Analiza Bonitatii Clientilor Creditati la Banca Leumi Romania
Analiza bonității clienților creditați la Banca Leumi România
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Bănci și sisteme bancare
1.1.Noțiuni generale
1.2.Rolul băncilor în economie
1.3.Structura sistemelor bancare. Tipuri de bănci
1.4.Organizarea băncii și a activității de creditare
Capitolul II. Gestiunea riscurilor bancare în cadrul instituțiilor de credit
2.1.Riscul-abordare generală
2.2.Clasificarea riscurilor
2.3.Strategii de gestiune a riscurilor bancare
2.4.Gestiunea riscului de credit
2.4.1. Delimitări conceptuale
2.4.2. Indicatori de măsurare a riscului de credit
2.4.3. Metode și tehnici de gestionare a riscului de credit
Capitolul III. Abordări teoretico-metodologice privind analiza bonității
3.1.Creditul-abordare generală
3.1.1. Creditul bancar-caracteristici și forme
3.1.2. Funcțiile creditului bancar
3.2.Etapele acordării creditelor
3.3.Bonitatea clientului-obiectiv central al analizei documentației de credit
3.3.1. Analiza nonfinanciară
3.3.2. Analiza financiară
3.3.3. Analiza economică
3.4. Stabilirea punctajului minim necesar aprobării creditelor
3.4. Analiza perspectivei financiare pe bază de cash-flow
Capitolul IV. Studiu de caz privind analiza bonității firmei S.C. Sansimon Exim S.R.L. la banca Leumi România
4.1. Prezentare Bank Leumi România
4.2. Analiza bonității S.C. Sansimon Exim S.R.L.
4.2.1. Analiza nonfinanciară
4.2.2. Analiza economico-financiară
4.3. Interpretarea indicatorilor și acordarea punctajului
4.4. Analiza perspectivelor pe bază de cash-flow.
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Lista abrevierilor
A.E.G.R.M.- Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare
B.C.- Biroul de credite
B.E.R.D.- Banca Europeană pentru reconstrucție și Dezvoltare
B.L.ROM- Bank Leumi România
B.V.C.- Bugetul de venituri și cheltuieli
C.A. .Cifra de afaceri
C.I.P.- Centrala Incidentelor de Plăți
C.R.C.- Centrala Riscului de Credit
D.S.C.R.- Debt Service Capacity Ratio (Rata capacității de plată a datoriilor)
E.B.I.T.D.A.- Earnings before interest, taxes, depreciation and amortization(Venituri înainte de scăderea cheltuielilor cu donânziler, taxele, deprecierile și amortizarea)
F.N.G.C.I.M.M. – Fondul național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi mici și mijlocii
I.M.M.- Întreprinderi Mici și Mijlocii
O.F.A.C. – Office of Foreign Assets Control (Biroul pentru Controlul Activelor străine)
P.N.- Profit Net
R.A.- Regie autonomă
Lista figurilor
Figura nr. 1.1. Finanțarea directă
Figura nr. 1.2. Finanțarea indirectă
Figura nr. 1.3. Organigrama ierarhică a unei bănci
Figura nr. 1.4. Organigrama funcțională a unei centrale bancare
Figura nr. 1.5. Structura organizatorică a sucursalei, filialei și agenției
Lista tabelelor
Tabel nr. 2.1. Clasificarea creditelor în funcție de serviciul datoriei și performanța financiară
Tabel nr. 2.2. Clasificarea creditelor creditelor în funcție de serviciul datoriei și performanța financiară acordate în domeniul bancar
Tabel nr. 2.3. Coeficiente aplicate pentru deducerea din expunerea băncii față de entitatea de risc în funcție de garanții
Tabel nr. 3.1. Punctajul indicatorilor nonfinanciari
Tabel nr. 3.2. Principalii indicatori financiari de bonitate
Tabel nr. 3.3. Indicatori economici utilizați în analiza bonității
Tabel nr. 3.4. Distribuirea clienților în funcție de punctajul obținut
Tabel nr. 3.5. Rezultatele obținute de bancă în funcție de punctajul acordat clienților
Tabel nr. 4.1. Punctajul acordat indicatorilor analizei bonității
Tabel nr. 4.2. Ratingul analizei bonității
Tabel nr. 4.3. Structura pe vechime a creanțelor de încasat
Tabel nr. 4.4. Structura pe vechime a stocurilor
Tabel nr. 4.5. Structura pe vechime a datoriilor față de furnizori
Introducere
Activitatea de creditare ocupă un loc important în orice instituție de credit, fapt pentru care am ales o temă care vizează riscurile în activitatea de creditare, cu o atenție deosebită pentru analiza bonității clienților creditați.
Banca are cel mai important rol de intermediere bancară, ea fiind cea care colectează resurse financiare pe care le distribuie spre alte unități cu nevoi suplimentare temporare. Astfel, creditul reprezintă instrumentul indispensabil dezvoltării economiei, modul de acordare având o importanță majoră. Banca intervine ca și analist financiar pentru a-și orienta disponibilitățiile spre cele mai profitabile plasamente.
Riscurile existente în activitatea bancară sunt complexe, riscul de credit fiind unul dintre cele mai întâlnite și cele mai periculoase categorii, deoarece se orientează spre o gamă largă de servicii și expuneri, de aceea bonitatea clienților este un domeniu deosebit de important pentru cercetare și aplicare, mai ales în perioada actuală de dezvoltare a sistemului bancar românesc.
Tema aleasă „Bonitatea clienților creditați” este de actualitate, deoarece în ultimii ani, riscul de credit a avut un impact negativ deosebit pe plan național și internațional. Bonitatea clienților este „o stare de încredere”, reprezentând calitatea activității desfășurate de prosibilii debitori într-o perioadă anterioară și în prezent, dar mai ales în perspectivă. Aprecierea ei se realizează prin efectuarea unei analize economico-financiară și nefinanciară temeinice de către bancă.
Lucrarea este structurată pe patru capitole.
În primul capitol, intitulat „Banca. Sistemul bancar” sunt prezentate noțiuni generale si rolul băncilor în economie, tipurile de bănci, precum și organizarea unei bănci și a activității de creditare.
Al doilea capitol „Gestiunea riscurilor bancare în cadrul instituțiilor de credit” prezintă tipurile de riscuri existente în domeniul financiar, strategii de gestionare a acestora, accentul câzănd pe riscul de credit. Sunt prezentați indicatorii de măsurare a riscului de credit, precum și măsuri si tehnici de gestionare a acestuia.
În al treilea capitol, „Abordări teoretico-metodologice privind analiza bonității”, am tratat problema conceptelor teoretico-metodologice în care am vorbit despre conceptul de credit, tipuri și rolul acestora în economie, despre etapele acordării creditului. Accentul ăn acest capitol a căzut pe metodologia analizei bonității clienților în general.
„Studiul de caz privind analiza bonității firmei S.C. Sansimon Exim S.R.L. de către Bank Leumi România” constituie ultimul capitol, în care am prezentat banca Leumi România, am efectuat o analiză a bonității acestui client al băncii Leumi pe baza datelor furnizate atât de S.C. Sansimon Exim S.R.L. , precum și de bancă.
În final am prezentat concluziile exprimate în urma realizării acestei lucrări efectuate prin studiul lucrărilor de specialitate și a efectuării analizei bonității unui client al băncii Leumi România.
Capitoul I. Bănci și sisteme bancare
În ultimii ani, instituțiile financiar-bancare au avut un rol esnțial în desfășurarea activităților economice. Ele stau la baza „urcușurilor” și a „coborâșurilor” ciclurilor economice, devenind parte din viața de zi cu zi și fiind indispensabile fiecărui individ.
Noțiuni generale
Sistemul bancar intră în componența sistemului financiar al unei tări, alături de alte subsisteme precum cel al asigurărilor, piețelor de capital, al finanțelor întreprinderilor, subistemul bugetului de stat și altele.
„Sistemul financiar reprezină un ansamblu de elemente sau categorii financiare, caracterizat prin legături organice între componentele sale, care îi imprimă un caracer unitar, de sistem”. Acesta poate fi privit din mai multe puncte de vedere, precum un ansamblu de relații financiare, o acumulare de resure financiare, un sistem de dispoziții juridice și reguli ce au în vizor activitatea bancară, precum și ansamblul instituțiilor participante la organizarea relațiilor, la formarea și repartizarea fondurilor, dar și emiterea și aplicarea instrumentelor de reglare și conducere.
„Sistemul bancar reprezintă ansamblul instituțiilor, relațiilor financiar-bancare, normelor, infrastructurilor, tehnicilor ce interacționează în mod complex, cu scopul de a mobiliza sub formă de depozite și distribui sub formă de credite fonduri financiare, precum și de a oferi facilități, inclusiv sisteme de plăți, pentru diverși agenți economici, financiari sau nefinanciari, inclusiv persoanele fizice”.
Acest sistem face parte din procesul de dezvoltare al fiecărei țări, fiecare țară adaptându-și sistemul bancar și structurile domeniului bancar la dezvoltarea economico-socială și a progresului întregii societăți.
Sistemul bancar al unei tări cuprinde în general cadrul instituțional și cel juridic. Cadrul instituțional este format din banca centrală, bancile comerciale, precum și alte instituții financiare asimiliate. Cadrul juridic cuprinde totalitatea reglementărilor ce vizează activitatea bancară.
În România, conform Asociației Române a Băncilor sistemul bancar este structurat pe două nivele, acesta cuprinzând Banca Națională a României și instituțiile de credit. Un prim pas în reforma bancară a constat în introducerea acestui sistem în România.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului definește instituția de credit ca fiind „o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu”.
Din categoria instituțiilor fac parte băncile, organizațiile cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit ipotecar și instituții emitente de monedă electronică.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "bancă" provine din limba italiană- banca, acest termen derivând la rândul său din limbile de origine germanică. El desemnează un scaun lung util pentru așezerea mai multor persoane pe el.
Conform Dicționarului economic al limbii române (DEX), banca reprezintă o „întreprindere financiară care efectuează operații de plată și credit”.
„Termenul generic de bancă desemnează o instituție financiară și de credit care îndeplinește, în esență, indiferent de particularitățile ce există de la o tară la alta, același rol în viața economică, constând în: atragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor; mobilizarea unei părți însemnate din veniturile bănești și economiile diferitelor categorii ale populației și transformarea acestora în capital de împrumut; emiterea titlurilor de credit și a bancnotelor; efectuarea operațiunilor de viramente și de prestări servicii financiare pentru întreprinzători și beneficiul statului”.
Prin activitate bancară se înțelege în principal activitatea de atragere de depozite și unele fonduri rambursabile de la populație, in baza cărora se acordă credite în nume propriu.
Într-un sens mai larg, activitatea bancară este formată din o serie de activități precum:
activități de preluare a excedentelor monetare de pe piață și oferirea sub formă de credite a acestora;
gestionarea mijloacelor de plată, cu ajutorul serviciilor și produselor de plăți;
furnizarea de diverse servicii financiare;
consultanță financiar-bancară;
gestionarea rezoreriei;
unele activități cu rol comercial, scoaterea la licitație și vânzarea de imobile, metale prețioase și alte bunuri în vederea recuperării creanțelor etc.
Rolul băncilor în economie
„Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții”. Pentru a îndeplini această funcție, băncile urmăresc modul de utilizare a resurselor împrumutate de către debitori. Totodată, acesta este principalul intermediar între creditori și debitori în ceea ce privește stingerea datoriilor, dar și un depozitar credibil al economiilor ce se realizează în societate.
Procesul de intermediere bancară joacă un rol importopulației și transformarea acestora în capital de împrumut; emiterea titlurilor de credit și a bancnotelor; efectuarea operațiunilor de viramente și de prestări servicii financiare pentru întreprinzători și beneficiul statului”.
Prin activitate bancară se înțelege în principal activitatea de atragere de depozite și unele fonduri rambursabile de la populație, in baza cărora se acordă credite în nume propriu.
Într-un sens mai larg, activitatea bancară este formată din o serie de activități precum:
activități de preluare a excedentelor monetare de pe piață și oferirea sub formă de credite a acestora;
gestionarea mijloacelor de plată, cu ajutorul serviciilor și produselor de plăți;
furnizarea de diverse servicii financiare;
consultanță financiar-bancară;
gestionarea rezoreriei;
unele activități cu rol comercial, scoaterea la licitație și vânzarea de imobile, metale prețioase și alte bunuri în vederea recuperării creanțelor etc.
Rolul băncilor în economie
„Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții”. Pentru a îndeplini această funcție, băncile urmăresc modul de utilizare a resurselor împrumutate de către debitori. Totodată, acesta este principalul intermediar între creditori și debitori în ceea ce privește stingerea datoriilor, dar și un depozitar credibil al economiilor ce se realizează în societate.
Procesul de intermediere bancară joacă un rol important deoarece are o influență decisivă în dezvoltarea economică a unei țări datorită faptului că băncile mobilizează resursa deficitară- capitalul- iar după o analiză riguroasă de credit o alocă celor mai sigure și eficiente investiții.
Se observă că băncile se interpun între „agenții nefinanciari excedentari de resurse financiare și cei deficitari.”
În practică, întâlnirea celor doi agenți, cei deficitari și cei excedentari are loc prin două circuite de finanțare, și anume:
Finanțare directă – întâlnirea are loc pe piețele de capital, în mod direct, prin emisiunea de titluri (acțiuni, obligațiuni);
Figura nr. 1.1. Finanțarea directă
Sursa: Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme,operațiuni și practici, Ed. C.H.Beck, București 2010
Finanțare indirectă – întâlnirea are loc prin intermediul băncilor. În această situație băncile asigură compensarea cererii și ofertei de resurse financiare manifestate de agenții economici nefinanciari.
