AMENAJAREA UNEI REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ, A LOCALITĂȚII C.A.ROSETTI, COMUNA C.A.ROSETTI, JUDEȚUL TULCEA [307706]

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Geografie și Geologie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Conf. Dr. Cristian Constantin Stoleriu

Candidat: [anonimizat]2016-

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Geografie și Geologie

AMENAJAREA UNEI REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ, A LOCALITĂȚII C.A.ROSETTI, COMUNA C.A.ROSETTI, JUDEȚUL TULCEA

Coordonator științific: Candidat: [anonimizat].Dr. Cristian Constantin Stoleriu Mihaela Cârlan

Iași

-2016-

Cuprins

Cuprins 3

Capitolul I 4

I.2.Localizarea zonei de studiu 5

Capitolul II Cadrul natural 8

II.1.Caracterizare Geologică 8

II.2. Geomorfologie 10

II.3. Caracterizare climatică 12

II.4.Rețeaua hidrografică 15

II.5.Solurile 19

II.6.Vegetația 22

II.7. Fauna 23

Capitolul III Metodologia de cercetare 24

[anonimizat] a localității C.A.Rosetti 26

Capitolul V Estimarea consumului de apă la nivelul comunei C.A.RosetHYPERLINK "#_Toc454320346"ti 39

Capitolul VI Amenajarea unei stații de alimentare cu apă potabilă în localitatea C.A.Rosetti. Detalii tehnice de funcționare 42

VI.1. [anonimizat] "#_Toc454320348"ă 44

VI.2 Soluții tehnice de asigurare cu utilități 55

VII. Concluzii 56

Bibliografie 57

Capitolul I

I.1.Introducere

În cadrul acestei lucrări vreau să surprind necesitatea amenajării unei stații de alimentare cu apă potabilă pornind de la starea actuală în care se află localitatea C.A. Rosetti în ceea ce privește alimentarea populației cu apă potabilă.

[anonimizat], fântânile având adâncimi cuprinse între 2-3 metri de la suprafața terenului.

O problemă existentă a acestor fântâni, o reprezintă faptul că în urma unor analize de laborator a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o [anonimizat], lipsind complet populația de o [anonimizat], a căror calitate este îndoielnică.

O [anonimizat]-se cu precădere de activităti agricole și de creștere a animalelor, sunt dependeți de o sursă de apă pentru a își putea exercita activitățile în condiții normale fără a [anonimizat] a culturilor care au nevoie permanent de apă.

În ceea ce privește dezvoltarea turistică a [anonimizat] 10 ani a început să i-a avânt, aceasta se lovește de aceiași problemă a lipsei apei potabile care face aproape imposibilă desfășurarea acestei activități. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] de viată în condiții igienice, asigurarea alimentării cu apă potabilă reprezintă o necesitate ce nu mai suportă amânare.

În cadrul acestei lucrări voi surprinde cadrul natural în care se află comuna, situația reală din teren și cea mai bună soluție pentru amenajarea unei rețele de alimentare cu apă potabilă din cea mai apropiată sursă de apă potabilă.

I.2.Localizarea zonei de studiu

Comuna C.A. Rosetti, situată în partea de sud-est a României, este una dintre cele mai izolate așezări umane din Rezervația biosferei Delta Dunarii, situată in Delta fluvio-maritimă, la distanță de 102 kilometri de orașul Tulcea și la 18 kilometri de orașul Sulina.

Din punct de vedere administrativ, comuna înglobează următoarele localități:

satul Cardon situat la 8 kilometri distanță

satul Letea situat la 4 kilometri distanță

satul Sfiștofca situat la 2 kilometri distanță

satul Periprava, ultima așezare de pe brațul Chilia, situat la 14 kilometrii distanță

Exceptând satul cu statut de reședință, C.A.Rosetti, toate celelalte patru localități componente sunt conectate la un curs de apă dupa cum urmează: Letea la canalul Magearu, Periprava la brațul Chilia, Sfiștofca și Cardon la canalul Cardon.

Comuna C.A.Rosetti este delimitată la nord și la est de brațul Chilia al Dunarii, la sud de teritoriul administrativ al orașului Sulina, în partea de nord vest de teritoriul administrativ al comunei Chilia Veche iar în sud vest comuna Crișan.

Sub aspect fizico-geografic, Rezervația Biosferei Delta Dunării se prezintă ca o câmpie aluvionară ocupată în proporție de 80% de ape, lacuri si mlaștini, 20% din întreaga suprafață fiind reprezentată de zonele neinundabile sau temporar inundabile, formată din grinduri cu înalțimi cuprinse între 3 si 7 metri.

Luând în considerare condițiile de habitat ale populției care variază spațial, este necesar să precizăm că Delta Dunarii este formată din două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta fluvio-maritimă la care se adaugă și complexul lagunar Razim-Sinoe.

Fig.1-Localizarea comunei C.A.Rosetti

Fig.2 –Harta fizico-geografică a comunei C.A.Rosetti

Capitolul II Cadrul natural

II.1.Caracterizare Geologică

Parte integrată a Dobrogei, județul Tulcea face parte din județele de dimensiuni mari ale României, având o suprafață de 8430 kilometri patrati.

Zona studiata se suprapune pe Podișul Dobrogei.

Pe teritoriul județului Tulcea întâlnim din punct de vedere geologic, cele mai vechi și cele mai noi depozite de roci. Județul Tulcea cuprinde două unități reprezentative, Dobrogea de nord și o parte din Dobrogea centrală.

Dobrogea centrală, separată de cea nordică prin falia Peceneaga- Camena și de cea sudica prin falia Capidava- Ovidiu, este constituită din șisturi verzi care apar la zi, peste care s-au depus cuveruri groase de loess.

Delta Dunării, considerată cel mai nou pământ al țării, este așezată în nord- estul Podișului Dobrogei, având forma unui triunghi a cărui baza este la Marea Neagră iar vârful spre localitatea Patlăgeanca, acolo unde Dunarea se desparte în două brațe, Chilia (120 km.) respectiv Tulcea (17 km.). Având în vedere faptul că Delta Dunării se afla în continuă evoluție, suprafața totala a acesteia este dificil de apreciat, însă aceasta se aproximează undeva la 5640 kilometri pătrați, din care 4470 de kilometri pătrati se află pe teritoriul țării noastre iar 1170 pe teritoriul Ucrainei. Din punct de vedere structural Delta Dunării se suprapune pe Platforma Scitică care vine în contact în partea de sud cu Orogenul Nord-Dobrogean.

Platforma Scitică pe care Delta Dunării se suprapune în cea mai mare parte, este o unitate tipică de platformă având un fundament cristalin peste care s-a așezat o cuvertură sedimentară de mare grosime. În urma executării forajelor în zona Deltei, s-a stabilit că această cuvertură sedimentară s-a format în patru megacicluri de sedimentare marină, dupa cum urmează: Paleozoic inferior, Permian- Triasic inferior, Jurasic- Cretacic, Sarmțian- Romanian.

Primul ciclu de sedimentare, cel Paleozoic inferior este caracterizat in partea inferioară de calcare si dolomite, denumită Formatiunea de Rosetti, peste acestea găsindu-se silite, gresii feldspatice si litice cu intercalații de tufuri vitroclastice, așa numita Formațiune de Sulina.

Următorul ciclu de sedimetare, Permian- Triasic concentrează depozite epiclastice de culoare roșie urmând calcarele cenușii, ciclul încheindu-se cu epiclastitele, reprezentate de gresii clacaroase, siltite și marne. Penultimul ciclu de sedimentare care a contribuit la formarea cuverturii sedimentare a Deltei Dunării, Jurasic- Cretacic, este alcatuit din depozite jurasice marine și cretacice. În Jurasic se contureaza trei formațiuni, Formațiunea inferioară calcaroasă după care urmează Formatiunea argiloasă, Formațiunea calcaroasă superioară încheind această coloană. Cretacicul aduce argile, silitite feruginoase, gresii fine cu ciment calcaros și dolomite cu gips, încheind astfel acest ciclu de sedimentare.

Depozitele ultimului ciclu de sedimentare, Sarmațian- Romanian, sunt reprezentate de calcare lumașelice, nisipuri, argile, siltite roșcate și rar apar lentile de pietrișuri. Peste depozitele acestui ultim ciclu se depun depozite cuaternare reprezentate de argile roșii-cărămizii, pietrișuri și nisipuri. ( Juravle Doru, Geologia României)

Pe baza unor factori geografici, morfologici si geotehnici, Delta Dunării se separă în șase sectoare:

Grindul Letea, care reprezintă suprafața de uscat cea mai întinsă, este alcătuită litologic în partea centrală din depozite de nisipuri ce ajung la 20 de metri grosime, cu o granulometrie fină, procentul de nisip fiind de 80-90% iar cel de praf de 20%. Spre est si vest grosimea depozitelor de nisip scade la 6-7 metri iar procentul de praf crește la aproximativ 42%, aici aprărând și particule argiloase in proporție de 14%.

Grindul Caraorman, a carui constituție litologică este asemanătoare cu cea a grindului Letea, aici depozitele de nisip ajungând la grosimi de 35 de metri, micșorându-se de asemenea spre vest și est.

Litoralul Mării Negre până la Sulina

Grindurile fluviale, în zona cărora depozitele de nisip ajung la 33 de metri grosime, scăzând spre maluri.

Zona Chilia Veche si Ostrovul Tătaru, sector îndiguit, ferit de inundații, unde stratul de loess are in jur de 12-13 metri grosime în partea centrală și aproximativ 4 metri spre extremități.

