Analiza Cheltuielilor Pentru Securitate Sociala
ANALIZA CHELTUIELILOR PENTRU SECURITATE SOCIALĂ
CUPRINS
CAPITOLUL 1: Cheltuielile publice pentru securitatea socială
Delimitări conceptuale privind cheltuieli publice pentru securitatea socială
Conținutul economic și formele chletuielilor publice pentru securitatea socială
Analiza cheltuielile publice pentru securitate socială și asigurări sociale
CAPITOLUL 2: Conținutul și etapele procesului bugetar
Caracteristicile procesului bugetar românesc
Fundamentarea cheltuielilor și veniturilor bugetare
Execuția prevederilor bugetare
CAPITOLUL 3: Studiu de caz la Serviciului Public de Asistență Sociala
Măcin
Statut și atribuții – Serviciul Public de Asistență Socială Măcin
Structura organizatorică a Serviciului Public de Asistență Socială Măcin
Principalele operațiuni privind finanțările, veniturile și cheltuielile la Serviciul
Public de Asistență Socială Măcin
Surse de finanțare și execuție bugetară.
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1: Cheltuielile publice pentru securitatea socială
Delimitări conceptuale privind cheltuieli publice pentru securitatea socială
În procesul îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale, statul asigură acoperirea necesitătilor publice generale. Pentru aceasta el are nevoie de importante resurse bănești care se mobilizează prin intermediul relațiilor financiare. Folosirea resurselor bănești astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.
Protecția socială este definită ca ansamblu de politici, măsuri, instituții, organisme care asigură sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în dificultate și care nu pot să realizeze prin efort propriu condiții normale, minime de viață.
Prin sistemul de protecție socială se caută posibilități de redistribuire a resurselor materiale și umane ale colectivității către acele persoane și grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceștia șipopulația majoritară.
In general, protecția socială are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependență a celor în nevoie, ci reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forțelor active, a creșterii capacităților lor de a face față acestor probleme, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii.
În sens general, protecția socială reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale. De asemenea, poate să aibă în vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieței libere (ex. Sprijinirea sistemului de educație și învățământ pentru toți, promovarea culturii, asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică, protecția mediului etc.)
Definiția tradițională a protecției sociale, care a fost generată în principal de către măsurile publice reactive, supra-accentuează rolul sectorului public, punând în evidență costurile nete și cheltuielile, în timp ce se omite efectul pozitiv potențial asupra dezvoltării economice. Prin clasificarea intervențiilor de protecție socială în programe sectoriale ascunde ceea ce au acestea în comun.
O alternativă la definirea tradițională a noțiunii de protecție socială este propusă de cercetători în următoarea formă: “protecția socială se referă la intervențiile publice realizate în scopul asistării indivizilor, menajelor și comunităților să se descurce mai bine cu riscurile și pentru sprijinirea săracilor”. Această definiție prezintă protecția socială nu ca pe un cost, ci, mai degrabă, ca pe o investiție în formarea capitalului social, elementul cheie fiind faptul că acest concept implică sprijinirea săracilor în accesarea serviciilor sociale de bază, să evite excluziunea socială.
Un alt punct forte al noii abordări rezultă din faptul că focalizează mai puțin asupra simptomelor și mai mult asupra cauzelor sărăciei și ia în calcul realitatea.
Prin sistemul de protecție socială se încearcă o redistribuire a resurselor materiale și umane ale colectivității către categoriile defavorizate ale populației, pe principiul solidarității intergeneraționale și intrageneraționale, adică solidaritatea de la cei tineri (activi) față de cei în vârstă, solidaritatea celor angajați față de cei aflați în șomaj, solidaritatea celor sănătoși față de cei bolnavi, a celor care nu au copii cu cei care au copii, de la cei cu venituri mari
spre cei cu venituri mici etc.
Obiectivul principal al protecției sociale este de a-i ajuta pe cei în dificultate să se reintegreze în viața normală a societății, să îi ajute să-și mențină forța de muncă activă, să treacă mai ușor peste anumite riscuri la care sunt supuși indivizii și familiile lor (ex. boală, invaliditate, handicap, bătrânețe, familii cu mulți copii, deces, șomeri, elevi, studenți, familii cu venituri mici etc.).
De asemenea, protecția socială are în vedere nu numai condițiile materiale de trai (ocuparea forței de muncă, condițiile de muncă, veniturile, consumurile, locuința, mediul ambiant etc.), ci și condițiile sociale precum: sănătatea, instruirea și educația, cultura, condițiile de odihnă și recreere, mediul sociopolitic, restructurarea ordinii sociale și de drept).
Progresiv, s-a impus un model european de securitate socială care se supune unui sistem de asigurare reglată de stat sau de asigurații înșiși și la pol opus modelul Statelor Unite care au dezvoltat un alt sistem de protecție socială în care intervenția statului este foarte limitată punând accent pe asigurările individuale, private (Europa consacră sistemului de protecție 23% din resursele sale, 15% Statele Unite și 12% Japonia).
În anii ’70 -’80 cheltuielile de protecție socială au crescut cel mai mult în Comunitatea Economică Europeană (+90%). În perioada 1980-1989, pe fondul unei scăderi a creșterii economice, cheltuielile de protecție socială n-au progresat decât cu 24%. Datorită încetinirii activității economice sunt afectate resursele de siguranță socială, astfel că, ansamblul prestațiilor sociale se măresc mai mult decât bogăția națională: ele reprezentau în Europa un sfert din PIB în anii ’90 față de 6% în 1959.
In sens sintetic, politicile sociale sunt văzute ca:
un ansamblu de decizii menite să promoveze bunăstarea colectivă;
programele și acțiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale;
acțiuni reglatoare (restabilirea unui echilibru în acele sectoare în care piața produce dereglări);
acțiuni compensatorii (asigurarea distribuției echitabile);
acțiuni de protecție (acoperirea situațiilor de risc);
cuprind deopotrivă acțiunile autorităților publice, acțiunile organizațiilor nonguvernamentale și ale persoanelor individuale, reunind astfel sectoarele public, privat și voluntar;
acoperă domenii ca: securitatea socială, locuirea și locuințele, sănătatea și educația, șomajul și detenția;
cel mai adesea mijloacele de realizare a politicilor sociale sunt de natură economică.
„Ansamblul mijloacelor folosite de stat și de colectivitățile locale pentru a corecta disparitățile sociale considerate inacceptabile din punct de vedere social și pentru a asigura tuturor accesul la bunuri apreciate a fi primordiale. Principalele domenii ale politicii sociale sunt educația, sănătatea, prestațiile pentru familii, pensiile, alocațiile pentru șomaj, dar politica socială înglobează, de asemenea, legislația cu privire la durata și condițiile de muncă, legile privind urbanismul”.
„Ansamblul mijloacelor întrebuințate de stat și colectivitățile locale pentru corijarea inegalităților sociale, considerate ca inacceptabile din punct de vedere al justiției sociale și, în același timp, pentru a asigura accesul marginalizaților societății la bunurile indispensabile”.
Deși toate aceste definiții sunt complexe, în ansamblul său se poate remarca un element comun tuturor, acela că statul sau autoritatea publică este omniprezentă, în care statul trebuie să ia măsuri, să caute mijloacele necesare pentru a asigura un nivel de trai compatibil cu demnitatea umană pentru toți și în special pentru categoriile defavorizate.
Principalele domenii vizate de politicile sociale sunt: securitatea (protecția socială) cu cele două componente de bază: asigurările și asistența socială; serviciile sociale publice și personale; sănătatea; educația; locuința; delincvența și violența; stresul social; participarea și distribuția puterii; mediul înconjurător
securitatea personală, etc.
În aplicarea și fundamentarea măsurilor de protecție socială, statul român a urmărit respectarea prevederilor Constituției României referitoare la drepturilor omului, precum și o serie de alte principii, printre care se menționează: protecția demnității umane, universalitatea măsurilor de protecție socială, promovarea principiilor solidarității și justiției sociale, promovarea parteneriatului social ca mijloc central și de eficientizare a tuturor măsurilor de politică și protecția socială, trecerea treptată de la descentralizarea realizării protecției sociale și, odată cu aceasta, angajarea în activitatea de protecție socială a agenților economici, a unităților administrației publice locale, a instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale, a societăților de caritate și a persoanelor fizice prin contribuții materiale, bănești și sociale ale acestora întrun cadru legal adecvat.
Reforma protecției sociale este în plin proces de derulare și impune o permanentă adaptare și readaptare în raport cu evoluția prezentă și o prognoză a fenomenelor economice și sociale, cu noile forme de risc social apărute în procesul trecerii la economia de piață și susceptibile să apară în continuare.
Asigurările sociale reprezintă o formă specială de protecție pe care societatea o acordă membrilor săi. Acestea oferă un sprijin care contracarează efectele variatelor riscuri economice (de exemplu pierderea veniturilor datorită îmbolnăvirii, datorită reducerii capacității de muncă la vârste înaintate, datorită șomajului). De aceea despre asigurările sociale se spune, uneori, că sunt un tip de securitate socială, alte ori, că reprezintă un sector al politicilor sociale sau, mai mult, în literatura de specialitate se consideră că, în fapt, acești doi termini sunt interschimbabili.
În sensul cel mai general, prin politica socială se au în vedere atitudinile, programele și acțiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale.
