Alimentatia Fast Food Vs. Slow Food

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………………..3

Cap.I. Alimentația Fast-Food, fenomen mondial al erei moderne……………………………..4

Istoricul mâncărurilor de tip fast-food………………………………………………………4

Ce înseamnă alimentația fast-food?………………………………………………………….7

Puterea unui logo și strategii de marketing………………………………………………10

Obezitatea și Fast-Food-ul…………………………………………………………………….12

Cap.II.Alimentația Slow-Food, un nou concept în alimentație………………………………..15

2.1. Ce este alimentația Slow Food?……………………………………………………………………15

2.2. Cele 7 fundamente ale mișcării Slow Food …………………………………………………..17

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………..19

Introducere

„Alimentația noastră s-a transformat în ultimii patruzeci de ani mai mult decât în douăzeci de secole, din cauza adaosului unei cantități halucinante de compuși chimici – arome, coloranți, conservanți, emulgatori, gelifianți, texturanți, potențiatori de gust, agenți de glasare, gaze propulsoare, îndulcitori, etc. – și a utilizării în agricultură a numeroase substanțe chimice.

Această situație ne-a transformat profund percepția asupra alimentelor. Creierul nostru analizează cu dificultate toate aceste substanțe și nu găsește un răspuns adecvat, de unde rezultă multiplele tulburări ale comportamentului alimentar.”

Laureant Chevallier

„Este mult mai ușor să schimbi religia unui popor, decât obiceiurile alimentare”

Margaret Meads

“Dupa 4 decenii, obsesia noastră pentru mâncare ieftină și rapid gătită a transformat orașele noastre și a inundat piața muncii cu slujbe prost plătite ce nu duc nicăieri. Este oare acesta un meniu sănătos?”

Trupa The Rolling Stones

“Fast-foodul în era industrială rezolvă nu doar nevoia clienților de gustare frugală, rapidă, la botul calului, ci și nevoia restauratorului de a asigura un flux curent de servire și, astfel, rentabilitatea afacerii. Graba e de ambele părți; la fel, din ambele părți, vine tentația excesului. Daca ne îndreptăm spre o lume mai ecologică, dacă oamenii caută soluții mai sănătoase de alimentație, fast-food-urile sunt printre primele gata să ridice noul stindard. Daca ne vom deprinde sa mestecăm mai rar și să ne contemplăm fiecare dumicat cu filozofie, fast-food-urile ne vor trimite cele mai bune slogane în acest sens. Dar asta nu le va împiedica saă scadă ritmul și, în consecință, productivitatea. Dimpotrivă…”

Florin Dumitrescu

Cap.I. Alimentația Fast-Food, fenomen mondial al erei moderne

1.1.Istoricul mâncărurilor de tip fast-food

Conceptul de alimentație Fast-Food există din cele mai vechi timpuri, comercianții ambulanți vânzând băuturi sau produse alimentare gătite. Acest concept este strâns legat de dezvoltarea urbană și cea tehnologică totodată.

Încă din Roma Antică, existau standuri amplasate pe străzi unde se vindea pâine și vin. În Roma Antică, cine avea domiciliu în clădiri cu multe apartamente, depindea foarte mult de vânzătorii aflați pe străzi. Dimineața, se manca pâine înmuiată în vin, ca snack și legume gătite. În Asia de Est se consumau acei noodle (tăieței), iar lipiile și falafel-ul erau nelipsite în Orientul Mijlociu. În India erau renumite specialitățile din cartof: vada pav-piure bine prăjit precum o chiftea, cu pâine sărată și condiment, dahi vada-chiftea de cartof înmuiată în iaurt și panipuri- pâine puri umplută cu cartof și diverse condimente. În partea de Vest a Africii, vorbitoare de franceză, s-au vândut și se vând brochettele (frigărui). În Era de Mijloc, marile orașe (Londra, Paris etc.), erau mulți vânzători ce ofereau plăcinte, musaca simplă sau cu ou, vafe, napolitane, clătite și cărnuri gătite. În Roma Antică, cei ce nu aveau mijloace să își gătească propria masă, adesea apelau la acești vânzători.

Apariția și dezvoltarea industriei fast-food sunt strâns legate de două preparate consacrate care se regăsesc în meniul oricărui restaurant de tip fast-food. Fiecare dintre aceste două produse are povestea lui, care, probabil pentru cei mai mulți dintre noi este necunoscută.

Sandwich-ul își leagă numele de un anume Lord Sandwich. Acesta, pasionat de diverse jocuri de noroc, refuza să părăsească partida și cojucătorii pentru a gusta ceva… În schimb, comanda stăpânului hotelului "o mică gustare" în caz că i se făcea foame. Pentru mai mare exactitate, în anul 1762 Sir John Montagu, al patrulea Conte Sandwich, amiral în flota regelui Angliei George III și jucător de cărți înveterat, s-a aflat la un moment dat invitat într-o societate pentru o partidă de cărți, partidă care însă nu a avut loc. Ajutorul hotelierului, pentru a evita ofensa adusă clientului prestigios, i-a servit o "mică gustare", pentru a trece cu vederea inconvenientul. Gustarea consta din două felii de pâine, între care a plasat bucăți de carne rece și brânză, formulă avantajoasă, care a permis Primului Lord al Amiralității să "ronțăie", fără a-și murdări degetele.

Continuarea a fost asigurată de al unsprezecelea conte de Sandwich, care a creat o întreprindere de restaurante rapide, împreună cu fiul său Orlando: "The Earl of Sandwich", declarând că: "Mon aieul n'a peut-être pas inventé le sandwich, mais il en a immortalisé le nom". (Bunicul meu nu a inventat sandwich-ul, dar acesta i-a imortalizat numele).

