Amanarea Aplicarii Pedepsei Sanctiune Dispusaa cu Precadere In Cazul Infractiunii de Conducere Sub Influenta Alcoolului

1. Aspecte teoretice

1.1. Dimensiuni conceptuale – pedeapsa și comportamentul problematic al consumului de alcool

1.2. Cadrul legal

1.2.1. Amânarea aplicării pedepsei – condiții de aplicare și infracțiuni pentru care poate fi dispusă.

1.2.2. Amânarea aplicării pedepsei – Termenul de supraveghere. Măsuri de supraveghere și obligații.

1.2.3. Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea condiționată

1.2.4. Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere

1.3. Consumul de alcool și infracțiunile rutiere

2. Aspecte practice reliefate în practica SPB

2.1. Scopul, obiectivele și mijloacele studiului

2.2. Analiza datelor obținute

2.2.1. Cazuistica amânării aplicării pedepsei în perioada 01 februarie 2014 – 15 noiembrie 2014

2.2.2. Descrierea fenomenului amânării aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și refuz de recoltare probe biologice

2.2.3. Analiza datelor obținute în urma intervievării consilierilor de probațiune din SPB

2.2.4. Profilul ”beneficiarilor” instituției amânării aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului

3. Concluzii și recomandări

Bibliografie

Anexa 1

Anexa 2

Motivația alegerii temei

Noutățile legislative implementate odată cu intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală la data de 01 februarie 2014 au adus în atenția practicienilor din sistemul de probațiune o multitudine de provocări, de teme de cercetare, dar și de arii de explorare și îmbunătățire. Din multitudinea acestor inovații ale spectrului justiției penale, am considerat ca fiind un subiect generos și extrem de interesant noua instituție a amânării aplicării pedepsei.

În primul rând, noutatea acestei sancțiuni, dar și caracterul ei aparte dat tocmai de faptul că nu constituie în sine o soluție de condamnare, reprezintă aspecte care impun acordarea unei atenții sporite în ceea ce privește practica instanțelor de a dispune o astfel de soluție. Încă de la începutul anului 2014, am observat la nivel empiric faptul că primele sentințe înregistrate în evidența Serviciului de Probațiune București în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei au fost aplicate în cazul inculpaților care săvârșiseră infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Continuând această analiză a dinamicii sentințelor cu o astfel de soluție, la jumătatea anului 2014 am constat un raport de 4 sentințe din 5 înregistrate în care soluția definitivă era aceea a amânării aplicării pedepsei, infracțiunea sancționată era tot aceeași a conducerii unui vehicul sub influența alcoolului sau, a refuzului de prelevare de probe biologice în scopul stabilirii alcoolemiei. Se prefigura astfel un trend al aplicării noii instituții în rândul instanțelor de judecată, acest aspect stând ulterior la baza motivației alegerii acestei teme de studiu. În cuprinsul lucrării am încercat să surprind din mai multe puncte de vedere noua sancțiune a amânării aplicării pedepsei, pe de-o parte încercând să surprind faptul că pare a fi un tip de sancțiune aplicat în special infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar pe de altă parte, încercând să surprind oportunitatea unui astfel de trend din practica judiciară în sensul de a sublinia eficiența acestei sancțiuni în cazul particular în care am constatat că este dispusă cu precădere, dar și ariile de îmbunătățit pentru a putea crea un context favorabil îndreptării persoanelor față de care se dispune amânarea aplicării pedepsei.

Dacă am constatat existența unui fenomen în ceea ce pivește această nouă sancțiune prevăzută de legislația recent intrată în vigoare, atunci considerăm ca având o reală importanță studierea acestui fenomen încă de la începutul apariției lui pentru a crea contextul necesar unei aplicări corecte și eficiente care s-ar putea concretiza într-o uniformizare a practicii din domeniu.

Pentru că nu există un precedent în practica noastră judiciară în ceea ce privește această nouă instituție de drept penal, dar și pentru că am observat această tendință a instanțelor de punere în aplicare a nou-introdusei sancțiuni, prezentul studiu își propune să surprindă, să definească, dar și să intervină în implementarea corectă a amânării aplicării pedepsei în practică încă de la început de drum, cunoscut fiind faptul că este preferabil a se urma un drum corect încă de la începutul călătoriei, decât a se produce ajustări când calea de urmat este deja bătătorită.

1. Aspecte teoretice

1.1. Delimitări conceptuale

Amânarea aplicării pedepsei – prevăzută în cadrul art. 83 Cod Penal este o instituție nou introdusă, de inspirație franco-germană, menită să substiuie suspenadrea condiționată a executării pedepsei din vechiul Cod penal. Această nouă instituției conferă instanței de judecată posibilitatea de a stabili o pedeapsă ”în contul” unei persoane urmată de amânarea aplicării acestei pedepse pentru un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care se analizează capacitatea inculpatului de a se reintegra prin respectarea unor măsuri și obligații dispuse de instanță, a căror respectare este monitorizată de serviciul de probațiune.

a) Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 336 C. penal)

„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

b) Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 Cod penal)

„Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Relația consumului de alcool cu infracționalitatea poate fi clar ilustrată în momentul identificării unei persoane în stare de ebrietate care conduce un autovehicul, caz în care consumul de alcool face obiectul legislatiei penale, deși în mod normal consumul de alcool nu este interzis prin lege. Nerespectarea normelor de circulație și securitate pe șosele este cauzată de starea de excitație în urma consumului de alcool, conducătorul devenind impulsiv, moment în care se intensifică autoîncrederea, o creștere spontană a motricității, a lipsei de simț de răspundere și nechibzuinței.

