Amenajarea Unor Insule Artificiale pe Raul Crisul Repede, Zona Amonte Oradea

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1. INSULE ARTIFICIALE PLUTITOARE

1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

1.2. IMPORTANȚA SPAȚIILOR VERZI ÎN MEDIUL URBAN

1.2.1.Fenomenul de urbanizare

1.2.2. Importanța spațiilor verzi în mediul urban

1.3 INSULE ARTIFICIALE

1.3.1. Insule ecologice

1.3.2 Insule pentru locuit

1.3.3 Insule pentru urbanizare

1.3.4 Insule de lux

1.4.1. Avantaje ecologice

1.4.2. Avantaje sociale

1.4.3. Dezavantaje

CAP. 2. ANALIZA SITUAȚIEI EXISTENTE

2.1. REPERE PRIVIND ORAȘUL ORADEA

2.1.1. Poziționarea geografică a orașului Oradea

2.1.2. Relieful

2.1.3. Rețeaua hidrografică

2.1.4. Clima

2.1.5. Regimul termic

2.1.6. Umiditatea aerului

2.1.7. Nebulozități

2.1.8. Durata de strălucire a soarelui

2.1.9. Precipitațiile atmosferice

2.1.10. Regimul vântului

2.1.11. Viteza vântului

2.1.12. Fenomenele meteorologice des întâlnite

2.1.13. Poluarea

2.2. RÂUL CRIȘUL REPEDE

2.2.1 Așezările din bazinul Crișului Repede

2.2.2. Vegetația

2.2.3. Fauna

2.3. DATE HIDROLOGICE

2.4. ANALIZA ZONEI ÎNCONJURĂTOARE

2.5. ANALIZA S.W.O.T A SITUAȚIEI EXISTENTE

CAP. 3. AMENAJAREA UNOR INSULE ARTIFICIALE PE RÂUL CRIȘUL REPEDE, ZONA AMONTE ORADEA

3.1. MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV

3.2. SISTEMUL INSULELOR

3.3 MODUL DE SUSȚINERE ȘI LEGARE

3.3.1. Mod de susținere

3.3.2. Metoda de legare

3.3.3. Locul insulelor pe râu

3.4. VEGETAȚIE

3.5. DECOR

3.6. PUNEREA ÎN PRACTICĂ A INSULELOR "FLO"

3.6.1. Tâmplărirea insulelor artificiale

3.6.2. Instalarea flacoanelor

3.6.3. Amenajarea insulelor artificiale

3.6.4. Legarea lor pe râul Crișul Repede

3.6.5. Rezultatul

3.7. DEVIZ TEHNICO-ECONOMIC

3.8. LISTA CU MATERIAL SĂDITOR

3.9. ANALIZA S.W.O.T. A PROPUNERII DE AMENAJARE

CAP. 4. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Râul Crișul Repede și climatul favorabil din localitatea Oradea oferă un habitat propice pentru o mare varietate de specii atractive de păsări.

Zona fostului pod pietonal de pontoane Sovata este preferata acestora. An de an sosesc și poposesc aici diferite specii. Unele, cum sunt pescărușii, se odihnesc un timp și zboară mai departe, altele, cum sunt lebedele, au rămas fidele, preferând să rămână aici tot anul.

Datorită demolării podului de pontoane, a construirii unui nou pod Sovata și a efectuării unor lucrări de amenajare a malului Crișului Repede, s-a pus în pericol habitatul natural al păsărilor ce preferă această zonă.

A apărut pericolul de dispariție a locurilor în care păsările pot poposi, în care se vor putea odihni, zonele în care se vor putea adăposti din fața intemperiilor naturale și al altor factori ce le-ar periclita existența.

Lucrarea de față își propune să creeze un habitat artificial pentru păsările care trăiesc în zona Crișului Repede din Oradea prin proiectarea, realizarea și amplasarea unor insule plutitoare artificale cu formă de barcă.

Aceste insule artificiale vor fi ancorate, vor pluti pe cursul de apă al râului Crișului Repede și vor conține o aglomerare de vegetație bogată, adecvată refugiului păsărilor din această zonă, cât și condițiilor climaterice.

Importanța ecologică a acestei lucrări constă în faptul că se dorește menținerea și dezvoltarea raporturilor dintre diferitele specii de păsări și mediul în care se dezvoltă și trăiesc. 

Zona podului Sovata este o zonă des vizitată de către locuitorii din Oradea. Aceștia se bucură de fiecare dată de priveliștea și spectacolul dat de soiurile de păsări: pescăruși, lebede, rațe, porumbei și altele.

Odată cu montarea insulelor artificiale plutitoare această zonă își va schimba aspectul, va deveni mai atrăgătoare pentru orădeni, deoarece va asigura crearea, armonizarea și menținerea unui raport estetic între cursul de apă, malul râului și păsările care preferă această porțiune a orașului.

CAP. 1. INSULE ARTIFICIALE PLUTITOARE

1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Planurile de urbanizare europene au ca trăsătură comună tendința de a spori suprafețele verzi într-un oraș. În concordanță cu această tendință întâlnim din ce în ce mai des, pe lângă cele tradiționale (parcuri, terenuri de joacă, scuaruri), proiecte considerate inovatoare. Unul dintre acestea ar fi insulele artificiale plutitoare. Deși exemple pentru acest tip de amenajare peisageră se regăsesc de-a lungul istoriei încă din antichitate, primele realizări moderne sunt datate pe perioada interbelică urmând să aibă perioada de prosperitate (mai degrabă în practica Occidentală) în anii de după celui de al doilea Război Mondial.

În acest domeniu România se află într-un stadiu de aliniere. Nu ne dă însă motiv pentru optimism faptul că în planurile de urbanistică ale orașelor române regăsim prea puține proiecte care țin cont de mărirea spațiului verde pe cap de locuitor. Din acest punct de vedere Oradea reprezintă un exemplu negativ. În prezent, Oradea are o suprafață ocupată de spații verzi, mult inferioară minimului acceptabil, iar aceasta se găsește în continuă reducere.

Lucrarea de față are intenția de a oferi o soluție pentru valorificarea acesteia. Prin amenajarea unor insule artificiale pe Râul Crișul Repede.

Proiectul prezentat mai jos poate fi considerat ca unul experimental din punct de vedere al proiectării. Ținând cont de lipsa unei astfel de realizări în Oradea, deși există multe spații publice și private cu potențial evident, cel de față ar putea prezenta un exemplu unic, căpătând astfel și o latură ideologică prin crearea unui precedent.

Din șirul argumentelor practice putem aminti anumite atribuții, cum ar fi nașterea unui spațiu reprezentativ a zonei respective din Oradea. Ultimul argument este cel al aspectului vizual/estetic, folosind o formă viabilă pe un râu. S-a propus a fi trei insule cu formă de bărcuțe cu culoare naturală.

Prin lucrarea de față se dorește prezentarea unei propuneri moderne, la curent, estetic și ecologic de amenajare unor insule artificiale pe Râul Crișul Repede, zona amonte Oradea.

1.2. IMPORTANȚA SPAȚIILOR VERZI ÎN MEDIUL URBAN

1.2.1.Fenomenul de urbanizare

Localitățile urbane reprezintă localitățile în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activități neagricole cu un nivel diversificat de dotare și echipare, exercitând o influență socio-economică constantă și semnificativă asupra zonei înconjurătoare.

Organizația Națiunilor Unite definește ca mișcarea populației rurale spre orașe, mișcare numită de asemenea migrație.

Migrația poate fi numită ca mișcarea spre interior, dar urbanizarea mai are un aspect și spre exterior, atunci când orașele mari înglobează treptat așezările învecinate mai mici realizând astfel o concentrare urbană.

Orașul are două componente:

a) componenta teritorială – intravilanul, care reprezintă suprafața de teren ocupată sau destinată construcțiilor și amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de producție, de circulație, de recreere, de comerț etc.) și extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al orașului;

b) componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de populație și activitățile economice, sociale și politico-administrative ce se desfășoară pe teritoriul localității. Dimensiunile, caracterul și funcțiile orașului prezintă mari variații, dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparține.

Orașele care prezintă o însemnătate deosebită în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării sau care au condiții de dezvoltare în aceste direcții sunt declarate municipii.

Căile principale de realizare a urbanizării sunt: dezvoltarea orașelor existențe, transformarea localităților rurale în centre urbane sau crearea de noi orașe.

Urbanizarea trage după sine o listă mare de probleme, dezavantaje, acestea fiind poluarea, animale dăunătoare, efectul de seră, etc.

O altă problemă o reprezintă fostele localităti rurale care în urma dezvoltării infrastructurii, a dotărilor și a principalelor ramuri în care activează locuitorii au fost transformate în localități urbane. În acest tip de localităti spatiile verzi amenajate fie lipsesc cu desăvârșire, fie sunt de dimensiuni destul de mici.

Mediul urban este cel care suferă cel mai mult de lipsa spațiilor verzi. Acestea reprezintă un factor esențial al vieții omului și amenajării teritoriului, contribiund la asigurarea condițiilor necesare creșterii calității vieții. Se consideră că modul de amenajare și ponderea pe care o au spațiile verzi în cadrul urbanismului constituie un indicator al gradului de civilizație al unui popor (Dumitraș și colab., 2008).

Tot ceea ce se întâmplă în ultimele decenii: dezvoltarea orașelor, industrializarea, sporirea traficului rutier duce la necesitatea apariției zonelor verzi, dar și a menținerii în bune condiții a celor existente.

Atât marile orașe, cât și cele de mai mici dimensiuni se confruntă cu lipsa zonelor verzi cauzată fie de absența unui proiect în care să fie prevăzute, fie de suprimarea lor in favoarea construcțiilor.

1.2.2. Importanța spațiilor verzi în mediul urban

Urbanizarea înseamnă creșterea fizică a zonelor considerate urbane ca rezultatul proceselor de schimbare întâlnite pe glob.

Vis-a-vis cu procentul foarte scăzut, de 5%, a populației care trăieste în zone urbane (anii 1900), cu un secol mai târziu procentul este de 50,5%(2011). În anul 1985 România a atins pragul de urbanizare de 50%, în 1989 53%, iar în ultimii ani procesul s-a încetinit datorită fenomenului de dezurbanizare (proces întâlnit în restul Europei, în țările dezvolte, cu 50 de ani în urmă). Astfel pragul de urbanizare a țării din prezent stagnează în jur de 54%.

În România, Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane precizează că prin spațiu verde se înțelege „zona verde din cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al cărei specific este determinat de vegetație (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă și erbacee)” (art. 2). Prin această lege se reglementează administrarea spațiilor verzi, ca obiective de interes public, în vederea asigurării calității factorilor de mediu și stării de sănătate a populației” (art. 1).

Odată cu intensificarea industrializării, dezvoltarea orașelor și creșterea traficului auto s-a născut un impact negativ asupra mediului ambiant, spațiul construit deținând o suprafață net superioară celui verde. În urma acestui fenomen cel care este afectat, în cele din urmă, este omul. De aceea crearea zonelor verzi a devenit un imperativ al urbanismului modern.

Construirea spațiilor verzi nu trebuie privită numai ca o simplă artă decorativă, ci mai degrabă ca o știință care funcționează după anumite principii, metode, procedee proprii sau preluate din arhitectură și pictură.

Principalul scop al spațiilor verzi este de a ameliora mediul înconjurător, de a armoniza peisajele artificiale cu cele naturale prin interpunerea vegetației, în vederea realizării ambianței favorabile desfășurării multiplelor activități sociale.

Vegetația contribuie în mod esențial la reducerea poluanților din natură, influențează pozitiv starea de sănătate fizică și psihică, crează cadrul adecvat practicării sportului, turismului și, nu în ultimul rând, aduce un aport semnificativ la esteticul peisajului. Aceste beneficii sunt create de toate formele de spațiu verde, de la simplele aliniamente stradale până la parcurile de mari dimensiuni sau pădurile de agrement.

Prin urmare spațiul verde contribuie enorm la confortul urban ca parte componentă a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcții, vegetație, căi de circulație.

Valoarea estetică este conferită de faptul că spațiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât și activitatea umană de soluția arhitecturală a zonei. În acest context, spațiul verde este cel care conferă expresivitate artistică, varietate și pitoresc peisajelor arhitecturale (Dumitraș și cției” (art. 1).

Odată cu intensificarea industrializării, dezvoltarea orașelor și creșterea traficului auto s-a născut un impact negativ asupra mediului ambiant, spațiul construit deținând o suprafață net superioară celui verde. În urma acestui fenomen cel care este afectat, în cele din urmă, este omul. De aceea crearea zonelor verzi a devenit un imperativ al urbanismului modern.

Construirea spațiilor verzi nu trebuie privită numai ca o simplă artă decorativă, ci mai degrabă ca o știință care funcționează după anumite principii, metode, procedee proprii sau preluate din arhitectură și pictură.

Principalul scop al spațiilor verzi este de a ameliora mediul înconjurător, de a armoniza peisajele artificiale cu cele naturale prin interpunerea vegetației, în vederea realizării ambianței favorabile desfășurării multiplelor activități sociale.

Vegetația contribuie în mod esențial la reducerea poluanților din natură, influențează pozitiv starea de sănătate fizică și psihică, crează cadrul adecvat practicării sportului, turismului și, nu în ultimul rând, aduce un aport semnificativ la esteticul peisajului. Aceste beneficii sunt create de toate formele de spațiu verde, de la simplele aliniamente stradale până la parcurile de mari dimensiuni sau pădurile de agrement.

Prin urmare spațiul verde contribuie enorm la confortul urban ca parte componentă a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcții, vegetație, căi de circulație.

Valoarea estetică este conferită de faptul că spațiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât și activitatea umană de soluția arhitecturală a zonei. În acest context, spațiul verde este cel care conferă expresivitate artistică, varietate și pitoresc peisajelor arhitecturale (Dumitraș și colab., 2008).

Lucrarea de față își propune să sublinieze nevoia noilor orașe de a deține spații verzi și importanța acestora în îmbunătățirea calității mediului. De asemenea, creșterea suprafețelor verzi este necesară pentru ca mărimea lor să se apropie de standardele europene care prevăd ca fiecare locuitor al unui oraș să beneficieze de 26 mp de spațiu verde. Pentru a se putea ajunge la atingerea acestei norme sunt absolut necesare proiectele de dezvoltare și modernizare a zonelor verzi care să aibă în vedere înființarea de noi parcuri, scuaruri și aliniamente stradale sau reabilitarea celor existente.

1.3 INSULE ARTIFICIALE

Încă de pe vremea aztecilor, care au construit orașul Tenochtitlan pe un lac, oamenii au reușit să înalțe insule în mijlocul apelor.

În secolul 21. insulele artificiale plutitoare încep să devină din ce în ce mai răspândite. Exită multe motive pentru care se proiectează și sunt mai multe modalități de construire ale acestora. În acest subcapitol se enumerează exemple pentru tipuri de insule artificiale.

