Analiza Bugetului Local al Unitatii Administrativ Teritoriale Oraa Solca, Judetul Suceava

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. CADRUL LEGAL AL BUGETELOR ÎN ROMÂNIA

1.1. Conținutul conceptului de buget

1.2. Structura sistemului bugetar

CAPITOLUL 2. BUGETELE LOCALE

2.1. Noțiunea de buget local

2.2. Principiile bugetelor locale

2.3. Procesul bugetar, execuția și adoptarea bugetelor locale

CAPITOLUL 3. STRUCTURA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR BUGETELOR LOCALE

3.1. Cheltuielile bugetelor locale

3.2. Veniturile bugetelor locale

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA BUGETULUI LOCAL AL UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE ORAȘ SOLCA, JUDEȚUL SUCEAVA

CONCLUZII

CAPITOLUL I

SISTEMUL BUGETELOR ÎN ROMÂNIA

Cuvântul “buget” provine din vechea limbă franceză, unde cuvintele ca “bouge”, ”bougette” desemnau o pungă de piele sau o pungă de bani. Termenul a fost preluat în Anglia o dată cu cuceririle normande și de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară. În România termenul de buget apare pentru prima oară în Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei care se ocupa de finanțele publice, se întâlnește termenul “bindge”, dar și expresia “închipuirea cheltuielilor anului viitor”.

Cadrul legal care reglementează funcționarea administrației locale pe tema bugetelor locale include următoarele legi:

• Constituția României

• Legea administrației publice locale (Legea 215 din 23 aprilie 2001, republicată)

• Legea finanțelor publice (Legea 500 din 11 iulie 2002, cu modificările ulterioare)

• Legea finanțelor publice locale (Legea nr.273 din 21 iunie 2006)

• Legea privind contenciosul administrativ (Legea nr.554 din 2 decembrie 2004)

• Legea privind taxele și impozitele locale (Legea 571 din 22 decembrie 2003, republicată)

• Legea anuală a bugetului de stat.

Alături de aceste acte normative se regăsesc și ordonanțe și hotărâri ale guvernului, ordine ale ministerelor și prefecturilor, hotărâri ale consiliilor județene, hotărâri ale consiliilor locale, dispoziții ale președintelui consiliului județean, dispoziții ale primarului.

1.1. CONȚINUTUL CONCEPTULUI DE BUGET

În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual prin care să prevadă suma veniturilor și cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi discuției și aprobării puterii legislative. Principala motivație pentru întocmirea bugetului este una de natură financiară și constă în aceea ca, prin structurarea și dimensionarea veniturilor ce urmează a se colecta și a cheltuielilor publice, se asigură o gestionare rațională a fondurilor publice și se vizeaza o cheltuire eficientă a acestora.

În condițiile finanțelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o listă a cheltuielilor și a veniturilor publice, fără specificarea vreunei legături cu starea și perspectivele economiei nationale.

În condițiile tot mai complexe ale vieții economico-sociale de astăzi, doctrina financiară a completat imaginea despre buget și a legat existența acestuia de mersul și starea întregii economii naționale. Astfel, noțiunea de buget se referă la două componente diferite:

Bugetul economiei naționale;

Bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autorității publice).

Bugetul economiei naționale este un plan/program ce se întocmește anual și cuprinde totalitatea veniturilor și a cheltuielilor dintr-o economie națională, indiferent dacă aceste sunt publice sau private. Acest buget cuprinde în fapt, pe lângă bugetele autorității publice și totalitatea bugetelor private (ale agenților economici). De regulă, este un buget informativ, orientativ și nu este executoriu, în consecință nu se supune aprobării legislativului. Bugetul economiei naționale servește ca bază pentru argumentația financiar-economică, politică și socială a guvernului.

1.2. STRUCTURA SISTEMULUI BUGETAR

Structura sistemului bugetar este adecvată organizării administrative a statului. Astfel, într-un stat unitar (spre exemplu, România) bugetul de stat este organizat pe două paliere: bugetul administrației centrale de stat și bugetele administrației locale. Aceasta este o strucurare simplificată a sistemului bugetar care însă, în România, așa cum precizează legea finanțelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar”.

În definirea bugetului, se pot face două precizări. În primul rând, bugetul nu este un act ce emană de la un organ al autorităților de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă viitoare. În al doilea rând, față de acest document, care cuprinde veniturile (posibilitățile) și cheltuielile (trebuințele social-economice) ale statului pe o perioadă de timp, societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public în viața unui popor. În acest sens, bugetul public național poate fi definit ca fiind planul financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp.

