An universitar 2016-2017 [303076]

Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Bucuresti

Facultatea de Arhitectură de Interior

An universitar 2016-2017

[anonimizat], REVITALIZAREA FONDULUI CONSTRUIT PRIN CONVERSIE

Stud. arh. int Moraru Aura

Îndrumător: prof. dr. arh. [anonimizat]

2017

[anonimizat]………………………………………………………………..

Capitolul 1: Concepte, Termeni, Caracteristici……………………………………..

1.1. Transformabilitate……………………………………………………………………..

– principiu conceptual în procesul de design

1.2. Flexibilitate………………………………………………………………………..

– [anonimizat]

1.3. Adaptabilitate……………………………………………………………………….

– [anonimizat]

– spațiul multifuncțional (spațiu universal)

– principiul spațiului flu

Capitolul 2: Tipologii de spatii flexibile………………………………………………

2.1. Spații multifuncționale…………………………………………………………..

2.2. Spații adaptabile…………………………………………………………………

2.3. Spații structuri reconfigurabile (modularitate)…………………………………

2.4. Spații structuri mobile……………………………………………………………

2.5. SpațIii inteligente…………………………………………………………………

Capitolul 3: Finalitatea studiului

3.1. Scheme – principiu prin care pot fi adaptate pe diverse proiecte…………

Capitolul 4: Studiu de caz……………………………………………………………

4.1. Istoric și evoluția zonei……………………………………………………….

4.2. Istoric clădire…………………………………………………………………….

4.3. [anonimizat]……………………………………

4.4. Propunere intervenție………………………………………………………………..

Concluzii generale………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………………

Anexe………………………………………………………………………………………

Transformabilitate

Conform D.E.X.,

Transforma = 1. A-și schimba înfățișarea, a da sau a [anonimizat]; a (se)

schimba, a se preface; a-[anonimizat], felul de a fi.

2. Metamorfoză 3. A deveni, a (se) face, a (se) schimba.

Transformare = Devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare, metamorfozare.

Transformabilitate = calitatea unui lucru de a putea fi transformat.

[anonimizat]. Îndepărtându-ne de lumea exactă a tehnologiei și străbate în lumea complexă a [anonimizat], incluzand toate ramurile acestuia.

[anonimizat], culori, miresme, texturi, fiind impresionați de momentele în care natura trece necondiționat de la o stare la alta. [anonimizat], fruct, uscare, inghețare, [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a naturii. O [anonimizat]. [anonimizat], transformându-se astfel intr-o [anonimizat].

Fig. 1.1. Proces natural de transformare a unei plante de la inflorescență la maturarea fructului

Transformarea ciclică a naturii (Fig.1.1, Fig.1.2) este, probabil, cel mai evident proces natural ce are loc fără intervenția omului deținând infinite energii spre a-și modifica mereu evoluția, alcătuirea și înfățișarea. Repetabilitatea proceselor naturale și siguranța revenirii lor influențează transformările ființelor umane precum și acțiunile lor de-a lungul vieții, făcând posibilă eliminarea erorilor și adaptarea la condițiile schimbătoare cu care se confruntă. Există și o parte impredictibilă a naturii, care poate aduce schimbări devastatoare și consecințe dramatice, lăsând sentimentul de incertitudine și haos în urma dezastrelor naturale precum inundații, cutremure sau incendii. Stefan Bernard consideră că aceasta este motivația pentru sentimentul de dragoste și, în acelați timp, de ură a omului față de natură, și ,totodată, pentru dorința de a o controla, de a o cultiva și de a pune ordine în ea.

Fig.1.2. Schimbări ciclice ale naturii – anotimpurile

În arhitectura peisageră aspectul transformării este întotdeauna integrat în procesul de design, (ex: grădina= spațiu delimitat = natură controlabilă) în care se încearcă aranjarea elementelor naturale în așa fel încât să se dezvolte în mod organizat. Există însă și elemente vegetale care evoluează spontan din cauza factorilor imprevizibili care nu pot fi controlați pe perioade îndelungate de timp. În proiectarea de arhitectură și design, tendința generală este aceea de a realiza obiecte sau construcții statice care să rămână neschimbate pe perioade îndelungate de timp și care par a exclude posibilitățile de transformare. Însă odată cu evoluțiile tehnologice și evenimentele fără precedent ce se produc la nivel mondial (economice, sociale, politice, fenomene naturale extreme), apar alte tendințe, modurile de abordare a spațiului architectural cuprinzând tot mai des elemente și spații dinamice cu posibilități variate de schimbare.

