Analiza Bugetului Local al Municipiului Oradea

Cuprins

Introducere

În România, problemele financiare au căpătat valențe noi după Revoluția din decembrie 1989 deoarece trecerea la economia de piață a presupus adaptarea corespunzătoare a întregului sistem fiscal, a instrumentelor, a tuturor tehnicilor și metodelor de lucru, a organelor financiare și a instituțiilor, precum și a acelor reglementări juridice care au caracter financiar.

Astfel, autoritățile publice locale au fost și sunt chemate să identifice și să trieze nevoile sociale a căror satisfacere este de competența lor, să stabilească correct prioritățile fiecărei etape și să găsească cele mai potrivite căi pentru soluționarea acestora, ținând seama de caracterul limitat al resurselor financiare, precum și de raționalitatea pe termen scurt, mediu și lung a cheltuielilor publice pe care le reclamă.

Alcătuirea unui buget local constituie un moment foarte important și complex pentru orice unitate administrativ-teritorială, ce își pune amprenta anual asupra evoluției acesteia; de aceea este necesar un grad cât mai mare de predictibilitate și de coerență financiară în alcătuirea unui buget local.

Procesul bugetar cuprinde un ansamblu de acțiuni și măsuri pe care instituțiile locale competente le întreprind în vederea concretizării politicii sociale și economico-financiare și presupune existența unor resurse financiare care să fie alocate în vederea furnizării către cetățeni a bunurilor și serviciilor publice.

Tema bugetelor publice locale este cu mult mai complexă decât expunerea din prezenta lucrare datorită particularităților existente de la o zonă geografică la alta, de la o regiune de dezvoltare la alta.

Sub aspectul conținutului economic, bugetele publice exprimă relațiile economice bănești ce apar în procesul repartiției produsului intern brut în vederea satisfacerii unor nevoi publice.

Prin prisma instrumentelor economico-financiare de acțiune, bugetele publice sunt planuri financiare operative, unde relațiile specifice se regăsesc sub forma de indicatori ai finanțelor publice, separat pentru venituri și, separat, pentru cheluieli.

Finanțele publice locale, asemănător celor centrale, grupează ansamblul de interes public, însă, pe plan local, reunind finanțele tuturor comunelor, orașelor și a celorlalte unități administrativ-teritoriale și ale altor organisme publice cu personalitate juridică. În structura finanțele publice locale, componeneta principală o reprezintă bugetele unităților administrative-teritoriale, alături de acestea, în multe state constituindu-se și alte fonduri cu destinație specială, fonduri de rulment, fonduri de tezaur etc., care împreună cu fondurile celorlalte organisme publice autonome, conferă finanțelor publice locale o alcătuire complexă.

Obiectivul acestei lucrări îl constituie prezentarea sistemului bugetar din România și a veniturilor instituriilor publice. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, sistemul bugetar a suferit o serie de modificări ca urmare a procesului de armonizare europeană. Activitatea instituțiilor publice s-a diversificat, noi instituții puublice au fost înființate, iar legăturile cu alte instituții din Uniunea Europeană au devenit mult mai strânse. Instituțiile publice pot primi finanțare atât internă de la ordonatorul ierarhic superior, cât și finanțare externă, de la alte instituții din străinătate. De asemenea, instituțiile publice pot primi donații sau sponsorizări de la persoane fizice, juridice, asociații, fundații sau alte categorii de persoane. În cuprinsul lucrării sunt analizate sursele de finanțare și modul în care acestea influențează bugetele instituțiilor publice locale în România.

În primul capitol am făcut o scurtă prezentare a finanțelor de la constituirea Țărilor Române și până în prezent, aceasta deoarece în sclavagism și feudalism, sfera finanțelor a fost limitată de slaba dezvoltare a producției de mărfuri și a mijloacelor monetare. În perioada la care am făcut referință, cuvântul “finanțe” a căpătat un sens foarte larg, incluzând visterie, dări, buget, credit, resurse bănești etc.

Tot în partea introductivă am arătat semnificațiile și rolurile îndeplinite de buget în perioada comunismului, capitalismului și neocapitalismului și am definit noțiunea de “buget local” precum un instrument care reflectă modalitatea de finanțare a cheltuielilor potrivit destinațiilor lor și de acoperire a deficitelor bugetare, fluxurile veniturilor și cheltuielilor administrației locale și felul în care vor fi planificate și conduse activitățile economico-financiare ale unităților administrativ-teritoriale.

Capitolul al doilea, numit “Bugetele unităților administrativ-teritoriale”este mai amplu și cuprinde principiile și regulile bugetare, procedura bugetară locală cu etapele sale (elaborarea, aprobarea, execuția proiectului bugetului local) și organizarea bugetară locală cu veniturile și cheltuielile.

Procedura bugetară care se desfășoară la nivel local se întinde pe parcursul a trei ani calendaristici, având în vedere că elaborarea unui proiect de buget local începe în anul anterior celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea, în cursul anului respectiv și se termină prin contul de încheiere a exercițiului bugetar, în anul următor.

Astfel, elaborarea proiectului bugetului local cuprinde mai multe faze și se face pe baza proiectelor proprii ale administrațiilor publice locale și ale instituțiilor și serviciilor din subordinea lor, aprobarea constă în dezbaterea inițială și votarea ulterioară a bugetelor de către organelle administrației publice locale a căror funcție este una deliberativă, execuția presupune realizarea veniturilor necesare la termenul stabilit și în cuantumul fixat în bugetul local și cheltuirea resusrselor potrivit destinației menționate în bugetul local, încheierea exercuției bugetare presupune o relatare exactă a modului în care au fost realizare veniturile și efectuate cheltuielile pentru anul bugetar care a expirat.

În ultima parte a lucrării am analizat veniturile și cheltuielile cuprinse în bugetul primăriei municipiului Oradea în perioada 2009-2013, făcând în prealabil o scurtă prezentare a acestui oraș.

Astfel, veniturile publice sunt formate din: venituri proprii, sume defalcate din o parte a veniturilor bugetului de stat, donații și sponsorizări, subvenții primate de la bugetul de stat dar și de la alte administrații, operațiuni financiare, iar cheltuielile publice sunt acele relații financiare care se desfățoară între stat și persoane fizice sau juridice, cu ocazia repartizãrii și utilizãrii resurselor financiare ale statului destinate îndeplinirii funcțiilor acestuia.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND BUGETUL

1.1 Istoric

De-a lungul timpului, sfera finanțelor a diferit de la o orânduire la alta. Astfel, dacă în sclavagism și feudalism, aceasta a fost limitată de slaba dezvoltare a producției de mărfuri și a mijloacelor monetare, în societatea capitalistă, finanțele s-au dezvoltat foarte mult pe fondul generalizării relațiilor marfă-bani și al creșterii necesităților de resurse bănești ale statului, fără de care acesta nu și-ar fi putut îndeplini atribuțiile.

Dacă înainte de constituirea Țărilor Române nu se putea vorbi de o adevărată organizare fiscală, cu toate că și anterior creării acestora cetățenii erau datori față de căpeteniile voievodatelor și cnezatelor cu anumite dări în muncă și în natură, necesitățile vremii au impus ca locuitorii țării să contribuie cu venituri pentru apărarea hotarelor țării, pentru organizarea și funcționarea statului, pentru păstrarea independenței.

Inițial, veniturile statului proveneau, în general, din amenzi, vămi și dări ocazionale ale supușilor, însă în debutul secolului al XV-lea acestea au devenit obligatorii pentru toți locuitorii, au căpătat caracter permanent și au dobândit diferite denumiri: dare în Moldova, dări în Țara Românească.

Dominația otomană existentă asupra Țărilor Române dar și răspunderea solidară pe care o aveau în cadrul unităților fiscale au influențat cuantumul dărilor, fapt ce a dus la apariția numeroaselor mișcări sociale. Într-o perioadă caracterizată de inexistența bugetului, o formă oarecum primitivă a finanțelor a constituit-o tezaurul, care constituia o rezervă prețioasă (aflată la dispoziția domnitorilor) de metale și obiecte valoroase, la care se apela doar în anumite cazuri, când acele mijloace bănești date de cămara domnească sau visteria statului nu acopereau necesitățile. Având o valoare uriașă, tezaurul era ascuns în pivnițe, în turnuri și în locuri bine păzite.

Cea mai importantă instituție financiar-fiscală a statului feudal românesc a constituit-o visteria, unde se păstrau toate datele privitoare la contribuabili, unde se ținea evidența cheltuielilor și unde se strângeau veniturile statului, rezultate în special din dările ce vizau toată averea contribuabililor. Veniturile visteriei erau orientate către întreținerea oastei și cetăților, achitarea obligațiilor bănești, lefurile dregătorilor. Spre deosebire de visterie, cămara domnească era o instituție destinată domnitorului și familiei sale, alimentată la început de veniturile existente pe domeniul conducătorilor, de la vămi, ocne și ulterior din amenzile și dările provenite din dijmărit, oierit, vinarici etc.

În perioada 1750-1830, în Țara Românească dar și în Moldova principala sursă de venituri a statului erau dările numite de repartiție, concentrate doar într-unul singur, acel bir plătit în tranșe și dările de cotitate, care rămân aceleași ca în perioada de dinainte: dijmăritul pentru porci și stupi, oieritul, vădrăitul, numite în Țara Românească, “huzmeturi”, iar în Moldova “rusumaturi”. De asemenea, erau și dări care se percepeau de pe urma cârciumilor, dulgheriilor și pivniților, dar și dări instituite pe cap de vite, precum cepăritul, fumăritul, văcăritul, camanaritul.

În Transilvania, ca principale categorii de biruri față de stat rămîn dările numite “după porți”, dările percepute în bani și obligațiile în muncă, dările “după animale”, dar și “pentru întreținerea armatei”.

Din 1831 până la Unirea Principatelor s-a făcut un progres în materia bugetului deoarece Regulamentele Organice stabileau că sfaturile întocmeau bugetul local și hotărau asupra veniturilor și cheltuielilor, a păstrării sumelor intrate, repartizării dărilor, apărării negoțului, aprovizionării unității administrativ-teritoriale cu alimente. De asemenea, sfaturile aveau o serie de îndatoriri și cu privire la școli, sănătate, iluminatul public. Bugetul era aprobat, ca și cheltuielile extrabugetare mai importante, de autoritatea superioară.

Provenind de la cuvântul francez “bougette”, care înseamnă sac mic sau pungă cu bani, noțiunea de “buget” apare astfel pentru prima dată în Regulamentul Organic al Munteniei și Moldovei, în perioada 1831-1832, deși din documente reiese că se făceau previzionări ale veniturilor și cheltuielilor, folosindu-se o altă terminologie. Astfel, în Capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei, care reglementează finanțele publice, apare termenul “bindge” și expresia “închipuirea cheltuielilor anului viitor”.

În Dicționarul explicativ al limbii române, bugetul este „un bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată” sau „totalitatea prevederilor de venituri și cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumită perioadă”.

După realizarea Unirii Principatelor, în anul 1864 se adoptă prima Constituție română în care se vorbește de “bugetul cheltuielilor și al recentelor (veniturilor), pregătit în tot anul prin îngrijirea puterii executive și supus Adunării Elective”. Bugetul general al statului era definit ca fiind “recetele și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exercițiu”.

De asemenea, și Legea română asupra contabilității publice din 1903 definea în art. 2 bugetul de stat drept “actul prin care sunt reglementate și prealabil aprobate acele venituri și cheltuieli anuale ale statului ori ale altor servicii publice”.

