Alimentatia Si Sanatateadocx

=== Alimentatia si sanatatea ===

Noțiuni introductive

Lucrarea de față își propune să examineze legăturile dintre modul de alimentație și sănătate. Mai precis decât atât, obiectivul principal urmărit în această lucrare este descoperirea factorilor psihologici de risc care pot duce la tulburări de comportament alimentar și legătura lor cu alegerile alimentare de zi cu zi la persoanele subponderale, normoponderale și supraponderale.

Psihanaliza este cea care a impregnat psihosomatica printr-o tendință de a se explica bolile psihosomatice prin cauze exclusiv psihologice, fără a se lua în evidență baza biologică a acestor boli. O exagerare de acest tip a fost al autoarei Flanders Dunbar, care a afiliat un anume tip de personalitate fiecărei boli somatice. Deși absurd, aceste încercări au dus la cunoașterea celor două componente aflate în dispută cu privire la influența factorului psihologic asupra organismului uman, și anume configurația sau pattern-ul agenților stresori și vulnerabilitatea psihică față de stres, înscrisă în trăsăturile de personalitate ale individului afectat. O consecință a reconsiderării concepției psihosomatice de apoi în rândul corpului medical a fost aceea a cercetărilor asupra influenței pe care o are climatul psihic al relației dintre medic și pacient asupra evoluției bolii. O altă preocupare de bază a psihosomaticii a constat în sublinierea legăturii dintre anumite comportamente nocive pentru sănătate și creșterea incidenței și severității bolilor. Rezultatele au dus la demonstrarea faptului că la baza comportamentelor cu risc de îmbolnăvire, cum ar fi supraalimentația, stau în primul rând cauze de ordin psihologic, care pleacă din sfera personalității unui individ. În cadrul interacțiunii individului cu agenți externi sau interni, apar premisele bolii, ca stare de rupere a echilibrului în care organismul se află cu mediul său de viață (Ioan Bradu Iamandescu, 2005).

„Mâncatul este prototipul tuturor tranzacțiilor cu celălalt, iar mâncarea este prototipul fiecărui obiect de schimb” (Joja Oltea apud. Maud, 1993). Tulburările de alimentație sunt mai degrabă rezultatul unor tesiuni la nivelul modelelor de alimentație. Ele au apărut și au fost înregistrate încă de la sfârșitul secolului XIX. Teoriile actuale își îndreaptă atenția atât spre dimensiunea biologică, cât și spre cea culturală, cea socială și cea psihologică. Există în prezent numeroase dovezi pentru faptul că, în majoritatea cazurilor, influențele psihologice și familiale contribuie la dezvoltarea unei tulburări de alimentație ( Joja Oltea, 2003).

Studiile arată că tentativele de sinucidere în rândul indivizilor cu tulburări de comportament alimentar sunt frecvente și că acești indivizi au tentative de suicid mai dese comparativ cu alții cu tentative de suicid, dar fără tulburări de comportament alimentar (Jaana T. Suokas, Jaana M. Suvisaari, Anu Raevuori, Mika Gissler, Jari Haukka, 2014).

Cercetările făcute pe această temă au demonstrat faptul că, la om, există o serie de caracteristici psihologice ce prezic o tendință de alegere a unor anumite alimente atunci când suntem stresați. O mai mare înțelegere a acestor trăsături predictive și a mecanismelor care stau la baza acestora ar putea duce la tratarea și prevenirea simptomelor bolilor psihice și comportamentelor deviante prin abordarea, menținerea și promovarea unei alimentații corecte și corespunzătoare propriului organism (Edward Leigh Gibson, 2006). Asta nu înseamnă că o dietă echilibrată este soluția unică și poate rezolva toate devianțele lumii ce ne înconjoară, dar în mod sigur modelul conform căruia mintea și trupul sunt două entități separate este redefinit. Pe baza acestei teorii m-am bazat atunci când am ales această lucrare. Sunt anumiți factori de risc care predispun anumite categorii de oameni la tulburări de comportament alimentar. Vulnerabilitatea psihică a oamenilor este, prin urmare, un factor important în consecințele alegerilor alimentare făcute. Dacă am reuși să identificăm acești factori de risc care predispun oamenii cu o anumită vulnerabilitate psihică la tulburări de comportament alimentar, atunci am putea preveni aceste tulburări prin abordarea unor măsuri și unei diete adecvate. În fiecare moment din zi, omul face alegeri alimentare, iar aceste alegeri alimentare se fac, în mod inconștient, pe baza unor factori psihologici. Dacă am reuși să identificăm ce factori psihologici intervin în alegerile alimentare ale persoanelor cu tulburări de comportament alimentar, anorexice, bulimice sau a persoanelor cu obezitate, atunci am putea preveni aceste tulburări prin corectarea dietei și prin terapie corespunzătoare. Înainte de a identifica factorii psihologici care intervin în momentul alegerilor alimentare pe care le facem zi de zi, trebuie să facem o scurtă prezentare a temei. Astfel, în primul capitol voi vorbi despre ce înseamnă tulburările de comportament alimentar, care sunt acestea și ce modele, teorii și abordări s-au dezvoltat în abordarea acestei teme. În al doilea capitol voi face referire la factorii psihologici care pot interveni în alegerile alimentare de zi cu zi și studiile făcute în acest domeniu, iar în al treilea capitol voi prezenta propriul studiu, împreună cu obiective, ipoteze și metode, participanți și rezultate.

2.Comportamentul alimentar și riscul de tulburare de comportament alimentar

Pentru a defini tulburarea de comportament alimentar, trebuie în primul rând să ne gândim la ce înseamnă comportamentul alimentar. Modul de alimentație al omului este un proces la baza căruia se află nevoia de a asigura organismului substanțele energetice și nutriționale necesare vieții. Există trei mari abordări ale comportamentului alimentar. Abordarea fiziologică se bazează pe faptul că organismul uman, ca orice organism animal, își reglează greutatea și compoziția prin stabilirea unui echilibru între aportul și cheltuiala de energie. Abordarea psihologică spune că decizia de a consuma alimente este motivată de calitățile senzoriale ale alimentației și de plăcerea imediată pe care acestea o produc. La acestea se adaugă răspunsul afectiv la informația senzorială și multe alte motive adiacente. Obiceiurile alimentare și procesele de învățare joacă un rol decisiv în preferințele alimentare ale adultului. Consumul repetat al unui aliment poate determina formarea unor preferințe, pe baza asocierii dintre calitățile lui senzoriale și consecințele fiziologice sau psihologice. Faptul că învățarea joacă un rol important în alegerea alimentului este demonstrat de modificarea preferințelor sau aversiunilor alimentare pe parcursul vieții. A treia abordare importantă a comportamentului alimentar este cea socio-culturală, în care alegerea alimentului într-o societate variază în funcție de vârstă, sex, clasă socială, cadrul familial, caracterul public sau privat al meselor și disponibilitatea alimentelor (Diana Zambila).

Legătura dintre alimentație și sănătate mintală a fost descoperită încă din anul 1910 de către George M.Gould care publicase un articol în care declara că îi devenise tot mai clar faptul că pacienții lui nu se făceau bine deoarece consumau prea mult zahăr și alimente bogate în amidon. Autorul articolului, doctor și lexicograf de profesie, a prezis problemele pe care americanii le vor avea din cauza unei alimentații bogate în zahăr și a pus bazele unei legături strânse între dietă și sănătate mintală prin observarea alimentației propriilor pacienți. Prin rezolvarea propriilor probleme alimentare și prin rezolvarea problemelor alimentare a pacienților, un grup mic de doctori și psihiatri au propus o legătură între dieta cu alimente procesate și creșterea enormă a infracțiunilor și bolilor mintale în America la sfârșitul anilor 60 și inceputul anilor 70 (George M. Gould, 1910).

În cartea sa despre legătura dintre alimentație și comportament, Barbara Reid Stitt a observat că tinerii care intrau în conflict cu legea aveau o alimentație bazată pe mâncăruri procesate și fast food, cu conținut crescut în zahăr, grăsimi și amidon, iar cei mai mulți dintre ei erau hipoglicemici. Ea a descoperit că alimentația lor poate fi cauza pentru infracțiunile pe care aceștia le comit, așa că a făcut un experiment în care i-a supus pe toți la o dietă bogată în alimente proaspete, naturale, alimentație în care lipseau alimentele procesate, zahărul, fast food-ul sau grăsimile. Subiecții au făcut un set de analize înainte și după, fapt care a dovedit că, după menținerea unei diete sănătoase, aceștia nu mai erau hipoglicemici, iar, când au fost eliberați, nici măcar unul dintre ei nu a recidivat. Autoarea a arătat, de asemenea, și legătura dintre alimentație și bolile mintale, elaborând cazul unei femei schizofrene, care, după menținerea unei diete sănătoase, nu a mai avut crize atât de dese și a reușit să se integreze în societate, găsindu-și chiar și un loc de muncă. Terapia printr-o dietă echilibrată și adecvată organismului poartă un nume, și anume terapie ortomoleculară (Barbara Reed Stitt, 1997).

Înainte de a trece în revistă etiologia tulburărilor de comportament alimentar, este necesară o scurtă prezentare a acestora. Termenul de tulburări de comportament alimentar definește în medicină un grup de boli nutriționale severe în apariția cărora rolul esențial îl au factorii psihologici, care, în interacțiune cu factorii genetici, biologici și socioculturali, pot duce la apariția sau la precipitarea unei tulburări de comportament alimentar la persoane cu o anumită vulnerabilitate psihică. Diagnosticul de tulburare de comportament alimentar se referă la anorexia nervoasă, bulimia nervoasă și bolile înrudite.

Etiologia tulburărilor de comportament alimentar constituie un subiect controversat, cele mai răspândite ipoteze actuale incluzând o multitudine de factori care pot interveni la subiecții predispuși. Se consideră că interacțiunea dintre factorii genetici, biologici, psihologici și socioculturali pot duce la apariția sau la precipitarea unei tulburări de comportament alimentar la persoane cu o anumită vulnerabilitate psihică (Maria Ladea, 2012).

Abordarea psihodinamică a tulburărilor de comportament alimentar susține faptul că la baza acestora există o relație de dependență a adolescentei față de figura paternă pasivă și lipsită de autoritate, precum și un sentiment de vinovăție întreținut de o mamă acaparatoare, ambivalentă, cu care adolescenta nu dorește să se identifice. Un comportament adictiv poate înlocui relația de obiect, iar căutarea senzațiilor fizice se substituie unor trăiri psihice intolerabile. Această abordare este cea de la care pornește Hilde Bruch (1962) în analiza interviurilor clinice ale pacientelor anorexice. Selvini-Palazzoli (1964, 1974) descrie comportamentul persoanei anorexice drept manieră specifică de exprimare a agresivității, întrucât anorexica nu are voie să riposteze, deci să își exprime agresivitatea firească, și atunci aceasta recurge la maltratarea propriului corp, comportamentul ei fiind de fapt un gest de expresie a neajutorării și non-valorizării. Meermen și Vandereycken (1987) au evidențiat însă faptul că asemenea teoretizări nu au fost verificate empiric și nici operaționalizate, ci sunt bazate doar pe observații clinice (Maria Ladea, 2012 ; Oltea Joja, 2004).