Noua instituție a amânării aplicării pedepsei a apărut ca o necesitate de aliniere la cerințele pretinse de Recomandarea Consiliului Europei (92)16 privind regulile europene referitoare la sancțiunile și măsurile comunitare.

1.2. Cadrul legal – sediul materiei este reprezentat de art. 83 NCP în care sunt impuse o serie de condiții pozitive prevăzute în cadrul alin. (1) și o serie de condiții negative prevăzute în cadrul alin. (2).

1.2.1. Amânarea aplicării pedepsei – condiții de aplicare; infracțiuni pentru care poate fi dispusă

Condiții privind infracțiunea

– pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, să fie amenda sau închisoarea de cel mult doi ani;

– pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie mai mică de 7 ani;

– pedeapsa aplicată să nu constituie o rezultantă generată de anularea renunțării la aplicarea pedepsei ori anularea sau revocarea amânării aplicării pedpsei pentru săvârșirea unei noi infracțiuni;

– pedeapsa sa nu se fi stabilit potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) NCP.

Situația avută în vedere este aceea în care inculpatul a săvârșit două infracțiuni, una în timpul minorității, pentru care s-a dispus o măsură educativă privativă de libertate și una după majorat pentru care s-a dispus pedeapsa închisorii. Într-o asemenea ipoteză se aplică pedeapsa închisorii majorată cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Astfel, chiar dacă pedeapsa rezultantă ar îndeplini condițiile art. 83 NCP, nu se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Condiții privind infractorul

– inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii (indiferent de durată), cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală) și lit. b) (infracțiunile amnistiate) sau a condamnărilor pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

– infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

– în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată – așadar, amânarea aplicării pedepsei reprezintă o vocație a infractorului, și nicidecum un drept, constatarea oportunității aplicării acestei instituții fiind lăsată la latitudinea instanței;

– infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată și să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a coparticipanților;

– constatarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat;

– infractorul să fie o persoană fizică;

– infractorul să fi fost major la data săvârșirii faptei – condiție datorată faptului că potrivit noului Cod penal, minorii nu sunt pasibili de pedepse, ci numai de măsuri educative privative sau neprivative de libertate.

În mod excepțional, amânarea aplicării pedepsei poate fi aplicată independent de verificarea condițiilor anterior descrise în cadrul anumitor infracțiuni: în cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 4 din Legea 143/2000 (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept), procurorul dispune evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii inculpatului în circuitul integrat de asistență a perssoanelor consumatoare de droguri, iar în situația în care, până la pronunțarea hotărârii, inculpatul respectă protocolul acestui program, instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acestea. Totodată, situațiile excepționale se mai referă și la infracțiunea de abandon de familie prevăzută la art. 378 NCP și la infracțiunea de împiedicare a accesului la învățănântul general obligatoriu incriminată de art. 380 NCP. În acest context, în situația în care inculpatul înlătură efectele infracțiunii prin îndeplinirea obligațiilor sau prin asigurarea reluării cursurilor de învățământ de către minor, instanța dispune, liberă de verificarea condițiilor, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, după caz.

1.2.2. Termenul de supraveghere. Măsuri de supraveghere și obligații.

Termenul de supraveghere în cazul noii instituții a amânării aplicării pedepsei este de doi ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, reprezentând acea perioadă în care persoana supravegheată trebuie să respecte măsurile și obligațiile dispuse de instanță în sarcina sa.

Dispunerea măsurile de supraveghere este obligatorie și privește totalitatea acestora: Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Totodată, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;

h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Un element de noutate adus de actualul Cod penal, care prezintă o deosebită relevanță practică, este acela prevăzut în cuprinsul art. 87, privind modificarea sau încetarea obligațiilor:

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.

(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Cauze de revocare și de anulare

Art. 88 din NCP face referire la modalitățile în care amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată: dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei; în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni; dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei.

Cauzele de anulare a amânării aplicării pedepsei sunt enunțate în cuprinsul art. 89 astfel: dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară; În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.

1.2.2. Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea condiționată

Amânarea aplicării pedepsei este o instituție nouă în dreptul penal românesc, aceasta nefiind prevăzută în vechiul Cod penal. Ea "înlocuiește" practic suspendarea condiționată a executării pedepsei care era aplicată foarte des de instanțele penale.

Conform vechii reglementări, pentru a putea fi dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei, inculpatul trebuia să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau ca această condamnare să se regăsească printre cazurile enumerate în cadrul art. 38 C. pen 1968: infracțiunile amnistiate, faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală, condamnările pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infracțiunile din timpul minorității și infracțiunile din culpă. În cazul amânării aplicării pedepsei, primele trei condiții enumerate mai sus se regăsesc și în actuala reglementare, fără însă a fi specificat cuantumul pedepsei care in cazul suspendării condiționate era clar delimitat – 6 luni.

