Analiza Cheltuielilor la S.c. Minion S.a

Economie

Analiza Cheltuielilor la S.c. Minion S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Index tabele, figuri și diagrame

Introducere

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare a societății în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor pe de o parte iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

Starea ce caracterizează întreprinderea fiind un joc alternant al stărilor de echilibru cu cele de dezechilibru trasează în mod evident o regula de bază pentru profitabilitate – depășirea stărilor de dezechilibru conduc în mod direct la un echilibru financiar dinamic al întreprinderii – ușor utopic dar nu imposibil de realizat.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiștii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii), precum și valoarea întreprinderii.

Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă și urmăresc: analiza rentabilității , analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De cele mai multe ori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informații referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informații referitoare la potențialul tehnic și uman, potențial comercial și juridic, managementul întreprinderii (informații dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

Folosind metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere acesta vizează viitorul.

Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț.

Această lucrare încearcă să surprindă, utilizînd diagnosticul financiar cu aplicație la nivelul unui agent economic, care sunt problemele societății reflectate în principalii indicatori ai performanței economico-financiare . Identificarea simptomelor semnificative ale activității firmei, identificarea punctelor forte și slabe ce caracterizează activitatea firmei pe domenii funcționale și analiza cauzală a acestora, au ajutat la determinarea puterii interne a principalelor domenii de activitate, la evaluarea capacității de adaptare a firmei la exigențele mediului extern și a forței sale competitive.

În finalul lucrării, pe baza analizei realizate, am sintetizat principalele recomandări strategico-tactice.

CAP. I – PREZENTAREA SOCIETĂȚII – studiu de caz

1.1 Prezentare generală

Date de identificare

S.C. MINION S.A.

Adresa: STR. PORTULUI, NR. 14, TULCEA, cod 8800

Tel.: 0240 / 534869

Fax: 0240 / 534898

Email: info@MINION .ro

S.C. MINION S.A. – Tulcea este o societate românească pe acțiuni și are ca obiect principal de activitate procesarea legumelor și condiționarea lor prin congelare rapidă.

Cu ale sale 16.000 tone metrice capacitate de depozitare pentru produse congelate (-18ºC la -25ºC) și cei 50.000 metri pătrați de spații utilitare (din care 30.000 mp de clădiri), MINION este considerat a fi cel mai mare depozit frigorific din țară. Depozitul a fost proiectat inițial pentru a deservi industria piscicolă dar permite orice alt tip de producție alimentară sau activitate de depozitare. Are spații foarte largi dedicate afumării, marinării și procesării peștelui.

Deoarece beneficiază de acces direct la delta fluviului Dunărea, pe dana ce aparține depozitului pot fi direct descărcate sau încărcate vase de capacitate mare (maximum 8.000 tone metrice).

Posedă, de asemenea, o structură feroviară proprie care permite accesul mărfurilor transportate cu vagoane.

Avantajul primordial al MINION este reprezentat de poziționarea geografică a orașului Tulcea în imediata apropiere a Deltei Dunării și la aproximativ 10 km atât față de Ucraina cât și față de Moldova. Această localizare facilitează schimburi de marfă trilaterale între aceste segmente de piață, extrem de interesante.

1.2. Structura organizatorică și personalul societății

1.2.1. Organigrama societății

1.2.2. Conducerea societății

Personalul cheie al firmei este compus din:

Hansen Mawadi – Administrator, Președinte;

Petrov Dumitru – Director executiv;

Hagiu Cristina – Contabil șef;

Marinov Ionel – Consilier;

Jelescu Sorin – Director Tehnic

Radu Mihai – Merceolog

Crețu Viorel – Jurist

Istrate Andrada – Șef serviciu personal

1.2.3. Personalul executiv

Număr total de salariați:

La data de 15-04-2009 MINION are un numar de 230 de salariați, din care:

175 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată:

127 care au vechime în organizație mai mare de 2 ani;

55 cu contract de muncă pe perioadă determinată:

46 reprezintă personal sezonier;

1.2.3.1. Structura personalului pe nivele de calificare:

Tabel nr.1. Structura personalului pe nivele de calificare

1.2.3.2. Structura personalului pe grupe de vârste :

Tabel nr. 2. Structura personalului pe grupe de vârste

1.2.3.3. Structura personalului pe compartimente:

Tabel nr. 3. Structura personalului pe compartimente

1.2.3.4. Structura personalului pe sexe:

Tabel nr. 4. Structura personalului pe sexe

1.2.3.5. Evoluția salariaților: 2006 – 2008

Tabel nr. 5. Evoluția salariaților 2006 – 2008

1.3. PIAȚA SOCIETĂȚII COMERCIALE

(Aprovizionare, desfacere, marketing, concurență)

1.3.1. Piața de aprovizionare cu materii prime și materiale

1.3.1.1. Particularitățile pieței legumelor în România

Piața legumelor în România are anumite particularități ce o deosebesc de piețele celorlalte produse agricole, dintre acestea cele mai importante fiind:

atomicitatea cererii și ofertei;

sezonalitatea produselor legumicole;

zonalitatea legumelor și existența unui sistem de comercializare slab dezvoltat;

cererea pentru produse legumicole are un caracter continuu, în timp ce oferta este sezonieră;

consum ridicat de factori de producție, în special forță de muncă, pentru producerea de legume;

gama variată de sortimente de legume existente pe piață.

destinațiile diverse ale producției de legume:

În producția agricolă din România, legumicultura reprezintă o ramură cu o pondere deosebită, cu implicații majore în economia națională și, mai ales, în alimentația populației. Locul și rolul său sunt date de următoarele elemente:

importanța legumelor în consumul uman;

existența unei cereri importante manifestată pe piețele urbane;

favorabilitatea climei pentru multe specii legumicole;

fertilitatea naturală ridicată a solurilor;

priceperea și tradițiile cultivatorilor.

Pe piața legumelor, oferta este formată din producția internă, stocul inițial și importul de astfel de produse. Evoluția suprafețelor cultivate cu legume, a producțiilor medii și totale în România, în perioada 2004-2008 este prezentată în tabelul nr. 6.

1.3.1.2. Evoluția suprafețelor cultivate cu legume, a producțiilor medii și totale obținute

Tabelul nr. 6. Evoluția suprafețelor cultivate cu legume, a producțiilor medii și totale obținute Sursa: MAPDR

1.3.1.3. Principalii furnizori de materii prime

Tabel nr. 7. Principalii furnizori de materii prime

1.3.1.4. Principalii furnizori de materiale auxiliare și utilități

Tabel nr.8. Principalii furnizori de materiale auxiliare și utilități

1.3.2. Politica de desfacere. Canale de distribuție

Distribuția produselor "Casa Țărănească" se face prin rețeaua de distribuție STAR GROUP Distribution SRL în proporție de 100%, rețea care prin structură și organizare cuprinde toate zonele țării (Puncte de lucru : București, Bacău, Brașov, Pitești, Constanța, Arad, Cluj, Baia Mare, Iași, Brăila, Târgoviște)

Tabel nr. 9. Principalii clienți

1.3.2.1. Piața de desfacere a produselor prin intermediul rețelei de distribuție STAR GROUP

Distribuția produselor realizate de către MINION se realizează prin intermediul STAR GROUP Distribution SA iar graficul livrărilor pe patru ani a fost următorul:

Figura nr. 1. Situația livrărilor pe ultimii 4 ani

Cei mai importanþi clienþi STAR GROUP pentru produsele „Casa Þãrãneascã”:

METRO CASH & CARRY;

HIPROMA;

BILLA;

SELGROS;

PROFI ROM FOOD;

ROMANIA HYPERMARCHE;

REWE;

MEGA IMAGE;

ARTIMA;

ALIMENT MURFATLAR;

ANGST;

LA FOURMI;

GIMROM HOLDING;

CRIS TIM;

CAN SERV;

LUCA;

CDE R INTEREX;

ALIMROM;

SVETEX.

