. Analiza Comparativa a Calitatii Racitoarelor Electrice de Uz Casnic

Introducere – Importanța analizei comparative

Calitatea produselor este, la consumatorul de azi, mai mult ca oricând, criteriul esențial de a prefera o anumită firmă care s-a impus pe piață din punct de vedere al calității.

Recunoscându-se necesitatea unor mutații în modul de abordare a aspectelor referitoare la asigurarea calității, în țara noastră asistăm, în ultimii ani, la intensificarea preocupărilor în acest domeniu, la nivelul agenților economici, dar și al unor organisme guvernamentale.

Abordând problematica managementului calității în relație cu managementul întreprinderii, lucrarea definește cadrul conceptual și funcțiile acestuia, coordonatele politicii și strategiilor calității, cu accent pe strategia îmbunătățirii continue.

Aplicarea din ce în ce mai mult a metodelor statistice, matematice și informatice în analiza comparativă a calității a devenit o necesitate pentru specialiștii din cercetare, producție și comerț, datorită complexității produselor/serviciilor și a diversificării continue a sortimentelor acestora, ca urmare a concurenței specifice economiei de piață.

Gruparea acestor metode într-o disciplină distinctă, denumită „Calimetrie”, a constituit o preocupare permanentă specialiștilor din domeniul calității, mai ales după ce EOQC (Organizația Europeană a Controlului Calității) a adoptat în 1971, atribuindu-i semnificația de „măsurarea calității”.

Un principiu de bază al merceologiei este: „calitatea este măsurabilă”, adică care este nivelul actual al calității.

Deși calitatea intrinsecă a produsului trebuie să fie unică pentru producător și client există modalități diferite de măsurare, de apreciere în funcție de referențialul pe care-l are în vedere.

Producătorul se raportează la specificațiile din documentația tehnică (standarde, norme tehnice, caiete de sarcini), iar clientul o apreciază în funcție de nevoile sale, nevoi care depind de mai mulți factori economici (bugete de familie) și sociali.

În condițiile în care specificațiile din documentațiile tehnice sunt stabilite printr-o „traducere” cât mai fidelă a cerințelor de calitate, identificate prin studiile de marketing efectuate pe segmentele de clienți cărora li se adresează produsele, atunci există tendința de apropiere a celor două modalități de apreciere a calității.

De regulă între teoria și practica economică rezultă o discrepanță între calitatea oferită pe piață și cea solicitată de clienți. Când diferența este mică, ea are un rol stimulator pentru producător, dar când este mare, efectul este negativ pentru client.

Îmbunătățirea continuă a calității produselor dintr-o organizați trebuie să aibă drept principal scop satisfacerea mai bună a nevoilor și așteptărilor clienților.

Din cercetările făcute în întreprinderile aflate încă în stadiul aplicării controlului de calitate, s-a constatat că acestea funcționează astfel: un grup de angajați obțin produsul, un alt grup inspectează realizările primului grup și separă produsele bune de cele rele și un al treilea grup care remediază produsele găsite defecte.

Principalul scop al unui sistem de măsurare a calității este de a cunoaște situația reală a produselor neconforme și de a întreprind măsuri concrete pentru îmbunătățirea continuă a calității acestora. Voi prezenta în fig.1 datele necesare și etapele de implementare și realizare ale unui sistem de măsurare a calității.

Măsurarea calității implică următoarele etape principale:

Identificarea și înregistrarea produselor neconforme cu cerințele clienților sau cu specificațiile tehnice;

Realizarea unei baze de date a defectelor;

Luarea unor decizii corective pentru înlăturarea cauzelor defectelor și pentru îmbunătățirea continuă a calității.

Fig. 1 schema unui sistem normal de evaluare și îmbunătățire continuă a calității (Sursa: Joseph / Susan Berk, „Total Quality Management”)

Pentru realizarea unui sistem de măsurarea calității viabil este recomandat să se extragă din baza de date următoarele situații care permit analize periodice:

Evoluția numărului defectelor și a costurilor aferente;

Evoluția pierderilor, refacerilor și reparațiilor;

Performanțele furnizorilor de materiale, piese etc;

Evoluția ratei profitului pe produse distribuite clienților;

Evoluția costului calității în întreprindere.

