Analiza Campaniilor Sociale Boala Sida Si Virusul Hiv

Analiza campaniilor sociale

Boala SIDA și virusul HIV

CUPRINS

Argument………………………………………………………………………………….4

I.Secțiunea teoretică

I.1.Despre HIV……………………………………………………………………………………………………7

Argument

Dintotdeauna am fost interesată de modul în care copul nostru funcționeză,iar pe băncile școlii nu am aflat prea multe detalii interesante despre templul care ne găzduiește mintea și spiritul.Cred că sistemul nu pune suficient accent pe cunoasterea propriilor organisme,pe ceea ce suntem,ce ne poate afecta sau ce ne poate face bine.

Este foarte probabil sa fie la mijloc influența mediului în care m-am născut și am crescut o perioadă îndelungată.’’Oameni mari’’ veneau să li se facă injecții,iar eu mă ascundeam în spatele unui geam și vedeam tot ce se întamplă.Am luat medicina ca atare parte din viața mea și a familiei mele.Nu doar oamenii veaneau să se trateze,ci și animalele,de care avea grijă tata.Temutele injecții nu m-au ocolit nici pe mine, deci înțelegeam perfect că durerea e parte din tratament.Acum lucrurile s-au schimbat,iar durerea nu mai este inclusă de multe ori în tratamente.Suntem într-o continua schimbare,societatea se schimbă,noi ne schimbăm odată cu ea;’’normal’’ este un cuvânt subiectiv,ceea ce noi vedem a fi normal,parinții sau bunicii nostri pot considera că nu este normal.Societatea ne modelează percepțiile,însă adevărul este unic și absolut.

Teme ignorate înainte de anii ’60-’70 ai secolului trecut au devenit teme ale unor dezbateri din deceniile trecute și actuale.Diferite probleme precum dreptul femeilor la avort,dreptul minorităților,dreptul persoanelor infectate cu HIV-SIDA au devenit teme importante de dezbatere.Trebuie luat în calcul desigur dezvoltarea celui de-al treilea sector,care a permis dezvoltarea activismului individual și al mișcărilor sociale.Societarea civilă a generat diverse necesități sociale,iar forma democratică a făcut posibil răspunsul la diferite interese ale oamenilor.Mișcările sociale au ca obiectiv persuadarea unor categorii de populație care dorească schimbarea vieții culturale,sociale,politice,economice,și influențarea sectorului de afaceri pentru a-și însuși responsabilități etice.Unele companii au înțeles de la început importanța acțiunilor sociale,bucurându-se de succes și apreciere din partea publicului.Responsabilitatea etică a sectorului privat este un subiect diferit abordat de către autori.

’’Niciodată nu e prea târziu’’,auzim des acest proverb,însă uneori poate fi prea târziu pentru bolnavii de SIDA,prea târziu pentru regrete,prea târziu să schimbi ceva,prea târziu să repari,poți doar să pansezi,să acoperi rănile,dar nu să le vindeci.Este situația celor care sunt infectați cu virusul fără de leac.Uneori mă gândesc că as putea fi eu în situația unui bolnav,oare e greșit să încep să mă tem,e greșit mă simt norocoasă ca nu sunt eu în locul lor sau să ma simt prost pentru că societatea nu a făcut nimic să mă informeze asupra pericolelor.Familia,la rândul ei nu a făcut nimic să mă avertizeze;și atunci pe cine cade vina?

De ce insăși Biserica se ascunde după deget?Promovează valori ale altor timpuri(sexul doar după căsătorie,rugăciunea,postul,etc),și nu numai că nu promovează comportamente adecvate,ci le respinge pe cele actuale,reale și cu consecințe imediate.Campania Benetton anti SIDA din America de Sud a fost cenzurată și catalogată ca neadecvată de către Biserica Catolică.

Intoleranța este o atitudine ce presupune lipsa îngăduinței,acțiunea de a nu suporta alte credințe diferite de ale tale.Toleranța presupune acceptarea aproapelui tău,indiferent de situația sa socială,de religie,culoare,vârstă,și principii.Termenul a apărut în Europa în secolul XVI,reprezentând o soluție la conflicte.Odată cu secolul al XX-lea a devenit o valoare în sine caracteristică statelor democratice. Globalizarea ne ’obligă’ să fim tolernanți cu cei din jurul nostru pentru a crea pace și bunăstare.Toleranța nu înseamnă doar o atitudine de fațadă,ci înțelegerea diversității si a situaților în care viața ne poate aduce.Lipsa educației,lipsa informației sau a informației incomplete pot crea intoleranță și discriminare fără a avea însă o bază solidă.

Care sunt motivele concrete pentru care am putea discrimina,sau pentru care societatea discriminează un bolnav de SIDA?Răspunsurile pot fi diverse,însă cauza cea mai frecventă este lipsa informației.De ce suntem ignoranți la ceea ce se petrece în jurul nostru?Credem întotdeauna că nouă nu ni se poate întâmpla.Educația sexuală în școli începe să apară subtil,și ar trebui să se dezvolte rapid și să se investeasă în calitatea acestei materii.Copiii află mult mai multe informații necesare adolescenței lor și schimbărilor prin care trec din reviste și de pe internet.Este oare datoria educației să prevină societatea și să o educe;sau a familiei?

Informația înseamnă putere,înseamnă cunoaștere,înseamnă să ne știm drepturile,și datoriile față de societate.

Lucrarea aduce în prin plan importanța educației,distribuirea infomației și totodată răspunsul publicului la campaniile sociale HIV-SIDA.Sunt discutate probleme conexe cum ar fi discriminarea și stigmatizarea bolnavilor,intoleranța față aceștia,prejudecăți privind boala.Sunt interpretate diverse fotografii ale campaniilor sociale privind această boală,la nivel național dar și internațional,având exemple de campanii a celor de la Benetton.Am ales să prezint succint campaniile Benetton deoarece au avut impact internațional asupra publicurilor vizate,au fost direcți,non-conformiști,fără perdea,uneori poate chiar prea dur,prea emoțional,prea intim pentru a desemna o campanie socială.În ajutorul lucrarii aduc un chestionar online ca metodă de cercetare cantitativă la care au răspuns în mare parte prietenii virtuali de pe rețeaua Facebook.Metoda calitativă este reprezentată de un interviu cu câteva persoane cărora le pott adresa adresa întrebări diverse și pot obține răspunsuri ample care să contureze ipoteza de la care pornesc lucrarea și aceea că suntem incă în umbra subiectelor tabu,generația anterioară nouă nu a dispus de multă informație,și nu au educația necesară pentru a ne oferi nouă,generației tinere o educație corespunzătoare.

Vorbim despre cel de-al treilea sector și acțiunile în care se implică,despre rolul lor,despre etica de care dau dovadă și ignoranța societății în care trăim.Relațiile publice sunt o punte de legătură între corporații șau organizații non profit și public.

Secțiunea teoretică

SIDA sau Sindromul Inumodeficienței Dobândite reprezintă o afecțiune a sistemului imunitar,caracterizată prin infecții oportuniste,disfuncții neurologice și alte sindromuri.HIV reprezintă prescurtarea din limba engleză a Human Immunodeficiency Virus(Virusul Imunodeficienței Umane).

Urmărirea mutatiilor succesive suferite în timp de virusul HIV a dus la concluzia că prima infectare a omului a avut loc in Africa, in jurul anului 1900. “Sida a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981.

Organizația mondială a sănătății consideră numărul deceselor cauzate de această boală ca fiind de 2,9 milioane in anul 2006,numărul celor infectați pe plan mondial este de 40 milioane,anual infectându-se 4,3 milioane de persoane.” 1În 1982 a primit denumirea de AIDS( Acquired immune deficiency syndrome) iar în zona francofonă SIDA (Syndrome d'Immuno-Déficience Acquise).

”În 1986 s-a stabilit numele virusului: HIV- Human immunodeficiency virus (virusul imunodeficienței umane).Un an mai târziu s-a aprobat primul medicament antiretroviral AZT, demonstrându-se printr-un studiu o scădere considerabilă a ratei de mortalitate și prin aceasta durata de viață pentru cei afectați.”2

SIDA afectează in principal populația tânără activă din punct de vedere sexual,insă se poate transmite și de la mamă la copil sau prin sânge,spermă,lapte matern,lichid cefalo rahidian.În ciuda faptului că medicina a evoluat considerabil in ultimul secol,nu a fost descoperit un leac impotriva acestei boli.

Boala odata contactată evoluează continuu,putând doar sa fie tratate bolile apărute ca urmare a deficitului imun.Există o ipoteză conform căreia virusul a fost transmis de la maimuță la om in secolul XX prin consumul cărnii.Singura metodă de oprire a răspândirii virusului Hiv este prevenirea,care presupune folosirea prezervativelor,seringilor si acelor sterile,a sângelui transfuzat testat anterior.

În 1990 panglica roșie a devenit simbolul solidarității pentru persoanele depistate cu HIV SIDA(vezi anexa 1).Persoanele infectate cu HIV-SIDA sunt protejate de societatea civilă si beneficiază de intimitate.Legea pentru protecția confidențiălității a fost elaborată și aprobată in România in 2002.

’’Mediatizarea bolii, respectiv a căilor de transmitere, a perioadei de incubație, calculele efectuate care arătau populația deja infectată și rata de infectare preconizată pentru următorii ani cu ritmul atunci actual, a dus la sfârșitul anilor 80 la o isterie în masă.HIV-SIDA a devenit dintr-o dată un dușman al omenirii.’’3Majoritatea virusurilor se răspândesc uniform,insă virusul HIV s.a răspândit altfel.În Statele Unite au apărut cazuri în urmă cu 20 de ani,iar în Europa a fost nevoie de mai mult timp până să se extindă și să apară epidemia.

Harta comparativă (vezi anexa 2) cu numărul de persoane HIV pozitive și numărul bolnavilor de SIDA în 2005 arata că cele mai multe cazuri se situează în Africa de Sud,urmată de Rusia.Conform site-ului www.unaids.org situația în anul 2003 s-a înrăutățit,boala a ajuns în România și în Europa,America și Australia,astfel harta globală explicată în anexa 3.„Statistica arată o rată de infectare de 49,1% în grupul de bărbați homosexuali în anul 2005,la acest grup semnalându-se o creștere cu 13,9% fiind actualmente deasupra ratei maxime din 1994. Rata de infecție după contacte hetrosexuale este de 38,1%,a crescut în 2002, a scăzut din nou în 2005 și pare a rămâne pe un nivel constant.Infecția la narcomani a scăzut la 9,7%”4

Regiunea cu cei mai mulți bolnavi se află in sudul Africii,în zona deșertului Sahara unde trăiesc aproximativ 26 de milioane de persoane infectate.Motivul răspândirii accelerate din această zonă poate fi pus pe seama faptului că boala a rămas un subiect tabu de mai mult de 20 de ani.În America și Europa mass media a pătruns mult mai ușor,libertatea de exprimare are un rol foarte important în informarea populației.(vezi anexa 4)

Conform unaids.org în România în anul 2012 trăiau 21.000 de persoane infectate cu HIV și SIDA.În 2013 situația rămane stabilă fără modificări majore,principala cale de trasmitere este, ca și în anii precedenți,heterosexuală.Cu toate acestea se observă o creștere de 3% față de 2010,iar cele mai multe cazuri au fost înregistrate in categoria de vârstă 20 24,care prezentau cazuri de boală avansată.Cea mai recentă strategie HIV-SIDA la nivel național a avut loc în perioada 2004-2007.De atunci mai multe propuneri au fost elaborate însă nu au fost aprobate de toate autoritățile competente.La inițiativa Agenției Naționale Antidrog o strategie antidrog a fost a probată in 2013 pentru perioada 2013-2020,insă nu există un program oficial pentru HIV-SIDA,continuând acțiunile în spiritul strategiei anterioare 2004-2007.

“Accesul universal la tratamentul SIDA și de îngrijire a fost introdus în România în anul 2001.Programul a fost considerat un model în regiune și s-a bazat pe angajamentul politic și parteneriatul între autorități publice,companii farmaceutice,pacienți și alte agenții internaționale.Numărul de pacienți care beneficiază de tratament antiretroviral de calitate superioară de la 3.500 in 2001 la 8809 la sfârșitul anului 2013.Acest lucru a fost posibil prin creșterea alocărilor bugetare pe de-o parte,iar pe cealaltă parte prin parteneriate de negociere cu companii farmaceutice care s-au angajat sa ofere reduceri și donații.În 2013 Guvernul a cheltuit 65.082.067 USD pentru programul de tratament”5

Segmentele cele mai vizate de populație sunt tinerii,femeile insărcinate,și pușcăriașii.