Zona Deltei propriu-zise, care reprezinta 87% din care 25%sunt gârle si lacuri si 62% mlaștini. Depunerile din această zonă sunt reprezentate de mâluri, praf, nisipuri fine afânate, prăfoase sau argiloase.

II.2. Geomorfologie

Delta fluvială se întinde la vest de grindurile Letea, Caraorman și Crișan iar delta fluvio-maritimă în continuarea deltei fluviale spre răsărit, până la Marea Neagră. Delta fluvio-maritimă este constituită dintr-o multitudine de grinduri de origine marină (cordoane litorale) și zone depresionare, printre care cele mai importante sunt grindul Letea, Carasnicol, Perișor si depresiunile Sulina și Dranovul extern.

După configurația reliefului se disting următorele subdiviziuni:

• Sectorul Letea- sud cuprinde coordonatele sudice ale grindului Letea, de la grindul Răducu până la grindul C.A.Rosetti, inclusiv o porțiune din zona centrală situată la vest și la nord de localitatea Letea

• Letea- nord relief constituit din dune înalte ce ating înalțimi de 8-10 metri

• Letea- vest-Raducu relief format din gringuri joase care ajung la 0,5- 1,5 metri, parțial înmlaștinate, alcătuite din nisipuri marine foarte puternic cochilifere

• Depresiunea Răducu- Răduculeț ocupată de lacuri și mlaștini cu plaur avand o cota de sub 0.5 metri

• Sectorul Magearu-Sulina este constituit din zone întinse de mlaștini care alternează cu grinduri joase, formate din nisipuri marine fine, slab cochilifere (Grindul Ifrim, Pocora, Cherhănoiu, Sulina (Posea G., Geomorfologia României)

Fig.3 Harta grindurilor

II.3. Caracterizare climatică

Datorită poziției geografice pe care o are, Delta Dunării se află sub influneța climatului temperat-continental, având de asemenea influențe continentale și influențe pontice, ca urmare a vecinătății cu Marea Neagră care are o influență importantă asupra climei acestei regiuni. Caracteristicile climatice sunt determinate de principalii factori genetici ai climei.

Aflându-se sub influența Mării Negre, valorile radiației solare globale se ridică la circa 130 kcal./cmp in partea vestică și 135 kcal./cmp spre est. (Clima României)

Nebulozitatea totală medie anuală scade de la vest la est datorită influneței zonelor acvatice care fac ca circulația curenților de aer sa se producă descendent , astfel norii fiind destrămați.

Durata medie de strălucire a soarelui, comparativ cu nebulozitatea, înregistrează valori care cresc de la vest la est, ajungând la 2260 ore de insolație la Tulcea și 2475 ore la Sulina. (Clima României)

Caracterul dinamic al climei este determinat de acțiunea principalilor centrii barici, dupa cum urmeaza:

ciclonii mediteraneeni, determină schimbări bruște de vreme, aduc precipitații bogate cu intensități mari

anticiclonul azoric, actionează pe tot parcursul anului

anticiclonul est-european, a cărui influență se resimte în sezonul de iarnă când determină răciri puternice , viscol atunci când apar și ciclonii mediteraneeni

anticiclonul scandinav, care determină producerea ninsorilor timpurii toamna și târzii primăvara, aducând de asemenea depuneri de brumă dar și căderi însemnate de zăpadă însoțite de vânturi reci. (Clima României)

Temperatura medie anuală atinge valoarea de 12 grade Celsius. Pe parcursul anului, temperatura medie anuală atinge o valoare minimă în luna ianuarie (-8°C) și o valoare maximă în luna iulie. Temperaturile extreme absolute sunt influnețate tot de vecinătatea cu Marea Neagră, astfel temperaturile minime absolute înregistrate aici cresc de la vest la est, atingând -27,2°C la Tulcea și -25,6°C la Sulina. Temperaturile maxime absolute cresc de la est la vest ajungând la 39,7°C la Tulcea și 37,5°C la Sulina (Clima României).

La stația Sulina s-au înregistrat urmatoarele date prezentate în graficul ce urmează, cu privire la temperatura medie multianuală:

Fig.4 Graficul temperaturii medii multianuale înregistrate la Stația meteorologică Sulina

Situația în ceea ce privește temperature medie minimă multianuală, conform datelor preluate de la stația meteorologică Sulina, este următoarea:

Fig.5 Graficul temperturii medii minime multianuale înregistrate la Stația Meteorologică Sulina

Valorile maxime medii înregistrate la stația meteorologică Sulina în același interval de timp, sunt urmatoarele:

Fig.6 Graficul temperaturii medii maxime multianuale înregistrate la Stația Meteorologică Sulina

În ceea ce privește fenomenul de îngheț, acesta apare mai devreme în est, adâncimea de îngheț pentru zona comunei C.A.Rosetti fiind de 0,70-0,80 m de la suprafața terenului, conform hărții zonării înghețului pe teritoriul României și STAS 6054-77.

Valorile medii anuale ale umezelii aerului în Delta Dunării sunt mai mari de 75% crescând spre est unde ajung la 84%, datorită evaporației, atingând valori de 88-96% în lunile decembrie și ianuarie.

Precipitațiile atmosferice sunt variabile, scazând de la vest la est sub influența Mării Negre, cantitățile medii anuale variind între 440mm la Tulcea și 330mm la Sulina. Valorile maxime se înregistrează in luna iunie în timp ce valorile minime se înregistrează in luna februarie. Cantitățile de precipitații maxime absolute in 24 de ore s-au produs în comuna C.A.Rosetti, la 29 august 1924, totalizând 530 mm. (Clima României)

Vântul are în această zonă un caracter permanent, fiind condiționat de absența obstacolelor orografice și de vecinătatea cu Marea Neagră. Vânturile cele mai frecvente sunt cele de nord-vest dar și cele de sud. Viteza vântului atinge valori ridicate iarna și mai scăzute în sezonul de vară. Calmul atmosferic atinge cea mai mică valoare la Sulina 1,8% în timp ce la Tulcea este de 23,8%. (Clima României)

II.4.Rețeaua hidrografică

În zona studiată, rețeaua hidrografică este reprezentată de rețele de gârle, canale și lacuri aprovizionate de brațele Dunării care reprezintă sursa hidrografică principală a întregului județ. Rețeaua hidrografică a județului Tulcea se poate divide in două categorii, cea tributară direct Dunării si cea tributară Mării Negre. Dunărea împreună cu brațele sale, Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe dar și brațul Tulcea, reprezintă principala arteră hidrografică.

Această rețea hidrografică are o importanță deosebită datorită faptului că alimentează cu apă potabilă zonele limitrofe și totodată pentru că asigură drenajul suprafețelor adiacente, în funcție de nivelurile Dunării și a brațelor sale.

Fluviul Dunărea intră în județul Tulcea în aval de brațele Cremenea, Vâlciu și Măcin și se varsă în Marea Neagră prin brațele Chilia, Sulina si Sfântu Gheorghe. Brațele Dunării provin din două bifurcații, prima la Ceatal Ismail, unde se despart brațele Chilia și Tulcea și cea dea doua la Ceatal Sfântu Gheorghe când se formează brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Din acest sistem principal de brațe pleacă un sistem secundar de brațe și canale care ajung până în interiorul Delteii, cele mai importante fiind: Pardina, Șontea, Marele M, Litcov, Împuțita. Un rol important în asigurarea unei bune circulații a apei în Delta Dunării, îl au perioadele prelungite cu debite relativ ridicate. Cele care asigură alimentarea interioară a Deltei cu apă și aluviuni, sunt brațele Chilia și Sulina.

Brațul Chilia se desfășoară pe o lungime de 120 de kilometri și transportă cele mai multe aluviuni dintre toate cele trei brațe, adică 72% în anul 1910, având o tendință de scădere pe parcursul timpului, ajungând la 58% dupa anul 1990. Debitul mediu multianual înregistrat pe brațul Chilia variază în funcție de anotimp, având valori mai ridicate în lunile de primăvară și valori mai scăzute în lunile de iarnă. Cel mai mare debit înregistrat la Ceatal Ismail a fost de aproximativ 19000 mc/s. În anii următori debitele înregistrate au o tendință de scădere, înregistrând o valoare maximă în anul 1970, când se ridică la valoarea de 9290 mc/s la Ceatal Ismail, din care brațul Chilia preia 5440 mc/s iar restul de 3850 mc/s sunt preluați de brațul Tulcea.

Brațul Sulina, este cel mai scurt braț al Dunării, având o lungime de 71 de kilometrii, suferind lucrări de amenajare pentru navigație încă din secolul 19, făcând astfel posibilă navigația navelor maritime cu pescaj mare. Debitul multianual se ridică la o valoare de doar 1218 mc/s, transportând aluviuni în proporție de 9.3%. Un aspect important în ceea ce privește alimentarea stațiilor interioare ale Deltei, îl are acest braț, ale cărui ape, datorită pantelor mari, ajung în unele complexe lacustre mai repede decât apele din celelalte brațe.

Unitatea cea mai importantă pentru comuna studiată este Letea, fiind alcătuită din resturi ale uscatului predeltaic (Chilia și Stipoc), grinduri marine și fluviale, depresiuni intens aluvionate (Sireasa) și o importantă arie despresionară lacustră (Matița, Trei Iezere și Merhei). Letea se desfățoară între brațele Chilia, Sulina și Tulcea, totalizând o suprafață de aproximativ 115.00 ha. Cu ajutorul rețelei de gârle și canale, brațele Dunării alimentează suprafețele lacustre din această unitate.

Îndiguit de la Ceatalul Ismail pana la Chilia Veche, brațul Chilia aduce necesarul de apă prin canalele Stipoc, canalul Mila 35 și Pardina.