Generații tinere de designeri și arhitecți încearcă noi provocări legate de design, experimentând materiale și tehnologii noi, adoptând dinamica naturii ca bază conceptuală în procesul de design, fiecare fiind liber să decidă, pentru fiecare proiect, gradul de flexibilitate și transformabilitate în raport cu spațiul, funcțiunea, necesitatea și modul de viață. Inspirația din formele naturii devine o provocare tot mai mare pentru arhitecți. Indiferent de scara obiectului sau construcției, transpunerea formelor în procesul de design se realizează în general apelând la ultimele tehnologii și materiale.

Încă din antichitate, teatrele și arenele erau acoperite cu pânze pentru a proteja spectatorii de soare, ploaie sau vânt, păstrându-și același rol și astăzi. Însă tehnologia de care dispunem face posibilă realizarea acoperirilor cu suprafețe mari și din materiale rigide, ușor de ghidat datorită materialelor ușoare și sistemelor de deshidere și închidere a acestora. Arhitectul Peter Eisenman apelează la deschiderea prin glisare pe o singură axă a părților mobile ale stadionului din Phoenix, pe când segmentele retractabile ale stadionul de tenis din Shanghai, realizat de Mitsuru Senda, au fost concepute a se dechide precum petalele unei flori. (Fig.1.3. 1, 2)

Fig. 1.3. 1. Proces de transformare a unei flori 2. Stadionul Universității Phoenix, Peter Eisenman, 2006

3. Stadionul Qi Zong , Mitsuru Senda Design Institute, Shanghai, 2006

Arhitectura transformabilă este acea arhitectură prin care se poate transforma

spațiul, forma sau înfățișarea obiectului arhitectural, prin modificarea fizică a structurii, a

învelișului sau a suprafețelor interioare. Așa cum menționează Robert Kronenburg, este

“arhitectura care se deschide, se închide, se expandează sau se contractă.“ [1]

Soluțiile apar din nevoia de adaptare și rezolvare a unor situații pragmatice sau

din dorința de a crea spații dinamice, interactive, flexibile și adaptabile modului de

viață contemporan. Adaptarea și soluționarea spațiilor minimale de locuit la cerințele și

nevoile actuale, au dus la nașterea de noi concepte arhitecturale. Costurile ridicate a

terenurilor implicit a spațiilor de locuit în centrele marilor metropole, duc la noi provocări

legate de conceperea arhitecturală, de modul de viață, de utilizare și funcționare a spațiilor

de locuit.

Se transformă spațiul

Din nevoia de adaptare la diverse situații și funcțiuni, există construcții al căror spațiu interior poate fi transformat fără a afecta forma sau înfățișarea exterioară a acestora. Clădirile existente care necesită a fi reabilitate și adaptate contextului contemporan, necesită o reorganizare flexibilă a spațiului interior. Astfel, glisarea, rotirea, repoziționarea elementelor, deschiderea, accesarea, despachetare și împachetarea funcțiunilor, pot fi o soluții eficiente pe perioade îndelungate de timp, în raport cu cerințele utilizatorilor. Atât spații cu dimensiuni extrem de reduse care la prima impresie par a fi rigide și imposibil de eficientizat, cât și suprafețe mari a căror structură constructivă marchează limite vizuale, însă pot fi regândite într-un mod flexibil.

Apartamentul de 36 mp (Fig.3.17) dar și “Suitcase Hotel” (Fig.3.20) ale arhitectului Gary

Chang, Crowne Hall a lui Mies van der Rohe (Fig.1.29,1) precum și conceptul arhitecților ZOLoft

(Fig.1.4), sunt doar câteva exemple de transformare a spațiului, fără ca înfățișarea exterioară să se schimbe. Situațiile în care spațiul interior se extinde sau se mărește în afara învelișului unei clădiri, transformările se produc atât la nivel de formă cât și de înfățișare ale acesteia.

