Analiza Cheltuielilor de Exploatare la Sc

1.CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND ANALIZA

CHELTULIELIOR

Integrată în activitatea practică de conducere, tematica cheltuielilor de producție este o problemă internă a fiecărei firme, care trebuie să fie circumscrisă într-un cadru legislativ general vizând aspecte organizatorice ale evidenței, precum si nivele normate (reglementare) pentru unele categorii de cheltuieli. Așa, de exemplu, prin Legea Contabilitații nr. 82/1991 si H.G. 704/14.XIII.1993, prin care s-a aprobat regulamentul de aplicare a legii, si planul contabil general, s-a prevăzut clasa 9 Conturi de gestiune (structurată pe urmatoarele grupe:

90 – decontări interne prin care se realizează operațiile de decontări privind cheltuielile activității de bază, auxiliare, stabilirea diferențelor de preț etc. prin aceste conturi se realizează si legatura cu contabilitatea financiară.

92 – conturi de calculație cu ajutorul cărora se colectează și calculează costul producției.

93 – costul producției care conține conturi prin intermediul cărora se ține evidența costului producției.

Totodată, aceste acte normative precizează și categoriile de cheltuieli care se include în costul producției, respectiv cheltuielile directe și indirecte repartizate rațional asupra produselor și lucrărilor executate.

Prin alte acte normative (ca, de pildă, Legea impozitului pe profit, amortizării, etc.) se stabilesc cuantumuri maxime sau minime pentru anumite categorii de cheltuieli (incluse sau nu in costul producției), in scopul determinării cât mai corecte a obligațiilor fiscale ale fiecărei întreprinderi.

Asemenea aspecte sunt elemente importante ale conducerii micro sau macro- economice prin intermediul pârghiilor economico-financiare.

În ceea ce privește activitatea practică de analiză a cheltuielilor, acestea trebuie să fie prin excelență o componentă majoră a managementului intern al firmei care să asigure realizarea unor costuri competitive.

Modalitățile de realizare și respectiv de organizare a muncii, de analiză a problematicii abordate, sunt diferite in raport de scop si subiectul care o realizează.

Cu toate acestea, există o metodologie de analiză a cheltuielilor, care oferă un cadru posibil de abordat de catre utilizatori. Principalele aspecte care se abordează in continuare sunt:

1.1. ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE VENITURILOR FIRMEI

Realizarea unui venit și respectiv profit, implică efectuarea de cheltuieli.

În contabilitatea financiară, cheltuielile se inregistrează pe feluri de cheltuieli (după natura lor) și se grupează în:

a.) cheltuieli de exploatare – care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea obiectului de activitate și cele aferente acestota (ex. provizioanele pentru diverse cheltuieli);

b.) cheltuieli financiare – care include pierderile de creanțe legate de participanți, din vânzarea titlurilor de plasament, dobânzi etc. (vizează activitatea financiară în afara exploatării);

c.) cheltuieli excepționale – care nu sunt legate de activitatea curentă, normală, se referă la despăgubiri, amenzi penalizări, donații, subvenții etc.;

Evidența acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 6 –

conturi cheltuieli structurate în:

Cont 60 – cheltuieli cu materii prime, materiale si mărfuri;

Cont 61 – cheltuieli cu lucrările și servicii executate de terți;

Cont 62 – cheltuieli cu alte servicii executate de terți;

Cont 63 – cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate;

Cont 64 – cheltuieli cu personalul

Cont 65 – alte cheltuieli de exploatare;

Cont 66 – cheltuieli financiare;

Cont 67 – cheltuieli excepționale;

Cont 68 – cheltuieli cu amortizările și provizioanele;

Cont 69 – cheltuieli cu impozitul pe profit;

Toate aceste conturi se dezvoltă in analitice de gradul III și IV.

Veniturile inteprinderii reprezintă sumele incasate sau de incasat in cursul exercițiului și se grupeaza în:

a.) venituri din exploatare în care se include veniturile realizate din operațiile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producția stocată și imobilizată, precum și alte venituri legate de exploatare;

b.) venituri financiare in care se include veniturile din participații din alte imobilizări, din titluri de plasament etc.;

c.) venituri excepționale, despăgubiri, penalități încasate etc.;

Evidența veniturilor se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 7 – Conturi de venituri, respectiv:

70 – venituri din vânzări de produse, mărfuri, servicii prestate și din alte activități;

71 – venituri din producția stocată;

72 – venituri din producția de imobolizări;

74 – venituri din subvenții de exploatare;

75 – venituri din exploatare;

76 – venituri financiare;

77 – venituri excepționale;

78 – venituri din provizioane;

În general, se poate face o corelație între venituri și cheltuieli în sensul că realizarea unui venit presupune efectuarea unor cheltuieli sau invers. Dar sunt și excepții. Așa, de exemplu, cheltuielile financiare, de regulă, nu generează venituri, iar realizarea acestora nu presupune cheltuieli. Aceleași reguli le au și unele cheltuieli si venituri excepționale.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluția lor și factorii care o determină in vederea identificării posibilităților de diminuare în scopul sporirii rentabilității. Integrat în activitatea practică de gestiune, această analiză reprezintă o primă etapă de informare asupra dinamicii cheltuielilor. În acest scop, se utilizează indicatorul Cheltuielile la 1000 lei venituri (C), care se determina ca raport intre cheltuielile totale (ΣchI) și venituri (ΣVI).

C = 1000 (1.1.)

Sau:

C = (1.2.)

în care :

gi – reprezintă structura veniturilor pe categorii

ci – cheltuielile la 1000 lei pe categorii de venituri

De aici rezultă că față de o bază de referință modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează influenței structurii veniturilor și a nivelului cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri.

Pentru separarea celor două influențe este necesară recalcularea cheltuielilor la 1000 lei în funcție de structura nivelului comparat a ratelor pe categorii de venituri din baza de referință.

1.Modificarea față de criteriul de comparație

Po – Pn-1 P1 – Po

2.Influența structurii veniturilor

3.Influența nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

În activitatea practicată trebuie avute în vedere:

-luarea in considerare a inflației, ceea ce presupune corectarea bazei de comparație cu un coeficient care să reflecte corelația dintre creșterea prețurilor tuturor categoriilor de resurse cu care se aprovizionează întreprinderea (IΣchi) și dinamica prețurilor pe seama cărora se formează venituri (Ivi);

-explicarea pe fiecare categorie de venituri a evoluției eficienței în funcție de factorii specifici care o influențează, mai ales în situații ca cea din exemplu dat în care cheltuielile financiare și cele excepționale depășesc substanțial veniturile. Modalitățile concrete de analiză vor fi prezentate pe parcurs.

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înainte de impozitare.

Efectul se determină cu ajutorul relației:

(C1-C0) (1.3.)

1.2. ANALIZA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE

Cheltuielile de exploatare dețin ponderea cea mai mare, ele fiind în legătură directă cu obiectul de activitate al firmei, constituind astfel domeniul principal în care se pot inția și realiza cele mai importante măsuri de sporire a eficienței economice.

