Amplasamentul Si Topografia

Diverse

Amplasamentul Si Topografia

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Capitolul I ===

I. DATE GENERALE PRIVIND AMPLASAMENTUL

1.1. AMPLASAMENTUL ȘI TOPOGRAFIA

Țara noastră are o suprafață relativ restrânsă, dar cadrul natural de formare a solurilor este foarte variat și complex. Aceste caracteristici sunt date de poziția geografică, țara fiind așezată de-o parte și de alta a paralelei nordice de 45˚ și, mai ales, datorită reliefului în trepte care determină o variație deosebită a condițiilor de climă și de vegetație, atât o zonalitate latitudinală cât și o zonalitate altitudinală. Acțiunea factorilor zonali, climă și vegetație, este însă adesea modificată în ceea ce privește sensul și mai ales ritmul evoluției solului de condiții (factori) locale de relief, de rocă, de apă freatică sau stagnantă. În final, pe teritoriul țării noastre rezultă un înveliș de sol deosebit de complex. De aceea, pentru a înțelege și explica complexitatea învelișului de sol este nevoie să analizăm, mai întâi, caracteristicile elementelor cadrului natural de pe teritoriul țării noastre.

Diversitatea mare a învelișului de sol din România se datorează în primul rând reliefului deosebit de variat. Varietatea mare a reliefului atrage după sine o diversitate corespunzătoare celorlalte condiții naturale inclusiv a solurilor.

Relieful, intervine în formarea învelișului de sol nu numai direct ci și indirect, determinând o etajare și o nuanțare a celorlalți factori de formare a solului (climă, vegetație etc.) motiv pentru care se începe tratarea factorilor pedogenetici cu relieful.

Teritoriul țării noastre prezintă forme variate de relief: munți, dealuri, podișuri și câmpii care se succed în trepte aproape concentrice având în centru Podișul Transilvaniei. Fiecare dintre marile categorii de relief (munte, dealuri, podișuri, câmpii) ocupă aproximativ câte o treime din suprafața țării.

Munții sunt reprezentați prin ramura sud-estica a Munților Carpați și prin Munții Măcinului. Munții Carpați au înălțimi mijlocii (înălțimea maximă 2543 m are vârful Moldoveanu) și formează un arc din Carpații Orientali și Carpați Meridionali care se închide spre vest prin Carpații Occidentali. Sunt traversați de numeroase văi și pășuni și închid numeroase depresiuni intramontane.

Munții Măcinului reprezintă un rest din vechiul lanț al Munților Hercinici și sunt reprezentați prin culmi care nu depășesc 467 m (vârful Țuțuiatu).

Dealurile și podișurile fac trecerea între munți și câmpii, au altitudini cuprinse între 200 și 800m și se găsesc atât în interiorul arcului carpatic cât și spre exterior. Dealurile dispuse spre exterior, denumite dealuri subcarpatice sunt mai înalte și mai accidentate, cu straturi cutate, supuse unei eroziuni puternice. Dealurile subcarpatice mărginesc la sud Carpați Meridionali și la est Carpați Orientali, între Valea Motrului și Valea Moldovei. Dealurile de podiș (podișurile) și piemontane sunt mai joase, cu relief mai domol, cu structură orizontală sau slab înclinată. În aceste zone eroziunea este activă pe versanții văilor care le traversează. Din categoria dealurilor de podiș și piemontane fac parte: Podișul Transilvaniei, Podișul Someșan, Dealurile Vestice, Podișul (Piemontul) Getic, Podișul Moldovei și Podișul Dobrogei.

Câmpiile și luncile sunt cele mai noi și mai joase (în general sub 200 m) forme de relief din țara noastră. Câmpiile sunt reprezentate prin Câmpia Română, situată în partea de sud și sud-est a țării, care are cea mai mare întindere și Câmpia Tisei ca o fâșie relativ îngustă situată în partea de vest a țării. Luncile apar de-a lungul tuturor râurilor mai importante dar cea mai întinsă este a fluviului Dunărea. Lunca Dunării se prelungește cu Delta Dunării care are o suprafață de 3500 km².

Comuna Albeștii de Argeș este situată în partea de nord–vest a județului Argeș, la cca. 8 km de orașul Curtea de Argeș și la 45 km de Municipiul Pitești și se învecinează cu comunele: Corbeni la Nord, Brăduleț la Nord–Est, Musătești la Est, Valea Iașului la Sud, Valea Danului la Sud-Vest și Cicănești la Nord–Vest, și reprezintă o unitate administrativ teritorială puternică, cu 5891 de locuitori care își desfășoară activitatea în diverse ramuri și sectoare economice locale și județene.

Copie Plan de Urbanism General al localității Albeștii de Argeș

Așezarea comunei într-o zonă de deal conferă condiții prielnice dezvoltării pomiculturii și agriculturii, ramuri în care este antrenată cea mai mare parte a forței de muncă. În componența sa intră mai multe sate, și anume: Albeștii Pământeni care este satul de centru, Dobroțu, Doblea, Brătești, Albeștii Ungureni, Florieni și Dumitrești. Calea de comunicație rutiera cea mai importantă este Dn 7C- Pitești – Curtea de Argeș – Albeștii de Argeș – Corbeni –Transfăgărășan – Arpașu de Jos (jud. Sibiu), fiind una din comunele cu un mare potențial turistic. Din punct de vedere al formei principale de relief comuna Albeștii de Argeș se încadrează în categoria munte.

În zona studiată, relieful este rezultatul eroziunii diferențiale exercitată pe o structură monoclinală afectată de diverse fracțiuni cu orientări diferite și care afectează pachetele de straturi pe grosimi diverse. Depozitele piemontane care au dat naștere subcarpaților, înclină de la nord la sud. Aceste depozite, în localitatea Albești sunt constituite din nisipuri, nisipuri și pietrișuri cu intercalații argiloase, local tufuri, gresii și uneori gipsuri.

În aceste roci sedimentare cu rezistență diferită la eroziune – eroziunea diferențială a creat un relief tipic de cueste ale căror spinări înclină relativ uniform spre sud, iar frunțile de cueste cu pante abrupte sunt orientate spre nord, nord-est și nord-vest după cum sunt orientate văile subsecvente care le-au sculptat și care sunt afluenții Argeșului pe dreapta sau pe stânga.

Dealurile de pe ambele părți ale Argeșului se mențin la altitudini de 600-700m, datorită densității mari a fragmentării reliefului, cu excepția dealului Chiciura, deal subcarpatic masiv care se înalță în partea de nord-est a teritoriului la 1165 m.

Valea Argeșului se lărgește treptat de la nord la sud în cuprinsul localității Albești, de la 1 km în partea nordică până la 1,5 km în partea sudică. Este ocupată în cea mai mare parte de o terasă inferioară a Argeșului, cu altitudini relative de 5-20 metri, extinsă mai ales pe partea stângă a râului (dar și pe partea dreaptă în fragmente) și este constituită mai ales prin îngemănarea conurilor de dejecție ale văilor secundare, coborând treptat în altitudine de la baza versanților spre luncă unde se termină printr-o frunte uneori abruptă, alteori mai domoală de circa (5-8) metri. Pe această terasă este situată și localitatea Albeștii de Argeș și majoritatea terenurilor arabile din cadrul teritoriului.

Valea pe care s-a făcut studiul, se află în sudul zonei subcarpatice, pe partea stângă a râului Argeș, având o orientare nord – sud-vest, cu versanții de pe partea stângă abrupți, iar cei de pe partea dreaptă mai domoli.

Versanții acestor dealuri au pante diferite, de la cele mai line, până la cele mai abrupte pe frunțile de cueste. Versanții sunt cel mai adesea neuniformi datorită proceselor de modelare care au avut loc în cadrul teritoriului – eroziunea și porniturile – care au afectat atât frunțile de cueste cât și spinările cuestelor, numai ponderea și intensitatea lor fiind diferită funcție de pantă.

Lunca Argeșului este destul de îngustă (400-500) m și actualmente este în cea mai mare parte ocupată de lacul de acumulare Albești, de albia râului și de canalul care face legătura între lacul de acumulare amintit și bazinul Oești, situat în nordul teritoriului.

Terasa este constituită din luturi nisipoase, nisipuri și pietrișuri, iar lunca din aluviuni grosiere frecvent cu pietriș și bolovăniș.

Eroziunea, transportul și depunerea deosebit de intense pe care le-au făcut văile secundare din teritoriu, au impus luarea unor măsuri de regularizare a scurgerii pe aceste văi, lucrări deja executate.

Dacă până acum câteva decenii, zona cunoștea o importanță doar din punct de vedere pastoral, forestier sau al comunicației, în ultimii ani dezvoltarea și importanța sa au crescut foarte mult, prin construirea Hidrocentralei de pe Argeș. Lucrările pentru construirea hidrocentralei au adus obligatoriu la desființarea liniei ferate înguste care făcea legătura între Curtea de Argeș și punctul forestier Cumpăna și la amenajarea comunicației rutiere. Construcția a necesitat modernizarea drumului de pe Valea Argeșului, iar în 1974, importanța sa a crescut și mai mult prin construirea Transfăgărășanului, care face legătura dintre Transilvania și Muntenia peste înălțimi care depășesc 2000 m ale Munților Făgărași.

1.2. NOTE DIN PERSPECTIVA CADRULUI NATURAL

1.2.1. Clima, cu referire specială la studiul precipitațiilor

Factorii climatici sunt cei mai dinamici, cei mai activi factori cauzând apariția și dezvoltarea procesului de eroziune.

Fenomenele hidrologice și cele meteorologice au caracter aleatoriu; de aceea se studiază cu ajutorul teoriei probabilităților. În multe cazuri nu este suficientă folosirea în calculele de proiectare a valorilor medii calculate sau minime și maxime înregistrate. De multe ori trebuie estimate valori maxime și minime ce se pot produce, dar care nu au avut loc încă. Pentru aceasta se folosește calculul statistic.

