AMENAJAREA ELEMENTELOR DE MOBILIER DE INTERIOR VITRATE AUTOR VERDE GABRIEL ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC PROF.UNIV.DR. CORINA CĂTANĂ CLUJ-NAPOCA 2020… [309999]

[anonimizat]: PEISAGISTICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

AUTOR:

VERDE GABRIEL

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

PROF.UNIV.DR. [anonimizat]

2020

[anonimizat]: PEISAGISTICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

TERRARIUM:

AMENAJAREA ELEMENTELOR DE MOBILIER DE INTERIOR VITRATE

AUTOR

VERDE GABRIEL

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC

PROF.UNIV.DR. [anonimizat]

2020

Acknowledgement

Prezentul proiect a [anonimizat] – Institutul de Cercetări Horticole Avansate a Transilvaniei, [anonimizat], institut creat prin proiectul POSCCE-A2-O2.2.1-2009-4.

Totodată, datorită proiectului bilateral a Centrului pentru Biodiversitate și Conservare cu Cites des sciences et de l`industrie, Paris, Franța, în martie 2019, am beneficiat de un grant pentru o [anonimizat], Paris, Franța. Colaborarea dintre cele două laboratoare continuă pentru etapa a doua, automatizarea terrariului destinat cercetării științifice a plantelor, în laborator.

CUPRINS

TERRARIU: [anonimizat].univ.dr. [anonimizat],

[anonimizat]. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

[anonimizat]

REZUMAT

CUVINTE CHEIE: Vivarium; Terrarium; Paludarium; Tropical vivarium; Moss terrarium; Dendrobates vivarium; Orchidarium;

[anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat]-ști din străinătate, a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], realizate sub îndrumările regulilor de design funcțional și estetic.

[anonimizat], puse într-o compoziție unică. Scopul este de a ne permite să observăm modul de conviețuire și comportare a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]- [anonimizat].

La finalul lucrării am realizar un proiect structurat în funcție de pașii pe care i-[anonimizat] a evoluției și competivității plantelor utilizate și problemele tehnice de control și mentenanță întâlnite.

[anonimizat], datorită umdității relative a aerului scăzute și a luminii insuficiente, nu ar supraviețui fără intervenție continuă.

ABSTRACT

KEY WORDS: Vivarium; Terrarium; Paludarium; Tropical vivarium; Moss terrarium; Dendrobates vivarium; Orchidarium;

The aim of this project paper is the construction of a terrarium as a support element for a vivarium. The project paper presents the idea of vivarium as a novelty in terms of interior landscaping, introducing the concept of living piece of glazed furniture.

The potential landscape of these installations, made by enthusiasts and passionate hobbyists and botanist collectors from abroad, led to the creation of a new current, independent of aqascaping. The arrangement of terrariums allows the use of a variety of extravagant and rare plants, as objects of stand-alone glazed furniture or, by introducing an animal, transforming them into vivarium (nurseries), made under the guidance of functional and aesthetic design rules.

Through this paper I want to present this new concept as a tool for research and education, in view of the fact that terrariums help us to make collections of rare plants, put in a unique composition. The aim is to allow us to observe the coexistence and behavior of different species associations put together, but also the educational role through which we make people aware and responsible for the fragility of nature.

The paper exemplifies the different types of terrariums intended for vivariums, depending on the simulated habitat, the general constructive elements of a terrarium – from the substrate to the artificial lighting – but also the abiotic factors we work with in a vivarium.

At the end of the paper I made a project structured according to the steps I went in arranging a terrarium, but also the observation in time of the evolution and competitiveness of the plants used and the technical problems of control and maintenance encountered.

The theme of the terrarium is detached from tropical ecosystems, where we used plants that in apartment conditions, due to the relative humidity of the low air and insufficient light, would not survive without continuous intervention.

INTRDUCERE

Terrarium (lat. terra, pământ) este un fel de acvariu uscat sau umed, în care se află pământ cu specii de plante ornamentale ca support pentru animale exotice, în special insecte, reptile, amfibieni. Unele din ele se află în încăperi cu lumină artificială, umiditate controlată și aer condiționat. Terrariile caută să creeze un microclimat asemător climei de unde provine planta sau animalul. Eugène Bruins: Terrarien Enzyklopädie, Dörfler Verlag GmbH Eggolsheim, ISBN 978-3-89555-423-0. Prin utilizarea ceții artificiale în terrarium, se instalează un ciclu natural al apei, iar formarea condensului pe capac, provoacă astfel precipitații.

Vivariu, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium. plural: vivaria sau vivariums (Conform Dicționarului Explicativ Român)

Un vivarium (latin, literal pentru „locul vieții”;) este o zonă, de obicei închisă, pentru păstrarea și creșterea animalelor sau plantelor pentru observare sau cercetare. Adesea, o porțiune din ecosistem pentru o anumită specie este simulată la o scară mai mică, cu controale pentru condițiile de mediu.Un vivarium de dimensiui reduse poate fi elementul de decor al unui birou, asemeni unui terrarium sau acvariu. De asermenea poate fi o structură de dimensiuni mari, plasată în exerior. Vivariile de dimensiuni mari, practic mențin organisme de dimensiuni mari, capabile să zboare sau plante precum un arbore, izolate de mediul extern.

Principalul scop al vivariilor nu este cel de observație și amuzament ci mai degrabă asemeni unui instrument capabil să ocrotească și să susțină, în prezența umană, diferite organisme care pot fi și sunt în pericol sau în pragul tragicei dispariții.

Având la îndemână un astfel de instrument, vom putea fi cababili de înțelegerea gradului de fragilitate al materiei vii sau, așa cum le mai putem numi, „organisme capabile de translocare a materiei sub diferite forme sau stări și în diferite locuri”, făcând parte astfel din grupul instrumentelor de cercetare în clasificarea taxonomică a animalelor, plantelor sau a microorganismelor.

Bineînțeles dacă un astfel de instrument satisface cerințele organismului sau organismelor pe care le conține (în acord cu drepturile animalelor) dar totodată putem vorbi și de un scop estetic sau de ce nu, unul de agrement.

Având în vedere faptul că fiecare animal sau plantă este un organism viu, asemeni omului, acestea au în egală măsură drepturi legate de condițiile de mediu, spațiu și de viață, nefiind o marfă sau un bun pe care am putea cu ușurință să îl neglijăm.

Toate acestea fiind spuse, în primul și în primul rând ar trebui să ne asumăm responsabilitatea de a asigura toate condițiile necesare și intim legate de mediul sau ecosistemul din care plantele sau animalele provin.

Odată îndeplinite aceste condiții putem să luăm în considerare si partea estetică dar și cea economică a vivariilor.

În general întâlnim vivarii în zonele expoziționale ale unor instituții publice precum muzee de știință, grădiniile zoologice, grădini botanice dar și ferme.

Datorită faptului că vivarium provine din latină, având înțelesul de „un loc al vieții” , putem concluziona faptul că un vivarium nu este defapt o cușcă manufacturată ci mai degrabă, poate fi orice spațiu închis care conține și susține viața fie ea sub supravegherea noastră de specie superioară, „Homos spiens”, fie sub supravegherea complexă a vastelor legi universale.

Bineînțeles de-a lungul istoriei, noi oameni am fost și suntem în căutarea înțelegerii cosmosului dar și a microuniversurilor, precum ecosistemele, fie ele vaste sau nanoscopice, înțelegerea mecanismelor prin care această planetă funcționează sau, cum un organism vegetal poate să comunice la nivel molecular cu alte organisme vegetale, determinând astfel să reacționeze defensiv sau ofensiv, împotriva posibilelor amenințări.

Toate acestea au fost înțelese „parțial” de către noi datorită abilitățlor de observare și imitare a naturii pe care le-am perfecționat în decursul miilor de ani, de la primul instrument de cioplit și aprins focul, la cele mai avansate instrumente conduse tehnologic prin care suntem capabili să „despicăm” ADN-ul, sau să analizăm compoziția atmosferică a unor planete aflate la mii de ani lumină, într-un alt posibil sistem solar.

Astfel vivariile devin un instrument excepțional de observare creat de către om, în urma căruia putem să înțelegem, să învățăm și să creăm mai departe noi instrumente care aduc un aport la buna funcționare a propriei noastre existențe.

Demersul acestui proiect a pornit și de la faptul că un terrarium este un istrument de cercetare extrem de util pentru studiul speciilor vegetale și animale. Cu toate că este o activitate cu istorie demonstrată și foarte răspândită printre pasionații contemporani, pe această temă practic nu există articole științifice.

PARTEA ÎNTÂI. Aspecte teoretice

CAPITOLUL I

1.1.Istoric

Terarriile așa cum le știm astăzi își au originea în urmă cu 191 de ani, în 1829 undeva în Londra, unde Dr. Nathaniel Bagshaw Ward (1791-1869), medic și botanist, în urma unui experiment de observare. Dr. Ward era un medic cu pasiune avidă și pentru botanică. Avea o colecție de peste 25.000 de exemplare de plante colectate și organizate într-un ierbar personal. Pe lângă ierbar, în Wellclose Square, avea o grădină din Londra, au fost însă otrăvite de poluarea aerului londonez, care consta în mare parte din fum de cărbune și acid sulfuric. (PlantExplorers.com™ and Lindenleaf Enterprises Inc.).

În cartea sa „The Hunters Book”, Tyler Whittle descrie Piața Wellclose, acea parte a docului unde locuia Ward, ca un fel de loc demn de activitatea unui Sherlock Holmes; nu era exact un loc al leproșilor, cu marinari abominabili și oameni nelegiuiți, dar era un loc ce amintea foarte bine exact aceeași impresie. Tot în această carte, Whitte mai afirmă că ” dacă Holmes și Watson ar fi fost familiarizați cu contemporanul lor, Dr. Nathaniel Ward, fără îndoială că ar fi admirat metoda sa științifică de a observa și deduce „(Whittle, 1997)

În pasiunea sa de studiu a diferitelor forme de viață, Dr. Nathaniel Ward a dorit urmărirea etapelor de metamorfoză a unei specii de fluture nocturn. Pentru aceasta, l-a așezat într-un recipient de sticlă cu puțin pământ, recipient care apoi l-a sigilat cu un capac metalic pentru a împiedica scăparea fluturelui. Întâmplarea a făcut ca din pământul introdus ca suport pentru recrearea habitatului de dezvorlare a fluturelui, să răsară două plante. Practic, fără să vrea a creat accidental condițiile favorabile de mediu pentru creșterea unei ferigi și a unei graminee. Astfel, în 1830, Ward a descoperit că plantele, în special ferigile, pot crește bine în cutii de sticlă, care sunt aproape etanșe sau, așa cum le-a numit el, cutii vitrate („closely glazed”). Până la acel moment, în aerul murdar al Londrei, ferigile nu rezistau în grădini, ci doar în culturi interioare, în casă.

În 1833, un prieten al lui Ward, care pleca spre Australia, într-o într-o expediție de colectare a plantelor, a luat o baterie de cutii de sticlă ale lui Ward cu scopul de a ale testa. La întoarcere, Ward a descoperit că 95% din exemplarele transportate pe ocean, au supraviețuit călătoriei de întoarcere acasă; la plantele transportate fără „cutiile vitrate Wardiane”, rata de supraviețuire a fost de 5%. Îngelegând perfect aplicabilitatea acestor instrumente de transport, observare și conservare pentru organismele vii, Ward a scris mai multe lucrări despre descoperirea sa, iar apoi în 1842, o mică carte: Despre creșterea plantelor în cutii vitrate. Acesta este considerat momentul istoric al recunoașterii acestui sistem de cultură, ca instrument util în observare pentru naturaliști și, ulterior, cercetare pentru prezent.

Fig.1. a. Portretul lui Nathaniel Ward realizat de Richard James Lane, litografie, 1859 (National Portrait Gallery, Londra) Dr. Nathaniel Ward. b. Pagina de titlu a cărții sale On the Growth of Plants in Closely Glazed Cases, 1842 (Linda Hall Library) (cu permisiunea dr. Ashworth, Jr, Consultant de specialitate, Istoria științelor, pentru Biblioteca Linda Hall Library)

Întrucât recipientul era sigilat, limitând mediul poluat cu fum de cărbune și acid sulfuric, tipic orașului industrial al acelor timpuri (celebrul smog londonez), condițiile erau relativ perfecte menținerii vieții, astfel că solul a trecut prin diferite etape premergătoare ciclului de metamorfoză a materiei organo-chimice, prin proliferarea diferitelor tipuri de mucegai care au creat un echilibru, favorizănd astfel condițiile optime, în urma cărora un spor de ferigă și o sămânță să germineze. Cu ajutorul efectului de seră creat astfel în interiorul recipientului, s-a format ciclul hidric de care plantele erau aprovizionate în urma proceselor de evapo-traspirație și condensare.

Fig. 2. Cutie vitrată wardiană umplută cu ferigi și mușchi alpin, litografie publicată în cartea lui J. R. Mollison, The New Practical Window Gardener, 1877 (Linda Hall Library, cu permisiunea dr. Ashworth, Jr, Consultant de specialitate, Istoria științelor, pentru Biblioteca Linda Hall Library)

Experimentul a avut o durată de 4 ani, interval în care Daniel Ward nu a intervenit sub nici o formă, rezumându-se doar la simpla observare a ceea se petrecea în recipient. (PlantExplorers.com™ and Lindenleaf Enterprises Inc., 2020)

Viața astfel creată din interiorul recipientrului a luat final, tot din întâmplare când Dr. Ward a plecat într-o expediție, timp în care lipsa fizică și atenției acordate au condus la degradarea materialului metalic din care era confecționat capacul. Astfel interiorul sigilat devine infestat de aerul poluat al orașului întrucât se pierde și umiditatea care susținea viața celor două plante identificare ca fiind Driopterix filis-mas și Poa annua. (Ward, 1842, Reissue edition,August 22, 2013).

