Analiza Activităților de Management In Cadrul Unei Exploatații Agricole. Studiu de Caz

=== fc95ae0e5b3f589f7d8e4d0515642ccb5ca316c2_102732_1 ===

INTRODUCERE

Agricultura, pe plan mondial, a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu.

Starea actuală a agriculturii din România, în care se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelul corespunzător exigentelor față de aceasta, din perspectiva integrării europene, accentuând caracterul său ecologic.

Prezenta lucrare are în vedere abordarea aspectelor referitoare la analiza activităților de management la nivelul unei exploatații agricole, fiind împărțită, în acest sens, în patru capitole.

Primul capitol este reprezentat de abordarea conceptuală a aspectelor cu privire la managementul agricol, respectiv managementul în agricultură, capacitatea managerială privită ca factor de succes în acest domeniu, precum și managementul sustenabil al solului în contextul alinierii la standarde europene.

Trecerea la cel de-al doilea capitol este accentuată prin prezentarea importanței agriculturii pentru dezvoltarea județului Teleorman. Sub acest aspect, se vor prezenta datele generale despre județ, analiza principalelor culturi din județ, dar și agricultura comunei Seaca.

Cea mai relevantă parte a lucrării este studiul de caz la nivelul societății Dincă Marian Emil IF, respectiv capitolul trei. Astfel, se vor avea în vedere datele generale despre exploatație, structura culturilor, dotarea exploatației, caracterizarea tehnologiilor de cultură, materiile și materialele utilizate în acest scop, dar și caracterizarea indicatorilor tehnico-economici ai producției.

Ultimul capitol este reprezentat de concluzii și propuneri, urmat îndeaproape de evidențierea resurselor bibliografice.

Necesitatea managementului agricol este evidentă, posibilitățile nu sunt, însă, la același nivel. Rămâne de văzut măsura în care potențialitățile de diferite feluri permit obținerea de răspunsuri adecvate în privința recurgerii la principii și metode de management științific. Factorii cu acțiune contrară suntnumeroși. Ei sunt legați, în mare măsură, de particularitățile agriculturii ecologică, în cazul celei românești intervenind aspecte specifice generate de tranziție, de mediul economic, de preponderența exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, ultimul aspect nefiind favorabil practicării unei agriculturi ecologicecomerciale, conectate, deci, la piață, și în care prezența actelor și proceselor decizionale, vizând relațiile din "amonte" și din "aval", sunt des întâlnite

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA MANAGEMENTUL AGRICOL

1.1 Aspecte privind managementul în agricultură

Managementul, cu numeroasele sale definiții și, mai ales, cu bogatul său conținut de teorii, principii si metode, este întâlnit în cazul tuturor componentelor vieții economice și sociale, fiind atotcuprinzător.

Având în vedere rolul economic și social al agriculturii, contribuția sa la protecția mediului, impactul său asupra vieții comunităților, ca să ne referim numai la aceste aspecte, recurgerea la cunoștințe manageriale a exploatațiilor agricole se înscrie în logica firească a lucrurilor. A îndeplini un asemenea rol și a răspunde unor cerințe variate presupune, între altele, și faptul că știința managementului se va aplica luând în considerare condițiile naturale, materiale și sociale, care există în agricultură.

Performanțele de producție și economice la care a ajuns agricultura din unele zone ale lumii (S.U.A, U.E. etc) sunt urmare și a faptului că, prin formare profesională, competență, informare și îndrumare, producătorul agricol (fermier sau șef de exploatație) a avut acces la cunoștințe tehnice, economice și manageriale aplicabile în gestionarea exploatațiilor agricole. În țările cu agricultură dezvoltată, tradiția, care genera ceea ce se făcea în agricultură, empirismul, orientarea activităților spre asigurarea consumului din producție proprie, relevând o economie agricolă relativ închisă, au fost înlocuite, cu mai mulți ani în urmă, cu elemente ale științei agricole și ale celei manageriale. Acestora li s-au adăugat politicile economice promovate față de agricultură. Cunoștințele de management le-au permis celor care gestionează exploatații agricole să utilizeze cu eficiență instrumentele avantajoase conținute de politicile agricole.

Agricultura, pe plan mondial, a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu.

Gestionarea resurselor de producție (unele însemnate din punct de vedere cantitativ și calitativ), particularitățile lor, repartizarea teritorială diferită a acestora, ocuparea unei mari părți din populația activă în agricultura ecologică, reclamă un mod de acțiune bazat pe judecăți de valoare, pe adaptare la noile situații, sesizând oportunitățile, pe practicarea metodelor moderne de agricultură (alături de cele convenționale intervenind cele ecologice), utilizând, totodată, elementele valoroase conținute de tradiție. Punerea în valoare a resurselor trebuie să se facă pe principii economice și ecologice, iar hazardul să fie înlocuit de acțiuni orientate spre ceea ce trebuie făcut, potrivit cerințelor pieței.

Starea actuală a agriculturii din România, în care se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelul corespunzător exigentelor față de aceasta, din perspectiva integrării europene, accentuând caracterul său ecologic.

Necesitatea managementului agricol este evidentă, posibilitățile nu sunt, însă, la același nivel. Rămâne de văzut măsura în care potențialitățile de diferite feluri permit obținerea de răspunsuri adecvate în privința recurgerii la principii și metode de management științific. Factorii cu acțiune contrară suntnumeroși. Ei sunt legați, în mare măsură, de particularitățile agriculturii ecologică, în cazul celei românești intervenind aspecte specifice generate de tranziție, de mediul economic, de preponderența exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, ultimul aspect nefiind favorabil practicării unei agriculturi ecologicecomerciale, conectate, deci, la piață, și în care prezența actelor și proceselor decizionale, vizând relațiile din "amonte" și din "aval", sunt des întâlnite.

Agricultura ecologică este ramura economică care are cea mai puternică legătură cu mediul natural, producția vegetală, exceptând culturile legumicole protejate (sere, solarii etc.), practicându-se în câmp deschis. Spațiul agricol național este de mare întindere, caracterizându-se, în profil teritorial, prin condiții naturale destul de diverse. Ca urmare, influența factorilor naturali este foarte puternică, manifestându-se pe un front larg, amprenta lor resimțindu-se, în sens pozitiv sau negativ, asupra rezultatelor de producție și economice. Munca omului în agricultura ecologică este mai mult sau mai puțin productivă, iar performanța managerială mai mare sau mai redusă și după influența, care poate fi diferită, a factorilor naturali.

Acțiunea factorilor naturali este cu atât mai puternică, în sens negativ, cu cât nivelul de înzestrare tehnică, tehnologiile aplicate, utilizarea rezultatelor cercetării științifice sau intervenția managementului sunt la un nivel scăzut. Ca urmare, nu se poate vorbi de o performanță managerială și economică dacă lipsesc sau, există în volum redus, mijloacele cu ajutorul cărora producătorul poate interveni pentru a înlătura (decizii de corecție), cel puțin într-o anumită măsură, influența nefavorabilă a factorilor naturali. Or, agricultura din țara noastră se caracterizează, mai cu seamă în cazul exploatațiilor familiale, printr-un slab nivel de înzestrare cu mijloace de modernizare (mecanizare, irigații, consum de îngrășăminte, indicii calității seminței etc.).

Dacă producătorul/managerul exploatației nu dispune de factorii de producție artificiali pentru a efectua, în limitele posibilităților, reglarea unor procese, asigurându-se dezvoltarea plantelor și a animalelor în condiții normale, el rămâne la liberul joc al manifestării naturii. Rezultatele de producție și, prin propagare, cele economice vor depinde, în mare măsură, de favorabilitatea factorilor naturali. In ansamblu, agricultura va fi tributară fenomenelor ecologice în calitate de componente ale mediului ambiant privit în sens larg, managerial. Fără instrumente tehnice, tehnologice și, desigur, economice, managementul, oricât de bun ar fi el, nu poate contracara, decât în mică măsură, adversitățile care intervin în producția agricolă.

Agricultura lucrează cu organisme vii, plante si animale. Rezultatele vor fi influențate de caracteristicile calitative ale acestora, de gradul lor de adaptare la mediu, dar și de modul în care reacționează la intervenția muncii umane, prin mijloace specifice. Acțiunile omului vor primi reacții de răspuns prin felul în care se comportă plantele și animalele, ca organisme vii, care este altul decât cel când avem de a face cu o producție în care predomină sau există în totalitate procese abiotice. Activitățile sunt mult mai complexe și supuse la un număr mai mare de riscuri, când conțin procese biologice, cum sunt cele din agricultură. Efectele unui management de calitate pot fi contracarate de fenomene insidione, greu de anticipat.

Agricultura ecologică românească se află într-o profundă reformă, cu referire la componentele sale esențiale: proprietate, tipurile și formele de exploatații, structura de producție, politica agricolă etc. Desigur că, în condițiile unor structuri agrare în „mișcare” și, în general, într-un mediu de afaceri în curs de formare, managementul și spiritul întreprinzător sunt mai dificil de realizat. Este nevoie de o împletire a managementului exploatațiilor agricole cu mediul exogen acestora, pentru a ajunge la forme organizatorice adecvate unei agriculturi care trebuie să aibă un mers ascendent, în concordanță cu noul tip de economie în care s-a înscris societatea românească.

În condițiile reformei, reconstituirea și constituirea proprietății private asupra pământului au făcut ca acest principal factor de producție din agricultură să fie gestionat, în proporție covârșitoare, de persoane, care dețin puține cunoștințe despre ceea ce înseamnă o agricultură ecologică modernă, de ordin general și, mai cu seamă, manageriale. Adăugând la lipsa cunoștințelor și o insuficientă informare a producătorilor, o îndrumare a cărei sferă de cuprindere nu este pe măsura necesităților, șansele ca elementele științei managementului să fie aplicate în exploatațiile agricole familiale sunt reduse sau chiar inexistente.

Conținutul pregnant de subsiztență și semisubsiztență al celei mai mari părți a agriculturii românești conduce spre recurgerea la metode tradiționale în cultivarea plantelor și în creșterea animalelor, la alegerea activităților de producție după propriile nevoi ale exploatațiilor, criteriile economice și racordarea la piață fiind slab reprezentate. Or, asemenea situații, ca și altele întâlnite în agricultură trebuie să fie înlăturate, pe cât posibil, într-un timp relativ scurt. În plus, agricultura de subzistență și de semisubsiztență este un factor cu acțiune contracaractoare în ceea ce privește crearea unor exploatații de dimensiuni mai mari, care să producă pentru piață și să permită operaționalizarea managementului. O exploatație cu o dimensiune extinsă, conectată la piață și desfășurând operații si cu instituții financiare, amplifică autoritatea managementului pe un „lanț” întreg de probleme, el este mai complex, referindu-se nu numai la producție, ci și la relațiile din „amonte” și din „aval”, sfera deciziilor fiind mult mai cuprinzătoare. Exercițiu managerial mai larg asigură celor care-1 practică acumularea de cunoștințe și îmbogățirea experienței.

Agricultura este, în condițiile unei înzestrări reduse și ale nivelurilor ridicate ale prețurilor pe piața lucrărilor agricole, o ramură în care eforturile umane sunt mari. Condițiile de muncă sunt dificile. Am putea spune că predomină consumul de energie biologică furnizată de oameni și de animalele de muncă. Ca urmare, managementul tehnologic, menit să asigure lucrările de bună calitate și cu încadrarea în perioade optime, este dificil de aplicat.

