Analiza Cheltuielilor de Productie
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………1
I. Delimitări și fundamente teoretice privind cheltuielile……………………………..2
1.1.Concept și abordare conceptuală………………………………………………2
1.2. Delimitarea cheltuielilor………………………………………………………7
1.2.1. Structura costurilor în economie…………………………………….8
1.2.2. Clasificarea cheltuielilor de producție………………………………11
II. Prezentarea generală a SC „Lujerul” SA…………………………………………22
2.1. Scurt istoric al societății………………………………………………………22
2.2. Capilalul social și structura acționariatului………………………………….23
2.3. Obiectul de activitate al SC „Lujerul ” SA…………………………………..24
2.4. Organizarea structurală și funcțională a societății………………………….25
III. Analiza diagnostic a activității la SC „Lujerul” SA………………………………31
3.1. Analiza diagnostic a utilizării resurselor umane…………………………….31
3.2. Diagnosticul potențialului tehnico-productiv………………………………….35
3.3. Diagnosticul a activității de marketing……………………………………..36
3.3.1. Principalele produse realizate, furnizori și cota de piață deținută….36
3.3.2. Politica de promovare adoptată de SC „Lujerul ” SA……………. .40
3.4. Analiza diagnostic a activității economico – financiare……………………42
3.4.1. Cheltuieli……………………………………………………………44
3.4.2. Costul pe unitatea de produs………………………………………..46
3.4.3. Venituri…..…………………………………………………………..48
3.4.4. Rentabilitate……………………………………..……………………50
3.4.5. Analiza situației patrimonial-financiare…………..…………………52
3.4.5.1. Analiza structurii activului……………………………….55
3.4.5.2. Analiza structurii pasivului………………………………58
3.4.6. Analiza principalilor indicatori economico-financiari…………61
IV. Analiza cheltuielilor de producție la SC „Lujerul” SA………………………….66
4.1. Date generale despre cheltuieli……………..………………………………….66 4.1.1. Analiza situației generale a cheltuielilor………………………..……67
4.2. Analiza cheltuielilor pentru exploatare……………………………………..…70
4.2.1. Analiza situației generale a cheltuielilor pentru exploatare…….……71
4.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri………..74
4.2.3. Analiza cheltuielilor materiale………………………………………78
4.2.4. Analiza cheltuielilor cu personalul………………………………….82
4.2.5. Analiza altor cheltuieli pentru exploatare……………………………87
4.3. Analiza cheltuielilor financiare……………………………………………….94
4.3.1. Analiza situației generale a cheltuielilor financiare…………………94
4.3.2. Analiza structurală a cheltuielilor financiare………………………..95
4.3.3. Analiza structurală și factorială a cheltuielilor cu dobânzile……….96
4.4. Analiza cheltuielilor excepționale……………………………………………97
4.4.1. Analiza situației generale a cheltuielilor excepționale……………..98
4.4.2. Analiza structurală a cheltuielilor excepționale…………………….98
4.5. Analiza cheltuielilor pe produs………………………………………………98
4.5.1. Analiza situației generale a cheltuielilor pe produs…………………99
4.5.2. Analiza factorială a costului pe unitatea de produs………………..102
4.5.2.1. Analiza factorială a costului pentru Pâine Franzelă Lujerul…103
4.5.2.2. Analiza factorială a costului pentru Covrigei Aperitiv………104
4.5.2.3. Analiza factorială a costului pentru Cozonac Emilia………..105
4.5.3. Analiza efectelor economico-financiare ale variației costului pe
unitatea de produs……………………………………………………106
4.5.3.1. Analiza efectului variației costului la Pâine Franzelă Lujerul.107
4.5.3.2. Analiza efectului variației costului la Covrigei Aperitiv …….108
4.5.3.3. Analiza efectului variației costului la Cozonac Emilia ……….109
4.5.4. Analiza rezervelor interne de reducere a costului pe
unitatea de produs…………………………………………………..111
4.6. Eficiența cheltuielilor de producție…………………………………………112
V. Prognozarea cheltuielilor de producție la SC „Lujerul” SA…………………..115
5.1. Prognozarea cheltuielilor de producție pentru perioada 2004-2005………..116
5.2. Prognozarea veniturilor pentru perioada 2004-2005………………………118
5.3. Prognozarea profitului brut pentru perioada 2004-2005…………….………119
5.4. Prognozarea costului pe unitatea de produs…………………………………121
VI. Concluzii și propuneri……………………………………………………………123
Bibliografie………………………………………………………………………………I, II
Introducere
Procesele economice reclamă nu numai înregistrarea unor performanțe în domeniile producției, comerțului, serviciilor, dar și în ceea ce privește eficiența economică a acestora.
Cunoașterea realității economico-sociale necesită un ansamblu de metode și procedee adecvate, astfel încât rezultatele să fie cunoscute atât în valoarea lor absolută, cât și în elementele lor constitutive. Comparațiile care se fac între diferite activități sunt circumscrise în egală măsură fenomenelor economice sintetizate toate în efecte economice favorabile și nu în ultimul rând în realizarea unui profit cât mai mare și a unei rate a rentabilității cât mai ridicate.
Economia de piață presupune existența unor legi specifice, legi în care trebuie să-și desfășoare activitatea agenții economici din toate domeniile. De aceea s-a impus necesitatea și utilitatea analizei economico-financiare, ca instrument de depistare a factorilor care concură la realizarea fenomenului economic respectiv.
Analiza reprezintă acea metodă rațională de descompunere a unui întreg în elementele sale componente, precum și evidențierea factorilor primari și secundari, ca și a cauzelor și condițiilor care au acționat în sensul realizării întregului, indiferent de forma de manifestare a acestora.Analiza economico-financiară parcurge drumul invers pe care îl realizează evoluția fenomenului respectiv. Ea pornește de la un rezultat și caută să evidențieze factorii și elementele care au contribuit la realizarea acestuia.
Prin această lucrare am urmărit evoluția economică-financiară S.C. "LUJERUL" S.A. printr-o analiză detaliată a cheltuielilor de producție, atât structural cât și factorial. În capitolul I au fost abordate cheltuielile de producție ca efect al eforturilor societății "LUJERUL". S-a efectuat o clasificare a cheltuielilor pe articole de calculație dar și pe elemente primare. Analiza cheltuielilor de producție cuprinde o analiză detaliată a cheltuielilor pentru exploatare, a cheltuielilor financiare și a cheltuielilor excepționale.
Cea mai importantă parte a lucrării o constituie abordarea analizei efectuate pe produs care poate furniza date referitoare la eficiența economică a societății în intervalul de timp studiat. Concluziile și propunerile fac referire la evoluția societății în viitor. Recomandările reprezintă doar câteva păreri personale cu privire la posibilele abordări ale societății din perspectivă economico-financiară.
Capitolul I
Delimitări și fundamente teoretice privind cheltuielile
1.1. Concept și abordare conceptuală
Este cunoscut că orice activitate economică are ca premisă inițială existența resurselor, adică a acelor mijloace disponibile, informație, management, muncă, bunuri materiale susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri economice și servicii.
Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factor de producție.
Menținerea echilibrului firmei, în condițiile în care concurența este trăsătura definitorie a mediului economic iar resursele sunt din ce în ce mai rare, se realizează prin decizii strategice și tactice.
Indiferent de opțiunea firmei cu privire la modul de procurare și combinare a factorilor de producție în procesul productiv, aceștia se consumă, se transformă și în alte bunuri, își schimbă forma fizică și utilitatea lor inițială, devenind bunuri, servicii, prestații cu alte destinații, alte valori și utilități.
Consumațiunile reprezintă principala premisă în precizarea conținutului noțiunii de cost. În funcție de modul cum se materializează în structura costurilor, consumațiunile se pot grupa în:
consumațiuni de valori productive
consumațiuni de valori accidentale
consumațiuni de valori neutre
consumațiuni de valori cu caracter special
Pentru precizarea conținutului noțiunii de "cost" un interes deosebit îl prezintă consumațiunile de valori productive. Numai acestea sunt necesare în procesul producerii bunurilor și serviciilor.
Prin urmare, categoria economică de cost apare nemijlocit în producția bunurilor materialeși nu poate fi fundamentată științific în afara consumațiunilor de valori productive."Costul nu trebuie și nu poate fi considerat ca un rezultat al unei calculații, ci ca apariție obiectivă generată de consumul de valori care l-a ocazionat".
Folosirea unei terminologii unitare, a unui limbaj științific între responsabilii cu partea tehnică și economică a firmei sau chiar între toți participanții la activitatea ei constituie o premisă în consolidarea spiritului de echipă și evitarea unor decizii inoportune. În materie de costuri unii autori afirmă că vocabularul economiștilor nu este același cu cel al contabililor.
În acest sens, delimitarea noțiunii de cost de alte noțiuni cu care uneori se fac confuzii este prima coordonată în definirea conceptului de cost. Astfel, în primul rând, trebuie precizat că noțiunea de cheltuieli, noțiune care adesea se folosește pentru a desemna costuri, are un conținut eterogen și o sferă mai largă de cuprindere. Cheltuielile reprezintă plăți (transferuri de numerar sau disponibilități) efectuate în vederea sau în urma unei aprovizionări stocabile sau nestocabile, ori stingerii diverselor obligații generate legal în sistemul de relații cu terții. Unele plăți sunt generate de aprovizionarea cu bunuri stocabile necesare producției. Acestea sunt cheltuieli de aprovizionare, devenind costuri doar în momentul consumului, adică al transformării lor în procesul de producție în alte utilități. "Când consumațiunile de valori afectează direct un produs finit, o anumită comandă, un lot sau o serie de produse, o fază de fabricație, poartă denumirea de "cheltuieli de producție". Alte plăți care fac parte tot din sfera cheltuielilor firmei, pot fi considerate costuri sau cheltuieli de producție chiar în momentul efectuării lor deoarece însăți plata acestora reflectă un consum de resurse. Este cazul factorilor de producție nestocabili.
Desfășurarea activității de producție sau comerciale ori a oricărei prestații este condiționată de prezența celor t ceea ce privește eficiența economică a acestora.
Cunoașterea realității economico-sociale necesită un ansamblu de metode și procedee adecvate, astfel încât rezultatele să fie cunoscute atât în valoarea lor absolută, cât și în elementele lor constitutive. Comparațiile care se fac între diferite activități sunt circumscrise în egală măsură fenomenelor economice sintetizate toate în efecte economice favorabile și nu în ultimul rând în realizarea unui profit cât mai mare și a unei rate a rentabilității cât mai ridicate.
Economia de piață presupune existența unor legi specifice, legi în care trebuie să-și desfășoare activitatea agenții economici din toate domeniile. De aceea s-a impus necesitatea și utilitatea analizei economico-financiare, ca instrument de depistare a factorilor care concură la realizarea fenomenului economic respectiv.
Analiza reprezintă acea metodă rațională de descompunere a unui întreg în elementele sale componente, precum și evidențierea factorilor primari și secundari, ca și a cauzelor și condițiilor care au acționat în sensul realizării întregului, indiferent de forma de manifestare a acestora.Analiza economico-financiară parcurge drumul invers pe care îl realizează evoluția fenomenului respectiv. Ea pornește de la un rezultat și caută să evidențieze factorii și elementele care au contribuit la realizarea acestuia.
Prin această lucrare am urmărit evoluția economică-financiară S.C. "LUJERUL" S.A. printr-o analiză detaliată a cheltuielilor de producție, atât structural cât și factorial. În capitolul I au fost abordate cheltuielile de producție ca efect al eforturilor societății "LUJERUL". S-a efectuat o clasificare a cheltuielilor pe articole de calculație dar și pe elemente primare. Analiza cheltuielilor de producție cuprinde o analiză detaliată a cheltuielilor pentru exploatare, a cheltuielilor financiare și a cheltuielilor excepționale.
Cea mai importantă parte a lucrării o constituie abordarea analizei efectuate pe produs care poate furniza date referitoare la eficiența economică a societății în intervalul de timp studiat. Concluziile și propunerile fac referire la evoluția societății în viitor. Recomandările reprezintă doar câteva păreri personale cu privire la posibilele abordări ale societății din perspectivă economico-financiară.
Capitolul I
Delimitări și fundamente teoretice privind cheltuielile
1.1. Concept și abordare conceptuală
Este cunoscut că orice activitate economică are ca premisă inițială existența resurselor, adică a acelor mijloace disponibile, informație, management, muncă, bunuri materiale susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri economice și servicii.
Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factor de producție.
Menținerea echilibrului firmei, în condițiile în care concurența este trăsătura definitorie a mediului economic iar resursele sunt din ce în ce mai rare, se realizează prin decizii strategice și tactice.
Indiferent de opțiunea firmei cu privire la modul de procurare și combinare a factorilor de producție în procesul productiv, aceștia se consumă, se transformă și în alte bunuri, își schimbă forma fizică și utilitatea lor inițială, devenind bunuri, servicii, prestații cu alte destinații, alte valori și utilități.
Consumațiunile reprezintă principala premisă în precizarea conținutului noțiunii de cost. În funcție de modul cum se materializează în structura costurilor, consumațiunile se pot grupa în:
consumațiuni de valori productive
consumațiuni de valori accidentale
consumațiuni de valori neutre
consumațiuni de valori cu caracter special
Pentru precizarea conținutului noțiunii de "cost" un interes deosebit îl prezintă consumațiunile de valori productive. Numai acestea sunt necesare în procesul producerii bunurilor și serviciilor.
Prin urmare, categoria economică de cost apare nemijlocit în producția bunurilor materialeși nu poate fi fundamentată științific în afara consumațiunilor de valori productive."Costul nu trebuie și nu poate fi considerat ca un rezultat al unei calculații, ci ca apariție obiectivă generată de consumul de valori care l-a ocazionat".
Folosirea unei terminologii unitare, a unui limbaj științific între responsabilii cu partea tehnică și economică a firmei sau chiar între toți participanții la activitatea ei constituie o premisă în consolidarea spiritului de echipă și evitarea unor decizii inoportune. În materie de costuri unii autori afirmă că vocabularul economiștilor nu este același cu cel al contabililor.
În acest sens, delimitarea noțiunii de cost de alte noțiuni cu care uneori se fac confuzii este prima coordonată în definirea conceptului de cost. Astfel, în primul rând, trebuie precizat că noțiunea de cheltuieli, noțiune care adesea se folosește pentru a desemna costuri, are un conținut eterogen și o sferă mai largă de cuprindere. Cheltuielile reprezintă plăți (transferuri de numerar sau disponibilități) efectuate în vederea sau în urma unei aprovizionări stocabile sau nestocabile, ori stingerii diverselor obligații generate legal în sistemul de relații cu terții. Unele plăți sunt generate de aprovizionarea cu bunuri stocabile necesare producției. Acestea sunt cheltuieli de aprovizionare, devenind costuri doar în momentul consumului, adică al transformării lor în procesul de producție în alte utilități. "Când consumațiunile de valori afectează direct un produs finit, o anumită comandă, un lot sau o serie de produse, o fază de fabricație, poartă denumirea de "cheltuieli de producție". Alte plăți care fac parte tot din sfera cheltuielilor firmei, pot fi considerate costuri sau cheltuieli de producție chiar în momentul efectuării lor deoarece însăți plata acestora reflectă un consum de resurse. Este cazul factorilor de producție nestocabili.
Desfășurarea activității de producție sau comerciale ori a oricărei prestații este condiționată de prezența celor trei factori (agenți) fundamenrali: munca, natura și capitalul. Acesta din urmă se prezintă sub formă de mijloace fixe, materii și materiale, active bănești. Orice consum de muncă vie și materializată în cadrul unui oarecare proces economic productiv sau comercial dă naștere la un anumit fel de cheltuială. Valoarea materialelor nestocate aprovizionate de la furnizori, pierderile la materiile prime, materiale, obiecte de inventar, produse finite, procurarea de studi, mărimea provizioanelor constituite, etc sunt considerate tot cheltuieli.
Cele prezentate ne duc la concluzia că noțiunea de "cheltuieli" se formează nu numai în procesul de transport-aprovizionare pentru materii prime, materiale și de desfacere a producției finite, dar și în cel de producere a bunurilor și serviciilor unde elementele consumate își schimbă forma fizică și potențială, ca și utilitatea lor inițială.
Un loc aparte îl ocupă în literatura de specialitate și noțiunea de cost sau cost de producție. "Costurile cuprind numai ceea ce se referă exclusiv la o producție pe unitate de prestațiune sau ceea ce cade asupra unui anumit obiect". Costul poate fi considerat indicatorul calitativ al activității economice a întreprinderii. El este expresia bănească numai a consumațiunilor de valori cu caracter productiv celelalte consumațiuni de valori nu au ce căuta în structura costului de producție, întrucât ele au resurse de acoperire bine precizate.
O altă noțiune folosită în limbajul calculației și în studiul costurilor este aceea de "cheltuială de producție". Întrucât această noțiune se utilizează în contabilitate la exprimarea consumațiunilor de valori periodice productive, putem să punem semnul egalității între conceptul de cheltuială de producție și cel de cost de producție. Ambele reprezintă părți din valoarea producției exprimate, sub aspect bănesc, sub formă de consumațiuni de valori de muncă materializată și de muncă vie.
Definit ca "ansamblul cheltuielilor efectuate pentru obținerea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu" sau "suma exprimată în general în monedă, a cheltuielilor necesare pentru achiziționarea sau producerea unui bun sau un serviciu", costul este în același timp "o categorie economică specifică producției de mărfuri care evidențiează relațiile care apar în legătură cu comensurarea în expresie bănească a cheltuielilor cu mijloacele de producție și forța de muncă utilizate pentru obținerea unui produs sau a unui serviciu".
Unii autori, într-o accepțiune mai largă definesc costul de producție ca fiind "totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea unor bunuri sau servicii de către o unitate economică" sau în mod concret, "costul reflectă în expresie bănească consumul de factori de producție(capital fix și variabil, muncă, utilaje, clădiri,mediu) pentru obținerea unei cantități de bunuri și servicii ".
Potrivit acestor definiții, noțiunea de "cost" nu exclude noțiunea de "cheltuială". Într-un proces de producție atât consumațiunile de valori propriu-zise cât și cele adiționale formează cheltuielile de producție.
În literatura economică franceză unii autori definesc costul (coût) "ca un ansamblu de cheltuieli alocate unui produs (sau unui serviciu dat), unei funcții (sau unui centru) a întreprinderii la un moment dat și la un nivel, altul decât stadiul final". În opinia autorului, conceptul de cost are o deschidere generală și poate fi aplicat la o activitate, o fază, un produs etc., iar ansamblul costurilor de referință pentru un produs sau o lucrare constituie costul complet / prețul de revenire (coût de revient). Definind costul complet ca "tot ceea ce a costat un grup de obiecte, un produs sau un serviciu în stadiul final de producție și comercializare" sau "ansamblul cheltuielilor care se referă la grupul de obiecte, la produsul sau la serviciul considerat", autorul elimină în plan teoretic confuzia dintre costurile parțiale și costurile complete. Prima definiție are în vedere elementele constitutive ale costurilor luate separat pe diferite niveluri și este orientată mai mult spre o analiză structurală a costurilor, în timp ce definiția costului complet abordează costurile ca element de sprijin în alegerea politicilor prețurilor de vânzare și măsurării gradului de competitivitate în raport cu concurenții din branșă. Într-un alt context "un cost nu este decât rezultatul măsurării de către un observator a consecințelor (trecute sau viitoare, dar foarte probabile) a unei acțiuni specifice în contextul altor decizii bine precizate".
Planul Contabil General Francez definește un cost ca fiind "suma algebrică a cheltuielilor corespunzătoare unui element definit în cadrul unei rețele contabile". Acest element poate fi un produs, o operațiune sau o funcție. Opțiunea în legătură cu tipul de cost calculat se face în funcție de activitățile întreprinderii, de structura sa tehnică, precum și de imperativele sale de gestiune. Conform Planului Contabil General Francez costul se definește prin trei caracteristici independente una de alta:
câmpul de aplicare;
momentul calculului;
conținut.
Schematic, cele trei dimensiuni ale costului pot fi redate în figura 1:
Costuri constante ("reale" sau "istorice")
Funcția economică:
Administrație,producție, desfacere
Cost variabil Mijloace de exploatare:
Magazii,birouri,uzine,ateliere, Cost direct mașini, secții
Conținut Câmp de aplicare
Cost complet Activitate de exploatare:
tradițional Mărfuri văndute, produse finite
Cost complet Responsabilitate:
economic Director General, Comercial, Tehnic
Alte câmpuri de aplicare
Cost prestabilit
(normă, obiectiv, previziune, cost standard, buget)
Figura nr. 1 : Schema tridimensională a costurilor
Legislația actuală din țara noastră aduce îmbunătățiri substanțiale sistemului contabil prin alinierea acestuia la prevederile Directivelor a IV-a, a VII-a și a VIII-a ale Uniunii Europene și la standardele de contabilitate internaționale aplicavile și în sistemul contabil vest-european continental. Astfel, conform Legii Contabilității nr. 82/1991, aplicabilă de la 01.01.1994, unitățile economice au trecut la un nou sistem contabil în care informația costurilor este organizată printr-un circuit separat de contabilitatea financiară, numit contabilitatea de gestiune. Potrivit acestor reglementări "costul de producție a unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și materiale consumate, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota de cheltuieli indirecte de producție determinate rațional ca fiind legate de fabricația acestuia ". "Dacă la costul de producție se adaugă cheltuielile generale de administrație și cheltuielile de desfacere se obține costul complet al produsului fabricat, lucrării executate sau serviciului prestat". Din cele prezentate rezultă că în concepția legiuitorului noțiunea de cost de producție este asociată proceselor productive reflectând consumuri și alte cheltuieli de producție.
Abordarea teoretică a problematicii complexe a costurilor de producție nu se poate opri doar la delimitarea unor concepte și noțiuni cu care se operează frecvent în teoria și practica economică. Cunoașterea multidimensională a costului și analiza lui ca descriptor calitativ și cantitativ al activității economice necesită și o sistematizare logică a categoriilor de cheltuieli și costuri după anumite criterii.
1.2. Delimitarea cheltuielilor
Cheltuielile necesare realizării unui anumit volum de producție au un caracter complex iar cunoașterea structurii acestora într-o perioadă dată, în scopul prognozei lor, prezintă un interes deosebit.
Întreprinderea, privită ca sistem cibernetico-economic poate fi reprezentată prin schema de mai jos:
Materii prime și materiale
Materii auxiliare Produse finite
Combustibil Servicii
Energie Semifabricate
Forță de muncă
Sau
(I) (E)
Vector de intrare Vector de ieșire
Figura nr. 2 : Întreprinderea – sistem cibernetico-economic
Această schemă arată cum apar consumurile și costurile de producție într-o întreprindere și legătura dintre ele prin prețuri.
Cheltuielile de producție în ansamblul lor și costurile ca entități individualizate în timp, spațiu și pe destinații, formează o categorie economică distinctă, de o foarte mare importanță, impusă, pe de o parte, de necesitatea urmăririi zi de zi a cheltuielilor de producție a secțiilor întreprinderilor, în vederea reducerii sistematice a acestora, iar pe de altă parte, de cerințele mecanismului economic. În conformitate cu mecanismul economic comparabilitatea veniturilor cu cheltuielile proprii trebuie să ducă la un beneficiu suficient de mare pentru a asigura propria finanțare.
Structura costurilor în economie
Cunoașterea structurii cheltuielilor de producție existente în fiecare ramură, subramură și unitate economică, în fiecare secție și pe fiecare produs în parte, au o mare importanță teoretică și practică pentru îmbunătățirea muncii și de analiză economică, pentru organizarea societății spre descoperirea rezervelor interne de reducere a costului produselor.
Cheltuielile de producție se împart pe elemente primare de cheltuieli cum ar fi:
materii prime și materiale (din afară);
materii recuperabile și refolosibile (se scad);
combustibil (din afară);
energie și apă (din afară);
amortizarea mijloacelor fixe;
alte cheltuieli materiale;
retribuții;
contribuții la asigurările sociale;
impozitul global pe retribuție;
contribuții la fondul de introducere a tehnicii noi;
alte cheltuieli cu munca vie;
iar pe articole de calculație, amintim:
materii prime și materiale directe;
materiale recuperabile și refolosubile (se scad);
retribuții directe;
impozite și contribuții la asigurările sociale pentru retribuții directe;
cheltuieli cu întreținerea și repararea utilajului;
cheltuieli generale ale secției;
cheltuieli generale ale întreprinderii;
pierderi din rebuturi;
cheltuieli de desfacere.
O problemă de mare însemnătate este stabilirea articolelor de calculație care vor servi la cunoașterea fiecărui fel de cheltuieli ce revine pe fiecare produs. În acest sens, se va ține seama de necesitatea evidenței separate a unor grupe de cheltuieli delimitate în raport cu natura și conținutul lor economic, astfel ca datele contabilității să capete o putere sporită de informare. Constituirea unor articole de calculație largă care înglobează multe elemente și chiar diferite, conduce la îngustarea posibilităților de analiză economică și aduce prejudicii sub raportul clarității. Crearea unui număr mare de articole de calculație, de asemenea, nu oferă posibilități de sintetizare a contabilității.
Nomenclatura articolelor de calculație nu trebuie considerată statică, ea trebuie văzută în plină mișcare în funcție de progresul tehnic și de nivelul general de dezvoltare a calculului prețului de cost.
Organizarea evidenței cheltuielilor de producție pe elemente primare de cheltuilei prezintă mare importanță în munca practică de analiză a dinamicii și structurii costului în scopul corelării diferitelor părți componente ale planului economoc al societății (aprovizionare, producție, muncă și retribuție), și pentru determinarea la nivel macroeconomic a fondului de înlocuire și a venitului național.