Figura nr. 1.2. Finanțarea indirectă
(Sursa: Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme,operațiuni și practici, Ed. C.H.Beck, București 2010)
O altă importanță a băncilor constă in faptul că ele asigură lichidități în economie prin creerea a două categorii de monedă și anume:
Moneda efectivă – numerarul (bancnota și moneda metalică)
Moneda de cont – scripturală.
O prezentare succintă „a rolului băncilor în economie” ar fi:
Alocarea eficientă și ecilibrată a resureslor în economie;
Participarea la dezvoltarea economică;
Diminuarea riscurilor în economie;
Reducerea asimetriei informațiilor;
Asigurarea lichidității în economie:
Medierea relațiilor de plăți din economie, atât la nivel național, cât ți internațional;
Supravegherea activității împrumutaților prin verificarea acestora, evitarea eventualelor nereguli și sancționarea lor în momentul abaterii de la clauzele contractuale.
O activitate bancară eficientă și sănătoasă, impune disciplina financiară la nivelul întregii economii. Din această cauză, băncile se supun unui grad de reglementare și supraveghere mult mai înalt decât celelalte instituții din cadrul economiei.
1.3. Structura sistemelor bancare. Tipuri de bănci
Sistemele bancare sunt „eterogene, fiind diferite de la o țară la alta, în special din punct de vedere al tipurilor de instituții”, acestea putând fi grupate după mai multe criterii.
După rolul pe care îl au în cadrul sistemului bancar național, distingem următoarele forme:
Banca centrală- instituție guvernamentală care „asigură funcționarea și supravegherea sistemului bancar la nivel național prin puterile și responsabilitățile dobândite prin actul de înființare a lor".
Bănci comerciale- au o pondere mare în sistemul bancar al unui stat, realizează operațiuni de primire de depozite și acordare de credite precum și operațiuni de decontări și plăți, în numerar sau nu, în monedă națională sau valută, în țară sau în străinătate, precum și plasamente de portofoliu, gestionează titluri financiare ale clienților și oferă consultanță acestora.
Bănci universale- efectuează multiple tipuri de operațiuni bancare, inclusiv cu valori mobiliare (emisiune, subscriere, plasament sau negocierea lor), prestează diferite tipuri de servicii bancare și se adresează multiplelor categorii de clienți. „Aceste bănci realizează o integrare între activitatea comercială și banca de afaceri, promovănd eficiența, permit obținerea de economii la costuri și stimulează activitatea financiară prin pătrunderea operatorilor bancari în alte domenii financiare”.
Bănci specializate- desfășoară activități bancare în sectoarele pentru care este specializată (industrie,agricultură etc.)
Bănci de afaceri- sunt intermediari financiari care oferă finanțare afacerilor pe termen lung, participând la alcătuirea și luarea în evidență a participațiilor întreprinderilor.
Bănci de depozit- asemănătoare celor comerciale, activitatea lor principală constând în atragerea de depozite și efectuarea operațiunilor de credit pe diverse sectoare.
Bănci ipotecare- acordă „împrumuturi pe termen lung pentru achiziția sau construcția de locuințe, garantate cu ipoteca asupra bunurilor imobile, obținând resurse financiare pe baza emisiunii de titluri de valoare specifice”
Bănci trusty- se ocupă de colectarea și recuperarea creanțelor și tranformarea lor în bani în favoarea creditorilor în schimbul unui comision.
Bănci corespondent- sunt acelea care „oferă servicii de intermediere a decontărilor și plăților la nivel internațional”. Conturile se deschid în moneda națională a bănci corespondent, pe bază de reciprocitate.
Bănci off-shore- acestea există în „zonele libere”(Singapore, Panama, Hong-Kong) , realizând numai operațiuni bancare cu nerezidenți, menținând anonimatul identității acestora.
Banca Centrală
Băncile Centrale s-au format pe două căi: unele sunt foste bănci comerciale care „au căpătat pe parcurs puteri și responsabilități care le-au transformat în bănci centrale (Banca Angliei, banca Franței)”, iar altele au devenit Bănci centrale încă de la început, prin actul de constituire (Banca Națională a României -1880, Sistemul Federal de Rezerve al S.U.A. – 1913)
Ele acționează ca instituții publice în cadrul statului, capitalul lor putând fi atât de stat, cât și privat sau mixt.
Rolul Băncilor Centrale într-o economie națională, este dat de funcțiile pe care aceste bănci le realizează în cadrul sistemului bancar.
O funcție esențială este aceea de emisiune monetară, „prin care statul îi conferă Băncii Centrale privilegiul de emisiune”. Prin acest privilegiu, ea devinde posesoarea atât a stocului de aur, cât și a rezervelor internaționale a țării.
Prin această funcție, are si atribuția de a „reglementa, organiza, coordona și derula circulația bănească în economie”
Funcția de creditare. Banca centrală are posibilitatea de a „acorda credite instituțiilor de credit eligibile, în condiții care se stabilesc prin reglementări proprii”
Această funcție de realizează prin „operații de scontare și rescontare a titlurilor de credit sau prin acordarea creditelor de refinanțare”, în acest caz, Banca Centrală apărând ca un împrumutator de ultimă instanță.
Administrator al rezervelor internaționale. Banca deține capacitatea de a „reglementa și și administra operațiunile din domeniul valutar, precum și rezerva valutară a statului”.
Aceasta asigură stabilitatea cursurilor valutare intervenind direct pe piață, efectuând cumpărare sau vânzare de valută și influențând astfel valoarea monedei naționale.
Are un „rol important în relațiile internaționale interstatale, interbancare și cu instituții monetare internaționale, participând în calitate de membru, aplică norme de conduită agreate de aceste instituții în domeniul monetar și de credit în vederea susținerii mecanismelor ce acționează pe plan național și internațional”.
Bancă a statului. Banca centrală are „capacitatea de a oferi servicii financiar-bancare Guvernului sau altor instituții ale statului, în schimbul privilegiului dreptului de monopol al emisiunii monetare”.
Toate celelalte bănci au obligația să își deschidă conturi curente la Banca Centrală menținându-și rezerva minimă obligatorie în vederea asigurării lichidității.
Deasemenea, Banca Centrală „ține în evidențele sale contul curent general al Trezoreriei Statului”
Organ al statului. Principala funcție prin care Banca Centrală duce la realizarea obiectivelor stabilite prin statut este conducerea politicii monetare. Această funcție o execută în colaborare cu statul, un principalul beneficiar de credite, și în concordanță cu restul componentelor politicii monetare.
Prin funcția de supraveghere și reglementare a activității băncilor, Banca centrală deține capacitatea de a „ monitoriza, controla, autoriza și reglementa activitatea băncilor comerciale sau, după caz, a întregului sistem financiar”.
În România, Banca Națională „este condusă de un Consiliu de administrație. Acesta este alcătuit din 9 membri numiți de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Membrii Consiliului de administrație nu pot fi parlamentari și nu pot face parte, potrivit legii, din justiție sau din administrația publică. Structura executivă permanentă a Băncii Naționale este formată din guvernator și 3 viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator. Ceilalți 5 membri nu sunt salariați ai BNR. Președintele Consiliului de administrație este guvernatorul Băncii Naționale a României”.
Principalele atribuții ale Consiliului sunt:
Ia hotărâri cu privire la măsurile din cadrul domeniului politicii monetare și de credit, la conturarea politicii valutare;
Ia hotărâri asupra organizării interne;
„hotărăște, de asemenea, care sunt atribuțiile ce revin structurilor executive și personalului Băncii Naționale a României”.
„Pentru asigurarea eficienței procesului decizional, în cadrul BNR funcționează 4 structuri operative cu responsabilități în exercitarea principalelor funcții ale unei bănci centrale”:
Comitetul de politică monetară,
Comitetul de supraveghere,
Comitetul de administrare a rezervelor internaționale
Comitetul de audit
Comitetul de politică monetară are un rol consultativ și decizional. Atribuțiile sale sunt: „stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare, caracteristicile cadrului operațional al acesteia, obiectivele și liniile directoare pe orizonturi diferite de timp, precum și măsuri de îmbunătățire și de creștere a eficacității politicii monetare și a cadrului său operațional, inclusiv din perspectiva armonizării acestuia cu cerințele Băncii Centrale Europene”.
Comitetul de supraveghere are caracter deliberativ și decizional. Atribuțiile sale constă în: „activități de evaluare și monitorizare a funcționării instituțiilor de credit din perspectiva calității activelor, a performanțelor financiare și a încadrării lor în nivelul reglementat al indicatorilor de prudență bancară, dar și a asigurării bazei de reglementare, conform legislației specifice și practicilor internaționale în materie”.
Comitetul de administrare a rezervelor internaționale are ca și atribuții îndeplinirea orientărilor strategice în domeniul administrării rezervelor internaționale, stabilește enitățile cu care se vor derula tranzacții, analizează evoluția piețelor și propune strategii pentru perioada următoare.
Comitetul de audit analizează și face propuneri în legătura cu strategiile și politica BNR cu privire la controlul intern, managementul riscurilor, auditul intern si extern.
1.4. Organizarea băncii și a activității de creditare
Activitatea băncilor se desfășoară asemnănător cu cea ce altor societăți comerciale pe acțiuni. În ceea ce privește funcționarea se rețin unele particularități.
Organizarea băncii se concretizează în organizarea acesteia ca unitate de decizie, printr-o „abordare sistemică a elementelor componente, definite prin variabile funcționale și relaționale în cadrul unei structuri”.
Conform articolului 24 din Ordonanța de Urgență 99/2006, „fiecare instituție de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare a activității riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente și coerente, de procese eficiente de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă și de mecanisme adecvate de control intern, care să includă proceduri administrative și contabile riguroase”
Particularizarea funcționării băncilor constă în faptul că „societățile bancare sunt obligate să obțină din partea B.N.R. autorizația de funcționare, își constituie fonduri specifice, păstrează rezerve obligatorii la B.N.R. și respectă normele stricte de garantare a solvabilității” Ele nu pot fi înființate ca societăți cu răspundere limitată, iar capitalul social se varsă obligatoriu integral sub formă bănească în momentul subscrierii.
Organigrama ierarhică evidențiază structura de ansamblu a unei bănci, evidențiindu-se subdiviziunile organizatorice și raporturile dintre acestea, precum și numărul nivelurilor ierarhice.
În opinia lui Bogdan Căpraru conducerea, administrarea și controlul băncii sunt asigurate printr-o ierarhie subordonativă a organismelor de conducere, acesora fiindu-le atașate atribuții, competențe, responsabilități.
Figura nr. 1.3. Organigrama ierarhică a unei bănci
Din punct de vedere funcțional, organizarea se concentrează pe activitățile specifice desfășurate de bancă, constituindu-se compartimente care „realizează operațiuni bancare caracterizate prin omogenitate, interdependență și finalitate”. Având în vedere mărimea băncii și specializarea acesteia, compartimentele”se pot concretiza în divizii, direcții, departamente, birouri, servicii.”
Centrala unei bănci are în mod deosebit atribuții de coordonare, fiind totodată și nucleul instituției:
Controlează și coordonează activitatea bancară din centrele operaționale; se asigură de aplicarea atât a legislației bancare, cât și a normelor si reglementărilor interne, elaborând și avizând normele metodologice
Elaborează și introduce strategii de piață, realizând studii , evaluări, analize.
Figura nr. 1.4. Organizarea funcțională a unei centrale bancare
Sursa: Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C.H. Beck, București, 2010
Unitățile operaționale acționează ca reprezentante ale centralei, având responsabilități și competențe relativ limitate. Acestea se află în relații directe cu clienții. „Pe măsură ce ne deplasăm către agenții și puncte de lucru, atribuțiile de coordonare se diminuează”
Figura nr. 1.5. Structura organizatorică a sucursalei, filialei și agenției
Sursa: Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economică, 1999)
Activitatea de creditare este organizată diferit în funcție de mărimea unității.
Într-o unitate mică, ofițerul de credite de la o unitate mică poate executa întreaga muncă, precum: contactul cu clientul, analiza si instrumentarea dosarului de credit, negocierea, acordarea creditului și revizuirea periodică a dosarului și încasarea.
În cazul unităților mai mari, ofițerii de credite sunt specializați în „consultarea, instrumentarea dosarului, negocierea cu clienții, existând o mai mare departamentare a funcțiilor, ca de exemplu: analiza creditului, revizuirea și încasarea împrumutului” Există bănci cu experți de credite care acționează pe diferite ramuri: comerț, agricultură etc.
Serviciul de credite – are ca și principală misiune analizarea dosarelor de credit, posibilitatea de plată a clienților și a altor solicitanți de credite. Răspune de revizuirea periodică a creditului, precum și de încasarea împrumuturilor.
Comitetul de credit – este alcătuit din conducerea unității și șeful serviciului de credite. Sarcinile sale sunt:
analizează și aprobă credite în limita plafoanelor atribuite de centrală:
revizuiește și propune măsuri pentru creditele restante;
rescadențează creditele;
analizează și trimite spre aprobare centralei creditele mari, ale căror plafoane nu sunt de competența lor.
Departament credite – este un compartiment de lucru al centralei și are următoarele sarcini:
ia parte la emiterea politicii de creditare a băncii;
realizează analiza dosarelor de credit înaintate de unitățile subordonate pentru unele credite care pot fi aprobate doar de cătrecentrală, datorită valorilor mari;
se ocupă cu asistență, atât tehnică, cât si de dpecialitate în vederea evaluării garanțiilor;
analizează evaluările garanțiilor prezentate de către clienți;
se ocupă cu elaborarea normelor de creditare potrivit legislației în vigoare.
Comitetul de risc
Comitetul de risc al ofițerilor – se întrunește zilnic, având ca și sarcini:
supravegherea respectării politicii de creditare, precum si a normelor, atât bancare, cât și interne;
se asigură de auditarea periodică a unităților din teritoriu;
informează Comitetul de risc al directorilor și managementul cu privire la generalități despre portofoliul de credite și propune măsuri.
