Analiza Activitatii Companiei Romcarbon Sa pe Baza Principalilor Indicatori de Performanta Economica Si Ecologica

Economie

Analiza Activitatii Companiei Romcarbon Sa pe Baza Principalilor Indicatori de Performanta Economica Si Ecologica

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Lista tabelelor

Lista graficelor

Lista figurilor

Introducere

Capitolul 1: Abordări teoretico – metodologice

Conceptul de performanță ecomnomico – ecologică

Factorii favorizanți si frenatori ai performanței

Factorii favorizanți ai performanței

Factorii frenatori ai performanței

Capitolul 2: Evaluarea performanței de mediu

2.1. Evaluarea performanței de mediu a întreprinderii

2.2. Indicatorii de evaluare a performanței de mediu

Capitolul 3: Studiul de caz – Analiza activității companiei Romcarbon SA pe baza principalilor indicatori de performanță economică si ecologică

3.1. Prezentarea companiei

3.2. Analiza economico – financiară

3.2.1. Analiza profitului

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate

3.2.3. Analiza lichidității si solvabilității

3.2.4. Analiza ratelor de finanțare

3.3. Analiza performanței ecologice

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Lista tabelelor:

Tabelul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Tabelul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Tabelul nr. 3.3. Indicatorii de performanță

Tabelul nr. 3.4. Indicatorii de rentabilitate

Tabelul nr. 3.5. Indicatorii de lichiditate

Tabelul nr. 3.6. Indicatorii de solvabilitate

Tabelul nr. 3.7. Ratele de finanțare

Tabelul nr. 3.7. Imoprtanța strategiilor în reflectarea problemelor de mediu

Lista graficelor:

Graficul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Graficul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.4. Contribuția fiecărui centru în cifra de afaceri la nivelul anului 2012

Graficul nr. 3.4. Evoluția profitului

Lista figurilor:

Figura 1: Performanța globală a entității

Figura 2: Plan-Do-Check-Act Model

Introducere

În prezent un rol fundamental îi revine performanței entităților economice în contextul în care competiția pentru fiecare segment de piață a devenit tot mai strânsă, iar mecanismele globalizării îi mătură din cale pe cei mai slabi. Astfel că, șansa de a supraviețui în această competiție crește considerabil pentru acele entități economice care își descoperă și își reduc vulnerabilitățile foarte repede și, mai mult decât atât, implementează instrumente performante de gestiune, care le facilitează depistarea, explicarea și rezolvarea diverselor lacune de management.

Mediul economic global actual, prin elementele sale specifice, impune entităților economice noi standarde de performanță care depășesc sfera economicului. Luând în considerare evoluțiile macroeconomice amintite considerăm că ignorarea aspectelor sociale și de mediu poate determina pierderi entităților economice, în special marilor corporații multinaționale, pierderi care se pot concretiza: în diminuarea cotelor de piață, în diminuarea cifrei de afaceri, în reducerea numărului de clienți, în diverse costuri de ecologizare, în campanii pentru dobândirea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite de acestea. Ținând cont de acesteaspecte considerăm necesară integrarea în strategia de dezvoltare a entităților economice a standardelor referitoare la elementele sociale și de mediu cu scopul de a asigura sustenabilitatea activităților derulate prin armonizarea obiectivelor economice, sociale și ecologice.

Prezentul studiu încearcă să trateze și să analizeze tematica performanței entităților economice, deoarece performanța nu trebuie doar măsurată, ci trebuie și gestionată.

Capitolul 1: Abordări teoretico – metodologice

Conceptul de performanță ecomnomico – ecologică

Cuvântul performanta își are originea în limba latină, dar semnificația să vine din limba engleză. În latină, sensul cuvântului “performare” consta în finalizarea activității propuse. ”To perform” înseamnă a realiza ceva care cere abilitate sau o anumită aptitudine. “Performance” traduce maniera cu care o organizație atinge obiectivele pe care și le-a propus.

Performanța, ca dimensiune a managementului de mediu reprezintă o stare de competitivitate, atinsă printr-un nivel de eficacitate și productivitate care îi asigura prezență durabilă pe piață, în condițiile interacțiunii multiforme și complexe a numeroși factori. În managementul mediului și în mod deosebit în performanța care trebuie să-l însoțească în permanență, atingerea obiectivelor propuse se prezintă ca o necesitate și componenta definițională.

Performanța este o noțiune complexă care întrunește sensurile generate de oportunitățile generale și specifice.

În semnificația sa naturală, performanța pune în prim plan reperele cu care acționează: economice sub formele de rentabilitate și competitivitate, ecologice prin referire la mediu și protecția acestuia, juridice prin definirea directă la conformitatea legală și solvabilitate, organizaționale în sensul de competentă, coerentă, eficienta, sau sociale adică sinergia, implicarea, satisfacția personalului, dezvoltatea potențialului, calitatea vieții sau a muncii.

Referitor la performanțele de mediu există două definiții:

Definiția 1: Performanța de mediu (conform ISO/DIS/14031): rezultatele obținute de conducere a unei organizații privind aspectele de mediu;

Definită 2: Performanța de mediu (conform ISO 14001): rezultatele măsurabile ale sistemului de management de mediu, în relație cu gestionarea de către organizație a aspectelor sale de mediu, pe baza politicii, obiectivelor și țintelor sale de mediu.

Se poate observa definirea în mod diferit a performanței de mediu, de către același organism, ISO, în documente diferit și la momente diferite. În esență, ambele definiți clarifica faptul că, evaluarea performanței de mediu, ajuta conducerea unei organizații să evalueze la un moment dat nivelul performanței sale ecologice și să găsească eventuale căi de îmbunătățire a acesteia.

În cadrul aceleiași firme sunt puncte de vedere diferite privitoare la concepte, la oameni și la comportamentele organizaționale. În acest fel apar modalități esențiale de diferențiere a temelor privitoare la organizații. Fiecare dintre aceste puncte de vedere are o influență asupra manierei în care sunt înfățișate performanțele ecologice și participarea la aceste performanțe, în contexte ce au propria lor singularitate.

Sursele umane, ca factor de producție, nu reprezintă decât un partener de acțiune colectivă supus în mod efectiv unui control indirect prin supraveghere, contract sau ideologie. Mai mult, reprezintă și un activ cu valoare monetară caracterizată prin ansamblul atitudinilor, cunoștiințelor și principiilor. Achiziția și adaptarea antrenează investiții care trebuie compensate prin rezultate productive. În această viziune, disfuncționalitățile ecologice nu sunt percepute ca indicatori de schimb ci ca riscuri care trebuie prevenite sau anticipate, cu alte cuvinte ca o pierdere de competentă.

Potrivit unei viziuni interacționale, salariații sunt actorii implicați prin contracte care reglementează contribuțiile lor și retribuțiile ce li se cuvin. În același timp, aleșii lor patricipa la statuarea de reguli de acțiune sub formă de convenții, reglementări colective. Fiecare salariat are o strategie individuală și colectivă în funcție de competentele de care dispune pentru a interveni în soluționarea problemelor politice, tehnice sau operaționale ale firmei. Dacă performanta ecologică trece sub un control raportat la angajamente și capacități de producție, ea obligă să se țină seama de subtilitățile comportamentale și de potențialul său de reacție. În felul acesta se explică apariția de modele interpretative complexe, ca de pildă legăturile delicate între retribuție și performanță.

Factorii de performanță, utilizarea salariaților trece de asemenea prin incitații ecologico-organizationale. Ele se înscriu într-un context strategic având componente complexe. Își găsește sensul numai în prezența unor actori competenți, care pot fi capabili să operaționalizeze implicarea lor. Competența la care ne referim, necesită să i se atașeze un anumit potențial care să îi confere posibilitatea de a imprima demersul necesar evoluției.

Potențialul este o judecată provizorie globală și conceptuala, privitoare la nivelul și stilul de responsabilitate pe care o persoană le poate atinge într-un orizont temporal determinat. Întrucât este greu să se facă aprecieri asupra viitorului unei stări, adesea evaluatorii fac apel la experiențe, avize ale colegilor sau experților, judecății colective, transfera sarcinii de evaluare asupra celui interesat.

Este necesar să se pornească de la realitatea universală privitoare la caracteristica esențială a resurselor, de unde consecință logică necesita ca abordarea performanței să se refere, în principal, la analiza și compararea rezultatului cu efortul depus pentru obținerea lui.

Performanța de mediu se analizează în raport cu rezultatul obținut de către angajați în posturile de lucru, în grupul lor de lucru, în întreaga întreprindere. Acest rezultat se exprimă prin bogăția creată, prin valoarea suplimentară obținută pe unitatea de activitate.

Performanța de mediu, în plan tipologic, prin raportare la criteriul de nivel teritorial, poate fi individuală, locală, națională, continentala și mondială.

Performanța individuală are în vedere fătul că sistemul de referință la care se reportează performanța de mediu este atașat unui anumit individ și că în raport cu acest sistem intrisec, se cuantifica progresul sau regresul aceluiași individ.

Performanța locală se raportează și se definește în raport cu performanța unui grup și reprezintă realizarea optimă, obținută individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente, individuale sau colective, din cadrul grupului dat.

