Amorul Vrajitor

A R G U M E N T

Adevărata iubire este ca o fantomă: toată lumea vorbește despre ea

dar puțini au întâlnit-o.

(Rochefoucauld)

Mi-am ales pentru lucrarea de licență piesa “Amorul Vrajitor” de Manuel de Falla deoarece această piesă vorbește despre dragostea dintre doi gitani spanioli, iar eu fiind o persoană romantică m-a impresionat personajul principal feminin care este urmărită de fantoma fostei iubiri și încercările ei de a scăpa de sub vraja lui.

Piesa cât si titlul m-a inspirat pentru a realiza o poveste de dragoste dintre doi gitani si copilăria lor.

Titlul “ Amorul Vrajitor”are o semnificație aparte ” amorul” însemnând iubire, dragoste și ” vrajit” înseamnă a fi predestinat, ursit, m-ai pe scurt este vorba despre o iubire predestinată.

Pornind de la numele piesei, vreau să arăt că sentimentul de iubire exista in fiecare dintre noi, și trezește în interiorul nostru emoții care sunt greu de controlat.

Acest spectacol are la bază o poveste de dragoste dintre doi gitani care sunt la început,în care sentimentele lor sunt puse la incercari și ne sunt prezentate treptele iubirii lor încă din copilărie.

Această piesă are influențe spaniole, stilul de dans fiind flamenco.

Fiind un stil dificil ,nestudiat, l-am înlocuit cu stilul passo-doble.

Acest stil provine din dansurile de societate sectiunea latino-americane.

Pasiunea mea fiind dansurile de societate mi-a fost mai ușor să aduc această piesă în acest punct.

Am ales protagoniștii, sa fie copii, pe lânga că fac dans sportiv sunt mai aproape de acest stil, iar spectacolul propriu arată viața celo doi,de la copilărie până la adulți.

Titlul exprimă iubire, afectiune, dragoste prin cuvântul”amor” iar “vrăjitor” exprimă , șaman, taumaturg, descântător, fermecător. Iubirea este o legendă care reînvie mereu.

Am folosit mai multe stiluri de muzică, deoarece  muzica din piesa originală nu-mi transmite aceleași emoții care mi le transmite muzica aleasă.

Fiecare melodie arată un moment al acțiunii și transmite un sentiment.

În lucrarea de față am realizat o paralelă între flamenco si passo doble.

C A P I T O L U L I. Dansul – partener al Timpului

Motto:

“Dansul se naște din setea de dans, iar setea de dans cere ca toți să danseze, chiar și cel care joacă prost.Căci astfel nu ar mai fi sete, ci o academie împietrită și spectacol fără semnificație.”

Antoine de Saint-Exupery

Istoria dansului oglindește fiecare epocă și durabilitatea gestului simbolic în tehnica corporala.

Dansul posedă un ritm spațial și un ritm temporal, mai exact dansul este o artă spațio-temporală.

Uneori ritmul spațial are întăietate ca în balet, alteori ritmul temporal are întăietate ca în dansul spaniol sau step.

In secolul al- XVII-lea toate tipurile de limbaje artistice din sfera dansului vin din dansul clasic.

In secolul al- XXI-lea, dansul este într-un proces în care sunt aduși noi modalitați de gândire, noi procese de creație.

Dansul transpune emoții, idei, sentimente, trăiri prin mișcări, care trebuie înțelese de celui care i se adresează.

Pașii simplii din dansurile vechi s-au dezvoltat, au combinat gesturi și mișcări, s-au individualizat. Au apărut forme noi și s-au creat succesiuni tipice.

În secolul al- XIV-lea dansul de societate și dansul folcloric erau imposibil de deosebit,însă dansurile folclorice în cerc au urcat la rangul superior.

În secolul al-XVI-lea , în timpul renașterii, dansul de societate a devenit mai ferm la curțile regale. Valsul, foxtrot, shimmy, swing-ul din anii 30-40, rock-n-roll sunt dansuri care cer partener.

Fiecare stil de dans face parte dintr-o anumită categorie, având tempoul diferit și radăcini diferite(istoria):clasice, dansuri de societate sau standard: mazurka polka, tarantella, vals lent, vals vienez, tango, foxtrot, twis,t quik-step, latino-americane: bolero , samba, cha- cha, rumba, passo-doble, jive, meringue, mambo, bachata, spaniole: flamenco, moderne: disco, dans urban : breakdance, streetdance, hip- hop

Din categoria dansului latino face parte; samba, un dans original din Brazilia 1914,genul musical fiind original din Bahia.

