Analiza Categoriilor DE Preturi In Contextul Liberei Concurente
CUPRINS
CAP. 1. Noțiuni introductive. Definirea prețurilor……………………………….…5
CAP. 2. Influența cererii, ofertei și costului asupra prețului………..……….9
2.1. Metode generale de fixare a prețurilor ….…………………………13
CAP. 3. Definirea prețului extern……………………………………….………15
3.1.Preț extern – preț internațional………………………………..…….19
CAP. 4. Conținutul prețurilor externe……….……………………………….25
CAP. 5. Categorii de prețuri practicate în cadrul schimburilor economice
internaționale………………………………………………………….28
5.1. Cotațiile de bursă………………………………………..…….…..28
5.1.1. Schema de calcul a prețului de vânzare pe baza cotațiilor de
bursă……………………………………………………………………………………….31
5.2. Prețul de licitație…………………………..………………………….34
5.3. Prețul de tranzacție sau negociat…………………………………….35
5.3.1.Metode și tehnici de fundamentare a prețurilor
de tranzacție……………………………………………………………………………38
5.4. Prețul de listă sau de catalog………………………………….……41
5.5. Prețul de acord……………………………………………………….41
CAP. 6. Prețurile în cadrul schimburilor economice
internaționale ale României…………………………………………………..…42
6.1. Factorii care acționează și determină nivelul și conținutul prețurilor externe………………………………………………………….………44
6.1.1. Cererea și oferta………………………………………………………..….48
6.1.2.Concurența……………………………………………………………….…..55
6.1.3. Costul și caracteristicile produsului…………………………………..59
6.1.4. Obiectivele întreprinderii…………………………………………….64
6.1.5.Constrângerile legale, reglementările și politicile comerciale…65
6.2. Stabilirea prețurilor produselor exportate și importate……………67
6.2.1. Prețurile produselor importate…………………………………………67
6.2.2. Prețurile produselor exportate………………………………………..77
CAP. 7. Măsuri cu caracter financiar practicate de diferite țări
pentru influențarea prețului de export și pentru
stimularea exporturilor………………………………………………………………80
CAP. 8. Studiu de caz: Stabilirea prețurilor la intern și export…………………83
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1
Noțiuni introductive. Definirea prețurilor.
Rolul fundamental în mecanismul economiei de schimb și al liberei inițiative îl joacă prețurile. Deciziile membrilor societății din economia de piață se manifestă prin prețuri, care, la rândul lor, se bazează pe norme ale societății. Aceasta înseamnă că între diferitele ramuri și interiorul fiecăreia dintre ele, producția trebuie organizată și se realizează cu ajutorul sistemului de prețuri format din interacțiunea a două serii de prețuri, prețuri ale produselor și prețuri ale resurselor și factorilor de producție. Repartizarea produsului total între membrii societății se înfăptuiește, de asemenea, prin prețuri, fiecare individ posedând o parte din resursele utilizate în producție.
Prețurile servesc ca semnale, indicând locul în care resursele sunt mai solicitate, fiind, pentru indivizi, incitațiile de a urmări aceste semnale. Folosirea prețurilor factorilor de producție pentru repartizarea producției permite prețurilor producției să-și îndeplinească funcția lor în definirea normelor de organizare a producției. Această legătură este crucială. Așadar, prețurile acționează pe trei planuri diferite. Ele transmit informația, incită la utilizarea resurselor orientată pe baza acestei informații și incită proprietari resurselor să țină cont de informația prețului.
Privită izolat, pentru fiecare produs sau serviciu în parte, formarea prețurilor este simplă. Dar ea trebuie tratată sistemic, prin intrări, transformări în interior, ieșiri și conexiuni inverse care compun agregatul acestui sistem. În realitate, soluționarea problemelor economice prin sistemul de prețuri este extrem de complexă, implicând coordonarea activității a zeci și sute de milioane de indivizi și adaptarea rapidă la condițiile permanent interschimbabile.
În procesul trecerii la economia de piață, sistemul de prețuri suferă multiple și profunde transformări, conforme cu noua orientare și definire a acestora.
În studiul prețurilor ne confruntăm mereu cu factori noi și influențe modificatoare, de aceea trebuie, în mod necesar, să cunoaștem și să stăpânim următoarele probleme:
prețul, ca fenomen, mecanismul specific al formării lui libere, în condițiile de concurență în care funcționează piața;
rolul și funcțiile prețurilor în cadrul economiei de piață;
contractele externe, conjunctura pieței internaționale și fixarea propriu-zisă a prețurilor;
fundamentarea prețurilor la nivel microeconomic prin cunoașterea conținutului acestora;
metode de studiere și prognozare a prețurilor prin asigurarea surselor de documentare asupra prețurilor interne și internaționale;
evoluția prețurilor pe plan internațional și principalele categorii de prețuri externe;
nivelul general al prețurilor, influența lor asupra puterii de cumpărare, a veniturilor populației, și măsurile pe care autoritatea publică trebuie să le ia pentru asigurarea nivelului decent de viață;
formarea și manifestarea puterii de decizie asupra prețurilor;
cunoașterea comportamentului specific al cumpărătorilor prin prisma valorii de întrebuințarea produselor și a posibilității de a plăti prețul și de a valorifica mai departe asemenea bunuri pentru a fi în echilibru, în câștig sau pentru a avea satisfacția necesară consumului;
principalele strategii de preț utilizate în contextul strategiei de firmă;
calcularea eficienței prețului în cadrul fiecărui contract pe articole de calculație.
Rezolvarea unor probleme legate de preț nu se poate rezuma numai la cunoașterea și aplicarea metodologiei specifice de circulație a costului și apoi a prețului.
Costul întreprinderii trebuie stabilit și invers, pornind de la prețul pieței și de la fiscalitatea indirectă, mărimi ce trebuiesc optimizate, minimizate, pentru ca profitul să fie cât mai mare.
În analiză ne confruntăm cu factori noi, cu influențe modificate, și trebuie să găsim soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor activității, să gândim la timpul viitor, și nu la trecut. De asemenea, trebuie să avem în vedere câmpul vast de aplicare a metodologiei matematice, precum și introducerea și adaptarea analizei și formării prețurilor și tarifelor la sistemul mecanizat al datelor.
Prețul este el însuși obiect al deciziei. Pe producătorii și beneficiarii bunurilor îi preocupă mărimea prețurilor cu care vor vinde și, respectiv, cu care vor cumpăra mărfurile necesare. De aceea este greșit să se interpreteze prețul ca act final al producției, în sensul de însumare post-factum, pe baza înregistrărilor contabile ale elementelor de costuri și de venit net, pentru fiecare lot de mărfuri în parte, în anumite condiții, în care funcționează piața la un moment dat. Prin preț, actul vânzării trebuie anticipat, prospectat. S-ar putea spune că, tocmai pentru că piața este liberă, prețurile trebuie studiate și previzionate, pentru ca, pe seama lor, să se pună la adăpost profiturile, ca certitudine a obținerii lor.
Prețul trebuie stabilit ferm, prin decizia proprie a agentului economic, după cum este necesar ca el să fie obiect al contractelor încheiate între agenții economici ai producției și circulației mărfurilor. El trebuie estimat prin antecalcule, pentru a putea fi folosit ca mărime orientativă la deciziile economice privind producția.
Complexitatea fenomenelor pe care le exprimă, precum și comparația pe care se bazează exprimarea indirectă a valorii mărfurilor în prețuri, prin intermediul schimburilor pe piață, conferă prețurilor și calitatea de a fi folosite ca pârghii de orientare a anumitor direcții în dezvoltarea economico-socială a țării. Astfel, putem menționa câteva dintre acestea:
prețurile servesc la reglarea și restabilizarea echilibrului economic al întreprinderilor și al economiei în ansamblul ei;
prețurile servesc ca pârghii economice la stimularea tehnicii noi, a înnoirii structurii producției, a dezvoltării unor ramuri ale economiei naționale, susținerea exportului, orientarea structurală a importului, creșterea calității produselor, economisirea resurselor, creșterea eficienței economice, a rentabilității producției, etc.;
prețurile sunt pârghii economice și financiare, atât pentru întreprinderi, cât și pentru stat.
CAPITOLUL 2
Influența cererii, ofertei, și a costului asupra prețului
Nivelul și variația prețului sunt influențate de o serie de factori, un loc central printre aceștia ocupându-l cererea și oferta.
Prețul constituie rezultatul confirmării intereselor economice ale purtătorilor cererii și ofertei, interese formulate sub influența semnalelor transmise de evoluția condițiilor producției și ale pieței.
Nivelul și evoluția prețurilor sunt influențate din latura cererii de:
utilizarea bunului ce urmează să fie achiziționat de consumator;
capacitatea de plată a consumatorului;
costul cumpărării din altă parte;
Din unghiul ofertei, nivelul și evoluția prețurilor depind de:
costul de producție, respectiv consumul de factori, necesar producerii bunului oferit;
prețurile bunului respectiv practicate pe alte piețe;
Este vorba, în fond, despre independența prețurilor, despre „solidaritatea” lor, explicată de cunoscutul Virgil Madgearu astfel: „Există prețuri care sunt legate în cerere, cum este cazul cărbunelui și al minereurilor, care sunt bunuri complementare pentru fabricarea fierului, sau fie că sunt bunuri ce se pot reprezenta reciproc la satisfacerea unei cereri, sunt substituibile – zahărul poate fi înlocuit prin zaharină sau prin miere de albine. Pentru aceste cazuri există următoarele reguli: dacă sporește cererea unui bun legat de altul prin ofertă și, prin aceasta, se urcă condițional prețul, sporește și oferta celuilalt produs care este legat de el; o ofertă sporită a unui bun legat în cerere și scăderea prețului condiționat de acesta, îmboldește la o cerere sporită și a celuilalt bun; o ofertă sporită de un bun substituibil cu scăderea prețului micșorează cererea celuilalt bun”
Preț
C0 C1 O0
C2
P2
P0
P1
Cantitate
Fig. 1. Modificarea prețului în funcție de cerere
Dacă crește cererea (C0-C1), rezultă că va crește și prețul (P0-P1). Dacă scade cererea, va scădea și prețul.
Același proces poate apare ca rezultat al modificărilor ofertei de bunuri: creșterea ofertei (O0-O1) la o cerere dată va avea drept consecință reducerea prețului (P0-P1), iar diminuarea ofertei va avea un efect contrar, adică creșterea prețului (P0-P2).
Preț C0
O2
O0
P2
O1
P0
P1
Cantitate
Fig. 2. Modificarea prețului în funcție de ofertă
În realitate, atât cererea cât și oferta se modifică, deseori, în ritmuri diferite. Ca urmare, prețul va crește, va rămâne neschimbat spacitatea de plată a consumatorului;
costul cumpărării din altă parte;
Din unghiul ofertei, nivelul și evoluția prețurilor depind de:
costul de producție, respectiv consumul de factori, necesar producerii bunului oferit;
prețurile bunului respectiv practicate pe alte piețe;
Este vorba, în fond, despre independența prețurilor, despre „solidaritatea” lor, explicată de cunoscutul Virgil Madgearu astfel: „Există prețuri care sunt legate în cerere, cum este cazul cărbunelui și al minereurilor, care sunt bunuri complementare pentru fabricarea fierului, sau fie că sunt bunuri ce se pot reprezenta reciproc la satisfacerea unei cereri, sunt substituibile – zahărul poate fi înlocuit prin zaharină sau prin miere de albine. Pentru aceste cazuri există următoarele reguli: dacă sporește cererea unui bun legat de altul prin ofertă și, prin aceasta, se urcă condițional prețul, sporește și oferta celuilalt produs care este legat de el; o ofertă sporită a unui bun legat în cerere și scăderea prețului condiționat de acesta, îmboldește la o cerere sporită și a celuilalt bun; o ofertă sporită de un bun substituibil cu scăderea prețului micșorează cererea celuilalt bun”
Preț
C0 C1 O0
C2
P2
P0
P1
Cantitate
Fig. 1. Modificarea prețului în funcție de cerere
Dacă crește cererea (C0-C1), rezultă că va crește și prețul (P0-P1). Dacă scade cererea, va scădea și prețul.
Același proces poate apare ca rezultat al modificărilor ofertei de bunuri: creșterea ofertei (O0-O1) la o cerere dată va avea drept consecință reducerea prețului (P0-P1), iar diminuarea ofertei va avea un efect contrar, adică creșterea prețului (P0-P2).
Preț C0
O2
O0
P2
O1
P0
P1
Cantitate
Fig. 2. Modificarea prețului în funcție de ofertă
În realitate, atât cererea cât și oferta se modifică, deseori, în ritmuri diferite. Ca urmare, prețul va crește, va rămâne neschimbat sau va scădea în funcție de amploarea schimbării cererii și a ofertei, de raportul dintre ele, respectiv, de pozițiile concrete ale curbelor (dreptelor) forțelor pieței.
Amploarea și intensitatea influențelor exercitate de modificarea cererii și ofertei diferă în funcție de perioada de referință. Astfel, pe termen scurt, deoarece producția (oferta) nu se poate modifica, cererea constituie factorul principal al formării prețurilor.