1.3.1. Insule ecologice

Nimeni nu poate determina originea insulelor plutitoare din resturile de plastic, în vastul Ocean Pacific. Însă, daunele aduse mediului înconjurător de gunoiul plutind pe suprafața acvatoriului, nu sunt puse la îndoială. Gunoiul din plastic ar trebui să fie reciclat și nu aruncat oriunde. Acest lucru a fost conceput în mod clar de pământenii înapoiați și "primitivi". Dar, în ce să-l reciclăm?

  Oamenii de știință propun ca resturile de plastic să fie reciclate în insule plutitoare, folosite pentru purificarea apelor. Se pare că plasticul plutitor în apă poate aduce folos.

Insula Reciclată

Oceanul Pacific adăpostește în prezent cea mai mare cantitate de deșeuri din plastic din lume, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru viața marină. De pildă, albastrosul uriaș vede plasticul ca pe o sursă de hrană și la fel fac și peștii.

Oamenii de știință s-au gândit la o soluție inedită pentru a recicla deșeurile strânse pe fundul Pacificului, acolo unde există un conglomerat de resturi, majoritatea plastic, de dimensiunea Texasului. De existența acestei conglomerat de gunoi se știe încă din 1988, iar organizațiile pentru protecția mediului au atras atenția de-a lungul timpului asupra faptului că ea este o dovadă a nivelului tot mai mare de poluare.

După 22 de ani de cercetări, au ajuns, însă, la concluzia că toate deșeurile respective pot fi reciclate și transformate într-o insulă plutitoare, de dimensiunea Hawaii-ului.

O echipă de specialiști olandezi au realizat un proiect pentru ca 44.000 de tone de deșeuri din plastic, care “bombardează” în acest moment Oceanul Pacific, să construiească o așa-numită Insulă Reciclată.

Fig. 1.1 – Insula Reciclată

Propunerea lor are trei scopuri principale: curățarea oceanului de o imensă pată de gunoi, să creeze un nou teritoriu și să construiească un habitat propice dezvoltării normale a oamenilor, fiindcă 500000 de oameni ar urma să locuiască pe Insula Reciclată.

Insula Reciclată ar fi practic un paradis plutitor, spun inițiatorii proiectului care s-au gândit la toate detaliile unei vieți decente. De exemplu, în ceea ce privește energia necesară, soarele și valurile oceanului ar putea fi sursă suficientă în acest scop.

Echipa de cercetători intenționează să recicleze deșeurile în mai multe blocuri plutitoare care să formeze fundația insulei. Pe lângă un oraș modern, cu canale navigabile, care să semene cu Veneția, ei speră să creeze și un teren agricol imens folosit pentru cultivarea algelor, ceea ce ar fi o sursă economică importantă pentru viitorii locuitori ai insulei.

De altfel, Insula Reciclată este concepută de așa natură încât localnicii să-și poată procura singuri hrana și să aibă în permanență locuri de muncă.

Belgia și energia nucleară

Belgia dorește să construiască o insulă artificială pentru a putea renunța la energia nucleară. Energia produsă de centrala nucleară de la Doel ar putea fi înlocuită de energia eoliană stocat pe o insulă artificială.

Fig. 1.2 – Energia nucleară în Belgia

Belgia plănuiește construirea unei insule artificiale din nisip la o distanță de 3 kilometri de coasta sa, în apropiere de orașul Wenduine. Structura artificială va avea o formă de cerc, urmând să aibă rolul de a stoca energia eoliană.

Inițiativa vine în urma încercărilor belgiene de a reduce dependența de energia nucleară. În 2011, aproximativ 57% din totalul energiei consumate de Belgia a fost obținută grație reactoarelor nucleare, însă în epoca post-Fukushima politicienii belgieni doresc să renunțe la acest tip de energie cât de repede posibil, pe măsură ce surse alternative de energie devin disponibile.

Energia neutilizată ar fi folosită pentru a pompa apa din centrul insulei, urmând ca aceasta să fie eliberată înapoi în centrul insulei, trecând prin turbine, atunci când cererea de energie electrică depășește oferta.

În ciuda faptului că Belgia plănuiește să abandoneze energia nucleară îndată ce acest lucru va fi posibil, anul trecut autoritățile belgiene au amânat cu 10 ani închiderea celui mai vechi reactor nuclear, în urma temerilor că țara nu va dispune de suficientă energie electrică.

Inspecțiile efectuate anul trecut de experții în energie nucleară au descoperit crăpături la vasul reactorului Doel 3, lângă Antwerp și la Tihange 2, lângă Liege. Cele două reactoare au fost oprite anul trecut, autoritățile belgiene anunțând că necesită mai multe informații înainte de a hotărî repornirea acestora.

Dacă insula artificială anunțată de ministrul belgian ar fi, într-adevăr, construită, Belgia ar putea genera 2.300 de MW din rețeaua sa de eoliene amplasate în Marea Nordului, înlocuind astfel o mare parte din energia generată de cele două reactoare nucleare.

Un factor important în construirea acestei insule artificiale îl reprezintă rețeaua electrică de pe coasta belgiană, care necesită întăriri pentru a putea gestiona o cantitate sporită de energie.

BioHaven

BioHaven este un tip de insulă artificială plutitoare, creat pentru curățarea apelor poluate. Se folosesc din ce în ce mai multe locuri. Insula plutitoare BioHaven este o saltea ușoară, dar rezistentă, constând din mai multe straturi de material plastic, unite împreună. Insula are o flotabilitate mare și mai poate menține plante la suprafața sa. Rădăcinile plantelor, germinate în apă printr-o saltea de plastic, vor forma tufișuri, care vor juca rolul de filtru sedimentar. În ele vor trăi organismele acvatice și peștii. Astfel, fiecare insulă ar fi un mini-ecosistem izolat care va asigura supraviețuirea unei varietăți de organisme vii și purificarea apei.

Fig. 1.3 – Insula BioHaven

Una dintre proiectele lor este crearea a unor insule pentru curățarea lacurilor din Africa. Cu 30 de ani în urmă, apa Lacului Naivasha în Rift Valley din Kenya, a fost renumită pentru apele sale cristaline. Dar, în anii trecuți, populația de pe malurile lacului a crescut de 20 de ori, precum și numărul de bovine. Deșeurile biologice au poluat într-atât apa curată, că papirusul care creștea aici anterior, aproape că a dispărut.

Dispariția papirusului a servit drept un fel de apăsare pe comutator. Papirusul, a jucat un rol imens în ecosistemul Lacului Naivasha. Plantele procesau excesul de substanțe nutritive din apă, capturau particulele suspendate și eliminau din apă substanțele toxice. În prezența papirusului, ecosistemul lacului mai făcea față poluărilor, însă dispariția lui a dus la deteriorare puternică a calității apei.

Proiectul de restaurare a lacului este condus de Dr. David Harper, lector superior la Universitatea din Leicester și finanțat de grupul de companii germane REWE. Echipa proiectului intenționează să restabilească populația papirusului, pornind de la locul de confluență al apelor noroioase ale râului Maleva în lac. Se planifică plantarea papirusului pe câteva insule plutitoare, BioHaven, construite din sticle de plastic reciclate. Insulele vor fi fabricate de compania Floating Island Southeast din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii.

Fig. 1.4 – Restabilizarea populației de papirus

Tulpinile de papirus de o lungime de 5 metri vor servi drept un adăpost excelent pentru cuiburile de păsări. Astfel, fiecare insulă ar fi un mini-ecosistem izolat care va asigura supraviețuirea unei varietăți de organisme vii și purificarea apei.

Insulele vor fi fixate în locurile planificate după plantarea papirusului. Dacă proiectul va avea succes, cercetătorii intenționează sa-l extindă și să instaleze insule plutitoare suplimentare de-a lungul malului lacului.

1.3.2 Insule pentru locuit

Insulele Uros

Tribul Uros trăiește pe insule plutitoare la granița dintre Peru si Bolivia. Iar insula lor este realizată integral din stuf.

Insulele plutitoare din stuf au case, școli și chiar un post radio pe Lacul Titicaca. (Cristina Dinu)

Locuitorii lor cunosc o tehnică veche de realizare a insulelor artificiale, folosită de secole întregi. La baza insulelor se află stuful. Mersul pe aceste insule este ca și cum te-ai plimba pe jeleuri.

Isola di Lolando, din Florida
Isola di Lolando din Biscayne Bay, Florida, a fost construită în anii 1920, în timpul unei perioade de expansiune imobiliară. Insula avea să aducă aminte de Veneția, construită și ea în apă. Din păcate, un uragan extrem de puternic a distrus structura insulei. Acum, din ea au mai rămas doar niște stâlpi.

Insula Spiral Island din Mexic

Insula plutitoare de lângă Isla Mujeres și Cancun, Mexic, a fost construită de artistul britanic Richard Sowa. Britanicul și-a făcut insula din peste 100.000 de sticle de plastic aruncate pe coastra de est a Mexicului, luate din gunoaie. Spiral Island II este a doua insulă de acest tip, prima fiind distrusă de uraganul Emiliy în 2005. Insula are un diametru de circa 18 metri și este acoperită de nisip, plante și de mangrove. Are chiar și o piscină, unde Sowa a construit o mini-insuliță pentru rațe. Pentru a ajunge pe coasta Mexicului, care se află la doar 6-9 metri, el trage o sfoară și mișcă toată insula manual. Construcția continuă și în ziua de azi. (Cristina Dinu)

Fig. 1.7 – Insula Spiral Island

Barajul Kamfers din Africa de Sud
O insulă artificială în formă de S aflată în spatele barajului Kamfers din Africa de Sud, a devenit casa păsărilor flamingo. Un ornitolog pe nume Mark Anderson a cerut construcția insulei în 2006 pentru a servi drept sanctuar pentru flamingo. Insula în formă de S formează două golfuri special pentru flamingo. Pe micuța insulă se mai află și patru iazuri, alimentate de o pompă de apă pe bază de energie solară, plus 1.000 de cuiburi artificiale. Vestea s-a răspândit rapid în comunitatea păsărilor flamingo, iar acum insulița a devenit neîncăpătoare. Din fericire, și-au mărit singure insula, folosind argila din iazuri. Peste 10.000 de flamingo locuiesc acolo, fiind un adevărat rai al acestor păsări. (Cristina Dinu)

Fig. 1.8 – Barajul Kamfers cu flamingo

1.3.3 Insule pentru urbanizare

Insule din Seoul

Locuitorii din apropierea râului Han din Seul, Coreea de Sud au așteptat, cu mari emoții, inaugurarea celei mai mari insule plutitoare. Cu alte două insule programate pentru a fi deschise în luna septembrie, complexul Viva atrage deja mulțimile prin complexitatea

mijloacelor de divertisment. Structura uimitoare include o sală de conferință de 700 locuri, restaurante și arcade – toate alimentate de energie solară. Atunci când trio-ul va fi gata, douăzeci și trei lanțuri rezistente la coroziune vor lega insulele una de cealaltă.

Fig. 1.9 – Insule din Seoul

Insulele artificiale din Seoul diferă de cele de la Dubai, care sunt construite prin acumularea de nisip pe fundul oceanului. Viva și insulele sale satelit plutesc, fiind susținute pe suprafața râului.

Dacă ar exista un potop, insulele s-ar ridica și ar coborî odată cu nivelul apei, iar în cazul în care ele s-ar deplasa prea mult de locul de origine, un sistem de urmărire de înaltă tehnologie ar avertiza un aparat de comandă.

Susținută cu 24 de airbag-uri gigantice, Viva cântărește 2.000 de tone, dar poate sprijini construirea instalațiilor de pana la 6400 de tone. Insula va fi ancorată cu lanțuri de un bloc de beton de 500 tone care o va păstra pe loc.

Clădirea cu trei etaje care deține toate facilitățile este acoperită cu 54 de metri pătrați Fig. 1.10 – vedere de pe insulă de panouri solare, care vor asigura necesarul zilnic de energie.

Proiectul guvernamental în valoare de 83,9 milioane de dolari include cele trei insule: Viva cu o suprafață de 3251 de metri pătrați, Vista – 1400 de metri pătrați și Tera – 370 de metri pătrați. Împreună, ele vor găzdui convenții internaționale, evenimente și concursuri legate de sporturi de apă, spectacole culturale și expoziții. Fig. 1.11- Luminile instalate Toate cele trei insule ar trebui să fie deschise la sfârșitul lunii august 2011.

Insula scoică
Artistul new yorkez Vito Acconci este cel care a creat insula plutitoare în formă de scoică pe râul Mur din Graz, Austria. În interiorul insulei a fost construită o cafenea, iar partea superioară poate fi folosită drept un amfiteatru.

Insula Peberholm
Peberholm este un tunel care leagă Danemarca de Suedia. Are o lungime totală de peste 16 kilometri de căi ferate și autostradă.

1.3.4 Insule de lux

Un prototip de lux

O astfel de insulă va avea o lățime de 20 de metri și o lungime de 37 de metri. Spațiul util va fi de 1.000 de metri pătrați și va putea concura cu un yaht de lux, ținând cont de faptul că pe ea pot încăpea șase camere duble. Fiecare insulă va fi dotată și cu jacuzzi. Constructorii spun că o astfel de insulă va avea panouri solare și va folosi energia eoliană.

Chiar dacă momentan proiectul este în stadiul de prototip, iar prețul unei astfel de achiziții este destul de piperat, milionari din SUA, China și Australia și-au anunțat intenția de a achiziționa o insulă artificială plutitoare.

Fig. 1.14 – diferite unghiuri de vedere a insulei tip lux

Fortul No Man's Land
În 2008, un om de afaceri denumit Harmesh Pooni a scăpat de creditorii săi închizându-se în Fortul No Man's Land, un complex în apropierea Insulei Wight, din sudul Marii Britanii. El cumpărase fortul cu câțiva ani înainte, transformându-l într-o reședință de lux, cu propriile generatoare de energie, picină, sală de fitness, saună, teren de tenis și baruri. Pooni a fost prins, în cele din urmă, iar acum fortul a fost transformat în hotel de lux.
No Man's Land este una din cele patru insule artificiale construite în regiune în secolul al 19-lea, pentru apărarea împotriva atacurilor pe mare. (Cristina Dinu)

Fig. 1.15 – Fortul No Man's Land

Fig. 1.16 – Interiorul Frotului

Insule din Dubai

The World din Dubai
Ea fost gândită drept o insulă privată pentru celebritățile care aveau nevoie de intimitate. Ca să ajungi în acest rai plutitor ai nevoie de masină, elicopter sau barcă. Construcția ei a început în 2003, însa criza financiară le-a dat planurile investitorilor peste cap. Problema este că insula începe să se scufunde. (Cristina Dinu)

Insulele Amwaj

Insulele din Bahrain au fost construite în 2006 cu o investitie de 1,5 miliarde de dolari. În plus, sunt singurele insule din zona unde străinii pot deține teren. Casele sunt construite pe marginea oceanului și prevăzute cu docuri.