Este considerat una dintre cele mai populare expresii culturale braziliene, samba a devenit o icoană a identității naționale din Brazilia.

Două variante de rumba cu modele diferite de pasi care sunt dansate in întreaga lume. Rumba in stil american a fost importat in America de directori de bandă, cum ar fi Emil Coleman și Don Aspiazu între 1913 și 1935.

Filmul Rumba, lansat în 1935, a adus stilul în atenția publicului larg. Stilul american este predat într-o etapă “cutie”, cunoscut pentru modelul său lent rapid-rapid dansat. Stilul internațional a fost dezvoltat în Europa de Monsieur Pierre după ce a comparat stilul american stabilit cu dansatori cubanezi contemporani. Stilul internațional este predat într-un model rapid rapid lent dansat. Ambele stiluri au fost canonizate în 1955.

Rumba international este un dans lent de aproximativ 120 de batai pe minut care corespunde, atât în muzică și în dans denumit de cubanezii unei generații mai vechi bolero .  Dansul este dansat în general, fără nici o crestere sau scadere . Este un dans al senzualitatii si al elegantei.

Jive-ul este un stil de dans care are originea în Statele Unite de la afro-americani la începutul anilor 1930. Acesta a fost inițial prezentat publicului în 1934 de către Cab Calloway. 

Este o variantă plină de viață și fara inhibitii de Jitterbug , o formă de dans swing . Glenn Miller a prezentat propriul dans jive în 1938 cu piesa "faci Jive".

Soldații americani au adus Lindy Hop , Jitterbug în Europa în jurul 1942, în cazul în care acest dans rapid a găsit o urma in randul tinerilor. 

În Statele Unite a fost numit leagăn. În Marea Britanie variatiile in tehnica a dus la stiluri cum ar fi: Boogie Woogie-și swing Boogie, cu "jive" în curs de dezvoltare treptat, ca termen generic.

In 1910, in sudul Frantei, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei in saloanele de dans si astfel au inceput sa inventeze figuri de dans care imitau actiunea din arenele iberice. Tot ei au introdus in coregrafiile de Paso Doble si elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango si Rumba, dar mai ales Flamenco.

În 1979, Rale Oberpichler , un tânăr cântăreț care a lucrat în principal ca un vocalist de fundal, a vrut să meargă solo și a fost în căutarea unui compozitor cu Frank Hieber , un pianist si compositor Major Tom, impreuna au format passo doble.

Breakdance-ul apare ca un stil cu mult diferit de celelalte stiluri de dans existente.

Apare in 1969,ca un dans acrobatic, el dansandu-se mai mult pe podea, implica miscari de picioare extreme de complicate.

Breakdance-ul are mai multe ramuri acestea fiind: popping, hookin, looking, cramp.

Hip-hop-ul s-a dezvoltat in comunitatile urbane la inceputul anilor 1970.Se spune ca Keith Cowboy a creeat acest termen in timp ce se inrola in armata.

Dansurile isi au originile din cele mai vechi timpuri, nu era dans daca nu avea o tema : nastere, moarte, anotimpuri, casatorie. Dansul se mai folosea si pentru agricultura, pentru venerarea zieilor, pentru prospetime si alungarea raului.

În Spania acest gen de muzică mai este cunoscut și sub numele de „El Soleo” și este interpretat în timpul coridelor. La granița cu Spania, în sudul Franței, în 1910, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei în saloanele de dans și astfel au început să inventeze figuri de dans care imitau acțiunea din arenele iberice. Acestor influențe franceze li se datorează și denumirile unor figuri de dans cum ar fi: Sur Place, Appel, Huit și La Passe.

Melodia are o structură complexă care cuprinde o introducere, o parte principală și o încheiere, delimitate între ele de accente muzicale clare. Poate și de aceea există foarte puține grupuri muzicale care au această muzică în repertoriul lor.

Primele cântece consacrate, cum ar fi „Der Herr Torero de Maria Andergast și Hans Lang, și „Espana Cani” de Pascual Marquina, provin din anii 1920.

Passo doble castigand popularitate in anii 1920 el fiind acceptat in competitii dupa cel de-al II-lea razboi mondial.

