Analiza Caricaturilor din Academia Catavencu

Introducere

Motivul abordării acestei teme pentru cercetare este unul mai mult personal: el pleacă de la reacția stârnită de evenimentele tragice de la Paris din ianuarie 2015, legate de atentatele de la sediul Charlie Hebdo. Am urmărit atunci reacțiile și am fost impresionată de reacțiile jurnaliștilor din presa autohtonă, de reacțiile de retragere sau de curaj, de a înfrunta cenzură și orice pune în pericol libertatea de exprimare. M-am declarat și eu ca fiind „Charlie” și am fost impresionată de mediatizarea acestui eveniment la nivel mondial și național și de valul de solidaritate stârnit printre jurnaliști și nu numai.

Studiul oferă o imagine de ansamblu asupra caricaturilor din perioada post-eveniment Charlie Hebdo, și se aplică pe un număr de 22 de imagini din perioada 9 ianuarie-31 decembrie 2015. În cadrul acestei cercetări, prin analiza de conținut se demonstreaza care sunt sursele care stârnesc umorul, prin descifrarea mesajului vizual și verbal și a tuturor strategiilor și elementelor care conlucrează la realizarea umorului

Deși corpusul de date pare eclectic, alegerea lui finală s-a bazat chiar pe rubricile existente pe site-ul ziarului și este generat de la ideea Charlie Hebdo, cum am menționat mai sus. Am ales acest ziar deoarece este generos din acest punct de vedere și am încercat să ilustrez probleme de actualitate națională și din spațiul european

Interesul analizei se axează pe mesajul trimis receptorului, pe modalitățile de descifrare ale acestuia, pe relația între imagine și text

Criteriul de analiză se referă la domeniul politicului cu precădere, cu teme de actualitate în spațiul românesc: corupția, alegerile, legile propuse în Parlament și tema războiului sfânt. Pornind de la site-ul ziarului Academia Cațavencu am adunat corpusul de date pe intervalul menționat pe următoarele teme generale: actualitate, politic și am adăugat prma pagină din următoarele apariții, până la finalul anului, fiind problemele de actualitate cele mai fierbinți.

Plecând de la teoriile lui Roland Barthes legate de relația dintre imagine și text, vom vedea raportul dintre vizual și verbal dacă imaginile sunt completate de către text, dacă au vreun sens fără acesta, dacă ceea ce stârnește umorul este situația sau limbajul. Vom urmări posibilele surse de realizare a umorului: de situație, de limbaj sau de caracter Consider ca elementul pe care il aduce nou acest studiu este legat de analiza unor imagini care succed si au legatura cu evenimentul Charlie Hebdo. Corpusul de date poate reprezinta opinia si viziunea unui jurnalist vis-a-vis de acest eveniment, sustinute de ziar.

Multe caricaturi nu pot fi înțelese în afara limitelor culturale și sociale în care au fost crete chiar dacă, teoretic, accesul a înțelegerea lor ar trebui să fie permis, astfel că ele necesită informații , explicații suplimentare. Deoarece umorul este subiectiv, nu consider că imaginile alese sunt amuzante în mod absolut. Acesta ține și de o anumită cunoaștere culturală a cititorilor și de măiestria autorului. Înțelegerea imaginilor depinde și de cunoștințele sociale și istorice pe care le dețin cititorii în legătură cu o anumită perioadă sau eveniment și de manieră în care ei se raportează la epoca lor (cognitiv, afectiv, comportamental), incluzând aici și modul în care se utilizează limbajul. Se pune prblema gradului de accesibilitate: cât de mult cunoaște cititorul ?

În funcție de gradul de accesibilitate, receptorul recunoaște și înțelege o imagine. Rezultatele cercetării au fost verificate printr-un chestionar care și-a propus să afle și părerea cititrilor ziarului în ceea ce privește succesul descifrării imaginilor prin stabilirea relației de interdependență dintre imagine și text și prezența sau nu a efectului umoristic care stârnește zâmbetul, râsul sau creează bună-dispoziție. Analiza va decoperi formele comicului: de caracter, de situație , de limbaj. Scopul nostru este să propunem un model de naliza care să permită interpretarea unor imagini din punctul de vedere al umorului și a modalităților de obținere a acestuia.

Lucrarea de fata este structurata in 5 capitole.

Introducerea de fata prezinta argumente privind alegerea temei lucrarii

Partea teoretica este structurata in doua capitole, un prim capitol continand notiuni teoretice despre caricaturasi definirea fu, clasificarea si functiile acesteia iar cel de-al doilea capitol prezinta notiuni legate de comunicarea politica, tipurile de comic din care reies sursele umorului.

Urmatoarele doua capitole corespund sectiunii aplicative a lucrarii si cuprinde analiza a 22 caricaturi, fiind urmat de concluzii.

.

Cap. I CONCEPTE

1.1 Definiția caricaturii

Romancierul englez Joseph Conrad spunea: „O caricatură înseamnă să pui fața unei glume pe trupul adevărului.” www.rightwords.ro

Desenul umoristic numit caricatură este un mijloc de exprimare care permite desenatorilor să exprime ceea ceste interzis prin alte mijloace, cum ar fi scrisul. Ea este un suport eficace care se adresează unui public eterogen, fiind accesibilă chiar și analfabeților

Conform definitiei din DEX (2009) caricatura poate fi:

Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică.

Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare.

Imitație nereușită, care denaturează originalul. (din fr. Caricature)

Conform dicționarului „Petit Larousse”( Le petit LAROUSSE , Dictionnaire, 1989, in, Crem, centre de ressource en éducation aux médias 2003. Une caricature drôle ou blessante? Pe site: http://www.reseau-crem.qc.ca/trousse/primcarica.pdf ), caricatura este:

Desen, pictură, etc.care oferă unui lucru sau unei persoane o imagine deformată într-un mod revoltător, burlesc;

Descriere comică sau satirică a unei persoane sau societăți;

Reprezentarea infidelă a unei realități;

Persoana urâtă, ridicolă.

Caricatura este prezentă în toate domeniile: politic, religios, social, cultural didactic, etc.

.

Desenul umoristic numit „caricatură” este „un mijloc de exprimare care permite desenatorilor sa spuna ceea ce este interzis prin alte mijloace, cum ar fi scrisul. Ea este un suport eficace care se adresează unui public eterogen, fiind accesibilă chiar și analfabeților” (Hayat, Bouaicha, La caricature comme etant une image dans une percpective semiologique, Universite de Mohamed Kheider-Biskra, 2011-2012).

Cuvântul „caricatura” provine verbul „caricare” fiind tradus prin‚”a încărca” (charger-fr.). Diderot a definit astfel în Enciclopedia sa cuvântul „charge” (încărcare): „Este reprezentarea, pe hârtie sau pânză, prin mijlocirea culorii, a unei persoane, a unei acțiuni, sau a unui subiect, în care adevărul și asemănarea perfectă nu sunt vătămate de excesul de ridicol. Arta constă în a demola viciul real sau o părere care exista deja parțial și a-l duce în acel punct al exagerării unde poate fi recunoscut încă.” (Diderot,Denis- Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, 1751-1772).

1.2 Abordari

Ca produs media, conform « Drepturile și responsabilitățile presei al Consililui Presei din Quebec » caricatura este un mod particular de exprimare cu funcția de ilustrare sau de prezentare în manieră satirică sau polemică a unei trăsături, al unui personaj, unui fapt, unui eveniment…Libertatea de opinie nu este absolută, iar autorul trebuie să se încadreze în limitele respectului drepturilor și libertății celuilalt. […] El trebuie să fie fidel faptelor și să dovedească integritate intelectuală în evaluarea situațiilor pe care le comentează. ( In Crem, centre de ressource en éducation aux médias 2003. Une caricature drôle ou blessante? pe site: http://www.reseau-crem.qc.ca/trousse/primcarica.pdf)

Caricatura poate fi descifrată cu ajutorul semioticii. Joly Martin, în lucrarea sa L’image et les signes consideră că imaginea, fie ea fotografie, desen, pictură, etc este o unealtă de comunicare și un semn „care exprimă idei printr-un proces dinamic de inducție și interpretare”.( Martine Joly, L’image et les signes, Ed. Armand Colin, Paris, 2005, p.36.). În cazul caricaturii, această trecere de la general la particular ne ajută să înțelegem cum ea „esentializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri intregi”

În descrierea societății, a unei persoane, în scopul de a arăta cu degetul , de a critica sau în orice alt scop, caricatura transmite un mesaj vizual și lingvistic exprimat prin semne verbale sau non-verbale. Este un mijloc de comunicare foarte eficient în transmiterea mesajelor, iar „pentru producerea efectului umoristic trebuie să existe un cod sau un sistem semiotic: lingvistic, vizual, cromatic, grafic sau de punctuatie”.(Attardo, S.-Humorous texts: A semantic and Pragmatic Analysis”, 2001). Caricatura este un mijloc de comunicare ce folosește semne și simboluri pentru transmiterea mesajului. Mesajul poate fi însăși imaginea, dar acesata poate fi însoțită de semne lingvistice, care ușurează înțelegerea lui; semiologia studiza relația dintre aceste semne, raportul dintre imagine și text. Semnul lingvistic are rolul de a ghida privitorul în citirea mesajului, acționând ca un ghid.

1.3 Caracteristici

In lucrarea La caricature  : art et manifeste… Bernard Borneumann spune ca o „caricatura nu are sens decât pentru cititorul informat și nu poate exista decât raportându-se la o altă imagine, o prima imagine existând deja în realitate, necaricaturizată”. Altfel spus, orice caricatură se bazează atât pe faptul că publicul recunoaște actorul politic, dar și că acesta caricatură înseamnă o oarecare recunoaștere a spațiului public. Pentru a fi recunoscută pe deplin în caricaturi, ținta este reprezentată în situațiile respective cu atributele care se referă la evenimente în care a fost implicată. În realitate, caricatura doar citește și interpretează, în felul său (evident întotdeauna distanțată și critică), evenimentul în care a fost surprinsă ținta.

1.4 Clasificări

Într-un mod mai general, caricatura se poate clasifica în funcție de criteriul dominant: sarjă amicală, umoristică, satirică, de gag, portretistică, unde elementele textuale (titlu, legendă, dialog, citat) pot predomina sau lipsi, tehnică (critică în creion, penită sau chiar acuarelă), suport: (piatră litografie, pe hârtie, ceramică), culori (alb negru sau color) sau tipul de media în care apare (caricatura de presă, de salon ).

Caricatura se deosebește, de obicei, de ilustrația editorială însă, adeseori o ilustrație la un text poate cuprinde la fel de multă satiră ca și o caricatură

O clasificare se poate face în funcție de subiectul caricaturii În: http://réhtorique.caricature.chez-alice.fr/caricature.htm/ , consulté le: 15.12.2009 în lucrarea:

-portretizarea-care deformează fizic sau exagerează anumite trăsături caracteristice. Acest tip de caricatură se folosește mai ales în cazul politicienilor sau al artiștilor, bazându-se pe credința că trăsăturile fizice ale unei persoane sunt reflexia sufletului sau a personalitătii acesteia

-caricatura de situație: este o satiră a evenimentelor sau a imaginilor, reale sau imaginare, care incearcă să demonstreze ridicolul sau grotescul comportamentului unei societăți

Din această clasificare în studiul nostru ne vom axa pe al doilea tip de definiție, pentru că ne ajută in demersul nostru de a interpreta corect mesajul caricaturistului.

.

O clasificare a caricaturilor, folosită mai ales în portretizare, o găsim în lucrarea La communication par image ( CADET Christiane, CHARLES René et GALUS Jean-Luc, La communication par image, Ed Nathan. Paris, 1997, p.50. în funcție de modalitățile de reprezentare alese:

• Exagerarea trăsăturilor fizice

Acest tip se folosește mai ales în desenele de actualitate; îl regăsim în acele cazuri în care caricaturistul desenează întocmai chipul și trupul personajului, dar pune accent pe ce este extravagant și ieșit din comun

• Reprezentarea zoomorfică

Caricaturistul folosește calitătile și defectele animalelor pentru a explica anumite comportamente sau caractere ale personajelor, deformandu-le chipul pentru a semăna cu un animal. Această metodă se folosește pentru a judeca acel tip de comportament. CADET Christiane, CHARLES René et GALUS Jean-Luc, La communication par image, Ed Nathan. Paris, 1997

Reprezentarea zoomorfică urmăreste să dea personajelor caricaturizate caracteristici animale. Există mai multe grade de zoomorfism ale personajelor animalizate, mergând de la trunchi pană la întregul corp. CADET Christiane, CHARLES René et GALUS Jean-Luc, La communication par image, Ed Nathan. Paris, 1997

„ Considerată moștenitoare a fabulelor lui Fontaine, reprezentarea ființelor sub formă de animale este o tehnică foarte bună datorită puterii ei de a stimula memoria. În cazul unui scandal financiar, de exemplu, se folosește adeseori imaginea unui bancher întruchipat de un vultur. În mod contrar, antropomorfismul dă animalelor caracteristici umane. „http://lycee-marc-bloch.spip.ac-rouen.fr/IMG/doc/La_caricature_de_presse.doc.

• Simplificarea trăsăturilor

Aceasta este deseori insotită de un articol privitor la personaj și se folosește atunci când personajul ilustrat este cunoscut de către cititori.

„Acest tip de caricatură nu dă atenție detaliilor; caricaturistul simplifică totul la maximum, iar trăsăturile personajului sunt reduse la detalii precum: mustață, o pălărie de un tip anume, etc. Caricaturistii nu se folosesc de alegorii (ca aceea a dreptătii sau a morții) sau de stereotipuri pentru ca cititorii să inteleagă repede mesajul.” CADET Christiane, CHARLES René et GALUS Jean-Luc, La communication par image, Ed Nathan. Paris, 1997, p.50

Caricatura nu trebuie redusă la portretizare, care folosește deformarea fizicului ca metaforă a unei idei. Sub această formă politică, ea joacă un rol analog pamfletului.( (http://expositions.bnf.fr/daumier/pedago/02_4.htm) „Honoré Daumier

Caricatura se poate baza pe anumite procedee stilistice pentru a întruchipa personajul de care se râde sau pentru a simplifica. Din această perspectivă, desenatorii trebuie să inventeze semne necesare discursului lor. „Trebuie să dea dovadă de ingeniozitate și să folosească trucuri, dar se sprijină și pe semne grafice specifice care aparțin societătii din care fac parte.”.( http://expositions.bnf.fr/daumier/pedago/02_4.htm)´ Honoré Daumier

• Anacronismul

"Pentru a râde de comportamentul unui personaj public, „caricaturistul îl poate reprezenta desenat, îmbrăcat în haine aparținând unei epoci apuse, anterioare.” http://lycee-marc-bloch.spip.ac-ro.

Metafora

Această tehnică constă în „reprezentarea unei idei, a unei valori sau a unei instituții într-o formă umană. Astfel, pentru a personifica Franța, se folosește un model feminin „Mariana”, pentru a o ataca sau a o apăra.” http://lycee-marc-bloch.spip.ac-rouen.fr/IMG/doc/La_caricature_de_presse.doc. Simbol-islam mahomed

Laurent Gervereau, in Dictionnaire mondial des images, coll. Opus Magnum, Paris, Nouveau Monde éditions, 2006, propune mai multe tipuri de caricaturi: caricaturi pleonasme (reies din ilustrare, dublează textul), caricaturi metafore (în aparentă nu tratează sbiectul și folosește elemente simbolice), caricaturi predicat-că editorialele-au titluri elocvete, demonstrează)

Mihai Stănescu, in lucrarea sa : Umor 50%, Bucuresti, Uniunea Artistior plastici din Romania, descrie trei tipuri de caricaturi:

a) Tipul în care este important doar textul

b) Caricaturi în care textul nu este suficient pentru decodare

c) Caricaturi lipsite de text (acesta ste cuprins în decor, face parte din acesta, dar nu aparține niciunui personaj

Din aceste clasificări eu consider că cea mai folosită este caricatura de situație, în care imaginea nu este suficientă pentru decodare, aceasta fiind însoțită de text.

Cap. II Comunicarea politică

2.1 Caricatura politica

Problema care trebuie lămurită încă de la început este ce gen de comunicare reprezintă caricatură pe scena politică. Cei trei mari actori importanți ai acestei scene-clasa politică, mass-media, opinie publică-au trei moduri distincte de a comunica: discursul politic, produsul mediatic (informațional și analitic) și vocea poporului prin opțiunea de vot. Modul de comunicare este dat de legitimitatea fiecărui actor: puterea pentru politic, cerința de a informa a ziariștilor, legitimitatea votului pentru mase. Această construcție primară a schemei comunicării politice va constitui premiza pentru răsturnarea părerii conform căreia caricatura–o formă a comunicării simbolice – este și un mijloc de comunicare politică. Caricatura incearcă să surprindă elementele esențiale ale decorului politic la un moment anumit. Din acest punct de vedere ea apelează la simbolistică politică pentru a exprima într-un mod abstract situații și discursuri politice.

Urmând demersul nostru de a defini ce mijloc de comunicare este caricatura, logic este să ne intrebăm care ar fi publicul său tintă. Aici apare surpriza cu “comunicarea politică”. S-ar putea ca ținta principală să fie nu cititorul ziarului, ci…politicianul. Mergând mai departe pe această construcție, putem afirma că prin caricatură se incearcă schimbarea comportamentului politicianului. Dacă un caricaturist surprinde unele trăsături (fizice sau morale), atitudini (politice sau umane) ale politicianului, atunci creionul său devine mult mai ascuțit, iar conturul noului “personaj” mult mai fîn, chiar dacă pomeții, fruntea sau nasul sunt aduse la proporții exagerate. Politicianul apare deformat în ochii lui și în ochii celorlalți. Iar tendința generală este întotdeauna aceea de a redeveni la normalitate. Caricatura este în primul rând exprimarea unei atitudini, pe când comunicarea politică încearcă abia să instituie o situație (un decor) față de care urmează să se ia o atitudine. Caricatura amplifică o greșeală politică, în timp ce comunicarea politică încearcă să diminueze până la limite efectul ei.