Preț
E1
P2
E0
P0
E2
P1
Cantitate
Fig. 3. Variația prețului la oferta inelastică
Avem reprezentate o ofertă fixă și o curbă a cererii care, modificându-se, determină un nou nivel al prețurilor.
Pe termen lung, dimpotrivă, oferta reprezintă factorul predominant al evoluției prețurilor. Se observă că fluctuațiile cererii influențează nivelul prețului, modificarea curbei orizontale și a ofertei – ce reprezintă, de fapt, curba costului mediu al producției, care devine acum forța principală a evoluției prețului.
La baza deciziilor de preț ale producătorilor stau estimările costurilor, în cadrul cărora coeficientul cheltuielilor generale este asemănător pentru toate întreprinderile din aceeași ramură, și aprecierile ce privesc profilul corespunzător unor factori multipli și variabili, dar și comparativ cu realizările altor întreprinderi.
2.1. Metode generale de fixare a prețurilor
În practică există mai multe metode generale de fixare a prețurilor:
fixarea prețului pe baza costului, în cadrul teoriei „full cost”, pornind de la costurile de cumpărare, putându-se aplica fie același coeficient multiplicator pentru toate produsele, fie coeficienți multiplicatori diferiți. Toate calculele marjelor sunt subordonate obiectivului profitului global, al întreprinderii sau al fiecărei secții.
fixarea prețului pe baza cererii, stabilirea prețului psihologic pe baza relației de mai jos:
Valoarea de
întrebuințare
Bun
necesar Utilitate Bun Valoarea
Nevoia pentru + economic bunului
satisfacerea Raritate Valoarea de
nevoii schimb
PREȚUL
Fig. 4.
fixarea prețului în condițiile concurenței. Prețul este determinat de caracterul agresiv al concurenței și de nivelul cvasi-standard al costurilor unei hiperpiețe. De fapt, costurile fiind aceleași, specialiștii responsabili nu pot să se remarce decât cunoscându-și bine rivalii și lucrând mai bine decât ei.
Se pot stabili obiective și utiliza mijloace multiple ale strategiilor de prețuri în condițiile concurenței:
vânzarea mai scumpă;
asigurarea unui profit minim;
apărarea imaginii mărcii produsului, a reputației acestuia;
preocuparea de a fi cel mai bine informat în privința prețurilor practicate de concurenți;
preocuparea de a fi cel mai rapid, prin suplețea și eficacitatea responsabililor în materie de prețuri, care au multe idei pentru a atrage clienții și care pun în aplicare mijloace interesante de promovare a mărfii;
alegerea celor mai eficiente mijloace pentru înlăturarea rivalilor.
CAPITOLUL 3
Definirea prețului extern
Formarea liberă a prețurilor este un concept valabil și atunci când ne referim la prețurile de export. Acesta este un rezultat al unor activități multiple și complexe ce urmăresc cunoașterea tendințelor manifestate pe piața externă, fundamentarea ofertei, desfășurarea tratativelor și efectuarea tranzacțiilor finale privind mărfurile. În practică, prețurile de export sunt calculate în condiții de livrare CAF sau FOB. Concret, se are în vedere ca prețul extern în valută obținut (prin negociere) să fie cel mai avantajos în raport cu conjunctura pieței externe și să asigure acoperirea prețului intern complet de export (PICE), prin transformarea la cursul oficial a valutei respective.
PICE este determinat de evoluția prețurilor interne, formate prin negociere, în funcție de cererea și oferta națională. Acesta este un „preț exprimat în moneda națională, care reflectă cheltuielile efectuate pentru fabricarea și desfacerea unui produs de export”, cheltuieli speciale de export, cheltuielile de transport, precum și beneficiul inclus în prețul de producție.
3 2 1 4
Fig. 5. Formarea PICE
Beneficiu, 2. Cheltuielile specifice de export, 3. Cheltuieli de transport,
4. Cheltuieli de producție
Cheltuielile speciale de export se stabilesc când sunt necesare îmbunătățiri speciale ale finisării, condiționări speciale, etc., care nu schimbă caracteristicile de bază ale produsului sau când se realizează ambalaje speciale. Cheltuielile de transport cuprind toate sumele rezultate din aducerea produselor în condiția de livrare prezentată în contract.
Legătura prețului de export cu prețul extern se bazează pe o corelație. Formarea prețului extern este condiționată de prețul intern complet de export (PICE).
Eficiența exportului se poate aprecia, în final, prin raportarea prețului de export (PICE) la prețul extern în valută. Aprecierea este pozitivă pentru valoarea unui raport egal sau mai mic decât cursul oficial în vigoare al leului față de valuta respectivă.
Prețul intern complet de export este unul din elementele utilizate în determinarea ratei profitului, reflectând gradul de eficiență cu care agenții economici realizează operații de comerț exterior.
Corelația preț de export – preț extern
Urmărirea, analiza și prognoza prețului pe piețe și produse
Stabilirea pieței caracteristice și a prețului reprezentativ
Analiza condițiilor economice și comerciale, a factorilor de piață cu ajutorul documentațiilor de preț
Stabilirea nivelului limită al prețului de export în valută
Determinarea prețului de ofertă
Negocierea prețului cu partenerii externi
Stabilirea clauzelor de preț (preț de tranzacție sau contractual)
Înscrierea prețului extern în contract
3.1. Preț extern – preț internațional
Formarea liberă a prețurilor a dus la apariția unui număr mare de agenți economici, ca participanți direcți la schimburile internaționale, întreprinderi direct producătoare, societăți comerciale specializate în activități de import-export, comercianți, etc. Aceștia stabilesc relații de afaceri cu partenerii străini, concretizate în relații de comerț exterior, în cadrul cărora prețului îi revine un rol important.
Cunoașterea prețurilor externe de către agenții economici presupune o activitate intensă, care nu se limitează la deținerea unor informații sumare și periodice asupra prețurilor, ci cuprinde și învățarea mecanismului de formare și stabilire a prețurilor pentru mărfurile pe care le comercializează la export, precum și cunoașterea factorilor care influențează în mod direct sau indirect nivelul acestora. De asemenea, este utilă cunoașterea conținutului și formelor de prețuri de pe piața mondială, a indicilor care reflectă evoluția acestora, a metodelor de analiză a prețurilor și a strategiilor de preț ale firmelor concurente.
Necesitatea cunoașterii prețurilor externe derivă din raportul de reciprocitate în care se află succesul în afaceri și evoluția prețurilor. Dacă cumpărătorul nu cunoaște prețul pieței și nu este informat asupra particularităților acestuia, el riscă să încheie o operațiune păguboasă. Plătind un preț ridicat, acesta nu va reuși să revândă produsul și să-și recupereze cheltuielile. Într-o situație asemănătoare se poate găsi și vânzătorul. Dacă el nu cunoaște prețul pieței și solicită un preț mai mare decât cel stabilit de firmele concurente, el riscă să nu-și vândă mărfurile și să-și piardă clienții. Dacă solicită un preț mai mic, el își va vinde mai repede marfa, dar, pe termen lung, acest fapt îi va influența negativ profitul.
Informarea asupra nivelului prețurilor trebuie să aibă un caracter permanent, continuu. Prețurile se modifică la intervale foarte scurte de timp, însă, de obicei, ele fluctuează între anumite limite, dacă vom considera evoluția lor în intervale mai lungi de timp. Creșterea sau scăderea prețurilor la nivelul pieței mondiale este determinată de o multitudine de factori, care trebuie să fie cunoscuți de către agenții economici și avuți în vedere la negocierea și încheierea contractelor de comerț exterior:
PIAȚA MONDIALĂ
Preț de licitație Preț de ofertă
Cotații la bursă Preț al pieței
Preț de investiție PIAȚA CARACTERISTICĂ Preț de negociere
Preț de acord preț internațional Preț de tranzacție
Preț de monopol preț mondial Prețul produsului
Preț de transfer (în anumite condiții) de bază
Produsul finit
PREȚURI
EXTERNE
PREȚ DE EXPORT LIMITĂ PREȚ DE IMPORT
ȚARA A ȚARA B
factorii de producție, de fundamentare a ofertei: nivelul rezervelor, al stocurilor producției mondiale, nivelul tehnic și organizatoric, etc.;
factorii de consum, de fundamentare a cererii: nivelul consumului mondial, gradul de concentrare a cererii, gradul de substituibilitate a produselor, elasticitatea cererii în funcție de preț, nivelul veniturilor consumatorilor, etc.;
factori exogeni raportului cerere-ofertă:
factori de natură financiar-monetară (politica fiscală și vamală a statelor, a organismelor regionale și internaționale)
factori sociali (cerințe de protecție socială, sanitară și ecologică, politica veniturilor etalon, etc.);
factori de natură specială (reglementări ale politicii de antidumping, modificări ale cursurilor valutare, scumpirea transportului, etc.);
Informațiile asupra prețurilor se clasifică în: surse generale de prețuri și surse de prețuri pe mărfuri, sortimente și calități. Practic, sursele de informare și de documentare asupra prețurilor pot fi: anuare statistice, statistici întocmite de organisme interne și internaționale (Comisia Națională de Statistică, FAO, ONU, OMC, FMI), publicații ale Institutului de Economie Mondială, ale Centrului de Comerț Exterior, ale CCIA, ale organismelor economice regionale (UE, AELS, CEFTA); facturile externe, documente de expediții, transport sau asigurare, oferte și contraoferte, documente bancare, cotații la bursă, prețuri de licitație, contractele externe, acordurile și tratatele internaționale, listele și cataloagele de prețuri și multe altele.
În legătură cu forța probantă a surselor de prețuri, se bucură de o mai mare atenție prețurile convenite cu partenerii, pentru care a avut loc o livrare efectivă de mărfuri sau servicii. În practică datele statistice au o importanță mai restrânsă în ceea ce privește documentarea asupra prețurilor internaționale, dat fiind faptul că acestea nu se referă la operații curente, ci au un caracter global cifric.
Asigurarea în timp a surselor de prețuri necesare și analiza competentă a acestora poate asigura corectarea eficientă a structurii prețului, astfel încât, în ofertele lansate, exportatorii să propună prețuri care să se situeze la nivelul real al prețurilor practicate de firmele concurente.
În activitatea de comerț exterior, relațiile economice sunt legate de categoria economică de preț extern. „Acesta este un preț exprimat în valută și utilizat în relațiile cu partenerii străini. Negocierea prețurilor externe din contracte este de competența întreprinderilor de comerț exterior". În condițiile actuale, producătorul poate negocia prețurile la export direct cu beneficiarii străini, fără intermediari, prețuri care vor fi stipulate în contractele încheiate între părți. Pentru realizarea unor tranzacții eficiente, operatorii în comerțul exterior sau exportatorii calculează în valută prețuri externe limită (minime la export și maxime la import). Prețul extern minim de ofertă este stabilit pe baza documentațiilor privind costul, a informațiilor de piață și a indicatorilor de eficiență ai firmei. Totodată, în calcularea prețului extern limită se compară prețurile produselor oferite de concurență, folosindu-se parametri care pot influența prețul și aplicându-se un sistem de corective de export. Acesta cuprinde evaluarea diferențelor privind parametri calitativi și de sortimentație ai produsului, condițiile de livrare și de comercializare, formele de decontare, etc., precum și corectivele pentru exprimarea cheltuielilor interne în valută.
Prețul internațional, fiind un preț format pe baza valorii internaționale a mărfii, sub influența piețelor caracteristice, constituie un reper. Ofertanții se orientează după prețurile internaționale, iar cumpărătorii le confruntă cu acestea. Piața caracteristică este acea piață pe care se întâlnesc cea mai mare parte din tranzacțiile pentru un bun sau o categorie de bunuri economice și concentrează, de fapt, cererea și oferta mondială pentru acesta.
„Prețul pieței caracteristice este preț mondial dacă pe această piață se negociază și se comercializează o cotă majoritară din volumul mărfurilor care fac obiectul tranzacțiilor internaționale".
Nivelul, structura și dinamica prețului internațional sunt rezultatele evoluției costurilor, ale raportului dintre cererea și oferta ciclului economic mondial, ale politicii economice și comerciale ale unor state și grupări și ale politicilor de prețuri ale monopolurilor. Pe termen lung, prețul internațional evoluează în favoarea produselor prelucrate, îndeosebi a mașinilor și utilajelor și în favoarea materiilor prime. Această evoluție este datorată, pe de o parte, efectelor progresului tehnico-științific, iar pe de altă parte unor tendințe monopoliste, promovate mai ales de grupările economice de tipul UE și societățile transnaționale.
CEE practică în relațiile economice internaționale regula preferinței pentru produsele din cadrul grupării. Cel mai semnificativ exemplu este mecanismul politicii agrare comunitare. Principalele pârghii ale acestui mecanism sunt sistemul prețurilor indicative (orientative) și sistemul prețurilor de intervenție.
Componenta esențială a strategiilor societăților transnaționale (STN) de maximizare a profitului global se bazează pe practica prețurilor de transfer. Această practică vizează atenuarea efectului nefavorabil al taxelor vamale și al impozitului pe venitul STN, cu implicații directe în influența mecanismului de formare a unor prețuri internaționale.
