Analiza Activitatii de Transport a Marfurilor Nealimentaredoc

=== Analiza activitatii de transport a marfurilor nealimentare ===

UNIVERSITATEA _____________

FACULTATEA ___________________________________

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Absolvent:

2016

UNIVERSITATEA _____________

FACULTATEA ___________________________________

ANALIZA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT A MĂRFURILOR NEALIMENTARE

Coordonator științific:

Absolvent:

2016

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA MANAGEMENTUL TRANSPORTURILOR…………………………………………………………………………….

1.1. Importanța economică a transporturilor ………………………………………………………..

1.2. Principalele elemente ce fac parte din economia transporturilor ……………………………….

1.3. Trăsăturile tehnico – economice ale transportului rutier ……………………………………….

1.4. Generalități cu privire la organizarea circulației autovehiculelor în traficul de marfă …………

1.5. Impactul comerțului electronic asupra transportului de marfă …………………………………

CAPITOLUL II

PREZENTAREA S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. ……………………………………

2.1. Scurtă prezentare a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. …………………………………

2.2. Prezentarea indicatorilor economici de performanță pe ultimii 4 ani a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. ……………………………………………………………………………………………..

2.3. Analiza SWOT a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. ………………………………….

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT LA S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L……………………………………………………………….

3.1. Prezentarea activității de transport din cadrul S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. …….

3.2. Principalele decizii din cadrul S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. referitoare la transportul de marfă …………………………………………………………………………………

3.3. Eficiența și optimizarea transporturilor la S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. …………..

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA MANAGEMENTUL TRANSPORTURILOR

1.1. Importanța economică a transporturilor

În cadrul amplificări relațiilor economice internaționale, a extinderii și diversificării schimburilor comerciale între state, un obiectiv extrem de important revine transporturilor și expedițiilor internaționale de mărfuri.

Transporturile se pot caracteriza ca reprezentând un domeniu fundamental al activității economico-sociale pentru că prin intermediul lor se realizează mișcarea în spațiu a bunurilor și oamenilor având misiunea de a asigura confort material și spirituale în cadrul societății omenești. Progresul, modificarea și modernizarea transporturilor au fost prevăzute de dezvoltarea și intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaționale a muncii. Ținând cont de necesitatea înfăptuirii legăturilor dintre producție și consum, transporturile reprezintă acele activități care mișcă bunurile obținute în celelalte ramuri ale producției materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.

Frecvent, transportul este conturat ca reprezentând deplasarea fizică a persoanelor și mărfurilor, între două puncte. Astfel se poate afirma că transportul mărfurilor constituie un ansamblu de activități logistice fundamentale, care se derulează în aproape orice canal de marketing și constă în realizare utilităților de loc și de timp. Definirea noțiunii de transport nu trebuie să se limiteze la simpla mișcare spațială a mărfurilor. În condițiile în care un utilizator solicită un transportator, utilizatorul achiziționează un set de servicii.

Amplificare comerțului internațional ca mărime a condus la perfecționarea tot mai mult a modalităților de transport și astfel a crescut semnificativ numărul companiilor de transport internațional, numărul aeroporturilor, porturilor, liniilor de cale ferată, al autostrăzilor și al instalațiilor de încărcare-descărcare și terminalelor de transport.

Începând cu secolul XX odată cu apariția diverselor necesități de practică socială și economică a apărut și managementul ca știință. Termenul de management este englezesc de origine franceză având ca rădăcină cuvântul „manager” cu înțelesul de organizare, de gospodărire. Astfel se poate afirma că managementul include elemente precum, procesul de coordonare a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale având ca obiectiv realizarea activității în cadrul unei organizații.

Managementul transporturilor este caracterizat prin intermediul unei „organizații”, care pe de o parte stimulează forța de muncă și tehnologia, iar pe de altă parte creează și distribuie produse și servicii în transport membrilor societății.

Prin transportul de mărfuri se realizează deplasarea materialelor și a bunurilor în cele mai adecvate condiții, la cel mai bun moment, în cel mai bun loc, clientului care a solicitat marfa și la cel mai corect cost. Transportul de mărfuri are în vedere managementul fluxului de bunuri între furnizarea de materii prime și utilizarea finală.

Transportul de mărfuri reprezintă o ramură a economiei care antrenează micro și macrointerese. Părțile cele mai importante care iau parte la activitățile de transport și/sau le influențează sunt următoarele:

– participanții primari. O astfel de categorie de participanți este formată din furnizorii de mărfuri care pot fi producători, angrosiști, detailiști și clienții lor. În mod universal, ei posedă proprietatea asupra mărfurilor pe care le vând/cumpără. Participanții primari își doresc ca deplasarea mărfurilor să se realizeze într-un interval de timp stabilit, cu cel mai mic cost, în condițiile păstrării calității produselor. Influența exercitată asupra transporturilor rezidă din cerințele expeditorilor și destinatarilor, cu privire la: timpul de tranzit, încărcarea și descărcarea în/din mijloacele de transport, accesul la informații precise și la timp, referitoare la livrări etc.

– transportatorii. Fiind priviți ca ofertanți de servicii funcționale, transportatorii au misiunea de a ușura activitatea de distribuție și de a îmbunătății cursul de mărfuri între participanții primari. Principala misiune a transportatorilor este caracterizată de maximizarea venitului obținut, în situația minimizării costurilor implicate de derulare a tranzacțiilor. În general un transportator urmărește, să pună în practică cel mai mare tarif firmei expeditoare sau destinatare și să reducă costurile cu resursele umane, combustibilul și mijloacele de transport.