Nu trebuie neglijată însă nici o informație. Observațiile localnicilor indică deseori anumite particularități care nu pot fi prinse în datele Institutului meteorologic.

Temperatura este moderată în tot cursul anului, media anuală înregistrând 8°C, frecvența medie a zilelor de îngheț cu temperaturi mai mici de 0°C este de circa 125 zile/an. În lunile ianuarie – februarie, temperaturile minime sunt cuprinse între -16°C și -22°C, iar în lunile de vară temperatura maximă fiind mai mare de 32°C.

Conform STAS 1907/1-1997 amplasamentul se află în zona II climatică (temperatura exterioară convențională de calcul fiind de -20°C), și în zona eoliană IV.

Ploile torențiale au o mare energie cinetică, exercitând o puternică influență asupra eroziunii solului. Energia cinetică a ploilor torențiale acțiunii picăturilor de ploaie. Principalii parametrii care caracterizează energia cinetică a precipitațiilor erozive sunt pe de o parte dimensiunile și vitezele de cădere ale picăturilor, iar pe de altă parte, intensitatea și durata ploii. Dimensiunile picăturilor sunt dependente de intensitatea ploii, viteza vântului în timpul producerii ploii, altitudinea norilor din care s-a format ploaia, etc. Mărimea picăturilor crește odată cu intensitatea ploii, dar niciodată ploile, chiar de aceeași intensitate, nu au în componență picături de mărime egală. De asemenea, viteza de cădere a picăturii de ploaie se diferențiază în funcție de diametrul picăturii, înălțimea de cădere și tăria vântului care obișnuit, amplifică acest parametru.

Topirea bruscă a zăpezii influențează deosebit de energic procesul de eroziune, îndeosebi, când fenomenul se produce în condițiile solului înghețat în profunzime sau saturat cu apă până la capacitatea de saturație. Dintre factorii climatici, temperatura, prin variațiile bruște, favorizează fenomenul de dezagregare, care pregătește material de dislocat și de transportat prin scurgere.

Datorită caracterului neuniform al regimului precipitațiilor, se creează perioade cu exces de umiditate și pot apărea și perioade secetoase cu efecte negative asupra culturilor agricole. Regimul de umiditate al solului este susceptibil de variații importante funcție de relief și microrelief, de expoziție, de gradul de acoperire cu vegetație, de apa freatică și de apa de suprafață.

În cadrul văii se creează diferențieri termice datorită altitudinii (diferență de 470m – 570m) între Valea Argeșului și dealul din care izvorăște Valea Dumirești și care este cel mai înalt din zonă, dealul Chiciura. Expoziția versanților determină valori diferite ale intensității insolației.

În ceea ce privește precipitațiile, există ani ploioși ce pot totaliza chiar 1000 mm (1979) și ani secetoși cu numai 440 mm (1992), iar cantitatea medie anuală fiind de 500 mm.

Mersul anual al precipitațiilor înregistrează un minim în octombrie și un maxim în iunie. Caracterul neuniform al regimului precipitațiilor, determinat de circulația neregulată a maselor de aer, precum și de relieful local, este ilustrat cel mai bine de cantitățile maxime de precipitații ce pot cădea în 24 de ore: se pot realiza cantități mai mari decât media multianuală a lunii celei mai ploioase. Datorită neuniformității regimului precipitațiilor, se creează perioade cu exces de umiditate și perioade secetoase cu efecte negative asupra vegetației de cultură mai ales.

Regimul de umiditate al solului este capabil de variații importante funcție de relief și microrelief, de expoziție, de gradul de acoperire cu vegetație, de apa freatică, precum și de apele de suprafață.

Regimul eolian are circulația maselor predominant din direcția Nord – Vest. Dealurile din jur adăpostesc valea și reduc din viteza vânturilor. O importanță deosebită pentru livezile de pomi din teritoriul studiat o are circulația maselor de aer reci dinspre munții din apropiere, mase canalizate pe valea Argeșului spre sud, îndeosebi la sfârșitul primăverii când are loc înflorirea pomilor. Răcirea aerului în timpul nopții și brumele târzii în perioada înfloritului, periclitează de multe ori recolta de fructe.

1.2.2. Studiul folosințelor și al vegetației

Vegetația influențează eroziunea. Se produce o interceptare a picăturilor de ploaie, acestea ne mai căzând direct pe sol decât într-o anumită proporție în funcție de specificul culturii, contribuind la reducerea energiei cinetice a picăturilor prin micșorarea vitezei de scurgere a apei, fixarea solului de către sistemul radicular și îmbunătățirea infiltrării apei în sol. Vegetația poate fi naturală reprezentată prin păduri, pășuni și fânețe, sau cultivată. În general, vegetația naturală ocupă cele mai mari suprafețe în regiunile de munte și deal, reprezentând peste 44% din suprafața totală a țării noastre. Vegetația naturală asigură o bună protecție antierozională solului, dacă omul nu intervine în mod nerațional în folosirea ei.

Efectele vegetației asupra eroziunii au făcut ca specialiștii să analizeze și să stabilească unele criterii și clasificări ale vegetației în funcție de gradul de protecție pe care îl pot asigura terenurilor în pantă. Cele mai bune protectoare din grupa de culturi agricole s-au dovedit a fi culturile leguminoase și gramineele furajere perene începând cu al doilea an de folosință, urmate de cerealele păioase și leguminoasele anuale, iar cele mai slab protectoare sunt considerate culturile prășitoare. Vegetația are un efect favorabil și prin reținerea unei părți din cantitatea de apă provenită din precipitații, reducând astfel scurgerea și implicit eroziunea. Sistemul radicular al vegetației ierboase și lemnoase asigură o „armare” a solului pe profilul unde aceasta se dezvoltă, mărind astfel rezistența agregatelor solului la desprindere și spălare. Adâncimea în care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor, se diferențiază în funcție de tipul vegetației, precum și în funcție de tipul de sol și roca de bază.

Din determinările efectuate au rezultat că pe pajiștile bine dezvoltate și care asigură o acoperire totală a solului, pierderile prin eroziune sunt foarte mici, chiar și la ploile torențiale cele mai puternice.

Învelișul vegetal din cadrul teritoriului străbătut de valea Dumirești, (atât vegetația cultivată cât și cea spontană), se diferențiază atât ca specii componente cât și ca productivitate funcție de relief, microrelief, textură, pH, regim hidric al solului și bineînțeles, datorită influenței omului.

Pădurile de fag ocupă aici suprafețe însemnate și sunt amplasate mai ales pe pantele cele mai accentuate, pantele mai domoale fiind ocupate de folosințele agricole. În aceste păduri, alături de fag (Fagus silvatica), mai cresc și alte foioase dintre care: mesteacănul – Betula verrucosa, carpenul – Carpinus betulus, frasinul – Fraxinus excelsior, paltinul – Acer platanoides și altele. Pe versanții mai însoriți, mai drenați, mai apare și gorunul – Quercus petraea (destul de rar), iar pe înălțimi, în pădurea de fag, crește diseminat sau în pâlcuri molidul – Picea excelsa.

Terenurile agricole, se găsesc situate în apropiere de așezările umane, pe dealuri se întâlnesc fânețe, pășuni și livezi, iar pe terasă și luncă livezi și arabil.

Livezile sunt de prun, măr și păr, livezi clasice, cu distanțe mari de plantare și cu fâneață între pomi. Ele sunt situate pe pantele mai uniforme ce se realizează pe spinările cuestelor. Este evidentă diferențierea în dezvoltarea pomilor datorită condițiilor de microrelief și regim hidric. Pe locurile drenate pomii sunt bine dezvoltați, corespunzător vârstei, în timp ce pe arealele microdepresionare cu exces temporar sau permanent de apă în profilul de sol, pomii sunt slab dezvoltați.

Tot astfel se diferențiază și speciile din învelișul ierbaceu funcție de regimul de umiditate al solului și reacția lui.

Pe arealele drenate se realizează pajiști compuse din: iarba câmpului – Agrostis tenuis, păiuș – Festuca rubra, firuța – Poa pratensis, cimbrișor – Thymus montanus și altele. Pe solurile mai acide apare dominantă țepoșica – Nardus stricta, iar pe locurile cu exces de umiditate apar rogozul – Carex sp. și rugina – Juncus conglomeratus. În jurul lacurilor de glimee apare papura – Thypha angustifolia și trestia – Phragmites communis. Pe versanții cu pante mari cu drenajul foarte rapid, cresc specii xerofile ca: bărboase – Andropogon ischaemum, pir – Agropirum intermedium, obsigă – Brachiopodium pinnatum, scânteioara – Potentilla argentea, etc.

Învelișul ierbaceu astfel diferențiat funcție de umiditate, reacția solului, constituie pajiștile care se diferențiază actualmente funcție de folosință.

Cele care au ca folosință fâneață sunt mai productive decât cele cu pășune datorită degradării solului și învelișului ierbos din pășune prin pășunatul nerațional.

Pe terasă și în luncă vegetația lemnoasă spontană este reprezentată prin salcie – Salix sp., plop – Populus sp., arin – Alnus glutinosa și se mai întâlnește doar în apropierea albiei râului Argeș și pe marginile văilor secundare.

Vegetația ierboasă spontană apare sub formă de buruieni în cadrul culturilor: mohor – Setaria viridis, pălămida – Cirsium arvense, susai – Soncus sp., mușețel – Matricaria chammomila etc.

