. Analiza Comertului Exterior a Romaniei

ANALIZA ciberneticĂ COMERȚULUI EXTERIOR AL ROMÂNIEI

I Evoluția comerțului exterior al României în perioada 1990-1998

Schimbările politice care au avut loc la sfârșitul deceniului trecut au antrenat modificări majore în cadrul comerțului exterior al României în ceea ce privește volumul, structura pe categorii de produse și pe grupe de parteneri, dar și modificări ale mecanismelor de derulare a tranzacțiilor și a nivelului și structurii tarifelor comerciale.

Eliminarea monopolului de stat și liberalizarea accesului pe piețele internaționale precum și a accesului la valute au reprezentat principalele modificări interne. Acestea, împreună cu schimbările apărute pe plan internațional (desființarea CAER, apariția unor noi organisme zonale și inter-regionale) au atras reorientarea tranzacțiilor comerciale către alte zone de interes.

I.1 Modificări în nivelul comerțului exterior.

Tranzacțiile comerciale internaționale ale României au cunoscut evoluții contrare în ceea ce privește exporturile și importurile. Înainte de 1990 soldul balanței comerciale era excedentar, fapt ce permitea menținerea unei situații valutare și de plăți externe favorabile. După 1990 exporturile au cunoscut un important regres datorită slabei concurențe a mărfurilor în condiții de concurență, în timp ce importurile au crescut continuu, stimulate de cererea internă de consum mult mai ridicată decât oferta internă.

Tabel 1: Evoluția comerțului exterior

Sursa: Anuarul Statistic al României și Buletinul Trimestrial de Comerț Exterior

Datele prezentate arată o creștere continuă a volumului exporturilor și importurilor în condițiile existenței unui sold deficitar al balanței comerciale. Deficitul se accentuează în ultimii ani ai perioadei de analiză atingând în 1998 nivelul record de 2439.7 mil$. Ponderea sectorului privat în totalul volumului comerțului exterior a crescut continuu, de la un procent de 16% la aproximativ 53%. Creșterea volumului tranzacțiilor internaționale ale României poate fi pusă pe seama agenților economici privați. Se poate remarca faptul că sectorul de stat este cel ce generează ponderea cea mai mare din deficit 69% în 1997 și 55% în 1998 în timp ce exporturile sale reprezintă doar 46% în 1997 și 45% în 1998.

În concluzie se poate afirma că sectorul privat are capacitatea de a derula un comerț internațional mai eficient decât sectorul de stat, prezentând o competitivitate mai ridicată la export. Seria de date trebuie analizată și în corelație cu evoluția tarifelor vamale practicate de România. După o scădere semnificativă a tarifului mediu practicat în anii 1990-1993, are loc o reconsiderare a politicii comerciale concretizată în creșterea tarifului mediu practicat pentru bunurile de consum. În aceste condiții apare ca îngrijorător deficitul comercial existent în profida creșterii măsurilor de protejare a producătorilor interni prin tarifele vamale în creștere și de stimulare a exporturilor prin devalorizarea sucesivă a monedei naționale.

Nivelul deficitului comercial poate fi vizualizat și prin gradul de acoperire al importurilor prin exporturi sau rata de acoperire.

Tabel 2: Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi

Sursa: Anuarul Statistic al României și Buletinul Trimestrial de Comerț Exterior

Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi a scăzut constant, atingând în 1998 nivelul de 77%, restul de 23% necesitând acoperire în special din împrumuturi externe.

I.2 Modificări în structura teritorială a comerțului extern.

În ceea ce privește modificările în structura pe destinații suferite de comerțul României trebuie avută în vedere polarizarea comerțului mondial către statele industrializate.

Sursa: Raportul GATT 1996

După cum se poate remarca din diagrama anterioară Europa, America de Nord și Asia de Est au monopolizat tranzacțiile mondiale. Dacă în 1985 între aceste zone se desfășura 55.1% din comerțul mondial, în 1995 acest procent crescuse la 76.0%, cu tendință continuă de creștere, în condițiile în care volumul global al tranzacțiilor a atins 6000 mld$. În 1977 valoarea exporturilor mondiale depășise pragul de 1000 mld$. Anii '80 aduc depășirea altor două praguri: 2000$ în 1986 și 3000 în 1989. În 1994a mai fost depășit un prag – cel de 4000 mld$.

Ultimul raport anual al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), evidențiază faptul că, în ultimii 15 ani, comerțul mondial cu bunuri și servicii s-a triplat. Astfel, comerțul cu bunuri a crescut în acest interval de la 2000 mld$ la 4875 mld$, iar cel al serviciilor de la 400 la 1230 mld$. Studiul întocmit de OMC arată că în ultimii câțiva ani, pe plan mondial, comerțul a devansat cu mult producția de bunuri și servicii. Astfel, în 1995, în timp ce producția a înregistrat o creștere medie de 3%, volumul comerțului a crescut cu 8%. Anul 1996 înregistrează o creștere de circa 7% pentru comerț, ceea ce reprezintă un ritm dublu față de producție. Acest fapt arată importanța specializării internaționale a producției, precum și eficiența ridicată a comerțului internațional rezultată din diferențele de productivitate a factorilor.

Evoluția favirabilă sau nefavorabilă a comerțului unei țări cu altă țară sau un grup de țări se poate exprima și prin "termenii schimbului" (terms of trade). Aceștia reprezintă cantitatea de bunuri pe care trebuie să o exporte o țară, de la o perioadă la alta, pentru a putea importa aceeași cantitate de bunuri.

În funcție de acest raport se poate aprecia dacă schimburile comerciale internaționale au fost sau nu avantajoase.

Tabel 3: Evoluția termenilor schimbului (1980 = 100)

1 – state dezvoltate;

2 – state în dezvoltare;

3 – România;

Sursa: UNCTAD: Handbook of International Trade and Development Statistic, United Nation, New-York.

Cele mai favorizate au fost țările dezvoltate care, cu o pondere în exporturile mondiale de peste 70% și-au valorificat din plin avantajul comparativ.

În anul 1997, pe primul loc în topul țărilor exportatoare se afla în continuare SUA care deținea 11,6% din volumul comerțului mondial, urmată de Germania cu 10%, Japonia cu 8,8%, Franța cu 5,7% etc. Pe ansamblu, Uniunea Europeană deținea 40% din importul și exportul mondial de mărfuri. În aceste condiții, comerțul extern al României a cunoscut o reorientare către țările dezvoltate corelată cu o drastică scădere a legăturilor comerciale cu țările în dezvoltare, în special cu cele foste membre CAER.

