Analiza Anxietatii la Sportivii de Performanta

CUPRINS

CAPITOLUL 1. FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

I.1 Actualitatea temei

I.2. Motivația alegerii temei

I.3 Scopul, sarcinile și ipoteza lucrării

CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

II. 1. Stresul competițional și anxietatea

II. 2. Autoreglarea conduitei emoționale la sportivii de performanță

II. 3. Controlul anxietății în sport

II. 4. Reducerea anxietății înainte de concurs

II. 5. Reducerea anxietății după terminarea concursului la sportivii de performanță.

CAPITOLUL 3. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

III.1. Metode de cercetare utilizate

III.2. Subiecții, locul și etapele cercetării

III.3. Desfășurarea cercetării

III.4. Rezultatele obținute și interpretarea lor

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ

A LUCRĂRII

I.1ACTUALITATEA TEMEI

Anxietatea și depresia se asociază frecvent. În clinică, sindroamele anxios-depresive acoperă cea mai mare parte dintre cazuri. Uneori sindromul primar este de natură depresivă, iar anxietatea este un simptom asociat, dar prezența sa are consecințe practice atât în privința evoluției cât și a tratamentului. Se vorbește în aceste cazuri de o depresie anxioasă.

În alte cazuri, simptomele anxioase și cele depresive coexistă, au o intensitate redusă și nu justifică un diagnostic separat de depresie sau anxietate. Sunt cazuri frecvent întâlnite în practica medicilor de familie, dar și în cabinetele de psihiatrie. Este vorba de tulburarea mixtă anxioasă și depresivă.

O alta situație este întâlnită la pacienții cu tulburări de anxietate care dezvoltă ulterior o depresie. Uneori simptomele anxioase sunt chiar mai evidente decât cele de depresie, putând conduce la întârzierea diagnosticului corect.

Studiile longitudinale au arătat că persoanele care au prezentat anxietate semnificativă, netratată, au dezvoltat ulterior depresii.

Fig. Nr. 1.Anxietatea regională. (Sursa: http://psihoo.ro )

Definiții

Anxietatea = răspunsul la o amenințare necunoscută, o stare de așteptare a unui pericol iminent sau o incertitudine plină de teamă a viitorului imediat.

Frica = răspunsul la o amenințare cunoscută, bine definită

Angoasa = anxietate (psihologica) + „echivalente somatice” sau simptome somatice (hipertensiune arterială, palpitații, transpirații, tremur etc.)

Anxietatea normală constituie un semnal de alarmă având rol adaptiv în situațiile de stres

Coexistența anxietății și depresiei este extrem de frecventă. Astfel, cam o treime dintre persoanele care prezintă anxietate generalizată sau tulburare de panică (atacuri de panică repetate) vor prezentă și o simptomatologie depresivă la un moment dat. Pe de alta parte aproximativ două treimi dintre persoanele cu depresie întrunesc criteriile unei tulburări de anxietate.

Studiile au arătat că între 50% și 70% dintre persoanele care suferă de depresie au fost tratate și pentru anxietate, de-a lungul evoluției afecțiunii lor.

Riscul de a dezvolta un episod depresiv major este de 9 ori mai mare la persoanele care suferă sau au suferit de fobie simpla, de 11 ori mai mare la cei cu tulburare obsesiv completivă, de 15 ori mai mare la cei cu agorafobie, de 19 ori mai mare la cei cu tulburare de panică.

Totodată existenta unui episod depresiv major în istoricul unei persoane cu atacuri de panică, reprezintă un factor de evoluție nefavorabilă a tulburării de panică.

Peste 40% dintre persoanele care au suferit un episod depresiv vor prezenta tulburări de anxietate și 25% dintre persoanele cu anxietate vor prezenta cel puțin un episod depresiv. O cincime (20%) dintre persoanele deprimate au prezentat atacuri de panică.

Studiile efectuate în rândul persoanelor care sunt consultate în cabinetul medicului de familie arata ca în aproximativ 70% din cazuri depresia se asociază cu anxietatea. De remarcat că agravarea depresiei antrenează și accentuarea simptomatologiei anxioase și viceversa.

Comorbiditatea anxietate – depresie are un impact negativ asupra:

gravității afecțiunii persoanelor în cauză,

evoluției afecțiunilor,

adaptării sociale,

răspunsului la tratament,

Comorbiditatea dintre tulburările de anxietate și alcool

Anxietatea este corelată cu un consum abuziv de alcool sau chiar cu dependență de alcool. Consumul abuziv de alcool poate fi trăit ca anxiolitic, acționând pe simptomele anxioase preexistente. Pe de alta parte, consumul excesiv de alcool poate conduce la apariția unor tulburări de anxietate sau la depresie.

Aproximativ 25% dintre persoanele care solicita consultații pentru tulburările anxioase sunt persoane cu un consum excesiv de alcool. Dintre aceștia, 7% – 18% prezintă atacuri de panică.

Tulburările de anxietate și riscul de suicid

Tulburările de anxietate constituie un factor de risc pentru suicid și în special atunci când se asociază cu depresia. Riscul cel mai mare este întâlnit la persoanele care prezintă tulburare de panică.

Prevalența:

Femei – 30,5%

Bărbați – 19,2%

I.2. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Consider că tema este interesantă și generoasă ca cercetare;

Această temă îmi atrage o atenție deosebită deoarece din opinia mea anxietatea la sportivii de performanță este unul dintre principalele motive pentru câștigarea unui concurs, iar cei care reușesc să o stăpânească au un mare avantaj.

Consider că anxietatea la sportivii de performanta este foarte importantă, în cele mai multe situații fiind decisivă pentru competitori.

I.3 SCOPUL, SARCINILE ȘI IPOTEZA LUCRĂRII

Ipoteza este un enunț a cărei valoare de adevăr sau fals este probabilă, rezultatele cercetării urmând să o valideze sau nu, dovedind în acest fel veridicitatea acesteia.

Ipoteza acestui studiu, este de a examina dacă orientarea ar media structura temporală prezisă a subcomponentelor anxietății.

Scopul acestui studiu este de a determina un tipar temporal al celor 3 subcomponente multidimensionale ale anxietății (anxietate cognitivă, somatică și auto încredere), sportivilor funcție de orientarea și dorința individuală pentru a realiza performanțele sportive propuse.

CAPITOLUL 2

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

II.2 STRESUL COMPETIȚIONAL ȘI ANXIETATEA

Baza incontestabilă a sportului este întrecerea, concursul. Întreaga activitate sociala și pedagogica pusă în slujba sportului are drept obiectiv major momentul de ,,confirmare a eficienței" în competiție.Cu toții știm ca în cele mai multe cazuri întrecerea are darul de a-i ambiționa pe competitori. Fenomenul este de natura psihosocială și poartă amprenta relațiilor între oameni.

Fig. Nr.2 Frica (Sursa: http://psihoo.ro/\)

Factorii de stres

Cerințele de ordin exterior, obiectiv, și auto exigențele (aspirațiile, dorința de a excela, , de a câștiga, de a realiza o performanță deosebită) alcătuiesc un complex de factori stresanți, care pun întregul sistem psihocomportamental în stare de tensiune, mobilizarea resurselor energetice și apărarea. Activitatea sportivă de performanță, mai ales aceea de înalta performanță, este stresantă în totalitatea ei: antrenamentele – prin suma de sacrificii pe care le impune sportivului, prin durata și intensitatea lor; concursurile – prin nivelul emoțional ridicat și angajarea motivațională, individuală și socială, la care se adaugă relațiile sociale – pe care sportul le generează.