Bugetul public este un set de documente complexe cu ajutorul cărora se stabilesc, se autorizează și se realizează veniturile și cheltuielile unei autorități publice, în cazul României statul, județul, municipiul, orașul sau comuna. Prin el se identifică veniturile ce vor fi încasate și cheltuielile ce pot fi efectuate într-un an bugetar și financiar, care la noi corespunde cu anul calendaristic.

Oricare din componentele unui buget public are o triplă semnificație:

politică, pentru că poate sprijini consolidarea puterii politice “traducând” obiectivele economico-sociale în termeni financiari – bugetari etc.;

juridică, dezbaterilor și aprobărilor (atât ale proiectării, cât și ale execuției) organelor alese, Parlament sau Consilii Locale;

financiară, întrucât reprezintă un “plan financiar” în care veniturile au un caracter minimal, cheltuielile un caracter maximal, pe durata unui an bugetar, divizat pe cele patru trimestre.

În România putem să vorbim despre un sistem bugetar, în sensul că există, potrivit Legii Finanțelor Publice (Legea 500/2002) și Ordonanței de Guvern nr. 45/2003, privind finanțele publice locale:

Bugetul de stat – și alte categorii de bugete

Bugetul asigurărilor sociale de stat

Bugetele locale – bugetele unităților administrativ-teritoriale

Fiecare buget cuprinde o parte de venituri și o parte de cheltuieli. La capitolul venituri sunt indicate sursele – impozitele, taxele, etc. și cuantumul acestora pentru un an de zile. La capitolul cheltuieli sunt indicate tipurile de cheltuieli – curente sau de capital și cuantumul acestora pentru un ana de zile, precum și destinația cheltuielilor pe domenii.

Bugetul public îndeplinește un rol deosebit în procesul redistribuirii de valori între economia națională, pe de o parte, și între stat și populație, pe de altă parte. Bugetul public intervine, de asemenea, în redistribuirea resurselor financiare între sfera productivă și neproductivă, în asigurarea protecției sociale, între unele zone ale teritoriului și chiar în diviziunea internațională a muncii. Prin intermediul bugetului public se exercită, în acelaș timp, un control permanent sistematic asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precum și asupra activității societăților comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.

Bugetul este important din punct de vedere economic pentru că reflectă situația economică a unui stat. Cu cât economia unui stat este mai puternică , cu atât sursele de venit bugetar sunt mai mari și obiectivele publice de realizat pot fi mai multe și mai importante. Din acest punct de vedere un buget deficitar nu trebuie să exprime neapărat lipsa de dezvoltare economică al unui stat. Dacă deficitul decurge din faptul că se realizează obiective deosebite în mai multe domenii ale vieții publice, el nu exprimă carențe economice.

Bugetul este important și din punct de vedere politic întrucât el exprimă până la un punct concepția fiscală al unui stat, coerența legislației în domeniu și eficiența acesteia. Un stat cu o politică fiscală proastă poate afecta atât propria sa dezvoltare economică, puterea de cumpărare a cetățeanului, capacitatea contributivă a acestuia și poate impieta asupra armoniei relațiilor sociale și umane.

Bugetul este important și pentru viața parlamentară care, întrucât parlamentarii participând la aprobarea lui prin dezbateri, își creează o imagine mai corectă asupra valorii bunurilor materiale și nemateriale create într-o societate și asupra stării unei națiuni.

Bugetul este important și pentru temeiul judecăților privind transformările ce se impun pe viitor, ținând seama de necesitățile crescânde ale vieții publice și sporirea capacității națiunii de a produce, pe de altă parte.

Dar, importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice și al relațiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:

participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului

asigură autonomia reală a colectivităților locale, constituie în cadrul unităților

administrativ-teritoriale,

garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației,

asigură echilibrul financiar, monetar și valutar al statului,

are un important rol stabilizator al economiei naționale.

În statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetul federației, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor și bugetele locale.

O problemă esențială în cadrul procesului bugetar o reprezintă repartizarea veniturilor și cheltuielilor între diferitele nivele ale sistemului bugetar. Această repartizare se face în raport cu atribuțiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acțiunilor publice. Ca regulă generală, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administrației centrale de stat, iar impozitul pe avere se face venit la bugetele locale. Impozitele pe venituri se repartizează între organele administrației centrale și locale, în funcție de sarcinile ce revin fiecarui nivel organizatoric al statului.