În urma descoperirii sale, Daniel Ward a deschis calea către o serie de experimente și schimburi de informații cu botaniștii acelei vremi, în urma cărora constată că, datorită condițiilor poluate ale orașului, speciile sensibile dispăreau. Pe de altă parte, dorințelor de schimb și comerț internațional între țări dar și pasionaților pentru botanică, Dr. Ward a reușit să le creeze un produs asemeni unei valize de transport dar cu pereți de sticlă. . (Ward, 1842, Reissue edition, August 22, 2013).

Astfel deschide poarta noilor posibilități, noilor legături profesionale dar și a noilor descoperiri în lumea botanicii.

Primul transport a avut loc în anul 1832 la bordul unei nave pe ruta Londra-Sydney, nava întorcându-se după 8 luni cu plante native din Australia. Succesul astfel obținut a pecetluit industra transporturilor de plante pe întreg globul.

În prezent „Cutia wardiană” este cunoscută sub denumirea de Terrarium. Acesta fiind părintele tuturor incintelor în care se urmărește creșterea atât a plantelor cât și a animalelor, regăsindu-se și sub denumirea generală de Vivarium, traducerea din latină fiind „loc al vieții”.

1.2. Ecosistemul simulat

Un ecosistem simulat ese o reprezentare a unui anumit loc specific din natură prin care se încercă recreerea condițiilor de mediu, pentru a găsi răspunsurile la anumite întrebări, înțelegerea funcționalitații și fragilității lucrurilor, a naturii.

În zilele noastre vivariile încep să ocupe un loc important în casele și viețiile noastre, assemeni unui acvariu, tocmai datorită mentenanței reduse și bogăției vizuale cu care ne încântă.

Regăsindu-se în general în casele „hoby-știlor” pasionați de „frumosul viu” din străinătate, vivariile și terariile au devenit un element de mobilier, de ne lipsit din casele oamenilor. Fie de dimensiuni mici precum un terrariu pe noptieră, fie de dimensiuni mai mari asemeni unui acvariu amplasat pe post de puesă centrală decorativă într-un living.

Vivariile nu demult timp se regăseau aproape exclusiv ăn spații special amenajate de către instituții precum grădini zoologice, grădini botanice și univerșități, datorită faptului că acestea aveau acces la schimburi internaționale de plante și animale exotice.

În prezent comerțul globalizat a făcut posibil ca oricine să poată să își achiziționeze, plante și animale exotice, din magazinele de specialitate denumite „Pet-shop-uri”. În acest mod, vivariile au devenit elemente de mobilier decorative, vitrate, cu destinație multiplă, fie că servește la menținerea unei expoziții într-un muzeu, fie suport al unui experiment stiințific.

Fiind un element care se regăsește în mediul antropic, acesta, nu este o bucată extrasă și relocată din natură. Vivariile sau terariile trebuiesc amenajate, pentru a reprezenta natura, sub forme simbolice, pentru a transmite și ilustra fascinația omului față de natură.

Fie că scena din natură aleasă este reprezentată de un deșert sau din pădurile tropicale, simularea naturii nu este o lucrare simplă, ci mai degrabă este o cercetare îndelungată și dinamică ce presupune studiereea, înțelegerea și managementul condițiilor biotice și abiotice.

Realizarea unui decor cât mai realist, trebuiesc îmbinate tehnicile artistice cu cele constructive, pentru asigurarea longevității și siguranța decorului.

Amenajarea unui vivariu, presupune dobîndirea unor abilități de către executant, în materie de reproducere a elementelor naturale, prin studiere pe teren, a cât mai multor scene naturale, dar și înțelegerea elementelor de construcție și rezistență fizică a materialelor, pentru a evita încărcarea cu elemente care ar putea pune în pericol siguranța omului.

Un ecosistem simulat realizt în întregime din plante duce la creșterea coeficientului de biotop, prin faptul că într-un spațiu redus se regăsesc o densitate mare de plante, amplasate în locuințele omenești.

Un vivarium plantat aduce un aport mult mai mare de suprafață vegetată decât un raft cu ghivece cu plante, tatorită faptului că plantele se dezvoltă fără limitarea fomei și deimensiunii ghivecelor. Astfel că o plantă poate să se extindă până la de 2-3 ori mai mult față de condițiile normale de creștere în ghivece.

1.3. Tipurile de Terrarii

Datorită faptului că vivariile au ca scop menținerea unor organisme aparținând unuia dintre nenumăratele ecosisteme ale Terrei, acestea pot fi de diferite tipuri în funcție de locul de proveniență dar și ecosistemul propriu în care organismul a evoluat și s-a adaptat.

Deși multitudinea ecosistemelor pot să varieze în moduri total neașteptate, totuși putem distinge câteva tipuri care simulează condițiile eco-climatice în funcție de poziția față de mediana Ecuatorială dar și condițiilor oferite de altitudine.

În funcție de ecosistemul de origine și de dorința artistului, ecosistemul simulat poate fi materializat în 2 moduri:

Ecosistem simulat natural

Se referă la reproducerea fidelă a condițiilor ecologice și de mediu a speciei respective sau a unei anumite suprafețe, scopul fiind cel de observație ștințifică și educațională.

Ecosisemul simulat antropic sau imaginar

Reprezintă transpunerea artistului a anumitor forme cu caracter ireal pentru a transmite o idee sau un mesaj, ghidat de regulile vizuale de reprezentare precum și în urma analizelor vizuale și funcționale a mediului înconjurător existent.

Clasament in funcție de condițiile eco-climatice

Terrarii umede

Terrarii temperate

Terrarii aride

În funcție de tipul de mediu:

Terrarii acvatice marine (Acvarii marine)

Terrarii acvatice de apă dulce (Acvarii de apă dulce)

Semiterestre sau de tranziție (Paludarii)

Terestre (Terrarii)

Aceste tipuri de ecosisteme simulate pot fi reprezentate natural sau artificial prin diferite tehnici de construcție.

1.4. Terrarii acvatice de apă dulce sau marine „Acvariu”

Vivariile acvatice sunt reprezentate de acvarii care au ca scop menținerea viețuitoarelor, atăt plante cât și animale, care necesită ca mediu și suport de viață apa.

1.5. Terrrarii semiterestre „Paludarium”

Un paludariu este un acvariu care conține atât plante terestre cât și plante acvatice.

Reprezintă simularea unui habitat semi-acvatic, unde pământul și apa se unesc pentru a crea un mediu natural, unic și cu o biodiversitate mai mare.

1.6.Terrarii terestre

După cum le spune numele acestea au ca scop menținerea viețuitoarelor care nu necesită existența apei ca mediu de viată, acestea trăind pe uscat.

Acestea se împart in 3 categori în funcție de condițiile eco-climatice astfel:

Terrrarii terestre umede

Terrarii terestre temperate

Terrarii terestre aride

1.7. Terrarii terestre umede

Sunt caracterizate de faptul că mediul de viață al viețuitoarelor provine din zone tropicale și subtropicale unde condițiile ecologice sunt influențate de condițiile climatice respectiv temperaturi relative aproximativ constante și precipitații ridicate pe parcusul anului (2.500 mm).

Astfel că plantele din aceste zone sunt adaptatea să supraviețuiacă într-un mediu suprasaturat atăt cu vapori de apă cât și umiditate crescută la nivelul rădăcinilor.

De asemenea, deoarece condițiile sunt favorabile, plantele proliferează astfel că apare o densitate mare a numărului de plante pe unitatea de suprafață interveniind o luptă pentru resursele limitate atât de spațiu cât și a elementelor nutritive din sol dar și față de lumină.

Aceste zone tropicale prezintă un caracter specific și anume etajarea pe straturi de vegetație. Acest fenomen a apărut în urma competivității pentru factorul limitativ lumina, și a dus la evluția și adaptarea plantelor la noile condiții de viață astfel rezultând un echilibru reprezentat prin straturile de vegetație.

Aceste straturi prezintă caracteristici apropiate în rândul exemplarelor vegetale referitoare la cerințele față de lumină și umiditate.

Totalitatea activității de viață se desfășoară nu la sol ci în coronamentul arborilor în procent aprximativ de 70-90% la o altitudine de 30 de metri

Biodiveritatea deși ca unitate de suprafață reprezintă sub 2% din totalitatea Pământului găduiește aproximativ 50% dintre plantele și animalele de pe Terra.

Pădurile tropicale găzduiesc 170.000 dintre cele 250.000 de plante cunoscute și identificate de către om.

Pe lângă plante se găsesc si un număr impresionant de animale astfel că în Statele Unite ale Americii se găsește un număr de 81 de specii de broaște, pe când în Madagascar, care are o întindere mai mică decât Texasul, există 300 de specii, în Europa se găsesc 321 de specii de fluturi, pe când o rezervație din pădurea tropicală Peruană are 1300 de specii. (www.mongabay.com)

Straturile pădurii tropicale:

Nivelul exmplarelor emergente

Nivelul coronamentului

Nivelul de sub cornament

Nivelul arbuștilor

Fig.3. Reprezentare straturilor pădurilor tropicale

(Sursa: https://areidy100.files.wordpress.com/2014/10/guewdfukw.gif)

(Ultima accesare:iunie 2020 )

1.8. Terrarii terestre temperate

Aceste vivarii fac parte din clasa variabilității, deoarece, termenul în tine „temperat” înseamnă condiții de mijloc, variabilități precum anotimpurile schimbătoare. Astfel flora și fauna care este ptrivită pentru aceste tipuri de vivarii, sunt special adaptate sa supraviețuiască în condiții instabile.

Vivariile terestre temperate pot fi unele dintre cele mai variate, de la scenografii montane până la scenografii din zonele de câmpie.

Plantele care se potrivesc acestei categorii sunt și cele care se regăsesc în flora spontană din Romănia dar și din climate precum cele mediteraneene, oceanice și polare.

Toate aceste climate au în comun această dinamică a amplitudiniilor climatice, ce fac posibilă amenajarea unor habitate artificiale cu o diversitate compozițională unică.

Compoziția amenajării se realizează în urma efectuării unor studii pe teren, de la forma terenului, până la modul și tiparele de creștere a plantelor dar și micilor detalii legate de modul de viață și nevoile faunei. Pe scurt inspirația.

1.9. Terrarii terestre uscate

La polul opus tipului de terrariile umede, stau cele uscate, ce sunt caracterizate prin lipsa de precipitații, radiație solară puteernică, iar spre deosebire de stabilitatea termică specifică zonelor tropicale, aici, se regăsește o fluctuație a temperaturilor ditre zi și noapte. Fapt datorat solului nisipos ce nu conține apa cu rol de stocare a energiei termice, astfel ziua temperaturile pot crește până la 50°C și pot scădea la 0°C noaptea.

Flora și faua acestor zone prezintă adaptări și abilități esențiale pentru a supraviețui celor ai grele condiții regăsite pe Terra.

„Un loc al vieții"

În scopul acestei lucrări, un terrariu este un ecosistem viu simulat, bioactiv. Terrariile au început să fie tot mai poulare în ultimii ani, datorită estecticii și a avantajelor construirii și durabilității unui vivarium față de un terrariu tradițional.

Din punct de vedere vizual, vivariile sunt mai plăcute și mai realiste decât terrariile standard, de asemenea necesită o mentenanță semnificativ mai scazută și oferă locuitorilor săi spații de ascundere, urcat și reproducere în interiorul incintei. Atunci când este construit corect, întreținerea nu trebuie să implice decât curățarea sticlei, irigatul incintei și, ocazional, tăierea plantelor.

Construcția fiecărui terrariu începe cu câțiva pași de bază, care vor oferi un suport atât plantelor vii cât și microfaunei care prosperă în incintă. De jos în sus, elementele includ stratul de drenaj, un separator de substrat, stratul de sol și stratul de frunze. Unii constructori adaugă un strat subțire de mușchi sphagnum deasupra stratului de amestec de sol, pentru a menține substratul departe de locuitori, adăugând un aspect mai uniform.

În continuare, în Cap.II, voi descrie detaliat scopurile fiecărui strat cât și elementele componente biotice și abiotice ale unui vivarium.

Este important de reținut că, în timp ce un terrariu bine construit poate fi incredibil de recompensant și frumos, sărind peste un pas sau folosind medii necorespunzătoare într-unul dintre straturi, poate provoca în final un eșec prematur al terrariului.

Fig.4. Exemplificare vizuală a succesiunii straturilor într-un terrariu (Corina Cătană, poster prezentat la Worksopul de BioArtă, Știința artei. Arta științei, 2018)

PARTEA A DOUA. Realizarea unui terrariu

CAPITOLUL II

ELEMENTE DE CONSTRUCȚIE A UNUI VIVARIUM

2.1. Materiale pentru incintă

Materialul din care sunt confecționate vivariile și terariile, pot să difere în funcție de preferințe, dar și în funcție de gradul de siguranță pe care materialul trebuie să îl ofere.

De regulă materialul preferat este sticla datorită costurilor reduse, dar aceasta nu oferă siguranță când vine vorba de spații expoziționale publice.