Dubai Palm Jumeriah

Dubai-ul se poate mândri cu cea mai mare insulă artificială din lume care a costat 12 miliarde de dolari. Pentru construcția insulei au fost folosite 94 de metri cubi de nisip și 7 milioane de tone de rocă. În acest paradis plutitor au fost aduși chiar și 28 de delfini și a fost recreat un recif. (Cristina Dinu)

Umihotaru
Văzută din spațiu, insula Umihotaru, arată ca o limbă de pământ care se întinde de-a lungul golfului Tokyo până în mijlocului apei. De acolo, mașinile întră într-un tunel care face legatura cu insula.

Insula Umihotaru se află în mijlocul apelor, la întâlnirea unui pod cu un tunel subacvatic, ce unesc Kawasaki, Kanagawa și Kisarazu. (Cristina Dinu)

Harbor Island
Insula Harbor a fost într-un timp cea mai mare din lume. Ea are 395 de acri și pentru construcția ei au fost folosite 24 de milioane de metri cubi de nisip și pământ. Spre deosebire de oazele de lux artificiale create până acum, ea este în principal un port industrial.

Thilafushi
Insulele Maldive sunt un paradis tropical în Oceanul Indian, un arhipeleag de 1.200 de insule de corali. În schimb, insulele Thilafushi sunt cel mai murdar secretar al acestora, la propriu. Și asta pentru că insula plutitoare artificială a fost construită pentru rezolvarea problemelor legate de deșeurile din capitala insulelor Maldive, Male, potrivit celor de la The Guardin. Insula are 50 de hectare și aici sunt peste 30 de fabrici și locuințe pentru imigranti care trăiesc printre gunoaie.

(Cristina Dinu)

Muntele Plutitor al Nemuritorilor din Marea Nordului
De la distanță, insula plutitoare a Nemuritorilor pare a fi un munte de metal care se topește în soare. De la apropiere, îți dai seama că este o sculptură din oțel. Ea se află în Marea Nordului la câțiva metri de coasta belgiană și la circa un kilometru de cea olandeză, fiind o bizară operă de artă a artistului chinez Zhan Wang. (Cristina Dinu)

Fig. 1.23 – Muntele Plutitor al Nemuritorilor

1.4. AVANTAJELE INSULELOR

1.4.1. Avantaje ecologice

Avantajele unor insule plutitoare amenajate sunt cele pentru mediul înconjurător.

  1.4.1.1. Efectul de seră

Cea mai mare problemă globală în zilele de azi este efectul de seră.

În spațiul urban se înregistrează temperaturi mult mai mari decât în zonele rurale. Efectul de seră influențează în mod direct temperatura în orașe. Acesta este explicat prin acumularea foarte mare de cantități de piatră, beton, asphalt, sticlă. În timpul zilei absorb căldura soarelui și o emână noaptea. Lipsa vegetației este un alt motiv pentru care costurile determinate de folosirea aparatelor de aer condiționat sunt în continuă creștere.

1.4.1.2. Particulele de praf, poluarea

Insulele arificiale filtrează și rețin particulele de praf, de asemenea orice alte materii în suspensie care se găsesc în aerul respirabil, ca de exemplu particule de metale grele și alți factori poluanți care circulă în aer. Substratul le reține și așa fel nu plutesc liber în aer să perturbe respirația sau să polueze apa râurilor și lacurilor. Aceste sisteme imbunătățesc micro-climatul prin procesul activ de răcire și umidificare al aerului.

Încălzirea globală este cauzată de cantitatea tot mai mare de CO2 și alte gaze, precum ozonul (O3) care intâlnind masele de aer cald din atmosferă, atrag căldura soarelui încălzind pământul. Activitățile umane din ultimii 150 de ani au determinat creșterea cantității de CO2 din atmosferă provocând efecte negative asupra întregului climat global. Vegetația acoperișurilor verzi, precum si restul vegetației folosesc CO2 pentru procesul de respirație, și astfel se reduc efectele negative ale poluării.

1.4.1.3. Folosirea materialelor reciclate de înaltă calitate

Cauciucul si polietilena reciclată sunt utilizate pentru fabricarea elementelor de drenaj. Un criteriu deosebit de important este calitatea produselor utilizate în construcție, motiv pentru care sunt în permanență supuse controlului și certificării de către instituții reputabile. 

Refolosirea flacoanelor PET devine din ce în ce mai răspândită, în diverse forme.

1.4.2. Avantaje sociale

Insule artificiale într-un oraș pot ajunge a fi un reper pentru orășeni. Spațiul în care se află poate deveni una cunoscută și de turiști. Insulele care sunt amenajate cu cafenele, amfiteatriu, hală de concert pot ajunge de a fi un alt tip de distracție, una necomformistă, ieșită din comun.

Insulele destinate pentru loc de trai ar putea salva multe familii, care nu au alte opțiuni pentru adăpost.

1.4.3. Dezavantaje

Există însă și dezavantaje. De cele mai multe ori, costurile unei insule ajung să fie destul de mari. Unele râuri nu sunt apte pentru insule artificiale. Fie din cauza debitului sau natura apei.

Distrugerea lor prin influențe de climă pot trage după sine o problemă mare de poluarea apei, ajungând în ea materiale chimice, plastic, metal, etc.

În concluzie, acest sistem de amenajare a spațiilor verzi ar putea fi adoptat și de orașele românești unde avantajele menționate ar fi mai mult decât benefice.

Printre multe alte beneficii insulele artificiale pot compensa pierderile de spații verzi sacrificate exploatărilor imobiliare. Selectând tipul de plante corespunzătoare, impactul asupra mediului este micșorat, iar dezvoltarea naturii sălbatice este încurajată.

Rezumând, insulele artificiale contribuie la scăderea poluării și crearea unor oaze de verdeață în mijlocul centrelor urbane și nu în ultimul rând prezintă avantaje economice pe termen lung.
 

CAP. 2. ANALIZA SITUAȚIEI EXISTENTE

2.1. REPERE PRIVIND ORAȘUL ORADEA

2.1.1. Poziționarea geografică a orașului Oradea

Desfășurat între paralele de 47° 0’ 23’’ în nord și 47° 0’ 30’’ în sud, respectiv meridianele de 21° 0’ 26’’ în vest și 22° 0’ 48’’ în est, județul Bihor se situează în jumătatea nord-vestică a țării. Orașul lui municipal este Oradea.

Fig. 2.1 – Oradea

Județul Bihor, situat în partea de N – V a României, pe cursurile Crișului Repede și Crișului Negru, cuprinde toate formele de relief, de la întinderile verzi ale Câmpiei de Vest, trecând peste altitudinile molcome ale Dealurilor de Vest și ajungând, în cele din urmă, la sălbăticia oferită de culmile împădurite ale Munților Apuseni. Prin relieful său diversificat, județul Bihor a fost dăruit de natură cu o multitudine de locuri și obiective turistice de un farmec aparte, unele ajungând să fie declarate rezervații naturale. Fie că dorești să îți găsești liniștea și echilibrul, ori să îți pierzi urma, fie că ești în căutare de mișcare, aer curat și adrenalină, pădurile tăcute, lacurile, văile sălbatice, poienile liniștite, parcurile dendrologice, măreția munților cu ale sale peșteri spectaculoase, cascade pitorești, izbucuri și chei răcoroase, te așteaptă toate să le vizitezi și să le descoperi frumusețea tainică.

2.1.2. Relieful

Municipiul Oradea este orașul de reședință al județului Bihor și se întinde pe o suprafață de 111,22 km2. Așezarea geografică și relieful Municipiul Oradea se situează din punct de vedere geomorphologic în depresiunea cu același nume, încadrată la nord de munții Plopiș, iar la sud de munții Pădurea Craiului. Aceste unități montane aparțin munților Apuseni de Nord. În spațiul depresionar, la nord sunt prezente dealurile Oradiei, iar la sud dealurile Tășadului. La est se continuă culoarul depresionar al Vadului, prin care este asigurată legătura spre Cluj. La vest depresiunea este mărginită de Câmpia joasă a Crișurilor.

Oradea este traversată de la sud-est spre nord-vest de râul Crișul Repede. Cea mai mare parte a municipiului Oradea s-a dezvoltat pe podul terasei de luncă și terasei de pe ambele maluri ale Crișului Repede, cuprinse între altitudinile 110 m și 146 m. Partea de nord și nord-est se află într-o zonă colinară cu altitudine cuprinsă între 140 și 283 m.

2.1.3. Rețeaua hidrografică

Prin municipiul Oradea trec râul Crișul Repede, pârâul termal Peța, precum și pârâurile Paris, Sălbatic, Adona, Crișul Mic, toți afluenți ai Crișului Repede. Acesta străbate orașul chiar prin centru, creând o luncă în centrul istoric. În anii 1980, în dreptul satului Tileagd s-a construit primul hidrobaraj pe Crișul Repede.

2.1.4. Clima

Zona în care se află municipiul Oradea se caracterizează printr-un climat temperatcontinental-moderat. Clima locală este determinată de particularitățile reliefului, de mișcarea aerului. În teritoriul aferent orașului, sub influența circulației vestice se transportă mase de aer cu umiditatea și temperatura specifică.

2.1.5. Regimul termic

Media lunii ianuarie se situează între 2,0 și +1,5 C, În timp ce în luna iulie valorile sunt de 20,0-21,5 C. Temperatura medie anuală este de 10,3 °C.

Tipuri de vreme caracteristice pentru nord-vestul României (după Moldovan, Fl.,1986)

Pentru anotimpul rece:

– vreme relativ caldă și umedă, cu precipitații

– vreme frumoasă și rece, geroasă noaptea și dimineața

– vreme relativ rece și umedă, cu ceață sau nori stratus în zonele joase

(inversiuni de temperatură)

– vreme rece și umedă, cu precipitații sub formă de ninsoare

– vreme caldă și uscată

Pentru anotimpul cald

– vreme răcoroasă și umedă cu precipitații

– vreme călduroasă și uscată

– vreme frumoasă dimineața, cu averse de ploaie izolate după-amiază

Pentru anotimpurile de tranziție

– vreme instabilă cu precipitații bogate

– vreme uscată (uneori secetoasă)

Temperatura medie anuală

Temperaturi extreme

Temperatura minimă absolută înregistrată este -29,2 °C, pe 24 ianuarie 1942, valoare mai ridicată cu 10,3 °C față de minima absolută la nivelul României. Temperatura maximă absolută înregistrată este 41,9 °C, în 20 iulie 2007, valoare mai coborâtă cu 2,6 °C față de maxima absolută la nivelul României.

2.1.6. Umiditatea aerului

2.1.6.1. Tensiunea vaporilor de apă

Media multianuală a tensiunii vaporilor de apă este de 10,4mb. Valorile medii anuale au variat între 9,6mb (1962) și 11,6 mb (2001)

Tensiunea medie lunară are valori mari în lunile de vară și scăzute iarna → mers proporțional cu al temperaturii aerului

2.1.6.2. Deficitul de saturație

– Media multianuală a deficitului de saturație = 4,4mb

– Cea mai mare valoare medie lunară în iulie 8,9mb

– Cea mai mică valoare medie lunară în ianuarie 0,8mb

2.1.6.3. Regimul anual și lunar al umezelii relative

– Media multianuală a umezelii relative = 77,7%

– Cea mai mică medie anuală = 72,8% în 1990

– Cea mai mare medie anuală = 83,8% în 2001

– Cea mai mare valoare medie lunară în decembrie = 88,3%

– Cea mai mică valoare medie lunară în iulie = 69,6%

2.1.7. Nebulozități

Un factor important în determinarea valorilor nebulozității în arealul orașului Oradea îl constituie circulația maselor de aer cu diferite caracteristici. Alături de aceasta un rol major îl dețin și factorii climatici locali, atât cei naturali, cât mai ales cei antropici, generatori de poluare. Prezența diferitelor particule solide în atmosferă, care se constituie în nuclee de condensare, determină creșteri ale valorilor mediilor nefice.

Valoarea mediei nefice multianuale la Oradea este de 6,0/10.

Media anuală a variat între 5,2/10, în 1990 și 7,0/10, în anul 1970.

2.1.8. Durata de strălucire a soarelui

Durata de strălucire a Soarelui este dependentă de nebulozitate, respectiv de variațiile periodice și neperiodice ale acesteia, care se răsfrâng și asupra insolației, reducânu-i durata și intensitatea. Durata medie efectivă de strălucire a Soarelui la Oradea este de 2017,1 ore. În cursul anului Soarele strălucește cel mai puțin în decembrie (50,0 ore), ianuarie (71,8 ore) și în noiembrie (77,1 ore).

În semestrul rece al anului (octombrie-martie) soarele strălucește numai 621,2 ore, ceea ce reprezintă 31% din durata anuală de insolație. În semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) durata de insolație reprezintă 69% din durata efectivă a anului (1395,9 ore).

2.1.9. Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile înregistrează o medie anuală de 585,4 mm, destul de ridicată pentru o zonă de câmpie similară.

Cea mai mică valoare a cantității anuale de precipitații = 364,2mm/an, în 2000.

Cea mai mare valoare a cantității anuale de precipitații = 884,0mm/an, în1996.

Există o tendință de creștere a cantităților medii anuale.

Aflată în calea maselor de aer umede din vestul continentului, arealul orașului Oradea cunoaște o mare variabilitate spațio-temporară a acestui element climatic, determinată și de condițiile geografice locale, de structura suprafeței active subiacente a orașului, de dispunerea reliefului și a rețelei hidrografice. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 611,7 mm/an și aceasta a variat între 364,2 mm/an în anul 2000 și 884,0 mm/an, în 1996. Analiza mersului anual al cantității de precipitații pune în evidență existența, în arealul orașului Oradea a unui climat de tip continental cu influențe oceanice, caracterizat de prezența unui maxim principal de precipitații în luna iunie și un al doilea maxim, secundar, cu o medie mai redusă, în luna decembrie. De asemenea sunt evidențiate și două valori minime ale cantității de precipitații lunare, cea principală în februarie și a doua valoare minimă, toamna, în octombrie. În urma calculării diferiților indici climatici se constată că la Oradea fenomenul de secetă are o frecvență redusă, iar cantitățile maxime de precipitații în 24 de ore nu au valori foarte mari, maxima fiind de 62,4 mm, în data de 30 iunie 1986 reprezentând 72% din cantitatea totală de precipitații care a căzut în luna respectivă. Numărul zilelor cu ninsoare, durata stratului de zăpadă și grosimea acestuia sunt aproape nesemnificative, cu excepția câtorva ani, ceea ce denotă că iernile sunt blânde ca urmare a influențelor oceanice din vestul Europei sau a ciclonilor mediteraneeni din sud-vest.

2.1.10. Regimul vântului

Vânturile se caracterizează în general prin viteze moderate în jurul valorii de 2 m/s dispuse aproximativ uniform în toate direcțiile.