În bazinului hidrografic superior al râului Argeș pădurile ocupă cele mai mari suprafețe. Ele sunt amplasate pe pantele cele mai accentuate, iar pe pantele mici apar folosințele agricole. Vegetația naturală asigură o bună protecție antierozională solului, dacă omul nu intervine în mod nerațional în folosirea ei. Un astfel de exemplu se întâlnește pe valea Dumirești unde defrișarea pădurilor pe terenuri cu potențial ridicat de eroziune și transformarea acestora în pășuni, a avut un rol negativ. Datorită aparatului vegetativ bogat care dispersează picăturile de ploaie și scurgerea de suprafață și stochează o parte din volumul de apă căzut în timpul ploii, pădurea asigură un control eficient al eroziunii. Tulpinile sunt și ele o piedică pentru scurgerea de suprafață, micșorându-i viteza și capacitatea de antrenare și transport. În pădurile bine încheiate, picăturile de ploaie nu iau contact direct cu solul și, de aceea, nu are loc procesul de eroziune prin picături. De asemenea, litiera reține un volum mare de apă pe care îl redă apoi treptat solului, mărind, astfel, infiltrația.

Plantele cultivate nu sunt la fel de active în reducerea scurgerii și eroziunii de suprafață, ca vegetația naturală. Ele pot interveni prin partea aeriană (frunze, ramuri, tulpini) și prin partea subterană (rădăcini și tulpini). Plantele cultivate au comportări diferite în controlul scurgerii și eroziunii, de aceea un interes deosebit se acordă analizei rolului hidrologic și antierozional al acestora.

1.2.3. Geologia și seismicitatea

Geologia studiază atât compoziția rocilor expuse la suprafață (în fazele istorice ale geologiei) cât și mai ales continuitatea acestora în adâncime, zăcămintele minerale solide, lichide și gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarței terestre, dar și structura internă stratificată a planetei.

În România, au loc frecvent cutremure de pământ. România are un risc seismic major în privința cutremurelor între 6 – 7 grade pe scara Richter. Dintre aceste arii epicentrale, zona seismică Vrancea este cea mai importantă, prin energia cutremurelor produse, extinderea ariei lor de macroseismicitate și caracterul persistent și concentrat al epicentrelor.

Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau în vibrații generate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică. Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore, seism sau mișcări seismic pentru cele care trec neobservate și mișcări non-seismice pentru cele provocate de om.

Scara Richter a fost imaginată în 1935 de Charles Richter și Beno Gutenberg, de la California Institute of Technology, pentru a măsura puterea unui cutremur. Este o scară logaritmică, pentru că magnitudinea, după Richter, corespunde logaritmului măsurării amplitudinii undelor de volum (de tip P și S), la 100 km de epicentru și este gradată de la 1 la 9. De obicei intensitatea cutremurelor nu se exprimă în numere întregi, ci în numere fracționare.

Deoarece scara Richter este o scară logaritmică, o modificare de un grad pe scara Richter este corelată cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor seismice și de aproximativ 30 de ori a energiei eliberată de cutremur. Cauzele producerii cutremurelor pot fi:

1. Naturale:

– deplasarea plăcilor tectonice

– erupții vulcanice

– impactul cu meteoriți

2. Antropice (non-seismice):

– mijloacele de transport (produc minicutremure)

– explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)

– edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)

Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube. Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri seismice, produce modificări ale mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de propagare a undelor, cu pierderi umane și economice.

Din punct de vedere geologic, teritoriul studiat face parte din Depresiunea Getică, cu formațiuni geologice cuprinse în perimetrul Paleogenului, Neogenului și Cuaternarului. Relieful este reprezentat prin complexul de vale al râului Argeș și dealurile mărginașe, fragmentate de o rețea densă de văi torențiale. Altitudinea medie a reliefului este de 900m, cu un vârf (Chiciura) la 1227m. Altitudinea medie este de 600m în albia râului Argeș. S-a semnalat, de asemenea, prezența apelor subterane la adâncimi cuprinse între 0,5 – 20 m.

Din punct de vedere seismic amplasamentul se încadrează în gradul 7,5 cu perioadă de revenire de 225 de ani, zona de calcul cu o valoare a accelerației terenului ag=0,25g și o valoare a perioadei de colt Tc=0,7 sec. conform Normativ P100-2013.

1.2.4. Hidrografia și hidrologia

Un loc important în sistemul hidrografic național, îl ocupă bazinul hidrografic al râului Argeș, atât în ceea ce privește suprafața sa, cât mai ales din punct de vedere al activităților agricole și industriale efectuate de către agenții economici care sunt principalii beneficiari și concurenți pentru apa ce provine din râurile componente.

Argeșul drenează cea mai mare parte a versantului sudic a Munților Făgăraș, zonă subcarpatică deosebit de variată din punct de vedere tectonic, prelungirea estică a Piemontului Getic și o bună parte din Câmpia Română. Unitățile de relief din bazin sunt bine proporționate, munții cu altitudini de peste 750m reprezentând 14,4%, regiunile de dealuri (200-750m) 40%, iar regiunile de câmpie sub nivelul de 200m, 45,6%.

Cursul Argeșului pornește în prezent din lacul de acumulare de la Vidraru (S=825ha, Volum = 470 mil m3). Anterior, ca punct de origine a râului a fost considerat confluența râului Capra cu Buda, râuri care în prezent se varsă în lacul Vidraru. În afara acestui lac, care are hidrocentrală la baza barajului în punctul Cumpăna și hidrocentrală de aducțiune subterană în punctul Căpățâneni – Ungureni, pe râul Argeș s-au mai executat până la Curtea de Argeș încă 3 lacuri de acumulare: lacul Oești, situat între localitățile Oești și Albești, lacul Cerbureni situat între localitățile Dobroțu și Cerbureni și lacul Curtea de Argeș situat pe raza orașului cu același nume. Argeșul, de altfel își adună principalii săi afluenți, reuniți în mănunchi aproape de Pitești, în amonte de care se înșiră un mare sistem de lacuri și hidrocentrale în afara celor care apar până la Curtea de Argeș, acumulările: Zigoneni, Vâlcele, Budeasa și Bascov. Râu cu obârșie montană, cu alimentare din izvoare, Argeșul are un regim permanent.

Fluctuațiile sezoniere și accidentale de nivel și debit ale acestui râu au fost anihilate prin realizarea salbei de lacuri de acumulare.

Afluenții pe care îi primește Argeșul în partea de nord, sunt majoritatea pâraie cu regim permanent, numai cele care drenează văile cele mai scurte au regim intermitent. Aceasta se explică prin prezența izvoarelor ce le alimentează și precipitațiilor suficiente care cad în zonă și gradului ridicat de acoperire cu vegetație forestieră. În afara lacurilor de acumulare, se întâlnesc și numeroase lacuri de glimee, mici ca dimensiuni, ce se găsesc pe versanții dealurilor din jurul cursului. Acestea au o contribuție însemnată în bilanțul hidric de pe acești versanți (în corelație cu microrelieful) și la mecanismul porniturilor de teren. Apa freatică se găsește aici la adâncimi mari în zona dealurilor, datorită permeabilității bune și grosimii mari a straturilor din care sunt constituite aceste dealuri. Datorită compactării unora din rocile de pe dealuri în perioadele cu precipitații mai abundente, apa meteorică nu se poate infiltra toată în adânc, o parte din aceasta rămânând în pătura de alterare sub forma unei pânze sezoniere care circulă gravitațional, în sensul pantei, dând efecte de gleizare în profilul de sol. Unele din aceste izvoare sunt chiar permanente, dar debitul lor redus prezintă fluctuații datorate regimului precipitațiilor. În zona de terasă, apa freatică se găsește cantonată la adâncimi de 6-15 m în corelație cu altitudinea relativă a terasei față de luncă. În luncă, apa freatică se află la adâncimi de 0,5-3m, acest nivel fiind în strânsă corelație cu nivelul apei din râu și cu microrelieful luncii.

În depresiune, Argeșul primește Valea Dumirești (S=6Km2; L=7Km), pârâul Băneștilor cunoscut și sub denumirea de pârâul Cicăneștilor (S=38Km2 ; L=13Km), Valea Danului (S=31Km2 ; L=9Km) și Valea Iașului (S=33Km2 ; L=9Km).

1.2.5. Litologia și pedologia

În cadrul acestui capitol se prezintă solurile zonale ale subbazinului cercetat și răspândirea acestora. Se arată pe scurt pentru fiecare tip și subtip de sol, trăsăturile morfologice ale profilelor de sol, caracterele lor fizico-chimice și proceselor de pedogeneză specifice. Sunt indicate și criteriile după care s-a făcut subîmpărțirea tipurilor și subtipurilor de sol. Pe baza însușirilor morfologice și chimice ale solurilor, s-au făcut aprecieri asupra fertilității naturale și se arată care sunt măsurile agroameliorative care se impun pentru ridicarea fertilității lor naturale.

Studiul profilelor de sol a permis sesizarea schimbărilor survenite în învelișul de sol în raport cu cele ale condițiilor de mediu. Gradul de eroziune s-a apreciat după partea de sol care a rămas după îndepărtarea prin eroziune a unor orizonturi sau a unor părți din orizonturile solului.

Învelișul de sol din partea nordică a bazinului hidrografic este rezultatul interacțiunii dintre procesele de denudație și procesele pedogenetice, interacțiune care realizează un echilibru instabil și diferențiat de la un loc la altul, funcție de valoarea pantei și gradul de acoperire cu vegetație. Intensitatea diferită a proceselor de modelare a reliefului (eroziunea și alunecările), este direct proporțională cu valoarea pantei, cu gradul de acoperire cu vegetație, cu rezistența rocilor la eroziune.

Pe spinările de cueste care prezintă și un grad mai înalt de stabilitate s-au format soluri mai evoluate de tipul brunelor podzolite pseudogleizate sau soluri brune argilice și brune eumezobazice ce ocupă suprafețe mai eterogene atât ca microrelief cât și ca rocă fiind rezultatul unor pornituri stabilizate susceptibile de reactivare pe alocuri la ploile mai abundente. Tot pe spinări de cueste s-au format și soluri podzolice holoacide condiționate și de textura mai grosieră a materialului parental. Același material parental nisipos pe pantele vălurate de pornituri vechi stabilizate, a condiționat dezvoltarea solurilor brune podzolite și brune acide. Acești versanți sunt și acum susceptibili de alunecări. Pe pantele mai accentuate învelișul de sol este complex, compus din soluri brune eumezobazice, pe alocuri brune acide cu regosoluri, cu ponderea tot mai crescândă a regosolurilor pe măsură ce crește panta. Solul este în general negleizat, cu excepția unui areal ușor depresionar la baza versantului din care apare și o pânză acviferă suspendată unde s-a format un sol gleic datorită lipsei de scurgere a excesului de apă.

