Am scris aceste rânduri cu drag, pentru toți ce sunt și cei ce nu mai sunt lângă mine. [306996]

EU FĂRĂ MINE

Prefață

15.11.2015.

[anonimizat].

N-aș putea da o definiție a [anonimizat]. Așa că, o să mă rezum la cuvântul om. [anonimizat]. [anonimizat], orice om poate fi bun.

Nici-[anonimizat]: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], săvârșite sau nesăvârșite. [anonimizat] a lor este judecata cea dreaptă. [anonimizat], [anonimizat]. Dumnezeu a [anonimizat]. [anonimizat]. Când îmi voi termina misiunea pe care El mi-a lăsat-o.

[anonimizat]-am făcut și măcar să încerc să nu mai greșesc de acum înainte. Apoi, [anonimizat]. Căci legea Lui e simplă, iar dacă toți am respecta-o, [anonimizat] o povară.

[anonimizat], iubit de Dumnezeu. Îmi aduc aminte că o dată eram la masă cu sora mea și bunicul meu (care a murit când eu aveam 10 ani). [anonimizat]-a zis: ,,[anonimizat]!". Bunicul meu? [anonimizat]-a marcat copilaria. [anonimizat], [anonimizat] ,,taia". Dumnezeu să-l odihnească în pace! M-a [anonimizat]. [anonimizat]-Turnu Severin, a luat o castană de pe jos și a spus așa: ,,Bunică-ta e ca o castană, tu, ești precum o nucă!". [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], iar din această cauză avea probleme cu sistemul respirator și a decedat. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], înainte să desenez ceva. [anonimizat], [anonimizat].

Să revenim la povestea cu zgrumele ,,zis și făcut". Am mâncat și am făcut mizerie pe jos. Mintea mea de copil mi-a zis: ,,Trebuie să le strag cu limba". Nu îmi era frică de ,,taia", [anonimizat]. [anonimizat], m-am pus pe jos și am început să strâng la propriu cu limba (spre fericirea mea pe jos era gresie). Aviz părinților! [anonimizat]. După vre-o [anonimizat], Petre, s-a intors și m-a [anonimizat]. Bineînteles, că a [anonimizat] o sintagmă. Dar cui să-i mai explice? Fapta era consumată. Probabil, atunci a fost prima zi în care și-a dat seama că trebuie să aibă mai multă grije cu ceea ce îmi spune.

Cu siguranță a ținut la mine, la fel de mult cum și eu încă cred că are grije de mine, de acolo sus de unde este. Petre, Petrișor, taia, tata, soțul, prietenul, eu l-am iubit și îl voi iubi la fel.

În ceea ce mă privește, eu mititica, eram poreclită ,,umflata cu pompa", deoarce eram mai durdulie. Purtam ochelari, pentru că aveam strabism la ochiul stâng. Ochii albaștrii, buze mititele și păr șaten.

N-aș putea spune că am fost un copil răsfățat, căci nu am fost. Pot spune doar, că din prima zi în care m-am născut, 14.01.1993, joi, am fost atât de ambițioasă, cât și încăpățânată. Toți cei care trebuiau să aibă grije de mine, încercau să mă țină în frâu și cred că am fost o adevarată povară pentru unii dintre ei.

Eram genul acela de copil, de care nu ai vrea să ai grije. Pe vremea aceea, mai locuiam și în orașul Galați, pentru că bunicii, matușa, unchiul și vecinii lor îmi purtau de grije. Părinții mei, Lucica și Aurel, trăiau în Drobeta-Turnu Severin, muncind, pentru a ne asigura traiul de zi cu zi, atât, pentru mine cât și pentru sora mea Alexandra.

Am spus povară, eram o povară pentru unii. De aceea, o să dau câteva exemple. O încercare de-a lui taia să mă facă să îmi strâng jucăriile, a pus o banană pe lustră și a spus: ,,Cine strânge prima jucariile (eu sau sora mea) primește banana!", sora mea bineînteles s-a apucat să strângă jucăriile, iar eu nu. Așa că m-a întrebat: ,,Lori, tu ce faci? nu te apuci să strangi?", iar răspunsul meu a fost: ,,Oricum mi-o dai mie, că dacă nu fac scandal, ne aude tot blocul și mi-o dai!". O altă încercare de a mă face să-mi strâng jucăriile a fost a mătușii mele, Vali, care mi-a zis: ,,Dacă nu strângi jucăriile, să știi că ți le arunc la gunoi!", răspuns: ,,Oricum tot tu mi le aduci înapoi dacă le duci acolo!". Bunica mea, Elena (Dumnezeu s-o ierte!), îmi spunea când plecam de acasă că nu mai are bani să îmi cumpere dulcuri sau jucării, așa că îmi spunea: ,,Când ajungem la magazin, să nu te aud!", zis și făcut, când ajungeam la magazin…cine credeți că se tăvălea pe jos și făcea circ, până primea ce voia?…Ați ghicit, Lori.

Mai târziu, când am mai crescut și eu și am conștientizat importanța jucăriilor mele, fără de care nu puteam să trăiesc, le așezam noaptea lângă pat, iar dimineața îmi făceam patul și le puneam în ordine, de la cea mai mare la cea mai mică.

Puțină istorie și georgrafie

România

Preistorie și antichitate

Teritoriul datează de acum aproximativ 40.000 de ani

Epoca pietrei

Cultura eneolitică: Cucuteni

Invazia triburilor indo-europene/homniazi=>dovezi de pe Valea Dârjovului

Mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. s-au descoperit urme ale unor civilizații vechi precum Hamagia. S-a dezvoltat în Dobrogea, în neolitic, a doua jumătate a mileniului VI î.Hr.; dovezi la Cernavodă: ,,Gânditorul” și ,,Femei șezând”

Alte dovezi din preistorie, cele mai vechi din Europa: ,,Peștera cu oase”, situată în sistemul carstic al Văii Minușului, lângă orașul Anina.

Dacia (2000 î.Hr.-secolul I Hr.)

Alianța mai multor triburi tracice și daco-getice: sub conducere Regelui Charnalabon(sfârșitul secolului VI î.Hr.-începutul secolului V î.Hr.); Regelui Dromichaithes(sfârșitul sec IV î.Hr.-începutul secolului III î.Hr.); Regelui Oroles și Rubobostes(prima jumătate a secolui II î.Hr)

Secolul I î.Hr.=>Regele Burebista(82-44 î.Hr)=>capitala la Argedava(Actuala comună Popești-Nucet, județul Giurgiu); distanța aproximativă: 20 km sud-vest de București. Limitele erau: în Nord: Carpații Păduroși; în Est: întreg țărm vestic al Mării Negre, până la gurile râului Bug; în Sud: Munții Haemus(Balcani); în Vest: confluiența râului Morava cu Dunărea Mijlocie, la granița de astăzi a Slovaciei cu Cehia și Austria, apoi cursul Dunării și dincolo de el.

Carpații Păduroși(Nord)

Dunărea Mijlocie(Vest) Vestul Mării Negre(Est)

Munții Haemus(Balcani-Sud)

Regele Burebista se implcă în conflictele dintre Cezar și Pompei, susținându-l pe Pompei. Cezar plănuiește o campanie împotriva dacilor, însă este asasinat în anul 44 î.Hr. Câteva luni mai târziu, regele Burebista este asasinat și el de unul din slujitorii săi.

Regele Deceneu, Mare Preot al Dacilor, sfetnic și colaborator apropiat al lui Burebista, mută capitala statului dac la Sarmisegetusa, în Munții Orăștiei. Regeleui Deceneu i-au urmat regii: Comosicus (tot mare preot), Coryllus (Scorilo) și Duras.

Apoi regele Daciei devine Decebal(87 î.Hr.), fiul lui Scorilo și nepot al lui Duras. În timpul său au loc două războaie cu Imperiul Roman din vremea lui Traian: 101-102, Decebal câștigă bătălia; 105-106 Traian iese învingător, iar Decebal se sinucide pentru a nu fi capturat și ținut ca sclav al Romei.

Cele mai importante momente din timpul acestor lupte se află pe Columna lui Traian din Roma, realizată de arhitectul Apolodor din Damasc, care a construit și podul de la Drobeta, pentru ca Traian să poată pătrunde în cetate. Romanii au ocupat Oltenia și Transilvania și le-au organziat în provincii romane. Restul teritoriilor au fost stăpânite de ,,dacii liberi”, conduși de regi proprii.

Invaziile succesive ale triburilor germanice și ale dacilor liberi, i-au deteminat pe romani să se retragă în anul 273, considerat drept anul ,,Retragerii Aureliene”. Petrecută în timpul Împăratului Aurelian ,,retragerea” a semnificat de fapt o reașezare strategică a granițelor imperiului la Dunăre, pentru o mai bună administrare și apărare a provinciilor din sudul fluviiului, de acum denumite Dacia Aureliană, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea și ulterior Diocesis Dacia.

Acum, să revenim la România și sistemele teritoriale.

Sistemele teritoriale care au suferit schimbări radicale din partea omului, se pot adapta mult mai ușor la modificările ce intervin în schimbarea acestora.Componentele sistemului au o capacitate ridicată de absorbție a informațiilor ceea ce le face să aibă forme de răspuns varialbile, iar schimbările sunt radicale. Cu alte cuvinte, teritoriile puternic antropizate au o rezistență mai mare la șocurile ce intervin și posibilități mai mari de adaptare. Ele sunt organizate, în așa fel, încât echilibrul dinamic reacționează cu o viteză mai mare de percepere a fluctuațiilor, având o structură cu caracter disipativ, unde, relațiile dintre componente sunt neliniare.

Un exemplu important în acest caz este orașul, fiind un sistem teritorial puternic antopizat. Orașul se bazează în general pe fluxurile de informație și mai puțin pe cele de masă și de energie. Totodată, un element important în organizarea orașelor, îl reprezintă principiul globalizării. Ele sunt organizate, în așa fel încât, informațiile să circule cu viteze mari, iar echilibrul să nu fie unul stabil, ci adaptabil.

Orașul are la bază un circuit deschis, care permite schimbul de informații cu o viteză ridicată și nu suferă modificări radicale la intervenția oricăror factori externi. El primește informațiile și le transformă.

Repartizarea populației

Cei peste 7 miliarde de oameni de pe Pământ, nu sunt repartizați în mod uniform pe suprafața acestuia. Pentru a-și duce traiul, ei preferă anumite zone, în timp ce pe altele le ocolesc.

Cei mai mulți dintre locuitorii planetei, trăiesc în emisfera nordică. De asemenea, regiunile cu climă temeperat-continentală, respectiv temperat-oceanică, sunt mai bine populate decât regiunile cu climă caldă sau rece.

Întotdeauna, oamenii au avut intenția să se stabilească lângă apele curgătoare sau pe coastele marine. La fel, numărul așezărilor omenești din zona de câmpie este superior celui din zonele de deal, de podiș și de munte.

Oamenii preferă să trăiască acolo unde mediul geografic le permite să-și construiască locuințele, să-și asigure hrana cultivând plante tehnice și furajere și crescând animale sau unde pot desfășura activități industriale sau comerciale.

Răspândirea geografică a populației pe Terra reflectă marea diversitate a structurilor umane la nivel continental, regional, la nivel de țări și unități de relief, ceea ce a generat peisaje geografice diferite; fie cu predominanță naturală, fie antorpică.

Repartiția geografică a populației a fost influiențată de specificul factorilor fizico-geografici, social-istorici și tehnologici, cărora colectivitățile umane li s-au adaptat. A rezultat, astfel, o mare diversitate de așezări umane, de la cele mai simple până la marile aglomerări urbane.

Numărul poplației mondiale

Populația Terrei este rezultatul unui proces continuu ce presupune alternanța perioadelor de creștere cu cele de descreștere sau stagnare, până la înscrierea pe un singur sens după direcția curbei exponențiale.

Dacă umanității i-au trebuit mai multe milioane de ani pentru a atinge primul miliard de locuitori, al doilea miliard a fost posibil în doar 100 de ani, al treilea realizându-se în 30 de ani, al patrulea în 16 ani, perioada de multiplicare scăzând în ceea ce privește atingerea celui de-al cincelea miliard, la 11 ani și să râmână aproape neschimbată în ceea ce privește cel de-al șaptelea miliard(12 ani).

Dezvoltarea cunoștințelor în domeniul paleodemografiei au făcut posibilă reconstituirea cu mai multă precizie a evoluției numărului de locuitori, delimitându-se în două faze:

Faza de creștere lentă-extinsă până în secolul al XVIII-lea

Faza de creștere accentuată-începe odată cu revoluția industrială ce continuă și în prezent.

Populația Pământului reprezintă numărul total de oameni care trăiesc pe Pământ într-un anumit moment. În octombrie 2011 populația globului era de 7 miliarde. Se preconizează că populația globală va ajunge la 9 miliarde în anul 2040, datorită sporului natural pozitiv.

Pe planeta noastră trăiesc 7 miliarde de oameni, iar la fiecare cinci zile se nasc încă un milion.

În prezent, populația globului este de 10 ori mai mare decât acum 400 de ani. Explozia demografică a avut loc datorită îmbunătățirii standardelor de trai și medocale, ceea ce a permis oamenilor să trăiască mai mult decât în secolele anterioare.

Fertilitatea populației pe Glob

Populația de astăzi se confruntă cu un fenomen greu de oprit, și anume, suprapopularea planetei. După cum bine știm, asistăm la o creștere a numărului populației, de la trei miliarde-în anul 1960, la 6 miliarde în anul 2000.

Așadar, suprapopularea, sau de ce nu, subpopularea, depinde într-o formă majoră de capacitatea omului de procreare.

Această capacitate fiziologică a omului de a naște copii vii se numește fecunditate și caracterizează doar populația de sex feminin. Însă, aceasta nu este de ajuns pentru a da naștere unor copii, ci pentru acest lucru este necesară manifestarea efectivă a fecundății femeii, cuplului sau populației, măsurată prin numărul de copii obișnuiți. Acest fenomen poartă numele de fertilitate și se referă numai la aceea parte a populației care participă direct la procesul de reproducere, adică populația de sex feminin cu vârstă fertilă, considerată între 15-49 de ani. Aceasta se exprimă prin rata generală a fertilității, indicator calculat prin raportarea numărului total de nașteri la populația feminină de vârstă fertilă, după cum se observă în formula de calcul de mai jos:

-în care:

f=rata fertilității

N=numărul total de nașteri

Pf15-49=populația feminină de vârstă fertilă

Întregul comportament reproductiv este sintetizat în numărul mediu de descendenți de sex feminin pe care o femeie îi naște în perioada fertilă. Dacă în medie o femeie naște mai mult decât o fetiță, avem de-a face cu o reproducere lărgită, adică actuala generație a fost înlocuită de o generație cu un efectiv mai mare. Pe de altă parte, dacă numărul de fetițe născute de o femeie în perioada fertilă scade sub unu, atunci asistăm la o reproducere îngustată, adică generația fertilă este înlocuită de o generație mai redusă numeric. Evident, dacă valoarea medie esre de o fetiță, atunci populația este staționară.

Factorii care influiențează natalitatea/fertilitatea:

Factorii economici: Nivelul general de dezvoltare economică, condițiile de viață ale populației, au o influiență foarte mare asupra fertilității. Cu cât statul este mai dezvoltat, cu atât fertilitatea este mai scăzută. Dorința de a avea miai multe bunuri materiale, cheltuielile mari pentru îngrijirea și educația copiilor, dimensiunea mai redusă a locuinței urbane, grija pentru sănătatea mamei sunt cauze ale scăderii fertilității.

Factorii politici: Indiferent de natura politicii demografice adoptate, mijloacele posibile utilizate sunt:

Mijloace econimic-financiare sau fiscale

Mijloace juridico-administrative

Mijloace medico-sanitare

Mijloace culturale, educaționale sau propagandistice.

Speranța de viață

Speranța de viață la naștere reprezintă media duratelor de viață a unei generații imaginare, care ar fi supusă întreaga sa viață ratelor de mortalitate pe grupe de vârstă ale anului de observare; pe de altă parte, reprezintă numărul mediu de ani pe care o persoană îl poate trăi în mod obișnuit, exprimat la naștere și care diferă în funcție de sexul persoanei.