Mult mai târziu, după desăvârșirea procesului de creare a României Mari, și în administrația locală era necesară o unificare, fiind adoptată în anul 1925 legea pentru unificare administrativă care a stabilit autoadministrarea și finanțarea unor organe eligibile ceea ce a contribuit la întărirea unității statului. Mai tîrziu a intrat în vigoare Legea pentru unificarea contribuțiilor directe și pentru înființarea impozitului pe venitul global, impozit care va fi înlocuit în 1934 cu “supracota”.

După proclamarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947, în domeniul financiar s-a reglementat pe baze noi bugetul, prin bugetele administrate de organele locale ale puterii de stat finanțându-se:

a) Acțiunile economice de importanță locală, date în competința județelor, orașelor asimilate cu județele, plășilor și comunelor, precum și acțiunile economice de importanță generală, care nu sînt date în competința organelor administrației de stat;

b) Învățămîntul public general și instituțiile locale, cu caracter politico-cultural;

c) Sănătatea publică și acțiunile pentru ocrotirea mamei și copilului;

d) Asigurările sociale;

e) Educația fizică și sporturile;

f) Întreținerea organelor locale ale puterii de stat.

În perioada 1944-1989, elaborarea și executarea planului economic și a bugetului local reveneau consiliilor populare, care mai aveau ca principale atribuții: administrarea bunurilor și întreprinderilor locale, păstrarea ordinii publice, apărarea drepturilor locuitorilor și respectarea legilor.

În Constituția din 1965, la Titlul V, numit „Organele locale ale Puterii de Stat”, se prevedea rolul pe care il aveau consiliile populare în viața locală. Astfel, potrivit art. 86, „Consiliile populare sunt organele locale ale puterii statale în unitățile administrativ-teritoriale unde au fost alese”. Consiliul popular exercită urmatoarele atributii principale:

1. Adoptă planul economic și bugetul local, aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar;

2. Alege și revocă comitetul executiv sau, după caz, biroul executiv;

3. Înființează organizații economice, întreprinderi și instituții de stat de interes local;

4. Conduce, îndrumă și controlează activitatea comitetului executiv sau, după caz, a biroului executiv, a organelor locale de specialitate ale administrației de stat, a organizațiilor economice, întreprinderilor și instituțiilor subordonate;

5. Controlează hotărârile consiliilor populare ierarhic inferioare;

6. Alege și revocă, potrivit legii, judecătorii, asesorii populari și procurorul șef al județului sau al municipiului București.

Astăzi, sistemul bugetar al țării are o nouă organizare, dictată de economia de piață, realizarea bugetului fiind o atribuție ce aparține Ministerului Finanțelor Publice, care răspunde de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar, aplicarea politicii financiare a Guvernului și de cheltuirea eficientă a resurselor financiare.

În prezent, statele moderne și democratice urmăresc consolidarea și dezvoltarea unei autonomii a finanțelor publice locale, căutându-se soluții pentru împărțirea cât mai echitabilă a resurselor financiare între diferite niveluri de organizare administrativă.

În România, după Revoluția din decembrie 1989, bazele organizării unitare a finanțelor publice locale au fost puse prin Legea administrației publice locale, capitolul „Administrarea finanțelor publice”, ale cărei prevederi s-au bazat pe cele din Constituție. De asemenea, reglementări referitoare la finanțele locale au fost adoptate succesiv prin Legea privind finanțele publice, din 1991 și prin cea din 1996, prin Legea privind finanțele publice locale și, anual, prin Legile de adoptare a bugetului de stat.

Într-un stat unitar, așa cum este și țara noastră, administrația publică locală constituie un subsector al sectorului administrațiilor publice, se organizează și funcționează în conformitate cu principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, al eligibilității autorităților administrației publice, al legalității, dar și al consultării locuitorilor în rezolvarea problemelor locale care prezintă un interes deosebit.

Autoritățile administrației publice existente la nivel local sunt îndrituie ca, în limitele competențelor pe care le au, să poată coopera și să se poată asocia și cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau străinătate, să poată încheia între ele acorduri și să poată participa, inclusiv prin alocarea de fonduri, la inițierea și la realizarea unor programe de dezvoltare regională. Mai mult, autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră pot încheia și acorduri de cooperare transfrontalieră cu autoritățile similare din țările vecine, în condițiile respectării legii. Autonomia financiară a administrației publice locale constă în posibilitatea pe care o au autoritățile locale de a dispune de un buget propriu, distinct de cel al statului, care să cuprindă veniturile și cheltuielile proprii.

Bugetul public poate fi considerat, prin conținut, ca fiind:

-o lege, adică un ansamblu de documente din sectorul public ce formează laolaltă sistemul de bugete;

-un instrument de politică financiară prin care se face o estimare a cheltuielilor necesare pentru o perioadă dată și mijloacele necesare pentru finanțarea acestor cheltuieli;

-un document – un act în care sunt prevăzute dar și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile publice ori, în funcție de caz, doar cheltuielile, potrivit sistemului de finanțare a instituțiilor publice;

-un sistem de fluxuri financiare – privind constituirea de fonduri publice, pe de o parte, și distribuirea sau repartizarea acestor fonduri către beneficiari, pe de altă parte.

1.2. Considerații introductive

În prezent, în domeniul fiscal sunt utilizate mai multe noțiuni, care urmăresc același scop: stabilirea și urmărirea impozitelor, a taxelor dar și a altor venituri în favoarea statului, majoritatea acestora fiind cuprinsă în bugetul statului, bugetele locale și în fondurile speciale. Prin pârghiile pe care le deține, sistemul fiscal oferă posibilitatea organelor de stat să satisfacă cerințele de interes general sau local pentru conducerea activității economice și sociale, fiind necesar să aibă următoarele caracteristici:

-să fie echitabil, ceea ce înseamnă că sarcinile fiscale nu trebuie să se stabilească în funcție de etnie, religie sau preferințe politice;

-să fie universal, adică o contribuție să fie plătită de toate persoanele care realizează venituri provenite din aceeași sursă sau au același gen de avere.

Sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe și alte vărsăminte obligatorii care afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, fiind necesar să se caracterizeze prin stabilitate deoarece desele modificări și completări creează dificultăți în cunoașterea corectă și aplicarea unitară a legislației în acest domeniu.

Folosită în expresii precum bugetul de stat, bugetul local, politici bugetare, fond bugetar, mecanism bugetar, pârghiile bugetare etc., noțiunea de “buget” este însă mult mai veche.

În perioada comunistă, bugetul de stat a reprezentat un instrument folosit pentru „înfăptuirea programului Partidului Comunist Român de dezvoltare economico-socială a țării”.

În perioada capitalismului liber, bugetul statului, aidoma finanțelor clasice, a servit statul consumator, resursele distribuite prin intermediul său având o pondere redusă în produsul intern brut. Intervenția statului se limita la încurajarea dezvlotării industriei autohtone prin facilități fiscale și unele subvenții directe și la protejarea acesteia de concurență străină prin tarife vamale protecționiste.

În perioada neocapitalismului, bugetul statului, la fel ca și finanțele moderne, capătă semnificații și rosturi noi. Astfel, rolul redistribuitor al statului crește, iar principalul instrument de intervenție a acestuia în economie îl reprezenta bugetului. Ca urmare, acesta încetează să reprezinte o simplă reflectare a veniturilor și cheltuielilor statului într-un document cu o pronunțată semnificație juridică. El devine un document previzional și un instrument activ în promovarea politicii economice a statului, un adevărat plan de acțiune în domeniul finanțelor publice.

Prin intermediul bugetului, statul redistribuie în zilele noastre circa 40% din produsul intern brut, activizând pârghiile bugetare în intervenția lui de orientare a activității economico-sociale și de influențare a comportamentului producătorilor și consumatorilor. Bugetul statului devine principalul instrument de implementare a restricțiilor macroeconomice, în vederea asigurării dezvoltării în condiții de stabilitate economică, socială și politică.

Așadar, astăzi noțiunea de buget are un înțeles mult mai larg:

Sub aspectul conținutului economic, bugetele publice exprimă relațiile economice bănești ce se ivesc în procesul repartiției produsului intern brut în vederea satisfacerii unor nevoi publice;

Bugetele publice sunt, prin prisma instrumentelor economico-financiare de acțiune, planuri financiare operative, în care relațiile specifice se regăsesc sub forma de indicatori ai finanțelor publice, separat pentru venituri și, separat, pentru cheluieli.

Bugetele locale sunt întocmite de unitățile administrativ-terotoriale prin organele locale alese, structura acestora reflectând gradul de autonomie al puterii locale față de administrația centrală, dar și modul în care sunt colectate veniturile și făcute cheltuielile. Astfel, bugetul local are un rol financiar caracterizat printr-o mobilizare a resurselor și alocarea lor în funcție de necesități.

De asemenea, bugetul local are un pronunțat rol socio-cultural deoarece suportă cheltuielile destinate protejării sănătății prin intermediul spitalelor, asigurării ordinii publice, asistenței sociale, învățământului, activităților culturale etc.

Bugetul local are și un rol economic dat, cel puțin teoretic, de faptul că acele contribuții provenind din impozitele și taxele percepute persoanelor fizice și persoanelor juridice ar trebui direcționate către alimentarea cu apă a localităților, iluminatul public, organizarea transportului local, îmbunătățirea infrastructurii ceea ce ar însemna o gestionare eficientă a resurselor. Astfel, cheltuielile vor fi făcute în scopul satisfacerii nevoilor comunității.

Având în vedere că valoarea impozitelor și taxelor locale sunt stabilite de administrația locală prin organele alese, bugetul local poate îndeplini și un rol politic.

Potrivit Legii nr. 273/2006, bugetul local este acel act unde sunt reglementate și aprobate în fiecare an veniturile dar și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale. La nivelul țării noastre, organizarea teritorială a finanțelor publice se face prin împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale, fiind structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei unități administrative: județe, municipii, orașe, comune. În conformitate cu prevederile Constituției și a Legii 215/2001, autoritățile administrației publice locale sunt organizate și funcționează în aceste unități administrativ-teritoriale, care, prin faptul că dețin propriul buget, sunt stimulate să ia inițiativă în realizarea veniturilor pentru acoperirea cerințelor sociale locale.

În privința finanțelor publice locale, noi prevederi și reguli au fost stabilite prin OUG nr. 45/2003 deoarece a instituit o mai mare răspundere administrației publice locale în administrarea și utilizarea eficientă a resurselor, a introdus criteriul performanței și a conferit flexibilitate procedurii bugetare.

O organizare diferită a finanțelor locale, făcută pe baza unei autonomii financiare a administrațiilor locale, va permite degrevarea finanțelor centrale de numeroase cheltuieli, reducerea numărului și amploarei fluxurilor bănești existente între cele două niveluri structurale ale finanțelor publice, precum si o mai bună urmărire a modului în care sunt folosite fondurile. Separarea finanțelor locale de cele centrale, ca și în alte domenii, este determinată de rațiuni de eficiență. Finanțele locale vor putea să satisfacă mult mai eficient cerințele de utilități publice venite din teritoriu. Autonomia unităților administrative-teritoriale stimulează autoritățile să preia inițiativa pentru realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale, gradul acestei autonomii rezultând din:

-relațiile de interdependență față de organele administrative superioare;

-independența totală ori parțială în formarea veniturilor;

-raporturile dintre bugetele locale și cel al statului;

-competența organelor administrației locale de a stabili și încasa impozitele și taxele locale;

-felul în care autoritățile administrației publice locale sunt îndrituite să contracteze și gestioneze împrumuturile;

-asigurarea unui echilibru bugetar dar și gestionarea deficitului sau excedentului bugetar anual.