Performanța națională ne apare ca o realizare optimă obținută individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente individuale sau colective, la nivel național. Performanța națională poate fi absolută (cea mai bună din toate timpurile) sau raportată la un interval de timp.

Performanța continentală reprezintă rezultatul cel mai bun al acțiunii umane obținut individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente ( performanța continentală absolută) sau la realizările dintr-un anumit interval de timp.

Performanța modiala subliniază rezultatul cel mai bun al acțiunii ecologice obținut individual sau colectiv raportat la toate realizările precedente ( performanța modiala absolută) sau la realizările dintr-un anumit interval de timp.

Există și un alt criteriu de clasificare a performanței de mediu și anume după gradul de implicare a celor două component de bază ale personalității. Potrivit acestui criteriu performanta poate fi psihică, fizică, psihofizica.

Performanța psihică este determinată de activitatea logică, emoțională și inspirativa a spiritului performant. Caracteristica scade baza constantă în dominația netă a laturii psihice în raport cu cea fizicaa activitaii umane. În categoria performanțelor dominant psihice intra și performanță științifică, cu forma sa principală – descoperirea, performanta tehnică, cu forma sa principală – invenția, performanță economică și cea de mediu.

Performanța fizică, cu principala sa formă – performanța sportive, implica prezența unor înalte calități anatomo-fiziologice înnăscută și dobândite, funcționarea optimă a “motorului uman” dexteritatea obținută prin antrenamente, calități moral-volitive, capacitatea de a planifica efortul, capacitatea de autoanaliza pentru depistarea greșelilor și organizarea eliminării acestora.

Figura 1: Performanța globală a entității

Sursa: Reynauld, 2003

În prezent în contextul dezvoltării durabile nu putem vorbi decât de performanța globală care reunește cei trei piloni ai termenului de dezvoltare durabilă și anume: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului, prin intermediul dimensiunilor aferente.

Studiul eficienței de mediu tratează în mod analitic legăturile între costuri (prețul resurselor aferent fiecărei variante), randamente și riscurile cailor alternative de acțiune propuse pentru îndeplla sa formă – performanța sportive, implica prezența unor înalte calități anatomo-fiziologice înnăscută și dobândite, funcționarea optimă a “motorului uman” dexteritatea obținută prin antrenamente, calități moral-volitive, capacitatea de a planifica efortul, capacitatea de autoanaliza pentru depistarea greșelilor și organizarea eliminării acestora.

Figura 1: Performanța globală a entității

Sursa: Reynauld, 2003

În prezent în contextul dezvoltării durabile nu putem vorbi decât de performanța globală care reunește cei trei piloni ai termenului de dezvoltare durabilă și anume: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului, prin intermediul dimensiunilor aferente.

Studiul eficienței de mediu tratează în mod analitic legăturile între costuri (prețul resurselor aferent fiecărei variante), randamente și riscurile cailor alternative de acțiune propuse pentru îndeplinirea scopurilor. Analiza eficienței este completată de instruirea unuia sau a mai multor criterii de departajare a soluțiilor declarate admisibile. Atributul eficient aplicat acțiunii trebuie privit printr-o accepțiune nuanțată, prin larea în considerare a efectelor indirecte, a factorului timp, a factorului ecologic, a costurilor sociale.

Eficienta de mediu ca atribut al acțiunii performante a agentului economic prezintă două trăsături principal antagoniste. Ea da sens cooperării (între agenții economici având același scop) și competentei (putem vorbi despre eficienta doar pe o piață concurențială).

Eficienta pare a nu fi exclusiv umană. Ea se extinde de la acțiune la resursa (o materie primă mai bună, o mașină cu o productivitate mai mare) și produs. Produsul are o eficiență tehnico-sociala (calitatea produsului) care este potențial ecologică. Potențarea o face agentul uman.

Performanța poate fi definită ca o stare de competitivitate a firmei, atinsă printr-un nivel de eficacitate și productivitate care îi asigura o prezenta durabilă pe piață. Performanța reclama prezența simultană și complementară a celor două ingrediente care sunt, luate în parte, condiții necesare, dar nu și suficiente de performanță. Acest lucru este important, deoarece o viziune globală asupra performanței este posibilă doar prin corelarea dinamicilor celor doi indicatori.

Astfel, o firmă performanta este și eficace, și productivă, acestea fiind efecte (rezultate). În același timp, eficacitatea și productivitatea sunt cauze care determină performanță. Dacă eficacitatea este inteligibilă prin nivelul de satisfacere a exigentelor externe-clienti, stat, furnizori, salariați, acționari, productivitatea este măsurabila prin îndeplinirea așteptărilor medilui intern al întreprinderii. În expresie matematică, apare formula:

Performanța = Productivitate x Eficacitate

Performanța și funcționalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiunii economico-financiare, în condițiile unei înzestrări tehnice optime și a organizării raționale a muncii și a producției. Gestiunea financiară a întreprinderii urmărește protejarea patrimoniului pe baza unei bune administrări și a autocontrolului. Gestiunea economică este mult mai largă decât gestiunea financiară, cuprinzând toate domeniile activității întreprinderii și își găsește expresia în performanța economică. Parametrii conceptului de performanță pot fi larg abordați și exprima calitatea actului managerial. În literatura de specialitate se utilizează cu sens similar noțiunile de performanță și eficientă.

Eficienta economică este o categorie complexă care sintetizează la nivelul întreprinderii rezultatele obținute în gospodărirea patrimoniului, a tuturor resurselor în vederea maximizării profitului. Eficienta exprima calitatea unei activități care produce efecte economico-financiare pozitive.

Privită din punct de vedere sistemic pot exista mai multe variante eficiente, dar varianta performantă se asigura atunci când rezultatele sunt maxime. În mod similar sunt utilizate noțiunile de optim și eficient. Între optim și eficient pot exista raporturi ca de la parte la întreg. Partea reprezintă optimul parțial, iar întregul mulțimea variantelor eficiente. Optimul poate fi și parțial și total . Optimul parțial asigura optimizarea raportului dintre efecte și eforturi la nivelul subsistemelor întreprinderii (secții, sectoare etc.), iar optimul total asigura optimizarea la nivelul sistemului.

Diagnosticarea activității tehnico-productive și economico-financiare se poate face prin măsurarea performanțelor activităților și pe ansamblul întreprinderii pentru a găsi soluții ca aceasta să devină competitivă. Se urmărește asanarea activităților nerentabile, cunoașterea șanselor întreprinderii de a deveni competitiva pe piață, de a- și relansa și stabiliza activitatea economică sau de a intra în faliment. În cazul unor șanse reale de redresare economică se elaborează un plan de afaceri detaliat.

Informațiile necesare în vederea măsurării performanței economice prezente și previzibile se obțin din contabilitatea analitică, din bilanțul contabil și anexele acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli, din investigarea și evaluarea stării tehnice a întreprinderii și a desfășurării proceselor tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonității și previziunilor financiare etc.

Orice relație comercială a întreprinderii implica un risc. Riscul poate prove ni din cauza unor factori endogeni (evaluări greșite, necunoașterea corectă a potențialului real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor reacții neprevăzute și necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piață. Cunoașterea performanței economice a întreprinderii, ca și analiza unor informații despre bonitatea partenerilor de afaceri, sta la baza elaborării programelor de producție, a organizării și funcționalității fluxurilor materiale și financiare. Informațiile despre performanță economică și bonitatea întreprinderilor pot asigura evitarea riscului și permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează numeroase decizii privind activitățile de producție, comercializare și financiare ale firmei.

Factorii favorizanți si frenatori ai performanței

Performanțele sunt determinate de cauze interne, care în sens pozitiv se constituie în dinamizatori ai performanței, iar în sens negativ, ca frenatori – ca obstacole în calea performanței.

Factorii favorizanți ai performanței

Fenomentul performanței este deosebit de complex. El presupune trei dimensiuni esențiale și definitorii: obiectul performanței, subiectul performanței și evaluatorii performanței.