Performanța managerială este influențată și de condițiile economice specifice mediului de afaceri. Exploatația agricolă resimte presiunea prețurilor la input-uri, care cresc aproape, un mod continuu. Concomitent, prețurile produselor agricole agricole sunt liberalizate. Producătorul cumpără factori de producție la prețuri care i se impun și vinde produse la prețuri care se formează pe piață, în funcție de cerere și ofertă. Menținerea și, după unii specialități, deschiderea „foarfecelui” prețurilor situează producătorul agricol într-o poziție dezavantajoasă. Managementul nu are, cel puțin în cazul input-urilor, posibilitatea de a alege, lipsind, deci, actul decizional.

Cei care gestionează exploatații agricole ecologice se află, dacă se are în vedere concurența dintre produsele agricole ecologice românești și cele provenind din alte țări în care se aplică altfel de politici agricole, într-o situație care nu le este favorabilă. Nivelul diferit de dezvoltare a agriculturii românești față de cel al celei din alte țări face ca producătorii autohtoni să nu răspundă concurenței produselor străine, apărând riscul imediat ca ei să fie scoși de pe piață. Având în vedere integrarea în UE, este necesar ca producătorii români, cel puțin cei care sunt conectați la fluxurile de piață, să fie pregătiți, urmând să ofere produse competitive. Managementul exercitat are un rol benefic, în sensul celor de mai sus, care poate fi sesizat cu ușurință. Soluții urmează să se regăsească și în politica agricolă promovată în țara noastră. Timpul este, însă foarte scurt, dacă se are în vedere durata perioadei în care s-a "lucrat" pentru ca agricultura din țările UE să atingă formele organizatorice și performanțele de producție actuale.

În exploatațiile agricole de mici dimensiuni, familiale nu poate fi vorba, desigur, de un management asemănător celui dintr-o societate comercială pe acțiuni sau dintr-o mare companie. În situația micilor exploatații, accentul este pus, mai cu seamă, pe utilizarea eficace a factorilor de producție de care se dispune, aflați, de regulă, în cantități reduse (suprafață, efective de animale, capitalizare etc.), astfel încât să se obțină produse și venituri necesare existenți familiei (măsura în care acestea sunt suficiente, constituie o altă problemă). Aceasta nu înseamnă că în marile societăți nu interesează modul în care se alocă și se combină factorii de producție, dar în cazul lor, se pot aplica metode de management, se desfășoară procese decizionale în totalitatea componentelor acestora etc.

Teoria și, mai cu seamă, practica vizând managementul exploatațiilor agricole, au menirea să contribuie, alături de alți factori, la functionarea cel puțin, a unei părți dintre acestea, astfel ca prin agregarea rezultatelor lor, agricultura să aibă un trend ascendent. În același timp, exploatatiile vor avea capacitatea să contribuie alături de alți operatori, la crearea unor relații de cooperare și integrare care să favorizeze funcționarea, cu performanțe ridicate, a sistemului agroalimentar național. Acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât agricultura, prin "celulele" sale economice, constituie nivelul de operare inițial al amintitului sistem, influențând, prin materiile prime asigurate, activitatea celorlalți agenți economici, care intervin pe filierele produselor, regăsite în sistemul agroalimentar.

Dacă agricultura ecologică nu induce materii prime pe filiere, ceilalți operatori nu dispun de obiectul activităților lor, sistemul agroalimentar național, funcționarea sa, fiind greu de realizat, ceea ce are legătură directă cu gradul in care se asigură securitatea alimentară a populației.

1.2 Capacitatea managerială – factor de succes în agricultură

Importanța factorului uman pentru succesul în producția agricolă a fost studiată pe larg. Este larg acceptat în literatura de specialitate că aspecte privind cadrul inițial teoretic și conceptual au fost stabilite de Ashby, care studia, în anii 1930, comportamentul și motivația fermierilor și influența lor asupra managementului în producție. Case și Johnston (1953) au observat capacitățile de gestionare ca un al patrulea factor de producție, cu excepția a trei factori tradiționali, respectiv solul, capitalul și forța de muncă. Această cercetare a fost urmată de studii ale unor economiști renumiți Heady (1956), Johnson (1976) și Petrini (1970) ce aveau în vedere diferențele dintre fermieri, motivațiile și comportamentul lor. Punctul de anvergură în acest domeniu este studiul de cercetare al lui Galanopoulos și colab. (2006), care și-au concentrat atenția asupra identificării agricultorilor în procesul de luare a deciziilor. Studiile de cercetare din perioadele anterioare au fost axate în principal pe influența caracteristicilor personale (demografice) ale agricultorilor, cum ar fi vârsta, educația, sexul, experiența etc., asupra eficacității producției. Cu toate acestea, în ultimul timp accentul se concentrează din ce în ce mai mult pe procesul de luare a deciziilor. Autori precum Rougoor et al. (1998), Trip (2000) și Johansson (2007) explică această abordare prin faptul că și fermierii care au caracteristici personale pozitive pot avea rezultate nesatisfăcătoare dacă procesul decizional este slab. Există numeroase studii în întreaga lume în care autorii au încercat să explice influențele pe care anumite aspecte ale capacităților de management le au asupra succesului fermelor, adică eficacitatea producției.

Aspecte ale capacităților de management

Așa cum s-a menționat anterior, capacitățile de management pot fi definite „ca având caracteristicile și abilitățile personale adecvate pentru a face față problemelor și oportunităților corecte în momentul potrivit și în mod corect".

Caracteristicile și capacitățile personale ale agricultorilor, ca un aspect foarte important al capacităților de management, cuprind obiective și motivații, care includ, de exemplu obiectivele pe care un fermier le dorește să le atingă, atitudinile lor referitoare la preluarea riscurilor, abilitățile și capacitățile agricultorilor, precum puterea de percepție și abilitățile intelectuale, precum și biografia agricultorilor care include caracteristicile demografice și experiența în producția/ domeniul specific. Cu toate acestea, un agricultor / manager cu bune caracteristici personale nu va avea întotdeauna succes garantat dacă procesul său de luare a deciziilor nu este eficient. Asta înseamnă că, atunci când se examinează influența capacităților de management asupra rezultatelor obținute, pe lângă caracteristicile personale (demografice) ale agricultorilor, trebuie respectat si procesul de luare a deciziilor. Fermierii au în general posibilitatea de a lua decizii de afaceri corecte, ceea ce le va ajuta să obțină rezultate mai bune, respectând pașii bine cunoscuți ai procesului decizional, cum ar fi planificarea, implementarea și controlul. Kay și colab. (2008) oferă o divizare chiar mai detaliată a procesului de luare a deciziilor, după cum urmează:

1) Observarea și definirea problemei,

2) Colectarea datelor și a informațiilor,

3) Identificarea și analiza soluțiilor alternative,

4) Luarea deciziei – alegerea celei mai bune alternative,

5) Executarea (implementarea) deciziei,

6) Monitorizarea și analiza rezultatelor obținute,

7) Asumarea responsabilității pentru respectiva decizie.

Fiecare dintre etapele enumerate solicită agricultorilor sau factorilor de decizie să definească cu precizie prioritățile și termenele în procesul de luare a deciziilor, pentru a evita stresul cauzat de detalii mici și nesemnificative și care pot duce la neglijarea unor probleme importante. De asemenea, se poate aborda un model foarte simplu pentru a explica relația dintre capacitățile de management, mediul, procesele biologice și rezultatele obținute la o anunmită fermă.

Figura nr. 1. Model al capacităților manageriale în ceea ce privește mediul, procesele biologice și rezultatele exploatațiilor agricole

Prin respectarea modelului de mai sus, aspectele capacităților de management și influența acestora asupra producției și a rezultatelor economice pot fi prezentate în sensul în care punctul de plecare este fermierul / managerul, cu caracteristici personale specifice. El încearcă, prin decizii de afaceri corespunzătoare, să optimizeze (sau cel puțin să influențeze) producția și procesele biologice, care ulterior determină producția și rezultatele economice la nivel de fermă. Există mulți factori care influențează rezultatele obținute (condițiile meteorologice, diferite boli, pesticidele utilizate, îngrășămintele, fluctuațiile pieței, variații ale prețurilor ș.a). Riscurile și incertitudinile în procesul de luare a deciziilor accentuează, într-o mare măsură, faptul că managerul exploatației agricole își îndeplinește sarcinile în ceea ce privește mediul în schimbare, unde direcția acestor schimbări este imprevizibilă. Figura următoare prezintă principalele aspecte ale capacităților manageriale și influența acestora asupra rezultatelor exploatațiilor agricole.

Figura nr. 2. Aspecte ale capacităților manageriale și influența acestora asupra rezultatelor exploatațiilor agricole

1.3 Managementul sustenabil al solului în contextul alinierii la standardele europene

Dovezile din diferite părți ale lumii sugerează că este posibil să se separe conceptul de management durabil al solului de cel al gestionării durabile a sistemului de producție. Ambele sunt indisolubil legate în moduri în care sistemele de producție a culturilor durabile trebuie să fie mai întâi ecologice durabile. Acest lucru înseamnă că orice sistem de producție care poate să permită întreruperea mecanică a vieții solului și a biologiei și a structurii solului și de calitate, și, prin urmare, serviciile ecosistemice, nu poate fi considerat durabil din punct de vedere ecologic. Scopul „gestionării durabile a solului” ar trebui să fie acela de a inversa tendințele indicate de elementele enumerate mai sus, prin inducerea îmbunătățirii calității solului ca mediu de înrădăcinare pentru plante. De asemenea, un sistem agricol de sol este de nici o valoare în cazul în care culturile sunt atacate de buruieni, insecte și agenți patogeni. Cu alte cuvinte, gestionarea durabilă a solului nu este suficientă pentru o producție durabilă, ca rezultat, și cu siguranță nu în cazul în care intensificarea producției durabile este obiectivul în care culturile, solul, nutrienții sunt afectate de inundații, dedăunători, impunându-se ca gestionarea energiei agricole în spațiu și timp să îl facă să rămână ecologic și economic viabil.

Principiile care stau la baza sistemelor agroecologice de producție durabilă pentru agricultorii mici și mari, din punct de vedere comercialo- ecologicse referă la conservarea resurselor și eficiența utilizării resurselor, în timp ce în mod profitabil se vor gestiona serviciile durabile de producție și de intensificare ecosistemelor. La bază, putem spune că producția durabilă derivă dintr-o serie de principii practice care pot fi aplicate simultan prin combinarea practicilor de cultură-sol-apă-nutrienți-dăunătorimanagementului ecosistemului. Aceste practici sunt concepute la nivel local și adaptate pentru a capta productivitate, o serie de co-beneficii socio-economice și de mediu ale agriculturii și ecosistemelor de la ferma, peisajul (cumpănă), precum și la scară provincială sau națională

Cu toate acestea, diferită de abordarea intervenționistă bazată pe cultivare a activitatilor agricole descrise mai sus, există acum mai multe sisteme de producție cu o abordare predominant ecosistemică sau agroecologică, în general, caracterizate printr-o perturbare minimă a ecosistemului, atât referitoare la biodiversitatea naturală și a reușit, în scopul de a furniza produse alimentare, crude materialele și serviciile ecosistemice. soluri biologice sănătoase stau la baza acestor sisteme. Astfel, pentru a realiza o intensificare durabilă, un sistem de producție trebuie să fie în măsură să sprijine și să mențină funcționarea ecosistemului, precum și servicii derivate din acesta, prin intervenții de limitare (care pot apărea necesare pentru intensificarea producției), la niveluri care nu perturbă aceste funcții .