„Prețurile internaționale s-au aflat sub incidența unor schimbări frecvente, determinate de modificările intervenite atât în condițiile de realizare a mărfurilor pentru export, cât și în cele de desfacere a acestora pe piețe externe".
Cu toate eforturile de diversificare a producției, produsele primare continuă să dețină ponderea cea mai mare în totalul exporturilor țărilor în curs de dezvoltare. Necesitatea redefinirii raporturilor acestor țări cu țările dezvoltate a contribuit la constituirea unor asociații între o serie de state în curs de dezvoltare, care sunt producătoare și exportatoare ale aceleiași materii prime, și la micșorarea foarfecelui prețului, ca elemente importante pentru edificarea unei noi ordini economice internaționale.
O altă direcție privind stabilirea prețurilor la produsele primare, de data aceasta pe un plan mai larg, o constituie inițiativa UNCTAD-ului privind acordurile internaționale pentru produsele primare. Aceste acorduri se referă la contingentarea produselor, stabilirea prețurilor maximale și minimale și a stocului tampon necesar intervenției pe piață în vederea stabilizării prețurilor produselor primare.
Prețul internațional constituie un instrument în comerțul internațional și, totodată, o componentă a strategiilor de export ale întreprinderilor, firmelor, statelor și grupărilor economice.
CAPITOLUL 4
Conținutul prețurilor externe
Prețul format și utilizat în cadrul relațiilor economice internaționale este un element component al dimensiunii calitative al acestora. El este un rezultat al unor activități multiple și complexe ce urmăresc cunoașterea temeinică a pieței externe, fundamentarea ofertei, desfășurarea tratativelor și efectuarea tranzacțiilor finale privind bunuri și servicii.
Prețurile internaționale reflectă punctele de echilibru între cerere și ofertă pe “piețele caracteristice” ale diferitelor bunuri sau servicii.
Piața caracteristică sau reprezentativă este acea piață pe care se încheie cea mai mare parte din tranzacțiile privind un bun (sau o categorie de bunuri) ce concentrează în fapt cererea și oferta mondială pentru aceasta.
Pentru aceeași marfă pot exista două sau mai multe piețe caracteristice unde are loc, în mod practic, determinarea prețului mondial.
Prețul internațional are deci atributele unui preț liber, de piață. El se formează în cadrul schimburilor de mărfuri și servicii între partenerii externi.
Pe piața externă prețurile au la baza formării și evoluției lor valoarea medie mondială, în jurul căreia acestea vor oscila sub presiunea unei multitudini de factori economici și extraeconomici.
Ca expresie bănească a valorii internaționale, esența prețului pe piața externă este de a exprima cheltuielile sociale validate, recunoscute pe piața mondială, pentru diferite bunuri sau servicii și, în mod concret, angrenarea economiilor naționale în circuitul mondial de valori.
Valoarea națională și valoarea internațională au baze diferite și evoluții distincte. Diferența dintre aceste două mărimi este determinată de raportul dintre productivitatea muncii naționale și productivitatea muncii internaționale, dintre nivelul tehnic mondial și nivelul tehnic național, de conținutul diferit de substanță utilă al resurselor naturale, etc.
Valoarea internațională nu este o simplă medie aritmetică a valorii tuturor mărfurilor produse în țările lumii. La formarea valorii internaționale contribuie numai valorile naționale ale mărfurilor produse în țările care participă la schimbul internațional cu mărfurile respective.
Deoarece orice țară participă la comerțul mondial cu mărfurile cele mai competitive (din punct de vedere tehnic-calitativ, dar și ca nivel de preț), în ansamblu se poate aprecia că nivelul mediu al valorii internaționale la un anumit produs este mai scăzut decât cel al valorii naționale.
Modificarea valorilor naționale ale mărfurilor exportate, mai ales în țările cu pondere hotărâtoare în comerțul internațional al unui anumit produs are ca efect modificarea corespunzătoare a valorii internaționale.
Corelația dintre valoarea internațională și cea națională a mărfurilor are și un alt aspect, acela al influenței exercitate de valoarea internațională asupra celei naționale prin import.
Importul de materii prime, semifabricate subansamble sau mașini și utilaje cu destinație productivă la prețuri mai mici decât cele ale produselor similare obținute în țară poate determina reducerea valorii naționale a produselor obținute cu acestea, deoarece intră direct sau indirect (prin amortizare) în componența valorii lor.
Diferența dintre valoarea internațională și valoarea națională a mărfurilor determină modificări valorice ale produsului național total, sub forma unor economii sau pierderi, “scurgeri” valorice din și spre sistemul economic exterior.
Deși la baza formării prețurilor mondiale stă valoarea internațională, de fapt, prețurile practicate în schimburile economice internaționale se abat de la această valoare sub acțiunea diferiților factori. Astfel, abordând piața mondială ca o piață neomogenă, o caracteristică a ei este neuniformitatea sistemului și nivelurilor de preț practicate. Pe acest segment al sistemului economic internațional se întâlnesc producători și consumatori ce aparțin unor sisteme economice, culturale, politice diferite ce vor avea obiective, interese, și considerente economice diverse reflectate corespunzător în tipurile și mărimea prețurilor pe care le vor practica. Astfel, prețurile tranzacționale se vor afla la o distanță considerabilă de prețul care reflectă condițiile de producție și înzestrare tehnică ale produselor cu ponderea cea mai mare în totalul produselor de același tip aduse pe piață.
De aceea, în formarea prețului extern, alături de considerarea raportului fundamental dintre cererea și oferta mondială pentru acest bun, de o mare atenție trebuie să se bucure și alți factori cu rol deosebit de important, cum sunt:
concurența pe piața internațională;
acțiunea monopolurilor;
impactul inflației;
politica fiscală a diferitelor state partenere;
acordurile comerciale internaționale, etc.
CAPITOLUL 5
Categorii de prețuri practicate în cadrul schimburilor economice internaționale
Diversitatea modelelor de formare a prețurilor, a condițiilor de livrare și de plată, modificarea conjuncturii și a raportului cerere-ofertă ce se înregistrează pe piața mondială au determinat în mod practic utilizarea unei varietăți de prețuri grupate în cinci categorii și anume:
cotațiile de bursă;
prețurile de licitație;
prețul de tranzacție sau negociat;
prețul de listă sau catalog;
prețul de acord;
5.1. Cotațiile de bursă
Prețurile la care se încheie tranzacțiile la bursă poartă denumirea generică de cotații sau cursuri. Nivelul cotațiilor se stabilește zilnic atât pentru tranzacțiile la vedere cât și pentru cele la termen. Nivelul cotațiilor zilnice se stabilește după încheierea activității pe baza cotațiilor realizate cu prilejul închiderii tranzacțiilor zilei.
Cotațiile la bursă se stabilesc și se utilizează la mărfurile fungibile, ce se caracterizează prin omogenitate și mică variație a parametrilor valorii de întrebuințare: petrol, cereale, zahăr, bumbac, cafea, cacao, metale neferoase, ulei sau cauciuc natural.
Mecanismul de formare a acestor prețuri prin bursă constă în stabilirea punctului de echilibru valoric dintre totalitatea ofertelor și totalitatea cererilor prezentate de către vânzători și cumpărători, direct sau prin reprezentanți, în orele de funcționare ale bursei.
Prețurile astfel stabilite se afișează de către persoane autorizate, respectiv agenții de bursă. Astfel pot fi: prețuri de ofertă și prețuri de cumpărare; prețuri la livrările imediate și prețuri la livrările la termen (oscilațiile prețurilor de cotație de bursă în funcție și până la termenul de livrare sunt folosite în scopuri speculative).
Cotațiile de bursă pot fi clasificate după mai multe criterii:
Din punct de vedere al realizării tranzacțiilor de bursă există: cotații efective și cotații nominale.
Cotațiile efective se stabilesc pe baza tranzacțiilor ce se încheie în mod efectiv în perioada considerată. Nivelul acestora influențează puternic și prețul mondial la mărfurile de bază și prețul altor produse (similare, substituibile, complementare, etc.)
Cotațiile nominale sunt stabilite pentru produsele care în mod obișnuit sunt cotate la bursă dar pentru care, în perioada considerată, din lipsă de cerere sau ofertă, nu se încheie tranzacții.
Când pentru un produs nu se încheie tranzacții la bursă pentru o perioadă scurtă de timp (1-3 zile), se pornește să se coteze din nou de la ultima cotație efectivă înregistrată la închiderea bursei. Dacă intervalul fără tranzacții este mai mare, ca punct de plecare se consideră, de asemenea, ultimul nivel al cotației efective dar corectat în raport direct cu modificările de preț înregistrate la produsele similare care au fost cotate în perioada considerată.
După modul de calcul cotațiile pot fi: cotații medii, cotații limită și cotații de lichidare.
Cotațiile medii reprezintă media prețurilor unei mărfi pentru care s-au făcut tranzacții la bursă, în cazul cotațiilor efective, sau media prețurilor la care mărfurile au fost oferite sau solicitate în cazul cotațiilor nominale.
Cotațiile limită reprezintă pe de-o parte limita prețurilor maxime, iar pe de altă parte media prețurilor minime ale mărfurilor comercializate prin bursă.
Cotațiile de lichidare sunt publicate de casele de compensație în vederea facilitării lichidării tranzacțiilor la termen.
ținând seama de momentul publicării, cotațiile pot fi: cotații oficiale și cotații neoficiale.
Cotațiile oficiale sunt cotațiile anunțate după încheierea sesiunii de dimineață.
Cotațiile neoficiale sunt publicate după închiderea sesiunii de seară și nu sunt luate în considerare la încheierea contractelor la termen, dar sunt un indiciu pentru tendința prețurilor din ziua următoare.
5.1.1 Schema de calcul al prețului de vânzare
pe baza cotațiilor la bursă
Metoda se aplică în general pentru mărfurile care sunt cotate la mai multe burse. După stabilirea burselor respective se determină media cotațiilor la aceste burse. După stabilirea burselor respective se determină media cotațiilor la o anumită dată sau pe o perioadă.
Când marfa este de calitate identică și se comercializează în aceleași condiții, prețul se poate stabili pe baza mediei cotațiilor rezultate din calculul privind bursele respective.
Dacă marfa diferă calitativ și ca modalitate de livrare se ține seama de diferențele respective în funcție de specificul și dimensiunile acestora.
Pe baza datelor din tabelul următor se determină prețul minim pentru un produs cu un conținut de 96% (cifră octamică), care cotează la bursă astfel:
Diferența calitativă între conținutul de 98% și 91% care cotează la bursă este de 7%, respectiv 98% – 91%.
Contravaloarea acestor 7% se determină astfel:
se calculează cotația medie de la ambele burse pentru conținutul de 98% și 91% care cotează.
așa cum s-a arătat, se cere să se determine prețul pentru conținutul de 96%.
Diferența față de conținutul de 91% este de 5% (96% – 91%);
contravaloarea celor 5% se determină în funcție de partea de preț care a revenit pentru cele 7%, astfel: contravaloarea corespunzătoare celor 7% este de 19,50 dolari, iar contravaloarea care revine pentru 5% este de 13,93 dolari;
prețul minim pentru produsele cu un conținut de 96% se determină astfel:
pentru negociere, spre exemplu se poate considera ca preț minim 135 dolari/tonă, deci cotația de la bursa B, aceasta mai ales când prețul înregistrează o oarecare creștere pe piața externă;
de asemenea prețul minim de 135 dolari/tonă poate fi utilizat când exportul respectiv este posibil să se realizeze chiar în țara în care funcționează bursa B sau pe o piața importatoare vecină.
5.2 Prețurile de licitație
Prețurile de licitație se stabilesc prin licitații care au loc în cadrul unor organizații comerciale autorizate sau în centre comerciale tradiționale. Cel mai frecvent se stabilesc și se aplică la vânzarea (exportul) unor mărfuri generale, cu grad mare de perisabilitate, la care se formează stocuri mari în intervale scurte de timp (fructe, pește proaspăt, etc.) sau la cumpărare (importul unor echipamente de investiții (mașini, utilaje, instalații complexe) pentru efectuarea unor lucrări de construcții-montaj, obiecte de artă, etc.
Prețurile de licitație, spre deosebire de cotațiile la bursă, prezintă o serie de avantaje:
regulamentul licitației este stabilit de către organizatori, făcut cunoscut cumpărătorilor și vânzătorilor prin publicitate;
grăbesc desfacerea mărfurilor perisabile sau cu stocuri mari;
permit organizarea unor piețe ad-hoc pentru contractarea prin competiție;
reprezintă un mod avantajos de efectuare a unor lucrări și echipamente de investiții importante pentru creșterea economică.
Prețurile de licitație se vor forma prin metoda prețului minim de strigare, stabilit de vânzător în acord cu societatea de licitație, care cunoaște tendința pieței, sau prin metoda de scădere a prețului, când prețul de strigare este maxim, acesta fiind redus succesiv până când cumpărătorii își manifestă acceptul față de preț. Primul cumpărător care și-a exprimat acceptul pentru prețul dorit de vânzător devine proprietarul mărfii.