Există o mare diversitate de genuri de prformanța. Ea poate fi generată de o gamă extinsă de factori de performanță pe care îi vom sintetiza în continuare:

Pregătirea pentru exercitarea profesiunii de manager, ceea ce implică:

un volum mare și diversificat de cunoștințe teoretice din domeniul managementului și al tehnologiei producției specifice;

o cantitate însemnată de informații referitoare la modalitățile concrete de transpunere în viață a atribuțiilor profesionale și a obiectivelor firmei încredințate de adunarea generală a acționarilor;

modalități utile și complete de cunoaștere a pieței și concurenților;

cunoașterea și aplicarea creatoare a principilor managementului crizelor în practicarea profesiunii de manager;

Fundamentarea intergii munci profesionale pe obiective realizabile și eficiente, în concordanță cu capacitatea proprie a managerilor și cu luarea în considerare a puterii acționale a concurenților;

Existența unor strategii adecvate obiectivelor și orientate în principal spre satisfacerea consumatorilor, domeniu de care depinde în mare măsură performanță;

Receptivitatea la inovații, manifestată în principal la nivelul managerului și înțeleasă ca un mijloc de dezvoltate a firmei, de siguranță și performanță;

Asigurarea performanței în managementul resurselor umane, prin participarea și comunicarea, utilizarea cointeresării resurselor umane ca mobil al creșterii productivității muncii;

Întronarea unui climat destins, stimulativ, cooperant, prin modelarea echipei manageriale și a salariaților;

Prezența unei gândire manageriale bine structurate și a unor aptitudini manageriale generatoare de performanță;

Motivația orientată spre următoarele direcții de bază;

realizarea profitabilității la nivelul stabilit de adunarea generală a acționarilor;

valorificarea aptitudinilor și capacităților manageriale;

practicarea libertății de actinune pentru transpunerea în viață a unor concepții proprii;

obținerea satisfacției performanței ca mijloc de impulsionare și de întreținere a dorinței de a reuși prin forțe proprii;

nevoiea de a fi apreciat și de a a câștiga un prestigiu social;

Priceperea managerului de a sesiza și urma sensul viitorului, pebaza unor ipoteze realiste care să permită evaluarea cursului evenimentelor manageriale;

Alegerea acelor scopuri care pot fi îndeplinite, pe baza unor experiențe trăite și a unor judecați de valoarea

Antrenarea managerului în vederea performanței cu parcurgerea următoarelor momente:înregistrarea periodică a intențiilor și a scopurilor și asigurarea că acestea să fie concrete și clare;orânduirea scopurilor în două categorii și anume immediate și îndepărtate, acestea din urmă dând posibilitatea de a a trece cu ușurință peste nerealizările incidentale;

Apelarea la managementul aplicativ orientat spre schimbare și inovare permanentae

Utilizarea ideilor de schimbare provenite și din exteriorul firmei;

Formarea unui grup de “ agenți ai schimbarii’ din rândul salariaților competenți, puternic motivați, cu capacitatea creativă și cu o autoritate informală cunoscută de întregul personal al unității;

Apropierea de client pentru înțelegerea nevoilor acestuia și pe această ale orientarea producției spre un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior; satisfacerea unui anumit segment de consumatori.

Asumarea autonomiei și descentralizării, în sensul că toată activitatea să fie împărțită în compartimente care știu exact ce au de făcut și unde de fapt se iau deciziile

Efectuarea unei evaluări eficiente a performanței, folosindu-se următoarele cai: apelarea la autoanaliza subordonaților; asigurarea timpului și liniștii necesare pentru analiza la nivelul managerului; convorbirile de analiza cu subordonații să înceapă cu explicarea faptului că evaluarea performanței reprezintă o versiune structurală a procesului de comunicare referitor la activitatea desfășurată; în procesul de evaluare să se urmărească performanta și comportamentul și în nici un caz consecințele și persoana; în timpul convorbirilor nu se va insista asupra scalei numerice de clasificare a performanței, utilizată de obicei pentru evaluare, ci se vor urmări pregătirea, stadiile și planurile concrete pentru îmbunătățirea nivelului activității; sevorm urmări, în fiecare caza în parte, performanta și comportamentul și în nici un caz intențiile și încercările; se va asigura înțelegerea termenilor utilizați în procesul de analiza; introducerea unor explicații și recomandări pe parcursul evaluării performanței; stabilirea, împreună cu colaboratorii, a măsurilor pentru îmbunătățirea performanțelor și definirea cailor și modalităților de urmat pentru transpunerea în viață a celor convenite pe timpul evaluării.

În legătură cu semnificația deosebită a factorilor determinați ai performanței se impun precizări și detalieri noționale.

Performanța poate fi explicată prin natura și acțiunea factorilor implicați în organizarea și desfășurarea activității manageriale. Unii dintre aceștia acționează ca factori interni și privesc condiția biopsihica a managerilor și colaboratorilor săi, iar alții sunt externi, referindu-se la cadrul în care se realizează activitatea managerială de mediu.

Factorii interni se constituie ca elemente definitorii ale capacității manageriale de mediu și cuprin determinanți biologici de vârstă, starea sănătății, potențial de muncă, precum și însușiri psihice, cognitive și non-cognitive,referitoare la nivelul de dezvoltare intelectuală, aptitudini, interese, aspirații, atitudini.

În categoria factorilor externi se pot distinge aspecte psihopedagogice, care privesc organizarea și desfășurarea procesului managerial de mediu. Aceste condiții au o puternică incidenta asupra actului managerial. În grupa factorilor externi, care influențează asupra nivelului performanței, se include și condițiile de mediu familial, socio-cultural, ca și cele care privesc cadrul material al firmei, resursele disponibile, cu referire la calitatea resurselor organizației și conduita estetică a mediului managerial. În acest context, vom reține rolul hotărâtor pe care îl au pentru performanta echipa manageriala, climatul de muncă, emultia din cadrul drupului, nivelul aspirațiilor acestuia, cu incidenta puternică asupra motivației față de performanță.

Pentru adefini rolul ansamblului de factori în ceea ce privește performanța de mediu, trebuie făcute următoarele precizări:

performanta reprezintă rezultatul ansamblului factorilor, cu sublinirea că partea de contribuție a fiecăruia este variabilă și dependenta de natura lor și de a realatiile funcționale dintre aceștia;

factorii interacționează, fiecare dintre aceștia având în unele cazuri un rol complementar față de ceilalți, în alte cazuri compensând deficitul sau creând dificultăți acțiunii altora;

contribuția specifică a ficarui factor este foarte dificil de stabilit;

influenta factorilor este modificabila, toți acești factori fiind ei însuși modificabili, în sensul că factorii externi se schimbă ca efect al măsurilor întreprinse pentru ameliorarea lor permanenta, iar cei interni se modelează sub influența continuă a factorilor externi.

Factorii frenatori ai performanței

Factorii cu influența restrictiva asupra performanței pot fi redați astfel:

instabilitatea monetare, generată de modificarea cursurilor monezilor față de aur și a parității dintre ele, însoțite de consecințele negative asupra fundamentării, implementării și evaluării deciziilor și, implicit, asupra succesului managerial;

intensificarea concurenței, cu efecte asupra amplificării presiunilor asupra prețurilor și calității produselor și serviciilor și în final, orientarea firmei de la succes la menținere, la supraviețuire;

apariția unor dificultăți generată de creșterea rapidă a prețurilor combustibililor, cu urmări asupra deciziilor strategice, tactice și curente, orientate spre succesul managerial;

ascuțirea problematicii asigurării materiilor prime, cu influențe negative asupra succesului managerial

Capitolul 2: Evaluarea performanței de mediu

2.1. Evaluarea preformanței de mediu a întreprinderii

Evaluarea performantei de mediu nu este o metodă exactă, aprecierea și concentrarea asupra aspectelor importante are un rol deosebit. Dacă în urma activității întreprinderii, traficul de autovehicule crește în mod semnificativ, aceasta este considerat ca fiind un element major al performantei de mediu, chiar dacă este efectuat de un subcontractant. Din punctul de vedere al impactului de mediu este irelevant identitatea agentului economic al cărui vehicul poluează aerul, important este reducerea impactului.

De multe ori, natura activității este considerată mai importantă decât condițiile minore ale funcționarii, iar întreprinderile au tendința de a uita de aceste probleme. Băncile de exemplu, publică cu predilecție rapoarte de mediu, care prezintă detaliat consumul de hârtie și energie, dar nu menționează impactul de mediu de pe urma activităților rezultate din creditele acordate.

Procesul de evaluare a performantei de mediu conform ISO 14031:

1. Proiectare – planificarea procesului de evaluarea a performantei, identificarea indicatorilor

2. Executare – utilizarea datelor și informațiilor, colectarea datelor, analizarea și transformarea datelor, evaluarea informațiilor, raportare și comunicare

3. Corectare și îmbunătățire – revizia și îmbunătățirea procesului de evaluare a performantei de mediu.

După definirea indicatorilor necesari pentru EPM (Evaluarea Performantei de Mediu), se poate trece la faza de executare. Trebuie să strângem datele care pot fi folosite ca indicatori sau care sunt necesare pentru calcularea acestora, din diferite evidente, măsurători, documente al întreprinderii, contabilitate, etc.

Indicatorii de mediu prezintă valoarea dată în unități de măsură convenționale (kilogram, bucată, litru) sau în unități monetare, ori în procente. Exemplu de indicatori: – descărcarea emisii poluante în rău sau sunt singurii care poluează aerul unui bazin (geografic). Indicatorii ne furnizează informații despre încercările întreprinderii pentru îmbunătățirea performanței sale de mediu (indicatori de performanță managerială), și rezultatele acestor încercări (indicatori de performanță a rezultatelor). Astfel, folosirea acestora este recomandată tuturor întreprinderilor, care doresc să știe impactul asupra mediului legat de activitatea lor.

Cele mai importante cerințe față de indicatorii de mediu sunt următoarele:

Comparabilitate, masurabilitate – să facă posibilă compararea cu alte întreprinderi și observarea diferențelor efectelor de mediu a fiecăreia. Comparația să fie exprimată în numere și să se precizeze natura efectului.

Scop bine definit – să facă posibilă îmbunătățirea efectelor ecologice influențate de întreprindere, să se integreze în politica de mediu a întreprinderii, să fie compatibile cu capacitatea de funcționare, eforturile de conducere și cu starea mediului.

Echilibru, reprezentativitate – să nu distorsioneze realitatea către un sector anume, sau către un element de mediu, dar să-l cuprindă pe fiecare.

