calitate

Producator si model