1.3.3. Analiza competiției

Concurența joacă un rol important în stabilirea nivelului prețului de vânzare pentru produsele „Casa Țărănească”. Printre concurenți, se numără următoarele firme care s-au făcut cunoscute cu brandurile:

Macromex – Du Jardin; Ardo; Gastromania;

Impex Bock – Iglo; Globus;

Agrirom – Tiko; Frosta; Bonduelle;

Nordic – Hortino;

Leader – Leader; Regina;

Nowaco – Nowaco;

Mar Com & Distribution – Ledo;

RFD – Begro;

AGA – AGA.

Concurenții:

Tabel nr. 10. Concurenții

Figura nr. 2. Cifra de afaceri a concurenților

1.4. CONSUMATORII

1.4.1. Dimensiunea pieței potențiale pentru produsele societății

Așa cum se prezintă situația cu lista clienților, S.C. MINION S.A. desface produsele sale în toate județele țării, prin intermediul STAR GROUP Distribution.

Prin rețeaua de hypermarketuri pentru care distribuie STAR GROUP, produsele MINION ajung cu precădere în orașele mari, reședințe de județ ale țării. Chiar dacă, așa după cum reiese din analiza de mai jos familiile cu un venit mic, vor fi afectate în următorul interval de timp de creșterea prețurilor, MINION, prin strategia adoptată și gama de produse realizate își modulează oferta prin creșterea productivității și scăderea costurilor de producție, toate acestea ducând la posibilitatea unei politici de prețuri diferențiate care să se adreseze acestui segment de populație.

Dimensiunea pieței potențiale a firmei constă în 22 de milioane de locuitori, firma dispunând de un portofoliu de produse care se adresează tuturor categoriilor de vârste.

În România, producția anuală de conserve de legume se cifrează la aproximativ 30.000 de tone, iar cea de fructe nu depășește 25.000 de tone, producție generală aflată mult sub cererea pieței.

1.4.2. Tendințe în domeniul consumului. Profilul consumatorului

Principalii clienți pentru SC STAR GROUP DISTRIBUTION SA București, distribuitorul legumelor și fructelor congelate produse de S.C. MINION S.A. TULCEA, vor fi magazinele private de desfacere a produselor alimentare de tip BILLA, METRO, CARREFOUR, MEGAIMAGE din orașele Tulcea, București, și Timișoara. Capitala țării – București și Municipiul Timișoara fiind cele mai mari consumatoare de legume și fructe conservate prin congelare tip TIKO cât și de cartofi semiprăjiți.

CAP . II. SEMNIFICAȚIA ȘI OBIECTIVELE DIAGNOSTICULUI ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII

2.1. Semnificația diagnosticului activității întreprindntreprinderii:

Diagnosticul reprezintă o componentă a sistemului de management care permite informarea prealabilă fixării obiectivelor și informarea realizării lor. Diagnosticul nu descrie ci identifică variabilele cheie ale stării dinamicii fenomenelor.

Diagnosticul permite, astfel ameliorarea coerenței deciziilor importante pentru a asigura viabilitatea întreprinderii:

Coerența între tendințele întreprinderii și forțele mediului concurențial;

Coerența între mijloace și obiective;

Coerența dintre acțiunile tactice, orientările strategice, sistemul politic și cultural al întreprinderii.

Diagnosticul, în viziunea lui J.P. Thibaut, reprezintă unitatea următoarelor etape:

Identificarea disfuncționalităților și oportunităților;

Analiza situației de fapt, căutarea cauzelor interne și externe și stabilirea responsabilităților;

Propunerea programului de acțiune și a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;

Aplicarea măsurilor propuse;

Controlul realizării obiectivelor.

În cazul întreprinderilor în tranziție atenția trebuie orientată către condițiile de aplicare ale recomandărilor sale, avându-se în vedere incoerențele multiple și diferite cu care acestea se confruntă, impunându-se integrarea întregului demers al analizei într-o viziune sistemică.

Formularea concluziilor diagnosticului presupune, de regulă, raportarea la anumite referințe a căror semnificație este discutabilă. Unele întreprinderi pot avea dificultăți de plată chiar dacă dispun de un fond de rulment pozitiv în timp ce altele cu un fond de rulment negativ se bucură de o solvabilitate satisfăcătoare.

Diagnosticul se bazează pe rezultatele analizei fără a se confunda în schimb cu aceasta presupunând aprecieri, judecăți și nu în ultimul rând asumarea unor răspunderi.

Diagnosticul confruntă în permanență o situație reală cu o ipoteză de referință care într-un sistem perturbat este obligat să iasă din cadrul clasic și să ia în considerare noile caracteristici ale mediului, care fac imposibilă aplicarea unor soluții obișnuite.

Diagnosticul reprezintă faza preliminară a demersului strategic întrucât furnizează raționamente necesare confruntării dorințelor echipei manageriale cu realitatea internă și externă. În practica curentă termenul de diagnostic este înlocuit frecvent cu cel de audit, termen utilizat inițial de către comisarii de conturi în timpul verificărilor anuale, extinzându-se ulterior și în alte domenii. Pentru exactitate considerăm utilă fig. 3 care poziționează diferitele concepte frecvent utilizate în teoria de specialitate și în practica economică.

Raportarea rezultatelor formale la diferite obiective de progres permite controlul activității. Spre deosebire de acesta, pilotajul presupune raportarea rezultatelor la diverse acțiuni practice în curs de derulare.

Controlul și pilotajul sunt complementare întrucât primul se efectuează de obicei după desfășurarea activității iar pilotajul se bazează pe indicatorii de alertă care permit reacționarea înainte ca efectele acțiunii să devină ireversibile.

2.2. Obiectivele diagnosticului activității întreprinderii

Obiectivele diagnosticului sunt complexe datorită varietății de poziții ocupate de cei care-l realizează, implicit din diversitatea de puncte de vedere și de obiectivele pe care și le propun.

Diagnosticul economico-financiar poate fi declanșat în două situații prezentate schematic în Fig. 4:

Situația 1. În cazul întreprinderilor în dificultate când efectuarea diagnosticului reprezintă o obligație legală în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare judiciară;

Situația 2. În cazul întreprinderilor sănătoase, având caracterul unui instrument de control al realizării performanțelor.

În cazul diagnosticului de criză dificultățile temporare de plată pot ridica semne de întrebare cu privire la posibilitățile întreprinderii de aprovizionare, de lansare a producției, chiar asupra solvabilității acesteia.

Diagnosticul de control intern sau extern este activat preventiv. Diagnosticul intern apare atunci când problema este pusă în cadrul firmei și este menit să descopere situațiile posibile de dezechilibru cu scopul de a identifica originea și cauzele generatoare precum și pentru stabilirea corecțiilor necesare. Diagnosticul intern abordează probleme privind dimensiunea, structura și utilizarea potențialului intern, valoarea patrimonială, rentabilitatea, etc.

Pe de altă parte partenerii externi sunt direct interesați de situația economico-financiară a firmei și de cunoaștearea performanțelor sale și ale riscurilor pe care și le asumă angajând relații cu aceasta. Acordarea creditelor de către instituțiile financiare se bazează tot pe analiza ca și un instrument de fundamentare. Un alt exemplu este dat și de către organele adminsitrației locale sau centrale care folosesc analiza în scopul acordării de sprjine sau subvenții anumitor întreprinderi.

În concluzie, analiza este utilizată de clienți, furnizori, tribunale, investitori, firme concurente, salariați consultanți și auditorii autorizați pentru a obține informații necesare derulării activității acestora iar motivația diagnosticului este constituită de:

Cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei;

Informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performanțele, eficiența utilizării resurselor;

Stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării, a corelațiilor dintre acestea;

Stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanțelor;

Identificarea noilor surse de avantaj concurențial;

Fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurențial dinamic.

