Am ales ca temă evaziunea fiscală întrucât împreună cu contrabanda este una dintre cele [608115]

1 Introducere

Am ales ca temă evaziunea fiscală întrucât “împreună cu contrabanda este una dintre cele
mai folosite metode de obținere a profitului din partea criminalității organizate și
terorismului.” (La granița cu lumea interlopă – Anghel Stoica, Editura Neverland ,2011)
A fost întodeauna activă și ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în averea
lor, îi atinge în cel mai sensibil interes, interesul bănesc. Evaziunea fiscală este una dintre cele
mai întâlnite infracțiuni de tip econom ic, prezentă în variate forme, atât pe plan local cât și pe
plan internațional. Gravitatea acestei practici reiese și din implicarea tot mai activă a Serviciului
Român de Informații în acțiuni care urmăresc destructurarea unor organizații care practică
evaziunea fiscală. ”Conform unor estimări ale Asociației Române a Băncilor, aproape 80% dintre
cazurile unde există indicii serioase privind spălarea de bani au în spate activități de evaziune
fiscală, domeniile principale fiind comerțul, sectorul imobiliar ș i inclusiv serviciile financiare și
bancare.” ( Blog Victor Ponta “ http://blogponta.wordpress.com/category/pareri -ferme/page/2/ ” ) Scopul
acestei lucrări este prezentarea gradului în care evaziunea fiscală este sursă de finanțare pentru
organizațiile criminale din România, prezentarea și discutarea normelor legislative în vigoare,
necesitatea implicării Serviciului Român de Informații și înțelegerea cât mai corectă a
fenomenului. V oi prezenta câteva cazuri din perioada 2012 -2013 în care grupări criminale care se
ocupau cu evaziune fiscală au fost destructurate cu sprijinul SRI, pentru a sublinia importanța
diminuării acestui fenomen care are atâtea efecte negative asupra economiei. În România există
mai multe instituții responsabile de prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, printre care: Garda
Financiară, Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, Oficiul pentru Protecția
Consumatorului, Vama, Direcția de Inve stigare a Fraudelor din cadrul IGPR, Garda de Mediu,
Direcția de Sănatate Publică, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Autoritatea Națională de
Administrare Fiscală ș.a.m.d., aceasta din urmă urmând a fii dezbătută într -un capitol aparte.
Mi s-a părut interesant de urmărit modul în care diferă modul de evaziune fiscală și
medotedele de prevenire a acestei a în Anglia în compratie cu țara noastră.
O teorie a psihologiei spune că indivizii au tendința de a nu plăti decât ceea ce nu pot să
nu plătească. Omu l are mereu tendința de a pune interesul particular înaintea interesului general.
Astfel, spiritul de evaziune naște și din simplul joc al interesului oricare ar fi cota impozitului pus
în sarcină și este o formă a egoismului, omul fiind înclinat să consid ere impozitul mai mult ca un
prejudiciu decât ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice. “Acest spirit antifiscal manifestat
în special de către diferite categorii de contribuabili de la orașe, își are originea în România, de la

2 primele încercări d e adoptare în țara noastră a concepțiilor moderne ale universității și
uniformității impunerii.” (Evaziunea fiscală – Dan Drosu Șaguna, Mihaela Eugenia Tutungiu,
Editura Oscar Print )
Limitarea acestui fenomen, poate și ar trebui să fie una dintre soluțiile de redresare a
echilibrului financiar public pentru România. Contextul economic actual, generat de criza
economico -financiară, agravează acestă infracțiune economică, care la rândul ei, adâncește
această criză.
Consider acest fenomen foarte relevant pen tru securitatea națională, având în vedere realitatea
incontestabilă a evoluției acestuia și a problemelor fundamentale ce le produce în plan
macroeconomic. Dovadă stă faptul că “deși avem unele dintre cele mai ridicate cote de impozitare
din UE atât pentr u TVA, cât și pentru contribuțiile sociale obligatorii (două componente care
dețin, în medie, mai mult de 2/3 fiscalitatea actuală în statele membre UE), țara noastră este
ultima din UE în ceea ce privește veniturile publice colectate, ca pondere în PIB.” (Economia
subterană și corupția: – Iulian Viorel Brașoveanu, ASE 2010, pg. 75 )

3 Capitolul I
Delimi tări conceptuale ale fenomenului evazionist. Aprecieri
privind manifestarea evaziunii fiscale în România

1.1. Conceptul de evaziune fi scală

În lipsa altor mijloace de finanțare și de susținere a statului, fiscalitatea, deși
inoportună pentru contribuabili, oricât civism ar dovedi aceștia, a fost și este, în
continuare, o necesitate obiec tivă. Deși are o istorie milenară, însoțind, în decursul
timpului, nașterea și dezvolta rea statulu i, impozitul reprezintă una din instituțiile publice
cele mai contro versate.
Chiar dacă se consi deră a fi fost obținut consi mțământul general la suportarea unei
sarci ni fisca le, din toate timpurile, cetățenii contr ibuabili s-au opus sarcinii fiscale de plată,
prin mijloace legale sau mai puțin legale, încercând astfel să-și protejeze o parte cât mai
însemnată din venitul personal.
Dacă a fura de la aproa pele tău este un act cond amnabil în opini a generală ,
un gest profund cond amnabil, a fura de la stat, o entitate abstractă, este mult mai puțin
condamnabil, fiind chiar o virtute în mintea multor oameni.
Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-socia le de maximă
importanță, cu care toate statele de astăzi se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai
mică. Din păcate, ceea ce se poate face, efectiv, în acest domeniu, este limitarea la
maximul posibil a acestui fenomen, eradicarea sa fiind practic imposibilă.
Din totdeauna, multitudinea obligațiilor fiscale, pe care legile fiscale le impun și
mai ales pov ara acestor obligații au stimulat ingeniozitatea contribuabililor ,
determinându -i pe aceștia să caute cele mai diverse procedee de eludare a legii.
Dar, motivația princ ipală a fenomenului în cauză este aceea că, lovind indiviz ii în
averea lor, fiscal itatea îi atinge într-unul din cele mai sensibile interese, și anume interesul
bănesc.
Literatura de specialitate dă multiple interpre tări conceptului de evaziune
fiscală. Una dintre acestea definește „evaziunea fiscală” ca fiind „tota litatea procedeelor
licite sau ilicite cu ajutorul cărora, cei interesați sustrag, în totalitate sau în parte, materia
lor impozabilă obligațiilor stabilite pri n legile fiscale”.( Dan Drosu Șaguna, Mihaela
Tutungiu, „Evaziunea fiscală”, Editura Oscar Print )

Un alt sens al conce ptului de evaziune fiscală a fost dat de M. Duverger , care

4 aprecia că acest fenomen „desemnează ansamblul manifestărilor de fugă din fața
impozitului”, în acest sens, existând evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului,
atunci când „cel care ar trebui să plătească impozitul, n u îl plătește, fără ca obligația
acestuia să fie transmisă asupra un ui terț”.

Carmen Cordunenau, în lucrarea „Sistemul fiscal în știința finanțelor”
precizează că
„evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuab ililor de la plata obligațiilor fiscale
care le revin, în mod parțial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la
manevre ingenioase, în scopul ascun derii materie i impozabile ”.
Indiferent de modul cum este definit acest fenomen, evaziunea fiscală
reprezintă, în ultimă insta nță, neîndeplinirea, de către contrib uabil, a obl igațiilor
fiscale.
Mijloac ele de disimulare întrebuințate pentru sustra gerea de la îndeplinirea
obligațiilor fiscal e se pot împărții în două categ orii:
– extrapolar ea insuficienței legislative sau chiar posibilitățile lăsate de
legiuitor cu anumite intenții;

– proce dee ilicite.
Literatura de specialitate din România a consacrat, pe baza criteriului
legalității, al respectării sau nu a legislației fiscale, doi termeni pentru desemnarea
formelor evaziunii fiscale: evaziunea fiscală licită (lega lă) și evaziunea fiscală ilicită
(fraudul oasă, frauda fisca lă).
Din punct de vedere mora l, se poate argumenta că anumite tipuri de evitare
(licită) a impozitării sunt la fel de greșite ca și evaziunea frauduloasă și de aceea ar trebui
tratate la fel ca aceasta. În legătură cu aceasta, Cowe ll8 apreciază că o asemenea
distincție bazată pe criter ii morale este prea vagă și nu ajută analiza econ omică.
Motivarea econ omică a scopului evaziunii fisca le are la baza analiza
comporta mentului contrib uabilului individual. Modu l în care individul perce pe
posibi litățile de a fi afectat de sistemul de legi fiscale și de instrumentele de
constrânge re fiscală are o relevanță partic ulară. Acesta determină individul să ascundă
sau să denatureze activitățile sale.
Oricum, contribua bilii pot percepe anumite opțiuni cu privire la declarația
fiscală, tranzacțiile financiare sau activitățile economice ca generatoare de potențiale
costuri , în situația în care aceștia devin subie cți ai descoperiri i și penalizării.

Activitățile tipice de evaziune fiscală (frauduloa să) presupu n, pentru contribuabi l,

5 luarea deciziilor în condiții de incertitu dine (de a fi descoperit și de a fi obligat la plata
impozitul ui și a penalităților), pe când, evitarea fiscală (licită) implică sigura nță pentru
contr ibuabil, atunci când acesta ia anumite decizii fiscale, deși, și aceasta poate să implice
o anumită frustra re gene rată de intenția de cău tare a unei impozitării reduse.
Evaziunea fiscală frauduloasă are un caracter speci al, deosebindu -se de alte
forme de infra cțiuni econ omice p rin cel pu țin trei motive, și anume:

→ în primul rând, reprezintă o înșelăciune comisă împotriv a unui agent econo mic
special
(guvernul). În aceas tă postu ră guvernul îndeplinește triplu rol: impune regulile pe baza
cărora se derulează relațiile economice, este victimă și arbitru în același timp;
→ în al doilea rând, cunoașterea de către guvern a scopul ui acesteia și a modului
în care se acționează în sectorul evitării impozitelor poate juca un rol crucial în
alegerea structurii impozitelor, în acest scop guvernul trebuie să combine cu mare
atenție informațiile despre cei implicați în evaziune fiscală;
→ în al treilea rând, există o relație specială între evaziunea fiscală și alte
teme importa nte de studiu ale economiei publice . Forma pe care o îmbracă diferitele
infra cțiuni economice (evaziunea fiscală, contrabanda, piața neagră, etc.) depinde de
tipul de societate, structura economiei și sistemul de legi existent.
Delimitarea evaziu nii fisca le licite de cea ilicită este necesa ră și utilă, pentru
că dă posibilitatea, cel puțin teoretică, estimării mărimii fenomenului, pe cele
două forme de manifestare. Mai mult decât atât, această delimitare contribuie la
sensibilizarea factorilo r de decizie politică și a celor administrativi în a căuta și stabili
mijloacele adecvate de limitare și combatere a fenomenului în cauză.
În practică, însă, este foarte greu de delimitat evaziunea fiscală licită de cea
frauduloasă, astfel că, între legal și ilegal nu există o ruptură ci, mai degrabă, o
continuitate, încerc ările s uccesive de a profita de lacunele legii conducând contrib uabilul
de la legal la ilegal.
Cel mai adesea, fraud a fiscală desemnează o infracțiune la lege, o încălcare voită
a legii fiscal e în vigoare și se distinge de evaziunea fiscală licită, care reprezin tă o
utilizare abilă a posibilităților și alternativelor oferi te de le ge.
În concepția autorilor C.V.Br own și P.M.Jakson, evaziunea fiscală licită (tax
avoidance) este definită ca o reorganizare legal ă a unei afaceri astfel încât să se
minimizeze oblig ația fiscală, iar frauda fiscală (tax evasion), ca o reorga nizare ilegală a
unei afaceri, în același scop.
Astfel, dacă sustragerea de la îndepl inirea oblig ațiilor fiscale se realizea ză

6 prin interpreta rea legilor fiscale, în favoarea contribuabi lului, atunci ne aflăm în aria
evaziunii fiscale licite, care nu este considerată contravenție sau infrac țiune și nu este
pedepsită, contrib uabilii diminuându -și veniturile impozabile pe baza unor criterii sau
norme acceptate, legale.
În situația în care se disimulează obiectul impozabil, se subev aluează cuantumul
materiei impozabile sau se folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului
datorat, ne aflăm în domeniul evaziunii fiscale fraud uloase sau fraudei fiscale. Cel mai
adesea, aceasta se manifestă prin întocmirea de declar ații false, ținerea de evidențe
contabile duble, nerea le, nedeclararea materiei impozabile, declararea unor venitur i
impozabile inferioare celor reale, etc.

Figur a 1.1.: Fraud a și evaziunea fisca lă: grade de ilegalitate
ZONA ILEGALĂ •FRAU DA

ZON A GRI •ABUZUL D E DREPT

•ABILITATE FISCA LĂ

ZONA LEG ALĂ •ABST INENȚA
•APLICAREA REGIMURIL OR FISC ALE
DE FAVO ARE

•EROAR E

•RESPECTAREA LEGII

Sursa: Martinez J.C., „La fraude fiscale”, Ed. Dalloz, Paris, 1985, p.11

Conform schemei prezentate se pot identifica trei zone în care contribuabilii pot
acționa, în vederea neîndeplinirii sarci nilor fiscale, astfel contrib uabilii glisează de la
eroare, la utilizarea opțiu nilor fiscale, de la simpla abstinență, la utilizare a abilă a textelor
de lege sau de la abuz față de legile fiscale, la frau da calificată.
Având în vedere gradele d e ilegalitate, singu ra formă a evaziunii fiscale care, în
funcție de gravi tate, constituie contravenție sau infra cțiune, fiind pedepsită ca atare, este
cea situată în zona ilegală și anume evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală.
Zona gri este situa tă la granița dintre legal și ilegal, delimitarea acesteia
nefiind, în practi că, ușor de trasat. Ca modalități conc rete de evitare a impozitului, și,
care presupun, fără doar și poate , voința și intenția contribuabil ului, sunt evaziunea
fiscală, având la bază abilitatea fisca lă, prin folosire a lacunelor sistemului fiscal și
imperfe cțiunii legilor fiscale și evaziu nea fisca lă prin abuz de drept. Aceas tă formă

7 a evaziunii fiscal e presupune încheiere a unor ara njamente jurid ice, între diverși
parteneri de afaceri, în scopul diminuării sarcinilo r fisca le. În țările anglo-saxone, aceste
aranja mente sunt supuse unui test de „reasonable business purpose”
(inter es comercial rezonabi l), în urma cărora se stabil ește obiectivul aranjamentului
respectiv. Dacă se constată că acesta a fost unul de natură pur fisca lă, se pronunț ă
inopozabilit atea actului jurid ic respectiv.
Alte modalități de evitare sau de diminuare a impozitului, încadrate în zona
legală, sunt abținerea contribuabililor de a îndep lini, desfășura anumite activități,
operațiune frecventă în cazul unei fiscalități excesive și folosire a regimurilor fiscale de
favoare, în care chiar legea fisca lă asigură evaziunea, cum este cazul e valuării forfetar e a
materiei impozabile.
Evaziunea fiscală poate avea loc și în urma unor erori determinate de
necunoa șterea sau interpretar ea greșită a legilor . În pract ică, însă, este dificil a distinge
eroare a involuntară de o decizie luată conștient, în vederea diminuării impozitul ui, în
această situație, jalonarea limitelor celor două forme ale evaziunii făcându-se de la caz la
caz.

1.2. Formele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală a existat, există și va exista, atât timp cât statul și
impozitul vor contin ua să existe, dar formele și modalitățile de înfăptuire sunt perfectibile
în timp.
Din punct de vedere al modului cum poate fi săvârșită, al raport ului care există
între fen omenul în cauză și legislația în vigoare, evaziu nea fiscal ă cunoaște două
forme de manifestare:

 evaziune fiscală licită (realiza tă la adăpo stul legii);
 evaziune fiscală ilicită (fraudulo asă) sau fraudă
fiscală. Din punc t de vedere spațial se pot
identifica:

o evaziunea fiscală la nivel național;
o evaziunea fiscală internațio nală.

În ultimii ani, acțiunile de eluda re sunt transferate, din ce în ce mai mult,
dinspre interiorul sistemelor fiscal e naționale, dincolo de frontierele statale, acțiune
deter minată de tendințele de glo balizare econ omică, polit ică și socială.

8

1.2.1. Evaziun ea fiscală la nivel național

1.2.1.1. Evaziu nea fiscală l icită

Deși nici o lege pentru combaterea evaziunii fiscale nu se referă la o evaziune
fiscală licită (dar nici ilicită), expresia este des întâlnit în literatura de specialitate, iar
practica respectivă este și mai des întâlnită.
Evaziunea fiscală licită reprezintă sustragerea unei părți din mater ia
impozabilă, fără ca acest lucru să fie considerat contravenție sau infracțiune. Ea
presupune exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valori ficării inteligente a
inconsecvențelor, contradicțiilor sau echivocității unor prevederi legale, în scopul evitării
oblig ațiilor legale către stat.
În unele cazuri, intenționalitatea acțiunii, corobor ată cu faptul că prin
aceasta se urmărește evitare a plății obligațiilor fiscale, conduce la concluzia că și această
formă a evaziunii fiscale atrage culpa subiectului economic implicat. Cu toate acestea,
acestuia nu i se aplică sistemul de penalități care însoțește frauda fisca lă, având în
vedere faptul că acesta nu a încălcat nici o lege, ci pract ic a profitat de legisl ația existentă
(sau de lipsa ei), „recurgân d la o combinație nepre văzută de legiuitor și, în consecință ,
tolerată prin scăpare din vedere”. Singurul „vinovat” de prod ucerea evaziunii fiscal e legale
fiind, deci, legiuitorul.
Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesită, de obicei, asistență din
partea unor conta bili sau avocați specializați în domeniul fiscal. Aceste costuri de
evitare sunt suportate și justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari, în
timp ce contribua bilii cu venituri m odeste apelează, atunci când se sustrag impozitului,
la frauda fisca lă, deoarece nu presupune costurile unei consulta nțe specializate.
Frecvența acesteia este mai accentuată în perioadele când se modifică sau se
introduc legi noi, precum și atunci când statul utilizează, în mod intenționat, impozitul în
scopul promovării unor politici stimulatoare față de anumite categorii socio -profesio nale
sau în anumite domenii de activitate.
În pract ică, fapte le de evaziune fiscală licită , bazate pe interpret area favorabi lă a
legii, sunt foarte diversificate , în funcț ie de inventivitatea co ntribuabilului și larghețea legii.
Evaziunea fiscală licită este favoriza tă de:
– acordare a unor facilități fiscal e sub forma unor exoner ări, scutiri
parțiale, reduceri, deduceri, etc.;

9 – acordare a unor scutiri delimitate temporar, în cazul înființării de noi
societăți comerciale;

– scoaterea de sub incidența impozitului a veniturilor aferente depozitelor
bancare
și a celor provenite di n plasamente în obligațiuni emise de stat;
– nereglementarea cheltuielilor generale ale societăților comerciale, aceasta
creând tentația supraevalu ării, prin creșterea, nejustificată economic, a
acestora;
– impunerea venituri lor realizate de anumite categorii de persoane fizice, pe
baza unor norme medii de venit, creea ză cond iții pentru contrib uabilii care
realizează venituri mai mari decât media, să nu plăteas că impozit
pentru diferența respectivă;

– exploatarea unor lacune ale legii, etc.