Soluția propusă de grupul de arhitecți Zo_Loft (Fig.1.4), de adaptare și transformare a

unui spațiu de 30 mp aflat într-o clădire istorică realizată în secolul XVIII, propune patru cutii cu funcțiuni diferite dispuse pe o suprafață de 10 mp pe latura din spate a încăperii. Prevăzute cu roți mobile, fiecare cutie cu funcțiuni poate fi deplasată și utilizată în funcție de necesitățile zilei, în spațiul de 20 mp rămas liber. Mai mult decât atât, cutia special concepută pentru spațiul exterior poate fi scoasă în exteriorul locuinței la nevoie, dând naștere altor spații și funcțiuni temporare în vecinătatea celorlalte construcții.

Fig.1.4. 3080 – Reconfigurarea unui spațiu existent al unei clădiri din secolul XVIII, Isola del Liri, Italia, ZO_Loft, 2007

2. Se schimbă forma construcției

Schimbarea formei unei construcții aduce implicit modificări în spațiul interior. Fie că este vorba despre adăugarea sau înlăturarea de module sau părți componente în scopul măririi sau micșorării spațiului, deschiderii / extinderii părților mobile (Lo-Tek (Fig.3.22)) înspre exterior, rotirii construcției în scopul adaptării la funcțiune (“Prada Transformer”, Rem Koolhaas, (Fig.3.31)), toate acestea duc la schimbarea formei ansamblului, a spațiului interior precum și a modului de utilizare al funcțiunilor.

Fig.1.5. Concept de turn rotativ ale cărui niveluri se rotesc în jurul unui ax central, David Fischer, Dubai, 2007

Turnul rotativ propus de arhitectul David Fischer (Fig.1.5) în Dubai este însă un caz cu totul aparte. Viziunea extremă a arhitectului constă în rotirea independentă a fiecărui nivel în jurul axei sale, schimbându-și orientarea însă nu spațiul sau funcțiunea. Forma ansamblului este în continuă transformare, în strânsă legătură cu nevoile și dorințele utilizatorilor.

Din cauza nevoii de adaptare, schimbare și reînnoire, în domeniul designului de

produs au loc majoritatea inovațiilor. Este un domeniu al experimentării continue în care protagoniștii își petrec cel mai mult timp în atelierele de profil experimentând materiale și dispozitive tehnice, dar, mai ales, testează prototipuri înainte de dezvoltarea pe scară largă a produsului. Arhitecții, în schimb, preiau materiale și tehnici de realizare din alte domeniiconexe, alegând produsul gata testat și realizat după catalog.

Precum se observă și din exemplele ilustrate, în ultimul timp, designerii sunt preocupați în special să realizeze obiecte concepute pe principiul flexibilității și compactității elementelor. Prin mișcarea și repoziționarea unei simple suprafețe, structurile pot devein spațiale, luând forma unor obiecte de mobilier. Designerul Robert van Embricqs propune o suprafață 2D care, prin simpla manevrare, se transformă într-o structură spațială tridimensională. (Fig.1.6.1) “Pick Chair”-ul designerului Dror Benshetrit (Fig.1.6.2.) se transformă prin simpla răsucire a elementelor, din exponat de artă în mobilier multifuncțional. Dror a dorit să îmbine utilizarea eficientă a spațiului cu transformarea unui obiect și, de asemenea, arta cu designul. Și în acest caz, “forma urmează funcțiunea”, precum spune arhitectul Robert Venturi.

Fig. 1.6. 1. Rising Table, Robert van Embricqs 2. Pick Chair, Dror Benshetrit

Colecția de mobilier exclusivist Boxetti, (Fig.1.7) are la bază trei idei principale: funcționalitate, tehnologie avansată și minimalism contemporan. Fiecare modul este conceput spre a oferi eficiență maximă în raport cu cerințele variate ale utilizatorilor. Capacitatea modulelor de a fi transformate din blocuri solide în elemente individuale cu diferite funcțiuni, este esențială pentru conceptul de design, urmărindu-se obținerea unui produs confortabil, precum și un spațiu flexibil în utilizare. Mobilierul poate fi “descompus” în părți în funcție de nevoi, suprafața liberă de utilizare fiind astfel mai mare.

