Alocarea de capital, in contextul regimului de supraveghere Solvency II [606237]

1
Alocarea de capital, in contextul regimului de supraveghere Solvency II
Model intern.

În anul 1998, ca răspuns la o piață a serviciilor financiare din ce în ce mai complexă
și probabilitatea creșterii unei adevărate piețe unice, Comisia Europeană a creat un
cadru de reglementare pentru serviciile financiare. Scopurile declarate pentru acest
cadru au fost "consolidarea încrederii consumatorilor prin promovarea integrării
integrat e a pieței financiare asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a
consumatorilor "(Comisia Europeană, 1998, p. 1). Protecția solvabilității
consumatorilor pe piețele de asigurări este în prezent întreprinse în două etape –
Solvabilitate I, în vigoare începând cu ianuarie 2004, și Solvabilitate II, în curs de
dezvoltare.

Proiectul Solvency II a fost demarat în 1998 de către Comisia
Europeană, ca raspuns la o piata a serviciilor financiare din ce in
ce mai complexa si probabilitatea cresterii unei adevarate piete
unice, avand scopulsă reînnoiască regimul de supraveghere al
asigurărilor și să îl armonizeze cu sistemul bancar din
cadrulstatele membre ale Uniunii Europene.Înainte de regimul actual
de supraveghere al asigurărilor, principalele elem ente au fost
soluționate de Directive73/239/CEE și 88/357/CEE, care reglementează
asigurările generale și Directivele79/267/ CEE și 90/619/CEE, pentru
asigurările de viață. Chiar dacă au fost emise noi
directiveulterior, în 1991 și 1992, menite să reînnoia scă regimul de
supraveghere, uniformizarea pietei europene a generat necesitatea de
rearanjare a regulamentelor de supraveghere.Primul pas a fost făcut
în 1994 cu înființarea Comisiei Müller, compusă dinmai multe
autorități europene de supraveghere, cu sar cina de a stabili
orientări pentru a spori competențele europene de supraveghere a
solvabilității. Dintre aceste ghiduri a fost, la recomandarea
Comisie Muller, urmărită Solvabilitatea I, dar prezinta un deficit
critic.
Solvabilitatea 1 a implicat cerințe mai stricte pentru a asigura
solvabilitatea companiei in fiecare moment nu numai la sfârșitul

2
anului fiscal, asa cum era reglementat de regulamentele
anterioare.În plus, a fost introdusă o marjă de solvabilitate cu
scopul de a acoperi pierderile neastepta te și riscurile viitoare
ale comapaniilor. Principala deficienta a Solvency 1 insa este
aceea că, exact ca directivele emise anterior, continuă săvizeze
doar partea pasivă a bilanțului fara conexiune cu activele, aspect
ce duce la o subestimare a riscuril orasociate activităților de
investiții. Uniunea Europeană trebuie să facă față astfel unei alte
provocări: să creeze un nou regim de solvabilitate care să implicede
asemenea, directive privind investițiile, rezervele tehnice și care
ar trebui să poată furn iza autorităților de supraveghere instrumente
eficiente calitative și cantitative pentru a evalua și a
reglementasolvabilitatea unei societăți de asigurări.
Prin urmare, în 1998, Comisia Europeană a început să lucreze la un
nou și mai eficient"Cadru de reg lementare" cu scopul "de a spori
încrederea consumatorilor prin promovarea deplinăintegrarea pieței
financiare, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție
a consumatorilor "Comisia, 1998, p.1). Acest nou cadru, cunoscut sub
numele de Solvency II, a fost dezvoltat în două 13etape: o primă
etapă în care s -au efectuat mai multe studii și a fost schițat un
generalcadru, iar faza finală în care orientările generale au fost
puse în aplicare în mod specificreguli. În prima etapă, studiul KPMG
a recoma ndat o structură de asigurare cu trei pilonisupraveghere. O
structură identică cu cea adoptată de Basel II, modelul de
supraveghere pentru bănci.Această structură, asemănătoare cu cea a
lui Basel II, ar trebui să ofere o înțelegere a riscului, bazată
pesolvabilitate generală. Aceasta implică cerințe cantitative,
activități de supraveghere, supraveghereraportare și publicare.
Fiecare dintre aceste activități constituie unul dintre cei trei
piloni pe care îi vom faceconsultați în detaliu mai târziu în acest
capitol.Pe lângă studiul realizat de grupul KPMG, a fost efectuat un
studiu mai intens și structuratpe raportul Sharma. Raportul Sharma a
subliniat aspectele centrale care trebuie puse în aplicare în
cadrulîn etapa a doua, acestea sunt rezumate în Key Insig ht 1.
Solvency II reprezinta un proiect major, primul proiect strategic de mare anvergura pregatit de
catre asigurarea europeana. Cunoscut fiind ca un proiect riscant in contextul in care incearca
sa plaseze riscul in centrul sistemului, este cu adevarat o provocare ce pretinde noi competente
din partea participantilor. Cu debutul in anul 2002, proiectul a luat amploare sub egida Comisiei
europene in stransa colaborare cu piata: controlori, regulatori, industrie si consultanti.