Luptele cu tauri datează din Creta Veche, dar s-au organizat în Spania de-abia din anii 1700.

Passo Doble reprezintă dramatizarea prin dans a coridei spaniole, ceea ce dă caracterul spectaculos al dansului. Bărbatul îl imită pe toreador, care, cu atitudinea sa arogantă, îndrăzneață, își afirmă superioritatea în fața bestiei,iar fata imita capa.

Astfel, dansatorii evoluează împreună sub amenințarea unui taur imaginar.

Asemanari si deosebiri intre cele doua stiluri Flamenco si Passo doble:

Sunt doua stiluri de dans spectaculoase dar si foarte des incurcate.

Flamenco isi are originea din Spania pe cand passo-doble e originala din Franta, cu toate ca tematica este inspirata din sunetul drama, miscarile sunt din coridele spaniole.

Ambele dansuri sunt dramatice si dansatorii transmit un sentiment puternic.

Flamenco exprima o stare, pe cand passo-doble exprima povestea toreadorului împreuna cu capa.

Flamenco se danseaza pe starea interioara a dansatorului si implica un timp anume, pe cand passo doble se danseaza pe fiecare timp musical.

I.1. Caracteristicile muzicii spaniole in secolele al XIX-lea si al XX-lea

Muzica spaniolă în structura și în vibrație ei, arată și temperamentul celor care o cântă.

O artă atât de populară a inundat astazi muzica ușoară a lumii întregi, împrumutându-i ritmurile și melodiile sale, căci cele de proveniență sud- americane sunt din același trunchi și rivalizând în forța pe acest tărâm numai cu folclorul negrilor americani.

Unii cercetători cred că arta populară și cea cultă își anulează reciproc vigoarea dar este fals: în primul rând pentru ca și polifonia barocă și formele muzicii instrumentale clasice se întemeiază pe realitați ale practicii muzicale de masă din țările Europei central și în al doilea rând pentru că Italia ne oferă spectacolul unei splendide dualități, creația popular nu a exclus existența unui profesionism strălucit ci din potrivă l-a alimentat.

În cazul Spaniei situația este tocmai invers. Muzicienii au descoperit tîrziu ceea ce aveau sub ochi:dinamismul jotei si seguidellei, chemările încântătoare ale lui cante jondo și chiar sonoritățile fermecătoare ale ghitarei.

Încă din secolul al-XVI-lea între cele două culturi musicale, cea a claselor conducătoare și cea a poporului s-a lăsat o barieră pe care puțini au trecut-o.

Renașterea muzicii spaniole produsă fulgerator la încrucișarea secolului al-XIX-lea cu secolului al- XX lea, prin opera de folklorist și pedagog a lui Felipe Pedrell si prin creațiile lui Isaac Albeniz, Manuel de Falla, s-a hrănit din substanța bogată și neatinsă a cântecului popular.

Această cunoaștere parțială este supusă deformărilor, ceea ce s-a întamplat cu folclorul andaluz, cel mai frapant din cate poate oferii regiunile Spaniei dar și cel mai trădat în felurite chipuri de la muzica distractivă până la muzica simfonică.

Cuvântul flamenco denumește în acelați timp un gen al muzicii populare și un stil de cânt, este derivat din limba arabă (felab-i-men-leum).

Dar dacă flamenco este forma exterioară publică a folclorului andaluz, rădăcinile se află în așa numitul cante jando (cantec vechi).

Formele curente ale flamencou-lui au pierdut în mare parte fondul mistic al vechiului cante jondo.

În secolul al-XVIII-lea muzicienii italieni exercita în Spania o influență puternică în domeniul operei apoi în cel instrumental.

Muzica instrumentală cunoscuse o dezvoltare paralela cu cea vocală și șcenică.

În secolul al-XVII-lea și al-XVIII-lea, chitara rămâne până astăzi instrumentul național spaniol.

Făcând corp cu omul care îl mângâie coardele sau îi smulge brutal ritmuri , ghitara poartă în lungimea ei vibrații, dorul si vitalitatea unui popor care se identifică cu acest instrument.

Chitara a fost acceptată în muzica de curte in secolul al-XVIII-lea.

Dacă elementul de magie din cântecul andaluz interesează pe etnograf dar și pe creator după cum arată Manuel de Falla în “Amorul Vrajitor” cercetarea folclorului reține elemente de morfologie muzicală specific ale acestor producții.