Fig.1.8. Mobilier transformabil, Boxetti, Rolands Landsbergs

1.2. Flexibilitate

Conform D.E.X.,

Flexibil = 1. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor și de a-și reveni la forma inițială. Elastic, mlădios, suplu. 2. Adaptabil la circumstanțe, maleabil, care cedează ușor.

Flexibilitate = adaptabilitate, elasticitate, mlădiere. 2. Însușirea a ceea ce este flexibil.

Fig.1.7. Jocelyn Vollmar, Myrthe în Giselle, San Francisco, 1947

Din dorința de a înțelege importanța și rolul flexibilității în spațiul arhitectural, am considerat necesară apropierea de aspectele firești ale vieții de zi cu zi. Modul în care ne mișcăm, percepem lucrurile, acțiunile și activitățile noastre, capacitatea noastră de a fi deschiși, de a comunica și de a accepta idei noi, modul în care ne place să trăim, să muncim sau să ne relaxăm țin de cât de flexibili suntem “construiți” noi, ca oameni. ”A avea o gândire flexibilă înseamnă a fi deschis la idei și filozofii noi”, menționează artistul fotograf Ken Bernok.

Flexibilitatea se află la baza ideii de transformare și adaptare a spațiului arhitectural. Orice activitate umană necesită un grad mai mic sau mai mare de flexibilitate. Precum spune și Robert Kronenburg, “ființele umane sunt creaturi flexibile, ne mișcăm precum dorim, manipulăm obiecte și operăm în mai multe medii.” Încă din cele mai vechi timpuri, ființele umane au supraviețuit datorită capacității de adaptare la diverse medii climatice, construindu-și adăposturi mobile pe care le transportau de pe un teritoriu pe altul.

Filozofia locuirii tradiționale japoneze are la bază conceptul flexibilității și regenerării continue a spațiului, atât prin reconfigurarea lui, cât și prin reînnoire și reconstruire, după o perioadă de timp. Așa cum natura se schimbă continuu, iar anotimpurile sunt ciclice, la fel și spațiul locuit în cultura japoneză este utilizat și reconfigurat în funcție de nevoi. Locuințele japoneze sunt realizate dintr-o serie de “spații interconectate care pot fi unite sau divizate prin pereți glisanți de compartimentare. Camerele individuale sunt separate de pereți ușori translucizi, nefiind niciodată izolați complet. Flexibilitatea ce derivă din acest principiu este una a interdeterminării.”[2] Simplitatea planului și structura constructivă sugerează faptul că schimbările sociale și funcționale pot fi gestionate cu ușurință atât pe o perioadă scurtă, cât și lungă de timp. “Granițele dintre spații pot fi deschise sau închise prin panouri glisante care fac posibilă schimbarea dimensiunii și a funcțiunii unui spațiu în câteva secunde: două încăperi individuale pot fi unite prin simpla deschidere a două panouri, astfel încât două spații mici devin o încăpere mare ce poate fi utilizată pentru o festivitate specifică sau o întâlnire de familie.” [3]

Flexibilitatea, atât în cultura japoneză, cât și în general, are la bază posibilitatea modularității spațiului. Dimensiunile încăperilor locuințelor japoneze tradiționale sunt obținute și măsurate după numărul de saltele de tatami modulate, cu dimensiuni standard. (Fig.1.12) Modul de viață japonez este la fel de flexibil și astăzi, atât din convenție, cât și din lipsa de spațiu din multe locuințe urbane. Familiile moderne au cel puțin o cameră tatami în care obiectele de mobilier sunt introduse, mutate sau îndepărtate, în funcție de cerințele utilizatorilor. “Aceeași cameră poate fi utilizată ca spațiu social, ca loc de discuții sau ca spațiu de dormit.” [4]

Dimensiunile saltelelor “tatami” diferă în diferite regiuni ale Japoniei. În zona Kyoto, “tatami”-ul măsoară 0.995m x 1.91m, fiind denumit “kyoma” tatami. În regiunea Nagoya, “ainoma” tatami măsoară 0,91 x 1,82 m, iar în regiunea Tokyo “edoma” sau “kantoma” tatami măsoară 0,88 X 1,76m.

