Analiza Comparată în Băncile Comerciale din România

Economie

Analiza Comparată în Băncile Comerciale din România

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Capitolul I

Organizarea și funcționarea sistemului bancar din România…………………………….2

Sistemul Bancar din România. Scurt istoric………………………………………..2

Principalele funcții ale băncilor comerciale……………………………………….5

Sistemele bancare între trecut și viitor…………………………………………..7

1.4. Prezentarea Băncii Române pentru Dezvolatare – BRD………………………9

1.5. Prezentare Raiffeisen Bank…………………………………………………………12

CAPITOLUL II

Performanțe bancare…………………………………………………………………………………..15

2.1. Definirea performanței bancare și prezentarea riscurilor bancare…………..15

2.2.Performanțele bancare și indicatori de exprimare…………………………….21

2.3. Evoluții la nivelul sistemului bancar……………………………………………27

CAPITOLUL III

Ratingul instituțiilor bancare…………………………………………………………………….29

3.1. Analiza indicatorilor financiari BRD- Groupe Societe Generale…………..29

3.2. Evoluție indicatori financiari Raiffeisen Bank……………………………….37

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………41

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………..42

Capitolul I

Organizarea și funcționarea sistemului bancar din România

Sistemul Bancar din România. Scurt istoric

Conceptul de bancă poate fi definit, în esență, ca o instituție care mobilizează mijloace bănești disponibile, finanțează și creditează persoanele fizice și juridice, organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu celelalte state, în scopul obținerii de profit.

Deși, unii istorici afirmă existența unor instituții de tip bancar încă din antichitate, totuși o mai largă recunoaștere în accepțiunea modernă a conceptului amintit o au băncile italiene din epoca medievală – considerate drept veritabilii precursori ai organizațiilor moderne de profit. Dintre acestea s-au remarcat băncile venețiene, cele din Genova sau Florența. În evoluția acestor instituții, tradiția și literatura de specialitate acordă un loc important zarafului – prețuitor al monedelor și intermediar al circulației monetare. Agenții economici deținători ai monedelor aveau în acestea un sprijin important în desfășurarea schimburilor și în dezvoltarea economică, însă utilizarea banilor se lovea și de unele impedimente sau deficiențe.

Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înființarea Băncii Naționale a României (1880). Apoi au apărut bănci mari si mijlocii având capitaluri importante și posibilitățile de obținere a creditelor, atât de la B.N.R,cât și de la mari bănci din străinătate.

În perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo – Română , Anglo –Română, Franco – Romană, etc. După al doilea război mondial au apărut bănci cu capital de stat care mobilizau mijloacele bănești disponibile din economia națională și le dirijau sub formă de credite în sectoarele economiei la care erau arondate.

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală si de Est, totuși în anumite privințe era mai rigidă și a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă era format din Banca Națională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât și comercială și din Băncile specializate pentru investiții , comerț exterior, agricultură și economii.

După 1990 sistemul bancar era considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul că resimțea cel mai puternic șocurile induse în economie. Sistemul bancar românesc, deși afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai bună evoluție, prestația Băncii Naționale influențând hotărâtor atât băncile comerciale cât și evoluția economiei în ansamblu .

Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe două nivele, în care Banca Națională își pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a BCR) și, domeniul se deschide noilor operatori bancari.

În perioada scursă din 1990, în pofida unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de către populație,sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil și mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblul său prin:

prezența unor bănci străine alături de băncile cu capital mixt român-străin ;

cerințe de capital minim stabilit de BNR;

crearea Bursei de Valori;

reglementări prudențiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client;

plasamentele în societății nebancare;

cumpărarea pachetelor de acțiuni ce depășesc 5 % din capital;

asigurarea depozitelor populației la bănci;

cerințe de rezerve minime obligatorii;

constituirea fondului de rezervă și a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal;

înființarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensație;

reglementări în domeniul valutar.

Dubiile care au planat asupra modalității de acordare a creditelor de către băncile comerciale au dus la perfecționarea normelor de creditare a societăților bancare, la scăderea riscului general de creditare în sistemul bancar și la apariția unor fonduri specializate de garantare a creditelor. Ca urmare a șocului resimțit de industria bancară românească în urma dificultăților majore întâmpinate de unele bănci cauzate și de retragerile masive ale depozitelor populației, Banca Națională a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, apariția Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare la care Statul este acționar. Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1998 – legea bancară și a Legii nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a băncilor a fost lărgit și îmbunătățit. Începând cu luna ianuarie 1998 realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitată de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar 1998 – 1999 privatizarea primelor două bănci cu capital majoritar de stat, prin achiziționarea pachetului majoritar de către investitorii

străini. Și după crearea sistemului pe două nivele și deschiderea domeniului noilor operatori, băncile specializate rămase nu au fost reconfigurate, iar sistemul bancar românesc a fost dominat până în 1999 de cele cinci bănci de stat care inițial aveau o poziție de monopol în sectoarele respective . Printre carențele sistemului bancar românesc se numărau :

– restructurarea inadecvată a băncilor comerciale românești;

– lipsa unui culturi adecvate în domeniu atât în rândul populației cât și a personalului bancar;

– creditele neperformante și legislația în curs de formare;

– conducerea corporatistă în formare la nivelul întregii economii.

Chiar dacă bilanțul băncilor pare sănătos în termenii contabili – aceasta este în parte pentru că băncile au fost reținute în extinderea creditului, alegând să se concentreze mai curând pe venitul din comision, decât pe cel din rata dobânzii.

Menținerea distorsiunilor în sectorul real, fluctuațiilor ratelor dobânzilor, ale cursului de schimb al monedei naționale, precum și ale prețurilor de consum și-au pus amprenta asupra sectorului bancar, influențând negativ performanțele financiare ale băncilor și indicatorii de prudență bancară în sensul creșterii ponderii veniturilor nerealizate din dobânzi și din influențe de curs valutar în totalul profitului brut.

Evoluția de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detașată de situația generală a economiei naționale care s-a confruntat cu disfuncționalități majore atât la nivel microeconomic, cât și macroeconomic.

Începând cu anul 2000 apar primele realizări în sistemul bancar:

– continuarea procesului de restructurare și privatizare;

– creșterea calității serviciilor prestate și educarea populației;

– stimularea atragerii economiilor agenților economici și populației în

sistemul bancar;

– modernizarea sistemului de plăți prin dezvoltarea sistemului

electronic de plată;

– intensificarea operațiunilor de piață de capital;

– dezvoltarea de instituții financiare specializate pentru activități de

leasing, brokeraj, asigurări, investment banking, fonduri de investiții,

fonduri de pensii.