Comitetul de risc al directorilor – este compus din directori ai Comitetului de direcție și președintele băncii. Are ca și atribuții evaluarea si aprobarea propunerilor înaintate de comitetul de risc al ofițerilor.
Capitolul II. Gestiunea riscurilor bancare în cadrul instituțiilor de credit
2.1. Riscul- abordare generală
Orice activitate bancară este însoțită și de un risc. El există în permanență, însoțind ca o umbră toate afacerile băncii și se realizează sau nu, în funcție de condițiile care i se creează.
Noțiunea de risc reprezintă un angajament purtător de o incertitudine datorită probabiltății de câștig sau pierdere. Etimilogic, termenul provine din latinescul “re-scare”, adică ruptură într-un echilibru.
“Riscul bancar reprezintă un conglomerate sau complex de evenimente cu consecințe adverse pentru bancă, de cele mai multe ori interdependente, prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanț și alte evenimente adverse”.
O altă definiție a riscului este enunțată de Ion Nițu: „riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere”.
Managementul riscului reprezintă o sarcină importantă a managementului bancar, în actuala perioadă denumită „era managementului de risc”. Uneori, asumarea unui risc atrage si câștiguri mai mari, iar alteori pierderi mai mari.
Managementul riscului bancar urmărește următoarele obiective:
diminuarea cheltuielilor sau pierderilor posibile;
modificarea conduitei salariaților;
îmbunătățirea imaginii publice a băncii.
2.2. Clasificarea riscurilor
Există nenumărate clasificări în ceea ce privește riscurile din domeniul bancar și anume:
Din prisma pieței care determină apariția riscului există două tipuri : riscuri provocate de piața produsului sau de cea a capitalului.
Din prima categorie fac parte:
Riscul de creditare, cel mai important de pe piață, deoarece se datorează deprecierii valorii, ca o repercursiune a falimentului sau nerambursării împrumutullui
Riscul de strategie, acesta fiind riscul ca o întreagă afacere să nu facă față concurenței sau uzurii morale.
Riscul de operare, adică riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze corespunzător
Riscul de marfă, datorat mărfurilor care pot să influențeze băncile sau alți creditori sau chiar inflația prin prețurile sale.
Riscul de produs și anume produsele oferite pot să se uzeze moral și să nu mai fie competitive
Riscul de resurse umane rezultă din politica de personal implementată intr-o instituție.
Din a doua categorie de riscuri fac parte:
Riscul ratei dobânzii, reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la schimbările ratelor dobânzii.
Riscul de lichiditate, adică banca nu dispune de lichidități pentru a acoperi obligațiile financiare la un moment dat.
Riscul valutar, capacitatea de rambursare a debitorilor fiind influențată de instabilitatea cursului de schimb.
Riscul de decontare, referindu-se la transferuri de sume între băncile locale și cele internaționale.
Riscul de bază, comonentă a riscului ratei dobânzii.
Din punctul de vedere al expunerii la risc al societății bancare există riscuri pure și riscuri lucrative.
Din prima categorie fac parte: riscurile fizice (avarii de clădiri, accidente etc), riscuri financiare(pierderi de date, cecuri), riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere(erori în gestiunea conturilor, erori de ordin bursier).
A doua categorie, și anume cea a riscurilor speculative, sunt generate de aspirația de a obține profit mai mare prin activități care presupun cheltuieli suplimentare.
În funcție de caracteristicile bancare există riscuri financiare, riscuri de prestare și riscuri ambientale.
Riscurile financiare sunt cele mai importante riscuri, gestionarea lor incorectă însemnând a falimenta o societate bancară.
Din categoria riscurilor de prestare, adică a celor care afectează sfera serviciilor bacare fac parte:
Risc operațional
Riscuri generate de introducerea de noi produse bancare
Riscul tehnologic
Riscul strategic
În a treia categorie, riscuri ambientale, sunt cuprinse acele riscuri care au un puternic impact asupra performanței bancare:
Riscul de fraudă
Riscul economic
Riscul concurențial
Riscul legal
2.3. Strategii de gestiune a riscurilor bancare
Gestionarea riscurilor se poate realiza prin metode tradiționale, acestea bazându-se pe două feluri de operațiuni: măsurarea și evaluarea riscurilor și limitarea sau neutralizarea completă prin metode adecvate fiecărui risc.
În cadrul strategiilor bancare, strategiile de gestionare a riscurilor ocupă un loc important, fiind izvorul unor beneficii concurențiale decisive. Există patru strategii elementare de gestiune a riscurilor, adoptate de către instituțiile de credit: evitarea, limitarea, transferarea și plata riscurilor.
Evitarea riscurilor presupune presupune renunțarea la unele operațiuni pentru a evita un anumit tip de risc. Această strategie este necesară în cazul unui raport net defavorabil între nivelul riscului considerat acceptabil și rata profitului.
Limitarea riscurilor constă în impunerea unor limite care nu pot fi depășite, ceea ce presupune acceptarea riscurile.
Transferarea riscurilor „este eficientă atunci când frecvența și gravitatea sunt specifice unor riscuri catastrofale și în cazul riscurilor neidentificate și neevaluate cu precizie”
Plata riscurilor presupune suportarea costului unui risc în mod direct sub formă de plăți suportate din fondurile proprii sau rezerve.
Băncile pot utiliza simultan sau succesiv oricare din aceste strategii, dar fiecare se adresează în mod aparte unui anumit gen de risc particularizat prin cost și frecvență.
Procedurile tradiționale de limitare a riscului se bazează pe trei principii:
Selectivitatea, care preupune atragerea prudentă a beneficiarilor de credite;
Utilizarea unui sistem de limite, constând în plafonarea globală a angajamentelor;
Diversificarea, concretizată în divizarea riscurilor și prevenirea concentrării lor asupra unor întreprinderi, activități sau zone.
În ceea ce privește adaptarea la o industrie bancară modernă, precum ceea din perioada actuală, s-au dezvoltat noi strategii pentru gestionarea riscurilor bancare. „În timp ce importanța instrumentelor financiare clasice începe să piardă teren, strategiile de tranzacționare și modalitățile de hadging prin intermediul instrumentelor derivate devin tot mai importante”
La baza dezvoltării noilor strategii de gestiune a riscurilor stau principalii factori:
Forme noi de intermediere bancară;
Inovații financiare
Forme noi de reglementare si supraveghere a băncilor.
În condițiile în care băncile sunt nevoite să ia un număr tot mai mare de microdecizii în ceea ce privește creditele, a apărut o metodă nouă de gestiune a riscurilor bancare, și anume: „tratamentul standardizat al operațiunilor de masă”. Această strategie avantajează menținerea cerințelor de siguranță necesare desfășurării activității, înregistrând totodată și unele sporuri de productivitate. Instrumentele utilizate în standardizare și adaptate gestionării automate a creditelor sunt metoda scorurilor și cea a sistemelor expert.
O altă nouă abordare se regăsește în cazul riscului de rată a dobânzii si cel a cursului de schimb si se concretizează prin gestiunea externalizată, adică apelarea la produse derivate pentru acoperirea acestor riscuri. Aceste produse derivate sunt:
Contractele swap reprezintă cumpărarea și vânzarea concomitentă a unui activ de raportare similar sau a unei obligații de o valoare concordantă care, prin schimburile reciproce de înțelegeri financiare oferă ambelor părți implicate condiții mai favorabile, decât dacă ar fi tranzacționat fără acest tip de contract.
Contracte la termen (futures) este un angajament standardizat între un vânzător și un cumpărător, de a vinde și de a cumpăra un bun (mărfuri, acțiuni, valute, aur etc) la un preț stabilit în avans și cu executarea contractului la o scadență viitoare.
Contracte de natura opțiunilor oferă dreptul, dar și libertatea de exercitare în funcție de condiții de preț și termen stabilite la o dată anterioară cu vânzătorul.
O strategie nouă de gestionare a riscurilor o reprezintă și titlurizarea definită ca „operațiunea prin care creanțele sănătoase ale unei bănci sunt transformate în titluri negociabile”. Prin această strategie se înțelege transformarea în instrumente negociabile adresate investitorilor a portofoliilor de credite. Astfel, banca înlătură acele creanțe fără lichiditate, conferind o flexibilitate sporită gestionării bilanțului.
O tehnică deosebită de cea a titlurizării o reprezintă tehnica de cantonare, prin care o bancă poate elimina activele cu valori și randamente slabe. Este o procedură care vizează operațiunile cu o valoare mare.
Gestiunea globală se regăsește printre noile strategii, aceasta fiind influențată de reglementări prudențiale. În perioada actuală, practicile de control intern adoptate de bănci înlocuiesc supravegherea prudențială. Trebuie luat în considerare faptul că banca se expune pentru ansamblul riscurilor, acestea fiind interdependente.
2.4. Gestiunea riscului de credit
2.4.1. Delimitări conceptuale
Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare, acesta comportând riscul ca aceste încasări să nu se efectueze deloc sau parțial. El este esențial în activitatea bancară, deoarece principala funcie a unei bănci o reprezintă acordarea de credite.
“Riscul de credit este cel mai important dintre riscurile de pe piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii ca o consecintă a falimentului sau a nerambursării împrumutului”.
Riscul de creditare reprezintă posibilitatea ca debitorii sau emitenții de titluri să nu–și onoreze obligațiile la termen, ca urmare a denaturării situației financiare a acestora, care poate fi determinată de condițiile afacerii împrumutatului sau de situația generală a economiei.
Pentru minimizarea expunerii de risc cea mai importantă fază a procesului de creditare este selecționarea cererilor de creditare.
Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Procesul de creditare este potențial purtător de câștiguri, acestea grupându-se în două categorii: câștiguri directe și câștiguri indirecte.
Câștigurile directe sunt imediate și cuantificabile. Cele mai recunoscute sunt dobânda și comisionul încasat de bancă, la care se adaugă soldul creditor minim al contului clientului, sold care exprimă garanția creditului.
Câștigurile indirecte sunt mult mai greu de cuantificat și mai incerte. Prin faptul că o bancă acordă un credit, ea poate să atragă dezvoltarea unei relații cu debitorul, precum și o creștere a depozitelor sau o creștere a unei cereri pentru alte servicii bancare. Totalitatea acestor câștiguri trebuiesc avute în vedere atunci când expunerea la risc este analizată și acceptată.
Analiza creditului este „un proces care trebuie să se deruleze periodic: înainte de derularea creditului în vederea deciziei de creditareși apoi, în funcție de scadența creditului, la intervale de timp determinate, de regulă atunci când rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispoziție”
Identificarea și evaluarea riscului de creditare presupune definirea acestuia, stabilirea cauzelor majore de risc și cuantificarea expunerii la risc. Riscul de creditare este provocat de tulburări în fluxul de încasări anticipat la analiza cererii de creditare. Aceste perurbații pot genera insolvabilitate.
Micșorarea expunerii băncii la risc se face, cel mai adesea prin creșterea costului creditului și prin perceperea de garanții, acestea nu putând fi considerate o protecție sigură pentru creditor.
Abordarea tradițională are la bază procedee relativ laborioase și prezintă o serie de limite care nu sunt ușor de ignorat: majoritatea deciziilor au un caracter preponderent subiectiv, analiza informației este mai secvențială, procesul are o durată mai mare și un cost mai ridicat.
În ceea ce privește abordarea modernă a analizei creditului, aceasta se bazează pe credit scoring, acesta reprezentând o modalitate de apreciere și de evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordării unui credit.
Exploatarea curentă a evaluării pe bază de punctaj presupune parcurgerea următoarelor etape:
Identificarea caracteristicilor decisive ale dosarului de creditare. Dintre acestea trebuie selectate maxim zece, datorită gradului relativ scăzut de independență a variabilelor
Ponderea caracteristicilor selectate
(re)calcularea punctajului creditului prin însumarea punctelor atribuite
Stabilirea categoriei căreia îî aparține creditul.
Majoritatea băncilor românești utilizează un sistem de punctaj care se bazează pe calculul unor indicatori de bază ai firmelor debitoare. În funcție de valoarea lor se acordă puncte, care sunt apoi însumate, pentru a se stabili valoarea punctajului firmei și pentru a se încadra într-o anumită clasă de risc.
În cadrul analizei riscurilor bancare, este foarte important cuantificarea acestora, având ca bază un sistem de indicatori specifici. Aceștia permit evaluarea statică și dinamică a riscurilor raportându-se la standardele internaționale sau propria experiență a băncii.
2.4.2. Indicatori de măsurare a riscului de credit
Literatura de specialitate abordează tema indicatorilor pentru măsurarea riscurilor bancare, propunând diferite variabile asociate principalelor categorii de risc. Voi prezenta câțiva dintre indicatorii tradiționali, a căror utilitate pentru cuantificarea riscurilor interne a fost conformată și în practica băncilor românești.
Indicatorii de structură expun procentual structura activelor băncii sau a portofoliului de credite. Ca indicatori de risc se pot folosi următorii:
Credite totale raportate la total active; activitatea bancară este considerată ca fiind cu atât mai riscantă, cu cât ponderea creditelor în total active este mai mare; politica de creditare poate considera necesar stabilirea unui plafon sau praguri de alertă.
Credite medii calitativ raportate la creditele totale; acest indicator exprimă direct ponderea creditelor de o calitate inferioară în total credite.
Pierderi suferite de portofoliul de credite raportate la valoarea totală a portofoliului; pentru ca gestionarea portofoliului să fie considerată eficace din punct de vedere al riscului de credit, este necesar ca valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai redusă. Această valoare servește ca reper pentru calcularea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt suportate aceste pierderi.
Indicatorii de dinamică prezintă evoluția în timp a unor indicatori valorici, mărimea lor fiind corelată cu evoluția riscului de creditare.
