Analiza Comparativă A Automobilelor DIN Clasa Medie Comercializate ÎN România
INTRODUCERE
Subiectul ales pentru realizarea acestei lucrări îl reprezintă analiza comparativă a automobilelor din clasa medie. Motivul alegerii acestui subiect este acela al numărului ridicat de astfel de modele pe șoselele din țară, precum și în străinătate.
Rezultatul acestei lucrări va demonstra care este alegerea cea mai potrivită din punct de vedere al calității și al prețului, precum și caracterul practic pe care acestea îl posedă.
Automobilele din clasa medie vor fi mereu o primă opțiune în alegerea românilor deoarece se situează perfect între clasele compact și mare, oferind avantajele ambelor clase, cum ar fi prețul de achiziție mult sub nivelul celor din clasa mare, dar cu dotări mult peste așteptări. De asemenea, odată cu avansarea tehnologiei, cantitatea de combustibil pe care aceste modele le consumă s-a diminuat semnificativ, cifrele fiind comparabile cu cele ale modelelor din clasa compact de acum câțiva ani.
Lucrarea este structurată în patru capitole, fiecare dintre ele cu subcapitolele aferente.
Primul capitol prezintă aspecte generale ale automobilelor, o istorie scurtă a acestora, părțile care intră în componența unui automobil și sarcinile pe care le realizează fiecare.
Capitolul doi face referire la automobilele din clasa medie, cu o scurtă prezentare a celorlalte clase existente pe piață pentru a putea face asemănări și deosebiri, o analiză propriu-zisă a clasei medii, precum și avantajele pe care această le deține față de celelalte clase.
Capitolul trei pune în evidență piața automobilelor, prezentând un clasament mondial al celor mai importanți producători auto, evoluția pieței autohtone și tendințele care se observă în momentul de față.
Al patrulea capitol reprezintă o analiză propriu-zisă a șase caracteristici de calitate, fiind marcate cu o serie de note de către șapte specialiști. Pe baza notelor acordate se vor realiza calcule pentru a demonstra care este alegerea potrivită în momentul în care dorim să achiziționăm un automobil din clasa medie.
CAPITOLUL I: PREZENTAREA GENERALĂ A AUTOMOBILELOR
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, un automobil reprezintă un vehicul cu patru roți pneumatice (mai rar trei sau șase), pus în funcțiune de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau cu aer comprimat.
Este una dintre cele mai inovatoare invenții ale erei noastre, facilitând transportul individual cât și colectiv. De asemenea, reprezintă un pion important în cadrul întreprinderilor, asigurând aspectul logistic al derulării afacerilor precum și transportul angajaților pentru a mări productivitatea.
1.1 Istoria automobilului
Deși schițele pentru automobilul modern au fost perfectate în Germania și Franța la sfârșitul anilor 1800, americanii sunt cei care au dominat industria în prima jumătate a secolului 20. Henry Ford a fost cel care a inovat tehnicile de producție în masă care au devenit un standard, astfel că Ford, împreună cu General Motors și Chrysler, primesc numele de ”Big Three” până la finele anilor 1920. Constructorii și-au îndreptat resursele către aria militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmând ca în Europa și Japonia să crească producția de automobile pentru a putea face față cererii. Odată vitală pentru expansiunea centrelor urbane americane, industria a devenit o întreprindere globală, Japonia devenind lider în producția de automobile până la 1980.
Deși automobilul trebuia să aibă cel mai mare impact social și economic în Statele Unite, inițial acesta a fost perfectat în Germania și Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Nicolaus Otto, Gottlieb Daimler, Carl Benz și Emile Levassor.
Modelul de Mercedes din anul 1901 conceput de către Wilhelm Maybach pentru Daimler Motoren Gesellschaft, își merită laudele fiind primul automobil modern din toate punctele de vedere. Motorul său de 35 CP cântarea doar 7 kilograme/cal putere, ajungând la o viteză de 53 mile/ora. Însă în anul 1909, având cea mai integrată fabrică de automobile în Europa, Daimler a angajat circa 1700 de persoane să producă mai puțin de 1000 de automobile pe an.
Nimic nu ilustrează mai bine superioritatea pe care o avea design-ul european mai bine decât contrastul între primul model Mercedes și modelul Oldsmobile a celor de la Ransom E., care era dotat cu un singur cilindru și 3 CP, ceea ce îl făcea să semene mai mult cu o trăsură de cai. Dar, modelele Olds se vindeau cu numai 650$, făcându-l accesibil pentru clasa mijlocie din Statele Unite, iar producția din anul 1904 de 5.508 unități a depășit orice altă tentativă a unui producător de până atunci. Problema fundamentală a tehnologiei automobilelor din primul deceniu al secolului XX a fost coordonarea design-ului avansat al modelului din 1901 de la Mercedes cu prețul moderat și costurile de operare reduse ale automobilelor Olds. Aceasta ar fi fost o realizare importantă pentru americani.
J. Frank și Charles E. Duryea, doi mecanici de biciclete din Springfield, Massachuchetts, au creat primul automobil american pe benzină în anul 1893, apoi au câștigat prima cursă de automobile americane în 1895, urmând ca anul următor să facă prima vânzare a unui model american de automobil pe benzină. Treizeci de producători americani au conceput 2.500 de vehicule cu motor în 1899, și 485 de companii au intrat în acest business în următorul deceniu. În 1908 Henry Ford introduce Modelul T iar William C. Durant înființează General Motors.
Noile firme operau pe o piață de vânzări fără precedent cu produse de consum extrem de scumpe. Având suprafețe foarte întinse și zone cu așezări risipite si izolate, Statele Unite aveau nevoie mai mare de transport de autovehicule decât națiunile din Europa. Cererea mare era asigurată de asemenea, datorită venitului mai ridicat pe cap de locuitor și a distribuției echitabile de venituri decât în statele europene.
Ținând seama de tradiția de construire a americanilor, era inevitabil ca mașinile produse să fie într-un număr mai mare și prețuri mai mici decât cele ale europenilor. Absența tarifelor dintre barierele statelor a încurajat vânzările pe arie geografică mare. Materiile prime ieftine și o lipsă a forței de muncă calificate au încurajat mecanizarea proceselor industriale din Statele Unite. În schimb, a fost nevoie de o standardizare a produselor, rezultând în producția de masă a unor mărfuri precum armele de foc, mașinile de cusut, bicicletele și multe altele. În 1913, Statele Unite au produs 485.000 de vehicule cu motor din totalul de 606.124 produse la nivel mondial.
Ford Motor Company a depășit lejer competitorii săi în ceea ce privește design-ul unic la un preț rezonabil. Cycle and Automobile Trade Journal numește Ford Model N, care avea la bază 4 cilindrii cu 15 CP, ”prima încercare de mașina low-cost ce funcționează cu un motor pe benzină, cu cilindrii capabili să transmită axului de transmisie un impuls în fiecare parte arborelui de rotație, care este bine construită și oferită într-un număr mare”. Asaltată de comenzi, compania Ford a instalat echipament de producție îmbunătățit, iar după anul 1906 a fost capabilă să livreze clienților săi o sută de mașini pe zi.
Încurajat de succesul Model N, Henry Ford era hotărât să construiască o și mai bună ”mașină pentru marea mulțime”. Modelul T în 4 cilindri și 20 de CP, prima dată apărut în 1908, se vindea cu 825$. Cele două viteze și transmisia prin planetare o făceau ușor de condus, iar caracteristicile cum ar fi capul de cilindru detașabil o făceau ușor de reparat. Șasiul înalt era conceput pentru a estompa gropile și denivelările de pe drumurile rurale. Oțelul din vanadiu făcea Model T o mașină mai ușoară și mai solidă, iar noile metode de a turna componentele (mai ales cele legate de motor) mențineau prețul scăzut.
Fiind fidel concepției de producției în volum mare de la Model T, Ford a inovat tehnicile de producția de masă la noua sa uzină din Highland Park, Michigan, care a fost deschisă în anul 1910 (deși linia de asamblare nu a fost introdusă până în 1913-1914). Model T se vindea cu 575$ în 1912, mai puțin decât salariul mediu pe un an în Statele unite. Până în 1927 când Model T a fost scos de pe linia de producție, prețul său scăzuse până la 290$ pentru modelul coupe, fiind vândute 15 milioane de unități, ”automobilitatea” personală de masă devenind posibilă.
