Amenajarea Campingului Buzias

Cuprins

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE. STAȚIUNEA BUZIAS

Prezentarea stațiunii Buzias

1.2. Potențialul turistic. Potențialul natural. Scurt istoric

1.3. Structurile de cazare

1.4 Structurile de alimentatie publica

1.5 Structurile de tratament

1.6 Structura organizatorica

1.7 Indicatorii densitatii turistice

1.8Indicatoriieficientei economice

1.9. Politica de marketing aplicată

CAPITOLUL 2. SERVICIILE TURISTICE ȘI CALITATEA LOR

2.1. Definirea serviciilor

2.2. Caracteristicile și structura serviciilor turistice

2.2.1 Caracteristici ale serviciilor turistice

2.2.2. Structura serviciilor turistice

2.3. Componentele produsului turistic

2.3.1. Conținutul serviciilr turistice

2.3.2. Serviciile de agrement (animația)

2.3.3Servicii de tratament balnear

2.4. Calitatea și managementul calității în servicii

2.4.1. Obiectivele calității

2.4.2. Caracteristicile calității serviciilor

2.4.3. Determinarea calității serviciilor

2.5. Sezonalitatea serviciilor turistice

CAPITOLUL 3. PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

3.1. Protecția și conservarea mediului. Necesitate obiectovă a dezvoltării turismului

3.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism

3.3. Acțiuni principale de protecție și conservare a mediului

CAPITOLUL 4. AMENAJAREA TURISTICĂ EXTERIOARĂ

4.1. Semnificațiile și rolul de amenajare turistică

4.2. Strategii de amenajare turistică

4.2.1. Tipologia și caracteristicile amenajărilor turistice

4.2.2. Selecția și delimitarea teritoriului

4.2.3. Principii strategice la amenajarea unor stațiuni sau zone turistice

4.3. Modele de amenajare turistică exterioară

4.4. Conceptul de camping

4.4.1. Amplasament și clasificări

4.4.2. Funcțiunile campingului

4.4.3. Instalații aferente și elemente de mobilare

4.5. Criterii minime pentru clasificarea campingurilor din categoria 2*

CAPITOLUL 5. AMENAJAREA CAMPINGULUI BUZIAS 53

5.1. Descrierea generală

5.2. Cazarea

5.3. Anexe la rețeaua de cazare

5.4. Amenajarea interioară a căsuței

5.5. Amenajării exterioare

5.5.1. Agrementul și activitățile recreative

5.5.2. Spații verzi

5.5.3. Parcarea

5.6. Transportul

CAPITOLUL 6. ANALIZA ECONOMICĂ A INVESTIȚIEI

6.1. Definirea investiție

6.2. Cheltuieli privind amenajarea și dotarea campingului

6.3. Estimarea rezultatelor activității turistice pe ani de funcționare

6.4. Recuperarea investiției

CAPITOLUL 7. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE. STAȚINEA BUZIAS

1.1. BUZIAS

Județul Timiș este amplasat în vestul țării, la 8 km de frontiera cu Ungaria și Iugoslavia. Prin suprafața pe care o ocupă, 8697 km2 (3,6 din teritoriul României), Timișul reprezintă cel mai întins județ al țării. Teritoriul județului este limitat în partea de nord de județul Arad, în est de Hunedoara, la sud-est de județul Caraș-Severin, iar în partea de vest de frontiera cu Iugoslavia. Din punct de vedere al organizării administrativ teritoriale județul cuprinde : 2 municipii, 5 orașe, 75 comune și 325 de sate. Forma predominantă de relief este câmpia (Câmpia de Vest reprezintă peste 3/4 din suprafața totală a județului). În partea de est aceasta este limitată de dealuri precum Dealul Lipovei și Buziașului. Zona muntoasă este reprezentată de Munții Poiana Ruscă situați în partea de vest a teritoriului, având altitudini de 1300-1400 m (cea mai mare altitudine Vf. Padeșu 1374 m). Rețeaua hidrografică din Câmpia Banatului este reprezentată de râurile Bega (cursul mijlociu și inferior) și Timiș cu afluenții săi: Bârzava, Pogăniș și Timișana ce străbat teritoriul de la est la sud-vest și Aranca (vechi braț al Mureșului) ce scaldă partea de nord a județului. Regimul climatic este de tip submediteranian. Temperaturile medii anuale în zona de câmpie sunt de 10,7°C, iar precipitațiile medii anuale variază între 536 mm la Sânnicolau Mare și 700 mm la limita cu dealurile (734 mm la Făget). Creșterea precipitațiilor are loc de la vest la est, cantitățile de apă depășind 620 mm.

Cele mai importante rezervații naturale din zona Banat sunt:

– Mlaștinile de la Satchinez ( 25 km de Timișoara ) ;

– Parcul Dendrologic Bazoș ( 15 km SE de Timișoara ) ;

– Sărăturile de la Diniaș ;

– Pădurile seculare de la Pișchia, Biniș, Hodmoș ( Remetea Mică )

Prin valențele terapeutice deosebite ale factorilor de cură prezenți în zona sa, orașul Buziaș constituie una dintre cele mai importante stațiuni balneoclimaterice din țară.

Situat în sud-vestul țării, la întretăierea paralelei de 45 grade 37 minute latitudine nordică cu meridianul de 21 grade 48 minute longitudine estică, orașul Buziaș cuprinde, pe lângă localitatea propriu-zisă, și satele Bacova și Silagiu. Stațiunea este situată între colinele care se prelungesc la poalele dealului Silagiu, pe șoseaua principală Timișoara – Lugoj, la distanța de 35 km de Timișoara și 28 km de Lugoj, în zona de contact dintre relieful înalt banatic și Câmpia Panonică, ce pătrunde dintre vest spre est, pornind de la limita câmpiei joase a Timișului și culminând în zona de dealuri a Silagiului, altitudinea orașului fiind de 128 metri. Principala caracteristică a stațiunii Buziaș este aerul puternic ionizat ( 400-700 perechi de ioni negativi / centimetru cub de aer ). Acest proces de ionizare corespunde unui aer prezent la o altitudine de 1200 la 2000 metri. Temperatura apei de aici ajunge între 7-11 grade Celsius, făcând din Buziaș o stațiune minerală atermală.

Cercetările arheologice au identificat în satul Silagiu (aparținând orașului Buziaș) o așezare străveche ce datează din secolele VII-VI î.e.n.. Această așezare este situată în complexul cultural Basarabi, care ilustrează stadiul de civilizație a triburilor daco-gete în secolele premergătoare atestării lor, de izvoare antice scrise. De asemenea, în hotarul localității Bacova s-au găsit o serie de dovezi care vorbesc de existența în apropierea acestei localități a unei așezări daco-romane, ce se poate încadra în veacurile IV-V e.n. Alături de aceste două valoroase descoperiri ale specialiștilor de la Muzeul Banatului, de-a lungul anilor au fost elaborate numeroase studii privind istoria orașului Buziaș.

Mult abordat și discutat a fost subiectul originii toponimului așezării. Asrfel, unii istorici susțin că acesta ar fi de origine slavă, respectiv ar deriva din rădăcina “buzu”, care ar însemna “floare de soc”, și că în această formă a și trecut în limba română, formând cuvântul “boziaș” sau « buziaș ».

O altă explicație ar fi cea legată de influența otomană, ce ar fi dat numele așezării după apele minerale reci, prezente aici.

În secolul al XIX-lea s-a emis o nouă ipoteză, care susține că toponimul ar proveni din cuvântul sârbesc “buza” sau “boza”, denumirea unei băuturi fermentate făcută din tărâțe, cu gust acrișor ca cel al apei de Buziaș. Prezența denumirii de Buziaș în locuri unde nu există ape minerale, i-a determinat pe unii istorici să susțină că toponimul nu s-ar lega de substanța minerală exploatată aici, ci s-ar datora numelui unei familii “Busia”, “Busija” sau “Bâsia”, care în evul mediu timpuriu a stăpânit această localitate.

Izvoarele orale și scrise ale orașului Buziaș reliefează o veche și neîntreruptă existență a populației românești pe moșia actuală. Alături de descoperirile arheologice enunțate, trebuie menționat că unii cercetători localizează în perimetrul orașului, fie centrul roman “Ahibis”, fie castrul “Centrum Putei”. În unele documente numele de “Buziaș” apare pentru prima dată în anul 1071, când pecenegii așezați în Bulgaria trec Dunărea și pustiesc sudul Ungariei și ținutul Buziașului. Alte surse afirmă că numele de Buziaș ar fi apărut pentru prima oară în anul 1702, atunci când regele Ungariei, după ce l-a învins la Belgrad pe locțiitorul stăpânirii bizantine, s-a oprit pe câmpia Buziașului.

Existența sigură a așezării în secolul al XIV-lea este argumentată de diploma din 2 februarie 1321 a regelui Carol Robert de Anjou, care donează Buziașul nobililor din Buleni (printe alte lucruri). Se presupune că în acea perioadă Buziașul ar fi fost centrul unei moșii în jurul căreia se adunaseră mai multe sălașe.

După cum rezultă dintr-un document, în secolul al XV-lea, locul Buziaș trece în proprietatea familiei Dimitrie de Murani, iar după câțiva ani în proprietatea familiei Beli-Beșan.

În anul 1716, în timpul stăpânirii turcești, întâlnim Buziașul pe harta Banatului sub denumirea de “Buziesch”, având 36 de case și fiind locuit de iobagi români. În conscripția finală din anul 1717, Buziașul a apărut sub denumirea de “Buziasch”.

La începutul secolului al XIX-lea (1802-1805), locuitorii au descoperit un izvor, punând pe el o buturugă de lemn prin care curgea apa. În acestă stare izvorul i-a servit multă vreme pe păstorii și sătenii din împrejurimi care veneau să-și ia apă de băut, o duceau acasă, neputând să o bea la izvor, apa fiind prea tare datorită acidului carbonic pe care îl conține. Acest izvor s-a numit mai târziu “Izvorul Iosif”.

Din anul 1805, oficialitatea a sesizat pentru prima dată izvoarele minerale din Buziaș. Acest lucru face ca în perioada ce urmează, dezvoltarea Buziașului să fie legată de apele minerale existente în această localitate.

În anul 1809 și-a început activitatea medicul Lindenmayer, pentru cercetarea izvoarelor minerale din Buziaș, iar în anul 1811 s-a inaugurat primul sezon balnear.

Datorită poziției sale îndepărtate față de căile de comunicație, Buziașul va fi o așezare neînsemnată până în anul 1811. În acest an profesorul Paul Kiteibel semnalează deosebita valoare terapeutică a apelor minerale folosite de localnici.

Aceste cercetări efectuate vor sta la temelia dezvoltării social-economice a viitoarei așezări în care deja și-au făcut apariția primii vizitatori. În perioada care a urmat încep să se construiască unele edificii, trecându-se și la amenajarea stațiunii; în anul 1815 se construiește parcul. În anul 1816, după săparea izvoarelor și după rezultatele binefăcătoare obținute, Buziașul a fost declarat localitate balneară.

Noua stațiune a impus aranjamente și măsuri de organizare pentru construirea de stabilimente, clădiri pentru vizitatori bolnavi, amenajarea izvoarelor și a parcului. Stațiunea balneară Buziaș a continuat să se dezvolte și a început să fie vizitată și de suferinzii din alte țări.

În anul 1837 s-a trecut la amenajarea izvoarelor pentru cură internă, lucru ce a determinat creșterea interesului pentru stațiune manifestată de tot mai mulți vilegiaturiști care veneau la tratament atât din Transilvania, cât și din întreaga țară.

Buziașul se face cunoscut nu numai pentru cură, ci și prin procesul de îmbuteliere a apelor minerale, care începe în anul 1840.

În anul 1843, la Adunarea naturaliștilor și medicilor de la Timișoara, Buziașul a fost în centrul atenției datorită introducerii metodelor științifice în tratamentul balnear de către medicul român Gheorghe Ciocârlan, în perioada 1839-1848. Între anii 1848-1850 se construiește Grand Hotel (actuala vilă nr.4-Banatul), iar între 1853-1856 Casinoul și băile calde. Din 1 ianuarie 1856 începe să funcționeze Oficiul Poștal, de unde, de trei ori pe săptămână (luni, miercuri și sâmbătă) poștalionul ducea la Timișoara corespondența localnicilor și a celor veniți la cură.

Ritmul de dezvoltare al localității Buziaș a fost impulsionat de diversificarean proprietatea familiei Beli-Beșan.

În anul 1716, în timpul stăpânirii turcești, întâlnim Buziașul pe harta Banatului sub denumirea de “Buziesch”, având 36 de case și fiind locuit de iobagi români. În conscripția finală din anul 1717, Buziașul a apărut sub denumirea de “Buziasch”.

La începutul secolului al XIX-lea (1802-1805), locuitorii au descoperit un izvor, punând pe el o buturugă de lemn prin care curgea apa. În acestă stare izvorul i-a servit multă vreme pe păstorii și sătenii din împrejurimi care veneau să-și ia apă de băut, o duceau acasă, neputând să o bea la izvor, apa fiind prea tare datorită acidului carbonic pe care îl conține. Acest izvor s-a numit mai târziu “Izvorul Iosif”.

Din anul 1805, oficialitatea a sesizat pentru prima dată izvoarele minerale din Buziaș. Acest lucru face ca în perioada ce urmează, dezvoltarea Buziașului să fie legată de apele minerale existente în această localitate.

În anul 1809 și-a început activitatea medicul Lindenmayer, pentru cercetarea izvoarelor minerale din Buziaș, iar în anul 1811 s-a inaugurat primul sezon balnear.

Datorită poziției sale îndepărtate față de căile de comunicație, Buziașul va fi o așezare neînsemnată până în anul 1811. În acest an profesorul Paul Kiteibel semnalează deosebita valoare terapeutică a apelor minerale folosite de localnici.

Aceste cercetări efectuate vor sta la temelia dezvoltării social-economice a viitoarei așezări în care deja și-au făcut apariția primii vizitatori. În perioada care a urmat încep să se construiască unele edificii, trecându-se și la amenajarea stațiunii; în anul 1815 se construiește parcul. În anul 1816, după săparea izvoarelor și după rezultatele binefăcătoare obținute, Buziașul a fost declarat localitate balneară.

Noua stațiune a impus aranjamente și măsuri de organizare pentru construirea de stabilimente, clădiri pentru vizitatori bolnavi, amenajarea izvoarelor și a parcului. Stațiunea balneară Buziaș a continuat să se dezvolte și a început să fie vizitată și de suferinzii din alte țări.

În anul 1837 s-a trecut la amenajarea izvoarelor pentru cură internă, lucru ce a determinat creșterea interesului pentru stațiune manifestată de tot mai mulți vilegiaturiști care veneau la tratament atât din Transilvania, cât și din întreaga țară.

Buziașul se face cunoscut nu numai pentru cură, ci și prin procesul de îmbuteliere a apelor minerale, care începe în anul 1840.

În anul 1843, la Adunarea naturaliștilor și medicilor de la Timișoara, Buziașul a fost în centrul atenției datorită introducerii metodelor științifice în tratamentul balnear de către medicul român Gheorghe Ciocârlan, în perioada 1839-1848. Între anii 1848-1850 se construiește Grand Hotel (actuala vilă nr.4-Banatul), iar între 1853-1856 Casinoul și băile calde. Din 1 ianuarie 1856 începe să funcționeze Oficiul Poștal, de unde, de trei ori pe săptămână (luni, miercuri și sâmbătă) poștalionul ducea la Timișoara corespondența localnicilor și a celor veniți la cură.

Ritmul de dezvoltare al localității Buziaș a fost impulsionat de diversificarea tratamentului (în 1858 se construiește stabilimentul de hidroterapie), de extinderea spațiului aferent parcului, dar mai ales de intensificarea exploatării zăcământului hidromineral.

Astfel, se înalță noi vile: vila nr. 11 (Timișul) în anul 1861, vila nr.20 (Reșița) în anul 1864, iar în anul 1872 se inaugurează o sală de spectacole. În anul 1875 se ridică vila nr. 3 (Bazar) și colonada ce o leagă cu izvoarele Iosif și Mihai, cu Cazinoul și cu sala de spectacole. Pentru turiștii al căror număr depășea 500 anual, în 1874 se construiește (în spatele vilei nr.1-Dacia) un ștrand cu apă minerală, primul din Europa.

Inaugurarea la 18 noiembrie 1896 a căii ferate Timișoara-Buziaș, cu lungimea de 31 Kilometri, introducerea în anul 1897 a iluminatului cu lămpi de petrol, amenajarea străzilor, modernizarea Băii feruginoase-Baia nr.2, au contribuit, desigur, datorită și valorii apelor minerale, la intrarea Buziașului în rândul stațiunilor cunoscute pe plan european. Numărul mare de turiști precum și vizita făcută în 1898 de însuși împăratul Franz Josef confirmă afirmația anterioară.

O serie de documente ale vremii precum și comunicările ținute la Congresul medicilor și specialiștilor în științe naturale, care a avut loc la Buziaș în anul 1884, au evidențiat valoarea deosebită a apelor minerale din acest oraș, cu nimic inferioare unor ape similare, cu renume mondial ca cele de la Spaa, Pyrmont etc.

La finele veacului trecut, activitatea locuitorilor Buziașului era legată de valorificarea apelor minerale. De aici se exportau în Germania apa minerală a izvoarelor Mihai și Iosif, și miere de albine. Începutul secolului al XX-lea este marcat de intensificarea exploatării zăcământului hidromineral, respectiv descoperirea, în 1903, a unui nou strat acvifer, foarte important sub aspect cantitativ și calitativ. În contextul unui mare volum de apă minerală, se construiește în 1907, Baia nr.1.

Debitul mare furnizat de primul foraj săpat în zona Buziaș a permis amenajarea unui lac de agrement pe care vara se putea face canotaj, iar iarna patinaj. Sezonul balnear se întindea pe perioada 15 mai – 1 octombrie.

Modernizarea stațiunii ( ce începe să se contureze separat de oraș ) prin construirea unor noi vile : vila nr.6 (Locomotiva) în 1903, vila nr.7 (Garofița) și nr.8 (Bujor) în 1928, a unui nou ștrand cu apă minerală, introducerea iluminatului electric în 1923, amenajarea instalațiilor pentru cură internă și cea externă. Înființarea unui tren ce face legătura între gara Buziaș și stațiune, a însemnat totodată și creșterea numărului de turiști și curanți.

În anul 1906, familia Muschong a cumpărat băile, a refăcut Baia nr.1, a deschis fabrica de îmbuteliere a apei minerale, a construit o serie de obiective și a continuat îngrijirea parcului. În paralel cu valorificarea în scopuri terapeutice a apelor minerale captate, din 1907, prin construirea unei fabrici, se trece la îmbutelierea gazului carbonic liber și volumul de apă minerală îmbuteliată fiind mult mărit. Apa minerală, bine cotată pe plan intern și internațional, a fost laureata unor expoziții, unde i s-a decernat medalia de aur Bratislava, 1908.

Turiștii veniți în stațiune se bucurau atât de valențele terapeutice ale apelor minerale, comparate cu cele de la Nauheim sau Wildungen, câa și de “oaza de liniște” cum era socotit parcul ce se întindea pe zeci de hectare, sau de frumusețea valsului și melodiilor interpretate de fanfară. Pentru a face cât mai plăcut sejurul turiștilor, în 1937 s-a organizat la Buziaș un curs de vară de muzică și de dirijat, condus de Filaret Barbu, curs la care a participat și corul condus de Ion Vidu.

În preajma celui de-al doilea război mondial, sub aspectul dotărilor sociale, stațiunea era mult rămasă în urmă comparativ cu valoarea terapeutică deosebită a apelor minerale. La 11 iunie 1948 a avut loc naționalizarea băilor, acestea trecând în proprietatea statului. Ca unități economice de bază, iau naștere Întreprinderea Economică Balneară și Serviciul Medical Balnear, legate prin specificul lor de deservire a oamenilor veniți la tratament și odihnă în stațiune.

Începând cu anul 1970, în vederea alimentării cu apă, întreprinderea a dispus de un fond de investiții de 6 milioane lei, iar în anul 1975 s-au construit trei hoteluri, având aproximativ 700 de locuri, asigurându-se condiții corespunzătoare de cazare și masă.

În vederea asigurării întregii asistențe medicale a bolnavilor cazați în stațiune, a funcționat Serviciul Medical Balnear, având profil de tratament cardio-vascular. Această unitate a fost deservită de un număr de 82 salariați permanenți și 24 salariați sezonieri. Pentru efectuarea tratamentului balnear, unitatea a dispus de următoarele :

policlinică balneară cu cabinet de specialitate : oscilometrie, stomatologie, oftalmologie, rontgen și electrocardiografie ;

pavilionul de băi numărul 1 cu 64 de vane pentru băi dioxid de carbon cu o capacitate de 1028 de proceduri în 8 ore care funcționează numai în sezonul de vară ;

pavilionul de băi numărul 2, cu 43 de vane, cu o capacitate de 688 de proceduri în 8 ore, care funcționează permanent, tot în cadrul acestui pavilion funcționând și secția de hidroterapie, unde se fac băi ascendente, alternante, dușuri, mofete, masaj, împachetări cu parafină etc.

pavilionul de fizioterapie, ce execută proceduri ajutătoare ca : ultraviolete, ultrascurte, solux, băi de lumină generală și parțială, și aerosol.

Capacitatea de tratament satisface complet necesitățile de tratament a celor veniți în stațiune, atât a celor cu bilete cât și celor veniți pe cont propriu. Activitatea este în continuă dezvoltare, ceea ce se reflectă și în faptul că:

în anul 1966 s-a efectuat tratament balnear pentru 15.120 de persoane

în anul 1967 unui număr de 17.500 persoane, iar

în anul 1969 s-a ajuns până la 2000 persoane zilnic în sezonul de vară.

În anul 1975 se construiește Hotelul Buziaș cu capacitate de 100 locuri de cazare. În anul 1979 se construiește Hotelul Parc, cu 300 locuri capacitate de cazare, restaurant, bază de tratament proprie și o sală de educație fizică medicală.În anul 1984 se construiește Hotelul Timiș cu 300 locuri capacitate de cazare, restaurant, bază de tratament proprie și o sală de educație fizică medicală.

Astăzi la Buziaș există 7 izvoare, din care 6 sunt exploatate în scop terapeutic, cel de-al șaptele fiind exploatat de Societatea Comercială “PHOENIX” S.A. în scop comercial. Apele minerale de Buziaș au o compoziție chimică bogată în: dioxid de carbon, fier, bicarbonat, clor, calciu, magneziu și brom. Gazul carbonic, principala compoziție a apei minerale de Buziaș (2,4g/l) este prezent sub trei forme: în stare gazoasă, asociat cu metan și dizolvat în apă. Datorită acestor proprietăți, apa minerală de Buziaș are trei tipuri de utilități: emanații naturale(mofete), cură externă și internă și îmbuteliere.