Așa, dupa cum s-a menționat, cheltuielile de exploatare cuprind, potrivit prevederilor art. 96 din regulamentul de aplicare al legii contabilității urmatoarele elemente:

– cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale, combustibili, energie și elemente asimilate;

– cheltuieli cu lucrările și serviciile prestate de terți, chirii, locații de gestiune, alte cheltuieli;

– cheltuieli cu impozitele și taxele suportate de unitatea patrimonială;

– cheltuieli cu personalul;

– alte cheltuieli de exploatare.

În analiza cheltuielilor de exploatare se folosește nivelul lor la 1000 lei venituri din exploatare, ca parte a intregului folosit anterior, urmărindu-se dinamica și modificările intervenite în structura cheltuielilor. Acest lucru este important atât pentru formarea imaginii asupra modului în care s-a realizat programul stabilit, cât și în special pentru identificarea categoriilor de cheltuieli care necesită o atenție deosebită din partea factorilor de decizie.

Întru-cât dinamica eficienței cheltuielilor de exploatare este cunoscută din paragraful anterior, se va prezenta analiza structurată, in funcție de natura cheltuielilor aferente producției totale a exercițiului financiar, inclusiv costul mărfurilor vândute în corelație cu valoarea lor.

Analiza eficienței cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de formare a veniturilor si nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri.

În analiza cheltuielilor de exploatare în funcție de criteriul amintit, trebuie să se țină seama de modul de formare a veniturilor din producția stocată și imobilizată, respectiv, evaluarea în costuri, ceea ce conduce la un nivel al cheltuielilor la 1000 lei. În consecință, o creștere a ponderii acestor două elemente are ca efect diminuarea eficienței cheltuielilor de exploatare.

Din punct de vedere metodologic, pentru a delimita influența structurii veniturilor de cea a nivelului cheltuielilor aferente producției vândute se face recalcularea cheltuielilor la 1000 lei venituri de exploatare.

1. Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare (lei),

P0 – Pn-1 P1 – P0

2. Influența structurii veniturilor din exploatare:

3. Influența cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente producției vândute

Analiza datelor evidențiază faptul că structuta veniturilor corectează în minus

sau în plus influența exercitată de nivelul cheltuielilor aferente producției vândute, care constitue elementul principal al cheltuielior de exploatare.

În ceea ce privește evoluția producției stocate și imobilizate trebuie să se facă distincție intre volumul fizic și costul aferent, intru-cât acestea au semnificație, cauze și efecte diferite. Astfel, creșterea sau scăderea producției stocate și respectiv imobilizate, comparativ cu realizările perioadei anterioare sau cu prevederile, poate fi determinată de factori conjuncturali ai pieței sau de altă natură, sau opțiune a conducerii pentru realizarea unor obiective viitoare. Modificarea costurilor aferente este determinată de factori specifici, reflectându-se corespunzător în rezultatul exercițiului. Asemenea aspecte pot fi soluționate prin corelarea datelor din contabilitatea generală (financiară) cu cele din contabilitatea de gestiune (analitică).

1.3. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Potrivit reglementărilor în vigoare, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile și remizele și alte reduceri acordate clienților (Articolul 99 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității).

Ca principală parte componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri (C) pot fi exprimate cu ajutorul modelului:

C = * 1000

în care:

q – cantitatea vândută;

c – costul produselor

p – prețul mediu de vânzare (exclusiv TVA)

Relația de mai sus poate fi scrisă și altfel:

C = Σ g * * 1000

in care: g este structura producției vândute, stabilită valoric

* 1000 – nivelul cheltuielilor la 1000 lei pe produse

De aici rezultă că factorii care influențează cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri sunt: structura producției, prețul mediu de vânzare și costul produselor.

Reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se explică prin influența:

structurii producției vândute

*1000 a ce privește evoluția producției stocate și imobilizate trebuie să se facă distincție intre volumul fizic și costul aferent, intru-cât acestea au semnificație, cauze și efecte diferite. Astfel, creșterea sau scăderea producției stocate și respectiv imobilizate, comparativ cu realizările perioadei anterioare sau cu prevederile, poate fi determinată de factori conjuncturali ai pieței sau de altă natură, sau opțiune a conducerii pentru realizarea unor obiective viitoare. Modificarea costurilor aferente este determinată de factori specifici, reflectându-se corespunzător în rezultatul exercițiului. Asemenea aspecte pot fi soluționate prin corelarea datelor din contabilitatea generală (financiară) cu cele din contabilitatea de gestiune (analitică).

1.3. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Potrivit reglementărilor în vigoare, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile și remizele și alte reduceri acordate clienților (Articolul 99 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității).

Ca principală parte componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri (C) pot fi exprimate cu ajutorul modelului:

C = * 1000

în care:

q – cantitatea vândută;

c – costul produselor

p – prețul mediu de vânzare (exclusiv TVA)

Relația de mai sus poate fi scrisă și altfel:

C = Σ g * * 1000

in care: g este structura producției vândute, stabilită valoric

* 1000 – nivelul cheltuielilor la 1000 lei pe produse

De aici rezultă că factorii care influențează cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri sunt: structura producției, prețul mediu de vânzare și costul produselor.

Reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se explică prin influența:

structurii producției vândute

*1000 – * 1000

sau C’ – C0

Interpretat metodologic, acest rezultat cu semnificație economică pozitivă (de reducerea cheltuielilor la 1000 lei) este urmare a modificării structurii producției vândute în sensul creșterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare. Așa după cum s-a mai precizat, structura producției vândute poate fi considerată atât ca factor de explicare a rezultatului cât și de realizare a unui obiectiv prevăzut. În consecință, în activitatea practicată este absolut necesar să se precizeze condițiile în care s-au produs modificări în structura producției vândute, avându-se în vedere efectele multiple directe și indirecte pe care le determină:

b.) prețurile medii de vânzare

*1000 – * 1000

sau C’’ – C0

Scăderea față de nivelul prevăzut, a prețurilor medii de vânzare a condus la o

creștere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, ceea ce înseamnă în ultimă instanță scăderea profitului. Ca atare, adoptarea unor decizii referitoare la politica de prețuri trebuie să se bazeze pe analiza tuturor cauzelor care au determinat micșorarea (in exemplul dat) a prețurilor de vânzare.

În general, se poate spune că modificarea prețurilor de vânzare este determinată de schimbarea raportului cerere ofertă. La nivelul fiecărui producător și, respectiv, ofertant de produse, pot fi identificate unele cauze cum ar fi: calitatea produselor (inclusiv produse diferențiate pe calități), marca de fabrică (producție) sau comerț, schimbarea destinației produsului, intervenția statului în cazul unor produse de importanță națională sau strategică, acordarea de bonificații sau remize etc.

Cunoscându-se cauza (cauzele) care au condus la modificarea prețurilor(±ΔP), se poate stabili efectul asupra nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe baza relației

*1000 – * 1000 (1.8.)

c.) Costurile de produse

*1000 – * 1000 (1.9.)

C1 – C ”

Din punct de vedere metodologic, pentru o edificare completă asupra situației, este necesară analiza categoriilor de cheltuieli și a cauzelor care au determinat modificarea acestora. Este cunoscut faptul că prețul tuturor categoriilor de resurse este un element al cheltuielilor, care se poate modifica independent de activitatea unității, ori, în aceste condiții, se impune o separare a acestei influențe de contribuția proprie la rezultatul obținut.

