Amenajarea Raului Olanesti Amonte de Confluenta cu Oltul In Scop Hidrotehnic Si de Agrement

Economie

Amenajarea Raului Olanesti Amonte de Confluenta cu Oltul In Scop Hidrotehnic Si de Agrement

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Lista figurilor

Fig. 1. Harta localizării bazinului hidrografic Olănești 2

Fig. 2 Harta geologică a bazinului hidrografic Olănești 6

Fig. 3 Harta regionării geomorfologice a bazinului Olănești 8

Fig. 4 Harta hipsometrică a bazinului Olănești 9

Fig. 5 Harta precipitațiilor medii multi anuale 1961-2000 10

Fig. 6 Harta utilizării solurilor în bazinul hidrografi Olănești 12

Fig. 7 Imagini satelitare privind gradul de colmatare al acumulării Vlădești 14

Fig. 8 Harta Hidrografică a bazinului Olănești 17

Fig. 9 Imagine baraj acumulare Vlădești 19

Fig. 10 Praguri antierozionale 22

Fig. 11 Praguri antierozionale Tisa 22

Fig. 12 Imagine viituri pe râul Olănești 23

Fig. 13 Grafic statistic al scurgerii de aluviuni multianuale 27

Fig. 14 Schema digului albiei Olăneștiului în amonte de confluența cu Oltul 32

Fig. 15 Harta amenajării propuse în profil longitudinal 33

Fig. 16 Schema teoretică a amenajării hidrotehnice 34

Fig. 17 Schemă teoretică de salubrizare și lucii de apă 36

Fig. 18 Imagini concept de amenajare 37

Lista tabelelor

Tabel 1. Extras atlas cadastral- Bazinul Olănești 16

Tabel 2. Stații hidrometrice 16

Tabel 3. Scurgerea anotimpuală în bazinul Olănești 21

Tabel 4. Scurgerea de aluviuni în suspensie între anii 2000-2011 27

INTRODUCERE

Omul, cu inteligența și imaginația dobândite de-a lungul istoriei a reușit să depășească orice obstacol impus de cadrul natural care îl înconjoară, astfel realizând structuri și amenajări antropice care au armonizat relația om-natură. Precum persanii au construit sisteme de alimentare cu apă pentru așezările imperiului folosind concepte și tehnici avansate acum circa 3000 de ani, la fel și în zilele noastre nu se poate spune nu unei idei stârnită din simplul imaginației umane.

Prezentele probleme în domeniul hidric nu ajută și nici nu inspiră populația la o abordare practică și cizelată a elementului care reprezintă viața în sine. Poluarea apelor, viiturile și apele mari observate de omul de rând nu aduc decât dispreț și repulsie pentru ceea ce trebuie defapt apreciat: apa.

Având un potențial turistic ridicat pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea, bazinul Olănești prezintă o cale eficientă și estetică de a atrage omul de rând prin diverse activități de recreere.

Astfel, o soluție verosimilă ar consta în amenajarea sectorului vizat în scopul regularizării de debit și dezvoltării unui spațiu de agrement. Deoarece bazinul Olăneștiului se regăsește într-o zonă cu un flux turistic dezvoltat, se va încerca, în studiul de față, o valorificare a potențialului de dezvoltare urbană .

Această lucrare a fost realizată sub îndrumarea competentă a domnului Conf. Dr. Gheorghe Șerban și cu sprijinul profesional al doamnei Angela Farkaș, hidrolog la Administrația Bazinală Olt.

1. LOCALIZAREA AREALULUI DE STUDIU

Din punct de vedere geografic, bazinul hidrografic al râului Olănești este încadrat în partea central sudică a României, fiind situat din punct de vedere gerografic în sudul Munților Căpățânii și estul Subcarpaților Vâlcii. Administrativ unitatea aparține județului Vâlcea, suprapunându-se principalelor unități administrative Băile Olănești, Stoenești, Păușești-Măglași, Ocnele Mari, Vlădești, respectiv Municipiul Râmnicu Vâlcea (Fig. 1).

Fig. 1. Harta localizării bazinului hidrografic Olănești

Coordonatele geografice extreme ale unității sunt:

în nord – 45°16' latitudine nordică

în sud – 45°04' latitudine nordică

în est – 24°23' longitudine estică

în vest – 24°02' longitudine estică

Bazinul Olăneștiului are o lungime maximă de 32km pe direcția Nord-Sud, iar lățimea de 11km pe direcția Est-Vest, având astfel un aspect alungit. Acesta ocupă o suprafață totală de 237km2, iar lungimea totală râului este de 41km.

Cumpăna de ape a bazinului îl delimitează de bazinele hidrografice învecinate precum bazinul Lotrului (în nord-est), bazinul Muereasca (în est), de bazinul Bârsec (în sud-est) și de bazinul Bistrița (în vest). Altitudinea medie este de 863m, altitudinea maximă în zona de izvoare este de 1979m, iar altitudinea minimă în zona de confluență cu râul Olt (Acumularea Râureni) este de 232m.

Din punct de vedere administrativ sunt prezente 4 așezări mai importante : două orașe (Municipiul Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești) și două comune (Păușești-Măglași și Vlădești). Mai amintim și localitățile Ocnele Mari respectiv Stoenești.

În nord delimitarea pornește din vârful Plaiul Lui Stan spre sud-est, aceasta trecând peste o serie de înșeuări, până în Vârful Folea (1646 m), continuând spre nord-vest până în Vârful Gera (1885 m), apoi spre sud-sud-vest peste Muntele Preota și Muntele Ionașcu (1978 m, reprezentând altitudinea maximă regăsită în bazin), până în vârful Gavona (1957 m).

Limita vestică începe din Vârful Gavona spre sud-est, trece prin vârful Piscu cu Brazi, de unde se remarcă o cotitură bruscă spre sud-vest, acest fapt datorându-se orientării bazei calcaroase din zona Buila-Vânturarița, până în Muntele Buila de unde este reluată direcția sud-est, coborând până în Dealul Curăturii (499 m).

Limita sudică continuă din Dealul Curăturii, trecând prin Dealul Gruiu (462 m), Dealul Castorului (454 m) și Dealul Temelia (462 m), după care cotește spre nord-nord-est până în lunca Oltului.

Limita estică urcă din lunca Oltului pe o direcție nord-vestică, trecând prin Dealul Pătroaia, Dealul Juga (573 m), Dealul Tălpeasca (681 m), de aici căpătând o direcție vestică până în Dealul Frumoasei (753 m). Aceasta continuă spre nord prin Creasta Cocoșului (849 m), de unde își reia direcția nord-vest prin Dealul Pietriș (948 m), Dosul Pământului, până în Plaiul lui Stan.

1.1. Suportul natural de amenajare al cursului de apă

1.1.1. Suportul petrografic

Substratul petrografic al bazinului râului Olănești cuprinde o varietate de formațiuni geologice care definesc proprietățile arealului studiat.

Sectorul superior al bazinului este caracterizat predominant de structuri metamorfice. Acest tip de roci provine din transformarea rocilor sedimentare și magmatice la mari presiuni și temperaturi. Procesul se numește metamorfism. (Rădoaie, 2000)

Cadrul litologic din bazinul Olănești cuprinde structuri precum micașisturi și paragnaise din Munții Căpățânii dar și în Masivul Buila cu o răspândire mai restrânsă în sectorul superior al acestuia. Aceste tipuri de roci prezintă o rezistență ridicată la forța de eroziune, producând o cantitate mică de aluviuni.

În continuarea masivului, se observă finalul unei pânze de calcare masive și prezența reliefului carstic. Procesul de carstificare îmbracă trăsături specifice și complete pe calcare, dolomite și pe roci cu ciment calcaros, ca de exemplu gresiile calcaroase, conglomeratele prezente în bazin, acestea având o solubilitate crescută, astfel producând aluviuni într-un mod mai pronunțat. Succesiunea peșterilor subterane pune accent pe relieful carstic. Cele trei procese responsabile de sculptarea golurilor subterane- coroziunea, eroziunea și incaziunea, cu acțiune separată sau conjugată, lasă amprente specifice fiecărei peșteri. În interiorul peșterilor apa creează numeroase forme carstice distincte din punct de vedere genetic și evolutiv. Forme create prin depunerea carbonaților se numesc speleoteme.

Suprafața Munților Sturului prezintă un relief dezvoltat pe conglomerate și gresii datorită cărora rețeaua de văi este în general rară, fapt datorat permeabilității acestora. Văile prezintă în profilul longitudinal rupturi de pantă, iar în profilul transversal, nivele de umeri. Acolo unde se interpun, în alternanță, bancuri mai dure se pot forma polițe sau trepte locale. Gresiile silicioase determină văi cu aspect de chei.

Acolo unde gresia are o duritate mai mare, dar este și permeabilă, pe ea se dezvoltă un relief masiv, care se apropie ca înfățisare de cel granitic, evoluând în urma dezagregării fizice. La baza versanților are loc o acumulare de depozite nisipo-argiloase, alcătuind o trenă sau un trăpșan.

Gresiile argiloase și marnoase pot da alunecări de teren, organisme torențiale etc. Alternanța gresiilor cu alte tipuri de roci, ca de exemplu marne sau diferite intercalații de formațiuni carbonatice, generează forme de relief condiționate de eroziunea diferențiată.

Gradul ridicat de coerență a particulelor din conglomerate favorizează un relief de tipul abrupturilor, sectoarelor de chei, văilor de calcare, care rezultă în urma procesului de lărgire puternică a diaclazelor mari existente în masa rocii, turnurilor etc. De asemenea, conglomeratele care au un ciment calcaros, generează forme de eroziune diferențială.