Principiul de bază al metodei de gestiune a calității, verificat în practica economică, este: aplicarea unei creșteri relativ mici ale cheltuielilor de prevenire a defectelor (pentru calificarea personalului, implementarea sistemului de asigurare al calității etc.) determină o reducere relativ mare a cheltuielilor aferente remedierii defectelor.

Prezentarea produsului și a grupei de produse

Produsul pe care îl voi analiza în prezenta lucrare este răcitorul electric de uz casnic.

Frigiderele sunt aparate cu o incintă termoizolantă cu volumul și amenajarea interioară corespunzătoare pentru a permite păstrarea alimentelor la rece pe perioade relativ scurte.

Menținerea temperaturii scăzute se realizează cu ajutorul unui agregat frigorific. Aparatul poate avea unul sau mai multe compartimente destinate păstrării alimentelor, dintre care cel puțin unul pentru păstrarea alimentelor proaspete.

Principalele caracteristici de calitate ale răcitoarelor electrice de uz casnic sunt următoarele:

volumul brut (capacitatea brută) exprimată în litri sau decimetri cubi: volumul total limitat de pereții interiori ai aparatului cu ușa închisă care înglobează volumele ocupate de elementele componente interioare ale acestuia ca vaporizator, grătare, corp de iluminat, termoregulator, tăviță pentru apa de dezghețare și alte recipiente (ex. cutia de legume);

Volumul util (capacitatea utilă) exprimată în litri sau decimetri cubi: parte a volumului brut a fiecărui compartiment care rămâne după scăderea volumului elementelor componente interioare și a spațiilor unde nu se pot păstra alimente;

Volumul util total (capacitate utilă totală) (litri sau decimetri cubi): sumă a volumelor utile ale compartimentului sau compartimentelor pentru alimente proaspete, ale compartimentului de temperatură joasă și ale compartimentului de temperatură moderată, chiar dacă ușile lor sunt independente;

Suprafața utilă de așezare a alimentelor exprimată în unități de suprafață sumă a proiecțiilor orizontale ale tuturor suprafețelor utilizate pentru așezarea alimentelor cuprinse în volumul util incluzând rafturile de la uși și de la baza fiecărui compartiment;

Consum de energie (kilowați/24 ore): consum de energie al unui frigider timp de 24 ore funcționând în regim permanent la o temperatură ambiantă de +25oC (în cazul frigiderelor de clasă SN,N și ST) sau de +32oC (în cazul frigiderelor de clasă T).

Pentru sortimentele studiate valorile nominale de funcționare a frigiderelor sunt: 1,0-2,7 kW/24 h.

În România există trei firme care realizează răcitoare electrice de uz casnic și anume : S.C. ARCTIC SA Găești, Fabrica de frigidere din Sadu jud. Gorj și S.C. STIROM SRL Suceava.

S.C. „ARCTIC” Găești a reușit în mod constant să asigure piața internă cu produse noi și să mențină fabricația la un nivel competitiv, păstrând principalele piețe de desfacere externe: Anglia, Franța, Grecia.

Studiile efectuate în scopul îmbunătățirii performanțelor frigiderelor de uz casnic s-au axat pe următoarele direcții:

optimizarea circuitelor frigorifice ale produselor și reducerea cantității de agent frigorigen, asigurând menținerea performanțelor și eficienței energetice;

proiectarea constructivă și tehnologică pentru o nouă gamă de produse: congelator orizontal, frigider cu compartiment pentru alimente congelate cu caracteristici superioare celui din fabricație;

proiectarea constructivă și tehnologică a unei serii modernizate de compresoare;

reproiectarea unor repere și componente.