Continuitate: Sistemul funcționează numai dacă folosim aceiași indicatori la perioade de timp identice. Schimbările și introducerea indicatorilor noi, pot tulbura sistemul. Indicatorii trebuie să semnaleze în prealabil schimbările care vor surveni în performanța de mediu.

Actualitate: Indicatorii trebuie actualizați în mod regulat. Perioada poate fi de o lună, un trimestru, un an dar nu mai mult de atât. Informațiile vechi sunt înșelătoare. Indicatorii trebuie "să reacționeze" la schimbările survenite în performanța de mediu a întreprinderii.

Claritate: Indicatorii sunt principalele mijloace de informare pentru începători, deci trebuie să fie înțelese de toată lumea.

Cost-eficienta: Colectarea și actualizarea indicatorilor nu poate fi stingherită de costurile prea mari (în bani, timp, sau forța de lucru).

Un sistem de evaluarea a performantei de mediu construit rațional din indicatori simpli este un mijloc eficient pentru atingerea scopurilor de mediu ale unei întreprinderi.Toate oportunitățile pentru obținerea de profituri ridicate trebuie să fie examinate de la eficienta operațională de valoare mică, până la reducerea costurilor de capital pe scară largă. Astfel, au fost prevăzute de la soluții simple până la soluții mult mai complexe, toate ducând la îmbunătățirea performanțelor de mediu. Dintre aceste soluții cele mai importante sunt: reducerea deșeurilor; instalații pentru reducerea emisiilor; reciclarea materialelor, conservarea energiei; reducerea deșeurilor periculoase.

Implementarea unui program de reducere a deșeurilor conduce la creșterea economiilor pentru întreprinderi, cu investiții relativ mici în timp și energie. Chiar în organizații mari, multinaționale, aceste tipuri de programe cresc eficienta economică fără impact asupra calității producției.

Instalațiile pentru pierderi libere sunt instalații care au reușit recuperarea până la 90% din pierderile lor de bază. Aceasta implica o varietate de clasificări a managementului emisiilor, pentru reducerea pierderilor generate de reducerea consumului de energie și apa. Pot fi dezvoltate mult afaceri pentru identificarea practicii de implementare a procesului, de luare a măsurilor pentru îndeplinirea planului de dezvoltare durabilă, Pentru a fi foarte profitabile, aceste măsuri trebuie să reducă costurile operaționale și să evite uzura totală.

Reciclarea materielelor. Pentru că procesul de reciclare a materialelor să reușească, acesta trebuie să fie o cerință pentru fabricația produselor, deoarece acestea trebuie executate din materiale reciclabile. Reciclarea presupune costuri relativ ridicate dar este o opțiune viabilă pentru afaceri. Produsele fabricate din gama materialelor reciclabile, pot fi de la toate tipurile de produse din hârtie, la materialele de construcție, de exemplu, mobila veche și chiar stofa. Produsele care sunt preferate pe piața sunt:produse cu un conținut cât mai mic de substanțe toxice sau fără substanțe toxice și cu un proces de fabricație cu o poluare minimă; produse cu efectuarea mult mai ușoară a reciclării ( un exemplu este hârtia albă în loc de hârtie colorată sau panouri de tablă ondulată în loc de baloturi din plastic); în fabricarea produselor trebuie instituita regulă consumurilor reduse atât în execuție cât și pentru impachetare-ambalare.

Cel mai mare beneficiu de mediu al reciclării este legat nu de depozitarea rezidurilor, ci de conservarea energiei și a resurselor naturale și prevenirea poluării prin utilizarea, în procesul de fabricație, a materialelor rezultate din reciclare și mai puțin a celor primare. Analize detaliate au evidențiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acțiuni de protejare a mediului. Mult mai puțină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producția cu materiale primare, brute.

Reciclarea elimina costurile depozitarii reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile reciclării sunt parțial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare și prin vinderea materialelor rezultate. Prețurile de depozitare variază foarte mult în funcție de zona, și piața materialelor reciclate este într-o creștere explozivă.

Programele de reciclare proiectate adecvat implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea rezidurilor. În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare și implementare. Reciclarea oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii care cheltuiesc mai puțin pe produse și ambalaje.

Pentru a realiza un avantaj competitiv o societate trebuie să adopte Sistemul de Management al Mediului (EMS), acesta este structurat asemănător cu Planul și implementarea măsurilor de protecție a mediului, ca să dea posibilitatea organizațiilor să măsoare performantelor lor de mediu, și apoi, să evalueze regulat performanțele lor și să le îmbunătățească. O organizație al cărei management cuprinde un sistem de management de mediu are o bază de echilibrare și integrare a intereselor economice și de mediu.

Beneficii economice pot fi câștigate din implementarea sistemului de management de mediu. Acestea tebuie să fie identificate pentru a demonostra părților interesate și clienților, în special acționarilor, valoarea pe care o are pentru organizație un bun managementde mediu. Oferă de asemenea organizației ocazia de a lega obiectivele și țintele de mediu de rezultatele financiare specifice și astfel, să se asigure că resursele sunt disponbile acolo unde oferă cele mai mari beneficiii și în termeni financiari și în termeni de mediu.

Pentru dezvoltarea unui sistem EMS, organizația are de evaluat impactul asupra mediului, are de stabilit țintele (scopurile) pe care să le atingă pentru a reduce aceste valori ale impactului asupra mediului, și trebuie să planifice modul în care se pot realiza aceste scopuri.

Pentru că o companie să stabilească și să mențină cu succes un sistem de management de mediu, este necesar un interes real pentru îmbunătățirea performanței ecologice pe o bază solidă. EMS trebuie făcut, implementat și mentiunut astfel încât să asigure îndeplinirea politicii de mediu, a obiectivelor și programelor pe care le-a adoptat compania. Trebuie să stabilească și să revadă și revizuiască periodic politica de mediu a companiei, obiectivele și programele.

Model de Sisteme de Management de Mediu pentru ISO 14001:

1. Revedere management

2. Politica ecologică

3. Planificare

4. Implementare și operare

5. Acțiuni de verificare și corectare

Având acestea în vedere, EMS este cel mai bine privit ca o bază organizatorica care trebuie în permanență monitorizată și revizuită periodic pentru a oferi o direcție efectivă pentru activitățile ecologice ale unei organizații ca răspuns la factorii variabili interni și externi. Fiecare persoană din cadrul unei organizații trebuie să accepte responsabilitatea îmbunatățirii mediului.

Impactul asupra mediului ambiant dat de mediul de afaceri prin activitățile de cumpărare și consum de resurse materiale pentru producția de bunuri diverse, conduce la implicarea acestuia în îmbunătățirea performanțelor de mediu. De obicei efectele de mediu directe sau indirecte ale întreprinderilor cu activitate de producție sunt în strânsă legătură cu caracteristicile de mediu ale produsului fabricat.

Astfel, dacă o întreprindere se angajează să aibă o atitudine ecologică și spera să obțină profit din produsele sale, trebuie să găsească mijloacele prin care poate identifica cele mai importante caracteristici ecologice ale produselor și să le dezvolte. Analiza Ciclului de Viață (Life Cycle Assessement – LCA) prezintă punctele care pot fi dezvoltate.

Proiectând produse în condițiile protecției mediului este necesară examinarea producției, a întregului ciclu de viața a produsului cu identificarea posibilităților de diminuare a impactului asupra mediului, care să poată fi introduse încă din proiectarea producției, cu influența asupra întregii durate de vaita a produsului. Aceasta folosește procesul de fabricație mai curat, minimalizeza impactul produsului asupra mediului, mergând până la reciclarea produsului.

Un rol important în atingerea performanțelor de mediu îl constituie ambalarea și etichetarea de mediu, astfel:

1. Ambalarea – poate că nimic nu este mai pregătit pentru inovare ecologică decât ambalajul. Amabalajele inofensive pentru mediu sunt disponbile astăzi, ele includ conținut reciclat, sunt ușor de confecționat din materialele reciclabile, și sunt refolosibile. În plus, produse din polistiren expandat care sunt și reciclate și fără CFC sunt disponibile.

2. Etichetarea de mediu – Comunitatea Europeană a finanțat o eco-etichetare care să promoveze ”produsele verzi”. Modelate pe programul german Îngerul Albastru (cu scopul ca etichetarea produselor să ajute consumatorii să identifice impacturile asupra mediului asociate cu producția lor folosită și depozitarea), alegerea produselor poate fi efectuată cu apropierea protecției de bază – de reducere a impactului lor asupra mediului la toate etapele ciclului de viață al produsului.

Aceste etichete de mediu suplimentează în mod obiectiv specificele etichete de reclama, cum ar fi conținut reciclat și reciclabilitate. Ele de asemenea minimizează volumul de căutare cerută consumatorilor individuali spre a identifica produsele care sunt cu adevărat de protecție a mediului.

În final, înțelegerea și rezolvarea celor mai comune cerințe de management de mediu este esențială pentru implementarea cu succes al oricărui program de management de mediu, aplicarea unui management de mediu adecvat conduce la creșterea eficienței economice.

2.2. Indicatorii de evaluare a performanței de mediu

Evaluarea performanțelor de mediu (EPE) se bazează pe zicala, “ce se măsoară se gestionează”. A fost utilizat global de organizațiile din sectorul energetic, industria prelucrătoare, servicii de sănătate, transport, pentru îmbunătățirea performanței de mediu, furnizarea unei baze pentru marcarea cotei zero a performanței, demonstrarea conformității cu reglementările și creșterea eficienței operationale.