În luncă s-au format soluri aluviale și aluviuni litice, soluri care au fost parțial acoperite de apele lacurilor de acumulare. Aceste soluri au fost inundate în iulie 1975.

Eroziunea este prezentă pe majoritatea versanților, având intensități diferite în funcție de pantă. Ea acționează împotriva proceselor pedogenetice, astfel încât solurile au ajuns la stadii de evoluție diferite. Luând în considerație și regimul climatic, folosințele cele mai indicate pentru solurile de pe pante sunt fâneața și livada. Pe areale, prin rotație, trebuie instalată fâneața și în pășunile existente, deoarece pășunatul nerațional a dus în unele zone la dezgolirea rocii sau la alunecări în brazde de solifluxiune.

Învelișul de sol ce caracterizează valea Dumirești, este rezultatul interacțiunii dintre procesele de denudație și procesele pedogenetice, interacțiune care realizează un echilibru instabil și diferențiat de la un loc la altul, funcție de valoarea pantei și gradul de acoperire cu vegetație și mai puțin de natura rocilor a căror textură în cadrul teritoriului studiat se menține în general în domeniul mijlocie și grosieră.

Un plus de variație în acest înveliș de soluri, îl aduce acțiunea diferită a apei, atât ca intensitate cât și ca natură a acesteia.

Varietatea microreliefului a condiționat diferențieri importante în învelișul de sol, diferențieri ce au loc pe distanțe foarte mici astfel încât nu s-au putut delimita strict numai unități omogene din sol; majoritatea sunt complexe de 2-3 soluri cu participare în diverse procente în arealele respective.

Făcând în continuare o descriere succintă a principalelor soluri întâlnite pe valea Dumirești, se desprind mai mulți indici care pot caracteriza rezistența lor la eroziune.

Soluri brune pseudogleizate și soluri brune acide a căror reacție este moderat acidă. Sunt soluri oligomezobazice în orizonturile superioare și mezobazice în orizontul B, iar solul brun pseudogleizat este eumezobazic în profunzime. Acesta din urmă are un conținut foarte scăzut de humus pe profil, iar solul acid are un conținut mijlociu de humus în orizontul superior și foarte scăzut în rest. Aceste soluri sunt normal aprovizionate cu azot total în orizontul superior și mediocru în restul profilului. Slabă aprovizionare cu fosfor mobil în orizontul superior la ambele soluri, iar la tipul de sol brun pseudogleizat, se constată o foarte bună aprovizionare în orizontul B. Solul brun pseudogleizat este mijlociu aprovizionat cu potasiu mobil, iar cel acid are un conținut slab de potasiu mobil. Textura solurilor este mijlocie. Orizontul A are 300cm, este friabil și poros. Aceste soluri au o fertilitate redusă, sunt susceptibile de alunecări și sunt cunoscute ca fiind soluri slab rezistente la eroziune în orizontul cu humus. Rezistența lor crește în orizonturile următoare.

Soluri brune acide și regosoluri cu reacție moderat acidă. Solurile sunt oligomezobazice și oligobazice. Conținutul în humus este bogat în orizontul superior și mijlociu. Solurile au un conținut foarte ridicat în azot total în orizontul superior și normal și mediocru în adâncime. Au o slabă aprovizionare cu fosfor mobil și sunt foarte bine aprovizionate cu potasiu mobil. Textura este mijlocie spre grosieră. Orizontul A are numai 16cm și este luto-nisipos, cu elemente scheletice frecvente, poros, mediu compact. Aceste soluri caracterizează o parte din pantele mai accentuate și pot fi supuse unei eroziuni mai intense. Au o fertilitate redusă.

Regosoluri și soluri brune eumezobazice cu reacție neutră în orizontul superior și moderat alcalină în adâncime. Orizontul A are 22cm, este slab structurat, luto-argilos, slab-compact. Sunt soluri eubazice. Conținutul de carbonați este moderat. Humusul este prezent cu un conținut mijlociu în orizontul superior și foarte scăzut în rest. Aprovizionarea este normală cu azot total în orizontul superior și submediocră în adâncime. Aceste soluri sunt mediu și bine aprovizionate cu potasiu mobil. Au o textură mijlociu-fină și se întâlnesc pe pante mai accentuate, cu eroziune mai intensă. Sunt soluri cu fertilitate foarte redusă.

Soluri aluviale și aluviuni cu reacția moderat și slab acidă. Sunt eumezobazice, iar conținutul în humus este scăzut și foarte scăzut. Sunt slab aprovizionate cu potasiu mobil și cu azot total și mediu aprovizionate cu fosfor. Textura este grosieră. Sunt soluri întâlnite mai mult în luncă. Au orizontul superior de 35cm, slab structurat, nisipo-lutos-poros, slab compact.

Soluri brune eumezobazice și gleizate sunt soluri formate pe depozite neconsolidate cu textură mijlocie, pe versanți vălurați cu pante de 8-12% și eroziune slabă. Au un conținut mijlociu de humus, scăzut în orizontul superficial și foarte scăzut în rest. Conținutul în azot total este foarte ridicat și normal în orizontul superior. Sunt soluri slab aprovizionate cu fosfor mobil în orizontul superior care are 22cm și mediu în orizontul B, la baza lui. Aceste soluri ocupă suprafețe eterogene atât ca microrelief cât și ca rocă, fiind rezultate ale unor pornituri stabilizate dar susceptibile de reactivare în unele locuri, datorită ploilor mai abundente. Aceste soluri au o fertilitate redusă.

Soluri brune eumezobazice și regosoluri formate pe depozite mijlocii și grosiere, adesea cu pat de gresii. Se găsesc în general pe versanții cu pante de 12-18% și 18-25% cu o eroziune în general moderată. Au un conținut scăzut în humus. Solurile sunt mediocru și normal aprovizionate cu azot total în primii 20cm, și submediocru în restul profilului. Sunt slab aprovizionate cu fosfor mobil, dar bine aprovizionate cu potasiu mobil. Grosimea orizontului A variază între 7-20cm. Sunt soluri cu fertilitate redusă, unde eroziunea este mai intensă. Cu cât crește panta, cu atât regosolurile se găsesc în proporție mai mare.

Soluri brune eumezobazice situate pe depozite neconsolidate cu textură mijlocie, pe terase cu pante de până la 5%. Au un conținut în humus, bogat în orizontul superior și scăzut în orizontul B. Conținutul în azot total este ridicat în orizontul superficial și normal-mediocru în rest. Este mediu aprovizionat cu fosfor mobil în orizontul A care are o grosime de 50cm și slab aprovizionat în rest. Aceste soluri sunt în general negleizate, datorită permeabilității bune pe care o au. Sunt soluri cu fertilitate ridicată.

=== Capitolul II ===

II. DATE CADASTRALE

2.1. REGIMUL JURIDIC AL IMOBILELOR

În conformitate cu prevederile Legii 7/1996, bunul imobil reprezintă parcela de teren cu sau fără construcții, precis delimitată, care are un singur proprietar sau mai mulți proprietari în indiviziune.

Teritoriul determinat prin Planul Urbanistic General (PUG), cuprinde ansamblul terenurilor cu sau fără construcții, ce constituie o localitate. Numai pe baza de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, intravilanul se poate dezvolta prin extinderea în extravilan, integrându-se ulterior în planul general urbanistic (PUG) al localității. Intravilanul localității reprezintă suprafața de teren compactă sau în trupuri a unei localități ocupată sau destinația construcțiilor și amenajărilor legal aprobate. Intravilanul existent al localităților este cel evidențiat în cadastrul funciar la data de 1 ianuarie 1990, adăugându-se suprafețele de teren. Stabilită pe baza planurilor urbanistice generale aprobate, limita intravilanului cuprinde suprafețele pe care se preconizează extinderea acestuia justificată de necesități reale și pentru care autoritățile publice își asumă răspunderea echipării tehnico-edilitare.

2.1.1. Formele de proprietate existente azi în România

Dreptul de proprietate reprezintă dreptul real existent sau posibil, cel mai complex, conferind cele mai întinse prerogative sau drepturi asupra unui bun și anume: posesia, folosința și dispoziția.

Posesia exprimă dreptul proprietarului de a se stăpâni în fapt bunul, din punct de vedere fizic sau economic.

Folosința conferă proprietarului dreptul de a utiliza bunul propriu-zis și produsul acestuia, din punct de vedere economic.

Dispoziția conferă proprietarului dreptul de a determina soarta bunului imobiliar fie prin consumare, distrugere, fie prin vânzare, schimb, donație.

Proprietatea poate fi, în funcție de regimul său juridic, publică sau privată.

Proprietatea publică face referire la bunurile imobile, care potrivit legii aparțin domeniului public, fiind de uz sau interes public. Bunurile care aparțin domeniului public de interes național (porturile, căile ferate, plajele, terenurile pentru rezervații, monumentele, terenurile pentru nevoile apărării naționale etc.), în regim de drept politic, sunt în proprietatea statului. Pe de altă parte, bunurile care aparțin domeniului public de interes local (terenurile pe care sunt amplasate construcțiile de interes public, piețe etc.), aparțin comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor.

Proprietatea privată reprezintă bunurile imobile care aparțin persoanelor fizice sau juridice și care sunt de uz sau interes privat. Aceasta este inviolabilă, conform legii.