Renașterea a fost rezultatul acumulării unor etape anterioare, s-a produs în gândirea politică și în cultura spaniolă la sfarșitul secolului al-XIX-lea într-un mod brusc încât istoria i-a fixat o dată precisă: 1898.

Este anul in care Spania a pierdut în razboi cu Statele Unite, ultima colonie Americana din Imperiu Cuba.

I.2. Reprezentanți ai epocii.

Felip Pedrell (19 februarie 1841 – 19 august 1922 )

A fost un  compositor spaniol.

Una dintre sarcinile sale a fost crearea muzicologica moderna spaniole. El a fost primul muzician a studiat muzica spaniolă tradițională sau folk ( etnomuzicologie ), găsirea în special în flamandă inspirația, să întreprindă căutarea unei muzici națională în Spania. 

Prin activitatea sa, compozitorii spanioli au început sa includa chestiuni: ritmuri proprii și cântare, tradiția, creeând ceea ce este cunoscut sub numele naționalismului muzical spaniol . 

Printre discipolii săi direcți sunt fundamentali: Isaac Albéniz , Enrique Granados , Pedro Blanco , José María Peris Polo , Joaquin Turina și Manuel de Falla .

Isaac Manuel Francisco Albéniz ( 29 mai 1860,  –  18 mai 1909)

A fost un compozitor și pianist spaniol.

Isaac Albéniz a compus în manieră națională spaniolă și, în același timp, a fost un virtuoz pianist. Acesta este motivul pentru care piesele sale pentru pian au cel puțin două elemente distincte: virtuozitate, dublată de poezie romanțată spaniolă.

Lucrările lui sunt pregnante tablouri sonore. Dintre acestea, amintim: Suita spaniolă, Amintiri din călătorii, Suita Spania, Cântece spaniole, ciclul Iberia, Navara, Rapsodia spaniolă pentru pian și orchestră, Concertul pentru pian și orchestră.

La comanda unor teatre a scris și opere: „Verigheta magică”, „Henry Clifford” (pentru opera londoneză) și „Pepita Jimenz” (pentru Opera din Paris).

Enrique Granados ( 27 iulie 1867, Lérida -24 martie 1916)

A fost un compozitor spaniol

Talentatul compozitor spaniol Enrique Granados a fost continuatorul operei spaniole a lui Isaac Albéniz. Granados este cel care a inființat Academia de Muzică din Barcelona.

A dus o intensă viață componistică și interpretativă. A compus mult pentru pian, folosind tehnica descriptivă și elemente iberice pregnante

Fascinat de picturile lui Francisco de Goya, Granados a compus în 1911 suita pentru pian „Goyescas” (o serie de 6 tablouri muzicale, grupate câte trei) (mai târziu, în 1916, orchestrate pentru opera "Goyescas" prezentată în premieră la New York).

Ritmurile de jota și fandango alternează cu melodii de atmosferă nostalgică și cu ritmuri care amintesc de chitară.

A scris în total muzică pentru 4 opere: „Maria del Carmen”, „Picarol”, „Liliana” și „Goyescas”.

A murit în condiții tragice (împreună cu soția sa și cu toți pasagerii) la 24.03.1916, în urma scufundării vasului francez de pasageri „Sussex” (torpilat din greșeală de un submarin german, în timpul primului război mondial), la traversarea Canalului Mânecii între Folkestone (Anglia) la Dieppe (Franța). Corpul său nu a mai fost găsit.

Punctele culminante ale lucrărilor sale rămân probabil „Rondella Aragonesa” (din „Dansul Spaniol nr.6”) și „Intermezzo” din opera „Goyescas”.

Joaquín Turina (9.12.1882-14.01.1949) a fost un spaniol compozitor de muzică clasică . 

Joaquin Turina sa născut în Sevilla . A studiat la Sevilla, precum și în Madrid . El a trăit în Paris 1905-1914, unde a luat lectii de compozitie de laVincent d'Indy la lui Schola Cantorum din Paris , și a studiat pianul sub Moritz Moszkowski .

 În 1908 sa căsătorit cu Obdulia Garzon, care i-a daruit cinci copii. 

Împreună cu de Falla, sa întors la Madrid în 1914, lucrând ca un compozitor, profesor și critic. În 1931 el a fost făcut profesor de compoziție la Conservatorul Regal din Madrid . 