Caricatura creează disconfort, în timp ce prin comunicarea politică se creează o atmosferă cât mai confortabilă pentru cei care asistă la schimbarea decorului politic. Așadar, caricatura este mai mult un răspuns la comunicarea politică și nu un mijloc de comunicare politică.

Caricatura face apel la toate elementele politicului pentru a exprima un gând apolitic, fapt care ne permite să afirmăm: “Caricatura este o reacție față de instituționalizarea comunicării politice”.

Dacă am reduce comunicarea politică la înțelesul ei cult (desfășurată în cadrul “spațiului public” a lui Habermas) în sensul comunicării între cei trei: politicieni, ziariști și electori, am observa următorul fapt: caricatura intervine în această triadă ca un factor de dezechilibru în comunicare. Ea încearcă să comunice tocmai atunci când nu se dorește acest lucru și tocmai ceea ce nu se vrea să fie auzit. Din aceest punct de vedere, caricatura poate fi un mijloc de exprimare numai în societățile democratice, în regimurile totalitare ea fiind un mijloc de propagandă folosit împotriva dușmanului de clasă sau a inamicului comun.

„Caricatura politică se ocupa mai ales sa demoleze, decât să construiască” (Caricatura…artă si manifest , Bernard Borneumann, Editura Skira, 1974). Datorită dezvoltării mass-media și apariției a mai multor canale de informare, caricatura nu mai reprezintă neapărat un mijloc de informare, iar caricatura politică și-a pierdut din puterea de a domina percepția lumii despre problemele politice și sociale. Caricatura a devenit mai mult umoristică decât critică.

Însă, privitorul care deslușește planul imaginar poate întâmpina dificultăți în înțelegerea celui real, pentru că el trebuie să aibă un anumit interes și față de ce se întâmplă în lumea reală, în plan social. Caricatura nu poate fi înțeleasă, totuși, dacă nu se raportează la anumite convenții sociale de actualitate, pentru a fi în consens cu contextul social și cultural în care este publicată. Dacă nu este înțeleasă, caricatura poate produce frustrare publicului, fără să își atingă țelul. Însă, pentru a se diferenția de alte imagini dintr-o publicație, aceasta trebuie să îmbine realul cu fictivul.

.

2.2 Functiile caricaturii

„Lumea nu este frumoasă; lumea nu este dreaptă; caricatura ne dă motiv să râdem de ea. Ea asociază burlescul situațiilor celor mai tragice.” Rober Philippe spune in lucrarea sa Histoire de la caricature et des affiches ca „această manieră shakespeariană” este regula de aur a caricaturii: :”salvând râsul chiar și în momentele extreme este modalitatea sa de a garanta speranța, de a strecura în inima celor învinși secreta consolare a unei răzbunări”. (Philippe, Rober-Histoire de la caricature et des affiches – editura Relié, 1981) pe site http://www.philophil.com/philosophie/representation/Analyse/caricature.htm

Pentru a studia o caricatură trebuie să înțelegem care sunt funcțiile acesteia.

Caricatură are funcție critică. Prin deformarea sau exagerarea în mod voit a unor trăsături sau caracteristici ale unei anumite persoane sau situații, ea are scopul bine stabilit al satirizării sau atragerii atenției publicului asupra lor, pentru a scoate la iveală răul, urâtul, nedreptatea, prostia, lenea, demagogia…etc

Una dintre funcțiile caricaturii este aceea de a ironiza. În acest scop „se prezintă că fiind adevărată o situație despre care se știe că este falsa” Riviere, Philippe. La caricature, le dessin de presse et le dessin d'humour en France, de la révolution à nos jours în site: http://enssibal.enssib.fr/bibliotheque/documents/dessid/rrbriviere.pdf.mars 2005.p.32., consulté le: 14.09.2008

Ironia se poate face în mod direct sau indirect cu text sau fără text, având ca țintă orice aspect sau mentalitate socială, persoane cunoscute sau oameni de rând, instituții, religii,…etc.-Ea amuză și irită, insă de cele mai multe ori crează reacții, fără a trece neobservată; astfel, caricatura de cele mai multe ori ocupă un loc strategic în paginile ziarelor.

Caricaturistul are misiunea de a face oamenii să râdă prin desenele sale în diferite moduri. Acest lucru necesită câteodată creații sau situații complet imaginare. Singurele limite sunt stabilite de imaginația desenatorului. Câteodată caricaturiștii uită de respectul față de persoanele caricaturizate.

„Desen polemic, caricatura nu caută mereu să declanșeze râsul, dar ea deformează, parodiază, arată cu degetul, batjocorește, denunță o situație sau o persoană. Exagerand, desfigurand, acuzand, vrea sa scoată în evidență anumite trăsături fizice sau morale ale personajelor și să ajungă la cititori rapid, datorita forței simplificării. Este o artă a subversiunii care deformează, degradează modelele, atacă omul și imaginea sa, sentimentele sale, politica sa.” ( http://expositions.bnf.fr/daumier/pedago/02_4.htm) Honoré Daumier

„Într-un registru mai puțin violent, caricaturistul poate, de asemenea să adopte poziția comentatorului actualității. Scopul sau este acela de a arăta, deseori într-o manieră ironică, aventurile din viața politică sau contradicțiile din societate. Este tipul de caricatură cel mai răspândit în zilele noastre, criticând probleme de natură economică, socială și politică. Caricatura poate, de asemenea, să distreze cititorul prin umor. Constrâns uneori de cenzură să evite subiectele politice, un caricaturist poate rămâne la ideea de a glumi pe seama problemelor cotidiene, fără a exprima adevărate opinii asupra subiectului tratat, bazându-se pe umorul negru al absurdul situațiilor. Este necesar de subliniat că granițele între cele trei categorii nu sunt întotdeauna stricte, și ca o anumită caricatură poate conține mai multi regiștri. Astfel, un anumit tip de caricatură, imagine satirică, pedepsește viciile din timpul său fără a recurge la umor . http://lycee-marc-bloch.spip.ac-rouen.fr/IMG/doc/La_caricature_de_presse.doc.

Un alt rol al caricaturii este acela de a propune un discurs de opoziție, spre deosebire de alte forme de critică care denunță pentru a oferi o perspectivă normativă , adică să prezinte actorii politici și eșecurile lor, propunând unui model care permite să se identifice cu actorii în cauză. Caricatura este întotdeauna o enunțare negativă, distanțată și care nu ține partea. Satira, caricatura poate exista doar în situația de opoziție. Esența ei este într-o logică de opoziție. În ziua în care ea nu se poate opune, este condamnată la dispariție. Tocmai deoarece toată lumea caricaturală este negativă, făcută pentru a ridiculiza mai bine ținta, identificarea devine imposibilă. Adeziunea pe care o propune discursul caricatural se face între cititor si emițător, pentru a batjocori mai bine ținta. „Eu ”este un subiect care se identifică cu „Tu” împotriva „Lui”. Acest discurs de opoziție îl face să treacă dincolo de cenzură. http://theses.univ-lyon2.fr/documents/getpart.php?id=lyon2.2004.bah_s&part=87416

Caricatura este opusă complezenței sau discreției diplomatice care face privirea să se întoarcă pudică în fața imperfecțiunilor fizice și morale; ea este precum era Socrate pentru atenieni: ca și el, ea arată cu o naivitate debordantă tot ceea ce nu funcționează. Mereu la pas cu epoca actuală, ea se folosește de anecdotă, dar reproșurile sunt mereu aceleași: corupția, nedreptatea, manipularea; este o armă de lupta redutabilă. Este o denunțare. http://www.philophil.com/philosophie/representation/Analyse/caricature.htm

Caricatura joacă un rol foarte important în societate, funcția sa principala fiind aceea de a face cititorii sa râdă, transmițând un mesaj implicit.

Rolul său poate varia în funcție de tipul de ziar sau de epocă. In lucrarea sa: Cadet, Charles, Galus, (1997: 50) defineste urmatoarele functii ale caricaturii

Informativă

Caricatura poate informa publicul larg asupra unei știri ori fapt divers. Ea are avantajul de a putea descrie o situație sau o trăire care nu pot fi descrise în cuvinte; ea poate prezenta o informație cu un simplu adaos de umor sau stare de bine. http://thesis.univ-biskra.dz/417/1/la_caricature_comme_etant_une_image_dans_une_perspective_semiologique.pdf. Ea transmite idei și dă voce realității și funcționează ca o pereche de ochelari prin care cititorul descifrează mesaje pe care fără ochelari nu le-ar fi putut descifra. Caricatura poate deveni exprimarea cea mai relevanta a părerii populației. Ea este martorul istoriei si prin ea privitorul ia parte la evenimentele istorice.

De divertisment

Caricaturistul poate da desenelor sale un rol de divertisment, pentru a-și amuza cititorii. Aceast rol este folosit cu precădere de revistele și ziarele satirice ce pun accentul pe caricatură.

Educativă

Funcția de educație apare atunci când caricaturistul împărtășește cititorilor din cunoștințele sale asupra unui anumit mediu sau a unui anumit subiect, cu intenția de a-i educa, „dezvăluind ceea ce se întâmplă în spatele cortinei” (Bouaicha Hayat, La caricature comme etant une image dans une percpective semiologique, 2011-2012, Universite de Mohamed Kheider-Biskra, pag 55). Datorită faptului că ea este pe înțelesul tuturor, un alt rol pe care îl poate avea caricatura este de mediatizare a culturii și științei, ea putând fi folosită și în educația școlară.

De contestare

Caricatura reprezintă un mod de defulare și în consecință de calmare a caricaturistului care încearcă să repună în discuție niște postulate ale lumii actuale. http://thesis.univ-biskra.dz/417/1/la_caricature_comme_etant_une_image_dans_une_perspective_semiologique.pdf

De publicitate

O altă față a caricaturii este aceea de publicitate, care scoate în evidență un anumit obiectiv sau produs. http://thesis.univ-biskra.dz/417/1/la_caricature_comme_etant_une_image_dans_une_perspective_semiologique.pdf

"Desenul în presă permite ridiculizarea anumitor situații sau personaje într-un mod global, fără a le ataca direct" susține caricaturistul algerian Le Hic. "Eu personal nu mă simt deloc răspunzător pentru linia editorială a ziarului, dar știu să mă autocenzurez". In Rabat arbitre une rencontre autour de la caricature de presse mieux vaut en rire.in site:www.maroc-

hebdo.press.ma/mhintenet/archives_577/html_577/mieux-html, consulté le: 15.02.2009

Caricaturistul Jean Plantureux afirmă: "caricatura reprezintă un fel de economie de cuvinte", ea fiind definită și ca un "barometru al democrației". (In Rabat arbitre une rencontre autour de la caricature de presse mieux vaut en rire.in site:www.maroc-hebdo.press.ma/mhintenet/archives_577/html_577/mieux-html, consulté le: 15.02.2009

Caricatura are funcția de influențare a opiniilor privitorilor în legătură cu o situație sau chiar cu o persoană. Atacurile la adresa unui funcționar politic important nu aduc prejudicii impresiei care este formată despre puterea sa ca lider. Într-adevăr, atacurile contribuie într-o mare măsură la promovarea imaginii decât aprecierile verbale și sprijinul acordat acțiunilor sale. Murray Edelman spunea că “cel care atacă îi asigură pe toți cei interesați că deținătorul acelei funcții acționează și că este puternic. Mesajul suplimentar, și anume că oponentul nu-l place sau că nu-i place ceea ce face, conferă credibilitate afirmației că deținătorul funcției influențează evenimentele” (Edelman, Murray – Politica și utilizarea simbolurillor, Polirom, Iași, 1999)

De obicei, o critică directă stârnește o reacție negativă la adresa celui căruia îi este adresată, pentru că apare un mecanism psihologic de auto-aparare; poate stârni eventual un zâmbet . Câți dintre noi ne recunoaștem ușor greșelile? Însă, folosind satira și ironia, scopul criticii poate oglindi tarele unei societăți, fără să aibă aceeași duritate-ironia poate lua chiar o formă artistică.

Caricatura poate fi definită ca o expresie politică concentrată a unui eveniment. Ea reprezintă echivalentul imaginilor sfinte de pe pereții bisericilor, pentru poporul neștiutor de carte, pentru ca acestea prezintă faptele sau evenimentele ca atare, fără ca privitorul să depună un minim de efort rațional. Acestea oferă o deschidere spre cunoașterea politică, totodată invitând privitorul la bună-dispoziție și haz. Din acesta perspectiva, putem spune ca o alta functie a caricaturii este aceea de divertisment, folosindu-se de umor. Umorul poate lua aspectul „hazului de necaz”, la fel de bine cum poate face haz de altcineva. Astfel, o situație poate fi privită cu umor, chiar dacă este tragică, fără însă a provoca mai multa suferință, pentru că râsul produce omului bucurie și veselie . Umorul se realizează prin îmbinarea diverselor tipuri de comic: de situație, de intuiție, comicul de limbaj, de caracter sau de nume și are ca urmare imediată râsul.

La baza caricaturii stă comicul, pentru că un desen fără inserații comice ramâne o operă de artă incompletă. Caricatura este cea care scoate în evidență prin ironie diferite defecte umane sau mecanisme socio-politice demne de critică

De cele mai multe ori caricatura este folosită pentru a satiriza aspecte ale politicii. În situații critice însă, caricatura este utilizată ca instrument de propagandă politică.

Caricaturistul poate decide să ia partea unei cauze sau a unei ideologii și să facă polemică și propagandă pentru a-și ataca violent adversarii. Foarte util în perioada de criză politică și socială, desenul propagandistic se dovedește a fi mai eficient pentru a consolida ideile, decât pentru a convinge tabăra opusă
    Ceea ce urmărește în principal grafica de propagandă este să ofere un răspuns concis unei probleme a publicului cititor, bazându-se pe mituri sau reprezentări cunoscute. Ea urmărește, desigur, să trimită subiectul caricaturii în zona derizoriului. Scopul acesta nu este însă singular. Mai important pare a fi să se trezească acea stare de spirit cerută de interesele puterii politice sau să se inducă sentimente populare utile în vederea susținerii unor eforturi colective (război, revoluție) – ura față de dușman, dârzenia, spiritul de unitate, credința în victoria finală, forța națională. Caricatura propagandistică face apel mai mult la emoții decât la simțul umorului. O caricatură nu poate fi propagandă dacă nu conține o ideologie, dacă nu încearcă să ajungă la sufletul cititorilor și să le schimbe gândirea și opiniile, influențându-i atitudinile emoționale.

În cartea sa :”Persuasiunea-receptaare și responsabilitate”, Charles Larson face o distincție clară între publicitate, relații publice, persuasiune și proppaganda, spunând că „Nu orice comunicare înseamnă propagandă; e răspândește în mod intenționat cauze sau doctrine.” Tipăriturile, printre altele, au contribuit la răspândirea de noi tehnici de propagandă, iar caricatura face parte dintre aceste mijloace, pentru că este și ea un mijloc intenționat de răspândire a unei ideologii,care „urmareste uniformizarea părerilor, atitudinilor și comportamentelor receptorilor”. Ea este „impotriva unui lucru și în favoarea a ceva ” (Charles U. Larson-”Persuasiunea-receptare și responsabilitate, Polirom, iași, 2003).

În concluzie, trebuie menționat ca această deformare grotească a unei persoane sau a unei situații prin exagerare voită doreste transmiterea unui mesaj într-o maniera rapida, satirica și umoristica. „Ea amuză oamenii, dar în același timp informează, critică și, pe alocuri, educa.”

2.3 Caricatura în Romania

În mod primordial, caricatura evidențiază defecte fizice sau trăsături de caracter demne de critică, însă, intrând în profunzimea înțelesurilor sale, pe lângă faptul că arată defecte, caricaturistul critică o tipologie umană sau o anumită clasă socială, o instituție…etc

Referitor la manifestarea acestui gen artistic în România, caricatura se naște aici în secolul al XIX-lea, în perioadă pasoptistă, odată cu dezvoltarea presei satirice ilustrate, tradiția sa fiind continuată și în secolul XX, când se pune mult accent pe caricatura portretistică, dar și în zilele noastre. „A face haz de necaz” este o sintagmă binecunoscută la români, care printr-o atitudine ironică și în special autoironică, reușesc să facă fată problemelor de zi cu zi mai ușor, această atitudine având un rol paleativ, de păstrătoare a sănătătii spirituale.

Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Francisc Sirato-sunt nume ale unor artiști care au reprezentat la superlativ tradiția umorului românesc.

După anul 1944 comuniștii au folosit caricatura ca modalitate de propagandă. Caricaturistii satirizau (ca sarcină de partid), tare ale societătii trecute, astfel încât foștii aristocrați, boieri, nobili, industriași, patroni, să nu poată fi compătimiti pentru pedepsele pe care noua oligarhie le aplica. Insă, în acest context, umorul s-a transformat într-o armă de protest tacit împotriva dictaturii comuniste, deși nu toți caricaturistii au trecut de partea populației.

Actualmente diverse ziare folosesc serviciile caricaturiștilor pentru a da o "pată de culoare" editorialelor sau anumitor articole și teme , iar unele au chiar o secțiune specială, numită "Caricatura zilei".

Începând cu anul 2000 s-a dezvoltat și caricatura comercială, datorită dezvoltării site-urilor și blogurilor, artiștii sau firmele cu care aceștia colaborează promovându-și astfel serviciile.