Metodologia EPE a fost stabilită în standardul ISO 14031,împreună cu beneficiile acesteia. ISO 14031 este un standard internațional care descrie un proces pentru măsurarea performanțelor de mediu.

Procesul descris în standard se bazează pe modelul îmbunătățit de proces al afacerilor, Planificare-Implementare-Verificare-Acțiune (Plan-Do-Check-Act–PDCA)

Figura 2: Plan-Do-Check-Act Model

Sursa: ISO 14031

EPE este un termen relativ nou, utilizat pentru descrierea unui proces clar de măsurare, analiză, raportare și comunicare a performanțelor de mediu a unei organizații față de criteriile stabilite prin managementul propriu. Acest proces presupune colectarea de informații și măsurarea eficienței cu care o organizație gestionează aspectele sale de mediu, în mod continuu. Anumite concepte și componente ale EPE au fost aplicate de mai bine de un deceniu. ISO 14031 furnizează acum o abordare structurată de urmat de către organizații, independent de localizare, dimensiune, complexitate și tipul activității.

Obiectivele implementării unui program EPE includ:

• o mai bună înțelegere a impacturilor unei organizații asupra mediului;

• furnizarea unei baze pentru stabilirea cotei de nivel a performanțelor de management, operaționale și de mediu;

• identificarea oportunităților pentru îmbunătățirea eficienței energetice și utilizării resurselor;

• determinarea situației îndeplinirii obiectivelor și țintelor de mediu;

• demonstrarea conformității cu reglementările;

• determinarea alocării corespunzătoare a resurselor;

• creșterea conștientizării angajaților;

• îmbunătățirea relațiilor cu comunitatea și clienții.

Odată atinse aceste obiective, devin beneficii. Unul dintre primii pași în aplicarea EPE implică identificarea aspectelor, a impacturilor asupra mediului și stabilirea indicatorilor de performanță pentru monitorizare.

ISO 14031 a pus accent pe definirea și precizarea detaliată a trei tipuri deindicatori de bază, care pot fi utilizați pentru susținerea managementului de mediu. Standardul face distincție între indicatorii condițiilor de mediu (ECI) șiindicatorii performanțelor de mediu (EPI). Indicatorii performanțelor de mediu sunt împărțiți în indicatori de performanță de management (MPI) și indicatoride performanță în funcționare (OPI).

Evaluarea performanțelor implică colectarea de date, transformarea datelor în informații, evaluarea informațiilor și comunicarea rezultatelor.

Pentru calcularea valorilor pentru indicatorii de performanță selectați, este necesară colectarea datele pe baza unei proceduri de rutină. Multe dintre informațiile solicitate pentru susținerea unui program EPE pot fi obținute din sursele de date existente. Acestea includ: reglementări, autorizații de funcționare, proceduri și înregistrări, rapoarte către agenții guvernamentale, avize, date de productie, date de monitorizare a calității aerului și apei, declarații privind deșeurile periculoase, interviuri cu angajații și vecinii, documente și desene ale sistemului operațional, bugete de mediu, inventare chimice, înregistrări ale rezervoarelor de stocare și înregistrări privind deversările.

Calitatea datelor este un aspect important și toate datele trebuie colectate și manipulate într-un mod structurat și sistematic. Aceasta va asigura faptul că interpretările bazate pe date vor fi exacte, verificabile și complete. Toate datele trebuie revizuite și evaluate pe baza criteriilor pentru: acuratețe, eroare sistematică, vârstă, verificabilitate și completitudine. Primul pas în convertirea datelor în informații este alegerea datelor pentru selecția cu valori excepționale, repartiția bimodală, date cenzurate și realizarea oricărei conversii de unități.

Exemple de indicatori de bază

De exemplu, normalizarea încărcării de contaminanți pe unitatea de producție (kg contaminant/unități de produs obținut) furnizează mai multe informații decât concentrațiile de contaminanți. Adesea, când se utilizează statistici și analize de bază descriptive, reprezentarea grafică a datelor ajută la extragerea informațiilor din datele primare. Instrumente utile de analiză a datelor includ: histograme, diagrame de dispersie, grafice de control și analize de capabilitate a procesului.

Ultimul pas în analiza datelor este compararea informațiilor cu criteriile de performanță și țintele stabilite pentru organizație. Criteriul de performanță poate fi derivat din specificațiile găsite în reglementări, autorizații de funcționare sau datele reper de evaluare a performanțelor. Există un interes crescut în industrie în stabilirea cotelor de nivel a performanței pentru definirea „celei mai bune practici” și a căilor eficiente din punct de vedere al costului pentru îmbunătățirea performanței. Acestea sunt văzute ca abordări complementare pentru abordările existente ale reglementărilor bazate pe risc.

Sarcina finală în completarea evaluării EPE sau pasul “implementare” a ciclului PDCA este de a comunica rezultatele acționarilor interni și externi. Acesta este un pas critic, dacă trebuie realizate îmbunătățiri de mediu. El va duce la conștientizare, va demonstra angajamentul și va pune informațiile în mâinile celor responsabili pentru realizarea îmbunătățirilor. Punctele importante care trebuie prezentate în raport includ:

• o descriere a activităților, produselor și serviciilor de organizare;

• o declarație a angajamentului organizației pentru EPE, ca un instrument pentru managementul de mediu;

• o declarație a aspectelor semnificative de mediu și a indicatorilor corelați de performanță;

• o comparare a indicatorilor de performanță cu criteriile și țintele stabilite;

• tendința în performanța de mediu a organizației;

• conformitatea cu legislația și reglementările existente;

• economiile de cost și rezultatele financiare;

• oportunități sau recomandări pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu;

• acțiuni care iau naștere din EPE.

Rezultatele pot fi comunicate ca rapoarte sau declarații publicate periodic. În pregătirea rapoartelor, trebuie acordată importanță audienței largi, deoarece diferitele persoane care le citesc au nevoie de variate tipuri de informații. O modalitate este pregătirea unui raport cuprinzător și furnizarea de secțiuni specifice din raport pentru cei ce solicită cercetarea în funcție de interes.

Rezultatele EPE trebuie revizuite periodic pentru identificarea oportunităților în vederea îmbunătățirii performanțelor de mediu. Organizațiile cu programe de implementare a sistemelor de management de mediu certificate prin ISO 14001 sunt interesate să identifice îmbunătățirile, care vor demonstra oportunități de prevenire a poluării; sunt cerințe pentru menținerea certificării.

Chiar dacă organizația este certificată ISO 14001 sau nu, revizuirea rezultatelor EPE trebuie să aibă în vedere:

• costurile și beneficiile programului;

• progresul cu privire la îndeplinirea țintelor performanței de mediu;

• cât de corespunzătoare sunt criteriile de performanță de mediu;

• cât de corespunzători sunt indicatorii de performanță de mediu selectați;

Capitolul 3: Studiul de caz – Analiza activității companiei Romcarbon SA pe baza principalilor indicatori de performanță economică si ecologică

3.1. Prezentarea companiei

S.C. Romcarbon S.A. este persoana juridică romană având formă juridică de societate pe acțiuni cu capital integral privat. Societatea are sediul în România, Buzău, Strada Transilvaniei, nr. 132, țel. 0238-711155, fax-nr: 0238-710697 și se supune legislației romane. Societatea are număr de inregistare la Registrul Comerțului J10/83/1993 și CUI RO 1158050.

S.C. Romcarbon S.A. a fost înființată în 1952 la Buzău, inițial sub denumirea de “Chimică” și având ca obiect de activitate prelucrarea de materiale plastice. S.C. Romcarbon S.A. s-a constituit în baza Legilor nr.15 și 31/1990 și H.G. 1213/1990 ca urmare a reorganizării Întreprinderii de Mase Plastice Buzău.

În 1952 ia ființă Fabrica "Chimică" cu profil de fabricație confecții și țesături de bachelita și aminoplaste; 1957 intra în funcțiune Atelierul "Cărbune Activ" și Atelierul "Materiale de Protecție". În 1960 se schimbă denumirea în "Întreprinderea de Prelucrare Mase Plastice"; 1962 – începe fabricația de: elemenți filtranți, termoformate din polistiren saci și folie din polietilenă.

În 1970 se dezvolta capacitatea de producție la ambalaje termoformate și prelucrate din polietilenă: intră în funcțiune noi capacități, prelucrate din polietilena prin sinterizare, producerea elemenților filtranți pentru aer, fabricarea granulelor PVC .

În 1977 – începe producția de țevi, fitinguri și elemente de legătură din PVC; 1982 – se pune în funcțiune capacitatea de fabricație a sacilor țesuți din polipropilena, din Secția Beceni; 1987 – intră în funcțiune secția de fabricat Conductori electrici și cordoane cu izolație din PVC sau polietilenă; 1991 – se schimbă denumirea în "S.C. Romcarbon S.A." 1993 – se dezvolta capacitatea de saci țesuți din polipropilena, Secția Buzău ; 1995 – se pune în funcțiune instalația de saci multistrat pentru ciment – începe procesul de privatizare al societății prin metoda Mebo; 1996 – Se pune în funcțiune instalația de fabricat capsule și folie din PVC termocontractibila 1997 – se pune în funcțiune instalația de filtre auto tip Pocket.