În alte regiuni ale globului, celebra gustare poartă denumiri locale. De exemplu, în Austria sandwich-ul se numește în limbaj tradițional “beugel”. Totul a început în anul 1683, când regele Poloniei Jan III Sobieski a reușit să respingă invazia turcilor care se aflau la poarta Vienei. Pentru a mulțumi regelui că a salvat Austria, un brutar a adus drept omagiu acestuia o pâine rotundă (cam de mărimea unei chifle) cu o gaură la mijloc, astfel că atunci când regele trecea în fuga calului, bine așezat în șa, să poată apuca "pâinea găurită". În limba austriacă, cuvântul șea se numește “beugel”, astfel a luat naștere noua denumire.

La începutul secolului XX, imigranții evrei din Europa de Est, în special evreii-ruși care au poposit în America, au adus bagel în valizele lor. Primele apariții de bagel au fost la New York, apoi la Chicago și s-au răspândit rapid pe întregul continent, fiind adoptați definitiv de populația americană, constituind pâinea lor preferată. Se vindeau și se vând încă, la toate colțurile de stradă, în stare naturală sau aromatizați, cu semințe de susan sau chimen, se pot tăia longitudinal, punându-se la mijloc somon afumat, șuncă etc.

Și în România a pătruns repede acest fel de pâine la începutul secolului XX, dat fiind populația densă de evrei. Aici se numeau covrigi și se vindeau în covrigării specializate, calzi și proaspeți, la moment, scoși din cuptorul de cărămidă înroșit de cărbunii permanent aprinși, până seara târziu. Erau înșirați pe sfoară sau pe suport de lemn în formă de baston.

După cum însuși numele îl indică, preparatul din carne macră și crudă, tocată, denumit hamburger a luat naștere în orașul Hamburg din Germania, odată cu imigrația germanilor spre America de Nord în secolul XIX, dar, de-a lungul timpului, la tocătura crudă s-au adăugat diferite ingrediente, mirodenii, mai mult sau mai puțin puternice.

În mijlocul secolului XIX, când numeroși germani și-au părăsit țara de origine plecând în America prin portul Hamburg, steak-ul din carne de vacă era "felul principal", servit la bordul vaporului Hapag, linia maritimă care leagă Hamburg de Statele Unite. În acea epocă, carnea era sărată, amestecată cu ceapă și pesmet, iar uneori afumată, pentru a se putea conserva de-a lungul traversării. Hamburgerul a traversat deci Atlanticul cu imigranții.

În anul 1885, tânărul Charlie Nagreen, un adolescent din Seymour, a deschis o mică tarabă unde a început să vandă carnea de vacă sub formă de steak, dar friptă, prajită. Afacerea a fost înfloritoare, dar gândindu-se că steak-ul, în formă de rondele, precum perișoarele, nu putea fi ținut în mână fiind fierbinte, el a decis să aplatizeze carnea și să o așeze între "două felii de pâine", dându-i denumirea de "Hamburger Charlie”.

În 4 iulie 1891, Oscar Weber Bilby, un fermier din Tulsa (Oklahoma), a avut, de asemenea, ideea de a pregăti steak tocat, carnea fiind friptă însă pe un grătar construit chiar de el, apoi servită între două chifle confecționate de soția sa.

Succesul hamburger-ului a început cu adevărat în 1948, când doi frați – Dic și Mac McDonald – au deschis un restaurant care avea la bază o linie de asamblare a produselor lângă o sală de cinema, aproape de Pasadena. Servirea era rapidă, meniul era limitat la 9 articole, scopul fiind acela de a vinde cât mai mulți hamburgeri de 15 cenți, milkshake-uri și pungi de cartofi prăjiți.

În 1954, un oarecare Ray Kroc, comisionar în lansarea de mașini electrice pentru tocat carne, a primit o importantă comandă din California. Kroc a profitat de situație și ducându-se la San Bernardino, a descoperit modesta așezare a restaurantului fraților MacDonald, unde clienții așteptau în "șir indian" comanda. Impresionat de rapiditatea serviciului și prețurile mici ale chiflelor fripte și cu steak tartar, la care adaugaseră hetchup și salată, Ray Kroc le-a propus un târg celor doi patroni. În aceeași zi, Kroc a plecat cu un contract de franciză, care îl autoriza să pună bazele unui lanț de restaurante pe care le-a botezat McDonald’s.

“Ray Kroc a dus afacerea la un alt nivel”, afirma James Schrager, profesor al universității Chicago's Graduate School of Business. În opinia acestuia, cheia succesului lui Kroc a fost continua inovare. De la primul restaurant fast-food până la “mcDonaldizarea” altor culturi nu a mai fost cale lungă: au urmat zeci, sute de alte derivate ale prototipului american de fast-food. Peste tot au răsărit apoi, că ciupercile după ploaie, tot soiul de mici localuri, bufete-expres, filiale sau reprezentanțe ale unor fast-food-uri mai mari, în supermagazine, service-uri, școli și instituții, pe străzi, în gări și stații de autobuz. Mâncatul în sau de la fast-food s-a transformat într-un obicei al stilului de viață contemporan, un comportament bine pliat pe scheletul noilor tendințe ale societății capitaliste. [4]

1.2.Ce înseamnă fast-food?