Caricaturiștii români au abordat diverse teme politice si sociale: femeia, instituția căsătoriei, guvernul, clasa politică, moravurile, defectele umane, relațiile sociale interetnice, cultura, minoritățile, naționalitatea, folosirea limbii române, învățământul, biserica.

Caricatura are tradiție în presa românească, însă se pare că astăzi interesul publicului, dar și al artiștilor plastici pentru acest gen de comentariu politic a scăzut considerabil. De remarcat longevitatea jurnalului de satiră și investigație „Academia Cațavencu”, înființat în anul 1991.

Este o afirmație banală în teoria comunicării aceea că: o imagine se percepe și se memorează mai bine decât un text. Iarăși este un lucru banal acela că viața politică românească este deseori caracterizată ca un noian de vorbe. În acest noian de vorbe cenușii, marile cotidiane aduc zilnic o picătură de culoare: un colț de pagină cu un desen care atrage din primul moment atenția cititorului.

Despre grafica de presă în general și caricatură în special se pot scrie volume întregi. Întorcându-ne către începuturile umanității, exprimarea artistică a conținut din start îngroșarea unor trăsături, ironia, sarcasmul, umorul. Regimurile totalitare au căutat întotdeauna să înăbușe ironia sub pretextul seriozității, al problemelor grave, al unei viziuni maniheiste a lumii. Lângă această idee nu putem să nu-l evocam pe Umberto Eco, cel din Numele Trandafirului, un mare romancier, dar și un mare semiotician.

Presa este o oglindă a adevărurilor social-istorice, fiind un instrument de măsurare a vietii politice, culturale și economice iar umorul și ironia țintesc nedreptățile din societate, înșelătoriile, viciile și înfierează răutatea omenească. Ele sunt uneltele prin care cititorii au avut glas să își spună nemulțumirile și ele să ajungă la urechea celor care trebuiau să le audă.

Tudor Vianu (Metafora umorului/ Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, editura Princeps Edit, Iasi, 2009 p33) consideră că țelul final al satirei este unul constructiv, spunând că: ”Satira adevărată e ca acul. Înțeapă nu ca să împungă, ci ca să coase” (Tudor Mușatescu apud Elena Macavei, Umorul, p. 433.) pe site http://www.uab.ro/upload/3296_Rezumat%20teza%20de%20doctorat%20-%20lb.%20romana.pdf

Înainte de 1989, caricatura românească era aproape absentă din paginile cotidianelor. Circula chiar o butadă potrivit căreia Scânteia era ziarul puterii, iar România Liberă era al opoziției, motivul fiind acela că în România Liberă era celebră în epocă “Una pe zi” a lui Matty Aslan. Caricaturile perioadei comuniste, ca de altfel mai toate genurile artei, nu aveau voie să abordeze direct politicul.

Caricatura de cotidian a înflorit în România după 1990. Dincolo de considerațiile estetice sau economice, se pare că, mai mult decât discursurile politicienilor sau editorialelor liderilor de opinie, aceste desene au impus în conștiința publică trăsături inconfundabile ale oamenilor politici.

Începând cu anul 1989 libertatea de expresie va fi înțeleasă diferit, pentru că este momentul în care s-a hotărât „trecerea presei, radioului, televiziunii, din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului"- se arată în comunicatul către țară al CFSN din 22 .12.1989.

Presa și-a crescut influența din clipa în care jurnaliștii au început să își ia în serios rolul de a transmite mesaje, nu de a fi oameni politici situați în afara partidelor. Prin relația dintre public, mass-media și social, indivizii își satisfac în primul rând nevoia de informare. Însăși presa satirică reprezintă o modalitate de informare, de relaxare, de educare, de a fi la curent cu relitățile sociale, dar este și o armă de luptă pentru câștigarea unor libertăți printre care și libertatea de exprimare.

Pe fondul crizei economice și al dispariției multor publicații cotidiene în varianta tipărită, s-au împuținat, de asemenea, și caricaturile zilnice prin care se comentau, umoristic, anumite evenimente. A existat tradiție în acest sens în presa românească, dar se pare că azi atât interesul publicului cât și al artiștilor plastici pentru acest gen de comentariu politic nu este foarte mare.

Iată câteva desene ale unor caricaturiști consacrați, diferiți, din perioade diferite, pentru a surprinde trăsături și atitudini tipice care s-au întipărit deja în conștiința publicului. Zâmbetul lui Ion Iliescu, cutele de pe frunte și colturile gurii lăsate în jos la Adrian Năstase, gura deschisă a scandal a lui Corneliu Vadim Tudor, ridurile, ochii mijiți și țigara lui Nicolae Văcăroiu, morga și atitudinea solitară a lui Emil Constantinescu. Toate aceste trăsături se regăsesc în caricatura de cotidian, tocmai pentru că desenele spun mai mult decât orice comentariu.

Fiecare desen este însoțit de câteva păreri ale autorului său despre caricatura contemporană, despre condiția caricaturistului după 1989, despre politică și politicienii români – sursă de inspirație pentru lucrările acestora:

Fig. Caricaturist Vali Ivan

– despre caricatura de presă: “…este cu totul altceva decât grafica de festival, de salon… trebuie să fii mereu la curent, să te documentezi , să fii tot timpul în priză…”

– despre condiția graficianului de presă astăzi în România: “…eu sunt mulțumit…părerea mea este că, în medie, caricatura românească din cotidiane este mai bună, mai cu haz, decât cea din occident”.

– despre politicienii și viața politică din România: “… în mandatul trecut erau zile în care nu știai ce să alegi mai întâi… acum parcă s-au mai cumințit… oricum, politicienii noștri sunt, avem un mediu propice “ .

Fig. Caricaturist Puiu Găzdaru

    – despre caricatura de presă: “recomand cu căldură volumul Cartea albă a caricaturii de presă scos de mine și de un grup de studenți de la Școala Superioară de Jurnalistică și editat de Academia Cațavencu care dezbate pe larg cererea și oferta în domeniu. Cartea, ca și mine dealtfel, refuză să dea verdicte. Ea își propune să fie un tablou general, iar cei care au urechi de auzit, să-l vadă!”

    – despre condiția graficianului de presă astăzi în România: “mulțumesc, din punctul de vedere al profesiei, că trăiesc în România de azi. Mulțumesc Președintelui, premierului, guvernului, parlamentului, bisericii, armatei, justiției, poliției, mafiei, că mi-au dat o pâine albă să mănânc. Saru’ mâna pentru masă!”

Fig.

– despre politicienii și viața politică din România: “o lege a lui Murphy spune: cu cât dai, prin caricatură, într-un om situat pe o treapta cât mai de sus, cu atât riști să pățești cât mai puține. Având în vedere că preocupările mele artistice precumpănitoare sunt președintele și premierul, rezultă că riscul profesiei este minim. Mă aștept, mai degrabă, decât să fiu târât prin tribunale, să fiu primit la Cotroceni și decorat cu medalia aia cu “serviciu credincios”. Ca o considerație personală, un amendament la legea citată mai sus, aș spune că – “articol unic” – în caricatură, cu cât ești mai rău, cu atât ești mai bun”.

   Italia, Franța, Germania și Marea Britanie întind mâna României și îi urează “Bun venit in Europa!”. Este una dintre primele caricaturi apărute în paginile noilor cotidiane românești, imediat după căderea comunismului. Vor urma mii și mii de producții

profesioniste sau amatoare, subtile sau directe, amuzante sau penibile. Totul pe măsura unei prese care explodează sub raportul numărului de titluri și al tirajelor. După 1989, caricatura românească e nevoită și ea să se redefinească, față în față cu evenimentele copioase care se succed pe scena socială și politică, dar și în acord cu gustul public.

Prea puține dintre cotidiane impun rubrici fixe cu semnături notorii, menite să facă epocă. Vechii corifei ai genului rămân de cele mai multe ori în arena și adaptează, așa cum pot, tradiția Urzicii la noile realități. Dar apar și nume noi care aparțin adeseori unor creatori talentați. Pentru că desenul politic și social nu aduce bani pe măsura efortului, mulți dintre ei dispar peste noapte, atrași fiind de activități mai lucrative. Aceeași lipsă de fonduri face ca albumele-sinteză ale caricaturilor epocii să nu atragă editurile. Creatorii importanți își au încă opera mai mult în paginile efemere ale publicațiilor.

În al doilea rând, caricatura postcomunistă reușește, totuși, de minune să ofere publicului o galerie a noilor personalități din perspectiva stereotipurilor de limbaj și de comportament sau a conjuncturilor care le caracterizează. Limba engleză a lui Iliescu, Săniuța lui Vacaroiu, relațiile lui Constantinescu cu Coposu, efeminarea lui Năstase, demagogia lui Vadim sunt teme reluate constant, pe măsură ce realitatea le oferă combustibil. Se poate creiona o istorie a perioadei în caricatură.

Dacă ar fi să facem o serie de clasificări am putea spune că avem în primul rând, pe de o parte, noul val, inspirat din școlile occidentale – cinic, parodic, adeseori sec și, pe de altă parte, genul mai popular și mai direct al «bătrânilor», cu șoricei pe care scrie «Sindicat» și cu pisici pe care se poate citi «Guvern». România are deja categorii de public care gustă stiluri diferite de abordare satirică a realității. Pe de altă parte chiar ziarele înseși au creat stiluri. România Liberă și Cotidianul au impus mai degrabă un fel de grafică socială în care umorul e sacrificat adeseori sentințelor grave. Adevărul promovează lucrări mai populare în care desenul e subordonat bășcăliei directe față de încordările momentului. România Mare oferă fie caricatura care atacă direct teme de succes sigur (sexul și violența) fie așa-zise desene care preiau și ilustrează temele și obsesiile din pamfletele penale ale lui Corneliu Vadim Tudor.

Lider de școală în domeniu rămâne mult timp Academia Cațavencu, condusă din punct de vedere grafic de Octav Mardale, publicație care a reușit să impună o linie în tradiția cinică și să promoveze produse diverse, inclusiv deja celebrele fotografii trucate și ornate cu bule. Ea este corespondentul românesc al unor Canard Enchainé sau Mad Magazine, care au făcut epoca în lumea occidentală.

Cu o soartă mult mai bună decât a benzilor desenate, gen care în România practic nu există, caricatura noastră postcomunistă își așteaptă încă o notorietate mai solidă, pe măsura realității caricaturale la care e nevoită să se raporteze.

Cap. III Metode de cercetare

3.1 Definitia ilustratiei

În acest subcapitol vom analiza mai îndeamănunt componentele inteligenței emoționale ale modelului mixt propus de Daniel Goleman. Așa cum am prezentat mai devreme, în anul 1995 acesta introduce primul său model în lucrarea „Inteligența emoțională: de ce poate să conteze mai mult decât IQ-ul”, urmat de modelul completat, în 1998, alcătuit din cele cinci componente: conștiința de sine, auto-reglarea, motivația, empatia si abilitățile sociale.

În încercarea de a defini termenul de „ilustratie” în cartea sa” Modele literare în narațiunea vizuala” editura…..Alexandra Vranceanu pornește de la definiția din DEX conform căreia ilustrația este „o imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text”. În acest sens larg, ilustrația însoțește un text, apare alături de el „in condiții asemănătoare cu acesta, cu sau fără aprobarea autorului textului literar”.

În capitolul dedicat ilustrației, autoarea încearcă să definească legătura dintre ilustrație și text, punând în discuție câteva modele care însoțesc textul și care au diferite funcții .

Tot ilustrații, spune autoarea, sunt și acele imagini dintr-o operă literară care sunt „scoase din context și prezentate separat”.

În accepțiunea restrânsă a termenului autoarea încearcă să demostreze de ce o imagine nu poate fi numită ilustrație doar pentru simplul fapt că ea se inspiră dintr-un text. Ca primă condiție ar fi să fie tipărită pe același tip de hârtie, în același context, iar textul poate fi complatat sau prelungit de aceste ilustrații, iar ele nu pot fi înțelese decât însoțite de către text.

3.2 Functiile ilustratiei

O caracteristică a ilustrației este modalitatea ușoară de a ajunge la public: este tipărită în mai multe exemplare, are o circulație mai mare. Inițial având doar funcție decorativă, în manuscrisele evului mediu, prin frumusețea lor sporind valoarea și sacralitatea acestora, din momentul apariției tiparului ilustrația dobândește și alte funcții care se descifrează numai raportate la textul pe care acestea îl însoțesc:

de completare

de traducere

de trasare a direcției în care trebuie citit textul.

Funcția de completare

În descifrarea corectă a unei ilustrații trebuie avute în vedere două planuri: autorul și textul. Există o relație între aceste planuri care pot modifica modul în care este citită ilustrația, această relație determinând unitatea sau lipsa ei între desen și text:

-dacă autorul textului și al imaginii este unul și același, în acest caz textul și imaginea formează o unitate și trebuie citite ca atare. Simbolurile din narațiunea vizuală sunt în acest caz regăsite și în cea scrisă; valorile plastice și verbale se subliniază reciproc. Valorile plastice pot și ele să exprime idei și pot fi chiar o cpmpletare a textului.

-dacă, însă, autorul textului și imaginii sunt diferiți (ei colaborează pur și simplu)-textul inspiră un desenator sau autorul textului își impune viziunea și asupra desenelor. Poate rezulta astfel o unitate a textului și a imaginii , ilustrația completând textul, luând în vedere aceleași subiecte ori idei, dar tratate din altă perspectivă. Poate rezulta, de asemenea, o interpretare eronată în care textul „tradeaza” imaginea, iar simbolurile folosite îi dau o lată valoare-se poate urmări în mod eronat partea narativă și nu cea simbolică. Acest lucru scoate în evidența o altă funcție a ilustrației: aceea de a reinterpreta un text, lăsând libertatea de a interpreta anumite semnificații; în acest caz „ textul este folosit ca pretext”.

În funcție de modul în care folosesc semnul iconic, ilustratiiile pot fi:

-fidele textului-îl urmează și încearcă să îl ancoreze în realitate;

-încercări de a tranpune modelul literar „fara a accentua legătura cu referentul real”;

-interpretări ale textului-ele fiind, de fapt, viziunea proprie a artistului desenator, care :interpretează textul, și nu îl traduce”.

Funcțiile ilustrației determină cum se citește textul., pentru că ele ne arată dacă limbajul vizual și cel verbal se pun în lumină reciproc.

În lucrarea sa, Alexandra Vlasceanu spune că există două tipuri de ilustrație: analitică și sintetică. Cea analitică traduce textul sau porțiuni din el în imagini, urmărindu-l fidel, dar fără să aibă neapărat un fir narativ, ci să fie doar o descriere sau o decorațiune. Ilustrația sintetică sintetizează textul și expune în imagini chiar semnificația lucrării; ea poate fi citită și în afara textului, deci nu îl explică și nu este o decorațiune ci este ilustrarea a ceea ce este important pentru artist în opera sa.

Când privim o ilustrație, o putem lectura din perspectiva iconizarii: desenatorul poate fi un traducător dar și un interpret al textului și se poate depărta destul de mult de text.

Citirea unei ilustrații trebuie să se raporteze la referentul real și „livresc” care pot da chip și localiza în spațiu și timp narațiunea, dar în același fel limitează imaginația cititorului, pentru că îl ghidează pe o direcție dinainte stabilită. Ilustrația poate fi astfel benefică sau nu unui text, pentru că, dacă textul nu este compatibil cu imaginea, rezultă o interpretare falsă, greșită, care poate să nu mai aibă nicio legătură cu textul, prin folosirea semnelor plastice cu o interpretare mai liberă. În cazul funcției explicative sau de completare a textului, cele două nu pot exista decât împreună iar ilustratorul este limitat, spre deosebire de funcția interpretativa, unde el are libertate de exprimare și traducere maxime, existând riscul „tradarii” operei literare, pentru ca el se inspiră și va pune în imagini propria interpretare, lectură.

Astfel, în lectura unei ilustrații trebuie să identificăm funcțiile desenului vis-avis de text, relația dintre referentul real și cel livresc-dacă cele două se completează, se trădează, sunt decorațiuni, dacă se păstrează firul epic sau nu. Vom analiza imaginile pentru a vedea dacă fac referire la text, la realitate sau sunt o viziune a ilustratorului și ce funcție au ele pe lângă text.

Caricatura poate avea un rol important în banalizarea cotidianului și în mistificarea istoriei pentru a-și atinge scopul: o portiță care permite exprimarea refulărilor de ordin ideologic, moral sau politic. Este o supapa care permite exprimarea tuturor refularilor de ordin ideologic, moral sau politic ((Hayat, Bouaicha, La caricature comme etant une image dans une percpective semiologique, Universite de Mohamed Kheider-Biskra, 2011-2012

3.3 Relația dintre text și ilustrație

Este cunoscut faptul că relațiile de producere a sensului dintre limbajul verbal și non-verbal joacă un rol relevant în mass-media contemporană. Prin interacțiunea dintre cele două coduri-limbajul verbal și imagini-cuvintele și imaginile invadează mass-media : ziare, reviste, televiziune; printre altele, provocă idei și emoții indivizilor și societătii. În acest proces interactiv, semnificantul și semnificatul sunt legate unele de altele, în scopul de a înțelege sensul, iar imaginea capătă multe sensuri.

Imaginile generează reacții emoționale; răspundem visceral la formele vizuale înainte de a avea plăcerea să le citim sau să le interpretăm ca simboluri.