Principalele funcții ale băncilor comerciale

În perioada contemporană, locul și rolul extrem de complexe deținute de bănci în economie pot fi rezumate prin prezentarea funcțiilor principale ale acestor instituții :

a) funcția de depozit, care constă în :

– efectuarea de operațiuni de depozit la vedere și la termen, în cont, cu numerar și cu titluri, constând în atragerea resurselor bănești de la persoanele fizice și juridice, în vederea păstrării și fructificării lor;

– efectuarea de operațiuni de depozitare și trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice;

b) funcția de investiții care constă în :

– acordarea de credite în lei și în valută , persoanele fizice și juridice din țară și străinătate;

– participarea în calitate de acționar la înființarea unor instituții bancare sau nebancare în țară sau în străinătate;

– achiziționarea de active în nume propriu;

c) funcția comercială, care constă în :

– realizarea de încasări și plăți, în valută și în lei, generate de activități de export, import, prestări – servicii, turism intern și internațional, efectuarea de operațiuni cu caracter financiar, necomercial și alte operațiuni legate de încasări și plăți între persoane fizice și juridice din țară și străinătate;

– cumpără și vinde, în țară și în străinătate, valută și efecte de comerț exprimate în lei și valută;

– efectuează operațiuni de scontare și re-scontare a efectelor de comerț;

– efectuează operațiuni de schimb valutar și operațiuni de arbitrajare pe piețele monetare internaționale, pe cont propriu sau în numele clienților;

– participă la tranzacții financiare externe de plăți și de credit;

– cumpără și vinde, în țară și străinătate, monede, aur și metale prețioase;

– emite efecte de comerț în favoarea unor beneficiari din țară și străinătate;

– efectuează operațiuni de vânzare-cumpărare și alte operațiuni cu titluri emise de stat;

– prestează servicii bancare, expertizare tehnică, economică și financiară a diferitelor proiecte, acordă consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare;

– organizează lansarea de obligațiuni, asigură mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligațiuni, garantează emisiunea și plasează obligațiunile pe piața secundară.

Din cele prezentate mai sus, se desprinde calitatea esențială a băncilor și anume cea de principal intermediar în relația economii –investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. Instituțiile în cauză creează premizele unei ample redistribuiri de capitaluri disponibile, a căror vehiculare constituia privilegiul exclusiv, în structura sistemului bancar în formare, al băncilor comerciale sau de depozit, iar mai apoi, fiind realizată preponderent prin intermediul acestui tip de bănci.

În cadrul activității desfășurate, băncile trebuie să țină cont în special de riscul operațional. Conform Comitetului de la Basel : “Riscul operational reprezintă riscul de pierderi directe sau indirecte datorate unor procese interne inadecvate sau defectuoase, datorate persoanelor sau sistemelor interne sau evenimentelor externe.”

Fig. nr.1: Factorii care intră în structura riscului operațional

Locul băncilor în economie este caracterizat de creația monetară ca factor specific al funcționalității acestor instituții; acest element definitor le dă posibilitatea de a pune în circulațiază operațiuni de vânzare-cumpărare și alte operațiuni cu titluri emise de stat;

– prestează servicii bancare, expertizare tehnică, economică și financiară a diferitelor proiecte, acordă consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare;

– organizează lansarea de obligațiuni, asigură mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligațiuni, garantează emisiunea și plasează obligațiunile pe piața secundară.

Din cele prezentate mai sus, se desprinde calitatea esențială a băncilor și anume cea de principal intermediar în relația economii –investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. Instituțiile în cauză creează premizele unei ample redistribuiri de capitaluri disponibile, a căror vehiculare constituia privilegiul exclusiv, în structura sistemului bancar în formare, al băncilor comerciale sau de depozit, iar mai apoi, fiind realizată preponderent prin intermediul acestui tip de bănci.

În cadrul activității desfășurate, băncile trebuie să țină cont în special de riscul operațional. Conform Comitetului de la Basel : “Riscul operational reprezintă riscul de pierderi directe sau indirecte datorate unor procese interne inadecvate sau defectuoase, datorate persoanelor sau sistemelor interne sau evenimentelor externe.”

Fig. nr.1: Factorii care intră în structura riscului operațional

Locul băncilor în economie este caracterizat de creația monetară ca factor specific al funcționalității acestor instituții; acest element definitor le dă posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor însăși, ceea ce sporește masa mijloacelor de plată și volumul circulației monetare. Trăsătura semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare în monedă. Emisiunea de monedă, funcție inițial deschisă tuturor băncilor și restrânsă ulterior numai la banca centrală, reprezintă forma principală a creației monetare și cadrul primordial prin care are loc expasiunea masei monetare. Băncile comerciale tipice își aduc și ele un aport important la creația monetară,transformând activele nemonetare (cambii, obligații), fără putere liberatorie, în instrumente de plată. Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentate sau garantate pe active pe care le monetizează) constituie momentul creației unei monede adiționale specifice – moneda scripturală.

Sistemele bancare între trecut și viitor

Creșterea competiției bancare, în special pe latura atragerii de resurse, procesele de fuziuni și achiziții, falimentele bancare, schimbările din domeniul reglementării și supravegherii bancare sunt fenomene care sunt și vor fi prezente în continuare tot mai intens în cadrul sistemelor bancare. De asemenea, efectele crizei financiare internaționale actuale se vor regăsi în mod fundamental în tendințele din cadrul activității bancare viitoare.

Epicentrul crizei financiare mondiale actuale se regăsește în Statele Unite ale Americii, ca urmare a practicării unei politici de creditare imobiliară laxistă, cu orientare către segmentul de clientelă “subprime”. Aceasta a fost doar scânteia aprinderii perturbațiilor financiare. Cauzele reale ale crizei au constat în “politica banilor ieftini promovată de Fed după fenomenul 11 septembrie 2001, precum și un comportament corporatist al instituțiilor financiare lipsit de responsabilitate și moralitate”. Exacerbarea fenomenului de titrizare a creanțelor a creat un adevărat “lanț trofic”. Astfel, brokerii de credite au plasat băncilor tot mai mulți clienți “subprime”, atrași de mirajul comisioanelor în funcție de vânzări. Băncile, la rândul lor, au acceptat creditarea acestora la dobânzi mici și fixe în primii ani, în ideea existenței posibilității de refinanțare ulterior, precum și în contextul posibilității curățării activelor prin cedarea portofoliului de astfel de credite către vehicule financiare specializate.

Succint, putem menționa următoarele cauze principale ale crizei financiare actuale:

“politica banilor ieftini” practicată de băncile centrale furnizoare de monede cu circulație internațională, ce a condus la un fenomen de supracreditare;

existența posturii băncii centrale de împrumutător de ultimă instanță, ce a avut

drept efect manifestarea hazardului moral pe piețele financiare;

dezvoltarea marilor grupuri financiare cu activitate la nivel internațional, ce a

condus la o situație de captivitate a băncilor centrale față de piețele financiare;

utilizarea în mod excesiv a instrumentelor derivate, în special în scop pur

speculativ;

reglementare și supraveghere financiară deficitară din partea autorităților;

guvernanța corporativă în domeniul bancar greșită și lipsită de moralitate;

fragilitatea sistemelor bancare datorită neadaptării capitalurilor funcție de

riscurile asumate;

lipsa de transparență a instituțiilor financiare;

comportamentul irațional al clienților de retail.

În condițiile fragilității capitalurilor proprii ale instituțiilor bancare, vom putea asista în viitorul apropiat la un proces de capitalizare a instituțiilor bancare. Recâștigarea încrederii publicului și întărirea stabilității financiare implică acest fenomen ca fiind necesar. Astfel, viitorul acord Basel III, despre ale cărui reguli deja se discută în prezent, va pune tot mai mult accentul pe întărirea nivelului capitalurilor proprii și reducerea creditării excesive. Momentan sunt discutate două sisteme de siguranță suplimentare. Primul, numit "capital conservation

buffer", impune o cerință de capital suplimentară, peste capitalul de bază. În condițiile în care băncile nu ating ținta impusă a acestui indicator, organismele de supraveghere au posibilitatea de a restricționa acordarea de bonusuri, dividende sau răscumpărări de acțiuni. Al doilea sistem, numit "countercyclical buffer", va implica cerințe de capital suplimentare în condițiile în care autoritățile observă apariția fenomenului de creditare excesivă, rolul său fiind de a proteja băncile în cazul în care ciclul economic se schimbă brusc și apare un număr mare de credite neperformante.

Un alt punct nevralgic rămâne și procesul de universalizare – specializare bancară.