Conform abordării din perspectivă sistemică sau familială, simptomatologia fiicei cu tulburare psihosomatică exprimă o disfuncție familială. Pacienta anorexică poate fi văzută ca „rebela familiei care sfidează valorile și reprezentările morale patriarhale și sacrificante de sine ale familiilor tradiționale, prinse în transformările direcționate în sensul societății industriale citadine.”(Oltea Joja apud. Meerman și Vandereycken, 1987). Mara Selvini-Palazzoli subliniază faptul că pattern-urile de comunicare ale familiei pacientei anorexice sunt problematice și descrie „conflicte în căsnicii, probleme de organizare familială, refuzul exprimării opiniei față de alți membri ai familiei, insuficiența strategiilor de rezolvarea a problemelor, alianțe mascate sau coaliții negate între membrii familiei, culpabilizări sau rigiditate extreme” (Oltea Joja apud. Selvini-Palazzoli, 1982). De remarcat este faptul că alimentația este o expresie a culturii, dar este și o nevoie de a corespunde unor standarde exterioare privind valoarea și succesul, la anorexică acest lucru însemnând un ideal suplu și slab al frumuseții corpului. Minuchin, Rosman și Baker (1978) evidențiază apropierea emoțională extremă în familiile anorexicelor, bazându-se pe faptul că familia este considerată un sistem dirijat de reguli stricte. Studiul acestuia a demonstrat că familiile anorexicelor sunt caracterizate prin conflictualitate, evitare și supraprotecție (Oltea Joja apud. Minuchen și colab., 1978). În cazul bulimiei, un studiu realizat de Johnson & Flach în 1985 a arătat că familiile pacientelor cu bulimie au fost descrise drept intricate, dar neangajate, cu un nivel mare de conflictualitate și cu un accent redus al exprimării de sine ( Oltea Joja, 2004).

Abordarea socio-culturală se referă la idealul de frumusețe din zilele noastre, suplu și cât mai slab, promovat de mass media și inoculat femeilor prin domeniul modei. Presiunile socioculturale centrate pe idealizarea formei și greutății corporale, precum și pe sublinierea aspectelor negative ale creșterii în greutate, pot duce la accentuarea sau chiar la dezvoltarea tulburărilor de comportament alimentar la persoane cu o anumită vulnerabilitate psihică (Maria Ladea, 2012).

Abordarea biologică susține că factorii familiali și culturali nu sunt singurii care contribuie la dezvoltarea tulburărilor de alimentație, ci că există o anumită predispoziție genetică și psihică care depinde de personalitatea fiecărui individ în parte. Vulnerabilitatea psihică este greu de evaluat în contextul tulburărilor de alimentație, întrucât personalitatea poate fi evaluată specific începând cu vârsta de 18 ani, iar debutul tulburărilor de alimentație presupun un anumit control de sine, corporal și psihic.

Crisp descrie anorexia nervoasă ca fiind expresia dorinței de a slăbi deoarece, pentru ea, plusul ponderal, real sau perceput în mod distorsionat, reprezintă de fapt semnul maturizării, semn de care anorexica se teme. Ea se autopedepsește pentru această maturizare, pierzându-și controlul. Atât anorexia, cât și bulimia nervoasă apar ca și tentative de adaptare într-o perioadă specifică de dezvoltare.

Modelul vulnerabilității psihice este un model multifactorial și constă în faptul că factorii stresanți pot declanșa apariția unei tulburări în prezența unei vulnerabilități genetice sau a unor traume regăsite frecvent în istoria tulburărilor de comportament alimentar, cum ar fi neglijarea și abuzul emoțional al copilului, abuzul sexual sau violul (Oltea Joja, 2004).

Teoriile cognitive susțin drept mecanism al anorexiei nervoase existența unei percepții distorsionate a imaginii corporale, asociată cu nerecunoașterea sau negarea sentimentelor de oboseală, furie sau supărare (Maria Ladea apud. Sassaroli și colab., 2008).

Modelul cognitiv-comportamental a lui Fairburn referitor la bulimia nervoasă susține faptul că această tulburare apare datorită neîncrederii exagerate, forma și greutatea corpului subiectului pornind de la o autoevaluare negativă (Maria Ladea apud. Fairburn, 1981; Fairburn și colab., 1986, 1993). Prin urmare, această îngrijorare excesivă asupra formei și greutății corporale, asociată cu o stimă de sine foarte scăzută, pot duce la limitarea cantitativă și calitativă a alimentelor consumate.

În final, teoria celor trei factori a lui Bardone-Cone și colegii săi conceptualizează nemulțumirea față de corp ca un factor de stres, împreună cu perfecționismul și stima de sine ca și moderatori ai căii spre simptomatologia bulimică. Forțele pe care se bazează modelul sunt consistența acestuia cu teoria și cu dovezile clinice, cu testabilitatea empirică și cu natura integrativă (Munna J. Watson, Anna L. Steel, Jackueline L. Bergin, Antea Fursland, Tracey D. Wade, 2010, 2011).

2.1 Anorexia nervoasă și dorința de a fi slab

Anorexia nervoasă este o boală a timpului nostru, deși a fost descrisă pentru prima oară în 1874 ( Negrisanu Gabriela, 2005). Modelul psihologic al pacientului cu anorexie este cel al unei persoane introvertite, obsesive și perfecționiste, care capătă o senzație de control asupra situației prin restricționarea aportului alimentar. Abilitatea de a supraviețui fără a se alimenta este privită ca o victorie în lupta cu stresul cotidian, iar scăderea ponderală este percepută ca fiind un succes, în timp ce creșterea în greutate este percepută ca fiind o pierdere a autocontrolului. Pacienții cu anorexie prezintă frecvent tulburări psihologice, precum depresii majore, tulburare bipolară, tulburare obsesiv-compulsivă, abuz de substanțe, tendințe suicidare sau personalitate de tip borderline (Zwaan, M., Friederich, H. C., 2006).

Conform descrierilor făcute de Gull și Lasegue, anorexia se caracterizează prin pierdere severă în greutate, amenoree, constipație și neliniște, care nu sunt secundare unei patologii organice. Aceste manifestări sunt încă valide pentru diagnosticul de anorexie nervoasă, dar consecutiv evoluției psihiatriei și a accentului pus asupra stimei de sine a acestor subiecți, precum și pe imaginea distorsionată asupra propriului corp, au mai fost adăugate două criterii de diagnostic. Acestea se referă la frica intensă de a crește în greutate, căutarea neîncetată a siluetei perfecte și peturbări ale modului în care persoana își percepe greutatea și forma corpului. Malnutriția severă determinată de restricția alimentară severă și prelungită determină prin ea însăși tulburări psihice și cognitive importante, cum ar fi tulburări de dispoziție, iritabilitate, disforie, tendința la izolare socială, ruminații și ritualuri obsesionale, tulburări de concentrare și memorie. Obsesionalitatea, perfecționismul, stima de sine scăzută și capacitatea redusă de exprimare a emoțiilor se asociază frecvent cu anorexia nervoasă. Perfecționismul este asociat la aceste persoane cu ritualuri obsesionale legate de alimentație și cu o rezistență mare la schimbare privind comportamentul alimentar (Maria Ladea, 2012).

Într-un studiu care a luat în considerare punctul de vedere al pacienților cu anorexie nervoasă, cauzele cele mai frecvent menționate de aceștia au fost familii disfuncționale, pierderea în greutate și diete, experiențe stresante și presiunea socială ( Berdanier, Carolyn D., 2008; Zwaan, M., Friederich, H. C., 2006).

Datele existente sugerează că pentru anorexia nervoasă există o asociere cu pubertatea și adolescența, cu un risc bimodal pentru vârstele de 14 și 18 ani, majoritatea dezvoltând tulburarea înaintea vârstei de 25 de ani. Trăsăturile de tip obsesiv-compulsiv și perfecționismul înalt funcționează ca și factori de vulnerabilitate în anorexia nervoasă.

Pentru România, există un studiu epidemiologic al lui Cristeodorescu și colaboratorii din 1984, deci dinaintea schimbărilor politice, privind frecvența anorexiei nervoase, și anume 0,01% la fete și 0,00% la băieți, rate care pentru acea perioadă nu prezintă diferențe semnificative față de ratele țărilor din Europa Occidentală (Oltea Joja, 2004).

2.2 Bulimia nervoasă și nemulțumirea față de corp

Conform descrierii lui Galen( secolul II î.Hr.), bulimia constă în “poftă de mâncare, colaps, paloare, extremități reci, opresiune a stomacului și puls slab”. Date clare privind existența unor importante componente psihice în patologia bulimiei au fost stabilite la începutul secolului XVIII. Psihiatrul britanic Russell (1979) a detaliat caracteristicile clinice cheie ale bulimiei, observate la 30 de pacienți pe care i-a urmărit între anii 1972 și 1978, iar sindromul l-a descris ca fiind „o variantă amenințătoare a anorexiei nervoase”. În ziua de azi, bulimia nervoasă este o tulburare psihică severă, care se caracterizează prin episoade recurente de supraalimentare și comportamente compensatorii. Persoanele cu bulimie nervoasă prezintă anxietate, tensiune psihică, sentimente de incapacitate, stimă de sine scăzută, gânduri și idei de vinovăție și de suicid. De asemenea, ele tind să fie mai impulsive și extrovertite în comparație cu cele cu anorexie nervoasă care sunt introvertite și obsesionale ( Maria Ladea, 2012). Prin urmare, modelul psihologic al persoanei bulimice este cel al unei persoane perfecționiste, având o concepție greșită despre sine, instabilitate afectivă, control redus al impulsurilor și absența funcției adaptative la anumite situații. Abuzul de substanțe, cum ar fi laxative, medicamente sau diuretice, se găsește la 33 % dintre pacienți, iar utilizarea permanentă a unor diete poate declanșa apariția tulburărilor de alimentație (Rinzler, Carol Ann, 2006; Negrisanu Gabriela, 2005; Zwaan, M., Friederich, H. C., 2006).

Criteriile de diagnostic conform DSM-IV pentru bulimia nervoasă includ episoade bulimice repetate, cel puțin două pe săptămână, timp de cel puțin trei luni, pierderea controlului în timpul ingestiei alimentare, comportamente compensatorii repetate în vederea prevenirii creșterii ponderale și o autoevaluare afectată de forma și greutatea corporală (Oltea Joja, 2004).