Cea mai ridicată frecvență a vântului pe direcții la sol se înregistrează, în toate lunile anului, din sud, cu excepția lunii august, când frecvența vântului din direcție sud-est este dominantă. În altitudine, conform circulației generale a atmosferei, frecvența cea mai ridicată o au vânturile de vest. Frecvența vântului pe direcții în arealul orașului Oradea, este influențată, atât de circulația maselor de aer la nivelul Europei, cât mai ales de condițiile locale, între care configurația reliefului și încălzirea inegală a perimetrului construit al orașului și a zonei agricole învecinate au un rol important. De asemenea rolul de baraj al Dealurilor de Vest și a Munților Carpați este bine pus în evidență de frecvența foarte redusă a vântului din direcția nord-est, masele de aer aparținând anticiclonului siberian fiind foarte rar semnalate la Oradea. Frecvența calmului are cele mai mari valori iarna, datorită faptului că aerul rece și cu presiune ridicată are o stabilitate mai mare, iar cele mai reduse valori se înregistrează primăvara, când dinamica atmosferei este foarte activă.Direcția dominantă a vitezei maxime a vântului este cea sudică, iar viteza medie multianuală cea mai redusă este din direcție est. În arealul orașului vântul are cea mai mare variabilitate, orientându-se în funcție de direcția rețelei stradale și de obstacolele antropice.

2.1.10.1. Frecvența anuală și anotimpuală a vântului pe direcții

Cea mai mare frecvență o înregistrează vântul din direcție Sud (18%).

Cea mai redusă frecvență o înregistrează vântul din direcție Nord-Est (4,9%).

2.1.10.2. Frecvența lunară a vântului pe direcții

Frecvența vântului din direcție sud se menține dominantă în toate lunile anului, cu modificări ale ponderii frecvenței din totalul cazurilor cu vânt de la o lună la alta. Și frecvența vântului din celelalte direcții cunoaște variații de la lună la lună.

2.1.10.3. Frecvența calmului

Frecvența calmului la Oradea este influențată de poziția geografică a orașului, la altitudini joase (altitudinea platformei meteo este 136m), într-o zonă de contact, între două unități de relief, ceea ce îi conferă o poziție de adăpost față de vânturile din sectoarele estic și nordic, fapt ce determină o frecvență relativ ridicată a calmului atmosferic, care înregistrează la Oradea o medie multianuală de 23,1%, pentru perioada 1961-2002.

2.1.11. Viteza vântului

2.1.11.1. Viteza medie anuală a vântului

– Media multianuală a vitezei vântului = 2,9 m/s

– Valoarea cea mai mică a mediei anuale =2,4 m/s în 1996

– Valoarea cea mai mare a mediei anuale = 3,8 m/s în 1966

2.1.11.2. Viteza vântului pe direcții

Analizând valorile medii anuale ale vitezei vântului pe cele opt direcții se constată că, la Oradea, viteza maximă a vântului coincide cu direcția predominantă, adică sud, media multianuală fiind de 4,2m/s. Viteza medie multianuală cea mai redusă se înregistrează din direcție Est, fiind de 2,6m/s.

2.1.11.3. Regimul diurn al vitezei vântului

Variațiile diurne ale vitezei vântului au fost analizate pe baza datelor privind viteza vântului la orele climatologice pe perioada 1961-2003, și a datelor orare pentru lunile ianuarie și iulie, considerate sugestive, fiind luna cea mai rece și luna cea mai caldă din an.

2.1.12. Fenomenele meteorologice des întâlnite

Cele mai frecvente fenomene atmosferice de iarnă sunt brumele, numărul mediu multianual al zilelor cu brumă fiind de 49,7 zile. Dintre fenomenele deosebite care se produc în anotimpul cald cel mai frecvent este roua, cu un număr mediu multianual de 103 zile/an, iar ceața este fenomenul care poate să se manifeste pe tot parcursul anului cu o medie de apariție de 36,4 zile/an. Fenomenele atmosferice deosebite, care prezintă un grad ridicat de risc atunci când se manifestă cu intensitate mare sunt: viscolul, depunerile de gheață pe conductori, grindina, vijeliile și orajele.

2.1.13. Poluarea

2.1.13.1. Calitatea aerului

Poluanții emiși în atmosferă sunt supuși fenomenului de autopurificare: diluare, transformare chimică.

Primăvara și toamna predomină starea neutră a stratificării aerului, iarna este caracteristică stratificarea stabilă, iar vara cea instabilă (în momentele de stabilitate mișcările verticale sunt frânate, difuzia pe verticală a poluanților redusă rezultând într-o intensă poluare a atmosferei).

2.1.13.2. Surse de poluare:

– Naturale (granule de polen, sporii aerosoli); agenți alergizanți

– Artificiale (activități antropice în urbanizare și industrializare)

2.1.13.3. Principalele industrii poluatoare:

– Energetică: Centralele termice CET I si CET II – principalii poluanți pulberi în suspensie (cenușă zburătoare, cărbune nears, zgură), NOx, SOx, radicali aromatici;

– Chimică: Societățile Cemtrade, Sinteza, Pigmenți, Chimprod – principalii poluanți pulberi în suspensie, NOx, HCl, SOx, CO, NH4, metale grele, hidrocarburi;

– Lemnului: existența mai multor fabrici de mobilă – principalii poluanți rumeguș, vapori de apă, COx ;

– Alimentară: fabrici de zahăr, ulei – principalii poluanți în vapori de apă, CO2, acroleină ;

– Materiale de construcții: Întreprinderea de prefabricate, Fabrica de Cărămidă, Stațiile

de betoane – principalii poluanți în pulberi în suspensie;

– Utilizarea autovehiculelor, traficul auto – principalii poluanți CO, NOx, hidrocarburi, aldehide, SO2;

– Poluare radioactivă nu depășește fondul natural;

– Halda de deșeuri menajere și industriale – principalii poluanți: metan, dioxid de carbon, acid sulfhidric, compuși organici volatili.

2.1.13.4. Efectele poluării

Poluarea cu aerosoli și gaze influențează numărul nucleelor de condensare, conducând la creșterea frecvenței ploilor în regiunile urbane, iar modificarea concentrației de aeroioni conduce la schimbarea electricității atmosferice, rezultând furtuni asociate cu grindină. Prin reducerea vizibilității în centrele populate este tulburată calitatea transportului urban, îndeosebi dimineața și seara; deasemenea apare fenomenul de briză urbană, care conduce la aglomerarea aerului poluant în partea centrală a orașului. Ploile acide sunt tot mai frecvente, (pH-ul lor coboră sub 4,3 datorită reacției SOx si Nox rezultând H2SO4, respectiv HNO3); viteza de conversie a SO2 în H2SO4 fiind crescută, apare tot mai frecvent fenomenul cețurilor acide prin acumularea poluanților SO2 (acest fenomen conduce la dublarea vitezei de coroziune și îmbatrânire a materialelor). Temperaturi ridicate cauzate de concentrații sporite ale gazelor de seră ( CO2, CH4, NOx, freoni și vapori de apă), precum și smogul fotochimic, manifestat prin reducerea vizibilității, iritarea căilor respiratorii, reducerea vitezei de fotosinteză, îmbătrânirea cauciucurilor (fenomen caracteristic atmosferei poluate cu hidrocarburi și NOx). Traficul auto, specific marilor aglomerații urbane, conduce pe lângă poluarea atmosferică și la cea fonică. Poluarea fonică este generată în principal de traficul greu din oraș care, în lipsa unei șosele de centură, se realizează prin centrul municipiului. Măsurătorile efectuate au înregistrat valori duble față de norma de 45 db. Lipsa perdelei protectoare de arbori amplasată la marginea drumurilor conduce de asemenea la creșterea poluării fonice.

2.2. RÂUL CRIȘUL REPEDE

Crișul Repede (ung. Sebes-Körös) este un râu ce izvorește în Nord-Estul Munților Apuseni (Munții Gilăului), traversează depresiunea Huedin, trecătoarea Ciucea, depresiunea Vad – Barod, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest, străbate orașele Huedin și Ciucea, județul Cluj, Aleșd și Oradea, județul Bihor și se varsă în Tisa pe teritoriul Ungariei. Parcurge un defileu cu sectoare de chei, peșteri și abrupturi stâncoase între localitățile Huedin și Vadu Crișului (Munții Plopiș și Pădurea Craiului). Împreună cu râurile Crișul Alb și Crișul Negru formează cele trei Crișuri, cele mai importante râuri din regiunea Crișana.

Râul Crișul Repede poate fi considerat, metaforic vorbind, colierul orașului Oradea. Dar pe lângă faptul că frumusețea lui cromatică împodobește aspectul citadin al acestui spațiu trebuie evidențiat și conștientizat aportul pe care îl aduce în păstrarea calității vieții în Oradea. Râul Crișul Repede este pentru noi ceea ce era pentru Creangă: "Ozâna cea frumos curgâtoare și limpede ca cristalul", e râul trecutului nostru dar și al prezentului.

Până la Oradea Crișul primește doi afluenți mai importanți: Drăganul și Iadul (ambele pe malul stâng).

Dacă la început Crișul seamănă cu un pârâu în dreptul municipiului Oradea, datorită debitelor primite de la afluenți, are un aspect impozant străbătând municipiul pe la mijloc.

Cu malurile amenajate și vegetatia abundentă de pe maluri, creează o oază de verdeață și ne creează pentru populația municipiului multiplele poduri ce transversează Crișul, aducând municipiului un aspect de metropolă.

Datorită pantelor mari (râul are un caracter de munte în prima porțiune) debitele mari rezultate în urma topirii zăpezilor, sunt tranzitate în câteva zile spre aval, din această cauză primind numele de Crișul Repede.

          Realizarea unor construcții hidrotehnice importante în urma cu cca 20 ani – barajul de pe Drăgan și cel de la valea Lesului pe Iad și salba de lacuri de la Lugaș si Tileagd au contribuit la regularizarea debitelor municipiul fiind practic ferit de inundații.

          Din punct de vedere al calității, deși Crișul străbate teritorii cu așezări importante din punct de vedere urbanistic și industrial; la sosirea în amonte de Oradea întrunește condițiile de râu de categoria I (condiții de calitate care permit realizarea unor instalații de captare și tractare a apelor, ce deservesc cu apă populația unor centre importante cum este Oradea).

Din această cauză în partea amonte a municipiului Oradea sunt amplasate cele 5 uzini de apă, care asigură populația cu apă potabilă de calitate foarte bună.

În această zonă (cca 7-8 km) Crișul este fixat prin 12 praguri de fund, și creează pentru orădeni un loc minunat de odihnă și recreere (zona Szilvas este o zonă preferată de aceștia). În această porțiune nu există nici un fel de evacuări de ape (în special canale) în râu, de altfel zona este controlată în permanență de specialiști în domeniul apelor.

Odată cu subtraversarea căii ferate Oradea – Cluj, râul intră pe teritoriul orașului, parcurgând cca 7 – 8  km până în dreptul căii ferate Oradea – Timisoara (capătul aval al orașului).

Pe această porțiune sunt 30 descărcări de canale în râu de la colectoarele pluviale, care în mod teoretic ar trebui să aducă ape în râu, doar ape curate rezultate în urma ploilor.

Aici trebuie să amintim că municipiul Oradea dispune de un sistem separativ de canalizare (compus din rețeaua existentă de canalizare pluvială și rețele menajere care nu sunt controlate).

Apele colectate prin aceste rețele din urmă (rezultatele din gospodării și industrie) sunt conduse în mod separat de cele meteorice și instalațiile de epurare; acolo unde au loc o serie de procedee mecanice și biologice, care transformă apă uzată într-o apă curată care poate fi evacuată înapoi în Crișul Repede.

Întrucât ne găsim la cca 10 km de granița romano-maghiară, calitatea apelor din Criș trebuie să corespundă cererilor formulate de o serie de convenții internaționale (să intrunească practic, condițiile pentru un râu de categoria I).

Aval de Oradea, la Cheresig, albia are adâncimi variabile și este delimitată de două diguri înguste si apropiate. În zonele mai adânci predomină sedimentele maloase, iar în cele cu ape mai mici mai frecvent se întâlneste pietriș inclus într-o matrice nisipoasă.

2.2.1 Așezările din bazinul Crișului Repede

De-a lungul Crișului Repede s-au dezvoltat numeroase localități, mai ales în lunca râului. Având izvorul în judetul Cluj, străbate, pe acest teritoriu, orașul Huedin și satele: Izvorul Crisului, Saula, Poieni, Ciucea, Negreni și Bucea. Pe teritoriul judetului Bihor, Crișul Repede își întinde bazinul pe 128804 ha, cuprinzând 72 de localiăți cu 296352 locuitori, dintre care doar în municipiul Oradea trăiesc 221469.

La intrarea pe teritoriul judetului Bihor, Crișul Repede străbate, într-un defileu larg, satele Bulz, Lorau, Bratca și Șuncuiuș. De la nivelul acestei localități, râul străpunge masivul calcaros al Munților Pădurea Craiului, într-un defileu îngust, extrem de spectaculos, până la Vadu Crișului, arie protejată ajungând apoi, brusc, în zona de seș. Aici, localitățile sunt înșirate una lângă alta, până la orașul Aleșd – Topa de Criș, Gheghie, Auseu, Tinaud, după care distantele între localități cresc considerabil. Până la Oradea, Crișul Repede parcurge localitățile Lugașu de Jos, Urvind, Uileacu de Criș, râul curgând pe stânga șoselei E15 până la Tileagd, de unde trece pe dreapta și parcurge satele Sabolciu, Fughiu si Osorhei. La ieșirea din municipiu, râul străbate satele Sântandrei, Tarian, Girisu de Criș, Toboliu ți Cheresig, după care părăsește teritoriul românesc.

2.2.2. Vegetația

Arborii autohtoni de pe mal sunt: Salcia plângătoare (Salix babylonica) cu alte specii de salcii (Salix sp.), arinul (Alnus glutinosa), ele fiind specifice zonelor umede, plopi (Populus sp.), arțar (Acer sp.), tei (Tilia sp.) etc.

În porțiunile nebetonate, aproape de mal în unele părți există o vegetație ierboasă specifică bălții. Aici predomină:

– Stuful (Phragmites australis)

– Piprigut (Eleocharis palustris)

– Stânjenel galben (Iris pseudocarus)

– Capul ariciului (Sparganium ramosum)

– Rugina (Juncus inflexus)

– Rogoz de baltă (Carex pseudocyperus)

– Linița (Lemna sp.)

– Pir roșu (Carex hirta)

– Papura (Typha sp.)

– Broasca apei (Potamogeton sp.) în albia râului

Vegetația acvatică este abundentă, reprezentată de diferite specii de broscăriță. Domină elementele planctonice, diferitele specii indicând atât o creștere a troficității (Brachius bidentata, Filinia longiseta, Trichocerca pusilla) cât și a saprobionei (Rotaria ssp.).

Specii protejate in sit ROSCI0050- CRISUL REPEDE amonte de Oradea

92A0 – Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba 

2.2.3. Fauna

Fauna Crișului Repede este relativ bogată, atât ca număr de exemplare cât și ca varietate de specii. Fauna bentonică este săracă. Au fost identificate moluște din speciile Physa acuta, Radix auriculata, Stagnicola polustris și Planorbis planorbi, care sunt mai rezistente ecologic.