Astfel, problema gradului de consolidare a sistemelor bancare poate să fie readusă

în discuție în contextul în care dezvoltarea conglomeratelor financiare poate fi un factor de periclitare a stabilității financiare, chiar dacă oferă o diversificare a riscurilor, fenomen demonstrat de criza financiară actuală.

Noile strategii în sistemul bancar presupun următoarele:

separarea activităților de retail de cele de investment banking;

neimplicarea capitalurilor proprii în activității de intermediere pe piața de

capital (acțiuni, obligațiuni, mărfuri, derivate etc.);

existenț a unor scheme de capitaluri contingente care să funcționeze în caz de

criză, prin modificarea structurii capitalurilor (ex. transformarea datoriilor în întregime sau într-o anumită proporție în acțiuni);

suprataxare în diverse forme – cerințe de capital, privind lichiditățile sau taxe,

în funcție de structura instituțiilor și expunerea lor la riscuri;

reducerea gradului de concentrare pe piață etc.

Prezentarea Băncii Române pentru Dezvolatare – BRD

Scurt istoric al BRD – GSG

În anul 1923 se înființează Societatea Națională de Credit Industrial, ca instituție publică. Statul deținea 20% din capitalul social, Banca Națională a României 30%, iar restul era deținut de particulari, dintre care un grup de foști directori ai Marmorosch Blank& Co., prima bancă modernă din România. Scopul noii instițutii era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

După al doilea război mondial, conform Legii naționalizării din iunie 1948, Societatea Națională de Credit Industrial este naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții.

După reorganizarea sistemului financiar, în 1957, Banca de Credit pentru Investiții

obține monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare, și ia numele de Banca de Investiții. În toată această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor provenind de la Banca Mondială sunt derulate prin Banca de Investiții.

Începând cu anul 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate este suprimat. Banca Română pentru Dezvoltare se constituie ca bancă comercială, sub formă de societate pe acțiuni, si preia activele si pasivele Băncii de Investiții, primind o autorizație de funcționare generală.

În decembrie 1998 se semnează contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni între

Société Générale și Fondul Proprietății de Stat, autoritea românească care se ocupa de participațiile statului, contract prin care SG subscrie o majorare de capital de 20% și cumpără un pachet de acțiuni care-i permite să devină proprietară a 51% din capitalul majorat al BRD.

Apoi, în anul 1999, Fondul Proprietății de Stat vinde Băncii Europene de Dezvoltare (BERD) 4,99% din capitalul social al BRD.

BRD este listată la Bursa de Valori București, în anul 2000, în prima categorie, devenind în scurt timp una din cele mai tranzacționate societăți.

În anul 2003 în urma unei campanii de rebranding, Banca Română pentru Dezvoltare devine BRD – Groupe Société Générale. Noua identitate a băncii consolidează astfel poziția sa,făcând mai vizibilă identitatea Grupului – mamă. Anul următor, Société Générale cumpără pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul BRD, participația sa crescând astfel de la 51% la 58,32%.

La data de 31 decembrie 2012, structura acționariatului era următoarea :

Fig.nr. 2: Structura acționariatului BRD-GSG

sursa: http://www.brd.ro/bancă/profil/acționariat

BRD – Groupe Société Générale este a doua bancă românească, după activele bancare. Cu o capitalizare de 3,5 miliarde euro la sfârșitul lunii august 2012, BRD – Groupe Société Générale deține prima poziție, conform acestui indicator, între societățile din domeniul financiar, listate la Bursa de Valori București și a doua poziție după același nivel al capitalizării bursiere dacă luăm în considerare toate companiile listate la BVB, indiferent

de domeniu.

BRD – Groupe Société Générale este prezentă în toate județele României printr-o

rețea de peste 800 de agenții și peste 1300 ATM-uri. În luna iunie 2012, BRD număra 2,5

milioane clienți activi individuali și corporativi și peste 2,2 millioane de carduri. Calitatea

servicilor este garantată de cei peste 8500 de profesioniști care formează echipa BRD.

Acționarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri

bancare din zona euro, ale cărui servicii sunt utilizate de 27 milioane clienți din întreaga lume.

Banca își exercită în principal activitatea pe 3 piețe:

– banca persoanelor fizice

– banca întreprinderilor

– bancă de investiții

Obiectivul major al BRD este dezvoltarea fondului său de comerț pe aceste piețe, în

cadrul unei strategii de parteneriat pe termen lung cu clienții săi.

Principalele obiective ale dezvoltǎrii BRD sunt:

 Adaptarea organizării și a metodelor proprii la strategia clienților

 Creșterea selectivă a activelor

 Inovația

 Reducerea coeficientului de exploatare

 Rentabilitate durabilă

Viziune și strategie

În cadrul BRD, responsabilitatea corporativă înseamnă, înainte de toate, să se conducă afacerea într-un mod sustenabil. Acest lucru presupune a avea un profit sustenabil pentru acționarii băncii, construirea unei relații de durată cu clienții băncii, prețuirea și compensarea angajaților implicați, respectarea mediului înconjurător și investirea în comunitățile în cadrul cărorar banca activează. La nivel global, Grupul Societe Generale este recunoscut pentru acțiunile sale în favoarea dezvoltării durabile.

.

1.5 Prezentare

Raiffeisen Bank S.A. (România) este subsidiara Raiffeisen Bank International AG (RBI), careactivează, în principal, în Europa Centrală și de Est (inclusiv Austria). De mai bine de 25 de ani, RBI operează în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), unde deține astăzi o rețea formată din bănci subsidiare, companii de leasing și numeroși furnizori de servicii financiare, prezentă pe 17 piețe.

Ca bancă universală, RBI se situează printre băncile de top din regiune. Rolul important pe care-l are Banca este dublat de brandul Raiffeisen, unul dintre cele mai recunoscute din zonă. De-a lungultimpului, RBI s-a poziționat în ECE ca un grup bancar de retail și corporate, complet integrat. Banca nu are doar acces corespunzător la clienți corporate și retail, dar dispune și de o ofertă complexă de produse și servicii. La finalul anului 2012, aproximativ 57.000 de angajați deserveau în jur de14,1 milioane de clienți prin intermediul a 3.100 unități bancare din ECE. În Austria, RBI este una dintre cele mai mari bănci comerciale și de investiții. Deservește în primulrând clienți austrieci, dar și clienți internaționali și multinaționali care operează în ECE. Mai mult,RBI este reprezentată în centrele financiare internaționale ale lumii și deține de asemenea agenții șireprezentanțe în Asia.

În ansamblu, RBI are aproximativ 60.000 de angajați și deține active totale în valoare de aproximativ 136 miliarde EUR. RBI își desfășoară activitatea prin bănci subsidiare, prezente pe următoarele piețe din ECE: Albania, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria,

Croația, Kosovo, Polonia, Republica Cehă, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina. Ungaria.

Fig. nr.3. Prezența RZB în Europa Centrală și de ESt

Sursa: Raport anual 2013- Raiffeisen Bank

RZB a fost fondată în 1927 ca „Genossenschaftliche Zentralbank” (GZB). În 1987, Raiffeisen și-a început expansiunea în Europa Centrală și de Est, înființând prima sa bancă subsidiară în Ungaria. De atunci, au fost fondate și alte subsidiare proprii; din anul 2000 încoace, expansiunea Raiffeisen în țările ECE a fost obținută mai ales prin cumpărarea unor bănci existente, ce funcționează sub coordonarea unui holding care, din 2003 până în octombrie2010, și-a desfășurat activitatea sub numele de Raiffeisen International. Raiffeisen International a fost listată la bursă în aprilie 2005 cu scopul de a-și finanța dezvoltarea ulterioară, cât mai eficient cu putință. RBI a apărut ulterior, în2010, ca urmare a fuziunii Raiffeisen International cu principalele arii de afaceri ale RZB.

