Alunecarile de Teren din Judetul Salaj

CUPRINS

Introducere

CAP. I. Managementul situațiilor de urgentă – generalități

I.1. Hazardul – Definire și clasificare

I.2. Riscul – Definire și clasificare

I.3. Managementul riscurilor specifice : proces, etape, concluzii

I.3.1 Proces

I.3.2. Etape

I.3.3. Concluzii

CAP. II. Sistemul de management al situațiilor de urgență

II.1. Definire, principii

II.2 Organizarea sistemului

II.3. Forțe angrenate în intervenții

CAP. III. Alunecările de teren

III.1. Definire, generalități

III.2. Cauze

III.3. Măsuri și lucrări de combatere a alunecărilor de teren

CAP. IV Alunecările de teren din județul Sălaj

IV.1. Despre județul Sălaj

IV.1.1 Suprafață și vecinătăți

IV.1.2 Forme de relief

IV.1.3 Caracteristicile peologice ale solului

IV.1.4 Regimul climatic și al precipitațiilor

IV.2 Alunecările de teren din județul Sălaj

IV.2.1 Zonele cu alunecări de teren din județ

IV.2.2 Studiu de caz 1 – Alunecările de teren din localitatea Recea

IV.2.3 Studiu de caz 2 – Alunecările de teren din municipiul Zalău, zona Ortelec

CAP. V Concluzii și recomandări

Bibliografie

INTRODUCERE

Manifestările extreme ale unor fenomene naturale (cum sunt cutremurele puternice, furtunile, inundațiile, alunecările de teren), la care se adaugă intervenția omenească neadecvată, accidentele tehnologice, situațiile conflictuale, îndeosebi conflictele armate, au influențe imediate sau în timp, directe sau indirecte asupra vieții fiecărui individ uman și asupra societății omenești în ansamblu.

Amploarea și frecvența unor fenomene naturale și antropice periculoase, denumite în literatura de specialitate hazarde, prezintă o evidentă tendință de creștere în legătură cu creșterea rapidă a populației globului, care se extinde tot mai mult în regiunile nefavorabile, expuse producerii unor fenomene extreme, și cu dezechilibrele tot mai accentuate ale mediului.

În ultimele decenii, omul a influențat mai mult ca oricând mediul natural, determinând apariția unor fenomene ce au devenit adevărate probleme globale, foarte dăunatoare și periculoase pentru viața pe planetă, printre care se numără încălzirea datorată efectului de seră generat de poluare, ridicarea nivelului Oceanului planetar, reducerea stratului de ozon etc.

Hazardele cunoscute din vechime și-au modificat tiparele, s-au extins, au devenit mai frecvente și mai dificil de prognozat. În ultimii 30 de ani, diferite calamități naturale au generat peste 3 milioane de victime, au adus boli, sărăcie și multe suferințe pentru 1 miliard de oameni, au produs pagube materiale de sute de miliarde de dolari. La acestea se adaugă cele pe care omul și le-a provocat singur prin perpetuarea conflictelor militare generatoare de mari suferințe și distrugeri, dar și de grave dezechilibre în mediul înconjurător, dintre care pot fi evidențiate: ocuparea a peste 1,5 milioane Km2 din suprafața uscatului cu instalații militare, o mare parte din aceasta fiind grav poluată cu materii petroliere sau diferite substanțe chimice; posibilitatea producerii unor accidente nucleare, chimice, biologice ca urmare a activităților militare; existența, la această dată, a peste 400 de milioane de mine antipersonal și a unor cantități de diferite muniții imposibil de evaluat și localizat, care produc zilnic victime și al căror pericol se va menține un viitor îndelungat.

În aceste condiții, eforturile pentru prevenirea hazardelor și atenuarea impactului lor asupra societății sunt imperios necesare și constituie o parte integrantă a politicilor de dezvoltare durabilă și de asigurare a securității globale, regionale, naționale, comunitare și, de ce nu, chiar individuale. Cunoașterea și gestionarea acestor surse de risc permit realizarea măsurilor preventive și planificarea eficientă a măsurilor de intervenție și reabilitare pentru limitarea și reducerea suferințelor, pierderilor și distrugerilor și revenirea la normalitate atunci când se produc hazarde sau când activitatea social-umană le generează. În acest demers, structurile existente de management al situațiilor de urgență au un rol major.

CAP I. MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE URGENTĂ – GENERALITĂȚI

I.1 Hazardul – definire și clasificare

Hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție, într-o anumită perioadă, a unui fenomen potențial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acesta și pentru mediul înconjurător.

Clasificarea hazardelor:

a) În funcție de geneză:

– hazarde naturale: – endogene (erupții vulcanice,cutremure)

– exogene (climatice, geomorfologice, hidrologice, oceanografice, biologice, biofizice, astrofizice)

– hazarde antropice: accidentele din industrie, agricultură și transporturi, războaiele, terorismul etc.

b) În funcție de durata de manifestare: – rapide

– cu manifestare îndelungată

În funcție de suprafața afectată: – globale sistemice

– globale cu efecte regionale

– regionale

– locale și punctuale

În funcție de mărimea efectelor: – cu efecte reduse

– cu efecte severe

– dezastre (catastrofe)

I.2. Riscul – definire și clasificare

Riscul poate fi definit ca un eveniment potențial care, dacă se produce, cauzează pierderi, pagube, distrugeri, suferințe etc. În funcție de domeniul în care se pot produce evenimentele sau de natura lor, se poate vorbi de o mare diversitate de riscuri: politice, militare, politico-militare, strategice, tactice etc.

Evenimentele a căror posibilă producere constituie preocuparea structurilor de management a situațiilor de urgență sunt hazardele naturale sau antropice, acestea constituind o categorie aparte de riscuri, ale căror caracterististici se cer dezvoltate și precizate în continuare. Nu toate hazardele sunt în obiectul de activitate al situaților de urgență, ci numai acelea care sunt direct și extrem dăunătoare omului sau pun în pericol valori materiale sau mediul natural. Astfel, un cutremur de mari proporții produs în mijlocul unui ocean este un simplu fenomen natural; produs însă într-o zonă locuită, prezintă risc, deoarece se poate solda cu victime și distrugeri. Se poate enunța deci ca trăsătură a riscului în domeniul nostru de activitate existența expunerii la consecințe negative a populației, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu, mediului înconjurător. Un alt criteriu cu care se operează în identificarea și ordonarea riscurilor specifice este vulnerabilitatea elementelor expuse la risc. Aceasta pune în evidență cât de mult este expus omul și bunurile sale în fața diferitelor hazarde, indicând nivelul probabil al pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen.

Efectul negativ luat în considerație la definirea riscurilor specifice este, de regulă, nivelul probabil al pierderilor de vieți omenești, al numărului de răniți, al pagubelor produse proprietăților și activităților economice de către un anumit fenomen sau grup de fenomene, într-un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp. Ca urmare, riscul în managementul situațiilor de urgență este probabilitatea de expunere a omului și bunurilor la acțiunea unui anumit hazard de o anumită mărime și poate fi exprimat matematic ca fiind produsul dintre hazard, elementele expuse la risc și vulnerabilitatea acestor elemente:

R = f (H x E x V/C)

unde: R – risc

H – hazard

E – elemente supuse la risc (persoane, bunuri, mediul înconjurător )

V – vulnerabilitate

C – capabilitatea (capacitatea de adaptare/răspuns a comunității)

Rezultă că riscul există în funcție de mărimea hazardului, de totalitatea grupurilor de oameni și valorilor materiale periclitate și de vulnerabilitatea acestora, și poate fi definit ca predicție matematică a pierderilor de vieți omenești, răniți, distrugeri de bunuri și afectarea activității economice, în cursul unei perioade de referință și într-o regiune dată, pentru un hazard specific.

Pentru structurile de management al situațiilor de urgență din România sunt de remarcat două mari categorii de riscuri:

– Riscurile specifice subliniate în strategia de securitate națională, printre care :

proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armamentelor și mijloacelor letale neconvenționale;

proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnaționale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente și muniție, de materiale radioactive și strategice;

migrația clandestină și apariția unor fluxuri masive de refugiați;

terorismul politic transnațional și internațional, inclusiv sub formele sale biologice și informatice;

acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și internațional;

acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice,

provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

Riscuri de tipul dezastrelor naturale sau antropice, care pot genera situații de criză sau de urgență. Principalele tipuri de riscuri generatoare de situații de urgență în România, grupate funcție de natura lor (Conform H.G.R. nr. 2288/2004, anexa nr.2), sunt:

Riscuri naturale: – Fenomene meteorologice periculoase:

– furtuni

– inundații

– tornade

– secetă

– îngheț

– incendii de pădure

– avalanșe

– Fenomene distructive de origine geologică:

– alunecări și prăbușiri de teren

– cutremure de pământ

Riscuri tehnologice: – Accidente, avarii, explozii și incendii, în: industrie, transport și depozitare produse periculoase, transporturi, nucleare;

– Poluare ape;

– Prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări;

– Eșecul utilităților publice;

– Căderi obiecte din atmosferă sau din cosmos;

– Muniție neexplodată;

Riscuri biologice: – Îmbolnăviri în masă:

– epidemii,

– epizootii/zoonoze.

I.3. Managementul riscurilor specifice

I.3.1. Proces

Managementul riscurilor este un proces sistematic și riguros de identificare, analiză, planificare, control și comunicare a riscurilor. Fiecare risc identificat trece secvențial prin celelalte funcțiuni, în mod continuu, concurent și iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu identificarea și analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce alte riscuri.

Managementul riscurilor se desfășoară integrat în cadrul oricărui proces decizional, și, pentru a fi efectiv, este necesară reconsiderarea proceselor actuale de analiză și luare a deciziilor.

Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un set de activități specifice continue și sistematice de schimb de informații relevante, într-un mediu deschis de informații. Existența mediului deschis de informații este o condiție esențială.

Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a deciziilor pentru:

evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări nedorite;

determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;

implementarea strategiilor de tratare a acestor riscuri;

asigurarea eficienței strategiilor implementate.

Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control și comunicare a riscurilor de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de avantaje, printre care:

evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate comunicare a riscurilor. Fiecare risc identificat trece secvențial prin celelalte funcțiuni, în mod continuu, concurent și iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu identificarea și analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce alte riscuri.

Managementul riscurilor se desfășoară integrat în cadrul oricărui proces decizional, și, pentru a fi efectiv, este necesară reconsiderarea proceselor actuale de analiză și luare a deciziilor.

Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un set de activități specifice continue și sistematice de schimb de informații relevante, într-un mediu deschis de informații. Existența mediului deschis de informații este o condiție esențială.

Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a deciziilor pentru:

evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări nedorite;

determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;

implementarea strategiilor de tratare a acestor riscuri;

asigurarea eficienței strategiilor implementate.

Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control și comunicare a riscurilor de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de avantaje, printre care:

evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate sfârși rău poate anticipa evenimentele și consecințele lor;

creșterea probabilității ca evenimentele să se producă potrivit așteptărilor: rezultatele deciziilor pot fi influențate prin cântărirea posibilelor efecte și a probabilităților asociate; înțelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune;

schimbarea accentului de pe tratarea unei crize pe prevenirea ei: managementul riscurilor poate identifica și apoi trata potențialele probleme atunci când acest lucru este mai ușor și mai ieftin de făcut, înainte de transformarea în probleme reale și apoi în crize (este mult mai pronunțată funcția preventivă, controlul este de tip feed-forward);

focalizarea pe obiectivele principale și detectarea evenimentelor care pot afecta realizarea acestor obiective;

identificarea timpurie a potențialelor probleme (abordare proactivă) ca posibil suport în luarea deciziilor de alocare a resurselor.

I.3.2. Etape

Etapele prin care sunt trecute riscurile în cadrul procesului de management sunt:

Identificarea riscului

Are ca scop anticiparea riscurilor și includerea informațiilor despre riscuri în procesele decizionale. Datele și incertitudinile referitoare la interesele proprii, specifice unui palier decizional, sunt transformate în riscuri distincte care apoi sunt descrise și măsurate.

Riscurile sunt descrise într-un format unitar, cu două componente de bază: condiția și consecința, acest format realizând o imagine completă a riscului, foarte importantă în etapa ulterioară a planificării atenuării. Componenta condiție se referă la ceea ce determină preocupare și pornește de la ceea ce generează teamă, incertitudine, îndoială raportat la interese și obiective, iar consecința la impactul imediat și pe termen mediu sau lung al riscului. Înțelegerea corectă a dimensiunilor impactului are importanță pentru determinarea timpului, resurselor și efortului alocate acțiunii de atenuare a riscului.

Analiza riscului

Are scopul de a converti datele în informații pentru luarea deciziei. Reprezintă un proces de examinare în detaliu a riscurilor pentru a determina întinderea acestora, modul de raportare al unui risc la celelalte, selectarea și evidențierea celor mai importante. Această etapă presupune trei activități de bază: evaluarea, clasificarea, stabilirea priorităților.

Evaluarea atributelor riscului – impact, probabilitate, cadru de timp – oferă o mai bună înțelegere a riscului. Aceasta înseamnă stabilirea unor valori pentru impact (pierderi sau efecte negative), probabilitate de întâmplare a evenimentului, cadru de timp în care trebuie luate măsuri de atenuare.

Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia și Planul de Acțiune de la Yokohama (1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici și măsuri adecvate și de succes privind reducerea dezastrelor.”

Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informațiilor disponibile pentru a determina probabilitatea producerii unor evenimente certe și magnitudinea posibilelor lor consecințe. Ca proces, în general se acceptă că include următoarele activități:

Identificarea naturii, locației, intensității și probabilității unei amenințări;

Determinarea existenței și gradului de vulnerabilitate și expunere la amenințare;

Identificarea capacităților și resurselor disponibile;

Determinarea nivelelor acceptabile de risc.

Figura nr. 1: Etapele de evaluare a riscului

Clasificarea are ca scop înțelegerea naturii riscurilor și gruparea celor similare pentru dezvoltarea unor planuri de atenuare și de acțiune eficiente din punct de vedere al costului. Procesul de clasificare poate evidenția unul sau mai multe riscuri similare ca formulare și context, ele putând fi combinate în unul singur.

Stabilirea priorităților are ca scop sortarea riscurilor, determinarea celor mai importante și separarea acestora pentru a fi luate în considerație prioritar la alocarea resurselor. Gruparea se face pe baza unui set de criterii, realizându-se partiționarea riscurilor sau a grupurilor de riscuri.

O modalitate consacrată pentru identificarea și analiza riscurilor constă în imaginarea unor scenarii rezonabile, bazate pe experiența anterioară și care pornesc de la condiții existente.

Planificarea

Reprezintă funcțiunea de decizie ce trebuie îndeplinită în legătură cu un risc sau grup de riscuri. Ea vizează:

asigurarea că, atât consecințele, cât și sursele riscurilor sunt cunoscute;

dezvoltarea unor planuri eficiente;

planificarea unui set de acțiuni care minimizează impactul riscului și maximizează oportunitățile și eficiența;

planificarea riscurilor importante.

Există patru posibilități de lucru în planificarea riscurilor:

Cercetarea – stabilirea unui plan de cercetare a riscurilor pentru obținerea de informații suplimentare;

Acceptarea – riscul este acceptat în cadrul toleranțelor stabilite;

Monitorizarea – riscul este monitorizat deoarece este nevoie de apariția unui alt eveniment pentru luarea deciziei sau există suficient timp la dispoziție pentru luarea unei decizii;

Atenuarea – consecințele sunt de neacceptat; se alocă resurse și se stabilesc acțiuni pentru micșorarea impactului.

Monitorizarea

Este procesul de obținere, compilare și raportare a datelor de stare despre riscuri. Scopul etapei este de a colecta informații precise, relevante și la timp despre risc și de a le prezenta într-o manieră clară și ușor de înțeles. Informațiile din această etapă influențează modul de desfășurare a etapei de control. Planul de atenuare și atributele riscului sunt urmărite continuu pentru a verifica dacă planul reduce impactul sau probabilitatea asociate riscului. Monitorizarea este un proces continuu, chiar dacă majoritatea informațiilor se obțin periodic.

Situația actuală din țara noastră privind monitorizarea parametrilor factorilor de risc este caracterizată de existența unor subsisteme sectoriale, insuficient corelate, cu mijloace tehnice în majoritate uzate fizic și moral. Se realizează unele suprapuneri de activități și responsabilități, precum și multe carențe în sistemul de transmitere a datelor. Toate acestea influențează acuratețea informației achiziționate și viteza de transmitere, fapt ce afectează activitatea de avertizare și intervenție, dar și pe cea de previziune, chiar și acolo unde ea ar fi posibil de realizat prin simulări cu modele matematice adecvate.

Existentul de subsisteme și rețele de monitorizare a parametrilor factorilor de risc este:

1.Rețeaua meteorologică națională

Asigură, în cadrul a trei programe (observații sinoptice, observații climatologice și supraveghere radar), achiziția de date specifice, transmiterea acestora și elaborarea de prognoze meteo prin intermediul ANM și a 6 centre regionale de prognoză aparținând acestuia. Asigură informarea și avertizarea diferiților beneficiari permanenți sau ocazionali pe fluxuri prestabilite. Datele măsurate sunt: direcția și viteza vântului, nebulozitatea atmosferică, tipul de nori și înălțimea bazei acestora, vizibilitatea, temperatura și umiditatea aerului, presiunea atmosferică, cantitatea de precipitații, stratul de zăpadă, fenomene speciale și altele. Aceste date, codificate conform reglementărilor internaționale sau interne, se transmit pe un flux și cu o periodicitate prestabilite prin sistemul național de transmisii.

Rețeaua hidrologică națională

Informația hidrologică pentru întreg teritoriul țării și pentru dezastre este furnizată de trei rețele ce se vor complementare, respectiv :

Rețeaua Regiei Autonome “Apele Române” care asigură monitorizarea a 276 baraje mijlocii cu un volum total de apă de 4,5 mld. m3 ;

Rețeaua HIDROELECTRICA – monitorizează 82 de baraje mari cu un volum total de 8,1 mld m3 de apă (inclusiv acumulările Porțile de Fier I și II de pe Dunăre);

Rețeaua Regiei de Îmbunătățiri Funciare – 81 de baraje cu 0,2 mld. m3 de apă, rețea care, din punctul de vedere al protecției civile nu prezintă interes deosebit, sau cel puțin nu la nivel național.

Rețele seismologice

Există trei rețele de înregistrare seismică:

Rețeaua seismică a Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) București – Măgurele, care monitorizează și studiază prin metode specifice seismicitatea de fond a teritoriului, la nivelul solului, fără a lua în considerație construcțiile; dispune de un sistem de monitorizare și prelucrare a seismicității teritoriului ( SAMPS ) și este formată din:

Centrul Național de Date Seismologice ( ROM-NDC ) București-Măgurele care colectează și prelucrează date de la 18 stații seismice telemetrice ( Vrâncioia, Popeni, Bordești, Carcaliu, Topalu, Cernavodă, Istrița, Muntele Roșu, Mâțău, Cozia, Strehaia, Heniu Mare, Valea Ierii, Harghita, Covasna, Cheia, Sinaia, Daia, Călugăreni );

Centrul Zonal de Date Seismologice ( BAN-ZDC ) Timișoara, care colectează date de la 4 stații seismice telemetrice ( Banloc, Șiria, Buziaș, Timișoara ) și transmite timpii de sosire ai undei P la ROM-NDC;

Centrul de Înregistrare Analogică Sibiu – colectează date de la Turnu Roșu și transmite timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;

12 stații seismice analogice ( Iași, Bârlad, Piatra-Neamț, Baia Mare, Carei, Mediaș, Sasca, Montana, Gura Zlatna, Drăgășani, Câmpulung, Carcaliu), care transmit timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;

stații echipate cu accelerografe analogice cu înregistrarea datelor pe film foto sau culese de specialiști prin deplasare la amplasamentul aparatului și transmise/predate la ROM-NDC.

Rețeaua seismică a Institutului Național de Construcții București, având ca obiectiv obținerea de înregistrări seismice pe clădiri în vederea îmbunătățirii proiectării antiseismice, a metodelor de conservare și consolidare; este compusă din 86 de aparate de înregistrare seismică amplasate în 46 de localități ( 15 aparate sunt în București ).

Rețeaua seismică a Institutului Național de Studii Geotehnice și Geofizice GEOTEC București, care urmărește seismicitatea indusă în zona marilor baraje și răspunsul acestora; asigură supravegherea seismică a 22 de baraje mari cu 15 stații seismice fixe și 77 accelerografe analoge, din care 3 la dispoziția GEOTEC.