Obiectivele principale ale S.C. ARTIC SA sunt:

diversificarea fabricației ținând cont de informațiile rezultate din prospectarea pieței și conjunctura economică;

încadrarea în prevederile și reglementările internaționale privind ecologizarea produselor și a fabricației, reducerea consumului de energie în funcționare.

Voi prezenta câteva din caracteristicile tehnico-funcționale ale frigiderelor realizate la SC ARCTIC în tabelul 1:

Tabel nr. 1(Sursa: Prospectele firmei ARCTIC):

Cea de-a doua firmă producătoare de frigidere „STIROM” produce și comercializează un sortiment variat de frigidere ale căror caracteristici le voi prezenta în tabelul nr.2:

Tabel nr. 2 (Sursa: prospectul firmei STIROM)

Printre producătorii externi de frigidere putem enumera firmele: ELECTROLUX-Suedia, INDESIT-Italia, ZANUSSI-Italia, ROTEL-Elveția, WHIRLPOOL-Suedia, SAMSUNG-Corea de Sud, LAROSS-Italia, și BOSCH-Germania.

Voi prezenta în continuare caracteristicile tehnico–economice pentru câteva din modelele de frigidere produse de unii producători externi.

ELECTROLUX-Suedia:

ELECTROLUX a dezvoltat o generație complet nouă de modele ecologice, în acord cu reglementările privind protejarea mediului și care funcționează cu economie de energie.

Printre facilitățile oferite de noile modele enumerăm:

rafturi de sticlă termorezistentă securizată. Aceste rafturi nu se pot zgâria, putându-se încărca până la 25kg. Pot fi detașabile cu dispunere variabilă;

sistem de fixare pentru sticle (lamele flexibile fixează cu putere sticlele, evitându-se răsturnarea lor);

uși reversibile (fixare variabilă stânga dreapta funcție de necesități);

vaporizatoarele sunt încorporate în izolația realizată din material expandat, nefiind astfel vizibile. Această soluție oferă un spațiu interior mult mai mare și asigură o curățire comodă;

degivrare automată;

frigiderul ER 1521 poate fi încorporat în mobilă.

Tabel nr.3:

Caracteristici frigidere ELECTROLUX (Sursa: Prospectul firmei ELECTROLUX):

INDESIT-Italia:

Indesit realizează o gamă diversificată de frigidere, combine frigorifice și congelatoare. Latura abordată intens de firma Indesit este cea ecologică și în acest sens gazele nocive au fost eliminate în totalitate, iar intensitatea zgomotului a fost redusă prin reproiectarea unor componente și circuite.

Câteva din calitățile frigiderelor Indesit sunt:

capacitate totală mare: 226-336 litri din care capacitatea frigiderului: 186-262 l, iar capacitatea compartimentului de păstrare a alimentelor congelate: 40-74l;

consum de energie redus: 1,17-1,21 kW/24h;

fața interioară a ușii este modulată pentru a garanta maxima flexibilitate a folosirii spațiului;

grătare reglabile pe înălțime – permit o mai bună utilizare a spațiului interior;

rafturile pentru uși sunt de asemenea reglabile;

sistem de degivrare automată.

Tabel nr.4: Caracteristici frigidere Indesit (Sursa: prospectul firmei Indesit)

ROTEL-Elveția:

Firma elvețiană ROTEL comercializează de asemenea modele ecologice de frigidere de uz casnic, cu consum redus de energie electrică prin utilizarea unei izolații eficiente și nivel de zgomot redus datorat unor compresoare silențioase. În caz de defecțiune sau întrerupere a curentului electric echipamentele frigorifice pot menține între –18oC și –9oC alimentele congelate timp de 13 până la 53 de ore.

Facilitățile oferite de frigiderele ROTEL sunt:

degivrare semiautomată sau automată;

uși reversibile;

grătare reglabile;

iluminare interioară;

termometru interior;

Tabel nr.5: Caracteristici frigidere ROTEL (Sursa: Prospectul firmei ROTEL):

WHIRLPOOL-Suedia:

Firma WHIRLPOOL are de asemenea o gamă variată de frigidere, combine frigorifice și congelatoare, ecologice.