Politica socială cuprinde deopotrivă implicarea autorităților publice, acțiunile organizațiilor nonguvernamentale și ale persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat și voluntar. Uneori există tendința de a limita politicile sociale la ceea ce întreprind autoritățile publice. Pe de altă parte, este de reținut faptul că, fiind o componentă a politicilor publice, politicile sociale includ atât ceea ce fac autoritățile, cât și ceea ce nu fac (fie că se abțin, fie că ignoră) întrun anumit domeniu al vieții sociale.
Sfera de manifestare a politicii sociale înglobează securitatea (protecția) social cu cele două componente de bază – asigurările și asistența; serviciile sociale publice și personale; sănătatea; educația; locuința; delincventa; statusul social, participarea și distribuția puterii, mediul înconjurător, securitatea personală etc.
Categoria de cheltuieli publice este strâns legată de ansamblul actelor și operațiunilor de repartizare și utilizare a fondurilor statului pentru acțiuni social-culturale și economice, pentru întreținerea organelor statului și apărarea națională etc. În acest context, se impune a se face o diferențiere între cheltuielile publice și cheltuielile bugetare.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituțiilor publice, care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținuritatea (protecția) social cu cele două componente de bază – asigurările și asistența; serviciile sociale publice și personale; sănătatea; educația; locuința; delincventa; statusul social, participarea și distribuția puterii, mediul înconjurător, securitatea personală etc.
Categoria de cheltuieli publice este strâns legată de ansamblul actelor și operațiunilor de repartizare și utilizare a fondurilor statului pentru acțiuni social-culturale și economice, pentru întreținerea organelor statului și apărarea națională etc. În acest context, se impune a se face o diferențiere între cheltuielile publice și cheltuielile bugetare.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituțiilor publice, care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținute de acestea.
Cheltuielile bugetare reprezintă doar o parte a cheltuielilor publice și anume, acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale și din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cheltuielile publice înglobeaza, deci:
a) cheltuielile publice efectuate de administratia centrala de stat din fondurile bugetare, extrabugetare și fonduri cu destinație specială (inclusiv cheltuielile federale, unde este cazul);
b) cheltuielile unităților administrativ-teritoriale;
c) cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
d) cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale din resursele publice prelevate de la membrii acestora.
Securitatea socială cuprinde un ansamblu de prestații care asigură individului și familiei un venit minim și îl protejează în fața unor evenimente considerate a fi riscuri sociale și care acționează negativ asupra nivelului de trai.
Riscurile sociale: Riscuri fizice, care afectează parțial sau total capacitatea de muncă; Riscuri economice, care împiedică o persoană să exercite o activitate producătoare de venit – șomajul; Riscuri sociale propriu-zise, care afectează în mod substanțial veniturile persoanelor – cheltuielile medicale.
Securitatea socială poate fi definită ca orice măsură stabilită prin lege ce are menirea de a menține venitul individual/ familiei sau de a furniza un venit în cazul în care toate sursele de venit au dispărut sau când, în mod excepțional intervin cheltuieli suficient de mari care pot expune populația unor riscuri (de exemplu, cheltuieli pentru creșterea copiilor sau plata îngrijirii sănătății).
Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.) utilizează trei criterii pentru definirea securității sociale:
1) Obiectivele sistemului trebuie să fie corelate cu susținerea financiară a tratamentelor medicale sau a îngrijirii medicale astfel încât să poată să fie menținut venitul în caz de pierdere involuntară a formelor de câștig sau a unei părți importante din venit. În același timp obiectivele sistemului se referă la susținerea financiară (o serie de venituri suplimentare) a familiilor cu responsabilități deosebite;
2) Sistemul, cu trei dimensiuni de bază: publică, semipublică sau autonomă, trebuie să fie susținut de o legislație care atribuie indivizilor drepturi sau obligații specifice;
3) Administrarea sistemului de securitate socială trebuie să respecte valorile
pecifice organismelor publice, semipublice sau autonome.
Ca element de drept internațional, Organizația Internațională a Muncii a adoptat în anul 1952 (Convenția nr. 102) termenul de "securitate socială", cuprinzând ca elemente complementare asigurările sociale și asistența socială.
Ca alternativă, dar cu un sens mult mai larg, la termenul “securitate socială”, în țările membre ale Uniunii Europene, se folosește cel de “protecție socială” dar care nu include sub umbrela sa legislativă schemele voluntare.
În unele țări securitatea socială are o accepțiune restrânsă – de exemplu în Marea Britanie presupune doar beneficiile financiare statutare iar în Statele Unite se referă doar la segmentul public al asigurărilor pentru vârstă înaintată fiind restricționat la sistemul federal de asigurare ca formă distinctă de beneficii în sistem public și de bunăstare. Termenul “servicii sociale” este utilizat pentru acoperirea securității sociale: sănătate, educație, servicii destinate familiilor și prevederile din sfera asistenței sociale.
În alte țări (Danemarca și Marea Britanie) reducerea sărăciei, ca obiectiv istoric a fost în centrul acțiunilor din sistemul securității sociale, iar conceptul “menținere a veniturilor” a fost ulterior desemnat ca esență a politicilor statului bunăstării. În Franța, măsurile de combatere a sărăciei au fost văzute separat de cele de menținere a veniturilor ca obiectiv actual al securității sociale.
Protecția socială se realizează la trei niveluri:
a) protecția acordată prin transfer financiar contributoriu;
b) protecția categorială (acordată tuturor membrilor unei categorii – copii, persoane cu dizabilități etc.), în mod automat, prin transfer financiar non – contributoriu;
c) asistență prin transfer financiar non – contributoriu, pe baza diagnozei necesităților concrete.
Primele două nivele delimitează sfera asigurărilor sociale, în timp ce cel de al treilea este caracteristic asistenței sociale.
Asigurărilor sociale le sunt atribuite mai multe accepțiuni în funcție de caracteristicile acestora:
„…parte componentă a sistemului de securitate socială, care are drept obiectiv principal compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a imposibilității obținerii veniturilor în anumite situații de risc (incapacitate temporară sau permanente de muncă, bătrânețe, șomaj, etc.) cu care se confruntă cei asigurați…”
„…formă de protecție și sprijin, organizată de societate, pentru cazul în care membrii ei sunt în incapacitate temporară sau permanentă de a-și câștiga prin muncă existența lor și a familiilor lor…”.
Conținutul economic și formele chletuielilor publice pentru securitatea socială
Conținutul cheltuielilor publice reprezintă concretizarea etapei a II-a a funcției de repartiție a finanțelor.
Din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile publice reprezintă o parte a finanțelor publice și anume: acele relații economice în formă bănească între stat și persoane fizice și juridice legate cu repartizarea fondurilor finanțelor publice pentru satisfacerea necesităților publice cu caracter colectiv.
Din punct de vedere al formei, cheltuielile publice reprezintă:
plăți pentru achiziționări de bunuri, prestări de servicii;
cheltuieli pentru salarii și alte drepturi de personal;
transferuri bănești sub forma pensiilor, alocațiilor.
Sursele de finanțare a cheltuielilor cu securitatea socială sunt diferențiate astfel: cheltuieli pe linia asigurărilor sociale și a ajutoarelor de șomaj se finanțează din contribuțiile salariaților, a liber profesioniștilor și a angajatorilor la care se adaugă subvențiile din fondurile bugetare, astfel:
Asigurările sociale și ajutorul de șomaj: contribuții ale salariaților, liber-profesioniștilor și a patronilor sau subvenții din fondurile bugetare
Asistența socială: fonduri bugetare, fonduri speciale, donații, contribuții voluntare, resurse de la organizații non-guvernamentale.
Cheltuielile pentru asistența socială cuprind acțiunile întreprinse de societate pentru ocrotirea și susținerea materială a familiilor și persoanelor în vârstă și fără venituri, a săracilor, handicapaților, invalizilor, foștilor combatanți, a emigranților, refugiaților, etc.
În cadrul acestora o pondere importanță o dețin alocațiile pentru familii acordate sub forma ajutoarelor pentru copii, sau alocațiile pentru soțul sau soția, singur sau singură, care crește un copil.
În cadrul asistenței sociale o altă categorie de ajutoare se acordă bătrânilor sau altor persoane marginalizate social fie sub formă de ajutoare bănești fie sub forma unor prestații, servicii sau plasamente în instituții specializate.
În România există mai multe forme de acordare de ajutoare materiale pentru familii, bătrâni, sau alte persoane defavorizate:
Aocația de stat pentru copii – care se acordă pentru copii în vârstă de până la 16 ani sau 18 ani dacă urmează o formă de învățământ, nivelul acesteia fiind fix, lunar, nu depinde de veniturile părinților și se indexează odată cu indexarea salariilor;
Alocația suplimentară care se acordă familiilor cu mai mulți copii;
Alte forme de asistență socială pentru spijinirea familiilor în afară de alocațiile de stat pentru copii sunt:
– ajutor pentru soțiile militarilor în termen fără venituri, și cu copii;
– indemnizația de naștere care este unică, se acordă pentru fiecare copil născut până la al patrulea născut viu ;
– ajutoare de urgență pentru familii sau persoane aflate în situații de necesitate generate de calamități sau alte cauze ;
– alocații lunare de întreținere, pentru minorii dați în plasament familial ;
– servicii sociale pentru persoane vârstnice defavorizate cum ar fi: masa la domiciliu, sprijin în gospodărie, etc.
Venitul minim garantat: orientat direct către persoanele aflate în situație de sărăcie sau sub amenințarea de a deveni sărace și presupune acordarea lunară a unor ajutoare sociale
Indemnizații pentru persoanele cu handicap, etc.