Diagnosticul economico-financiar are rolul de a găsi soluții la problemele create de insuficiența resurselor față de nevoi.

Cunoașterea costurilor este un imperativ de bază în fundamentarea oricărei decizii de funcționare a întreprinderii din care putem aminti:

Fixarea prețului de vânzare și a limitelor de reducere a acestuia;

Determinarea rezultatelor pe produse, activități, procese, etc.;

Optimizarea portofoliului de produse;

Metodele de gestiune a producției;

Metodele de aprovizionare și stocare;

Formele și metodele de distribuție, etc.;

În practica analizei economice, pentru investigarea acestor aspecte se folosește un sistem de indicatori format din:

Suma cheltuielilor – Ch, pe total și pe structuri corespunzătoare diverselor consumuri de resurse;

Rata cheltuielilor – R, care poate avea accepțiunea:

unei rate de structură a cheltuielilor:

unei rate de eficiență a consumului de resurse:

Aceasta din urmă poate avea și accepțiunea de cost unitar (cheltuială aferentă unei unități monetare de activitate).

Costul unitar – C care se poate calcula sub forma:

Costului mediu:

Costului marginal:

Pentru realizarea obiectivelor analizei costurilor, e necesară investigarea fiecărei categorii de costuri sub trei aspecte:

al momentului de calcul: costuri efective și costuri prestabilite (norme, bugete, devize, etc.);

al câmpului de aplicare (pe funcții, pe structuri funcționale, pe segmente de activitate, pe segmente geografice, etc.);

al conținutului: costuri complete, costuri parțiale, costuri marginale.

2.2.1. Analiza principalilor indicatori economico financiari ai S.C. MINION S.A.

Valori curente:

Pentru aprecierea corectă a situației economico – financiare a societății analizate este necesar ca datele din evidența primară a societății să fie transformate din valori curente în valori comparabile.

Pentru aceasta se vor utiliza indicii medii generali ai prețurilor de consum:

S-a luat ca an de referință anul 2006:

Valori comparabile:

2.2.2. Evoluția cheltuielilor totale, a veniturilor totale și a cifrei de afaceri în perioada 2006 – 2008.

Figura nr. 5. Evoluția CT și VT

Se observă o creștere a cheltuielilor în 2007 urmată de normalizare în 2008. În ceea ce privește veniturile totale acestea scad atât în 2007 cât și în 2008.

Figura nr. 6. Evoluția CA, CT și VT

Se observă că cifra de afaceri aferentă cheltuielilor totale a fost în scădere în 2007 după care are o tendință de creștere în anul 2008.

2.2.3. INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI

Putem remarca în această situație o evoluție negativă pentru majoritatea indicatorilor datorită situației create în urma deciziei acționarilor de reorganizare și modernizare a societății.

Pentru realizarea acestora au fost contractate credite care au dus la mărirea cheltuielilor financiare, în special ca urmare a evoluției cursului Euro din ultima perioadă.

CAP. III. ANALIZA DIAGNOSTIC A DOMENIULUI ECONOMICO – FINANCIAR:

3.1.Tipologia analizei și a diagnosticului activității întreprinderii

Varietatea fenomenelor și proceselor economice, complexitatea acestora, diversitatea de agenți economici interesați în diagnosticarea activității și rezultatelor firmei determină existența mai multor tipuri de analiză, respectiv diagnostic.

Acestea pot fi structurate după diverse criterii:

După raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului se disting două tipuri fundamentale de analiză: post-factum sau post-operatorie și analiza previzională sau prospectivă.

Analiza post-factum este un instrument de supraveghere și reglare a funcționării unei întreprinderi, de relevare a modului de realizare a obiectivelor propuse pe baza studierii relațiilor funcțional – cauzale.

Analiza post-factum privește prezentul și trecutul, iar analiza previzională vizează perspectiva activității. Dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie anume, cea a analizei concomitente sau curente. Noțiunea de analiză concomitentă apare dacă secționăm un fenomen și îl urmărim pe fragmente (cum este cazul ritmicității producției), fără să pierdem din vedere unitatea sa. Este tipul de analiză indispensabil pilotajului întreprinderii. Dacă raportăm însă analiza la fiecare fragment, este evident că avem de-a face cu tipul de analiză post-factum, indiferent de fracțiunea de timp la care ne referim.

Cele două tipuri de analiză prezintă particularități determinate de faptul că analiza post-operatorie se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când cea previzională operează cu variabile presupuse, incerte. De aici derivă o serie de particularități metodologice. În cadrul analizei post-factum se studiază o singură variantă a fenomenului (varianta de execuție), prin folosirea unor legături de tip funcțional pe când în cadrul analizei previzionale sunt studiate mai multe variante și prevalează legăturile de tip probabilist.

După nivelul la care se face investigarea, analiza poate fi:

Microeconomică;

Mezoeconomică;

Macroeconomică;

Analiza microeconomică se desfășoară la nivelul agentului economic, rspectiv la scara întreprinderii (prin definiție generală) sau a elementelor ei structurale. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual în obținerea rezultatelor, relevă factorii care determină orientarea în investirea capitalului, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor, în realizarea diferitelor categorii de prestații, etc.

Analiza mezoeconomică studiază fenomenele la nivelul sectorului, ramurii de activitate; de exemplu, poziționarea întreprinderii pe filiera lanțului de valoare, concurența, situația produselor de substituție, etc.

Analiza macroeconomică vizează fenomenele la nivelul economiei naționale sau al economiei mondiale (legislație, reglementări, conjunctura internă și internațională, variabile sociale, etc.), operând preponderent cu mărimi globale sau agregate.

După modul de urmărire în timp a fenomenelor distingem: analiza statică și analiza dinamică.

Analiza statică studiază fenomenele la un moment dar, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei, deoarece fenomenele economice prin natura lor nu pot fi statice.

Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în schimbarea lor, relevând poziția acestora într-un șir de momente, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.

În funcție de orizontul de timp pentru care se cercetează fenomenul.

Toate tipurile de analiză menționate se realizează fie ca analize pe termen scurt (până la un an), care sunt frecvente în managementul intern, operativ, fie ca analize pe termen lung (peste un an).

După sfera de cuprindere și finalitate, analiza respectiv diagnosticul pot avea forma:

Diagnosticului global;

Diagnosticului expres;

Diagnosticului funcțional.

Diagnosticul global cuprinde un ansamblu de metode care permit cunoașterea, înțelegerea și explicarea funcționării întreprinderii ca sistem. Prin cele trei dimensiuni ale sale: cognitivă, explicativă și predictivă, acest tip de diagnostic permite orientarea activității viitoare pe coordonate care să asigure ameliorarea performanțelor.

Diagnosticul expres este impus de necesitatea reglării operative a disfuncționalităților apărute în activitatea firmei, iar cel funcțional este orientat spre investigarea modului de realizare a funcțiilor întreprinderilor și spre soluționarea unor probleme specifice.

Într-o economie concurențială, diagnosticul global și cel funcțional sunt realizate într-o viziune strategică, care constă în articularea forțelor și slăbiciunilor întreprinderii cu oportunitățile și pericolele ce provin din mediul în care aceasta acționează, în perspectiva menținerii sau obținerii de noi avantaje concurențiale (vezi fig. 7).

Conținutul, obiectivele, componentele diagnosticului au un caracter dinamic. Dacă ținem cont de criteriile folosite de Banca Mondială și de FMI pentru poziționarea diferitelor țări și agenți economici, schema de mai sus ar putea fi completată cu un aspect de sine stătător, cel referitor la diagnosticul resurselor (fig. 8)

În funcție de poziția analistului diagnosticul poate fi: intern și extern.