Materialul din care se confecționează terrariul se va alege în funcție de locul unde va fi amplasat aceste.

Astfel că pentru spații publice se va folosi sticlă securizată sau plexiglass de densitate ridicată.

În spațiile private precum locuințele proprii, unde riscul de accidentare este scăzut se va flosi sticlă. Dar se poate folosi si plexiglass normal.

În spațiile de „acasă” tipul incintei de regulă va fi asemănătoare unui acvariu cu acces superior, datorită limitărilor din spațiul de locuit.

În spațiile publice, în general se preferă amenajarea unor volume mai mari, de peste 300 litri în funcție de disponibilitatea spațiului alocat și cerințele beneficiarului.

De regulă grosimea sticlei se va stabili împreună cu firmele de specialitate, pentru o dimensionare corectă care se va regăsi în parametri de siguranță împotriva socurilor mecanice din interior dar și din exteriorul incintei.

2.2. Stratul de drenaj

Stratul de drenaj captează orice apă care se scurge prin substrat, menține stratul de sol saturat, ajută la menținerea unei populații sănătoase de microfaună și menține stabilitatea umidității în interiorul incintei. Acest lucru permite o bună aerisire a substratului, necesară pentru un succes pe termen lung.

Stratul de drenaj trebuie sa fie compus din material permeabil, cu porozitate mare pentru a favoriza drenarea apei din straturile superioare. Acest strat ar trebui să aibă în mod ideal o adâncime de 5-7 cm, dar acest lucru poate varia ușor față de dimensiunea incintei utilizate. Materialele alese se clătesc cu atenție pentru a îndepărta praful înainte de fi folosit și nu se adaugă apă pâna ce straturile nu sunt finalizate. Turnarea apei peste plante, va asigura și va adăuga taninuri benefice din așternutul de frunze și solul în stratul de drenaj de mai jos. Apa ar trebui să crească cu aproximativ 1/4-1 / 2 până în stratul de drenaj și niciodată să nu se permită să se ridice în contact cu stratul de sol. De asemenea, nu este permis să se usuce complet, deoarece acest lucru va afecta negativ umiditatea relativă în interiorul incintei.

Unii pasionați folosesc pietriș ca suport pentru stratul de drenaj. Dar acest lucru face ca incinta să fie considerabil mai grea. O altă alternativă pe considerente de cost dar și greutatea redusă pentru volume mari, stratul de drenaj permite folosirea unui strat fals ridicat, care este adesea construit din cofraj tapetat cu geotextil. În timp ce aceasta este o practică destul de populară, stratul fals are un dezavantaj teoretic din punct de vedere al microfaunei și al populatiei bacteriilor benefice, datorită suprafeței extrem de mari atunci când se utilizează medii precum pietrisul, perlitul sau bilele ceramice.

Adăugarea unui punct de scurgere poate ajuta la eliminarea excesului de apă din stratul de drenaj. Există modalitatea de a goli manual stratul de drenaj, se realizeaza în câteva moduri diferite. În general se poate utiliza un tub pentru îndepărtare a deșeurilor introdus in stratul de drenaj.

Un punct de acces poate fi adăugat în timpul construcției inițiale a incintei, prin plasarea unui tub asemeni unui dren îngropat în substrat. Partea superioară a tubului trebuie sa fie perforată, se introduce in strat după ce terrariul a fost plantat parțial și poate fi deghizat și acoperit printre alte obiecte de decor. Dacă este necesar, un tub poate fi plasat de-a lungul stratului de drenaj pentru a colecta apa în mod cât mai eficient

O altă opțiune pentru îndepărtarea apei de drenaj este prin perforarea sticlei și instalarea unor fitinguri. Petru aceasta operatie se vor utiliza burghie diamantate speciale pentru tăiat sticla.

2.3. Separatorul de straturi

Deasupra stratului de drenaj (sub substrat) se află separatorul ecranului; o plasă fină non-toxică care permite trecerea aerului și a apei prin ea. Scopul separatorului de ecran este să împiedice substratul să ajungă la stratul de scurgere și să treacă apa în substrat.

2.4. Substratul

Substratul este un subiect de dezbatere între pasionații de vivariu, iar alegerea nu trebuie luată ușor. Un substrat pentru terrariu adecvat trebuie să susțină viața plantelor, viața microfaunei, viața locuitorilor și să reziste la descompunere pe termen lung.

Substratul standard pentru terrariile din industrie a fost creat pentru prima dată de către Atlanta Botanical Gardens, sub denumirea de „ABG soil mix”.

Substratul ABG este format din 2 părți de fibră de ferigă de arborescentă, 1 parte de turbă, 1 parte de cărbune, 1 parte de muschi Sphagnum și 2 părți de scoarță pentru orhidee.

Unele componente ale substratului pot fi înlocuite și cu alte elemente precum porțiunea de turbă cu fibra de nucă de cocos, deoarece se va descompune mai lent, având un pH neutru și oferă un conținut de micronutrienți mai puternic pentru plante.

Unii pasionați adaugă un strat de muschi sphagnum pe partea de sus a substratului, care pare a fi întlnit cel mai frecvent în vivariile destinate Dendrobatelor (broaște arborescente otrabitoare).

Muschiul Sphagnum sp. ajută la menținerea locuitorilor departe de substrat, ceea ce îi ajută să-și păstreze curată pielea sensibilă.

Deși nu este 100% necesar, poate ajuta la menținerea substratului compact.

De reținut este faptul că multe plante nu vor crește bine în mușchiul Sphagnum, iar acesta se va descompune mai repede decât restul substratului, ceea ce poate restricționa fluxul de aer prin straturi, diminuând astfel spațiile de aer dintre componentele substratului.

Alegerea corespunzătoare a substratului este una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de începători; de obicei din cauza sfaturilor date de magazinele de animale de companie neexperimentate sau prost informate și membrii forumulurilor online.

Fibra de nucă de cocos „singură” nu este un substrat adecvat pentru succesul pe termen lung, deoarece se va compacta, se va descompune, nu va reuși să sprijine o populație de microfaună și poate duce în cele din urmă la o stare periculoasă a solului anaerob.

Amestecurile de sol pentru plantat, compostul și / sau a mușchiului de turbă poate fi o alegere și mai rea, de asemenea, se va compacta și se va descompune prea repede.

Chiar și un sol organic conține adesea ingrediente nedorite și potențial dăunătoare precum bucăti de plastic sau metal.

Un bun substrat depășește problemele de compactare, aerare și longevitate, cu adăugarea de fibre de ferigă arborescentă,fibră de cocos, cărbune și scoarță pentru orhidee.

Procentajul componetelor care alcătuiesc substratul poate să varieze în funcție de tipul biotopului simulat dar și grupurilor diferite de plante.

Astfel se pot compune rețete pentru specii care habitează în zone deșertice (Crassulaceae sp.); în zone temperate (Pteridophyta sp., Bryophita sp., Gymnospermatophita sp., Angyospermatophyta sp.); zone tipice climatelor tropicale (Orchidaceae sp, Bromeliaceae sp, Briophytae sp, Pteridophytae sp etc. ); zona mlaștinilor și marginea râurilor (riparii și paludarii); Zone stâncoase de coastă sau de munte (Briophyta sp, Pteridophyta sp, Poales sp ).

Textura solului este importantă pentru plantele de terariu/vivariu. Substratul pentru terariu trebuie să păstreze umezeala fără a deveni îmbibat cu apă. Ar trebui să fie suficient de poros pentru a permite o bună drenare și circulație a aerului în timp ce este ferm suficient pentru a ține plantele în loc. Solul bine texturat poate fi creat amestecând câteva materiale dinurmătoarea listă:

Substrat pentru plante standard: tinde să aibă particule fine și, prin urmare, o textură grea.

Pământ nisipos: sol standard cu 50% nisip adăugat; comercializat sub denumirea de substrat pentru cactuși.

Amestec pentru ghivece: întunecat; material organic cu textură brută disponibil în majoritatea centrelor de grădinărit.

Perlit: expanded volcanic rock particles used to improve soil drainage.

Turbă din mușchi: mușchi de sphagnum descompus; ajută la păstrarea umidității solului, prevenind în același timp compactarea.

Nisip și pietriș: îmbunătățește drenajul și circulația aerului; Granulația pietrișului trebuie să aibă un diametru de până la 2 mm.

Humus: vegetație descompusă; oferă o sursă organică de nutrienți. O sursa bună pentru un adaos de humus este reprezentată de frunze uscate de diferite plante foioase, precum funzele de stejar sau de magnolia.

Cărbunele horticol: absoarbe mirosurile materialelor care se descompun și împiedică dezvoltarea mucegaiurilor.

.

Amestecurile tipice pentru vivarii sunt: Tropical (T); Deșert (D); Mlaștină(M)

Amestecuri:

mix-T:

2 părți substrat nisipos

1 parte turbă de mușchi

1 parte perlit

Mix-T

1 parte Amestec pentru ghivece

1 part nisip

2 parți substrat pentru plante standard

Mix-D

3 parți substrat nisipos

2 parți humus(Sau frunze uscate și zdrobite)

1 parte perlit

1 parte cărbune horticol

1 parte pietriș

Mix-D

2 parți amestec pentru ghivece

1 parți substrat nisipos

1 parte Pietriș

Mix-M

3 parți turbă de mușchi

2 parți substrat pentru plante standard

1 parte cărbune

1 parte nisip

(Conform: Missouri Botanical Garden)

2.5. Acoperirea solului (Mulcirea)

Mulchirea are ca scop acoperirea substratului pentru apreveni pierderea umidității, precum și estetizarea suprafețelor libere, dar și în unele cazuri previne atașarea fregmentelor de sol pe diferite viețuitoare pentru care poate deveni nociv.

Mulcirea cu frunze oferă beneficii importante pentru un vivariu Bioactiv, unele mai evidente decât altele.

PAGE BREAK PLANȘA 1 Succesiunea etapelor de asamblare a unui terrariu

În primul rând, oferă o acoperire realistă a solului și oferă microfaunei utile locuri ferite de activitatea animalelor prădătoare.

Pentru mulți locuitori timizi și mici, aceste locuri ușor accesibile pot face diferența între un animal timid și unul care este adesea afară în aer liber.

În timp, aceste frunze vor începe să se descompună, ceea ce va oferi plantelor cantități mici de nutrienți, precum și hrană pentru microfauna benefică.

Ocazional mulciul trebuie completat, iar timpul de durată va fi determinat, în general, de tipul de frunză și de umiditatea din incintă (umiditatea relativă (UR) mai mare = degradare mai rapidă), populația de microfaună și locuitorul în sine.

Există o serie de diferite opțiuni comune de mulci de frunze folosite astăzi.

Unul dintre cel mai popular mulci pentru solul din vivarii este mușchiul; este oarecum ieftin și este destul de ușor de cultivat.

Cu toate acestea, din punct de vedere vizual un covor plin de mușchi verde strălucitor nu este o alegere naturală.

Pentru un aspect cât mai realist, este folosit pentru a acoperi substratul celor mai multe habitate tropicale și temperate,un amestec de frunze împreună cu mușchi și alte plante care au o creștere asemeni unui covor integrând astfel celelalte elemente ale vivariului.

Utilizarea elementelor mici ca accent natural devine rapid o practică obișnuită și oferă unui vivarium o notă suplimentară de realism. În funcție de speciile locuitoare, adăugăm, de obicei, un strat de 2-5 cm adâncime de frunze.

2.6. Elemente decorative constitutive pentru hardscape

Pe lângă elementele de bază deja acoperite, majoritatea vivariumurilor au fie un fundal, fie un tip de decor numit hardscape.

Niciunul dintre acestea nu este necesar 100%, dar ambele îmbunătățesc foarte mult aspectul unui vivarium, adăugând suprafețe suplimentare ca suport pentru escaladare dar și pentru susținerea anumitor plante volubile, epiphyte și litophyte.

Amplasarea bucăților de lemn natural și scoarță în zona de fundal este o practică obișnuită și acceptată, dar pentru o mai bună completare a acestuia se folosesc adesea crengi uscate în diferite forme naturale.

Există o serie de moduri de a adăuga un fundal unui vivarium. Cea mai ușoară opțiune fiind folosirea unuia dintre numeroasele fundaluri (background) pre-fabricate disponibile în magazinele de specialitate.

Fundalurile personalizate arată și funcționează de obicei cel mai bine, dar sunt puțin mai costisitoare și consumatoare de timp, creativitate și forță de muncă.

De obicei se folosește metoda de construire a fundalului personalizat cu spumă poliuretanică și silicon . Dar există și alte modalități de a construi un fundal.

Unele practici de constricție sunt folosirea de beton turnat în diferite forme sau ateriale precum fibra de sticlă pentru crearea suprafețelor ce mimează roca naturală.

Deasemenea se poate folosi și piatră naturală cu diferite texruri culori și forme însă acestea au un dezavantaș ci anume creutatea în raprt cu volumulocupat ce poate duce la dezechilibre structurale de bază sau chiar la ruinarea întregii construcții suport dacă nu sunt efectuate calcule de rezistență.

2.7. Materiale pentru hardscape

Hardscape (Merriam-Webster. Word of the day- Retrieved 9 October 2015.) se referă la materiale structurale de peisaj din mediul construit care sunt încorporate într-un peisaj.

Aceasta poate include zone pavate, șosele, pereți de reținere, scări, pasarele și orice alt peisaj format din materiale rezistente, precum lemn, piatră și beton, spre deosebire de softscape, elementele horticole ale unui peisaj.