Toate acestea provoaca, încordare, tensiune psihică, pretinzând eforturi fizice și psihice de adaptare și echilibrare. Spre deosebire de antrenament, concursul are o foarte mare încărcătură emoțională care duce sistemul psihocomportamental în stare de limită.Cei mai importanți factori stresanți din mulțimea lor,care determină această stare putem să-i menționăm pe cei mai importanți, cum ar fi:

·      solicitările externe: cald , frig, diferențe de fus orar;

·      solicitări interne: eforturi musculare motrice mari;

·       solicitări psihice intelectual- afective- volitive: decizii în condiții de incertitudine și criza de timp, reacții la eșec sau succes, efort voluntar maximal;

·      solicitări psihosociale: critica factorilor de conducere și a presei, părerea familiei și a celor apropiați, aprecierea spectatorilor;

·     restricțiile regulamentare.

Toți acești factori se reflectă în sistemul psihic al sportivului, fie în plan subconștient, fie la nivelul deplinei conștientizări, determinând reacțiile adaptive și de apărare pe care o bună pregătire științifică le organizează concentrat pentru o eficiență conduită competițională. Situațiile solicitante proprii concursului pot fi intense sau mai puțin intense și în raport cu capacitatea psihica a sportivului, cu experiența sa competiționala și cu nivelul de aspirație. Oricum, ele sunt generatoare de tensiuni psihice, exprimate mai ales în domeniul emoțional, dar cu ecou asupra întregului sistem psihic .

Un rol important are și oboseala în determinarea capacitații de efort a adolescenților. Cercetările au indicat că starea de oboseală a sportivilor se manifestă prin:

senzație de oboseală ;

este semnalată reducerea capacitații de înțelegere a problemelor mai abstracte;

restrângerea posibilităților de generalizare;

comparare, de efectuare a unor operații de însumare, asociere, memorare;

tulburări de atenție.

Apariția acestor dificultăți provoacă un dezechilibru între dificultatea sarcinii de îndeplinit și efortul voluntar necesar pentru aceasta, ceea ce duce la supraîncordarea funcțiilor interesate și impune cu necesitate reorganizarea mecanismelor de adaptare la efort. Această reorganizare are drept consecințe o serie de fenomene psihofizice subiective și obiective: sentiment de insuficiență personală, depresii, neliniște, apatie, iritabilitate, modificarea comportamentului școlar, somn neliniștit.

În situații de oboseala se produce și descresterea capacitații funcționale a analizatorilor vizual, auditiv, kinestezic-motor și cutanat, ceea ce face ca reacțiile la stimulii care interesează acești analizatori să aibă o perioadă de latență mai lungă.

Cauzele cele mai importante ale oboselii sunt :

–        intensitatea și durata prea mare a efortului ;

–        recreații de odihnă reduse ;

–        activitate extrașcolara prelungită ;

–         reducerea orelor de somn ;

–         stare de sănătate deficitară ;

–         condiții de lucru și de viață în familie necorespunzătoare ;

–       supra învățarea.

Anxietatea

În general, se consideră că concursul întrerupe echilibrul emoțional al sportivului. Anxietatea, este definită de dicționare ca teama fără obiect, este în sport o stare emoționala cu cauze bine determinate și se exprima ca o reacție de tip adaptiv la situațiile care pot constitui amenințări pentru echilibrul eului sportivului. Sportivul conștientizează faptul ca afirmarea de sine poate fi împiedicată din cauze foarte diferite, previzibile sau imprevizibile. Criticile posibile, eventuala pierdere a prestigiului, situațiile de incertitudine și mulți alți factori inventariați parțial sunt generatori de tensiune psihică.

Fără să vrea, sportivul își imaginează întrecerea, stările conflictuale, succesul sau eșecul, etc.

Anxietatea precompetițională este generatoare de insomnii, astenie, nervozitate, confuzie mentală, tulburări digestive și încă alte manifestări psihic- fiziologice asupra cărora nu este cazul.

Amintim descrierea stărilor precompetiționale făcute de (Puni A. T. 1949 p.18) :

·        dispoziția gata de lupt;

·        febra de start;

·        apatia de start.

Într-o terminologie modernizată sunt numite de (Perie H. 1978 p.23) :

–   manifestări hiperstenice;

–   manifestări hipostenice.

Anxietatea poate avea însă un caracter patologic, fie prin durata să fie prin incapacitatea de a favoriza așteptările, sau dimpotrivă, prin capacitatea de a le stânjeni, fie prin faptul că nu depinde de evenimentele exterioare devenind astfel un fenomen inutil. Anxietatea poate deveni simptomatică la orice vârstă când previne sau limitează comportamentul adaptat.

Termenul de anxietate a fost introdus în psihologie când Freud a descris nevroza anxioasă ca un sindrom distinct de neurastenie, dar acceptarea sa în psihologie s-a făcut la mai mult de 40 de ani după aceea. În prezent, constructul de anxietate se referă la numeroase lucruri în opinia multor psihologi.

Absența unui punct de vedere comun asupra anxietății se datorează, pe de o parte diverselor orientări și pe de altă parte, complexității fenomenului. Ca atare, a da o definiție exactă a anxietății implică o dificultate imensă, principalul motiv fiind că, în calitate de construct ipotetic, anxietatea a fost definită operațional la foarte multe nivele și după diverse criterii.

O primă caracteristică este aceea potrivit căreia anxietatea apare ca o experiența emoționala, implicând sentimente de o natura generalizată.

În al doilea rând, aceasta experiență emoțională este neplăcută, anxietatea intensă fiind unul dintre cele mai chinuitoare afecte, pacientul trăiește o stare de alarmă, panică, groază, teroare care implică chiar dezastrul personal, colapsul sau moartea.

În al treilea rând anxietatea este îndreptată spre viitor. Există o serie de manifestări cognitive care ilustrează credința că ceva teribil se va produce curând în viitor.

A patra caracteristică a anxietății se referă la faptul că nu există o amenințare recunoscută sau rezonabilă. Reacția emoțională de proporții se produce astfel la orice stimul care poate apărea, anxietatea neavând un obiect bine precizat. Anxietatea este astfel liberă, plutind în aer fără o țintă clară.

În al cincilea rând, anxietatea este acompaniată de un disconfort subiectiv care se exprimă în stări de neliniște și tensiune. Persoana este incapabilă de a se relaxa sau de a se liniștii fără a simți neastâmpăr și nervozitate.

O a șasea caracteristică a anxietății este cea potrivit căreia aceasta este însoțita de modificări la nivel fiziologic datorate dezechilibrului sistemului nervos vegetativ cu predominanta simpaticului.

La nivel corporal, în mod manifest, crește ritmul cardiac, crește frecvența respirației, tensiunea arteriala, apare senzația de gura uscată de rău și voma, pot apărea: diaree, micțiuni frecvente.

Anxietatea, definită de dicționare ca teama fără obiect, este, în sport o stare emoțională cu, cauze bine determinate și se exprimă ca o reacție de tip adaptiv la situațiile care pot constitui amenințări pentru echilibrul eului sportivului.

Anxietatea este tendința de a trăi o stare de teamă nejustificată, fără obiect bine precizat. Când nivelul anxietății depășește o anumita limită, mai ales în condiții de stres, performanțele pot să scadă în mod semnificativ.

Anxietatea este o stare care apare atât la sportivi, cât și la nesportivi, problema care se pune fiind intensitatea ei. Anxietatea se prezintă sub doua aspecte :

ca trăsătură, fiecare individ având prin structura lui genetică un nivel mai ridicat sau mai scăzut al ei;

ca stare, răspuns a cărui intensitate este dependența de nivelul anxietății constituționale, dar în relație cu însemnătate subiectivă a factorilor stresanți.

Complexitatea ființei umane se întâlnește astfel cu situații de o mare varietate, ceea ce va oferi un evantai foarte larg de manifestări psihocomportamentale, unele favorabile, iar altele mai puțin favorabile performanței. Literatura de specialitate evidențiază doua forme fundamentale de anxietate precompetițională:

– teama de eșec- cea mai frecventă

– teama de succes, mai puțin frecventă și cu mecanisme mai subtile.