În primul caz problema analizei, respectiv diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii și are ca obiect sprijinirea conducătorilor în reglarea funcționării întreprinderii și remedierea eventualelor disfuncționalități. Diagnosticul intern stă la baza gestiunii curente, prin aportul său la reglarea acțiunilor cotidiene, la elaborarea planurilor pe tipuri de activități și a previziunilor bugetare. Pe de altă parte, diagnosticul intern este un instrument în serviciul controlului intern, întrucât permite urmărirea realizării performanțelor, raportarea realizărilor la previziuni, explicarea abaterilor și stabilirea măsurilor de ameliorare a funcționării întreprinderilor.

Analiza externă este realizată de partenerii externi: bănci, investitori instituționali, puterea publică, tribunalele comerciale, furnizori, clienți care caută să-și formeze o opinie despre situația economico-financiară a întreprinderii;

După circumstanțele în care se realizează:

Analiză în context de criză;

Analiză în context de dezvoltare internă și/sau externă.

În primul caz diagnosticul vizează identificarea cauzelor dificultăților întâlnite, fundamentarea deciziilor și pregătirea măsurilor de redresare. Identificarea cauzelor diferitelor disfuncționalități necesită, fără îndoială, o privire sintetică asupra ansamblului. Aceasta întrucât, în condiții diferite, aceeași corecție trebuie să aibă în vedere atât acțiunea directă asupra cauzelor, cât și asupra condițiilor care au favorizat înlănțuirea cauză – efect. În cel de-al doilea caz analiza se încadrează în procedura generală de control permanent al activității.

După conținutul și problematica abordată, diagnosticul poate fi:

Diagnostic economic;

Diagnostic financiar;

Diagnostic strategic.

În teoria economică internațională, majoritatea lucrărilor sunt orientate fie spre diagnosticul economic, fie spre cel financiar. În ultimii 15-20 de ani, diagnosticul financiar și strategic au avut un dinamism mai accentuat datorită mutațiilor mediului economico-financiar, creșterii exigențelor pieței, intensificării concurenței, creșterii riscului o dată cu accentuarea turbulențelor economico-financiare și cu internaționalizarea schimburilor de bunuri și capital.

După nivelul de decizie managerială

Pentru a putea servi în mod eficient la formularea judecăților de valoare și la fundamentarea strategiei întreprinderii, diagnosticul trebuie particularizat pe diverse trepte de interes managerial. Așa cum puteți vedea în fig. 9, diagnosticul poate fi:

Diagnostic al rezultatelor (D1);

Diagnostic al acțiunilor tactice (D2);

Diagnostic al strategiei întreprinderii (D3);

Diagnosticul resurselor (D4);

Diagnosticul politicii întreprinderii (D5).

Fluxul de informații furnizate de cele cinci tipuri de diagnostic are un rol determinant în asigurarea calității managementului global.

În lucrarea de față am optat pentru un demers global (economico-financiar-strategic) al diagnosticării, păstrând astfel viziunea integratoare a școlii românești de analiză, care permite abordarea problematicii complexe a activității unei întreprinderi.

Numai în felul acesta se poate explica modul de funcționare a întreprinderii în ansamblul său, luând în considerare particularitățile și caracteristicile mediului în care acesta acționează. Încercarea de optimizare a unei funcțiuni a întreprinderii n-are sens decât atunci când se efectuează în armonie cu celelalte funcțiuni ale acesteia. Întreprinderea nu este constituită printr-o juxtapunere anarhică de mijloace materiale, de oameni și de metode. Ea formează un tot coerent. Pentru optimizarea funcționării acestuia, analiza nu se limitează la aspectele economice sau la cele financiare ale activității, ci abordează ansamblul componentelor strategice, economice și sociale în intercondiționarea lor. Dar, orice tip de decizie, orice flux material, generează mai devreme sau mai târziu un flux financiar. Sursele de progres decurg, de cele mai multe ori, din incoerențele identificate printr-o astfel de analiză globală. Acestea vor scoate în evidență oportunitățile de valorificat și vulnerabilitățile de atenuat sau de înlăturat.

Abordarea globală facilitează demersul analizei și permite găsirea unei logici de ansamblu recomandărilor făcute în vederea stabilirii coerenței interne a întreprinderii, precum și a coerenței întreprinderii cu mediul său.

Tipologia tradițională a cheltuielilor

Pentru evaluarea obiectivă a situației consumurilor de resurse și a tendinței acestora, în analiză se face distincție între cheltuielile pe termen scurt și cele pe termen lung.

Cheltuielile pe termen scurt sunt cele legate de dimensiunea, dotarea și structura actuală a întreprinderii. Modificarea lor este dependentă de gradul de utilizare a capacităților existente. Pe termen lung, se pot produce modificări de amploare în structura, dotarea și organizarea întreprinderii, în primul rând sub incidența progresului tehnic. Cheltuielile pe termen lung corespund deci gestiunii strategice a întreprinderii.

Cheltuielile pe termen scurt, abordate fie sub forma consumurilor totale de resurse, fie a consumurilor unitare pot fi structurate după o varietate de criterii, fiecare având un rol bine definit în procesul de analiză și decizie (vezi fig. 10).

Analiza globală a cheltuielilor, completată cu investigarea acestora pe structurile prezentate, permite:

Cunoașterea produselor, sectoarelor, activităților care contribuie la ameliorarea sau, dimpotrivă, la degradarea rezultatelor întreprinderilor;

Identificarea centrelor de responsabilitate eficiente, performante și a celor a căror funcționare este deficitară;

Depistarea pierderilor și a risipei;

Depistarea posibilităților de optimizare a consumurilor de resurse.

Pe lângă criteriile sintetizate mai sus, în teoria și practica economică sunt operaționale, în funcție de scopul analizei și de specificul domeniului, și alte criterii de structurare.

După comportamentul față de volumul de activitate cheltuielile se împart în: variabile și fixe.

Cheltuielile variabile, adică cele dependente de volumul de activitate, sunt consecința deciziei de exploatare, de utilizare a capacităților existente. Ele se modifică proporțional sau neproporțional cu volumul de activitate, curba lor putând lua forma:

Curbei „randamentelor crescătoare”

Curbei „randamentelor constante"

Curbei „randamentelor descrescătoare”

Curbei „logistice”

Tendința costurilor variabile unitare (fig. 15.) este rezultanta raportului dintre dinamica volumului de activitate (a producției sau a cifrei de afaceri) și cea a sumei cheltuielilor variabile.

Cheltuielile fixe (de structură) sunt indispensabile existenței, funcționării întreprinderii. Ele sunt dependente de capacitatea potențială de producție, respectiv de distribuție a întreprinderii, de structura acesteia. Costurile fixe sunt angajate în manieră permanentă și constituie, în principiu, consecința deciziei de investiții. Suma lor nu se modifică pe termen scurt, în timp ce valoarea unitară a acestora (costul unitar fix) prezintă tendința de scădere o dată cu creșterea volumului de activitate (fig. 16.)

Importanța acestui criteriu de grupare în calculația și analiza costurilor rezidă, în primul rând, în faptul că stă la baza metodei de calculație „direct costing” și a previziunii costului. De asemenea furnizează informații necesare fundamentării deciziilor de preț, respectiv optimizării diferitelor strategii ale firmei. Cunoașterea costurilor variabile și fixe, și a evoluției lor este esențială pentru conducerea strategică a firmei. Rata de structură a cheltuielilor fixe determină pragul de rentabilitate, de flexibilitate a firmei și o pune într-o poziție mai mult sau mai puțin sensibilă în ceea ce privește variația volumului de activitate sub incidența factorilor externi și interni. De asemenea, această rată constituie unul din factorii cheie ai aprecierii gradului de rivalitate dintre firmele unui anumit sector.

După modul de identificare și repartizare pe purtătorii de cheltuieli, cheltuielile pot fi directe și indirecte.

Cheltuielile directe sunt cele legate nemijlocit de activitatea unei unități operative, a unui loc de muncă sau de realizarea unui produs (salarii, consumuri de materii prime, materiale, etc.)