Fast-Food înseamnă orice preparat la pachet, gata de consum, fie că este o mâncare caldă, precum hamburgerii sau cartofii prajiti, fie un sandvici cu salată de pui gata preparat și o gogoașă. Preparatele fast-food sunt astăzi mai variate și de o mai bună calitate decât cu zece ani în urmă. Totuși, un meniu tipic fast-food, constând dintr-un cheeseburger cu cartofi prajiți, o plăcintă cu mere și un pahar mare de cola, conține între 1100 și 1200 calorii. Aceasta înseamnă circa 60% din doza zlnică de calorii recomandată pentru copii între 7-10 ani, o mare parte provenind din grăsimi saturate și zahăr. Numai cola, pe lângă cofeină și coloranți, conține peste 8 lingurițe de zahăr. O alimentație bazată pe fast-food nu este o rețetă pentru sănătate-probabil că nu oferă suficiente oligoelemente și fibre.

Una dintre problemele produselor fast-food este că „ocupă locul” fructelor și al legumelor proaspete. Ele au de regulă multă grăsime (în pricipal saturată), sodiu sau zahăr, fiind sărace în fibre. A consuma, deci, produse fast-food în detrimentul unora hrănitoare, care echilibrează dieta, înseamnă un risc crescut al OBEZITĂȚII și al unor tulburări asociate, precum bolile de inimă și cancerul.

Unele meniuri gata preparate pot fi gătite cu mult înaintea vânzării și ținute la cald multe ore. Acest fapt mărește riscul înmulțirii bacteriilor și, prin urmare și al intoxicațiilor alimentare. Industria Fast-Food este încă în expansiune: McDonald’s, cea mai mare rețea de profil din lume, servește cel puțin 30000 de clienți pe minut, adică peste 43 de milioane pe zi. Acest fapt nu este surprinzător fiindcă produsele fast-food sunt de regulă foarte ieftine și la îndemână. Ele plac tuturor vârstelor, iar majoritatea rețelelor oferă meniuri special create pentru copii. Un sondaj a arătat că peste 40% din adolescenții de 16-18 ani cumpără fast-food pa pachet cel puțin o dată pe săptămână, hamburgerii și cartofii prăjiți fiind cea mai populară comandă.[6]

În câteva cuvinte, ne îngrașă, ne măresc colestrolul, ne otrăvesc cu tot felul de substanțe cu proprietăți și efecte dubioase, ne fac praf sănătatea: produsele fast food care constituie, pentru unii, baza alimentației – sunt vectorii a tot felul de probleme de ordin medical, denunțate de specialiști, dar luate în seama încă de prea puțini consumatori.

Pentru că, de fapt, nu mai e vorba doar despre hrană. Pornind de la acest gen de alimentație, s-a născut, în societatea occidentală și în mințile noastre, o întreagă cultură tip fast food, care așa cum au descoperit recent oamenii de știință – ne afectează mentalitățile și comportamentul.

de studenți au luat parte, voluntar, la un șir de experimente realizate la Universitatea din Toronto, Canada, experimente ale căror rezultate au fost publicate în revista Psychological Science.

Iar rezultatele, fascinante în sine, deoarece ilustrează o mutație importantă petrecută în felul de a acționa al oamenilor: i-au făcut pe cercetători să mediteze asupra dezvoltărilor viitoare ale fenomenului.
Că lumea se mișcă mai repede decât în urma cu câteva decenii, ca ritmul vieții în mediul urban contemporan este accelerat până la frenezie, sunt lucruri care fuseseră constatate mai demult. Ceea ce e nou este conștientizarea faptului că un rol însemnat în acest fenomen îl are cultura fast food.

Așadar, expunerea cronică la fast food (nu numai la hrana în sine, ci la publicitatea făcută produselor respective) are efecte pe termen lung. ÎNTREAGA viață a unui om, concretizate într-un comportament veșnic grăbit și într-o preocupare obsedantă față de ideea de a economisi timp. Să economisim timp, oricând, în orice împrejurare, indiferent de context – ar trebui să fie principala noastră preocupare. Calitatea vieții ar fi un lucru mai important de care să ne interesăm. De multe ori, aceste două idei intră în contradicție: alimentația fast food e un exemplu (mâncarea capatată repede nu e neaparat mâncare sănătoasă, dimpotrivă), dar opoziția se extinde și în alte domenii.
De pildă, ne grăbim și "ne stresăm" să ajungem mai repede undeva, chiar atunci când, efectiv, n-avem nici un motiv să ne grabim; ba, din contra, am avea de câștigat dacă ne-am bucura de drumul în sine, în chip pașnic și confortabil. Câți șoferi porniți în vacanță mână nebunește mașina, preocupați doar să ajungă mai repede la destinație, refuzând să oprească pentru a lua o masă tihnită sau pentru a vizita un obiectiv interesant de pe traseu? De ce? Doar hotelul unde și-au făcut rezervarea nu pleacă nicăieri.[1]

Îngrijorător, în România, alimentația fast-food pare să devină din ce în ce mai populară, de vreme ce peste 200.000 de români mănâncă zilnic shaorma și cam tot atâția consumă hamburgeri, cheesburgeri, hot-dogs și beau sucuri acidulate la McDonald's, KFC sau Burger King. Mai mult, noi lanțuri de fast-food au fost inaugurate la noi în țară, semn că piața poate să mai absoarbă mulți clienți. Oamenii ajung să stea la coadă pentru a consuma astfel de produse deloc sănătoase, prăjite în uleiuri refolosite și ultra-sărate. În aceste condiții, o să prezint o listă cu ingredientele nocive din produsele fast-food:

Siropul de porumb bogat în fructoză (HFCS)

Acesta se găsește în sucurile acidulate care se vând împreună cu produsele fast-food, dar și în chifle, burgeri, dressing-uri, sosuri. „Este un îndulcitor ieftin obținut din amidon de porumb, care se găsește în special în băuturi acidulate și, în cantități mai mici, în pâine. Supără destul de rău pancreasul", explică medicul nutriționist Cornelia Zugravu, de la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila", din București. Fiind un îndulcitor foarte ieftin, lanțurile fast-food obișnuiesc să îl utilizeze în exces. Conține monozaharide, substanțe care provoacă variații ale glicemiei (zahărul din sânge) și care pot da metabolismul peste cap. În plus, este prelucrat greu de ficat. Acest sirop are 55% fructoză și 45% glucoză, este folosit în compoziția produselor procesate și este considerat responsabil pentru creșterea obezității și hipertensiunii de către Asociația Medicală Americană. Consumul zilnic de HFCS poate crește cu până la 87% riscul de a dezvolta tensiune arterială.