Tehnicile de producție în masă a celor de la Ford au fost repede adoptate de către alți producători americani. (constructorii europeni nu au început să le folosească decât la mijlocul anilor 1930). Necesarul mare de capital și volumul mare de vânzări care trebuia realizat a încheiat o eră în care intrarea pe piață automobilelor a producătorilor mici se făcea destul de ușor. Numărul companiilor producătoare de automobile a scăzut dramatic de la 253 în 1908 la numai 44 în 1929, aproximativ 80% din industrie fiind deținută de Ford, General Motors și Chrysler, format din Maxwell în 1925 de către Walter P. Chrysler. Majoritatea firmelor independente rămase pe piață a dispărut în perioada Marii Crize, iar firme ca Nash, Hudson, Studebaker și Packard au mai rezistat puțin după cel de-al Doilea Război Mondial.
Model T fusese creat ca o ”mașină a fermierului” care servea la nevoile de transport a unei națiuni de fermieri. Popularitatea sa era pe cale să se decline, țara aflându-se într-un moment de urbanizare, iar zonele rurale ”ieșite din noroi” odată cu promulgarea în 1916 a Federal Aid Road Act și Federal Highway Act în 1921. Mai mult, Model a rămas practic neschimbat mult timp după ce a fost complet din punct de vedere tehnologic. Posesorii de Model T începeau să tindă spre mașini mai mari, rapide, atrăgătoare.
1.2 Elemente componente ale automobilului
Motorul
Motorul pe benzină – Scopul unui astfel de motor este de converti benzina în mișcare pentru deplasarea automobilului. În mod curent, cel mai ușor mod de a crea mișcare cu ajutorul benzinei este de a o arde în interiorul unui motor. Astfel un motor de automobil este un motor cu combustie internă (combustia are loc în interior). Există mai multe tipuri de astfel de motoare printre care motoarele Diesel și cele dotate cu turbină.
Figura 1: Motorul cu combustie internă
Sursă: http://gmauthority.com/blog/wp-content/uploads/2013/05/GM-4.3L-V6-EcoTec3-LV3-Engine-1.jpeg
De asemenea, există și motoare cu combustie externă. Un motor cu aburi de pe vechile generații de trenuri este un astfel de exemplu. Combustibilul (cărbune, lemn, ulei etc.) dintr-un motor cu aburi arde în afara acestuia creând aburi, aceștia la rândul lor făcând posibilă deplasarea în interiorul motorului. Motoarele cu combustie internă sunt mult mai eficiente decât cele cu combustie internă datorită consumului de carburant și dimensiunilor pe care cele două le ocupă.
Motorul diesel – În teorie, motoarele pe benzină și cele diesel sunt foarte similare. Ambele sunt motoare cu combustie internă, transformând energia chimică găsită în combustibili în energie mecanică. Această energie mecanică mișcă pistoanele sus și jos în interiorul unor cilindrii. Aceste pistoane sunt legate de un arbore cotit, iar mișcarea sus-jos a acestora, numită mișcare lineară, creează o mișcare de rotație ce pune în funcțiune roțile automobilului pentru a se deplasa înainte.
Motorul diesel folosește un ciclu de combustie în 4 timpi. Aceștia sunt:
Admisia – Supapă de admisie se deschise permițând aerului să intre și să mute pistonul în jos.
Compresia – Pistonul se întoarce înapoi sus și comprimă aerul.
Combustia – În momentul în care pistonul atinge partea de sus, se injectează combustibil la momentul oportun iar acesta este aprins, forțând pistonul să se ducă din nou în jos.
Evacuarea – Pistonul se deplasează iar în sus, eliminând gaze de eșapament, creat în timpul combustiei, prin supapa de evacuare.
Motorul electric este un sistem electromecanic ce face conversia energiei electrice în energie mecanică. Conversia în sens invers, a energiei mecanice în energie electrică este realizată de un alt tip de motor electric denumit generator electric.
În construcția de automobile cele mai importante mașini electrice sunt : alternatorul și demarorul.
Alternatorul este componenta principală a sistemului de generare și încărcare de curent electric al automobilului. Energia electrică produsă de alternator trebuie să fie suficientă pentru toți consumatorii electrici ai automobilului.
Alternatorul trebuie totodată să producă energia electrică necesară încărcării bateriei de acumulatori, indiferent de consumul de energie al celorlalte sisteme electrice.
Demarorul este un motor electric de curent continuu cu ajutorul căruia se pornește motorul termic al unui automobil.
În prezent, motoarele electrice sunt folosite și in construcția vehiculelor hibrid precum și în construcția vehiculelor full-electric.
Injectoarele sunt dispozitive electromecanice de diferite dimensiuni care sunt utilizate pentru a pulveriza combustibilul în galeria de admisie direct în fața supapei de admisie. Injectorul prezintă un filtru foarte fin în partea superioară pentru a preveni înfundarea acestuia cu impurități din combustibil, iar în partea inferioară are niște orificii cu diametrul de câțiva microni pentru a pulveriza combustibilul. Combustibilul are efect de lubrifiant, iar apa din combustibil are un efect dăunător deoarece procesul de lubrifiere este afectat.
Sistemul de frânare este parte integranta a sistemului de siguranță activa a autovehiculelor. Prin frânare se înțelege reducerea parțială sau totală a vitezei de deplasare a automobilului. Un sistem de frânare trebuie să aibă următoarele calități: eficacitate, stabilitate, confort și totodată o funcționare silențioasă.
Discurile de frână reprezintă o parte a roților. Acestea sunt presate atât pe interior cât și pe exterior de către plăcuțele de frână. Această presiune generează p forță de frecare foarte mare, reducând viteza automobilului până la oprire. Starea discurilor de frână deprinde mult de eficiența optimă a plăcuțelor de frână. Când discurile se uzează, plăcuțele nu mai presează la fel de mult și astfel scade puterea de frânare.
Figura 2: Discuri de frână
Sursă: http://www.4tuning.ro/images/discuri-frana-zimmermann-sport/discuri-frana-zimmermann-sport-63b0a48a64e8f52f1-600-0-1-95-1.jpg
Firele reprezintă elemente de legătură (conexiune electrică) între două componente ale unui automobil.
Cablurile sunt, de fapt, o asociere de mai multe fire care acționează împreună într-un tot unitar.
Siguranța fuzibilă este un element de protecție al circuitului electric care permite întreruperea circuitului la o eventuală suprasarcină.
Ambreiajul este un dispozitiv mecanic, acționat prin intermediul pedalei de ambreiaj care cuplează și decuplează motorul termic de transmisie.
Figura 3 Ambreiajul
Sursă: http://www.ic-echipamente.ro/Images/Articole/00000026/00000224_large.jpg
Anvelopa este un element elasto – amortizator confecționat din cauciuc, montat pe janta roții, care preia șocurile provenite de la denivelările căii de rulare și totodată trebuie să asigure tracțiune automobilului.
Sistemul de direcție este un ansamblu mecanic care transmite mișcarea de la volanul automobilului către puntea din față și mai nou către puntea din spate. Scopul principal al sistemului de direcție este de a permite schimbarea direcției de deplasare a autovehiculului de către șofer.
Figura 4: Sistemul de direcție
Sursa: http://www.ic-echipamente.ro/Images/Articole/00000026/00000224_large.jpg
Un motor cu ardere internă produce foarte multă căldură când funcționează și tocmai de aceea trebuie răcit încontinuu pentru a se evita avarierea lui. Sistemul de răcire este cel care realizează buna funcționare a motorului termic astfel încât acesta sa nu se supraîncălzească.
Acesta poate fi de două feluri:
Răcire cu lichid de răcire (în zilele noastre)
Răcire cu aer (la automobile mai vechi)
Figura 5: Sistemul de răcire
Sursa: http://e-automobile.ro/images/articole/motoare/general/circuit-racire/1_circuit_racire_motor.jpg
Transmisia are rolul de a transforma cuplul și turația arborelui cotit astfel
încât să se obțină forța de tracțiune necesară la roata pornirii din loc a automobilului, atingerea vitezei maxime și evitarea diferitelor obstacole și neregularități ale drumului.