2.7.1. Elemente decorative din lemn

Lemnul rprezintă un element de decor static, ce crează efecte unice, de legătură între anumite elemente, precum solul și materialul vegetal. Acesta poate să aibă rolul de suport pentru plantele epifite asemeni orhideelor, bromeliilor, ferigilor dar și mușchilor, dar și suprafețe pentru escaladat de către faună.

Un aspect important este faptul că lemnul trebuie să fie cât mai rezistent împotriva descompunerii în urma expunerii unui mediu umed, astfel se evită riscul prăbușirii neașteptate sub greutatea plantelor. În acest scop se folosesc esențe de lemn exotic, care prezintă o rezistență față de umiditatea în exces.

Cork Rounds & Flats

Scoarța de plută este un tip de lemn ușor și extrem de detaliat, care rezistă foarte bine într-o varietate de condiții, de la uscat până la umed. Are o mulțime de utilizări diferite, de la decorul liber până la încorporarea în medii complet personalizate.

Ghostwood

Ghostwood este unul dintre cele mai căutate tipuri de lemn pentru terrarium și vivarium. Este un tip de Manzanita care a fost șlefuit și este cunoscut pentru modelele sale de lemn în spirală și modele interesante de ramificare.

Ghostwood este un lemn foarte dens care se menține extrem de bine atât în amenajările extrem de umede, cât și în medii mai aride pentru alți amfibieni și reptile.

Multe epifite cresc extrem de bine pe acest lemn, inclusiv multe orhidee și ferigi.

Mopani

Numit și „Mopan”, provine dintr-o specie de copac, Colophspermum mopane, care se găsește în părțile calde și uscate din Africa, în special, Africa de Sud, Zimbabwe, Mozambic, Botswana, Zambia, Namibia, Angola și Malawi. De fapt, arborele apare doar în Africa, ceea ce oferă o idee cu privire la deficitul său relativ în comerțul din domeniul acvaristicii și teraristicii.

Lemnul de Mopani este unic, datorită combinației de culori în 2 tonuri contrastante în mare măsură nuanțe de lemn deschis și maro închis. Această culoare contrastantă face un plus excelent orcărei amenajări care are nevoie de unele elemente estetice naturale.

Malaysian Driftwood

Lemnul malaezian este probabil ceea ce mai simplă opțiune atunci când vine vorba de elemente de lemn din amenajări. Acesta este un material foarte versatil care permite crearea unui mediu natural pentru dezvoltarea plantelor epifite. Lemnul se poate înfășura cu mușchi pentru un plus de valoare estetică. Acest tip de lemn în condiții de umiditate crescută elimină taninuri, astfel este recomandat a se fierbe înaintea folosiri, pentru a elimina o parte din acestea.

2.7.2. Elemente de piatră

Piatra este un alt element important în amenajarea vivariilor și a terariilor, pentru faptul că aduce un aport vizual prin textura și cromatica aparte. Pitra poate să aibă și un rol structural datorită greutății sale, prin fixarea solului, dar și a elemenelor de lemn.

Așezate la baza unui element de lemn, fixează și susține spre exemplu o creangă care altfel nu ar putea fi amplasată în poziție verticală.

Prin diversitatea rocilor din care sunt compuse, elementele de piatră aduc valori estetice de natură statică, prin textura, volumetria și variațiile de diferite nuanțe, compozițiilor din vivarii.

Exemple de materiale de piatră:

Dragon Stone Ohko

Black Lava

Unzan Stone

Koke Stone

Manten Stone

Sansui Stone

Grey Rocks Elephant Skin Rocks

Black Pagoda

Planșa Materiale lemnoase și de piatră specifice amenajării unui terrariu

Sursa imaginiilor: internet

2.8. Materialul vegetal

Alegerea materialului vegetal se realizează în funcție de diferite ctiterii precum cel funcțional-estetic, și biologic.

Criteriul funcțional-estetic se referă la poziția pe care o va avea planta în cadrul celor 3 planuri vizuale (prim plan, plan secund sau de mijloc, si planul de fundal ), dar și de efectul pe care drim să îl obținem prin amplasarea unor plante în diferite moduri.

Criteriul biologic se referă strict la cerințele față de factorii de mediu care se dorește a fi simulat, întrucât intervine vectorul incompatibilității unei specii cu mediul sau cu celelalte specii.

O plantă tropicală nu poate supraviețui într-un mediu arid și viceversa.

Aegerea florei corespunzătoare pentru un vivariu este absolut cheia succesului ecosistemului simulat, depinzând și de tipul de animal care se doreșe a fi găzduit.

Cele mai importante lucruri de luat în considerare atunci când se alege o specie de plantă includ dimensiunea, rata de creștere, condițiile optime și capacitatea plantei de a rezista la interacțiunea cu locuitorul vivariumului.

Majoritatea pasionaților în domeniul vivaristicii sunt de acord că un vivariu care conține doar o mână de specii de plante arată mai natural decât unul care include o paletă de plante foarte largă.

În natură nu se întâlnesc 30 de plante diferite care cresc toate îngrămădite, fiecare avănd roul și poziția bine definite prin legile naturale.

Plantele achiziționate direct de la magazinele de specialitate pot conține urme de substanțe toxice în urma tratamentelor fitosanitare atăt pentru animale căt și pentru microfaună.

Astfel că plantele trebuiesc verificate și dacă este cazul să fie trecute printr-o perioadă de carantină pentru a ne asigura că acestea nu prezintă un pericol atăt pentur animale căt si pentru noi înșine, dar și transferul diferitelor tipuri de agenți patogeni.

2.8.1. Aclimatizarea plantelor

Termenul de aclimatizare este definit ca adaptarea climatică a unui organism, în special a unei plante, care a fost mutat într-un mediu nou (Conover și Poole 1984). Are loc sub îndrumarea activă a ființelor umane. Termenul de aclimatizare are o semnificație similară, dar este un proces al naturii.

Pentru toate plantele plasate într-un vivariu, primele câteva săptămâni sunt întotdeauna cele mai critice. În acest timp, plantele se vor adapta în noile împrejurimi și vor începe procesele de rădăcinare și creștere. Este foarte important să nu li se permită să se deshidrateze în această perioadă critică de aclimatizare.

2.8.2. Carantinarea plantelor

O lucrare importantă în momentul achiziționării de material vegetal de import, este carantinarea acestora, deoarece acestea pot ascunde și transmite boli și dăunători noi.

Astfel că plantele vor fi amplasate și monitorizate în containere transparente închise, de preferat camere de creștere controlate, unde factorii climatici pot fi controlați în funcție de necesarul fiecarei categorii de plante, fără a deschide sau să existe spații pe unde posibilii dăunători să poată evada în noua lume.

Monitorizarea se va efectua pe o perioadă de 30 – 40 de zile, lăsânt timp suficent ca agenții patgeni să poată ieșii la iveală, în același timp se vor aplica tratamente fitosanitare preventive și curative, cu fungicide sistemice, si cu insecticide dacă este cazul.

În cazul în care destinația plantei este un vivarium unde se regăsește un animal sensibil de mici dimensiuni precum un cameleon sau o broască arborescentă, în urma carantinării reușite unde s-au aplicat tratamente chimice, plantele se vor menție încă 30 de zile în incinte separate pentru ca efectele nocive ale tratamentelor fitosanitare să fie diminuate. În tot acest timp plantelor li se vor aplica spălări cu apă pentru a elimina din urmele substanțelor, dar și tamponări și ventilări pentru plantele sensibile la umiditate ridicată(plante suculente și cactuși), cele rezistente ne având nevoie de eliminarea apei (ferigi,orhidee, etc.).

Se ține cont de cerințele fiecărei categorii de plante față de lumină, umiditate, temperatură, necesarul de apă și nutriție.

2.8.3. Plante mezofile

Plantele tesestre sunt plante care sunt adaptate celor mai răspândite condiții de umiditate suficientă, acestea crescând pe substrat de sol mai mult sau mai puțin fertil, în diferite zone climatice și geografice. (Atlas botanic, ediția a doua revizuită, 1985.)

Mezofitele preferă solul și aerul cu umiditate moderată și evită solul cu apă stagnantă sau care conține o abundență mare de săruri. Ele constituie cel mai mare grup ecologic de plante terestre și cresc de obicei în regiuni climatice moderate până la calde și umede (Lawrence E., 1999).

Mezofitele nu au adaptări morfologice specifice. De obicei au frunze mari, plate și verzi; un sistem extensiv de rădăcini fibroase pentru absorbția apei; și capacitatea de a dezvolta organe perene, cum ar fi rizomii și bulbii pentru a stoca nutrienți și apă pentru utilizare în timpul secetei. (Međedović S., Maslić E.)

Mezofitele necesită, în general, o alimentare cu apă mai mult sau mai puțin continuă.

De obicei, au frunze mai mari, mai subțiri, comparativ cu xerofitele, uneori cu un număr mai mare de stomate pe partea inferioară a frunzelor. Din cauza lipsei lor de adaptări la condiții xeromorfe particulare, atunci când sunt expuse la condiții extreme, pierd apă rapid și nu sunt tolerante la secetă.

Aceste plante se găsesc în condiții medii de temperatură și umiditate și cresc în sol care nu are surse de apă în imediata apropiere.

Rădăcinile mezofitelor sunt bine dezvoltate, ramificate și prevăzute cu o zonă de protecție.

Sistemul de tulpini este bine organizat.Tulpina este în general aeriană, ramificată, dreaptă, groasă și dură.

Frunzele sunt subțiri, late, de culoare verde sau multicolore și de formă variabilă.

De exemplu, pe vreme caldă se pot supraîncălzi și pot suferi de stres la temperatură.

Nu au adaptări specifice pentru a depăși acest lucru, dar, dacă există suficientă apă în sol pentru a permite acest lucru, își pot crește rata de transpirație prin deschiderea stomatelor, ceea ce înseamnă că o parte din căldură este eliminată de apa care se evaporă, proces numit evapotranspirație.

Totuși, aceste plante pot tolera solul saturat doar pentru o anumită perioadă de timp, fără o temperatură ridicată.

Pe vreme uscată, acestea pot suferi de stresul apei (pierzând mai multă apă prin transpirație decât se poate obține din sol). Din nou, nu au adaptări specifice pentru a depăși acest lucru și pot răspunde numai închizându-și stomatele pentru a preveni transpirația ulterioară.

Acest fapt are unele avantaje, deoarece reduce suprafața frunzelor expuse atmosferei, ceea ce reduce transpirația. Perioadele prelungite de deshidratare pot duce însă la ofilirea permanentă, plasmoliza celulară și moartea ulterioară. Întrucât plantele mezofite preferă solurile umede, bine drenate, majoritatea culturilor sunt reprezentate de mezofite.

Plantele terestre ar trebui de obicei așezate în ordinea înălțimii; majoritatea plantelor mai înalte în spatele celor mai scurte pentru o mai bună aparență și „flux” vizual. Acest lucru oferă vivariumului iluzia de adâncime și va reduce la minimum dificultățile de întreținere a plantelor, păstrând mai multe zone accesibile. În plus, elimină problemele create de plantele mai înalte care blochează lumina de a pătrunde la cele de înalțime mică, creând un gradient natural de înălțime în habitat.

Planșa 4 Plante potrivite pentru terrarii umede

Sursa imaginilor: internet

2.8.4. Plante acvatice

Plantele acvatice sunt plante care s-au adaptat vieții în medii acvatice (apă sărată sau apă dulce). Ele sunt, de asemenea, denumite hidrofite sau macrofite pentru a le distinge de alge și alte microfite.

O macrofită este o plantă care crește în sau în apropierea apei și este fie emergentă, submergentă, fie plutitoare.

În lacuri și râuri, macrofitele oferă acoperire suprafețelor de apă pentru pești, substrat pentru nevertebrate acvatice, produc oxigen și acționează ca hrană pentru unii pești și animale sălbatice.

Macrofitele sunt producători primari și stau la baza rețelei alimentare pentru multe organisme. Acestea au un efect semnificativ asupra chimiei solului și a nivelului de lumină, deoarece încetinesc fluxul de apă, captează poluanți și opresc sedimentele.

Sedimentul în exces se va stabili ajutat de reducerea debitelor cauzate de prezența tulpinilor, frunzelor și rădăcinilor plantelor. Unele plante au capacitatea de a absorbi poluanții în țesutul lor.

Plantele acvatice necesită adaptări speciale pentru a trăi submers în apă sau la suprafața apei.

Cea mai frecventă adaptare este prezența celulelor interne ușoare, aerenchime, dar frunzele plutitoare și frunzele fin sectate sunt de asemenea comune.

Plantele acvatice nu pot crește decât în apă sau în sol care este frecvent saturat cu apă.

Prin urmare, ele sunt o componentă comună a zonelor umede (mlaștini, turbării, cursuri de apă, lacuri).

Macrofitele îndeplinesc numeroase funcții ecosistemice în cele acvatice și oferă servicii societății umane. Unul dintre funcțiile importante îndeplinite de macrofite este absorbția nutrienților dizolvați din apă.

Macrofitele sunt utilizate pe scară largă în zonele umede construite din întreaga lume pentru a îndepărta excesul de N și P din apa poluată.

Pe lângă absorbția directă de nutrienți, macrofitele influențează indirect ciclul de nutrienți, în special ciclul N, prin influențarea grupelor funcționale bacteriene denitrifiante care locuiesc pe rădăcinile și lăstarii macrofitelor.