A murit la Madrid. Printre elevii săi notabile au fost Vicente Asencio și Celedonio Romero.

Lucrarile sale includ opere Margot (1914) și Jardin de Oriente (1923), la fantásticas Danzas (1919, versiunile pentru pian și orchestră), La Oracion del Torero (scris prima pentru o lăută cvartet, apoi cvartet de coarde , atunci orchestra de coarde) , muzica de camera , pian lucrări, chitară piese și cântece . 

O mare parte a operei sale arată influența tradițional andaluz muzică. De asemenea, el a scris un scurt-o mișcare Rapsodia Sinfonica (1931) pentru pian și orchestră. Muzica lui transmite adesea un sentiment de extaz sau exaltare.

El a scris mai multe piese pentru chitara Classic, inclusiv "Fandanguillo" și "Hommage a Tarrega", care au fost scrise pentru Andrés Segovia.

Gregorio Martínez Sierra (5/06/1881-10/01/1947) a fost un scriitor, poet, dramaturg, regizor de teatru , o figură cheie în relansarea teatrului spaniel de avangarda la începutul secolului al XX-lea.

Cariera literară a lui Martínez Sierra a început la vârsta de 17ani cand a publicat  ("Poemul de muncă", 1898), un volum de poezii în stilul modernist. Cărțile sale ulterioare de poezie include:  ("Fantastic Dialoguri", 1899), Flores de escarcha ("Frost Flori", 1900) și  ("Casa de primăvară", 1907).

Martínez Sierra a fost unul dintre puținii dramaturgi progresiv ,ale căror producții realizate au avut succesului comercial în momentul compoziția lor.Lucrarile sale majore includ La Sombra del Padre ("Shadow Tatălui", 1909) , Primavera en otoño ("Spring in toamna", 1911), solo Mujeres alin ("numai pentru femei", 1913), Mamá ("Mama", 1913) și El Reino de Dios ("Împărăția lui Dumnezeu", 1916) . Cancion de CUNA ("Cradle Song", 1911), care a fost numit "capodopera" lui,  a fost popular în întreaga lume vorbitoare de limba spaniolă, precum și o adaptare în limba engleză transferat pe Broadway în 1927. Mai multe despre piesele lui Sierra au fost adaptate în filme, inclusiv cancion de CUNA (ca Cradle Song , dir.Mitchell Leisen , 1933).

Ca si alti scriitori ai generatiei sale,Martinez Sierra, a fost la Hollywood unde s-au difuzat propriile productii teatrale ca “ eu ,tu si ea” in regia lui Reinhardt, “Lullaby” regizat de Michell Leisen, ambele fiind in 1933. Alte adaptari : “de primavera in toamna” regizat de Eugene Ford, “Juliet cumpara un fiu” ,”Honorio Maura Gamazo” in 1935 de regizorul Louis .

Ca scriitor si poet Gregorio Martinez Sierra a fost amplasat in cadrul modernismului, a scris poemul “Madrid”1898.

Este considerat in primul rand un om modern al teatrului , cu atat mai mult ca regizor decat ca autor si un inovator .

Opera sa dramatica se distinge in tonul benaventiano, o anumita finite psihologica si o delicatese poetica care uneori are un sentiment dulce care nu reuseste sa-l treaca

Manuel de Falla

S -a nascut pe 23 noiembrie1876 in Cadiz –14 noiembrie1946.

Manuel de Falla isi impune aportul personal fata de contemporanii sai spanioli si francezi.Originalitatea sa, se grefeaza pe acel ”fond comun” in cazul de fata limbajul muzical constituit in Europa occidentala in momentul istoric si spatial.

Era “El maestro Falla” o personalitate urmarita cu atentie.

A primit primit primele lectii de solfegiu si pian de la profesorul Eloisa Gallaza si cele de armonie cu Alejandro Otero.

Elev al lui Jose Trago si Felipe Pedrell la conservatorul din Madrid, incepandu-si cariera ca pianist.

Manuel de Falla frecventeaza intre anii 1907-1914, cercurile musicale pariziene, legand stranse prietenii cu Debussy,Ravel, Schmitt, Dukos, facand cunoscuta muzica spaniola.

Radacinile pe cale le avea in folclorul spaniol i-au oferit sa devina un epigon al impresionistilor francezi. Cercurile impresionistilor i-au oferit un vesmant musical potrivit pentru melodia specifica a temelor andaluze, vesmant pe care nu-l putea gasi in limbajul vechii muzici clasice si romantice.