Transmisia face posibilă deplasarea automobilului cu viteze reduse, ceea ce motorul cu ardere internă nu poate face din cauză că nu poate funcționa la o turație mai mică decât turația minimă stabilă de funcționare în sarcină.
De asemenea, transmisia permite schimbarea sensului de mers al automobilului, decuplarea prelungită a motorului de transmisie la pornirea motorului sau în parcare sau la rulare liberă.
Transmisia manuala este tipul de transmisie ce echipează un automobil și permite schimbarea și selectarea treptelor de viteză prin intermediul levierului de comandă acționat de conducătorul automobilului.
Transmisia automată este de departe cea mai complicată componentă mecanică ce intră în construcția de automobile. Transmisiile automate conțin sisteme mecanice, sisteme electrice de control, sisteme hidraulice, toate acestea funcționând ca un tot unitar.
Figura 6: Sistemul de transmisie
Sursa: http://www.legislatiarutiera.ro/CursMecanica_Mecanica6.jpg
Confortabilitatea oferită de un automobil se poate defini ca fiind o caracteristică prin care
în timpul unei deplasări pe o durată de timp îndelungată la viteze de deplasare diferite nu sunt prezente stări de disconfort precum stările de oboseală sau senzațiile neplăcute. Această caracteristică se poate obține cu ajutorul sistemului de suspensie.
Sistemul de suspensie al unui automobil este format din grupul elasto – amortizor dispus între roți și caroserie, având scopul de a asigura buna funcționare a celorlalte subansambluri ale vehiculului față de acțiunea sarcinilor dinamice provenite de la calea de rulare.
Figura 7: Sistemul de suspensie
Sursa: http://www.dibasmotors.ro/wp-content/uploads/2014/06/suspensie.jpg
Sistemul de evacuare are două funcții importante:
1. Transferul gazelor de evacuare de la motor către exterior.
2. Convertirea gazelor de evacuare poluante produse de motor în gaze inerte.
Sistemul de evacuare are în componență toate conductele și componentele ce ajută la ghidarea gazelor de evacuare produse în urma procesului de ardere în motorul termic. Nivelul redus zgomotului se obține prin folosirea tobelor de eșapament (atenuator de zgomot). În componența unui sistem de evacuare se întâlnesc două tipuri de tobe de eșapament: tobă de eșapament intermediară și tobă de eșapament finală.
.
Figura 8: Sistemul de evacuare
Sursa: http://www.tobecarbon.ro/images/sistem-evacuare/sistem-evacuare-3.jpg
Figura 9: Sistemul de evacuare
Sursa: http://www.tobecarbon.ro/images/sistem-evacuare/sistem-evacuare-2.jpg
1.3 Clasificarea automobilelor
Automobilele pot fi clasificate în numeroase moduri bazate pe o multitudine de criterii. O clasificare scurtă a acestora este cea de mai jos:
După scopul folosirii:
Automobile de pasageri
Autoturisme – autovehicul care, prin construcție si echipare, este destinat transportului de persoane, bagaje și/sau al bunurilor acestora, având cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto.
Microturisme – cilindree: 200-250 cm3 (1 – 2 locuri)
Mici – cilindree: 500-1000 cm3 (2 – 4 locuri)
Mijlocii – cilindree: 1000-2000 cm3 (4 – 5 locuri)
Mari – cilindree: 2000-4000 cm3 (4 – 6 locuri)
Foarte mari – cilindree: 3000-8000 cm3 (4 – 8 locuri)
Autobuze – autovehicul destinat și echipat pentru transportul de persoane și al bagajelor acestora.
cu capacitate foarte mică (microbuze) 8-15 locuri
cu capacitate mică 15-30 locuri
cu capacitate mijlocie 30-70 locuri
cu capacitate mare 70-100 locuri
cu capacitate foarte mare peste 100 locuri
Automobile pentru transportul mărfurilor:
Autofurgoneta – are caroserie închisă, cu sarcina utilă sub 10.000 N.
Autofurgonul – are caroserie închisă, cu sarcina utilă peste 15.000 N.
Autoduba – este echipată cu o caroserie închisă, și cabina conducătorului auto separată.
Autocamioneta – are caroserie deschisă, cu sarcina utilă pana la 20.000 N.
Autocamionul – are caroserie deschisă. După capacitatea de încărcare autocamioanele pot fi:
Autoutilitare (cu sarcina utilă de 2.000 N – 15.000 N)
Mici (cu sarcina utilă de 15.000 N – 25.000 N)
Mijlocii (cu sarcina utilă de 25.000 N – 45.000 N)
Mari (cu sarcina utilă de 45.000 N – 70.000 N)
Automobile speciale:
Autocisterna – echipată cu unul sau doua recipiente pentru transportul lichidelor
Autoizoterma și Autofrigorificul – cu caroserie închisă termoizolantă, pentru transportul bunurilor alterabile
Autobasculanta – prevăzută cu o benă basculantă pentru încărcătură
Automacaraua – echipată cu o macara pentru ridicarea sarcinilor
Autosanitara – dotată cu instalații sanitare pentru transportul bolnavilor
Autoatelierul – amenajat cu utilaje pentru executarea reparațiilor
După capacitatea de încărcare:
Vehicule de capacitate mică: Vehicule de dimensiuni reduse cu motor (motocicletă, scuter, automobil).
Vehicule de capacitate mare: Vehicule voluminoase cu motor (autobuz, tractor, camion).
După tipul de combustibil folosit:
Vehicule cu motor pe benzină (scuter, automobil, motociclete)
Vehicule cu motor diesel (camion, autobuz, tractor).
Vehicule cu motor pe gaz (automobile acționate pe turbină).
Vehicule acționate electric (automobile electrice, autobuze electrice).
După numărul de roți si osii:
Cu două roți: Motocicletă, scuter.
Cu trei roți: Rișcă motorizată.
Cu patru roți: Automobil, autobuz, camion.
Cu șase roți: Autobuze și camioane care au șase roți dintre care patru pe partea din spate pentru reacție adițională.
Cu șase osii
După modul de transmisie:
Vehicule cu transmisie automată: Vehicule care sunt capabile să schimbe automat vitezele în timp ce se află în mișcare.
Vehicule cu transmisie manuală: Vehicule ale căror viteze trebuie schimbate manual.
Vehicule cu transmisie semi-automată: Vehicule automate ce dețin si pedală de ambreiaj.
După tipul caroseriei:
Sedan cu două uși
Sedan cu patru uși
Vehicule de tip break
Vehicule decapotabile
Dube
Vehicule speciale (Ambulanță etc.)
După poziția motorului:
Cu motorul în partea din față
Cu motorul în partea din spate
După tipul motorului:
Motor termic
Cu aprindere prin scânteie (în doi sau patru timpi)
Cu aprindere prin compresie (motor diesel în doi sau patru timpi)
Cu piston rotativ (Wankel)
Motor electric
Cu baterii de acumulatoare
Cu pile de combustibil
CAPITOLUL II: AUTOMOBILE DIN CLASA MEDIE
2.1 Principalele clase de automobile
Clasa mini – este definită ca fiind primul segment în ”Clasificarea automobilelor din piața europeană” de către Comisia Europeană, automobilele regăsite aici fiind cele mai mici din punct de vedere al dimensiunilor. Nu există o definiție standard, însă dimensiunile unui astfel de model nu depășește 3700 mm în lungime. Este popular în piețele din Europa, Asia și alte regiuni cu piețe emergente. Acestea mai sunt cunoscute sub numele de ”automobile de oraș” și au de obicei între două și patru locuri, echipate cu motoare în trei cilindrii.
O revoluție în acest segment a constituit intrarea pe piață în 1992 a modelului Twingo de la Renault, prin prisma formei sale de mono-volum, design-ul încântător, interiorul, culorile vii și vitezometrul digital. Renault Twingo s-a aflat pe primul loc până în anul 2003.
Clasa mini reprezintă o nișă importantă pentru Europa, cu o cotă de piață de 10,7% în 2015. Din anul 2004, grupul Fiat este liderul pieței cu modelele Fiat 500 și Fiat Panda, deținând 26% din vânzări în 2015.
