Analele Universității OVIDIUS Seria Istorie [600374]

Analele Universității „OVIDIUS” – Seria Istorie
Volumul 5, 200 8

ISSN -1841 -138X 221 © 2008 Ovidius Univers ity Press SISTEMUL POLITIC EGI PTEAN: ELITE, PARTID E ȘI ALEGERI

Gabriel FLOREA

Egyptian Political System: Elites, parties and elections

Abstract: This paper presents the overall situation of the political evolution from Egypt
during the last half of century. After a short introduction on colonial heritage the study
approaches issues regarding the three presidents: Nasser, Sadat and Mubar ak. The
essay also defines the role of the opposition in Egypt and how the main party managed
to keep control of the political power during all these years, especially by blocking any
form of real opposition. In this article can be found the main reasons w hy Egypt hasn’t
got an actual democratic political system and can be called a blocked transition.

Keywords:
Elections, elites, Nasser, Sadat, Mubarak, opposition, parties, Muslim Brotherhood,
National Democratic Party, Al -Azhar.

Evoluția politică și so cială a statelor moderne cunoaște o multitudine de
forme. În lucrarea de față vom face referire la statul egiptean, analizând modul
în care elemente precum partidele politice, elitele, organizațiile au influențat viața
socio -politică. De asemenea, vom exam ina și o serie de alegeri recente din Egipt,
pentru o mai bună conturare a mediului politic și pentru o caracterizare cât mai
precisă a acestui stat.
Pentru a putea realiza acest lucru în primul rând trebuie să evidențiem
conceptele cu care vom lucra, dar și să face o serie de mențiuni esențiale în
legătură cu statul egiptean.
Este interesant să observăm că avem de a face cu un stat greu de
încadrat într -o tipologie și care deține o identitate greu de determinat, dat fiind
faptul că se află într -o zonă de contact a mai multor tipuri de culturi. Pe de -o
parte, avem un stat care din punct de vedere geografic se află în Africa, dar care
din punctul de vedere al culturii este mult mai apropiat și de cele mai multe ori
este inclus în mulțimea statelor din Orient ul Mijlociu (principala cauză fiind
religia musulmană care domină societatea egipteană). Egiptul are parte și de
multe influențe europene, ținând cont de faptul că este o fostă colonie britanică.
În cazul statelor din Africa vorbim în principiu de foste co lonii britanice și
franceze, aceste sisteme coloniale aflându -se în opoziție unul față de celălalt . În

 Masterand: [anonimizat],secția Relații
Internaționale); Masterand: [anonimizat] “Carol I”,secția Securitate
și Apărare

Gabriel Florea / Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 222 © 2008 Ovidius University Press primul rând, în cazul coloniilor birtanice avem de a face cu un sistem
descentralizat, cu o serie de principii de bază, dar care s -au transformat în
funcție de specificul fiecărei colonii.1 Un element distinctiv al colonialismului
britanic este indirect rule. Mai exact, este vorba despre utilizarea în paralel a unui
guvern colonial și a unuia indigen, fiecare ocupându -se de lucruri distincte. Deși
ultimul cuvânt îl avea autoritatea colonizatoare, putem spune că folosirea
băștinașilor în administrație și în procesul decizional a dus la o colaborare mult
mai bună între autoritatea centrală și elitele locale,astfel ajungându -se la o
echilibrare a diferențelor culturale .2

Egiptul în secolul al XX -lea
Pe parcursul secolului al XX -lea Egiptul s -a aflat în repetate rânduri în
centrul relațiilor politice la nivel internațional. După cum am precizat și mai
devreme, acest lucru este ușor de determinat, ținând cont de poziția sa
geografică (doi astfel de factori favorabili sunt ieșirea la Marea Mediterană și
vecinătatea cu canalul Suez – unul dintre punctele cheie ale comerțului și
transportului pe plan global).
Un alt element important ce trebuie menționat este că, d eși Egiptul și -a
obținut independența în mod oficial în 1952 ( Revoluția Ofițerilor Liberi ), acest stat
beneficiază de o autonomie sporită încă din 1922,3 lucru care i -a conferit un
avantaj în evoluția sa față de statele din vecinătate.
Egiptul apare în pr im-planul politicii secolului al XX -lea odată cu
venirea la putere a lui Gamal Abdel Nasser. Acesta avea să devină, după cum
urmează să detaliem, unul important lider al acelui spațiu geostrategic. Deoarece
încă vorbim despre perioada Războiului Rece , treb uie să evidențiem faptul că
Egiptul a devenit un element al luptei dintre cele două superputeri. În 1955
Uniunea Sovietică aprovizionează Egiptul cu armament. Pe de altă parte
Occidentul promitea Egiptului finanțarea barajului Aswan, pentru a nu pierde
un teritoriu în dauna inamicului ideologic. În ciuda acestor angajamente, Nasser
continuă să aibă relații apropiate cu URSS, lucru ce a dus la stoparea oricărei
finanțări a construirii barajului. În semnde protest, Nasser decide să
naționalizeze Compania Can alului Suez (acțiune care a provocat una dintre cele
mai mari crize ale Războiului Rece , în care au fost implicați principalii actori ai
acelei perioade: Marea Britanie, Franța, URSS și SUA).4 De altfel, în a doua
jumătate a secolului al XX -lea, Egiptul s -a implicat în mai multe conflicte
regionale.