Deși sunt realmente complementare, cele trei rețele funcționează independent. Pot și ar trebui să dezvolte și să utilizeze o bază materială și documentară comună.

4. Rețeaua de poligoane și observatoare de geodinamică alcătuită din 2 poligoane astrogeodinamice: Căldărușani – Tulnici și Crăciunești – Deva, Sarmisegetuza, Padeș – Gorj.

5. Rețeaua națională de supraveghere a radioactivității mediului cuprinde 47 de stații, care lucrează 11 sau 24 de ore pe zi și monitorizează aerul în apropierea solului (la 1,5 m), prin aerosoli filtrați, depunerile de precipitații atmosferice, vegetația spontană,cerealele, solul necultivat,apele de suprafață, apa freatică și apa potabilă.

6. Rețelele de laboratoare de igienă a Ministerului Sănătății, una privind igiena radiațiilor, cu 4 laboratoare la București, Iași, Cluj și Timișoara și 18 laboratoare interjudețene, alta de igiena mediului cu 4 secții la București, Iași, Cluj și Timișoara, 60 de laboratoare și 41 de Inspectorate de Sănătate Publică județene.

7. Rețeaua de supraveghere și intervenții pentru epizootii și contaminări radioactive, chimice sau biologice pentru produse vegetale și animale, asigurată de Ministerul Agriculturii, dispune de un laborator central sanitar-veterinar cu 19 laboratoare pe profile specifice de diagnostic și serviciu epidemiologic, laboratorul pentru controlul biopreparatelor și medicamentelor de uz veterinar (cu 9 laboratoare de profil) și un laborator pentru controlul produselor de origine animală și vegetală.

8. Sistemul informatic de comandă și control al forțelor aeriene

În afară de aceste sisteme de monitorizare la nivel național există sisteme proprii de monitorizare a instalațiilor tehnologice și incintei unităților din industria chimică, petrochimică, alimentară și a bunurilor de larg consum care prezintă risc de accident chimic, al centralei nucleare electrice de la Cernavodă și ale unităților din domeniul de risc nuclear. Ministerul Transporturilor are infrastructura de informare și intervenție pentru accidente grave pe căile de comunicații.

Nu există, deși este absolut necesar, un sistem de monitorizare a riscului alunecărilor de teren în curs sau potențiale, deși la nivel local există tehnica de calcul care ar putea susține această activitate.

Controlul

Preia informația de stare obținută anterior și decide ceea ce trebuie făcut pe baza datelor obținute. Controlul riscurilor presupune:

Analiza rapoartelor de stare;

Decizia asupra modului de acțiune;

Implementarea deciziilor luate.

Factorii de decizie trebuie să știe dacă există schimbări importante în atributele riscului, precum și care este eficiența planurilor de atenuare în contextul nevoilor și al constrângerilor. Scopul este de a obține o bună înțelegere a stării curente a fiecărui risc și plan de atenuare și de a lua decizii bazate pe această înțelegere. Datele monitorizării sunt utilizate pentru a asigura că riscurile sunt tratate eficient și pentru a se determina modul de tratare a acestora. Controlul se poate finaliza cu una din cele patru opțiuni posibile, respectiv:

– replanificarea – un plan nou sau modificat este necesar când valorile limită au fost depășite (planul nu merge sau o tendință adversă neașteptată a fost semnalată);

– închiderea riscului – un risc închis este cel care nu mai există sau nu mai este eficient sub raportul costurilor. Se întâmplă când probabilitatea sau impactul asociate riscului scad sub o valoare limită sau riscul este monitorizat deoarece a devenit o problemă;

– invocarea unui plan de eventualitate – când apare un semnal declanșator; se revede și se actualizează planul existent și se pregătește derularea lui în condițiile probabile de desfășurare a evenimentului;

– continuarea planului curent.

Comunicarea

Permite tuturor participanților la procesul de management al riscurilor înțelegerea riscurilor si a alternativelor de atenuare. Este esențială în toate etapele managementului de risc. Vizează, în mod obligatoriu, informarea și pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populației și conducerilor instituțiilor publice și agenților economici, a elementelor sistemului de acțiune pentru atenuarea riscului.

I.3.3. Concluzii

Din analiza conținutului și caracteristicilor etapelor procesului de management al riscurilor generatoare de situații de urgență se pot trage câteva concluzii:

toate etapele procesului de management al riscurilor sunt centrate pe culegerea, prelucrarea, valorificarea datelor și informațiilor provenind din diferite surse, pe crearea și difuzarea unor date și informații specifice necesare unor eventuale acțiuni de intervenție (atât pentru prevenire, în perioada predezastru, cât și pentru limitarea și înlăturarea efectelor dezastrului);

managementul riscurilor este un proces preponderent de natură informațională, prin urmare condiționările desfășurării eficiente a acestuia sunt preponderent de natură informațională;

în procesul de management al riscurilor se vehiculează un volum imens de date și informații ce trebuie colectate și prelucrate permanent, oportun, corect, în timp real;

decizia, ca rezultat și produs esențial al managementului riscurilor, trebuie să răspundă unor criterii de raționalitate, eficiență, oportunitate, să îmbine armonios dorința cu posibilitatea, să asigure concordanța între obiective și resurse;

culegerea și prelucrarea permanentă a datelor și informațiilor necesare luării deciziei necesită un volum imens de muncă, metode și tehnici de lucru rapide și eficiente, oportunitate și corectitudine, eliminare la maximum a subiectivismului și posibilităților de omisiune și eroare;

pentru majoritatea fenomenelor ce fac obiectul activității de protecție civilă nu este posibilă obținerea de informații directe, prin metode empirice sau consacrate în cercetare; aceste fenomene, deși sunt aceleași de la începuturile planetei și vieții pe pământ se manifestă diferit în timp și spațiu; este nevoie de metode și tehnici noi, moderne, deosebit de complexe, printre care se numără modelarea, simularea, cercetarea operațională, care să ofere posibilitatea inventarierii unui număr cât mai mare de posibilități de producere a hazardelor și de eventuale soluții pentru rezolvarea problemelor multiple și complexe pe care le ridică activitatea de atenuare a riscurilor evidențiate; ca urmare, utilizarea de mijloace performante de culegere, prelucrare și transmitere a informațiilor, utilizarea progresului tehnico-științific sunt necesități stringente și oferă suficiente garanții pentru atingerea parametrilor de eficiență și raționalitate în îndeplinirea misiunilor ce revin structurilor de management al situațiilor de urgență.

II. SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

II.1. Definire, principii

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, denumit în continuare Sistem Național, este înființat, organizat și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

Sistemul Național este organizat de autoritățile administrației publice și se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri sau domenii de competență, care dispune de infrastructură și de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute.

Principiile managementului situațiilor de urgență sunt:

previziunea și prevenirea;

prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor;

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

asumarea responsabilității gestionării situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice;

cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare;

transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale până la nivelul autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de intensitatea acestora;

operativitatea, conlucrarea activă și subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Național.

Scopul înființării Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență este asigurarea, într-un mod unitar, a monitorizării factorilor de risc, intervenția unitară a structurilor statale pentru rezolvarea situațiilor de urgență, asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare, precum și cooperarea cu structurile N.A.T.O. și alte structuri internaționale.

Astfel prin modificarea și completarea O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se încearcă crearea unui sistem instituțional închegat, capabil să asigure un răspuns adecvat noilor  provocări în contextul geo-strategic actual și multiplicării, pe de o parte, și creșterii gravității, pe de altă parte, a riscurilor non-militare la adresa securității naționale.

II.2 Organizarea sistemului

Sistemul Național are în compunere:

a) comitete pentru situații de urgență;

b) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

c) servicii de urgență profesioniste și servicii de urgență voluntare;

d) centre operative și centre de coordonare și conducere a intervenției;

e) comandantul acțiunii.

Comitetele pentru situații de urgență sunt:

a) Comitetul național pentru intemperii și calamități;

a1) Comitetul național pentru situații speciale de urgență;

b) comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență;

c) Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență;

d) comitetele județene pentru situații de urgență;

e) comitetele locale pentru situații de urgență.

Comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale de sprijin al managementului și se întrunesc semestrial și ori de câte ori situația impune.

Pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență determinate de fenomene meteorologice periculoase și alunecări de teren se constituie și funcționează Comitetul național pentru intemperii și calamități sub conducerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, în calitate de președinte.Vicepreședintele Comitetului este secretarul de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență.

Comitetul este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experți și specialiști desemnați de ministerele cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

Comitetul național pentru situații speciale de urgență este un organism interministerial format din miniștri și conducători ai instituțiilor publice centrale, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Suportul decizional al Comitetului național pentru situații speciale de urgență se asigură prin Centrul operațional de comandă al Guvernului, care are în compunere experți și specialiști din cadrul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență și subordonează operațional toate centrele operative și operaționale constituite la nivel central și local.

Secretariatul General al Guvernului, prin structura de specialitate, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național pentru situații speciale de urgență.

Pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități pot solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific.

Comitetele și grupurile de suport tehnico-științific, alături de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, asociațiilor profesionale, sindicatelor, unităților de învățământ superior și institutelor de cercetare, instituțiilor culturale, ale cultelor și asociațiilor religioase recunoscute potrivit legii și ai mass-media, formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre.

II.3. Forțele angrenate în intervenții

Complexitatea problemelor generate de manifestarea evenimentelor majore de un anumit tip sau altul, atât cele neașteptate, cât și cele prognozate, dar cu efecte dramatice, necesită un răspuns pe măsură din partea instituțiilor care încearcă să controleze asemenea evenimente.

În acest context accentul trebuie pus pe politica de prevenire a situațiilor de urgență, iar cetățenii, indiferent de palierul social pe care se găsesc, trebuie să fie pregătiți. Acest lucru este un proces de durată, care presupune crearea unei culturi, a unei mentalități la nivelul individului, cît și investiții, din partea autorităților statului, pentru pregătirea și dotarea cu mijloacele materiale adecvate pentru intervenție.

Pentru înlăturarea urmărilor unui dezastru sunt implicate o mulțime de autorități, instituții, servicii, organizații, precum:

autoritățile administrației centrale și locale;

inspectoratele județene pentru situații de urgență;

inspectoratele județene de poliție;

inspectoratele județene de jandarmerie;

unități specializate/detașamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale;

unități ale corpului gardienilor publici:

unitatea specială de aviație;

serviciile de ambulanță;

unități pentru asistență medicală de urgență ale Ministerului Sănătății;

unitățile și formațiunile sanitare și de inspecție sanitar-veterinara;

echipe din cadrul serviciilor publice deconcentrate și societăților comerciale specializate, incluse în planurile de apărare și dotate cu forte și mijloace de intervenție.