În stațiunea Buziaș activitatea turistică și balneoclimaterică se desfășoară în cadrul Societății Comerciale de Tratament Balnear, societate pe acțiuni ( S.C.T.B Buziaș S.A.). Societatea a fost creată în anul 1990 și are un capital social de 19.438.000.000 lei.

Structura acționariatului se prezintă astfel : SIF Transilvania – 92,81% , alți acționari – 7,19% . Începând din anul 1994, managerul societății este d-na ec. Ana-Maria Doran. Din același an, în urma privatizării, societatea a privatizat 2,7% din capitalul social, având 567.027 acțiuni.

Principalii beneficiari ai serviciilor de cazare, masă și tratament sunt persoane de vârsta a treia, pensionari, ale căror bilete sunt subvenționate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar și numeroase persoane mai tinere care suferă de diferite afecțiuni cardiovasculare.

Din anul 1996 biletele de odihnă și tratament ale celor veniți prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale au fost vândute la licitație. S.C.T.B Buziaș S.A. i-au revenit un număr de 4600 de bilete în anul 1996, iar în perioada 1997-1999 aproximativ 7000 bilete. În perioada 2000-2002 numărul biletelor de care a beneficiat societatea a fost de 8500 bilete.

La ora actuală, S.C.T.B Buziaș S.A. își desfășoară activitatea de cazare, masă și tratament, având în exploatare :

– Hotelul Parc, cu capacitatea de cazare de 284 de locuri, restaurant și bază proprie de tratament

– Hotelul Timiș, cu capacitate de cazare de 286 de locuri, restaurant și bază proprie de tratament

– Hotelul Buziaș, cu capacitate de 98 de locuri

– Un număr de 3 vile

– Restaurantul-cantină

– Bazele de tratament Baia nr.1 și Baia nr.2

– Secția de fizioterapie

– Sală de sport independentă

– Centrală termică proprie

– 9 sonde care furnizează apă minerală

– Palmarul

– Restaurantul rustic “Grădina bănățeană”, din parc

– Un ștrand termal

– Muzeul de istorie al stațiunii

– Vechiul casino

În prezent, la S.C.T.B. Buziaș S.A. lucrează un număr de 156 persoane. Ștrandul cu apă termală este luat în locație de gestiune de către alți acționari.

1.2. Potențial turistic. Potențial natural

Potențialul natural reprezintă totalitatea acelor elemente fizio-geografice dintr-un teritoriu, care în virtutea valorii lor sunt capabile să exercite o atracție asupra turiștilor potențiali asigurând astfel valorificarea turistică a acelui teritoriu. Prin această capacitate, fondul turistic natural se deosebește de restul condițiilor naturale care nu îndeplinesc decât rolul unui cadru în care se desfășoară circulația turistică.

Potențialul turistic natural reprezintă importanța pentru începuturile turismului dintr-un teritoriu și constituie prin urmare un punct de plecare în valorificarea turistică a acestuia, valorificare care trebuie asigurată prin construirea unei baze tehnico- materiale corespunzătoare, capabilă să garanteze satisfacerea necesităților turiștilor. Exemplul cel mai concludent îl constituie apele termale minerale ale stațiunii Buzias, care fiind o bună reprezentare a fondului turistic natural a predestinat teritoriu în vederea exercitării funcției turistice.

1.3. STRUCTURILE DE CAZARE

Serviciul de cazare este activitatea cea mai importantă a unei societăți comerciale de turism. Activitatea de cazare se prezintă ca o activitate complexă, alcătuită dintr-un grup de prestații oferite turistului pe întreaga durată a sejurului.

Dezvoltarea structurilor de cazare și a serviciilor de cazare sunt dependente de existența unei baze tehnico-materiale care să poată asigura turiștilor cele mai bune condiții de cazare, cu dotări corespunzătoare categoriei din care face parte, personal calificat care să ofere și să îndeplinească serviciile de cazare în așa fel încât turiștii să se simtă importanți și respectați. Cazarea în stațiunea balneoclimaterică Buziaș, S.C.T.B. Buziaș S.A se face în complexele balneare de două stele “Parc” și “Timiș”, în Hotelul Buziaș tot de două stele precum și în vilele de una și două stele.

Capacitatea totală de cazare a S.C.T.B. Buziaș S.A este de 819 locuri, împărțită după cum urmează:

STRUCTURILE DE CAZARE ÎN BUZIAȘ

Tabelul 1.1

Hotelul Parc a fost construit în anul 1979 și dispune de 141 de camere cu 2 paturi și de 3 apartamente repartizate pe 3 etaje, având în total un număr de 282 locuri. În cadrul hotelului funcționează un restaurant cu 290 locuri, un bar de zi și o bază de tartament. Acest hotel este deservit de un număr de 24 angajați.

Hotel Parc

Hotelul Timiș este “fratele geamăn” al hotelului Parc, dar el a fost construit în anul 1984 și are o capacitate de 286 de locuri, distribuite în 143 camere cu 2 paturi și 3 apartamente, repartizate pe 3 etaje. Și la parterul acestui hotel funcționează un restaurant de 300 locuri, un bar de zi și propria sa bază de tratament. Hotelul Timiș este deservit de un număr de 11 angajați.

Hotel Timiș

Hotelul Buziaș face parte din complexul hotelier al stațiunii. Acest hotel dispune de 49 camere, un apartament prezidențial, având în total 98 de locuri. El nu dispune de o bază de tratament proprie și nu are restaurant ca hotelul Parc și Timiș. Turiștii cazați la hotelul Buziaș pot face tratament la bazele de tratament ale celorlalte două hoteluri menționate mai sus și de asemenea pot servi masa la restaurantele acestora.

Hotel Buziaș

Hotelurile beneficiază de o așezare privilegiată, în apropierea parcului, ceea ce le conferă turiștilor un cadru agreabil și relaxant. Recepțiile hotelurilor sunt luminoase și spațioase, funcționând cu orar permanent, 24 ore din 24. Personalul este amabil și primitor, având o ținută regulamentară și corespunzătoare cu poziția și funcția fiecăruia. Panourile de afișaj existente în cadrul recepțiilor îi informează pe turiști asupra serviciilor anexe care le sunt oferite.

Camerele sunt plăcut amenajate și decorate, majoritatea dispunând și de balcon. Mobilierul este confortabil și se prezintă în stare bună. Păstrarea materialelor, a mobilierului și a grupurilor sanitare în curățenie permanentă și o stare bună de exploatare dă o notă de intimitate camerelor pregătite pentru sejurul turiștilor.

Prezența lifturilor în hoteluri face mult mai ușor accesul la etaje, ținând cont că majoritatea turiștilor o constituie persoanele de vârsta a treia sau cele suferinde și cu handicap locomotor.

Fiecare hotel dispune de parcarea sa proprie. Prețurile practicate sunt conform clasificării de 2 stele a unităților de cazare pentru:

– cazare pe cont propriu;

– cazare pe baza biletelor de odihnă și tratament prin agențiile de turism;

– cazare pe baza biletelor de odihnă și tratament subvenționate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În cadrul stațiunii se practică tarife diferențiate pentru turiștii veniți pe cont propriu, față de turiștii veniți cu B.O.T. Începând din anul 1996, S.C.T.B. Buziaș practică tarife egale pentru cetățenii români și străini, neexistând diferențe de tarif. Tarifele practicate pentru cazarea turiștilor sunt afișate vizibil la recepțiile hotelurilor; ele au cunoscut o modificare continuă datorită factorilor conjuncturali: modificări de preț la energie, inflație, taxe și impozite.

Din categoria serviciilor hoteliere ce întregesc funcția de cazare se pot menționa:

primirea și distribuirea în hotel a corespondenței pentru turiști;

punct de desfacere a presei centrale și locale;

vitrina-butique din cadrul recepției;

păstrarea obiectelor de valoare;

servicii de schimb valutar;

legături telefonice naționale și internaționale;

salon de frizerie-coafură;

spălatul și călcatul lenjeriei;

curățirea hainelor pentru turiști;

dotarea camerelor cu inventar suplimentar, la cererea turiștilor;

activități de agrement: salon videotecă, închirieri de jocuri distractive (biliard, remy, șah);

parcare.

Sistemul informațional și de rezervări utilizat în unitățile de cazare este un sistem modern, cu gestiune computerizată, adaptat cerințelor internaționale, capabil să facă față clientelei și standardelor de confort cerute. De asemenea, rezervarea se poate face și prin internet, societatea având o pagină web.

Pe lângă aceste trei hoteluri, S.C.T.B. Buziaș S.A dispune și de un număr de 3 vile, funcționale, care sunt unități de cazare turistică cu capacitate mai redusă. Vilele sunt clădiri independente cu o arhitectură specifică. Ele sunt răspândite în întreaga stațiune și asigură cazarea turiștilor sosiți la odihnă și tratament.

1.4 STRUCTURILE DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

Activitatea de alimentație publică reprezintă îmbinarea într-un ansamblu armonios a tuturor acțiunilor necesare pregătirii, prezentării și consumului de preparate culinare și băuturi, necesare turiștilor pe perioada sejurului.

S.C.T.B. Buziaș S.A dispune de 3 unități de alimentație publică:

a. Restaurantul hotelului Parc, situat la parterul acestuia, beneficiază de aceeași accesibilitate ca și a hotelului. Are o capacitate de 290 locuri, din care 240 locuri în salon și 50 locuri pe terasa neacoperită.

b. Restaurantul hotelului Timiș are o capacitate de 300 locuri și este situat la parterul hotelului.

c. Restaurantul Central este situat în vecinătatea Casei de odihnă nr.4, dar la o distanță mică de cele 3 hoteluri. Capacitatea sa este de 388 locuri. Aici mai funcționează un bar de zi și un punct de vânzare.

În aceste unități de alimentație publică, consumatorii sunt serviți cu un larg sortiment de preparate culinare, produse de patiserie și cofetărie, fructe, băuturi alcoolice și răcoritoare. Pentru crearea unei atmosfere plăcute și animate în restaurante, cu diferite ocazii, evoluează formații de muzică populară sau ușoară. Tot aici se pot organiza mese festive, banchete, recepții etc.

Pentru turiștii aflați la tratament, unitățile de alimentație publică pot servi mai multe tipuri de regimuri alimentare, în funcție de indicațiile medicilor curanți.

Sălile de deservire ale restaurantelor sunt spațioase, luminoase și frumos decorate. Mobilierul de calitate și condițiile igienice foarte bune contribuie la buna desfășurare a activității. Raportul calitate-preț la serviciile oferite se poate aprecia ca fiind bun, dacă avem în vedere calitatea produselor pe de o parte și nivelul prețurilor care este accesibil. Personalul este calificat, amiabil, dinamic și are o ținută vestimentară reglementară.

1.5 STRUCTURILE DE TRATAMENT

Dacă în urmă cu 25 de secole Hipocrate susținea că “natura este cel mai bun medic și numai prin faptul că ajutăm eforturile ei, mai obținem oarecare succese”, astăzi, medicii specializați și dotați cu tehnici moderne sunt datori să aplice judicios factorii naturali și kineticofizicali, în bazele și complexele terapeutice existente în cadrul S.C.T.B. Buziaș S.A.

Stațiunile balneare utilizează metode numeroase și complexe de tratament și recuperare. Pentru aplicarea acestor metode terapeutice fizio-balneare specifice, stațiunile dispun de baze de tratament complexe, dotate cu:

– instalații de balneo-fizio-terapie, hidromasaj;

– instalații pentru hidro și termoterapie;

– săli și operațiuni pentru kinetoterapie;

– amenajări speciale pentru practicarea curei de teren, săli și terenuri de sport.

S.C.T.B. Buziaș S.A beneficiază de următoarele baze de tratament:

– Baza de tratament a hotelului Parc asigură aproximativ 460 de proceduri de băi la cadă în apă minerală încălzită, dar mai dispune și de:

o secție de hidroterapie

o secție de termoterapie

o secție de fizioterapie

o sală de gimnastică medicală.

– Baza de tratament a hotelului Timiș are în componență:

pavilion de căzi pentru băi în apă minerală încălzită

mofetă pentru băi în dioxid de carbon liber

secție de hidroterapie

secție de fizioterapie

cabinet de masaj medical

sală de gimnastică medicală

cabinete ale medicilor specialiști.

– Baia nr.1 , situată în vestul stațiunii, a fost construită la începutul secolului trecut, și are în dotare:

60 de căzi pentru băi cu apă minerală carbogazoasă încălzită

pavilionul de fizioterapie dotat cu aparate medicale moderne.

– Baia nr.2 este situată în parcul stațiunii, și are în dotare:

52 căzi pentru băi cu apă minerală carbogazoasă încălzită

mofete

termoterapie

împachetări cu parafină.

– Sala de fizioterapie este amplasată în vecinătatea Băii nr.1 și este dotată cu aparate medicale moderne pentru:

– diadinamice, ultrasunete, magnetodiaflux, solux, ultraviolete etc. Ea deservește pacienții cazați în casele de odihnă. Pentru cura internă s-au amenajat buvete alimentate cu apele minerale captate de la:

Sonda nr.2: buvetele “Iosif” și “Izvorul nr.3 Phoenix”

Sonda nr.3: buveta “Izvorul moș Bâzieș”.

Igiena și starea tehnică a acestor baze de tratament sunt satisfăcătoare, aparatele funcționând bine. Personalul medical este calificat și specializat în fizioterapie și balneoterapie.

1.6. STRUCTURA ORGANIZATORICA

Organizarea este o parte intrinsecă a procesului de management. În funcție de conținut, organizarea firmei îmbracă două forme principale de muncă, a proceselor necesare realizării obiectivelor firmei. Rezultatul acestei organizări reprezintă stabilirea funcțiunilor firmei.

Funcțiunea cuprinde ansamblul proceselor de muncă asemănătoare, complementate, care contribuie la realizarea acelorași obiective.

Restrâns pe domenii, subdomenii sau chiar specialități:

a.) Societatea analizată cuprinde următoarele funcțiuni:

funcțiunea producție;

funcțiunea comercială;

funcțiunea financiar-contabilă;

funcțiunea de personal;

b.) Organizarea structurală, reprezintă cea de-a doua componentă de bază a organizării formale a firmei.Principala expresie a organizării structurale o reprezintă structura orgenizatorică.

Structura organizatorică a S.C.T.B. Buziaș S.A., este reprezentată în forma următoare:

Fiind o componentă a structurii organizatorice, structura managerială a firmei este alcătuită din organismele de management participativ, managerul general-director și contabilul șef.

Directorul are în subordine compartimentele comerciale și tehnice.

Contabilul șef are în subordine compartimentul financiar contabil.

Compartimenetele funcționale ale unității sunt, după cum rezultă și din structura organizatorică, următoarele:

Compartimentul comercial, in cadrul acestuia intră spațiile de cazare, baza de tratament, blocul alimentar, depozitul de alimente, depozitul frigo. În cadrul acestui compartiment se disting următoarele activități principale:aprovizionarea, vînzarea produselor alimentare, a prestațiilor turistice și activitatea de tratament.

Compartimentul tehnic, care cuprinde echipa de întreținere, spălătoria, centrala termică.

Compartimentul financiar-contabil, condus de cștre doamna contabil șef, cuprinde biroul contabil și casieria.Activitățile principale ale acestui compartiment sunt: activitatea financiară (previzionarea și execuția financiară), contabilitatea și controlul financiar de gestiune.

Compartimentul personal, are în vedere încadrarea, formarea, perfecționarea personalului, precum și promovarea și protecția acestuia (protecția muncii și protecția socială).

Pentru a putea conduce unitățile prestatoare de servicii turistice, persoanele fizice trebuie să beneficieze de brevet de turism. Acesta constituie, de fapt, actul prin care se atestă capacitatea profesioanelă și probitatea morală a acestora.

Reglementările privind acordarea licențelor și brevetelor de turism în România sunt prevăzute de H.G. nr 634septembrie 1994 (Monitorul Oficial nr 2791994) și în Ordinul Ministerului Turismului nr 2071994 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea licențelor și brevetelor de turism (Monitorul Oficial nr 41995).

In ceea ce privește S.C.T.B. Buziaș S.A., în cadrul acestei unități, posedă brevet de turism directorul unității.

Ponderea cea mai mare a turiștilor care au beneficiat de serviciile oferite de unitate, este definită de pensionari, dar prezentarea persoanelor tinere și mature până la vârsta de pensionare care vin pentru odihnă, agrement sau recuperare, este și ea în creștere și nu trebuie neglijată.

1.6 INDICATORII VOLUMULUI ȘI INTENSITĂȚII CIRCULAȚIEI TURISTICE

Indicatorii privind volumul circulației turistice exprimă de fapt dimensiunea activității turistice la nivelul stațiunii Băile Buziaș.

1.6.1 INDICATORUL NUMĂRUL DE TURIȘTI

Un prim indicator al volumului circulației turistice este numărul de turiști. Acest indicator este un indicator sintetic, care exprimă numărul de persoane care se deplasează în scop turistic și de tratament în cele două stațiuni. Indicatorul numărul de turiști are două componente:

– numărul de turiști străini sosiți;

– numărul de turiști români sosiți.

NUMĂRUL DE TURIȘTI SOSIȚI ÎN BUZIAȘ Tabelul 1.2

Graficul 1.1

Din datele prezentate în tabelul 1.2, putem observa modificarea fluxului turistic din perioada 2003-2005. Se poate observa că în anul 2003 în Buziaș au sosit 8302 turiști români și 43 turiști străini, în anul 2004, 8758 turiști români și 79 turiști străini, iar în anul 2005, 9809 turiști români și 133 turiști străini. Pentru sosirile din Buziaș se observă un trend crescător pe toată perioada analizată și pe amândouă categoriile de turiști. În anul 2004 a avut loc o creștere față de anul precedent cu 5,49% , iar în anul 2005 față de 2004, cu 12% pentru turiștii români, pe când pentru turiștii străini s-a înregistrat o creștere de 83,72% în anul 2004 față de anul 2003, iar în anul 2005 s-a înregistrat o creștere de 68,35%. După cum se observă, dacă pentru turiștii români, în cele două intervale, s-a înregistrat o creștere (de la 5,49% la 12%), pentru turiștii străini se observă o scădere (de la 83,72% la 68,35%).

1.6.2 INDICATORUL ZILE-TURIST

Un al doilea indicator important al volumului circulației turistice îl reprezintă numărul de zile turist, indicator care, la fel ca și numărul de turiști, oglindește fenomenul turistic în ansamblul lui și cuantifică activitatea turistică a stațiunii.

Evoluția indicatorului este prezentată în următorul tabel

NUMĂRUL DE ZILE-TURIST ÎN 2003 LA BUZIAȘ

Tabelul 1.3

Din tabelul 1.3 se poate observa că în anul 2003 au sosit în stațiunea Buziaș turiști care au petrecut o singură noapte aici ( 62 români și 2 străini), 2 nopți (12 străini), 5 nopți (1025 români și 20 străini), 6 nopți (20 români și 1 străin), 15 nopți (4170 români și 8 străini) și 18 nopți (3025 români). În total s-au realizat 122.559 zile-turist. Pe categorii de turiști se observă că, dacă din partea turiștilor români s-a realizat un număr de 122.307 zile-turist, din partea turiștilor străini, numărul zilelor-turist este mult mai mic, doar 252.

NUMĂRUL DE ZILE-TURIST ÎN 2004 LA BUZIAȘ

Tabelul 1.4

Din tabelul 1.4 reiese că în anul 2004 în Buziaș au petrecut, o noapte – 243 turiști români, 2 nopți – 8 turiști străini, 5 nopți – 190 români și 61 străini, 6 nopți – 225 români și 10 străini, 15 nopți – 4460 români, și 18 nopți – 3640 români, în total realizându-se un număr de 135.344 zile-turist ( 134.963 din partea românilor și numai 381 din partea străinilor).

NUMĂRUL DE ZILE-TURIST ÎN 2005 LA BUZIAȘ

Tabelul 1.5

Tabelul 1.5 evidențiază faptul că în anul 2005 și-au petrecut în Buziaș, o noapte – 57 turiști români și 36 turiști străini, 5 nopți – 66 români și 87 străini, 6 nopți – 10 turiști străini, 15 nopți – 5110 turiști români, 18 nopți – 4576 turiști români, în total realizându-se 159.936 zile-turist ( 159.405 din partea turiștilor români și numai 531 din partea străinilor).

1.6.3 INDICATORUL ÎNCASĂRI TURISTICE

Indicatorul Încasări turistice este probabil cel mai important indicator, pentru că el cuantifică sintetic dimensiunile întregii activități turistice desfășurate în cadrul stațiunii Băile Buziaș.

În funcție de încasările turistice, obținute într-o perioadă de timp, societatea turistică își poate sau nu desfășura în condiții bune activitatea, poate relansa ciclul de producție, poate face investițiile necesare pentru îmbunătățirea gradului de confort pe care-l oferă turiștilor, dezvoltarea bazei tehnico-materiale, achitarea tuturor obligațiilor față de bugetul de stat și față de partenerii de afaceri, în final ne arată dacă societatea turistică este rentabilă sau nu.

Încasările turistice, obținute în perioada cuprinsă între anii 2003 și 2005, precum și ponderea lor pe sectoare de activitate, de cazare, alimentație publică și de tratament și altele – pentru Buziaș, din total încasări, este prezentată în continuare:

ÎNCASĂRILE ÎN BĂILE BUZIAȘ ÎN PERIOADA 2003-2005

Tabel 1.5

Din tabelul 1.5 se observă încasările turistice, ce au avut un trend crescător pe întreaga perioadă analizată, astfel, în anul 2004 încasările stațiunii Buziaș au crescut cu 23,42% față de anul 2003, iar în anul 2005 acestea au crescut cu 16,13% față de anul 2004. Astfel, în anul 2005, încasările turistice totale în această stațiune erau de 44.298.638 mii lei.

STRUCTURA ÎNCASĂRILOR TURISTICE ALE STAȚIUNII BUZIAȘ ÎN 2005

Grafic 1.2

În graficul 1.2 este prezentată structura încasărilor pe sectoare de activitate, în anul 2005. Se poate observa că pe primul loc ca și realizatoare de încasări este activitatea de alimentație publică, cu 61%, urmată de activitatea de cazare, care reprezintă 25% din totalul de încasări din anul analizat.

1.6.4 INDICATORUL CHELTUIELI TURISTICE

Analiza încasărilor turistice nu poate fi despărțită de cea a cheltuielilor turistice, care împreună caracterizează întregul proces economic și financiar al societății.