Fig. nr. 4: Structura Raiffeisen Bnk la 31 martie 2014

Sursa: Raport anual 2013- Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank este o bancă universală de top pe piața românească, oferind o gamă completă de produse și servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) și internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen Bank are o rețea de peste 540 agenții în toată țara care deservesc aproximativ 2 milioane de clienți, dintre care 100.000 de IMM-uri și 6.800 corporații mari și medii.

Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entități deținute de Grupul Raiffeisen în România: Raiffeisenbank (România), înființată în 1998 ca subsidiară a Grupului RZB, și Banca Agricolă Raiffeisen S.A., înființată în 2001, după preluarea băncii de stat Banca Agricolă de către grupul austriac.
Raiffeisen Bank este subsidiara Raiffeisen Bank International AG (RBI), cu sediul la Viena, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii bancare corporate și de investiții din Austria și o bancă universală de top în Europa Centrală și de Est (ECE). Raiffeisen Bank deține diferite unități specializate ca „agenții de retail” care se adresează persoanelor fizice și IMM-urilor. De asemenea banca asigură de asemenea cel mai înalt grad de confidențialitate, produse special destinate și tratarea tuturor solicitărilor cu maximă atenție, flexibilitate și prioritate.

Pe segmentul corporatist, Raiffeisen Bank deservește companii cu o cifră anuală de afaceri ce depășește 5 milioane EUR, entități publice și instituții financiare. De asemenea, banca are reprezentanți în 8 centre regionale corporatiste, oferind clienților marele avantaj de a beneficia de soluții bancare adaptate cerințelor acestora în orice zonă a țării.

De asemenea, Raiffeisen Bank este un jucător important pe piața cardurilor – a lansat primul card de credit co-branded, primul card de credit cu cip și oferă clienților săi toată gama de carduri: de debit și de credit, pentru persoane fizice și juridice, în lei sau în valută, cu utilizare națională sau internațională, de tip Visa sau Mastercard.

Raiffeisen Bank a fost apreciată și premiată în 2011 de prestigioase publicații pentru activitatea din timpul anilor 2010 si 2011:

„Banca Anului 2011" („Piața Financiară” și „Business Arena Magazin”);

„Cea mai dinamică bancă în 2011” dintre băncile austriece care activează în România (Business Arena Magazin – Austrian Awards for Excellence)

„Cea mai verde bancă din România în 2011” (GreenWeee International)

„Cel mai mare număr de clienți nou-înrolați în serviciul de internet banking în 2010” (revista e-Finance – Gala premiilor Online Banking)

„Cel mai vândut card de credit în 2010” pentru produsul Card de Credit Raiffeisen MasterCard Standard (Gala „NOCASH")

„Cel mai de succes program co-branded în 2010” pentru cardul de credit co-branded Raiffeisen Bank – Vodafone (Gala „NOCASH")

„Cea mai bună dinamică a creditării în 2010” (Gala „Bancheri de Top”)

Fig. nr. 5: Rating Raiffeisen Bank la 21 ianuarie 2014.

Sursa: http://www.raiffeisen.ro/despre-raiffeisen-bank

CAPITOLUL II

Performanțe bancare

2.1. Definirea performanței bancare și prezentarea riscurilor bancare

Performanța poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activității unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură și un trend normal de creștere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta.

Managementul performanțelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanțele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor și pasivelor bancare, și care se reflectă în bilanțul propriu și contul de profit și pierdere.

Analiza performanțelor bancare își pierde din însemnătate atunci când suntem puși în fața unui caz de neperformanță, consecință a unor politici manageriale incorecte. Dacă nivelul performanței se determină pe baza unui sistem de indicatori, în cazul neperformanței, acesta este relativ ușor de detectat de către un avizat din însăși structura bilanțului băncii.

Astfel, o pondere mare a activelor pe termen scurt, o repartizare neechilibrată a plasamentelor din portofoliu, o pondere mare a activelor fixe în total, nivelul provizioanelor, nivelul redus al capitalului comparativ cu obligațiile, sunt indici vizibili ale unei expunerii a băncii la risc, a unei proaste gestionări a activelor și pasivelor băncii.

În cazul lipsei de performanță, practica bancară a definit unele componente ale bilanțului unei bănci în legătura lor directă cu profitul și cu riscul. Astfel, unele active pot fi performante sau neperformante în vreme ce activele care nu generează venituri nu primesc acest atribut, nefiind în legatură directă cu plasamentele (asociat riscului).

Neperformanța activelor, ca o derivată a conceptului de performanță, poate fi definită în relație directă cu riscul de pierdere a resurselor plasate și a veniturilor realizate dar neîncasate.

Managementul performanței evaluat prin indicatori are un conținut informațional limitat având nevoie de norme sau standarde de comparare. În acest sens se analizează tendințele în ceea ce privește performanța și se fac comparații cu alte bănci similare pe anumite intervale de timp.

Radiografia performanței bancare poate fi pusă în evidență de modelul clasic de analiză – sistemul Du Pont, care compară profitul obținut de bancă cu riscul, prin echilibrarea câștigurilor cu pierderile rezultate în urma producerii riscului (vezi figura nr.6.).

Fig. nr.6 : Schema relațională Du Pont

Sursa: I. Stancu – Finanțe, Editura Economică, București, 2002, p.230

unde:

ROE = return on investment (equity) = rata rentabilității financiare

ROA = return on assets = rata rentabilității economice

Nivelul profiturilor generate de o bancă este influențat atât de factori controlabili cât și de factori necontrolabili.

Factorii controlabili sau endogeni, pe care managementul îi poate influența, includ mixul de afaceri (vânzarea en-gros, en-detail ), înregistrarea de venituri (limitele venitului net din dobânzi, serviciul de distribuire a veniturilor și profiturilor din tranzacțiile făcute), calitatea împrumutului și controlul cheltuielilor .

Factorii necontrolabili sau exogeni care influențează performanțele bancare includ: nivelul ratelor dobânzii, condiții economice generale și schimbării în mediul concurențial în care banca își desfășoară activitatea.

Băncile nu pot controla acești factori externi dar ele își pot constitui planuri flexibile pentru a reacționa la manifestarea negativă a acestor factori.

Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi cuantificate printr-un sistem de indicatori, riscuri care reprezintă o consecință directă a dezechilibrelor permanente asupra carora managementului băncii are un control.

Riscurile nonfinanciare (comerciale, de mediu) sunt generate de factori exogeni asupra cărora managementul băncii fie are un control limitat, fie nu are un control.

Profitul, în ultimă instanță o sumă în expresie absolută, trebuie să fie raportat la principalele lui determinante pentru a evidenția interdependențele în evoluția performanțelor bancare și a pune în lumină pârghiile de acționare pentru îmbunătățirea acestora .

Profiturile obținute din utilizarea activelor (ROA – Return On Assets) sunt definite ca veniturile nete împărțite la valoarea medie a activelor. Acest indicator denumit “rată a rentabilități economice” (ROA) se apreciază ca fiind cea mai bună măsură a eficienței bancare, întrucât exprimă direct rezultatul activității de optimizare a operațiunilor active, în funcție de un anumit volum de resurse date.

Profitul obținut din capital (ROE – Return On Equity) este definit ca fiind profitul net împărțit la numărul mediu al investițiilor acționarilor. Din punct de vedere al proprietarilor, profiturile din capital reprezintă cel mai important indicator.