Speranța de viață la naștere constituie indicatorul corectat al mortalității și înregistrează valori diferite pe regiuni și țări în funcție de mai mulți factori. La nivel mondial acest indicator este de 66 de ani, cu valoarea minimă de 36 de ani, înregistrată în Botswana și cea maximă de 81,2 ani, înregistrată în Japonia.

Specialiștii susțin că evoluția duratei medii a vieții este condiționată de un complex de factori, o importanță deosebită revenind modului de viață, stării de sănătate, alimentației, nivelului educației sanitare, dar și condițiilor economico-sociale.

Principalii factori care determină variația speranței la viață la naștere pe plan global sunt:

Nivelul de dezvolatare economică

Sistemul de îngrijire medicală

Nivelul de instruire a populației

Stuctura pe grupe de vârstă și sexe

Speranță de viață în România

În România, speranța de viață la naștere în 1900 era de doar 36,4 ani. Secolul XX a fost martorul unui progres intens, în perioada 1974-1975, aceasta ajungând la 69,3 ani.

În România speranța de viață pentru bărbați a progresat de la 67,4 ani în 2001 la 69,2 ani în anul 2006. Pentru femei, speranța de viață a progresat, în același interval de la 75,6 ani la 76,1.

Europenii trăiesc în medie tot mai mult și sunt tot mai sănătoși, arată raportul pe 2012 al OMS pentru Europa.

Însă o problemă mare este că în continuare sunt diferențe uriașe între est și vest, între bogați și săraci.

Vestea bună pentru România, potrivit raportului întocmit de OMS este că speranța de viață a crescut în medie cu peste 5 ani.

Vestea proastă este că estimările de 70,2 ani pentru bărbați și 77,6 pentru femei sunt printre cele mai mici din Europa.

În clasament, România ocupă locurile 41, respectiv 37 dintr-un total de 53 de țări.

În anul 2013, conform unui studiu al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, în Europa, pe primul loc se situează Elveția cu 80 de ani speranță de viață, iar România se clasează pe ultimul loc.

Speranța de viață în România a bărbaților este proiectată să crească la 81,8 ani în 2060, iar a femeilor la 86,7 ani.

Top 10-țările cu ce mai mare suprafață din lume:

Rusia-suprafața aproximativă de 17 mililoane kilometri pătrați

Canada- suprafața aproximativă de 10 mililoane kilometri pătrați

Statele Unite ale Americii- suprafața aproximativă de 10 mililoane kilometri pătrați

China- suprafața aproximativă de 9,5 mililoane kilometri pătrați

Brazilia- suprafața aproximativă de 8,5 mililoane kilometri pătrați

Australia- suprafața aproximativă de 7,5 mililoane kilometri pătrați

India- suprafața aproximativă de 3 mililoane kilometri pătrați

Argentina- suprafața aproximativă de 2,5 mililoane kilometri pătrați

Kazahstan- suprafața aproximativă de 2,5 mililoane kilometri pătrați

Alegeria- suprafața aproximativă de 2 mililoane kilometri pătrați

Top 5 țări cu cea mai mică suprfață din lume

Vatican-suprafața de 0,2 kilometri pătrați

Monaco- suprafața de 0,7 kilometri pătrați

Nauru(țară insulară din Pacificul de Sud)- suprafața de 8,5 kilometri pătrați

Tuvalu(țară insulară din Polinezia, formată din 4 insule și 5 atoli)- suprafața de 9 kilometri pătrați

San Marino- suprafața de 24 kilometri pătrați

Suprafața României esre de aproximativ 238.391 kilometri pătrați, în timp ce suprafața orașului Drobeta-Turnu Severin este de 55 kilometri pătrați, ceea ce înseamnă că este de 275 de ori mai mare ca Vaticanul, cel mai mic stat din lume.

La Vrancea, în Mehedinți

Ce pot spune depre Vrancea în primul rând, este un sat situat în județul Mehedinți, comuna Burila Mare, cu vedere către Dunăre, spre Serbia.

O mare parte din copilărie mi-am petrecut-o acolo, la fel și sora mea. Vacanțele de la școală, cât și sfârșiturile de săptămână mergeam la Vrancea.

Curtea noastră, spre deosebire de alte familii este mare. O grădină mare, principală, în care bunicii puneau porumb și grâu pentru animale, înconjurată de pomi fructiferi. O altă grădină, în care plantau legumele (roșii, castraveți morcovi, fasole, ceapă), o altă parcelă din curte are pe ea plantată strugurii (via), care este împărțită în două, cu o cărare pe mijloc pentru a te putea mișca în voie. Mai avem desigur, în aceași curte și un solar, în care se puneau legumele ce apăreau prmele, în primăvară. Tot în curte se aflau și locuințele pentru animale: grajd, cotețele pentru păsări, cotețul pentru porci ș.a.m.d.

Casele, sunt trei, fiecare cu îndeletnicirea ei. Într-o casă, se află două bucătării (de vară, mai mare și de iarnă, mai mică), șoprul, pătulele, hambarul și beciul. O casă mare, construită pentru cei în vârstă, cu patru camere spațioase și două holuri, cu trei ieșiri. Fiecare cameră era decorată precum un castel, acum le-am mai renovat noi și nu prea mai arată la fel. Cealaltă casă (pentru tineret), are trei camere, două dormitoare cu o sufragerie în mijloc, o cămară într-un dormitor, iar la celălat dormitor este o baie modernă.

Cum intri în curte există o boltă de struguri, printre care sunt plantate diferite soiuri de flori (lalele, gura leului, mărgăritar, trandafiri, bujori etc) și desigur, există o alee care duce către fântăna, care are și jghiab.

Ce pot spune despre timpul petrecut acolo, îmi plăcea foarte mult să mă cațăr în pomi, să mă ascund printre crengi, mai bine zis, pentru ca nimeni să nu mă găsească sau mă ascundeam în podul casei. Dacă cineva avea chef să mă cheme la masă sau să mă deranjeze de la joacă, pur și simplu stăteam ascunsă.

Diminețile începeau cu o bine meritată masă (roșii cu brânză), apoi ne adunam gașca de copii și plecam la Dunăre la scăldat și pescut (făceam întrecere cine prinde mai mulți). Apoi, veneam acasă obosiți, ni se punea masa gătită de bunici și dormeam puțin de după amiază. După trezire, plecam în sat (la cămin), unde băieții de obicei jucau fotbal, iar fetele se uitau la ei, sau ne jucam împreună diverse jocuri: ,,Fete, filme și băieți”, ,,Telefonul fără fir”, ,,Telefonul american”, ,,Adevăr sau provocare”, iar poate seara mergeam la cineva acasă și ne jucam și cărți pe porunci. Nu știam noi de tablete, telefoane, calculatoare sau internet. Nu, muzica la casetofon sau radio. Iar, a doua zi o luam de la capăt…

Ahh, ce vremuri…acum tineretul s-a cam împuținat, iar malul Dunării s-a umplut de vile luxoase, iar noi, cei din urmă, când mergem acolo simțim doar noastalgia anilor trecuți, în care bunicii aveau grijă de noi și mergeam la scăldat.

Eu fără mine în schizofrenie

Ce este schizofrenia? Cum a apărut în viața mea? De ce eu? O să-mi revin vreodată?

Sunt câteva dintre întrebările care mă macină. Nu înțeleg de ce eu, cum am putut să ajung aici, cu ce am greșit. Dar acum e timpul să încerc să ajung la câteva răspunsuri.

Am fost un om total normal, un copil zvăpăiat, ca oricare altul, am crescut înconjurată de iubire și educație. Dacă stau să-mi răscolesc amintirile, de pe la 6 ani, pot spune că nu puteam să adorm fără să desenez ceva. Noaptea nu puteam să dorm fără toate păpușile mele, le așezam pe toate lângă mine, iar dimineața le aranjam frumos pe pat. Văzând că nu renunț nici cum la desenele mele, ai mei au hotărât că trbuie să mă dea la o școală de artă și așa am ajuns să îmi dedic o parte din viață artei. Îmi aduc aminte, liceul acela din perspectiva mea de copil de 7 ani, cum am văzut pictate niște scări pe un perete, erau atât de bine realizate, încât am crezut că sunt reale. Așa că am luat-o la fugă să le urc și am dat cu capul de perete, norocul meu că nu aveam viteză, căci altfel ieșea tragic. Asta îmi amintesc din ziua în care am fost la școală ca să dau examenul pentru clasa întâi. Examenul consta în a desena ,,O zi perfectă de vară”, iar eu am desenat casa de la țară. În mintea mea de copil, o zi perfectă era reflectată de o zi la țară. Am luat examenul și așa a început aventura mea în școală, aceaiași timp de 12 ani.

N-aș putea să spun prea multe despre școala generală, căci am fost un copil normal. Pot însă să povestesc despre o întâmplare ciudată, care m-a marcat și mi-o aduc aminte de parcă a fost ieri. M-am trezit într-o dimineață, plângând și urlând, spunând că eu nu mă duc la școală pentru că mi-e frică. Mama m-a întrebat ce s-a întâmplat, ce am, dacă am visat urât sau ceva. Dar nu, i-am spus că mi-e frică să plec la școală că am o presimșire rea, iar dacă plec mi se întâmplă ceva rău. Ea a încercat în fel și chip să mă liniștească, să mă duc la școală, dar am insistat și m-am contrazis cu ea, așa că nu m-am dus. Într-un final m-am liniștit și a doua zi am plecat la școală, parcă a fost o zi blestemată. Era iarna și în drum spre școală am zărit un om decedat în zapadă. Am stat, l-am privit și am mers mai departe. În urma mea au trecut două femei care atunci când l-au văzut au început să țipe. Nu știu ce s-a întâmplat apoi, pentru că eu mi-am văzut de drum, dar cu siguranță am avut un șoc, era primul om pe care îl vedeam mort, aveam 8-9 ani. M-am dus la școală plângând, i-am povestit și educatoarei cele întâmplate și m-am mai calmat. Au trecut orele și la întoarcere am încercat să ocolesc locul în care îl văzusem pe omul acela. ZI blestemată! Mergeam pe stradă și m-am trezit sub asediu, verzele și cartofii veneau către mine. Niște puști, dintr-un bloc, de undeva de la etaj, aveau chef de glume și aruncau cu legume spre trecători. Norocul meu că nu m-au nimerit, dar erau cât pe ce. Am ajuns acasă, i-am povestit și mamei și surorii mele ce s-a întâmplat, atât la plecare, cât și la întoarcere. Eu am pus totul pe baza presimțirii, dar se poate să fi fost simple coincidențe.

Mă întreb de ce atunci nu m-au dus la o consultație. De ce nu m-au crezut schizofrenică? Am plâns, eram agitată, speriată, confuză și nu vroiam să mă duc la școală.

În școală nu pot spune că am fost cea mai bună din totdeauna. Am fost un copil normal, cu o medie normală, nimic ieșit din comun. În liceu, clasa a noua, era să fiu exmatriculată din cauza absențelor, dar totul s-a terminat cu bine, cu intervenția părinților și un top de scutiri. Cu toate că era să fiu exmatriculată, consider că eram o elevă bună, adică învățam foarte bine, prindeam din clasă tot ce aveam nevoie, îmi plăcea să fiu atentă la ore, să învăt, pentru că eram curioasă. Chiuleam doar ca să mă duc dimineața la cafea și plecam acasă când eram obosită. Dar, zilnic două-trei abșențe au făcut un număr mai mare. Așa că, după o lungă morală primită de la ai mei, cum că i-am făcut de râs prin faptele mele, am hotărât că e cazul să arăt că pot mai mult. Nu m-am lăsat, până când nu am ajuns pe primul loc, obținând media generală 9, 93 în clasa a X-a. Nu am reușit să fac un 10 perfect din cauză că aveam câțiva profesori care încă mă țineau minte ca pe o chiulangioacă și cu un an în urmă nu prea mă zăriseră pe la orele lor, dar cu toate astea, am reușit să fac ce mi-am propus: locul I.

După aceea a urmat o perioadă frumoasă, în care participam la diferite proiecte și concursuri, la care nu eram cea mai bună, dar cu singuranță eram printre cei mai buni.

În timpul liceului, clasa a XII-a m-am angajat ca promoter ca să-mi câștig banii de buzunar, apoi m-am angajat la un spațiu de joacă pentru copii, unde făceam diverse activități care îmi plăceau. Am fost ursitoare, actriță de teatru și apoi animator pentru copii.

Fiind în clasa a XII-a, trebuia să-mi împart timpul între școală, muncă și învățatul pentru bacalaureat. Până la urmă, spre sfârșitul clasei a XII-a am luat o pauză de la muncă ca să am mai mult timp pentru învățat. Fără nici-o pregătire specială, ba chiar și cu un loc de muncă, am reușit să iau bac-ul cu brio. Chiar dacă eu, inițial m-am îcăpățânat să dau bac-ul la filosofie, când aproape toată clasa dădea la geografie, m-am lăsat convinsă și într-o lună de zile am învățat cartea de teste de geografie ca pe o poezie. Așa, am descoperit că îmi place geografia, iar în etapa următoare ce avea să vină, facultatea, am decis să merg mai departe pe această disciplină.

Cum a început totul…

Nu aveam nici-o problemă, mergeam la muncă, la vremea aceea munca însemna două job-uri part-time în timpul săptămânii, ca și lucrator comercial(puneam marfă la raft in supermarket-uri pentru diferite firme), iar în week-end eram promoter(făceam reclamă la anuminte produse).Mergeam la facultate și practic nu aveam deloc timp liber. Aveam un iubit gelos, cu care mă certam din tot felul de nimicuri și cu părinții nu mă mai înțelegeam pentru că eram mai toată ziua plecată. Rutina nu exista în viața mea, fiindcă aveam tot timpul ocupație și nu aveam timp să mă plictisesc. Cu toate astea, noaptea, gândurile nu îmi dădeau pace. Ele erau diverse. De la frământările care apăreau gândindu-mă la ce am de făcut a doua zi, până la planurile de viitor pe care le aveam ca o tânără studentă, proiecte și planuri mărețe cum că într-o zi am să ajung cineva. Nu gândurile erau problema, ci faptul că mă măcinau. Începusem să lucrez și să fac lucrurile precum un mic roboțel. Mă trezeam, mergeam la muncă, apoi la facultate, veneam acasă mai lucram la proiecte, seara mă vedeam cu iubitul, noaptea nu prea dormeam, iar a doua zi o luam de la capăt. Ajunsesem să nu mă mai văd cu nimeni, să nu mă mai îngrijesc sau să mai mănânc. Îmi pierdeam toți prietenii pe rând, pentru că nu aveam timp să mă întâlnesc cu ei sau nu-mi mai doream să găsesc timp. Singurele persoane cu care țineam legătura erau cele de la muncă.

Din cauza lipsei de somn și a faptului că uitam practic să mănânc, ajunsesem la 40 de kilograme, aveam mâna cât piciorul, dar nimeni nu părea să observe, nici măcar eu. Cum de nu a observat nimeni? Asta mă întreb și eu. Dar părinții mei locuiau la parterul casei și eu la etaj, așa că noaptea îmi făceam de cap, iar ziua fiind plecată oricum nu mâncam acasă. Așa că, am slăbit foarte mult.

Dormeam tot mai puțin, cu tot mai multe gânduri care nu îmi dădeau pace. Văzând la un moment dat că nopțile se repetă și insomniile persistă am încercat tot felul de remedii. Am început să beau, în speranța că băutura mă va face să dorm, dar degeaba, beam, mă trezeam din beție și tot nu adormeam. Stingeam toate luminile, televizorul, laptopul, trageam draperiile și încercam să adorm foarte devreme. Ascultam muzică clasica sau muzică pentru adormit copii, fără folos. Adormeam, dacă adormeam, pe la 5-6 dimineața si la 07:00 eram în picioare să plec la muncă.

Am început să am haucinații sau nu știu cum să le spun, dar vedeam lucruri. Vedeam parcă lucruri care urmau să se întâmple sau care s-au întâmplat deja, vedeam crime care se petreceau pe stradă, o dată am avut impresia că văd un om căruia îi pică un ghiveci cu flori în cap sau o femeie era înjughiată cu un cuțit în gât de către un bărbat. Nu cunoșteam personajele care îmi apăreau în cale, dar aveau o oarecare legătură cu moartea. Simțeam totodată că sunt urmărită de moarte oriunde mă duc și că ceva rău o să mi se întâmple, dacă mă urcam într-o mașină aveam impresia că o să mor într-un accident, dacă mergeam pe stradă presimțeam că o să-mi pice ceva în cap, o să dea mașina în mine sau că o să mă bată cineva până la moarte. Nu tot timpul simțeam asta, dar gândurile erau prezente câteodată.