Facilitățile oferite de frigiderele WHIRLPOOL:

termostat reglabil;

uși reversibile;

degivrare semiautomată sau automată;

grătare reglabile;

picioarele din față ajustabile.

Modelul ART 500 are vaporizatorul încorporat, permițând un spațiu mai mare de acces și o curățare mai ușoară.

Modelele ART 762 și ART 763 au pereții interiori cu textură de aluminiu pentru o mai bună conservare a alimentelor și de asemenea 3 tăvi pentru gheață și o cutie pentru gheață.

Tabel nr.6: Caracteristici fate totală mare: 226-336 litri din care capacitatea frigiderului: 186-262 l, iar capacitatea compartimentului de păstrare a alimentelor congelate: 40-74l;

consum de energie redus: 1,17-1,21 kW/24h;

fața interioară a ușii este modulată pentru a garanta maxima flexibilitate a folosirii spațiului;

grătare reglabile pe înălțime – permit o mai bună utilizare a spațiului interior;

rafturile pentru uși sunt de asemenea reglabile;

sistem de degivrare automată.

Tabel nr.4: Caracteristici frigidere Indesit (Sursa: prospectul firmei Indesit)

ROTEL-Elveția:

Firma elvețiană ROTEL comercializează de asemenea modele ecologice de frigidere de uz casnic, cu consum redus de energie electrică prin utilizarea unei izolații eficiente și nivel de zgomot redus datorat unor compresoare silențioase. În caz de defecțiune sau întrerupere a curentului electric echipamentele frigorifice pot menține între –18oC și –9oC alimentele congelate timp de 13 până la 53 de ore.

Facilitățile oferite de frigiderele ROTEL sunt:

degivrare semiautomată sau automată;

uși reversibile;

grătare reglabile;

iluminare interioară;

termometru interior;

Tabel nr.5: Caracteristici frigidere ROTEL (Sursa: Prospectul firmei ROTEL):

WHIRLPOOL-Suedia:

Firma WHIRLPOOL are de asemenea o gamă variată de frigidere, combine frigorifice și congelatoare, ecologice.

Facilitățile oferite de frigiderele WHIRLPOOL:

termostat reglabil;

uși reversibile;

degivrare semiautomată sau automată;

grătare reglabile;

picioarele din față ajustabile.

Modelul ART 500 are vaporizatorul încorporat, permițând un spațiu mai mare de acces și o curățare mai ușoară.

Modelele ART 762 și ART 763 au pereții interiori cu textură de aluminiu pentru o mai bună conservare a alimentelor și de asemenea 3 tăvi pentru gheață și o cutie pentru gheață.

Tabel nr.6: Caracteristici frigidere WHIRLPOOL (Sursa: Prospectele firmei WHIRLPOOL):

SAMSUNG-Coreea de Sud:

Și această firmă oferă pieței românești frigidere și combine frigorifice ecologice, dotate cu termostat cu reglare automată, uși reversibile, degivrare semiautomată și automată.

Caracteristicile tehnice și funcționale ale echipamentelor frigorifice SAMSUNG sunt prezentate în tabelul nr. 7:

Tabel nr.7: Caracteristici frigidere SAMSUNG (Sursa: prospectele firmei SAMSUNG):

LAROSS-Italia:

Firma LAROSS prezintă un sortiment variat de frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice și dulapuri frigorifice. Acestea sunt dotate cu uși reversibile, termostat reglabil și sistem de degivrare semiautomat sau automat.

Caracteristicile tehnico-funcționale și economice ale frigiderelor marca LAROSS sunt centralizate în tabelul nr. 8

Tabel nr 8: Caracteristici frigidere LAROSS (Sursa: prospecte firma LAROSS):

Firmele selecționate spre a fi analizate au fost Whirlpool, Electrolux-Suedia, Stirom-România, Zanussi, Indesit-Italia.