Clasa mică – este a doua ca mărime, după clasa mini, corespunzând cu aproximație clasei subcompact din America de Nord și a celei Supermini din Marea Britanie. Modelele din această clasă sunt apreciate pentru prețul lor redus și abilitatea de a rula cât mai mulți kilometri pentru fiecare litru de carburant. Totuși, acestea reprezintă o modalitate de transport de bază, oferind celor care achiziționează pentru prima data un automobil un început pentru piața automobilelor noi.
În 2015, aproximativ 20,7% din vânzările de automobile din Europa au fost de clasă mică, făcând împreună cu clasa compact cele mai populare clase din această zonă. Jumătate din vânzări sunt acoperite de către modele precum Ford Fiesta, Renault Clio, Peugeot 208, Volkswagen Polo, Opel Corsa și fratele său geamăn Vauxhall Corsa care se vinde în Marea Britanie.
Recent, modele cu un preț redus precum Dacia Sandero, care s-a clasat pe locul 7 pe piața europeana, sau Skoda Fabia care deține locul 10, au un succes important, în timp ce modele populare în trecut precum Fiat Punto au pierdut cote de piață semnificative. Clasa premium însă a îmbunătățit această cota prin modelul DS3 de la Citroen.
Clasa compact – Este a treia cea mai redusă categorie din punct de vedere al dimensiunilor, după clasele mini si mică, cuprinzând tipurile de automobile hatchback, sedan si break. Termenul de ”clasă” a devenit tot mai răspândit, iar revista New York Times a scris că ”automobilele mici de astăzi se împart în trei categorii pe piața globală: clasa mini, de dimensiuni reduse și foarte ușoare; clasa mică, cu modelul Ford Fiesta. Clasa mini împreună cu cea mică poartă denumirea de clase subcompacte. Clasa compact, cea mai mare din cele 3 clase mici, deține modele precum Toyota Corolla, Ford Focus, Honda Civic, Volkswagen Golf etc.”.
Ca date tehnice, modelele din această clasă sunt propulsate de motoare în 4 cilindri, pornind de la 1,5 și ajungând la 2,4 litri, alimentate cu benzină sau motorină, dezvoltând o putere cuprinsă între 100 și 170 cai putere. Unele modele mai economice pot avea motoare de 1,3 sau 1,4 litri, iar cele mai performante (sedan sport) pot fi echipate cu motoare V6 de 3,2 litri, cu o putere maximă de 300 cai putere.
Clasa medie – Cuprinde automobile de tipul limuzină cu lungimi între 4,5 – 4,8 metri. Modelele din această categorie oferă loc pentru 5 pasageri, cu o caroserie de tip sedan. Unele modele precum Honda Accord prezintă și variante coupe, iar break-urile sunt disponibile în numeroase state din Europa.
Motoarele tipice pentru această clasă sunt cele în patru cilindri, dar pot exista și versiuni de motoare V6. Turbocompresoarele și combustibilul prin injecție directă oferă o mai mare putere unora dintre modele precum Kia Optima. De asemenea, modelele hibride devin din ce în ce mai populare (Ford Fusion).
Transmisia automată în șase trepte a devenit punct de reper al acestui segment de automobile iar producători precum Ford, Toyota, Hyundai și Kia oferă această opțiune. Transmisia manuală se regăsește la modelele de bază; unele modele pun la dispoziție ambele dimensiuni cu o cutie automată capabilă să schimbe vitezele și în mod manual.
Clasa mare – Este asemănătoare în mare parte cu clasa medie, însă cu lungimi între 4,8 și 5 metri. Această clasă domina odată șoselele Statelor Unite ale Americii, motoarele V8 cu transmisie automată cu 3 viteze fiind populare la acea vreme.
Mărimea este ceea ce caracterizează cel mai bine această clasă. De asemenea, opțiunile ce se regăsesc pe aceste modele sunt numeroase, negăsindu-se pe celelalte clase sau cel puțin nu oferite standard. Interiorul din piele, sistemul de navigație, sistemul audio impecabil și asistența la parcare sunt elemente comune.
2.2 Prezentarea clasei medii de automobile
Modelele din clasa medie sunt recunoscute de către Comisia Europeană ca al patrulea segment din ” Clasificarea automobilelor din piața europeană”. În Statele Unite ale Americii, această clasă corespunde cu cea de Entry level luxury (automobile de lux de nivel inferior), iar pe piața din Marea Britanie cu cea de Family car (automobil de familie) sau Compact executive (automobil compact de nivel superior).
Deși apariția numeroaselor clase de automobile, clasa medie este încă la mare căutare. Prin versatilitatea sa, confort și spațiu interior, clasa medie își va găsi întotdeauna o piața pentru desfacere. Majoritatea persoanelor aleg un astfel de automobil datorită capacității sale de transport. În funcție de model, este capabil sa transporte 4 sau 5 persoane împreună cu bagajele acestora. Astfel, deși încărcat, poate oferi la nivelul scaunelor un confort deosebit.
În Europa, majoritatea modelelor din această clasă sunt oferite în varianta sedan, cu lungimi între 4,5 și 4.8 metri.
O clasificare din Statele Unite ale Americii arată că automobilele din această clasă prezintă un ampatament cuprins între 2.667 mm și 2.794 mm. O altă clasificare folosită este cea a EPA (Envioremental Protection Agency), care clasifică automobilele după volumul interior. Astfel, ceea ce se regăsește între 3,11 m3 și 3,37 m3 face parte din clasa medie.
În Japonia, termenul de automobil de clasă medie nu are același înțeles precum în alte piețe. Din cauza restricțiilor de spațiu, intervalul de automobile din această piață începe de la o valoare mult mai mică. Astfel, modelele pe care Japonia le exportă către alte piețe de profil mediu, cum ar fi Mazda 6, Subaru Legacy, Honda Inspire, ocupă un segment mult mai exclusiv pe piața japoneză. Un aspect interesant al legislației japoneze este faptul că lățimea reprezintă un factor sub care este determinată categoria de impunere a taxelor pentru un automobil. Standardele spun că un automobil mai mare de 4,7 metri lungime, 1,7 metri lățime, 2 metri înălțime sau cu un motor mai mare de 2000 cc, este denumit ”automobil pentru pasageri”. Această reglementare atestă de asemenea că orice automobil pentru pasageri nu poate depăși 5 metri în lungime sau 1,8 metri în lățime. Așadar, există modele japoneze destinate pentru export cu lățimea mai mică de 1,7 metri, deoarece producătorii trebuie să inspecteze în aceleași timp, atât piața autohtonă cât și pe cea externă. Cu toate acestea, cum exporturile au devenit mult mai semnificative pentru producătorii japonezi, numeroase modele produse depășesc limita de 1,7 metri lățime.
Din punct de vedere al prețului de achiziție, modelele din această clasă se găsesc în diferite intervale. Astfel, deasupra limitei de 70.000 euro se regăsesc Porsche Panamera, Audi A8 și Mercedes Benz S Class. Numele companiilor care produc aceste automobile vorbesc de la sine. Sedan-ul în 4 uși oferit de către aceste companii de renume au un design superb, oferind dotări ample în ceea ce privește confortul, siguranța și puterea motorului, toate acestea bazate pe tehnologie de ultimă oră. De exemplu, motorul de pe un Panamera este recunoscut pentru puterea pe care o dezvoltă, iar automobilul se conduce ca un Porsche, exact pentru ce este cunoscut mai bine.
Mergând un nivel mai jos din punct de vedere al prețului, există modelele aflate sub pragul de 70.000 euro, unde sunt incluse Audi A7, Mercedes Benz C63 AMG și Hyundai Equus, acesta din urmă oferind un raport utilitate-lux foarte bun. Mercedes-ul care se află în această clasă deține unul dintre motoarele cu cel bun sunet din lume. Modelul de la Audi combină design-ul de la A6 și îl îmbină cu alte aspecte practice.
Următoarele modele aflate sub pragul de 55.000 euro includ modele precum Jaguar XF, Audi A6 și Mercedes E Class. În timp ce modelele E Class și XF sunt recunoscute pentru design-ul lor desăvârșit, A6 iese în evidență prin ținuta de drum.