Aveam dureri de oase, dar în special o durere la spate pe care o puneam pe seama faptului că muncesc. Ceea ce, mai târziu s-a dovedit a fi o altfel de durere.

A venit ziua decisivă. Îmi aduc aminte foarte bine ce s-a întâmplat în ziua aia. M-am trezit cu gândul să mă duc la muncă, era weekend. M-am trezit, m-am îmbrăcat și am plecat. Doar că am schimbat direcția. În loc să mă duc la muncă, am plecat să mă plimb. M-am dus în apropiere de casă, țin minte că auzeam zgomote după care mă ghidam, parcă mă chemau într-o anumită direcție. Am ajuns undeva în curtea unui muzeu unde se făceau lucrări de restaurare, pe malul Dunării. Ajunsă acolo, singură, m-am uitat în jos înspre Dunăre și căile ferate, iar în capul meu auzeam o voce care îmi spunea să mă arunc, dar eu nu vroiam. Erau și muncitorii care renovau muzeul, chiar nu îmi aduc aminte dacă mi-au zis ceva sau de ce nu m-au scos afară de acolo, pentru că nu aveam voie. Pot însă să spun că tot drumul prin curtea muzeului, spre poartă, a fost un coșmar. Vedeam tot felul de stafii, zombii ale soldaților romani care pășeau prin curtea muzeului, dar într-un final am ieșit. M-am așezat pe gardul muzeului și în stânga mea a apărut un înger al morții care venise să mă ia, dar în dreapta mea aveam vedere către o biserică. Așa am întors capul vre-o două secunde spre biserică, iar când m-am întors îngerul dispăruse. Era un înger din Iad, eu așa l-am văzut, și știam că avea să mă ia cu el.

În momentul ăla, am realizat că nu sunt bine și că trebuie să ajung acasă. Așa că, m-am dus. Acolo era mama, care m-a întrebat de ce m-am întors și i-am spus că mi-e rău, nu mă simt bine. Ea m-a întrebat ce am, ce mă doare? I-am răspuns că nu știu, iar ea a zis cum nu știi, te doare capul? Instant m-a luat durerea de cap și amețelile șiea a continuat cu întrebările, te dor mâinile? Mi-au amorțit mâinile. Te dor picioarele? Mi-au amorțit și picioarele și am picat jos din picioare. Atunci s-a ridicat, m-a luat în brașe și m-a dus în camera ei. De atunci nu mai știu ce s-a întâmplat preț de câteva minute sau ore, cred că am adormit sau eram leșinată. Când m-am trezit, mă simțeam mai bine, dar mama era speriată, m-am dus în camera mea și m-am pus să dorm. Am dormit cam o oră-două și când m-am trezit vorbeam despre un potop mare ce avea să vină. Nu îmi amintesc exact ce vorbeam, dar mama a chemat-o pe sora mea și o prietenă.

Au venit, m-au calmat, am luat chiar și o pizza și am stat ca fetele. Seara am mers la spitalul județean, pentru un control la neurochirurgie. Am intrat acolo singură. Doctotul m-a întrebat ce mă doare, i-am spus că nimic, înafară de spate. M-a consultat, mi-a testat reflexele la picioare, mi-a pipăit coloana și altele. Într-un final mi-a zis că durerea la spate nu e una fizică, ci una sufletească. I-am spus și de problemele mele cu somnul și mi-a recomandat niște pastile pe bază de valeriană și să beau lapte înainte de culcare. Zis și făcut. În noaptea aceea am dormit cu sora mea.

Dimineața când m-am trezit am început să aberez. Mă trezisem și știam că o să vină apocalipsa, că o să vină Iisus pe Pământ, că televizorul ne manipulează și că suntem urmăriți prin satelit, telefoanele ne sunt ascultate și mă simțeam urmărită. Exact ca atunci când eram mică, nu visasem nimic, doar știam. Mă comportam aberant, țipam și vroiam să le explic și lor, mamei și surorii mele. Dar oricât încercam, cuvintele nu se legau, frazele nu aveau noimă. Mama s-a speriat și a vrut să cheme ambulanța să-mi facă un calmant, dar dispecerii auzind cele relatate de ea, știau ce au de făcut.

Nu a durat mult și a sosit o ambulanță, însoțită de o mașină de poliție. Nu mai făcusem nimic rău în viața mea, încât să am de a face cu poliția așa că m-am speriat și am început să fac și mai urât. În cele din urmă am ajuns la spitalul de psihiatrie. Comportamentul meu aberant și frazele care nu se legau, au făcut-o pe doctoriță să mă interneze cu un diagnostic crud: tulburare psihotică, cu episod schizofrenic.

Cred că am stat internată vreo trei săptămâni. Concediu medical, odihnă totală.

În primele zile nu am știut nimic din ce se întâmplă în jurul meu, cred că eram dozată, astfel că nu îmi amintesc ce s-a întâmplat. Pot să spun doar că mi-am creat toate condițiile, tata mi-a adus frigider în cameră, aveam toate păpușile din copilărie cu mine, desenam, pictam, scriam poezii. Am și acum caietul cu ele, de aceea o să le exemplific în cele ce urmează.

,,Partea frumoasă a schizofreniei”

Am început prin ,,Eu fără mine” să scriu citate, poezii, proză, piese de teatru. Imaginația s-a deschis. Limbile străine au început să aibă mai mult sens, iar înclinația spre romantism mi s-a aprofundat și, totodată, spre divinitate. Diverse fragmente din facerea lumii, cât și despre sfârșitul ei (începerea unei noi vieți), îmi apar frecvent în vise.

Un război a început cu mine și lumea exterioară, unii mă consideră ,,nebună” și fără sens, în timp ce pentru alții sunt un mic geniu. Am început să mă întreb chiar și eu ,,Ce sunt? Cum se va termina totul? Voi avea o viață normală sau mintea mea va ajunge într-un abis total?”. Întrebările astea mă înnebunesc.

Nimeni nu mă înțelege, cât încerc, în fiecare zi să ajung la normalitate, dar mi-e frică. Cifrele se amestecă în capul meu, cuvintele curg, culorile se amestecă, muzica se autentifică, iar totul are sens. E un univers conectat. Suntem conectați cu toții. E simplu. Oamenii sunt conectați între ei, împreună cu natura, stelele și tot ce Dumnezeu a creat. Noi nu reușim asta, să ne conectăm. Singura mea conectivitate este cu ,,lumea cealaltă”. Mă conectez atât în somn, cât și atunci când încerc să ațipesc. Încerc să creez lumi care aș vrea să existe.

În aceste lumi, nu există mașini sau roboți, există oameni cu aripi. Nu există case, doar copaci mari (ca în Africa), în care oamenii se odihnesc. Oamenii, nu dorm niciodată. Bolile nu există, liderii nu există. Există libertatea pură. Natura se îmbină perfect cu oamenii și le produce tot ce aceștia au nevoie: ape curate, mâncare sănătoasă, ciripitul păsărilor de dimineață, în așa fel încât, toată ziua muzica există printre oameni și natură. Lumea mea e perfectă! Mi-aș dori să o puteți vedea și voi…

Apoi, încep visele obișnuite, ca la orice om normal, despre oamenii apropiați din jurul nostru, coșmaruri poate, SF-uri, etc.

POEZII de Eu fara mine

Speranța=HOPE

Un gând, un rând, o floare

În zăpada asta mare,

Nimic crud, nu se mai apare,

Ca nici-un soare, fără de pură culoare!

În timpul ce-l visez acum,

Îl văd, îl observ, plângând

Și știu că mai bine, nu aș mai scrie nici-un rând…

Dar ce să fac? Dacă el e plăpând?

Nu pot să-ș las, dacă el e curând, iar eu sunt acum.

Un diamant, ca un juvaier

Până mai ieri, era doar un hoinărel

Se plimbă și se mișcă,

Cum să îl fac să nu mă pișcă?

Copilărie=CHILDHOOD

Unde ai plecat, te-ai dus

Te-am pierdut ca la război

Și acum te caut, zi de zi,

Dar tu nu mai vrei să vii.

În toți anii ăștia,

Tu ai rămas în urmă.

Nu mai găesesc alta ca ea,

M-ai lăsat la cârmă.

Te rog să vii, din când în când,

Pentru că, eu, te țin în gând

Vino, te aștept…

Vino, fă-mă deștept.

Iubirea=LOVE

Ființă sublimă, plină de lumină,

Făptură rară și atât de rară!

Ah, ce vis nebun…

Acum arde ca un cărbun.

Să-i spun, chiar n-aș putea,

Să-l strig ar fi cam surd

Și n-aș putea, pentru că ar durea.

Durerea mea strigă atât de surd.

Pasărea mea de noapte,

Gândul meu de dimineață,

Tu! ca o vietate…

Mă faci să mă trezesc la viață!

Te iubesc=I LOVE YOU=ALHANA=Sagapo

Te iubesc, pentru că ești frumoasă

Te iubesc, pentru ca ai cel mai frumos zâmbet,

Te iubesc, pentru că ești grațioasă.

Când te privesc am în mine un urlet.

Te iubesc pentru că te iubesc.

Și iartă-mă dacă mai greșesc,

Sunt om, e firesc!

Noapte liniștită=SILENT NIGHT

De ce nu poate omul să doarmă?

Tot ce vrea e liniște.

Sunt ca o doamnă,

Dar mă transform într-o furtună.

Pe unde să trec, încotro tre’ să m-ndrept

Ca să găsesc liniștea și împăcarea

Trebuie să găsesc un om drept

Care a uitat visarea.

Culca-te, mergi la culcare, suflet drept!

Tu…email=YOU=material textil

Ai simțit că a fost acolo înaintea ta, doar pentru că n-a făcut-o. A fost acolo chiar dacă n-ai văzut-o.

A fost acolo, pentru că acolo e casa ei?

Pentru că China, Veneția, București, Australia, Paris, U.S.A., Timișoara, Alba Iulia, Pitești, Timișoara. Nu am vrut să spun asta, am vrut să spun ca numai știu ce spun și unde trebuie să ajung.

Am vrut să trec, dar n-am făcut. Am pus, când eu n-am pus, Am plâns când tu ai râs. Este doar vina mea! Căci, eu, am plâns și tu ai râs.

Eu. E simplu, dar e complicat. Știam că nu ai să-nțelegi. Zbor cumva când tu nu zbori. Ți-am zis că nu există. Și tot ce fac e de decor.

Pentru că Anglia în Paris n-a fost niciodată! Îți mulțumesc, ești alfabet.

Facebook ca TV și TIRA ca Shakira?

Am uitat să te întreb ce ți-am zis săptămâna trecută negru alb. Pur și simplu nu dormeai.

Luna și soarele=MOON&SUN

Unul e mic, iar altul mare

Unul stă, celălalt are două picioare

Una e ea, iar el e el

Amândoi arată cam mititel.

Împreună se iubesc

Doar dacă se contopesc

Ea e profundă, divină

El e burlac, ca o jivină.

Am vorbit eu despre ei doi

Dar tu îi mai recunoști?

Sper să-i vedeți și voi

Până atunci mă duc la povești.

Româncele=ROMANIAN GIRLS

Vin gândurile pe ele

Nu dorm, dar se prefac

Ca două bănățene

Pe toate le-aș înțepa doar cu un ac

Stau toate ascunse pe sub valuri

Prin toate am căutat mai puțin prin deșeuri

Puteam s-o fac să vadă, dar m-a reținut gândul…

E frig afară, de parcă bate vântul.

Suflet pierdut=Tistețe=ALMA

Lumina ochilor mei s-a dus…

Precum un înger acolo sus.

L-am pus în sufletul meu,

Pentru el aș da totul!

Chiar dacă sunt un jokeu…

Vreau să-L iert

Deși nu înțeleg, de ce?

De ce tocmai mie?

Inima în mine a fiert

Era atât de dulce!

Ajut-mă Tu cel care poți doar o ie.

Vin=Drum=Apă=WINE=VINO

Nu vă temeți vine copilul lui D-zeu

Pentru că numai EL ne poate lumina

Eu știu pentru că, EU, cred în EU.

Este o stea, o creație divină.

În lume am umblat și adunat

Vrute și nevrute, calde și reci

De asta voi renunța la ,,fumat”…

Și la sufletele care sunt seci…

Timpul le rezolvă pe toate

Mai ales când nu le aștepți

Trebuie să lași la o parte ,,poate”

Eu pot, eu vreau, eu cred,

Sunteți copii deștepți

Doar că ați uitat sp spuneți ,,cred”.

Calculator=ROBOT-el

Windows, Microsoft, Facebook, Calculator, Laptop.

Toate sunt potop

Dar nu sunt pentru toți.

E o luptă între vii și morți.

Trebuie să simțim creeațiile…

Nu să le batjocorim

Toate sunt ca florile

Trebuie să ne amintim să nu ,,dormim”.

Pisicul meu=MY PUSSY CAT

Micul, mic este micuț,

Ca un brusture drăguț

Are ochii ca lumina

Dar nu seamănă deloc cu vecina.

E gingaș ca un ghiocel

O floare plăpândă și mică

E ca al meu norocel

Așa e el, cade și apoi se ridică.

Lacrimă=TEAR DROPS=LAGRIMAS=LACRIMA=APSEA

Nu plânge măi copile,

Viața e scurtă, tre’ să te bucuri…

Ea întorcea pe toate foile

Nu tre’să ai decât ,,trucuri”.

Fii voios și nu mai plânge

Lângă tine ai mereu un înger

Te rog, nu o mai face

Fii blând și ascultă-mă

Nu toată lumea se preface

Și ascultă doar această rimă.

Șervețel=TISUE=SERVIETA

Uța, uța cu căruța

A plecat iar ca maimuța

Vino, du-te, ia-o, las-o

Pune-o pe asta, ba, pe ailaltă

Stai locului măi frumoaso

Iară vrei să o faci lată?

Potolește-te tu chiar nu vezi?

E chiar acolo unde l-ai lăsat,

Poate l-ai lăsat prin locuri verzi

Numai fii înfometat!

Foarte frumoasă=VERY BEAUTIFULL=TRES CHIC=SAN SUCAR

Are o privire curată,

Blajină și deșteaptă,

Uită de toți și de toate,

Atunci, când, se privește-n oglindă…

Nu zice niciodată poate

Vrea să facă totul deodată.

Pentru că, așa, îi stă ei bine.

Nu este de ajuns, vrea mai mult

Și mai mult…exact ca la Corvine.

Dar ce e prea mult strică, e ca un furt…

Ca o furtună plină de lună.

Suferință=SUFFERING=SUFRIMIENTO=DULCAMA BUT

Stau și aștept să vină

Iar timpul trece de-o jivină

Că numai, ea, poate să mă lase

Mi-e somn și vreau sa dorm

Am strâns atâtea plase…

Mi-e somn, vreau să dorm.

O aștept cu sufletul la gură,

Și inima îmi bate tare

E o simplă făptură

Dar ca o rocă dură.

Somn ușor=SILENT NIGHT=Sou sucar

Orice vietate poate zbura,

Atâta timp cât are suficiente pene

Nu fi trist, fii doar firav.

Nu-l lăsa pe nenea Ene, să îți vină pe la gene.

Căci vei rămâne acolo trist,

Și vei ajunge doar un tractorist.

Pune ochelarii la ochi și vezi,

Că tot ceea ce nu credeai chiar tu ai să realizezi.

Spală-te pe mâine și pe picioare

Dar nu te duce la culcare.

Durere=DOLOR=PAIN

În dată am aflat ce caut

Vreau bani, vreau mașină, vreau…

Îmi câmp ca un flaut

Dar, nu mă aud niciodată să zic AU!.

Mă doare dar nu pot s-o spun

Oamenii sunt cum sunt

Nici dacă-i speli ei nu se spală ca un săpun

Deja am un păr cărunt…

Oamenii au două fețe

Dar îi citești ca o prefață

De la carte pân la parte

Nu știi unde ai pus ceva a parte.

Floricica=LITLLE FLOWER

E micuță acolo jos

Stă neatinsă și o ia doar un curajos

E fără apărare și moare,

Dacă cineva ca tine o atinge

Îi trebuie mult soare

Și se stinge dacă ninge

Să nu o iei, i-ai face rău

Și te-ai simți ca un hău.