Criteriul după care s-a făcut selecția acestor firme a fost capacitatea brută a frigiderelor.

Prezentarea caracteristicilor generale ale produsului

Clasificarea caracteristicilor de calitate

După aportul pe care îl au caracteristicile produselor la satisfacerea necesităților utilizatorilor:

caracteristici tehnico-funcționale

caracteristici economice

caracteristici psihosenzoriale

caracteristici ergonomice

caracteristici ecologice

Caracteristicile tehnico-funcționale ale frigiderelor electrice

capacitate brută (l);

capacitate brută totală (l);

capacitate brută frigider – capacitate brută a cuvei (l);

capacitate brută compartiment de temperatură joasă (l);

capacitate brută congelator (l);

capacitate utilă totală (l);

capacitate utilă frigider – capacitatea utilă a cuvei (l);

capacitate utilă a compartimentului de joasă temperatură (l);

capacitate utilă congelator (l);

capacitate de congelare (kg/24h);

putere nominală (W);

tensiune nominală (V);

frecvența (Hz);

număr de compresoare;

dimensiuni: înălțime, lățime, adâncime (mm);

masă (kg);

clasă de funcționare;

număr de uși;

indicator de temperatură;

autonomie de la –18oC la –9oC în caz de defecțiune sau întreruperea curentului electric;

compartiment precongelare;

compartiment congelare rapidă;

semnalizare funcționare în regim de congelare rapidă;

semnalizare de funcționare;

semnalizare de avarie.

Caracteristicile economice ale răcitoarelor electrice

consum de energie electrică (kW/24h);

termostat reglabil.

Caracteristicile estetice ale frigiderelor

culoare;

design.

Caracteristicile ergonomice ale frigiderelor electrice

manevrare facilă:

grătare reglabile;

rafturi reglabile pentru uși;

sertare detașabile;

degivrare semiautomată sau automată;

canal de scurgere pentru apă;

uși reversibile.

siguranța în exploatare prin protejare împotriva electrocutării.

Caracteristicile ecologice ale frigiderelor electrice

agent frigorigen ecologic;

nivel de zgomot redus (funcționare silențioasă)

Clasificarea caracteristicilor de calitate după ponderea pe care o au în stabilitatea calității frigiderelor de uz casnic

Caracteristici principale

capacitate brută (l);

capacitate brută totală (l);

capacitate brută frigider – capacitate brută a cuvei (l);

capacitate brută compartiment de temperatură joasă (l);

capacitate brută congelator (l);

capacitate utilă totală (l);

capacitate utilă frigider – capacitatea utilă a cuvei (l);

capacitate utilă a compartimentului de joasă temperatură (l);

capacitate utilă congelator (l);

capacitate de congelare (kg/24h);

consum de energie electrică (kW/24h);

putere nominală (W);

tensiune nominală (V);

frecvența (Hz);

protecție împotriva electrocutării;

agent frigorigen;

clasă de funcționare;

termostat reglabil;

autonomie de la –18oC la –9oC în caz de defecțiune sau întreruperea curentului electric;

degivrarea.

Caracteristici secundare

masa (kg);

indicator temperatură;

compartiment precongelare;

compartiment congelare rapidă;

semnalizare de funcționare;

semnalizare în regim de congelare rapidă;

semnalizare de avarie.

Caracteristici minore

număr de uși;

uși reversibile;

grătare reglabile și interschimbabile;

sertare detașabile;

canal scurgere pentru apa de degivrare.