5.3. Prețul de tranzacție sau negociat
Se stabilește prin tratative între parteneri, pentru fiecare partidă de mărfuri care face obiectul contractării și va fi consemnat în contract, pentru evaluarea în sumă absolută, totală a tranzacției. Evaluările se fac pe baza documentației tehnice privind produsul și nivelul prețurilor practicate de firmele concurente.
Un rol important în evaluare îl au parametrii tehnici, calitativi și economici ai produsului, precum și o serie de factori indirecți (nivelul cotațiilor de bursă, condițiile de livrare și de plată, volumul tranzacțional, tradiția în afaceri, etc.,).
Factori determinanți ai prețului în valută
Nivelul tehnic al producției
Structura și politica producției. Productivitatea muncii
Capacitatea tehnico-științifică
Condițiile de
producție
Mărimea valorii internaționale
Nivelul productivității muncii
Programul tehnico-științific
Condițiile de producție
Factorii de
influență
Preț de import-export
Preț în
valută
Preț internațional
Factorii de
influență
Nivelul activității de import-export
Poziția
pe
piață
Servicii prestate cumpărătorului
Condiții de comercializare
Oferta și
cererea
Sistemul valutar financiar
Domenii de utilizare a produselor
Situația concurenței
Procesul determinării prețului de tranzacție
Urmărirea, analiza și prognoza prețurilor pe produse și piețe
Stabilirea pieței de referință și a prețului reprezentativ
Asigurarea comparabilității condițiilor comerciale și a factorilor de piață cu ajutorul documentației de preț
Efectuarea comparației tehnico-economice
Stabilirea nivelului limită al prețului în valută
Determinarea prețului de ofertă
Negocierea prețului cu partenerul extern
Stabilirea clauzelor de preț (prețul de contract)
Înscrierea prețului în contractul extern
Cercetarea și fundamentarea prețului
Calculul prețului în valută
Convenirea prețului în contractul extern
5.3.1. Metode și tehnici de fundamentare a prețurilor de tranzacție
Pregătirea și negocierea condițiilor contractului extern necesită în mod prioritar o activitate responsabilă, bazată pe o concepție clară despre preț. Pentru tranzacția de comerț exterior, faza de fundamentare a prețului, ca element ce condiționează însăși existența contractului, este determinată prin efectele directe sau propagate în toate fazele ulterioare ale operațiunii și asupra rentabilității acesteia.
Dintre informațiile necesare fundamentării prețului, trebuie avute în vedere cu prioritate costurile, prețurile internaționale și tendințele conjuncturale ale evoluției lor în raporturile dintre cerere și ofertă, condițiile de plată, evoluția viitoare a conjuncturii valutare, condițiile de livrare, echivalențele sau diferențele existente între produsul respectiv și produsele similare ce se comercializează pe piața internațională, etc.
Asemenea informații pot proveni din surse variate, între care se numără cotațiile la bursă, cataloagele sau listele de prețuri, publicațiile unor organisme specializate, naționale și internaționale, prețurile din contractele încheiate, de la licitațiile adjudecate, rapoartele reprezentanților și delegațiilor pe diverse piețe, etc. utilizarea diverselor informații are ca scop ca, prin analiză, să stabilească poziția produsului propriu în raport cu produsele reprezentative sau concurente, ținând seama, pe de o parte, de caracteristicile și performanțele tehnico-funcționale care dau valoarea de întrebuințare a fiecărui produs, iar pe de altă parte, de factorii de piață specifici.
Natura și caracterul produsului imprimă anumite particularități fundamentării prețului. Recurgând la principiul concurenței, exportatorul stabilește diferențele existente între parametrii tehnici și economici ai produsului propriu și cei ai altui produs, sau ai mai multor produse reprezentative și/sau concurente, și, pe această bază, fundamentează prețul produsului său. Metodele folosite sunt incluse sub denumirea de analiza produsului și au în vedere produsul finit stabil, relația între valoarea de piață a acestuia și principalii săi parametri.
Metodologia folosită presupune inventarierea produsului reprezentativ sau concurent, selectarea și utilizarea unor tehnici de calcul. Analiza comparativă poate fi efectuată pe baza tuturor parametrilor, sau doar a celor considerați determinanți pentru nivelul tehnic și funcțional al produselor, sau chiar pe baza unui singur parametru. De asemenea, pot fi luați în considerare parametri pentru toate produsele analizate, sau, în mod selectiv, pentru unul sau câteva produse ce se situează la cel mai înalt nivel, în una din variantele menționate în ceea ce privește numărul parametrilor.
Pentru produsele prelucrate, de cele mai multe ori se calculează un coeficient de corecție, care este utilizat ca factor de pondere în calcularea prețului la produsul urmărit. La materiile prime și la unele mașini și utilaje cu un grad scăzut de prelucrare, unde un singur parametru caracterizează produsul de importanță corespunzătoare, în valoarea de întrebuințare a acestuia, se folosește metoda prețului specific, care constă în calcularea prețului unitar în raport cu parametrul de bază. Relația de calcul se bazează pe principiul proporționalității simple:
în care:
Pr = prețul sortimentului / produsului urmărit;
Pe = prețul sortimentului / produsului reprezentativ;
Nn = parametrul sortimentului / produsului urmărit;
Ne = parametrul sortimentului / produsului reprezentativ;
În cazul utilajelor cu un înalt grad de tehnicitate, pentru determinarea prețului (P1) se poate utiliza și o altă relație, asemănătoare proporționalității simple, care să ia în considerare prețul unui utilaj similar (P0) și parametrii de bază ai fiecărui produs ( N1 pentru produsul propriu și N0 pentru produsul similar), astfel:
unde 0,6 n 0,7.
5.4. Prețul de listă sau de catalog
Prețul de listă sau de catalog se stabilește de către producător pe baza analizei cheltuielilor de producție și în comparație cu prețurile firmelor concurente. Se înscrie în cataloage și se comunică cumpărătorilor potențiali. Se aplică mărfurilor fabricate într-o largă gamă sortimentală și tipodimensională, cu parametri tehnico-economici ușor măsurabili, cum sunt: laminatele, țevile, motoarele electrice, pompele, mașinile agricole, autovehiculele, etc.
Elasticizarea nivelului prețurilor de vânzare se realizează prin diferențierea sortimentală și prin acordarea de bonificații sau majorări, în funcție de fluctuațiile pieței.
O variantă a prețului de listă este prețul afișat, practicat sub forma prețului de monopol, stabilit de pe poziții de forță economică, de către organisme internaționale ale producătorilor și exportatorilor (de exemplu OPEC), fără participarea cumpărătorilor.
5.5. Prețul de acord
Prețul de acord are la bază acorduri internaționale încheiate pe produse între țările exportatoare și țările importatoare. Se aplică la mărfurile cu pondere mare în schimburile internaționale.
Acordul comercial reglementează schimbul de mărfuri între statele semnatare și constituie o formă frecventă a înțelegerilor încheiate în comerțul internațional. Poate avea în vedere limitări cantitative și valorice ale exporturilor și importurilor de mărfuri, cunoscute sub denumirea de contingente. Acestea pot fi obligatorii și neobligatorii.
CAPITOLUL 6
Prețurile în cadrul schimburilor economice internaționale ale României
Fundamentarea sistemului economic național pe cerințele și legitățile economiei de piață a determinat apariția unor modificări de esență în organizarea și desfășurarea activității de comerț exterior.
Astfel, înlăturarea monopolului de stat asupra activității de comerț exterior și formarea liberă a prețurilor a dus la apariția unui număr mare de agenți economici, participanți direcți la schimburile economice internaționale: întreprinderi direct producătoare, societăți comerciale specializate în activități de import-export, comercianți, etc.
Aceștia stabilesc raporturi directe cu partenerii străini, concretizate în contracte economice de comerț exterior, în cadrul cărora un rol important revine elementului preț.
Procesul complex de formare a prețului de export și import al mărfurilor impune cunoașterea mecanismului de formare a prețurilor internaționale, analiza factorilor ce influențează nivelul acestora, deoarece fiecare dintre părțile participante (cumpărător și vânzător) trebuie să cunoască care va fi evoluția viitoare a prețurilor produselor ce se comercializează. Aceasta înseamnă, de fapt, determinarea, pentru fiecare etapă considerată, în mod atent și competent, a factorilor care influențează și determină nivelul și variația prețurilor, înseamnă informare și documentare asupra prețurilor.
Sursele de informare și documentare asupra prețurilor sunt:
cotațiile de bursă;
prețurile adjudecate în cadrul licitațiilor internaționale;
ofertele și contraofertele concurenței;
facturile privind produsele importate și exportate;
contractele încheiate între firme;
documentele și operațiunile bancare;
prețurile folosite în cadrul acordurilor internaționale de marfă;
listele și cataloagele de prețuri;
prețurile de pe piața internă a diferitelor țări;
prețurile prezentate în diferite publicații, buletine, ziare, periodice, reviste;
studiile elaborate de diverse instituții sau organizații internaționale;
reglementările din diferite țări în legătură cu stabilirea prețurilor;
informațiile transmise de agenții economici, rapoartele delegațiilor aflate în străinătate , la târguri, expoziții, pentru prospectarea și contractarea unor mărfuri.
Prețurile din documentațiile studiate se grupează pe produse și pe intervale de timp. Dacă unele surse nu mai sunt la zi, se efectuează actualizarea cu ajutorul indicilor de preț din publicațiile de specialitate.
6.1. Factorii care acționează și determină nivelul prețurilor externe
Organizarea comerțului internațional necesită dezvoltarea sistemelor corespunzătoare de formare a prețurilor și a politicilor de prețuri, ca răspuns la factorii fundamentali ce acționează în fiecare din economiile naționale participante la procesul de schimb. Aceste sisteme trebuie insă să fie compatibile cu multitudinea restricțiilor și limitărilor ce acționează în cadrul relațiilor internaționale. În procesul complex de stabilire a prețurilor internaționale, managerii sunt confruntați cu multiple aspecte specifice, referitoare la:
politicile diferitelor guverne în domeniul impozitelor;
legislația de dumping;
prețurile prag practicate;
reașezările guvernamentale ale nivelurilor de preț.
Alături de aceste aspecte, costurile mari de transport, comisioanele și adaosurile verigilor intermediare reprezintă alți factori importanți ce influențează formarea prețurilor internaționale.
Dintre principalii factori care determină nivelul prețurilor externe, avem în vedere:
factorii de producție, de fundamentare a ofertei (ce influențează direct mărimea costului de producție, adică limita teoretică minimă a prețului), cum ar fi nivelul rezervelor sau al stocurilor producției mondiale;
factorii de consum, de fundamentare a cererii, cum ar fi nivelul consumul mondial, gradul de concentrare a cererii, posibilitatea de substituire a produselor, elasticitatea cererii pentru un produs în funcție de prețul său și de nivelul veniturilor populației, etc.:
factori exogeni raportului cerere-ofertă, care, în cazul activității concrete de comercializare externă, au o influență internă asupra prețului extern. Pot fi avuți în vedere aici factori de natură financiară (politica fiscală a statului, clauze privind instrumente și modalități de plată specifice), factori monetari (rata dobânzii, politica de curs monetar), precum și factori sociali (cerințe de protecție sanitară și ecologică, particularități ale politicii veniturilor, etc.).
De asemenea, alți factori care influențează nivelul prețurilor externe sunt:
creșterea costurilor datorate transportului, taxelor și sistemului internațional de distribuție. Costurile de transport, costurile portuare, costurile de asigurare contribuie cu sume importante în cazul circulației internaționale a produselor. Când prețul final ajunge prea ridicat, producătorul internațional trebuie să determine volumul și natura costurilor suplimentare, pentru a le introduce în formula de preț sau pentru a selecta din alternativele de transport. Dacă se folosesc canale de distribuție lungi sau costisitoare, creșterile de preț pot depăși cu ușurință jumătate din prețul de fabricație. Un producător internațional poate lupta împotriva acestei probleme identificând sursele de aprovizionare mai ieftine sau considerând acele zone unde costurile de fabricație, de transport sau impozitele sunt mai scăzute. Selectarea unor intermediari mai eficienți în țările vizate sau eliminarea completă a intermediarilor poate ajuta la păstrarea unui nivel scăzut al prețurilor.
reglementările cu privire la politica de dumping. Dumpingul este practica comercială neloială de subevaluare a prețurilor, pentru a afecta, distruge sau preveni stabilirea concurenților într-o anumită țară. Aceasta poate include, de exemplu, importarea la un preț sub nivelul prețurilor interne sau sub nivelul prețurilor în alte țări exportatoare. Acordul General pentru Tarife și Comerț definește dumpingul ca diferență între nivelul normal al prețurilor interne și prețul pe care produsele îl au atunci când produsele părăsesc țara exportatoare.
Legislația de dumping este folosită uneori pentru a proteja întreprinderile locale de politicile de preț neloiale practicate de străini și poate fi folosită pentru a limita competiția străină în general. Este de presupus că dumpingul afectează producătorii și economia țării importatoare, dar, pe de altă parte, el stabilește o sursă de produse cu preț scăzut. Dumpingul practicat de întreprinderile individuale este imprevizibil și nu poate fi considerat o bază sigură pentru planificarea economică, chiar dacă nu afectează producătorii interni.