În tabelele ce urmează este prezentată evoluția cheltuielilor înregistrate de stațiunile Băile Buziaș, în perioada 2003 – 2005. Tot în continuare se poate vedea ponderea pe care o dețin cheltuielile din fiecare sector de activitate în totalul cheltuielilor.

CHELTUIELILE TURISTICE ÎN BĂILE BUZIAȘ ÎN PERIOADA 2003-2005

Tabel 1.6

În tabelul 1.6 este evidențiată evoluția cheltuielilor turistice din stațiunea Buziaș. Pe întreaga perioadă analizată, cheltuielile au avut un trend crescător. Procentual, în anul 2004, acestea au crescut cu 22,59% față de anul anterior, iar în anul 2005, cu 15,15% față de anul 2004.

STRUCTURA CHELTUIELILOR LA BUZIAȘ ÎN 2005

Grafic 1.3

În graficul 1.3 este prezentată structura cheltuielilor turistice din stațiunea Buziaș, în anul 2005. Astfel, se poate observa că 62% din totalul cheltuielilor îl deține activitatea de alimentație publică, urmață de activitatea de cazare, cu 24%, și activitatea de tratament cu 12%.

1.6.5 INDICATORUL SEJURUL MEDIU

Acest indicator reprezintă intervalul de timp în care turiștii rămân cazați într-o destinație turistică. O altă caracteristică a acestui indicator este aceea de a reflecta capacitatea unei destinații turistice de a reține, prin oferta ei, turiștii pe o perioadă cât mai îndelungată.

Indicatorul se calculează pe baza relației:

Sm = Zt / Nt [ zile ] unde: Sm – durata medie a sejurului

Zt – total număr zile-turist

Nt – total număr turiști

Evoluția acestui indicator, pe întreaga perioadă analizată, va fi prezentată în tabelul următor:

SEJURUL MEDIU ÎN STAȚIUNILE BUZIAȘ

Tabelul 1.7

Din tabelul 1.7 se poate observa, pe cei trei ani, evoluția indicatorului sejurul mediu, proporțional cu evoluția celor doi indicatori analizați anterior, numărul de zile-turist și numărul de turiști. În anul 2003, în Buziaș, sejurul mediu era de 14, 7 zile. În 2003 la Buziaș sejurul mediu a crescut, ajungând la 15,31 zile. În ultimul an de analiză, indicatorul își mărește valorile stațiune, ajungând la 16,08zile. Diferența destul de mare dintre valorile indicatorului se explică prin tipul de turism practicat la Buziaș ( turism organizat, în cele mai dese rânduri).

1.6.6 INDICATORUL GRADUL DE OCUPARE

Indicatorul de ocupare al structurilor de cazare, sau gradul de ocupare, reflectă utilizarea ofertei turistice într-o perioadă determinată de timp, adică nivelul intensității activității turistice desfășurată de societate, în funcție de capacitatea de cazare instalată. Acest indicator informează asupra acelei părți a ofertei turistice care s-a materializat și se regăsește în consum, definind cererea solvabilă propriu-zisă ( acoperită cu servicii de turism ). Utilizarea capacităților existente se exprimă prin gradul de ocupare obținut prin raportarea capacităților utilizate (solicitate) la totalul capacităților. Un loc însemnat în aceste calcule are și factorul timp , întrucât utilizarea diferă după acesta.

Gradul de ocupare interesează prin faptul că neocuparea generează exclusiv costuri; gradul de ocupare permite analize comparative în timp, între diverse firme, societăți, între diferite zone, localități.

Relația de calcul pentru acest indicator este:

Go = Zt / (NL x Z) x 100 [%] unde: Go – gradul de ocupare

Zt – numărul total de zile-turist

NL – numărul de locuri din stațiune

Z – numărul de zile al perioadei ( 365 zile)

Gradul de ocupare, , va fi prezentat în tabelul 1.8

CAPACITATEA MAXIMĂ ANUALĂ ÎN STAȚIUNEA BUZIAȘ

Tabelul 1.8

Pentru a calcula indicatorul gradul de ocupare, mai întâi am calculat un alt indicator, capacitatea maximă anuală, ca produs între numărul de locuri din stațiune și numărul de zile într-un an. Deoarece numărul de locuri s-a păstrat în toți cei trei ani, capacitatea maximă anuală în Buziaș, a rămas aceeași: 298.935.

GRADUL DE OCUPARE ÎN STAȚIUNEA BUZIAȘ

Tabelul 1.9

Din tabelul 1.9 se vede evoluția gradului de ocupare pe cei trei ani analizați. Acesta a avut un trend cresător pe întreaga perioadă. Astfel, în anul 2003, Buziașul avea un grad de ocupare de 41% În anul următor gradul de ocupare avea o valoare de 45,27%. În ultimul an de analiză, gradul de ocupare a înregistrat următoarele valori: în Buziaș 53,50%.

1.7 INDICATORII DENSITĂȚII TURISTICE

Indicatorii densității turistice se pot calcula în funcție de populație și în funcție de teritoriu. Densitatea turistică în funcție de populație ne arată pragul de toleranță turistică a populației permanente, în raport cu numărul turiștilor sosiți în stațiune. În funcție de teritoriu, densitatea turistcă ne arată pragul de toleranță turistică a teritoriului, în raport cu numărul turiștilor sosiți în stațiune.

DENSITATEA TURISTICĂ ÎN FUNCȚIE DE POPULAȚIE

Acest indicator se calculează pe baza relației:

D = Nt / P unde: D = densitatea turistică

Nt = număr total de turiști

P = populația permanentă a destinației turistice

Densitatea turistică în funcție de populație a stațiunii Băile Buziaș este prezentată în tabelul următor:

DENSITATEA TURISTICĂ ÎN BUZIAȘ

Tabelul 1.10

1.8 INDICATORII EFICIENȚEI ECONOMICE

Utilizarea cât mai eficientă a resurselor umane, materiale și financiare ale societății reprezintă condiția esențială a progresului economico-social, una dintre trăsăturile fundamentale ale economiei de piață. În acest context, și activitatea turistică, prin modul de organizare și desfășurare, se subordonează acestui obiectiv, urmărind obținerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea, în condiții superioare, a cerințelor turiștilor.

Desfășurarea unei activități eficiente reprezintă, în mod firesc, obiectivul esențial al oricărei societăți comerciale, eficiență care trebuie să permită reluarea ciclului de producție și obținerea unui profit necesar dezvoltării tehnico-materiale, precum și a unor venituri salariale care să satisfacă cerințele angajaților.

Ca orice activitate economică, activitatea turistică este pe de o parte consumatoare de resurse umane, materiale și financiare, iar pe de altă parte este producătoare de efecte economice.

În sens larg, eficiența înseamnă obținerea unor efecte cât mai favorabile în urma unei activități. Orice activitate umană este, în același timp, consumatoare de resurse și producătoare de efcte. În acest sens, noțiunea de eficiență devine aplicabilă celor mai variate preocupări ale omului.

În alt sens, mai restrictiv, eficiența compară rezultatele unei acțiuni cu resursele consumate pentru producerea acesteia.

Eficiența economică este exprimată prin relația dintre rezultatele obținute într-o anumită activitate economică și cheltuielile efectuate în activitatea respectivă.

Activitatea de turism, ca orice altă activitate umană și economică, este, pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de altă parte, producătoare de efecte. Eficiența economică în turism are un caracter complex deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activități specifice: turism intern, turism internațional,alimentație publică, prestări servicii, transporturi turistice etc.

1.8.1. INDICATORII POTENȚIALULUI TURISTIC

1.8.1.1 ÎNCASAREA TURISTICĂ UNITARĂ

Acest indicator ne arată costul activității de turism oferită de stațiune și se calculează ca raport dintre încasările totale și numărul total al turiștilor sosiți.

i = It / Nt [mii lei/turist] unde, i – încasarea turistică unitară

It – încasări turistice totale

Nt – număr total de turiști

Încasarea turistică unitară în stațiunea Buziaș, pe perioada analizată, este prezentată în tabelele următoare:

ÎNCASAREA TURISTICĂ UNITARĂ ÎN BĂILE BUZIAȘ ÎN PERIOADA 2003-2005

Tabelul 1.11

În tabelul 1.11 este prezentată evoluția încasării turistice unitare în stațiunea Băile Buziaș, în perioada 2003-2005. Acest indicator, din ce se poate observa, a avut un trend crescător, pe întreaga perioadă analizată, astfel: dacă în anul 2003, stațiunea încasa pe fiecare turist venit aici aproximativ 3.700 mii lei, în anul 2005, această sumă și-a ridicat valoarea la aproximativ 4.450 mii lei. În anul 2004, față de anul 2003, indicatorul a crescut cu 16,6%, fapt datorat creșterii într-un ritm mai mare a încasărilor totale(123,4%) față de ritmul de creștere al numărului de turiști sosiți(105,9%). În anul următor, 2005, deși a avut un ritm de creștere, indicatorul analizat a evoluat într-un mod mai încet față de anul 2004, crescând doar cu 3,2%. Acest lucru s-a datorat apropierii între valorile ritmului de creștere al celor doi indicatori, încasările totale și numărul de turiști sosiți(116,1% și 112,5%).

1.8.1.2 ÎNCASAREA MEDIE ZILNICĂ

Acest indicator ne arată ce încasări au avut, în medie pe zi, din activitatea de turism, cele două stațiuni și se calculează ca raport între încasările totale și numărul total de zile-turist. Situația la cele două stațiuni este prezentată în tabelele următoare:

_

i = It / Zt [mii lei/zi]

ÎNCASAREA MEDIE ZILNICĂ ÎN BĂILE BUZIAȘ

Tabelul 1.12

Din tabelul 1.12 se observă că în anul 2003 stațiunea Buziaș încasa în medie 252 mii lei pe zi. În anul 2004 se observa o creștere a indicatorului, acesta ajungand la 282 mii lei, aceasta creștere fiind datorata de creșterea într-un ritm mai accelerat a încasărilor turistice totale, față de creșterea numărului total de zile-turist. În ultimul an de analiză, încasarea medie zilnică cunoaște o ușoară descreștere față de anul precedent, ajungând la o valoare de 277 mii lei.

1.8.1.3 CHELTUIALA MEDIE PE TURIST

Cheltuiala medie pe turist se calculează ca raport între cheltuielile turistice totale și numărul total de turiști:

c = Ct / Nt [ mii lei/turist ]

CHELTUIALA MEDIE PE TURIST ÎN BĂILE BUZIAȘ

Tabelul 1.13

Din datele prezentate în tabelul 1.13, putem vedea evoluția cheltuielilor medii pe turist în stațiunea Buziaș, analizate comparativ între cele două perioade, 2003-2004 și 2004-2005, dar și creșterea comparativă în această perioadă. Astefel, din tabel se poate observa că indicatorul analizat avea o valoare de aproximativ 3.430 mii lei, ceea ce înseamnă că stațiunea a cheltuit , în medie, 3.430 mii lei pe fiecare turist sosit. În anul următor această cheltuială a crescut cu 15,8% în valori relative, ajungând la aproximativ 3.971 mii lei. Această creștere s-a datorat creșterii într-un ritm mai mare al cheltuielilor totale față de creșterea numărului total de turiști sosiți. De asemenea, valoarea indicatorului a crescut și în ultimul an de analiză, ajungând la aproximativ 4.065 mii lei.

1.8.1.4 PRODUCTIVITATEA MUNCII

Acest indicator reflectă cât anume din totalul de încasări ale unei unități turistice, sau ale unei stațiuni în cazul nostru îi revine unui angajat. Indicatorul se calculează cu următoarea formulă:

W = It / Ns [mii lei / angajat] unde: Ns – Numărul de salariați

PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN BUZIAȘ

Tabel 1.14

În cadrul stațiunii Buziaș, în anul 2003 lucrau 164 angajați. Astfel, calculând indicatorul productivitatea muncii ca raport între încasările totale și numărul de angajați, acesta avea în anul 2003 o valoare de 188.447 mii lei, ceea ce înseamnă că fiecărui angajat îi revine munca depusă sub formă de încasări de 188.447 mii lei. În următorul an de analiză datorită faptului ca numărul angajaților a scăzut, iar încasările totale au crescut, productivitatea muncii a ajuns la o valoare de 235.462 mii lei. Același lucru s-a întâmplat și în ultimul an de analiză, valoarea indicatorului crescând până la 283.966 mii lei.

Căi de creștere a eficienței economice în turism

Căile de sporire a eficienței economice a turismului românesc sunt multiple, unele generale, altele specifice fiecărui tip de prestații. Între cele general valabile pot fi amintite : creșterea de tip intensiv, în primul rând în sfera producției materiale ; diversificarea ofertei, prin valorificarea superioară a resurselor turistice naturiale și antropice, și crearea unor condiții de desfășurare neîntreruptă a activității de turism, de utilizare superioară și intensivă a vazei tehnico-materiale ; dezvoltarea și modernizarea întregii baze materiale turistice, în raport cu cerințele turismului internațional, competitiv ; creșterea ponderii serviciilor suplimentare și, pe această bază, a încasării medii pe zi-turist ; asigurarea cu personal corespunzător numeric și ca nivel de pregătire ; creșterea productivității muncii pe fiecare loc de muncă ; ridicarea calității serviciilor, asigurarea unui nivel constant superior al acestora, utilizarea în mod eficient a instrumentelor economico-financiare actuale ; reducerea cheltuielilor de întreținere și exploatare ; extinderea și diversificarea acțiunilor publicitare.

Pentru fiecare din activitățile specifice turismului, pe lângă căile generale prezentate, se pot desprinde și căi proprii de creștere a eficienței economice. Astfel, la cazare se cer a fi avute în vedere : asigurarea unui coeficient optim de utilizare a capacității de cazare ; diversificarea serviciilor în unități ; creșterea volumului desfacerilor de mărfuri prin recepție ș.a.

În ce privește alimentația , printre căile ce se impun a fi menționate sunt următoarele : revederea periodică a încadrării unităților în diferite categorii ; folosirea intensivă a spațiilor ( exploatarea multifucțională a restaurantelor din stațiuni, extinderea suprafețelor de desfacere ) ; dotarea corespunzătoare cu utilaje a unităților ; creșterea producției și desfacerii de preparate culinare ; diversificarea produselor oferite ; introducerea unei evidențe stricte, matematice, pe unități, a veniturilor și cheltuielilor.

La tratament , un rol important în creșterea eficienței îl pot avea : extinderea și diversificarea tratamentelor ; introducerea de noi proceduri ; utilizarea la capacitate maximă a bazelor de tratament ; folosirea pe scară largă a tratamentelor originale românești ; extinderea curei profilactice active.

Agrementul , sector cu pondere importantă în încasările din turism, poate să-și mărească contribuția prin : utilizarea corespunzătoare a bazelor de agrement ; diversificarea mijloacelor de agrement ; crearea unor programe atractive ; diversificarea excursiilor în țară prin atragerea în circuitul turistic a unor locuri pitorești ; acțiuni de vânătoare și pescuit pentru străini.

În transporturi , căile principale de ridicare a eficienței sunt : modernizarea parcului, utilizarea integrală a capacității mijloacelor de transport, reducerea curselor în gol.

1.8.2 INDICATORII DE REZULTATE

1.8.2.1 PROFITUL

Profitul constituie pentru întreprindere unul dintre obiectivele majore, a cărui importanță poate fi reflectată din cel puțin două puncte de vedere:

Prin profit se reflectă modul de gospodărire a resurselor consumate, pentru că în ultimă instanță profitul este determinat de diferența dintre prețuri și costuri;

Profitul reprezintă una din resursele principale ale întreprinderii, de mărimea sa depinzând poziția întreprinderii în mediul concurențial.

Rezultatul activității turistice, sau profitul brut, exprimă mărimea absolută a rentabilității activității. Acest indicator se determină ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale. Rezultatul net al exercițiului, sau profitul net, exprimă în valori absolute rentabilitatea netă, sau pierderile aferente activității întreprinderii, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și a impozitului pe profit, aferent unui exercițiu financiar. Indicatorul măsoară, de fapt, masa profitului care rămâne la dispoziția proprietarilor întreprinderii și care urmează a fi distribuit.

Pb = It – Cht [ mii lei ] unde, Pb – profitul brut, înainte de impozitare

Pn = Pb – I/P [ mii lei ] unde, Pn – profitul net

I/P – impozitul pe profit (25%)

PROFITUL LA BUZIAS

Tabelul 1.15

Din tabelul 1.15 reiese rezultatul activității de turism pe cei trei ani analizați.

1.8.2.2 RATA RENTABILITĂȚII ( RATA PROFITABILITĂȚII )

Analiza performanțelor financiare ale unei întreprinderi presupune, printre altele, analiza randamentului financiar, care urmărește să evidențieze raportul de eficiență dintre efectele de natura profitului și eforturile ocazionate de obținerea acestor efecte.

În funcție de mărimile utilizate în construcția sa, măsurarea randamentului financiar se realizează printr-un sistem de rate, și anume:

Rate de profitabilitate, cunoscute sub denumirea de rate de marjă, care se construiesc ca raport între rezultatele de natura profitului și venituri, respectiv cheltuieli;

Rate de rentabilitate, construite ca raport între rezultatele de natura profitului și activele totale sau capitalurile întreprinderii;

Rate de randament bursier, care urmăresc eficiența investirii în acțiuni.

Pentru a pune mai bine în evidență activitatea desfășurată de cele două stațiuni analizate, în continuare se va calcula randamentul celor două locații, prin rata profitabilității, care mai poartă numele de rata profitabilității comerciale. Aceasta caracterizează eficiența politicii comerciale ( a procesului de aprovizionare, stocare, vânzare ) și competitivitatea produselor/serviciilor societății, reflectând mai ales politica de prețuri practicată de aceasta.

Rata profitabilității se determină prin raportarea rezultatului exercițiului la cifra de afaceri ( încasările turistice).

RATA RENTABILITĂȚII LA BUZIAȘ

Tabelul 1.16

În practica economică se consideră că o rată a profitabilității comerciale de cel puțin 15% este acceptabilă, ea variind însă de la un domeniu de activitate la altul. Totuși, din tabelul 25, se observă că activitatea desfășurată la Buziaș nu este una profitabilă, rata profitabilității înregistrând valori foarte mici, pe toată perioada de analiză..

Pentru cazul stațiunii Buziaș, se pot da unele modalități de creștere a ratei, și anume:

creșerea prețurilor

creșterea puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii și obținerea unor costuri avantajoase

sporirea vânzărilor

optimizarea cheltuielilor

1.9. Politica de marketing aplicată

În structura organizatorică a S.C.T.B Buziaș S.A, nu există un compartiment sau un birou de marketing.

1.4.5.1. Politica de produs

Din punct de vedere alfazelor ciclului de viață al produselor turistice, produsul turistic al unității analizate, se află în faza de maturitate, fiind în continuă ascensiune având în vedere menținerea în pasul actualului și a fluxului turiștilor și pacienților veniți la tratament.

S.C.T.B Buziaș S.A nu aplică strategii de produs diferențiate pe sezon și axtrasezon.Totuși, folosește combinarea în variante multiple a serviciilor oferite, elementul variabil fiind serviciile de masă, iar elementul constant este serviciul de tratament, care are darul de a îmbina atracția turistică cu cea practică – tratamentul. În acest sens, în atenția conducerii unității este în permanență preocuparea creșterii efortului pentru ca oamenii să-i devină clienți.

Una din regulile de bază ale marketingului, este aceea că un produs nu se va vinde dacă nu corespunde nevoilor pieței. O firmă este în ascensiune dacă serviciile sale evoluează odată cu nevoile sau gusturile în continuă schimbare ale consumatorilor.

1.4.5.2. Politica de preț

Prețul nu este numai un instrument de gestiune sau un paramertru de marketing. El este un element esențial de comparare și alegere. Factorul de preț este un element foarte important pentru turistul de condiție medie care este foarte sensibil la variațiile acestuia.

Putem spune că încă se mai practică o diferebțiere a tarifelor pentru turiștii străini și pentru cei români. În momentul în care se adoptă o politică de prețuri și unitatea devine mai flexibilă, aceasta practicând o serie de facilități pentru grupurile organizate, pentru șomeri, pensionari, elevi, obținânu-se astfel un mare efect prormoțional, beneficiindu-se de reduceri procentuale din tarifele de cazare.

Deci, pentru a atrage cât mai mulți turiști, este necesară o politică de prețuri flexibilă, permanent adaptată la modificările care au loc în evoluția cererii turistice.

CAPITOLUL 2

SERVICIILE TURISTICE ȘI CALITATEA LOR

2.1. Definirea serviciilor

Definiția completă a serviciilor este: un serviciu este o activitate a cărei principală contribuție la bunăstarea celorlalți constă în oferirea de mărfuri intangibile. Sintetizând, se poate concluziona că serviciile sunt definite,în general ca: activități care satisfac anumite necesități sociale sau individuale fără a se concretiza în produse de sine stătătoare.

Principala trăsătură caracteristică a acestor activități, definitoare în multe privințe, constă în faptul că rezultatele muncii în sfera serviciilor se concretizează în anumite efecte utile, care fie se perpetuează asupra producției, circulației, utilizării sau consumului de bunuri materiale sau asupra naturii înseși.

Realitatea seviciilor are în vedere importanța funcționalității și a rolului în acoperirea diferitelor categorii de nevoi. Astfel, în ceea ce privește consumul final, domeniul de substituibilitate între produse și servicii este destul de mare.

Serviciile se adresează unui ansamblu de funcții diverse, individuale și sociale. Ele desemnează o modalitate de funcționare mai inerdiscilinară a diferitalor domenii de activitate, ceea ce face să le fie limitat cadrul tradițional de abordare și instrumentele statistice uzuale.

În litaratura de specialitate serviciul este definit ca “o activitate utilă, menită să satisfacă o anumită nevoie socială”. Dar pentru că “activitatea utilă” să nu fie confundată cu cea producătoare de bunuri materiale, trebuie precizat că serviciul este acea activitate utilă al cărei rezultat este nematerial și deci nestocabil.

2.2. Caracteristicile și structura serviciilor turistice

2.2.1 Caracteristici ale serviciilor turistice

Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activități ce-și propun ca finalitate satisfacerea tuturor nevoilr turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta.

Serviciul turistic se poate materializa numai după ce a avut loc actul comercial de cumpărare – vânzare, ceea ce presupune atât existența unei oferte turistice efective, cât și decizia clientului de a accepta ofertele de produse turistice lansate pe piață.