Metodologic, aceasta presupune:

– determinarea soldului modificărilor de cheltuieli independente de activitatea inteprinderii (Δ±ch);

– stabilirea nivelului la 1000 lei cifră de afaceri;

1000 (1.10.)

-corectarea influenței costurilor pe produse cu efectul modificărilor de cheltuieli independente de unitate;

Informații obținute în urma acestei modalități de analiză pot fi valorificate în situații multiple din care nu se exclud studiile de fezabilitate si de evaluare, în care partea de diagnostic are o importanță deosebită.

Dată fiind poziția cheltuielilor (totale sau aferente cifrei de afaceri) în sistemul indicatorilor de analiză economico-financiară, se recomandă cuantificarea efectelor modificării nivelului la 1000 lei. Astfel, principalii indicatori sintetici în care se regăsesc influența modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri:

Suma profitului înainte de impozitare

-(C1-C0) (1.11.)

Notă: Rezultatul poate fi detaliat potrivit metodologiei prezentate

b.) Eficiența activelor de exploatare (Ae1)

100 = (%) (1.12.)

c.) Eficiența utilizării mijloacelor fixe (valoarea medie anuală brută – Mf);

= (‰) (1.13.)

d.) Eficiența utilizării capitalurilor (care pot fi proprii, total, social – K)

= (‰) (1.14.)

e.) Eficiența utilizării forței de muncă (prin profitul mediu pe salariat)

100 = (%) (1.15.)

unde: N1 – numărul mediu de salariați

Eficiența cheltuielilor aferente cifrei de afaceri este de fapt o reflectare a rezultatelor care se obțin în stadiul producției. În consecință analiza poate fi deplasată în acest segment al circulației capitalului, folosindu-se indicatorul cheltuieli la 1000 lei producție marfă fabricată, iar în construcții cheltuieli la 1000 lei producție totală sau globală. Aceasta presupune ca, în contabilitatea de gestiune, să se stabilească rezultatul Articolului 105 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității.

În asemenea condiții, metodologia de analiză prezentată vizează producția fabricată în cursul exercițiului, datele necesare fiind furnizate de contabilitatea de gestiune, (grupa 9 din Planul de conturi) și bugetul de venituri și cheltuieli.

Utilitatea practică a unei asemenea analize se regăsește în calcule, absolut necesare, de previzionare a cuantumului de resurse materiale și financiare care condiționează îndeplinirea obiectivelor stabilite.

Analiza comparativă a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, cu cele aferente producției fabricate, pune în evidență modul de finalizare a măsurilor tehnice-organizatorice adoptate în stadiul producției pentru reducerea costurilor.

Reducerea prețului mediu de vânzare, de principiu, se constiute într-un punct slab al activității firmei, dacă aceasta nu a fost obțiute pentru promovarea vânzărilor. Este evident că, în activitatea practică, o asemenea situație trebuie să fie prezentată în detaliu.

1.4. ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE

În cazul cheltuielilor de exploatare partea variabilă, respectiv, cea care este dependentă de volumul de activitate, este predominantă. Teoria și practica economică folosesc noțiunile de dependență proporțională și neproporțională, sau strict și respectiv non strict proporțională. În primul caz, suma costurilor variabile se exprimă prin relația: a*Q, unde a = suma costurilor variabile de produs, iar Q = cantitatea, iar în cel de-al doilea prin funcția: f(Q).

Opțiunea pentru folosirea în analiză și respectiv, practica economică a cheltuielilor variabile poate fi justificată prin:

– elaborarea politicii vânzărilor în funcție și de gradul de rentabilitate și în consecință de contribuția la acoperirea cheltuielilor comune;

– elaborarea bugetelor de costuri, necesare în buna gestionare a tuturor categoriilor de resurse;

– stabilirea politicii de producție, din punct de vedere cantitativ și al termenului de realizare;

– determinarea pragului de rentabilitate, problemă deosebit de importantă în dimensionarea unor activități și categorii de cheltuieli.

Evident pot fi formulate și unele rezerve în acest sens, determinate de:

– imprecizia stabilirii variabilității diferitelor categorii de cheltuieli;

– posibilitatea de previzionare pe termen scurt și lung;

– impactul sistemului de salarizare asupra celor două grupe de cheltuieli (variabile sau fixe).

Pentru activitatea practică, acestea sunt elemente care se iau în considerare în aprecierea unor rezultate obținute într-o perioadă exprimată și formularea decizilor de corecție pentru viitor.

Analiza cheltuielilor variabile poate avea în vedere următoarele probleme:

1.4.1. ANALIZA DINAMICII ȘI STRUCTURII CHELTUIELILOR VARIABILE (LA 1000 LEI VENITURI ȘI CA SUMĂ TOTALĂ)

Individualizată ca problemă se înscrie în modalitatea generală de abordare a întregului, respectiv, a totalului cheltuielilor. Se va urmări și dinamica cheltuielilor variabile totale și la 1000 lei venituri.

Urmărind evoluția cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare și respectiv cifră de afaceri, față de realizările anului precedent și prevederi, aceasta este diferită.

În ceea ce privește structura cheltuielilor variabile (ca sumă totală și la 1000 lei), aceasta poate viza natura cheltuielilor și / sau locul de formare (centre de responsabilitate), iar în cadrul acestora pe produse. O asemenea analiză este necesară în special pentru localizarea măsurilor de reducere a costurilor.

1.4.2. ANALIZA FACTORILORIALĂ A CHELTUIELILOR VARIABILE

Diagnosticul cheltuielilor variabile prezintă importanță deosebită în activitatea de conducere pentru asigurarea încadrării într-un nivel de rentabilitate care să permită practicarea unor prețuri menite să conducă la menținerea și creșterea cotei de piață.

Analiza factorială poate avea ca obiect nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare (Cve), nivelul cheltuielilor variabile la 1000 de lei cifră de afaceri (Cv) precum și însăși suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producției fabricate (Σqcv)

În primul caz, poate fi folosit modelul:

Cv = (1.16.)

unde: gi – structura veniturilor

Cvi – cheltuielile la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

Metodologia de stabilire a celor două influențe este similară celei prezentate în analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri.

În cel de-al doilea caz se are în vedere modelul:

Cv = 1000, (1.17.)

în care: cv –costul variabil pe unitate de produs vândut

Modificarea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri față de nivelul prevăzut:

– structurii producției vândute

1000 – Cv0, (1.18.)

sau C”v0-C’v0

– prețului mediu de vânzare (exclusiv TVA)

1000 – 1000 (1.19.)

sau C”v0-C’v0

-costul variabil pe unitate de produse

Cv1 – 1000 (1.20.)

sau Cv1-C”v0

Notă: Aspectele metodologice referitoare la influența factorilor independenți de activitatea unității sunt variabile și aici, cu mențiunea că se referă numai la cheltuieli variabile.

În ceea ce privește suma absolută a cheltuielilor variabile aferente a cifrei de afaceri sau producției fabricate, poate fi analizată pe baza mai multor niveluri în funcție de condițile concrete din unitate. Astfel, la nivelul întregii producții fabricate se poate folosii modelul:

Chv = Qf * Cv (1.21.)