3
Directiva este considerata de catre specialisti un stimulent puternic pentru ca societatile de
asigurare sa isi dezvolte un sistem de masurare, monitorizare si administrare a propriilor
riscurilor. In acest context este bine de precizat faptul ca directia acestei abordari este insa si
recunoasterea modelelor interne dezvoltate de catre societati, sub rezerva ca acestea permit o
ameliorare a gestiunii riscului, reflectand totodata mult mai fidel profilul societatii decat o
formula standard.
Mai mult, obiectivul acestui sistem este ace la de a oferi autoritatilor de supraveghere parghii
necesare in vederea unei evaluari corecte a solvabiliatii unei companii de asigurari.
Elementele centrale ale Directivei sunt de ordin cantitativ si calitativ, sprijinite pe o abordare
de trei piloni, ana log Basel II:
• Pilonul I : stabileste cerintele cantitative; nivelul capitalului pe care o societate trebuie
sa il detina pentru a face fata, intr -o situatie extrema, obligatiilor garantate;
Cerinta de capital ce deriva din aceste calcule identifica doua praguri:
 MCR este cerinta de capital minim, valoare absoluta. In situatia in care societatea detine
un nivel al capitalului disponibil mai mic decat acest prag, atunci acest aspect poate
genera discutii mai aprofundate intre supraveghetor si asigurator, ne impunand in mod
automat retragerea autorizatiei de functionare. Acesta este echivalentul unui Value at
Risk (VaR) cu un nivel de incredere 15% pe o perioada de un an. Limitele nivelului
MCR, astfel cum acestea sunt reglementate de catre ASF sunt de minimum 25 % si
maximum 45% din SCR.
 SCR este cerinta de capital de solvabilitate. Aceasta este echivalentul unui VaR cu un
nivel de incredere de 99,5% pe o perioada de un an. SCR poate fi calculată utilizând fie
o formulă standard, așa cum este definita in docum entatia tehnica emisa de catre
Comitetul European al Supraveghetorilor din Asigurari si Pensii Ocupationale
(CEIOPS) devenit ulterior Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale
(EIOPA), sau utilizând un model intern conceput pentru a fi adaptat profilului
companiei sau o abordare combinată, respectiv un model intern parțial. Astfel, oricare
ar fi optiunea societatii, aceasta identifica o abordare bazată pe riscuri modulare, adică
SCR este agregarea costului de capital pe modul de risc.
In situatia in care nivelul capitalului disponibil al societatii se plaseaza dedesubtul valorii
SCR, atunci autoritatea de control (supraveghetorul) ii va cere societatii sa ia masuri
concrete, realizabile de restabilire al acestuia.
In contextul Solvency II, scopul supraveghetorului este acela de a verifica daca un
asigurator este nu numai solvent, respectiv sa respecte cerinta minima de capital, dar si sa
aiba o tinta mai mare decat acest minim, respectiv cel putin un capital disponibil la nivel
de SCR.

4
MCR < SCR ≤ Capitalul disponibil
In ceea ce priveste capitalul disponibil, acesta este reprezentat de diferenta dintre active1 si
pasive2.
• Pilonul II cuprinde principiile calitative ce completeaza Pilonul I, respectiv
reglementari privind supravegherea. P e scurt are la baza sistemul de management al
riscului si guvernanta corporativa, incluzand si abordarea prospectiva a necesarului de
capital;
Mai exact, se focalizeaza pe urmatoarele aspecte:
 Sistemul de guvernanta necesita a fi conceput astfel încât să prevadă o gestionare
sănătoasă și prudentă a activitatii societatilor.
 ORSA ( autoevaluarea riscurilor și a solvabilității) este elementul principal al Pilonului
II, reprezintă totalitatea proceselor și procedurilor dezvoltate de o societate pentru a
ident ifica, măsura, evalua, monitoriza, gestiona și raporta riscurile cu care se confruntă
sau se poate confrunta aceasta pe termen scurt sau lung în funcție de strategia de afaceri,
și pentru a -și determina necesarul de capital de solvabilitate. ORSA nu este d oar un
instrument intern de evaluare a riscurilor, ci si o parghie de control pentru autoritatea
de supraveghere.
 Autoritatea de supraveghere examineaza societatile din punct de vedere al calculului de
capital, gestionarea riscurilor si sistemul de guverna nta, orice deficienta identificata
putand fi precedata de masuri de majorare de capital.
• Pilonul III cunoscut fiind drept cadrul de raportare, abordeaza cerintele calitative de
publicare ale informatiei, asigurand transparenta raportarilor privind solvabilitatea, atat
catre supraveghetor, cat si catre publicul larg.
Acest cadru de raportare3 menit sa asigure o disciplina sporita pe piata asigurarilor, vizeaza
urmatoarele rapoarte:
 RSR (Raport de Supraveghere Periodica) – catre autoritatea de supraveghere
 SFCR (Raportul privind Solvabilitatea si Situatia Financiara);
 QRT (Raportari cantitative).
Astfel, Solvency II

