Amenajarea Turistică Integrată a Localitătii Luncsoara

Universitatea din Oradea

Facultatea de Geografie, Turism și Sport

Program de studiu: Gestiune și Amenajare Turistică

Forma de învățământ: Zi

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Lector univ. dr. Vasile Grama

Absolventă:

Rob Diana-Carmen

Universitatea din Oradea

Facultatea de Geografie, Turism și Sport

Program de studiu: Gestiune și Amenajare Turistică

Forma de învățământ: Zi

Amenajarea turistică integrată a localității Luncșoara

Coordonator științific:

Lector univ. dr. Vasile Grama

Absolventă:

Rob Diana-Carmen

Cuprins

Introducere 3

Capitolul 1. Elemente de potențial turistic natural 4

1.1.Așezare, limite, vecini 4

1.2. Potențialul turistic al geologiei 6

1.3. Potențialul turistic al reliefului 7

1.4 Potențialul turistic al climei, al vegetației și faunei 10

1.5 Potențialul natural al hidrografiei 12

Capitolul 2. Elemente de potențial turistic antropic 13

2.1. Obiective turistice din apropiere 13

2.1.1. Biserica de lemn ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Luncșoara 13

2.1.2. Biserica nouă din Luncșoara 14

2.1.3. Biserica de lemn „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Gheghie 16

2.1.4. Castelul Zichy din Gheghie 17

2.1.5. Biserica ortodoxă din Aușeu 18

2.1.6. Biserica ortodoxă din Groși 19

2.2 Căi de acces în localitate 21

2.3. Populația și ocupațiile acesteia 22

2.4. Obiceiuri și meșteșuguri 23

Capitolul 3. Propuneri de amenajare turistică integrată 26

3.1 Traseele turistice pentru drumețiile cu ATV-urile 26

3.2 Circuit turistic cultural 30

3.3. Cicloturism 31

3.4 (Nevoia) Amenajări de pensiuni 33

3.5 Traseul descoperirii patrimoniului tradițional autentic 33

Bibliografie selectivă 35

Introducere

Motivația amenajării turistice a localității Luncșoara este aceea de a crea un spațiu de liniște relaxare pentru turiștii veniți aici să scape de stresul și agitația marilor orașe și de a o include în activitatea turistică din România. Această amenajare poate contribui la aducerea unui plus turismului bihorean, localitatea aflându-se în județul Bihor. Necesitatea acestei amenajări a apărut datorită cererii turiștilor de a beneficia de servicii turistice de calitate superioară în mediul rural.

Proiectul a fost creat să îndeplinească toate obiectivele specifice zonei prin punerea în valoare a obiectivelor existente, dezvoltarea unor spații de agrement care să crească veniturile și numărul clienților consumatori, punerea în valoare și dezvoltarea infrastructurii turistice.

Lucrarea este structurată în 4 capitole: primul reprezintă elementele de potențial turistic natural al spațiului de studiu, cu 6 subcapitole prezentând așezarea,vecinii, potențialul geologic, relieful, clima, vegetația și hidrografia localității. Al doilea capitol prezintă elementele de potențial turistic antropic cu 4 subcapitole care se referă la obiectivele turistice din zonă, caile de acces în localitate, populația și obiceiurile ei.

Ultimul capitol prezintă propunerile propriu-zise ale amenajării turistice integrate a localității, cu 5 subcapitole prezentând trasee turistice cu ATV-uri, Circuit cultural, Cicloturismul, (Nevoia) Amenajarea de pensiuni și Traseul descoperirii patrimoniului traditional autentic.

Capitolul 1. Elemente de potențial turistic natural

1.1.Așezare, limite, vecini

Regiunea de dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord) este una din cele 8 regiuni de dezvoltare din România și include 6 județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj. Suprafața regiunii este de 34.159 km2, reprezentând 14,32 % din suprafața țării, cu o populație totală de 2.744.914 locuitori. Regiunea cuprinde 421 unități administrativ-teritoriale: 6 județe, 42 de orașe din care 15 municipii și 398 comune și 1.823 de sate. Regiunea dispune de o poziție geografică strategică, având granițe cu Ungaria și Ucraina cât și cu regiunile de dezvoltare Centru, Vest și Nord-Est din România. Regiunea este una dintre cele mai pitorești din România, începând de la Munții Apuseni care au un farmec aparte până la patrimoniul cultural-popular deosebit din zonele etnografice unice în această parte a Europei. Transilvania de Nord este o regiune cosmopolită, unde alături de români trăiesc peste jumătate (52,8%) din numărul total al locuitorilor de etnie maghiară din România, ceea ce a dus la crearea unei identități culturale unice. (http://www.nord-vest.ro/DESPRE-NOIAgentia-de-Dezvoltare-Regionala-Nord-Vest/REGIUNEA-TRANSILVANIA-DE-NORD/Prezentare-Regiune.html).