2.2.3.1. Pești, reptile și mamifere

Dintre speciile comune predomină:

– cleanul (Leusciscus cephalus)

– porcușorul (Gobio gobio)

– boarta (Rhodeus sericeus amarus)

– scobarul (Chondrostoma nasus)

– obletele (Alburnus alburnus)

– babusca (Rutilus rutilus)

– pirca (Albumoides bipunctatus)

Într-un număr mai mic de indivizi apar:

– roșioara (Scardinius erythrophtalmus)

– platicuta (Blicca björkna)

– morunașul (Vimba vimba – Sperco)

– mreana (Barbus sp.)

– știuca (Exox lucius)

– bibanul (Perca fluviatilis)

– sălăul (Stizostedion lucioperca)

Pescarii orădeni au un nou motiv de bucurie. Clubul de Pescuit Oradea a populat Crișul Repede cu 1,5 tone de pește. Popularea a fost făcută în trei zone distincte de pe Crișul Repede, între Podul Dacia și podul pietonal, în aval de Podul Decebal și în zona fostului pod de pontoane.

  Valoarea totală a populaților cu pește în această primavară se ridică la peste un miliard de lei, bani suportați de Clubul Pescarilor din contribuțiile cotizanților. Având în vedere ca, pînă pe 8 iulie, se mențin restricțiile de pescuit, fiind prohibiție, reprezentanții pescarilor vor asigura pază în cele trei locuri în care au fost făcute populari. Anul trecut, pescarii bihoreni au populat apele din județ cu circa 5,7 tone de puieți. 
Specii protejate in sit ROSCI0050- CRISUL REPEDE amonte de Oradea

1138 – Barbus meridionalis (Moioagă);  
1163 – Cottus gobio (Zglăvoc); 
1122 – Gobiouranoscopus (Petroc) 

Dintre toate speciile broasca de lac (Rana aesculenta) se află în numărul cel mai mare de indivizi. Ea are un rol deosebit în realizarea lanțului trofic, fiind hrana principală a tuturor speciilor de pești omnivori și rapitori.

Clasa reptilelor este prezentată de broasca țestoasă de apă (Emys orbicularis) și de șarpele de apă (Natrix tesselata).

Mamiferele șobolanul de apă (Arvicolar terrstreis) și chitcanul de apă (Neomis fodiens) își fac galerii în sol pe mal.

Specii protejate in sit ROSCI0050- CRISUL REPEDE amonte de Oradea

1355 – Lutra lutra (Vidră, Lutră)

4052 – Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte); 
1032 – Unio crassus (Scoica derâu)

2.2.3.2. Păsări

Crișul Repede este bogat în păsări. Specii de păsări cele mai des întâlnite în jurul Crișului Repede, zona amonte Oradea:

Cinteza – Fringilla coelebs (16 cm)

Este răspândită din ținuturile cele mai joase până în zona jneapănului din munți. Masculul este cărămiziu-roșeat pe obraji, gușă și piept, cenușiu pe cap și târtiță, cafeniu e spate. Femela are penajul cafeniu de mai multe nuanțe. Ciubul și-l construiește lipit de scoarța crăcilor groase, mascându-l cu licheni și mușchi. Ouăle în număr de 4-5 de timp de 13 zile. Pe sezon are 2-3 clociri. Cinteza este parțial migratoare la noi, mai ales prin femele și tineret, care se deplasează spre ținuturile nord-estice ale Africii și spre sud-vestul Asiei. Masculii, care sunt în eneral sedentari se întâlnesc mai frecvent și iarna, la noi, îndeosebi în regiunile de șes.

Fig. 2.2 – Cinteza

Ciocănitoare de grădini – Dendrocopos syriacus (24 cm)

A pătruns de mai multe decenii în țara noastră, venind din sud. Penajul foarte asemănător cu cel al ciocănitoarei pestrițe mari, dar fără bandă neagră spre roșul cefei. Trăiește îndeosebi în ținuturile joase și mai ales în vecinătatea așezărilor omenești. Ponta este depusă prin luna mai, în scorburi săpate în trunchiurile arborilor și constă din 3-5 ouă albe, lucioase, care sunt clocite 12-14 zile, de ambii parteneri. Este o specie sedentară.

Fig. 2.3 – Ciocănitoare de grădini

Cucuea – Athene noctua (25 cm)

Este una din păsările de pradă nocturne cele mai comune prezentă și pe lângă locuințe omenești. La noi este larg răspândită în păduri, găuri de maluri, stâncării cu locuri descoperite în vecinătate. Depune 5-7, uneori și 9 ouă, albe, în cursul lunii aprilie. Femela clocește singură, 28 de zile. Este strcit sedentară la noi.

Fig. 2.4 – Cucuea

Egreta mică – Egretta garzetta (56 cm)
Este pasăre de vară care tăiește în colonii mixte, îndeosebi în sălciile pitice, presărate în masa stufului. Cele 3-5 ouă verziu-albastru sunt clocite începând din lunile aprilie-mai, clocitul fiind asigurat de ambii soți. Incubația durează 22-24 zile. Puii părăsesc ciubul înainte de a putea zbura, cățărându-se cu multă abilitate printre crengi. Coloritul egretei mici este alb imaculat. În perioada reproducerii își dezvoltă frumoasele pene ornamentale pe cap și în regiunea spatelui, mult căutate în trecut ca podoabe vestimentare. În prezent, specia s-a înmulțit foarte mult, mai ales în urma încetării urmăririi ei de către om pentru penele ei ornamentale. Toamna migrează spre ținuturile de iernare din jurul Mării Mediterane.

Fig. 2.5 – Egreta mică

Fluierar de zăvoi – Tringa ochropus (23 cm)

Apare ca specie de pasaj, frecventă în diferite zone ale țării. Are penajul cenușiu-închis-negricios cu pete mai deschise. Partea de dedesubt și crupionul sunt albe. Cuibărește în ținuturile nordice, eurasiatice folosind frecvent cuiburile părăsite ale altor specii de păsări și uneori, chiar culcușurile veverițelor. Iernează în vertul și sudul Europei, în Africa, în afara Saharei și a părții de sud a continentului, precum și sud-estul Asiei.

Fig 2.6 – Fluierar de zăvoi

Guguștiuc – Streptopelia decaocto (28 cm)

A pătruns în România de peste 5 decenii, printr-un proces natural de expansiune dinspre sud-est spre nord-vest. Este o pasăre sedentară, cuibărind însă numai în localități sau în imediata apropiere a acestora la adăpost de păsările răpitoare de ouă ca stâncuța, coțofana, gaița, cioara grivă, care îl impiedică de a se extinde în afara așezărilor omenești. Cuibărește aproape în tot timpul anului. Ponta, din 2 ouă albe, este clocită ca și la celelalte columbide alternativ de ambii părinți. Incubația durează 14 zile, după care puii mai sunt acoperiți de părinți, circa 10 zile.

Fig. 2.7 – Guguștiuc

Lișița – Fulica atra (38 cm)

Este oaspete de vară, care în iernile blânde rămâne în țară. Lișițele sunt păsări de talie mijlocie și mică (20g-3kg), care trăiesc pe sol, în regiunile cu vegetație bogată unde se pot ascunde. Coloana vertebrală a păsărilor este foarte mobilă, ceea ce le permite să se strecoare prin vegetația deasă cu sol moale. Cele mai mari specii trăiesc în Noua Zeelandă, aceste specii având aripile atrofiate și neputând zbura. Penajul lișițelor este în general de culoare brună, cenușiu cu alb, dar unele specii pot fi viu colorate. Pe cap prezintă o pată albă. Nu există un dimorfism sexualaccentuat, masculii fiind cu ceva mai mari decât femelele. Păsările au la picioare patru degete lungi adaptate la susținerea păsărilor pe terenuri mlăștinoase sau cu vegetații plutitoare. Ciocul are culoarea albă, are o formă specifică în funcție de modul de hrănire, păsările fiind în general carnivore, hrănindu-se cu animale acvatice mici. Prezență masivă în zonele umede, cu stuf și papura, odată cu sosirea primăverii. Nu este un zburător prin excepție. Se hrănește cu pește mic. Cuibul este supraânălțat față de nivelul apei, construit din vegetație uscată, din anii precedenți, în zonele mlăștinoase, inundate, în teritoriul stufului. Femela depune intre 8 si 12 oua de culoare crem cu picatele, in perioada aprilie – mai, oua ce sunt clocite alternativ de ambii parteneri aproximativ 22 de zile.

Fig. 2.8 – Lișița

Mierla – Turdus merula (27 cm)

Pasăre cântătoare care este răspândită în Europa, Asia, Africa de Nord, Australia și Noua Zeelandă, însă este mai răspândită pe continentul european. Ea se hrănește în special cu hrană de origine animală, dar consumă în funcție de anotimp și unele fructe și semințe vegetale. În trecut mierla era o pasăre de pădure, însă începând cu secolul XIX prin apariția parcurilor a început să trăiască prin grădini în apropierea omului. Exemplarele de la noi sunt sedentare. În țara noastră pot apărea în timpul iernii exemplare din regiunile muntoase carpatine sau din zonele nordice ale Europei. Populațiile care migrează ajung iarna în nordul Africii și sud-vestul Asiei. Frecventă mai ales în pădurile de foioase, zăvoaie, tufărișuri, grădini și parcuri publice dar și în păduri montane sau pe văile râurilor. Masculul este negru cu ciocul portocaliu, femela cafenie. Cuibul, construit din rămurele și lut, este plasat de obicei la mică înălțime fațăde sol, în tufișuri sau la baza unei crăci mai groase. Este insectivoră dar consumă cu plăcere și fructe, mai ales în timpul iernii. Prezentă tot timpul anului. Cântecul masculului este melodios, emis de pe un suport înalt, de dimineața până în amurg uneori și noaptea (acolo unde din întâmplare perechea s-a stabilit în preajma unei lumini artificiale), din primăvară până în vară.

Fig. 2.9 – Mierla

Pescăruș albastru – Alcedo atthis (18 cm)

Apare periodic pe Criș. Pasărea trăiește pe malul apelor curgătoare repezi sau a celor stătătoare cu apa clară unde trăiesc pești. Hrana principală sunt peștii mici, insectele acvatice, larvele acestora dar și crustaceii mici și mormolocii. În ultimul timp, efectivul de păsări s-a refăcut după o perioadă în care această pasăre era o specie periclitată. Coloristica a penajului este extraordinară, corpul este verde-albastru cu partea inferioară roșcat cărămizie. Se hrănește cu pește de mici dimensiuni. Cuibărește în galerii săpate în maluri, galerii pe care le sapă singure. Femela depune între 4 și 6 ouă albe, pe care le clocesc ambii parteneri din aprilie până în iunie. Prezent pe teritoriul țării, pe lângă ape. Este prezent tot timpul anului. Când apele bălților îngheță, îl întâlnim în lungul pâraielor de munte.

Fig. 2.10 – Pescăruș albastru

Pescăruș Argintiu – Larus argentatus (67 cm)

Specie sedentară, prezentă la noi în țară pe toată perioada anului, ce s-a adaptat chiar și la condițiile urbane. Coloritul spatelui și a aripilor este argintiu, cu vârfurile aripilor negre, în rest corpul este alb. Aripile au o anvergură de 150 cm. Ciocul este de culoare galbenă, având o pată roșie aproape de vârf. La exemplarele imature aripile au un colorit de alb și brun, partea ventrală a corpului albă, ciocul brun deschis. Se hrănește cu pești, crustacee, scoici, dar și cu resturi menajere (în centrele urbane). Cuibărește pe resturile vechi de stuf, pe plajele nisipoase atât în Delta Dunării, cât și în unele zone sălbatice de-a lungul litoralului. Femela depune 2- 3 ouă brune, cu pete mai întunecate în luna aprilie ce le clocește circa 26 de zile. Puii părăsesc cuibul la puține zile de la ecloziune, ascunzându-se în vegetație, devenind apți de zbor în 8 – 9 săptămâni.

Fig. 2.11 – Pescăruș Argintiu

Pescăruș răzător – Larus ridibundus (33-35 cm)

Este cel mai frecvent și abundent pescăruș de la noi, întâlnit pe lacuri, bălți, helestee, țârmul mării, râuri etc., prezentă atât vara cât și iarna. Penajul este diferit în funcție de anotimp. Vara adultul are capul cafeniu închis, partea inferioară albă, aripa cenușie deschis, cu vârful penelor negru cu alb. Restul penajului este argintiu pe spate și alb pe burtă. Iarna, capul devine alb, cu un punct negricios în spatele ochilor. Cuibărește în colonii mari, având cuiburile instalate pe insule, plâuri. Femela depune pe la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie 3 ouă brune sau verzi-albăstrui, stropite cu pene întunecate. Clocitul acestora este asigurat atât de femelă cât și de mascul, incubația durând 22-23 de zile. Consumă aproape orice tip de hrană animală de la pești, șoareci, păsărele bolnave până la nevertebrate sau chiar alimente abandonate. Specie cu tendințe de antropizare, însorește primăvara stolurile de ciori pe ogoare, în urma tractoarelor, spre a se hrăni ca și acestea cu larve de insecte, mai cu seamă cu cele de cărăbuș.

Fig. 2.12 – Pescăruș răzător

Pițigoi mare – Parus major (18 cm)

Este prezent în pădurile joase dar și montane, parcuri și grădini. Îl recunoaștem ușor după spatele măsliniu, aripile și coada cenușiu-albăstrui, partea inferioară galbenă. Capul este negru-lucios cu obrajii albi. Pe piept odihnește o bandă neagră, care-i mai lată la mascul comparativ cu cea a femelei. Cuibărește în scorburi, cuiburi părăsite de ciocănitori, crăpăturile zidurilor, adesea în țevile gardurilor metalice. Acceptă și cuiburile artificiale. Pe timpul verii hrana este formată din insecte, în anotimpul rece din fructe și semințe. La hrănitorile artificiale este primul care se înființează, pentru ca după ce a prăznuit suficient să anunțe și alte specii despre bogata desfățare. Poate fi văzut în tot timpul anului; iarna mai sociabil, se apropie de locuința omului, zăbovește pe pervazuri, pe balcoane, în căutarea hranei.

Fig. 2.13 – Pițigoi mare

Sticlete – Carduelis carduelis (22 cm)

Penajul viu colorat în regiunea ciocului este roșu, iar ceafa, coada și aripile sunt colorate negru cu galben, pe când restul corpului este cafeniu. Această caracteristică ajută pasărea la marcarea revirului, și la asigurarea succesului în reproducție. În acest scop ea își alege o ramură uscată dezgolită unde poate fi ușor marcată prin cântec și coloritul penajului. În general, ca la toate speciile mici de păsări, puii ajung la câteva luni la maturitate sexuală. Sticletele clocește în general în regiunile joase, dar și pe văile montane. Cuibul este mic, cu un număr de 4-5 ouă albăstrui punctate roșcat. El este așezat în arbori de înălțime mijlocie, cel mai frecvent pe salcâmi. După circa 13-14 zile eclozează, femela scoțând pe vară 2-3 rânduri de pui. Sticletele este sedentar, iernează în țară, la care se adaugă populațiile de sticleți nordici dintre care unele iernează în Africa de Nord și Asia de Sud-Vest. Hrana sticleților sunt semințe de pe tufișuri, scaieți sau de pe pajiști. Este o pasăre nepretențioasă, fiind în trecut simbolul primăverii, al fecundității și al răbdării.