Dimensiuni standard ale saltelelor tatami:

1. “ainoma” tatami: 0,91 x 1,82 m

2. “kyoma tatami”: 0,995 x 1,91 m

3. “edoma” tatami: 0,88 x 1,76 m

Fig.1.12.. Spații interioare ale locuințelor tradiționale japoneze

Flexibilitatea de organizare spațială, Structuri lemn, Modularea spațiului cu tatami, Deschiderea locuinței spre natură

Adaptabilitate

Conform D.E.X.,

(a ) Adapta = 1. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe, a face potrivit pentru pentru

întrebuințare în anumite împrejurări, a face să se potrivească. 2. A se transforma prin adaptare

A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. 4. A transplanta, a adecva, a potrivi.

Adaptabilitate = Capacitatea de a fi adaptabil. Flexibilitate, Maleabilitate.

Fig.1.13. Vietăți capabile să se adapteze situațiilor și mediilor în care sunt transpuse

“Nu supraviețuiește cel care este mai puternic sau mai inteligent, ci cel care se adaptează cel mai bine la schimbare”, menționa Charles Darwin. Suntem conștienți de faptul că ființele umane sunt flexibile și, totodată, capabile să se adapteze schimbărilor, să supraviețuiască celor mai mari greutăți și celor mai aspre condiții.

În domeniul arhitecturii se vehiculează continuu asocieri legate de adaptabilitate: adaptarea la teren, adaptarea la mediu climatic, adaptarea la funcțiune, adaptarea la schimbări (îmbunătățiri tehnice), adaptarea spațiului la nevoile utilizatorului, astfel că, pentru înțelegerea termenului în contextul cercetării, voi prezenta câteva moduri de abordare. Încercând a da o definiție cât mai explicită, putem afirma pentru început că adaptabilitatea, mai înainte de toate, înseamnă schimbare. Consider că arhitectura adaptabilă este aceea care se poate adapta la mediul de inserție, care se poate adapta la variate funcțiuni și care poate să răspundă în același timp cerințelor schimbătoare ale utilizatorilor, eficientizând și prelungind durata de viață a spațiilor și construcțiilor.

1. Adaptarea la mediu a spațiilor și construcțiilor este extrem de importantă. Conformațiile planimetrice și volumetrice sunt concepute în funcție de regiunea climatică în care urmează a fi realizate iar relaționarea cu mediul natural se face în mod diferit.

2. Adaptarea la teren este una dintre premisele ce necesită a fi luate în calcul în situația în care este necesară relocarea unei construcți. Proiectanții iau în calcul această posibilitate în funcție de scopul obiectului arhitectural. Construcțiile mobile precum adăposturi de urgență, spațiile destinate evenimentelor temporare, locuințele prefabricate care nu sunt produse pentru o gamă largă de utilizatori, sunt concepute pentru a putea fi adaptate la teren prin dispozitive sau platforme special concepute pentru aceste situații. Distanțarea de sol a construcției și amplasarea prin “așezare” într-un cadru suport, este o dovadă evidentă a respectului față de mediul natural. Arhitectura care nu afectează solul și care poate fi demolată, eliminată și reamplasată oricând în altă locație devine astăzi una dintre premisele arhitecturii de viitor.

3. Adaptarea la funcțiune

În funcție de configurația primară a spațiilor și flexibilitatea structurii, acestea sunt sau nu sunt deschise schimbărilor. La polul opus se situează spațiul “rigid” care nu suportă transformări, ci, poate, cel mult îmbunătățiri. Precum menționează și Kronenburg, “nu există dubii că arhitectura de calitate poate rezulta dintr-o singură viziune, cuprinzând toate aspectele legate de forme, spațiu interior, mobilier sau instalații, însă, odată cu trecerea timpului și a schimbării contextului, și această arhitectură trebuie să fie utilă și adaptabilă funcțional. De aceea este necesară implicarea utilizatorilor în procesul de design, fiind cei care urmează a-și însuși spațiul.”[5]