în care:

Chv – suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producției fabricate

Qf – producția marfă fabricată exprimată în preț de vânzare (deci unitatea trebuie să folosească conturi de venituri în grupa 9, sau să se stabilească extracontabil)

Cv – nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei producție fabricată s-a menținut simolizarea pentru simplificare.

Modificarea față de o bază de rapoarte (notată cu 0) (ΔChv) se explică prin influența:

1.) volumului de activitate

(Qf1 – Qf0)[ ] (1.22.)

2.) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei producție fabricate

(Cv1 – Cv0) [ ] (1.23.)

din care datorită modificării:

a.) structurii producției marfă fabricată

(C’v0 – Cv0) [ ] (1.24.)

b.) prețului mediu de vănzare folosit în evaluarea producției

(C’’v0 – C’v0) [ ] (1.25.)

c.) cheltuielile variabile pe unitate de produs

(Cv1 – C’’v0) [ ] (1.26.)

Un asemenea model de analiză este util în activitatea practicată pentru stimarea cheltuielilor variabile, operațiune necesară în determinarea rezultatului brut al exploatării.

În cazul producției omogene, pentru toată producția fabricată sau la nivelul unui centru de cheltuieli, se poate utiliza modelul Chv = Σqcv, unde:

q – producția fabricată

cv – costul variabil pe produs

Potrivit acestui model, factorii discreți de influență sunt: cantitatea de producție, structura fizică si costul variabil pe unitate de produs.

1.4.3. ESTIMAREA EVOLUȚIEI PROBABILE A CHELTUIELILOR VARIABILE

În procesul de conducere a firmei, estimarea evoluției cheltuielilor variabile totale sau / și la 1000 lei cifră de afaceri poate intervenii:

– în cazul previzionării activității prin bugetul de venituri și cheltuieli de la o perioadă la alta

– în studiile de fezabilitate (întocmite în scopuri diferite) pentru determinarea rezultatului exploatării

– în operațiuni de evaluare economică a inteprinderii

– în situațiile de angajare pe parcursul anului a unor comenzi ale beneficiarilor, dacă există rezervă de capacitate de producție

– pentru adoptarea unor măsuri de încadrare în cursul exercițiului în nivelurile prestabilite sau impuse de anumite condiții obiective.

Situațile prezentate nu sunt limitate, ci explicative, activitatea inteprinderii fiind suficient de diversificată.

Ca modalități practice de soluționare pot fi menționate:

– estimarea pe baza nivelului la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri, având în vedere caracterul lor constant, dacă se elimină factorul dimensional (este procedeul cel mai fregvent utilizat). Deci:

Chv’ = (CA’*Cv0) (1.27.)

Notă: Chv’ = cheltuielile variabile previzionate; CA’ = cifra de afceri previzionată sau Qf’ = producția marfă; Cv0 = nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri realizată.

În caz de inflație (luată în calcul cifra de afaceri), se admite că și cheltuielile se modifică în aceiași proporție. Dacă inflația afectează nivelul de rentabilitate, atunci suma cheltuielilor variabile trebuie corectată cu raportul dintre indicele mediu al prețurilor de cumpărare (Ic) și cel al prețurilor de vânzare (Ip).

Suma astfel stabilită este aferentă cifrei de afaceri, care este diferită de producția fabricată. În consecință, se face corectarea cu raportul .

Dar sporirea producției nu se va realiza proporțional la toate produsele, ceea ce conduce la modificări în structura acesteia, fapt ce influențează cheltuielile variabile. În consecință, este necesară recalcularea cheltuielilor variabile la 1000 lei producție, în funcție de structura previzionată (g’) și cheltuielile la 1000 lei pe produse realizată în perioada precedentă (Ci0).

Cv’ = (Σg' * Ci0) (1.28.)

Estimarea cu ajutorul funcției liniare y = a + bx, în care y = suma absolută a cheltuielilor variabile, iar x = cifra de afaceri.

(1.30.)

de unde:

a = (1.31.)

b = (1.32.)

1.4.4. ANALIZA REFLECTĂRII NIVELULUI CHELTUIELILOR VARIABILE LA 1000 LEI ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

În practica economică, este necesar să fie analizate efectele produse sau estimate ale modificării nivelului cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri, respectiv, cifră de afaceri.

Principalii indicatori în care se reflectă efectele menționate sunt:

– rezultatul exploatării

(Cv1 – Cv0) (1.33.)

– rata rezultatului exploatării

(Cv1-Cv0 (1.34.)

– eficiența efectivelor de exploatare (Ac)

(1.35.)

– eficiența mijloacelor fixe

(1.36.)

-eficiența capitalului

(1.37.)

– profitul brut pe salariat

(1.38.)

1.5. ANALIZA CHELTUIELILOR FIXE

Cheltuielile fixe sau constante, prin definiție, constitue o premisă și o consecință a desfășurării unei anumite activități. Aceasta înseamnă că unele cheltuieli nu sunt în dependență proporțională sau neproporțională cu producția (sau vânzările), ci în anumite limite, ele rămân fixe sau independente. Un exemplu îl constitue cheltuielile cu amortizarea, care, la un nivel dat de dotare tehnică, nu se modifică, deși prin mai buna folosire a utilajelor se poate obține o producție suplimentară. Dar, odată cu sporirea capacității de producție, respectiv, comercializare, se modifică atât producția cât și cheltuielile cu amortizarea. Sunt alte categorii de cheltuieli indispensabile activității inteprinderii al căror volum este independent de cel al producției cum ar fi cheltuielile generale de administrație și conducere.

Raportul dintre cheltuielile fixe și variabile caracterizează în activitatea practică așa-numita structură de exploatare, și servește la analiza riscului operațional ca o componentă a riscului global al firmei. Firmele care au cheltuieli mari de regie pentru a putea funcționa trebuie să practice prețuri mari (dacă piața și concurența permit acest lucru) sau / și să realizeze un volum mai mare de producție.

Analiza cheltuielilor fixe nu constitue un scop în sine ci este subordonată unui obiectiv, respectiv, sporirea eficienței acestora. În consecință, problematica trebuie să fie astfel structurată încât să ofere soluții metodologice necesare asigurării bazei de informare complete asupra situației existente în acest domeniu pentru a putea adopta decizile corespunzătoare.

Principalele probleme ale analizei cheltuielilor fixe sunt:

1.5.1. ANALIZA DINAMICII ȘI STRUCTURII CHELTUIELILOR FIXE

Studierea dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru a cunoaște evoluția în raport cu cifra de afaceri sau cu producția fabricată. În funcție de situația dată față de evoluția normală și realitățile din alte unități similare (în masura în care acestea pot fi cunoscute), se adoptă măsurile corespunzătoare.

Din analiza datelor rezultă comportamentul caracteristic al cheltuielilor fixe în raport de cifră de afaceri, respectiv existența unor salturi atunci când intervin modificări importante în volumul de activitate al firmei.

În ceea ce privește structura de exploatare sau operațională, aceasta nu prezintă variații însemnate, ea înscriindu-se în limitele caracteristice domeniului în care activează firma (este o afirmație pe baza unor date presupuse a fi cunoscute). Dacă situația din unitate prezintă abateri semnificative față de alte inteprinderi similare este necesar să se stabilească efectele pe care le generează și măsurile care se impun.