Mesajele caricaturilor rezultă din interacțiunea dintre cuvânt și imagine; bulele cu dialog dau cititorului puterea de interpretare. Sunt mesaje iconice expresive care evocă imagini mentale articulate cu imagini din text. Mai mult, cititorii sunt copleșiți cu informații pe care imaginile, ajustate la diferite limbi, le evocă. Desenele editoriale sunt un gen discursiv, pentru că sunt ilustrații menite să satirizeze, prin caricaturi, evenimente curente.

În cadrul cinemaului, pe timpul filmului mut, unele secvențe erau însoțite de texte care ajutau la descifrarea sensului imaginilor.

Caricaturile nu sunt limitate la ironie, dar adaugă un element singular, creat de desfigurarea imaginilor: critica, care are ca scop să influențeze cititorii care să își întărească pozițiile lor cu privire la un anumit aspect al realității, concentrat în principal pe fapte politice. Există râs și violență în umorul caricatural. Râsete se află în ambiguitatea, deliberat contradictorie, între ceea ce se spune și sensul intenționat .

Întrebările principale în acest studiu sunt:

Care este relația dintre cuvinte și imagine? Cuvintele și desenele sunt complementare? Se completează unele pe celelalte? Imaginile sunt autonome? Se poate trage concluzia că asocierea dintre codurile verbale și cele iconice este cea mai eficientă modalitate de a interpreta mesajele corect și comprehensibil. Analiza imaginilor combinate cu limbajul ridică unele probleme: Înțelesul imaginilor depinde de mesajele textuale?

Vom analiza din punct de vedere lingvistic caricaturile, stirile, articolele post-eveniment referitoare la Charlie Hebdo din Academia Cațavencu si imaginile de pe prima pagina, urmărind funcțiile de ancorare și de releu propuse de lingvistul Roland Barthes, în eseul său The Rhetoric Of The Image (1964), apărut în colecția sa de eseuri intitulată: „Image, Music, Text (editura Hill & Wang, 1977).”

Analiza imaginilor combinate cu limbajul verbal ridică unele întrebări : Sensul imaginilor depinde de mesajele text ? Sunt imagini autonome ? Care este relația dintre cuvinte și imagine? Cuvintele și desenele sunt complementare? Se completează unele pe celelalte? Se poate trage concluzia că asocierea dintre codurile verbale și cele iconice este cea mai eficientă modalitate de a interpreta mesajele corect și comprehensibil.

Acest studiu își propune, în primul rând, să arate că aspectele legate de interdependența dintre text și imagine, precum și autonomia lingvistică ar trebui să fie luate în considerare atunci când limbajul verbal și non-verbal sunt utilizate în scopul de a asigura analiza exactă a discursului.

Este demn de menționat ca relația complementară dintre text și imagine provine de la echivalența lor. În acest sens, Roland Barthes oferă idei referitoare la aceeași întrebare. Autorul apără ipoteza că înțelegerea unei imagini se obține prin medierea textului.

El pune următoarea întrebare: " Imaginea întărește anumite informații furnizate în text, sau nu, textul adaugă o informație proaspătă imaginii? ". Prin aprofundarea întrebării, Barthes explorează relația dintre referința reciprocă dintre text și imagine.

Autorul prezintă două moduri de a face referință: ancorare și releu.

În ancorare, textul (o legendă, de exemplu) direcționează cititorul la înțelegerea resurselor utilizate pentru a înțelege semnificația imaginii, acceptând unele și refuzând altele. Imaginea conduce cititorul pentru a înțelege sensul ales în prealabil.

Astfel, ancorarea se referă la multitudinea de sensuri pe care o imagine o poate provoca într-o anumită cultură și la alegerea unuia dintre aceste sensuri într -un mod special. Textul oferă o singură interpretare, evitându-se astfel unele sensuri și, prin urmare, primind altele. În concluzie, textul are o funcție instructivă și selectivă.

Autorul precizează că în funcția de releu textul și imaginea "stau într-o relație complementară; cuvintele, la fel ca și imaginile, sunt fragmente dintr-o sintagmă mai generală, și unitatea mesajului se realizează la un nivel superior" (Barthes, Roland-Image, Music, Text (editura Hill & Wang, 1977 p.41). Dacă sunt cuprinse ambele concepte, se pare că în ancorare strategia de referință este orientată de la text la imagine, pe când în releu atenția receptorului este îndreptată de la imagine la cuvânt și vice-versa.

Revenind la funcțiile de ancorare și releu ale lui Barthes, prin funcția de ancorare textul întărește sensul intenționat al imaginii. Pe scurt, textul spune ceea ce imaginea simplă nu o poate face; este o adăugire, un element care o completează. Imaginea nu poate sa spună data, ora, temperatura, etc…pe când textul o poate face. Cuvântul are rolul să ajute cititorul la interpretarea imaginii.

În concluzie, funcția de ancorare subordonează imaginea cuvântului iar cea de releu le garantează același status egal

Vom analiza caricaturile din punct de vedere al mesajului lingvistic,vom identifica cele două tipuri de funcții pe care le propune Barthes: de ancorare și de releu, observând cum actionează ele și dacă sunt în relație de complementaritate cu textul. Vom vedea posibilele funcții ale mesajului lingvistic și rolul lor:

• Să controleze imaginile

• Să conducă mintea într-o anumită ddirectie

• Să arate oamenilor ce se întâmplă

• Să arate adevărul evenimentelor

• Să constrângă interpretarea cititorului

• Să se asigure că nu există citiri diferite ale imaginilor

• Să ghideze răspunsul emoțional al cititorului, fără să îi răpească plăcerea lecturii

3.4 Tipuri de umor

Plecând de la ipoteza (propusă de Samson/Huber 2007: 14, apud Tsakona 2009:1172) că în caricaturi sunt trei moduri de realizare a umorului, în care:

A) Partea grafică este doar o ilustrare a componenței verbale, efectul umoristic fiind produs în totalitate de partea verbală;

B) Partea grafică oferă informații care nu sunt cuprinse în cea verbală, ambele componente contribuind la realizarea efectului umoristic;

C) Partea grafică este esențială în producerea umorului, componenta verbală putând să lipsească, în lucrarea sa…..Mihaela-Viorica Constantinescu vorbește despre două tipuri de umor: Hiperdeterminat textual și hiperdeterminat punctual, precizând că „umorul din caricaturi poate proveni din interacțiunea elementelor verbale și vizuale sau din părți diferite, legate tematic, ale desenului. Mijloacele verbale și vizuale pot determină combinații complexe, generând mai mult decât o opoziție de scenarii.

Interacțiunea vizual-verbal este determinantă pentru producerea mesajului umoristic și pentru procesarea cognitivă. Hiperdeterminarea textuală sau punctuală relevă mai multe interpretări și mai multe tipuri de scenarii opuse, mecanisme logice sau tipuri de limbaj.

De multe ori se observă anumite tipuri de combinații între verbal și vizual: jocurile de cuvinte și metafora conceptuală. Pe lnga aceste elemente, se consideră că decodarea cere și se bazează pe „cunosterea în detaliu a informațiilor sociale și culturale exploatate pentru obținerea umorului”. Scenariile opuse folosite în caricaturi se bazează pe cunoașterea de către receptori a realității socio-politice. Umorul caricaturilor este dependent cultural și contextual.

O incercare de clasifcare a tipurilor de umor o regasim in lucrarea semnata de Jonas Sjobergh and Kenji Araki. Recognizing humor without recognizing meaning. 2007.

O alta incercare incercare de clasifcare a tipurilor de umor o regasim in lucrarea lui Jonas Sjobergh and Kenji Araki. Recognizing humor without recognizing meaning, 2007. Dintre cele mai des folosite, mentionam:

anecdota

hiperbola-exagerarea unor trasaturi, situatii, defecte

satira,

Ironia

umorul de situatie. Vom incerca sa identificam in corpusul nostru de date care dintre aceastea sunt utilizate si sa vedem proportia utilizarii lor, in comparatie cu alte elemente care pot produce umorul

Cap. IV Săptămânalul Academia Catavencu

Twitter 673 abonati

Înființat în anul 1991, săptămânalul Academia Cațavencu este cel mai cunoscut săptămânal de satiră și investigație din România. Este o revistă pamflet care își propune să critice, prin umor, tot ce nu funcționează în România post-comunistă. Cititorii săi sunt oameni inteligenți, tineri, cu simțul umorului.

Revista critică, de la Președinte, Guvern și Parlament, tot ceea ce nu este corect sau nu funcționează corect în tara noastră: politicienii, publicațiile, istoria, intelectualii, agramații, moravurile, prostia, fățărnicia, minciuna, etc.

4.1 Istoric

A luat ființă în octombrie 1991 sub tutela unor jurnaliști de la săptămânalele „Cațavencu – săptămânal incomod” și „Cațavencu Internațional”, publicate la Editura Cassandra. Jurnaliștii au redactat săptămânalele „Cațavencu – săptămânal incomod” și „Cațavencu Internațional” timp de șase luni iar în anul 2006 din Academia Cațavencu s-a format un grup nou de jurnaliști care au lansat pe piață revista Kamikaze.

Pentru că, după falimentul ziarului și vânzarea la licitație a mărcii înregistrate Academia Cațavencu, în 2011, echipa nu a mai vrut să colaboreze cu noul deținător de drept al numelui, a luat ființă o noua publicație: Cațavencii. Împreună cu Academia Cațavencu și Kamikaze, reprezintă cele 3 publicații care au ca publicație-mamă pe Academia Cațavencu.

4.2 Titlu

Titlul este inspirat din piesa „O scrisoare pierdută” a scriitorului I. L. Caragiale, și anume de personajul parvenitului politic (prin șantaj) – Nae Cațavencu. Astfel, publicația își asumă o autoironie evidentă și, mai mult decât atât, îi dă dimensiuni mai mari prin ideea de Academia Cațavencu. Titlul original a fost „Cațavencu-săptămânal incomod” și a fost schimbat în 1991 în „Academia Cațavencu”.

4.3 Rubrici

Rubricile Academiei Cațavencu sunt: Actualitate, Politic, Opinii, Vedete, Social, Proiecte speciale, Sport, Tech

4.4 Publicul țintă

-Tineri, cu vârsta cuprinsă intre 30 și 50 ani, care locuiesc în mediul urban, cu educație medie și peste medie și venituri medii și mari.

-Persoane inteligente, cu simțul umorului și simț critic, care înțeleg ironia și subtilitățile.

Pe site-ul oficial de masurare a tirajelor si audientei: http://www.brat.ro/sati/site/academiacatavencu-info/profil-audienta/, publicul tinta se prezinta astfel:

Criteriul genului

Criteriul varstei

Categoria sociala ESOMAR

AB 42.9%

C 42.9 %

DE 14.3% aici pun footnotes cu explicatiile de pe brat.ro accesat 01.06.2016

categoria AB (superior): "manageri, directori si profesionisti, specialisti"
  –  categoria C (mediu): "muncitori calificati, angajati ce presteaza munca non-manuala"
  –  categoria DE (inferior): "angajati ce presteaza o munca manuala necalificata si alte categorii de angajati cu educatie"

Mediu geografic –urban 100%

4.5 Stil și conținut

Stilul ziarului este variat: ironic, plin de umor, obiectiv.  Jurnaliștii folosesc atât  ironia fină, cât și un tip de ironie intenționat argotic. Ziariștii de la Academia Cațavencu pozează ei înșiși în infractori, autoironizându-se, spre încântarea cititorilor lor, astfel răspunzând unei palete ample de cititori.

Academia Cațavencu a reușit sa pună pe tapet situația societății romanești ani de-a rândul, criticându-i defectele, și a făcut-o astfel încât mesajul a fost înțeles nu numai de oamenii inteligenți, ci și de cei simpli. Mărturie stau tirajele foarte mari și succesul pe care l-a avut publicația ani de-a rândul, dar și cititorii ei din toate păturile sociale.

Academia Cațavencu face de mai bine de 20 de ani o portretistică acidă a politicienilor români, care sunt considerați corupți, vicioși, stupizi, plictisitori sau agramați, sancționându-i printr-o zeflemea extremă, bășcălie și circ și devenind moralizatori în ironia lor.

Revista conține articole propriu-zise, care pot fi simplificate în anunțuri, întrebări și răspunsuri (poșta redacției), dar și fotografii manipulate, ironice, la care se adaugă o căsuță de monolog sau dialog care iese din gura personajelor din fotografii, folosind jocuri de cuvinte si anagrame.

Inspirați de pamfletul arghezian sau caragialian, ziariștii Academia Cațavencu fac din zeflemeaua acidă o declarație a convingerilor personale în care Mircea Geoană nu este scutit de acuzațiile de corupție și de renumitul: „Mihaela, dragostea mea”; numele lui Crin Antonescu este ironizat, Traian Băsescu este vinovat de dispariția flotei și de starea proastă a societății. Se accentuează lipsa de corectitudine și minciuna, oamenii politici sunt acuzați că ar fi nebuni, proști sau mincinoși, iar jurnaliștii corupți.

Personajul principal însă este omul de rând, fără nume, care face un monolog sau dialoghează cu alte persoane. În acest dialog se tratează probleme ca: viața de cuplu, promisiunile electorale mincinoase, campaniile electorale, justiția nedreaptă, prostia omenească, avariția bisericii, sărăcia, lipsa de informare, etc.

Un personaj care trebuie amintit  în paginile Academiei Cațavencu este Moartea cu coasa, un personaj-simbol, indicator al situației disperate a României plină de corupție, minciună, promisiuni deșarte, hoție, imoralitate, prostie – pe scurt, cu un picior în groapă.

  Gazetarii Academiei Cațavencu dau dovadă de spirit ludic foarte bine dezvoltat, făcând un adevărat spectacol din pamflet, făcând haz de necaz sau chiar de ei înșiși. Aceștia nu au prejudecăți, atacă cu insolență satirică viciile oricărei personalități sau instituții care nu funcționează bine în România de tranziție, ceea ce a atras descrierea revistei ca fiind abuzivă și vulgară.

  Metaforele utilizate în caricaturile politice din Academia Cațavencu au fost adaptate contextului social și politic din România pentru a critica și ironiza situația social politică de așa manieră încât publicul larg să le poată interpreta.

Cap.V STUDIU DE CAZ: SEURSELE UMORULUI IN ACADEMIA CATAVENCU

5.1 Analiza caricaturilor

Fig.5.1.1

Contextul mediatic: 22 ianuarie 2015, Academia Cațavencu, rubrica Actualitate

Autor: Costel Patrascan

11 voturi pe site-ul ziarului; pagina de Facebook: 177 aprecieri, 110 distribuiri, 6 comentarii

Libertatea de exprimare e sacră

Nevoia… de liberă exprimare nu poate fi îngrădită!

Mesaj vizual :

Imaginea prezintă un polițist care priveste un barbat ce urineaza pe o ușa pe care stă scris: Parlamentului României. Individul este beat (are nasul roșu – simbol al unei persoane in stare de ebrietate).

Desenul ușii, uniforma sunt simboluri care reprezinta puterea, regulile.

Mesaj verbal

Titlul:Libertatea de exprimare e sacră reprezintă tema imaginii. În completarea s avine aserțiunea: Nevoia… de liberă exprimare nu poate fi ingrădită! Caracterel italice și semnul exclamării au rolul de a atrage atenția ctitorului

La întrebarea polițistului: „Cum îți permiți?!” individul răspunde cu o altă întrebare: ”Imi ingrădesti libertatea de exprimare?”

Titlul aduce în discuție libertatea de exprimare, ducând cititorul cu gândul la evenimentul Charlie Hebdo, unde libertatea de exprimare a fost sanctionată. Acest lucru este susutinut și argumentat și de data publicării caricaturii, 22 ianuarie 2015, după atentatele de la sediul ziarului francez.

Titlul îndeplinește funcția de ancorare, ajutând cititorul să citească imaginea din perspectiva libertătii de exprimare ca drept al omului. Insă fiecare individ are acest drept și îl poate exprima așa cum crede de cuviintă. Polițistul este consternat, considerând că individul încalcă ordinea publică . Întrebarea acestuia este: :Cum îți permiți?”, iar răspunsul persoanei este și mai ciudat: „Imi ingfadesti libertatea de exprimare?”Acest răspuns estesustinut și de titlu ca temă acaricaturii.

Gestul individului reprezintă părerea lui despre parlamentari. Nevoia… de liberă exprimare nu poate fi îngrădită!- este o aserțiune întărită prin semul de exclamație și vine să susțină răspunsul individului, ca tema a caricaturii

Se folosește dubla semnificație: „nevoia”-cu sensul de trebuintă, (aici cu funcția de ancorare) dar și de nevoie fiziologică de a urina. „Nevoia” are funcție conotativă, insă, pentru a nu se crea confuzie în descifrarea textului, funcția de releu este redată și prin punctele de suspans, care reprezintă o atenționare în plus pentru descifrarea mesajului. Pe de o parte caricatura sintetizează părerea omului de rand despre Parlament și înțelegerea liberei exprimări în același timp. Ca și mesaj secundar – întotdeauna va fi cineva acolo care este pasibil să sancționeze într-un fel sau altul libertatea de exprimare.

Tema este reprezentată prin titlu, uniformă (mesaj iconic) și usă (mesaj iconic), pentru că stabilesc contextul, relația dintre personaje și locul, dar și timpul (cititorul deduce că acțiunea se produce după atentatul de la Charlie Hebdo, în fața intrării în Parlamentul României), iar comentariul explicativ și bulele de dialog completează.

Textul este în relație de complementaritate cu imaginea-impreună dau înțeles „povestii”; fără el am putea interpreta situația astfel: un individ beat urinează pe ușă Parlamentului României și este surprins de un polițist, care este consternat. Individul cu sigurantă va primi o amendă. Însă textul din caricatură, cu funcția de releu, ne lămureste: individul își cere dreptul de a se exprima liber și nu acceptă să fie ingrădit.