Clasificarea caracteristicilor după sensul de influențare a calității

Caracteristicile direct proporționale cu calitatea

capacitate brută (l);

capacitate brută totală (l);

capacitate brută frigider – capacitate brută a cuvei (l);

capacitate brută compartiment de temperatură joasă (l);

capacitate brută congelator (l);

capacitate utilă totală (l);

capacitate utilă frigider – capacitatea utilă a cuvei (l);

capacitate utilă a compartimentului de joasă temperatură (l);

capacitate utilă congelator (l);

capacitate de congelare (kg/24h);

dimensiuni: înălțime, lățime, adâncime (mm);

termostat reglabil;

indicator temperatură;

autonomie de la –18oC la –9oC în caz de defecțiune sau întreruperea curentului electric;

grătare reglabile și interschimbabile;

rafturi reglabile pentru uși;

compartiment congelare rapidă;

semnalizare de funcționare;

semnalizare funcționare în regim de congelare rapidă;

semnalizare avarie;

sertare detașabile;

canal de scurgere pentru apa de degivrare.

Caracteristicile invers proporționale

consum de energie electrică (kW/24h);

putere nominală (W);

masa (kg).

Prezentarea caracteristicilor de calitate utilizate

Caracteristicile de calitate selecționate pentru analiză au fost următoarele:

direct proporționale cu calitatea:

C1 capacitatea brută totală (l);

C2 capacitatea brută frigider (l);

C3 capacitatea brută congelator (L);

invers proporționale cu calitatea:

consum de energie electrică (kW/24h);

putere nominală (W);

masa (kg).

În tabelul nr. 9 sunt prezentate valorile acestor caracteristici și prețul produselor.

Tabel nr.9: Caracteristicile de calitate ale frigiderelor supuse analizei

Metode de analiză comparativă

Analiza comparativă a calității s-a făcut prin două metode:

metoda clasică; (A)

metoda indicatorului complex al calității și al eficienței economice. (B)

(A) Analiza comparativă prin metoda clasică:

Pentru efectuarea ierarhizării produselor se vor utiliza datele prezentate în tabelul nr. 9 (capitolul IV), realizându-se grafice, la care pe abscisă vor fi trecute firmele iar pe ordonată fiecare caracteristică supusă analizei (C1,C2,C3,C4,C5,C6).

Ideal ar fi fost ca pe acest grafic să se observe că toate firmele produc modelele respective cu aceeași capacitate brută totală deoarece acesta a fost criteriul de selecție al produselor. Dar pentru că nu toate firmele produceau frigidere cu exact aceeași capacitate brută totală sau selecționat produse cu capacitate apropiată.

Din analiza graficului rezultă:

pe primul loc se situează produsul Stinol 205;

locul doi Indesit RG 2330 WEU;

locul trei Whirlpool ART 763;

locul patru Rotel FG 2028 și Electrolux ER 2322 C.

După caracteristica C3, ierarhizarea este următoarea:

pe primul loc Indesit RG 2330 WEU;

pe locul doi Whirlpool ART 763;

pe locul trei Rotel FG 2028;

pe locul patru Stinol 205;

pe ultimul loc Electrolux ER 2322 C.

!!! Următoarele trei caracteristici C4, C5, C6 sunt invers

proporționale cu calitatea ceea ce înseamnă că valoarea minimă este cea mai bună iar valoarea maximă cea mai slabă.

După caracteristica C4, ordonarea este următoarea:

locul unu Stinol 205;

locul doi Electrolux ER 2322 C;

locul trei Indesit RG 2330 WEU;

locul patru Rotel FG 2028;

locul cinci Whirlpool ART 763;

Ordonarea după caracteristica C5 este următoarea:

primul loc Electrolux ER 2322 C;

locul doi Indesit RG 2330 WEU;

locul trei Whirlpool ART 763;

locul patru Rotel FG 2028;

locul cinci Stinol 205.

În funcție de masă a rezultat următoarea ordonare:

locul unu Electrolux ER 2322 C;

locul doi Indesit RG 2330 WEU;

locul trei Rotel FG 2028;

locul patru Whirlpool ART 763;

ultimul loc Stinol 205.

Prețul, nu în ultimul rând, este și el o caracteristică care cântărește destul de mult pe piața românească. După preț s-a obținut următoare ordonare a produselor:

primul loc Rotel FG 2028;

locul doi Stirom Stinol 205;

locul trei Indesit RG 2330 WEU;

locul patru Electrolux ER 2322 C;

locul cinci WhirLpool ART 763.