Analiza diferitelor categorii de riscuri, la care banca este expusă, se bazează pe analiza corelată a activelor și a pasivelor bancare, ceea ce impune adaptarea permanentă a bilanțului băncilor la nivelul riscurilor considerate acceptabile.

Deoarece riscurile bancare constituie o sursă de cheltuieli neprevăzute, analiza, cuantificarea și diminuarea acestora pot stabiliza veniturile în timp, având rol de amortizor de șoc.

Pe de altă parte, ignorarea riscurilor prezente și viitoare poate conduce la pierderi viitoare serioase, care diminuează profitul, afectând astfel performanța globală a băncii, și care este strâns legată și de atitudinea pe care managementul băncii o are față de risc în sensul că acesta poate să-și asume riscul, poate avea un comportament neutru sau poate să nu-și asume riscul.

Spectrul riscului bancar este prezentat sintetic în tabelul următor.

Tabelul nr. 1: Expuneri la riscurile bancare

În activitatea sa, banca este supusă riscurilor pe două planuri:

riscurile proprii oricărei entități, banca fiind o afacere în care se angajează oameni, capitaluri și care se confruntă cu riscuri, de unde pot rezulta câștiguri sau pierderi ce urmează să remunereze aportul factorilor angajați, confruntându-se astfel cu un triplu risc:

a) riscul de organizare legat de acțiunea omului, care este un risc de calitate profesională ce poate implica erori cu consecințe semnificative;

b) riscul de nefuncționare sau „de pană”și

c) riscul mediului ambiental, adică riscul influențelor negative ale reglementarilor de ordin juridic sau fiscal;

riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartidă), ce apar ca urmare a funcționării ca un intermediar specific în procesul circulației capitalului și se concretizează în riscul de credit, riscul lichidității, riscul ratei dobânzii.

Fig. nr. 7: Structura riscurilor semnificative ale instituțiilor de credit

Sursa: L.Roxin – Gestiunea riscurilor bancare, EDP, București, 2007, p.21

Riscul de creditare este un risc asumat de instituția de credit și vizează întreaga sa activitate. Acesta se manifestă prin trei forme: riscul de contrapartidă, riscul de expunere și riscul de recuperare.

Riscul de piață este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar și se manifestă prin: riscul de preț, riscul valutar și riscul ratei dobânzii.

Riscul de preț este o componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor valorilor mobiliare, mărfurilor și instrumentelor financiare derivate.

La rândul său riscul valutar apare din fluctuațiile pe piață ale cursului valutar.

Riscul ratei dobânzii se datorează fluctuațiilor de pe piață ale ratei dobânzii.

Riscul de lichiditate este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituțiilor de credit de a onora în orice moment obligațiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituțiile de credit. Riscul de lichiditate îmbracă la rândul său trei forme:

riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare;

riscul neacoperirii pasivului cu activele existente;

riscul ieșirii de fonduri neacceptate.

Riscul operațional este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activități interne, existența unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiții economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.). riscul operațional se manifestă prin următoarele forme:

riscul de fraudă;

riscul de pierdere a controlului;

riscul utilizării de modele și formule necorespunzătoare;

riscul utilizării de sisteme informatice neperformante.

Riscul reputațional este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituțiilor de credit

2.2 Performanțele bancare și indicatori de exprimare

Activitatea unei bănci poate fi analizată în mod similar cu cea a unei întreprinderi, care exercită activități și funcții specifice, fiind reflectate în bilanț și extrabilanțier.

Sintetizând aspectele prezentate cu privire la activitatea diverselor tipuri de bănci, rezultă că acestea desfășoară trei tipuri de activități care pot fi clasificate astfel:

a) intermediere financiară, care constă în colectarea fondurilor (la vedere sau la termen) și acordarea de credite sau achiziții de titluri;

b) activități de piață concretizate în operațiuni asupra titlurilor primare și derivate;

c) prestarea de servicii pentru clienți sub următoarele forme:

_ gestionarea și punerea la dispoziția clienților a mijloacelor de plată;

_ gestionarea individuală sau colectivă a activelor clienților;

_ acordarea de consultanță în domenii referitoare la fuziuni, achiziții și emisiuni de titluri.

Instrumentul care reflectă aceste activități este bilanțul, în ale cărui posturi elementele

sunt clasificate în funcție de lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor.

Structura simplificată a bilanțului unei bănci comerciale este:

Operațiunile active generează venituri iar operațiunile pasive generează cheltuieli.

În mod schematic, principalele posturi ale bilanțului pot fi enumerate astfel:

Active (Mobilizări)

_ active lichide (numerar, depozite la Banca Centrală)

_ împrumuturi acordate altor bănci

_ credite acordate clienților

_ portofolii de titluri (participații, fuziuni achiziții)

_ active imobiliare

Pasive (Resurse)

_ împrumuturi de la banca centrală și de la alte instituții financiare

_ depozite de la clienți (depozite la vedere, conturi de economii, conturi la termen)

_ operațiuni cu titluri (certificate de depozit, obligațiuni)

_ fonduri proprii

Elementele extrabilanțiere regrupează angajamentele bancare care nu antrenează, în mod direct, mișcări de fonduri. Dintre acestea trebuie menționate:

_ angajamente de finanțare (deschiderea unei linii de credit).

_ angajamente asupra titlurilor și instrumentelor financiare la termen (Swaps și options).

Enumerarea acestor elemente prezintă importanță din punct de vedere al cheltuielilor și veniturilor antrenate, respectiv, operațiunile de activ sunt generatoare de venituri, iar

operațiunile de pasiv antrenează cheltuieli.

Structura veniturilor și cheltuielilor bancare este reflectată printr-un alt instrument de analiză a activității bancare, respectiv Contul de profit și pierderi, care permite determinarea profitului bancar.

Băncile românești practică următoarea structură a Contului de profit și pierderi.

Venituri din dobânzi

– Cheltuieli cu dobânzile

= Cheltuieli nete din dobânzi

– Cheltuieli nete din provizioane pentru credite și avansuri cu risc

= Venituri din dobânzi diminuate cu cheltuielile din provizioane pentru credit și avansuri cu risc

+ Venituri nete din speze și comisioane

+ Diferențe favorabile de conversie minus pierderi din tranzacții în valută

+ Alte venituri din operațiuni

– Alte cheltuieli cu operațiunile

= Profit înainte de impozitare și de pierderea datorată poziției monetare

– Pierderea datorată poziției monetare nete

= Profit înainte de impozitare

– Impozit pe profit

= Profit net după impozitare

În practica băncilor din alte țări, contul de rezultate permite gruparea veniturilor și

cheltuielilor în funcție de natura activității generatoare și determinarea unor mărimi de referință în analiza rezultatelor denumite solduri intermediare de gestiune.