Dinamica „fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite” reprezintă modul în care conducerea băncii anticipează evoluția expunerii la riscul de creditare
Dinamica activelor și a creditelor totale sunt considerate indicatori ai riscului de creditare atunci când înregistrează o creștere accelerată. Creșterea accelerată a valorii reale a portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionată corespunzător sau cel puțin comparabil cu nivelul de performanță din anii anterior în cadrul aceleiași structuri și utilizând aceleași resurse.
Indicatorii relativi, prin care sunt corelate activele bancare cu capitalul și fondurile bancare, sunt urmăriți datorită faptului că oferă o expresie cantitativă a raportului dintre expunerea la riscul de credit și sursa de finanțare a acesteia.
Profit net raportat la pierderi la portofoliul de credit; profitul net este principala sursă de finanțare a pierderilor, el având însă mai multe destinații.
Fondul de rezervă raportat la pierderile înregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie să fie supraunitar pentru a putea aprecia că managementul este prudent.
2.4.3. Metode și tehnici de gestionare a riscului de credit
Orice bancă dorește să își diminueze pierderile care decurg din neîncasarea la termen a creditelor și dobânzilor aferente, de aceea este necesară o gestionare atentă a riscului de credit, care se realizează a priori și a posteriori.
Gestionarea a priori este considerată prima etapă și se concretizează în :
– divizarea și limitarea riscurilor,
– aprecierea calității (capacității de rambursare) solicitanților de credite,
– constituirea garanțiilor.
Gestionarea a posteriori, următoarea etapă, se concretizează în:
– analiza portofoliului de credite și constituirea de provizioane,
– constituirea fondului pentru acoperirea pierderilor din producerea riscurilor bancare generale.
1. Divizarea riscurilor are ca scop prevenirea concentrării riscurilor prin plasarea diversificată (din punct devedere economic și geografic). Divizarea riscurilor se realizează prin norme impuse de fiecare bancă, dar și prin măsuri impuse de autoritatea de reglementare, opozabile băncilor.
2. Limitarea riscurilor vizează praguri interne pentru ponderea activităților riscante în fondurile proprii, precum și plafoane de credite pe debitor sau grup de debitori.
„Reglementările românești pentru divizarea si limitarea riscului de credit susțin că:
– O instituție de credit nu va înregistra față de un client sau fata de grupul de clienți aflati in legatură o expunere a cărei valoare depășește 25% din fondurile sale proprii.
– O instituție de credit nu va înregistra față de un client sau grup de clienți aflati in legatură care este societatea-mama sau filiala instituției de credit si/sau una sau mai multe filiale ale acestei societăți-mama, procentul este redus la 20% din fondurile sale proprii.
– Valoarea cumulată a expunerilor mari (expunere mai mare de 10% din fondurile proprii ale bancii) ale unei instituții de credit nu va depăși 80% din fondurile ei proprii”.
Stabilirea capacității solicitanților de a rambursa creditele.
În cazul persoanelor juridice, în cadrul analizării unei solicitări de credit, sunt urmărite următoarele criterii:
analiza economico – financiară a activității desfășurate de clienți,
aspecte nonfinanciare privind clienții: tipul de proprietate, acționariat, personalul societății, tipul de afacere, piața pe care acționează, etc.
analiza perspectivelor financiare pe baza fluxului de trezorerie.
În ceea ce privește clienții persoane fizice, în conformitate cu normele BNR, instituțiile de credit au obligația de a încadra creditele destinate persoanelor fizice în una din categoriile: credit pentru investiții imobiliar sau credit de consum .
La analiza bonității solicitantului se iau în considerare ca angajamentele totale de plată lunare ale solicitantului impreună cu familiei acestuia să reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului și, după caz, ale familiei acestuia. Aceste angajamente consă în principalul, dobânda și orice alte costuri care decurg din contractele de credit, indiferent de creditor, incluzând și creditul solicitat. Față de condiția anterioara, la acordarea creditelor trebuie respectate, în plus, următoarele limite:
a) angajamentele de plată lunare aferente creditelor de consum ale solicitantului și ale familiei acestuia, nu vor depăși 30% din veniturile nete ale solicitantului.
b) angajamentele de plată lunare aferente creditelor pentru investiții imobiliare ale solicitantului și ale familiei acestuia, nu vor depăși 35% din veniturile nete ale solicitantului
Constituirea garanțiilor
În conformitate cu Regulamentul nr. 16 din 12.12.2012 următoarele categorii de garanții constituite pot diminua expunerea băncii față de entitatea de risc:
garanții personale – adică garanțiile furnizate de terți (de exemplu: cauțiunea, avalul etc.), în cazul în care debitorul își va îndeplini obligația.
garanții reale – vizează bunurile corporale/necorporale primite garanție pentru operațiuni efectuate cu alte instituții de credit sau cu clienții nonbancari (de exemplu: ipoteca, depozitul colateral, gajul cu/fără deposedare, inclusiv, etc.);
garanții intrinseci – sunt acele garanții care fac parte din caracteristicile operațiunii înseși și nu sunt înregistrate în posturi din afara bilanțului (de exemplu: valorile primite în pensiune simplă/ livrată etc.).
5.Analiza portofoliului de credite și constituirea de provizioane
Această etapă urmează procesului de acordare a creditelor și se referă la constituirea de resurse pentru acoperirea pierderilor care pot să apară la portofoliul de credite. În continuare vom urmări cum se stabilește nivelului cerut ( de normele reglementare) al provizioanelor pentru riscul de credit.
Mai întâi se realizează o clasificare a creditelor în cinci categorii, iar pentru fiecare categorie este impus un nivel de provizionare
Clasificarea creditelor are în vedere următoarele elemente :
serviciul datoriei
– capacitatea solicitantului de a-și rambursa datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârzire de plată de la scadență;
– există cinci intervale de timp în funcție de care se evaluează serviciul datoriei (0-15 zile, 16-30 zile, 31-60 zile, 61-90 zile, peste 91 de zile)
performanța financiară
– claselor de performanță financiară le vor fi atribuite note de la A la E, în funcție de calitatea performanței în ordine descrescătoare
– în cazul clienților din sectorul instituțiilor de credit performanța financiară va fi inclusă în categoria A.
–performanța financiara a unui organism economic care nu face parte din sectorul instituțiilor de credit se măsoară pe baza unui punctaj repartizat unor factori cantitativi și calitativi. Cei cantitativi se vor referi la următorii indicatori, dacă pot fi stabiliți: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate și risc, chiar și riscul valutar. Cei calitativi se vor referi la aspecte legate de modul cum se administrează entitatea economică analizată, de calitatea acționariatului, de alte garanțiile primate pe lângă cele care se accept la micșorarea expunerii față de debitor, de condițiile de piață în care se desfășoară activitatea.
– în cazul persoanelor fizice performanța financiară este încadrată în clase de la A la E, potrivit principiilor stabilite prin norme interne de instituțiile de credit. În majoritatea cazurilor performanța economic a acestora este încadrată cel mult în categoria B, excepție făcând persoanele care dispun de venituri permanente și certe și care se exprimă în aceeași monedă cu cea a împrumutului și care permit rambursarea la termen a fiecărei rate.
–în cazul în care băncile sunt incapabile să evalueze performanța financiară a unui client, persoană juridică, aceasta va fi clasată direct în categoria E.
inițierea de proceduri judiciare
–una dintre următoarele măsuri sunt luate în scopul recuperării creanțelor:
instanța hotărăste deschiderea procedurii falimentului;
începerea procedurii de executare silită a persoanele fizice sau juridice.
În urma celor trei criterii putem clasifica creditele conform „principiului declasării prin contaminare”
Pentru sectorul nebancar:
Tabel nr. 2.1. Clasificarea creditelor în funcție de serviciul datoriei și performanța financiară
Pentru sectorul bancar
Tabel nr. 2.2. Clasificarea creditelor în funcție de serviciul datoriei și performanța financiară acordate în domeniul bancar
Pentru stabilirea necesarului de provizioane proprii riscului de credit, trebuiesc parcurse următoarele etape:
determinarea bazei de calcul:
– din expunerea băncii față de debitor se deduc garanțiile acceptate a fi luate în considerare conform Regulamentul BNR nr. 16 din 12 decembrie 2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor în funcție de expunerile sale, în cazul unui credit clasificat în categoria “standard”, “în observație”, “substandard”, “îndoielnic” și “pierdere”, în situația în care nu s-au inițiat proceduri judiciare și în situația în care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile, conform Tabelului 2.3.
-în cazul unui credit clasat în categoria “pierdere”, în cazul în care s-au inițiat proceduri judiciare sau în situația în care cel puțin una dintre sumele creditului înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile sau în situația unui plasament, indiferent de categoria de clasificare a acestuia, se ia considerare întreaga expunere, indiferent de garanții;
b. aplicarea coeficientului de provizioane aferent bazei de calcul obținute
Tabel nr. 2.3. Coeficiente aplicate pentru deducerea din expunerea băncii față de entitatea de risc în funcție de garanții
6.Constituirea fondului pentru riscuri bancare generale
Băncilede economisire și creditare în domeniul locativ sunt obligate conform legii bancare „să aloce anual, înainte de impozitarea profitului în contul fondului special, diferența dintre veniturile realizate ca urmare a plasamentelor temporare efectuate din masa de repartizare neutilizată pentru finanțarea în baza contractelor de economisire-creditare, din cauza neîndeplinirii de către clienți a condițiilor de repartizare, și veniturile care s-ar fi realizat ca urmare a finanțării în baza contractului de economisire-creditare, în limita a 3% din depozitele atrase. Fondul special poate fi lichidat, la sfârșitul anului, în limita părții care depășește 3% din depozitele atrase.”. Aceste fonduri pot acoperi pierderile la portofoliul de credite în cazul unei provizionări necorespunzătoare.
Frbg=1% x Ar,
Frbg – fondul pentru riscuri bancare generale
Ar – active purtatoare de riscuri
7. Transferul riscului
În garantarea creditelor s-a realizat un pas foarte mare și curajos, sistemul de gajuri și garanții înlocuindu-se cu garanția societăților de sigurare agreate de bancă. Astfel, riscul de creditare a fost transferat integral societăților de asigurare, banca beneficiind astfel de o garanție care poate devein lichidă imdiat. În acest fel de rezolvă problema eventualelor credite neperformante care nu mai grevează portofoliul băncii, nu necesită provizioane și nu încarcă costurile de exploatare.
O definiție a contractului de asigurare a creditului ar putea fi: “contractual de asigurare a creditului este un contract prin care un creditor, în calitate de asigurat, se obligă să plătească celeilalte părți, asiguratorul de credite, o sumă de bani numită primă, iar asiguratorul se obligă ca, în ipoteza survenirii cazului asigura, constând în neplata unor creanțe rezultând din acordarea unui credit, să plăească asiguratului ori terțului beneficiar indemnizația de asigurare, în condițiile stabilite în contract.”
Capitolul III. Abordări teoretico-metodologice privind analiza bonității
Creditul – abordare generală
Creditul sau relația de credit este una dintre categoriile importante a relațiilor economice de piață. Această relație decurge din diferite operațiuni economice, precum: vânzarea de mărfuri ori prestarea de servicii, plata lor urmând să se efectueze la o dată ulterioară, la scadență și acordarea unor împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o anumită perioadă.
Creditul este definit ca o formă aparte de mișcare a valorilor, vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de împrumut.
În literatura de specialitate se regăsesc următoarele sfere importante de cuprindere ale creditului în funcție de proveniența lui, a modului de garantare și de rambursare, destinația împrumutului și agenții economici care interacționează (de obicei băncile finanțatoare și solicitanții de credite): creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatoriu, creditul ipotecar, creditul de consum.
Creditul comercial are ca și obiect „transferul cu caracter definitiv și oneros al unei mărfi în posesia clientului, achitarea acesteia efectuându-se ulterior”
Creditul bancar este considerat cea mai extinsă formă de credit. El poate fi acordat de către bănci și instituții de credit, constituind transferul cu caracter temporar și oneros al unei sume de bani în favoarea debitorului și în condiții stabilte cu banca. Există o varietate de credite bancare ele deosebindu-se între ele prin obiectul creditului, garanția oferită, sezonalitate.
Creditul obligatoriu. În cazul acestui credit se regăsesc relații între agenți economici sau instituții, în calitate de debitori emitenți de obligațiuni și posesorii de obligațiuni, în calitate de creditori, care își investesc capitalul cu scopul de a obține venituri certe sub formă de dobânzi.
Creditul ipotecar reprezintă o relație între creditori, băncile, și debitori, posesorii de proprietăți imobiliare. În acest caz, proprietatea imobiliară a agentului economic constituie garanția materială a creditului.
Creditul de consum este una din formele creditului pe termen scurt și mijlociu utilizat „pentru procurarea unor bunuri de folosință personală sau pentru satisfacerea unor nevoi imediate de trezorerie a persoanelor fizice”
Creditul bancar- caracteristici și forme
Creditul bancar este format cu ajutorul disponibilităților temporar libere formate în procesul de rotație al fondurilor utilizate în diferitele activități economice (producție, livrări, consum) și depunerilor la bănci efectuate de persoane fizice, agenți economici sau instituții.
Părțile angajate în raportul de creditare sunt pe de o parte creditorii( băncile care acordă creditul), iar pe de altă parte, debitorii (diferiți agenți economici în calitate de beneficiari).
Raporturile de credit între agenții economici și bănci sunt de obicei, reciproce. Agenții economici prin conturile deschise la bănci formează depozite utilizate ca resurse de către bănci, iar acestea acordă credite agenților economici pentru diferitele nevoi, precum cele de producție curente sau pentru investiții.
