Amortizarea Mijloacelor Fixe. Analiza Eficientei Utilizarii Mijloacelor Fixe (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL I

ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND EVIDENȚA ȘI

AMORTIZAREA MIJLOACELOR FIXE

1.1. Fundamentări teoretice privind activele imobilizate

Intreprinderile, indiferent de mărime sau de sectorul de activitate, utilizează bunuri corporale de natură materială, bunuri care sunt achiziționate, produse sau primite pe alte căi, în vederea unei exploatări durabile. Ansamblul acestor bunuri corporale poartă numele, în mod obișnuit, de imobilizări corporale, de bunuri de producție, iar în abordarea pe cicluri, de investiții materiale. Caracteristicile principale ale imobilizărilor corporale sunt următoarele:

– ele sunt achiziționate, produse etc. pentru a servi exploatării, și nu pentru a fi revandute;

– ele au, prin natura lor, o durată relativ lunga si pot in mod obisnuit, să fie amortizate: întreprinderea poate să obțină profituri din imobilizările sale corporale, pe parcursul unui anumit număr de exerciții; costul acestor bunuri este, ca atare, repartizat pe aceste exerciții, prin intermediul amortizării, singura excepție este cea a terenurilor, care nu fac, în general, obiectul amortizarii.

– aceste bunuri sunt de natură corporală: imobilizările corporale au o existență materială și se disting astfel de imobilizările necorporale; totodată, ele se disting și de materii prime și materiale, deoarece ele nu sunt încorporate, din punct de vedere fizic, în produsele destinate vânzării.

După destinația lor în întreprindere, imobilizările corporale se clasifică în imobilizari profesionale, adică acele bunuri care concură la realizarea obiectului de activitate, și imoblizări neprofesionale, adică acele active imobilizate care concură la realizarea unor funcții ale unității

patrimoniale ce nu țin de obiectul său principal de activitate: de exemplu, construcțiile de locuit destinate realizării funcției sociale a întreprinderii. Delimitarea imobilizărilor corporale în funcție de destinație este utilă pentru fundamentarea necesarului în fond de rulment aferent exploatării și în afara exploatării.

Activul, prin compoziția sa, evidențiază destinația și lichiditatea bunurilor economice, în funcție de acest criteriu, activele se grupează în active imobilizate și active circulante. O asemenea distincție se regăsește în plan economic prin gruparea activelor în capital fix și capital circulant. Criteriul folosit în acest caz este cel al rotației, adică modul specific în care se consumă și se înlocuiesc.

Activele imobilizate sau fixe, denumite și active pe termen lung, imobilizări sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investiție a căror perioadă de utilitate și lichiditate este mai mare de un an. Ele alcătuiesc baza și mijloacele de acțiune ale întreprinderii. Ca bunuri economice, activele fixe se caracterizează prin durabilitatea lor mai îndelungată, cât și prin repetata lor participare la circuitul economic. Funcția acestor bunuri este fixată în activitatea economică și socială a întreprinderii sau în activitatea altor întreprinderi, în cazul investițiilor financiare, fără ca prin utilitatea lor să se delimiteze ca bunuri destinate direct comercializării. In consecință, ele nu se nsumă sau înlocuiesc după prima utilizare.

Contabilitatea activelor imobilizate are ca obiective urmărirea mișcării activelor pe diferite căi de intrare și ieșire, acordându-se o atenție deosebită realizării investițiilor la timp și în volumul necesar, inclusiv pentru modernizarea acestora, utilizarea fondurilor de investiții în scopul pentru care au fost create, urmărirea și controlul în permanență a existenței și gestionării exacte și eficiente a imobilizărilor, calculul valorii de intrare și de ieșire în și din patrimoniul întreprinderii activelor imobilizate și a altor forme de evaluare, calculul și evidența amortizării activelor corporale si necorporale, prin respectarea reglementărilor legale în vigoare, calculul și evidența provizioanelor pentru deprecierea activelor imobilizate, controlul profitabilității imobilizărilor, raportarea la timp și a situației imobilizărilor atât la conducerea întreprinderii cât și la alte organisme.

Activele imobilizate se diferențiază în trei grupe:

Imobilizări necorporale, denumite și imobilizări nemateriale sau active intangibile, cuprind toate acele valori economice de investiție care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezintate de cheltuielile de constituire, cheltuieli de cercetare aplicată și dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabricație și alte drepturi similare, fondul comercial și alte imobilizări necorporale. Imobilizările necorporale reprezintă active nefinanciare, fară suport material, destinate a fi utilizate administrativ sau a fi închiriate terților pe o perioadă mai mare de un an.

Imobilizări corporale, denumite și imobilizări sau active fixe tangibile, reprezintă bunurile materiale de folosință îndelungată în activitatea unei întreprinderii. Ele se găsesc sub forma de terenuri și mijloace fixe (clădiri și construcții, mașini de forță și utilaje energetice, mașini, utilaje și instalații de lucru, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, mijloace de transport, animale de muncă, plantații, unelte, accesorii de producție și inventar gospodăresc). În cazurile când bunurile materiale sunt procurate sau create de întreprindere nu sunt terminate, ele sunt incluse în categoria imobilizărilor în curs sau a investițiilor în curs.

Activele imobilizate corporale, cu excepția terenurilor, își pierd, în timp, din valoarea lor datorită uzurii determinată de utilizarea lor, de acțiunea agenților naturii și progresul tehnic. Constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de activele fixe materiale și includerea sa în cheltuielile exercițiului poartă numele de amortizare

Terenurile prezintă particularitatea că utilizarea lor nu e limitată de timp, ele putând fi: agricole, silvice, pentru și cu construcții, alte terenuri.

Mijloacele fixe sunt obiecte singulare sau complexe de obiecte, folosite în activitatea unității patrimoniale și care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiții:

au durata de funcționare mai mare de un an;

au valoare de intrare egala sau mai mare decât limita stabilită de lege.

Imobilizările financiare, denumite și investiții financiare sau de portofoliu cuprind valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăți sub forma titlurilor de participare, altor titluri financiare imobilizate, creanțelor atașate participațiilor, împrumuturilor acordate și altor imobilizări financiare.

1.2. Fundamentări teoretice privind mijloacele fixe

Potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate, și anume IAS 16 – „Imobilizări corporale'', mijloacele fixe sunt imobilizări corporale deținute de o întreprindere pentru a fi utilizate producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative. De asemenea, ele pot fi utilizate pe parcursul mai multor exerciții contabile.

Potrivit legislației românești în vigoare – Legea 15/1994, art.3 cu modificările ulterioare și OMFP 424/25.04.2001, sunt considerate mijloace fixe obiectul singular sau complexul de obiecte care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

are valoare contabilă mai mare de 15.000.000 lei,

are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Obiectivul IAS-ului 16 „Imobilizări corporale" este descrierea tratamentului contabil pentru terenuri și mijloace fixe. Problema principală în contabilizarea terenurilor și mijloacelor fixe este identificarea momentului de recunoaștere a acestor active, a valorii contabile și a amortizării aferente.

Acest standard prevede ca un element de tipul terenurilor și mijloacelor fixe să fie recunoscut ca activ atunci când acesta satisface definiția și criteriile de recunoaștere pentru un activ așa cum sunt ele definite în „Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare".

Terenurile și mijloacele fixe sunt recunoscute ca activ atunci când: este posibilă generarea de către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului și costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaștere, o întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenței disponibile în momentul recunoașterii inițiale. Existența unei certitudini suficiente ca beneficiile economice viitoare vor fi generate către întreprindere necesită ca aceasta să primească beneficiile aferente activului respectiv și să suporte riscurile aferente. Această asigurare este, de obicei, disponibilă numai când întreprinderea a preluat beneficiile și riscurile aferente activului.

Al doilea criteriu de recunoaștere este de obicei satisfăcut, întrucât tranzacția de schimb, evidențiind cumpărarea activului, identifică astfel costul acestuia. In cazul unui mijloc fix construit de întreprindere, o măsurare obiectivă a costului poate fi făcută prin intermediul tranzacțiilor cu tertii pentru achizitionarea de materiale, forta de munca si alte intrari utilizate in procesul de constructie.

Identificarea elementelor ce răspund definiției imobilizărilor corporale este uneori delicată, în special atunci când este vorba despre active complexe. In acest sens, IASC citează avioanele, pentru care motoarele au, în general, o durată de utilizare mai scurtă decât carlinga. Într-un asemenea caz, fiecare element trebuie să fie contabilizat în mod separat și amortizat pe durata sa de utilizare.

Piesele de schimb destinate reparării echipamentelor aflate în stare de utilizare reprezintă o problemă de identificare în categoria imobilizărilor corporale. Deși de obicei sunt înregistrate ca stocuri și sunt recunoscute ca și cheltuieli, pe măsură ce sunt consumate, piesele de schimb se pot considera în categoria mijloacelor fixe, atunci când întreprinderea se așteaptă a le folosi pentru mai multe perioade. Aceeași identificare este conferită și pieselor de schimb care nu pot să fie folosite decât în legătură cu un mijloc fix special și utilizarea acestora se așteaptă să fie neregulată: ele sunt considerate mijloace fixe, și sunt amortizate în același ritm cu mijlocul fix respectiv.

Pot exista mijloace fixe sub forma echipamentelor achiziționate cu scopul sporirii gradului de siguranță sau de protecție a mediului. Achiziționarea unor astfel de mijloace fixe, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale unui mijloc fix, poate fi necesară pentru ca întreprinderea să obțină beneficii viitoare din celelalte active ale sale. În aceste situații, astfel de achiziții de mijloace fixe îndeplinesc criteriile de recunoaștere ca active, pentru că permit beneficiilor viitoare generate de activele aferente să fie derivate de întreprindere, în plus față de beneficiul care ar putea deriva dacă ele nu ar fi fost achiziționate.

Aceste active sunt recunoscute numai în măsura în care valoarea contabilă a unui astfel de activ și activele aferente nu depășesc valoarea totală recuperabilă ale acestor active și ale activelor aferente.

Spre exemplu, s-ar putea ca un producător de chimicale să fie nevoit să introducă un nou proces chimic de producție pentru a se alinia la cerințele ecologice pentru producție și depozitarea de produse chimice periculoase; noile îmbunătățiri aduse fabricii sunt recunoscute ca active în masura în care sunt recuperabile, pentru că, fără acestea, întreprinderea este în imposibilitatea de a produce și de a vinde chimicalele respective.

Potrivit prevederilor legale românești, sunt asimilate mijloacelor fixe în scopul amortizării lor, investițiile efectuate la mijloace fixe cu chirie; capacitățile de producție puse în parțial, pentru care nu s-au întocmit forme de înregistrare ca mijloace fixe; investițiile facute în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici, a unor mijloace fixe existente.
tru că, fără acestea, întreprinderea este în imposibilitatea de a produce și de a vinde chimicalele respective.

Potrivit prevederilor legale românești, sunt asimilate mijloacelor fixe în scopul amortizării lor, investițiile efectuate la mijloace fixe cu chirie; capacitățile de producție puse în parțial, pentru care nu s-au întocmit forme de înregistrare ca mijloace fixe; investițiile facute în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici, a unor mijloace fixe existente.

1.2.1. Particularitati ale participarii mijloacelor fixe in procesul de productie

Mijloacele fixe sunt elemente de patrimoniu ce definesc capacitatea tehnică de producție și comercializare, generând venituri în concordanță cu obiectul de activitate al agenților economici. Mijloacele fixe reprezintă principala formă de materializare a avuției, ele fiind considerate un adevărat motor al dezvoltării unei societăți.

Mijloacele fixe sunt bunuri reprezentate de echipamente și utilaje aflate în sfera producției, a comercializării și prestațiilor de servicii, bunuri care au o durată îndelungată de funcționare, care participă la mai multe cicluri de fabricație sau comercializare și a căror valoare se transmite treptat, sub forma amortizării, asupra cheltuielilor fiecărui exercițiu. Ele nu se încorporează, din punct de vedere material, în structura produselor, lucrărilor executate, ci își păstrează forma inițială. Față de mijloacele circulante, care se consumă integral și dintr-o dată în procesul de producție, regăsindu-se în masa produselor realizate, mijloacele fixe se consumă treptat in producție, ca urmare a deselor folosiri ale acestora. Acest consum al mijloacelor fixe nu se referă la masa acestora, ci la valoarea lor, fapt ce face ca ele să se regăsească în produsele fabricate doar sub aspect valoric. Participarea repetată la mai multe cicluri de producție implică o altă particularitate a mijloacelor fixe – durabilitatea. Această proprietate este necesară, însă nu și suficientă pentru a fi considerate mijloace fixe, întrucât, în practică, există și alte elemente care participă la procesul de producție care îndeplinesc condiția de durabilitate, dar care nu sunt considerate mijloace fixe.

Gruparea mijloacelor fixe în funcție de anumite criterii poate evidenția anumite aspecte specifice, unele particularități ale modului în care acestea participă în procesul de producție. Astfel, in funcție de natura activității în care sunt folosite, pot fi structurate în mijloace fixe productive și mijloace fixe neproductive:

– mijloacele fixe productive se caracterizează prin participarea efectivă la realizarea producției materiale (bunuri sau servicii). Ele constituie marea majoritate a mijloacelor fixe și pot fi întâlnite, în special, în unitățile de producție, dar și în instituțiile care au activități auxiliare de producție.

– mijloacele fixe neproductive se caracterizează prin faptul că utilizarea lor nu are ca scop obținerea de bunuri sau servicii materiale, ci realizarea unor servicii neproductive, dar utile societății. Deși această categorie de mijloace fixe este specifică instituțiilor care, în general, nu au caracter lucrativ, există mijloace fixe neproductive și în cadrul unităților economice productive.

Un alt criteriu după care pot fi clasificate mijloacele fixe este criteriul de activizare, conform căruia acestea pot fi mijloace fixe active și mijloace fixe inactive. Prin prisma cerințelor de eficiență economică, timpul de folosire productivă a mijloacelor fixe trebuie să fie cât mai mare. Totuși, pe parcursul duratei de funcționare a mijloacelor fixe pot exista și anumite perioade de inactivitate, perioade în care acestea nu funcționează, ele fiind trecute în conservare. Trecerea în această stare de conservare se face numai în cazuri speciale și cu aprobarea organelor competente. Tot o perioadă de inactivitate a mijloacelor fixe este și aceea în care ele se regăsesc în cadrul unor reparații capitale.