Forțele auxiliare se stabilesc din rândul populației și salariaților, organizațiilor neguvernamentale, formatiunilor de voluntari și acționează în raport cu sarcinile stabilite formatiilor de protecție civilă organizate la agenții economici și în planul de apărare specific.

CAP. III ALUNECĂRILE DE TEREN

III.1 Definire, generalități

Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată.

Procesul de alunecare include trei faze:

– pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag);

– alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic);

– stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag).

În cazul unor procese clasice, tipice, alunecarea cuprinde următoarele elemente:

– râpa de desprindere,

– corpul alunecării,

– suprafața de alunecare (valurile de alunecare) și

– fruntea alunecării.

Alunecările de teren reprezintă fenomene naturale care au avut loc în trecut și continuă și în prezent în toată lumea cu intensități diferite, în funcție de condițiile naturale locale.
Prin apariția bruscă și neprevăzută, prin pagubele mari pricinuite centrelor populate, căilor de comunicații, alunecările de teren sunt incluse în categoria cataclismelor naturale, alături de inundații și cutremure.

Figura nr. 2: Elementele unei alunecări de teren

III.2 Cauze

În cele mai multe cazuri, aluneările sunt cauzate de existența unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafețe de alunecare, fie pentru ele insele fie pentru alte roci aflate pe suprafata lor. Pe lângă panta versantului acesta este unul din factorii care pot declanșa alunecările de teren. Factorii care cauzează aceste alunecări sunt: apa, defrișările, cutremurele, erupțiile vulcanilor etc. Perioada de pregătire a alunecărilor de teren poate fi uneori foarte lungă, alteori foarte scurtă. Cele mai frecvente alunecari de teren se decalnșează primavara, cand cantitatea de precipitații este mai mare și mai există și fenomenul de topire a zăpezilor; și toamna este un anotimp în care se produc multe alunecări de teren din cauza ploilor abundente.

Zonele cele mai expuse la alunecări se întalnesc în Podișul Moldovei, Subcarpați, în special în zona de curbură, în partea centrală și sudică a Câmpiei Transilvaniei, Podișul Târnavelor și Platforma Someșană.

Cercetătorii consideră că alunecările pot apărea datorită unor cauze naturale sau intervenției factorului uman.
Cauzele naturale includ:
– saturarea materialului ce alcătuiește versantul cu apă provenită din precipitații sau din scurgere,
– vibrații datorate cutremurelor,
– erupții vulcanice,
– eroziunea malurilor de către valuri, râuri etc.
Activitatea umană include:
– activitățile de defrișare,
– intervenția sau schimbările ce afectează drenajul natural,
– conducte de scurgere (apă sau canalizare),
– modificarea versanților prin construirea căilor de comunicație (drumuri, cãi ferate), a clădirilor sau datorită activității miniere,
– vibrații datorate traficului greu sau exploziilor provocate,
– excavații sau supraîncărcarea versantului.
În literatura de specialitate din România, ideea principală de la care se pornește în stabilirea cauzelor alunecărilor de teren este acea că echilibrul dinamic al versanților este dat de acțiunea unor factori ai mediului, denumiți forțe și de opoziția masivului de rocă la acțiunea mediului, denumită rezistență.
Forțele care acționează asupra versanților sunt datorate gravitației, factorilor climatici sau acțiunii omului.

III.3 Măsuri și lucrări de combatere a alunecărilor de teren

Combaterea alunecărilor și salvarea terenurilor afectate reprezintă acțiuni complexe, care prezintă dificultăți tehnice și conduc la cheltuieli foarte mari, de aceea trebuie să se puna un accent deosebit pe prevenirea acestui fenomen.
Alunecările se produc ca urmare a modificării forțelor interne sau externe, care asigură stabilitatea versanților sau a taluzurilor și a înrăutățirii caracteristicilor de rezistență a pământului, supus alunecării.
Masurile de prevenire trebuie aplicate atât pe terenurile cu potențial de alunecare, cât și pe terenurile cu alunecări stabilizate. Aceste măsuri urmăresc să înlăture cauzele care pot declanșa alunecările, să contribuie la ridicarea stabilității versanților.

Masurile și lucrările ce trebuie aplicate sunt determinate de stadiul de dezvoltare a alunecării.
Măsurile agrotehnice, care asigură o bună protecție, sunt culturile care umbresc bine solul și astfel previn formarea crăpăturilor, cele mari consumatoare de apă în perioadele cu ploi abundente și care necesită un numar redus de lucrari agricole. Acestea sunt pajiștile naturale, culturile de cerealele păioase, leguminoasele pentru boabe, culturile furajere și păsunile rațional folosite.
Pentru a nu favoriza acumularea apei în sol, arăturile pe aceste terenuri trebuie netezite, iar în zonele și în anii mai bogați în precipitații, pe solurile cu un conținut mai ridicat în umiditate, aratura se poate executa chiar pe linia de cea mai mare pantă, din deal în vale. Pe aceste terenuri nu se vor executa, pentru combaterea eroziunii, lucrări de reținere a apei (canale, valuri de pământ, terase orizontale).
Măsurile silvice, respectiv împădurirea terenurilor alunecătoare trebuie privite sub două aspecte, pe de o parte, speciile silvice pot reduce stabilitatea versanților prin greutatea proprie și prin eforturile generate de vânt, iar pe de altă parte previn alunecările prin consumul mare de apă și drenarea în felul acesta a solului, prin prevenirea formării crăpăturilor și prin fixarea solului de sistemul radicular.
Împădurirea terenurilor poate fi înlocuită de plantații de nuci, care, prin sistemul radicular puternic pivotant și fasciculat, asigură fixarea și drenarea biologica a solului. Plantarea de nuci nu exclude folosirea celorlalte masuri de prevenire.
Măsurile de control a suprafețelor predispuse alunecărilor au scopul de a depista apariția unor crăpături, urmată de astuparea acestora cu pământ bine compactat, evitandu-se în felul acesta pătrunderea rapidă a apelor de suprafață către stratul alunecător.
Netezirea, pe terenurile arabile, a formelor de relief existente pe versanți, pentru a asigura eliminarea apei din micile depresiuni, contribuie, de asemenea, la prevenirea atât a alunecarilor, cât și a reactivării alunecărilor stabilizate. Netezirea poate fi asociată cu executarea unor șanturi pentru evacuarea apei din depresiunile închise, care nu se pot nivela.
În afară de aceste măsuri generale, pe terenurile predispuse alunecărilor, se interzice defrișarea plantațiilor silvice, amplasarea de construcții și depozite grele, trasarea de căi de comunicație, efectuarea de săpături la piciorul unor versanți amenințați de alunecare.

Măsuri tehnice de consolidare au scopul principal să stabilizeze, pe cât posibil, alunecarea activă. Aceste lucrări au un caracter mai tehnic și constau, în general, în lucrări de interceptare și conducere a scurgerilor, precum și în lucrări de spijinire.

Primele lucrări necesare sunt lucrările care au rolul să împiedice afluxul scurgerilor superficiale pe terenurile amenajate și care să preia și să evacueze dirijat scurgerile de pe suprafața afectată. Această funcțiune o poate îndeplini o rețea de canale bine amplasată. Canalele au secțiune trapezoidala sau, dacă folosința terenului o cere, secțiune albiată, pentru a nu se îngreuna circulația. Deoarece apa trebuie evacuată cât mai repede, iar infiltrația să fie cât mai mică, fundul acestor canale trebuie sa fie cât mai impermeabil. Nu se recomandă folosirea tronsoanelor prefabricate care, pe lânga faptul că sunt greu de manipulat, prezintă și dezavantajul că la cea mai mică deplasare a terenului se produc discontinuități ale fundului. Aceste denivelari ale fundului atrag după sine mari neajunsuri în ceea ce priveste circulația apei care poate pătrunde, pe această cale, pe sub piesa prefabricată și să îmbibe terenul. Din cauza miscărilor care se produc cu timpul în teren, canalele executate dîn beton monolithic, turnat pe loc, sunt total interzise. Atunci când lemnul se găseste în cantități suficiente, consolidarea acestor canale se poate face cu lemnărie neecarisată. Indiferent de deplasări, condițiile pentru o bună funcționare cer ca acest canal să nu fie rigid, să aiba fundul impermeabil, iar pereții să permită drenarea apei din zona apropiată.

În combaterea marii majorități a alunecărilor de teren, un rol decisiv îl poate avea captarea și evacuarea dirijată a apelor subterane din zona instabilă. Această operație este adeseori dificilă din urmatoarele motive: este foarte greu de stabilit în amanunt modul cum circulă apa subterană, mai ales pe versanții cu pământul mișcat din loc, unde scurgerea apei prin pământ este haotică; la alunecările din profunzime, captarea apei subterane obligă la executarea de drenuri foarte adânci (uneori de 10-20 m adâncime) încastrate în stratele stabile, neafectate de alunecări, pentru a-și face efectul.

Drenurile pot să aibă și rolul de pereți rezistenți care opresc sau îngreunează mișcarea pământului. Ele asigură acest rol atunci când sunt executate din piatră, fiindcă piatra reprezintă un material mai rezistent, mai greu deformabil decât pământul argilos înmuiat din jur.

O altă cale eficientă și des folosită pentru combaterea alunecărilor o constituie construcțiile de sprijin (bancliete, ziduri de sprijin, piloni și colane de rezistență înfipte în pamânt etc.) capabile să preia împingerea exercitată de masivul de pământ care încearcă să se miște. Și acest fel de lucrări necesită de obicei proiecte și unități specializate de execuție. Trebuie avut mereu în vedere faptul ca adeseori este mult mai usor de impiedicat pornirea unei alunecari, decât de oprit un versant în miscare.

Sunt însă și unele lucrări ușoare de spijinire, a căror execuție poate avea un rol foarte important în impiedicarea pornirii alunecărilor sau în oprirea unor alunecări mici.

Dintre lucrările de sprijin relativ usor de executat amintim:

– banchetele din piatră sau pamânt. Dacă bancheta se execută din pamânt, în zonele în care mustește apa din versant (permanent sau numai în perioadele de precipitații) trebuie intercalate între bancheta și pământul natural un strat drenant care sa colecteze apa și să o evacueze prin drenuri transversale prevăzute din loc în loc în bancheta, la distante de 10-20 m. De asemenea, trebuie captate izvoarele și apa colectata condusă în exterior prin drenuri transversale banchetei. Astfel de banchete sunt utile atunci cand se constată că un versant începe să dea semne de instabilitate ca umrare a unor săpături sau unor eroziuni la piciorul lui.