Biinecunoscutul “plan universal”, asociat în special cu spațiul clădirii Crown Hall a lui Ludwig Mies van der Rohe (1951), este una dintre cele mai bune strategii legate de adaptarea spațiului la funcțiuni, dovedită în timp. În ultimele decade, arhitecții au fost tot mai motivați să prevadă spații cu caracter multifuncțional: încăperi sau spații de dimensiuni mari care pot acomoda o varietate de funcțiuni. În general, cele mai uzuale abordări constau în sălile de mari dimensiuni independente sau în cadrul ansamblurilor hoteliere, concepute să găzduiască în același timp spectacole, expoziții, evenimente, etc. În situația în care se dorește o utilizare eficientă a acestor spații în raport cu fiecare funcțiune găzduită, “există o serie de factori critici care trebuie luați în calcul pentru o bună funcționare: calitatea aerului, libertatea de mișcare, temperatura, iluminatul, aprovizionarea, securitatea, etc”.[6] Toate acestea fac ca spațiile să devină cutii impersonale, uneori iluminate artificial și fără calitate arhitecturală.

O altă abordare a arhitecturii adaptabile la funcțiune este principiul spațiului fluid. Conceptul este unul extrem de interesant și presupune introducerea unor spații cu funcțiuni precise, în proximitatea cărora există spații deschise, neplanificate în care pot avea loc o multitudine de activități și evenimente neprevăzute. Arhitectul Rem Koolhaas a utilizat conceptul de spațiu fluid în cazul proiectului librăriei publice din Seattle în 2004. (Fig.1.14)

Fig.1.14. Seattle Public Library, Rem Koolhaas OMA+LMN Architects, USA, 2004

Scopul a fost acela de a crea compartimente spațiale, fiecare cu un rol bine stabilit. Spațiul era conceput spre a fi flexibil funcțiunii deservite, însă fără a exista problemele care pot apărea în cazul suprapunerii mai multor funcțiuni. Rezultatul a fost acela al unei clădiri cu etaje, diferite din punct de vedere al caracterului, fiecare nivel fiind conceput cu scopul de ași îndeplini funcțiunea proprie. Spațiile dintre etaje au devenit interfața mai multor activități precum studiu, relaxare sau divertisment, spațiile cu funcțiuni exacte fiind complet separate.

4. Adaptarea la utilizatori

Conceperea spațiului arhitectural și adaptarea acestuia la nevoile și cerințele utilizatorilor este premisa unei arhitecturi valoroase pentru viitor. Fie că este vorba de spațiul locuinței, universul în care ne petrecem majoritatea timpului vieții noastre, sau de alte spații pe care le vizităm zilnic, le folosim și le experimentăm, ele trebuie concepute spre a răspunde și a se adapta nevoilor noastre.

Astăzi, se produc schimbări majore la nivelul societății. Tehnologia, mai mult ca oricând, își pune amprenta asupra modului nostru de viață, asupra locului de muncă dar și de relaxare. Spațiile pot fi percepute ca fiind dinamice, mobile, schimbătoare, dispărând uneori granița dintre public și privat. Conceptul de “locuință” nu mai poate fi abordat doar prin prisma modelului tradițional ce are ca sinonim permanența și stabilitatea, ci poate avea și o natură “temporară”, "flexibilă”, prin care spațiile se pot schimba ușor și rapid în funcție de nevoile noastre.

Modul în care suntem obișnuiți să utilizăm spațiul nostru este în strânsă legătură cu modul în care ne place sau suntem obișnuiți să trăim. Există persoane care au o afinitate pentru schimbare, cărora le place să experimenteze lucruri noi, să poată aduce schimbări în spațiul lor, să controleze dimensiunea, iluminatul și intimitatea în raport cu utilizarea de moment a funcțiunilor spațiului. Aici își face locul arhitectura flexibilă, adaptabilă și transformabilă, în care utilizatorul deține un rol important în schimbarea spațiului său.

Un loc important în arhitectura adaptabilă îl dețin construcțiile mobile care, prin modul flexibil de concepere a componentelor transportate în pachete plate în diverse locuri pe glob, pot soluționa situații pragmatice pe care arhitectura convențională nu le poate rezolva. Adăposturile de urgență imperios necesare ori de câte se produce un dezastru major, sunt transportate și amplasate pe teren cu ușurință chiar de către utilizatori.