Pentru ajutorarea celor fără venituri sau cu venituri reduse s-a instituit ajutor social care este acordat în bani, lunar din bugetele locale.
Persoanele handicapate adulte beneficiază de un ajutor special lunar în valoare de 50% din salariul de bază minim brut pe economie indexat, iar nevăzătorii beneficiază de o pensie socială, copii handicapați primesc alocația de stat majorată cu 100%, iar persoanele care îngrijesc un copil handicapat beneficiază de un venit lunar egal cu salariul minim brut pe economie.
Sursa asistenței sociale a persoanelor handicapate este bugetul de stat și fondul de risc și accidente care se constituie dintr-o cotă procentuală stabilită prin lege aplicată asupra fondului de salarii lunar al agenților economici.
În cadrul asistenței sociale sunt prestații cu caracter reparatoriu cum ar fi:
drepturile acordate invalizilor, orfanilor și văduvelor de război;
drepturile foștilor deținuți politici;
drepturile acordate eroilor martiri, a urmașilor și răniților din decembrie 1989.
Clasificarea cheltuielilor publice
Există mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor publice necesare pentru a cunoaște sub diferite unghiuri conținutul cheltuielilor publice și a putea analiza cu ajutorul sistemului de indicatori nivelul, structura și dinamica acestora.
Criterii de clasificare:
1) Criteriul administrativ – se realizează în funcție de instituțiile care primesc resurse din fondurile cheltuielilor publice și anume: ministere, agenții, instituții.
Această clasificare se folosește în finanțele publice din toate țările cu anumite limite:
modificarea în timp a structurii administrației publice care nu permite analiza evoluției cheltuielilor diferitelor instituții;
unele cheltuieli de aceeași natură se efectuează de către mai multe categorii de instituții publice (exemplu: cheltuielile pentru învățământ).
2) Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în:
– cheltuieli curente;
– cheltuieli de capital.
3) Clasificarea funcțională – grupează cheltuielile publice pe principalele domenii de activitate, pe ramuri, sectoare, domenii sau transferuri, dobânzi, rezerve și reflectă obiectivele politicii bugetare a statului.
Exemplu: domeniul social, economic, apărare, ordine publică, administrație publică, dobânzi aferente datoriei publice.
4) Clasificația financiară împarte cheltuielile în:
cheltuieli publice definitive – majoritatea cheltuielilor publice sunt definitive și anume cele destinate activităților productive, instituțiilor, domeniului social, apărării;
cheltuieli publice temporare – cuprind împrumuturile publice efectuate în anumite perioade de către un stat;
cheltuieli virtuale – sunt cheltuieli posibil a fi efectuate de către stat (cheltuieli destinate garantării de către stat a unor credite externe pentru agenții economici).
Este o clasificare teoretică care nu se folosește în activitatea cheltuielilor publice dar trebuie cunoscută pentru prevederea diferitelor categorii de cheltuieli publice.
5) O altă clasificare este aceea după rolul în procesul reproducției sociale. Aceasta împarte cheltuielile publice în:
reale negative (cheltuieli de apărare, administrație, subvenții);
economice pozitive (de investiții, cheltuieli de învățământ).
6) După conținutul economic, cheltuielile publice se împart în două categorii:
cheltuieli de consum național (cheltuieli pentru apărare, administrație);
cheltuieli de avans național – sunt cheltuieli care contribuie la dezvoltare, la creșterea economică, la creșterea venitului net sau a PIB.
Această clasificație nu se folosește curent în activitatea financiară dar ea este foarte importantă atunci când se analizează diferite cheltuieli publice și se emit judecăți de valoare asupra lor.
Conform acestei clasificații nu numai cheltuielile cu destinație economică sunt eficiente ci și cele destinate creșterii capitalului uman (invățământ, cultură, sănătate) cărora trebuie să li se stabilească un volum corespunzător de resurse financiare publice.
7) Clasificația folosită de organismele specializate ale O.N.U. Este folosită de către țările membre O.N.U. pentru cunoașterea cheltuielilor publice efectuate și pentru analiza acestora și elaborarea anuarelor statistice internaționale privind cheltuielile publice.
Clasificația folosește două din criteriile prezentate și anume:
criteriul clasificației economice;
criteriul clasificației funcționale.
Clasificarea economică este dată de cheltuieli care reprezintă consumul final (bunuri și servicii, dobânzi aferente datoriei publice, subvenții, formarea brută a capitalului, achiziția de terenuri și active necorporale, transferuri de capital).
Clasificarea funcțională cuprinde: servicii publice generale, cheltuieli de apărare, cheltuieli cu ordinea publică și siguranța națională, educație, sănătate, securitate socială și bunăstare, locuințe și servicii comunale, cultură, religie, recreere, acțiuni economice, alte cheltuieli.
Conform prevederilor legii bugetului de stat (fondul financiar din care se efectuează cele mai importante cheltuieli publice) grupează cheltuielile după patru criterii:
1) Clasificarea economică – potrivit acesteia cheltuielile totale se împart în:
cheltuieli curente (de personal, cheltuieli materiale și servicii, subvenții, prime, transferuri, dobânzi aferente datoriei publice, rezerve);
cheltuieli de capital;
împrumuturi acordate;
rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.
2) Clasificația funcțională cuprinde:
servicii publice generale;
apărare, ordine publică și siguranță națională;
cheltuieli social-culturale (de învățământ, sănătate, religie, asistență socială, alocații, pensii, ajutoare);
servicii și dezvoltare publică, locuințe;
acțiuni economice (industrie, agricultură și silvicultură, transporturi și telecomunicații, cercetare științifică);
alte acțiuni.
3) Clasificația administrativă cuprinde: ministerele, instituții centrale, agenții și alți ordonatori principali.
4) Clasificația pe surse de finanțare:
din bugetul de stat;
din venituri proprii;
din credite externe;
din finanțare externă nerambursabilă
Analiza cheltuielile publice pentru securitate socială și asigurări sociale
Cheltuielile publice pentru asistenta sociala, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații sunt îndreptate în special către protecția persoanelor nesalariate, a vârstnicilor, copiilor orfani și fără intreținători, a persoanelor cu handicap, veteranilor de razboi etc. Datorită faptului ca aceste cheltuieli sunt neproducătoare de venituri, ducând chiar la o incetinire a ritmului creșterii economice, ele sunt considerate cheltuieli neproductive.
Sursele de finanțare a cheltuielilor sunt reprezentate de către bugetul de stat (într-o măsură covârșitoare) sau din fonduri speciale la care se adaugă donațiile și contribuțiile voluntare de la organizațiile neguvernamentale.
În țările dezvoltate, aceste cheltuieli fac obiectul unor vaste programe sociale ce urmăresc combaterea sărăciei, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu mulți copii.
În țara noastră, fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse financiare pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli sunt asigurate de:
– bugetul de stat (ex: finanțarea centrelor de primire a minorilor, ajutoare sociale, alocații pentru copii, ajutoare pentru soțiile militarilor în termen, pensii I.O.V.R. etc.);
– bugetele locale (ex: finanțarea caminelor de bătrâni, caminele pentru copiii cu handicap, cantine de ajutor social, indemnizații de nașteri etc.)
– venituri proprii (intr-o mai mică masură).
Cheltuielile pentru securitatea socială – sunt cheltuieli acordarea de ajutoare, alocații, pensii, indemnizații unor persoane salariate sau nesalariate (bătrâni, invalizi, handicapați, șomeri, femeile, copiii și tinerii).
Mărimea cheltuielilor cu securitatea socială variază de la o țară la alta în funcție de potențialul economic, de numărul și structura populației, de orientarea politicii sociale și de sistemul de asigurări sociale. În majoritatea țărilor dezvoltate ele reprezintă între 50% și 80% din totalul cheltuielilor social-culturale.
Mecanismele financiare pentru realizarea securității sociale în țările dezvoltate se caracterizează prin următoarele:
Există cotizații ale salariaților și angajatorilor pentru constituirea acestor fonduri;
La baza acțiunilor de securitate socială stă principiul mutualității și solidarității sociale;
Universalizarea acordării ajutoarelor sau prestațiilor sociale;
Existența sau nu a unui venit minim garantat.
Protecția socială este un concept mai cuprinzător decât securitatea socială și cuprinde:
acțiunile și măsurile luate de autoritățile publice în domeniul economic, social, monetar și în alte domenii pentru a apăra indivizii salariați și nesalariați în fața unor fenomene care se răsfrâng negativ asupra acestora. O măsură de protecție socială este crearea de noi locuri de muncă;
indexarea veniturilor față de creșterea prețurilor;
subvenționarea de către stat a unor prețuri sau tarife.
Statul acordă alocații pentru copii, ajutoare, pensii, indemnizații de șomaj. Acestea din urmă reprezintă cheltuielile cu securitatea socială.
Cheltuielile cu securitatea socială au un rol important pentru că ele asigură:
instruirea și educația indivizilor;
asigurarea unui nivel de cultură;
o anumită stare de sănătate;
evoluție demografică;
realizarea veniturilor pentru anumite categorii sociale (săracii).
Cheltuielile publice privind asigurările sociale de stat
Asigurările sociale reprezintă acea parte a relațiilor social-economice exprimate sub formă banească cu ajutorul cărora se formează, se repartizează, se gestionează sș se utilizează fondurile bănesti necesare ocrotirii obligatorii a salariaților și pensionarilor din companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale etc., a agricultorilor, a intreprinzătorilor particulari, persoanele aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă și alte categorii.