CAPITOLUL II

BUGETELE LOCALE

2.1. NOȚIUNEA DE BUGET LOCAL

Orice stat modern asigură căile, mijloacele și acțiunile prin care permite cetățeanului participarea la luarea deciziilor și gestionarea treburilor care privesc colectivitatea spațial-teritorială în care își desfășoară munca și viața. Autonomia locală reală nu poate funcționa cu rezultate bune fără asigurarea resurselor financiare necesare autorităților administrative, instituțiilor și serviciilor de interes local. Asemenea resurse trebuie să fie într-o proporție corespunzătoare competențelor și responsabilităților care sunt conferite, prin lege, unităților administrației publice locale.

Descentralizarea puterii de la nivelul central către autoritățile locale impune și descentralizarea financiară a veniturilor prin încasarea directă de către autoritățile locale, dar nu numai a impozitelor și taxelor locale, ci și a unor părți cuvenite statului, sau pur și simplu, prin transferarea unor sume alocate direct de la bugetul statului.

În plus, autonomia locală, pe lângă cele două resurse financiare principale menționate (încasări din prelevări obligatorii locale și sume cuvenite de la bugetul statului), permite administrației publice locale să obțină împrumuturi publice de pe piața de capital sau direct de la Trezoreria statului prin subunitățile sale din teritoriu.

Necesitatea existenței și concentrării unor fonduri bănești necesare unităților, instituțiilor și serviciilor publice locale, ca și alte trebuințe locale, a condus la apariția unui cadru instituțional exprimat prin sistemul bugetelor locale. Bugetul local este un document în care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ teritoriale.

Prin buget local, se înțelege actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale care au o personalitate juridică. În România, fiecare comună, oraș, municipiu și sector al municipiului București întocmește buget propriu, în condiții de autonomie.

Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare și de conducere a activității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale. Bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor. Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform reglementărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul autonomiei în raport de celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele pentru fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului etc.).

Legea administrației publice locale prevede autonomia locală ca principiu al întregii administrații locale. Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea colectivităților locale de a rezolva, administra și gira, în cadrul legii, pe propria răspundere și în folosul sau interesul populației, o parte importantă din treburile publice.

Aplicarea autonomiei financiare se realizează prin sporirea libertăților colectivităților locale de a decide destinația resurselor financiare, inclusiv a celor primite prin transferuri din bugetul de stat în cadrul adoptării bugetelor locale.

Alte definiții enunțate cu privire la bugetul local:

1. Bugetul local este programul ce cuprinde cheltuielile și veniturile anuale necesare funcționării instituțiilor administrativ-teritoriale și satisfacerii nevoilor publice de interes local și se adoptă printr-o hotărâre, printr-o concordanță cu prevederile cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

2. Bugetul local este documentul în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile colectivităților locale pe o perioadă de un an, instrumente de planificare și de conducere a activității financiare a unităților administrativ-teritoriale, a căror structură reflectă gradul de autonomie a administrației locale, față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale.

2.2. PRINCIPIILE BUGETELOR LOCALE

Principii generale ale bugetelor locale:

Principiul echilibrului – veniturile publice la nivel local trebuie să fie egale cu cheltuielile publice locale în scopul asigurării echilibrului dintre nevoile și resursele colective. Presupune ca veniturile să acopere integral cheltuielile prevăzute în bugetul local. În situația în care veniturile nu acoperă cheltuielile, deficitul bugetului local urmează să fie acoperit din împrumuturi contractate de autoritățile publice locale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prevăzute prin legea bugetului de stat.

Principiul realității – bugetele locale trebuie să evidențieze nivelul efectiv al resurselor ce pot fi procurate pe plan local, precum și cel al nevoilor colectivității. Potrivit acestui principiu trebuie avute în vedere variantele cele mai prudente în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare, pentru a se evita eventualele dezechilibre care ar putea apărea pe parcursul execuției bugetare.

Principiul anualității – veniturile și cheltuielile bugetelor locale sunt aprobate pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar; – operațiunile de încasări și plăți efectuate în contul unui buget local, aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv. Implică aprobarea bugetului local de către autoritățile publice locale competente în fiecare an, perioada de un an fiind cea pentru care acestea acordă „autorizația” de a se încasa veniturile și de a se efectua cheltuielile aprobate prin buget.