În România, evaziunea fiscală licită s-a realizat, adesea, pe baza:
– facilităților fiscal e acordate de guver n: eșalonări, amânări sau scutiri la
plata impozitelor și taxelor, a majorărilor și penalit ăților afere nte acesto ra. Astfel, au
fost avantajați contrib uabilii rău-platn ici în defavoar ea celor care au înțeles să-și onorez e
obligațiile fiscal e în termenele legale. Prin aceste facilități s-a încălcat, în mod direct ,
principiul echității fiscale, în scopul realizării, mai mult declarate, a un or finalități de
natură econ omică sau s ocială .
Un exemplu repreze ntativ și bine cunoscut, în România, de utilizare a facilităților
fiscale pentru sustragerea de la impozitare îl reprezintă proce deul înființări de societăți în
lanț de către același patron sau grup de asociați, după ce o societate a acestora ieșea din
perioada de scutire de la plata impozitului pe profit. În acest sens, s-a ajuns ca,
profitându -se de unele lacune ale Legii nr . 12/1991, privind impozitul pe profi t, să nu se
plăteas că, de către respect ivii contr ibuabili, impozit pe profit perioade lungi de timp,
ceea ce după unii autori reprezin tă, la nivel național, valoarea a încă unuia sau a două
bugete anuale. Lacuna era prezentă în art.7 al legii, conform căruia „în cazul în care
unitățile plătitoare de impozit pe profit … își încetează activitatea într-un in terval de timp
mai mic decât cel pentru care sunt scutite de plata impozitului, de la data expirării
perioadei pentru care se aplică scutirea de impozit, acestea au obligația de a vira la
bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, impozitul pe profit calculat pentru
întreaga perioadă de scutire”. Astfel, deși societatea comercială își înceta , de facto,
activitatea înaintea expi rării perioadei menționate, prin prelu area ei de către o altă
societate nou-înființată, de jure, societatea era radiată de la Registrul Comerțului după

10 expirarea respectivei perioade. În felul acesta, dispozițiile art.7, mai sus menționat,
deveneau ino perabi le.
– omisiuni în reglementarea unor impozit e și taxe. De exemplu, persoa nele
fizice autorizate în produc ția de băuturi alcoolic e, în perioada 1993-1995, au fost omise
din categoria subiec ților impozabili, combustibilul M și unele derivate ale motorinei
nu au fost supuse accizării, etc.
O altă sursă importantă de evaziune fiscală licită, la îndemâna persoanelor
fizice, a constituit-o neimpozitarea, până în 2004, a unor venitur i realizate de aceste a
(veniturile realiza te din vâ nzările imobiliare, câștigu rile de capital, veniturile ocazionale).
Prin urmare evaziunea fiscală licită va acționa ori de câte ori prin legile fiscale sunt
lăsate posibilități de opțiune, de excepție de la regulă, de omisiune, de interpre tare
în mai multe modalități a legii, acolo unde există exprimate facilități fiscale, în anumite
cazuri definite de lege, evaziunea licită fiind favoriz ată de existența unei legislații paralele
pentru o firmă, care își poate, astfel, reor ganiza activitatea în așa fel încât să profit e de pe
urma acesteia.
Această formă a evaziunii fiscale poate fi evitată prin corectarea și îmbunătățirea
cadrului jurid ic prin care a devenit posibilă, însă, de multe ori, existența unor interese
politi ce, economice și sociale, determină tolerarea tacită a unor situații evazioniste.

1.2.1.2. Frauda fisca lă

Evaziunea fiscală frauduloasă (frauda fiscală), constituie o forma de eludare
agravantă, fiind studiată, analizată, legiferată și sancționată, prin măsuri pecu niare și
priva tive de libertate, ori de câte ori este depistată. Aceasta constă, deci, în ascundere a
ilegală, totală sau parțială, a materiei impozabile ce către contribuabili, în scopul reducerii
sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin.

Referitor la aceasta, în doctrina de specialitate, s-a apreciat că aceasta
reprezin tă un
„cancer” ce afectează societatea civilă și politică și care, după unele opinii, ar fi de circa
25% din valoarea bugetului unei țări dezvo ltate, ajungând la procente impresion ante în
țările în curs de dezvol tare13.

Evaziunea fiscală frauduloa să se prezin tă sub următoarel e forme:
a) evaziunea tradițională (prin disimulare), care constă în sustragerea, parțială sau
totală, de la plata obligațiilor fiscale, fie prin întocmirea și depunerea de
documente inco recte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în

11 vigoare.
Această formă a evaziunii fiscale fraudulo ase presupun e o serie de procedee,
printre care:

– întoc mirea unor declarații fisca le false sau neîntocmirea ace stora;
– reducere a intenționată a încasărilor, în scopul reducerii T.V.A. și a
profitu lui impozabil, prin încasări în numerar fără chitanțe și vânzări fără
factu ră;

– creșterea voită a cheltuielilor pe ntru a d iminua pr ofitul impozabil;
– producerea și comercializarea de bu nuri și servicii în mod cland estin;
– desfășurarea unor activități profesi onale recompen sate în mod
clandestin (la negru);
– diminuarea valori i moștenirilor primite și a tranzacțiilor cu bunuri
imobilia re, etc.
b) evaziunea juridică, constă în a ascunde adevărata natură a unui organi sm sau
a unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transfo rmat, în
mod ascuns, într-un contract de muncă, pentru ca beneficiarul acestuia să
obțină anumite avantaje din calitatea de salariat sau in vers) pentr u a scă pa de
anumite consecințe fiscale.
c) evaziunea contabi lă, greu de identificat în practică, constă în a crea
impresia unei evidențe contabile corecte, utilizâ nd documente false, în scopul
creșterii cheltuiel ilor, di minuării veniturilor, reducerii profitul ui impozabil și,
în consec ință, a obligațiilor fiscale datorate statului.
d) evaziunea prin evaluare , constă în diminuarea valorii stocuri lor,
supraesti marea a mortismentelor și provizioanelor în scopul deplasă rii
profitului în viitor.
Domeniile cele mai propic e fraude i fiscale sunt comune tuturor țărilor, ele
fiind repre zentate, în special, de activitățile terțiare (comerțul și serviciile) și de
constru cții. Comerțul de ține, însă, primul loc în cadrul activi tăților ge nerato are de
econ omie subt erană.
Frauda este extrem de extinsă în cazul veniturilor declarate de contribuabili,
cum este caz ul impozitului pe venitul global și a impozitului pe societate (pe profit). În
cazul impozitelor reținute la sursă, precum și în cazul impozitelor locale, când
administrația stabilește bazele de impozitare, posibilit ățile de fraudă sunt mai reduse.
Pe categorii de contribuabili, se consideră că cele mai mari posibilități de fraudare
le au contribuab ilii care desfășoară activități industriale și comerciale precum și cei

12 care desfășoară activ ității libere (avoc ați, medici, arhitecți, etc).
În perioada de după 1989, în România, o serie de societă ți comerciale au pus în
aplica re diverse modalități și tehnici, din ce în ce mai elaborate , prin care s-au sustras
fraudulos de la
plata obligațiilor fiscale (anexa 3), mijloacele și pârghiile de ordin legislativ și
administrativ fiind ins uficiente pentr u a le contracara. În aceste cond iții, frauda
fisca lă a căpătat dimensiuni alarmante, atât prin cazurile numeroase, cât mai ales prin
sumele mari de bani cu care a fost prejudiciat bugetul public.

În perioada analizată, instituțiile de control au evidențiat o creștere a actelor de
evaziune fiscală frauduloasă, ale căror as pecte princi pale se referă la:
• sustragerea de la plata impozite lor printr -o înregistr are incorectă a operațiunilor
economice în ac tele contabile;
• înfiin țarea „companiilor fantomă” și conduc erea de activi tăți evazioniste în
numele acestora;

• distrugerea docu mentelor importan te și a evidențelor co ntabile;
• cond ucerea unor evidențe contabile duble;
• elaborarea și preze ntarea unor date nereale , în balanțele contabile;
• nedeclararea anumitor activități comerciale sa u a unor surse de i mpozitare;
• subzistența unor activități econ omice fără declar area subsidiarilor , punctelor de
lucru și antrepozitel or;

• prezenta rea de d ocumente fa lse privind o perațiunile de import-export.
În continuare, sunt prezentate, unele din cele mai utilizate tehni ci de fraudare
fiscală, constatate în urma acțiunilor de control efectuat e, în România, grupate pe
categorii de oblig ații fiscal e:
a) în cazul impozitului pe profit:
– reducere a bazei de impozitare, prin inclu derea pe costuri a unor cheltuieli,
fără
documente justificative sau bază legală (amenzi, penalități, etc.);
– înregistra rea unor cheltuieli supra dimensionate sau peste limita admisă de
lege
(amortizări, cheltuieli social -cultu rale cheltuieli de deplasare,
cheltuieli de protocol, etc.);
– deducerea unor cheltuieli personale ale asociaților sau dobân zi la
împrumuturi acordate de patroni pro priei societăți;
– neînregistrarea integrală a veniturilor realizate, fie prin

13 neîntocmirea doc umentelor de evidență primară, fie prin înscrierea în documente a
unor prețuri de livrare sub cele practicat e în mod real;
– transferu l venitur ilor impozab ile la societăți nou create în cadrul aceluiași
grup, afl ate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit,
concomitent cu înregistra rea de pierd eri de către societatea-mamă;
– deter minare a impozitului pe profit prin aplicare a
necorespun zătoare a preve derilor legale, în specia l în ceea ce privește
reducerea impozitului aferent profitului reinvestit;
– necalcularea de către unele organiz ații nonprof it a impozitului
aferent veniturilor rezul tate din activități econo mice;
– neînregistrarea în contabilitate a diferen țelor stabilite prin actele de
control sau chiar a obligațiilor privi nd impozitul pe profit datorat.
b) în cazul taxei pe v aloarea adăugată
Cu toate că agentul economic nu suportă sarcina acestui impozit , ci numai îl
gestionează, deoarece suportator este consumatoru l final, înclinația spre evaziune în
materie de T.V.A. este dete rminată pe de o parte, de tendi nța însușirii unor sume deloc
neglijabile, iar pe de altă parte, de impactul acestui impozit asupr a trezoreriei și
lichidităților agenților econ omici.
Mecanismul princi pal prin care se realizează sustragerea de la plata taxei pe
valoarea adăugată îl constituie fie majorarea fictivă a T.V.A. deductibi lă, prin intrări
scriptice de bunur i, fie micșorarea T.V.A. colectată, ca urmare a subevaluării valorii
ieșirilor de produse , mărfuri și servicii.
Prin urmare:
– aplicarea eronată a regimului deducerilor (deducerea taxei pe valoarea
adăugată pe baza unor documente care nu au înscrisă taxa sau chiar
deduceri fără documente sau cu documente nelegale, deduceri duble, ca
urmare a înscrierii rep etate a unor facturi în jurnalele de cumpărări,
deduceri pe baza unor documente aparținând altor societăți
comerciale, deduc erea taxei pe valoarea adăugată aferentă ope rațiunilor
scutite fără drept de deducere, etc);
– necuprinde rea unor operațiuni ce intră în sfera taxei pe valoarea
adăugată în baza de calcul a taxei sau necupri nderea în baza de calcul
a taxei a tuturor facturilor;
– neevi dențierea și nevirarea taxei pe valoarea adăugată afere ntă avansur ilor
de la clienți;

14 – neînregistrarea ca plătitor la depășirea plafonul ui minim;
– sustrag erea de la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă
importurilor de bunur i, prin prezent area în vamă a unor acte fictive de
donație, de la parteneri externi, în loc de acte de cumpărare, precum și
neincluderea în deconturi a taxei pe valoarea adăugată de plată în vamă;
– emiterea de chitanțe fiscale și facturi cu taxă pe valoarea adăugată,
fără ca agentul economic să fie plătitor și fără să înregistreze și să
vireze taxa pe valoarea adăugată;

– neutiliz area sau utilizarea defectu oasă a formularist icii tipizate, cu
înregist rări incomplete în jurna le sau înregi strări repetate în jurna lele de
cumpărare, factu ri
„pierdute”, amânarea întocmirii facturilor fiscale în scopu l amânării plății
taxei pe valoarea adăugată, necuprinderea în baza de calcul a tuturor
elementelor din fac tură (ambalaje, cheltuieli de transport, etc.);
– sustrag erea de la plata taxei pe valoarea adăugată prin declararea unor
importuri ca fiind temporar e;

– cerer i de rambursare nejustificate;
– „erori de calcul”, etc., consti tuie doar câteva din metodel e utilizate
pentru fraudarea taxei pe valoarea adăugată .

c) în privința im pozitului pe salarii :
– neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaților cu titlu de venituri
salariale
(divers e ajutoar e în bani sau în natură, alte drepturi acordate în natură,
prime, sume reprezentând particip ări la beneficiu, stimulente, etc.);

– aplicarea incorectă a tabelelo r de impozitare a dreptur ilor salariale;
– nereținerea și nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru
persoanele angajate pe bază de convenții civile sau pentru zilieri;

– necumularea , în vederea impozitării, a tuturor ven iturilor salaria le;
– neînregistrarea oblig ațiilor de pla tă a impozitului pe salarii;
– nerespectarea legisl ației privind stabilirea bazei de impozitare, cumul,
scutirile
și reducerile de impozit.
Impozitu lui pe venitul global a oferit multiple posibilități de practicare a
evaziunii fiscale legale, printre care:
– necuprinde rea, în baza de impozitare, a tuturor venituri lor

15 realizate, în special a celor pentru care impunerea se realiza pe
baza declarației
subiect ului impozabil (ex: venituri din chirii, venituri din
activități independente);
– identificarea unor modalități de generare de cheltuieli
fictive cu salarizarea unor persoan e, reușindu -se pe această cale
plăți de natura dividendelor camuflate sub f ormă de drepturi
salariale;
– crearea uno r facili tăți salariaților, care să nu intre în sfera de
impunere a impozitului pe venitul global, astfel încât să plătească
la bugetul de stat un impozit mai mic;
– transfo rmarea salariaților în societăți comerciale independente și
deci transfera rea din impozitarea pe venitu l global în impozitarea
pe venitul microîntreprinderilor sau în impozitul pe profit, după
caz. Astfel se evită impozitarea cu coeficienți de impunere
foart e mari de ordin ul
16%, și înlocuirea cu un impozit de 1,5% pe
venitul microîntreprinderilor, plus 10% impozitul pe dividende,
economia fiind extrem de mare;
– obținerea de către salariați a unor statute ce le conferă scutirea
de la plata impozitului pe venitul global, cum ar fi:
certificate de revolu ționari, certific ate de handica pați, etc.

d) în ceea ce privește accizele:
– necuprinde rea în baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;
– micșorarea bazei de impozitare prin subev aluarea produs elor
importate, în vamă, prin folosirea de documente duble;

– necalcularea accizelor aferente modificării concentra ției alcoolice;
– neincluderea accizelor în prețul de vânzare al produselor pentr u
care se dato rează accize;

– neevi dențierea în contabilitate a obligației de plată a accizelor;
– sustrag erea de la plata acciz elor prin schimbarea denu mirii produse lor
accizate și trecerea lor la produse neacciza te sau accizate cu cote reduse
(pentru uleiuri minerale, alcool , etc.).

e) în ceea ce privește celelalte impozite și taxe datorate bugetului de stat
sau bugetel or locale:

16
– evidențierea în contabilit ate a unor clădiri la valori inferioare celor reale;
– nedepune rea, la organele fiscale , a declaraț iilor privin d clădirile
aflate în patrimoniu, a mijloacelor de transport aflate în posesie și a
terenuri lor deținute s au aflate î n administrarea agenților econ omici;
– declara rea unor date eronate, neactualizate sau nesincere, în ce
priveș te impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa
pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, etc.;
– neconsti tuirea și nevirarea impozitului pe dividen de, calcularea
eronată a acestuia;
– nereținerea impozitului pe dividende aferent avansurilor acorda te în
cursul anul ui, care după realizarea profitului și aprobarea bilan țului, au
avut destinația de di vidende;
– nedeclararea veniturilo r realizate, de către persoa nele fizice, din
diverse activ ități (meditații, venitur i din închirieri, comercializarea de
produse prin consignații, etc.);
– încălcarea prevederilor legale privind modul de desfășura re și
impozitare a activ ității de taximetrie auto, de către persoa nele autorizate
să desfășoare astfel de activități, prin neprezen tarea, la organul fiscal,
pentru citirea aparatelor de taxat sau alterarea infor mațiilor f urnizate de
acestea, etc.
Potrivit oficialilor , cele mai noi și mai utilizate modalități de frauda re a bugetului
statului sunt: simularea unor exporturi; trecerea scripti că a operațiu nilor prin mai
multe firme; organ izarea în asociere a acțiunilor frauduloase, prin implicarea mai
multor firme dispersate în teri toriu, aparent fără legătură între ele; întocmirea de
documente care îndep linesc doar formal cerințele legale, urmate de transferuri bancare
prin care simule ază stingerea obligațiilor fictive între parteneri.
Datorită complexității proces ului de tranziție, ritmului accelerat al globalizării,
evaziunea fisca lă din România este la ora actuală legată de infra cțiuni econ omice și
financiare, precum și de organiz ațiile de crimă organiz ată.