In afara acestor două situații de inactivitate a mijloacelor fixe care au o justificare legală, in practică există cazuri în care anumite mașini, utilaje, etc se află în stare inactivă din cauza unor factori subiectivi: căderi accidentale, lipsa de comenzi, lipsa forței de muncă, etc. Asupra acestori factori conducerea întreprinderii trebuie să acționeze în vederea reducerii timpilor de inactivitate.

Având în vedere realizarea efectivă a produselor finite sau serviciilor, mijloacele fixe pot fi împărțite în mijloace fixe active și mijloace fixe pasive:

mijloacele fixe active acționează direct asupra obiectului muncii în vederea transformării acestuia în produs finit;

mijloacele fixe pasive nu acționează direct asupra obiectului muncii în vederea transformării acestuia, însă ele participă, de asemeni,la procesul

de obținere a produselor finite prin asigurarea condițiilor materiale de desfășurare a acestui proces

In condițiile urmăririi eficienței procesului de producție, eficiență care depinde și de parametrii de productivitate a mijloacelor fixe active, este de preferat ca acastă categorie a mijloacelor fixe să dețină ponderea într-o întreprindere.

O altă clasificare a mijloacelor fixe este aceea care le diferențiază în mijloace fixe și mijloace fixe mobile:

– mijloacele fixe imobile cuprind, în primul rând, mijloace fixe pasive, dar și o bună parte din cele active. Imobilitatea acestor active se referă la la faptul că în procesul de producție acestea sunt imobilizate în anumite locuri bine determinate, mobili fiind ceilalți doi factori ai procesului de muncă: forța de muncă și obiectul muncii.
– mijloacele fixe mobile sunt cele care în procesul de producție își schimbă poziția în spațiu, în această categorie intră: vehicule, autovehicule, nave, aeronave, etc. Aceste mijloace fixe prezintă o caracteristică, aceea că rezultatul procesului de producție la care participă este o prestație de serviciu productiv și nu un produs material.

De asemenea, dacă în cazul mijloacelor fixe imobile realizarea produselor finite presupune, în general, o acțiune mecanică asupra obiectului muncii, in cazul acelor mobile obiectul muncii nu este modificat, ci fiind doar deplasat în spațiu.

In cursul utilizării mijloacelor fixe, ca urmare a condițiilor concrete de funcționare, acestea pot apărea, în funcție de durata efectivă de participare în procesul de producție, în următoarele trei ipostaze:

mijloace fixe cu durata efectivă de funcționare sub durata normală

mijloace fixe cu durata efectivă de funcționare egală cu durata normală

mijloace fixe cu durata efectivă de funcționare peste durata normală.

1.2.2 Organizarea evidentei mijloacelor fixe

La organizarea evidenței mijloacelor fixe se ține seama de mai mulți factori, în raport de apartenență, mijloacele fixe pot fi: proprii și cele care aparțin altor unități sau persoane. Activele fixe proprii ce aparțin întreprinderii sunt reflectate în conturi bilanțiere și se amortizează de către unitatea respectivă. Activele fixe care aparțin altor persoane sunt cele primite spre păstrare, reparare sau în folosință temporară, cum ar fi cele primite cu chirie, în locație de gestiune, în concesiune, leasing, etc. Aceste bunuri se evidențiază distinct de cele proprii, de regulă, cu conturi extrabilanțiere, iar amortizarea acestora se face, de obicei, de proprietarii lor. La societățile comerciale pot exista cazuri de active fixe primite, care se înregistrează în mod excepțional în conturile lor bilanțiere, cum e cazul unor forme de leasing.

Structura activelor imobilizate influențează mult organizarea evidențelor acestora, de la categorii mari și până la fiecare obiect în parte, existând conturi sintetice și analitice distincte pe structurile respective. Structura imobilizărilor este importantă și pentru calculul amortizării mai ales, existând cote de amortizare distincte pe grupe, subgrupe, clase și familii.

Sferele de activitate și locurile de folosință au și ele influențe: activele necorporale și corporale fixe pot fi utilizate în activități curente de exploatare și ca atare, amortizarea lor intră și în costul producției, fiind necesare calcularea și evidențierea acesteia atât în contabilitatea financiară cât și în cea de gestiune interna, pe locuri. Unele active fixe, în special cele corporale, din cadrul întreprinderilor pot fi utilizate în activități social-cultural-sportive a căror amortizare se calculează distinct și se reflectă numai în contabilitatea financiară.

Într-o anumită măsură organizarea evidențelor activelor fixe este influențată și de volumul activității și dispersarea subunităților întreprinderii. Dacă volumul activității este însemnat și unitatea are subunități mari, dispersate în spațiu. Se pot organiza subunități cu autogestiune economico-financiară limitată și ca atare, cu contabilitate proprie, până la balanța de verificare inclusiv. In acest caz, mișcarea mijloacelor fixe între administrația centrală a întreprinderii și subunități și invers se va înregistra prin intermediul unui cost distinct de decontări între unitate și subunități. De asemenea, de regulă calculul amortizării se face la nivel de întreprindere și se transmite subunităților, pentru introducere în costuri, lunar, înregistrările facându-se prin intermediul aceluiași cont.

1.2.2.1 Documente primare utilizate in evidenta mijloacelor fixe

Evidența operativă a contabilității mijloacelor fixe impune consemnarea completă și la timp a tuturor operațiunilor privind mișcarea mijloacelor fixe . Intrările de mijloace fixe care nu necesită montaj și nici probe tehnologice și care sunt date în folosință în momentul recepționării lor de la furnizor sunt consemnate în Procesul verbal de recepție. Acesta se emite pe baza documentelor justificative, documente ce diferă în funcție de modalitatea de intrare în gestiune și anume:

– intrarea prin cumpărare cu titlu oneros este consemnată în factura întocmită de furnizor, avizul de însoțire a mărfii și contractul de vânzare-cumpărare. De cele
mai multe ori, factura reprezintă documentul de bază pentru înregistrarea în
contabilitate.

– aportul în natură de la asociați și acționari este evidențiat în contractul de societate și documentele de expertiză tehnică.

– valoarea și caracteristicile imobilizărilor din producție proprie sunt evidențiate în proiectele și devizele lucrărilor, Fișa de cont analitic pentru costuri efective, etc.

Intrările de mijloace fixe care necesită montaj, dar nu și probe tehnologice, precum clădirile și construcțiile speciale, care nu deservesc procese tehnologice, se consemnează în Procesul verbal de recepție provizorie. Recepționarea utilajelor supuse montajului și probelor tehnologice se înregistrează în documentul Proces verbal depunere în funcțiune. Intrarea imobilizărilor prin cesionare, locație de gestiune, închiriere se reflectă în documentul Proces verbal de predare-primire și are la bază contractul de concesionare sau locație de gestiune.

Mișcarea mijloacelor fixe de la o secție la alta, de la un serviciu la altul, în cadrul aceleiași unități, se consemnează în documentul Bon de mișcare a mijloacelor fixe. Acesta servește la justificarea predării-primirii mijloacelor fixe, însoțindu-1 pe timpul transportului și la înregistrarea lor în evidența operativă și în contabilitatea analitică.

Ieșirea mijloacelor fixe prin casare, adică scoaterea definivă din funcțiune prin demontare, dărâmare, etc, este consemnată în documentul Proces verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, elaborat de comisia de casare.

Pentru stabilirea existenței efective a mijloacelor fixe pe locuri de folosință și pe responsabili se folosește Lista de inventariere și de evidență a mijloacelor fixe. Ea servește și la inventarierea mijloacelor fixe și a consemnării rezultatelor ei.

1.2.2.2. Contabilitatea analitica a mijloacelor fixe

Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe trebuie să fie organizată astfel încât să asigure individualizarea fiecărui mijloc fix, cunoașterea existenței și mișcării lor pe locuri de folosință, gradul de depreciere pe structura categoriilor de mijloace fixe. De aceea, ea se organizează pe locuri de folosință (secții, servicii, etc), pe categorii de mijloace fixe și, în cadrul acestora, pe obiecte de evidență.

Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe se poate ține utilizând fie Registrul numerelor de inventar și Fișa mijlocului fix, fie utilizând Registrul pentru evidența mijloacelor fixe.

Pentru identificarea fiecărui mijloc fix și pentru asigurarea controlului lor, se atribuie fiecărui obiect de evidență un număr de inventar (un simbol cifric). Numerele de inventar ale mijloacelor fixe scoase din funcțiune sau vândute nu pot fi atribuite altor mijloace fixe intrate ulterior, ci ele răman libere până la efectuarea unei noi numerotări.

Pentru satisfacerea în bune condiții a tuturor cerințelor, la organizarea contabilității mijloacelor fixe trebuie avute în vedere următoarele obiective:

cunoașterea valorii mijloacelor fixe cu scopul de a pune, în orice moment, la dispoziția conducerii informații privind: valoarea de intrare a mijloacelor fixe existente, valoarea actuală stabilită la inventariere, valoarea netă reflectată în bilanț, etc;

evidența permanentă a existenței și mișcării mijloacelor fixe în vederea determinării rezultatului exercițiului;

controlul utilizării raționale și cu randament înalt a mijloacelor fixe, urmărind determinarea corectă a capacităților de producție.

Evaluarea imobilizarilor corporale

În legătură cu evaluarea imobilizărilor corporale prezintă interes redarea unor aspecte de detaliu așa cum sunt normalizate prin Standardul de Contabilitate Internațional nr. 16 "Imobilizări corporale" privind contabilitatea imobilizărilor.

Un element al terenurilor și mijloacelor fixe care este recunoasctă ca activ trebuie măsurat inițial la costul său.

Costul unui element al terenurilor si mijloacelor fixe este format din prețul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, precum și toate celelalte cheltuieli direct legate de punerea în funcțiune a activului; toate reducerile comerciale sunt scăzute pentru calculul prețului de cumpărare. Exemple de costuri direct atribuibile sunt:

(a) costul de amenajare a amplasamentului;

(b) costuri initiale de livrare și manipulare;

(c) costuri de montaj;

(d) onorariile arhitecților și inginerilor etc.

(e) costurile estimate pentru demontarea si mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a amplasamentului, în măsura în care costul este recunoscut ca un provizion pe baza IAS 37 “ Provizioane, active și datorii contingente ".

Cheltuielile administrative și celelelte cheltuieli de regie nu sunt un component al costului terenurilor și mijloacelor fixe, numai dacă ele pot fi direct atribuite achiziționării activului sau punerii în funcțiune a acestuia, în mod similar, costurile de constituire și costurile care preced producția nu sunt parte a costului

activului, numai dacă ele sunt necesare pentru punerea în funcțiune a activului. Pierderile inițiale din exploatare efectuate înainte ca activul să atingă parametrii planificați sunt recunoscute ca și cheltuială.

Costul unui mijloc fix construit in regie proprie este determinat folosind aceleași principii ca și pentru un activ achiziționat Astfel, dacă întreprinderea produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacții normale, atunci costul activului este de obicei același cu costul de producție a acelui activ destinat vânzării. Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate în calculul costului acestui activ, în mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum și pierderile care au apărut în cursul construcției în regie proprie a activului nu este inclusă în costul activului. IAS 23 „Costurile îndatorării", stabilește criteriile care trebuie îndeplinite înainte ca și cheltuiala cu dobânda să fie inclusă în costul mijlocului fix.

Valoarea contabilă a terenurilor si mijloacelor fixe poate fi diminuată cu valoarea corespunzătoare a subvențiilor guvernamentale, în conformitate cu IAS 20 „Contabilitatea subvențiilor guvernamentale si prezentarea informațiilor referitoare la asistenta guvernamentală".

Exemplu: În anul N o societate A achiziționează de la altă societate B o linie tehnologică pentru extractia țițeiului, durata de viață utilă 15 ani, amortizată liniar. Cheltuielile legate de achiziție sunt:

Costul de achiziție al utilajului 50 000 000 lei

Cheltuieli cu proiectul de amplasare 5 000 000 lei

Taxe vamale 10 000 000 lei

Cheltuieli cu montarea liniei 14 000 000 lei

Cheltuieli cu reclama 25 000 000 le

Cheltuieli cu dobânzi la linia de credit 16 000 000 lei

Întreprinderea estimează că la terminarea extracției va efectua cheltuieli cu demontarea, mutarea și restaurarea amplasamentului în valoare de 30 000 000 lei.

Costul de achiziție al utilajului 50 000 000 lei

Cheltuieli cu proiectul de amplasare 5 000 000 lei

Taxe vamale 10 000 000 lei

Cheltuieli cu montarea liniei 14 000 000 lei

Costurile estimate cu demontarea,

mutarea și restaurarea activului 30 000 000 lei

(IAS 37) COST DE ACHIZIȚIE 109 000 000 lei

Cheltuielile ulterioare privind terenurile și mijloacele fixe sunt recunoscute ca activ numai atunci când acea cheltuială îmbunătățește starea respectivului activ fată de performanta estimată initial. Exemple de îmbunătățiri care duc la creșterea de beneficii economice viitoare sunt:

(a) modificarea unui mijloc fix pentru a-i extinde durata de viată utilă, incluzând sporirea capacității acestuia;

(b) modernizarea unor componente ale mijloacelor fixe, cu scopul de a obtine îmbunătățiri substantiale ale capacității productiei;

(c) adoptarea unui nou proces de productie care permite reducerea substanțială a costurilor de exploatare estimate initial.

Cheltuielile privind reparațiile sau întreținerea terenurilor și mijloacelor fixe sunt făcute cu scopul de a obtine sau de a păstra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o întreprindere se așteaptă să le obțină pe baza performantelor estimate initial. Prin urmare, acestea sunt înregistrate în contabilitate ca și cheltuieli, atunci când au loc. De exemplu, costul întreținerii sau al reparațiilor generale pentru terenurile și mijloacele fixe se înregistrează drept cheltuială, atunci când, mai degrabă restabilește decât îmbunătățește performantele estimate initial

Unele componente importante din cadrul terenurilor și mijloacelor fixe pot necesita înlocuiri la intervale regulate de timp. De exemplu, un furnal necesită recăptușirea peretilor după un anumit număr de ore de funcționare; interiorul unui avion (scaunele și tapițeria) necesită înlocuirea de câteva ori în timpul duratei de viată a aeronavei. Aceste componente sunt contabilizate ca active distincte, pentru că ele au durate de viată utilă diferite de cea a activului din care fac parte. Prin urmare, în cazul în care criteriile de recunoaștere sunt îndeplinite, atunci cheltuiala efectuată pentru înlocuirea și renovarea unei componente este contabilizată ca o achiziție a unui activ distinct, iar componenta înlocuită este scoasă din evidentă.