Resursele financiare de care dispun unitățile administrativ-teritoriale sunt impozitele, taxele, veniturile fiscale, veniturile nefiscale, acele cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, venituri din capital, transferuri ce au destinație specială de la bugetul de stat, cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale și împrumuturi pentru finanțarea investițiilor. Deci, dacă propriile venituri ale unităților administrativ-teritoriale, fixate în conformitate cu legea, sunt mai mici decât cheltuielile, bugetele locale pot obține transferuri de fonduri bănești provenite de la bugetul statului.

Gradul de centralizare financiară diferă în funcție de concentrarea administrației țării, de măsura în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Oricum, obiectivele și acțiunile majore, de interes național, strategic, cele care afectează pe toți cetățenii, cum sunt apărarea, ordinea publică statală, relațiile externe, protecția mediului și a cetățeanului, precum și politicile macrosociale de regularizare, stabilizare și bunăstare, sunt finanțele din fonduri centrale.

Legea 273/2006, care reglementează finanțele publice locale, precizează că resursele financiare publice se formează și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, introducând astfel o nouă formulă – “sistem bugetar” – care a înlocuit sintagma “buget public național”, dar care are în conținutul ei aceeași structură, și anume totalitatea bugetelor în care se reflectă fonduri publice.

Dacă prin legea finanțelor publice nr. 72/1996 se renunță la noțiunea de „buget public național”, înlocuind-o cu cea de „sistem unitar de bugete”, legea finanțelor publice aflată astăzi în vigoare, și anume Legea nr. 500/2002 introduce și noțiunea de „buget general consolidat” care reprezintă o sumă a bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc.

Astfel, sistemul bugetar al României cuprinde:

bugetul de stat;

bugetele locale;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetul fondurilor externe nerambursabile;

bugetele instituțiilor publice autonome;

bugetele acelor instituții publice care sunt finanțate integral din venituri proprii;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;

bugetul fondurilor care provin din credite externe garantate ori contracte de stat a căror rambursare, dobânzi și alte costuri aferente se asigură din fonduri publice.

Pentru ca acest sistem de bugete să funcționeze, este nevoie de existența unei politici financiare care să prevadă categoriile și cuantumul taxelor, impozitelor și contribuțiilor încasate de la persoanele fizice și persoanele juridice, dar și modul în care vor fi utilizate sursele financiare publice pentru finanțarea bunurilor și serviciilor publice.

Este necesar ca unitațile administrativ-teritoriale să-și coreleze cheltuielile în funcție de resursele proprii ce provin din taxe, impozite și celelalte venituri fixate de lege, în caz contrar fiind nevoie de transferurile unor fonduri bănești provenite de la bugetul de stat.

Fazele prin care trece un proces bugetar sunt:

-elaborarea proiectului;

-aprobarea;

-executarea proiectului bugetar;

-raportarea modului de execuție.

Legea 273/2006 este actul normativ care fixează regulile generale, principiile și procedurile privind formarea, administrarea, folosirea și angajarea fondurilor publice locale, dar și responsabilitățile care revin organelor administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale.

Bugetul local este acel instrument ce reflectă modalitatea de finanțare a cheltuielilor potrivit destinațiilor lor și de acoperire a deficitelor bugetare, fluxurile veniturilor și cheltuielilor administrației locale și felul în care vor fi planificate și conduse activitățile economico-financiare ale unităților administrativ-teritoriale.

Prin bugetele lor proprii, județele finanțează cheltuieli specifice, precum:

-anumite cheltuieli pentru sănătate;

-cheltuieli pentru învățământul special, primar și gimnazial;

-cheltuieli prin care se achită ajutoarele, indemnizațiile, alocațiile și pensiile;

-unele cheltuieli pentru cultură și religie;

-cheltuieli cu serviciile publice și asistența socială;

-cheltuieli destinate acțiunilor sportive și de tineret;

-cheltuieli destinate dezvoltării publice și locuințelor;

-cheltuieli cu agricultura, silvicultura, transporturile și comunicațiile;

-cheltuieli pentru autoritățile executive.

De asemenea, mai pot exista cheltuieli cu destinație specială, cheltuieli cu dobânzile aferente datoriei publice, dacă este cazul, rambursări de împrumuturi și altele necesare unei bune administrări și funcționări.

Din bugetele unităților administrativ-teritoriale se finanțează cheltuieli specifice comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, precum:

-cheltuieli cu învățământul preuniversitar, sănătatea, cultura și religia, altele decât cele făcute din bugetul local al județelor;

-cheltuieli făcute cu dezvoltarea publică, introducerea de gaze, electrificarea rurală, întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor;

-cheltuieli pentru întreținerea și repararea străzilor;

-cheltuieli cu iluminatul public, întreținerea de locuințe, salubritatea, alimentarea cu apă, canalizarea, stații de pompare și epurare, rețele centrale și puncte termice, introducerea de gaze naturale în unele localități;

-anumite cheltuieli privind asistența socială, activitatea sportivă și de tineret;

-cheltuielile privind datoria publică locală, dacă este cazul;

-cheltuieli cu agricultura, silvicultura, transporturile și comunicațiile, altele decât cele făcute din bugetele județelor.

CAPITOLUL 2

BUGETELE UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE

2.1 Principii și reguli bugetare

Bugetele locale sunt guvernate de anumite principii, care se regăsesc atât în Legea 273/2006 care reglementează finanțele publice locale cât și în Legea 500/2002 pentru bugetul de stat:

-principiul universalității, potrivit căruia veniturile și cheltuielile vor fi incluse în buget în sume brute, în totalitatea lor și nu pot fi destinate direct unei anumite cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor dar și a sponsorizărilor, acestea având stabilite direcții distincte. Aceasta înseamnă că veniturile și cheltuielile publice vor fi trecute în sumele lor totale în buget, fără omisiuni și fără a se putea face compensări între cheltuieli și acele venituri proprii, scopul fiind de facilitare a controlul financiar prin interzicerea compensării între venituri și cheltuieli proprii.

Prin lege sunt reglementate și unele excepții de la principiul universalității, precum:

-donațiile, care au o afectație specială în conformitate cu voința celui ce face donația;

-fondurile de sprijin, care sunt resurse ale particularilor puse la îndemâna administrațiilor publice, condiția fiind aceea de a se realiza lucrări publice ori prestații determinate;

-reconstituirea unor credite bugetare prin restituirea către buget a sumelor care nu li s-au cuvenit sau au fost acordate cu titlu provizoriu.

-principiul transparenței și publicității conform căruia procesul bugetar este unul deschis și transparent, ceea ce se concretizează prin:

a) obligația autorităților de a publica în presa locală, pe pagina web a instituției publice, ori afișarea la sediul acesteia a proiectului bugetului local și a contului anual de execuție a acestuia;

b) dezbaterea care trebuie să fie publică a proiectului de buget local, cu ocazia aprobării acestuia;

c) prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică.

-principiul unității care prevede că veniturile și cheltuielile bugetare vor fi trecute într-un document unic, pentru a se asigura folosirea eficientă și urmărirea fondurilor publice, fiind interzisă emiterea de legi care să creeze cadrul legal pentru realizarea de venituri ce pot fi folosite în sistem extrabugetar, exceptând prevederile art. 67.

Dacă vor exista acte normative care să prevadă că instituțiile publice reglementate de art. 62 alin. 1 lit. a pot obține veniturile lor proprii, acestea vor putea fi considerate instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz.

-principiul unității monetare, potrivit căruia toate operațiunile bugetare vor trebui exprimate în monedă națională.

-principiul anualității conform căruia, prin lege, vor fi aprobate pe o perioadă de un an toate veniturile și cheltuielile bugetare ce aparțin exercițiului bugetar. Toate operațiunile ce privesc încasările și plățile făcute în decursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.

-principiul specializării bugetare, care prevede că “toate veniturile și toate cheltuielile bugetare se vor înscrie și se vor aproba în buget în funcție de proveniență și, respectiv, de categoriile de cheltuieli, grupate după natura economică și destinația lor”.

-principiul solidarității, care spune că prin politicile bugetare de la nivel local vor putea fi ajutate unitățile administrativ-teritoriale, precum și persoanele fizice aflate în extremă dificultate, prin concentrarea unor sume din fondul de rezervă bugetară existent în bugetul local. Acest lucru se poate înfăptui la cererea publică pe care o pot face primarii acestor unități administrative sau din proprie inițiativă.

-principiul echilibrului, potrivit căruia cheltuielile din buget se vor acoperi în totalitate din veniturile acelui buget, inclusiv excedentul anilor precedenți și trebuie asigurat atât anual cât și pe trimestre. Deci, e necesar ca bugetul să fie echilibrat sub forma unei balanțe unde veniturile trebuie să acopere cheltuielile.

-principiul autonomiei locale financiare potrivit căruia unitățile administrativ-teritoriale pot dispune de suficiente resurse financiare, pe care autoritățile le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, în limitele legale.

Minim o parte dintre aceste resurse financiare ale autorităților locale trebuie să vină din taxele și impozitele locale, al căror cuantum acestea au competența să îl fixeze în limitele legale. De asemenea, se mai prevede că aceste autorități ale administrației publice locale decid asupra nivelurilor pe care îl vor avea impozitele și taxele locale, în condițiile legii.

Orice alocare a resurselor financiare necesare pentru a echilibra bugetele locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență. Sumele defalcate pentru o destinație specială vor fi folosite de către autoritățile locale în conformitate cu prevederile legale.

-principiul proporționalității presupune că resursele financiare de care dispun unitățile administrative-teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile pe care autoritățile administrației publice locale le au stabilite prin lege.

-principiul consultării, potrivit căruia autoritățile locale, prin structurile asociative ale lor, trebuie să fie consultate în procesul de alocare a resurselor financiare de la bugetul statului către bugetele locale.

Ultimele patru principii au fost introduse prin Legea 273/2006, ele neregăsindu-se în vechea reglementare și au rolul de a crește gradul de autonomie financiară a colectivităților locale, întrucât:

-se recunoaște expres dreptul colectivităților teritoriale la resurse financiare suficiente;

-se impune obligativitatea alocării resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale (sume alocate de Guvern) în așa fel încât să nu fie afectate politicile bugetare ale autorităților locale;

-este reiterată cerința din art. 6 al legii, aceea a respectării proporționalității între responsabilitățile și resursele financiare ale colectivităților locale.

Regulile bugetare se găsesc reglementate în art. 14 din Legea 273/2006, care prevede următoarele:

-nu se permit plăți efectuate direct din veniturile încasate, decât dacă legea prevede altfel;

-cheltuielile au destinație precisă și limitată fiind determinate de autorizările conținute în legile speciale și în legile bugetare anuale;

-în cazul în care nu există o bază legală pentru o cheltuială, aceasta nu poate fi înscrisă, angajată și efectuată direct din buget;

-nicio cheltuială din fondurile locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă în prealabil n-a fost aprobată, potrivit dispozițiilor legale, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare;

-deși bugetele locale au fost aprobate, se mai pot adopta acte normative care să aibă implicații asupra acestora, însă doar cu precizarea surselor din care va fi acoperită diminuarea de venituri sau majorarea de cheltuieli bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective;

-la elaborarea bugetelor, ordonatorii de credite și autoritățile locale deliberative sunt obligate să prevadă distinct creditele bugetare necesare stingerii plăților rămase restante la finele anului anterior celui pentru care se întocmește bugetul.