Așa cum în cazul amânării aplicării pedepsei, se ține cont de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, într-o manieră asemănătoare, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei presupunea din partea instanței convingerea cu privire la aptitudinea celui condamnat de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei.

O primă diferență între cele două instituții este dată de durata pedepsei susceptibile de a fi amânată. Astfel, în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, durata maximă a unei pedepse pentru o infracțiune unică era de 3 ani, în timp ce noua instituție a amânării aplicării pedepsei stabilește o valoare maximală de 2 ani.

Spre deosebire de suspendarea condiționată a executării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o condamnare potrivit noului cod penal. Astfel, conform articolului 90 din noul cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Este important, din acest punct de vedere, că persoanei căreia i se aplică amânarea executării pedepsei în urma săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice nu i se va anula permisul de conducere (întrucât nu se pronunță o soluție de condamnare) ci doar i se va putea suspenda dreptul de a conduce pe o durată de 3 luni ori instanța poate stabili în sarcina persoanei supravegheate obligația de a nu conduce anumite vehicule pe parcursul celor doi ani de supraveghere.

O altă diferență notabilă din prisma efectelor, raportat la vechea reglementare a suspendării condiționate, este reprezentată de incidența instituției reabilitării, care în noua reglementare este incompatibilă cu amânarea aplicării pedepsei.

În practica judiciară s-a pus problema determinării instituției (legii penale) mai favorabile, dat fiind faptul că amânarea aplicării pedepsei este o instituție nouă, menită să înlocuiască vechea instituție a suspendării condiționate a executării pedepsei,. Pe de-o parte, se poate afirma că ”suspendarea este mai favorabilă prin prisma condițiilor de acordare, deoarece se poate aplica conform disp. art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal 1968 pentru o pedepasă aplicată de maximum 3 ani sau amenda. În cazul amânării aplicării pedepsei, pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. În ceea ce privește concursul de infracțiuni, cele două reglementări sunt identice. Alte două argumente în favoarea suspendării condiționate sunt reprezentate de antecedentele care subminează acordarea beneficiului, fiind mai restrânse, iar obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține” Pe de altă parte, amânarea aplicării pedepsei este mai favorabilă din perspectiva duratei termenului de supraveghere și a efectelor sale.

Așa cum se va putea observa și în partea practică a acestei lucrări, apreciem că amânarea aplicării pedepsei reprezintă alternativa mai favorabilă în cazul infracțiunilor rutiere, deoarece nefiind o soluție de condamnare, nu atrage după sine nici un fel de decădere, interdicție sau incapacitate.

1.2.3. Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere

În cadrul acestui subcapitol vom avea în vedere diferențele semnificative dintre aceste două instituții existente în legislația penală în vigoare. Vom începe prin a reitera diferența majoră dintre cele două dată de faptul că amânarea aplicării pedepsei nu este o soluție de condamnare în sine, ci instanța stabilește un cuantum al pedepsei ce nu necesită o aplicare imediată, în timp ce suspendarea sub supraveghere presupune condamnarea inculpatului, aplicarea pedepsei și toate decăderile, incapacitățile și interdicțiile ce decurg din pronunțarea unei soluții de condamnare.

Totodată, o altă diferență este dată de termenul de supraveghere care în cazul amânării are o durată fixă de 2 ani, în timp ce suspendarea sub supraveghere se poate dispune pentru o perioadă între 2 și 4 ani.

Spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, unde instanța trebuie să dispună cel puțin una dintre obligații în sarcina inculpatului, în cazul amânării aplicării pedepsei, impunerea uneia sau mai multor obligații este facultativă. La acest aspect vom face referire și în analiza aspectelor constatate în practică, deoarece considerăm că acest caracter facultativ al impunerii de obligații nu este cel mai eficient mod de a veni în întâmpinarea demersurilor de reintegrare socială a persoanelor față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Așa cum am specificat și în subcapitolul anterior, o altă diferență semnificativă este dată de instituția reabilitării, care în cazul suspendării sub supraveghere are loc dacă în decurs de trei ani după finalizarea termenului de supraveghere nu s-a constatat săvârșirea altei infracțiuni, ceea ce în cazul amânării aplicării pedepsei nu își găsește aplicabilitate.

1.3. Consumul de alcool și infracțiunile rutiere

Deși consumul de alcool este tolerat și nu constituie la prima vedere o abatere de la normele penale, consumul abuziv însă, poate conduce la diverse acțiuni care reprezintă fără echivoc acte infracționale, ca de exemplu – conducerea autovehiculului sub influența consumului de băuturi alcoolice.

Evaluarea efectuată de Direcția Rutieră, cu privire la primele 11 luni ale anului 2012, a reliefat faptul că, deși nu reprezintă un fenomen, accidentele rutiere grave având drept cauză concurentă consumul de alcool, au avut o pondere de 11,1% din totalul acestora (8.636).

În urma activităților de impunere a legii desfășurate la nivel național în perioada de referință, polițiștii rutieri au constatat 9.361 infracțiuni privind conducerea sub influența băuturilor alcoolice a unui autovehicul și 837 infracțiuni privind refuzul, împotrivirea sau sustragerea de la recoltarea probelor  biologice. De asemenea, au aplicat și 16.400 sancțiuni contravenționale șoferilor a căror alcoolemie nu depășea 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.