Valoarea de utilitate pentru imobilizările aduse ca aport, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, se stabilește în funcție de prețul pieței, de utilitatea bunului respectiv, sau prin comparații cu valoarea unor imobilizări cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, starea și amplasarea acestora.

Evaluarea mijloacelor fixe la inventar se bazează pe valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element. Denumită și valoare de inventar, ea este stabilită în funcție de utilitatea bunului în întreprindere și de prețul pieței.

Pentru imobilizările corporale amortizabile, valorile reținute la inventar trebuie să țină cont de amortizarea calculată, în sensul deducerii acesteia, valoarea de inventar fiind dată de valoarea netă contabilă.

Pe plan internațional, valoarea de inventar reprezintă valoarea netă contabilă ce rezultă din planul de amortizare, mai puțin în cazul în care valoarea actuală este considerată a fi inferioară valorii nete contabile.

Valoarea actuală poate să fie determinată și prin reevaluarea activelor imobilizate, care se desfășoară, de regulă, pe baza prevederilor unor dispoziții legale. Pot fi reevaluate imobilizările corporale și financiare, în totalitatea lor sau numai o anumită categorie.

Evaluarea mijloacelor fixe la închiderea exercițiului se face la valoarea bilantiera. Valoarea bilanțieră este stabilită la închiderea exercițiului. La închiderea exercițiului, valoarea de intrare (valoarea contabilă) a imobilizărilor este comparată cu valoarea de utilitate (valoarea actuală), stabilită cu ocazia inventarierii. In urma comparării și ca o consecință a aplicării principiului prudenței rezultă două situații:

constatarea unor plusuri de valoare: plusurile nu se înregistrează în contabilitate, dar pot să facă obiectul unei mențiuni în anexă;

constatarea unor minusuri de valoare: minusurile se înregistrează în contabilitate, sub formă de amortizări, atunci când deprecierea este ireversibilă, sau sub formă de provizioane pentru depreciere, atunci când aceasta este reversibilă.

În contabilitatea curentă, imobilizările corporale sunt înregistrate la valoarea lor contabilă (de intrare), în timp ce în bilanțul contabil sunt prezentate la valoarea netă contabilă, stabilită ca diferență între valoarea contabilă și mărimea deprecierilor sub formă de amortizări sau provizioane constatate.

La ieșirea din patrimoniu, imobilizările corporale sunt înregistrate la valoarea lor de intrare (valoarea contabilă). In cazul ieșirii prin vânzare (cesiune), creanța asupra cumpărătorului este înregistrată la prețul de vânzare.

Valoarea neamortizată a unui bun cedat generează o cheltuială excepțională privind operațiile de capital.

In cazul ieșirii de imobilizări corporale, se calculează amortizarea și pentru perioada scursă între începutul exercițiului și data efectivă când are loc constatarea ieșirii, în cadrul exercițiului respectiv.

1.4 Reevaluarea imobilizarilor

Reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza în vederea determinarii valorii juste a acestora, tinându-se seama de inflatie, utilitatea bunului, starea acestuia si de pretul pietei, atunci când valoarea contabila difera semnificativ de valoarea justa.

Reevaluarea se poate face în baza ratei inflatiei comunicate de Institutul National de Statistica pentru luna decembrie .

Nu sunt supuse reevaluarii imobilizarile corporale trecute în conservare, precum si cele care au iesit din patrimoniul agentilor economici între data de 1 ianuarie 2004 si data aprobarii situatiilor financiare ale anului 2003.

Începând cu data de 1 ianuarie 2004 valoarea de intrare a mijloacelor fixe, stabilita în conditiile art. 3 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale si necorporale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 15.000.000 lei.

Valoarea neamortizata a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare cuprinsa între 8.000.000 lei si 15.000.000 lei, existente în patrimoniul agentilor economici la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri, se va recupera conform dispozitiilor legale in vigoare, i.e. imediat sau pe trei ani conform deciziei Consiliului de Administratie.

Metoda de bază privind evaluarea imobilizărilor corporale este, după cum am prezentat anterior, costul istoric care, în timp, este corectat cu valoarea amortizării cumulate.

Când managerii constată că valoarea reală a bunurilor ( valoarea justă) se abate semnificativ de la valoarea netă contabilă, este permis a se proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale.

Reevaluarea este o prelucrare alternativă, nu de bază, și se impune unei țări cu un mediu inflaționist ca în România; la noi în țară însă, nu se practică o reevaluare liberă (hotărâtă de întreprindere, fără reglementari exprese), ci o reevaluare legală – reglementată prin legi, prin hotărâri guvernamentale.

Reevaluarea constă în înlocuirea valorii nete contabile a imobilizării respective cu valoarea sa justă (valoarea reală).

Astfel, ulterior recunoașterii inițiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată la valoarea reevaluată, care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă și pierderile ulterioare cumulate din depreciere.

Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanțului.

Valoarea justă a mijloacelor fixe este, de regulă, valoarea lor de piață determinată în urma unei evaluări, în cazul în care nu se poate identifica o valoare de piață, situație generată, în general, de faptul că acel gen de imobilizări corporale este foarte rar vândut, respectivele imobilizări sunt reevaluate la costul de înlocuire corectat cu valoarea amortizării aferente.

Frecvența reevaluărilor depinde de evoluția valorii juste a imobilizărilor corporale respective. In situația în care valoarea unui bun reevaluat diferă semnificativ de valoarea contabilă, se impune o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale pot suferi modificări semnificative și fluctuante ale valorii juste, fapt ce determină necesitatea unei reevaluări anuale. Imobilizările corporale care, însă, nu suferă modificări semnificative ale valorii juste, nu e necesar a fi reevaluate, pentru acestea fiind mai potrivite reevaluările la intervale de 3-5 ani.

Reevaluare poate fi decisă pentru întregul activ imobilizat sau pentru doar una sau mai multe categorii de imobilizări, cu specificația că din respectiva categorie se procedează la reevaluarea tuturor imobilizărilor.

Reevaluarea poate fi făcută prin două procedee:

1. Reevaluarea valorilor brute și a amortizărilor corespunzătoare, astfel încât valoarea netă contabilă să fie egală cu valoarea netă reevaluată.

În urma estimării valorii juste a bunurilor din categoria reevaluată, se determină creșterea valorii acestora. Coeficientul de creștere se aplică atât la valoarea istorică brută a imobilizării, cât și la valoarea istorică, determinându-se astfel valorile reevaluate, în urma aflării acestor valori reevaluate, se stabilește diferența între acestea și valorile istorice, determinându-se astfel diferența din reevaluare.

Exemplu:

O întreprindere procedează la reevaluarea construcțiilor. Valoarea brută istorică a acestora este de 30.000.000 lei, iar amortizrea cumulată 10.000.000 lei. Experții estimează că valoarea reală (justă) a construcțiilor este de 60.000.000 lei.

VB = 30.000.000

AM=10.000.000

VN = 20.000.000

Coeficient de creștere = 60.000.000/ 20.000.000 = 3

VB reevaluată = 30.000.000*3 = 90.000.000

AM reevaluată = 10.000.000*3 = 30.000.000

VN = 60.000.000

212 Constructii = % 60.000.000 (90.000.000-30.000.000)

281 Amortizari cumulate 20.000.000 (30.000.000-10.000.000)

105 Diferente din reevaluare 40.000.000

2. Reevaluarea valorilor nete a imobilizărilor, bazată pe eliminarea amortizării anterioare cumulate și substituirea valorii nete reevaluate vechii valori brute.

Exemplu:

Se utilizează aceleași date din exemplul de la primul procedeu;

– se anulează amortizarea cumulată înregistrată:

281 Amortizari cumulate = 212 Constructii 10.000.000

-se reevaluează construcțiile:

212 Constructii = 105 Diferente din reevaluare 40.000.000

Presupunând, pentru exemplu anterior, că durata reziduală a construcțiilor este de 10 ani, înregistrările vor fi următoarele:

Amortizarea reevaluată anuală = 60.000.0001ei/10 ani = 6.000.000

înregistrarea amortizării anuale:

681 Cheltuieli cu amortizarile = 281 Amortizari Cumulate 6.000.000

virarea cotei-parte din diferența din reevaluare la „Rezerve" (sau la „Rezultat reportat"): pentru suma de 40.000.000 lei/ 10 ani = 4.000.000 lei.

105 Diferente din reevaluare = 106 Rezerve 4.000.000

1.5 Amortizarea mijloacelor fixe

Amortizarea este echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări, ca urmare a utilizării acesteia, a acțiunii factorilor naturali, a progresului tehnic sau a altor cauze.

Din punct de vedere juridico-contabil, amortizarea reprezintă constatarea contabilă a micșorării valorii unui element de activ, ce rezultă din utilizare, din trecerea timpului, din depreciere morală sau din orice alta cauză.

Întreprinderile achiziționează bunuri care sunt utilizate pentru a obține avantaje economice pe parcursul mai multor exerciții. Ca urmare a aplicării principiului de independență a exercițiilor, se repartizează costul de intrare a bunului, pentru ca fiecare exercițiu să suporte o cheltuială corespunzătoare avantajelor obținute ca urmare a utilizării bunului. In acest caz, amortizarea este privită din punct de vedere economic, urmărindu-se formarea rezultatului.

Din punct de vedere financiar, amortizarea este o metodă de reînnoire a capitalului reinvestit. În acest caz, ea este o prelevare asupra beneficiilor și, ca atare, constituie o resursă la dispoziția întreprinderii.

Întreprinderile trebuie să elaboreze un plan de amortizare care este un tablou previzional de reducere a valorii înscrise în bilanț, pe o perioadă determinată și prin tranșe successive. Planul de amortizare vizează mijloacele fixe care se depreciează de o manieră ireversibilă. Se întocmește cu ocazia intrării în funcțiune a bunului și conține costul de intrare, mărimea amortizărilor anuale practicate și valoarea netă contabilă după fiecare exercițiu.

Mărimea amortizabilă a unui mijloc fix este dată de costul său, diminuat cu valoarea sa reziduală (valoare recuperabilă).

Valoarea reziduală este suma pe care întreprinderea așteaptă să o obțină prin revânzarea bunului la sfârșitul perioadei sale de utilizare, sumă diminuată cu valoarea cheltuielilor de cesiune. Valoarea reziduală este deseori nesemnificativă și poate fi ignorată la calculul amortizării. Dacă însă, valoarea reziduală se apreciază a fi semnificativă, aceasta se estimează la data achiziției sau la data oricărei reevaluări a activului, în funcție de tratamentul contabil ales, pornindu-se de la estimări contabile efectuate pentru active similare care au ajuns la sfârșitul duratei de viață și care au fost exploatate în aceleași condiții în care urmează să fie folosite și activele supuse reevaluării.

De exemplu, dacă un bun a fost achiziționat la un cost de 75.000.000 lei, iar valoarea sa de recuperare este de 10.000.000 lei, mărimea amortizabilă va fi de 75.000.000 -10.000.000 = 65.000.000 lei. Această regulă nu este cu adevărat respectată decât în țările anglo-saxone, unde rezultatul fiscal este determinat independent de metodele utilizate în contabilitate, în celelalte țări, practica dominantă este aceea în care activele se amortizează pe baza costului lor total și a duratei lor economice de viață.

Valoarea amortizabilă a unei imobilizări corporale trebuie alocată în mod sistematic pe durata ei de utilitate, ceea ce înseamnă că amortizarea trebuie să rezulte prin aplicarea unei metode alese în momentul contabilizării activului.

Durata de utilitate a activului reprezintă fie perioada în cursul căreia întreprinderea planifică să utilizeze bunul, fie numărul de unități de producție pe care ea speră să le obțină prin folosirea activului în cauză.

Determinarea duratei de utilizare a unui activ supus amortizării trebuie stabilită având în vedere următorii factori:

capacitatea de fabricație a activului

uzura fizică previzibilă, luând în considerare condițiile concrete de exploatare și programul de întreținere practicat de întreprindere;

uzura morală la care este supus activul;

limitele legale de utilizare a activului.

Terenurile și clădirile sunt active individuale și sunt tratate individual din punct de vedere contabil, chiar și atunci când sunt achiziționate împreună. Terenurile au în general o durată de viață nelimitată și nu sunt supuse amortizării, iar o creștere a valorii unui teren pe care este situată o clădire nu afectează durata de viață utilă a respectivei clădiri.

Există adesea o diferență fundamentală între durata de viață utilă și durata materială a unui mijloc fix și, din acest motiv, în principiu, amortizarea nu trebuie să se calculeze în funcție de durata fizică de viață a activului, ci luând în calcul perioada în care întreprinderea previzionează să-1 utilizeze. Astfel, dacă întreprinderea are obiceiul să-și reînnoiască frecvent imobilizările, durata de amortizare poate să fie net inferioară duratei fizice de viață a bunului. De exemplu, o mașină poate să fie, din punct de vedere material, capabilă să producă un bun mult timp după încheierea duratei sale de viață utilă, în mod normal, se va înceta utilizarea mașinii în momentul în care costul de producție al bunului fabricat va deveni prea ridicat, după un număr de ani de utilizare a mașinii.

În estimarea duratei de viață utilă se ține cont, de cele mai multe ori, de experiența întreprinderii în materie de utilizare a bunurilor asemănătoare. Dar, în unele cazuri se poate stabili o durată arbitrară sau se poate recurge la metode statistice sofisticate.

Metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul sau ritmul în care beneficiile economice aduse de aceste active sunt consumate de întreprindere. Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepția cazului in care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ, adică atunci când beneficiile economice aduse de un activ sunt consumate de întreprindere în procesul de obținere a altor active, mai degrabă decât în procesul de generare a altor cheltuieli, în acest caz, cheltuiala cu amortizarea devine o parte a costului celuilalt activ și este inclusă în valoarea contabilă a acelui activ.

În conformitate cu standardul internațional IAS 16, metoda și durata de amortizare trebuie să fie periodic revizuite. Atunci când previziunile inițiale nu mai exprimă realitatea, cheltuielile cu amortizările exercițiului în curs, precum și a celor referitoare la exercittiile următoare trebuie să fie ajustate.