Cheltuielile indirecte sunt ocazionate de funcționarea întreprinderii în ansamblul său (cheltuieli de administrație, de întreținere). Calificativul de cost „direct” sau „indirect” are un caracter relativ, fiind dependent de nivelul la care se face calculul și analiza costului. În stabilirea gradului de aprofundare a analizei trebuie să se facă un compromis între utilitatea nivelului de precizie și costul informațiilor obținute.

Această structurare are un caracter contabil și stă la baza determinării costului complet.

Structurile de cheltuieli rezultate din aplicarea celor două criterii de grupare de mai sus nu se suprapun ca mărime, așa cum se vede și din fig. 17:

unde: zona 1 – reprezintă cheltuielile variabile directe (consumuri de materii prime, materiale, salarii, etc. );

zona 2 – cheltuieli fixe indirecte (cheltuieli administrative, cheltuieli de cercetare – dezvoltare, etc.)

zona 3 – cheltuieli variabile indirecte (consumul de combustibil și energie pentru secțiile unde se fabrică mai multe produse, etc.);

zona 4 – cheltuieli fixe directe (amortizarea mașinilor și utilajelor folosite la realizarea unui singur produs, etc.)

După natura lor cheltuielile se împart în: cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare și cheltuieli financiare) și cheltuieli excepționale. Aceasta este structura prevăzută de lege pentru organizarea contabilității cheltuielilor.

Cheltuielile de exploatare sunt ocazionate de realizarea obiectului de activitate al întreprinderii: fabricarea de produse, prestarea de servicii, comercializarea de mărfuri, etc.

Ele sunt formate din:

Cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate, costul mărfurilor vândute.

Cheltuieli cu lucrările și serviciile efectuate de terți:

Întreținere, reparații, locații de gestiune, studii și cercetări (inclusiv sumele plătite pentru contracte de cercetări);

Alte servicii efectuate de terți: colaborări, comisioane, publicitate, reclamă, protocol.

Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate:

Impozitul suplimentar pe salarii, impozitul pe clădiri;

Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru fondul de cercetare – dezvoltare, taxa pentru fondul asigurărilor sociale.

Cheltuieli cu personalul:

Salarii, asigurări și protecție socială;

Cheltuieli cu pregătirea și perfecționarea profesională.

Cheltuieli cu amortizările și provizioanele aferente exploatării:

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

Amortizări privind imobilizările corporale;

Valoarea previzionată pentru deprecierea imobilelor, a materiilor prime, materialelor, obiectelor de inventar.

Cheltuielile financiare sunt formate din:

Pierderi din creanțe legate de participații;

Pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

Diferențe nefavorabile de curs valutar;

Dobânzi curente;

Alte cheltuieli financiare (pierderi din creanțe de natură financiară);

Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele:

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli privind activitatea financiară;

Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare și a titlurilor de plasament.

Cheltuielile extraordinare sunt determinate de activități care ies din normalitate sau cu o frecvență redusă și care se referă la:

Operațiunile de gestiune:

Despăgubiri, amenzi, penalizări, lipsuri la inventar, donații și subvenții acordate (inclusiv prelevările și donațiile în scop umanitar, pentru sprijinirea activităților culturale, sportive, pierderi din debitori litigioși;

Cheltuieli excepționale pentru provizioanele reglementate;

Cheltuieli privind deprecierile excepționale survenite la debitori diverși.

Operațiunile de capital:

Valoarea contabilă a imobilizărilor cedate;

Alte cheltuieli excepționale.

3.2. Noi structuri ale cheltuielilor în viziunea standardelor internaționale de contabilitate.

Potrivit IAS 14 (raportarea pe segmente) cheltuielile pot fi identificate și analizate pe segmente:

De activitate;

Geografice.

Cheltuielile pe segmente sunt cheltuieli ce rezultă din activitatea de exploatare a unui segment, direct atribuibile acestuia sau alocate indirect pe baza unui temei rezonabil;

Cheltuielile pe segmente nu cuprind cheltuielile extraordinare și financiare.

O astfel de structură este utilă în analiză pentru a putea evalua pe zone geografice, pe produse sau grupe de produse dimensiunea consumurilor de resurse, dar mai ales rezultatele obținute cu consumurile respective.

În conformitate cu Cadrul general al IASC și cu IAS 8 „Profitul net și pierderea netă a perioadei, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile", cheltuielile pot fi:

Cheltuieli curente, care apar în procesul desfășurării activităților curente ale întreprinderii.

„Activitățile curente reprezintă orice activitate desfășurată de o întreprindere ca parte integrantă a afacerilor sale, precum și activitățile conexe în care se angajează întreprinderea și care sunt o continuare a primelor, incidente acestora sau rezultă din acestea”.

Cheltuielile curente la rândul lor cuprind:

Consumurile care apar pe parcursul desfășurării activității curente (costul vânzărilor, salarii, amortizare, etc.);

Pierderile.

Pierderile reprezintă elemente ce corespund definiției cheltuielilor și care pot apărea sau nu pe parcursul desfășurării activității curente. Ele reprezintă diminuări ale beneficiilor viitoare, deci nu diferă ca natură de celelalte cheltuieli.

Cheltuielile extraordinare, rezultate din evenimente sau tranzacții ce sunt clar definite față de activitățile curente ale întreprinderii, și care nu se așteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.

Schematic, structura cheltuielilor potrivit accepțiunii IASC ar putea fi prezentată astfel:

Potrivit IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”, întreprinderile trebuie să prezinte (fie în contul de profit și pierdere, fie în notele explicative) o „analiză a cheltuielilor bazată fie pe clasificarea lor după natură, fie după destinație". Gruparea după natură propusă de IAS 1 este similară celei prezentate de Legea contabilității, fiind recomandată întreprinderilor mici.

Gruparea după destinație, presupune împărțirea cheltuielilor după funcția lor în realizarea procesului de exploatare, astfel:

Costul bunurilor vândute și serviciilor prestate:

Cheltuieli cu materiile prime și materiale;

Cheltuieli cu personalul;

Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;

Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor necorporale;

Cheltuieli cu reparațiile și întreținerea;

Pierderi din deprecierea activelor;

Cheltuieli cu chiria;

Cheltuieli de cercetare – dezvoltare;

Costuri de restructurare.

Cheltuieli de distribuție:

Cheltuieli cu personalul;

Cheltuieli cu materiile prime și materialele;

Amortizarea mijloacelor fixe;

Amortizarea imobilizărilor necorporale;

Cheltuieli de marketing;

Cheltuieli de publicitate;

Cheltuieli cu chiria.

Cheltuieli generale de administrație:

Cheltuieli cu personalul;

Amortizarea mijloacelor fixe;

Cheltuieli de audit;

Cheltuieli de consultanță;

Cheltuieli cu chiria;

Alte cheltuieli.

Această structură a cheltuielilor oferă uneori informații mai relevante pentru utilizatori și permite o altă viziune de calcul și analiză a rezultatelor.

3.3. Analiza SWOT

STRENGHTS – PUNCTE TARI

Poziționarea geografică care conferă avantaje atât pentru producția de legume cât și pentru operațiunile logistice;

Dotări de ultimă generație;

Gamă variată cu diverse produse cu gramaje care acoperă toate necesitățile de consum, pe fiecare categorie de client;

Nivel de poziționare: gamă de produse de nișă, concurența nu beneficiază de același context : producător român ;

Distribuție în retail la nivel național: în lanțurile de magazine Cash&Carrz, discount, supermarket, hzpermarket și food service;

Singura fabrică de legume congelate din România, de mare capacitate, ce a impus investiții majore (7 mld. €).

Personal calificat stabil.

WEAKNESSES – PUNCTE SLABE

Sensibilitatea mare a producției față de condițiile meteorologice;

Dependența de producătorii locali.