Tabel 4: Structura geografică a comerțului exterior (%)

Se evidențiază creșterea continuă a legăturilor comerciale cu Uniunea Europeană, dar și nivelul foarte scăzut al legăturilor cu Statele Unite și Japonia, precum și scăderea continuă a comerțului cu statele Europei de Est, parteneri tradiționali ai României

Legăturile comerciale cu Uniunea Europeană reprezintă mai mult de jumătate din întregul comerț extern al României. Cu toate acestea, România ocupă locul 41 în tabelul principalilor parteneri ai UE, In urma unor state prcum Libia, Tunisia sau Insule Canare, deținând 0,4% din comerțul exterior al acesteia.

În cadrul Uniunii Europene se remarcă Germania, Italia și Franța ca principalii parteneri ai României.

Tabel 5: Principalii parteneri comerciali europeni

Din punct de vedere al dinamicii volumului valoric al exporturilor și importurilor totale ale României, aceasta este complet diferită de cea înregistrată în deceniul trecut. Astfel, în anii '80 exporturile s-au menținut la un nivel relativ constant (1980 – 11,4 mld$; 1989 – 10,5 mld$), în timp ce importurile s-au redus sever, ajungând în 1989 la aproximativ 64% din nivelul anului 1980. Explicația acestui fapt constă în efortul susținut de reducere a datoriei externe.

După 1990 s-a înregistrat o scădere semnificativă a schimburilor comerciale externe. Exportul s-a redus într-o primă etapă la 50% în 1990 (1989 = 100%), iar in 1991 la 40%. Din 1993 el a evoluat favorabil reprezentând în 1995 67% din nivelul anului 1989. Acest fapt, corelat cu menținerea la un nivel înalt și relativ constant al importurilor (în 1995 se situau la 90% față de 1989) a condus la un sold al balanței comerciale în permanență negativ.

După cum remarcăm din graficul anterior, exporturile au cunoscut o tendință ascendentă în 1994 – 1996, dar aceasta s-a transformat în trend constant și la un nivel relativ scăzut (față de 1989) în 1997 și 1998. Deși la începutul anului 1999 moneda națională a cunoscut o devalorizare masivă de 65%, fapt în măsură să stimuleze exportul, pentru 1999 nu putem previziona o îmbunătățire a volumului exporturilor datorită scăderii producției industriale cauzată în principal de creșterea nivelului impozitelor și taxelor. Acest fapt conduce la micșorarea rezervelor populației, deci implicit și a consumului, precum și micșorarea rezervelor agenților economici, ceea ce duce la scăderea puterii de reinvestire. Creșterea nivelului taxelor a condus și la retragerea unor societăți transnaționale din activitatea de producție în România și limitarea la activitate de comerț (import și distribuție), fapt de natură să atragă o creștere a soldului deficitar al balanței comerciale.

I.3 Modificări în structura pe grupe de mărfuri a schimburilor comerciale

Declinul volumului schimburilor comerciale ale României a fost dublat de o înrăutățire a structurii pe grupe de mărfuri a acestuia. Importul a evoluat în sensul reducerii ponderii bunurilor de investiții și creșterii ponderii bunurilor de consum. Acest fapt a contribuit la declinul economic, scăderea producției, în special prin învechirea capitalului. Exportul a cunoscut de asemenea o evoluție nefavorabilă dată de creșterea ponderii produselor brute (materii prime, semifabricate, lemn și produse din lemn etc), cu conținut scăzut de utilizare a forței de muncă și tehnologiei avansate. Deceniul trecut România exporta în primul rând bunuri industriale, mașini și utilaje, autovehicule, produse finite ale industriei chimice și petrochimice etc. După 1990 principalele ramuri exportatoare au fost cele ce au utilizat forța de muncă specializată și competentă dar nu cu un grad ridicat de instruire. Ponderea cea mai însemnată la export o au produsele manufacturate, ce au înglobat în costul total o prea mică parte corespunzătoare remunerării factorilor (muncă și capital).

Tabel 6 Comerțul exterior pe grupe de mărfuri

* În perioada 01.I – 31.X 1998

Sursa: Buletinul Trimestrial de Comerț Exterior, Nr: IV – 1998

Exporturile au fost, în principal, reprezentate de bunuri alimentare, produse semifinite sau prelucrate primar. Grupele care și-au majorat ponderea la export sunt cele care utilizează preponderent resurse interne, folosind mâna de lucru ieftină, de natură să asigure costuri, implicit și prețuri, mai scăzute. Acest tip de specializare intră în contradicție cu opinia că România deține avantaje comparative în fabricarea de produse intensive, având o forță de muncă cu un grad de calificare relativ ridicat. Structura pe grupe profesionale este însă distorsionată și nu corespunde cu cea de pe piața internațională a muncii.

De asemenea nivelul de dezvoltare tehnologică, precum și mecanismele deficitare de alocare a disponibilităților financiare pentru investiții sau chiar pentru derularea procesului de producție, au condus la slaba competitivitate a produselor.

Dintre factorii interni care au produs mutații în acest sens se remarcă având o importanță deosebită:

– factorul structural: ponderea scăzută a sectorului particular, incoerența în aplicarea reformelor structurale, încetinirea procesului de reformă și privatizare, practicarea metodelor planificate de producție necorelate cu nivelul cererii (producție pe stoc);

– factorul extern: recesiunea mondială ce a redus cererea globală, măsurile protecționiste severe practicate de statele vestice, pierderea unor piețe tradiționale datorită schimbărilor politice sau conflictelor armate;

– măsurile macroeconomice de stabilizare: măsuri de control a inflației, a șomajudus la slaba competitivitate a produselor.

Dintre factorii interni care au produs mutații în acest sens se remarcă având o importanță deosebită:

– factorul structural: ponderea scăzută a sectorului particular, incoerența în aplicarea reformelor structurale, încetinirea procesului de reformă și privatizare, practicarea metodelor planificate de producție necorelate cu nivelul cererii (producție pe stoc);

– factorul extern: recesiunea mondială ce a redus cererea globală, măsurile protecționiste severe practicate de statele vestice, pierderea unor piețe tradiționale datorită schimbărilor politice sau conflictelor armate;

– măsurile macroeconomice de stabilizare: măsuri de control a inflației, a șomajului, a cursului valutar.

Grupele de mărfuri cu performanțe externe scăzute fac parte în special din categoria produselor înalt prelucrate, cu un procent însemnat de utilizare a forței de muncă înalt calificate (mașini și echipamente, produse de birotică și telecomunicații, unele produse chimice, produse electrice și electrocasnice, produse farmaceutice etc) dar mai ales în privința serviciilor România se situază mult în urma statelor dezvoltate.

Studii efectuate în cazul României au arătat că au rămas competitive pe piețele externe produse ce folosesc intensiv materii prime indigene: mobilă, lemn și semifabricate din lemn, confecții și textile, încălțăminte și produse din piele, ceramică și produse artizanale, unele produse agroalimentare. Există anumite piețe pe care sunt exportate cu succes și produse industriale: mașini agricole, produse siderurgice, îngrășăminte chimice, utilaje de prelucrare a metalelor.