Macrofitele promovează sedimentarea solidelor în suspensie prin reducerea vitezei curenților, împiedică eroziunea prin stabilizarea suprafețelor solului. Complexitatea habitatului asigurată de macrofite crește biodiversitatea atât a peștilor, cât și a nevertebratelor.

2.8.5. Plante xerofite

Provine din greacă xeros uscat, phuton plantă), este o categorie de plante care au adaptări pentru a supraviețui într-un mediu cu puțină apă, cum ar fi zone deșertice, o regiune acoperită de gheață sau de zăpadă din Alpi sau din Arctica.

Exemple populare de xerofite sunt cactusii, ananasul și unele plante gymnosperme.

(”Xeromorphic”, The Cambridge Illustrated Glossary of Botanical Terms, Michael Hickey, Clive King, Cambridge University Press, 2001.)

2.9. Plantarea

Plantarea se desfașoară în 2 zone pe care le numesc sectoare de pantare. Acestea se deosebesc una față de cealaltă prin orientarea suprafeței unde se amplasează plantele.

Astfel căcele două sectoare se împart:

2.9.1. Sectorul orizontal

Acesta este definit de suprafața de plantere ce se află în plan orizontal după cum îi spune numele, astfel că în această zonă se vor amplasa plante care necesită substrat de pământ mai mult sau mai puțin fertil, în diferite amestecuri specifice grupelor de plante alese, plante care în general se dezvoltă pe suprafețe relativ plane, cu ușoare denivelări.

Grupa plantelor este reprezentată în general de plante terestre, caracteristice zonelor mlăștinoase, de pădure și de câmpie dar și zone deșertice, sau montane.

2.9.2. Sectorul vertical

Acest sector se desfășoară pe suprafețe înclinate și suspendate vertical, plantarea realizându-se în sisteme de susținere artificiale, în buzunare create special pentru a imita crevașe unde se acumulează material organic ca suport pentru plante litofite, sărace în nutrienți și limitate ca volum.

Dar se poate desfășura și pe suprafețe suspendate precum crengile unor arbori tropicali care susțin populații vaste de plante epifite precum orchidee, mușchi și bromelii.

PARTEA A TREIA. Monitorizarea și controlul funcționării terrariului

CAPITOLUL III

FACTORI CLIMATICI

3.1.Umiditatea

Umiditatea atmosferică se menține la valori ridicate prin punerea în aplicare a sitemului de ceață artificială.

Supraviețuirea plantelor până la stabilizare este strâns legată de menținerea turgescenței. Turgescența se realizează prin udarea substratului. Cele mai expuse la deshidratare sunt plantele erbacee, din cauza proceselor de transpirație. Pentru a diminua fenomenul de deshidratare la plantele cu frunze, li se menține umiditatea atmosferică la nivel ridicat prin administrarea frecventă a apei prin pulverizare directă. Creșterea umidității atmosferice, pentru compensarea pierderilor de apă ale plantelor se face prin următoarele metode: mistsystem și fog system.

Diferența dintre cele două metode este faptul că „mistsystem” este reprezentat de mico aspersie, sub formă de ploaie fină, iar „Fog system” este o ceață ultra fină obținută cu ajutorul tehnologiei de ultra-sunete.

3.1.1. Sistemul pentru irigare

Când vine vorba de irigarea unui vivariu, cea mai potrivită soluție este cea de micririgație, datorită dimensiunilor reduse și a consumului redus de apă.

Calitatea apei de irigat este un factor decisiv în buna funcționare a unui vivariu, deoarece, introducerea unu ape de calitate inferioară, sau psibil contamnată cu metale grele și clor, precum apa de la rețeaua de distribuție, poate duce în timp la apariția declinului. În special plantele sunt cele mai afectate, manifestându-se prin carențe, și slăbirea rezistenței asupra factorilor de stres(boli, dăunători, șocuri mechanice).

Astfel calitatea apei trebue controlată, cu ajutorul unor testere pentru calitatea apei precum: pH, EC/TDS, gradele de duritate, metale grele, clor, salinitate, nitriți/nitrați, etc.

De preferat este utilizarea apei rezultate cu ajutorul unei instalații de osmoză, și adaosul de elemente nutritive pâna lavalori normale unei ape pentru irigat conform cerințelor plantelor.

Sistemul pentru irigare se găsește în comerț sub denumirea „Myst System”, și are următoarele compnente:

Programator(analog/digital, cu senzori sau fără)

Sursa de curent (12/24v)

Pompa de presiune înaltă (5-10 bari)

Fittinguri (cot, adaptor, teu)

Filtru

Conducta de apă (5-6 mm)

Cap de aspersie (ceață fină de câțiva microni)

În unele cazuri precum sistemele de mare dimensiune, sistemele vor avea si stațe pentru fert-irigare.

Funcționarea sistemului:

Sistemul poate fi controlat manual, sau automatizat, în funcție de preferințe, buget sau timpul alocat.

De preferat este ca irigarea să se realizeze automat, în funcție de necesarul de apă, care se va aplica în funcție de biotopul simulat (deșertic / tropical).

Automatizarea se efectuează cu ajutorul unor controlere sau prize programabile.

Prizele programabiele sunt cea mai la îndemână soluție dar nu cea mai ideală, deoarece, nu sunt dependente de factorii externic schimbabili ai vivariumului. Prizele sunt de două tipuri, analogice și digitale.

Dacă timpul pentru irigat trebuie sa depășească 10 minute se va opta pentru o priză analogică, iar dacă dimpul nu trebuie sa depășească mai mult de 1 min. de exemplu, se va opta pentru o priză digitală. Aceasta din urmă oferă obțiunea de a programa timpul de pornire și durata, cât și în funcție de zile.

Alegerea ideală este automatizarea controlată cu ajutorul microcontrolerelor cu senzori (Fig.5.).

Senzorii ajută la monitorizarea constantă a temperaturii și umidității și ca urmare la declanșrea oprimă a timpului irigării, în funcție de parametri stabiliți pentru tipul de amenajare.

De exemplu: la o tempereatură constantă de iarnă, evaporarea apei din substrat se va realiza în mod constant dar și mai scăzut, iar pe timp de vară, când temperaturile fluctuează de la zi la noapte, evapratea va fi mai intensă și mai iregulată.

Un sistem de control cu senzori ar fi varianta ideală. Altfel va trebui să ajustăm manual timpii de udare, în funcție de factorii climatici dați.

Fig.

Fig.5. Senzorii de pH, temperatură, umiditate

Sursa:original

Dincolo de partea de automatizate, principiul de funcționare al sistemului, este destul de simplu, astfel că:

Sistemul nu ete unul închis, are două capete, unul pentru aspirare și unul pentru eliminare.

Pompa care este alimentată de la o sursă de 12/ 24 de volți, absoarbe lichidul dintr-un rezervor, și o popează la presiune ridicată (5-10 bari) spre capetele de aspersie, unde datorită presiunii, evacuarea se realizeașă prin orificii mici, de până la 0,1-0,2 mm, formând un con de particule fine de apă.

Astfel apa sub forma de ceață va ajunge pe suprafața foliarăîn mod uniform.

(Pumpknbeth.com)

3.2. Temperatura

Temperatura este un factor abiotic important, deoarece influențează în mod direct creșterea și dezvoltarea plantelor.

În funcție de cerințele plantelor temperatura poate fi adjustată pentru rezultate optime.

Astfel temperatura se împarte pe categori de plante: plante iubitoare de căldură; plante cu cerințe moderate; plante cu cerințe scăzute.

Plante iubitare de cădură

Aceste plante au nevoie de temperaturi de 16-24°C, precum unele orhidee, cactuși, și bromelii.

Plante cu cerințe moderate

Plante care au nevoie de 12- 18°C, sunt puțin mai tolerante față de extremeletermice, paleta de plante din această categorie cuprine majritatea plantelor, folosite pentru terarii și pentru decorarea interioarelor lcuințelor.

Plante cu cerințe scăzute

Această categorie cuprinde totalitatea plantelor ce se regăsesc în climatele temperate și montane, dar și unele categori, precum uni cactuși, orhidee (Cymbidium sp., Cypripedium sp.) și plante carnivore (Sarracenia sp., Drosera sp., Nepenthes sp.).

Temperatura, asemeni irigării, poate fi contolată cu ajutorul unor dispozitive pentru încălzire și răcire (unități AC), cu ajutorul controlerelor cu senzori, și ajustată la valori optime de creștere.

3.3. Ventilația

Ventilația joacă un rol imprtant și de legătură între temperatură și umiitate, împreună cu circulația aerului din incintă.

Ventilația se poate realiza pasiv și activ.

Cea activă ete reprezentată de utilizrea unor ventilatoare, de mici dimensiuni, ce ajută la circularea și evacuarea excesului de umiditate.

De exemplu, în terariile unde se folosesc plante pretențioase care au nevoie de umiditate ridicată, dar nu suportă stagnarea apei un timp îndelungat, se va folosi ventilatoare în incintă pentru circulare aerului, ce ajută la disipirea apei de pe suprafața foliară.

Ventilația activă se va flosi acolo unde plantele nu necesită ventilație extra, acestea find indiferente, față de acest factor.

Ventilația pe lângă aportul față de factorul umiditate, ajută și la coborârea temperaturii pe timp de vară.

Acesta poate fi folosită si pentru prevenirea dezvoltării și răspândirii agenților patogeni.

În funcție de tipul de amenajare (deșert/ tropical), volumul ventilației poate fi realizat prin închiderea laturei de acces cu ajutorul unei suprafețe impermeabile precum sticla, sau poate fi îmbunătățită pri aplicarea unei suprafețe permeabile asemeni unei plase din fibră de sticlă sau din aluminiu.

3.4. Iluminatul artificial

Există o serie de abordări diferite utilizate pentru cultivarea plantelor sub lumină artificială.

Pentru a lua o decizie despre ce tip de iluminat trebuie utilizat, elementele fundamentale ale luminii, culorilor și sistemelor de iluminare ar trebui să fie înțelese.

În această parte voi exemplifica modul în care lumina este evaluată calitativ în ceea ce privește culoarea și intensitatea.

Evoluția tehnologiilor de iluminat artificial în ultimul deceniu au introdus o generație cu totul nouă de lumini pentru creșterea plantelor, în scopul cultivării în spații protejate pentru germinarea semințelor, a grădinăritului și a entuziaștilor de plante, care sunt mai luminoase, mai eficiente și cu un design pe măsură.

Acum este posibil să eliminăm aspectul meteorologic al grădinăritului

pentru totdeauna, aducând grădina în casele noastre.

Putem chiar și să creștem roșii cu viță în interior, tot timpul anului, cu iluminatul artificial de mare intensitate. (4000/5000 luxi)

3.4.1. Cerințe generale ale plantelor față de iluminat

Pentru a determina câtă lumină va avea nevoie o plantă, se ia în considerare unde și cum crește cel mai bine în condițiile sale naturale.

Majoritatea legumelor, de exemplu, cresc cel mai bine în lumina soarelui direct, ceea ce înseamnă că trebuie să se furnizeze cât mai multă lumină pentru a crește în condiții de interior.

Plante de apartament decorative prin frunze precum Philodendronul cresc la umbra profundă, și prin urmare, poate crește normal cu o lumină artificială relativ mică.

Plante exotice, cum ar fi Bromeliaceele șiOrhideele, cresc în condiții variate în funcție de specie.

Unele cresc în umbra profundă a junglei, în timp ce altele cresc în lumina solară directă.

Nivelul de iluminare necesar pentru creșterea în interior depinde de caracteristicile particulare ale plantei cultivate.

Faza de întuneric și fotoperioadele

Plantele au nevoie de perioade întunecate. Perioadele de lumină (numite fotoperoade) și perioadele întunecate precum și lungimile lor relative au efect asupra maturității plantelor.

Un fapt dovedit că nu doar durata zilei care afectează creșterea, ci și durata perioadei de întuneric. Perioada de întuneric a fiecărei zile afectează înflorirea și însămânțarea majoritații plantelor.

Deși multe plante pot crește sub lumină continuă, aproape toate plantele preferă o perioadă de întuneric în fiecare zi pentru o creștere normală.

Toate plantele au nevoie întuneric pentru a crește sau pentru a declanșa înflorirea.

Fotoperioadele ideale ale plantelor variază, unele preferând zilele lungi și nopțile scurte; altele invers; iar unele favorizând cel mai bine atunci când durata nopții și a zilei sunt egale.

Culoarea temperaturii- Kelvin (°K)

În termeni mai simpli, Kelvin (° K) este gradul de căldură al unei surse de lumină, nu în ceea ce privește temperatura fizică, mai degrabă la temperatura vizuală a luminii. Cu cât gradul Kelvin (° K) este mai mare, cu atât lumina este mai albastră sau „mai rece”. Cu cât gradul K este mai mic, cu atât apare „mai cald” sau roșu.

Indicele de redare a culorii (CRI)

Indicele de redare a culorilor (CRI) este o scală de rating pentru sursele de lumină (lămpi) de la 0 la 100 pentru a indica cât de exact pot fi percepute culorile sub o sursă de lumină.

Cu cât valoarea CRI este mai mare, cu atât culorile sunt mai precis percepute.

Tehnic, evaluările CRI trebuie comparate doar pentru lămpile cu temperaturi de culoare similare (Kelvin-evaluări).

Natura luminii

Energia produsă de soare ajunge pe pământ ca radiație electromagnetică. Lumina și alte forme de radiații electromagnetice sunt considerate a avea o naturăatât sub formă de undă cât și sub formă de particule.