Există și modele de sedan în patru uși cu un preț sub 20.000 euro printre care se remarcă Hyundai Accent sau Ford Fiesta. Cu un preț puțin mai ridicat regăsim Volkswagen Passat și Ford Fusion, existând astfel o varietate destul de mare din care se poate alege.
2.3 Avantajele și dezavantajele clasei medii față de celelalte clase
Avantajul principal pe care îl constituie clasa medie, reprezentat în principal de sedan-urile medii, este faptul că este mai spațioasă decât clasa compactă, dar mai eficientă decât clasa mare, reprezentată de sedan-urile de lux. Un sedan de mărime medie oferă beneficiile celor 4 uși și confortul scaunelor, însă la un preț redus față de cele lux. Acestea sunt practice fără a sacrifica din design sau confort. Majoritatea cumpărătorilor de automobile consideră că un sedan de clasă medie este exact de ce au nevoie pentru transportul familiei sau a partenerilor de afaceri în interiorul unui oraș. În timp ce un automobil mai mare poate deveni mai confortabil pe drumuri mai lungi, unul din clasa medie este alegerea ideală pentru treburile zilnice.
Economia de combustibil – dacă deținem un automobil din clasa medie, ne putem aștepta să economisim o mică suma de bani la fiecare alimentare cu combustibil. Modelele din clasa economică și compactă sunt singurele care dețin un procentaj mai bun în ceea ce privește numărul de kilometri rulați cu un singur litru de combustibil, iar noile tehnologii fac ca acest lucru să rămână valabil și în viitorul apropiat. Sedan-urile medii sunt mult mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil față de sedan-urile de lux, SUV-uri, sau autocamioane de dimensiuni mici. Economia care se face la fiecare alimentare oferă libertatea de a circula mai mult cu automobilul fără grija costului. De asemenea, consumând mai puțin față de alte modele populare, automobilul de clasă medie ajută și la protejarea mediului înconjurător.
Automobilele hibride – de îndată ce tehnologia hibridă a devenit mult mai comună, a început să fie implementată și pe vehiculele de categorie mai mare mult mai regulat. Modelele originale de automobile hibrid erau cele din clasa compact, însă astăzi se pot regăsi pe orice automobil din orice clasă. Atunci când se combină aspectele unei baterii cu motorul unui automobil pe benzină de clasă medie, numărul de kilometri ce se pot parcurge cu o anumită cantitate de combustibil crește semnificativ. Acest tip de automobile devine din ce în ce mai accesibil în privința prețului. Cum numărul clienților care achiziționează acest tip automobil crește, impactul pozitiv asupra mediului și dependența acelei țări față de combustibili din altă țară se vor îmbunătăți considerabil. Constructorii de automobile au răspuns cererii clienților pentru vehicule mult mai eficiente din prisma consumului de combustibil prin a crea modele hibrid care să corespundă cu orice stil de viață.
Manevrabilitate mai bună – un automobil de clasă medie tinde să se manevreze mai bine decât cele din clasele compact și mare. Modul cum este distribuită greutatea acestuia asupra osiilor creează un centru de greutate foarte stabil. Acesta permite automobilului să vireze fără a se înclina prea mult pe o parte sau pe cealaltă, reducând astfel riscul ca un astfel de model să se răstoarne în timpul unei curbe bruște. Majoritatea sedan-urilor de clasă medie aflate astăzi pe piață au tracțiune pe roțile din față, ceea ce îmbunătățește manevrabilitatea, făcându-le și mai sensibile la schimbările de drum și mai stabile. De asemenea, tracțiunea pe față este superioară celei pe spate când vine vorba de condusul pe drumuri ude sau înghețate datorită greutății motorului care aplică o forță direct pe roțile din față, păstrându-le în contact permanent cu șoseaua.
Bun pentru familie – majoritatea familiilor de astăzi au în componența lor patru sau mai puțini membri. Sedan-urile din clasa medie reprezintă compromisul perfect între cost și spațiu. Patru adulți vor încăpea confortabil într-un astfel de model, iar copii cu atât mai bine. Nu este necesar cheltuirea unei sume de bani suplimentare pentru achiziția unui SUV pentru a avea un automobil cu patru uși în care familia se va simți confortabil. Dimensiunile portbagajului sunt de asemenea mai mult decât satisfăcătoare pentru nevoile oricărei familii, indiferent dacă avem de transportat cumpărăturile din supermarket sau echipamentul de tenis.
CAPITOLUL III: PIAȚA AUTOMOBILELOR
3.1 Principalii producători de automobile
Toate mărcile de automobile au în spate o poveste, iar siglele sunt cele care poartă în ele o întreaga istorie (Fig. 1).
Figura 10: Mărcile auto existente pe piata din România
Sursa: http://www.auto-bild.ro/marci-auto
Alfa Romeo are una dintre vechi și istorice embleme dintre toți constructorii de automobile din lume. Aceasta a luat naștere în anul 1910, la câteva luni după apariția fundației Anonima Lombarda Fabbrica Automobili (ALFA), pe 24 iunie 1910.
Pe partea din stânga se obervă o cruce roșie pe fundal alb, simbolul orașului Milano, locul de naștere a Alfa Romeo.
Pe partea din dreapta își are loc simbolul uneia dintre cele mai improtante familii din istoria Milanului, familia Visconti, cea care conducea acest oraș.
Semnificația: Șarpele este un animal circular (își poate pune corpul într-o poziție circulară) și un animal al schimbării, putându-și schimba pielea în mod regulat și astfel renăscând.
Sigla BMW reprezintă un tribut pentru istoria companiei în aviație. Aceasta pune în evidență o elice de avion aflată în mișcare, cu partea albastră reprezentând cerul. Toate acestea se datorează implicării companiei în construcția de motoare de avioane pentru armata germană în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
Sigla celor de la Mercedes arată dominanța companiei asupra celor trei tărâmuri: apa, aer și uscat.
Cele trei elipse ale siglei Toyota simbolizează inima cumpărătorului, inima produsului și inima progresului tehnologic.
Sigla Volkswagen semnifică pur și simplu inițialele companiei. În limba germană, ”volks” înseamnă popor, în timp ce ”wagen” se traduce automobil.
Cele 4 cercuri care alcătuiesc sigla Audi reprezintă cele 4 companii făceau parte din Auto-Union Consortium în 1932. Acestea erau DKW, Horch, Wanderer și Audi.
În ceea ce privește valoarea de piața a acestor companii în anul 2014, ele se clasează începând cu locul 8 la nivel mondial, loc deținut de către Toyota. Podiumul este alcătuit din companii celebre precum Apple, Google sau Coca-Cola.
Tabel nr. 1: Topul primelor 10 mărci auto
Sursă http://www.bestglobalbrands.com/2014/ranking/#?filter=Automotive
3.2 Piața auto în România
Urmărind tendințele globale de a muta producția către piețele emergente, constructorii de automobile consideră țara noastră o piață competitivă, continuând să investească capital pentru a securiza vânzările, profitul și creșterea cifrei de afaceri.
Industria producătoare de automobile din România se axează pe acelea de buget scăzut, fiind astfel bine poziționată pentru a obține avantajul asupra preferințelor consumatorului care sunt din ce în ce mai schimbătoare datorită contextului economic.
Producția de automobile a înregistrat în 2013 o creștere cu 4,3% față de anul precedent, în timp ce în 2014 această creștere a fost de 9,6%. Există doi factori care au contribuit la aceste majorări, și anume, numărul mare de companii care investesc în țara noastră, precum și menținerea competitivă a salariilor față de țările vecine.
Recordul de producție a atins cel mai înalt nivel în anul 2013 cu un număr de 410.959 de unități. Din acest total, circa 91% din producție a fost destinată către export, rezultând astfel o creștere de 12% al exportului de automobile față de anul precedent.
Printre producătorii locali, Dacia a raportat un număr de 342.610 unități produse la uzina din Mioveni în anul 2013, producția crescând cu 11,5% față de 2012. Aceasta s-a bazat în principal pe noile generații de Logan și Sandero, dar și pe facelift-ul Duster-ului care a fost lansat la sfârșitul lui 2013.