2.2. Procedura bugetară locală

2.2.1. Elaborarea proiectului bugetului local

Autoritățile locale au, în domeniul finanțelor publice locale, următoarele competențe și responsabilități:

-elaborarea, precum și aprobarea bugetelor locale;

-fixarea, încasarea și urmărirea taxelor și impozitelor locale;

-urmărirea și raportarea execuției bugetare locale, precum și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar;

-fixarea și urmărirea modalității în care sunt prestate serviciile publice de la nivel local, inclusiv opțiunea de a trece sau nu aceste servicii în răspunderea unor agenți economici specializați sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul cetățenilor;

-administrarea cât mai eficientă a bunurilor care sunt proprietate publică ori privată a unităților administrativ-teritoriale;

-elaborarea, aprobarea, modificarea precum și urmărirea gradului de realizare a programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrative ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;

-angajarea de împrumuturi pe diferite termene și urmărirea achitării la scadență a tuturor obligațiilor de plată care reies din acestea;

-administrarea eficientă a resurselor financiare pe înterg parcursul execuției bugetare;

-stabilirea priorităților și a opțiunilor în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;

-organizarea și urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, gestiunilor instituțiilor și serviciilor publice locale;

-bugetizarea pe bază de programe;

-elaborarea de proiecții bugetare pe termen mediu;

-stabilirea programului de investiții publice locale.

Autoritățile administrației publice locale vor fi controlate de Curtea de Conturi în ceea ce privește gestionarea și utilizarea resurselor financiare.

La elaborarea bugetelor, ordonatorii principali de credite vizează:

a) datele prognozate de principalii indicatori macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;

b) cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară, precum și cadrul de cheltuieli pe termen mediu;

c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale, semnate și/sau ratificate;

d) politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile stabilite în formularea propunerilor de buget;

e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;

f) programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori preciși, a căror alegere este justificată;

g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectiva ale unității administrativ-teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean, zonal sau local.

Procesul bugetar presupune un ansamblu de acțiuni ce au rolul de a pune în mișcare mecanismul bugetelor cu ajutorul cărora se constituie și folosesc resursele financiare publice.

Elaborarea proiectului bugetului local se face pe baza proiectelor proprii ale administrațiilor publice locale și ale instituțiilor și serviciilor publice din subordinea lor și cuprinde mai multe faze:

-informarea autorităților locale, care se face prin furnizarea unor date esențiale pentru crearea bugetului local, precum contextul macroeconomic, limitele sumelor defalcate, metodologia de elaborare a bugetelor locale, toate cuprinse în scrisoarea cadru a Ministerului Finanțelor, remisă până la 1 iunie prin intermediul direcțiilor finanțelor publice.

-elaborarea variantei preliminare a proiectului de buget, care se face, potrivit informațiilor anterioare, de către ordonatorii principali de credite, până în ziua de 1 iulie.

-definitivarea transferurilor de fonduri publice destinate bugetului local.

-definitivarea proiectului de buget, care se face de către ordonatorii principali de credite, în baza tuturor informațiilor și indicatorilor obținuți în fazele anterioare, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat.

Deci, prima fază a procesului bugetar constă în trimiterea de către Ministerul Finanțelor Publice a unei scrisori-cadru adresată direcțiilor generale ale finanțelor publice, consiliilor județene, până la data de 1 iunie a fiecărui an specificațiile contextului macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferurilor consolidabile, în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget.

Concret, elaborarea bugetului se desfășoară astfel: 15 mai este data limită până la care se depun proiectele pentru anul următor a bugetelor locale de către ordonatorii de credite la Direcția Generală a Finanțelor Publice județene, care, după ce le centralizează, trebuie să transmită până la 1 iunie bugetul pe ansamblul județului la Ministerul Finanțelor Publice. Acesta din urmă hotărăște care sunt sumele defalcate și transferurile cu destinație specială și transmite proiectul astfel elaborat Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice județene până la data de 1 iulie, care îl trimit spre informare consiliului județean și consiliilor locale. Până la 20 iulie, proiectele de bugete trebuie elaborate și depuse de către ordonatorii principali de credite la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice. Direcțiile transmit Ministerului Finanțelor Publice proiectele bugetelor până la data de 1 august, iar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale aprobă bugetele județene și locale.

Se observă că există două niveluri de competențe:

a) competența Ministerului Finanțelor Publice, ca administrator al bugetului, care are dreptul de a interveni, prin acte administrative, asupra actelor de gestiune bugetară ale ordonatorilor principali de credite;

b) competența ordonatorilor principali de credite, care este o competență generală asupra ordonatorilor din subordine.

Autoritățile locale trebuie să stabilească veniturile la bugetul local pornind de la estimarea sumelor pe care le poate obține din următoarele categorii de venituri locale:

-venituri proprii, care cuprind taxe, impozite, alte vărsăminte, contribuții, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;

-sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

-subvenții de la bugetul de stat, dar și de la alt tip de bugete;

-donații și sponsorizări.

Când are loc elaborarea proiectului de hotărâre privind bugetul local, primăria este obligată să publice anunțul referitor la acest lucru într-un spațiu care să fie accesibil publicului și să transmită anunțul respectiv către mass media locală, iar în situația în care există cetățeni care doresc să consulte proiectul aflat în dezbatere, primăria este obligată să-l pună la dispoziția acestor persoane.

Acest proiect al bugetului local se face cunoscut public pentru a permite locuitorilor din acea unitate administrativ teritorială să-și exercite dreptul pe care îl au de a contesta prevederile proiectului, în 15 zile de la aducerea la cunoștință publică, iar pentru aprobarea lui trebuie să se întrunească o majoritate absolută, adică jumătate plus unu din numărul total al consilierilor în funcție.

De asemenea, deoarece bugetul local are implicații asupra mediului de afaceri, este obligatoriu ca anunțul privind elaborarea bugetului local să fie transmis asociațiilor de afaceri, dar și altora asemenea care au activitate în anumite domenii specifice, cu minim 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice, iar în cazul în care acestea cer o întâlnire pentru dezbaterea publică a bugetului, primăria sau consiliul local sunt obligate să se supună.

În condițiile participării cetățenilor la elaborarea bugetului local, autoritățile publice locale se pot asigura că au cuprins atât obligațiile lor cât și pe cele ale comunității, serviciile considerate importante de cetățeni, modul în care acestea pot fi îmbunătățite, capacitatea de plată a contribuabililor.

2.2.2. Aprobarea bugetelor locale

Potrivit art. 39 alineat 8 din Legea 273/2006, toate bugetele locale ce vor fi aprobate prin vot de către consiliul local, consiliul județean sau consiliul General al Municipiului București vor fi transmise Ministerului Finanțelor, prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor publice, în 5 zile de la data aprobării acestora sau de la expirarea termenului de expirare a contestațiilor.

În termen de 10 zile de la data la care a fost dat spre aprobare proiectul de buget, consiliile locale vor prezenta concluziile contestațiilor și vor adopta proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, și pe anexe.

Poate apărea și situația în care bugetul de stat nu a putut fi aprobat în acel termen prevăzut de art. 138 alineat 1 din Constituție și de art. 37 alineat 1 din Legea 500/2002 – cu minim 3 zile înaintea încheierii exercițiului bugetar – caz în care soluția aplicabilă la nivel național va fi transpusă și la nivel local, conform art. 40 din Legea 273/2006:

-la execuția bugetară, ordonatorii de credite vor avea în vedere cifrele veniturilor și cheltuielilor din bugetul anului anterior, cu respectarea limitei de 1/12 din precedentele reglementări bugetare;

-direcțiile finanțelor publice vor acorda transferuri de la bugetul statului, respectând limita de 1/12 din transferurile făcute în anul precedent, având posibilitatea de a decide suplimentarea acestora, în cazuri întemeiate.

Cei care au obligația angajării și utilizării creditelor bugetare potrivit destinațiilor aprobate sunt ordonatorii de credite, care se impart în trei categorii, după cum urmează:

-ordonatorii principali de credite, aceștia fiind cei care analizează felul în care sunt folosite creditele bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. Sunt ordonatori principali de credite ai bugetelor locale președinții de consilii județene, primarul general al municipiului capitalei și ceilalți primari ai unităților administrative-teritoriale, inclusiv primarii de sectoare.

-ordonatorii secundari de credite, care repartizează creditele bugetare aprobate în conformitate cu art. 19 alineat 1 lit. b, pentru propriul buget și pentru bugetele acelor instituții publice ai căror conducători sunt ordonatorii terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.

-ordonatorii terțiari de credite, care utilizează creditele repartizate numai pentru a îndeplini sarcinile unităților pe care le conduc, potrivit reglementărilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. Sunt, deci, ordonatori secundari ori terțiari de credite conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri de la bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe și interne sau bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Dacă ordonatorii principali și secundari de credite au o dublă competență, respectiv de repartizare a creditelor bugetare pe unități ierarhic inferioare și de aprobare a efectuării cheltuielilor din bugetele proprii, ordonatorii terțiari au o singură competență, aceea de a aproba utilizarea creditelor bugetare repartizate.

Este necesar ca ordonatorii de credite să angajeze și să folosească acele credite bugetare doar potrivit prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuielile legate de activitatea avută de instituțiile publice respective cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. De asemenea, “ordonatorul este responsabil în fiecare instituție cu execuția […] cheltuielilor în condiții de bună gestiune financiară, legalitate și regularitate”.

Legea prevede că ordonatorii de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea creditelor bugetare. Deci, pentru îndeplinirea mandatului pe care îl are, ordonatorul are raporturi ierarhice și de colaborare, dar și sarcini de serviciu.

2.2.3. Execuția bugetelor locale

Bugetul este “un plan, care cuprinde nivelurile autorizărilor bugetare (creditelor), distribuite pe ordonatori principali de credite (bugetele ordonatorilor principali de credite), și, în cadrul lor, pe ordonatori subordonați (bugetele ordonatorilor secundari și terțiari de credite)”.

Execuția bugetară este activitatea ce constă în strângerea veniturilor la termenele și în cuantumul prevăzut, dar și efectuarea plății cheltuielilor potrivit destinației prevăzute. Deci, este un proces ce presupune realizarea veniturilor de la contribuabili, persoane fizice și persoane juridice, ce au obligația de a plăti la termenele fixate taxele și impozitele către administrațiile locale, precum și efectuarea cheltuielilor prevăzute prin bugetul local.

Execuția bugetară constă în parcurgerea unor etape, prcum angajament, lichidare, ordonanțare, plată și are la bază principiul separării atribuțiilor persoanelor având calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor cu altă calitate. Este obligatoriu ca plățile făcute în limita acelor credite bugetare aprobate, să aibă la bază acte justificative, ce au fost întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate.

Angajarea este acea fază în care, prin documente, se formează obligațiile instituțiilor publice locale de a plăti anumite sume de bani unor terțe persoane

Lichidarea reprezintă etapa în care se constată serviciul necesar unei autorități publice locale și se stabilește suma de plată corespunzătoare.

Ordonanțarea este un act prin care conducătorii instituțiilor (ordonator competent), după ce au verificat disponibilitatea de credite (prin compartimentul de specialitate financiar-contabil), dau contabilului, prin emiterea unui ordin de plată, instrucțiuni să plătească suma rezultată în urma lichidării pe care el a efectuat-o.

Plata este faza în care sumele de bani sunt achitate de către instituțiile publice acelora care au livrat bunuri și au prestat servicii.

