Alte Canale de Distributie
Dezvoltarea serviciilor la distanță, cum ar fi telephone banking, mobile banking, Winbank, TeleBank, InfoBank, a condus la o reorientare a marketingului atât în privința noilor produse și servicii oferite clienților, cât și în vânzarea și distribuția acestora, prin utilizarea acestor noi canale de distribuție.
Aceste noi oportunități au condus chiar la apariția unor societăți specializate în furnizarea și gestionarea acestor canale de distribuție. Au apărut întreprinzători care au înțeles că tot mai multe tranzacții financiare pot fi simplificate la maximum și se pot realiza de pe smartphone-uri. Astfel a luat ființă compania NETOPIA, care este unul dintre cei mai mari procesatori de plăți online cu cardul din România. După 9 ani de prezență pe piața locală Netopia a devenit lider pe segmentul microplăților prin SMS. Netopia mobilPay oferă posibilitatea unui public foarte extins (cca. 21 milioane de utilizatori de telefonie mobilă) de plată prin SMS, o soluție flexibilă, ușor de integrat pe orice platformă și cu costuri doar la tranzacțiile efectuate.
Procedura de plată prin SMS online presupune următorii pași:
1) Clientul trimite un cuvânt prin SMS la un număr special alocat;
2) Clientul primește automat un SMS cu un cod;
3) Codul se înscrie pe website-ul dumneavoastră și plata este efectuată.
Netopia mobilPay mai oferă și un sistem de procesare plăți cu cardul simplu de folosit și sigur, atât pentru proprietari de afaceri în mediul online, cât și pentru clienții lor direcți.
Procedura de plată prin card presupune parcurgerea a 4 pași într-un timp ce variază între 2 și 3 secunde.
Gradul mare de accesibilitate directă la și de la clienți, a permis companiei să-și extindă serviciile, respectiv să devină ea însăși furnizor de servicii bancare.
Astfel, în martie 2013, NETOPIA a lansat pe piața din Mexic o aplicație mobilă care le permite utilizatorilor să împrumute sume mici de bani.
Pentru a obține un împrumut, a cărui valoare maximă este de 5000 de pesos (300 de dolari), utilizatorii trebuie să completeze o solicitare în cadrul aplicației, iar apoi, într-un interval de până la 40 de minute, aceștia primesc banii în contul bancar personal dacă cererea a fost aprobată. Utilizatorii aleg singuri data scadenței creditului, termenul de rambursare fiind de maximum 31 de zile iar dobânda percepută este de 1% pe zi. Serviciul a fost lansat în Mexic întrucât aici există o piață de 95 de milioane de utilizatori de telefoane mobile și 45 de milioane de utilizatori de internet.
În România, NETOPIA mobilPay este partenerul a peste 80% din website-urile de reduceri și a peste 40% din website-urile de retail și turism.
Am insistat asupra acestei companii pentru a arăta că ritmul dezvoltării tehnologiilor de transmiteri de date fără bariere de distanță și timp, impune băncilor adoptarea mixului de marketing la aceste condiții. Astăzi băncile nu mai concurează neapărat în produse ci mai ales în serviciile pe care le oferă clienților, iar elementele de diferențiere se realizează prin canalele de distribuție prin intermediul cărora sunt oferite servicii adiționale: gestiunea informatizată a portofoliului de clienți, e-mailuri de informare, etc. Așa se explică apariția unor companii nebancare de genul NETOPIA care concurează piața bancară și care distribuie eficient produse financiare proprii sau în parteneriat cu instituțiile bancare. Companiile mari de retail oferă la rândul lor produse financiare (cărți de credit pentru cumpărături, împrumuturi personale, etc.), adresându-se uneori direct clienților, fără a mai apela la vreo instituție bancară.
Așa cum am subliniat în acest capitol, noile tehnologii au un rol important asupra inovării în domeniul serviciilor și produselor bancare. Au apărut astfel băncile virtuale care oferă produse și servicii pe baza tehnologiei informației, nefiind necesară prezența clienților la o agenție sau sucursală a băncii.
Serviciul Winbank este un serviciu de tip internet banking ce este accesibil non-stop de la orice calculator conectat la internet. Acest serviciu permite efectuarea plăților de utilități, schimburi valutare, plăți diverse intra și inter bancare, plăți repetitive, etc., cu costuri foarte mici și mai ales cu economii de timp însemnate.
Serviciul TeleBank permite obținerea de informații și realizarea de operațiuni bancare uzuale direct prin telefon. Avantajul acestor servicii, pe lângă libertatea de mișcare ce o asigură clienților, constă mai ales în costurile mai reduse cu până la 30% decât costul produselor sau serviciilor achiziționate individual..
InfoBank este un serviciu care facilitează transmiterea periodică prin e-mail sau SMS de informații privind conturile proprii, după tranzacțiile efectuate sau despre produsele și serviciile băncii.
Exemplu: Piraeus Bank oferă prin pachetul ”Mereu înainte” un pachet de 6 produse și servicii bancare oferite cu costuri reduse (preferențiale). Pe lângă produsele de bază incluse în pachet (cont curent în lei, plan de economii ”Bonus 12+”, card de debit Visa Shop&Cash utilizabil 24 de ore pentru plăți la comercianți și retrageri de numerar de la bancomate de oriunde din lume) pachetul mai include și serviciile descrise mai sus: WinBank, TeleBank și InfoBank. Oferta face mențiune că acest pachet este cu 29% mai ieftin decât costul produselor/ serviciilor achiziționate individual.
x x
x
Ritmul extraordinar al dezvoltării tehnologiei informaționale va avea un impact substanțial asupra activității de marketing a produselor și serviciilor bancare. Băncile vor trebui să-și schimbe radical poziționarea față de clienți în sensul că va exista o compoziție acerbă pentru modul în care vor pune la dispoziția oamenilor informațiile pentru derularea activităților bancare.
Sistemele interactive permit cunoașterea activităților băncii și va rezolva cerințele oricărui client.
De aceea, atât pe plan internațional cât și în România, rolul marketingului bancar va căpăta un caracter strategic în activitatea tuturor instituțiilor bancare.
În măsura în care marketingul bancar va descoperi noile oportunități și va lua deciziile strategice de dezvoltare la timp, va putea contribui în mod eficient la menținerea băncilor pe o piață atât de concurențială în ceea ce privesc produsele și serviciile bancare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Alte Canale de Distributie (ID: 135116)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