La 23 de ani 1899 obtine primul premiu de pian al Conservatorului de Muzica si Declamatie din Madrid.

Din 1921 se stabileste la Grenada, organizand un festival canto jonde.

Muzica sa, amintim printer altele, lucrarile scenice,” viata scurta”,” papusile mesterului Pedro”, scene andaluze, o seama de compozitii simfonice si vocale printer care impresiile simfonice” noptile din gradinile Spaniei “1915,”concertul pentru clavicembole si cinci instrumente” 1926, adanc legate de vechea arta spaniola care se caracterizeaza prin vigoarea clasica a facturii, desavarsirea formei, originalitatea limbajului, vioiciunea coloritului orchestral prin vitalitate,exuberanta si puterea de fascinatie.

Baletul Amorul Vrajitor ramane o lucrare din catalogul de creatii a lui Manuel de Falla.

C A P I T O L U L II: Amorul vrăjitor și vraja dansului

Motto:

„Dansul reuseste sa exprime „inexprimabilele reziduri emotionale”pe care ratiunea nu le poate talmaci”

Copeland & Cohen

Tematica baletului este izvorata din viata Andaluziei natale, este contrastanta; tragicei povesti tiganesti.

Pe 11 aprilie 1915 la Madrid, a avut loc premiera boemienei intr-un act si doua tablouri. Muzica scrisa de Manuel de Falla pe un libret de Gregorio Martinez Sierra, decorurile si costumele au fost semnate de pictorul Nestor din insulele Canare.

La Bucuresti a avut loc premiera pe data de 31 decembrie 1964, regia si coregrafia de Vasile Marcu, conducerea muzicala a fost de Cornel Trailescu, decoruri si costume de Ofelia Tulaveanu.

In libretul lui Gregorio Martinez Sierra este prezentata, pe baza vechilor povesti, dragostea a doi tineri este impiedicata de revenirea amenintatoare ale unei stafii.

Este fantoma fostului iubit al lui Candelas, o tanara frumoasa tiganca, acum indragostita de Carmelo.

Iubirea acestora nu se va putea indeplini pana ce stafia nu va fi indepartata.

Pentru ca raposatul era un iubitor de femei, Candelas presupune ca spectrul sau i-a mostenit obiceiurile.

Cadelas o roaga pe Lucia , o tanara fata, sa atraga atentia asupra sa fantomei la urmatoarea revenire.

Din dragoste pentru prietena ei si din curiozitate femeiasca accepta sa joace acest rol.

La urmatoarea intalnire a lui Candelas cu Carmelo, spectrul isi face aparitia dar o intalneste pe Lucia, care cu irezistibile cochetari cheama dar si respinge in acelasi timp asalturile stafiei.Intre timp Carmelo o convinge pe Candelas de dragostea sa. Sarutul lor inseamna triumful definitiv al vietii asupra mortii si a trecutului.Asa fantoma isi pierde puterea asupra femeii si dispare.

I.1. Povestea dintru început

Tabloul I reprezinta decorul unei satre unde domneste o atmostera de vrajitorie si mister.

Este noapte, doua tinere dau in carti dorind sa-si cunoasca satra.

In indepartare se simte o rumoare pe care Candelas o interpreteaza in semn rau.

Cartile ii arata soarta potrivita in dragoste, dar e favorabila pentru alta femeie. Dezamagita si disperata Candelas arunca cartile, plangandu-se ca iubitul intarzia sa apara.

Se resemneaza usor in fata sortie si pentru ca divinitatea sa-I ofere o zi fericita arunca cu tamaie in foc si joaca dansul de sfarsit de zi.

Spre mijlocul dansului , protagonista aude o suieratura care reprezinta prezenta iubitului sau,Candelas.

Tabloul II face sa intram intr-o pestera intunecata unde sta o vrajitoare, este noapte. Striga de trei ori, dar nu raspunde nimeni. Incepe sa danseze un vechi dans gitan, care se termina prin imprastierea tamaiei in foc sub efectul luminii lunii.

In timp ce un mic interludiu muzical exprima halucinatiile despre amant, cu ajutorul vrajilor ea cere revenirea iubitului,si arunca sticluta la pamant.