Plata cheltuielilor va fi asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile, iar instrumentele de plată (care vor fi semnate de contabil și șeful departamentului financiar-contabi) trebuie să fie însoțite de documentele justificative, care să demonstreze cu precizie sumele de plată, recepția făcută bunurilor, executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate.

Execuția bugetară la orașe, municipii, sectoarele municipiului București, județe și municipiul București are la bază principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.

În cazul instituțiilor publice cu personal redus (mai puțin de 5 persoane), plata cheltuielilor se va face de către persoana ce deține atribuții financiar-contabile și ordonatorul de credite, potrivit normelor metodologice de organizare, evidență și raportare a angajamentelor bugetare și legale.

Sumele ce constituie plăți în avans (care nu pot fi mai mari de 30% pentru anumite categorii de cheltuieli), efectuate și nejustificate prin bunuri livrate, servicii prestate și lucrări executate, până la termenul fixat pentru plata finală, potrivit prevederilor contractuale, vor putea fi recuperate de către organele instituțiilor publice care au dat avansurile și se vor restitui acelui buget din care au fost avansate, cu perceperea unor majorări de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate doar pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului și cea a recuperării sumelor restante.

În cazul în care bunurile nu vor fi livrate, lucrările nu vor fi executate, iar serviciile nu vor fi angajate, deși s-au plătit avansuri, instituția publică va recupera sumele, dar și cu perceperea majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat. De la aceste prevederi sunt exceptate situațiile expres reglementate prin lege.

Creditele bugetare sunt acele sume prevăzute și aprobate prin bugetele locale în limita cărora instituțiile publice pot cheltui resursele financiare primite în vederea realizării atribuțiilor pe care le au. Astfel, aceste credite reprezintă limita maximă până la care ordonatorii de credite pot angaja și efectua plăți din bugetele locale.

Împărțirea pe trimestre a creditelor bugetare cuprinde următoarele etape:

-repartizarea între bugetul propriu și bugetele ordonatorilor subordonați, operațiune ce se efectuează de către ordonatorii principali;

-repartizarea ce se face de către ordonatorii secundari de credite bugetare aprobate pe unitățile subordonate și a celor din bugetul propriu;

-ordonatorii terțiari folosesc creditele repartizate de ceilalți.

Ordonatorii principali de credite trebuie să alcătuiască și să prezinte spre aprobare consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, în funcție de caz, până la 31 mai a următorului an, conturile anuale de execuție în structura următoare:

la venituri să fie trecute: prevederi bugetare inițiale, definitive și încasări realizate;

cheltuielile să cuprindă: credite bugetare inițiale, definitive și plăți efectuate.

Ordonatorii principali de credite sunt cei care întocmesc, în fiecare an și trimestru, situațiile financiare asupra execuției bugetare, care trebuie depuse la direcțiile finanțelor publice, acestea având obligația de a le verifica, întocmi și depune la Ministerul Finanțelor Publice însoțite de situații financiare centralizate privind execuția bugetelor, la termenele și potrivit regulilor stabilite de acesta.

Ministerul Finanțelor Publice prezintă în fiecare an și trimestru autorităților administrativ-teritoriale anumiți indicatori ce privesc execuția bugetelor, aceștia stabilindu-se prin metodologia aprobată de ordinul comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, după consultarea prealabilă a structurilor asociative ale organelor administrativ-teritoriale.

Obligația ordonatorilor de credite este aceea de a realiza și atașa la situațiile financiare anuale acele rapoarte de performanță, în care vor expune obiectivele, rezultatele preconizate și cele obținute, costurile asociate, indicatorii, precum și situațiile ce privesc angajamentele legale. Acești ordonatori principali vor prezenta spre aprobare aceste situații financiare, inclusiv anexele, consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, în funcție de caz.

Principiile execuției bugetare se găsesc în Legea 273/2006 la art. 60. Astfel, având în vedere că execuția bugetară se încheie la 31 decembrie a fiecărui an, veniturile rămase neîncasate și cheltuielile angajate, lichidate și ordonanțate, în cadrul prevederilor bugetare, și neplătite până la 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, în funcție de situație, în contul bugetului pe următorul an, iar creditele rămase neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Art. 60 mai prevede că: „disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene, rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor cu aceeași destinație.”

OUG 47/2012 adaugă principiilor execuției bugetare următoarele completări:

– Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt obligați să raporteze, până cel târziu la data de 6 a fiecărei luni, către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a situației plăților restante înregistrate la nivelul bugetului general al unităților administrative teritoriale, la sfârșitul lunii precedente. În cazul plăților restante vor fi evidențiate distinct acelea care sunt provenite din activitatea instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, din neacordarea sumelor cuvenite la care s-au angajat instituțiile publice din administrația publică centrală prin semnarea contractelor de finanțare a proiectelor derulate prin programe naționale și cele determinate de implementarea proiectelor ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile;

– Ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale care înregistrează arierate au obligația să diminueze lunar volumul acestora cu cel puțin 5%, calculat la soldul lunii anterioare.

În cazul nerespectării acestor două prevederi, conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice a capitalei și directorii direcțiilor generale ale finanțelor publice județene vor opri alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

– La cererea ordonatorilor principali de credite prin care se angajează să achite arierate și în care se menționează beneficiarii sumelor și detaliile privind plata, conducerea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale până la nivelul sumelor solicitate pentru plata arieratelor;

– În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită arieratele, potrivit celor menționate în cerere;

– În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în cele două zile sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației lor, unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase;

– Ordonatorii de credite ai instituțiilor publice de subordonare locală, finanțate integral din venituri proprii, care înregistrează arierate au obligația să diminueze lunar volumul acestora cu cel puțin 3%, calculat la soldul lunii anterioare.

În ipoteza nerespectării primei și ultimei excepții, unitățile din teritoriu ale Trezoreriei Statului trebuie să nu facă plăți din conturile instituțiilor publice de subordonare locală, finanțate integral din venituri proprii, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor, precum și a plăților efectuate pentru implementarea programelor naționale de sănătate.

În procesul execuției bugetare se pot face și virări de credite bugetare, care presupun diminuarea creditului bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare ce are disponibilități financiare și majorarea corespunzătoare a creditului bugetar la subdiviziunea la care mijloacele financiare sunt insuficiente.

Virările de credite care au loc în cadrul aceluiași capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiași capitol țin de competența fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate și se pot efectua înaninte de angajarea cheltuielilor.

Fiecare capitol și program al virărilor de credite vor fi aprobate de consiliul local, județean și de Consiliul General al Capitalei, în funcție de caz, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

2.2.3. Încheierea exercițiului bugetar

Încheierea exercuției bugetare la nivel local presupune o evidențiere amplă a modului de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar care s-a definitivat și se face la data de 31 decembrie a fiecărui an.

2.3. Organizarea bugetară locală

2.3.1. Veniturile bugetelor locale

Lista impozitelor, taxelor și altor venituri ale bugetelor locale se găsește în Anexa 1 la Legea 273/2006.

În cadrul administrațiilor publice locale, bugetele locale cuprind două capitole principale: veniturile și cheltuielile, care se ordonează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile sunt grupate în capitole și subcapitole, iar cheltuielile sunt structurate în părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz, având destinație precisă și limitată.

Numărul de personal, permanent și temporar, precum și fondul salariilor de bază sunt aprobate diferit, prin anexa la bugetul fiecărei instituții publice, iar numărul salariaților care a fost aprobat fiecărei instituții publice nu poate fi depășit.

Veniturile cuprinse în bugetelor județelor, comunelor, orașelor, sectoarelor municipiului București și în bugetul municipiului Bucureșt sunt formate din:

1. venituri proprii

2. sume defalcate din o parte a veniturilor bugetului de stat

3. donații și sponsorizări

4. subvenții primate de la bugetul statului și de la alte administrații

5. operațiuni financiare.

Veniturile proprii ale bugetelor județelor cuprind:

-impozitul care se pecepe pe profitul regiilor autonome și pe profitul societăților comerciale aflate sub autoritatea consiliilor județene;

-cote defalcate din impozitul pe venit, dar și alte impozite pe profit, pe venit și câștiguri din capital;

-sume pe care consiliul județean le alocă din cotele defalcate din impozitul pe venit în vederea echilibrării bugetare locale;

-taxe obținute din utilizarea bunurilor, din autorizarea folosirii bunurilor sau taxe desfășurarea de activități (taxa asupra mijloacelor de transport, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare);

-venituri din proprietate;

-venituri obținute din prestarea serviciilor și alte activități;

-amenzi, penalități și confiscări;

-venituri provenite din valorificarea unor bunuri ce aparțin instituțiilor publice, precum venituri din privatizare, venituri obținute din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.

Veniturile proprii cuprinse în bugetele comunelor, orașelor, sectoarelor municipiului București și în bugetul municipiului București, sunt următoarele:

-impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale;

-cote defalcate din impozitul pe venit;

-alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital;

-impozite și taxe pe proprietate, precum impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru;

-alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii (taxe hoteliere);

-taxe pe servicii specifice (impozit pe spectacole);

-taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (taxe asupra mijloacelor de transport, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare);

-alte impozite și taxe fiscale;

-venituri din proprietate: vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți, venituri din concesiuni și închirieri, venituri din dividende;

-venituri din dobânzi:

-venituri din prestări de servicii și alte activități: contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe, contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social, taxe din activități cadastrale și agricultura, contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială, venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;

-venituri din taxe administrative, eliberări de permise;

-amenzi, penalități și confiscări:

-diverse venituri provenind din vărsăminte din venituri și/sau disponibilitățile instituțiilor publice;

-venituri din valorificarea unor bunuri: venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, venituri din privatizare, venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.

Se constată că o categorie importantă de venituri pentru bugetele locale o reprezintă impozitele și taxele locale. Acestea sunt reglementate atât în art. 248 din Codul fiscal, cât și în art. 460 din noul Cod fiscal, după cum urmează:

a) impozitul pe clădiri;

b) impozitul pe teren;

c) impozitul pe mijloacele de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor autorizațiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxe speciale;

i) alte taxe locale.

O altă sursă importantă de venituri a bugetelor locale o reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit. Astfel, tot ce se colectează din impozite nu se face neapărat venit la bugetul local, ci este considerat, într-o primă fază, venit la bugetul de stat, iar sumele rezultate se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, după cum urmează:

-cotă de 41,75% revine bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea contribuabilii respectivi,

-cotă de 11,25% aparține bugetului local al județului,

-cota de 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, la trezoreria Municipiului reședință de județ pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și al județului.

Cota de 71,5% din impozitul pe venit pentru municipiul Bucuresti se repartizează, tot în termen de 5 zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărei luni în care s-a încasat impozitul, astfel:

-20% revine bugetelor locale ale sectoarelor Municipiului București,

-44,5% se alocă bugetului local al Municipiului București,

-7% se virează într-un cont distinct deschis pe seama Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la Trezoreria Municipiului București, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și Municipiului Bucuresti; cota de 11% se alocă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și Municipiului București, proporțional cu sumele repartizate și aprobate în bugetele respective.

Sumele aflate la dispoziția consiliilor județene și respectiv a Consiliului General al Municipiului București, destinate echilibrării bugetelor locale, sunt repartizate colectivităților locale pe baza unor criterii complexe, prevăzute în art. 33 din Legea nr. 273/2006.