Astfel putem spune că, piața transporturilor, constituie spațiul fundamental în cadrul căruia nevoia de transport a expeditorilor, respectiv cererea, se întâlnește cu oferta de transport a operatorilor. Rolul decisiv în această piață îl deține în mod cert nevoia de transport a expeditorilor, respectiv cererea, marfa prezentată pentru transport.

– guvernul. Participarea transporturilor la dezvoltarea economică argumentează atenția acordată acestei ramuri economice de către autoritățile guvernamentale. In numeroase țări, guvernele sunt preocupate în mare măsură de activitatea derulată de firmele transportatoare, comparativ cu alte organizații comerciale.

Implicarea guvernamentală se conturează prin: reglementarea domeniului, promovarea sa (susținerea examinării și progresului în domeniul transporturilor, extinderea infrastructurii, crearea de sisteme de control al traficului aerian etc.) și proprietate (în diverse țări, transportatori fiind în proprietatea statului).

– publicul. Publicul reprezintă o categorie cu macrointerese în domeniul transportului. Publicul are puterea de a influența transportul prin intermediul cereri de produse, la prețuri convenabile și necesitatea implicită de servicii de transport pentru obținerea mărfurilor. Dorințele fundamentale ale populației se referă la următoarele aspecte: accesibilitatea serviciilor, costurile corespunzătoare, eficacitatea serviciilor, respectarea mediului și a standardelor de siguranță.

În mod special transportul este fundamental din punct de vedere economic. Prin intermediul transportului este ușurată pătrunderea produselor pe piețe poziționate la mari distanțe de locurile de origine. Costurile de transport mici vor permite clienților poziționări la distanțe mai mari, să cumpere produsele la un preț/cost total convenabil. Se aplică legea pătratelor în transporturi și comerț, formulată de economistul Dionysius Lardner.

Astfel se cunoaște faptul că în cazul în care un furnizor care își distribuie mărfurile sale pe o rază de 100 km, în situația unui cost adecvat, dacă firma respectivă reușește să diminueze la jumătate costurile sale de transport, raza la care va putea transporta mărfurile se extinde la 200 km, iar aria teritorială a pieței pe care o deservește va crește de patru ori.

Figura Nr. 1.1.

Ariile relevante considerate de Lardner

Pentru a reprezenta o valoare incontestabilă pentru client, este necesar ca marfa să fie la momentul corespunzător, în locul de exprimare a cererii. Cererea pentru anumite mărfuri fi mărginită pentru o anumită perioadă de timp. In afara perioadei menționate, marfa nu are valoare pentru client. Legea lui Lardner este utilizată în practică și în ceea ce privește utilității de timp. Astfel că în cazul dublării vitezei de deplasare a unor mărfuri perisabile, aria care poate fi acoperită, în cadrul aceluiași interval de timp, se multiplică de patru ori.

Transportul pe lângă îndeplinirea cererii clienților la termenul și locul adecvat, alocă și o utilitate de înfățișare a mărfurilor. La destinație, este necesar mărfurile solicitate să dețină trăsăturile dorite de clienți. În cazul mărfurilor nealimentare precum produsele electronice, mecanice și cele din sticlă se impune ca acestea să fie transportate cu o protecție specială, pentru evitarea deteriorărilor.

Aptitudinile firmei de a îndeplini așteptările clienților privitoare la gradul de servire, mai bine decât concurenții, aparține în mare măsură de serviciilor de transport. Reducerea perioadei de timp în care sunt livrate comenzile clienților reprezintă o tendință stabilită în egală măsură de amplificarea exigențelor clienților și de sporirea concurenței. Firmele care își armonizează performanțele în domeniul distribuției, la necesitățile clienților, înregistrează frecvent ascensiuni ale cotei de piață. În această situație, transportul reprezintă o sursă de avantaj competitiv pentru organizație.

Mișcarea în spațiu și timp a mărfurilor de comerț prin intermediul diverselor mijloace de transport reprezintă un proces complex, la înfăptuirea căruia își aduce contribuția sa prețioasă atât transportatorul, ci și expeditorul.

Abordarea integrată a operațiunilor logistice reliefează importanța transportului. Planificarea logistică poate micșora stocurile de bază, trebuincioase derulării activității curente a organizației, prin amplificarea frecvenței aprovizionărilor și reducere cantităților transportate. Un sistem de transport bun poate micșora necesitatea păstrării unui număr mare de depozite, apropiate de piețele țintă. Chiar și în cazul produselor de mare valoare, se solicită servicii de transport rapide și de încredere, generându-se astfel economii pe ansamblu. În același timp, mărfurile care se află în mijloacele de transport, de la încărcarea în punctele de origine până la descărcarea la destinație, constituie un stoc în tranzit.

La stadiu macroeconomic, factorii fundamentali care argumentează importanța transporturilor de mărfuri sunt caracterizați de posibilitatea specializării geografice, producția pe scară mare, intensificarea concurenței, dezvoltarea economică.

Orice arie teritorială este aptă să realizeze, în mod activ, numai anumite bunuri și servicii, în raport cu resursele materiale, financiare și de forță de muncă de care dispune. Grație serviciilor de transport, satisfacerea în totalitate a cererii dintr-o anumită zonă este realizabilă prin procurarea bunurilor necesare, care sunt fabricate eficient în alte zone. O astfel de situație reprezintă o reflectare a principiului avantajului comparativ, conform căruia, orice arie se va orienta spre fabricarea mărfurilor pentru care are cel mai mare beneficiu sau cel mai mic inconvenient comparativ.