Consumul de servicii turistice se caracterizează prin următoarele:

crearea de servicii turistice interne și internaționale este în continuă evoluție;

consumul turistic are un caracter pronunțat sezonier, datorită concentrării solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui an;

în raport cu cererea turistică care se manifestă printr-o elasticitate pronunțată, oferta de servicii este relativ rigidă, limitată în timp și spațiu, în funcție de baza medicală;

oferta de servicii este orientată spre a putea prelua ți acoperii solicitările din vârf de sezon;

serviciile sunt perisabile; ele nu pot fi stocate;

oferta turistică depinde de oferta patrimoniului turistical țării noastre și baza materială turistică existentă în zona respectivă;

pachetul turistic, reprezintă pachete de activități și este compus din diverse prestații incluse în programele respective;

serviciile turistice au un pronunțat caracter individualizat subictiv și se identifică cu consumul propriu-zis de servicii;cheltuielile de muncă umană a personalului turistic angrenat în procesele de servire dețin o pondere mai ridicată în comparație cu alte sectoare ale economiei naționale;

ritmurile de pătrundere a progresului tehnic în zona serviciilor sunt mai lente în comparație cu alte sectoare economice;

consumul de servicii turistice satisfac exigențele unor motivații deosebit de eterogene și complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist;

Prestațiile turistice reprezintă eforturile conjugate ale tuturor unităților economice care oferă servicii specifice și nespecifice atât cetățenilor țării noastre cât și turiștiror străini care o vizitează; prestațiile de servicii turistice trebuie să reprezinte contribuția tuturor sectoarelor economiei național, până la ministerul turismului; turismul reprezintă o activitate economico-socială de importanță națională.

2.2.2. Structura serviciilor turistice

Serviciul turistic, trebuie să creeze condițiile pentru refacerea capacității de muncă, concomitent cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului de lusru.

Serviciul turistic reprezintă diversificarea agrementului tradițional pentru sporirea atractivității manifestărilor turistice, prin conceperea unor vacanțe turistice cu posibilități multiple de desfășurare a unei odihne active: culturale, sportive, artistice, stimularea unor pasiuni (hobby) etc.

Structural, serviciile trebuie să asiguare: interdependența dintre potențialul solicitărilor de servicii într-o stațiune (zonă), în care s-a decis turistul să-și petreacă timpul de vacanță și categoriile comportamentale ale clientelei turistice și poate fi reflectată în urmatoarea clasificare:

servicii aferente unor preocupări pasive în timpul sejurului turistic (somn, vizionare TV, lectură, etc;

servicii aferente unor preocupări condiționat pasive: (consumul de hrană – 3 mese pe zi, timpul alocat procedurilor de tratament balneo-medicale, cel petrecut în barul de zi, braserie, clubul umității);

servicii aferente unor preocupări condiționat actve: vizionări, spectacole, programe distractive sau folclorice, gimnastică coordonată de cadre de specialitate (medicale sau sportive);

servicii aferente unor preocupări active: timpul aferent agrementului și destinderii în scopuri cultural.îtiințifice, congrese, conferințe.

Prin prisma naturii și ponderii deținute în ansamblul prestațiilor oferite, aceasta include următoarele clase și grupe:

Servicii turistice specifice, acestea sunt determinate de esența fenomenului turistic ca atare. În cadrul acestei clase sunt prezente următoarele grupe:

servicii turistice de organizare și pregătire a consumului turistic (organizare a călătoriilor, publicitatea și informarea clientelei, ghiduri și hărți turistice, programe de călătorii, rezervarea serviciilor pe itinerarele solicitate, procurarea documentelor de călătorie etc.).

servicii de bază: transport, cazare, alimentație, tratament, ori alt interes al deciziei de a călătorii (vânătoare, practicarea sporturilor de apă și a celor de zăpadă etc.)

servicii complementare sau suplimentare sprijină prestațiile de bază: informații, manifestări cultural-sportive, divertisment sportiv, excursii, închirieri de obiecte etc.

Servicii turistice nespecifice: servicii cu dispersie generală: servicii de transport comun, telecomunicații, reparații și întreținere, gospodărire comunală, de igienă fizică și înfrumusețare (cosmetică, coafură, frizerie,saună etc.) și altele.

2.3. Componentele produsului turistic

2.3.1. Conținutul produsului turistic

Un sejur turistic constituie combinarea a mai multor componente. De regulă sunt avuți în vadere patru parametrii: transportul, cazarea, alimentația și agrementul, din domenii bine conturate, mult diferite între ele, de cele mai multe ori cu organizare distinctă atât în economia țării noastre, cât și a altor țări cu vocație turistică.

Deși alcătuiesc împreună produse turistice unice (variate, diversificate și complexe-dar unitare, ca o caracteristică a acestei ramuri) și există tendința ca deosebirile între diferilele categorii de funcții turistice să se estompeze în sânul unor întreprinderi de mari dimensiuni, este nacesară prezentarea analitică a acestor verigi: această abordare este justificată nu numai de faptul că integrarea respectivă nu este completă (nici pentru toate unitățile ce practică turismul și nici pentru toate categoriile principale de servicii în aceeași întreprindere) în ansamblul ramurii, dar și de nevoile detalierii studiului prestației turistice globale, pe diferitele verigi ale filierei turistice.

Trebuie totuși să subliniem că turismul nu este o simplă alăturare de servicii diverse. El își clădește diversitatea componentelor pe niște legi de funcționare proprii ce nu pot fi cunoscute în profunzime, decât dinăuntrul său.

Produsul turistic este rezultatul asocierilor dintre resurse (patrimoniu) și servicii; resursele vor lua formele diferitelor produse turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice. Experiența mondială a demunstrat că existența unui patrimoniu turistic valoros, nu înseamnă automat și un turism dezvoltat, că resurse de excepție rămân înafara circuitului economic, în absența serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile turiștilor. Totodată, țări cu potențial turistic relativ redus, au ajuns la un înalt grad de dezvoltare turistică datorită investițiilor în domeniul serviciilor.

Serviciile turistice sunt complexe, cu imlicații sociale, politice, culturale și economice, ale căror evoluție și dezvoltare se găsesc într-o strânsă corelare cu ritmurile de dezvoltare a celorlalte ramuri ale oricărei economii naționale.

Turismul are, de asemenea, un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației, al timpului liber de la sfârșitul aăptămânii sau a vacanțelor, petrecerea acestora în afara localităților de reședință. Se asigură astfel recrearea, destinderea și refacerea potențialului de muncă prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-medicale, influențând activ procesul de menținere a sănătății fizice și psihice a omului contemporan.

Eficiența dezvoltării turismului rezidă și în faptul că activitățile specifice acestuia nu epuizează “materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele naturale și antropice sunt permanente și nu pot fi valorificate – fără teama de epuizare decât prin intermediul turismului. Amenajările turistice, prin obiectivele propuse și conținutul lor se înscriu în eforturile de asigurare a unei exploatări raționale a resurselor și de protejare a mediului.

2.3.2. Serviciile de agrement (animația)

Intensificarea preocupărilor pentru realizarea dezideratului de odihnă activă – caracteristică esențială a vacanțelor în societatea contemporană, stimulează eforturile de dezvoltare a acelor activități sau servicii care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, creând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Aceste activități sunt cunoscute sub denumirea generică de agrement, domeniu ce poate fi definit prin ansamblul mijloacelor și formeler capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase impresie și o amintire plăcută. Această accepție, evidențiază pe de o parte, varietatea activităților de agrement și multitudinea planurilor pe care acționează, iar pe de altă parte, faptul că agrementul se constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a prestației turistice.

Serviciile de agrement, sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de vacanță. Ele sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activități având caracter distractiv-recreativ, în concordanță cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de sejur.

Privită în calitate de componentă de bază a serviciului turistic alături de transport, cazare, alimentație, agrementul îndeplinește o serie de funcții particularizate în raport cu nevoile turistului sau ale organizatorilor.

Astfel, în concordanță cu cerințele turistului, agrementul vizează destinderea și reconfortarea fizică a acestui, divertismentul și dezvoltarea capacității sale. În această categorie intră atât acoperirea nevoilor fizice, activități sportive cât și psihice, cultural-distractive și instructiv educative și au ca obiect crearea unei atmosfere de destindere, amuzament și comunicare contribuind la îmbogățirea bagajului de cunoștințe al turistului.

Strategia de dezvoltare a agrementului trebuie să țină seama de următoarele:

profilul, structura și specificul stațiunilor;

motivațiile, aspirațiile, așteptările turiștilor;

asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment, nu doar ca spectator, ci și ca participant activ.

Această participare a diferitelor categorii de turiști la activitățiile de animație, va depinde de posibilitățile pe care le oferă stațiunile pentru agrementarea timpului lor de sejur. Gradul de satisfacție al vizitatorilor resimțit în urma acestor forme de consum turistic, depinde de conceptul de animație turistică, incluzând următoarele elemente, în linii generale:

mișcarea (drumeția, plimbările organizate, sportul, concursurile în aer liber etc.);

creația (în funcție de predilecțiile motivaționale, talentul, aptitudinile turiștilor etc.);

cultura, descoperirea și experiența trăită;

aventura dirijată (excursii de exploatare în peșteri, în rezervații etc.);

calmul și destinderea (evadarea din preocupările cotidiene, satisfacția de a-și petrece vacanța într-un cadru natural, nepoluat etc.).

Toate aceste elemente pot fi integrate organic într-o formă de viață socială specifică stațiunilor turistice, satelor turistice, satelor de vacanță. Printre acestea pot fi menționate: primirea ambială a turistului, încă de la sosirea sa în stațiune (de exemplu cocktail de bun venit pentru grupurile organizate), participarea la sărbătorile locale trabiționale (hramul bisericii, târguri etc.), concerte, spectacole, manifestări sportive, discoteci, conversații pe diverse teme, excursii la obiective turistice, cursuri de dans, delimbi străine, focuri de tabără cu programe distractive și folclorice, pregătirea unor preparate culinare tradiționale în aer liber etc.

Aceste manifestări, cu scopul de animație și agrementare a vacanței, nu cer investiții costisitoare, cadrul simplu și neformalizat fiind mai bine apreciat de turiști decât o manifestare sofisticată, deoarece impulsul de practicare activă izvorăște din propria decizie a turistului, sporește și gradul de satisfacție resimțit ăn urma consumării acestor servicii.

Pe plan economic, dezvoltarea agrementului răspunde exigențelor de creștere a activității stațiunilor turistice. Totodată, agrementul, reprezintă mijlocul principal de individualizare a ofertei turistice, de diversificare a produselor. În consecinșă, el stimulează circulația turistică, fiind o sursă importană de încasări, de creștere a eficienței economice a activității. De asemenea dezvoltarea agrementului reprezintă un mijloc de asigurare a competitivității stațiunilor turistice. Creșterea rolului agrementului în caracterizarea localității turistice, în satisfacerea nevoilor turiștilor, a determinat transformarea sa în motivație turistică propriu-zisă, coducând la apariția unor noi tipuri de vacanță: vacanță de schi, alpinism, tenis, vânătoare, turism cultural etc.

Pe alt plan, agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se țină seama în amenajarea zonelor turistice. Recunoscute ca o componentă de bază a serviciilor turistic, activitățile de agrement se structurează în funcție de locul unde se desfășoară, de nivelul de organizare, de forma de participare a turistilor. Cel mai frecvent, organizarea agrementuliu se particularizeză pe forme de turism: de litoral, montan, care poate fi de vară sau de iarnă, balnear. Mijloacele și formele de agrementare se diferențiază în interiorul acestora după numeroase caracteristici dependente de specificul zonei sau grupului de turiști. Tot mai frecvent se vorbește- în procesul de amenajare- de o strategie a agrementului, care să valorifice componenta economică a fiecărei zone, să realizeze o planificare de ansamblu și pe termen lung a raporturilor om-natură, să asigure o dimensionare ponderat rațională a dotărilor, o adaptare a acestora la configurația spațiilor și peisajelor.

În general, strategia de dezvoltare a agrementului va ține seama, pe de o parte de motivațiile, aspirațiile și așteptările turiștilor, iar pe de altă parte, de profilul, structura și specificul stațiunilor. Corespunzător, desfășurarea activității de agrement presupune existența unor echipamente adecvate (porturi de agrement, piscine, centre de echitație, puncte de închirieri, mijloace de transport pe cablu, terenuri, săli de sport), personal cu pregătire specială (animatori), programe (excursii, concursuri, artizanat, festivaluri etc).

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în elaborarea concepției de organizare a agrementului, este asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment. Are loc astfel, o trecere a acestuia de la calitatea de spectator la cea de participant activ, aceasta constituind o caracteristică a concepției moderne de agrementare a stațiunilor.

Agrementul este definit ca “ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor și formelor oferite de unități, stațiuni și zone turistice, capabile să asigure individului sau grupului socialo stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, unei împliniri, să lase o impresie și o amintire favorabilă.

Dezvoltarea activităților de agrement influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit desfășurarea unei activități eficiente. Agrementul menține produsul turistic pe o coordonată optimă, armonizează relațiile dintre cererea și oferta turistică, satisfăcând o mulțime de motivații turistice. Agrementul devine un indicator cantitativ și calitativ de dezvoltare a turismului ânsuși.

Se poate afirma deci, că dezvoltarea serviciilor de agrement, influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit desfășurarea unei activități eficiente.

2.3.3. Servicii de tratament balnear

Turismul de tratament și cură balneomedicală, este o formă de turism practicat încă din antichitate, o formă specifică a turismului de odihnă, care a cunoscut o mare dezvoltare mai ales în ultimele decenii, odată cu creșterea surmenării și numărului bolilor profesionale provocate de stresul vieții moderne din marile aglomerații urbane.

Acest tip de turism, îmbină destinderea cu diferitele forme de cură și tratament balneomedical, se practică în stațiunile balneomedicale și climaterice cu bogate resurse naturale de cură, cum ar fi: ape minerale, termale, nămoluri etc cu efecte terapeutice. Ele sunt situate în zone cu un microclimat specific, adecvat pentru tratarea diferitelor maladii.

Acestor resurse naturale li se adaugă de obicei, baza materială și infrastructura tehnică specifică realizată de mâna omului, pentru a putea fi puse în valoare într-o măsură cât mai mare (policlinici, sanatorii, cabimete medicale, posibilități de agrement și distracții etc.)

Turismul balneomedical, reprezintă una dintre cele mai cunoscute forme de activitate turictică și un factor multiplicator important al dezvoltării economiei turismului. Turismul de cură,este cunoscut în literatura de specialitate și sub denumirea de „termalism” sau „climatism” etc.

2.4. Calitatea și managementul calității în servicii

Ca efect al industrializării și dezvoltării diferitelor ramuri industriale, în intreprinderile producătoare de bunuri materiale, nivelul de calitate a ajuns așa de ridicat, că doar un mic procent din producția realizată să constituie rebuturi.În domeniul serviciilor este însă mai dificilă atingerea unei calități uniforme, deoarece intervin o mulțime de factori obiectivi sau subiectivi care pot determina erori în activitatea de servire.

Calitatea poate fi afectată de diferite categorii de personal, de echipamente, sistemul de producție, clienți etc. Chiar dacă se asigură o optimizare din punct de vedere tehnic a procesului, care să permită atingerea calității ridicate, din cauza participării preponderente a clientului, a personalului de contact, calitatea serviciilor este supusă riscului defectelor, intervenind o serie de factori care se întâlnesc în sistemele mecanizate și automatizate din unitățile industriale.

Calitatea serviciilor este legată de toate etapele prestației, începând cu comanda inițială, până la vânzare și perioada următoare acesteia. Ținând cont de intangibilitatea serviciilor, aceste caracteristici pot fi numite “prestație calitativă permanentă” și ele constituie un element central pentru conducerea în servicii și deci un factor cheie în strategia managerială.

Calitatea în servicii este definită în conformitate cu exigențele clientului, crearea de avantaje sau plusul calitativ și de utilitate al procesului față de calitatea elementelor folosite.Calitatea în domeniul serviciilor are doua componente: Calitatea procesului servirii;

Nivelul de calitate al efectului servirii, serviciul real oferit.

Conceptul de calitate include desfășurarea calitativă a activității, conform structurii sistemului de servucție și organizării de întreprindere, care determină efecte de servire și receptarea de către beneficiar a unei satisfacții, a unei impresii de calitate care să-l mulțumească.

Imaginea subiectivă a clientelei asupra calității poate fi mai mare decât efectul obiectiv, firmele de servicii trebuind să acționeze pentru crearea efectului și a celui subiectiv, atât pentru calitate, cât și pentru percepția de calitate. Calitatea obiectivă se referă la suportul fizic, la personalul de contact, la ambianță și dotări. Calitatea obiectivă există în servicii pentru elementele servucției , pentru proces și nu pentru serviciul în sine, ca rezultat al acestuia.

În procesele de producție imaterială, efectele obiective sunt mai puține și mai greu de sesizat, fiind preponderentă calitatea subiectivă.Pentru atingerea unei calități excepționale: oferta trebuie să corespundă nevoilor segmentului de clientelă vizat; servirea să fie excelentă, serviciul central și serviciile periferice să formeze un ansamblu coerent și permanent. Serviciul trebuie să fie uniform, să se adreseze unui segment de piață precis și să fie prestat pe toată durata corespunzătoare. Calitatea bună, este aceea care, într-o situație dată, inclusiv de preț, satisface clientela.

Calitatea serviciilor este relativă, la loc, timp, context, prestator, prestația propriu-zisă și natura și componența serviciului. În domeniul serviciilor, calitatea este corelată cu personalitatea, relția directă cu clientul, legată de personalizarea serviciilor. Pentru atingerea calității sunt importante, pe lângă procesul propriu-zis, comportamentul în relația cu beneficiarul, judecata și aprecierea profesională, toate aceste aspecte constituind “triunghiul calității”.

Calitatea este o problemă de echilibru, însă mai complexă, pe mai multe planuri, inclusiv în sensul că, deși ea necesită unele costuri, non-calitatea poate costa mai mult. Legăturle dintre calitatea percepută și calitatea reală este pusă în evidență prin percepția din partea prestatorului direct.

Comportamentul și atitudinea personalului, durata servirii, posibilitățile de informare, și reclamă aferente, amplasarea unității de servire și accesul la aceasta, aspectul exterior, respectiv interior și confortul existent, varietatea și complexitatea serviciilor și produselor oferiteși gradul de personalizare, sunt aspecte care compun conceptul de calitate al servirii.

Cele mai importante caracteristici ale calității, considerate de clientelă sunt:prețul, rapiditatea servieii, comoditatea personală, atitudinea prestatorului. Prin strategiile adoptatede întreprindere, managerii vor prevedea un anumit nivel și o anumită componență a calității, pe baza căreia se va regăsi o anumită calitate la beneficiar. Modul în care beneficiarul recepționează calitatea depinde de așteptările clientului, de impresia care și-a făcut-oînainte, despre cum și la ce nivel va fi servit, toate acestea amplificând subtilitatea și comlexitatea calității în servicii.

Managerii care urmăresc elementele calității, pot da calitate, dar dacă cunosc criteriile clienților, vor concepe serviciile în așa fel încăt să poată formula promisiuni care să corespundă acestora cu șanse mari de a fi îndeplinite. Efectele sunt în mod direct sau indirect benefice pentru firma prestatoare, pot avea o semnificație diferită pentru prestator, pe de o parte și pentru client pe de altă parte, pot exista efecte diverse, chiar efecte negative.

2.4.1. Obiectivele calității

Unul dintre obiectivele calității, este o declarație a dorinței de a ajunge la un anumit rezultat într-un timp bine precizat. Pe baza acestor obiective se formează ulterior bazele planificării detaliate a activității.

Obiectivele pot fi: tactice, de obicei pe un an, și

strategice, pe termen lung, de regulă 5 ani.

Ele sunt dirijate atât pe probleme de hardwaresau elemente cuantificabile, ca intrări, costuri etc. cât și obiective destinate pentru a răzbate și include proiecte în domeniul fiabilității, programe de evaluare a furnizorului, manuale de investigare a reclamațiilor, reorganizarea stafului ce răspunde de controlul calității etc. Obiectivele pot fi create pentru a avea succes direct pentru calitate. O companie creează obiective pentru a răzbate și a reuși în afaceri, astfel:

pentru a obține și a-și păstra poziția de lider pe piață;

a identificat oportunitățile de îmbunptățire a accesului spre un mai bun corespunzător calității; pierde segmentul de piață datorită lipsei de competitivitate;

are frecvente probleme pe teren (căderi, plângeri, retururi);

a identificat unele proiecte care pot duce la reducerea costurilor;

are o imagine proastă pentru clienți, furnizori, public în generalsau alte grupuri de asistenți.

Obiectivele calității cuprind:

analiza Pareto a semnalelor de alarmă externe repetate (căderi de teren, retururi, plângeri);

analiza Pareto a semnalelor de alarmă interne repetate (rebuturilereprelucrării, sortare etc.);

propuneri de la personalul cheie din interiorul organizației (manageri, experți etc.);

efectuarea de studii de teren despre nevoile utilizatorilor, costuri, etc.

datele despre performanțele produselor aflate în exploatare (de la clienți precum și de la laboratoarele de încercări);

observații ale oamenilor-cheie din afara companiei (clienți, vânzători, dealeri, jurnaliști etc.)

alte comentarii ale funcționarilor, laboranților, informatorilor etc.

2.4.2. Caracteristici ale calității serviciilor

Există două componente de bază după care poate fi apreciată calitatea serviciilor, și anume: eficacitatea și eficiența.

Eficacitatea – înseamnă a atinge anumite dorințe pentru serviciul respectiv, adică acelea care sunz așteptate de către consumator. De exemplu, numărul de facilități disponibile într-o camerăde hotel, cantitatea și calitatea mâncărurilor dintr-un restaurant etc.

Eficiența – această componentă se referă la timpul impus de srviciu pentru a fi prestat.

Caracteristicile calatății serviciilor, sunt grupate în patru categorii, și anume:

Factori umani și caracteristici de comportament. Calitatea serviciilor este influențată de comportamentul și atitudinea prestatorului și al cumpărătorului.

Cracteristici temporare. Acestea evidențiază faptul că un serviciu care nu este folosit într-un interval de timp, se pierde deoarece nu poate fi stocat pentru a fi utilizat ulterior. De exemplu, un hotel cu camere goale, din lipsa clienților într-un sezon mai puțin solicitat de turiști, nu poate stoca aceste camere pentru a le folosi în sezonul mai solicitat. Astfel, perioada de timp în care un serviciu este prestat este critică pentru satisfacerea clientului.

Caracteristicile temporare pot include: timpul de comandă, a serviciului, timpul de așteptare până la serviciul prestat și timpul după prestarea serviciului.

Caracteristicile de neconformitate a serviciului. Neconformitatea, reprezintă o deviere de la nivelul ideal. Un exemplu de neconformitate a serviciului: erorile de prestare pentru 100 de ordine de plată la o bancă; numărul de plângeri la fiecare 100 de oaspeți ai unui hotel etc.