Brațul Sulina, alimentează depresiunile din unitatea Letea prin următoarele canale: Mila 35, Păpădia, Mila 22, Crânjală.

Dintre lacurile regăsite in Delta Dunării, deși specifice sunt cele cu adâncime si suprafață mică, avem și lacuri cu suprafețe însemnate: Dranov 2000 ha, Gorgova 1300 ha, Roșu 1300 ha, Merheiul Mare 1100 ha, Leahova 1000 ha, Puiu 800 ha. Mai există de asemenea lacuri cu suprafețe cuprinse între 100 și 600 ha: Tatanir, Uzlina, Bogdaproste, Matița, Trei Iezere, Roșuleț, Răducu etc. , însă cele mai numeroase sunt cele cu o suprafață ce nu depășește 100 ha. Importanța lacurilor din Delta Dunării este dată de valoarea ridicată a producției de pește, ca urmare a amenajărilor piscicole amplasate în zona acestor lacuri.

Fig.7 Harta hidrografică a Deltei Dunării

Fig.8 Harta hidrografică a comunei C.A.Rosetti

II.5.Solurile

Ținând cont de faptul că Delta Dunării este alcătuită în proporție de 80% din suprafețe acoperite de apă, principala trăsătură a solurilor din acestă regiune este că profilul de sol este puțin dezvoltat și de asemenea există o dificultate în diferențierea orizonturilor de sol. Ca urmare a poziției geografice și a altor factori, Delta Dunării se caracterizează prin prezența unei mari varietăți de soluri hidromorfe, aluviale și nisipoase. Specifice zonei studiate sunt de asemenea solurile salinizate, procesul de salinizare fiind foarte activ aici.

Grindul Letea, unde se suprapune comuna studiată, datorită sistemului de formare, are o constituție nisipoasă având un profil de sol slab dezvoltat pe care sunt întâlnite dunele semifixe sau mobile. Un alt tip de sol specific acestei regiuni, este cernoziomul, care datorită salinității și a apei freatice aparține subtipului gleic salinizat, fiind folosit cu precădere ca pașune. Ca urmare a valorilor de umiditate mare în zonele mai joase, s-au evidențiat histosolurile formate din descompunerea vegetației alcătuită din stuf, rogoz sau vegetație forestieră. În asociație cu histosolurile apar de obicei limnisolurile, care drenate și cultivate, se comportă ca soluri aluviale gleice. În sudul dunelor de la Letea se evidențiază solonceacurile, soluri formate pe depozitele nisipoase, cu un covor vegetal format din pajiști halofile care au o calitate scăzută pentru pășunat.

Ca urmare a formării într-un mediu umed cu climă de ariditate accentuată, unde apa freatică este mineralizată, solurile Deltei prezintă o fragilitate la ultilizarea agricolă.

În ceea ce privește utilizarea terenurilor, cea mai mare parte din comună este ocupată în proporție mare de ape și de mlaștini, ceea ce face dificilă dezvoltarea agriculturii, terenurile agricole ocupând cea mai mică suprafață. Un alt element prezent în proporție mare, este pădurea, aici fiind regăsită Pădurea Letea dar și suprafețe întinse de vegetație ierboasă, ca urmare a solurilor prezente aici.

Fig.9 Harta solurilor

Fig.10 Harta utilizării terenurilor în comuna C.A.Rosetti

II.6.Vegetația

Delta Dunării este recunoscută pentru biodiversitatea bine conservată aici, motiv pentru care a devenit rezervație a biosferei. Atât flora cat și fauna dețin un număr impresionant de specii dintr-o diversitate mare de unități sistemice. Aici se succed zone cu vegetație acvatică, vegetație specifică stepei, păduri cu aspect exotic, vegetație de sarătură dar și vegetație ierboasă introdusă de om.

Vegetația acvatică este alcătuită din specii submerse, cum sunt: cosorul (Ceratophyllum demersum), brădișul (Myriophyllum verticillatum), penița apei (Myriophyllum spicatum), broscarița (Potamogeton natans). În apropierea malurilor se evidențiază specii cu rădăcina fixată în pământ, cu frunza plutitoare: nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphfar lutea), iarba broaștelor (Hydrocharys morsus-ranae),cornacii (Trapa natans).

Alte specii de plante, care fac legătura între zonele acoperite de ape și zonele uscate, sunt: stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia), feriga de baltă (Thelypteris palustris), pipirigul (Scirpus lacustris), măcrișul de baltă (Rumex hydrolapathum).

Vegetația de sărătură, întâlnită pe depresiunile cu sol salinizat, se remarcă prin speciile: pătlagină (Plantago maritima), albăstrica (Aster tripolium), brânca (Salicornia europaea), ghirin (Suaeda maritima), săricica (Salsola sada).

Vegetația de nisipuri, prezentă pe grindurile înalte dar și joase și pe dunele formate aici, este bine reprezentată de: cârcel (Ephedra distachya), perișorul (Elymus sabulosus), siminoc (Helichrysum arenarium), cătina albă (Hippophae rhamnoides),vinețele de nisip (Centaurea arenaria).

Pădurile prezente aici se remarcă prin vegetația diversificată de o importantă valoare științifică, cum e pădurea Letea, alcatuită din: plop alb (Plopus alba), plop tremurător (Plopus tremula),stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar (Quercus robur), frasin (Fraxius angustifolia pannonica), păr sălbatic (Pyrus pyraster), măr sălbatic (Malus silvestris), arin negru (Alnus glutinosa),liana grecească (Periploca graeca), vița sălbatică (Vitis silvestris), carpen (Clematis vitalba). Din vegetația lemnoasă mai face parte și salcia (Salix alba) foarte răspândită pe solurile aluviale. (Fauna și flora din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, Vol.II)

Din inventarele realizate de Rezervația Biosferei Delta Dunării, în Deltă se găsesc aproximativ 33 de specii ce au fost aduse de pe alte continente, în scop medicinal, estetic sau accidental acestea adaptându-se la condițiile climatice prezente aici.

II.7. Fauna

În ceea ce privește fauna Deltei Dunării, aceasta este foarte diversificată. Dintre mamiferele prezente aici, amintim dintre rozătoare: iepurele (Lepus capensis eurapeus), bizamul (Ondatra zibethicus), nurca (Mustela lutreola) și vidra (Lutra lutra). Dintre carnivorele canide, prezente aici sunt câinele enot (Nyctereutes procynoides), vulpea (Vulpes vulpes), șacalul auriu (Canes aureus), pisica sălbatică (Felis Silvestris).

Copitatele sunt reprezentate de: porcul mistreț (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreeolus).

Un motiv pentru care Delta Dunării este recunoscută, este faptul că aici cuibăresc sute de specii de păsări. Există specii care poposesc aici doar în sezoanele calde, acestea sunt: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creț (Pelecanus crispus), barza albă (Ciconia ciconia), rândunelele (Hirundo rustica), stârcul (fam. Ardeidae), dumbrăveanca (Coracias garrulous), prigoria (Merops apiaster). Din speciile care cuibăresc aici fără a se îndepărta foarte mult în niciun anotimp, amintim: cioara grivă (Corvus corone cornix), coțofana (Pica pica), rața mare (Anas platyrhynchos), lebăda cucuiată (Cygnus olor), gâsca de vară (Anser anser), pescărușul râzător (Larus ridibandus), pescărușul argintiu (Larus cachinnans). Pe teritoriul Deltei se regăsesc un număr de 10 specii de păsări declarate monument al naturii: corbul (Corvus corax, stârcul lopătar (Platalea leucorodia), egrete mare (Egretta alba), egreta mică (Egretta garzetta), piciorongul (Himantopus himantopus), pelicanul comun și pelicanul creț, călifarul roșu (Tadorna ferruginea), călifarul alb (Tadorna tadorna), spârcaciul (Tetrax tetrax).

Alături de păsări, peștii reprezintă de asemenea o importantă bogăție faunistică. În apele dulci ale Deltei înoată în jur de 44 de specii, acestea fiind: știuca (Esox Lucius), lin (Tinca tinca), roșioara (Scandinius erythrophthalimus), văduvița (Leuciscus idus), mreană (Barbus barbus). Specii marine: hamsia (Engraulis encrasicholus ponticus), stavrid (Trachurus ponticus), calcan (Psetta maxima maeotica ). Există de asemenea specii atât de apă dulce cât și sărată: morun (Huso huso), nisetrul (Acipenser guldenstaedti), păstruga (Acipenser stellatus), scrumbia de Dunăre (Alosa pontica). (Fauna și flora din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, Vol.II)

Capitolul III Metodologia de cercetare

În vederea realizării acestei lucrări, s-au adunat o serie de date cu privire la cadrul natural, din bibliografia de specialitate pentru a surprinde cadrul în care se situează localitatea care face obiectul acestei lucrări. Pe baza informațiilor descrise, s-au realizat o serie de harți care să surprindă realitatea din teren. Două dintre aceastea vizează localizarea exactă a comunei studiate la nivelul României și respective harta administrativă a comunei. Tot pe această zonă au fost realizate o serie de hărți care surprind rețeaua hidrografică, solurile specifice acestei regiuni, ultilizarea terenurilor dar și o hartă a grindurilor.

Pentru realizarea acestor hărți s-a folosit ca suport modelul numeric al terenului cu rezoluția 30x30m, fiind preluat de pe site-ul Earth Explorer. Acesta a fost prelucrat în mediu GIS pentru a acoperi micile imperfecțiuni din setul de date. Realizarea hărții fizico-geografice a presupus examinarea unor planuri topografice și a ortofotoplanurilor din această zonă. Harta solurilor a fost realizată prin extragerea unui set de date vectoriale după Harta Solurior României, SRTS 2003, fiind clasificată după atributele tipurilor de sol. Culorile utilizate au fost alese conform Sistemului Român de Taxonomie a Solului 2003.