Accesul mărfurilor pe o anumită piață este facilitat de transport. Întrebuințarea serviciilor de transport va crește atractivitatea mărfurilor importate, în cadrul anumitor piațe. În momentul în care sunt îmbunătățite serviciile de transport, costul deplasări mărfurilor la mari distanțe, pe o anumită piață, poate fi competitiv în raport cu cel al altor mărfuri oferite pe acea piață.

Transportul deține un rol fundamental în sprijinirea unui grad înalt de activitate economică și are o contribuție însemnată la produsul național brut. Astfel se poate observa că transportul garantează legătura necesară între diverse sectoare de activitate economică, prin fluxurile de materii prime, materiale, produse intermediare, produse finite etc. În același timp, transportul lărgește aria teritorială în care poate fi prezent un producător, participând la dezvoltarea activității de comerț exterior și la globalizarea afacerilor.

Pe lângă importanța sa economică, transportul de mărfuri deține și o însemnătate socială, ecologică și politică. Însemnătatea socială este precizată de faptul că serviciile de transport reprezintă un sector de activitate în cadrul căruia este angajat un număr mare de persoane. În ceea ce privește mediul, transportul de mărfuri reprezintă o preocupare intensă a comunităților, datorită contribuției sale la poluarea mediului, prin efectele negative asupra calității aerului și apei, prin poluarea acustică etc. Transportul mărfurilor reprezintă în același timp un subiect de interes politic. Pentru sprijinirea dezvoltării economiei, guvernele participă la reglementarea acestui domeniu, precum și în formarea și extindere infrastructurii, a sistemului de drumuri, autostrăzi, căi ferate, porturi și aeroporturi.

Transportul are efecte asupra tuturor laturilor vieții economico-sociale, iar creșterea îngrijită și adecvată a acestora în pas cu cerințele reproducerii lărgite constituie un obiectiv important al politicii economice a statului.

Valoare transporturilor poate fi reliefată atât în funcția pe care o dețin în amplificarea complexului socio-economic național, cât și în misiunea importantă exercitată asupra extinderii relațiilor dintre state. Transporturile internaționale se caracterizează ca fiind un mijloc material ce stă fundament la relațiile economice cu celelalte țări ale lumii. În aceste condiții transporturile continuă procesul de producție în sfera circuitului economic mondial și constitui un sistem tehnico-economic cuprinzător prin intermediul căruia o parte din produsul social este realizat pe piețele externe în schimbul unor mărfuri necesare economiei naționale, contribuind astfel la transformări de structură, calitate și cantitate în produsul intern brut, produsul național brut și produsul național net.

1.2. Principalele elemente ce fac parte din economia transporturilor

În continuare, sunt analizate o multitudine de elemente fundamentale ale economiei transporturilor. Principalele coordonate conceptuale ale economiei transporturilor se referă la cererea de transport, costurile de transport și strategiile de preț.

▬ Cererea de transport

Modele utilizate în planificarea transporturilor se concentrează în principal asupra cererii de transport – nevoie pentru mobilitate sau oferta de transport și pe feedback-ul cerere-ofertă, pe echilibru sau pe resursele alocate pentru o satisfacție optimă a nevoilor sociale pentru mobilitate și transportat.

Dezechilibrul existent în cazul unui anumit produs, între ofertă și cerere, în cadrul unei arii geografice, elaborează cerere de transport. În cadrul unui deficit de ofertă, transportul va favoriza satisfacerea cererii locale prin fluxuri de produse care își au originea în alte zone, iar în situația unui excedent de ofertă, va permite reorientarea spre alte piețe. Mărfurile nu sunt transportate într-un anumit loc, în absența nevoii pentru acel produs. Cererea de transport este astfel subordonată de cererea de mărfuri, în concluzie, se consideră că cererea de transport deține un caracter derivat.

Comportamentul dependent al cererii de transport ar cuprinde faptul că aceasta nu poate fi influențată de acțiunile transportatorilor. În viziunea cererii de transport agregate, afirmația este adevărată. Diminuare tarifelor de transport pentru anumite mărfuri nu va determina o sporire a cererii pentru acele mărfuri, la nivelul unei piețe naționale și în mod direct a cererii de servicii de transport, grație existenței unui mare număr de factori care influențează cererea de produse, în afară de prețul transportului. Modalitățile de transport, transportatorii, tarifele practicate și gradul de servire oferit pot influența cererea pentru anumite mărfuri și cererea de servicii de transport pentru mărfurile în cauză.

Costurile de transport conform cererii anumitor mărfuri sunt influențate direct de costurile mărfurilor la descărcarea la destinație. Astfel de costuri implică costul produsului la sursa de origine și costul transportului la destinație.

Un aspect foarte important în economia transporturilor este elasticitatea cererii de transport. Coeficientul de elasticitate a cererii față de preț se socotește ca raport între variația procentuală a cantității cerute și variația procentuală a prețului.

Cererea de servicii de transport pe ansamblu economiei, este o cerere inelastică în raport cu prețul. Diminuarea tarifelor de transport nu va avea drept rezultat o amplificarea semnificativă a cererii de transport. Cauza este reprezentată de faptul că, în structura costului la descărcarea la destinație, costul de transport reprezintă doar o componentă.

Pe tipuri de transport și pe transportatori, cererea de transport este prezentată ca fiind sensibilă față de schimbările de tarife. Astfel în situația în care un anumit tip de transport devine mai atractiv în raport cu celelalte, în ceea ce privește tarifele, cererea de transport se va redirecționa spre acesta.