Potrivit completărilor la normele metodologice privind principiile de grupare a cheltuielilor aferente costului unitar pe produs, nomenclatura cheltuielilor de producție pe elemente primare se prezintă astfel:
Materii prime și materiale, din care:
1.1. Materii prime și materiale primare
1.2. Materiale folosite, din recuperări (calculate la prețuri reduse)
1.3. Produse și semifabricate din cooperare
1.4. Piese și semifabricate din import
1.5. Materiale pentru întreținerea și funcționarea utilajului din care:
1.5.1. Pentru reparații capitale și curente, din care:
1.5.1.1. Piese de schimb recondiționate (calculate la prețuri reduse)
1.6. Materiale pentru uzul general al secțiilor și al întreprinderii
1.7. Materiale pentru combaterea și expedierea produsului
Materiale recuperabile și refolosibile (se scad)
Combustibil, energie și apă, din care:
3.1. Folosite direct la produsul fabricat
3.2. Folosite pentru nevoi generale ale secțiilor și ale întreprinderii
Amortizarea fondurilor fixe
Lucrări și servicii efectuate de terți (lucrări de proiectare și cercetare, servicii de poștă și telecomunicații, prelucrarea mecanizată și automată a datelor), din care:
5.1. Cheltuieli de cercetare
5.2. Cheltuieli de proiectare
Total cheltuieli materiale (1-2+3+4+5)
Retribuții, total din care:
7.1. Retribuții directe
7.2. Retribuții indirecte din secții:
7.2.1. Pentru reparații capitale și curente
7.3. Retribuții indirecte pe întreprindere
7.3.1. Retribuțiile personalului de conducere
Impozitul pe fondul total de retribuire
Contribuția pentru asigurările sociale
Diurne suportate din costul de producție
Total cheltuieli cu munca vie (7+8+9+10)
Dobânzi bancare
Contribuția la fondul de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și introducerea progresului tehnic
Impozite pa clădiri, prime de asigurări, taxe
Total costuri de producție (6+11+12+13+14)
Preț de producție
Cheltuieli la 1000 lei producția marfă
Rentabilitatea (%)
1.2.2. Clasificarea cheltuielilor de producție
Cheltuielile pe care le poate efectua o unitate economică productivă de bunuri materiale se grupează în următoarele:
cheltuieli de fabricație pentru activitatea de bază, auxiliară, anexă etc., care cuprind consumul de forță de muncă, de mijloace de muncă și obiecte ale muncii destinate obținerii unei anumite producții dinainte programate cum sunt produsele finite, semifabricatele, servicii, lucrări, producții neterminate etc. Ele dețin ponderea cea mai mare și sunt indispensabile în procesul de producție;
cheltuieli de desfacere, care consumuri de muncă vie și materiale efectuate cu depozitarea producției finite și expedierea acesteia către partenerii întreprinderii producătoare. Cheltuielile de desfacere apar după realizarea produselor, legate de sfera circulației prin vânzarea și încasarea acesteia.
Cheltuielile de fabricație împreună cu cheltuielile de desfacere formează cheltuielile de producție.
Amenzile și penalitățile de orice gen care nu sunt datorate vinovăției unei persoane și care sunt generate de unele aspecte negative de organizare din activitatea întreprinderii se suportă din beneficiul unității economice.
Astfel sunt:
penalități pentru neexecutarea contractelor,
lucrări și penalități SNCFR,
contestațiile,
dobânzile pentru împrumuturile restante,
penalități pentru nevărsarea amortizării în termen,
majorările pentru nevărsarea în termen a obligațiilor bugetare,
penalități pentru depășirea cotelor de energie și gaze naturale,
amenzile în legătură cu folosirea terenurilor,
alte amenzi și penalitățiterenurilor,
alte amenzi și penalități.
Alte cheltuieli sunt legate de prevenirea calamităților naturale etc.
În raport cu modul de individualizare pe obiecte de calculație, cheltuielile de producție se împart în două grupe:
cheltuieli directe, care sunt nemijlocit legate de executarea unui anumit produs, comandă sau lucrare. Din această grupă fac parte materiile prime și materialele directe (cumulate cu valoarea deșeurilor recuperate), retribuțiile de bază directe, impozitul global și contribuția la asigurările sociale aferente lor;
cheltuieli indirecte, generate de executarea simultană a mai multor produse sau de secții și locuri de fabricație comune diferitelor produse sau lucrări. Acestea nu se pot identifica ca aparținând unui anumit produs. În cadrul acestora intră:reparațiile, întreținerile și amortizările utilajelor și altor mijloace fixe, consumul de energie, apă, combustibil, retribuțiile personalului de administrație, retribuțiile personalului de conducere și de deservire, cheltuieli ocazionate de relațiile întreprinderii cu partenerii săi: poștă, telefon, corespondență, deplasări etc. Ele se regăsesc prin cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajului în cheltuielile generale ale secției. Unele nu pot fi localizate la nivelul secției și se regăsesc în cheltuielile generale ale întreprinderii.
În raport cu momentul efectuării cheltuielilor și momentul includerii acestora în costul de producție avem:
cheltuieli privind perioada curentă. Se efectueazăși se include în totalitatea lor în costul efectiv al producției în perioada respectivă (luna curentă);
cheltuieli anticipate. Se efectuează în perioada curentă, dar privesc producțiile perioadei viitoare de gestiune în ale căror costuri se includ treptat, pe măsura ajungerii lor la scadență;
cheltuieli preliminate (rezerve). Sunt cheltuieli care urmează a fi efectuate în perioada viitoare de gestiune, dar care trebuie incluse în costurile perioadei curente, evitându-se prin aceasta încărcarea costurilor produselor cu sumele respective numai în periaoda (lunile) în care s-ar efectua în fapt cheltuiala ca atare.
Considerând cheltuielile pe articole de calculație, costurile se formează după schema de mai jos:
CHELTUIELI COSTURI
articole de calculație de producție
de fabricație
1. Materii prime și materiale directe
2. Materiale recuperabile și refolosibile
(se scad)
3. Retribuții de bază directe
4. Impozite și contribuții la asig. sociale
pentru retribuțiile de bază directe
5. Cheltuieli cu întreținerea și funcț.utilajelor
6. Cheltuieli generale ale secției
7. Cheltuieli generale ale întreprinderii
8. Pierderi din rebuturi (numai în caz de excepție)
9. Cheltuieli de desfacere
Figura nr. 3 : Formarea costurilor
Orice întreprinzător, pentru a acționa rațional în vederea creșterii eficienței economice, este obligat să cunoască și să urmărească în permanență distribuția cheltuielilor pe purtători de costuri și perioade de gestiune. În acest sens, clasificarea cheltuielilor este în măsură să contribuie la cunoașterea oportunității lor în afectarea costurilor, potențând astfel funcția cognitivă a costurilor în vederea fundamentării deciziilor de gestiune pe baze realiste. O construcție teoretică bazată pe fundamente științifice în legatură cu gruparea cheltuielilor în categorii care pot sau nu pot afecta costul este de natură să contribuie în mod decisiv la analize comparative menite să furnizeze informații importante pentru activitatea întreprinzătorului pe o piață concurențială. În același sens, gruparea cheltuielilor întreprinderii după anumite caracteristici permite urmărirea și controlul operațional al acestora pe categorii de cheltuieli, centre de analiză și perioade de gestiune.
Sub un alt unghi de vedere, clasificarea cheltuielilor firmei în anumite categorii prezintă un interes major la nivel macroeconomic. Mulți indicatori macroeconomici au la bază raporturi statistice ale anumitor categorii de cheltuieli ale firmelor. Indiferent de criteriul de clasificare a cheltuielilor de producție, scopul principal al acestor grupări este de a furniza operatorilor economici informații sintetice și analitice, astfel încât deciziile lor să aibă un suport informațional operațional.
Cheltuielile întreprinderii sunt grupate, corespunzător celor trei feluri de activități, în cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli excepționale.
Cheltuielile ce formează costul producției, fiind foarte variate, pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, dintre care menționăm:
natura (conținutul) lor economică;
locul lor de efectuare;
legătura cu costul producției;
necesitatea asigurării structurii costului de producție;
comportamentul lor față de evoluția volumului producției.
Clasificarea cheltuielilor după natura lor economică
După acest criteriu cheltuielile se clasifică astfel:
a) cheltuieli cu munca vie ce cuprind în mod normal plățile generate de remunerarea personalului întreprinderii. În practica economică această categorie cuprinde și o serie de plăți impuse prin legislația economică, care dau conținut relației agenților economici cu societatea. Sunt incluse:
contribuția la asigurările sociale;
contribuția la constituirea fondului de șomaj;
diverse alte contribuții și taxe impuse, variabile în timp, în raport cu politica economică a statului în diferite etape.
cheltuieli cu munca materializată ocazionate de plățile efectuate pentru cumpărarea factorilor de producție, materiale stocabile sau nestocabile. Tot în această categorie se cuprind și recuperările de cheltuieli investite în active fixe prin includerea amortizării lor în costurile producției. Cheltuielile formează consumul de mijloace economice în cadrul procesului de fabricație:
cheltuieli cu materii prime și materiale;
cheltuieli cu combustibilul, energie, apă;
cheltuieli cu obiectele de inventar;
cheltuieli cu amortizarea;
alte cheltuieli de exploatare.
Această clasificare se are în vedere în contabilitatea financiară, în sensul evidențierii cheltuielilor unității patrimoniale pe aceleași structuri proprii contului de profit și pierderi, în care scop se folosesc conturile corespunzătoare din clasa 6 "Conturi de cheltuieli". În contabilitatea de gestiune, urmărindu-se determinarea costurilor pe produse, lucrări și servicii și totodată pe locuri de ocazionare, cheltuielile de exploatare înregistrate în contabilitatea financiară apar regrupate pe articole de calculație. Aceasta ca o consecință a faptului că unele dintre cheltuieli, așa-numitele cheltuieli indirecte, se colectează inițial în conturile de colectare și repartizare, de unde apoi, în vederea calculării costurilor de producție, se repartizează asupra analiticelor corespunzătoare purtătorilor de costuri.
Este necesar ca totalul cheltuielilor de exploatare în contabilitatea financiară, în structurile specifice acesteia, să se regăsească înregistrat în contabilitatea de gestiune, structurat pe articole de calculație.
Clasificarea cheltuielilor după locul lor de efectuare
În funcție de locul unde se efectuează, cheltuielile de exploatare se împart în:
cheltuieli cu activitatea de bază;
cheltuieli cu activitatea auxiliară;
cheltuieli comune ale secției;
cheltuieli generale de administrație;
cheltuieli de desfacere.
Această clasificare influențează modul de organizare a contabilității cheltuielilor în sensul că sunt rezervate conturi anume pentru categoriile respective de cheltuieli, în planul general de conturi.
Clasificarea cheltuielilor după legătura lor cu procesul de producție
După legătura lor cu procesul de producție, cheltuielile de exploatare (producție) se grupează în:
a) cheltuieli tehnologice ocazionate de îndeplinirea operațiilor tehnologice privind executarea producției:
consumul de materii prime, materiale;
consumul de combustibil tehnologic;
salariile muncitorilor direct productivi.
b) cheltuieli de regie ocazionate de administrarea, organizarea și conducerea procesului de producție, formate din:
salarii T.E.S.A;
întreținerea și funcționarea spațiului productiv;
cheltuieli administrativ-gospodărești.
Clasificarea cheltuielilor după modul de includere în costul producției
În funcție de modul de includere în costul produselor, cheltuielile de producție sunt:
a) cheltuieli directe în a căror categorie se cuprind cele care se pot repartiza direct în costul unui produs și pentru care există posibilitatea de a apare poziții distincte în structurile acestuia. Ele pot fi identificate direct chiar din momentul efectuării lor. Ținând cont de acest caracter ele mai sunt denumite cheltuieli individuale sau specifice. Exemplu: consum de materii prime, salarii directe, etc.
b) cheltuieli indirecte care nu se pot identifica direct pe fiecare produs în parte. Ele nu sunt legate nemijlocit de un anumit produs ci privesc producția în ansamblul ei, fiind denumite totodată și cheltuieli comune.Înglobarea acestora în costul de producție se va realiza prin repartizarea unei anumite cote părți pentru fiecare produs, repartizare efectuată după o cheie de repartizare. În raport cu natura activității care le-a generat, acestea pot fi grupate în mai multe categorii: cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajului, cheltuieli generale la nivelul secției, cheltuieli generale de administrație, cheltuieli de desfacere.
Clasificarea cheltuielilor după necesitatea asigurării structurii costului de producție
O importanță deosebită are pentru calculația costului, în contabilitatea de gestiune, structura cheltuielilor pe articole de calculație, care reprezintă o regrupare a cheltuielilor în procesul calculării costurilor, în funcție de modul cum cheltuielile se atribuie diferiților purtători de costuri, prin colectare sau repartizare.
Regulamentul de aplicare a Legii contabilității prevede următoarea structură a costurilor:
a) cheltuieli directe: materii prime și materiale directe, remunerații directe, contribuții privind asigurarea și protecția socială (asupra salariilor directe);
b) cheltuieli indirecte de producție;
c) costul de producție (cheltuieli directe și cheltuieli indirecte);
d) cheltuieli de desfacere;
e) cheltuieli generale de administrație.
Ultimele trei categorii alcătuiesc costul complet.
La rândul lor, cheltuielile indirecte, respectiv cheltuieli indirecte de producție, cheltuieli de desfacere și cheltuieli generale de administrație, având un caracter complex, eterogen, se structurează pe feluri de cheltuieli, respectiv pe articole de cheltuieli. Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nu prevede nomenclatura acestor cheltuieli, lăsând la latitudinea unităților patrimoniale modul de adaptare a actualelor reguli de bază privind evidența și calculația costului de producție în funcție de specificul activității.
Clasificarea cheltuielilor după comportamentul lor față de evoluția volumului fizic al producției
După raportul dintre cuantumul lor și volumul fizic al producției fabricate, sunt:
a) cheltuieli variabile – cuprind acele cheltuieli care își modifică volumul în mod corespunzător și în același sens cu modificarea volumului fizic al producției. Pe termen lung, toate costurile sunt variabile, deoarece, la orizontul de timp la caree se referă, este posibilă o modificare a dotării întreprinderii, perfecționarea procesului tehnologic, modificarea numărului de muncitori, cantitatea de materii prime supuse prelucrării.
Pe termen scurt însă, numai o parte din costuri pot fi variabile, întrucât procesul de producție se desfășoară în anumite condiții, date de o anumită dotare a întreprinderii și de folosirea unor anumite tehnologii. În aceste condiții, unele costuri sunt convențional-constante, chiar dacă se iau hotărâri privind variația producției. De exemplu, modificarea volumului producției de la o lună la alta nu are ca efect modificarea amortizării (în situația în care nu au intrat noi mașini, utilaje, clădiri).
În categoria costurilor variabile pe termen scurt intră: costurile aferente consumului de materii prime, de materii auxiliare directe, de energie electrică, apă, abur ș.a. pentru nevoi tehnologice, salariile muncitorilor direct productivi, salarizați în acord, contribuțiile la asigurările sociale (C.A.S.) aferente acestor salarii etc.
Pentru a măsura variația costurilor generate de modificarea volumului producției se calculează indicele de variabilitate a costurilor, după relația:
Iv = (Ch1/Ch0 – 1) / (Q1/Q0 – 1)
în care:
Iv = indicele de variabilitate a costurilor;
Ch0 = costurile de producție în perioada precedentă;
Ch1 = costurile din perioada curentă:
Q0 = volumul fizic al producției din perioada precedentă;
Q1 = volumul fiziv al producției din perioada curentă
Din analiza nivelului indicelui de variabilitate pentru diferite elemente de cheltuieli se constată că acesta este diferit de la o cheltuială la alta, ceea ce denotă existența mai multor tipuri de cheltuieli variabile și convențional – constante.
b) cheltuieli convențional-constante sau fixe – se caracterizează prin aceea că mărimea lor rămâne relativ neschimbată sau se modifică nesemnificativ în cazul creșterii sau micșorării volumului producției. Ele apar doar într-un orizont de timp scurt și cuprind costurile referitoare la: amortizarea capitalului fix sau chiriile plătite pentru aceasta, salariile personalului din aparatul de conducere, C.A.S.-ul aferent acestora, costurile aferente abonamentelor la radio, televizoare, reviste și alte publicații, impozitul pe teren, cheltuieli de deplasare, cheltuieli cu poșta, telefonul, telefaxul. În timp, costurile convențional-constante cunosc o evoluție în salturi ascendente și descendente, după cum se extinde sau se diminuează dotarea întreprinderii.
Aceste grupări de cheltuieli cu care operează contabilitatea financiară sunt rezultatul unor normalizări în vederea aplicării unitare a contabilității de către toți agenții economici, formării unui limbaj comun și furnizării unor informații mediului extern care să contribuie la buna funcționare a sistemului economic concurențial.
Dacă nevoia de informații externe este satisfăcută prin contabilitatea financiară, deciziile de gestiune internă solicită în mod cert un alt tratament al cheltuielilor întreprinderii. În condiții de concurență, fiecare agent economic este interesat de rentabilitatea fiecărui bun produs de firmă. Aceasta impune o analiză sistematică a cheltuielilor întreprinderii în vederea afectării costurilor numai cu acele cheltuieli care au o legătură nemijlocită cu purtătorul de cost stabilit. În acest sens, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor economică se regrupează după legătura lor cu costul de producție în următoarele categorii:
a) cheltuieli integral încorporabile în costuri – sunt cheltuieli ale firmei care se include în costuri în sumă egală cu plata lor înregistrată în contabilitatea financiară, de regulă, cheltuieli de exploatare pot fi incluse în categoria cheltuielilor integral încorporabile. Acestea pot îmbrăca forma unor plăți pentru stingerea obligațiilor apărute ca urmare a procurării factorilor de producție sau ca efect al unor reglementări legale în domeniu și care tot în virtutea reglementărilor în vigoare sunt încorporate în costuri;
b) cheltuieli parțial încorporabile în costuri – sunt reflectate în contabilitatea financiară într-o formă diferită de cea cu care sunt afectate costurile. Diferențele sunt cunoscute sub denumirea de diferențe de încorporare și provin din:
– cotele de cheltuieli constatate în avans, generate de plăți pentru chirii, impozite, taxe înregistrate în contabilitatea financiară într-o sumă globală în momentul plății, dar care se referă la perioade mai mari decît cea pentru care se calculează costurile;
– cheltuieli de înlocuire, determinate de calcule care în contabilitatea financiară se stabilesc după alte criterii, uneori impuse prin legislația fiscală, față de cheltuieli corespondente care afectează costurile și sunt determinate prin calcule tehnico-economice, asigurând realitate și comparabilitate costurilor;
c) cheltuieli neîncorporabile în costuri – sunt cheltuieli înregistrate de contabilitatea financiară, dar care nu pot afecta costurile, deoarece nu au un caracter obișnuit în raport cu activitatea generatoare de costuri. De regulă, aici se include cheltuieli excepționale care privesc amenzi și penalități, pierderi din lipsuri, degradări și declasări ale materiilor prime și produselor;
d) cheltuieli supletive sau suplimentare – nu reprezintă cheltuieli propriu-zise deoarece nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară. În această categorie pot fi incluse "consumuri" care prin încorporarea lor în costuri permit efectuarea unor calcule de eficiență și analize comparative în domeniul costurilor.
Sintetic, această clasificare este redată în fig 4.
Figura nr. 4 : Încorporarea cheltuielilor în costuri
În analiza economică un interes deosebit îl reprezintă gruparea costurilor pe:
– elemente primare;
– articole de calculație.
Pentru gruparea costurilor pe elemente primare se folosește o nomenclatură unică pe economia națională, structură care permite copmarații la nivel de ramură, pe baza cărora se pot elabora strategii de dezvoltare, modernizare și asimilare a progresului tehnic. Structura costurilor pe elemente primare se prezintă astfel:
materii prime și materiale consumabile (din țară, din import și din recuperări);
deșeuri (se scad din totalul materiilor prime și materialelor);
amortizarea imobilizșrilor;
Total cheltuieli materiale
salarii;
contribuția la asigurările sociale;
contribuția la fondul de șomaj;
alte cheltuieli cu munca vie;
Total cheltuieli cu munca vie
impozite taxe și alte cheltuieli prevăzute de lege
Total cheltuieli
Această grupare permite efectuarea unor analize comparative în vederea cunoașterii gradului de folosire a resurselor materiale și financiare alocate, precum și a nivelului de înzestrare tehnică a firmei.
Gruparea cheltuielilor de producție pe elemente primare nu permite calculul costului unitar deoarece unele elemente nu pot fi individualizate pe produs în momentul efectuării lor. Pentru înlăturarea acestui incovenient în evidența cheltuielilor de producție și calculul costului unitar se utilizează clasificarea cheltuielilor de producție pe articole de calculație.
Structura articolelor de calculație este variabilă în funcție de ramura de activitate. O structură minimă a nomenclaturii articolelor de calculație se pezintă astfel:
materii prime și materiale;
materiale recuperabile (se scad);
manopera directă;
contribuția unității la asigurările sociale și la fondul de șomaj;
Total cheltuieli directe
cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor (CIFU);
cheltuieli generale ale secției (CGS);
Total cheltuieli comune
cheltuieli generale de administrație;
cheltuieli de desfacere;
alte articole de calculație
Cost complet
Urmărirea sistematică a costurilor în structura articolelor de calculație face posiobilă imformarea permanentă a responsabililor despre abaterile realizate față de normele proiectate. Încadrarea articolelor de calculație în costuri directe și indirecte nu asigură însă informația necesară deciziilor de modificare a volumului de activitate, deoarece în costul unitar calculat pe articole de calculație, o parte din costurile indirecte sunt costuri variabile.
Capitolul II
Prezentarea generală a SC „Lujerul” SA
2.1. Scurt istoric al societății
S.C. "LUJERUL" S.A. București este una din unitățile noi ale industriei de morărit-panificație din țară. Construcția a fost aprobată prin Decretul Consiliului de Stat nr.289/03.10.1988 și se prevedea ca platforma sã cuprindã: o fabricã de pâine de 100tone/24ore, secție de specialități de 1,5 tone/24ore, moara de grâu de 240t/24h, fabrica de paste făinoase de 20t/24h, fabrica de biscuiți de 20t/24h, microproducție de16t/24h și un institut de cercetare pentru industria alimentară.
În anul 1988 s-a pus în funcțiune, parțial; fabrica de pâine și patiserie, rămânând în curs de execuție celelalte obiective menționate mai sus. După apariția Hotărârii Guvernului nr.1353/27.12.1990, din fabrica mai sus menționată a luat ființă, la data de 01.01.1991, S.C. "LUJERUL" S.A. București, care are ca activitate principală: "măcinarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, produse făinoase, procurarea și comercializarea produselor alimentare".
În anul 1994 a fost pusă parțial în funcțiune moara de grâu, care datorită pierderilor cauzate a fost scoasă din funcțiune în 1999, urmând a fi retehnologizată.
În aclași an (1999) S.C. "LUJERUL" S.A. a fost privatizată, acționară principală fiind S.C. "DOBROGEA" S.A. și “OVERSEAS GROUP IMPEX” S.R.L. În anul 2003 a început activitatea de retehnologizarea a morii și a spațiilor comerciale de vânzare a produselor.
S.C. "LUJERUL" S.A. are peste 150 de colaboratori, societăți comerciale care desfac produse de panificație și patiserie. De asemenea, S.C. "LUJERUL" colaborează cu S.C. "DOBROGEA" S.A. și S.C. "BANEASA" S.A. care sunt furnizorii principali de făină.
Societatea Comercială "LUJERUL" S.A. este înscrisă la Registrul Comerțului sub numărul J40/901/1991, având sediul în București, str. Serg. Cutieru Alexandru, nr.25, sector 6.
S.C. "LUJERUL" S.A. este persoană juridică română, având formã juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Societatea are înființate magazine proprii, puncte de lucru, o unitate de producție la sediul menționat mai sus și poate înființa sucursale, filiale, reprezentante, agenții precum și alte puncte de lucru în București sau în alte localități din țară.
Scopul societății este obținerea de profit din activitatea de producție, comercializarea produselor proprii și achiziționate, prestări servicii și import-export.
2.2 Capilalul social și structura acționariatului
Capitalul social inregistrat la 16.12.2003 este de 28.945.825 lei, subscris și vărsat integral. Capitalul social este împărțit în 1.157.833 acțiuni nominative, în valoare nominală de 25.000 lei/acțiune, dematerializate evidențiate prin înscriere în cont.
Structura acționariatului este următoarea:
S.C. DOBROGEA S.A.CONSTANTA deține 42.498 % din capitalul social, lei reprezentând un număr de 492.061 acțiuni nominative, cu valoare nominală de 25.000, în valoare totală de 12.301.525.000 lei;
S.C. OVERSEAS GROUP IMPEX S.R.L. deține 42.486 % din capitalul social, reprezentând 491.916 acțiuni nominative, cu valoarea nominală de 25.000 lei/acțiune, în valoare totală de 12.297.900.000 lei;
Fondul Proprietății de Stat (A.P.A.P.S) deține 5.013% din capitalul social, reprezentând un număr de 58.041 acțiuni nominative cu valoare nominală de 25.000 lei/acțiune în valoare totală de 1.451.025.000 lei, reprezentând aportul în natură corespunzător valorii terenurilor pentru care societatea a obținut, după privatizare, certificate de atestare a dreptului de proprietate;
Broadhurst Investments LTD deține 2.377 % din capitalul societății, reprezentând un număr de 27.526 acțiuni nominative cu valoare nominală de 25.000 lei/acțiune, în valoare totală de 688.150.000 lei;
SIF (IV) Muntenia detine 1.987 % din capitalul societatii, reprezentand un număr de 23.011 actiuni nominative cu valoare nominală de 25.000 lei/actiune, in valoare totală de 575.275.000 lei;
Alți acționari dețin 5.638 % din capitalul social, reprezentând un numar de 65.278 acțiuni nominative, cu valoare nominală de 25.000lei/acțiune, în valoare totală de 1.631.950.000 lei;
S.C. "LUJERUL" S.A. este societate deschisă. Acțiunile societății se tranzacționeză pe piața RASDAQ; evidența acțiunilor este ținută de un registru independent privat autorizat.
Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Lichidarea și repartizarea patrimoniului societății se va face în condițiile și cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.
2.3 Obiectul de activitate al SC „Lujerul ” SA
Domeniul și activitatea principală:
Fabricare pâinii;
Fabricare produselor proaspete de patiserie;
Alte activități:
Industria prelucrătoare;
Fabricarea produselor de morărit;
Fabricarea biscuiților, pișcoturilor și a altor produse similare;
Fabricarea pastelor fãinoase alimentare și a altor produse făinoase;
Comertul cu amanuntul in magazinele nespecializate cu vanzarea predominanta de produse alimentare, bautui si tutun.
Dintre aceste activități, în anul 2003, ponderea cea mai ridicată la realizarea venitului total a avut-o activitatea de panificație cu 71,06%, urmată de comerțul cu amănuntul cu un procent de 23,43% din venitul total și intr-o măsură mai mica la realizarea acestuia a contribuit și activitatea de morărit cu 4,88%.
2.4 Organizarea structurală și funcțională a societății
S.C. "LUJERUL" S.A. București cuprinde:
o fabrică de pâine de 100 tone/24ore;
o secție de specialități de 1,5 tone/24ore;
un institut de cercetare pentru industria alimentară.
S.C. "LUJERUL" S.A. București are ca activitate principală: "măcinarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, produse făinoase și procurarea și comercializarea produselor alimentare".