Aceste modificări sunt considerate schimbări de estimări, și nu schimbări de metode, în sensul normei IAS 8 – "Profitul net sau pierderea netă, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile". Se deduce că ele nu conduc la retratarea amortizărilor corespunzătoare exercițiilor anterioare.

Exemplu:

Durata de utilizare a unei imobilizări cumpărate la începutul exercițiului N și amortizată linear a fost fixată inițial la 6 ani. Prin analiza stării mijlocului fix, la încheierea exercițiului N+l, se apreciază că durata sa de viață reziduală, la această dată, nu mai este decât de 2 ani. Presupunând un cost de achiziție de 36.000.000 lei, amortizarea exercițiului N este de 6.000.0000 lei.

Rezultă că valoarea netă contabilă la sfârșitul exercițiului N este de 36.000.000 -6.000.000 = 30.000.000 lei.

Cheltuielile cu amortizarea exercițiului curent N+l și a exercițiilor următoare sunt modificate astfel încât, la sfârșitul exercițiului N+3, bunul să fie amortizat integral:

30.000.000 : 3 ani = 10.000.000 lei

Potrivit surselor de drept contabil din România, constituie obiect al amortizării toate imobilizările corporale, cu excepțiile: lacurile, bălțile, iazurile care nu sunt rezultatul unor investiții, precum și terenurile, inclusiv cele împădurite, cu excepțtia terenurilor cu destinație economică obținute prin acte de vânzare-cumpărare, inclusiv prin despăgubiri în cazul exproprierilor. Plantațiile tinere și plantațiile de protecție sunt scutite de calculul amortizării până la trecerea pe rol a plantațiilor tinere și cinci ani a plantațiilor de protecție.

În România, amortizarea se stabilește, potrivit Legii 15/1994, art. 10, prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe și se include în cheltuieli de exploatare.

Societățile comerciale sunt obligate prin lege să amortizeze imobilizările, utilizând una din metodele de amortizare (lineară, degresivă și accelerată), în funcție de durata normală de utilizare.

Duratele normale de utilizare a mijloacelor fixe sunt stabilite în mod centralizat prin Hotărâre de Guvern și sunt revizuite la o perioadă de cel puțin cinci ani.

Duratele normale de utilizare au fost stabilite prin H.G. 964/1998, privind clasificația și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, hotărâre care abrogă H.G. 266/1994.

Catalogul prezentat în cadrul acestui text normativ cuprinde clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie și duratele normale de funcționare a acestora, ce corespund cu duratele de amortizare (în ani) aferente regimului de amortizare linear.

Durata normală de funcționare, în accepțiunea acestei Hotărâri de Guvern, reprezintă durata de utilizare a unui activ în care exploatarea acestuia aduce profit, respectiv veniturile realizate sunt mai mari decât cheltuielile necesare pentru funcționare, întreținere și reparare.

Mijloacele fixe cuprinse în Catalog sunt clasificate, în general, în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar unele și în familii (mijloacele fixe amortizabile care au fost clasificate în șase grupe principale). După ce baza amortizării și durata de viață utilă a unui bun au fost determinate, cheltuielile cu amortizarea mai depind de metoda aleasă pentru calculul anuităților (mărimea amortizărilor anuale).

În România, regimul metodologic al amortizării este reglementat de Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității nr.82/ 1991, Legea 15/ 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, Ordonanța Guvernului nr.54/1997, pentru modificarea și completarea Legii nr. 15/1994 si H.G. nr. 909/1997, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994. Întreprinderile amortizează mijloacele fixe utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare: amortizare lineară, amortizare degresivă și amortizare accelerată. Pe plan internațional se folosesc mai multe metode de amortizare:

metoda amortizării lineare;

metoda amortizării funcționale (variabile sau proporțional cu utilizarea sau randamentul);

3) metodele amortizării accelerate:

metoda amortizării degresive cu norma constanta,

metoda amortizării proporționale cu ordinea numerica inversa a anilor;

4) metodele speciale de amortizare:

metoda amortizării bazata pe valoare,

metodele de imputare axate pe cesiune sau pe înlocuire,

metodele de amortizare pe grupe de valori active,

metodele de amortizare cu dobânzi compuse.

Lucrarea se axează pe metodele agreate de legislația româneasca.

1.5.1 Amortizare liniara

Amortizarea lineară constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a mijloacelor fixe. pe toataă durata de funcționare stabilită a acestora, conform Regulamentului privind aplicarea Legii Contabilității nr.82/1991 și Legii 15/1994, OG 54/1994 și HG 909/1997.

De exemplu, dacă valoarea contabilă de intrare a unui mijloc fix este de 8.500.000 lei și durata normală de utilizare este de 5 ani, relațiile de calcul a amortizării sunt următoarele:

a) rata anuală a amortizării = 100 / durata normală de utilizare = 100/ 5 = 20% (cota de amortizare)

b) anuitatea amortizării = rata amortizării x val contab de intrare = 20 x 8.500.000/100 = 1.700.000 lei sau amortizarea anuală = val cont de intrare / durata normala de utilizare = 8.5000.000/ 5=1.700.000 lei

c) rata lunară de amortizare = rata anuală a amortizării / 12 = 20% / 12 = 1,666%

d) amortizare lunară = val cont de intrare x rata lunară de amortizare =8.500.000 x 1,666% =141.666 lei sau

amortizare lunară = amortizare anuală / 12 = 1.700.000 / 12 = 141.666 lei

Dacă mijloacele fixe prezintă intrări și ieșiri în cursul anului, amortizarea trebuie recalculată în funcție de timpul de folosire.

De exemplu, un mijloc fix intră în funcțiune la data de 17 aprilie 2000. Conform legislației în vigoare, timpul de funcționare sau nefuncționare se determină în luni întregi începând cu luna următoare datei de intrare/ieșire. Deci, mijlocul fix respectiv s-a utilizat în primul an de funcționare 8 luni.

Amortizarea anuală (2000) = 8.500.000 x 20% x 8 / 12 = 1.133.333 lei.

Tabloul amortizării anuale a acestui mijloc fix se prezintă astfel:

1.5.2 Amortizare degresiva

Această metodă de amortizare are ca efect înscrierea în cheltuieli a unei amortizări mai mari în cursul primelor exerciții de utilizare a bunului în raport cu amortizarea corespunzătoare exercițiilor ulterioare. Justificarea economică a acestei metode este dată, pe de o parte, de faptul că deprecierea este pentru unele mijloace fixe mai mare în cursul primelor exerciții și, pe de altă parte, de constatarea că acestea au o capacitate de serviciu mai mare în primii ani de viață, după care ele antrenează cheltuieli de întreținere din ce în ce mai mari.

In România, amortizarea degresivă constă în multiplicarea cotei de amortizare lineară cu unul din următorii coeficienți:

1,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este cuprinsă între 2 si 5 ani;

2 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este cuprinsă între 5 si 10 ani;

2,5 daca durata normală de utilizare a mijlocului fix este mai mare de 10 ani.

Amortizarea degresivă, conform H.G. 909/ 1997 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, modificată și completată prin O.G. 547 1997, se aplică în două variante:

fără influența uzurii morale – varianta AD l;

cu influența uzurii morale – varianta AD 2.

1.5.2.1 Amortizarea degresivă – varianta AD1

Pentru exemplificare se folosesc aceleași date ca în exemplul de la amortizarea liniară.

Valoare de intrare 8.500.000 lei

Cota de amortizare liniară este de 20%

Amortizarea anuală liniară este de l .700.000 lei

Durată normală de utilizare este de 5 ani, în funcție de care, cota de amortizare liniară se multiplică cu coeficientul 1,5 astfel:

Cota de amortizare în regim degresiv = 20% x 1,5 = 30%.

1.5.2.2 Amortizare degresiva – varianta AD2

Se au în vedere următoarele elemente:

valoarea de intrare 8.500.000 lei

durata normală de utilizare 7 ani

cota medie de amortizare în regim liniar 100 / 7 = 14,29 % an

cota medie de amortizare în regim degresiv 14,29 * 2 = 25,58% an ,

durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată în funcție de cota medie anuală de amortizare degresivă: 100 / 25,58 = 3 ani

durata de utilizare pentru amortizarea integrală: 7-3 = 4 ani, din care:

6.1 în regim de amortizare degresivă (6-5): 4 – 3 = l an

6.2 în regim de amortizare liniară (6-6.1): 4 – l = 3 ani

7. durata de utilizare aferentă uzurii morale pentru care nu se mai calculează amortizarea (2-6): 7 – 4 = 3 ani

Tabloul amortizării degresive anuale cu influența uzurii morale se prezintă astfel:

Rezultă că valoarea de intrare a mijloacelor fixe a fost amortizată în 4 ani în loc de 7 ani, datorită influenței uzurii morale, care a fost recuperată valoric în primii 4 ani de funcționare a mijlocului fix.

În vederea aplicării corecte a duratei normale de utilizare a mijlocului fix se vor avea în vedere duratele stabilite pe categorii de mijloace fixe în lege, precum și momentul din care, conform legii, ele trebuie amortizate.

1.5.3 Amortizarea accelerată

Această metodă constă în includerea în cheltuielile de exploatare, în primul an de funcționare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. Amortizările anuale pentru exercițiile următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani rămași (Regulamentul privind Legea contabilității 82/1991 și Legea 1571994, art.19).

De exemplu, folosind aceleași date ca în cazul amortizării liniare, tabelul amortizării accelerate se prezintă astfel:

Pentru mijloacele fixe cu durata de functionare normala pana la 5 ani inclusiv, nu se aplica regimul de amortizare degresiva – varianta AD2. În acest caz se va folosi AD1.

Cladirile și constructiile se amortizeaza exclusiv in regim liniar nu și dupa alte metode. Aprobarea utilizarii regimului de amortizare liniară o dă Consiliul de Administratie al agentului economic, respectiv responsabilul cu gestiunea patrimoniului. Pentru amortizarea accelerată aprobarea o dă organul teritorial al Ministerului Finanțelor, la propunerea Consiliului de Administratie al agentului economic sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului.

1.6 Contabilitatea operatiilor privind activele imobilizate

Evidența existenței și mișcării activelor imobilizate corporale se realizează prin conturile ce aparțin clasei a 2-a denumită „Conturi de active imobilizate" din Planul de conturi general, din OMF 94/29.01.2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

CLASA 2 – CONTURI DE IMOBILIZARI

IMOBILIZĂRI NECORPORALE

IMOBILIZĂRI CORPORALE

211. Terenuri și amenajări de terenuri

Terenuri

Amenajări de terenuri

212. Construcții

213.Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații

2131.Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)

Aparate și instalații de măsurare, control și reglare

Mijloace de transport

Animale și plantații

214. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale

23. IMOBILIZĂRI ÎN CURS

231. Imobilizări corporale în curs

Amenajări de terenuri și construcții

Instalații tehnice și mașini

Alte imobilizări corporale

232. Avansuri acordate pentru imobiliari corporale

Avansuri acordate pentru terenuri și construcții

Avansuri acordate pentru instalații tehnice și mașini

Avansuri acordate pentru alte imobilizări corporale

233.Imobilizări necorporale în curs

234.Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale

26. IMOBILIZĂRI FINANCIARE

28. AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZĂRILE

Amortizări privind imobilizările necorporale

Amortizări privind imobilizarile corporale

2811. Amortizarea amenajărilor de terenuri

2812. Amortizarea construcțiilor

2813. Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de transport, animalelor si plantațiilor

2814. Amortizarea altor imobilizări corporale.

29. PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR

290 Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale 291 .Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale

2911. Provizioane pentru deprecierea terenurilor și amenajărilor de terenuri

2912. Provizioane pentru deprecierea construcțiilor

2913.Provizioane pentru deprecierea instalațiilor, mijloacelor de transport,

animalelor și plantațiilor

2914. Provizioane pentru deprecierea altor imobilizări corporale

293. Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor in curs

2931. Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs

2933. Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs

296 . Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare

1.6.1 Intrările de mijloacele fixe

Mijloacele fixe pot intra în patrimoniul unei societăți pe mai multe căi:

prin achiziție cu titlu oneros,

prin producție proprie,

sub formă de aport la capital,

primirea cu titlu gratuit ca donație sau subvenție,

plusuri de imobilizări constatate la inventar etc.

1.6.1.1 Achiziționarea

În factura furnizorului se înscrie prețul de cumpărare al mijlocului fix, eventualele cheltuieli accesorii facturate în contul clientului și taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.).

Exemplu:

în 20.05.2005 se primește factura furnizorului și se recepționează un mijloc fix: costul de achiziție este de 9.000.000 lei, T.V.A. 19%.

– înregistrarea facturii de achiziție a mijlocului fix

– plata furnizorului

1.6.1.2 Producția de mijloace fixe

Producția de mijloace fixe reprezintă un venit din exploatare reprezentat de costul lucrărilor și cheltuielile efectuate de unitatea patrimonială pentru ea însăși și înregistrate ca active imobilizate corporale.

Din punct de vedere fiscal, producția imobilizată este supusă taxei pe valoare adăugată în regim de deductibilitate. Agenții economici care folosesc pentru nevoile proprii bunuri și servicii achiziționate sau realizate în unități proprii, au dreptul să deducă integral taxa pe valoare adăugată aferentă intrărilor numai dacă realizează exclusiv operații supuse TVA. În cazul în care există în societatea respectivă și operații scutite de plata taxei, dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor sau serviciilor respective la realizarea operațiilor impozabile (prorata de deducere a TVA).

Exemplu:

În cursul exercițiului 2004 o întreprindere începe construirea unei hale de producție pentru nevoi proprii; la finele anului cheltuielile legate de investiție se ridică la 4.500.000 lei, iar la 30.06.2005 se recepționaza obiectivul la un cost de producție de 10.100.000 lei.

– înregistrarea lucrării de investiție neterminată la sfârșitul exercițiului 2004:

– recepția imobilizării în exercițiul 2005:

– înregistrarea TVA

Dacă prorata de deducere a TVA nu este de 100 % partea nedeductibilă de TVA majorează costul total al imobilizării. Pentru exemplificare se are în vedere cazul precedent, dar se aplică o prorată de deducere a TVA de 80%.