II Estimarea evoluției tranzacților comerciale ale României

Evoluția comerțului exterior a fost legată în special de evoluția generală a economiei, putându-se remarca o corelare ridicată a indicatorilor comerciali cu nivelul producției.

Tabel 7 Evoluția corelată a exporturilor și a Produsului Intern Brut (mld$)

Sursa: Anuarul Statistic al României și Buletinul Trimestrial de Comerț Exterior

Pentru a cuantifica legătura existentă între evoluția exporturilor și cea a PIB-ului calculăm coeficientul de corelație folosind un set de date omogene (1992-1998).

rxy = covxy / nxy

covxy = (x-x*)(y-y*)/n

x = (x-x*)2/n

Se obține următorul rezultat: rxy = 0.985. Acest coeficient de corelație nu este reprezentativ deoarece numărul de date disponibile este insuficient, dar se remarcă nivelul foarte apropiat de 1, ceea ce indică o corelare liniară între volumul exporturilor și producție.

Se remarcă o scădere accentuată a ponderii exporturilor în PIB în anii 1990-1993, urmată de o revenire treptată până la nivelul atins în 1989. Având în vedere tendința seriei procentuale de a se stabiliza în jurul valorii de 25% presupunem o legătură liniară între volumul exporturilor și PIB. Prin regresie încercăm să prognozăm evoluția celor doi indicatori. Evoluția nivelul PIB-ului o considerăm o serie autoregresivă, iar cea a exportului este dependentă funcțional de prima. Ignorăm în această etapă rolul ratei de schimb, a cărei evoluție explozivă a avut un efect mai mic asupra exporturilor.

Xt = X0 + xy Yt

unde: X0 – export autonom (export realizat dacă outputul total ar fi nul). Această mărime nu are înțeles economic ci doar unul econometric.

Numărul de observații cosiderate este de 9. Sistemul de ecuații pentru aflarea parametrilor de regresie este:

nX0 + xyYt = Xt

X0Yt + xyYt2 = XtYt

Sistem care devine:

9X0 + xy * 292.14 = 57.29

X0 * 292.14 + xy * 9563.403 = 1867.217

Se obțin următoarele rezultate:

X0 = 0.078

xy = 0.232

Xt = 0.078 + 0.232 Yt

Diferențele care apar sunt puse pe seama factorilor neluați în calcul și greu de cuantificat, cum ar fi măsurile de stimulare, de promovare, organizarea de târguri și expoziții și alte metode de publicitate.

PIB-ul îl estimăm printr-un model autoregresiv AR(2).

Yt = a0 + a1Yt-1 + a2Yt-2 + ut

Se obține modelul:

Yt = 25.21 + 0.78Yt-1 – 0.57Yt-2

Tabel 8 Estimarea Produsului Intern Brut

Modelul de prognozare a PIB-ului este validat de evoluția sa reală din perioada 1995-1998. Pe baza evoluției previzionate a PIB și a ecuației de estimare a exportului se pot deduce valorile previzionate ale exporturilor pentru perioada 1999-2003.

Tabel 9 Export previzionat

Aceste rezultate se bazează pe ipoteză că pe perioada considerată nu vor apare șocuri exogene sau transformări interne majore care să perturbe mediul economic.

Evoluția importurilor este mai dificil de previzionat deoarece destinația principală a acestora o reprezintă consumul, care este dependent de politica economică generală adoptată de Guvern. O politică recesionistă poate conduce la scăderea importurilor sub nivelul de 10740 mil$ care se înregistrează în prezent, deși trendul actual este crescător (din 1991 volumul importurilor s-a dublat).

În ipoteza optimistă că importurile se vor menține la un nivel constant egal cu cel actual se prognozează un deficit al balanței de plăți de aproximativ 3200-3500 mil$, care este foarte greu de acoperit din excedentul contului de capital. Acest fapt, corelat și cu datoria externă a României (9300 mil$) conduce la concluzia necesității reconsiderării comerțului extern al României în vederea identificării modalităților de echilibrare a balanței comerciale. Creșterea exporturilor se poate realiza doar într-o perioadă mai îndelungată, fiind condiționată de creșterea producției, retehnologizare, atragerea de capital și stimularea investițiilor private (după cum am demonstrat anterior, mai competitive la export decât sectorul de stat).

Scăderea importurilor este singura soluție pe termen scurt și aceasta se poate realiza prin folosirea barierelor comerciale tradiționale (tarifare sau netarifare). Pentru a se evita apariția unor efecte negative asupra producției ca urmare a acestor măsuri protecționoste se recomandă tratarea diferită a categoriilor de importuri destinate producției: bunuri de investiții, materii prime, semifabricate.

Scăderea importului bunurilor de consum conduce la apariția unui exces de cerere internă, ceea ce se traduce prin stimularea producției autohtone, dar și prin sporirea presiunii inflaționiste și scăderea nivelului de trai. În fața acestui fenomen trebuie, totuși, să primeze considerentele de natură economică, creșterea producției și echilibrarea balanței comerciale.

iii Considerații generale privind evoluția comerțului exterior al României

Principalii indicatori macroeconomici ce influențează direct evoluția comerțului exterior sunt Produsul Intern Brut și rata de schimb.

Tabel 13 Evoluția principalilor indicatori macroeconomici

Sursa: OECD, Economic outlook, No.61, 1998

* – previziuni

Se remarcă un vârf al crizei în anii 1992-1994, o revenire ușoară în anii 1995-1996, urmată de o perioadă de relativă stabilizare în 1997-1998, caracterizată însă de valori negative ale parametrilor (pozitive pentru inflație și curs de schimb), cu tendiță de deteriorare. Aceste considerente ne îndreptățesc să previzionăm o evoluție negativă a performanțelor economiei românești, care, corelată cu întârzierile apărute în aplicarea măsurilor de restructurare și retehnologizare, vor influența negativ evoluția comerțului exterior.

IV: Studiu producție – export bazat pe modelul Heckscher – Ohlin

A. Descrierea modelului

Modelul comercial Heckscher-Ohlin ia în considerare doi factori de producție omogeni, disponibili în cantități fixate. El analizează influența volumului unuia dintre factori (capitalul) asupra prețurilor de echilibru ale produselor și ale factorilor, precum și asupra volumului schimburilor dintre două state.

Principala ipoteză a modelului este aceea că economiile studiate realizează două bunuri, ale căror outputuri sunt notate X1 șiX2. Acestea sunt produse cu ajutorul a doi factori de producție: munca (factor nereproductibil) și inputurile intermediare (cantitățile din producția celor două bunuri ce sunt alocate reluării procesului de producție). Dacă producția este analizată într-o singură perioadă, în care producția intermediară este consumată în întregime, iar factorul muncă este plătit la sfârșitul perioadei, atunci condiția de echilibru este:

P = RPA + wa (1.1)

unde: P = (P1, P1) – vectorul prețurilor;

R = 1 + rata dobânzii;

A = (aij)i,j = 1,2 – matricea cererilor între sectoare;

w – rata salariilor;

a = (aL1,aL2) – cererea de forță de muncă în cele două ramuri.