Particulele sau razele de lumină (natura particulelor sale) sunt cunoscute sub numele de fotoni (cea mai mică unitate divizibilă), lumina depinde de numărul de fotoni absorbiți pe unitatea de timp.

Fiecare foton are o cantitate fixă de energie care determină cantitatea cu care fotonul vibrează.

Distanța deplasată de un foton în timpul uneia dintre vibrații este denumită lungimea de undă și este măsurată în nanometri (nm).

Radiația electromagnetică se întinde pe o bandă largă de lungimi de undă.

La un capăt al spectrului radiațiilor electromagnetice există

raze gamma care au o lungime de undă de 10 nm și la celălalt capăt, unde radio care au o

lungimea de undă de 1012 nm. O parte foarte mică din acest spectru poate fi văzută de ochiul uman, adică între lungimi de undă 380 și 750 nm. Această parte a spectrului electromagnetic se numește lumină vizibilă.

Aproape toate formele de viața depind într-un final de această parte a spectrului pentru energia sa.

Oamenii percep diferitele lungimi de undă ale luminii vizibile, fiind culori diferite.

În spectru, cu cât lungimea de undă este mai largă, cu cât vibrația fotonilor este mai lentă și cu cât este mai îngustă, cu atât conține energia a mai multor fotoni.

Astfel fotonii de lumină ultravioletă, la capătul albastru al spectrului vizibil, au lungimi de undă mai scurte și conțin mai multă energie decât lumina roșie și radiațiile infraroșii.

Lumina soarelui conține 4% radiații ultraviolete, 52% radiații infraroșie și 44% lumină vizibilă.

Lumina și fotosinteza

Clorofila nu absoarbe în mod egal toate lungimile de undă ale luminii vizibile.

Clorofila a, cel mai important pigment absorbant de lumină din plante, nu absoarbe lumina în partea verde a spectrului. Lumina în acest interval de lungimi de undă este reflectată.

Acesta este motivul pentru care clorofila este verde și, de asemenea, motivul pentru care plantele (care conțin multă clorofilă) sunt de asemenea verzi.

De reținut în graficul de mai jos că absorbția luminii la clorofila a este maximă în două puncte pe grafic, 430 și 662 nm. Rata fotosintezei la diferitele lungimi de undă ale luminii vizibile arată, de asemenea, două vârfuri care corespund aproximativ vârfurilor de absorbție ale clorofilei a (Fig.6.a.).

Plantele nu depind doar de clorofila a din mrchanismele lor de recoltare, dar au și alți pigmenți (pigmenți accesorii) care absorb lumina de diferite lungimi de undă.

Fig.6. a. Răspunsul clorofilei A și B în funcție de lungimea de undă;

b. Răspunsul ochiului uman față de diferite lungimi de undă

Sursa: internet

De reținut este faptul că măsurătorile cu ajutorul Lux-metrului (Lux) sunt concepute pentru a măsura luminozitatea în relație cu ochiul uman(Fig.6.b.), adică proiectat pentru a fi folosit mai ales cu camere foto etc., este descris ca o măsură subiectivă,ceea ce nu este adecvat pentru determinarea necesarului de lumină a unei plante, există și alte aparate de măsurat care măsoară fotonii efectivi ajunși la plantă și relevanța lor pentru reacția fotosintetică, dar acest lucru este foarte complicat,de exemplu, chiar dacă lumina albastră înregistrează o luminozitate mult mai mică pe un Luxmetru când este vorba de fotonii absorbiți de plantă, au de fapt mai multă energie decât spectrul roșu.

Prin urmare, aceste tipuri de măsurători sunt mult mai exacte atunci când se compară energia luminii necesară plantelor, cu toate acestea nu sunt încă exacte, deoarece acestea încă dau valoare lungimilor de undă ale luminii pe care planta nu le utilizează.

3.4.2. Tipuri de lumină artificială pentru creșterea plantelor

Există diferite tipuri de lumini care pot fi utilizate pentru creșterea plantelor în interior, dar nu toate au aceleași acacteristici, calitate și eficiență și nu toate sunt o opțune universal valabilă.

În continuae voi prezenta dierite tipuri de surse pentru lumină artificiale, cât și caracteristicile fiecăruia.

Becuri incandescente prntru creșterea plantelor

Majoritatea luminilor incandescente pentru plante sunt utilizate cel mai bine pentru a evidenția grupările de plante din interioare și au o utilizare foarte mică sub remarca de „adevărată lumină de creștere” a plantelor, chiar și cele care sunt etichetate drept „Grow light”.

Noile corecții de culoare a spoturilor incandeșcente pentru creștere sunt potrivite pentru a adăuga lumină suplimentară sau pentru a evidenția o plantă, precum o orchidee sau un bonsai de interior. O notă de precauție, nu ar trebui să așezăm niciodată un bec incandescent mai aproape de 24 de centimetri deasupra plantelor.

Becurile Incandescente au o temperatură ridicată și vor arde plantele atunci când sunt plasate suficient de aproape pentru ca acestea să afecteze în mod considerabil creșterea plantei.

Majoritatea becurilor incandescente au o durată medie de viață relativ scurtă de 750 ore.

Lumini fluorescente pentru creșterea plantelor

Progresele recente în tehnologiile fluorescente oferă grădinăritului de interior o multitudine de opțiuni.

Nu numai pentru germinarea semințele cu lumină fluorescentă, cu o nouă tehnologie fluorescentă cu randament ridicat și compact, se pot crește plante cu dimensiuni mari care produc fructe și flori de dimensiuni complete.

Lumini fluorescente standard

Luminile fluorescente standard sunt încă o alegere excelentă pentru pornirea răsadurilor pentru a obține un start mai timpuriu în primăvară.

De asemenea, sunt excelente pentru cultivarea unei recolte de vreme răcoroasă a verdețurilor pentru frunze în spații protejate de interior pe tot parcursul anului.

Plantele decorative prin frunze vor merge bine pe tot parcursul anului sub lămpi fluorescente.

Tuburile fluorescente standard sunt disponibile atât în versiuni cu un spectru larg, cât și cu spectru specific pentru creșterea plantelor.

Pentru a le folosi cu succes, se păstrează becurile fluorescente standard la cel mult 10 centimetri distanță de vârfurile plantelor.

Deși tuburile au o temperatură ridicată la atingere, nu reprezintă un pericol cu privire la arderea plantelor decât dacă ating efectiv becul.

Tuburile fluorescente sunt o alegere excelentă pentru spații expoziționale și crește a plantelor precum, violetelor africane, cactusilor mici și suculentelor și a multor ierburi de bucătărie.

Noile progrese în amestecurile de culori fac ca tuburile fluorescente standard cu spectru complet să fie una dintre cele mai bune lămpi pentru redarea culorilor de pe piață.

Tuburile fluorescente standard sunt mai eficiente decât becurile incandescente, producând de două ori mai mulți lumeni per watt de energie consumată cu o durată de viață economică de până la 20.000 de ore, și de peste 25 de ori mai o durată lungă de viață decât un bec incandescent.

Lumini fluorescente de mare putere (HO)

Lămpile fluorescente produc aproape de două ori mai multă lumină decât fluorescenții standard, în timp ce încă temperatura la atingere este scăzută.

Corpurile fluorescente HO au un profil foarte subțire, în jur de 8 centimetri în majoritatea cazurilor, ceea ce le face extrem de utile în zone limitate pe înălțime. Majoritatea pot fi suspendate vertical și pe un perete pentru iluminarea laterală.

Luminile fluorescentele HO produc aproximativ 5.000 de lumeni pe un bec de 54 de wați, 120 cm și sunt disponibile în variantele de cald (3000K) sau rece (5000-6500K).

Durata medie de viață utilizabilă pentru tuburile fluorescente de mare puteere este de aproximativ 10.000 de ore.

Tuburile fluorescente HO produc de două ori mai multă lumină decât variantele standard per watt de energie consumată. Puterea ridicată a dispozitivelor fluorescente sunt disponibile în modele de 2, 4, 6 și 8 tuburi. Corpurile fluorescente HO au un aspect compact și sunt potrivite în special pentru zonele de creștere cu înălțime restrânsă.

Un dispozitiv fluorescent HO cu opt tuburi/120cm produce o cantitate de lumină asemeni lămpilor cu halogen de 400w (40.000 lumeni inițiali), der răspândește această lumină mult mai uniform pe zona de creștere.

Majoritatea corpurilor fluorescente Ho pot fi agățate vertical de un perete pentru aplicații de iluminat lateral foarte eficient.

Lumini fluorescente compacte

Luminile fluorescentele compacte folosesc tehnologia fluorescentă de ardere și o împachetează într-un „bec” concentrat, de mare putere, care poate fi folosit nu numai pentru propagare, ci și pentru creșterea plantelor mai mari.

Luminile fluorescentele compacte funcționează împreună cu reflectoare special concepute, care direcționează eficient lumina către plante, la fel ca lămpile cu descărcare de intensitate mare.

Becurile fluorescente compacte sunt de asemenea disponibile în versiuni calde (3000K) sau reci(6500K). Durata medie de viață utilizabilă pentru becurile fluorescente compacte este de aproximativ 10.000 ore.

Lumini fluorescente de mare putere Hibride HID

Luminile HID fluorescente hibride de mare putere combină puterea de ardere la rece incredibil de strălucitoare a tuburilor fluorescente de mare putere cu răspândirea care poate fi obținută numai prin tehnologia de descărcare de mare intensitate (HID).

Aceste corpuri combină patru tuburi fluorescente de mare putere cu una sau două lămpi de sodiu HP de 150 watt, care asigură un corp de iluminat cu spectru ridicat, care produce mai puțin căldură și o lumină mai intensă pentru creșterea excelentă a florilor și legumelor.

Avantajele principale ale acestor corpuri de iluminat sunt reprezentate de amestecul de culori deschise și acoperirea largă. Combinația dintre luminile fluorescente și cele cu sodiu de înaltă putere oferă o excelentă acoperire largă și o putere de penetrare profundă.

Luminile pentru creștere a plantelor cu descărcare de mare intensitate (HID)

Lămpile cu descărcare de mare intensitate (HID) în halogenură de metal (MH) și sodiu de înaltă presiune (HPS) s-au dovedit a fi deosebit de potrivite pentru cultivarea plantelor mari în interior. Inițial, aceste lămpi au fost utilizate în scopuri horticole ca iluminare suplimentară, permițând cultivatorilor comerciali să suplimenteze cu limină culturilor lor în zilele tulbure sau să extindă durata zilei în lunile de iarnă.

Becuri cu vapori metalici (Metal Halide MH)

Unele chimicale din aceste lămpi chiar obțin un indice CRI bun în anii 80. CRI este un indice care măsoară cât de apropiată este o sursă de lumină artificială de culorile naturale ale luminii solare, 100 fiind un scor perfect.

În schimb, lămpile de sodiu produc un iluminat galben (2200K) și au un indice de redare a culorilor foarte slab de 22.

Modificând amestecul de substanțe chimice din tub de sticlă, inginerii sunt capabili să modifice caracteristicile producției de lumină.

Această flexibilitate în design este ceea ce face ca halogenurile de metal să fie atât de versatile.

Lumina albă este un atribut foarte important al tehnologiei cu halogenuri metalice, deoarece este cea mai apropiată de lumina soarelui pe care oamenii o preferă.

Lămpile cu halogenuri metalice sunt utilizate pe scară largă, unde redarea culorilor este importantă, cum ar fi stadioane, mall-uri, fabrici și supermarketuri.

În scopuri horticole, lămpile cu halogen de metal tind să producă un material vegetal mai scurt și mai compact, care seamănă mult cu plantele cultivate în aer liber.

Aspectul plantelor care cresc sub lumina lămpilor cu halogenură metalică este aproape identică cu cele care cresc în exterior, ceea ce face a fi lampa preferată pentru utilizarea în zonele de locuit.

Lămpile cu halogen pentru horticultură au un spectrul roșu îmbunătățit, greu observabil pentru ochiul liber, care se adaugă pentru îmbunătățire în perioadele de fructificare și înflorire, fără a sacrifica aspectul plantelor.

Lămpile cu halogen metalic sunt de aproximativ cinci ori mai eficiente decât omologii lor incandescenți și durează până la 25 de ori mai mult, cu o durată de viață utilă între 10.000 și 20.000 de ore, în funcție de putere.

Lumini cu sodiu (HPS)

Lămpile cu sodiu de înaltă presiune (HPS) au fost folosite de ani buni în aplicații mai puțin pretențioase față de culoare, cum ar fi parcări, lumini stradale și ca iluminare suplimentară pentru seră.

Beneficiul lămpilor cu sodiu de înaltă presiune pentru industria horticolă este reprezentată de capacitatea lor de a îmbunătăți procesul de fructificare și înflorire a plantelor.

Spectrul portocaliu / roșu pe care HPS îl produce este spectrul pe care plantele îl utilizează în procesele lor de reproducere, care, în general, produce recolte mai mari de fructe sau flori de calitate superioară.

Considerația majoră a creșterii sub lămpi cu sodiu de mare presiune este aceea că plantele tind să fie mai înalte și cu o lungime internodală mai mare (distanțare între ramuri) decât plantele cultivate sub lumina mai albă. Un alt factor de luat în considerare este faptul că, în general, plantele nu par foarte sănătoase crescute sub luminile HPS.