Principiul publicității – transparența, la nivelul bugetelor locale, este asigurată prin:

dezbaterea publică de către autoritățile publice locale a proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu ocazia aprobării acestora;

publicarea în presa locală, precum și afișarea la sediul primăriei și a Consiliilor Județene bugetelor și a conturilor anuale de execuție a acestora.

Presupune aducerea la cunoștința opiniei publice a acestuia. Astfel, proiectul bugetului local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei înainte cu 15 zile de a fi supus aprobării consiliului local. Dezbaterea sa se face în ședință publică, primarul putând cere consultarea cetățenilor prin referendum în problemele privind bugetul local. De asemenea, hotărârea prin care se aprobă bugetul trebuie adusă la cunoștință publică, în condițiile Legii administrației publice locale, ca orice altă hotărâre cu caracter normativ.

Principiile specifice bugetării locale sunt:

Principiul autonomiei locale – dreptul autorităților publice locale de a elabora, aproba și executa propriile bugete; Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, activitățile publice. Acest drept se exercită de către consiliile locale și primari, precum și de către consiliile județene. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz. În consecință, competențele și răspunderile ce revin autorităților administrației publice locale în domeniul finanțelor publice locale sunt depline și exclusive, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege. Tot ca o consecință a autonomiei financiare de care se bucură autoritățile publice locale, acestea au dreptul, în limitele legii, de a avea inițiative în acest domeniu. Având autonomie funcțională, unitățile administrativ-teritoriale nu mai sunt incluse cu toate veniturile și cheltuielile lor în bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget.

Principiul subsidiarității – se manifestă prin coborârea nivelului de luare a deciziilor, a competențelor și a responsabilităților cât mai aproape de autoritățile alese la nivel local și de cetățenii care le-au acordat încrederea prin alegeri;

Principiul adiționalității – constă în aceea că fondurile sau veniturile administrației (județene) superioare nu trebuie să înlocuiască fondurile care se pot constitui la nivelul autorităților administrativ-teritoriale locale. Asemenea fonduri trebuie să fie numai adiționale, adică adăugate, suplimentate veniturilor proprii ale administrației publice a diferitelor diviziuni teritorial-spațiale, cum sunt regiunile, județele, municipiile, orașele și comunele.

Principiul proporționalității – cere ca resursele financiare, veniturile, dar și cheltuielile unităților administrației publice locale să fie acordate proporțional competențelor și responsabilităților stabilite de legile ce privesc administrația publică locală.

Principiul unității bugetare – presupune necesitatea ca toate veniturile și cheltuielile bugetare să fie înscrise într-un singur document, și anume bugetul local.

Principiul universalității bugetare – potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul local cu sumele lor totale, brute, nici un venit și nici o cheltuială neputându-se realiza în afara cadrului bugetar. Deoarece obținerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu direct diferența dintre acestea, pentru a se putea cunoaște și controla suma exactă a cheltuielilor publice.

Părerea mea este că nu se poate pronunța faptul că, principiul echilibrului este un principiul general, deoarece, chiar dacă cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, întâlnim cazuri când există deficit bugetar (mai rar excedent bugetar).

2.3. PROCESUL BUGETAR LOCAL, EXECUȚIA ȘI

ADOPTAREA BUGETELOR LOCALE

Procesul bugetar este o succesiune de faze, etape, cu privire la elaborarea proiectului bugetului, analiza și adaptarea lui, execuția bugetului și încheierea acestuia precum controlul asupra tuturor acestor operațiuni.

Elaborarea și adoptarea bugetelor locale în condiții de autonomie financiară garantează individualizarea fiecărui buget local în ansamblul bugetelor tuturor comunelor, orașelor și județelor din statul nostru.

Sistemul bugetelor locale cuprinde:

bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București;

bugetele locale ale instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii;

bugetul împrumuturilor externe și interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor spezelor și altor costuri se asigură din bugetele locale și care provin din: împrumuturi externe contractate de stat și subîmprumutate autorităților administrației externe, contractate de autoritățile administrației publice locale și garantate de stat; împrumuturi externe și interne contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale;

bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Fiind parte a bugetului public național, activitatea bugetară la nivel local se circumscrie activității bugetare la nivel național, cunoscând aceleași etape și desfășurându-se pe baza acelorași principii, dar privite prin prisma specificității activității administrației publice locale. Activitatea bugetară la nivel local cunoaște patru etape:

1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor la nivelul unităților adiministrativ-teritoriale cu personalitate juridică (fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al capitalei și Municipiul București); al bugetului și prezentarea lui se face odată cu o prognoză a acestuia, pe următorii trei ani, precum și programul de investiții publice, detaliat pe obiective și pe ani de execuție.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt Președinții Consiliilor Județene, Primarul general al Municipiului București și Primarii celorlalte unități administrativ teritoriale (municipii, orașe, comune). Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea consiliilor locale sau județene ale fiecărei unități administrativ-teritoriale sunt ordonatorii secundari sau terțiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor locale, Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice (D.G.F.P.) teritoriale până la data de 15 mai a fiecărui an, urmând ca acestea să trimită, Ministerului Finanțelor Publice, proiectele bugetelor locale, pe ansamblul județului, cel mai târziu până la data de 1 iunie a fiecărui an. Ministerul Finanțelor Publice examinează proiectele de buget, respectiv, împreună cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferurile cu destinație specială, și comunică până la data de 1 iunie a fiecărui an D.G.F.P., limitele acestor sume, precum și criteriile de repartizare pe unitățile administrativ-teritoriale, în vederea definitivării proiectelor de bugete locale de către ordonatorii principali de credite. Proiectele de buget definitivate se depun la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an. Dacă bugetele locale necesită echilibrare prin transferuri din bugetul administrației centrale de stat, definitivarea proiectului de buget se face după consultarea și aprobarea Ministerului Finanțelor. Ordonatorii de credite răspund de elaborarea proiectului de buget propriu, urmărirea modului de încasare a veniturilor, necesitatea utilizării creditelor bugetare în limitele aprobate prin bugetul propriu, înregistrarea bunurilor aflate în administrare, organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.

2. Aprobarea bugetelor locale și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local se aprobă astfel:

bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile județene și consiliul general al Municipiului București, după caz.

bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din venituri extrabugetare se aprobă de către consiliile de administrație ale acestora, împreună cu avizul ordonatorului principal de credite.

bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile locale, iar, în funcție de subordonarea acestora, este necesar avizul ordonatorilor superiori.

Proiectele bugetare locale se prezintă spre aprobare consiliilor locale și județene, respectiv Consiliului General al Municipiului București, în termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat.

Proiectul bugetului local este supus dezbaterii consiliului local, județean și Consiliului General al Municipiului București, în termen de 15 zile de la data publicării bugetului de stat, însoțit fiind, de raportul primarului și președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București.

Consiliul local, județean și Consiliul General al Municipiului București trebuie să se pronunțe asupra contestațiilor, dacă se vor depune de locuitori în termen 15 zile de la data publicării și afișării proiectului. Se va adopta proiectul bugetului local numai după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, articole și anexe.

3. Execuția bugetelor locale reprezintă toate operațiunile de realizare a veniturilor de la contribuabili, agenți economici și persoane fizice ce au obligația de a achita la termenele stabilite contravaloarea taxelor și impozitelor datorate administrațiilor locale, precum și efectuarea cheltuielilor prevăzute și autorizate prin bugetul local.

Derularea acestor acțiuni se poate efectua, atât în numerar, cât și prin virament bancar. Activitatea stabilită prin derularea acestor operațiuni poartă numele de execuție de casă a bugetului. Ea se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei, evidențiată în conturi distincte.

În procedura execuției bugetului de stat sunt implicați funcționari cu atribuții de conducere (ordonatori de credite), cât și funcționari cărora le revin atribuții executive (contabili).

Prin bugetele locale se cuprind și se aprobă, după caz, veniturile și creditele bugetare în structura clasificației bugetare. Execuția bugetelor locale presupune realizarea veniturilor bugetare și efectuarea cheltuielilor bugetare aprobate prin buget. Veniturile și cheltuielile aprobate în bugetele locale, se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare se aprobă de către:

Ministerul Finanțelor Publice pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile de la acest buget, pe baza propunerilor ordonatorilor de credite ai bugetelor locale, în termen de 20 zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele locale și ale instituțiilor publice în termen de 15 zile de la aprobarea repartizării sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor de la acest buget.

Pe parcursul exercițiului bugetar consiliile locale pot aproba rectificarea bugetelor locale și a instituțiilor publice, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate a ordonatorilor principali de credite.

Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercițiului bugetar, iar cheltuielile de personal nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.

Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare și de la un program la altul se aprobă de Consiliul Local, județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Virările de credite bugetare în cadrul aceluiași capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiași capitol, care nu contravin dispozițiilor prezentului articol, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competența fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate, și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoțite de justificări, detalieri și necesități privind execuția, până la finele anului bugetar, a capitolului și subdiviziunii clasificației bugetare, precum și a programului, de la care se disponibilizează și, respectiv, a capitolului și subdiviziunii clasificației bugetare și a programului, la care se suplimentează prevederile bugetare.

Virările de credite mai sus amintite se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.

Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de către ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Efectuarea acestor cheltuieli bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamente contractuale sau din convenții, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații.

În procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare și plată.

Angajament – reprezintă asumarea obligației de a plăti o sumă de bani unui terț, obligație ce rezultă dintr-un act-contract, hotărâre judecătorească sau orice alt act legal.

Lichidarea – este operațiunea prin care se verifică realizarea serviciului în favoarea instituției publice și se stabilește cuantumul plății ce urmează a fi efectuată și are la bază acte justificative.

Ordonanțarea – este operațiunea de emitere a unui ordin de plată a sumei de bani din bugetul local, în favoarea celui îndreptățit de acesta.

Plata – este operațiunea prin care se stinge obligația instituției publice față de persoanele fizice sau juridice, față de care acesta este dator cu o anumită sumă de bani.

Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice iar plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.

Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documente justificative, care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.

Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăți în avans de până la 30% în condițiile dispozițiilor legale.

Sumele efectuate,rprezentând plăți în avans, și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de instituțiile publice care au acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat, făcând excepție situațiile expres reglementate prin dispoziții legale.

Salariile la instituțiile publice se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, iar la instituțiile și serviciile publice, la care salariile se plătesc de două ori pe lună, această prevedere se aplică cu începerea anului 2005.

Execuția de casă a bugetelor locale se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, evidențiindu-se în conturi distincte: veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare; efectuarea plăților dispuse de persoanele autorizate al instituțiilor publice, în limita creditelor bugetare și destinațiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale; efectuarea operațiunile de încasări și plăți privind datoria publică internă și externă rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat; efectuarea altor operațiuni financiare în contul autorităților administrației publice locale; păstrarea disponibilităților reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloare în lei a acestora; alte operațiuni financiare prevăzute de lege.

În execuție, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează lunar de către direcțiile generale ale finanțelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Veniturile neîncasate și cheltuielile angajate, lichidate și ordonanțate, în cadrul prevederilor bugetare, se va încasa sau plăti, după caz, în contul bugetului anului următor.

Creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept. Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene, rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor cu aceeași destinație, și se utilizează în condițiile legii finanțelor publice locale și potrivit acordurilor încheiate cu partenerii străini.

Modul de efectuare a execuției bugetare se exprimă, din punct de vedere contabil, prin contul anual de execuție.

Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetelor locale, în structura următoare:

la venituri – prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate.

la cheltuieli – credite bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive și plăți efectuate.

Trimestrial și anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situații financiare asupra execuției bugetare, care se depun la direcțiile generale ale finanțelor publice; după verificare, acestea întocmesc și depun la Ministerul Finanțelor Publice situații financiare centralizate privind execuția bugetelor locale, la termenele și potrivit normelor stabilite de acesta.

Ordonatorii principali de credite au obligația să întocmească și să anexeze la situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și cele obținute, indicatorii și costurile asociate, precum și situații privind angajamentele legale.

Situațiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii principali de credite spre aprobare consiliilor locale, județene și consiliului General al Municipiului București, după caz.

Încheierea exercițiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra modului de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat ceea ce presupune întocmirea situațiilor financiare anuale.

Toate operațiunile cu caracter tehnic și normativ, realizate de autoritățile publice competente în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii bugetului local constituie procedura bugetară la nivel local. Aceasta se desfășoară pe parcursul a trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului de buget local începe în anul premergător celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea, în cursul anului respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a exercițiului bugetar.

CAPITOLUL III

CHELTUIELILE ȘI VENITURILE BUGETULUI LOCAL

Bugetul local este format din venituri și cheltuieli, grupate pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile și cheltuielile bugetelor, precum și celelalte venituri și cheltuieli evidențiate în afara bugetului local, cumulate la nivelul unității administrativ teritorială, alcătuiesc bugetul general al unității administrativ – teritoriale, care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

Astfel, creditele bugetare aprobate prin hotărâri de consiliu local, se utilizează pentru finanțarea funcțiilor administrației publice locale, programelor, proiectelor, activităților, acțiunilor, obiectivelor și a altor asemenea, potrivit scopurilor prevăzute în legi și alte reglementări, și vor fi angajate și folosite în strictă corelare cu gradul previzioanat de încasare a veniturilor bugetare.