Caracteristicile de facilitate relativă. Caracteristicile fizice ale facilității, asociate cu serviciul și livrarea lui, au un impact în ceea ce privește satisfacerea clientului. Exemple în acest caz: decorul din interiorul unui restaurant, aspectul unui chelner sau a unui funcționar de la bancă, accesibilitatea într-o stație de autobuz etc.

2.4.3. Determinarea calității serviciilor

Analizând modul de desfășurare a proceselor de prestarea serviciilor, se evidențiază următoarele aspecte esențiale care vor influența în sens pozitiv sau negativ calitatea serviciilor:

procesele de prestare a serviciilor au caracterul unor tranzacții comerciale între ofertantul care livrează serviciile și beneficiarul respectivelor servicii;

conținutul serviciilor diferă de la o prestație la alta, datorită variabilității lor.

Serviciile prestate poartă amprente de unicitate, performarea lor fiind nuanțată după preferințele individualizate ale clienților:

relațiile între personalul întreprinderii de servicii și clienți, sunt relații relații de interfață. Ele exprimă modul în care este percepută calitatea serviciului prestat de ambii parteneri ai tranzacțiilor.

datorită influenței unor factori accidentali, pot apărea neconcordanțe între calitatea dorită de client și calitatea percepută a serviciilor repetate care pot genera non-satisfacții pentru consumatori;

calitatea prestațiilor este apreciată de client subiectiv, în comparație cu alte situații similare, pe baza experienței proprii acumulate în trecut.

Astfel, în cazul unei prestații particularizate, de servicii, pot fi distinse mai multe grade subiective de apreciere a calității serviciilor:

servicii excelente, când consumatorul percepe serviciile repetate depășind nivelul calitativ al prestațiilor la care se aștepta;

servicii de bună calitate, dacă așteptările clientului corespunde cu nivelul promisiunilor prestatorului;

servicii apreciate ca satisfăcătoare calitativ, este acceptată ca satisfăcătoare o calitate mediocră a serviciilor, dacă se înscriu în limitele admisibile ale unei zone de toleranță (zona gri);

servicii necorespunzătoare calitativ, atunci când clientul apreciază că serviciile receptate sunt situate sub nivelul așteptărilor.

Pentru evaluarea proceselor de prestare a serviciilor, Cristian Grunvoos distinge urnătoarele caracteristici calitative:

tangibilitate,

fiabilitate,

capacitate de reacție sau de răspuns,

asigurare,

ocupație,

revalorizare. BălățoiuV., Dobânda E., Snak O. 2003: 114 .

Importanța și semnifacația acestor caracteristici variază considerabil de la o situație la alta, în funcție de natura și dimensiunile temporale, spațiale și structurale ale fiecărui serviciu prestat clientelei.

Caliatatea serviciilor este mai greu de definit, sau de exprimat în termeni cantitativi, datorită faptului că serviciul are puține dimensiuni fizice, cum ar fi performanțele, care ar putea fi folosite pentru comparare sau măsurare. Aprecierile consumatorilor sunt rezultatul unor comparații între așteptările clienților și performanțele reale ale serviciilor (fig. 2.1.).

Prestatorii trebuie să îmbunătățească calitatea, pentru a obține un avantaj diferențiat, urmărind depășirea așteptărilor consumatorilor în perceperea calității. Astefel, interprinderile trebuie să identifice:

principalii factori determinanți ai calității serviciului;

care sunt așteptările consumatorilor care recurg la serviciile intreprinderii prestatoare;

cum evaluează consumatorii serviciile intreprinderii în comparație cu așteptările lor.

Fig. 2.1. Principalii factori deterninanți ai percepției calității serviciului

Primii cinci determinanți arătați în figură, se referă la calitatea rezultatului serviciului, iar ultimii cinci, se referă la calitatea prestației propriu-zise. Astfel, pentru a furniza un serviciu de calitate, prestatorul trebuie să se concentreze asupra ansamblului celor zece dimensiuni ce vor determina calitatea.

2.5. Sezonalitatea serviciilor turistice

Pe lângă aspectele caracteristice ale dispersării în spațiu a fluxurilor turistice, în activitățile de turism, se identifică și o repartizare în timp a cererii de servicii, care echivalează cu o concentrare pronunțată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade dintr-un an calendaristic și respectiv diminuarea sau chiar sistarea sosirilor de turiști în alte perioade. Aceste variații sezoniere, cu implicații economico organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice și pentru noastră.

Una dintre caracteristicile principale ale turismului modern, este constituită de variațiile sezoniere. Distribuția inegală a cererii de servicii, va exercita în perspectivă o pasiune tot mai accentuată asupra industriei turismului, pe măsura crețterii traficului turistic în anii ce vin.

Variațiile sezoniere se produc în perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni. Variaziile sezoniere ale cererii de turism sunt de două feluri: variații sezoniere artificiale și variații sezoniere naturale. În categoria variațiilor sezoniere artificiale sunt cuprinse concediile plătite, vacanțele școlare etc. A doua categorie cuprinde variațiile sezoniere condiționate de schimbările climatice, caracteristice diferitelor anotimpuri. Bălășoiu, Dobanda, Snak, 2003: 228.

Pentru a înțelege mai bine problematica sezonalității în turism, este necesar să se delimiteze caracteristicile fluctuațiilor sezoniere turistice față de alte variații similare care se produc în viața economicăputându-se generaliza astfel:

variații structurale, care pot fi:

schimbări continue (de exemplu, curbe de evoluție ascendente sau descendente);

schimbări spontane (de exemplu, o modificare neprevăzută în procesul economic provocată de progresul tehnic).

variații alternative sau periodice, care pot fi:

schimbări care se produc după un anumit ritm (de exemplu variațiile sezoniere);

schimbări libere, care nu sunt legate de un anumit ritm (de exemplu, fluctuațiile conjuncturale).

În funcție de condițiile naturale, de poziția geografică a teritoriului receptor față de circuitele turistice interne și internașionale, de gradul de atractivitate și diversitatea ofertei, se disting trei variante de bază ale curbei de sezonalitate în activitatea turistică:

atractivitatea turistică se concentrează într-un singur sezon important, limitat ca durată. Pentru această variantă este caracteristic sezonul estival din zona litoralului Mării Negre, care este solicitat de turiști în perioada iunie-septembrie, cu vârf în lunile iulie-august;

atractivitatea turistică se concentrează în două perioade de sezon care sunt diferite ca durată, cu frecvențe diferențiate de solicitări. Caracteristic acestor variante sunt stațiunile de munte, sezonate atât turismului de vară, cât și sportului de iarnă;

activitatea turistică nu prezintă concentrări sezoniere pronunțate, frecvența turiștilor făcându-se relativ liniar de-a lungul întregului an calendaristic. Aici sunt incluse stațiunile balneoclimaterice, unde tratamentele specifice acestora, se desfășoară practic în decorsul întregului an.Tot din această categorie fac parte și centrele urbane unde se înregistrează o circulație turistică permanentă (târguri, congrese, călătorii de tranzit etc.). Pot exista și aici perioade de intensitate sporită a cererilor turistice, perioade caracterizate printr-un număr sporit de vizitatori.

Fenomenul de concentrare a activității turistice, precum și necesitatea atenuării curbei sezonalității în turism nu s-au manifestat însă niciodată atât de acut ca în zilele noastre. Pe de o parte, la aceasta contribuie creșterea considerabilă a numărului de turiști care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte eforturile prestatorilor, care sunt menite să ducă la prelungirea sezonului.

Economia turismului este orientată într-o măsură tot mai mare spre piețele de desfacere iar măsurile organizatorice privind diferențierea tarifelor și prețurilor, structura și diversitatea ofertei de servicii turistice, precum și intensificarea publicității turistice, sunt analizate cu mare atenție, pentru a se putea găsi soluții eficace în legătură cu permanentizarea activității turistice în diverse zone sau stațiuni.

Deoarece, durata sezonului turistic într-o zonă (sau stațiune) este în primul rând determinată de condițiile climaterice și meteorologice, instrumentele de politică comercială amintite, sunt menite să compenseze diminuarea atractivității factorilor naturali cu o serie de elemente suplimentare care să cointereseze turistul potențial, în vederea valorificării mai depline a patrimoniului turistic, prin menșinerea cererii de servicii turistice la un volum și nivel rezonabile pentru prestatori, pe o perioadă căt mai lungă posibil dintr-un an.

Pot fi diferențiate următoarele etape pentru un sezon turistic:

perioada de sezon plin, marcată printr-o intensitate maximăa activității turistice în vârful de sezon;

perioada de început și sfârșit de sezon, marcate prin solicitări mai puțin intense, când volumul activității crește sau scade în pre-sezon, respectiv post-sezon;

perioada de extrasezon, caracterizate printr-o activitate redusă sau prin încetarea activității de prestări de servicii turistice.

Variațiile sezoniere se înregistrează în toate țările turistice concentrarea sezonieră în turism constituind un fenomen constant al mișcării turistice, generat de caracerul și natura acestor fluxuri. Intensitate variațiilor sezoniere se va atenua treptat și diferențiat de la o zonă turistică la alta, în funcție de condițiile concrete în care se circumscrie activitatea turistică a arealului respectiv.

Se fac eforturi continue în managementul fiecărei unități de prestații turistice, pentru atenuarea treptată a efectelor negative ale curbei sezonalității, având ca efect pozitiv, reducerea numărului de angajați sezonieri, diminuarea necesarului de personal suplimentar și folosirea unui personal sezonier calificat.

CAPITOLUL 3

PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

3.1. Protecția și conservarea mediului necesitate obiectivă a dezvoltării turismului

Mai mult decât oricare alt domeniu de activitate, turismul, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând obiectul și domeniul de activitate și desfășurare a turismului, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.

În general, calitatea mediului este afectată de două grupe de factori esențiali: factori cu caracter obiectiv, care apar în urma unor fenomene naturale nefavorabile și factori subiectivi, care sunt cauzați de activitățile umane. Prin activitățile turistice, desfășurate necontrolat și nerațional, omul poate contribui la distrugerea mediului, la fel ca și prin multe alte activități. Totuși, turismul, își poate aduce o contribuție proprie, semnificativă, nu doar la stomparea degradării cadrului natural, cauzată de activitățile desfășurate, dar și în direcția protejării și conservării mediului, prin adoptarea unor reglementări specifice și eficiente.

Relieful, rețeaua hidrografică, resursele naturale, peisajul, resursele naturale de factură balneară, monumentele naturii etc., precum și resursele antropice, siturile arheologice și istorice și altele, reprezintă componente ale mediului ambiant, constituinu-se în resurse de ofertă și atracție turistică, favorizând desfășurarea unor forme multiple de turism: de odihnă și recreere, de drumeție, turismul de sănătate, cel cultural etc. Atracția acestor resurse este cu atât mai puternică, cu cât ele sunt mai variate, mai comlexe, dar mai ales nealterate și neafectate de activități distructive, generând astfel activități diverse și satisfăcând motivații turistice foarte variate.

Astfel, relația turism-mediu ambiant, are o foarete mare importanță, conservarea și ocrotirea mediului ambiant reprezentănd condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Dacă se intervine prin orice fel de activități distructive sau de modificare a proprietăților primare ale acestuia, se aduc prejudicii potențialului turistic, ducănd la diminuarea sau anularea resurselor sale, precum și a echilibrului ecologic, putându-se periclita într-un final sănătatea sau chiar existența generațiilor viitoare.

În repetate rânduri, acest aspect a fost subliniat în cadrul unor reuniuni consacrate ocrotirii și conservării mediului ca de exemplu: Conferința Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii (U.I.C.N.) din 1967 de la Spindlesy Mlin (Cehoslovacia), simpozioanele internaționale având ca temă ocrotirea naturii, organizate la (1968), etc.

Turismul modern ne demonstrează însă că activitățile umane de profil, încep să modifice sau să “manipuleze” mediul, atât în sens pozitiv cât și negativ, iar consecințele nu sunt ușor de prevăzut. În cazul unui turism necontrolat, se poate ajunge la dezvoltarea mediului dar implicit și la autodistrugerea sa. Din această cauză, profesorul elvețian J. Krippendorf sublinia: ”Dacă putem să pierdem și apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă în turism, unde substanța de bază – peisajul și pământul – o dată pierdută, este iremediabil pierdută” .Snak, Baron, Neacșu 2001:469.

Este tot mai evident faptul că perpetuarea unui turism ce consideră legitimă ignorarea mediului ambiant este imposibil să rămănă valabilă pe termen lung.

3.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism

Datorită dezviltării societății, mediul înconjurător este supus la două tipuri principele de presiuni: prima, care este urmarea directă a exploziei demografice și a expansiunii orașelor, ritmul rapid de creștere înregistrat în industrie, agricultură și alte domenii de activitate, amplificarea circulației, exploatării resurselor naturale, iar a doua mult mai puțin agresivă, avănd și caracter predominant sezonier, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activități de turism și agrement.

Anumite activități turistice se manifestă prin acțiuni distructive, în principal prin folosirea necorespunzătoare a mediului ambiant în scopuri recreative și de agrement, dar și de intervenția brutală a omului asupra peisajului și resurselor naturale. Datorită absenței unor reglementări privind comportamentul vizitatorilor și o monitorizare a zonei și obiectivelor, favorizează desfășurarea activităților care afectează calitatea mediului punând în pericol integritatea și conservarea obiectivelor.

Circulația turistică necontrolată, în zonele sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate, duce la distrugerea vegetației și florei, ruperea copacilor și a puieților, distrugerea semințișului natural, braconajul, desprinderea de roci etc., ducând în final la împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, tulburarea biotopurilor specifice vântului și a faunei în general, ajungându-se uneori chiar la dispariția unor specii. De multe ori prejudiciile pricinuite sunt profunde și pot avea caracter ireversibil. De asemenea vizitarea intensivă a unor monumente istorice, arhitectonice și de artă, în condiții improprii, a condus la degradarea frescelor foarte valoroase a unor mănăstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice și de artă, distrugerea formațiilor carstice din peșteri etc.

Lipsa în zone și de-a lungul teraselor turistice sau în apropierea obiectivelor turistice a unor locuri destinate popasului sau instalării de corturi, provoacă degradarea ireversibilă a mediului înconjurător, datorită nimeroaselor urmelor reziduale lăsate de turiști pe locurile unde au poposit.

Un alt aspect al degradării mediului, este pătrunderea turismului automobilistic în locuri ce până nu demult erau inaccesibile pentru acest mujloc de transport, amplificând astfel fenomenul poluării naturii. Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimțit și prin intensificarea circulației în stațiunile balneoclimaterice. Datorită absenței unor restricții de acces în stațiuni, a zonelor amenajate de parcare, turismul automobilistic alterează calitățile aerului ori ale factorului de cură, influențând negativ și tratamentele balneare spacifice.

Valorificarea resurselor naturale, este concepută greșit, mai ales factorii naturali de cură afectează potențialul turistic, prin exploatarea nerațională și neștiințifică a acestuia și realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic, care se concretizează prin:

supradimensionarea stațiunilor din punctul de vedere al capacităților de primire și tratamen, comparativ cu capacitatea potențialului resurselor destinate unor exploatări raționale;

nerespectarea principiilor generale de protecție și exploatarea substațelor minerale balneare, mai ales a apelor minerale și termominerale;

Un alt neajuns, este dezvoltarea nesistematizată a localităților turistice, caracterizată prin:

proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic;

stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică;

realizarea de construcții inestetice, neadaptate specificului arhitectonic și natural al zonei;

ocuparea intensivă a spațiului cu construcții turistice etc.

Toate aceste acțiuni au ca rezultat o supraâncărcare a teritoriului cu instalații turistice, afectează echilibrul ecologic și conduc la urbanizarea stațiunilor.

3.3. Acțiuni principale de protecție și conservare a mediului

Protecția și conservarea potențialului turistic și a mediuluise conturează ca o activitate distinctă, cu probleme specifice, ce solicită colaborarea specialiștilor din domenii variate. În condițiile asigurării unui cadru de desfășurare juridico-administrativ adecvat, această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare, care impune organizarea administrativă, existanța unor resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de eduvație cetățenească. În vederea dezvoltării unui turism durabil, pe plan internațional, unele țări cu vechi tradiții turistice, adoptă o planificare turistică la nivel național fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii, luând în calcul trei obiective principale: economic, social, ecologic.

Planurile de dezvoltare turistică care au la bază prognoze pe termen lung, globale, pe forme de turism, în concordanță cu tendințele piețeilor externeși planuri concrete, realizate pe termen mediu (4-5 ani) sau scurt (1-3 ani), eleborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt fundamentate pe standardele și normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea și modernizarea structurilor și serviciilor turistice. O.Snak, P.Baron, N. Neacșu 2001, 477 .

Elaborarea programelor și a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct de susținere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:

conservarea resurselor turistice naturale și antropice în scopul utilizării continue și în perioada viitoare;

creșterea nivelului de trai al comunităților locale;

o cunoaștere și conștientizare mai bună a populației locale dar și a vizitatorilor, a ideii de conservare a mediului.

Principalele prognoze și planuri de dezvoltare la nivel național au rol orientativ, de informare și estimare a perspectivelor viitorului.

Datorită sprijinului direct al statului, se poate aprecia cadrul general de protecție a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a unor investiții deosebite.

Legat de specificul potențialului turistic al României, principalele acțiuni ce vizează protejarea și conservarea mediului și a resurselor turistice, se pot concretiza adoptând următoarele măsuri:

exploatarea științifică, rațională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploarare al acestora să nu depășească ritmul lor de reciclare și regenerare;

valorificarea în turism a resurselor cu valențe turistice să fie soluționată în contextul valorificării tuturor resurselor naturale și a protecției mediului ambiant, pe baza studiilor de amenajare teritorială;

maenajarea și organizarea adecvată și la nivel superior a zonelor, traseelor și obiectivelor de interes turistic;

organizarea și exploatarea turistică națională a parcurilor naționale și rezervațiilor naționale, cu asigurarea protecției lor. La fel se va proceda și la amenajarea pentru vizitare și exploatare a peșterilor;

organizarea corespunzătoare a zonelor montane, pentru dezvoltarea în perspectivă a turismului de munte, prin localizarea tuturor peisajelor atractive și a domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice viitoare, bineânțeles în condiții de conservare și replantare a pădurilor;

realizarea amenajărilor cu caracter turistic în zone, localități și pe trasee turistice, menite să asigure o echipare turistică adecvată unui turism competitiv și ecologic;

dezvoltarea unei conștiințe ecologice în rândul populației și a sentimentului de dragoste și respect pentru natură, locuri istorice și monumente de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor. Această acțiune de educație cu privire la mediu și la potențialul turistic, trebuie intreprinsă la nivelul întregii țări, printr-o atitudine de respect și comportament responsabil față de resursele naturale în vederea ocrotirii lor.

Analizând toate aspectele privind mediul ambiant, ca potențial turistic, se poate stabili că protecția și conservarea lui se realizează în cadrul unei concepții de ansamblu a dezvoltării economice a țării, concepție situată la același nivel de importanță ca și problemele de dezvoltare generală a economiei.

CAPITOLUL 4

AMNAJAREA TURISTICĂ EXTERIOARĂ

Desfășurerea acțiumilor turistice, indiferent de forma lor, turismul de sejur sau itinerant, montan, balnear sau de litoral, organizat sau pe cont propriu, etc, presupune stabilirea unor legături, raporturi între turist și zonele pe care acesta le vizitează, în care este prezent temporar. Aceste raporturi au un continut complex, pe de o parte teritoriul, prin potențialul său natural, reprezintă motivația deplasării turiștilor, iar pe de altă parte, el servește ca suport material, fizic, pentru amenajările destinate satisfacerii cerințelor turiștilor.

Datorită amplorii fluxurilor turistice interne și internaționale, se ridică din ce în ce mai multe probleme economice, sociale și ecologice. Acestea se referă la dezvoltarea și modernizarea structurilor de primire pentru a satisface cele mai sofisticate preferințe ale turiștilor, cu condiționări pe linia folosirii raționale a resurselor turistice naturale și antropice.

Într-o primă etapă, turismul a reprezentat un factor de stimulare economica, de protecție și conservare a reurselor naturale, totuși, în ultimul timp din ce în ce ami frecvent, se observă situații în care creșterea turistică afectează echilibeul ecologic și calitatea resurselor turistice. Aceste situații se concretizează în disproporții între volumul și varietatea resurselor, pe de o parte, și dimensiunule structurilor de primire, pe de altă parte, între infrastructura generală și spațiul construibil sau amenajabil pentru turism. Utilizarea intensivă a mediului în scopuri turistice, fără să se facă un control adecvat, mai ales atunci când fluzurile de turiști „invadează” anumite zone, mărește pericolul unei degradări a acestuia și favorizează ruperea echilibrului ecologic. Astfel, devine necesară organizarea teritoriului, adaptarea lui pentru a răspunde nevoilor turistului, dar și protejarea, conservarea lui, activități care țin de amenajarea turistică. Amenajarea zonelor turistice se constituie ca parte integrată a procesului general de amenajare a teritoriului, al cărui obiectiv vizează organizarea științifică a spațiului și punerea în valoare, în diverse forme, a resurselor fiecărei zone.

Spațiul fizic, suportând repercursiunile modificărilor social-culturale care se traduc prin noi opțiuni teritoriale, dezafectări imobiliare și speculații funciare, adaugă la aceasta problemă, pe cele proprii legate de relief, sol, climat, hidrografie și exigențele biologice. În condițiile civilizației moderne, acest spațiu întâmpină greutăți în funcționarea sa normală. Facilitatea echilibrului unui spațiu fizic, impune societății o bună cunoaștere a principiilor care condiționează organizarea ți evoluția spațială. Din punct de vedere al turismului, trebuie analizate consecințele provocate de către acest tip de activitate economică mediului fizic, pragurile critice ți cadrul operațional care favorizează o dezvoltare regională corespunzătoare. Ecaterina Putz, Florentina Pîrjol 1996; 194.

4.1. Semnificațiile și rolul de amenajare turistică

Dezvoltarea unei zone turistice, este necesar să fie gândită într-o concepție globală de dezvoltare a turismului, corelată cu creșterea celorlalte ramuri ale economiei naționale. M Botez 1977; 17.

Problemele administrării și și utilizării spațiului își au originea în preocupările de organizare a vieții în colectivitățile umane.Ele au căpătat amploare odată cu dezvoltarea orașelor și necesitatea soluționării diverselor aspecte legate de îndelinirea funcțiilor acestora. Astfel, noțiunea de spațiu amenajat a apărut și s-a dezvoltat în corelație cu spațiul construit, în particular cu cel urban. Ulterior, datorită mutațiilor, conceptul și-a lărgit aria de referință, îmbogățindu-se cu noi sensuri. Astăzi, conceptul de spațiu amenajat, înglobează o gamă largă de fenomene cu caracter spațial, iar amenajarea teritoriului, ca știință, are drept conținut fundamental ”orientarea geografică ” a activității economico-sociale. Noțiunea de „amplasare” sau „localizare” cu referire ezpresă la domeniul turismului, este utiliozată frecvent începând cu anii 60. Conceptul a fost împrumutat și ulterior adaptat din studiile asupra aglomerărilor industriale.