Principalele efecte ale consumului de alcool asupra capacității de a conduce sunt următoarele:

Reacții întârziate;

Deteriorarea funcțiilor motorii, care, în combinație cu o reacție întârziată, provoacă oscilații;

Îngustarea câmpului vizual: conducătorul auto nu poate vedea ce se întâmplă în jurul mașinii;

Deteriorarea percepției cromatice (diferența dintre roșu și verde);

Deteriorarea judecății (supraestimare). Aceasta va duce la un stil de condus iresponsabil, pentru că un conducător auto consideră că, după ce a consumat o anumită cantitate de alcool, tot el este „cel mai în măsură să șofeze”;

Oboseală și somnolență.

La o alcoolemie de 0,50 g în aerul expirat, crește de două ori întârzierea comenzilor de la accelerare la frânare, la 1-1,5 g crește de 2-4 ori, la 1,5-2 g crește de 3-5 ori iar la 2 g întârzierea comenzilor de la acelerație la frânare întârzie de peste 6 ori. Consumul băuturilor alcoolice implică totodată și o slabă capacitate de a anticipa consecințele asupra propriei persoane, asupra celorlalți participanți la trafic și nu numai.

În intervalul 2012 – 2014, din totalul cazurilor înregistrate în evidența Serviciului de Probațiune București în legătură cu infracțiuni săvârșite la regimul rutier, aproximativ 50% se referă strict la problematica infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

2. Aspecte practice reliefate în practica Serviciului de Probațiune București

2.1. Scopul, obiectivele și mijloacele studiului

Scopul prezentei lucrări este acela de a analiza modalitățile concrete în care este pusă în practică noua instituție a amânării aplicării pedepsei subliniind tendița instanțelor de a dispune cu precădere această soluție în cazul săvârșirii a două tipuri de infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Obiective:

O1 – Identificarea tuturor soluțiilor înregistrate în evidența SPB în care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei în perioada 01.02.2014 – 15.11.2014;

O2 – Identificarea tendințelor și a aspectelor problematice în legătură cu această nouă instituție;

O3 – Conturarea ariilor de îmbunătățire și a posibilelor soluții în practică menite să eficientizeze lucrul cu ”beneficiarii” amânării aplicării pedepsei.

Mijloace utilizate pentru atingerea obiectivelor prezenetei lucrări:

a) Analiza documentelor este principala metoda de colectare a informațiilor relevante pentru acest studiu: pe de-o parte analiza tuturor sentințelor în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei înregistrate în Serviciul de Probațiune București în perioada 01 februarie 2014 – 15 noiembrie 2014, iar pe de altă parte, studierea cazierului rutier a 40 persoane supravegheate din evidența serviciului pentru care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Sub aspectul itemilor am avut în vedere următoarele aspecte:

– infracțiunea săvârșită;

– obligații impuse – dacă există și care sunt acelea;

– asumarea gradului de pericol social al faptei;

– cazierul rutier;

– motivarea instanței.

b) Interviu semi-structurat cu 22 consilieri de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune București cu privire la dificultățile întâmpinate în lucrul cu persoanele supravegheate pentru care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Sub aspectul itemilor urmăriți în cadrul interviului, am avut în vedere următoarele aspecte:

– asumarea faptei și al pericolului social al acesteia;

– modalitățile de justificare a faptei săvârșite;

– convingerile disfuncționale ale persoanelor supravegheate;

– metodele de lucru cu acest tip de beneficiari;

– dificultățile întâmpinate în lucrul cu cei în sarcina cărora instanța nu a dispus obligații.

2.2. Prezentarea și analiza datelor obținute

2.2.1. Cazuistica amânării aplicării pedepsei în perioada 01.02.2014 – 15.11.2014 în Serviciul de Probațiune București

De la momentul intrării în vigoare a Codului penal, respectiv 01 februarie 2014 și până la data de 15 noiembrie 2014, în evidența Serviciului de Probațiune București au fost înregistrate 109 hotărâri definitive ale instanțelor în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Un aspect extrem de interesant pentru analiza prezentei lucrări este reprezentat de faptul că din totalul de 109 sentințe penale, 73 de sentințe s-au pronunțat pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice. Celelalte date arată astfel:

73 sentințe – conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice – 66,97%

8 sentințe – furt – 7,34%

17 senținețe – loviri și alte violențe – 15,59%

11 sentințe – tulburarea linistii publice si ultraj contra bunelor moravuri – 10,10 %

2.2.2. Descrierea fenomenului amânării aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și refuz de recoltare probe biologice

Așa cum se poate observa, procentul cel mai mare din sentințele de amânarea a aplicării pedepsei dispuse este reprezentat de acele persoane care au condus vehicule pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.

La nivel național, la data de 31.12.2013 statisticile relevau următoarea situație:

2392 condamnări – infracțiuni la regimul circulației rutiere dintr-un total de 20.446 persoane

1177 dintre acestea – conducere de autovehicule sub influența băuturilor alcoolice

Acest tip de infracțiune prezintă un ridicat grad de pericol social deoarece pe fondul consumului de alcool apar efecte ca supraestimarea propriei capacități, starea de euforie, îngustarea câmpului vizual, aprecierea greșită a distanțelor și pericolelor care ar putea apărea în timpul condusului, reprezentând astfel un amalgam de factori care în consecință conduc la creșterea riscului de accident rutier. Din acest motiv, vom studia în continuare cele 73 de hotărâri ale instanțelor pentru a putea observa specificul acestor decizii, motivarea instanței, dar și prezența sau absența în dispozitiv a acelor obligații care ar putea veni în întâmpinarea problemelor în activitatea cu acest tip de beneficiari.