Bucură-te că e acolo

Și nu-ți lăsa sufletul solo

Acolo e locul ei.

Ghici cine=GUESS WHO

Dacă treci pe la Bucale

Salută-l din partea mea

Și spune-i că e trecut la persoanele

Nu-l lăsa să uite de ea(muzica).

Lături de vaci și capre=Something from country side

În viața asta, nu cunosc, nu văd, nu aud,

Niciodată nu vreau să mă mut.

Nu cunosc decât trei clase:

Strada, casa și a! educația mea.

Astea sunt, astea le știu.

Nu cred că o știi pe ea.

Dar îți spun tot ce cred,

Ce simt, despre morena,

Care face ca nici-un ied.

Știi tu unde trebuie să privești

Ca să ai, tot, ce îți dorești.

Pe nașul tău ai să-l simți

Când vei înceta să minți

Fii ce vrei tu să fii, nu cum vor alții,

Pe care îi crezi ca frații.

Toți prietenii de care ai nevoie se numesc familia mea.

Afară=OUTSIDE

Iaca! Bate vântul afară

Noi în casă ne-velim

Totul în jur se doboară

Trebuie să ne liniștim.

Nu stă o clipă în loc,

Face ravagii, din loc în loc

Noi ce să facem? Dăm foc!

Nu ne mai înțelegem deloc.

Vrem să facem ceva

Dar nu vrem pentru că

Suntem plini de atâta halva,

Și soarele mai greu iese

Strânge din el ca o furnică

Nu vrea deloc să ne compenseze!

Timpul=THE TIME

Acum scriu și tu taci,

Unde te-am lăsat să zaci.

Te-am lăsat să fii frumos

Și să fii puțin pios, cuvincios.

Vino mai aproape,

Nu te lăsa în spate.

Închide ușa ce ne desparte

Și lasă în urmă tulburi ape.

Lasă-mă să îți vorbesc

Pentru că doar eu te iubesc

Ține totul lângă tine,

Bate vântul, bate bine!

Medicament=DROGS

E liniște, e calm,

E greu și e furtună.

E frumos precum un ulm

E tot ca o regină!

E simplu cu calmant.

E dureros fără el.

E precum un amant

E doar un băiețel.

E cerul înstelat,

E cavoul închis,

E la fel cum am visat

Și tot cerul mi l-am deschis.

YING&YANG

Două părți întunecate

Una simplă două agitate

În curând mormânt să fie,

Dar, nu e nici-o tregedie.

Pustiul vechi ni se arată

În noul calendar orășenesc

E toată, e visată

Plin de totul care mi-l doresc.

Uitarea e departe de a fii

Cântarea e aproape de el

Te învață a nu ciupi

Ca și cum ar fi un vițel dovlecel.

Cărarea mea=Sufletul meu

Am căutat să te găsesc

În lumea asta lungă,

Nu am crezut că reușesc

Sunt doar în calea ta o slugă.

Vreau doar să-ți vorbesc

Să-ți spun ce simt, ce gândesc

Să te salut de noapte bună

Chiar de nu va fi lună.

Sunt chiar aici mereu,

Sunt fără tine, fără să vreu.

Te aștept oricând să vii

Vino doar, numai să vii.

Toamna=AUTUM=OTONO

Frunzele care pică rostogolit,

Și vântul care bate necontenit,

Sunt ca și omul fără aer,

Și soba fără lemne.

MĂ uit încet, mă uit la cer

Și soarele nu vrea să dea semne

Privesc cum norul se arată

Este toamnă, nu este altă dată.

Clișeu de vorbe înfrunzite

Ca păsările adormite, jos pitite,

Dorm ele peste ramuri, pe la coșuri

Pe sub case pe la broșuri.

Nu pleca=Don't go=Totul

Pun mâna pe condeiul țnfocat

Totul e mult și nu-i nimic,

Se simte totul sufocat

De parcă mâine era mic.

Nu simți nimic pentru nimeni

Dar plângi când te uiți la mine

Nu te doare mâna, dar te doare sufletul

Să mă lași și să pleci cu gândul.

La mine aștepți în taină

O vorbă și un gând, un urlet și o năframă

Un suspin și o doină,

Un copil și o horă.

Nu pleca de lângă mine,

Ia-mi tot, dar nu pleca

Tu ești totul pentru mine,

Ia-mi tot, dar nu pleca.

Cât timp am stat internată veneau în vizită fel și fel de prieteni. Ce pot să spun e că aveam atât de multă imaginație și atât de multe idei, încât cred că i-am speriat pe unii dintre ei. Vorbeam foarte mult, din lipsă de ocupație îmi plăcea să inventez vise și planuri de viitor. Cred că unii m-au considerat cu adevărat nebună, unii chiar s-au distanțat de mine când m-au văzut așa. Zic asta, pentru că în weekend obișuiam să ieșim în club sau la lăutari. Apoi, după ce am ieșit din spital s-au cam distanțat, poate chiar au dispărut din viața mea. Dar, cred cu tărie, că orice pierdere, nu e o pierdere dacă ai pierdut pe cine trebuia și că multă lume este lângă tine la bine, dar la greu cine? Așa am aflat că nu toți pe care îi credeam prieteni, îmi și sunt în realitate. Alții au rămas, unii au plecat, fiecare după apa cu care a fost învățat.

Toată lumea vorbește despre persoanele cu probleme psihice de parcă ar trebuie excluse din societate, pentru că evident au o problemă. Dar, nu e chiar așa. Persoanele cu probleme psihice ar trebui să aibă parte de ajutor, de programe de reabilitare, după ce au trăit o traumă sau un episod shizofenic. Nimeni nu te învață cum să te reintegrezi în societate, după ce ai fost dozat, pastilat, ținut internat și rupt de viața cotidiană, timp de o lună. Pare puțin, dar este chiar mult. Să nu știi de tine, să numai gândești liber, mi se pare o cruzime să fii lăsat să te descurci singur cu asta.

Pe mine nu m-a învățat nimeni sau nu m-a ajutat nimeni să trec peste. Toată lumea îmi spunea că am o problemă și că trebuie să mă tratez. Dar nimeni nu m-a învățat cum să trebuie să mă fac bine. Pastile și iar pastile.

După internare, a început calvarul. Poate că cât timp am fost internată nu eram conștientă de ce avea să urmeze. Recuperarea. Ce înseamnă recuperarea? Un pumn de pastile care îți sunt prescrise pentru a te trata. Dimineța, prânz și seara. Sună cunoscut? Da, exact ca cele trei mese. Dupa fiecare masă, cam trei-patru pastile ca să te simți bine. Ajungi seara să faci o numărătoare și vezi că ai mâncat de trei ori și bonus câte zece pastile. Ce se întâmplă cu tine de fapt de la pastile? Îți creează o stare de somnolență continuă, plus efecte adverse. Da, despre ele nu îți vorbește nimeni când ți le prescrie. Tremuratul mâinilor, vedere în ceață, dureri în genunchi, amețeli și așa mai departe. Pe scurt, recuperarea mea, a constat într-un somn care nu se mai termina, mă trezeam doar să mănânc, de asta am și ajuns rapid la 70 de kilograme, nu puteam să mă uit la televizor pentru că aveam amețeli și vedeam în ceață. Dar și dacă vroiam să mă uit, nu puteam fiindcă mă lua somnul. Menstruația nu a apărut nici ea.

Văzând toate simptomele, părinții mei au hotărât că este cazul să apelăm și la o a doua părere medicală. Așa că am fost în repetate rânduri, la consultații la o doctoriță din Timișoara. Nu pot să spun decât că îi mulțumesc doamnei doctor că mi-a redus din numărul de pastile, după părerea ei, cei de la Turnu Severin mă dozau ca pe un cal. Nu doar asta, ci m-a încurajat să îmi reiau viața, să mă duc la muncă și la facultate.

Așa că, am hotărât să ma duc din nou la muncă. Mi-am reluat activitatea de promoter, dar nu am rezistat mult timp. Fizic nu eram pregătită, pentru că mă dureau foarte tare genunchii și nu puteam să stau mult în picioare, în continuare îmi era foarte somn, iar psihic nu puteam să rețin ce am de zis, o jumătate de pagină pe care trebuia să o învăt pe de rost, pur și simplu nu puteam. M-am dus și la facultate, aceași problemă, ascultam, dar nu eram atentă, nu puteam să învăț nimic. Doctorii de aici mi-au recomandat să îngheț anul, să nu mă mai duc pentru că nu o să pot face față, că trebuie să mă odihnesc. Serios? Cât de simplu este să-i tai aripile unui om, spunându-i de mâine trebuie să renunți la facultate, momentan nu mai ești în stare să o termini. Imposibil? Nu se poate, mi-am zis. Vreau să fac asta acum, nu mai vreau să amân un an, doi. Atunci, m-am ambiționat, am început să ies afară din casă, deși picioarele mă dureau atât de tare, încât atunci când plecam de acasă îmi venea să mă pun jos să urlu de durere. Am început să-mi contactez prietenii, să ies și să mă plimb. Dar, se întâmpla un lucru ciudat, simțeam că nu mă pot integra niciunde.

Nu-mi găseam locul în nici-un anturaj, mi se părea că eu nu am ce să discut cu nimeni și că toți știau despre boala mea și mă privesc cu milă. Nu doar asta, mi se părea că oriunde mă duc, toată lumea mă privește ciudat. Ajungeam acasă și plângeam să mă simțeam singură, de parcă nimeni nu mă înțelege și că nu am pe nimeni aproape. Văzând că nimeni nu mă ajută să ies din stările pe care le aveam, am decis că trebuie să fac ceva. Așa că m-am dus din nou la muncă.

M-am ambiționat și cu toate durerile pe care le aveam, stăteam în picioare. Deși nu știam bine textul, nu mai vorbeam cu lumea, stăteam și scriam pe o foaie, ca pe o poezie tot ce aveam de zis și repetam, repetam, doar ca să învăț.

M-am întors și la facultate, deși nu mai eram cel mai bun student, stăteam acolo și ascultam ca o nucă care se uită în perete, important era să fiu prezentă. Nu am mai excelat și chiar am vrut să renunț, deoarce era ultimul an de facultate și rămânsesem în urmă cu lucrarea de licență, aveam și trei restanțe. Cred că dacă ești pozitiv și ai o fire optimistă și Dumnezeu te ajută. Așa că de data asta, Dumnezeu a luat chipul unei profesoare, care mă îndragea foarte mult și știa despre boala mea și m-a ajutat. M-a contactat telefonic și m-a rugat să nu renunț, că o să-mi fie alături și o să mă ajute să termin lucrarea de licență. Zis și făcut, am dat cele trei restanțe și mi-a împrumutat profa vre-o sapte cărși, astfel mi-am terminat și lucrarea, am dat și examenul și acum sunt absolventă.

Aparent, lucrurile își reveniseră la normal. Mergeam la muncă, la facultate, ieșeam în oraș, totul bine. Îmi luam în continuare tratamentul, dar încă aveam o problemă, timp de șapte luni nu mi-a venit menstruația și mă îngrășam foarte tare. Am făcut tot felul de analize și controale, tomograf, am crezut că am probleme cu glanda. Dar nimic, până la urmă s-a demonstrat că era un alt efect advers de la pastile. Așa că, am renunțat la ele.

Toate bune și frumoase, m-am apucat să fac școala de șoferi. Dar, au început să apară din nou insomniile și o nouă problemă: stări acute de singurătate. Oricâte activităși aveam și cu oricât de mulți prieteni ieșeam, mă simțeam tot singură. Așa că, după ce insomniile au început să se repete, m-am gândit că ar fi bine să iau o pastilă de somn. Dar nu mai aveam și am plecat noaptea, în pijamale, cu taxiul, la psihiatrie, să iau o pastilă. Eram coștientă că de la farmacie nu o să-mi dea nimic puternic, așa că m-am dus.

Ajunsă acolo, asistentul a trezit-o din somn pe doctorița care era de gardă și i-am povestit faptul că am mai fost o dată internată, că nu mai iau tratamentul și că aș vrea să dorm, că am venit pentru o pastilă. Doctorița a refuzat categoric să îmi dea tratament, fără internare. M-a pus să o sun pe mama, noroc că aveam fix, fiindcă avea telefonul pe silențios. A venit mama, i-a povestit despre istoricul meu medical, dar tot nu a vrut să-mi dea pastilă, a insistat cu internarea, dar nu am vrut să rămân. M-am dus la muncă, cred că câteva zile. Tot nu reușeam să dorm și într-o seară, mama vorbea cu sora mea la telefon, iar între noi s-a iscat o divergenîă pe seama faptului că nu vreau să mă internez. Am luat telefonul mamei, am dat cu el de perete și am fugit de acasă, fără chei, sărind gardul, doar cu telefonul în buzunar. Mama imediat a anunțat poliția. Eu m-am ascuns undeva în apropierea casei, într-un copac. Oarecum, în capul meu știam ce avea să se întâmple. Conștientă de faptul că poliția s-ar putea să mă caute, mi-am închis telefonul și l-am ascuns într-o pungă, sub niște frunze, lângă copacul în care m-am urcat.

Plictisită să stau ascunsă, la o oră târzie am coborât din ascunzătoare și am plecat să mă plimb prin oraș. M-am plimbat numai pe străduțe întunecate, în speranța să nu mă găsească și m-am oprit undeva, în fața unei biseric, pe un coș de gunoi și mă rugam. La o oră târzie, o fată stătea pe un coș de gunoi. Suspect, nu? Așa li s-a părut și polițiștilor, care au oprit să mă întrebe ce caut acolo la ora aia. Le-am răspuns că stau și mă rog și mi-au luat datele, în timp ce mi-au luat datele, unul dintre ei și-a dat seama că îi sună cunoscut numele. M-au dat prin stație și au constat că eu eram fata dată dispărută. M-au rugat să îi insoșesc, să mă ducă acasă. Dar, le-am spus că mi-e frică să merg cu ei cu mașina, la ora aia târzie, chiar dacă sunt ei oamenii legii. Într-un final m-au convins și m-am dus cu ei.

M-au dus acasă. Ei au rămas cu mama pentru declarații, ce știu eu, dar eu m-am dus s- mă schimb în pijamale, să mă pun să dorm. Știu că n-a durat mult timp și a strigat mama la mine să cobor. În fața porții erau din nou cele două limuzine, ambulanța și poliția. Am ajuns din nou la spital, de data asta m-am internat. Dar oricât m-au dozat, tot eram conștientă. Eram înrăită și chitită să le fac viața grea doctorilor, care nu mi-au dat o pastilă de somn când am avut nevoie. M-am comportat chiar urât cu ei, iar noaptea nu prea îi lăsam să doarmă. Am fost chiar rea, nu am înteles și nu am acceptat niciodată că am o problemă. Schizofrenia. Schizofrenia paranoidă, de data asta.

A urmat din nou o perioadă de internare, în care aveam planuri mărețe. De data asta am hotarât că e timpul să plec din oraș și să nu mă mai întorc niciodată.

Cea ce este crud, este faptul că din nou, nimeni nu m-a consiliat, nimeni nu m-a sprijinit și nimeni nu m-a învățat cum să mă intergez în societate.

Ceea ce mi se pare trist, este că dacă le arăți un lucru oamenilor, o caracteristică, despre o boală ei vor tinde să credă că boala aia este într-un anume fel. Cea ce este general, caracterizează toți bolnavii suferinzi de boala respectivă. De exemplu, sunt oameni bolnavi de cancer care în marea majoritate mor, dar sunt și cazuri în care s-au tratat și acum sunt bine. Așa este și cu bolile psihice. Depresia este și ea o boală care se tratează, unii oameni deși se tratează, tot ajung să se sinucidă, pe când alții ajung să traiască bine mersi, au familii, muncesc și duc o viață decentă. Așa este și cu schizofrenicii.

Ce este schizofrenia? DEX-ul ne explică:,,Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea.” sau ,, Boală psihică gravă, manifestată printr-o scădere treptată a activității intelectuale și printr-un dezechilibru psihic general.” Adică, te pierzi în abis și nu mai ești conștient de acțiunile tale.