Personalul de conducere și de execuție din cadrul societății este numit, angajat și concediat de directorul general. Personalul a reprezentat la sfârșitul anului 2003 suma de 433 angajați din care:
personal de conducere: 24
personal tehnico-administrativ: 36
muncitori: 373 din care mașiniști 42
Organizarea structurală constă în gruparea funcțiunilor, acțiunilor, atribuțiilor și sarcinilor în funcție de anumite criterii și repartizarea acestora în subdiviziuni organizatorice, în scopul realizării lor, pe grupuri de persoane, în vederea asigurării unor condiții cât mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor unității economice. Rezultatul organizării structurale îl reprezintă structura organizatoric.
Structura organizatorică cuprinde ansamblul subdiviziunilor ce răspund optim cerințelor de organizare științifică a producției. Trebuie precizat faptul cã diversitatea condițiilor tehnico-economice în care își desfășoară activitatea fiecare unitate impune adoptarea unor modele structurale specifice în funcție de micromediul intern al societății.
Structura organizatorică actuală a S.C. "LUJERUL" S.A. București ține seama de natura și complexitatea proceselor de producție. Variabilele mai importante sunt complexitatea tehnologică dată de numărul de operații tehnologice și riscul profesional generat de gradul de mecanizare. Organizarea structurală este evidențiată în documentele de formalizare a structurii organizatorice, respectiv Regulamentul de organizare și funcționare, organigrama și fișele de post.
Organigrama permite evidențierea într-o formă expresivă a componentelor specifice și a legăturilor deintre acestea.
Organigrama este întocmită corect, toate compartimentele de pe aceleași niveluri ierarhice sunt situate la aceeași distanță față de conducerea superioară. Numarul de niveluri ierarhice cuprinse în organigramă nu este excesiv de mare, astfel că este respectat unul dintre principiile elaborării unei structuri organizatorice , și anume apropierea managementului de execuție. Un alt principiu care se respectă este unitatea de decizie și actiune, adica fiecare titular al unui post de execuție și fiecare compartiment sunt subordonate nemijlocit unui singur șef.
Așadar, structura organizatorică a societății este reprezentată prin ansamblul posturilor și compartimentelor ce o compun, modul de constituire și subordonare a acestora, precum și principalele legături ce se stabilesc între ele în vederea realizării în bune condiții a rentabilității societății.
S.C. "LUJERUL" S.A. București dispune de organigrama funcțională în care sunt stabilite subordonările ierarhic-funcționale structurate pe trei nivele. Așadar, din punct de vedere organizatoric, societatea are în compunere trei compartimente:
compartimentul comercial;
compartimentul tehnic;
compartimentul economic.
Structura organizatorică a societății cunoaște periodic procese de adaptare în vederea asigurării unei conduceri cât mai elastice și mai operative.
Conducerea societății se realizează printr-o structură piramidală care cuprinde:
A) Mangementul de vârf constituit din :
Adunarea Generală a Acționarilor. Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere care decide asupra societății și asupra politicii sale economice. Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare.
Adunarea generală ordinară are următoarele atribuții:
discută, aprobă sau modifică bilanțul contabil, după ascultarea raportului administratorilor și cenzorilor și fixează dividendul;
alege și revocă administratorii și cenzorii;
fixează remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs administratorilor și cenzorilor;
se pronunță asupra gestiunii administratorilor;
stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul financiar următor;
hotărăște gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale societății.
Hotărârile luate de adunările generale ale acționarilor în limitele legii și ale prezentului act constitutiv sunt obligatorii chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă.
Consiliul de Administrație. Societatea este administrată de un consiliu de administrație format din 5 administratori. Președintele consiliului de administrație este și directorul general al societății.
Atribuțiile consiliului de administrație
decide mutarea sediului societății;
decide schimbarea obiectului de activitate al societății;
hotărăște majorarea capitalului social; dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură, numește unul sau mai mulți experți pentru evaluarea acestoa;
hotărăște reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
hotărăște conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă.
Conducerea operativă se realizează prin Comitetul de Direcție constituit din directorul unității și contabilul-șef. Potrivit prevederilor legale, președintele Consiliului de Administrație aduce la îndeplinire hotărârile AGA, asigură deciziile și hotărârile în perioada dintre adunările generale și se întrunește ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună, iar Comitetul de Direcție o dată pe săptămână.
Comisia de Cenzori. Gestiunea societății este controlată de comisia de cenzori formată din 3 membri. Cenzorii se aleg de AGA, pentru o perioadă de 3 ani, putând fi realeși. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil sau contabil autorizat.
Cenzorii au următoarele atribuții principale:
în cursul exercițiului verificã gospodărirea mijloacelor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă si informeaza consiliul de administratie despre neregulile constatate;
la încheierea exercițiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a deciziilor și informațiilor prezentate de CA asupra conturilor societății, a bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale a actionarilor un raport scris;
prezintă AGA punctul lor de vedere cu privire la propunerile de majorare sau reducere a capitalului și de modificare a actului constitutiv;
efectuează lunar control inopinat al casei și verifică existența titlurilor sau valorilor care sunt proprietatea societății sau care au fost primite în gaj, cauțiune sau depozit;
iau parte la adunările generale ale acționarilor, inserând în ordinea de zi și propunerile de majorare sau reducere a capitalului și de modificare a actului constitutiv;
participă la ședintele CA, fără drept de vot;
constată depunerea garanției de către administratori;
veghează ca dispozițiile legii și ale actului constitutiv să fie respectate de administratori;
aduce la cunoștința administratorilor neregulile constatate.
B) Managementul mediu este constituit din șefii birourilor și compartimentelor.
Managementul inferior, constituit din maiștri și alte cadre cu atribuții similare pentru organizarea și supravegherea pe formații și schimburi de lucru.
Ținând cont de faptul că structura organizatorică este de tip ierarhic-funcțional, iar întreprinderea este de dimensiuni mijlocii (cel puțin după numarul de salariați), la capitolul “compartimente funcționale” se propun următoarele:
înființarea compartimentului bugete, în subordinea nemijlocită a directorului economic, solicitată, pe de o parte, de implementarea și utilizarea managementului prin obiective și a managementului prin bugete – două importante instrumente manageriale – și, pe de altă parte, de “împingerea” gestiunii economice spre baza piramidei structurale;
Aceasta presupune elaborarea, lansarea, execuția și urmărirea bugetelor la nivel de întreprindere și fiecare centru de profit, deci, constituirea unei rețele bugetare adcvate în care să fie implicate toate componentele procesuale și structural-organizatorice ale firmei.
Compartimentul bugete are această menire, urmărind întocmirea bugetului la nivel de întreprindere și armonizarea bugetelor centrelor de gestiune. Ca atare, el este implicat în derularea unor relații de autoritate de tip funcțional, furnizând centrelor de gestiune, elaborarea, lansarea, urmărirea bugetelor, determinarea nivelului realizat al elementelor bugetare etc;
înființarea unui compartiment de control financiar de gestiune, constituit din cel puțin două persoane – revizori contabili – care să asigure exercitarea controlului gestionar de fond. Dată fiind importanța deosebită a acestei activități, în contextul asigurării unei gestionări eficace a patrimoniului, este necesară subordonarea compartimentului managerului general. În felul acesta, managerul general va beneficia de informații pertinente cu privire la alocarea și utilizarea mijloacelor materiale și bănești, a patrimoniului întreprinderii, putând interveni în decizional pentru atenuarea ori eliminarea cauzelor generatoare de disfuncționalități;
înființarea unui compartiment de management – strategii, subordonat managerului general cu atribuții legate de proiectarea/reproiectarea sistemului de management și a componentelor sale, întreținerea funcționării sistemului de management, adaptarea documentelor de formalizare a subsistemului organizatoric, elaborarea și fundamentarea de strategii și politici globale, plecând de la studiile de diagnosticare, studiile de piață și de la cele de prognoză;
înființarea compartimentului control tehnic de calitate – asigurarea calității (CTC-AQ), de fapt o dezvoltare a actualului compartiment CTC – Laboratoare prin preluarea, spre exercitare, a activității AQ (asigurarea calității), extrem de importantă în economia întreprinderii, în condițiile în care este necesară creșterea competitivității produselor sale prin îmbunătățirea radicală a parametrilor calitativi ai acestora. Prin includerea acestei activități în perimetrul de preocupări al compartimentului mai sus amintit, se asigură totodată o amplificare a caracterului său prospectiv și inovațional, în beneficiul unui management eficient al calității. Foarte importantă și, în același timp dificilă, este însă asigurarea unei abordări unitare a unor elemente de natură decizional-informațională, promovate de sistemul de asigurare al calității și de implementarea și utilizarea managementului prin obiective, cuplat cu managementul prin bugete. Specialiștii acestui compartiment și cei ai compartimentului “Management-Strategii” vor trebui să conceapă și să aplice soluțiile manageriale cele mai adecvate pentru evitarea paralelismelor și crearea condițiilor necesare pentru exercitarea normală a atribuțiilor ce le revin.
dezvoltarea compartimentului marketing, în subordinea directorului comercial, orientarea spre efectuarea unor studii de marketing care să completeze informațiile referitoare la piață, deja cunoscute. Existența unui asemenea compartiment este necesară din cel puțin două puncte de vedere:
în primul rând, accentuarea caracterului de sistem deschis, adaptiv al întreprinderii, generată de acțiunea factorilor de mediu ambiant, național și internațional;
în al doilea rând, necesitatea fundamentării unor strategii și politici globale și parțiale, axate pe informații pertinente furnizate de studiile de piață, studiile de diagnisticare și prognoză.
Prin aceste modificări, în sensul înființării compartimentului marketing și a delimitării mai riguroase a celorlalte activități comerciale, se crează condiții favorabile pentru exercitarea atribuțiilor de natură comercială ce revin întreprinderii și, implicit, pentru consolidarea poziției acesteia pe piață.
reorganizarea unor activități din cadrul funcțiunii cercetare-dezvoltare prin mai buna dimensionare a compartimentelor mecano-energetic-investiții și proiectare-design, orientate spre conceperea și operaționalizarea unor demersuri de anvergură în ceea ce privește achiziționarea de echipamente de producție, modernizarea și extinderea celor existente, extinderea capacităților de producție, asimilarea ori modernizarea de produse, asigurarea unui design corespunzător și, pe această bază, obținerea de avantaje competitive.
redimensionarea anumitor compartimente – o asemenea soluție implică două aspecte majore:
– pe de o parte, stabilirea unui necesar de personal de specialitate cât mai aproape de cerințele impuse de realizarea obiectivelor;
– pe de altă parte, determinarea unei structuri adecvate a acestuia.
Redimensionarea umană pleacă, așadar, de la situația existentă și de la complexitatea și diversitatea atribuțiilor, responsabilităților și competențelor ce revin spre exercitare compartimentelor vizate. În toate cazurile se impune o îmbunătățire apreciabilă a structurii personalului de specialitate, în principal prin creșterea numărului și ponderii economiștilor și psiho-sociologilor. Concomitent, apare ca necesară o redistribuire a specialiștilor cu pregătire tehnică superioară și încadrarea de noi specialiști. Amplificarea dimensiunii economice a activităților firmei reclamă existența economiștilor, practic în fiecare compartiment, și, din pacate, acest lucru nu este posibil în prezent.
Capitolul III
Analiza diagnostic a activitatii la SC „Lujerul” SA
3.1. Analiza diagnostic a utilizării resurselor umane
Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investiții ale întreprinderii : este vorba de un capital aparte, care, prin activitatea sa, prin comportament și creativitate poate contribui, în mod decisiv la succesul unei întreprinderi, oferindu-i o poziție avantajoasă în competiția cu care se află cu întreprinderile similare.
Munca reprezintă cea mai importantă resursă a activității de producție, dat fiind faptul că fără aceasta ar lipsi nu numai scopul procesului de producție, dar nici nu s-ar putea face legătura între ceilalți factori de producție (natura și capitalul).
Astfel, și în industria alimentară natura devine o necesitate pentru că acestei ramuri îi revine sarcina de a asigura cantități mari de produse alimentare de calitate superioară într-o gamă sortimentală variată.
SC Lujerul SA are în prezent un număr de 433 salariați angajați pe bază de contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată. Personalul este format din muncitori cu înaltă calificare și care au acumulată o experiența îndelungată in procesul de producție al panificației.
În domeniul producției activează aproximativ 15 salariați cu studii superioare, 30 salariați cu studii medii și 373 muncitori calificați dintre care 42 mașiniști și mecanici.
Analiza resurselor umane la nivelul întreprinderii se realizează:
în raport cu gradul de calificare al forței de muncă;
din punct de vedere al structurii acestora pe categorii de vârstă și pe sex pe total personal în dinamică și comparativ cu prevederile stabilite.
Această evoluție și structură a personalului pe ultimii trei ani este evidențiată în tabelul următor:
Tabel nr. 1
Evoluția și structura personalului
Din structura personalului pe sexe se constată o pondere de peste 60% a femeilor în totalul muncitorilor, ceea ce se datorează specificului activității.
Privind structura personalului pe categorii de vârstă se observă că ponderea cea mai mare o deține categoria de vârstă cuprinsă între 30 și 50 de ani (peste 63 %). Specificul activității unității face posibilă prezența unui număr ridicat de muncitori (mai mult de 50%) cu 8 clase. În dinamică, se observă o creștere a personalului cu 1,00 % în anul 2002 față de 2001 și cu 7,71% în 2003 față de 2002, cea mai mare contribuție având-o angajații cu 8 clase, datorită diversificării producției.
La nivelul societății venitul salarial mediu trebuie să rezulte din corelația următorilor factori:
structura sortimentală și volumul producției și al desfacerilor;
nivelul de calificare a personalului;
structura, numărul și vârsta personalului;
raportul dintre personalul direct și indirect productiv;
grila de salarii tarifare aplicată pe meserii;
gradul de utilizare a timpului maxim disponibil;
mărimea sporurilor, adaosurilor și primelor.
Reflectând latura intensivă a utilizării forței de muncă, productivitatea muncii exprimă în modul cel mai sintetic eficiența economică a cheltuielii unei anumite cantități de muncă vie. Ca factor calitativ fundamental, productivitatea muncii determină în ultimă instanță gradul de eficiență economică a activității desfășurate de orice unitate economică.
Trebuie să existe corelație între indicele de creștere a productivității (IW) și indicele de creștere al salariului mediu anual (ISm). Folosirea în diagnosticare permite evidențierea consecințelor economico-financiare privind utilizarea factorului uman. Când IW > ISm aduce pentru întreprindere consecințe favorabile iar când IW < ISm consecințe nefaforabile.
Tabel nr.2
Evoluția principalilor indicatori ai eficienței utilizării forței de muncă
Din tabel reiese că în anul 2002 cifra de afaceri a crescut cu 43,47% față de anul 2001, nivelul salariilor brute a crescut cu 89,99% în aceeași perioadă, iar numărul muncitorilor cu 1%. Astfel, evoluția crescândă a productivității muncii la nivelul anului 2002 este evidentă, când valoarea acesteia a depășit cu 42,04% valoarea înregistrată în 2001. Însă făcând comparație cu anul 2003 valoarea productivității a înregistrat un indice de creștere mult mai mic față de anul precedent cu 1,63 %. Tot la nivelul anului 2003 au avut loc creșteri comparativ cu 2002 ale nivelurilor cifrei de afaceri și salariilor brute cu 9,46% și respectiv 27,57%.
Indicele de creștere al productivității este mai mic decăt indicele de creștere al salariului mediu anual în ambele perioade analizate, acest lucru aducând consecințe nefavorabile societății. În aceste condiții trebuie să se frâneze creșterea cheltuielilor cu salariile necorelate cu sporirea productivității și reducerea costurilor de producție.
Una din problemele S.C. "LUJERUL" S.A. București o reprezintă problema salarială. Descentralizarea sistemului de salarizare, stabilirea veniturilor de multe ori necorelate cu posibilitățile financiare reale ale societății și presiunea exercitată de sindicate pentru majorarea salariilor au dat naștere unor importante dezechilibre, salariul devenind el însuși un factor inflaționist, creșterea acestuia nefiind în conformitate cu productivitatea muncii, cu producția fizică sau valorică.
De menționat că fiecare secție din fabrică trebuie analizată separat în ceea ce privește contribuția pe care o aduce la profitabilitatea generală, iar una din măsurile luate de managementul societății este aceea de a elimina operațiile sau produsele care aduc pierderi, ceea ce duce, evident, la reducerea numărului de muncitori, crescând astfel productivitatea muncii. În perspectivă se impune continuarea procesului de organizare a muncii și de găsire a celor mai bune căi de creștere a productivității muncii.
Sunt necesare măsuri de îmbunătățire a managementului și de creștere a eficienței utilizării resurselor umane:
reproiectarea activității generale de management în sensul unei mai mari deschideri față de cerințele pieței;
managementul strategic trebuie să devină foarte activ și previzional;
managementul producției trebuie să urmărească creșterea randamentelor medii, creșterea performanțelor tehnice și tehnologice;
managementul economic trebuie orientat către creșterea gradului general de valorificare a produselor, reducerea și stabilizarea cheltuielilor, modernizarea sistemului financiar-contabil și statistic și urmărirea rambursării la termen a datoriilor;
se impune îmbunătățirea pregătirii profesionale a personalului în domenii prioritare ca: ○ managementul resurselor umane;
○ managementul financiar;
○ marketing;
○ informatică.
3.2. Diagnosticul potențialului tehnico-productiv
Pentru industria alimentară, capacitatea de producție reprezintă un criteriu important al determinării gradului de utilizare a fondurilor fixe, precum și un mijloc de identificare a căilor de folosire mai rațională a acestora. Mai buna utilizare a capacităților de producție determină sporirea volumului producției, creșterea productivității muncii și reducerea cheltuileilor, respectiv a costurilor.
Capacitatea de producție a unei întreprinderi din industria alimentară reprezintă producția maximă ce poate fi obținută într-o anumită perioadă de activitate, respectând o anumită structură, precum și calitatea precisă a producției în condițiile folosirii depline, extensive și intensive a utilajelor tehnologice și suprafețele de producție, corespunător regimului optim de fabricație precum și unei organizări raționale a producției și muncii.
Spre deosebire de producția realizată sau programată care se bazează pe condițiile concrete existente în perioada respectivă și care pot îngloba situații mai puțin favorabile, în ceea ce privește folosirea utilajelor tehnologice, capacitățile de producție reflectă posibilitățile maxime în condițiile folosirii depline a resurselor întreprinderii.
Tabel nr.3
Evoluția gradului de utilizare a capacităților de producție
Scăderea gradului de utilizare a capacităților de producție la pâine de la 39,85% în anul 2001 la 28,99% la nivelul anului 2002 s-a datorat, în principal, producției slabe de materii prime atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, dar și a atragerii consumatorilor de către micii producători apăruți pe piața produselor de panificație.
Creșterea capacităților de producție în anul 2003 la 40,1% s-a datorat descoperirii de noi piețe de desfacere și achiziționării de materii prime de calitate superioară.
Creșterea de la an la an a capacităților de producție pe total specialități este rezultatul creșterii continue a cererii pentru aceste produse, cât și al descoperirii unei noi nișe de piață în urma unor studii de specialitate.
În prezent societatea dispune de următoarele capacități de producție:
Fabrica de pâine 100 tone/24 h;
Secție de specialitate de 1.5 tone/24 h;
Fabrica de paste făinoase 20 tone/24 h;
Fabrica de biscuiți 20 tone/24 h;
Secție de microproducție 16 tone/24 h;
Moara de porumb 100 tone/24 h;
Institut de cercetare pentru industria alimentară.
3.3 Diagnosticul activității de marketing
3.3.1. Principalele produse realizate, furnizorii și cota de piață deținută
Principalele produse realizate sunt circa 12 sortimente de pâine și aproape 45 specialități de patiserie.
Piața de desfacere a produselor de panificație și patiserie este cu preponderență în sectorul 6 al capitalei și la marile unități militare din jurul capitalei.
Ponderea produselor de panificație în totalul cifrei de afaceri este de 97% iar a celor de patiserie de 3%.
Societatea nu este dependentă de un singur client sau grup de clienți al căror faliment să o afecteze.
Principalii concurenți : S.C. "SPICUL" S.A.
S.C. "DâMBOVItA" S.A.
S.C. "PLEVNEI" S.A.
S.C. "LIBERTATEA" S.A.
S.C. "TITAN" S.A.
În domeniul panificației este o concurență acerbă întrucât pe lângă marile societăți de panificație cu tradiție au apărut mici întreprinzători care au acoperit o parte din piața iar pe unele piețe acționează și concurenții străini. S.C. "LUJERUL" S.A. are o cota de piață în domeniul panificației de 5%.
Având în vedere că la ora actuală societatea nu dispune de o moară, este obligată să cumpere făină la un preț mai mare, ceea ce face ca prețurile să fie mai mari decât ale competitorilor și cererea să fie scăzută. Totuși, calitatea pâinii face ca segmentul de piață să fie stabil.
Principalii furnizori români :
pentru făină : S.C. "DOBROGEA" S.A. Constanța
S.C. "BãNEASA" S.A. București
pentru drojdie : OVERSEAS GROUP IMPEX S.R.L.
pentru amelioratori : S.C. "PURATOS"
S.C. "LUJERUL" S.A. întreține relații comerciale numai cu furnizori români și toți furnizorii sunt direcți.
Relațiile societății cu furnizorii și clienții sunt variate, lucrând cu peste 400 de clienți. clienții societății se împart în trei categorii:
clienți prioritari, respectiv clienții care dețin supermarketuri;
clienții, care datorită amplasării, desfac numai produse de panificație;
clienții care desfac și pâine, alături de o gamă diversificată de produse (clienți mici)
Relațiile dintre S.C.”LUJERUL”S.A. și clienți încep din momentul în care clientul se societății cu o cerere scrisă. În vederea aprobării cererii se iau în calcul următoarele aspecte:
cantitatea de pâine solicitatã (minimum 1 container de pâine);
zona în care urmează a se livra pâinea;
capacitatea de a satisface cererea.
După aprobarea cererii se trece la încheierea contractului de vânzare în care se stipulează cantitatea, prețul, condițiile de livrare, de plată, de transport, penalități, condiții de calitate și perioada de valabilitate a contractului.
Adaptarea la exigențele pieței și reușita în acest mediu concurențial nu pot fi decât rezultatul unui marketing bine realizat.
Înainte de anul 2001, societatea avea o cotă de piață de 2% în capitală pe piața produselor de panificație. Printr-o retehnologizare corespunzătoare și promovarea strategiilor de marketing s-a ajuns, în final, la o cotă de piața de 5%.
Tabel nr.4
Structura cantitativă a producție realizată de SC Lujerul SA
Din tabel rezultă că la nivelul celor trei ani au crescut cantitățile de produse realizate la nivelul societății, acest lucru fiind urmarea faptului că liniile de fabricație au fost retehnologizate ceea ce a condus la creșterea capacității de producție și totodată putând fi satisfăcută o cerere mai mare din partea clienților.
ponderea "Pâinii albe" în total pâine a fost de 86,01% în anul 2001, de 93,05% în anul 2002 și 97,04% în 2003,
pâinea semialbă și specialitățile au avut ca ponderi corespunzătoare celor trei ani: în 2001 de 13,98% din total pâine, în 2002 de 6,94 % iar în 2003 de 2,96%.
ponderea cantității realizată din pâinea Franzelă Lujerul 0,35 Kg în cantitatea totală de pâine realizată anual a crescut de la 3,04% în anul 2001 la 10,65% în anul 2003, datorită îmbunătățirii tehnologiei de producție la acest produs. Această creștere a avut drept consecință scăderea cereii pe piață pentru păinea Neptun 0,40 Kg care avea o calitate inferioară pâinii Franzelă Lujerul iar cantitatea realizată a înregistrat o scădere de la 11,49% din total cantitate pâine realizată în 2001 la 0,47% în 2003.
cantitatea realizată de produse zaharoase a înregistrat în cursul celor trei ani o creștere evidentă aceasta crescând cu 277,35 procente.
în totalul produselor zaharoase Cozonacul Emila a avut ponderea cea mai mare în primii doi ani de analiza (cca. 25%) iar în anul 2003 ponderea cea mai mare din total a avut-o Cozonacul rahat cu 22,67%.
Tabel nr.5
Evoluția prețurilor și a rentabilității pe produse
Realizarea unor performanțe ridicate depinde de punerea în valoare a factorilor de producție, de raționalitatea activității economice desfășurate ce urmărește obținerea unor costuri mici de producție și de calitatea produselor, de buna organizare a proceselor e producție a muncii.
3.3.2. Politica de promovare adoptată de SC Lujerul SA
În cadrul departamentului de marketing, LUJERUL urmarește dezvoltarea unor politici de promovare a produselor realizate. Printre obiectivele sale se numară :
– lansarea de noi produse, intrarea pe noi canale de distribuție și lansarea unor produse cu vânzări periodice
– repoziționarea sortimentelor de pâine într-o formă care să justifice raportul calitate-preț;
– crearea unei notorietăți mai mari a produselor și a numelui societăii prin produse de înalta calitate care se adreseaza unor nevoi specifice (pâini dietetice, graham, pâine făra sare) și creșterea penetrației produselor pe piață pentru atragerea unui numar cât mai mare de consumatori.
Elaborarea unei strategii presupune formularea unor obiective, opțiuni și priorități, concomitent cu stabilirea modului de realizare a acestora, inclusiv în ceea ce privește resursele de diferite feluri ce pot fi alocate. Accentul este pus, deci, pe obiectiv, acesta desemnând ce urmarește unitatea într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Lui i se vor subsuma, ca urmare, celelalte elemente care intervin în elaborarea strategiei.
S.C. Lujerul S.A., în urma unui studiu de piață, a observat existența unei cereri ridicate pe piața produselor de patiserie. Pentru acoperirea acesteia unitatea a lansat, în noiembrie 2001, ca produs de specialitate, foietajele. Aceste produse, specifice până la momentul respectiv numai patiseriilor, au fost introduse atât în unitățile de vânzare a produselor de panificație, cât și în supermarketuri. Foietajele au avut un impact pozitiv în rândul consumatorilor, ajungându-se la o creștere a vânzărilor de aproape 20% în câteva luni de la lansare. Pentru lansarea foietajelor s-au organizat samplinguri și s-au completat chestionare, mai ales în supermarketuri, urmărindu-se impactul asupra populației țintă – se adresează unei anumite categorii de persoane, în special tineri. De la introducerea produsului Foietaje în luna noiembrie 2001, în urma activităților de promovare a acestora, vânzările au crescut în decembrie 2001 cu 22%, iar în ianuarie 2002 cu 38%.
Pentru recunoașterea numelui societății și a produselor sale Lujerul a creat un look specific rețelei de magazine, vopsindu-le in galben. De asemenea, pentru o identificare mai ușoară a facturilor, a imprimat sigla pe un colorit specific.