Cheltuielile privind asigurările sociale de stat vizează, deci, acordarea de pensii, ajutoare și indemnizații, trimiteri la tratament balneoclimateric și odihnă a celor cuprinși în sistemul asigurărilor sociale de stat.
Privite din punct de vedere economic, se constată că aceste cheltuieli, ca și cele pentru asistență socială, au un caracter neproductiv, reprezintă un consum final de PIB și nu pot fi asimilate investițiilor în resurse umane.
Din punct de vedere al naturii lor, aceste cheltuieli fac parte din rândul acelorași acțiuni de protecție socială (prezentate mai sus), însă sistemul de finanțare este diferit, iar cuantumul este mai substanțial.
Spre deosebire de cheltuielile îndreptate către asistența socială, aceasta categorie de cheltuieli se finanțează pe baza contribuției angajaților, liber-profesionițtilor și angajatorilor, în diferite proporții, la care se adaugă (uneori) subvenții de la bugetul de stat.
În Romania, cheltuielile publice privind asigurările sociale de stat vizează pensiile de asigurări sociale de stat (pentru limită de varsta) care dețin cea mai ridicată pondere, pensiile de asigurări sociale pentru agricultori, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă din cauză de boala sau accident, ajutoare acordate pensionarilor etc. și sunt finanțate prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat.
Resursele necesare constituirii fondurilor pentru finanțarea acestor cheltuieli se constituie din:
-contribuții obligatorii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajați si angajatori;
-contributia pentru asigurări sociale datorată de alte persoane asigurate;
-contribuțiile diferențiate ale salariaților și pensionarilor pentru bilete de tratament și odihnă;
-încasări din alte surse;
-subvenții de la bugetul de stat, în completarea fondurilor proprii.
Structura actuală a sistemului public național de asigurări sociale este rezultatul unor adânci transformări și al unui indelungat proces de dezvoltare economico-socială.
Sistemul național de asigurări sociale în Romania este intr-o continuă dezvoltare și perfecționare, date fiind cerințele de aliniere la standardele europene.
Cheltuielile publice pentru ajutorul de somaj.
Ajutorul de somaj reprezintă o formă de sustinere materială a persoanelor rămase temporar fără loc de muncă.
Fondul cu această destinație se constituie din contribuțiile obligatorii ale salariaților și firmelor și, în completare, din subvenții bugetare.
În raport de situația celui rămas fără lucru, există două forme de sprijin al somerilor: alocația (asigurarea) de somaj, care se acordă celor care au lucrat anterior, au o anumită vechime și au plătit cotizații; ajutorul de șomaj ce se acordă celor nou veniți pe piața forței de muncă.
În Romania, după 1989, odată cu promovarea mecanismelor economiei de piață și pe fondul scăderii drastice a activitaților productive, fenomenul de somaj s-a manifestat, în mod explicit. Aceasta a impus legiferarea protecției sociale a șomerilor și inițierea de măsuri pentru reintegrarea lor profesională.
Resursele necesare acoperirii acestor cheltuieli se constituie pe seama contribuțiilor obligatorii datorate de angajatori și angajați, precum și pe seama altor surse, inclusiv donații și sponsorizări.
CAPITOLUL 2: Conținutul și etapele procesului bugetar
Caracteristicile procesului bugetar românesc
Procesul bugetar este o succesiune de etape prin care trec bugetele publice ca balanțe financiare, cu implicări instituționale prin folosirea de metode, tehnici și procedee specifice în proiectare și realizarea indicatorilor de venituri și cheltuieli pe baza unui cadru juridic bine definit.
Bugetul – documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice.
Răspunderea pentru elaborarea proiectelor de bugete publice revine guvernului și instituțiilor desemnate de acesta pentru bugetele din zona sa de referință precum și consiliilor locale privind bugetele unităților administrativ teritoriale.
Sistemul bugetar funcționează dacă fiecare din componentele sale acționează în conformitate cu o serie de principii. Pe baza acestor principii se creează un ansamblu omogen de reguli, proceduri, metode și metodologii de lucru prin intermediul cărora se organizează activitatea bugetară la nivelul instituției.
Pentru ca relațiile bugetare să se desfășoare în cele mai bune condiții au fost stabilite prin lege o serie de principii și reguli care stau la baza desfășurării gestiunii bugetare.
Conform prevederilor Legii finanțelor publice principiile bugetare sunt:
Principiul universalității – conform căruia veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei chletuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.
Principiul publicității – conform căruia sistemul bugetar este deschis și transparent, aceasta realizându-se prin:
Dezbaterea publică a proiectului de buget, cu prilejul aprobării acestuia;
Dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora.
Publicarea în Monitorul Oficila al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale de execuție a acestora;
Mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului, exceptând informațiile și documentele nepublicabile prevăzute de lege.
Principiul unității – Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice.
Principiul anualității – Veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde cu exercițiul bugetar. Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.
Principiul specializării bugetare – conform acestui principiu veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.
Principiul unității monetare – acesta principiu prevede ca toate operațiunile bugetare să fie exprimate în moneda națională.
Aceste principii bugetare sunt o completate de o serie de reguli privind cheltuielile și veniturile bugetare, reguli prevăzute de asemenea în Legea bugetului, și anume:
Reguli pentru cheltuieli bugetare:
Audestinație precisă și limată și sunt determinate de autorizările cuprinse în legi specifice și în legile bugetare anuale;
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă ăn buget și nici angajată și efectuată din acest buget dacă nu există bază legală pentru cheltuiala respectivă;
Nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare
Reguli pentru veniturile bugetare:
Nu există venit bugetar care să nu aibă un act normativ intitutor;
Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor când legea prevede altfel;
Sarcina suportării veniturilor bugetare trebuie cert determinată și adusăla cunoștință contribuabilului;
În cazurile când se fac propuneri de elaborare a unor proiecte și acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii au obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului sau creșterea cheltuielilor.
Toate aceste principii și reguli prevăzute în Legea finanțelor publice și Legea finanțelor publice locale sunt menite să asigure cadrul general de desfășurare a activității bugetare și să creeze condițiile pentru descentralizarea activității de administrare a fondurilor financiare publice.
Etapele procesului bugetar sunt:
Elaborarea proiectelor de bugete publice;
Aprobarea (adoptarea) bugetelor publice;
Execuția bugetelor publice;
Raportarea bugetelor publice.
Elaborarea proiectului de buget cuprinde 3 etape:
Fundamentarea proiectului de buget;
Întocmirea lucrărilor premergătoare;
Elaborarea propriu-zisă.
Elaborarea proiectelor de bugete presupune implicarea, pe baza unui cadru juridic existent, a tuturor participanților la relațiile specifice, funcție de poziția pe care o au în cadrul acestora, folosind metode și tehnici de lucru bine definite ca acțiune, pe categorii de indicatori(venituri și respectiv cheltuieli).
Elaborarea cu caracter de proiect a bugetelor publice presupune calculi previzionale anticipative cu privire la un an bugetar folosind anumite elemente de susținere în plan economic și în plan juridic.
Pentru toți cei implicați în procesul bugetar metodologia de acțiune are ca suport principal norme elaborate în numele Guvernului de către Ministerul Finanțelor Publice. Acestea pot și completate de dispoziții legale specific diferitelor sectoare ale economiei naționale.
Fundamentarea proiectelor de bugete publice are la bază 4 repere de referință:
1. identificarea și individualizarea indicatorilor fizici specifice pe activități și acțiuni;
2. situația anului de bază;
3. folosirea de norme și normative financiare;
4. cadrul juridic de acțiune.
Prima etapă, identificarea și individualizarea indicatorilor fizici specifice pe activități și acțiuni, presupune o anume sistematizare a datelor fizice și valorice care conturează sectoare și domenii de activitate. Acțiunea este concepută, sub îndrumarea Ministerului Finanțelor Publice, de fiecare minister și instituție ce are răspundere în domeniul respectivului domeniu de activitate.
În practica fundamentării bugetare din România situația anului de bază reprezintă cel mai important indicator de fundamentare deoarece celelalte elemente de fundamentare sunt eliminate.
Folosirea de norme și normative presupune folosirea unor dimensiuni (valorice, fizice, convenționale) de către instituțiile publice în determinarea cheltuielilor. Aceste norme sunt de două categorii: obligatorii și indicative.
Normele obligatorii se referă la limitele valorice fixe cu privire la consumul de fonduri pe indicator fizic, având ca arie de manifestare instituțiile de același fel (alocația de hrană pe zi, bursa unui student pe lună etc.).
indicative reprezintă exprimări valorice și fizice cuprinse într-un interval cu limite minime și maxime în care se poate încadra o cheltuială la o instituție publică sau alta (salariul de încadrare, consumul mediu de material de curățenie etc.).
Cadrul juridic. Toți cei implicați în cuantificarea de venituri și cheltuieli în bugetele publice au obligația de a folosi acte normative care produc efecte direct sau indirect în dimensiunile propuse. În domeniul bugetar, actele normative sunt de două feluri:
acte normative generale – care produc efecte cu caracter indirect – implică răspunderi și proceduri care obligă la atitudine din partea societăților comerciale și persoanelor fizice în raportul cu statul (legea privind înființarea societăților comerciale, legea contabilității etc.);
acte normative specifice – produc efecte directe asupra nivelului cheltuielilor și veniturilor bugetare (legea impozitului pe profit, legea impozitului pe veni etc.).