Veniturile bugetelor locale pot fi formate și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, necesare pentru susținerea cheltuielilor publice, dar și din anumite transferuri consolidabile provenite de la bugetul de stat, care sunt destinate unor proiecte comune ale autorităților administrației publice locale și Guvernului, finanțate din împrumuturi externe sau unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes național, județean sau local.

De asemenea, potrivit art. 28-29 din Legea nr. 73/2006, se fac venit la bugetul local sumele obținute din administrarea domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale prin concesionarea sau închirierea bunurilor din domeniul public ori prin concesionarea, închirierea sau înstrăinarea bunurilor din domeniul privat, cu precizarea că aceste sume de bani se înregistrează în buget ca venituri nefiscale, venituri din capital.

Subvențiile de la bugetul de stat și de la alte administrații au ca principal scop corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local atât în cazul în care venitul din impozite și taxe locale nu acoperă cheltuielile necesare, dar și pentru că nu toate autoritățile locale se pot descurca la fel din punct de vedere financiar, deși trebuie să ofere aceleași servicii.

Împrumuturile, care pot fi interne sau externe, constituie o altă posibilitate pe care legea o dă administrației publice locale de a-și completa resursele financiare proprii, acestea putând fi utilizate pentru refinanțarea datoriei publice locale ori pentru realizarea de investiții publice de interes local. Împrumutatul local este fie consiliul local sau județean, fie societatea care răspunde de furnizarea serviciilor de infrastructură de bază, iar împrumutător poate fi orice instituție autorizată să ofere împrmuturi acestora.

Sumele și cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se aprobă, potrivit legii finanțelor publice locale și a legii bugetului de stat, pentru: finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, municipiilor, orașelor, comunelor și al Municipiului București, subvenționarea energiei termice livrată populației, sistemele centralizate de producere și distribuție a energiei termice, drumuri, finanțarea programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural.

Donațiile și sponsorizările sunt bunuri materiale și/sau fonduri bănești primite de la persoanele fizice și juridice, vărsate direct la bugetul local, care vor fi utilizate potrivit destinațiilor stabilite de transmițător. Atât sumele de bani cât și bunurile materiale se înregistrează în contabilitatea instituțiilor publice.

2.3.2. Cheltuielile bugetelor locale

Potrivit art. 41-48 din legea nr.273/2006, cheltuielile bugetelor locale pot fi făcute doar în baza unui program de investiții publice actualizat anual la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale a cărui aprobare se face de către consiliile locale, consiliile județene sau consiliul general, după caz, urmând ca în fiecare an să fie cuprinse în bugetele locale cheltuielile necesare, potrivit graficului de execuție și graficului de finanțare pentru fiecare program în parte.

În Anexa 2 la Legea 273/2006, în bugetele locale sunt cuprinse următoarele cheltuieli:

-cheltuielile cuprinse în bugetul județului, precum: cheltuieli pentru învățământul primar și gimnazial și pentru învățământul special, cheltuieli pentru finanțarea unor instituții și acțiuni sanitare, cheltuieli pentru finanțarea bibliotecilor publice județene, cheltuieli destinate asistenței sociale, cheltuieli pentru agricultură și silvicultură, cheltuieli pentru prevenirea inundațiilor, cheltuieli pentru drumuri județene și susținerea aviației civile, cheltuieli pentru susținerea programelor de dezvoltare regională etc.

-cheltuielile cuprinse în bugetele comunelor, orașelor, sectoarelor municipiului București și în bugetul municipiului București, acestea fiind următoarele: cheltuieli pentru învățământul preșcolar, liceal, profesional, postliceal, pentru internate, cămine și cantine pentru elevi, cheltuieli pentru finanțarea creșelor, a altor instituții și acțiuni sanitare, cheltuieli pentru finanțarea caselor de cultură și a căminelor culturale, cheltuieli destinate asistenței sociale, cheltuieli pentru servicii publice, dezvoltare publică și locuințe, cheltuieli pentru susținerea programelor de dezvoltare regională și pentru contribuția la Fondul Român de Dezvoltare Socială etc.

Se poate concluziona că bugetele locale au în structura lor două secțiuni, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli, prezentate în următoarele două tabele.

Tabelul 1. Veniturile și cheltuielile secțiunii de funcționare a bugetelor locale

Sursa: Art. 2 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice

Tabelul 1. Veniturile și cheltuielile secțiunii de dezvoltare a bugetelor locale

Sursa: Art. 2 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice

Din figura 1, prezentată mai jos, reiese faptul că în anii 2006-2007, bugetele locale au încheiat exercițiul cu excedent, trecând ulterior pe deficit până în 2013. Ritmul mediu de creștere a veniturilor a fost de 10,82%, în timp ce ritmul mediu de creștere al cheltuielilor a fost de 12,54%, dar a înregistrat o ușoară scădere, de un procent, în 2009 comparativ cu 2008, pentru ca, începând cu 2010, ritmul să se mențină în medie la 4%.

Bugetul local este instrumentul prin care se asigură autonomia decizională a autorităților administrației publice locale, având o serie de raporturi cu bugetul administrației centrale de stat prin sumele defalcate și transferurile de care beneficiază acestea. De asemenea, este o componentă distinctă în cadrul bugetului consolidat, oferind autorităților administrației publice locale posibilitatea de valorificare eficientă a resurselor și de îmbunătățire a utilizării fondurilor locale.

Figura 1. Dinamica bugetelor centralizate ale unităților administrativ-teritoriale 2006-2013

Sursa: Rapoarte anuale ale Ministerului Finanțelor Publice privind bugetul general consolidat

Figura 2. Evoluția modificării procentuale a veniturilor, atât din cadrul bugetului general consolidat, cât și a bugetului local

Sursa: Rapoarte anuale ale Ministerului Finanțelor Publice privind bugetul general consolidat

Figura 3. Evoluția modificării procentuale a cheltuielilor, atât din cadrul bugetului general consolidat, cât și a bugetului local

Sursa: Rapoarte anuale ale Ministerului Finanțelor Publice privind bugetul general consolidat

Figurile nr. 2 și 3, prezentate mai sus, arată modul în care s-au modificat, începând cu 2007 și terminând cu 2013, veniturile și cheltuielile bugetelor locale, respectiv ale bugetului general consolidat. Din figura nr. 2 reiese că, în anul 2007, cele două tipuri de bugete au avut evoluții foarte diferite, veniturile bugetelor locale fiind mai mari față de anul anterior cu 33%, în comparație cu veniturile din bugetul general consolidat, care a crescut doar cu 19%.

În anul 2009, când țara noastră era afectată de criza financiară, pentru a se evita înrăutățirea situației economice și financiare, autoritățile române au fost nevoite să încheie un acord de împrumut cu Comunitatea Europeană în sumă de până la 5.000.000.000 euro în care România s-a angajat să ia măsuri de reducere a cheltuielilor publice, precum diminuarea salariilor și a numărului angajaților din administrația publică, recalcularea pensiilor speciale, introducerea grilei unice de salarizare a funcționarilor publici, îmbunătățirea absorbției fondurilor UE și utilizarea eficientă a acestora, limitarea pensionărilor anticipate etc. Totuși, din graficul de mai sus se constată că veniturile din bugetele locale au crescut cu 2%, în timp ce veniturile din bugetul general consolidat au înregistrat o diminuare cu 5%, singurul an când cele două bugete au avut creșteri apropiate fiind 2010.

În perioada 2009-2011, tendința veniturilor bugetului general consolidat a fost de continuă creștere, în schimb, cheltuielile bugetare au înregistrat o evoluție oscilantă.

Se poate concluziona că sistemul bugetar unitar reunește două categorii de bugete, și anume:

-bugetul public național, care este format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale;

-bugetul general consolidate, care reprezintă ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar.

În timp ce veniturile publice constituie limite minime ce pot fi depășite, cheltuielile publice reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite, deoarece ar duce la crearea unor dezechilibre la nivelul sistemului unitar de bugete.

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ –ANALIZA BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA

3.1. Prezentarea unității administrativ teritoriale

3.1.1. Scurt istoric al orașului

Toponimul oradea (varadium) a fost utilizat pentru prima dată odată cu incursiunile repetate și distrugătoare ale prințului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din așezările de pe Valea Vahului și a Nitrei (care este Slovacia de azi). 

Astfel, atestată fiind din 1113, de-a lungul timpului Oradea a trecut prin numeroase evenimente, de la marea invazie mongolă dintre anii 1241-1242 când a fost asediată de o parte a armatei de invadatori, la incursiunea otomană asupra orașului din 7 februarie 1474, care a profitat de absența lui Matei Corvin din țară, ajungând să fie alipită Transilvaniei abia în 1544.

Deși cele patru orășele din jurul cetății (Oradea-Olosig, Oradea-Orașul Nou, Oradea-Subcetate și Oradea-Velența) se vor unifica sub o singură administrație la jumătatea secolului al XIX-lea, în secolul următor, în vara anului 1940, partea de nord-vest a Transilvaniei, deci și Oradea, este cedată Ungariei. Cinci ani mai târziu, însă, la 9 martie 1945, după instaurarea guvernului Groza, a fost restabilită administrația română.

3.1.2.Așezare geografică.

Amplasată în partea central–vestică a județului Bihor, Oradea – municipiul reședință de județ al Bihorului – are următorii vecini:

-la nord, Biharia,

-la est, Paleu și Oșorhei,

-la sud, Sânmartin și Nojorid,

-la vest, Sântandrei și Borș.

3.1.3. Suprafață.

Format din 30 de cartiere, Municipiul Oradea are o suprafață de 115,56 km2, ocupând 1,53% din teritoriul județului Bihor ceea ce face ca acest oraș să fie a doua localitate ca suprafață după comuna Nojorid (125,57 km2).

3.1.4. Relief.

Orașul Oradea se află amplasat la o altitudine de 126 m deasupra nivelului mării, pe malurile râului Crișul Repede, râu care desparte orașul în aproape două jumătăți egale.

3.1.5. Demografie

La 1 iulie 2013, în Oradea erau 201.983 persoane stabile, reprezentând 81,3% din volumul demografic al Zonei Metropolitane Oradea și 34,26% din populația de la nivel județean, procent care arată că populația stabilă din municipiul Oradea a crescut cu 0,21%, față de anul trecut.

Figura 3. Evoluția populației stabile din municipiul Oradea, în perioada 2000 – 2013

Tot la 1 iulie 2013, populația de sex feminin reprezenta 53,24%, iar cea de sex masculin 46,75% din totalul persoanelor.

Din punct de vedere al etniei, potrivit Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011, aproximativ 67,38% din locuitori sunt de etnie română, 23,07% de etnie maghiară, 1,08% de etnie rromă, 0,17% de etnie germană, 0,21% de etnie slovacă și 0,15% alte etnii.

În ceea ce privește distribuția persoanelor în funcție de confesiunea lor religioasă, cele mai multe sunt de religie creștin-ortodoxă (55,79%), urmate de reprezentanți ai Bisericii reformate (13,62%), romano-catolice (9,16%), penticostale (4,76%), baptiste (3,48%), greco-catolice (3,0%), un procent de 0,17% declarându-se fără religie.

Figura 4. Distribuția populației municipiului Oradea pe confesiuni religioase

3.2. Analiza structurală și dinamică a veniturilor bugetului local al municipiului Oradea

La fundamentarea bugetelor anuale ale municipiului Oradea, autoritățile au avut în vedere următoarele repere legislative:

a) Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

b) Hotărârea Consiliului local nr. 952/2013 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, actualizată;

c) Previziuni privind evoluția cursurilor de schimb, a inflației, a dobânzilor și a altor indicatori generali în anul 2014;

d) Alte acte normative sau măsuri adoptate cu impact asupra fiscalității locale sau cheltuielilor publice (reorganizarea instituțională, stingerea arieratelor, reducerea subvențiilor, salarizarea funcționarilor publici, etc.).