OPPORTUNITIES – OPORTUNITĂȚI

O piață de desfacere în creștere;

Dezvoltare de noi game de produse, cu valoare adăugată mare, tip Ready Meals;

Piața de consum pentru legume congelate ce se estimează în 2012 este în creștere de la un consum per cap de locuitor de 0,32 kg ka 3,20 kg ;

Creșterea traficului de marfă pe Dunăre ceea ce poate aduce clienți importanți având în vedere poziționarea și dotarea tehnică.

THREATS – AMENINȚĂRI

Apariția de noi producători pe același segment de activitate;

Presiunea exercitată de produsele de import ;

Legislația instabilă ;

Migrarea forței de muncă în alte domenii sau în alte țări.

CAP. IV. ANALIZA CHELTUIELILOR

Cheltuielile entității economice cuprind o arie largă de fenomene economice legate de consumul și utilizarea factorilor producției: natura, munca și capitalul. Ele trebuie să ocupe un loc aparte în managementul intern, deoarece de utilizarea și consumul factorilor producției depind în mare măsură capacitatea concurențială a agentului economic, asigurarea unor premise de bază ale performanțelor economico-financiare.

Etapele analizei cheltuielilor entității economice în contextul diagnosticului sunt cuprinse în:

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale;

Analiza cheltuielilor de exploatare;

Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri;

Analiza eficienței cheltuielilor (costurilor) variabile;

Analiza eficienței cheltuielilor fixe ale entității economice (sau indirecte);

Analiza cheltuielilor materiale;

Analiza cheltuielilor cu salariile;

Diagnosticul cheltuielilor pe funcțiuni ale entității economice și pe centre de responsabilitate;

Analiza costurilor de produse.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale

Activitatea unei entități economice în derularea ei necesită consumuri de resurse umane, materiale, financiare. După natura lor, în funcție de care se realizează și gruparea în contul de profit și pierderi, cheltuielile și veniturile entității economice se grupează astfel: de exploatare, financiare și extraordinare.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenția evoluția acestora, factorii care influențează nivelul lor, precum și identificarea rezervelor care pot fi puse în valoare, pentru reducerea lor sau menținerea în limitele de eficiență care concură la performanța economico – financiară a entității economice.

În urmărirea evoluției cheltuielilor aferente veniturilor se utilizează indicatorul „rata de eficiență a cheltuielilor totale (cheltuieli la 1000 lei venituri).

Modelul de calcul și analiză a indicatorului menționat este următorul:

în care:

chi = suma cheltuielilor pe cele trei grupări (exploatare, financiare, extraordinare);

vi = suma veniturilor pe grupările similare cheltuielilor;

gi = structura veniturilor;

rcti = rata de eficiență a cheltuielilor pe grupări.

Având în vedere modelul de calcul al ratei, respectiv, raportul efort/efect, nivelul descrescând al ei relevă creșterea eficienței cheltuielilor. În cadrul exemplificării se folosesc datele din Tabelul 11.

Tabelul 11. Evoluția cheltuielilor și veniturilor în perioada 2006 – 2008 – valori comparabile.

Tabelul nr. 11a

Tabelul nr. 11b

Analizând datele, se observă o creștere a ratei de eficiență a cheltuielilor totale din 2008 de 266,52 lei la 1000 lei venituri totale față de anul 2006 și o creștere a ratei de eficiență a cheltuielilor totale din 2008 de 18,93 lei la 1000 lei venituri totale față de anul 2007.

Explicarea modificării ratei de eficiență a cheltuielilor totale se va face utilizând analiza factorială cu ajutorul următoarei formule:

Pentru a cuantifica influența celor doi factori se va aplica metoda substituirilor în lanț, ordinea de analiză fiind următoarea:

(Rct) Rata de eficiență a cheltuielilor

4.1.1. Astfel pentru anul 2008 față de anul 2007, informațiile furnizate de analiza factorială a ratei de eficiență a cheltuielilor totale (Rct) sunt:

4.1.1.1. Modificarea ratei de eficiență a cheltuielilor totale

ΔRct2008-2007 = Rct1 – Rct0 = 1.089,47 – 1.070,54 = +18,93 lei

4.1.1.2. Influența modificării structurii veniturilor asupra modificării ratei de eficiență a cheltuielilor:

ΔRctΔgi =

sau: 1Rct – Rct0 = 2.914,58 – 1.070,54 = +1.844,04 lei

Se constată că influența modificării structurii veniturilor asupra modificării ratei de eficiență a cheltuielilor totale nefavorabilă, respectiv rata de eficiență a cheltuielilor crește cu 1.844,04 lei.

4.1.1.3. Influența modificării ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări asupra modificărilor ratei de eficiență a cheltuielilor totale: ΔRct =

sau: Rct1 – 1Rct = 1.089,40 – 2.914,58 = -1.825,18 lei.

Se constată că influența modificării ratei de eficiență a cheltuielilor totale grupate este favorabilă, respectiv scade rata de eficiență a cheltuielilor cu 1.825,18 lei.

În concluzie depășirea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale de 18,93 lei se datorează modificării structurii veniturilor, respectiv a scăzut ponderea veniturilor din exploatare cu 7,65% și a crescut ponderea veniturilor financiare cu 7,65%.

Valoarea ratei de eficiență a cheltuielilor financiare a crescut în anul 2007 la 25.036,73 lei ca urmare a contractării unui credit pentru investiții în valoare de 8 milioane Euro.

Influența negativă a acestui credit a fost amplificată de creșterea dobânzilor în anul 2007 și de diferența nefavorabilă de curs valutar de la sfârșitul anului.

4.1.2. Pentru anul 2008 față de anul 2006, informațiile furnizate de analiza factorială a ratei de eficiență a cheltuielilor totale (Rct) sunt:

4.1.2.1. Modificarea ratei de eficiență a cheltuielilor totale

ΔRct2008-2006 = Rct1 – Rct0 = 1.089,47 – 822,95 = +266,52 lei

4.1.2.2. Influența modificării structurii veniturilor asupra modificării ratei de eficiență a cheltuielilor:

ΔRctΔgi =

sau: 1Rct – Rct0 = 815,77 – 822,95 = -7,18 lei

Se constată o situație favorabilă deoarece scade rata de eficiență a cheltuielilor cu 7,18 lei ca urmare a modificării structurii veniturilor.

4.1.2.3. Influența modificării ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări asupra modificărilor ratei de eficiență a cheltuielilor totale: ΔRct =

sau: Rct1 – 1Rct = 1.089,40 – 815,77 = +273,70 lei.

Se constată o situație nefavorabilă deoarece crește rata de eficiență a cheltuielilor totale cu 273,70 lei ca urmare a modificării ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări.

Analiza cheltuielilor de exploatare

În totalul cheltuielilor entităților economice, cele de exploatare dețin ponderea cea mai însemnată, ceea ce impune o analiză atentă a lor. Cheltuielile de exploatare sunt aferente ciclului de exploatare, care cuprinde ansamblul următoarelor operațiuni: cumpărarea de materii prime și materiale, stocarea lor, procesul de producție, stocarea semifabricatelor, produselor finite și vânzarea lor, precum și achiziționarea de mărfuri și vânzarea lor, dacă este cazul.

4.2.1. Analiza ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare

Pentru dimensionarea și urmărirea evoluției cheltuielilor de exploatare se folosește indicatorul „rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare” (cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare). Acest indicator are în vedere cheltuielile aferente producției totale a exercițiului financiar, inclusiv costul mărfurilor vândute, corelate cu valoarea producției exercițiului (care include producția vândută, producția stocată și producția imobilizată), inclusiv valoarea mărfurilor vândute.

Modelul indicatorului „rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare” este următorul:

în care:

Din punct de vedere factorial, rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare se analizează pe baza modelului menționat anterior. Factorii care influențează sunt structura veniturilor din exploatare și rata de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare. Pentru a exemplifica metodologia de analiză factorială se folosesc datele din Tabelul 12.