Umorul imaginii este unul hiperdeterminat textual, prin folosirea cu dublă semnificație a cuvântului „nevoia”, dar și de absurdul situației, de contextul în care se desfășoară acțiunea: opoziția normal-anormal (comportamentul cetățeanului care amendează clasa politică printr-un gest nepotrivit)

Fig. 5.1.2

Fiecare cu talentul lui

Contextul mediatic: Saptamanalul AC din data de 12.01.2015 rubrica Actualitate

Autor Costel Patrascan

pagina de Facebook: 293 aprecieri, 110 distribuiri, 6 comentarii

Mesaj vizual:

Elemente deictice: o încăpere cu un birou de lucru și 3 personaje-stabilesc personajele și locul acțiunii

Indicii: o lampă aprinsă-semn că se lucrează la biroul acela. Pe birou sunt lipite 3 desene care reprezintă caricaturi, cel mai probabil aparținând unui caricaturist-deci biroul este punctul de lucru al unui cariaturist

3 personaje: un bărbat care stă pe scaun în fața biroului și pare că desenează sau scrie; alte 2 personaje, barbarti, îmbrăcați în negru stau în picioare în spatele lui, părând că îl păzesc, pentr u că inul are o armă pe umăr și cealaltă în mâini, că și cum ar sta de pază

Cromatic, negrul nu este folosit întâmplător în îmbrăcămintea celor doi, ci pentru a sugera intențiile negative

Mesaj verbal

Elemente de intertextualitate

-„Fiecare cu talentul lui”(marcă intertextuala)- are rol de ancorare-reduce semnificațiile

-Titlu: „Caricaturisti din toate țările-feriți-vă!”-rol de releu, oferă informații suplimentare. Acesta derivă din sintagma: „ Proletariat din toate țările, uniți-vă!”, însă autorul a apela t la un joc de cuvinte, folosind antinomia „feriti-va” în loc de „ uniți-va” și „poletariat/caricaturisti”-pentru a reda legătura cu cazul Charlie Hebdo.

TERIFIANT: Războiul sfânt a ajuns și în România! –functie de ancorare-se definește locul desfășurării –in România-și acțiunea: are legătură cu războiul sfânt. Caracterele italice au rolul de a evidenția mesajul, alături de formularea exclamativă, care ar rolul de a atrage atenția

-joc de cuvinte: feriți-va în loc de „uniti-va”

-„am câteva idei pe țeava…” –„…și noi!”. Este o vorbire directă citată, un dialog fals.” Idei „in acest context reprezintă opinia însăși a desenatorului. Ea este semnată de autor, deci reprezintă opinia lui care este susținută de ziar. Desenatorul se imaginează ca fiind în locul jurnaliștilor de la CH sau orice alt jurnalist-aflat sub lupa atentă a jihadistilor și sub amenințarea armelor lor și dacă scrie ceva greșit „pe teava” îl așteaptă gloanțe. :Idei” este folosit aici o dată în sensul propriu, denotativ, iar a două oară în sens conotativ-gloanțe, moarte, amenințare.

Se realizeaza o dihotomie intern/extern inca din titlu-(Caricaturisti din toate tarile”/Razboiul sfant a ajuns si in Romania) intre caricaturistii romani/cei de la CH/

Mesajul vizual si cel verbal se completeaza si pozitioneaza desenul in timp: este o replica la atacurile asupra saptamanalului francez CH. Cei doi imbracati in negru sunt 2 jihadisti (atacatorii) care pazesc caricaturistul (victima)ca nu cumva sa deseneze ceva ofensator la adresa religiei musulmane sau liderului musulman

Mascatii sunt personificarea cenzurii iar ziaristul este reprezentantul tuturor caricaturistilor; ne ajuta aici comentariul aditional, care se refera la caricaturisti, in general.

In lipsa completarii cu titlu si subtitlu, acest dialog s-ar referi strict la cenzura, si nu la problema jihadistilor si la cazul CH

Mesajul lingvistic il completeaza pe cel vizual, avand functia de releu. Aflam astfel ca cei 2 imbracati in negru sunt jihadisti si nu se afla acolo pt a il pazi pe jurnalist, ci pentrua ii pazi „ideile”

Titlul este cheia de lectura’ el identifica problema, ne aduce i contextul atentatului iar subtitlul are functia de ancorare-ne ghideaza cum s acitim desenul corect: caricaturistul/ii sunt in pericol de moarte . problema razboiului sfant este mondiala, dar este ilustrata aici, in Romania si reprezinta un scenariu plauzibil. Se vorbeste de un plan intern si de unul extern :Romania/din toate tarile-deci este o problema globala

Fiecare cu talentul lui-aici „talent” este folosit cu 2 intelesuri: talent la scris si desenat versus talent la cenzurat si impuscat

Exista o relatie de complementaritate intre imagine si text: fara text, imaginea ar putea fi citita incorect, ar purea crea confuzie, chiar. Barbatul care scrie la birou poate un simpu om corupt, nu neaparat ziarist, nu neaparat caricaturist, spre exemplu, care este pe punctul de a fi luat pe sus de mascati si dus la politie.

Umorul reiese din comicul de limbaj: folosirea cu dubla semnificatie a cuvintelor: talent si teava

Imaginea a generat 4 comentarii de la cititori, referitoare la situatia pe care o aduce in discutie.

Fig.5.1.3

Contextul mediatic: 22 ianuarie 2015, Academia Cațavencu, rubrica Actualitate

Autor: Costel Patrascan

Mesaj vizual:

Un barbat intalneste pe strada un arab (turbanul și haina lunga, alba-simboluri ale originii lui). Arabul poartă la brâu o centură cu explozibil.de care are atasat un ceas. Acest detaliu stabileste statutul sau: atentator sinucigas. Barbatul pare ca isi potriveste ceasul dupa ceasul atasat la explozibilul arabului. Imaginea pune fata in fata un cetatean roman si un terorist jihadist

Mesajul verbal:

Barbatul adreseaza cetateanului arab o intrebare cel putin ciudata: “Cat aveti ceasul?” Întrebarea sa este directa, insa retorica. Teroristul nu apuca sa raspunda.

Intrebarea-cu functie de ancorare, traduce inocența (barbatul nu știe cum arată o bombă cu ceas), si ne duce cu gandul la atentatul de la sediul ziarului Charlie Hebdo-data publicarii caricaturii intareste acest lucru.

Mesajul verbal vine in completarea celui visual; fara el nu am reusi sa descifram corect mesajul caricaturii.

Sursa umorului in aceasta caricatura este comicul de situatie; pe de o parte pentru ca in prezent intalnirea cu un arab sinucigas este absurda in tara noastra; pe de alta parte, este data de gresita interpretare a prezentei ceasului de la brau

Fig.5.1.4

Context mediatic: Academia Catavencu, , 24 ianuarie 2015 , rubrica Actualitate

Autor: Costel Pătrășcan

Charlie Hebdo. Ura și Caricatura

Mesaj vizual

Un schelet imbracat in negru. Tine in mana o coasa-simbol al mortii si pe cap are o masca neagra. Pe fundal: cateva cladiri

Mesaj verbal

Scheletul declara: „mi-am pus cagula sa nu fiu recunoscuta”.

Data publicarii caricaturii: 24 ianuarie 2015 si titlul: Ura si caricatura fac referire la atentatul de la sediul revistei Charlie Hebdo. Titlul stabileste si tema desenului

Moartea este personificarea atacatorilor de la revista Charlie Hebdo.

In spatele unui chip mascat se ascunde moartea.

Mesajul verbal il completeaza pe cel vizual,; fara el caricatura nu ar avea niciun inteles

Umorul este dat de absurdul situatiei: moartea (personificata intr-un schelet) nu are nevoie sa nu fie recunoscuta. Cagula este simbolul mortii, daca ne referim la evenimentul Charlie Hebdo-este un articol vestimentar folosit de atentatori pentru a nu fi recunoscuti

Fig. 5.1.5

Problemele BAC-ului

Contextul mediatic: Saptamanlul Academia Catavencu, 28 iunie 2014, rubrica Actualitate.

Autor: Costel Pătrășcan

2 voturi pe site-ul oficial al ziarului;pagina de Facebook: 23 aprecieri, 197 distribuiri

Mesaj vizual:

3 personaje: un jurnalist si doua femei. Vestimentatia lor este moderna: colorata, provocatoare (decolteu generous, rochii mini) si asortata: rochie rosie pantofi cu toc inalt- rosii, rochie verde-pantofi cu toc inalt verzi . Ambele au posete pe care le tin pe antebrat.

Pana acum nu putem descifra clar despre ce este vorba in imagine; putem interpreta ca un jurnalist intervieveaza pe strada dpua domnisoare despre un subiect de actualitate; el este completat de mesajul lingvistic, care ofera indicii asupra statutului lor

Mesaj verbal

Intrebarea din mesajul verbal cu rol de releu este: “La ce materie aveti probleme?”

Titlul :Problemele BAC-ului ne spune ca este vorba despre o problema legata de baclaureat .Are functia de ancorare.

Apoi mesajul lingvistic traduce dialogul dintre personaje. Reporterul incearca, prin intrebare directa, sa afle ce problema intampina elevii la bacalaureat,.” Vine BAC-ul. La ce materie avti probleme?” ”Materie” are intelesul aici de “materie didactica”, de specialitate, care se preda si se invata in scoala. Se situeaza si actiunea in timp: inainte de bacalaureat “vine BAC-ul”, spune jurnalistul. Una dintre fete raspunde” La materia cenusie!” Se identifica problema: “material cenusie” –materia este folosita cu dubla semnificatie -memorie, capacitate de a invata sau inteligenta. Caricaturistul exprima astfel opinia lui, sustinuta de ziar.-ca inteligenta sau lipsa ei este o problema, mai ales printer cei care nu se preocupa de invatat.

Vizualul completeaza verbalul’ alegerea vestimentatiei celor doua domnisoare nu este intamplatoare-ele pot reprezinta imaginea liceenei actuale care contrazice statutul classic al elevului preocupat de scoala si nu de imagine. Problemele BAC-ului sunt superficialitatea, dezinteresul, preocuparea pentru moda, coafura si cumparaturi.

Umorul este hiperdeterminat textual, reiesind din comicul de limbaj-aluzie la dezinteresul elevilor fata de studii.

Fig. 5.1.6

URA si CaricatURA

Context mediatic-Academia Catavencu, 31 ian.2015, rubrica Opinii.

Autor: Costel Pătrășcan

5 voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook: 159 aprecieri, 90 de distribuiri, 1 comentariu

Mesaj vizual

Câteva personaje într-o sală, privind niște tablouri. Din înșiruirea imaginilor pe perete deducem că este vorba despre o expoziție intr-un muzeu sau o sala de expozitii.

În plan depărtat observăm vizitatorii care privesc imaginile: un domn cu copilașul său, o doamnă în vârstă și doi indivizi îmbrăcați în negru, fiecare privind același tablou și ținând câte o armă în mână sau pe umăr. Aceștia se disting clar de ceilalți în primul rând prin haine; toți ceilalți sunt îmbrăcați în culori vesele în timp ce ei sunt în negru si au o mască pe față.

În plan apropiat, un reporter întreabă pe unul dintre vizitatori dacă la expozițiile de caricaturi vin doar cei cu simțul umorului, iar acesta îi răspunde: „Nu întotdeauna!”.

Mesaj lingvistic

Din punct de vedere al mesajului lingvistic, ni se oferă pentru decodare dialogul dintre cei doi (vorbire directa citata) si titlul insotitor: Titlul “Ura si caricatura”- reprezinta chiar tema caricaturii. Intrebarea reporterului: “La expozitiile de caricatura…” si titlul indica tipul imaginilor de pe pereti si are functia de releu

Raspunsul barbatului intervievat “Nu intotdeauna!” este o exclamatie menita sa atraga atentia.

Caricatura face trimitere la cazul Charlie Hebdo, fiind publicata post-eveniment si pune alaturi caricaturistii (victimele) si atacatorii (jihadistii). Atacatorii ii tin sub observatie constant ape caricaturisti, pentru a-i pedepsi in caz ca observa ceva ce nu le place.

Pentru a înțelege o caricatură și a o gusta trebuie ca cititorul sa aiba o anumită doză de simț al umorului.-altfel, se poate ajunge la violenta.

Textul este în relație de complementaritate cu imaginea , aducand indicii in plus care ajuta la descifrarea corecta a mesajului

Umorul reiese din comicul de situatie-incongruenta intre o sala de expozitie si prezenta unor teroristi acolo. Ar fi o situate absurda daca nu ar fi un paralelism intre cele doua planuri: intern/extern.

Imaginea a generat un comentariu privitor la reusita caricaturistului de a aborda problema intr-o maniera umoristica.

Fig.5.1.7

Leacul suprem pentru dureri de șale

Fiecare se tratează cum poate

Academia Cațavencu-de Costel Pătrășcan , 15 ianuarie 2015 , rubrica Actualitate

11 voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook: 505 aprecieri, 512 distribuiri, 20 de comentarii

Mesaj vizual:

O doamna în vârstă, cu batic pe cap și în mână o plasă-semn că se întoarce de la cumpărături, si un bărbat de origine arabă (turbanul și haina lunga, alba-simboluri ale originii lui). Arabul poartă la brâu o centură cu explozibil.de care este agatat un ceas. . Batrana prin postura, pare mirata de ceea ce vede la braul barbatului si arata cu degetul spre acel lucru. Imaginea pune fata in fata o doamna in varsta din Romania si un terorist

Mesajul verbal:

Batrana adreseaza barbatului o intrebare-Kosmodisk? Întrebarea ei este directa, eliptica de predicat, insa retorica. Barbatul nu apuca sa raspunda.

Intrebarea are doua valențe: pe de o parte traduce inocența (femeia nu știe cum arată o bombă), iar pe de alta parte duce cu gandul la pasiunea casnicelor pentru privitul programelor de teleshopping-unde se încearcă vânzarea Kosmodisk-ului. Acesta este de fapt un brâu care se pune în jurul taliei și ajută la ameliorarea durerilor de mijloc. Acest lucru este sugerat încă din titlu, care are funcția de ancorare. Funcția de releu este completata de legenda „Fiecare se tratează cum poate”. În acest sens, caricaturistul ne explică soluția arabului pentru durerile sale (în acest caz durerea de șale nu reprezintă strict acest tip de durere, ci se face referire la moarte- iar soluția femeii-folosirea unui Kosmodisk. Funcțiile de ancorare și de releu nu ar fi suficiente dacă cititorul nu cunoaște înțelesul cuvântului Kosmodisk.Un cititor care nu urmărește programele de teleshopping poate fi în imposibilitatea de a descifra înțelesul caricaturii.

Limbajul folosit în titlu conține cuvinte folosite în special la țară sau de către oamenii în vârstă: „leac” și „șale” în loc de, să spunem, „tratament” și „mijloc”, tocmai pentru a fi în concordanță cu statutul și vârsta femeii și pe întelesul celor cărora li se recomandă tratamentul: oamenii simpli, cu dureri de mijloc. Titlul este revelația unei descoperiri: un nou tratament, leacul „suprem” pentru durerile de mijloc-exprimat printr-un adjectiv fara grad de comparatie

Intrebarea este redactata cu majuscule-arată gradul de mirare al femeii, tonul ridicat. Aceste detalii au și ele funcție de releu. Fără mesajul lingvistic, însă, am putea interpreta imaginea în felul urmator: O femeie batrână, venită de la piață, se arată consternată de brâul purtat de un barbat arab, arătând cu degetul spre el. S-ar putea trage concluzia greșită că aceasta știe ce reprezintă acel brâu, deci mesajul lingvistic este în relație de complementaritate cu textul în acest caz.

Mesajul caricaturii este unul ironic: unii isi trateaza „durerile medical iar altii le trateaza cu sinuciderea, aruncandu-se in aer.

Umorul este hiperdeterminat punctual, realizat prin comic de situatie, prezenta unui atentator in Romania fiind un paradox. Reactia femeii intareste acest lucru, prinidentificarea gresita a ‚braului”. Umorul este realizat si de elementele exratextuale, care prezinta bomba ca un „leac suprem pentru dureri de sale”

Imaginea a generat 20 de comentarii pe pagina de Facebook, privitoare la situatia in sine si absurdul ei

Fig.5.1.8

Context mediatic: Saptamanalul Academia Catavencu, 16.01.2015, rubrica Opinii

Autor: Costel Pătrășcan

Mesaj vizual

Imaginea prezintă un reporter intervieveaza un barbat. In fundal-cateva blocuri, semn ca actiunea se petrece la oras.

Mesaj verbal

Reporterul fac o afirmatie care

Am putea spune că cel intervievat este un bărbat de pe strada, însă intrebarea reporterului ne lămurește că este vorba de Marian Vanghelie (fostul primar al sectorului 5 al Bucureștiului). Reporterul folosește apelativul: „Domnule Vanghelie”, care are funcția de releu, stabilind cine este personajul intervievat.

Reporterul face o afirmatie: „Eu sunt Charlie”- slogan folosit de susținătorii revistei Charlie Hebdo, in solidaritate cu ideea libertatatii de exprimare. Putem considera această prezentare ca având funcție de releu, pentru că stabilește statutul reporterului.

Întrebarea: „Dumneavoastră?” ar trebui sa îl implice pe respondent în exprimarea poziției lui față de atentatul de la Charlie Hebdo. De remarcat este ca întrebarea este eliptică de subiect și predicat. Acest lucru este intenționat, pentru că astfel poate fi introdus răspunsul lui Vanghelie: „Eu sunt Marian!”(o simplă prezentare, ca în cazul în care facem cunoștință cu cineva). Caricatura prezinta, pe de o parte, solidaritatea autorului cu jurnaliștii revistei Charlie Hebdo (jurnalistul este imaginea mass-media romanesti), iar pe de altă parte îl ironizează pe Marian Vanghelie, cunoscut pentru inteligența și cultura sa limitate.