La nivel local, descentralizarea a avut avantaje deosebite deoarece s-au transferat nu numai autoritatea și responsabilitățile de la nivelul administrației publice centrale, ci și sursele de finanțare aferente cu următoarele consecințe:

-orientarea tot mai eficientă a resurselor umane, materiale și financiare pentru a răspunde nevoilor prioritare ale comunității;

-soluționarea mai rapidă a problemelor cu care se confruntă unitatea administrativ-teritorială;

-organizarea și conducerea serviciilor publice potrivit cu nevoile locale;

-conferirea unor puteri sporite organelor administrației publice locale.

În cadrul unității administrativ-teritoriale Oradea, ordonatorul principal de credite este primarul municipiului, iar ordonatorii secundari și terțiari de credite sunt următoarele instituții care gestionează bugetul public:

-Unitățile de învățământ preuniversitar de stat

-Administrația Social Comunitară Oradea (inclusiv Creșa Oradea)

-Centrul de Îngrijire de Zi

-Administrația Imobiliară Oradea

-Poliția Locală

-Clubul Sportiv Municipal Oradea

Veniturile totale ale bugetelor locale sunt formate din:

I. Venituri proprii;

II. Prelevări din bugetul de stat, care se compun din:

– Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată;

– Cote și sume defalcate din impozitul pe venit;

– Subvenții primite de la bugetul de stat;

– Donații;

– Împrumuturi.

Modalitatea de calcul a indicatorilor privind dinamica veniturilor:

1. Modificarea absolută a veniturilor publice:

În expresie nominală:

, unde , reprezintă suma cu care se modifică volumul veniturilor publice de la o perioadă la alta

2. Modificarea relativă a veniturilor publice :

În expresie nominală:

, unde , exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice, de la o perioadă la alta.

3.2.1. Evoluția veniturilor totale și a ratei inflației

Pentru analiza impozitelor care se fac venit la bugetul municipiului Oradea, vom porni de la compararea ratei inflației și a situației de ansamblu a veniturilor în perioada 2011-2014, iar apoi vom efectua o analiză a structurii impozitelor, a componentelor, a dinamicii acestora, a cauzelor care au determinat evoluția respectivă.

O rată a inflației scăzută, stabilă și predictibilă are, printre altele, și avantajul că reduce nivelul ratelor dobânzii pe termen mediu și lung, ceea ce contribuie la stimularea proiectelor de investiții, iar o rată a inflației crescută va duce la creșterea ratelor dobânzii sau a volatilității cursului de schimb, atrăgând totodată și mărirea costurilor de finanțare a proiectelor de investiții.

Tabelul 4. Evoluția veniturilor totale ale bugetului orașului Oradea și a ratei inflației în perioada 2011-2014.

Sursa: Rata inflației a fost preluată de pe www.insse.ro

Analizând veniturile totale ale bugetului orașului Oradea, se observă că valorile nominale ale veniturilor bugetare cresc în 2012 față de anul anterior, însă ulterior au o evoluție descrescătoare, de la 744.554.260 lei, în 2012, la 616.993.880 lei, în 2014.

Pentru anul 2015, proiectul de buget consolidat al municipiului Oradea va fi structurat astfel:

la venituri – sunt estimate venituri în sumă de 1.384.166.530 lei, ținând cont de politica fiscală aprobată de Consiliul local al municipiului Oradea pe anul 2015, de prelevările de la bugetul de stat, sumele atrase cu titlul de surse rambursabile (credite) și cele nerambursabile.

la cheltuieli – resursele au fost alocate pentru susținerea cheltuielilor operaționale cu funcționarea instituțiilor și serviciilor publice în sumă de 595.241.420 lei și pentru cheltuielile cu investițiile în sumă de 788.925.110 lei, reprezentând un total de cheltuieli de finanțat în valoare de 1.384.166.530 lei.

Veniturile bugetului consolidat înregistrează o creștere față de valorile realizate în anul precedent de 74%, pe fondul planificării atragerii unor surse nerambursabile și a prelevărilor de la bugetul de stat pentru obiective de investiții. Excedentul anilor precedenți în sumă de 9.950.510 lei a fost cuprins ca sursă de finanțare a investițiilor din anul 2015.

Estimările privind veniturile veniturile bugetului consolidat sunt trecute în tabelul nr. 5.

Tabelul nr. 5-Estimările privind veniturile bugetului consolidat pe 2015

Privind ritmurile de creștere/descreștere a veniturilor în comparație cu rata inflației reprezentate în figura 6, remarcăm că, de la an la an, veniturile bugetului consolidat înregistrează creșteri față de valorile realizate în anii anteriori, pe fondul planificării atragerii unor surse nerambursabile și a prelevărilor de la bugetul de stat pentru obiective de investiții.

Figura nr. 5-Evoluția veniturilor totale ale bugetului orașului Oradea și a ratei inflației în perioada 2011-2014.

Evoluția veniturilor totale ale bugetului local al municipiului Oradea este redată în tabelul nr. 6, începând cu anul 2011 și terminând cu 2014.

Tabelul nr. 6-Evoluția veniturilor totale ale bugetului local al municipiului Oradea în perioada 2011-2014

Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuție a bugetului local ale municipiului Oradea pe anii 2011-2014.

Tabelul nr. 7-Ritmuri de creștere/descreștere a veniturilor totale

În figura nr. 6 s-a reprezentat ritmul de creștere a veniturilor totale raportat la anul de referință 2011, iar în figura nr. 7 s-a reprezentat ritmul de creștere a acestor venituri cu raportarea față de anul precedent. Din figura nr. 6 reiese clar că ritmul de creștere a veniturilor, raportat la anul de referință 2011, a prezentat o creștere constantă pana în anul 2014. Un ritm de creștere mai lent s-a înregistrat în 2014, când acesta s-a mărit doar cu 22,65% comparativ cu anul 2011.

Figura nr. 6-Ritmurile de creștere/descreștere a veniturilor raportat la anul 2011

Din figura nr. 7 se poate observa că ritmurile de creștere a veniturilor raportate la anii precedenți au prezentat fluctuații. Astfel, în primul an (2012) a avut loc o creștere de 48,01% față de anul 2011, acest procent scăzând din anul 2012 și până în anul 2014 la valoare negativă de 4,83%.

Figura nr. 7-Ritmurile de creștere/descreștere a veniturilor raportat la anul precedent

3.2.2. Evoluția veniturilor proprii

Analizând ponderea veniturilor proprii în veniturile totale ale bugetului local al orașului Oradea, se poate observa că fluctuația capacității de autofinanțare de-a lungul intervalului analizat a înregistrat un nivel maxim de 39,84% în 2014 și un nivel minim, de 22,67% în anul 2010 din veniturile totale. Creșterea ponderii veniturilor proprii în venituri totale este un semnal al creșterii autonomiei financiare locale.

Nivelul veniturilor proprii și sursele din care provin acestea sunt hotărâte de către autoritățile locale, în limitele prevăzute de lege. Astfel, în funcție de sursa din care pot fi colectate, acestea pot fi venituri fiscale, nefiscale, venituri din capital și venituri cu destinație specială. În general, autoritățile locale sunt libere să decidă asupra modului în care vor fi cheltuite veniturile, ideală fiind situația în care veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile necesare pentru satisfacerea nevoilor locale.

După cum se poate remarca, veniturile proprii prezintă o evoluție crescătoare în decursul anilor, atingând un maxim în anul 2014, un salt major al veniturilor proprii începând din anul 2012.

Figura nr. 8-Evoluția veniturilor proprii

3.2.3. Evoluția veniturilor curente

Reprezentând grafic evoluția veniturilor curente în figura nr. 9, putem observa că veniturile curente (valori nominale) au crescut de-a lungul perioadei analizate de la 295.678.750 lei în 2011 până la 374.063.120 lei în 2014.

Așadar, atât veniturile proprii cât și cele curente au prezentat de-a lungul intervalului 2011-2014 o evoluție crescătoare.

Figura nr. 9-Evoluția veniturilor curente

Tabel nr. 8-Ponderea veniturilor fiscale și nefiscale în veniturile curente

Veniturile curente cuprind venituri fiscale și venituri nefiscale. În tabelul anterior, în care se regăsește ponderea celor două venituri din totalul veniturilor curente, se observă o pondere mult mai ridicată a veniturilor fiscale față de cele nefiscale.

3.2.4. Evoluția veniturilor provenite de la populație

Conform tabelului nr. 9 prezentat anterior, în totalul veniturilor acumulate de la populație, cele mai multe provin din impozitele și taxele aplicate clădirilor, urmate de sumele care constituie impozitul asupra mijloacelor de transport, iar în al treilea rând de veniturile încasate din taxele și impozitele pe teren.

Tabelul nr. 9-Evoluția veniturilor provenite de la populație în perioada 2011-2014

Sursa: Date furnizate de conturile de execuție a bugetului local ale municipiului Pitești pe anii 2012-2015.

Potrivit declarațiilor oficialilor primăriei, din 2011 și până în 2014 veniturile au început să crească prin reducerea numărului de angajați, când cele aproape două milioane de euro economisite cu plata salariilor acestora au fost redirecționate către investiții, prin reducerea prețurilor la lucrările derulate în oraș și a altor servicii pe care municipalitatea le prestează.

O altă sursă de venituri a constituit-o atragerea companiilor și a fabricilor care produc în Oradea și vând pe alte piețe prin oferirea de amplasamente existente în zona infrastructurii, taxe mici și asigurarea tuturor utilităților de care acestea au nevoie, dar și încasarea impozitelor indirecte de la cei care lucrează în aceste societăți.

De asemenea, veniturile municipiului Oradea înregistrează creșteri pe fondul atragerii unor surse nerambursabile și a prelevărilor de la bugetul de stat pentru obiective de investiții.

3.3. Evoluția cheltuielilor

Deși este cealaltă jumătate a procesului bugetar, partea de cheltuieli reprezintă rațiunea și motivația finală a procesului de colectare a veniturilor bugetare, de care este legată direct și esențial. Dat fiind impactul pe care volumul și calitatea acestora îl au asupra consumatorului de servicii publice locale, care este și potențialul alegător, autoritatea locală este motivată și interesată să-și stabilească cât mai eficient obiectivele, direcțiile de acțiune, prioritățile și oportunitățile. Stabilirea cheltuielilor bugetare reprezintă rezultatul procesului de fundamentare a cheltuielilor.

Tabelul 10. Evoluția cheltuielilor operaționale în perioada 2011-2014

Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuție a bugetului local ale municipiului Oradea pe anii 2011-2014.

Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe destinații, activități, programe, proiecte, obiective, se fac potrivit cu atribuțiile ce le revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective. Fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.

În funcție de natura lor, cheltuielile bugetului public se împart în cheltuieli operaționale și de capital, ceea ce arată preocuparea și capacitatea autorității publice, care este Primăria Oradea, de a asigura fondurile necesare funcționării serviciilor și dezvoltării publice.

Serviciile publice finanțate din bugetul consolidat al municipiului Oradea cuprind: lucrările de întreținere, modernizare și extindere a drumurilor, întreținerea, modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public, dar și consumul de energie privind funcționarea acesteia, salubritatea spațiilor ce țin de domeniului public, întreținerea și amenajarea de spații verzi pe suprafața orașului.