Sistemele de producție durabile, bazate pe abordări ecosistemice oferă o gamă de productivitate socio-economică, precum și beneficii de mediu pentru producători și pentru societate în general. Pentru a atinge productivitatea crescută necesară pentru a satisface cererile de alimente și gama de servicii ecosistemice așteptate de către societate, sistemele de producție durabile ar trebui să se bazeze pe cinci principii tehnice:

realizarea simultană a productivității agricole crescute și a serviciilor ecosistemice îmbunătățite.

Eficiență sporită de intrare-utilizare, în cazul în care intrările cheie includ apă, nutrienți, pesticide, energie, terenuri și forța de muncă.

dependență redusă de materii prime externe derivate din combustibili fosili (cum ar fi îngrășăminte minerale și pesticide) și preferința pentru alternative (cum ar fi fixarea azotului biologic și gestionarea integrată a dăunătorilor).

Protecția solului, a apei și a biodiversității prin utilizarea de perturbare minimă a sistemelor naturale;

intervențiile nu trebuie să aibă efecte acumulative, ci trebuie să aibă un impact și o frecvență mai mică decât capacitatea de recuperare naturală a ecosistemului.

Folosirea biodiversității naturale gestionate și pentru a construi și / sau reconstrui elasticitatea sistemului la solicitările abiotice, biotice și economice.

De-a lungul timpului, sistemele care urmăresc aceste principii vor arăta creșterea nivelurilor de producție și nivelurile de scădere a utilizării de intrare. În multe situații de avarie, o mai bună retenție a apei la captare, stocarea la intrare și infiltrare în sol la plante disponibile, tensiunile reprezintă o realizare importantă, ceea ce face posibilă funcționarea optimă a întregului sistem sol / plantă.

CAPITOLUL II. IMPORTANȚA AGRICULTURII PENTRU DEZVOLTAREA JUDEȚULUI TELEORMAN

2.1. Date generale despre județ

2.1.1 Cadrul teritorial al județului Teleorman

Județul Teleorman este situat în partea de sud a României, în zona centrală a Câmpiei Române, la intersecția dintre paralela 44O latitudine nordică și meridianul de 25 O latitudine estică, teritoriul său fiind înconjurat de județele Argeș și Dâmbovița la nord, Giurgiu la est și Olt la vest. Extremitatea sudică a județului este delimitată de fluviul Dunărea, care constituie granița dintre țara noastră și Bulgaria. Vecinătatea fluviului Dunărea reprezintă unul dintre atuurile județului, constituind un potențial vector de dezvoltare, prin oportunitățile de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria.

Sursa: www.teleorman.wordpress.com

Figura nr. 1. Încadrarea județului Teleorman pe plan național

Între limitele descrise mai sus, suprafața județului Teleorman este de 5.790 km2, încadrându-se între județele de mărime mijlocie ale țării și situându-se pe locul al XIX-lea la nivel național. În cadrul regiunii Sud-Muntenia, din care face parte, județul Teleorman ocupă locul doi ca suprafață, după Argeș.

2.1.2 Aspecte relevante privind dinamica economică înregistrată la nivelul județului Teleorman

Rata reală de creștere a PIB-ului în Regiunea Sud Muntenia a variat între 9,8% în 2009 , anul ulterior crizei economice și -0,5% în anul 2011. În județul Teleorman, rata de creștere a PIB-ului a variat între 9,8% în 2008 și -6,1% în 2010. Cifrele arată o situație mai gravă în ceea ce privește rata PIB în județul Teleorman comparativ cu rata de creștere a regiunii, în principal după anul 2010. Aceeași situație cu privire la PIB / locuitor în județul Teleorman evidențiază cifre sunt mai mici decât la nivelul regiunii. Rata de creștere a populației medii ocupate în județul Teleorman reflectă faptul că în acest județ au existat mai puține oportunități pentru găsirea unui loc de muncă de către populația locală comparativ cu situația din regiunea Sud Muntenia. De asemenea, rata șomajului a fost mai mare în perioada 2008-2015 în județul Teleorman comparativ cu rata șomajului la nivelul regiunii. Câștigurile medii nete / lună și salariați, precum și rata medie a câștigului salarial net pe lună au fost mai mici în județul Teleorman decât în aceeași ​​regiune de bază.

După o tendință de scădere a PIB până în 2011, se observă o creștere în 2011, o scădere în 2013 și o creștere până în 2015. Creșterea PIB-ului real se datorează creșterii PIB-ului nominal, iar valoarea acestei creșteri este exprimată în prețurile curente dintr-o anumită perioadă de timp. Scăderea PIB real este cauzată de creșterea indicelui general al prețurilor.

Tabelul nr. 1.

Rata de creștere reală a PIB în județul Teleorman pentru perioada 2008-2015 (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul nr.2.

Rata de creștere reală a PIB în regiunea Sud-Muntenia (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

În regiunea Sud Muntenia, până la sfârșitul anului 2009 s-a înregistrat un PIB crescut, urmat de o scădere drastică până în 20010 și 2011, după care a urmat o ușoară ascensiune până la sfârșitul anului 2015. PIB-ul real pe rezident crește atunci când se ia în calcul o creștere economică pozitivă, datorată creșterii volumului producției și serviciilor în perioada analizată, și scade atunci când se remarcă evoluții economice negative, adică PIB-ul real crește mai lent decât creșterea populației. În județul Teleorman, PIB / rezident a crescut cu 36%, de la 3.479 Euro / locuitor în 2008 la 4.735 Euro / locuitor în 2015. Singura scădere a fost înregistrată în anul 2009, cu 4,5% mai puțin decât în anul 2007 (Tabelul 4, Fig.5)

Tabel nr. 3.

Evoluția PIB real/ locuitor în județul Teleorman (valori exprimate în Euro)

Sursa: Institutul Național de Statistică

În regiunea Sud Muntenia, PIB / rezident a înregistrat o evoluție similară. În general, linia de trend a fost una ascendentă, cu singura inflexiune în 2009.

PIB / rezident la nivel de regiune a crescut cu 40,7% de la 4,722 Euro / locuitor în 2007 la 6,649 Euro / locuitor în 2014.

Tabelul nr. 4.

Evoluția PIB real/ locuitor (euro) în regiunea Sud-Muntenia

Sursa: Institutul Național de Statistică

Creșterea PIB-ului / locuitor în regiunea Sud-Muntenia se caracterizează printr-o pantă ascendentă până în anul 2008. Scăderea în anul 2010 nu a avut un impact mare, datorită faptului că, începând cu anul 2011, putem observa o creștere constantă până în anul 2015, conform tabelului de mai sus.

Forța de muncă este reprezentată de populația ocupată și poate crește prin înființarea de noi întreprinderi, prin oferirea de locuri de muncă, prin dezvoltarea activității publice și scăderea ratei șomajului.

Rata de creștere a populației medii civile ocupate în județul Teleorman a variat între 0,5%, nivelul maxim înregistrat în 2012 și -5,1% înregistrat în 2010, reflectând impactul profund al crizei economice, când oamenii nu puteau găsi locuri de muncă, după cum și tabelul de mai jos evidențiază.

Tabelul nr. 5.

Rata medie de creștere a populației ocupată în județul Teleorman (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

La nivelul regiunii Sud Muntenia, rata de creștere a populației medii civile ocupate a fost mai mică decât în cazul județului Teleorman. Nivelul său a variat între -2,4% în 2010, nivelul minim și + 2,5% în anul 2008, la începerea crizei economice. Dar, începând cu anul 2011, situația a devenit mai bună și mai bună până în 2012, iar în 2013, rata de creștere s-a redus profund la 0,1%, înregistrând doar o ușoară creștere până în 2015, conform următorului tabel.

Tabelul nr.6.

Rata medie de creștere a populației ocupată civil în regiunea Sud – Muntenia (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Valoarea populației ocupate civile din regiunea Sud – Muntenia a scăzut în primii 2 ani, până când a atins un nivel scăzut în 2010, fiind urmată apoi de o revenire la valoarea inițială în 2012, astfel încât, în cele din urmă, după o ușoară creștere , să mențină o rată constantă.

Numărul mediu de salariați din județul Teleorman a scăzut până în 2010, iar apoi a fost urmat de o creștere continuă până în 2015. Creșterea numărului mediu de angajați apare atunci când crește numărul de întreprinderi, ceea ce înseamnă că activitatea economică în zonă se dezvoltă în toate domeniile.

Rata de creștere a numărului mediu de salariați din județul Teleorman a scăzut de la 4,2% în anul 2008 la zero în anul 2012, moment critic pentru acest indicator economic. Apoi, a început să se îmbunătățească de la an la an până în 2015, ajungând la 0,4% în ultimul an al perioadei analizate. Cea mai profundă scădere a acestui indicator s-a înregistrat în anii 2010 și 2011, -7,1 % și, respectiv, 6,2%, în anii de la începutul crizei economice, așa cum următorul tabel reflectă.

Tabelul nr. 7.

Rata medie de creștere a numărului de salariați în județul Teleorman (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Studiul privind numărul mediu de salariați din regiunea Sud – Muntenia a arătat valori negative până la sfârșitul anului 2011.

În perioada 2011-2015, numărul mediu de salariați a eșuat în principal în primul an al acestui interval, după care s-a redresat an de an, dar a rămas aproape constant la o valoare medie între valoarea inițială și vârful scăzut de 0,8% până în 2015.

Evoluția ratei șomajului în județul Teleorman a scăzut până în 2010, după care a urmat o ușoară creștere până în 2015. Rata șomajului crește atunci când numărul șomerilor urmează același trend, iar populația ocupată scade, deoarece oferta este mai mare decât cererea și scade când cererea depășește oferta, crescând astfel numărul de angajați.

Rata șomajului a variat între 7,3%, nivelul minim în anul 2008 și 11,9%, valoare înregistrată în anul 2010, după debutul crizei economice.

Din acel moment, rata șomajului a scăzut în mod continuu, reflectând o situație îmbunătățită a locurilor de muncă

Tabelul nr. 8.

Rata șomajului în județul Teleorman (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

În județul Teleorman, câștigul salarial mediu lunar net (RON / angajat) a înregistrat o creștere continuă în perioada 2002-2015. Astfel, în 2015, acesta a ajuns la 1.410 lei / angajat, fiind cu 67.6% mai mare decât în anul 2008, când a constituit 841 lei / angajat. În general, câștigul salarial mediu lunar net (RON / angajat) crește atunci când crește cantitatea de servicii și bunuri.

Tabelul nr.9.