Creditul bancar a devenit pe măsura dezvoltării societății una din principalele forme de creditare, având o sferă largă de acoperire a nevoilor. A devenit o modalitate uzuală de creditare și datorită faptului că băncile doresc să își valorifice activele mari de care dispun, folosindu-se de dobânzile aferente împrumuturilor acordate într-un volum tot mai mare agenților economici.
Cele mai întâlnite credite acordate de bănci sunt creditele implicite, acestea constând în avansuri în contul curent, linia de credit și credite explicite, concretizate în credite pentru stocuri.
Avansurile în cont sunt acordate în baza cunoașterii pe deplin a activității agenților economici. Au menirea de a satisface nevoile curente ale activității, precum cheltuieli de producție imprevizibile și greu de prevenit. Acest tip de credit nu are un anumit termen de rambursare.
De regulă, astfel de credite se acordă pe baza depozitelor compensatorii. Modul de funcționare constă în faptul că unitățile economice își păstrează disponibilitățile în depozite la bancă, oferind astfel resurse băncii pentru acoperirea necesităților altor unități, prin procesul de redistribuire. Pentru întrprinderi aceste depozite reprezintă un mod de păstrare al solvabilității, iar pentru bănci o reducere a resurselor utilizate.
Linia de credit a luat amploare în cadrul sistemului general de acordare, stabilindu-se și o limită maximă pentru creditului acordat. Această linie oferă un credit temporar, deoarece banca poate oricând cere acoperirea creditului
Linia de credit confirmată se realizează în baza unui contract în care este înscrisă perioada de menținere a acordării creditului, acest tip de linie de credit fiind mai favorabilă întreprinderii.
O altă formă a liniei de credit este linia de credit revolving, în cadrul căreia se pot obține credite noi, prin efectuarea rambursărilor si totodata reducerea nivelului creditului actual. Toate acestea se petrec potrivit limitelor impuse prin acord, dând astfel posibilitatea de reînoire a creditării.
Aceste credite sunt necesare activității de producție, asigurând astfel un aflux de capital circulant. Acesta este folosit la libera alegere a întreprinderii, fără necesitatea de a se motiva utilizarea sa.
Creditele bancare explicite sunt cele care necesită o motivare clară, precum și o condiționare a utilizării lor, întreprinderea trebuind adesea să garanteze pentru ele. Sunt considerate credite pentru stocuri, fiind garantate chiar cu mărfurile pentru care este contractat creditul.
Funcțiile creditului bancar
Creditul bancar se caracterizează prin două funcții:
Funcția de redistribuire. În activitatea lor principală, cea de creditare, băncile utilizează pe lângă fondurile lor proprii și un volum mare de resurse atrase de la clienți, precum: depozite ale persoanelor fizice sau juridice, disponibilități în conturile curente ale clienților, etc
În modul acesta, băncile mobilizează resurse bănești temporar aflate la anumite categorii de clienți și le transmite mai departe pentru acoperirea nevoilor temporare ale agenților economici, sub formă de credite. Astfel are loc procesul de redistribuire temporară a unei părți importante din disponibilitățile regăsite în economie.
Funcția de emisiune reprezină o latură a creditului prin care are loc lărgirea acestuia datorită creării de resurse bănești suplimentare. Această funcție este foarte importantă, datorită dezvoltării economiei și a activității economice care necesită un sporit de resurse financiare.
Politica de credit al băncilor reprezintă în același timp și politică de emisiune, creditul acordat de bănci fiind sursa unor resurse bănești suplimentare pentru agenții economici, realizându-se astfel o corelație între volumul banilor din circulație și nevoile agenților economici.
În cazul în care nevoia de disponibilități bănești nu este satisfăcută în totalitate de funcția de redistribuire a creditului, diferența poate fi acoperită prin crearea de noi mijloace bănești.
Etapele acordării creditelor
Prima etapă- exprimarea dorinței de creditare
Solicitantul creditului se adresează ofițerului de credite exprimându-și dorința de a obține un credit. În primul rând se poartă o discuție informativă cu privire la activitățile desfășurate conform statutului și autorizației, locurile de aprovizionare și piețele de desfacere. Se are în vedere și situația veniturilor și a cheltuielilor preliminare, capitalul social, creditul care se dorește contractat, precum și alte elemente pentru o primă concluzie.
Această primă fază nu este consemnată în documente, ci este necesară ofițerului pentru a-și crea o imagine de ansamblu asupra solicitantului și al necesarului de disponibilități
A doua etapă- prezentarea documentației
În cazul în care ofițerul de credite consideră îndeplinite condițiile pentru acordarea vreunui credit, solicitantul trebuie să se prezinte cu următoarele documente:
Cererea de acordare a creditului, menționându-se și documentele anexate;
Certificat de înregistrare la Registrul Comerțului;
Contractul de societate și statutul firmei aprobate prin sentință judecătorească;
Aprobarea Consiliului de administrație al societății cu capital integral de stat sau majoritar de stat sau regiei autonome, în legătură cu:
angajarea llicită a creditului la bancă;
asumarea, de către bancă, a unui angajament în numele firmei (acreditiv, garanție bancară);
garanția materială oferită de către firmă licit pentru creditul angajat sau pentru asumarea de către bancă a unor angajamente bancare în numele său;
programul de producție, prestări servicii etc. pe perioada de la acordarea creditului și până la rambursarea lui. De asemenea, programul respectiv trebuie să se muleze pe scheletul bugetului de venituri și cheltuieli elaborat de organele competente în materie ;
bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs și perioada menționată, în mod amănunțit, la punctul de mai sus;
modificările în legătură cu capitalul social și a măsurilor adoptate pentru aprobarea și comunicarea modificărilor respective, în condițiile legii către Registrul Comerțului și Monitorul Oficial;
contracte de export ori import sau orice alt contract de vânzare – cumpărare ce pot reprezenta obiectul creditului solicitat de client;
textul scrisorii de garanție bancară emisă de către banca în numele clientului său;
orice alte aprobări prevăzute de statut, Regulament de funcționare al Consiliului de administrație, respectiv contractul de societate etc., care se află în legătură cu obiectul creditului sau garanția bancară ce urmează să se emită.
Studiul de fezabilitate de ansamblu a societății, acesta trebuind să includă și studiul de fezabilitate al investiției care face obiectul creditului sau scrisorii de garanție bancară solicitată;
BVC pe anul în curs și de perspectivă, până la rambursarea creditului sau expirarea valabilității scrisorii de garanție, întocmit în conformitate cu instrucțiunile și normele elaborate de Ministerul Finanțelor;
Certificatul de bonitate privind situația economico-financiară, prin prisma angajamentelor bancare asumate de client la banca ce gestionează contul principal. Pe măsura posibilitățiilor, certificatul respectiv trebuie să cuprindă date și aprecieri asupra stadiului profesional al firmei;
Bilanțurile contabile pe ultimii 5 ani, vizate de organele de specialitate;
Situația conturilor de profit și pierdere, vizate de comisia de cenzori sau alte organe de specialitate,
Situația patrimonială lunară (la zi) cuprinzând în mod obligatoriu situația cash-flowului, atât în lei cât și în valută;
Contractul de import, de export sau orice alt contract ce poate face obiectul creditului sau angajamentului asumat, precum și licența de import-export
Textul scrisorii de agranție bancară, solicitate a se emite în limba de contract și în limba română, aprobat de Consiliul de administrație;
Garanția materială reală oferită de firmă în contul creditului ce se acordă sau angajamentul ce se asumă în numele ei, de către bancă
Pentru aprobarea creditului, firma trebuie să îndeplinească suplimentar unele condiții precum:
firma trebuie să dețină cont de disponibil deschis la banca respectivă;
firma trebuie să actualizeze la zi dosarul juridic
Pentru fundamentarea creditelor de investiții, firma mai prezintă:
autorizație de construire, eliberată de organele abilitate;
valoarea investiției;
planul de amplasare;
situația principalilor indicatori de eficiență economică;
contractul încheiat cu constructorul;
graficul de eșalonare al lucrărilor de investiție;
alte acorduri și avize prevăzute de lege (protecția mediului, gospodăria apelor, energie electrică, gaz metan etc.).
termenul de recuperare
A treia etapă- analiza documentației
După depunerea documentelor, banca analizează documentația și face demersurile necesare în vederea acordării creditelor sau asumării de angajamente în favoarea clienților.
Analiza documentației:
Pentru continuarea demersurilor, ofițerul de credite al băncii, își exercită atribuțiunile:
să constituie și să verifice dosarul juridic al clientului, sub aspectul legalității. Constituirea firmei, persoanele legal autorizate să o angajeze față de bancă și terți, în soluții contractuale, care pot face obiectul creditului sau angajamentului solicitat la bancă: angajarea creditului și garanțiilor materiale date de client în favoarea băncii, în sensul existenței acordului expres în această privință al Consiliului de administrație etc. Este necesară concordanța dintre capitalul social inițial subscris și cel vărsat, comunicat prin bilanțul contabil la Registrul Comerțului și cel înscris în statut. Dacă sunt diferențe în acest sens, clientul trebuie să dea explicații scrise cu privire la demersurile făcute pe linia înregistrării în condițiile legii, a modificăriilor existente;
să analizeze datele din bilanț ale clientului cu privire la:
evoluția în timp a creditelor totale, curente și restante;
evoluția în timp a disponibilităților la zi în conturile deschise la alte bănci, acestea probându-se cu extrasele de cont ale respectivelor conturi;
evoluția raportului, creanțe de încasat obligații de plată ale clientului, pe structură și pe vechime;
concordanța între angajamentele pe care clientul le are deja la bancă și datele înscrise în bilanț;
evoluția profiturilor sau pierderilor firmei, deasemenea dacă pierderile din anii anteriori au fost acoperite și în ce mod.
În această fază, ofițerul de credite (inspectorul băncii) trebuie, de asemenea, să verifice existența garanțiilor materiale reale, posibile de la client. Verificarea respectivă constă atât în verificarea documentelor, cât și prin deplasarea la locul unde ele se află.
Dacă aceste garanții nu se pot constitui în această fază, se solicită semnarea “angajamentului”.
Totodată, se va analiza stadiul de fezabilitate din care să rezulte posibilitățile reale ale clientului de a rambursa integral și la scadență creditul solicitat și a dobânzilor aferente, a altor costuri ale creditului în condițiile convenite de comun acord cu banca, comparativ cu programul de activitate și BVC al clientului pentru anul curent și de perspectivă, până la rambursarea integrală a creditului.
Când se solicită un credit pentru investiții, se va analiza și studiul de fezabilitate al obiectivului de investiție, realizat cu ajutorul calculelor de actualizare.
Apoi vor putea fi analizate contractele, acreditivele și garanțiile pe care le deține clientul în rambursarea creditului. O astfel de analiză are în vedere :
realitatea contractelor ;
condițiile prevăzute în scrisorile de garanție și acreditive.
A patra etapă- negocierea creditului
În urma constatării îndeplinirii rezultatelor din analiză, se trece la negocierea propriu-zisă a condițiilor pentru acordarea creditului, avându-se în vedere:
volumul creditului ;
durata de acordare a creditului ;
termenul de rambursare ;
cuantumul ratelor ;
dobânda ;
perioada de garanție.
În funcție de specificul băncii, ofițerul de credite va întocmi : “Fișa clientului”, “Nota de acordare a creditului” sau pur și simplu un “Referat”.
A cincea etapă- aprobarea creditului
După ce “Referatul” a fost semnat și însușit de șeful serviciului de specialitate, se va proceda la înaintarea acestuia, alături de concluziile negocierii, Comitetului de risc și de credite sau Comitetului de direcție (după competență).
A șasea etapă- semnarea contractului
În urma aprobării creditului, se va trece la semnarea contractului de finanțare, acesta fiind semnat de către eprezentanții desemnați ai băncii și respectiv ai firmei. Contractul astfel încheiat și semnat va avea ca destinație : două exemplare rămân la banca finanțatoare și un exemplar se predă debitorului.
A șaptea etapă- derularea creditului
După depunerea ipotecilor și gajurilor corespunzătoare, înregistrate la notariat și primărie, acordarea creditelor se face prin contul de disponibil din credite.
La acordarea creditului, banca poate opri un comision de gestiune, care poate oscila între 0,5-0,3%, în funcție de caracteristicile creditului și este stipulat în contractul de credite.
În perioada acordării creditului, banca este obligată să urmărească activitatea economică a firmei, regularitatea încasărilor și va reține direct din contul de disponibil al clientului, dobânzile aferente creditului, potrivit contractului.
Când clientul nu utilizează creditele la datele stabilite, va fi penalizat cu un comision de neutilizare al creditului (3-5%).
A opta etapă- rambursarea creditului
Rambursarea creditului se face la datele din contract, din conturile de disponibilități sau prin depunerea de numerar.
Orice întârziere la rambursarea ratelor, scadența este purtătoare de dobânzi majorate conform contractului de credit.
Bonitatea clientului- obiectiv central al analizei documentației de credit
Bonitatea clienților reprezintă o stare de încredere și prezintă calitatea activității desfășurată de clienți în perioada anterioară, în prezent, dar cel mai important în perspectivă, această calitate fiind apreciată ca urmare a efectuării de către bănci a unei analize profunde de natură economico-financiară, dar și nefinanciară.
Performanțele financiare înfățișează potențialul și soliditatea financiară a enității economice, acestea fiind analizate cu ajutorul unor factori cantitativiși calitativi.
Conform Regulamentului B.N.R. nr. 3/2009, „factorii cantitativi se vor referi în principal la următorii indicatori: de lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, de ris, iar cei calitativi se vor referi la aspecte legate de modul de administrare a enitității economice, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite,piața de desfacere pe care acționează”
Informațiile cu privire la activitatea desfășurată de client în perioada anteriioară si a perspectivelor de viitor, oferă băncii posibilitatea „să ofere acestuia serviciile și produsele bancare adecvate și să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor”
Alegerea citeriilor relevante de evaluare are în vedere trei categorii de informații:
Nefinanciare
Financiare
Economice
Rating-ul presupune o metodă modernă de stabilire a bonității potențialilor clienți. Modul de desfășurare constă în punctaje acordate atributelor solicitantului de credit, care apoi sunt totalizate în vederea acordării creditului.