În urma studierii celor 73 de sentințe s-au putut constata următoarele aspecte:

dintre cele 73 persoane față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, 72 sunt bărbați, o singură persoană fiind de sex feminin, iar vârsta acestor persoane este cuprinsă între 26 și 56 ani.

din totalul de 73 hotărâri, un număr de 61 de sentințe au în curpinsul dispozitivului doar cele cinci măsuri obligatorii impuse de instanță în sarcina persoanei supravegheate, fără a se fi dispus și vreuna dintre obligații, probabil datorită caracterului facultativ al dispunerii acestor obligații.

din cele 12 sentințe care conțin și obligații, 4 sentințe conțin chiar două obligații, respectiv în două dintre ele există obligația de a efectua muncă în folosul comunității și de a nu conduce vehicule în perioada termenului de supraveghere, iar celelalte 2 sentințe cuprind obilgațiile de a desfășura o activitate neremunerată și de a desfășura un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune în colaborare cu partenerii săi neguvernamentali.

cele 8 sentințe care au în curpinsul dispozitivului prevăzută o obligație unică, aceasta este reprezentată de prestarea unei activități neremunerate în folosul comunității.

Fără a subestima importanța activității în folosul cumunității, având în vedere specificul acestei categorii de beneficiari, apreciem că o astfel de obligație unică nu își găsește eficiența așa cum ar putea să o facă pe de-o parte obligația de urma un program de reintegrare socială centrat pe nevoile beneficiarului, iar pe de altă parte obligația de a nu conduce vehicule pe perioada termenului de supraveghere.

motivarea instanței în ceea ce privește dispunerea soluției de amânare a aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului este reprezentată în toate cele 73 de sentințe de lipsa abaterilor anterioare la legea penală și de atitudinea sinceră din timpul cercetării și judecării persoanei în cauză. În acest context, trebuie precizată însă importanța studierii cazierului rutier al fiecărui inculpat pentru a se putea determina astfel dacă acest tip de conduită a apărut accidental și izolat ori dacă respectiva persoană are un istoric relevant al transgresării normelor rutiere.

din cuprinsul celor 73 sentințe reiese în mod evident că inculpatul își asumă responsabilitatea pentru săvârșirea infracțiunii, aceasta fiind și o condiție esențială prevăzută de lege pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei. Trebuie precizat însă că există o diferență majoră între atitudinea de asumare a faptei penale și atitudinea de asumare a pericolului social ridicat al acestei fapte, aspect care nu este relevat în cadrul procesului penal, însă este preluat în faza execuțională a pedepsei ca reprezentând un imens impediment în calea reintegrării sociale adecvate a persoanei supravegheate.

Analizând toate aceste aspecte importante în activitatea consilierului de probațiune cu această categorie specifică de persoane supravegheate, am simțit nevoia de a studia alături de sentințele penale și cazierul rutier al unui eșantion reprezentativ din totalul de 73 de cazuri analizate. Astfel, am analizat în detaliu situația a 40 persoane (39 de barbați și o femeie) din cele 73 în ceea ce privește istoricul complet al abaterilor și sancțiunilor la regimul rutier de la data obținerii permisului de conducere și până în prezent.

Datele colectate și analizate relevă următoarele aspecte:

din 40 de fișe de cazier rutier studiate, toate cele 40 persoane prezintă cel puțin alte două contravenții la regimul rutier de-a lungul perioadei cuprinse între data obținerea permisului de conducere și momentul actual.

contravențiile vizează în special depășirea limitei de viteză legal admisă, nerespectarea regulilor privind depășirea, nefolosirea centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil în timpul conducerii și nu în ultimul rând – neprezentare la unitatea de poliție pentru accidente cu avarii.

din totalul de 40 fișe de cazier auto studiate, 16 persoane prezintă în istoricul personal fapte de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice pentru care au primit fie o pedeapsă cu suspendare, între timp intervenind reabilitarea, fie au primit rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Aceste aspecte descrise anterior ne determină să opinăm că ar trebui acordată o mult mai mare importanță analizei istoricului rutier al inculpaților din partea organelor de cercetare și a instanței în scopul unei individualizări acurate a sancțiunii dispuse, aceasta însemnând fie pronunțarea unei pedepse mai aspre pentru asigurarea scopului educativ și de exemplaritate al acesteia în cazurile în care se observă abateri repetate cu privire la conducerea de vehicule sub influența alcoolului, fie individualizarea sancțiunii prin impunerea atât a obligației de a nu conduce pe perioada termenului de supraveghere, cât și a obligației de a urma un program adecvat de reintegrare socială. Acestea reprezintă totodată și aspectele de îmbunătățit în practica judiciară a noii instituții de amânare a aplicării pedepsei, aspecte relevate din analiza datelor prezentului studiu.