1 Preponderent la valoarea de piata (market value)
2 Constituita din cea mai buna estimare (best estimate) plus o marja de risc (risk margin)
3 Norma ASF nr. 21/2016

5

6
Capitalul disponibil este diferența dintre active și pasive. Scopul supravegherii organismele din
cadrul Solvency II trebuie să verifice dacă un asigurător nu este numai solvent (astfel încât să
respecte cerințele minimecerință reprezentată de MCR), dar și să aibă o țintă mai mare decât
minimul final(cel puțin un capital disponibil la n ivelul SCR):

Regimul de solvabilitate II este un stimulent puternic pentru ca societățile de asigurare să
implementeze un ERM adecvat (Gestionarea riscului pentru întreprinderi (ERM) este procesul
de planificare, organizare, conducere și control al activităților unei organizații, pentru a
minimiza efectele riscului asupra capitalului și câștigurilor organizației. Gestiunea riscurilor
pentru întreprinderi extinde procesul în așa fel încât să includă nu doar riscurile asociate
pierderilor accidentale, ci și riscurile financiare, strategice, operaționale și altele.)Acest cadru
pune accent, in parte, pe intelegerea modelului de capital economic dezvoltat de companie.
Conform directivei Solvency II, aceasta poate lua forma așa numitului Use test (Demonstr area
utilizarii modelului – Articolul 120 din DIRECTIVA 2009/138/CE A PARLAMENTULUI
EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și
desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)) . Acest use test își
propune să demonstreze că modelul intern propus de catre companie este efectiv încorporat în
activitatea zilnica a acesteia. Unul dintre aceste teste este alocarea capitalului economic.
In acest context, capitalul economic al companiei poate fi exprim at sub forma capitalului
necesar pentru acoperirea pierderilor viitoare neașteptate, la un nivel de încredere selectat
pentru un anumit orizont de timp. Acesta reprezintă o formă de cuantificare a riscului și leagă
capitalul de riscurile specifice companie i, indiferent de existența activelor. Capitalul economic
reprezintă o măsură prospectivă de adecvare a capitalului și este bazat pe o evaluare
probabilistică a pierderilor viitoare potențiale. Dezvoltarea și implementarea unui model
funcțional de capital e conomic poate spori capacitatea conducerii companiei de a anticipa
potențialele probleme. Capitalul economic aduce valoare adaugată preponderent prin aplicarea
acestuia în procesul decizional și în administrarea riscurilor.Utilizarea unor astfel de modele
poate contribui la un sistem de stabilire a prețurilor mult mai cuprinzător care să acopere
pierderile așteptate și neașteptate, poate servi la evaluarea adecvării capitalului în raport cu
profilul de risc general al companiei, la dezvoltarea unor indicato ri de ajustare a performanței
la riscuri care să ofere o evaluare mai bună a rezultatelor și a volatilității acestora și poate
susține eforturile privind administrarea riscurilor prin asigurarea unei baze comune de
evaluare. Istoria ne arata faptul ca exist ă mai multe metode de alocare, metode ce pot fi
clasificate in functie de urmatoarele
• Teoria jocului;
• Teoria riscului;
• Teoria economica.