În funcție de tipul de proprietate, în documentația scriptică a cadastrului general se folosesc mai multe tipuri de coduri:

– proprietatea publică a statului (DS);

– proprietatea publică a unităților administrative-teritoriale (DAT);

– proprietatea privată a statului (DPS);

– proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale (DPAT);

– proprietatea privată a persoanelor fizice (PF);

– proprietatea privată a persoanelor juridice (PJ).

2.1.2. Dreptul de proprietate

Drept de proprietate aparținând persoanelor fizice (drept de proprietate individuală).

Dreptul real – titlul de proprietate, moștenire, act de vânzare-cumpărare, donație, contract de comodat, hotărâre judecătorească ori concesiune, care conferă titularului dreptul de a solicita emiterea certificatului de urbanism.

Persoanele fizice au drept de proprietate asupra unei game variate de bunuri mobile și bunuri imobile.

Terenuri cu sau fără construcții:

– terenurile aparțin persoanelor fizice prin dreptul de proprietate privată, la cerere, prin eliberarea titlului de proprietate;

– acestea aparțin circuitului civil general, astfel persoanele fizice le pot înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte;

– pentru titularii decedați, titlul de proprietate se va emite pe numele tuturor succesorilor, prin partajare voluntară sau judecătorească.

Case de locuit:

– persoanele fizice au drept de proprietate asupra unei case de locuit prin construcția acesteia cu mijloace proprii sau cu credite sau prin cumpărare;

– acest drept poate aparține unei singure persoane sau, în cazul soților dreptul de proprietate este comun în devălmășie.

Drept de proprietate aparținând persoanelor juridice, încadrându-se proprietatea de stat și a unităților administrative-teritoriale, dreptul de proprietate societară, proprietatea cooperatistă și dreptul de proprietate al altor persoane juridice (ca de exemplu, asociații și fundații).

O persoană juridică trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, mai multe condiții pentru a deveni subiect al raporturilor juridice civile: să posede o organizare de sine stătătoare, să aibă un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul persoanelor care o compun, să aibă un scop determinat în acord cu interesul public, general, în ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară.

2.1.3. Titularii dreptului de proprietate

După numărul titularilor dreptului de proprietate, avem:

– proprietate exclusivă, titularul este o singură persoană fizică sau juridică, care exercită singur toate prerogativele juridice care fac conținutul acestui drept;

– proprietate comună, titularii sunt mai multe persoane fizice sau juridice, exercitând concomitent prerogativele asupra aceluiași bun sau mase de bunuri; există în una din următoarele forme:

proprietate comună pe cote părți (sau în diviziune): mai multe persoane dețin în proprietate un bun imobil sau o masă de imobile, având calitatea de coproprietar, este de două feluri:

obișnuită sau temporară: coproprietatea încetează prin partajul bunurilor;

forțată sau perpetuă: partajul bunului nu este posibil în coproprietate; excepții: coproprietate forțată (bunuri considerate bunuri de familie), coproprietate asupra părților comune din clădire cu mai multe etaje sau apartamente ce aparțin unor proprietari diferiți, coproprietatea forțată a lucrurilor comune (drumuri, fântâni, poteci etc.), coproprietate forțată a despărțirilor comune (separă două proprietăți vecine: zid, șanț, gard etc.).

proprietate comună în devălmășie: cota parte din bunul imobil și cota parte din drept, convenită fiecărui proprietar nu este precizată (bunurile comune ale soțiilor dobândite în timpul căsătoriei).

Studiul întreprins are ca beneficiar Consiliul Local și face parte din lucrările de reabilitare și refacere a unor lucrări existente (protecții de mal).

2.1.4. Funcția juridică a cadastrului

Identificarea corectă a proprietarilor de terenuri și construcții, înscrierea acestora în documentele cadastrului general și în cărțile funciare, pe baza drepturilor și actelor juridice pe care se întemeiază proprietatea, sunt asigurate de funcția juridică.

Înscrierea în cartea funciară a proprietarilor și a drepturilor reale asupra terenurilor și construcțiilor se face în scopul evidenței juridice, deci, cui aparține bunul imobil și ce deține fiecare cetățean pe teritoriul țării, asigurându-se astfel proprietatea imobiliară.

Raportul juridic reprezintă raportul social între persoane fizice sau juridice, reglementat și apărat de norme juridice.

Conținutul acestuia reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor care revin persoanelor între care există acest raport.

Bunurile imobile reprezintă obiectul cadastrului, astfel latura juridică a cadastrului face referire numai la raporturile juridice ale bunurilor respective.

În funcție de formele de proprietate din țară există mai multe moduri de administrare (având coduri corespunzătoare): de stat (A), provizorie (F), particulară (P), mixtă (M), străină (S), în asociație (C), cult religios (R), concesionare (T), cooperație (L).

Identificarea proprietarilor bunurilor imobile

Există o etapă importantă în cadrul lucrărilor de introducere a cadastrului general și anume identificarea proprietarilor, a deținătorilor legali sau posesorilor de bunuri imobile. Aceasta are loc în două etape:

1. Culegerea datelor legate de proprietate și de situația juridică a bunurilor imobile: executantul (specialistul cadastral) realizează pe teren interviuri cu proprietarii sau posesorii de bunuri imobile; etapă așa numită cadastru declarative.

2. Verificarea titlurilor de proprietate și actelor juridice în temeiul cărora aceștia își întemeiază proprietatea.

Proprietarul este persoana fizică sau juridică cu drept real asupra bunului imobil supus înscrierii în cartea funciară, titular în exclusivitate sau în diviziune.

Posesorul este persoana fizică sau juridică care deține numai posesiunea și folosința prerogativelor dreptului de proprietate.

Pentru identificarea proprietarilor persoanei fizice sunt necesare datele personale (numele și prenumele, inclusiv inițiala tatălui, codul numeric personal și adresa de domiciliu al acestuia), date ce se găsesc în buletinul/carte de identitate a proprietarului și care se înscriu în Fișa bunului imobil.

Dacă proprietarul bunului imobil nu este identificat se face mențiunea Proprietar neidentificat.

În cazul proprietarului de bunuri imobile persoane juridice este nevoie de următoarele date pentru identificare: denumirea în extensor a persoanei juridice, codul SIRUES și adresa poștală a sediului.

Dacă un bun imobil are mai mulți proprietari și nu face obiectul proprietății pe etaje sau apartamente, proprietarii respective se înscriu în fișa bunului imobil arătându-se numărul de părți din întreg care revine fiecăruia.

În cazul blocurilor de locuințe, proprietate privată sau mixtă, identificarea cadastrală și înscrierea proprietarilor pentru fiecare bloc se face cu ajutorul listei proprietarilor și posesorilor (document anexă la fișa corpului de proprietate). Astfel se înscriu în ordine toți proprietarii și posesorii grupați pe intrări după cum urmează: numărul cadastral al bunului imobil, numărul blocului, numărul etajului, numărul apartamentului, numele, prenumele și codul numeric personal al proprietarului sau, după caz, denumirea persoanei juridice și codul SIRUES, suprafața totală ocupată (proprietate exclusivă, coproprietate sau, după caz, indiviziune), denumirea actului de proprietate și data emiterii acestuia. În cazul în care unele apartamente nu sunt proprietate personal se v-a înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locative, codul SIRUES și datele de identificare ale posesorilor.

Stabilirea situației juridice a bunurilor imobile are o importanță deosebită în cadrul lucrărilor de introducere a cadastrului general.

Situația juridică a bunurilor imobile are ca date de referință, următoarele: denumirea actului de proprietate cu numărul și data eliberării, cota de coproprietate (dacă este cazul), suprafața înscrisă în acte pentru fiecare parcelă, corp de proprietate și construcție.

În cazul situației juridice a bunurilor imobile aflate în proprietatea persoanelor juridice, înscrierea datelor se face potrivit specificațiilor din actele normative sau a altor acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real supus înscrierii.

Dacă nu există titlu de proprietate, înscrierea se face pe baza posesiei exercitate sub numele de proprietar la data identificării cadastrale, precum și declarația de proprie răspundere a persoanei bunului deținut.

Pentru situațiile în care un bun imobil este în litigiu, în curs de judecată în documentele scriptice ale cadastrului se menționează “bun imobil în litigiu” și se nominalizează părțile și obiectul litigiului respective.

2.2. REGIMUL ECONOMIC AL IMOBILELOR

Regimul economic al imobilelor reprezintă folosința actuală, destinații admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localității sau zonei, realizând cunoașterea potențialului productiv al terenurilor și a caracteristicilor calitative ale construcțiilor.

Regimul economic, pentru terenuri, se realizează prin bonitarea cadastrală a solurilor după gradul de fertilitate și a categoriilor de folosință după caracteristicile lor productive, completându-se cu date privind stadiul degradării terenurilor, și a terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare (îndiguiri, irigații, desecări, combaterea eroziunii solului etc.).

Regimul economic, pentru construcții, se realizează prin bonitarea construcțiilor, precum și cartarea clădirilor după materialele de construcție (beton, cărămidă, lemn etc.), dotarea cu instalații, gradul de confort, gradul de uzură al clădirilor etc.

Pentru zona studiată, folosința actuală este aceea de cale de comunicație: DC (drum comunal) 259 Albești – Brătești – Bădila. Reglementări fiscale specifice localităților sau zonei respective conform Hotărârilor Consiliului Local al comunei Albeștii de Argeș, jud. Argeș.

2.2.1. Funcția economică a cadastrului

Se realizează prin următoarele lucrări:

– încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate;

– evidența terenurilor agricole în funcție de stadiul degradării și de factorii care au provocat-o;

– evidența terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare;

– evidența terenurilor care necesită lucrări de îmbunătățiri funciare și tipul acestora;

– evidența clădirilor după materialul de construcție, dotare cu instalații, confort, grad de uzură etc.