– mici construcții de sprijin la baza versantului, din beton sau din materiale locale;

– piloni infipți în pământ astfel încât să pătrundă în stratul stabil cu cel putin 0,5 – 1,0 m. Acestia se înfig pe 1-3 linii paralele, la distanțe de 3-6 m pe rând și de 2-3 m între rânduri (pilonii din rândul următor se înfig în dreptul jumătății distanței dintre cei din rândul precedent) și se leagă între ei cu moaze;

– lucrări de apărare și consolidare a malurilor râurilor, datorate erodării piciorului versantului de către torenți sau cursurile de apă. În anumite cazuri, lucrări ușoare de acest fel, realizate din timp, evită declanșarea unor alunecări de mari proporții. Apărările și consolidările de mal pot fi făcute prin simpla acoperire a malului cu un strat de protecție din blocuri de piatră.

IV. ALUNECĂRILE DE TEREN ÎN JUDEȚUL SĂLAJ

IV.1 Despre județul Sălaj

IV.1.1 Suprafață și vecinătăți

Județul Sălaj are ca reședință municipiul Zalău, trei orașe: Jibou, Șimleu-Silvaniei, Cehu-Silvaniei, 57 de comune cu 215 sate aparținătoare.

Situându-se în nord-vestul României, la trecerea dintre Carpații Estici și Munții Apuseni, județul Sălaj are ca vecini la nord județele Satu-Mare și Maramureș, la vest și sud-vest județul Bihor și la sud-est județul Cluj. Judeul Sălaj ocupă o suprafață totală de 386 438 hectare, reprezentând aproximativ 1,6% din suprafața țării.

IV.1.2 Forme de relief

Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă cu dealuri și văi de-a lungul râurilor Almaș, Agrij, Someș, Sălaj, Crasna și Barcău. Munții sunt reprezentați în sud-vest de două ramificații ale Munților Apuseni: Vârfurile Meseș și Plopiș. Depresiunile ocupă o parte însemnată din teritoriul județului, zone agricole importante cu numeroase așezări.

Relieful este foarte variat, distingându-se patru zone fizico-geografice:

a) muntoasă: în partea central-sudică cuprinde culmea Meseșului – cu vf. Măgura Priei de 997 m și Plopișului, prin versantul nord-estic, cu înălțimi între 600-900 m;

b) depresionară: în partea de est, reprezentată de Depresiunea Almașului, drenată de valea Almașului și depresiunea Guruslăului, de pe valea Someșului;

c) deluroasă: cea mai întinsă, dar nu prea înaltă, aparține Podișului Someșan sau platformei someșene, cu Platforma Sălăjană de 150-300 m, cu dealuri domoale, străbătute de văile largi ale Barcăului, Crasnei și Sălajului, dar și Dealurilor Silvaniei;

d) de câmpie: luncile largi ale râurilor Someș, Barcău, Crasna;

Relieful de măguri cristaline și eruptive – în această grupă se încadrează o serie de măguri cu altitudini de 300-700 m ce au rezultat fie prin compartimentarea și prăbușirea inegală a cristalinului Platformei Someșene, fie ca urmare a manifestărilor vulcanice terțiare. Ca formă de relief, măgurile cristaline se evidențiază prin crestele lor netede și prin denivelările accentuate față de regiunile limitrofe.

IV.1.3 Caracteristicile pedologice ale solului

În județul Sălaj se întâlnesc următoarele tipuri de soluri:

soluri brune luvice: se întind pe 110 350 ha teren agricol, reprezentând 45,8 % din suprafața totală agricolă a județului și reprezentând tipul de sol dominant în județ. Ocupă în special zona în care sunt prezente întinse suprafețe de păduri de stejar în amestec cu fag, precum și suprafețe mari de pășuni și fânețe;

soluri brune argiloiluviace: se întind pe o suprafață de 17 350 ha (7,2%) situate în special în zona limitrofă munților Meseș și Plopiș, dar și în Măgura Șimleului, Dealul Mare, Dealurile Șimișna și pe terasele mai vechi din preajma râului Someș ;

luvisoluri albice: ocupă o suprafață de 19 270 ha (8 %) și apar intercalate printre alte tipuri de soluri, îndeosebi în partea de nord a Platformei Someșene, precum și pe culmile din preajma Meseșului și Plopișului, într-un climat mai umed;

soluri negre clinohidromorfe: ocupa o suprafață de 32 770 ha (13,6%) și apar în zonele cu aspect concav ce prezintă exces de umiditate, sunt răspândite în complex cu alte soluri în majoritatea zonelor județului, dar mai frecvent în depresiunile Silvaniei și Almaș-Agrij;

soluri aluviale și coluviale: ocupă o suprafață de 29 883 ha (12,4%) și se prezintă sub forma unor fâșii riverane în lungul râurilor Someș, Crasna și Barcău, a văilor Almaș, Agrij și Zalău, precum și pe suprafețe mai mici în lungul numeroaselor pâraie ce străbat județul;

erodisoluri: ocupă o suprafață de 31 320 ha (13,2%) și se întind în zonele de deal cu pantă mare, motiv pentru care orizontul fertil este supus unor procese intense de eroziune de suprafață, de adâncime și pe alocuri chiar de alunecări.

IV.1.4 Regimul climatic și al precipitațiilor

Din punct de vedere climatic, judetul Sălaj, prin poziția geografică, se încadrează în climatul temperat continental moderat, circulația vestică și nord-vestică fiind predominantă.

Circulația maselor de aer de înălțime, precum și relieful, prin aspectul și altitudinea lui creează diferențieri climatice, pe de o parte între vestul și estul județului, iar pe de altă parte, între principalele unități geo-morfologice.

Regimul termic al aerului este condiționat de altitudine, fragmentarea și orientarea reliefului, la care se adaugă și factorii locali, temperatura medie fiind în jur de 8 o Celsius.

Regimul anual al precipitațiilor este generat de doi factori: circulația generală a atmosferei și condițiile fizico-geografice.

Advecția de aer temperat – oceanic din direcție vestică și nord-vestică, mai ales vara, precum și pătrunderea frecventă a maselor de aer rece dinspre nord sau a celor de tip temperat – continental din nord-est și est, iarna, la care se adaugă advecția de aer tropical – maritim din sud-vest și sud, explică toate influențele centrilor de acțiune atmosferică ce se resimt în această zonă.

Avându-se în vedere aceste elemente, la care se adaugă și influențele reliefului, precipitațiile atmosferice sunt neuniform răspândite în județ. Cantitatea medie a precipitațiilor este cuprinsă între 600-700 mm, la Zalău aceasta fiind de 634,2 mm (calculată pentru perioada 1961-1990).

Precipitațiile cele mai abundente cad vara, când pe lângă procesele frontale apare și convecția termică intensă, determinând ploi care au mai ales caracter de aversă, fiind bogate din punct de vedere cantitativ. În timpul iernii, precipitațiile sunt mai reduse cantitativ, deși numărul de zile cu precipitații nu este mai mic.

În general, maximul pluviometric se suprapune lunilor mai –iunie, iar minimul pluviometric se înregistrează în lunile ianuarie-februarie.

În interval de 24 ore, în perioada 1990-2011, cele mai mari cantități de precipitații, s-au înregistrat la următoarele posturi pluviometrice:

Figura nr. 3: Tabel privind cantități maxime și medii multianuale de precipitații înregistrate la posturile pluviometric

IV.2 Alunecări de teren în județul Sălaj

IV.2.1 Zonele cu alunecări de teren din județ

Identificarea, monitorizarea și inventarierea zonelor cu alunecări de teren din județ este o activitate în care sunt implicați reprezentanții mai multor instituții ale adiministrației publice județene și locale, instituții deconcentrate.

Începând cu întocmirea Planurilor de Analiză și Acoperire a Riscurilor, întocmite la nivel local (la nivelul comunelor), și continuând cu Planul Județean de Apărare în Caz de Seisme și Alunecări de Teren, întocmit la nivel județean, se încearcă gestionarea acestor evenimente prin asigurarea unei intervenții oportune și eficiente, identificarea necesităților de asigurare a intervenției în zonele cele mai afectate și a modului de efectuare a transferului de forțe și mijloace, asigurarea continuității și răspunsului gradual în gestionarea situației de urgență, identificarea forțelor de intervenție de la nivel județean, stabilirea modului de conducere a forțelor și de asigurare a legăturilor.

Pe întreg teritoriul județului s-au identificat zone de alunecări de teren, în intravilan și în extravilanul unor localități, după cum urmează:

Comuna Agrij: 8 zone din care 4 zone în satul Răstolțu Deșert, 2 în intravilan și 2 în extravilan, 4 zone în satul Agrij din care 1 zonă în intravilan la ieșire spre Păușa și 3 în extravilan;

Comuna Bălan: 8 zone din care 2 zone în extravilanul satului Gălpâia la intrarea și respectiv ieșirea din sat, 2 zone în extravilanul satului Chendrea la Mănăstire și Podul Malului, 1 zonă în extravilanul satului Bălan vis-a-vis de postul de poliție, 1 zonă în extravilanul satului Gîlgău Almașului, pe pășune, 2 zone în extravilanul satului Chechiș spre satul Lupoaia;

Comuna Băbeni: 1 zonă în extravilanul satului Băbeni spre Piroșa;

Comuna Bănișor: 16 zone din care 1 zonă în intravilanul satului Bănișor și 15 zone în extravilan: 5 zone în extravilanul satului Bănișor, 4 zone în extravilanul satului Ban, 6 zone în extravilanul satului Peceiu;

Comuna Benesat: 2 zone din care 1 zonă în extravilanul satului Benesat spre Baia Mare și în extravilanul satului Biușa la ieșire sre Benesat;

Comuna Bobota: 4 zone din care 1 zonă în intravilanul satului Derșida (zona Curpăn), 1 zonă în extravilanul satului Derșida (spre Sărmășag) și 2 zone în extravilanul satului Zalnoc (spre Doh și zona capăt spre Camăr);

Comuna Boghiș: 3 zone din care 1 zonă în extravilanul satului Boghiș spre Valcăul de Jos, 1 zonă în extravilanul satului Bozieș spre Plopiș;