Fig. 2.14 – Sticlete

Sturz Cântător – Turdus philomelos (23 cm)

Este o pasăre sălbatică întâlnită în toată țara, din deltă și până în văile munților. Este prezent în toată Europa, mai puțin Peninsula Iberică. Sturzul cântător impresionează cu cântecele sale deosebite pe care le putem auzi mai des primăvara devreme când este perioada de înperechere. Este o pasăre migratoare care sosește la noi la începutul lui martie și pleacă toamna târziu. Poate fi des întâlnit și în grădini și parcuri. Se hrănește cu melci, larve și insecte care pot fi dăunătoare grădinilor. Mai rar se hraneste cu diferite feluri de fructe si seminte. Aspectul sturzului cântător este foarte asemănător cu cel al sturzului de vasc, doar că este mai mic și are nuanțe mai deschise. Spatele și aripile sunt brune, cu nuanțe mai închise pe aripi. Gușa, pieptul și burta sunt alb-gălbui cu pete brun închis, sub forma unor săgeți. Nu există diferențe între mascul și femelă. Lungimea corpului este de 23 cm, anvergura aripilor de 33-36 cm iar greutatea de 70-90 g. Cuibul are forma unei cupe făcute din iarbă și este construit în tufișuri sau în copacii nu foarte înalți. Începând cu luna martie femela depune câte 3-5 ouă în 2-3 serii pe an. Ouăle sturzului sunt albastre cu macule nuanțate cenușiu și brun, ici-colo cu infiltrări de negru punctiform, aspect care le oferă o estetică plăcută și deosebită. Deși este o pasăre sălbatică, sturzul cântător nu prezintă un interes vânătoresc crescut datorită dimensiunilor sale reduse. Trăiește în păduri, tufărișuri, parcuri și grădini de la șes până la munte.

Fig. 2.15 – Sturz Cântător

Vrabia – Passer domesticus (14 cm)

Este una dintre cele mai cunoscute și mai răspândite păsări, fiind puternic legată de așezările omenești. Masculul are penajul cafeniu-striat pe spate, cenușiu pe frunte, ceafa roșcată și bărbia neagră cu „cravată" mai scurtă sau mai lungă, în funcție de vârstă. Masculul poate fi confundat cu vrabia-de-câmp (Passer montanus) dar care este puțin mai mică, are creștetul roșcat și o pată închisă pe obraji. Femela este cafenie cu partea ventrală mai deschisă. Oportunistă, cuibărește în cele mai diverse locuri: scorburi, cavități artificiale, sub țigle, pervazuri sau între crengile altor cuiburi mai mari, construindu-și cuib din paie, pene sau materiale textile. Hrana este foarte variată fiind formată din insecte, larve, fructe, semințe sau alimente abandonate ori lăsate pe balcon sau pervazurile geamurilor.

Fig. 2.16 – Vrabia

Rața sărbatică – Anas platyrhynchos

Se găsesc în orașele țării noastre, întorcându-se ani de-a rândul înapoi de unde au plecat, deși în timpul iernii migrează spre ecuator. Au un cioc lung și lat ce le ajută la săpat în căutarea hranei, având un meniu divers ce poate conține ierburi, plante acvatice, viermi, moluște, amifibieni mici sau insecte, sau în construirea unor adăposturi. În general, pentru a putea atrage cu ușurință femelele, masculii au un penaj mai colorat până în vară când vine perioada năpârlirii și ajung la un penaj aproximativ la fel cu cel al femelelor. Fiind păsări mai puțin periculoase, cad pradă multor alte animale precum șerpi, vulpi, lupi, etc. O pradă sigură sunt rațele tinere care nu pot zbura, având astfel dificultăți în a se feri de un animal mai rapid, însă și rațele femele care clocesc, nerenunțând la puiul lor. Un alt dușman declarat alt rațelor este omul, care le vânează pentru mâncare sau sport, fiind singurul prădător care le poate vâna din zbor, excepție făcând șoimul pelegrin. De asemenea, omul le folosește în interese economice, utilizând ouăle, carnea dar și penajul care este mai deosebit, în special cel al masculului. Un alt lucru interesant la aceste păsări des înâlnite pe tărâmurile României este faptul că femela nu măcăne, ci scoate un alt sunet, mai deosebit, iar măcănitul de rață nu are ecou. Nu pun piedici activităților desfășurate de oameni, ele fiind o prezență plăcută ochiului ce populează râurile și lacurile, atrăgând turiștii și înviând atmosfera din locația respectivă.

(http://alex-dima.ro)

Fig. 2.17 – Rața sălbatică

Coțofana – Pica pica (51cm)

Este una dintre cele mai cunoscute și mai răspândite păsări. Din cauza penajului său caracteristic, alb cu negru, este ușor recunoscută chiar de cei care nu sunt foarte buni cunoscători de păsări. Culorile de bază ale penajului sunt alb cu negru, dar predomină culoarea neagră albăstruie cu luciu metalic, fiind albe numai o parte a aripilor, flancurilor și abdomenului. Nu prezintă un dimorfism sexual, masculii neputând fi distinși de femele. Coțofana poate atinge o lungime a corpului de 51 cm și o lățime cu aripile deschise de 90 cm. Pasărea face parte din categoria bunelor zburătoare, zburând în formă de bolte, dar pe sol se deplasează mai mult prin sărituri. Glasul pătrunzător al coțofanei este inconfundabil, prin el pasărea dând alarma, amenințând rivalii sau atrăgând femela în timpul perioadei de împerechere. Păsările din această specie pot trăi în locuri diferite, de exemplu pășuni, tufișuri, pâlcuri de copaci sau la liziera pădurilor. De asemenea preferă apropierea apelor; pot trăi și în regiuni de smârcuri sau în stufăriș, mai rar în păduri. Preferă locurile deschise luminoase, ca parcuri, grădini sau terenuri agricole. Coțofana se hrănește și cu hrană vegetală, dar mai ales animală, hrana constând din insecte, larve, viermi, păianjeni, melci, ectoparaziții de pe vaci și oi. Pasărea consumă cadavre de vertebrate, mamifere mici, șoareci, amfibii, șopârle, și pui de pasăre sau fură ouăle din cuiburi. Hrana vegetală este compusă din fructe, semințe sau ciuperci. Mai ales toamna depozitează hrana în locuri ascunse, de obicei în pământ. Păsările încep să fie active înainte de răsăritul soarelui, și încetează activitatea înainte de apusul soarelui. Ele trăiesc în timpul reproducției în perechi, iar în afara perioadei de împerecheri trăiesc în grupuri. Iarna aceste grupuri pot alcătui stoluri cu până la câteva sute de păsări.

Fig. 2.18 – Coțofana

2.3. DATE HIDROLOGICE

Pentru proiectarea insulelor artificiale, trebuie luat în evidență datele hidrologice a râului Crișul Repede, în zona amonte Oradea. Nivelul apei, viteza și debitul sunt factori importanți pentru proiectare. Datele sunt de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri, studiate între anii 2000-2013.

Tabel nr. 1 – Date hidrologice

Tabel nr.2 – Anul 2000

Tabel nr.3 – Anul 2001

Tabel nr.4 – Anul 2002

Tabel nr.5 – Anul 2003

Tabel nr.6 – Anul 2004

Tabel nr.7 – Anul 2005

Tabel nr.8 – Anul 2006

Tabel nr.9 – Anul 2007

Tabel nr.10 – Anul 2008

Tabel nr.11 – Anul 2009

Tabel nr.12 – Anul 2010

Tabel nr.13 – Anul 2011

Tabel nr.14 – Anul 2012

Tabel nr.15 – Anul 2013

2.4. ANALIZA ZONEI ÎNCONJURĂTOARE

Zona studiată și propusă de a fi amenajată se amplasează aproape de marginea orașului pe partea NV a ei, aflată în jurul noului pod Sovata. Podul face legătura între cartierul Ioșia și cartierul Rogerius. Partea dreaptă, adică cartierul Rogerius este una dintre cele mai aglomerate cartiere din Oradea, constând dintr-un ansamblu mare de blocuri de locuințe. Pe partea cealaltă, cartierul Ioșia este amenajat cu teren de tenis, parcare pentru mașini, aproape de Criș se află mai degrabă instituții.

Fig. 2.19. – Zona studiată

Amândouă părți a râului sunt bogate în vegetație, chiar dacă construirea podului necesita tăierea unor specii din jur. Vegetația este alcătuită din arbori autohtoni de pe mal: Salcia plângătoare (Salix babylonica) cu alte specii de salcii (Salix sp.), arinul (Alnus glutinosa), ele fiind specifice zonelor umede, plopi (Populus sp.), arțar (Acer sp.), tei (Tilia sp.). În porțiunile nebetonate, aproape de mal în unele părți există o vegetație ierboasă specifică bălții. Aici predomină: Stuful (Phragmites australis), Piprigut (Eleocharis palustris), Stânjenel galben (Iris pseudocarus), Capul ariciului (Sparganium ramosum), Rugina (Juncus inflexus), Rogoz de baltă (Carex pseudocyperus), Linița (Lemna sp.), Pir roșu (Carex hirta), Papura (Typha sp.), Broasca apei (Potamogeton sp.) în albia râului.

Vegetația acvatică este abundentă, reprezentată de diferite specii de broscăriță. Domină elementele planctonice, diferitele specii indicând atât o creștere a troficității (Brachius bidentata, Filinia longiseta, Trichocerca pusilla) cât și a saprobionei (Rotaria ssp.).

Fig. 2.20 – Partea stângă a Crișului Repede, cartierul Ioșia

Fig. 2.21 – Partea dreaptă a Crișului Repede, cartierul Rogerius

Zona studiată este des vizitată și nu numai de locuitorii cartierelor amintite. Pe amândouă maluri s-a creat pistă de bicicletă, loc pentru jogging, pentru plimbare și câini. Cei mai mulți pescari vizitează doar acest spațiu. Chiar dacă este o zonă aglomerată și zgomotoasă – datorită mai ales mașinilor care traversează podul – acest spațiu este una simpatică, iubită de orășeni.

Podul Sovata asigură o legătură auto mai rapidă între cartierul Ioșia, aflat pe malul stâng al râului și ansamblul de blocuri de locuințe de pe malul drept. S-a construit din cauza condițiilor dificile de circulație. Dar o mare problemă care trage după sine este poluarea. Circulația în condiții de fluență redusă, cu numeroase cicluri opriri-accelerări, determină emisii mari de substanțe poluante în atmosferă, precum și înregistrarea unui nivel ridicat de zgomot. Emisiile de CO2 au crescut cu 1,5-2,0 ori în timpul ciclurilor de accelerare-frânare.

Fig. 2.22 – Circulație pe podul Sovata

Fig. 2.23 – Vedere de pe podul Sovata spre NV

Fig. 2.24 – Vedere de pe podul Sovata spre SE

Fig. 2.25 – Podul Sovata dinspre partea dreaptă a râului

Chiar dacă la prima vedere pare a fi o zonă frumoasă și plăcută, cea mai mare problemă a ei nu pare a fi în curs de rezolvare. Apa râului este murdară, plină de flacoane și alte deșeuri care se adună pe mal, prinse între vegetație.

Fig. 2.26 – Malul Crișului Repede

Mai demult, înainte de noul pod Sovata exista una pietonală. Numele ei era podul de pontoane. Era alcătuită din 13 bărci din metal de culoare albastră susținând partea traversabilă construită din dușumea. Din punct de vedere practic și emoțional era importantă pentru orădeni, motiv pentru care lucrarea de față propune să proiecteze insule cu formă de bărcuțe.

Podul a fost demolat după inaugurarea celui nou. Orășenii erau așa de atașați de ea că toată acțiunea a tras după sine o dezbatere publică, dar fără rezultat.

Fig. 2.27 – Podul de pontoane

Fig. 2.28 – Panoramă cu cele două poduri

Zona studiată și propusă de a fi amenajată se amplasează la circa 60 metri în aval de la podul Sovata. Singurul element rămas după podul de pontoane este o țeavă groasă metalică, de care era legată. Scopul proiectului este de a folosi această țeavă pentru a lega în același loc bărcuțele cu flori. Acesta va redea în mod abstract senzația fostului pod.

Fig. 2.29 – Țeava metalică rămasă după podul de pontoane

2.5. ANALIZA S.W.O.T A SITUAȚIEI EXISTENTE

CAP. 3. AMENAJAREA UNOR INSULE ARTIFICIALE PE RÂUL CRIȘUL REPEDE, ZONA AMONTE ORADEA

3.1. MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV

Râul Crișul Repede și climatul favorabil din localitatea Oradea oferă un habitat propice pentru o mare varietate de specii atractive de păsări.

Zona fostului pod pietonal de pontoane Sovata este preferata acestora. An de an sosesc și poposesc aici diferite specii. Unele, cum sunt pescărușii, se odihnesc un timp și zboară mai departe, altele, cum sunt lebedele, au rămas fidele, preferând să rămână aici tot anul.

Datorită demolării podului de pontoane, a construirii unui nou pod Sovata și a efectuării unor lucrări de amenajare a malului Crișului Repede, s-a pus în pericol habitatul natural al păsărilor ce preferă această zonă.

A apărut pericolul de dispariție a locurilor în care păsările pot poposi, în care se vor putea odihni, zonele în care se vor putea adăposti din fața intemperiilor naturale și al altor factori ce le-ar periclita existența.

Lucrarea de față își propune să creeze un habitat artificial pentru păsările care trăiesc în zona Crișului Repede din Oradea prin proiectarea, realizarea și amplasarea unor insule plutitoare artificale. Forma acestor insule este asemănător cu fosta temelie a podului de pontoane, arătând ca niște bărcuțe, dar vopsită cu o culoare naturală contrar cu culoarea albastră a podului demolat.

Aceste insule artificiale vor fi ancorate, plutind pe cursul de apă al râului Crișului Repede și vor conține o aglomerare de vegetație bogată, adecvată refugiului păsărilor din această zonă, cât și condițiilor climaterice.

Zona podului Sovata este o zonă des vizitată de către locuitorii din Oradea. Fostul pod de pontoane din punct de vedere practic și emoțional era importantă pentru orădeni, motiv pentru care lucrarea de față propune forma insulelor menționată.

Odată cu montarea insulelor artificiale plutitoare această zonă își va schimba aspectul, va deveni mai atrăgătoare pentru orădeni, deoarece va asigura crearea, armonizarea și menținerea unui raport estetic între cursul de apă, malul râului și păsările care preferă această porțiune a orașului.

După alegerea locului potrivit, urmau etapele de proiectare și amenajare enumerate mai jos:

– Conceperea insulelor (forma, sistemul, mărimea, etc.)