Prețurile inputurilor (P1, P2, R și w) determină alegerea tehnologiei de producție (a’, A’) dintr-un set convex de posibilități. Combinațiile (a,A) exprimă posibilități de producție bazate pe tehnologia ce folosește a muncă și A consum intermediar.

În economie forța de muncă disponibilă este L (fix), astfel încât condiția de ocupare deplină a acestui factor este:

L = aX (1.2)

unde: X = (X1, X2) – vectorul outputurilor.

Stocul de capital are în acest model semnificația numerarului echivalent inputurilor intermediare și este dat de expresia:

K = PAX (1.3)

Mărimea capitalului depinde de tipul de echilibru: cantități identice de inputuri vor corespunde, în general, unor cantități diferite de capital nominal în echilibre diferite. În mod similar vom introduce și cererile din factorul capital în cele două sectoare:

aki = Pai (1.4)

unde: ai – reprezintă coloana “i” din matricea A, i = 1,2.

Ratele capital – forță de muncă vor fi de forma:

ki = aki / aLi cu i = 1,2 (1.5)

Primul sector se poate considera capital-intensiv dacă k1 > k2.

În mod asemănător se introduc și ratele de distribuție a factorilor pe sectoare:

QLi = waLiPi (1.6)

Qki = RakiPi (1.7)

Mărimea w (remunerarea forței de muncă) reprezintă costul utilizării unei unități de muncă. R reprezintă costul utilizării unei unități de capital fără consumul efectiv al acesteia (R = rata dobânzii + rata de depreciere). Deoarece w este măsurată în termeni nominali, schimbările sale indică modificări în rata reală a salariilor (fără a lua în considerare modificările prețurilor bunurilor).

b. elemente teoretice de bază ale modelului

Modelul comercial Hesckcher – Ohlin se concretizează în patru concluzii ce descriu comportamentul comercial al unei economii în care funcționează ipotezele simplificatoare anterior enunțate. Aceste concluzii îmbracă forma unor teoreme cunoscute sub numele: – Teorema de egalitate a prețurilor factorilor;

– Teorema Rybczynski și teorema Stolper – Samuelson;

– Teorema Heckscher – Ohlin.

1. Teorema de egalitate a prețurilor factorilor: “comerțul liber al bunurilor finale determină completa egalizare a prețurilor internaționale ale factorilor (considerați la nivel global). Pentru un stat, teorema arată că la prețuri constante ale bunurilor finale, o mică modificare a înzestrării cu factori nu afectează prețul acestora.”

Presupunem că economia mondială se află într-o stare de echilibru, în care ambele bunuri pot fi tranzacționate în mod liber. Pe piețele internaționale vectorul prețurilor este P’ = (P1’, p2’). Trebuie determinate condițiile de ajustare a prețurilor factorilor astfel încât acestea să fie aproximativ egale în toate statele.

Pentru fiecare tehnologie ai se poate considera a’ki = P’ai astfel încât costurile unitare la nivelul existent al prețurilor internaționale pot fi scrise:

Ci = Ra’ki + waLi (2.1)

În fiecare sector există o izocuantă a posibilelor perechi (a’ki, aLi), din această mulțime fiind aleasă acea tehnologie de cost minim pentru a determina pe Ci pentru orice valori ale lui w și R. Acest cost minim (k’i = a’ki / aLi) este funcție de w/R, funcție crescătoare datorită convexității izocuantei.

Modelul consideră ipoteza că P2/P1 = P’2/P’1.Cu această condiție satisfăcută, se poate considera că fiecare pereche de țări (în condiții de echilibru) va avea prețuri identice ale factorilor, dacă rata capital – forță de muncă se va situa într-un anumit interval [k’,k”] al costurilor minime de capital pentru fiecare sector productiv considerat. Nici o țară ce va prezenta un disponibil din factorul capital situat în acest interval nu va avea prețuri egale ale factorilor cu un alt stat al cărui cost nu aparține aceluiași interval. Egalitatea prețurilor factorilor implică o relație similară între ratele așteptate ale inputurilor (R-1).

Acest rezultat poate fi exprimat sintetic în următoarea propoziție: dacă P este dat și este posibilă nonspecializarea, atunci există cel puțin un interval al înzestrării cu factori (K și L) și mărimile asociate w și R cu proprietatea că orice stat cu o dotare aparținând intervalului anterior și un sistem comercial liber la prețurile P va avea prețurile factorilor asociate. Nici un stat cu dotări în afara intervalului nu va avea aceleași prețuri. Pentru o mărime fixată a lui P și ak1 / aL1 aki2/ aL2 intervalul K/L va fi unic, astfel că două state nu pot să-și diversifice și comercializeze producția dacă prețurile factorilor nu sunt egale.

Se poate considera și cazul n-dimensional în care sunt introduse n bunuri și n factori (capitalul și n – 1 factori nereproductibili). În acest caz se poate formula următorul rezultat: dacă p este fixat iar nespecializarea este posibilă, atunci există cel puțin un con n-dimensional al dotării cu factori, cu prețurile asociate, cu proprietatea că orice țară care are dotarea situată în acel con și comerț liber la prețul P, va fi caracterizată de prețuri ale factorilor asociate. Nici o țară cu dotări în afara conului nu va avea aceleași prețuri.

Acest rezultat consideră că stocul de capital este valoarea tuturor bunurilor intermediare existente exprimată în prețuri internaționale.

2. Teoremele Rybczynski și Stolper – Samuelson

– teorema Rybczynski: “dacă prețul mărfurilor este menținut constant, o creștere a dotării inițiale a unui factor determină o creștere mai mult decât proporțională a outputului acelui produs ce îl folosește în mod intensiv și o scădere absolută a producției celeilalte.”

– teorema Stolper-Samuelson: “o creștere a prețului relativ al uneia din cele două mărfuri duce la creșterea outputului real al factorului folosit în mod intensiv pentru producerea sa și la scăderea outputului real al celuilalt factor.”

Stocul de capital poate fi dedus din (1.3), utilizând forma de definire a lui aki:

K = akX (2.2)

unde: ak = (ak1, ak2).

Se presupune că prețurile bunurilor sunt fixate și că ambele sunt produse. Am demonstrat anterior că o modificare în disponibilul dintr-un factor nu va putea determina modificări în w sau R dacă P1 și P2 sunt constante. Diferențiind relațiile (1.2) și (2.2) se obține:

X’ = V’ (2.3)

unde: V’ = (L,K)’;

X’ = (X1’,X2’)

= (Lj,kj); j = 1,2; Lj = aLjXj/L;

kj = akjXj/K.

O creștere a dotării dintr-un factor, în condițiile menținerii acelorași politici de desfășurare a relațiilor comerciale, va determina o creștere mai mult decât proporțională a outputului bunului intensiv în acel factor și un declin al outputului celuilalt bun.