Bulimia se manifestă în general la persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani, este mult mai frecventă decât anorexia nervoasă, adolescentele și tinerele albe, de clasă socială medie și superioară prezentând cel mai mare risc. A fost notată o tendință de creștere a frecvențelor în cadrul populației masculine. Bulimia nervoasă se asociază cu anxietatea în proporție de 43%, cu abuzul și dependența de medicamente sau droguri și tulburarea bipolară în proporție de 12%, și cu tulburările de personalitate în proporție de 50-70%.

În cazul acestei tulburări există o predispoziție „generală” pentru psihopatologii de tipul abuzului de substanțe, a tulburărilor afective și obezității. Într-un studiu din anul 1991, Kendler și colaboratorii săi au determinat factorii majori de risc în bulimie ca fiind obezitatea, dietele și fluctuațiile semnificative ale greutății corporale ( Oltea Joja, 2004).

2.3 Obezitatea ca și boală cronică de nutriție

Obezitatea este o boală cronică de nutriție, caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos. Conform consensurilor actuale, s-a adoptat și la copil, la fel ca la adult, definirea cazului de obezitate pe baza indicelui de masă corporală (IMC = greutatea în kg/m²). Conform noii definiții a obezității, propuse în 2007 de un comitet de experți ai Asociației Medicale Americane, ai Departamentului de Sănătate Umană și ai Centrului de Control al Bolilor, un indice de masă corporală a cărui valoare se situează între percentila 85-95 definește supraponderalul, un indice de masă corporală între percentilele 95-99 definește obezitatea, un indice de masă corporală peste percentila 99 caracterizează obezitatea severă, iar un indice de masă corporală mai mare de 40 kg/m² semnifică obezitatea morbidă. Organizația Mondială a sănătății plasează România pe locul 3 în Europa privind obezitatea la copii. Datele epidemiologice estimează prevalența obezității în România la 37% la populația adultă, în prezent existând peste patru milioane de pacienți obezi, netratați, dintre care 16,3% sunt supraponderali și 20,7% obezi clinic.

Supraponderarea și obezitatea sunt stigmatizate la nivelul societății, persoanele cu aceste condiții find expuse consecințelor dezaprobării publice, din cauza excesului ponderal. Stresul este unul din factorii care poate contribui la apariția obezității, mecanismul principal fiind reprezentat de dereglarea axului hipotalamo–hipo–fizo-suprarenalian, urmat de hipersecreția de cortisol asociată, în unele studii, cu acumularea de țesut adipos predominant la nivel abdominal.

Supraalimentarea în rândul adolescenților este asociată cu o varietate de comportamente și experiențe psihologice negative, inclusiv stima de sine scăzută și tendințele suicidare. Adolescentele obeze pot avea un risc crescut în dezvoltarea tulburărilor depresive sau anxioase. Obezitatea abdominală pare să fie puternic asociată cu depresia concomitentă la băieți. La copiii obezi, tachinarea legată de aspect este mult mai frecventă și supărătoare. Gradul de tachinare este asociat cu preocupările privind greutatea crescută, singurătatea, preferința pentru activitățile sedentare sau izolate și pentru activitățile sociale mai restrânse.

Tulburările de comportament alimentar cel mai frecvent asociate cu obezitatea sunt gustările interprandiale cu densitate calorică mare, binge eating sau excesele alimentare, bulimia nervoasă, sindromul de alimentație nocturnă și inhibiția alimentară (Luiza Pîrvu apud. Luana Șahian, 2013).

3.Rolul factorilor psihologici în tulburările de comportament alimentar

Tulburările alimentare ilustrează interdependența dintre trup și suflet, ultimul secol aducând argumente în favoarea modelului bio-psiho-social, adică în valoarea contribuției dintre factorii psihologici, biologici și sociali în declanșarea și susținerea unei tulburări. Acest model definește interacțiuni continue între aceste categorii de factori (Oltea Joja, 2004).

În contextul psihiatriei, Kraemar și colaboratorii (1997) au elaborat un studiu de referință, care clasifică factorii de risc în tulburările de alimentație în patru categorii, și anume factori generali și sociologici, factori familiali, factori psihologici și de dezvoltare și factori biologici (Oltea Joja, 2004). Înainte de a ajunge la factorii psihologici de risc în tulburările de comportament alimentar, trebuie sa prezentăm o scurtă definiție a factorilor de risc și a factorilor psihologici. Astfel, un factor de risc este o variabilă care prezice, prin intermediul unor studii, rezultate patologice ulterioare, iar factorii psihologici sunt acei factori care se referă la procesele mintale și care afectează abilitatea persoanelor de a face ceva, care le influențează comportamentul. Există trei tipuri de factori psihologici care pot fi discutați, și anume trăsăturile de personalitate, procesele psihodinamice și comportamentele și cognițiile învățate (Alan C. Ogborne, 2004).

Tulburările de comportament alimentar au fost adesea asociate cu depresia și cu alte tulburări mintale. Cercetătorii nu știu încă dacă tulburările de alimentație sunt simptomele unor astfel de boli sau dacă aceste tulburări dezvoltă probleme psihologice din cauza izolării, stigmatizării și a schimbărilor fiziologice provocate. Ceea ce este însă clar din cercetări este faptul că persoanele cu tulburări alimentare suferă rate mai mari de tulburări mentale, depresie, tulburări de anxietate și abuz de substanțe, față de persoanele care nu prezintă tulburări de acest tip (Hudson, J.I., Hiripi, E., Pope, H.G., & Kessler, R.C., 2007).

Cercetările demonstrează faptul că majoritatea oamenilor experimentează schimbări în alimentație ca și răspuns la stresul emoțional, alimentația legată de stres fiind asociată cu creșterea greutății corporale. S-a luat în considerare alimentația emoțională, alimentație care este considerată a fi provocată de anumiți oameni în scopul de a face față emoțiilor negative. Cu alte cuvinte, oamenii se alimentează în exces pentru a reduce stresul și emoțiile negative (Michael Macht apud. Bruch, 1973; Kaplan & Kaplan, 1957). Prin urmare, acești indivizi au riscul de a deveni obezi. Alimentarea emoțională poate cauza obezitate. Această teorie se trage din gândirea psihodinamică, iar ipoteza de bază a teoriei este văzută dintr-o perspectivă a învățării, în care emoțiile negative sunt percepute ca și stimuli provocatori, iar alimentarea indusă de aceste emoții este de fapt întărire negativă (Michael Macht apud. Booth, 1994). Alimentarea este văzută ca o strategie de îmbunătățire a stării de spirit negative și ca o strategie de mascare a stresului.

În spatele tuturor emoțiilor, în special a celor legate de alimentație, se află anumiți factori psihologici. Până în prezent, studiile s-au axat pe perfecționism și stimă de sine ca și factori psihologici de risc în tulburările de comportament alimentar. Mai multe cercetări sunt de acord cu faptul că atât perfecționismul înalt, cât și o stimă de sine scăzută sunt antecedente comune în anorexia nervoasă (Sandra Sassaroli, Marcello Gallucci, Giovanni Maria Ruggiero apud. Bastiani, Rao, Weltzin & Kaze) și în bulimia nervoasă (Sandra Sassaroli, Marcello Gallucci, Giovanni Maria Ruggiero apud. Davis, Fairburn & Harisson).

Indivizii cu tulburări de comportament alimentar sunt asupriți de sentimente persistente și vagi de a nu fi suficient de buni, de competenți, de potriviți sau de calificați în cerințele vieții cotidiene, petrecând foarte mult timp gândindu-se la aceste evaluări negative de sine. Pentru aceste persoane, senzația neplăcută de slăbiciune sau lipsa de energie datorate unei alimentații ineficiente, precum și lipsa de control asupra poftelor și pornirilor corpului, în cazul celor supraponderali, sau perfecționismul ridicat în cazul anorexicelor, persistă zi de zi ducând la instabilitate emoțională și sentimente de ineficacitate.

3.1 Stima de sine în tulburările de comportament alimentar

O mare contribuție la motivația eforturilor teoretice și metodologice pentru investigarea stimei de sine, o are constatarea că stima de sine este strâns legată de sănătatea mentală viitoare și conduitele adaptative pozitive (Oana-Maria Olteanu, Udrea, 2010). Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii în calitate de persoană, adică evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare și a gradului de mulțumire față de propria persoană (Macarie A., Constantin T, Iliescu M, Fodorea A, Prepeliță G., 2008 apud. Harter, 1998). Rosenberg (1979) consideră că stima de sine dictează atitudinea mai mult sau mai puțin bună a individului față de propria persoană și tot el face diferența între stima de sine ridicată sau pozitivă și stima de sine scăzută sau negativă (Macarie A., Constantin T, Iliescu M, Fodorea A, Prepeliță G., 2008).

Este de necontestat faptul că stima de sine scăzută contribuie la apariția, dezvoltarea și menținerea tulburărilor de comportament alimentar. Button, Loan, Davies și Sonuga-Barke (1997) au demonstrat faptul că fetele care afișează comportamente deficitare de alimentație raportează, de asemenea, o stimă de sine scăzută. Mai mult decât atât, fetele ce raportează nivele înalte ale comportamentului alimentar deficitar, afișează nivele înalte ale nemulțumirii generale de sine și ale relațiilor cu familia (Maureen E.Shea, Mary E. Pritchard, 2006). Un alt studiu a arătat că stima de sine scăzută corelează pozitiv cu tulburările de comportament alimentar într-un lot de studenți (Maureen E.Shea, Mary E. Pritchard apud. Granillo, Jows-Rodriguez, & Carcajal, 2005) și că o scădere a stimei de sine contribuie la apariția simptomelor bulimice (Maureen E.Shea, Mary E. Pritchard apud. Vohs, Bardone, Joiner, Abramson, & Heatherton, 1999). Numeroase studii au examinat dacă stima de sine este predictorul principal în tulburările de comportament alimentar. Într-un studiu longitudinal al femeilor, condus de Gilbert și Meyer(2005), rezultatele au arătat că stima de sine scăzută prezice o creștere în nemulțumirea față de corp și că teama de evaluări negative produce o creștere în atitudinile bulimice și depresive. Acest rezultat susține ideea conform căreia o stimă de sine scăzută este catalizatorul principal în tulburările de comportament alimentar. În anul 2006, s-a realizat un studiu pe un lot populațional de 196 de bărbați și 263 de femei care a determinat ce factori prezic cel mai bine tulburările de comportament alimentar, ipoteza principală fiind că stima de sine scăzută va fi principalul predictor în aceste tulburări. Rezultatele au arătat că femeile sunt mai predispuse să afișeze dorința de a fi slabe, bulimia și nemulțumirea față de corp, genul fiind principalul predictor pentru dorința de a fi slab și pentru nemulțumirea față de corp. Studiul a dezvăluit, deci, faptul că stima de sine este un predictor al tulburărilor de comportament alimentar, dar nu este principalul predictor al acestora, așa cum a fost ipotizat (Maureen E.Shea, Mary E. Pritchard, 2006).