Eu nu zic că nu este adevărat, dar nu specifică nicăieri că este ceva temporar, ai crede că cine are schizofrenie, va rămâne pierdut de gândurile sale pentru totdeauna. Ai putea spune că dacă ai schizofrenie, nu o să-ți mai revii niciodată. Dar nu este așa, iar timpul a demonstrat-o. Schizofrenia poate fi greu de tratat, dar nu imposibil. Cu un tratament și o terapie adecvate, 25% din pacienți se recuperează complet, iar alți 50% țin simptomele sub control. Multe persoane diagnosticate cu schizofrenie pot duce vieți împlinite și productive.

Despre schizofrenici se spune, în general, că sunt violenți și periculoși. Mituri. În realitate, chiar și schizofrenicii absolut impredictibili nu sunt violenți, mai ales dacă se află sub tratament. Atunci când persoanele cu boli mintale comit acte violente, de obicei au fost supuse abuzurilor în copilărie sau au consumat substanțe interzise.

Iată câteva exemple de oameni despre care se spune că ar fi fost diagnosticați cu schizofrenie.

Philip K. Dick-O formă ușoară de schizofrenie a avut scriitorul Philip K. Dick, ce scria în genurile literare științo-fantastic și cyberpunk. În baza unuia dintre romanele sale „Visează androizii oi electrice?” a fost produs filmul „Vânătorul de recompense”, iar „Amintiri garantate” a stat la baza filmului „Total Recall”. Unii oameni cred că însăși boala l-a ajutat pe autor să creeze, într-o mare măsură, subiecte paranoice.

De-a lungul lunilor februarie și martie 1974 a avut o serie de viziuni, pe care le-a denumit prescurtat "2-3-74" (2-februarie, 3-martie, 74-1974). El a descris viziunile inițiale ca raze laser, tipare geometrice și, ocazional, imagini scurte ale lui Iisus și ale Romei antice. Pe măsură ce viziunile au devenit mai dese și mai lungi, Dick a pretins că trăiește două vieți, una a lui ca "Philip K. Dick" și una ca "Thomas", un creștin din secolul I persecutat de romani. În ciuda istoricului său în ceea ce privește drogurile și a riscului crescut de accident vascular cerebral, Dick a început să caute alte explicații raționaliste și religioase pentru aceste experiențe. El făcea referiri la "mintea rațională transcendentală" ca "Zebra", "Dumnezeu" și "VALIS". Dick a scris despre aceste experiențe, prima dată în romanul semi-autobiografic Radio Free Albemuth, iar apoi în VALIS, Invazia divină și The Transmigration of Timothy Archer (trilogia VALIS).

Vincent van Gogh-Se consideră că cele mai multe dintre tablourile pictorului olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, au fost create atunci când crizele sale de schizofrenie au devenit mai dese. „Nebunul” crea mai multe picturi în decursul unei zile și putea să nu doarmă zile și nopți întregi.

Vreme de mai mulți ani, van Gogh a avut probleme de sănătate mentală, iar în 1889 s-a internat la spitalul psihiatric Saint Paul de Mausole din Saint-Rémy, unde a rămas aproape un an. La fereastra de acolo a realizat mai multe tablouri, inclusiv „Noapte înstelată“.

Diagnosticul său a fost acela de schizofrenie.

Simptomele ar fi fost: halucinații vizuale și auditive, convulsii, accesse de agresivitate alternate cu bucurie nemotivată și chiar tendințe sinucigașe.

În ultimii trei ani din viață, boala artistului a avansat foarte mult. În timpul unui atac de furie, își taie lobul stâng și partea de jos a urechii. Pe care, printr-un gest necugetat, dorind să-i amintească iubitei sale unde se află, îi trimite rămășițele urechii acestuia, ca pe un cadou. Acesta a fost internat în mai multe spitale de boli mentale din Franța. Van Gogh era fost conștient de boala sa, deoarece menționează într-una dintre scrisorile sale: „Trebuie, fără echivoc să ma adaptez rolului de nebun”. El a continuat să lucreze pâna la moarte, deși nimeni nu părea interesat să-i cumpere lucrările, aceasta lucra de multe ori si nemâncat, deoarece cineva declara că ,,își mânca uneori vopselele”. Pe vremea ,,nebuniei: sale aceasta ar fii creat lucrări precum: „Cafeneaua de noapte„, „Câmp de grâu cu ciori„, „Noapte cu stele„. Pe 27 iulie 1890 Van Gogh s-a rănit mortal, împușcându-se cu un pistol.

Friedrich Nietzsche- Cercetătorii au ajuns la un numitor comun, că vestitul filosof apatrid a avut parte de un diagnostic înfricoșător – „schizofrenie mozaicală”. Simptomul determinant este megalomania sa. Mult probabil este faptul că, anume schizofrenia a servit drept impuls pentru ideea de supraom.

Simptomele sale ar fi fost: megalomanie și anume: trimitea scrisori cu textul: „Peste două luni voi deveni primul om de pe pământ”, el a cerut scoaterea de pe pereți a tablourilor, deoarece apartamentul său e un „templu”, avea tulburări de conștiință, de exemplu: îmbrățișează un cal în centrul orașului, încurcând circulația, dureri severe de cap; comportament inadecvat.

În dosarul său medical se notează că pacientul a băut dintr-o cizmă propria urină, a emis strigăte incoerente, il vedea pe paznicul spitalului ca fiind Bismarck, a încercat să baricadeze ușa cu fragmente de sticlă spartă, a adormit pe podea lângă pat, a sărit ca un țap, se strâmba și ridica umărul stâng.

Din istoricul bolii reiese faptul că Nietzsche a suferit câteva crize de apoplexie, a suferit dereglări psihice în ultimii 20 de ani din viață, dar cu toate acestea, în aceași perioadă au apărut cele mai importante lucrări ale sale, printre care „Așa grăit-a Zarathustra”, dintre care 11 ani i-a petrecut în spitale de boli mentale, acasă a fost îngrijit de mama sa. Starea lui s-a deteriorat constant, spre sfârșitul vieții filozoful putea emite doar fraze simple, de exemplu: „Sunt mort, pentru că sunt prost”, sau „Sunt prost pentru că sunt mort.”

Nikolai Gogol-Cercetătorii vieții și operei lui Gogol consideră, că el a suferit de schizofrenie, însoțită de atacuri de psihoză și claustrofobie. Nikolai Vasilievici deseori avea halucinații sonore și vizuale. Anume în baza acestora scriitorul a creat personajele pentru unele dintre lucrările sale. Apatia și depresia alternau rapid cu perioadele de activitate excesivă și inspirație. Despre sine, autorul declarase că organele din corpul său sunt schimbate cu locul sau că sunt „cu susul în jos”.

Diagnostic său fiind depistat ca fiind schizofrenie cu psihoză periodică.

Simptomele sale seamănă cu cele obișnuite și aferente acestei boli. Diferențiindu-se prin: imobilitatea totală și incapacitatea de a răspunde la stimuli externi, alternate cu accese de surescitare, stări depresive, ipohondrie în formă acută (credea că suferă de mai multe boli încontinuu), claustrofobie.

Manifestările bolii l-au urmărit pe Gogol întreaga viață, dar în ultimul an schizofrenia a progresat în mod semnificativ. Pe 26 ianuarie 1852 a murit de febră tifoidă sora unui prieten apropiat (Ekaterina Khomyakova), și acest lucru a cauzat scriitorului cel mai puternic atac de ipohondrie, afirmănd ca: „Am fost invadat de teama de moarte”. Gogol s-a retras în rugăciune, aproape că a refuzat să mai mănânce, plângându-se de slăbiciune și stare generală proastă, susținea că e grav bolnav, deși doctorii nu i-au diagnosticat nici o boală, cu excepția unei mici tulburări gastro-intestinale. În noaptea de 11 spre 12 februarie 1852 și-a ars manuscrisele. A doua zi de dimineață, a explicat că diavolul l-a împins să facă acest lucru, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat constant. Tratamentul, nu prea profesionist în acele timpuri: lipitori în nări, învelirea în cearșafuri ude, nu a dat rezultate și pe 21 februarie 1852 scriitorul a murit. Adevărata cauză a morții sale a rămas neclară, existând ipoteze diverse și anume: otrăvire cu mercur până la obligații față de diavol. Cu toate acestea, cel mai probabil, Gogol s-a epuizat nervos și fizic.

John Forbes Nash-Celebrul matematician american a activat în domeniul teoriei jocurilor și geometriei diferențiale. Este câștigătorul Premiului Nobel pentru economie în 1994. Oamenii îl cunosc datorită filmului produs în baza biografiei lui – „O minte sclipitoare”.

A fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.

Simptomele cele mai frecvente fiind: mania persecuției, idei obsesive, delir, probleme de autoidentificare, conversații cu interlocutori inexistenți.

În 1958, revista Fortune l-a numit pe Nash steaua în ascensiune a Americii în „noua matematică”. În același an i-au apărut primele simptome ale bolii. În 1959, Nash a fost demis de la locul de muncă și plasat într-o clinică psihiatrică într-o suburbie din Boston pentru tratament obligatoriu. A urmat o serie de schimbări ale domiciliuli, chiar și în Europa. Dar, refuzând tratamentul boala a recidivat și s-a întors în SUA.

Timp de mulți ani, Nash făcea vizite la Princeton, scriind pe table formule de neînțeles, și vorbind cu „vocile”… Studenții și profesorii s-au obișnuit cu el, cum te-ai obișnui cu o fantomă inofensivă, iar Nash, spre surprinderea tuturor și-a revenit și s-a reapucat de matematică.

În 1994, la 66 de ani, John Nash (împreuna cu Reinhard Zeltenom și John Harsanyi) a câștigat Premiul Nobel pentru economie „pentru analiza echilibrului în teoria jocurilor noncooperatiste”.

John Nash a reușit să se împace cu boala sa și a învățat să nu dea atenție simptomelor ei, medicii considerând, inițial, că poate fi o îmbunătățire a situației lui. A decedat în luna mai 2015, într-un accident rutier.

Din nou la spital

Acum (21 iulie 2019 , ora 5:31) sunt, iar in spital…

Luni, doctorița, Surdu, e deja (3:51), dar nu vrea să-mi dea drumul. Acasă, mă așteptă câinele meu Rocky (Balboa) și mi-e tare dor de el.

De ce m-au internat? Fostul meu iubit, a murit dupa 7 ani de relație. Avea o depresie, el s-a sinucis. Nu este nimeni vinovat, daca așa a ales (28 de ani avea). Dumnezu, ne-a lăsat în pace și de aceea, ne-a lăsat liberul arbitru, fiecare să facă cum alege.

Dacă nu știi o cale, un drurm, du-te unde îți spune inima ta, căci când vei întâlni rătăcirea, inima îți v-a da de toate, apă și mâncare care te vor duce mereu spre casă. Dacă mintea nu te mai ascultă, atunci, caută ajutor: doctori, familie, prieteni, preoți ș.a.m.d.

Doctorii sunt prietenii mei, Doamna Lupu, Surdu, Giliona. Nu mi-au dat drumul nici azi (11:34 AM). Toți îmi spun că îmi dau drumul mâine. Mâine, mâine și iar mâine și tot așa.

Asta a fost cea mai groaznică internare de până acum. M-am urcat în pom cu gândul să mă arunc, deoarce mi s-a spus că în doua-trei zile voi fi acasă, dar nu a fost așa. M-au și legat de pat într-o noapte, m-au tras de păr, mi l-au smuls mai bine zis, m-au tras de cerceii din ureche și am făcut infecție…groaznic.

Prietenii mei, cei adevărați m-au lasat, la greu, mi-au promis că dacă mă internez o să vină în fiecare zi la mine și uite…familia e aici. Cu toate acestea, cred că prietenia se câștigă în puțin timp, depinde de chimia dintre oameni. Nu știu cât de adevărat este că o prietenie se câștigă în câțiva ani, pe cât cred că ea se menține de-a lungul anilor. Un prieten ți-l poți face oriunde, în câteva minute, doar socializând, sau făcând schimb de priviri. Chimia și conexiunea dintre oameni este foarte importantă pentru a se păstra o relație. Majoritatea pritenelor mele sunt plecate în străinătate, dar nu a existat dată, atunci când au venit acasă să nu ne întâlnim(Lali și Aida). Am și un prieten, amic (Andrei) pe care îl știu din copilărie, de la Vrancea, este cu aproape 10 ani mai mare decât mine, pe care îl consider fratele meu cel mare, dar lumea care ne vede pe stradă crede că suntem împreuna, asta nu mai e o problemă pentru noi, pentru că de-a lunugul anilor ne-am obișnuit. Singura prietenă pe care o mai am aici, este Ileana, sora lui Robert. Deși, am fost cumnate, pe noi ne-a legat din totdeauna o prietenie, și multe secrete care le știm doar noi.

Revenind, la povestea cu fostul meu iubit, Robert, care s-a sinucis. Știam că este în agonie, că suferă după mine, că nu am mai vrut eu să fiu cu el și peste 4 luni de la despărțire s-a spânzurat. Am încercat să-I explic că sunt îndrăgostită de altcineva și că între noi nu va mai fi nimic. Cuvintele lui din acea zi mă bântuie și acum: ,,Ce are el și nu am eu?”. Dar, cu toate acestea stau și mă întreb dacă chiar am vre-o vină, sau trebuie să mă simt vinovată de ceva, atâta timp cât el m-a batjocorit ani de zile, la început m-a bătut, apoi ani de zile a continuat cu abuzul psihic asupra mea, practic m-a terorizat. Cu toate aceastea, am încercat, împreuna cu familia lui, toate metodele, cu tratament, cu pastile, nu reușea să doarmă noaptea deloc. L-am blocat pe toate conturile, telefon, facebook…tot. Îl găseam la mine la mine la poartă, mereu ne întâlneam.

Am desenat împreună, amândoi, pe pererții din camera lui.

Stă și zace între patru cuie acum. Offf…

Când a venit ambulanța și poliția, l-au resuscitat, de câteva ori, degeaba, pe la 5:00 AM, mi s-a rupt o unghie, din mijloc. Cand am aflat vestea, eu si cu Ileana (sora lui), cam ora 10:00 sera, eram in masina lui. O învățam să conducă, iar când am primit mesajul de la tatăl lui (Mili): ,,Robert e mort" , am zis că e glumă de-a lui. Am urcat sus, i-am spus mamei lui (Dragomiroiu Anica=Tanța). Femeia a leșinat, i-am ținut capul să nu își înghită limba, ne-am calmat și am plecat unde s-a intamplat fapta, în alt apartament din oraș, Crihala, în baie.

Tatăl său, l-a găsit, după ce a terminat munca, în jurul orei 23:00 și se află și acum în stare de șoc.

Părinții, suferă cel mai mult după copii lor, asta vom înțelege cu toții când vom deveni parinți.

Toți prietenii mi-au zis nu e bun de tine, dar nu i-am ascultat, am luptat până la capătul puterilor mele să îl aduc pe linia de plutire. Nu am reușit.

Ceea ce nimeni nu poate știi, este ce se află în sufletul omului. În sufletul meu, se afla pe de-o parte, Robert, companionul și prietenul, łângă care am petrecut un car de ani, iar pe de altă parte, Laurențiu, omul de care m-am îndrăgostit.

Gata

Eu fără mine

Cine te iubește, te așteaptă

Acum e vară

Îmi apari in vis

Așa cum mi-ai promis;

Eu, te voi aștepta mereu;

Zâmbetul, e atât mereu.

Am fost nebuni amândoi,

Dar, acum ne plimbăm ca niște oi.

Sunt doar un concentrat etic

Ești plecat, știu eu.

De ce? pentru că ai ales tu.

Drum lin, Robert! Dumnezeu să te ierte!

Te aștept…

O să-mi revin, sunt puternică, mă pun pe picioare și o iau de la capăt cu Laurențiu Caius, abia aștept să vină, să îl văd. Îl iubesc și am să-l aștept. Un lucru știu, că voi fi cu el pentru restul pentru vieții. Nu sunt singură, el este în inima mea, de pe 5 iunie 2018, când l-am văzut prima oară, am ,,știut” că el este alesul. M-am îndrăgostit de el ca o puștoiacă de 14 ani, deși aveam 25. I-am greșit de câteva ori, la certuri, din prostie, ori din orgoliu, mă întorceam la Robert, de aceea relația nu prea a funcționat, el pe de-o parte credea că mereu mă voi întoarce la fostul, iar eu am crezut că el este cel care își bate joc de mine. Ne-am lăsat influiențați de gurile rele care lui îi șopteau pe o ureche, iar mie pe alta că nu ne potrivim. Nu cred că ar trebui să lăsăm lumea să se bage într-o relație, dar oamenii au urechi și văđ, iar mintea o ia razna uneori.