Astfel o creștere a disponibilului de forță de muncă în condițiile menținerii constante a capitalului va semnifica în relația (1.2) creșterea lui L și constanța lui K în (1.3). Ne interesează răspunsul outputului la această modificare. Outputurile nete (Y1,Y2) sunt definite astfel:

Y = (I-A)X (2.4)

Diferențiind la prețuri constante se obține:

Y’ = X’ (2.5)

unde: 11 = (1-a11)X1/Y1;

12 = (1-a12)X1/Y2;

22 = (1-a22)X2/Y2;

Șirul de valori ale lui are suma egala cu 1.. Daca economia funcționează în condiții normale, diferența I-A trebuie să satisfacă condițiile Hawkins-Simon, adică (I-A)-1 și -1 să fie nenegative. Substituind (2.5) in (2.3.) se obtine:

-1Y’ = V’ (2.6)

Matricea -1 este pozitivă cu sumele pe rnduri unitare.

O creștere în dotarea oricărui factor, în condițiile constanței comerțului, va determina o creștere mai mult decăt proporțională în outputul net al bunului intensiv în acel factor și un decliln în outputul net al celuilalt bun.

Validitatea teoremei Stolper-Samuelson a fost demonstrata de Kemp (1973). Astfel, putem diferenția relatia (3.1.1.), obținnd:

v’ = r’ (2.7)

relație în care semnifică matricea distribuirii factorilor pe sectoare r=(R, w);

v1’ = P1’- 11P1’ – 21P2’ etc. Parametrul ij = RPiaij/Pj este cota ce revine bunului i în producerea bunului j.

O creștere în oricare din parametrii vI determină o modificare de același sens, mai mult dect proporțională a costului factorului intensiv pentru acel sector și o scădere a costului celuilalt factor.

Din modul de definire al marimii rezulta ca v’ = P’(I-). Atunci, relația (3.2.7) poate fi scrisă:

P’ = r’ (I-)-1 (2.8)

Sumele pe coloane ale diferenței (I-) sunt date de ultimul rănd al matricii . Considerand faptul ca o modificare absolută a lui R este o modificare reală a costului capitalului, implică urmatorul rezultat:

Lema lui Kemp: o creștere în prețul relativ al oricarui bun determină o creștere a costului real al factorului intensiv pentru acel bun și o scadere a costului relativ al celuilalt factor.

Prezintă interes și studierea cazului în care se modifică oferta dintr-un factor. Presupunem în acest sens ca are loc o creștere a dotarii cu capital. Atunci va avea loc o creștere a outputului bunului capitalului intensiv. Acest efect este descris de teorema Rybezynski: “atunci cnd dotările cu factori sunt utilizate integral, iar cererile de factori sunt date, o creștere a dotarii unui factor determnă o mărire a outputului bunului care utilizează în mod intensiv acel factor și scăderea producției celuilalt bun.”

3. Teorema Heckscher-Ohlin: “ daca o țară are o producție orientată mai mult spre exterior, ea tinde sa exporte acele marfuri care utilizeaza factori de producție intensivi și o bună dotare inițiala din aceștia.”

Pentru a ilustra acest rezultat teoretic, vom considera cazul a doua state care sunt angajate in relații comerciale, la prețuri internaționale P*1 si P*2. Cele doua state prezintă înclinații identice de consum pentru cele doua bunuri. Presupunem ca una din cele două țări este specializată în producerea unuia din bunuri (de exemplu bunul 1, care utilizează în mod intensiv factorul capital). Costul relativ C2./C1 depășește raportul P*1/P*2, considerndu-se că bunurile intermediare vor fi tranzacționate la prețurile internaționale. Daca celalalt stat prezintă un disponibil de capital mai mic decat k’, atunci el se va specializa în producerea bunului care folosește în mod intensiv forța de munca. Rezultă în mod rațional, că fiecare țară cu un factor de producție abundent va exporta acel bun care utilizeaza în mod intensiv factorul respectiv.

Se poate dimpotrivă presupune că nu apare un proces de specializare. Exporturile nete dintr-un bun vor fi egale în acest caz cu producția totală minus consumul total al bunului. Această diferență reprezintă excesul outputului net față de consumul final ceea ce implică faptul că țara cu o rată capital-forță de muncă mai mare va avea o rată superioară a outputului net al bunului capital intensiv comparativ cu outputul net din celalat bun.

În cazul a două economii angajate într-un sistem comercial liber, avnd cereri identice, cu parametrii aki calculati pentru un anumit nivel al prețurilor internaționale, fiecare stat va exporta acel bun intensiv față de factorul de producție relativ abundent. Disponibilul fiecarui factor va fi estimat la aceleasi prețuri internaționale.

Această afirmație cere ca echilibrul international sa fie cunoscut. Teorema Heckscher-Ohlin poate fi utilizată și în compararea prețurilor relative ale unor factori autarhici. Deoarece R este o variabilă reală, rata salariilor este exprimată în unități de forță de muncă sau de numerar. O ipoteza care poate complica analiza ar fi aceea a considerarii bunului 2 ca fiind chiar numerarul astfel incat P21. Țara cu o rată autarhică a salariilor mai mare va avea și un preț relativ superior pentru bunul care utilizează în mod intensiv forța de muncă.

Prețurile celor doua mărfuri determină în mod unic prețurile factorilor. Atunci, în absența inversării intensităților factorilor, echilibrul este caracterizat de mărimea P. Impunerea unei restricții cantitative asupra folosirii capitalului cere ca parametrul K definit în relatia (1.3) să fie supus la rndul său unei restricții de tipul K = K(P), funcție care poate prezenta diferite forme. Se pune problema de a găsi anumite proprietăți pentru K(P), care pot fi interpretate ca o menținere constantă a capitalului real. O condiție de acest tip poate fi:

(dP)AX = dK (2.9)

relație care își are corespondent în teoria cererii: modificarea compensatorie a venitului național utilizată în ecuația lui Slutsky pentru a menține constant venitul. Restricția (2.9) implică faptul că stocul de capital real rămne nemodificat dacă cantitățile din cele două bunuri ce utilizează capitalul respectiv sunt neschimbate.

Dacă K este determinat printr-o anumită formă K(P) și valoarea sa verifică relația (2.9), atunci relațiile (1.2) și (1.3) vor genera o frontieră a posibilităților de producție pentru Y. Vom diferenția relațiile (1.1) si (2.3) obținnd:

PdY = (R-1)PadX – wadX – P(dA)X (din 1.1.)

PdY = P(I-A)dX –P(dA)X (din 2.3.)