Cuvântul folosit „apare”, de fapt, majoritatea plantelor cresc foarte bine sub luminile cu sodiu. Ca urmare a caracteristicilor slabe de redare a culorilor, plantele tind să aibă un aspect palid, și cu o nevoie mai mare de azot. Avantajele iluminatului cu sodiu de înaltă presiune includ o viață a becului incredibil de lungă, până la doi ani în cele mai multe cazuri; și o eficiență inegalabilă până la șase ori mai multă lumină per watt de energie consumată decât becurile incandescente standard.

Datorită eficienței ridicate și a faptului că plantele cultivate în sere obțin toată lumina albastră de care au nevoie natural, de la soare, lămpile HPS sunt lumina suplimentară preferată pentru spațiile protejate.

Mulți crescători de plante de interior, cultivă sub lămpi cu halogenuri metalice pentru a menține plantele mai compacte în timpul creșterii vegetative îar apoi trec la un sistem pe bază HPS pentru ca în stadiul de fructificare și înflorire să crească randamentul și calitatea produsului final.

Lămpi hibride HPS/MH

Lămpile HPS / MH combină un bec cu halogenură metalică și un bec cu sodiu de înaltă presiune în același corp, fie cu un singur ansamblu cu balast integrat, fie cu două ansambluri cu balast separat. Combinatia de lumina albă a halogenuriilor de metal și lumina roșie a sodiului de înaltă presiune creează un amestec spectral ideal și cu o iluminare extrem de puternică.

Lumini pentru creștere –LED

Luminile de uzină care utilizează Diodele cu emisie de lumină (LED) ajung acum pe piață după un deceniu de cercetări realizateuniversități și NASA. Luminile de creștere a plantelor LED pentru hobby sunt încă în stadii de dezvoltare, cu toate acestea, potențialele beneficii ale acestui nou tip de tehnologie includ consumul de energie extrem de scăzut,producție scăzută de căldură, viață extrem de lungă a lămpilor și capacitatea lor de a rafina spectrul luminii emis, numai lungimile de undă pe care planta le folosește de fapt pentru fotosinteză.

Fiind o tehnologie în dezvoltare continuă , viitorul în materie de iluminat horticol pare să promită, costuri de producție scăute, calitate ridicată și accesibilitate extinsă.

Corpurile de iluminat cu LED pentru aplicațiile horticole, printre multele avantaje, cel mai important este personalizarea calității luminii în funcție de nevoile punctuale în fenofazele de creștere ale plantelor, fără a mai fi nevoie de schimbarea și manipularea corpurilor de iluminat.

Cu ajutorul tehnologiei RGB (Roșu, Verde, Albastru), calitatea luminii, și balanța dintre cele 3 lungimi de undă poate fi ajutată conform nevoilor, simulănd cât mai apropiat de lumina solară.

Avantaje

Eficiența energetică – LED-urile sunt acum capabile să emită 135 lumeni / watt

Durată lungă de viață – 50.000 de ore sau mai mult, dacă sunt proiectate corect

Rezistență mechanică – LED-urile sunt, de asemenea, numite „Solid State Lighting (SSL), deoarece sunt confecționate dintr-un material solid, fără filament, tub sau bec care să se spargă.

Perioadă de încălzire zero – lumina LED-urilor la aprindere este instantanee – câteva nanosecunde (insesizabil).

Nu sunt afectate de temperaturi reci – LED-urile vor porni chiar și în condiții de temperatură subzero

Direcțional – Cu ajutorul LED-urilor se poate direcționa lumina acolo unde se dorește, astfel încât să nu se piardă lumină ineficient.

Indice de redare a culorilor excelent – LED-urile nu distorsionează culorile asemeni altor surse de lumină, precum luminile fluorescente, ceea ce le face perfecte pentru afișaje și aplicații în puncte de comerciale.

Ecologic: LED-urile nu conțin mercur sau alte substanțe periculoase

Controlabil -Luminozitatea și culoarea pot fi controlate eficient.

LED-urile sunt extrem de eficiente din punct de vedere energetic și consumă cu până la 90% mai puțină energie decât becurile incandescente. Deoarece LED-urile folosesc doar o fracțiune din energia unui bec incandescent, există o scădere dramatică a costurilor de energie. De asemenea, bani și energie sunt economisiți în costurile de întreținere și înlocuire din cauza duratei lungi de viață a LED-urilor. LED-urile au o durată de viață de până la 60.000 de ore, comparativ cu 1.500 de ore pentru becurile incandescente.

Fig. E corectă poza?

Fig.7. instalația de iluminat cu LED-uri de lungimi de undă diferite

Sursa:Origina

Materialul vegetal

Plantele pentru terrarium sunt flora care se adaptează vieții într-un recipient închis. Odată stabilite, aceste plante vor prospera în acest mediu controlat.

Aceste tipuri de plante sunt adesea netoxice și potrivite pentru alți locuitori cu care împărtășeasc spațiul. În continuare voi descrie o listă de plante potrivite pentru terrariile tropicale, plante pe care le-am folosit pentru a amenaja vivarii.

Modul de aranjare a planteloeste dependent de stilul de amenajare abordat, dar și de regulile de amplasare a plantelor în funcție de locul unde îl va ocupa în planurile compoziționale.

Planurile compoziționale crează un efect de profunzime și ordonează aspectul general pentru a fi cât mai plăcut ochiului.

Plantele se amplasează în funcție de înălțime, habitus și cromatică. Astfel, în funcție de planul ocupat, plantele se clasifică în:

Plante pentru:

Prim-plan

Plantele potrivite pentru prim-plan sunt caracterizate prin uniformitatea de creștere, dar și vigoare mică de creștere pe vertivală.

Unele plante din acest sector pot avea o creștere în formă de rozetă sau de plantă repentă.

Plantele care cresc sub formă de rozetă sunt folosite punctual, pentru a atrage atenția prin forma sa circulară sau cromatica foliajului.

Plantele care au o creștere repentă sun folosite în general pentru capacitatea de lăstărire care conferă o bună acoperire a solului, creând o masă vegetală densă, împiedicând deplasarea substratului.

Plante:Selaginella kraussiana; Pilea repens; Soleirolia soleirolii; Peperomia albovittata „piccolo banda”; Cryptanthus bivittatus

Plan de mijloc

Se poate și denumi „planul de legătură” dintre suprafețele plane ale primului plan și formele verticale ale planului de fundal.

Are ca scop ameliorarea treceriilor evidente de la plantele repente la plantele voluminoase și înalte, sau mascarea bazei acestora unde se dorește acest efect.

Pantele de mijloc, sunt caracterizate prin creșteri medii ceva mai mult decât plantele din sectorul plantelor repente.

Sortimentul este variat, de la plante cu rozetă până la plante cu creștere ramificată, sau chiar și plante agățătoare.

Plante: Fittonia albivenis; Biophytum sensitivum; Pellaea rotundifolia; Pteris quadriaurita; Adiantum capillus-veneris; Vriesea splendens; Neoregelia chiquita linda; Cryptanthus fosterianus; Pilea involucrata; Saxifraga stolonifera; Nephrolepis cordifolia duffii; etc.

Fundal

Plantele de fundal precum le și spune numele, sunt plante care se amlasează „în spatele” celorlalte surate.

Această categorie, are rolul de a crea suport vizual, plantelor din planurile precedente și pentru a conferi volum pe sectorul de înălțime, făcând legătura dintre bază (substrat) și limita superioară a incintei, în contextul compoziției.

Plantele acestei categorii, sunt robuste, cu vigoare de creștere mare, pot fi cu formă arbustivă, agățătoare (liane), sau sub formă de rozetă.

Plante: Adiantum capillus-veneris; Pteris cretica; Vriesea splendens; Pilea involucrata; Biophytum sensitivum; Sanseveria trifasciata; Anthurium clarinervium; Mini Phalaenopsis; Scindapsus argyraeus; Ficus pumila si varr.; etc.

În funcție de suportul de creștere avem:

Plante pentru sol

Plante pe suport suspendat

Categoria1 Ferigi

Adiantum capillus-veneris

Nephrolepis cordifolia duffii

Pellaea rotundifolia

Pteris cretica

Pteris quadriaurita

Selaginella kraussiana

Categoria 2 Orhidee

Mini Phalaenopsis

Stelis sp.

Masdevallia

Categoria 3 Bromelii

Cryptanthus bivittatus

Cryptanthus fosterianus

Neoregelia chiquita linda

Neoregelia fireball

Vriesea splendens

Categoria 4

Biophytum sensitivum

Fittonia albivenis

Peperomia albovittata piccolo banda

Pilea involucrata

Pilea repens

Saxifraga stolonifera

Soleirolia soleirolii

Ficus pumila

Phillodendron scandens

Scindapsus argyraeus

Anthurium clarinervium

PLANȘA 4 Selecția plantelor pentru a fi utilizate în amenajarea unui terrariu

Sursa: Original

Mentenanța vivariilor

Întreținerea unui vivarium este partea crucială când vine vorba de lngevitatea acestor tipuri de amenajîri.

Durata decorului depinte de modul în care administrăm îngrijirea acestora.

Asemeni orcăror amenajări fie ele peisagere fie aranjamente la ghivece cu plante, toate au în comun aceleași etape și lucrări specifice, de la îndepărtatul frunzelor uscate până la schimbatul substratului.

Mentenanța vivariilor dar și a terrariilor se poate împărți în 2 categorii: ucrări de întreținere curente; Lucrări de întreținere ocazionale.

Lucrări de întreținere curente

Se referă la activități pe partea de mentenanță ce se desfășoară la intervale regulate de timp.

Astfel că, avem:

Verificarea plantelor și a elementelor de structură

Îndepărtarea materiei uscate

Eliminarea plantelor nedorite(intruși)

Fertilizarea

Copilitul

Tunderea

Mentenanța sistemelor automate

Curățirea sticlei

Completarea cu substrat și mulch

Lucrări de întreținere cu caracter special

Folosirea regulatorilor de creștere

Dirijarea creșterilor

Irigatul

Afânarea solului

Rărirea exemlarelor

Menținerea frunzelor curate

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Asigurarea factorilor de mediu

Competivitatea între plante (material și metodă)

Crearea unor amestecuri ideale de plante, poate fi obținută doar prin testare și observare.

Astel că în lucrarea mea mi-am propus să amenajez de la zero un terrariu, în care să amplasez plante care se potriviesc din punct de vedere a cerințelor față de condițiile climatice și urmărirea evoluției vizuale precum și comportamentul acestora, în timp.

Am început prin pregătrea containerului de sticlă si amplasarea acestuia pe un suport rigid.

Containerul este realizat din sticlă cu grosimea de 6 mm, închis pe toate laturile exceptând latura superioară pe unde se realizează accesul de serviciu pentru amenajare și mentenanță.

Fig.8. Crearea containerului din plăci de sticlă

Sursa:Original

Odată stabilit conatinerul în loc definitiv, am început prin alegerea unei teme, realizarea unei docuentații vizuale, din natură și albume foto din zone specifice prin navigarea pe internet.

Tema aleasă este una tropicală, asa că am început să realizez serie de schițe pentru vizualizarea întregului ansamblu. Găsirea unei variante optime, atât din punct de vedere compozițional, cât și tehnic, am continuat prin crearea unei liste de materiale necesare construirii fanteziei anterior creionate.

Astfel că am parcurs o serie de pași în procesul de construcție, care au constat în: montarea stratulu de drenaj; a substratulu; confecționarea fundalului și a suportului vertical; amplasarea elementelor decorative (lemn, piatră); amplasarea plantelor conform schemei de plantare; montarea sistemului de aspersie; montarea sistemului de iluminat; montarea sistemelor de automatizare.

Planșă Etapele de realizare a substratelor de cultură și a instalațiilor adiacente

Lista de materiale necesare construcției:

Fig.10. Schița de mână cu elementele necesare sistemului de comandă și control

Susra:Original

Proiectarea

Vizualizarea suluției tehnice este un aspect importat, înaintea implementării, ajutând la identificarea posibilelor probleme și dificultăți, cât și la estimarea unor costuri pe partea de materiale de construcție.

Această etapă am realizt-o cu ajutorul mijloacelor digitale de procesare și modelare computerizată 3D. Proiectul tehnic a fost realizat în sketchup. Putând șă proiectez atât partea de plan 2d cât și cea 3D, ce a ajutal la reaizarea unui necesar de materiale necesare implementării.

Plașa Schițe de mână pentru stabilirea asocierii speciilor de plante

Susra:Original

Planșa Schițe de mână și proiectare asistată de calculator.

Susrsa:Original

Implementarea

În intervalul 2019-2020, am construit și monitorizat 6 terrarii diferite

Planșa Diferite terrarii amenajate

Sursa: Original

Fig.9. Aspecte din etapa de montare a plantelor

Sursa: Original

Evoluția

(Notă: acest capitol nu a putut fi concretizat în totalitate datorită imposibilității de a fi în laboratotul Centrului pentru Biodiversitate și Conservare pentru determinările fizico-chimice și microscopice, ca urmare a Stărilor de urgență și de alertă, impuse de Covid 19-perioada martie-iunie 2020)

Programele de monitorizare și evaluare consistente, minuțioase și în timp sunt un instrument esențial pentru studierea și stabilirea unei linii de bază în starea și funcția zonelor umede, în detectarea schimbărilor ca rezultat al comunicării speciilor într-un spațiu limitat și caracterizează tendințele de evoluție a terrariumului, în timp.

Nivelul 1, „evaluarea peisajului” se bazează pe informații de inventar de specii, asocieri posibile, densitate/unitatea de suprafață (în funcție de mărimea terrariului și evident,, de viețuitoarele care l-ar putea ocupa. Este o evaluare subiectivă, la scară grosieră.