“Educație pentru sănătate” este un program al Ministerului Sănătății derulat în 2013,însă programul nu cuprinde și persoanele defavorizate care nu merg la școală sau sunt în situații economice,sociale delicate.

În România este nevoie nu doar de ajutorul Autorităților pentru a mobiliza fondurile pentru tratament,ci și pentru acțiuni de prevenire,programe de coordonare,evaluare și atragerea surselor de finanțare.Programul început în anul 2004 nu a fost continuat din lipsă de fonduri.Programul ar trebui evaluat in funcție de cost și eficiență și apoi modificat dacă este cazul pentru a obține rezultate de lungă durată.

Una din cele mai recente campanii de testare derulata în România este campania de testare și onsiliere(2015):

’’ De luni, 19 ianuarie, se va relua activitatea de testare în centrele din Constanța ale Fundației „Baylor Marea Neagră”. Anul trecut, peste 8.700 de persoane din Dobrogea au beneficiat de consiliere și testare rapidă și confidențială pentru depistarea infecției cu HIV și cu virusul hepatitic B si C.Cei care vin să se testeze o pot face gratuit, rapid si confidențial. Testarea și consilierea durează aproximativ jumatate de oră. Pentru a face aceste teste la un laborator privat, o persoană ar trebui să scoată din buzunar 150 de lei, fară să mai socotim și banii de transport și fară să beneficieze de consiliere.’’6

Cel mai bun tratament este prevenția,spune o vorbă românescă veche.Este mult mai ușor de prevenit o boală decât să o tratăm,in cele mai multe cazuri este mai puțin costisitor și mult mai sănătos din punct de vedere psihic si fizic.De asemenea tinerii care trăiesc cu boala HIV-SIDA trebuie supuși unor programe,sprijiniți pentru a ne putea asigura că nu reprezintă sursa unui nou val epidemic.În România următoarele fundații și instituții participă la Raportul Internațional SIDA –Fundația Alături de Voi,Ministerul Sănătății,Ministerul Muncii,Protecția Socială,Adnistrația Naționala a Penitenciarelor,Agenția Națională Antidrog,Programul Național al Tuberculozei,Institutul Național de Boli Infecțioase Dr Matei Balș,UNICEF România.

Din experintă proprie pot spune că invățământul românesc nu pune accent pe faptul că suntem expuși anumitor boli de genul acesteia.Educația ar trebui să reprezinte cea mai puternică armă,insă probabil autoritățile fie nu conștientizează gravitatea problemelor,fie nu au resursele necesare să o facă.Oricum ar fi, acumularea de informație neînțelesă nu este metoda dorită și propice pentru elevi.

Un alt aspect,care ține de modul în care boala este percepută și înțeleasă,este discriminarea persoanelor infectate.Stigmatizarea și discriminarea reprezintă obstacole întâlnite în prevenire și tratare.

“Stigmatizarea(legat de HIV) se referă la convingerile negative,sentimentele și atitudinile față de persoanele care trăiesc cu HIV,grupuri asociate cu persoanele care trăiesc cu HIV-de exemplu familiile persoanelor care trăiesc cu HIV-și a altor populații cheie cu risc ridicat de infectare cu HIV cum ar fi persoanele care injectează droguri,cei care oferă servicii sexuale,homosexualii.’’

„Discriminarea legată de HIV se referă la tratamentul nedrept și injust-acțiune sau omisiune-al unui individ bazat pe percepția sa reală sau ireală asupra bolii”7

Discriminarea se bazează pe atitudini stigmatizate,așadar pe convingeri personale și comportamente.Are un efect negativ asupra persoanelor și grupurilor de persoane bolnave,pe care le marginalizează și incriminează.Un exemplu contret de discriminare la scală largă poate fi acuza europenilor la dresa africanilor care par să fie inconștienți și inchiși la minte în fața unei probleme mondiale.Congresele naționale și regionale,privind accesul la prevenirea HIV,tratament și ingrijire care au avut loc in 2010-2013 au identificat stigmatizarea și discriminarea ca obstacole principale în calea accesului universal la informație și tratament.Consiliul Programului Coordonator UNAIDS consideră esențiale programele de reducere a stigmatizării și discriminării legate de HIV,văzându-le ca parte integrantă în realizarea cu succes a obiectivelor.

De asemenea parte integrantă importantă este ocuparea forței de muncă de bolnavi și cunoașterea drepturilor civile.Programele anti-discriminare trebuie să ia în considerare includerea persoanelor care vor să ajute,inclusiv bolanvii,programe direcționate către anumite tipuri de public,programe de consolidare și sfătuire.Bolnavii nu caută sprijin,de teama de a nu ridica suspiciuni in privința comportamentelor lor.Persoanele care trăiesc cu HIV se feresc să divulge statutul lor chiar si membrilor familiei sau partenerilor sexuali.Astfel discriminarea și frica de a nu fi discriminat reprezintă cu siguranță o barieră în calea comunicării.

Originile prejudecății variază de la un autor la altul,unii insistă asupra personalității purtătorului de prejudecată,alți autori se îndepărtează de tema personalității și insistă asupra determinanțolor sociali și culturali ai prejudecății.Individul este văzut ca fiind produsul unor situații istorice,politice și economice.

Prejudecata poate să dovedească o atitudine ofensivă,întărirea dominației,fie să depindă de o poziție defensivă,de exemplu teama de a vedea că structura socială și rasială se transformă în avantajul grupului dominant și circumcis.Acest fenomen se întamplă în special în cazul negrilor,care fiind ajutați de societate,mai ales în Statele Unite,pot da naștere sentimentului că li se acordă prea multă atenție.Un exemplu național românesc poate fi legat de integrarea romilor în societate și ajutorul primit care poate crea același tip de sentiment.

Astfel prejudecata își pierde conținutul original și poate fi folosită în avantajul celor discriminați printr-o strategie actoricească.În cazul bolnavilor de SIDA încă nu se poate vorbi de o atitudine defensivă,fiindcă tema este considerată încă tabu.Prejudecata simbolică a luat locul prejudecății clasice definite prin respingerea stereotipurilor grosolane și a discriminării vizibile.Discriminarea modernă se reconfigurează prin respingerea de facto a recunoașterii discriminării împotriva celuilalt,prin respingerea cererilor minorităților pentru un tratament egal (sau diferențiat în cazul bolnavilor) în numele unui principiu supraordonat( nu sunt adevarate aceste probleme),prin hrănirea sentimentului privitor la drepturile acordate deja grupurilor sau minorităților(li s-a acrodat prea mare importanță bolnavilor,nu e treaba mea sa îi ajut).

O altă modalitate de producere a discriminării este exprimată de modelul costuri exorbitante-beneficii puține,ce pune în evidență discriminarea în cadrul unei acțiuni ale statului sau ale unor organizații(am făcut destul pentru ei,nu se văd rezultatele,de ce să plătesc pentru inconștiența altora).

Care sunt cauzele discriminării bolnavilor de SIDA?Conflictul direct intergrupuri și condițiile social economice precare sunt două surse majore de activare a prejudecății și a discriminării.Conflictul intergrupuri pleacă de la premisele cuprinse în teoria conflictelor realiste conform căreia resursele sociale și simbolice puse în joc într-un context determinat-poziții sociale,bunuri-sunt limitate.Tocmai pentru că miza este însemnată iar câștigurile reale,competiția care se naște intre grupuri concurente angajează evaluarea negativă a celuilalt.Condițiile social economice precare,situații dramatice se transformă deseori în conduite agresive.Există numeroase studii care arată corelarea dintre mizeria colectivă,sărăcie și apariția conflictelor sociale.Cele mai cunoscute sunt reunite în jurul ipotezei frustrare-agresiune socială.În general discriminarea atribuie diferențelor reale sau imaginare,fizice sau mentale,o importanțăce rezultă din modul privilegiat de a vedea anumite trăsături.Se atribuie judecăți de valoare care întotdeauna corespund unor situații de inegalitate.

Organizarea lumii în grupuri sociale are drept consecință relații de excludere sau includere care stau la baza identității sociale.Afilierea la grup este determinate de comparația cu alte grupuri pe baza unor criterii variate-naționalitate,vârstă,sex,limbă,profesie,popularitate,activități commune,hobby-uri etc.

Diversitatea culturilor și a limbilor trimite la sisteme diferite de interpretare,valorile unui sistem oarecare sunt relative sau convenționale.Astfel anumite gesturi pot fi considerate de bun gust în anumite tări,iar în alte tări ca nefiind de bun gust.În aceași măsură prioritățile unui popor nu corespun cu prioritățile altui popor.Printre strategiile care pot demonta mecanismele prejudecății se numără socializarea critică a subiecților,adică implementarea proiectelor care să schimbe atitudinea specifică și care să se bazeze pe discernământ social.Această metodă este preferată pentru că are influență destul de mare,insă rezultatele apar treptat,iar costurile sunt destul de mari.Premisa acestei strategii susține că prejudecata este învățată social,în familie,în grupul de prieteni,sau colegi.

O altă metodă presupune contactul nemijlocit intergrupuri,prin care subiectul recunoaște similarități și își poate înlătura iluzia omogenității out-grupului.O cunoaștere suplimentară a celuilalt poate duce la descoperirea a numeroaselor trăsături ce se abat direct de la imaginea clișeu create initial.Acțiunile comune,neconcurente,in mediu informal,pot de asemenea să ajute la cunoașterea subiecților.În acest sens acțiunile de voluntariat în care se lucrează in echipă ar putea fi o metodă prin care să ne dăm seama că bolanvii de SIDA sunt oameni ezacr ca noi,cu aceleași nevoi de atenție,dragoste,realizare,implinire.Prin aceste căi se poate reduce contrastul,se diminuează stereotipul,iar relațiile intergrupuri se îmbunătățesc.

Identitatea sinelui îmbină permanența și schimbarea.Anumite trăsături sunt stabile:cum ar fi caracterul;iar altele se pot mofica în funcție de angajamentele asumate.Identitatea unui personaj reprezintă istoria proprie accesibilă prin numeroase relatări.Identitatea se bazează pe afirmarea eului,pe individualitate și pe unicitate.Pe de altă parte fiecare se poziționează în raport cu alții,ca să se poată recunoască intr-o serie de valori și idealuri ale colectivității.Identitatea se bazează pe un imaginar colectiv.Nu există nici o identitate colectivă care să reziste timpului:credința sau patriotismul încetează să mai fie valori de referință în momentul în care din cauza mutațiilor sociale,biserica sau națiunea își pierd rolul de supremație față de grupul social sau alte state.Multe dintre apartenențele obligatorii nu demult sunt percepute azi ca identități ucigașe.Pedagogia intercultulă a luat naștere în Franța în contextual migrărilor.Conceptul valorifica diferențele culturale,considerându-le îmbogățire reciprocă.Interculturalul a devenit un domeniu al studiilor universitare dominat în mare măsură de sociologi.Metodologia are ca obiective sensibilizarea elevilor și conștientizarea că ceea ce li se pare evident și normal este de fapt o construcție a mediului în care trăiesc.Omul dispune de bagaj cultural prin prisma căruia privește alte societăți,iar adesea ne raportăm la o schema universală în funcție de care am aranja toate celelalte culturi.În acest fel suntem prada etnnocentrismului care este sursă de rasism,discriminare,prin atitudinile,discursurile moralizatoare și justificatoare.

‘’Reprezentare socială poate fi considerat orice sistem de cunoștiințe,credințe și atitudini care identifică,descries au generează practice socio-economice,culturale,religioase sau politice specific.Indivizii sunt influențați de reprezentarea social și le imprimă evoluții prin adoptarea unei strategii minoritare în asociere cu câțiva tovarăși de drum mai puțin vizibili,rebeli sau inovatori.’’8

Interacțiunile intre grupuri,indivizi și comunități sunt organizate în funcție de diferite moduri de percepere a realității,ritualuri sau obiceiuri.Reprezentările sunt deja prezente în mintea celor care trăiesc intr-un cartieri,dare le sunt moștenite social.Orice reprezentare soacială cauzează fenomene pe care actorii le gândesc,la fel cum obiectele sunt la originea declanșării reprezentării sociale.Relațiile interumane se află în centrul preocupărilor a numeroși sociologi,interesați de studiile atitudinilor,prejudecăților,discriminărilor,stereotipurilor.Fenomenul intergroup este interesant pentru că permite observarea îndreptării către stereotip în orice grup uman.