Cadastrul general, prin această funcție, reprezintă un instrument important pentru organizarea, conducerea și planificarea producției agricole, cunoașterea, folosirea rațională, conservarea și dezvoltarea construcțiilor, pădurilor, apelor și terenurilor cu destinație specială din țara noastră.

2.2.2. Categoriile de folosință ale terenurilor

O grupare de terenuri cu aceeași destinație economică, creată în mod natural sau artificial, fiecare fiind individualizată printr-un cod, se realizează prin categorii de folosință. Terenurile, după destinația economică, se pot încadra în următoarele grupe de destinație: terenurile cu destinație agricolă (TDA), cu destinație forestieră (TDF), terenurile aflate permanent sub ape (TDH), terenurile aflate în intravilane (TDI), terenurile cu destinații speciale (TDS) și terenurile neproductive (TDN).

Model Ortofotoplan, după http://www.expertcadastru.ro/

Fiecare grupă de destinație cuprinde categorii de folosință predominante, care-i determină denumirea și un procent mic din celelalte categorii de folosință (de exemplu în intravilane, în afară de categoria de folosință predominantă curți – construcții există și ape, livezi, arabil etc.).

Categoria de folosințe conține ca unitate superioară grupa de folosințe, iar ca unitate inferioară subcategoria de folosință, individualizate prin simboluri.

Toate terenurile, practic, putând fi încadrate în 10 categorii de folosință predominante ale terenurilor, alcătuind două mari grupe: grupa folosințelor agricole și grupa folosințelor neagricole.

Grupa folosințelor agricole face referire la terenurile cu destinație agricolă cuprinzând: arabil, pășuni, fânețe, vii și livezi.

Grupa folosințelor neagricole cuprinde: păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră; terenuri cu ape și ape cu stuf; terenuri cu construcții, curți și alte folosințe; terenuri cu destinație specială; terenuri neproductive.

Terenuri arabile (A).

În aceasta categorie se încadreaza acele terenuri care se ară în fiecare an sau la mai mulți ani (2-6 ani) și sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale, leguminoase, plante tehnice și industriale, plante medicinale și aromate, plante furajere, legume etc. în categoria de folosință arabil se includ: arabil propriu-zis, pajiști cultivate, grădini de legume, orezării, sere, solarii și răsadnite, capsunării, alte culturi perene.

Se înregistrează ca terenuri arabile:

– terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoiși, sparcetiere, lucerniere sau alte terenuri însămânțate cu diferite amestecuri de plante leguminoase), care se ară o dată la cel mult 6 ani;

– terenurile rămase temporar neînsămânțate datorită inundațiilor, colmatărilor, degradărilor sau altor cauze;

– terenurile cu sere și răsadnițe sistematizate, cu mențiunea “sere” sau “răsadnițe”.

Pășuni (P).

Pășunile sunt terenuri înierbate sau înțelenite în mod natural sau artificial prin însămânțări artificiale la maximum 15-20 ani și care se folosesc pentru pășunatul animalelor. În cadrul acestei categorii de folosință se înregistrează:

pășuni curate sunt pășunile acoperite numai cu vegetație ierboasă;

pășuni cu pomi sunt pășunile plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau a alunecărilor de teren, precum și pășunile care provin din livezi părăginite. La încadrarea acestora se va ține seama de faptul că producția principală este masa verde care se pășunează, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar;

pășuni împădurite sunt acele pășuni care, în afară de vegetație ierboasă, sunt acoperite și cu vegetație forestieră, cu diferite grade de consistență;

pășuni cu tufărișuri și mărăcinișuri.

Fânețe (F).

La categoria fânețe se încadrează terenurile înierbate sau înțelenite în mod natural sau artificial prin reînsămânțări la 15-20 ani, iar iarba se cosește pentru fân. Se înregistrează la fânețe: fânețe curate, fânețe cu pomi, fânețe împădurite, fânețe cu tufărișuri și mărăcinișuri.

Vii (V).

În această categorie se încadrează terenurile plantate cu vița de vie:

vii altoite și indigene;

vii hibride – sunt acelea care poartă și denumirea de “producători direcți”;

hamei – deoarece au o agrotehnică asemănătoare cu a viței de vie, plantațiile de hamei se includ în această categorie de folosință;

pepiniere viticole – sunt terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantațiile portaltoi și pepinierele propriu-zise sau școlile de vițe.

Livezi (L).

Livezile sunt terenuri plantate cu pomi și arbuști fructiferi. Se înregistrează ca livezi:

livezi clasice – terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură tradiționale, și anume: livezi cu culturi intercalate, livezi înierbate, livezi în sistem agro-pomicol, livezi pure etc;

plantații de arbuști fructiferi – terenuri plantate cu zmeură, agrișe, coacăze, trandafiri de dulceață etc;

pepiniere pomicole – terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol;

plantații de duzi.

Păduri și alte terenuri forestiere (PD).

În această categorie de folosință intră toate terenurile care sunt cuprinse în amenajamentele silvice și în afara acestora, indiferent de proprietar. Se înregistrează la această categorie de folosință:

păduri – terenuri acoperite cu vegetație forestieră, cu o suprafață mai mare de 0,25 ha;

terenuri destinate împăduririi – terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate și poieni revăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;

terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție și administrație silvică

terenuri ocupate de pepiniere, solarii, plantații, culturi de răchită, arbuști ornamentali și fructiferi, cele destinate hranei vânatului și animalelor din unitățile silvice, cele date în folosință temporară personalului silvic;

perdele de protecție – benzi ordonate din plantații silvice și uneori silvo-pomicole, care au diferite roluri de protecție ca: perdele pentru protecția culturilor agricole, perdele pentru protecția căilor de comunicație, pentru protecția așezărilor umane, perdele pentru protecția digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii, etc.;

tufărișuri și mărăcinișuri – terenuri acoperite masiv cu vegetație arboreșcentă de mică înălțime, cătinișuri, ienuperișuri, salcâmi, mărăcinișuri, etc;

Terenuri cu ape si ape cu stuf.

În această categorie intră terenurile acoperite permanent cu apă, precum și cele acoperite temporar, care după retragerea apelor, nu pot avea altă folosință. Se înregistrează la această categorie:

ape curgătoare (HR): Fluviul Dunărea, brațele și canalele din Delta Dunării, cursurile de apă, pârâurile, gârlele, și alte surse de ape denumiri locale (izvoare, privaluri, etc). La apele curgătoare se va înregistra suprafața ocupată de albie minoră a cursului de apă, din mal în mal, chiar dacă acesta nu este în întregime și permanent sub apă. De obicei, apele curgătoare formează de o parte și de alta a luciului apei prundișuri, care numai la viituri mari sunt acoperite pentru scurt timp cu apă. Albia minoră a unui curs de apă, include toate zonele mai joase ale cursului, insulele și prundișurile. Toate aceste terenuri din albia minoră nu se înscriu la neproductiv, ci la terenuri cu ape;

ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variază în funcție de anotimp și de regimul de precipitații. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al apelor. În această categorie se încadrează și apele amenajate în mod special pentru creșterea dirijată a peștelui, precum și suprafețele cu ape stătătoare de mică adâncime unde cresc trestiișuri și păpurișuri și alte tipuri de vegetație specifică în regim amenajat sau neamenajat;

marea teritorială și marea interioară. Suprafața mării teritoriale este cuprinsă între liniile de bază ale celui mai mare reflux de-a lungul țărmului, inclusiv ale țărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice și ale altor instalații portuare permanente și linia din larg care are fiecare punct situat la o distanță de 12 mile marine (22 224m), măsurată de la punctul cel mai apropiat de la liniile de bază. Suprafața mării interioare este cuprinsă între țărmul mării și liniile de bază, așa cum au fost definite mai sus. Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale și artificiale, ale bălților, ale țărmului și plajei de nisip a Mării Negre, este stabilită prin norme specifice elaborate de ministerele interesate și avizate de ONCGC.

Căile de comunicații rutiere (DR) și căile ferate (CF).

Din punct de vedere funcțional și al administrării, căile de comunicații rutiere se împart, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, după cum urmează:

drumuri de interes național: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare;

drumuri de interes județean: drumurile care fac legătura între reședințe de județ și reședințele de municipiu și orașe, stațiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi și alte obiective importante;

drumuri de interes local: drumurile comunale și drumurile vicinale;

străzile din localitățile urbane;

străzile din localitățile rurale: străzi principale și străzi secundare;

căi ferate simple, duble și înguste, triaje.

Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au caracter permanent nu se înregistrează ca detalii, ci se atribuie în proporție egală parcelelor din imediata vecinătate.

Terenurile ocupate cu curți și construcții (Cc).

Această categorie cuprinde terenurile cu diverse utilizări și destinații, de exemplu: clădiri, curți, fabrici, uzine, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere și petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debușee, grădini botanice și zoologice, parcuri, cimitire, piețe, rampe de încărcare, fâșia de frontieră, locuri de depozitare, precum și alte terenuri ce nu se încadrează în nici una din categoriile de folosință prevăzute în articolele anterioare.

Destinațiile construcțiilor

Locuințe CL- construcții administrative și social-culturale

CAS- construcții industriale și edilitare

CIE- construcții-anexa CA

Terenuri degradate și neproductive (N).

Această categorie cuprinde terenurile degradate și cu procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetație. Din această categorie fac parte:

nisipuri zburătoare – nisipuri mobile nefixate de vegetație și pe care vântul le poate deplasa dintr-un loc în altul;

stâncării, bolovănișuri, pietrișuri – terenuri acoperite cu blocuri de stâncă masive, îngrămădiri de bolovani și pietrișuri, care nu sunt acoperite de vegetație;

râpe, ravene, torenți – alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt împădurite;

sărături cu crustă – terenuri puternic sărăturate, care formează la suprafața lor o crustă albicioasă friabilă;

mocirle și smârcuri – terenuri cu alternanțe frecvente de exces de apă și uscăciune, pe care nu se instalează vegetație; Terenurile cu mlaștini cu stuf nu se înregistrează la categoria terenurilor neproductive;

gropile de împrumut și cariere – terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de sol și rocă pentru diverse nevoi de construcții;

halde – terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activități industriale și exploatări miniere.