Pentru ca guvernul să declare stabilirea unei politici de dumping, trebuie să apară simultan o politică de discriminare în domeniul prețurilor, precum și afectarea producătorilor interni. Existența separată a unuia dintre acești doi factori este insuficientă pentru a putea spune că ne aflăm în fața unui caz de dumping. Una dintre metodele folosite pentru a evita încadrarea într-un caz de dumping este diferențierea produselor proprii față de produsele producătorilor interni, de exemplu, prin oferirea unor opțiuni diferite sau a unor accesorii. O altă cale ar fi cea de a utiliza ajustări competitive care nu ajustează prețul, cum ar fi extinderea creditului pentru distribuitor.
modificări ale cursurilor monetare. Dacă valoarea monedei unei țări scade în raport cu valoarea monedei unei alte țări, spunem că moneda primei țări a fost devalorizată. Unele țări, care trec prin perioade lungi de deficit comercial încearcă restabilirea echilibrului în balanța de plăți prin devalorizarea monedei.
Când prețurile pe piața internă a unei țări care și-a devalorizat moneda nu sunt afectate în urma devalorizării, prețurile tuturor produselor considerate din punctul de vedere al străinilor scad, ca rezultat al devalorizării, creșterea costurilor datorate produselor importate duce la creșterea unei părți a prețurilor în țara în care a avut loc devalorizarea, astfel încât efectul devalorizării este redus. Orice ajustări de preț ce urmează unei devalorizări trebuie să ia în considerare această creștere de preț. Când importurile sunt implicate într-o proporție ridicată în PNB, efectul devalorizării asupra prețurilor poate fi imediat.
Orice întreprindere ce are vânzări într-o țară în care a avut loc o devalorizare a monedei trebuie să evalueze elasticitatea cererii la preț pentru produsele ei, precum și poziția ei pe piață. Vânzările vor crește atunci când prețurile scad dar, probabil, creșterea de vânzări va fi proporțională cu reducerea de preț, însă mai mică decât aceasta. Aceasta ar însemna că veniturile din vânzări după reducerea de preț vor fi mai mici decât anterior, iar, în acest caz, cererea este considerată relativ inelastică față de preț.
Dacă apare o reducere a prețurilor și creșterea este elastică față de preț, devalorizarea poate ajuta un exportator să-și crească profiturile imediat, crescând adaosurile practicate, reducând prețurile pe piețele externe (sperând la o creștere a profitului bazată pe creșterea vânzărilor), sau prin creșterea eforturilor în domeniul design-ului, distribuției sau publicității.
Revalorizarea se referă la creșterea valorii unei monede în raport cu alta. Efectul pe care îl are asupra unui producător din țara în care s-a făcut reevaluarea este de a scădea prețurile de import și de a crește prețurile de export. Producătorul trebuie să decidă dacă să treacă creșterile de preț pe seama consumatorilor, sau să absoarbă creșterile de preț, reducând costurile în țara sa, sau să mențină cheltuielile, acceptând un profit mai scăzut.
6.1.1. Cererea și oferta
Regula generală este următoarea: în comerțul internațional, prețul se formează sub influența pieței caracteristice, unde are loc cel mai mare volum de tranzacții comerciale de vânzare-cumpărare și unde plățile se efectuează, în principiu, în valute convertibile.
Noțiunea de piață caracteristică nu presupune existența unei singure piețe care să conducă la formarea unui singur preț determinant. Majoritatea mărfurilor din comerțul internațional se tranzacționează în diferite curente comerciale, două sau mai multe piețe putând fi caracteristice și susceptibile să determine prețul pentru aceeași marfă.
De exemplu, piețele caracteristice pentru cafea sunt piața columbiană, piața braziliană și piața arabă. Acest lucru împarte produsele pe sortimente (cafeaua este columbiană, braziliană sau arabică) și, datorită costurilor de producție diferite cu care se obține cafeaua, este normală existența mai multor prețuri.
De asemenea, pentru produsele standardizate, bursele reprezintă piețele caracteristice. În exemplul de mai sus, prețul mondial al cafelei este susceptibil a fi determinat și de principalele burse ale lumii, unde se întâlnesc principalii producători și exportatori de cafea.
Astfel, prin coexistența celor trei piețe caracteristice și prin implicarea celei de-a patra (bursa), prețurile la cafea tind să se apropie, să formeze un preț internațional al cafelei. Desigur, acest preț va ține seama de multe alte aspecte privind standardele impuse la bursă, gradele de procesare, tipul de cafea (prăjită, măcinată, solubilă), etc.
Bursele orientează activitatea tuturor celor care participă la circuitul economic internațional și, dacă nu sunt luate în considerare manevrele cu scop speculativ ale unor grupuri, se poate afirma că bursele sunt căile principale de formare a prețurilor în comerțul internațional, având rolul de regulator de preț pe piețele caracteristice de produse. Figura 6 prezintă rolul bursei în formarea prețului internațional al cafelei:
Piața caracteristică Piața caracteristică Piața caracteristică
columbiană braziliană arabă
preț preț preț
extern extern extern
BURSA
Rolul regulator de preț al cafelei
pe cele trei piețe caracteristice
Egalizare de prețuri externe Fig. 6
Formarea prețului internațional al cafelei și starea lui
între două limite (minimă și maximă)
În cadrul piețelor caracteristice cererea se întâlnește cu oferta. Raportul dintre cererea și oferta de pe o piață caracteristică influențează produsele atât pe acea piață cât și pe celelalte piețe caracteristice și determină nivelul prețurilor externe. Astfel, necesită adaptarea nivelului și a ritmului de modificare a prețurilor interne caracteristice și determinarea prețurilor externe caracteristice, capabile să concureze prețurile internaționale, formate în cadrul bursei. În acest scop este necesar să se urmărească volumul, structura și elasticitatea cererii și a ofertei, pe produse și sortimente, pe țări și zone geografice și pe principalele burse internaționale.
Raportul dintre prețul unui produs și cererea manifestată pentru acel produs este oglindit în principiul conform căruia cererea este invers proporțională cu prețul. În acest sens putem reprezenta:
P
P = Preț
C Q = Cantitate
P1 P1 > P2
Q1 < Q2
P2
Q1 Q2 Q
Fig. 7. Curba cererii
Acest principiu admite excepții, dacă luăm în considerare ciclul de viață al produselor, strategiile de preț adoptate pentru influențarea cererii și utilitatea mărfii respective.
Măsura în care cererea este afectată de schimbările de preț este cunoscută sub denumirea de elasticitate a cererii în funcție de preț. Aceasta se măsoară în procentul cu care se modifică cererea la o schimbare de preț de 1%. Pentru o modificare de peste 1% produsul are o cerere elastică; dacă modificarea este mai mică decât 1%, cererea este inelastică; dacă prețul se modifică cu 1%, elasticitatea este unitară.
Toate aceste tipuri de elasticitate definesc elasticitatea constantă. Este posibil ca elasticitatea să varieze la același produs în diferite momente, ceea ce duce la o curbă a cererii asemănătoare celei prezentate în figura 8.
P
Fig. 8.
Elasticitate inconstantă
Q
Deoarece cererea este invers proporțională cu prețul, coeficientul de elasticitate al variabilei preț (Ep) se calculează după relația:
Ep =
Relația dintre prețul unui produs și cantitatea din acel produs disponibilă pentru vânzare se exprimă prin curba ofertei:
P
O
P1
P2 Fig. 9. Curba ofertei
Q1 Q2 Q
Reacția ofertei unui produs la modificările de preț pentru acel produs este exprimată de elasticitatea ofertei. Cererea poate fi elastică, inelastică, unitară sau rigidă.
Formarea prețurilor externe pornește practic de la producători, care, în calitate de ofertanți, stabilesc prețurile pe baza factorilor endogeni (efortul propriu, valoarea de întrebuințare, obiectivele proprii, etc.) și a factorilor exogeni (cererea și oferta de pe piața externă a produselor, concurența și tendința nivelului prețurilor altor producători, politicile comerciale, politica statului în materie de prețuri, etc.) în vederea negocierii prețurilor și încheierii contractelor cu partenerii externi. Cumpărătorii externi (care asigură cererea) cunosc prețurile de ofertă ale producătorilor, deoarece acestea le sunt transmise prin diverse mijloace (oferte de preț, cataloage de prețuri, liste, etc.), în funcție de poziția pe piață a ofertantului (polipol, oligopol sau monopol).
Variațiile prețului sub influența modificării raportului dintre cerere și ofertă pot fi reprezentate grafic prin trasarea curbelor cererii și ofertei pentru o anumită marjă pe o piață oarecare:
P
C O O = curba ofertei
C = curba cererii
P0 Pe Pe = punct de echilibru
P0 = preț optim
Q0 = cantitate oferită
egală cu cererea
Q0 Q
Fig. 10 Punctul de echilibru
Pentru ca prețul extern să se situeze în mod practic la intersecția curbei cererii cu cea a ofertei, ar trebui să existe o piață perfectă, ceea ce, în condițiile actuale, de dezechilibru între cerere și ofertă, nu este posibil. Acest dezechilibru între cerere și ofertă este determinat de ciclul producției mondiale. „Este cunoscut faptul că în timpul de criză și depresiune, supraproducția influențează accentuat prețurile, care încep să scadă, în faza de relansare, creșterea treptată a cererii este urmată de o sporire a prețurilor mondiale, chiar dacă datorită progresului tehnic valoarea intrinsecă a mărfii se reduce."
Nivelul și dinamica inflației din diferite țări acționează, de asemenea, asupra prețurilor externe. Una din principalele cauze ale inflației este dezechilibrul durabil dintre cerere și ofertă, care afectează, în proporții diferite, toate economiile naționale. Se poate aprecia că există o creștere inflaționistă de prețuri și dacă prețurile interne cresc mai repede decât prețurile internaționale sau dacă creșterea prețurilor are aspecte economice și sociale patologice.
În general, nivelul inflației se măsoară cu ajutorul indicelui general al prețurilor.
Ip = x 100
Însă, pentru a trage o concluzie corectă cu privire la natura inflaționistă sunt necesare analize și informații suplimentare.
Dacă ritmul de expansiune al cererii este mai rapid decât ritmul de expansiune al ofertei, excesul de cerere poate fi inflaționist.
Efectele inflației se regăsesc atât în creșterea prețurilor, în scăderea puterii de cumpărare a banilor, cât și în prețurile produselor importate sau ale produselor realizate pentru export, în măsura în care acestea din urmă înglobează produse importate afectate de inflație.
Inflația importată interferează cu inflația internă a statelor importatoare, amplificând fenomenul la scară mondială. Cunoașterea cererii și ofertei (pe toate segmentele de piață și în detaliu), a factorilor care le determină și le influențează, elaborarea curbelor cererii și ofertei, stabilirea elasticității acestora față de preț prezintă o deosebită importanță pentru înțelegerea mecanismului de formare a prețurilor pe piața externă.
6.1.2. Concurența
Mecanismul economiei de piață funcționează pe baza a trei principii:
Prețul de piață se formează pe baza cererii și ofertei.
Forma de proprietate privată este singura capabilă să realizeze obiectivul fundamental: maximizarea profitului (pe termen scurt) și creșterea valorii întreprinderii (pe termen lung).
Principiul libertății concurenței (în limitele practicii comerciale cinstite, excluzând formele de abuz sau de dominație pe piață).
În cadrul economiei de piață, formarea prețurilor este condiționată de existența unui mediu concurențial normal. Acesta poate fi definit prin următoarele coordonate:
eliminarea monopolurilor și a altor forme de dominație pe piață, prin existența mai multor producători și cumpărători;
decizia prețului trebuie să aparțină agenților economici și fundamentarea acestuia să fie definită de cerințele dezvoltării durabile a întreprinderii;
existența diversificării sortimentale pentru un bun omogen, ca o condiție pentru multiplele opțiuni posibile ale operatorilor economici;
organizarea piețelor de desfacere să aibă ca obiectiv îmbunătățirea calității prestațiilor către consumator, să se bazeze pe criterii de eficiență economică și comportamente loiale față de concurenți;
capacitatea întreprinderii de a se adapta la cerințele actuale ale integrării și mondializării piețelor;
intervenția limitată a statului în economie, în sensul eliminării manifestărilor anticoncurențiale, statul asumându-și rolul de supervizor al comportamentelor libere ale operatorilor economici pe piață;
cererea, oferta și condiția concurenței permit echilibrarea prețului liber, pe fondul manifestării tendinței de stabilizare a prețurilor.
Cerințele actuale ale funcționării unui mediu concurențial normal în cadrul mecanismului economiei de piață sunt invocate ca priorități chiar de către statele a căror economie este deja tradițională în viziunea integrării comerciale sau a mondializării economice. Efectele economice ale concurenței sunt judecate, în final, în plan social, prin protecția consumatorului și a intereselor publice majore.
În abordarea diferitelor strategii în care prețul este instrument principal, formatorii de preț se pot situa între două extreme, în funcție de specificul tipurilor de concurență.