Capitolul II
Evaziunea fisca lă în contextul economiei subterane

2.1. Conceptul de economie subtera nă

17 Evaziunea fiscală este întâlnită, atât în cadrul economiei „de suprafață”, dar mai ales
în cel al econ omiei subterane, unde fenomenul este generalizat.
Econ omia subterană a ajuns în atenția specialiștilor încă din anii ‘60, când
fenomenul a lua t o amploare deosebită. Prima lucrare în care este sesizată și făcută
publică, la nivel de specialiști, problematica referitoa re la economia subterană, aparține
americanului P. Gutmann, care, în anul 1977, aprecia că activitatea economică
neînregistrată statistic nu mai poate fi cons iderată o entitate neglijabilă. În ceea ce
prive ște motivația acesteia, V. Tanzi vede dezvol tarea econ omiei subterane ca produ s a
două mari categori i de factori: cei legați de dorința de a evita impozitele, și cei legați de
dorința de a evita regulile și restricțiile gu vernamentale.
Apărând în literatura de speciali tate sub diverse denumiri (peste 20): econ omie
ocultă, ascun să, disimulată, paralelă, anexă, periculoasă, fantomă, invizibilă, neoficia lă,
ocultă, duală, cash, infor mală, secundară, ilegală, gri, din umbră, nemăsura tă,
contraeconomie, etc., economia subt erană există, într-o măsură mai mare sau mai mică,
în toate țările lumii, bucurându-se de o existență perenă, deși, ca domeniu de cercetare
este un domeniu nou, „tânăr”, ceea ce explică și lipsa unui acord între specia liști, măcar
în ceea ce privește denumirea fenomenului.
Dificultatea definir ii economiei subter ane, genera tă de diversitatea activităților pe
care ea le reune ște, de faptul că acestea variază în funcție de particularitățile în spațiu și
timp, specifice ace stui tip de economie, au făcut ca în literatura de speciali tate să apară o
multitudine de definiții, mai largi sau mai restrânse. Considerabile ca număr, aceste
definiții exprimă, în principal, opoziția economiei subterane față de modul de
produc ție dominant (econ omia oficia lă), de legalitate sau de respectul față de regulile în
vigoare, sub concept ul de econ omie subterană fiind reuni te, în sens larg, acele activități a
căror existen ță nu este cunosc ută (contab ilizată) în mod oficial și ale căror venitur i nu
fac obiec tul declara țiilor fi scale.
În context național se poate practica o varietate de definiții ale econo miei
subterane, dar pe scară internațională se caută acceptarea unei definiții universale. În acest
sens, s-a convenit ca defin iția dată econ omiei subterane să inclu dă două aspecte:

1. economia subterană este cea care „scapă” înregistrărilor s tatistice și cuantificării
precise;
2. activitățile din econ omia subterană trebuie să fie exprimate în termeni ai
P.I.B., aceasta pe rmițând compararea, ca mărime, a econ omiei subte rane cu
P.I.B.-ul măsurat oficial.
Definiția dată de Pierre Pestieau34, conform căreia econo mia subterană

18 reprezin tă „ansamblul activităților economice ce se realizează în afara legilor penale,
sociale sau fiscale sau care scapă (masiv) inven tarierii conturilor naționale”, este
considerată de speciali ști ca fiind cea mai cuprinzătoare definiție a economie i subterane.
În acest sens, tot ce „scapă” reglementări i puter ii publice dă posibilitatea
includerii sub eticheta de „activitate subte rană” a unor practici foarte variate: fraud a
fiscală, munca la negru, traficul de drogur i, comerțul ilegal cu arme, corupția,
prostituția, furtul, dar și grădinăritul, activ itățile casnice, etc.
Potrivit definiției care circul ă pe plan interna țional, definiție adopta tă, în special , de
țările din Uniunea Europea nă, activitățile ce țin de sfer a economiei subte rane sunt
clasificate în:
1. activități productive licite (legale) nedeclarat e (economie la negru),
incluz ând activ ități ce nu sunt înreg istrate la nivelul statului prin
sistemul contabilității naționale (activitățile casnice, munca
volunta ră, activitățile în
folosul comunității, etc.) și cele care nu sunt declarate la
administrațiile financiare

(fraud a și evaziunea fiscală, munca la negru, ba cșișuri le, etc.) și
2. activități productive ilicite (ilegale ) de bunur i și servicii (produ cția și
comerțul de stupefiante, trafic ul de arme, etc.), bineînțeles nedeclarate.
Sistemul conturilor naționale 1993 (SNA – The Sistem of National Accounts) și
Sistemul European de Contur i 1995 (ESA – European Siste m of Accounts) folosesc
următoarele concepte referi toare la economia „invizib ilă”:

– produ cția ilegală;
– economia subterană;
– sectorul infor mal.

„Producția ilegală” este defini tă de SNA și ESA ca incluzând:
→ producția de bunuri și servic ii a căror vânzare, distribuire și posesiune
este interzisă de lege;
→ producția legală devenită ilegală, când este desfăș urată de
produ cători neautor izați.
În categoria „producție ilegală” sunt incluse următoarele activități:
producția comercializare a de droguri, prostit uția, pornograf ia, jocurile de noroc fără
licență, producți a și comercializare a copiilo r după filme, înregist rări, cărți și soft-uri pe
computer fără drepturi de cop iere, activități fără licență, contrabandă, ho ție, mită și șantaj.

19 Conform SNA și ESA , „economia subtera nă” provine din activități ascun se, în
mod delib erat, de autoritățile publice , din motive ca:

→ eludarea plăților datorate la impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată și alte
taxe;
→ eludarea plăților privind contribuț iile de asigurări social e;
→ ignorar ea unor st andarde/re glementări stabilite de lege;
→ evitarea adecvări i la unele proce duri administrative.
„Economia subterană” este considerată a fi compusă di n:
→ activități ascunse în mod deliberat cu scopul reducerii costurilor (partea
econ omică a
„subteran ului”);
→ activ ități neaco perite statistic, deoarece există deficiențe în sistemul statistic
(partea statistică a „subteranului”).
Sintetizân d și având în vedere, ca și criter ii de clasificare, raportul cu
contabilitatea națională și legalitatea activ ităților respective, se poate realiza împărțirea
economiei subterane în două mari sectoare:
1. un sector al activi tăților neconta bilizate datorită faptului că acestea sunt
ascu nse de căt re cei care le practică (ilegale, ilicite), si care la rândul lor se împart în:
# activități, de altfel, permise de lege (legale prin natura lor), dar ascunse în
vederea sustrage rii de la plata impozite lor și taxelor, devenind, prin ascun dere, ilegale
(ilicit e): meditațiile acordate de un pr ofesor, angajare a muncii la negru și alte activități de
fraudare fiscală;
# activități ascunse dator ită ilegalității acestora, activități care, deci, nu sunt
permise d e lege, respectiv acele activități specific criminale, de tip mafiot, cum este
cazul comerțului cu droguri, arme, traficul ui de copii , prostituției organizate , etc.
2. un sector al activităților legale , cunoscute, dar care nu sunt conta bilizate la
nivel național : activitățile casnice, incluzând și autoconsumul, activitățile de voluntariat,
etc.
Preponderența unui sector sau a altuia, modul de manifestar e și modul în care
influ ențează asupra econo miei oficiale variază de la o țară la alta, în funcție de
sistemul economi c și organi zatoric precum și de particulari tățile sociale și istorice.
În gene ral, se apreciază că, în țările dezvoltate economic, activi tățile legale
nedeclarate, în vederea sustrageri i de la plata obligațiilor fiscal e, constituie cea mai
important ă parte a economiei subterane, în timp ce, în țările slab dezvo ltate, deoarece
autocon sumul este foarte puternic iar po sibilitățile de a înregistra statistic toate

20 activitățile sunt reduse, produ cția necontabilizat ă în mod con vențional (neoficia lă licită )
este foarte importantă, depășind, adesea, econ omia oficială.
În România, evaziunea fiscală frauduloas ă reprez intă o parte importantă a
economiei subterane. Dacă, pentru alte țări, pondere a acesto r componente ale
economiei subterane reprezin tă circa o jumătate până la două treimi, în țara noastră,
această parte din întreg este pro babil mai mare, din cel puțin do uă motive:

⇒ crima, prostituția, drogurile, spălarea banilor nu sunt î ncă la dimensiuni foarte mari
⇒ condiț iile pentru fraudarea fiscului și o conjunctu ră favorab ilă evaziunii sunt
deosebit de propice pentru ca acest fenomen să capete dimensiun i mari și ritmuri
ascen dente relativ în alte, superioare celor ale creșterii econ omice oficiale.

2.2. Dimensiunile, cauzele și cons ecințele economiei subterane

Sfera tuturo r activ ităților pe care le include această economie, dar mai ales,
amploarea ei, ră mân în mare parte necunoscute, datorită fluid ității, dinamicii,
flexibilității sale în raport cu re alitatea economică. Cuantificarea exactă a nivelului
acestei econ omii este o sarcină imposibilă, cu toate acestea, unii experții consi deră că
ponderea tranzacțiilor ilicite în P.I.B. este în jur de 15-

20% în Mare a Britanie, 30% în Italia, 20 % în Germania, 26% în SUA.
În numărul din 28 august 1999, presti gioasa publica ție engleză The Economist
aprecia că nivelu l economiei subteran e în lume poate fi estimat la cifra de 9.000
miliarde dolari, suma reprezentând ambele tipuri de venituri ilegale, cum ar fi muncile
plătite cu bani lichizi (eludând sistemul de impozitare), respec tiv beneficii le obținute din
activități ilicit e, cum ar fi droguri le și prost ituția.
Fiabil itatea cifrelor prezentate este, însă, o problemă extrem de dificil ă,
confi rmarea sau infi rmarea lor neput ând fi făcută de o manieră care să se bucure de u n
anumit consens.
Cert este, însă, că acest sector de activitate se dezvoltă în ritmuri greu de atins de
sectorul oficial, ajungând să reprezin te, astăzi, o parte substanțială a activității econo mice
globale, atât în țările est-europene cât și în cele occidentale, de aceea, importanța
cunoa șterii dimensiunilor, cauzelo r și consecin țelor sale asupra activi tăților oficiale este de
necontestat.

2.2.1. Metode de evaluare a mărimii econo miei subterane

21 Evaluarea econ omiei subterane este importantă, esențială pentru cuno așterea
situației pre zente și a consecințelor pe termen lung, direct e și mai ales indirecte ale
opțiunilor de politic ă econ omică și, în special, fiscală ce vor fi făcute. Astfel, prin
cunoașterea fenomenului informal se creează condiții pentru o mai bună apreciere a
limitelor libertății de decizie în elaborarea politicilor macroecon omice și financiare.
Datorită naturii sale clandes tine, măsurar ea evaziunii fiscale și a activităților
economice n edeclarate este dificilă și nesigură. Lipsa instrumentelor de măsură,
fragilitatea metodelor indir ecte de estimare și natur a sa ascunsă îngreu nează
aborda rea cantitativă, favoriz ând aprox imările, cifrele neverif icabile și propagarea de
date fanteziste , prejudecăți și discuții ideologice.
O analiză a studi ilor și a referiri lor cu privire la econ omia subte rană conduce la
concluzia că pot fi delimitate trei direcții de abordare a determinării dimensiu nilor acesteia:
a) Lansarea unor cifre cu caracter speculativ, în funcție de anumite
interese conju ncturale. Rolul unor astfel de „estimări” este acela de a convinge
public ul și mediile in teresate că, sesizând dimensiunile activităților ce scapă
reglementărilor legale, cei în drept vor adopta măsurile potrivite, oferind a stfel, după caz,
justificarea anumitor măsuri.
b) O altă direcție o reprezintă emiterea unor cifre a căror fundamentare
este exclusiv un raționament logic, o bună cunoaștere a activității economice (atât
formale, cât și informale), acest gen de analiză oferind, deseori, cifre pertinente, cel
puțin în situația în care autorul este un bun cunoscător al realității din țara sa, și nu
numai, având o bună pregătire de specialitate și intuiția necesară un ui astfel de demers.
c) O a treia direcție o reprezin tă estimările pe baza metodelor de evaluare
bine definite, pentru care sunt elaborate anumite metodologii de calcul , metode care se
bazează pe aceeași idee și anume că econ omia subte rană lasă urme, care apar pe piața
muncii, în agregatele monetare sau sub fo rma dezacordul ui între venituri și cheltuieli.
În cadrul acestei ultime direcții de determinare a dimensiunilor economiei subtera ne
sunt cunosc ute următoarele abordări genera le, fiecare oferind, însă, în practică,
posibilitatea mai multor modalități de estimare:

1. metode bazate pe date din sistemul co nturilor n aționale;
2. evalu area pe baza datelor obținute în urma verifi cărilor fiscale și altor
metode de control;

3. metoda indic iilor ce apar pe piața muncii;
4. metode monetare;
5. metode bazate pe consumul de electricitate.

22
1. Meto de baz ate pe date din sistemu l conturilor națion ale

O manieră de măsurare a economiei subtera ne, din această grupă de
metode, este compararea rezultatelor înregi strărilor realizate în contabilitatea
națională, în procesul determinării PNB prin cele două abordări: metoda veniturilor și
metoda cheltuielilor. În gene ral, calcul ul produsului naționa l din perspect iva veniturilor
oferă cifre mai reduse față de cele obțin ute prin însumarea chelt uielilor. „Rezidu ul
neexp licat”, constituit de ecart ul dintre cele două agregate, poate servi ca bază pentru
estimarea mărimii economiei paralele . Această metodă are avantajul unei maniere de
calcul simple, ușor de aplicat, iar prin urmărirea, an de an, a mărimii relative a acestor
diferențe, se poate explica evoluția generală a economiei oculte.

2. Evaluarea pe baza datelo r obținute în urma verificărilor fiscale și altor
metode de control

Aceas tă meto dă de evaluare pleacă de la datele obținute de autoritățile fiscale în
urma contr oalelor de descoperire a veniturilor sustrase de la impozitare, ignorând, astfel,
răspunsurile date voluntar, pe bază de chestionare. Metoda permite cunoașterea
detaliată a situației,
evidențiind acele profesiuni care declar ă venituri mai mici decât cele reale sau nu le
declară deloc și în ce măsură se practică această formă de sustragere. Rezultatele
fiscale sunt aplic ate, prin extrapol are, la ansamblul popul ației impozitate.
Una din problemele puse de această metodă și care sugerează faptul că
rezultatele obțin ute sunt mult diminuate față de situația reală, este numărul mare al
persoane lor care nu fac nici un fel de declar ație fiscală și care, deci, nu apar pe r ol, fiind
descoperite doar în mică măsură, cu totul accidental.

3. Metoda in diciilo r ce ap ar pe piața muncii (metoda for ței de muncă )

Această metodă de evaluare pleacă de la ipotez a că rata de participare oficială a
forței de muncă este constan tă, orice modificare a acesteia fiind considerată a se datora
activităților (în creștere sau în scă dere) din sfera economiei subterane.
Critica acestei metode constă în faptul că modificarea ratei de participa re oficia le a
forței de muncă poate avea, însă, și alte cauze și, în plus, menținerea constantă a acest ei
rate nu exclude posibilitatea salariaților din econo mia oficia lă și pensionarilor să lucreze

23 un număr de ore și în activ ități din economia paralelă.
O variantă a metodei constă în comparar ea ratei oficiale de participare activă cu
aceea a țărilor și/sau a perioadelor în care economia subterană are o mărime minimă.
Diferența dintre ratele de participare oficiale și „reale” este conside rată a fi un indiciu
privind mărimea forței de muncă neregulate.
Conform ipoteze i metodei forței de muncă, se poate lua rata de participare a altor
țări sau rata de participare de la începutul perioadei exam inate, ca estimare a ratei de
participare reală. Se realize ază astfel o estimare a dimensiunii relative a forței de muncă
neregulate în raport cu alte țări sau alte perioade. Pentru obținerea unei mărimi relative a
economiei subterane, în termeni de PNB, trebu ie emise ipoteze pri vind product ivitatea
forței de muncă în sectorul oficial și neoficial.
O altă variantă a metodei o reprezin tă încer cările de măsurare a dimensiuni i
economiei subterane în termeni absoluți, pe bază de chestio nare și interviuri, în
special prin sondaje și anchete asupra folosir ii timpului. Acestea sunt adresate atât celor
ce-și vând serviciile pe piața muncii negre, cât și celor ce recurg la angajarea sau la
serviciile altora.
Avantaj ul principal al acestei metode este acela că permite luarea în calcul, nu
numai a activ ităților plătite în bani, dar și a celor plătite în natură, această formă de plată
având o pondere del oc de neglijat.

4. Meto dele moneta re

Existența econo miei subterane este strâns legată de sfera monetară, în
special prin încl inația accentuată spre lichiditate, pe care o manifestă cei ce activează
în acest domeniu. Mo tivația acestui comportament este evidentă: tranzacțiile în
numerar sunt mai puțin vizibile decâ t operațiile bancare.
Sunt cunoscute , în practică , trei meto de care presupun abordarea monetară a
evaluării economiei subterane:
a) Plecând de la ideea că punerea în circulație a unei cantități în creștere de
cupiur i de val oare mare, în scopul facilitării plăților, este o dovadă a extinderii
activităților „negre”, se încearcă acreditarea ideii că s-ar putea astfel determina mărimea
activităților informale. Această metodă, simplif icând o realitate extrem de complexă, dă
mai curând indicii asupra tendințelor care s e manifes tă în acest domeniu, decât o idee cât
de cât pertinentă asupra mărimii acestuia.
b) Metoda tranzacțiilor (Feig e) pornește de la ipoteza că există o relație constantă, în
timp, între volumul tranzacți ilor în numerar și PNB total, oficial și clandest in. Metoda se

24 bazea ză pe cunosc uta relaț ie cantitativă a lui Fischer:
M * V = p * T
unde: M- masa monetară
V- viteza de circulație a
banilor p- nivelul prețurilor

T- volumul tranzacțiilor
Observând masa monetară totală M, care cuprinde atât moneda, cât și
depozitele la vedere, se poate deduc e mărimea PNB total. Prin deducerea din acesta a
PNB oficial, se obține PNB clandestin, sub forma unui rezidu u în termeni de PNB.
Ipoteza pe care se constru iește această evaluare este aceea că viteza de circulație a
banilor, în cele două sectoare (legal și ilegal), este egală.
c) Metoda cea mai frecvent folosi tă, din această categorie, este aceea fonda tă pe
raport ul dintre moneda în circulație și depozitele le veder e. Confo rm acestei a,
tranzacțiile economiei clandestine se reflectă în modificările raportului între moneda în
circulație și depozitele la vedere, deținute în instituții bancare
Ipoteza de bază a metodei creșterii cererii de lichid ități este următoarea:
presupunân d că viteza de circulație a monedei este aceeași în econ omia ocultă și în
economia oficială, orice creștere semnificativă a cererii de lichiditate, în raport cu
depozitele bancare, poate indica o ex pansiu ne a activităților negre . Utilizân d aceas tă
metodă Gutmann36, a estimat, în anul 1977 , că econo mia subterană reprezenta 10% din
activitatea legală măsurată.
Criticile care se aduc acestor metode monetare se referă la ipotez ele pe
care este cons truită cercetarea:
– implică alegerea unui an de bază, în care se presupune un anumit nivel al
economiei clandestine, de cele mai multe ori conside rat nul;
– tranzacțiile în numerar, chiar în acest sector, sunt tot mai frecvent
reglementate prin folosire a cecuri lor și a altor metode modern e de plată;
– viteza de circulație a banilor, considerată aceeași în cele două sectoare, este foarte
greu de sesiza t chiar pentru economia oficială, în sectorul informal fiind cu atât
mai dificil de estimat.