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorul principal de credite (primarul și președintele consiliului județean, respectiv primarii de sector și primarul general în cazul Municipiului București) pe baza bugetelor proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locală. Fluxul informațional este asemănător celui prezentat la bugetul de stat, cu mențiunea că toate instituțiile sunt de interes local.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului local prezintă până la data de 1 iulie proiectul de buget la Direcția Generală a Finanțelor Publice, instituție care centralizează și transmite datele Ministerului Finanțelor Publice până la data de 15 iulie. Negocierile între organele centrale și cele locale ale administrației publice se încheie până la data de 1 august. Ministerul Finanțelor Publice comunică sumele finale ce vor fi transferate de la bugetul de stat către toate bugetele locale pentru echilibrare în termen de 5 zile de la publicarea bugetului
de stat în Monitorul Oficial.
Proiectul de buget de stat este votat de Parlament, iar proiectul bugetelor locale de către Consiliile locale.
Documentele care constituie proiectul Legii bugetului de stat sunt transmise spre Parlament la comisiile de specialitate, nivele la care sunt analizate din punct de vedere juridic, economic, social și politic. Din analiză pot să reiasă anumite probleme cu care comisiile de specialitate să nu fie de acord și să retransmită guvernului aceste documente în vederea revizuirii lor.
În comisiile de specialitate se fac și amendamente și se înaintează plenului camerelor reunite pentru dezbatere. Dezbaterea are mai multe etape:
– expunerea de motive făcută de primul ministru sau de ministrul de finanțe în care se face referire la execuția bugetară din anul de bază și la dimensiunile veniturilor și cheltuielilor perioadei viitoare precum și la obiectivele a căror realizare a stat la baza construcției bugetare (rata inflației, dinamica șomajului, mărimea produsului intern brut și evoluția acestuia, deficitul bugetar etc.);
– prezentarea poziției comisiei de specialitate a Parlamentului privind avizarea proiectului;
– dezbaterea și votarea fiecărui proiect de lege din buget și apoi a întregului pachet care definește legea bugetului de stat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și repartițiile de fonduri bugetare către bugetele locale pentru echilibrare).
Votul nefavorabil a legii bugetului de stat conduce la schimbarea guvernului, ceea ce conferă un caracter special acestei legi.
Procedura de adoptare a Bugetului Local cunoaște două momente:
a) primul este legat de adoptarea legii bugetului de stat;
b) al doilea îl reprezintă votul Consiliului județean respectiv Consiliului Local al fiecărei localități.
Până la vot, proiectele de bugete locale, elaborate în maxim 10 zile de la publicarea legii anuale a bugetului, trebuie supuse dezbaterii publice timp de 15 zile. Momentul votului trebuie să se situeze „în termen de maximum 45 de zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial.”
După expirarea acestui termen direcțiile generale ale finanțelor publice sistează plățile din sumele transferate de la bugetul de stat, urmând ca autoritățile locale să poată efectua plăți doar din veniturile proprii încasate.
În cazul neaprobării bugetului de în termenele legale (adică cu minim 3 zile înainte de expirarea anului bugetar) se aplică prevederile bugetului curent realizându-se cheltuieli lunare în limita a 1/12 din bugetul încheiat.
După aprobare bugetele au caracter operativ, adică reprezintă obligații de realizat.
Fundamentarea cheltuielilor și veniturilor bugetare
V
D
Veniturile bugetului de stat se fundamentează pe baza politicii fiscale și a execuțiilor din anii precedenți
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se fundamentează de Casa Națională de Pensii Publice și structurile asimilate din ministere
Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se fundamentează de ANOFM
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de sănătate se fundamentează de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Veniturile bugetelor locale se fundamentează de:
Autoritățile locale – impozite și taxe locale, amenzi, alte venituri
MFP – sume și cote defalcate din impozitul pe venit și TVA
Veniturile proprii ale instituțiilor publice (inclusiv activitățile autofinanțate) se fundamentează de instituții pe baza execuțiilor bugetare din anii precedenți și previziuni
Veniturile din fonduri externe nerambursabile se fundamentează de titularii proiectelor finanțate din aceste surse
Veniturile bugetare se fundamentează separat pe:
Surse de finanțare
Capitole de venituri
Subcapitole de venituri
Alte categorii identificate de ordonatorii de credite (pentru uz intern)
Cheltuielile de personal se fundamentează în funcție de:
Numărul de posturi ocupate
Salarii medii plătite
Sporuri acordate
Fluctuații de personal
Cotele contribuțiilor sociale ale angajatorului
Numărul zilelor de diurnă plătite
Drepturi în natură acordate
Cheltuielile cu bunuri și servicii se fundamentează în funcție de:
Normative de consum
Volumul activităților desfășurate
Prevederile legale în vigoare
Cheltuielile cu asistența socială se fundamentează în funcție de:
Numărul beneficiarilor
Cuantumul mediu al drepturilor prevăzute în acte normative
Cheltuielile cu investițiile se fundamentează în funcție de:
Obiectivele ce vor fi realizate
Necesarul de mijloace fixe
Cheltuielile bugetare se fundamentează separat pe:
Surse de finanțare
Capitole de cheltuieli
Subcapitole de cheltuieli
Titluri de cheltuieli
Articole de cheltuieli
Aliniate de cheltuieli
Alte categorii identificate de ordonatorii de credite (pentru uz intern)
Cheltuielile bugetului local se efectuează în concordanță cu atribuțiile care-i revin autorității administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acesta, în vederea funcționării și în interesul colectivităților locale. De asemenea s-a ținut cont de metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2012 și de conjunctura macroeconomică de raționalizare a cheltuielilor publice.
În anul 2012, investițiile vor ocupa o pondere mare în cadrul bugetului, unele sunt în derulare , altele se vor finaliza.
Urmărind dezvoltarea durabilă a municipiului Aiud în conformitate cu planul local de dezvoltare a municipiului, în anul 2012 se continuă investițiile din programele cu finanțare nerambursabilă provenind de la Uniunea Europeană și F.R.D.S.
Programele și acțiunile cu caracter social ocupă o pondere semnificativă în cadrul bugetului local.
Stabilirea cheltuielilor bugetului local s-a efectuat în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Proiectul de buget pe anul 2012 se bazează pe propunerile compartimentelor din cadrul Primăriei Municipiului Aiud și reflectă în principal menținerea în condiții normale a proiectelor de investiții precum și funcționarea instituțiilor din subordine.
Execuția prevederilor bugetare
Execuția bugetelor publice se constituie ca cea mai importantă fază a procesului bugetar pentru care în planul practic poate fi folosită expresia de gestiune bugetară. Este faza în care sunt organizate și administrate pe bază de acte normative relațiile specifice în sensul mobilizării de mijloace bănești și repartizării lor pe destinații. În timp, execuția bugetară se situează în intervalul de timp 01.ianuarie – 31.decembrie a fiecărui an.
Spre deosebire de celelalte faze ale procesului bugetar, execuția vizează o perioadă de timp și o adresare în spațiu mult mai exacte care obligă la respectarea rigorilor disciplinei financiare. Dacă pentru celelalte etape sunt prevăzute doar termene finale obligatorii de respectat, pentru etapa execuției calendarul este mult mai exact de la începutul și până la sfârșitul anului.
Execuția bugetului poate fi privită ca etapa procesului bugetar în care se realizează indicatorii financiari specifici: veniturile și cheltuielile pe componente bugetare.
Etapa execuției bugetare poate fi definită ca un ansamblu de măsuri, metode, tehnici proceduri și acte normative prin intermediul cărora instituțiile specializate ale statului procedează la gestionarea mijloacelor bănești degajate de relațiile bugetare.
De pe poziție de balanță financiară, un buget public poate să redea circuitul mijloacelor bănești degajate de relațiile bugetare, exprimând în fond execuția bugetară.
Execuția bugetului poate fi concepută la nivelul balanței financiare în care sunt consemnate dimensiunile aprobate ale veniturilor și cheltuielilor bugetare. Aici abordarea gestiunii se poate face separat pe venituri și separat pe cheltuieli, datorită tehnicilor diferite de lucru.
În execuția părții de venituri sunt folosite anumite instrumente potrivit unor metode și tehnici de lucru cu reflectare în actele institutoare și care au continuitate în actele normative complementare care fac referire la așezarea, calcularea, vărsarea și plata obligațiilor bănești către bugetele publice.
Cu referire la execuția părții de cheltuieli a bugetului apare în evidență o noțiune specifică – credite bugetare. Acestea sunt sume de bani cu titlu definitiv fără rambursabilitate primite de la buget și folosite pentru plata cheltuielilor efectuate. Utilizarea creditelor bugetare se face de către conducătorii instituțiilor publice care funcționează pe bază de buget public care poartă denumirea de Ordonatori de credite bugetare.
Realizarea prevederilor pentru cheltuieli se face prin respectarea următoarelor etape: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.
Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În acest moment orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare, și neplătită se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul viitor.
Dacă în momentul încheierii execuției bugetare ordonatorii de credite mai dețin în contul de la Trezorerie credite bugetare neutilizate, acestea sunt anulate de drept.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor special echilibrate prin subvenții de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuția acestora se regularizează la sfârșitul exercițiului bugetar cu bugetul statului, în limita subvențiilor primite.
În cazul bugetelor locale, excedentul anual rezultat la încheierea exercițiului bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita transferurilor de la bugetul de stat, se utilizează, în ordine, pentru:
– rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente acestora;
– constituirea fondului de rulment. Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În acest moment orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare, și neplătită se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul viitor.