Contul de rezultate

Pe baza elementelor care figurează în contul de rezultate se pot determina 4 solduri intermediare de gestiune:

produsul net bancar (PNB);

rezultatul brut de exploatare (RBE);

rezultatul de exploatare (RE):

rezultatul net (RN),

astfel:

Venituri din exploatarea bancară –

– Cheltuieli de exploatare bancară

1. = Produsul net bancar (PNB)

+ alte venituri din exploatare

– alte cheltuieli de exploatare

– cheltuieli generale (de structură)

––––––––––––––––-

2. = Rezultat brut de exploatare (RBE)

± provizioane pentru riscuri bancare

–––––––––––––––––

3. = Rezultate de exploatare (RE)

± rezultate (diferențe) din reevaluările imobilizărilor financiare

± diferențe din sumele constituite ca fonduri pentru riscurile bancare generale

± rezultate excepționale

– impozit pe profit

–––––––––––––––––

= Rezultat net (RE)

Pe baza soldurilor intermediare de gestiune și a elementelor care figurează în contul de

rezultate, pot fi determinate ratele care exprimă performanțe bancare, respectiv:

ratele profitului;

rate de exploatare bancare;

rate de gestiune bancară

precum și coeficientul de exploatare =

1) Pentru analiza profitabilității bancare, băncile determină următoarele rate:

rata rentabilității economice (Return on Assets):

ROA = * 100

rata rentabilității financiare (Return on Equity):

ROE = * 100

rata utilizării activelor (Assets utilisations):

AU = * 100

rata profitului (margin profit):

PM = * 100

efectul de pârghie (Equity multiplier):

EM =

rata veniturilor din dobânzi sau marja netă din dobânzi (Net Interest Margin):

NIM =

Din experiența marilor bănci din țările dezvoltate, rezultă că nivelurile medii ale unor

indicatori se situează între următoarele limite.

ROA = [0,5% – 1%];

ROE = [10% – 16%];

PM = [5% – 15%];

AU = [7% – 12%];

NIM = [3% – 10%]

2) Ratele de exploatare permit determinarea costului constituirii resurselor și randamentul

utilizărilor.

costul mediu al depozitelor = * 100

costul mediu al fondurilor împrumutate =

=

*100

randamentul mediul al creditelor =

=

Marja globală = Randamentul mediu al creditelor – Costul mediu a fondurilor împrumutate.

3) Ratele de gestiune sau ratele de productivitate se determină la nivel de salariat sau de

unitate bancară.

Pentru salariați se pot calcula următorii indicatori:

Active pe salariat =;

Cheltuieli medii / salariat = ;

Nivelul creditelor / salariat = ;

Rezultat net / salariat = .

La nivelul unităților bancare se pot determina indicatori precum:

_ Credite totale / număr total de agenții bancare;

_ Depozite totale / număr total de agenții bancare

_ Rezultat net / număr de agenții bancare

2.3. Evoluții la nivelul sistemului bancar

Activitatea economică s-a menținut pe un trend crescător în 2013, dar procesul de recuperare economică a rămas neuniform distribuit la nivelul sectoarelor economice. PIB-ul real fără agricultură– o măsură mai bună pentru a urmări tendința activității economice în România deoarece elimină impactul fluctuațiilor ample ale agriculturii determinate de condițiile meteorologice volatile – a crescut cu 2,4% în 2013.

Industria a reprezentat principalul motor al acestei dinamici pozitive, ca urmare a suportului primit din partea creșterii cererii externe pentru exporturile românești. În special

industria auto (producția de autovehicule și componente pentru mijloacele de transport) a înregistrat o performanță foarte bună în 2013. Valoarea adăugată brută din sectorul construcțiilor și cea din sectorul serviciilor au avut evoluții slabe drept consecință a unei cereri interne slabe (creștere lentă a consumului populației, scădere a formării brute a capitalului fix). Creșterea rapidă a exporturilor și dinamica lentă a importurilor (drept consecință a unei cereri interne slabe) au determinat scăderea deficitului balanței comerciale și a deficitului de cont curent (până la 1,1% din PIB de la 4,4% din PIB în 2012). Producția agricolă a crescut rapid în 2013, deoarece condițiile meteorologice nefavorabile au determinat niveluri scăzute ale recoltei în 2012, iar recolta din 2013 s-a situat peste media multianuală ca urmare a unor condiții meteorologice favorabile. Asfel, în 2013 agricultura a avut o contribuție pozitivă semnificativă (1,1 puncte procentuale) la dinamica PIB-ului real de 3,5%.

Fig. nr. 8: Evoluția activității economice pe sectoare

Sursa: Institutul Național de statistică

Scăderea ratelor dobânzii pe piața interbancară a fost încorporată treptat de către bănci în rate mai reduse ale dobânzii la depozitele și creditele acordate clientelei.

Rezultate financiare ale grupului Raiffeisen în România

Situația consolidată a poziției financiare pentru exercițiul financiar 2013

Sursa: Raportul anual 2013, Raiffeisen Bank

Rezultate financiare ale BRD- Groupe Societe Generale

Situația consolidată a poziției financiare pentru exercițiul financiar 2013

Poziția financiară- active:

Totalul activelor a scăzut în anul 2013, cu 1,8% și a avut următoarea structură:

Sursa: Raport anual 2013- BRD

Poziția financiară- pasive:

Capitaluri:

Contul de profit și pierdere al băncii pentru perioada 2011-2013:

Sursa: Raport anual 2013- BRD

CAPITOLUL III

Ratingul instituțiilor bancare

3.1. Analiza indicatorilor financiari BRD- Groupe Societe Generale

Prin natura sa ratingul financiar are o vocație de informare prospectivă întrucât măsoară nu numai riscul ci și gradul de recuperare al creanțelor. Investitorii care recurg la rating anticipează destul de bine modul de evoluție în timp al titlurilor din punct de vedere al randamentului dar și al pierderii economice.

Informațiile furnizate de piețele financiare sunt agregate de agențiile de rating în vederea efectuării de previziuni pe termen scurt și lung. Notele pe termen scurt nu reflectă decât capacitatea emitentului de a face față angajamentelor pe o perioadă limitată, fără a ține seama de condițiile specifice de pe piață sau de riscul de schimb. Agențiile de rating oferă valoare adăugată piețelor financiare prin analizele furnizate și păstrează încrederea investitorilor în acestea atribuind ratinguri corecte si în timp util. Esențial în această relație este încrederea pe care o manifestă toți actorii pieței față de caracterul pertinent al informațiilor prelucrate prin procesul de notare.

Evaluarea calității activelor bancare prezintă o importanță deosebită în analiza de ansamblu a performanțelor bancare și se realizează cu ajutorul indicatorilor calității activelor, care pun în evidență structura activelor unei bănci din punct de vedere al performanței și din punct de vedere al capacității de a produce venituri.

În ceea ce privește situația BRD, mai jos am atașat un sumar al activității financiare pe ultimii 3 ani.

Sursa: www.bvb.ro

În ceea ce privește evoluția activelor băncii BRD, putem spune că acestea au suferit o ușoară depreciere de la an la an.

Astfel, dacă în anul 2011, nivelul activelor era de 48.750.998 mii lei, în anul 2012, nivelul activelor a scăzut cu 1,7%, ajungând la valoarea de 47.924.059 mii lei, iar în anul 2013, valoarea acestora s-a depreciat cu 1,8% comparativ cu anul 2012 și cu 3,5% comparativ cu anul 2011.

Capitalurile proprii ale BRD erau la 31 decembrie 2011 de 2.074.604 mii lei. În anul 2012, banca și-a majorat semnificativ capitalurile proprii, de 2,6 ori ajungând la valoarea de 5.523.521 mii lei. În anul 2013 capitalurile proprii ale băncii au scăzut cu 6,6%.

În ceea ce privește creditele acordate, BRD a avut o ușoară creștere în anul 2012, comparativ cu anul 2011, respectiv o creștere de 1,03%, după care în anul 2013 banca a înregistrat o scădere de 11,8% a creditelor acordate, pierzînd astfel la nivelul anului 2013 din cota de piață deținută.

Pentru evaluarea activelor bancare literatura și practica de specialitate folosește o serie de indicatori, cei mai importanți fiind următorii:

mii lei

2011: * 100 = 63,9%;

2012: * 100 = 65,7%;

2013: * 100 = 59%

După cum se observă ponderea creditelor în total active a scăzut în anul 2013, acestea reprezentând doar 59% din total active.