5. Meto de baz ate pe consumul de electricitate (metodel e input -ului fizic)

Pentru a măsura întreaga activitate econ omică (oficială și neoficială) dintr -o
econo mie, Kaufmann și Kaliberda, într-un studiu realizat în anul 1996, consideră
consumul de electr icitate ca fiind singurul și cel mai bun indic ator fizic de

25 măsurare a întregii activități economice. Se sugerează în studi ul respectiv că sporirea
consumului total de energie electrică constituie un indicator pentru reprezentarea
creșterii P.I.B. -ului oficial și neofic ial. Astfel
difere nța între rata de creștere a P.I.B. -ului oficial și rata creșterii consumului total de
electric itate este atribuită cre șterii economiei subterane.
Principala critic ă adusă metodei Kaufmann-Kaliberda aceea că nu toate
activitățile economice reclamă consum de electricitate, și în plus pot fi folosit e și alte
surse de energie, prin u rmare nu poate cuprin de întreaga economie subtera nă.

O evalua re globală a metodelor permite o se rie de concluzii:
y abordarea generală a fenomenului infor mal este în termeni de reziduu, dar din
unghiuri diferi te: ca difere nță între diferite măsurători ale produsu lui intern (național )
brut, ca diferență între venitul declarat și cel constata t de autoritățile fiscale, ca diferență
între rata de participare stabilită oficial și rata considerată „normală”, ca diferență
între volumul monedei „normal” necesar și acela observat , sau ca diferență între venitul
național total și cel măsurat oficial, cu o masă monetară dată;
y observare a fenomenului ca „rezi duu”, în sfere diferite , conduce la o gamă foarte
variată de estimări, chiar pentru aceeași țară și aceeași perioadă de timp. Primele două
metode cond uc la o estimare a econ omiei informale cu rezultate minime, pentru că
venitul disimulat al activ ităților licite sau ilicite, ca și venitul care provine din troc sau
plata în natură, nu sunt luate în calcul în totalitate. În schimb, abordarea bazată pe
rata de partic ipare ar trebui să aibă ca rezultat dimensiun i mai mari decât primele
două metode, deoarece, în principiu, iau în conside rație și trocu l practicat la locul de
muncă, ca și salariul disimulat;
• metodele descrise anterior sunt proiectate să estimeze mărimea și evoluția
economiei subterane, considerând un singur indicator care trebuie să surprind ă toate
efectele acesteia. Cu toate acestea este evident că efectele econo miei subterane apar,
simultan, în produc ție, pe piața muncii dar și pe piața moneta ră.
Există o literatură bogată asupr a posibilelor cauze ale economiei subterane, între
care se disting următoarele trei tipuri de cauze: presi unea fiscală exercitată de
impozitele directe și indir ecte, presiu nea exercitată de reglementările impuse de stat,
moralitatea fiscală.

Modificarea mărimii subterane se poate reflecta în următorii indicatori:
– dezvolt area indicatori lor monetari: dacă activitatea economică în economia
subterană
crește sunt cerute t ranzacții monetare adiționale;

26 – dezvolt area pieței muncii: creșterea partici pării în economia subtera nă are ca
rezultat des creșterea participării în econ omia oficială;
– dezvolt area producției: creșterea economiei subterane poate să aibă ca efect
micșorarea ratei de creștere a econ omiei oficiale.

2.2.2. Cauzele și implic ațiile econo miei subterane

Ca și cauze ale economiei subterane sunt considerate: impozitarea
excesivă, regle mentările foarte dure pentru unele tipur i de activități, teama de a pierde
unele beneficii sociale acordate de stat, flexibilitate prea mare în utilizarea forței de
muncă, interzicerea unor tipuri de activități, crizele economice, etc. Apariția și
dezvoltarea economiei subterane fiind, deci, determinate, atât de deciziile (opțiunile)
individuale dar și de deciziile poli tice.
Numeroși specialiști au studiat impactul creșterii fiscalității asupra nivelulu i
economiei subterane, avansând diverse cifre de creștere a acesteia, ca urmare a creșterii
cu un procen t a fiscal ității. De exemplu, rezultatele unui studiu realizat pe baza datelor
referitoare la economia subterană, în Statele Unite, arată că la o creștere a ratei
marginale a impozitului pe venit cu un proce nt, creșterea econo miei subterane este de
1,4 procent e. Într-un alt studiu, mai puțin pesimist, pe această temă, se arată că
valoarea veniturilor nedeclarate crește cu numai 0,05%, pentru fiecar e procent cu care
se mărește valoarea veniturilor din taxe, concluzionând, în același timp, că „stă sub
semnul întrebării dacă sporul de venituri realiza t prin reducerea evaziuni i ar putea fi
destul de mare pentru a acoperii pierderile generate de scă derea taxelor”.
Refo rma fiscală, ca soluție pentru diminuarea nivelului econ omiei subterane
este susținută de mulți specialiști, dar în același timp persistă și concluzii pesimiste.
„Din păcate, oda tă ce un obicei este dobândit, este puțin probabi l că el va fi eliminat
datorită preconizărilor creșterii economice”, susține un ap reciat analist canadian.
Creșterea în intensitate a reglementărilor legale (reglementările existente pe piața
muncii, barierele comerciale, restricțiile de muncă impuse străinilor, etc), adesea
măsurate prin numărul lor (numărul autorizațiilor necesare pentru desfășurarea unei
anumite activități), constituie un alt factor important care determină reducerea libertății
de acțiune a indivizilor angaj ați în economia oficia lă. De asemenea, acestea determină o
creștere importan tă a costului muncii în econ omia oficia lă, costuri care se constituie în
adevărate stimulente pentru munca în econ omia subtera nă, unde ele pot fi evitate.
Interesul și preocupările crescânde manifestate, în ultimii ani, de mediile

27 econ omice și politice, din tot mai multe țări, față de probl ematica econ omiei
subterane, sunt determinate de implicațiile majore econ omice, socia le și politice ale
activităților din sfera neoficia lă asupra sferei oficiale.

În ceea ce privește efectele economiei subterane, unul din principalele efecte
negative ale acesteia îl reprezin tă modul în care econ omia subterană poate afecta sănătatea
fiscală a unui stat. În legătură cu acest efect negativ în plan financiar, există teorii care
susțin că dacă guvernele ar fi capabile să contro leze formele de manifestare ale
economiei subtera ne, multe probleme fiscale ale sectorul ui public, cum ar fi datoria
publică, de exemplu, ar putea fi reduse . Totu și, numeroși experți și critici consideră că
acest argument reprezintă doar învino vățirea („arătarea cu degetul”) cetățenilor pentru
eșecurile bugetare ale celor aflați la guver nare. Pentru acești critici, econ omia subt erană
este un însoțitor inev itabil al sistemului de ta xe și de reglementări econo mico-sociale.
Economia subtera nă are un puternic impact și în plan social, aceasta fiind în
strânsă legătură cu o serie de fenomene, precum: corupția, infracțiunile de diferite tipuri,
consumul de dro guri, organiza țiile de tip mafiot, exploatarea muncii prin intermediul
bursei negre, spălarea banilor, î ncălcarea dreptur ilor omului, pol uarea mediului, etc.
În plan politic, stabilitatea și eficiența actului de guvernar e depind , în mare
măsură, de calitatea infor mației care stă la baza elaborării obiecti velor politice, economice
și sociale. În acest con text, economia subterană este percepută ca având efecte negative,
datorită faptului că emite semnale eronate factorilor de decizie și induce astfel strategi i
macroecon omice inadecvate. Prin ur mare, orice politi că macroecon omică privind
sistemul de taxe, șomajul, inflația, economisirea, asistența socială, product ivitatea sau
competitivitatea este, din start, deficitară.
Un motiv de îngrijorare trebuie să-l constituie și faptul din cauza creșterii
ratei de partici pare la economia neoficial ă cei care lucrează, încă, în economia la
vedere percep difere nțele și inechitatea, ceea ce sporește și mai mult rata nemulțumirii
care, într-un cerc vicios, du ce la creșterea numărului celor implicați în acțiuni econ omice
subtera ne.
Cu toate aceste neajunsuri, se pare că econ omia subtera nă are și o serie de
conseci nțe secundare pozitive („spill-over effects”) în sectorul ofi cial.
Percepția popul ației asupra econ omiei subterane este diferită. Opinia
publică nu con damnă în aceeași măsură practicile subte rane, iar cei ce le studiază
(spec ialiști, oameni politici) accentuea ză, conform propriilor percepții și interese, anumite
laturi, unele implicații sau aspecte speciale cu care pot ușor manevra cifrele statistice

28 oficiale, cu care pot influența electoratul.
De exemplu, o analiză42 privind atitudinea popul ației referitor la imoralitatea
anumitor practici subterane, în Franța, demonstrează că, dacă 99% din cei
interviev ați consideră că vânzarea drogurilo r este condamnabilă, 66% consideră
condamnabilă neplata biletelor în transpor tul în comun, numai 52% conda mnă
fraudarea fiscului și doar 36% dezapro bă munca la negru.
În multe din țările sărace, practicarea econo miei subterane este singu ra
posibilitat e de a supravieț ui pentru o mare parte a populației. Așa-numitele
„capitale neoficiale” permit supravieț uirea unor întregi sate și regiuni chiar cu prețul
lipsei prote cției sociale.
Nu trebui e, însă, omis faptul că în cazul acceptării unei societăți duale, alcătuită
dintr-un sector oficial și un sector neoficial , fiscalitatea și reglementarea vor apăsa cu
atât mai mult pe sectorul oficial, cu cât sectorul subteran va fi mai mare. Orice impozit
neplătit de unul sau mai
mulți contr ibuabili implică, în ipoteza menținerii sau creșterii cheltuielilor publice, o
creștere a
impozitelor plătite de alții.
Existen ța economiei subterane constituie o adevărată provocare pentru
autoritățile publice, care, în încercarea de limitare sau de preluare a acesteia în economia
oficială, vor trebui s ă ia în considerare atât efectele negative cât și efectele p ozitive ale
acest eia.

2.3. Economia subtera nă în România

Dimensiunea economiei subte rane în România, ca de altfel în toate țările europe ne
foste comuniste, este importantă.
În România, imediat după Revoluția din 1989, sectoru l informal s-a bazat î n mare
parte pe cont raban da proven ită din „scurgeri le de mărfuri” din întreprin derile de stat,
comercializate ulter ior pe piața neag ră internă sau externă. Cu timpul, canalele
economiei subterane s-au diversificat . Au apărut filiere specializate în lovituri pe
piața neagră valuta ră, în trafic de stupefiante, etc. Sute de mii de persoane au fost
angajate în societăți comercia le, fără acte sau cu forme întoc mite fără respectarea
cerinț elor legale. De asemenea, a proliferat și o piață neagră a serviciilor.
Fenomenul economiei subterane din România a fost analiz at și evaluat de
numeroase ins tituții ale statului (Institu tul Național de Statistică, Ministerul

29 Finanțelor Publice, Garda Financiar ă, Servic iul Român de Infor mații, Banca
Națională a României), organizaț ii negu vernamental e (Centrul Român de Politici
Economice, Centrul pentru Refo rmă Instit uțională și a Sectorului Infor mal), cercetători
independenți, rezultatele fiind foarte diferite, dată fiind divers itatea metodelor folos ite.
Confo rm Servici ului Român de Informații, activitățile ilicite, din România,
reprezi ntă, în perioada curentă, 35-40% din P.I.B., ceea ce sugerea ză existența unei
adevărate economii paralele, la fel de viguroa să ca cea oficială.
Nedeclararea integ rală a TVA împreună cu evaziunea la impozitul pe venit ,
constituie cea mai importantă parte a econ omiei subte rane, după estimările Institutului
Național de Statistică, care a raportat u rmătoarele inadve rtențe:

– munca la negru;
– evaziu ne la TVA;
– evaziu ne la impozitul pe venit;
– sectorul neoficial, neînregistrat for mal pri n convenție.
Conc luziile studiului arată că în România economia subterană este cu
precădere o economie de subzistență, munca la negru repreze ntând 46,5% din
economia subterană totală.
„Din estimările noastre rezultă că econ omia subter ană este cu precădere o
economie de subzistență, lucru care se poate pune în legătu ră strân să cu nivelul
redus de dezvolt are al economiei”, a pr ecizat, la ora a ceea, Cornel Tarhoacă,
coordonatorul studiului.
Referitor la fenomenul muncii la negru în România, acesta reprezintă o
componentă se mnificativă a economiei subterane având o legătură strânsă și cu
corupția din țara noast ră. Munca la negru reprezin tă unul din cele mai grave fenomene
care s-au manifestat în România după 1989. O primă și fireasc ă consecință a acestui
fenomen fiind diminuarea substanțială a înca sărilor la bugetu l de stat și la cel al
asigu rărilor soc iale.
La nivelul anul ui 1999, potriv it estimărilor realiza te de F. Schneider, forța de
muncă care activa în economia subtera nă, în Rom ânia, reprezent a 25,3% din
populația aptă de mun că (cu vârsta cuprinsă între 15 și 65 de ani). Luând în
considerare datele furnizate de Institutul Național de Statis tică, potrivit cărora, în
anul 1999, numărul persoanelor care îndeplineau cond iția de vârstă cerută era de
16.080.805 persoane , putem estima forța de muncă din econ omia subt erană la
aproximativ 3. 907.635 persoa ne
Continuân d unele practi ci de dinainte de 1990 (corupția, favoritismele,

30 bacșișurile, mita), renun țând la altele (în special acelea legate de puternica penurie de
bunuri de consum) și, cu siguranță, abordân d și noi forme de manifestare, economia
subterană, ce a proliferat după 1990, a fost determinată de o serie de factori, care au
permis o dezvoltare, uneori foarte accelerată, a multora din practicile specifice:
√ incertitu dinile legislative, ce au însoțit mutațiile econ omice; elaborarea unei
legislații fisc ale caracterizate de prezența unei multitudini de lacune, de incoerență și
imprecizie (cazul legislației referitoare la impozitu l pe profit este relevant în acest sens);
√ descen tralizarea, divizare a puterii care, prin distribuirea respons abilităților, a
crescut n umărul indivizilor ce pot fi coru pți;
√ ajustarea și restruc turarea econ omică au condus la apariția unor întreprinderi
mici sau sparg erea celor mari în mai multe întreprind eri de dimensiuni redus e, fiind
general admis faptul că acestea sunt importante generatoare de econ omie
subterană: subcontractările, munca la domiciliu fiind factori favorizanți ai fraudei
fiscale și ai muncii la negru. Princip iul celebru lansat de japonezi „small is
beautiful ”44 a implicat elemente purtătoare de economie subterană, determinând,
nu înt âmplător, o creștere excesivă, în ritmuri înalte, a practic ilor clandestine;
√ atitudinea tolerantă, atât a autorităților, cât și a populaț iei, față de
încălcarea regle mentărilor și o oarecare reticență față de disciplină, caracteristică
regăsită în general la popoarele latine (Italia, Franța , Spania au econ omii subterane
impresionante), categorie din care face parte și România;

√ econ omia „secun dară” moștenită de la vechiul regim.
Principala cauză a activităților subterane este, totuși, nivelu l ridicat al
impozitării, evaziunea fiscală fiind argumentul cu semnificația cea mai putern ică pentru
un astfel de demers, mult peste cel al birocraț iei. În același timp, corupția este
conside rată cu precădere „corupț ie de buzu nar”, practica tă la toate nivelele societății.
„În România, cea mai răspândită corupție este cea de „buzu nar” unde oamenii plătesc
mită pentru realizarea unor servi cii de genul celor medicale.
Între creșterea nivelului economiei subte rane și corupție există o legătură
directă și puterni că. Corup ția antrenează întreprinderile în econ omia subterană, ceea ce
duce la diminuarea impozitelor colectate de stat, concretizată în final în creșterea poverii
fiscale pentru un număr din ce în ce mai mic de contribua bili. De pildă, într-un studiu
realiza t de F.M.I. , în anul 1998, se apr eciază că, pe o scară de la 0 la 6, o creștere cu
un punct a nivelului corupției duce la o diminuare a P.I.B. cu 0,84%. În ceea ce
privește relația între corup ție și creșterea econ omiei subt erane, un studiu recent al

31 Băncii Mondiale, realizat pe un eșantion de 41 de țări, concluzionează că o
diminuare cu un procent a indicelu i corupți ei ar avea ca efect o reduce re a economiei
subterane cu 8%-10%.
Coru pția este una din problemele cele mai grave cu care s-a confrunta t și se
confr untă România. O recunosc autoritățile publice care periodi c, lansează „campanii
anticorupție”. O semnalează presa și organizațiile neguvern amentale care au încercat, în
numeroase rânduri , să atragă atenția asupra gravi tății fenomenului. Cetățenii înșiși
resimt corupția ca pe o realitate înrădăcinată în viața lor cotidiană, fapt dove dit de
numeroase son daje de opinie.
Se spune că econ omia subterană cauzează insatisfac ție și este cauzată de
insatisfacție, în același timp. Acest lucru este perfect adevărat, mai ales într-o țară cum este
România.
Obosind să caute cu privirea „luminița de la capătul tunelulu i” și văzând că
acțiunile guvernanților sunt total diferite de mesajele transmise cu prilejul campaniilor
electorale, cetățenii s-au apropia t mai ușor și, într -un fel , firesc de economia subterană.
Ceea ce trebuie să constituie un motiv de îngri jorare este faptul că din cauza
creșterii ratei de participare la economia neoficială cei care lucrează, încă, în
economia la vedere percep difere nțele și inechitatea, ceea ce sporește și mai mult rata
nemulțumirii care, într-un cerc vicios, du ce la creșterea numărului celor implicați în acțiuni
econ omice subtera ne.
Dintr-o perspectivă sociologică, economia subterană este acuzată ca având
implicații negative asupra atitudi nii cetățeanului față de normele și valorile statului de
drept, în special în ce priveș te respectul față de legi, conformarea la regul i și
norme, conformarea volun tară a plătitorul ui de taxe. Prin formele sale de manifestare,
econ omia subterană mărește distanțele între diversele grupuri sociale, unele grupuri
sociale, participa nte la activități econ omice subterane, obți nând beneficii uriașe, în timp
ce societatea, în ansamblul ei, poate să cunoască o înrăutățire a nivelul ui de trai. Ceea ce
s-a întâmplat, în acești ani ai tranziției, și în România, unde a avut loc cel mai rapid și
imoral proces de transferar e al avuției naționale din domeniul public în cel privat, pe care
istoria noastră l-a cunosc ut vreodată.
Potrivit estimărilor realiza te de diverse instituții ca și de cercetători
independe nți, în perioada 1990-2003 am asistat la o dublare a ponderii în produsul
intern brut a economiei subt erane, care a ajuns, în anul 2003 , la aproxi mativ 40%.
Comparativ cu alte state centra l și est europene, România se situează, după
Bulgaria, în fruntea clasamentului țărilor cu cea mai dezvoltată economie subterană,

32 mai jos, totuși, decât fostele țări membre ale Uniunii Sovietice, dar depășin d cu mult
statele dezvoltate ale Uniu nii Europene.
Asocia t cu nivelul redus de dezvoltare, cu legislaț ia (cu intenție sau nu)
imperfectă, cu criza economică, cu o moralitate și o disciplină deficitare, fenomenul
subteran constituie terenul propice pentru manifestare a liberă a evaziunii fiscale.
Evolu ția din ultimii ani a econ omiei subte rane din România trebui e să constitui e un
motiv de îngrijorar e și de preocu pare pentru factorii de decizie, cu atât mai mult cu
cât numeroase semnale venite dinspre structu rile europene în care vrem să ne integ răm,
ne arată că acțiunile pentru diminuare a economiei subterane și corupției trebuie să
constituie obiecti vele prior itare ale pol iticii r omânești.