De asemenea, pentru harta utilizării terenului în localitatea C.A.Rosetti am folosit un ortofotoplan cu rezoluția de 0,5×0,5m, proiectat în Stereo 70, unde am digitizat pe straturi rețeaua de drumuri, tipurile specifice de utilizare a terenului întâlnite în localitate, construcțiile și curțile pentru a putea face o analiză a localității. Hărțile au fost realizat prin intermediul programului ArcGis 10.2.2 și ulterior au fost editate în programul Inkscape.

În ceea ce privește datele climatice, am preluat date de pe site-ul stației meteorologice Sulina, care furnizează date cu privire la temperatură din anul 2005 până în anul în curs, 2016. Din datele preluate am făcut o medie anuală, pentru a realiza un grafic multianul al temeperaturilor înregistrate, respective un grafic cu temperaturile medii minime înregistrate la Stația Sulina, temperaturile medii maxime și temperaturile medii multianuale. Pentru realizarea graficelor am folosit programul Microsoft Excel 2007, furnizat de patrimonial informatic al Facultății de Geografie și Geologie Iași.

Datele hidrologice cu privire la cotele înregistrate pe canalul Letea, au fost preluate de la Stația Letea din anul 2008 până în prezent, unde se măsoară cota canalului zilnic.Cu ajutorul datelor preluate, s-a calculat media multianuală a cotelor și de asemenea cota medie minima și cota medie maxima înregistrate în ultimii 8 ani pe canalul Letea. Cu ajutorul acestor date s-au realizat trei grafice, cu ajutorul programului Microsoft Excel 2007. Alte date hidrologice cu privire la cotele Dunării pe brațul Sulina au fost preluate de pe un site ce furnizează date cu privire la cotele Dunării pe diferite regiuni, pe o perioadă de 365 . În ceea ce privește debitele lichide și solide ale Dunării, datele regăsite în tebelele IV.1 și IV.2, au fost preluate din literatura de specialitate, sursa citată fiind Bondar Constantin.

Pentru figurile în care s-a aratat poziționarea stației de alimentare cu apă, atat la punctul de captare cat și gospodăria de ape din localitatea C.A.Rosetti s-au folosit print screen-uri de pe Google Earth. În ceea ce privește elaborarea stației cu toate elementele tehnice, în urma unei ample documetării cu privire la alcătuirea unei stații de alimentare cu apă potabilă și consultării Legii Apelor Potabile 458/2002, s-a ales varianta cea mai potrivită de stație de alimentare pentru această localitate. Pentru stabilirea caracteristicilor apei din canalul Letea am beneficiat de un certificate de analiză, realizat în anul 2013 de un laborator de analize, la cererea Consiliului Local C.A.Rosetti. În ceea ce privește stația de epurare a apei s-au folosit amănunte regăsite în cursuri de specialitate dar și norme prevăzute în Legea nr. 241/2006, cu privire la stațiile de epurare a apelor uzate, apoi s-au preluat date cu privire la funcționarea acesteia de pe un site de specialitate care se ocupă cu comercializarea unor astfel de stații de mici dimensiuni . Pentru figurile care descriu elementele componente ale stației de alimentare s-a folosit programul Gimp 2.8.16.

Scopul direcțiilor descrise mai sus este acela de a găsi cea mai avantajoasă modalitate de a amenaja o stație de alimentare cu apă potabilă a localității C.A.Rosetti care are funcție de comună și care la ora actuală se confruntă cu această problemă, a inexistenșei unei rețele de alimentare cu apă potabilă, lucru care îngreunează nivelul de trai al locuitorilor și de asemenea împedică dezvoltarea comunei în direcția turismului sau a agriculturii.

Capitolul IV Analiza stațiului natural limitrof satului Letea, în vederea amplasării unei stații de alimentare cu apă potabilă a localității C.A.Rosetti

Datorită amplasării geografice, comuna C.A.Rosetti nu are în apropiere nicio sursă permanentă de apă, cea mai apropiată fiind canalul Sfiștofca, aflat în imediata apropiere a satului cu același nume.

În anul 1997 a fost realizat de către consiliul local un proiect având ca obiectiv alimentarea cu apă a comunei C.A.Rosetii. Ca sursă de apă, identificată în cadrul proiectului menționat, a fost ales canalul Sfiștofca. Apa brută era pompată pe o platform, în apropiere, unde era prevăzută stația de tratare. De la tratare apa era trimisă prin pompare, prin intremediul unor conducte de aducțiune cu dimensiuni corespunzătoare, în hidrosfere, care asigurau presiunea de serviciu în rețelele de distribuție ale satelor Sfiștofca, C.A.Rosetti și Letea.

Acest proiect a fost realizat parțial, din lipsă de fonduri la acea data.Respectiv au fost realizate conductele de aducțiune pană la satele Sfiștofca, C.A. Rosetti și parțial spre Letea, precum și o parte din rețelele de distribuție aferente localităților C.A.Rosetti și Sfiștofca. Construcțiile aferente stației de tratare începute au fost nesimnificative, nejustificând conservarea lor corespunzătoare.

În prezent calitatea apei din canalul Sfiștofca, este de un nivel inferior, în consecință cea mai bună opțiune pentru amenajarea unei noi stații de alimentare cu apă potabilă, o reprezintă canalul Letea, care în acest moment reprezintă cea mai apropiată sursă de apă de comuna C.A.Rosetti. Calitatea apei din canalul Letea este superioară celei din canalul Sfiștofca, deoarece recent canalul a fost dragat în amonte, spre lacul Merheiul Mare, respective canalul Sidor, astfel i s-au îmbunătățit semnificativ viteza de curgere și ca urmare caracteristicile fizico-chimice ale apei. Pe de ală parte populția localității Sfiștofca s-a redus semnificativ, nemaifiind fezabilă din punct de vedere tehnico-economic realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă în această localitate, ținând cont și de tendința descendentă a sporului natural.

În consecință, cea mai sustenabilă variantă o reprezintă canalul Letea, ca sursă de alimentare a localității C.A. Rosetti, din rațiuni economice, fiind apropiat de localitatea Letea care este preponderentă sub aspectul debitului de consum, respectiv a populației care să se poată branșa la această stație odată ce se va investi în finalizarea lucrarilor de îngropare a conductelor.

Pentru că primul pas spre amenajarea unei stații de alimentare cu apă potabilă a localității C.A.Rosetti a fost făcut, respectiv conducta necesară pentru aducțiunea apei a fost îngropată în cadrul unui alt proiect care nu s-a mai materializat, amenajarea unei noi stații de alimentare cu apă care să fie localizată în imediata apropiere a localității celei mai apropiate care beneficiază de un canal cu apă potabilă alimentat din brațul Sulina al Dunării, face această actiune mult mai ușoară.

Canalul Letea este alimentat prin intermediul rețelei de gârle și canale de apele brațului Sulina, lucru care s-a îmbunătățit în urma lucrărilor de dragare ale acestui braț al Dunării. Lucrările de dragare au început să se efectueze încă din anul 1856 de Comisia Europeană a Dunării, cu scopul de a permite navigația navelor cu pescaj mare, lucrări ce continua și astăzi, scopul fiind același.

Desfășurată între brațele Sulina, Chilia și Tulcea, unitatea Letea se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 115000 hectare, ceea ce reprezintă 44,9% din suprafața deltei (P. Gâștescu, 1999). Rețeaua de canale și gârle alimentează peste 200 de lacuri de importanță piscicolă și mai recent de importanță turistică, dintre care peste 100 de lacuri din complexul Matița-Merhei-Trei Iezere. Canalul Letea comunică direct cu brațul Sulina prin intermediul canalului Magearu și a Dunării Vechi sau Marele M, așa cum este numit acest canal. Fiind alimentat în permanent de apele Dunării, mai specific de apele brațului Sulina, cotele apelor canalului Letea sunt direct influențate de cotele brațului care îl alimentează și de debitul înregistrat în acest sector.

Repartiția debitelor Dunării este relativ constantă atât pentru anii în care se înregistrează debite reduse cat și pentru anii cu debite ridicate. Din datele calculate între perioadele 1921-1990, situația debitului lichid stă în felul urmator:

Tabel IV.1. Debitul Dunării pe brațele Chilia, Sulina, Sf.Gheorghe pe perioada 1921-1990

Sursa:Bondar,1991

După cum se observă, așa cum am menționat anterior, debitul Dunării s-a menținut în jurul acelorași valori dea lungul timpului, Sulina înregistrând valoarea minimă dintre cele trei brațe, acesta fiind și cel mai scurt dintre brațele Dunării. Situația nu s-a modificat simțitor nici în ultima perioadă, valorile debitului rămânând constant, astfel în anul 1996 debitul lichid înregistrat pe brațul Sulina a fost în jur de 1218 m³/s, ceea ce reprezintă 17% din valoarea medie înregistrata pe parcursul acestui an pe Dunăre. În 2007 valoarea medie a debitului înregistrat pe brațul Sulina a fost de 1298.9 m³/s, ceea ce susține faptul ca debitul Dunării își menține valorile constant.

Comparativ cu celelalte doua brațe ale Dunării, brațul Sulina are o pantă de scurgere mai mare, respective 0.045؉ cand apele sunt mari și 0.022؉ cand apele ating cote medii, ceea ce ajută ca apele să ajungă mai repede în complexele lacustre.