Etapa următoare în analiza cheltuielilor fixe o constituie analiza structurii acestora, pe categorii de cheltuieli (natura lor), respectiv amortizări, salarii, materiale etc., centre de responsabilitate (localizare în spațiu), sau funcțiuni (producție, comercializare, administrație). Fiecare criteriu de grupare având o semnificație în sporirea eficienței cheltuielilor fixe.

1.5.2. ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR FIXE LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Dat fiind caracterul relativ constant al acestor cheltuieli, eficiența lor poate fi caracterizată și analizată prin nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri (Cf) folosind modelul:

Cf = 1000 (1.39.)

in care:

F – suma absolută a cheltuielilor fixe

CA – cifră de afaceri (simbolizată și prin Σqp)

În consecință, modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri (ΔCf) se explică prin influența:

1. Cifrei de afaceri

1000 – (1.40.)

din care, datorită:

a.) producției vândute

1000 – 1000 (1.41.)

b.) prețurilor medii de vânzare

1000 – 1000 (1.42.)

2. Sumei cheltuielilor fixe

1000 – 1000 (1.43.)

Din punct de vedere metodologic trebuie identificate cauzele care au determinat aplicarea sumei cheltuielilor fixe, de, principiu, cu titlu de exemplu, aceasta vizează:

– schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe;

– schimbări în sistemul de salarizare, precum și creșterea salariilor, determinată de rata inflației;

– creșterea consumului și prețurilor elementelor materiale care generează cheltuielile fixe, în raport de factori specifici care le determină.

1.5.3. ESTIMAREA NIVELULUI PROBABIL AL CHELTUIELILOR FIXE

Activitatea curentă de gestiune a patrimoniului unei inteprinderi implică și problema previzionării tendinței de evoluție a cheltuielilor fixe ca sumă totală și nivel la 100 sau 1000 lei (venituri de exploatare, cifră de afaceri etc.).

Pe termen scurt, de exemplu, de la un an la altul, suma totală a cheltuielilor fixe (F) se consideră constantă dacă nu intervin modificări importante în activitatea unității.

Deci, nivelul probabil (F’) = F0, respectiv cel realizat în perioada curentă. Suma se corectează cu efectele generate de decizile adoptate pentru perioada următoare. De exemplu:

– se preconizează achiziționarea unor mașini și utilaje, fie pentru înlocuirea celor vechi, fie pentru extinderea capacității de producție, efectul se reflectă în cheltuielile cu amortizarea și alte cheltuieli de întreținere și reparație;

– se majorează salariile personalului administrativ și de conducere (sau a unei părți pentru stimularea unor domenii);

– se reorganizează anumite activități (de prezentare, reclamă, întreținere și reparații).

În fiecare caz se impune estimarea eforturilor și a efectelor pentru a vedea consecințele deciziilor adoptate.

Ca nivel la 1000 lei cifră de afaceri cu venituri (din exploatare, respectiv, totale), cheltuielile pot fi estimate pe baza relației:

Cf1 = Cf0 (1.44.)

unde:

Iq – indicele cifrei de afaceri sau a veniturilor

O altă modalitate de estimare a nivelului probabil de cheltuieli la 1000 de lei cifră de afaceri este aceea care se bazează pe corelația dintre cifra de afaceri ca variabilă independentă (x) și nivelul cheltuielilor fixe la 1000 de lei ca variabilă dependentă (y), folosind relația

y = a +

Ecuația presupune sistemul:

(1.45.)

de unde:

a = (1.46.)

(1.47.)

1.6. ESTIMAREA SINTETICĂ A CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Stabilirea nivelului probabil al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (sau producție fabricată) constitue un imperativ al conducerii prin costuri, în vederea prevenirii riscului de exploatare sau operațional.

Pe baza cheltuielilor analitice pentru cele două categorii de cheltuieli – variabile și fixe – se determină nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respectiv, C = Cv’ + Cf’.

Raportul 100 reprezintă indicele nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (Ic), care poate fi determinat pe baza relației:

Ic = g+ 1 (1.48.)

g – ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor

Deci, în condițile sporirii cifrei de afaceri, dar a menținerii structurii de exploatare, se estimează acest nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri care, dacă se realizează, va conduce la obținerea efectelor pe care le generează.

În activitatea practică, în cazul stabilirii unui obiectiv, respectiv un nivel dat al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, dacă există capacitatea de producție și cerere solvabilă, poate fi pusă problema estimării cifrei de afaceri care să asigure realizarea acestuia. Pentru aceasta se folosește relația:

(1.49.)

1.7. ANALIZA RISCULUI DE EXPLOATARE SAU OPERAȚIONAL

Riscul de exploatare constă în posibilitatea existentă de a nu se recupera totalitatea cheltuielilor efectuate. Analiza se bazează pe structura de exploatare a inteprinderii caracterizată în literatura de specialitate prin cheltuieli fixe și variabile.

În consecință, pentru evitarea riscului trebuie să se determine gradul minim de folosire a capacității de producție. Se pornește de la ecuația:

CA-(chv+F)=0

Chv=CA * Cv

CA(1-Cv)-F=0, de unde:

CA = (1.50.)

Gradul de folosire a capacității de producție (K) se determină prin relația:

K = (1.51.)

Notă: în loc de CA poate fi folosită producția marfă fabricată:

K = (1.52.)

La acest nivel al gradului de folosire al capacității de producție, profitul = 0. Întrucât orce activitate trebuie să fie generatoare de profit (mărimea acestuia este o altă problemă), atunci:

K = (1.53.)

unde: RE – rezultatul exploatării

Se poate calcula intervalul de siguranță (IS) pe baza relației:

IS = (1.54.)

unde:

Qmin = producția aferentă pragului de rentabilitate

În activitatea practică se pot formula diferite ipoteze în funcție de limite de variații a elementelor de calcul, respectiv:

– capacitatea de producție;

– cifra de afaceri preconizată (se au în vedere contractele încheiate, comenzi etc.);

– cheltuieli variabile și fixe previzibile cu luarea în considerare a evoluției prețurilor și efectelor inflației (majoritatea salarilor);

În calcularea indicilor cheltuielilor și prețurilor trebuie să se țină seama de ponderea elementelor,respectiv, produselor la care intervin modificări și nivelul acestora.

Nivelul minim al profitului net care în inteprindere trebuie să fie echivalentul dobânzii aferente capitalului propriu (pe această bază se determină rezultatul exploatării care trebuie realizat).

În diagnosticul firmei și evaluarea acesteia se folosește și coeficientul de efect de levier de exploatare, (coeficientul de părghie de exploatare – K1) stabilit pe baza relației:

K1 = (1.55.)

în care: RE – rezultatul exploatării

CA – cifra de afaceri sau producția fabricată

Dacă se are în vedere structura de exploatare, respectiv raportul dintre cheltuielile variabile și fixe, coeficientul de pârghie de exploatare poate fi calculat și pe baza relației:

K1 = (1.56.)