Candelas cu obrazul ascuns cu un val, simuland a fi vrajitoarea care locuieste in pestera si danseaza in jurul barbatului care e fascinate si vrea sa o imbratiseze

I.2 Muzica

Amorul Vrajitor a fost scris in iarna 1914-1915 la solicitarea dansatoarei Pastora Imperio.

Lucrarea isi afla originea in Andaluzia, motivele din folclorul tiganilor andaluzi si a fost subintitulata chiar”scena tiganeasca din Andaluzia”.

Manuel de Falla a stiut sa surprinda in acest folclor elemente de subtil rafinament sa faureasca o pagina de maxima prospetime.

Muzica lui Manuel de Falla evoca un tablou pictat in rosu si negru.

Toata aceasta actiune exprima triumful experientei de viata mereu reinoita,asupra amintirilor care cateodata si in dragoste inlantuie omul de trecut.

Stafia este de fapt suma amintirilor bune si rele ale femeii lasate de fostul iubit, iar farsa jucata de Lucia cu success pentru a-i acoperi legatura noua cu Carmelo este pedeapsa tarzie , desigur pentru toate infidelitatile in care barbatul s-a facut vinovat in timpul vietii.

Din punct de vedere dramatic si cu atat mai mult muzical, argumentul baletului poate fi luat asa cum ni se prezinta; ca o poveste populara, transpusa in scena.

Manuel de Falla accentua de altfel acest caracter subintituland “Amorul Vrajitor”, scena tiganeasca din Andaluzia.

Amorul Vrajitor exprima mult mai bine, mai pur senzualitatea, bucuria. Reprezinta un pas decisiv spre definitiva afirmare a stilului propriu a lui Manuel de Falla.

Aceasta creatie este importanta pentru ca stabilizeaza procedeele armonice si le da o coerenta in afara oricarei referire la muzica impresionista.

In episoadele “stafia” si “dansul ritual al focului”, obsesia armonica, suprapusa obsesiei ritmice creeaza efecte sesizante.

In partitura “Amorul Vrajitor” pulseaza o forta vie, libera, salbatica.

Geniul lui Manuel de Falla a stiut sa surprinda intr-un folclor muzical primitiv si zgomotos, elemente transformate in arta de un suptil rafinament.

Muzica am folosit din mai multe părți deoarece muzica din libretul original nu mi-a inspirat aceleași sentimente pe care mi le-a daruit muzica aleasă.Muzică cu influențe de passo doble si de flamenco.

I.3. Culorile și semnificația lor

În acest spectacol am folosit doua culori care apartin din punctul meu de vedere acestor doua stiluri flamenco si passo doble.

Prima este culoarea roșie fiind o culoare foarte puternică ce sugereaza viata insasi, este culoarea focului si a fortei vitale primare dând energie vietii.

Culoarea rosie la haine si accesorii ajuta la depasirea sentimentelor.

Rosu simbolizeaza caldura, focul, pasiunea, entuziasmul, agresiunea, este energia dătătoare de viață. Rosu domina

Este o culoare puternică, nuanțele ei pot indica furie, iubire pasională, ură.

Poate reflecta nervozitate, temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare.

Cea de-a doua culoare este negru care simbolizeaza intunericu, are o vibratie negative.

Negru indica o stare de aparare. Negrul este purtator al unui mesaj de autoritate si putere, întrucat evoca emotii puternice , poate deveni coplesitor atunci cand apare in exces.

Negrul este o culoare controversata. Pe de o parte este asociata demonilor, vrajitoarelor; pe de alta parte durabilitatii si increderii.

Pe de o parte inspira autoritate si putere, pe de alta parte disperare, jale. Pe de o parte simbolizeaza rautate si activitati criminale. pe de alta parte constanta, prudenta si intelepciune. 

Culoarea neagra anunta dorinta de singuratate, libertate,independent.

C A P I T O L U L III: Similitudini între coregrafie și regie

III. 1. Scenariu coregrafic

Motto :

“Intenționez să lucrez pentru acest dans al viitorului. Nu stiu dacă am calitățile necesare. Poate nu am nici geniu, nici talentul ori temperamentul necesar.

Dar stiu că am voință , iar voința și energia sunt de multe ori mai puternice chiar decat geniul, talentul și temperamentul.”

Isadora Duncan

Șcenariul începe cu imaginea focului făcându-și intrarea în șcenă a personajului principal feminin, Candelas, cu trei piruete ajutată de evantai , urmată de copilăria acesteia de când era mică.