Capitolul III
PREVENIRE A ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCA LE
ÎN ROMÂNIA – ASPECTE DE NATU RĂ LEGISLATIV –
ADMINISTRATIVĂ

3.1. Inspec ția fiscală – atribut exclusiv al Agenției Naționale de

Administrare Fiscal ă

În raport cu reglementările fiscale, comportamentul subiecților economici
este cont radictoriu, existând tendințe și motivații divers e de a eluda
sau limita impactul presiunii fis cale asupra rezultatelor financiare propri i.
Controlul fiscal este principalul instrument pe care puterile publice îl au la
îndemână pentru a supraveghea și determina, prin metode și tehnici specifice , încasarea
veniturilor fiscale cuvenite statu lui și pentru identificarea, cuantificarea și combaterea
evaziunii fisca le ilicite. Ca urmare, apare necesitatea implementării și menținerii , din
partea statul ui, a unui control fiscal, care să previn ă sau să reducă pierderile de
venituri publice generate de comportamentul evazionist al persoa nelor fizice și juridice.
În perioada de după 1990 , instituția control ului financiar -fiscal a suferit multip le
modificări atât în ceea ce privește organi zarea structu rilor aparatului specializat în acest
domeniu, cât și în ceea ce privește legife rarea și/sau standardizarea
modalităților, procedurilor, documentelor și formu laristicii utilizate în realizarea
controlului fiscal al cont ribuab ililor.
Până în anul 2004, contro lul financiar–fiscal al executivu lui s-a realizat în

33 baza următoarelor acte normative:

– Legea nr.30/2 2 martie 1991 privind organiza rea și funcționarea controlului
financiar
și a Gărzii Financiare, publicată în M.Of. nr. 64/27 martie 1991, și
– Ordonanț a Guvernulu i nr. 70/28 august 1997 , privin d controlul fiscal,
public ată în M.Of. nr. 227/30 augus t 1997, cu modifică rile și completările
ulterioare, care practic a real izat „legiferarea controlul ui fiscal” în România,
deoarece prin aceasta a fost definită pentru prima dată, din pu nct de vedere
legal, noțiunea de „control fiscal”.
Codul de procedu ră fiscală reglementează drepturi le și oblig ațiile părților din
raporturile juridice fiscale privind administrarea impozit elor și taxelor datorate bugetului
de stat și bugete lor locale, administrarea dreptur ilor vamale, precum și administra rea
creanțelor provenind din contrib uții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale
bugetului general conso lidat.
Potrivit acestuia, prin administrarea impozitelor și taxelor se înțelege
ansamblul activ ităților desfășurate de organele fiscal e în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală;
b) declara rea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor și taxelor;
c) soluționar ea contest ațiilor împotriv a actelor administrative.

3.1.1. Obiectul și funcțiile inspe cției fiscale

Inspecț ia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și
confo rmității decl arațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndepl inirii obligațiilor de
către contr ibuabili, res pectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea
diferențelor obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestor a.

Inspecț ia fiscală are următoarele atribuț ii:
a) constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din
activit atea contrib uabilului supu s inspe cției sau altor persoan e, privind legal itatea
și confor mitatea decl arațiilor fiscale, corectitudi nea și exact itatea îndeplinirii
oblig ațiilor fiscale, în vederea d escoperirii de elemente noi, relevante pentru aplicarea
legii fiscale;
b) analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntă rii declar ațiilor
fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse;

34 c) sancționarea, potrivit legii, a faptelor constatate și dispuner ea de măsuri
pentru preve nirea și combaterea abaterilo r de la pre vederile legislației fiscale.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor de mai sus organul de inspe cție fiscală va proceda la:
– examinarea documentelor aflate în dosarul f iscal al contribuabilului;
– verificarea concorda nței dintre datele din declarațiile fiscale cu
cele din evidența contabilă a contribuabilu lui;
– discutarea constată rilor și solicitarea de explicații scrise de
la reprez entanții legali ai contribuabilului sau împuterniciții
acestor a;

– solicitarea de informații de la terți;
– stabilirea de diferențe de obligații fisca le de plată;
– verif icarea locurilor unde se realizează activități generatoare de
venituri impozabile;

– dispunerea măsurilor asigura torii în condițiile legii;
– efectuarea de investigații fisca le;
– aplicarea de sancțiuni potrivit pre vederilor legale.
Inspe cția fisca lă se exercită asupra tuturor persoa nelor, indiferent de forma
lor de organiza re, care au oblig ații de stabilire, reține re și plată a impozitelo r și taxelor,
contribu țiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.
În cazul contribuabi lilor care au sedii secun dare, inspecția fisca lă se va exercita, de
regulă, concomitent atât la sediul princi pal cât și la sediile secundare.

3.1.2. Formele inspecției fiscale. Proceduri de control fiscal

Noua regle mentar e redefin ește formele și întinderea inspecției fiscale, care poate fi:
a) generală, atunci când are loc verif icarea tuturor obligațiilor fiscale
ale unui contrib uabil, pentru o perioa dă de timp determinată;
b) parțială, atunci când are loc verificarea uneia sau a mai multor obligații fiscale,
pentru o peri oadă de timp determinată.
Inspe cția fiscală se poate extin de asupra tuturor raportur ilor relevante pentru
impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii.

În real izarea atribuțiilor, inspecția fiscală poat e aplica u rmătoarele pr oceduri d e
contr ol:

35 a) controlul prin sondaj, care const ă în activitatea de verificare selectivă a
documentelor și opera țiunilor semnificative în care sunt reflec tate modul de calcul, de
evidențiere și de plată a obligațiilor fisc ale datorate bugetului general consolidat;
b) control ul inopi nat, care constă în activitatea de verificare faptică și
documentară, în princi pal, ca urmare a unei sesizării cu privi re la existența unor fapte
de încălcare a legislației fiscal e, fără anun țarea în prealabil a contrib uabilului;
c) controlul încrucișat, legiferat pentru prima dată ca procedură de control, care
constă în verificarea docu mentelor și operațiunilo r impozabile ale contribuabilului în
corelație cu cele deținute de alte persoa ne. Control ul încrucișat poate fi și inopi nat.

La finalizarea controlului inopinat sau încrucișat se încheie p roces-verbal.

3.1.3. Perioada supu să inspe cției fiscale

Inspecț ia fiscală se efectuează în cadru l termenului de prescripție a dreptul ui de a
stabili obli gații fiscale. Dreptul organului fiscal de a stabil i obligații fiscale se prescr ie în
termen de 5 ani , cu excepția cazului în care legea dispu ne altfel. Termenul de
prescripț ie a drept ului de a stabili obligații fiscale începe să curgă de la 1 ianuari e a
anului următor celui în care s-a născut creanța fisca lă.
Dreptul de a stabili obligați fiscale se presc rie în termen de 10 ani în cazul în care
acestea rez ultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Acest termen
curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infra cțiune , sancționată ca atare printr -o
hotărâre judecătorea scă definitivă.
La contribuab ilii mari, perioada supusă inspe cției fiscale începe de la momentul
finalizării control ului anterior.
La celelalte categorii de contr ibuabil i, inspecția fiscală se efectuează asupra
creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali, pentru care există obligația depunerii
declar ațiilor fiscale. Inspecț ia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a
dreptului de a stabili obligații fiscal e, dacă:

a) există indicii p rivind diminuarea impozitelo r și taxelor;
b) nu au fost depuse declarații fiscale.

3.1.4. Înștiințarea contribuabililor în leg ătură cu e fectuarea ins pecției fiscale

36 Înainte a desfășurării inspecției fiscal e, organul fiscal are oblig ația să
înștiințeze contrib uabilul în legătură cu acțiune a care urmează să se desfășoare, prin
transmiterea unui aviz de ins pecție fiscală.

Acesta va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecției fiscale;
b) data de începere a inspecției fiscale;
c) obli gațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supus e inspecției fiscale;
d) posibi litatea de a solicita amânare a datei de începere a inspecției fiscale.
Amânarea date i de începere a inspecției fiscale se poate solicita, o singur ă dată , pentru
motive justifica te.
Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilul ui, în scris, cu 30 de zile
înaintea înce perii inspecției fiscale, pentru marii contribua bili, respectiv 15 zile,
pentru ceilalți contrib uabili.

Comunicarea avizului de inspecție fiscală nu este necesară:
a) pe ntru so luționarea u nor cereri ale contr ibuabilului;
b) în cazul unor acțiu ni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorități, potrivit legii;
c) în cazul controlu lui inopinat.

3.1.5. Realiz area inspe cției fiscale

Inspecț ia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîng rădit prin Agenția
Naționa lă de Ad ministrare Fisca lă sau, după caz, de compartimentele de
specialitate ale autor ităților administrației publice locale sau de alte autorități
competente, potrivit legii, să administreze i mpozite, ta xe, contrib uții sau alte sume
datorate bugetului general cons olidat.
Selectarea contribua bililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de
către organul fiscal competen t.

Contribuabil ii nu pot face obiecții cu privir e la procedura de selec tare folosită.
Inspecț ia fiscală se desfășoară, de regulă, în spațiile de lucru ale contribuabilul ui. În
acest sens, contribuabilul trebu ie să pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și
logistica necesară des fășurării inspe cției fiscale.
Dacă nu există un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale,
atunci aceasta se va putea desfășura la sediu l organului fisca l sau în orice alt loc stabilit de
comun acord cu contrib uabilul.

37 Indiferent, însă, de locul unde se desfășoară inspe cția fiscală, organul fiscal are
dreptul să inspecteze locuril e în care se desfășoa ră activitatea, în prezența
contribua bilului sau a unei perso ane desemnate de acest a.
Inspecț ia fiscală se desfășoară, de regulă, în timpul progra mului de lucru
al contrib uabilului. Aceasta se poate desfășura și în afara progr amului de lucru al
contribuabil ului, cu acordul în scris al acestuia și cu aprobarea condu cătorului organul ui
fiscal.
Inspecț ia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și
raporturi lor juridic e care sunt rele vante pentru impunere.
Aceasta va fi efectuată în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activi tatea
curentă a contrib uabililor și să utilizeze eficient timpul destinat inspecției fiscale.
Inspecț ia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă,
contribuție și alte sume datorate bugetului general consolida t și pentru fiecare perioadă
supu să impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate
decide reverificarea unei anumite peri oade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale
și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunosc ute
inspectorilo r fiscali la data efect uării verifi cărilor sau erori de calcul care influe nțează
rezultatele acestora.
Inspecț ia fiscală se exercită pe baza principiil or indepen denței, unici tății,
autonomiei, ierarhiză rii, teritorialității și descentralizării.
Activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor
progra me anuale, trimestriale și lunare aprobat e în condițiile stabilite prin ordin al
preșe dintelui Agenției Naționale de Administr are Fiscală, respectiv prin acte ale
autori tăților administrației publice locale, după caz.
La începerea inspecției fiscale , inspectoru l este obligat să prezint e
contrib uabilului legitimația de inspecție și ordinul de servic iu semnat de conducătorul
organul ui de control. Înce perea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de
control.
La finalizarea inspecției fiscale, contribua bilul este obligat să dea o declarație
scrisă pe pro pria răspundere din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate
documentele și
informațiile solicitate pentru inspecția fiscală.
Contrib uabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul
întocmit cu ocazia ins pecției fi scale, în termenele și condițiile sta bilite de organele de
inspecție fiscală.

38 Contrib uabilul are obligația să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscal e.
Acesta este obliga t să dea informații, să prezin te la locul de desfășurarea a inspe cției
fiscale toate docu mentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt,
relevante din punct de vedere fiscal.
La începerea inspecției fiscale, contr ibuabilul va fi infor mat că poate numi
persoa ne care să dea infor mații. Dacă informațiile contribuabilu lui sau cele ale persoanei
numite de acesta sunt insuf iciente, atunci inspe ctorul fiscal se poate adresa și altor
persoane pentru obținerea de info rmații.
Contribuabilu l va fi infor mat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale
asupra consta tărilor rezultate din inspecția fiscală.
La încheierea inspecției fiscale, organul fiscal va prezenta contribua bilului
constatările și conseci nțele lor fiscal e, acordându -i acestui a posibilitate a de a-și expri ma
punctul de vedere, cu excepția cazulu i în care bazele de impozitare nu au suferit nici o
modificare în urma inspecției fiscale sau în cazul în care contribuabilul renunță la acest
drept și notifică acest fapt organelor de inspecție fiscală. Contribuab ilul are drept ul să
prezinte , în scris, punctul de vedere cu privire la consta tările inspe cției fiscale.
Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un rapor t scris, în care se vor
preze nta consta tările inspe cției, din punct de vedere faptic și legal . Dacă, ca urmare
a inspecției, se modifică baza de impunere, raport ul întocmit va sta la baza emiterii
deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifi că, acest
fapt va fi comunicat în scris contrib uabilului.
Organele fiscale vor sesiza organ ele de urmărire pena lă în legătură cu
constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele
constitutive ale unei infra cțiuni, în condiț iile prevăzute de legea penală. În această
situație organe le de inspe cție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul
de inspecție și de către contribuabil, cu sau fără explicații din parte acestuia din urmă. În
cazul în care contribu abilul refuză să semneze proces ul-verbal, organul de inspecție
fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul -verba l
va fi comunica t contribua bilului.

3.2. Organe cu atribuții pe linia identifi cării și combateri i evaziunii
fiscal e și a altor feno mene în leg ătură direc tă cu ac easta, în România

Cele mai importante atribuții de control al fenomenulu i evazionist, sub
aspectul permanenței și sferei de cuprin dere, îi revine Ministerul ui Finanțelor Publice, ca

39 reprezentant al statului și al execuției bugetului de stat.
În perioada 1994 -2005, organ igrama acestui minister s-a modificat de nouă ori,
aparatul fis cal central ființând fie ca structur ă distinc tă, fie integrat împreună cu alte
compartimente în diferi te structuri eterogen e, aflate în subordinea direc tă a ministrulu i sau
a unui secretar de stat.
În condițiile în ca re o cerință importan tă privind creșterea perfo rmanței inspecției
fiscale o con stituie organizarea stabilă a Ministerului Finanțelor Publice și a
aparatulu i de inspecție fiscală, aceste organizări și reorganizări, inclusiv în plan
teritorial, nu au avut în vedere, înt otdeau na, necesitatea eficientizării activității de
inspecție fiscală și de adaptare a acesteia la cerințele economiei reale, având une ori și
conot ații politice.

3.2.1. Agenț ia Naționa lă de Ad ministrare Fisca lă

În cadrul Minist erului Finanțelor Publice a fost înființ at, la începutul anului
2003, D epartamentul de Administrare Fiscală , prin unificarea tuturor direcțiilor de
administrare fiscală sub un singur secretar de stat.
Prin această reorganizare, cond ucerea Ministerul ui Finan țelor Public e a
urmărit î mbunătățirea activității de administrare fisca lă prin:
– concentrarea resurselor organizației asupra elaborării și implementării măsurilor
care au ca rezultat îmbunătățirea confo rmării voluntar e și modernizării sistemului;
– îmbunătățirea managementului la nivel național a sistemului de administrare fiscală.
Începând cu data de 1 octombrie 2003, a fost înființată Agenția Națională de
Administrare Fiscală (anexa 6), ca entitate distinctă în struc tura Ministeru lui
Finanțelor Publice , care înglo bează toate funcțiile de administrare fiscală realizate
anterior în cadrul departamentului specializat din Ministerul Finanțelor Publice, precum
și funcțiile suport care se află într-o strânsă interdependență în rea lizarea ob iectivelor
agenției.
Devenită operațională la 1 ianuarie 2004, Agenția are în subordine
structurile de administrare și colectare a venituri lor la bugetul de stat din cadrul
Direcțiilor finanțelor publice județene și a municipiului Bucur ești și Direcției generale de
administrare a marilor contr ibuabili ș i își desfășoară activitatea în domeniul impozitelor ,
taxelor, contribuțiilor și al altor venituri bugetare prin intermediul procedurilor de
gestiune, colectare , control fiscal, soluționar e a contest ațiilor și dezvoltar ea unor relații

40 de parteneriat cu contribuab ilii, inclusiv prin acordar ea de servicii de asistență.
Prin înființarea A.N.A.F. s-a realizat unificarea organismelor cu atribuții de control
fisca l, măsură care a permis eliminarea su prapunerilo r și a paralelismului din activitatea de
control cât și con stituirea unor echipe aparținând aceleiași instituții și utilizarea unor
metodologii unice de control.
Agenția Națională de Administrare Fisca lă a preluat, începând cu data de 1 ianuarie
2004, activitatea de control și de soluționare a contest ațiilor în domeniul
veniturilor bugetare repre zentând contribuții sociale precum și celelalte activității legate
de colectarea contrib uțiilor sociale, respectiv gestiunea declarațiilor și colecta rea
veniturilor și instituirea unor măsuri de executare s ilită pentru o bligațiile neachitate la
timp.
Această măsură se dorește a fi contribuit atât la o îmbunătățire a colectării,
aceasta fiind realizat ă acum de o autoritate unică, cât și la creșterea confor mării
voluntare printr-o abordare integrală a controlului fiscal privind impozitele și
contribuțiile sociale datorate și la scăderea poverii conformării volunta re pentru
contr ibuabili, ca urmare a reducerii numărului plăților, a decl arațiilor și al instituțiilor cu
care trebu ie să intre în contact.
Pentru administrarea unitară a veniturilor bugetare au fost emise o serie de acte
normative prin care s-au aprob at: înființarea unui grup de lucru care să monitorizeze
activitatea de preluare a activității de administr are a contrib uțiilor sociale; protocolul
cadru de predare-primire a dosarelor, docu mentelor, bazelor de date și bunurilor
mobile aferente acestei activ ități; metodolo gia pentru î ntocmirea actel or de co ntrol
privind contribuții le sociale.
Referitor la depu nerea declarațiilor privind obligațiile bugetare, A.N.A.F. a
stabilit proceduril e legale pentru ca, începând cu 25 februarie 2004 , angajatorii sau
entitățile asimilate să depu nă o singu ră declarație privind obligațiile la bugetul de
stat conso lidat, la sediul administrațiilor fi scale teritoria le.
În privința exercitării controlul ui fisca l, Codul de procedu ră fisca lă, în vigoare
de la 1 ianuarie 2004, introduce pentru prima dată noțiunea de inspecție fiscală ca
atribut exclusiv al A.N.A.F..
Ca principale atribuții ale Agenției au fost stabilite pe lângă colectarea
veniturilor bu getului general consolidat, constatare a și investigarea fiscală, analiza și
evaluarea infor mațiilor fiscal e, sancționarea faptelor și dispunere a de măsuri pentru
combaterea abaterilor de la preve derile legislației fiscale.