Adesea europenii tind să judece africanii pentru obiceiurile pe care aceștia le practică,și care li se par barbare,tind să judece musulmanii din cauza religiei,percepției diferite pe care o au asupra mariajului,și condiției femeii în societate.Mărturisesc că uneori am fost uimită și negativ impreisonată la rândul meu când am aflat mai multe despre credința musulmană,și am putut observa personal femeile din Turcia pe stradă imbrăcate în toiul verii astfel încât să nu se observe prea mult din fizicul lor.

De asemenea modificarea organelor sexuale la copii reprezintă o practică nu foarte cunoscută europenilor,dar care m-a făcut să cred că nu aș putea întelege credințele acestui popor în nici un caz.Singurul mod în care aș fi putut accepta practicile ar fi fost să mă nasc acolo și să facă parte din universul social în care trăiesc.Fenomenul pe care l-am simțit este un șoc cultural.Dezvoltarea unamă și existența în societate presupun schimburi de informații între indivizi,comunicarea fiind un proces prin care două entități schimbă intre ele mesaje într-un mod comun înțeles. Comunicarea interculturală a existat din cele mai vechi timpuri ale istoriei prin războaie și acțiuni economice.Comunicarea nu a fost neapărat lingvistică,ci a avut loc prin limbaj non verbal,gesturi,acțiuni sau chiar lipsă de răspuns.Si tăcerea e un răspuns.

Astăzi comunicarea interculturală a devenit indispensabilă, prin schimbul de experiență, job, turism, indivizii încearcă anumite stări de anxietate manifestate prin confuzii, incertitudine și dezorientare atunci cînd sunt nevoiți să se manifeste într-un mediu social sau cultural necunoscut, trăind astfel, ceea ce specialiștii numesc șoc cultural. Atunci cînd reprezentanți ai unor culturi diferite vin în contact, ei aduc cu sine și scot în evidență, inconștient, elementele specifice culturii lor, fie perceptuale sau socio-culturale. Confruntați cu șocul cultural – cu inevitabile sentimente negative de nemulțumire, frustrare, confuzie – indivizii pot ajunge, la două tipuri de efecte: aculturarea și alienarea culturală.

Aculturarea este procesul prin care indivizii sau grupurile de indivizi care intră în contact direct sunt atrași treptat de sistemul de valori și practici ale unuia sau altuia dintre indivizi sau grupuri.Alienarea culturală reprezintă o atitudine inițială de suspiciune,teamă,neîncredere,intoleranță.

Sentimentul pe care l-am simțit eu a fost de intoleranță față de practicile despre care am aflat că se practică.Cunoscând mai bine religia islamică am realizat că femeile nu au aceleași drepturi morale ca bărbații și am început să o disconsider.Am rămas la acest stadiu deoarece nu am avut ocazia să cunosc mai bine oamenii care cred în această religie,și nici posibilitatea să cunosc poate alte aspecte pe care le-aș putea considera pozitive.Astfel am creat un stereotip mintal al femeilor și al bărbaților musulmani.

Din cauza stereotipurilor pe care ceilalți și le creează despre noi ca popor,sau invers ajungem să catalogăm ca foarte organizați și conformați germanii,italienii cu încredere în sine,comunicatori prin gesturi,belgienii ca apreciind valoarea statului,englezii ca respectuoși în fața inteligenței și înclinați către economie. Problema plecării peste hotare, astăzi fiind cea mai acută (indiferent de motiv, serviciu, turism, odihnă sau insuficiența de bani) conduce inevitabil la un impact cultural (caracterizat prin contacte de scurtă durată). Acesta, la rîndul lui poate cauza șocul cultural, ca o reacție la ruptura culturală.

’’Iată o realitate ce demonstrează că șocul cultural predomină la plecarea de lungă durată dintre 2 culturi diferite atît ca progres cît și ca civilizație în sine, după cum spunea antropologul Franz Boas: „Nu va fi o exagerare să spunem, că nu există oameni, a căror dezvoltare culturală s-a înfăptuit fără influența culturilor străine”8 referindu-se la faptul că cultura tuturor popoarelor este afectată de alte culturi, nu numai a minorităților și oamenilor primitivi.

Astăzi, fiecare țară are propriile sale principii de supraviețuire la impactul cultural. Bunăoară egalitatea, individualitatea și responsabilitatea, la americani este cu greu înțeleasă de cătrei noi românii. Și invers, bunătatea, atenția și ospitalitatea sunt lucruri bizare pentru alte culturi, remarcate prin progres tehnic. Cu toate acestea, aculturarea în țara noastră a avut loc cu succes la nivel național, adică de comunicare interculturală între minoritățile și majoritatea prezente aici prin anii ’90. Schimbul de tradiții, libertatea în exprimare, unirea pentru un viitor mai bun a beneficiat extiderea și adaptarea la cutura română a minorităților. Procese asemănătoare de transformări social-economice, politice și etnice avînd loc pe parcursul istoriei, spre exemplu, și în Grecia Balcanică, prin îmbinarea și interacțiunea elementelor grecești și orientale, deschizînd astfel o nouă etapă . Această influență s-a exercitat și asupra romanilor, răsfrîngîndu-se în continuare asupra civilizației europene, iar mai tîrziu și asupra celei mondiale.

Cercetările științifice contemporane demonstrează că în procesul comunicării interculturale, adaptarea poate avea loc la unele persoane mai repede decît la altele, aceasta datorîndu-se faptului că factorii psihologici, sociali și culturali pot fi cunoscuți de majoritate, astfel se face posibilă ușurarea comunicării și acordului.’’9

Cercetările dovedesc că activarea unei prejudecăți,conștientă ca atare de către subiect generează o stare de disconfort emoțional,însoțită de sentimentul de vinovăție,greu de controlat,care determină subiectul să se controleze și să respingă pe viitor exteriorizarea ei.

Deși credem că discriminarea a existat din totdeauna,secolul XX a fost cel în care au avut loc discriminări etnice și rasiale dincolo de limitele ororii.Rupturile etnice,rasiale,confesionale,economice,sociale,civizaționale sunt departe de a se fi terminat în secolul XXI,perioadă în care credem că am evoluat,însă evenimentele recente ne contrazic,cel puțin din perspectiva acceptării aproapelui,indiferent de natura acestuia.

Ca urmare a discriminării rezultă segregarea grupului vizat,care este ținut la distanță,îi este rezervat un anumit spațiu,tratat diferențial în mai multe domenii sociale.Sunt numeroase cazuri în care bolnavii de Sida își găsesc parteneri de viață care suferă de aceași condiție medicală,tocmai pentru că sunt excluși de societatea neafectată de boală.Ceea ce ar trebuie să intereseze mai mult statul este responsabilizarea acestor bolnavi,care de friica de a nu fi excluși din viața cotidiană nu recunosc că sunt bolnavi și expun alte persoane prin contact sexual neprotejat.Pe de altă parte vina este și a celor care intrețin relații sexuale neprotejate cu persoane despre care nu dețin informații că nu reprezintă un pericol medical.

Părțile interesate și vizate dintr-o țară ar trebui să fie în primul rând populația sănătoasă,care trebuie informată asupra riscurilor la care se pot expune,apoi statul,conducerea care este direct interesată să aibă sub control boala,și care din punct de vedere financiar,cheltuie anual sume uriașe pentru tratamentul celor infectați.Daca numărul bolnavilor ar scădea semnificativ,o parte din banii aordați tratamentelor ar putea fi reinvestiți în campanii de informare și constientizare mult mai complexe și eficiente față de cele derulate anterior.

„Până acum, nu există instrumente disponibile pentru evaluarea stigmatizării și discriminării legate de alte statuturi sociale și / sau comportamente, cum ar fi identitatea de gen, relațiile homosexuale, sexul și consumul de droguri.”9Tema bolii SIDA este considerată tabu la noi în țară,mai mult în rândul părinților noștri,care se feresc să vorbescă despre sex,boli sau alte consecințe aferente.

Un exemplu concret,dar care se adresează generației mele,îmi arată că nici tinerii nu sunt foarte deschiși.Am postat una dintre fotografiile controversate ale companiei Benetton pe Facebook dar nimeni nu a avut curajul să dea like,share sau comentariu.Voi reveni asupra acestui fapt în studiu de caz unde vreau să analizez mai mult comportamentul tinerilor și percepția acestora asupra campaniilor sociale și asupra bolii în sine.

Consider că tema aleasă pentru a fi dezvoltată este pertinentă,interesantă,face parte din sfera relațiilor publice.Sper că este originală și va trezi curiozitatea cititorilor și profesorilor cărora mă adresez.Ce anume ne face să ne ascundem după deget?De ce ignorăm aspecte reale ale vieții noastre și ne prefacem că nu există?Răspunsul nu se află la mine,insă pe parcursul lucrării vom desluși câteva aspecte legate de aceste intrebări cu ajutorul colegilor și apropiaților care vor ajuta la studiul de caz.

După anii 1990 tot mai multe corporații au ințeles importanța comunicării cu publicurile lor.

“Un brand corporatist este mult mai mult decat manifestarea a unei organizații,numele,logoul sau prezentarea sa vizuală.Mai degrabă acesta reprezintă esența valorilor care definesc organizația..Comunicările trebuie să se bazeze pe lucruri concrete.În caz contrar intervine inconsistența,urmată in scurt timp de apariția confuziei…Ceea ce definește corporația,in comparație cu brandul,este gradul de complexitate.Corporația este mai mare,mai diversă,și interacționează cu mai multe tipuri de public.Brandul corporatist trebuie să fie capabil să satisfacă necesitățile și cererile deseori contrastante ale părților interesate.Pentru a împlini acest scop,trebuie să aibă o claritate a viziunii,a valorilor și a modului de conducere.‘’10

Conceptul de imagine corporatistă datează din anii 50,de la introducerea noilor posture comerciale.”.Relația dintre imaginea corporatistă și comportamentul consumatorilor,conform căreia ceea ce individul,în special o celebritate care apare la televizor,consideră că este adevărat,este adevărată pentru el.”10

Imaginea campaniilor anti HIV SIDA este de multe ori o persoană publică,o celebritate cu scopul de a atrage atenția publicului și de a transmite mesajul că oricine este expus riscului de a se imbolnăvi indiferent de condiția socială,economică,sau religioasă.Printre nume celebre întalnim pe Carla Bruni Sarcozy,Victoria Beckham,Salma Hayek,Christina Aguilera,Charlize Theron,Penelope Cruz,Andreea Marin și lista poate continua.

Campaniile sociale se adresează publicului larg,însă deseori publicul este segmentat pe diferite categorii de vârstă,sex,etnie,condiție socială,etc, pentru eficiență și evaluare reală.Opinia publică este un factor important de care trebuie să țină cont echipa de relații publice atunci când elaborează o campanie socială.”Opinia publică este suma opiniilor individuale asupra unei teme care-i afectează pe acești indivizi.’’ ’’Opinia publică este expresia colectivă a părerilor mai multor indivizi ce formează un grup in virtutea scopurilor comune,aspirațiilor,nevoilor,idealurilor.’’11

Opinia publică este în continuă schimbare și este greu de măsurat,fiind formată de un număr mic de oameni,deoarece publicul tinde să fie pasiv,răspunde doar la teme ce îi afectează direct sau îi interesează din punt de vedere moral.Opinia și interesul oamenilor rămân active doar dacă sunt stimulați de evenimente,acțiuni,cuvinte.În acest context rolul campaniilor sociale este esențial pentru a conștientiza existența virusului HIV,pentru informare și cel mai important pentru acționare intr-un sens pozitiv.Oamenii au opinii și reacționează cu privire la obiective,însă metodele prin care pot ajunge la obiectiv este de preferat să le fie sugerate.În cazul bolii SIDA indivizilor trebuie să le atragi atenția,să conștientizeze existența problemei și apoi să le propui metode prin care pot preveni infecția și răspândirea.

Liderii de opinie pot să cristalizeze opinia publică,să aducă dezbateri în prim-plan,in special liderii neoficiali,ce pot reprezenta modele exercită o influență considerabilă asupra grupurilor.Specialiștii în relații publice joacă un rol important în formarea opiniei publice deoarece trimit mass-mediei informații de primă mână,pe care jurnaliștii le prelucrează în diverse articole sau știri.Mass-media are un efect puternic asupra formării opiniilor și atitudinilor în special atunci când oamenii nu au informații sau atitudini deja formate în privința unui subiect.

Un proverb românesc spune că ’’mama invățăturii este repetiția.’’In zilele noastre o numim persuasiune și reprezintă ‘o activitate sau un proces in care o persoană încearcă să introducă o schimbare în credințele,atitudinile sau în comportamentul altei persoane sau grup de persoane prin transmiterea unui mesaj intr-un context în care persoana care trebuie convinsă are un anumit grad de libertate .’12 Persuasiunea poate schimba sau neutraliza opiniile ostile,cristaliza opiniile sau atitudinile,și poate păstra opiniile favorabile.