Ușoara scăderea a ponderii creditelor în totalul activelor reflectă o scădere a riscului asumat. Aceasta indică creșterea gradului de lichiditate a băncii pentru că, creditele presupun imobilizări de fonduri pe diferite termene.

Fig. nr.9: Evoluția volumului creditelor în perioada 2011-2013

Rate de structură:

Sursa: Raport anula BRD- 2013

Așa cum se poate observa în tabelul de mai sus, observăm că ponderea disponibilităților la BNR a crescut în anul 2013 cu 4,2% comparativ cu anul 2012, iar în anul 2012 acest indicator a înregistrat un nivel relativ constant, deoarece baza de raportare a suferit o scădere de 1,8%, respectiv total activ.

Creditele acordate instituțiilor de credit în anul 2011 au reprezetat 2% ; în anul 2012 au reprezentat 0,76%, iar în anul 2013, acestea au reprezentat 1,46% din total active, respectiv acestea au crescut cu 86,7%, față de anul precedent.

După cum se observă ponderea creditelor acordate clientelei în total active a scăzut în anul 2013, acestea reprezentând doar 59% din total active.

Scăderea ponderii creditelor în totalul activelor reflectă o scădere a riscului asumat. Aceasta indică creșterea gradului de lichiditate a băncii pentru că, creditele presupun imobilizări de fonduri pe diferite termene.

Structura creditelor clientelei a evoluat în ultimii 3 ani după cum urmează:

După cum se observă segmentul de creditare pe care bnaca a crescut constant de-a lungul celor 3 ani sunt creditele imobiliare, acestea înregistrând în anul 2013 o creștere de 22,1%, în timp ce scăderea cea mai puternică a înregistrat-o segmentul de credite corporate.

Creditele persoanelor fizice au crescut cu 1,8%, această evoluție fiind generată de creditele imobiliare, al căror volum a crescut cu 22,1%, depășind semnificativ nivelul pieței (+10,1%), ceea ce a condus la o creștere cu 1,7 puncte procentuale a cotei de piață. BRD a continuat să fie cel mai important jucător pe piața creditelor imobiliare, beneficiind de poziția sa de lider în programul “Prima casă” .

Cererea redusă pentru creditele corporate a generat o scădere cu 11,9% a creditelor brute. Cu toate acestea, BRD și-a consolidat în 2013 poziția sa de lider pe segmentul companiilor mari și a instituțiilor nefinaciare prin atragerea de noi clienti (multinaționale sau locali), prin extinderea ofertei și dezvoltarea unui nivel înalt de expertiză și consolidarea poziției de top în zona sindicalizărilor și factoringului.

Structura depozitelor clientelei, a evoluat în ultimii 3 ani, după cum urmează:

2013 a fost marcat de o creștere a bazei de depozite pe toate segmentele, generând o creștere dinamică a depozitelor totale (+13,3% versus +8,0% pentru întreaga piață) și conducând la o îmbunătățire a cotei de piață (+0.8% puncte). Această evoluție pozitivă a fost generată, în mod special, de o creștere robustă a depozitelor companiilor și susținută de creșterea depozitelor în RON.

În plus, 2013 a adus o dezvoltare puternică a bazei de resurse stabile, depozitele cu maturități de 12 luni (sau mai mult) înregistrând o creștere de 57% în 2013.

Indicatorii de apreciere a lichidității și solvabilității

Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea băncii de a efectua în orice moment plăți din conturile titularilor, la cererea acestora, banca trebuind să dispună de rezerve suficiente respectiv active ce pot fi utilizate ca mijloace de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel de mijloace, aceste rezerve influențând în mod direct gradul de lichiditate al băncii.

Limita minimă a indicatorului de lichiditate este 1 și se calculează ca raport între lichiditatea efectivă (total active + total angajamente în afara bilanțului primite) și lichiditatea necesară (total obligații + total angajamente în afara bilanțului date).

Lichiditatea interbancară exprimă poziția unei bănci față de celelalte bănci din sistemul bancar, comparându-se creanțele cu obligațiile băncii în raport cu restul băncilor din sistem.

Lichiditatea 2011= * 100= 63,9%

2012: * 100 = 65,7%;

2013: * 100 = 59%

Atât Banca, cât și Grupul și-au menținut o structură echilibrată a resurselor și plasamentelor și un nivel satisfăcător al lichidității în cursul anului 2013. Indicatorul credite nete/depozite s-a îmbunătățit în 2013 până la 76,8% la finalul anului (de la 98,7% la 2012), pentru Bancă.

2011: * 100 = 21,2%

2012: * 100 = 17,5%

2013: * 100 = 16,4%.

Solvabilitatea instituției financiare este foarte bună în toate cele 3 perioade analizate.

Gî 2011 = * 100 = 87,9%

Gî 2012 = * 100 = 88,5%

Gî 2011 = * 100 = 89 %

Sursa: Raport anul 2013- BRD

ROA2011 = * 100 = 0,96%

ROA2012 = * 100 = nu este cazul

ROA2013 = * 100 = nu este cazul

Având în vedere pierderile înregistrate în ultimii 2 ani, ca urmare a înregistrării provizioanelor și nu numai, rata rentabilității economice nu poate fi calculată.

AU 2012 = * 100 = 5,6%

AU 2013 = * 100 = 6,1%

Rata utilizării activelor a crescut în anul 2013, comparativ cu anul precedent, rezultând o eficiență mai ridicată a activelor utilizate.

Acest indicator nu poate fi calculat, deoarece în ultimii 2 ani încheiați, banca a înregistrat pierdere.

La 31 decembrie 2013, Grupul avea 883 agentii, care asigura distribuția produselor sale pe întreg teritoriul țării. În 2013, BRD a continuat să dețină o bază solidă de clienți, în ciuda unei tendințe de scădere a numărului de clienți activi.

Fig. nr. 10: Situația nr de clienți și a gradului de echipare

La 31 decembrie 2012, Banca avea următoarele rating-uri:

Fitch Ratings (ultima actualizare: 13-noiembrie-2013)

Datoria în valută pe termen scurt: F2

Datoria în valută pe termen lung : BBB+

Moody's (ultima actualizare: 23-iulie-2013) Rating

Depozite în lei pe termen scurt : Not prime

Depozite în lei pe termen lung : Ba2

Soliditate financiară: E+

3.2. Evoluție indicatori financiari Raiffeisen Bank

Anul 2013, poate fi caracterizat pentru Raiffeisen Bank prin doi indicatori: rata de creștere a depozitelor a fost de 15% an, de două ori mai mult decât rata medie a pieței, iar baza de clienți a crescut cu peste 100.000.

Aceste realizări se datorează, parțial, achiziționării și, în special, integrării fără cusur a portofoliului de clienți retail al Citibank România. Totuși, creșterea organică înregistrată, care a fost și rămâne strategia băncii, de bază, a avut o contribuție similară. În plus, trebuie menționat că subsidiara Raiffeisen Leasing România a cumpărat și integrat un portofoliu de 30 milioane EUR de la ING Lease.

Instituția financiară a continuat să se axeze pe controlul costurilor și conservarea resurselor, de aici și reducerea bazei de costuri cu 2%, deși cheltuielile excepționale au majorat cheltuielile totale cu 3% pe parcursul anului.Portofoliul de credite a crescut cu 5%, în urma acordării a peste 1,2 miliarde EUR sub formă de noi credite la termen, dintre care aproape o treime acordate persoanelor fizice.