În 2000 – Romcarbon S.A. devine societate cu capital 100% privat; 2003 – "Living Plastic Industry", un investitor din Taiwan, devine acționarul principal; 2004 – se lansează linia de producție a tăvițelor din PSE, Rromcarbon S.A. fiind primul producător din România; începând cu anul 2010, în acest sector se derulează un program de investiții care vizează lucrări de modernizare ale halei de producție, precum și achiziția de noi utilaje. Noua investiție presupune creșterea capacității de termoformare, prin achiziția unui formator automat pentru tăvițele absorbante, precum și achiziționarea unor matrițe de ultima generație. Prin diversitatea de modele, gama noastră de produse va acoperi majoritatea aplicaților cerute de piață în domeniu. Prin aceasta investiție, capacitatea de procesare va crește la 500 to/lună. Programul de investiții vizează achiziția unui nou utilaj pentru plăcile extrudate de pardoseală, achizite făcută de asemenea în vederea creșterii capacității de producție și îmbunatățirii calității acestor produse. Valoarea întregului program de investiții în acest sector se ridică la aprox. 5 milioane de Euro.

În 2005 – implementarea unui ERP modern pentru planificarea resurselor companiei

– Romcarbon S.A. devine acționar al Greenfiber Intremațional S.A. – societate producătoare de fibră poliesterică și banda PET

– Romcarcon S.A. își externalizează departamentul de IT, înființând în acest sens Info Tech Solutions S.R.L. – societate cu profil de consultanță în tehnologia informației

– Romcarbon S.A. devine acționar al Energo Install S.R.L. – societate cu profil de lucrări și instalații tehnico-sanitare

În 2006 – începe producția de saci de polipropilena. Sacii țesuți din benzi de polipropilena, denumiți generic "saci de rafie" sunt utilizați la ambalarea produselor granulate sau pulverulente, alimentare sau nealimentare, atât în agricultură cât și în industrie, fiind cel mai economic și accesibil ambalaj. Romcarbon își externalizeza activitatea comercială și de aprovizionare / logistică, înființând în acest sens societatea comercială Total Comercial Management S.R.L. – agent comercial unic al RomcarbonS.A.

În 2007 – Listarea companiei la categoria a II-a BVB http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/35545/Romcarbon-are-liber-de-la-actionari-pentru-a-promova-la-BVB.html. Achiziționează o parte din activul TEROM Iași (fostul Combinat de Fibre Sintetice). Romcarbon S.A. devine acționar al bazei sportive Yenky Club S.R.L. – cea mai mare bază sportivă din Buzău. Romcarbon S.A. devine acționar al Greentech S.A. – prima fabrică de reciclare a deșeurilor de plastic din România. Romcarbon S.A. devine acționar al Grinfild Ucraina și al Sigurec Internațional S.A.

În 2009 – Romcarbon S.A. devine acționar al GreenWEEEE Internațional S.A. – cea mai mare fabrică de tratare și reciclare a deșeurilor DEEE din Sud-Estul Europei. Romcarbon devine acționar al ASOCIAȚIA ECOLOGICĂ GREENLIFE – asociație non-profit

În 2011 – Romcarbon S.A. devine acționar al Recyplatltd Cipru Romcarbon S.A. devine acționar al Living Jumbo Industy S.A. – societate producătoare de saci PP tip "big bags"

În 2012 – inaugurarea sectorului "Compounduri".Vinde 75 % din portofoliul de acțiuni deținut de Romcarbon S.A. în Greenfiber Internațional S.A., Greentech S.A., GreenWEEE Internațional S.A. către o companie deținută în comun de fondul de investiții SEEF și BERD. Romcarbon S.A. devine acționar al societății comerciale Romcarbon Deutschland GmBh. Romcarbon S.A. devine acționar al Eco Pack Management S.R.L. – societate înființată în scopul preluării responsabilităților ce revin operatorilor economici privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje. Romcarbon S.A. devine acționar al Taipei Cineo S.R.L .- un centru de medicină tradițională chinezească

Romcarbon S.A. este un procesator de mase plastice din Buzău. Romcarbon are puncte de lucru operaționale în România (Buzău, București, Ștefănești, Iași). La sfârșitul anului 2012, compania a înființat o nouă societate comercială cu sediul în Germania- ROMCARBON Deutschland GmbH – care are ca obiect de activitate achiziția și colectarea deșeurilor din material plastic, precum și comercializarea produselor existente marca ROMCARBON. Compania ROMCARBON S.A. acționează în industria verde prin participațiile deținute în cadrul societăților Greenfiber, GreenTech și GreenWeee. Fiind conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului ambalajele pe care le introducem pe piață, dar și pentru că dorim să susținem România în îndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, Romcarbon a înființat societatea EcoPack Management SA, societate autorizată în scopul preluării responsabilităților ce revin operatorilor economici care introduc ambalaje pe piață.
Activitatea inițială a fost mult diversificata prin punerea în funcțiune a unor tehnologii noi:

• fabricarea cărbunelui activ și a materialelor de protecție a căilor respiratorii;

• prelucrarea materialelor plastice ca: polietilena, PVC, polistiren, polipropilena;

• fabricarea filtrelor auto;

• fabricarea conductorilor electrici, cordoanelor și conductelor de telecomunicații.

Odată cu Revoluția din 1989, Romcarbon S.A. s-a înscris în cursa spre economia de piață. Mediul de afaceri din ce în ce mai dinamic a determinat compania să caute soluții de supraviețuire și apoi să prospere.

Compania este în prezent listata la Bursa de Valori București, categoria a II-a, având simbolul ROCE. Transferul de pe RASDAQ a avut loc în data de 30 Mai 2008.

Orientarea către economia de piață a însemnat și introducerea Sistemului de Management al Calității. Certificarea SRAC dovedește pașii importanți făcuți în acest sens.

ROMCARBON S.A. rămâne principalul furnizor pe piața românească de:

• filtre pentru autoturisme, autocamioane, tractoare, instalații industriale, etc.;

• materiale de protecție a căilor respiratorii și cărbune activ- unic producător în România;

• produse prelucrate din polietilena, polistiren antișoc și PVC;

• unic producător în România de tăvițe și caserole din polistiren expandat;

• saci din polipropilena, fiind cel mai mare producător autohton.

Societatea are următoarea diviziune principală de activitate: 22 – Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice. Domeniul principal de activitate este: 222 – Fabricarea articolelor din material plastic.

S.C. Romcarbon S.A. are ca principal obiect de activitate:

2221 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic

2222 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic

2223 Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții

2932 Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule.

Compania Romcarbon SA are ca principale domenii de activitate prelucrarea maselor plastice, asta însemnand că produsele obținute sunt: prelucrate din polietilenă, prelucrate din polipropilenă, prelucrate din policlorură de vinil și prelucrate din polistiren expandat.

Deoarece producția principală se bazează pe masele plastice încearca ca pe masura posibilităților să recupereze deșeurile tehnologice și nu numai, de mase plastice ce se formează în urma prelucrărilor.

Compania a facut investiții foarte mari pentru a pune în funcțiune o astfel de linie care prin cele doua metode de sortare și anume: sortare în soluție salină și sortare este unică în acest moment la noi în țară. Pentru ca acest nou centru de profil să funcționeze s-a modificat Autorizația de mediu pentru a putea să achiziționeze deșeuri de mase plastice de la diverși furnizori pe care le introduce în fluxul tehnologic obținand diferite produse finite.

3.2. Analiza economico – financiară

În activitatea de evaluare a unei firme interesează vânzările de bunuri, lucrări și servicii care formează obiectul de activitate, exprimate prin cifra de afaceri.

De la înființare și până în prezent S.C. Romcarbon S.A. a avut o activitate în crestere, acest lucru dovedindu-l cifra de afaceri din ultimii ani.

În decursul anului 2011 societatea a inregistrat o cifră de afaceri de 107.017.783 lei și un profit de 4.490.442 lei, depășind momentul greu de la sfărșitul anului 2010 în care au înregistrat o pierdere de 530.738 lei.

Cifra de afaceri la 31.12.2011 este de 107.017738 lei, cu 5,26% mai mica decât cea înregistrată în 2010 fapt datorat în principal celorlalte activități (prestări servicii,vânzări de mărfuri etc.) întrucât la nivelul activității de bază cifra de afaceri a crescut cu 9,63%, înregistrând în 2011 o valoare de 79.050.217 lei.

Analiza structurală a cifrei de afaceri pe tipul de activități, sortimente, clienți, ciclu de viață a produselor, piețe de desfacere, etc. este nu numai recomandată ci și necesară, deoarece ea permire luarea unor decizii obiective care să conducă la maximizarea efecteelor obținute în raport cu eforturile depuse. Practic, nu toate variabilele unui anumit criteriu dețin același coeficeint de semnificație în obținerea rezultatelor economice și în consecință politica strategică a unității trebuie să ia în considerare aceste aspecte în scopul eficientizării activității.

Tabelul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Graficul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Tabelul nr. 3.2.

Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.4. Contribuția fiecărui centru în cifra de afaceri la nivelul anului 2012

3.2.1. Analiza profitului

Unul din veniturile foarte importante în economia de piață este profitul.