Tabelul 12. Evoluția cheltuielilor și veniturilor din exploatare în perioada 2006 – 2008- valori comparabile.

Tabelul nr. 12. a

Tabelul nr. 12. b

Pentru a cuantifica influența celor doi factori se va aplica din nou metoda substituirilor în lanț, ordinea de analiză fiind următoarea:

4.2.1.1. Astfel pentru anul 2008 față de anul 2007, informațiile furnizate de analiza factorială a ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce) sunt:

a) Modificarea Ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare

ΔRce2008-2007 = Rce1 – Rce0 = 992,58 – 938,53 = +54,05 lei

b) Influența modificării structurii veniturilor din exploatare (ge) asupra modificării ratei eficiență a cheltuielilor de exploatare :

ΔRceΔge = 1Rce – Rce0 = 935,42 – 938,53 = -3,11 lei

= 935,42 lei

Se constată o situație favorabilă deoarece scade rata de eficiență a cheltuielilor din exploatare cu 3,11 lei ca urmare a modificării structurii veniturilor din exploatare.

c) Influența modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de venituri din exloatare (rce) asupra modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce):

ΔRceΔrce = Rce1 – 1Rce = 992,58 – 935,42 = +57,16 lei.

Se constată o situație nefavorabilă deoarece crește rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce) cu 57,16 lei ca urmare a modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de venituri.

4.2.1.2. Pentru anul 2008 față de anul 2006, informațiile furnizate de analiza factorială a ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce) sunt:

a) Modificarea Ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare

ΔRce2008-2006 = Rce1 – Rce0 = 992,58 – 834,26 = +158,32 lei

b) Influența modificării structurii veniturilor din exploatare (ge) asupra modificării ratei eficiență a cheltuielilor de exploatare :

ΔRceΔge = 1Rce – Rce0 = 836,37 – 834,26 = +2,11 lei

= 836,37 lei

Se constată o situație nefavorabilă deoarece rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare crește cu 2,11 lei ca urmare a modificării structurii veniturilor din exploatare.

c) Influența modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de venituri din exloatare (rce) asupra modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce):

ΔRceΔrce = Rce1 – 1Rce = 992,58 – 836,37 = +156,21 lei.

Se constată o situație nefavorabilă deoarece crește rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare (Rce) cu 156,21 lei ca urmare a modificării ratei de eficiență a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de venituri.

Pentru anul 2008 se observă că rata de eficiență a cheltuielilor de exploatare aferentă producției stocate este mai mare de 1000.

Aceasta se datorează faptului că producția stocată se evidențiază pe cheltuieli la cost antecalcul iar la venituri la cost postcalcul.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Fiind parte componentă principală a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri vor fi examinate pe baza modelului:

în care:

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Factorii care influențează nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri sunt: structura cifrei de afaceri, prețul de vânzare (exclusiv TVA) și costul unitar. În vederea exemplificării metodologiei de analiză factorială se folosesc datele din Tabelul 13.

Tabel 13. Evoluția cifrei de afaceri și a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri în perioada 2006 – 2008.

Tabelul nr. 13. a.

Tabelul nr. 13. b.

în care:

Analiza influenței celor trei factori asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (C(1000)) se va face în următoarea ordine:

4.3.2. Astfel pentru anul 2008 față de anul 2007 vom avea următoarele rezultate:

4.3.2.1. Modificarea cifrei de afaceri:

= 854,63 – 763,35 = +91,28 lei

4.3.2.2. Influența modificării structurii producției asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (C1000):

(ΔC1000)Δqv =

= 763,36 – 763,35 = 0,01 lei

lei

Se observă o influență negativă aproape nesemnificativă a modificării structurii producției asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

4.3.2.3. Influența modificării prețurilor de vânzare (exclusiv TVA) asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

(ΔC1000)Δp = =

=731,24 – 763,36 = -32,12 lei

unde lei

Se constată o situație favorabilă, respectiv scad cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri ca urmare a creșterii prețurilor de vânzare .

Prețurile de vânzare (exclusiv TVA) au determinat o reducere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 32,12 lei, ca urmare a creșterii lor față de anul anterior. Modificarea prețurilor poate avea loc în condiții dependente sau independente de activitatea firmei, fapt ce determină atât semnificația influenței, cât și măsurile care se impun (de exemplu, îmbunătățirea calității produselor, raportul cerere – ofertă, cursul de schimb, poziția pe piață a societății pe acțiuni, etc.).

4.3.2.4. Influența modificării costurilor unitare asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

(ΔC1000)Δc = =

=854,63 – 731,24 = +123,39 lei

Se constată o situație nefavorabilă, respectiv o mărire a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ca urmare a creșterii costurilor .

Costurile complete unitare, ca ultim factor de influență au crescut la majoritatea produselor, față de nivelul anului anterior, determinând o mărire a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 123,39 lei. Este importantă aprofundarea influenței lor pentru a se stabili contribuția modificării consumului fizic de resurse (materiale și umane) și a prețurilor de aprovizionare, respectiv, tarifelor pe unitatea fizică de resursă consumată. Analiza în detaliu a costurilor pe produse prezintă, deosebită importanță în conducerea societății pe acțiuni, în special, în elaborarea strategiei de prețuri.

4.3.3. Pentru anul 2008 față de anul 2006 vom avea următoarele rezultate:

4.3.3.1. Modificarea cifrei de afaceri:

= 854,63 – 776,36 = +78,27 lei

4.3.3.2. Influența modificării structurii producției asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (C1000):

(ΔC1000)Δqv =

= 776,35 – 776,36 = – 0,01 lei

lei

Se observă o influență nesemnificativă a modificării structurii producției asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

4.3.3.3. Influența modificării prețurilor de vânzare (exclusiv TVA) asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

(ΔC1000)Δp = =

=729,36 – 776,35 = -46,99 lei

unde lei

Se constată o situație favorabilă, respectiv scad cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri cu 46,99 ca urmare a creșterii prețurilor de vânzare .

4.3.3.4. Influența modificării costurilor unitare asupra modificării cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000).

(ΔC1000)Δc = =

=854,63 – 729,36 = +125,27 lei

Se constată o situație nefavorabilă, respectiv o creștere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 125,27 lei ca urmare a creșterii costurilor .

4.4. Analiza reflectării modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri în principalii indicatori ai performanței economico – financiare a entității economice.

4.4.1.Reflectarea variației cheltuielilor la 1000 lei venituri totale:

4.4.1.1. Pentru anul 2008 față de anul 2007

4.4.1.1.1. Suma rezultatului brut:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade rezultatul brut cu 341.880,74 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.1.2. Eficiența activelor de exploatare:

lei

Unde Ae1 reprezintă valoarea activelor de exploatare din anul 2008.

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării activelor de exploatare cu 0,0053 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei

4.4.1.1.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Unde Mf1 reprezintă valoarea medie a mijloacelor fixe în anul 2008.

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0059 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.1.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Unde K1 reprezintă capitalul propriu în anul 2008.

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,01 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.1.5. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei / salariat

Unde reprezintă numărul mediu de lucrători în anul 2008.

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 1.780,62 lei/salariat ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.2. Pentru anul 2008 față de anul 2006

4.4.1.2.1. Suma rezultatului brut:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade rezultatul brut cu 4.813.420,76 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.2.2. Eficiența activelor de exploatare:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării activelor de exploatare cu 0,0749 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.2.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0833 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.2.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,1468 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.1.2.5. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei/salariat

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 25.069,89 lei/salariat ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe grupări cu 18,93 lei.