– Conceperea modului de susținere și legare

– Conceperea vegetației potrivite

– Achiziționarea materialelor prime

– Tâmplărirea insulelor

– Adunarea și instalarea flacoanelor PET

– Achiziționarea vegetației și a pământului

– Amenajarea unei singure insule, pentru observare

– Legarea a celorlalte două insule

3.2. SISTEMUL INSULELOR

După cum s-a mai menționat, proiectul propune ca insula plutitoare să aibă o formă asemănătoare a unei bărcuțe. Din cauză că se va amenaja cu plante de diferite specii, s-a ajuns la concluzia că barca nu va avea chilă (elementul principal al scheletului unei ambarcațiuni, dispusă longitudinal la fundul acesteia, constituită dintr-o „grindă” rezistentă), bordajul și crivacul va alcătui o formă de ladă.

Din punct de vedere a hidrodinamicii și pentru ca ramurele și deșeurile să nu se agațe de insule, prora bărcuțelor vor fi orientate împotriva curentului de apă. Ca de obicei, prora este mai înaltă ca bordajul (în cazul acesta cu 15cm), pentru ca apa să nu curgă în bărcuță și să poată spargă valurile. Pupa este plată. Sub linia de plutire carena are o adâncime de 10 cm ca în interiorul ei să poate fi fixate flacoanele reciclate de PET.

Pentru a preveni ruliul (oscilația de rotație „laterală” a unei ambarcațiuni, în jurul axei sale longitudinale), două airipioare din lemn au fost înșurubate la dedesuptul liniei de plutire în interiorul carenei.

Dimensiunile bărcuței sunt prezentate în Anexa nr. 1,2 și 3.

Insulele artificiale proiectate sunt făcute din cherestea de brad uscat, lipite cu adeziv și înșurubate. Între structură și pământ se folosește un material geotex, care reține apa și protejează lemnul de vegetație. Părțile alăturate sunt tratate cu silicon, pentru împiedicarea scurgerii a apei.

Fig. 3.1 – Structura bărcii

a. Proră – partea anterioaraă a unei ambarcațiuni

b. Bordaj – părțile laterale ale ambarcațiunii

c. Pupa – partea posterioară a unei ambarcațiuni

d. Punte – partea acoperită a zonei proră, de extindere variabilă

e. Linia de plutire

f. Carena – partea exterioară a corpului unei ambarcațiuni, situată sub linia de plutire

g. Copastie – o bordură rigidă la partea superioară a bordajului unei ambarcațiuni

h. Crivac – piesa de rezistență din scheletul transversal al unei ambarcațiuni, legată de chilă de care se fixează bordajul

3.3 MODUL DE SUSȚINERE ȘI LEGARE

3.3.1. Mod de susținere

Pentru a menține insulele pe apă se folosesc flacoane PET reciclabile. Ele sunt legate unul de celălalt, puse în două rânduri sub construcție. Acesta se învelește cu material biodegradabil, geotex care nu absoarbe ușor apa. Pentru ca flacoanele să nu cadă cu materialul învelitor se mai fixează longitudinal și transversal cu benzi perforate din oțel.

3.3.2. Metoda de legare

În locul de amenajare există o țeavă groasă de metal, folosită pentru fostul pod de pontoane. Insulele sunt legate de această țeavă cu un cablu de oțel. Oțelul respectiv este procurată de la mina din Vadul Crișului, unde se folosește pentru lifturile subterane. Ruperea și rugunirea lor are o șansă minimă. Cealaltă parte a cablului va fi pusă pe o altă țeavă metalică fixată pe proră.

3.3.3. Locul insulelor pe râu

Fig. 3.3 – Zona studiată, propunere de așezare a insulelor

3.4. VEGETAȚIE

Vegetația propusă pentru proiect trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi adecvate. Prin studierea climei, precipitației, zona propusă, trăsăturile bărcuțelor și scopul proiectului s-a ajuns la concluzia că vegetația:

– trebuie să supraviețuiească expunerea la soare și vânt

– să fie tolerantă la secetă

– să fie tolerantă față de căldură și precipitațiile specific verii

– să conțină specii colorate, atractive pentru păsări

– să conțină specii decorative prin frunze, pentru ascunderea păsărilor

– să conțină specii semințoase

Pe parcursul proiectării s-a ajuns la concluzia că speciile următoare îndeplinesc aceste criterii și nu în ultimul rând pot fi achiziționa: Achillea millefolium, Adonis vernalis, Alyssum saxatile, Armeria maritima, Crassula, Draba aizoides, Hedera helix, Helianthus annuus, Kalanchoe, Lavandula sp., Lychnis coronaria, Melissa officinalis, Oxalis deppei, Papaver rhoeas, Penstemon, Pennisetum villosum, Rhipsalis, Salvia sp., Sansevieria, Scindapsus, Sedum acre, Sedum spectabile, Stachys lantana, Vinca major, Violeta africana

Cu ajutorul a unor sponzori, speciile de mai jos au fost procurate și folosite pentru realizarea proiectului propus. Unele, chiar dacă nu sunt cele mai adecvate din punct de vedere a criteriilor, au fost amenajate ajutând la alcătuirea petelor de culori.

Begonia rex – plantă erbacee stufoasă, cu frunze ornamentale asimetrice, în formă de inimă, cu pete de culoare roz, verde, argintiu, roșu, purpuriu și maro. La unele specii suprafața frunzelor este catifelată, la altele este curbată, unele au margini netede, altele crestate.

Fig.3.4. – Begonia rex

Euonymus – plantă perenă cu creștere arbustivă medie, cu port drept, dezvoltă ramuri suple dar viguroase, îmbrăcate cu frunze lucioase, de 4-7 cm lungime, de formă lanceolată și aspect pielos. Euonymus Aureus se distinge față de varietatea comună de Euonymus japonicus, prin combinația de culori intense verde cu galben-auriu a frunzelor. Întrucât nu este pretențios la condițiile de mediu din țara noastră, a fost aclimatizat cu succes. Iubește lumina, care îl ajută să dezvolte un frunziș foarte frumos.

Fig. 3.5 – Euonymus

Iederă (Hedera helix) – plantă cu tulpină și ramificații lemnificate, subțiri și lungi, care pot fi lăsate să atârne sau, dimpotrivă, se dirijează pe diferite suporturi de care fie se fixează cu ajutorul rădăcinilor adventive ce se formează pe tulpină, fie se palisează. Este originară din Europa, Africa de Nord și Japonia. La această specie s-au creat numeroase cultivaturi, cultivate ca plante de interior, deosebite între ele prin vigoare, forma sau mărimea frunzelor, culoarea lor. Frunza de iedera are marginea sectată mai mult sau mai puțin profund cu trei-cinci lobi ascuțiți sau rotunjiți. Plante este sempervirescentă, capabilă să vegeteze continuu multă vreme.

Fig. 3.6 – Hedera helix

Kalanchoe – plantă perenă, cu înălțimea și diametrul maxim de 30 cm. Frunzele sunt cărnoase, suculente, foarte lucioase, decorative prin ele însele. Florile pot fi roșii, oranj, galben sau mov, și sunt așezate în buchetele. Înflorirea se produce de-a lungul a mai bine de jumătate de an (dar, în condiții propice, se prelungește întregul an). Cerințele față de mediu sunt obișnuite. Iubeste soarele iar pământul poate fi ținut și uscat.

Fig. 3.7 – Kalanchoe

Caprifoiul (Lonicera caprifolium) – crește spontan și în Europa, deși este o plantă originară din statele asiatice. Lăstarii acestei plante sunt lungi, până la 2-3 m. Este cățărătoare, lăstarii sunt acoperiți cu frunzulițe mici, de culoare verde intens. Florile sunt alb-crem, mici și parfumate, apar în mai-iunie, dispar pe timpul verii și reapar la începutul toamnei. Caprifoiul este bogat în uleiuri volatile.

Fig. 3.8 – Lonicera caprifolium

Floarea soarelui  (Helianthus annuus) – plantă anuală din familia Asteraceae, nativă din America. Este una din compozitele cele mai cultivate pentru semințele bogate în ulei. Frunzele sunt mari, întregi, pețiolate și cordate. Tulpina se termină cu un singur calatidiu sau, uneori, este ramificată și are mai multe inflorescențe. Calatidiile sunt mari, cu receptaculul plan, având culoare galbenă. Semințele sunt bogate în ulei, conținând, fără coaja fructului, circa 55% ulei comestibil și cu întrebuințare industrială, de exemplu, la fabricarea săpunului.

Fig. 3.9 – Helianthus annuus

Coada șoricelului (Achillea millefolium) – plantă erbacee, perenă, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine. Este recomandată la enterocolite, gastrite, colici gastrice. Este antiseptic, tonic aperitiv, coleretic-colagog, stimulează funcția hepatică, este antispastic, Fig. 3.10 – Achillea millefolium antiinflamator, astringent.

Roinița (Melissa officinalis) – plantă perenă, meliferă, aromatică și are proprietăți curative. Crește în tufe dense care nu depășesc înălțimea de 90-100 cm. Fiind perenă, frunzele se veștejesc și cad spre sfârșitul toamnei și apar din nou de obicei în luna aprilie. Frunzele exud o aromă plăcut mirositoare asemănătoare lămâii atunci când sunt presate între degete.

Fig. 3.11 – Melissa officinalis

Iarba de soldină (Sedum acre) – Plantă originară din Europa, aparține familiei  Crassulaceae. În țara noastră este floră spontană, întâlnită pe pajiști, locuri nisipoase și pietroase. Frunzele sunt simple, au marginile netede și sunt suculente. Cresc opus pe tulpinile numeroase și au o placută nuanță de verde deschis. Tulpinile nu sunt mai înalte de 30 de cm și sunt târătoare. Florile sunt galbene, au forma stelată și cresc în inflorescențe, deasupra frunzelor, în vârful tulpinii.

Salvia (Salvia officinalis) plantă erbacee cu flori divers colorate, cultivată ca plantă medicinală sau decorativă, originară din sudul Europei și din regiunile mediteraneene.

Fig. 3.13 – Salvia officinalis

Rhipsalis (Rhipsalis Capilliformis) este o specie de cactus de dimensiuni mijlocii. Este ideal pentru ghivecele atârnate, care pot fi agățate atât în grădina, cât și în balcon, în zonele cu multă lumină. Are lăstări ramificați, subțiri și cilindrici, care produc numeroase flori și fructe decorative. La începutul primăverii, la vârfurile lăstarilor apar numeroase flori albe, sub formă de clopoței. Se dezvolta cel mai bine în spațiile bine luminate, cu mult soare pe tot parcursul zilei.

Fig. 3.14 – Rhipsalis Capilliformis

Macul de grădină (Papaver somniferum) – plantă anuală ierboasă, erectă, ramificată, înaltă de 20 – 100 cm. Frunzele sunt întregi alterne alungit-ovoide, acoperite cu ceară, cu margini neregulate, glabre (lipsite de peri), fața superioară cu nervură proeminentă. Flori sunt mari, solitare 1-10 pe plantă, actinomorfe, violete, albe, roz sau roșii. Fructul este o capsulă ovoidă sau ușor

turtită, cu aspect de rozetă, caliciul este caduc. Toate organele plantei conțin vase laticifere cu latex care are în compoziție peste 40 de alcaloizi.

Vinca major – subarbuști pereni, erbacei, cu aspect de tufă. Tulpinile sunt târătoare și ating dimensiuni de 1-2 m, însă la suprafața solului nu depășesc lungimea de 20-70 cm. Rădăcinile sunt subțiri, iar frunzele sunt lanceolate, cu o lungime de 1-9 cm și o lățime de 50-60 mm. Fața superioară este verde închis și

lucioasă, în timp ce cea inferioară este verde deschis și opacă, cu nervuri bine pronunțate. Florile sunt solitare, simple și au dimensiune de maxim 7 cm. Adesea, sunt formate din 5 petale violet, uneori albe. Întrucât se înmulțesc rapid, ambele sunt folosite frecvent ca plante tip gazon.

Levănțica (Lavandula angustifolia) – plantă aromatică și medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 30–50 cm, frunze mici, înguste și flori albastre parfumate. Înflorește toată vara.

Vinca major – subarbuști pereni, erbacei, cu aspect de tufă. Tulpinile sunt târătoare și ating dimensiuni de 1-2 m, însă la suprafața solului nu depășesc lungimea de 20-70 cm. Rădăcinile sunt subțiri, iar frunzele sunt lanceolate, cu o lungime de 1-9 cm și o lățime de 50-60 mm. Fața superioară este verde închis și

lucioasă, în timp ce cea inferioară este verde deschis și opacă, cu nervuri bine pronunțate. Florile sunt solitare, simple și au dimensiune de maxim 7 cm. Adesea, sunt formate din 5 petale violet, uneori albe. Întrucât se înmulțesc rapid, ambele sunt folosite frecvent ca plante tip gazon.

Feriga (Nephrolepis) – formează tufe compacte, mari, cu frunze inițial erecte, apoi pendente, cu lungime de 40-70 cm, verde-viu, puternic decupate, alungite, reunite într-o rozetă evazată.

Genul Asparagus cuprinde plante cu aspect de tufă, cu tulpini mai mult sau mai puțin pendente, decorative prin numeroasele cladodii aciculare, verzi. Florile mici , de culoare albă nu au importanță decorativă. Fructele sunt bace roșii sau violacee. Este originară din sudul Africii.

3.5. DECOR

În afară de vegetație s-a propus încă un element, care ajută la localizarea băcuțelor și pe timpul nopții. În fiecare insulă artificială s-a instalat o lampă solară. Scopul era să se vadă instalația și să atragă insectele care pot fi hreană pentru păsări.

În afară de lampă s-a folosit un element de decor natural: roci din râu, spălate și aranjate în jurul vegetației.

3.6. PUNEREA ÎN PRACTICĂ A INSULELOR "FLO"

Punerea în practică a proiectului propus s-a gândit a fi esențial pentru înțelegerea mai bună a funcționalității pregândite. În acest fel se poate monitoriza utilitatea acestor insule artificiale. Scopul era de a crea un experiment și în cazul în care se dovedește a fi un succes, s-ar putea implementa și în viitor. Fiind bărcuțe s-a ajuns la decizia de a le numii. Numele lor este "FLO", care provine din Floating Flowers.

Etapele realizării au fost:

Achiziționarea materialelor prime

Tâmplărirea insulelor artificiale

Adunarea și instalarea flacoanelor PET

Achiziționarea vegetației și a pământului

Amenajarea unei singure insule, pentru monitorizare

Legarea a celorlalte două insule

Acest subcapitol dorește să arate etapele după proiectare începând cu pregătirea bărcuțelor la atelier până la așezarea lor pe râul Crișul Repede, zona amonte Oradea.

Toate materialele prime erau donații, tâmplarul cu care am lucrat este angajat la Teatrului Szigligeti din Oradea, aprobarea și ajutorul la montări pe râu a fost dată de Administrația Bazinală de Apă Crișuri.