Comuna Chieșd: 5 zone din care 1 extravilanul în localității Chieșd spre județul Satu Mare, 1 zonă extravilan sat Sighetu Silvaniei pre localitatea Colonia Sighetu Silvaniei și 3 porțiuni din drumul DJ 108 F ieșire din Chieșd spre județul Satu Mare;

Comuna Cristolț: 6 zone din care 4 în intravilanul localităților Cristolț (2 zone), Văleni (2 zone) și 2 zone în extravilanul localităților Muncel și Văleni;

Comuna Coșei: 7 zone din care 3 în intravilanul localității Coșei (2 zone), Chilioara (1 zonă) și 4 în extravilanul localităților Coșei (1 zonă), Archid (2 zone) și Chilioara (1 zonă);

Comuna Crasna: 5 zone din care 2 zone în extravilanul satului Crasna, 1 zonă în intravilantul satului Huseni spre Crasna, 1 zonă în extravilanul satului Ratin spre Crasna, 1 zonă în extravilanul satului Marin spre Crasna;

Comuna Cuzăplac: 2 zone câte una în intravilanul localităților Gălășeni și Tămașa;

Comuna Carastelec: 2 zone în intravilantuul satului Carastelec, pe Str. Cikodomb și Str. Kalvaria;

Comuna Cizer: 1 zonă în extravilanul satului Cizer, în zona IV Valea Așului;

Comuna Dobrin: 11 zone din care 4 zone în extravilanul satului Dobrin, 2 zone în extravilanul satului Sîncraiu Silvaniei, 1 zonă în extravilanul satului Doba Mare, 1 zonă în extravilanul satului Doba Mică, 1 zonă în extravilanul satului Naimon, 1 zonă în extravilanul satului Verveghiu și 1 zonă în extravilanul satului Deleni;

Comuna Gîrbou: 1zonă în intravilanul satului Fabrica, spre Surduc și 1 zonă extavilan pe DJ nr 108 B ieșire din Cernuc spre Dej, aproximativ 200 m este afectat drumul;

Comuna Halmășd: 3 zone din care 1 zonă în intravilanul satului Halmășd spre Cerișa, 1 zonă în intravilanul satului Drighiu spre Nușfalău și 1 zonă în intravilanul satului Cerișa spre Cosniciu de Jos;

Comuna Hereclean: 12 zone din care 12 în extravilanul localităților Hereclean (2 zone), Badon (3 zone) , Bocșița (3 zone), Dioșod (2 zone), Guruslău (1 zonă) și Panic (1 zonă);

Comuna Hida: 3 zone din care 2 zone în intravilanul localităților Baica și Racîș și 1 zonă în extravilanul localității Baica către Racîș;

Comuna Horoatul Crasnei: 2 zone din care 1 zonă în intravilanul și una extravilanul satului Hurez;

Comuna Ip: 1 zonă în intravilanul localității Cosniciu de Jos;

Comuna Ileanda: 3 zone în extravilanul satului Dolheni;

Comuna Letca: 4 zone din care 1 zonă în intravilanul satului Toplița, 1 zonă în intravilanul satului Letca la intrarea dinspre Cuciulat, 1 zonă în intravilanul satului Cozla și 1 zonă în intravilanul satului Șoimușeni în vecinătatea grajdurilor;

Comuna Măeriște: 4 zone din care 1 zonă în extravilanul satului Doh, 1 zonă în extravilanul satului Giurtelecu Șimleului, 1 zonă în extravilanul satului Mălădia, 1 zonă în extravilanul satului Criștelec;

Comuna Marca: 5 zone din care 1 zonă în intravilanul localității Sumal și 4 în extravilanul localităților Marca (1 zonă spre Cerișa), Porț (1 zonă la gară), Șumal (1 zonă la vii) și Leșmir (1 zonă la vii);

Comuna Meseșenii de Jos: 1 zonă în intravilanul localității Aghireș;

Comuna Mirșid: 4 zone, din care 1 zonă intravilanul localității Popeni, 1 zonă în extravilanul localității Mirșid (spre Moigrad), 1 zonă extravilan Popeni (spre Firminiș) și 1 zonă în extravilanul localității Moigrad (sub cariera de piatră);

Comuna Nușfalău: 1 zonă în extravilanul satului Nușfalău spre Ip;

Comuna Pericei: 3 zone din care 1 zonă în extravilanul satului Pericei spre Sici, 1 zonă în intravilanul satului Bădăcin spre Șimleul Silvaniei și o zonă în intravilanul satului Sici spre Pericei;

Comuna Poiana Blenchii: 2 zone, din care 1 zonă în localitatea Costila și 1 în extravilanul localității Poiana Blenchii (între Poiana Blenchii și Gostila);

Comuna Sărmășag: 8 zone din care 5 în intravilanul localității Sărmășag și 3 în extravilanul localității Sărmășag pe versantul cu vii, atât la intrare în Sărmășag dinspre Lompirt cât și la ieșirea spre Chieșd;

Comuna Sălățig: 12 zone din care 1 zonă în extravilanul satului Sălățig, 5 zone în extravilanul satului Deja, 2 zone în extravilanul satului Bulgari, 2 zone în extravilanul satului Mineu și 2 zone în extravilanul satului Noțig;

Comuna Sîg: 1 zonă în intravilanul satului Sîrbi;

Comuna Surduc: 16 zone din care 1 zonă în intravilanul satului Surduc, 1 zonă în extravilanul satului Turbuța, 3 zone în extravilanul satului Solona, 3 zone în extravilanul satului Brâglez, 4 zone în extravilanul satului Tihău, 4 zone în intravilanul satului Cristolțel;

Comuna Șimișna: 1 zonă DJ 108 S la intrare în localitate dinspre localitatea Rus;

Comuna Treznea: 3 zone în interavilanul satului Treznea în parcele diferite afectând drumul comunal Treznea-Românași și două proprietăți particulare, 1 intravilanul localității Bozna (10 gospodării);

Comuna Vârșolț: 1 zonă în extravilanul satului Vârșolț , spre Pericei și satul Recea cu o zonă activă ;

comuna Valcău de Jos: 2 zone în extravilan, locul Șinteu – Iertaș;

35.Comuna Zimbor: 48 zone din care 8 zone în intravilan și 40 zone în extravilan: în satul Zimbor 17 zone, 4 în intravilan și 13 în extravilan, în satul Chendremal 5 zone, 1 în intravilan și 4 în extravilan, în satul Sutor 6 zone, 2 în intravilan și 4 în extravilan, în satul Sâncraiu Almașului 9 zone toate în extravilan, în satul Dolu 11 zone, 1 în intravilan și 10 în extravilan.

Comuna Zalha: 5 zone, din care 3 în intravilanul localităților Ceaca, Valea Hranei Valea Lungă și 2 în extravilanul localității Zalha către Vârteșca și către Ciureni;

În municipiul Zalău și în orașele din județ s-au identificat sau sunt posibilități de producere de alunecări de teren, astfel:

Cehu-Silvaniei: 2 zone în intravilan, una în zonele rezervorului de apă de 2500 m3 și alta în zona stadionului;

Jibou: 2 zone în intravilan și anume una în zona Grădinii Botanice și alta în zona cartierului Cărămidari;

Șimleul-Silvaniei: 5 zone din care toate în intravilan, după cum urmează: Str. Andrei Mureșanu 2 zone , Str. Independenței 1 zonă , Str. Trandafirilor 1 zonă și Str. Crinului 1 zonă;

Zalău: 15 zone în intravilanul localității, situația prezentându-se astfel: 2 zone Brădet (rezervor 5000 m3) și versant (haldă de pământ), 1 zonă versant Gheorghe Doja-Valea Meseș, 3 zone în cartierul Stadion, 1 zonă în cartierul Traian (Școala nr. 13), 1 zonă versant drept pârâu Pietriș, 1 zonă versant Valea Miții (zona Electrocentrale), 1 zonă Tribunal Zalău, 1 zonă cartier Porolissum, 1 zonă versant Gheorghe Lazăr, Florilor-cimitir Zalău, 2 zone rezervoare Ortelec – carieră de argilă Zalău, 1 zonă rezervoare apă industrială Zalău.

Figura nr. 5: Harta terenurilor afectate de alunecări de teren și eroziunea apei

IV.2.2 Studiu de caz – alunecările de teren din localitatea Recea

Pe teritoriul comunei Vîrsolt, în intravilanul localitătii Recea, datorită instabilitătii terenului, pe masivul de pe partea stânga a DC102 au apărut alunecări de teren, producând avarierea locuințelor din zonă.

Acest fenomen s-a activat în urmă cu cca.15-16 ani cand s-au manifestat primele forme de instabilitate a versantului. Având în vedere complexitatea fenomenului și amploarea acestuia s-au efectuat unele studii de specialitate (expertize tehnice), pentru constatarea cauzelor fenomenului și stabilirea măsurilor de punere în siguranță a versantului și de restabilire a echilibrului acestuia, precum și de protejare a fondului construit existent.

Din punct de vedere geomorfologic amplasamentul studiat este situat în zona depresionară a bazinului Șimleului, respectiv a bazinului hidrografic al râului Crasna, cu altitudini de sub 320 m și forme de relief depresionare în partea joasă a bazinului Crasnei și a afluenților acestuia și respectiv deluroase cu altitudini maxime sub 350 m, dealuri cu pante domoale și văi cu relief moderat.

Panta versanților variază de la 5-10o la baza versanților, la 10-20o la nivelul treimei superioare.

Versanții sunt de regulă neacoperiți de vegetație cu forme de relief care denotă procese de restructurare morfodinamică a formațiunii acoperitoare.

Structura geomorfologică a formațiunilor deluroase este alcătuită din depozite eluvial-deluvial-proluviale ale formațiunilor acoperitoare, care mulează paleorelieful rocii de bază de vârstă pannoniană. Formațiunea acoperitoare este alcătuită din depozite argilo-prăfoase cu grosimi de ordinul metrilor.

În perimetrul studiat, situat la nivelul unui versant orientat NW-SE cu cădere 5-15o, spațiu pe care s-au construit locuințe familiale și dependențe, s-au identificat areale cu instabilitate morfogeostructurală determinate de restructurări dinamice “in situ”, cornișe de desprindere, frunți de alunecare în cadrul unor procese de alunecare de tipul retrogresiv (deplasiv) cu evoluție spre tipul progresiv (detrusiv).