1 Anna M.GENTILI, Il leone e il cacciatore. Storia dell'Africa sub -sahariana , editura
Carocci, 1995,p. 203.
2 Ibidem , pp. 220 -224.
3 https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos/eg.html (site -ul CIA)
4 Henry KISSINGER, Diplomația , ALL, București, 2008, pp.456 -459.

Sistemul politic egiptean: elite, partide și alegeri Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 223 © 2008 Ovidius University Press Președinții care i -au urmat lui Nasser au fost de asemenea importanți
lideri ai lumii arabe, atât Anwar Al -Sadat, cât și Hosni Mubarak reușind să se
impună pe plan intern și internațional.
În prezent Egiptul e ste cea mai dezvoltată și cea mai populată țară din
nordul Africii De asemenea, cea mai stabilă economie din Africa de Nord este
cea egipteană, la baza acestui lucru fiind multitudinea de sectoare de producție
dezvoltate.

Un alt lucru important este să c larificăm noțiunile de bază care vor fi
utilizate în cadrul acestui articol. Pe de -o parte, vom face referire la alegeri, un
element ce implică existența unui sistem de vot care determină un corp electoral
și o clasă politică, fiind o componentă de bază a democrației.5 De asemenea,
vom lua în discuție și rolul principalilor actori de pe scena politică din Egipt,
conducătorii statului, partide politice, sindicate, organizațiile și instituțiile cele
mai importante.

Vom începe prin a prezenta principalele fi guri politice ale acestui stat.
Egiptul este o republică semi -prezidențială, un regim care privit în ansamblu a
fost unul stabil, dacă ținem cont de faptul că din 1954 până prezent a fost
condus de doar trei președinți.
Primul dintre aceștia, Gamal Abdel N asser, este o figură centrală a lumii
arabe a anilor 50’ și 60’. Opoziția față de Occident și gândirea sa naționalistă l -au
făcut foarte apreciat în lumea arabă. Acesta a concretizat viziunile lansate de Sati
al-Husri (teoretician al naționalismului arab), care considera încă din anii 40’ că
Egiptul va fi statul călăuzitor al arabilor. În anul 1958 Nasser reușește să unească
Egiptul și Siria în ceea ce avea să se numească Republica Arabă Unită (o uniunea
care a durat doar 3 ani).6 De asemenea, și recunoaște rea acestui stat de către
Republica Populară Chineză a venit tot ca un reproș asupra politicilor
Occidentale.7 Nasser a devenit un mit și un mentor în lumea arabă în urma
acestor acțiuni, fiind un factor esențial pentru recalibrarea relației arabilor cu
Occidentul.8 Subliniem faptul că lumea arabă trecea printr -o perioadă
efervescentă, în care naționalismul era în plină ascensiune.9

5 Cristian PREDA, Mic dicționar de gândire politic ã liberalã , Humanitas, Bucureșt i, 2004,
p.15.
6 Mohammed HARBI, Națiuni și naționalisme, Corint, București, 2002, pp.90 -92.
7 Henry KISSINGER, op.cit., p.462.
8 Ali MERAD, Islamul contemporan , Corint, București, 2003, p.92.
9 Un alt teoretician al naționalismului egiptean afirma ca: “No i, egiptenii, ne iubim țara și nu
acceptãm apartenen ța la o alt ã patrie […] am fãcut din Egipt patria noastrã, cu care am
încheiat un contract întemeiat pe sinceritate. Naționalismul nostru înseamn ã în primul rând
cã ne cinstim pe noi înșine și ne cinsti m patria, refuzând sã apar ținem oric ãrei alte patrii,
închinându -I doar ei tot ceea ce avem mai bun și toate puterile noastre, înconjurând -o , doar
pe ea, cu toatã mândria noastrã.” În Ahmad Lufti Al -SAYYID, “Egiptul nostru ”, Națiuni și
naționalisme, Corin t, București, 2002, p.155.