Aș fi vrut să fii avut mai mult timp la dispoziție să ne cunoaștem mai bine. Dar până la urmă ce este cunoașterea unui om? O viață nu ar ajunge, să-i întelegi toate dedesupturile. Îmi place la el în primul rând, aspectul fizic, ochii caprui, părul negru, gropițele din obraji când zâmbește și este mai înalt decat mine atât fizic căt și în vârstă, cu un format al corpului bine definit. În al doilea rând, îmi place la el caracterul lui tare, dur, masculin așa cum trebuie să fie un bărbat adevărat. Se vede că este inteligent și bine crescut. Pe lângă toate astea, îmi place cum mă întâmpină mereu în pragul ușii, cu zâmbetul său larg.

,,Tzitzi" așa ne alintăm noi. Nimic nu este imposibil, dacă îți dorești cu adevărat. Acum este plecat cu treabă, dar este pe tot globul pământesc: sorele și luna mea.

Tzitzi

Eu fără mine

Soarele și luna îmi șoptesc

Că eu pe tine te iubesc!

Nu există lumi să ne despartă

Doar, o nefericită soartă.

Tzitzi ție vreau să-ți dovedesc

Că n-am să-ți mai greșesc.

Prin această slab ,,hârtie’’

Vreau să-ți cer iertare ție.

Nu vreau să mă înțelegi greșit,

Te iubesc! Asta e tot ce îți promit.

Câteodată simt că ești rece și distant cu mine. Aș vrea ca indiferența ta să nu mă mai doboare, mă simt pierdută și îmi vine să te caut încontinuu să te întreb de ce? De ce te comporți așa cu mine? Mă crezi oarbă sau proastă, crezi că nu văd că mă minți, spunându-mi ba că ai treabă, ba că una, ba că alta…Suferința mea e mută, dar eu urlu pe dinăuntru și te caut rătăcind, tot dorind să te văd venind și tu spre mine, cum te caut eu pe tine, printre doruri și suspine. Am alergat, am încercat în fel și chip să mi te apropii, dar inima ta nu mă simte, nu mă vrea. O fii doar vina mea? Pentru asta aștept Caius, să ai un răspuns, sau inima mea va sta pe loc repaus.

Azi (15/08/2019) este o zi importantă pentru noi, pentru că mâine vom afla când te vei întoarce. Așteptarea pentru mine câteodată e o povară, dar nimic nu va fi prea greu pe umerii mei, atâta timp cât știu că și tu te gândești la mine și nu mă vei trata cu indiferență. Știu că mai avem de lucrat la multe capitole, cum ar fii: încrederea, comunicarea, respectul reciproc și fidelitatea, dar se pare că Cronos ne face loc, scumpul meu Caius. În așteptare, le vom construi, în practică, vor dăinui. Deschide-te și mă voi deschide. Primul pas, tu l-ai făcut către mine, apoi eu m-am deschis ca o floare pentru tine. În viața mea, nu am alintat pe nimeni, nu am fost o fire deschisă, sau cum ar spune unii ,,iubăreață, lipicioasă, mămoasă”, nu, eu am fost rece și tu m-ai schimbat. Nu am cuvinte să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Știu că am făcut ,,unele” prostii, care nu trebuiau, dar și tu, chiar dacă eu am închis ochii și nu ți-am zis niciodată că știu ,,unele” chestii.

Faptul că m-ai schimbat și că m-am îndragostit de tine au fost mereu prezente, ai fost atent și câteodată puneai unele întrebări, cum ar fii: ,,De ce îți tremură așa rău mâinile?”, eu poate că ți-am zis: ,,De la prea multe cafele”, sau mă întrebai de ce zâmbesc la tine, adevărul este Tzitzi, că de fiecare dată când te vedeam: aveam palpitații la inimă, îmi tremurau mâinile și picioarele, zâmbeam fără să mă pot abține și mă simțeam ca un copil de 14 ani. Nu pot să zic că tu m-ai matuziat, n-ar fi adevărat, dar pot să spun că m-ai întinerit cu vre-o 10-12 ani. Sper că tu n-ai încărunțit din cauza mea, deși e posibil să-ți fi scos vre-o două-trei fire albe. Iartă-mă, hai să ne iertăm, hai să uităm urâtul și să ne aducem aminte cum spărgeam nuci, pe parchet, pe la două noaptea, în capul vecinilor de sub noi. Hai să întinerim împreună! Viața merită trăită frumos, iar frumosul nu stă neapărat în cluburi, bani și avere, droguri, mașini și femei. Ai avut toate astea…ai fost cu adevărat fericit? Și eu am avut parte de unele lucruri materiale, prieteni falși, etc…dar până la urmă am realizat că fericirea stă ascunsă în lucrurile mici, o cameră, în care are loc familia, cu o bucată de pâine pe masă, o brânză și două roșii. Sper că ai înțeles acum, mai multe decât aș fi putut să îți explic în două ore, în care nu am fi știut care să vorbească mai întâi. Te rog, să mă respecți, așa cum te respect, eu sunt femeie, nu servitoare, nu menajeră, nu bucătăreasă. Tu ești bărbat, locul tău e indiscutabil, dar fă-i să existe o balanță și un echilibru între noi, căci, mă repet, eu sunt femeie, nu pot accepta să fiu tratată mai prejos. Unde tu vei pune o cărămidă, eu voi pune ciment și așa mai departe. Dacă tu vei suda, eu îți voi aduce metalul. Poate că pentru moment, nici-unul dintre noi nu a trăit o astfel de experiență ,,matură”, dar hai să încercăm. Ce avem de pierdut? Încă o poveste care nu a mers, nu e nimic, vom merge mai departe, suntem două pietre tari, cei drept tu o stâncă, eu încă sunt o pietricică, învață-mă să ajung la tine. De multe ori nici eu nu știu cum să îți vorbesc, cum să te abordez, daca sunt indiferentă, ești indiferent, dacă te cocolosesc ți-o iei în cap și ma iei de fraieră, ajută-mă să ajung la tine. Dacă ți-e greu să-mi spui, scrie-mi pe o foaie, uite asta și asta, vreau să faci sau să nu faci, explică-mi de ce, cu cuvintele tale. Gândește-te la mine, iar cuvintele vor veni de la sine. Nu trebuie să scrii roamane, doar o foaie. E simplu. Uită-te la mine, aș vorbii într-una cu tine, deși știu că încă nu îmi cunoști secretele.

‎

Domnul nostru, Iisus Hristos, spunea așa, într-o zi, pe 14 ianuarie, de Joi: ,,Ale cui sunt vaitele? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale celor ce întârzie la vin și se duc să golească paharul…"

Cine va planta o sămânță va avea parte de viață veșnică. Ce ciudat! Că plecăm cu lista de cumpărături la noi și luam de toate, iar apoi aruncăm ce nu mai este bun.

Toate deșeurile vor ajunge în apă, peștii vor muri, coralii nu vor mai exista și nu e bine pentru planeta noastră.

Femeia trebuie sa fie egală cu bărbatul, pentru că ea dă naștere la copil, duce tot în spate, dacă e nevoită își apară puii, ca o leoaică. Bărbatul și femeia trebiuie să fie egali, să fie mereu egali, în balanță, împreună.

Mi-e dor de anii când eram copil, acum lumea este rea, nu umblam pe telefoane, ascultam o casetă sau un radio, tv alb negru, fără telecomandă. Acum toți stăm pe telefoane, tablete, calculatoare, ceasuri virtuale, etc…Nimeni nu mai vede adevăratele probleme ale societății, sunt oameni care nu văd, nu aud, nu se pot ridica în picioare, nu au mâini, iar noi vedem cerul doar când avem probleme, nu avem destui bani de o bicicletă, mașină, avion privat, haine de firma, aur. E normal?

Libertate

Astăzi (29.07.2019) mi-au dat drumul de la spital și scriu, sunt foarte fericită văzând că eu am tot. Nu îmi lipsește decât iubitul care e plecat în India, abia aștept să vină. Laurențiu Caius Opincariu, te iubesc din tot sufletul! Iartă-mă că nu ți-am zis-o niciodată, n-am avut curaj. Sper să ai încredere în mine, că te voi aștepta…Pielea de șarpe, prietenii tăi, să nu ai încredere în ei, decat în sora și mama ta, căci sângele apă se mai face, dar familia nu.

Ce nu accept eu este rasisimul, acesta este o teorie social-politică, neștiințifică și retrogradă care afirmă existența inegalității biologice și intelectuale a raselor. Am un tricou cu doi urși panda, scrie pe el ,,Before and After coffe", eu sunt împotriva rasismului și al discriminării. Oameni suntem cu toții, ablanezi, țigani, români, americani, germani…nu contează asta trebuie să ne iubim și să ne ajutam ca frații.

Mahatma Gandhi (n. 2 octombrie 1869 Porbandar, India – d. 30 ianuarie 1948 Gandhi Smriti, Delhi, Dominație India) este considerat a fi părintele indepndenței Indiei și cel care a dus la mișcările de revoltă nonviolente.

Gandhi era dintr-o familie indiană de spiță superioară a societății, aparținând de o casă de negustori. Tatăl său, a fost printre altele, prim-ministru în Kathiawar. Gandhi studiază colegiul ,,Samaladas” din Bhavnagar, apoi dreptul la Universitatea din Ahmadabad și Colegiul Universitar al Londrei, iar petru scurt timp practică avocatura în Mumbai. În 1890 devine vegetarian, apoi pleacă în Africa de Sud, în funcția de cosilier juridic al unei firme indiene, loc unde va rămâne timp de 21 de ani. În această perioadă se confruntă cu realitatea teribilă, în care mii de imigranți indieni sunt victime ale discriminării rasiale, ceea ce îl face să înceapă lupta împotriva dominației britanice.

În anul 1906, începe să lupte pentru recunoașterea drepturilor indienilor și lansează la nivel de masă metoda de revoltă bazată pe rezistența pașnică, adică o formă re refuz radical de colaborare cu autoritățile britanice. În cele din urmă, guvernul sud african, începe să abordeze adoptarea unor reforme în favoarea indienilor: anularea unora din regulile discriminatorii, recunoașterea drepturilor civile pentru imigranți și validarea căsatoriilor religioase.

După 9 ani, Gandhi se întoarce în India, unde populația era deja foarte nemulțumită și înverșunată împotriva dominației britanice. Cea mai mare nemulțumire a indienilor era împotriva unei noi legi agrare, prin care britanicii puteau confisca pământul țăranilor în caz de recoltă proastă sau de necultivare. Astefel, Gandhi, devine lider al Partidului Congresului, care era pro eliberării Indiei de sub dominația britanică.

În anul 1919, declanșează o mare campanie de nesupunere civilă, prin care se pune în mișcare boicotul mărfurilor englezești și refuzul plății impozitelor. După această acțiune, marele lider este arestat și după un proces, a fost condamnat la câteva luni de închisoare. După ce este pus în libertate, își reia activitatea, este din nou arestat, iar la eliberarea sa din anul 1926, participă la Conferința din Londra, cerând independența Indiei. Peste 4 ani, are loc o nouă campanie de rezistență, prin care se cere eliminarea impozitului pe sare și boicotarea textilelor produse de Mare Britanie. Atunci, Ganhi este arestat din nou, împreună cu soția sa și cu alți 50.000 de militanți indieni. În închisoare, ține repetate greve ale foamei pe care el le numea ,,post de curățire”, care se repetă și în viitor, devenite legendare.

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial, îl face pe Gandhi să apeleze la populație pentru a nu susține Marea Britanie, dacă aceasta nu garantează independența Indiei. După această acțiune, este din nou arestat, de către guvernul englez, împreună cu alți 60.000 de oponenți, fiind eliberat după 2 ani de închisoare.

,,Părăsiți India”, declară Gandhi, în anul 1942, după această declarație este considerat un fel de sfânt și un conducător politic, iar la 15 august 1947 obține retragerea britanică și independența Indiei.

După această mare realizare, Gandhi asistă la diviziunea dureroasă a subcontinentului în două state: India și Pakistan. Această separare este de fapt, împărțirea între hinduși și musulmani, care sfârșește în anul 1947 cu un război civil, care a costat viața a peste un milion de oameni și a pus pe drumuri șase milioane de refugiați.

Atitudinea lui Gandhi, în problema divizării Indiei, a provocat ura unui fanatic hindus, care îl asasinează la 30 ianuarie 1948. Incinerarea sa publică, a provocat manifestări extraordinare de doliu popular.

Citate celebre ale lui Gandhi:

„Este mai bine să lăsăm viața să vorbească despre noi în locul cuvintelor.”

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.”

„Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea.”

„Multe din lucrurile pe care le vei face vor fi nesemnificative, însă este foarte important să le faci.”

„Trăiește ca și cum ai muri mâine. Învață ca și cum ai trăi veșnic.”

„Iubirea este cea mai mare forță a omenirii și totuși cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.”

„Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere.”

CELE ZECE PORUNCI:

Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei afară de mine.

Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.

Să nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tău în deșert: căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Să nu ucizi.

Să nu preacurvești.

Să nu furi.

Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.

Să nu poftești casa aproepelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Desigur, Dumnezeu, a lăsat aceste porunci pentru ca oamenii să încerce să fie mai buni, pentru că El știe că noi suntem păcătoși, iar balanța se va înclina acolo sus în ceruri.

CLEOPATRA

Un bun exemplu, al acestor porunci poate fi considerată Cleopatra a VII-a, regină a Egiptului. A fost o femeie ambițioasă, inteligentă și foarte cultivată. Știa, în afară de egipteană, șapte limbi-greaca, latina, egipteana veche, ebraica, araba, siriana și persana. A fost înlăturată de la tron, de către fratele său, ceea ce a dus la un război civil. Caius Iulius Caesar a repus-o iar pe tron pe Cleopatra.

Legenda spune că l-a cunoscut pe Caesar când acestuia i-a fost adus în dar un covor în care fusese înfășurată regina. Caesar a fost iubitul Cleopatrei și tatăl copilului născut din această legatură, numit Ptolemeu al XV-lea, Caesar Theos – Philopator, căruia i s-a spus și Cezarion(Kaisarion).

Cleopatra și fiul său, au fost invitați să trăiască la Roma, iar după asasinarea lui Caesar, fiul său a fost proclamat, pentru o perioadă scurtă, coregent. Ulterior, regina, alături de fiul său au revenit în Egipt. Acolo regina l-a cunoscut pe Marcus Antonius. Acesta i-a dăruit trei copii.

Apoi când Egiptul a fost cucerit de romani, Cleopatra s-a sinucis, fiul ei cu Cesar a fost ucis, iar cei trei copii făcuți cu Marcus Antonius, au fost crescuți de sora lui Caesar.

,,Credința e ca iubirea: nici una nu poate fi obținută cu sila"

– Johann Wolfgang Von Goethe (1749-1832).

,,Unirea sufletelor mari nu are

Hotar, iubirea nu-i iubire dacă

Se schimbă când se pleacă celui care pleacă.

O, nu! iubirea-i far aprins oricând."

-William Shakespeare (1564-1616), ,,Sonetul CXVI"

,,Iubirea – dulce-amară și greu de stăpânit

Nespus m-a înmuiat și-n tremur am zvâcnit."

-Sappho (650-590 i.e.n.), ,,Lui Athis"

Eu, în fiecare noapte înainte să adorm spun rugăciunile: Tatăl nostru și Înger, îngerașul meu. Înainte, de a primii o carte care se numește ,,72 de îngeri", spuneam doar Tatăl nostru, apoi am început să cred și în îngerul care mă orcrotește și îmi dă putere. Cred că acesta este nr. 14 Mebahel, deoarece eu sunt nascută pe data de 14 ianuarie. Acest înger, fizic, acționează împotriva hipersensibilității. Psihic, încurajează exprimarea de sine. Practic, rezolvă manualitatea, iar virtutea sa sprirituală este forța de a ierta, de a trece ușor peste lucrurile care te rănesc.

Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Opera de debut fiind poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul”, iar cea mai semnificativă operă a sa fiind considerat ,,Luceafărul”.

Acesta vorbește despre facerea lumii undeva în Dacia: ,,Ovid (în Dacia). Crucea-n Dacia sau Joe și Crist":

,,Vis

Închis

Cînt

Plăpînd

Sub o aripă de vînt –

Vas

De glas

Dor

De sor

Într-un trup de fier sonor,

Palid suflet călător."