Pentru activitatea practică este importantă dimensionarea rațională a cheltuielilor fixe, întru-cât o majorare a acestora implică un coeficient al cărui nivel să fie suficient de acoperitor în ceea ce privește siguranța exploatării.

1.8. ANALIZA CHELTUIELILOR PE ELEMENTE DE CHELTUIELI

De regulă elementele de cheltuieli cu ponderea cea mai mare în structura cheltuielilor unei firme sunt cheltuielile materiale și cheltuielile salariale. De aceea, analiza se va prezenta pe aceste două elemente principale.

1.8.1. ANALIZA CHELTUIELILOR MATERIALE

Cheltuielile materiale se regăsesc în contul de profit și pierdere structurate astfel: cheltuieli privind mărfurile (contul 607), cheltuieli cu materiile prime (contul 600), cheltuieli cu materiale consumabile (contul 601), cheltuieli cu energia și apa (contul 605) și alte cheltuieli materiale (conturile 602, 603, 604, 606 și 608), cheltuieli cu amortizările și provizioanele (contul 681).

Pentru analiza cheltuielilor materiale se poate utiliza indicatorul sintetic cheltuieli materiale la 1000 lei venituri sau cifră de afaceri, indicatorul cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri se calculează astfel:

(1.57.)

în care:

– reprezintă cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri

Cm – total cheltuieli cu materiale

Ca – mărimea cifrei de afaceri

QI – producția fizică de produse

Cmi – cheltuieli materiale de produse

___

Pvi – prețul mediu de vânzare de produse

Utilizând metoda subtituției în lanț se poate face o analiză de tip factorial a cheltuielilor materiale, pe baza modelului matematic din relația (1.56). Astfel:

– modificarea totală a indicatorului

(1.58.)

– influența modificării cifrei de afaceri:

= (1.59.)

– influența modificării prețurilor medii de vânzare:

= (1.60.)

– influența modoficării cheltuielilor materiale de produse:

= (1.61.)

1.8.2. ANALIZA CHELTUIELILOR SALARIALE

Cheltuielile salariale sunt compuse din: cheltuieli cu remunerațiile personalului (contul 641) și cheltuielile privind asigurările și protecția socială (contul 645). Analiza acestor cheltuieli se poate analiza cu ajutorul următorilor indicatori: cheltuieli salariale la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuieli salariale la 1000 lei cifră de afaceri și cheltuieli salariale la 1000 lei valoare adăugată. În principiu, acesti indicatori se calculează astfel:

(1.62.)

sau:

(1.63.)

în care:

Cs – reprezintă cheltuielile salariale

Q – indicatorul valoric al producției (venituri din exploatare, cifra de afaceri sau valoarea adăugată)

Ns – numărul de salariați

Pentru analiza factorială a cheltuielilor salariale se ia în considerare fondul de salarii, modelul de analiză fiind următorul:

(1.64.)

în care:

T – reprezintă timpul de muncă exprimat în număr ore

Fs – fondul de salarii exprimat în lei

Sh – salariul orar, exprimat în lei /oră, care se calculează cu relația:

Sh = (1.65.)

Aplicând metoda substituirilor în lanț la modelul matematic din relația (1.64) se obțin următoarele relații pentru determinarea influenței factorilor (numărul de salariați, salariul mediu pe un salariat).

a.) influența numărului de salariați față de indicatorul valoric al producției

(1.66.)

b.) influența salariului mediu anual

(1.67.)

care se poate la rândul ei defalca pe factori de gradul II, timpul de muncă pe un salariat [] și salariul mediu orar (sh), astfel:

b.1.) influența timpului de muncă pe un salariat:

(1.68.)

b.2.) influența salariului mediu orar:

(1.69.)

2. PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI

2.1. SCURT ISTORIC

Timișoara, considerat ca oraș modern încă de la începutul secolului al IX lea devine după primul război mondial unul dintre cele mai puternice centre comerciale ale țării cu o industrie în care erau reprezentate toate ramurile, cu un comerț dezvoltat, cu o activitate bancară în plin avânt.

Trim Line S.R.L. a fost înfințată în anul 1993, de catre dl. Husac Viliam.

Firma s-a dezvoltat ca o afacere de familie având ca manager pe dl. Husac Viliam și numară în prezent peste 25 de angajați.

La baza înfințării firmei a stat observația potrivit căreia în ultimii ani, femeile nu mai au destul timp pentru gospodărie, în special în perioada sărbătorilor. Din acest motiv se apelează din ce în ce mai mult la produsele “de-a gata”, preferându-se cele asemănătoare prăjiturilor de casă.

Investiția inițială de capital s-a făcut cu împrumuturi de la familie. În prezent firma este în plină dezvoltare, respectiv diversificarea producției, continuarea impunerii pe piață a numelui de marcă – Preferitta – ca fiind sinonim cu produsele proaspete și de calitate înaltă și lărgirea portofoliului de clienți, prin semnare în ultimele luni a unor contracte cu clienți importanți.

Structura acționariatului firmei Trim Line S.R.L. este următoarea:

Firma Trim Line S.R.L.este producător de produse de cofetărie și patiserie, având o marcă proprie – Preferitta- care este bine cunoscută pe piața regională din vestul țării. De-a lungul timpului producția s-a diversificat, pe măsură ce firma și-a dezvoltat piața de desfacere și portofoliul de clienți, astfel încât acum, firma are două ramuri de produse principale:

– Produse de cofetărie-prăjituri de casă, torturi;

– Produse de cofetărie-fursecuri;

Deosebirea majoră a celor două ramuri de produse este dată de modalitatea de fabricație și termenele de valabilitate.

Piața firmei Trim Line S.R.L., acoperă județele: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara, Mehedinți. Ca metode de distribuție, firma Trim Line S.R.L. folosește atât distribuția directă către clientul final – magazinul alimentar cât și distirbuție indirectă prin subdistribuitori zonali.

Ca număr, clienții s-au înmulțit de la an la an. La 30 iunie 2001, numărul clienților activi, ajunsese la peste 200:

Anul 1996 – 30 clienți;

Anul 1997 – 90 clienți;

Anul 1998 – 114 clienți;

Anul 1999 – 142 clienți;

Anul 2000 – 186 clienți;

30 iunie 2001 – 208 clienți;

Actualmente, cei mai importanți clienți ai firmei Trim Line S.R.L. sunt:

– Rețeaua de magazine alimentare Billa

– Rețeaua de magazine alimentare Profi

– Rețeaua de magazine alimentare Etti

– Magazinul alimentar Traiano

– Magazinul alimentar Central

– Magazinul alimentar Dacia

– Magazinul Turist

– Firma Vera snc

2.2. MODUL DE DETERMINARE

S.C. Tim Line SRL a luat ființă în baza Legii nr. 31/1990 și este înregistrată în registrul Camerei de Comerț și Industrie Timiș.

Baza legală a funcționării:

Baza legală a funcționării SC. Tim Line S.R.L. o constituie statutul acesteia, având forma juridică de S.R.L. Aceasta își desfașoară activitatea în conformitate cu legile române și cu statul. Sediul societații se află în Timișoara, str. Sirius nr. 8.

Sediul poate fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii Adunării Asociatilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate. Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în registrul Comerțului.