În noua situație se determină:

TVA colectată: 10.100.000 x 19% = 1.919.000 lei

TVA deductibilă: 1.919.000 x 80% = 1.535.200 lei

TVA nedeductibilă: 1.919.000 – 1.535.200 – 383.800 lei

În contabilitate se va înregistra TVA și majorarea costului total al imobilizării, cu TVA nedeductibilă, adică:

1.6.1.3 Achiziționarea unei imobilizări cu plata în devize

Operațiile determinate de achiziția de imobilizări din import sunt contabilizate la cursul de schimb în vigoare la data efectuării lor și sunt supuse TVA. Baza de impozitare pentru stabilirea TVA este valoarea în vamă la care se adaugă taxa vamală și alte taxe și accize datorate pentru bunurile din import.

Valoare în vamă a bunurilor din import se face prin convertirea în lei a prețurilor externe la cursul de schimb în vigoare în prima zi a lunii în care se înregistrează declarația vamală.

Exemplu:

Se achiziționează o mașină de lucru din import pentru un preț de 45.000 USD, condiții de livrare franco – frontieră română.

Data efectuării livrării și facturării se consideră 20.04.2005 ocazie cu care s-a făcut vămuirea, plata taxelor vamale și a TVA cu ordin de plată. Taxa vamală este de 10% din valoarea în vamă.

Operațiunile legate de transport, manipulare și instalare sunt efectuate de o întreprindere specializată pentru suma de 800.000 lei, TVA fiind inclusă în preț.

Plata furnizorului extern se face 60% la 30.04.2005, iar restul la data de 30.06.2005.

Cursurile de schimb sunt următoarele:

20.04.2005 = 26.500 lei

30.04.2005 = 26.800 lei

30.06.2005 = 27.000 lei

înregistarea în contabilitate a mijlocului fix, pe baza facturii externe:

45.000 x 26.500 = 1.192.500.000

– determinarea și contabilizarea taxei vamale și TVA :

valoarea în vamă =1.192.500.000 lei

taxa vamală = 1.192.500.000 x 10% =119.250.000 lei

baza de impozitare pentru calculul TVA = valoare în vamă + taxe vamale =1.192.500.000 + 119.250.000 lei = 1.311.750.000 lei

TVA deductibilă =1.311.750.000 x 19 % = 249.232.500 lei

Taxa vamală face parte din costul de achiziție al bunului, iar TVA aferentă bunurilor din import se plătește de către importator direct sau prin intermediar, concomitent cu plata taxelor vamale pentru bunurile din import.

– înregistrarea cheltuielilor cu transportul, manipularea și instalarea bunului:

– plata primei tranșe a datoriei către furnizorul extern:

45.000$x60% = 27.000 $

la 20.04.2005 : 27.000$ x 26.500 = 715.500.000

la 30.04.2005 :27.000$ x 26.800= 723.600.000

– plata furnizorului intern pentru serviciile prestate:

– plata celei de-a doua tranșe a datoriei către furnizorul extern:

45.000 x 40% = 18.000 $

la 20.04.2000 : 18.000$ x 26.500 = 477.000.000

la 30.06.2000 : 18.000$ x 27.000 = 486.000.000

1.6.1.4 Aportul de imobilizări corporale

Se înregistrează ca orice intrare a unei imobilizări, creditându-se contul care reflectă stingerea creanței față de asociați/ acționari pentru capitalul subscris, respectiv contul 456 "Decontări cu asociații privind capitalul". Aportul de bunuri la capitalul social al societăților comerciale este scutit de TVA.

Exemplu: Un asociat aduce ca aport la capital un mijloc fix în valoare de 17.000.000 lei.

1.6.1.5 Intrarea unei imobilizări cu titlu gratuit

Se poate realiza pe calea subvenționării integrale sau parțiale a costului de achiziție a bunului, donațiilor, plusurilor constatate la inventariere etc.Exemplu : La data de 30.05.2005 o societate achiziționează un utilaj în valoare de 100.000.000 lei, TVA 19%. Utilajul este subvenționat în proporție de 60%.

achizitionarea utilajului

primirea subventiei

– incasarea subventiei

plata furnizorului

1.6.1.6 Intrarea unei imobilizări prin leasing

Legalizarea leasing-ului s-a făcut în 1997, prin Ordonanța Guvernului nr. 51.

Exemplu – leasing financiar: La l ianuarie 2003 se încheie un contract de leasing al cărui obiect este un utilaj în valoare de 200.000.000 lei. Contractul prevede plata unei sume inițiale de 30.000.000 lei și 3 rate anuale a câte 70.000.000 lei. Rata dobânzii este de 14%. Durata contractului este de 3 ani, iar durata normală de utilizare a utilajului este de 6 ani. De asemenea, în contract este prevăzută o clauză privind opțiunea de cumpărare, prețul de opțiune fiind de 11.090.000 lei. Valoarea reziduală este, de asemenea, estimată la 11.090.000 lei.

Tabloul de amortizare a contractului de leasing:

Înregistrarile în contabilitate sunt urmatoarele ( societatea este locatar ):

– primirea – evidentierea datoriei si a dobanzii aferente:

Se inregistreza, de asemenea, în debitul contului 8036 " Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" valoarea imobilizarilor și a dobanzii.

Debit 8036 251,090,480

1.6.2 Iesirea din patrimoniu a mijloacelor fixe

Mijloacele fixe pot iesi din patrimoniu prin:

scoatere din folosință la împlinirea duratei de funcționare (mijloace fixe amortizate integral) sau înainte de aceasta (mijloace fixe în curs de amortizare),

vânzare,

cedare cu titlu gratuit sub formă de donații,

minus de mijloace fixe constatate la inventariere,

ieșiri datorate unor cauze de forță majoră (calamități naturale, incendii etc.) sau pe alte căi.

1.6.2.1 Scoaterea din evidență și vânzarea unei imobilizări integral

amortizate

Exemplu:

Se scoate din folosință un mijloc fix integral amortizat la data expirării duratei de funcționare, valoarea contabilă fiind de 20.000.000 lei. Mijlocul fix este vândut la un preț de 10.000.000 lei, TVA 19%.

– scoaterea din evidență a imobilizării integral amortizate:

– înregistrarea vanzării imobilizarii integral amortizate:

1.6.2.2 Vânzarea unui mijloc fix partial amortizat

NOTĂ: partea neamortizată din valoarea contabilă a unei imobilizări vândute se înregistrează ca o cheltuială excepțională privind operațiile de capital în corespondență directă cu contul mijlocului fix aferent.

Exemplu:

Un utilaj înregistrat la o valoare contabilă de 20.000.000 lei, și cu amortizare de 15.000.000 lei este vândut unui terț la un preț de 6.000.000 lei, TVA 19%.

– înregistrarea vânzarii utilajului:

– scoaterea din evidenta a utilajului vândut :

1.6.2.3 Ieșirea unui mijloc fix din patrimoniu ca urmare a unei situații de forță majoră

Valoarea neta contabilă (valoarea neamortizată) a acestor imobilizări se înregistrează ca o cheltuială privind operațiile de capital. Eventualele provizioane pentru depreciere aferente acestor imobilizări sunt virate la venituri din provizioane.

Exemplu:

Se înregistrează distrugerea unei plantații de pomi datorată unei calamități naturale. Valoarea de intrare este de 8.500.000 lei, amortizarea până la data distrugerii este de 6.500.000 lei. Există un provizion pentru depreciere în sumă de 2.200.000 lei aferent acestui mijloc fix.

– scoaterea din evidentă a imobilizării distruse:

"Venituri din vanzarea activelor si alte operatiuni de capital"

– anularea provizionului făra obiect

1.6.2.4 Ieșirea unui mijloc fix din patrimoniu prin donații acordate unui terț

Se contabilizează similar cu ieșirea unei imobilizări din patrimoniu ca urmare a unei situații de forță majoră.

1.6.2.5 Ieșirea unui mijloc fix din patrimoniu prin restituirea acestuia

Exemplu:

Un mijloc fix se restituie asociatului care 1-a adus ca aport:

1.6.2.6 Ieșirea unei imobilizări prin leasing

Exemplu – leasing financiar:

Se consideră aceleași date prezentate în exemplul leasingului financiar la locatar, însă considerăm acum că întreprinderea este locatorul în respectivul contract, înregistrările contabile în cazul în care societatea este locator sunt următoarele:

– achiziția utilajului ce urmează a fi dat în leasing:

– predarea echipamentului tehnologic:

– inregistrarea dobanzii

– reflectarea imobilizării date în leasing financiar în debitul contului extrabilantier 8038 "Alte valori în afara bilanțului"-analitic

Debit 8038 251.090.480

“Alte valori in afara bilantului “ – analitic “Bunuri predate in leasing financiar”

CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALA A SOCIETATII

S.C. EXTRAPAN S.A. PLOIESTI

2.1. Scurt istoric al S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

Până în iunie 1943, necesarul de pâine în Ploiești și în județul Prahova era asigurat de proprietarii de brutării. După această dată a început să funcționeze unitatea Întreprinderi economice mici, viitoarea S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești, cu două întreprinderi în orașul Ploiești, restul în principalele orașe ale județului, aflate în subordinea cooperației.

În anul 1952, cele două întreprinderi s-au comasat, constituind Întreprinderea de Panificație Oraș Ploiești, care la 1 iulie 1959 preia activitatea Întreprinderii de paste făinoase Vulturul, având noua denumire de Întreprinderea de Panificație și Paste Făinoase Ploiești.

La 1 martie 1968 aceasta se comasează cu Întreprinderea Raională de Panificație, sub denumirea de Industria Panificației Prahova Ploiești, aparținând Ministerului Industriei Alimentare.

În această perioadă, în cadrul județului, între localitățile Băicoi și Bușteni mai funcționează și Întreprinderea de Panificație Câmpina, înființată la 1 octombrie 1950 și tutelată de Ministerul Industriei Alimentare.

În urma aplicării Decretului nr. 162/1973, cele două întreprinderi din Ploiești și Câmpina sunt comasate sub denumirea Întreprinderea Industriei Panificației Prahova Ploiești.

În luna martie a anului 1977, Întreprinderea Industriei Panificației Prahova Ploiești se unifică cu sectorul de morărit, care se afla până la acea dată în cadrul Grupului de Întreprinderi de Industrie Locală Ploiești și devine Întreprinderea de Morărit-Panificație și Produse Făinoase Prahova Ploiești.

Prin H.G. nr.13539/1990 se înființează S.C. „EXTRAPAN“ S.A. Ploiești, cu capital integral de stat, societate care preia în întregime fosta întreprindere și toți salariații săi.

Societatea s-a privatizat în anul 1995 prin metoda MEBO, Asociația Morărit și Panificație Prahova cumpărând întregul pachet de acțiuni.

În prezent se duc tratative cu o persoană particulară interesată în achiziționarea acestei societăți.

2.2. Prezentarea S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești activează în domeniul industriei alimentare, profilul morărit – panificație, produse zaharoase, fiind cel mai important producător de făină din grâu, produse de panificație, paste făinoase, biscuiți și napolitane din județul Prahova.

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești este persoană juridică română având forma juridică de societate pe acțiuni.

Capitalul social subscris și vărsat este stabilit la suma de 24.596.206 mii lei căreia îi corespund un număr de 793.426 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 31.000 lei fiecare.

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la vot în Adunarea Generală a Acționarilor și dreptul la dividende conform legislației în materie.

În prezent sediul S.C. EXTRAPAN S.A. este în România, localitatea Ploiești, strada Mărășești nr. 70.

Societatea este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al Județului Prahova cu nr. J29/83 din data de 26.02.1991-vol. 2 și are Cod Sirues 291020461. Codul fiscal este R 1352145 din data de 29.11.1992.

Societatea are cont deschis la B.C.R. și își ține evidența contabilă în lei .

S.C. EXTRAPAN S.A. își desfășoară activitatea în conformitate cu Legea 31/1990, cu contractul de societate și cu statutul societății.

2.3. Structura organizatorică a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

Din punct de vedere al structurii organizatorice, Adunarea Generală a Acționarilor (A.G.A.) este organul suprem de conducere al societății care decide asupra activității acesteia, asigură politica ei economică și comercială. Aceasta este alcătuită din acționari sau reprezentanți ai acestora și poate fi de două feluri: ordinară și extraordinară.

Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație (C.A.), compus din 15 administratori aleși de A.G.A. pe o perioadă de 4 ani cu posibilitatea de a fi realeși.

Președintele C.A. este Director General în care calitate coordonează și conducerea executivă conform prevederilor din contractul de societate.

Gestiunea societății este controlată de acționari și de Comisia de Cenzori, formată din 3 cenzori și numită în condițiile legii de A.G.A.

În organizarea S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești, așa cum se poate observa și din organigrama generală a societății (fig. nr.2), Directorului General îi sunt direct subordonate: Biroul Juridic, Biroul Personal-Învățământ-Salarizare, Compartimentul C.F.I., Biroul C.T.C., Biroul Administrație-Secretariat-Pază-P.S.I.-Protecția Muncii, Directorul Tehnic, Directorul Comercial și Directorul Economic.

Directorul Tehnic are în subordine: Biroul Producție și Biroul Mecano-Energetic; Biroul Producție coordonează activitatea Secțiilor de Panificație și de Morărit.

În subordinea Directorului Comercial se află: Biroul Aprovizionare, Biroul Desfacere-Marketing-Relații cu publicul și Secția Transporturi auto.

Directorul Economic este direct responsabil de: Biroul Financiar, Biroul Contabilitate și Oficiul de calcul.

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești are un număr de 2540 salariați.

Personalul de conducere executiv (șefi de secție, servicii, birouri, compartimente și unități de producție) al societății este numit de C.A..

Restul personalului este angajat de Directorul General în baza avizelor compartimentelor de specialitate.

2.4. Oferta de produse și servicii a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești dispune de 25 de unități de producție (formații) în domeniul panificației, răspândite în tot județul, precum și de 2 unități în domeniul morăritului, în Ploiești.

În localitățile cu profil de panificație se produce pâine, specialități de panificație, produse zaharoase și de patiserie.

De asemenea în Ploiești și Câmpina există câte o unitate producătoare de paste făinoase cu parametrii calitativi competitivi pe piața românească.

În orașul Ploiești există și două unități de producție pentru biscuiți glutenoși și zaharoși și o unitate pentru producerea napolitanelor și foilor vafe.