Controlul financiar asupra execuției bugetare reprezintă punerea în practică a funcțiilor finanțelor publice. (funcția de repartiție și cea de control) În conformitate cu acestea controlul are, din punct de vedere temporal, 3 variante:
– control preventiv;
– control concomitent;
– control ulterior.
Controlul financiar preventiv și auditul intern se exercită asupra operațiunilor care afectează fondurile publice și/sau patrimoniul public și sunt exercitate conform reglementărilor legale în vigoare.
Controlul concomitent se realizează pe măsura executării etapelor cheltuielilor publice. Astfel, angajarea, lichidarea și ordonanțarea se fac cu acordul ordonatorului de credite, iar plata se face de către contabil. În acest mod se verifică legalitatea, oportunitatea, necesitatea și economicitatea cheltuielilor bugetare.
Controlul financiar ulterior se realizează în momentul realizării lucrărilor contabile de sinteză și raportare (dările de seamă contabile trimestriale și anuale).
Legea finanțelor publice prevede și realizarea unui control financiar delegate exercitat de Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, Parlamentul urmărește realizarea prevederilor legilor bugetare prin intermediul unui organism de control direct subordonat Curtea de Conturi.
Pe baza situațiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, prezentate și analizate, Ministerul Finanțelor Publice elaborează contul general anual de execuție a bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile de execuție a bugetelor fondurilor speciale și bugetele ordonatorilor
principali de credite.
Conturile generale anuale de execuție se întocmesc în structura bugetelor aprobate și sunt prezentate de către Guvern Parlamentului până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuție. Conturile anuale se aprobă prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi în forma următoare:
a) la venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, plăți efectuate.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă spre aprobare consiliilor județene și consiliilor locale, după caz, până la dat de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetului local în structura specifică acestor conturi.
CAPITOLUL 3: Studiu de caz la “Serviciul Public de Asistență Socială – MACIN”
3.1 Statut și atribuții – Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin
Serviciul Public de Asistență Socială Măcin a fost inființat in baza Hotărârii Consiliului Local nr. 73 din data de 27 decembrie 2006.
Serviciul Public de Asistență Socială Macin funcționează si este organizat în conformitate cu legislația română în vigoare și cu Regulamentul de organizare și funcționare al acestuia, având rolul de a identifica și soluționa problemele sociale ale comunității din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și alte persoane aflate în situații de nevoie socială.
Obiectul de activitate al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin îl constituie acordarea de servicii sociale cu caracter primar și specializate menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situațiilor de risc din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și alte persoane aflate în situații de nevoie socială ce pot genera marginalizarea sau excluderea socială.
Serviciile cu caracter primar acordate de Serviciul Public de Asistență Socială Măcin constau în:
Activități de identificare a nevoii sociale individuale, familiale și de grup;
Activități de informare cu privire la drepturi și obligații specifice;
Măsuri și acțiuni de conștientizare și sensibilitate socială;
Măsuri și acțiuni de urgență în vederea reducerii efectelor situașiilor de criză;
Măsuri și acșiuni de sprijin în vederea menținerii în comunitate a persoanelor în dificultate;
Activități și servicii de consiliere;
Orice alte măsuri și acțiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizarea sau excluziunea socială.
Serviciile sociale specializate se asigură în colaborare cu Direcția Generală de Asistență și Protecția Drepturilor Copilului Tulcea și instituții publice care au constituite compartimente de asistență socială.
Acestea au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie socială constând în:
Recuperare și reabilitare;
Suport și asistență pentru familiile și copiii aflați în dificultate;
Asistență și suport pentru persoanele cu dizabilități;
Asistență și suport pentru toate categoriile de persoane aflate ăn nevioie socială;
Sprijin și orientare pentru integrarea, readaptarea și reeducarea profesională;
Mediere socială;
Orice alte măsuri și acțiuni care au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situașii de nevoie socială.
Serviciul Public de Asistență Socială are responsabilitatea creării, menținerii și dezvoltării serviciilor sociale cu caracter primar, în funție de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de susținere a funcționalității sociale a persoanei in mediul propriu de viață familial și comunitar.
Principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt:
Solidaritatea socială;
Unicitatea persoanei;
Libertatea de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială;
Egalitatea de șanse și nediscriminarea în accesul la serviciile sociale și în furnizarea serviciilor sociale;
Participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a serviciilor sociale;
Transparență și responsabilitate publică în acordarea serviciilor sociale;
Proximitate în furnizarea serviciilor sociale.
3.2 Structura organizatorica a Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin
Salariații din cadrul Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin au atribuții în următoarele segmente de activitate;
Prestații (asistență) sociale(ă);
Autoritate tutelară și protecția copilului;
Asistență persoane cu handicap și persoane vîrstnice;
Asistenți personali, îngrijitori bătrâni la domiciliu și auxiliari;
Resurse umane;
Contabilitate.
Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin colaborează în toate problemele cu celelalte compartimente de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Măcin.
Șeful Serviciului asigură conducerea, îndrumarea și controlul activităților din cadrul Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin, urmărind în principal, respectarea prevederilor legale pe linie de asistență socială prin acordarea de servicii primare și de specialitate care au drept scop protecția copilului și familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităși și a oricăror altor persoane aflate în nevoie.
Compartiment Prestații Sociale
Venit Minim Garantat, ajutoare de urgență și alte ajutoare
În aplicarea prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor H.G. nr. 50/2011 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001, ale Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizaării sociale și ale H.G. nr. 1149/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 Compartimentul Prestații Sociale al Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin are următoarele atribuții:
Înregistrează și soluționează cererile de acordare a ajutorului social, în termen în termen legal;
Întocmește anchete sociale pentru acordarea/neacordarea/modificarea/reluarea ajutorului social în termen legal;
Stabilește dreptul la ajutor social, cuantumul acestuia și data efectuării plății ajutorului social;
Efectuează periodic noi anchete sociale în vederea respectării condițiilor care au stat la baza cererilor de acordare a ajutoarelor sociale;
Întocmește dispoziții de acordare, respingere, modificare, suspendare, reluare sau încetare a ajutorului social;
Înregistreaza și soluționează pe bază de anchete sociale cererile de acordare a ajutoarelor de urgență;
Transmite în termen legal la agenția de Plăți și Inspecție Socială Tulcea situațiile statistice privind aplicarea Legii nr. 416/2001 – Anexele nr. 7,8,10,14 și 17 la Normele Metodologice de aplicarea a prevederilor Legii nr. 416/2001 aprobate prin H.G. nr. 50/2011;
Întocmește situația privind persoanele și familiile marginalizate social și stabilește măsuri individuale în vederea prevenirii și combaterii marginalizării sociale;
In vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială înperioada sezonului rece și a Normelor Metodologice din 21 septembrie 2011 de aplicxare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 – are următoarele responsabilități;
Înregistrează cererile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în termenul legal;
Stabilește dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței, cuantumul acestuia și data efectuării plății pentru ajutorul locuinței;
Întocmește dispoziții de acordare, respingere, modificare, suspendare sau de încetare a ajutorului pentru încălzirea locuinței;
Efectuează lunar, până la începerea sezonului rece următor, la solicitarea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Tulcea, anchete sociale pentru verificarea veridicității datelor înscrise în declarațiile pe proprie răspundere privind componența familiei și s veniturile acesteia pentru beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței;
Transmite în termen legal la Agenția de Plăți și Inspecție Socială Tulcea situația nominală privind anchetele sociale efectuate și rezultatul acestora, la data de 1 a fiecărei luni, pentru anchetele efectuate în luna anterioară (anexa 22);
Asigură acordarea, modificarea și încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței tuturor beneficiarilor Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare.)
Alocația pentru suținerea familiei
Alocația pentru susținerea familiei este stabilită prin Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.
În vederea aplicării prevederilor acesteia Compartimentul Prestații Sociale al Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin are următoarele atribuții:
Primește cererile și declarațiile pe proprie răspundere depuse de familiile care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani;
Verifică prin anchete sociale îndeplinirea de către solicitanți condițiile de acordare a alocației pentru susținerea familiei;
Întocmește dispoziții de acordare, respingere, modificare, suspendare sau de încetare a alocației pentru susținerea familiei;
Efectuează periodic anchete sociale în vederea urmăririi respectării condițiilor care au stat la baza cererilor de acordare a alocației pentru susținerea familiei;
Întocmețte și transmite Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Tulcea pînă la data de 5 ale lunii următoare, pentru luna anterioară: borderoul privind acordarea alocației pentru susținerea familiei îmoreună cu cererile și dipozițiile de aprobare ale primarului, borderoul privin dmodificarea, reluarea și suspendarea sau după caz, încetarea dreptului de acordare a alocației pentru susținerea familiei;
Comunică familiilor beneficiare dispoziția Primarului de acordare/ respingere/ modificare/ suspendare/ reluare/ incetare a dreptului la alocația pentru susținerea familiei.