(B) Analiza comparativă prin metoda indicatorului sintetic al calității:

În tabelul nr. 9 sunt prezentate caracteristicile de calitate (direct și invers proporționale), ponderile fiecărei caracteristici și prețurile produselor. Cu ajutorul acestor date se va calcula indicatorul sintetic al calității.

S-a ales ca produs de referință frigiderul marca WHIRLPOOL model ART 763.

Calculul indicatorului sintetic al calității:

Rezultă următoarea ordonare a produselor:

Locul unu Whirlpool ART 763;

Locul doi Stinol 205;

Locul trei Indesit RG 2330 WEU;

Locul patru Rotel FG 2028

Locul cinci Electrolux ER 2322 WEU.

Calculul indicatorului sintetic al calității și al eficienței economice (raportul calitate preț):

Se obține următoarea ierarhizare a produselor:

Locul 1 Whirlpool ART 763;

Locul 2 Electrolux ER 2322 WEU;

Locul 3 Indesit RG 2330 WEU;

Locul 4 Stinol 205;

Locul 5 Rotel FG 2028.

Concluzii

La analiza calității frigiderelor, din diversitatea sortimentală existentă pe piața românească, au fost selecționate următoarele produse:

STIROM Stinol 205 (România);

Electrolux ER 2322 C (Suedia);

Indesit RG 2330 WEU (Italia);

Rotel FG 2028 (Elveția);

WhirLpool ART 763 (Suedia).

Criteriul după care s-a făcut selecția a fost acela ca produsele să aibă aproximativ aceeași capacitate brută totală. Această cerință s-a impus în scopul unei evaluări corecte a performanțelor aparatelor.

Au fost supuse analizei următoarele caracteristici de calitate:

capacitate brută totală (l)-C1;

capacitate brută frigider (l)-C2;

capacitate brută congelator (l)-C3;

consum energie electrică (kW/24h)-C4;

putere nominală (W)-C6;

masa (kg)-C7.

Caracteristicile C1, C2 și C3 sunt direct proporționale cu calitatea produselor, iar C4, C5 și C6 sunt invers proporționale.

Prin utilizarea metodei clasice s-a obținut o ordonare a produselor pentru fiecare caracteristică de calitate.

Avantajul acestei metode constă în faptul că orice potențial cumpărător, interesat de o anumită performanță a produsului, poate avea la dispoziție o ierarhizare a produselor existente pe piață, după performanța dorită.

Dezavantajul major al metodei clasice este acela că nu se poate desprinde o concluzie clară privind calitatea globală a produselor.

Metoda indicatorului sintetic al calității și al eficienței economice oferă date mult mai complexe, întrucât la estimarea calității participă caracteristicile principale, ponderate după importanța lor în stabilirea calității.

Analiza calității se realizează în comparație cu un produs de referință (etalon).

Din analiza rezultatelor obținute la indicatorul sintetic al calității rezultă că toate produsele analizate au valori foarte apropiate de valoarea etalonului (mai puțin produsul Electrolux), ceea ce duce la concluzia că produsele au performanțe de calitate asemănătoare.

Se obține o departajare mai elocventă în momentul în care se ia în considerare și prețul produselor.

Dacă valorile sunt supraunitare atunci produsele sunt superioare produsului de referință, iar dacă valorile sunt subunitare produsele respective sunt inferioare produsului de referință.

În cazul de față întâmplarea a fost să aleg produsul superior drept etalon.

Bibliografie

Stanciu Ion – „Calimetrie”, ed. Oscar Print, București, 1998;

– „Bazele Merceologiei”, ed. Metropol, București, 1996;

– „Merceologia mărfurilor nealimentare”, ed Oscar Print, Buc.