În ceea ce privește aportul de aluviuni, procentul transportat de fiecare braț al Dunării în parte, este asemănător cu cel al scurgerilor lichide, în sensul că brațul Chilia si Sf. Gheorghe înregistrează un procent mai mare de aluviuni transportate, comparative cu brațul Sulina. Conform datelor înregistrate pe parcursul aceleiași perioade, situația aluviunilor stă în felul urmator:

Tabel IV.2 Debitul solid al Dunării înregistrat la Ceatalul Chiliei pe perioada 1921-1990

Sursa: Bondar, 1991

În cazul aluviunilor, acestea ajung în interiorul Deltei prin intermediul volumului de apă ce își croiesc drum prin intremediul gârlelor și canalelor, astfel cantitatea de aluviuni care ajunge până în interiorul Deltei este estimată la 46 kg/s, însumând o cifra de 1.45 milioane tone pe an. În unitatea Letea, cantitatea de aluviuni este de 27 kg/s, ceea ce înseamnă 0.85 milioane tone pe an.

În ceea ce privește caracteristicile chimice ale apelor care alimenteaza canalele interioare ale deltei, conform aceluiași autor, Bondar 1991, odată cu volumul de apă, în interiorul deltei ajung și cantități însemnate de săruri solvite. Estimativ, debitul chimic global atinge în ultimele decenii valoarea de 171.6 kg/s, distribuit pe unitățile majore astfel: Letea 82.9 kg/s, Caraorman 54.5 kg/s, Dranov 34.2 kg/s. (Bondar, 1991)

Un alt aspect important al apelor Dunării, care influențează de asemenea și canalul limitrof zonei studiate, îl reprezintă caracteristica termină si de îngheț. Temperatura apelor Dunării este influențată de temperature aerului, cu ușoare diferențe. Temperatura medie anuală a apelor Dunării este de 12șC, la Tulcea, La Sulina atingând valoarea de 12.8șC. În ceea ce privește fenomenul de îngheț, acesta se produce în fiecare an în funcție de valoarea temperaturii aerului, mainfestându-se diferit: sloiuri, poduri de gheață, gheață la mal. În funcție de perioadele cu temperaturi sub 0șC, zilele în care apele Dunării sunt înghețate variază, putând fii de la o zi pană la 34 de zile. În interiorul deltei, pe gârle sau canale, perioada de îngheț poate dura mai mult, în contextul în care viteza de deplasare si volumul apelor este evident mai mic decât pe brațele Dunării. (Bondar, 1991)

Situația apelor din canalul Letea stă în felul următor:

Fig. 11 Graficul nivelului mediu multianual al apei pe canalul Letea

Pe parcursul ultimilor opt ani, conform datelor înregistrate zilnic cu ajutorul mirei hidrologice din canalul Letea, cotele apelor s-au menținut peste valoarea de 60 de centimetri la mal, execpție făcând anul 2012 cand nivelul apelor a coborât la 58 de centimtri.

În ceea ce privește nivelul mediu maxim multianul al canalului Letea, înregistrat pe aceiași perioada de opt ani, situația se prezintă astfel:

Fig.12 Nivelul mediu maxim multianual al apei pe canalul Letea

Conform graficului de mai sus, nivelul mediu maxim al canalului Letea atinge valori ridicate în anii în care Dunărea a atins valori ale cotelor apelor mari pe tot parcursul ei, mai exact în anul 2010 și valori mai scăzute în anul 2012 când Dunărea a scăzut îngrijorător punând în dificultate traficul.

Nivelul mediu minim multianual al canalului Letea, se prezintă astfel:

Fig.13 Graficul mediu minim multianual al apei pe canalul Letea

După cum se observă, cotele înregistrate pe canalul Letea se mențin constant, putându-se observa faptul că nivelul apei din canalul Letea este direct influențat de nivelul Dunării din anul respective, de debitul înregistrat dar și de caracteristicile climatice ale anilor înregistrați.

Pentru a analiza situația clară a cotelor canalului Letea, se ia în considerare creșterea sau scăderea cotelor apei, pe anotimpuri, arătând exact perioadele de creștere și de scădere, în următoarele tabele:

Tabel IV.3 Cotele minime înregistrate pe canalul Letea pe perioada 2008-2015

Sursa: Stația Letea

Conform datelor înregistrate în tabelul IV.3, preluate de la stația de măsurare a apelor din canalul Letea, în ultimii opt ani, canalul a avut fluctiații ale cotelor. Se observă faptul că nivelul apei din canal diferă de la anotimp la anotimp. Astfel în anotimpul de iarnă dar și de toamnă, cotele ating valorile minime, cea mai îngrijorătoare cota atinsă fiind înregistrată in luna noiembrie, anul 2011, sub influența cotelor Dunării care în anul 2011, respectiv 2012 au cunoscut o perioadă de scădere. Cotele cu valoarea cea mai ridicată dintre cotele minime înregistrate aici, s-au produs în lunile iunie, iulie și august dar și în lunile de primăvară, sub aceiași influență a apelor Dunării, care condiționează în mod direct cotele canalului studiat.

Tabel IV.4 Cotele maxime înregistrate pe canalul Letea pe perioada 2008-2015

Sursa: Stația Letea

În ceea ce privește cotele maxime lunare înregistrate în ultimii opt ani, pe canalul Letea, se observă că în anotimpul de iarnă cotele au o valoare mai scăzută decât în restul anului, însă există și excepții, ca de exemplu anul 2010 în care cotele au cunoscut o valoare ridicată pe tot parcursul anului, inclusiv în lunile de iarnă. Valoarea maximă absolută din acești ani s-a înregistrat în anul 2010, luna iulie, când canalul a atins cota de 211 centimetri la mal, urmând ca alte valori ridicate să se înregistreze în următorii ani în lunile de primavera, sub influența precipitațiilor și a debitului și cotelor Dunării, înregistrate pe brațul Sulina.

Pentru a evidenția perioadele de cotă ridicată sau scăzută a canalului Letea, s-a realizat un tabel cu valorile medii lunare pe aceiași perioadă de opt ani:

Tabel IV.5 Cotele medii lunare înregistrate pe canalul Letea pe perioada 2008-2015

Sursa: Stația Letea

Conform tabelului IV.5, media cotelor apelor din canalul Letea, cunosc un nivel mic în lunile de iarnă, când precipitațiile sunt mici și cad sub formă de zăpadă, urmând o ușoară creștere ontinua care se ontinua și în anotimpul de vară, toamna începând o ușoară scădere care se menține și pe perioada iernii.

Pentru anul 2016, cotele înregistrate la începutul acestui an, sunt urmatoarele:

Tabel IV.6 Cotele minime și maxime înregistrate pe canalul Letea la începutul anului 2016

Sursa: Stația Letea

Pentru a pune în evidență influența brațului Sulina asupra apelor canalului Letea, graficul următor prezintă situația cotelor brațului Sulina, într-un interval de 365 de zile:

Fig.14 Graficul cotelor Dunării pe Brațul Sulina (Sursa: edelta.ro)

Se observă o scădere a cotelor în ultima parte a anului 2015, cand conform datelor preluate de la stația Letea, nivelul canalului Letea a înregistrat valori mici și de asemenea se poate constata creșterea cotelor apelor brațului Sulina la începutul acestui an, care a influențat și atingerea unor cote ridicate a apelor în canalul Letea, conform datelor din tabelul IV.6. Pe perioada cuprinsă între 17 iulie și 12 octombrie 2015, nu există date înregistrate.

O altă caracteristică importantă a canalului Letea, ce trebuie sa fie evidențiată în vederea amplasării unei stații de alimentare cu apă potabilă, este debitul canalului, pentru a se stabili daca acest canal poate asigura necesarul de apă solicitat. Pentru că la stația Letea sunt contorizate doar cotele zilnice ale canalului, debitul acestuia poate fi aproximat printr-un calcul. Având o lățime de 8 metri și o adâncime cuprinsă între 2-3 metri, în funcție de anotimp, se poate aprecia debitul canalului prin raportarea la un râu cu debit cunoscut. Luându-se în considerare debitul cunoscut al unui râu, de exemplu râul Bahlui, care are un debit de 2.8 m³/s, având atât lățimea cât și adâncimea mai mici decât canalul Letea. Vom aprecia astfel valoarea debitului canalului Letea între 3-5 m³/s, cu posibilitatea de a avea valori mai ridicate decât situația aproximată. În această situație debitul pe o perioadă de o oră ar avea valoarea de 18.000 m³/s iar pe o perioadă de o 24 de ore, de 432.000 m³/zi.

Un alt aspect important pentru posibilitatea amenajării unei stații de alimentare cu apă potabilă, îl reprezintă cunoașterea caracteristicilor apei din canal, pentru a se stabili daca apa este potabilă. În acest sens în urma unor studii de laborator realizate de către laboratorul de analize a apei, S.C. CESIU S.R.L., în anul 2013, la cererea Consiliului Local C.A.Rosetti, s-au stabilit următoarele caracteristici:

Tabel IV.7 Indicatorii fizico-chimici ai apei din canalul Letea

Sursa: Laborator analize S.C. CESIU SRL

În urma efectuării acestor analize de laborator a apei preluate din canalul Letea s-a stabilit că apa se încadrează în standardele apei potabile, nedepășind normele stabilite prin lege în ceea ce privește apa potabilă.

Un alt aspect important îl reprezintă descrierea zonei propriu-zise unde va fi amplasată stația de alimentare cu apă. Pentru că între cele două localitați este o distanță de 4 kilometri, punctual de captare a apei, se va afla la Letea, iar gospodaria de apă de unde localitatea C.A.Rosetti va beneficia de apă potabilă, se va afla la intrarea în localitate, după cum urmează în figurile următoare:

Fig.15 Amplasarea Stației de alimentarre cu apă în localitatea Letea

Fig.16 Amplasarea Stației de alimentare cu apă în localitatea Letea

În ceea ce privește amplasarea gospodăriei de ape în localitatea C.A.Rosetti, aceasta va fi amplasată la intrarea în localitate, pe o suprafață de teren publică, deținută de Consiliul Local C.A.Rosetti.

Fig.17 Amplasarea Gospodăriei de apă în localitatea C.A.Rosetti

Fig. 18 Amplasarea Gospodăriei de apă în localitatea C.A.Rosetti

Alegerea locațiilor pentru amplasarea celor două gospodării de apă, s-a facut în baza terenurilor disponibile, aflate în proprietatea Primăriei, pe care nu există alte construcții și se află situate în punctele cele mai rezonabile.

Aspectul morfologic al zonei, terenul pe care se vor amplasa obiectivele propuse, are aspect denivelat și vălurit, ceea ce implică necesitatea unor lucrari de îndreptare a terenului pentru construcțiile viitoare.

În ceea ce privește solurile existente aici, dezvoltate în capitolul anterior, în această regiune nu există fenomene de alunecări sau de prăbușiri, care ar putea pune în pericol viitoarea construcție.

Capitolul V Estimarea consumului de apă la nivelul comunei C.A.Rosetti

Localitatea C.A.Rosetti, care reprezintă obiectul acestei lucrări, este poziționată în centrul comunei, fiind sediul administrativ al acesteia. Populația localității C.A.Rosetti, care va beneficia de serviciul de alimentare cu apă potabilă, este de aproximativ de 200 de locuitori, în condițiile unui spor natural negativ înregistrat în ultimul deceniu. Gospodariile din localitate sunt în număr de 140 din care 5 nu sunt locuite permanent, înregistrându-se un număr de 380 de clădiri dintre care în jur de 15 au rol administrative.

În ceea ce privește utilizarea terenurilor în figura 19 putem observa faptul că principala ocupație a locuitorilor este agricultura și creșterea animalelor, dat fiind faptul că majoritatea terenurilor sunt arabile, se practică cu precădere cultivarea legumelor și cerealelor. Agricultura practicată de localnici ocupă suprafețe destul de mari, practicându-se după o repetată fertilizare cu îngrășăminte organice. Pentru că solurile sunt în general nisipoase, pe lângă necesitatea îngrășămintelor organice, agricultura necesită și un sistem de irigații. Apa folosită la irigații în momentul de față este procurată din puțuri proprii, având o consistență mare în săruri, ceea ce duce la sărăturarea solurilor și scăderea treptată a fertilității solurilor.

Pentru amenajarea unei stații de alimentare cu apă potabilă a unei localități, este necesar să se știe estimativ consumul de apă al acesteia. Pentru a determina cu aproximație consumul întregii localități, trebuie să se aproximeze consumul fiecărei gospodării.

Necesarul de apă potabilă pentru localități cuprinde total sau parțial, conform STAS 1343/1-95, următoarele categorii de apă:

apă pentru nevoi gospodărești: baut, preparare hrană,spalatul corpului, spălatul vaselor, curățenia locuinței, utilizarea wc-ului, precum și pentru creșterea animalelor și udarea grădinii

apă pentru nevoi publice

apă pentru stropitul spațiilor verzi

apă necesară pentru combaterea incendiului

Conform unui calcul, realizat în cadrul cursului Construcții de tratare și epurare a apei, o zonă cu gospodării având instalații interioare de apă rece, caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde consumă în jur de 100-120 litri de presoană pe zi. Ținând cont că o persoană consumă în medie 100 de litri pe zi, astfel s-a stabilit că pe lună consumă 3 m³. Luând în considerare acestea, o familie cu 4 membrii consumă în medie pe lună aproximativ 12 m³, în condițiile în care o persoană adultă consumă 3 m³ pe lună, pe activități gospodărești, menționate anterior. Există și gospodării cu 2 sau 1 persoană, care automat vor avea un consum mai redus în situația în care și utilitățile deținute diferă. Pe lângă apele menajere trebuie să luăm în considerare și consumul de apă pentru irigații. Vom aprecia consumul de apă pentru irigații la 4-8 m³/lună, în condițiile în care s-ar consuma 1-2 m³/săptămână, în această activitate. Acest adaos de 4-8 m³ de apă pe lună, se poate adăuga doar în lunile de vară, cand sunt necesare irigațiile, putându-se stabili valoarea exactă a consumului de apă pentru irigații și cunoscându-se suprafața exacta de teren ce urmează a fi irigată. Pentru realizarea acestui studiu, vom aprecia consumul mediu pe gospodărie la 15-20 m³/lună.

Trebuie de asemenea să se țină cont de faptul că nu toate gospodăriile au aceleași utilități, deci consumul poate varia. Gospodăriile care nu beneficiază de baie sau mașină de spălat consumă mai puțina apă iar gospodăriile care au centrală termică de exemplu, consumă o cantitate mai mare de apă. Pentru a echilibra consumul localității, în condițiile în care numărul membrilor cât și dotările utilitare diferă de la o gospodărie la alta, estimăm consumul lunar pe gospodărie la 17.5 m³,făcând o medie cu o marjă de eroare, ceea ce înseamnă că 140 de gospodării consumă pe lună, aproximativ 2450 m³ de apă. Ținând cont că debitul canalului Letea, a fost aproximat la o valoare estimativă de 432.000 m³/zi, acesta poate satisfice cerința de apă localității C.A.Rosetti.

Fig.19 Utilizarea terenurilor la nivelul localității C.A.Rosetti

Capitolul VI Amenajarea unei stații de alimentare cu apă potabilă în localitatea C.A.Rosetti. Detalii tehnice de funcționare

Comuna C.A.Rosetti este alimentată în prezent din fântâni rurale, a căror ape s-a stabilit conform unor probe analizate în laborator, printr-un demers realizat de autoritățile locale, că nu respectă standardele normale pentru apa potabilă. În acest sens localitatea C.A.Rosetti necesită un sistem de alimentare cu apă potabilă conform normelor legale, în situația în care pe lângă faptul ca amenajarea respectivă va conduce spre un nivel de viață mai ridicat al localnicilor, de asemenea va ajuta la dezvoltarea comunei în alte direcții, cum ar fi turismul.

Pentru că s-a mai făcut un demers în acest sens în anul 1997, cea mai bună soluție este valorificarea cât mai eficientă lucrărilor realizate la momentul respectiv, care constau în realizarea rețelei de conducte necesare aducțiunii cu apă, reprezentate în Figura 20. Pentru că norma de consum a scăzut, ca urmare a sporului natural negativ înregistrat în ultimii ani, iar calitatea echipamentelor de pompare și tratare a crescut simțitor, tehnologia cu hidrosfere prevăzută în proiectul realizat în anul 1997, nu se mai justifică tehnico-economic, fiind necesară gasirea unei soluții mai actuale.

La alegerea sursei de apă este necesar să se urmarească staisfacerea cantitativă și calitativă a cerinței de apă, siguranța în exploatare, posibilitatea extinderii în viitor și eficiența economică maxima. În acest caz s-a stabilit în capitolul VI că cea mai sustenabilă sursă de apă o reprezintă canalul Letea, aflat la o distanță de aproximativ 4 kilometri.

Conform Oncia S. “Sistemul de alimentare cu apă este alcătuit din totalitatea construcțiilor și instalațiilor care realizează prelevarea apei din sursele natural, corectarea caracteristicilor apei, transportul și distribuția ei la utilizatori”. Măsurile necesare amenajării unei rețele de alimentare cu apă implică rezolvarea urmotoarelor aspect:

determinarea cerinței și a sursei de apă

obținerea calității cerute

stabilirea schemei de amenajare care să asigure o exploatare rațională

În vederea amenajării unui sistem de alimentare cu apă sunt necesare următoarele construcții:

captarea apei din sursă

corectarea caracteristicilor calitative ale apei

transportul apei de la captare la celelalte construcții din sistem

înmagazinarea apei în scopul compensării variațiilor de debit, al alimantarii în caz de avarii, al combaterii incendiilor

transportul apei la consumatori (Construcții de tratare și epurare a apei)

După cum am stabilit anterior în capitolul V, o gospodărie consumă lunar o cantitate estimativă cuprinsă între 15-20 m³/lună, în funcție de numărul de membrii, utilități, suprafața agricolă, numărul animalelor, ceea ce conform unui calcul estimativ în idea în care toate cele 140 de gospodării ar consuma în medie 17.5 m³/lună , ceea ce înseamnă că întreaga localitatea ar ajunge la un consum de aproximativ 2450 m³ de apă pe lună, la care se adaugă consumul de apă în interes public ( udarea spațiilor verzi, hidranți pentru incendii, robineți stradali) dar și necesarul de apă pentru sistemul de alimentare, care constă în:

pierderile tehnologice ( nu trebuie să depășească 6% din cantitatea de apă produsă)

necesarul de apă pentru curățarea periodică a rețelei de distribuție ( cantitatea nu trebuie să depășească 1-2؉ din volumul de apă produs)

necesarul de apă pentru spălarea și curățarea rezervoarelor sistemului ( 0.4-0.5% din volumul annual de apă consumată) (Legea apelor nr 107/1996)

Ținând cont de acest consum suplimentar, consumul întregii localității se poate ridica în jurul valorii de ≥3000 m³ pe lună.

Pentru satisfacerea necesarului de apă, stația amenajată trebuie să răspundă cerințelor localnicilor. În acest scop s-a ales amenajarea unei stații ce poate asigura presiunea în rețea printr-un grup de pompe cu turație variabilă dimensionate corespunzător , care va urma un proces complex, descris în continuare.