Atunci (1.2) implică că adX = -(da)X astfel înct:

PdY = (R-1)P[AdX+(dA)X] =0;

PdY = 0; (2.10)

Considerăm P0 si P1 ca fiind doi vectori de preț, iar Y0 și Y1 outputurile nete corespunzătoare. Dacă P0 si P1 sunt suficient de apropiati, din (2.9) va rezulta:

K(P1) – K(P0) = (P1 – P0)A(P0)X0 (2.11)

unde: X0 = [I-A(P0)]-1Y0.

Orice alt vector de pret Ph poate fi scris ca o combinație liniară convexă de P0 si P`1 în modul:

Ph = (1-h) P0 + h P1 pentru () h(0;1).

Atunci: K(Ph) – K(P0) = (Ph – P0)A(P0)X0

= h(P1 –P0)A(P0)X0

= h[K(P1) – K(P0)]

Dacă outputurile sunt constante la scală și P=Ph economia va dispune de suficient capital și forță de muncă pentru a produce cantitatea Yh = (1-h)Y0+hY1 opernd la prețul de echilibru P0 (cu scala 1-h) și la prețul P1 (cu scala h). Se poate considera și un alt tip de tehnologie pentru care valorile Y0 si Y1 să nu se situeze pe frontiera posibilităților de producție ale outputului net, care este concavă. Raportul Y1/Y2 va fi dependent pozitiv de P1/P2. Toate considerațiile anterioare converg în următorul rezultat teoretic: Presupunem două economii angajate în relațiile comerciale libere, avnd un unic echilibru autarhic. Atunci țara cu o rată a venitului factorului muncă mai redusă va exporta bunul care utilizează in mod intensiv forță de muncă. Cealaltă țară exportă bunul capital intensiv.

Interpretarea acestor patru rezultate teoretice ale modelului Heckscher-Ohlin poate fi data in felul urmator: in cazul ignorarii factorului timp, proprietatea de egalitate a preturilor factorilor si cele trei teoreme sunt independente de natura capitalului. Ele dau posibilitatea compararii diferitelor stari posibile de echilibru, fara a studia situatiile de tranzitie de la o stare de echilibru la alta.

C. Aplicație pentru comerțul extern al României

Aplicăm modelul Heckscher – Ohlin pe un set de date reale, provenite din Anuarul Statistic al României și Buletinele Trimestriale de Comerț Exterior. Conform ipotezelor acestui model, considerăm două bunuri produse în România: cărbune și energie electrică, ce utilizează doi factori de producție: capitalul și forța de muncă, precum și inputuri din producția anterioară a celor două bunuri. Analiza se face plecând de la datele disponibile în anul 1998.

Tabel 10 Producția de energie electrică și cărbune

Sursa: Buletinele statistice elaborate de Comisia Națională de Statistică

* – costuri de producție

Prezentate sub o formă operativă, aceste date completate cu informații despre câștigurile salariale medii din fiecare sector sunt prezentate în tabelul IV.11.

Tabel 11 Salariile medii raportate la numărul de muncitori și producție (1998)

Sursa: Buletinele statistice elaborate de Comisia Națională de Statistică

Prețurile celor două produse sunt:

– cărbune: – preț intern: 131,314 mii lei/tonă combustibil convențional;

– preț extern: 14 $/tonă combustibil convențional;

– energie electrică: – preț intern: 210 lei/kwh;

– preț extern: 0, 025 $/kwh.

Pentru a putea face comparații transformăm prețul intern în $ la cursul de schimb oficial din IX-1998, de 8700 lei/$. Prețurile interne devin:

– cărbune: 15,09 $/tonă;

– energie electrică: 0,02413 $/kwh; pentru ușurarea calculelor exprimăm prețul energiei electrice în $/Mwh: 24,13 $/Mwh. Prețul energiei electrice a fost considerat cel plătit de agenții economici. Prețul tonei de combustibil convențional este cel folosit de Regiile Autonome la livrarea de cărbune.

De asemenea transformăm veniturile salariale în $ deoarece modelul Heckscher-Ohlin conduce la rezultate eronate aplicat în condiții de inflație. Transformarea se face la cursul oficial al Băncii Naționale a României existent la 15 septembrie 1998, curs folosit și în transformarea celorlalte mărimi.

Tabel 12 Veniturile salariale exprimate în $

O analiză preliminară ne permite să constatăm că prețul intern al energiei electrice este cu puțin mai scăzut decât cel internațional (0,87 $/Mwh) iar cel al cărbunelui este mai ridicat cu 1,09 $ pe tonă. Acest fapt conduce la ideea importării de cărbune, prelucrării în termocentralele existente și exportării de energie electrică.

Modelul Heckscher-Ohlin ne permite să apreciem evoluția producției și a prețurilor ținând cont de rata dobânzii, matricea coeficienților tehnologici, cheltuielile salariale și investițiile făcute în cele două sectoare.

Rata medie a dobânzii pe piața creditelor bancare a fost în 1998 de 70%. Deoarece modelul nu prevede apariția inflației suntem nevoiți să folosim toate mărimile monetare exprimate în $. Pe piața monetară în valută dobânda medie este 3%.

R98 = (1 + d98) = 1.03

Matricea ponderilor din producția fiecărei ramuri utilizate drept inputuri intermediare în cele două ramuri este:

Aceste mărimi sunt deduse pornind de la nivelul consumurilor intermediare în fiecare ramură, reprezentând estimații ale valorilor reale.

Vectorul prețurilor din 1999 se poate calcula, conform modelului Heckscher-Ohlin cu formula:

P99 = R98P98A98 + w98 aL98

unde w98 este exprimat în $ iar aL98 reprezintă productivitatea muncii în cele două ramuri:aL98 = (aLC98,aLE98) = (0,0126; 0,0353)

P99 = 1,03 * (15,09; 24,14) * + (0,035*319,88; 0,042*410,9)

<=> P99 = (14,968; 23,2) ($ pe tonă respectiv $ pe Mwh)

Rezultatele arată o scădere a prețului intern exprimat în $ pentru aceste două produse pentru anul 1999, dar prețul cărbunelui nu scade sub prețul internațional, care se presupune constant pe această perioadă.

X98 = (XC98, XE98) = (26,9 mil tone; 28,286 mil Mwh)

= (3426;5621) mld lei

Conform modelului, nivelul stocului de capital utilizat în cele două ramuri este :

K98 = P98A98X98 = (15,09; 24,14) * * (26,9;28,286)

= (184,26; 237,3) mil $ folosiți în fiecare ramură pentru plata inputurilor materiale intermediare.

Ipoteza modelului presupune că tot capitalul folosit într-o ramură este destinat fie remunerării forței de muncă, fie plății inputurilor materiale provenite din aceste două ramuri. Această ipoteză este rstrictivă, fapt ce conduce la rezultate valabile doar teoretic.

Teorema Rybczynscki afirmă că o creștere a dotării inițiale a unui factor determină o creștere mai mult decât proporțională a outputului bunului care utilizează în mod intensiv acel factor. Industria extracției și prelucrării cărbunelui este mai intensivă în muncă decât producția, transportul și distribuția energiei electrice.