Argilele rezultă prin cimentarea sau consilodarea pelitelor, adică a unui material cu o granulație mai fină. Există mai multe tipuri de argilă, în funcție de constituția lor mineralogică. Cele mai sărace în silice formează caolinitul, iar cele mai bogate în silice poartă denumirea de montmolinit. Între ele există un tip intermediar, numit illit. Argila trece drept rocă impermeabilă.

Pe suprafața Delurilor Olăneștiului predomină argilele șistoase. Acest tip de argilă conferă o impermeabilitate redusă față de roca în stare simplă, neintersectată cu un alt tip de rocă. În stare uscată, ea devine foarte avidă de apă. Când este saturată cu apă, aceasta este impermeabilă, iar prin gonflare își mărește volumul, devine plastică și alunecă pe pantă. Deci, înmagazinarea unei cantități de apă sau pierderea ei prin evaporare determină importante variații de volum. Când se usucă intens, argila poate ajunge până la deranjarea coeziunii particulelor componente, fiind ușor pulverizată de vânt.

Prin seria de proprietăți pe care le dețin, marnele se comportă similar argilelor, în privința morfologiei pe care o genrează. Pentru aceste considerente, tipului de relief petrografic argilor i se include și acela modelat pe marne.

Rețeaua hidrografică a reliefului dezvoltat pe argile prezintă văi largi, pante foarte mici, interfluviile având un aspect rotunjit și plat. Izvoarele sunt rare sau foarte rare, apa având un grad ridicat de turbiditate. Coeficientul de scurgere al apei este unul ridicat, fapt datorat impermeabilității substratului argilos în zona respectivă. Se dezvoltă mult eroziunea liniară în primul rând acolo unde covorul vegetal este inexistent.

Sectorul inferior al bazinului este cantonat în roci predominant friabile precum nisipuri, tufuri, sare, gips etc.

Nisipul este o rocă detritică, necimentată, având ca proprietăți specifice marea mobilitate și permeabilitate.

Carstul dezvoltat pe gips și sare este reprezentat la suprafață prin forme de tipul lapiezurilor, dolinelor și uvalelor, iar în interior, morfologie specifică, condiționată de intervenția antropică (exemplu Salina de la Ocnele Mari).

Pe acest substrat se dezvoltă un relief instabil, cu linii șterse sau estompate, energie mică, forme plate, cu pante mult reduse. Acolo unde există nisipuri pure, deci permeabile, apar văi seci, care în cazul unor precipitații atmosferice foarte abundente prezintă în albiile lor apă. Pe arealul studiat, aceste văi ocupă suprafețe restrânse și sunt răspândite, dar produc multe aluviuni. În profil transversal, văile sunt mult lărgite, iar versanții sunt lini, având poalele înecate în materialul nisipos alunecat din părțile superioare. În cazurile unde fundul văilor atinge un substrat impermeabil datorită adâncirii râurilor, atunci reținerea apei în albii este de durată sau devine permanentă. (Fig 2)

Fig. 2 Harta geologică a bazinului hidrografic Olănești

1.2. Morfologia arealului de studiu

Varietatea geologică a bazinului Olănești prezintă un relief predominant montan și deluros, modul de dispunere al orografiei realizându-se în trepte succesive, cu o scădere progresivă a valorilor altitudinale din extremitatea nord-vestică spre cea sud-estică.

Jumătate din arealul bazinului este carcterizat de suprafața montană a sectorului sudic al grupei Parâng, iar cealaltă jumătate este reprezentată de Subcarpații și dealurile Olteniei care se prelungesc până în Valea Oltacest substrat se dezvoltă un relief instabil, cu linii șterse sau estompate, energie mică, forme plate, cu pante mult reduse. Acolo unde există nisipuri pure, deci permeabile, apar văi seci, care în cazul unor precipitații atmosferice foarte abundente prezintă în albiile lor apă. Pe arealul studiat, aceste văi ocupă suprafețe restrânse și sunt răspândite, dar produc multe aluviuni. În profil transversal, văile sunt mult lărgite, iar versanții sunt lini, având poalele înecate în materialul nisipos alunecat din părțile superioare. În cazurile unde fundul văilor atinge un substrat impermeabil datorită adâncirii râurilor, atunci reținerea apei în albii este de durată sau devine permanentă. (Fig 2)

Fig. 2 Harta geologică a bazinului hidrografic Olănești

1.2. Morfologia arealului de studiu

Varietatea geologică a bazinului Olănești prezintă un relief predominant montan și deluros, modul de dispunere al orografiei realizându-se în trepte succesive, cu o scădere progresivă a valorilor altitudinale din extremitatea nord-vestică spre cea sud-estică.

Jumătate din arealul bazinului este carcterizat de suprafața montană a sectorului sudic al grupei Parâng, iar cealaltă jumătate este reprezentată de Subcarpații și dealurile Olteniei care se prelungesc până în Valea Oltului. Partea cea mai joasă, cea a văilor largi deține o suprafață redusă.

Din cadrul suprafeței ocupate de bazinul Olănești se deosebesc Munții Căpățânii, Masivul Buila, Munții Sturului, Depresiunea Jiblea, Dealurile Olăneștiului, Dealurile Govorei, respectiv Depresiunea Băbeni.

Munții Căpățânii sunt reprezentați de subdiviziunea Culmea Căpățânii care este cuprinsă între curmătura Oțelului în vest și defileul de la Cozia în est. Vârfurile principale prezente în cadrul bazinului hidrografic se regăsesc în această unitate de relief și înregistrează cele mai mari valori altitudiale ale arealului studiat. Sunt întâlnite vârfurile Zmeureț (1979 m), Preota (1954 m), Gera (1886 m), Netedu (1821,7 m), Folea (1647,1 m), Cîndoaia (1449,8 m) și Vârful Olăneștilor (1415,5 m) care este extremitatea estică a crestei Munților Căpățânii ce aparține bazinului.

Sectoroarele superioare din Culmea Căpățânii a pârâului Olănești și afluentului său Cheia sunt cantonate în șisturi cristaline kata-mezozonale cu o pronunțată tectonizare, având predominant versanți puternic înclinați cu numeroase rupturi de pantă și abrupturi. Altitudinea în sectorul cristalin superior scade treptat de la 2000 metri la circa 1200-1400 metri în sensul cursului de apă. Aceasta crește brusc între 300- 400 metri în sectorul calcaros lăsând o amprentă caracteristică abrupturilor.

Culmea Vânturarița-Buila este cuprinsă între valea Olăneștilor în nord-est și Valea Bistriței Vâlcii în sud-vest. Vârfurile principale ale acestui areal sunt. Vf. Vânturarița (1885,2 m), Vf. Buila (1848,6 m), iar în extremitatea estică Vf. Stogu (1493,7 m).

Prezența reliefului Masivului Buila dezvoltat pe calcare a dus la formarea drenajului de tip endocarstic, reprezentativ fiind izvorul carstic de la Schitul Pahomie precum și cheile pârâului Cheia care includ abrupturi de sute de metri, peșteri fosile și numeroase sorburi prin care cursul pătrunde integral în subteran la apele mici, reapărând o resurgență după circa 300 metri de la ieșirea in chei.

Munții Sturului reprezintă trecerea din ținutul carpatic în cel subcarpatic, valorile altitudinale maxime înregistrate în această subdiviziune fiind mai reduse față de cazurile precedente. Se regăsesc vârfurile Pârâul Câinelui (1221,3 m) și Prislopel (1020 m), după care este remarcată deja trecerea la zona deluroasă unde abruptul se diminuează pronunțat.

Sectorul montan prezintă regres, intrându-se în arealul deluros și depresionar. Ca unități de relief reprezentative se regăsesc Depresiunea Jiblea, Dealurile Olăneștiului, Dealurile Govorei, respectiv Depresiunea Băbeni.

Pe suprafața bazinului sunt dezvoltate diverse forme de relief (munți, masive, dealuri, depresiuni) (Fig. 3), complexe prin tipurile lor de relief menționate pe tot parcursul subcapitolului: relief dezvoltat pe roci cristaline, relief dezvoltat pe șisturi katametamorfice și mezometamorfice, relief dezvoltat pe calcare, etc.

Fig. 3 Harta regionării geomorfologice a bazinului Olănești

Influența directă a relefului asupra zonalității verticale, dar și asupra scurgerii, materializată prin panta și fragmentare reliefului din care rezultă viteza scurgerii specifice.

Harta hipsometrică reprezintă ecartul altitudinal al arealului centralizat. Cu ajutorul acesteia se pot evidenția principalele forme de relief generate în urma etapelor de evoluție ale acestuia.

Zonalitatea verticală este dată de diferența de altitudine dintre altitudinea minimă (224 m) și altitudinea maximă (1979 m – Vârful Zmeureț) (Fig. 4).

Fig. 4 Harta hipsometrică a bazinului Olănești

1.3. Condițiile climatice din bazinul hidrografic aferent

Pe fondul unei circulații active din sud și nord-vest desfășurarea și structura reliefului joacă un rol esențial, Carpații Meridionali constituind o barieră pentru masele de aer sudice care pătrund prin culoarele de vale largi și stagnează în depresiunile subcarpatice.

Stațiunea Băile Olănești – 450 m alt – are un climat continental de dealuri, cu veri răcăroase și ierni blânde. Valea Olăneștiului deschisă spre sud este însorită, astfel că în lunile de vară nebulozitatea este de numai 4/10 iar precipitațiile sunt abundente primăvara. Înclinarea pantelor și permeabilitatea solului determină o umiditate cu valori de numai 50 % (iulie-august ), dar crește în lunile de iarnă la 80 – 84 %.