3.1. CHELTUIELILE BUGETARE

Cheltuielile bugetare reprezintă acele cheltuielile aprobate și efectuate din bugetele locale, din bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și din bugetele activităților finanțate din veniturile extrabugetare, în limita și cu destinația stabilită prin bugetele respective.

În ceea ce privește fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale, pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, acestea se efectuează în concordanță cu atribuțiile care revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective.

Astfel, fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.

Cheltuielile unui buget local se acoperă integral din veniturile bugetului local respectiv. Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată, numărul de salariați, permanenți sau temporari, și fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărei instituții publice, iar numărul de salariați aprobat nu poate fi depășit. Astfel, cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament și duratele de realizare a investițiilor.

Creditele bugetare sunt sumele aprobate în buget, ele reprezentând limita maximă până la care se pot efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv, se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercițiului bugetar.

În clasificația funcțională a cheltuielilor bugetare sunt specificate următoarele părți de cheltuieli privind bugetele locale:

Partea I – a: Cheltuieli pentru servicii publice generale, această denumire fiind utilizată în prezent pentru „autoritățile executive” respectiv pentru organele locale ale puterii executive cu diviziunile privind cheltuielile personal, materiale și de servicii. Cu titlul de cheltuieli de personal, pe lângă salarii se prevăd sumele de bani ce se plătesc pentru ore suplimentare, alte drepturi de personal, cheltuieli pentru deplasări, detașări și transferări, precum și sumele de bani necesare plății contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat. Cu titlul de cheltuieli pentru materiale și servicii sunt admise cheltuieli pentru între și gospodărire, iluminat, încălzit, poștă, telefon, cărți și publicații, protocol, furnituri de birou, obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată, reparații, protecția muncii și alte cheltuieli materiale și de servicii.

Partea a II – a: Cheltuieli social-culturale cu defalcare privind învățământul, sănătatea, cultura, religia și activitățile sportive și de tineret, precum și asistența socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Cheltuielile privind învățământul sunt defalcate pe forme de învățământ, după cum urmează: cheltuieli cu învățământul preșcolar, cel primar și gimnazial, cel liceal, profesional, post-liceal și special, precum și case de copii, internate, cămine și cantine pentru elevi.

Cheltuielile pentru sănătate privesc dispensare medicale, spitale, sanatorii, și preventorii, centre de transfuzii sangvine, centre de sănătate, diagnostic și tratament precum și case, leagăne de copii, servicii de ambulanță și alte instituții și acțiuni sanitare.

Cheltuielile pentru cultură, activitate sportivă și de tineret privesc bibliotecile publice, muzee, teatre și instituții profesionale de spectacole și concerte, case de cultură, cămine culturale, scoli populare de artă, alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivă și de tineret.

Cheltuielile de asistență socială se referă la căminele de bătrâni și pensionari, cămine pentru copii, cămine spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, ajutor social, plasament familiar, indemnizații de naștere precum și alocații, pensii, ajutoare și indemnizații de asistență socială.

Partea a III-a: cheltuieli pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape. Din această parte a cheltuielilor bugetelor locale se finanțează întreținerea și repararea străzilor, iluminatul public, salubritate, întreținerea grădinilor publice, a parcurilor și zonelor verzi, energie termică pentru populație, locuințe, alimentare cu apă, stații de epurare a apelor uzate, colectoare și de pompare, rețele, centrale și puncte termice, canalizare și alte acțiuni pentru dezvoltare publică și locuințe.

Partea a IV-a: cheltuieli pentru acțiuni economice cu subdiviziuni privind drumuri și poduri, transport în comun, comunicații de interes public, prevenirea și combaterea inundațiilor și alte cheltuieli pentru acțiuni economice.

3.2. VENITURILE BUGETULUI LOCAL

Reprezintă resurse bănești care revin bugetelor locale, bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, bugetelor activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în baza unor prevederi legale, venituri formate, în principal, din impozite, taxe și alte vărsăminte.

În țara noastră în conformitate cu legislația în vigoare, veniturile bugetelor locale, se realizează, în majoritatea lor, prin intermediul veniturilor ordinare, veniturile extraordinare fiind acordate – potrivit caracterului lor, în mod excepțional – pentru completarea veniturilor unităților administrativ-teritoriale.