Ramura energetică este mai intensivă în capital decât ramura extracției cărbunelui. România dispune de unități de producere a energiei electrice nefolosite integral, care ar putea produce 43 mil Mwh pe an. Unele unități necesită reparații care totalizează investiții de 200 mil $ (valoare teoretică). Necesarul de cărbune pentru funcționarea acestor unități poate fi importat la prețul de 14 $/tonă din Federația Rusă.

De asemenea, presupunem că în urma procesului de eliminare a pierderilor din economie se închid minele nerentabile, ce totalizează 10% din cheltuieli și 5% din producția de cărbune. În continuare determinăm profitul adus de aceste măsuri.

În 1999 nivelul producției, conform măsurilor prezentate, se previzionează a fi următorul:

X99 = (24,78; 43) (mil tone, respectiv mil Mwh) sau exprimat valoric la prețuri interne: = (371; 997,6) (mil $).

Variația producției totale a fost:

XC = 24,78 – 26,09 = -1,31 mil tone

XE = 43 – 28,286 = 14,714 mil Mwh

sau în exprimare valorică:

XC = 371 – 393,79 = -22,8 mil$

XE = 997,6 – 646,18 = 351,41 mil $

Observăm o creștere globală a producției cu 351,41-22,8 = 328,61 mil$. Deoarece nu putem aprecia efectele măsurilor propuse asupra cheltuielilor salariale din fiecare ramură ne limităm studiul asupra cheltuielilor de capital.

Producția totală (X) din care scădem consumului intermediar, reprezintă produsul final (Y) ce este destinat consumului intern (CI) sau exportului (EXP). Presupunem că nivelul cererii interne este același ca în 1998 pentru ambele produse, ipoteză realistă ținând cont că aceste produse sunt de bază, deci cererea este inelastică. Matricea A se presupune că rămâne identică, deoarece tehnologia de producție nu poate fi schimbată într-o perioadă scurtă de timp.

CI99 = A99 * X99 = * (24,78; 43)T = (17,08; 6,04) (mil tone,mil Mwh)

Y99 = X99 – CI99 = (24,78; 43) – (10,16; 8,6) = (7,7; 35,3) (mil tone,mil Mwh)

Produsul final este folosit pentru satisfacerea cererii interne și pentru export.

Cererea internă (D) se determină ținând cont de faptul că în 1998 România a importat 3,23 mil tone și 1,07 mil Mwh și a exportat energie electrică în valoare de 6,5 mil $, adică 0,26 mil Mwh.

CI98 = A98 * X98 = * (26,09; 28,286)T = (11,53; 5,35) (mil tone,mil Mwh)

Y98 = X98 – CI98 = (26,09; 28,286) – (11,53; 5,35) = (14,56; 22,94) (mil tone,mil Mwh)

D98 = Y98 + IMP98 – EXP98 = (14,56; 22,94) + (3,23; 1,07) – (0; 0,26)

= (17,79; 24,01) (mil tone, mil Mwh)

Pe baza acestor date putem calcula oferta de export de energie electrică, precum și cererea pentru import de cărbune:

EXP99 = Y99 – D99 = (7,7; 35,3) – (17,79; 24,01) = (-10,09; 11,29) (mil tone,mil Mwh)

Acest rezultat arată că pentru a produce 11,29 milMwh destinați exportului, trebuiesc importate 10,09 mil tone cărbune. Pentru a estima eficiența acestei operațiuni, calculăm prețurile globale:

= EXP99 P* = (-10,09; 11,29)*(14; 25) = (-141,26; 282,25) = 140,99 mil $

Acest rezultat arată că venitul brut adus de operațiunea considerată este de aproximativ 141 mil $. Valoarea obținută arată venitul din activitatea de specializare internațională. El cuprinde toate cheltuielile cu personalul și cu celelalte inputuri materiale, (exceptând producția intermediară a celor două ramuri: cărbune și energie electrică), pe care modelul Heckscher-Ohlin nu le ia în considerare.

Pornind de la aceste date putem calcula și profitul rezultat în urma activității de comerț exterior ca urmare a diferențelor dintre prețurile interne și cele internaționale:

E = X * P = (43 – 28,286) * (25 – 23,2) = 14,714 * 1,8 = 26,49 mld $ rezultați în urma faptului că surplusul de energie electrică produs este valorificat pe piața internațională.

C = X * P = (24,78 – 26,09) * (14 – 14,968) = (-1,31) * (-0,968) = 1,27 mld $ rezultați în urma faptului că necesarul suplimentar de cărbune este importat la un preț mai mic decât cel intern.

Aceste analize trebuie spijinite în aplicarea în practică prin măsuri concrete de asigurare a importului necesar la un preț competitiv, găsirea de piețe pentru exportarea surplusului de energie electrică prevăzut, la prețul internațional. Exportul de energie electrică este limitat de costul de transport și, în special, de pierderile ce apar în rețea. Dacă transportul cărbunelui nu implică costuri ridicate pe unitate transportată, costul transportului energiei electrice ridicat face imposibilă găsirea unei piețe de desfacere îndepărtată. Dintre eventualele piețe interesate de import de energie electrică fac parte Bulgaria și Moldova. Aceste state, deși prezintă deficit al balanței energetice, nu pot importa toată cantitatea disponibilă. Negocierea volumului tranzacției și a prețului trebuie, din acest motiv, efectuată înaitea repunerii în funcțiune a unităților productive. Energia electrică este o marfă nestocabilă și, din acest motiv, creștera ofertei fără a fi precedată de găsirea unui consumator sigur este imposibilă. De aceea, o politică comercială eficientă presupune căutarea permanentă a unor piețe de desfacere, găsirea acelor ramuri în care România deține un avantaj comparativ și stimularea dezvoltării acestora.

După cum am arătat în secțiunea IV.1.2 România întreține relații comerciale în continuă creștere cu statele dezvoltate. Cu toate acestea comerțul cu statele vecine s-a diminuat considerabil ca valoare absolută și ca procent deținut în total:

Această evoluție are cauze obiective dar și mai multe cauze subiective legate de factori psihologici ce au caracterizat perioada post-comunistă.

1. factori obiectivi:

– recesiunea economică înregistrată în toate economiile din această zonă, recesiune ce a afectat în special cererea de bunuri de investiții, precum și oferta la export a acestor state;

– nivelul calitativ scăzut prezentat de bunurile produse de aceste economii, factor corelat cu sporirea standardelor pe piața internă, creștere cauzată de apariția bunurilor produse de economiile dezvoltate, bunuri foarte competitive sub raportul preț-calitate;

– divergențe de ordin politic, conflicte armate. Războiul din Iugoslavia și embargoul impus acestei țări au afectat comerțul exterior al României. De asemenea, conflictul din Transnistria și divergențele politice au afectat legăturile cu Federația Rusă, principalul furnizor de materii prime al României.