Răspunsul lui Vanghelie are funcție de releu, pentru că este clar faptul că el nu a înțeles întrebarea și nici nu este la curent cu ce se întâmplă în lume, cu problemele de actualitate. Mesajul imaginii este unul ironic, realizandu-se un comic de situatie, reiesit din interpretrea gresita a afirmatiei reporterului.

Umorul este hiperdeterminat punctual, reiesind dintre aceasta nepotrivire dintre intrebare si raspuns. Caricatura poate fi o ironie la gradul de inteligenta a politicianului-daca era mai inteligent, ar fi inteles intrebarea si ar fi dat un raspuns adecvat ori poate reprezenta nepasarea politicianului fata de evenimentul tragic, lipsa de empatie si de solidaritate. O alta interpretare ar fi legata de faptul ca nu este la curent cu aceasta miscare de solidaritate, reprezentata de afirmatia „Eu sunt Charlie”

Fig.5.1.9

Charlie Hebdo-Ura si CaricatUra

Contextul mediatic: Academia Catavencu, 23.01.2015, rubrica Actualitate.

Autor: Costel Pătrășcan

5 voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook: 160 aprecieri, 94 de distribuiri, 1 comentariu

Mesaj vizual

Caricatura prezintă câteva personaje într-o sală, privind niște tablouri. Din înșiruirea imaginilor pe perete deducem că este vorba despre o expoziție. Poate un muzeu. În plan depărtat observăm vizitatorii care privesc caricaturile: un domn cu copilașul său, o doamnă în vârstă și doi indivizi îmbrăcați în negru, fiecare privind același tablou și ținând câte o armă în mână sau pe umăr. Aceștia se disting clar de ceilalți în primul rând prin haine; toți ceilalți sunt îmbrăcați în culori vesele în timp ce ei sunt în negru si au o mască pe față. În plan apropiat, un reporter întreabă pe unul dintre vizitatori dacă la expozițiile de caricaturi vin doar cei cu simțul umorului, iar acesta îi răspunde: „Nu întotdeauna!”.

Mesaj verbal

Din punct de vedere al mesajului lingvistic, ni se oferă pentru decodare numai dialogul dintre cei doi-vorbire directa citata. Raspunsul personajului prezintă opinia generală că numai cei care nu au simțul umorului pot deveni violenți față de cei care îi ironizează.

Funcția de ancorare o reprezintă întrebarea reporterului: aici află că este vorba despre o expoziție de caricaturi, și nu de niște tablouri cu picturi. Pentru a înțelege o caricatură și a o gusta trebuie o anumită doză de simț al umorului. De aici rezulta că cei care ii blamează pe caricaturiști nu o au și nu reușesc să descifreze corect mesajul transmis de ei, reacționând în mod greșit, prin violență (reprezentată de cei doi indivizi mascati și cele două arme pe care le au aceștia). Prezenta semnului de exclamatie vine sa intareasca aceasta opinie

Textul din titlu este în relație de complementaritate cu imaginea pentru că, în lipsa lui, l-am putea interpreta greșit, fără să știm că imaginile de pe pereți sunt caricaturi, deci fără să cunoaștem contextul. Unitatea mesajului ne duce cu gândul la cazul revistei Charlie Hebdo și la greșita interpretare a umorului caricaturiștilor ei.

Umorul este hiperdeterminat punctual: prezenta teroristilor intr-o sala de expozitie este un paradox; este o incompatibilitate de roluri. Incongruenta intre atacatori si expozitia de desene este un semn ca spatiul cultural a fost contaminat de ura.

Imaginea a generat un comentariu pe pagina de Facebook a ziarului si se refera la talentul caricaturistului

Fig.5.1.10

Nouă ne place caricatURA

Contextul mediatic:Academia Catavencu, 09 ianuarie 2015, rubrica Opinii

Autor: Costel Pătrășcan

3 voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook: 215 aprecieri, 104 distribuiri, 3 comentarii

Mesaj vizual

3 personaje: un reporter si doi atacatori, teroristi (indiciu: vestimentatia de culoare neagra si armele pe care le tin in maini)

Prezenta turnului Eiffel, situat în fundal, în dreapta jos stabileste locul: la Paris. Prin postura sa, reporterul pare consternat la mesajul care reiese din dialogul cu cei doi bărbați înarmați. Nu esxita bule de dialog; dialogul nu este explicit.

Caricatura pune față în față presa (reporterul) și teroristii.Acest lucru este sustinut si de data aparitiei caricaturii: 09 ianuarie 2005, imediat dupa atentatul de la sediul revistei Charlie Hebdo, din Paris. De remarcat că atacatorii sunt îmbracați în negru, sunt mascați și poartă arme; de data aceasta, una este îndreptată spre reporter-acest lucru ne indică faptul că reporterul, jurnalistul, poate fi în pericol și este în bătaia armei; este o posibilă țintă.

Mesaj verbal

Intrebarea reporterului este implicita: “Ce va place?’Raspunsul atacatorului””Noua ne place caricatura” este redactat cu majuscule, pentru a iesi in evidenta. El apare ca un cuvant scris greșit de caricaturist și corectat, tăiat (în loc de caricatură să rămană scris doar ură și să reiasă : „Nouă ne place URA”); o corecție de sens care schimbă total înțelesul mesajului, ghidând cititorul către descifrarea corectă a lui. Majusculele mai pot avea și valoare de strigăt-în interacțiunea scrisă, online, ele sunt folosite pentru a exprima tonul ridicat al vocii.

Caricatura pune fata in fata atacatorii si jurnalistii. Pronumele personal ”nouă” se referă la un grup de oameni, nu doar la cei doi: atacatorii, cei care nu înțeleg gluma, și are funcție de releu (cei doi sunt simbolul categoriei din care fac parte). Cuvântul „caricatura” din titlu este scris cu majuscule astfel încat să iasa în evidență cuvântul „URA”. Acesta are funcție de ancorare: de fapt, cei care nu înțeleg umorul caricaturiștilor, atacatorii, sunt plini de ură.

Mesajul verbal vine in completarea celui vizual; ne ajută să înțelegem desenul, iar fără el ne-am afla în fața unei imagini cu un reporter intervievând doi barbati. El ne ghidează în descifrarea imaginii așa cum o dorește caricaturistul.

Umorul reiese din comicul de situatie-un paradox: doi teroristi care afirma ca le place caricatura, in conditiile in care jurnalisti de la Charlie Hebdo au fost ucisi pentru caricaturile considerate defaimatoare pentru religia musulmana. El este completat de modalitatea de a reda mesajul verbal: o corectura a unei greseli.

Imaginea a generat 3 comentarii apreciative pe pagina de Facebook a ziarului, cu privire la gradul de amuzament pe care l-a starnit in randul cititorilor.

Fig.5.1.11

Titlu: De sezon

Contextul mediatic: Academia Catavencu, 07 ianuarie 2016, rubrica Actualitate

Autor: Costel Pătrășcan

2voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook: 316 aprecieri, 400 de distribuiri, 3 comentarii

Mesaj vizual

Spatiu deschis, afara, undeva la tara, iarna. Indicii: ninsoare, o casa cu gard pe fundal

Personaje: un journalist care intervieveaza doi trecatori: un barbat si o femeie

Barbatul intervevat are nasul rosu si tine o sticla pe jumatate goala in mana-semn ca este in stare dee brietate. Un pas in spatele sau este o femeie cu capul acoperit de un batic, cu un ochi vanat si o mana in ghips.

Semnificatia se construieste verbal, prin titlu si dialog. Fara mesajul lingvistic, imaginea s-ar putea interpreta astfel: un jurnalist sta de vorba cu un barbat si o femeie-barbatul este beat iar femeia ranita.

Mesaj verbal

Mesajul lingvistic, reprezentat prin vorbire directa citata, ofera indicia in plus, deci are functia de releu: intalnirea are loc dupa sarbatorile de iarna, prilej cu care barbatii beau peste masura si se imbata, avand nevoie sa se dreaga a doua zi.

Afirmatia jurnalistului “Dupa petreceri, barbatii se dreg cu zeama de varza” situeaza actiunea in timp si ne duce cu gandul la spiritul sarbatorilor la romani, cand mahmureala este tratata cu zeama de varza.. Apoi urmeaza o intrebare directa:” Dar femeile?” Logic ar fi ca si ele sa se trateze tot cu zeama de varza, insa raspunsul barbatului “cu fond de ten” are functie de ancorare-ne arata cheia citirii mai departe a desenului. Verbul “a se drege” este folosit cu dublu sens: a se trata de mahmureala si a face tratament in scopul vindecarii. Nu trebuie sa deducem ca si pentru femei este acelasi tratament, ci suntem directionati spre a citi altfel situatia:femeile sunt agresate de catre barbatii bauti si ar fi nevoie sa isi trateze “mahmureala” cu fond de ten-adica sa acopere vanataile.

De sezon”-titlul reprezinta tema imaginii, care implica un caracter repetitiv, indicand ori o situatie care se intampla in sezonului de iarna si are rol de ancorare

Umorul este hiperdeterminat punctual, reiese din context, din trimiterea aluziva la un act violent survenit ca urmare a consumarii de bauturi alcoolice si din folosirea fondului de ten pentru „mahmureala”-de fapt acesta se foloseste pentru a acoperii urmele betiei, care in mod normal sunt mahmurelile, nu vanataile. Asociatia inedita fond de ten/mahmureala vine in completarea umorului

Fig.5.1.12

La doctor

Contextul mediatic: Academia Catavencu, 16 februarie 2015, rubrica Caricatura zilei

Autor: Costel Pătrășcan

10 voturi pe site-ul oficial al ziarului: pagina de Facebook: 322 aprecieri, 308 distribuiri, 6 comentarii

Mesaj vizual:

O camera, 3 personaje. Patru dintre ele stau la coada asteptand sa intre intr-un cabinet medical. Indiciu: usa pe care este desenata o cruce rosie. Toate tin in mana cate un plic; postura unuia dintre ei tradeaza plictisul, asteptarea indelungata

Al cincilea personaj este un barbat (ca indiciu-geanta tip postas plina cu documente si costumul bleumarin, cu sapca). Aceste detalii ne ofera informatii despre statutul personajului: postasAcesta tine in mana intinsa un plic aratand spre cabinet.

Mesaj verbal

Vorbire directa: postasul se adreseaza ultimei doamne de la coada: “Vreau sa las doar un plic”. Acesta este in calitate oficiala, de reprezentant al Postei, si a venit sa lase un plic in cabinet, cel mai probabil doctorului. Este acolo cu treburi legate de serviciu si cere permisiunea de a intra in fata, pentru ca nu are treaba cu doctoral, ci vizita lui este foparte scurta, atat cat sa lase un plic

Raspunsul femeii este o intrebare retorica: “Si noi pentru ce stam? “ care este de fapt raspunsul la intrebarea postasului: si noi stam pentru acelasi lucru, sa lasam un plic. Se face aici o confuzie voita cu trimitere la obiceiul romanesc de a merge cu plicul cu bani la doctor. Plicul are, in acest caz, dubla semnificatie: corespondenta si mita.

„La „doctor –element de extratextual ce reprezinta tema imaginii si vine in completarea acesteia

Efectul umoristic se bazeaza pe comicul situatiei: doamna interpreteaza gresit gestul postasului de a lasa un plic doctorului, in calitate de reprezentant al Postei. Este o situatie cu o falsa neintelegere, cu scop aluziv, care taxeaza un anumit tip de comportament. Tinta umorului este extratextuala: coruptia, dar si intratextuala: cetatenii care dau plicul la doctor

Imaginea a generat 6 comentarii pe pagina de Facebook a ziarului, referitoare la tema abordata de aceasta.

Fig 5.1.13

Tăiatul Porcului

Contextul mediatic: Academia Catavencu, 23 decembrie 2015 , rubrica Actualitate

Autor: Costel Pătrășcan

22 voturi pe site-ul oficial al ziarului: pagina de Facebook: 576 aprecieri, 1500 distribuiri, 24 comentarii

Mesaj vizual:

Actiunea se petrece cu ocazia taierii porcului, de Ignat. Un jurnalist adreseaza o intrebare unui barbat

In fundal-un alt barbat parleste un porc intins pe paie-se face trimitere la traditia taierii porcului in ajunul Craciunului

Pe fundal: o sticla de bautura, cel mai probabil alcool

Pana aici nu suntem pe deplin lamuriti de ce se intampla, insa mesajul verbal vine in completare si ne ajuta sa descifram si sa interpretam corect desenul. Am putea interpreta simplu ca un jurnalist, reprezentand mass-media, urmareste traditia din ajunul Craciunului

Mesaj verbal:

Caricatura insotita de titlu: Taiatul porcului-care are functia de releu-ne situeaza in ajunul Craciunului, cand se taie porcul.

Raspunsul barbatului implica existenta initiala a unui dialog sau a unei intrebari-asa se deduce din context-este o intrebare implicita: Ce faceti aici?’. Barbatul caracterizeaza romanii vis-à-vis de traditionalul porc care se taie de craciun si ii imparte in 3 categorii. Se foloseste vorbirea directa citata:

Care taie porcul (porcul reprezinta aici animalul a carui carne o consumam)

“care taie porcul de pe lista” –cetatenii saraci care nu isi permit sa manance carne de porc si o taie de pe lista de cumparaturi

“care taie porcul de pe buletinul de vot” –raspunsul are dublu sens si reprezinta

omul politic ca animal, respectiv porc

atitudinea alegatorilor fata de politic

Umorul este hiperdeterminat textual, prin exploatarea polisemiei cuvantului „porc”si aluzia ca toti politicienii sunt porci.

Imaginea a generat 24 de comentarii pe pagina de facebook a ziarului, referitoare la alegeri.

Fig .5.1.14

Contextul mediatic: Academia Cațavencu , 03 martie 2015 , autor Eugen Cismasu

Titlu: Multe Urări și Iubire Eternă Ilustrului Conducător!

Mesaj vizual

Este cover-story-deci reprezinta mesajul central, o problema de actualitate

Editia aceasta a saptamanalului a fost scoasa cu o zi inaintea zilei de nastere a personajului de pe prima pagina, Ion Iliescu

Corpul unui dinozaur care are capul zambitor al lui Ion Iliescu-personaj politic, fost conducator al tarii, avand o varsta inaintata. Zambetul este marca lui, nelipsita din aceata imagine

La gat poarta o cravata de pionier-aluzie la radacinile comunismului

Intr-o gheara, dinozaurul tine secera si ciocanul-simbolul comunismului

„dinozaur” are dubla semnificatie aici: este si un animal preisoric care a disparut in urma cu ilioane de ani, iar cuvantu a capatat un inteles peiorativ si se atribuie persoanelor foarte longevive sau care ocupa mult timp o functie importanta, sus-pusa, fara a putea fi dati jos

Imaginea manipulata poarta semnatura autorului, deci reprezinta opinia lui si a ziarului.

Pe fundal: o priramida-simbol cu incarcatura istorica- al vechimii si un medalion cu un schelet de dinozaur ce face referire la marca filmului Jurassic Park

Mesaj verbal

Titlul insotitor contine o sintagma de pe vremea comunismului, cand limbajul de lemn era folosit in mod curent in tot ce avea legatura cu conducatorul tarii. „Ilustru Conducator”: una dintre definitiile pompoase si impuse in acea perioada, prin care se facea referire la Nicolae Ceausescu

Elemente de intertextualitate: Titlul: Jurassic Lord-referire la un film care contine un cuvant :jurassic” o era preistorica-era dinozaurilor. :Lord” –are intelesul de „stapan” in limba engleza.

„stapanul dinozaurilor” se face referire la doua filme: Jurassic park si lord of the rings

„you can’t kill what’s already extinct” este aici o contradictie-personajul este in viata insa nu poate fi omorat pentru ca este deja disparut. Fiind vorba despre Ion Iliescu, cu radacini adanci in comunism, care teoretic a disparut, aici avem un dublu inteles.

Joc de cuvinte: Jurassic Lord/Jurassic Park/Lord of the rings

Titlul si elementele lingvistice sunt in relatie de intertextualitate; ele se completeaza reciproc.

Umorul reiese din combinatia om/dinozaur (din punct de vedere vizual) si din elementele de textualitate, care trimit cititorul cu gandul la filmul Jurassic Park; este un umor hiperdeterminat textual completat de absurdul imaginii: un dinozaur cu cap de om.

Fig.5.1.15

Ofertă de Sărbători

Context mediatic: Academia |Catavencu, 16 decembrie 2015, rubrica Actualitate Autor: Costel Pătrășcan

15 voturi pe site-ul oficial al ziarului: pagina de Facebook: 278 aprecieri, 627 distribuiri, 6 comentarii

Mesaj vizual:

Iarna, fulgi de nea, o casa cu doi brazi in fundal-probabil la munte

2 personaje: un jurnalist interveveaza un trecator.

Mesajul verbal:

Vorbire directa citata: jurnalistul se adreseaza cu apelativul “domnule senator”-element care identifica personajul din sfera politica si il intreaba unde isi petrece Revelionul

Titlul este peiorativ: “oferta” nu are sensul general cunoscut, intelesul propriu; el reiese din discutie-si se refera la diferite inchisori romanesti, cum vom afla pe parcurs.