Gabriel Florea / Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 224 © 2008 Ovidius University Press În anul 1970 puterea este preluată de către Anwar al -Sadat. Din punctul
de vedere al politicii la nivel înalt, Sadat a cont inuat să aibă o relație bună cu
URSS. În momentul în care vom face referire la instituții, vom vedea și modul în
care acesta a obținut sprijin pe plan intern, dar și ce reforme a adus sistemului
(subliniem faptul că Sadat a pus bazele sistemului multiparti dist în 1976 prin
formarea unor forumuri de centru, de stânga și de dreapta).10
Sadat a fost asasinat în anul 1981, succesorul său deținând funcția de șef
al statului egiptean până în prezent, Hosni Mubarak. Deși în anii 80’ acesta a dus
o politică reformis tă, asigurând o evoluție ușoară spre democrație, anii 90’ se pot
caracteriza printr -un regim cu un mod de conducere abuziv. Acest lucru va fi
evidențiat în momentul în care vom analiza o serie de legi susținute de Mubarak.
Astfel de probleme încă macină vi ața politică și socială a Egiptului. Un exemplu
în acest sens este un raport al Freedom House din martie 2007, în care se specifica
faptul că președintele egiptean dorește să implementeze o serie de amendamente
în Constituție, în urma cărora partidele de o poziție vor întâmpina mult mai
multe constrângeri.11
În 2005 au apărut modificări la nivelul legii electorale. Astfel, în prezent
președintele este desemnat în urma votului popular, iar la alegeri pot participa
mai mulți candidați (inițial președintele era numit de către parlamentul
bicameral, și confirmat prin referendum).12

Partide și elite
După această scurtă prezentare a celor trei președinți care au marcat
istoria recentă a Egiptului, voi face referire și la cadrul politic al acestui stat, în
special analizând evoluția sistemului de partide.
Așa cum am amintit mai devreme, peisajul multipartidic s -a conturat în
1976, în urma deciziei președintelui Sadat. Un an mai tarziu au avut loc alegeri
care s -au încheiat cu victoria partidului de centru ( Misr), cel care avea să
reprezinte în 1978 baza pentru crearea Partidului Național Democrat (partidul
prezidențial) . Observăm că în ciuda procesului de democratizare, avem de a face
cu probleme importante în ceea ce privește conturarea principalelor elemente ale
democrației. Analizând legislația perioadei respective (legea 40/1977) sesizăm
faptul că niciun partid nu poate fi creat în baza religiei, clasei sociale sau a
viziunii expuse de un partid deja existent. O altă frână în cadrul procesului de
formare a parti delor a fost înființarea Comisiei pentru Partidele Politice (CPP),
un organism subordonat executivului (trei membri numiți direct de președinte,
aceștia din urmă alegând la rândul lor încă trei membri pentru Comisie din

10 Joshua STACHER, „Parties over, The Demise of Egypt’s Opposition Parties, în British
Journal of Middle Eastern Studies, vol.31, 2004, p. 220.
11 http:// www.freedomhouse.org/template.cfm?page=70&release=475 (site -ul Freedom
House)
12 http://www.electionguide.org/country.php?ID=65 (site al Election Guide)