2. factori subiectivi, legați de modă, preferințe subiective ale consumatorilor, evaluarea eronată a valorii reale a mărfurilor și apariția unui curent de neîncredere în produsele est-europene.

Cazul prezentat, deși este teoretic și nu se bazează pe un studiu care să analizeze posibilitatea practică de valorificare la export a producției rezultate, evidențiează efectele specializării în ramurile în care România deține un avantaj comparativ, precum și necesitatea relansării cooperării economice în zonă.

V Concluzii

Politicile comerciale reprezintă un instrument macroeconomic foarte important, al cărui scop final este asigurarea dezvoltării economice. Factorul de decizie trebuie să stabilească scopurile intermediare, în legătură cu care decide orientarea generală a politicii comerciale.

Perioada de tranziție la economia de piață a avut un impact negativ asupra relațiilor comerciale ale statelor est-europene în general și a României în special. Evoluția principalilor indicatori macroeconomici arată două perioade distincte în dezvoltarea comerțului exterior:

1. În prima fază (1990-1993) balanța comercială a cunoscut o deteriorare rapidă datorată în egală măsură creșterii importurilor (mai ales pentru bunurile de consum) și scăderii exporturilor. Această etapă a fost caracterizată de o politică comercială prea permisivă, fapt ce a contribuit la regresul producției. Factorii ce au condus la scăderea economică înregistrată în această perioadă și care au legătură cu politica comercială sunt:

-săderea bruscă a măsurilor de protejare a economiei a condus la scăderea cererii interne pentru produsele autohtone;

– pierderea piețelor externe tradiționale nu a fost corelată cu măsuri suficiente de găsire de noi piețe de desfacere;

– liberalizarea comerțului a permis agenților economici să iasă nemijlocit pe piața externă, fapt binevenit, dar în același timp liberalizarea comerțului extern a coincis și cu desființarea mecanismului de stat însărcinat cu buna desfășurare a tranzacțiilor. Implicarea statului în desfășurarea tranzacțiilor nu trebuie înțeleasă ca un mod de control, ci ca un mod de ajutare și direcționare a acestuia. Puține firme interne își pot permite studii de piață, cheltuieli de lansare pe o piață străină, organizarea de târguri și expoziții. Pe de altă parte, agenții economici interni nu aveau experiența necesară negocierii unui contract internațional și de aceea, multe din contractele încheiate în această perioadă au fost dezavantajoase.

2. În a doua etapă se observă o relativă stabilizare a deficitului balanței comerciale în jurul a 2000 mil $ și a volumului importurilor și exporturilor la 10500 respectiv 8500 mil $. În această etapă constatăm intervenția statului în limitarea importului de bunuri de consum prin creșterea tarifelor diferențiat pe grupe de mărfuri, precum și implicarea în promovarea firmelor interne pe piețe străine. În acest sens se remarcă semnarea de acorduri de colaborare cu diferite organisme economice internaționale, obținera clauzei națiunii celei mai favorizate din partea SUA, participarea la un număr din ce în ce mai mare de târguri și expoziții.

Pe termen scurt și mediu, în contextul accelerării procesului de reforme economice, trebuie să se aibă în vedere consolidarea cadrului optim pentru desfășurarea operațiunilor de comerț exterior. Devine necesară în acest sens utilizarea mai pronunțată a unor instrumente moderne de stimulare a exporturilor, instrumente financiare și bancare, în detrimentul măsurilor bugetare. Dintre măsurile bancare amintim: instrumente de decontare moderne, creditul pentru export, garanții de export, creditul de afacere etc.

Rolul ce revine organelor guvernamentale este acela de a crea mediul instituțional și legislativ care să asigure desfășurarea normală a comerțului, în concordanță cu normele la care România a aderat. Autorităților le revine și sarcina de a interveni activ în stimularea exporturilor și limitarea importurilor. Măsuri de promovare a exporturilor ce trebuie să stea în atenția organelor guvernamentale:

stimularea financiară a exportatorilor: cursuri preferențiale, scutire de impozit, returnareTVA;

înființarea de reprezentanțe comerciale, centre de informare, târguri și expoziții interne dar, în special internaționale;

asistarea, la cerere, a negocierilor, în vederea eliminării riscului încheierii unui acord neavantajos;

aderarea la organisme economice internaționale care să integreze România în fluxurile mondiale de mărfuri;

Măsurile de limitare a importurilor trebuie să fie corelate cu normele internaționale recunoscute. Acestea trebuie să vizeze în principal bunurile destinate consumului și să favorizeze importul de bunuri pentru investiții în vederea retehnologizării proceesului de producție intern. O politică de creștere economică ar putea presupune existența unui deficit al balanței comerciale dacă acest deficit ar fi pus pe seama importului de bunuri capitale. Din nefericire, în România importul s-a redus în acest domeniu datorită insuficientelor resurse financiare. Acest fapt este foarte îngrijorător, deoarece va afecta negativ eficiența producției și competitivitatea produslor autohtone.

În concluzie subliniem importanța politicilor comerciale în ansamblu politicii economice a unui stat, ca fiind legătura acestuia cu economia mondială. Din acest motiv nu se poate elabora o strategie de dezvoltare fără analizarea atentă a condițiilor de desfășurare și a obiectivelor comerțului extern.

Anexa 1: Evoluția comerțului exterior

Sursa: Comisia Națională pentru Statistică, Ministerul finanțelor

Anexa 2: Balanța de Plăți Externe (mil $)

Sursa: Buletin Lunar al BNR, Dec.1998, Anul VI, Nr.63, pag 18

Bibliografie:

1. Bal Ana: “Economii în tranziție – Europa centrală și de est”

Editura Oscar Print, București, 1997;

2. Bari Ioan: “Economia Mondială”

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;

3. Chiriță Nora: “Modelarea cibernetică a economiilor în tranziție”

Editura Etape, Sibiu, 1990;

4. Lindert H. Peter: “International Economics”, eight edition,

Irwin Publication, Homewood-Illinois, 1996;

5. Manolescu Gheorghe: “Politici economice – Concepte, instrumente, experiențe”

Editura Economică, București, 1997;

6. Scarlat Emil, Chiriță Nora: “Sisteme cibernetice ale economiei de piață”

Editura Economică, București, 1997;

7. Scarlat Emil, Chiriță Nora: “Bazele ciberneticii economice”

Editura Economică, București, 1997;

8. Sută Nicolae: “Comerț internațional și politici comerciale contemporane”

Editura ALL, București, 1995;

9. ***** “Teorii și modele în relațiile economice internaționale”

Editura Economică, București, 1987;

10. ***** Anuar Statistic al României, 1997;

11. ***** Raport Anual al BNR, 1996, 1997;

12. ***** Buletin Lunar al BNR, Dec 1998;

13. ***** Buletin Trimestrial de Comerț Exterior, II, III și IV, 1998.