Temperatura atinge o maxim de +21,2 grade C în cursul lunii iulie și minimum de -3,8 grade C în ianuarie iar temperatura medie este de 9,2 grade C. Apărată de colinele din jur, stațiunea nu cunoaște vânturi puternice; vânturi slabe bat din sectorul sudic (aproximativ 106 zile/an). Curenții slabi aduc mase de aer ozonate, ce împrospătează continuu atmosfera stațiunii. Presiunea atmosferică de numai 964,7 mm asigură, alături de celelalte elemente climatice un bioclimat favorabil refacerii organismului. (Fig. 5)

Astfel, climatul este blând, moderat, cu nuanțe ce au permis menținerea și dezvoltarea asociațiilor vegetale sudice balcanice și mediteraneene.

Fig. 5 Harta precipitațiilor medii multi anuale 1961-2000

1.4. Componenta fitogeografică și pedogeografică ca și condiționări ale hidraulicii râului

Factorii edafici și varietatea reliefului, determină aspectul și compoziția vegetației, distribuția acesteia pe teritoriul bazinului hidrografic Olănești, atrage după sine zonarea plantelor pe diferitele unități structurale ale reliefului.

Învelișul fitologic este caracterizat printro vegetație centraleuropeană. În general, pe teritoriul bazinului hidrografic Olănești se întâlnesc două zone de vegetație: zona subalpină și zona de pădure.

Chiar dacă în sectorul montan există câteva goluri alpine iar in bazinul inferior unele mici suprafețe sunt folosite în agricultură, bazinul Olanești se află aproape în întregime în limitele pădurii de foioase și conifere. Inițial gradul de acoperire era de aproape 100 % dar exploatarea forestieră a modificat sensibil acest procent

În zona de izvoare există goluri subalpine cu vegetația caracteristică, constituită din tufișuri pitice și dese de ienuperi (Juniperus siberica) și jnepeni târâtori (Pinus mugo, Pinus montana), afin (Vaccinium uliginosum și vaccinium myrtillus), bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), ierburi diferite care alcătuiesc pășunile alpine cum ar fi : Firușca șopârlelor (Poa alpina), Firușca cu clopoței (Poa laxa) – cu frunze mari; Părușca (Festuca supina); Tăpoșica (Nardus atrata), cyperaceele: coarna (Carex curvula), rogozuri scurte (Carex pyrenacia, Juncus triglumis, Luzula spadicea), plantele cu flori viu colorate: Ochiul găinii (Primula minima), Clopoțelul (Campanula alpina), rugina (Juncus triglumis) ș.a.

De la aproximativ 1900 și până la 1400 m altitudine predomină coniferele (molid – Picea excelsa, brad – Abies alba și pin -Pinus silvestris) care la limita inferioară se amestecă cu speciile de foioase care apoi devin predominante (fag – Fagus sylvatica și stejar- Quercus petraea). Pe dealurile dintre Olănești Băi și Rm. Vâlcea apar și alte specii cum ar fi teiul- Tilia tomentosa, paltinul- Acer platanoides, ulmul- Ulmus campestris

Vegetația de luncă apare în zona submontană și deluroasă unde valea se lărgește și este alcătuită din pâlcuri de copaci de esență albă, salcie (Salixalba), plop (Populus alba, Populus nigra L.), arin (Alnus glutinosa L.), sau din plante ierboase ca stuful (Calamagrostis epigeios), papura (Thypha latifolia) caracteristice pentru zona de vărsare în lacul de acumulare Râureni.

Tot aici încep să fie observate terenurile agricole și terenuri de culturi complexe. În principal se cultivă cartofi și cereale, dar sunt prezente și culturi diverse legumicole.

Vegetația condiționează hidraulica râului, aceasta stabilind puncte de consolidare sau de distrugere a malurilor cursului de apă, dar în același timp diminuând sau favorizând energiile vehiculate de râu.

Sectorul care prezintă un grad de împădurire mai pronunțat are ca și caracteristică o diminuare a eroziunii, fapt datorat consolidării malurilor de către rădăcinile arborilor prezenți în apropierea acestora.

În zone precum pădurile de foioase, pădurile de conifere, livezile sau păduri mixte, erodabilitatea terenurilor și riscul de provocare al alunecărilor de teren este semnificativ redus de prezența arborigenelor.

Fig. 6 Harta utilizării solurilor în bazinul hidrografi Olănești

Pe suprafețete expuse direct eroziunii provocate de organismele torențiale precum pășuni, plaje, terenuri agricole și zone cu arbuști unde este resimțit impactul antropic de defrișare, posibilitatea provocării alunecărilor de teren este mult mai probabilă. Odată cu producerea alunecărilor sunt antrenate suspensii care la punctele de stingere a energiei, sau la vărsarea în bazinul superior acestea se depun. Acest fapt provoacă o colmatare albiei, ceea ce este urmărit a fi evitat.

În ceea ce privește terenurile arabile principalele intervenții antropice prezente în bazinul Olăneștiului au constat în organizarea antierozională a terenurilor arabile. Organizarea teritoriului reprezintă un complex de măsuri tehnice, organizatorice, economice și juridice care trebuie să asigure rezolvarea următoarelor probleme:

-folosirea rațională a întregului fond funciar prin stabilirea structurii categoriilor de folosință;

-îmbunătățirea calității productive a terenurilor agricole prin aplicarea unor măsuri complexe: ameliorative, agro-fitotehnice, hidrotehnice și silvice;

-posibilitatea aplicării unei agriculturi cu grad înalt de tehnicitate.

Principiile de bază ale organizării teritoriului se pot aplica numai în unitățile agricole care posedă suprafețe agricole mari sau în cadrul asociațiilor de proprietari de teren care dețin supafețe mari, care să permită împărțirea terenului în mai multe sole sau parcele de lucru.

Măsurile și lucrările folosite în vederea rezolvării acestor probleme se grupează astfel:

-măsuri tehnico-organizatorice

-măsuri agrotehnice

-măsuri fitotehnice

-lucrări hidrotehnice

Lucrările de prevenire și combatere a eroziunii solului trebuie aplicate în complex pentru a determina o eficiență maximă a terenurilor agricole, și care trebuie să conducă la:

-reducerea pierderilor de sol prin eroziune

-îmbunătățirea regimului hidrologic al scurgerilor pe versanți

-creșterea fertilității solului

-crearea condițiilor pentru efectuarea lucrărilor cu mijloace mecanizate

-creșterea producției agricole

-protejarea poluării mediului

În spațiile urbane sau rurale, în cele mai multe cazuri malul este consolidat, așadar antrenarea suspensiilor de pe malurile râului este la un nivel minimal.

Solurile din cadrul bazinului Olănești sunt dispuse pe mai multe zone, în funcție de factorii și condițiile care au contribuit la formarea lor: climă, microorganisme, vegetație și relief.

În zona pășunilor subalpine, situată la peste 1800 m se întâlnesc solurile închise la culoare cu un profil simplu: un orizont de 1520 cm de sol înțelenit, cu o mare cantitate de substanță organică, cu trecere bruscă spre orizontul de bază format în principal din materialele rezultate în urma descompunerii rocilor.

Acestor tipuri de soluri le urmează, în zona pădurii de conifere, solurile brune acide podzolice, sărace în substanțe organice și cu textură grosieră. Sub pădurile de foioase sau format solurile brune acide,cu un continut stabil de argilă

In zona deluroasă din partea inferioară a bazinului predomină solurile brune de pădure tipice și podzolite. Acestea din urmă au un grad de fertilitate mai scăzut, din lipsă de substanțe nutritive (din cauza acidității ridicate și slabei structurări) ceea ce impiedică procesele aerobice și de solubilizare.

Solurile de luncă ocupă suprafețe restrânse datorită faptului că albia râului este îngustă. O oarecare dezvoltare a acestora se remarcă aval de confluența cu Pârâul Cheia și până la vărsare.

Condiționarea hidraulicii râului se face pe baza erodabilității și infiltrației la care sunt supuse solurile. Podzolurile și solurile brune din bazinul hidrografic al Olăneștiului ajută la stingerea energiei vehiculate de apă, caracterul nisipos al substratului permițând o infiltrație accentuată, de asemenea frecvența meandrelor este mult mai mare, fapt datorat eroziunii laterale pronunțate. Pe de altă parte, traversarea unei zone cu soluri ce permit o dislocare facilă a particulelor solide favorizează încărcarea apei cu suspensi, ceea duc la colmatarea rapidă a amenajărilor hidrotehnice. (Fig. 7)

Fig. 7 Imagini satelitare privind gradul de colmatare al acumulării Vlădești

2. COMPONENTA HIDROGRAFICĂ ȘI HIDROTEHNICĂ DIN BAZIN

2.1. Rețeaua hidrografică și de monitorizare din bazin

Râul Olănești (Cod. cadastral VIII.1.145.), este afluent de dreapta al râului Olt, zona de confluență cu acesta fiind situată pe raza Mun. Rm. Vâlcea. Suparafața bazinului hidrografic Olănești este de 237 kmp, iar lungimea totală a cursului principal este de 41km.

Altitudinea medie a bazinul hidrografic este de 863m ; altitudinea maximă în zona de izvoare este de 1760m, iar altitudinea minimă în zona de confluență cu r. Olt ( Acum. Râureni) este de 232m.

Panta medie este de 37%o , coeficientul de sinuozitate este 1,21 , iar fondul forestier ocupă o suprafață de 15797 ha.

Pârâul Olănești îsi formează cursul din două pâraie (Olănești și Pârâul Câinelui). Primul își trage izvoarele de sub Vârful Gera de 1886 m , iar afluentul Pârâul Câinelui îsi culege primile firișoare de apă de sub Vârful Cândoaia de 1450 m altitudine. Cele două pâraie curg paralel în directia NV-SE, traversează două unități fizico-geografice majore : carpatică și piemontană înaltă (muncei) și confluează la circa 5 km amonte la Băile Olănești.