Sistemul politic egiptean: elite, partide și alegeri Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 225 © 2008 Ovidius University Press rândul judecătorilor pensionați).13 În timp CPP s -a dovedit a fi o instituție foarte
eficientă în conservarea puterii, dat fiind faptul că în decursul a 25 de ani a
eliberat o singură licență de înființare a unui partid politic (martie 2000, Partidului
Acordului Național ). Pe parcursul acesto r ani, a respins 51 de cereri pentru
formarea de partide politice.14 Consiliul de Stat avea autoritatea de a lua o decizie
peste CPP, în anumite situații acordând 16 licențe pentru crearea unor partide în
anii 80’ și 90’.
În ciuda acestui fapt, contrânger ile continuă și după înființarea
partidelor.15 Privind asupra rezultatelor alegerilor din Egipt, putem remarca un
lucru evident, partidul prezidențial a câștigat toate alegerile cu o majoritate
covărșitoare (în 1984 a primit 87% din voturi, iar în 1987 obți nând 78%).
Această majoritate era suficientă pentru ca PND să dețină 2/3 din numărul total
de locuri din Parlament și astfel să poată trece orice lege și să nominalizeze
candidatul la președinție.
În 1990 PND a obținut 86% din sufragii, candidații indepen denți
reușind să câștige mai multe locuri în Parlament decât opoziția. Și în cazul
alegerilor din 1995 și din 2000, opoziția a pierdut orice relevanță, obținând 3%,
respectiv 4%.16 După cum am precizat și mai devreme, au existat multe
constrângeri pentru pa rtide (multe dintre acestea nu au propus candidați la
alegeri sau nu și -au putut publica ziarele). Partidele de opoziție sunt adesea
supuse și unor presiuni financiare. Pe lângă acestea, pot apărea elemente de
destabilizare și din interiorul partidelor, un de sunt infilitrați activiști ai PND.17 Pe
lângă aceste specificații, trebuie subliniat și faptul că alegerile din 1995 au fost
marcate de violențe grave în rândul populației.
Partidul Al -Ahrar (Liberal) a reușit să se mențină pe scena politică o
bună perio adă de timp prin susținerea pe care o acorda președintelui. În 1998,
când liderul partidului a decedat, în partid s -a produs o sciziune, fapt ce a dus la
stoparea activității acestui actor politic de către CPP.18
Partidul Nasserist este singurul partid car e a fost legalizat dupa 1990 și
care a reușit să câștige locuri în Parlament. Cu toate acestea, partidul este unul
dintre multele aflate sub control financiar indirect. Publicațiile partidelor
controlate financiar sunt produse la tipografia de stat, unde, în mod intenționat,
guvernul le lasă să fie îndatorate, astfel încât să fie mai ușor de influențat pe
termen lung (acest lucru s -a întâmplat și cu ziarul Partidului Nasserist). În cazul
în care această măsură nu este eficientă, dependență financiară se reg ăsește și la
nivelul reclamelor, cele mai multe dintre venituri provenind din publicitatea

13 Joshua STACHER, op.cit. , p. 220.
14 Ibidem , p.221.
15 Ibidem , p.221.
16 Ibidem , pp.222 -223.
17 Ibidem , pp.223 -224.
18 Ibidem , p.225.

Gabriel Florea / Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 226 © 2008 Ovidius University Press cumpărată de către firmele de stat.19 Al-Amal (Partidul Social) a fost înființat de
Sadat în 1978, dar la mijlocul anilor 80’ s -a aliat cu organizația islamistă și os tilă
puterii Frăția musulmană. Acestora din urmă li se interzisese să își formeze
propriul partid. Din cauza acestei alăturări, în timp, partidul a avut parte de
multe piedici, culminând cu “înghețarea” activității partidului în 2000 de către
CPP.20
Din pu nct de vedere socio -economic și cultural, sfârșitul anilor 80’ și
începutul anilor 90’ au fost caracterizați de violențe puternice, care au avut la
bază ascensiunea islamismului radical. Numărul mare a asasinatelor în rândurile
figurilor politice și cultur ale a dus la prăbușirea industriei de turism, cea care
susținea în mare parte economia egipteană. O altă problemă a fost rata mare a
șomajului, care a ajuns la 22% în urma privatizărilor din anii 90’. Pentru a
evidenția mai ușor acest șoc al anilor 90’, pu tem sublinia prăbușirea rapidă a
societății în sărăcie (în 1990 procentul celor care trăiau în sărăcie era de 20%, dar
acesta a ajuns în 1996 la 44%).21

O caracteristică a mediului politic egiptean este numărul mare de
candidați independenți care câștigă l ocuri în Parlament (de multe ori fiind mai
numerși decât numărul locurilor deținute de partidele de opoziție). Acești
independenți nu reușesc să aibă o activitate coerentă.
Există două tipuri de personaje care candidează ca și independenți.
Primii sunt oa meni bogați, cu o notorietate consolidată în societate și care sunt
interesați doar de statutul lor, candidând doar pentru a ocupa un loc în
Parlament, fără să aibă vreo intenție de a face o opoziție veritabilă. De partea
cealaltă se află o serie de opozan ți reali ai regimului, dar care nu reușesc să
găsească elemente ideologice sau de interes comune între ei, sau cu vreun partid
de opoziție.22 Astfel, putem conchide prin a spune că în Egipt avem de a face cu
o opoziție slabă atât prin prisma numărului redus de locuri din Parlament, dar și
prin înaltul grad de fragmentare al ei (fie ca vorbim de partide sau de
independenți). La acestea se adaugă și dependența partidelor de opoziție față de
resursele venite de la stat.