Captarea apei se va realiza cu un crib din beton armat, respectiv o cutie de formă paralelipipedică amplasată sub nivelul minim multianual al apei din canal, care să fie prevăzută cu o fereastră laterală pentru accesul apei în crib. Fereastra trebuie prevăzută cu un grătar din bare de oțel așezate orizontal. În interiorul cribului se instalează sorburile montate pe capetele conductelor de aducțiune. Apa ajunge prin aceste conducte gravitational în chesorul stației de pompare, de unde este trimisă sub presiune în stația de tratare. După parcurgerea etapei de tratare, apa este trimisă în rezervorul de tranzit de unde o preia un grup de pompare care transporta debitul necesar localității C.A.Rosetti în rezervorul de compensare aferent. Din rezervor apa potabilizată este distribuită prin intermediul rețelei de consumatori, de către un grup de pompare cu turație variabilă care poate asigura presiunea minima necesară în funcție de consumul efectiv.

Avantajele scenariului descris anterior rezidă din faptul că în acest caz caracteristicile apelor prelevate vor rămâne aproape constant, în condițiile unei supravegheri atente în exploatare, orice complicație apărută în timpul exploatării poate fi remediată într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu menținerea exploatării sursei și costuri suplimentare nesemnificative. Un alt avantaj il reprezintă posibilitatea conectării localității Letea la stația de tratare aferentă localității C.A.Rosetti, în viitor, când se va investi în acest scop.

VI.1. Descrierea constructivă, funcțională și tehnologică

Luând în considerare geomorfologia locală, tipul de captare propus este un crib din beton, lemn sau metal inoxidabil, instalat pe fundul canalului ales ca sursă. Cribul va fi așezat pe un pat din piatră spartă de 30-50 centimetri grosime, nivelat. Sub piatra spartă se va amplasa o saltea de fascine de nuiele de 45 centimetri grosime, îngropată sub fundul albiei, pentru asigurarea stabilității suportului de piatră spartă și implicit a cribului. La alegerea amplasamentului cribului se urmărește ca adâncimea apei să fie suficient de mare pentru a asigura cele trei înălțimi necesare cribului și anume, înălțimea necesară pentru scurgerea unor eventuale aluviuni, înălțimea calculată pentru fereastra de priză la viteza maxima de acces și cea pentru scurgerea eventualilor plutitori sau pentru asigurarea unui strat de apă liber deasupra cribului.

Cribul trebuie să fie prevăzut cu sorburi metalice instalate în interior în capetele celor două conducte care duc apa la cheson, în spatele unui grătar având barele așezate orizontal. Apa prelevată curge gravitational prin două conducte îngropate în mal, într-un puț colector amplasat pe mal în apropierea cribului. Puțul în care ajunge apa de la crib constituie chesonul stației de pompare pentru sistem, SP1. Conform normelor, zona cribului trebuie să fie protejată în regim sever, pe mal printr-un gard din plasă de sârmă zincată bordurată iar în canal trebuie să fie marcată zona prin balizare la 25 de metri de aliniamentul cribului, în conformitate cu H.G.nr. 930 din 11/08/2005.

Pentru cribul din beton se propune echiparea cu sorburi metalice obișnuite. Din puțul colector, respectiv din chesonul stației de pompare, apa brută este trimisă la stația de tratare, cu pompe cu ax vertical, având grijă să nu se depășească viteza de 0.1m/s în sorb, conform STAS.

Stația de tratare poate fi realizată în mai multe variante, cea mai sustenabilă în acest caz fiind o stație cu decantor cu nivel liber pentru obținerea unei siguranțe sporite în exploatare. Practic presiunea la intrarea în filtre este asigurată direct de un grup de pompare. Acest tip de decantor liber este deschis, procesele care se desfășoară în interior sunt vizibile în cazul unor defecțiuni de funcționare și se poate intervene în acest scop. Schema de tratare prevede ca după ieșirea apelor de la SP1, apa să treacă printr-o baterie de filtre mecanice rapide cu discuri care rețin plutitorii de suprafață.

Pe conducta de legătură între filtrele mecanice și decantor se injectează soluția cu reactivul de coagulare- floculare după care apa trece printr-un agitator static pentru ca amestecul sa fie omogenizat. Stația trebuie prevăzută cu un modul de dozare coagulant în funcție de turbiditatea apei. Pe următorul sector de conductă se injectează soluția de hipoclorit de sodium pentru creșterea vitezei de oxidare a fierului și a materiei organice oxidabile, procedură prin care se elimină și diversele gaze existente în apă (hidrogen sulfurat, ammoniac etc.) și totodată se asigură protecție antibacteriană permanent pe parcursul procesului de tratare. În decantor are loc reducerea turbidității apei, reținerea materiilor în suspensie existente în apă, prin precipitare după amestecul cu reactivul de coagulare-floculare. Apa brută pătrunde în camera de coagulare-floculare unde este tratată cu sulfat de aluminiu, al cărui dozaj se stabilește în funcție de debitul și de turbiditatea apei.

De aici apa tratată chimic pătrunde în decantorul lamelar unde are loc sedimentarea suspensiilor din apă. Apa limpezită este stocată într-o camera separată, folosită ca rezervor tampon. Procesul de purificare a apei, îndepărtarea restului de suspensii mecanice și absorția poluanților chimici, se face cu ajutorul a doua filtre rapide sub presiune, respective un filtru automat cu pat de nisip cuarțos multistrat și un filtru automat cu pat de carbine active. Primul filtru este destinat rețineriidin apă a rămășițelor de suspensii solide care dau turbiditate apei, iar al doilea este destinat îndepartării compușilor secundari ai reacției cu clorul, îndepărtării fierului, substanțelor organice și clorului în exces din apă, precum și pentru îmbunătățirea caracteristicilor organoleptice, culoare, gust și miros al apei. Pe conducta de refulare a apei tratate, de la filtrul cu carbine activ la rezervor, se injectează soluția de hipoclorit de sodiu care are principalul rol de a asigura protecția antibacteriană dea lungul rețelei de conducte de distribuție până la punctual final.

În rezervorul de tranzit , respectiv bazinul pentru încărcarea conductei de aspirație, SP2, se face o echilibrare a amestecului dezinfectantului cu apa tratată, în întregul volum înmagazinat. Apa necesară alimentării localității C.A.Rosetti este preluată de de stația de pompare SP2 și trimisă în rezervorul de înmagazinare și compensare aferent localității, la o distanță de aproximativ 4 kilometri.

În cazul rezervorului de înmagazinare a apei, soluția cea mai potrivită care să asigure stocarea și compensarea necesară funcționării sistemului de alimentare cu apă a localității, este cu rezervoare metalice acoperite la interior cu sticlă, o soluție modernă și sigură.

În gospodăria de apă adiacentă localității C.A.Rosetti, pe lângă rezervorul de înmagazinare și compensare, trebuie prevăzut și un grup de pompare cu turație variabilă, montat în container, care are rolul de a asigura presiunea de serviciu la consumatori. Distribuția la consumatori se realizează prin intermediul unei rețele de conducte îngropate sub adâncimea de îngheț, de tip ramificat, care a fost realizată anterior printr-un alt proiect care nu s-a mai materializat. Conductele au diametrul de 160mm.

În princiupiu apa va urma drumul descris mai sus și va trece printr-o serie de procese necesare pentru a putea fi consumată în condiții normale.

Schematizat, drumul apei de la sursă la consumatori va parcurge următorul circuit:

Sursa de apă, este sigurată de canalul Letea. Tipul de captare este un crib din beton armat. În interiorul cribului se montează 2 conducte de aducțiune care conduc apa gravitational la puțul stației de pompare SP1. Asigurarea sursei de apă este esențială pentru funcționarea întregului sistem, motiv pentru care sunt prevăzute două conducte, ca în cazul obturării uneia, a doua să funcționeze până la curățarea celei dintâi. Conductele sunt din PEID, având diametrul de 90 mm și o lungime de 20 de metri fiecare.

Stația de pompare SP1. Conductele de aducțiune gravitațională trebuie să fie conectate cu capătul aval în chesonul unei stații de pompare capabilă să asigure un debit minim necesar de aproximativ 6 l/s , necesar la intrarea în stația de tratare. SP1 trebuie prevăzută cu două pompe submersibile funcționând în sistem 1+1, una activă și una de rezervă. Refularea SP1 este din PEID, diametru de 90 mm având o lungime de 40 de metri.

Stația de tratare ST, de tip monobloc, montată într-o construcție de tip container termoizolată, încălzită și ventilată, cu dimensiunile de 6.0×5.0x2x5 m așezată pe o platform din beton. Debitul capabil tratat este de 6 l/s. Schema tehnologică a stației de tratare este următorea:

Filtru mecanic cu discuri

Sistem de dozare a reactivului

Amestecul static

Sistemul de precloniare

Decantorul lamelar cu nivel liber

Grupul de pompare, echipat cu 2 pompe care funcționează în sistem1+1

Filtru rapid cu nisip, care funcționează la debitul de lucru de maxim 25 m³/h, presiune de lucru de 1.5÷8.0 bar

Filtru cu carbine activ , care funcționează la debitul de lucru de 25 m³/h

Sistemul de postclorinare

Debitmetre cu impulsuri, la intrarea și la ieșirea din stația de tratare, precum si un turbimetru

Conducta de aducțiune , realizată din PEID cu diametrul de 160mm

Rezervorele de înmagazinare, compensare și consum, prevăzute să aibă un volum de 150 m³ respectiv 100 m³. Pentru instalațiile hidraulice ale rezervorului trebuie să se realizeze o cameră de vane. Conducta de golire a rezervorului este de asemenea din PEID, diametru de 160 mm, cu o lungime de 300 metri.