În sens larg, profitul poate fi privit ca fiind câștigul realizat, în formă bănească, de către cei ce inițiază și organizează o activitate economică.

Mărimea profitului oferă o imagine asupra modalităților în care se desfășoară activitățile într-o unitate economică, dacă ea reușește – în urma vânzării producției – să-și acopere cheltuielile și să obțină ceva în plus. Este o parte a produsului net care rămâne la dispoziția întreprinderii și conferă rentabilitate acesteia.

Mărimea profitului este variabilă în timp și spațiu și se exprimă:

a) absolut, ca masă a profitului, care se determină că diferență între venituri totale și cheltuieli totale sau ca diferență între preț și cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unități economice.

Acest indicator trebuie să fie o mărime pozitivă, mai mare ca zero. Dacă este o mărime diferită de zero, dar negativă, este vorba de pierdere iar întreprinderea care o înregistrează se poate confrunta cu dificultăți majore ce pot duce la faliment.

b) relativ, ca rată a profitului, ce se calculează ca raport procentual între masă profitului

și costurile făcute pentru obținerea acesteia, volumul capitalului folosit sau cifră de afaceri. Managementul firmei, acționarii, creditorii, investitorii sunt interesați să cunoască nivelul și evoluția indicatorilor de rentabilitate ai firmei.

Tabelul nr. 3.3.

Indicatorii de performanță

Profitul net înregistrat de firmă în cei trei ani analizați cunoaște o fluctuație. După cum se observă nivelul lui este următorul: anul 2010 → -530.730 lei; anul 2011 → 4.490.442 lei; anul 2012 → 712.665 lei.

Se observă că nivelul profitului în anul 2010 înregistrează o valoare negativă datorata în primul rând cheltuielior financiare foarte mari din acel an în special cheltuielilor cu dobânzile.

Chiar dacă începuse să crească în anul 2011 comparativ cu 2010, în anul 2012 acesta înregistrează un nivel redus datorită mai multor factori precum: gradul ridicat de îndatorare al firmei (crescând astfel cheltuielile cu dobânzile), nivelul foarte ridicat al creanțelor și ineficiența utilizării capitalului disponibil.

Evoluția profitului firmei în cei trei ani analizați este evidențiată în graficul următor:

Graficul nr. 3.4. Evoluția profitului

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Analiza performanței cu ajutorul ratelor de rentabilitate urmărește să evidențieze raportul de eficiență dintre efectele de natura profitului și eforturile ocazionate de obținerea acestor efecte. Fiind un raport între efectele totale și efortul depus, se poate considera că ratele de rentabilitate sunt o formă de măsurare sintetică a eficienței activității economice. Ratele de rentabilitate reprezintă, în general, un raport în care este „așezat față în față” un rezultat (efect) de natura profitului, cu un flux de activitate, stoc, capitaluri avansate (eforturi), urmărind să caracterizeze cât mai bine, în mărimi relative, performanța entității.

Rata rentabilității economice (R) se exprimă sub forma raportului între profitul net realizat de către întreprindere și valoarea activelor totale utilizate. Rata rentabilității economice poate fi analizată în dinamică sau prin compararea cu valorile indicatorului în cazul firmelor concurente.

Totalul activelor la numitor arată eficiența utilizării capitalului total disponibil, cu alte cuvinte fără a lua în considerare structura de finanțare (ponderea între sursele de natură proprie și cele împrumutate sau atrase). Prezintă importanță pentru utilizatorii interni ai informației (managementul firmei) și mai puțin pentru cei externi.

Rentabilitatea economică se mai determină și ca raport procentual între profitul curent și capitalul permanent, astfel:

Importanța ratei rentabilității economice ca indicator de analiză financiară, rezidă și din necesitatea cunoașterii acestuia de către managementul superior al întreprinderii și compararea sa cu rata inflației.

Rata rentabilității economice:

În cei trei ani analizați rata rentabilității economice prezintă fluctuații, în 2012 față de 2011 rentabilitatea economică scade fapt care trebuie să atragă atenția managementului firmei deoarece capitalul total disponibil nu a fost utilizat eficient.

Rata rentabilității financiare exprimă rentabilitatea capitalului propriu și se determină ca raport între profitul net obținut de către firmă și capitalul propriu după relația:

Rata rentabilității financiare poate fi analizată în dinamică sau prin comparare cu valorile indicatorului în cazul firmelor concurente (cu același domeniu de activitate). Ea exprimă eficiența cu care au fost utilizate sursele de natură proprie, fiind bază pentru determinarea ratelor de remunerare a capitalului aportat de către acționarii firmei.

Importanța acestui indicator rezultă din următoarele considerente:

indicatorul pune în evidență gradul de alocare a fondurilor acționarilor în activitatea curentă, precum și eficiența cu care entitatea angajează capitalul acționarilor;

indicatorul reflectă rentabilitatea capitalului acționarilor constituind o măsură a capacității întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

indicatorul permite estimarea câștigurilor pe o unitate de capital investit în acțiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investițiile făcute în entitate.

În plus, este necesar ca rata rentabilității economice să fie superioară costului capitalului împrumutat, în caz contrar folosirea capitalurilor împrumutate devenind ineficientă.

Managerii, la rândul lor, vor fi interesați să păstreze un nivel corespunzător al acestei rate, pentru a-și putea păstra pozițiile și a realiza criteriile de performanță ale firmei.

Rata rentabilității financiare:

Nivelul acestor indicatori arată capacitatea firmei de a obține profit prin utilizarea capitalurilor proprii. Se observă că profitul obținut din capitalul propriu al firmei este scăzut, de aici rezultă faptul că eficiența investițiilor este scăzută, însă capitalul propriu este în crește, fapt care este benefic pentru firmă.

Rata rentabilității comerciale (Rc) numită și rata rentabilității vânzărilor se determină ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri și cifra de afaceri exprimată în prețuri de vânzare astfel:

Ea caracterizează eficiența politicii comerciale practicate de întreprindere. O scădere a acesteia evidențiază faptul că întreprinderea nu poate să-și controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

Rata rentabilității comerciale:

Având în vedere nivelul cifrei de afaceri și a profitului obținut la sfârșit de an se observă că acesta are un nivel redus comparativ cu volumul vânzărilor, iar în anul 2010 a înregistrat cel mai scăzut nivel.

Tabelul nr. 3.4.

Indicatorii de rentabilitate

3.2.3. Analiza lichidității si solvabilității

Lichiditatea semnifică posibilitatea de a transforma elementele de activ în bani, iar solvabilitatea măsoară capacitatea firmei de a-și onora la termen obligațiile de plată.

Lichiditatea poate servi drept mijloc de caracterizare din punct de vedere calitativ a activității desfășurate. În sens tradițional prin lichiditate se înțelege capacitatea unor active de a fi transformate într-un anumit moment în bani. Pentru a-și desfășura activitatea orice firmă își concretizează fondurile bănești în active pe care le gestionează, și care, în virtutea circuitului obiectiv bani-marfă-bani urmează să fie transformate în bani într-un interval de timp mai scurt sau mai lung, creându-se astfel posibilitatea încheierii unui circuit început, dar și cea a reluării unui nou circuit.

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă și ușor de utilizat pentru aprecierea gradului în care firma face față obligațiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

a )lichiditatea generală (Lg) reprezintă raportul dintre activele circulante și datoriile financiare pe termen scurt și se calculează după relația:

De cele mai multe ori se consideră că rata lichidității generale (curente) reflectă o situație bună dacă are valori cuprinse între [120% – 200%], limita minimă a sa fiind de 100%. Apropierea de această valoare arată că situația entității este delicată deoarece există o corespondență deplină între activele curente și resursele corespunzătoare și orice întârziere în încasarea creanțelor conduce la imposibilitatea acoperirii obligațiilor curente.

Lichiditatea generală:

În perioada analizată nivelul ratei lichidității generale arată faptul că situația firmei este riscantă, ea fiind în situația de a înregistra plăți restante cu influență asupra fluxurilor bănești și financiare. În acest caz situația se poate remedia prin reducerea duratei creditului client.

b) lichiditatea curentă sau intermediară (Lc) se calculează după relația:

Intervalul de siguranță este [50%-100%→150%].

Depășirea nivelului optim poate reflecta o gestionare ineficientă fie a creanțelor (dificultăți în ceea ce privește încasarea lor), fie a resurselor monetare (lipsa unei politici eficiente de plasamente).

Deși nivelului optim al acestui indicator este 1, această rată este de regulă subunitară, iar nivelul înregistrat în anii analizați reflectă o capacitate de plată a obligațiilor pe termen scurt în creștere.

Tabelul nr. 3.5.

Indicatorii de lichiditate

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității, fie din prelevări obligatorii. Menținerea solvabilității este o restricție ce se impune întreprinderii în mod curent, fiind un imperativ permanent. Orice dereglare privind achitarea obligațiilor generează prejudicii. În practică, o întreprindere care cunoaște o perioadă mai dificilă poate să renunțe provizoriu la unele obiective de creștere, dar nu poate renunța la asigurarea obiectivului de solvabilitate care constituie condiția financiară de supraviețuire.