Cheltuielile făcute din bugetul consolidat al municipiului Oradea cu asistența socială cuprind: ajutoarele oferite pentru încălzirea locuințelor, ajutoarele sociale pentru asigurarea venitului minim garantat, indemnizațiile persoanelor cu handicap, indemnizația însoțitorilor persoanelor cu handicap, subvenționarea totală sau parțială a biletelor de transport pe mijloacele de transport public ale unor categorii sociale, precum pensionari, elevi, persoane cu handicap, însoțitorii acestora din urmă și alte categorii de persoane cu deficiențe.

În sinteză cheltuielile operaționale pe anul 2015, se prezintă astfel:

Tabelul nr. 11-Estimările privind cheltuielile bugetului consolidat pe 2015

De asemenea, cheltuielile de personal aferente asistenței sociale, îndemnizațiilor pentru persoane cu handicap precum și a celor din cadrul sistemului public sanitar au fost stabilite în baza Ordonanței de Urgență nr.70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015.

Privind evoluția cheltuielilor în perioada 2011-2015, din tabelul nr. 10, observăm menținerea unui nivel ridicat al investițiilor publice finanțate din bugetul consolidat al municipiului Oradea pe fondul atragerii de fonduri nerambursabile. De asemenea, cheltuielile operaționale nu cresc în ciuda majorării cheltuielilor cu serviciul datoriei publice și necesitatea completării sumelor distribuite de către bugetul de stat pentru funcționarea unităților de învățământ, peste nivelul calculat conform costului standard pe elev.

Figura nr. 10-Ponderea cheltuielilor bugetelor locale pe destinații

Cheltuielile de personal aferente asistenței sociale, îndemnizațiilor pentru persoane cu handicap precum și a celor din cadrul sistemului public sanitar au fost stabilite în baza Ordonanței de Urgență nr.70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015.

Figura 11. Evoluția cheltuielilor operaționale

Centralizarea cheltuielilor coroborată cu evoluția veniturilor dovedește că există un nivel ridicat al cheltuielilor direcționate către investițiile publice finanțate din bugetul consolidat al municipiului Oradea, concomitent cu creșterea veniturilor din fonduri nerambursabile.

Tabelul nr. 9 ne arată că cele mai mari ponderi în cadrul cheltuielilor le au cheltuielile cu învățământul, serviciile publice, funcționarea instituțiilor publice, asistența socială și datoria publică a municipiului Oradea.

Legea nr. 273/2006 care a modificat Legea 571/2003, a produs schimbări esențiale în sensul creșterii substanțiale a gradului de autonomie financiară a autorităților locale și a sumelor de care dispun pentru bugetul local. Acest lucru s-a realizat prin tăierea unor taxe de la nivelul bugetului de stat la bugetele locale (taxele de timbru pentru activitatea notarială și judecătorească, amenzi de circulație pe drumurile publice). Printre modificările aduse de Codul fiscal se numără și aplicarea impozitului progresiv pe clădiri pentru persoanele fizice care dețin mai multe clădiri cu destinația de locuințe.

Având în vedere existența autonomiei locale, elaborarea bugetelor se face pornind de la politica bugetară promovată de executivul și legislativul unității administrativ teritoriale. Autoritățile locale trebuie să elaboreze un buget de funcționare în echilibru, în care nu trebuie subestimate cheltuielile și nici supraestimate veniturile.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Modul de soluționare a problemelor complexe legate de structura și cuantumul cheltuielilor publice, de volumul și sursele veniturilor publice, de echilibrul sau dezechilibrul bugetar, se definește prin politica financiară a unității administrativ-teritoriale respective.

Din analiza efectuată asupra bugetului municipiului Oradea, se poate observa că principala problemă actuală a domeniului bugetar este întărirea autonomiei funcționale și financiare a acestei unități administrativ-teritoriale și respectiv a bugetului acesteia. Autonomia funcțională bazată pe o reală autonomie financiară, presupune finanțarea acțiunilor numai pe seama veniturilor proprii.

Cu toate că au fost elaborate legi necesare funcționării sistemului bugetar pe principiul autonomiei locale, în Oradea nu se poate vorbi totuși despre existența unei autonomii locale reale deoarece veniturile proprii nu pot acoperi cheltuielile, ci doar veniturile totale ale acestei unități administrativ-teritoriale sunt în măsură să le depășească, de unde se desprinde concluzia că bugetul local este dependent de sumele provenite din fondurile UE, prelevări de la bugetul de stat și împrumuturi.

Făcând o analiză a veniturilor proprii ale bugetului local al municipiului Oradea, se constată că marea majoritate sunt venituri curente, iar în cadrul acestora, după cum era de așteptat, cea mai mare parte a veniturilor fiscale ar duce la nerealizarea veniturilor proprii. Cum ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor fiscale o au, așa cum am arătat anterior, impozitele directe, impozitele ce se adaptează mai greu modificărilor din economie, veniturile proprii sunt afectate de creșterea inflației, fenomen ce caracterizează economia românească.

Prognoza cheltuielilor pe mai mulți ani este un element foarte important în evaluarea sumelor care vor intra la bugetul local și în fixarea nivelului taxelor și impozitelor locale. Dacă gradul de încasare este ridicat, iar nivelul fiscalității – relativ scăzut, atunci înseamnă că mai sunt rezerve, care în situații excepționale (deficite ridicate, programe ambițioase de investiții) pot fi folosite. Un grad scăzut al încasărilor reprezintă un semnal de alarmă – ori fiscalitatea este prea ridicată, ori evaziunea fiscală este mult prea mare. În ambele cazuri o creștere a nivelului fiscalității nu va conduce la o creștere semnificativă a sumelor încasate la bugetul local, acesta trebuie fixat în funcție de obiectivele pe termen scurt, mediu și lung ale autorității locale respective. Politica fiscală este bine să fie cât mai constantă în timp și să fie rezonantă cu politica de dezvoltare locală pe care autoritatea locală dorește să o impună.

Orice comunitate locală confruntată cu apariția a numeroase cheltuieli legate de asigurarea bunăstării propriilor cetățeni este pusă în situația de a-și analiza politica de venituri pe care o duce, astfel încât impozitele locale (care constituie sursa principală) să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

-să genereze un venit semnificativ;

-să fie acceptate de cetățeni;

-să fie concepute astfel încât costurile totale de colectare să fie cât mai scăzute;

-să respecte principiul echității;

-să nu distorsioneze activitatea economică;

-să respecte principiile aplicabile economiei private și anume beneficiile să acopere costurile;

-să fie corelate cu capacitatea de plată a contribuabilului.

În acest scop autoritățile locale trebuie să culeagă periodic informații privind veniturile și utilizarea lor, veniturile obținute de alte administrații locale, să stabilească un program specializat și agresiv de recuperare a sumelor datorate și să efectueze o analiză atentă a taxelor și tarifelor pentru a determina gradul în care costurile totale ale fiecărui serviciu sunt acoperite din venituri.

Componentele programului de maximizare a veniturilor care ar trebui adoptat de fiecare autoritate publică locală ar putea fi sintetizat astfel:

-crearea și informatizarea unei clasificații a veniturilor și a sistemului de raportare a acestora;

-estimarea surselor de venituri curente și viitoare;

-realizarea și actualizarea unui ghid referitor la veniturile interne;

-construirea și utilizarea unei analize a veniturilor externe;

-evaluarea costurilor existente ale serviciilor și îmbunătățirea metodei de cuantificare a acestora precum și a practicilor și politicilor de recuperare a datoriilor;

-implementarea unui program de management financiar pentru realizarea unui echilibru între lichidități și fondurile investite;

-instituirea unor proceduri de încasare a veniturilor.

Experiența anilor de după Revoluție, care a constat în încercări de construire a unui sistem fiscal adecvat trecerii la economia de piață, a scos în evidență existența unor mari doze de arbitrare în introducerea unor impozite noi, lipsa de profesionalism în definirea unor mase impozabile și a cotelor de impozit, inconsecvența actelor normative.

Pentru construirea unui sistem fiscal adecvat trecerii la economia de piață ar fi necesare adoptarea mai multor măsuri:

-restructurarea sistemului de impozite, urmărind creșterea sferei impozabile, concomitent cu reducerea cotelor de impozit;

-selectarea, perfecționarea și recondiționarea necesarului de personal în aparatul fiscal;

-reconsiderarea sistemului informațional fiscal prin extinderea informațiilor, eliminarea evidențelor paralele, a balastului informațional și a birocrației care fac necesară folosirea unui aparat fiscal numeros, dar cu eficiență scăzută.

Relația fiscală dintre administrația centrală și autoritățile publice locale este, încă, una de dependență, autoritățile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piața de credit. Corespunzător legii și limitelor acesteia, autorităților locale le-ar fi necesară libertatea deplină de a fixa nivelul impozitelor și taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare directă la capacitatea de plată a contribuabililor, crescând totodată interesul asupra modului cum sunt utilizați banii.

Utilizarea aceleași baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o măsură ce ar diminua timpul necesar operațiunii de impunere și costurile aferente. Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportună inființarea unei bănci proprii colectivităților locale ce ar crea posibilitatea finanțării unor lucrări de investiții, obținându-se totodată, și o dobândă pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrari de specialitate

Bistriceanu Gheorghe, Badea Leonardo, Bugetul de stat al României, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2010.

Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal-Tratat, Editura Eminescu, București, 2000.

Șaguna Drosu Dan, Șova Dan, Drept financiar public, Editura AllBeck, București, 2005.

Mladen Luise, Manolescu Gheorghe, Sistemul bugetar și trezoreria publică în România, Editura Universitară, București, 2012.

Moșteanu Tatiana (coord.), Finanțe-Buget, Editura Economică, București, 2001.

Preda Mircea, Drept administrativ-Partea specială, Editura Lumina Lex, 2004.

Țop Dan, Preda Iulian, Istoria administrației publice românești, Editura Macarie, Timișoara, 1999.

II. Acte normative

Constituția din 1965 publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România nr. 1 din 26 august 1965.

Carta europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr. 199 din 1997, publicată în M. Of. nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Regulamentul Financiar nr. 1605 din 2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene.

Legea nr. 5 din 8 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-econonică a teritoriului Republicii Populare Române,

Legea nr. 3 din 1949 asupra întocmirii, executării și încheierii Bugetului General al Republicii Populare Române.

Legea finanțelor nr. 9 din 22 noiembrie 1972, publicată în Buletinul Oficial nr. 136 din 26 noiembrie 1972 al Republicii Socialiste România.

Legea administratiei publice locale, nr 69 din 26 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991.

Legea nr. 189 din 14 octombrie 1998 privind finantele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 22 octombrie 1998.

Legea administrației publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001.

Legea 500 din 2002 privind finanțele publice publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 13 august 2002.

Legea 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003.

Legea 571 din 2003 privind Codul fiscal publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 23 decembrie 2003.

Legea 273 din 2006 privind finanțele publice locale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 270 din 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 500/2002 din 15 octombrie 2013 publicată în M. Of. 642/2013.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45 din 2003 privind finanțele publice locale publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 19 iunie 2003.

Ordonanța de Urgență nr. 82 din 30 iunie 2009 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, publicat în Monitorul Oficial nr. 455 din 1 iulie 2009.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57 din 23 iunie 2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 436 din 29 iunie 2010.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47 din 2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative și reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 6 septembrie 2012.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie 2013.

III. Surse internet:

http://www.cdep.ro

http://www.mfinante.ro

Publicația oficială