Un alt studiu s-a bazat pe modelul interactiv a celor trei factori (Bardone-Cone și colab.), model ce implică un perfecționism înalt, o nemulțumire mare față de corp și o stimă de sine scăzută, studiul arătând că interacțiunea acestor trei factori nu este asociată cu o purgație și o supraalimentare mai mare în rândul femeilor cu tulburări de comportament alimentar, care au experimentat aceste simptome (Munna J.Watson, Anna L. Steele, Jacqueline L. Bergin, Antea Fursland, Tracey D. Wade, 2010, 2011).

3.2 Perfecționismul în tulburările de comportament alimentar

Perfecționismul reflectă tendința permanentă de a face totul perfect, fără deficiențe, conform cerințelor autoimpuse sau impuse de alții, într-o anumită situație. La persoanele cu anorexie nervoasă, perfecționismul este asociat cu ritualuri obsesionale legate de alimentație și cu o rezistență mare la schimbare, ritualuri în care aceste persoane își pregătesc minuțios alimentele, care sunt tăiate în bucățele foarte mici, ele mănâncă extrem de încet, folosesc condimente în exces, consumă prea multe sau prea puține lichide și își monitorizează atent numărul de calorii consumate (Maria Ladea, 2012).

Persoanele cu anorexie nervoasă preferă să mănânce noaptea și de obicei, singure. Ele au un program foarte riguros de exerciții fizice, iar aceste exerciții au un puternic caracter obsesional. Dacă nu reușesc să realizeze exercițiile autoimpuse, se accentuează foarte mult sentimentul de vinovăție. Malnutriția severă specifică anorexiei determină tulburări psihice și cognitive importante, cum ar fi tulburări de dispoziție, iritabilitate, disforie, tulburări de concentrare și memorie, tendința la izolare socială și ritualuri obsesionale (Maria Ladea, 2012).

Rezultatele unui studiu realizat de Lilienfeld și colaboratorii (1998) asupra familiilor persoanelor anorexice sugerează că perfecționismul și tulburările de personalitate de tip obsesiv-compulsiv pot constitui factori de risc pentru apariția tulburărilor de comportament alimentar. Nivele înalte ale perfecționismului au fost observate atât în depresia majoră și tulburările anxioase, cât și în tulburările de comportament alimentar (Sandra Sassaroli, Leonor J. Romero Lauro, Giovanni Maria Ruggiero, Massimo C. Mauri, Piergiuseppe Vinai, Randy Frost, 2008).

Se pare că perfecționismul prezintă o vulnerabilitate de bază și este un factor de risc pentru tulburările de comportament alimentar. Un studiu condus de Eckerd (2005) a confirmat rezultatele cercetărilor anterioare, care dovedeau faptul că perfecționismul este asociat cu tulburările de conduită alimentară la femei. În plus, într-un studiu care examina anorexia la femei, rezultatele au arătat că cei care suferă de anorexie au scoruri semnificativ mai mari la scala perfecționism, decât cei fără tulburări de comportament alimentar (Maureen E.Shea, Mary E. Pritchard apud. Malmi și colab., 2000).

Un studiu din anul 2007 sugerează faptul că persoanele cu tulburări de comportament alimentar au o tendință mai mare de a se îngrijora asupra greșelilor făcute, îngrijorarea asupra greșelilor fiind o dimensiune a unui perfecționism înalt, și au o dorință mai mare de a slăbi,cu griji evidente asupra imaginii corporale. Acest studiu evidențiază faptul că îngrijorarea asupra greșelilor, ca și dimensiune a perfecționismului, este un aspect relevant din punct de vedere clinic. Este posibil ca varietățile perfecționismului să aibă un rol în tulburările de conduită alimentară. O limită importantă a acestui studiu este că dimensiunile folosite nu epuizează lista distorsiunilor cognitive în tulburările de comportament alimentar, iar indicele de masă corporală al subiecților a fost exclus din analizele statistice (Sandra Sassaroli, Marcello Gallucci, Giovanni Maria Ruggiero, 2008).

Silgado și colaboratorii (2010) sugerează că femeile au un risc mai mare de a dezvolta simptome bulimice deoarece lor le este teamă de neputința de a realiza standardul imaginii perfecte, asta însemnând existența unui perfecționism înalt la aceste femei. Prin urmare, frica de evaluare a imaginii lor este ceea ce duce la relația dintre perfecționism și simptomele tulburărilor de comportament alimentar.

Un studiu elaborat de Ștefania Miclea și Monica Albu pe 91 de femei fără tulburări de comportament alimentar, testate cu ajutorul Inventarului de Comportament Alimentar, a arătat faptul că scala Perfecționism corelează cu toate cele trei scale de Risc de tulburare de comportament alimentar, și anume cu dorința de a fi slab, cu bulimia și cu nemulțumirea față de corp, în categoria femeilor care doresc să slăbească și nu corelează cu niciuna dintre aceste scale în categoria femeilor care doresc să se îngrașe și în categoria femeilor care doresc să își mențină greutatea. Acest fapt este concordant cu cercetările din domeniu, care au identificat perfecționismul ca fiind o caracteristică esențială în apariția și în menținerea tulburărilor de conduită alimentară. După cum am mai spus și după cum a fost demonstrat în mai multe studii, perfecționismul este o trăsătură psihologică care precede instalarea tulburărilor de comportament alimentar și persistă după recuperare, mai ales în cazul persoanelor anorexice. În cadrul acestui studiu, rezultatele sugerează pentru grupul de femei care vor să slăbescă, faptul că există o structură psihologică care se raportează constant la ceilalți și la o autoevaluare negativă, denotând sentimente de lipsă de încredere în propria persoană și în ceilalți ( Ștefania Miclea, Monica Albu).

3.3 Alienarea personală și dezechilibrul emoțional în tulburările de comportament alimentar

Oamenii experimentează diferite stări emoționale ca răspuns la evenimentele zilnice. În fiecare zi, este posibil să experimentăm atât stări pozitive,cât și negative sau stresante. Starea emoțională în care ne aflăm la un moment dat este uneori atât de importantă încât poate afecta într-o mare măsură modul în care ne comportăm, cât și rezultatele pe care le obținem. De fapt, stările emoționale nu sunt ceva ce ni se întâmplă. Mai degrabă sunt create de noi și bazate pe modul în care vedem noi lumea. Știm cu toții persoane care gândesc atât de pozitiv încât sunt în stare să accepte frustrările si supărările cu o relativă ușurință sau persoane care se supără la cea mai mică îngrijorare și nu-și pot controla foarte bine emoțiile. În aceste vremuri moderne, aceste moduri diferite de a acționa reprezintă de fapt răspunsurile oamenilor la anumite amenințări percepute ca fiind cauzatoare de stres și probleme (Karen Hastings, 2007).

Alienarea personală ridicată cuprinde sentimente de deprivare emoțională și o capacitate scăzută de înțelegere a propriei persoane. Persoanele care obțin un scor ridicat de alienare personală se confruntă cu sentimente de gol interior și de singurătate, de multe ori își doresc să fie altcineva și au adesea senzația că lucrurile scapă de sub control. Astfel, ele au un mod deficitar de înțelegere a propriei persoane, au sentimentul de lipsă de control și pot fi instabile. O persoană cu un scor mic la alienare personală nu are probleme semnificative legate de o înțelegere deficitară a propriei persoane, de singurătate sau de gol interior (Stefania Miclea, Monica Albu).

Atunci când nu ne conștientizăm emoțiile și cauza lor, poate exista tendința de a le interpreta greșit sau să încercăm să le rezolvăm prin metode ineficiente sau distrugătoare care pot duce la frustrare interioară. Astfel, dezechilibrul emoțional apare atunci când aceste emoții care nu pot fi ținute în frâu sau sunt ținute necorespunzător, devin mai puternice și preiau comanda. În acest caz, emoțiile ne modifică considerabil comportamentul și acest lucru se poate vedea atât de noi, cât și de cei din jur. Pentru a fi atins un echilibru emoțional, primul pas este conștientizarea emoțiilor, iar apoi recâștigarea controlului acestora. Dezechilibrul emoțional evaluează deci tendința spre instabilitate, impulsivitate, furie sau comportamente auto-distructive. Persoanele cu un dezechilibru emoțional mare au tendințe extreme spre instabilitate dispozițională, spre furie, impulsivitate și comportamente auto-agresive, lipsă de toleranță la schimbările dispoziționale și tendințe de auto-vătămare. În comparație cu acestea, persoanele echilibrate emoțional nu au probleme semnificative în ceea ce privește instabilitatea emoțională, impulsivitatea, furia, nechibzuința sau comportamentele auto-distructive (Lena Rusti, 2010).

Instabilitatea emoțională și mai ales comportamentele auto-distructive pot apărea în rândul persoanelor cu tulburare de comportament alimentar. Astfel, persoanele bulimice au comportamente de tip purgație care pot fi considerate într-o oarecare măsură auto-distructive, iar persoanele cu anorexie sunt instabile emoțional, ele recurgând chiar și la tentative de suicid în cazuri extreme, tentative datorate temerii exagerate de a nu se îngrășa. Modelul persoanei anorexice este reprezentat de un perfecționism exagerat, de instabilitate emoțională și, în cazuri extreme, de tentative de suicid și chiar recurgerea la gesturi auto-distructive sau auto-agresive.

Rezultatele unui studiu făcut în România într-un lot de 91 de femei, fără diagnostic de tulburare de comportament alimentar, cu vârste între 18 și 35 de ani, au arătat că, în cazul persoanelor care vor să slăbească, s-au înregistrat valori ridicate ale coeficienților de corelație între Dorința de a fi slab și Alienarea interpersonală. Alienarea personală sau Dezechilibrul emoțional nu au avut niciun efect semnificativ în studiu. Mai mult decât atât, în afara studiului original Edi 3 de Gardner, care măsoară riscul de tulburare de comportament alimentar și factorii psihologici, printre care și alienarea personală și dezechilibrul emoțional, nu am găsit niciun studiu care să măsoare influența și gradul de prezicere a acestor factori asupra riscului de tulburare de comportament alimentar (Stefania Miclea, Monica Albu).

Rezultatele cercetărilor de până acum sugerează în mod clar că atât factorii fiziologici, cât și factorii psihologici, precum și problemele emoționale și cele socio-culturale afectează alegerea alimentelor și a consumului, și pot afecta prin urmare, în mod negativ, bunăstarea nutritivă (Sharon Souter, Colleen S. Keller, 2002).