Numeroși specialiștii au observat că, în cazul în care costul pentru transport nu variază, cererea pentru un anumit tip de transport sau un anumit transportator este mult mai elastică față de modificările în nivelul de servire oferit. În cazul creșterii concurenței, este necesar ca transportatorii să țină cont însemnătatea tot mai mare pe care utilizatorii o acordă serviciilor și rolul serviciilor în diferențierea de concurenți.

▬ Structura costurilor de transport

Economia transporturilor cuprinde și o latură ce face referire la costuri. Procedeele de bază întrebuințate pentru studierea sistemului costurilor sunt variația și separabilitatea. Astfel că în cazul procedeului variației, costurile se divizează în două categorii majore – fixe și variabile. În cazul procedeului separabilității, se conturează următoarele categorii: costuri separabile, costuri asociate și costuri comune.

Costul de transport este reprezentata de suma costurilor activităților de transport specifice și este alcătuit din costuri fixe și costuri variabile.

Costurile fixe sunt caracterizate ca fiind costurile care nu fluctuează în funcție de volumul de activitate. Este necesar ca astfel de costuri să fie acoperite și în situațiile în care firma nu funcționează (de exemplu pe parcursul unei sărbători sau a unei greve). Transportatorii înglobează în clasa costurilor fixe, componente precum: depozite, echipamentele de transport, organizarea activității transportatorului, structuri informaționale, anumite venituri ale managerilor etc.

Pe termen lung, toate costurile variază, astfel că se pune accentul pe comportamentul lor constant în raport cu volum de afaceri al firmei. Însă noțiunea de „termen lung” nu este clară în totalitate, fiindcă nu delimitează orizontul de timp. În plus, punerea în aplicare ne scoate în evidență evoluția diferită a costurilor, în funcție de tipul de transport: rutier, feroviar, pe apă, aerian sau prin conducte.

Poziționarea unui cost în categoria costurilor fixe se fundamentează pornind de la ideea că nu variază pe termen scurt, în raport cu volumul de activitate. În concluzie, toate costurile variază de-a lungul unui orizont de timp specific.

Costurile variabile sunt caracterizate ca fiind costurile care se schimbă în mod direct și predictibil, în raport cu nivelul de activitate, în cadrul unui anumit interval de timp. O firmă poate ocoli costurilor de transport variabile numai în condițiile în care nu utilizează nici un vehicul. Într-o astfel de categorie, se înregistrează costurile directe ale transportatorului, legate de fiecare încărcătură. Principalele costuri de transport variabile sunt, costul carburantului, costul cu angajații, costul de întreținere a echipamentelor de transport, costul manevrări mărfurilor, încărcării și descărcării mărfurilor. Este necesar ca prețurile practicate de un transportator să acopere costurile variabile, pentru a admite firmei să își mențină existența în mediul de afaceri.

Prețurile practicate de transportatori se fundamentează pe două dimensiuni importante – distanța și volumul mărfurilor transportate. Există inegalități însemnate în privința costurilor considerate fixe, respectiv variabile, în cazul fiecărei dimensiuni.

▬ Strategiile de preț

Stabilirea corectă a prețurilor pentru serviciile de transport reprezintă o misiune complexă pentru manageri. Aceștia au obligația de a studia toate elementele ce pot influența determinarea prețurilor, precum: cererea de pe piață pentru serviciul de transport, reacțiile consumatorilor dar și costurile necesare realizării transportului.

La stabilirea prețurilor, firmele de transport se sprijină pe o multitudine de versiuni de strategii de preț. Astfel trasportatorii pot lua în calcul o strategie în funcție de costul serviciului sau/și strategia în funcție de valoare. Strategia de preț ce are ca bază costul serviciului, vizează stabilirea tarifului în funcție de costul oferirii serviciului de transport, la care se adună marja de profit dorită. În condițiile în care costul transportului este de 30 mii lei, iar marja de profit 20%, suma pe care o va achita utilizatorul va fi de 36 mii lei. Această strategie se recomandă în cazul mărfurilor de valoare mică sau într-un mediu cu o concurență intensă, întrucât conduce la stabilirea unui nivel mic al valorii plătite de utilizator.

O altă alternativă de strategie de preț este cea care are ca punct de plecare valoarea. Corespunzător acestei strategii, produselor care au o valoare mare le corespunde un tarif înalt de transport, iar celor care au o valoare mică, un tarif mai redus de transport. Argumentele fac referire la costuri și elasticitatea cererii. Astfel transportul produselor ce dețin o valoare mare este mai scump, fiindcă implică riscuri mai mari și pretinde un echipament mai sofisticat. În același timp, elasticitatea cererii determină valoarea unui produs. Astfel, produsele de valoare mare pot suporta un cost de transport ridicat, fiindcă acesta va deține o pondere mică în prețul final de vânzare al produsului.

Aplicarea aceluiași preț pentru toate mărfurile ar avea efecte distincte asupra diferitelor categorii de produse. Prețul transportului ar constituii doar o mică parte din valoarea produselor cu valoare mare, în schimb, ar ajunge descurajant pentru mărfurile în cazul cărora reprezintă o parte mare din valoare, respectiv în cazul produselor cu valoare mică.

Strategia de preț fundamentată numai pe valoarea produsului poate fi pusă în practică în special în situația unei concurențe mărginite, chiar a monopolului. În condițiile în care pe piață sunt prezente variante de transport la tarife mai mici, o firmă de transport nu va apela la strategia de stabilire a tarifului numai în funcție de valoare produsului, fiindcă utilizatorii nu vor încuviința să achite prețuri mai mari. In concluzie, valoarea produsului oferă doar un indiciu despre cerere sau abilitatea utilizatorilor de a suporta un anumit tarif.