Din raspunsul senatorului, care are functie de releu, dar si din contextual politic si social, se poate deduce ca acesta a fost pus sub acuzatie de coruptie si este posibil sa fie incarcerat. Omul de rand cauta si primeste oferte pentru recreere, in timp ce senatorul are “oferte” pentru detentie. Titlul este peiorativ si vine sa sustina dialogul: “oferta” nu are sensul general cunoscut, intelesul propriu; el reiese din discutie-si se refera la diferite inchisori romanesti, cum aflam din raspunsul senatorului.

Rahova, Colibasi, Gherla-daca cititorul nu este familiarizat cu aceste denumiri, nu va putea intelege corect mesajul. Ele au functie de releu.

Mesajul vizual este completat de cel verbal, fara de care caricatur nu ar avea sens; nu am sti cum sa o interpretam. In lipsa dialogului citat, imaginea reprezinta un jurnalist care intervieveaza un barbat de pe strada, fara un statut anume

Umorul este determinat punctual, reiesind din raspunsul senatorului, care enumera o serie de inchisori.

Imaginea a generat 9 comentarii pe pagina de facebook a ziarului, referitoare la actele de coruptie ale politicienilor.

Fig 5.1.16

Instinct canin

Context mediatic:Academia Catavencu, Costel Pătrășcan , 18 decembrie 2015 , Actualitate

12 voturi pe site-ul oficial al ziarului; pagina de Facebook:701 aprecieri, 2055 distribuiri

Câinele, cel mai bun… dușman al parlamentarului

Mesaj vizual

3 personaje: un reporter, un cioban si un caine mare , ciobanesc

Fundal: doi brazi-actiunea se desfasoara la munte sau la tara

Mesaj verbal

Reporterul adreseaza o intrebare ciobanului: “Ce il intarata cel mai tare: lupul sau ursul? Intrebarea face referire indirect la cainele ciobanului. Raspunsul ciobanului este ciudat si surprinzator: “Parlamentarul…”

Elemente de intertextualitete:

-Titlul: Instinct canin-se refera la instinctul cainilor de a se repezi la anumite tipuri de oameni: tigani, betivi sau de a simti fiarele salbatice care se apropie de stana

-Subtitlul: Caine, cel mai..rau dusman al parlamentarului”-reprezinta tema imaginii. Aici se foloseste un joc de cuvinte aflate in antonimie prieten/dusman pentru a da un alt inteles unui vechi proverb romanesc, in care cainele este definit ca find cel mai bun prieten al omului

Parlamentarul este aici asociat cu un animal de prada, o fiara salbatica ce da iama in oile ciobanilor. Desenul face referire la legea data de Parlament prin care ciobanilor li se limita numarul de caini pe care aveau voie sa ii aiba la stana, sa pazeasca oile.

Raspunsul ciobanului este o metafora a pericolului pe care il reprezinta legea (implicit cel care a votat-o:parlamentarul) pentru ciobani si turmele lor.

Caricatura este semnata de catre autor, deci reprezinta opinia sa dar si a ziarului. In opinia lui, parlamentarii nu au avut ceva mai bun de facut decat sa dezbata sis a voteze aceasta lege

Mesajul vizual este completat de cel lingvistic, fara de care desenul nu ar avea ntelesul pe care caricaturistul vrea sa il dea.

Efectul umoristic se bazeaza pe incongruenta intre rolul cainelui, menit sa pazeasca oile, si faptul ca il intarata parlamentarul-considerat animal

Fig 5.1.17

LEGEA PIG BROTHER

Context mediatic:  Academia Cațavencu , 18 octombrie 2015, prima pagina

site 12 voturi, 74 likes, 74 share

fb 86 like, 78 share, 7 comments

Mesaj vizual:

3 personaje politice: unul isi acopera urechile, celalalt ochii si al treilea gura

Pe fundal: un cap de porc ce se ridica de peste gardul cocinei

Cele 3 personaje sunt asezate in pozitie de lotus au in genunchi pe cate un pdreptunghi, ca pe podium

Mesaj verbal:

Legenda: Liviu Dragnea, Victor Ponta și Klaus Iohannis, trei membri ai Frăției Partidelor, care, în loc să vadă porcăriile făcute de colegii lor, au devenit atât de preocupați de problemele noastre, ale românilor de rând, încât au decis, prin lege, să ne asculte pe toți. La telefon.

Legenda Identifica liderii: Liviu Dragnea, Victor Ponta si Klaus Iohanis-este cheia de lectura si se refara la lega prin care romanilor le pot fi ascultate convorbirile-legal.

Titlul:Legea Pig Brother-element de intertextualitete-joc de cubinte big/pig-ne duce cu gandul la Big Brother si la faptul ca suntem urnariti de catre autoritati in permanenta

Imaginea este insotita de o caricatura semnata de autor (reprezinta opinia lui si a ziarului) prin care atentia se concentreaza asupra problemei, aducand informatii suplimentare. Caricatura pune punctul pe I. Mesajul viszual il insoteste si completeaza pe cel verbal : Legea Big Brother nu aduce atingere vietii private. Mesajul vizual contrazice aceasta afirmatie; el prezinta personajul care face aceasta afirmatie acoperit de urmele unor talpi, semn ca a fost nu atins, dar imaginea sa a fost calcata in picioare

3 baloane de dialog care citeaza vorbirea directa reprezentand opiniile celor 3 politicieni care le demasca, de fapt, slabiciunile: unul nu spune nimic, sa para inteligent,

Opozitie intre imaginea si declaratiile celor 3

La aceasta imagine au comentat 7 cititor, iar comentariile lor se refera la problema coruptiei in Romania

La umor contribuie elementele de intertextualitate: dialogul, titlul, legenda si jocul de cuvinte pig/big iar in caricatura se foloseste umor hiperdeterminat punctual: contradictie intre afirmatia cetateanului si efectul legii Big Brother

Fig 5.1.18

Contextul mediatic: Academia Cațavencu nr. 14 – 30 11 – 13 12 2015: Cu mâinile furate

de Academia Cațavencu  Site:18 voturi, 13 like, 1 comentariu FB 63 likes, 40 share, 1 comm

Mesaj vizual

Personaje: 3 politicieni-unul mare, central, in picioare,si alti 3 pe lateralele acestuia, tinandu-Ii mainile legat cu o sfoara, ca si cum ar fi o marioneta de la teatrul de papusi

Mesaj verbal

Fiind imagine de pe prima pagina , reprezinta o problema de actualitate, cea mai importanta informative din saptamana

Legenda: Un fost comisar european pentru agricultură, silit de oamenii politici să cultive în guvern toate bălăriile, spre dezamăgirea românilor simpli, care văd cum ”mani pulite” se transformă în manipulare

Legenda este cheia de lectura-imaginea trebuie citita ca un film, si aici care aflam ca este vorba despre un fost comisar European. Comisar, aici, ne duce cu gandul din filmul :Cu mainile curate-isi de personajul de film -comisarul Moldovan. Printr-un joc de cuvinte, filmul Cu mainile curate devine: Cu mainile furate-furate aici de catre alti politicieni care il pot manipula usor, tragand din sforile cu care i-au legat mainile

Bule de dialog preluate din comic books –cu functia de releu-identifica personajul central: Ciolos, printr-un schimb de replici din care reiese coruptia clasei politice. Stilul verbal al acestora este unul lejer, formal: colega, domnu’presedinte, ba!

Imaginea este insotita de o caricatura semnata de autor si care este opinia acestuia si a ziarului si are functia de releu, identificand suplimentar personajul. Elementele de intertextualitate vin in completarea imaginii, fara de care, in lips aunor cunostinte espre viata politica, aceasta nu ar avea sens

Umorul reiese din comicul de limbaj si de situatie. Ciolos replica: N-am cu cine,ba! Niste tarani!-este un monolog, nu o vorbire directa ce are la baza o replica dintr-o secventa publicitara. Printr-un joc de cuvinte, mani pulite (it. maini curate) devine manipulare-maini furate. La efectul umoristic se adauga aluzia la coruptia politicienilor

La aceasta imagine a comentat un cititor, laudand maiestria desenului si a jurnalistilor ziarului, in general.

Fig. 5.1.19

Contextul mediatic: Saptamanalul AC prima pagina, 5 oct 2015

Imaginea este situata pe prima pagina -cover-story si reprezinta o problema de actualitate; este cea mai importanta informatie a saptamanii

Mesaj vizual:

Imaginea unui lider politic pe fundalul Casei Poporului

Politicianul este inconjurat de flacari-insa nu pare sa sufere la atingerea acestora

Intr-o ureche acesta poarta un cercel cu simbolurile comunismului: secera si ciocanul iar in piept poarta o insigna de pionier-aluzie tot la comunism

Poarta un maieu cu eticheta : „made in China” si un lant cu medalion mare atarnat de gat, unul fiind un simbol al avutiei lautarilor iar cel al produselor de calitate proasta, fabricate de mana de lucru ieftina din China

Mesaj verbal

Din punct de vedere verbal, mesajul este sustinut de:

-Titlul-element de intertextualitate–imaginea face apel la filmul”Greu de ucis”, printr-un joc de cuvinte: greu de ucis/greu de demis

Legenda Victor Ponta, un supererou al filmelor cu bătaie (de joc), care, sub pretextul că se luptă cu mafioții și “băieții răi” din PNL, va ajunge, la finalul acestei producții cu buget redus, să arunce în aer toată România, dacă nu cumva modifică DNA scenariul.

Legenda –arata cheia de lectura a imaginii. Imaginea pare afisul unui film care nu mai este de bataie, ci de bataie de joc. Ea are functie de ancorare (vrea sa reduca din semnificatii) si face apropo la scenarist si la producator-deci politicianul este scenaristul si producatorul acestui „film”

Personajului i se atribuie o bula-ce reprezinta vorbirea directa citata si arata gandurile acestuia. El nu vorbeste nimanui; se preia balonulde dialog din benzile desenate, in care se citesc gandurile personajului. El simte „flacarile” procurorilor care incep sa il „friga”-imaginea flacarilor care il inconjoara sustine aceste ganduri. Verbul „a frige” are in acest context un inteles figurat

Tot pe prima pagina, stanga-sus- este inserata o caricatura:

Measaj vizual: O reportera ii adreseaza o intrebare unui domn cu ochelari. Caricatura este semnata de autor, se afla pe prima pagina si reprezinta opinia autorului, sustinuta de catre ziar. Cei doi poarta un dialog. Reportera ii aminteste barbatului despre o promisiune facuta anterior. Din context deducem ca este vorba despre o promisiune electorala facuta de Victor Ponta, care se refera la crearea a 1.000.000 de locuri de munca. Adresarea este directa si prin ea se identifica astfel personajul: „Domnule Ponta, ati promis ca veti crea un milion de locuri de munca”

Raspunsul acesta este ambiguu”Am sa verific daca am spus ca vom crea sau vom elibera”.

Caricatura are rolul de releu -insoteste si ofera informatii in plus, aducand in discutie problema minciunilor electorale.

Umorul este hiperdeterminat textual, este o aluzie la coruptia personajului si este realizat de jocurile de cuvinte din titlu, polisemia verbului :a frige”

Fig. 5.1.20

Contextul: Academia Cațavencu nr. 1 (1185) 19 ianuarie 2015 – 15 februarie 2015: Je suis Șarlă! Autor: Academia Cațavencu , 18 ianuarie 2015

Mesajul vizual:

3 personaje din sfera bisericeasca (poarta haine care le indica o functie inalta in cadrul bisericii) tin in mana cate un carton pe care scrie „Je suis Sarla”.

In stanga paginii se afla o caricatura, de sine statatoare, semnata de caricaturistul Costel Patrascan

Mesajul lingvistic:

Aceasta declaratie a lor, scrisa cu alb pe fond negru, este declaratia de solidaritate cu victimele, cu jurnalistii decedati in urma atacului de la serdiul Charlie Hebdo. „Je suis Charlie”- slogan care a circulat o vreme in toate mediile , pe Facebook, Twitter, si a avut o propagare la nivel mondial, nu doar national. Sarla- regionalism ce defineste uncare inseamna „javra’ . Este folosit aici cu majuscule, transformandu-se in numele propriu al personajului.

Legenda, cu functie de ancorare, reduce semnificatiile si identifica personajele: Pimen Suceveanul, Teodosie Tomitanul si Daniel Marca-banul. ´ Deși Pimen Suceveanul, Teodosie Tomitanul și Daniel Marcă-banul și-au manifestat, în felul lor, solidaritatea cu Charlie Hebdo, mai multe comandouri
de enoriași ne-au amenințat că vin peste noi la redacție și ne asasinează cu pistoale cu apă sfințită, icoane lacrimogene și bombe cu moaște artizanale´

Inalt Preasfintitul Daniel este poreclit aici „Daniel Marca-banul”, numele lui fiind asociat cu practica incasarii de bani de la populatie.

Se face o paralela intre caricaturistii de la Charlie Hebdo, atacati cu arme, si jurnalistii romani, atacati cu ärme” sfinte.

Umorul este hiperdeterminat punctual, prin incongruenta dintre ärme”si munitia –apa sfintita, icoane-lacrimogene si bombe cu moaște artizanale. Elementelor sfinte, sacre, li s-au alaturat elemente ce tin de domeniul razboiului.

Caricatura insotitoare , din partea stanga a primei pagini, aduce informatii, fara legatura cu imaginea centrala, dar tot cu trimitere la cazul Charlie Hebdo

Mesajul vizual al caricaturii

Indicii: o camera, simpla, fara mobilier la vedere, cu 3 personaje: unul este in interiorul camerei iar postura arata ca este surprins la vederea celorlalte doua care vor sa intre. Pana acum imaginea nu are semnificatie, nu ne transmite niciun mesaj. El se construieste prin limbaj.

Cromatic observam folosirea culorii negre la vestimentatia celor 2 care vor sa intre

Mesajul verbal al caricaturii

Titlul reprezinta tema imaginii: caricatura care poate strani ura

Exclamatie! “ Doar teroristi? Ce m-am speriat…Am crezut ca sunteti de la DNA!”

Dialogul nu este explicit, ci implicit, dedus din context. Intrebarea este retorica; cei doi nu apuca sa raspunda.

Caricatura este o opinie prin prezenta semnaturii, iar opinia jurnalistului este sustinuta de ziar

Elemente de intertextualitate: titlul: „Charlie Hebdo. Ura si Caricatura” are functie denotativa. In primul rand se face o legatura cu cazul Charlie Hebdo, deci stabileste timpul actiunii: post-eveniment. Completarea”Ura si Caricatura” contine doua cuvinte scrise cu majuscule. Ura si caricatura au devenit ele insele personaje in caricatura analizata.

Mesajul lingvistic prezent in imagine are functie de ancorare si vine in completarea stabilirii contextului: in perioada sau dupa perioada in care avantul in cercetarea fraudei in tara noastra a fost subiect controversat o perioada. Multiplele amenzi considerate abuzive i-au bagat in sperieti pe comercianti.

In caricatura nu se da niciun indiciu ca ar fi vorba despre un comerciant, insa acest lucru nu este important. Ce este important este ca DNA (Directia Nationala Anticoruptie) baga in sperieti pe romani mai ceva decat teroristii in sine, inarmati si periculosi. Barbatul insusi respira usurat cand afla ca, de fapt, cei doi nu sunt de la DNA, ci sunt „doar teroristi”.

DNA/teroristi-se realizeaza o dihotomie intre doua planuri: intern/extern. Mesajul lingvistic completeaza vizualul, pentru ca textul vine sa descifreze mesajul: nu este vorba despre un barbat care se sperie cand vede in usa casei doi teroristi, ci este vorba de un barbat care se sperie la gandul ca ar putea fi vizitat de DNA. Se defineste astfel starea de mirare si de anxietate a personajului Pe de alta parte, DNA pentru romani are conotatia fricii, a groazei, cum o au teroristii pentru toata lumea.

Umorul este hiperdeterminat textual, caricatura fiind o ironie la adresa DNA-ului.

Fig 5.1.21

Contextul mediatic: Academia Cațavencu nr. 3 (1187) 16 martie 2015 – 5 aprilie 2015: Iliescu judecat, până nu e-mbălsămat

Mesajul vizual:

Ion Iliescu pe fundalul unui zid egiptean, cu hieroglife, poarta insemne de faraon si este acoperit partial, ca o mumie

Mesajul lingvistic:

Titlul-element extratextual: „Iliescu judecat, până nu e-mbălsămat” suna a slogan, are rima si pare repetat de o masa de oameni. Se face aluzie la faptul ca Iliescu risca sa moara (imbalsamarea este un ritual post-mortem) si sa nu fie judecat pentru faptele sale.

Element de intertextualitate: balonul de dialog, folosit pentru a reda un monolog interior: „Mai draga, de-un lucru ma tem: pana ma condamna astia o sa dispara toate zacamintele de carbuni de pe planeta si ce mineri mai chem eu in ajutor?”

Monologul are rolul de releu; este construit ca o adresare directa, prin apelativul”mai draga” care ii este specific discursului personajului si este o ocazie de a face aluzie la longevitatea acestuia”pana moare el, se termina resursele de carbuni ale planetei. Aluzia la mineri ne duce cu gandul la mineriade, cand acesta i-a chemat pe mineri la Bucuresti sa disperseze manifestantii.

Legenda: „Chemat iar în instanță, în dosarul Mineriadei, Ion Iliescu, această relicvă leninistă, îi sfătuiește pe procurorii care-l vor ancheta și peste o sută de ani să nu se teamă de niciun blestem al fara(i)onilor: pentru România, blestemul a fost chiar el.´- are functia de ancorare-tema este dosarul Mineriadei si trenarea anchetelor cu privire la aceasta. Se foloseste vorbirea indirecta, care pare o declaratie a lui Ion Iliescu . Se face un paralelism intre deschiderea mormintelor faraonilor de catre ce ce voiau sa le fure continutul si redeschiderea dosarelor Mineriadei: daca profanarea mormintelor este insotita de un blestem de moarte, procurorii nu ar trebui sa se teama de un blestem la deschiderea dosarelor, care ar putea lovi Romania, pentru ca blestemul deja a trecut si este chiar Ion Iliescu. Mesajul ar fi: Ceva mai rau nu i putea intampla Romaniei.