Celălalt producător local, Ford, a produs 68.339 de unități în 2013, cea mai mare cifră reușită vreodată la uzina din Craiova. Însă, planurile celor de la Ford erau să producă un volum aflat între 250.000 și 300.000 de automobile pe an când au achiziționat uzina în 2008.
Investițiile străine făcute de către Dacia Renault și Ford Motor în România au atras un număr de furnizori de componente auto importanți, îmbunătățind rezultatele de producție. Un astfel de exemplu este Pirelli România care a investit 105 milioane euro în uzina de la Slatina în anul 2013, o mișcare ce face parte din planul acestora de investiții pentru anii 2013-2017. Investiția celor de la Pirelli a fost susținută de o sumă adițională de 35 milioane euro provenită de la Guvernul României. Se apreciază ca pentru anul 2015, producția de anvelope să atingă un număr de 10 milioane de unități.
Potrivit APIA (Automotive Manufacturers and Importers Association), o creștere de 30% în vânzările de automobile pentru pasageri și o recuperare parțială al segmentului de autovehicule comerciale au fost observate în primele opt luni ale anului 2014 la noi în țară. În comparație, anul 2013 a înregistrat o scădere de 13% pentru vânzările de automobile pentru pasageri în România, de la 66.436 de unități vândute în 2012 la doar 57.710 vândute în 2013, potrivit OICA Sales Statistics. Declinul pentru anul 2013 a fost cauzat de către scăderea consumului populației și o scădere bruscă a creditelor bancare. Un alt aspect important ar fi acela
al prețului petrolului, România situându-se pe locul 9 în Uniunea Europeană în ceea ce privește prețul motorinei.
Dacia rămâne lider pe piața locală în privința vânzărilor de automobile pentru pasageri și de asemenea un jucător important pe piața automobilelor din Europa. În 2013, Dacia și-a majorat vânzările în Uniunea Europeană cu 23,3%, ajungând la un total de 289.000 de modele noi vândute. Potrivit ACEA (European Automobile Manufacturer’s Association), compania românească a devenit brand-ul cu cea mai mare creștere în Uniunea Europeană, majorându-și cota de piață de la 1,9% la 2,4% în această zonă și rămânând lider la vânzări în România, cu o cotă de piață de 15%.
Ford România, al doilea producător de automobile de pe piața românească, este de asemenea un exportator important. Statisticile arată că 31.520 de modele B-max, cel mai vândut model de la Ford, au ajuns în Uniunea Europeană în primul trimestru al anului 2014. În ceea ce privește vânzările automobilelor românești în țările membre UE, Dacia Sandero ocupă primul loc în primul trimestru al lui 2014, cu 77.400 de unități, o creștere de 37,2% față de aceeași perioada a anului precedent. De asemenea, Dacia ocupă poziția de lider în vânzări de automobile și în Moldova sau Bulgaria.
Figura 11: Vânzarea și producția de automobile (în unități) pentru anii 2008-2012
Sursă http://www.ey.com/GL/en/Industries/Automotive/The-Central-and-Eastern-European-automotive-market–Country-profile–Romania
În tabelul de mai sus sunt prezentate proiecții ale vânzărilor și producției de automobile din țara noastră, între anii 2008-2012. Se poate observa apogeul atins de vânzări, aproximativ 340.000 de unități, chiar în anul apariției crizei economice globale, anul 2008. Din acel punct, panta vânzărilor a fost una descendentă, ajungând în anul 2012 la aproape jumătate din numărul de automobile comercializate în 2008, circa 180.000 de unități. În ceea ce privește producția, traseul urmat de aceasta a fost unul opus, având o pantă ascendentă pe perioada celor 5 ani de analiză, cifrele aproape dublându-se de la 240.000 de unități produse în 2008 la aproape 440.000 în anul 2012.
3.3 Tendințe și perspective în domeniul auto
Industria mondială de automobile a cunoscut o perioadă relativă de creștere și profitabilitate, iar vânzările anuale au ajuns, în unele regiuni, la valorile înregistrate în perioada de dinaintea crizei globale. Totuși, există o incertitudine considerabilă în ceea ce privește viitorul.
Cea mai recentă dificultate o reprezintă inegalitatea piețelor globale. Experții în domeniul automobilistic tind să fie optimiști în privința pieței din Statele Unite, prognozând vânzări anuale în America de Nord de 16 milioane de unități, peste cele 13 milioane vândute în perioada de dinaintea crizei, în 2008. Pe cealaltă parte, Europa pare să își revină mult mai greu, după o perioadă de 6 ani extrem de dificilă. În Rusia și America de Sud lucrurile stau la fel de prost, vânzările scăzând cu 25%, respectiv 15%, în luna august 2014 față de aceeași perioada a anului precedent. Piața indiană a fost de asemenea inconstantă, în timp ce cea chineză, cea mai mare existentă, a încetinit, în ciuda investițiilor importante a principalilor producători de componente originale (OEM-uri), care pariază pe cererea viitoare.
În ciuda incertitudinii macroeconomice, vor avea loc schimbări majore care o să transforme industria automobilistică în următorii zece ani. OEM-urile, furnizorii și dealerii nu doar că vor trebui să navigheze printre aceste schimbări pe termen scurt pentru a obține profit și cotă de piață, ci vor trebui să avanseze încă de pe acum pentru a se putea poziționa spre succes în următorul deceniu.
Există trei puteri care guvernează industria automobilistică:
Schimbările în cererea consumatorilor
Expansiunea actelor normative în privința siguranței și consumului de combustibil
Creșterea disponibilității de date și informații
Schimbările în cererea consumatorilor – Consumatorii încep să-și regândească sentimentele față de o anumită companie de automobile și să privească automobilul mai mult ca pe un mod de transport. Deși acest aspect este puțin probabil să modifice serios volumul de vânzări, începe să afecteze suma de bani pe care un client este dispus să o plătească pentru a achiziționa un automobil. Acesta mai este influențat de asemenea de declinul în ceea ce privește diferențierea automobilelor, provenind de la creșterea calității generale a unui vehicul în întreaga industrie. Consumatorii cer sisteme de infotainment mai sofisticate la un preț mai mic, și așteaptă ca unele dotări de top să devină standard.
Expansiunea actelor normative în privința siguranței și consumului de combustibil – Actele normative mai stricte, atât în Europa cât și în restul lumii, fac treaba OEM-urilor mult mai dificilă, fiind nevoie de un volum mai mare pentru a amortiza costurile. Regulatorii ce de asemenea ca mai multe sisteme de siguranță, cum ar fi camerele video pentru parcarea cu spatele, să fie incluse în dotarea standard a noilor modele, crescând astfel costurile pentru constructorii de automobile.
Creșterea disponibilității de date și informații – Informațiile despre uzura vehiculului și comportamentul șoferului se înmulțesc de vreme ce senzorii și sistemele telematice devin din ce în ce mai comune. Toate companiile din piața auto sunt interesate de colectarea datelor despre vehicul și șofer, dar incertitudinea în modul de a o folosi este încă răspândită. Consumatorilor le este extrem de ușor să obțină informații referitoare la specificațiile automobilului, preț, discount-uri, calitate și performanță, oferindu-le un avantaj considerabil în timpul negocierii.
Aceste tendințe oferă în același timp riscuri enorme cât și oportunități extraordinare pentru sectorul auto. Pentru a putea profita de aceste oportunități cu scopul de a obține avantaje competitive, este absolut necesar să înțelegem modul cum aceste tendințe influențează companiile din industria auto la momentul actual.
Potrivit lui Manfred Broy, profesor universitar la Universitatea Tehnică din Munchen, costul componentelor electronice și software valora mai puțin de 20% din costul total al unui automobil în urmă cu un deceniu, pe când astăzi ajunge și la 35%. Mult mai important, sistemele electronice continuă să contribuie cu peste 90% din totalul de inovații și dotări noi. Majoritatea OEM-urilor țintesc sectoare tradiționale de produse cum ar fi siguranța sau calitatea; infotainment-ul reprezintă o cale pentru OEM-uri și furnizori să-și diferențieze produsele. Un sondaj recent arată că echipamentele de infotainment au reprezentat pentru anul 2014 cele mai dificile dotări pentru automobile, reprezentând o oportunitate pentru companiile care pot concepe sisteme superioare de acest fel.