Determinare prețului în funcție de valoare este apreciată ca fiind o strategie de preț discriminatorie sau o stare în care vânzătorul fixează două sau mai multe prețuri distincte, pentru două sau mai multe grupe diferențiate de cumpărători, pentru un serviciu care este, în natură, același. Astfel se recomandă transportatorului să-i separe pe clienți în grupuri, în funcție de decalajele existente în elasticitatea cererii, precum și la capacitatea de a preveni transferul transportatorului de la un grup la altul.

O altă expresie a strategiei este stabilire diferențiată a prețului. Punerea ei în practică se bazează pe diferite tipuri de împărțire a cumpărătorilor în grupuri diferite. Separarea se efectuează în funcție de unul dintre următoarele criterii: marfa ce trebuie transportată, timpul și locul unde este necesară deplasarea mărfurilor.

Firmele de transport pot apela, deopotrivă, la o strategie combinată. O astfel de variantă de stabilire a prețului presupune considerarea simultană a strategiei fundamentată pe costul serviciului și a strategiei în funcție de valoarea produsului. Prețul se stabilește astfel la un nivel intermediar între nivelul minim, determinat de costul serviciului și nivelul maxim, stabilit pe baza valorii produsului.

1.3. Trăsăturile tehnico – economice ale transportului rutier

Elementele de bază ale transportului auto sunt drumul și autovehiculul. Asocierea autovehiculului cu drumul este impusă de legătura dintre parametrii constructivi și funcționali ai acestora. Progresul transportului rutier nu a fost realizabil fără amenajarea și organizarea rețelei de drumuri publice, aceasta pentru că drumul condiționează nu numai mobilitatea autovehiculelor ei și gradul de exploatare a acestora.

Drumul constituie artera de comunicație terestră special construită pentru circulația vehiculelor și a pietonilor. Din punct de vedere constructiv, orice drum este format din infrastructură și suprastructură. Infrastructura drumului cuprinde ansamblul lucrărilor care sprijină suprastructura, asigură relația cu terenul și transferă acestuia eforturile statice și dinamice. Infrastructura este alcătuită din terasamentele sau lucrările de pământ și lucrările de artă (poduri, podețe, tuneluri, viaducte, ziduri de sprijin etc.). Terasamentele garantează durabilitatea și stabilitatea căii rutiere, precum și siguranța circulației la vitezele și încărcăturile precizate. Suprastructura drumului este alcătuită din multitudinea componentelor care formează corpul propriu-zis al drumului.

Desfășurarea transportului de mărfuri cuprinde următoarele acțiuni:

pregătire autovehiculului pentru a putea executa transportul de mărfuri;

punerea în mișcare a autovehiculului către locul de încărcare a mărfurilor;

încărcarea mărfurilor în autovehicul;

asigurarea încărcăturilor;

deplasarea mărfurilor între punctul de origine (cel de încărcare) și cel de destinație (cel de descărcare;

pregătirea autovehiculului și a mărfurilor pentru descărcare;

descărcarea mărfurilor;

pregătirea autovehiculului pentru întoarcerea la punctul de origine;

punerea în mișcare a autovehiculului către garaj;

parcarea autovehiculului;

predarea documentelor de transport.

De felul cum este organizat procesul de transport al mărfurilor depinde atât eficacitatea cât și capacitate acestuia, din cauza căruia se alocă o atenție însemnată atât pregătirii procesului de transport propriu-zis, cât și pregătirii personalului pentru a respecta disciplina rutieră și a muncii, în vederea garantării regularității, siguranței în circulație etc.

Perfect ar fi ca în totalitate activitate de transport a mărfurilor să se efectueze având ca fundament trasee prestabilite. Însă, transporturile de mărfuri se realizează sub influența unor factori aleatori, care se manifestă independent de transportatorul auto, ceea ce face ca nu tot timpul transporturile de mărfuri să se efectueze pe trasee prestabilite.

Transportatorii de mărfuri poartă diferite nume în funcție de țară, regiune, continent, limbă, domeniul și lărgimea domeniului în care activează. Astfel, sunt folosite denumiri ca: expeditor internațional, agent expeditor, expeditor de transport (tradus cuvânt cu cuvânt din engleză „freight forwarder"), tranzitar (în franceză „transitair”), casă de expediții, intermediar de transport, comisionar de transport, broker de tranzit, furnizor de servicii logistice, comisionar vamal, operatori de terminale de transport, etc.

Pentru obținerea unei eficiențe economice ridicate este indicat ca firmele care activează în sectorul transporturilor să fie dotate cu un număr cât mai mic de tipuri de autovehicule, realizându-se astfel specializarea acestora pe anumite tipuri de autovehicule. Specializarea și omogenizarea parcurilor ce aparțin anumitor firme simplifică mult munca personalului și permit obținerea unor indicatori înalți de utilizare a autovehiculelor.

Organizarea activității de transport a mărfurilor vizează, în mod universal, două aspecte:

– organizarea și respectarea fluxului tehnologic (stabilirea și efectuarea tuturor operațiilor care fac obiectul fluxului tehnologic în cel mai scurt timp și în modul cel mai economic);

– organizarea spațiului de desfășurare a activității de transport marfă.

Aprecierea transportatorilor auto asupra activității proprii presupune o analiză complexă a modului cum sunt utilizate autovehiculele din parc, din punct de vedere al timpului de lucru, al parcursului și capacității de transport, în decursul unei perioade de timp, pentru a identifica căile de reducere a costurilor de transport și de creștere a profitului.