4.4.2.Reflectarea variației cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare:

4.4.2.1. Pentru anul 2008 față de anul 2007

4.4.2.1.1. Suma rezultatului brut:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade rezultatul brut cu 896.180,78 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.1.2. Eficiența activelor de exploatare:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența activelor de exploatare cu 0,0139 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.1.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0155 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.1.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,0273 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.1.5. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei/salariat

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 4.667,60 lei/salariat ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.2. Pentru anul 2008 față de anul 2006

4.4.2.2.1. Suma rezultatului brut:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade rezultatul brut cu 2.625.038,69 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.2.2. Eficiența activelor de exploatare:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența activelor de exploatare cu 0,0408 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.2.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0454 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.2.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,0801 lei ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.2.25. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 13.672,07 lei/salariat ca urmare a creșterii ratei de eficiență a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare cu 54,05 lei.

4.4.3. Reflectarea variației cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri:

4.4.3.1. Pentru anul 2008 față de anul 2007

4.4.3.1.1. Suma profitului aferent cifrei de afaceri:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade suma profitului aferent cifrei de afaceri cu 1.341.766,52 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.1.2. Eficiența utilizării activelor de exploatare:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării activelor de exploatare cu 0,0208 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.1.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0232 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.1.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,0409 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.1.5. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei/salariat

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 6.988,36 lei/salariat ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.2. Pentru anul 2008 față de anul 2006

4.4.3.2.1. Suma profitului aferent cifrei de afaceri:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade suma profitului aferent cifrei de afaceri cu 1.150.526,57 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.2.2. Eficiența utilizării activelor de exploatare:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării activelor de exploatare cu 0,0179 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.2.3. Eficiența utilizării mijloacelor fixe:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării mijloacelor fixe cu 0,0199 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.2.4. Eficiența utilizării capitalurilor:

lei

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării capitalurilor cu 0,0351 lei ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

4.4.3.2.5. Eficiența utilizării forței de muncă:

lei/salariat

Se constată o diferență nefavorabilă întrucât scade eficiența utilizării forței de muncă cu 5.992,32 lei/salariat ca urmare a creșterii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu 91,28 lei.

Pe întreg orizontul de timp analizat se constată o creștere a cheltuielilor aferente veniturilor totale, a celor din exploatare și respectiv aferente cifrei de afaceri, ceea ce se reflectă în diminuarea valorilor indicatorilor de cuantificare a utilizării eficiente a resurselor entității economice analizate.

Concluzii și recomandări

Analiza economico-financiară este un instrument metodologic sistematic, utilizat de controlul financiar, care constă în descompunerea activității economice în elementele sale constitutive, pe baza indicatorilor economici și financiari, în vederea determinării modului de realizare a programelor unităților economice, a raporturilor care există între aceste elemente la nivelul unității etc.

Între controlul documentar-contabil și analiza economico-financiară se stabilesc relații directe, reciproce. Analiza presupune, în mod necesar, utilizarea controlului documentar-contabil pentru a se asigura că informațiile folosite sunt exacte, reale, legale. Pe de altă parte, controlul documentar-contabil folosește o serie de concluzii ale analizei, în scopul obținerii unei orientări generale asupra activității agentului economic controlat, în vederea concentrării atenției pentru a descoperi laturile negative ale acesteia. în acest fel, modalitățile de analiză ușurează acțiunea de control documentar-contabil, iar acesta din urmă asigură informații corespunzătoare pentru analiză.

Analiza economico-financiară implică modalități sau tehnici de cercetare a activității economico-financiare sub aspect calitativ și cantitativ. Modalitățile de analiză calitativă vizează esența activității economico-financiare, depistarea legăturilor cauzale dintre fenomene, iar modalitățile cantitative de cercetare au ca obiect cuantificarea influențelor sau a factorilor care explică fenomenul economico-financiar.

În situația de față analiza a reliefat creșterea cheltuielilor pe durata de timp luată în calcul ceea ce a dus în mod implicit la o reanalizare a tuturor factorilor implicați în procese pentru a trasa linia corectă ce trebuie urmată astfel încât societatea să atingă echilibrul financiar dinamic.

Așa cum se prezintă situația cu lista clienților, S.C. MINION S.A. desface produsele sale în toate județele țării, prin intermediul STAR GROUP Distribution.

Prin rețeaua de hypermarketuri pentru care distribuie STAR GROUP, produsele MINION ajung cu precădere în orașele mari, reședințe de județ ale țării. Chiar dacă, așa după cum reiese din analiza de mai jos familiile cu un venit mic, vor fi afectate în următorul interval de timp de creșterea prețurilor, MINION, prin strategia adoptată și gama de produse realizate își modulează oferta prin creșterea productivității și scăderea costurilor de producție, toate acestea ducând la posibilitatea unei politici de prețuri diferențiate care să se adreseze acestui segment de populație.

Dimensiunea pieței potențiale a firmei constă în 22 de milioane de locuitori, firma dispunând de un portofoliu de produse care se adresează tuturor categoriilor de vârste.

Societatea întâmpină probleme în aprovizionare depinzând de producătorii locali care la rîndul lor sunt afectați de condițiile meteorologice, fapt pentru care se recomandă revizuirea furnizorilor de materie primă și analiza oportunității de aprovizionare de pe piețe ce conferă siguranță și stabilitate, poate chiar și utilizarea piețelor externe.

Deși S.C. MINION S.A. beneficiază de o poziționare geografică foarte bună, dotări de ultimă generație, gama variată de produse și un personal calificat stabil, înregistrează totuși pierderi iar pentru a reveni pe profit trebuie să reducă cheltuielile totale, de exploatare și cele aferente cifrei de afaceri.

În acest sens se recomanda ca societatea să mărească producția pentru a reduce ponderea cheltuielilor fixe în valoarea produselor finite, concomitent cu mărirea eficienței capacității de producție.

Deși se observă o influență pozitivă a creșterii prețurilor de vînzare totuși aceasta este estompată de deprecierea abruptă a monedei naționale ceea ce a dus la mărirea cheltuielilor financiare . In acest sens se recomanda rambursarea , pe cât posibil , a creditelor contractate sau a unei părți din acestea și utilizarea creditelor furnizor .

O altă sursă de mărire a profitului se poate obține prin introducera în protocolul de produse a produselor cu valoare adăugata mare , respectiv amestecuri se legume , mâncăruri gata preparate , etc .

Bibliografie

D. Măgulescu – Analiza economico – financiară a întreprinderii, Tribuna Economica, 1994

A. Ișfănescu – Analiza activității economice a întreprinderilor industriale, de construcție și transporturi, ASE , 1982

I. Batrâncea – Analiza economică și financiară societăților comerciale, Ed ETA, Cluj-Napoca, 1996

C. Mereuță – Analiza diagnostic a societăților comerciale în economia de tranziție, Ed Tehnica, 1994

D. Rusu și colectiv – Analiza activității economice a întreprinderilor, E.D.P., Bucuresti,1979

B. Samochiș & I. Lazăr – Analiza activității economice, Ed Ceres, Bucuresti, 1980

Al. Gheorghiu – Analiza activitații economice a întreprinderilor, EDP,1982

I. Căinap – Analiza activitații microeconomice și financiare, Ed Dacia, Cluj-Napoca,1985

Fl. Radu – Analiza economico-financiară a întreprinderilor industriale, Ed Scrisul Românesc, Craiova, 1979

M. Țole și colectiv – Analiza economic-financiară a entitaților economice, Ed Pro Universitaria, 2006

M. Niculescu – Diagnostic economic, Ed Economică, 2003

M. Epuran – Analiya activitații economice a întreprinderilor industriale, Universitatea Timișoara, 1979

M. Paraschivescu – metode de contabilitate și analiya financiară, Ed. Neurom, Focșani, 1994

M. Țole – Analiza economic-financiară a agenților economici, Ed Sylvi, Bucuresti, 2002

M. Țole – Analiza economic-financiară a firmelor, Ed Fundația Romănia de Mâine, București,2000