Fig. nr11: Bilanț prescurtat 2013- Raiffeisen Bank

Sursa: Raport anual 2013- Raiffeisen Bank

Indicatori financiari:

Valoarea totală a activelor Grupului a ajuns la sfârșitul lui 2012 la valoarea de 24 miliarde RON, înregistrând o ușoară scădere de 1% în comparație cu valoarea de 24,3 miliarde RON de la sfârșitul anului 2011. În condiții dificile de piață, activitatea de creditare a avut o evoluție pozitivă, crescând cu 1,75% și mărindu-și proporția în totalul activelor la 63%. Grupul menține o lichiditate ridicată a bilanțului, cu o treime din active plasate în instrumente lichide (18% în numerar și alte disponibilități și încă 11% reprezentând titluri de valoare). Depozitele clienților s-au menținut de asemenea relativ constante, cu o scădere de doar 1%; aceste evoluții au influențat rata1) credite/depozite, care a înregistrat un nivel de 89% la sfârșitul lui 2012 (față de 87% în 2011).

Fig. nr. 12: Volumul creditelor, depozitelor, clienților în perioada 2011-2013

Sursa: Raport anula 2013- Raiffeisen Bank

Rate de structură:

Ponderea numerarului și disponibilităților la BNR în valoarea total active:

2011: * 100 = 16,67%

2012: * 100 = 18%

2013: * 100 = 23,24%

Ponderea creditelor acordate altor bănci în total activ:

2011: * 100 =2,9 %

2012: * 100 = 3,25 %

2013: * 100 = 2,86 %

Ponderea creditelor acordate clientelei în total activ:

2011: * 100 =61,14 %

2012: * 100 = 62,87 %

2013: * 100 = 58,3%

Analizând acest indicator observăm că banca a crescut volumul creditelor de la an la an, dar cu poate acestea a păstrat ponderea în intervalul 58-62%, grad de expunere prin creditare.

Ponderea depozitelor de la bănci în total pasive

2011: * 100 =5,23 %

2012: * 100 = 13,49 %

2013: * 100 = 9,39 %

Ponderea depozitelor de la clienți în total pasive:

2011: * 100 =70,6 %

2012: * 100 = 70,6 %

2013: * 100 = 73 %

Lichiditatea

Lichiditatea 2011= * 100= * 100 = 64%

Lichiditatea 2012== * 100 = 66,13%

Lichiditatea 2013= * 100 = 61,2%

Banca înregistrează o lichiditate foarte bună în toate perioadele analizate.

SOLVABILITATEA= * 100

2011: * 100 = 17,4%

2012: * 100= 18%

2013: * 100= 18,6%

Banca înregistrează un nivel al solvabilității foarte bun, peste pragul de 8%.

Gradul de îndatorare= * 100

2011: * 100 =88,8%

2012: * 100 =88,08%

2013: * 100 = 88,5%

9. Rata rentabilității financiare (Return on Equity):

ROE = * 100

ROE 2011 = * 100 = 15,8%

ROE 2012 = * 100 = 13,8%

ROE 2013= * 100 = 15,7%

10. Rata rentabilității economice (Return on Assets):

ROA = * 100

ROA 2011 = * 100 = 1,76 %

ROA 2012 = * 100 = 1,65 %

ROA 2013= * 100 = 1,79 %

În ceea ce privește ratingul băncii, Raiffeisen Bank a primit următorul calificativ:

Fig. nr. 5: Rating Raiffeisen Bank la 21 ianuarie 2014.

Sursa: http://www.raiffeisen.ro/despre-raiffeisen-bank

Concluzii

Sistemul bancar din România a continuat să se confrunte cu provocări importante și în 2013. Activitatea de creditare a avut de suferit din cauza apetitului scăzut de a se împrumuta atât al companiilor cât și al populației, în timp ce ritmul redresării economice nu a fost suficient de rapid să încheie trendul crescător al creditelor neperformante. În 2013, soldul

creditelor acordate de către bănci sectorului privat (populație și companii) a crescut marginal în cazul celor denominate în RON (+0,4% an la an în decembrie 2013) și a scăzut substanțial pentru cele denominate în valută (-7,2% an la an în echivalent EUR în decembrie 2013).

O provocare pentru sistemul bancar european și implicit pentru băncile din România o constituie implementarea prevederilor Noului acord privind cerințele de capital, respectiv Acordul Basel III.

La nivelul proiectului de regulament, Basel III solicită băncilor să aibă un nivel minim al rezervei de capital comun de 4,5% (față de 2% în cazul Basel II) și un nivel minim al capitalului de rangul 1 de 6% (față de 4% în cazul Basel II) pentru activele ponderate la risc, iar rata capitalului total 8%. Basel III mai introduce și rezerve suplimentare de capital, adică o rezervă obligatorie de conservare a capitalului de 2,5% și o rezervă de capital anticiclică facultativă. Aceasta permite autorităților naționale de reglementare să solicite un capital suplimentar de 2,5% în perioade de mare creștere a creditului. Având în vedere cele două bănci analizate, respectiv BRD și Raiffeisen, care ocupă poziții fruntașe în topul băncilor, respectiv locul II și locul VI, după active, putem afirma cu tărie că acestea sunt bănci care vor putea implementa cu succes cerințele din Acordul Basel III.

Comparând cele două bănci analizate, putem desprinde următoarele concluzii:

-BRD a avut în anul 2011, 64% pondere credite acordate clientelei din total active, iar în anul 2013, acest indicator a scăzut ajungând la 58%; Raiffeisen a înregistrat același trend;

-Raiffeisen a înregistrat o lichiditate de peste 60% în perioada 2011-2013, în timp ce BRD a înregistrat o lichiditate în scădere, aceasta ajungând în 2013 la 59%;

– Solvabilitatea celor două bănci este foarte bună, deși prin comparație ele au înregistrat un trend opus astfel: solvabilitatea BRD a fost în anul 2011 de 21% și a ajuns în anul 2013 la 16,4%, deși în scădere banca BRD înregistrează o solvabilitate ridicată peste nivelul de 8% (atunci când calculăm capital propriu/expunere netă) și peste 12% (atunci când calculăm capital propriu/expunere netă). Raiffeisen a înregistrat de asemenea o solvabilitate foarte bună, în creștere, astfel dacă la începutul perioadei analizate solvabilittaea instituției bancare era de 17,4% , în anul 2013, solvabilitatea instituției de credit era de 18,6%, fapt ce reflectă “sănătatea financiară” a instituției.

Bibliografie

Căpraru, Bogdan, “Sistemele bancare între trecut și viitor”, SOREC, Revista Oeconomica, 2010

Cordovan, S., ”Formarea sistemului bancar românesc în perspectiva integrării europene”,Studia Universitatis "Vasile Goldiș" Arad – Economic Sciences(1/2011)

Cordovan, S., Negrilă, O., “Models of institutional organization of financial markets and banking in Europe”, Studia Universitatis "VasileGoldiș" Arad – Economic Sciences 2012

Dardac N., Barbu T.,„Monedă, bănci și politici monetare”, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București. 2006

Dardac, N., Moinescu, B., “Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit“, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București. 2006

Dănilă, N., “Retail banking”,Editura Expert, București, 2004

Ionescu, Lucian, “Băncile și operațiunile bancare” , Institutul Bancar Român, Editura Economică, București, 1996

Rotaru, Constantin , “Sistemul bancar românesc, Editura Expert, București, 2000

Roxin L.,” Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Stancu I.,”Finanțe”, Editura Economică, București, 2006

Institutul Național de Statistică

Raport anual BRD-2013

Raport anual Raiffeisen Bank – 2013

www.brd.ro

www.raiffeisenbank.ro

Anexa I: Bilanț la 31.12.2012

Anexa II