Principala problemă a antrenorilor și sportivilor este de a controla nivelul anxietății pentru a putea evita efectele nedorite de hipo sau hiper ale manifestării acesteia. Tehnicile de reglare și autoreglare a stărilor psihice (relaxare, desensibilizare, antrenament psihoton, antrenament mental), cunoscute și utilizate în practica , reușesc să rezolve chestiunile într-o maniera satisfăcătoare.

Toleranța la stres depinde în mare măsura de unele particularități ale sistemului nervos (forța, echilibrul și mobilitatea proceselor corticale), și de particularitățile temperamentale. Ei sunt de părere că rezistența la stres depinde de un anumit complex de factori psihofiziologici.

„Horn (1992) afirma că o combinație a anxietății, impulsivității și reactivității emoționale crescute poate conduce cu o mare probabilitate la reacții de tip distres. Alte studii au pus în evidență faptul că intensitatea stresului emoțional în situațiile de prestart este corelată cu nevoia de succes sau tendința de evitare a eșecului.” (Horn ,1992)

„Mobilizarea în ultimul moment, când nu mai e nimic de pierdut, a tuturor resurselor fizice, tehnice și psihologice încununează nu de puține ori eforturile sportivului sau echipei cu un succes neașteptat”. (Ciucurel A.V.,2006, p.17)

„Sportivilor la care predomină motivația de obținere a succesului le sunt specifice reacțiile de mobilizare activă, reacții asemănătoare cu cele de furie. În cazul celor dominați de motivația de evitare a eșecului sunt mai pregnante reacțiile de tip anxios” (Ciucurel A.V.,2006, p.17)

Aceasta fiind o alta caracteristica ce pare să diferențieze sportivii de persoanele care nu practică nici un fel de sport, este stabilitatea emoțională.

„Numai atunci când are o mobilitate ridicată a conduitei și o capacitate de adaptare la condițiile mereu schimbătoare, atunci sportivul suporta mai ușor stresul competițional.

Dar paradoxul constă în aceea că mobilitatea și flexibilitatea comportamentului sunt corelate de regula cu o hiperactivitate emoționala, chiar și la stimuli minori” (apud Holdevici, 1993).

Unii sportivi nu sunt atât de echilibrați pe cât ar vrea ei să pară, dar mulți din ei au o serie de particularități care compensează insuficiența stabilitate emoțională (de exemplu, forța caracterului, nevoia de performanță etc.), care le asigură starea psihica optimă pentru competiție.

După Cattell, un individ cu mare forța a ego-ului se caracterizează prin maturitate afectivă fermitate, perseverență, calm, simțul realității în rezolvarea problemelor și un nivel scăzut de oboseala nevrotică. Un individ mai puțin stabil emoțional manifestă nevrotism, instabilitate și incapacitate de a rezistă frustrărilor.

El evită să ia decizii și acționează, de regulă, sub imperiul momentului. Acest tip de subiect simte oboseala și astenie chiar în absența unor încărcături fizice și psihice prea mari (apud Mînulescu, 1996).

În ceea ce privește forța caracterului, aceasta este trăsătura cea mai frecvent menționată atunci când se vorbește despre indivizi de excepție, despre sportivii de vârf (apud Holdevici, 1993).

„Cattell considera că indivizii cu un caracter tare sunt maturi din punct de vedere emoțional, independenți în gândire și acțiuni, fermi, critici în aprecierea propriei persoane și a mediului înconjurător, capabili să-si controleze emoțiile în diverse situații.” (Cattell V.N., 1990)

„La celălalt capăt sunt cei cu caracter moale, imaturi emoționali, nerăbdători, sentimentali, sensibili, care-si exprima frecvent și deschis anxietatea” (apud Mînulescu,1996).

„Persoanele cu dominanță mare au și un grad ridicat de dependență (nevoie de supunere). Cu alte cuvinte, mulți dintre cei care doresc să-i domine pe ceilalți manifestă nevoia de a se exercita un control autoritar asupra lor” (Ciucurel A.V., 2002).

Din acest motiv, sportivii cu dominanța mare nu vor crea probleme antrenorilor ei acceptând cu ușurință indicațiile sarcinile trasate de antrenor. Pe de altă parte indivizii cu dominanță redusă vor accepta mai greu impuneri de la alții, mai ales dacă e vorba de îngrădirea independenței lor.

„Comparând sportivii cu nesportivii, din punctul de vedere al dominanței, se constată că această caracteristică a personalității nu pare a fi influențată de practicarea unui sport, dar influențează motivația de alegere și practicare a sportului” (Martens 1987).

Se considera firesc ca sportivii să aibă mai multa încredere în sine decât nesportivii.

Daca activitatea unui sportiv nu se bucura de succes, atunci este foarte probabil ca el sa dispună de o redusă încredere în sine. S-a demonstrat ca sportivii din discipline cu contact fizic direct suporta mult mai ușor durerea fizică în comparație cu nesportivii. Ei sunt învățați de mici să reziste la durere prin diferite exerciții cu scopul de a mări rezistența la frustrare.

Clinicienii au pus în evidență existența tipului de sportiv înclinat spre accidente, ele fiind drept cauza a unor conflicte nerezolvate, de natură inconștientă. Tendințele nevrotice manifestate și sportivii ce somatizează sau au o tulburare hipocondrică.

Nu trebuie însă uitata nici acea categorie de sportivi care au tendința de a simula boala sau accidentul sau de a -si exagera simptomatologia pentru a-si justifica eșecurile. De fapt acești sportivi fug de anxietate, ceea ce impune problema diferențelor referitoare la anxietate dintre sportivi și nesportivi (Ciucurel A.V., 2004).

Anxietatea este tendința de a trăi o stare de teamă nejustificată, fără obiect bine precizat.

Când nivelul anxietății depășește o anumita limită, mai ales în condiții de stres, performanțele pot să scadă în mod semnificativ.

„Cratty B.J. arată că deși toți oamenii sunt anxioși, la unii anxietatea are valori atât de mari încât împiedică acțiunea.

În situațiile stresante generate de activitatea sportiva și competițională, se întâmpla frecvent să vedem sportivi cuprinși de un nivel atât de ridicat de anxietate încât fie nu pot acționa, fie acționează ineficient, și anume se observă mișcări rigide, într-un context nefavorabil, mobilizarea sportivului este foarte redusă, tempoul energetic scăzut apar gânduri de genul nu am să pot face acest lucru, și nu sunt în stare, ceea ce duce la un eșec sigur.

Când se întâmpla acest lucru, randamentul sportivului scade semnificativ și anume se observă o rigiditate a mișcărilor și viteza de execuție scăzută, etc.” (Cratty B.J.)

Cattell RB. diferențiază și el anxietatea manifestata de anxietate voalata și propune o serie de indicatori calitativi ai anxietății:

-slăbiciunea Eu-lui,

-sentimente de culpabilitate și de neîncredere în sine,

-iritabilitate (Epuran, Holdevici, Tonita,2001).

Martens (1982) a studiat anxietatea sportivilor și a propus testul anxietății competițional în sport (Sport Competition Anxiety Test- SCAT).

Autorul considera ca anxietatea este legată de conceptul de activare ('arousal'), care vizează intensitatea comportamentului pe un continuum, de la somn la excitație intensă (Martens, 1982).

„Daca un nivel de anxietate crescut împiedica realizarea unor performanțe înalte, unul scăzut este tot atât de nefavorabil datorită lipsei de angajare emoțională în competiții.

Pentru sportivii cu nivel ridicat de anxietate trebuie luate măsuri deosebite în ceea ce privește pregătirea psihologica. Astfel, trebuie lucrate foarte bine deprinderile motrice pentru ca, în condițiile stresante ale competiției, ei să poată obține totuși rezultate bune” (Ciucurel A.V., 2004).

De asemenea, în unele circumstanțe este chiar indicat ca sportivii foarte anxioși să fie supuși unor acțiuni de psihoterapie. În cazul unui sportiv cu potențial în performanță mare el va beneficia de aceste masuri de terapie. În cazul unui nesportiv, dacă acesta nu înveștește singur în propria persoană căutând un ajutor specializat, atunci nivelul de anxietate al nesportivului va fi mai ridicat decât al sportivului. S-au făcut diverse studii asupra nivelului de agresivitate. Se cunosc doua forme de agresivitate:

– nativă

– instrumentală

„Se consideră că practicarea unui sport pare să ofere un control mai bun al agresivității native doar în cazul sportivilor cu tendințe agresive reduse și moderate.

La sportivii cu puternice tendințe agresive ridicate probabilitatea ca acestea să scadă datorita practicării unui sport este mai mică decât la sportivii cu tendințe agresive scăzute sau moderate.

Sentimentele de culpabilitate generate de manifestarea deschisă a agresivității îl pot împiedica pe sportiv în funcție de experiențele educative avute în copilăria timpurie să adopte nivelul de agresivitate instrumentală cerut de mediul sportiv.

Starea de oboseală fizică și anticiparea sancțiunilor comportamentului agresiv determină o scădere a agresivității instrumentale” (Ciucurel A.V., 2003).

S-a ajuns la concluzia că sportivii față de nesportivi au o mai bună capacitate de autoapreciere.

„Capacitatea de autoapreciere obiectivă este caracterizată de o atitudine realistă, critică față de sine, printr-o corectă raportare a cerințelor la posibilități, o analiză corectă a situației, și prin stabilirea unor scopuri dificile, dar posibil de atins.

Acest rezultat este explicat de faptul ca sportivul este familiarizat de timpuriu cu autoanaliza, autocontrolul și independentă comportamentala” (Holdevici, 1993).

"Specialiștii în domeniul psihologiei sunt de părere că, în cazul sportivilor de înaltă performanță, este de dorit să se formeze o imagine de sine puțin mai ridicată decât cea obiectiv deoarece o astfel de imagine atrage după sine performanța" (Epuran, Holdevici, Tonita, 2001, apud Ciucurel, 2006).

„Așadar sportivul trebuie să dea dovadă de autocontrol și să aibă capacitatea de a trece peste anxietate și stres, elemente care sunt prezente în sportul de performanță. Dincolo de anxietatea ca trăsătură, precompetițională și competițională se înregistrează o anxietate ca stare care este cu atât mai intensă cu cât nivelul de dezvoltare a inteligenței emoționale a scăzut” (Ciucurel A.V. , 2003).

Sportivii anxioși pot învață să exploateze anxietatea precompetițională (anxietate anticipatorii) pentru a se motiva. O anxietate de mică amplitudine sau dimpotrivă de foarte mare amplitudine nu va determină obținerea unei performanțe, ci ea va funcționa ca distres. Transformarea di stresului în eu stres se poate face prin creșterea inteligenței emoționale a sportivului și anume:

Cultivarea unei gândiri pozitive, a unei viziuni mai largi asupra propriei vieți și performanțe.

„Evocarea doar a experiențelor pozitive, eliberarea de ceea ce Bandler numea 'Defect de programare mentala” (Ciucurel A.V., 2004).

„Fixarea unui nivel de aspirație realist, dinamic, cu puțin peste posibilitățile de moment ale sportivului, etc.” (Ciucurel A.V., 2004).

Inteligența emoționala este o abilitate ce implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință. Rezultă și alte concepte asemănătoare cum ar fi inteligența socială ce aparține lui Thornodike, capacitatea de a înțelege și de a acționa eficient în relațiile interumane;

Inteligența interpersonală considerată a fi abilitatea de a-i înțelege pe ceilalți de-ai cunoaște pe oameni .

Inteligența interpersonală abilitatea de a se întoarce spre sine, de o structura de un model pentru a acționa adecvat în viată „Mayer și Salovey (1990, 1993) evidențiază corelațiile dintre emoție și gândire și afirma ca inteligența emoțională implică trei abilități:

1. De a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima.

2. De a genera sentimente atunci când se facilitează gândirea .

3. De a cunoaște și înțelege emoțiile de a le regulariză pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală .” (Mayer și Salovey, 1990, 1993)

Bar-On (1992) grupează componentele inteligenței emoționale în cinci dimensiuni :

aspectul intra personal (conștientizarea propriilor emoții, afectivitatea, autostima, autorealizarea, independentă).

aspectul interpersonal (empatia, abilitatea de a stabilii relații interpersonale, responsabilitate sociala).

adaptabilitatea (rezolvarea de probleme, testarea realității, flexibilitatea).

controlul stresului (toleranța la stres, controlul impulsurilor).

dispoziția generala ( optimismul și abilitatea de a se bucura de viată).

Putem spune că în acest context pregătirea psihologica este esențială și este un factor reglator. Aceasta este efectuată de psiholog și urmărește să ofere fiecărui sportiv ceea ce i se potrivește:

motivația performantei ;

atenuarea stărilor negative de start, cum ar fi febra de start sau apatia de start, Nike fobia (teama de succes) ;

combaterea unor stări de stres, folosind fie excitantul verbal (convorbiri individuale), fie unele tehnici specifice domeniului ;

în același timp se va urmări imprimarea unei "agresivități controlate", în limite rezonabile, favorabile unui randament sportiv superior, în condițiile respectului față de coechipieri, adversar, arbitri, public etc.

Fig. Nr. 3 Nu te panica (Sursa: http://www.uncommonhelp.me)

II. 2 AUTOREGLAREA CONDUITEI EMOȚIONALE LA SPORTIVII DE PERFORMANȚĂ

Performanțele sportive superioare sunt facilitate de o serie de trăsături pozitive ale personalității.

Prin antrenamente psihologice speciale cu sportivii s-a realizat dezvoltarea trăsăturilor de personalitate care contribuie la obținerea unor performanțe sportive superioare: stabilitatea emoțională, conștiinciozitatea simțul datoriei, încrederea în sine, nivelul scăzut de anxietate, nivel superior al capacitații de autocontrol emoțional, nivel superior al motivației pentru performanțe înalte.

Problema psihoreglării în sport este una din cele mai actuale probleme, ținând cont de importanța deosebită a factorului psihologic în activitatea sportivă. Psihoreglarea a fost studiată de numeroși psihologi sportivi (M. Epuran,1990; I. Holdevici și I.P. Vasilescu, 1988; V. Balisevici, 2000; O. Cernicova, Daschievici, 1972; Rodionov,1983; L. Ghisen, 1983, L. Maharant, 1999; s.a.).

În cea mai mare parte a lucrărilor, psihoreglarea este tratată ca mijloc de reglare a stărilor emoționale înainte de startul competițional la sportivi. Sunt mai puține lucrări care propun recomandări referitoare la utilizarea metodelor psihoreglatorii pentru anumite genuri de sport.

Psihoreglarea este tratată de noi sub doua aspecte:

1) ca însușire specială de personalitate ce permite sportivului să-si dirijeze gândurile, emoțiile, acțiunile;

2) ca activitate întreprinsă de sportiv în vederea utilizării mijloacelor psihoreglatorii, atât în antrenamente, cât și în concursuri, care îi permite acestuia să-si realizeze optimal posibilitățile fizice și psihice.

Actualitatea și oportunitatea temei este determinată de obiectivele valorificării potențialului adaptați al sportivilor în concursurile de anvergură.

Sportul de performanță la nivel internațional presupune exigențe ridicate vizând calitățile psihice și solicitarea psihică a acelora care practica diferite ramuri sportive.

Fig. Nr. 4 Tratarea anxietății (Sursa: http://ephysiologix.com)

Conform cercetărilor efectuate de (V. Balandîn, P. Bundzen, 1985, S. Kripper, S. Lear, A. Brozic, 1999) cu cât este mai dezvoltată capacitatea de autoreglare psihică cu atât este mai înaltă performanța sportivilor obținută în competiții.

Conduita și caracterul stărilor tensionale înainte de start sunt determinate de nivelul capacitații autoreglatorii ale sportivilor.

Cunoașterea și autocunoașterea personalității sportivului pot avea efecte esențiale în realizarea cu succes a activității sportive, în adaptarea competiționala și asigurarea stabilității emoționale.

Schimbările în plan comportamental vor fi urmate de schimbări în plan emoțional și intelectual. Nu se pune problema performanței cu orice preț, oricum și oriunde, ci se impune o canalizare a aspirațiilor, opțiunilor, deciziilor și energiilor persoanei spre genurile sportive în care sportivul se poate realiza plenar în funcție de posibilitățile de care dispune.

Aplicabilitatea tehnicilor psihoterapeutice în activitatea sportivilor de performanță Demersul teoretic din fragmentele anterioare releva importanța sportului în viată omului modern, aplicabilitatea acestuia în diverse domenii ale activității umane (dezvoltarea atitudinii și valorii morale de sportivitate și corectitudine, rolul terapeutic al exercițiilor fizice în profilaxia și terapia medicala etc.) . (Balandîn V., Bundzen P., 1985, Kripper S., Lear S., Brozic A., 1999)

Ca exemplu putem oferii un segment din activitatea sportivului de performanță în perioada precompetițională . În săptămâna premergătoare competiției antrenamentele cresc ca frecvență și intensitate, stimulând atmosfera competițională.

Spațiul de luptă , executarea tehnicilor în regim de luptă , durata meciului simulativ, toate acestea sunt executate ca într-o competiție reală . Alături de aceste elemente intervine presiune psihică, din partea antrenorului . În funcție de sportiv antrenorul încearcă motivarea practicanților de judo în vederea obținerii performanței, prin responsabilizarea acestora și adaptarea stilului de luptă al fiecăruia în cadrul competiției .

În aceste condiții, prin motivarea intrinsecă- dorința sportivului de a obține titlul sportiv și prin motivarea extrinseca- din partea antrenorului și a presiunii grupului, adesea sportivii înregistrează nivelul crescut al anxietății .

Psihologul sportiv vine în întimpinarea acestor trăiri anxioase prin forme de investigare a anxietății precompetiționale- cea mai folosită metoda fiind observarea directă a comportamentului sportivului și prin tehnici specifice de înlăturare a trăirii negative .

Terapia cognitiv comportamentală (John B Watson, Joseph Wolpe , Gerald Patterson ) oferă cele mai adecvate tehnici de detensionare :

Tehnici de relaxare Schultz

Înțelegerea mecanismelor fiziologice și psihologice ce stau la baza declanșării și fixării reacțiilor emoționale anxioase .

Expunerea în plan mental a subiectului în situația angiogenia cu scopul desensibilizării la stimulul declanșator pentru anxietate .

O formă modernă în plină dezvoltare a psihoterapiei poate avea o mare aplicativitate în situația precompetițională .

Terapia focalizată pe soluție (Steve de Shazer, Însoo Kim Berg) funcționează după principii extrem de simple: se presupune că oamenii sunt capabili să se comporte eficient, dar eficienta lor a fost blocată de o atitudine fixă negativă (teama de competiție ) . Practic este vorba de amintirea situațiilor în care subiectul s-a confruntat cu situația angiogenia dar a obținut rezultat pozitiv. Astfel succesul din situația anterioara servește ca resursă pentru situații similare, în cazul de față o alta competiție .

Psihoterapia sportului folosește cel mai adesea o abordare holistica a metodelor pentru a veni în întâmpinarea problematicii variate a diferitelor situații specifice anxietății precompetiționale. (Humara M., 1999)

II. 3. CONTROLUL ANXIETAȚII ÎN SPORT

Anxietatea este un răspuns psihofiziologic dezadaptat în raport cu o amenințare percepută ca fiind posibilă dar neprecisă. Acestă amenințare provoacă scăderea performanțelor deoarece nu ne putem proteja în fața unui eveniment incert și imprevizibil. Foarte des, comportamentele specifice anxietății sunt reprezentate de evitarea anumitor situații solicitante și „evadarea” din aceste situații, ceea ce explică de ce în timpul concursurilor sportive, în mintea sportivilor anxioși apar frecvent gânduri și intenții de evitare a situațiilor de confruntare sau de ce în anumite cazuri apar chiar accidentări „involuntare”.

    Mulți sportivi înregistrează performanțe bune pe durata antrenamentelor, însă în timpul concursurilor aceștia se întâlnesc cu anumite „blocaje inexplicabile”. Atunci când sentimentele de nervozitate, încordare sau teamă exagerată afectează performanța în sport, aplicarea unor metode psihoterapeutice pot ajuta sportivii să capăte controlul anxietății și reducerea tensiunii exagerate provocate de concursul sportiv.

    În cazul sportivilor, stresul perceput crește în ziua concursului pentru că (1) aceștia concurează în fața unei audiențe și (2) au așteptări foarte mari în privința propriei reușite.

Acest tip de stres se bazează adesea pe modul în care sportivii interpretează situația competițională. Rareori se întâmplă ca situațiile externe (prin ele însele) să genereze stres în mod direct; se poate vorbi mai degrabă de modul în care sportivii își descriu situația în care s-au implicat (situația competițională), descriere care provoacă sentimente de încordare afectivă, frică și tensiune.

    Mai întâi se recomandă ca sportivul să stabilească dacă acele gânduri legate de îndoială, eșec sau de lipsa încrederii sunt determinate de lipsa percepută a abilităților tehnice și / sau tactice specifice disciplinei sportive în care activează.

În caz afirmativ, autodescrierile interne (ideile auto sugerate, construite în plan mental, „vorbirea pentru sine”) vor duce în general la sentimente de frică, nervozitate și tensiune. Prin urmare, într-o disciplină sportivă performanța este dificil de atins atunci când propria voce internă spune altceva.

II. 4. REDUCEREA ANXIETAȚII ÎNAINTE DE CONCURS

   Mousavi , S.H. și Abolfazl Meshkini propun câteva metode pentru a reduce Anxietatea înainte de concurs:

  Acceptă faptul că stresul și starea de tensiune nervoasă de dinainte de concurs sunt normale. Energia nervoasă resimțită, „valul” de adrenalină pe care-l resimți este normal și face parte din modul de pregătire natural al organismului pentru situația de competiție din timpul evenimentului sportiv.

Ia în calcul starea de tensiune, dar evită concentrarea exclusivă asupra acestei stări. Odată ce începe concursul, acel sentiment se va diminua, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

    Pregătește-te atât fizic, cât și mental. Se recomandă sosirea la eveniment cu suficient timp înainte de începerea concursului, astfel încât să nu întri în criză de timp, stare care poate crește nivelul de stres.

Ia-ți o marjă de timp suficient de mare pentru pregătire înainte de începerea concursului (pentru încălzire, cunoașterea traseului / spațiului de concurs, echipare etc.).

Vizualizarea imaginativă controlată. Înainte de începerea întrecerii, pentru câteva minute, repetă la nivel mental, modul în care faci tot ce ține de tine, în mod corect, în timpul concursului.

Respiră calm, închide ochii și folosește imaginile mentale pentru a vizualiza modul performant în care poți evolua în timpul concursului. Acest mod pozitiv de vizualizare poate schimba atitudinea față de concurs și față de performanța personală. În general, se recomandă ca sportivii să fie suficient de flexibili pentru a reacționa în timpul evenimentului sportiv în funcție de solicitările de moment ale evenimentului.

    Reducerea anxietății în timpul concursului sportiv

    Concentrarea pe sarcina cea mai la îndemână (cea mai urgentă de realizat). Rămâi concentrat asupra momentului prezent și evită secvențele îndepărtate ale evenimentului sportiv sau imaginarea punctului final al concursului. Dacă observi că ai anumite gânduri negative cu privire la performanța ta viitoare, concentrarea pe ritmul respirației (astfel încât să ajungi la un ritm de 10 – 12 cicluri respiratorii succesive – inspirație și expirație – pe minut), te va ajuta să „revii” automat înapoi, în prezent.

    Zâmbește. Dacă te confrunți cu gânduri negative și nu poți întrerupe ritmul acestora, „forțează-te” să zâmbești, pur și simplu, chiar dacă numai pentru câteva secunde. Această acțiune simplă va schimba atitudinea într-un timp foarte scurt. și e foarte posibil să fie nevoie doar de această perioadă foarte scurtă pentru a reface starea optimă de funcționare personală necesară performanței.

Concurează ca și cum nu ți-ar păsa de rezultat. „Just play. Have fun. Enjoy the game”… Când te afli prins în plasa gândurilor negative și te aștepți la cel mai rău lucru, va fi imposibil să atingi vârful de performanță sportivă. Dacă începi să concurezi ca și cum nu ți-ar păsa de rezultat, te vei putea relaxa și bucura de concurs pentru ceea ce este el – un alt eveniment care se desfășoară în viața ta. Nu este cel mai important lucru din viața ta și nici cel care te definește ca persoană, ca om. (Mousavi , S.H. și Abolfazl Meshkini , 2011)

Fig. Nr. 5 Scapă de stres (Sursa: http://www.ziuaconstanta.ro)

II. 5. Reducerea anxietății după terminarea concursului sportiv

    Ealuează etapele concursului și reamintește-ți lucrurile pe care le-ai făcut bine. 

Concentrează-te pe acțiunile, gândurile și comportamentele care au ajutat să atingi performanța așteptată. Aceasta este o formă de repetiție mentală a aptitudinilor care vor fi folosite în următorul concurs.

    Ia în calcul, dar ulterior diminuează intensitatea aspectelor care au împiedicat performanța. Concentrându-se doar pe aspectele negative ale evoluției în timpul unei competiții sportive, niciun sportiv nu va reuși să-si îmbunătățească performanțele viitoare.

Scopul sportivului sau antrenorului „de a evita greșelile” determină menținerea acestor idei despre „greșeală” în prim planul gândirii. Rezultatul acestei tendințe este o abordare defensivă a planului de acțiune, însoțită de tensiune musculară crescută, concentrare redusă a atenției și, în cele din urmă, o mai slabă încredere în sine; prin urmare, mai multe greșeli. De aceea se recomandă concentrarea pe momentele în care lucrurile au mers foarte bine, în care acțiunile s-au derulat în mod eficient.

    Planificarea antrenamentelor care reproduc condițiile concursurilor oficiale. Deseori, echipele și cluburile sportive organizează competiții amicale. Cel mai eficient antrenament se dezvoltă atunci când se pot reproduce pe cât posibil condițiile specifice competițiilor oficiale.

    Programele privind controlul anxietății implică din partea sportivului antrenament și perseverență. Asimilate în mod corect și adecvat, aceste tehnici de control au eficiență pe termen lung și contribuie la creșterea performanțelor sportive. Programele de intervenție (bazate pe controlul respirației, relaxare musculară progresivă, dezvoltarea abilităților de concentrare, controlul gândurilor dezadaptate, exerciții de imaginație ghidată etc.) sunt adaptate fiecărui sportiv în parte, astfel încât să se potrivească resurselor personale, ritmului de viață al persoanei care apelează la acest tip de intervenție și disciplinei sportive în care activează. (Shane Murphy (Editor), 2004)

CAPITOLUL 3

ANALIZA ȘI ÎNTERPRETAREA

REZULTATELOR

III.1. METODE DE CERTETARE UTILIZATE

Am elaborat această lucrare bazându-mă pe o serie de metode de cercetare care au un rol foarte important în realizarea unui studiu real asupra unor aspecte legate de performanță.

Dintre metodele folosite:

Studiul bibliografic – am studiat o serie de manuale și cărți de specialitate ale unor antrenori cu un nume sonor în practica și teoria jocului de fotbal. Bibliografia acestei lucrări este trecută la “Bibliografie. Anexe”;

Metoda observației și înregistrării – am urmărit o serie de jocuri și antrenamente, realizând fișe de înregistrare la meciuri jucate, cât și protocoale de observație la antrenamente.

Metoda chestionarului – întrebările din chestionarele pe care le-am elaborat pentru jucători și antrenori sunt de actualitate în ceea ce privește pregătirea tranziției în atac, de aceea au fost chestionați și antrenori și jucători ai diferitelor echipe.

Metoda prelucrării statistice-matematice a datelor – am prelucrat datele obținute.

Metoda reprezentării grafice – pentru o mai bună vizualizare a rezultatelor obținute.

Observația

Observația a însoțit toate celelalte metode și s-a desfășurat pe baza unui plan cu scopul de a obiectiviza rezultate înregistrării.

Experimentul

Reprezintă o formă superioară a observației care ne permite confirmarea sau infirmarea ipotezei lucrării.

III.2. SUBIECȚII, LOCUL ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Locul desfășurării cercetării: Reșița

Etapele cercetării :

octombrie – decembrie 2014

culegerea datelor teoretice

ianuarie – martie 2015

organizarea și desfășurarea experimentului

aprilie – iunie 2015

prelucrarea datelor și redactarea lucrării

III.3. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat pe baza unui chestionar cu întrebări cu variante de răspuns. Subiecții chestionați au fost în număr de 20, fiind selectați doar sportivi de performanță de sex masculin, din diferite ramuri sportive, având media de vârstă de 20 ani 8 luni.

S-a urmărit studiul nivelelor de anxietate și auto încredere de dinaintea participării la competiție cu ajutorul Competitive State Anxiety Inventory-2 (CSAI-2)

Scopul acestui studiu este de a determină un tipar temporal al celor 3 subcomponente multidimensionale ale anxietății (anxietate cognitiva, somatica și auto încredere), sportivilor funcție de orientarea și dorința individuală pentru a realiza performanțele sportive propuse.

Fig. Nr.6 Anxiety (Sursa: http://www.kic.org.uk/pathways)

CHESTIONARUL

Testul de competiție

Recomandări: Citește fiecare întrebare și încercuiește numărul care indică felul cum te simți acum, în acest moment. Nu ai voie sa răspunzi greșit. Nu petrece prea mult timp la fiecare întrebare.

Punctajul: Această scală se numește Competitive State Anxiety Inventory-2 (CSAI-2), această scală de anxietate specifică sportului a fost dezvoltată de Martîns, Vialey și Burton în 1990. Scară împarte anxietatea în trei componente: anxietate cognitivă, anxietate somatică și componente asociate auto-încrederei.

Tabel nr. 1 Chestionarul CSAI – 2

Auto-încrederea are tendința sa fie opusul anxietații cognitive și este un alt factor important în gestionarea stresului. Pentru interpretarea rezultatelor testului CSAI-2, se ia în considerare greutatea răspunsului fiecarui răspuns la valoarea nominală, cu excepția articolului 14, unde tu inversezis scorul. De exemplu, dacă ai încercuit 3,se calculează ca 2 puncte (1 = 4; 2 = 3, 3 = 2; 4 = 1).

Adună toate scorurile în felul următor: ___

Starea anxietatii cognitive: adună itemele 1, 4, 7, 10, 13, 16, 19, 22, și 25.

Starea anxietatii somatice: adună itemele 2, 5, 8, 11, 14, 17, 20, 23, 26.

Încrederea în șîne: adună itemele 3, 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24, și 27.

Scorurile voastre pentru fiecare vor varia de la 9 la 36, cu 9 indicând anxietate scăzută (de încredere) și 36 indică anxietate mare.

Fiecare set de 9 întrebări corespunde celor 3 stări comportamentale.

Figura 3.2. Modelul original CSAI-2

Tabelul nr. 2. Răspunsuri testul CSAI-2 anxietate, 1 săptămână înaintea competiției

Proceduri

Conform metodologiei elaborate de Jons și altii (1991), formularul s-a distribuit subiectilor în 5 etape precompetiționale, după cum urmează: 1 saptamână, 2 zile, 1 zi, 2 ore, 30 minute înainte de startul competiție.

Singurul dejavantaj la finalul etapelor de colectare a fost că subiecții nu au completat formularul în același timp. Oricum marja de eroare temporală, a fost de 30 minute.