Presiunile constante de a reduce emisiile de noxe se reflectă din în ce mai mult în costul producerii unui automobil. Potrivit National Automobile Dealers Association din Statele Unite ale Americii, prețul unui automobil ar putea crește cu până la 1.000$ din cauza standardelor ce vor fi aplicate de către U.S CAFE în 2016. Doar o mică parte din cumpărătorii auto sunt dispuși să plătească mai mult pentru protejarea mediului înconjurător, presiunea costului căzând astfel pe OEM-uri. O modalitate de a face față noilor standarde impuse este de a reduce greutatea automobilului prin implementarea de materiale mai ușoare. Cea mai dramatică schimbare este la Ford care înlocuiește o cantitate substanțială de oțel cu aluminiu la modelul F-150, aducând costuri suplimentare de 500$ pentru fiecare astfel de automobil produs.
CAPITOLUL IV: ANALIZA COMPARATIVĂ A CALITĂȚII AUTOMOBILELOR DIN CLASA MEDIE
4.1 Selectarea produselor analizate
Pentru a putea realiza o analiză comparativă a automobilelor din clasa medie trebuie selectate automobile de la constructori diferiți care prezintă caracteristici de calitate similare, la prețuri diferite.
Am ales cinci modele care vor fi analizate din prisma performanțelor tehnice și de calitate, urmând a realiza un tabel corespunzător punctajului obținut de fiecare model în parte. Punctajul va fi acordat în funcție de diferite criterii, acordându-se un număr de puncte pentru fiecare caracteristică.
Modelele ce vor face obiectul analizei sunt:
Mercedes-Benz C180 BlueEFFICIENCY
Audi A4 1.8 TFSI
Opel Insignia 1.8 16V
Volkswagen Passat Highline 1.8 TSI
Skoda Octavia 1.8 TSI
Modelul de referință ales va fi Skoda Octavia 1.8 TSI.
Figura 12: Mercedes-Benz C180 Blue EFFICEIENCY
Sursa: http://www.automarket.ro/masini-noi/mercedes-benz/clasa-c-2013-prezent-2964/#/image-id/350434
Tabel nr.2: Date tehnice Mercedes-Benz C180
Sursă: http://www.informatiiauto.ro/mercedes-model-mercedes-benz-clasa-c-date-tehnice-mid678.html
Figura 13: Audi A4 1.8 TFSI
Sursă: http://www.automarket.ro/masini-noi/audi/a4-facelift-2012-prezent-2091/#/image-id/269618
Tabel nr. 3: Date tehnice Audi A4 1.8 TFSI
Tabel nr. 3: Date tehnice Audi A4 1.8 TFSI – continuare
Sursa: http://www.informatiiauto.ro/audi-model-audi-a4-date-tehnice-mid454.html
Figura 14: Opel Insignia 1.8 16V
Sursa: http://www.automarket.ro/masini-noi/opel/insignia-2013-prezent-2816/#/image-id/343067
Tabel nr. 4: Date tehnice Opel Insignia
Tabel nr. 4: Date tehnice Opel Insignia – continuare
Sursa: http://www.informatiiauto.ro/opel-model-opel-insignia-date-tehnice-mid559.html
Figura 15: Volkswagen Passat
Sursa: http://static.origos.hu/s/img/i/1407/20140704volkswagen-passat-b8.jpg
Tabel nr. 5: Date tehnice Volkswagen Passat 1.8 TSI
Sursa: http://www.auto-data.net/ro/?f=showCar&car_id=1526
Figura 16: Skoda Octavia 1.8 TSI
Sursa: http://7.cdn.passiondriving.de/wp-content/uploads/2013/01/scoda-octavia-III-5557.jpg
Tabel nr. 6: Date tehnice Skoda Octavia
Sursa: http://www.informatiiauto.ro/skoda-model-skoda-octavia-3-date-tehnice-mid722.html
Tabel nr. 6: Date tehnice Skoda Octavia – continuare
Sursa: http://www.informatiiauto.ro/skoda-model-skoda-octavia-3-date-tehnice-mid722.html
4.2 Selectarea caracteristicilor de calitate pentru analiză
Pentru a realiza analiza comparativă, trebuie alese o serie de caracteristici de calitate cu ajutorul cărora vom determina cea mai buna variantă în alegerea unuia din cele cinci automobile. Astfel, avem următoarele caracteristici:
Caracteristici direct proporționale:
Puterea maximă
Viteza maximă
Volumul portbagajului
Caracteristici invers proporționale:
Greutatea
Accelerația 0-100 km/h
Consumul mediu
Puterea maximă poate fi caracterizată ca o fiind o mărime fizică egală cu lucrul mecanic realizat într-o unitate de timp. Este reprezentată de produsul dintre cuplu și viteza unghiulară, având ca unitate de măsură în SI watt-ul (W).
Puterea (W) = Cuplu (Nm) x Viteza unghiulară (rad/sec)
În domeniul automobilistic se utilizează ca unitate de măsurat calul putere (CP) iar în locul vitezei unghiulare se folosește turația exprimată în rotații pe minut. Astfel va rezulta formula:
Puterea = (1/7021,55) x Cuplu (Nm) x Turația (rot/min)
Viteza maximă a unui automobil reprezintă viteza pe care acesta o poate atinge în condiții optime de condus. Este exprimată fie în kilometrii pe oră, fie în mile pe oră (mai ales pe continentul american).
Volumul portbagajului face referire la capacitatea maximă de stocare a unui portbagaj. Acesta se exprimă de cele mai multe ori în litri sau mai rar în metri cubi.
Greutatea unui automobil joacă un rol important în calitatea acestuia. Astfel, cu cât este mai greu cu atât un automobil cu atât va fi mai dificil de manevrat. De asemenea, consumul mediu de carburant va crește iar accelerația acestuia va avea de suferit. De aceea, constructorii de automobile caută mereu noi metode de pierde din greutatea vehiculului sau materiale cât mai ușoare pentru a facilita acest lucru.
Accelerația de la 0 la 100 km/h constituie timpul căruia îi este necesar unui automobil să atingă pragul de 100 km/h plecând de pe loc. Cu cât timpul este mai mic, cu atât accelerația este mai bună.
Consumul mediu reprezintă o medie a cantității de carburant pe care automobilul îl consumă atât în interiorul unui oraș, cât și în afara acestuia.
4.3 Calculul indicatorului sintetic al calității și eficienței economice
În cadrul acestui capitol se va calcula indicatorul sintetic al calității și eficienței economice, urmând a fi realizate două tabele, cel al caracteristicilor de calitate și cel al importanței acestor caracteristici.
Tabel nr. 7: Caracteristicile de calitate selectate
Sursa: Tabelele cu datele tehnice ale automobilelor analizate
Următorul tabel constă în notele acordate de către un grup de șapte specialiști (S1 – S7) importanței fiecărei caracteristici analizate. Notele cuprind valori de la 5 la 10, caracteristica cu cel mai mare punctaj fiind cea mai importantă, iar cea cu punctajul cel mai mic, cea mai puțin importantă, în opinia specialistului. Ponderea acestor caracteristici de calitate va fi reprezentată de raportul dintre suma notelor acordate pentru o caracteristică și suma totală a tuturor notelor.
Tabel nr. 8: Punctajul acordat de cei 7 specialiști
Sursa: Prelucrare pe baza informațiilor obținute de la specialiști
Indicatorul sintetic al calității se calculează cu formula:
Icqi ═ ΣCji ÷ Cjk x PCj , unde:
Icqi ═ indicatorul sintetic al calității pentru produsul analizat „i”, i ═ [1,5].
Cji ═ caracteristica „j” pentru produsul analizat „i”, unde j ═ [1,7].
Cjk ═ caracteristica „j” pentru produsul ales ca referință „k”,
PCj ═ ponderea pentru caracteristica Cj, preluată din tabelul nr. 9.