Aplicată la domeniul turismului, amenajarea teritoriului, reprezintă un efort de dezvoltare planificată, coordonată, a turismului și a altor sectoare ale economiei, în limitele unui spațiu dat. Așadar, amenajarea turistică se integrează procesului general de sistematizare, urmărind valorificarea resurselor specifice și dezvoltarea echilibrată a regiunilor. Amenajarea turistică a teritoriului se definește ca un „proces dinamic și complex” de organizare științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste relații.

Aspecte ale localizării activității turistice se regăsesc și în preocupările altor specialiști, dată fiind interferența poblemelor amenajării turistice cu alte domeniide activitate, ca ecologia, economia, arhitectura, sociologia etc., iar teoria localizării turistice a fost influențată de cercetările intreprinse în celelalte domenii ale economiei. A fost necesară și o îndelungată perioadă de cristalizare conceptuală pentru ca noțiunea să răspundă pe deplin particularităților activității turistice.

Localizarea și amenajarea turistică ânglobează majoritatea elementelor care constituie activitatea turistică, definindu-se mai ales în funcție de componentele naturale, istorice și culturaleale zonei. Potrivit părerii celor mai mulți specialiști, amenajarea turistică a teritoriului trebuie înțeleasă în contextul relațiilor ce se dezvoltă în două spații, și anume: aria pieței turistice și zona de recepție. Aceasta este o abordare mai recentă și mai aproape de realitate, care diminuează rolul resurselor și consideră că o orientare a fluxurilor turistice constitui e o premisă fundamentală în determinarea localizărilor turistice.

Prin conținutul și obiectivele lor, amenajările turistice se înscriu în eforturile unei dezvoltări corelate a economiei. În acest context, ele au un rol important în asigurarea axploatării ragionale a resurselor și protejarea mediului.

4.2. Strategii de amenajare turistică

Datorită implicațiilor dezvoltării unei zone turistice asupra evoluției turismului în general și asupra economiei unui teritoriu considerat, se argumentează necesitatea abordării acestui proces într-o concepție globală, integrată strategiei turistice de ansamblu și în corelație cu dinamica celorlalte ramuri și sectoare de activitate.

Aceasta presupune o atentă evaluare a tuturor categoriilor de resurse și definirea direcțiilor și priorităților în creșterea economică, precum și a posibilităților și limitelor dezvoltării turistice.Prin conținutul său, amenajarea turistică, este un proces complex, ea acoperă o arie problematică vastă, cuprinzând, pe de o parte, soluții de stimulare a circulației turistice și de asigurare a integrării turismului în economia teritoriuluiiar, pe de altă parte metode privind selecția și delimitarea zonei, tehnologii și etape de elaborare și realizare a noilor proiecte. Întotdeauna, la elaborarea unei strategii de amenajare turistică se va ține seama de mai mulți factori, între care resursele turistice naturale și antropice și gradul lor de valorificare, resursele materiale , umane și financiare aferente turismului, obiectivele politice și economice pe termen scurt, mediu și lung, realizările din activitatea turistică în ce privește structurile de primire, circulația turistică și rezultatele economico-sociale.

Obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică, ținând seama de acești factori, sunt: valorificarea superioară a potențialului turistic, diminuarea sezonalității, urmărind evitarea supraaglomerării temporare a teritoriului dat, respectiv extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu dotări funcționale și exploatabile tottimpul anului, atragerea pe această bază de un număr sporit de turiști români și străini, lărgirea ariei geograficede proveniență a turiștilor străini, sporirea eficienței economice și sociale a activității de turism, dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile și pretabile în teritoriul amenajat, păstrarea și conservarea mediului înconjurător și a obiectivelor turistice. În funcție de perioadă, strategiile de amenajare turistică pot fi: pe termen scurt (unu-doi ani), ca o direcție de moment la tendințele cererii turistice sau ale unor segmente ale cererii cu efecte economice scontate; pe termen mediu (trei-cinci ani), cu dezvoltări și amenajări ale spațiului deja amenajat; pe termen lung (șase-zece ani), ce vozează amenajarea unor noi puncte, stațiuni, centre, subzonesau zone turistice moderne, care să răspundă unor necesități și motivații ale cererii pe o perioadă îndelungată.

Privite dintr-un alt unghi, strategiile de amenajare turistică se diferențiază în:

strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive, ce presupune o permanentă adaptare la cerințele turiștilor, zona turistică fiind amenajată polifuncțional, cu efecte pe linia creșterii eficienței valorificării și dezvoltării ofertei turistice;

strategia de diferențiere, cu accent pe originalitatea în construcțiile turistice (specific arhitectonic) și în produsele și serviciile oferite;

strategia de diversificare care pune accent pe amplificarea dotărilor și echipărilor legate de serviciile suplimentare în special (forme și mijloace de agrement cât mai diverse, rețea comercială modernă și diversificată, excursii variate, circuite etractive etc.).

La amenajarea turistică a unui teritoriu contribuie economia și organizarea turismului, ecologia, arhitectura, geografia, geologia, științele naturii, psiholohia, sociologia. Modelarea diferilelor aspecte ale turismului ține seama de complexitatea fenomenului, precum și de numeroși factori, subiectivi și obiectiv, stimulatori sau recreativi, dificil de estimat sau cuantificat. Din această cauză, uneori se simte nevoia unor aproximații destul de largi, iar alte ori se impune acceptarea unor valori medii, care însă pot avea o mare influență asupra concurenței dintre model și realitate.

Încă de la început, se cer a fi precizate câteva aspecte de concepție privind amenajarea turistică a unei zone, subzone sau stațiuni turictice. Amenajarea și dotarea unei zone turistice se integrează în amplul proces de punere în valoare a unui teritoriu și a resurselor lui. Abordarea acestei acțiuni trebuie realizată într-o viziune sistematică, în cadrul sistemului general al turismului românesc, în strânsă legătură cu celelalte sisteme-politic, economic, social, demografic, natural etc.-cu care se intercondiționează spațial și funcțional într-un echilibru dinamic.

Elaborarea unei strategii de amenajare turistica trebuie să țină seama, în primul rând de realitățile „teritoriale” ale țării și zonelor ei și de determinările acestora, M Botez 1977; 30 de elemente de influență care acționează asupra calității mediului înconjurător, ca spațiu de odihnă și recreare. Elemantele urmărite în strategia de amenajare turistică sunt:

viitoarele construcții să se integreze armonios în ansamblul cadrului natural, punând totodată în lumină resursele turistice antropce;

diversificarea dotărilor de bază și complementare, în vederea asigurării unei largi palete de prestații turistice;

este necesară crearea unei oferte turistice cu accentuat caracter de specificitate, originală, prin folosirea calității teritoriului și caracteristicilor civilizației și culturii zonei;

posibilitatea flexibilității ofertei, în funcție de preferințele turiștilor, care să permită adaptări și dezvoltări continue;

viitoarele construcți, în special stațiunile, să fie dimensionate riguros, evitându-se fenomenul de aglomerare turistică ți pericolul de degradare a peisajului, acesta fiind considerat cel mai important factor al dezvoltării, „materia primă” de bază în ansamblul turistic al zonei;

ierarhizarea diferitelor tipuri de servicii turistice, în concordanță cu specificul și dimensiunile zonei, accentul punându-se pe serviciile ce corespund în cel mai înalt grad, cantitativ și calitativ, preferințelor turiștilor;

diferitele puncte și zone să beneficieze de dotări auxiliare, menite să faciliteze practicarea unei game largi de forme de turism;

asigurarea funcționalității optime a activității turistice în zonă, începând cu accesibilitatea, parcajul, cazarea, masa, transportul, alte servicii și terminând cu animația și ambianța generală;

eficienșele economice și sociale să fie asigurate la un grad ridicat la întreaga activitate turistică, paralel cu oferirea unor servicii de calitate.

4.2.1. Tipologia și caracteristicile amenajărilor turistice

Localizarea sau amenajarea turistică înglobează majoritatea elementelor care constituie activitatea acestei industrii, definindu-se mai ales în funcție de componentele naturale, istorice și culturale ale unei zone. Aceasta reprezintă de fapt, pentru vizitatori, atracțiile principale care motivează, din punctul acestira de vedere, o călătorie.

Privite în totalitate, amenajările turistice se prezintă într-o varietate de forme și structuri, determinată de caracteristicile ofertei și cereri, de distribuire a lor în teritoriu. Este dificil de realizat o tipologizare a acestora, datorită diversității structurilor spațiale, din punct de vedere geografic, economic, social, instituțional etc. Totuși, organismele internaționale de profil și specialiștii au încercat delimitarea unor categorii omogene:

În funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor, (în special condiții naturale și bogății cultural-artistice) localizările turistice pot fi:

univoce, atunci când implantările sunt legate de existența unui singur obiectiv sau element de atracție turistică, având o valoare deosebită, ce polarizează cererea. De obicei, amenajările sunt sumare, relativ izolate, în strânsă corelație cu indicele de atractivitate al obiectivului în cauză ( de exemplu, piramidele, Cascada Niagara, Cetatea de scaun a Sucevei);

plurivoce, atunci când localizarea este integrată într-un ansamblu de condiții care oferă o anumită specificitate (arie geografică având un anume caracter: zonă cu ape minerale și termale, zonă cu monumente de artă, arhitectură, munte cu zăpadă, țărm cu nisip etc.). În cazul acestora, dotările sunt mai complexe, având forma unor stațiuni sau centre turistice;

echivoce, acestea sunt specifice zonelor turistice relativ omogene, cu o arie largă de întindere, fără o anumită particularitate. În acest caz, dotările sunt numeroase, în forme simple și complexe. Ele pot fi localizate oriunde, urmăridu-se doar o relație sumară între elementele ofertei. În decizia de amenajare, în cazul acestor zone, dominantă este cererea, prin timpul de deplasare, cheltuieli generale, oboseală etc. Localizările de acest gen, sunt reprezentative pentru ariile de tturism din preajma marilor aglomerări urbane.

În funcție de natura spațiului geografic, soluțiile de amenajare se diferențiază astfel:

amenajarea siturilor (balneare), de litoral;

amenajarea siturilor montane;

amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale;

amenajarea siturilor istorice și arheologice (orașe);

amenajarea stațiunilor termale;

amenajarea zonelor rurale;

amenajarea zonelor periurbane.

Amenajările, în cadrul acestor categorii, se particularizează în funcție de condițiile naturale axistente și obiectivele urmărite.

În funcție de relațiile definitorii ale teritoriului și distribuția cererii, amenajările pot lua forma unor unități turistice azolate, punctiforme, oferind doar prestații specifice (cazare, masă, un minim de agrement) sau a unor localizări complete (stațiuni, urbanizări) ce sunt integrate regiunilor.

Există și o serie de caracteristici pe care le prezintă amenajarea turistică și de care trebuie să se țină seama în deciziile de amplasare a echipamentelor și în dimensionarea acestora. Aceste caracteristici sunt:

unicitatea prestației; caracteristică dată de faptul că fiecare localizare, indiferent de mărimea sau forma ei, reprezintă un caz particular, unic, chiar și în cadrul unor arii geoturistice mari și relativ omogene (de exemplu Munții Alpi), deoarece resursele au o mare varietate de forme de manifestare și parametrii de calitate (vegetașia, condițiile de climă, valorile culturale, fauna etc. nu pot fi identice în două zone) care intră în alcătuirea unei zone sau a unui produs turistic în proporții diferite. Caracterul de unicitate este dat și de condițiile socioeconomice diferite pentru fiecare perimetru, și de calitatea și diversitatea serviciilor oferite;

localizarea turistică se face „la sursă”. Datorită caracterului rigid, netransferabil al ofertei , stațiunile se amenajează la locul ”materiilor prime” al resurselor (izvor mineral sau termal, plajă, munte etc.) și se dimensionează în funcție de volumul și atractivitatea acestora;

localizarea turistică este îndepărtată de piața cumpărătorului. Consumarea produsului turistic, în aceste condiții presupune deplasarea turistului, fiind necesară astfel realizarea unor amenajări complexe, care să ofere turistului o paletă largă de prestații, care să fie în măsură să acopere toate nevoile sale. Potrivit acestor cerințe, o maenajare cu cât este mai departe de piața cumpărătorului, cu atât varietatea serviciilor trebuie să fie mai mare;

polivalența amenajărilor. Datorită cuprinderii tot mai largi a fenomenului turistic, amenajările trebuie să asigure un nivel ridicat de diversitate și complexitate a dotărilor și serviciilor, care să permită satisfacerea în condiții de calitate, a nevoilor unor segmente variate de turiști și să atragă totodată noi fluxuri mai consistente;

amenajările turistice se integrează în tendința de „expansiune a terțiarului”. Datorită acestui fapt, amplasarea lor va fi favorizată în zonele în care nivelul de dezvoltare economico-socială este mai ridicat, iar infrastructura este bine pusă la punct. În acest context se vorbește de o amenajare suprastructurală.

Procesul de amenajare turistică este foarte complex, fapt subliniat încă odată de aceste trăsături, necesitatea abordării lui diferențiate în funcție de condițiile specifice ale fiecărei zone și raportării permanente la evoluția cererii.

4.2.2. Selecția și delimitarea teritoriului

O etapă importantă în procesul amenajării turistice, o constituie delimitarea zonelor turistice în funcție de resursele existente. Astfel, amplasarea și dezvoltarea noilor amenajări turistice se va face în concordanță cu potențialul fiecărei zone – suprafață, condiții climatice, vegetația, resurse balneare, vestigii culturale, surse de apă, baze de materii prime, căi de comunicație, energie, posibilități de recrutare a forței de muncă etc.- și necesitatea progresului economic și social al teritoriului.

Dacă oferta întrunește o diversitate de elemente armonios conjugate, atunci resursele dobândesc o importanță mai mare. Astfel, dacă o regiune are monumente istorice, însă climatul economic este nefavorabil,iar cadrul natural este deteriorat, această resursă nu poate dobândi o valoare deosebită.

În schimb, valoarea unei resurse se amplifică atunci când se înmănunchează cu alte resurse. Așa, de pildă cadrul natural se îmbină cu interesante manifestări culturale, cu monumente istorice de prestigiu și cu realizări științifice deosebite.

„Înzestrarea turistică” a unei stațiuni înglobează, în concepția anumitor autori, două categorii principale de elemente și anume: funcționale (reședința, restaurantele, „serviciile publice”, infrastructura și transporturile) și recreative (spațiile deschise, monumentele, muzeele, galeriile de artă etc.). M.Botez 1977; 26.

Procesul amenajării turistice este ajutat de analiza-diagnostic a teritoriului. Această metodă evidențiază factorii favorizanți ai turismului într-o zonă, precum și pe cei restrictivi, indicând totodată măsurile necesare asigurării optimului de dezvoltare. În cadrul analizei-diagnostic pentru amenajarea turistică a teritoriului, trebuie luate în considerare câteva elemente care s-au conturat din literatura de specialitate și din experiența unor instituții specializate, și anume:

așezare geografică, accesibilitate, căi de acces, majloace de transport, legături cu alte subsisteme;

condiții de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, parcuri naționale, rezervații;

condiții meteorologice, climat de sezonalitate, precipitații, vânturi, frecvența zilelor însorite, puritatea aerului, durata și grosimea stratului de zăpadă;

frumusețea peisajului natural;

valoarea terapeutică a unor elemente naturale (izvoare de apă minerale, și termale, nămoluri terapeutice, microclimat și topoclimat);

patrimoniul cultural-istoric, vestigii și locuri istorice, monumente istorice, de artă, de arhitectură, etnografice și de folclor, tradiții, obiceiuri etc;

condiții demografice (numărul, structura și dinamica populației, forța de muncă, migrații etc.);

condiții social-economice și influența lor asupra activității de turism;

condiții politice;

calitatea și protecția mediului.

Alături de respectarea unor cerințe de ordin general și particular proprii diferitelor țări și regiuni, în selecționarea zonelor, se operează cu o serie de criterii specifice, care au o largă aplicabilitate, stabilite pe baza unor experiențe, și anume: condițiile naturale, bogăția cultural-istorică, condișiile socioeconomice, infrastructura, echipamentul general de cultură și odihnă, legislația și reglementările în vigoare.

Condițiile naturale, sunt reprezentate prin:geologia și geomorfologia teritoriului, climatologie, floră, faună, hidrologie și au un rol definitoriu în selecția zonelor ele, constituindu-se ca elemente de atracție turistică. Este foarte importantă și necesară cunoașterea calității și caracteristicile acestor elemente în procesul de selecție a zonelor, deoarece permite determinarea valorii și respectiv a forței de atracție precum și a tipologiei amenajărilor. Studii de geologie și geomorfologie, oferă informații cu privire la relația relief-amenajări, respectiv securitatea unor amplasamente și riscul alterării mediului prin intervenția omului și posibilitatea utilizării în turism a formelor de relief. La fel și cercetările din domeniul climatologiei sunt necesare, deoarece caracterizează regimul temperaturii, curenții de aer, precipitațiile, gradul de nebulozitate, durata sezoanelor etc. furnizând date utile practicării diferitelor forme de turism.

Bogăția cultural-artistică, cuprinde vestigii arheologice, monumente istorice și din epoca contemporană, elemente de folclor, tradiții și arhitectură locală, atracții culturale (festivaluri, serbări), valori artistice etc. Acestă bogăție este necesară în selecția zonelor turistice, deoarece se are în vedereprezența elementelor de cultură, civilizație, istorie, originalitatea și valoarea lor, starea de conservare și costurile necesare restaurării și protejării lor, posibilitățile și riscurile atragerii în circuitul turistic.

Condițiile sociale și economice, sunt un element favorizant al amenajării turistice, referindu-se la demografia teritoriului (dinamică, structură, ocupare) și disponibilitățile forței de muncă, dezvoltarea diferitelor ramuri economice (comerț, industrie, agricultură), nivelul de trai, receptivitatea față de turism, locuința etc.

Infrastructura. Elementele cuprinse aici, sunt de o mare varietate, și anume: echipamente de telecomunicații, căi și mijloace de acces, rețeaua instituțiilor sanitare, surse de energie, apă și exploatarea lor etc. Toate aceste elemente definesc cadrul general al funcționării amenajării turistice.

Echipamentul general de odihnă acesta este reprezentat prin: mijloace de găzduire (hoteluri, reședințe secundare, camere la particulari), unități de alimentație, echipament cultural și sportiv-recreativ, mijloace de primire (agenții de voiaj, dispecerate, birouri de cazare), unități comerciale etc. Acesta se constituie ca punct de plecare în realizarea viitoarelor amenajări și ca elemant de determinare și orientare a investițiilor.

Legislația și reglementările în vigoare. În funcție de regimul juridic al fiecărui perimetru, aceste reglementări au un rol stimulator sau restrictiv. Astfel, orice amenajare trebuie să respecte reglementările privind protejarea mediului, regimulconstrucțiilor, orientările în concepția de sistematizare etc.

Pe lângă aceste criterii, decizia de amenajare turistică, a unui perimetru, trebuie să țină seama și de măsura în care respectiva localitate se integrează în programul general de dezvoltare a teritoriului în cauză.

Delimitarea unităților teritoriale, este și ea o componentă importantă a procesului de amenajare, aceasta făcându-se în funcție de natura teritoriului (mare, munte, zonă balneară), de specificulși caracteristicile resurselor (naturale sau cultural-istorice, omogene sau mixte etc.), de densitatea și valoarea acestora etc.

Posibilitățile de amenajare turistică sunt multiple, datorită expansiunii turismului, care se manifestă creștere a resurselor, cât și prin diversitatea și schimbarea cerințelor și motivațiilor turiștilor , pentru că este imposibil să se abordeze problematica complexă a planificării turistice pornind de la un singur model de dezvoltare.

Însă soluțiile în acest domeniu sunt diferite, în funcție de situațiile specifice ale dezvoltării turismului în zonele și țările lumii. Este evident că fiecare tip de localizare turistică are anumite caracteristici.

În raport cu particularitățile și funcțiile zonelor, precum și pe baza experiențelor, s-au delimitat mai multe categorii:

obiectivul sau punctul turistic,care poate fi reprezentat de un element de atracție turistică, care trebuie să fie suficient de interasant pentru ca turiștii să fie motivați a se deplasa (monument al naturii, manifestare culturală sau sportivă, obiectiv istoric sau arheologic). Un punct turistic constituie unitatea de bază a activității turistice, iar în imediata lui apropiere, pot fi amenajate locuri și amolasate echipamente pentru asigurarea unui minim de servicii turistice, aceasta făcându-se în funcție de importanța și gradul de atractivitate;

localitatea sau centrul turisti, este reprezentată de o așezare urbană sau rurală, cu o dezvoltare bună din punct de vedere economic și social, care concentrează în interior sau în imediata apropiere o varietate de obiective, care pot favoriza prin natura lor o activitate turistică. Se va realiza în localitățile turistice, o bază tehnico-materială, în cirelație cu valoarea obiectivelor și volumul activităților desfășurate;

Datorită faptului că localitațile turistice sunt de mărime, valoare și profil diferite, a determinat, în literatura de specialitate o abordare separată și corespunzătoare. Se disting astfel câteva categorii de localități. În funcție de profitul și funcțiile îndeplinite, acestea pot fi:

cu funcție exclusivă sau dominantă turistică – stațiunile;

cu profil economico-social complex, în cadrul cărora turismul deține un loc mai mult sau mai puțin important. Se includ în această grupă acele orașe și sate care prin cadrul natural, monumente, instituții cultural-artistice, sau poziția lor, generează o activitate turistică propriu-zisă, care este complementară activităților economice și sociale.

comlexul turistic este reprezentat printr-o întindere cu dimensiuni potrivite, cere grupează mai multe localități și obiective turisticece sunt relativ omogene (de exemplu, un element comun de relief, cum ar fi: un masiv muntos, cursul unei ape, o zonă forestiera, o depresiune etc.);

zona turistică, este dată de un teritoriu întins cu forme de relief diverse, și care cuprinde mai multe localități, puncte și complexe turistice, între care se stabilesc relații care conferă zonei un caracter unitar, cu toate că, fiecare dintre aceste subunități teritoriale au o funcționalitate independentă;

regiunea turistică, reprezentată printr-o arie teritorială care acoperă o suprafață foarte întinsă, în care activitatea turistică, este foarte bine dezvoltată, și care conferă trăsăturile dominante ale vieții economice și sociale. Toate aceste caracteristici, sunt rezultatul bogăției resurselor și multitudinii relațiilor dintre ele;

Deși nu în toate cazurile delimitarea teoretică a acestor teritorii, se realizează riguros, permite prin corelarea cu condițiile concrete ale fiecărei arii geoturistice, o structurare adecvatăa localizărilor și valorificarea deplină a resurselor, precum și o rapidă operaționalizare a deciziilor de amenajare.