Concurența pură și perfectă se caracterizează prin infinitatea de cumpărători și vânzători, nici unul dintre aceștia neacționând direct asupra prețului, piața se echilibrează, fie numai pe seama prețului, prin evoluția cererii și ofertei, fie numai pe seama cantității, prin deciziile operatorilor economici de a mări sau micșora cantitățile oferite sau cerute. Concurența pură și perfectă este modelul teoretic ideal de piață. Analiza globală a pieței identifică, pornind de la modelul teoretic ideal, multiple situații de manifestare a concurenței, până la situația în care prețul nu mai este rezultatul acțiunii cererii și ofertei și al liberei concurențe. Prețul este stabilit în mod abuziv sau de pe poziții dominante, de monopol. Acest caz devine posibil în următoarele condiții:
consumatorii nu sunt conștienți de existența altor produse și de prețul acestora;
producătorii grupați în monopoluri adoptă o politică comercială de control asupra surselor de ofertă;
diferențierea produselor conferă o poziție de monopol, prin nivelul calității și prin prestigiul produselor.
În situația de monopol, pentru a-și menține supremația, producătorii acționează fie asupra prețului, fie asupra cantității oferite.
P P
A
B
B Q A Q
A = preț fixat monopolist A = cantitate fixată de monopol
B = cantitatea se va alinia prețului A B = preț care va fi plătit
Fig. 11. Controlul prețului sau cantității de către monopol
În concluzie, monopolistul controlează oferta pentru a adapta cererea principalului său obiectiv, cel de a-și maximiza profitul prin deținerea controlului asupra vânzării unui produs sau grup de produse. Pentru a atinge acest obiectiv, monopolistul se folosește de orice mijloc (costul producției, clienți, conjunctura pieței sau poziția sa dominantă prin lipsa concurenței). Astfel, putem vorbi de patru feluri de monopol (prezentate în figură), fiecare dintre acestea având formele sale de preț.
Preț administrat Preț administrat
Preț de dumping Monopol impus prin Preț discriminator
lipsa concurenței
Monopol prin cost, PREȚURI Monopol diferențiat
prin micșorarea DE prin clienți
costurilor MONOPOL
Monopol conjunctural,
prin conjunctura pieței
Preț abuziv Preț derizoriu
Între cele două extreme, prețul extern se formează prin alinierea sa la nivelul concurenței. Din punctul de vedere al prețului, acest lucru asigură competitivitate întreprinderii, însă nu este ușor de realizat, pentru că o parte din produsele exportate pe plan internațional sunt greu comparabile. De aceea, pentru a compara prețul de export cu prețul extern oferit de concurență, se are întotdeauna în vedere calitatea produselor. În caz contrar, prețurile se corectează cu procentul diferenței calitative, pentru a se obține un preț de export paritar și comparabil.
Este cunoscut faptul că diferența între prețul de cost și prețul final, constituită din totalitatea cheltuielilor de export, poate atinge chiar 200%. Din această cauză, pentru alinierea prețului de export la nivelul prețului extern concurențial, trebuie să se țină seama de structura celor două prețuri și să se încerce aducerea elementelor lor structurale la o paritate comună.
6.1.3. Costul și caracteristicile produsului
Esența prețului pe piața externă este de a exprima cheltuielile sociale validate, recunoscute pe piața mondială, pentru diferite bunuri și servicii, și, în mod concret, angrenarea economiilor naționale în circuitul mondial de valori.
Conform celor mai importante teze economice, factorii principali care influențează formarea prețurilor pe baza valorii sunt valoarea etalonului monetar și valoarea mărfii.
Prețul se află într-o relație de proporționalitate inversă în raport cu moneda în care este exprimat; adică prețul scade cu creșterea valorii monedei și crește cu micșorarea valorii acesteia.
O puternică influență asupra formării prețului extern o au fluctuațiile cursurilor de schimb ale principalelor monede utilizate ca mijloc de plată pe plan internațional. Pentru a-și recupera toate cheltuielile materiale și nemateriale și pentru a-și asigura o marjă convenabilă a beneficiului, producătorul calculează prețul extern al produselor exportate. Acesta este format din elementele structurale ale prețului de export, calculate în valute convertibile (sau liber utilizabile), la nivelul prețului extern concurențial, pentru fiecare element în parte.
Modul în care valoarea mărfii influențează prețul extern este dat de sensul pe care îl conferim valorii: ca valoare de întrebuințare recunoscută de beneficiari, la un moment dat, pe o piață externă anume, sau ca valoare economică de circulație pe piețele externe, dată de producători. Dacă prețul este considerat ca expresie a valorii mărfii, între preț și valoare există un raport de proporționalitate directă. În vânzarea economică internațională, mărfurile au, în afară de valoarea lor națională, și o valoare internațională, determinată de nivelul productivității muncii pe plan mondial. Valoarea internațională a mărfurilor este influențată mai ales de țările cu pondere hotărâtoare în comerțul internațional.
Nivelurile medii ale productivității naționale în principalele țări producătoare formează o scară pe baza căreia se stabilește nivelul mediu al productivității internaționale. Ca atare, prețul de pe o piață externă nu se formează exclusiv în funcție de valoarea națională a produsului, ci are la bază o valoare internațională recunoscută de operatorii economici de pe acea piață.
Valoarea internațională a mărfurilor nu este dată atât de costurile aferente producerii lor, cât de prețurile pe care beneficiarii acestor mărfuri le recunosc ca fiind juste la un moment dat.
Diferența dintre valoarea internațională și valoarea națională a mărfurilor determină modificări valorice ale Produsului Național Total, sub forma unor economii sau pierderi din și înspre sistemul economic exterior. În mod teoretic, se poate afirma că prețul național este egal cu cel internațional dacă valoarea națională a unei mărfi într-o țară este egală cu valoarea ei internațională.
Sensul pe care-l dă acțiunea pieței raportului dintre costuri și prețuri este cel de legătură indirectă. Examinarea acestui raport, înțelegerea lui corectă, devine o preocupare rațională permanentă a tuturor agenților economici, în condițiile în care cheltuielile de producție legate de realizarea mărfurilor destinate piețelor externe sunt supuse unor modificări continue. Jocul formării prețurilor fiind liber, atenția operatorilor de pe piața externă este îndreptată spre optimizarea raportului dintre costul individual și prețul pieței. Astfel, producătorii, în manifestările lor strategice, pornesc de la cerințele pieței pentru a determina un nivel al costului lor de producție care să le asigure profitabilitatea și competitivitatea.
Funcțiile costului în cadrul fundamentării prețului de export sunt:
costul, ca măsură a efortului producătorului (exportatorului) cuprinde elementele prezentate în tabelul următor:
costul, în raport cu timpul, se folosește în fundamentarea prețului „prospectiv", ca mărime antecalculată, iar ca mărime postcalculată, numai pentru optimizarea structurii prețului;
costul apare în diferite ipostaze în fundamentarea prețului de ofertă:
costul individual (Kit), folosit la fundamentarea prețului individual de ofertă al producătorului. Se calculează cu formula:
Pof = Kit + Mpi%
unde Pof = preț individual de ofertă al producătorului;
Kit = cost individual al producătorului;
Mpi = marja profitului individual;
Mărimea reală a costului individual al producătorului nu este cunoscută. Ea se presupune din nivelul prețului practicat și poate face obiectul unor argumente în cadrul negocierilor pentru menținerea unui anumit nivel de preț.
costul de echilibru (Ke) este un cost optim definit prin mecanismul formării prețului de echilibru. De acest cost tind să se apropie valorile costurilor individuale:
costul concurențial (Kc) este costul individual cel mai scăzut, care poate fi absorbit de prețul concurențial, asigurând vânzătorului rentabilitatea vânzării mărfurilor sale, deci, capacitatea sa concurențială;
costul marginal (Km) este costul creșterii producției peste nivelul optim al acesteia, producție obținută cu cel mai coborât cost mediu;
costul comparabil (Kco) stă la baza comparării și apropierii prețului de export de cel internațional, prin raportarea la produsul etalon, ale cărui costuri sunt cunoscute și validate pe piața externă.
costul, ca bază de calcul a profitului. Profitul poate fi calculat sub multiple forme:
ca marjă cu nivel absolut: Pof = Kit +Mpi%;
ca diferență între vânzările totale și costurile totale: Prb = Vt – Cht ;
cu ajutorul ratei rentabilității costurilor;
prin analiza punctului critic, care stabilește relația dintre totalul cheltuielilor și totalul veniturilor, în funcție de diferite niveluri de preț, evidențiind nivelul prețului și cantitatea de produse care asigură acoperirea cheltuielilor din încasări (cum reiese și din figura 13):
V și C (mii$) Venituri Ktotal Fig. 13
Analiza
punctului critic
60
50 Pc Kvar
40
30 Kfixe
20
10
1 2 3 4 5 6 7 8 9 Q (mii buc)
Qpc = Kfixe / Pv
Aceste metode se dovedesc a fi insuficiente pentru o fundamentare corectă a prețului de ofertă deoarece, folosite în mod exclusiv, prezintă dezavantajul de a nu lua în considerare prețurile concurenței.
Formarea prețurilor externe sub incidența costurilor individuale de producție și a caracteristicilor produselor este supusă, în prezent, unor modificări frecvente, atât în ceea ce privește condițiile contractuale externe individuale, cât și influențele datorate factorilor economici, politici și sociali, globali sau regionali.
6.1.4. Obiectivele întreprinderii
Este destul de dificil să se încerce o clasificare a unor obiective privind prețul, general valabile pentru toate întreprinderile. Deoarece acestea iau decizii în funcție de obiectivele lor intercorelate. Obiectivele concrete ale întreprinderii diferă de la o perioadă la alta și sunt determinate de profilul activității, de locul ocupat de aceasta pe piață, de faza de dezvoltare în care se află și de alți factori, de natură internă sau externă.
În activitatea de export și import, atingerea cotelor prestabilite (volumul vânzărilor, gama de produse, profitabilitatea) sau neatingerea lor se măsoară cu ajutorul câtorva indicatori, și anume:
volumul mărfurilor exportate pe niveluri de preț FOB, gamă sortimentală și de produse;
cota parte a exportului (E) în producție (Q) pentru fiecare sortiment de produs
(g = Ei/Qi x 100);
rata dependenței de piețele externe de aprovizionare;
indicatori de eficiență a exportului (cursul de revenire brut la export, aportul și beneficiul valutar, rata aportului, etc.).
Din categoria indicatorilor care caracterizează poziția firmei pe piață amintim:
cota de piață (absolută, relativă, specifică):
prestigiul firmei;
sporirea gradului de atractivitate și calitate al produselor.
Pentru o firmă de comerț exterior, cel mai important obiectiv este ca activitatea sa pe piețele externe să fie profitabilă. Pentru aceasta va trebui să-și vândă produsele sau serviciile oferite, deci, va trebui să aibă și cui să le vândă. Sarcina găsirii unei piețe de desfacere pentru produsele sau serviciile respective revine managerului firmei. Această sarcină trebuie să se coreleze cu obiectivul stabilit printr-o activitate eficientă de marketing.
Obiectivele fundamentale de preț ale oricărei întreprinderi sunt dezvoltate din toate direcțiile și constituie componente majore ale politicii globale sau parțiale dezvoltate de întreprinderea în cauză.
6.1.5. Constrângerile legale, reglementările și politicile comerciale
Cei trei factori influențează formarea prețului extern din două puncte de vedere. Primul privește formarea prețului intern prin intervenția statului, al doilea vizează interesele regionale sau de grup, prin adoptarea unei anumite soluții comerciale .
Pot fi identificate cel puțin două motive majore care duc la intervenția statului, prin legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern, în mecanismul de formare a prețurilor:
controlul evoluției prețului intern în perioade de inflație puternică;
garantarea liberei concurențe, având în vedere rolul statului de reglementare a cadrului general al activităților pe piață.
Alături de constrângerile legale, politicile economice practicate de statele lumii afectează evoluția prețurilor externe prin obiectivele urmărite, reglementările și instrumentele folosite.
Noțiunea de politică comercială include ansamblul măsurilor, normelor, principiilor și reglementărilor cu caracter administrativ, juridic, fiscal, valutar și de altă natură prin intermediul cărora statele promovează în relațiile economice internaționale interesele lor naționale fundamentale.
Instrumentele politicii comerciale pot fi tarifare (taxele și tarifele vamale) sau netarifare (măsuri de promovare sau restrângere a exporturilor sau importurilor).
Pe plan internațional au fost convenite și sunt preconizate multiple aranjamente de reglementare a unor piețe (inclusiv sub aspectul prețului).
Politicile comerciale ale unor grupuri de țări (Acord, CEFTA), organisme internaționale (OMC, UNCTAD) sau regionale (UE, OPEC), influențează la rândul lor prețurile externe, care pot afecta evoluția unor prețuri internaționale.
6.2. Stabilirea prețurilor produselor exportate și importate
În cadrul strategiei de aplicare a mecanismelor pieței în economie, formarea liberă a prețurilor se extinde și asupra formării prețurilor la export și prețurilor produselor importate.
6.2.1. Prețurile produselor exportate
Prețul extern la produsele de export este un preț negociat cu partenerii externi, avându-se drept funcție-obiectiv obținerea unei eficiențe economice cât mai mari. În practica internațională se folosesc mai multe metode:
Metoda adăugării la cost. Această metodă este deseori utilizată de exportatori pentru a stabili prețurile. Formula acestei metode pentru piața internațională include:
costurile de fabricație;
costurile administrative;
costurile de cercetare-dezvoltare;
costurile suplimentare;
costurile de expediere;
taxele vamale;
adaosurile unităților de distribuție;
marja de profit.