Alegerea unui canal de distribuție reprezintă una dintre cele mai importante decizii din cadrul procesului de conducere. Ele influentează, în mod direct toate celelalte decizii de marketing. SC Lujerul SA a acționat în acest sens prin achiziționarea de mașini de capacități mai reduse pentru a pătrunde mai ușor pe microrețele de distribuție, separat de distribuția cu mașini mari.
Creșterea penetrației produselor pe piață a reprezentat un obiectiv principal pentru societate și s-a realizat prin:
lansarea de produse de același tip la gramaje diferite astfel încat să satisfacă atât persoanele singure, cât și familiile (ex: Pâinea Neptun de 280g și Perla de 400g, graham de 80g si cel de 200g)
lansarea pâinilor speciale pentru unele categorii de populații cu nevoi speciale (ex: Pâinea Perla Dieta, pâinea fără sare, grahamul)
SC Lujerul SA a avut în vedere lansarea unor produse cu vânzări periodice. Aceste produse au o anumită specificitate legată de sarbători iar unitatea realizează în aceste perioade un volum al producției mult mai ridicat la aceste produse decât în celelalte perioade ale anului pentru a acoperi cerințele pieței. Dintre aceste procese cele mai importante sunt:
– vânzarea mucenicilor înregistrează un succes total în jurul zilei de 9 mai;
– cozonacii înregistrează în 2 luni ale anului o creștere foarte mare a vânzări.
Analiza diagnostic a activității economico – financiare
Tabel nr.6
Analiza rezultatelor financiare între anii 2001-2003
– mii lei-
Diagnosticul economico-financiar are un rol ceie în procesul de evaluare al întreprinderii, din cauza rolului major jucat în cadrul raportului, și anume:
rolul de sintetizare a concluziilor rezultate din celelalte piese de diagnostic;
rolul de asigurare a coerenței în cadrul relației diagnostic și aplicare a metodelor de evaluare (îndeosebi metode bazate pe venit).
Prezentarea situației generale a rezultatului pe baza Contului de profit și pierdere vizează, în special, două aspecte importante pentru operațiunea de evaluare, respectiv evolutia profitului și modul de formare. Primul dintre acestea este pentru aprecierea „trendului”, iar al doilea în formularea unor judecăți de valoare asupra activităților desfășurate de firmă în trecut și posibilitățile existente pentru perioada viitoare.
Pe lângă profit, din Contul de profit și pierdere se pot desprinde informații necesare analizei cheltuielilor aferente veniturilor se poate evidenția evoluția acestora, factorii care influențează nivelul lor, precum și identificarea rezervelor care pot fi puse în valoare pentru reducerea lor sau menținerea în limitele de eficiență care concură la performanța economico-financiară a unității. Este cunoscut faptul că desfășurarea activității economice necesită consumuri de resurse umane, materiale, financiare.
Rezultatul din exploatare pozitiv în cei trei ani analizați arată că S.C. “Lujerul” S.A. a obtinut profit din această activitate, chiar dacă aceasta s-a diminuat în 2003 față de ceilalți ani.
Rezultatul financiar este în creștere de la anul 2001 la anul 2002, existând un profit în această activitate. În anul 2003 însa, rezultatul financiar este negativ, ceea ce înseamna că întreprinderea nu-și poate acoperi cheltuielile financiare pe seama veniturilor financiare și înregistrează pierderi din această activitate. Totuși, pe ansamblu, rezultatul curent al exercițiului este unul favorabil pe toată perioada analizată.
În cei trei ani rezultatul excepțional este pozitiv, ceea ce înseamnă că în activitatea exceptională întreprinderea înregistrează profit. Însă acerst profit înregistrează o scădere semnificativă în anul 2002 față de 2001, acest lucru se datorează în principal creșterii cheltuielilor cu amenzile și penalitățile
Pe total activitate, în anul 2003, S.C. "LUJERUL" S.A a înregistrat o scǎdere a profitului. Aceasta s-a datorat unor fluctuații a veniturilor față de cheltuieli. Astfel, pe când cheltuielile au crescut față de anul 2003 cu 63,07, veniturile au înregistrat o creștere de numai 53,85%.
3.4.1. Cheltuieli
Cheltuielile reprezintă în expresie valorică totalitatea resurselor consumate de societate într-o perioadă de timp determinată, în vederea obținerii și livrării pe piață a diferitelor produse. Cheltuielile exprimă numai ceea ce s-a consumat efectiv din resursele de care dispune societatea.
Evoluția cheltuielilor de producție la SC Lujerul SA este prezentată în tabelul următor:
Tabel nr. 7
Evoluția structurii cheltuielilor
Din analiza evoluției cheltuielilor se constată o creștere cu 63,07%, în anul 2003 față de 2001. Aceasta s-a datorat în principal creșterii cheltuielilor pentru exploatare care dețin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor. În cadrul acestora, cel mai mult au crescut costul mărfurilor vândute (de la 22446211 mii lei la 39984770 mii lei) și cheltuielile cu materiile prime și consumabile (de la 60241021 mii lei la 82952391 mii lei). Această creștere este determinată de volumul producției obținute care este mai mare decât în ceilalți doi ani.
La nivelul anului 2001, cheltuielile excepționale au înregistrat o valoare ridicată, datoratã în principal sumelor foarte mari reprezentând amenzi și penalități iar în anul 2002 acestea au scǎzut cu 69,85 %.
Evoluția structurii cheltuielilor de exploatare, financiare și excepționale în totalul cheltuielilor pe cei trei ani analizați poate fi observată din graficele de mai jos:
3.4.2. Costul pe unitatea de produs
În analiza cheltuielilor societații interesează în mod deosebit analiza costului pe unitatea de produs. Costul unitar reflecta nivelul eficienței economice a cheltuielilor de producție aferente diverselor produse, fiind considerat in mod justificat , un adevărat „barometru” al activitații economice.
Pentru a putea forma o imagine asupra calcularii costului unitar la nivelul SC Lujerul SA, voi prezenta în continuare, structura costului unitar pentru trei sortimente de produse de panificație obținute în societatea analizată.
Tabel nr. 8
Evoluția și structura costurilor pentru PâINE FRANZELĂ LUJERUL
Tabel nr.9
Evoluția și structura costurilor pentru covrigei aperitiv
Tabel nr.10
Evoluția și structura costurilor pentru COZONAC EMILIA
Prețurile de vânzare au crescut în perioada 1999 – 2001 în ritmuri asemănătoare costurilor unitare de producție, însă la stabilirea acestor prețuri nu s-a pornit de la raportul cerere-ofertă, ci de la costul de producție.
În ceea ce privește analiza datelor din tabelul de mai sus rezultă că anual, și la fiecare produs, s-a obținut profit, chiar dacă nivelul acestuia nu este destul de mare pentru a avea certitudinea că S.C. “LUJERUL” S.A. va desfășura în continuare o activitate eficientă.
Se poate spune că, prin modul de combinare a factorilor de producție și printr-o bună organizare a procesului de muncă, societatea a reușit să obțină produse cu un efort minim. Însă, acestă situație a fost prezentată numai pentru anumite produse semnificative pentru societate și nu trebuie pierdut din vedere faptul că prezintă o reală importanță eforturile depuse la nivelul tuturor activităților.
3.4.3. Venituri
Într-o economie de piață concurențială, veniturile reprezintă un obiectiv fundamental al oricărei societăți comerciale. Veniturile reprezintă unul din indicatorii sintetici cei mai importanți luați în calculul eficienței economice. La nivelul SC Lujerul SA structura și evoluția veniturilor pe perioada celor trei ani analizați sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr.11
Evoluția structurii veniturilor
Din analiza evoluției veniturilor se constată o creștere a valorii acestora cu 53,85 % în anul 2003 față de valoarea înregistrată în 2001. Aceasta s-a datorat creșterii veniturilor de exploatare care dețin ponderea cea mai mare în totalul veniturilor dar și creșterii semnificative a veniturilor financiare în anul 2003 (cu 446,56%) față de 2001. În ceea ce privește veniturile excepținale acestea au avut o evoluție oscilantă, cea mai mare valoare atingând-o în anul 2001 cu o valoare de 0,93% din totalul venituri.
Tabel nr. 12
Corelația dintre venituri și cheltuieli (2003/2002 )
Din datele cuprinse în tabelul de mai sus se desprind următoarele concluzii:
față de anul precedent, s-a înregistrat o creștere a veniturilor cu 9,78%, această creșterea veniturilor a avut loc în condițiile unei eficiențe economice sporite;
în anul 2003 au avut loc de asemenea o creștere și a cheltuielilor cu 13,73% față de anul precedent.
coeficientul de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielior este subunitar, ceea ce înseamnă că societatea nu a realizat o activitate eficientă, cheltuielile crescând într-o măsură mai mare decât veniturile. Dacă activitate financiară la SC Lujerul SA evoluează în același sens în decursul anilor următori, există posibilitatea ca nivelul cheltuielilor înregistrate la nivelul societății să se apropie și chiar să depășească nivelul veniturilor ajungându-se posibil în final pierdere. Astfel este posibil ca "LUJERUL" să nu poată supraviețui într-o economie concurențială.
3.4.4. Rentabilitate
Rentabilitatea demonstrează capacitatea unei întreprinderi de a realiza profit, ceea ce înseamnă că își acoperă cheltuielile din veniturile proprii și obține totodată un venit net sub forma profitului. Acesta din urmă este un indicator absolut al rentabilității și constituie premisă și consecință a unei afaceri.
Analiza rentabilității are loc pe baza informațiilor din contul “Profit și pierdere”, care demonstreză modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli.
Din punct de vedere managerial, rentabilitatea reprezintă (prin profit și rata rentabilității) un instrument de fundamentare a tuturor deciziilor care privesc atât gestiunea internă a întreprinderilor, cât și relațiile cu partenerii de afaceri, fiind, în același timp, un element determinant al eficienței economice.
De altfel, noțiunea de eficiență economică are o sferă mult mai largă decât noțiunea de rentabilitate, întrucât se referă la toate aspectele economice, printr-un sistem adecvat de indicatori.
Noțiunea de eficiență reprezintă principalul factor calitativ al creșterii economice și are un caracter de previziune, fiind importantă în luarea unor decizii economice.
Rentabilitatea este o categorie economică ce aparține activitații la nivel microeconomic. Ea se exprimă prin doi indicatori sintetici:
profitul – ca mărime absolută a rentabilității;
rata rentabilității – care reprezintă gradul în care capitalul și celelalte resurse ale întreprinderii aduc profit.
De aceea ratele de rentabilitate se identifică ca rate de eficiență, prin care se măsoară eficiența resurselor materiale și financiare alocate activității unei întreprinderi.
Masa profitului reprezintă suma absolută obținută ca diferență între venituri și costuri, sau la nivel de produs, diferența dintre prețul de vânzare și cost.
Rata profitului semnifică raportul procentual între masa profitului și cifra de afaceri (costuri sau capital), în funcție de baza de comparație pe care o dorim.
Rata rentabilității se poate analiza prin câțiva indicatori foarte importanți:
1. Rata rentabilității economice este indicatorul care reflectă capacitatea economică a firmei, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal. Alegerea unei asemenea rate este determinată de faptul că tot capitalul folosit de firmă este investit în elemente de activ, care contribuie la obținerea profitului.
Rre = [Profit (Pierdere) / Active economice] x 100
Rre = (Profit brut / Capital permanent) x 100
2. Rata rentabilității financiare se determină ca raport între profitul net și capitalul propriu. Acest indicator este exprimat în funcție de rata rentabilității economice, rata dobânzii, împrumuturilor și creditelor bancare și coeficienților capacității de îndatorare și cota de impozit pe profit.
Rrf = (Profit net / Capital propriu) x 100
3. Rata rentabilității comerciale – calculată ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri și valoarea producției vândute. Acest indicator se utilizează în determinarea eficienței economice și se încadrează în categoria indicatorilor solicitați de băncile finanțatoare în cazul întreprinderilor care iau credite.
Rrc = (CA/Qv x p) x 100
Tabel nr.:13
Calculul ratei profitului
Se observă o scădere a ratei profitului de până la 2,5 % în anul 2003 datorată:
creșterii costurilor de producție;
realizarea de produse de calitate prin introducerea progresului tehnic, ceea ce se a reflectă în prețuri.
Tabel nr. 14
Ratele rentabilității
Pentru SC “lujerul” SA , 2001 reprezintă cel mai bun an din punct de vedere al ratelor rentabilității economice și financiare, iar anul 2003 inregistrează valoarea cea mai mare pentru rata rentabilității comerciale (134,26%).
3.4.5. Analiza situației patrimonial-financiare
Procesul economic din orice întreprindere se desfășoară după criterii și obiective precise, determinate de programul de dezvoltare a acestuia pe termen mediu și lung. Programele respective fac parte din strategia întreprinderii, care trebuie să țină cont de:
structura de activitate;
cerințele pieței;
activitatea întrepriderilor concurente;
criteriile de eficiență economică.
Realizarea obiectivelor preconizate poate avea loc în condițiile în care se cunosc resursele materiale, umane și financiare de care dispune întreprinderea, considerate elemente ale efortului economic, precum și efectele obținute, materializate în produse și activități utile, circumscrise noțiunii de venituri.
Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor în expresie bănească, aparținând unei persoane fizice sau juridice.
Din punct de vedere economic, patrimoniul reprezinta totalitatea valorilor corporale și necorporale, concretizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale sau financiare, de avere circulantă, de trezorerie (cash, depozite bancare și alte valori) și creanțe aparținând subiectului de drept care este întreprinderea și care intra sub incidența cadrului juridic creat pentru stimularea activităților într-o economie de piață.
În actualele condiții, analiza situației patrimonial-financiare este mai mult decât necesară pentru fiecare întreprindere, indiferent de domeniul în care aceasta își desfășoară activitatea. Particularitățile agriculturii în sfera producției materiale și a domeniului agroalimentar în general fac utilă și necesară o asemenea analiză în fiecare an, situație în care conducerile întreprinderilor respective pot lua deciziile economico-financiare necesare în cazul situațiilor ce se impun.
Eficiența și funcționalitatea societății cimerciale analizate depind de calitatea gestiunii economico-financiare, in condițiile unei înzestrari optime și ale organizării rațoinale a muncii și producției. Gestiunea financiară a societății urmărește protejarea patrimoniului pe baza unei bune administrări. Gestiunea economica cuprinde domeniile societații și își găsește expresia în performanța economică.
Informațiile furnizate de analiza economico-financiară la nivel microeconomic interesează o serie întreagă de utizatori, cum ar fi: împrumutatorii, furnizorii și alți creditori, clienții, guvernele și reprezentanții lor, publicul.
Bilanțul contabil al unei întreprinderi reprezintă sursa informațională fundamentală în acțiunea de investigare. Acesta reprezintă un document de sinteză în care este redată situația patrimonială financiară la un moment dat.
Tabel nr.15
Evoluția și structura simplificată a bilanțului
Comparând datele din anul 2002 cu cele din 2001 rezultă că cea mai mare creștere a elementelor din conținutul activului o constituie activele circulante (146,30%). În ceea ce privește imobilizările nete, acestea au crescut cu 99,10%. În comparația anilor urmatori situația se schimbă în cadrul elementelor activului cea mai mare creștere o au în anul 2003 activele imobilizate cu 203,93%, activele circulante înregistrând în acest an chiar o scădere cu 1,73 %.
Elementul de total activ a avut o evolutie ascendentă de-a lungul celor trei ani analizați cu o dinanică puțin mai accentuată în anul 2003. Această evoluție se pune în cea mai mare parte pe seama creșterii imobilizărilor corporale ca urmare a alocării de investiții semnificative în dotarea întreprinderii cu mijloace fixe (utilaje de moară performante și cu un consum mai redus de energie electrică ).
În ceea ce privește stocurile unității, acestea au crescut de la 4031190 mii lei în anul 2001 la 8782485 mii lei ca urmare a creșterii capacității de producție și performanțelor secției Moară. Știind că ritmul de creștere a cifrei de afaceri în medie pe cei trei ani analizați (57,05%) este inferior ritmului de creștere al stocurilor (117,86%) în cursul aceleiași perioade, acest lucru semnifică o diminuare a numărului de rotații a stocurilor, ceea ce se reflectă negativ în capacitatea firmei de a-și recupera veniturile la timp. În perioada analizată, patrimoniul total al întreprinderii, reflectat în pasivul bilanțului contabil – care exprimă resursele de finanțare a mijloacelor economice – a înregistrat o creștere continuă ca urmare a creșterii datoriilor totale și a capitalurilor proprii.
Evoluția crescătoare a capitalurilor proprii este determinată de dinamica tuturor elementelor care intră în componența acestora. Creșterea datoriilor a fost justificata de creșterea salariilor și a datoriilor afernte asigurărilor și protecției sociale și către bugetul statului. Pentru o analiză completă a situației financiare a firmei aceasta trebuie privită și din punct de vedere structural.
3.4.5.1. Analiza structurii activului
În ceea ce privește analiza economică a activului din bilanțul contabil, literatura de specialitate recomandă calcularea a patru coeficienți (rate) mai semnificativi de structură ai acestuia:
Tabel nr. 16
Coeficienții de structură ai activului
Concluzii pe baza tabelului nr. 21:
Coeficientul activelor imobilizate reprezintă ponderea acelor elemente ale activului care sunt folosite continuu în patrimoniul total al întreprinderii. O valoare mare a acestui coeficient arată o structură nefavorabilă a resurselor financiare ale societății, situație care poate crea dificultăți de trezorerie. Se observă că valoarea acestui coeficient a crescut în anul 2003 cu 62,79% ceea ce reprezintă o preocupare a societății în vederea obținerii unei structuri favorabile a resurselor sale. Se observa că coeficientul imobilizarilor corporale a crescut cu 64,30% în anul 2003 ceea ce reflectă un grad ridicat de investire a capitalurilor în activitatea firmei. Coeficientul imobilizărilor financiare exprimă intensitatea relațiilor financiare pe care le are întreprinderea cu agenții economici. Dimensiunea acestui coeficient este strâns legată de politica de investiții promovată de firmă. "LUJERUL" nu are încă o politică de investiții favorabilă creării unui cadru relațional organizat cu ceilalți agenți economici.
Coeficientul activelor circulante aflat în scădere este rezultatul scăderii nivelurilor stocurilor și creanțelor, ca ponderi în activele firmei. Nivelul stocurilor este corelat cu natura activității, cu durata ciclului de exploatare, cu piața de desfacere (veniturile populației, cerere, concurență etc). Diminuarea coeficientului stocurilor și coeficientului creanțelor reflectă o situație pozitivă înregistrată de unitare, deoarece conducerea unității a depus eforturi în ceea ce privește diminuarea stocurilor (evitarea formării stocurilor supranormative) și recuperarea creanțelor la termenele stabilite în contractele încheiate cu beneficiarii produselor finite comercializate de întreprindere.Scăderea coeficientului disponibilităților banești cu 73,33% în anul 2003 față de 2002 este un fenomen negativ și reflectă o lichiditate redusă a patrimoniului firmei . Această situație poate reflecta fie o strategie de creștere a unității, aceasta imobilizând lichidități în stocuri de materii prime și materiale, fie incapacitatea de a-și recupera imobilizările de fonduri.
Coeficientul conturilor de regularizare și asimilate este de asemenea în scădere de la un an la altul , ceea ce înseamna apariția unei situații neprevăzute care a implicat cheltuieli suplimentare sau cheltuieli determinate din cauza unor disfuncționalități în activitatea de conducere a întreprinderii cum ar fi cheltuieli înregistrate din eroare ca rezultat a unor deficiențe în organizarea activității de contabilitate. Acest coeficient are valoare redusă în ambii ani , deoarece ritmul de creștere a celorlalte elemente de activ este mai mare decât ritmul de creștere a conturilor de regularizare și asimilate.
Coeficientul primelor privind rambursarea obligațiunilor reprezintă ponderea primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiune de obligațiuni neamortizate în totalul activului. O posibilă creștere a ponderii poate reprezenta o nerespectare a graficului de rambursare prevăzut.
Pentru o analiză corectă a activului bilanțului contabil al întreprinderii este nevoie și de o analiză privind evoluția și structura surselor financiare de acoperire a patrimoniului net al întreprinderii. Pentru aceasta se impune ca fiind de maximă importanță determinarea patrimoniului net. Acest indicator sintetic se calculează după relația:
Pnet = Ai +Ac –D
unde: Ai – active imobilizate
Ac – active circulante
În cazul anilor analizați acest indicator a atins valoarea de 15306870 mii lei în anul 2001, de 25977729 mii lei în anul 2002 și a crescut la 39992044 mii lei în anul 2003. Creșterea patrimoniului net în anul 2002 de 1,69 ori față de valoarea acestuia din 2001 s-a datorat în cea mai mare parte creșterii activelor circulante cu 146,30% față de anul precedent, activele imobilizate au crescut într-o proporție mai mică, cu 99,10%. În perioada următorilor doi ani patrimoniul net a înregistrat deasemenea o creștere de 1,53 ori. Această creștere s-a datorat de această data în mod exclusiv creșterii activelor circulante cu 203,93% în anul 2003 față de 2002, activele imobilizate având o evoluție descrescătoare în această perioadă, valoarea acestora scăzând cu 1,73% față de anul precedent. Aceste valori, ale patrimonului net, reflectă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor bănești pe care le are. Deci, cu cât dimensiunea acestuia este mai mare, cu atât întreprinderea este caracterizată ca fiind solvabilă în raport cu partenerii de afaceri.
Pentru perioada următore, conducerea întreprinderii trebuie să se preocupe în asigurarea unor coeficienți de structură ai patrimoniului în limitele normale impuse de desfășurarea unor activitați eficiente, măsurile ce trebuie luate vizând reducerea stocurilor supranormative, creșterea disponibilităților bănești deținute de unitate pentru a da un „plus de forță” trzoreriei firmei pentru a prîntâmpina un blocaj financiar creat și de alte efecte negative în lanț.
3.4.5.2. Analiza structurii pasivului
Analiza datelor din pasivul bilanțului contabil scoate în evidență creșterea sau descreșterea pasivului întreprinderii (sursele financiare, ținând cont însă de rata inflației), stabilind totodată cauzele care au determinat aceste variații ale pasivului.
Elementele esențiale care se impun a fi urmărite se referă la:
– evoluția capitalurilor proprii, pe ansamblul grupei și pe elemente componente ale acestora;
evoluția provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli;
evoluția datoriilor (împrumuturi și datorii asimilate, furnizori și conturi asimilate, clienți-creditori, alte datorii);
evoluția conturilor de regularizare și asimilate, cu elementele lor componente: venituri înregistrate în avans, decontări din operații în curs de clarificare, diferențe de conversie-pasiv.
Tabel nr. 17
Coeficienții de structură ai pasivului
Concluziile tabelului de mai sus:
Nivelul coeficienților autonomiei financiare globale arată că întreptrinderea funcționează în condiții de normalitate, înregistrând valori mai mari de 33% în ambii ani analizați. Dar ponderea capitalurilor proprii în total patrimoniului a scăzut de la 0,52% la 0,41% ceea ce atestă o scădere a autonomiei financiare globale.
Coeficientul de îndatorare globală pune în evidență ponderea datoriilor în total pasiv, în condiții normale acesta trebuie să fie mai mic decât 1. Valoarea acestei rate a fost în anul 2002 de 0,47 iar în anul 2003 a crescut la 0,58, rezultând o situație negativă în ceea ce privește gradul de îndatorare a unității, dar nu gravă, deoarece el se menține în limite normale. Pentru completarea acestui coeficient se poate calcula și coeficientul de îndatorare la termen care evoluează la nivelul societății analizate tot în sens nefavorabil.
Coeficientul stabilității financiare înregistrează o creștere nesemnificativă pe periada analizată cu 0,33%, acest lucru nu va conduce la creșterea autonomiei financiare și stabilității financiare a întreprinderii.
Un element important în analiza pasivului bilanțului contabil îl reprezintă analiza fondului de rulment al întreprinderii. Prin fond de rulment este definită acea parte din capitalul permanent care acoperă parțial activele circulante ale întreprinderii. Acesta reprezintă de fapt un necesar de resurse financiare proprii ca să acopere o parte din stocurile de active circulante.
În teoria și practica economică se utilizează mai multe categorii de fond de rulment:
fond de rulment real (FRR);
fond de rulment necesar (FRN).
Fondul de rulment real se determină după relația:
FRR= (Cpr + Df) – Imn = 41057170 + 14932812 – 69182936 = -13192954 mii lei pentru anul 2003
unde:
Cpr – capitalul propriu;
Df – datorii financiare (sunt considerate cele pe termen mediu și lung);
Imn – imobilizãri nete.
Fondul de rulment reprezintă expresia echilibrului financiar al întreprinderii, fiind utilizat pentru înnoirea stocurilor și a creanțelor. Alegerea între diferite posibilități de utilizare (pentru investiții, producție, titluri) reprezintă o problemă cheie a gestiunii financiare a societății.
FR<0 semnifică faptul că, pentru alocările permanente s-au utilizat și sursele temporale. În acest caz, gradul de îndatorare pe termen scurt este foarte ridicat, iar situația financiară a întreprinderii devine "explozivã".
Necesarul de fond de rulment se calculează ca diferență între Alocările temporale și Sursele temporale. În cazul în care diferența este pozitivă, aceasta reprezintă activele circulante de natura stocurilor și creanțelor ce urmează a fi finanțate din fondul de rulment. În situația când diferența este negativă se înregustrează nu o nevoie de fond de rulment ci o degajare de surse atrase.
FRN = Alocări temporale – Surse temporale = -19012606 mii lei
(Stocuri + (Datorii de expl.
Creanțe) pe termen scurt)
Comparând FR cu FRN la încheierea exrcițiului financiar, se poate stabili trezoreria netă (TN) a întreprinderii sau se stabilește nivelul disponibilităților bănești aflate în contul de la bancă sau în casă.
TN = FR – FRN = -13192954 – (-19012606) = 5819652 mii lei
Trezoreria netă reprezintă expresia bănească elocventă a unei activități eficiente. Atunci când este pozitivă, exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, concretizat, de regulă în profit net, înscris în pasivul bilanțului.
3.4.6. Analiza principalilor indicatori economico-financiari
Masurarea rezultatelor economico-financiare ale societății necesită calculul unor indicatori fizici, valorici, calitativi si cantitativi, prezentați în tabelul care urmează:
Tabel nr. 18
Principalii indicatori economico-financiari
Tabelul anterior oferă câteva elemente importante în ceea ce privește evoluția indicatorilor financiari în perioada 2002-2003:
I.Indicatorii de lichiditate arată dacă întrepriderea dispune de disponibilități bănești pentru plata la termen a datoriilor. Valoarea ratei lichidității generale va trebui să aiba o valoare mai mare decât 1, pentru a indica o bună lichiditate pentru întreprindere, în timp ce lichiditatea imediată va trebui să fie superioară indicelui 0,6. Din tabel reiese că valorile obținute, în urma a calculului se înscriu în intervalele valorice satisfăcătoare. A existat însă și o excepție în cazul lichidității generale din anul 2003 când acesta nu s-a situat la un nivel care să exprime eficiență. Această situație indică faptul că întreprinderea nu are posibilitatea să-și acopere datoriile la termenul stabilit.