Funcțiile principale ale managementului transportului de mărfuri sunt:

– previziunea în cadrul firmelor de transport marfă – activitatea în funcție de surse;

Prognozele în cadrul firmelor de transport marfă se formulează pentru un anumit orizont de timp (pe termen scurt: până la 6 ani; pe termen mediu: între 6-15 ani; pe termen lung: peste 15 ani) printr-o examinare multilaterală, de regulă interdisciplinară, sistemică și formalizată. Prognoza firmelor de transport marfă poate fi direcționată fie spre obiective clare (previziune normativă), fie spre descrierea tendințelor posibile în viitor pornind de la starea prezentă a sistemului (previziune explorativă). Alte posibilități, complementare, prin intermediul cărora se poate efectua o prognoză sunt: cercetarea stărilor viitoare plecând de la descompunerea în elementele componente (previziune morfologică) și, în fine, investigarea evoluției viitoare plecând de la întregul sistem spre componentele sale (previziune sintetică).

– organizarea în cadrul firmelor de transport marfă – stabilirea necesarului în muncă fizică, intelectuală și mijloace de transport;

Organizarea în ceea ce privește transportul de mărfuri și privită ca funcție a conducerii urmărește (în sens larg) realizarea și acțiunea neîntreruptă a structurării formale a organizației (structura organizațională), care are misiunea de a facilita integrarea și coordonarea tuturor resurselor (umane și materiale) în vederea realizări, în mod eficace, a obiectivelor organizației. Altfel spus, organizarea transporturilor de marfă constă în stabilirea mijloacelor (instrumente și strategii de acțiune) pentru atingerea scopurilor organizației.

– coordonarea transporturilor de marfă urmărește potrivirea deciziilor și acțiunilor personalului, organizației și sistemelor;

– antrenarea transporturilor de marfă reprezintă procesul prin care personalul din cadrul firmei de transport este mobilizat să ia parte la stabilirea și realizarea sarcinilor;

– controlul transporturilor de marfă se caracterizează ca fiind aprecierea prin care rezultatele efective sunt calculate și analizate comparativ cu cele așteptate în vederea depistării carențelor și eliminări lor.

Managementul transporturilor de mărfuri deține un comportament multidisciplinar în care sunt adunate, matematica, economia, psihologia, sociologia, statistica, etc. Eficiența economică a transporturilor de mărfuri, în mod universal, este dată de raportul dintre efecte și eforturi, dintre rezultate și cheltuieli.

Eficiența economică a transporturilor de mărfuri, în expresie cuantificabilă, este dată de raportul dintre rezultatele obținute de pe urma procesului de transport și cheltuielile cu care au fost obținute aceste rezultate.

Rezultatele obținute din procesul de transport mărfuri sunt complexe și trebuie privite nu numai din punct de vedere al cărăușului, ci și din acela al beneficiarilor de transport, al economiei naționale în ansamblul său. Un sistem de transport eficient trebuie să asigure satisfacerea integrală a cerințelor de transport ale societății privite în dinamica acestora.

În transport eficiența deține multiple aspecte, corelate cu aspectul analizat. Se poate avea în vedere eficiența economică a operatorului de transport, exprimată valoric prin profitul obținut, sau a expeditorului prin diminuarea costului pe tona transportată, diminuarea stocurilor de siguranță prin întrebuințarea unui transport mai rapid sau reducerea pierderilor prin eliminarea spargerilor la obiectele fragile sau a perisabilității la mărfurile perisabile transportate.

Principalul criteriu de apreciere al eficienței transporturilor îl constituie rentabilitatea deoarece profitul și rata rentabilității oglindesc modul în care agenții economici din transporturi folosesc resursele materiale umane și bănești.

1.4. Generalități cu privire la organizarea circulației autovehiculelor în traficul de marfă

Transporturile de mărfuri se pot realiza numai pe baza licenței de transport și a licenței de execuție, după caz, ce este pusă la dispoziția transportatorilor de către Ministerul Transporturilor prin Oficiul Rutier Central.

Pentru obținerea unei licențe de transport mărfuri, este necesar ca operatorul de transport să facă dovada că îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

– onorabilitate;

– capacitate financiară;

– bază materială;

– capacitate profesională.

În raport de repartizare curenților de mărfuri, în timp și spațiu, se întâlnesc multiple tipuri de circuite (mersuri): pendular, inelar, radial, de colectare și de distribuție.

Mersul pendular constă în efectuarea mai multor curse între două puncte fixe de încărcare-descărcare, stabilite de existența unui anumit curent de trafic, în cazul acestui tip de circuit autovehiculele se mișcă încărcate într-un sens sau în ambele sensuri.

Figura Nr. 1.2.

Mersul pendular

Mersul inelar rezidă în mișcarea autovehiculelor pe un circuit închis în numeroase curse delimitate de puncte succesive de încărcare-descărcare. Specific acestui tip de deplasare este că toate punctele de descărcare sunt și puncte de încărcare. Grație faptului că există posibilitatea întrebuințării neeficiente a capacității de transport a autovehiculelor acest tip de deplasare presupune rezolvarea unor probleme mai complexe față de celelalte tipuri de mers (de exemplu, dispecerizarea transporturilor etc.).

Figura Nr.1.3.

Mersul inelar

Mersul radial constă în mișcarea unuia și aceluiași autovehicul între același punct de încărcare (descărcare) și mai multe puncte de descărcare (încărcare). În condițiile mersului radial autovehiculele se deplasează în relația plin-gol (gol-plin). Calitatea de mers radial poate fi adoptată și combinațiilor de mers pendular, care au în comun fie punctul de încărcare fie punctul de descărcare.