Acordarea de punctaje pentru elemente să fie rezultatul unei expertize, unui model sau unei combinații a celor două:
a) expertiza: se bazează pe experiența și aprecierea analistului. Instituțiile au implementat unele ghiduri de notare pentru a întâmpina diferențele ce pot apărea prin notarea aceleiași întreprinderi de către doi analiști.
b) un model: modelele permit catalogarea unei contrapartide într-o anumită clasă de risc de credit. Acest model presupune un aspect obiectiv datorită omogenității notărilor furnizate. Se disting două mari tipuri de modele: modele statistice și sisteme expert.
Modelele statistice se „bazează pe mai multe tehnici posibile: regresie liniară, analiză discriminatorie etc. Principiul de bază constă în găsirea celei mai bune relații între o variabilă de explicat, (starea de rambursare sau de nerambursare), și un număr restrâns de variabile explicative, de natură cantitativă (de exemplu indicatori financiari) sau calitativă (competența conducerii,…), care să fie cât mai discriminatorii, respectiv care permit diferențierea cât mai clară între întreprinderile solvabile și cele insolvabile. Odată găsită, această relație, aplicată la un debitor dat, permite prognozarea situației sale viitoare, fie că se află sau nu în incapacitate de plată, într-un anumit interval de timp”.
Sistemele expert se bazează pe evaluările unor profesioniști cu înaltă calificare care își pun împreună rezultatele și definesc împreună cele mai importante caracteristici de care trebuie ținut cont în măsurarea riscului de credit.
Băncile utilizează uneori metode care implică atât expertiza, cât și modelul, analistul având posibilitatea ca pe baza rezultatelor elaborate mecanic de modele să se poată depărta într-o oarecare măsură, luând în considerare și alte aspecte. Această metodă poate fi aplicată asupra întregului portofoliu sau pe linie de credit fiecare fiind asociată unei scale de clasificare particulare.
Analiza nonfinanciară
Analiza aspectelor nefinanciare este necesară pentru o apreciere de ansamblu a moralității comerciale, precum și a capacității manageriale al debitorului. Aceasta are în vedere aspecte necuantificabile precum tipul companiei, acționariatul, piața, calitatea managementului etc.
1. Tipul companiei reprezintă interes pentru bancă datorită gradului de angajare în activitatea economică și în respectarea angajamentelor. Companiile mari au, în general, importante angajamente față de bănci, deoarece rulează în cadrul acestora sume insemnate de bani din relațiile cu partenerii de afaceri. Ei reprezintă clienți importanți, atragerea și fidelizarea lor fiind un obiectiv al politicii privind clientela.
2. Acționariatul este important deoarece prin intermediul său banca are cunoștințe despre evoluția companiei, despre acțiuni întreprinse pentru dezvoltarea companiei sub forma de investiții de capital, precum și informații noi plasamente si servicii solicitate băncii.
3. Ramura economică În cadrul băncii, fiecare ramură economică prezintă un anumit grad de risc. Clienții sunt selectați în funcție de aceste ramuri preferându-se clienți mici care acționează pe ramuri cu randament economic crescut.
4.Calitatea managementului este singurul indicator nonfinanciar care oferă posibilitatea de cuantificare de către bancă pe baza unor criterii porprii, reprezentând un punct de referință în analiza de creditare.
5. Vechimea companiei oferă informații cu privire la capacitatea de menținere pe piață a acesteia în condițiile unei concurențe tot mai mari rezultate din dezvoltarea economiei.
6. Situația juridică este deasemenea un factor important, deoarece dacă firma se regăsește intr-una din situațiile de faliment, dizolvare, înmatriculare respinsă, lichidare sau radiere, ea este eliminată imediat din analiza pentru creditare.
Tabel nr. 3.1. Punctajul indicatorilor nonfinanciari
Analiza financiară
Analiza financiară presupune măsurarea riscurilor de natură financiară ale clientului pentru a determina capacitatea acestuia de rambursare a creditului si plată a dobânzilor. Practica bancară recurge la „un set restrâns de indicatori a căror determinare se face pe baza datelor din raportările periodice pe care agenții economici sunt obligați să le întocmească și să le depună la adminisrația financiară din raza teritorială a cărora fac parte, respectiv: bilanț contabil, cont de profit și pierdere, situația patrimoniului și balanța de verificare”
Analiza bilanțului contabil se realizează pentru ca banca să se asigure de existența garanțiilor materiale oferite de companie , dar și cele care vor constitui garanie pentru creditul solicitat. Deaemenea se au în vedere datoriile din credite și dobânzi ale companiei, achitarea datoriilor scadente față de furnizori, menținerea gradului de îndatorare la un nivel bun.
Contul de rezultate oferă băncii informații cu privire la creșterea profitului, ceea ce întărește puterea financiară a companiei.
Bonitatea clientului reprezintă cea mai importantă analiză financiară și are la bază calculul unor indicatori de bonitate.
În acord cu Bogdan Moinescu, următorii indicatori sunt relevanți pentru stabilirea punctajului și clasificarea performanței financiare în funcție de total.
Tabel nr. 3.2. Principalii indicatori financiari de bonitate
Analiza economică
Analiza economică are în vedere puterea economică a companiei dată de creșterea reală a cifrei de afaceri și a profitului net, modificarea procentualăîn sensul creșterii sau descreșterii a activității în raport cu media ramurei de activitate și dimensiunea economică a activității.
Tabel nr. 3.3. Indicatori economici utilizați în analiza bonității
Stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecărui criteriu are la bază analiza discriminantă.
Stabilirea punctajului minim necesar aprobării creditului
Aceasta se realizează pornind de la o bază de date ce cuprinde clienții băncii care au beneficiat de credite în trecut. Pentru stabilirea ierarhiei debitorilor banca utilizează 500 dosare de credit din trecut, care cuprind 450 clienți solvabili și 50 clienți insolvabili. Convențional se consideră că un client solvabil aduce o unitate profit, iar un client nesolvabil 9 unități pierdere. Punctajele care s-ar obține, pe o scală de 100 puncte, sunt:
Tabel nr 3.4. Distribuirea clienților în funcție de punctajul obținut
Se stabilește punctajul minim de la care clienții pot obține credite. Se va calcula pentru fiecare punctaj rezultatul obținut de bancă și se va considera ca prag minim acel nivel peste care banca înregistrează profit:
Tabel nr. 3.5. Rezultatele obținute de bancă în funcție de punctajul acordat clienților
Pentru clienții ce au punctaj de pănă la 40 de puncte banca ar suferi o pierdere de 207 u.m. Renunțând la acești clienți, banca obține 207 u.m. profit. Renunțând la clienții cu punctaj sub 50 de puncte profitul ar fi de doar 185 u.m. Se observă că dacă banca crește plafonul de puncte peste 40 atunci profitul înregistrat se reduce. Deci, profitul maxim este de 207 u.m. și se obține prin creditarea clienților cu un punctaj superior limitei de 40 de puncte.
Analiza perspectivelor financiare pe bază de cash-flow
Cash-flowul companiei sau fluxul de numerar se analizează pentru a se stabili dacă aceasta posedă capacitatea de a acoperi rambursarea creditului și plata dobânzii.
Acest instrumente reprezintă situația intrărilor și ieșirilor de numerar într-o anumită perioadă. Rezultatul poate să fie pozitiv sau negativ, respectiv există disponibil de numerar sau necesar de numerar.
În general, structura unui flux de numerar este următoarea:
intrări de capital
– ieșiri de capital
+ intrări din vânzări
– ieșiri pentru aprovizionări
– salarii
– alte cheltuieli
– impozit pe profit
= flux net al perioadei
+ disponibil din perioada anterioară
= disponibil / necesar de lichidități curent.
Capitolul IV. Studiu de caz privind analiza bonității firmei
S.C. Sansimon Exim S.R.L. la banca Leumi România
4.1. Prezentare Bank Leumi România
Divizii și produse oferite
Grupul Leumi este lider financiar în Israel (cota de piață este de aproximativ 30%), operând prin intermediul a 278 de sucursale în Israel și a 60 de sucursale și birouri situate în 17 țări din întreaga lume. Bank Leumi a fost deschisă în România în anul 2006.
Bank Leumi Romania dispune de o rețea de 23 de unități, existente în 19 orașe.
Cele mai dezvoltate devizii de business sunt: comercial, retail&private banking și Israeli&real estate.
Divizia Comercial se adresează în special companiilor, segmentul strategic pentru dezvoltarea băncii Leumi România, oferindu-le produse personalizate, precum și accesibilitate și rapiditate în acordarea lor. Sprijină IMM-urile prin protocoale de colaborare încheiate cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și ci Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Pe segmentul de Corporate, Bank Leumi România oferă soluții personalizate cu o ofertă care include o varietate mare de produse de creditare: credite pe termen mediu și lung pentru finanțarea proiectelor, factoring, servicii de trade finance(acreditive, scrisori de garanție), produse atractive de economisire, soluții pentru structurarea tranzacțiilor internaționale complexe, totul venind în întampinarea riscurilor, minimizandu-le.
Divizia Retail este adresată persoanelor fizice cu un stil de viață dinamic, modern. Se bazează pe dezvoltarea portofoliului deproduse și servicii modificate și adaptate nevoilor clienților săi și evoluției pieței.
Produsele cu care atrag clienții acoperă toată gama de servicii bancare: depozite și conturi curente, împrumuturi ipotecare, carduri de credit sau de debit cu overdraft, internet banking etc.
În departamentul de Private Banking se oferă clienților o gamă diversificată de produse și servicii, precum și bancheri personali care acordă sprijin în alegerea celor mai potrivite soluții financiare, pornind de la profilul investițional al fiecăruia.
Datorită numărului mare de societăți cu capital israelian care activeazaă în România, Bank Leumi România a înființat Direcția Israeli, dedicată exclusiv clienților israelieni și menită să asigure o colaborare cu aceștia într-o atmosferă cât mai familiară, oferindu-le soluții complexe și produse competitive pentru minimizarea riscului asociate comerțului internațional (acreditive, scrisorii de garanții).
Direcția de Real Estate oferă clienților săi soluții pentru investițiile în construcții si dezvoltarea de servicii dedicate antreprenorilor imobiliari naționali, companiilor internaționale și subsidiarelor care derulează afaceri în România. Principalele produse pe care le pun la dispoziția clienților sunt împrumuturile pe termen mediu pentru realizarea de construcții, finanțarea preluării de obiective de investiții deja funcționale, dar și alte produse pentru investiții complexe, ca fuziuni și achiziții, proiecte industriale greenfield, infrastructura etc.
Structura acționariatului:
99,9% – Bank Leumi le-Israel
0,1% – peste 3.300 de acționari persoane fizice și juridice
Viziune, misiune și strategie
Viziunea Bank Leumi este de a depăși asteptările clienților printr-o abordare individuală și standarde profesionale sporite, cele ale salariaților prin crearea unui mediu de lucru provocator, orientat spre ascensiune în carieră li recompensare echitabilă, dar și așteptările acționarilor în ceea ce privește profitabilitatea băncii.
Activitatea Bank Leumi Romania urmărește, prin creșterea calității serviciilor si prin gama de produse și servicii bancare existente, atragerea IMM-urilor, cu cifra de afaceri de peste 500.000 euro anual și cu nevoie de finanțare de cel putin 100.000 euro.
4.2. Analiza bonității clientului S.C. Sansimon Exim S.R.L.
Se efectuează analiza bonității firmei S.C. Sansimon Exim S.R.L. în vederea acordării unui credit pentru achiziționarea a două camioane IVECO second-hand în valoare de 10.000 euro. Datele furnizate de bancă și firmă sunt la data de 30.11.2012.
4.2. 1. Analiza nonfinanciară
a) Tipul firmei. Firma S.C. Sansimon Exim S.R.L. este o societate comercială cu forma juridică de societate cu răspundere limitată. Reprezintă un client important pentru Bank Leumi România, deoarece rulează sume importante de bani prin conturile deținute în cadrul băncii.
b) Managementul societății. Firma este condusă de doi asociați, unul din ei fiind numit și administrator. Fiecare deține 50% din părțile sociale, având atribuții în cadrul firmei bine stabilite.
Ea deține 14 angajați, din care productivi 11, iar ceilalți 3 reprezintă partea de administrare și contabilitate.
Firma și-a stabilit o strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung, aceasta constând în achiziționarea unor noi mijloace de transport pentru extinderea afacerii, aceasta ducând și la necesitatea angajării a 3-4 șoferi pentru aceste camioane.
c) Obiectul de activitate constă în transportul intern și internațional de mărfuri cu autocamioane de tonaj mare.
d) Vechimea în activitatea economică. Firma și-a început activitatea în anul 1994. Flota s-a extins progresiv de la 2 camioane la 7 camioane în 2012, menținându-se pe piață în condițiile unei concurențe foarte mari.
e) Asigurarea cu activități de transport. Colaborarea cu clienții se realizează atât pe bază de contracte cât și pe bază de comenzi. Există contracte încheiate cu Transmec RO SRL (52% din cifra de afaceri-contract pe perioadă nedeterminată), Drumuri Orășenești SA (30% din cifra de afaceri- contract încheiat pe an valabil până la 01.11.2013). Cu ceilalți clienți colaborarea se desfășoară pe bază de comenzi, acestea având perioade limitate de timp
f) Relația firmei cu banca la care s-a solicitat creditul. Volumul încasărilor și plăților zilnice efectuate prin intermediul băncii este foarte mare. Firma are drept obiectiv, în ceea ce privește relația cu banca, o cât mai bună colaborare, ceea ce implică respectarea termenelor stabilite cât și plata comisioanelor și speselor bancare practicate.