Venituri medii nete pe lună (RON / angajat) în județul Teleorman

Sursa: Institutul Național de Statistică

Conform tabelului de mai jos, în județul Teleorman, rata de creștere a câștigului salarial mediu net pe lună a înregistrat cele mai mari valori în 2008 și în principal în 2009, când a reprezentat 30,8%. În 2010, acesta a scăzut la 2% și apoi la 0,2% în 2011. În 2012, acesta a revenit la 6%, iar în 2013 la 6,7%. Începând din 2014, acesta a scăzut din nou, astfel încât în 2015, acesta era de doar 4,4%.

Tabelul nr. 10.

Rata de creștere a câștigului salarial mediu lunar în județul Teleorman (%)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Teleorman este un județ cu tradiție în industrie și agricultură. Este vorba de fabrica de îngrășăminte chimice situată în Orașul Turnu Magurele, fabrica producătoare de rulmenți din Alexandria și industria reviziilor de vagoane din Roșiori de Vede. De asemenea, cultivarea pământului fertil reprezintă una dintre activitățile majore care joacă un rol important în dezvoltarea județului.

2.1.3 Analiza SWOT privind dinamica economică – industrie și agricultură

Conform analizei de mai sus, se pot deduce următoarele puncte tari în ceea ce privește dinamica economică – industrie și agricultură:

Existența uneia dintre cele mai importante fabrici chimice din țară;

Prezența unui număr semnificativ de companii din industria textilă și de îmbrăcăminte;

Existența uneia dintre cele mai importante companii producătoare de rulmenți din țară;

Muncă disponibilă după repetări;

Poziția strategică pentru comerțul internațional prin accesul la dunăre în turnu măgurele și zimnicea;

Teren agricol de calitate;

Condiții favorabile pentru practicarea pisciculturii;

Prezența portului dunărean.

Implicarea activă a autorităților publice, competente în desfășurarea procesului de informare a populației în sectorul agricol;

Existența unei baze adecvate pentru creșterea animalelor în vederea dezvoltării sectorului animal;

Programele de regenerare anterioare;

Proximitate spre bucurești;

Prezența investitorilor străini în județ.

Punctele slabe sub aspectul dinamicii economice – industrie și agricultură sunt:

Lipsa forței de muncă cu studii superioare pentru activități industriale;

Lipsa de materii prime în România și prin urmare, costurile de import suplimentare;

Absorbția unui procent redus de producție pe piața din România (aproximativ 25%);

Nivel scăzut de cercetare și lipsă de aplicabilitate pentru dezvoltare în companii private;

Tehnologii depășite

Costuri ridicate de producție;

Grad ridicat de poluare;

Gradul ridicat de fragmentare a terenurilor;

Utilizarea înaltă a flotei mașinilor agricole;

Sistem de irigare slab;

Spațiu insuficient de depozitare pentru produsele agricole;

Îmbătrânirea populației;

Număr scăzut de angajați în agricultură;

Reticența crescută pentru combinațiile de ferme;

Nivelul mediu al producției agricole.

Sub aspectul oportunităților, se pot avea în vedere următoarele:

Dezvoltarea unui traseu comercial activ către Orient și Europa de Est utilizând fluviul Dunărea;

Diversificarea zonelor industriale existente;

Atragerea de noi investiții în sectorul agroindustrial;

Asociația producătorilor agricoli;

Exploatarea activă a muncii prin asigurarea unui proces continuu de informare și dezvoltare profesională;

Utilizarea oportunităților de finanțare pentru dezvoltarea rurală;

Colaborare la nivel de frontieră pentru a atrage investiții;

Dezvoltarea agriculturii ecologice.

De asemenea, cele mai proeminente amenințări sunt:

Creșterea numărului de salariați concediați ca urmare a automatizării procesului de producție;

Expunerea la piețele globale;

Migrarea tinerilor;

Creșterea concurenței sub aspectul produselor importate;

Lipsa de recuperare și promovarea produselor agricole tradiționale;

Lacune legislative și administrative privind asocierea agricultorilor;

Schimbarea climei;

Lipsa de lucrători în agricultură.

2.2. Analiza principalelor culturi din județul Teleorman

Având în vedere problemele cu care se confruntă lumea, la nivel mondial și chiar la nivel european, cu multe evenimente și situații speciale legate de schimbările climatice și evoluția relațiilor economice și politice, cunoașterea evoluției indicatorilor care caracterizează producția de culturi de câmp este un factor care poate influența economia. În acest context, un loc special are agricultura – un domeniu care asigură în primul rând alimente pentru toată lumea de pe planetă, indiferent de poziția socială, statutul și formarea, vârsta, locurile de muncă, credințe politice, în orice moment și în orice loc și contribuie la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea economică. Studierea influenței condițiilor naturale rămâne un necunoscut care caracterizează zonele geografice, dar diferă în ceea ce privește țara noastră, pe micro-zonele, specifice fiecărei activități agricole în parte.

În județul Teleorman, agricultura ocupă o suprafață totală de 475.700 ha. Terenul arabil este de 351.909 ha, adică 76,88% din județ și 1,19% din totalul terenului arabil. Din terenul arabil al județului, marea proprietate are 37.332 hectare, adică 10,61%, iar proprietatea privată este de 314,577 hectare, adică 89,39%. Analizând tabelul de mai jos, în perioada 2010-2016 constatăm că, la nivelul zonal, grâul ocupă 180 000 ha, cu o ușoară creștere de 0,09%, orzul ocupă o suprafață de 25 000 ha, cu o rată anuală de creștere a suprafeței de 5,72%, Porumbul ocupă o suprafață de 98.000 ha cu suprafețe în scădere (r = -4.66%), iar floarea-soarelui, unde mărimea medie a fost de 70 000 ha, de asemenea urmând un trend descendent (r = -2,19%)

Tabelul nr. 11.

Evoluția zonelor ocupate de principalele culturi, pe totalul țării și în județul Teleorman, în perioada 2006-2016

Sursa: Anuarul statistic al României

Analizând producțiile medii pe perioada analizată 2006-2016 se constată că în ceea ce privește cultura grâului, aceasta a variat, pe plan național, între 1429 kg / ha în 2009 și 3403 kg / ha în 2012, cu o rată medie anuală de creștere de 1,63% la nivelul județului între 719 kg / ha în 2009 și 3510 kg / ha în 2013, cu o rată medie anuală de creștere de 1,00%. Pentru o probabilitate de 60% (risc de 40%), intervalele de încredere a amplitudinii sunt 48,01% din cei 11 ani analizați la nivel de țară și 63,20% în județul Teleorman.

Analizând prețurile medii ale achizițiilor de grâu, acesta evidențiază faptul că în perioada 2006-2016 acestea au fost între 90,76 USD / t în 2008 și 262,02 USD / t în 2009, cu o rată anuală de creștere de 4,40% la nivel de țară. Coeficientul de variație al prețului de cumpărare este considerat ridicat, iar amplitudinea intervalelor de încredere pentru probabilitatea de 60% este de 63,35%.

Tabelul nr. 12.

Evoluția producției medii la principalele culturi pe totalul țării și în județul Teleorman – perioada 2006-2016

Sursa: Anuarul statistic al României

La cultura orzului în perioada analizată, țara a realizat o producție medie de 1461 kg / ha în 2013 și 3312 kg / ha în 2010, înregistrând o rată medie anuală de creștere de 1,9%. În județul Teleorman, producția medie de orz a prezentat oscilații între 967 kg / ha în 2009 și 4139 kg / ha în 2007, cu o rată medie anuală descrescătoare de -1,65%. Pentru o probabilitate de 60% (risc de 40%), intervalele de încredere pe amplitudinea medie a perioadei analizate sunt 43,77% la nivelul țării și 68,24% la Teleorman. Analiza prețurilor medii la achizițiile pe țară în perioada 2006-2016 arată că acestea au variat între 78,66 USD/ t în 2008 și 265,99 USD/ t în 2014, înregistrând o rată anuală de creștere de 1,91%. Coeficientul de variație a prețului de achiziție, în termeni de semnificație, este considerat ridicat, iar amplitudinea intervalelor de încredere pentru probabilitatea de 60% (risc de 40%) este de 71,70%.

La cultura de porumb, producțiile medii obținute la nivel de țară în anii 2000-2010 au înregistrat oscilații între 1526 kg / ha în 2013 și 4441 în 2010, cu o rată medie anuală de creștere de 10,39%. În județul Teleorman, producția medie de porumb realizată a variat între 355 kg / ha în anul 2000 și 4948 kg/ ha în 2016, înregistrând rata medie anuală de creștere de 30,14%. Luând în considerare o probabilitate de 60%, rezultă că perioada medie analizată, intervalele de amplitudine este de 53,07% fiabilă în țară și 91,20% pentru județul Teleorman. Analiza prețului mediu de cumpărare în perioada 2006-2016 arată că acesta a variat de la 84,71 USD / t în 2008 și 285,84 USD/ t în 2012, cu o creștere anuală de 4,45%. În ceea ce privește coeficientul de variație al prețului de cumpărare, se consideră ridicat, iar amplitudinea intervalelor de încredere pentru probabilitatea de 60% este de 70,47%.

Pe culturile de floarea soarelui, analiza producției medii în perioada analizată (tabelul 2) arată că la nivel de țară s-au înregistrat oscilații între 654 kg/ ha în 2013 și 1597 kg / ha în 2016, înregistrând o medie anuală a ratei de creștere de 6,88%. În județul Teleorman, producția medie pe hectar a variat între 450 kg / ha în 2006 și 1791 kg / ha în 2016, cu o rată medie anuală de 14,81%. Ținând seama de o probabilitate de 60% (risc de 40%), se subliniază faptul că intervalele de încredere în perioada studiată sunt de 45,01% pentru țară și 65,85% pentru județul Teleorman.

În ceea ce privește prețurile medii de cumpărare, rezultă că întreaga țară, acestea au variat între 161,34 USD/ t în 2006 și 444,64 USD/ t în 2016, cu o rată anuală de creștere de 8,71%. Coeficientul de variație al prețului de cumpărare, în termeni de semnificație, este considerat ridicat, iar amplitudinea intervalelor de încredere pentru probabilitatea de 60% este de 62,38%.

Tabelul nr.13.

Evoluția medie a prețurilor de cumpărare conform principalelor produse vegetale la nivel național și în județul Teleorman în perioada 2006-2016

Sursa: Anuarul statistic al României

Din analiza datelor statistice la nivel de țară și datele experimentale privind producția medie obținută pe perioada 2006 – 2016 la nivelul celor patru culturi principale din județul Teleorman și din țară, se pot considera următoarele:

Culturile de porumb, oscilațiile producției medii la nivel județean și în județul Teleorman, reprezentate de coeficientul de variație, sunt considerate ridicate, indicând o rată de 25,75% și 33,89% pentru țară și județul Teleorman. De asemenea, oscilațiile prețurilor au fost ridicate, iar amplitudinea acestora, pentru o probabilitate de 60%, a fost de 63,35%.

Conform culturile de orz, variațiile producțiilor medii la nivel de țară și în județul Teleorman sunt considerate ridicate pe baza coeficientului de variație, iar amplitudinea producției medii pentru întreaga perioadă de analiză este de 43,77% la nivelul țării și de 68,24% în județul Teleorman. Și prețurile de cumpărare au înregistrat oscilații mari, amplitudinea lor pentru probabilitatea de 60% fiind de 71,70%.