Figura Nr. 1.4.

Mersul radial

Mersul de colectare constă în mișcarea unuia și aceluiași autovehicul între mai multe puncte de încărcare succesive și un singur punct de descărcare. Specificitatea acestui tip de deplasare este aceea că sarcina de transportată de un autovehicul sporește în mod progresiv până la limita capacității sale nominale.

Figura Nr. 1.5.

Mersul de colectare

Mersul de distribuire rezidă în mișcarea unuia și aceluiași autovehicul între un singur punct de încărcare și mai multe puncte consecutive de descărcare. Ceea ce descrie acest tip de deplasare este că sarcina transportată de un autovehicul scade în mod treptat, fiind nulă în momentul servirii ultimului punct de destinație.

Figura Nr. 1.5.

Mersul de distribuire

Pentru atenuarea principalului dezavantaj al mersului de colectare (distribuire), gradul redus de utilizare a capacității de transport a autovehiculului, se folosește ori de câte ori este realizabil mersul de colectare-distribuire, care reprezintă o îmbinare între cele două tipuri de mers (diferită de mersul inelar).

De asemenea, în cazul mersului de colectare și distribuție, este important modul de alegere (stabilire) a succesiunii punctelor servite, cu alte cuvinte alegerea traseului optim.

Pentru rezolvarea problemelor de acest tip se pot utiliza o serie de metode euristice sau de optimizare care permit obținerea de soluții optime (algoritmul Dacev, algoritmul Little, algoritmul comparării distanțelor etc.).

Îmbunătățirea modalităților de întrebuințare a capacității de transport a autovehiculelor, înlăturarea parcursurilor neproductive etc., presupun existența unei activități de dispecerizare a transporturilor auto foarte bine pusă la punct.

1.5. Impactul comerțului electronic asupra transportului de marfă

„Noua economie” se fundamentează pe tehnologia informațională și telecomunicațională și Internet, reprezintă o economie digitală care recunoaște menirea esențială al informației. Pentru a face față competiției severe, firmele caută să-și modifice modelele de afaceri. Astfel comerțul electronic a devenit un factor conducător al obținerii succesului în afaceri în secolul XXI.

Pentru buna funcționare a societăților prestatoare de servicii de expediții și transporturi internaționale de mărfuri sunt necesare funcționării realizarea unui sistem informațional ce poate fi grupat după următoarele categorii: informații comerciale, informații știintifice, tehnice, tehnologice, informații despre reglementările – reguli tehnice, informații privind propria activitate.

În aceste condiții comenzile, chiar și cele de transport marfă, vor fi plasate și procesate prin noi modalități, dar deplasarea mărfurilor va fi aceeași. În altă ordine de idei, capacitatea comerțului electronic de a modifica volumul, structura și tiparul sistemelor transportului mărfurilor este foarte mare.

Urmărind modificările în distribuția spațială a mărfurilor, care sunt stabilite, în totalitate sau doar în parte, de răspândirea globală a comerțului electronic se pot observa și influențele е-commerce. Astfel dacă e-commerce își sporește competiția pe arii geografice mai largi, firmele pot procura contribuții si clienți de perspectivă la distanțe mai mari. Firmele cu economii aflate în traziție sau în dezvoltare ar putea fi mai capabile să participe în lanțurile de producție globale. Toate acestea implică mai multe expedieri.

Modificările structurale, precum schimbul în îmbinarea bunurilor si serviciilor, schimbări în tehnologiile de producție și schimbări în întreprinderi. Dacă e-commerce este cu adevărat o tehnologie care produce transformări, poate îndemna la schimbări atât în tehnologii cât și în instituții. De exemplu, reducerea costurilor tranzacțiilor, prevăzută de Internet poate schimba logica nivelului firmei în integrarea pe verticală. Dezintegrarea va avea în mod natural un impact în tiparul transportului de marfă.

În câteva cuvinte, comerțul electronic reprezintă un important impuls către un proces în care industria transportului de marfă devine un sector cu intensivă dezvoltare a informației. Firmele care se ocupă cu transportul intern si internațional au reușit să folosească cunoștințele inițiale în tehnologia informației pentru a obține poziții dominante în industria mărfii și a logisticii.

Caracteristicile volumului și tipului activității de transport de marfă depind, în cele din urmă, de formele spațiale ale căilor de intermediere a bunurilor în rândul firmelor și de alăturarea teritorială a producției finale de bunuri și piețelor de bunuri. Ca mediu de interacționare care are costuri de lansare relativ scăzute, și nu este influențat de distanță, comerțul electronic are posibilitatea de a influența formele spațiale în mai multe feluri.

Astfel sunt lua în considerare trei ipoteze care vin din domeniul literaturii:

– disciplina creșterii prețului impusă de un mediu bogat în informații va duce la specializare mai bună la nivelul fabricii, și, implicit, la activitate mai bogată în ce privește transportul cu mărfuri.

– costurile mai mici de început vor duce la creșterea rolului întreprinderilor mici și mijlocii în lanțurile de aprovizionări.

– costurile mai mici de început și ușurința eliminării barierelor de distanță (cel puțin în comunicare) vor oferi mai multe oportunități firmelor să se dezvolte, și economiilor aflate în tranziție, să participe la lanțurile de aprovizionare globale.