Fara a cunoaste contextul istoric si fara falsul dialog, aceasta imagine nu ar fi avut sensul dorit-ar fi reprezentat doar un Iliescu mumificat. Textul vine in completarea imaginii.

Umorul este dat de comicul de limbaj-elementele de textualitate-monologul, titlui, legenda fac aluzie la varsta inaintat a lui Ion Iliescu.

Fig. 5.1.22

Context mediatic: Academia Cațavencu nr. 15 (1199) decembrie 2015 – ianuarie 2016: MOȘ CERȘILĂ

de Academia Cațavencu , 13 decembrie 2015

Mesajul vizual: Imaginea unui Mos Craciun cu mainile impreunate, ghiuluri pe degete, bratara la mana, lantisor si o curea la brau, cu insemnele marcii auto Mercedes

Legenda:(„După ce a fost, în tinerețe, Moș Gerilă cu stea în frunte și epoleți sub patrafir, acest Preafericit iubitor de arginți a devenit, la bătrânețe, Moș Cerșilă, călăuzindu-și subalternii după tradiționalul dicton filantropic ”Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește sutană”. ) constituie tema imaginii si aduce informatii despre Mos Craciun, denumit Mos Gerila. Mos Gerila este vechea denumire a lui Mas Craciun, folosita pe vremea comunismului; printr-un joc de cuvinte el devine Mos Cersila, asa cum arata elemntul de intertextualitate si titlul imaginii.

Referirea la sutana si patrafir identifica personajul, dar numai in masura in care cititorul este la curent cu realitatea sociala: Inalt Preasfintitul Daniel.

Legenda face referire la banii neimpozitati, incasati de catre Biserica. La intarirea acestui fapt vine si balonul preluat din benzile desenate, formulat ca un colind adresat crestinilor, in care se marturisesc pacatele: am furat, ni s-a infundat, vom plati taxe la stat. Falsul colind face referire la o lege noua, prin care Bisericii i se impoziteaza incasarile.

Putem vorbi despre importanta aluziei in aceasta imagine; consideram ca trimiterile intertextuale un tip de aluzie a carei transparenta depinde de enciclopedia receptorului. Umorul este reprezentat de comicul de situatie si de limbaj: jocul de cuvinte mos gerila/mos cersila, poezia colind cu aluzie la banii incasati si neimpozitati. In acest caz, relevand umor hiperdeterminat textual, amuzamentul este produs atat de numele personajului, dar si de efectele obtinute prin vorbirea citata.

Rezultate

Pentru a verifica rezultatele studiului cu privire la modul de înțelegere a imaginilor, mai precis complementaritatea dintre imagine și text, și la ce anume stârnește umorul și face cititorul să revină, am realizat un chestionar la care au răspuns 10 persoane, toate cititoare în mai mare sau mai mică măsură a ziarului:

07.06.2016

1.Varsta:…………………………………………….

2.Ocupatia:…………………………………………

3. Studii: medii/superioare……………………

4. Sex M/F…………………………………………..

5. Sunteti cititor al publicatiei Academia Catavencu?…..DA/NU………………………………………..

6. Cat de des il cititi? Saptamanal/Lunar/Cateodata………………………………………………………..

7. Ce va determina sa cititi acest ziar? …………………………………………………………………………..

8. Ce anume va atrage mai mult? Partea scrisa sau cea desenata?……………………………………..

9. Lecturarea lui va provoaca amuzamentul?

De fiecare data

Uneori

Niciodata

11. Reusiti sa descifrati de fiecare data mesajele desenelor/imaginilor pe care le intalniti in paginile

ziarului Academia Catavencu?………………DA/NU……………………………………………………………………..

12. Daca imaginile propuse nu ar avea text, ati intelege mesajul lor?……………Da/NU…………………..

13. Cum ati comenta imaginile propuse? Ati face referire la text, la desen, la maiestria autorului sau la problemele abordate prin intermediul lor?……………………………………………………………………………

14. Cautati in mod special in paginile ziarelor caricaturi/imagini?……………..Da/NU………………………….

Chestionarul aplicat cititorilor ziarului Academia Cațavencu este alcătuit din 13 întrebări distribuie în așa fel încât să ofere informații atât despre opiniile acestora cât și despre acțiunile lor concrete pe care le întreprind vizavi de tematică propusă. În acest sens s-au formulat 7 intrebări închise – cu variante prestabilite de răspuns ; restul de 6 intrebări sunt deschise, oferind repondentilor posibilitatea de a-și exprima liber părerea . Respondenții corespund publicului-țintă cititor al ziarului, având funcții în principal de conducere/coordonare, sunt din mediul urban 100% și au studii superioare (90%) sau medii (10%). Vârsta medie este de 35 de ani.

o Cât de des îl citiți? Săptămânal/Lunar/Câteodată, răspunsul a fost 100% :cateodata”

o Ce vă determină să citiți acest ziar? Ca motivație a citirii lui- 1 relaxare, 3 amuzament, 3 umor/ironie/sarcasm, 3 subiecte abordate/realitate

o Ce anume vă atrage mai mult la el? Partea scrisă sau cea desenată? 8 desen, 2 text

o Lecturarea lui vă provoacă amuzamentul? 7 a) de fiecare dată, 3 b) uneori

o Reușiți să descifrați de fiecare dată mesajele desenelor/imaginilor pe care le întâlniți în paginile ziarului Academia Cațavencu? 8 persoane au răspuns DA

o Dacă imaginile propuse nu ar avea text, ați înțelege mesajul lor? 3 pers au răspuns DA

o Cum ați comenta imaginile propuse? Ați face referire la text, la desen, la măiestria autorului sau la problemele abordate prin intermediul lor? 9-probleme abordate, 2-desen, 1- text, 1– măiestrie

o Căutați în mod special în paginile ziarelor caricaturi/imagini? 5DA ȘI 5NU

Analiza răspunsurilor privind ce anume îi atrage pe cititori să citească ziarul relevă faptul că aceștia apreciază umorul, ironia, sarcasmul, dar și faptul că se abordează probleme din viață reală.

80% dintre cei chestionați sunt atrași în special de partea desenată a ziarului, în timp ce doar 20% sunt atrași mai mult de mesajul lingvistic, de texte. Aceste persoane apreciază, în egală măsură desenele cât și textele în alte publicații.

70% dintre respondenți se amuză de fiecare dată la citirea textelor sau a imaginilor, în timp ce 30% doar câteodată.

Din răspunsuri aflăm că 70% nu ar înțelege o imagine dacă nu ar fi însoțită și de text. Acest lucru vine în sprijinul teoriei lui Roland Barthes, care definește funcțiile de ancorare și de releu al elementelor textuale căr însoțesc imaginile.

În cazul în care ar trebui să comenteze imaginile, majoritatea ar comenta problemele abordate

CONCLUZII

Din analiza de conținut a celor 22 de imagini din săptămânalul Academia Cațavencu vom desprinde rolul imaginii pe lângă text sau rolul textului care însoțește imaginea. Vom vedea ce relație se stabilește între ele, care sunt elementele de intertextualitate, de textualitate, cum se citesc caricaturile, care este rolul lor, care sunt punctele slabe în citirea corectă a mesajului și ce ne ajută să descifrăm corect înțelesul lor.

Într-o prima fază, la nivel structural, am analizat elementele deictice, personajele, contextul, observând apoi dacă acestea sunt completate sau nu de elemente intertextuale: titlu, legendă, vorbire directă, pseudo-modolg, întrebări retorice, intonație.

În citirea corectă a unei imagini, cititorul trebuie să aibă un bagaj de cunoștințe minim referitor la situația sau personajul din față să, iar caricaturistul trebuie să fie conștient că trebuie să aibă o cultură comună cu cititorul sau. Acesta trebuie să cunoască limbă, și să aibă idee, măcar la suprafața, despre problemele politice, sociale, culturale, economice și de cotidian pentru a savura pe deplin înțelesul imaginilor. Plecând de la funcția de ancorare și cea de releu propuse de Barthes, am dorit să observăm relația dintre imagine și text, pe fondul unei complicități între emițător și receptor, în care ei trebuie să aibe cunoștințe comune pentru a emite și recepta corect mesajele. Se constată că metaforele folosite în aceste imagini au fost adaptate contextului din țara noastră, pentru a scoate în evidență corupția și ineficiența clasei politice prin ironie, ridiculizare pentru a putea fi înțelese de publicul românesc. Situațiile imaginate legate de războiul sfânt au fost, de asemenea, transpuse într-un cadru românesc, jurnalistul român fiind imaginea jurnaliștilor de pretutindeni La nivel macrostructural, mesajul vizual este sustinut de elemente de textualitate si intertextualitate: baloane de dialog, titlu, subtitlu, legenda (cu rolul de a reduce semnificatiile). Legenda reprezinta cheia de lectura a imaginii.

Majoritatea imaginilor de pe prima pagină abordează probleme politice și au că surse ale umorului sarcasmul, satira, ironia față de politică și de politicieni.

Culorile au o importantă în a reda o stare de spirit sau caracterul negativ al unor personaje: cele îmbrăcate în haine negre sunt personajele negative; hainele sunt alese pentru a reda statultul civil: pușcăriași, țărani, femei în vârstă, persoane educate, femei ușoare. Persoanele în stare de ebrietate au nasul roșu.

Mesajele lingvistice au de cele mai multe ori conotații-se folosesc jocuri de cuvinte, aluziise face apel la semne de exclamație sau puncte de suspensie pentru a reda starea de sirit a personajelor: mirare, consternare, sau pentru că mesajul se subantelege. Mesajul se descifrează de cele mai multe ori din context.

Procedee pragmatice, retorice și semantice întâlnite în analiză:

-jocuri de cuvinte, antonimie: greu de ucis/greu de demis, hainele moi/hainele noi ale împăratului , cu mâinile curate/furate. Acestea pot genera aluzie politică, nominală, verbală

-implicații-trimiteri la anumite evenimente sau situații

-aluzii la diverse persoane sau tiparuri comportamentale

-ridiculizarea unui anumit personaj politic: Vanghelie

-deictis: plasează acțiunea în spațiu, timp sau definesc personajele

-paradoxul: prezența unor persoane înarmate la o expoziție de caricaturi

-paralelism- referire la două planuri-intern/extern

-absurdul: situație care nu există în România-prezența teroristlui sinucigaș în România

-polisemia: folosirea cuvântului :nevoia”cu dublu sens

-figuri de stil: metaforă, repetiția, elipsă, silepsă, calamburul

-crearea de noi termeni sau de nume noi: etichetele sticlelor de vin ce poartă ume derivate din anumite caracteristici ale personajelor politice

Mesajul lingvistic este constant în toate imaginile; Imaginile nu duplică informația din text printr-un fenomen de redundantă ci oferă informații proaspete, suplimentare. Mesajul lingvistic este prezent în fiecare imagine că titlu, vorbire directă ( întrebare-răspuns), pseudo-citare(gândurile personajelor), afirmație, balon de dialog.

Lungimea sau poziționarea mesajului sunt importante pe alocuri ele având rolul de a atrage atenția cititorului și a-i stârni amuzamentul dar și de a defini a concentra un mesaj esențial. Dacă pozitioa lui poate fi importantă, lungimea mesajului nu are nicio relevanță.

Imaginile sunt polisemantice și implică un lanț de semnificații, iar privitorul poate descifra unele dintre ele sau le poate ignora pe celelalte/altele. De aceea jurnalistul folosește tehnici ajutătoare, astfel ca imaginile să fie descifrate așa cum intenționează el să le transmită.

Textele răspund la întrebarea: ce este aceasta? Unde se petrece?-așa cum afirmă Roland Barthes în lucrarea sa: …. Ele ajută la identificarea elementelor din context și la descifrarea contextlui. A locului, a timpului, a problemei, a personajelor, a sitiatiei. Astfel, elementele verbale pot avea funcția de ancoprare sau de releu.

Ancorarea ne ajută să alegem nivelul corect de percepție, adică nu doar să ne uităm și să vedem, ci și să înțelegem și să interpretăm corect, să nu ne ducem cu gândul la alte conotații. Funcția această orientează cititorul spre cum să citească să primească înțelesuri anume și să evite alte înțelesuri. El este ghidat spre un înțeles ales dinainte.Mesajul verbal are funcția de izolare a unor semne, pe care se vrea a se pune accentul. Mesajul verbal mai are și funcția de releu, adică este complementar cu mesajul vizual. Unitatea mesajului stă în citorea imaginii ca un text unitar, nu pe fragmente. Tabloul întreg oferă semnificația, iar mesajul lingvistic are cea mai mare pondere în citirea imaginii

Se observă foarte des recurgerea la opoziții de tip bun/rău, local/global, intern/extern, la reducerea semnificațiilor prin folosirea simbolurilor: negru-personaj negativ, cruce roșie-cabinetul unui medic, sceptru-regalitatea, armă-violentă, cagulă:terorismul.

Se poate remarcă faptul că principalele tipuri de umor în studiul acesta sunt umorul de limbaj și de situație . Modalitățile de realizare a umorului sunt mecanismele logice mai greu sau mai ușor de descifrata care necesită și o lărgire a sferei, prin integrarea altor elemente de tipul mecanismelor cognitive de interpretare: metaforă, silepsă. Comicul de limbaj predomină iar cel de situație este secundar.

Dintre tipurile de strategii locale, umorul hiperdeterminat textual număra în corpusul nostru cele mai multe prezențe, iar ca microprocedeu, jocurile de cuvinte sunt frecvente și foarte apreciate de către cititori. Acestea sunt prezente cu precădere în imaginile de pe prima pagină. Caricaturistul exploatează scenarii fantezie, pseudo-citarea, aluziile , dihotomiile, implicaturile, vorbirea indirectă pentru a da farmec și a spori umorul imaginilor.

În cadrul caricaturilor cantitatea de informații este foarte redusă; am putea vorbi despre o elipsă informațională sau despre un tip de litotă. Caricatura se bazează pe un fond comun de cunoștințe între autor și cititor, ; acesta trebuie să se descurce cu cât mai puțină informație: imaginile cu bărbatul arab care poartă la brâu o centură cu explozibil și ceas pot fi neînțelese de cineva care nu cunoaște noțiunea de kosmodisk.

În imaginile alese, umorul se bazează pe sensurile contextuale și interpretarea în direcția impusă de temă și de context, chiar dacă, uneori, imaginile pot fi vagi și scoase din contextul politic și social și-ar pierde din puterea de exprimare a mesajului.

Multe dintre imagini se încadrează în tipul de umor hiperdeterminat textual sau hiperdeterminat punctual; el este declanșat fie de elementele de intertextualitate, ori de mai multe surse simultan.

Limitările acestui studiu țin de mărimea corpusului de date; Consider că o extindere a corpusului de imagini din ziarul Academia Cațavencu sau completarea lui cu imagini din alte publicații ar putea dezvolta inventarul procedeelor și surselor umoristice, determinând relevarea altor tipuri de umor, pe linia umorului politic și a celui de actualitate

Rezultatele se bazează pe continuarea unui demers deductiv, în partea teoretică, cu unul inductiv, care pornește de la datele oferite de corpus.

Bibliografie

Arsène, Alexandre, L’art du rire et de la caricature, Paris, Librairies-Impriméries Réunies, 1892.

Barthes, Roland – The Rhetoric Of The Image , Editura Hill & Wang, 1977.”

Borneumann, Bernard, Caricatura…artă si manifest, Ed. Skira, 1974

Boutaud, Jean-Jacques, Sémiotique et communication (Du signe au sens), Ed.L'Harmattan, Paris, 1998

Constantinescu, Mihaela-Veronica- Umorul politic romanesc in perioada comunista-perspective lingvistice, Ed. Universitatii din Bucuresti, 2012

DEX’12 -Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic, 2012

Diderot, Denis, Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, 1751-1772

El Refaie, Lisa, Multiliteracies: how readers interpret political cartoons, Ed. Visual Communication, 2009

El Refaie, Lisa, Understanding visual metaphor: the example of newspaper cartoons. Visual Communication, 2003, pp. 75-95.

Edelman, Murray–Politica și utilizarea simbolurillor, Ed.Polirom, Iași, 1999

Forceville, C., Pictorial Metaphor in Advertisements, Metaphor and Symbolic Activity, 1994, pp. 1–29.

Fischer, R.A., Them Damned Pictures: Explorations in American Political Cartoon Art. North Haven, CT: Archon Books, 1996

Hayat, Bouaicha, La caricature comme etant une image dans une percpective semiologique, Universite de Mohamed Kheider-Biskra, 2011-2012

Le Petit Larousse illustré (1989)

Martine, Joly, Introduction à l'analyse de l'image. Ed. Armand Colin, 2006

Martine, Joly, Imaginea și semnele, Ed. Armand Colin, Paris, 2005

Moutsopoulos, Evanghelos – Au pays du sourire, ou la polyvalence d’une activité psycho-somatique, Annales d’Esthétique, 1969

Mușatescu, Tudor apud Elena Macavei, Umorul, p. 433

Stănescu, Mihai : Umor 50%, Bucuresti, Uniunea Artistior plastici din Romania, 1986

Vranceanu, Alexandra-Modele literare in naratiunea vizuala-Cum citim o poveste in imagini, Ed. Cavallioti, 2002

Surse online:

-http://www.academiacatavencu.info/

-http://theses.univ-lyon2.fr/documents/getpart.php?id=lyon2.2004.bah_s&part=87416