2.2.3. Terenuri amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare

O serie de lucrări de îmbunătățiri funciare sunt necesare terenurilor pentru a le menține folosința economică sau pentru a se trece la o folosință superioară. În următor, sunt prezentate 11 asemenea tipuri de terenuri.

Caracteristici și simboluri cadastrale. Categorii de teren

2.3. REGIMUL TEHNIC AL IMOBILELOR

Regimul tehnic al imobilului reprezintă procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime și maxime ale parcelelor, echiparea cu utilități, edificabil admis pe parcelă, circulații și accese pietonale și auto, parcaje necesare, alinierea terenului și a construcțiilor față de străzile adiacente terenului, înălțimea minimă și maximă admisă.

Regimul tehnic al cadastrului general face referire la determinarea prin măsurători a poziției, configurației și mărimii suprafețelor de terenuri pe categorii de folosință și pe proprietari, la determinarea construcțiilor, în funcție de mărimea suprafeței de teren pe care acestea sunt amplasate, de numărul de nivele și de proprietarii lor.

Raportul dintre suprafața construită la sol a clădirilor și suprafața terenului considerat reprezintă procentul de ocupare a terenului (POT=SC/ST; P.O.T. EXISTENT=0,00%; P.O.T PROPUS=0,00%). Suprafața terenului considerat reprezintă suprafața parcelei înscrisă în cartea funciară cu datele sale definitorii (dimensiune, destinație, categoria de folosință, numele deținătorului). Aria secțiunii orizontale a clădirii la cota +/-0,00 a parterului măsurată pe conturul exterior al pereților, exclusiv rezalidurile cu aria mai mică de 0,4 m2, nișele cu aria mai mare de 0,4 m2, treptele exterioare și terasele neacoperite reprezintă suprafața construită la sol.

Coeficientul de utilizare a terenului reprezintă raportul dintre suprafața desfășurată a construcției și suprafața terenului considerat fiind suprafața parcelei înscrisă în cartea funciară cu datele sale definitorii (dimensiune, destinație, categoria de folosință, numele deținătorului): CUT=SD/ST; C.U.T. EXISTENT=0,0000; C.U.T. PROPUS=0,0000.

Regimul de înălțime: la sol

Lucrările prezentate sunt lucrări de reabilitare și refacere a unor lucrări existente (protecții de mal), iar pentru realizarea lor nu se ocupă definitiv terenuri agricole sau de altă folosință. În funcție de posibilități, nu se vor ocupa temporar suprafețe de teren în perioada de execuție, luându-se următoarele măsuri:

– se vor folosi ca drumuri tehnologice drumurile publice;

– circulația utilajelor terasiere se va face în funcție de posibilități atât pe drumurile existente, cât și prin albie, accesul în albie fiind asigurat de rampele special prevăzute;

– se vor folosi bazele de producție, proprietatea constructorului situate în aproprierea lucrărilor etc.

2.3.1. Funcția tehnică a cadastrului

Se realizează prin următoarele lucrări:

– stabilirea și marcarea în teren, prin borne tip cadastral, a hotarelor teritoriilor administrative (comunale, orășenești și municipale), prin operațiunea de delimitare;

– identificarea și marcarea prin borne a perimetrelor construibile ale localităților și ale vetrelor de sat;

– identificarea și marcarea pe teren a perimetrelor terenurilor societăților de sat și agenților care dețin terenuri agricole;

– identificarea și marcarea pe teren a perimetrelor terenurilor care aparțin asociațiilor cu caracter particular;

– identificarea și marcarea pe teren a perimetrelor zonelor industriale;

– identificarea limitelor proprietăților private dintr-un teritoriu administrativ;

– efectuarea măsurătorilor pe teren și prelucrarea datelor cadastrale;

– întocmirea planurilor cadastrale;

– numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale, a corpurilor de proprietate și a parcelelor de pe teritoriul administrativ respectiv;

– calculul ariei suprafețelor pe întreg teritoriul administrativ (comunal, orășenesc, municipal), pe sectoarele cadastrale, pe corpuri de proprietate și pe parcele;

– întocmirea registrelor cadastrale și a situațiilor de sinteză;

– întreținerea cadastrului (planuri, registre, fișe, situații de sinteză).

Documentele cadastrului în acest caz, sunt:

– dosarul lucrărilor de delimitare;

– planurile și hărțile cadastrale;

– registrele și fișele cadastrale, situațiile de sinteză.

=== Capitolul III ===

III. PREZENTAREA PROIECTULUI. STUDIUL DE CAZ

3.1. BAZA DE PROIECTARE

Datele de proiectare au fost transmise de către beneficiarul lucrării, Primăria Albeștii de Argeș:

PUG (planul urbanistic general) al comunei;

NP-067-02 – Normativ pentru proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor, căilor ferate și podurilor, împotriva acțiunii apelor curgătoare și lacurilor;

Procesul verbal pentru a constata și evalua pagubele datorate fenomenelor hidrometeorologice.

3.2. DATELE INIȚIALE

Drumul studiat necesită lucrări deoarece, pe de o parte, este situat într-o zonă intens locuită, iar pe de altă parte, aduce beneficii locuitorilor ce au proprietățile de-a lungul acestor drumuri comunale și locale.

Drumul DC 259 care comunică cu DN7C și DN73C asigură circulația populației din satele: Florieni, Brătești, Doblea, Albești Ungureni (din comuna Albeștii de Argeș), Bădila (comuna Valea Iașului), menționându-se că preia tot traficul pe raza satelor menționate din comuna Albeștii de Argeș. S-a constatat că DC 259 traversează o zonă cu numeroase alunecări de teren, în urma vizitelor pe teren. Pe DC 259 Albești – Brătești – Bădila în sat Doblea, comuna Albeștii e Argeș, județ Argeș, la aproximativ 2300m, punct pârâul Popii, de la desprinderea DN7C, în urma ploilor abundente din perioada 03-05.05.2014, s-a produs distrugerea platformei drumului prin alunecare de teren de aproximativ 60 ml, existând o strânsă legătură între activarea alunecărilor și intensitatea precipitațiilor.

Cele mai multe alunecări de teren sunt generate în timpul precipitațiilor datorită infiltrațiilor rapide ale apei meteorice, provocând saturarea pământului și creșterea temporară a presiunii apei din pori.

În zona studiată, drumul se află în zona de descărcare (zonă a alunecării în care materialul deplasat este situat sub suprafața originală dinainte de alunecare), aflându-se în debleu. Principalele cauze sunt lipsa unei evacuări corespunzătoarea ale apei de suprafață, cu mențiunea că nu există suficiente date privind apa subterană. Există un podeț transversal care colectează apa de pe partea stângă a drumului, apa ajungând la podeț prin șanțuri de pământ. Acestea fiind în mare măsură necurate, reprezintă încă un factor ce poate duce la alunecări de teren. Podețul este de tip tubular alcătuit din tub prefabricat armat PREMO ϕ800, L=5000mm, cu camera de încărcare din beton simplu. În aval podețul nu este amenajat corespunzător, este colmatat în urma lucrărilor de aducerea la starea de funcționare. O zonă mai joasă există la aproximativ 12m din axul drumului, 14m de la camera de încărcare. Alimentarea alunecărilor de teren există în cazul în care apa din precipitații băltește. La fața locului, panta fiind prea mică pentru a asigura o scurgere imediată, ținând cont și de șanțul care este de pământ, se văd încercări eșuate de a aduce apa în camera de încărcare prin realizarea unui șanț. Datorită intervențiilor la readucerea drumului la starea de funcționare, în prezent, nu s-a prevăzut o pantă transversală corespunzătoare a drumului, astfel încât apa de suprafață din precipitații spală taluzul drept.

Ținând cont în principal de importanța drumului, situația pe teren, fondurile alocate, se vor lua următoarele măsuri pentru diminuarea riscului de reactivare a alunecării de teren:

– curățarea șanțurilor de pământ (pe viitor se recomandă betonarea șanțurilor);

– eliminarea zonelor de debleu în partea stângă a drumului prin umpluturi de materiale impermeabile sau greu permeabile și însămânțare cu plante perene (pe viitor se recomandă drenarea apei);

– realizarea unui zid de sprijin din gabioane (element permeabil la apă);

– realizarea unui timpan, zona aval de podeț;

– refacerea structurii rutiere.

3.3. CRITERII TEHNICO-ECONOMICE ÎN ALEGEREA SOLUȚIILOR DE PROIECTARE

Soluțiile de proiectare s-au făcut, în acord cu criteriile tehnice:

– folosirea tehnologiilor de execuție care să nu agreseze cadrul natural și organizarea existentă a teritoriului;

– utilizarea materialelor de construcție disponibile în zonă;

– folosirea soluțiilor, tehnologiilor care să respecte legile, standardele și normativele în vigoare, care să asigure exigențele privind calitatea construcțiilor pe toată durata de existență normată a acestora;

– în cazul nostru, în care, lucrările s-au executat în mod obligatoriu în timpul sezonului rece (luna decembrie), se vor reduce la minim lucrările de betoane turnate pe loc în favoarea prefabricatelor, a pietrei și a bolovanilor;

– disponibilitățile locale de aprovizionare cu materiale utilizabile pentru executarea lucrărilor de consolidare trebuie luate în calculul eficienței economice, fără a avea totuși un rol hotărâtor în alegerea soluției constructive;

– prin lucrările de apărare și consolidare se recomandă să nu se aducă modificări importante în configurația terenului, pentru ca noua lucrare să aibă numai un caracter pasiv față de hidraulica cursului de apă.