Figura 1. Harta Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest cu modificări

Sursa: http://www.oirposdru-vest.ro

Localitatea Luncșoara este sat component al comunei Aușeu, așezată în județul Bihor, depresiunea Vad-Borod pe valea Crișului Repede la circa 12 km de orașul Aleșd. Luncșoara are o formă geometrică neregulată, dispusă de-a lungul Văii Răchițeasca și Valea Omului și este așezată la poalele Munților Plopiș. Se învecinează la Est cu localitatea Cetea, comuna Borod, la Sud cu localitatea Borozel, comuna Borod, localitatea Topa de Criș, comuna Vadu Crișului, localitatea Gheghie, la Nord cu localitatea Codrișoru și la Sud – Est cu comuna Aușeu și localitatea Groși. Este mărginit de Munții Plopiș, fiind limitrof județului Sălaj.

Figura 2. Așezarea localității Luncșoara (prelucrare după Google Earth)

1.2. Potențialul turistic al geologiei

Complexitatea structurii geologice determină o mare varietate de bogății ale subsolului, care sunt valorificate cu o deosebită atenție pentru dezvoltarea industriei bihorene și naționale.

În arealul montan sunt puse în evidență numeroase resurse metalifere. Un rol deosebit îl are bauxita din Munții Pădurea Craiului. În arealul de deal și câmpie formațiunile neogene și cuaternare, precum și cele mai vechi din fundament conțin o serie de bogății naturale, cum ar fii lignitul, petrolul, nisipurile bituminoase. O bogăție deosebit de importantă a județului, o formează rocile utile, cum ar fii argilele refractate (Șuncuiuș și Bălnaca), marmura, calcarele compacte cuarțoase (Berindei, I.O, Gh, Pop, 1972, p.18).

Structura geologică a localității constă din marne și nisipuri pliocene, peste care s-au depus pietrișuri cu bolovăniș, iar peste acestea s-au format pământuri prăfoase, argiloase, nisipoase și cuaternare.

1.3. Potențialul turistic al reliefului

Depresiunea Vad – Borod este una dintre cele mai larg deschise dintre depresiunile – golf ale Munților Apuseni a cărei aspectele geomorfologice diferite generează două compartimente: Borod, situat în partea de est, la ieșirea din defileul Crișului Repede, și Vad, situat în partea de vest, făcând legătura cu Depresiunea intracolinară a Oradiei. (Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977, p.188).

Compartimentul depresionar Borod are un aspect deluros, cu altitudini care depășesc 500 m și care coboară în trepte către valea Borodului. Se împarte în două subunități absolut separate: bazinetul Borod, situat în nord și Podișul Beznea, în partea de sud. Bazinetul Borod s-a format prin eroziunea râului cu același nume și s-a dezvoltat deodată cu Depresiunea Vadului. Are aspect asimetric, partea nordică este ocupată de o luncă, iar în partea sudică se dezvoltă patru terase înguste, începând din dreptul localității Cornițel până la Vadul Crișului. În Podișul Beznea domină altitudinile de 400 m, relieful este format din culmi netede și monotone pe care se extind așezări adunate sau răzlețe. Văile de aici sunt largi. La extremitățile sale din est și vest, apar unele înălțimi, cum ar fi Măgura Vadului (575 m) situată deasupra defileului de la Vad și Dealul Craiului (613 m) înălțat la sud de pasul Piatra Craiului (Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977, p.188).

Compartimentul depresionar Vad continuă spre vest pe cel al Borodului. Se disting două trepte de relief: șesul aluvial (sau șesul terasat al Depresiunii Oradea) dispus sub forma unui culoar în lungul Crișului Repede și dealurile cu funcție intramontană care-l încadrează. Șesul aluvial, format din luncă și terase, mult extins spre sud, la contactul cu partea cea mai puțin înaltă a Munților Pădurea Craiului (Podișul Zece Hotare) iar spre nord cu Munții Plopișului, prin intermediul Dealurilor Lugașului (Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977, p.188-189).

Culoarul depresionar Vad , are o lățime de circa 4 km și se caracterizează prin dezvoltarea deosebit de mare a conului de dejecție al Crișului Repede, prin deplasarea mult către nord(formând un semicerc între localitățile Vad și Aleșd), printr-o luncă dezvoltată și prin două terase pe stânga râului (pe terasa de 5-15 m este situată calea ferată până la Oradea). Spre vest se continuă cu șesul terasat al Depresiunii Oradea. (Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977, p.189).