Astfel, vor rezulta următoarele calcule:
Icq R = 1
Icq A = (150/180)*0,19 + (218/231)*0,21 + (480/590)*0,15 + (1310/1395)*0,12 + (7,4/9,2)*0,18 + (6,1/6,8)*0,15
= 0,16 + 0,20 + 0,11 + 0,11 + 0,14 + 0,13 = 0,85
Icq B = (160/180)*0,19 + (225/231)*0,21 + (475/590)*0,15 + (1310/1504)*0,12 + (7,4/8,6)*0,18 + (6,1/7,1)*0,15
= 0,17 + 0,20 + 0,12 + 0,10 + 0,15 + 0,13 = 0.87
Icq C = (140/180)*0,19 + (207/231)*0,21 + (500/590)*0,15 + (1310/1428)*0,12 + (7,4/11,5)*0,18 + (6,1/7,8)*0,15
= 0,15 + 0,19 + 0,13 + 0,11 + 0,11 + 0,12 = 0,81
Icq D = (180/180)*0,19 + (234/231)*0,21 + (586/590)*0,15 + (1.310/1.398)*0,12 + (7,4/7,1)*0,18 + (6,1/5,9)*0,15
= 0,19 + 0,21 + 0,15 + 0,11 + 0,19 + 0,16 = 1,01
În urma realizării calculelor pentru determinarea indicatorului sintetic al calității, clasamentul celor cinci automobile arată astfel:
1) Volkswagen Passat 1.8 TSI
2) Skoda Octavia 1.8 TSI
3) Audi A4 1.8 TFSI
4) Mercedes-Benz C180
5) Opel Insignia 1.8 16V
Calculul raportului calitate-preț se realizează pentru a determina care este cea mai bună soluție pentru cumpărător din punct de vedere al prețului și al caracteristicilor de calitate, pentru achiziționarea unui automobil din clasa medie.
Acesta se calculează cu ajutorul formulei:
Rc/pA = (preț produs referință/preț produs)*IcqA
Rc/pR = 1
Rc/pA = 20.120/34.100*0,85 = 0,50
Rc/pB = 20.120/32.370*0,87 = 0,51
Rc/pC = 20.120/20.510*0,81 = 0,80
Rc/pD = 20.120/29.658*1,01 = 0,68
În urma calculelor, rezultă următorul clasament:
1) Skoda Octavia 1.8 TSI
2) Opel Insignia 1.8 16V
3) Volkswagen 1.8 TSI
4) Audi A4 1.8 TFSI
5) Mercedes-Benz C180
CONCLUZII
În momentul în care dorim să achiziționăm un automobil, trebuie să ținem cont de o serie de caracteristici de calitate, ce pot să difere de la individ la individ, cum ar fi: numărul de cai putere, capacitatea de stocare a portbagajului, greutatea automobilului, accelerația de la 0 la 100 km/h, consumul de combustibil la o sută de kilometri parcurși etc.
Dorința de a deține un automobil provine de la dorința de a satisface o nevoie esențială a perioadei contemporane, nevoia de transport, oriunde și oricând, nefiind nevoie să depindem de altcineva. Această nevoie poate îmbrăca mai multe forme, rezultând astfel în numeroase profiluri de clienți, pe care producătorii încearcă să-i satisfacă cât mai bine.
Deși această analiză presupune analize și calcule bine structurate, produsul care ocupă locul întâi poate să nu fie pe placul tuturor clienților, fiecare având un ”plan” personalizat de modul cum va folosi automobilul, durata de timp pe care îl va folosi, frecvența de folosire etc.
Analiza comparativă a unor produse reprezintă de asemenea o cale eficientă pentru o întreprindere de a găsi soluții de îmbunătățire a produselor față de concurență, de a face modificări în privința strategiei de calitate abordate și de a observa mai bine evoluțiile și tendințele piețelor corespunzătoare.
În urma efectuării calculelor, putem observa că modelul Passat de la Volkswagen ocupă locul întâi din punctul de vedere al indicelui sintetic al calității, cu un punctaj total de 1,01, fiind urmat de modelul luat ca referință în analiză, Skoda Octavia, iar podiumul este completat de către Audi A4 cu 0,87. Clasamentul se încheie cu cea mai ieftină opțiune germană din analiză, Opel Insignia, care a obținut doar 0,81, fiind devansată de către mult mai exclusivistul Mercedes – Benz C180 cu 0,85.
Cu alte cuvinte, din prisma calității, cel mai atractiv model ar fi Volkswagen Passat, având un punctaj cu 0,01 mai mare decât modelul de referință, Skoda Octavia, iar cel mai puțin atractiv model l-ar constitui Opel Insignia.
Însă, dacă este să observăm clasamentul după calcularea raportului calitate – preț vom observa cum marca cehă Skoda detronează alianța germană, depășind Opel Insignia, care ocupă acum locul doi, cu o diferență de 0,2 puncte. Clasamentul continuă cu cei trei giganți nemți ai industriei auto mondiale, Volkswagen ajungând până pe locul al treilea cu un punctaj de 0,68, urmat de Audi A4 și Mercedes – Benz C180 cu rezultate asemănătoare, 51 respectiv 50 de puncte, prețul ambelor modele fiind situat peste pragul de 30.000 de euro.
Diferențele dintre cele două tabele sunt semnificative, doar modelul Skoda Octavia reușind să rămână în primele două locuri în ambele cazuri. Ca o părere personală, aș opta de asemenea pentru acest model datorită evoluției din punct de vedere al calității materialelor folosite, dar și al prețului care se situează mult sub cel al rivalilor germani.
Piața auto este una dinamică, reușind mereu să promoveze noi modele specifice fiecărei clase, de la producători deja cunoscuți în respectiva clasă la noii veniți în domeniu. Deși inovarea și design – ul reprezintă aspecte importante în achiziționarea unui automobil, trebuie ținut cont în primul rând de raportul calitate – preț, pentru a avea garanția că modelul ales de noi este cel mai bun de pe piață.
Bibliografie:
1. Cazan, V., Vargyas, Z., Curs de legislație rutieră, conducere preventivă, mecanică, prim ajutor, Editura Calipso, Suseni, Târgu Mureș, 2007, p. 15
2. , E.,World History of the Automobile, Editura SAE Press,2001
3. Frățilă, Gh., Frățilă., M., Samoilă, S., Automobile – Cunoaștere, Întreținere, Reparare, ediția a VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
4. http://www.auto.howstuffworks.com
5. http://www.autotrends.org
6. http://www.automarket.ro
7. http://www.bestglobalbrands.com
8. http://case-coffee.com
9. https://www.dbresearch.com
10. http://www.e-automobile.ro
11. http://www.ey.com
12. http://www.ignou.ac.in
13. http://www.informatiiauto.ro
14. https://jurnalauto.wordpress.com
15. http://www.lzrmonica.3x.ro
16. http://mcr.doingbusiness.ro
17. http://www.me-mechanicalengineering.com
18. http://www.midsizesedan.com
19. http://s3.amazonaws.com
20. http://www.sebivartoauto.ro
21. http://www.smmt.co.uk
22. http://www.strategyand.pwc.com
23. http://www.ugb.ro
24. http://wonderfulengineering.com/
Bibliografie:
1. Cazan, V., Vargyas, Z., Curs de legislație rutieră, conducere preventivă, mecanică, prim ajutor, Editura Calipso, Suseni, Târgu Mureș, 2007, p. 15
2. , E.,World History of the Automobile, Editura SAE Press,2001
3. Frățilă, Gh., Frățilă., M., Samoilă, S., Automobile – Cunoaștere, Întreținere, Reparare, ediția a VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
4. http://www.auto.howstuffworks.com
5. http://www.autotrends.org
6. http://www.automarket.ro
7. http://www.bestglobalbrands.com
8. http://case-coffee.com
9. https://www.dbresearch.com
10. http://www.e-automobile.ro
11. http://www.ey.com
12. http://www.ignou.ac.in
13. http://www.informatiiauto.ro
14. https://jurnalauto.wordpress.com
15. http://www.lzrmonica.3x.ro
16. http://mcr.doingbusiness.ro
17. http://www.me-mechanicalengineering.com
18. http://www.midsizesedan.com
19. http://s3.amazonaws.com
20. http://www.sebivartoauto.ro
21. http://www.smmt.co.uk
22. http://www.strategyand.pwc.com
23. http://www.ugb.ro
24. http://wonderfulengineering.com/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparativă A Automobilelor DIN Clasa Medie Comercializate ÎN România (ID: 135410)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