Alienarea personală și dezechilibrul emoțional sunt factori care pot duce la probleme emoționale mai mari sau mai mici, în funcție de alți factori cum ar fi vulnerabilitatea psihologică sau trăsăturile de personalitate. Acești factori pot fi prezenți în tulburările de comportament alimentar și pot duce la probleme emoționale grave, alături de alți factori biologici, psihologici și sociali.

4. Proiectarea cercetării

4.1 Obiectivul cercetării

Există diferențe semnificative între persoanele subponderale, normoponderale și supraponderale în funcție de alegerile alimentare pe care le fac și în funcție de trăsăturile psihologice care stau la baza acestor alegeri alimentare, trăsături care pot prezice riscul de tulburare de comportament alimentar, atât în cadrul persoanelor de gen masculin, cât și la cele de gen feminin.

4.2 Variabile

Studiul 1

VD – Alegerile alimentare

Acceptări alimentare

Respingeri alimentare

VI1 – Indicele de masă corporală

Persoane subponderale ( IMC < 18,5)

Persoane normoponderale ( IMC între 18,5 și 24,9)

Persoane supraponderale ( IMC între 25,0)

Studiul 2

VD – Riscul de tulburare de comportament alimentar

Dorința de a fi slab

Bulimia

Nemulțumirea față de corp

VI 1 – Stima de sine scăzută

Scor scăzut ( < 3)

Scor ridicat ( > 3)

VI 2 – Perfecționismul

Scor scăzut ( < 11)

Scor ridicat ( > 11)

VI 3 – Alienarea personală

Scor scăzut ( < 4)

Scor ridicat ( > 4)

VI4 – Dezechilibrul emoțional

Scor scăzut (< 6)

Scor ridicat (> 6)

4.3 Ipoteze

În abordarea acestei cercetări am pornit de la următoarele ipoteze:

Ipoteza generală 1: Indicele de masă corporală influențează în mod semnificativ numărul total de alegeri alimentare și respingeri alimentare.

Ipoteza generală 2: Stima de sine scăzută, perfecționismul, alienarea personală și dezechilibrul emoțional prezic semnificativ riscul de tulburare de comportament alimentar în funcție de indicele de masă corporală.

Ipoteze de cercetare:

Persoanele supraponderale manifestă un răspuns paradoxal de respingere, ele falsifică răspunsul, spre deosebire de persoanele normoponderale sau cele subponderale.

Există o corelație semnificativă între respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar la persoanele supraponderale.

4.4 Participanți

La realizarea cercetării au participat un număr de 202 subiecți, dintre care 25 de persoane subponderale, 111 persoane normoponderale și 66 de persoane supraponderale. Din numărul total de subiecți, 83 sunt de gen masculin și 119 de gen feminin. 113 subiecți au obținut un scor scăzut la stima de sine scăzută, iar 89 subiecți au obținut un scor ridicat la această variabilă. În cazul perfecționismului, 107 subiecți au obținut un scor scăzut, iar 95 au obținut un scor ridicat. Cei care au obținut scoruri scăzute la alienarea personală au fost în număr de 116, iar cei care au obținut scoruri ridicate la această variabilă au fost în număr de 86. În cazul dezechilibrului emoțional, 115 subiecți au obținut un scor scăzut, iar 87 au obținut un scor ridicat. Vârsta medie de vârstă este de 29, 7 ani, iar valoarea cea mai comună de vârstă este de 19 ani. Mediana de vârstă este de 24 de ani.

4.5 Procedură

Subiecții au fost selectați aleatoriu din județul Iași și județul Suceava, indiferent de vârstă, dar nu mai mică de 14 ani. Inventarul riscului de tulburare de comportament alimentar a fost aplicat atât individual, cât și colectiv, dar nu în grupe mai mari de 3 persoane din cauza testului proiectiv cu poze, care a fost aplicat individual pentru fiecare participant în parte.

În cazul Inventarului de risc de tulburare de comportament alimentar, varianta completării a fost creion – hârtie. Subiecții au avut la dispoziție o foaie cu afirmațiile testului și o foaie de răspunsuri, pe care încercuiau pentru fiecare afirmație răspunsul pe care îl considerau potrivit din punctul lor de vedere.

În cazul testului proiectiv, fotografiile cu tipurile de mâncare au fost prezentate imediat după terminarea primului test, pe rând, pentru fiecare subiect în parte, în perechi de câte două poze. Răspunsurile subiecților erau notate de către cercetător pe foaia de răspunsuri, lămurind și clarificând orice neclarități apăreau pe parcursul testului.

Fotografiile pentru testul proiectiv au fost alese aleatoriu de către o persoană care nu știa scopul real al cercetării și nu era în domeniu. S-au ales două seturi de poze, a câte 10 perechi fiecare. La unii subiecți a fost prezentat primul set de poze, iar la alți subiecți a fost prezentat al doilea set de poze. Prezentarea a fost aleatorie.

Aplicarea inventarului tulburărilor de comportament alimentar durează aproximativ 15 minute, în funcție de persoane, iar testul proiectiv cu poze durează aproximativ 5 minute. Prin urmare, timpul de aplicare necesar a fost de aproximativ 20 de minute pentru fiecare persoană. Timpul de scorare pentru fiecare test durează aproximativ 20 de minute.

4.6 Instrumente de cercetare

Pentru colectarea datelor referitoare la indicele de masă corporală, am cerut subiecților să își treacă pe foaia de răspuns greutatea și înălțimea actuală.

Pentru măsurarea riscului de tulburare de comportament alimentar și pentru măsurarea scalelor psihologice pe care le-am folosit în studiu, și anume stima de sine, perfecționismul, alienarea personală și dezechilibrul emoțional, am folosit Inventarul tulburărilor de comportament alimentar, versiunea a treia, de Gardner.

Inventarul tulburărilor de comportament alimentar este un instrument de autoevaluare a trăsăturilor psihologice și a simptomelor relevante din punct de vedere clinic pentru dezvoltarea și menținerea tulburărilor de comportament alimentar. Inventarul cuprinde 91 de itemi, grupați în mai multe scale, printre care și dorința de a fi slab, nemulțumirea față de corp și bulimia, care compun riscul de tulburare de comportament alimentar, și scala psihologică a stimei de sine, a perfecționismului, a alienării personale și a dezechilibrului emoțional. Din totalul de 91 de itemi, 6 itemi măsoară stima de sine, 6 itemi măsoară perfecționismul, 7 itemi măsoară alienarea personală și 8 itemi măsoară dezechilibrul emoțional. În cazul riscului de tulburare de comportament alimentar, 7 itemi măsoară dorința de a fi slab, 8 itemi măsoară bulimia și 11 itemi măsoară nemulțumirea față de corp, însumând un total de 26 de itemi pentru acest concept. Calitățile psihometrice ale inventarului sunt bune, el având o consistență internă de 0,60-0,89 și o fidelitate test-retest de 0,61-0,84. De asemenea, validitatea de criteriu și puterea de discriminare între populațiile clinice și cele nonclinice sunt satisfăcătoare. Scorurile acestui inventar pot fi utilizate atât pentru crearea de profiluri individualizate și în elaborarea planurilor de tratament în scop clinic, cât și în cercetare.

Inventarul tulburărilor de comportament alimentar folosește o scală Likert în 6 trepte, variantele de răspuns fiind întotdeauna, de obicei, adesea, cateodată, rar și niciodată. Cotarea se face conform grilei de corectare, fiecare răspuns valorând de la 0 la 4 puncte sau de la 4 la 0 puncte în funcție de itemii inventarului și de răspunsurile subiecților. Astfel, avem două răspunsuri cotate cu 0 în funcție de tipul itemilor, iar restul răspunsurilor sunt cotate cu 1, respectiv 2, 3 și 4. Scorurile totale la fiecare scală se calculează prin însumarea punctelor la itemii care măsoară scala respectivă.

Tabelul prezintă pe scurt semnificațiile scalelor utilizate în studiu din Inventarul tulburărilor de comportament alimentar, precum și semnificațiile scorurilor scăzute, respectiv celor ridicate.

Scala Dorința de a fi slab (DS)

Evaluează o dorință puternică de a fi mai slab/ă, o preocupare legată de diete, o preocupare legată de greutate și o frică intensă de a nu crește în greutate. Persoana se gândește mereu cum să slăbească și recurge la măsuri extreme pentru acest lucru.

Scala Bulimie (B)

Evaluează tendința de a se gândi și a se angaja în episoade de supraalimentare necontrolate, preocuparea în legătură cu alimentația compulsivă și alimentarea ca răspuns la o stare emoțională negativă, precum și gândul de a-și induce vărsături cu scopul de a slăbi.

Scala Nemulțumire față de corp (NC)

Evaluează nemulțumirea și preocuparea excesivă față de forma și dimensiunile unor zone ale corpului (abdomen, șolduri, coapse și fese).

Scala Stimă de sine scăzută (SSS)

Măsoară conceptul primar de auto-evaluare în termeni negativi. Itemii scalei se referă la sentimente de nesiguranță, de neadecvare, de ineficiență și de lipsă a valorii personale, precum și la percepția individului referitoare la incapacitatea de a-și atinge propriile standarde.

Scala Perfecționism (P)

Stabilește măsura în care o persoană pune preț pe atingerea unor scopuri mărețe și pe standarde de reușită personală deosebit de ridicate. Itemii acestei scale se referă la standarde personale riguroase pentru performanță și la cerințe mari pentru performanță provenite din partea părinților și profesorilor.

Scala Alienare Personală (AP)

Măsoară sentimentele generalizate de deprivare emoțională, singurătate și o capacitate scăzută de înțelegere a propriei persoane. Itemii la această scală reflectă sentimente de izolare față de celelalte persoane sau de înfrângere. Măsoară, de asemenea, dorința respondentului de a fi altcineva și un sentiment generalizat de lipsă a controlului asupra evenimentelor din propria viață.

Scala Dezechilibru emoțional (DE)

Măsoară tendința spre instabilitate dispozițională, impulsivitate, nechibzuință, furie și comportamente auto-distructive ( tendințe către o autoreglare deficitară a impulsului și către lipsa de toleranță la schimbările de dispoziție). Itemii se referă și la posibile probleme legate de abuzul de substanțe (alcool și medicamente).

Pentru măsurarea alegerilor alimentare ale subiecților, am folosit un test proiectiv cu poze cu diferite feluri de mâncare. Raționamentul care stă la baza acestui procedeu este că subiecții vor proiecta în alegerile sau respingerile pe care le fac la aceste poze, alegerile lor alimentare din viața de zi cu zi. Astfel, pozele erau prezentate în perechi de câte două, însumând un total de 10 perechi. Subiectul trebuia să aleagă să respingă sau să accepte ambele fotografii sau niciuna, în funcție de aspectul tipului de mâncare prezentat. El era pus în situația de a face alegeri sau respingeri forțate deoarece variantele erau ori de a alege ambele poze, ori niciuna. Cotarea se făcea în funcție de răspunsurile predominante. Astfel, la finalul testului, se însuma numărul acceptărilor alimentare făcute și numărul respingerilor alimentare făcute. Subiectul era plasat apoi într-o categorie în funcție de răspunsul care predomina, acceptările alimentare sau respingerile alimentare.