Figura 3. Depresiunea Vad-Borod (prelucrare după Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977)

Munții Plopișului sunt formați din șisturi cristaline și reprezintă “peninsula” nord-vestică a Apusenilor, cu o lungime de 35 km, orientarea lor fiind de la nord-vest spre sud-est. Pe latura nordică și sudică sunt mărginiți de falii, fapt ce le imprimă caracterul de horst, înconjurat de depozite piemontane și glacisuri. În nord ajung la Golful Barcăului, în sud-est se întâlnesc cu Meseșul prin intermediul Platoului Oșteana, iar în sud se mărginesc cu Depresiunea Oradea-Bratca (Ielenicz, M., Oprea, R., 2011, p.182).

În partea centrală, Munții Plopișului apar sub forma unui podiș întins, al Șinteului, unde s-au așezat unele sate, Șinteu, locuit aproape în totalitate de slovaci, colonizați de către habsburgi în secolul XIX pentru lucru la pădure. Alte sate cu populație slovacă dominantă în regiunea montană sunt: Socet, Huta Voievozi și Valea Târnei.(Ielenicz, M., Oprea, R., 2011, p.182-183).

Culmea principală a Munților Plopiș se menține, cu mici oscilații, în jur de 700 m. Din ea apar următoarele vârfuri mai principale: Secătura(777 m), Osoiu(776 m), Văratecul(757 m), Dealul Calului(713 m), Arsura(706 m), Poiana Florilor(705,9 m). (Berindei, I.O, Măhăra, Gh., Pop,Gr., Posea, Aurora, 1977, p.185).

Figura 4. Harta Munților Plopișului(Șes) (prelucrare după Geografia României, 1987)

Munții Plopișului , care mai au numele de Munții Șes sau Munții Rezului (de Aramă), sunt străbătuți, de la sud spre nord, de drumul Aleșd-Pădurea Neagră-Popești-Marghita, din cumpănă desfăcându-se varianta ce merge spre Nușfalău, în Depresiunea Șimleului. (Geografia României, 1987, p.458).

1.4 Potențialul turistic al climei, al vegetației și faunei

Un element de atracție turistică în reprezintă climatul deoarece favorizează desfășurarea diferitelor activități care pot fii practicate pe parcursul întregului an. Teritoriul Munților Plopiș are un climat continental moderat, fiind sub influența maselor de aer vestice, umede și răcoroase.

Temperatura medie anuală variază între 6 și 80C în partea interioară și între 8 și 90C în părțile exterioare. În funcție de regimul termic se constată:

Zile de iarnă: temperatura în zilele de iarnă din luna ianuarie variază între -20…

-30C la exterior, și -30…-40C în interior;

Zile cu îngheț: prima zi de îngheț apare la 1 octombrie în interior și 11 octombrie la exterior, iar ultima la 1 mai în interior și la 21 aprilie la exterior.

Zile de vară: temperatura în zilele de vară din luna iulie sunt de 180…200C.

Datorită influenței climatice vestice umezeala relativă a aerului variază între 84 și 88% în luna ianuarie, 72 – 80% în luna aprilie, 64 – 72% în luna iulie și între 76 și 80% în luna octombrie. Zilele cu cer acoperit sunt mai numeroase, numărul lor fiind între 140 și 160 de zile, iar cele cu cer senin sunt între 80 și 100 de zile. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.37-38).

În zona Munților Plopiș precipitațiile atmosferice sunt bogate, ele variind între 700 și 1000 mm în regiunile înalte. Cea mai ploioasă lună este iulie cu precipitații între 70 și 100 mm. (Geografia României, 1987, p.462).

Particularitățile climatului este un mediu prielnic pentru climatoterapie; se disting 3 tipuri de bioclimat: tonic-stimulent (de munte), sedativ-indiferent (de dealuri), recomandat pentru persoanele vârstice și copiilor care suportă mai greu condițiile dificile de vreme; și bioclimatul excitant-solicitant (de câmpie).

Distribuția etajată a vegetației este corespunzătoare treptelor de relief desfășurate pe altitudini diferite. Factorii locali și condițiile climatice specifice zonei, conduc spre ramificarea învelișului vegetal prin apariția unor pâlcuri răzlețe de vegetație și formațiuni cu caracter intrazonal. În funcție de acestea distingem: zona pădurilor amestecate de rășinoase și fag, păduri colinare de fag și carpen, zona pădurilor de stejar amestecat cu carpen, păduri de gorun cu cer, specii de tei, terenuri agricole și pajiști. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.39).

Vegetația din lunca văilor râurilor principale este prezentă de la partea inferioară a etajului montan până în zona de câmpie, înaintând în varietate odată cu reducerea altitudinii. Vegetația de luncă cuprinde două tipuri principale de pâlcuri: pădurile de luncă și pajiștile de luncă. În luncă, suprafețele plane, care primăvara au o umiditate foarte mare pentru ca vara să fie uscate, sunt acoperite 60% de rogozul vulpii în asociere cu pipirig, păiuș, trifoi, păpădie, ruțișor galben. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.39).

Stratul arborescent cu o înălțime de 9 metri este creat din următoarele specii: salcie albă și plop. Stratul arbustiv este compus din exemplare de lemnul câinelui, porumbar și speciile de sânger, alun, dudul alb și măcieșul. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.39).

De-a lungul malurilor râurilor, în cursul superior, există o serie de plante bine fixate de pietre și bolovani, cum sunt mușchii și algele formate din celulele din țesuturile animale sau vegetale în formă de fir lung și subțire(lâna broaștei). (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.40).

Fauna este alcătuită din elemente central-europene, asociate în etaje faunistice care corespund zonelor de vegetație. Fauna pădurilor este deosebită mai ales prin prezența formelor de importanță cinegetică precum: mistrețul, cerbul, jderul de pădure, vulpea și păsări precum fazanul. În zonele unde întâlnim culturi agricole, găsim hârciogul și iepurele. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.40).

Un aspect caracteristic zonei este suprafața întinsă a ținuturilor cu un peisaj transformat, datorită populației care a extins terenurile agricole și pășunatul, a ocupat din ce în ce mai mult terenurile din suprafețele forestiere. (Geografia României, 1987, p.463).

1.5 Potențialul natural al hidrografiei

Din punct de vedere hidrografic localitatea Luncșoara are în componența rețelei hidrografice următoarele râuri:

Valea Omului, care străbate o lungime de 24 km pe teritoriul comunei și are un

bazin de 41 km2. Acesta se varsă în Crișul Repede, în amonte de Aleșd.

Valea Răchițeasca, care este un afluent a Văii Omului.

Figura 5. Hidrografia localității Luncșoara (prelucrare după Google Earth)

Alte pâraie cunoscute local care completează rețeaua hidrografică sunt: Vâlceaua Ușorii, Vâlceaua Gruiului, Vâlceaua Lolii, Vâlceaua Slavului, Vâlceaua Nucilor, Vâlceaua Bajboc, Vâlceaua Jidovului, Vâlceaua Porcăreți etc. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014,p.38)

Capitolul 2. Elemente de potențial turistic antropic

2.1. Obiective turistice din apropiere

2.1.1. Biserica de lemn ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Luncșoara

Biserica se află în centrul localității Luncșoara, a fost construită în anul 1760 de meșterul Lup Ioan și are hramul ”Sfântul Gheorghe”. Toate încăperile ei sunt poligonale, de mari dimensiuni, iar spre vest un amplu pridvor. Colțurile bârnelor sunt fixate în cuie de lemn, sub forma literei ”T”. O singură icoană pe lemn din această biserică, care îl reprezintă pe ”Sfântul Arhanghel Mihail”, datează din secolul al XVIII-lea, iar restul picturilor interioare sunt din secolul al XIX-lea. Această biserică se află pe lista monumentelor istorice. (http://www.auseu.bihor.ro)

Figura 6. Vedere din față a Bisericii de lemn din Luncșoara

Figura 7. Vedere din spate a Bisericii de lemn din Luncșoara

2.1.2. Biserica nouă din Luncșoara

Această biserică a fost ridicată între anii 1990 și 2000 și poartă hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Biserica a fost pictată în tehnica frescă și are forma unei cruci. (http://www.auseu.bihor.ro).

Figura 8.Vedere din față a bisericii noi din Luncșoara.

Figura 9. Interiorul bisericii noi din Luncșoara

2.1.3. Biserica de lemn „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Gheghie

Această biserică a fost construită în anul 1714 și cumpărată, și mutată în locul unde se află și azi, în anul 1760 de credincioșii din Gheghie din localitatea Luncșoara, unde a funcționat ca locaș de cult. Biserica a fost construită în stil maramureșean, din bârne din lemn de stejar, ceea ce este diferit pentru această zonă. Din cauza degradării pictura originală, din secolul al XVIII-lea, de abia se mai vede. În anul 1972 s-a construit lângă biserică, o clopotniță, iar clopotul din ea are scris cu litere chirilice unele date, nedescifrate până în prezent.

Figura 10. Biserica de lemn din Gheghie.

2.1.4. Castelul Zichy din Gheghie

Este unul dintre puținele castele care s-a păstrat în stare bună până în prezent. Castelul fost construit în anul 1860 de fostul episcop de Veszprem, groful Zichy Domokos, care s-a mutat în Transilvania după terminarea revoluției din 1848, și executarea fratelui său Jenő în 1849. Acesta a murit în anul 1879, iar în anul 1904 clădirea a fost transformată în castel de vânătoare de nepotul Zichy Ödön (1874-1967).

Zichy Ödön s-a căsătorit în anul 1907 cu Bethlen Gabriella, dar în 1918, după Întâiul Război Mondial, cei doi au fost nevoiți să vândă castelul. Noul proprietar a devenit Gheorghe Mateescu, un boier muntean. Mateescu era iubit de localnici deoarece a construit o școală, a donat teren pentru construirea bisericii, iar cu ocazia sărbătorilor de Crăciun dăruia cărți copiilor strânși în jurul bradului comun.

După naționalizare castelul a fost golit, iar în anul 1950 a fost transformat în sanatoriu TBC, care a funcționat până în toamna anului 2006. În partea dreaptă a castelului există un bastion ornat și este înconjurat de un parc. Procesul de succesiune între nepot și celelalte rude de sânge ale boierului nu s-a finalizat nici până în anul 2012.

(http://www.welcometoromania.ro/E60_Oradea_Cluj/E60_Oradea_Cluj_Gheghie_Castelul_Zichy_r.htm).

Figura 11. Castelul de vânătoare Zichy din Gheghie

Sursa: http://oradea.24fun.ro/locatii/comuna_auseu-5995.html

2.1.5. Biserica ortodoxă din Aușeu

Biserica este acoperită cu țiglă, cu turnul din tablă, o înălțime de 26m și a fost ridicată în anul 1888 din cărămidă. Iconostasul prezintă o arhitectură bogată, pe pereții din stânga și dreapta naosului bisericii se găsesc două tablouri pictate în ulei, care îi reprezintă pe Domnul Iisus Hristos și pe Sfânta Fecioara Maria în mărime naturală. Biserica are un mic muzeu alcătuit din cărți vechi și câteva icoane vechi pictate pe sticlă și lemn. (http://www.biserici.episcopiaoradiei.ro).

Figura 12. Biserica ortodoxă din Aușeu

2.1.6. Biserica ortodoxă din Groși

Biserica ortodoxă a fost construită în anul 1911 în stil gotic, în formă de navă. Există multe obiecte de valoare istorică, cum ar fii: iconostasul cu uși sculptate și 8 icoane, 23 de cărți scrise cu litere chirilice între anii 1752-1918, 2 icoane în ulei pe pânză din anul 1912 și o icoană cu ”Sfântul Apostol Petru” care datează din secolul al XIX-lea.

(http://www.auseu.bihor.ro/index.php?idmenu=135&vanzari=135).

Figura 13. Biserica ortodoxă din Groși

2.2 Căi de acces în localitate

Localitatea Luncșoara este așezată în partea de est a județului Bihor pe drumul național DN1(E60), care leagă municipiul Cluj-Napoca de Oradea. Se află la 55 km de Oradea și la 105 km vest de municipiul Cluj-Napoca.

Figura 14. Distanța rutieră Oradea – Luncșoara

Sursa: http://distanta.ro/47.072296,21.921355/47.044864,22.545623

Localitatea a fost înființată în data de 8 iunie 1214.

2.3. Populația și ocupațiile acesteia

Populația localității Luncșoara este formată în mare parte din cetățeni de naționalitate română. Alături de aceștia trăiesc și alte naționalități precum rromi, slovaci și au existat pe timpuri evrei și germani.

Din documentele maghiare reiese că în anul 1910 în Luncșoara trăiau 675 de civili, 1 străin, 330 de bărbați și 315 femei, 115 de copii sub 6 ani, 96 de copii între 6 și 11 ani, 35 între 12 și 14 ani, 54 între 15 și 19 ani, 185 între 20 și 39 de ani, 145 între 40 și 50 ani, iar peste 60 de ani erau 45 de persoane. Dintre aceștia 349 erau necăsătoriți, 275 căsătoriți, 48 de persoane văduve și 3 divorțate. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.43).

Conform recensământului din anul 2011 situația comunei Aușeu este următoarea:

Tabel 1. Situația comunei Aușeu la recensământul din 2011 (preluare din Silaghi, Antonia, Șchiop, Ancuța, Botici, M.A., 2014)

Populația localității Luncșoara ocupă un număr mare din toată populația comunei din care face parte, fiind 1134 de locuitori.

Situația după religie este următoarea în comuna Aușeu:

Tabel 2. Situația comunei Aușeu după religie (preluare din Silaghi, Antonia, Șchiop, Ancuța, Botici, M.A., 2014)

Localnicii nu se mai adună ca altădată la șezători. Nici de căminul cultural nu se prea apropie, deși este renovat și așteaptă desfășurarea unor evenimente.

Biserica o iubesc, sunt prezenți duminicile la slujbe, la slujbele din zilele de sărbătoare și în unele zile din posturile de peste an pentru a se spovedi.

Poziția geografică a localității Luncșoara face ca zona să nu fie una foarte dezvoltată din punct de vedere economic. Există însă câteva unități economice care aduc profit la bugetul local și care oferă locuri de muncă pentru un număr mare de locuitori. Se obține profit și din munca câmpului, cultivând mai ales pomi fructiferi, predominând prunul. Localitatea dispune si de un fond forestier important, care în ultimul timp este intens exploatat.( Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.45).

Din cele mai vechi timpuri ocupația majoră a locuitorilor a fost agricultura. Din totalul suprafeței localității aproximativ 50% este destinat terenurilor agricole. Principalele culturi care se potrivesc zonei și preferate de localnici sunt cele de porumb, orz, ovăz, cartofi dar mai ales viță de vie și pruni. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.45).

2.4. Obiceiuri și meșteșuguri

Obiceiurile luncșorene se înscriu în mare măsură în obiceiurile din zonele rurale bihorene. Acestea au fost bine păstrate până în ziua de azi. Cele mai importante și respectate cu strictețe dintre aceste obiceiuri sunt obiceiurile de Crăciun și cele de Paști.

Obiceiuri de Crăciun

Crăciunul reprezintă sărbătoarea sfânta a Nașterii Domnului, o sărbătoare specială pentru care existau obiceiuri specifice și care au fost transmise din generație în generație. Pregătirile pentru această sărbătoare încep dinainte de 25 Decembrie, odată cu începerea Postului. Înainte de intrare în Post se obișnuiește ca toate vasele din casă și sunt spălate într-o soluție de apă cu sodă caustică, astfel încât în timpul Postului sa fie curate pentru mâncarea fără grăsimi.

În timp ce gospodinele se pregăteau pentru sărbătoare copii, se adunau și repetau colinde pentru mersul cu steaua, viflaimul. Tinerii dar și oamenii mai în vârstă ai satului, mergeau și merg și azi, în grupuri de 20 de persoane cu colinda, însoțiți de muzicanți. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.81-89).

Obiceiuri de Paști

Paștele este pentru locuitori cea mai importantă sărbătoare creștină, Învierea Domnului, care este respectată cu sfințenie. Și pregătirile pentru această sărbătoare încep la fel ca sărbătoarea de Crăciun, prin spălarea vaselor cu soluția respectivă. Pe perioada Postului Mare nu s consumă carne, lapte și ouă deloc. Mâncărurile din această perioadă erau cartofii, fasolea și orezul, toate de post. Ouăle se vopseau neapărat roșii, fără alte culori sau modele, roșu, fiind simbol al sângelui lui Iisus Hristos.

Pregătirile pentru această sărbătoare încep cu zugrăvirea camerelor din casă, pomii din grădină, se curăță curțile și grădinile. În săptămâna Paștilor, mai ales în Vinerea Mare există un program specific la biserică, de la care oamenii nu lipsesc. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.91)

Costumele populare

Costumul popular femeiesc din Luncșoara este decorat cu flori viu colorate cu multe paiete și constă în:

Batic – este specific zonei și se acoperă capul cu el;

Cojoc – este făcut din lână și este decorat cu tot felul de paiete;

Bluzul – este de culoare albă, cu broderie sau fără. Broderia se numește ”cipcă” sau ”ciur”;

Zaghia – este în culorile regiunii de unde este; în Luncșoara nu există o culoare aparte dar predomină albastrul și verdele;

Poalele – sunt de culoare albă, cu foarte multă broderie;

Opincile – fac parte din costumul popular, cu acestea se încălțau femeile pe vremuri. Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.101-102)

Figura 15. Costume populare femeiești (foto: Prof. Matei Adrian Botici)

Costumul popular bărbătesc constă în:

Pantaloni – numiți ”gaci” sau ”ițari”, sunt o piesă importantă a costumului bărbătesc si sunt făcuți din pânză albă, cu cât erau mai largi cu atât posesorul era mai bogat;

Chisău – este o curea lată cu care sunt strânși pantalonii la mijloc;

Cămașa – este din pânză albă cu motive florale sau simplă;

Labreu – vestă neagră dintr-un material gros care se purta peste cămașă;

Clop – pe cap se poartă pălărie de paie vara și de blană iarna;

Cizme burger – cizme din piele făcute la comandă. (Silaghi, Antonia., Șchiop, Ancuța., Botici, M.A., 2014, p.103)

Figura 16. Costume populare bărbătești (foto: Prof. Matei Adrian Botici)

Capitolul 3. Propuneri de amenajare turistică integrată

3.1 Traseele turistice pentru drumețiile cu ATV-urile

Traseul 1 este un traseu mai scurt de 10 kilometrii, care se va parcurge de 3 ori pe zi, cu ghidul turistic în zilele marți a săptămânii.

În primul rând, ghidul se asigură că turiștii care vor conduce Atv-urilor au permis de conducere, pe urmă explică manevrarea acestuia și ii urmărește timp de 5 minute cum se descurcă, această probă este sigură și se va face pe câmp.

Pe acest traseu turiștii vor putea beneficia de priveliștile minunate pe care le oferă natura, vor respira aer curat de munte, dar în egală măsură se vor distra, parcurgând acest traseu pe Atv-uri.

Figura 17. Traseul numărul 1. Drumeție cu ATV-ul (prelucrare după Google Earth)

Traseul 2 este un traseu de 20 de kilometrii și se va parcurge de 3 ori pe zi în zilele de joi ale săptămânii. La fel ca la traseul 1, ghidul se asigură că turiștii care vor conduce Atv-urilor au permis de conducere, pe urmă explică manevrarea acestuia și ii urmărește timp de 5 minute cum se descurcă, această probă este sigură și se va face pe câmp.

Pe acest traseu turiștii vor ajunge în punctul de belvedere la localității, numit Dealul Viuței, de unde se pot vedea toate localitățile comunei Aușeu, fiind un peisaj impresionant de frumos.

Figura 18. Traseul numărul 2. Drumeție cu ATV-ul (prelucrare după Google Earth)

Traseul 3 este un traseu de 25 de kilometrii și se va parcurge de 2 ori pe zi în zilele de Sâmbătă a săptămânii. Acesta este cel mai lung traseu. Ghidul are aceleași obligații ca și la traseele anterioare.

Pe traseul numărul 3 turiștii vor vizita o parte din pădurile apropiate localității, vor vedea aliniați brazi cu trunchiul roșiatic și vor ajunge la izvorul ”La capătul drumului”. Acest izvor servea la hidratarea muncitorilor de la calea ferată îngustă forestieră existentă pe atunci care se ocupau cu exploatarea lemnului din areal. În prezent acest izvor nu mai este îngrijit și a rămas doar un loc mlăștinos.

Figura 19. Traseul numărul 3. Drumeție cu ATV-uri (prelucrată după Google Earth)

Tabelul următor cuprinde zilele săptămânii în care se fac drumeții, orele, numărul traseului, numărul minim și maxim de persoane, care intră în grija ghidului.

Tabelul 4. Programarea traseelor

Circuit turistic cultural

Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale și spirituale, a monumentelor de artă și arhitectură, locurilor istorice, muzeelor și a galeriilor de artă. Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfășurare și modul de organizare, se integrează celui urban și se interferează – în acest perimetru – cu cel de afaceri.

Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale – dorință, obiectiv, ghid și cele turistice – mijloace de transport, de primire și de alimentație.

Turismul și cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinație importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice. Ba mai mult moștenirea culturală a Europei reprezintă una din cele mai vechi și mai importante moșteniri producătoare de turism.

Turistul ce practică turismul cultural satisface anumite nevoi obiective și care apar la un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice a societății, corespunzător schimbărilor survenite în stilul de viață. Acestea pot fi definite ca fiind un set de cerințe al căror scop este restabilirea și îmbunătățirea personalității umane prin călătoria turistului.

Circuitul turistic cultural în arealul studiat va porni din Luncșoara prin vizitarea vechii biserici din lemn existente si noii biserici, castelul Zichy din Gheghie, biserica din lemn din Gheghie, biserica ortodoxă din Groși și biserica ortodoxă din Aușeu. ( Figura )

Figura 20. Circuit turistic cultural (prelucrată după Google Maps)

Cicloturism

Cicloturismul reprezintă contactul omului cu natura, un stil de viață, un model de a călători simplu și economic, dar în același timp original și amuzant. E o modalitate unică de a ajunge în locuri necunoscute și de a vedea și descoperi peisaje minunate. 

Din ce în ce mai mulți turiști aleg cicloturismul. Nu vorbim doar de atleți și profesioniști, ci și de persoane comune care caută starea de bine și relaxare într-un mod mai inedit.

Turiștii care vor să experimenteze turismul pe bicicletă trebuie să știe câteva noțiuni esențiale, cum ar fii să știe să meargă cu bicicleta și să aibă un anumit nivel de antrenament și experiență, adaptat la traseul vizat; să cunoască legislația rutieră, iar pentru să aibă cunoștințe și echipament adecvat. În plus, bicicletele trebuie să fie de calitate și în bună stare tehnică. De asemenea, mai este nevoie și de accesorii precum: sacoșe de cadru, pelerine, hărți și, eventual, echipament de campare.

Cei care se aventurează pe un traseu montan trebuie să aibă minime cunoștințe de întreținere a bicicletei precum și instrucțiuni de prim ajutor.

Cicloturismul are însă și dezavantaje pentru cei mai puțin experimentați: o limitare a distanțelor și diferențelor de nivel ce pot fi parcurse zilnic față de cazul turismului cu mijloace motorizate; limitare a cantității de bagaje; nevoia de condiție fizica bună pentru excursii lungi sau în zona montană dar și influența factorilor meteo. 

În localitatea Luncșoara nu este nimic extrem, culmi înzăpezite sau prăpăstii fără fund ci doar dealuri molcome, înverzite și numai bune de mers cu bicicleta pe ele. Desigur există și porțiuni mai speciale dacă le cauți, mai dificile, mai tehnice însă sunt puține, scurte și cu ceva grijă pot fi ușor depășite.

Traseul este lung de circa 45 de kilometri, iar timpul de parcurgere este de 3-4 ore.

Figura 21. Traseul pentru cicloturism

(Nevoia) Amenajări de pensiuni

Nevoia de construcții a unor pensiuni în localitatea Luncșoara este una ridicată, deoarece nu există nici o unitatea de cazare. Amenajarea unei pensiuni ar duce la ridicarea economiei comunei, dar și la creșterea turismului rural in această zonă.

Structura pensiunilor poate cuprinde parterul, unde va fi o sală de mese; Recepția, va consta într-o tejghea pe care va exista un calculator, fișe de completare pentru cazare în care clientul răspunde pentru distrugerea obiectelor din cameră pe durata șederii lui; Etajul și mansarda vor avea câte 3 camere: o cameră de 3 persoane, o cameră matrimonială și o cameră dublă.

Persoanele care apelează cel mai des la acest gen de servicii sunt cei de vârsta a doua și în număr mai redus cei de vârsta a treia. În locul stațiunilor și locurilor aglomerate aceștia preferă liniștea unei astfel de pensiuni. Nu vom neglija nici tinerii, dar ponderea lor este foarte mult redusă, aceștia iubind locurile pline de agitație, mare sau munte.

Din punct de vedere financiar, persoanele care apelează la astfel de pensiuni intră în categoria celor cu posibilități materiale mici și medii, ținând cont că cazarea la o pensiune dintr-o zonă rurală este mai ieftină decât cea într-un sistem hotelier. Turiștii cu venituri mari nu sunt excluși, deoarece ei pot prefera acest loc din curiozitate sau pentru odihnă.

Traseul descoperirii patrimoniului tradițional autentic

În localitatea Luncșoara încă se mai păstrează tradițiile populare. Aici găsim camerele sătenilor împodobite cu motive populare, grinzi de lemn, peretare, cergă (pătură), ceramică tradițională, șterguri.

Pivnițele caselor nu au fost modificare de la construcție, acestea fiind din piatră de râu vechi de peste 70 de ani. Gardurile care delimitează terenurile dintre vecini, sunt rustice, din lemn sau din împletituri.

Din toată localitatea mai există un singur bărbat în vârstă care recită vechi cântece cu tematici legate de sărbătorile de Crăciun, de Paști, de secerișul grâului, culesul strugurilor, preparatul țuicii, etc.

Figura 22. Traseul descoperirii tradițiilor

Bibliografie selectivă

Berindei, I.O., Măhăra Gh., Pop, Gr., Posea, Aurora, (1977), Câmpia Crișurilor. Culoarul Crișul Repede. Țara Beiușului, Editura Științifică și enciclopedică, București;

Ielenicz, M., Oprea, R., (2011), România: Carpații, Editura universitară, București;

*** Tratatul de Geografia României Vol. III, (1987), Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București;

Berindei, I.O., Pop, Gr., (1972), Județul Bihor, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București;

Silaghi, Antonia, Șchiop, Ancuța, Botici, M.A., (2014), Luncșoara între istorie și memorie. 800 de ani de existență documentară;

Blaga, O., (articol din 30.11.2007), Scurt istoric al localităților de pe Valea Iadului, Crișana;

Posea, G., și colaboratorii, (1974), Relieful României, Editura Științifică, București;

Faur, V., (1992), Cultura Românilor din Bihor 1849-1918, Fundația Culturală Cele Trei Crișuri, Oradea;

Petrea, Rodica, (2005), Geografia Solurilor, Editura Universității din Oradea;

Ivanovici, V., și colaboratorii, (1976), Geologia Munților Apuseni, Editura Academiei RSR, București;

Bihor – Monografie, (1979), Editura Sport Turism, București;

http://www.nord-vest.ro/DESPRE-NOIAgentia-de-Dezvoltare-Regionala-Nord-Vest/REGIUNEA-TRANSILVANIA-DE-NORD/Prezentare-Regiune.html;

http://www.auseu.bihor.ro;

http://www.distanta.ro;

http://www.welcometoromania.ro/E60_Oradea_Cluj/E60_Oradea_Cluj_Gheghie_Castelul_Zichy_r.htm.