La culturile de porumb se remarcă oscilațiile ridicate ale producțiilor medii atât la nivel de țară, cât și în județul Teleorman, exprimate ca și coeficient de variație; amplitudinea către producția medie este de 53,07% la nivelul țării și de 91,20% pentru județul Teleorman.

Oscilațiile prețurilor medii de cumpărare au fost ridicate, astfel că, pentru o probabilitate de 60% , amplitudinea lor era de 70,47%.

La culturile de floarea-soarelui se evidențiază diferențele dintre producțiile mai mici pe țară și județ. Coeficientul de variație este considerat ridicat, iar amplitudinea este de 45,01% la nivel de țară și 65,85% la nivelul județului.

În ceea ce privește prețurile medii de cumpărare, variațiile lor au fost ridicate, iar amplitudinea lor pe întreaga perioadă de analiză a fost de 62,38%.

Pentru a elimina diferențele mari de producție de la un an la altul, considerăm că acești indicatori pot fi calculați pentru medii mobile de 4 sau 5 ani. Eliminarea producțiilor foarte mari sau a celor foarte mici ar diminua rezultatele analizate. Astfel de indicatori sunt necesari pentru a evalua riscurile din culturile analizate atât la nivelul producătorilor, cât și la nivelul asigurătorului.

2.3. Agricultura comunei Seaca

Suprafață agricoă a comunei Seaca reprezintă 3,4% din totalul suprafeței arabile a județului Teleorman, comuna ocupând locul al patrulea în județ în acest sens.

Sursa: Google Maps

Figura nr.2 Încadrarea teritorială a comunei Seaca, județul Teleorman

Sectorul privat in agricultura din comuna Seaca are cea mai mare pondere din toate ramurile economice ale județului, atingând în prezent 82.9% din totalul suprafetei arabile a județului. Productia agricola vegetala obtinuta nu evidențiază potentialul deosebit de favorabil al solului, cu toate că acesta asigura si depaseste necesarul de consum intern al comunei și al zonelor limitrofe.

Din totalul suprafeței cultivate la nivelul comunei Seaca, ponderea cea mai mare o dețin cerealele pentru boabe (respectiv 74%), în acest sens fiind predominante culturile de grâu și porumb. De asemenea, în urma utilizării tehnologiilor inovative, dar și a extinderii mecanizării si a utilizării diverselor îngrășăminte cu rol benefic asupra producției vegetale, aceasta se poate dubla la aproape toate culturile la nivelul comunei Seaca.

În ceea ce privește segmentul producției agricole de ordin animalier, sistemul industrial urmează calea dezvoltări. Astfel, se pot remarca diverși agenți economici ai sectorului privat: SC Suinprod SA, SC Romcip SA Seaca, Fermele King House ș.a.

La nivelul comunei Seaca se remarcă unele capacități dezvoltate în ceea ce privește creșterea suinelor și a păsărilor domestice, dar cu toate acestea, ele sunt neutilizate, în principal, însă prospectarea unor piețe de desfacere noi poate reprezenta un program atractiv adresat potențialilor investitori.

La nivelul județului Teleorman se pot integra diverse programe de promovare a produselor agricole ecologice. Strategia Uniunii de promovare a produselor agricole europene are în vedere construirea unei imagini de ansamblu a acestora, pe baza unui efect de sinergie prin care se pot transmite constant mesaje-cheie referitoare la calitatea inalta, la sistemele sigure de productie, la control si trasabilitate. Uniunea Europeană diferentiaza aceasta strategie de promovare conform pietelor tinta; pe piata interna se insista pe actiunile de informare, in timp ce la nivelulpieței internationale, accentul cade pe actiunile de promovare in vederea cresterii exporturilor produselor ecologice.Politica promovării produselor ecologice, se afla la inceput, la nivelul dezvoltării imaginii acestor produse, iar lansarea mesajelor cheie reprezinta marea provocare adresata marketingului in domeniu.

În tabelul de mai jos se poate observa repartizarea bugetelor în funcție de prioritate pentru programele cofinanțate în cadrul Programului anual de lucru 2016, conform organismelor europene.

Tabel nr.14

Repartizarea bugetelor în funcție de prioritate pentru programele cofinanțate în cadrul Programului anual de lucru 2016 la nivel local

Sursa: www.ec.europa.eu

La nivelul județului Teleorman, există organisme care se ocupă cu promovarea agriculturii ecologice și care promovează produsele fermierilor din domeniu în cadrul magazinelor de pe plan național, dar și la export dacă la nivelul comunelor din județ se vor pune bazele unor puncte de colectare a produselor ecologice. Pătrunderea micilor fermieri în sistemul agriculturii ecologice poate asigura obținerea sprijinului financiar destinat fermierilor prin Politica Agricolă Comună. Pe viitor, în Teleorman se are în vedere derularea unei serii de programe de informare și promovare a produselor agricole, conform tabelului de mai sus, respectiv:

program privind informarea si promovarea fructelor si legumelor prelucrate pe pietele țărilor terțe (Rusia, Ucraina, Norvegia, Argentina);

program privind informarea si promovarea produselor si agriculturii ecologice (Romania, Germania);

programe privind informarea si promovarea cerealelor (Rusia, China, Japonia, S.U.A.,).

programe privind informarea și de promovarea filierei cărnii de porc.

CAPITOLUL III.

ACTIVITATEA ȘI MANAGEMENTUL I.F. DINCĂ MARIAN EMIL

3.1. Date generale despre exploatație

Principalul obiect de activitate la nivelul societății I.F. Dincă Marian Emil este „producția agricolă”. Activitatea principală este conform cod CAEN – 0111 Cultivarea cerealelor (exclusive orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. În prezent, operatorul DINCA MARIAN EMIL IF  desfășoară activități de întreținere și cultivare a terenului arabil. Dintre firmele care se ocupă de agricultură, firma DINCA MARIAN EMIL IF  deține aporximativ 250 ha de teren agricol.

Mai jos pot fi urmărite principalele date de indentificare a întreprinderii:

Denumire firmă: DINCA MARIAN EMIL IF 

Cod Unic de Înregistrare: RO 20986858 

Statut:  platitor de TVA (la facturare), operator intracomunitar

Nr. Înmatriculare: F34/73/2007 

Data înființării: 06.02.2007

Întreprinderea este localizată în comuna Seaca, județul Teleorman, conform hărții de mai jos:

Sursa: www.maps.google.com

Fig. 3.1 Localizarea pe hartă a întreprinderii

Persoanele din conducerea societății sunt reprezentate de următorii doi asociați:

Dincă Alexandru- 50%

Dincă Marian Emil- 50%

Sursa: grafic propriu

Fig. 1. Structura conducerii societății

3.2. Structura culturilor

În ceea ce privește culturile la nivelul întreprinderii DINCA MARIAN EMIL IF , acestea se desfășoară pe o suprafață de 250 ha. Din punct de vedere structural, suprafața înființată în ultimii patru ani (2013-2016) poate fi observată în tabelul următor:

Tabel 3.1

Structura culturilor în perioada 2013-2016 (ha)

Sursa: date preluate după situația internă a întreprinderii

Sursa: grafic propriu

Fig. 3.2. Evoluția suprafeței înființate, în perioada 2013-2016

Observând tabelul și graficul de mai sus, suprafața înființată în ultimii patru ani a rămas constantă, respectiv de 250 ha. În acest context, cea mai întinsă suprafață în anul 2013 a fost cultivată cu grâu, respectiv 80 ha, la polul opus situându-se cultura de rapiță, cu doar 35 ha.

In anul 2014, tot cultura de grâu a ocupat cea mai mare suprafață a exploatației agricole, aspect datorat celor 85 ha cultivate în acest sens, în comparație cu cele 30 ha cultivate cu rapiță, în același an.

Anul 2015 a fost caracterizat de prezența unei suprafețe maxime cultivate cu grâu și floarea soarelui, de respectiv 75 ha pentru fiecare dintre cele două culturi. Tot atunci, suprafața minimă cultivată a fost atribuită culturii de porumb, susținută de cele 25 ha.

În ultimul an al perioadei analizate, cultura de grâu primează în ceea ce privește suprafața cultivată, fiind reprezentată de prezența celor 80 ha cultivate sub acest aspect. Culturile de rapiță și porumb au reprezentat câte 30 de ha din totalul suprafeței exploatației agricole.

3.3. Dotarea exploatației

Pentru început s-a decis arendarea unei suprafețe de teren în jurul a 400 ha, însă lipsa utilajelor a determinat societatea să exploateze doar o parte din terenuri – 250 ha. S-a decis că singura modalitate de a putea eficientiza activitatea productivă este de a realiza investiții în tehnologie.

Se poate preciza că în vederea executării la timp și de calitate a lucrărilor agricole specifice fiecărui sortiment de cultură, societatea DINCA MARIAN EMIL IF  dispune și de un atelier unde au loc lucrări de întreținere și reparare a parcului de mașini și utilajelor agricole.

Datele tehnice cu privire la principalele mijloace fixe sunt utilizate nemijlocit la realizarea produselor/serviciilor, aflate în proprietatea agentului economic, după cum urmează:

Tabel 3.2

Principalele grupe de mijloace fixe

Sursa: date preluate după situația internă a întreprinderii

În dotarea atelierului mecanic intră:

Aparat sudură autogenă

Aparat sudură electric

Polizor

3.4. Caracterizarea tehnologiilor de cultură din cadrul exploatației

În cadrul prezentei exploatații agricole, tehnologia de cultivare caracteristică plantelor de tipul grâului, porumbului, florii- soarelui, rapiței și orzului se dorește a atinge standarde europene. Aceasta se prezentată în cele ce urmează:

Tehnologia de cultivare pentru grâul de toamnă (Grâul comun; denumirea latinească:Triticum aestivum, subspecia vulgare)

Grâul aparține genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminalis, familia Gramineae.

Rotația

Grâul este pretențios față de plantă premergătoare deoarece trebuiesemanat toamna destul de devreme astfel încât până la venirea frigului saramana să înfrățească și să se călească. Plante premergătoare pentru grâu: soia, sfecla de zahăr, și furajera, cartofulde toamna, floarea soarelui, porumb.Monocultura de grâu este acceptată numai 2 ani și în nici un caz nu se vaamplasa grâu după grâu pe terenurile infectate cu boli.

Fertilizarea

Grâul este cunoscut că o plantă care acționează foarte bine la aplicareaingrasamintelor minerale și organice.Îngrășămintele minerale: azotul, principalul element nutritiv care trebuieadministrat pentru solurile din România. Acesta influențează dezvoltareavegetativa a plantelor, formarea de plante figuroase, bine înfrățite, cu frunzade culoare verde închis.

La îngrășarea cu azot al graului se disting 3 perioade:- toamna înainte de semanat- în primăvara la reluarea vegetatiei- o aplicare târzie în fazele de inspicar

Lucrările solului

În cazul premergătoarelor timpurii, solul se ara la o adâncime de ≈20 cm cu plugul în agregat cu o grapă stelata. În cazul în care solul este preauscat, lucrarea de arăt este înlocuită de discul cu grape. După premergătoarele târzii, arătura se efectuează la 20-25 cm cu plugul în agregat cu o grapă stelata, urmărindu-se incorporarea resturilor vegetale.În continuare se execută o lucrare cu discul cu grape sau cu combinatorul.

Sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să aparțină unui soi zonat, să aibă o puritate fizică de minim 98%, facultatea germinativă de minim 85%. În anul 2011 s-a folosit pentru semănat soiul Glosa, urmând ca în următorii ani să se folosească soiurile Alex, Romulus, Boemă

Tratarea semințelor:înainte de semănat este obligatorie.Tratamentele se pot diferenția în funcție de agentul patogen și de modalitateade infestare.Se va folosi insectofungicidul Yunta Quattro 373,4 FS în cantitate de 8-10 litri/tonă de samanata. Epoca de semănat a graului se stabilește astfel încât până la venirea iernii saramana 40-50 zile în care plantele să vegeteze normal.Densitatea la semănat la gau trebuie stabilită astfel încât să asigure larecoltare o densitate de 500-700 spice/m. Pentru a realiza acest lucru trebuie semănate 450-600 boabe germinabile pe mp

Epoca de semănat: 1-10 octombrie.

Lucrările de îngrijire: Grâul este o cultură cu o tehnologie total mecanizată.

Combaterea buruienilor: în cultura graului, combaterea chimică a buruienilor este o lucrare obligatorie. Buruienile dicotiledonate ridică cele mai multe probleme în țara noastră.Speciile frecvente în grâu sunt: sinapsis arvensis, cersium arvense,centaurea, gyanus.Administrarea se face primăvara când grâul se afla în faza de înfrățire.Se va folosi erbicidul AXIAL 50 EC 0,9 L/Ha; MUSTANG 0,5 L/Ha.

Combaterea dăunătorilor: se folosesc insecticide( Fâstâc 0,1 L/Ha, ploșnița cerealelor), iar pentru combaterea bolilor se folosesc fungicide, ALERT 0,5 L/Ha, fungicid sistemic(făinare, rugină, septorioza).

Combaterea bolilor:Se va folosi fungicidul sistemic TOPSIN AL 70 PU 1 Kg/Ha.

Recoltarea:se face atunci când umiditatea boabelor ajunge la 14-15%.

Tehnologia de cultivare pentru porumb boabe (Familia Graminaceae, specia Zea mays, convarietatea îndurata)

Rotația

Porumbul este mai puțin pretențios față de plantă premergătoare.Rezultatele cele mai bune se obțin după leguminoasele anuale pentru boabesi furaje, apoi cerealele păioase de toamnă, inul, cânepă, cartoful, sfecla sifloarea soarelui.

Fertilizarea

Datorită producției mari de masă uscată la unitatea de suprafață, porumbul este o plantă mare consumatoare de substanțe nutritive.

Îngrășămintele minerale

Azotul: este principalul element în fertilizarea porumbului, care asigura formarea unei mase foliare bogate, colorată în verde închis și careinfluenteaza favorabil acumularea substanțelor proteice.

Fosforul: joacă un rol multiplu în creșterea și funcționarea porumbului. Insuficientă lui se manifeste prin îngroșarea frunzelor de la vârf spre baza, sistemul radicular ete slab dezvoltat.

Potasiul: mărește rezistenta la cădere, secetă și boli.

Lucrările solului: aceste lucrări încep imediat după eliberarea terenului de plantă premergătoare și vizează, pe lângă mobilizarea solului, incorporarearesturilor vegetale, mărunțirea, nivelarea și realizarea în rezerve cât mai maride apa în sol.După premergătoare timpurii se execută arătura de bază la 20-25 cm.După plantele recoltate târziu se execută arătura de toamnă.Lucrările solului din primăvara asigura calitatea însămânțării, încolțirea sirasarirea porumbului.

Sămânța și semănatul

Sămânța: materialul seminal trebuie să aibă puritatea minimă de 98%și germinația minimă de 90%. Se vor cultiva hibrizii mijlocii (temp. 1400-1500): Andreea; Opal; Paltin; Fundulea 322; Rapid; Fulger; Șoim.

Perioada de semănat: semănatul porumbului se realizează atuncicand la ora 7, la 10 cm adâncime, temperatura este de 8˚C și vremea este incurs de încălzire. Cele mai bune rezultate se obțin în zona de câmpie, candse seamănă între 1-20 aprilie și între 15-30 aprilie.

Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor: reprezintă principala lucrare, având un ritm lent de creștere în primele faze. Pentru aceasta se va executa următoarele:- grăpat cu grapa cu colti- lucrarea cu sapa rotativa- prima prasa mecanică: 8-12 cm- a doua prasa mecanică: executată după 10-14 zile la 7-8 cm- a treia prasa mecanică: executată după 15-20 zile la 5-6 cm.

Combaterea buruienilor prin folosirea de erbicide: se vor folosi erbicide pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene DICOPUR în cantitate de 1L/Ha, sau erbicidul MISTRAL 1-1,5 L/Ha pentru combaterea costreiului din rizomi, când costreiul are între 15-20 cm înălțime.

Recoltarea:începe când umiditatea boabelor ajunge la 30-32% și se încheie candaceasta este cuprinsă între 24-26%.

Tehnologia de cultivare pentru floarea-soarelui (Latină:Helianthus annuus, Familia Asteraceae)

Rotația:

Floarea soarelui este pretențioasă față de rotație datorită sensibilitatiila boli și dăunători și consumul mare de apă și substanțe nutritive. Nutrebuie să revină pe același teren mai devreme de 6 ani, iar monocultura esteexclusa, ea ducând la înmulțirea atacului de boli (putregaiul alb- Sclerotinasclerotiorum, putregaiul cenusiu- Botrytis cinerea, mana- Plasmoparaheliannthi), a plantelor parazitare (lupoaie- orobanche cumana) și adaunatorilor (gărgărița porumbului- Tanimecus dilaticolis, viermi sarma-Agriotes sp.).Pe măsură ce se reduce numărul de ani în care floarea soarelui revine pe același teren crește frecvența atacului de mână și scade producția deseminte.

Floarea soarelui este o bună premergătoare pentru culturile de primăvara, dar și pentru cele de toamnă, dacă se recoltează mai timpuriu.De asemenea, trebuie evitate ca premergătoare sau postmergatoare plantele parazitare de lupoaie (tutunul și cânepă) și plantele atacate de boli comune(soia, fasolea, inul și răpită). Nu sunt indicate nici plantele mariconsumatoare de apă cu înrădăcinare profundă (lucerna, sparceta, sorgul,iarba de Sudan, sfecla pentru zahăr).Cele mai bune premergătoare pentru floarea soarelui sunt plantelecare eliberează terenul devreme, oferind posibilitatea ca prin lucrările soluluisa se acumuleze și să se păstreze în sol o cantitate cât mai mare de apă. Deregula, cerealele păioase și în primul rând grâul de toamnă constituie premergătoare pentru floarea-soarelui, dar ea se cultivă cu bune rezultate sidupa porumb.

Fertilizarea:

La fiecare 1000 kg/semințe, floarea-soarelui extrage din sol 18-35 kgazot, 2,9-7 kg fosfor, 3,8-16,5 kg potasiu, 1,1 kg calciu, 1,8-2,3 kgmagneziu.Pentru diminuarea creterii părților vegetative în detrimentulfructificarii se evita aplicarea unilaterală și în doze mări a îngrășămintelor pe baza de azot. Azotul se va folosi numai împreună cu fosforul care are efectfavorabil asupra producției de semințe și a procentului de ulei în semințe. Infunctie de fertilitatea solului, umiditatea acestuia, planta premergătoare și producția scontată, dozele recomandate sunt de 60-120 kg/ha azot și 60-140kg/ha fosfor intr- un raport echilibrat de 1:1. Îngrășămintele cu potasiu apar necesare numai pe solurile sărace în acest element.

Lucrările solului

Lucrările solului se execută ca și la cultura porumbului și ele urmarescsa realizeze un teren bine afânat, structurat, fără hardpan, bine aprovizionatcu apă și curat de buruieni.Adâncimea arăturii trebuie să fie de 22-25 cm, iar o lucrare maiadanca este necesară doar pe terenuriele îmburuienate.

Sămânța și semănatul:

Sămânța folosită trebuie să aibă o puritate de minimum 98%, ogerminatie de peste 85%, uniformă și sănătoasă. Pentru a se realiza unsemanat de calitate și o răsărire uniformă se recomandă sortarea semințelor după mărime și greutate. Semănatul începe atunci când în sol la adancimeade semănat temperatura a ajuns la 7˚C, timp de o săptămână și are tendintade creștere. Din punct de vedere calendaristic, perioada optimă de semanateste cuprinsă între 25 martie-15 aprilie. Semănatul prea timpuriu ca și celintarziat, în afară epocii optime, determina scăderi de producție însemnate.Desitatea optimă este cuprinsă între 40.000-60.000 plante recoltabile/ha infunctie de hibrid. La semănat, desimea va fi cu circa 10-15% mai mare.Se seamănă la distanța de 70 cm între rânduri, la adâncimea de 4-7 cm infunctie de textura și umiditatea solului, utilizându-se o cantitate de samantade 5-6 kg/ha.

Se va folosi hibridul FAVORIT , hibridul PR64E83, hibridul NK MELDIMI

Lucrări de îngrijire

Erbicidarea: floarea-soarelui este foarte sensibilă la îmburuienare mai ales lainceputul vegetației. Combaterea buruienilor reprezintă cea mai importantamasura pentru obținerea de producții mari. Ea se realizează pe cale mecanicasi chimică. Alegerea erbicidelor depinde de buruienile prezente în fiecare parcela. Dacă nu s-au folosit erbicide sunt necesare 2-3 prasile mecaniceintre rânduri și 2-3 prasile manuale pe rând.

Prăsitul:lucrarea de prăsit are rol dublu: de a completa acțiunea erbicidelor side a ameliora structura solului și de a favoriza o dezvoltare cât mai bună a plantelor.

Combaterea chimică a buruienilor; când se semăna hibridul FAVORIT, se va folosi erbicidul Regal 900 EC în cantitate de 2,0 L/Ha aplicat preemergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și unele dicotiledonate anuale.Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale sau perene, se va folosi erbicidul total GLYPHOGAN 3-4 L/Ha înainte de semănat, când cea mai mare parte a buruienilor sunt răsărite, după o pauză de 3-4 zile se poate semăna cultura de floarea soarelui.

Dacă se folosește hibridul PR64E83 , se va aplica erbicidul EXPRES 50 SG (30 grame/Ha) în vegetație pentru combaterea buruienilor cu frunza lată.

Combaterea dăunătorilor:cei mai importanți dăunători sunt gărgărița porumbului, rățișoara siviermele sârmă, dăunători foarte des întâlniți pe majoritatea terenurilor agricole din țara noastră.Pentru prevenirea atacului acestor dăunători, sămânța va fi tratată cu insecticidul PICUȘ 600 FS (10 L/To de sămânță)

Combaterea dăunătorilor în vegetație: Actara 35 WG (0.06 l/ha); Decis 2,5 EC (0.02-0,05%); Decis 25 WG (0,2-0,3 l/ha); Fâstâc (0,01-0,02 l/ha); Karate 2,5 EC (0,2-0,4 l/ha); Mopsilan (0,06-0,125 l/ha); Regent (0,09-0,1l/ha); Sinoratox 35 (0,1-0,3%); Victenon (0,4-1 l/ha). Pentru combaterea rozătoarelor din câmp se poate utiliza produsul Baraki.