Asociații și ONG -uri
Pe scena politică d in Egipt s -au dezvoltat asociațiile de voluntari și
ONG -urile, fiind una dintre primele țări din lumea arabă care au cunoscut o
evoluție în această direcție încă de la începutul secolului al XX -lea. În perioada
în care Nasser a fost președintele Egiptului, aceste asociații nu au funcționat, ele

19 Joshua STACHER , p. 226.
20 Ibidem , p. 227.
21 Vickie LANGOHR, „Too much civil society, too little politics: Egypt and liberalizing arab
regimes”, în Comparative Poli tics, vol.36, 2004, p.186.
22 Ibidem , pp. 190 -191.

Sistemul politic egiptean: elite, partide și alegeri Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 227 © 2008 Ovidius University Press fiind reactivate odată cu venirea la puterea a lui Sadat.23 Legea 32/1964 prevede
ca aceste asociații trebuie să primească autorizație din partea Ministerului
Afacerilor Sociale. Multe dintre aceste asociații au înșel at sistemul, înregistrându –
se ca și companii civile.24
În timp ce sindicatele își pierdeau din libertatea de acțiune, asociațiile de
voluntari și ONG -urile și -au consolidat rolul pe scena societății civile. Astfel, în
1983 apare primul ONG în Egipt ( Organiz ația Arabă a Drepturilor Omului ), acesta
fiind urmat de nenumărate mișcări feministe și grupări ecologiste. În unele
cazuri, ONG -urile au reușit să aducă la suprafață abuzuri ale statului (cum ar fi
cele în legătură cu reforma agrară).25 Decretul emis de Mu barak (4/1992) stipula
faptul că acceptarea finanțărilor străine fără permisiunea statului se va pedepsi cu
închisoare,26 dar cu toate acestea ONG -urile au primit fonduri substanțiale din
exterior. Șase ani mai târziu (1998), o nouă decizie a fost luată cu scopul de a
consolida puterea politică. Astfel, conform legii 153/1998 organzațiile apolitice
urmau să primească sprijin, dar limitau asociațiile care ar fi putut exercita
opoziție.27

Al-Azhar
În cele din urmă, voi face referire și la principala instituție de învățământ,
dar care deține și un important rol pe plan religios, Al -Azhar. Această
organizație se bucură de o importantă legitimitate atât în Egipt, cât și în lumea
arabă, principalul motiv fiind vechimea sa de peste un mileniu (Al -Azhar a
apărut în a nul 973).28 De asemenea, și analizând mărimea instituției putem
observa că este foarte importantă (la începutul anilor 90’ instituția avea aproape
un milion de studenți și aproximativ 3200 de institute).29 Începând cu anul 1952,
Al-Azhar a fost subordonată ș efului de stat. În 1961 se adoptă o lege care
reorganizează instituția, Nasser dorind o îndepărtare de religie pe de -o parte, și
în același timp să creeze condițiile pentru apariția unor facultăți moderne.30
Venirea lui Sadat la putere a dus la la resuscita rea interesului pentru religie în
cadrul Al -Azhar. Apariția radicalilor islamiști a reprezentat și creșterea
importanței instituției, fiind utilizată în special de către Mubarak ca și o armă

23 Vickie LANGOHR, op.cit. , pp. 182 -183.
24 Ibidem , p.193.
25 Vickie LANGOHR, op.cit. , pp. 187 -188..
26 Joshua STACHER, op.cit. , p. 217.
27 Vickie LANGOHR, op.cit. , pp. 193 -194.
28 Tamir MOUSTAFA, “Conflict and co operation between the state and religious institutions
in contemporary Egypt”, în International Journal of Middle East Studies, vol.32, no.1
(feb,2000), p.4.
29 Malika ZEGHAL, Religion and politics in Egypt:The Ulema of al -Azhar, Radical Islam
and the state (1952 -1994), în International Journal of Middle East Studies , vol 31, no 3 (aug,
1999), p.379.
30 Ibidem , p. 5.