Este clar că e-commerce va afecta transportul de marfă într-o varietate de moduri importante. Evident, oferă firmelor noi posibilități de vânzare a produselor și serviciilor fără a fi nevoite să înființeze un punct de vânzare fizic aproape de client. Comerțul electronic, ca aplicație a ICT are mai multe dimensiuni. Cei care mizează pe aceste dezvoltări sunt întreprinderile (care pot fi împărțite în expeditori (de exemplu furnizorii, producătorii, angrosiștii, și vânzătorii cu amănuntul) și furnizorii de servicii de logistică (de exemplu transportatorii de marfa, firmele depozite și 3PL), consumatorii și guvernele.

Firmele expeditoare sunt fie expeditorii de bunuri, fie beneficiari de bunuri în lanțul de aprovizionare. Ele încearcă de fapt să își maximizeze profiturile nete prin reducerea decalajului de timp dintre primirea comenzii și îndeplinirea sarcinii și caută eficiența producției în dinamica cererilor consumatorilor și a punctelor de livrare. Unii expeditori vor avea funcții de logistică in-house din motive legate de competitivitate, și alții se vor baza pe alte firme pentru această funcție. Tranzacțiile între cei care mizează au o dimensiune comercială, una financiar-administrativă și una logistică sau operativă (de exemplu managementul flotei). Aplicarea de noi tehnologii în procesul dezvoltării comerțului electronic va schimba în mod cert cererea pentru transportul de bunuri și servicii.

O consecință a comerțului electronic este că informația devine mai ușor disponibilă tuturor participanților la lanțul de furnizări. Agenții, transportorii, angrosiștii, și vânzătorii cu amănuntul vor fi din ce în ce mai mult confruntați cu competiția din partea canalelor de vânzări ale comerțului electronic.

Una dintre cele mai importante probleme este impactul comerțului electronic asupra dezvoltării economice din țările cu venituri reduse. Este clar că e-commerce este un important conducător tehnologic și instituțional al globalizării, dar în același timp poate avea efect polarizator în țările în curs de dezvoltare.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

2.1. Scurtă prezentare a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

2.2. Prezentarea indicatorilor economici de performanță pe ultimii 4 ani a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

2.3. Analiza SWOT a S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT LA S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

3.1. Prezentarea activității de transport din cadrul S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

3.2. Principalele decizii din cadrul S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L. referitoare la transportul de marfă

3.4. Eficiența și optimizarea transporturilor la S.C. TERMIK TRANSYLVANIA S.R.L.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Alcaz T., Russu V., Oprea A., Straistari C., Managementul transporturilor – Tehnologia organizării, transportului de mărfuri, Editura Universitatea Thenică Moldova, Chișinău, 2007.

Alexa C-tin, Transporturi si expeditii internationale, Editura ALL, Bucuresti, 2001.

Alexa C-tin., Transporturi Internaționale, Editura ASE, București, 2003.

Baluch I., Transport logistics past, present and predictions -chapter 12 – The changing role of the freight forwarder, 2005.

Bălan C., Logistica, Editura Uranus, București, 2001.

Burda Al., Orheian O., M., Logistica și distribuția mărfurilor, Ediția a IV, Editura Pro Universitaria, București, 2014.

Bușе Ghe., F., Logistică aplicații, Editura Atelierul de Multiplicare-minitipografie al Universității din Petroșani, Petroșani, 2013.

Butnaru A., Sistemul informațional al serviciilor de expediții și transporturi internaționale de mărfuri, Editura Fundației România de mâine București, Analele Universității Spiru Haret Seria Economie Anul 4, nr. 4, București 2004.

Caracotă D., Caraiani Ghe., Eficiența Economică a Transporturilor Rutiere, Editura ASE, București, 2003.

Caraiani Ghe., Logistica transporturilor, Editura Universitară, București, 2008.

Caraiani Ghe., Managementul în activitatea de expediții internaționale, Editura Lumina Lex, București, 1999.

Caraiani Ghe., Georgescu C-tin., Transporturi și expediții internaționale, Editura Universitară, București, 2012.

Căruntu R., C., Strategii de prețuri – aspecte, tipuri și caracteristici, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2011, Târgu-Jiu, 2011.

Donald F. Wood, James C. Johnson, Contemporary Transportation, 5th edition, Prentice Hall, Inc., Upper Saddle River, New Jersey, 1996.

Dragu V., Burciu Șt., Roșca E., Ruscă Fl., Intervention Oppotunity model within transport studies, Universitatea Politehnica București, Sci. Bull., Series D, Vol. 77, Iss. 1, 2015.

Fistung D., Transporturi. Teorie economică, ecologie, legislație, Editura All Beck, București, 1999.

Gheorghe I., Managementul transporturilor, Editura Eficient, București, 2001.

Gourdin K., N., Global Logistics Management, Malden, M.A, Blackavell Publishing, 2006.

John J. Coyle, Edward J. Bardi, Robert A. Novack, Transportation, 4th edition, West Publishing Company, St. Paul, MN, 1994.

Lewis M. Schneider, New Era in Transportation Strategy, în "Harvard Business Review", Vol. 63, No. 2, March-April 1985.

Mason R., and Lalwani C., Transport integration tools for supply management, International Journal of Logistics: Research and Applications, Vol. 9, nr.1, 2006.

Sârbu L., Năstase G., Ivan M., V., Budulan P., Șteflea D-tru., I., Basgan I., Ispas L., E., Ispas A., L., Evoluția transporturilor – Mijloace de transport, organizare și management în context european, Editura Conphis, Râmnicu Vâlcea, 2003.

Simut V., Managementul transportului feroviar, Editura Asab, București, 2001.

Vasiliu C., Felea M., Marunțelu I., Caraiani G., Logistica și distribuția mărfurilor, Editura ASE, București, 2008.