2.2.3. Analiza datelor obținute în urma intervievării consilierilor de probațiune din Servicul de Probațiune București

Deoarece anterior am făcut referire la specificul acestei categorii de beneficiari, respectiv acei beneficiari care au ajuns în evidența serviciului de probațiune ca urmare a conducerii unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, vom încerca în continuare să conturăm aspectele constatate în practică de către consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune București, aspecte care tind să coincidă și cu descrierile specialiștilor în ceea ce privește profilul persoanelor care prezintă un comportament de consum.

Astfel, din interviurile derulate cu 22 consilieri de probațiune au rezultat următoarele date:

dintre cele 73 persoane față de care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, 90% minimalizează pericolul social al faptei și neagă în cadrul evaluării inițiale existența și a altor momente în care au condus un vehicul sub influența alcoolului.

un procent estimat de consilieri de 75% dintre aceste persoane supravegheate prezintă convingeri disfuncționale de tipul ”am reflexe mai bune dacă consum alcool”, ”nu s-a întâmplat nicio tragedie, am avut ghinion că am fost oprit de poliție doar”, ”am băut doar două beri, nu consumasem tărie”, convingeri disfuncționale care asociate cu lipsa obligațiilor de a nu conduce pe perioada termenului de supraveghere și de a urma un program de reintegrare adaptat problemelor specifice persoanei supravegheate, cresc riscul reiterării unui astfel de comportament infracțional.

totodată, într-un procent estimativ de 75% din cazurile analizate, persoanele supravegheate motivează decizia adoptării unei astfel de conduite infracționale printr-o situație de forță majoră în care nu reușesc nici în prezent să identifice o alternativă legală la decizia din acel moment de a conduce sub influența alcoolului. Astfel, aceste persoane susțin cu convingere faptul că ”au fost obligate de urgența situației să conducă fie pentru că cineva apropiat avea o problemă de sănătate și trebuia dus cât mai repede la spital, fie că ei erau nevoiți să se afle într-un anume loc la acel moment și nu exista altă soluție decât aceea de a conduce vehiculul chiar și sub influența alcoolului”.

dintre cei 22 consilieri de probațiune intervievați, 19 consideră dificil procesul de reintegrare a beneficiarilor, în absența unei obligații adecvate stabilită în sarcina acestora, totodată cei 19 consilieri considerând foarte utilă impunerea obligației de a urma un program de reintegrare adaptat nevoilor persoanelor supravegheate, în timp ce trei dintre consilieri consideră inutil orice demers suplimentar în procesul de schimbare comportamentală a acestor beneficiari ai serviciului de probațiune.

2.2.4. Profilul ”beneficiarilor” instituției amânării aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului

Analizând întregul tablou al datelor colectate pentru realizarea componentei practice a prezentei lucrări, respectiv datele din sentințe, din cazierul rutier al persoanelor supravegheate, dar și informațiile furnizate de consilierii de probațiune cu privire la activitatea practică derulată cu grupul țintă al acestui studiu, vom desprinde în continuare profilul acestui tip de beneficiari față de care instanțele tind să dispună noua instituție a amânării aplicării pedepsei. Considerăm că reiese în mod evident din informațiile prezentate până acum faptul că există un fenomen în ceea ce privește instituția nou intrată în vigoare a amânării aplicării pedepsei, acela de a fi dispusă cu precădere pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, aspect relevat de ponderea mare a sentințelor existente în acest sens, înregistrate din luna februarie a anului 2014 și până în luna noiembrie în evidențele Serviciului de Probațiune București. Totodată, considerăm ca fiind o temă importantă de studiat și pe viitor această tendință a instanțelor de judecată, precum și punctul de vedere al judecătorilor cu privire la acest fenomen, dat fiind faptul că pare a fi totuși un fenomen paradoxal având în vedere că amânarea aplicării pedepsei, pe de-o parte, este o măsură favorabilă, ușoară, comparativ cu celelalte tipuri de sancțiuni prevăzute de Codul penal, iar pe de altă parte, considerăm că infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului prezintă un ridicat grad de pericol social, iar din cazurile analizate rezultă faptul că acest tip de comportament nu este unul izolat, accidental, ci a mai fost descoperit și sancționat în cazul unui procent semnificativ din eșantionul de persoane analizat (cu vârsta cuprinsă între 26 și 56 ani).

Așadar, vom începe conturarea profilului acestei categorii de beneficiari prin a sublinia caracterul repetitiv al comportamentului de consum de alcool asociat cu conducerea unor vehicule pe drumurile publice, aspect foarte important în lucrul consilierilor cu aceste persoane.

Pe de altă parte, trebuie subliniat și faptul că un procent covârșitor dintre persoanele sancționate pentru acest tip de infracțiune prezintă tendința de a nega pericolul social al faptei comise și de a minimaliza în mod nejustificat consecințele unui astfel de comportament, invocând o serie întreaga de convingeri disfuncținale menite să îngreuneze procesul de consiliere și reintegrare pro-socială. Corelat cu acest aspect extrem de important este și faptul că până în prezent, cele mai multe dintre sentințele de amânare a aplicării pedepsei sunt însoțite doar de cele cinci măsuri obligatorii și nu prevăd în sarcina persoanei supravegheate și o obligație corelativă care dacă ar fi impusă de instanță, s-ar concretiza într-o pârghie reală pe care consilierul de probațiune ar putea-o utiliza în procesul de reintegrare și de conștientizare a persoanei supravegheate asupra pericolului social pe care îl comportă o astfel de conduită infracțională.