Înainte de completarea formularului, subiectiilor li s-a adus la cunostință faptul că nu există răspunsuri corecte sau greșite, răspunsurile lor evidențiind doar starea de spirit momentană, răspunsurile necesitând onestitate maximă și fiind strict confidențiale.

III.4. REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

În urma analizării răspunsurilor celor 20 de sportivi de performanță chestionați, am obținut următoarele rezultate:

După cum se poate vedea în tabelul următor, competivitatea a ieșit ca un factor dominant pentru toate cele 3 subcomponente.

Tabelul 3 . Rezumatul regresiei multiple

*p< 0,5 ; **p < 0,1

Fig.3.3. Marja eroare anxietate cognitiva

În graficul 3.3 este reprezentată marja de eroare asupra anxietății cognitive, la fiecare testare, respectiv 1 săptămână, 2 zile, o zi, 2 ore si mai puțin de 30 minute înaintea competiției.

Fig.3.4. Valoare neta anxietate cognitiva

Din graficele 3.3; 3.4; se poate observa o creștere substanțială a anxietății cognitive de la prima testare cea cu o spatămână înaintea competiției, la ultima testare, cea cu mai puțin de 30 minute înaintea competiției.

Relația dintre anxietatea cognitiva și somatică a reieșit ca fiind negativă. Cu alte cuvinte anxietatea a fost invers proporțională cu nivelul de performanță sportivă. În cazul auto încrederii situația fost exact opusă, fiecare sportiv prezentând cu atât mai multa auto încredere cu cat nivelul sau de pregătire a fost mai ridicat.

Fig.3.5. Coeficientul Beta anxietate cognitiva

Din graficul 3.5 se poate observa o scădere a valorilor coeficientului beta asupra anxietății cognitive de la prima testare cea cu o spatămână înaintea competiției, la ultima testare, cea cu 30 minute înaintea competiției.

Relația negativă a subliniat faptul că, cât un sportiv a fost mai motivat cu atât a raportat o anxietate cognitivă mai redusă.

Pentru a examina mai în amănunt impactul realizărilor sportive asupra anxietății s-a procedat la analizarea mai în detaliu a relației dintre completivitate și tiparul temporal al celor 3 stări.

Cei 20 de sportivi chestionați au fost împărțiți în 2 grupuri, unul de mare performanță (11 membrii) și unul cu performanță mai redusă (9 membrii).

S-a putut observa o diferență semnificativă în ceea ce privește competitivitatea în cadrul grupului 2 în timp ce sportivii de mare performanță au manifestat relativ aceeași mare dorința de a câștiga.

Fig.3.6. Marja eroare anxietate somatica

În cazul anxietății somatice la marja de eroare, la valoarea netă cât și la coeficientul beta, nu se efectuează testare cu o săptămână înainte și nici cu mai puțin de 30 minute înainte de competiție.

Fig.3.7. Valoare neta anxietate somatica

Din graficele 3.6; 3.7; se poate observa o creștere a anxietății somatice de la prima testare cea cu 2 zile înaintea competiției, la ultima testare, cea cu mai puțin de 2 ore înaintea competiției.

Fig.3.8. Coeficientul beta anxietate somatica

Din graficul 3.5 se observă o scădere a valorilor coeficientului beta asupra anxietății somatice de la prima testare cea cu 2 zile înaintea competiției, la ultima testare, cea cu 2 ore înaintea competiției.

Anxietate cognitiva. Influența timpului de dinaintea competiției asupra anxietății cognitive a fost semnificativă și este reprezentată în graficul din fig. 3.9

Fig.3.9. Anxietatea cognitiva

În cadrul grupului de mare performanta evoluția temporala nu a avut un efect major de-a lungul duratei experimentale asupra anxietății cognitive, în timp ce în cadrul grupului de performanță mai redusă aceasta a crescut pe măsura trecerii timpului și apropierea de momentul competiției.

Ca ansamblu general s-a putut observa oricum că în grupul de performanță redusă nivelul anxietății cognitive a fost net superior în toate stagiile de testare.

Fig. 3.10. Anxietate somatică

Anxietatea somatică. Diferența dintre cele 2 grupuri și timpul până la competiție în cea ce privește anxietatea somatică a fost de asemenea semnificativă și este reprezentată în graficul din fig 3.10

Tiparul temporal în cadrul grupului de mare performanță a relevat ca anxietatea somatică rămâne neschimbată în primele 3 stagii și crește în ziua competiției. Valorile cele mai ridicate s-au constatat ca fiind maxime cu 2 ore și 30 minute înainte competiției.

În grupul sportivilor de performanță redusă nivelul anxietății somatice a avut o creștere oarecum liniară fiind superioară la fiecare stagiu. Per ansamblu ca și în cazul anxietății cognitive nivelul grupului de performanță redusă a fost net superior în toate stagiile de testare.

Autoîncrederea. În ceea ce privește auto încrederea nu a existat o dependență semnificativă nici între grupuri nici funcție de perioada rămasă până la desfășurarea competiției. Nivelul de auto încredere al grupului de mare performanță a fost oricum permanent superior grupului de performanță redusă.

Tiparul temporal pentru ambele grupuri a arătat o constanță pentru primele 3 stagii cu o ușoară descreștere în ziua cu 2 ore și 30 minute înainte competiției.

Fig. 3.11. Autoîncrederea

Tabelul.4 Scalele celor doua grupuri pentru CSAI – 2

Fig.3.12. Încrederea în sine marja de eroare

Testarea încrederii în sine, cu mai puțin de 30 minute nu se mai efectuează.

Fig.3.13. Încrederea în sine valoare netă

La fel ca și în cazul marjei de eroare, testarea încrederii în sine cu mai puțin de 30 minute nu se mai efectuează nici la coeficintul beta și nici la valoarea netă.

Fig.3.14. Încrederea în sine Coeficientul Beta

Din graficele 3.12; 3.13; 3.14; se poate observa o scădere substanțială a încrederii în sine de la prima testare cea cu o spatămână înaintea competiției, la ultima testare, cea cu 2 ore înaintea competiției.

CONCLUZII

Acest studiu a analizat ideea că structura temporală a precompetiției prezise a subcomponentelor CSAI-2, pot fi mediate de către diferite variabile individuale ale orientării realizate.

Rezultatele analizei regresiei pas cu pas arată în mod clar că dimensiunea competivității a SOQ a format cea mai puternică relație cu subcomponentele CSAI-2. Acest lucru nu a fost neapărat neașteptat având în vedere comentarile lui Gill, că dimensiunea de competitivitate este sub scală dominantă al chestionarului, AIL deși nu au formulat nici o ipoteză specifică, rezultatele au susținut ipoteza generală, bazată pe previziunile proprii ale lui Gill (1986), cum că sportivii competitivi mari ar raporta niveluri mai scăzute de anxietate a stării de competiție decât subiecții competitive mai mici mici.

Rezultatele structurare temporale ale preconcurenței au evidențiat că, cu anxietatea atât cognitivă cât și somatică, a grupului cu o competitivitate ridicată, a raportat mai puțină anxietate decât grupul cu o competitivitate mai scăzută în fiecare etapă de testare.

Trebuie să se admită că definiția Gill a anxietății concurenței se bazează pe o perspectivă unidimensională, dar în ciuda acestui fapt, concluziile reflectă predicția de bază. Acesta poate fi, prin urmare, că persoanele cu o dispoziție competitivă mai mare se confruntă cu niveluri mai scăzute de anxietate în situații de concurență, deoarece aceștia privesc mai mult competitiv și stimulator decât sportivii cu o mai puțină dispoziție competitivă. Se poate ca sportivii care posedă o experiență au o dispoziție competitivă inferioară să experimenteze câteva grade de ego-amenințare în aceleași situații evaluative. Cu toate acestea, eșantionul nostru a fost oarecum părtinitor în care toți subiecții s-au auto-selectat în competiție. Prin urmare, este puțin probabil ca grupul care cuprind această probă să reprezinte capetele opuse ale continuității competitive.