Grăsimile trans

Inițial, acestea au fost considerate o bună alternativă la unt sau uleiuri, dar recent s-a demonstrat că sunt mai periculoase decât orice alt tip de grăsime. Grăsimile trans se găsesc în majoritatea produselor fast-food și sunt responsabile pentru instalarea bolilor de inimă. Înlăturarea acestor grăsimi din dietă scade cu până la 50% riscul de infarct. „Grăsimile trans nu sunt obligatoriu trecute pe etichete. Se găsesc în produsele grase și dulci, de exemplu plăcinte, și sunt grăsimi parțial hidrogenate obținute dintr-un seu vegetal de foarte proastă calitate", explică nutriționistul Corina Zugravu.

MSG (glutamat de monosodium)

Acest potențiator de gust și aromă contribuie la apariția obezității, a diabetului și hipertensiunii. Acesta încurajează corpul să producă insulină în exces, dând glicemia peste cap. În aceste condiții, corpul va simți permanent senzația de foame. Este, de fapt, acel ingredient care vă face să vreți mai mult și să mâncați peste limită. MSG păcălește de fapt creierul și dă impresia unui meniu supersănătos, când, în realitate, este vorba doar despre „calorii goale” și valoare nutrițională zero. „Se pune în tocătura de carne, dar și în prafurile din care se fac sosurile", spune Zugravu.

Cazeina

Aceasta se găsește în produsele lactate. Poate fi însă folosită și pentru burgeri, milkshake-uri, iaurturi, french fries. „Este o proteină din lapte care crește consistența produselor", mai spune Zugravu.

Potrivit site-ului ehow.com, caseina este un fel de „drog" în industria alimentară, întrucât moleculele digerate eliberează un compus cu efecte similare morfinei. Acest ingredient este unul dintre cele care vă fac să vă simțiți dependenți de produsele fast-food.

Sarea

Conținutul de sare din mâncarea fast-food variază de la o țară la alta. În America, produsele fast-food au cea mai mare cantitate de sare, adică aproape de două ori mai mult decât au produsele europene. „La noi este apreciat gustul sărat, să gătești cu gust înseamnă să gătești cu sare, iar românii mănâncă 10 grame de sare pe zi, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă numai 5 grame de sare pe zi",mai spune Zugravu. Gustul sărat este, de altfel, și cel care provoacă senzația intensă de sete și vă determină ca pe lângă hamburgeri să cereți și sucuri acidulate. [3]

Un nivel ridicat de sare în alimente duce la hipertensiune arterială și alte afecțiuni cu deznodământ letal, explică coautorul studiului Norman Campbell, profesor de medicină la Universitatea Calgary din Canada. Estimările arată că reducerea aportului de sare determină o reducere semnificativă a numărului de decese, mai adaugă el.

Mai multe state, între care Marea Britanie, Finlanda, Irlanda, Japonia, s-au angajat în efortul de reducere a aportului de sare în domeniul alimentației publice. Eforturi mai recente s-au încununat cu etichetarea conținutului de sare pe anumite tipuri de produse alimentare.

Cu toate acestea, industria alimentară invocă probleme tehnice de prelucrare a produselor alimentare ca una din principalele bariere în privința reducerii conținutului de sare.[1]

1.3. Puterea unui logo și strategii de marketing

Încercând să-și dea seama dacă și cum influențează conceptul fast food anumite comportamente, cercetătorii le-au prezentat studenților, pe un ecran, siglele a șase binecunoscute lanțuri de restaurante fast food. Șmecheria a fost să le prezinte atât de rapid, încât studenții să nu le poată recunoaște în mod conștient.
S-a constatat, de pildă, că:

-viteza de citire a fost semnificativ mai mare după prezentarea siglelor, decât înainte; asta n-ar fi un lucru rău, în sine, dată fiind cantitatea de informație pe care trebuie să o procesăm zilnic;

-după expunerea la mesajele subliminale, studenții au fost mai înclinați să prefere produse cosmetice de tip 3 în 1 care, în mintea lor, erau asociate unei economii de timp, în locul versiunilor separate ale acelorași produse;

-aceiași studenți s-au arătat mai puțin înclinați să economisească bani și, întrebați dacă preferă să capete pe loc o sumă mică de bani sau, peste o saptămână, una mai mare, au optat pentru câștigul imediat, deși mai mic.

Fast food întruchipează o cultură a eficienței timpului și a răsplatei instantanee. Problema este, însă, consideră oamenii de știință, că acest scop – a face economie de timp – ajunge să fie prezent permanent în mintea oamenilor, chiar și atunci când timpul nu este un factor relevant.
Concluzia cercetătorilor a fost că mesajul subliminal privind economisirea timpului, mesaj pe care îl conțin, implicit, reclamele la fast food, îi face pe oameni nerăbdători, grabiți, înclinați spre un caștig imediat și mai puțin dispuși să aștepte, să amâne obținerea răsplății și să economisească bani, ceea ce, în ultima instanță, este împotriva interesului lor, din punct de vedere economic. [1]

Restaurantele de tip fast-food, folosesc o serie de metode prin care consumatorii sunt tentați să mănânce mai mult, chiar dacă nu le este foame, se arată într-un studiu al Universității din Illinois, SUA, citat de dailymail.co.uk.