4.7 Rezultate

Ipoteză generală 1: Indicele de masă corporală influențează în mod semnificativ numărul total de alegeri alimentare și respingeri alimentare.

Ipoteză specifică 1: Persoanele supraponderale manifestă un răspuns paradoxal de respingere, ele falsifică răspunsul, spre deosebire de persoanele normoponderale sau cele subponderale.

Ipoteză specifică 2: Există o corelație semnificativă între respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar la persoanele supraponderale.

În vederea testării primei ipoteze generale, se realizează într-o primă etapă, atât pentru alegerile alimentare, cât și pentru respingerile alimentare, corelația Spearman, One Way Anova și testele T. Din corelația Spearman, se observă că există o legătură pozitivă semnificativă între indicele de masă corporală și refuzurile forțate la alegerile alimentare [rs = 0,16; p < 0,050]. Subiecții cu un nivel ridicat al indicelui de masă corporală tind să facă mai multe respingeri forțate în alegerile alimentare. Legătura dintre grupul indicelui de masă corporală și refuzurile forțate în alegerile alimentare este o legătură slabă [r = 0,16, r < 0,30].

În cazul analizei One Way Anova, efectul indicelui de masă corporală asupra acceptărilor alimentare este semnificativ [F(2) = 5,91, p = 0,003]. Când s-a efectuat o ajustare Bonferroni a numărului de comparații, singura diferență semnificativă a fost cea dintre persoanele normoponderale și cele supraponderale [M = -1,22, p = 0,002]. Media persoanelor normoponderale [M = 7,09, SD = 1,93] a fost semnificativ mai mare decât media persoanelor supraponderale [M = 5,87, SD = 2,81]. Nu există diferențe semnificative între persoanele subponderale și cele normoponderale sau supraponderale.

Media pentru valorile acceptărilor alimentare în cazul persoanelor subponderale [M = 6,44, SD = 2,27] este semnificativ mai mare [t = -0,89, DF = 89, p = 0,375] decât media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor supraponderale [ M = 5,87, SD = 2,81]. Media pentru valorile acceptărilor alimentare în cazul persoanelor subponderale [ M = 6, 44, SD = 2,27] este semnificativ mai mică [t = -1,48, DF = 134, p = 0, 140] decât media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor normoponderale [M = 7,09, SD = 1,93]. Media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor normoponderale [M = 7,09 SD = 1,93] este semnificativ mai mare [t = 3,11, DF = 175, p = 0,002] decât media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor supraponderale [M = 5,87, SD = 2,81]. Din cauza faptului că varianțele persoanelor normoponderale și a celor supraponderale sunt diferite semnificativ [F = 14,50, p < 0,001] a fost utilizat un test t pentru varianțe inegale.

Conform analizei One Way Anova, efectul indicelui de masă corporală asupra respingerilor alimentare este semnificativ [F(2) = 5,68, p = 0,004]. În cadrul analizei Bonferroni, singura diferență semnificativă este cea dintre persoanele supraponderale și normoponderale [M = 1,20, p = 0,003]. Media persoanelor supraponderale [M = 4,12, SD = 2,81] a fost semnificativ mai mare decât media persoanelor normoponderale [M = 2,91, SD = 1,95]. Nu există diferențe semnificative între persoanele subponderale și cele normoponderale sau supraponderale.

Media pentru valorile respingerilor alimentare în cazul persoanelor normoponderale [M = 2,91, SD = 1,95] este semnificativ mai mică [t = -3,05, DF = 175, p = 0,003] decât media respingerilor alimentare în cazul persoanelor supraponderale [M = 4,12, SD = 2,81]. Din cauza faptului că varianțele persoanelor normoponderale și a celor supraponderale sunt diferite semnificativ [F = 13,76, p = 0,003] a fost utilizat un test t pentru varianțe inegale. Media respingerilor alimentare în cazul persoanelor subponderale [M = 3,56, SD = 2,27] este semnificativ mai mică [t = -0,89, DF = 89, p = 0,375] decât media respingerilor alimentare în cazul persoanelor supraponderale [M = 4,12, SD = 2,81]. Media respingerilor alimentare în cazul persoanelor subponderale [M = 3,56, SD = 2,27] este semnificativ mai mare [t = 1,43, DF = 134, p = 0,154] decât media respingerilor alimentare în cazul persoanelor normoponderale [M = 2,91, SD = 1,95].

Pentru a testa legătura dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și respingerile alimentare în funcție de indicele de masă corporală, am folosit corelația Spearman. Analiza generală indică faptul că există o legătură pozitivă semnificativă între riscul de tulburare de comportament alimentar și respingerile alimentare [rs = 0,23, r < 0,30]. Subiecții cu un nivel ridicat al riscului de tulburare de comportament alimentar tind să facă mai multe respingeri alimentare. Această legătură este o legătură slabă [rs = 0,23, r < 0,30]. Mai mult decât atât, există o legătură pozitivă semnificativă între respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar în cadrul persoanelor supraponderale [rs = 0,26, p = 0,035]. Subiecții supraponderali cu un nivel ridicat al riscului de tulburare de comportament alimentar tind să facă mai multe respingeri alimentare. Legătura dintre respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar în cazul subiecților supraponderali este o legătură slabă [r = 0,26, r < 0, 30]. Legătura dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și respingerile alimentare nu este semnificativă în cadrul persoanelor subponderale [rs = 0,01, p = 0,937], și nici în cadrul persoanelor normoponderale [rs = 0,13, p = 0,147].

Ipoteză generală 2: Stima de sine scăzută, perfecționismul, alienarea personală și dezechilibrul emoțional prezic semnificativ riscul de tulburare de comportament alimentar în funcție de indicele de masă corporală.

Pentru a testa ipoteza conform căreia perfecționismul și stima de sine prezic semnificativ riscul de tulburare de comportament alimentar, ipoteză confirmată în alte studii de specialitate, am folosit regresia liniară. În cazul testării prezicerii directe a celor două variabile asupra riscului de tulburare de comportament alimentar, rezultatele indică faptul că cei doi predictori incluși conduc la un model de regresie semnificativ statistic [F(2,199) = 12,04, p < 0,001], care este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 9,9 % [R² ajustat = 0,099) din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 90,1 %, rămas neexplicat, se datorează altor factori, neintroduși în modelul de regresie. Semnificația coeficientului de regresie nestandardizat dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și perfecționism [B = 6,41] este că pentru fiecare creștere cu 1,00 a perfecționismului, valoarea riscului de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 6,41 %. Intervalul de încredere de 95 % pentru acești coeficienți este de la 1,80 la 11,02. Semnificația coeficientului de regresie nestandardizat dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și stima de sine scăzută [B = 9,79] este că pentru fiecare creștere cu 1,00 a stimei de sine, valoarea riscului de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 9,79. Intervalul de încredere de 95 % pentru acești coeficienți este de la 5,16 la 14,42. Valoarea punctului de intersecție este egală cu -2,52 [a = -2,52], iar intervalul de încredere al intersecției este de la -12,48 la 7,43, ceea ce înseamnă că, în funcție de eșantion, este 95% probabil ca intersecția populației să se afle în intervalul de la -12,48 la7,43. Semnul ambilor predictori este pozitiv, ceea ce înseamnă că există o relație directă între perfecționism și riscul de tulburare de comportament alimentar, precum și între stima de sine scăzută și riscul de tulburare de comportament alimentar. Astfel, atunci când perfecționismul sau stima de sine scăzută cresc cu o unitate, riscul de tulburare de comportament alimentar crește de asemenea. Mai mult decât atât, am realizat o regresie liniară pe baza indicelui de masă corporală a subiecților. Rezultatele arată că stima de sine și perfecționismul în cadrul persoanelor subponderale conduc la un model semnificativ statistic [F(2,22) = 8,21, p = 0,002], care este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 37,5 % [R² ajustat = 0,375] din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 62,5 %, rămas neexplicat, se datorează altor factori, neintroduși în modelul de regresie. Semnificația coeficienților de regresie nestandardizați în cadrul subiecților subponderali este că pentru fiecare creștere cu 1,00 a perfecționismului, valoarea riscului de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 15,22, iar pentru fiecare creștere cu 1,00 a stimei de sine scăzute, valoarea riscului de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 13,17. Pe baza testului de semnificație t, s-a constatat că atât perfecționismul, cât și stima de sine scăzută contribuie semnificativ asupra riscului de tulburare de comportament alimentar [t = 3,30, p = 0,003; t = 2,86, p = 0,009]. Pe baza semnului pozitiv al ambilor predictori [B perfecționism =15,22; B stimă de sine scăzută = 13,17], putem argumenta faptul că există o relație directă între perfecționism și riscul de tulburare de comportament alimentar, respectiv între stima de sine scăzută și riscul de tulburare de comportament alimentar. Astfel, atunci când perfecționismul și stima de sine scăzută cresc cu o unitate, riscul de tulburare de comportament alimentar crește de asemenea. În cazul persoanelor normoponderale, modelul este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 3,7 % [R² ajustat = 0,037], iar în cadrul persoanelor supraponderale, modelul este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 9,2 % din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 96,3 %, respectiv de 90,8 % se datorează altor factori, neincluși în modelul de regresie.

Stima de sine scăzută

Perfecționismul ridicat

R² ajustat = 0,375

În cazul testării ipotezei conform căreia alienarea personală și dezechilibrul emoțional prezic riscul tulburării de comportament alimentar, am folosit același model de regresie liniară. Astfel, testarea modelului fără implicarea indicelui de masă corporală a arătat că rezultatele conduc la un model semnificativ statistic [F(2,199) = 25,83, p < 0,001], care poate explica, într-o formă ajustată, o proporție de 19,8 % din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar [R² ajustat = 0,198]. Restul de 80,2 % se datorează altor factori, care nu sunt incluși în model. Testul de semnificație t arată că atât alienarea personală contribuie semnificativ statistic asupra riscului de tulburare de comportament alimentar [t = 4,37, p < 0,050], cât și dezechilibrul emoțional [t = 3,99, p < 0,050]. Bazat pe faptul că atât semnul alienării personale este pozitiv [B = 10,27], cât și cel al dezechilibrului emoțional [B = 9,36], putem argumenta că există o relație directă între alienarea personală și riscul de tulburare de comportament alimentar, și între dezechilibrul emoțional și riscul de tulburare de comportament alimentar. Când alienarea personală și dezechilibrul emoțional cresc cu o unitate, riscul tulburării de comportament alimentar crește de asemenea, cu 10,27, respectiv 9,36. Intervalul de încredere de 95 % pentru alienarea personală este de la 5,63 la 14,90, iar intervalul de încredere de 95 % pentru dezechilibrul emoțional variază de la 4,73 la 13,99. Intervalul de încredere al intersecției este de la -15,02 la 0,97, iar constanta este egală cu -7,02.