Planșa . Diferite tipuri de asocieri studiate

Sursa: original

Nivelul 2 este „evaluarea intensivă” a terrariului și folosește indici intensivi, multi-metrici, derivați din cercetare, cum ar fi abordarea hidromorfă sau evaluările biologice (biometrizări de creștere, monitorizări a unor parametri funcționali specifici (randamentul de fotosinteză, acumulare de pigmenți specifici, analize de reducere-oxidare, coeficient ROS, etc.). În contextul biochimic, speciile reactive de oxigen sunt formate ca produși secundari naturali ai metabolismului fiziologic al oxigenului, și au astfel un rol deosebit în semnalizarea celulară și în homeostazie (Devasagayam et al., 2004). În timpul unor condiții de mediu nefavorabile (precum expunerea la lumină ultravioletă sau expunerea la căldură), nivelul acestor specii reactive poate crește dramatic (Devasagayam et al., 2004). Această creștere poate avea ca rezultat distrugerea unor structuri celulare, fenomen cunoscut sub denumirea de stres oxidativ. Producerea speciilor reactive de oxigen este influențată de răspunsurile la factori de stres la plante, iar printre factori se numără: seceta, salinitatea, deficitul de nutrienți, toxicitatea datorată metalelor și radiațiile UV-B. Generarea speciilor reactive de oxigen se mai poate datora și unor surse exogene, precum radiațiile ionizante (Sosa Torres, 2015). Acestea sunt menite să ofere informații detaliate despre funcționarea unui terrariu.

Neoregelia sp. var. „Fire ball” aparține grupului de plante epifite tropicale numite Bromelia.

Fiind o plantă originară din zone geografice tropicale, cerințele față de condițiile eco-climatice sunt inproprii cultivării în spațiile urbane interioare.

Cerințe eco-climatice:

Lumina: 2700 lux

Temperatura(°C): 21- 22 °C

Umiditatea(U%): oscilantă între 72- 95 %

Substrat: planta nu necesită substrat de cultură, doar suport de ancorare.

Fertilizare: moderată, o dată la două luni cu fertilizant pe bază de azot (N) diluat cu o valoare a electroconductivității (EC) în jurul valorii de 150 µS/cm.

În experimentul nostru am urmărit efectul iluminării artificiale într-un terrariu asupra acestei specii. După cum se poate observa din imaginile de mai jos, Planșa nr. x, utilizarea lămpilor LED a favorizat sinteza unor pigmenți antocianici la specia Neoregelia sp. var. „Fire ball”, Cantitatea și calitatea tipurilor de antociani urma să fie determinată spectrometric. Efectul parametrilor de creștere controlați, urma să fie determinat la nivel de celule și pe categorii de țesut vegetal, prin observații microscopice (optic și SEM).

Planșa nr.x Analiza vizuală a evoluției coloritului (acumulare de pigmenți antocianici) la Neoregelia „Fireball

Susra:Original

Planșa nr. 1

Proiectarea asistată de calculator și schițe de mână

Sursa:original

Planșa nr. 2

Construcția unui terrariu în rezidența din Paris martie 2019

Sursa fotografii: original

Competivitatea între plante (material și metodă)

Planșe nr.3

Terrarii amenajate în containere de dimensiuni diferite

Sursa fotografii: originalPlanșe nr. 4

Planșa nr. x Evoluția în timp a unui terrariu de la etapa plantării până în prezent (iunie 2020)

Sursa :Original

CONCLUZII

În urma studiilor efectuate, și a experiențelor realizate în perioada 2019-2020, concluzionez faptul că fiecare amenajare își are propria personalitate.

Lucrarea prezintă elemente de cercetare asupra unui potențial nou instrument de cercetare în laborator: un spațiu ce reproduce un fragment tipic de ecosistem, un spațiu cu posibilitate de monitorizare constantă, de control și modelare a variabilelor analizate pentru aspecte de răspunsuri fiziologice, biochimice și de stres. De asemenea este un instrument ideal în cercetarea etiologiei peștilor, amfibienilor, reptilelor, a insectelor și animalelor mici

Lumina LED folosită în amenajări nu doar arată faptul că este eficientă energetic, ci și faptul că plantele pot să dezvolte caracteristici precum un colorit mai intens și o creștere mai armonioasă.

Terrariile pot fi utilizate pentru menținerea unor colecți de plante rare și sensibile condițiilor normale de cameră, dar și ca suport pentru realizarea unor studii de laborator cu privire la diferite aspecte biologice și bineînțeles suport didactic pentru susținerea unor teorii.

Terariile nu constituie un element care are nevoie de atenție zilnică, binențeles dacă sunt folosite mijloacele de automatizare adecvate.

Experimentarea pe terrarii nu se încheie aici, ci poate să continuie prin realizarea unor teste variate, în urma cărora poate să reiese rezultate interesante, și neașteptate, dar și experimentarea a cât mai multor combinații de plante, materiale, culori, texturi și de ce nu  diferite combinații de teme.

Un at aspect extrem de important este aspectul aplicativ al acestui demers. Astfel, lucrarea propune ideea de terrariu/ vivariu ca noutate în materie de amenajări peisagere de interior, introducând conceptulde piesă vie de mobilier vitrat.

De ce necesitatea unei piese de mobilier vitrat într-un spațiu interior? Răspunsul ar avea trei elemente esențiale: un aspect practic, un aspect educațional și unul filosofic.

Aspectele practice sunt legate de necesitatea expunerii- în cazul mobilierului commercial Spațiilor de magazin le sunt aduse în mod constant îmbunătățiri prin diferite elemente de decorațiuni, astfel încât atmosfera să fie cât mai primitoare.

Terariile pot fi și un element de mobilier viu entru spații cu destinații diferite, fie el amplasat acasă sau la birou.Prin combinațiile de plante utilizate, acestea pot duce la buna stare a privitorului.

Fiind un element de mobilier, dimensiunile pot fi variate, făcând ca terrariile să fie potrivite pentru diferite forme ale spațiilor alocate pentru amplasarea lor.

Libertatea pe care o poate avea amenajatorul într-un spațiu restrâns poate să scoată mximum din potențialul de utilizare.

Mobilierul denumit general, este reprezentat de obiecte mobile sau fixe, amplasate în interior sau exterior, în scopul de a îmbunătăți condițiile de trai ale omului precum susținerea, depozitarea și menținerea corpurilor sau obiectelor.

Elementele de mobilier nu au doar un rol funcțional, ci și unul estetic.

Cu ajutorul lor, decorăm spațiile interioare și exterioare, crescând astfel gradul de funcționalitate și bună stare.

Avînd în vedere faptul că o bună parte a timpului în petrecem în interioare, elementele de mobilier în cele mai multe cazuri devin monotone, ducând la stări de spirit negative. Studiile au arătat faptul că un mobilier  cât mai divers (atât culoare cât și formă) duc la sporirea stârii emoționale și a dezvoltării armonioase atât a unui copil cât și a unui adult.(Brâncoveanu et al.,. 2017)

Un element de mobilier decorativ, precum o noptieră, sau o nișă din perete, pot să contribui la îmbunătățirea stării de spirit, prin încorporarea unui terrariu cu plante viu colorate.

Un element de mobilier monoton poate fi îmbunătățit cu ajutorul dinamicii date de terrarii datorită faptului că elementele vii conținute de acessta sunt într-o continuă schimbare.

Astfel, monotonia dată de elementele de mobilier statice sunt contracarate de dinamismul amenajării și a elementelor vii, precum o orhidee care înflorește regulat, sau plante care se mișcă (nastii)

Mobilierul din sticlă sugerează plăcere solară, luminoasă, expunere deschisă, fără umbre de ambiguitate asupra produselor expuse. Imaginați-vă cum ar fi ca pe lângă aceste aspect de claritate, cumpărătorul să se găsească înconjurat de un spațiu viu, de verdele acela sănătos al plantelor vii, de uimirea de-a descoperi un peisaj frumos sau exotic, de sentimentul acela pe care numai natura vie îl poate oferi. Mersul a cumpărături devine astfel o bucurie amplificată. Mai mult, mai ales pentru copii și tineri, acel atât de blamat ”mersul la mall”, capătă o component culturală și educativă.

Aspectul educațional este dat de faptul că acest tip de mobilier este elementul de bază în muzeele de științe ale naturii, grădini botanice și zoologice- care prin includerea unui terrariu, a unui paludarium sau a unui vivarium, ar completa paleta de prezentare a speciilor. În prezent, în astfel de muzee predomină dioramele, vitrine care imită peisaje sau habitate. Definiția data de Micul dictionar academic pentru diorama, explică foarte clar elemental de artificial al acestor obiecte destinate cunoașterii și educației. Astfel, dioráma este: ”1 Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), care, sub efectul unui joc de lumini, dă impresia realității. 2 Reprezentare spațială a unui peisaj, folosită în muzee drept cadru de expunere a unor animale împăiate, manechine etc., pentru a înfățișa un ecosistem. Cu excepția acvariilor, toate dioramele sunt realizate din mulaje de plastic a plantelor, imitații mai puțin sau mai mult reușite estetic. Includerea terrariilor/paludariilor/vivariilor ar face aceste spații fermecătoare prin panoramarea mai multor domenii distincte: plante, animale, insect, ecologie, geografie, estetică, cunoaștere reală. Nicio reproducere artificială a speciilor, oricât de bine realizate ar fi, nu pot înlocui experiența vizuală a vizitatorului când dă cu ochii de viu!

”V-ați întrebat vreodată de ce are Cenușăreasa pantofi de sticlă?” este o întrebare ce ne este adresată în cartea ”Civilizații de sticlă. Utopie, distopie, urbanism”, (Borbély, 2013) o carte a cărei temă principal este legată de reprezentarea sticlei în cultură, literatură și urbanism.

Aspectele filosofice ale conceptului de mobilier vitrat se fundamentează pe ideea de ”mobilier din sticlă sau marea contemplare universală”, adică despre transformarea materiei în sticlă și în transparență. Trăim o epocă a transparențelor de orice fel. Vorbim din ce în ce mai mult despre lumi transluvide, societăți transparente, metropole albe, orașe și clădiri făcute din sticlă, adică societatea modernă ca răspuns diferitelor propuneri clasice de urbanism colectiv, ideal.

Planșa. Sugestii de mobilier interior vitrat, pe bază de terrarii, paludarii și vivarii

Ce urmează?

Automatizarea…. ”work in progress” (pentru Disrtație?)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Borbély, Ștefan , Civilizații de sticlă. Utopie, distopie, urbanism”, 2013, Ed. Limes Cluj-Napoca, ISBN/ISSN 978-973-726-797-2

Bruins Eugène: Terrarien Enzyklopädie, Dörfler Verlag GmbH Eggolsheim, ISBN 978-3-89555-423-0

Brîncoveanu, Veronica, and Valeriu podborschi. Mobilier destinat sălilor de creație a copiilor, 2017, Conf Tehn St Colaboratori Doctoranzi Studenti Vol II DS (3), Univ. Tehnică a Moldovei, chișinău, Moldova

Cătană Corina – Micropropagare, Ghid pentru întocmirea proiectului : Microînmulțire, Ed. AcademicPres Cluj-Napoca, 2014, ISBN 978-973-744-372-4

Cătană Corina– Microînmulțire, Ed. Academic Pres Cluj-Napoca, 2014, ISBN 978-973-744-369-4

Conover CA and RT Poole, Acclimatization of indoor foliage plant, 1984, Hort. Rev. 6; 119-154

J. R. Mollison, The New Practical Window Gardener, 1877 (Linda Hall Library)

Lawrence E., ed. (1999). Henderson's Dictionary of biological terms. London: Longman Group Ltd. ISBN 0-582-22708-9.

Međedović S., Maslić E., Hadžiselimović R. (2002). Biologija 2. Svjetlost, Sarajevo. ISBN 9958-10-222-6. (via Wikipedia/ Mesophyte)

Nathaniel Bagshaw Ward On the Growth of Plants in Closely Glazed Cases (Cambridge Library Collection – Botany and Horticulture) Reissue Edition Series: Cambridge Library Collection – Botany and Horticulture, Publisher: Cambridge University Press; Reissue edition (August 22, 2013), ISBN-10: 1108061133; ISBN-13: 978-1108061131

Tyler Whittle – The Hunters Book (Chilton Book Company, Philadelphia, 1970, reeditată în 1997 The Lyons Press, New York, NY. ISBN 1-55821-592-1)

William B. Ashworth, Jr.,”Scientist of the Day – Nathaniel Bagshaw Ward, 2019”. Dr. William B. Ashworth, Jr.este Consultant for the History of Science, Linda Hall Library și Associate Professor, Department of History, University of Missouri-Kansas City

Atlas botanic / Lucia Popovici Constanta. Moruzi, Ion Toma. – Editia a 2-a revizuită. București : Editura Didactică și Pedagogică,. 1985. – 216 p

Dr. Nathaniel Bagshaw Ward (1791-1868)- PlantExplorers.com™ and Lindenleaf Enterprises Inc. https://www.plantexplorers.com/explorers/biographies/ward/nathaniel-bagshaw-ward.htm (ultima accesare în30 iun. 2020)

Merriam-Webster Dictionary https://www.merriam-webster.com/dictionary/online

Micul dicționar academic, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic, 2010

Surse accesate online:

Setting up my new Rainforest Terrarium

(Ultima accesare iun 2020)