Alunecările sunt de mică adâncime, maxim 5 m, geneza lor este de tipul circular rotaționale, cu tendințe de evoluție spre alunecări de translație. Suprafața de alunecare este în general limita stratigrafică dintre roca de bază (marnoargile cu intercalații de nivele nisipo-prăfoase) și formațiunea acoperitoare – deluviul alcătuit dintr-o succesiune de strate argilo/argilo-grase prăfoase care mulează paleorelieful rocii de bază.

Degradările accentuate suferite la imobilele din zonă și nu numai s-au produs în special în perioada de după anul 2000, datorită faptului că terenul de fundare este alcătuit din pământuri cu activitate ridicată din punct de vedere al pământurilor cu umflături și cuntracții mari (PUCM), în condițiile îndeplinirii unui cumul de factori, în primul rând secetele accentuate din anii 2000, 2001, 2003 și 2009, alternând cu perioade în general scurte cu precipitații abundente, care au suplinit deficitul de umiditate de la nivelul formațiunilor acoperitoare. Deasemenea influența orizonturilor acvifere-interceptate în fiecare profil, au determinat local fluctuații importante ale consistenței pământurilor, cu consecințe ale stabilității locale a maselor de pământuri din structura deluviului, cât și ale stratului portant.

Din punct de vedere geologic zona aparține structurii geologice majore depresionare a Câmpiei Pannonice, respectiv prelungirea acesteia spre E, cu golful depresiunii majore a Barcăului și a văii Bistrei, în care succesiunea geologică este dată de complexul argilelor și nisipurilor pannoniene de culoare cenuțiu-vineție, peste care se dispun discordant formașiuni recente, pleistocen-cuaternare, cu elemente din terasele superioare ale bazinului hidrografic al râului Crasna și depozite tipice eluvial-deluviale din componența formelor de relief colinare în care roca de bază sunt depozitele pannonianului.

Din punct de vedere hidrogeologic în zona depresionară a văii Crasna și a afluenților acesteia, apele subterane sunt cantonate la nivelul depozitelor permeabile alcătuite din nisipuri și pietrișuri de vârstă pleistocen-holocenă.

În arealul colinar al formațiunilor deluroase în zona localității Recea, apele subterane sunt dezvoltate la nivelul unor orizonturi cu debite mici care alimentează fântânile din zonă și determină local zone cu umiditate accentuată. În general zonele de incidență ale orizonturilor acvifere la nivelul formațiunii acoperitoare și arealele situate la cote inferioare determină terenuri medii înspre dificile pentru lucrări de construcții.

Depozitele formațiunii acoperitoare cu grosime relativă favorizează drenarea și colectarea apelor de precipitație sub forma unor pâraie cu debite moderate permanente sau semipermanente, respectiv înfiltrarea acestora până la nivelul rocii de bază, nivele evidențiate în fântânile din zonă.

Datorită permeabilității pământurilor, în special în orizontul afectat de încheț-dezgheț, și în arealele care au suferit procese de restructurare morfodinamică, și respectiv datorită posibilităților de scurgere naturală reduse în areale restrânse, apele de precipitații se acumulează și sub formă de pânze suprafreatice.

Consecințele secetei din 2009 au fost sesizate în gradul de sturare cu apă atât la nivelul formațiunii acoperitoare, cât și la nivelul formațiunii de bază.

Hidrologic apele de suprafață sunt tributare bazinului hidrografic al râului Crasna.

Din punct de vedere geotehnic pământurile care constituie terenul de fundare sunt terenuri dificile conform NP074-2007, încadrându-se în domeniul puțin activ/foarte activ (PUCM), arealele afectate de dezechilibre geomorfostructurale fiind improprii pentru construirea locuințelor.

Avand în vedere avariile provocate unui număr de 26 de case, manifestate prin apariția de crăpături și dislocări ale elementelor structurale și, în unele cazuri, prăbușiri locale ale construcțiilor punând în pericol viața locatarilor, și a faptului că procesul de alunecare al terenului va continua, se consideră ca fiind necesare intervenții urgente pentru oprirea alunecărilor de pămant și consolidarea ulterioară a locuințelor în vederea aducerii lor în parametrii funcționali de siguranță.

În vederea stabilizării acestui fenomen prin studiu s-a propus realizarea unor lucrări de drenaj cu colectarea apelor de infiltrație și conducerea acestora spre emisarii naturali existenți în zonă, precum și lucrări de sprijiniri de maluri și stabilizarea terenului. Ele constau în patru rânduri de cămine de încărcare amplasate la aproximativ 50 m unul față de celălalt, din care se vor practica câte șase drenaje orizontale dispuse în formă de stea și cu o lungime de aproximativ 25m fiecare. Aceste lucrări trebuiau efectuate pe o suprafată de aproximativ 10,50 ha.

Deasemenea se impune consolidarea clădirilor avariate în vederea asigurării cerințelor de rezistență și stabilitate prevăzute în normativele actuale privind rezistența și stabilitatea constructiilor cu destinație de locuințe.

Figura nr.6: Locuință din loc. Recea afectată de alunecări de teren

Figura nr.7: Locuință din loc. Recea afectată de alunecări de teren

Lucrările tipice de consolidare vor fi:

– subzidiri ale fundațiilor;

– camășuieli din beton armat;

– consolidări ale sarpantelor din lemn avariate;

– refacerea finisajelor exterioare și interioare afectate;

– refacerea (repararea) pardoselilor de la nivelul parterului.

Toate aceste lucrări de consolidare urmau a fi stabilite concret pentru fiecare clădire în parte în urma realizării expertizelor tehnice.

Pentru evaluarea cuantumului valoric a lucrărilor, s-a constituit o comisie de specialiști prin Ordinul Prefectului Județului Sălaj nr.178 din 30.10.2009. Comisia a evaluat situația din teren, executând măsurătorile necesare pentru stabilirea pe fiecare caz în parte a valorii lucrărilor în vederea alocării unui ajutor de urgență.

Având în vedere faptul că autoritățile administrației publice locale din comuna Virsolt, județul Sălaj nu dispun de fondurile necesare pentru ajutorarea familiilor cu locuinte avariate, s-a solicitat o anumită sumă de bani, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009.
În anul 2011 a fost elaborat un proiect de Hotărâre a Guvernului, trimis spre aprobare Guvernului României pentru alocarea sumei de 7.133.320 lei, din fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, în vederea stabilizării terenului intravilan și consolidarea locuințelor avariate din localitatea Recea, comuna Vîrșolț, județul Sălaj.

Mentionam că la ora actuală nu există o soluție definitivă privind stabilizarea versantului pentru punerea în sigurantă a fondului construit întrucît, în ciuda numeroaselor studii tehnice realizate, în acest moment se efectueaza o altă expertiză tehnică, în urma căreia se va da o soluție.

IV.2.3 Studiu de caz – alunecările de teren din Municipiul Zalău, zona Ortelec

Istoria fenomenului:

În municipiul Zalău, versantul nord-vestic al dealului Ortelec din cartierul Porolissum, în amonte de Cariera de argilă Tunari, este identificat ca fiind o zonă cu alunecări de teren care au afectat în timp și unele construcții din zonă (rezervoarele de apă ale municipiului, gospodării ale populației, drumul DJ 108 C Zalău – Jibou precum și teren agricol).

Figura nr. 8: Alunecări de teren în intravilan, zona Ortelec.

Primele fenomene au fost înregistrate în anii 1969-1970 iar în decursul timpului, versantul a suferit miscări succesive de teren ele extinzându-se chiar în amonte de str. Porolissum. Alunecari cu intensitati mai mari au apărut în perioada anilor 1970, 1975, 1998, 2000, 2006 perioade cu precipitații mai abundente.

Pe baza studiilor efectuate și ca urmare a alunecărilor de teren, din primavara anului 1998, zona a fost declarată, prin Hotararea Consiliului Județean Sălaj nr. 41 din 05.10.1998 „ZONA DE RISC NATURAL”.

De-a lungul timpului au fost efectuate expertize, studii de fezabilitate precum și lucrări pentru diminuarea alunecărilor de teren și de consolidare a versantului prin taluzare, executare rigole de scurgere, implantare de micropiloni, întărire prin ziduri de sprijin și nivelări, toate acestea realizându-se de către SC CEMACON SA (societatea care exploata cariera de argilă) și Compania de Apă Somes SA cu sprijinul Primăriei municipiului Zalău.

În perioada iulie – august 2006, s-a declanșat o nouă alunecare de teren care s-a extins până la limita de proprietate a carierei.

În urma unei expertize tehnice realizate în cursul anului 2006 prin care s-au analizat cauzele apariției alunecărilor de teren, s-a constatat că deși exploatarea carierei de argilă s-a oprit, există și alte cauze care întrețin fenomenul și care pot oricând reactiva alunecarea de teren din zonă.

Studiile de specialitate și expertizele efectuate ulterior asupra zonei “Dealul Ortelecului” reliefează:

– versantul se prezintă ca un teren în pantă predispus la o curgere lentă, alunecările fiind în straturi de argilă galbenă (fenomenul de alunecări este general pentru acest fel de versanți);

– apar alunecări bruște sub influența umezirii excesive (ploi abundente, topirea zăpezii, rețele de apă defecte), sau interveții umane (cariera de argilă cu exploatare masivă).

Figura nr. 9: Alunecări de teren în extravilan, zona Ortelec.

Măsuri intreprinse:

Au fost efectuate studii de specialitate și s-au executat lucrări specifice acestui fenomen (drenuri, întreținere și consolidare pe anumite zone indicate de studii).

Ploile abundente din perioada 1997-2000 au accentuat fenomenul de alunecare, astfel încat, s-au întocmit proiecte de execuție pentru consolidarea versantului, valoarea lucrărilor de execuție ridicându-se la 55.229.000.000 lei.

Prefectura Județului Sălaj și Consiliul Județean Sălaj au inițiat două proiecte de Hotărâri de Guvern, transmise cu adresele nr. 289/c/28.06.1999, respectiv nr. 204/c/09.05.2000, în vederea susținerii financiare a lucrărilor.

În anul 2006 ca urmare a ploilor abundente, s-a constatat o reactivare majoră a alunecărilor, urmată de o serie întreagă de petiții a cetățenilor ce locuiesc în zona respectivă. S-a luat hotărârea de închidere a carierei din imediata apropriere a locuințelor afectate, fapt care s-a și realizat, conform Hotărârii Consiliului de Administrație a SC Cemacon SA nr. 1/31.08.2006.