Stația de pompare SP3, trebuie sa fie prevăzută pentru a asigura debitul de 8 l/s, necesar pentru asigurarea presiunii de serviciu în rețea și cerinței de consum. SP3 trebuie dotată cu 2 pompe cu turație variabilă cu ax vertical, funcționând în sistem 1+1.

Rețeaua de distribuție, este din PEID cu diametre cuprinse între 32 mm la capetele rețelei și 160 mm în zona de rețea executată anterior în lungime toatală de 8.898 m.

Pe traseul rețelei trebuie prevăzute cămine de vane, de golire și de dezaerisire, cămine care au rol și de sectorizare a rețelei, precum și o serie de hidranți de incendiu la distanțe impuse de reglementările în vigoare, maxim 600 metri dintanță între ele. Rețeaua de distribuție existentă este reprezentată în figura următoare:

Fig.20 Rețeaua de distribuție în localitatea C.A.Rosetti

Pentru o mai bună înțelegere a celor descrise anterior, am realizat următoarele schițe a celor două gospodării de apă:

Fig.21 Schiță gospodaria de apă Letea

Fig.22 Schiță gospodăria de apă Letea

Fig.23 Schiță gospodăria de apă C.A.Rosetti

Fig.24 Schiță gospodăria de apă C.A.Rosetti

Conform normelor, trebuie prevăzută și o stație de epurare, măcar pentru o parte din apele utilizate. Stațiile de epurare a apelor sunt constituite dintr-un ansamblu de construcții și instalații care realizează reducerea concentrațiilor de poluanți din ape în vederea descărcării lor în emisari sau utilizării în alte scopuri.

În acest scop o soluție recomandată pentru localitățile de dimensiuni mici cum e localitatea C.A.Rosetti este aceea a căminelor individuale sau a foselor septice pentru apele menajere provenite din wc-uri și realizarea unei rețele de canalizare a apelor menajre ce pot fi tratate și refolosite. Se poate lua în calcul amenajarea unei stații de epurare a apelor menajere pentru devresarea lor în emisar, însă ținând cont de numărul redus de consumatori, nu s-ar justifica din punct de vedere economic. De aceea o soluție sustenabilă o reprezintă achiziționarea unei stații de epurare de dimensiuni mici, care să facă față unui număr de 200 de utilizatori. La ora actuală există pe piață sisteme de epurare de dimensiuni mici, moderne ce nu necesită lucrări dificile pentru instalare. Un exemplu de stație de epurare este o stație realizată în variantă monobloc, care constă într-un tanc de polipropilenă cu compartimentări din acelși material.

Stațiile de acest fel funcționează pe principiul epurării cu ajutorul nămolului activ. Aerul necesar pentru menținerea în viată a bacteriilor e furnizat prin intermediul unor suflante mici cu diafragmă amplasate în interiorul stației, fiind folosite totodată pentru pomparea apei dintr-un compartiment în altul. Tipurile de echipare a stațiilor de epurare de acest gen pot varia în funcție de cerințele beneficiarului, astfel există varianta de bază, în care apele tratate în proporție de 95% poate fi deversată înapoi în apa de suprafață de unde provine initial, varianta cu filtru de nisip, cu o eficiență de tratare de 98%, caz în care apa poate fi deversată înapoi în emisar sau poate fi refolosită în irigații și o ultimă variantă cu filtru de nisip și membrane, în care apa tratată este complet liberă de impurități mecanice și bacterii, putând recircula în gospodărie ca apa de serviciu.

Cea mai potrivită variantă pentru localitate o reprezintă cea dea doua variantă, datorită costurilor mici a amenajării și a lucrărilor necesare. Pentru funcționarea unei astfel de stații de epurare este necesar realizarea unei rețele de aducțiune a apei reziduale până la stația de tratare și ulterior se va stabili varianta cea mai avantajoasă pentru folosirea apelor epurate. Stația de epurare poate fi amenajată în vecinătatea gospodăriei de apă aferentă localității. Schematic stația de epurare se prezintă astefel:

Fig.25 Exemplu de stație de epurare

Fig.26 Stație de epurare

VI.2 Soluții tehnice de asigurare cu utilități

Utilitățile necesare asigurării exploatării în condiții normale a sistemului de alimentare cu apă se referă la alimentarea cu energie electrică a celor doua gospodării de apă. Instalația electrică se compune din tablourile electrice de distribuție și branșările la acestea ale pompelor, a instalațiilor de iluminat ale cabinelor și a zonelor incintelor, a instalației de automatizare a funcționării pompelor în concordanță cu nivelurile apei în rezervoare precum și a instalației prizelor de pământ. Tablourile generale din stațiile de pompare vor fi alimentate din rețeaua electrică comunală existentă

Terenurile aferente construcțiilor, sunt propietate publică a Primăriei comunei C.A.Rosetti, gospodăria de ape cu construcțiile aferente vor ocupa aproximativ 3500 m², în timp ce gospodăria de ape de la Letea va ocupa aproximativ 3000 m² așa cum am aratat în schițele de mai sus. Apa potabilă, furnizată la consumatori, trebuie sa corespundă cerințelor de calitate naționale, stipulate în Legea calității apei, nr.458/202. Conform legii sursa de apă împreună cu restul construcțiilor din sistem, trebuie să fie securizate printr-un perimetru de protecție sanitară cu regim sever. Perimetrul de protecție cu regim sever se realizează împrejurul gospodăriilor de apă supraterană printr-o împrejmuire din plasă de sârmă montată pe stâlpi metalici îngropați în beton, iar în jurul captării printr-un cordon plutitor montat pe geamanduri ancorate pe fundul canalului. Cele două gospodării trebuie să fie împrejmuite cu același tip de plasă, realizând o suprafață protejată care să asigure o distanță de minim 20 de metri de la peretele rezervorului, sau al stației de tratare și minim 10 metri de la peretele exterior al stației de pompare. Ambele incinte trebuie prevăzute cu porți de acces pentru personal.

Având în vedere natura lucrărilor propuse anterior, acestea vor avea un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Sistemul de alimentare, în ansamblul lui, este ermetic, materialele din care este prevăzut sunt prevăzute cu sisteme de îmbinare ermetice fără pierderi în exterior.

Toate măsurile necesare amenajării unei stații de alimentare cu apă potabilă trebuie făcute de o echipă specializată care să acționeze conform unui plan de proiectare stabilit anterior.

VII. Concluzii

După cum am stabilit la începutul prezentei lucrări, comuna C.A.Rosetti este în prezent alimentată din fântâni rurale, a căror apă are o calitate îndoilenică. Datorită acestui fapt calitatea vieții localnicilor este pusă în pericol, practicarea agriculturii este de asemenea îngreunată iar dezvoltarea localității este condiționată de același factor. Fiind o regiune cu un mare potențial turistic, datorită vecinătății cu Pădure Letea, cu peisajele superbe din Delta Dunării dar și cu apropierea de mare, în ultima perioadă turismul a luat un avânt important în această regiune însă la un nivel redus deoarece construirea unor pensiuni pentru crearea unor locuri de cazare, presupune existența unui sistem de alimentare cu apă potabilă, conform normelor, lucru care lipsește. Dezvoltarea în direcția turismului ar aduce o notă pozitivă asupra localității, ar ajuta la crearea unor locuri de muncă și la stabilizarea economică a comunei. Pe lângă dezvoltarea turismului, un alt domeniu care ar putea ajuta la dezvoltarea economică a comunei, ar fi în cadrul agriculturii. În ultimii ani populația s-a îndrepatat spre această ramură, fiind o zonă care nu oferă o gama variată de variante, agricultura și creșterea animaleor fiind principala ocupație a localnicilor înca de la formarea localității. În contextul în care în ultima perioadă statul român încurajează practicarea agriculturii prin acordarea de subvenții și prin posibilitatea accesării proiectelor europene, mare parte din localnici s-au concentrat în această direcție. Singura problemă pe care o ridică practicarea agriculturii, este necesitatea irigațiilor, pentru obținerea profitului.

În acest sens, s-a realizat acest studiu al zonei comunei C.A.Rosetti, în care s-a descris situația actuală, contextul în care se încadrează și cadrul natural de care dispune comuna, în vederea propunerii unei variante de amenajare a unei stații de alimentare cu apă potabilă a localității C.A.Rosetti. S-a descris în acest sens o stație de alimentare cu apă care să preia apa din canalul Letea, care reprezintă cea mai apropiată sursă de apă potabilă a localității. În urma unei analize, s-a descris cea mai bună variantă posibilă care să satisfacă cerințele localității discutate. De asemenea s-a pus în discuție și prevederea unei stații de epuraree a apelor uzate, pentru a ultiliza în mod rațional resursa de apă potabilă în folosul comunității.

În concluzie situația descrisă în cadrul acestei lucrări și propunerile făcute reprezintă o metodă eficientă de a răspunde necesităților comunei C.A.Rosetti și de a susține dezvoltarea acesteia conform normelor europene.

Bibliografie

I.Cărți

*** (1980), Tulcea.Monografie., Editura Sport Turism, București

*** (1982), Enciclopedia Geografică a României, Editura Științifică și Enciclopedică, București

*** (2005), Geografia României Vol.V. Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre și Platforma Continentală, Editura Academiei Române, București

***, (2002), Construcții și instalații hidroedilitare, Editura de Vest, Timișoara

Apostol L., (2000), Meteorologie și climatologie, Editura Universității, Suceava

Banu, A.C., Rudescu L., (1965), Delta Dunării, Editura Șt., București