Când se oprește apare copilăria adoleșcentă care face un moment coregrafic. Cele două perechi( copilaria mica si cea adolescenta) încep să danseze iar la un moment dat cand apare in spate umbra personajului principal masculin Carmelo, ramane doar copilaria lui Candelas în șcenă împreună cu Candelas, terminând momentul coregrafic in oglindă cu Candelas.

Candelas rămasă singură se intoarce de trei ori spre umbră și la sfârșitul momentului ea este hipnotizată si se indreapta spre umbră.

Urmează dansul celor doi Carmelo și Candelas, în care Carmelo îi arată dragostea față de Candelas.

Următorul moment este al personajului feminin Candelas care este indecisă in privința dragostei lui Carmelo, își dă în cărți, iar pentru a ajunge la o hotarâre este ajutată de copilărie.

Luând o decizie îl așteapta pe iubitul ei Carmelo împărtășindu-i dragostea.

Finalul piesei se termină cu cele trei perechi in șcenă copilăria celor doi împreuna cu cei doi urmați de sunetul focului.

Cifra trei apare in cultura universala ca un fel de semn magic , plin de ascunse intelesuri cabalice si tainice legaturi mistice . Pitagora definea cifra trei ca semnul echilibrului perfec al stabilitatii .

Cel mai elocvent exemplu este Sfanta Treime , echilaterala Divinitatii , in care cele trei elemente constitutive sunt in raport de egaliate perfecta si interdependență .

In mitologia greaca a zeului Poseidon ridica apele marilor sau facea sa se cutremure pamantul cu ajutorul unei furci cu trei dinti numita trident.

Defineste echilibrul si suficienta . Trei puncte sunt minimul suficient pentru definirea unui plan geometric sau sau pentru a face un scaun stabil.

III. 2. Elemente spectaculare: costumul și machiajul

Am folosit elemente de costum pentru fete, fustă roșie cu volane , atașată de fustă este un body, de culoare roșie și negru și în completare, partea de sus sunt volane, sandale ca element de dans.

La băieți am folosit pantaloni negrii si o cămașă neagra cu sclipici și pantofi de dans.

Nu am folosit un machiaj foarte strident pentru că sunt fetele mici, dar am folosit un dermatograf negru, rimel, si ruj roșu.

III.3.DISTRIBUȚIE

CARMELO – ANTON DANIEL

CANDELAS – CIUTACU MĂDĂLINA

COPILĂRIA – ȘORCARU EDUARD, CALOIAN GABRIELA

CALOIAN CRISTIAN, CĂLUIAN CRINA

III.4. În loc de concluzii

C A P I T O L U L IV: Elemente ale strucurii lucrării

Bibliografie

Anexa A. – Caiet de regie

Regia începe cu imaginea focului intră din partea dreaptă spate a șcenei personajul principal feminin Candelas cu o lumină roșie.

Intră în șcenă copilăria cea mică din aceiași parte ca personajul principal pe lumină albă.

Copilăria adoleșcentă intră din partea stânga spate a șcenei.

Cele două perechi( copilaria mica si cea adoleșcentă) încep să danseze, iar la un moment dat apare în spate, umbra personajului principal masculin Carmelo în spatele șcenei.

Candelas rămasă singură se intoarce de trei ori spre umbră și la sfârșitul momentului ea este hipnotizată si se indreapta spre umbră. Cei doi ajung în partea dreaptă, în față a șcenei în poziție de pregatire pentru urmatorul moment.Lumina albă

Urmează dansul celor doi Carmelo și Candelas, în care Carmelo îi arată dragostea față de Candelas.Lumină albă.Carmelo parasește șcena lăsând-o pe Candelas să se hotărască, el intrand din nou în jocul ei.

Următorul moment este al personajului feminin Candelas care este indecisă în privința dragostei lui Carmelo pe o lumină roșie.

Luând o decizie îl așteaptă pe iubitul ei Carmelo împărtășindu-i dragostea. Lumina este roșie pe tot parcursul dansului.

Finalul piesei se termină cu cele trei perechi în șcenă copilăria celor doi împreuna cu cei doi urmați de sunetul focului.

Elemente de decor nu am folosit fiind spatiul șcenic mic, am folosit doar evantai care este specific stilului flamenco si carțile de tarot.

Anexa B. Afiș

Anexa C. Schițe de costume

Anexa D. Fotografii

Cuprins