3.6.1. Tâmplărirea insulelor artificiale

Fig. 3.18 – Prelucrarea materialelor în atelier

După achiziționarea materialelor prime, am început lucrările cu un tâmplar. Munca efectivă a fost de cca. două săptămâni.

S-a pus mare accent pe punctele de contact, toate au fost siliconate ca apa să nu străpundă în bărcuță.

Fig. 3.19 – Scheletul bărcuțelor

Pentru un aspect estetic s-a folosit un lac dislazur-mahon și ecolac. Tratamentul este ecologic, nu conține substanțe periculoase pentru apă și viețuitorii ei.

Sub bărcuță s-a realizat un spațiu pentru flacoane. Pentru a ajuta plutirea insulelor s-a lipit un strat de polistilenă între fundul bărcii și flacoane.

Fig. 3.20 – După aplicarea stratului de lac

3.6.2. Instalarea flacoanelor

Fig. 3.21 – Flacoanele așezate sub bărcuțe

Flacoanele sunt lipite unul de altul cu bandă scotch, puse în două straturi. Pentru o barcă era necesar de cca. 80 de bucăți. Sub ele este deja pusă geotex-ul, și urma să fie învelită cu ea. Pentru ca flacoanele să nu cadă cu materialul învelitor se mai fixează longitudinal și transversal cu benzi perforate din oțel.

Fig. 3.22 – Învelirea flacoanelor și șurubarea benzii de oțel perforat

3.6.3. Amenajarea insulelor artificiale

Din cauza greutății bărcuțelor și dificultatea transportării acestora s-a ajuns la concluzia că vor fi amenajate pe loc, la zona propusă. În primul rând a fost dusă pe mal, așezată pe apă, aproape de vegetație, care împiedica mișcarea ei.

A doua etapă era umplerea bărcuțelor cu pământ. S-a folosit 3 sacuri.

Fig. 3.23- Umplerea bărcuțelor cu pământ

După aranjarea uniformă a pământului s-a plantat vegetația. Scopul era de a planta mai multe tipuri de specii, cu diferite culori întinse pe toată suprafață în stil spontan cu gândul de a imita o creștere sălbatică a lor. După plantare udarea speciilor era esențială.

Fig. 3.24 – Plantarea vegetației

Fig. 3.25 – Plantarea vegetației

Fig. 3.26 – Plantare

S-a pus un strat de mulci (strat suplimentar de material organic) deasupra solului. În așa fel se păstrează umiditatea solului, este impiedicat compactarea solului pe timpul ploii, se păstrează temperatura solului, crește numărul de râme și microorganisme benefice.

Fig. 3.27- După plantare

După ce s-a instalat și lampa solară urma etapa de legare de țeava metalică.

3.6.4. Legarea lor pe râul Crișul Repede

Legarea bărcuțelor era esențială pentru a nu părăsii locul propus pentru amenajare. Se făcea o buclă după care … din oțel era strânsă cu lacăt special în două locuri. Această metodă a fost aplicată și în partea cealaltă, cea a bărcuței.

Fig. 3.28 – Modul de legare

După cum s-a mai precizat, prima dată se amenajează o singură bărcuță. Fiind gândită aproape de mal și din cauza nivelului scăzut a râului în perioada respectivă, s-a amenajat cu ajutorul a unor prieteni.

Fig. 3.29 – Barca este dusă pe apă

3.6.5. Rezultatul

Prima bărcuță ''Flo'' a stat două săptămâni pentru studierea ei. S-a ajuns la concluzia că nu se scufundă, vegetația este deocamdată rezistentă la mediul înconjurători, păsările au început să zboară în jurul ei și nu în ultimul rând orădenii care locuiesc în cartierul Rogerius au avut în majoritate opinie bună despre experiment.

Fig. 3.30 – ''Flo'' numărul 1

După o săptămână s-a propus amenajarea a celorlalte două bărcuțe, acum de pe parte cealaltă a malului cu ajutorul Administrației Bazinală de Apă Crișuri, care au adus a barcă cu doi oameni ca insulele artificiale să poate fi puse mai spre mijlocul râului.

Aceeași etape au fost preluate: amenajarea bărcuțelor pe maul Crișului, adică umplerea lor cu pământ, plantarea vegetației, aplicarea stratului de mulci, decorarea cu lampă solară și roci spălate scoase din râu, legarea de țeava metalică și tragerea lor pe râu.

Fig. 3.31 – Amenajarea bărcuțelor

Fig. 3.32 – Se transportă spre mijlocul râului

3.7. DEVIZ TEHNICO-ECONOMIC

3.8. LISTA CU MATERIAL SĂDITOR

3.9. ANALIZA S.W.O.T. A PROPUNERII DE AMENAJARE

CAP. 4. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Proiectarea, realizarea și amplasarea insulelor artificiale plutitoare pe cursul râului Crișului Repede, în localitatea Oradea, a apărut ca o necesitate de a asigura un habitat artificial păsărilor care trăiesc sau poposesc anual în această zonă, datorită faptului că s-a pus în pericol existența acestora în urma lucrărilor de amenajare a malului râului, a demontării vechiului pod pietonal de pontoane și construirii unui nou pod, pe care a fost dirijată și circulația autovehiculelor.

Insulele plutitoare sunt confecțonate din lemn și tratate cu substanțe speciale ecologice. În caz de avarie, scufundare, nu dăunează mediului înconjurător.

Pe aceste insule s-a plantat vegetație primite prin sponzorizare, lucru care nu este acceptabil, fiindă nu se putea selecționa cele mai adecvate pentru rezistența atât la perioade secetoase, cât și la situații în care există exces de apă.

Pentru asigurarea plutirii am montat la partea inferioară a insulelor, flacoane reciclabile, ele fiind destule pentru scop.

Pentru asigurarea plutirii naturale insulele au forma unor bărcuțe, iar orientarea acestora s-a realizat cu ajutorul unor aripioare amplasate în partea din spate.

Pe insule s-a montat și câte o lampă solară, care în timp de noapte luminează, realizând atât o protecție cât și un punct de atragere pentru insecte, acestea fiind, la rândul lor, o atracție pentru păsări.

Primăria Municipiului Oradea cât și Administrația Națională "Apele Române" R.A. – Direcția Apelor Crișuri și-au manifestat interesul și și-au dat acordul pentru amplasarea acestor prototipuri de insule artificiale pe o perioadă de trei luni, în zona podului Sovata.

De asemenea, Administrația Națională "Apele Române" R.A. – Direcția Apelor Crișuri a solicitat, ca pe bază de contract de colaborare, să se realizeze observarea permanentă, pe această perioadă, a comportamentul insulelor artificale în diferite ipostaze, în vederea proiectării, confecționării și amplasării la scară mai largă a acestora, atât pe râul Crișul Repede cât și pe alte cursuri de apă.

Încă în timpul montării insulelor plutitoare artificiale, acestea au atras atenția trecătorilor. Zona podului Sovata a devenit mai atrăgătoare pentru orădeni, deoarece s-a realizat armonizarea și menținerea unui raport estetic între cursul de apă, malul râului și speciile de păsări existente.

Este timpul ca păsările, pentru binele cărora s-au realizat, să le descopere, să le ia în primire și să le folosească!

BIBLIOGRAFIE

TIM RICHARDSON, 2008, Konceptuális kertek, Ed. TERC Kft, Budapesta

ILIESCU, ANA-FELICIA, 2006, Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.

DUMITRAȘ, ADELINA, ZAHARIA, D., SINGUREANU, V., SABO, GEORGETA, 2008, Principii generale de proiectare și amenajare a spațiilor verzi,Ed. Academicpres, Cluj-Napoca

DUMITRAȘ, ADELINA, 2006, Ghid pentru întocmirea proiectului de amenajare a spațiilor verzi, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

CANTOR, MARIA, 2003, Floricultură generală și specială, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

SALONTAI, SANDa, 2008, Curs Urbanism, Cluj-Napoca.

PETER, ROBINSON, 2006, Kerti tavak és sziklák, Ed. Alexandra, Pécs

BERINDEI, I.O. si colaboratorii – Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Editura stiintifica si enciclopedica. Bucuresti, 1977

PARVU C. – Calauza in lumea plantelor  si animalelor, Editura Ceres. Bucuresti, 1985

PÁZMÁNY D. – Növényhatározó, Editura Dacia. Cluj Napoca, 1987

FARKAS H. – Halak, Editura Gondolat. Budapesta, 1990

POPOVICI L., MORUZI C., TOMA I. – Atlas botanic, Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti,1994

BOGOESCU C., DABIJA A., SANIELEVICI E. – Atlas zoologic, Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti 1980

Ziarul Primariei Oradea 2006 mai 12, an.1, nr.5 Andrei Casota – Verde deschis

ENGELMANN W. E., si Colab 1985

GYURKÓ, ISTVÁN, A halak világa, Editura Kriterion, 1983

PETERSON MOUNTFORT HOLLOM: Európa madarai, Editura Gondolat, Budapesta 1972

KELEMEN, ATTILA: Madaras könyv, Editura Kriterion, Bukarest, 1978

BERINDEI, I.O. și colaboratorii – Campia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului, Editura științifică și enciclopedică. București, 1977

PARVU C. – Calauza în lumea plantelor  și animalelor, Editura Ceres. București, 1985

PÁZMÁNY D. – Növényhatározó, Editura Dacia. Cluj Napoca, 1987

FARKAS H. – Halak, Editura Gondolat. Budapesta, 1990

POPOVICI L., MORUZI C., TOMA I. – Atlas botanic, Editura Didactică și Pedagogică. București, 1994

BOGOESCU C., DABIJA A., SANIELEVICI E. – Atlas zoologic, Editura Didactică și Pedagogică. București, 1980

GYURKÓ ISTVÁN – A halak világa, Editura Kriterion, 1983

PETERSON MOUNTFORT HOLLOM: Európa madarai, Editura Gondolat, Budapesta 1972

www.romfiminvest.ro/ ultima accesare 21.04.2013

www.msucares.com/ ultima accesare 21.04.2013

www.stabiligrid.com/ ultima accesare 21.04.2013

www.wikipedia.org/ ultima accesare 15.05.2013

www.gradinamea.ro, ultima accesare 15.05.2013.

www.mediafax.ro, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.dreamgardens.ro/, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.gardener.ro/, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.gardenstore.ro/, ultima accesare 05.06. 2013.

http://www.greenhouseplant.eu/, ultima accesare 21.06.2013.

http://www.gardendo.ro/, ultima accesrae 21.06.2013.

http://earth.google.com/, ultima accesare 19.04.2013.

Homepage

http://turism.bzi.ro

http://forpedia.ro

http://viza.md/

http://www.bejeus.com

http://www.scritube.com/

Homepage

greenagenda.org

rtv.net

oradea.ro

fishinfo.com

ANEXE

1. Situația propusă – Vedere de sus și de jos, Sc. 1:10

2. Situația propusă – Vedere din față și din spate, Sc. 1:10

3. Situație propusă – Secțiune longitudinală și transversală, Sc. 1:10

4. Propunere de amenajare

5. Propunere de amenajare

6. Punerea în practică

BIBLIOGRAFIE

TIM RICHARDSON, 2008, Konceptuális kertek, Ed. TERC Kft, Budapesta

ILIESCU, ANA-FELICIA, 2006, Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.

DUMITRAȘ, ADELINA, ZAHARIA, D., SINGUREANU, V., SABO, GEORGETA, 2008, Principii generale de proiectare și amenajare a spațiilor verzi,Ed. Academicpres, Cluj-Napoca

DUMITRAȘ, ADELINA, 2006, Ghid pentru întocmirea proiectului de amenajare a spațiilor verzi, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

CANTOR, MARIA, 2003, Floricultură generală și specială, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

SALONTAI, SANDa, 2008, Curs Urbanism, Cluj-Napoca.

PETER, ROBINSON, 2006, Kerti tavak és sziklák, Ed. Alexandra, Pécs

BERINDEI, I.O. si colaboratorii – Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Editura stiintifica si enciclopedica. Bucuresti, 1977

PARVU C. – Calauza in lumea plantelor  si animalelor, Editura Ceres. Bucuresti, 1985

PÁZMÁNY D. – Növényhatározó, Editura Dacia. Cluj Napoca, 1987

FARKAS H. – Halak, Editura Gondolat. Budapesta, 1990

POPOVICI L., MORUZI C., TOMA I. – Atlas botanic, Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti,1994

BOGOESCU C., DABIJA A., SANIELEVICI E. – Atlas zoologic, Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti 1980

Ziarul Primariei Oradea 2006 mai 12, an.1, nr.5 Andrei Casota – Verde deschis

ENGELMANN W. E., si Colab 1985

GYURKÓ, ISTVÁN, A halak világa, Editura Kriterion, 1983

PETERSON MOUNTFORT HOLLOM: Európa madarai, Editura Gondolat, Budapesta 1972

KELEMEN, ATTILA: Madaras könyv, Editura Kriterion, Bukarest, 1978

BERINDEI, I.O. și colaboratorii – Campia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului, Editura științifică și enciclopedică. București, 1977

PARVU C. – Calauza în lumea plantelor  și animalelor, Editura Ceres. București, 1985

PÁZMÁNY D. – Növényhatározó, Editura Dacia. Cluj Napoca, 1987

FARKAS H. – Halak, Editura Gondolat. Budapesta, 1990

POPOVICI L., MORUZI C., TOMA I. – Atlas botanic, Editura Didactică și Pedagogică. București, 1994

BOGOESCU C., DABIJA A., SANIELEVICI E. – Atlas zoologic, Editura Didactică și Pedagogică. București, 1980

GYURKÓ ISTVÁN – A halak világa, Editura Kriterion, 1983

PETERSON MOUNTFORT HOLLOM: Európa madarai, Editura Gondolat, Budapesta 1972

www.romfiminvest.ro/ ultima accesare 21.04.2013

www.msucares.com/ ultima accesare 21.04.2013

www.stabiligrid.com/ ultima accesare 21.04.2013

www.wikipedia.org/ ultima accesare 15.05.2013

www.gradinamea.ro, ultima accesare 15.05.2013.

www.mediafax.ro, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.dreamgardens.ro/, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.gardener.ro/, ultima accesare 05.06.2013.

http://www.gardenstore.ro/, ultima accesare 05.06. 2013.

http://www.greenhouseplant.eu/, ultima accesare 21.06.2013.

http://www.gardendo.ro/, ultima accesrae 21.06.2013.

http://earth.google.com/, ultima accesare 19.04.2013.

Homepage

http://turism.bzi.ro

http://forpedia.ro

http://viza.md/

http://www.bejeus.com

http://www.scritube.com/

Homepage

greenagenda.org

rtv.net

oradea.ro

fishinfo.com

ANEXE

1. Situația propusă – Vedere de sus și de jos, Sc. 1:10

2. Situația propusă – Vedere din față și din spate, Sc. 1:10

3. Situație propusă – Secțiune longitudinală și transversală, Sc. 1:10

4. Propunere de amenajare

5. Propunere de amenajare

6. Punerea în practică