Compartiment Persoane cu handicap și persoane vîrstnice
Cadrul legal pentru protrecția persoanelor cu handicap este Legea nr. 448/2008 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 267/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În aplicarea prevederilor acestor acte normative Compartimentul Persoane cu handicap și persoane vîrstnice al Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin are următoarele atribuții:
Verifică prin anchetă socială îndeplinirea de către solicitanți a condițiilor legale privind încadrarea acestora în funcția de asistent personal și propune aprobarea, după caz, respingerea cererii persoanei care solicitacare solicită angajarea în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav;
Instrumentează dosarul de angajare al asistentului personal, ce urmează a asigura servicii de îngrijire la domiciliul persoanelor cu handicap grav;
Verifică periodic, la domiciliul asistatului, activitatea asistentului personal al persoanei cu handicap grav și prezintă semestrial un raport consiliului local ce va fi transmis spre informare Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea;
Monitorizează rezultatele activității asistenților personali;
Întocmește referatul constatator în urma verificilor periodice efectuate și propune, după caz, menținerea, suspendarea sau încetarea contractului de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav;
Avizează rapoartele lunare de activitate întocmite de asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, privind activitatea și evoluția stării de sănătate și handicap a persoanelor asistate;
Stabilește sarcinile ce revin asistentului personal pe baza evaluărilor făcute asupra stării de sănătate și dependență socială;
Întocmește anchete sociale pentru copiii cu handicap grav care au angajat asistent personal în vederea reexpertizării și încadrării acestuia într-un grad de handicap;
Urmărește evoluția asistatului, cît și participarea acestuia la programul de recuperare și reabilitare în scopul scăderii gradului de dependență;
Organizează acordarea drepturilor de asistență socială și asigură gratuit consultanță de specialitate în domeniul asistenței sociale;
Colaborează cu alte instituții responsabile pentru a a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi;
Monitorizează nivelul de satisfacere a nevoilor beneficiarilor și elaborează strategii în vederea imbunătățirii calității serviciilor și diversificarea acestora;
Colaborează cu Serviciile Direcției de Asistență Generală și Protecția Drepturilor Copilului Tulcea, precum și cu alte instituții și organizții neguvernamentale la întocmirea unor proiecte de dezvoltare a serviciilor;
Asigură prin instrumente și activități specifice asistenței sociale prevenirea și combaterea situațiilor care implică risc crescut de marginalizare și excludere socială, cu prioritate a situațiilor de urgență;
Asigură relaționarea cu diverse servicii publice sau alte instituții ale statului cu responsabilități în domeniul protecției sociale.
Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin prin Compartimentul Persoane cu handicap și persoane vârstnice are, conform Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice următoarele atribuții:
Efectuează la domiciliu anchete sociale privind nevoile persoanelor vârstnice, care elaborează pe baza datelor cu privire la afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de ase gospodări, de a îndeplini cerințe firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit precum și veniturile efective sau potențiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieții;
Întocmește referatul constatator în urma verificărilor periodice efectuate și propune, după caz, menținerea, supendarea sau încetarea contractului de muncă al îngrijitorului la domiciliu pentru persoane vârstnice;
Organizează acordarea drepturilor de asistență socială și asigură gartuit consultanță de specialitate în domeniul asistenței sociale;
Monitorizează nivelul de satisfacere a nevoilor beneficiarilor și elaborează strategii în vederea îmbunătățirii calității serviciilor și diversificării acestora;
Dezvoltă și diversifică serviciile acordate, pregătește documentația necesară în vederea stabilirii dreptului la prestațiile și serviciile de asistență socială a persoanelor adulte;
Instrumentează dosarul de angajare al îngrijitorului ce urmează a asigura servicii de îngrijire la domiciliu, stabilește sarcinile ce revin acestuia pe baza evaluărilor efectuate asupra stării de dependență socială.
Compartiment Autoritate tutelară și protecția copilului
Compartimentul Autoritate tutelară și protecția copilului este structurat pe trei compartimente:
Protecția copilului;
Alocații de stat;
Indemnizații lunare pentru creșterea copilului /stimulent de inserție
Prin atribuțiile sale urmărește punerea în aplicare a dispozițiilor Legii 272/2004-privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale Codului familiei, ale Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
În privința protecției copilului Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin are următoarele responsbilități:
Monitorizează și analizează situația copiilor din Orașul Măcin, precum și modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea și sintetizarea datelor și informațiilor relevante;
Identifică copiii lipsiți în mod ilegal de elementele constitutive ale indentității lor sau de unele dintre acestea și ia de urgență măsurile necesare în vederea stabilirii identității lor în colaborare cu instituțiile competente;
Identifică și evaluează situațiile care impun acordarea de servicii și prestații pentru prevenirea separării copilului de familia sa, întocmind planul de servicii pe care îl supune spre aprobare Primarului;
Asigură consilierea și informarea familiilor cu copii în întreținere asupra drepturilor și obligațiilor acestora, asupra drepturilor copilului și asupra serviciilor disponibile pe plan local;
Trimestrial sau ori de câte ori este necesar, vizitează copiii în întreținere și se informează despre felul în care aceștia sunt îngrijiți, despre starea de sănătate a acestora și dezvoltarea lor fizică, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, acordând la nevoie, îndrumările necesare, întocmind referatul constatator, iar acolo unde este cazul propune suspendarea sau modificarea planului de servicii;
Monitorizează copiii reintegrați în familia naturală sau extinsă, a celor lipsiți temporar de protecție prin plecarea părinților la muncă în străinătate – prin elaborarea de anchete sociale, plnuride servicii, fișe de evaluare inițială și finală, planuri de intervenții;
Colaborează cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea în domeniul protecției copilului și transmite toate datele și informațiile solicitate din acest domeniu;
Depistează, monitorizează și evaluează cazurile prin adresare directă – copilul sau familia solicită asistență și sprijin – în urma vizitelor efectuate de referentul social în școli, în oraș orin în urma unor sesizări venite din partea unor persoanefizice sau juridice – școală, poliție, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;
Consiliază copilul și familia acestuia, ce poate fi individuală sau de grup prin stabilirea ședințelor de consilierfe pentru copil, pentru părinți sau pentru copii și părinți;
Efectuează anchete sociale prin care se identifică și se evaluează situațiile care impun acordarea de prestatii sociale, cum ar fi: acordarea venitului minim garantat, alocații de stat, alocații pentru susținerea familiei, ajutoare pentru încălzirea locuinței;
Asigură creșterea responsbilității părinților pentru educarea propriilor copii prin promovatrea drepturilor copililor în rândul părinților, sensibilizarea părinților față de efectele negative pe care le au abuzurile fizice și emoționale, neglijarea emoțională și educativă, prezența muncii la vârste foarte fragede;
Sprijină prevenirea vagabondajului și delincvenței juvenile, a abandonului școlar
Colaborează cu colectivitatrea locală în vederea identificării nevoilor comunității și soluționării problemelor sociale care privesc copiii, propune primarului, în cazul în care este necesar luarea unor măsuri de protecție specială în condițiile legii.
Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin are responsabilități și în domeniul alocațiilor de stat și a acordării indemnizației lunare de creștere a copilului și a stimulentului de inserție. În acest sens urmărește punerea în aplicare a prevedrilor Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare și a O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Compartiment Resurse umane
Compartimentul Resurse umane gestioanează în condițiile legii activitate de resurse umane a Serviciului, prin prisma Legii nr. 188/1999-privind Statutul funcționarilor publici și a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.
Compartiment contabilitate
Compartimentul contabilitate răspunde de organizarea și conducerea contabilității Serviciului Public de Asistență Sociala Măcin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 82/1991 a contabilității,a O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Asistenți personali, îngrijitori bătrîni la domiciliu și auxiliari
Compartimetul Asistenți personali, îngrijitori la domiciliu și auxiliari cuprinde asistenții personali și îngrijitorii bătrâni la domiciliu.
Aceștia au atribuții în privința acordării asistenței sociale și emoționale pentru categoriile asistate și în același timp oferă servicii în funție de nevoile speciale ale persoanelor asistate.
În concluzie Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin trebuie să-și desfășoare activitatea prin imprimarea unei autentice etici a muncii, a priorității morale și profesionale, supremația legii realizarea relațiilor de muncă pe principiul muncii și aplicării liber consimțite a regulilor de ordine și disciplină, respectarea normelor de conduită, pentru sporirea calității și eficienței economice și sociale a muncii, a prestigiului organelor locale ale administrației de stat, în fața cetășenilor pe care îi reprezintă.
3.3 Principalele operațiuni privind finanțările, veniturile și cheltuielile la
Serviciul Public de Asistență Sociala Măcin
Serviciul Public de Asistență Socială Măcin este un serviciu public de interes local aflat în subordinea Consiliului Local Tulcea, fiind principalul furnizor de servicii sociale la nivelul Orașului Măcin.
Direcțiile majore ale activității desfășurate de Serviciul Public de Asistență Socială Măcin pentru anul 2014 au fost următoarele:
Acordarea de servicii sociale de calitate beneficiarilor prin evaluare și intervenție, asistență, consiliere, informare și monitorizare a evoluției cazurilor la nivelul Orașului Măcin;
Reducerea numărului de copii-tineri instituționalizați prin reintegrarea în familiile acestora, plasamente familiale, adopții;
Asigurarea intervenției și evaluării în regim de urgență prin alocarea resurselor materiale și umane necesare;
Creșterea calității serviciilor acordate beneficiarilor prin servicii specializate;
Acordarea și respectarea drepturilor de care beneficiază persoanele cu handicap conform Legii nr. 446/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
La nivelul Serviciului Public de Asistență Socială Măcin funcționează în prezent un numar de 8 structuri funcționale din care 5 instituții rezidențiale de protecție – din care un centru de primire în regim de urgență copii, un centru maternal, un centru de tip rezidențial pentru persoane adulte cu handicap, un camin pentru persoane vârstnice și un centru medico-social; un centru de zi pentru copii.
Acestora li se adauga o rețea de 120 de asistenți maternali profesioniști și 180 de plasamente familiale.
La sfârșitul anului 2014 Serviciul Public de Asistență Socială Măcin acorda servicii de asistență socială unui număr de 1250 de beneficiari (copii, tineri, adulți), fiecărei persoane oferindu-i-se o gamă largă de servicii.