Gabriel Florea / Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 228 © 2008 Ovidius University Press teologică împortiva acestora.31 De asemenea, statul a preluat și controlul asupra
moscheelor, între 1982 și 1994 numărul celor coordonate direct crescând de la
6000 la 50.000).32 Așadar,observăm că această importantă instituție de cultură a
reprezentat un instrument pentru conducătorii egipteni din a doua parte a
secolul ui al XX -lea. Pe parcursul acestor ani aceștia fie s -au dezis, fie s -au folosit
de prestigiul ei pentru controlul popular. Aceste precizări au fost făcute pentru a
scoate în evidență rolul deosebit al instituțiilor culturale și religioase în cadrul
oricăru i sistem politic.

Concluzii
În urma acestor elemente prezentate, putem observa că regimul
democratic din Egipt are parte de multe lacune. Deși la prima vedere, dacă ne
uităm la instituțiile prezente, am putea spune că există premisele unei democrații
veritabile (avem asociații de voluntari și ONG -uri, partide politice, vot, alegeri,
candidați, parlament, presă,etc.), dar modul în care acestea funcționează și faptul
că sunt în mod sistematic împiedicate să lucreze, indică problemele scenei
politice egipten e. Am arătat cum partidele politice de opoziție sunt practic
subordonate puterii, așadar orice opoziție este eliminate din start. Constatăm că
din 1998 și până în prezent au fost interzise șapte partide politice. Faptul că în
2002 s -a înființat un nou part id politic nu reprezintă o dovadă a îndreptării
lucrurilor în Egipt.33 Spațiul politic egiptean se află la nivelul la care alternanța la
putere reprezintă o idee aproape utopică, această alternanță fiind un element
esențial în orice regim democratic autenti c, așa cum consideră Samuel
Huntington.34 Cercetătorii sunt de părere că Egiptul este un stat democratic doar
,,pe hârtie”, deși în anii 80’ existau premise pozitive, anii 90’ au reușit să
răstoarne procesul de democratizare. Din cauza numărului mare de
amendamente ale codului penal, acuzele de fraudă electorală și nenumăratele
abuzuri ale autorităților, în literatura de specialitate Egiptul este privit ca fiind un
stat aflat în tranziție blocată .35
Așa cum consideră teoreticianul Karl Popper, ar fi nevoie de o libertate
sporită pentru a împiedica statul să abuzeze de putere.36 În cazul Egiptului, nici
un se pune problema de asa ceva. Președintele are puteri sporite, iar orice forma
de opoziție s -ar forma cu greutate. Alegerile din ultimele două decenii
demon strează faptul că PND un are nici un competitor (analizând rezultatele pe
site-ul http://www.electionguide.org putem observa că acest partid obține cu
ușurință peste 2/3 din numărul locurilor din Parlament, iar în ceea ce privește
succesul lui Hosni Mubarak, acesta este incontestabil).

31 Ibidem , p. 11.
32 Tamir MOUSTAFA, op.cit. , p.8.
33 Joshua STACHER, op.cit. , p. 220.
34 Arend LIJPHART, Modele ale democrației, Polirom, Iași, 200 6, p.29.
35 Joshua STACHER, op.cit. , p. 215.
36 Karl POPPER, Lecția acestui secol , Nemira,București, 1998, p.81.

Sistemul politic egiptean: elite, partide și alegeri Analele Universității „OVIDIUS” / Vol. 5/ 2008
ISSN -1841 -138X 229 © 2008 Ovidius University Press Deși față de celelalte state din regiune, Egiptul a avut parte de autonomie
încă de la începutul secolului al XX -lea și a beneficiat de un sistem instituțional
bine pus la punct de către coloniștii britanici, acest stat nord -african nu a reușit
să se dezvolte într -o direcție democratică în mod veritabil. Dorințele
președinților de a deveni lideri regionali, prin mișcări naționaliste, dar și
nenumăratele conflicte în care s -a impl icat Egiptul au dus la stoparea procesului
de democratizare. Unii dintre cercetători sunt de părere că Egiptul este un regim
autoritar autentic. Desigur, aceste considerații sunt facute facând referire la
reperele impuse de statele democratice autentice di n alte regiuni ale lumii. Dacă
luăm în calcul însă situația generală a statelor africane, putem spune că Egiptul
este un stat cu o stabilitate ridicată.