Testarea ipotezei în funcție de indicele de masă corporală în ceea ce privește prezicerea riscului de tulburare de comportament alimentar pe baza modelului constituit din alienarea personală și dezechilibrul emoțional a dus la un scor semnificativ statistic mai mare în cadrul persoanelor subponderale [F(2,22) = 10,47, p = 0,001], care este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 44,1 % [R² ajustat = 0,441] din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 55,9 %, rămas neexplicat, se datorează altor factori, neincluși în modelul de regresie. Coeficientul de regresie nestandardizat dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și alienarea personală în cadrul persoanelor subponderale semnifică faptul că pentru fiecare creștere cu 1,00 a alienării personale, valoarea riscului de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 8,88 [B = 8,88]. Intervalul de încredere de 95 % pentru acest coeficient este de la -1,39 la 19,17. Având în vedere semnul pozitiv al valorii alienării personale [B = 8,88], putem spune că există o relație directă între alienarea personală și riscul de tulburare de comportament alimentar și că, atunci când valoarea alienării personale crește cu o unitate, riscul de tulburare de comportament alimentar crește de asemenea. În cazul coeficientului de regresie nestandardizat dintre riscul de tulburare de comportament alimentar și dezechilibrul emoțional la persoanele subponderale, putem spune că pentru fiecare creștere cu 1,00 a valorii dezechilibrului emoțional, riscul de tulburare de comportament alimentar se modifică cu 15,28 [B = 15,28]. Intervalul de încredere de 95 % pentru dezechilibrul emoțional este de la 4,29 la 26,28. Semnul predictorului este pozitiv, astfel putem argumenta că există o relație directă între dezechilibrul emoțional și riscul de tulburare de comportament alimentar, în sensul că atunci când valoarea dezechilibrului emoțional crește cu o unitate, riscul de tulburare de comportament alimentar crește de asemenea. Constanta intersecției are valoarea de -17,06, iar intervalul de încredere de 95 % pentru aceasta este de la -33,78 la -0,34, ceea ce înseamnă că, în funcție de eșantion, este 95 % probabil ca intersecția populației să se afle în intervalul de la -33,48 la -0,34. În cazul celorlalte două grupe, și anume în cazul persoanelor normoponderale și în cazul persoanelor supraponderale, modelul de regresie este mai puțin semnificativ statistic față de grupul persoanelor subponderale. Astfel, în cazul persoanelor normoponderale, modelul [F(2,108) = 11,02, p < 0,001] este capabil să explice, în formă ajustată, o proporție de 15,4 % [R² ajustat = 0,154] din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 84,6 %, rămas neexplicat, se datorează altor factori, neintroduși în modelul de regresie. În cazul persoanelor supraponderale, modelul [F(2,63) = 5,03, p = 0,009] poate explica, în formă ajustată, o proporție de 11,1 % [R² ajustat = 0,111] din evoluția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Restul de 88,9 %, rămas neexplicat, se datorează altor factori, neincluși în modelul regresiei.

Alienarea personală

Dezechilibrul emoțional

R² ajustat = 0,441

Discuții și concluzii

Demersul nostru demonstrează că tulburarea de comportament alimentar are la bază anumiți factori psihologici care pot crește riscul de tulburare de comportament alimentar în funcție de indicele de masă corporală a persoanei și de acceptările sau respingerile alimentare pe care aceasta le face în viața de zi cu zi.

Ipoteză generală 1: Indicele de masă corporală influențează în mod semnificativ numărul total de alegeri alimentare și respingeri alimentare.

Ipoteză specifică 1: Persoanele supraponderale manifestă un răspuns paradoxal de respingere, ele falsifică răspunsul, spre deosebire de persoanele normoponderale sau cele subponderale.

Ipoteză specifică 2: Există o corelație semnificativă între respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar la persoanele supraponderale.

Prima ipoteză generală este confirmată. S-a demonstrat că există o legătură semnificativă între indicele de masă corporală și acceptările, respectiv respingerile alimentare. Efectul indicelui de masă corporală asupra acceptărilor și respingerilor alimentare este semnificativ statistic. Mai mult decât atât, s-a observat o legătură semnificativă între respingerile alimentare și grupul persoanelor supraponderale. Prin urmare, ipoteza conform căreia persoanele supraponderale tind să își falsifice răspunsul și vor face, în mod paradoxal, mai multe respingeri decât persoanele normoponderale este confirmată. Acest lucru înseamnă că, cu cât persoana are un indice de masă corporală mai mare și se încadrează în categoria persoanelor supraponderale, cu atât ea va tinde să facă mai multe respingeri alimentare forțate. De asemenea, a fost descoperită o legătură semnificativă între acceptările și respingerile alimentare, acest lucru întărind și mai mult confirmarea ipotezei. Putem argumenta faptul că media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor normoponderale este mai mare decât media acceptărilor alimentare în cazul persoanelor supraponderale. Prin urmare, persoanele normoponderale tind să facă mai multe acceptări alimentare, iar persoanele supraponderale tind să facă mai multe respingeri alimentare.

Un alt rezultat care confirmă cea de-a doua ipoteză din cadrul primei ipoteze generale este că s-a descoperit o legătură semnificativă între respingerile alimentare și riscul de tulburare de comportament alimentar în cadrul persoanelor supraponderale. Cu alte cuvinte, persoanele supraponderale cu un nivel ridicat de risc de tulburare de comportament alimentar, ce cuprinde dorința de a fi slab, bulimia și nemulțumirea față de corp, tind să facă mai multe respingeri alimentare. O concluzie finală care confirmă prima ipoteză generală, cu cele două ipoteze specifice de cercetare este că, cu cât persoanele supraponderale au un risc de tulburare de comportament alimentar mai mare, adică scoruri mai mari la dorința de a fi slab, la bulimie și la nemulțumirea față de corp, cu atât ele fac mai multe respingeri alimentare, respingeri care sunt forțate deoarece ele tind să își falsifice răspunsul real, și anume cel de acceptare a alimentelor.

Ipoteză generală 2: Stima de sine scăzută, perfecționismul, alienarea personală și dezechilibrul emoțional prezic semnificativ riscul de tulburare de comportament alimentar în funcție de indicele de masă corporală.

A doua ipoteză generală dorește să identifice în ce măsură anumiți factori psihologici prezic riscul de tulburare de comportament alimentar în fiecare categorie din cele trei. Pe baza altor studii de specialitate, stima de sine scăzută și perfecționismul au fost identificați ca fiind unii dintre cei mai importanți factori de predicție în riscul de tulburare de comportament alimentar. Dorind să investigăm această ipoteză, am observat că perfecționismul și stima de sine pot prezice doar 9,9 % din dispersia riscului de tulburare de comportament alimentar, restul de 90,1 % fiind datorat altor factori necunoscuți. Prin urmare, ca și model general, perfecționismul și stima de sine nu par a fi cei mai importanți predictori în riscul de tulburare de comportament alimentar. Deși semnificativi statistic, ei nu reușesc să prezică decât foarte puțin din dispersia riscului de tulburare de comportament alimentar, ceea ce înseamnă că există alți factori mai importanți în prezicerea riscului de tulburare de comportament alimentar. La o privire mai atentă însă, pe baza indicelui de masă corporală, observăm că modelul poate prezice o proporție de 37,5 % în cazul persoanelor subponderale, și doar 3,7 % în cazul persoanelor normoponderale, respectiv 9,2 % în cazul persoanelor supraponderale. Putem deduce de aici că perfecționismul și stima de sine fac parte din cei mai importanți predictori în cadrul persoanelor subponderale. Persoanele subponderale cu o stimă de sine scăzută și cu un scor ridicat al perfecționismului pot prezice riscul de tulburare de comportament alimentar, implicit dorința de a fi slab, bulimia și nemulțumirea față de corp. În cazul persoanelor normoponderale și a celor supraponderale, modelul nu prezice foarte mult din dispersia riscului de tulburare de comportament alimentar, astfel argumentând că sunt alți factori mai importanți în prezicerea riscului de tulburare de comportament alimentar la aceste persoane. În final, ipoteza este confirmată doar în cazul persoanelor subponderale.

Modelul care am presupus noi că ar aduce un plus de informație în cazul riscului de tulburare de comportament alimentar este cel care conține alienarea personală și dezechilibrul emoțional. Astfel, am prezis că un scor mare al alienării personale și un scor mare al dezechilibrului emoțional pot prezice, atât în mod general, cât și bazat pe indicele de masă corporală, riscul de tulburare de comportament alimentar. Ipoteza a fost confirmată în ambele planuri. Modelul a reușit să prezică o proporție de 19,8 % din dispersia riscului de tulburare de comportament alimentar, în lotul tuturor persoanelor. În cazul grupării în funcție de indicele de masă corporală, modelul poate prezice o proporție de 44,1 % în cazul persoanelor subponderale, o proporție de 15, 4 % în cazul persoanelor normoponderale și o proporție de 11,1 % în cazul persoanelor supraponderale. Putem deduce din aceste date că persoanele subponderale sunt mai predispuse la un risc de tulburare de comportament alimentar dacă au un scor al alienării personale și al dezechilibrului emoțional ridicat.

Proporția rămasă este datorată altor factori care nu sunt incluși în studiu. Prin urmare, stima de sine scăzută, perfecționismul ridicat, alienarea personală și dezechilibrul emoțional sunt factori psihologici care stau la baza riscului de tulburare de comportament alimentar, dar în măsuri diferite. Astfel, putem concluziona că, în cazul persoanelor subponderale, perfecționismul, stima de sine scăzută, alienarea personală și dezechilibrul emoțional sunt unii dintre cei mai importanți predictori ai riscului de tulburare de comportament alimentar. În cazul persoanelor normoponderale și supraponderale, se pare că există alți factori psihologici care pot prezice mai mult din dispersia riscului de tulburare de comportament alimentar.

Aceste date sunt concordante cu studiile de specialitate care au demonstrat deja că modelul persoanei anorexice este bazat pe un perfecționism înalt și o stimă de sine scăzută (Sandra Sassaroli, Marcello Gallucci, Giovanni Maria Ruggiero apud. Bastiani, Rao, Weltzin & Kaze). În cazul studiului nostru, perfecționismul nu poate să prezică suficient în categoria persoanelor normoponderale și supraponderale.