Rata solvabilității generale indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate și circulante. Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 1 cu atât situația financiară pe ansamblu a întreprinderii este mai bună, observâdu-se din tabelul precedent că anul cel mai bun din punct de vedere a solvabilității a fost 2003.
II.Indicatorii de echilibru financiar. Nivelul normal al ratei autonomiei financiare se situează între 50 și 75% . În cazul societății noastre, valoarea ratei autonomiei financiare, aflate în scădere în cei doi ani analizați, depășește intervalul optim în anul 2002 dar se poate spune că situația este favorabilă întreprinderii în anul 2003 când acesta are valoarea 73,32% ceea ce înseamnă că chiar dacă din lipsa de lichidități, întreprinderea nu prezintă capacitate de plată, ea poate fi solvabilă, adică are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți. Rata datoriilor nu se încadrează în limitele normale 35-40% acest lucru indică faptul că societate momentan nu are posibilitatea de a-și onora obligațiile față de terți pe seama activelor sale. În cazul ratei capitalului propriu față de activele imobilizate la nivelul anului 2002 valoarea supraunitară a acestui coeficient de 1,18 înseamnă că activele s-au achiziționat din capitalul propriu, fapt ce se datorează unei capacități ridicate de autofinanțare. Însă în anul următor situația se schimbă și acest indicator are o valoare subunitara ceea ce rezultă că activele s-au achiziționat pe datorie.
III.Indicatorii de gestiune reflectă modul în care s-a realizat gestiunea activelor fixe și circulante, a producției, a mărfurilor, a resurselor materiale și financiare. În ceea ce privește indicatorii de gestiune de la nivelul SC Lujerul SA:
Rotația activelor circulante a crescut cu 11,41% – lucru favorabil deoarece a scăzut și numărul de zile de la 62,28 la 55,90.
A crescut viteza de rotație în zile a stocurilor de la 15,96 la 17,76.
Creanțele contribuie la încetinirea rotației capitalului, iar apariția lor este determinată de relațiile formate între firmă și clienții săi. Durata de recuperare a creanțelor a fost în 2002 de 14,43 și în 2003 de 12,58. Trebuie stabilită o corelație între creanțe și datorii. O analiză pertinentă în ceea ce privește această corelație se face atunci când raportul dintre suma creanțelor și suma datoriilor este corelat cu cei doi indicatori: Di – durata de imobilizare a creanțelor și Df – durata de folosire a datoriilor.
IV. Indicatorii de rentabilitate sunt indicatori sintetici ai eficientei economice finale. Rata rentabilității devenind, tocmai datorită acestui fapt, cel mai concludent indicator al evoluției rentabilității, indicator comparabil în timp și spațiu, cu rol prioritar în analiza economico-financiară.
Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficiență de tipul efect/efort. Efectul este reprezentat de profit sub diverse forme de exprimare: brut, net, din exploatare, curent etc., iar efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor (proprii, permanente), resurselor consumate (costuri), activelor totale sau a unor părți din acestea. Rata rentabilității este deci o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul (în întregul său), permanent sau propriu aduc profit.
Rata rentabilității economice măsoara eficiența resurselor alocate, trebuie sa fie superioară ratei inflației și să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă. Acest indicator prezintă importanță în special pentru utilizatorii interni ai informației (managerii firmei) și mai puțin pentru cei externi. Pe parcursul celor doi ani, acest indicator a cunoscut o involuție accentuată, datorită modificării randamentului activului imobilizat, modificării vitezei de rotație a activelor circulante.
Rata rentabilității financiare este un indicator prin prisma caruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor și oportunitatea menținerii lor. Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii exprimă corelația dintre profitul net și capitalurile proprii ale firmei. Informațiile furnizate de acest indicator sunt utile în primul rând pentru acționarii actuali și potențiali ai societății. În perioada 2002-2003, activitatea financiară a societății “SC Lujerul” se înrăutățește, ceea ce afectează siguranța acționarilor actuali și potențiali în efectuarea de investiții. Datorită micșorării profitului, S.C. “Lujerul” S.A. va acorda dividende mai mici, ceea ce va inhiba acționarii.
Rata rentabilitatii resurselor consumate este denumită în literatura de specialitate și rentabilitatea costurilor și caracterizează eficiența costurilor. Această rată reflectă corelația dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzării. Acest indicator a înregistrat și el o scădere vertiginoasă, pe fondul majorării cheltuielilor aferente aferente cifrei de afaceri, concomitent cu reducerea profitului net. Rata rentabilității resurselor consumate (sau a costurilor) prezintă importanță în estimarea și negocierea prețurilor de vânzare a produselor. Prin ea se evidențiază eficiența cu care se cheltuiesc diferite elemente de activ și capacitatea întreprinderii de a obține profit.
V.Indicatori ai fondului de rulment. Fondul de rulment reprezintă acea parte din capitalul permanent care acoperă parțial activele circulante ale întreprinderii. Acesta reprezintă de fapt un necesar de resurse financiare proprii care să acopere o parte din stocuri.
Valoarea negativă din 2003 a fondului de rulment permanent reflectă o situație care generează un dezechilibru financiar dar este o situație permisă deoarece întreprinderea desfășoară o activitate comercială. În acest caz se poate vorbi de insuficiență de fond de rulment, pentru că lipsesc fondurile (resursele) pentru finanțarea imobilizărilor. Această situație se poate regla de la sine astfel: creșterea imobilizărilor poate determina creșterea numărului de echipamente, care determină la rândul său, creșterea producției, apoi creșterea vânzărilor și implicit, a cifrei de afaceri, care determină creșterea beneficiilor. Deci această creștere a beneficiilor va determina o creștere a resurselor permanente, care va permite resorbția insuficienței de FR.
Valoarea pozitivă înregistrată în anul 2002 de 6.800.478 mii lei reflectă o situație favorabilă, semnificând un nivel al capitalurilor permanente suficient de ridicat pentru a permite finanțarea integrală a imobilizărilor.
În anii 2002 și 2003 NFR are valoare negativă, ceea ce semnifică că activul circulant nu depășește datoriile pe termen scurt. Valoarea NFR a scăzut considerabil în anul 2003 față de anul precedent cu 533,64 %. Valorile negative semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de active circulante. În acest caz, NFR negativ constituie o sursa temporară, care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă, ea finanțează FR și TN.
Se constată că valoarea trezoreriei nete este negativă în toți cei trei ani, înregistrând valorile de 9.632.903 mii lei în anul 2002 și 4.699.071 mii lei în anul 2003 ceea ce arată existența unui dezechilibru financiar. Acest deficit monetar se acoperă prin credite pe termen scurt. Este o situație nefavorabilă, întrucât întreprinderea nu dispune de lichidități suficiente care să-i permită rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt. Această situație reflectă dependența întreprinderii de resursele financiare externe. Trezoreria netă reprezintă activele circulante lichide care staționează între două rotații.
Capitolul IV
Analiza cheltuielilor de producție la S.C."LUJERUL" S.A.
4.1. Date generale despre cheltuieli
cheltuielile sunt structuri patrimoniale care ilustrează efortul făcut de unitatea economică, pe parcursul vieții sale sociale, în vederea realizării obiectului de activitate. Această activitate presupune îmbinarea cât mai optimă a celor trei elemente: mijloacele de muncă, forța de muncă și obiectele muncii în vederea obținerii unor rezultate favorabile.
Activitatea desfășurată conform scopului declarat poartă denumirea de activitate curentă și presupune consumarea (cheltuirea) structurilor patrimoniale de activ sau de pasiv în patrimoniu în măsura în care acestea își transferă valoarea treptat și în totalitate asupra noilor valori de întrebuințare.
"Orice consum de muncă vie și materializată în cadrul unui oarecare proces economic productiv sau comercial dă naștere la un anumit fel de cheltuială".
Organizarea contabilității cheltuielilor are la bază concepția dualistă specifică țărilor cu economie de piață dezvoltată și anume:
contabilitatea financiară, care cuprinde în obiectul său evaluarea și înregistrarea cheltuielilor grupate în funcție de natura activităților (exploatare, financiară, excepțională) și de natura resurselor utilizate (cheltuieli cu materii prime, materiale, de personal, servicii primite, amortizăti etc);
contabilitatea de gestiune, care cuprinde în obiectul său de activitate contabilizarea cheltuielilor grupate în funcție de destinația și funcția lor pe feluri de produse, lucrări și servicii.
La organizarea contabilității financiare a cheltuielilor se ține seamă de unele din principiile de organizare a contabilității și anume:
potrivit principiului independenței exercițiului toate operațiile care determină cheltuieli sunt înregistrate în contabilitate în momentul producerii lor fără a ține seamă de data plății lor. Reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum face din contabilitatea financiară o contabilitate de angajamente;
principiul prudenței impune înregistrarea cheltuielilor cu amortizările și provizioanele indiferent de existența unor rezultate financiare favorabile;
principiul noncompensării interzice efectuarea de compensări între cheltuieli și venituri, înregistrate la conturi de rezultate diferite.
Cheltuielile reflectate în contabilitatea financiară pot fi grupate în funcție de momentul angajării lor astfel:
cheltuieli constatate în momentul plății lor care se înregistrează în corespondență cu conturile de trezorerie
cheltuieli angajate, cu plata ulterioară, motiv pentru care se înregistreză în corespondență cu conturile de terți
cheltuieli contabile calculate pentru a estima deprecierile definitive sau latente, fără a angaja o plată, reprezentate de amortizări și provizioane
În concluzie, cheltuielile pe care le efectuează o unitate patrimonială, oricât de diverse ar fi, se diferențiază în funcție de natura activităților care le generează în: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli excepționale.
4.1.1. Analiza situației generale a cheltuielilor
Un diagnostic cu caracter general privind ansamblul cheltuielilor dintr-o unitate necesită efectuarea unei analize corelate al cărei obiect îl constituie situația înregistrată în următoarele domenii mai importante:
Variația cheltuielilor, pe total și pe tipuri de activități, în dinamică și comparativ cu prevederile;
Modificările intervenite în structura cheltuielilor totale pe tipuri de activități, în dinamică și comparativ cu prevederile;
Variația nivelului eficienței economice a cheltuielilor, pe total și pe tipuri de activități, în dinamică și comparativ cu prevederile.
Datele necesare unei asemenea analize pot fi încadrate sistematizat (de pildă, în cazul când se urmărește dinamica realizărilor față de anul anterior) în tabelul următor:
Tabel nr. 19
Situația generală a cheltuielilor
Pe baza datelor din Tabelul nr. 26, situația generală a cheltuielilor poate fi diagnosticată astfel:
Atât pe total, cât și pe tipuri de activități, cheltuielile au înregistrat – față de anul anterior – o creștere (de 13,74 ori pe total), ceea ce, fără a face abstracție de impactul inflației avute în această privință, atestă în primul rând o sporire evidentă a eforturilor complexe depuse în societate în contextul activității sale economico-financiare din perioada dată.
Esențial este faptul că din punct de vedere economico-financiar, pe total activitate, această sporire a cheltuielilor (ca efort) a avut un caracter judicios, întrucât s-a finalizat într-o creștere a eficienței economice, totalul veniturilor obținute (ca efect) înregistrând un ritm inferior de creștere (de 9,79 ori) determinând astfel și o creștere a cheltuielilor la 1000 lei venituri totale de la 935,50 lei în anul anterior la 962,39 lei în anul curent.
Față de totalul activității, pe tipuri de activitate s-au înregistrat ritmuri diferite de creștere a cheltuielilor și implicit a veniturilor, respectarea corelației de eficiență dintre indicii "celor două variabile" făcându-se în toate activitățile dar este evidentă în activitatea financiară unde a crescut considerabil de la 888,71 lei în anul de bază la 2960,49 lei în anul curent. Acest lucru a putut fi posibil datorită creșterii considerabile a cheltuielolor cu dobânzile de la 501798 mii lei la 2148555 mii lei.
Ritmurile diferențiate de creștere a cheltuielilor pe tipuri de activități au generat, în acest cadru, și unele schimbări în structura cheltuielilor totale. Creșterea ponderii cheltuielilor financiare poate fi apreciată în mod corect numai în funcție de elementele de cheltuială care au determinat această creștere și în același timp de obiectivele de perspectivă avute în vedere.
Diagnosticul formulat cu privire la situația generală a cheltuielilor societății "LUJERUL" poate dobândi "un plus de elemente analitice" prin efectuarea unei analize de tip structural (privind dinamica cheltuielilor), precum și a unei analize de tip factorial (privind dinamica nivelului eficienței economice al cheltuielilor totale), utilizându-se în acest scop următoarele modele sintetice:
Ch = Che + Chf + Chex
Σ gi * Chi1000 / Vi
Ch1000/V =
100
în care:
Ch = cheltuielile totale ale societății
Che = cheltuielile pentru exploatare
Chf = cheltuielile financiare
Chex = cheltuielile excepționale
Ch1000 / V = cheltuielile la 1000 lei venituri totale (indicator ce reflectă nivelul eficienței economice a cheltuielilor totale)
gi = structura veniturilor pe tipuri de activități (exploatare, financiară, excepțională)
Chi1000 / Vi = nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 tipuri de activitate
Pentru anul 2002:
99,46 * 936,58 + 0,33 * 888,71 + 0,21 * 458,92
Ch1000/V = =
100
93541,88
= = 935,41 lei
100
Pentru anul 2003:
99,38 * 916,56 + 0,39 * 2960,49 + 0,23 * 456,01
Ch1000/V = =
100
92349,28
= = 923,49 lei
100
Apreciind cu rigurozitate matematică situația constatată – de la un an la altul – din punct de vedere al corelației de eficiență care trebuie să existe între dinamica cheltuielilor și dinamica veniturilor (ca cerință esențială a viabilității oricărui agent economic într-o economie de piață concurențială), nu trebuie scăpate din vedere și o serie de efecte economico-financiare de perspectivă ale eforturilor (cheltuielilor) făcute de unitate la un moment dat.
4.2. Analiza cheltuielilor pentru exploatare
Cheltuielile pentru exploatare constituie componenta de bază a totalului cheltuielilor dintr-o societate (în cazul S.C."LUJERUL" S.A. dețin o pondere de 98,68%), ceea ce evident impune și o investigare cu mult mai complexă și aprofundată în acest domeniu, unde, de fapt, trebuie căutate nu numai cauzele care au generat cu preponderență o anumită dinamică a cheltuielilor de producție și a eficienței acestora, dar și rezervele interne de implementarea cărora depinde o creștere mai puternică a eficienței acestor cheltuieli și, în general, a cheltuielilor totale.
Cadrul sistematizat al unei asemenea investigări necesită parcurgerea următoarelor filiere:
Analiza situației generale a cheltuielilor pentru exploatare
Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei producție marfă (vândută)
Analiza cheltuielilor materiale
Analiza cheltuielilor cu personalul
Analiza altor cheltuieli pentru exploatare
4.2.1. Analiza situației generale a cheltuielilor pentru exploatare
O apreciere cu caracter general privind situația de ansamblu a "cheltuielilor pentru exploatare" trebuie să țină seama, în mod corelat, de trei aspecte indisolubil legate între ele:
variația cheltuielilor pentru exploatare, pe total și pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile,
modificările intervenite în structura cheltuielilor pentru exploatare pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile,
variația nivelului eficienței economice a cheltuielilor pentru exploatare, pe total și pe principalele elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile.
În scopul efectuării unei asemenea analize, poate fi utilizat ca model de sistematizare a informației și a calculelor necesare tabelul nr. 27 în care este redată situația în dinamică a celor trei aspecte menționate mai sus:
Tabel nr. 20
Dinamica structurii cheltuielilor de exploatare
Din tabelul anterior rezultă câteva conclizii mai impa rtante:
Totalul cheltuielilor pentru exploatare au crescut cu 112,71 % în anul curent față de cel anterior. Această creștere se datorează creșterii cheltuielilor privind mărfurile, cheltuielilor cu amortizarea și cheltuielilor privind personalul. Cheltuielile cu personalul au crescut deoarece au mai fost făcute o serie de angajări fața de anul precedent . Acestea s-au datorat achiziționării unor utilaje performante, complet automatizate care au mărit capacitatea de producție a fabricii.
Analiza cheltuielilor pentru exploatare va fi făcută , în primul rând, prin prisma eficienței lor economice, indicatorul "cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare" reflectănd tocmai această eficiență. Prin urmare, în cadrul „SC Lujerul” se observă o scădere la nivelul indicatorului în anul 2003 față de 2002 de la 936,68 lei la 916,56 lei, ceea ce înseamnă că unitatea a depus un efort mai mic pentru a obține același efect (1000 lei venituri). Diferența se datorează scăderii ponderii cheltuielilor materiale în total cheltuieli de exploatare (de la 56,78% la 52,62%) .
Respectând caracterul general al acestei analize, explicarea variației cheltuielilor pentru exploatare va putea fi făcută, în primul rând, pe baza modelului structural următor:
Che = Mf + Mt +Ls + It + Cp + Ae + Ap
în care:
Che = total cheltuieli pentru exploatare
Mf = cheltuieli privind mărfurile
Mt = cheltuieli materiale
Ls = lucrări ți servicii executate de terți
It = impozite, taxe și vărsăminte asimilate
Cp = cheltuieli cu personalul
Ae = alte cheltuieli de exploatare
Ap = amortizări și provizioane
În aprecierea acestei variații (creșteri) a cheltuielilor pentru exploatare va fi făcută, în primul rând, prin prisma eficienței lor economice, indicatorul "cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare" reflectând, în ipostazele consemnate în tabel, tocmai gradul și dinamica acestei eficiențe.
Prin urmare, în cazul societății "LUJERUL", esențial este că în cadrul activității de exploatare, unitatea a reușit să-și consume o serie de resurse nu numai în condiții de eficiență economică, dar și în condițiile în care gradul acestei eficiențe a înregistrat o sporire evidentă – ceea ce constituie un lucru favorabil că s-au depus eforturi mai mari pentru asigurarea "gradului de viabilitate" a unității.
4.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri
În cadrul analizei cheltuielilor pentru exploatare, studiul factorial al "cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri" prezintă o importanță deosebită, întrucît:
constituie o aprofundare a "analizei situației generale a cheltuielilor pentru exploatare";
vizează producția vândută care, de fapt, constituie "componenta de bază" a producției exercițiului, precum și a veniturilor din exploatare – producția marfă devenind obiectul expres al însăși activității economico-financiare;
"cheltuieli la 1000 lei producția marfă", care exprimă nivelul eficienței economice a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, reprezintă unul din indicatorii economico-financiari de sinteză "de prim rang" ai oricărrei societăți, acest indicator având implicații directe în chiar determinarea cuantumului profitului brut rezultat din vânzarea acestei producții;
permite, pe o bază cuantificabilă, temeinic fundamentată, diagnosticarea corectă și competentă a variației factorilor care au determinat în mod direct însăși evoluția (favorabilă sau nefavorabilă) a acestui indicator;
totodată, permite și identificarea domeniilor "cardinale" unde pot fi descoperite și implementate noi rezerve interne de creștere mai accelerată a nivelului eficienței economice a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
În cazul S.C. "LUJERUL"S.A., explicarea și diagnosticarea dinamicii nivelului "cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri" pe o bază factorială necesită, în prealabil, pe de o parte, sistematizarea datelor utilizate în analiză cu ajutorul tabelului nr. 28, iar pe de altă parte, efectuarea calculelor de cuantificare a acțiunii factorilor care au determinat în mod direct însăși variația nivelului acestui indicator.
Tabel nr. 21
Sistematizarea datelor utilizate în analiză
-mii lei –
Modelul utilizat în analiza factorială a "cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri" se bazează pe următoarea relație matematică, și respectiv, schema sinoptică:
Σ qvc
Ch1000 / Ca = * 1000
Σ qvp
Rezultă că nivelul "cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri" este o funcție de trei factori cu acțiune directă:
1) structura producției marfă totale (s), adică ponderea diverselor produse marfă față de totalul producției marfă – factor cu caracter structural, implicit legat de volumul fizic al producției marfă (factor cu caracter cantitativ care nu acționează, în această situație, în mod direct asupra nivelului indicatorului analizat);
2) prețul mediu de vânzare pe unitatea de produs marfă (p), fără TVA – factor cu caracter calitativ;
3) costul pe unitatea de produs marfă (c) – tot factor cu caracter calitativ.
Utilizând metoda substituirii în lanț, cuantificarea acțiunii celor trei factori direcți menționați asupra variației "cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri" presupune următoarele calcule:
Δ Ch1000/Ca = (Ch1000/ Ca)1 – (Ch1000/ Ca)0
= 962,39 – 936,58 = 25,81 lei din care, datorită:
acțiunii structurii cifrei de afaceri :
Σ qv1c0 Σ qv0c0
Δ Ch1000 / Ca (s) = * 1000 – * 1000 =
Σ qv1p0 Σ qv0p0
163720120 152300677
= * 1000 – * 1000 = 54,27 lei
165231420 162612614
acțiunii prețului mediu de vânzare (fără TVA) pe unitatea de produs marfă:
Σ qv1 c0 Σ q v1c0
Δ Ch1000 / Ca (p) = * 1000 – – * 1000 =
Σ qv1p1 Σ qv1p0
163720120 163720120
= * 1000 – * 1000 = -71,08 lei
177999852 165231420
acțiunii costului pe unitatea de produs marfă:
Σ qv1c1 Σ qv1c0
Δ Ch1000 / Ca (c) = * 1000 – * 1000 =
Σ qv1p1 Σ qv1p1
171306662 163720120
= * 1000 – * 1000 = 42,62 lei
177999852 177999852
Verificarea : 25,81 = 54,27 – 71,08 + 42,62
Din datele înscrise în tabelul 28, precum și din calculele efectuate, rezultă următoarele concluzii mai importante:
Nivelul eficienței economice a "cheltuielilor aferente cifrei de afaceri" a înregistrat o dinamică nefavorabilă, respectiv, față de anul anterior, mia de lei venituri din producția vândută a putut fi obținută cu o cheltuială mai mare (cu 25,81 lei mai mult) decât în anul precedent.
Cu toate că un asemenea rezultat economico-financiar este departe de a fi satisfăcător în condițiile unor ritmuri alerte impuse în această privință de către economia de piață, totuși, se poate aprecia că societatea studiată a reușit să înregistreze un anumit "avans" în consolidarea situației sale financiare.
Asupra variației „cheltuielilor la mia de lei venituri” au acționat trei factori cu acțiune directă, dintre aceștia doar unul (prețul) a acționat în sens negativ dar favorabil. Prețul mediu de vânzare a contribuit la reducerea cheltuielilor (-71,08 lei), deoarece s-au încasat prețuri unitare mai mari decât în anul precedent. În ceea ce privește ceilalți doi factori: structura producției marfă și costurile unitare au avut o influență pozitivă dar nefavorabilă asupra cheltuielilor deoarece acestea au crescut cu 54,27 lei și respectiv 42,62 lei față de anul precedent.
Situația și aportul diferit al prețurilor și costurilor unitare în realizarea unui anumit nivel al eficienței economice a cheltuielilor aferente producției marfă trebuie apreciate corect și cu competență numai prin prisma cauzelor obiective și subiective care au generat variația (favorabilă sau nu) acestora.
Având în vedere situația constatată, domeniul care impune o atenție deosebită în vederea unei creșteri accelerate a eficienței economice a "cheltuielilor aferente cifrei de afaceri" rămâne domeniul sructurii producției marfă, unde se demonstrează faptul că întrprinderea nu a avut o producție rațională, dimensionată și structurată. În același sens se impun măsuri pentru viitor în vederea reducerii costurilor pe unitatea de produs.
4.2.3. Analiza cheltuielilor materiale
În general, cheltuielile materiale dețin o pondere de peste 50% în totalul cheltuielilor pentru exploatare, de aici decurgând însăși importanța pe care o are analiza acestor cheltuieli în ansamblul preocupărilor care se impun pe linia identificării și mobilizării rezervelor interne de sporire a eficienței economice a cheltuielilor pentru exploatare.
Analiza situației generale a cheltuielilor materiale
Formularea unor concluzii generale privind situația cheltuielilor materiale necesită o investigare corelată vizând cele trei aspecte cunoscute:
variația cheltuielilor materiale, pe total și pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile,
modificările intervenite în structura cheltuielilor materiale pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile,
variația nivelului eficienței economice a cheltuielilor materiale – pe total, precum și a celor aferente producției vândute, în dinamică și comparativ cu prevederile.
În cazul studiat, tabelul nr. 29 ordonează datele necesare acestei analize.
Tabel nr. 22
Situația cheltuielilor materiale
La acest nivel general de analiză, dinamica cheltuielilor materiale totale poate fi explicată prin prisma celor trei componente menționate în tabelul de mai sus (rd. 2 la 4), utilizându-se în acest scop modelul structural:
Chm = mpc + ea + am
în care:
Chm = totalul cheltuielilor materiale
mp = materii prime și materiale consumabile
ea = energie și apă
am = alte cheltuieli materiale
Iar modificările care au avut loc în structura cheltuielilor materiale totale se explică prin înseși ritmurile diferențiate de creștere a acestor elemente componente.
Deținând ponderea cea mai mare (de circa 50%) în totalul resurselor consumate de unitate în perioada dată, situația cheltuielilor materiale nu poate fi apreciată decât în strânsă corelație cu efectul economico-financiar avut în vedere.
Din tabel se constată nu numai faptul că în urma creșterii cheltuielilor materiale s-a înregistrat și o creștere a producției exercițiului, a producției vândute, precum și a cifrei de afaceri, dar totodată respectându-se corelația de eficiență dintre efortul depus (de pildă, cheltuielile materiale au crescut cu +4,45%) și efectul realizat (de exemplu, veniturile din exploatare au crescut cu +9,69%), s-a putut înregistra și o creștere a eficienței economice a cheltuielilor materiale (adică o reducere a acestor cheltuieli la mia de lei producție globală, producție vândută și venituri din exploatare).