În vederea asigurării unei calități corespunzătoare a serviciilor oferite beneficiarilor în sistem rezidențial au fost cheltuite următoarele sume:
Tabel 1
Sursa: Raport de activitate al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin – 2014
Tot în anul 2014 au fost atrase sume din sponsorizări, în condițiile legii, în valoare totală de 340.789 lei, din care:
bunuri primite cu titlu gratuit – în valoare de 198.550 lei;
bani – în sumă de 142.239 lei.
În cea mai mare parte, intervențiile Serviciului Public de Asistență Socială Măcin au reușit să prevină abandonul copilului prin menținerea în familie, iar cu sprijnul funadației S.I.R.A – Tulcea au fost susținute reintegrările familiale astfel încât mediul familial să devină propice, iar familia în întregul său să nu mai constituie o problemă pentru comunitate.
În parteneriat cu alte instituții publice și Organizații nonguvernamentale s-au desfășurat o serie de activități complexe, și anume:
Campania ”Stop violenței în famile” care s-a adresat copiilor victime ale violenței în familie;
Campania ”Etnobotanicele – viață de coșmar” – lipsa de informare cu privire la consecințele consumului de droguri legale și ilegale, conflictele emoționale din cadrul familiei, nevoia de acceptare în plan social – duc la extinderea acestui fenomen și la creșterea numărului de consumatori.
Campania ”Prețuiește viața – copilăria ta nu trebuie trăită mai devreme” – a dorit să prevină abandonul copiilor nou născuți în unitățile medicale prin informarea tinerelor-tinerilor asupra metodelor de contracepție și tot ceea ce trebuie să facă pentru a nu fi nevoite să-și trăiască mai devreme statutul de mamă.
Campaniile s-au desfășurat în școlile și liceele din Orașul Măcin și din zonele limitrofe, au avut character sîptămânal și au vizat mai multe categorii sociale: elevi, cadre didactice, părinți, factori de decizie – medici, reprezentanți ai poliției.
Finanțarea Serviciului Public de Asistență Socială Măcin se asigură din fonduri de bugetul local și din contribuția persoanală a asistaților sociali.
De la bugetul local se asigură fonduri pentru:
Investiții pentru construirea, dotarea și modernizarea centrelor de asistență socială;
Cheltuieli de personal;
Cheltuieli pentru servicii medicale care nu se suportă din fondurile asigurărilor sociale de sănătate.
Contribuția beneficiarilor sau susținătorilor legali ai acestora constituie venit extrabugetar al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin.
Sponsorizările și donațiile în bani sau în natură, făcute de persoanele fizice și juridice române și străine, Serviciului Public de Asistență Socială Măcin, pot fi folosite numai în scopul dezvoltării și îmbunătățirii calității serviciilor pe care le prestează.
La nivelul anului 2014 Bugetul de venituri și cheltuieli al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin se prezintă astfel.
Bugetul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Tulcea nr. 188 din data de 31.01.2015.
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2014 al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin este alcătuit din 2 secțiuni:
Secțiune de funcționare;
Secțiune a de dezvoltare.
Bugetul secțiunii de funcționare cuprinde veniturile și cheltuielile necesare finanțării cheltuielilor curente pentru realizarea competențelor stabilite prin lege.
Bugetul secțiunii de dezvoltare cuprinde veniturile necesare finanțării de capital și cheltuielile de capital respective.
Bugetul de venituri și cheltuieli al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin face parte integrantă din Bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Local Tulcea.
Structura Bugetului de venituri și cheltuieli al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin pentru anul 2014 se prezintă astfel:
Bugetul de venituri și cheltuieli al
Serviciului Public de Asistență Socială Măcin – pentru anul 2014
Estimări pentru anul 2015-2017
Tabel 2
Sursa: Bugetul de venituri și cheltuieli al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin – pentru anul 2014
Comparativ cu anul 2013 veniturile se prezintă astfel:
Structura comparativă a veniturilor 2013-2014
Comparativ cu anul 2013, în anul 2014 veniturile au crescut de la 1.264.970 lei la 1.332.200 lei, însemnând o creștere de 5,30%. Această creștere s-a datorat în principal alocațiilor de la bugetul propriu care au însemnat o creștere în sumă 20.000 lei, respectiv 7,55 % și sumelor defalcate din TVA care au crescut de la 320.420 lei la 350.250 lei, respectiv 9,31%.
Subvențiile au avut și ele o creștere față de anul 2013, dar în procent mai mic, respectiv 3,94% subvențiile de la bugetul de stat și doar 1 % subvențiile DSP.
Din totalul de 1.332.000 lei al veniturilor 660.000 lei sunt alocați pentru Asistența socială în caz de boli și invalidități iar suma de 672.000 lei sunt alocați pentru Asistența socială pentru familie și copii.
Se observă faptul că, Consiliul Local este interesat de acordarea unei asistente sociale la un nivel calitativ cât mai ridica pentru locuitorii județului, în acest sens alocând resurse din ce în ce mai mari pentru acordarea acestor servicii.
Comparativ cu anul 2013 structura cheltuielilor se prezintă astfel:
Structura comparativă a cheltuielilor 2013-2014
Comparativ cu anul 2013 se observă că și cheltuielile au crescut de la 1.264.970 lei la 1.332.000 lei, reprezentând un procent de 5.30%.
Creșterea s-a datorat în principal creșterii cheltuielilor pentru ajutoarele sociale în numerar de la 770.125 lei în anul 2013 la 830.165 lei în anul 2014, respectiv o creștere de 87,80%.
De asemenea au crescut și cheltuielile de personal de la 252.365 lei în anul 2013 la 260.285 lei în anul 2014, respectiv o creștere de 3,14%.
Cheltuielie cu bunurile și servicii au fost aproximativ la același nivel, față de anul 2013, acestea au scăzut de la 242.480 lei la 241.52 lei în anul 2014, respectiv o scădere de 0,38%.
Cheltuielile de personal au avut o creștere în anul 2014 față de nivelul lor din anul 2013 ca urmare a faptului că în anul 2014 au avut loc promovări ale personalului fapt ce a generat o astfel de creștere.
De asemenea, cheltuielile privind ajutoarele acordate în numerar au crescut datorită faptului că în cursul anului 2014 a crescut nivelul persoanelor asistate fapt ce a generat și o creștere a acestor cheltuieli
Din analiza datelor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Serviciului Public de Asistență Socială Măcin – pentru anul 2014 veniturile se impart după clasificația lor astfel:
Ponderea veniturilor în total venituri
Se observă astfel că pentru anul 2014 ponderea în totalul veniturilor o au veniturile provenite din subvenții de la bugetul de stat.
Ponderea cheltuielilor pe categorii conform clasificației bugetare în total cheltuieli se prezintă astfel:
Alocațiile de la bugetul propriul al consiliului local 285.000 lei
Sumele defalcate din TVA pentru suținerea sistemului 350.250 lei
de protecție socială
Subvenții DSP pentru medicii persoanelor asistate 270.336 lei
Subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea
persoanelor cu handicap 426.411 lei
Ponderea cheltuielilor în total cheltuieli
Din datele prezentate în tabel se constată că ponderea cea mai mare o au cheltuielile pentru ajutoarele sociale în numerar, în procent de 47% din totalul cheltuielilor. Cea mai mica pondere o detine cheltuielile de bunuri și servicii.
De altfel politica unității este aceea de acorda servicii de asistență socială la un nivel cat mai ridcat și care să acopere la un nivel cât mai mare nevoile actuale ale societății.
Structura cheltuielilor pe categorii conform clasificației bugetare se prezintă astfel:
Cheltuieli de personal 260.285 lei
Cheltuieli cu bunuri și servicii 241.550 lei
Ajutoare sociale în numerar 830.165 lei
Urmărind evoluția predicțiilor pentru estimările bugetare pentru următorii trei ani se observă că atât veniturile cât și cheltuielile estimate au trend ascendent.
3.4 Surse de finanțare și execuție bugetară
Serviciul Public de Asistență Socială Măcin este o instituție publică finanțată de la bugetul local pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli la nivel local, întocmite și aprobate în fiecare an potrivit normelor în vigoare.
Prin legea anuală a bugetului se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar. Totodată prin bugetul de stat se aprobă creditele bugetare pe destinații.
Aprobarea creditelor bugetare reprezintă momentul declanșator al finanțării cheltuielilor din bugetele publice.
Aprobarea creditelor bugetare se realizează prin întocmirea și aprobarea de către fiecare institiuție publică a bugetului de venituri și cheltuieli.
Creditele bugetare aprobate prin bugetul local pot fi folosite, la cererea ordonatorului de credite, numai după deschiderea, repartizarea și/sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice a conturilor deschise pe seama acestora la Trezoreria statului.
Procesul prin care resursele publice sunt solicitate de către ordonatori, angajate în baza cererilor acestora și acordate efectiv spre utilizare responsabililor cu execuția bugetară – reprezintă finanțarea bugetară.
Finanțarea bugetară se realizează prin două etape:
Deschiderea de finanțare – aprobarea comunicată ordonatorului de credite, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare și efectua plăți de casă.
Finanțarea propriu-zisă – consumarea creditelor bugetare deschise sau repartizate și se concretizează în plăți nete de casă și cheltuieli efective.
Execuția bugetară a Serviciului Public de Asistență Socială Măcin pentru anul 2014 se prezintă astfel:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Cheltuielilor Pentru Securitate Sociala (ID: 135295)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.