– „Managementul Calității”, ed. U.C.D.C., București, 1996;

Marieta Olaru – „Managementul calității”, ed. Economică, 1995;

Petrescu Viorel – „Expertiză Merceologică”, ed. U.C.D.C., București;

Curs „calitate și fiabilitate”

Prospectele firmelor producătoare de frigidere: ARCTIC, SADU și STIROM (România); INDESIT, LAROSS (Italia), ELECTROLUX ȘI WHIRLPOOL (Suedia); ROTEL (Elveția); SAMSUNG (Coreea de Sud).

Similar Posts

  • Relatia Recompensa Satisfactie

    CUPRINS INTRODUCERE STADIUL CUNOAȘTERII Cap.1. Cadrul teoretic Satisfacția profesională Relația profesionalism – satisfacție Caracterul dinamic al competenței profesionale Cap.2. Motivația – abordări teoretice 2.1. Recompensa, metodă motivațională 2.2. Recompense directe 2.3. Recompense indirecte 2.4. Cerințele unei strategii de recompense CERCETAREA PROPRIU – ZISĂ Cap. 3. Metodologie 3.1. Scopul cercetării 3.2. Obiectivele cercetării 3.3. Ipotezele cercetării…

  • Caracteristicile Turismului In Comuna Vadu Crisului

    Cadrul natural al comunei Vadu Crișului (caracteristicile peisajului geografic din comuna Vadu Crișului) Așezare geografică Localitatea Vadu Crișului este reședința comunei Vadu Crișului si este situată în partea de est a județului Bihor, la ieșirea Crișului Repede din defileu. Coordonatele geografice sunt urmatoarele: paralela de 46° 55ʹ latitudine nordica și meridianul de 22° 3ʹ 20ʺ…

  • Exemplu de Formare a Bunului Imobil

    Exemplu de formare a bunului imobil prin metoda de separare Scenariul lucrărilor de formare a unui bun imobil prin metoda separării include următoarele acțiuni: inițierea lucrărilor; elaborarea studiului de pretabilitate și fezabilitate; elaborarea proiectului de separare; transpunerea proiectului de separare în natură; elaborarea planului cadastral modificat; înregistrarea bunului imobil nou format; îndosărierea documentelor; 4.1.1. Inițierea…

  • Analiza Situatie Financiare la Sc.fsr.sa

    СUΡRIΝS IΝТRΟDUСERE Valоrificarea infоrmațiilоr оferite de fluxurile de trezоrerie cоnstituie arie de analiză рentru teоreticienii în dоmeniu, întrucât aceste asрecte influențează activitatea desfășurată de agenții ecоnоmici. Сei mai mulți utilizatоri ai infоrmației cоntabile sunt interesați de caрacitatea întreрrinderii de a asigura о viteză de rоtație cоresрunzătоare рentru lichiditate, mai ales în cоndițiile actuale de creștere…

  • Invatamantul Preuniversitar Si Finantarea Lui

    Sistemul de invatamant preuniversitar 1.1 Institutiile publice – administrarea publica 1.2 Clasificarea institutiilor publice 1.3 Organizarea sistemului de invatamant 1.3.1. Invatamant preuniversitar 1.3.2 Reglementari legislative : Administrarea si finantare invatamantului preuniversitar 1.4. Caracterizarea Colegiului Tehnic Aiud 1.4.1 Scurt istoric al Colegiului Tehnic Aiud 1.4.2 Baza tehnico-materială a Colegiului Tehnic Aiud 1.5.  Încadrarea Colegiului Tehnic Aiud…

  • Aspecte Financiar Contabile ale Sistemului de Salarizare

    INTRODUCERE Contabilitatea este știința care observă și cuantifică în limbaj cifric existentul și mișcările produse în structura patrimoniului, determină mărimea acestor modificări, delimitează cauzele care le-au generat, stabilind în final natura rezultatelor obținute. Contabilitatea înregistrează prin intermediul conturilor toate mișcările de valori relative la ansamblul activităților desfășurate, fiind un sistem de înregistrare a informațiilor și…