Desigur, Eminescu mai vorbește și în ,,Genaia" despre facerea Pământului, după o mitologie proprie romană, în 20 de cânturi. Dintre acestea, am extras câteva versuri, pentru a evidenția ideea poetică:

,,În fundul pămîntului

Unde muma vîntului

Toarece firul gîndului

La floarea mormîntului

Pe cărări nepricepute

Zbor a omului gîndire.

Îngerul păcii cu floarea luminei în mîna albă.

Busuioace înnegrit

Unde-i badea cel iubit

Doina Dainei ca și Klage des Ceres

…

Luna d-aramă ce fuge prin nouri de fier-

Luna regină ce vizitează palatele-i de fier.

Nourii, insule de fier, de aur, d-argint în albastru ocean al aerului.

De te-ar face Dumnezeu lună, noaptea înamorată de

fața ta ar sta în eternitate pe pămînt.

…

Să ascult zburinde ginii

Vocea oaselor uscate

Și a umbrelor păcate

Și a mea

Vînt

Gînd

…

Zee

Fee

Zbori prin bucle de femee!

De sînt nour, de sînt lună

Ai fi umbra mea nebună

Eu sînt om, tu ești păcat

Eu sînt gînd și tu esti fapt

Eu număr schițele-n treaptă

Care trebui s-o cobori

De ar fi-n stele, de-ar fi nori

Căci cu soartea-ți mîna-n mîna

Îți fac ziua săptămînă

Eu ordon și tu alergi.

…

Moartea

Noaptea lumii

Stingerea."

Lupta dintre rău și bine, este evidențiată, de către Eminescu, prin opera ,,Demon și Înger"(o tragedie):

,,Un far e soarele în marea lumei,

Planetele-s corabii de-ntuneric

Ce lin plutesc pe calea lor prescrisă

Ținînd drept busolă farul cel mare

Dar de s-ar stinge? = Pe oceanul lumei

Ele ar rătăci în veci de veci

În întuneric vecinic și-n durere.

Mai știi? Știm noi de nu cădem

Încet, pe nesimțite însă sigur

Mereu la vale. Știm noi de mergem

De lume-o ploaie tot mereu la vale

Spre a cade în mari troiene negre

În sîntul infinit."

Eu pot spune, că marele Mihai Eminescu, credea în facerea lumii, nascută în Dacia, cucerită de Roma. Infinitul există de acolo și până la venirea lui Dumnezeu pe Pământ. Binele și răul au fost împărțite, deoarce avem doi îngeri păzitori, unul rău și unul bun, ei ne ghidează, dar noi alegem. Libertatea ne-a fost faurită ca un dar, pe care îl folosim, iar porțile cerului se vor înclina în funcție de faptele noastre.

Dor profund de Caius

Eu fără mine

Mi-e dor de tine…

Tu-mi ești nectar

Ești totul pentru mine!

Aș vrea să sparg acest hotar.

Mi se pare că ești departe

Și totul ne desparte.

Aștept clipa revederii

Aștept clipa reînvierii.

Ion Luca Caragiale (n.1/13 februarie 1852 Haimanale, județul Prahova – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.

Despre I. L. Caragiale, putem spune că a scris atât piese de teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe. Una dintre cele mai frumoase piese ale sale mi se pare că este ,,O noapte furtunoasă" (comedie în două acte).

Personajele fiind:

Jupîn Dumitrache Titirică Inimă-Rea, cherestegiu, căpitan în garda civică

Nae Ipingescu, ipistat, amic politic al căpitanului

Chiriac, tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă

Spiridon, băiat de procopseală în casa lui Titirică

Rică Venturiano, arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist

Veta, consoarta lui jupîn Dumitrache

Zița, sora ei

În această operă, Caragiale, descrie un tablou al minciunii și ipocreziei care se află în familia și societatea burgheză din aceea vreme. Toți înșeală, toți sunt înșelați și cu toții se înteleg pentru a se înșela unii pe alții. Momentele pe care scriitorul le-a ales din viața personajelor sale descriu caracteristicile puternice ale trăsăturilor sale. Conflictul dintre jupîn Dumitrache și Rică Venturiano, după care chiristigiul crede că-i face curte soției sale, se rezolvă imediat, în mod natural, de îndată ce se află interesul publicistului nu pentru Veta, ci pentru sora acesteia, Zița.

Mai mult chiar, aflând că iubitul Ziței este autorul articolelor din Vocea patriotului naționale, jupîn Dumitrache, îl felicită pe viitorul său cumnat: ,,Ei bravos! Bine combați reacțiunea…" Chiristigiul este fericit că se va înrudi cu Rică Venturiano, care pentru el reprezintă gazetarul politic, viitorul parlamentar, și rămâne orb în fața dovezii că Veta îl înșeala totuși, dar cu Chiriac.
Cele două acte ale comediei, demaschează moralitatea ușoară a familiei burgheze, punând totodată în lumină demagogia, mărginirea, incultura și apucăturile cosmopolite ale burgheziei.

Compoziție proprie:

Cristiana

Eu fără mine

Personaje principale:

Pavel – soțul iubitor, lucrător și cinstit

Emilia – soția harnică și gospodină

Cristiana – fata familiei, înzestrată cu multe talente

Angelo – grădinarul familiei

Robel – cățelul familiei

ACTUL I

(În bucătărie, o masă, cu 4 scaune, la care au loc toate cele 4 personaje. Pe masă sunt aranjate cele mai bune bucate. În stânga și în dreapta, câte o fereastră cu flori. În planul din față și din spate, câte o ușă.)

SCENA I

Membrii familiei vin îmbrăcați în haine de casă, pregătiți să ia micul dejun. Angelo, începe să pună tacâmurile pe masă, iar Robel se află în fața ușii, așteptând cuminte și el să își primească porția.

PAVEL (intră primul pe ușă): Bună dimineața, Angelo! Ce dimineață ne-a hărăzit Dumnezeu!

ANGELO (dând din cap): Bună dimineața, boiere! Așa este!

PAVEL: Tu, ca de obicei, ne pregătești toate cele necesare unei dimineți perfecte.

ANGELO: Stăpâna, le trebuiește, eu doar le aranjez…

EMILIA (intră și ea pe ușă): Bună dimineața, dragii mei! (îl sărută pe frunte pe Pavel)

PAVEL (o sarută de asemenea pe Emilia pe frunte): Bună dimineața!

ANGELO: Bună dimineața, stăpână, sper ca v-ați odihnit…

EMILIA: Da, aseară soțul meu mi-a pregatit baia și am dormit neîntoarsă.

CRISTIANA (vine și ea, sărutându-și ambii părinți pe frunte): Săru-mâna!

ROBEL (dând bucuros din coadă): Ham-Ham!

PAVEL: Să crești mare, fetița noastră!

EMILIA: Ai visat frumos azi noapte, fata mamii?

CRISTIANA: Da, se făcea că crescusem mare și aveam părul lung și negru, ca al tău mami, mă căsătorisem cu un băiat iubitor ca tati și aveam cinci copii frumoși.

PAVEL (râde): Doar cinci?

CRISTIANA: Acuma na, eu așa țin minte, poate erau mai mulți, poate mai puțini…cine stie?

ANGELO: Masa este gata!

(iau cu toții loc la masă)

PAVEL (în capul mesei, cu mâinile încrucișate): Tată ceresc, mângâietorule, îți mulțumim că ne-ai dat viață și în această dimineață! Binecuvântează și primește pentru sufletele noastre această mâncare! Amin!

EMILIA, CRISTIANA, ANGELO: Amin!

ROBEL: Ham-ham!

(se apucă și mănâncă)

SCENA II

EMILIA (se apucă și strâge masa): Angelo, este timpul să uzi grădina…

ANGELO (își pune pălăria pe cap și iese pe ușă): Am înțeles.

PAVEL: Cristiana, hai să ne îmbrăcăm să mergem la școală.

CRISTIANA (mângâindu-l pe Robel): Imediat, tăticule.

PAVEL (deschide ușa pentru a-l scoate afară pe Robel): Hai, că mă duc și eu să mă îmbrac!

EMILIA (singură în bucătărie, spălând vasele, cântă): La, la, la, Două rândunici, două mari și două mici, dacă s-ar opri aici, la, la, la, două rândunici, din spre zare venind ici, speriate de un arici, la, la, la, la, la, la, la…

SCENA III

PAVEL (de mână cu Cristiana, ies pe ușă): Ne vedem curând, soție!

CRISTIANA: Săru-mâna, mami!

EMILIA: Să aveți grijă de voi!

(ies în curtea amenajată cu o cărare care duce către poartă, cu flori pe de-o parte și de alta a aleii, iar pe alocuri sunt plantate legume și pomi fructiferi)

ANGELO: Să aveți o zi ușoară!

PAVEL: Asemenea!

(drumul ce duce către școală este amenajat cu flori și case pe o parte și de alta a drumului)

Ajungând la școală:

PAVEL (o pupă pe Cristiana pe frunte): Să fii cuminte!

CRISTIANA: Așa voi face!

SCENA IV

PAVEL (ajungând acasă, citește un ziar, apoi se apucă să facă pantofii pentru Cristiana, în atelierul său): Doamne, un copil, ne-ai dat. Ea știe să citească, să povestească, să cânte, să deseneze, oare cer prea mult să-mi mai dai și mie încă un copil? Sau ea e singura de care TU ai ales ca eu să am grije? Stau și mă întreb dacă nu cumva, aș putea lucra mai mult la ea, TU, cu puterea ta i-ai dat tot ce e mai frumos, ochii albaștrii, buzele micuțe, părul castaniu, oare o sa mai pot avea vre-o data un alt copil? Căci ea va crește și va pleca în treburile ei, iar eu cu Emilia vom încărunți, singuri și fără ea, tare greu ne va fii. Tată, te rog, spune-mi ce să fac…sunt abătut și nu știu ce să-i mai fac fetiței mele, căci tare mă uit la ea cum crește și frumoasă va fi, iar deșteaptă este, te rog dă-i ei sănătate și toate cele cuvenite mie, fă-o fericită și nu mă lăsa singur.

EMILIA (intră în atelierul lui Pavel, surpinzându-l plângănd pe pantofii fetiței): Bărbate, ce s-a intampltat? Te-am supărat cu ceva?

PAVEL (ștergându-și lacrimile): Nu…

EMILIA: Dar? Spune-mi, te rog ce ai pe suflet?

PAVEL (oftând): Uite…vorbeam cu Tatăl Nostru…și…

EMILIA: Și? Hai, spune-mi.

PAVEL: Aș mai vrea măcar un copil, sau cați vrea El să ne dea.

EMILIA (luându-l in brațe): Off, mai bărbate, când o vrea Dumnezeu, o să avem copii mai mulți, daca nu nepoți, strănepoți și uite asa…nu mai fii supărat, căci Domnul știe de ce ne-a dat un copil.

SCENA V

CRISTIANA (se întoarece de la școală): Robel! Prietenul meu fidel! Ce dor mi-a fost de tine! Iubirică mică, mică! Cine e un cățel cuminte? Cine? Da, da! Tu ești!

ROBEL (dând din coadă, pe lângă Cristiana, se joacă cu ea): Ham-ham! Ham-ham! Ham-ham!…

ANGELO: Gata, domnișorică? Ați învățat ceva nou astăzi la școală?

CRISTIANA: Da! Nu prea îmi place mie matematica…dar cam în cât timp aș putea să o învăț?

ANGELO: Matematica se învață până când omul o știe, fără să mai aibă nevoie de carte!

CRISTIANA: Cred că ai dreptate, Angelo!

ACTUL II

SCENA I

(Aceași bucătărie, toți membrii familiei se așează la prânz, Pavel în capul mesei, Emilia în dreapta, Cristiana în stânga, Angelo în celălalt capăt, iar Robel în colțul lui. Pavel spune rugăciunea și se apucă să mănânce.)

EMILIA: O să spăl, vasele, voi face curățenie, iar apoi mă voi odihni puțin.

PAVEL: Eu mă duc să-i termin pantofiorii Cristianei și voi veni să dorm și eu cu tine, soție.

ANGELO: Eu mă duc să văd ce mai trebuie pentru curte.

CRISTIANA: Eu mă voi duce să-mi fac temele, apoi mă voi juca, voi cânta, voi dansa, un desen și la noapte voi dormi.

ANGELO: Robel! Hai cu mine afară…

SCENA II

CRISTIANA (în camera ei, jucându-se cu păpușile): Na, na, na…așa….pun asta aici, pe tine aici, gata! toată lumea la nani…(dansând, cântând, versuri Mihai Constantinescu):

,,E-o lume minunată în care veți găsi

Numai copii

O lume cu mult soare și mii de jucării

Pentru copii

În lumea cu povești și flori veți întâlni

Numai copii

Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi

Pentru copii

Ieri am fost și noi copii

Dar timpul ne-a schimbat

În viață am pornit și vise am implinit

Așa cum ne-am dorit

Gânduri bune câte-am strâns

Și tot ce-am învățat

Copiilor să dăm iubirea ce-o purtăm

Ce-i bun să le arătăm…"

CRISTIANA: Așa…și acum să desenăm ceva…

CRISTIANA (rugându-se, rezemată de patul ei): Doamne, te rog eu foarte mult, să le dai părinților mei tot ce vor ei, mie mi i-ai dat pe ei, sunt fericită, ai grije și de Angelo și de Robel și de toată lumea. Eu îmi doresc să fie pace în lume, să nu mai distrugem lucruri, ci să începem să le construim împreună, pentru că doar împreună mai putem schimba ceva. Doamne, te rog, ai grije de planeta noastră fragilă și de toate celelalte planete, de soarele care ne ocrotește și ne dă lumină și de luna care ne ferește noaptea de pericole! Eu nu mai vreau ca vre-un animăluț să moară sau să dispară de pe Pământ, apa să rămână albastră, cerul veșnic înstelat, iarba verde și frumoasă, ocrotește orice casă și numai lucruri bune să fie pe masă. Oamenii să trăiască în armonie, mașinile să nu mai facă atâta gălăgie și mizerie, muzica, dansul, pictura, poezia, toată arta să fie în orice casă. Doamne ajută! În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

(Cortina cade)

SFĂRȘIT

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române.

A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.

Tudor Arghezi, marele prozator, spunea așa: ,,De la natură omul are o impermeabilitate, o rezistență față de tot ce-i nou pentru el, din ignoranță și din trăire monotonă, El se dă cu greu bătut. Trebuie să-i învecheiești cumva noul cu o patină și să i-l aduci la măsura lui. Orice artist, de culori, de sunete, de cuvinte, de scenă, trebuie să plece la drum cu încredințarea că în fiece auditor, cititor și spectator are un adversar, întâi, bineînteles, în semenul lui, profesional, veninos, oblifat să-l conteste, fie de necazul izbutirii, fie din superstiții de generație, care-i un simplu caz de moșit. El nu e convertit prin definiții, expuneri și deducții, ci prin emoții ; ceea ce lipsește și din activitățile de difuzare a principiilor, mărginite, prin neajunsurile exponentului personal, la locuri comune și fraze repetate. O strună, nu știi cum atinsă cu arcușul, iscă fiorul. Poate să fie executantul un perfect vituoz, fără să stîrnească indescriptibilul tremur în suflet, de ecouri, al emoției neașteptate."

În poezie, pe mine m-a marcat, opera sa din ,,Cuvinte potrivite”:

,,Testament

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe-o carte.

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin râpi și gropi adânci,

Suite de bunicii mei pe brânci,

Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă,

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Așeaz-o cu credință căpătâi.

Ea e hrisovul vostru cel dintâi,

Al robilor cu saricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, întâia oară,

Sapa-n condei și brazda-n călimară,

Bătrânii-au adunat, printre plovani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Și leagăne urmașilor stăpâni.

Și, fragmentate mii de săptămâni,

Le-am prefăcut în versuri și-n icoane.

Făcui din zdrențe muguri și coroane.

Veninul stâns l-am preschimbat în miere,

Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, și torcând usure

Am pus-o când să-mbie când să-njure.

Am luat cenușa morților din vatră

Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzind în piscul datoriei tale

Durerea noastră surdă și amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucat

Stăpânul, ca un țap înjunghiat.