Unitățile cu profil de morărit produc: făină, griș și arpacaș.

În tabelul nr.1 este prezentată capacitatea de producție a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești.

Analizând acest tabel, se observă capacitatea ridicată pe care o are societatea în cazul activităților de măcinare a grâului și de producție a pâinii și specialităților de panificație

Tabelul nr.1

Capacitatea de producție a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

Sursa: documentație firmă

În fig.nr.1 este prezentată evoluția gradului de încărcare (folosire ) a capacității de producție pentru principalele grupe de produse la S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești în perioada 2003-2005

Fig.nr.1. Evoluția gradului de încărcare (folosire) a capacităților

de producție (%) la S.C. EXTRAPAN S.A. Ploieșt în

perioada 2003-2005. Sursa: documentație societate

Studiind diagrama de mai sus, putem observa scăderea, de la an la an, a gradului de folosire a capacităților de producție a pâinii și specialităților de panificație și de măcinare a grâului la valori foarte mici.

În schimb, gradul de folosire a capacităților de producere a pastelor făinoase, produselor zaharoase și de patiserie dar mai ales a capacității de producție a biscuiților, a cunoscut o creștere deosebită ceea ce nu poate reprezenta decât un aspect înbucurător.

Societatea beneficiază și de depozite en-gros în localitățile: Ploiești, Câmpina, Făget, Plopeni, Sinaia, Urlați, care desfac către beneficiarii lor și alte produse alimentare.

De asemenea societatea dispune și de o rețea proprie de magazine răspândite în Ploiești și pe toată raza județului Prahova.

Activitatea de transport este organizată la nivel de autobază cu 7 coloane și 70 de mașini.

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești oferă clienților săi următoarele produse și servicii:

– făină, griș, arpacaș;

– pâine și specialități de panificație;

a) produse: – biscuiți glutenoși și zaharoși;

– produse zaharoase, inclusiv napolitane;

– paste făinoase;

-prestații de măciniș grâu;

– achiziționarea de grâu de la persoane fizice și diverse

b) servicii: societăți;

– vânzări en-gros de alte produse alimentare: zahăr, orez,

ulei, conserve din legume și fructe, băuturi răcoritoare.

Ponderea acestor produse și servicii în cadrul activității societății este prezentată în fig.nr.2.:

Fig.nr.2. Ponderea produselor și serviciilor în cadrul activității

S.C. EXTRAPAN S.A.Ploiești. Sursa: documentație firmă

Se observă că ponderea cea mai mare în activitatea societății o deține producția de pâine și prestarea de măciniș de grâu, acestea reprezentând principalele activități desfășurate de societate, celelalte activități putând fi considerate, datorită procentului foarte mic, activități auxiliare ale întreprinderii

Pentru perioada 2001-2006, S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești își propune modernizarea principalelor activități: producție, comerț și transport precum și investirea de resurse financiare și umane, având drept scop obținerea unor produse calitativ superioare și cu costuri minime, competitive pe piața românească, dar și pe cea europeană.

2.5. Studiul pieței produselor de panificație

Piața – sublinia un specialist – servește întreprinderii în mod succesiv ca sursă de informație, teren de confruntare, „barometru“ al realizărilor efective și al șanselor viitoare.

Pe bună dreptate se poate afirma că întreprinderea este confruntată cu piața moment de moment și că existența precum și dezvoltarea ei sunt condiționate în mare măsură, de cunoașterea pieței, de posibilitățile de adaptare la cerințele și la evoluția acesteia, de rapiditatea reacțiilor la mutațiile ce au loc pe piață. Pentru bunurile pe care le produce, fiecare întreprindere își crează o piață proprie.

Datorită sistemului de organizare și desfășurare a activității de producție din țara noastră, existent până în anul 1989, unitățile economice nu s-au preocupat de cercetarea pieței.

Prin tranziția la economia de piață, crește însă interesul față de cercetările de marketing în producerea și livrarea produselor de panificație, fiecare firmă fiind vital interesată să cunoască modul cum produsele sale sunt primite pe piață precum și situația firmelor concurente.

Pentru o estimare corectă a capacității pieței mondiale de produse de panificație este necesar a se cunoaște tendința generală a consumului de cereale pe plan mondial (care este într-o continuă scădere). Astfel țările cu tradiție alimentară apropiată de țara noastră, au consumuri mai mici (fig.nr. 3.): la nivelul anului 2005 Bulgaria înregistra un consum de 146 Kg/om /an ; Rusia 131 Kg/om/an; Ungaria 108 Kg/om/an; numai Turcia înregistra un consum mai mare 170 Kg/om/an; în timp ce România înregistra un consum de 150 Kg/om/an (exceptând autoconsumul).

Fig.nr. 3. Consumul internațional de cereale

la nivelul anului 2005 (kg/om/an).

Unii specialiști afirmă că acest consum de cereale pe locuitor, ar reprezenta unul din indicatorii care exprimă nivelul de cultură și civilizație al unei țări și deci, nivelul de dezvoltare a țării respective.

Pentru un studiu complex și competent al pieței produselor de panificație din România, este necesar a se urmării evoluțiile înregistrate atât pe piața asigurării cu resurse materiale, cât și pe cea a desfacerii produselor.

În ce privește piața asigurării cu resurse materiale (principalele resurse materiale pentru industria de panificație sunt grâul și porumbul) este de menționat că majoritatea societăților comerciale se aprovizionează cu cereale de la unitățile cu capital de stat (condițiile de calitate cerute la preluarea materiei prime sunt standardizate, iar prețul este stabilit pe plan central) și de la producătorii particulari individuali și asociații ale acestora .

Totodată este necesară o schimbare a politicii de preț pentru cerealele panificabile, stabilindu-se un preț stimulativ care să acopere cheltuielile de producție ale cerealelor și care să-l determine pe producător (în special pe cel particular) să utilizeze soiuri performante, sămânță selecționată și tehnologie modernă.

Toate acestea vor avea un efect pozitiv asupra calității făinii și desigur asupra calității produselor de panificație.

Datorită specificului produselor de panificație, piața acestora este cu precădere locală, respectiv județeană; foarte puține sortimente (biscuiți, stiksuri, pufuleți) sunt destinate pieței naționale; aceasta cu atât mai mult cu cât cantitățile destinate pieței naționale sunt nesemnificative în raport cu producția fizică totală (max. 10%).

În cadrul studierii ofertei de produse de panificație un loc de seamă îl ocupă cercetarea dinamicii și structurii ofertei, precum și studierea nivelului calitativ al ofertei.

Referitor la cota de piață, odată cu înființarea unor firme particulare de producție și comercializare a produselor de panificație, fostele societăți comerciale cu capital majoritar de stat ce dețineau supremația pe piață s-au văzut în situația de a pierde un procent însemnat din cota pe care o dețineau.

În concluzie, piața produselor de panificație având ca principal produs pâinea (produs de necesitate vitală), are un specific aparte, dat de inelasticitatea cererii de astfel de produse funcție de prețul de livrare și veniturile consumatorilor.

2.6. Piața produselor de panificație realizate de

S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

Pentru produsele de panificație , piața potențială a județului Prahova este în creștere în ultimii ani, datorită în principal creșterii ratei somajului și a scăderii puterii de cumpărare a cetățenilor .

Din aceste motive, cererea de pâine în special este relativ mai mare, populația județului fiind obligată să acopere necesarul zilnic de hrană prin suplimentarea cu produse de panificație în detrimentul produselor alimentare animaliere. Raportul calitate – preț este favorabil prețului.

Piața concurențială cuprinde concurența națională, care se referă la producătorii cu profil similar de activitate din România și concurența regională care se referă la producătorii din județul Prahova și județele învecinate acestuia.

În tabelul nr.2. este prezentată concurența regională a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești, în județul Prahova și în județele învecinate:

Tabelul nr.2

Concurența regională a S.C. EXTRAPAN S.A. Ploiești

Sursa: documentație firmă.

Se observă că cea mai puternică concurență există în județul Prahova, reprezentată de firme private cu capacități de producție ridicate, cu utilaje de producție relativ moderne, fiabile și cu o productivitate ridicată, care poate acoperi piața locală cu mult peste necesarul mediu pe județ.

Pe lângă concurența pe plan local, prin fabricarea și distribuirea de biscuiți glutenoși, societatea se confruntă și cu concurența pe plan național. Societatea desface aceste produse în București, Craiova, Buzău, Brașov, Suceava, Iași, Constanța, Bistrița, Pitești, Târgu-Mureș și Bacău, într-o gamă variată de sortimente, biscuiți simpli și cu cacao, cu arome și umpluturi diferite, ambalați în pachete cu gramaje mici, dar și în ambalaje colective, în cutii de carton cu greutate între 2 si 8 kg. Se cuvine menționat că activitatea de fabricare a biscuiților reprezintă sectorul unde gradul de acoperire a capacității de producție este de peste 70 %.

Pe plan național, principalele firme concurente sunt : S.C. Germino S.A. Alexandria, S.C. Compan S.A. Târgoviște, SC Berceni S.A. București, S.C. Dobrogea S.A. Constanța , S.C. Titan S.A. București, S.C. Panvitan S.A. București.

Fig.3. l. l – Evoluția mijloacelor fixe

Valoarea mijloacelor fixe a înregistrat o evoluție crescătoare: în 2004 a crescut față de 2003cu 108.52%, ceea ce valoric înseamnă 1,981,117 mii lei, iar în 2005 a crescut față de 2004 cu 48.30%, ceea ce valoric înseamnă 1,838,545 mii lei. Dinamica acestui indicator a fost mai pronunțată în perioada 2003-2004 față de perioada următoare 2004-2005 când a înregistrat o creștere mai lentă. Intreprinderea a avut un program intens de investire in mijloace fixe cu scopul de a-si mari capacitatile de productie.

Din figura 3.1.2 se observă că: în 2003 ponderea cea mai mare în total mijloace fixe au avut-o mașinile și utilajele, în 2004 alte imobilizări corporale și în 2005 tot alte imobilizări corporale.

Fig.3. l. 2

Fig- 3.1.3 -Evoluția valorii activelor circulante

Valoarea activelor circulante este un indicator ce a înregistrat o evoluție ascendentă pe perioada 2003-2004 .În 2004 a crescut față de 2003 cu 34.81%, iar în 2005 față de 2004 cu 205%. Se observă că și-n cazul acestui indicator creșterea a fost mai pronunțată în perioada 2004-2005 față de 2003-2004.

Se observă că în cadrul activelor circulante ponderea principală nu o au stocurile,acestea neînregistrând valori foarte mari și nici evoluții pronunțate în sensul creșterii sau scăderii,în raport cu evoluția nivelului de activitate, ceea ce denotă o gestiune buna a stocurilor din întreprindere. Astfel, acestea au crescut de 3 ori pe perioada 2003-2005.

In ceea ce privește celelalte active circulante, acestea au înregistrat o creștere accentuată pe perioada celor trei ani de 385%.

Fig- 3.1.4 -Evoluția stocurilor

Stocurile au înregistrat o creștere în 2004 față de 2003 de 11.80%, ceea ce valoric înseamnă 155,835 mii lei, iar în 2005 față de 2004 de 171.80%, ceea ce valoric reprezintă 2,536,884 mii lei

În cadrul stocurilor, ponderea cea mai mare o dețin în toti cei trei ani ambalajele: în 2005 -53.7%, în 2004 – 60.12%, iar în 2003 – 51.18%. Materiile prime și materialele consumabile au înregistrat cea mai mare pondere în 2003 de 28.84%, aceasta scăzând în 2005 la 23%, indicând o bună gestiune a materialelor folosite în producție.

Fig- 3.1.5 -Evoluția creantelor

Creanțele indică o evoluție crescătoare, înregistrând o creștere în perioada 2003- 2004 de 60.65%, iar în 2004 – 2005 de 155.22% pe fondul cresterii cifrei de afaceri a intreprinderii.

Cifra de afaceri este un indicator foarte important, utilizat în caracterizarea mărimii întreprinderii și în analiza situației economico-financiară.

Reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe piață, a capacității de a lansa și dezvolta activități profitabile.

Fig. 3.2.1 -Evoluția cifrei de afaceri

Din cronograma se observă ca cifra de afaceri are o evoluție ascendentă, crescând în 2004 față de 2003 cu 66.28% ceea ce valoric înseamnă 5,720,336 mii lei iar în 2005 față de 2004 cu 205.14% ceea ce valoric înseamnă 29,439,422 mii lei, iar în 2005 față de 2003 cu 407.38%, ceea ce înseamnă că cifra de afaceri a crescut de cinci ori pe o perioadă de trei ani, indicând o evoluție crescătoare foarte bună.

Astfel SC EXTRAPAN SA și-a majorat cota de piata in intervalul 2003-2005 datorita unui management foarte bun care a promovat produse de calitate buna la cele mai competitive preturi. Intreprinderea a devenit lider in judetul Prahova in domeniul moraritului si panificatiei.

Fig. 3.2.2 –Componența cifrei de afaceri

In ceea ce privește elementele componente, în 2003 ponderea producției vândute (95.55%) este mai mare decât cea a veniturilor din vânzarea mărfurilor (4.45%).

Acest lucru se observă și-n anii următori, aportul principal în cifra de afaceri aparținând producției vândute, chiar dacă ambele componente au crescut în fiecare an.

Producția vândută a crescut în 2004 față de 2003 cu 67.68%, și valoric cu 5,581,780 mii lei, iar în 2004 față de 2005 cu 202%, și valoric cu 27,929,976 mii lei, iar în 2005 față de 2003 cu 406%, valoric cu 33,508,756 mii lei.

Veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut în 2004 față de 2003 cu 36% ceea ce valoric înseamnă 138,556 mii lei, în 2005 față de 2004 cu 289% ceea ce valoric înseamnă 1,512,446, iar în 2005 fața de 2003 creșterea a fost de 430%, adică 1,651,002 mii lei.

Aceasta crestere spectaculoasa a producției vandute se datoreaza diversificarii gamei de produse și cuceririi de noi piete de desfacere pe fondul cresterii in 2005 a consumului de populatiei și obtinerii unor programe guvernamentale. Aceasta evoutie este prognozata și in urmatorii ani, intreprinderea facând eforturi serioase pentru a-și mari capacitatiile de productie cu utilaje performanate iar produsele firmei capătând un renume din ce in mai mare.