Când toți acești factori sunt însumați, se obține un preț final care este deseori mult în afara condițiilor competitive de export pe piețele lumii.
Metoda adăugării la cost prezintă câteva inconveniente, dintre care, în primul rând, faptul că ignoră cererea și concurența din cadrul piețelor vizate. De asemenea, este deseori bazată pe evaluări denaturate ale costurilor. Suplimentar, apare cercul vicios: prețurile sunt bazate pe costuri, costurile sunt bazate pe volumul vânzărilor, iar acestea din urmă se bazează pe prețuri.
Metoda adăugării la preț este justificată numai dacă costul informației asupra cererii și costurile administrative ale aplicării unei politici de preț bazate pe cerere depășesc profitul obținut prin această abordare. O alternativă este considerată politica de preț ca un element al strategiei în măsură să contribuie la atingerea unor obiective majore, cum sunt obținerea unei ponderi sporite pe piață, creșterea rezultatelor pe termen lung sau scurt ale investițiilor sau prevenirea intrării concurenților pe piața recpectivă prin fixarea unor prețuri scăzute.
Metoda bazată pe prețuri competitive. Costurile sunt, fără îndoială, importante, dar strategiile eficiente de stabilire a prețurilor de export trebuie să ia în considerare competiția prețurilor. Prețuri competitive pot fi determinate numai prin examinarea nivelului prețurilor pentru produsele similare pe piețele considerate. Dacă aceste niveluri de preț au fost stabilite, prețul de bază poate fi determinat considerând următoarele etape:
estimarea cantităților cumpărate la diferite prețuri;
estimarea costurilor marginale și totale pentru a atinge volumele de vânzare preconizate;
selectarea prețului care aduce contribuția cea mai mare la profit.
Prețul de bază poate fi determinat după evaluarea întregului context al pieței. Lungimea canalelor de distribuție și caracteristicile acestora vor afecta prețurile finale și costurile de producție apărute din necesitățile de adaptare în piața vizată vor afecta costul de bază.
Găsirea nivelului de preț potrivit poate fi extrem de dificilă în practică. Estimarea cererii trebuie să țină cont de atractivitatea produsului, iar măsurarea acestei atractivități poate necesita teste experimentale de piață. Acestea pot fi costisitoare, iar rezultatul este supus erorii. În unele piețe internaționale, potențialul pieței este prea mic pentru a justifica chiar și cele mai simple cercetări de marketing, astfel încât estimarea cererii terbuie să se bazeze pe opiniile organizațiilor internaționale și ale specialiștilor în comerț.
Metoda bazată pe extrapolarea vânzărilor pe piețele similare. Uneori, cererea poate fi estimată prin extrapolarea vânzărilor pe piețele considerate similare pieței vizate.
Cele mai multe organizații au estimări asupra costurilor totale de producție. Cu toate acestea, de obicei, costurile marginale nu sunt disponibile. Pentru a le obține, este necesară analiza operațiilor de producție, în vederea identificării costurilor fixe și a celor variabile. Când producția poate fi crescută fără creșterea costurilor fixe, costurile variabile sunt singurele costuri adiționale.
Selectarea celui mai profitabil preț depinde de perioada de timp pentru care s-a făcut estimarea. Dincolo de efectele pe termen scurt, deciziile de preț trebuie să fie bazate pe toate costurile ce pot apărea în perioada asupra căreia s-a făcut previziunea. Deciziile de preț trebuie să ia în considerare, de asemenea, reacțiile potențiale ale concurenței și guvernului. Deoarece toate aceste variabile sunt complexe, multe organizații urmăresc obiective secundare, mai degrabă decât obiectivul ideal, al maximizării profitului.
Metoda determinării prețului extern pe baza prețului pe unitatea de materie primă realizat de concurență. Relația cuantificatoare este:
Pex = Pcc Pcc x
în care: Pex = prețul produsului exportat
Pcc = prețul practicat de concurență
cota/100 = expresia diferențierii complexității produsului
exportat față de produsul concurenței
Această metodă se folosește pentru produsele apropiate din punctul de vedere al parametrilor tehnici și economici, pentru mașini, utilaje, construcții metalice, piese de schimb, roți dințate, etc.
Metoda determinării prețului extern pe baza prețului de concurență și a parametrilor tehnici calitativi. Etapele de aplicare a metodei sunt:
se înscriu într-un tabel comparativ parametrii principali și prețul practicat de concurență, actualizat;
se raportează fiecare parametru al produsului concurenței la parametrii produsului pentru export și se obțin coeficienții tehnici de corectare a prețului;
cu ajutorul coeficienților se determină prețul produsului destinat exportului, în raport cu prețurile practicate de concurență.
Dacă există mai multe firme concurente, se calculează un preț mediu de export, prin aducerea prețurilor concurenței la nivelul coeficientului de corectare.
Coeficientul de corectare (Kj) a prețurilor firmelor concurente se calculează ca medie aritmetică a raporturilor dintre dimensiunile parametrilor:
Kj =, 1 i n
unde j = parametrul produsului firmelor concurente
i = parametrul produsului exportat
n = numărul de parametri
Pex =
unde Pex = prețul mediu de export
Pccj = prețul firmei concurente
Kj = coeficientul de corectare a prețului de concurență
m = numărul de firme concurente
Determinarea prețului pe baza cererii externe. Modificarea prețului în funcție de cerere nu mai depinde de costuri. În aplicarea metodei se au în vedere oscilațiile cererii, în conformitate cu care prețul urcă sau coboară. Se are în vedere totodată și fixarea prețului în funcție de diversitatea clienților, calitatea produsului, locul și momentul vânzării, etc.
Relația de calcul este:
r = a
în care r = rata modificării prețurilor
c = cererea pe termen scurt
x = oferta concurentă
V = vânzările
a = coeficientul de dezechilibru în cerere, ofertă și vânzări
Concret, se are în vedere ca prețul să fie cel mai avantajos în raport cu conjunctura pieței mondiale din momentul negocierii și cu prețurile produselor comparabile ale concurenței. În același timp, echivalentul în lei la cursul în vigoare al prețului în valută franco-frontiera română să asigure acoperirea prețului intern complet de export, comisionul societății comerciale de import-export, după caz, alte cheltuieli de export.
Prețul intern complet al produselor de export are următoarea structură:
cheltuieli materiale defalcate pe principalele subgrupe (CMAT): materii prime și materiale, produse din colaborare, materii recuperabile (care se scad), combustibil și energie, amortizare, întreținerea și repararea utilajelor;
cheltuieli cu salariile (S);
CAS plus contribuția pentru ajutorul de șomaj (AȘ);
impozite, taxe și alte cheltuieli prevăzute de lege (I);
profit (π);
preț intern (PI);
cheltuieli suplimentare de export (CSE), din care sunt evidențiate separat cheltuielile de transport și cheltuielile pentru ambalajul pentru export (neînglobate în prețul intern).
PICE = (CMAT + S + CAS + I + ) + CSE = PI + CSE
Deoarece prețul intern complet de export se calculează franco-frontiera română (FOB), cheltuielile de transport privind exportul se includ în prețul complet de export numai în limita celor făcute până la frontiera română sau la bordul vasului în portul românesc de încărcare de la punctul de expediere (producător, vânzător) ca punct de plecare, iar, mai nou, la bordul avionului.
Calculul prețului intern complet de export dă posibilitatea cuantificării cheltuielilor efectuate pentru obținerea bunului respectiv.
Este de remarcat că, în prezent, costurile de producție vor reflecta și vor fi influențate de evoluția prețurilor interne formate prin negocierea între agenții economici, în funcție de raportul cerere-ofertă de pe piața națională.
Prețul extern de export este inclus în contractul internațional de vânzare a mărfii și exprimă prețul în valută obținut pe piața internațională.
Cunoașterea prețurilor internaționale și negocierea unor prețuri temeinic fundamentate la produsele exportate este de o maximă importanță în obținerea unor raporturi avantajoase, echitabile, în cadrul schimburilor de mărfuri și servicii cu alte țări.
Prețurile externe de export efectiv, stabilite în cadrul negocierilor, sunt influențate de condițiile de livrare adoptate de părți:
franco-frontiera română, vânzătorul suportă transportul intern pe teritoriul țării, până la frontiera română;
FOB (pentru livrări mai mari) marfa devine proprietatea cumpărătorului după încărcarea ei la bordul vasului, acesta suportând cheltuielile de transport extern și cheltuielile de asigurare;
CIF vânzătorul suportă cheltuielile de transport și asigurare;
CAF vânzătorul suportă cheltuielile de transport extern, dar nu și cheltuielile de asigurare a mărfii.
Indiferent de condițiile de livrare, calculele de eficiență a activității de export se fac având în vedere prețul extern de export adus în condiții FOB (franco-frontiera română). Din acest punct de vedere, din prețul de contract încheiat în condițiile CIF sau CAF se scad pe rând elementele adăugate (cheltuielile de asigurare și/sau cheltuielile cu transportul pe parcursul extern) astfel:
PEFOB = PECAF – ChT
PEFOB =PECIF – (ChT + A)
unde: PEFOB = preț extern de valută, în condiția de livrare FOB
PECAF = preț extern de valută, în condiția de livrare CAF
PECIF = preț extern de valută, în condiția de livrare CIF
ChT = cheltuieli de transport pe parcurs extern în valută, efectuate de partea română
A = cheltuieli de asigurare pe parcurs extern, evaluate în devize, ca și prețul extern, efectuate de partea română
În consecință, prețul extern de export efectiv este adus în condiția franco-frontiera română, pentru a putea fi comparat cu prețul complet de export intern, deci pentru a asigura compatibilitatea în calculele de eficiență.
La exporturile pe termen lung, pentru a preîntâmpina pierderile cauzate de modificările de preț (mai ales la materii prime, energie și costul forței de muncă incorporată în produs), practica comerțului internațional a consacrat două metode de combatere a acestui risc.
Prima metodă are în vedere includerea în prețul de ofertă și în contractul extern a unei marje asiguratorii. Această marjă asiguratorie urmărește realizarea în timp a echivalenței dintre cheltuielile efectuate la un moment dat și cele efectiv încasate după un interval mai mare de timp. Se utilizează modelul factorului de actualizare funcție de coeficientul anual de erodare a capitalului, rata inflației, etc.
A doua metodă presupune includerea în contractul extern a unor clauze de revizuire sau ajustare a prețurilor.
Formula generală elaborată de Comisia Economică ONU pentru Europa pentru contractele ce au ca obiect exportul de instalații complexe este:
P1 = (a + b + c )
unde P1 = prețul final efectiv, ca preț revizuit;
P0 = prețul instalației complexe la data încheierii contractului;
a, b, c, = ponderea părții fixe a prețului produsului,
a materiilor prime și a salariului în prețul produsului;
M0, M1, = prețul materialelor în momentul contractării,
respectiv al livrării;
S0, S1, = prețul manoperei la data contractării,
respectiv la data livrării.
Corectarea prețului cu indice de erodare a prețului se aplică mai ales la costul materiei prime sau la costul altui element incorporat în produs după modelul:
P1 = x ip, ip =
unde P1 = prețul corectat după aplicarea clauzei de actualizare;
P0 = prețul la momentul încheierii contractului;
p1 = costul elementului încorporat în produs, utilizat la actualizare, în momentul încasării;
p0 = costul elementului încorporat în produs, utilizat la actualizare, în momentul contractării.
Utilizarea ratei medii de creștere a prețului produsului:
P1 = P0 ( 1 + Ke )n
unde P0 = prețul la contractare;
P1 = prețul ajustat;
Ke = coeficientul de escaladare a prețului;
n = numărul de ani între contractare și încasare;
Având în vedere influența acestor clauze asupra nivelului prețului de contract, în contextul luptei concurențiale, utilizarea lor presupune discernământ și prudență în acord direct cu sensul previzibil al mișcării prețurilor și ritmul acestei mișcări, precum și poziția de pe care se judecă riscul.
Eficiența exportului pentru furnizor se poate aprecia în final prin raportarea prețului intern complet de export în lei la prețul în valută. Rezultă o apreciere pozitivă când valoarea raportului este egală sau mai mică decât cursul în vigoare al leului față de valuta respectivă.
Modernizarea și flexibilitatea mecanismului prețurilor în activitatea economică internațională presupun și alte măsuri financiar-valutare pentru stimularea suplimentară a exporturilor.
Astfel, unele acumulări bănești cuprinse în preț sunt utilizate co rolul de pârghie economică pentru stimularea și eficientizarea activității de import-export a agenților economici.
În această direcție, începând cu 1 ianuarie 1991, agenții economici producători de mărfuri pentru export pot solicita restituirea de la Bugetul Administrației Centrale a impozitului indirect cuprins în prețul plătit pentru aprovizionările cu materii prime, materiale, semifabricate și produse ce vor fi cuprinse, sub forma consumurilor intermediare, în produsele de export.