În ceea ce privește indicatorul "cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri" , apelându-se la datele analitice furnizate de către contabilitatea de gestiune, este posibilă și necesară efectuarea unei analize aprofundate în scopul relevării strategiei adoptate de "LUJERUL" în privința eforturilor necesare creșterii eficienței economice a cheltuielilor materiale aferente producției marfă. O asemenea investigare poate fi efectuată prin intermediul unui model factorial vizând "cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri":
Σ qvcm
Chm1000 / Ca = * 1000
Σ q vp
în care:
Ch1000 / Ca = chelt materiale la 1000 lei cifra de afaceri;
s = structura producției marfă, respectiv ponderile aferente diverselor produse marfă față de totalul producției marfă;
p = prețul mediu de vânzare pe unitatea de produs marfă, fără TVA;
cm = cheltuielile materiale pe unitatea de produs marfă – componentă a costului pe unitatea de produs marfă
Tabel nr. 23
Sistematizarea datelor utilizate în analiza cheltuielilor materiale
– mii lei –
Chm1000/Ca = (Chm1000/Ca)1 – (Chm1000/Ca)0
= 506,44 – 531,87 = -25,43 lei din care, datorită:
datorită influenței structurii cifrei de afaceri totale:
Σ qv1cm0 Σ qv0cm0
Δ Chm1000 /Ca(s) = * 1000 – * 1000 =
Σ qv1p0 Σ qv0p0
88148632 86489393
= * 1000 – * 1000 = 1,61 lei
165231420 162612614
acțiunii prețului mediu de vânzare (fără TVA) pe unitatea de produs marfă:
Σ qv1cm0 Σ qv1cm0
Δ Chm1000 / Ca (p) = * 1000 – * 1000 =
Σ qv1p1 Σ qv1p0
88148632 88148632
= * 1000 – * 1000 = -38,27 lei
177999852 165231420
acțiunii cheltuielilor materiale pe unitatea de produs marfă:
Σ qv1cm1 Σ qv1cm0
Δ Chm1000 / Ca (cm) = * 1000 – * 1000 =
Σ qv1p1 Σ qv1p1
90147003 88148632
= * 1000 – * 1000 = 11,23 lei
177999852 177999852
Verificarea : – 25,43 = 1,61 – 38,27 + 11,23
Din schema sinoptică se poate observă:
În ultimul an situația cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afaceri s-a imbunătățit considerabil față de anul anterior, acestea au scăzut față de perioada precedentă cu 25,43 lei;
Acest rezultat este datorat influenței a trei factori cu acțiune directă. Dintre aceștia structura cifrei de afaceri totale și cheltuielile materiale au avut o influență pozitivă și nefavorabilă asupra nivelului "cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afaceri". Sructura cifrei de afaceri a crescut față de 2002 cu 1,61 lei iar cheltuielile materiale cu 11,23 lei. Aceasta înseamnă că trebuie luate măsuri la nivelul conducerii societății în privința reducerii cheltuielilor materiale;
Cu toate acestea acești doi factori nu au putut contracara influența net superioară a acțiunii pozitive și favorabile a factorului cantitativ preț care a condus la scăderea „cheltuielilor la 1000 lei cifrei de afaceri ” cu 38,27 lei.
4.2.4. Analiza cheltuielilor cu personalul
Analiza cheltuielilor cu personalul dobândește o importanță deosebită, întrucât, pe de o parte, cheltuielile cu personalul dețin o pondere considerabilă (circa 17 -19 %) în totalul cheltuielilor pentru exploatare, iar pe de altă parte, vizează antrenarea resurselor umane ale societății în "derularea" întregii activități economico-financiare.
Analiza situației generale a cheltuielilor cu personalul
Un diagnostic general referitor la situația de ansamblu a cheltuielilor cu personalul trebuie să ia în considerare, conform metodologiei utilizate într-o asemenea investigare, următoarele trei aspecte:
Variația cheltuielilor cu personalul, pe total și pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevedrile;
Modificările intervenite în structura cheltuielilor cu personalul pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevedrile;
Variația nivelului eficienței economice a cheltuielilor cu personalul – pe total, precum și al celor aferente producției vândute, în dinamică și comparativ cu prevedrile.
Tabel nr. 24
Situația cheltuielilor cu personalul
Apreciată în ansamblul său, situația constatată permite desprinderea următoarelor concluzii:
Cheltuielile cu personalul au înregistrat, față de anul anterior, o creștere însemnată (cu 24,82 %), fenomen care se înscrie în însăși tendința generală de creștere a cheltuielilor societății în perioada dată, tendință care trebuie să însemne o sporire a eforturilor unității în scopul atingerii anumitor obiective economico-financiare pe care și le-a propus;
Cel mai relevant este faptul că această creștere a cheltuielilor cu personalul a avut drept consecința și creșterea „cheltuielilor cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare” de la 161,81 lei la 184,13 lei.
În cazul societății "LUJERUL" coeficientul dintre indicele salariului mediu anual (118,44%) și indicele productivității anuale a muncii în cele trei variante luate în calcul (101,83%, 98,04%, 97,58%) este în toate cazurile supraunitar. Aceasta înseamnăcă ritmul de creștere a salariuli mediu a fost superior ritmului de creștere a productivității muncii.
Se impune efectuarea unei analize factoriale a "cheltuielilor cu personalul la 1000 lei venituri din producția vândută", în care scop se utilizează modelul:
Σ Qvcp
Chp1000 / V = * 1000
Σ Qvp
în care:
Chp1000 / V = cheltuieli cu personalul la 1000 lei venituri din producția vândută (marfă);
Σ Qvcp = cheltuielile cu personalul aferente producției marfă:
Σ Qm = volumul fizic al producției marfă pe produs;
s = structura producției marfă, respectiv ponderile aferente diverselor produse marfă față de totalul producției marfă;
p = prețul mediu de vânzare pe unitatea de produs marfă, fără TVA;
cp = cheltuielile cu personalul pe unitatea de produs marfă – componentă a costului pe unitatea de produs marfă
Tabel nr. 25
Sistematizarea datelor utilizate în analiza cheltuielilor cu personalul
– mii lei –
Δ Chp1000/V = (Chp1000/ V)1 – (Chp1000/ V)0
= 184,13 – 161,81 = 22,32 lei din care, datorită:
acțiunii structurii producției marfă totale:
Σ Qm1cp0 Σ Qm0cp0
Δ Chp1000 / V(s) = * 1000 – * 1000 =
Σ Qm1p0 Σ Qm0p0
23852320 20410080
= * 1000 – * 1000 = 22,73 lei
129253635 126134486
acțiunii prețului mediu de vânzare (fără TVA) pe unitatea de produs marfă:
Σ Qm1cp0 Σ Qm1cp0
Δ Chp1000 / V (p) = * 1000 – * 1000 =
Σ Qm1p1 Σ Qm1p0
23852320 23852320
= * 1000 – * 1000 = -4,63 lei
132573930 129253635
acțiunii cheltuielilor cu personalul pe unitatea de produs marfă:
Σ Qm1cp1 Σ Qm1cp0
Δ Chp1000 / V (cm) = * 1000 – * 1000 =
Σ Qm1p1 Σ Qm1p1
24412078 23852320
= * 1000 – * 1000 = 4,22 lei
132573930 132573930
Verificarea : 22,32 = 22,73 – 4,63 + 4,22
Din calcule rezultă concluziile următoare:
Cheltuielile cu personalul la 1000 lei venituri din producția vândută au înregistrat o creștere cu 22,32 lei în special din cauza structurii prost aleasă.
Totuși, prețul produselor finite a avut o influență pozitivă. Deoarece s-au practicat prețuri mai scăzute decât în anul anterior, acest lucru a presupus și o scădere cu 4,63 lei.
Cheltuielile cu remunerarea personalului la 1000 lei producția exercițiului au crescut cu 120,80%.
Numărul mediu anual de persoane angajate a crescut, făcându-se angajări în cadrul conducerii societății dar și foarte puțin în rândul muncitorilor.
Remunerarea medie anuală a crescut în anul 2003 la 58397020 lei față de anul 2002 când înregistra valoarea de 49303276 lei. Lucru se datorează măririi salariului minim pe economie în cursul anului trecut.
4.2.5. Analiza altor cheltuieli pentru exploatare
Dintre alte cheltuieli care dețin o pondere mai însemnată în totalul cheltuielilor pentru exploatare pot fi menționate, pe de o parte, "cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți", iar pe de altă parte, "cheltuielile cu amortizările imobilizărilor corporale (mijloace fixe)".
Din prima categorie interesează "cheltuielile cu transportul produselor" și "cheltuielile cu executarea diverselor reparații".
Analiza cheltuielilor cu transporturile efectuate de terți (Cht) se poate efectua pe baza unui model de tip factorial care ia în considerare timpul aferent transportului și tariful pe unitatea de timp:
Cht = Nt * z * h * tfh
unde:
Nt = numărul mijloacelor de transport închiriate;
z = numărul mediu de zile lucrate pe un mijloc de transport închiriat;
h = numărul mediu de ore lucrate zilnic de un mijloc de transport închiriat;
tfh = tariful mediu pe o oră de transport.
Să presupunem că S.C. "LUJERUL" S.A. a încheiat un contract cu o firmă de transport pentru închirierea unui anumit număr de mijloace de transport. Datele necesare unei analize amănunțite se găsesc în tabel următor:
Tabel nr. 26
Sistematizarea datelor utilizate în analiza cheltuielilor
cu transportul efectuat de terți
Analiza factorială este următoarea:
ΔCht = Cht1 – Cht0 = 5402677000 – 3202053000 = 2200624000 lei din care, datorită:
acțiunii numărului mijloacelor de transport:
ΔCht (Nt) = (Nt1 – Nt0) * z0 * h0 * tfh0 =
= (12 – 10) * 48 * 288 * 23163 = 640410624 lei
acțiunii numărului mediu de zile lucrate:
ΔCht (z) = Nt1 * (z1 – z0) * h0 * tfh0 =
= 12 * (48 – 48) * 288 * 23163 = 0 lei
acțiunii numărului mediu de ore lucrate:
ΔCht (h) = Nt1 * z1 * (h1 – h0) * tfh0 =
= 12 * 48 * (296 – 288) * 23163 = 106735104 lei
tarifului mediu pe o oră:
ΔCht (tfh) = Nt1 * z1 * h1 * (tfh1 – tfh0) =
= 12 * 48 * 296 * (31688 – 23163) = 1453478400 lei
Verificarea : 2200624000 = 640410624 + 0 + 106735104 + 1453478400
Din tabel și din analiza efectuată anterior rezultă următoarele concluzii:
Deoarece au crescut numărul mijloacelor închiriate în anul 2003 la 12 față de 10 (câte erau în 2002) au crescut și cheltuielile cu transporturile cu 68,72 %.
Numărul zilelor lucrate a rămas constant pe parcursul celor doi ani însă au crescut numărul de ore lucrate de un mijloc de transport de la 288 la 296 ceea ce înseamnă un spor de producție ce trebuie vândut.
Tariful mediu pe o oră de transport a crescut și el cu 68,72 % datorită deselor majorări care au avut loc, în anul trecut, la combustibil.
În ceea ce privește influența celor patru factori direcți se constată:
Creșterea numărului de mijloace închiriate a influențat creșterea cheltuielilor cu 640410,6 mii mii lei;
Acțiunea numărului mediu de zile lucrate pe un mijloc de transport a fost nulă;
Influența majoră a venit din partea tarifului mediu pe ora de transport, fiind de 1453478,4 mii lei din totalul cheltuielilor cu transportul închiriat.
Se recomandă o observare atentă a acestui tip de cheltuială pentru a nu depăși posibilitățile societății de acoperire a lor. De exemplu poate fi redus numărul mijloacelor închiriate și creșterea concomitentă a numărului de zile și ore pe un mijloc de transport închiriat.
Se mai recomandă achiziționarea de către firmă a unor mijloace de transport proprii pentru a nu mai fi nevoită să apeleze la serviciile terților. În acest fel s-ar reduce foarte mult aceste cheltuieli.
În privința analizei cheltuielilor pentru executarea diverselor reparții de către terți (Chrp), se poate utiliza următorul model sintetic de tip factorial:
Chrp = Σ Nr * tfr
în care:
Nr = numărul reparațiilor efectuate, pe feluri de reparații;
tfr = tariful unei reparații, pe feluri de reparații.
Tabel nr. 27
Sistematizarea datelor utilizate în analiza cheltuielilor
pentru efectuarea reparațiilor de terți
Tabel nr. 28
Cheltuieli pentru efectuarea reparațiilor de către terți
Analiza factorială este următoarea:
ΔChrp = Chrp1 – Chrp0 = 14447760 – 12189340 = 2258420 lei din care, datorită:
acțiunii cheltuielilor efectuate pentru reparația RI:
ΔChrp (CpI) = CpI1 + CpII0 + CpIII0 – CpI0 – CpII0 – CpIII0 =
= 5614560 – 2250615 = 3363945 lei din care, datorită:
acțiunii numărului de reparații efectuate:
ΔChrp (Nr) = (Nr1 – Nr0) * tfr0 = (10 – 5) * 450123 = 2250615 lei
acțiunii tarifului unei reparații:
ΔChrp (tfr) = Nr1 * (tfr1 – tfr0) = 10*(561456 – 450123) = 1113330 lei
acțiunii cheltuielilor efectuate pentru reparația RII:
ΔChrp (CpII) = CpI1 + CpII1 + CpIII0 – CpI1 – CpII0 – CpIII0 =
= 6640000 – 6640000 = 0 lei din care, datorită:
2.1) acțiunii numărului de reparații efectuate:
ΔChrp (Nr) = (Nr1 – Nr0) * tfr0 = (8 – 8) * 830000 = 0 lei
acțiunii tarifului unei reparații:
ΔChrp (tfr) = Nr1 * (tfr1 – tfr0) = 8 * (830000 – 830000) = 0 lei
acțiunii cheltuielilor efectuate pentru reparația RIII:
ΔChrp (CpIII) = CpI1 + CpII1 + CpIII1 – CpI1 – CpII1 – CpIII0 =
= 2193200 – 3298725 = -1105525 lei din care, datorită:
3.1) acțiunii numărului de reparații efectuate:
ΔChrp (Nr) = (Nr1 – Nr0) * tfr0 = (4 – 9) * 366525 = -1832625 lei
3.2) acțiunii tarifului unei reparații:
ΔChrp (tfr) = Nr1 * (tfr1 – tfr0) = 4 * (548300 – 366525) = 727100 lei
Verificarea: 2258420 = 3363945 + 0 – 1105525
Din schema sinoptică se pot desprinde următoarele concluzii mai importante:
Cheltuielile efectuate pentru toate tipurile de reparații au crescut față de 2002 cu 2258420 lei din care:
Cheltuielile efectuate pentru reparațiile de tip I au fost singurele care au influențat negativ variația cheltuielilor totale, înregistrând valoarea de +3363945 lei. În cadrul acestora numărul de reparații de tip I au avut o pondere de 66,90% iar tariful unei reparații de acest tip a dus la o creștere a cheltuielilor cu 1113330 lei;
Cheltuielile efectuate pentru reparațiile de tip II nu au influențat în nici un fel cheltuielile deoarece s-a păstrat același și numărul de reparații efectuate dar și tariful pe o reparație;
Cheltuielile pentru reparațiile de tip III au influențat pozitiv, deoarece ele au scăzut cu 1105525 lei. Influența importantă a venit din partea numărului de reparații efectuate car a scăzut de la 9 la 4, aceasta unei mai bune întrețineri a utilajelor.
Se recomandă efectuarea unor verificări tehnice mai dese dar care totuși să nu întrerupă timpul de lucru. Astfel utilajele nu vor mai avea nevoie de reparații capitale care vor costa societatea mult mai mult.
Deși nu dețin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor pentru exploatare , cea de-a doua categorie de cheltuieli care face obiectul analizei – respectiv "cheltuielile cu amortizările imobilizărilor corporale" – prezintă totuși un interes deosebit în managementul societății întrucât mijloacele fixe au un rol important în:
creșterea productivității muncii;
ridicarea pe o treaptă competitivă a nivelului eficienței economice a cheltuielilor pentru exploatare;
Explicarea variației cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe – având în vedere modalitatea calculării acestui indicator – se poate face pe baza următorului model factorial de analiză:
Mf * ka
Cha = dar
100
Mf = Mf' + Mfi – Mfe
Mfi * ti
Mfi =
12
Mfe * te
Mfe =
12
Σsf * kaf
ka =
100
în care:
Cha = cheltuielile cu amortizările imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe)
Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe
Mf' = valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente la începutul anului
Mfi = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe intrate în cursul anului
Mfe = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ieșite în cursul anului
ka = cota medie anuală de amortizare a valorii mijloacelor fixe, pe total, care, la rândul ei, este o funcție (produs) de doi factori cu acțiune directă: structura valorică a mijloacelor fixe pe categorii (sf) și cotele de amortizare pe categorii de mijloce fixe (kaf)
Cuantificarea acțiunii factorilor direcți și indirecți se face cu ajutorul metodei substituirii în lanț.
Concluziile care se impun pe această bază trebuie să țină seama de cauzele obiective și subiective care au concurat în acest sens.
Dinamica cheltuielilor cu amortizările mijloacelor fixe trebuie apreciată, similar cheltuielilor materiale și cu personalul, prin prisma eficienței avute, respectiv pe baza evoluției indicatorilor:
cheltuieli cu amortizările mijloacelor fixe (Cha) la 1000 lei producția globală (Pex);
cheltuielile cu amortizările mijloacelor fixe la 1000 lei producția vândută.
Tabel nr. 29
Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe
Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe la 1000 lei producția exercițiului au înregistrat o creștere de la 15,44 lei în 2002 la 28,32 lei în 2003. Cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei venituri din vânzarea producției au crescut și ele de 184,34 ori.
Realizarea unui ritm inferior de creștere a valorii producției globale (105,60%), precum și a valorii producției vândute (104,85%) în comparație cu ritmul de creștere a cheltuielilor cu amortizările mijloacelor fixe (Cha1000/Pex și pentru Cha1000/Vv) este rezultatul scăderii eficienței acestor cheltuieli, respectiv pentru creșterea nivelului acestor cheltuieli la mia de lei venituri.
4.3. Analiza cheltuielilor financiare
Ca obiect al analizei, cheltuielile financiare prezintă un interes deosebit prin faptul că dețin o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor (în cazul studiat de aproape 0,32 % în 2002 și 1,21% în 2003), cât mai ales prin faptul că reflectă o serie de aspecte, mai ales nefavorabile, în ceea ce privește relațiile financiare ale S.C. "LUJERUL" S.A. cu partenerii săi de afaceri.
Pentru sistematizarea analizei, se parcurge următoarea filieră:
analiza situației generale a cheltuielilor financiare
analiza structurală a cheltuielilor financiare
analiza structurală și factorială a cheltuielilor cu dobânzile
4.3.1. Analiza situației generale a cheltuielilor financiare
Permite formularea unui diagnostic de ansamblu, în care scop se apelează la cadrul următor de investigare:
variația cheltuielilor financiare, pe total și pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile;
modificările intervenite în structura cheltuielilor financiare pe elemente componente, în dinamică și comparativ cu prevederile;
variația nivelului eficienței economice al cheltuielilor financiare, în dinamică și comparativ cu prevederile. Tabelul de mai jos ordonează datele necesare:
Tabel nr. 30
Dinamica structurii cheltuielilor financiare
Totalul cheltuielilor financiare a înregistrat o creștere de 333,24% care se explică atât prin creșterea "cheltuielilor privind dobânzile", cât și prin creșterea altor cheltuieli financiare reprezentate în special de "cheltuielilor din diferențe de curs valutar",. Dar, o asemenea situație trebuie apreciată numai prin prisma:
necesităților privind contractarea de noi împrumuturi;
cauzelor care nu au permis rambursarea la scadență a creditelor;
motivelor acordării unor sconturi pentru unii clienți sau debitori;
respectării corelației de eficiență dintre indicele cheltuielilor financiare (ca efort) și indicele veniturilor financiare (ca efect).
4.3.2. Analiza structurală a cheltuielilor financiare
În general, în situațiile diverse din practică, variația cheltuielilor financiare totale poate avea o explicație cu mult mai complexă, decât în cazul societății analizate. Ca atare, analiza structurală a cheltuielilor financiare totale se efectuează pe baza următorului model sintetic:
Chf = Ci + Tp + Dv + Db + Af + AP
în care:
Chf = cheltuielile financiare totale
Ci = creanțe imobilizate (contul 663 – "pierderi din creanțe legate de participații")
Tp = titluri de plasament (contul 664 – "cheltuieli privind titlurile de plasament cedate")
Dv = diferența de curs valutar (contul 665 – "cheltuieli din diferențe de curs valutar")
Db = cheltuieli privind dobânzile (contul 666 – "cheltuieli privind dobânzile")
Af = alte cheltuieli financiare (contul 667 – "cheltuieli privind sconturile acordate")
AP = cheltuieli cu amortizări și provizioane (contul 686 – "cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele")
4.3.3. Analiza structurală și factorială a cheltuielilor cu dobânzile
Prin rolul specific pe care îl are capitalul împrumutat în desfășurarea activității economico-financiare a societăților comerciale, cheltuielile cu dobânzile generate de un asemenea capital depășesc cu mult – ca implicații – însăși ponderea pe care o dețin nu numai în totalul cheltuielilor financiare, dar și în totalul cheltuielilor de care dispune unitatea în perioada analizată.. De aici oportunitatea efectuării unei analize a acestor cheltuieli financiare, în care scop se apelează la următoarele modele factoriale:
model factorial prin care poate fi explicat cuantumul cheltuielilor totale cu dobânzile într-un exercițiu financiar:
Ks * t * d
Chd =
100
în care:
Ks = capitalul străin (împrumuturi, datorii asimilate și credite)
t = timpul în care se rambursează capitalul străin (an, luni, zile)
d = rata medie a dobânzii pe unitatea de timp
14932812000 * 1 an * 15%
Chd2001 = = 22399218 lei
100
modele factorial prin care poate fi explicat nivelul eficienței economice a cheltuielilor cu dobânzile:
Chd Ks Chd
Chd1000/Pex = * 1000 = * 1000 *
Pex Pex Ks
Chd Ks Chd
Chd1000/CA = * 1000 = * 1000 *
CA CA Ks
Tabel nr. 31
Cheltuieli cu dobânzile
Aceste modele de analiză nu circumscriu cheltuielile cu dobânuile într-o sferă strict financiară ci locul lor a fost plasat în conexiunile activității de exploatare.
Se observă că au crescut „cheltuielile la 1000 lei producția exercițiului” de la 3,61% la 14,65%, un lucru nefavorabil pentru societate.
Realizarea unei rate medii scăzute a dobânzii se poate face printr-o politică financiară care să țină seama de următoarele condiții:
situația cererii și a ofertei de împrumuturi de pe piața financiară;
evoluția ratei inflației;
alegerea celei mai avantajoase surse de creditare;
capacitatea societății în ceea ce privește rambursarea la scadență a capitalului împrumutat.
4.4. Analiza cheltuielilor excepționale
Cu toate că nu dețin o podere însemnată în totalul cheltuielilor, cheltuielile excepționale – ca obiect de analiză – prezintă interes prin însăși componența lor în care se reflectă o serie de operații de gestiune și de capital care le-au ocazionat.
În general, analiza cheltuielilor excepționale comportă o filieră și o metodologie similare cheltuielilor financiare.
Astfel, ca filieră, trebuie parcurse două trepte cu grade diferite de ordin cognitiv:
analiza situației generale a cheltuielilor excepționale;
analiza structurală a cheltuielilor excepționale.
4.4.1. Analiza situației generale a cheltuielilor excepționale
La acest nivel de investigare analiza permite o diagnosticare de ansamblu a situației cheltuielilor excepționale, în care scop se urmărește corelat, în dinamică, variația cuantumului, structurii și eficienței acestor cheltuieli.
4. 4.2. Analiza structurală a cheltuielilor excepționale
Permite explicarea, pe o bază cuantificabilă, a variației acestor cheltuieli prin prisma acțiunii celor două elemente componente, conform modelului sintetic:
Chex = Cg + Cc
unde:
Chex = totalul cheltuielilor excepționale
Cg = cheltuielile excepționale privind operațiile de gestiune
Cc = cheltuielile excepționale privind operațiile de capital
Fiind situații, în general, nefavorabile unității, aprecierea constatărilor trebuie făcută numai în funcție de cauzele obiective și subiective care au concurat în acest sens.
4.5. Analiza cheltuielilor pe produs
La nivel de produs, beneficiind de informațiile analitice ale contabilității de gestiune, analiza cheltuielilor permite o aprofundare maximă a investigării resurselor consumate de unitate în vederea obținerii producției la volumul și de calitatea stabilite cu partenerii de afaceri și, în același timp, la un cost unitar care să-I asigure, prin prețul încasat, o rentabilitate competitivă pe piața concurențială.
Sistematizarea unei asemenea investigări complexe se poate face prin etapele următoare: a) analiza situației generale a cheltuielilor pe produs
b) analiza factorială a costului pe unitatea de produs
c) analiza efectelor economico-financiare ale variației costului pe produs
d) analiza rezervelor interne de reducere a costului pe unitatea de produs.
4.5.1. Analiza situației generale a cheltuielilor pe produs
Pentru conturarea unei imagini generale a situației cheltuielilor pe produs (respectiv a costului de producție) este necesară studierea corelată a celor trei aspecte de bază:
variația cheltuielilor, pe total și pe grupe de cheltuieli, în dinamică și comparativ cu prevederile;
modificările intervenite în structura cheltuielilor totale pe grupe de cheltuieli, în dinamică și comparativ cu prevederile;
variația nivelului eficienței economice a cxheltuielilor, pe total, în dinamică și comparativ cu prevederile.
Datele necesare diagnosticării situației generale pot fi înscrise sistematizat în tabelele următoare:
Tabel nr. 32
Situația generală a cheltuielilor pentru PÂINE FRANZELĂ LUJERUL
Pe această bază se poate stabili următorul diagnostic cu caracter general:
cheltuielile aferente produsului PÂINE FRANZELĂ LUJERUL au înregistrat o creștere atât pe total (de 64,31%), cât și pe cele două categorii de cheltuieli (la cele directe de +63,96%, iar la cele indirecte de +64,68%), explicația acestei creșteri putând fi: creșterea producție ca urmare a cererii mai ridicate pentru acest produs, dar poate fi urmarea unor efecte negative a desfășurării activității în întreprindere cum ar fi reducerea eforturilor de sporire a productivității muncii, neluarea unor măsuri de îmbunătățire a procesului de producție.
Modificările intervenite în structura cheltuielilor sunt în general nesemnificative
Volumul producției obținute a crescut cu 29,14% într-o proporție mult mai mică decât creștere cheltuielilor totale.
Prețul de vânzare a crescut de la 4505,67 lei la 5466,22 lei datorită majorării prețului la materiile prime și indexarea salariilo
Rezultatul pe unitatea de produs a crescut cu 6,55% deoarece prețul de vânzare nu a crescut cu același procent cu care au crescut cheltuielile pe unitatea de produs.