De la publicitatea agresivă, care stimulează vizual și olfactiv senzația de foame, până la porțiile supradimensionate, există numeroase metode prin care industria fast-food încurajează clienții să consume mai mult – un fenomen care a devenit una dintre principalele cauze ale obezității la nivel global.

Într-un nou studiu, Brian Wansink, de la Universitatea din Illinois, a investigat tendința oamenilor de a mânca mai mult decât au nevoie, observând că un rol esențial îl joacă modul de prezentare a mâncării.

Printre cele mai importante strategii utilizate de restaurantele de tip fast-food se numără următoarele:

Stimularea vizuală a clientului

Situate pe bulevardele din marile orașe, în centre comerciale și benzinării, restaurantele de tip fast-food atrag clienții în timp ce aceștia se află la cumpărături sau călătoresc într-un anumit loc, chiar și atunci când nu le este foame.

Stimularea vizuală vine o dată cu afișele din vitrină și ofertele situate în spatele tejghelei, în care produsele fast-food apar, supradimensionate, în imagini ce induc senzația de foame.

Pe lângă stimularea vizuală, lanțurile fast-food mizează pe dorința oamenilor de a fi împreună cu ceilalți, oferind un spațiu în care clienții să stea la masă, alături de alte persoane, ceea ce înseamnă că aceștia vor sta mai mult timp și vor petrece mai mult timp împreună.

Stimularea auditivă și olfactivă

Restaurantele fast-food folosesc din plin stimularea olfactivă, servind clienții la casă, unde aceștia stau la coadă și văd ce a cumpărat persoana din fața lor. Clientul următor are astfel tendința să comande mai mult atunci când îi vine rândul.

Un rol important îl joacă și muzica, mai ales muzica pop lentă, care îi încurajează pe clienți să petreacă mai mult timp în restaurantul respectiv.

Comoditatea

Restaurantele de tip fast-food au început să creeze tot felul de facilități și oferte pentru atragerea clienților de la opțiunea drive-in pentru șoferi până la meniurile cu un fel principal, o băutură și cu desert inclus.

Iar acest lucru nu se întâmplă pentru a economisi timpul clientului ocupat, ci pentru a-l determina să consume mai mult, având în vedere că, potrivit studiilor, una dintre cele mai puternice influențe asupra consumului o reprezintă accesul cât mai simplu la produse.

Schimbarea percepției asupra mărimii porțiilor

Așa-zisele oferte de meniuri constituie altă strategie de a-i încuraja pe oameni să mănânce mai mult. Acestea creează falsa impresie că oamenii economisesc bani, când, de fapt, ei cumpără mai multă mâncare decât au nevoie. Dacă un client cumpără un burger cu cartofii prăjiți incluși în meniu, acest lucru înseamnă că va mânca ambele produse, chiar dacă s-ar fi săturat doar cu burgerul, de exemplu.

Un rol important îl joacă, de asemenea, modul de servire a porțiilor. Dacă oamenii primesc bucățile de pui într-o cutie mare, vor considera că este vorba despre o singură porție și, cel mai probabil, vor mânca tot. Dar dacă aceeași cantitate de pui este împărțită în trei porții, servite în trei cutii mai mici, oamenii au o probabilitate mai redusă de a mânca tot.

Când excesul devine regulă

Lanțurile fast-food oferă produsele într-o varietate de mărimi, dar clientul este încurajat să aleagă porția cea mai mare, prezentată drept oferta cea mai avantajoasă. Acesta are tendința să mănânce tot, după cum s-a explicat mai sus, fără să își facă griji în legătură cu cantitatea.

În cazul acesta, strategia industriei fast-food este aceea de a transforma în regulă consumarea porțiilor mari, în loc de porțiile medii sau mici. [1]

1.4 Obezitatea și Fast-Food-ul

8 milioane de români suferă, conștient sau nu, din cauza kilogramelor în plus, iar 4,5 milioane dintre aceștia, încadrați în categoria obezilor, aproape au renunțat la visul de a mai ajunge la o greutate normală. Mâncăm mult, prost și neregulat, și devenim astfel potențiale victime ale bolilor de inimă, diabetului sau cancerului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în curând, obezitatea va face mai multe victime chiar decât fumatul.

România ia proporții

America și Europa se confruntă cu ceea ce specialiștii au început să denumească „epidemie de obezitate”, iar țara noastră nu face excepție. Un al treilea român este supraponderal sau, mai grav, obez. Cauzele, spun medicii, sunt multiple: mâncăm haotic, de multe ori din cauza programului, alegem alimente mai ieftine și nu neaparat mai hranitoare și tindem să înlocuim mancărurile pregătite în familie cu snacks-uri sau cu produse de tip fast-food. În plus, mai puțin de 2% din români practică un sport cu regularitate, demonstrează datele obținute până acum de autorități prin intermediul

Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației.

România va continua să se îngrașe pentru că tinerii din ziua de azi cântăresc mai mult decât cei de acum 10-20 de ani. În clasamentul pe Europa, țara noastră ocupă un îngrijorător loc trei la obezitatea infantilă, cu 90.000 de micuți între 4 și 10 ani. Pentru a limita efectele fenomenului, autoritățile române au interzis vânzarea în incinta școlilor a produselor cu un aport ridicat de grăsimi și zaharuri, dar măsura e departe de a fi suficientă, cât timp elevii nu conștientizează implicațiile unei alimentații nesănătoase, spun medicii. Adulții sunt, la rândul lor, ajutați în lupta cu kilogramele. Ministerul Sănătății și Casa Naționala de Asigurări de Sănătate au aprobat de curând compensarea cu 50% a unor medicamente administrate în obezitate.