Este mult mai probabil ca diferența în grupul nostru, este aceea că sportivii cu completivitate ridicată percep competiția mai pozitiv decât sportivii cu completivitate scăzută. Astfel, rezultatele trebuie interpretate în raport cu populația examinată.

Principalul obiectiv al acestui studiu a fost de a examina dacă orientarea ar media structura temporală prezisă a subcomponentelor anxietății. Rezultatele au arătat ca tiparul s-a diferențiat ca și funcție a competitivității, raportându-se la structura temporală diferențială atât pentru anxietatea cognitivă cât și pentru cea somatică.

Grupul cu competitivitate scăzută a avut tendința de a raporta o creștere progresivă în anxietatea cognitivă, în timp ce în grupul cu competitivitate ridicată anxietatea cognitivă a rămas mai stabilă.

În cazul anxietății somatice, structura temporală diferențială a apărut din nou, cu grupul cu competitivitate scăzută, raportând un nivel ridicat decât ceea ce a făcut grupul cu competitivitate ridicată. Acest lucru pare să sprijine faptul că sportivii cu o competitivitate mică nu pot percepe concurența ca fiind la fel de provocatoare și stimulativă ca a omologiilor săi cu o competitivitate mai mare.

Cu apropierea evenimentului, "amenințarea" devine tot mai iminentă, aceasta provocând o creștere a gândurilor și a sentimentelor negative asociate cu concurența. Implicarea acestor constatări pentru antrenori poate fi că strategiile de relaxare și de pregătire mentală pot fi necesare pentru a fi puse în aplicare și adaptate pentru a putea satisface cerințele specifice ale sportivilor cu o completivitate mare și scăzută. În plus, antrenorii și educatorii ar putea avea nevoie să sublinieze importanța concurenței pentru sportivii cu o competitivitate mică în încercarea de a reduce nivelul lor de anxietate înainte de competiție.

Un accent pe personal, spre deosebire de interpersonal, obiectivele pot fi deosebit de eficiente cu astfel de sportivi. Caracterul competitiv inerent de obiective interpersonale poate determina o creștere a anxietății.

Există dovezi substanțiale de cercetare care să sugereze că sportivii care adoptă obiectivele interpersonale, care implică în mod inevitabil compararea socială, percep concurența sportului ca fiind stresante și, astfel, să se simtă incompetent când au mai putină abilitate decât alții (Duda, 1985, Ewing, 1981; Roberts, 1986). Maehr și Nicholls (1980) și Roberts (1986) a teoretizat faptul că sportivii nu sunt la fel supuși stresului si anxietății comparației sociale sau a concurenței, deoarece acestea se concentrează pe plăcerea inerentă în performanță fără a se preocupa pentru comparațiile de auto-consolidare sau pe demonstrațiile de capacitate a altora. O posibilă explicație ar putea fi că, prin adoptarea unei abordări de proces sau de performanță, sportivul nu este supus la presiuni externe și păstrează un loc intern de control.

Vealey și Campbell au raportat că o caracteristică pozitivă a orientării performanței este controlul asupra competenței și asupra succesului pe care le creează. Acest argument îl susține pe Harter (1978) versiunea de Alb "; (1959)

Teoria motivației de competență, care a propus această competență percepută ca fiind ridicată (este, de mare încredere în sine) este legată de percepția de control intern, care, la rândul său, duce la motivație competentă.

Albul definește această motivație competentă ca fiind constructivă ca și motivația de a se angajează în încercările de măiestrie și de a aborda situațiile dificile. În schimb, rezultatul sau orientarea câștigului nu sunt favorabile pentru percepția de control asupra succesului, deoarece câștigul și pierderea în sport sunt foarte instabile, rezultatele fiind incontrolabile. Există implicații de aici pentru toți sportivii, indiferent de nivelul lor relativ de competitivitate.

Un accent pe obiectivele personale controlabile, pot ajuta sportivii să depășească manifestările cu statut competitiv de anxietate când este plasat într-o situație concurențială. De asemenea, persoanele care se confruntă cu niveluri mai ridicate de anxietate pot beneficia de reducerea lor prin învățarea diverselor tehnici de relaxare sau de restructurare cognitivă, speranța fiind că nivelurile de anxietate mai mici ar permite sportivilor de a se bucura și de a se apropia de situații competitive.

Constatarea diferențelor de grup, în nivelurile de încredere în sine, este de așteptat și sprijină predicția bazată pe (1977) teoria lui Bandura de auto eficacitate .

Puțina cercetare a examinat concludent relația dintre competitivitate și încrederea în sine, dar se pare logic că, cu cât individul este mai competitiv, cu atât este mai sigur pe sine atunci când va fi într-o situație concurențială. Cu toate acestea, această relație este probabil să fie mediată de rezultatele anterioare, din care cei care au avut experiențe de succes recent vor fi, probabil, mai încrezători decât cei care au experimentat eșecuri recente.

În cele din urmă, este important să subliniem faptul că acest studiu nu se referă la concluziile performanțelor. De-a lungul discuției, iar acest lucru include definiția Gills, ipoteza a fost că anxietatea este negativă.

Scopul acestui studiu nu a fost de a evalua efectele anxietății competitive, dar poate fi înșelător să presupunem că nivelului mai ridicat de anxietate îi corespund descreșterile în performanță.

Nivelurile ridicate de anxietate pe care sportivii cu competitivitate scăzută le experimentează în acest studiu nu ar fi avut neapărat un efect debilitant asupra performanței.

Fig. Nr. 7 Anxietatea (Sursa: https://www.pinterest.com/)

Burton (1990), Jones (1991) și Parfitt (1990) au sugerat că etichetarea anxietății, fie pozitiv (de exemplu, facilitatea de a performa) sau negativ (de exemplu, debilitante la performanță) poate da o mai bună indicație a impactului de anxietate. Pentru a determina dacă diferențele de competitivitate sunt legate de diferențele de percepție de anxietate se poate dovedi a fi o linie interesantă de investigație.

BIBLIOGRAFIE

Burton, John W. (1989). "On the Need for Conflict Prevention." Center for Conflict Analysis and Resolution, George Mason University, Fairfax, VA.

Burton, John. (1990a). Conflict: Human Needs Theory. New York: St. Martin's Press.

Harter, S. (1992). The role of competence in children. Merrill – Palmer Quarterly,

Harter, S.( 1978). Effectance motivation reconsidered: Toward a developmental model Human Development,

Holdevici, I. (1995). Autosugestie și relaxare, Editura Ceres, București.

Holdevici, I. (2000). Ameliorarea performanțelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Editura Orizonturi, București.

Holdevici, I. (2000). Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București.

Holdevici, I. (2002). Psihoterapia anxietății, Editura Dual Tech, București.

http://ephysiologix.com;

http://psihoo.ro;

http://www.kic.org.uk/;

http://www.ziuaconstanta.ro;

https://www.pinterest.com;

Lupu, I., Zanc, I. (1999) Sociologie medicală, Editura POLIROM, Iași

Mitchell, C. R. 1993. "Track Two Triumphant? Reflections on the Oslo Process and Conflict Resolution in the Middle East."

www. proquest.com;

www.books.google.ro;

www.cdeporte.rediris.es;

www.depresiv.ro;

www.ebscohost.com;

www.rasfoiesc.com;

www.sciencedirect.com;

www.tandfonline.com;

www.wikipedia.org;

Humara M., 1999, The relationship between anxiety and performance: A cognitive-behavioral perspective, Athletic Insight – The Online Journal of Sport Psychology;

Mousavi , S.H., Abolfazl Meshkini , 2011, The Effect of Mental Imagery upon the Reduction of Athletes` Anxiety during Sport Performance, International Journal of Academic Research in Business and Social Sciences.

Shane Murphy (Editor), 2004, The Sport Psych Handbook , Part II, Emotional and Mental Control, Human Kinetics;