41 Obiectivele strategice ale Agenției Naționale de Adm inistrare Fiscală vizează:
– adaptarea administrației fiscale din România la standardele europe ne prin
continuarea coo perării internaționale;

– îmbunătățirea colectă rii veniturilor buget are;
– diminuarea arieratelor la bugetul general cons olidat;
– dimin uarea evaziu nii fiscal e;
– creșterea gradulu i de conformare volunt ară.

3.2.1.1. Departa mentul de Control Financiar-Fiscal

Departamentul de Control Financi ar-Fisca l are în structură Direcția de Contro l
Financiar, Direcția de Metodologie și Proceduri pentru Inspe cția Fi scală și Direcția
Antifr audă Fiscală.
Direcția de Contr ol Financiar , ca aparat specializat de control financiar ulterior,
asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe
linia exercitării control ului administrării și utilizării resurselor financiare și respectării
regle mentărilor financiar – contabile în activitatea desfășurată de agenții econ omici cu
capital de stat – regii auton ome, societăți naționale, companii naționale și societăți
comerciale – în legătură cu îndeplini rea obli gațiilor acestora față de stat.
Prin intermediul Direcției de Metodologie și Proceduri pentru Inspe cția Fiscală
se asigu ră exercitarea de către aparatul de inspecție fiscală a unui control califica t și
eficient cu privire la respectarea de către contribuabili a legislației fiscale. În acest
sens, Direcția de Metodologie și Proceduri pentru Inspe cția Fiscală are o serie de
atribuții, printre care:
– elaborarea metodologiei și a proceduri lor de inspecț ie fiscală destinate
aparatului din centrală și teritoriu și asigurar ea cunoașterii și aplicării corecte a acestora
de către întregul aparat de ins pecție fiscală;
– elabora rea progr amului lunar și trimestrial de inspecție fiscală pentru aparatul
teritoria l, precum și urmărirea modului de îndeplinire a acestuia;
– colaboreaz ă cu direcțiile de specialita te ale A.N.A.F. și M.F.P., cu direc țiile
generale ale finan țelor publice din județe și municipiul București și Direcția Gene rală a
Marilor Contr ibuabili pentru elaborarea și aplicarea reglementărilor în domeniile
financiar -fiscal și contabil, care să asigu re prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

42 precum și pentru asigurare a condițiilor pentru f ormarea profesională contin uă a
aparatul ui de inspecție fiscală și organizarea de schimburi de experiență în ve derea
aplicării u nitare a legislației financi ar-fiscale;
– elabore ază și aplică procedurile de selecta re a contribuabililor pentru inspe cția
fiscală, asigu ră îmbunătățirea acestora și acordă asistență compartimentelor teritoriale de
inspecție fiscală pentru cunoașterea, aprofund area și aplicarea corectă a acestora;
– elaborează strategii și obiective de luptă contra evaziunii fiscale, precum și
metode și tehnici de depistar e a faptelor d e evaziune fisca lă;
– elaborea ză proceduri pentru selectare a contribuabililor cu grad de risc ridicat
din punct de vedere fiscal, în ve derea cuprin derii acestor a în acțiunile de inspecție fiscală,
etc.
Direcția Antifrau dă Fiscală desfășoară activități de inspecție fiscală în
vederea combaterii fraudei fiscale. Pentru a-și îndeplini atribuții le, Di recția:
– asigură elaborarea lucrărilor din progr amul de activitate al A.N.A.F., cu
aplicarea și respectarea strictă a legislației fiscal e;
– elaborează soluțiile și măsuril e necesar e pentru îmbunătățirea activității în
domeniul antifraudei fiscale;
– efectuează studii și analize pentru promovarea unor tehnici și metode
moderne în domeniul antifrau dei fiscale și a unui management performant și competitiv
în aceas tă activitate;
– întocmește rapoar te, informări și note privind rezultatele activității desfășurate
precum și a acțiunilor de verificare efectuate;
– asigu ră culegerea de informații fiscale privind formele, căile, metodele și
mijloacele de fraudare de către contribuabili a bugetelo r administrate de ANAF, pe
activități și categorii de
contribuab ili și consti tuirea unei baze de date în acest sens. Totoda tă, furniz ează
propuneri de măsuri organizatoric e și legislative de pre venire și combatere a evaziunii
fiscale;
– elabor ează strategii și obiecti ve de luptă contra evaziunii fiscale precum și
metode și tehnici de depistar e a faptelor d e evaziune fisca lă, etc.

3.2.1.2. Garda Fina nciară

Garda Financiară, instituție de control financiar cu tradiție în spațiul economico-

43 financiar românesc, moștenită de la regimul Austro -Ungar, a ființat în Tran silvania până
în 1927, când a fos t desființată, prin această măsură Tezaurul Public având enorm de
suferit, în special , la cap itolul taxelor de con sumație și monop olurilo r de stat.
Prevăzută prin Legea spirtului din 1930, ea nu a putut lua ființă decât la 18 mai
1932, pe baza art.77 din Legea Monopolul ui Alcool ului.
Prin art.49 din Legea organi zării Ministerului de Finanțe, ea a fost atașată
direct secretariatului general, „concurând la o ameliorare destul de aprec iabilă a
randamentului impozitelor indirecte față de cele directe” […] și contribuind la
„stăvilirea, în mare măsură, a fraudelor fi scale pri n controlu l introdus”.

Desființată în 1948, din cauza schimbării structurilor politice, sociale și
econ omice din România, atribuțiile fiindu-i preluate de Miliția Econ omică, Grada
Financiară este repus ă în drepturi prin Legea nr. 30/22.0 3.1991 privind organizare a și
funcționarea controlului financiar și a Gărzii Fi nanciare, pu blicată în M.Of. nr. 64/27
martie 1991.
În prezent Gard a Financiară este organizată și funcționează în baza O.U.G.
nr.91/2 003 privind organ izarea Gărzii Financiare, aproba tă, cu modificări, prin Legea
nr. 132/200 4 și a H.G. nr. 1538/200 3 privind organiz area și fun cționarea Gă rzii
Financiare.

Începând cu 31 decembrie 2005 , Garda Financiară, instituție publi că de
contr ol, cu per sonalitate juridică, este în subordinea Ministerulu i Finanțelo r Publice –
Agen ția Națională de Ad ministrare Fiscal ă.
Garda Financiară exercită controlul operat iv și inopina t privind preve nirea,
descope rirea și combaterea oricăror acte și fapte din domeniul econo mic, financiar și
vamal, care au ca efect evaziunea și frauda fiscală, respectarea disciplinei financiare și a
normelor de comerț, în vederea îmbunătățirii, pe ansamblu, a activității de colectare a
veniturilor cuve nite statului.
În vederea realizării atribuțiilor sale, pentru combatere a actelor și faptelor de
evaziu ne și fraudă fisca lă, Garda Financiară efectu ează controlul opera tiv și inopinat cu
privire la:
– respectarea actelor normative în scopul preveniri i, descoperirii și combaterii
oricăror a cte și fapte interzis e de lege;
– respectarea normelor de comerț, urmărind preve nirea, depistarea și
înlăturar ea opera țiunilor ilici te;

44 – modul de producere , depozitare‚ circulație și valorificare a bunur ilor, în toate
locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea agenților econo mici;
– partici parea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și
instituții specializate, la acțiuni de depistare și combatere a activităților ilicite care
generează fenomene de evaziune și fraudă fiscal ă.
În îndepli nirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzii Fi nanciare su nt în drept:
a) să efectueze controale în spațiile în care se produc, se depozitea ză
sau se comercializează bunuri ori se desfășoară activ ități ce cad sub incidența actelor
normative în vigoa re cu privire la prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror
acte și fapte care sunt in terzise de acestea;
b) să verifice respectarea regle mentărilor legale privind circulația mărfurilor pe
drumurile publice, în porturi, căi ferate și fluviale, aeroport uri, în vecinătatea punctelor
vamale, antrepozite, zone libere, precum și în alte locuri în care se desfășoară o asemenea
activitate;
c) să verifice legalitatea activităților desfășurate, existența și autenticita tea
documentelor jus tificati ve în activitățile în activitățile de produ cție și prestări de
servic ii ori pe timpul transpo rtului, depozitării și comercializării bunurilo r și să
aplice sigilii pentru asigu rarea in tegrității bunurilor;
d) să dispună măsuri cu privir e la confiscarea, în condițiil e legii, a bunurilor a
căror fabric ație, depozitare, transport sau desface re este ilicită, precum și a venituri lor
realizat e din activ ități comerciale sau prestă ri de servicii nelegale și să ridice
docu mentele financiar-contabile ș i de altă natură care pot servi la do vedirea co ntrave nțiilor
sau, după caz, a infracțiunilor;
e) să solicite, în condi țiile și potrivit Codului de procedură penală, efectuarea de
către organele abilitate de lege a perchezițiilor în local uri public e sau particula re, dacă
există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăș oară
activități care au ca efect evaziunea sau frauda fis cală;
f) să constate acte sau fapte care au avut ca efect evaziun ea sau frauda fiscală, să
solici te organelor fiscale stabilirea obligațiilor fiscal e datora te, să ceară organe lor
de executare c ompetente, potrivi t O.G. nr.92/2 003 privin d Codul de procedu ră
fiscal ă, luarea măsuri lor asigu ratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se
sustragă de la urmărire sau să-și ascun dă ori să-și risipească averea și să sesizeze, după
caz, organ ele de urmărire penală;
g) să solicite administratori lor unităților controlate și persoane lor implicate
explicații, lămuriri, precizări verbal e și/sau în scris, după caz, cu priv ire la faptele

45 constatate;
h) să solicite copii certificate de pe documentele origina le, să prele veze probe,
eșantioane, mostre, etc., necesare finalizării actului de control;
i) să constate contr avențiile și să aplice sancțiunile corespunz ătoare,
potrivit competențelor prevăzute de le ge;
j) să întocmească acte de control operativ și inopinat privind rezultatele
verifi cărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legal e și să sesizeze organele
competente în vederea valori ficării const atărilor;
k) să opreas că mijloacele de transport, în condițiile legii, pentru verificarea
documentelor de îns oțire a bunuri lor și persoan elor transportate;
l) să solicite instituțiilor financiar -bancare, de asigu rări și reasigurări, în condițiile
legii, date sau, după caz, documente, în scopul instrumentării și fundamentării
consta tărilor cu privire la săvârșirea unor fapte ce contravin legislației în vigoa re;
m) să poarte unifor ma, să păstreze, să folosească și să facă uz de armamentul și
mijloacele de apărare din dotare, în condițiile legii;
n) să utilizeze mijloacele auto putând însemne și dispozitive de avertizare
sonore și luminoase specifice.

3.2.1.3. Autoritatea Na țională a Vămilor

Autoritatea vamală este o instituție complexă care joacă un rol fundamental atât din
punct de vedere al fiscalității, cât și ca instru ment de protecție a economiei
naționale, cu efect se mnificativ asupra si stemului social și de apărare a națiunii.
Din punct de vedere istoric, prima lege care a organizat, într-un mod unitar,
vămile române, a fost Legea generală a vămilor, elaborată la 1 iulie 1875.
Începând cu data de 13 octombrie 2003 Direcția Generală a Vămilor a devenit
Autori tatea Națională a Vămilor, funcționând în subordinea Autori tății Națio nale de
Control , până la data de 31 ianuarie 2005, când a trecut în subordine a Ministerului
Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscal ă.
În prezent, Autoritatea Națională a Vămilor este organiza tă și
funcț ionează, în confo rmitate cu preve derile H.G. nr 165/200 5, ca organ de
specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, având
sarcina de a înfăptui politic a vamală a Guvernulu i.
Autoritatea Națio nală a Vămilor asigură aplicarea legislației în domeniul vamal,

46 în mod unifo rm, imparțial, transpa rent și nediscrimina toriu, tuturor persoanelor
fizice și jurid ice, indifer ent de statutu l lor juridic și de forma de organiz are și funcționare
a acestora.

În vede rea realizării obiectului său de activ itate, Autorita tea Națională a Vămilor
exercită
o serie d e atribuții printre care:
– aplică, în domeniul vamal, măsuril e specifice rezultate din progra mele
guverna mentale
și din legislația în domeniul vamal;
– urmărește și supraveg hează respectarea legislației vamale pe întregul teritoriu al
țării și exercită contro lul specifi c potrivit reglementărilor în vigoare;
– ia măsuri de prevenire și combatere, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare, a oricăror infracțiuni și contra venții în domeniul vamal;
– verifică modul de declarare de către titularul operațiunii vamale sau de
către comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat; încasează și virea ză
aceste drepturi la bugetul de stat; stabilește eventualele diferențe prin controale
ulterioare și asigu ră încasarea ace stora; aplică formele și instru mentel e de plată și de
garantare a plății taxelor și drepturi lor vamale, în confo rmitate cu legislația în vigoare;
asigu ră colectarea crean țelor bugetare;
– controlea ză mijloac ele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau
aflate în tranzit, precum și bagajele însoțite sau neînsoțite ale călătorilor care trec
frontiera de stat a României și verifi că legalitatea și regimul vamal al acestora, potrivit
reglementărilor vamale în vigoa re;
– urmărește aplicarea corectă a regulilor de interpretar e a Nomenclatorului
sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilo r și de
evaluare în vamă a mărfurilor, precum și a prevederilor actelor normative referitoare
la taxele vamale, taxa pe val oarea adăugată , la accize și la alte dreptur i vamale;
– coordonea ză și îndrumă activitatea direcțiilor regionale vamale și a birouri lor
vamale pe li nia prevenirii și combaterii traficul ui ilicit de droguri, arme, explozibili,
obiecte din patrimoniul cultural național;
– exercită, în cadru l controlului vamal ulterior, verificarea oricăror docu mente,
registre și evidențe referit oare la mărfurile vămuite;
– efectuea ză invest igații, supraveg heri și verificări, potrivit regle mentărilor
vamale în vigoa re, în cazur ile în care sunt semnalate situații de încălcare a legislației
vamale de către perso ane fizice și juridice; verifică registre, corespond ența și alte forme

47 de evidență și are dreptul de a cere oricărei persoane fizice și juridice să prezint e
documentația și informațiile privind opera țiunile vamale; sesizează organ ele de
urmărire pena lă competente atunci când există indiciile săvârșirii unor infrac țiuni, etc.
În perioada actuală, Autoritatea Națională a Vămilor are un rol major în
atragerea de venituri la bugetul de stat, prin încasare a de taxe vamale și alte drepturi de
import, precum și în lupta împotriva contrabandei, evaziunii fiscale și a altor abateri de l a
legislația vamală.

3.2.2. Dire cția de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectora tului
Gene ral al Poliț iei

Direcția de Investigare a Fraudelor funcționează ca unitate specializată în
domeniu, în cadru l Inspectorat ului General al Poliției Române, care asigură
aplicarea unitară a actelor normative în vigoare, având ca obiectiv prioritar
prevenirea și combaterea criminalității circumscrise domeniului econ omico-financiar.
Temeiul legal al organizării și funcționării Direc ției de Investigare a
Fraudelo r îl con stituie Codul Penal, Codul de Procedură Penală cu modificările și
completările ulteri oare, Le gea nr. 3 9/2003 privi nd preve nirea și combaterea criminalității
organizat e.
Direcția de Investigare a Fraudelor are ca obiect esențial de activitate
identificarea perso anelor care încal că legislația și cercetarea acestora, cu respectarea
preve derilor procesu al- penale, astfel fiind apărat regimul jurid ic ce regle mentea ză o serie
de domeni i, printre care:
– desco perirea faptelor de corupție, a celor asimilate și a celor în legătură
directă cu acestea;

– încălcarea, prin comiterea de infr acțiuni, a regimului taxelor și impozitelor;
– spălarea banilor proveniți din fr aude econ omico-financi are și fapte de corupție.
Pentru îndep linirea în cond iții optime a atribuțiilor ce-i revin, Direcția de
Investigare a Fraudelor colaborează cu organele de control financiar, fisca l și bancar ce
au competență în a efectua controale și inspecții la agenții econo mici, preluând actele de
control întocmite de către aceștia și efectuează cercetări cu pri vire la cele sesizate în
documentele re spective.