Alimentele fast-food, de vină pentru kilogramele în plus?

Statisticile arată că 65% din americani sunt supraponderali sau obezi, în condițiile în care doar 25% trec zilnic pragurile restaurantelor fast-food. Departamentul American pentru Agricultură susține însă că nu trebuie să mănânci în fiecare zi hamburgeri sau cartofi prajiți ca să ajungi sclavul kilogramelor în plus. O masă la un astfel de local înseamna de multe ori calorii în exces și, prin urmare, poate duce la obezitate. Nutriționiștii atrag atenția că produsele fast-food conțin cantități infime de calciu, fosfor, magneziu si vitaminele A și C, esențiale pentru buna funcționare a organismului. În schimb, sunt bogate în grăsimi și carbohidrați, de unde și aportul caloric ridicat. Obezitatea este mai periculoasă decât fumatul, susține prof. dr. David King, de la Universitatea Oxford, care a descoperit că grăsimea acumulată ne poate scurta viața chiar și cu 13 ani.

Experimentul „Super Size Me”

În numele stiinței, dar și al show-biz-ului, Morgan Spurlock, regizor, producător și scenarist TV, și-a propus să atragă atenția asupra cantității și calității meniului americanului de rând, printr-un experiment ieșit din comun. A dorit să afle cum îi va reacționa organismul dacă, timp de 30 de zile, va consuma doar alimente de tip fast-food și va accepta o porție marită de fiecare dată când angajații restaurantului îi vor sugera acest lucru. Specialiști în nutriție, boli cardiovasculare și interne i-au monitorizat în permanență starea de sănătate și, susține el, au încercat chiar să-l determine să renunțe. Potrivit documentarului, după „luna fast-food” Spurlock s-a îngrășat 11 kilograme, a început să se simtă deprimat, colesterolul îi crescuse mult, ficatul începuse să îi semene cu cel al unui alcoolic și avea chiar aritmie cardiacă.

Teoria lui Morgan Spurlock nu e întru totul corectă, crede profesorul suedez Fredrik Nystrom, de la Universitatea din Linkoping, specialist în endocrinologie și boli metabolice. Un studiu similar realizat de echipa condusă de el a avut concluzii ușor diferite. La finalul celor 30 de zile, cei 18 studenți participanți cântăreau, într-adevar, cu 5 până la 15% mai mult și se simțeau extrem de obosiți. Totuși, pentru mulți dintre ei, probleme la ficat au început să se amelioreze dupa cea de-a treia săptămână, semn că organismul începuse să se adaptezemeniului.

Un alt specialist, profesorul James Painter de la Universitatea Eastern Illinois, SUA, a arătat că nu atât calitatea alimentelor fast-food consumate, cât cantitatea lor duce la obezitate. Pentru un nou experiment similar celui din „Super Size Me”, Painter a convins doi studenți să mănânce junk-food timp de o lună, fără însă ca numărul de calorii să depășească doza zilnică recomandată. Ambii subiecți au slăbit și la finalul experimentului, au declarat că nu se mai simt atrași de fast-food. Povestea lor este redată în documentarul „Portion Size Me”.

Alimentele fast food, vinovate pentru o treime dintre infarcte

Prețul pe care îl plătim pentru un hamburger e mult mai mare decât arăta eticheta. Consumate frecvent, aceste produse ne pot fi letale, susține profesorul de medicină Salim Yusuf, de la Universitatea McMaster din Canada. El a declarat că alimentele fast-food sunt cauza a o treime dintre infarctele înregistrate în lume. Cercetătorul a analizat date provenind de la 16.000 de pacienți care au trecut printr-o astfel de experiență și au fost rugați să completeze chestionare referitoare la obiceiurile lor culinare. S-a descoperit că adepții regimului denumit "occidental" (bazat pe grăsimi, alimente sărate, ouă și carne) erau cu 35% mai predispuși unui infarct decât pacienții care consumau puține alimente grase și puțină carne. În schimb, persoanele care preferă un "regim prudent", bogat în legume și fructe, sunt cu 30% mai puțin expuse riscului de a face o criză cardiacă, față de medie. 

Bolile de inimă și diabetul nu sunt, din păcate, singurele amenințări pentru obezi. Echipa profesorului Mark Pereira, de la Universitatea din Minnesota, SUA, a descoperit că, pe termen lung, există o legatură între fast-food și diabetul de tip II. Cei care mănâncă de două sau de mai multe ori pe saptămână la aceste restaurante, spun autorii cercetători, au o rezistență la insulină de două ori mai mare decât cei care evită localurile de acest fel. Studiul a constat în monitorizarea a 3.031 de subiecți între 18 și 30 de ani, timp de un deceniu și jumătate. În România, aproape o treime din cei evaluați prin Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației riscă să facă diabet zaharat.[1]

Cap.II.Alimentația Slow-Food, un nou concept în alimentație

2.1. Ce reprezintă conceptul slow-food și mișcarea “slow”?

Conceptul de Slow Food este sinonim cu hrana bună, curată și corectă. Asta înseamnă că hrana trebuie să aibă un gust bun, trebuie să fie produsă într-o manieră curată care să nu dăuneze mediului înconjurător, animalelor și sănătații oamenilor, iar producătorii trebuie să primească o compensație echitabilă pentru munca lor.