3.4. LUCRĂRI DE TERASAMENTE

Se execută pentru a sistematiza zona conform planului de situație, umpluturi în spatele zidului de sprijin, realizarea infrastructurii drumului. Sistematizarea constă în realizarea unei umpluturi din materiale impermeabile sau greu permeabile, compactate cu realizarea unei pante către camera de încărcare existentă. Se va însămânța cu plante perene terenul rezultate în urma sistematizării. Conform documentației, dimensiunile și cotele de fundare a lucrărilor de terasamente sunt date în profilele transversale. Datorită tehnologiei stabilită prin antemăsurătorile din "Documentația tehnico- economică", se va face execuția lucrărilor de terasamente (degajarea terenului, decopertare, excavații, umpluturi, finisare taluzuri).

3.5. LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII

Lucrările de construcții constau în realizarea consolidărilor taluzului drept prin dispunerea unui zid de sprijin din gabioane, realizare timpan și evacuare.

3.5.1. Zidul de sprijin

Este realizat din gabioane pe lungimea de 36 m, având următoarele caracteristici constructive:

– lățimea la coronament de 0,10 m;

– înălțimea elevației cuprins între 1,00-2,00 m;

– adâncimea fundației cuprinsă între 0,50-1,00 m;

– lățimea fundației cuprinsă între 1,50-2,00 m.

Gabioanele menționate ce vor forma corpul pragului se vor monta "zidite", decalarea dintre capetele gabioanelor celor două rânduri va fi de 2,00 m. Zidul de sprijin din gabioane în coșuri de plasă umplute cu piatră sunt constituite din coșuri cu lungimea de 6,0 m (3,0 m). Dimensiunile secțiunii coșurilor sunt:

1,0 m x 1,0 m; 1,5 m x 1,0 m și 2,0 m x 0,5 m.

Salteaua cu înălțimea de 0,5m se așează în săpătură astfel încât partea ei superioară să fie la nivelul terenului natural. Deasupra saltelei se montează coșul cu baza de 1,5 m, iar deasupra acestuia se așează coșul cu baza de 1,0 m. Se va monta filtru geotextil pentru oprirea antrenării materialului pe interiorul carcaselor ce alcătuiesc gabioanele din traversă. Prin coasere cu sârmă zincată cu Ø 2,8 mm, la partea superioară, cât și la partea inferioară pe muchiile laturilor care sunt în contact, se realizează îmbinarea saltelelor și a gabioanelor. Gabioanele vor fi realizate din carcase de PC52 Ø 14 mm iar plasa folosită va din sârmă zincată simplu răsucită cu Ø 3,10 mm. Printr-o tehnologie clasică, un antreprenor de specialitate poate executa lucrările prevăzute prin soluțiile tehnice propuse.

Prin parcurgerea următoarelor faze de execuție, se poate realiza zidul de sprijin:

Defrișarea, curățirea, decaparea și nivelarea terenului pe frontul amplasamentului, sprijinirea malului pentru evitarea unor fenomene de instabilitate;

Excavații pentru pozarea saltelei de gabioane;

Așezarea filtrului de geotextil pe fundul excavației și în spatele gabioanelor odată cu execuția acestora;

Cutiile din gabioane se realizează prin parcurgerea mai multor etape:

montarea plasei de sârmă zincată Ø 3,10 mm simplu răsucită pe fundul și laturile cutiei;

așezarea cutiei pe poziția definitivă;

așezarea pietrei în cutiile gabioanelor;

fixarea capacului;

coaserea gabioanelor;

Realizarea umpluturilor în spatele zidului de gabioane.

3.5.2. Fazele tehnologice de execuție

Constau în:

defrișarea, curățirea, decaparea și nivelarea terenului pe frontul amplasamentului, sprijinirea malului pentru evitarea unor fenomene de instabilitate;

excavații pentru realizarea fundației timpan, sanț pereat;

așternere start de repartiție;

betonare timpan, sanț pereat;

decofrare timpan.

3.6. REFACEREA STRUCTURII RUTIERE

Traseul în plan.

Restabilirea a fost prevăzută pe traseul existent compatibil cu prevederile Ordonanței nr. 43/1993, STAS 863-85 și Specificația tehnică nr. 837 editată și aprobată de MLPTL.

Traseul proiectat în lungime totală de 60 m.

În plan elementele geometrice alese vor fi în conformitate cu STAS 2900/ 1989, STAS 10144/ 1-1990. Viteza de proiectare este de 25-30 km/h. drumurile se încadrează în clasa tehnică IV și categoria de importanță "C" conform HG 766/ 1997 și a Legii 10/ 1995.

În profil transversal.

Pentru drumul proiectat:

platforma are o lățime de 5,00 m;

platforma carosabilă are o lățime de 4,00 m;

acostamentele au o lățime de 0,50 m.

Scurgerea apelor.

Unde sunt amplasate șanțuri de pământ, apele pluviale de suprafață vor fi conduse către puncte de minim prin pante longitudinale și transversale. Pentru asigurarea unei scurgeri corespunzătoare a apei, șanțurile se vor curăța și reprofila.

Conform legislației actuale, siguranța circulației se realizează atât pentru exploatarea drumurilor, cât și pentru perioada de execuție prin semnalizarea rutieră a punctelor de lucru.

3.6.1. Structura rutieră

Pentru zona studiată se va realiza următoarea structură rutieră:

4 cm beton asfaltic cu pietriș concasat BA 16;

5 cm beton asfaltic deschis BAD 25;

10 cm macadam;

15 cm reprofilare și completare cu balast.

Lucrările proiectate nu introduc efecte negative suplimentare asupra solului, drenajului, microclimatului, apelor de suprafață, vegetației, faunei sau peisajului, nu sunt afectate obiective de interes cultural sau istoric.

Lucrările hidrotehnice au ca scop:

să stabilizeze albia râurilor prin lucrări care să stopeze fenomenul de eroziune a malurilor și coborârea talvegului albiei;

să realizeze o secțiune stabilă de scurgere.

Constructorul are obligația de a respecta cotele din proiect, orice modificare a acestora făcându-se cu avizul proiectantului. Dacă există neconcordanțe între proiect și teren, în urma unei viituri, sau din alte cauze, beneficiarul va solicita proiectantului pentru adaptarea proiectului la situația existentă în momentul execuției. Datorită programului de urmărire a execuției în faze determinante și a unei recepții la terminarea lucrărilor, lucrările vor fi supuse recepțiilor pe parcursul execuției și se efectuează recepția pe faze a lucrărilor. Acest program este propus de proiectant, asigurând controlul eficient al lucrărilor din punct de vedere al realizării calitative și va fi definitivat pe baza observațiilor părților implicate (beneficiar și Inspectoratul de Stat în Construcții). Se vor încheia procese verbale de recepție calitativă pe faze, în urma verificărilor, în care se confirmă posibilitatea trecerii execuției la faza următoare. Constructorul are obligația eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole după terminarea lucrărilor (resturi de materiale, resturi de blocuri de beton, grămezi de pământ etc.). Întreținerea lucrărilor în mod permanent este obligația beneficiarului.

3.6.2. Gabioanele

Generalități

Consolidările din gabioane prezintă caracteristicile:

– sunt structuri elastice, cu capacitatea de a rezista în bune condiții oricărui tip de solicitare;

– sunt structuri la care deformația nu este un defect ci un factor, funcțional, care confirmă lucrul tuturor elementelor construcției fără să reducă rezistența structurii;

– sunt structuri drenate capabile să preia și să evacueze apa din dren;

– sunt structuri cu caracter permanent.

Lucrarea de consolidare se măsoară în metri cubi și cuprinde operațiunile:

– execuția săpăturii;

– confecționarea coșurilor pentru saltele, elevație;

– realizarea zidăriei din piatră în cutiile confecționate.

Descrierea operațiunilor

Execuția săpăturii

Săpătura se execută pe tronsoane alternative la adăpostul sprijinirilor cu cadre și dulapi verticali sau cu taluz. În timpul execuției este necesar cercetarea și verificarea cu atenție a stării taluzurilor în zona lucrărilor în vederea depistării unor eventuale semne de pierdere a stabilității acestora, căderii de pietre, materiale.

Confecționarea gabioanelor

Gabioanele se confecționează din plase de sârmă zincată de 4 m lungime, STAS 2543. Laturile exterioare ale gabionului se întărește cu cadre din oțel beton 14 mm PC52 ancorate cu sârmă zincată 4 mm pentru a asigura ideformabilitatea. Plasa și cadrele cu gabioane se leagă între ele cu sârmă zincată. Umplerea gabioanelor se face pe loc cu piatră brută cu greutatea până la 50 kg/buc. zidită, uscată și aranjarea ei în coșurile de sârmă care sunt dispuse alternativ și legate unele de altele cu sârmă.

Montarea gabioanelor

Gabioanele se vor folosi pentru protejarea drumului de șantier și a insulelor de executarea infrastructurilor, fiind refolosite pentru apărarea malurilor. După executarea săpăturilor la cota indicată în profilul longitudinal corelată cu cea din profilele transversale pentru drumul de șantier se trece la montarea gabioanelor în cea mai mare parte sub apă. Gabioanele vor fi executate pe mal iar montarea lor se va face din aproape în aproape, pe măsura construirii drumului de șantier cu auto-macaraua. Constructorul va folosi un dispozitiv de ridicare adecvat pentru a menține forma gabionului. Este indicat să se lase în fiecare gabion legături pentru ridicare pentru ușurarea operațiunii de desfacere după terminarea lucrărilor.

Materiale folosite

Cutii pentru gabioane

Coșurile pentru gabioane se execută din plasă metalică din sârmă zincată "Z" sau sârmă neagră "N" 3,15 cu ochiuri pătrate, conform STAS 2543. Cadrele care asigură nedeformabilitatea coșurilor sunt confecționate din oțel beton 14 PC52.

Gabioane goale