Modelul propus de noi s-a dovedit a fi eficient în prezicerea riscului de tulburare de comportament alimentar, mai ales în cazul persoanelor subponderale. Alienarea personală și dezechilibrul emoțional sunt capabile să prezică într-o proporție destul de mare riscul de tulburare de comportament alimentar, mai ales în cazul persoanelor subponderale, dar și în cadrul celorlalte două categorii. Se pare că înțelegerea deficitară a propriei persoane și sentimentul de deprivare emoțională, precum și instabilitatea emoțională, furia, impulsivitatea și comportamentele auto-distructive sunt predictori ai unei dorințe mari de a slăbi, a comportamentelor bulimice și a nemulțumirii față de corp.

Obiectivul principal al lucrării de față a fost, în mare parte, atins. Știm, pe baza datelor existente în această lucrare, că există diferențe semnificative între acceptările alimentare și respingerile alimentare pe baza indicelui de masă corporală. Știm, de asemenea, că există anumite trăsături psihologice care stau la baza și pot prezice riscul de tulburare de comportament alimentar, atât la bărbați, cât și la femei. Pe baza analizelor făcute, putem argumenta că respingerile alimentare ale persoanelor supraponderale sunt bazate pe o stimă de sine scăzută, un perfecționism ridicat și o alienare personală și dezechilibru emoțional ridicate,alături de alți factori care ar putea prezice mai bine riscul de tulburare de comportament alimentar. Există diferențe în eficacitatea modelului în funcție de categoria bazată de indicele de masă corporală a subiecților. Putem concluziona că cele două modele prezic cel mai bine riscul de tulburare de comportament alimentar în cadrul persoanelor subponderale, dar nu am putut stabili o legătură cu alegerile alimentare, acestea fiind nesemnificative în cazul lor. La fel este și cazul persoanelor normoponderale, cu diferența că modelele explică foarte puțin din predicția dispersiei riscului de tulburare de comportament alimentar. Singura legătură capabilă să stabilească un punct între alegerile alimentare și trăsăturile psihologice care stau la baza riscului de tulburare de comportament alimentar se află în categoria persoanelor supraponderale.

4.9 Limitele demersului și direcții generale de cercetare

Cercetarea noastră și-a propus abordarea a două mari concepte și a relației dintre aceste concepte, în vederea cunoașterii relațiilor care pot apărea între aceste concepte.

În ceea ce privește studiul alegerilor alimentare în funcție de indicele de masă corporală, acesta implică o serie de limite de ordin metodologic. Astfel, distribuția persoanelor în funcție de indicele de masă corporală nu a fost simetrică, iar alegerile alimentare s-au bazat pe presupunerea că persoanele vor proiecta alegerile lor alimentare din viața de zi cu zi în alegerile pe baza testului folosit. Persoanele au fost alese aleatoriu, dar doar din județele Suceava și Iași, prin urmare rezultatele nu pot fi generalizate.

În ceea ce privește studiul trăsăturilor psihologice care stau la baza riscului de tulburare de comportament alimentar, s-au folosit doar acele trăsături care ne-au interesat în studiu, excluzându-le pe celelalte. Astfel, este posibil ca alt model, alți factori din Inventarul tulburărilor de comportament alimentar să fi prezis mai bine riscul de tulburare de comportament alimentar. De asemenea, având în vedere distribuția asimetrică a subiecților în grupe bazate pe indicele de masă corporală, este posibil ca unele rezultate să fi fost influențate de acest lucru.

O altă limită este declararea greutății și înălțimii subiecților. Astfel, persoanele prezente în studiu și-au declarat greutatea și înălțimea pe baza propriilor credințe, pentru calcularea indicelui de masă corporală. Este posibil ca persoanele să-și fi declarat greșit aceste date, fie în necunoștință de cauză, fie intenționat, acest lucru ducând la erori în formarea categoriilor în funcție de indicele de masă corporală. Acest lucru putea fi controlat dacă cercetătorul măsura și cântărea personal subiecții înainte de începerea probei propriu-zise.

Este posibil, în situațiile în care testul a fost aplicat colectiv, în grupuri de maxim 3 persoane, ca răspunsurile unei persoane să fi influențat răspunsurile altei persoane. Acest lucru este posibil să se fi întamplat mai ales în aplicarea testului proiectiv, deoarece persoanele incluse în colectivul testat puteau auzi răspunsurile celorlalți participanți, spre deoasebire de inventarul tulburărilor de comportament alimentar, unde aplicarea se făcea în liniște, iar răspunsurile erau încercuite pe foaia de răspunsuri, și nu pronunțate cu voce tare.

În ceea ce privește direcțiile viitoare de cercetare, ar fi interesant de realizat un studiu bazat pe diferențele dintre femei și bărbați. Având în vedere faptul că sunt foarte puține studii care vizează riscul de tulburare de comportament alimentar al sexului masculin, ar fi interesant de văzut exact ce factori psihologici stau la baza riscului de tulburare de comportament alimentar la bărbați și ce diferențe apar în comparație cu femeile.

De asemenea, ar trebui testate ale modele care ar putea să prezică tulburările de comportament alimentar. Rezultatele acestui studiu arată care model prezice într-o măsură semnificativă respingerile alimentare în cadrul persoanelor supraponderale. În cazul celorlalte două categorii însă, cercetările ar trebui să continue pentru a identifica modelul care poate prezice semnificativ mai mult riscul de tulburare de comportament alimentar pe baza respingerilor și alegerilor alimentare.

O regresie logistică ar putea aduce un plus de informații în această problemă. O altă direcție interesantă de cercetare ar fi includerea unei alte variabile, și anume autopercepția fizică, pentru a vedea cum influențează și ce efect are asupra riscului de tulburare de comportament alimentar, în funcție de categoria din care face parte persoana.

Bibliografie

Berdanier, Carolyn D. (2008). Handbook of Nutrition and Food, Second Edition. Dweyer, Johanna: CRC Press Taylor & Francis Group

Gibson, Edward Leigh (2006). Emotional influences on food choice: Sensory, physiological and psychological pathways. Physiology & Behavior

Gould, George M. (1910). Diseases caused by sugar poisoning. H.D. of Ithaca, N.Y. First published in Medical Review of Reviews

Harrison, Sussan, Carver, Virginia (2004). Alcohol & drug problems. A practical guide for counsellors

Hastings, Karen (2007). Anchoring for emotional balance. Articlebase

Hudson, J. I., Hiripi, E., Pope, H. G., & Kessler, R. C. (2007). The prevalence and corellates of eating disorders in the national comorbidity. Survey replication. Biological Psychiatry

Iamandescu, Ioan Bradu (2005). Psihologie medicală. Psihologia sănătății. Volum 1. Infomedica

Joja, Oltea (2004). Psihosomatică între medicină și cultură. O abordare cognitiv – comportamentală a tulburărilor de alimentație. Editura Paideia. Colecția de antropologie 6. București

Katz, David L. Nutrition in clinical practice.

Ladea, Maria (2012). Nutriție și sănătate mintală. Editura Carol Davila. București

Macarie, A., Constantin, T., Iliescu, M., Fodorea, A., Prepeliță, G. (2008). Stima de sine – între normalitate și trăsătură accentuată. Psihologie și societate: noutăți în psihologia aplicată. Editura Performantica, Iași

Miclea, Ștefania, Albu, Monica (2012). Influența greutății corporale prezente și dezirabile asupra riscului de apariție a tulburărilor de comportament alimentar. S. C. Cognitrom S.R.L. Institutul de istorie George Barițiu. Cluj – Napoca

Negrisanu, Gabriela (2005). Tratat de nutriție. Editura Brumer, Timișoara

Ogborne, Alan C. (2004). Theories of addiction and implications for counselling

Olteanu, Oana – Maria (2010). Aspecte psihologice și psihopatologice ale obezității și supraponderalității la copii, preadolescenți. Universitatea din București. Facultatea de Psihologie și științe ale educației

Pîrvu, Luiza (2013) Alimentația omului modern. Editura Institutul European. Colecția Academica:

Șahian, Luana. Obezitatea copilului și adolescentului.

Rinzler, Carol Ann (2006). Nutrition for dummies. 4th edition. Wiley Publishing Inc., Indianapolis, Indiana

Rusti, Lena (2010). Cum să ne recâștigăm echilibrul emoțional

Sassaroli, Sandra, Galluci, Marcello, Ruggiero, Giovanni, Maria (2008). Low perception of control as a cognitive factor of eating disorders. Its independent effects on measures of eating disorders and its interactive effects with perfectionism and self – esteem

Sassaroli, Sandra, Lauro, Romero, Leonor J.,Ruggiero, Giovanni, Maria, Mauri, Massimo C., Vinai, Piergiusseppe, Frost, Randy (2008). Perfectionism in depression, obsessive – compulsive disorder and eating disorders. Italia

Shea, Maureen E., Pritchard, Mary E. (2006). Is self – esteem the primary predictor of disordered eating?

Souter, Sharon, Keller, Colleen S. (2002). Food choice in the rural dwelling older adult. Issue 5. Volum 3. Southern Online Journal of Nursing Research

Stitt, Barbara Reid (1997). Food and Behavior – A natural connection. Natural Press. Second Edition

Suokas, Joana T., Suvisaari, Joana M., Grainger, Marjut, Raevuori, Anu, Gissler, Mika, Haulka, Jari (2014). Suicide attempts and mortality in eating disorders: a follow – up study of eating disorder patiens. General Hospital Psychiatry

Watson, Munna J., Steel, Anna L., Bergin, Jackueline L., Fursland, Antea, Wade, Tracey D., (2010, 2011). Bulimic symptomatology: The role of adaptive perfectionism, shape and weight concern, and self – esteem

Zwann, Friederich M. (2006). Binge eating disorder. Ther Umsch. Volum 63. Nr 8. 16

Adrese web:

http://ro.scribd.com/doc/100539962/comportamentul-alimentar

Anexe

Anexa 1 – Foaia de răspuns a Inventarului tulburărilor de comportament alimentar

Anexa 2 – Itemii Inventarului tulburărilor de comportament alimentar

Anexa 3 – Exemple de fotografii din testul proiectiv

Anexa 4 – Corelația Spearman între indicele de masă corporală și refuzurile forțate

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Anexa 5 – Testul Anova pentru acceptări alimentare

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Multiple Comparisons

Dependent Variable: accept_alim

Bonferroni

* The mean difference is significant at the .05 level.

Group Statistics

Independent Samples Test

Anexa 6 – Testul Anova pentru respingeri alimentare

ANOVA

respingeri_alim

Multiple Comparisons

Dependent Variable: respingeri_alim

Bonferroni

* The mean difference is significant at the .05 level.

Anexa 7 – Analiza Spearman între riscul de tulburare de comportament alimentar și respingerile alimentare, în funcție de indicele de masă corporală

Anexa 8 – Regresia – Perfecționismul și stima de sine scăzută în riscul de tulburare de comportament alimentar

Anexa 9 – Alienarea personală și dezechilibrul emoțional în riscul de tulburare de comportament alimentar