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente, iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate globală.

c) solvabilitatea generală (Sg) se determină după formula:

Se apreciază că situația este normală atunci când activele totale sunt de două ori mai mari decât datoriile totale.

În peroada analizata solvabilitatea prezintă o tensinta de scădere în primi doi situația se apreciază ca fiin normală deoarece activele totalesunt de două ori mai mari decât datoriile totale. Chiar dacă firma are lipsă de lichidități datorită nivelului ridicat al creanțelor și dificultatea de încasare a acestora, nivelul acestui indicator fiind mai mare decât 1 ne indică faptul că firma este solvabilă.

d) solvabilitatea patrimonială sau autonomia financiară:

Nivelul minim al acestei rate se consideră a fi 30%, iar cel normal 50%.

Solvabilitatea are la bază o activitate eficientă, care se soldează cu beneficii (profituri). Ea este expresia calității activității financiare desfășurate într-o perioadă dată de gestiune în legătură cu asigurarea și utilizarea fondurilor bănești. Pierderile atrag după sine starea de insolvabilitate.

În primii ani analizați nivelul aceste rate este normal, în anul 2010 capitalul propriu depășește nivelul datoriilor pe termen mediu și lung. Având în vedere faptul că nivelul minim al acestui indicator trebuie să fie de 30%, se observă că și în anul 2012 firma prezintă o situație favorabilă.

Tabelul nr. 3.6.

Indicatorii de solvabilitate

3.2.4. Analiza ratelor de finanțare

Ratele de finanțare evidențiază modul de asigurare a finanțării activității desfășurate de către întreprinderi. Ratele de finanțare se pot grupa în rate de finanțarea a imobilizărilor și rațe de finanțare a activelor circulante.

Rate de finanțare a imobilizărilor:

rata de finanțare permanentă ():

Se observă că rata de finanțare a activelor imobilizate pe baza capitalului permanent este tot în scădere. Acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că valoarea capitalului permanent este în scădere. De asemenea, se observă faptul că valoarea activelor imobilizate deși a crescut pe parcursul perioadei analizate.

rata de finanțare proprie ():

Se observă o fluctuație a ratei finanțării activelor imobilizate pe baza capitalului propriu deoarece nivelul acestuia este în scădere, valoarea activelor imobilizate fiind în creștere, drept urmare rata de finanțare proprie scade de la an la an.

rata de finanțare externă ():

Nivelul ratelor de finanțare a activelor imobilizate pe baza datoriilor pe termen mediu și lung este în creștere deoarece nivelul acestor datorii ale firmei este foarte ridicat în anul 2012 față de anul 2010.

Tabelul nr. 3.7.

Ratele de finanțare

3.3. Analiza performanței ecologice

Evaluarea compatibilității dintre activitatea întreprinderii și restricțiile ecologice înseamnă,în ultimă instanță, formularea unui diagnostic global în sensul precizat, care se poate baza pe șase grile de analiza:

Importanta rezervată problemelor de mediu în strategia generală a întreprinderii,

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de comunicare și de marketing,

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producție,

Reflecatrea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane,

Reflectarea problemelor de mediu în strategia juridică și financiară,

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare.

Paul de Backer (Backer, 1992) propune următorul conținut al grilelor de analiza, structurat pe 5 niveluri de reprezentare a fenomenelor și proceselor de mediu în efortul general și pe domenii, la nivelul intreprinerii.

Locul conservării mediului în strategia generală a întreprinderii SC Romcarbon SA

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de comunicare și de marketing:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producție:

Reflecatrea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia juridică și financiară:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare:

Tabelul nr. 3.7.

Imoprtanța strategiilor în reflectarea problemelor de mediu

În urma analizei se observă că cea mai bine reprezentată strategie in cadrul organizației SC Romcarbon S.A. este strategia generală ceea ce subliniază interesul acordat problemelor de mediu la toate nivelele ierarhice și în cadrul tuturor departamentelor. Investiții pentru conservarea mediului si Importanta acordată creșterii numărului susținătorilor ecologizării activității avand nivelul de reprezentare 5.

Următoarea, cea mai bine reprzentată strategie, este strategia de cercerate – dezvoltare. În cadrul companiei Romcarbon SA s-au facut numeroase cercetări pe partea de protectie a mediului, iar dovada o găsim in ultimele investiții facute de companie. Compania a deschis sectoare de recuperare si valorificare a deseurilor tehnologice din mase plastice, precum si un centru nou de profil de sortare, separare, macinare si regranulare mase plastice recuperate din deseuri.

Pe același loc, cu o importanță de 76% , regăsim strategia de asigurare cu resurse umane si strategia juridică si financiară. Strategia de asigurate cu resurse umane este foarte importantă deoarece angazații trebuie să conștientizeze impactul pe care îl are activitatea companiei asupra mediului și să acționeze în sensul descreșterii acestuia. Datorită dinamicii legislației, care se schimba foarte des, deciziile în cadrul strategiei financiare sunt greu de luat, deoarece investițiile pentru mediu sunt foarte mati si necesită mult timp pen amortizarea lor.

Strategia de producție prezintă o importanță de 68% pentru compania Romcarbon SA, aceasta fiind conștienta ca producția trebuie să corespundă celor mai înalte standarde de calitate pentru a aduce profit.

Pe ultimul loc, în cadrul companiei Romcarbon, se află strategia de comunicare și marketing, deoarece compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea și produsele sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare comercială.

Concluzii

În această lucrare am abordat o problematica complexă și de actualitate: performanța entităților economice tratată prin prisma dezvoltării durabile.

Entitățile economice nu mai pot fi apreciate doar în termeni de performanță economică și financiară, ci se impune integrarea aspectelor de mediu și sociale și astfel, apreciate prin prisma a ceea ce numim performanță globală, determinată prin agregarea performanțelor economice, sociale și de mediu.

În cadrul companiei Romcarbon SA atât în centru de profil înființat special pentru recuperaea deșeurilor de mase plastice cât și în cadrul celorlalte centre care au și activități de recuperare se analizează permanent impactul economic adus asupra companiei cât și asuprea societății în general prin protejarea mediului înconjurător.

În ultimii ani, cifra de afaceri a companiei Romcarbon SA a avut un trend crescator, chair dacă în 2011 s-a înregistrat o cifră de afaceri mai mică față de 2010. Acest fapt s-a datorat în principal celorlalte activități (prestări servicii, vânzări de marfuri etc) întrucât la nivelul activității de bază cifra de afaceri a crescut cu 10,04%.

În urma evaluarii compatibilității dintre activitatea întreprinderii Romcarbon SA și restricțiile ecologice bazată pe cele șașe grile de analiză am constatat ca cea mai importanta strategie in cadrul companiei este stratedia generala prin investițiile pentru consevarea mediului și importanța acordată creșterii numărului susținătorilor ecologizării activității. Cea mai puțin importanta strategie in cadrul companiei o reprezintă strategia de de comunicare si marketing, deoarecee compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea și produsele sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare strict comercială.

Compania Romcarbon SA a conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării și refolosirii dșeurilor. Romcarbon SA este una din companiile care are o gândire inovatoare în acest domeniu și prin activitățile re recuperare a deșeurilor se situează mult înaintea altor companii similare.

Deși în acest moment beneficiile nu sunt foarte mari, sau chiar deloc, investițiile pe care le-au realizat sunt pentru o perioadă mai lungă de timp, făcând parte din strategia pe termen lung a grupui de firme din care face parte si compania Romcarbon SA.

Bibliografie

Albu Nadia, Albu Cătălin-Nicolae, Feleaga Niculae, Soluții de eficientizare a activităților și de creștere a performanței organizaționale, Editura CECCAR, București, 2005

Bran Florina, Efectele relației om – mediu în pragul anului 2000, Editura ASE, 2001;

Bran Florina, Ioan Ildiko, Oatu Carmen, Eco-economia ecosistemelor și biodiversitatea, Editura ASE, București, 2004

Bran Florina, Ion Ildiko, Ecologie generală, Editura ASE, 2004;

Isfanescu Aurel, Hristea Ana Maria, Robu Vasile, Vasilescu, Camelia, Analiza economico-financiară, Editura ASE, București, 2002

Negrei Costel, Economia și politica mediului, Editura ASE, București, 2004;

Negrei Costel, Instrumente și metode în managementul mediului, Editura Economica, București 1999;

Negrei Costel, Operatori, politici și comunicare în managementul mediului, Editura Pro Transilvania, București 1997;

Petrescu Ion, Managementul Mediului, Editura Expert, București 2005;

Robu Vasile, Analiza economico-financiară, Editura ASE, București, 2006

Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Diaconu Gheorghiță, Economia și protecția mediului: obligații ale agenților economici, Editura Tribuna Economica, 1997;

Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Evaluarea impactului ecologic și audit de mediu, Editura ASE, București, 2004

Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Grigore Florian, Elemente de economie și managementul mediului, Editura Economică, București, 2004;

Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Politici și strategii de mediu, Editura Economică, București, 2002

Trică Carmen, Managementul mediului: abordări conceptuale și studii de caz, Editura ASE, București, 2004

Zahiu Letiția, Nastase Mircea, Economia întreprinderii, Editura ASE, Bucuresti, 2002;

***Standardul ISO 14001

***Standardul ISO 14031

Surse online:

www.romcarbon.com