Obiectul de activitate:

Obiectul de activitate al firmei are un caracter complex cuprinzând:

Obiectul principal de activitate al firmei Trim Line S.R.L. este producția de produse de patiserie și cofetărie. Produsele sunt binecunoscute pe piața din vestul țării datorită calității înalte, având chiar și un brand name: Preferitta.

– import – export cu produse alimentare, nealimentare de larg consum sau industriale din orice ramură de producție sau grupă de produse;

– comercializarea produselor alimentare, nealimentare de larg consum sau industriale din orice ramură de fabricație sau grupe de produse rezultate din activitatea de aprovizionare de pe piața internă sau din import, produse care se vor desface prin rețeaua comercială proprie sau unități terțe, prin vânzări en-gros sau cu amănuntul;

– servicii de alimentație publică prin restaurant, cafe-bar, cofetărie, patiserie, măcelărie, comerț stradal etc.

Obiective:

Înfințarea unei fabrici de fursecuri sub denumirea S.C. Husac S.R.L., cu sediu în Timișoara, str. Calan, nr. 2A,unde firma va inchiria etajul unei clădiri. Capitalul firmei va fi integral românesc, părțiile sociale ale acestei firme vor fi deținute de catre dl. Husac Viliam, în proporție de 100%, care este și administratorul firmei. Ideea de a înființa noua firmă a venit ca urmare a intenției de a desprinde din activitatea firmei Trim Line S.R.L. activitatea de producție de fursecuri și de a o face astfel mai atractivă pentru potențiali investitori.

Obiectivul principal legat de distribuție este ca până în 2004, firma să ajungă să distribuie produsele la nivel național.

Un obiectivul legat de distribuție și relația cu clienții și furnizorii, este să micșorăm diferența dintre perioadele medii de încasare a banilor de la clienți și perioadele medii de plată către furnizori, sau să îmbunătățim corelarea lor.

In primele 6 luni după înfințare, piața firmei Husac S.R.L. va fi aceeași cu piața firmei Trim Line S.R.L., adică clienți din județele: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara, Mehedinți. Ca metodă de distribuție, firma Husac S.R.L. se va folosi de canalele de distribuție ale firmei Trim Line S.R.L.. Cele două firme vor semna în acest sens un contract de distribuție, prin identificarea de noi clienți.

2.3. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII

Indicatorii exprimați în prețuri curente nu pot sesiza evoluția reală a activității firmei datorită ritmului de inflație, caracteristic perioadei de tranziție, de aceea, se impune folosirea prețurilor curente și a celor comparabile.

Tabelul 2.1.

Indicatori de rezultate

– mii lei –

* Anul 1999 este considerat perioadă de bază în funcție de care se determină valoriile comparabile din anii următori.

Tabelul 2.2.

Evoluția profitului

– mii lei –

Tabelul 2.3.

Structura producției marfă pe produse

– mii lei –

Tabelul 2.4.

Structura veniturilor

– mii lei –

Tabelul 2.5.

Structura profitului în prețuri curente

– mii lei –

Tabelul 2.6.

Structura cheltuielilor de exploatare

– mii lei –

Din această structură a cheltuielilor o modificare mai accentuată se observă doar în ceea ce privește cheltuielile privind impozite, taxe și vărsăminte, ponderea acestora scăzând de la 24,41 % în anul 1999 la 18,08 % în anul 2000 și 10,17 % în anul 2001.Celelalte tipuri de cheltuieli se mențin la un anumit nivel în această perioadă, fără modificări spectacul

Tabelul 2.7.

Structura datoriilor tota

– mii lei –

3. ANALIZA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE

Cheltuielile de exploatare dețin cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor, de unde rezultă necesitatea analizei detaliate a acestora.

Cheltuielile de exploatare se regăsesc in contul de profit si pierdere care la rândul lor sunt preluate din Balanța de verificare, adică rulaje debitoare ale conturilor din grupele:

60 – cheltuieli cu materii prime, materiale și mărfuri;

61 – cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți;

62 – cheltuieli cu alte servicii executate de terți;

63 – cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele;

64 – cheltuieli cu personalul;

65 – alte cheltuieli de exploatare;

Contul 681 – cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele. Pentru analiza acestor categorii de cheltuieli se utilizează indicatorii : cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri.

3.1 ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI VENITURI DIN EXPLOATARE

Indicatorul de analiză se calculează astfel:

= (3.1.)

în care:

Cej – cheltuieli de exploatare de tipul “i”

Vej – venituri din exploatare de tipul “i”

gj – structura veniturilor de exploatare

cj – cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri de exploatare, calculate pe fiecare tip “j”

j = 1,p – tipurile cheltuielilor de exploatare

Pentru analiza factorială a eficienței cheltuielilor de exploatare se utilizează metoda substituției în lanț. Modificarea totală a indicatorului Δ este determinată de următorii factori:

– modificarea structurii veniturilor din exploatare:

= (3.2.)

sau:

= (3.3.)

– influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe tipuri ale acestora:

= (3.4.)

Δ = (3.5.)

Tabelul 3.1.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatatre

– mii lei –

Pentru anul 1999 cheltuielile din exploatare la 1000 lei venituri din exploatare se determină astfel:

== 1000 = 947,4 / 1000 lei

=== 947,4 / 1000 lei

Pentru anul 2000 cheltuielile de exploatare la 1000 lei venituri de determină în mod similar.

Trebuie menționat faptul că, 2000, valorile anului înscrise în tabel, sunt valori comparabile anului 1999, ținându-se cont de indicele de creștere a prețurilor din anul 2000 față de anul 1999. Aceste valori s-au determinat cu ajutorul următoarei formule:

Ccn = Vn \ Ip (3.6.)

unde:

Vcn = valoare comparabilă în anul n

Vn = valoarea în anul n

Ip = indicele prețurilor.

== 1000 = 1000 = 908,2 lei / 1000 lei…venituri

sau:

===908,2lei/1000lei

Din datele prezentate in tabelul 3.1. se observă o scădere a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare cu 38,5 lei / 1000 lei.

Repartizarea acestei modificării totale a indicatorului pe factori se face astfel:

influența modificării structurii din exploatare:

– dupa relația 3.2.

== 1000 – 1000 =676,7-947,4 = -270,7 lei / 1000 lei

– dupa relația 3.3.

= =- = -270,7 lei / 1000 lei

influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe tipuri ale acestora:

– dupa relația 3.4.

== 1000 – 1000 = 908,9 –676,7 = +232,2 lei / 1000 lei

– dupa relația 3.5.

Δ = =- = +232,2 lei / 1000 lei

Tabelul3.2.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

– mii lei –

Pentru anul 1999 cheltuielile din exploatare la 1000 lei venituri din exploatare sunt calculate cu ajutorul a doua relatii:

== 1000 = 947,4 lei/ 1000 lei

== = 947,4 / 1000 lei

Pentru anul 2001 cheltuielile de exploatare la 1000 lei venituri se determină similar valorilor aferente acestui an fiind comparabile ce cele ale anului 1999

== 1000 = 892,3 lei / 1000 lei

===892,3 lei/1000 lei

Din datele prezente in tabelul 3.2. se observă o scădere a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare cu 55,1 lei / 1000 lei, în anul 2001 față de anul 1999.