Valoarea adăugată este un indicator care exprimă creșterea de bogăție care se obține prin activitatea tehnico-productivă.

Fig. 3.2.3 –Evoluția indicatorului "valoare adăugată"

Din grafic se observă că valoarea adăugată are o evoluție ascendentă crescând în 2004 față de 2003 cu 55.86%, ceea ce valoric înseamnă 2,542,999 mii lei, iar în 2005 față de 2004 cu 208.85% ceea ce valoric înseamnă 14,818,389 mii lei, iar în 2005 față de 2003 cu 381.40%, ceea ce înseamnă că valoarea adăugată a crescut de aproape cinci ori, indicând o evoluție crescătoare foarte bună . Creste capacitatea intreprinderii in autofinanțarea propriilor activitați.

Fig. 3.2.4 -Evoluția indicatorului "producția exercițiului"

Se observă că producția exercițiului a avut o evoluție ascendentă, la care au participat și producția stocată și cea vândută, producția imobilizată fiind nulă in cei trei ani. În 2004 indicatorul "producția exercițiului" a crescut cu 69% față de 2003, în 2005 a crescut cu205% față de 2004, iar în 2005 față de 2003 cu 415.38%.

Ponderea principală în cadrul producției exercițiului o are producția vândută, ea reprezentând în jur de 100% în fiecare an, față de producția stocată care a avut o pondere de sub 1% în fiecare an, în 2003 ea având chiar o influență negativă asupra producției exercițiului.

Întreprinderea reușește sa aibă un rulaj al marfurilor foarte bun productia stocata fiind nesemnificativa, bucurându-se o putere de absortie foarte buna a pietei.

Fig. 3.2.5 – Componența indicatorului "producția exercițiului"

Din figura de mai sus se observă că producția vândută a crescut în 2004 față de 2003 cu 67.68%, și valoric cu 5,581,780 mii lei; în 2005 față de 2004 cu 203.53%, și valoric cu 28,145,543 mii lei, iar în 2005 față de 2003 cu 409% și valoric cu 33,727,323 mii lei.

Producția stocată a înregistrat valori negative de -59,954 mii lei în 2003, dar a crescut în 2004 față de 2003 cu 103.52%, și valoric cu 62,068 mii lei, iar in 2005 fata de 2004 cu 216,453, iar in 2005 fata de 2003 a crescut cu 464.55%, iar valoric cu 278,521 mii lei.

Fig. 3.2.6 – Evoluția veniturilor

Din cronograma se observă ca veniturile au crescut pe total în 2005 față de 2004 cu 408.49%, iar în 2004 față de 2003 cu 204.66%, ceea ce înseamnă ca dinamica veniturilor a fost mai pronunțată în perioada 2004-2005 față de 2003-2004. În toți cei trei ani analizați, veniturile din exploatare sunt cele care dețin supremația în "Total venituri", deținând o pondere de 98-99%. Putem spune ca venituri din exploatare au cunoscut un boom in anul 2005 ceea ce arata situatia deosebit de favorabila a societatii.

Fig. 3.2.7 – Evoluția excedentului brut din exploatare

Excedentul brut din exploatare a avut o evoluție ascendentă, crescând în 2004 față de 2003 cu 57%, valoric cu 1,552,178 mii lei, iar în 2005 față de 2004 cu 290%, valoric cu 12,409,910 mii lei. Ca și în cazul celorlalți indicatori, creșterea a fost mai accentuată în perioada 2004-2005, majorandu-se capacitatea intreprinderii de a se finanta din activitatea de exploatare.

Fig. 3.3.1 – Evoluția capitalului social

Capitalul social a crescut de 5 ori în anul 2004 față de 2003, de la 10,000 mii lei la 50,000 mii lei, valoare care a rămas nemodificată în 2005.

Fig. 3.3.2 – Evoluția capitalurilor proprii

Capitalurile proprii au înregistrat o creștere continuă pe toată perioada analizată: în 2003-2004 au crescut cu 278.60%, ceea ce valoric reprezintă 2,110,301 mii lei, iar în perioada următoare cu 88.58%, adică cu 2,540,503 mii lei.

Fig. 3.3.3 – Evoluția capitalurilor permanente

Indicatorul "capitaluri permanente" pe perioada celor trei ani a avut o evoluție crescătoare, modificându-se în 2004 fața de 2003 cu 187.41%, valoric cu 2,290,747 mii lei iar în 2005 față de 2004 cu 53.95%, ceea ce înseamnă că a crescut cu 1,895,512 mii lei.

Fig. 3.3.4 -Evoluția fondului de rulment

Fondul de rulment prezintă o evoluție nefavorabilă întreprinderii, având valori negative pe toată perioada studiată. Cea mai mică valoare a înregistrat-o în 2003 : (-607,901 mii lei). Mărimile negative ale fondului de rulment exprimă faptul că mărimea resurselor stabile, disponibile pentru finanțarea necesităților activității de investiții este nesatisfăcătoare, ca urmare in special a reducerii capitalurilor proprii (sub efectul diminuarii rezultatului net) si a provizioanelor, influenta valorii imobilizarilor fiind minora.

Fig. 3.3.5 -Evoluția "necesarului de fond de rulment"

Ca și fondul de rulment, necesarul de fond de rulment nu are o evoluție bună pentru întreprindere, înregistrând în cei trei ani valori negative destul de mari, ceea ce ar arăta faptul ca întreprinderea a avut resurse degajate de activitatea de exploatare pe care nu le-a utilizat. . Acest lucru releva faptul ca stocurile si creantele sunt nu acoperite corespunzator cu surse atrase pe termen scurt .

Fig. 3.3.6 -Evoluția"trezoreriei nete"

Indicatorul "trezoreria neta" este determinat numai de "disponibilități" în anul 2003, iar în 2004 și în 2005 și de împrumuturi pe termen scurt.

Trezoreria netă prezintă o evoluție descendentă în perioada 2003-2004, când a scăzut cu 52.57%, dar în 2005 s-a redresat foarte bine, cunoscând o creștere pronunțată de 1,544.07%, adică a crescut cu 2,852,155 mii lei, de la 184,717 mii lei cât înregistra în 2004, la 3,036,872 mii lei la sfârșitul anului 2005.

Și activitatea de investiții și cea de explotare au fost finanțate pe baza trezoreriei, deoarece așa cum am arătat până acum cele două activități nu au generat resurse care acopere necesitățile.

Fig. 3.4.1 – Evoluția indicatorului "rentabilitatea vânzărilor"

Graficul rentabilității vânzărilor ne arată că rata acestui indicator a crescut lent în anul 2004 față de 2003, datorită faptului că, majorarea profitului a depășit creșterea cifrei de afaceri în această perioadă.

În anul 2005 fată de 2004 rata de rentabilitate a vânzărilor a avut aceeași evolutie crescătoare, ceea ce denotă o situație favorabilă pentru întreprindere.

Fig. 3.4.2-Evoluția indicatorului "rentabilitatea veniturilor"

Rentabilitatea veniturilor urmează aceeași evoluție ca și vânzările, în sensul că pe parcursul celor trei ani cunoaște o ușoară creștere, situație favorabilă pentru întreprindere

Fig. 3.4.3 – Evoluția "ratei de cheltuieli din exploatare"

Rata de cheltuieli din exploatare are o evoluție nefavorabilă în anul 2005 față de 2003, deorece valoric ea înregistrează o creștere, dar în 2005 față de 2004 are o evoluție în scădere, ceea ce reprezintă un rezultat rentabil pentru întreprindere, deoarece scad cheltuielile efectuate pentru obținerea a 1000 unități de venit.

Fig. 3.4.4 -Evoluția "ratei de cheltuieli financiare"

Rata cheltuielilor financiare are o evoluție negativă pentru întreprindere, cunoscând o creștere lentă în perioada 2003 – 2004, dar se accentuează în 2004-2005 ceea ce înseamnă că au crescut eforturile (cheltuielile) depuse pentru 1000 unități de efect (venituri), exprimând un rezultat nerentabil pentru întreprindere.

Fig. 3.4.5 – Evoluția indicatorului "durata de rotație a stocurilor"

Durata de rotație a stocurilor este un indicator foarte important pentru întreprindere, deoarece arată numărul de zile în care se consumă un stoc ( prin vânzare, prin consum în producție etc).

În perioada 2003-2005 acest indicator prezintă o descreștere destul de pronunțată, lucru favorabil pentru întreprindere, pentru că viteza de rotație a stocurilor este mare și societatea își recuperează stocurile într-un număr mai mic de zile.

Fig. 3.4.6 -Evoluția indicatorului "durata de incasare a creanțelor"

Durata de încasare a creanțelor are o evoluție favorabilă pentru întreprindere, în sensul că ea scade ușor în perioada 2003-2004, dar în 2004-2005, începe să descrească mult mai pronunțat, indicând o durată mică de încasare a creanțelor.

Fig. 3.5.1 – Evoluția indicatorului "lichiditate patrimonială"

Din grafic se observă că, deși nu se află într-o creștere continuă, indicele de lichiditate este supraunitar în fiecare an, ceea ce reprezintă o situație bună a societății din punct de vedere al activelor lichide.

Fig. 3.5.2 -Evoluția indicatorului "solvabilitate parțială"

Din cronograma indicatorului "solvabilitate parțiala" se observă că indicele este cuprins în intervalul (0,65 – 1) numai în anul 2005, când intreprinderea este parțial solvabilă. În cei doi ani anteriori indicatorul se situează sub limita de 0,65 ceea ce înseamnă că întreprinderea nu este parțial solvabilă în aceste perioade.

Fig. 3.5.3 -Evoluția indicatorului "solvabilitate imediată"

Indicele solvabilității imediate are o evoluție ușor descendentă în perioada 2003-2004, după care urmează o traiectorie ascendentă în perioada 2004-2005.

În toți cei trei ani acest indice se situează peste limita de 0,3, ceea ce înseamnă că întreprinderea este solvabilă imediat.

Fig. 3.5.4 -Evoluția indicatorului "solvabilitate globală"

Indicele de solvabilitate globală trebuie să fie cuprins în intervalul (1.2 – 1.8) pentru ca întreprinderea să aibă o situație bună din punct de vedere al solvabilității globale.

Se observă că în nici un an din cei studiați întreprinderea nu îndeplinește această condiție.

Fig. 3.5.5 -Evoluția indicatorului "autonomia financiară"

Din punct de vedere al autonomiei financiare, întreprinderea nu prezintă o situație bună, deoarece indicele acestui indicator nu se află în nici unul din cei trei ani studiați în intervalul (0,3 – 0,5).

CAPITOLUL III

Analiza economico-financiara a SC EXTRAPAN SA 2003 – 2005

Indicatorii economico-fînanciari care caracterizează activitatea S.C.Extrapan SA pot fi gupați in următoarele categorii:

1. Indicatori ai potențialului tehnico – economic;

Valoarea mijloacelor fixe

Valoarea activelor circulante

Valoarea stocurilor

Valoarea creanțelor

2. Indicatori de rezultate;

Cifra de afaceri Valoarea adăugată

Producția exercițiului

Venituri totale

Excedentul brut din exploatare

3. Indicatori ai potențialului financiar;

Capital social

Capitaluri proprii

Capitaluri permanente

Fond de rulment

Necesar în fond de rulment

Trezoreria netă

4. Indicatori de eficiență;

Rentabilitatea vânzărilor

Rentabilitatea veniturilor

Rata cheltuielilor de exploatare

Rata cheltuielilor financiare

Durata de rotație a stocurilor

Durata de încasare a crențelor

5. Indicatori ai lichidității și solvabilității

Lichiditatea patrimonială

Solvabilitatea parțială

Solvabilitatea imediată

Solvabilitatea globală

Autonomia financiară

3.1 Indicatori ai potentialului tehnico-economic

3.2 Indicatori de rezultate

3.3 Indicatori ai potentialului financiar

3.4 Indicatori de eficiență

mii lei

3.5 Indicatori de solvabilitate si lichiditate

mii lei

CAPITOLUL IV

Concluzii privind analiza eficientei utilizarii mijloacelor fixe la

S.C.Extrapan S.A Ploiesti

Analiza mijloacelor fixe ocupă un loc central în cadrul analizei potențialului material. Această analiză este axată pe asigurarea firmei cu active fixe și pe eficiența utilizării acestora.

Eficienta si viabilitatea unei firme intr-o economie concurentiala, este asigurata si de masura in care aceasta dispune de un potential material al carui parametri tehnici si functionali corespund noilor exigente ale economiei de piata.

Aceasta presupune existenta unor mijloace tehnice corespunzatoare ca volum, structura, calitate, care sa ofere firmei posibilitatea realizarii unei productii care sa asigure nevoile pietei.

4.1. Analiza dinamicii, structurii și stării mijloacelor fixe.

Analiza asigurării firmei și mijloacelor fixe se face din punct de vedere al dinamicii, al structurii și al stării lor.

Dinamica mijloacelor fixe se poate analiza cu ajutorul următorilor indicatori:

modificarea absolută a mijloacelor fixe:

Δfi=fi1-fi0

ΔF=F1-F0

unde: fi1 este valoarea mijloacelor fixe din categoria “i”;

F este valoarea mijloacelor fixe totale.

Mijloacele fixe pot fi exprimate la valoarea de intrare în gestiune (cost istoric), valoarea rămasă (valoarea de intrare din care se deduce amortizarea calculată) și valoarea de înlocuire (valoarea actuală necesară pentru a procura un mijloc fix cu proprietăți tehnice similare).

modificarea relativă a mijloacelor fixe:

Δfi = [(fi1-fi0) / fi0 ]* 100 (%)

sau

ΔF = [(F1-F0) / F0 ]* 100 (%)

Modificarea relativă a mijloacelor fixe exprimă valoarea relativă a creșterii sau descreșterii. Aprecierea creșterii mijloacelor fixe are în vedere corelația dintre sporirea cifrei de afaceri și creșterea mijloacelor fixe. Creșterea mijloacelor fixe este favorabilă atunci când determină o creștere mai mare decât a cifrei de afaceri (ICA>If). Când indicele cifrei de afaceri este mai mic decât indicele mijloacelor fixe înseamnă că firma s-a dotat cu mijloace fixe pe care nu le utilizează la capacități sau noile mijloace fixe se află în rezervă sau conservare.

Pentru a studia dinamica mijloacelor fixe, ne vom ajuta de datele oferite de

tabelul 4.1.1de mai jos:

Tabel 4.1.1 mii lei

In valoare absoluta, mijloacele fixe au inregistrat o crestere de la an la an, astfel:

2003-2004:

ΔF2004-2003 = F2004 – F 2003

ΔF2004-2003 = 3.806.731-1.825.614 = 1.981.117 mii lei

2004-2005:

ΔF2005-2004 = F2005 – F 2004

ΔF2005-2004 = 5.645.276-3.806.731 = 1.838.545 mii lei

Evolutia valorii totale a mijloacelor fixe este ilustrata foarte sugestiv si cu ajutorul graficului din figura 4.1.2.

Figura 4.1.2.

In marime relativa, situatia evolutiei mijloacelor fixe a fost urmatoarea:

2003-2004:

ΔF2004-2003 = [(F2004-F2003) / F2003 ]* 100 (%)

ΔF2004-2003 = [(3.806.731-1.825.614) / 1.825.614]* 100

= (1.981.117 / 1.825.614) * 100 = 108,52%

2004-2005:

ΔF2005-2004 = [(F2005-F2004) / F2004 ]* 100 (%)

ΔF2005-2004 = [(5.645.276-3.806.731) / 3.806.731]* 100

= (1.838.545 / 3.806.731) * 100 = 48.30%

Urmarind dinamica mijloacelor fixe, se observa o evolutie crescatoare a acestora in timp, atat in valori absolute cat si in valori relative. Pentru a aprecia aceasta crestere a mijloacelor fixe, vom analiza, de asemenea, indicele de crestere al cifrei de afaceri, pe care il vom corela cu indicele de crestere al mijloacelor fixe.

Evolutia cifrei de afaceri este prezantata in tabelul 4.1.3:

Tabelul 4.1.3 mii lei

Indicele cifrei de afaceri se calculeaza cu formula:

ICA =[(CA1 – CA0) / CA0] * 100

Pentru perioada 2003-2004 vom avea:

ICA2004-2003 =[(CA2004 – CA2003) / CA2003] * 100=

=[(14.351.093 – 8.630.757) / 8.630.757] * 100=

=66,27%

Pentru perioada 2004-2004 vom avea:

ICA2005-2004 =[(CA2005 – CA2004) / CA2004] * 100=

=[(43.790.515 – 14.351.093) / 14.351.093] * 100=

=205,13%

In concluzie, in perioada 2003-2004 indicele cifrei de afaceri este inferior indicelui mijloacelor fixe, ceea ce echivaleaza cu o dotare a firmei cu mijloace fixe pe care nu le utilizeaza la capacitate.

In perioada urmatoare 2004-2005 se inregistreaza o situatie favorabila, deoarece indicele cifrei de afaceri este mult superior indicelui mijloacelor fixe ( 205,13% fata de 48,30% ) ceea ce inseamna ca decizia de a investi in mijloace fixe a fost corecta, atata timp cat vanzarile au crescut spectaculos.

Coeficientul intrărilor de mijloace fixe este:

KI = (I / F) * 100;

unde I este valoarea mijloacelor fixe intrate în funcțiune în timpul exercițiului.

In cazul nostru, acest coeficient are valorile:

2003-2004:

KI2003-2004 = (2.229.991-219.801) / 3.806.731 * 100 = 52,81%

2004-2005:

KI2004-2005 = [(1.692.787-860.133)+(3.267.892-2.229.991)] / 5.645.276* 100 = =33,13%

Coeficientul ieșirilor de mijloace fixe este:

KE = (E / F) * 100;

unde E este valoarea mijloacelor fixe ieșite din funcțiune în timpul exercițiului.

Daca efectuam calculele, acest coeficient are valorile:

2003-2004:

KE2003-2004 = [(729.807-716.607)+(876.006-860.133)] / 3.806.731* 100 = = 0,76%

2004-2005:

KE2004-2005 = (716.607-684.597) / 5.645.276 * 100 = 0,56%

Coeficientul mișcării globale a mijloacelor fixe este:

Kg = [(I+E) / F] * 100;

Pentru situatia noastra, coeficientul miscarii globale va fi:

Kg2003-2004 = 53,57%

Kg2003-2004 = 33.69%

Analiza structurii mijloacelor fixe:

Aceasta se face pornindu-se de la două criterii de clasificare a acestora. În funcție de caracterul produsului al mijloacelor fixe distingem:

mijloace fixe productive (numite active) care contribuie direct la realizarea produsului;

mijloace fixe neproductive care nu au o contribuție directă la raelizarea produsului.

Avându-se în vedere această clasificare se calculează coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:

KS = (Fa / F) * 100,

unde Fa reprezintă mijloace fixe active.

Când acest coefficient are dinamică sporită firma dispune de posibilități superioare de a realize mai multe sporuri de producție.

Un al doilea criteriu de clasificare a mijloacelor fixe este cel contabil, distingându-se mai multe categorii de mijloace fixe.

clădiri și construcții speciale;

mașini și utilaje;

aparate de măsură și control;

mijloace de transport.

Această clasificare permite calculul unui coefficient de structură pe categorii de mijloace fixe:

KS = (fi / F) * 100,

unde fi sunt mijloacele fixe dintr-o anumită categorie.

Coeficientul în cauză are utilitate în stabilirea obiectivelor politicii de investiție a firmei, în sensul că o poate orienta spre restrângerea ponderii mijloacelor fixe excedentare și extinderea ponderii mijloacelor fixe deficitare.

Analiza structurii mijloacelor fixe dupa cele doua criterii mai sus mentionate, se face utilizand datele din tabelul 4.1.1:

Tabel 4.1.1 mii lei

Figura 4.1.4.

Studiind fig.4.1.4 – Stuctura mijloacelor fixe – se constata ca in 2003 ponderea masinilor, utilajelor si mijloacelor de productie in total mijloace fixe a fost foarte mare, aproape jumatate. In urmatorii doi ani, ponderea acestor mijloace fixe active a inregistrat o scadere, deoarece la nivelul conducerii s-a decis investirea unor sume consistente in alte imobilizari corporale (autoturisme, autoutilitare, mobilier, aparatura birotica, etc.), astfel incat acestea au reusit sa detina in 2004 si 2005 peste 50% din total mijloace fixe.

Analiza stării mijloacelor fixe se poate realiza cu ajutorul indicatorilor:

coeficientul amortizării:

KA = (A / F) * 100,

unde A este amortizarea totală calculată a mijloacelor fixe în folosire.

Creșterea coeficientului reflectă îmbătrânirea mijloacelor fixe. Când mijloacele fixe folosite sunt uzate într-o proporție înaltă fizic sau moral, productivitatea muncii și calitatea producției au de suferit.

coeficientul investițiilor care exprimă raportul dintre mijloacele fixe intrate prin investiții (Im) și valoarea totală a acestora:

KIm = (Im / F) * 100.

Creșterea coeficientului indică sporirea gradului de dotare tehnică a firmei.

Coeficientul de modernizare, care reprezintă ponderea mijloacelor modernizate (M) în totalul mijloacelor fixe.

KM = (M / F) * 100.

Modernizarea presupune îmbunătățirea parametrilor tehnici de funcționare a mijloacelor fixe uzate. În principal recurgerea la modernizare are loc atunci când costurile operațiunii sunt mai mici decât achiziționarea / realizarea unui nou mijloc fix.

4.2. Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe.

Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe presupune corelarea dimensiunii acestora cu rezultatele obținute prin utilizarea lor. Pentru caracterizarea eficienșei utilizării mijloacelor fixe se folosesc în principal doi indicatori:

cifra de afaceri la 1.000 lei mijloace fixe;

CAF1000 = (CA / F) * 1.000

Analiza acestui indicator are în vedere faptul că la realizarea cifrei de afaceri contribuie doar mijloacele fixe active Fa.

CAF1000 = (CA / F) * 1.000 = (CA / F) * 1.000 * (Fa / Fa) =

= (Fa / F) * (CA / Fa) * 1.000 = gFa * CAFa1000

Prin urmare cifra de afaceri la 1.000 lei mijloace fixe CAF1000 depinde de doi factori direcți:

gFa = (Fa / F) care reprezintă structura mijloacelor fixe active în total mijloace fixe.

CAFa1000 = (CA / Fa) * 1.000 care reprezintă cifra de afaceri la 1.000 lei mijloace fixe active.

Tabelul 4.2.1. Analiza eficientei utilizarii mijloacelor fixe utilizand indicatorul

Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe

Mii lei

Modificarea cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

2003-2004

ΔCAF1000 = CAF11000 – CAF01000 =

ΔCAF1000 = 3.769,93 – 4.727,59 = -957,66 mii lei

din care:

– datorita modificarii structurii mijloacelor fixe:

ΔCAF1000(g) = g1 *CAFa01000 – g0 *CAFa01000 =

ΔCAF1000(g) = 0.23 * 9.852,39 – 0.48 * 9.852,39 =

= -2.501,43 mii lei

– datorita modificarii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe active:

ΔCAF1000(CA) = g1 * CAFa11000 – g1 *CAFa01000 =

= 0.23 * 16.684,74 – 0.23 * 9.852,39 =

= 1.543,77 mii lei

In perioada 2003-2004 cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe a scazut cu 957,66 mii lei, indeosebi datorita modificarii factorului de structura, care a contribuit la scaderea cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe cu 2.501,43 mii lei. Influenta negativa a structurii se explica prin scaderea ponderii mijloacelor fixe active in total mijloace fixe (de la 48% la 23%). Modificarea cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe active are o influenta pozitiva asupra cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe, ducand la o crestere a acesteia din urma in valoare de 1.543,77 mii lei. Pe ansamblu insa situatia este nefavorabila, deoarece a avut loc o reducere a eficientei utilizarii mijloacelor fixe de catre firma.

2004-2005

ΔCAF1000 = CAF21000 – CAF11000 =

ΔCAF1000 = 7.757,02 – 3.769,93 = 3.987,09mii lei

din care:

– datorita modificarii structurii mijloacelor fixe:

ΔCAF1000(g) = g2 *CAFa11000 – g1 *CAFa11000 =

ΔCAF1000(g) = 0.30 * 16,684.74 – 0.23 *16,684.74 =

= 1.233,14 mii lei

– datorita modificarii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe active:

ΔCAF1000(CA) = g2 * CAFa21000 – g2 *CAFa11000 =

= 0.30 * 25,868.89 – 0.30 * 16,684.74 =

= 2.753,95 mii lei

In perioada 2004-2005 firma inregistreaza o situatie favorabila, cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe inregistrand o crestere cu 3.987,09 mii lei, in principal datorita cresterii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe active care a influentat cu 2.753,95 mii lei, dar si datorita factorului de structura care a avut o contributie de 1.233,14 mii lei.

profitul la 1.000 lei mijloace fixe.

PF1000 = (P / F) * 1.000 = (P / F) * 1.000 * (CA / CA) =

= (CA / F) * 1.000 * (P / CA) = CAF1000 * RRC;

deci PF1000 depinde și el de doi factori:

CAF1000 = (CA / F) * 1.000 reprezintă cifra de afaceri la 1.000 mijloace fixe,

RRC = (P / CA) reprezintă rata rentabilității comerciale, care indică eficiența politicii de preț promovate de firmă.

Tabelul 4.2.2. Analiza eficientei utilizarii mijloacelor fixe utilizand indicatorul

Profitul la 1000 lei mijloace fixe

mii lei

Modificarea profitului la 1000 lei mijloace fixe:

2003-2004

ΔPF1000 = PF11000 – PF01000 =

ΔPF1000 = 1.115,48 – 1.502,27 = -386.79 mii lei

din care:

– datorita modificarii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe :

ΔPF1000(CA) = CAF11000 * RRC0 – CAF01000 * RRC0 =

= 3.769,93 * 0,32- 4.727,59 * 0,32 =

= – 304,31 mii lei

– datorita modificarii ratei rentabilitatii comerciale:

ΔPF1000(RRC) = CAF11000 * RRC1 – CAF11000 * RRC0 =

= 3.769,93 * 0,30 – 3.769,93 * 0,32 =

= – 82,48 mii lei

In perioada 2003-2004 are loc o scadere a eficientei utilizarii mijloacelor fixe.

Profitul la 1000 lei mijloace fixe se diminueaza cu 386,79 mii lei pe seama influentei ambilor factori directi (CAF1000 si RRC )

Scaderea valorica a cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe a condus la diminuarea profitului la 1000 lei mijloace fixe cu 304,31 mii lei, iar diminuarea ratei rentalilitatii (de la 0.32 in 2003 la 0.30 in 2004) are o influenta negativa de 82,78 mii lei.

2004-2005

ΔPF1000 = PF21000 – PF11000 =

ΔPF1000 = 3.005,00 – 1.115,48 = 1.889,53 mii lei

din care:

– datorita modificarii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe :

ΔPF1000(CA) = CAF21000 * RRC1– CAF11000 * RRC1 =

= 7,757.02 * 0,30- 3,769.93 * 0,30 =

= 1.179,74 mii lei

– datorita modificarii ratei rentabilitatii comerciale:

ΔPF1000(RRC) = CAF21000 * RRC2 – CAF21000 * RRC1 =

= 7,757.02 * 0,39 – 7,757.02 * 0,30 =

= 709,79mii lei

In perioada 2004-2005 se remarca o crestere a eficientei utilizarii mijloacelor fixe.

Profitul la 1000 lei mijloace fixe creste cu 1.889,53 mii lei in principal datorita cresterii cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe (de la 3.769,93 mii lei in 2004 la 7.757,02 mii lei in 2005) care are o influenta pozitiva de 1.179,74 mii lei, dar si datorita cresterii ratei rentabilitatii comerciale, care a avut o contributie pozitiva de 709,79 mii lei.

BIBLIOGRAFIE

DUMITRU CORINA GRAZIELLA – Contabilitate , Editura Universitara, Bucuresti, 2003

FELEAGA NICULAE, IONASCU ION – Tratat de contabilitate financiara, Editura Economica, Bucuresti, 1999

IOV DANIELA RODICA – Bazele contabilitatii, Editura Universitatii din Ploiesti, 2002

ISFANESCU A., ROBU V., HRISTEA A.M., VASILESCU C. – Analiza economico-financiara, Editura Economica, Bucuresti, 1999

SALCEANU ALEXANDRU – Contabilitate financiara, Editura Universitatii din Ploiesti, 2002