În cadrul Direcției de I nvestigare a Fraudelor func ționează cinci servic ii:
– Servic iul 1 – „Infrastructu ră econ omică”, care investighea ză și/sau cercetează

48 faptele săvârșite de persoa nele ce încalcă legislația în domeniul
economi co-financiar, efect uând acte premergătoare și de urmărire penală
la regimul juridic ce r eglementează următoarele domenii de
activitate: infracțio nalitatea din agricultură, silvicultură și indus trie
alimentară, petrol și resurse mineral e, comunicații și telecomunicații,
mediu și materiale reciclabile, transpo rturi rutiere , construcții,
întreprinderi mici și mijlocii, industrie ușoară, industri e grea și industrie
energetic ă, alte acte și fapte de comerț cone xe acesto r domenii;
– Servic iul 2 – „Corupți e”, care are în competență investigarea
corupției, infracționalității specifice procesului de priva tizare –
postprivatizare, instituții și ach iziții publice, învățământ și alte instituții
bugetare , sănătate, munca în străinătate și protec ția forței de muncă, liber
profesioni ști în domeniul justiției și din sistemul public de pensii,
despăgubiri și ajutoare sociale, alte acte și fapte de comerț conexe acestor
domenii;
– Servic iul 3 – „Proprietatea intelectuală”, care invest ighea ză și/sau cercetează
fapte le săvâ rșite de persoanele care încalcă legislația în vigoa re, efectuând acte
premergătoare și de urmărire penală la regimul jurid ic care reglementează
următoarele domenii: drep turile de autor și cone xe, drepturile de proprieta te
industria lă, fraudele vamale, valută, aur, pietre prețioase și jocurile de noroc
și sistemele piramidale, alte acte și fapte d e comerț conexe acestor domenii;
– Serviciul 4 – „Criminalitatea afacerilor”, care desfășoară activități de
urmărire penală , în confo rmitate cu prevederile legale, având în
competență: rambursările ilegale de T.V.A., evaziunea fiscală, înșelăciuni
în convenții, infracționalitatea spec ifică socie tăților comerciale, lichidări
judiciare și infrac ționalitatea în publicitate, alte acte și fapte de comerț cone xe
acesto r domenii;
– Servici ul 5 – „Criminalitatea financiară”, care efectuează acte
premergătoare și de urmărire penală în confor mitate cu prevederile
legale, la regimul juridic ce reglementează următoarele domenii:
fraudele banca re, fraude le în asigu rări și reasigurări, fraudele în sfera
leasingulu i financiar, instit uții de administrare și investiții fin anciare și prote cția
intereselor financiare ale Uniunii Europene, alte acte și fapte de comerț conexe
acestor domenii.

49

3.3. Reglementă ri privin d combaterea eva ziunii fiscale în România

3.3.1. Legislația privitoare la combaterea evaziunii fiscale, în România, după 1989

Creșterea alarmantă a cazurilor de încălcare a normelor financiar -fiscale prin
sustragerea unu i mare număr de contribuabili de la plata impozitelor și taxelor
datorate bugetului, fie ascu nzând valoarea reală a venitur ilor, fie neprez entând
declara țiile de impunere sau alte documente stabilite de lege, face necesară luarea
unor măsuri ferme împotriva fenomenului evaziunii fiscale.
Până la apariția Legii nr. 87/1994 pentr u combatere a evaziunii fiscale,
sancționarea unora din faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai prin
aplicarea de amenzi cont ravenționale, deoarece singura reglementare în materie o
reprez enta Ordona nța Guvernului nr. 17 din 20 august 1993 privin d stabilirea și
sancționarea contravențiilor la reglementările financiar -gestionar e și fiscale, situație ce
nu era în măsură să asigure o reacție corespun zătoare gravi tății încălcărilor d e lege din
acest domeniu.

Legea nr. 87, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală ca fiind
„sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor,
taxelor, contrib uțiilor și a altor sume datorate bugetul ui de stat, bugetelor locale,
bugetului asigu rărilor sociale de stat și fondurilor speciale de către persoanele fizice și
persoanele juridice române sau străine”.
Trebuie menționat că, nici în forma sa republic ată, această lege nu făcea
distincție între fraudă și evaziune fiscală, confu ndând aceste două noțiuni, cu
implicații asupra înțelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludare a
plății impozitelor și mai ales asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere,
aceasta pentru că măsurile de repri mare a fraudei i mplică un anumit specific iar cele
referitoare la evaziune, fiind de altă natură, implică mai curând perfe cționări
legislat ive.
De fapt, în textul legii era folosită noțiunea de evaziune fiscală în sensul de fraudă
fiscală, adică acea formă a evaziunii fiscale care constă în eludarea legilor fiscale și care
este sancționată de le ge.

Faptele sancționate de legea nr. 87 erau împărțite, în funcț ie de gravita te, în
două
categorii:

50
– infracțiuni, pedepsite cu în chisoarea și interzicerea unor d repturi:
• sustr agerea de la plata obliga țiilor fisca le prin neînregistarea unor activități
pentru care legea prevede obligația înregistrării sau prin exercitarea de activități
neautor izate, în scop ul obținerii de venitur i;
• sustra gerea în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale, în
scopul obț inerii de venituri, prin nedecla rarea veniturilor impozabile,
ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxab ile ori prin diminuarea
venituri lor ca urmare a unor operațiuni fictive;
• omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte
documente legale, a operaț iunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate ori înregist rarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu
plăti ori a diminua impozitul, taxa sau co ntribuția;
• organizarea și cond ucerea de evidențe contabile duble , alterarea sau
distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat
electron ice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopu l
diminuării veniturilor sau surselor impozabile;
• emiterea, distribui rea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu
știință de doc umente fiscale false;
• sustra gerea de la plata obligațiilor fisca le prin cesionarea părților sociale
deținute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în ace st
scop;
• sustrag erea de la efectua rea controlului financi ar-fiscal prin declar area
fictiv ă cu pri vire la sediul unei societăți comerciale, la sediil e subuni tăților
sau la sediile punctelor de lucru, precum și la schimbarea acestora fără
îndeplinirea condițiilor pre văzute de lege, efectuată în acest scop.

– contr avenții, sancționat e cu amendă:
• nedeclara rea, în termenele prevăzute de lege, de către contribua bili, a
veniturilo r și bunuri lor supus e impozitelor, taxelor și contribuțiilor;
• calcularea erona tă a impozitelor, taxelor și contrib uțiilor, cu conseci nța
diminuării valorii creanței fiscale cuvenit e statului;
• neprezentarea, de către contribuabi li, la cererea organulu i de
control, a doc umentelor justificative și contabile referitoare la modul în care
au fost îndeplinite obl igațiile fiscale;
• refuzul de a prezenta organulu i financi ar-fiscal bunuri le materiale

51 supuse i mpozitelor și taxelor, în vederea stabilirii veridicit ății declarației de
impunere și a realității înregi strării acestora;
• nereținerea sau nevărsarea , potrivit legii, la termenele legal e, de către
contrib uabilii cărora le revin asemenea obligații, a impozitelor, taxelor și a
contribuțiilor care se realizează prin stopaj la sursă;
• nedepunerea actelor, situațiilor și a oricăror alte date în legătură cu
activitatea efectuată de către unitatea și subuni tățile de care răspund
contribua bilii, cerute de organele financiar-fiscale , în vederea cunoașterii
realității financiar-contabil e din acea unitat e sau subunitate, precum și
utilizarea, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, a documentelor cu
regim special;
• neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispoziț iilor date prin actul de
contr ol încheiat de organel e financi ar-fiscale;
• nedeclararea datelor referitoare la subunitățile constituite în sucur sale, filiale,
puncte de lucru , depozite , magazine și a oricăror altor locuri în care se
desfășoară activități produ cătoa re de venituri, a băncilor și conturilor bancare în
lei și în valută, indiferent de locul unde fun cționeaz ă, în țară sau în st răinătate;
• neono rarea, în mod nejustificat , de către bănci sau instituții financiare, la
care contribuabilii au deschise conturi de disponib ilități bănești, a titlurilor
de creanță fiscală emise de organele competente, în vederea urmăririi silite a
impozitelor, taxelor și a contribuțiilor neachitate la termen, inclu siv a dobânzilor.
Cadru l legislativ la Legii nr. 87, ca lege de bază privind faptele de evaziune
fisca lă (în sensul de fraudă fiscală), a fost completat și de alte legi și ordona nțe, care
veneau cu precizări pun ctuale, completări, detalieri privind unele activități subterane
identificate sau intrate ulterior în pre ocupă rile orga nelor abil itate. Printr e acestea pot fi
enumerat e:
√ Legea Contabilității nr. 82/24.12.1991 , republicată în M .Of. nr.48/14 ianuarie 20 05
√ O.G. nr. 92/ 24 decembrie 2003 privind Codul de Procedu ră Fiscală, publicată în
M.Of. nr.941 /29.12.2003, republicată M.Of. nr.863/26 septembrie 2005 și rectificată în
M.Of. nr.974/2 noiembrie 2005;

√ Legea nr. 656/07.12. 2002, pentru prevenirea și sancționare a spălării banilor ,
publica tă
în M.Of. nr. 904/12.12.2002.
√ Legea nr. 78/08.05. 2000 pentru preve nirea, desco perirea și sancționarea
faptel or de corupție, p ublica tă în M. Of. nr.21 9/18.05.2000.

52 √ Legea nr.161/19.04. 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transpare nței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de
afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M.Of. nr.279/21.04. 2003;
√ O.G. nr. 75/30 august 2001 privind organizare a și funcționarea cazierulu i
fiscal, publicată în M.Of. nr.540/1 septembrie 2001, re publica tă în M.Of. nr. 664 /23 iulie
2004;
Începând cu luna augus t 2005 , a intrat în vigoare o nouă lege pentru
preve nirea și combaterea evaziunii fiscale.

La elabora rea actului normativ au fost av ute în vedere u rmătoarele elemente:
– caracteru l intențional al faptelor, în sensul că sub aspect subiectiv, toate
actele de sustrage re de la plata obligațiilor fiscale sunt săvârșite cu intenție,
organele fiscale având obligația de a proba intenția de frau dare a contri buabilului;

– probitatea săvârșirii în concurs a mai multor infrac țiuni stabi lite prin Lege a
nr. 241/2005, dar și a altor infra cțiuni aflate în legătură cu evaziunea fiscală
fraudul oasă, cum ar fi falsul sau/ și uzul de fals , bancruta frauduloa să, spălarea banilor,
crima organiza tă, etc.;
– reaua credință, în sensul că actul normativ pedepsește acele fapte care sunt
săvârșite cu inco rectitudine și cu necinste de către contribuabil;
– pericolul socia l generat de formele de sustragere (faptele de sustragere de la
plata obligațiilor fiscal e, care se rețin prin stopaj la sursă de către contribuabili și care nu
se virează la bugetul general consolidat , prezi ntă un pericol social mai mare decât
alte fapte de evaziune fisca lă săvârșite de contribuabilii care sunt în același timp și
suport atori și plătitori ai impozitelor și taxelor);
– justa sancționare , care presupune existen ța unei strân se corelații între gravitatea
faptei și sancțiunea aplicată contribuabilului.
Se cuvine menționat faptul că noua lege statuează numai sancțiuni specifice
răspunderii pe nale stabilită în sarcina contrib uabililor, celelalte abateri, de natura
contravențiilor, în domeniul fiscal, ne mai constituind obiec tul noilor reglementăr i,
acestea fiind stabilite și sancționate de Co dul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală.
Din examinarea structu rii infracțiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă că, o
parte din acest ea sunt regle mentate pentru prima dată, în timp ce altele au fost
preluate din Legea nr.87/1994 și refo rmulate.
Comparativ cu vechea legislație în domeniu, legiuitorul a instituit, prin
noua regle mentar e, măsuri mai severe de sancționare a faptelor de evaziune fiscală.
Astfel, prin noua reglementare faptele de evaziune fiscală sunt asimilate cu crima, în

53 sensul că pedepsele cu închisoarea aplicate evazioniștilor – în specia l pentru faptele care
au la bază prejudicii de sute de mii de euro – sunt la fel de mari ca și în cazul
infracțiunilor asupra vieții și integrității personale. Tot în materia pedepselor, un element
de noutate instituit de legiuitor constă în diferen țierea acestora, în sensu l majorării lor
în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale sustrase de la plată. Mai mult chiar, legea
sancționează nu numai faptele propriu -zise de evaziun e ci și faptele care, chiar dacă nu
constituie evaziune prin ele însele, aduc grave prejudicii bugetului de stat,
favori zând evaziunea fiscală (de exemplu: traficul de facturi).
Având în vedere interesul imediat de acoperire a prejudic iilor cauzat e buget ului
general con solidat , actul normativ statuează unele exonerări de la răspunderea
penală, în sensul nepedep sirii infracțiu nilor săvârșite sau de reducere a pedeps elor, în
anumite condiții, dacă, în cursu l urmăririi penale, sau al judecății, până la primul termen,
învin uitul sau inculpatul, față de faptele de evaziune fiscală, acoperă integral prejudiciul
cauzat.
Cadru l legal al Legii nr. 241/2005 a fost îmbunătățit prin H.G. nr. 873/28 iulie
2005, privind aprobare a unor măsuri speciale pentru preve nirea și combaterea faptelor
de evaziune fisca lă în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase,
produse lor din tutun și uleiuri lor minerale, publica tă în M.Of . nr. 739/15 august 2005 .
Astfel pentru prevenire a și combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeni ile avute
în vedere actul normativ prevede con stituirea unei comisii centrale de coordonar e și a
unor echipe de control la nivel teritorial, având ca sarcini:
– verificarea modului în care sunt respecta te prevederile legale în vigoare
pentru produ cerea, importul, distribu ția și comercializare a alcoolului etilic de origine
agricolă și a băuturilor spirtoase , a țigaretelor sa u a altor p roduse di n tutun și a uleiurilor
minerale;
– verificarea contribuabililor distribuitor i angro de uleiuri minerale și a
stațiilor de distrib uție a carbura nților, în scopul de a depista aprovizio nările cu produs e
care nu provin de la antrepozite fiscale sau de la importatori și a uleiurilo r minerale
contrafăcute;
– verifica rea utilizatorilor de uleiuri minerale care achizi țione ază astfel de
produse în reg im de scutire de accize, cu scopul depistării cazurilo r în care produsele au
fost deturnate de la destinația pentru care a fost acorda tă scutirea, și aplicarea măsurilor
legal e.
Noua lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prezintă însă și o

54 serie de neajunsuri, printre care:
– chiar prin titlul legii se creează o confuzie în privința faptelor urmărite și
sancționate de le giuitor, astfel, deși în titlul legii figurează conceptul de „evaziune
fiscală”, este vorba de evaziunea fiscală frauduloa să, care este incriminată și sancționa tă
de lege;
– o altă lacună constă în nedefini rea conceptului de evaziune (frauduloa să), prin
care s-ar fi putut stabili, fără echivoc, competența compartimentelor de specialitate ale
autor ităților publice loca le în ce privește preveni rea și combaterea evaziunii fiscale ilicite;
– omiterea prevederi ca infracțiuni a unor fapte cum sunt, sustr agerea de la
plata obligațiilor fiscale de către contribuabili, prin cesionarea părților sociale sau
nereținerea și nevărsarea, potriv it legii, la termenele legale, a impozitelor, taxelor și
contr ibuțiilor care se realize ază prin stopaj la sursă, fapte care erau sancționate ca
infracțiuni prin Legea nr. 87/199 4, republica tă.
Toate aceste carențe legislative nu sunt, însă, în măsură să atenueze importan ța și
rolul noului act normativ, astfel că adoptarea acestuia, împreună cu celelalte măsuri
cu caracter legislativ, vizând unificare a legislației fiscale, asigurarea unui caracter
coerent și sistematic al acesteia, eliminarea facilităților fiscale, precum și armonizarea
legislației fiscale cu cea a Uniu nii Europene constituie mijloace necesar e și esențiale
pentru limitarea fenomenului evazionist și a efectelor negative pe care le generează.
Important este, însă, ca legea să fie aplicată corect și unitar pentru toți contribuab ilii.

.3.2. Protejarea interes elor financiare comunitare în Rom ânia

Aria de cuprindere a intereselor financiare ale Uniuni i Europene în România vizează
două aspecte, pe de o parte , asisten ța financiară din partea Uniunii Europene, în care
sens trebuie asigu rată o utilizare și o administrarea eficientă a fondurilor primite,
iar pe de altă parte contrib uția României la buget ul comunitar, sub forma resurselo r
proprii, în care sens Uniunea Europea nă devine direct interesată în combaterea fraude i și
evaziunii fiscale în țara noastră.
În vederea aderării României la Uniunea European ă, administrația fiscală română
trebuie s ă fie capabilă să asigure schimbul de informații intracomunitar e în ceea ce
privește taxa pe valoarea adăugată și accizele, precum și adaptarea procesului de
gestiune, colectare și control, astfel încât să răspund ă cerințelor administr ațiilor
fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În România, în cadrul Agenției naționale de Administrare Fiscală, Biroul Central de

55 Legături va realiza schimbul oficial de informații cu statele Uniunii Europene, începând cu
anul 2007.
Schimbul de informații se va realiza, pe de o parte, între Biroul Centr al de
Legături și structurile terito riale cu atribuții de control fiscal, iar pe de altă parte, între
Biroul Central de Legături și administrațiile fiscale di n țările Uniunii Europe ne.
Totodată, a fost elaborată Strategia Națională de Luptă Antifraudă pentru
prote cția intereselor financiare ale Uniunii Europen e în România. Aceasta are drept
obiective generale dezvol tarea unui sistem integra l de coordonare a luptei antifraudă
privind protecția intereselor financiare ale Uniunii E uropen e în R omânia și întărirea
capacității administrative a instituțiilor cu atrib uții în preve nirea, identificarea,
investigarea, sancționarea fraudei și recupera rea prejudic iului adus prin comiterea
aceste ia.
Obiectivel e specifice ale Strategiei se referă la prevenirea fraud ării fondurilor
comunitare prin acțiuni de comunicare și relații publice, control ul financiar public,
controlul fiscal, cercetarea și urmărirea cazur ilor de fraudă, recuperarea prejudiciului
și coordonare a luptei antifr audă.

Planul de acțiune în privința control ului fi scal p revede:
→ dezv oltarea unei capacități adecvate de coord onare și asigurare a calculării,
colectării, pl ății și controlul ui resurs elor propri i, precum și de raport are către Uniune
Europea nă, prin elabora rea unui cadru jurid ic unitar pentru activitatea de control fiscal și
de combatere a evaziunii fiscal e;
→ crearea unui cadru legislativ pentru colectare a și controlul taxelor de producție
ce vor fi percepute asupr a cotelor de zahăr și izoglucoză, prin stabilirea structuri lor
pentru calcu lul, colectare și controlul taxelor de produ cție asupra cotelor de zahăr și
izoglucoză, și prin elaborar ea procedurilor specifice c olectării acestora;
→ elaborare a actelor normative necesare asigu rării conformității cu
reglementările comunitare în domeniul colectării și control ului resurselor p roprii.