Repartizarea acestei modificări totale a indicatorului pe factori se face astfel:

influența modificării veniturilor din exploatare:

– conform relației 3.2. avem:

== 1000 – 1000 =501,3-947,4 = -446,1 lei / 1000 lei

– dupa relația 3.3. avem:

= =- = -446,1 lei / 1000 lei

influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe tipuri ale acestora:

– dupa relația 3.4. avem:

== 1000 – 1000 = 892,3 – 501,3 = +391 lei / 1000 lei

– dupa relația 3.5.

Δ = =- = +391 lei / 1000 lei

3.2. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri se analizează cu ajutorul următorului model matematic:

= (3.7.)

in care:

QI = volumul fizic al producției vândute

CI = costul unitar al produselor

PVi = prețul mediu de vânzare

i – 1,p numărul de sortimente ale producției vândute

Cu ajutorul acestui model se poate face o analiză factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri. Principalii factori asupra modificării absolute a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri sunt:

– structura cifrei de afaceri

– prețul mediu de vânzare

– costul unitar

Cuantificarea influenței fiecărui factor în parte se face cu ajutorul metodei substituției în lanț, astfel:

– influența modificării structurii cifrei de afaceri:

= (3.8.)

– influența modificării prețului mediu de vânzare:

Δ = (3.9.)

– influența modificării costului unitar:

Δ = (3.10.)

Tabelul 3.4.

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

– mii lei –

Pentru anul 1999 se procedează astfel:

= = 1000 = 947,37 lei /1000 lei

Pentru anul 2000 se procedează asemănător:

= = 1000 = 908,84 lei /1000 lei

Modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri este de –38,53 lei/1000 lei, ceea ce semnifică o evoluție nefavorabilă a acestui indicator. Acestă evoluție se datorează celor trei factori a căror contribuție se determină cu ajutorul relațiilor 3.8., 3.9., 3.10., astfel:

– influența modificării structurii cifrei de afaceri:

= =

=1000 – 1000 = -38,5 lei / 1000 lei

– influența modificării prețului mediu de vânzare:

Δ = =

=1000 – 1000 = -533,2 lei / 1000 lei

– influența modificării costului unitar:

Δ = =

= 1000 – 1000 = 533,29 lei / 1000 lei

Tabelul 3.4.

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

– mii lei –

Pentru anul 2001 se procedează astfel:

= = 1000 = 908,84 lei /1000 lei

Modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri este de –55,17 lei/1000 lei, ceea ce înseamnă o evoluție nefavorabilă a acestui indicator.

Factorii de influență au urmatoarea contribuție în evoluția acestui indicator:

– influența modificării structurii cifrei de afaceri:

= =

=1000 – 1000 = -55,17 lei / 1000 lei

– influența modificării prețului mediu de vânzare:

Δ = =

= 1000 – 1000 = -641,6 lei / 1000 lei

– influența modificării costului unitar:

Δ = =

=1000 – 1000 = -641,6 lei / 1000 lei

4. CONCLUZII

Având în vedere rezultatele obținute în capitolul anterior al acestei lucrări, se pot trage câteva concluzii cu privire la activitatea desfășurată de firma TRIM LINE S.R.L., mai precis concluzii referitoare la evoluția cheltuielilor de exploatare între anii 1999 – 2001 din această firmă.

Mai întâi ne vom referi la analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare din 1999 – 2001, rezultatele acestei analize fiind prezentate în următorul tabel:

Tabelul 4.1.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatatre

– mii lei –

Datele aferente anului 1999 sunt luate în cifre curente pe când cele aferente anilor 2000 și 2001 sunt înscrise în cifre comparabile, acestea obținându-se cu ajutorul indicelui de creștere al prețurilor.

Din tabelul de mai sus se poate observa o relativă constanta a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare cu o usoară scădere in anii 1999 – 2001 (908,9 lei / 1000 lei respectiv 892,3 lei / 1000 lei).

Evoluția acestui indicator este dată de influența a doi factori:

– influența modificării structurii veniturilor din exploatare;

– influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe tipuri ale acestuia.

În analiza efectuată, asupra cheltuielilor de exploatare , pe perioada anilor 1999 – 2001, factorul care are intodeauna o influență favorabilă este influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe tipuri ale acestuia . În schimb, factorul – influența modificării structurii veniturilor din exploatare – are, în toată această perioadă o influentă nefavorabilă.

Modificarea favorabilă se regăsește în special, în creșterea veniturilor obtinute din vânzarea mărfurilor și alte venituri din exploatare de la 12,98 % în 1999 la 15,27 % în 2001, respectiv 1,16 % în 1999 la 1,52 % în 2001. În schimb veniturile obținute din producția vândută scad în fiecare an de la 85,86 % în 1999 la 83,21 % în 2001.

Al doilea indicator cu ajutorul căruia am analizat evoluția cheltuielilor de exploatare la firma TRIM LINE S.R.L. este analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri. Datele obținute în urma analizei se regăsesc în următorul tabel.

Tabelul 4.2.

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

– mii lei –

După cum se poate observa din datele acestui tabel, modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, pe durata celor 3 ani de analiză, are momente de descreștere (anii 2000 cu 908,84 lei / 1000 lei și 2001 cu 892,20 lei / 1000 lei).

Aceste modificări au la bază influența a 3 factori:

– influența modificării structurii cifrei de afaceri

– influența modificării prețurilor de vânzare

– influența modificării costului unitar

Din calcule rezultă că, doar indicatorul influența modificării prețurilor de vănzare are pe toată această perioadă analizată o influență favorabilă asupra cheltuielilor. În schimb cel de-al treilea indicator rămâne cu o influență nefavorabilă în toți acești ani.

Deci reducerea cheltuielilor la 1000 lai cifră de afaceri s-a realizat nu pe seama efortului propriu al firmei ci pe seama creșterii prețurilor medii de vânzare pe modificarea structurii producției.

Pentru a observa mai bine modificările ce au avut loc în firmă putem urmării histograma din figura 4.3. care ne prezintă evoluția cheltuielilor și veniturilor din exploatare în prețuri comparabile si histograma din figura 4.4. unde ne este prezentată analiza cifrei de afaceri.

Fig. 4.3.

Fig. 4.4.

5. BIBLIOGRAFIE

Cazan E., Lala Popa I., Ștefea P., Mihai I., Buglea A., Broșteanu G., Pantea M., Ivoniciu P. – Analiza situației financiare a agenților economici., Ed. Mirton Timișoara 1997.

Epuran M., Mihai I. – Analiza activității economice a intreprinderilor, Tipografia Universității din Timișoara, 1986.

Mărgulescu D. – Analiza economico financiară a societățiilor comerciale, Supliment la Tribuna Economică, București 1994.

Negoescu GH. – Risc și incertitudine în economia contemporană. Ed. Alter Ego Cristian Galați, 1995.

Stănescu C., Ișfănescu A., Baicuși A.- Analiza economico financiară, Ed. Economică București 1996

Mihai I.- Analiza financiară a întreprinderii, îndrumător metodologic, Ed. Marineasa, Timișoara, 1999