Principalul afluent al râului Olănești este Cheia (Cod. Cadastral VIII.1.145.2.), care își trage apele din mai multe izvoare ce pleacă din zona estică a Muntilor Capațânii de sub vârfurile Govora, Preota, Zmeurăt, de peste 1900 m altitudine și are o direcție de scurgere tot NV-SE.

Inițial izvoarele cele mai multe se concentrează în două pâraie : Recea și Căprăreața. Ele confluează în domeniul carpatic la cca. 3 km amonte de bariera calcaroasă Buila, pe care o traversează cu mare greutate formând un spectaculos sector de chei. În continuare, deși lățimea bazinului crește, se menține tot alungit, afluenții nu au lungime mai mare de 4-5 km. Cei mai importanți sunt Valea Comarnice care în zona de izvoare adăpostește Schitul Pahomie și valea Tisei pe care se poate pătrunde până la Schitul Pătrunsa.

Dupa un traseu de 24 km râul Cheia confluează cu râul Olănești păstrând in continuare denumirea de Olănești .

Aval 3 km de la confluența cu Pârâul Cheia, Râul Olănești primește pe partea dreaptă singurul afluent mai important până la vărsare, Pârâul Debrădet cu o lungime de 9 km care izvorăște din zona submontană și își adună apele din zona deluroasă a Subcarpaților Getici.

Până la vărsare râul Olănești nu mai primește afluenți importanți, ci doar scurte văi torențiale care au apă doar in timpul ploilor. Râul Olănești se varsă în lacul de acumulare Râureni, râul Olt, pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea.

În tabelul următor sunt prezentate date morfometrice asupra bazinului Olănești extrase din Atlasul Cadastral al României.

Tabel 1. Extras atlas cadastral- Bazinul Olănești

Sursa: Administrația Bazinală Olt

Râurile se caracterizează printr-o pantă medie cu valori între 37 și 170 % și un coeficient de sinuozitate situat între 1,02 și 1,21. Bazinele hidrografice cu suprafețe mai mari de 100 km2 sunt în număr de 2, iar valorile lor altitudinale sunt relativ medii.

În bazinul hidrografic Olănești, cunoașterea hidrometrică se realizează prin intermediul a 3 stații hidrometrice, două pe Olănești la Băile Olănești și Rm.Vâlcea și una pe afluentul Cheia la Valea Cheii care sunt amplasate în puncte reprezentative ale bazinului hidrografic.

Tabel 2. Stații hidrometrice

Sursa: Administrația Bazinală Olt

Istoria cercetărilor rețelei hidrometrice și a regimului scurgerii lichide a râurilor din zona subcarpatică sudică a început după al doilea război mondial, mai precis după anii 1950. Programul de electificare rapidă a țării a ridicat problema cunoașterii resurselor de apă in vederea amenajării hidrometrice a râurilor fapt ce s-a concretizat în inființarea unei rețele de stații hidrometrice pe mai multe râuri unde principalii parametrii ai scurgerii, nivelul și debitul apei să fie măsurați zilnic.

Fig. 8 Harta Hidrografică a bazinului Olănești

În bazinul hidrografic Olănești, cunoașterea hidrometrică se realizează prin intermediul a 3 stații hidrometrice înființate după anul 1950.

Stația hidrometrică Rm. Vâlcea a fost prima înființată în anul 1959 și este amplasată la ieșirea din zona subcarpatică, amonte de municipiul Râmnicu Vâlcea fiind considerată stație hidrometrică de închidere in bilanțul hidrologic al bazinului hidrografic Olănești .

Având în vedere viiturile rapide și de mare amplitudine care se produc în bazinul Olănești era foarte important să se cunoască și modul cum se formează acestea, cum se compun și care este timpul de propagare prin albie a debitelor maxime , fapt pentru care s-a înființat in anul 1969 stația hidrometrică Olănești-Băi.

Pentru un control mai bun al bilanțului hidrologic în anul 1972 s-a înființat stația hidrometrică Valea Cheii pe râul Cheia, cel mai important afluent al râului Olănești.In perioada 1984-2002 tot pe râul Cheia a mai funcționat o stație hidrometrică in localitatea Cheia , amonte de o mică acumulare care furniza apa potabilă pentru municipiul Râmnicu Vâlcea. După ce s-a dat în folosință alimentarea cu apă din lacul Brădișor de pe râul Lotru aceasta alimentare a rămas de rezervă și stația hidrometrică din amonte a fost desființată.

2.2. Amenajările hidrotehnice preexistente studiului

În bazinul hidrografic Olănești au fost construite două acumulări: una pe afluentul Cheia pentru alimentarea cu apă a Municipiului Râmnicu Vâlcea și alta pe Râul Olănești, la circa 2 km amonte de stația hidrometrică Râmnicu Vâlcea, cu scopul atenuării undelor de viitură.

Prima acumulare, cea de pe Pârâul Cheia și-a pierdut importanța pentru care a fost construită, în prezent fiind colmatată. Alimentarea cu apă potabilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea se face din acumularea Brădișor de pe râul Lotru. Priza de pe Pârâul Cheia mai funcționează doar în cazuri de urgență.Acumularea Vlădești a avut inițial un volum la NNR de cca. 0.750 mil.mc și a fost prevăzută cu o microhidrocentrală de 2 MW putere instalată, menită să facă o redistribuire zilnică a scurgerii. O turbină funcționa cu cca. 7.5 mc/sec în orele de vârf, iar în caz de viitură funcționau ambele turbine cu cca.15 mc/sec. Barajul este prevăzut cu un deversor liber cu trei câmpuri pe unde se face evacuarea debitelor în situații de ape mari.(Fig. 9)

În momentul de față această acumulare este complet colmatată și nu-și mai poate îndeplini rolul pentru care a fost construită, debitele râului Olănești fiind tranzitate liber peste deversor.

Râul Olănești se varsă în Râul Olt (Acumularea Raureni) pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce străbate localitățile Olănești Băi, Păușești–Măglași, Vlădești și Râmnicu Vâlcea.

Pentru a reduce colmatarea rapidă a lacului de acumulare Râureni de pe Râul Olt în care se varsă Râul Olanesti pe teritoriul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au construit mai multe baraje antierozionale în scopul reținerii aluviunilor.

Fig. 9 Imagine baraj acumulare Vlădești

(Sursa: http://www.hidroconstructia.com/dyn/2pub/proiecte_det.php?id=93&pg=19)

3. ELEMENTE HIDRICE, MORFOLOGICE ȘI ANTROPICE CARE INDUC NECESITATEA AMENAJĂRII

3.1. Componente ale scurgerii

La baza apatiției perioadelor cu scurgere maximă există un complex de factori favorizanți naturali și antropici. Prin cunoașterea genezei și a mecanismelor specifice producerii lor, efectele negative ale acestora pe plan economic, social, și ecologic pot fi reduse sau eliminate. În bazinul hidrografic Olănești cele mai frecvente cazuri ale scurgerii maxime sunt manifestate prin ape mari, viituri și inundații.

În privința repartiției scurgerii în timpul anului se observă o varietate destul de mare, regimul scurgerii fiind caracteristic tipului de regim carpatic meridional.

Caracterizarea scurgerii pe râul Olănești a fost realizată pe baza prelucrării debitelor lichide medii, maxime și minime înregistrate la stațiile hidrometrice Olănești-Băi , Valea Cheii și Râmnicu Vâlcea, două amplasate pe Râul Olănești (Olănești-Băi si Râmnicu Vâlcea) și Valea Cheii amplasat pe Râul Cheia, afluent de stânga al Râului Olănești.

3.1.1. Scurgerea maximă – ape mari

Când într-un bazin hidrografic se înregistrează un excedent mare de umiditate, provenit din ploi, din topirea zăpezilor sau de natură mixtă, acesta dă naștere unei faze a scurgerii a apei cunoscută sub denumirea de scurgerea maximă, denumită după caz, ape mari sau viituri. Dacă aceste fenomene capătă dimensiuni mari, ele pot cauza inundații care pot fi dăunătoare și provoacă mari pagube materiale. Cele două faze ale scurgerii maxime prezintă caracteristici diferite.

Apele mari reprezintă faza de regim a râului caracterizată prin creșterea și menținerea debitelor la valori ridicate pe o perioadă mai îndelungată de timp, fără creșteri bruște de nivel și fără valori foarte ridicate ale debitelor maxime. Factorii genetici ai apelor mari sunt reprezentați de topirea lentă a stratului de zăpadă, precum și ploile de mică intensitate și lungă durată.

Astfel, prin ape mari se înțeleg fazele din evoluția unui râu în care scurgerea înregistrează valori ridicate pe o durată mai mare de timp(săptămâni, o lună, etc.).Apele mari se produc în general pe fondul topirii lente a zăpezilor, sau de ploi lente cu durata mare. In această fază a scurgerii maxime, nivelurile și debitele se mențin o vreme îndelungată la valori mari, fără a se remarca valori de vârf deosebite( Iuliu Buta , Hidrologie )

În perioada 2000-2010 la fiecare stație hidrometrică din bazinul hidrografic Olănești scurgerea cu ponderea cea mai ridicată are loc în sezonul de primăvară-vară (lunile martie-mai) (32,7% Olănești-Băi), (31,9%, Vale Cheii) și 31,7% la stația hidrometrică Râmnicu Vâlcea. Scurgerea bogată din sezonul de primăvară este consecința aportului sporit de apă rezultată atât din precipitații, cât și din topirea stratului de zăpadă, iar cea din sezonul de vară, un rol important în alimentarea râurilor îl au precipitațiile, care prezintă, în general, un caracter torențial (cu o frecvență mai mare în sectoarele superioare ale râurilor).