Pentru a convinge și atrage publicul trebuie să cunoaștem caracteristicile acestuia.Cercetarea este primul punct din planul unei campanii,și aceasta urmărește atitudinile,opiniile și preocupările publicului țintă.De asemenea publicul poate fi analizat prin folosirea graficelor psihologice,metodă care clasifică oamenii după stilul de viață,atitudini și credințe.Mesajele sunt eficace atunci când iau în calcul stilurile de viață,credințele și preocupările publicului.

În același timp și credibilitatea sursei joacă un rol important,în funcție de mesaj o campanie poate folosi diverși purtători de cuvânt sau de imagine.Credibilitatea sursei se bazează pe pregătirea persoanei,pe sinceritate,și pe charismă.Dacă sunt folosite celebrități expertiza este mai puțin importantă decât charisma și sinceritatea.Asocierea cu persoane publice este de a atrage atenția asupra produsului sau serviciului promovat,asociind celebritatea cu serviciul.Acestă tehnică se numește transfer.Are dezavantajul ca publicul încurcă serviciile pe care le promovează,în cazul în care promovează mai multe deodată,ajung să fie supraexpuși,și cel mai important este că imaginea celebrităților poate să varieze și chiar să devină negativă printr-o acțiune făcută publică.

Organizatiile non-profit nu vând nimic,însă trebuie să atragă donatori și voluntari,care sunt motivați de ceva ce poate fi stima de sine,oportunitatea de a aduce foloase comunității,recunoaștere din partea comunității,sentimentul de apartenență,satisfacerea eului.Interesele oamenilor în alte domenii apar după ce nevoile de bază au fost satisfăcute-hrană,adăpost,siguranță.Pentru minorități cu venituri mici,pericolul SIDA este mai puțin constrângător decât problemele sărăciei în care trăiesc.

Succesul unei campanii de relații publice depinde de evaluarea corectă a nevoilor și intereselor publicului.Mesajul trebuie să fie clar și concentrat,publicul trebuie să ințeleagă cee ce i se cere sau ceea ce i se oferă.Mesajul este mult mai convingător dacă este sprijinit de factorii de mediu,sau contextul este familiar.Un exemplu poate fi derularea unei campanii anti-abandon după incidentul care s-a petrecut în parc,când un copil a fost omorât de un câine vagabond,sau derularea unei campanii anti-HIV după ce presa a aflat de o epidemie răspâdită de către un tânăr iresponsabil cu sine și cei din jur.Profesioniștii în relații publice trebuie să răspândescă informația atunci când acestea sunt cel mai căutate.În ciuda eforturilor publicitarilor și a specialiștilor de relații publice,reclamele sau campaniile aferente nu au întodeauna efectul scontat.Acest fapt poate fi cauzat de nepenetrarea mesajelor,mesajele concurente,selecția proprie și percepția proprie.

Practicienii de relații publice comunică persuasiv pentru a influența un anumit public,însă trebuie să acționeze etic.Regulile etice reprezintă biblia jurnaliștilor și a specialiștilor de relații publice.’’Mesajele persuasive presupun adevăr,onestitate,și sinceritate din două rațiuni practice.În primul rând ,Heath susține că un mesaj este suspect incă de la început deoarece este transmis în numele unui client sau organizații.În al doilea rând,informațiile pe jumătate adevărate și cele care induc în eroare nu servesc celor mai bune interese ale publicului sau ale organizației.’’13

Comuncarea orală,scrisă,vizuală și computerizată servesc specialiștilor de relații publice în trasmiterea mesajelor.Cel mai rapid în trasmiterea știrilor este internetul,televiziunea are efect afectiv,radioul este ieftin și rapid,iar presa online începe să ia locul presei scrise pe support de hârtie.Oamenilor le este mult mai comod să acceseze paginile de știri de pe computer,tablet,smartphone în drum spre serviciu sau atunci când calătoresc.

Presa scrisă,spre deosebire de alte mijloace de comunicare,are avantajul că mesajele transmise în acestă formă pot fi păstrate nelimitat și recitite.Profesioniștii relațiilor publice trebuie să-si folosească ingeniozitatea și spiritul organizational pentru a crea evenimente care să atragă atenția presei.Paginile web oferă o oportunitate excelentă de a transmite mesaje publicului în forma create de specialiștii de relații publice,aici putem găsi discuții ale grupurilor,comentarii și feedback.În 1990 internetul se folosea doar la schimbul informațiilor științifice,astăzi a devenit un instrument al comunicării globale.Prin internet mii de organizații și comapanii îsi vând marfa și se promovează.Internetul este folosit în numerose domenii și are avantajul rapidității,al costului,nu este afectat de distanță,feedback-ul este imediat,nu are nevoie de materie primă.

Serviciile online conțin diverse informații,stiri,rapoarte,acte,editoriale,communicate de presă,discursuri,etc,care reprezintă surse importante pentru cercetătorii din relații publice,mai ales pentru cercetare.Comunicarea prin internet are și dezavantaje-motoarele de căutare dau prioritate celor care plătesc taxe,pot apărea probleme legate de intimitate,securitate,încălcarea drepturilor de autor,calomnie.Munca oamenilor de comunicare trebuie să țină cont de etică,responsabilitate socială și morală în afaceri.

Responsabilitatea cuprinde două forme:cea juridică și cea morală.

‘’Responsabilitatea morală,noțiune subiectivă,se referă la principiul de a vrea ceea ce este bun în sine,iar responsabilitatea juridică stabilește că actul este drept sau nedrept,după cum este sau nu conform cu ceea ce trebuie să fie,dar nu se referă la libera intenție a persoanei.’’14

Conform lui Moreno responsabilitatea derivă din libertatea de alegere.Alegerea se face de unul singur și nu are niciodată scuze,astfel responsabilitatea devine imensă pentru că este răspunzător de propria existență,de felul de a fi,de ceilalți,de lumea care îl înconjoară.

‘’Condamnat să fie liber,omul poartă pe umerii săi întreaga povară a omenirii.El este responsabil de lume și de sine prin faptul că este.15’’Responsabilitatea noastră ca ființe ar trebui să se extindă față de generațiile viitoare și față de generațiile contemporane.Responsabilitatea a devenit astăzi față de celălalt,ceea ce presupune o schimbare radicală a modului de a gândi acest concept.Ideea responsabilității față de celălalt se aplică și în cazul corporațiilor,care pentru a-și defini responsabilitatea socială trebuie înțelese ca niște persoane.Întrepinderile își aleg politica și strategiile pe care le vor adopta.Hotărârile sunt luate pentru membrii companiei.

Velasquez distinge două forme de responsabilitate,prima formă este vazută ca obligație sau datorie,iar a doua formă se referă la consecințele care pot fi atribuite cuiva.’’Responsabilitatea colectivă datează din secolul al XIX-lea când s-au dezvoltat structure variate,precum societăți,asociații,sindicate.’’

Gens analizează instituția ca pe o ființă vie,numită persona,care are corp,suflet,intenții,scopuri,valori.Ideea de responsabilitate în acest caz presupune tragerea la răspundere a instituției ca un tot unitar.Asemenea unei persone trebuie să aibă o viziune clară din care să reiasă etica și valorile adoptate.Libertatea este o condiție esențială libertății,responsabilitatea pentru faptele noastre nu poate fi raportată doar la sine,ci în legătură cu ceilalți,responsabilitatea este o relație cu ceilalți,și există în idea că ceilalți au interese și nevoi,responsabilitatea înseamnă drepturi și îndatoriri.Omul organizational devine in secolul XXI omul organizational moral.

’’Un individ într-o organizație este responsabil moral pentru actele pe care le făptuiește,iar responsabilitatea are un reper obligatoriu de luat în seamă:gravitatea greșelii sau a răului,provocat.Oricum dacă efectele sunt grave’(moarte,suferință,handicap) oricâte condiții ar fi întrunite pentru diminuarea responsabilității,acesta nu poate fi cu totul suprimată.În ultimă instanță chiar dacă omul este în mod cert nevinovat pentru ceva petrecut în prezența sa dar nu din cauza sa,el se poate simți totuși jenat,stânjenit sau ’vinovat fără vină’,având chiar,după expresia lui Karl Jasper,o culpă metafizică,adică un sentiment de culpă fără obiect clar definit.Se admite că acesta este limita ultimă până la care se poate întinde o judecată de responsabilitate’’16

Principiul publicității are ca elemente constitutive trasnparența,argumentarea și deschiderea.Propagarea tehnologiei are dezavantajul că tinde să accentueze inegalitățile sociale.”Principul publicității este afectat în două rânduri-pe de-o parte de caracterul imaterial al informațiilor ale căror colectare și utilizare tind cu atât mai mult să se sustragă dezbaterii publice cu cât sunt mai sensibile și,pe de altă parte,de devalorizarea informațiilor publice,a căror uzură morală din ce în ce mai rapidă duce la preeminența spectaculosului și a emoției,la rularea știrilor în detrimentul criticii.”17A patra putere în stat,mass-media,se supune tehnologiei tot mai avansate,obiectelor materiale care nu se rezumă la statutul de marfă.Obiectele tehnice dobândesc identitate și primesc semnificații colective asupra calității lor de obiecte de divertisment.

Atunci când anumite comportamente nu sunt nici interzise,nici obligatorii,rămân la libera apreciere a cetățenilor.Comunicarea instituțională în campanii de informare asupra pericolului SIDA încearcă să acționeze asupra comportamentelor,să modifice mentalitățile prin informare,și nu prin impunere.Dezavantajul marilor campanii de acest tip se referă la informația care este prea general și difuză,percepută ca pe un pericol care nu este imediat și care nu vizează o necesitate actuală.

“Dezbaterile despre folosirea prezervativului sau despre obligativitatea de a face testul de depistare SIDA relevă atât obiectivele cât și limitele interferenței dintre tehnică și relațiile interpersonale-medierea instituțională(doctorul pentru femeia însărcinată,sfaturile de viață difuzate la radio sau televiziune ) ”își dobândește drepturile atunci când automatizarea tehnică este imposibilă sau intolerabilă din punct de vedere social.Din moment ce tehnica eșuează în concilierea libertății și securității,prin furnizarea de informații esențiale pentru buna desfășurare a interacțiunilor pe care nu reușește să le pătrundă,apar din nou recurgerea la lege pentru a stabili ceea ce este interzis sau obligatoriu(prostituția pe străzi,depistarea obligatorie) și delegarea instituției în aplicarea normelor și organizarea unui control regresiv al comportamentelor,precum crearea de case de toleranță în Nevada,inițiativă supravegheată cu atenție de autoritățile din California,îngrijorate de propagarea SIDA în rândul populației heterosexuale.Tehnica readuce în discuție termenii vechilor dezbateri ale juriștilor:prevenire/reprimare,poliție/prestare:moralaobiectivată nu are nevoie de lecții de morală.”18

Organizarea globală a unei culturi constituie un ansamblu de scheme interpretative care îi permit fiecăruia să producă și să perceapă semnificațiile sociale ale comportamentelor sale și ale acestora.Această cultură,produsă de actorii sociali nu este cu nimic mai substanțială decât identitatea.Cultura se bazează pe sisteme de valori înrădăcinate în istoria colectivităților,și se manifestă prin practice de trei feluri –riturile,eroii și simbolurile.Riturile sunt activități collective care rezidă în legătura pe care o instaurează între individ și normele sociale.Eroii sunt concretizări reale sau imaginare,apropiate sau îndepărtate,ale căror valori sunt recunoscute ca esențiale de grupul căruia îi servesc ca model.

De ce în Africa boala SIDA reprezintă un subiect tabu?Este oare mai puțin important aspectul medical decât cel spititual sau religios?Medicina nu este percepută ca fiind relevantă pentru viața lor,sau vine în contradicție cu religia și tradițiile.

După cum am văzut în imaginea anexă boala a apărut inițial în Africa de Sud unde majoritatea locuitorilor aparțin creștinismului.Conform anexei de pe unainds.org virusul a atins mai mulți oameni în America de Sud,India,Rusia,Australia, și bineînteles a continuat să se răspândescă în Africa de nord.India aparține religiei hinduse,Australia,America de Sud,Rusia și Africa de Sud aparțin majoritar religiei creștin ortodoxe.Consider că religia și tradițiile locale ale unei tări pot influența indirect modul în care virusul își urmează cursul.