Instituția Prefectului Sălaj în colaborare cu celalalte instituții abilitate a solicitat o expertiză tehnică, documentație ce a fost realizată de prof. dr. ing. Augustin Popa. În baza expertizei și a documentelor emise, s-a înaintat cu adresa nr. 1008/C/30.12.2006 către Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Agenției Naționale pentru Resurse Minerale un Raport privind activitatea de exploatare a Carierei de argila “Tunari” de către SC Cemacon SA Zalău și impactul acestei activități asupra stabilității versantului” pentru analiza și formularea unui punct de vedere asupra aspectelor semnalate.

În cursul anului 2007 prin Nota de constatare nr. 832005/24.05.2007 a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Primăriei municipiului Zalău, Instituției Prefectului Județului Sălaj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj a reieșit faptul că gospodăriile a 19 familii din municipiul Zalău, str. Porolissum, zona Ortelec sunt afectate în mare măsură de aceste alunecări, construcțiile prezentând fisuri ale pereților la interior și exterior precum și tasări diferențiate ale fundațiilor, existând riscul iminent de producere a unor pagube materiale și umane. Concluzia formulată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost aceea că „alunecarea de teren este activă și de mare adâncime (imobilele se deplasează cu fundație cu tot, tuburile din fântâni sunt deplasate etc.), apreciindu-se că fenomenul natural este la o mare adâncime de peste 20 metri”.

În urma constatărilor s-a convenit că pentru a preîntâmpina producerea unor grave prejudicii umane și materiale, Primăria municipiului Zalău să efectueze demersurile unui schimb de terenuri, cetățenii să predea Consiliului Local terenul aferent locuințelor avariate, iar Consiliul Local să ofere cu titlu de schimb fiecărui cetățean o parcelă de maxim 500 mp pe care să-și construiască o locuință nouă, precum și obligația de a iniția un proiect de Hotarâre de Guvern pentru obținerea unui sprijin financiar pentru construirea locuințelor.

În vederea construirii de locuințe pentru familiile ale caror imobile au fost afectate de alunecările de teren, s-a atribuit de Consiliul Local al Municipiului Zalău, prin Hotarârea Consiliului Local nr. 49/10.03.2008 completată cu H.C.L. nr. 63/24.03.2009, în folosință gratuită pe durata existenței construcțiilor, câte un lot de câte 300 mp/teren/familie, din proprietatea privată a Municipiului Zalău, parcela Grădina Onului.

În baza evaluărilor efectuate în sensul strămutării gospodăriilor afectate de calamități naturale produse în zona studiată s-a întocmit un proiect de Hotărâre de Guvern transmis spre aprobare, cu adresa comună nr. 328/C/13.04.2009 – Instituția Prefectului județului Sălaj și nr. 3658/13.04.2009 – Consiliul Județean Sălaj. S-a reiterat oportunitatea promovării proiectului de H.G. pentru finanțarea construcțiilor și strămutarea celor 16 familii, construirea noilor case considerându-se ca fiind o solutie mai economică decât lucrările de stabilizare a versantului, urmând ca după eliberarea terenului să fie efectuate în mod unitar lucrările geotehnice de stabilizare a versantul și de securizare a zonei în care se găsesc bazinele de alimentare cu apă potabila a municipiului și drumul județean DJ 191C Zalău-Creaca-Jibou.

La proiectul susmenționat au fost solicitate completări după cum urmează:

– Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 281255/28.04.2009 a solicitat obținerea avizului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – Centrul Operational National;

– Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței prin adresa nr. 26025/IA/17.06.2009 a solicitat întocmirea de către Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj a unui Studiu de Prefezabilitate care să justifice soluțiile de intervenție propuse și costurile aferente.

Aceste documente au fost transmise de către Instituția Prefectului Sălaj cu adresa nr. 8881/21.08.2009 spre avizare către Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Deoarece la demersurile inițiate nu s-a primit răspuns, în anul 2010 Instituția Prefectului Județului Sălaj și Consiliul Județean Sălaj a inițiat un alt proiect de H.G., transmis la M.A.I. cu adresa nr. 264/c/23.03.2010, privind alocarea sumei de 2.539.584,00 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut pe anul 2010 în vederea strămutării gospodăriilor familiilor afectate de calamități naturale produse în municipiul Zalău. S-a avut în vedere amplasamentul oferit de Primăria Municipiului Zalău.

În prezent alunecarea de teren de pe dealul Ortelec din municipiul Zalău, afectează aproximativ 10 ha, incluzând Drumul județean DJ 191 C, bazinele de alimentare cu apă ale municipiului Zalău și un număr de 19 gospodării.

Figura nr.10: Locuință afectată de alunecări de teren, în zona Ortelec.

Figura 11: Teren situat în intrevilanul zonei Ortelec, afectat de alunecări de teren

Evoluția fenomenului din zona afectată este monitorizată permanent de către Instituția Prefectului județului Sălaj împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj și Primăria Municipiului Zălau, în scopul asigurării inștiințării și alarmării populației, și luarea măsurilor de intervenție și evacuare dacă situația ar impune, conform Ordinului Prefectului nr.55 din 26.03.2009.

S.C. Cemacon S.A. a demarat în această perioadă lucrări de suprafață, constând în drenuri și canale, conform unui proiect propriu. Până la această dată, au fost efectuate lucrările în zonele în care cetățenii au asigurat condițiile de acces, o parte dintre aceștia refuzând accesul utilajelor.

Datorită precipitațiilor și topirii zăpezilor alunecarea de teren a avansat față de anul 2010, deplasarea fiind pe raza unui sector de cerc cu lungimea de 300 m, apropiindu-se de conducta de apă potabilă, la ultima verificare observându-se deplasări ușoare de teren afectând stabilitatea construcțiilor de locuit.

Directii de actiune propuse:

– aprobarea proiectului de H.G. pentru realizarea locuințelor.

– mutarea proprietarilor afectați în noile locații.

– evacuarea zonei declarată cu risc natural pentru efectuarea lucrărilor de stabilizare.

V. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Fiind un fenomen natural de sorginte geologică, care a existat înaintea oricărei civilizații, alunecările de teren și efectele acestora sunt dificil de gestionat, deoarece când se manifestă afectează suprafețe de obicei mari, intervenția pentru înlăturarea urmărilor presupune soluții tehnice foarte costisitoare și implică o multitudine de organisme și forțe specializate în managementul situațiilor de urgență.

Având unele similitudini cu cele aplicate în caz de cutremur măsurile de prevenire, protecție și intervenție în cazul alunecărilor de teren au unele particularități. O particularitate o constituie faptul că evenimentul, cu rare excepții, nu se desfășoară chiar prin surprindere. Alunecările de teren se pot desfășura cu viteze lente de sub 0,6 m/an, dar în unele situații cu viteze mari de peste 3 m/s, oferind posibilitatea pentru realizarea unor măsuri în astfel de situații. În aceste condiții, un rol important revine acțiunilor de observare a condițiilor de favorizare a alunecărilor de teren și alarmării (avertizării) populației în timp util realizării protecției.

Pentru prevenirea urmărilor dezastruoase ale alunecărilor de teren, organele de specialitate, supunând unui control permanent aceste fenomene, au ajuns la următoarele concluzii:

– alunecările de teren pot fi, în unele cazuri, preîntâmpinate dacă sunt făcute din timp investigațiile necesare stabilirii condițiilor de apariție și de dezvoltare a lor;

– se pot gestiona asemenea evenimente dacă se aplică procedee adecvate de tinere sub control;

– este necesar a se evita amplasarea unor obiective industriale sau a altor construcții în zonele în care asigurarea stabilității straturilor nu se poate realiza sau este foarte costisitoare;

– este posibilă protecția dacă se preconizează și se planifică din timp măsuri corespunzătoare și se realizează o informare oportună a populației în zona de risc.

Printre măsurile de prevenire a situațiilor de urgență generate de alunecările de teren amintim:

Identificarea, în detaliu, delimitarea geografică și declararea zonelor cu risc natural la alunecări de teren de pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, în conformitate cu prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a V-a Zone de risc natural, precum și cu actele normative subsecvente;

Constituirea de bănci de date informatizate privind zonele cu risc natural la alunecări de teren, actualizate periodic și integrate în Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenta;

Inițierea și/sau continuarea unor studii pentru culegerea și sinteza de date și acumularea de cunoștințe referitoare la elementele determinante pentru hazardul alunecărilor de teren, evaluarea elementelor expuse la risc: construcții, rețele, populație, instituții publice etc., pentru a lua în considerare condițiile locale, elementele expuse și pentru realizarea de scenarii specifice credibile;

Urmărirea evitării și/sau reducerii efectelor distructive ale alunecarilor de teren și apariției unor dezastre complementare prin realizarea unor măsuri și acțiuni de reducere a vulnerabilitatii în zonele de risc;

Elaborarea și aprobarea planurilor de urbanism – generale, zonale și de detaliu -, cu stabilirea și aplicarea restrictiilor de amplasare a unor construcții sau dotări în zone cu risc seismic și/sau la alunecări de teren, restrictii care vor fi impuse prin documentațiile de urbanism cu prilejul elaborării și avizării acestora;

Protecția și pregătirea capacităților de răspuns în situația de urgență specifică: unități ale serviciilor de urgență profesioniste, unități și echipe cu atribuții speciale din rețeaua medico-sanitară, poliție și unități pentru păstrarea ordinii publice, servicii de urgență voluntare, sisteme funcționale, dotări, sisteme de comunicare, coordonare și conducere, spații de acces și evacuare, spații de adăpostire a răniților și sinistratilor, rezerve de alimentare cu apă, medicamente, alimente, energie electrică, combustibil;

Protecția bunurilor de patrimoniu: clădiri, lucrări inginerești, dotări tehnologice diverse, valori cultural-artistice din administrarea instituțiilor publice și private;

Coordonarea metodologică privind materialele pentru educarea preventivă a populației, asigurarea diseminării informațiilor: pliante, broșuri, afișe, puse la dispoziție de organismele abilitate potrivit legii;

Coordonarea și avizarea instalării și operarii în condiții sigure a unor sisteme de urmărire, avertizare și alarmare privind efectele seismelor și/sau alunecarilor de teren pe amplasamente libere, în construcții publice și/sau private, dotări ale regiilor/rețele de infrastructuri etc.: accelerografe/seismografe, captori, traductori, martori de deformatii, deplasări, echipamente specifice de protecție civilă, etc., cu respectarea prevederilor legale.