Tabel nr. 33
Situația generală a cheltuielilor pentru COVRIGEI APERITIV
Din analiza tabelului rezultă că:
Totalul cheltuielilor pentru COVRIGEI APERITIV au crescut cu 0,75%
Ponderea cheltuielilor cu materiile prime și materiale a fost de în totalul cheltuielilor directe efectuate pentru acest produs 54,93% în anul 2002 față de 55,98% în 2001. Această creștere a urmat procurării unor materii prime și materiale mai scumpe, de la alți producători.
Volumul producției a scăzut și în acest caz deoarece concurența a scos pe piață produse rentabile având în vedere relația dintre preț și calitate.
Cheltuielile pe unitatea de produs au crescut cu 2,40% iar prețul de vânzare a crescut și el cu 6,66%.
Rezultatul pe unitatea de produs a crescut de la 2154 lei la 2525,47 lei (cu 17,24%)
Tabel nr. 34
Situația generală a cheltuielilor pentru COZONAC EMILIA
Rezultatele analizei tabelului anterior arată următoarele:
Totalul cheltuielilor pentru produsul COZONAC EMILIA au crescut cu 8,19% în 2003 față de 2002, iar pe categorii de cheltuială: cheltuielile directe au crescut cu 7,52%, iar cele indirecte au crescut cu 9,97%
Prețul de vânzare a crescut într-o proporție mai mică (cu 6,28%) decât cheltuielile pe unitatea de produs (cu 9,04%).
Rezultatul pe unitatea de produs a înregistrat și el o mică creștere de la 10352,02 lei la 10464,90 lei, adică cu 1,09%.
Creșterea costului unitar poate fi considerată "normală" doar dacă a însoțit o serie de măsuri de îmbunătățire a calității produsului. Cu toate acestea prețul a crescut într-o proporție foarte mică pentru a atrage atât clienții existenți cât și pe cei potențiali.
4.5.2. Analiza factorială a costului pe unitatea de produs
Costul pe unitatea de produs reflectă nivelul eficienței economice a cheltuielilor de producție aferente diverselor produse, fiind considerat un adevărat "barometru" al activității economico-financiare, o posibilitate certă de a diagnostica în mod concret "mersul" acestei activități. Mai mult, costul unitar reprezintă factorul "cheie" al rentabilității produselor.
În acest context, cel mai important avantaj de ordin managerial este faptul că printr-un studiu al costului unitar poate fi relevată însăși strategia adoptată de firmă în ceea ce privește eficiența economică a resurselor consumate cu obținerea diverselor produse. Respectiv se poate stabili dacă s-a procedat sau nu la direcționarea și proporționarea judicioasă a eforturilor necesare pentru fiecare produs, respectarea corelației de eficiență dintre efortul depus (cheltuielile) și efectul economic util realizat (producția obținută). Aceasta presupune punerea unui accent deosebit pe factorii calitativi, intensivi care au un rol hotărâtor în ridicarea eficienței economice a cheltuielilor pe produs.
În acest scop operativ, modelul utilizat se bazează pe relația:
Ch
c =
Q
iar, sinoptic:
în care:
c = costul pe unitatea de produs;
Ch = suma cheltuielilor efectuate pentru producția principală
Q = volumul producției fizice totale obținute
4.5.2.1. Analiza factorială a costului pentru PÂINE FRANZELĂ LUJERUL
1036207000
c0 = = 3218 lei
3220034
17025642000
c1 = = 4094,10 lei
4158580
Δc = c1 – c0 = 4094,10 – 3218 = 876,10 lei din care, datorită:
acțiunii structurii producției:
Ch0 Ch0 1036207000
Δc(Q) = – = – 3218 lei = – 2968,82 lei
Q1 Q0 4158580
acțiunii cheltuielilor:
Ch1 Ch0 1036207000
Δc(Ch) = – = 4094,10 lei – = 3844,92 lei
Q1 Q1 4158580
Verificarea : 876,10 lei = – 2968,82 lei + 3844,92 lei
iar, sinoptic:
Din schemă se observă că costul pe o unitate de produs aferentă produsului Pâine Franzelă Lujerul au fost influențat de acțiunea directă a doi factori: volumul producției și cheltuielile aferente întregii producții a acestui produs.
acțiunea producției, factor cantitativ, a avut o influență pozitivă ducând la o scădere a costului cu 2968,82 lei
cheltuielile, factor calitativ, a influențat negativ costul pentru produsul Pâine Franzelă, acesta înregistrând o creștere cu 3844,92 lei .
4.5.2.2. Analiza factorială a costului pentru COVRIGEI APERITIV
249808000
c0 = = 5346 lei
46728
251697000
c1 = = 5474,53 lei
45976
Δc = c1 – c0 = 5474,53 – 5346 = 128,53 lei din care, datorită:
acțiunii structurii producției:5433.44
Ch0 Ch0 249808000
Δc(Q) = – = – 5346 lei = 87,44 lei
Q1 Q0 45976
acțiunii cheltuielilor:
Ch1 Ch0 249808000
Δc(Ch) = – = 5474,53 lei – = 41,09 lei
Q1 Q1 45976
Verificarea : 128,53 lei = 87,44 lei + 41,09 lei
iar, sinoptic:
Din schemă se observă că costul pe unitatea de produs aferentă produsului Covrigei Aperitiv a fost influențată de acțiunea directă și negativă a doi factori:
structura producției, factor cantitativ, a dus la creșterea costului cu 87,44 lei;
cheltuielile totale de producție aferente produsului Covrigei Aperitiv au dus la creșterea costului acestui produs cu 41,09 lei având o influența negativă mai mare decât celălalt factor de influență.
4.5.2.3. Analiza factorială a costului pentru COZONAC EMILIA
506035000
c0 = = 19386,09 lei
26103
547486000
c1 = = 21140,10 lei
25898
Δc = c1 – c0 = 21140,10 – 19386,09 = 1754,01 lei din care, datorită:
1) acțiunii structurii producției:
Ch0 Ch0 506035000
Δc(Q) = – = – 19386,09 lei = 153,45 lei
Q1 Q0 25898
2) acțiunii cheltuielilor:
Ch1 Ch0 506035000
Δc(Ch) = – = 21140,10 lei – = 1600,56 lei
Q1 Q1 25898
Verificarea : 1754,01 lei = 153,45 lei + 1600,56 lei
iar, sinoptic:
În cazul produsului Cozonac Emilia situația se prezintă astfel în ceea ce privește influența celor doi factori cu acțiune directă:
costurile pe unitatea de produs au crescut atât pe seama factorului cantitativ-Q, cât și pe seama factorului calitativ -Ch. Acțiunea structurii producției a dus la creșterea cu 153,45 lei în ultima perioadă a costului, iar acțiunea cheltuielilor a dus la creșterea într-o proporție mai mare a costurilor cu 1600,56 lei;
se recomandă o observare mai atentă a structurii ce va fi abordată anul următor și diminuarea cheltuielilor, dar astfel încât să se păstreze nivelul calității.
4.5.3. Analiza efectelor economico-financiare ale variației costului pe unitatea de produs
Variația costului pe unitatea de produs – în dinamică și comparativ cu prevederile – prezintă un dublu intreres managerial:
pe de o parte, cum s-a demonstrat, constituie un adevărat "barometru" al eficienței cheltuielilor de producție pe produs;
iar pe de altă parte, datorită implicațiilor sale directe ca factor asupra rentabilității brute pe produs, așa cum rezultă din relațiile:
Pfb = Q * (p – c)
p – c
Rrb = * 100
c
în care:
Pfb = profitul brut aferent producției obținute
Q = volumul producției obținute
p = prețul de vânzare pe unitatea de produs marfă
c = costul pe unitatea de produs marfă
Rrb = rata rentabilității brute aferentă producției obținute
4.5.3.1. Analiza efectului variației costului la PÂINEA FRANZELĂ LUJERUL
ΔPfb = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q0 * (p0 – c0)] =
= [4158580 * (5466,22 -4094,10)] – [3220034 * (4505,67 – 3218,00)]
= 5706071 mii lei – 4146341 mii lei = 1559730 mii lei
din care, datorită:
acțiunii structurii producției:
ΔPfb(Q) = [Q1 * (p0 – c0)] – [Q0 * (p0 – c0)] = (Q1 – Q0) * (p0 – c0) =
= [4158580 * (4505,67-3218,00)] – [3220034 * (4505,67 – 3218,00)] = 5354879 mii lei – 4146341 mii lei = 1208538 mii lei
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
ΔPfb(p) = [Q1 * (p1 – c0)] – [Q1 * (p0 – c0)] = Q1 * (p1 – p0) =
= 4158580 * (5466,22 – 4505,67) = 3994524 mii lei
acțiunii costului pe unitatea de produs:
ΔPfb(c) = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q1 * (p1 – c0)] = Q1 * (-c1 + c0) =
= 4158580 * (- 4094,10 + 3218,00) = – 3643332 mii lei
p1 – c1 p0 – c0
ΔRrb = * 100 – * 100 =
c1 c0
5466,22 – 4094,10 4505,67 – 3218,00
= * 100 – * 100 =
4094,10 3218,00
= 33,51 – 40,01 = – 6,5 lei
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
p1 – c0 p0 – c0
ΔRrb(p) = * 100 – * 100 =
c0 c0
5466,22 – 3218,00
= * 100 – 40,01 = 69,86 – 40,01 = 29,85 lei
3218,00
acțiunii costului pe unitatea de produs:
p1 – c1 p1 – c0
ΔRrb(c) = * 100 – * 100 =
c1 c0
= 33,51 – 69,86 = -36,35
4.5.3.2. Analiza efectului variației costului la COVRIGEI APERITIV
ΔPfb = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q0 * (p0 – c0)] =
= [45976 * (8000,00 – 5474,53)] – [46728 * (7500,00 – 5346,00)] =
= 116111 mii lei – 100652 mii lei = 15460 mii lei
din care, datorită:
acțiunii structurii producției:
ΔPfb(Q) = [Q1 * (p0 – c0)] – [Q0 * (p0 – c0)] = (Q1 – Q0) * (p0 – c0) =
= (45976 – 46728) * (7500,00 – 5346,00) = -1619 mii lei
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
ΔPfb(p) = [Q1 * (p1 – c0)] – [Q1 * (p0 – c0)] = Q1 * (p1 – p0) =
= 45976 * (8000,00 – 7500,00) = 22988 mii lei
acțiunii costului pe unitatea de produs:
ΔPfb(c) = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q1 * (p1 – c0)] = Q1 * (-c1 + c0) =
= 45976 * (-5474,53 + 5346,00) = -5909 mii lei
p1 – c1 p0 – c0
ΔRrb = * 100 – * 100 =
c1 c0
8000,00 – 5474,53 7500,00 – 5346,00
= * 100 – * 100 =
5474,53 5346,00
= 46,13 – 40,29 = 5,84
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
p1 – c0 p0 – c0
ΔRrb(p) = * 100 – * 100 =
c0 c0
8000,00 – 5346,00
= * 100 – 40,29 = 49,64 – 40,29 = 9,35 lei
5346,00
acțiunii costului pe unitatea de produs:
p1 – c1 p1 – c0
ΔRrb(c) = * 100 – * 100 =
c1 c0
= 46,13 – 49,64 = – 3,51 lei
4.5.3.3. Analiza efectului variației costului la COZONAC EMILIA
ΔPfb = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q0 * (p0 – c0)] =
= [25898 * (31605,00 – 21140,10)] – [26103 * (29738,11 -19386,09)] =
= 271020 mii lei – 270219 mii lei = 801 mii lei
din care, datorită:
acțiunii structurii producției:
ΔPfb(Q) = [Q1 * (p0 – c0)] – [Q0 * (p0 – c0)] = (Q1 – Q0) * (p0 – c0) =
= (25898 – 26103) * (29738,11 – 19386,09) = -2122 mii lei
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
ΔPfb(p) = [Q1 * (p1 – c0)] – [Q1 * (p0 – c0)] = Q1 * (p1 – p0) =
= 25898 * (31605,00 – 29738,11) = 48349 mii lei
acțiunii costului pe unitatea de produs:
ΔPfb(c) = [Q1 * (p1 – c1)] – [Q1 * (p1 – c0)] = Q1 * (-c1 + c0) =
= 25898 * (-21140,10 + 19386,09 ) = – 45426 mii lei
p1 – c1 p0 – c0
ΔRrb = * 100 – * 100 =
c1 c0
31605,00 – 21140,10 29738,11 – 19386,09
= * 100 – * 100 =
21140,10 19386,09
= 49,50 – 53,40 = – 3,90 lei
acțiunii prețului pe unitatea de produs:
p1 – c0 p0 – c0
ΔRrb(p) = * 100 – * 100 =
c0 c0
31605,00 – 19386,09
= * 100 – 53,40 = 63,02 – 53,40 = 9,62 lei
19386,09
acțiunii costului pe unitatea de produs:
p1 – c1 p1 – c0
ΔRrb(c) = * 100 – * 100 =
c1 c0
= 49,50 – 63,02 = – 13,52 lei
4.5.4. Analiza rezervelor interne de reducere a costului pe unitatea de produs
O investigare sistematică, operativă a rezervelor interne menite să contribuie la reducerea costului pe unitatea de produs necesită, în prealabil, gruparea acestor rezerve interne potrivit anumitor criterii științifice. Astfel, pornind de la factorii care acționează în mod direct asupra nivelului costului pe unitatea de produs, rezervele interne (posibilitățile) de reducere a acestui cost pot fi grupate astfel:
rezerve interne menite să asigure creșterea producției fizice pe produs (obținută și marfă);
rezerve interne menite să asigure raționalizarea și eventual reducerea cheltuielilor de producție pe produs.
Vizând, prin urmare, cei doi factori care determină în mod direct însuși nivelul costului pe unitatea de produs (factori care de fapt reprezintă cei doi "termeni" ai corelației de eficiență specifică acestui indicator), se înțelege că din punct de vedere al posibilităților, precum și al importanței economico-financiare, rezervele interne de creștere a producției fizice pe produs au și trebuie să aibă un rol primordial, hotărâtor în reducerea costului unitar (respectiv, în creșterea eficienței economice a cheltuielilor de producție pe produs).
În privința creșterii producției fizice pe produs, trebuie avute în vedere atât rezervele de natură extensivă, cât mai ales rezervele de natură intensivă (care vizează obținerea unei producții – cantitaitv și calitativ – mult mai mari), acestea fiind, într-o accepțiune teoretică, nelimitate în timp și spațiu.
Iar în ceea ce privește raționalizarea și eventual reducerea cheltuielilor de producție pe produs, trebuie avute în vedere, în primul rând, posibilitățile care vizează raționalizarea cheltuielilor pe unitatea de produs – o preocupare fiind necesară în domeniul cheltuielilor materiale. Totodată, nu pot fi trecute cu vederea nici posibilitățile care vizează cheltuielile cu remunerațiile personalului – cum ar fi mai ales acelea care contribuie la o creștere mai intensă a productivității muncii (perfecționarea tehnologiilor de producție, ridicarea gradului de mecanizare și automatizare a procesului de producție), precum și acelea care au în vedere perfecționarea continuă a organizării producției și a muncii, conducerea performantă a întregii activități.
4.6. Eficiența cheltuielilor de producție
Funcționarea în condiții de eficiență a întreprinderii economice, în contextul economiei de piață, reprezintă un obiectiv important care contribuie la definirea și relizarea scopului fundamental al activității lor. Aceasta înseamnă că unitatea economică trebuie să-și dimensioneze și să-și așeze activitatea proprie pe criterii economice care au în vedere gospodărirea cu maximă exigență a tuturor resurselor de care dispune sau pe care și le procură (financiare, tehnice, materiale și umane), acțiune prin care își asigură eficientizarea rezultatelor producției specifice, sporirea competenței pe piața internă și internațională.
Eficiența economică este o componentă a activității unei societăți. Ea exprimă acel raport între efect și efortul depus pentru realizarea acestui efect acceptabil pe piață.
Eficiența economică este forma concretă cu cea mai largă sferă de acțiune pe care o îmbracă raționalitatea în domeniul activității economice. Prin ea se înțelege interacțiunea dintre cantitatea și calitatea resurselor ca generatoare de efecte și volumul, respectiv structura, rezultatelor obținute.
Eficeința economică nu poate fi apreciată prin indicatori globali, în expresie totală (profit anual, cheltuieli anuale de producție), ci doar prin indicatorul de eficiență economică, deoarece pot exista situații în care efectul total să fie pozitiv, dar consumul de resurse utilizat pentru obținerea acestui efect să fie exagerat de mare, mult peste normal și chiar peste limita normată, ducând la o eficiență mai redusă.
Eficiența economică pune în balanță eforturile ce se depun cu efecte obținute din realizarea rezultatelor pe piață.
Indicatorul de eficiență economică Ee se poate prezenta sub două forme:
maxim de efect pe unitatea de efort – se urmărește maximizarea lui. Ca exemplu de astfel de indicatori: venituri la 1000 lei fonduri fixe, profit la 1000 lei cheltuieli;
minim de efort pe unitatea de efect – se urmărește minimizarea lui. De exemplu cheltuielile la 1000 lei venituri din exploatare trebuie să înregistreze o valoare subunitară cât mai redusă.
În activitatea economică se pot întâlni mai multe variante eficiente, dar una singură este optimă, cea pentru care eficiența este maximă. Între optim și eficient există o relație ca de la parte la întreg. Optimul are un caracter relativ, deoarece ceea ce la un moment dat are eficiența cea mai ridicată, la un alt moment poate fi numai eficientă sau chiar ineficientă.
Reducerea costurilor de producție reprezintă o rezervă a creșterii eficienței activității, cu condiția ca această reducere să fie rezultatul efortului propriu al firmei și să asigure respectarea sau chiar îmbunătățirea calității producției.
Amplificarea profitului se poate asigura pe mai multe căi, cea mai importantă și cu caracterul cel mai larg de aplicabilitate este cea care are în vedere realizarea activității unității economice cu cheltuieli cât mai mici, în raport cu agenții economici de profil. Rezultatele financiare ale societății se vor îmbunătăți astfel asigurându-se sursa investițională certă pentru dezvoltarea și extinderea activității proprii, pentru stimularea suplimentară a salariațiilor.
Pentru reducerea cheltuielilor, fiecare întreprindere își elaborează un ansamblu de măsuri:
reducerea normelor de consum, introducerea noilor tehnologii, folosirea de înlocuitori de materii prime;
valorificarea superioară a materialelor și materiilor prime;
reducerea cheltuielilor cu aprovizionarea și expedierea produselor;
reducerea cheltuielilor cu amortizarea utilajelor;
economii la fondul de salarii, ca urmare a creșterii productivității muncii;
economii la cheltuieli cu caracter administrativ-gospodărești.
Diminuarea costului de producție este principala premisă de a produce bunuri și servicii la prețuri competitive pe piață.
Această diminuare se poate obține prin:
creșterea productivității muncii care, la rândul ei, este efectul sporirii cantitative și calitative a producției; ea se poate realiza prin reducerea timpului de muncă, cu condiția obținerii aceleiași producții;
reducerea cheltuielilor de producție (materiale, cu munca vie) până la nivelul la care să nu influențeze volumul și calitatea producției;
creșterea mai rapidă a producției în raport cu cheltuielile de producție;
organizarea științifică a producției și a muncii, în vederea creșterii producției fără alocări suplimentare de resurse.
În cazul întreprinderilor din domeniul agroalimentar există mari posibilități de reducere a cheltuielilor de producție atât în ceea ce privește activitatea de bază, cât și în cazul activităților adiacente acesteia.
Calculul periodic al rezultatului este, în mod tipic, o activitate de postevaluare, de măsurare a performanțelor unei entități economice și îndeplinește o dublă funcție:
ajutor în diagnosticarea gestiunii trecute a unei entități;
"furnizor" de informații pentru procesul de control viitor.
Calculul periodic al rezultatului ar trebui să țină seama de o problemă importantă, deseori ignorată și anume de necesitatea determinării cheltuielilor care pot face obiectul imputării în producția nevândută, stocată sau imobilizată; care sunt cheltuielile ce pot genera active și care, din contră, reprezintă cheltuieli ce trebuie atașate vânzărilor perioadei și imputate rezultatului exercițiului. În teoria contabilă, aceasta reprezintă problema alocării resurselor consumate, a cheltuielilor.
Capitolul V
Prognozarea cheltuielilor de producție la
SC Lujerul SA
Prognozarea financiara este absolut necesară a fi întocmită în vederea analizei oportunităților și eficienței afacerii propuse. Elaborarea unei strategii presupune efectuarea de prognoze, ceea ce permite obținerea de informații privind evoluția unor fenomene și procese cu caracter tehnologic sau economic. Elaborarea unor prognoze realiste, adică să surprindă evoluția viitoare a fenomenului luat în considerare depinde de: cunoașterea condițiilor în care aceasta se va manifesta; surprinderea legăturilor dintre factoriide influență și fenomenul prognozat; folosirea unor metode adecvate modului de manifestare a lui; utilizare de informații veridice. Unul dintre cele mai importante documente ca suport al informațiilor necesare deciziilor de management, este „Contul de profit și pierdere” acesta oferă informații referitoare la situația veniturilor și cheltuielilor care permite calculul profitului realizat de firmă pe parcursul unei perioade de timp.
Procesul de estimare al nivelului cheltuielilor este foarte important deoarece cheltuielile au incidente asupra:
– structurii producției: ce producție totală menită să acopere anumite nevoi exprimate de un segment al pieței, poate fi obținută de o societate, în funcție de capacitatea de producție;
– volumului și structurii factorilor de producție alocați;
– nivelului cheltuielilor pe unitatea de produs și al costului unitar;
– rezultatelor economico-financiare ale unității.
Fundamentul previzionării cheltuielilor constă în compararea cheltuielilor cu veniturile aferente perioadei previzionate. Acestea sunt elementele principale de la care pornește în calculul profitului.
Metodele ce pot fi utilizate în prognozarea diferitelor fenomene sunt variate, acestea deosebindu-se prin gradul lor de complexitate și, implicit, prin exactitatea rezultatelor.
Pentru previzionarea cheltuielilor și veniturilor aferente SC Lujerul SA pe perioada 2004-2005 vom folosi metoda ajustării seriei cu ajutorul unor funcții matematice.
Cu ajutorul acestei metode se studiază corelația dintre nivelul producției și alocările suplimentare de factori de producție. Interpretarea formei concrete a funcției oferă posibilitatea stabilirii nivelului producției în punctul de optim economic și în cel de maxim tehnic. Printre instrumentele metodologice care pot fi utilizate în fundamentarea economică a folosirii factorilor de producție se înscriu funcțiile de cheltuieli și venituri. Procesul este solicitat de faptul că prin alocarea și consumul de factori se formează cheltuielile de producție și implicit costul unitar de la care se obține un produs și prin vânzarea căruia se va obține un venit. Din diferența veniturilor și cheltuielilor va rezulta un profit, urmărindu-se determinarea acelui nivel de alocare a unui factor care să asigure cel mai mare nivel al acestuia.
La această metodă se procedează în felul următor:
Se executa graficul datelor empirice;
Se aproximeaza graficul apeland la diferite functii matematice (dreapta, parabola), alegând pe cea care surprinde cel mai bine evoluția producției medii în perioada precedentă;
Se determină parametrii funcției de ajustare, pentru care s-a facut opțiunea, cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, minimizând expresia:
(yi – Yi)2 , unde
yi – valorile reale ale producției medii;
Yi – valorile ajustate ale aceleași serii;
A. Prognozarea cheltuielilor de producție pentru perioada 2004-2005
Cheltuielile de producție în ultimii trei ani au fost:
Reprezentarea grafică a acestora este următoarea:
Y = a + bx
Z = (y – ax – b) 2 = minim
ax2 + bx = xy
ax + bn = x2y
x y x2 xy
1 115181 1 115181
2 165148 4 330296
3 187827 9 563481
x = 6 y = 468156 x2 = 14 xy = 1008958
14a + 6b = 1008958 a = 36232
6a + 3b = 468156 b = 83406
y = 36323x + 83406
y2004 = 36323 * 4 + 83406 y2004 = 228698 mil lei
y2005 = 36323 * 5 + 83406 y2005 = 265021 mil lei
B. Prognozarea veniturilor pentru perioada 2004-2005
Veniturile înregistrate la SC Lujerul SA în ultimii trei ani au fost:
Iar reprezentarea grafică a acestora este:
Y = a + bx
Z = (y – ax – b) 2 = minim
ax2 + bx = xy
ax + bn = x2y
x y x2 xy
1 125961 1 125961
2 176532 4 353064
3 193797 9 581391
x = 6 y = 496290 x2 = 14 xy = 1060416
14a + 6b = 1060416 a = 33918
6a + 3b = 496290 b = 97594
y = 33918x + 97594
y2004 = 33918 * 4 + 97594 y2004 = 233266 mil lei
y2005 = 33918 * 5 + 97594 y2005 = 267184 mil lei
C. Prognozarea profitului brut pentru perioada 2004-2005
Prognozarea veniturilor totale și cheltuielilor totale la nivelul unitații pe perioada anilor 2004-2005 ne permite să oținem și profitul brut aferent acelorași ani calculat ca diferență între cei doi indicatori prognozați.
Profit brut 2004 = Venituri 2004 – Cheltuieli2004 = 233266 mil lei – 228698 mil lei
= 4568 mil lei
Profit brut 2005 = Venituri 2005 – Cheltuieli2005 = 267184 mil lei – 265021 mil lei
= 2163 mil lei
Tabel nr. 35
Evoluția indicatorilor pe perioada 2001-2005
Analizând datele rezultate în urma prognozărilor de mai sus se desprind următoarele concluzii:
față de anii precedenți evoluția veniturilor și cheltuielilor au urmat același trend crescător astfel: în cazul veniturilor în anul 2004 acestea au crescut cu 20,36% față de 2003 iar în perioada imediat următoare au rezultat creșteri cu 14,54% mai mari în 2005 față de 2004; în cazul cheltuielilor prognozate pe 2004 acestea vor crește cu 21,75% și cu 15,88% în anul 2005 față de anii anteriori.
eficiența creșterii acestor indicatori poate fi apreciată cu ajutorul coeficientului de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielior care va continua să fie subunitar pe perioada viitoare, ceea ce înseamnă că societatea nu va realiza o activitate eficientă, cheltuielile crescând într-o măsură mai mare decât veniturile. Dacă activitate financiară la SC Lujerul SA evoluează în același sens în decursul anilor următori, există posibilitatea ca nivelul cheltuielilor înregistrate la nivelul societății să se apropie și chiar să depășească nivelul veniturilor ajungându-se posibil în final pierdere. Astfel este posibil ca "LUJERUL" să nu poată supraviețui într-o economie concurențială.
din analiza tabelului se observă o scădere a profitului cu 23,48% în 2004 față de 2003 și cu 52,65% în anul 2005 față de 2004. Aceasta înseamnă că societatea nu va reuși să facă față concurenței acerbe existente în București, concurență formată din micii producători care dețin cea mai mare pondere a cererii. SC Lujerul SA trebuie să găsească soluții pentru a pătrunde pe noi piețe, crescându-și astfel cota de piață.