Realizarea acestui ultim obiectiv se va realiza prin:
– stabilirea formatului standard al declarației recapi tulative de T.V.A.;
– prin elaborarea procedurilor și a normelor pentru
înregistrarea operatori lor intraco munitari români plătitori de
T.V.A. și a tranzacțiilor intra comunitare;
– prin adoptarea reglementărilor comunitare referitoare la
crearea registrul ui de T.V.A. a l opera torilo r intrac omunitari;
– prin adoptarea reglementărilor comunitare referitoare la

56 crearea numărului de T.V.A..
România trebuie să-și dezvo lte, în continuare, capacitatea administrativă, astfel
încât să poată coordona și asigura calcularea, colectarea, plata și controlul corect al
resurse lor propri i, precum și rapor tarea către Uniune a Europea nă, în vederea
asigurării conformității cu regle mentările în domeniul resu rselor propri i.
Întărirea capacității administrati ve, în conte xtul politicilor de bază în domeniul
statisticii privind vama, taxa pe valoarea adăugată și venitul național brut, presupu ne o
capacitate adecvată de colectare și control al taxei pe valoarea adăugată și al taxelor
vamale, inclusiv instrumente pentru efectuare a plății și combaterea fraudei și evaziunii,
precum și de calculare a venitului național brut într-un mod corect și exhaustiv.
În privi nța capacității administrative a României, în ultimul raport al Comisiei
Europe ne, pentru anul 2005, se arată că România trebuie să finalizeze alinierea legislativă
și să întreprin dă măsurile necesare pentru ca, la data aderării, să poată schimba
efectiv informații cu statele membre ale Uniuni i Europene.

În ceea ce privește capacitatea administrativă, Agenția națională de Administrare
Fiscală are în prezent respon sabilitatea generală pentru colect area tuturor
veniturilor la bugetul consolidat al statului, cu excepția T.V.A. pentru importur i și
a accizelor care se plătesc la birourile vamale și care sunt colectate de
Autorit atea Națională a Vămilor. Capacitatea administrativă a întregii administrații
fiscale române trebuie îmbunătățită semnificativ. Deși a fost întreprin s un număr de
acțiuni în scopul îmbunătățirii ratei de colectare iar aceasta a crescut, niv elul de colectare
a impozitelor în România este încă inacceptabil de scăzut, iar capacitatea de control a
administrației este foarte scăzută, în special în ceea ce privește T.V.A.. Ratele de
colectare a T.V.A. sunt ridicate de la marii contribuabili, în timp ce o mare
parte a întrepr inderilor mici și mijlocii se sustrag impozitării. În ceea ce privește
accizele, capacitatea administrativă de colectare și control este foarte slabă, în
speci al în domeniul produselor alcoolice. Se pare că circa 50% din consumul de
alcool nu este, în prezent, deloc impozitat, această situație este probabi l să se
înrăutățească după aderare.
În scopu l creșterii nivelului ratelo r de colectare a T.V.A. și accizelor, România ar
trebui să reformeze și să modernizeze administrația fiscală în vederea asigu rării
integrității și a abordă rii lipsei de resurse și a conflictelor de interese care, în prezent,
împiedică capacitatea de a asigu ra con formarea plătitorilor d e impozite și colectarea
acestora.”

57 În România, modul de organizare a activității de inspecție fisca lă, precum și
desele modificări ale struc turii organiza torice a aparatulu i specializat în acest
domeniu au avut un impact negativ asupra îndeplinir ii eficiente a menirii activității de
inspecție fiscală. Mai mult, o bu nă perioadă de timp, aparatul fiscal nu a avut la
îndemână instru mentul necesar pentru a sancționa corespun zător fraud a fiscală.
Ulterior, Legea pentr u combaterea evaziunii fiscale, în vigoa re până la mijlocul anului
2005, a conținut o serie de neclarități, nefiind făcută o delimitare clară a infra cțiunilor și
contra vențiilor, astfe l că unele fapte puteau fi interpre tate și încadrate, în funcție de
dorința sau p regătirea persoa nei care efect ua contr olul.
Dacă la aceste a adăugăm și elementul „corupț ie”, existen t în rândul inspectori lor
fiscali, înțelegem de ce din punct de vedere legislativ și administrativ putere a
publi că nu a avut capacitatea de a acționa eficient în lupta împotriva acestei pract ici.

3.3.3. STUDIU DE CAZ

Analiză evaziunii fiscale a Taxei pe Valoare Adăugată din Marea Britanie
Ce este TVA

TVA -ul are legatura cu orice livrare de bunuri sau servicii efectuate în Marea Britanie.
Acestea trebuie să constituie livrare impozabilă și trebuie să fie făcută de către o persoană
impozabilă în c ursul activității. Bunurile taxabile sunt bunurile care nu sunt scutite . Persoana
impozabilă este o persoană care trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA.

Necesarul pentru a fi înregistrat

O persoană este obligată să fie înregistrată în scopuri de TVA în cazul în care valoarea
salariului său este mai mare sau mai mare de £ 70.000 pe an. Înregistrare pentru alte persoane este
voluntară beneficiul este că acestea vor fi în măsură să recupereze taxa de intrare, deoarece poate
fi stabilita împotriva tax ei de ieșire. În cazul în care o persoană începe să câștige mai puțin după o
perioada , este încă posibil să se dezînregistreze de la plata TVA.

Exemple de cote de TVA în unele țări sunt: UK-17,5% *, Spania -16% (18% din iulie
2010), Suedia 25%, Slovenia 20%, Slovacia 19%, Portugalia -20%, 22% Poland -, Malta -18%,
Holand -19%, Luxembourg – 15%, Letonia 21%, Lithuania – 21%, Latvia – 21%, Italia -20%, 25%
Ungaria -, Grecia – 21%, Germania 19%, Finlanda -22% (23% din iulie 2010), Republica Cehă –
20%, Austria 20%, Belgia 21%, Cipru -15%, Elveția 7,6% (8%, 2011 -2017). In Marea Britanie,
este necesar ca o persoana să fie înregistrată în scopuri de TVA daca valoarea cifrei de afaceri a
afacerii este mai mare sau depaseste £ 70.000 pe an . În general, înregistrare a pentru alte persoane
este voluntară , beneficiul este că acestea vor fi în măsură să recupereze taxa de intrare, deoarece
poate fi stabilita împotriva taxa d e ieșire. Pragul de radire este de £ 68,000. Prin urmare, în cazul
în care cifra de afaceri este mai mică după ceva timp, este încă posibil să se dezînregistreze de la
plata TVA.

Taxa de intrare

58
Este un impozit plătit de către o anumită persoană pentru furnizarea de bunuri și servicii alta
persoană.

Taxa de ieșire

Este o taxă percepută de catre o afacere atunci când acesta furnizeaza bunuri și servicii.

Este important să se facă distincția între diferitele tipuri de bunuri care pot fi cotate
nominal, cotate mai slab (de încălzire internă, instalare de putere, pod, etc.), cotate la zro (cărți,
mijloacele de transport public, produse alimentare, etc.) sau scutite (servicii de sănătate, educație,
asigurări, finanțare etc.).

În cazul în care o afacere face bunuri care sunt scutite, aceasta înseamnă că nu se percepe
TVA, dar, în același timp, nu este permis sa se recupereze TVA -ul cheltuit pe i ntrări .
Imposibilitatea de a plăti TVA -ul poate duce la penalizări civile, dobânzi și taxe suplimentare
implicite în conformitate cu dispozițiile VATA (Value Added Tax Act ) evaziunea TVA
comportamentul necinstit, certificate incorecte în legătură cu ratingul de zero, greseli in declarare ,
orice greseli in declarare repetate, încălcări ale cerințelor privind păstrarea evidențelor etc.

Ce este evaziunea fiscală

Este necesar să se facă o distincție între evaziunea fiscală, care este legală și evaziunea
fiscală, care este penal. Evaziunea fiscală constituie trecerea d e la un alt stat în care se aplică
obligații fiscale mai mici. Evaziunea fiscală trebuie să fie întotdeauna raportate la SOCA (Agenția
de Crimă Grva Organizata ). Nu este suficient doar pentru a raporta la HMRC. SOCA va raporta
acest lucru la HMRC. HMRC va investiga apoi problema. Un astfel de raport va fi primit de către
Biroul Crimei Grave. Evaziunea TVA trebuie să fie raportate la SOCA. Evaziune fiscală
înseamnă c rearea de conturi sau profituri false, neînregistrarea deliberată impozitului pe venit ,
refuz ul intenționat de a prezenta valori corecte sau de a corecta erorile despre care se stia,
incapacitatea de a obține consimțământul în conformitate cu TA 1985 (secțiunea 765).

Ce este evaziunea TVA

Este cel mai frecvent tip de fraudă de TVA. O persoană ca re este înregistrat TVA -ul nu
declară sau nu returneaza TVA prin suprimarea vânzărilor sau umflarea achizitilor. Evaziunea
înseamnă o bază de neplată intenționată, atunci când aceasta se datorează acest lucru include
referiri la obținerea plății TV A-ului, restituire și ramburseaza în mod fals revendicate de ex prin
intermediul taxei aferente intrărilor și taxa aferentă ieșirilor, care a fost subestimată. Evaziunea
intenționata de TVA este o infracțiune în conformitate cu secțiunea 72 (1) din Legea privind t axa
pe valoare adăugată. Pedeapsa maximă este nivelul de 5 sau 6 luni de închisoare cu toate acestea,
la Curtea Coronei se dau 7 ani închisoare și amenda nelimitată.

Evaziunea TVA poate fi o ancheta în regim de evaziune civilă sau sub urmărire penală.
Evaziunea TVA -ului care a implicat profesioniști vor fi investigate în temeiul fraudei penale.
Anchetă civilă pentru evaziuni de TVA va fi efectuată la evaziunile TVA de către întreprinderi pe
bază de numerar, care sunt principalii infractori în acest domeniu . Ancheta de frauda de procedură
civilă este mai puțin gravă și este pentru infractiuni mai grave, care urmează să fie urmărită
penal. În sensul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, atât pedeapsa cu

59 evaziunea civilă este echivalent cu un a criminal a. O persoană poate fi acuzata sub o acuzare
separată, care constituie o infracțiune de evaziune frauduloasă a taxei pe valoarea adăugată.

Sancțiunile aplicabile în cazul TVA și TVA credite

În ceea ce p rivește TVA -ul și TVA credit pedeapsa prevăzută este de 100% din suma
eludată și în ceea ce privește restituirile și rambursările este suma dintre valoarea taxei de in trare,
care a fost supraevaluata , iar taxa de ieșire, care a fos t subestimată. Nu există nici o penalitate
prescrisa pentru alte cazuri.

Răspunderea pentru penalizare civilă evaziune

Pentru a demonstra răspunderea pentru evaziune a civilă, este necesar să se dovedească
faptul că o persoană care a făcut sau ar fi omis să facă un act care a ajutat la evaziunea TVA -ului
un astfel de comportament a fost necinstit. O persoană care include corporație. În cazul evaziunii
TVA parteneriate facuta de un singur partener este tras la raspundere intregul parteneriat, poziția
este, în general diferită cu LLPs în cazul în care răspunde rea nu este impusă LLP, mai degrabă
decât pe un singur membru.

Atenuarea efectelor Evaziunii civile

Atenuar ile de penalizare se pot aplica (reducere de până la 40%) în cazul în care sunt în
măsură să dea o explicație mai devreme și onest a ca de ce a exis tat un eșec de a declara plățile și
declararea integrală a sumei. Reducere este de asemenea posibil a, dacă urmați toate procedurile
necesare și de a comunica cu anchetatorii dumneavoastră. Cu toate acestea, pedeapsa poate fi, de
asemenea, exagerată în cazu l în care se poate demonstra că comportamentul unui director a
contribuit la răspunderea companiei pentru evaziune de pedeapsă civilă.

În scopul de a consolida măsurile privind evaziunea TVA la import, Consiliul Uniunii
Europene a adoptat o noua directivă . Scopul a fost de a impune controale mai bun e asupra
actualului sistem, astfel încât evaziunile fiscale pot fi evitate. Importul mărfurilor este scutită de
răspundere TVA în cazul în care aceste bunuri sunt imediat transferate către o altă persoană, într –
un alt stat membru, se aplică în continuare condițiile în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor
procedurale. De exemplu. informarea autorităților competente cu privire la numărul de
identificare TVA al importatorului și client, etc.

Politica urmăririi penale TVA

Acest lucru se va aplica în cazul în care există una sau mai multe întreprinderi implicate în
evaziune, în cazul în care există intenția de a induce în eroare în timpul investigațiilor civile, în
cazul în care infracțiunea se face de către prof esioniști, avocați, contabili etc, în cazul în care
evaziunea se face împreună cu alte activități în curs de investigare, acolo unde a fost o infracțiune
anterioară care implică TVA și în cazul în care nu există nici o limită privind taxa ocolită în
vedere a începerea urmăririi penale.

60 Concluzii

Concluzia mea este că sistemul legislativ a fost foarte permisiv până la legea 50/2013.
Multitudinea și povara obligațiilor impuse prin legile fiscale au favorizat perpetuarea evaziunii
fiscale. Pe lângă îmbunătățirea sistemului legislativ fiscal, în sensul adaptării la situația actuală a
economiei și nu doar la nevoile ministerelor, consider că trebuie realizată și o educație fiscală a
cetățenilor. O altă cauză care a favorizat dezvoltarea evazi unii fiscale și totodată a corupției au
reprezentato schimbările de personal pe criterii politice în sistemul fiscal, aceasta fiind o practică
comună în țările în curs de dezvoltare. “În unele cazuri schimbările sunt atât de mari și importante
încât stabil itatea instituțiilor este zdruncinată. Acolo unde numărul și frecvența schimbărilor
funcționarilor publici înregistrează mărimi ridicate, funcționarii văd pozițiile ocupate temporar ca
oportunități pentru a se îmbogăți rapid. De obicei, funcționarii care s unt membri ai unui partid
servesc interesele politice ale acestuia, și nu interesele comunității.” De asemenea, lipsa unui
control bine organizat, realizat de personal competent și corect duce adesea la formele cele mai
mari de evaziune. Evaziunea fiscală este mai mare acolo unde cetățenii manifestă mai puțină
încredere în instituțiile de stat, iată de ce una din prerogativele principale ale statului ar trebui să
fie crearea climatului de încredere și de îmbunătățire a imaginii funcționarului public.
În Rom ânia, nivelul redus al încasărilor bugetare și evaziunea fiscală au reprezentat cele
mai grave probleme cu care s -au confruntat guvernele postdecembriste. Voit sau nu, evaziunea
a devenit înfloritoare, pierderile la buget fiind de ordinul miliarde lor de euro.
Evoluția evaziunii fiscale în România, a fost una ascendentă, reflectată atât prin sumele
din ce în ce mai mari, în termeni reali, sustrase bugetului public, cât și prin metodele și tehnicile
de sustragere. Practic acestea au evoluat contin uu, din 1989, de la simpla evaziune fiscală
tradițională, realizată prin nedeclararea unor venituri, la metode din ce în ce mai elaborate și mai
complexe, mijlocele și pârghiile de ordin legislativ și administrativ dovedindu -se ineficiente în
lupta î mpotriva acestui flagel.
Evaziunea fiscală, la ora actuală, în țara noastră, se îmbină armonios și cu alte infracțiuni
economico -financiare, cum sunt: bancruta frauduloasă, contrabanda, spălarea banilor, etc.,
precum și cu activitățile de crimă organizată. Marii evazioniști au devenit, treptat, foarte puternici
și cu destul de multă influență, ceea ce face ca, în mediul corupt ce caracterizează societatea
românească, aplicarea legii și a măsurilor de tragere la răspundere a acestora să f ie mult
îngreunate.

61 Mai mult decât atât, evaziunea fiscală din România a depășit, demult, granițele naționale,
tot mai mulți oameni de afaceri români utilizând statele -paradisuri fiscale pentru spălarea banilor
obținuți prin fraudare fiscală, prin interme diul firmelor „off -shore” deținute de aceștia.
Evaziunea fiscală este păgubitoare atât statului cât și contribuabilului. Statului pentru că îl
lipsește de veniturile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale esențiale, iar contribuabilului prin
faptul că tot alul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, îngreunând umerii celor
care sunt corecți și plătesc aceste obligații. Fapt care îi determină și pe aceștia din urmă să
ocolească legea când văd că aceasta este o practică obișnuită. De aceea, colaborarea S.R.I. în
acțiunile instituțiilor de control ale statului este necesară, mai ales că sumele prejudiciate sunt
enorme, cu am arătat în capitolul precedent, făcând din evaziunea fiscală o problemă majoră a
societății noastre, cu atât mai mult în condițiile actualei crize economice și ale dorinței integrării
în U.E.

62 BIBLIOGRAFIE

-Nicolaie Hoanț ă “Evaziunea fiscal ă” Ed a II -a 2010 Editura C.H. Beek
-Craiu N. Politica fiscală din perspectiva economiei subterane, Revista „Finanțe Publice
și Conta bilitate”, nr.9/septembrie 2003
-Brașoveanu , Academia de Studii Economice 2010
-Bogdan Jelea Evaziunea fiscală în România și căile de prevenire a acesteia, Facultatea
de Management
-Gabriela, asist.univ. Chirculescu Maria Felicia , Facultatea de Științe Economice și
Gestiunea Afacerilor, Tg Jiu 2010
-Anghel Stoica “La granița cu lumea interlopă ”, Editura Neverland ,2011
– Conf. univ. dr. Dan Drosu Șaguna , Asist. univ. Mihaela Evaziunea fiscal ă (pe înțelesul
tuturor)
-Blog Victor Ponta “http://blogponta.wordpress.com/category/pareri -ferme/page/2/”
-Site-ul Băncii Naționale a României, www.bnro.ro
-Site-ul Camerei de Comerț si Industrie a României, www.ccir.ro
-Site-ul Ministerului Finanțelor Publice www.mfinanțe.ro
-Site-ul Poliției Române, www.politiaromana.ro
– http://draganconstantin.finantare.ro
-O.G. nr. 8/20 ianuarie 2005 , privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii
Financiare și a Autor ității Naționale a Vămilor în subordi nea Ministerului Finanțelor Publice precum
și a unor măsuri de reorga nizare a Agenției Naționale de Administr are Fisca lă
-H.G. nr. 793/200 5 privin d aprobarea Strategie i naționale de luptă antifraudă pentru prote cția
intereselor financiar e ale Uniunii Europe ne în România, publicată în M.Of. nr. 743/16, augus t 2005
-Legea nr. 241/15 iulie 2005 pentru prevenire a și combaterea evaziunii fiscale, publicată
în M.Of. nr. 672/27 i ulie 2005
-Lege a nr. 30/22 decembrie 1978, privind Codul Vamal al Republicii Socialiste
Romania, publicata in M.Of. nr. 115/28 decembrie 1978