4.2.3. Principii strategice la amenajarea unor zone sau stațiuni turistice

Necesitatea desfpșurprii unei activități eficiente și a integrării dexvoltării turistice în sistemul economico-social al zonelor impune, în amenajarea turistică, respectarea unor principii de organizare și funcționare. Dintre acestea menționăm:

principiul integrării armonioase a construcțiilor-infrastructură și echipamente turistice-cu condițiile naturale. În ceea ce privește acest principiu, dotările turistice trebuie să sporească și nu să diminueze valoarea reszrselor prin amplasamente sau arhitectură inadecvată. Aceste dotări, trebuie să se subordoneze dominantei date de condițiile naturale, istorice, etnofolclorice etc. Integrarea vizează de altfel, și legăturile zonei turistice cu teritoriile învecinate și chiar cu suprafața întregii țări;

principiul flexibilitîții sau al structurilor evolutive. Este necesar ca dotările unei zone turistice să se prezinte sub forma unui sistem polifuncțional, transformabil, suplu, capabil să se adapteze dinamicii cererii și mutațiilor în structura acesteia. Respectând cerințele acestui principiu se asigură diminuarea efectelor negative ale rigidității amplasamentelor;

principiul corelării activității principale și recepției secundare, acesta este rezultatul corelației moderne de organizare a stațiunilor față de serviciile fundamentale (cazare și masă) în raport cu care se concentra organizarea stațiunilor până nu demult. Principiul urmărește dezvoltarea activităților și a dotărilor cu caracter recreati, capabile să răspundă cerințelor turismului contemporan, de tip activ. Modernitatea și elasticitatea stațiunilor este asigurată de dezvoltarea serviciilor suplimentare, dar mai ales a celor de agrement.

principiul independenței rețelelor. Ținând cont de faptul că într-o zonă turistică se întâlnește un sistem de organizare a vieții populației permanente, peste care se suprapune unul destinat satisfacerii nevoilor turiștilor, iar între cele două categorii de populație (rezidenți și turiști) pot exista uneori diferențe social-economice semnificative, organizarea turistică a teritoriului trebuie să urmarească integrarea fluxurilor sociale. Pentru a evita fenomenul de respingere și a realiza o localizare turistică rațională și eficientă, este necesară dezvoltarea relațiilor de intercondiționare între cele două sisteme, de completare și susținere reciprocă;

principiul funcționalității optime a întregului sistem de rețele. Pot fi delemitate mai multe rețele în structura unei zone turistice, și anume: rețeaua resurselor naturale și antropice, rețeaua de activități-servicii (transport, alimentație, agrement), rețeaua unităților de recepție, rețeaua echipamentelor de infrastructură generală etc.Conform acestui principiu, structura zonei turistice trebuie să asigure vizitatorului accesul ușor, comod spre toate componentele”rețelei turistice”. Este vorba de o ierarhizare și o ordonare în teritoriu a diverseor echipamente turistice. Stațiunea va fi concepută ca un sistem integrat, în care sunt reprazentate rațional zonele de locuit, spațiile verzi, locurile de plimbare, construcțiile destinate divertismentului, restaurantele, centrele comerciale.

principiul rentabilității directe și indirecte. Amenajarea turistică are implicații asupra circulației turistice, prin natura sa, în general asupra dezvoltării economice și sociale a artei teritorale supuse atenției, privită în ansamblu. Principiul subliniază necesitatea urmăririi deopotrivă a desfășurării unei activități turistice eficiente – rentabilitatea directă trebuie să fie un criteriu fundamental de evaluare a amenajării unei zone turistice – și a unor efecte pozitive asupra altor ramuri și activități prezente în zonă. Nu pot fi neglijate nici aspectele sociale ale dezvoltării turistice într-un anumit perimetru.

4.3. Modele de amenajare turistică exterioară

Datorită particularităților și implicațiilor sale, amenajarea zonelor turistice s-a confruntat cu numeroase și dificile probleme, fapt ce a favorizat prezența în teoria și practica de specialitate a unei variații de soluții și modele. Astfel, s-au cristalizat câteva concepții care pe de o parte reflectă acumularea de experiență, iar pe de altă parte, elementele de specificitate și prioritățile în activitatea turistică a fiecărei țări.

Modelele de amenajare a zonelor turistice, se particularizează în general în raport cu condițiile naturale existente (climă, peisaj, floră, faună, forme de relief etc.) și se diferențiază în funcție de natura spațiului geografic (litoral, montan, balnear, rural, silvestru, periurban etc.).

În relație cu condițiile naturale, localizările – în dependență cu specificul lor sau cu destinația dominantă – urmăresc valorificarea la parametri superiori a resurselor existente. În acest context, distribuirea în teritoriu a echipamentelor de cazare și alimentație, precum și tipologia acestora, rețeaua de drumuri și mijloace de transport, dotările de agrement etc. sunt adaptate caracteristicilor resurselor. [Snak, Baron, Neacșu 2001:458 – 459.

Ținând seama de aceste cerințe, procesul de amenajare vizează soluționarea atât a problemelor legate de dimensioanarea noilor stațiuni, cât și a celor legate de alegerea modelului de amplasare.

În ceea ce privește primul aspect, evaluarea dimensiunilor noilor stațiuni turistice, se pornește de la identificarea suprafeței posibil de amenajat, care poate fi: plajă, domeniu schiabil, parc natural pădure, oglindă de apă etc. și normele convenționale existente, norme care se elaborează pe baza unei legi existente (naționale sau internaționale) și au un caracter orienatativ.

În cel de-al doilea aspect, alegerea modelului de amplasare, trebuie arătat că acesta depinde în mod nemijlocit de configurația terenului. În practica amenajărilor se întâlnește o mare varietate tipologică a localizărilor., care reflectă preocuparea pentru adaptarea în condițiile specifice terenului, precum și implementarea noilor tehnologii în acest domeniu și acumularea de experiență.

Totuși, structura localizărilor turistice are un foarte mare grad de generalizare. Astfel, în practica amenajărilor turistice s-au dezvoltat modele ce includ un număr mare de elemente de referință, încercând astfel să răspundă mai riguros problemelor cu care se confruntă amenajarea turistică.

În stațiunile balneoclimaterice există multe elemente comune, în amenajare, cu stațiunile din zonele de litoral, datorită faptului că numeroase stațiuni balneare sunt situate geografic în zone de litoral.

Cel mai frecvent, amenajarea perimetrelor balneare ia forma urbanizărilor, cu concentrări de echipamente în raport cu elementele de atracție ale zonei (izvor mineral, lac termal, cazinou, pavilion balnear, parc etc.). Sunt și localizări izolate sub forma unor complexuri balneare plurifuncționale. Un alt aspect ce caracterizează localizările balneare, mai ales cele moderne, vizează materializarea formulei „totul sub același acoperiș”, desemnând realizarea unor dotări complexe care să ofere în aceeași incintă, servicii de cură balneară și prestații turistice clasice.

Se pot deosebi trei variante de soluții de amplasare, în funcție de configurația zonelor:

în forma tablei de șah, este cea mai simplă formulă de organizare, în condițile existenței unui teren plat, fără denivelări semnificative, sau în cazul litoralului a unei plaje rectilinii. Are dezavantajul că asigură o desfășurare comodă a activității, dar nu oferă un element de atracție deosebit care să polarizeze interesul;

în forma pânzei de păianjen, adecvată implantărilor în văi largi, marcate de înălțimi sau cursuri de râuri este concepută într-o organizare radiară a echipamentelor, cu punct central de întâlnire datorită străzilor circulare și radiare;

radial – centrică, prezintă modelul cel mai evoluat al amenajărilor balneare, fiind prezent în aproape toate stațiunile noi, are o desfășurare în plan circular, cu o tăietură provocată de o ruptură de natură geografică, mai frecvent, de amfiteatru cu un element de atracție în jurul căruia gravitează toate activitățile.

Ținând seama de numărul mare de stațiuni balneare deja existente, precum și de vechimea lor, amenajarea perimetrelor balneare trebuie să vizeze și remodelarea acestora în concordanță cu noile concepții.

4.4. Conceptul de camping

Campinul este de regulă un teren neaccidentat, amplasat în apropierea unei căi rutiere, a unei localități turistice, a unei oglinzi de apă sau alte puncte de atracție turistice, care este asigurat cu dotăi tehnico-edilitare de diferite complexități. Cazarea se poate face în remorci, rulote, trailere cu tracțiune auto, precum și vile, bungalouri sau căsuțe demontabile sau fixe aflate în dotarea unității.

Astăzi campingul este folosit pentru cazarea peste noapte, pentru recreere, și este folosit chiar și pentru afaceri. Totuși cel mai frecvent este folosit cu sensul de loc pentru recreere.

Turiștii pot beneficia de ședere în aer liber, în corturi proprii sau obținute din dotarea unității. Turistul poate servi masa la o unitate din dotarea campingului, sau din rezerva proprie, preparată de sine însuși. De asemenea, turistul se poate folosi de accesorii de campare proprii sau din dotarea unității cum ar fi de exemplu: paturi, scaune, măsuțe, șezlonguri pliante, saci de dormit etc.

Este recomandat ca atunci când alegem un teren pentru campare, acesta să fie unul uscat și pe cât posibil plantat cu arbori, neaccidentat, să existe o oglindă de apă în apropiere și să poată fi oferite: alimentare cu apă curentă, canalizare, hidranți, alimentare cu energie electrică și eventual alimentare cu energie termică prin branșare la lucrări exterioare.

4.4.1 Amplasament și clasificări

Campingurile pot fi de mai multe feluri în funcție de destinație și confort, astfel:

În funcție de destinație, în cprelație cu amplasamentele, terenurile de camping pot fi:

terenuri de campare pentru o ședere scurtă, sau chiar pentru o singură noapte, care sunt amplasate de obicei în apropierea drumurilor turistice importante;

terenuri de campare de week-end sunt de obicei amplasate în apropierea zonelor urbane, și se oferă amenajări pentru practicarea sporturilor pe apă și nu numai;

ternuri de campare pentur ședere prelungită, tabere de cercetași, petrecerea vacanței, concediilor. Acestea sunt amplasata de regulă în zone izolate sau de interes turistic major, ca puncte de plecare pentru vizitarea împrejurimilor, dar care au suficientă dotare pentru această ședere.

În funcție de gradul de confort și de gradul de dotare tehnico-edilitară, terenurile pot fi:

teren bine amenajat, întreținut, împrejmuit și păzit, plantat cu arbori, cu instalații tehnico- edilitare definitive, spălător și duș individual cu apă caldă, apă potabilă la robinete, europubele cu pungi de plastic etanșabile, iluminat exterior, clădire administrativă cu toate facilitățile moderne, acces cu orice fel de vehicul;

teren maenajat, păzit, cu instalații tehnico-edilitare cu caracter definitiv, spălătoare comune, evacuarea apelor uzate prin rigole, drumuri interioare pietruite;

teren amenajat, păzit, toalete fără apă curgătoare, instalații tehnico edilitare comine, apă potabilă în interiorul campingului, acces la drumuri carosabile;

teren amenajat provizoriu, cu împrejmuire simbolică, cu apă potabilă în apropiere, gropi de gunoi, cu toalete în baracamente;

teren neplantat, cu construcții provizorii, fără instalații tehnico-edilitare, toalete și apă în apropiere.

Falnită E., Carmen Băbăiță 2003; 62-63 .

4.4.2. Funcțiunile campingului

Pentru ca un camping să funcționeue în condiții bune, este necesar să se țină seama de funcțiile principale și anume: recepția- poarta- administrația, locuri de luat masa, grupuri sanitare, anexe.

Recepția-poarta-administrația este amplasată într-o construcție cu caracter permanent, la intrarea în camping, în care se asigură serviciile necesare de camping, cum ar fi închirierea etc. În cele mai întălnite cazuri, recepția este alcătuită din cabina portar, loc de dormit și încăpere depozitare.

O altă funcțiune necesară pentru camping, este locul de luat masa, sau chiar și de preparare, care este un spațiu acoperit închis sau deschis. Prin acest loc este asigurată prepararea, gătitulmâncării, servirea, spălatul și depozitarea veselei, a vaselor, vânzarea de produse la automate. Este de preferat ca acest loc să fie amplasat în zona centrală a campingului. Acest spațiu poate fi amenajat prin foaie de cort suspendată, construcții permanente, pănze subțiri din beton armat autoportante etc. Acest loc, poate fi folosit și pentru activități de distracție: jocuri, dansuri etc.

Grupurile sanitare trebuie să fie utilate modern, cu pereți înalți, la o distanță mai mare de 75 m de locul de campare cel mai îndepărtat, cu vantilație generală, așezate spre limitele perimetrale, izolate de plante.

Anexele cuprind plantații, parcarea, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, aleile carosabile și cele pietonale, bazin etc.

4.4.3. Instalații aferente și elemente de mobilare

Complexitatea instalațiilor diferă în funcție de gradul de confort al campingului.

În general, se recomandă: apă caldă cel puțin pentru spălatul vaselor, un spațiu pentru spălatul și uscatul rufelor ușoare, crearea unor drenaje longitudinale și transversale care suplinesc absența canalizării, racordarea electrică a corturilor și rulotelor etc. Pentru mobilarea campingurilor se folosesc autoremorci, rulote, trailere, corturi, căsuțe, bungalouri, vile.

4.5. Criterii minime privind clasificarea campingurilor categoria 2*

I. Criterii generale

1. Firmă:

la intrare din care să rezulte denumirea și categoria

2. Panouri cu schema campingului amplasate la loc vizibil

3. Cutie poștală la intrare

4. Amenajarea terenurilor

cât mai plane posibil, bine nivelate, acoperite cu gazon și să permită o drenare rapidă a apelor rezultate din ploi

5. Drumurile carosabile de acces la spațiile de cazare, parcele de campare, unități de alimentație etc.:

pietruite

6. Alei amenajate între spațiile de cazare și cele de folosință comună:

pietruite

7. Iluminarea electrică cu instalație:

corespunzătoare în spațiile de cazare de folosință comună, inclusiv a parcelelor

8. Prize pentru racordarea rulotelor la rețeaua de alimentare cu energie electrică la 10% din parcele

9. Capacitatea de cazare să fi de cel puțin 20 locuri

10. Suprafața minimă a fiecărei parcele de campare (m²)

numărul maxim de locuri la 1.000 m² suprafață totală (parcelealeispații verzi, de agrement, clădiri etc.) 28 m² la categoria 2*

11. Ponderea minimă din suprafața totală a spațiilor destinate drumurilor și aleilor interioare, zonelor de liniște și recreere, terenurilor de sport și agrement 15% la categoria 2*

12. Parcelele de campare să fie:

numerotate și delimitate

13. Terenuri și săli pentru sport și agrement (tenis, mini-golf, volei, fitness, piscină, inclusiv bazine pentru copii), cel puțin un număr de 3

14. Spații independente sau în incintaspațiilor de cazare pentru depozitarea și închirierea echipamentelor, a materialelor sportive și de agrement

15. Spațiu pentru recepție

16. Apații pentru administrație și de păstrare a avalorilor, inclusiv a celor predate de turiști spre păstrare

17. Magazii pentru lenjerie și materiale de întreținere

18. Oficiu pentru cameriste

19. Spațiu amenajat și dotat corespunzător pentru spălatul și călcatul lenjeriei de către turiști

20. Punct de prim ajutor, punct farmaceutic și spațiu pentru izolarea bolnavilor

21.Spații comerciale pentru vânzarea produselor alimentare, a legumelor, fructelor și a produselor nealimentare (cosmetice, țigări, obiecte de artizanat, timbre, efecte poștale, ziare, reviste, articole sportive etc.)

22. Una sau mai multe unități de alimentație

23. Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloacele proprii de colectare și epurare

24. Pubele acoperite, lavabile, amplasate în locuri fixe adăpostite, evacuarea resturilor menajere efectuându-se zilnic

II. Alte criterii

Directorul de camping să dețină brevet de turism la cele cu peste 100 de locuri de cazare

Personalul de la recepție să fie calificat și să cunoască una-două limbi de circulație internațională

Servicii

Telefon public

Echipamente sanitare:

Grup sanitar comun, compartimentat pe sexe, în construcție închisă cuprinzând:

un lavoar la 25, cu oglinzi și policioare

o cabina de duș (închisă) la 25 persoane

o cabină WC cu apă curentă la 30 locuri femei și bărbați

un pisoar la 60 locuri

Prize pentru bărbierit, montate în spălătoarele pentru bărbați la 50 locuri

Dotarea căsuțelor de camping:

pat cu saltea, husă de protecție, cearșaf de pat, pleuri – două bucăți/loc, cu cearșaf plic și pernă înfățată, număr maxim 2

aplică în perete

oglindă

cuier de perete

covoraș, carpetă

măsuță.

CAPITOLUL 5

AMENAJAREA CAMPINGULUI BUZIAS

5.1. Descrierea generală

Amenajarea campingului propus, va fi amplasată în apropierea stațiunii Buzias, în județulTimis.

Având în vedere că S.C.T.B Buziaș S.A , dispune de un loc de agrement in apropiere de stațiune. Pentru a valorifica cât mai eficient acest loc, datorită faptului că cererea de agrement de week-end și numărul turiștilor străini în stațiune este din ce în ce mai mare, acest loc îndeplinind condițiile unei amenajări turistice, am propus amenajarea unui camping, care să ofere recreere pentru întrega familie și pentru tineri, cu servicii de excepție și cu locuri de campare foarte bine situate și pline de iarbă, umbrite sau însorite, la tarife accesibile tuturor. Acest camping va fi pus la dispoziția tuturor turiștilor români și străini, pentru recreere și agrement dar și pentru tratament, unitatea hotelieră dispunând de o gamă diversificată de tratamente. Existența multor facilități de recreere de înaltă calitate contribuie la creșterea satisfacției petrecerii vacanței în aceste locuri.

Campingul „Buzias”, aferent hotelului cu același nume, va fi de categoria 2* iar din cei 5.500 mp vor fi amenajați 3.500mp. Terenul de campare este pentru ședere prelungită, petrecerea concediilor și a vacanței, dar și pentru turismul de sfărșit de săptămână cu dotările necesare petrecerii timpului în cele mai bune condiții. Campingul va avea o capacitate de 100 locuri de campare verzi și spațioase, disponibile în căsuțe, 10 căsuțe de câte 2 persoane, și 20 de corturi, care vor fi puse la dispoziția turiștilor, de capacități diferite: 15 de 2 persoane, 3 corturi cu o capacitate de 3 persoane și 2 corturi de 4 persoane, precum și locuri disponibile pentru cei care vin cu rulote sau corturi proprii, teren de campare disponibil pentru 5 rulote și 20 corturi propri.

Cele mai multe corturi, cele de 2 persoane, vor fi corturi Clasice, care sunt susținute de mai multe bețe, se poate sta în picioare și nu sunt indicate pentru drumeții datorită greutății lui. Pentru 3 persoane vor fi la dispoziție corturi Eureka Apex, care este spațios, ușor de montat și permite o ventilație bună. Cele două corturi de câte 4 persoane din dotarea campingului sunt de tip Hannah Atol, care este de asemenea spațios, un bun adăpost pentru timp urât, puternic și eficient.

Terenul este neaccidentat, uscat, plantat cu arbori, oferind posibilitatea de a alege locuri umbrite sau însorite sau parțial umbrite în funcție de preferințele turiștilor. Accesul la camping se face pe drum asfaltat, accesibil pentru orice fel de vehicul.

5.2. Cazarea

Serviciul de cazare vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și confortul pentru adăpostirea și odihna turistului. Rețeaua de cazare propusă, va fi formată din zece căsuțe de câte două locuri, și corturi de două, trei respectiv patru persoane. Cabanele turistice sunt structuri de primire cu capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă în zone montane, în apropierea stațiunilor balneare sau altor obiective de interes turistic.

Cabanele vor fi din lemn rășinoase matur, iar în partea de jos, vor fi finisate cu mozaic imitând zidăria din piatră. Cabana va fi de 12 m².

5.3. Anexe la rețeaua de cazare

Campingul va fi delimitat, la intrare aflându-se recepția în care se face închirierea, fiind formată din cabina portarului, un loc de dormit, și un depozit unde se află echipamentele necesare pentru închiriat.

Locul de luat masa, va fi amplasat în zona centrală a terenului de camping, îmtr-un spațiu acoperit, sub forma unui foișor, aici asigurându-se prepararea măncării, servirea, spălatul și depozitarea veselei. În interiorul acesteia va fi amenajat un spațiu comercial cu câteva produse alimentare, fructe și legume. În jurul acestuia vor fi amenajate căteva rondouri cu flori, pentru ca atmosfera să fie căt mai plăcută și primitoare. Acest loc va fi folosit și pentru alte activități de distracție, dans, jocuri etc.

Vor fi amenajate două grupuri sanitare, bine întreținute, toalete cu apă curgătoare și dușuri cu apă caldă amenajate cu gresie și faianță, pe nuanțe de maro deschis, unul pentru turiștii de la căsuțe iar celălalt la corturi, undeva spre limitele periferice, izolate de plante, cu pereți înalți, asigurate cu ventilație generală.

Personalul necesar rețelei de cazare și anexelor va fi format din: un administrator, o recepționeră, două cameriste și un instalator corturi.

5.4. Amenajarea interioară a căsuței

În amenajarea interioară a cabanei, o importanță deosebită o au preocupările privind coloritul de ansamblu și de detaliu: pereți – tavane, tapiserie, mobilier, accente decorative, cât și iluminatul interior. În interior cabana va fi mochetată cu în culori relativ închise, iar pereții vor fi de culori deschise. Mobilierul va fi compus din două paturi, două noptiere, un dulap, o masă cu doi tabureți, un cuier și coș de gunoi. Culoarea dominantă a mobilierului din cabană va fi lemnul natural.

Perdelele pot fi elemente decorative ale interioarelor sau pot avea să fie utilizate pentru a proteja de lumină sau pentru a împiedica vederea de afară în casă. Perdelele sunt de două categorii: perdele transparente și draperii. Rolul perdelelor și draperiilor în amenajarea de interior este foarte important. Perdelele vor fi armonizate cu covorul și cu mobilierul camerei. Perdelele sunt confecționate dintr-un material de tip tul și sunt transparente iar draperiile vor fi din bumbac înflorate, pe culori care vor fi deasemenea armonizate cu restul camerei.