4.2.2. Analiza economico-financiară
Principalele documente depuse în vederea calculării indicatorilor financiari și economici sunt:
Bilanțul contabil prescurtat la data de 30 noiembrie 2012
Contul de profit și pierdere prescurtat la data de 30 noiembrie 2012
Calculul principalilor indicatori financiari:
Calculul principalilor indicatori de prformanță economică pe baza Bilanțului și a Contului de Profit și Pierdere la data de 30.11.2012:
Calculul principalilor indicatori economici
Interpretarea indicatorilor și acordarea punctajului
Tabel nr. 4.1. Punctajul acordat indicatorilor analizei bonității
Ratingul pentru cele trei aspecte ale analizei este:
Tabel nr. 4.2. Ratingul analizei bonității
Interpretare indicatori
S-au făcut verificările de către…… în 16.01.2013.
nu desfășoară relații comerciale sau de orice altă natură cu entități care au legătură cu Iranul;
desfășoară relații comerciale sau de orice altă natură cu entități care au legătură cu Iranul, dar aceste entități au fost verificate și nu figurează în listele publicate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, EU și OFAC.
ANALIZA BILANȚUILUI
Total active în sumă de 2.642.888 lei la 30.11.2012, întregistrează o tendință crescătoare față de 2011 și 2010. Creșterea se datorează în principal creșterii creanțelor de încasat de la clienți.
Active circulante: 988.203 lei la 30.11.2012 reprezentând 37,4% din total active, cuprinzând:
Numerar și echivalente numerar: 88.292 lei, sructurate astfel:
44.227 lei în conturi la bănci
42.612 lei numerar în casă
1.452 lei avansuri pentru decontare
Creșterea disponibilităților bănești în 2012 (86.839 lei) față de 2011(33 mii lei) se explică prin creșterea volumului activității în 2012 datorită faptului că societatea a lucrat în 2012 cu mai multe mașini pentru transportul internațional(3 față de 2 în 2011). La noiembrie 2012 avem o creștere a soldului conturilor de disponibilități, datorate încasărilor din luna noiembrie mult mai bune decât în lunile precedente.
Creanțe clienți: 754.909 lei la 30.11.2012, reprezentând 28,6% din total active. Creanțele înregistrează creșteri semnificative în 2012 față de 2011(cu 82%) și în 2011 față de 2010(cu 176%), datorită semnării în 21.02.2011 a contractului de colaborare cu Transmec RO SRL pentru transport internațional, valoarea realizată pe acest contract de la data semnării (21.02.2011) și până în prezent = 1.792.199 lei. În anul 2012 creanțele au crescut mai mult pe seama creșterii numărului de mașini utilizate pentru transportul internațional (km externi parcurși mai mulți) și a creșterii numărului de curse efectuate pe plan intern. Aceste creșteri se regăsesc în creșterea cifrei de afaceri cu 84% în 2011 față de 2010 și cu 43% în 2012 față de 2011. La finele anului 2012 s-a semnat un nou contract de colaborare cu SC Drumuri Orășenești SA valabil până la 01.11.2013.
Relația cu clienții:
Colaborarea cu clienții se realizează atât pe bază de contracte cât și pe bază de comenzi.
Există contracte încheiate cu Transmec RO SRL (52% din cifra de afaceri-contract pe perioadă nedeterminată), Drumuri Orășenești SA (30% din cifra de afaceri- contract încheiat pe an valabil până la 01.11.2013). Cu ceilalți clienți colaborarea se desfășoară pe bază de comenzi, acestea având perioade limitate de timp. Cei doi clienți apar și în calitate de furnizori, deoarece ei asigură o parte a necesarului de combustibil atunci când duc lipsă de lichidități, astfel încât societatea Sansimon încasează în acest caz numai contravaloarea serviciului prestat, aprox 50% din sumele facturate (decontare prin compensare).
Încasările de la cei doi clienți de efectuează numai prin bancă astfel: Transmec RO SRL achită la termen de maxim 60 zile și SC Drumuri Orășenești SA achită la termene de maxim 90 zile, uneori depășește 120 zile. Cu clienții care lucrează pe comenzi, încasarea se face la termene negociate, dar nu mai mult de 90 zile.
Nu există clienți incerți în litigiu
La 30.11.2012 se constată o creștere a termenelor de încasare la 108 de zile determinată de volumul mai mare de activitate din perioada anterioară și neîncasată. Pe situațiile financiare care se vor încheia pentru luna decembrie 2012 aceste termene de încasare se vor diminua în limitele stabilite prin contractele încheiate în baza încasărilor care vor avea loc precum și ca urmare a compensării unor sume.
Tabel nr. 4.3. Structura pe vechime a creanțelor de încasat
Stocurile: 143.702 lei la 30.11.2012
Stocurile societății sunt formate în principal din combustibili și piese de schimb uzuale care se pot monta pe autovehicule fără a fi necesară prezentarea mijloacelor de transport la ateliere specializate.
Stocurile de combustibil s-au diminuat doarte mult în anul 2012 față de perioadele anterioare, întrucât parte din consumul de combustibil este asigurat de cei doi mari clienți: Transmec RO SRL și SC Drumuri Orășenești SA.
În 2010 și 2011 asigurarea combustibilului a căzut în sarcina prestatorului de servicii de transport- Sansimon Exim SRL. În aceste condiții în 2010 și 2011, Sansimon Exim SRL s-a încărcat cu stocuri de combustibil pentru o anumită perioadă de timp, achiziționarea unor cantități mai mari făcându-se la prețuri mai bune decât alimentarea direct de la pompă a fiecărui camion.
Viteza de rotație a stocurilor s-a redus de la 65 zile în 2011 la 40 zile la noiembrie 2012 ca urmare a diminuării volumului stocurilor de combustibil.
Tabel nr. 4.4. Structura pe vechime a stocurilor
Cheltuieli înregistrare în avans- 253 mii lei la 30.11.2012(fără mișcări semnificative în anul 2012)
Aceste sume reprezintă:
Cheltuieli efectuate în anul 2011 cu pregătirea a două autovehicule pentru transport internațional (au fost echipate pentru a corespunde traficului internațional), care se duc treptat pe costuri, termenul final fiind 2013, suma corespunzătoare acestor cheltuieli este nesemnificativă = 17.850 lei;
Cheltuieli efectuate cu combustibili, materiale și alte piese pentru cursele care au fost efectuate și pentru care nu s-au întocmit facturile către Drumuri Orășenești SA pentru a recupera aceste cheltuieli de la acesta. Menționăm că societatea în anumite situații nu facturează cursele executate decât numai în momentul în care are certitudinea că facturile emise vor fi încasate la termenul stabilit de la Drumuri Orășenești SA.
Active fixe: 1.398.675 lei la 30.11.2012, reprezintă 52,9% din total active.
Valoarea mijloacelor fixe în sold cuprinde în principal:
Construcții 289.666 lei, reprezentând spațiu comercial situat în Oradea, bdl. Dacia, nr. 25 – unde a funcționat în regim de chiriaș o agenție BCR până în septembrie 2012;
Teren aferent construcțiilor descrise mai sus- 636.500 lei, cuprinde teren intravilan în suprafață de 20.000 mp, situat în sat Sântion, comuna Borș, jud Bihor, teren luat în garanție pentru creditul de investiții contractat de la BLEU;
Autovehicule- 885.693 lei la 30.11.2012, ce cuprind: 7 camiane din care 5 marca IVECO și 1 marca RENAULT, utilizate în activitatea de transport, 1 auto VW, 1 auto de teren Tozota, 1 autoturism Audi pentru transport persoane:
Mobilier, echipamente IT- 61.246 lei.
În anul 2012, nu există modificări semnificative în valoarea activelor fixe.
Datorii și capitaluri proprii: 2.642.888 lei la 30.11.2012, valoare în creștere față de 2011 și 2010, datorită în principal creșterii datoriilor către bănci și furnizoti.
Datorii cu termen de plată <12 luni: în sumă de 1.212 mii lei la 30.12.2012, ceea ce reprezintă 45,9% din total pasive; structura acestora cuprinde;
Datorii către furnizori; 470.624 lei;
Relația cu furnizotii;
În anul 2012 debitele față de furnizori au crescut ușor în special pe seama creșterii termenelor de încasare a creanțelor de la 60 la 90 de zile, ceea ce implicit înseamnă că plățile se fac și ele mai tărziu.
Creșterea dublă la decembrie 2011(434 mii lei) față de decembrie 2010 (219 mii lei), datorită semnării contractului de colaborare cu Transmec RO SRL și a creșterii volumului de activitate cu Drumuri Orășenești SA.
Principalii furnizori ai societății sut cei doi clienți: Transmec RO SRL și Drumuri Orășenești SA, precum și MOL România SA (pentru aprovizinare cu combustibil), Pro Tzres (aprovizionare cu piese de schimb), precum și alți furnizori mai mici.
Aprovizinările au loc în baza comenzilor lansate de Sansimon Exim, funcție de rutele de transport contractate și de problemele apărute la autovehicule. Plata se face în cea mai mare parte prin bancă, dar sunt situații când plățile se fac și cu numerar în funcție de încasările avute.
Nu există furnizori neachitați cu scadența peste 180 zile.
Nu există litigii cu furnizorii.
Termenele de plată se mențin ridicate la 90-120 zile.
Tabel nr. 4.5. Structura pe vechime a datoriilor față de furnizori
Datorii la bănci: 491 mii lei reprezentând credite în sold la BLROM;
Datorii buget: 10.285 lei Conform certificatului fiscal nr. 225159/27.12.2012 societatea nu figurează cu datorii restante la 30.11.2012.
Datorii salariați: 83.521 lei
Creditori diverși: 156.704 lei- reprezintă sume avansate temporar în societate de către administratorul societății ( pentru a achita la scadență unele facturi sau obligații scadente pentru a evita intrarea în centrala incidentelor de plată) cât și de către șoferi pentru buna desfășurare a activității curente (taxe de autostradă, alimentări pe traseu, alte cheltuieli apărute inevitabil și care se decontează numai odată la 3 luni).
Datorii cu termen de plată >12 LUNI: 695 mii lei la 30.11.2012
Datorii față de asociați: 695.489 lei la 30.11.2012
Capitaluri proprii în sumă de 735.151 lei la 30.11.2012, reprezentând 27,8% din total pasiv, ce se compun din:
Profit reportat din anii precedenți: 333.876 lei
Profit curent: 104.144 lei
Capital social: 49.340 lei
Rezerve din reevaluare: 235.988 lei (influențate de reevaluarea în 2011 a spațiului comercial proprietatea societății)
Rezerve legale: 11.804 lei
Capitalurile proprii sunt în ușoară creștere la 30.11.2012 față de decembrie 2011 influențat de profitul realizat în cursul anului 2012, cât și nerepartizării profitului realizat în anii anteriori.
ANALIZA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE:
Cifra de afaceri: La noiembrie 2012 se constată o creștere cu 31% a mediei anuale a cifrei de afaceri comparativ cu media realizată în anul 2011. Societatea a avut o creștere semnificativă (cu 84%) în 2011 față de 2010 datorită încheierii contractului cu Transmec RO SRL și a dezvoltării afacerii cu Drumuri Orășenești SA. Începând cu septembrie 2012 societatea și-a reziliat contractul de închiriere cu BCR, astfel încât nu va mai realiza venituri din chirii.
Veniturile din vânzarea mărfurilor în sumă de 143.417 lei înregistrare la 31.12.2011 reprezintă venituri din vânzarea de produse de balastieră către Drumuri Orășenești (le-a revândut cu adaos comercial). Întrucât SC Drumuri Orășenești achită la termene mari, s-a renunțat la acest tip de colaborare începând cu 2012 ( în prezent se facturează numai contravaloarea transportului efectiv, iar achiziția produselor a rămas în sarcina SC Drumuri Orășenești).
Cheltuielile cu mărfurile – Structura costurilor s-a schimbat nesemnificativ în 2012 față de 2011, în principal datorită renunțării desfășurării de comerț cu produse de balastieră începând cu 2012. Costurile societății sunt influențate în special de creșterea consumului de carburanți, piese de schimb etc., dar și de creșterea prețurilor la carburanți.
EBIDTA- La noiembrie 2012 se constată o creștere a profitului, datorată creșterii volumului de activitate în condițiile în care prețurile pentru combustibili nu au avut oscilații foarte mari, dar trebuie ținut cont de faptul că la balanța lunii noiembrie 2012 nu au fost înregistrate chektuieli cu amortizarea (cca 38.004 lei/an).
EBIDTA a scăzut la decembrie 2011 comparativ cu decembrie 2010 datorită creșterii cheltuielilor cu combustibilul ca urmare a creșterii prețurilor la aceste produse, a creșterii taxelor și impozitelor locale mai ales cele asupra spațiului deținut de societate ca urmare a reevaluării efectuate în 2011, a creșterii taxelor pentru mijloace de transport.
Profitul net- La finele lunii noiembrie 2012 profitul net are o creștere semnificativă față de 2011 determinat de evoluția bună a activității desfășurate pe relația cu Transmec RO (cu marje profitabile).
INTERPRETARE INDICATORI
Lichiditatea curentă – 0,82 la 30.11.2012, în creștere față de 31.12.2011;
Solvabilitatea bună- 28% la 30.11.2012;
Grad de îndatorare- nivel scăzut- 72% la 30.11.2012 și 46% fără imprumut asociat;
Gradul de acoperire al cheltuielilor cu dobânda are o valoare supraunitară și în creștere față de 31.12.2011: 2,33 la 30.11.2012 față de 0,96 la 31.12.2011, în condițiile în care cheltuielile cu dobânzile au înregistrat o creștere de la 12.215 lei la 31.12.2012 la 37.640 lei la 30.11.2012.
4.4. Analiza perspectivelor pe bază de cash-flow
ESTIMAREA CAPACITĂȚII DE RAMBURSARE (Anexa nr.1):
Pentru 2012 se preconizează o creștere de cel puțin 23% a cifrei de afaceri în condițiile în care se achiziționează mijloacele de transport prin creditul solicitat de la banca Leumi. Aceste noi mijloace se vor utiliza numai pentru curse externe, media încasărilor lunare în valută a fost în 2012 de 13.000 eur/lună, în 2012 estimează să ajungă la 20.000-25.000 eur/lună. Contractul cu Drumuri Orășenești SA a fost reînnoit în noiembrie 2012, iar în baza celui existent cu Transmec RO SRL vor fi introduse la curse și autovehiculele noi care se vor achitiționa.
Perioada estimată de încasare a creanțelor se estimează a rămâne la maxim 90 zile, iar perioada de plată furnizori la maxim 110 zile;
Se estimează angajarea a 3-4 șoferi pentru noile mijloace de transport care se vor achiziționa.
Nu se preconizează reeșalonări buget, nu se estimează vânzări de mijloace fixe în anul următor.
Evoluția DSCR (debt service capacity ratio) ce rezultă din Macheta de calcul indicatori pe baza situațiilor financiare disponibile și DSCR estimat conform cash-flow arată că, în ambele situații, clientul are capacitate de plată pozitivă. Astfel:
Gradul de acoperire al cheltuielilor cu dobânda la 30.11.2012= peste 2.33, iar gradul de acoperire al cheltuielilor cu dobânda previzionat conform cash-flow stress test este de 7.14 pentru primul an de creditare și în creștere în următorii ani;
Rata capacității de plată a ratelor la 30.11.2012= 2.12, iar conform cash flow stress test, această rată estimată pentru perioada creditată este 3.71 pentru an I și în creștere în următorii ani.
Concluzie: cash-flow-ul prezentat este întocmit într-o manieră pesimistă , s-a luat în calcul menținerea cifrei de afaceri la nivelul actual, în baza cifrelor realizate în noiembrie 2012, neluându-se în calcul o creștere a activității cu peste 23% ca urmare a achiziționării noilor mijloace de transport.
Concluzii și propuneri
Această lucrare este focalizată pe un element foarte important în cadrul sistemului bancar, analiza bonității clienților creditați , tratând riscul de credit ca fiind o asumare a realității și încercâng utilizarea celor mai bune practici în vederea gestionării sale în cel mai eficient mod posibil.
Analiza financiară presupune o analiză concretă a bonității agentului economic realizată pe baza informațiilor furnizate de aceasta (bilanț, cont de profit și pierdere, balanțe de verificare, cash-flow). Această analiză consta în calculul unor indicatori (de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate etc.) urmărind identificarea și cuantificarea riscului performanței clientului.
Riscul performanței prezintă o importanță deosebită pentru creditor, deoarece există posibilitatea ca debitorul să nu aibă o performanță satisfăcatoare, și implicit să nu aibă profituri acceptabile care să-i aisgure capacitatea de rambursare a imprumuturilor contractate.
Situația fluxului de numerar este cea care reflectă măsura în care un agent economic a avut, are și va avea capacitatea de finanțare în vederea achitării datoriilor și acoperirii necesarului de cheltuieli de investiții.
În studiul de caz realizat, S.C. Sansimon Exim S.R.L. are capacitatea de finanțare pozitivă, estimându-se creșterea acesteia în anii următori. Se estimnează deasemenea creșterea ciferi de afaceri cu 23% în urma achiziționării mijloacelor de transport.
Alături de situația fluxurilor de numerar se regăsesc și celelalte documente contabile, bilanțul și contul de profit și pierdere, având rolul de a reflecta imaginea fidelă și completă atât a patrimoniului, cât și a performanței financiare a agentului economic.
Pe baza acestor documente sunt calculați o serie de indicatori, însă fiecare bancă are propriul său sistem de indicatori.
În cazul băncii Leumi, am prezentat și calculat indicatorii financiari și economici utilizați de aceasta în cadrul analizei bonității.
Punctele slabe ale firmei sunt termenul de recuperare al creanțelor, acesta depășind 90 de zile, precum și gradul de îndatorare datorită împrumuturilor acordate de asociat firmei.
Punctele tari din punct de vedere financiar sunt lichiditatea generală și imediată, având la bază principiul că un agent economic poate supraviețui cu profituri mici sau pierderi, dar nu va supraviețui niciodată fără lichidități, rata solvabilității, termenul de plată al furnizorilor, dar și rentabilitatea financiară.
Evaluarea riscului continuă, dincolo de simpla analiză a situațiilor financiare, cu o analiză nefinanciară. Aveastă analiză poate fi considerată o confirmare a rezultatelor obținute în urma analizei financiare, obținându-se o imagine cât mai realistă despre client.
În cazul societății Sansimon Exim S.R.L. am luat în considerare aspecte calitative precum calitatea managementului, administratorul implicându-se 100% în derularea afacerii, vechimea de 18 ani în activitatea economică rezultând faptul ca firma s-a menținut favorabil pe o piață concurențială. Contractele încheiate cu diferiți clienți reprezintă un punct tare pentru firmă deoarece acestea reprezintă 80% din cifra de afaceri.
Fiecare bancă acordă importanță diferită indicatorilor cantitativi și calitativi utilizați în aprecierea bonității posibililor debitori. Banca Leumi pune accentul mai mult pe factorii cantitativi calculând mai mulți indicatori financiari, dar și pe perspectiva financiară pe bază de cash-flow.
În funcție de acești factori, am încadrat societatea Sansimon Exim S.R.L. în categoria B, ca urmare a mediei aritmetice a punctajelor acordate indicatorilor. Aceasta se află în categoria B deoarece performanțele financiare sunt bune, dar datorită gradului de îndatorare mare al firmei, există posibilitatea ca performanța să nu poată fi menținută pe o perioadă îndelungată.
Pentru a fi posibilă evidențierea clară a capacității de rambursare a creditelor și plată a dobânzilor și comisioanelor, dar și având ca scop diminuarea riscurilor, formulez următoarele propuneri:
Băncile ar trebui să își formeze seturi de indicatori specifici fiecărei ramuri economice și obiecte de activitate, având în vedere că structura patrimoniului diferă de la un sector la altul, iar unii indicatori nu relevă cu claritate performanța financiară;
Acceptarea de către bănci numai a dosarelor riguros întocmite, care să conțină informații calitative, situații financiare reale, deoarece de multe au fost descoperite discrepanțe între situațiile despuse la organele financiare și cele depuse la bancă;
În cazul agenților rău platnici datorită gestionării frauduloase a activelor în defavoarea creditorilor, propun instituirea unor constrângeri bugetare.
În ceea ce privește studiul de caz propunerile mele pentru îmbunătățirea rating-ului acordat S.C. Sansimon Exim S.R.L. sunt:
Rambursarea împrumuturilor acordate de către asociați pentru diminuarea gradului de îndatorare al firmei;
Renegocierea cu clienții asupra termenului de încasare a creanțelor.
Bibliografie
Cărți
Altman I. Edward, Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankruptcy”–The Journal of Finance, Vol 23, Issue 4 (Sep., 1968);
Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, Credit, Bănci , Editura Didactica si Pedagogica, București, 1995;
Bențe Corneliu, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit- Suport de curs, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012;
Bențe Corneliu, Gestiunea modernă a riscurilor bancare în contextul dezvoltării pieței asigurării creditului, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011;
Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C.H. Beck, București, 2010;
Căpraru Bogdan, Banca centrală și mediul economic-repere teoretice, evoluții și analize, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2009;
Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005;
Dedu Vasile, Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2003;
Didier Michel, Regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1994;
Hoanță Nicolae, Finanțele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996;
Manolescu Gh., Sîrbea Diaconescu A., Management bancar, Ed. Fundația „România de Mâine”, București, 2001;
Mariș D. Și colectiv, Bazele contabilității pentru viitori economiști, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005;
Moinescu Bogdan, Creditare bancară-note de curs, București, 2008;
Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000;
Nițu Ion, Control și audit bancar, Editura Expert, București, 2002;
Oprean Ioan, Control și audit financiar-contabil, Editura Intelcredo, Deva, 2002;
Păun Mihai, Analiza sistemelor economice, Editura All Educațional, București, 1998.
Petrescu S., Mironiuc M., Analiza economico-financiară. Teorie și aplicații, Editura Tiparul, Iași, 2002;
Radu Florea, Metode și tehnici de analiză economico-financiară, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1999;
Roșca Teodor, Monedă și credit, Editura Altipa, Alba-Iulia, 2001;
Socol Adela, Tehnică bancară, Editura Casa Casei de Știință, Cluj-Napoca, 2006;
Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economică, 1999;
Trenca I, Bolocan M.D., Performanță și risc în bănci, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,2011;
Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008;
Trenca Ioan, Tehnică bancară- principii, reglementări experiență, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011;
Trenca Ioan, Riscul portofoliului de credite bancare,Editura Casa cărții de Știință,2011,Cluj-Napoca;
Turliuc V., Cocriș V., Monedă și Credit, Editura ANKAROM, Iași, 1997;
Ursuleac Clara, Riscul în activitatea de creditare a agenților economici, BCR, 2005;
Vâlceanu Gheorghe, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004.
Legislație
*** Ordonanța de Urgență nr. 99 din 6.12.2006 privin instituțiile de credit și adecvarea capitalului
*** Normele nr. 10/2005 si 20/2006 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice;
***Regulament BNR nr. 3/2009, M.O. 200/2009;
***Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/2010 privind expunerile mari ale institutiilor de credit si ale firmelor de investiții;
***Regulament nr. 16 din 12 decembrie 2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;
Pagini web
http://www.tradeville.eu/tradepedia/tranzactii-swap, consultat la 15.04.2013;
http://www.bnr.ro/ consultat la 30.04.2013, 05.05.2013 și la 30.05.2013;
http://www.dictionar-economic.ro/component/option,com_glossary/id,1382/ consultat la 08.05.2013;
http://www.leumi.ro/ consultat la 25.05.2013 și 10.06.2013;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Banc%C4%83_%28institu%C8%9Bie_financiar%C4%83%29 consultat la 24.03.2013;
http://www.lege5.ro consultat la 24.05.2013.
Anexa nr.1 Flux de numerar estimat
Bibliografie
Cărți
Altman I. Edward, Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankruptcy”–The Journal of Finance, Vol 23, Issue 4 (Sep., 1968);
Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, Credit, Bănci , Editura Didactica si Pedagogica, București, 1995;
Bențe Corneliu, Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit- Suport de curs, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012;
Bențe Corneliu, Gestiunea modernă a riscurilor bancare în contextul dezvoltării pieței asigurării creditului, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011;
Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C.H. Beck, București, 2010;
Căpraru Bogdan, Banca centrală și mediul economic-repere teoretice, evoluții și analize, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2009;
Dardac N., Barbu T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005;
Dedu Vasile, Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2003;
Didier Michel, Regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1994;
Hoanță Nicolae, Finanțele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996;
Manolescu Gh., Sîrbea Diaconescu A., Management bancar, Ed. Fundația „România de Mâine”, București, 2001;
Mariș D. Și colectiv, Bazele contabilității pentru viitori economiști, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005;
Moinescu Bogdan, Creditare bancară-note de curs, București, 2008;
Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000;
Nițu Ion, Control și audit bancar, Editura Expert, București, 2002;
Oprean Ioan, Control și audit financiar-contabil, Editura Intelcredo, Deva, 2002;
Păun Mihai, Analiza sistemelor economice, Editura All Educațional, București, 1998.
Petrescu S., Mironiuc M., Analiza economico-financiară. Teorie și aplicații, Editura Tiparul, Iași, 2002;
Radu Florea, Metode și tehnici de analiză economico-financiară, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1999;
Roșca Teodor, Monedă și credit, Editura Altipa, Alba-Iulia, 2001;
Socol Adela, Tehnică bancară, Editura Casa Casei de Știință, Cluj-Napoca, 2006;
Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economică, 1999;
Trenca I, Bolocan M.D., Performanță și risc în bănci, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,2011;
Trenca Ioan, Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008;
Trenca Ioan, Tehnică bancară- principii, reglementări experiență, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011;
Trenca Ioan, Riscul portofoliului de credite bancare,Editura Casa cărții de Știință,2011,Cluj-Napoca;
Turliuc V., Cocriș V., Monedă și Credit, Editura ANKAROM, Iași, 1997;
Ursuleac Clara, Riscul în activitatea de creditare a agenților economici, BCR, 2005;
Vâlceanu Gheorghe, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004.
Legislație
*** Ordonanța de Urgență nr. 99 din 6.12.2006 privin instituțiile de credit și adecvarea capitalului
*** Normele nr. 10/2005 si 20/2006 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice;
***Regulament BNR nr. 3/2009, M.O. 200/2009;
***Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/2010 privind expunerile mari ale institutiilor de credit si ale firmelor de investiții;
***Regulament nr. 16 din 12 decembrie 2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;
Pagini web
http://www.tradeville.eu/tradepedia/tranzactii-swap, consultat la 15.04.2013;
http://www.bnr.ro/ consultat la 30.04.2013, 05.05.2013 și la 30.05.2013;
http://www.dictionar-economic.ro/component/option,com_glossary/id,1382/ consultat la 08.05.2013;
http://www.leumi.ro/ consultat la 25.05.2013 și 10.06.2013;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Banc%C4%83_%28institu%C8%9Bie_financiar%C4%83%29 consultat la 24.03.2013;
http://www.lege5.ro consultat la 24.05.2013.
Anexa nr.1 Flux de numerar estimat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Bonitatii Clientilor Creditati la Banca Leumi Romania (ID: 135246)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.