Combaterea bolilor;tratament la sămânță împotriva manei folosind fungicidul APRON (2Kg/To)

Combaterea bolilor la floarea soarelui în timpul vegetației: putregaiurile și pătarea brună se combat cu: Rovral sau Fundazol (1 kg/ha); Konker (1,25 l/ha); Altocombi (0,5 l/ha)

Recoltarea

Maturitatea poate fi considerată atinsă atunci când 80-85% dincapituli au culoarea brună, brun-galbuie, iar florile de pe acesta cad singuresi florile de la bază și de la mijloc sunt uscate. Periada optimă de recoltare sesitueaza în mod normal în România, între sfârșitul lunii august și jumatatealunii septembrie.Recoltarea se începe când umiditatea semințelor au 15-16%. Nu serecolteaza la maturitatea deplină, datorită pierderilor mari prin scuturare.Recoltarea să face cu combina pentru recoltarea cerealelor sub formade boabe, prevăzută cu un echipament special și reglată corespunzător:turația tobei tyrebuie să fie redusă la 450-700 rotații/min. Distanța batatorilor-contrabatatorilor va fi de 25-30 mm la intrare și de 12-18mm laiesire; ventilarea bine reglată pentru a elimina semințele seci și resturile deflori, dar fără a antrena semințele pline.

Tehnologia de cultivare pentru răpită de toamnă (Lat.:Brassica napus oleifera)

Planta premergătoare:

Foarte bune plante premergătoare sunt cerealele păioase; Bune plante premergătoare sunt plantele furajere; Nu se recomandă să se samene după răpită, floarea soarelui, soia, fasole, tutunul.

Aratul:

După eliberarea terenului se execută o discuitura; Arătura se execută pe ogoare la 20-25 cm, până la 15 august. Plugurile trebuie să fie echipate cu scormonitori.

Pregătire teren:

Imediat după arăt se pregătește terenul cu grabă cu discuri.

Pregătirea patului germinativ

Patul germinativ se pregătește printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua semănatului urmat de tăvălugit la adâncimea de semănat 2 cm.

Fertilizarea de bază:

Îngrășămintele se aplică înainte de arătura sau sub disc, la pregătirea terenului. Se recomanda îngrășământul complex NPK 21+6+11 cu 2% MGO, 3,6 S+ 0,02%B. Pe terenurile acide se vor aplica amendamente. Gunoiul de grajd este valorificat de rapita dacă se va da plantei premergătoare.  

Sămânța și semănatul:

Soiuri de rapita recomandate sunt: Triunf; Madora; Valeska; Alaska; Rodeo; Triangle.

Epoca de semănat: Perioda optimă de semănat este la începutul toamnei intre 1-10 septembrie.

Densitatea se stabilește în funcție de potențialul biologic al soiului, indicii de calitate a seminței și starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ, și de presiunea bolilor la densități mărite.

Număr de boabe la mp între 60 – 180

Puritatea minimă 97%

Germinația minimă 85%

Greutatea a 1000 boabe: 3-5g

Cantitate de sămânță la hectar: 8-10 kg Cantitatea = (nr. boabe germ. X greutate 1000boabe) / (puritate x germinație)

Adâncimea de semănat 1,5 – 2,5 cm

Combatere boli  

Combaterea bolilor la rapita pe timpul vegetației: (putregaiurile, făinarea,mâna și alternarioaza): Tratamentul seminței cu ROVRAL 50 WP sau RONILAN cu 1kg/tonă. Tratamentul pe vegetație cu FOLICUR 1.5 l/ha, ROVRAL 50 WP, SUMILEX 50 WP,  RONILAN  1kg/ha, MIRAGE 1l/ha

Combatere dăunători:

Purecii de pământ, gândacul lucios al rapitei; gărgărițele criciferilor, păduchele cenușiu al verzei) În perioada înfloritului se vor face tratamente cu MELIPAX 60 CE 3 l/ha sau FÂSTÂC 1 l/ha . Pentru combaterea gândacului lucios și a vespei rapitei se aplică VICTENON 0,75 kg/ha

Combatere buruieni:

Se vor efectua tratamente chimice înainte de semănat pe terenurile puternice afectate cu Dual 3-4 l/ha sau Treflan 3-4 l/ha. După semănat se poate erbicida cu GALANT SUPER 1l/ha; LEOPARD 0,7 l/ha; LONTREL 0,3-05 l/ha (contra pălămidei).

Fertilizare faziala: Nutritiv 20:20:20 (aport de N20%, P20%, K20%+microel.) – 2,5 l/ha; Nutrileaf (aport de N20%, P20%, K20%+ Mg.)-2,5l/ha; Nitrofoska (aport de N20%, P19%, K19%+ Mg, B, Cu, Fe, Mn, Mb, Zn) – 2-5l/ha; Folifag (aport de N72%, P25%, K38%+microelemente, procaina, viț. B1, fenolftaleina)-1,5-2,5l/ha; Fertitell (aport de N, P, K+microelemente)- 1,5-2,5l/ha ; Biofert (foliar) –2-4l/ha.

Recoltarea:

Recoltarea se face când semințele sunt brunificate și au umiditate sub 16%. Se va lucra numai seara și dimineață pentru a evita scuturarea.

Depozitarea:

Se vor executa lucrări de îndepărtarea a resturilor vegetale și uscare la temparaturata de 10-11% pentru a putea fi păstrate semințele în bune condiții.

Tehnologia de cultură a orzului

Aplicarea corectă a tehnologiei de cultivare, recomandată de cercetarea științifică de practică agricolă, constituie modalitatea de bază a obținerii unor producții ridicate și superioare calitativ.

Neglijarea, sau aplicarea incompletă a unei verigi, determină diminuarea considerabilă a producției. Concomitent cu crearea de noi soiuri se face studiul comportării acestora în cele mai variate condiții de climă și de sol, pentru stabilirea capacității lor de adaptare și se verifică reacția lor la factorii agrofitotehnici.

La orz, ca și la celelalte specii cultivate, lucrările de fitotehnie cuprind, în mod detaliat, tehnologia de cultivare recomandată pentru diferite zone de cultură, pe baza aplicării căreia să se realizeze producții cât mai ridicate.

Rotația și amplasarea culturii

În stabilirea plantei premergătoare se au în vedere formă de orz cultivată și scopul culturii. Respectarea unei rotații corespunzătoare la orz, fără cheltuieli suplimentare, asigură sporuri de producție de circa 20 %.

Orzul și orzoaica de toamnă au cerințe asemănătoare cu ale grâului de toamnă față de plantă premergătoare. Pentru a intra în condiții bune în iarnă, trebuie să revină după plante care eliberează terenul timpuriu (în prima parte a verii). Cele mai bune premergătoare pentru orzuI de toamnă sunt: leguminoasele anuale și perene, borceagurile, rapița, inul pentru fibre și cel de sămânță. Pentru orzoaica de toamnă, cu excepția leguminoaselor, sunt indicate aceleași premergătoare ca și pentru orzul de toamnă.

Orzoaica de primăvară se seamănă după plante care lasă solul curat de buruieni și într-o bună stare de fertilitate, însă nu prea bogat în nitrați. Dintre plantele care ocupă suprafețe mari în zona de cultură a orzoaicei de primăvară (zone subcarpatice), bune premergătoare sunt: cartoful și sfecla pentru zahăr, fertilizate; se poate cultiva și după în pentru fibre sau după porumb dacă resturile organice au fost tocate și bine încorporate în sol să nu îngreuneze semănatul.

După orz și orzoaică de toamnă, deoarece eliberează terenul foarte devreme (decadă a 2-a a lunii iunie), se pot însămânța culturi duble pentru furaj (porumb, sorg) sau pentru boabe (soia, fasole). Succesul acestor culturi este asigurat dacă se seamănă în prima parte a lunii iulie și solul are umiditate suficientă (din ploi sau irigare).

În cultura de orz se obișnuiește să se însămânțeze trifoi în „cultură ascunsă”. Nu se recomandă aceasta în cultura orzoaicei pentru bere, deoarece trifoiul provoacă greutăți la recoltare, determinând căderea plantelor și se depreciază însușirile tehnologice ale boabelor.

Este contraindicată monocultura și cultivarea după cultura porumbului tratat cu erbicide triazinice.

Fertilizarea:

Consumul specific de substanțe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Astfel, pentru 1.000 kg boabe, plus producția corespunzătoare de paie, orzul consumă în medie, între 24 – 29 kg N, 11 – 13 kg P2O5 și 21 – 28 kg K2O.

Gunoiul de grajd, deși asigură sporuri mari de producție, nu este valorificat economic de orzul de toamnă, nici de orzoaică. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează, în general, cu îngrășăminte chimice.

Pentru orzul de toamnă, calitatea pregătirii patului germinativ influențează direct bună dezvoltare a plantelor și, deci, rezistența la iernare a acestora.

Lucrările solului

În vederea realizării unui pat germinativ foarte bun lucrările de pregătire a solului sunt esențiale pentru reușita culturii. După recoltarea plantei premergătoare, se execută arătura, la adâncimea de 20-25 cm, în funcție de resturile vegetale care trebuie încorporate și de umiditatea solului.

În situația când solul este uscat și arătura nu poate fi efectuată fără a scoate bolovani, se impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili, urmând ca arătura să se realizeze după prima ploaie. Până la semănat arătura se menține curată de buruieni, mărunțită și afânată prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.

Ultima lucrare se execută cu combinatorul la adâncimea de semănat, dacă terenul prea afânat se tăvălugește înainte de semănat, pentru a asigura încorporarea seminței la adâncimea optimă.

La data semănatului terenul trebuie să fie bine mărunțit și așezat, și suficient de umed pentru a asigura o bună germinare a semințelor. Cele mai bune rezultate s-ar obține cu tehnica „no-till” economisindu-se mari cantități de carburanți care sunt solicitați pentru lucrările solului.

3.5. Materii și materiale utilizate în cadrul tehnologiei de cultură

Între materiile prime și materialele folosite pentru înființarea și întreținerea culturilor se încadrează semințele ambalate în saci, cumpărate de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă – Teleorman se depozitează provizoriu în magazie. Cantitățile de semințe varaiază de la an la an. Îngrășămintele ambalate în saci sunt depozitate în remiza pentru îngrășăminte, în timp ce pesticidele sunt depozitate în încăperi speciale aprovizionarea lor făcându-se doar pentru necesitățile imediate.

În cazul întreținerii utilajelor, între materiile prime și materiale se regăsesc:

Piesele de schimb- depozitate în magazia de piese, aprovizionate la nevoie, în cazul defectării utilajului

Ulei de motor și transmisie, la bidoane de 25 l, depozitat în magazia de materiale

Vaselina depozitată împreună cu uleiul

Carbid și oxigen utilizate în sudura autogenă depozitate în spațiul special amenajat.

Dintre combustibili și carburnați, se folosesc:

Lemne pentru foc, în vederea asigurării căldurii în sediul social

Motorina aprovizionată cu cisterna închiriată și depozitată în depozitul subtern cu capacitatea de 35 t.