Această restituire se aprobă în condițiile în care echivalentul în lei, la cursul de schimb în vigoare, al prețului extern obținut nu acoperă prețul intern complet de export.
Ca având același rol poate fi privită și restituirea taxelor vamale importatorilor pentru produsele importate ce vor fi prelucrate și apoi exportate, sau vor fi cuprinse ca subcomponente în produsele destinate exportului (draw back).
Odată cu trecerea la TVA, exportatorii au dreptul la restituirea TVA achitat pentru furnituri necesare realizării operațiunilor de export.
6.2.2. Prețurile produselor importate
Prețurile produselor importate sunt, de asemenea, prețuri libere, presupunând o amplă activitate de negociere și de încadrare în restricțiile de eficiență din partea agenților importatori.
În acest plan, pentru a obține cel mai favorabil preț extern de import, comparabil cu cele practicate curent pe piața mondială, se are în vedere fundamentarea acestuia prin negocieri purtate pe baza a cel puțin trei oferte sau organizarea sau participarea la licitații internaționale.
Prețul cu ridicata la intern al mărfurilor din import se formează cu anumite particularități.
La materiile prime și materialele, combustibilii și energia importate și destinate producției, precum și la piese de schimb, ansamble și subansamble, mașini, utilaje și instalații complexe, prețurile se formează pe baza prețurilor externe în valută (PE), transformate în lei la cursul în vigoare (CS), la care se adaugă, după caz, taxele vamale (TV), impozitul indirect (I) și comisionul societății de import-export (Co):
PR = PE x CS + TV + Co + I
Bunurile de consum presupun folosirea la intern a unor prețuri cu ridicata (PA), formate pe baza prețurilor externe (PE) în valută, franco-frontiera română transformate în lei la cursul de schimb în vigoare (CS), la care se adaugă taxele vamale (TV), comisionul societății de import-export (Co), adaosul societăților comerciale pentru desfacerea cu amănuntul (AC), impozitul indirect (I):
PA = PE x CS + TV + Co + AC + I
Mecanismul de funcționare al impozitului indirect pentru produsele importate prezintă unele aspecte deosebite în aplicarea sa. Ca regulă generală, impozitul indirect pentru produsele din import utilizate în producție se calculează prin aplicarea cotei legale asupra valorii în vamă, iar pentru produsele de import revândute la intern, asupra prețului de vânzare.
Pentru produsele importate și revândute la intern prin mai mulți agenți intermediari, sunt obligați să plătească impozit indirect atât importatorul cât și fiecare dintre agenții economici revânzători.
CAPITOLUL 7
Măsuri cu caracter financiar practicate de diferite țări pentru influențarea prețului de export și pentru stimularea exporturilor
Fiecare stat examinează prețurile cu care se exportă mărfurile în funcție de condițiile concrete ale pieței, de marca produsului, de sprijinul pe care îl acordă pentru promovarea exportului. Un interes deosebit prezintă cunoașterea metodelor de stabilire a prețurilor de către diverse firme, precum și măsurile prin care statele susțin obținerea de către exportatori a unor avantaje sporite, prin valorificarea produselor lor pe piețe externe.
Principalele măsuri care se aplică de către stat exportatorilor săi sunt:
avantaje fiscale;
avantaje valutare;
prime de export;
subvenționarea târgurilor, expozițiilor în străinătate, înființarea de misiuni diplomatice și consulare;
finanțarea călătoriilor delegațiilor pentru deschiderea de noi piețe, la expoziții, etc.
De exemplu, cele mai importante avantaje fiscale sunt:
scutirea de la plata impozitului pe cifra de afaceri, restituirea impozitelor aferente treptelor de prelucrare anterioare ale produsului exportat;
generalizarea TVA cu cota zero;
Economiile obținute din vânzarea la export pe seama acestor mărfuri sunt importante și diferă de la o țară la alta, în funcție de mărimea cotelor de impunere.
Alte exemple de facilități acordate de stat sunt:
scutirea de taxe vamale a importatorilor de materiale necesare producției de export;
scutirea comisioanelor și a operațiilor intermediare legate de export, de taxele prevăzute pentru servicii (TVA și impozit pe profit);
scutirea venitului obținut din export de o serie de impozite și taxe pe profit (eventual, cu condiția ca sumele rezultate din aceste scutiri să fie folosite pentru promovarea exportului);
scutirea de taxe a fondurilor de rezervă apreciate sub forma unei proporții asupra încasărilor valutare;
Acest fond de rezervă se folosește pentru acțiunile de penetrare pe noi piețe sau pentru investiții în anumite sectoare importante pentru exportul țării respective.
Deschiderea debușeelor poate fi stimulată prin:
acordarea de către exportator importatorului de credite pe termene mai lungi;
creditarea exportatorilor (credite de export), în situația în care termenele lungi de plată depășesc posibilitățile exportatorului;
asigurarea activității de export împotriva unor riscuri politice, insolvabilitatea țării partenere.
Avantajele valutare acordate exportatorilor exercită indirect influență asupra prețurilor:
reținerea unei părți din valută sau a întregii valute, pentru a fi folosită pentru achiziționarea de mașini și utilaje, materii prime necesare produselor de export în cazul în care prețurile interne sunt mai mari decât cele externe sau când acestea nu se fabrică în țară;
Primele de export se acordă sub formă de subvenții sau adaosuri la preț. Prin acestea, statul urmărește o remunerare stimulativă a eforturilor financiare efectuate pentru producerea și livrarea bunurilor pe piața externă sau o cointeresare mai puternică pentru desfacerea acestora pe piața externă. Prin intermediul primelor de export se asigură profituri de cointeresare a exportatorilor acelor bunuri care fac obiectul politicii de prețuri și financiare a statului.
CAPITOLUL 8
Studiu de caz:
Stabilirea prețurilor la intern și export
“S.C. Mondial” SA Lugoj, județul Timiș, a fost înființată în baza HG 1200/12.11.1990, statutul acesteia fiind publicat în anexa 2.12 la HG 1200/12.11.1990, iar regulamentul de organizare și funcționare a împuterniciților statului în anexa nr. 3 la HG 1200/12.11.1990.
Prin ordinul nr. 21/21.02.1991 al Ministerului Resurselor și Industriei a fost numit Consiliul de Administrație, Comitetul de direcție și directorul S.C. “Mondial” SA Lugoj.
În anul 1996, în urma vânzării de acțiuni conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 890/14.09.1996 între FPS și firma VILLEROY & Boch A.G. din Germania, partea de capital social al FPS se diminuează substanțial, 626.172 acțiuni, adică 51% devin capital străin.
Structura acționarilor se modifică cu această ocazie așa cum rezultă și din contractul de societate:
La finele anului 1997, capitalul social se majorează ca urmare a investițiilor efectuate, iar structura acționarilor, ca urmare a achiziționării de acțiuni de către VILLEROY & Boch AG de la FPS, se modifică și ea astfel:
Se poate observa din cele de mai sus că societatea comercială Mondial Lugoj avea de la înființare și până în 1997, o conducere colectivă de decizie, iar în 1997 conducerea de decizie a acestei societăți a devenit unică (procentul de 2,3% de acționari individuali este nesemnificativă).
S.C. “Mondial” SA Lugoj are ca activitate de bază producerea și comercializarea faianței și a obiectelor sanitare.
Dacă la faianță prețul de cost complet realizat a scăzut de la o lună la alta, fapt datorat și producției realizate în mod progresiv, nu același lucru se poate spune despre obiectele sanitare, unde corelația producție-cost complet nu se respectă și diferă semnificativ de la o lună la alta mai ales datorită oscilației de costuri.
În vederea obținerii unei clarviziuni asupra prețurilor practicate și costurile de producție realizate de S.C. “Mondial” SA Lugoj s-au luat spre analiză facturi din fiecare lună, pe perioada februarie–iulie la produsul „faianță” livrat la export.
Au fost calculate cu această ocazie prețurile practicate la extern, prețurile practicate în aceeași perioadă la livrările spre intern și prețul de cost complet realizat calculat în baza datelor obținute.
Urmare a calculelor efectuate se constată că prețul de livrare la export este inferior celui practicat la intern acesta oscilând semnificativ, în unele cazuri situându-se la un procent de 68,77% din prețul la intern și mergând până la 100% pe total cumulat valoric al produsului „faianță”.
Sintetizând datele, se poate observa că prețurile de livrare la produsul faianță la export sunt, pe toată perioada luată spre analiză, sub nivelul prețului de cost complet realizat până în luna mai inclusiv, pentru ca următoarea etapă acestea se situează peste nivelul acestora.
De asemenea, prețul practicat la intern la acest produs în prima etapă a fost sub nivelul costurilor, pentru ca înregistrând proporții superioare datorate și scăderii nivelului de costuri realizat de societate.
La produsul „obiecte sanitare” livrate la export s-a luat de asemenea spre analiză facturi din fiecare lună.
Procedându-se identic ca și la produsul „faianță” au fost calculate prețurile practicate la extern, prețurile practicate în aceeași perioadă la intern și prețul de cost complet realizat.
Pe baza datelor obținute se poate observa că prețul practicat la export la obiecte sanitare este superior celui practicat la intern cu unele mici excepții în care acesta este inferior prețului intern pe total obținându-se o depășire de preț la livrările spre extern față de cel intern în proporție de 126%.
Sintetizând datele se constată că prețurile practicate la extern sunt superioare celor practicate la intern cu excepția lunii martie în care s-ar părea că exemplul luat spre analiză nu este relevant.
Atât prețurile practicate la intern cât și cele la extern sunt superioare prețului de cost complet realizate de societate în prima perioadă, luată spre analiză înregistrând creșteri favorabile începând cu luna iunie 1998.
Nivelul ridicat al costurilor realizate atât la produsul „faianță” cât și la „obiecte sanitare” de către S.C. „Mondial” SA Lugoj, după cum rezultă și din evidența contabilă se datorează, printre altele și următoarelor cauze:
volumul de investiții realizat în anul 1997 ce a condus la creșterea capitalului social cu 225% a determinat creșterea costurilor cu amortismente cuprinse în cheltuielile de secție și cheltuielile generale ale societății;
S.C. „Mondial” SA Lugoj practicând metoda de amortizare degresivă la nivelul costurilor a crescut substanțial în prima perioadă a realizării investiției, urmând treptat să se reducă;
S.C. „Mondial” SA Lugoj în prima perioada a anului a disponibilizat o parte din forța de muncă acordând acestora facilități financiare care au fost cuprinse în costuri la poziția „alte cheltuieli”.
Așa cum rezultă și din datele furnizate de către societate în prima perioadă a anului (imediată terminării investiției) producția realizată a fost mai mică, ea crescând treptat de la o lună la alta.
Prețurile practicate la export către diferitele țări având nivele sensibil apropiate, cu excepția cazului partenerului VILLEROY & Boch Ungaria care începând cu data de 23.07.1998 a oferit prețuri mai mari la obiecte sanitare cu 5 DM pe obiect față de cele practicate anterior.
Nu avem cunoștință de prețurile practicate pe piața externă.
Cumpărarea majorității acțiunilor societății comerciale S.C. „Mondial” SA Lugoj de către VILLEROY & Boch AG a dus la trecerea de la controlul în comun la controlul unic asupra agentului economic sus amintit.
De asemenea, reducerea numărului de acționari la S.C. „Mondial” SA Lugoj prin achiziționarea de părți din capitalul social a întărit poziția de control existentă deja.
Față de cele prezentate mai sus, ar trebui decise:
Pornirea unei investigații cu privire la eventualele încălcări ale art.6 lit. f din Legea Concurenței nr.21/1996, ținând cont și de faptul că ponderea livrărilor de faianță și obiecte sanitare a fost orientată spre piața internă sau externă în funcție de nivelurile de preț obținute pe aceste piețe.
Pornirea unei investigații cu privire la respectarea prevederilor art. 11-16 din Legea Concurenței nr. 21/1996 privind concentrarea economică așa cum este prevăzut la art.11 al.2 lit.b cu privire la dobândirea controlului asupra unui agent economic prin cumpărare de elemente de activ și participare la capital.
Prevederile Legii concurenței nr.21/1996:
Art. 6. Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținută de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia prin recurgerea la fapte anticonstituționale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerțului sau prejudicierea consumatorului. Asemenea fapte abuzive pot consta, în special, în:
(…)
f) practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, sub costuri, cu scopul înlăturării concurenților sau vânzarea la export sub costul producției, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;
(…)
Art. 11. (1) Concentrarea economică se realizează prin orice act juridic, indiferent de forma acestuia, și care, fie operează transferul proprietății sau a folosinței asupra totalității sau a unei părți a bunurilor, drepturilor sau obligațiilor unui agent economic de a exercita, direct sau indirect, o influență determinantă asupra unui alt agent economic, sau a mai multor agenți economici
(2) Operațiunile de concentrare economcă au loc atunci când:
(…)
b) una sau mai multe persoane care dețin deja controlul cel puțin asupra unui agent economic, ori unul sau mai mulți agenți economici dobândesc, direct saă indirect, controlul asupra unuia sau mai multor agemnți economici sau asupra unor părți ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace.
(…)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Categoriilor DE Preturi In Contextul Liberei Concurente (ID: 105655)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.