În anotimpul de toamnă, râurile transportă cantități mai reduse de apă, deoarece este caracterizat printrun grad mai accentuat de ariditate, iar în anotimpul de iarnă, aportul surselor de alimentare este mic, ca urmare a precipitațiilor mai reduse și stocării unei cantități importante de apă în stratul de zăpadă.

Având în vedere repartiția lunară multianuală a scurgerii în timpul anului (%), în perioada studiată, la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Olănești, sau înregistrat următoarele valori ale debitului mediu sezonier (anotimpual).

Tabel 3. Scurgerea anotimpuală în bazinul Olănești

(Sursa: Administrația Bazinală Olt)

3.1.2. Scurgerea maximă – Viituri

Din punct de vedere geomorfologic albia Râului Olănești este îngusta în sectorul superior aferent zonei montane, fapt ce conduce la formarea unor viituri rapide ca timp și bruște ca mod de producere , de cele mai multe ori acestea având aspect de curgere torențială.

Viiturile sunt în general violente și au o viteză mare de propagare (circa 1- 2 ore de la Olănești Băi la Râmnicu Valcea) , înregistrează o amplitudine mare în timp scurt și o forță deosebită de eroziune. Cele mai mari viituri înregistrate în bazinul Râului Olănețti s-au produs în anii 1969 și 2005 producând pagube însemnate. Astfel în anul 1969 la Râmnicu Vâlcea s-a înregistrat un debit record de 377 m3/sec , depășind debitul maxim cu probabilitatea de 1% (304 mc/sec), iar în 2005 acesta a fost de 202 m3/sec.

Viitura din anul 1969 a fost înregistrata numai la stația hidrometrica Râmnicu Vâlcea deoarece era singura existentă în bazin. Viitura s-a format în sectorul montan al bazinului în urma unor ploi torențiale și a avut un timp de creștere foarte scurt. Datorită faptului că în aceea perioadă nu se efectuau observații și măsurători nici la Olănești Băi și nici la Valea Cheii nu există date concrete asupra modului de formare și a mărimii debitelor înregistrate decât din mărturisirile localnicilor.

Viitura a avut un caracter torențial, puhoaiele scurgându-se cu repeziciune de pe toți versanții spre albia râului Olănești. Astfel pe Pârâul Tisa, afluent pe dreapta al Râului Olănești care traversează zona complexului de izvoare minerale s-a format o viitură atât de rapidă încât a surprins mai multe persoane (turisti) aflate la tratament, patru dintre acestia s-au înecat în apele învolburate ale torentului. Ulterior pentru evitarea unor situații asemănătoare s-a luat măsura amenajării pârâului cu praguri antierozionale iar în dreptul grupului de izvoare acesta a fost canalizat și dotat cu un parapet înalt.

Fig. 10 Praguri antierozionale

(Sursa: Administrația Bazinală Olt)

Fig. 11 Praguri antierozionale Tisa

(Sursa: Administrația Bazinală Olt)

În ultimele decenii ca urmare a schimbării regimului precipitațiilor, viiturile în acest bazin sunt extrem de rapide, cu timpi de creștere de cca 15-20 ore și violente ca mod de manifestare (ex. viiturile din anii 1991, 1995, 1998, 2002, 2004, 2005).

Au fost cazuri când viitura a fost atât de bruscă încat în doar 2 ore s-a înregistrat debitul maxim. De exemplu, la Olănesti Bai în data de 6.06.1995, pornind de la un debit de bază de 1,17 m3/sec în 2 ore s-a înregistrat un debit maxim de 47,5 m3/sec.

Viiturile bruște și de scurtă durată au adâncit puternic albia la stația hidrometrică Râmnicu Vâlcea situată amonte de municipiu, aceasta ajungând la talveg până la decoperirea substratului de marnă.

Fig. 12 Imagine viituri pe râul Olănești

(Sursa: Administrația Bazinală Olt)

În perioada viiturilor sunt transporturi masive de bușteni și de aluviuni târâte și în suspensie ca urmare a procesului de despădurire masivă în bazinul superior și a cantităților tot mai mari de precipitații căzute într-un timp foarte scurt. Aceste precipitații foarte abundente sunt legate de particularitățile de evoluție a ciclonilor, în special a celor formați în Marea Mediterană.

Mișcarea pe verticală a maselor de aer se produce în general prin mărirea amplitudinii unei succesiuni de mișcări verticale datorate diferențelor de temperatură dintre aerul cald de origine sudică sau sud-vestică , mediteraneană, care vine în contact cu aerul mai rece staționar deasupra continentului acesta începând să se răcească.

Acest fenomen numit convecție termică are ca rezultat creșterea în înălțime a norilor, deci o amplificare a potențialului precipitare al acestora. Norii care rezultă sunt nori Cumulonimbus cu o mare dezvoltare pe verticală (circa 10 km), responsabili de producerea averselor foarte puternice generatoare de viituri rapide și mari ca amplitudine a debitelor. ( ex. Viiturile din 1991, 1998, 2002, 2004, 2005 )

Viitura din anul 1991 a fost una de lungă durată generată de valuri succesive de cicloni mediteraneni care au avut o evoluție retrogradă și au făcut să cadă mari cantități de precipitații atât în luna mai cât și în iunie. Ca urmare a acestei situații viitura este de fapt o succesiune de trei viituri cu trei vârfuri generate de tot atâtea perioade de ploi abundente care au totalizat: 315,3 l/m2 la Olănești-Băi, 310,2 l/m2 la Valea Cheii și 264,4 l/m2 la Râmnicu Vâlcea. Astfel la Olănești Băi primul vârf de 29,6 m3/sec s-a produs în data de 09.06.1991 ora 8:00. al doilea vârf, mai mare decât primul deoarece solul era deja saturat cu umiditate , în 19.06.1991 ora 20:00 , iar al treilea și cel mai mare s-a produs în data de 03.07.1991 ora 3:00 ( 54,3 m3/sec). Debitul de bază al viiturii a fost de 1,37 m3/sec.

La Stația hidrometrică Valea Cheii de asemenea s-au înregistrat trei vârfuri după cum urmează: 22,2 m3/sec in 09.06.1991 ora 6:00, 56.0 m3/sec in 20.06.1991 ora 1:00 si 35,0 m3/sec in 03.07.1991 ora 1:oo.

La stația hidrometrică Râmnicu Vâlcea primele două vârfuri au fost mai atenuate datorită faptului că în acea perioadă Acumularea Vlădești a putut prelua o parte din volumele de apă de la viituri pe care le-a redistribuit în timp prin uzinări. Cel mai mare vârf s-a înregistrat în data de 03.07.1991 ora 2:00 și a atins valoarea de 158 m3/sec . Aceste debite nu au mai putut fi reținute în lac și au fost deversate prin descărcătorul de suprafață concomitent cu funcționarea celor două turbine.

În anii 1995 și 1998 în lunile mai și iulie tot datorită unor fronturi atmosferice succesive, bine dezvoltate au căzut cantități mari de precipitații ( peste 150 l/m2) care au generat viituri destul de mari înregistrate la cele trei stații hidrometrice.

Astfel, la Râmnicu Vâlcea debitele au avut valori în jur de 80,0 m3/sec( 77,8 m3/sec 23.05.1995 și 82,0 m3/sec în 16.07.1998 ) .

În anul 2002 , în luna august începând cu data de 11 august au început să cadă ploi abundente pe un sol deja saturat cu umiditate da la precipitările anterioare, creându-se astfel condițiile favorabile unei viituri de proporții. La Olănești–Băi s-au măsurat 206,3l/m2, Valea Cheii, 144,4/m2 si 150l/m2 la Râmnicu Vâlcea , ploi căzute numai în timpul viiturii .

Astfel în data de 12.08.2002 ora 9 :25 s-a înregistrat un debit deosebit de mare la Olănești – Băi ( 136 m3/sec) , 80,8 m3/sec la Valea Cheii în 12.08.2002 la ora 10 :00 și cel mai mare de 195 m3/sec la Râmnicu Vâlcea tot în 12.08.2002 la ora 11 :15. Din cauza colmatării puternice a lacului Acumulării Vlădești aceasta nu și-a mai îndeplinit rolul de atenuare și tot volumul de apă a fost deversat în aval. Se poate observa de asemenea din simpla analiză a acestor date că timpul de propagare de la Olănești Băi la Râmnicu Vâlcea este foarte scurt, de circa 2 ore. Volumul acestei viituri a fost la Râmnicu Vâlcea de 11.969.518 m3.

În anul 2004 , luna noiembrie în bazinul Olănești ca de altfel și în celelalte bazine din Subcarpații Getici ( Govora, Bistrița, Luncavăț) s-au produs două viituri succesive : 7-13.08.2004 și 13-30.11.2004. în perioada 7.11.2004 – 13.11.2004 debitele au atins valori maxime ale scurgerii cu probabilitatea de depășire de 10% atât la stația hidrometrică Olănești – Băi cât și la Râmnicu Vâlcea ( 58,2 m3/sec la Olănești – Băi în 9.11.2004 ora 1 :00 si 129 m3/sec la Râmnicu Vâlcea în 9.11.2004 ora 12 :00).