Totodată, așa cum reiese din studiu cazierului rutier al unui procent de peste 50% dintre persoanele supravegheate despre care facem vorbire în acest studiu, se poate observa că aceste persoane au un istoric relevant și stufos al abaterilor la legea circulației, chiar și abaterile contravenționale (nu neapărat cele penale) relevând o conduită repetitivă de transgresare a regulilor rutiere ceea ce se poate traduce în termeni de iresponsabilitate și nechibzuință în raport cu ceea ce ar trebui să presupună comportamentul disciplinat și conduita preventivă specifice siguranței în traficul rutier.

Toate aceste coordonate conduc fără echivoc la ideea că această categorie de beneficiari necesită o reconfigurare a sistemului normativ-valoric în ceea ce privește comportamentul din traficul rutier și raportarea la regulile de circulație. Reconfigurarea aceasta este în sine un proces complex și dificil, iar în absența unei asumări conștiente a pericolului la care se expun persoanele vizate, dar și pericolul pe care îl pot reprezenta pentru ceilalți participanți la trafic, corelată și cu absența unei obligații adecvate din dispozitivul hotărârii, cum ar fi acea obligație de a participa la un program de reintegrare adaptat nevoilor specifice ale acestor persoane supravegheate, puteam constata în practică faptul că acest proces de reconfigurare pe sistemul normativ – valoric devine extrem de dificil, uneori chiar imposibil de realizat.

3. Concluzii și recomandări

În elaborarea acestui studiu am pornit de la analiza în practica Serviciului de Probațiune București a noii instituții a amânării aplicării pedepsei pentru a sublinia tendința instanțelor de a dispune o astfel de soluție în special în cazul inculpaților care au săvârșit o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau o infracțiune de refuz de prelevare probe biologie, faptă ce este adesea asoiată tot cu infracțiunea de conducere sub influența alcoolului. Ceea ce am dorit să reliefăm este faptul că această nouă instituție implementată odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, nu este o soluție de condamnare în sine, inculpații neavând acel statut de persoană condamnată după pronunțarea unei astfel de hotărâri, implicit neoperând asupra loc decăderile, incapacitățile și interdicțiile ce decurg din pronunțarea unei soluții de condamnare. Acest lucru ne determină să opinăm că această instituție, comparativ de exemplu cu instituția suspendării sub supraveghere, este mai favorabilă situației în ansamnblu a persoanei supravegheate și pe cale de consecință, se dispune în cazul acelor infracțiuni cu un grad scăzut de pericol social, unde conduita infracțională a apărut ca o situație excepțională, izolată și accidentală. Paradoxul intervine însă în momentul în care aprofundăm datele statistice obținute până în prezent, respectiv un procent de 66,97% din totalul hotărârilor în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este reprezentat de comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, infracțiune pe care așa cum am mai spus anterior, o considerăm ca având un ridicat grad de pericol social.

Aceasta fiind realitatea cu care ne confruntăm în practică, ar fi inutil să propunem o încercare de schimbare a acestui trend în activitatea instanțelor de judecată în sensul de a promova ideea în rândul judecătorilor că ar fi indicată o pedeapsă mai aspră pentru acest tip de infracțiune, pentru că în felul acesta ne-am depăsi atribuțiile și am interveni în mod nejustificat în raționamentul logic al instanței și în convingerea intimă a judecătorului în ceea ce privește decizia dispusă.

De aceea, mult mai eficient ar fi să ne concentrăm atenția asupra ariilor care necesită îmbunătățire și asupra soluțiilor pe care le putem adopta în practică. Așadar, o astfel de arie de îmbunătățit considerăm că este reprezentată de problematica sentințelor în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar în dispozitiv nu regăsim decât cele cinci măsuri de supraveghere obligatorii, fără a exista și obligații corelative care ar putea ajuta la eficientizarea procesului de reintegrare socială. În acest context, considerăm ca fiind oportună existența a două dintre obligațiile prevăzute de lege, respectiv aceea de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, dar și obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe perioada termenului de spraveghere.

Un astfel de demers poate fi susținut de intrarea în vigoare a noului Cod penal care prevede ca element de noutate, posibilitatea consilierului de probațiune de a solicita modificarea obligațiilor (art. 87 alin. 1 Cod penal) astfel: dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare. În felul acesta, prevalându-ne de existența acestei noi posibilități, putem solicita prin intermediul unui raport, introducerea în sarcina persoanei supravegheate a obligației de a urma un progam de reintegrare socială adecvat, acolo unde consilierul manager de caz consideră ca fiind utilă această obligație pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare. Aceasta considerăm că este soluția pe termen scurt la problemele constatate, soluție aflată la îndemânaa practicianului în orice moment al activității sale.

Puteam argumenta această propunere prin raportarea la eficiența programului Drink&Drive derulat în cinci județe din țară, program al cărui scop este acela de reducere a ratei recidivei (a conducerii sub influența alcoolului) în vederea creșterii siguranței rutiere și este conceput exact pentru acest tip de comportament infracțional și menit să ajute la reconfigurarea principiilor conducătorilor auto care au condus sau obișnuiesc să conducă vehicule aflându-se sub influența alcoolului. Cum spuneam, programul a fost deja aplicat în cinci servicii de probațiune (OT, SB, SV, VL,TM) pe un număr de 39 beneficiari, dintre care 35 au finalizat cu succes și având în vedere noile dispoziții în materie penală, precum și rezultatele obținute în urma pilotării programului, considerăm că programul Drink&Drive trebuie să devină un program de aplicabilitate extinsă, necesitând a fi implementat la nivelul mai multor servicii de probatiune, în evidențele cărora există persoane supravegheate din grupul țintă.