7

game theory; risk theory; economic theory6 . Although these methods are based upon
different settings, they all have one central principle in common. Apportioning capital to each
LOB is down to the relative riskiness of each LOB in terms of the total riskiness of the
company. In other words a LOB "receives" capital depending on its risk contribution to the
total risk of a company. This total risk is quantified by the overall economic capital. Similarly
the allocated capital to a business line corresponds to the risk attached to this business line. A
first set of method is based on game theory. Game theory dates b ack to the mid -40s. It studies
the interactions between individuals on groups, trying to model them. In the 2000s, Denault
aims at a fair allocation of risk among the business lines of a company. He shows that a fair
solution of the allocation problem is t he game theoretic Aumann -Shapley solution.
Concomitantly Tasche uses another paradigm. He is interested in the risk -reward relation of
each LOB. His reasoning finds its root in risk theory. Allocation of risk among the LOBs has
to be done in respect of the risk contribution of the LOB out of the total company risk. Tasche
shows this is the only way to properly allocate target return to each LOB. He uses Euler’s
theorem of the gradient in this respect. Interestingly, despite the fact that Denault and Tasche
have different starting points, it can be shown that one arrives at the same allocation solution.
The solution can be expressed as a partial derivative of the risk measure attached to a LO B.
teoria jocurilor; teoria riscurilor; teoria economică6 . Deși ace ste metode se bazează pe setări
diferite, toate au un principiu central in comun. Capitalul de repartizare pentru fiecare LOB
este inferior riscului relativ al fiecărei LOB -uri termeni de risc total al companiei. Cu alte
cuvinte, un LOB "primește" capitalu l depinzând cu privire la contribuția sa la riscul total al
unei societăți. Acest risc total este cuantificat de către capitalul economic general. În mod
similar, capitalul alocat unei linii de activitate corespunde riscul asociat acestei linii de
activita te. Un prim set de metode se bazează pe teoria jocurilor. Teoria jocului datează de la
mijlocul anilor '40. Aceasta studiază interacțiunile dintre indivizi pe grupuri, încercând să le
modeleze. În anii 2000, Denault urmărește o alocare echitabilă a risculu i între liniile de afaceri
ale unei companii. El arată asta o soluție corectă a problemei de alocare este soluția teoretică a
jocului Aumann -Shapley. Concomitent, Tasche utilizează o altă paradigmă. El este interesat
de relația de risc -recompensă a fiecare LOB. Argumentarea lui își găsește rădăcinile în teoria
riscurilor. Alocarea riscului între LOB -uri a avut loc să se facă în ceea ce privește contribuția
la risc a LOB din totalul riscului societății. tasche arată că aceasta este singura modalitate de a
aloca corect întoarcerea țintă la fiecare LOB. Folosește lui Euler În acest sens, teorema
gradientului. Interesant, în ciuda faptului că Denault și Tasche au puncte de pornire diferite,
poate să se arate că ajungem la aceeași soluție de alocare. Soluția poat e fi exprimată ca a
derivată parțială a măsurii de risc atașată unui LOB.

8
In the case of VaR, the partial derivative can be expressed as a conditional expectation. The
conditioning element is when the measured risk of the company corresponds to its VaR. T he
level of the VaR could be calibrated to match the economic capital but not necessarily. In the
case of TVaR, the partial derivative can be formulated as a conditional expectation as well. The
condition is then when the risk of the company goes beyond Va R, which can be calibrated to
be the economic capital level. Ruhm with Mango, independently and coincidentally to Kreps
have developed an algorithm linking reward to risk. This algorithm is particularly adapted to
allocation based on capital modelling simu lations used in this study. As Denault initiates the
use of games theory to model Capital allocation, he had coherency in mind. Thus building on
the concept of coherent measure of risk, he introduced the concept of coherent allocation of
capital. It refers to coherency axioms are full allocation, no undercut, riskless allocation and
symmetry. The full allocation ensures that the whole of the economic capital is allocated,
preventing the situation of unallocated capital. No undercut guarantees no over -alloca tion to a
business line, preventing this business line to get disadvantaged compared to another business
line getting less capital than it should have. Riskless allocation stands for allocation of riskless
cash, which decrease a pre -existing risk position hence the allocated capital for the concerned
business line. Symmetry states that allocation strictly depends on risk contribution of the
business lines.