Slow Food promovează ideea de co-producător, adică merge dincolo de rolul pasiv de consumator și se interesează de cei care produc hrana noastră, modul în care o produc și problemele cu care se confruntă ei. Susținând activ producătorii de hrană, Slow Food devine parte a procesului de producție. 

Mișcarea Slow Food a apărut ca un protest. În 1986, la Roma, ziaristul Carlo Petrini a adunat cațiva prieteni și susținători pentru a protesta împotriva deschiderii unui nou local al unui binecunoscut lanț de restaurante fast food. Fără scandal, fără încăierări cu poliția, Petrini și prietenii săi au mâncat, pur și simplu, liniștiți, în fața noului local, câte o farfurie de spaghetti cu sos, bune de tot, asa cum se fac în Italia. Protestul lor pașnic, dar hotărât, a fost o lecție, o declarație și o luare de atitudine.
Ei deveniseră deja conștienți de faptul că industrializarea galopantă a piețelor alimentare și globalizarea distrug diversitatea culinară, parte a diversității culturale. Demersul lor se sprijinea pe cifre elocvente: în secolul XX, diversitatea culinară de pe continentul nord-american s-a redus cu peste 93%, iar cea europeană cu mai mult de 80%; mii de rase de animale domestice și de soiuri de plante alimentare au dispărut, iar numărul alimentelor de bază prezente în dieta obișnuită a oamenilor e acum de 10 ori mai mic decât la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Un protest patetic, fără șanse de reușită, pornit de câțiva nostalgici cu obsesii paseiste? Nici vorbă! O mișcare vie, care în două decenii s-a răspândit prin lume și a obținut succese notabile. Azi, organizația Slow Food cuprinde 80.000 de membri, activează în peste 50 de țări (inclusiv România), editează buletine, reviste și ghiduri culinare (peste 60 de titluri, în 6 limbi), organizează manifestări internaționale de mare anvergură și cursuri pentru toți cei interesați, inclusiv prin înființarea unei Universități a Științelor Gastronomice, în Italia.[2]

S-o luam mai încet
Pe urmele Slow Food, au apărut și alte mișcări, tendințe și concepte care urmăresc, deși pe planuri diferite, un scop asemănător: ieșirea din roata infernală, care se învârte cu o viteză nebună a vieții moderne și intrarea într-un univers mai liniștit, pe care, însă aceasta e marea provocare: trebuie să ți-l creeezi tu singur: cultura contemporană de tip occidental nu te ajută deloc în acestă privință.

Iată, Slow Movement e o concepție orientată spre diminuarea vitezei si creșterea calității vieții: te îndeamnă să conștientizezi momentul, să te bucuri de el, să înnozi legături mai profunde ceea ce te înconjoară , natura și oameni – pe scurt, fără a-ți uita responsabilitățile, să treci prin viața bucurându-te de ea, nu ca racheta proiectată doar pentru viteză și pentru supraviețuirea celor din ea.
Calătoriile, hrana, școala, lectura – totul poate fi abordat în termeni de calitate a experienței oferite, nu numai din punct de vedere al acumulării cantitative.
Un cercetător ar recunoaște, poate, în aceste idei o influență a budismului zen; totuși, acest concept "slow living" e o reacție occidentală, la un fenomen occidental: dezvoltarea urbană modernă, aceea de tip occidental, pe care o cunoaștem prea bine…
Slow travel, slow design, chiar și slow shopping și slow Christmas și multe alte activități de întreprins pe îndelete sunt ramuri desprinse din același trunchi.

Un domeniu interesant și aparte este cel al orașelor în care se poate trăi "slow": în Italia a apărut o organizație numită Cittaslow (orașe… așa, mai încete, mai ne-grăbite), care reunește mai multe așezări urbane care încearcă să se califice pentru statutul de oraș slow. Criteriile sunt multe și foarte stricte; privesc zgomotul, traficul, aglomerația, politicile de mediu, dar și promovarea produselor locale, încurajarea tradițiilor, a ospitalității etc.).Teoretic, nici un oraș cu peste 50.000 de locuitori nu poate aspira la statutul de oraș "slow" , pentru ca o populație mare implică exact acel gen de dezvoltare urbană ale cărei efecte nocive asupra vieții noastre au determinat apariția revoluției "slow".
Însă și locuitorii marilor metropole simt, poate mai mult decât oricine nevoia calmului. Așa încât, chiar în ditamai orașele apar mișcări "slow", care încearcă să descopere un mod de viață mai senin și mai liniștit în mijlocul infernului urban.
O colecție de ghiduri "slow” ale câtorva dintre cele mai agitate orașe ale lumii, aglomerări urbane cu milioane de locuitori; printre ele se numără Londra, Sydney, Melbourn etc. încearcă să ne schimbe ritmul, sub deviza: “Traiește mai mult, agită-te mai puțin. Lăsând la o parte locurile publice aglomerate, obiectivele turistice majore, asaltate de hoarde de vizitatori, aceste ghiduri descoperă și arată atracțiile orașelor dintr-o perspectivă holistică, integrând concepte precum natural, local, sustenabil (sau durabil – dezvoltare durabilă – cum se zicea până acum câțiva ani), și, mai presus de orice, seninătate și bucurie a vieții. 