D. Prognozarea costului pe unitatea de produs
Folosind aceeiași metodă a ajustării seriei cu ajutorul unor funcții matematice pentru prognozarea costului pe unitatea a trei produse s-au obținut următoarele date evidențiate în tabel:
Tabel nr. 36
Evoluția costului pe unitatea de produs
Se observă că la toate cele trei produse cheltuielile prognozate a se efectua pe fiecare unitate, în decursul anilor 2004 și 2005, se vor mări, astfel:
la Pâinea Franzelă Lujerul cheltuielile vor crește cu 46,86% pâna la finele anului 2005;
la Covrigei Aperitiv cheltuielile se vor situa în anul 2005 în jurul sumei de 6714 lei, fiind de 1,22 ori mai mari decât în anul 2003 ;
la Cozonac Emilia cheltuielile vor crește până la 22482 lei pe unitatea de produs în 2004 urmate de o altă creștere până la sfârșitul anului 2005 până la 23927 lei.
"Lujerul" trebuie să urmărească diminuarea acestor cheltuieli pentru a putea intra și pe alte piețe din afara sectorului 5. Este nevoie de o tehnologie nouă, linii de producție performante, care să funcționeze rentabil, la costuri cât mai mici.
Capitolul VI
Concluzii și propuneri
Într-un mediu economic perturbat atât de factori interni cât și de factori externi, caracterizat prin disfuncționalități majore la nivel macro și microeconomic (inflație și dezechilibre puternice), rolul cercetării economice se amplifică, aceasta constituind un punct de sprijin forte în redimensionarea activităților și depășirea dificultăților generate de perioada de tranziție.
În acest sens, o dimensiune semnificativă a cercetării economice constituie studiul teoretic și aplicativ al combinării și consumului factorilor de producție în activitatea economică.
Costul de producție, ca materializare a consumului de factori este o categorie economică care exprimă sub raport categorial esența întregului sistem de legături pe linie de producție și circulație ce se stabilesc între participanții la viața economică. Delimitarea noțiunii de "cost", problemă de mare actualitate, nerezolvată integral în literatura de specialitate, constituie o premisă importantă în folosirea celor mai adecvate criterii de combinare a factorilor de producție. Complexitatea dimensionării științifice a costurilor în practica economică derivă din multitudinea de factori interni și externi care participă la formarea profitului, aceștia fiind consecința aplicării în practică a rezultatelor cercetării științifice materializate în tehnologii de mare randament cu implicații în asigurarea avantajelor concurențiale într-o economie liberală.
Studiul comportamentului costurilor în raport cu anumite criterii și a relațiilor dintre diferitele categorii de costuri impun agentului economic anumite decizii în legătură cu volumul de activitate, în cadrul capacității existente, pentru care profitul este maxim. Acest studiu, pentru a oferi informații exacte, trebuie corelat cu analiza relației dintre costuri, prețuri și piață, deoarece este cunoscut că imobilizarea fondurilor în producție pe stoc constituie o sursă sigură de pierderi cu consecințe negative pentru viabilitatea societății.
Factorul natural, ca factor de risc, poate influența în mod decisiv costurile produselor destinate pieței. Ca produs al unei calculații, costul stă la baza fundamentării unui sistem de indicatori de reflectare a eficienței resurselor consumate.
Un demers important în optimizarea consumurilor de resurse și pe această cale sporirea eficienței economice – obiectiv fundamental al oricărei întreprinderi – îl constituie studiul relației cost-valoare. Ca element al ecuației de eficiență, costul este continuu în atenția factorilor de decizie în vederea identificării tuturor posibilităților de reducere fără diminuarea calității produsului. Pe măsură ce se parcurge traseul operațiilor dintr-un proces tehnologic, acțiunea de reducere a costurilor sunt tot mai limitate. Restrângerea gradului de reușită a unor astfel de acțiuni și limitarea lor numai la eliminarea canalelor de risipă, au determinat extinderea cercetărilor spre faza de proiectare constructivă a produsului ca principal "rezervor" de reducere a costurilor unui produs. Cunoașterea noțiunilor și conceptelor privitoare la costuri, are o semnificație și o importanță deosebită în elaborarea modelelor de analiză a costurilor. Aceeași semnificație și importanță o are și organizarea sistemului informațional-contabil cu elaborarea și rezolvarea modelului ca reprezentare simplificată a realității.
Analiza costurilor ca secțiune esențială a analizei economice este un instrument care contribuie la înțelegerea mecanismului de formare a rezultatelor întreprinderii în funcție de volumul, structura și tendințele diferitelor categorii de cheltuieli. Aceasta trebuie să pună în evidență rolul pe care fiecare categorie de cheltuială îl are în funcționarea societății. Ca urmare, analiza costului nu trebuie să se bazeze pe ideea de a nu consuma, ci trebuie să dea răspuns la întrebări de genul "cât se pierde dacă nu se cheltuiește o anumită sumă în plus?".
Ca instrument al practicii manageriale, analiza costurilor constituie o problemă internă specifică fiecărei întreprinderi care se rezolvă în contextul organizării și conducerii unei contabilități de gestiune cu obiective precise.
Din analiza structurală și factorială a costurilor se degajă concluzii care privesc atăt modul de utilizare a factorilor de producție, cât și influența factorilor asupra costurilor realizate.
În final se poate aprecia că sporirea costurilor totale reprezintă un aspect normal în condițiile efctuării tuturor lucrărilor prevăzute în tehnologii și a inflației din perioada analizată.
Din examinarea bilanțului contabil, a anexelor de bilanț și a contului de profit și pierdere în perioada 2001-2003 la nivelul SC Lujerul SA au rezultat următoarele:
Bilanțul contabil pentru aceste exerciții reflectă activele și pasivele totale de 31526911 mii lei în 2001, 51906508 mii lei în 2002 și 97923922 mii lei la nivelul anului 2003; o cifrã de afaceri de 113337849 mii lei în 2001, 162612614 mii lei în 2002, 177999852 mii lei și un profit net de 8659663 mii lei în 2001, 8666286 mii lei în 2002 și 4432114 mii lei;
Capitalul social după majorare existent la 31.12.2003 a fost de 28945825 mii lei cu un număr de 1.157.833 actiuni, cu o valoare nominală de 25000 lei/acțiune. Această majorare de 13322130 mii lei s-a făcut prin includerea terenurilor în capitalul social, în valoare de 1451044 mii lei, prin contribuția acționarilor majoritari (S.C. OVERSEAS GROUP IMPEX SRL, S.C. DOBROGEA SA) cu suma totală de 11699872 mii lei și prin aporturile în numerar de 95950 mii lei depuși de S.C. BROADHURST INVESTMENTS LIMITED și 75264 mii lei depuși de SIF (IV) MUNTENIA.
Imobilizările corporale la 31.12.2003 au fost în sumă de 69182936 mii lei, înregistrand o creștere de 46457725 mii lei față de anul precedent constând din: instalații tehnice și mașini de 10583001 mii lei, alte instalații, utilaje și mobilier de 399784 mii lei, aporturi în natură și alte investiții proprii în valoare de 38579459, scoatere din funcțiune 139830 mii lei;
Stocurile sunt au fost la 31.12.2003 în sumă de 8782485 mii lei, înregistrânt o creștere față de anii precedenți, ponderea cea mai mare din valoarea acestora constituind-o materiile prime (65,58%), mărfurile (28,79%), materiile consumabile (5,63%);
Creanțele existente la 31.12.2001 au fost în sumă de 14138849 mii lei după cum urmează: furnizori-debitori 6686438 mii lei, clienți 6786866 mii lei, creanțe personale 520345 mii lei,decontări din operații în curs de clarificare 145200 cheltuieli înregistrate în avans 1065126 mii lei;
Datoriile totale la 31.12.2003 au fost de 56866752 mii lei și reprezintă datorii curente față de bugetul de stat și agenții economici (41933940 mii lei) și împrumuturile și datoriile asimilate (14932812 mii lei) ;
Contul de profit si pierdere la 31.12.2003 prezintă urmatoarea structură: venit total 193797500 mii lei din care venituri din exploatare 192605345 mii lei, venituri financiare 765563 mii lei, venituri excepționale 426592 mii lei, cheltuieli totale 187827778 mii lei, din care cheltuieli pentru exploatare 185362957 mii lei, cheltuieli financiare 2266448 mii lei, cheltuieli excepționale 198373 mii lei.
Rezultatul brut al exercițiului a înregistrat o scădere semnificativă în anul 2003 față de anul 2002, de la 11384246 mii lei până la 5969722 mii lei. Același trend l-a urmat și impozitul pe profit înregistând valoarea de 1537608 mii lei la sfârșitul anilor analizați. Rezultatul net al exercițiului a scăzut deasemenea până la 4432114 mii lei
Se impun măsuri de rezolvare a sumelor reprezentând cheltuieli înregistrate în avans din anii analizați în suma de 3072486 mii lei care ar putea afecta rezultatele financiare ale societãții.
În urma analizei diagnostic se desprind o serie de aspecte privind desfășurarea activității la nivelul S.C. “Lujerul” S.A.:
Puncte forte:
Din analiza diagnostic a managementului și a resurselor umane la nivelul SC „Lujerul” SA se desprind o serie de caracteristici pozitive:
societatea dispune de o echipă managerială puternică;
societatea dispune de o structură de personal echilibrată, motivată în muncă;
societatea dispune de personal stabil, cu experiență în domeniu, fără o fluctuație importantă;
numărul personalului direct productiv asigură o desfășurare normală a activității firmei.
Climat social stabil, lipsa conflictelor de muncă;
Implicarea activă a conducerii firmei în modernizarea de ansamblu a managementului și a fiecarei componente a acestuia.
Diagnosticul activitații de producție, de comercializare și de marketing are ca puncte forte următoarele:
sistemul producției funcționează la parametrii impuși de normele standardizate în domeniu;
potențialul tehnico-productiv este mare fiind susținut și de dimensiunea rețelei comerciale a societății care este determinată de: diversitatea produselor oferite spre comercializare, specializarea profesională a personalului angajat în comercializarea produselor firmei;
societatea întreține relații comerciale numai cu furnizori români și toți furnizorii sunt direcți, nefiind dependentă de un singur client sau grup de clienți al căror faliment să o afecteze.
întreprinderea deține un cadru organizațional adegvat desfașurării activității de marketing;
implicarea intensă a specialiștilor de marketing în fundamentarea atât a strategiei și politicii de ansamblu a firmei cât și a celor comerciale;
asigurarea continuității aprovizionării prin realizarea de contracte ferme, asigurând stabilizarea surselor de aprovizionare;
promovarea metodelor și formelor moderne de vânzare a produselor și serviciilor;
existenta unei piețe relativ stabile, chiar în condițiile concurenței pe segmentul respectivă;
Apelarea la calculatorul electronic în derularea unor activități de execuție (contabilitate, personal, desfacere);
Intensitatea decizională relativ ridicată, în special la eșalonul superior al managementului, situație justificată de multiplele probleme cu care se confruntă întreprinderea în perioada de tranziție la economia de piață;
Întreținerea și derularea unor activități cu caracter strategic referitoare la retehnologizare, restructurare, privatizare;
În ceea ce privește analiza diagnostic a activitatii economico- financiară, pe perioada 2001-2003, se înregistrează o creștere a cifrei de afaceri cu 43,48% în anul 2002 și cu 9,45 % în anul 2003 față de perioadele anterioare acestor ani, pe fondul creșterii prețurilor de vânzare, îndeosebi datorită inflației, pe fondul creșterii productivității muncii cu 42,05 % în anul 2002 și respectiv 1,63% în anul 2003, în condițiile reducerii numărului de salariați și ale modificării structurii producției și a volumului acesteia;
Veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut, pe fondul creșterii prețurilor de vânzare și pentru perioada 2001-2003, a volumului vânzărilor;
Obținerea unui rezultat din exploatare pozitiv în cei trei ani analizați arată că societatea a obținut profit din această activitate, chiar dacă aceasta s-a diminuat
Înregistrarea profitului, ceea ce a permis acordarea de dividende acționarilor;
Mai mult de 70 % din profitul brut înregistrat este reprezentat de profitul obținut din produe din categoria paine alba, ceea ce demonstrează că firma poate obține profit conform specificului de fabricație;
Durata de recuperare a creanțelor și respectiv de plată a debitelor sunt mai mici (14,43 și 12,58 zile) față de durata normală (30 zile).
Cauza: Fluxurile financiare dintre societate și clienți pe de o parte și furnizori pe de altã parte, sunt destul de rapide, permițând recuperarea creanțelor.
Efect: Utilizarea eficientã a resurselor financiare ale furnizorilor si ale bugetului de stat.
Rotația activelor circulante a crescut cu 11,41% – lucru favorabil deoarece a scăzut și numărul de zile de la 62,28 la 55,90.
Se observă că coeficientul imobilizarilor corporale a crescut cu 64,30% în anul 2003 ceea ce reflectă un grad ridicat de investire a capitalurilor în activitatea firmei.
Coeficientul activelor circulante aflat în scădere este rezultatul scăderii nivelurilor stocurilor și creanțelor, ca ponderi în activele firmei. Diminuarea coeficientului stocurilor și coeficientului creanțelor reflectă o situație pozitivă înregistrată de unitare, deoarece conducerea unității a depus eforturi în ceea ce privește diminuarea stocurilor (evitarea formării stocurilor supranormative) și recuperarea creanțelor la termenele stabilite în contractele încheiate cu beneficiarii produselor finite comercializate de întreprindere.
Puncte slabe:
Din analiza diagnostic a managementului și a resurselor umane se desprind și o serie de consecințe negative ale funcționării acestora, cum ar fi:
existența unei structuri organizatorice ierarhic funcționale mai puțin flexibilă și adaptabilă la cerințele economiei de piață, situație ce îngreunează operaționalizarea unor proiecte de anvergură;
dimensionarea și delimitarea insuficientă a unor componente procesuale (activități, atribuți, sarcini) sau structurale (posturi, funcții, relații organizatorice) cu impact nefavorabil asupra eficienței;
Neadaptarea la sisteme evoluate de management, precum managementul prin obiective, managementul prin bugete, managementul prin proiecte cu impact asupra eficienței firmei;
Fondul de salarii a crescut considerabil, ca urmare a multiplelor indexari salariale.
Indicele de creștere al productivității este mai mic decăt indicele de creștere al salariului mediu anual în ambele perioade analizate, acest lucru aducând consecințe nefavorabile societății. În aceste condiții trebuie să se frâneze creșterea cheltuielilor cu salariile necorelate cu sporirea productivității și reducerea costurilor de producție.
Societatea nu are un program stabilit pentru recrutarea și calificarea personalului specializat în tehnologia de panificației;
În domeniul marketingului și al activității comerciale se desprind următoarele concluzii:
Nu există o specializare a personalului în domeniul marketingului la un nivel superior;
– Nu există acțiuni de marketing pe piețele internaționale;
În ceea ce privește analiza comercială imposibilitatea de a penetra curând noi piețe sau segmente de piață la nivel național și internațional și imposibilitatea accelerării vânzării produselor și serviciilor și a încasării contravalorii lor;
Din diagnosticul economico-financiar rezultă că dificultățile cu care se confruntă societatea sunt de natură financiară (volumul datoriilor constând din credite și dobânzi neputând fi acoperite de volumul creanțelor) societatea nu are vocație la credite bancare și nu poate aproviziona materiile prime la nivelul și în structura sortimentală necesară onorării comenzilor primite de la clienți.
În primul și ultimul dintre cei trei ani analizați, rezultatul din activitatea financiară a fost negativ, ceea ce înseamnă că în activitatea financiară firma înregistrează pierderi datorită creșterii semnificative a cheltuielilor cu dobânzile și diferențele de curs valutar .
Indicatorii de “lichiditate patrimonială” carcaterizează o activitate financiară precară la nivelul anului 2003 și firma nu deține suficiente surse care să-i permită modernizarea și dezvoltarea activității. La nivelul acestui an, lichiditatea generală se situează la o cotă scăzută (0,07) datoritã nivelului ridicat al obligațiilor societății față de nivelul activelor circulante. Ca urmare, unitatea are o capacitate redusă de a face față unor plăți urgente.
Indicatorul de “solvabilitate generală” indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate și circulante. Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 1 cu atât situația financiară pe ansamblu a întreprinderii este mai bună, observâdu-se că anul cel mai bun din punct de vedere al solvabilității a fost 2003.
Coeficientul de rotație a stocurilor a scăzut cu 10,15% iar viteza de rotatie a stocurilor a crescut cu 11,27% având un efect negativ reprezentat prin recuperarea mai lentă a cheltuielilor de producție și scăderea lichidităților.
Activele circulante sunt formate în cea mai mare parte din creanțe în toți cei trei ani . Asa cum am mai arătat, aceste creanțe sunt reprezentate de plăți restante ale diferiților clienți iar șansele de intrare în posesie în viitorul imediat apropiat sunt foarte reduse.;
Societatea are datorii la 31.12.2003 de 56866752 mil. lei, suma comparabilă cu valoarea capitalului social, reprezentat în cea mai mare parte de credite și dobânzi bancare;
Cu toate că randamentul activului imobilizat și viteza de rotație a activelor circulante sunt ridicate, eficiența utilizării activelor totale este redusă, aceasta reflectându-se în nivelul ratei de rentabilitate economică;
Rata resurselor consumate (5,24% în 2002 și 2,35% în 2003), fiind sub rata dobânzilor practicate de bănci (peste 50%) determină cheltuieli totale foarte mari, ceea ce implică un capital propriu ineficient utilizat.
Coeficientul de îndatorare globală a crescut de 1,23 ori iar coeficientul stabilitații financiare a crescut cu 0,33%, rezultând o situație negativă în ceea ce privește gradul de îndatorare a unității, dar nu gravă, deoarece el se menține în limite normale, rezultatul acestor indicatori nu vor conduce la creșterea autonomiei financiare și stabilității financiare a întreprinderii.
Se observă că indicii de structură ai pasivului au înregistrat o evoluție nefavorabilă, ceea ce atestă că situația financiară a întreprinderii s-a înrautățit în anul 2003 față de 2002.
Scăderea coeficientului disponibilităților banești cu 73,33% în anul 2003 față de 2002 este un fenomen negativ și reflectă o lichiditate redusă a patrimoniului firmei . Această situație poate reflecta fie o strategie de creștere a unității, aceasta imobilizând lichidități în stocuri de materii prime și materiale, fie incapacitatea de a-și recupera imobilizările de fonduri.
Coeficientul conturilor de regularizare și asimilate aflat de asemenea în scădere de la un an la altul , ceea ce înseamna apariția unei situații neprevăzute care a implicat cheltuieli suplimentare sau cheltuieli determinate din cauza unor disfuncționalități în activitatea de conducere a întreprinderii cum ar fi cheltuieli înregistrate din eroare ca rezultat a unor deficiențe în organizarea activității de contabilitate. Acest coeficient are valoare redusă în ambii ani , deoarece ritmul de creștere a celorlalte elemente de activ este mai mare decât ritmul de creștere a conturilor de regularizare și asimilate.
Rentabilitatea costurilor este redusă ca urmare a costurilor materiale ridicate. Pe viitor, este necesar să se găsească soluții pentru unele investiții sau alegerea unor furnizori care practică prețuri reduse în condiții de calitate;
S.C. “Lujerul” S.A. tinde să-și realizeze cifra de afaceri din ce în ce mai mult pe seama vânzării de mărfuri în propriile centre de desfacere, ducând la pierderea specificului ei de fabricație.
CONCLUZII PARTICULARE
Majorările dese de preț la pâine efectuate în cursul celor trei ani ca urmare a majorării prețului la făină a condus la scăderea cererii de franzelă până la nivelul anului 2001; însă conducerea societății a decis după acest an îmbunătățirea tehnologiei de producție la acest produs și scăderea gramajului pe o bucată pentru a putea ieși pe piață cu un preț competitiv
Societatea nu a trăit numai din majorări de prețuri, ci și din coroborarea celor 3 factori: creșterea producției, diversificarea producției și din corelarea prețurilor de vânzare cu costurile;
Îmbunatățirea continuă a calității producției în funcție de cerințele consumatorilor;
S-a trecut în câțiva ani, prin promovarea politicilor de marketing de la o societate falimentară la o societate rentabilă;
Lărgirea numărului de clienți fideli;
Transformarea societății într-un concurent redutabil pe piața bucureșteană;
Piața este în continuă mișcare impunând adaptarea la cerințele acesteia;
Piața de panificație este sensibilă la preț și se fidelizează foarte greu, spre deosebire de alte piețe.
Concurenții întreprinderii sunt foarte numeroși, deci oferta este destul de numeroasă, constituind o amenințare la adresa firmei.
Analiza utilizarii resurselor umane și a managementului a reliefat că , atât la nivelul firmei cât și la nivelul secțiilor de producție, al serviciilor și al compartimentelor, sistemul de organizare a producției, de evidență economică și de valorificare a produselor, este facilitată de experiența și competența managerilor care sunt preocupați de bunul mers al activităților în domeniul cărora au responsabilități.
PROPUNERI:
Pentru încadrarea în prevederile bugetului, societatea va trebui să iasă pe piață cu un preț competitiv pentru recâștigarea poziției deținute;
Asigurarea unei mai bune distribuiri a produselor zaharoase;
Lărgirea, în continuare a gamei de produse;
Scurtarea termenului de punere în funcțiune a morii;
Crearea unei rețele de distribuție paralele pentru produsele cu termen de valabilitate îndelungat, fie rețea proprie, fie atragerea unor firme de distribuție deja existente;
Retehnologizarea liniilor de fabricație a pâinii;
Îmbunatățirea capacităților de transport;
Elaborarea unor programe de susținere a producției prin publicitate directă (eventual asocierea cu o marcă cunoscutã de margarină);
Realizarea unor sondaje periodice privind părerea consumatorilor legată de produsele societății și elaborarea rapidă a unor soluții pentru satisfacerea acestora;
Realizarea unor produse cu termen de valabilitate mai lung pentru penetrarea piețelor exterioare Bucureștiului;
Analiza atentă a ocaziilor de piață;
Efectuarea unui studiu privind înlocuirea ambalajelor folosite în prezent cu ambalaje ecologice.
Demararea actiunilor de modernizare prin achizitionarea de noi utilaje si înlocuirea celor cu grad ridicat de uzură;
Fundamentarea întregii activități de vânzare a produselor și serviciilor pe cunoașterea temeinică a volumului și structurii cererii pieței;
Dimensionarea rațională a stocurilor pe baza corelării cu necesitățile efective de resurse pentru producție în funcție de prevederile contractelor;
Este necesar să se găsească soluții pentru unele investiții sau alegerea unor furnizori care practică prețuri reduse în condiții de calitate
Previziunile societatii corelate cu prospectarea și evoluția pieței sunt dependente de situația financiară viitoare a acesteia. Societatea va trebui să realizeze o revigoare financiară prin deblocarea imobilizărilor sau printr-o infuzie de capital.
Managementul firmei trebuie să elaboreze strategii în urma a carora să se urmarească o creștere a veniturilor, a profitului, reducerea costurilor, o creștere a valorii acțiunilor și a dividentelor, o accelerare a vitezei de rotație a copitalului.
Bibliografie
1. Agache, I. – Cheltuieli de producție și calculul prețului de cost,
Teză de doctorat, 1970
2. Cojocaru, C. – Analiză economică- financiară în exploatații aricole și
silvice, Ed. Conomică, București, 2000
3. Cojocaru, N.C. – Gestiunea și analiza costurilor, Editura Moldavia, 1999
4. Dalotă, M.D – Planul de afaceri al firmei- studiu de caz, Ed. Mirton,
Timișoara, 1997
5. Dalotă, M.D. – Analiza economico- financiară a firmei, Ed.
Orizonturi universitare, Timișoara, 2001
6. Donoaica, Ș. – Calculația costurilor, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1997
7. Georgescu, N., – Analiză economico- financiară, Ed. Ase,.
Robu, V. București, 2001
7. Iosif, N. Gh. – Analiza economico-financiară în exploatațiile
agricole și silvice, Ed. Economică, București, 2001
8. Iosif, N. Gh . – Probleme și soluții contabile de analiză economico-
financiară", Ed. Tribuna Economică, București, 2001
9. Ișfănescu, A., – Analiză economico- financiară, Ed. Economică,
Stănescu, C., Baicuși, A. București, 1999
10. Ișfănescu, A.., – Ghid practic de evaluare a întreprinderii, Ed.
Anghel, I.,Robu, V. Tribuna Economică, București, 2001
11. Ișfănescu, A., – Analiză economico- financiară, Ed. ASE,
Robu, V., Bucuresti, 2002
12. Ișfănescu, A. – Ghid practic de analiză economico- financiară,
Ed. Tribuna Economică, București, 1999
13. Mihai, I. – Analiza economico- financiară, Ed. Mirton,
Timișoara, 1999
14.Năstase, M. – Economia întreprinderii, LitoASE, București, 2000
15. Negruțiu, M. – Contabilitate financiară și de gestiune înternă a
cheltuielilor și veniturilor, Ed. Didactică și
Pedagogică, București,1997
16. Niculescu, M. – Diagnosticul economico-financiar global,
Ed. Economică, București, 1999
17. Pană, I. – Costurile, veniturile și rentabilitatea în exploatațiile
agricole, Universitatea din Craiova, Craiova, 2000
18. Ristea, M. – Contabilitatea rezultatului întreprinderii,
Ed. Tribuna Economică, București, 1999
19. Stan, S. – Evaluarea întreprinderii, Ed. Iroval, București, 2003
20. Ștefea, P. – Analiza rezultatelor întreprinderii,Ed. Mirton,
Timișoara, 2002
21.Tudorache, D. – Reducerea costurilor de producție, Ed. Economică,
București 1992
22. Zahiu, L., – Economia întreprinderii, Ed. ASE, București, 2002
23.Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică
și Pedagogică, București,1998
24. Voicu, R. – Organizarea și strategia dezvoltării unităților agricole,
LitoASE, București,1999
25. xxx – Legea Contabilității nr. 82/1991,
Monitorul Oficial nr. 265/27.12.1991
26. xxx – Date din actele S.C. Lujerul S.A.
Actul constitutiv
Bilanțul și anexele de bilanț
Contul de profit și pierdere
Nomenclatorul de produse
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Cheltuielilor de Productie (ID: 134403)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.