Viitura din perioada 13XI-30XI produsă în bazinul Olănești în contextul favorabil generat de viitura anterioară a avut la toate cele trei stații hidrometrice valori maxime ale scurgerii , acestea fiind cuprinse între 4% la Olănești Băi, unde debitul maxim a fost de 84,2 m3/sec în 15 XI ora 1 :00 , 8% la Râmnicu Vâlcea unde debitul maxim înregistrat a fost de 147 m3/sec în 15 XI ora 2 :00 și 12% la stația hidrometrică Valea Cheii ( Qmax. = 68,0 m3/sec în 15 XI ora 3:00)

În anul 2005, când în multe zone ale țării noastre s-au produs viituri catastrofale și pe râurile din Subcarpații Olteniei s-au format unde de viitură de mari dimensiuni . Astfel la Olănești Băi după o perioadă cu multe ploi au mai căzut precipitații de peste 100 l/m2 în câteva zile la începutul lunii iulie care au generat o viitură ce a atins debitul maxim de 67,4 m3/sec in data de 12 VII ora 05.00, la Valea Cheii 38.1 mc/sec în 12 VII ora 06.00 iar la Râmnicu Vâlcea s-a înregistrat cel mai mare debit de după 1969, de 202 m3/sec în 12 VII ora 06.00. Din analiza volumelor scurse la aceasta viitură reiese faptul că din volumul total de 22.550.778 m3 înregistrat la Râmnicu Vâlcea doar circa 60% a provenit din suma volumelor înregistrate la Olănești Băi și Valea Cheii, restul de 40% a provenit din afluenții necontrolați hidrometric aval de cele două stații hidrometrice (Pârâul Debrădet și alți torenți). La celelalte viituri în general suma volumelor de la Olănești Băi și Valea Cheii reprezintă circa 80% din volumul scurs la RâmnicuVâlcea.

Din analiza datelor primare (niveluri, debite) de la statiile hidrometrice din bazinul hidrografic Olănești s-au putut trage câteva concluzii generale asupra modului de formare și propagare a undelor de viitură.

Astfel, viiturile pe Olănești și pe afluentul Cheia se formează aproape concomitent având ca sursă generatoare ploile căzute în zona de izvoare din Munții Căpățânii.

Timpii de creștere sunt în general mici având valori cuprinse între 15 și 20 de ore în cazul ploilor torențiale de vara și între 30-70 de ore în cazul ploilor determinate de succesiuni de fronturi. Timpii totali ai viiturilor au valori cuprinse între 100 și 250 de ore.

Volumele scurse oscilează între 5 și 10 mil.m3 la Olănești Băi și Valea Cheii și între 11-22 mil.m3 la Râmnicu Vâlcea.

Coeficienții de formă ( ai viiturilor au valori medii de 0.10 la viiturile scurte și 0.20-0.25 la viiturile mai lungi. ( Wtotal /(Qmax –Qb)xTtotx3600).

În timpul viiturilor râul transportă mari cantități de aluviuni târâte și în suspensie (ex. R=5600 kg/sec la stația hidrometrică Râmnicu Vâlcea în timpul viiturii din 1976). Pentru a reduce colmatarea rapidă a lacului de acumulare Râureni de pe Râul Olt în care se varsă Râul Olănești pe teritoriul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au construit mai multe baraje antierozionale in scopul reținerii aluviunilor. Contrar previziunilor, cantitățile de aluviuni aduse de râu în timpul viiturilor au fost mult mai mari contribuind la colmatarea rapidă a lacului de acumulare Vlădești care acum nu-și mai poate exercita rolul pentru care a fost construit, iar pe sectorul inferior, amonte de confluență, pragurile construite pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea au fost și ele complet colmatate. Viiturile din ultimii ani, 2002, 2004, 2005 nemaifiind atenuate de acumularea Vlădești și nici de pragurile antierozionale au depus mari cantități de aluviuni în Lacul Râureni în zona de confluență cu Râul Olt reducând semnificativ volumul util al acestuia. La început lacul de acumulare pătrundea în amonte pe valea râului Olănești câteva sute de metri, iar actualmente s-a format o adevarată deltă cu vegetatie caracteristică hidrofilă (trestie, papură, stuf).

3.1.3. Scurgerea de aluviuni in suspensie

Aluviunile prezintă una din cele mai controversate subiecte din domeniul hidrologiei, acestea având impact asupra dinamicii râurilor, asupra economiei și multe alte aspecte ale unui bazin hidrografic.

Triada hidro-morfo-dinamică este caracterizată de trei procese hidrice care stau la baza oricărui studiu hidrologic. În această triadă menționăm eroziunea, transportul și depunerea aluviunilor.

Eroziunea în bazinul hidrografic al Râului Olănești este una pronunțată, cantitățile de particule solide dislocate fiind însemnate pentru dimensiunile albiei, fapt ce va genera suspensii care urmează a fi transportate în continuarea bazinului.

Următoarea fază a triadei, respectiv transportul, are rolul de a antrena și deplasa suspeniile cu ajutorul energiei hidraulice produsă de cursul de apă. Acest proces se încheie cu depunerea aluviunilor în punctele în care energia apei nu mai permite deplasarea particulelor solide sau acestea sunt blocate de un obstacol antropic. Depunerea are loc când valoarea locală a gravitației devine mai mare decât competența și capacitatea râului. Astfel se produc depunerile aluvionare, reprezentând cel mai mare impediment al tuturor amenajărilor hidrotehnice.

Colmatarea lacurilor de acumulare și a barajelor de stingere a viiturilor are un impact economic semnificativ, astfel urmărindu-se prevenirea și ameliorarea acestui proces. Cele mai mari cantități depozitate se datorează perioadelor cu viituri și ape mari. Atunci sunt antrenate și depozitate suspensii de dimensiuni diverse, inculzând pietrișuri și bolovănișuri. (Tabel 4. , Fig. 13)

Scurgerea de aluviuni în suspensie influențează mai mulți factori, inclusiv viteza de curgere a apei, acestea crescând forța de frecare a fluidului bifazic cu patul albiei.

Tabel 4. Scurgerea de aluviuni în suspensie între anii 2000-2011

Sursa: Administrația Bazinală Olt

Fig. 13 Grafic statistic al scurgerii de aluviuni multianuale

Din tabelul realizat folosind datele furnizate de Administrația Bazinală Olt se poate observa scurgerea de aluviuni în suspensie în intervalul anuar 2000 – 2011 prin debitul specific de aluviuni exprimat în t/km2.an. Deși acest debit nu are valori mari, în bazinul Olănești colmatarea barajelor și a lacurilor de acumulare se produce relativ rapid. Acest fapt este dat de lipsa amenajărilor hidrotehnice precum pragurile antierozionale sau barajele de stingere a viiturilor.

3.2. Intervenția antropică asupra bazinului și râului

Intervențiile antropice în bazinul Olăneștiului sunt diverse, acestea deservind în momentul proiectării lor diferite scopuri hidrotehnice. Până la construirea barajului de la acumularea Brădișor de unde este astăzi alimentat Municipiul Râmnicu Vâlcea, sursa de apă potabilă era reprezentată de lacul de acumulare de pe Râul Cheia, acesta fiind folosit în prezent ca măsură de rezervă pentru alimentarea cu apă. Această acumulare este aproape complet colmatată, așadar importanța ei este diminuată.

Urmare a multiplelor probleme de inundatii pe care Râul Olănesti le-a creat, pe parcursul timpului, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în paralel cu amenajarea albiei la traversarea orașului, s-a preconizat și o soluție de regularizare a acestor ape și de prelevare a unui debit pentru satisfacerea parțială a consumului de apă potabilă.

Singura soluție ce putea fi adoptată a fost realizarea unei acumulări pentru atenuarea viiturilor și constituirea unui stoc de apă. Densitatea mare a localităților riverane, din amonte de Râmnicu Vâlcea, au condiționat și limitat atât suprafața și volumul acumulării cât și amplasamentul. În aceste condiționări, un amplasament la circa 8-10 km de Râmnicu Vâlcea nu a permis decât o acumulare de 1,5 mil m3, marginită de versant la malul drept, un dig, limitrof satului, la malul stâng, un dig frontal nedeversor, un descărcător de ape mari și o fostă centrală-baraj de mică putere.

Barajul de greutate cu creastă deversantă, cu o singură deschidere, este traversat în lung de podul de șosea care are 2 pile pe paramentul deversor. Deversarea este complet liberă, neexistând stavilă care sa controleze debitul spre aval. în culeea mal stâng se află priza de prelevare a apei pentru consumul municipiului. La partea inferioară se află 2 goliri de fund.

Centrala, lipită de baraj la culeea stânga, este echipată cu 3 turbine de mică putere (2 x 0,5 + 0,7) MW. Regimul de funcționare este subordonat consumului de apă pentru alimentarea orașului. Descărcarea turbinelor se făcea într-un bazin de liniștire de tip cuvă cu prag deversor în aval și care este despărțit de disipatorul barajului prin 2 pereți între care s-a umplut cu pământ.

Lucrările s-au realizat între anii 1983 și 1986. Ulterior, datorită colmatării lacului și a eutrofizării, calitatea apei s-a deteriorat foarte mult, facând-o puțin improprie pentru tratare și consumul potabil. Odată cu intrarea în functiune a alimentării orașului cu apă potabila din sursa Brădișor, sursa Vlădești a fost scoasă din exploatare și păstrată în rezervă.

Alte intervenții în bazinul Olănești au constat în praguri antierozionale precum cel de pe Pârâul Tisa, afluent de dreapta al cursului principal, care au ca scop diminuarea procesului de eroziune asupra văilor aferente bazinului.

Amenajările în albie au deservit în principal stingerii energiei vehiculată de apă. Acestea constau în baraje de stingere a viiturilor, praguri de cădere și îndiguiri ( pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea). Barajele de stingere a viiturilor ajutau la prevenirea colmatării rapide a lacului de acumulare de la Râureni (pe Olt) dar au fost umplute cu aluviuni pe parcursul anilor, astăzi deservind doar ca praguri de cădere a apei.

Scopul îndiguririi albiei râului pe sectorul orașului a fost de a preveni eventuale rupturi de mal care ar fi produs inuntații de proporții în sudul municipiului. Această amenajare nu prezintă semne de degradare întrucât riscurile hidrice nu au depășit niciodată factorul de siguranță impus în proiectarea amenajării aferente.