La aceste surse se adaugă sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiționale, transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat și unele venituri cu destinație specială.

Veniturile proprii ale bugetelor locale, conform clasificației elaborată de Ministerul Finanțelor și Legii Finanțelor Publice Locale sunt:

venituri fiscale formate din impozite și taxe;

vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale și vărsăminte de la instituțiile publice;

diverse venituri formate din veniturile încasate din concesiuni, din amenzi, și imputații, despăgubiri și recuperarea cheltuielilor de judecată;

venituri din capital sunt acelea ce se obțin din valorificarea unor bunuri ale institutelor publice și din vânzarea locuințelor construite din fonduri bănești ale statului.

În ceea ce privește fundamentarea veniturilor bugetelor locale, acestea se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciile prestate și a veniturilor obținute din acestea, precum și alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

Veniturile bugetare locale nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.

Astfel, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice, veniturile se împart în două mari categorii:

venituri proprii, repreznită acele venituri care se prevăd în bugetele proprii ale județelor;

venituri proprii – care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor municipiilor.

Veniturile în bugetele locale sunt structurate pe capitole și subcapitole și sunt reflectate în anexa nr. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 45/2003.

Având în vedere principalele trăsături caracteristice ale veniturilor bugetare, acestea pot fi grupate după anumite criterii: regularitatea mobilizării lor la bugetul public; conținutul economic; proveniența.

1. În funcție de regularitatea mobilizării lor la bugetul public, veniturile bugetare se împart în ordinare și extraordinare.

Veniturile ordinare sunt cele considerate normale, firești pentru constituirea bugetului public, fiind instituite și mobilizate la buget în mod obișnuit. În acestea se includ veniturile fiscale și nefiscale.

Veniturile extraordinare sunt cele instituite și mobilizate în anumite situații deosebite, când veniturile ordinare sunt insuficiente în raport cu necesitățile de mijloace bănești ale autorităților publice. Astfel de venituri se mobilizează pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepționale.

2. Din punct de vedere al conținutului economic, veniturile bugetare sunt clasificate în venituri curente, venituri din capital, sume defalcate și transferuri.

Veniturile curente dețin ponderea ce predomină în formarea bugetului, fiind încasate în baza unor prelevări legale care au o mare valabilitate în timp; ele se repetă de la un an bugetar la altul. În funcție de natura lor, veniturile curente se subdivid în: venituri fiscale și nefiscale.

Veniturile fiscale se concretizează în impozitele, taxele și contribuțiile percepute la buget, având caracter obligatoriu nerestituibil. În cadrul veniturilor fiscale sunt percepute:

impozite, taxe și contribuții directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a fi însuși subiectul lor;

impozite și taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor.

Veniturile nefiscale sunt acelea care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele mobilizate de la regiile publice autonome și de la instituțiile publice, precum și diverse alte venituri.

Veniturile din capital dețin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare și provin din valorificarea prin vânzare a unei părți din avuția națională aflată în patrimoniul public.

Sumele defalcate și transferurile apar ca venituri ale bugetelor locale și au în vedere cedarea de la bugetul central a unei părți din impozitul pe salarii, având drept scop atenuarea dezechilibrelor bugetare ce se înregistrează la nivelul unităților administrativ-teritoriale. În ceea ce privește practica financiară în domeniul constituirii veniturilor bugetelor locale, pe lângă folosirea unor impozite de sine stătătoare, se întâlnește și procedeul de aplicare a unor cote adiționale sau cote defalcate. Adițiunea presupune ca la anumite impozite care constituie surse de venit pentru bugetele centrale se aplică o anumită cotă (procent pe baza căreia se determină suma din totalul impozitului respectiv care rămâne la dispoziția bugetelor locale. În situația practicării defalcării se pot folosii două variante:

din impozitele care sunt considerate surse de venit pentru bugetul central se defalcă o sumă calculată pe baza cotei stabilite care rămâne la bugetul local iar cealaltă trece la bugetul central;

din anumite impozite locale, se poate defalca o sumă care se prelevă la Bugetul central.

3. Din punct de vedere al provenienței lor, veniturile bugetare sunt interne și externe.

Veniturile de proveniență internă sunt alcătuite din: impozite, taxe, contribuții, venituri de la întreprinderile și proprietățile publice, donații interne, împrumuturi contractate pe piața internă.

Veniturile de proveniență externă îmbracă forma împrumuturilor externe și transferurile externe primite sub forma împrumuturilor nerambursabile.