’’Religia este credința în supranatural,sacru sau divin,codul moral,practicile de ordin ritual,dogmele,valorle și instituțiile asociate cu acreastă credință.În cursul dezvoltării sale religia a luat un număr imens de forme în diverse culturi sau persoane.’’20

Pentru o mai bună perspectivă a distribuirii religiilor pe glob am anexat harta globului cu religiile aferente pe regiuni. Anexa 5

’’Religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la ființe, forțe și puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut și există încă pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni: funcția cognitivă
Religia este o formă de explicare a lumii, în condițiile lipsei unei cunoașteri științifice. Ca modalitate de cunoaștere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenței umane (prima existență la care cunoașterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenței. În această perspectivă, antropologul social englez B. Taylor  oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experiențe ca aceea a viselor, transei și morții.

Funcția acțională:
Religia este o formă de extensie a capacităților umane limitate de acțiune. James Fraser  argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să realizeze scopurile sale controlând forțele supranaturale). Religia a apărut când omul a realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forțele supranaturale prin descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora, subordonându-se lor.

Funcția de reducere a anxietății:
Latinii spuneau acum două milenii că “spaima inventează zeii” (“primus in orbe deos fecit timor”).
Bronislaw Malinowski  explică faptul că magia și religia sunt instrumente de reducere a anxietății în situațiile care depășesc posibilitățile efective de control ale omului. Religia reprezintă deci o "sacralizare a crizelor vieții umane". Ea este un răspuns la tragediile vieții umane, la conflictul dintre proiectele umane și realități.

Funcția socială (structurantă):
Émile Durkheim  spune că funcția religiei este de a afirma superioritatea morală a societății asupra membrilor ei, menținând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decât clanul însuși. În religie, societatea se sacralizează pe ea însăși.

Funcția compensatorie:
În societățile stratificate social, Karl Marx  și Friedrich Engels , identifică o funcție compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranța într-o compensație în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză și o funcție de stabilitate, menținând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societățile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele arhaice, în ele acționând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia devine o dată în plus o reacție compensatorie.

Funcția identitară:
Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii și prezervării identității unor comunități etnice sau chiar a unor comunități constituite exclusiv prin aderența la o credință religioasă. Religia este deci un liant al vieții sociale și un instrument de creștere a coeziunii sociale.’’24

Am ales să includ funcțiile pe care le îndeplinește religia deoarece consider că fiecare dintre noi care este credincios se va identifica cel puțin parțial intr-una din funcțiile descrise mai sus și va întelege mai bine sursa credinței sale.De asemenea religia este moștenită din familie,iar copiii sunt supuși anumitor practici în funcție de crezul familiei în care se nasc.Majoritatea își păstrează religia cu care se nasc,insă sunt și numeroase cazuri în care la maturitate descoperă alte religii care li se potrivesc mai mult și se identifică cu o anumită funcție.Religia reprezintă un criteriu important după care oamenii își ghidează propriile acțiuni,exact la niște legi spirituale și morale pe care să le urmezi,altfel vei fi pedepsit în viața de dincolo și chiar în viața pământească.Cred cu tărie că oamenii respectă religia,tradițiile și obiceiurile aferente pentru a se incadra în societate,în special în mediul rural unde ce crede comunitatea despre tine este mai important decât ce crezi tu despre comunitate.

Una dintre practicile religiilor musulmane și ebraice la care sunt supuși copiii încă de la vârste fragede,fără să li se ceară acordul,este circumcizia.Circumcizia reprezință o practică chirurgicală foarte importantă în cadrul acestor religii,prin care baieților li se îndepărtează prepuțul. Originea circumciziei la musulmani este încă un subiect de dezbateri și controverse, dar majoritatea cercetătorilor susțin că este menționată în unele hadit-uri( ansamblu de tradiții privind faptele și învățăturile profetului Mahomed (și ale însoțitorilor lui)), dar nu și în Coran. ’’Majoritatea musulmanilor afirmă totuși că actul circumciziei este o dovadă a credinței în Allah și un semn al apartenenței credincioșilor la această religie abrahamică. La fel ca evreii, și musulmanii revendică obiceiul circumciziei direct de la profetul Abraham, pe care în tradițiile lor îl denumesc Ibrahim. Spre deosebire de evrei, unde circumcizia are loc imediat după cea de-a șaptea zi de viață a copilului de sex masculin, la musulmani vârsta pentru circumcizie diferă în funcție de regiune și de popor. În Turcia, Egipt, țările din sudul și centrul Asiei, băieții sunt circumciși între șase și unsprezece ani. În Pakistan, băieții sunt circumciși de la naștere până la maturitate, iar în Iran, circumcizia are loc între cinci și șase ani. La musulmani, circumcizia este un act absolut obligatoriu. În afară de sensurile sale culturale și religioase, circumcizia la evrei și musulmani are și o origine strâns legată de păstrarea igienei corporale. În zona deșertică unde au apărut și s-au dezvoltat cele două civilizații,  transpirația corporală este mai abundentă din cauza căldurii pronunțate, iar apa era atât de rară încât era folosită în primul rând la băut, nu la spălat. S-a constatat medical că bărbații circumciși care trăiesc în zone tropicale dezvoltă mai puține infecții în zona organului sexual, comparativ cu bărbații necircumciși.’’25

’’Organizația Mondială a Sănătății recomandă organelor medicale din țările endemice cu SIDA și cu alte boli transmisibile sexual să practice circumcizia populației masculine pentru a reduce morbiditatea și mortalitatea.. Această metodă s-a dovedit eficientă în cercetările efectuate pe o populație heterosexuală din Africa (zona sub-sahariană), cu o reducere a morbidității de 38%-66% la doi ani după aplicare  și la un cost preferențial. Medicii consideră că suprafața internă a prepuțului reprezintă o zonă prin care virusul responsabil de SIDA poate intra în organism, în contrast cu pielea glandului si restul penisului, care este mai rezistentă la penetrarea HIV.’’26

Consider că circumcizia a fost și este incă un factor determinant al răspândirii infecției HIV-SIDA.Numeroase documentare arată descoperirile medicale legate de modul în care virusul pătrunde în organismul bărbătesc.Prin înlăturarea prepuțului se indepărtează anumite celule care prin încercarea acestora de a opri virusul îl trimit mai departe în și creează infectarea organismului fără de leac în zilele noastre.

Legat de religie și de respectarea acesteia este libertatea de a schimba partenerii sexuali de-a lungul vieții,înainte și după căsătorie.Schimbul de parteneri reprezintă o cauză indirectă a răspândirii virusului.Bineînteles daca raporturile sexuale ar fi protejate nu ar mai constitui o problemă.

Religia,atât în cazul creștin-ortodoxilor,cât și a musulmanilor nu permite raporturi sexuale înainte de căsătoria înaintea lui Dumnezeu.Unul dintre motive este păstrarea purității spirituale și trupești.Coranul și Biblia tratează acest subiect și il traspune în învățături ale reprezentanților acestor religii.Islamul reprezintă un întreg mod de viață care a fost conservat de-a lungul timpului mult mai bine decât în cazul creștinismului.În cazul în care femeia musulmană care se căsătorește prima oară nu este virgină va putea fi cumpărată cu o sumă mult mai mică decât daca ar fi fost virgină,iar parinții vor trăi cu rușinea pe care aceasta le-o aduce în fața societății.În cazul în care soția este prinsă că săvârșește infidelități acesta poate fi pedepsită în modul în care soțul alege,în multe cazuri se alege umilirea publică.Toate aceste practici s-au conservat în religia islamică,în timp ce în Europa creștină și catolică legile morale religioase au devenit tot mai puțin respectate și puțin importante în fața valorilor bănești și de scurtă durată.

Care sunt cauzele pentru care numărul infecțiilor din Africa continuă să crească?Unul dintre motivele indentificate de mine este sărăcia,însă nu este valabilă pentru întreg teritoriul continentului. ’’Organizația Națiunilor Unite utilizează la evaluarea dezvoltării economice a statelor termenul oficial de "țări mai puțin dezvoltate", aici fiind incluse țările cu o valoare a produsului intern brut (PIB) de mai puțin de 750 dolari pe cap de locuitor. În categoria țărilor mai puțin dezvoltate sînt incluse 48 de state ale lumii, dintre care 33 se află în Africa (Angola, Benin, Burkina-Faso, Burundi, Gambia, Guineea, Guineea-Bissau, Congo, Djibouti, Zambia, Insulele Comore, Lesotho, Liberia, Mauritania, Madagascar, Malawi, Mali, Mozambic, Niger, Tanzania, Ruanda, San Tome și Principe, Senegal, Somalia, Sudan, Sierra Leone, Togo, Uganda, Republica Africa Centrală, Ciad, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Etiopia). Dintre statele cel mai puțin dezvoltate, 14 se află în Asia și Oceania (Afghanistan, Bangladesh, Butan, Vanuatu, Yemen, Cambogia, Kiribati, Laos, Myanmar, Nepal, Samoa, Insulele Solomon, Timorul de Est, Tuvalu), și un stat dintre cele mai sărace din lume este situat în America Latină (Haiti). Pentru a ieși din acest trist clasament al celor mai puțin dezvoltate țări, valoarea PIB-ului pe cap de locuitor trebuie să depășească 900 de dolari, totodată sînt necesare o serie de realizări sub aspectul alimentației, sănătății, educației, sfera sănătății publice, exporturilor etc. Pe parcursul ultimului deceniu, doar 3 țări au reușit să-și îmbunătățească statutul, trecînd din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate în cea a statelor în curs de dezvoltare’’27

După cum am dezvoltat mai sus subiectul nevoilor umane,hrana și securitatea sunt prioritare,iar dacă acestea nu sunt îndeplinite,oamenii nu caută să implinească alte aspecte ale vieții.

Lipsa informației reprezintă un alt motiv pentru care populația africană nu este conștientă de pericolul virusului HIV în condițiile în care pe continent există cei mai mulți bolnavi.Informarea se face pe calea mass-mediei și prin programele statului,însă atâta timp cât populația trăiește la limita supraviețuirii,aceștia nu dispun de resusrse necesare pentru a avea acces la media sau la educație.

Abuzurile sexuale constituie un alt motiv important în răspândirea virusului.’’ Africa de Sud se confruntă cu o epidemie de HIV în rândul elevelor, care sunt infectate cu acest virus în proporție de peste 25%, față de băietii sud-africani, care sunt seropozitivi în procentaj de 4%.Mai mult de un sfert din adolescentele sud-africane se luptă cu virusul HIV, din cauza bărbatilor adulți care abuzează de ele, afirmă ministrul Sanatatii Aaron Motsoaledi, potrivit BBC. Statisticile oficiale arată că aproximativ 10% dintre sud-africani sunt infectați cu virusul HIV, cu toate că Ministerul Sănătății depune eforturi colosale pentru a stopa această epidemie.
Africa de Sud a organizat cel mai mare program, la nivel mondial, de prevenire a acestei boli, din momentul in care Motsoaledi a fost numit în funcția de ministru de către președintele Jacob Zuma, in 2009.’’28

Personalul medical este cel care ne ajută să descoperim bolile de care suferim,să le tratăm și să le prevenim.Medicina joacă un rol important în stabilirea mediei de viață,care a crescut imbucurător în epoca contemporană.Pentru majoritatea bolilor fără leac,s-au descoperit tratamente care să suprime consecințele și care să prelungească viața într-un mod agreabil.Cu toate că acesta ar trebui să fie rolul centrelor medicale,se întâmplă deseori ca aici să fie și centrul răspândirii bolilor și virusurilor. ’’Una din cinci persoane infectate cu HIV, în Africa, s-a ales cu acest virus din neglijența personalului medical, arată un raport.
Circa 5 milioane de noi cazuri sunt cauzate de practicile neglijente ale personalului medical, arată un raport citat de The Telegraph. Acestea constau în refolosirea acelor și nedezinfectarea corespunzătoare a echipamentului.
Mai bine de 22 de milioane de oameni care traiesc in Africa sunt infectati cu HIV. Numai în 2008, statisticile arată că 2 milioane de persoane au murit din cauza maladiei SIDA.
De altfel, conform unui studiu realizat de o universitate din Nigeria, University of Calabar Teaching Hospital, jumătate dintre pacienții cărora li se administrase vacinul antitetanus au declarat că acul fusese reutilizat fara a fi sterilizat.
Numai in Swaziland, spre exemplu, 26% din populația adultă este infectată, fapt care face ca speranța de viață, în această țară, să fie redusă la 32 de ani. ’’29

Informarea incompletă asupra transmiterii virusui HIV reprezintă un alt motiv serios al răspândirii maladiei pe glob,nu doar în spațiul african.’’ Cercetătorul Adrian Smith a declarat pentru BBC că populatia gay a fost întotdeauna recunoscută ca fiind deosebit de periculoasă din punct de vedere al contaminarii cu HIV/SIDA.
Barbații care au relatii sexuale cu alți barbati au dreptul, ca toți ceilalti africani, sa beneficieze de programe de prevenire si de tratarea a SIDA subliniază Adrian Smith, coordonatorul studiului.
George Kanuma, un activist pentru drepturile homosexualilor in Burundi, a spus că mulți oameni își ascund orientarea lor sexualaă pentru a reuși să se căsătorească și să aibă copii. Insă, ei continuă să aibă relații cu bărbați.
Majoritatea dintre ei știu că poți contracta virusul HIV/SIDA sau orice infecție, atunci când fac sex cu femei, însî nu știu că li se poate întampla același lucru atunci când fac sex cu un bărbat.
Adrian Smith a mai spus că este nevoie să se realizeze un program pentru prevenirea HIV, inclusiv asigurarea livrarilor de prezervative.30

Tratamentul ar trebui să fie disponibil în toate tările pentru bolnavii de HIV-SIDA,asigurat de stat.Costul medicamentelor dedicate stăpânirii efectelor bolii sunt destul de ridicate iar acest fapt devine o problemă pentru tările în care nu există destule resurse financiare pentru cauze medicale de acest tip .’’ Cercetatorii britanici au demonstrat că bolnavii de SIDA din țările dezvoltate au o durată medie de viață din ce în ce mai ridicată.
De exemplu, durata medie de viață a bolnavilor tratați în perioada 2003 – 2005 este cu 13 ani mai mare decât cea a persoanelor infectate intre 1996 si 1999, arată studiul publicat in ultimul număr al revistei Lancet, citat de BBC.
Acest lucru se datorează în principal progreselor din domeniul medicamentelor antiretrovirale, însă tratamentele, destul de costisitoare, nu sunt accesibile și pentru cei din tări mai slab dezvoltate.
Chiar și așa, însă, un pacient care descoperă că este infectat cu HIV la vârsta de 20 de ani, poate atinge vârsta maxima de 63 de ani, dacă se supune sistematic tratamentului.
Studiul mai evidențiază faptul că cei infestați cu HIV prin intermediul seringilor folosite la injectarea de droguri au o speranță mai mica de viață, de doar 32 de ani, față de cei care s-au îmbolnavit pe cale sexuală.
În Africa, SIDA face ravagii în numeroase țări, afectând chiar peste 20 la sută din populație în unele dintre acestea. ’’31

Guvernul sud-african fiind conștient de gravitatea situației cu privire la răspândirea maladiei a efectuat un studiu care arată trei posibile soluții impotriva epidemiei.În teorie arată astfel : ‚’Trei scenarii de luptă împotriva epidemiei de HIV/SIDA care răvășește Africa de Sud au fost propuse într-un raport al Centrului pentru Guvernare Economică și SIDA în Africa, împreună cu Institutul american Results for Development. Documentul arată că soluția aplicată în prezent de guvernul sud-african nu este cea mai eficientă dintre cele posibile.Prima soluție sugerată în raport presupune ca Africa de Sud să continue planul de combatere SIDA. Costurile pe care le implică acest proiect, aplicat până în 2031, sunt de 88 de miliarde de dolari. Specialiștii anticipează o scădere a numărului de infecții noi la aproximativ 350.000 pe an.A doua propunere de soluționare prevede măsuri orientate pe prevenirea infecției, cum ar fi programe de circumcizie a bărbaților, campanii de schimbare a comportamentului, reducerea violenței împotriva femeilor și emanciparea lucrătorilor sexuali. Planul presupune, de asemenea, măsuri de reducere a sărăciei și de creștere a distribuției prezervativului, precum și inițiative de consiliere și testare voluntară pentru HIV. În urma aplicării acestui plan, timp de 20 de ani, guvernul ar cheltui 102 miliarde de dolari și ar reduce numărul infecțiilor la 200.000 anual.A treia opțiune vizează adoptarea soluțiilor care dau cel mai bine rezultate, cu un buget de criză. Circumcizia bărbaților se află pe lista măsurilor propuse în acest plan, însă alte inițiative precum ajutorarea copiilor orfani sau a altor persoane vulnerabile au fost excluse dintre obiective. Costul total al acestui plan s-ar ridica la 79 miliarde de dolari, iar eficiența lui ar ajunge la 225.000 de infecții noi, pe an.În final, decizia aparține guvernului Africii de Sud, țara cu cei mai mulți bolnavi de HIV/SIDA din lume: 5,7 milioane, notează ziarul britanic The Guardian.’’32

Unde și când ar trebui să apară campaniile relațiilor publice pentru a viza publicurile principale?Publicul principal este format din adolescenți și tineri activi sexual,cu vârsta între 14 și 30 de ani.Publicurile secundare sunt formate din populația adultă,care este mai stabilă emoțional,urmată de publicul format din vârstnici.Chiar dacă publicurile secundare nu sunt vizate direct,este important ca aceștia să aibă acces la informație deoarece iși pot educa copiii într-un sens pozitiv,îi pot atenționa.Cadrul didactic constituie public secundar în campanii,copiii își petrec jumătate din zi la școală unde acumulează diverse informații și sunt educați. Pentru profesori, o discuție asupra infecției HIV/SIDA reprezintă o sfidare. Majoritatea tinerilor nu au ocazia să vorbească despre sexualitate cu adulții sau cu părinții, însă o discuție deschisă în cadru didactic asupra subiectului în cauză este pentru ei binevenită. Adolescenții îi respectă pe pedagogii care se preocupă de problemele sexuale cu care se confruntă.Faptul că profesorii se apropie de elevi și abordează subiecte tabu constituie o inițiativă pe care aceștia o privesc intr-o lumină pozitivă.

’’ Șaisprezece organizații neguvernamentale cer ministrului Educatiei și ministrului Sănătății să introducă orele de educație sexuală în trunchiul comun de discipline obligatorii, conform unei scrisori deschise, remise redacției. Apelul ONG-urilor vine în contextul scandalului cu tânarul din Segarcea cu HIV, care a infectat mai multe tinere.

 În prezent, elevii află informații despre viața sexuală în cadrul orelor opționale de ”Educație pentru sănătate”, la care tinerii pot asista pe baza înscrierii prealabile.

”Cazul Segarcea nu s-a intamplat într-o bulă singulară de ignoranță. El nu este rupt de contextul național. În lipsa educației sexuale, aceasta bulă de ignoranță se întinde peste întreaga Românie rurala și urbană, țara noastră aflându-se pe primele zece locuri în Europa la incidenta bolilor cu transmitere sexuala, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătătii. Aproape doi din zece tineri cred că o persoana nu este infectata cu boli cu transmitere sexuală, dacă nu prezintă niciun simptom vizibil”,33 se arată în scrisoarea deschisă transmisă autorităților.

ONG-urile atrag atenția că, în timp ce în tările unde se face educație sexuală în școli, rata de natalitate în rândul adolescentelor între 15 si 19 ani era de de 5 la 1.000 (Olanda), 9 la 1.000 (Germania), 6 la 1.000 (Danemarca), 10 la 1.000 (Franța), în România se ridică la 30 la 1.0000, confom datelor disponibile in 2010.

Aceste date mai arătau și că peste 60% dintre adolescentele active sexual cu vârste intre 15 și 18 ani nu au folosit niciodată metode contraceptive.

”Solicitam Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății să facă demersurile necesare pentru modificarea curriculei școlare, în așa fel încât materia „Educație pentru Sănătate”, ce conține atât capitole de educație sexuală cât și alte capitole cu informații utile pentru sănătatea tinerilor, să fie inclusă în trunchiul comun, alături de celelalte discipline școlare obligatorii”, se mai arăta în scrisoarea ONG-urilor.

Organizațiile care au semnat scrisoarea deschisa sunt: Asociatia SEXUL vs BARZA, Coaliția pentru Egalitate de Gen prin membrii săi : Societatea de Analize Feministe ANA, Asociația FRONT, Asociația A.L.E.G., Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociatia E-Romnja, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Asociația Mame pentru Mame, Centrul FILIA, Centrul pentru Democrația Participativă PLENUM, Miliția Spirituală, Programul Național Biblionet, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO, Asociația de Planificare Familială din România (APFR), Fundația pentru o Societate Deschisă, Asociația ACCEPT, Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația SENS POZITIV, Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV-SIDA (UNOPA) și ECPI.’’34

Publicul pe care ar trebui să se pună mai mult accentul în depistarea și prevenirea infectării cu HIV este format din femeile însărcinate și pușcăriași.Principale probleme identificate sunt:’’accesul femeilor care trăiesc cu HIV la asistență medicală maternă, în special la asistență medicală la naștere, nu este întotdeauna realizat în practica în aceleași condiții cu femeile seronegative. Femeile intervievate au indicat cazuri în care unități sanitare publice au refuzat acordarea asistenței medicale la naștere femeilor însărcinate care trăiesc cu HIV.Refuzul acordării asistenței medicale la naștere apare în parte din cauza fricii personalului medical de contractare a virusului HIV în timpul acordării asistenței medicale unei femei care trăiește cu HIV. "Lipsa celor necesare" pentru operația cezariană în cazul unei femei care trăieste cu HIV apare deseori menționat ca fiind un motiv cu care personalul medical justifică refuzul. Operația cezariană la femeia care trăiește cu HIV, chiar dacă este programată din punctul de vedere al momentului din evoluția sarcinii când ar trebui efectuată, are caracter de urgență din punctul de vedere al unității în care trebuie efectuată – nu poate fi refuzată, făcând parte din măsurile obligatorii de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil. Cu toate că există această obligație legală, în marea majoritate a cazurilor în care au fost confruntate cu refuzuri, femeile au fost trimise de la spitalele municipale sau județene la spitalele sau secțiile de obstetrică-ginecologie din localitățile care sunt centre regionale pentru monitorizarea și evaluarea infecției HIV/SIDA.Unitătile sanitare publice din România, inclusiv secțiile și spitalele de obstetrică-ginecologie, se confruntă cu lipsa materialelor pentru asigurarea precauțiunilor universale.Când spitalele nu asigură materialele necesare pentru respectarea precauțiunilor universale (manuși, șorturi și bluze impermeabile, măsti, protectoare faciale, cizme de cauciuc), nu este cunoscută procedura de gestionare a cazurilor de expunere la contaminarea cu HIV, HBV și HCV și nu este asigurată profilaxia post-expunere, personalul medical are rețineri sau chiar refuză tratarea pacienților care trăiesc cu HIV.Femeile intervievate au indicat că practica este ca, în momentul unei nașteri la o femeie care trăieste cu HIV, se contactează spitalul de boli infecțioase cel mai apropiat pentru a trimite medicamentele necesare pentru copil, de cele mai multe ori este vorba despre spitalul care o are pe femeia care trăieste cu HIV în evidență. Nu există acorduri formale între spitalele cu secții de boli infecțioase și spitalele cu secții de obstetrică-ginecologie, care să stipuleze proceduri clare si persoane responsabile. Drept consecință, înțelegerile sunt la nivel individual, expuse riscurilor de a nu mai putea fi puse în practică în cazul absenței persoanelor respective (pe motive de concediu, boală etc.).’’

Femeile intervievate au relatat situații în care din cauza statutului HIV pozitiv li s-a refuzat în sistemul public de sănătate efectuarea unui avort la care erau îndreptățite conform legii. Potrivit datelor publicate: la data 31 decembrie 2010, în România erau înregistrați ca pacienți în evidența activă HIV+SIDA: 8.667 adulți (persoane peste 14 ani vârsta actuală) și 249 copii (intre 0-14 ani vârsta actuală). Dintre aceștia, 4.436 sunt persoane de sex feminin cu vârsta între 14-50 de ani. Numărul femeilor însarcinate HIV pozitive – a crescut de la 68 de femei în anul 2007, la 161 în anul 2008 și 207 în anul 2009. Numărul de nașteri la această categorie de femei: de la 66 în anul 2007, la 109 în anul 2008 și 152 în anul 2009,numărul nou-nascuților din mame HIV pozitive: de la 76 in anul 2007, la 161 în anul 2008 și 205 în anul 2009. La nivel național, procentul copiilor născuți din mame seropozitive care au dobândit statutul HIV pozitiv în urma transmiterii verticale a rămas relativ constant: de la 2,56% in anul 2007, la 3,73% în anul 2008, la 2,45% în anul 2009.’’35

Situația pușcăriașilor este de luat în seamă și constituie un pericol pentru societate’’’’’Numărul deținuților depistați seropozitiv a ajuns la 288 în 2013! Acum 5 ani, nu se înregistrau decât 52 de condamnați bolnavi de SIDA. În România există șase spitale-penitenciar, dar numai în trei dintre acestea există secții în care pot fi internați deținuții bolnavi de tuberculoză. În funcție de penitenciarele din care provin, deținuții tebeciști sunt internați pe zone: cei din Moldova la Târgu Ocna, cei din Banat și Crișana la Colibași, iar restul la Jilava. Tot aici ajung și deținuții cu SIDA. Conform judecătorului Marius Iosif, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, există două categorii de deținuți printre cei 139 de bolnavi de TBC: cei suspecți de a fi purtători ai bacilului Koch și cei care, deja identificați și diagnosticați, se află sub tratament strict. Pe lângă aceștia, mai există însă și suspecții de TBC care, până la definitivarea analizelor, stau în celulă cu deținuți sănătoși pe care-i pot astfel contamina. Situație se complică atunci cînd acești bolnavi potențiali sunt preluați de gardienii care îi însoțesc la anchetă, în birourile procurorilor, ori în sălile de judecată unde ei pot răspîndi boala. Pușcăriașii și gardienii sunt în aceeași măsură posibili purtători ai bolii, tuberculoza fiind una dintre problemele medicale cu care se confruntă sistemul penitenciar. O problemă o reprezintă deținuții bolnavi de tuberculoză sau de SIDA care sunt puși în libertate. Nu există nici o instituție care să-i ia în evidențe, totul rămânând la latitudinea fostului deținut, care decide dacă se va duce la medic sau nu. Din momentul în care sunt puși în libertate, nimeni nu știe ce se întâmplă cu ei. "Noi, ca unitate sanitară înștiințăm direcțiile de sănătate publică din județul din care este bolnavul «X». Dar nu urmărim niciodată ce se întâmplă după aceea. Noi doar anunțăm medicul de familie și la direcția de sănătate publică a județului în care locuiește. Că el ajunge acolo, cum este el monitorizat după aceea, nu mai știm. Cred că ar trebui luați în evidență foarte serios și ar trebui ca societatea să facă ceva pentru a împiedica o eventuală răspândire a infecției", a precizat doctorul Apăvăloaie. Vlad Iliescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a arătat că atunci când deținutul este pus în libertate devine un cetățean ca oricare altul, fără vreun statut special. "E un om liber care s-a reintegrat în societate și nu trebuie privit altfel", a spus Iliescu, adăugând că pot exista probleme în cazul celor care refuză medicamentația. Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei a desfășurat mai multe proiecte în cadrul penitenciarelor românești pentru a preveni răspândirea TBC-ului și virusului HIV. Anul trecut, patru deținuți infectați cu HIV/SIDA au murit în Spitalul-Penitenciar Jilava. Acum, în documentele oficiale mai figurează 37 de bolnavi infectați cu HIV/SIDA. Patru dintre aceștia sunt în diverse penitenciare din țară, pentru că au de rezolvat "afaceri judiciare". Directorul penitenciarului-spital Jilava, doctor Mihai Apăvăloaie a spus că: "bolnavii infectați cu HIV vin strict din populația civilă. Din numărul de decese e clar că în populația civilă numărul cazurilor este în creștere, din cauza consumatorilor de droguri. Atât că în sistemul penitenciar SIDA are tratament până la un punct. Cu tratament i se prelungește viața. Virusul HIV slăbește sistemul imunitatar al organismului într-atît de mult încît bolnavul poate muri și dintr-o simplă viroză". Un caz aparte îl reprezintă un fost deținut care nu știe când a contactat virusul HIV. Nu îi vom da numele, ca să n-aibă probleme. Omul crede că s-a îmbolnăvit în urma consumului de droguri injectabile pe când era deținut la Jilava, dar nu exclude nici varianta unui contact sexual neprotejat în pușcărie. După ce a fost pus în libertate și-a îmbolnăvit soția în urma unui contact sexual. "Nu a fost cu bună știință. Nu am știut", a spus fostul pușcăriaș. Din nefericire, n-a știut nici soția lui care a mai și rămas gravidă. A născut un copil. Și el e bolnav de SIDA. Florin Stoica, liderul de sindicat de la Jilava, cunoaște personal câteva cazuri de îmbolnăviri: "Au fost cel puțin două cazuri. Unul, din câte știu eu, a luat voit. Ne-a zis că a luat prin injectare cu sânge. Celălalt a fost prin contact sexual". Mai mult, deținuții nu pot fi obligați să-și facă testul HIV și de aceea este foarte greu de stabilit momentul și locul a fost infestat cineva. În urmă cu doi ani a început să se distribuie prezervative deținuților. Inițial, acestea se dădeau numai în camerele în care deținutul își întâlnea prietena, iubita sau soția, pentru amor. De anul trecut, autoritățile au început să distribuie prezervative și în celule, pentru întreaga perioadă a detenției. "Se dădeau lame de ras și lubrifianți. Lumea știe că, vrând nevrând, după o abstinență îndelungată, în celule cu mulți bărbați au loc relații de tip homosexual. În mod normal nu sunt permise. Dacă se întâmplă tacit, bine. Dacă nu se întâmplă tacit, ce se întâmplă? Când a fost inițiat, acest proiect s-a lovit de două probleme: una trebuia să recunoască deținuții că întrețin relații și trebuia să recunoască și Administrația Penitenciarelor că se întâmplă", a precizat Tiberiu Nicolescu, coordonator de proiecte în cadrul Fondului Global. Și directorul penitenciarelor, Marius Iosif recunoaște că s-a pus la dispoziția deținuților prezervative. "Nu putem vorbi de homosexualitate, eu aș spune că este mai mult la deținuții bărbați manifestări homosexuale oarecum forțate de particularitățile detenției. Pentru că ei când ies din penitenciar, revin la obiceiurile sexuale normale", ne-a declarat acesta. Autoritățile spun că acestă măsură a fost luată pentru a preveni răspândirea bolilor care se transmit prin contact sexual, inclusiv virusul HIV. Practic, se recunoște oficial homosexualitatea în penitenciare. Un alt fenomen cu care se confruntă sistemul penitenciar îl reprezintă creșterea numărului de consumatori de droguri, în rândul deținuților. Folosirea aceleiași seringi de către mai mulți deținuți reprezintă o cale de transmitere a virusului HIV sau a altor boli, inclusiv hepatita. Tiberiu Nicolescu, coordonator de proiecte în cadrul Fondului Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei este de părere că: "distribuirea seringilor sterile pentru a nu se îmbolnăvi unul de la altul este o măsură de sănătate publică, de prevenire a infecției. Privit din unghiul de vedere al poliției și al legii, faptul că eu distribui seringi pentru ca omul să se drogheze cade un pic vina și pe el, și pe mine. Pentru că el face ceva ilegal, iar eu că sprijin ceva care nu este încă legal". Directorul penitenciarelor, Marius Iosif se declară neputincios în stoparea traficului de droguri în penitenciare: "Avem foarte puține posibilități să le depistăm, pentru că ele sunt ascunse în conserve, sticle sigilate de suc sau salam. De obicei, femeile au droguri îngurgitate și când se sărută își provoacă o minimă vomă, iar deținutul înghite". Situația s-a schimbat puțin de la începutul anului, pentru că a fost emis un nou ordin care reglementează introducerea pachetelor în penitenciar. Această reglementare prevede că în nici un penitenciar nu vor mai intra nici un fel de pachete. Ceea ce înseamnă că Administrația Penitenciarelor va trebui să înființeze un fel de mini market în locul alimentărilor de acum, eliminându-se astfel o cale de introducere a drogurilor în pușcărie.’’’’36

Consider că la nivel național și internațional ar trebui implementate proiecte sociale cu privire la stoparea contractării virusului HIV menite să acopere toate genurile de public despre care am vorbit în lucrare,și anume tinerii care își descoperă sexualitatea,adolescenții activi sexual,populația matură,vârstnicii,femeile însărcinate(sau care plănuiesc să aibă copii) și pușcăriașii.În același timp programele ar trebui să ia în seamă reducerea disriminării și a stigmatizării, în funcție de religia la care aparțin mesajele ar trebui personalizate astfel încât să nu jignească sau să fie ignorate de popoarele conservatoare.Campaniile sociale trebuie să stârnească interesul publicului,să il facă activ în receptarea mesajelor,să conștientizeze ceea ce li se transmite și să acționeze în consecință.De asemenea programe conexe ar trebui să se desfășoare în școli,spitale,penitenciare.Populația trebuie să înțeleagă faptul că nu există tratament care să elimine virusul din corp,iar un moement de ignoranță poate fi decisiv pentru restul vieții.Este clar că discuțiile despre sexualitate și sex reprezintă un subiect tabu în multe familii,indiferent de spațiul în care cresc și se dezvoltă.Părinții sunt fie prea ocupați ,fie nu aordă atenție aspectelor despre care adolescenții încep să își pună intrebări,să caute răspunsuri pe internet,la prieteni mai mari sau în reviste.Educația din școli ar trebui să răspundă intrebărilor adolescenților și să completeze informațiile pe care aceștia le-au aflat deja.Comunicarea liberă fără inhibiții în fața profesorilor specializați nu ar trebui șă fie o problemă.

Specialiștii de relații publice se pot orienta în distribuirea campaniilor sociale către publicațiile destinate publicului larg(de interes general,reviste de știri,pubicații de interes feminin,publicații de interes masculin,publicații pentru vârstnici),către publicații pentru audiențe speciale(dedicate adolescenților),reviste și publicații pentru organizații și companii(în special cele dedicate publicului extern).Radioul,televiziunea și fotografiile au un impact audiovizual mult mai puternic decât celelalte metode de comunicare.Radioul este unic prin viteza și mobilitatea de care dă dovadă,mesajele putând fi distribuie imediat ce au fost primite.Structura programelor este mai flexibilă decât a programelor de televiziune,transmisiile directe ajută o organizație în momentele de criză să ofere informații publicului.În același timp flexibilitatea îi caracterizează și pe ascultători,aparatul radio fiind mobil,încorporat în mașină,telefon,computer.

Telviziunea are cel mai puternic impact în viața oamenilor,americanii declarând că petrec aproximativ șapte ore uitându-se la televizor.’’ România deține primul loc între țările din Europa în privința consumului de programe de televiziune, românii uitându-se la televizor, în medie, timp de 5 ore și 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie.’’34 Televiziunea este privită de către specialiști ca principala modalitate de a transmite mesajele.Televiziunea se diferențiază de alte canale media prin impactul vizual pe care îl creează,evidențiază personalitatea celui care vorbește și ține telespectatorii activi prin schimbarea imaginii și a unghiului de filmat.Prin imagine se transmite emoția care atrage telespectatorii,iar reclamele se întipăresc mult mai ușor în inconșientul privitorului.

Internetul oferă o alternativă rapidă pentru public,și devine din ce în ce mai indispensabil în mediul urban.Informațiile sunt stocate în mediul virtual,transmise în timp real către clienți sau invers(mailul-uri,broșuri,videoconferințe,comunicate de presă).Nu mai există birou fără computere,comunicarea a devenit rapidă,iar revistele și ziarele s-au orientat către spatiul online.Odata cu presa online care a migrat în spațiul online a apărut și publicitatea,care cumpără spații pe paginile cu cele mai multe accesări.Internetul reprezintă o opotunitate și pentru plasarea campaniilor sociale.Tinerii au acces la internet incă din primii ani ai vieții,și își petrec până la jumătate din zi în spațiul virtual.

Campaniile sociale se pot desfășura în cadru didactic,sub supraveghere pedagogică,unde pot avea loc discuții deschise,cercuri școlare,schimburi de experiențe,fără perdea și rețineri.Educația sexuală și sanitară ar trebui să fie la fel de importantă ca orice altă materie obligatorie.

Studiu de caz

Pentru studiu de caz am ales cele două metode de cercetare,metoda cantitativă,reprezentată de chestionar(vezi anexa) și metoda calitativă reprezentată de interviuri personale.