În 1999, Slow Movement a marcat un moment însemnat: Geir Berthelsen, fizician și psiholog, care a cercetat mulți ani conceptul de timp și felul în care timpul și perceperea lui ne influențează la nivel cerebral, a înființat The World Institute of Slowness (http://www.theworldinstituteofslowness.com/ ), o grupare de gânditori vizionari, adepți ai conceptului de Slow Life și care imaginează o grandioasă viziune a întregii umanități a planetei evoluând pașnic și tihnit, într-un ritm armonios o "Slow Planet" în care fiecare va cunoaște (învațând-o din copilărie, întocmai cum învață să vorbească) arta vitală de a trai pe îndelete. [1]

2.2. Cele 7 fundamente ale mișcării Slow Food

1. Accesul la alimente gustoase, curate și plătite corect

Abordarea Slow Food privind agricultura, producția de alimente și gastronomie se bazează pe un concept al calității hranei definit prin trei principii corelate: gustos, curat și corect răsplătit. Gustos înseamnă o dietă zilnică proaspătă și plină de savoare, care satisface simțurile și este parte a culturii locale, curat este acel produs realizat utilizând metode care nu daunează mediului înconjurător și sănătății oamenilor, iar corect răsplătit înseamnă că oferă compensații și condiții corecte producătorilor, iar consumatorilor prețuri accesibile. Slow Food militează pentru apărarea dreptului oamenilor la hrana gustoasă, curată și corect răsplătită și accentuează faptul că satisfacția culinară și responsabilitatea trebuie să meargă mână în mână.

2. Biodiversitate în agricultură și hrană

În ultimul secol am pierdut 80% din biodiversitatea hranei: o treime din rasele de vite, oi și porci au dispărut sau sunt în pericol de dispariție, 300.000 de varietăți vegetale au disparut și continuăm să pierdem câte una la fiecare șase ore.Organizația Slow Food este determinată să apere biodiversitatea speciilor cultivate și sălbatice și rasele native. Se angajează să protejeze produsele de calitate care sunt tradiționale și sustenabile, precum și metodele de cultivare și procesare a acestora. Fără aceste lucruri nu poate exista o securitate a produselor.

3. Producție la scara mică

Sistemul hiper-productiv și intensiv folosit de agricultura industrială și globalizarea au dat greș. Nu a hrănit planeta, astfel că astăzi un milliard de oameni sunt afectați de foamete, a poluat pământul și apa, a distrus identitatea culturală a mai multor populații și a redus drastic biodiversitatea. Producția la scara mică, ce își are baza în comunitățile locale, este cea care ne poate arăta calea spre un viitor stabil.Cea mai bună abordare în ceea ce privește agricultura și pescuitul, în special în zonele mai sărace ale lumii, este una care respectă cultura locală și se bazează pe înțelepciunea comunităților locale.

4. Suveranitatea hranei

Toate popoarele trebuie să păstreze cunoștințele legate de hrană și să aibă libertatea de a decide ce soiuri cultivă și ce specii cresc și în ce mod sunt acestea transformate și pregătite pentru dieta zilnică. În special în țările aflate în curs de dezvoltare, menținerea tradițiilor agricole și a cunoștințelor legate de acestea sunt vitale pentru sănătatea comunităților și a culturii.

Micii fermieri își pierd rapid pământurile dedicate producției locale de hrană – acestea fiind utilizate tot mai mult pentru producția destinată exportului și cea de biocarburanți – pierzând, în același timp și bunul lor cel mai de preț: semințele. Pe măsură ce fermierii încep să cumpere semințe de la companii care patentează cele mai productive varietăți, ei abandonează soiurile tradiționale în favoarea soiurilor care necesita cantități masive de îngrășăminte și pesticide, fiind destinate exportului sau hrănirii animalelor. Educația este de o importanță crucială pentru a susține suveranitatea hranei.

5. Limba, cultura și tradție

Toate populațiile ar trebui să aibă posibilitatea de a-și conserva limba, cultură și tradițiile. Termenul de “comunitate a susținătorilor eco-gastronomiei” descrie o idee noua de economie locală bazate pe hrană, agricultură, tradiție și cultură. Prin promovarea acestor comunități și a rolului lor esențial, redăm micilor producători demnitatea culturală, apreciind la adevarata valoare cunoștințele și îndemânarea acestora. Făcând acest lucru, ajutăm și comunitățile indigene să își păstreze cultura și stilul de viață și le sprijinim în transmiterea acestor valori către noile generații. Educația este vitală în asigurarea diversității culturale.

6. Producția de alimente responsabilă față de mediu

Agricultura, pescuitul și mediul înconjurător trebuie considerate drept puternic interdependente. Ele nu trebuie văzute ca simple sectoare economice, supuse modelului cerere-oferta.

Trebuie să ne asigurăm ca producția de alimente elimină sau reduce utilizarea substanțelor chimice, protejează fertilitatea pământurilor noastre și a ecosistemelor de apă, elimină sau reduce deșeurile și promovează sursele de energie sustenabile.

7. Comerț corect și durabil

Corectitudinea socială și comerțul corect pot fi obținute prin activități ce conferă demnitate producătorilor și care le furnizează acestora o compensație justă, prețuri accesibile pentru consumatori, solidaritate și respect pentru diversitate culturala și tradiții.

Scurtarea lanțurilor de distributie sunt elemente cheie pentru o agricultură sustenabilă. Rețelele de produse locale reduc impactul asupra mediului prin reducerea distanțelor de transport și contribuie la conservarea culturii gastronomice locale, conferindu-i valoare. Mai mult, reducând numărul de etape intermediare, putem ajunge la costuri mai avantajoase, atât pentru producători cât și pentru consumatori.[5]

Bibliografie

1.www.descopera.ro

2.www.metropotam.ro

3.www.romanialibera.ro

4.http://en.wikipedia.org/wiki/Nutrition

5.http://think.hotnews.ro/

6.Mâncarea și sănătatea, Editura Reader’s Digest, București,2006