Din bube mucegaiuri și noroi

Iscat-am frumuseți și prețuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Și izbăvește-ncet pedepsitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-îndreptățirea ramurei obscure

Ieșită la lumina din pădure

Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi,

Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneșe pe canapea

Domnița suferă în cartea mea.

Slova de foc și slova făurită

Împrechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrățișat în clește.

Robul a scris-o, Domnul o citește,

Făr-a cunoaște că-n adâncul ei

Zace mânia bunilor mei”

Putem spune că ,,Testament” reprezintă o meditație, deoarece exprimă reflecții asupra existenței. Accentul se pune pe sentinmente și reflecția filozofică. Autorul folosește și antiteza, căutând de fapt o definiție a conceptului dintre poet și poezie. Mai putem spune că, poetul este un centru al universului, iar poezia este o sinteză între conținut și formă. El amintește atât de trecut (,,Străbunul”), prezent (,,Parintele”-adică poetul) și viitor (,,Fiul” și ,,Domnița”).

Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român, cunoscut în special pentru măiestria basmelor, poveștilor și povestirilor. A rămas cunoscut ca unul dintre marii clasici ai literaturii române datorită operei sale ,,Amintiri din copilărie”.

Cea mai marcantă operă a sa, este pentru mine ,,Povestea lui Harap-Alb”, un basm cult. În acest basm este vorba despre un crai care are trei fii. Fratele său, Verde-împărat, care avea o împărăție într-un loc mai îndepărtat, dar nici-un fecior care să-I ia locul după moartea sa, îi scrie să-I trimită pe unul dintre feciori, pentru a-i lăsa împărăția.

Primul, fiul cel mare al craiului, pleacă la drum. Ca să-I încerce puterile, tatăl său îi iese în cale, îmbrăcat în piele de urs. Fiul se sperie și se întoarce înapoi, stârnind batjocoroa părintelui său. Tot la fel, pățește și fiul cel mijlociu.

Mezinul este sfătuit de câtre o bătrână cerșetoare cum să procedeze ca să nu pățească și el rușinea fraților săi. Îi cere tatălui său calul, armele și hainele din tinerețe. Deși uimit, craiul este de acord. Calul se dovedește a fi un cal fermecat, care nu se sperie de urs. Astfel, mezinul pleacă mai departe, primind de la tatăl său blana de urs și sfatul să se ferească de oamenii spâni sau roșii.

Mergând mult timp, într-un codru întâlnește un om spân, care îi apare de trei ori în cale, sub trei înfățișări diferite, oferindu-se să-i fie slugă. În cele din urmă, mezinul, nemaiștiind pe ce cărări să o apuce, acceptă ultima propunere a spânului. Cei doi străbat o bucată de drum, după care, spânul, prin vicleșug, îl convinge pe fiul craiului să coboare într-o fântână ca să se răcorească. Îl închide acolo și îl obligă să i se supună. Apoi, cei doi, schimbă între ei hainele și identitatea. Fiul craiului devine sluga spânului și este poreclit Harap-Alb.

Își continuă drumul spre țara lui Verde-Împărat. Ajunși acolo, spânul este tratat cu tot respectul cuvenit moștenitorului tronului, iar Harap-Alb esre trimis la grajduri. După aceea, spânul, pentru a-l impresiona pe împărat, îl trimite pe Harap-Alb să aducă o salată rară, din grădina ursului, apoi o piatră nestemată din fruntea cerbului, două sarcini care se dovedesc a fi periculoase. Cu ajutorul bătrânei cerșetoare, care se dovedește a fi Sfânta Duminică, tânărul reușește să ducă la bun sfârșit cele două îndatoriri. A treia oară este trimis s-o aducă pe fata împăratului Roș, cunoscută ca mare vrăjitoare. Drumul către împărăția acestuia este lung. Harap-Alb are ocazia să facă niște fapte bune: să ajute niște furnici și un roi de albine, primind de la acestea câte o aripă fermecată. Se împrietenește apoi cu cinci creaturi ciudate: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.

Cu ajutorul acestora și cu darul de la furnici și albine, Harap-Alb reușește să depășească încercările la care îl supune împăratul Roș și să o capete pe fiica acestuia pentru a o duce spânului.

Pe drum, cei doi tineri, prind drag unul de celălalt. Când ajung la palatul împăratului Verde, fata dezvăluie tuturor adevărata identitate a lui Harap-Alb. Spânul, mânios că a fost trădat, se repede și îi taie acestuia capul. Imediat, calul lui Harap-Alb îl ucide pe spân, azvârlindu-l din înaltul cerului. Fata împăratului Roș îl readuce la viață pe Harap-Alb cu apă moartă și apă vie.

Cei doi se căsătoresc și împaratul Verde le dă binecuvântarea și împărăția sa.

PSIHOLOGIA

este știința exacta a minții si comportamentului uman.

Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective – precum gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea.

Psihologii adoptă diverse modalități în practica lor. De exemplu, psihologia experimentală folosește metode științifice exacte în a studia cauzele și relațiile reciproce ale proceselor psihice, cum sunt, de exemplu, percepția, învățarea, memoria, motivația, sentimentele, personalitatea, comportamentul social și dezvoltarea psihologică de-a lungul vieții. Psihologia aplicata se ocupa cu formularea unor programe bazate pe aceste studii, pentru a fi aplicate eficient in sfera socială sau tehnică. Psihologia clinică este una dintre disciplinele psihologiei aplicate.

PSIHOLOGIA PRACTICĂ

Oamenii sunt adesea prefăcuți și te mint în față, dar există mai multe metode prin care ne putem da seama de lucrul acesta, mai ales prin indicatorii din arta conversației:

MINIMALIZAREA. Pentru a-și masca motivele, oamenii aleg deseori o versiune mai slabă a periuței-de exemplu, să adresezi cuiva un compliment în loc să îi faci o favoare. Deoarece favorurile implică mai mult timp și efort decât complimentele, au o probabilitate mai mare de a fi observate și a trezi suspiciuni.

DILUAREA. Un alt truc este folosirea unei forme ,,diluate” în locul uneia ,,concentrate”-de exemplu, să adesezi un compliment șefuluipentru o anumită formulare, și nu pentru tot discursul.

SIMPLIFICAREA. Strategiile care combină diferite tipuri de ,,periere” sunt mult mai evidente decât cele care conțin artificii de un singur fel. Acesta este motivul pentru care cele mai eficienteforme de a se face plăcut cuiva sunt cele care conțin un singur fel de artificiu.

CAMUFLAREA. Pentru a funcționa, arta de a se face plăcut trebuie să aibă loc într-un context adecvat și să fie în concordanță cu relația pe care o are autorul cu ținta sa.De exemplu, dacă un membru mai tânăr al consiliului de conducere îl felicită pe directorul executiv pentru discursul pe care l-a ținut investitorilor, nu apare nicio suspiciune. Totuși dacă aceași persoană face o remarcă măgulitoare la adresa tunsorii directorului executiv acest lucru va trage clopotul de alarmă. Pe de altă parte, secretara directorului executiv poate comenta foarte relaxată tunsoarea cea nouă a șefului ei pentru că rolul ei implică și să se asigure că el arată bine.

SELECTAREA. Cercetările arată că perosoanele care au un nivel înalt al stimei de sine agreează laudele, dar cele care un nivel scăzut al stimei de sine nu le agreează. Deasemenea, oamenii consideră complimentele care sunt în concordanță cu felul în care se văd ei înșiși ca fiind adevărate și cele care sunt contratrii ca fiind false. De exemplu, un mastru șahist care sai la inteligență sa ca fiind autentice, iar pe cele la înfățișare ca fiind false. Pentru a avea succes, o persoană care dorește să se facă plăcută trebuie să știe nu numai cum să flateze, ci și pe ce temă să flateze.

ACOPERIREA. Suntem mult mai înclinați să luăm complimentele drept adevăruri când ne sunt adresate nouă, decât când le auzim adresate altei persoane. Poate că acest lucru se întâmplă pentru că facultățile noastre critice devin mai slabe în fața unui compliment sau poate că suntem mai obiectivi când altcineva este flatat. Oricum ar fi, persoanele cel mai puțin impresionate de compliment sunt martorii. Ei sunt și mai înclinați să sumbineze eforturile celui care le adresează analizând motivele lor. Persoanele versate în arta de a se face plăcute știu acest lucru și încearcă să se asigure că nu este nimeni prezent ca martor la încercările lor de a flata o persoană sau, dacă mai sunt și altele de față, se asigură că acestea se vor vedea obligate să le susțină opinia.

Nostradamus (n. 14 decembrie, 1503 – d.  2 iulie, 1566)

Medic și profet din secolul al XVI-lea, a trăit în Franța în epoca Inchiziției. Era considerat un medic de excpție care cunoștea metode eficiente de tratare a ciumei. Vizionar, el și-a transpus în catrene de câte patru versuri, profețiile făcute de-a lungul anilor. Catrenele sunt caracterizate de un simbolism profund, obscur, criptic(anagrame, cuvinte din limbi diferite etc.), imposibil de descifrat de cititorul neavizat. Și, probabil cea mai serioasă provocare o constituie faptul că Nostradamus le-a schimbat în mod intenționat ordinea cronologică.

În primul rând, Nostradamus a fost dotat din naștere cu un ,,al șaselea simț”. În al doilea rând , a fost animat de o puternică dorință de a-și dezvolta aceste abilități. Bunicul său i-a lăsat, se pare diverse cărți pe teme de magie, care i-au permis să experimenteze anumite ritualuri. De asemenea, a avut acces la unele manuscris ,,pierdute”, care circulau clandestin, în afara bibliotecilor și a colețiilor oficiale ale vremii. Nostradamus vorbește la un moment dat despre îndrumători din planul astral și din alte lumi, care l-au ajutat în acest sens. Unii dintre aceștia i-au facilitat accesul la rețete ezoterizce pe bază de plante și droguri cu efect de sporire a capacităților mentale. Unul dintre îndrumători i-ar fi dăruit, se pare, o oglindă în cursul uneia dintre meditațiile sale-oglidă care a deținut un rol important în predicțiile ulterioare.

Nostradamus a mărturisit totodată că utiliza diverse cristale pentreu a se focaliza pe anumite frecvențe telepatice. Uneori menționează că obișnuia să privească adânc în foc sau în apă, pentru a se concentra. De asemenea, în cursul călătoriilor sale, a avut acces la unele lucrări de misticism considerate pierdute. În plus, ținea legătura cu alți astrologi și reprezentanți ai ocultismului. Tostuși, este posibil ca unele dintre notițele și explicațiile sale cu privire la tehnicile utilizate să fi fost doar o modalitate de a pune Inchiziția pe o pistă greșită în ceea ce îl privește.

Una dintre cele mai uimitoare variante explorate susține că, printr-un fel de ,,alterare a timpului”, Nostradamus intră în legătură cu subconștientul unor persoane din viitor, care îl contactaseră.

Nedumeriri au stârnit și capacitățile sale de vindecare. În acest sens, el amintește despre o abordare holistică a sănătății și menționează că izbutea să evite șocul indus pacienților în timpul unei intervenții chirurgicale folosind metode parapsihice. La un moment dat vorbește despre importanța ,,aurei” în determinarea stării de sănătate și critică parictica vremii, aceea de tratare a simptomelor. Dacă atitudinea mentală fundamentală a pacientului-este una necorespunzătoare, acesta va găsi alte metode prin care se va îmbolnăvi. După părerea lui cancerul era cauzat de existența unor gânduri autodistrugătoare adânc înrădăcinate în psihic. În plus, el a confirmat ceea ce alții doar au bănuit și anume că ,,vedea” viitoarele abordări medicale ale unor maladii cu care se confrunta(precum ciuma), inspirându-se din ele.

,,Timpul simultan” este un concept dificil, care se referă la iluzia timpului terestru, așa cum este ea percepută din alte planuri spirituale, mai înalte. Între două existențe, sufletul își poate ,, revedea” viețile trăite, fără a fi limitat de constrângerile timpului. Această stare de conștiință este atinsă și de subiecții ședințelor de regresie temporală sub hipnoză, care intră în transe profunde, similare unui somnabulism profund. Aceștia își pot pune în revistă nu doare viețile anterioare, ci și pe cele viitoare. Mai mult decat atât însă, ei par a trăi viețile respective chiar în momentele în care le descriu.

Liberul arbitru versus fatalism

Preponderența profețiilor sumbre și catastrofice în opera lui Nostradamus duce uneori la adoptarea unui nihilism resemnat sau chiar a unei atitudini fataliste, de tip ,,Ce rost mai are totul?” Dar exact aceasta este perspectiva mentală pe care Nostradamus a combătut-o frecvent. Fluxul istoric al lumii are un fel de ,,inerție” pe care el a învățat s-o descifreze, grație capacității sale dezvoltate de concentrare psihică. Dacă mergem înainte pe calea pe care suntem în prezent, adică pe ,,calea minimei rezistențe”, viziunile sale apocaliptice, teribile, se vor adeveri. Dar, dacă vom da dovadă de fermitate și gândire focalizată chiar și cele mai grave scenarii vor putea fi evitate.

Nostradamus a subliniat în mod repetat caracterul imperios al misiunii pe care și-o asumase și frustrarea resimțită atunci când vedea apatia manifestată de ceilalți în fața previziunilor sale. Capacitățile sale parapsihice erau atât de profunde și de bine dezvoltate, încât, dacă ar fi trăit într-o altă epocă, ar fi putut fi venerat aidoma unui zeu; în perioada Inchiziției însă, talentul său s-a irosit. Nostradamus a fost un fel de psihanalist al întregii omeniri, iar tendința permanentă a ,,pacientului său”, a constituit o puternica sursă de frustrare pentru el.

La fel de interesant este și faptul că Antihristul este întruparea a tot ce este și ce a fost rău în cadrul omenirii, din momentul creației și până astăzi. Cu alte cuvinte, propriile noastre gânduri și fapte negative contribuie în mod direct, dar și indirect, la teribilul crescendo al firii sale diavolești. Macabra dramă cu Antihristul în rol principal, prorocită înca de pe vremea Vechiului Testament, este de fapt o lecție dură, care ne îndeamnă să ne purificăm templul mental și trupesc de straturile de reziduri depuse de secole. Extraordinara putere a gândurilor noastre ne va sili să deschidem ochii în fața ei. Așa cum atrcitrățile comise de Hitler în numele celui de-al Treilea Reich nu constituie altceva decât o urmare logică a nazismului, rasismului, intoleranței și imperialismului, în mod similar amenințarea uriașă a celui de-al treilea război mondial este îtreruperea tuturor păcatelor noastre ascunse, înfăptuite împotriva semenilor noștri.

Nostradamus se referă la numeroase necunoscute întunecateale epocii noastre, de la cabala (intrigă, complot) care manipulează economa mondială și conflictele armate până la cercetările secrete în domeniul armamentului.

Mesajul pozitiv fundamental al lui Nostradamus este acela că fiecare individ își aduce propria contribuție la fluxul istoriei , că liberul arbitru există și că utilizarea lui rațională poate preveni dezastele, apatia fiind, probabil, cea mai distrugătoare ,,soluție”.

Liberul arbitru există. Nostradamul vrea ca noi să știm acest lucru, pentru a putea evita cele mai cumplite consecințe. El era de părere că, dacă omul ar avea cunoașterea necesară, și-ar putea da seama ce direcție urmează viitorul său și ar putea schimba-o înainte de a fi prea târziu.

Leonardo da Vinci

Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Italia – d. 2 mai 1519, Franța), este cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, care a fost un mare reprezentant al Renașterii italiene. Abilitățile sale au fost multiple: pictor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. El este considerat ca fiind cel mai de seamă geniu din istoria omenirii.

Cea mai apreciată operă a sa, este portetul Lisei Gherardini, soția lui Fancesco del Giocondo, cunoascută sub numele de Mona Lisa sau Gioconda, operă aflată în colecția Muzeului Luvru, începând cu anul 1797. Fresca intitulată ,,Cina cea de taină”, aflată la mânăstirea dominicană Santa Maria delle Grazie din Milano, este cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor. ,,Omul Vitruvian”, un desen din 1490, este o imagine cu adevărat simbolică Renașterii.

Un spirit liber și profund, inventator înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput mai multe invenții, cum ar fi: mașini de zburat, o mașină de socotit, un tanc, o mașină automată de bobinat, o mașină de încercat rezistența la întindere a firelor și multe altele.