În ceea ce privește poluările și degradările calitatative ale apelor din bazinul hidrografic sunt luate în considerare în general acțiunile umane. Între localitățile Păușești-Măglași și Băile Olănești sunt date în folosință spații de picnic și grătar. Aceste locații constituie adevărate puncte de poluare a apei, deșeurile rămase din activitățile oamenilor fiind deseori lăsate în urmă, acestea urmând a fi transportate de cursul de apă atunci când albia majoră este inundată. În acest fel râul se umple de corpuri poluante, fapt ce afectează în primul rând ecosistemul, dar în același timp și estetica luciului de apă. Un alt caz asemănător îl prezintă așezările rurale, unde omul din obișnuință și din vechile concepții își depozitează deșeurile în vale pentru a fi luate de apă. Această situație a fost abordată de primării, implementând sistemele de salubrizare pentru gospodării, acum problema rămânând în educația și conștiința cetățeanului.

Ca degradări ale albiei se iau în considerare excavațiile executate pe maluri și uneori direct în albia râului. Aceste activități au ca scop colectarea de materie primă pentru domeniul construcțiilor. Prin aceste excavații dinamica albiei se modifică artificial și induce anumite riscuri, cel mai semnificativ fiind producerea alunecărilor de teren rezultate în urma erodării malurilor în zonele modificate antropic. Deși sunt interzise prin lege, aceste acțiuni se desfășoară la ordinea zilei, cetățeanul de rând care execută aceste lucrări nefiind de multe ori conștient de impactul faptelor comise.

4. ASPECTELE LEGISLATIVE PRIVIND AMENAJĂRILE ÎN HABITATUL NATURAL ȘI ANTROPIC

Amenajările în bazin au o conduită legislativă care trebuie respectată pentru a nu afecta cadrul natural sau antropic al acestuia. Pentru o întelegere cât mai bună a conceptului putem privi legea apelor Art. 43 care spune: ”(1)În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată și complexă a resurselor de apă, se elaborează scheme-cadru de amenajare și gospodărire a apelor, pe bazine sau pe grupe de bazine hidrografice, denumite în continuare scheme-cadru. În corelare cu prevederile acestora, se elaborează programe de dezvoltare a lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor, care trebuie realizate pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea cantitativă și calitativă a apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului apelor, în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății și în acord cu strategia și politicile de mediu.” (Lege nr. 197 din Septembrie 1996, Legea Apelor).

În studiul elaborat și propunerile ce urmează aspectul legislativ este restrictiv, având în vedere amenajarea spațiului aflat în albia majoră a râului. Legea nu permite acest lucru, doar în cazuri excepționale.

Art. 50

(1) Lucrările prevăzute la art. 48 pot fi executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor emis de unitățile teritoriale ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului asupra documentației de investiții. Punerea în funcțiune sau în exploatare a acestor lucrări se face numai în baza autorizației de gospodărire a apelor.

(2) În cazul în care lucrările se efectuează în zona apelor naționale navigabile, este necesar și acordul Ministerului Transporturilor.

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) activitățile prevăzute la art. 9 alin. (2), precum și cele pentru care prezenta lege prevede notificarea.

(4) Pentru serviciile de autorizare sau de avizare a lucrărilor, prevăzute la art. 48, se percep taxe și tarife care se stabilesc în condițiile legii.

(5) Taxele și tarifele pentru serviciile de avizare sau de autorizare, instituite în baza alin. (4), se datorează la Fondul apelor.

Pentru protecția albiilor minore, a malurilor și a lucrărilor de gospodărire a apelor Legea Apelor stipulează:

Art.40

(1) În scopul asigurării protecției albiilor, malurilor, construcțiilor hidrotehnice și îmbunătățirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecție pentru:

a) albia minoră a cursurilor de apă;

b) suprafața lacurilor naturale sau a bălților acoperite de apă și de vegetație acvatică, precum și țărmul mării;

c) suprafața lacurilor de acumulare corespunzătoare cotei coronamentului barajului;

d) suprafețele ocupate de lucrări de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale și derivații de debite la capacitatea maximă de transport a acestora, precum și de alte construcții hidrotehnice realizate pe ape;

e) lucrări de apărare împotriva inundațiilor;

f) construcții și instalații hidrometrice, precum și instalații de determinare automată a calității apelor.

(2) Lățimea zonelor de protecție este stabilită conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege. Delimitarea zonelor de protecție se realizează de Regia Autonomă Apele Române împreună cu autoritatea de cadastru funciar și cu deținătorii terenurilor riverane. Dreptul de proprietate asupra lucrărilor menționate la lit. d), e) și f) se extinde și asupra zonelor de protecție a acestora.

(3) Aplicarea, în funcție de specificul local, a regimului restricțional de folosire a terenurilor din zonele de protecție, din zona dig-mal și din acumulări nepermanente se asigură de Regia Autonomă Apele Române, cu consultarea deținătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri și, după caz, a unităților de navigație civilă și în concordanță cu metodologia elaborată de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.

Conform celor prezentate se poate concluziona că intervenția antropică este permisă în bazin, atâta timp cât se respectă anumite condiții. Legea în vigoare este concisă impunând o analiză amănunțită a arealului vizat în scopul amenajării. Pentru înlăturarea riscului hidric extrem, se abordează amenajarea hidrotehnică, tratând cu atenție fiecare aspect al cadrului natural și antropic.

5. PROPUNERI DE AMENAJARE HIDROTEHNICĂ ȘI DE AGREMENT A AREALULUI STUDIAT

Județul Vâlcea este renumit pentru stațiunile sale balneoclimaterice dar și pentru alte peisaje turisce care atrag anual un număr însemnat de vizitatori. Așadar Municipiul Râmnicu Vâlcea este un oraș situat într-o zonă de interes turistic național, imaginea acestuia având o importanță deosebită în atragerea vizitatorilor în zona de influență. Astfel se propune un proiect de înfrumusețare și tehnologizare hidrotehnică ce ar duce la o îmbunătățire a fluxului de turiști, tot odată oferind oportunitatea orașului de a fi promovat într-o manieră unică în țara noastră.

5.1. Amenajarea albiei în profil longitudinal

Pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea albia Râului Olănești este îndiguită până la vărsarea în acumularea de la Râureni (Fig. 14) pentru prevenirea ruperilor de mal care ar provoca inundații devastatoare în oraș. Această parte amenajată este cunoscută pentru debitele semnificative înregistrate la stația din amonte de oraș.

Fig. 14 Schema digului albiei Olăneștiului în amonte de confluența cu Oltul

În conceptul de amenajare propus se urmărește regularizarea debitelor pe tot parcursul anului, astfel necesitatea unor construcții hidrotehnice fiind necesară. Amenajarea albiei în profil longitudinal în vederea scăderii energiei apei și prevenirii apelor cu aspect torențial vine ca o măsură de început în lucrările ce urmează a fi efectuate. Teoretic, diminuarea energiei vehiculată de apă împreună cu alte metode hidrotehnice poate duce la realizarea practică a proiectului de amenajare a unui spațiu de agrement în albia majoră a râului Olănești.

In profil longitudinal se propun o serie de praguri de stingere a energiei în zonele de riscuri torențiale. Acestea vor fi dotate cu mici descărcătoare de fund pentru perioadele cu ape mici. Astfel s-a realizat o hartă cu amenajări teoretice care ar ajuta la regularizarea ți controlarea debitelor. (Fig. 15)

Fig. 15 Harta amenajării propuse în profil longitudinal

Din harta rezultată se poate observa seria pragurilor de apă. Acestea ar indeplini atât rolul de diminuare a energiei apei, cât și de reducere a ratei de colmatare care prezintă deja o problemă pentru acumularea de la Râureni.

Un alt beneficiu pe care l-ar aduce aceste construcții ar fi materialul aluvionar ce poate fi folosit în construcții. Amplasarea unor mici puncte de colectare a balastrului și a nisipului la fiecare prag ar ajuta atât pe plan economic, în același timp riscul de colmatare fiind practic înlăturat, alte investiții costisitoare de decolmatare nemaifiind necesare.

5.2. Consolidări de maluri și amenajări ale debușărilor de afluenți și guri de canal

Amenajarea pragurilor reprezintă o fază incipientă a proiectului în sine. O a doua fază ar consta în realizarea unui sistem hidrotehnic de regularizare a debitelor care să prezinte o eficiență maximă la costuri minime. Se propune realizarea unui bagaj cu imprejurimi îndiguite și cu preluare în perioadele de risc hidric a debitelor mari de către un set de canale de fugă. Acestea ar duce la o eficiență maximă dacă amplasamentul lor s-ar realiza pe sub talvegul râului. Favorabilitatea construririi sistemului de amenajări hidrotehnice în perioadele apelor mici este ridicată pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea așadar riscul de producere a unor calamități pe parcursul lucrărilor poate fi evitat.

Barajul trebuie să fie dotat cu stavile la gurile canalelor de fugă pentru a putea efectua regularizările dorite pentru spațiul amenajat. Acesta trebuie prevăzut cu un deversor cu stavilă pentru alimentarea cu apă albiei din aval dar și pentru reținerea acesteia în caz de viituri. Canalele de fugă vor debușa la pragul situat înaintea confluenței cu Râul Olt acesta neavând nevoie de a fi refăcut, eventual doar modificat. (Fig. 16)

Fig. 16 Schema teoretică a amenajării hidrotehnice

Canalele de fugă trebuie să fie proiectate astfel încât să poată suporta un debit de până la 400 m3/s pentru a depăși valoarea Q 1% de 304 m3/s. Acesta reprezintă factorul decisiv și provocarea inginerească cea mai mare care ar putea fi întâmpinată pe parcursul desfășurării proiectului.