În cazul VaR, derivatul parțial poate fi exprimat ca o așteptare condiționată. elementul de
condițio nare este atunci când riscul măsurat al companiei corespunde valorii sale VaR. nivelul
VaR ar putea fi calibrat pentru a se potrivi capitalului economic, dar nu neapărat. În cazul
TVaR, derivatul parțial poate fi formulat și ca o așteptare condiționată. Co ndiția este atunci
când riscul companiei depășește valoarea VaR, care poate fi calibrată a fi nivelul capitalului
economic. Ruhm cu Mango, independent și coincidență cu Kreps au dezvoltat un algoritm
conectând recompensa la risc. Acest algoritm este adapta t în special la alocarea bazată pe
capital simulări de modelare utilizate în acest studiu. După cum Denault inițiază utilizarea
teoriei jocurilor pentru a modela alocarea de capital, el a avut o coerență în minte. Astfel,
pornind de la conceptul de măsură coerentă a riscului, a introdus conceptul de alocarea coerentă
a capitalului. Se referă la axiomele de coerență sunt alocarea totală, alocarea fără riscuri și
simetria. Alocarea integrală asigură faptul că întreaga economie capitalul este alocat,
împiedicâ nd situația capitalului nealocat. Nici o garanție subcărcată nu supra -alocare la o linie
de afaceri, împiedicând această linie de afaceri să devină dezavantajată comparativ la o altă
linie de afaceri, obținând mai puțin capital decât ar fi trebuit. Anulare a alocării fără riscuri
pentru alocarea de numerar fără risc, care scad poziția de risc preexistentă, prin urmare, suma
alocată capital pentru linia de afaceri vizată. Simetria afirmă că alocarea depinde strict de
contribuția la risc a liniilor de afaceri

9

Buch and Dorfleitner show the existence of a mapping between some properties of coherent
measure of risk and coherent allocation of capital. The relevant Capital allocation properties
appear to be full allocation, no undercut and riskless allocation. Symm etry is not desirable as
such, because it would imply linearity of the risk measure. Such a situation is exactly the
opposite of accounting for diversification benefit. This is all the more inappropriate as Capital
allocation should account for the benefit of diversification. The aforementioned mapping is
that positive homogeneity can be mapped to full allocation, subadditivity to no undercut and
translation invariance to riskless allocation. Before moving on to the next section, the question
of each method advantages and drawbacks of each solution is not to be missed. Aumann –
Shapley or Euler solution is unique, relatively simple to implement through simulation
techniques. It requires however some compromise between pure axiomatic requirements and
an economi c viewpoint. Some authors even feel that the exercise of Capital allocation does not
make sense. They suggest that either it goes against the company value -maximisation
paradigm, or it is totally notional hence useless. Albeit some arguments seem valid, we do not
share the view that Capital allocation can be fully rejected. In all fairness, some authors reject
Capital allocation in order to privilege a new method they have developed and which is deemed
to supersede Capital allocation. Even though this work concentrates on economic capital
modelling, Capital allocation can also be used for risk pricing. This can be done by adopting a
long term perspective, i.e. relying on an informed pricing regardless of the business cycles but
focusing on the implied volati lity of the LOB. Along with capital modelling and risk
management in view, the long term outlook will be privileged in the applicative part .
Buch și Dorfleitner demonstrează existența unei cartografiere între unele proprietăți ale
coerențeimăsura riscului și alocarea coerentă a capitalului. Proprietățile relevante de alocare a
capitaluluipar a fi alocare integrală, fără alocare fără riscuri și fără riscuri. Simetria nu este de
doritca atare, deoarece ar implica liniaritatea măsurii de risc. O astf el de situație este exactfață
de contabilizarea beneficiilor de diversificare. Acest lucru este cu atât mai inadecvat ca și
Capitalalocarea trebuie să țină cont de beneficiul diversificării. Cartografia menționată mai sus
estecă omogenitatea pozitivă poate fi mapată la alocarea totală, subadditivitatea la nici o
subcotare șiinvarianța traducerii la alocarea fără risc.Înainte de a trece la următoarea secțiune,
problema fiecărei metode este avantajele și dezavantajeledin fiecare soluție nu trebuie ratată.
Aum ann-Shapley sau soluția Euler este unică, relativsimplu de implementat prin tehnici de
simulare. Aceasta necesită totuși un compromisîntre cerințe axiomatice pure și punct de vedere
economic. Unii autori chiar simt astaexercitarea alocării de capital nu ar e sens. Ei sugerează că
fie merge contraparadigma de maximizare a valorii companiei, sau este absolut fictivă, prin
urmare, inutilă. Deși uniiargumentele par valide, nu împărtășim opinia potrivit căreia alocarea
de capital poate fi pe deplin respinsă.În to ată corectitudinea, unii autori resping Alocarea de
capital pentru a privilegia o nouă metodă pe care o aus -au dezvoltat și care se consideră a
înlocui alocarea de capital.Chiar dacă această lucrare se concentrează pe modelarea capitalului

10
economic, alocar ea de capital poate, de asemeneasă fie utilizate pentru stabilirea prețurilor de
risc. Acest lucru se poate face prin adoptarea unei perspective pe termen lung, adică bazându –
se peo precizare informată, indiferent de ciclurile de afaceri, dar cu accent pe volatilitatea
implicită aLOB. Împreună cu modelarea capitalului și managementul riscului în perspectivă,
perspectivele pe termen lungvor fi privilegiate în partea aplicativă.