Culorile alese vor fi relativ puține, nuanțele alese vor fi maro, culoarea lemnului și verdele, într-o armonie ton pe ton, care se bazează pe folosirea a două sau trei culori foarte apropiate în cercul de culori cu variante în culoarea de gri.

5.5. Amenajări exterioare

Deteriorarea, în general a stării de sănătate a populației ca urmare a solicitărilor fizice și psihice tot mai numeroase și mai complexe, creșterea duratei medii de viață, creșterea eforturilor colective pentru îngrijirea stării de sănătate, orientarea spre practicarea turismului verde, sunt motive accentuate pentru accentuarea preocupărilor pentru amenajările în stațiunile balneare.

Campingul „Buzias” este amplasat într-un loc minunat, oferind recreere întregii familii precum și tinerilor care doresc să beneficieze de servicii de excepție la prețuri accesibile. În apropiere se află locuri pitorești care pot fi vizitate de turiști. Terenul este amenajat și păzit având instalații tehnico-edilitare cu caracter definitiv, toalete cu apă curgătoare, dușuri, apă caldă și apă rece potabilă la robinete, canalizare, iluminat exterior. Pentru strângerea și evacuarea gunoaielor vor fi amplasate pubele cu pungi de plastic etanșabile.

Terenul de campare este pentru ședere prelungită, petrecerea concediilor și a vacanței, dar și pentru turismul de sfărșit de săptămână, turiștii putând dispune de serviciile de tratament ale unității, precum și de ștrandul termal din stațiune, cu punct de plecare pentru vizitarea împrejurimilor, dar și de dotarea suficientă pentru șederea în acest camping.

Pentru a pastra autenticitatea zonei, se va acorda o atenție deosebită apărării și păstrării intacte a condițiilor naturale, menținerii microclimatului. Deasemenea protecția mediului este foarte importantă, deoarece turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.

5.5.1. Agrementul și activitățile recreative

Agrementul, este domeniul ce poate fi definit prin ansamblul mijloacelor și formeler capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase impresie și o amintire plăcută.

Serviciile de agrement, sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de vacanță. Ele sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activități având caracter distractiv-recreativ, în concordanță cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de sejur.

Mijloacele și formele de agrementare se diferențiază în interiorul acestora după numeroase caracteristici dependente de specificul zonei sau grupului de turiști.

În amenajarea Campingului „Buzias”, propun amenajarea a două terenuri de sport dotate corespunzător, pentru recreerea turiștilor. Unul va fi un teren de tenis, pentru un teren dublu 1023 m. Pentru acest teren vor mai fi necesare ca instalații anexe, doi stâlpi și fileul. Stâlpii sunt de țeavă și vor avea înălțimea de 1.06 m la o distanță de 12.80 m unul de celălalt. Va fi necesară o plasă din sfoară de cânepă cu o bandă de pânză albă la partea superioară. La centru, plasa va avea înălțimea de 0.91 m, fiind susținut de o chingă agățată de un cârlig fixat în teren. Va fi instalat și un scaun pentru arbitru la o distanță de 2-2.20 m de la sol, pentru a-i permite arbitrului să urmărească jocul deasupra plasei.

Va mai fi amenajat un teren unde turiștii vor avea posibilitatea practicării diferitelor sporturi, pe o suprafață de 1416m. În jurul acestui teren vor fi amplasate bănci. Turiștii vor putea închiria diferite echipamente pentru sport cum ar fi: echete de tenis, palete de badminton, mingi.

Turiștii vor putea participa la diverse activități create special pentru a satisface dorințele tuturor categoriilor de turiști. Astfel în week-end-uri, vinerea va fi organizată seară populara cu soliști de muzica populară, în funcție de posibilități și mămăliguță cu brânză, ia sămbăta va fi organizat foc de tabără și discotecă pentru cei tineri.

5.5.2. Spații verzi

Potrivit Federației Industriei Hoteliere din România aspectul cel mai important în proiectarea și amenajarea noilor unități și în reabilitarea celor existente, este respectarea normelor prin păstarea unor proporții juste între clădiri și spațiul înconjurător, de preferință pădure, crâng, mixaj de arbori, arbuști și spațiul verde; orientarea corectă a spațiilor de locuit și a celor pentru unitățile conexe; păstarea și amplificarea zonei verzi, inclusiv prin plantării de arbori, arbuști și spații verzi în jurul cabanelor; respectarea normelor de operare ecologică și eliminarea sau diminuarea surselor de poluare fonică.

Spațiile verzi reprezintă teritorii amenajate în perimetrul construibil sau în afara acestuia, având fondul dominant constituit din vegetație, căruia i se asociază dotări cu caracter utilitar, de recreere sau cultural. Negruțiu, 1980:15. Spațiile verzi sunt destinate îndeplinirii a numeroase funcții, în mod deosebit celor sanitare, recreative și decorative. Vegetația, caracteristică esențială a spațiilor verzi, constituie un element principal al mediului înconjurător, integrată în peisaj, environment și sit. Scopul spațiilor verzi este să amelioreze mediul înconjurător, să armonizeze peisajele artificiale cu cele naturale prin interpunerea vegetației, în vederea realizării ambianței favorabile desfășurării multiplelor activității social – umane, așa cum sunt și cele distractive, turistice, de divertisment, sport și odihnă.

Vegetația aferentă terenului de campare este formată din: arbori răținoși, arbuști răținoși, arbori foioși, flori și alte specii de plante. Unele dintre acestea există în acea zonă iar altele vor fi cumpărate și plantate pe teren.

Spațiul amenajat va conține foarte mult spațiu verde, în mijlocul campingului, în jurul locului de servit masa vor fi amenajate niște rondouri cu flori pentru estetică, dar și pentru încântarea turiștilor. Vor mai fi plantate flori și pe marginile aleilor care fac legătura dintre cabane locul de servit masa și grupurile sanitare. Va fi amenajată o stâncărie care, datorită efectului estetic deosebit ce îl realizează, crează plăcere turiștilor. Aceasta va fi formată din niște blocuri de piatră de dimensiuni mai mici, ce pot fi dreptunghiulare sau cu margini rotunjite, amplasate orizontal, înclinat și orizontal.

Aleile din interiorul campingului, se ramifică din aleia principală carosabilă și vor fi pietruite, cu pietre de diferite mărimi cu forme diferite și cu fețe netede. Fiind astfel realizate, se păstrează autenticitatea zonei, are rezistență la intemperii, are o durată îndelungată și se poate întreține ușor.

Băncile vor fi amplasate din loc în loc în întreg campingul, precum și la terenurile de joacă, ele asigurănd odihna turiștilor, constituind și elemente decorative.

Iluminarea campingului se face prin amplasarea la distanșe suficiente pentru a asigura iluminarea întregului loc de campare, a lampadarelor care păstrează aspectul rustic al amenajării.

Din loc în loc se vor amenaja cișmele de apă pentru a ușura deplasarea turiștilor până la sursele de apă din grupurile sanitare, atât pentru spălatul veselei cât și pentru consum.

Vor fi puse la dispoziția turiștilor și grătare de grădină și locuri individuale pentru foc, pentru a permite acestora prepararea hranei în locuri bine amenajate.

Îngrijirea spațiului verde, se face zilnic de către o persoană din interiorul campingului, care adună resturile care rămân de la turiști, curăță coșurile de gunoi și rondourile de flori.

5.5.3. Parcarea

Parcările sunt locuri de staționare a autovehiculelor și se pot clasifica în funcție de poziția lor față de clădiri, poziția față de camere, modul de acces, modul de amenajare a spațiilor, modul de protejare a spațiului. Parcarea aferentă campingului va fi amplasată la intrare și va avea o capacitate de 25 de locuri, turiștii putând beneficia și de parcarea hotelului. Parcarea va fi realizată din plăci de beton cu șanțuri umplute cu pământ și iarbă.

5.6. Transportul

Transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic și singura componentă de care nu se poate dispersa turistul în acțiunea sa de deplasare spre zona turistică aleasă.

Adesea, deplasarea turiștilor necesită folosirea combinată a mai multor mijloace de transport în funcție de distanța până la locul de destinație, de caracteristicile itinerariilor alese, de starea căilor de cominicație, de intensitatea și sezonalitatea circulației turistice și competitivitatea tarifelor practicate.

Accesul in zona se poateface fie cu masina fie cu trenul.

CAPITOLUL 6

ANALIZA ECONOMICĂ A INVESTIȚIEI

6.1. Definirea investiției

Determinarea eficienței economice a proiectului de amenajare, precum și a modului în care rezultatele ce se obțin, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru activitatea turistică se dovedesc a fi profitabile se realizează prin analiza economică a acestuia.

Investițiile, reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru crearea de noi fonduri fixe cu destinație productivă sau neproductivă, precum și pentru dezvoltarea, reconstruirea și modernizarea celor existente. Cel mai frecvent, prin investiție se înțelege o cheltuială făcută pentru obținerea de bunuri cu valoare mare și durată de folosință îndelungată sau încorporarea de eforturi umane, materiale și/sau financiare într-un obiect sau acțiune în scopul obținerii unor beneficii viitoare.

În evaluarea investițiilor trebuie să se țină seama de caracteristicile financiare ale eforturilor și efectelor acestora. În timp ce efortul pentru investiții este întotdeauna măsurabil, efectul investițiilor este greu de măsurat, fie datorită caracterului unor investiții (cele socio-umane) fie din cauza incertitudinii efectelor viitoare.

Efortul investițional, într-o accepțiune generală, se referă la consumul de resurse ocazionat de inițierea, execuția și funcționarea unui obiectiv de investiții.

Efectele investiției se concretizează în ceea ce rezultă în mod necesar din desfășurarea activității generale de investiție.

Analizele privind determinarea eficienței investițiilor alocate pentru echiparea turistică a unei zone trebuie să pornească de la analiza și stabilirea necesarului de fonduri de investiții (volumul investițiilor pe fiecare obiectiv în parte și volumul total al investițiilor), ținând seama de posibilitățile turistice oferite de resursele naturale, de dotarea și echiparea existentă și de perspectivele de dezvoltare a turismului în zona respectivă.

Finanțarea reprezintă opțiunea întreprinderii de a-și acoperii nevoile de finanțare a proiectelor avute în vedere, fie din fonduri proprii, fie din împrumuturi, fie în participație.

Adoptarea unei decizii de finanțare înseamnă a opta între fonduri proprii și fonduri externe în vederea finanțării unui proiect investițional sau adoptarea unei anumite ponderi a fondurilor proprii față de cele externe. Buglea A., Lorant Eros-Stark 2002; 185.

Decizia de finanțare depinde și de nivelul rezultatelor unității, fiind influențată și de disponibilitatea acționarilor de a participa la o nouă mărire de capital, de cererea și oferta existentă pe piața financiară, de existența unor capitaluri libere, posibil de atras, de oferta de pe piața bancară și facilitățile pe care le poate obține întreprinderea în negocierea creditelor.

Eficiența economică a investiției se determină ca raportul între valoarea investiției și valoarea încasărilor din exploatarea bazelor tehnico-materiale create prin alocarea investițiilor luate în calcul.

6.2. Cheltuieli privind amenajarea și dotarea campingului

Conținutul investițiilor privind amenajarea terenului de campare și dotarea corespunzătoare a acestuia, este format din următoarele grupe de cheltuieli:

cheltuieli pentru construcția unei căsuțe (costurile se vor înmulți cu 10)

cheltuieli pentru amenajarea campingului;

cheltuieli pentru achiziția corturilor;

alte cheltuieli, care includ: cheltuieli de proiectare și elaborare studiu de fezabilitate, cheltuieli organizare șantier.

Cheltuieli pentru construcția unei căsuțe și a dotării acesteia.

Tabel nr. 6.1.

Totalul cheltuielilor necesare pentru construcția și amenajarea a 10 căsuțe, vor fi de 1.105.180.000

Cheltuieli pentru amenajarea campingului, a construcției, care includ și construcția locului pentru servit masa, achiziția de bănci, a corpurilor de iluminat și a terenurilor de sport.

Tabel nr. 6.2.

Cheltuieli pentru achiziția coturilor necesare, amenajării:

Tabel nr. 6.3.

Cheltuieli totale necesare amenajării campingului:

Tabel nr. 6.4.

Se observă că în urma însumării cheltuielilor de investiție, volumul investiției, este egal cu 2.304.250.000 lei.

6.3. Estimarea rezultatelor activității turistice pe ani de funcționare

Cheltuielile estimate pentru primul an de activitate vor fi:

Tabel nr. 6.5.

Venituri estimate pentru primul an de funcționare

Venituri din cazare.

Cazarea ocupă în actuala structură a prestației turistice cel mai important loc. Cazarea are numeroase implicații asupra celorlalte elemente ale produsului turistic, constituindu-se ca suport material al desfățurării activității turistice.

Formula cu care se determină veniturile din cazare este:

unde:

Vc – venituri din cazare;

n – număr de locuri ocupate;

z – număr de zile de funcționere;

– tarif mediu zilnic pe loc.

Tabel nr. 6.6.

Venituri aferente activității de agrement.

Aceste venituri cuprind cele provenite din închirierea de echipamente sportive necesare pentru terenurile de joc, și vor fi calculate după formula:

unde:

Vd – venituri din divertisment;

n – numărul de utilizatori;

z – numărul de zile de funcționare;

– tarif mediu zilnic utilizator.

Tabel nr. 6.7.

Tabel nr. 6.8.

În Tabelul 6.8. sunt evidențiate veniturile totale estimative după primul an de funcționare obținute din activitățile turistice de cazare și agrement.

Venitul brut aferent activității turistice din primul an de activitate, se calculează astfel:

VB = VT – CT

Unde: VB – venitul brut;

VT – venituri totale;

CT – cheltuieli totale.

VB = 1.060.830.000 687.200.000 = 373.630.000 lei

VN1 = VB1 = 373.630.000 lei

unde: VN1 venitul net în primul an de analiză;

VB1 venitul brut în primul an de analiză.

Venitul net al activității turistice va fi egal cu venitul brut, datorită faptului că în primul an de activitate, conform reglementărilor în vigoare, activitatea este scutită de impozitul pe profit.

În al doilea an de activitate, se vor estima cheltuilelile și veniturile, din activitatea turistică, cheltuielile vor înregistra o scădere ușoară, iar veniturile vor înregistra o creștere. Acestea vo fi:

CT = 642.520.000 lei

VT = 1.240.015.000 lei

VB = VT – CT

unde: CT cheltuieli totale în al doilea an de activitate;

VT venituri totale în al doilea an de activitate;

VB venitul brut în al doilea an de activitate.

VB= 1.240.015.000 642.520.000 = 597.495.000 lei

Ip = VB * 16% = 597.495.000 * 16% = 95.599.200 lei

VN2 = VB Ip = 597.495.000 95.599.200 = 501.895.800 lei

unde: Ip impozitul pe profit;

VN2 venitul net în al doilea an de analiză.

Rata dobânzii:

Rp= =*100 = 47.31

unde: P – volumul profitului;

I – volumul încasărilor.

6.4. Recuperarea investiției

Determinarea anuităților:

Pentru a recupera investiția, planul de amortizare se întocmește pe o durată de 5 ani, iar împrumutul se va rambursa prin anuități constante, în contractul de creditare specificându-se următoarele rate ale dodânzii:

12 pentru primii doi ani;

10 pentru următorii doi ani;

8 pentru ultimii doi ani.

A= A*= A* 1,75

A= A* = A* 1,42

= * * * = * 1,13

Determinarea anuității constane:

A + A + A= 2.304.250.000

A * 1,75 + A * 1,42 + A * 1,13= 2.304.250.000

A = 535.872.093

Întocmirea tabloului de amortizare:

Tabel nr. 6.9.

* În ultimul an de analiză, valoarea amortismentului este, din calcul 475.023.245. Deoarece s-au mai realizat rotunjiri pe parcurs, s-a realizat și rotunjirea finală a amortismentului.

Anuitatea = Suma anuală a dobânzii + Amortismentul anual

Capitalul rămas de restituit = Capitalul la începutul perioadei – Amortismentul anual

la sfârșitul perioadei

În urma datelor din tabloul de amortizare se observă că investiția se va recupera într-o perioadă de șase ani.

CAPITOLUL 7

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Deteriorarea, în general a stării de sănătate a populației ca urmare a solicitărilor fizice și cu deosebire psihice tot mai numeroase și mai complexe, creșterea duratei medii de viață, intensificarea eforturilor individuale și colective pentru îngrijirea stării de sănătate, creșterea ponderii curelor profilactice în defavoarea celor recuperatorii, orientarea spre practicarea turismului verde, sportiv, sunt motive întemeiate pentru accentuarea preocupărilor pentru amenajările în stațiunile balneare.

Creșterea rapidă a fluxurilor turistice și concentrarea geografică a acestora reprezintă principala cauză a amenajării zonelor turistice pentru a diversifica oferta turistică, care va fi adaptată evoluției și modificărilor specifice cererii turistice.

Stațiunea Buzias, reprezintă un spațiu geografic unitar, o zonă cu personalitate proprie, cu mare varietate a ofertei turistice formând un sistem care poate atinge o mare eficiență.

În scopul creșterii turismului în economia acestui teritoriu, sunt necesare o serie de măsuri de valorificare a fondului turistic, îmbunătățirea bazei materiale prin mărirea, diversificarea și modernizarea ei.

Prin intermediul amenajării propuse, se asigură o varietate mare în ce privește confortul, capacitaeta de campare, gradul de confort și diversitatea serviciilor oferite. Investițiile sunt relativ reduse față de alte tipuri de unități de cazare în turism, iar cheltuielile turiștilor sunt mai reduse. Exploatarea și întreținerea sunt simple și ușoare.

În cadrul amenajării propuse se va ține seama de relația turism-mediu ambiant, care are o foarte mare importanță, conservarea și ocrotirea mediului ambiant reprezentănd condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Pentru a păstra autenticitatea zonei, se acordă o atenție deosebită apărării și păstrării intacte a condițiilor naturale, și a menținerii microclimatului.

Datorită necesității cunoașterii în detaliu a unor teritorii pentru a scoate în evidență toate posiilitățile de valorificare a fondului turistic existent, și pentru creșterea gradului de apreciere favorabil a ofertei turistice, care va duce și la o creștere a numărului de turiști, pentru viitor se propune amenajarea unui bazin de înot în cadrul campingului „Buzias” și a unei terase unde se vor putea servii băuturi răcoritoare precum și un fast-food. De asemenea se promune amenajarea unui parc, cu posibilități de recreere pentru copii.

Analizând potențialul turistic al zonei și valorificarea acestuia se consideră că există posibilități care să mărească gradul de valorificare a acestuia. În mod concret, pentru exemplul compingului amenajat, aferent hotelului „Buzias”, promovarea serviciilor turistice ar trebui șă aibă în vedere următoarele aspecte turistice:

creșterea excursiilor de o zi care au ca destinașie principală obiectivele turistice din zona-agrement;

organizarea excursiilor de două zile destinate vizitării unor importante centre cultural istorice, a unor monumente legate de tercutul istoric;

diversificarea ofertei de trasee turistice cu acțiuni teatice: curiozități ale naturii, protecția mediului, etc.

organizarea de seri folclorice și mese festive, cu preparate specifice zonei;

organizarea unor manifestări sportive cât mai diverse (concursuri de șah, caricatură, festival, organizarea de campionate pe discipline sportive – tenis, volei, înot etc.);

atragerea în zonă a unui număr mare de turiști în scopul exploatării bazei tehnico-materiale existente prin mijloace de publicitate, prin ziare, reviste, pliante, mass-media etc.

Bibliografie

1. Bălășoiu V, Dobândă E., Snak O; Managementul calității produselor și serviciilor în turism, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 2003;

2. Buglea A., Lorant Eros-Stark; Investițiile și finanțarea lor, Editura universității de vest, Timișoara 2002;

3. Botez M.; Teoria și practica amenajărilor turistice; Editura Sport-Turism, București 1977;

4. Erdeli G și Istrate I: Amenajari turistice; Editura Universității București, 1996;

5. Ecaterina Putz, Florentina Pârjol; Economia Turismului Editura Mirton, 1996;

6. Falniță E., Carmen Băbăiță; Amenajări turistice, Editura Mirton, 2003;

7. Falniță E. ; Amenajari turistice – cazuri cu CD Editura Mirton, 2005;

8. Făinaru J. , Cotariu L.; Amenajarea și întreținerea bazelor sportive, Editura Uniunii de cultură fizică și sport, București 1964;

9. Gherasim T., Gherasim D.; Marketing Turistic; Editura Economică, București 1999;

10. Istrate I., Florina Bran, Anca Gabriela Roșu; Economia turismului și mediul înconjurător; Editura Economică, București 1996;

11. Jivan.A; Economia Turismului- Economie de ramură Editura Rero-G Timișoara 1999;

12. Rus D., Județul Hunedoara, Editura Sigma Plus Deva 1998;

13. Snak Oscar, Baron P., Neacșu N.; Economia Turismului, Editura Expert, București, 2001;

14. Staicu F.; Eficiența economică a investiției, Editura didactică și pedagogică, București 1995;

15. Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 242 bis/ 31.V.1999, Anexa Nr. 1.6.

Bibliografie

1. Bălășoiu V, Dobândă E., Snak O; Managementul calității produselor și serviciilor în turism, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 2003;

2. Buglea A., Lorant Eros-Stark; Investițiile și finanțarea lor, Editura universității de vest, Timișoara 2002;

3. Botez M.; Teoria și practica amenajărilor turistice; Editura Sport-Turism, București 1977;

4. Erdeli G și Istrate I: Amenajari turistice; Editura Universității București, 1996;

5. Ecaterina Putz, Florentina Pârjol; Economia Turismului Editura Mirton, 1996;

6. Falniță E., Carmen Băbăiță; Amenajări turistice, Editura Mirton, 2003;

7. Falniță E. ; Amenajari turistice – cazuri cu CD Editura Mirton, 2005;

8. Făinaru J. , Cotariu L.; Amenajarea și întreținerea bazelor sportive, Editura Uniunii de cultură fizică și sport, București 1964;

9. Gherasim T., Gherasim D.; Marketing Turistic; Editura Economică, București 1999;

10. Istrate I., Florina Bran, Anca Gabriela Roșu; Economia turismului și mediul înconjurător; Editura Economică, București 1996;

11. Jivan.A; Economia Turismului- Economie de ramură Editura Rero-G Timișoara 1999;

12. Rus D., Județul Hunedoara, Editura Sigma Plus Deva 1998;

13. Snak Oscar, Baron P., Neacșu N.; Economia Turismului, Editura Expert, București, 2001;

14. Staicu F.; Eficiența economică a investiției, Editura didactică și pedagogică, București 1995;

15. Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 242 bis/ 31.V.1999, Anexa Nr. 1.6.