În amonte de barajul de retenție se propun consolidări de maluri prin îndiguire pentru prevenirea riscului de eroziune și prăbușiri de mal în perioadele cu ape mari sau viituri.

Toate aceste aspecte abordate minuțios ar duce la o siguranță ridicată în ceea ce privește amenajarea și utilizarea ulterioară a spațiului de agrement ce va fi propus. Factorul de siguranță are un impact important asupra populației, din acest motiv se caută abordări practice inginerești cu măsuri ample de prevenire a hazardelor naturale ce stau la baza planului de amenajare.

Pentru prevenirea colmatării barajului, se pot efectua anual decolmatări prin excavații în perioadele apelor mici, asemănător cum s-a propus și la pragurile de stingere a energiei, aluviunile fiind colectate și sortate pentru a putea fi folosite ulterior în domeniul construcțiilor.

Nefiind un lac de acumulare, aceste lucrări de mentenanță sunt ușor accesibile, golirea arealului vizat neafectând statul în nicio manieră economică.

Se mai poate aborda un concept inovativ, acela de a racorda rețeaua de drenaj a apelor pluviale din oraș la canalele de fugă. Pentru evitarea evacuării de apă în sens opus în situația cu viituri, gurile de vărsare ale rețelei pot fi prevăzute cu sisteme de supape care să blocheze pătrunderea apei fluviatile în sistemul de drenaj.

5.3. Constituirea de lucii de apă și ecluze în perspectiva salubrizării apei și navigației de agrement

În continuarea capitolului se face trecerea la amenajările ce vor pune prima amprentă hidrotehnică estetică asupra conceptului propus. Salubrizarea apei se realizează în principiu în amonte la pragurile de stingere a energiei, majoritatea deșeurilor transportate de râu fiind reținute în aceste ”containere” multifuncționale. Concomitent cu exploatarea materiilor prime pentru construcții se pot realiza acțiuni de salubrizare, prin colectarea tuturor deșeurilor de natură organică sau anorganică.

După procesul brut de colectare a corpurilor străine, înainte de baraj se propune construirea unor grătare betonate care au ca scop sortarea deșeurilor de dimensiuni reduse, în final, amenajarea unui grup colector de reziduri de mici dimensiuni (PET-uri, doze etc.) în interiorul barajului, astfel apa care urmează să traverseze spațiul de agrement să fie curată și fără corpuri străine. (Fig. 6.4)

Așadar problema salubrizării este tratată ca un important factor în realizarea și îndeplinirea proiectului propus, iar apa curată va ajunge în zona amenajată prevăzută pentru activități de recreere. (Fig. 17)

Fig. 17 Schemă teoretică de salubrizare și lucii de apă

Constituirea luciilor de apă în vederea permiterii navigației de agrement reprezintă următoarea etapă de amenajare hidrotehnică pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea. Realizarea acestei rețele de navigație se face prin ridicarea unui prag de reglare a nivelului luciului de apă pentru posibilitatea deplasării cu bărci de dimensiuni mici, hidrobiciclete, canoe etc. Între zona navigabilă și baraj se propune realizarea unui dig de calmare a apei care curge în sistem de cascadă din deversor. Acesta are scopul de a da aspectul de calm apei, deși aceasta își desfașoară cursul în mod normal.

Chiar și acest sector de amenajare poate fi folosit în mai multe feluri. În sezonul rece, când temperaturile scăzute permit înghețarea apei, în locul spațiului de navigație se poate institui un regim de patinoar, cursul principal putând fi redirecționat prin canalele de fugă.

5.4. Amenajare de tip hydro-tech-recreation

Scopul întregii lucrări a fost de a ajunge la punctul de interes cel mai important. Amenajarea albiei pe sectorul Municipiului Râmnicu Vâlcea cu ținta de a implementa un concept nou în România ce ar duce la o creștere semnificativă a prestigiului orașului în domeniul atracțiilor turistice.

Acest tip de amenajare a mai fost realizat în capitala Coreei de Sud, Seul, reprezentând un adevărat succes în domeniul hidrotehnic și turistic.

Creând condițiile necesare stipulate anterior în lucrare, acest gen de lucrare are posibilitatea de a fi adaptată la sectorul amenajat al bazinului hidrografic Olănești. Pentru realizarea amenajării se propun următoarele: betonarea integrală a patului albiei minore, pavarea patului albiei majore în favoarea dezvoltării spaților verzi, construirea cascadelor artificiale și montarea fantânilor arteziene, iluminare subacvatică și pietonală precum și multe alte tipuri de decorațiuni pentru spații de recreere.

Fig. 18 Imagini concept de amenajare

Efectul vizual adus de o astfel de amenajare ar intensifica vitalitatea și cromatica orașului, în același timp având efecte benefice asupra mediului înconjurător. Pe acest sector se pot organiza festivalurile orașului, diverse festivități și evenimente.

O altă propunere interesantă ar consta în amplasarea unei mori de apă anexată la o mică brutărie. Asftel se pot expune utilitățile apei în majoritatea modurilor posibile.

Promovarea conceptului de amenajare de tip hydro-tech-recreation are beneficii pe termen lung în ciuda costurilor construirii acesteia.

CONCLUZIE

Concluzionând lucrarea, se poate spune că sectorul municipal al bazinului hidrografic Olănești prezintă un potențial de dezvoltare al orașului Râmnicu Vâlcea prin amenajarea propusă anterior. Prin implementarea regimului de agrament hidrotehnic, acest proiect nu numai că ar spori atracția turistică a județului, în același timp ar distinge orașul de oricare altul și ar lăsa o amprentă în domeniul hidrotehnic și hidrologic demonstând faptul că a spune nu unei idei este total greșit.

Diversele concepte abordate în această lucrare reprezintă utilitățile pe care le poate aduce un mic areal deseori neglijat. Impactul economico-social este unul benefic, acest proiect aducând cu el idei de creștere a economiei precum și idei de înfrumusețare și utilitate, menite să atragă omul de rând.

Pașii urmați spre atingerea conceptului de amenajare propus au constat în o documentare amănunțită, prelucrare digitală a datelor și analiza respectiv interpretarea rezultatelor obținute în urma procesului.

Toate aspectele au fost abordate, astfel încât impactele negative preexistente amenajării să fie diminuate. Conceptele de salubrizare, de prevenire a colmatării lacurilor și în același timp de exploatare au ca scop implementarea unor utilități care în general ar duce la costuri semnificative de punere în practică, fapt care aduce un plus societății moderne în care trăim.

În final, rămâne o singură întrebare: ”Este posibilă realizarea unui asemenea concept?”. Răspunsul este DA, atâtă timp cât toate condițiile propuse sunt abordate cu seriozitate și profesionalism.

BIBLIOGRAFIE

Alexe, M., Șerban, Gh., Fülöp-Nagy J. (2006), Lacurile sărate de la Sovata, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Băloiu, V. (1971), Gospodărirea apelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Băloiu, V. (1980), Amenajarea bazinelor hidrografice și a cursurilor de apă, Editura Ceres, București.

Băncilă, I. (1989), Geologia amenajărilor hidrotehnice, Editura tehnică, București.

Bătuca, D. G., Jordaan, J. M. (2000), Silting and Desilting of Reservoirs, Edit. A.A. Balkema, Rotterdam.

Bravard, J.P. (2000), Les regions francaises face aux extremes hydrologiques, Gestion des exces et de la penurie, Sedes.

Breabăn, V.(1997), Amenajări hidroenergetice, Universitatea Ovidius, Constanța.

Brezeanu, Gh., Simion-Gruiță Alexandra (2002), Limnologie generală. Editura H.G.A., București.

Crețu, Gh.(1976), Economia apelor, Editura Didactică și Predagogică, București.

Csermák B., Krempels T.,Szestay K., Nagy I.V., Ubell K. (1970), Hydrology of water storage. International post graduate course on hydrological methods for developping, Water Resources Management, Budapest, No 12.

Dussart, B. (1966), Limnologie. L’etude des eaux continentales, Ed. Gauthier-Villars, Paris, France.

Gâștescu, P. (1963), Lacurile din R.P.R. – Geneză și regim hidrologic, Editura Academiei R.P.R., București.

Gâștescu P. (1971), Lacurile din România-Limnologie regională, Editura Academiei, București.

Gâștescu, P. (1998), Limnologie și oceanografie, Editura H.G.A., București.

Gâștescu, P. (2000), Dicționar de limnologie. Editura H.G.A., București.

Giurma, I. (1997), Colmatarea lacurilor de acumulare, Ed.H.G.A., București.

Giurma, I. (2000), Sisteme de gospodărire a apelor, Editura Cermi, Iași.

Graham, L.P., Bartsch, M. (1995), Risk analysis safety assessment for use at Swedish dams. Symposium ”Research and development in the field of dams. Crans-Montana, Switzerland, 7-9 September.

Hâncu, C.D., Gherghina, C. (2004), Sisteme hidrotehnice de Gospodărirea apelor, Editura Matrix Rom, București.

Hutchinson, G.E. (1957), A Treatise on Limnology. Vol. I, Geography, Phisics and Chemistry, Wiley & Sons, New York, USA.

Ichim, I., Rădoane, Maria (1986), Efectele barajelor în dinamica reliefului. Abordare geomorfologică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, pg. 157.

Kondratyev, K.Ya., Filatov, N.N. (1999), Limnology and Remote Sensing. A Contemporary Approach, Praxis Publishing Ltd, Chichester, UK.

Pandi, G. (1997), Concepția energetică a formării și transportului aluviunilor în suspensie. Aplicație în NV României, Presa Universitară Clujeană,