’’Cele două tipuri de metode de cercetare au fost supuse criticii din prisma avantajelor și dezavantajelor pe care le prezintă o metodă sau alta, iar aspectele cele mai disputate rămân punctele lor tari și cele slabe, flexibilitatea sau rigiditatea lor, obiectivitatea și subiectivitatea, nivelul lor speculativ, utilizarea de date concrete sau abstracte. Metodele cantitative au fost favorizate mai mult timp, după care s-a constatat o reînvigorare a metodelor calitative, mai ales a celor privind aspectele interne din organizații, cu metode aplicabile la grupuri restrânse de angajați. Preferința pentru metodele calitative se manifestă și în studiile efectuate în exterior, pentru realizarea analizelor și investigațiilor cu costuri minime. S-a ajuns la concluzia că nici metodele cantitative nu sunt atât de exacte cum s-a susținut, dar nici metodele calitative nu oferă răspunsuri la toate întrebările puse de problema în cercetare: soluția a fost adoptarea unei linii de mijloc, utilizându-se ambele metode. Totuși avantajul metodelor de cercetare cantitative este că se culeg date care descriu realitatea cu precizie și care pot constituie o bază pentru modele generalizate. Rezultatele sunt reprezentative pentru publicul studiat, iar când se cer informații despre categorii largi de persoane, metodele cantitative sunt mai indicate. Dintre criticile aduse metodelor cantitative se pot menționa: contactul redus cu oameni, variabile definite arbitrar de proiectanții cercetării, obiectivitatea nu este atât de pronunțată, în interpretare strecurându-se și judecăți de valoare. Metodele calitative sau informale sunt aplicate frecvent în cercetarea domeniului comunicării. Ele prezintă avantajul unor costuri reduse și economisesc timp. Ele permit și incluziunea unor elemente de finețe, cum ar fi comunicarea nonverbală, ceea ce nu se regăsește la metodele formale. Dezavantajul acestor metode calitative este că rezultatele obținute sunt orientative și nu permit concluziile generale cu privire la publicul vizat. Metodele calitative au fost criticate pentru nesiguranța datelor, deci rezultate obținute nu pot fi valide, pentru posibilitatea de deviere a cercetării din cauza volumului mare de date, pentru problema coeficientului de siguranță. Existența unor metode de studiu integrate ar ameliora parțial deficiențele celor două tipuri de metode. Cercetările nu recurg des la aceste metode, deoarece se constată o împărțire a cercetătorilor în ceea ce privește preferința pentru un tip sau altul de metode.’’37

Metoda cantitativă pe care am ales-o,și anume chestionarul mă va ajuta să culeg date relevante,construind o imagine subiectivă a ceea ce înseamnă percepția tineretului cu vârste medii de 25 de ani.Aceștia răspund la întrebări generale despre boală,despre discriminarea bolnavilor,despre importanța educației sexuale și a conștientizării pericolului de trasmitere.

Rezultatele se obțin prin mai multe etape:stabilirea problemelor,stabilirea aspectelor problemei,dezvoltarea unei ipoteze,definirea unui eșantion reprezentativ,alegerea metodelor de investigare și construirea instrumentelor,obținerea datelor,interpretarea datelor.

Cea mai utilizată metodă este ancheta folosind chestionarul,se utilizează și pentru studiul problemelor din organizații,pentru cercetare înainte și după implementarea campaniilor sociale.Chestionarul online are avantajul că poate fi anonim,iar resppondenții nu se vor teme că răspunsurile vor fi interpretate în funcție de personalitatea acestuia,ci vor fi luate ca atare.În același timp se pot exprima deschis,fără rețineri,fără teama de a dezvălui aspecte personale pe care nu le vor impărtășite.Sondajul prin chestionar conține întrebări închise(două sau mai multe variante de răspuns prestabilite) și întrebări deschise (răspuns formulat liber).Întrebările pot fi,din punct de vedere al funcției,de identificare(date despre respondent),introductive(te pun în contact cu tema),de trecere(asigură legătura de la o întrebare la alta),intrebări filtru(bifurcă traseul următoarei întrebări în raport cu răspunsul dat),de opinie sau de motivație,de control(testează sinceritatea).Chestionarul atașat vizează aspectele cele mai imortante din lucrare și încearcă să construiască o imagine amplă despre viziunea tineretului despre boală și problemele conexe.Conține intrebări închise,întrebări deschise,de identificare,întrebări filtru,de opinie,exprimate clar și fără multiple înțelesuri.

Pe baza răspunsurilor se face observația răspunsurilor și interpretatea acestora.

Metoda calitativă este efectuată prin interviul de opinie,față în față,putând fi observate și comportamentele non verbale,precum ezitări,gesturi,expresia facială,tonul vocii.Focus grupul poate conține până la doisprezece persoane dintr-un anumit segment de public.Persoanele alese sunt cuprinse între 20 și 30 de ani,cu vâsta medie de 25 de ani.Timpul acordat este de 60 de minute,timp în care sunt puse întrebări pe rând participanților.Atmosfera trebuie să fie deschisă,iar cei prezenți să nu se cunoască dinaintea dezbaterii.Se acordă pe rând cuvântul celor prezenți,moderatorul nu își exprimă părerea în legătură cu subiectul,nu influențează răspunsul și notează pe scurt răspunsurile participanților.Intrebările vor fi maxim 10,insă se pot adauga 1-2 dacă este necesar în timpul interviului.Scopul acestei metode este de a descoperi atitudinea participanților cu privire la tema abordată.

Studiul de caz presupune tehnici de colectare a datelor și armonizarea informațiilor de care dispunem.

Nu trebuie să neglijăm puterea imaginii de care dispune o campanie socială.Fie că este un video sau o simplă fotografie aceasta poate să sugereze mult mai mult decât un text descriptiv,mai mult decât o mie de cuvinte sau o bibliotecă.Imaginea face parte din viața noastră de zi cu zi,modelându-ne convingerile și atitudinile.Imaginea are rol multiplu,începând cu vârsta fragedă la care imaginea ne educă,ne distrează,până la sfârșitul vieții,ne manipulează,ne informează,ne emoționează.Imaginile ne înconjoară în fiecare zi,și în mod insconștient contribuie la alegerile noastre de zi cu zi,ne manipuleză conștient sau incoștient.

O campanie internațională la care aș dori să mă opresc este cea a Benetton.

’’Benetton este cel mai mare producător de haine din Europa și cel mai mare consumator de lână din întreaga lume în industria producătoare de haine. Este o poveste de succes italiană care începe în anul 1965, când adolescentul Luciano Benetton îi livra, pe bicicletă, surorii lui Giuliana puloverele tricotate de mână. În curând acesta a renunțat să mai lucreze într-un magazin de țesături pentru a începe o afacere cu sora sa. Mai târziu li s-au alăturat și cei doi frați mai mici Gilberto și Carlo. În 1969 Familia Benetton deschidea primul magazin în Belluno și un an mai târziu unul la Paris.’’38

Grupul United Colors Of Benetton s-a implicat de-a lungul timpului în diferite probleme sociale contemporane,având activ centrul de comunicare și cercetare la sediul firmei-Fabrica,unde au loc colaborări cu diferiți artiști pentru proiecte de comunicare,grafică,muzică și design industrial.Modul de exprimare al revistei Benetton,numită Colors,este fotografia,care are ca public tinerii și nu numai.

’’Fotografiile folosesc limbajul vizual,au efect imediat și de cele mai multe ori nu trec neobservate. Utilizând acest limbaj vizual, temele abordate de revistă alternează între cele provocatoare și serioase, precum ecologia, războaiele din întreaga lume, lupta împotriva S.I.D.A. și cele pur prostești precum moda, cumpărăturile, jucăriile; fiecare dintre cele două abordări fiind privite într-un mod neconvențional.’’39

Benetton a promovat sexul protejat și a lansat prima campanie anti SIDA în anul 1991.Campania a folosit o fotografie cu câteva zeci de prezervative colorate pe un fundal alb(vezi anexa 6),generând confuzie in Italia și Statele Unite.În paralel au fost distribuite prezervative gratis și au fost strânse donații pentru programe educaționale de prevenire SIDA.

Benetton a ales un alt tip de publicitate,nu există produsul în sine,ci se axează pe comunicarea și dezbaterea unor unor teme sociale,relevante,contemporane,controversate și fără perdea.Tinerii au primit cu interes acest tip de imagine,deși a fost criticată de adulți și vârstnici.In consecintă imaginea a fost interzisă în mass media,fiind considerată pornografică.

Intenția fotografiei numită ’’Profilaxie’’(Prophilactics,prin profilaxie se înțelege ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor) a fost detabuizarea prezervativului,obiect considerat tabu de mulți oameni chiar și în zilele noastre.Fotograful a încercat să prezinte prezervativele ca pe niște obiecte la modă,ca pe niște accesorii pentru tineri și nu numai.La o privire mai atentă a prezervativelor din fotografie se poate observa ca diferă nu doar culoarea dintre ele,ci și forma,unele sunt mai mici ca dimensiune altele sunt mai mari,sugerând diversitatea umană.

Publicitatea companiei devine mult mai complexă,imbracă forma jurnalismului non conformist,fiecare fotografie devine mărturia unei realități,cunoscute sau mai puțin cunoscute,însă cu sigurantă care atrage atenția,aprobarea sau dezaprobarea publicului,creează dispute între grupuri,construiește realitatea imediată.

O altă fotografie folosită in campania anti SIDA,foarte controversată,aparține lui David Kirby,unul din cei care au fost învinși de boala SIDA,fiind prezentat pe patul de moarte,alături de familia îndurerată.(vezi aneza 7)

Fotografia a trezit controverse,fiind publicată în revista Life,ulterior fiind preluată de Benetton pentru a fi arătată intregii lumi.Imaginea transmite o mie de cuvinte,este o transpunere în imagine a suferinței bolavului in fază terminală și a apropiaților acestuia,transmite emoție,este verosimilă dat fiind cadrul în care a fost făcută,scena este tulburătoare chiar neșiind povestea din spatele imaginilor.

Benetton a înțeles că realitatea este șocantă în anumite cazuri,și reprezentativă pentru lumea în care trăim.În acest context realitatea poate determina schimbarea comportamentelor și a atitudinii oamenilor.Campania anti SIDA din 1992 a urmărit sensibilizarea maselor,a tuturor categoriilor de public,cu ajutorul imaginilor din viața de zi cu zi,din viața reală;dar aceste aspecte au fost neglijate,ignorate sau chiar neștiute în unele zone: ’’în unele țări precum Paraguay, aceasta a fost prima campanie care vorbea deschis despre SIDA, iar în multe alte țări a fost prima campanie care a mers mai departe de sfaturile și măsurile de prevenire a bolii, aducând în prim plan ideea de solidaritate față de bolnavii de SIDA. În America de Sud, campania Benetton a fost supusă diferitelor forme de cenzură impuse de grupuri de presiune precum însăși Biserica Catolică. Cu toate acestea, presa a preluat imaginile care înfățișau prezervative, fapt ce a reprezentat un important pas înainte în promovarea eficienței prezervativelor în prevenirea SIDA.’’40

În continuarea campaniei de prevenire SIDA prin folosirea prezervativelor,Benetton în colaborare cu grupul ACT UP PARIS(asociație anti SIDA) au acoperit obeliscul din Palace de la Concorde cu un prezervativ uriaș de culoare roz(vezi anexa 8),încercând să atragă atenția populației asupra simbolului pe care il vor transmis,acela de a nu neglija importanța prezervativului în prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.

În același timp Benetton a lansat o altă campanie numită HIV Positive,alcătuită din trei fotografii:un braț,un posterior și o zonă inghinală masculină pe care scrie HIV POSITIVE(vezi anexele 9,10,11),campanie ce viza discriminarea bolnavilor de către societate.Imaginile au avut ca scop evidențierea căilor de transmitere a virusului și discriminarea persoanelor și a grupurilor infectate.

Benetton a realizat că subiectul pe care a încercat să il arate fără perdea este privit cu perdea de societate sau nu este luat în calcul.Ignoranța a fost și este încă cel mai mare dușman al virusului Hiv.

In anul 1994 Benetton a continuat să publice fotografii cu tema SIDA,de data aceasta nu era ceva explicit,ci în fotografie erau chipurile a mii de persoane(vezi anexa 12),așezate astfel încât să se distingă cuvântul AIDS la o privire mai atentă.

Benetton a extins campania anti SIDA și în afara Europei,în India unde virusul se răspândea rapid.Campania a avut ca scop atragerea atenției oamenilor și educarea acestora prin diferite evenimentele educaționale și publicitare destinate tineretului.

’’Pe 1 decembrie 1997, pentru a marca ziua internațională a SIDA, Benetton și Liga Italiană de Luptă Împotriva SIDA (LILA) au lansat campania "fundiței roșii". Acest simbol al luptei împotriva SIDA s-a aflat în centrul atenției colecției "Undercolors" (marca Benetton pentru lenjerie intimă): cele trei fotografii infățișau tineri care aveau aplicate pe lenjeria intimă fundițe roșii, pentru a comunica nevoia de a folosi protecție împotriva riscului îmbolnăvirii cu virusul HIV. "De ce o altă imagine care abordeaza subiectul SIDA? Pentru că noi trebuie cel puțin să fim conștienți de faptul că putem lua parte la o luptă din care natura a ieșit întotdeauna învingătoare, iar noi am fost cei învinși" a spus Oliviero Toscani.’’41

.

.