3.6. Caracterizarea indicatorilor tehnico-economici ai producției

Relevanți pentru descrierea eficienței exploatației agricole, sunt și indicatorii tehnico – economici ai producției. În acest sens, în cele ce urmează se vor analiza cheltuielile totale pe hectar de cultură înființată, producția medie la hectar, dar și prețul pe kg în cazul culturilor ce s-au vandut în ultimii 4 ani. De altfel, evoluția acestor indicatori este analizată pentru perioada 2013-2016.

Tabel 3.3

Cheltuielile totale pe hectar de cultură înființată

Sursa: date preluate după situația internă a întreprinderii

Sursa: grafic propriu

Fig. 3.4 Cheltuielile totale pe hectar de cultură înființată

Vizualizând datele din tabelul 3.3, se poate considera că în ceea ce privește chelutielile totale pe un hectar de grâu, o valoare maximă a acestora se remarcă în anul 2016, de respectiv 1880 lei/ ha., în timp ce minimul este corespunzător anului 2013, când pentru înființarea unui hectar de grâu s-au cheltuit 1750 lei. Trendul pe care cheltuielile îl urmează în contextul culturii de grâu este unul ascendent pe tot parcursul perioadei analizate.

Analizând cheltuielile pentru cultivarea unui hectar cu orz, cea mai mare valoare a acestora a fost înregistrată în anul 2014, de 1550 lei/ ha, la polul opus situându-se anul 2013, cu 1450 lei cheltuiți în acest sens.

De asemenea, pentru un hectar cultivat cu porumb s-au cheltuit 1980 lei în anul 2013, 1950 lei în anul 2014, 2000 lei în 2015 și 2010 lei în anul 2016. Se observă aici o tendință accentuată de creștere a cheltuielilor ce poate fi corelată cu o creștere a prețurilor, dar și cu aspectul climatic ce influențează atât cererea, cât și oferta.

Plantația de floarea soarelui la hectar a fost caracterizată de cheltuieli maxime de 2010 lei în anul 2010 și de cheltuieli minime de 1960 lei în anul 2013.

În cele din urmă, cheltuielile cu înființarea unui hectar de rapiță au pornit de la minimul de 1670 lei în anul 2013, ajungând ulterior la 1720 lei în anul 2014, 1830 lei în 2015 și scăzând la 1820 lei în anul 2016.

Tabel 3.4

Producția medie la hectar

Sursa: date preluate după situația internă a întreprinderii

Sursa: grafic propriu

Fig. 3.5 Evoluția producției medii la hectar

În perioada 2013-2016, producția medie la hectar în cazul celor cinci culturi analizate a fost caracterizată de puternice fluctuații, mai ales în cazul culturilor de rapiță și floarea soarelui. Cea mai semnificativă producție a fost obținută la nivelul suprafețelor cultivate cu porumb, maximul în acest caz fiind de 9.6 tone / ha în anul 2016.

Cea mai scăzută producție s-a înregistrat la nivelul suprafeței cultivate cu rapiță, minimul de 2.8 tone la hectar fiind caracteristic anilor 2013 și 2016.

Tabel 3.5

Prețul pe kg al culturilor vândute în ultimii 4 ani

Sursa: date preluate după situația internă a întreprinderii

Sursa: grafic propriu

Fig. 3.6 Prețul / kg al culturilor vândute

Analizând evoluția indicatorului PREȚ pe parcursul perioadei 2013-2016, se poate observa, conform graficului și tabelului de mai sus, că acesta a urmat o tendință relativă. Astfel, prețul pe un kilogram de grâu a crescut în primii trei ani ai perioadei analizate de la 0.65 lei la 0.74 lei, în timp ce în ultimul an, acesta a scăzut la 0.58 lei.

Prețul pentru un kilogram de orz a fost unul descrescător în primii doi ani ai perioadei, urmând la în anul 2015, acesta să crească de la 0.58 lei/ kg la 0.62 lei/ kg (în anul 2015). În anul 2016, un kilogram de orz a costat 0.53 lei.

Prețul pentru un kilogram de porumb a crescut pe tot parcursul perioadei analizate, pornind de la un minim de 0.47 lei în 2013 și ajungând la un maxim de 0.57 lei în anul 2016.

În privința producției de floarea soarelui, prețul a fost în descreștere până în anul 2014, respectiv de la 1.04 lei/ kg în 2013 s-a ajuns la 1.02 lei/ kg în anul specificat anterior. Cu toate acestea, anul 2015 a caracterizat o redresare a prețului până la 1.4 lei/ kg, în timp ce în 2016 acesta a atins 1.41 lei/ kg.

Analizând prețul pentru un kilogram de rapiță, acesta a pornit de la minimul de 1.72 lei/ kg în anul 2013 și a ajuns la un maxim de 1.86 lei/ kg în anul 2016, fără a înregistra vreo scădere în acest interval de timp.

Scenariul pozitiv în acest sens, susține ideea de profitabilitate în desfășurarea activității la nivelul întreprinderii studiate.

CAPITOLUL IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1 Concluzii

Generalizând datele cu privire la managementul întreprinderii, influența epocilor de semănat, normelor de semănat și genotipurilor asupra productivității culturilor de grâu, porumb, floarea-soarelui, orz și rapiță în perioada agricolă 2013-2016, s-a stabilit că:

În ceea ce privește culturile la nivelul întreprinderii DINCA MARIAN EMIL IF , acestea se desfășoară pe o suprafață de 250 ha.

Cea mai întinsă suprafață în anul 2013 a fost cultivată cu grâu, respectiv 80 ha, la polul opus situându-se cultura de rapiță, cu doar 35 ha.

În ultimul an al perioadei analizate, cultura de grâu primează în ceea ce privește suprafața cultivată, fiind reprezentată de prezența celor 80 ha cultivate sub acest aspect. Culturile de rapiță și porumb au reprezentat câte 30 de ha din totalul suprafeței exploatației agricole.

Analizând cheltuielile pentru cultivarea unui hectar cu orz, cea mai mare valoare a acestora a fost înregistrată în anul 2014, de 1550 lei/ ha, la polul opus situându-se anul 2013, cu 1450 lei cheltuiți în acest sens.

Pentru un hectar cultivat cu porumb s-au cheltuit 1980 lei în anul 2013, 1950 lei în anul 2014, 2000 lei în 2015 și 2010 lei în anul 2016. Se observă aici o tendință accentuată de creștere a cheltuielilor ce poate fi corelată cu o creștere a prețurilor, dar și cu aspectul climatic ce influențează atât cererea, cât și oferta.

Plantația de floarea soarelui la hectar a fost caracterizată de cheltuieli maxime de 2010 lei în anul 2010 și de cheltuieli minime de 1960 lei în anul 2013.

În cele din urmă, cheltuielile cu înființarea unui hectar de rapiță au pornit de la minimul de 1670 lei în anul 2013, ajungând ulterior la 1720 lei în anul 2014, 1830 lei în 2015 și scăzând la 1820 lei în anul 2016.

În perioada 2013-2016, producția medie la hectar în cazul celor cinci culturi analizate a fost caracterizată de puternice fluctuații, mai ales în cazul culturilor de rapiță și floarea soarelui. Cea mai semnificativă producție a fost obținută la nivelul suprafețelor cultivate cu porumb, maximul în acest caz fiind de 9.6 tone / ha în anul 2016.

Analizând evoluția indicatorului PREȚ pe parcursul perioadei 2013-2016, se poate observa că acesta a urmat o tendință relativă.

Scenariul pozitiv în acest sens, susține ideea de profitabilitate în desfășurarea activității la nivelul întreprinderii studiate

4.2 Propuneri

Pentru productivitatea mai înaltă a culturilor de grâu, orz, porumb, floarea soarelui și rapiță se pot propune următoarele:

Pentru a beneficia de o productivitate înaltă se seamănă rapița după un premărgător bun;

Pentru a înregistra o productivitate înaltă a orzului, se seamănă în cele mai bune epoci de semănat. În conformitate cu datele multianuale ce-a mai bună epocă de semănat este decada a treia a lunii septembrie și prima decadă a lunii octombrie;

Pentru a avea o productivitate înaltă se seamănă cele mai productive genotipuri de orz de toamnă.

Se recomandă, de asemenea, orientarea agriculturii spre sectorul ecologic;

Se recomandă îmbunătățirea bazei tehnice a exploatației;

Se recomandă practicarea unor prețuri competitive pe piața produselor agricole;

Pe termen lung, se poate recomanda extinderea, respectiv dezvoltarea exploatației agricole.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Case, H. C. M, Johnston, P. E. (1953): Principles of farm management, Chicago, etc.: J. B. Lippincott Company

FAO. 2011b. Save and Grow. A Policymakers’ Guide to the Sustainable Intensification of Smallholder Crop Production. Rome: FAO

Galanopoulos, K., Aggelopoulos, S., Kamenidou, I., Mattas, K. (2006): Assessing the effects of managerial and production practices on the efficiency of commercial pig farming, Agricultural Systems, vol. 8

Garforth, C., Rehman, T. (2005): Review of literature on measuring farmers’ values, goals and objectives, Project report no. 2, disponibil la: https://statistics.defra.gov.uk/esg/ reports/Farmer%20Behaviour

Godfray, C., J. R. Beddington, I. R. Crute. 2010. Food security: the challenge of feeding 9 billion people. Science 327

Gomiero, Tiziano, David Pimentel, Maurizio G. Paoletti. "Environmental impact of different agricultural management practices: conventional vs. organic agriculture." Critical Reviews in Plant Sciences 30.1-2 (2011)

Johansson, H. (2007): How can farmer managerial capacity contribute to improved farm preformance? A study of dairy farms in Sweden, American Agricultural Economics Association Annual Meeting, Portland, OR, 29 Iulia –1 August, disponibil la: www. ageconsearch.umn.edu/bitstream/9874/1/sp07jo03.pdf

Kassam, A. H., T. Friedrich, T. F. Shaxson, J. N. Pretty. 2009. The spread of conservation agriculture: justification, sustainability and uptake. Int J Agric Sustain 7 (4).

Kay, R. D, Edwards, W. M., Duffy, P. A. (2008): Farm Management, 6th Edition, McGraw Hill, Higher Education

O’Connor P., 1998, Mapping social cohesion, Canadian Policy Research Networks, CPRN Discussion Paper No.F (01) Ottawa, Canada

Ogle, Stephen M., F. Jay Breidt, Keith Paustian. "Agricultural management impacts on soil organic carbon storage under moist and dry climatic conditions of temperate and tropical regions." Biogeochemistry 72.1 (2005).

Pretty, J. 2008. Agricultural sustainability: concepts, principles and evidence. Philos Transact R Soc Lond B 363 (1491)

Pretty, J. N., C. Toulmin, and S. Williams. 2011. Sustainable intensification in African agriculture. Int J Agric Sustain 9 (1)

Sambotin Liviu; Goian, Maria. Managementul exploatațiilor agricole. Editura Mirton, Timișoara, 1999

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Teleorman 2010-2020

Trip, G., Thijssen, G. J., Renkema, J. A., Huirne, R. B. M. (2002): Measuring managerial efficiency: the case of commercial greenhouse growers, Agricultural Economics, nr. 27

Voicu, R. Economia și managementul exploatațiilor agricole. Ed. Tribuna Economică, București, 2000

www.apia.org

www.ec.europa.eu

www.insse.ro

www.madr.ro