O altă soluție, însă pe termen mediu, ar fi aceea a organizării periodice de întâlniri de lucru între instanțe și serviciile de probațiune, în care o temă de discuții poate fi reprezentată cu prioritate și de aducerea la cunoștința judecătorilor a dificultăților întâmpinate în activitatea cu persoanele supravegheate care au săvârșit infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, în absența obligațiilor care ar putea reprezenta pârghia consilierului de probațiune în eficientizarea demersului de reintegrare socială a persoanei supravegheate. Conștientizând instanțele cu privire la faptul că această categorie de beneficiari, deși își asumă răspunderea cu privire la săvârșirea infracțiunii – prin prisma faptului că este o conduită infracțională prevăzută și sancționată de legea penală, acest lucru nu înseamnă că ei își asumă sau acceptă cu ușurință că fapta lor prezintă un ridicat grad de pericol social. În acest context, persoanele supravegheate manifestă o puternică rezistență la schimbare și o negare vehementă a nevoii lor de a modifica normele și valorile după care se ghidează și care, fără echivoc, le-au adus în situația în care se află în prezent. Astfel, putem promova în rândul judecătorilor, ideea conform căreia, deși obligațiile în cazul instituției amânării aplicării pedepsei sunt facultative, dispunerea lor se constituie în contextul necesar asigurării eficientei reintegrări sociale pe perioada termenului de supraveghere.

Având în vedere propunerile enunțate anterior, considerăm ca fiind importantă o continuare a acestui studiu pe viitor, pentru a analiza pe de-o parte, dacă fenomenul acesta al dispunerii amânării aplicării pedepsei se va menține pe un trend crescător sau dacă a fost caracteristic numai perioadei de început a acestei instituții având în vedere noutatea sa, iar pe de altă parte, pentru a observa dacă soluțiile propuse care vizează îmbunătățirea și uniformizarea practicii și-au găsit aplicabilitatea și relevanța.

BIBLIOGRAFIE

A. Cărți, tratate, articole

Durnescu, I. ( 2001), ”Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere”, Craiova, Themis.

D.N.P. (2014), ”Raportul de monitorizare în ceea ce privește aplicarea programului Drink&Drive”, București.

Iovu, M. (2003). ”Droguri legale”, București, Monitorul Oficial.

Rîșniță, A., Curt, I, (2014), ”Renunțarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei”, București, Universul Juridic.

B. Legislație

Noul Codul penal. Noul Cod de procedură penală, (2014), București, Hamangiu.

Legea 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.

H.G. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea si funcționarea sistemului de probațiune.

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

C. Surse internet

http://www.dsclex.ro/coduri/legislatie_rutiera.htm#r [accesat în data de 9 decembrie 2014]

http://www.forbes.ro/peste-11-din-totalul-accidentelor-rutiere-au-drept-cauza-consumul-de-alcool [accesat în data de 9 decembrie 2014]

Anexa 1

Ghid de interviu

Acesta este un ghid interviu în ceea ce privește percepția consilierilor de probațiune care au în evidență persoane spravegheate față de care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Vă rog să vă gândiți la activitatea desfășurată cu această categorie de beneficiari și să răspundeți cât mai complet și acurat. Vă mulțumesc!

Repere generale:

Experiența în sistemul de probațiune – …….. ani

Numărul de cazuri de persoane supavegheate față de care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului – …………persoane supravegheate.

Care este percepția dumneavoastră în ceea ce privește sancțiunea amânării aplicării pedepsei comparativ cu sancțiunea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru situația beneficiarului?

Mult mai ușoară □ Mai ușoară □ Aceeași dificultate □ Mai grea □ Mult mai grea □

Cum se raportează acești beneficiari la infracțiunea de conducere sub influența alcoolului?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Considerați că aceste persoane supravegheate conștientizează diferența dintre asumarea faptei și asumarea gradului ridicat de pericol al faptei?

Nu, nu fac această diferență □ Da, conștientizează □ Nu am explorat această problemă □

Care sunt modalitățile acestora de justificare a conduitei lor infracționale?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ați identificat convingeri disfuncționale la nivelul gândirii persoanelor supravegheate care au comis o infracțiune de conducere sub influența alcoolului? Dacă da, care sunt cele mai frecvent întâlnite convingeri de acest tip?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ce metode și tehnici de lucru utilizați pentru a contracara aceste convingeri disfuncționale și eventualele rezistențe la schimbare manifestate de beneficiari?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Câți dintre beneficiarii amânării aplicării pedepsei au stabilită în sarcina lor cel puțin o obligație și care este aceasta?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Cât de util vi s-ar părea ca persoanele supravegheate care au comis infracțiunea de conducere sub influența alcoolului să fie obligate să urmeze un program de reintegrare adaptat nevoilor sale specifice?

Foarte util □ Util □ Puțin util □ Inutil □

Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat!