Alimentatia Aportul Alimentar Si Efortului Fizic Sustinut

CUPRINS

Introducere

Importanța și actualitatea temei în literatura de specialitate…………………………………………p.3

Capitolul I Educația fizică – sensul pedagogic al noțiunii de educație psihomotrică și sarcinile acesteia la nivelul preșcolarității

I.1. Importanța creșterii și dezvoltării fizice corecte a organismului și a fortificării acestuia………..p.5

I.2. Dezvoltarea motricității preșcolarilor de nivel I……………………………………………………………..p.12

I.2.1. Dezvoltarea motricității fine……………………………………………………………………………p.12

I.2.2. Dezvoltarea motricității grosiere……………………………………………………………………..p.13

Capitolul II

II.1. Particularități somato – fiziologice ale preșcolarilor………………………………………………………p.14

II.2. Substanțele nutritive și analiza cantitativă și calitativă a regimului alimentar curent………….p.18

II.2.1. Grupa de alimente formată din carne și produsele din carne………………………………p.24

II.2.2. Laptele, produsele lactate și oul…………………………………………………………………….p.26

II.2.3. Zahărul, mierea și dulciurile………………………………………………………………………….p.28

II.2.4. Legumele și cerealele……………………………………………………………………………………p.29

II.2.5. Fructele și sucurile de fructe………………………………………………………………………….p.35

II.2.5. Condimentele, sarea și apa…………………………………………………………………………….p.37

II.3. Activitățile de educație psihomotrică – structură, dozarea și susținerea efortului ………………p.39

II.4. Criteriile ce stau la baza alcătuirii unui program alimentar corect și sănătos……………………..p.51

Capitolul III Desfășurarea cercetării

III.1. Ipoteza…………………………………………………………………………………………….p.58

III.2. Metodele de cercetare………………………………………………………………………..p.58

III.3. Subiecții, perioada, locul desfășurării experimentului……………………………p.62

III.4. Scopul și obiectivele cercetării……………………………………………………………p.62

III.5. Aplicarea chestionarului și a testărilor…………………………………………………p.63

III.6.Realizarea și promovarea programelor alimentare în concordanță

cu necesitățile subiecților……………………………………………………………………………p77.

Capitolul IV Analiza și interpretarea rezultatelor

IV.1. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului……………p.84

IV.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în urma testărilor ……………………………….p.97

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………….p.103

Anexe ………………………………………………………………………………………………………………………p.105

Bibliografie

Importanța și actualitatea temei în literatura de specialitate

Alimentația, ca factor important al creșterii și dezvoltării și menținerii stării de sănătate a copiilor, a devenit astăzi o știință, cunoscându-se cu exactitate cu ce și cum trebuie să se hrănească aceștia, în funcție de vârsta și de natura activităților zilnice.

De la vârsta preșcolară practicarea educației fizice prin jocuri de mișcare este o condiție pentru a avea o dezvoltare armonioasă și sănătoasă care să îl ajute acum și mai târziu la acumularea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, fapt subliniat de Juvenal în celebrele sale cuvinte: „Mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă în corp sănătos). Educația fizică reprezintă baza sănătății fizice și mentale a copilului.

Pentru a înțelege mai bine conceptul de „efortul fizic” este necesară evidențierea difenței conceptuale a unor noțiuni de bază: actul motric, acțiunea motrică, activitatea motrică.

Actul motric, fiind element de bază al oricărei mișcări efectuate în scopul adaptării imediate sau al construirii de acțiuni motrice se prezintă ca un act reflex, instinctual (mișcarea de împingere a mingii pe sol în cazul driblingului sau retragerea bruscă a unui segment la atingerea unei suprafețe fierbinți).

Acțiunea motrică desemnează un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică (mersul, alergarea, driblingul). Aceasta are caracteristici de constanță (posibilitatea de a rezolva o anumită sarcină motrică în repetate rânduri) și caracteristici de unicitate (mișcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici variații ale ei la fiecare repetare).

Activitatea motrică reprezintă ansamblul de acțiuni motrice articulate sistematic pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, având drept rezultat atingerea unui scop. Elementele componente ale unei activități sunt acțiunile sau procesele comportamentale.

Dragostea copilului pentru mișcare, pentru joacă este o condiție esențială a dezvoltării copilului. Prima care îi insuflă dragosetea pentru mișcare este cadrul didactic, punându-se bazele formării corecte a deprinderilor motrice, în special prin jocuri de mișcare. Deprinderile motrice de bază sunt reluate în continuare în școala primară, iar ulterior în gimnaziu (educatoare-învățător-profesor).

Educația fizică intervine în mod organizat în dirijarea procesului de creștere în asigurarea dezvoltării armonioase a organismului uman. Accentul se pune pe componenta biologică a individualizării, urmărindu-se fortificarea calităților motrice și substratul pe care se clădește personalitatea umană. Efectele educației fizice se prelungesc dincolo de compenenta biologică. Este recunoscut faptul că integrarea omului în societate prin rolurile care le execută depinde nu numai de pregătirea sa, de caitățile intelectuale, de profilul moral, ci și de calitățile biologice ale organismului.

Lucrarea are un carcter teoretic, dar mai ales practic-aplicativ, menită să răspundă schimbărilor intervenite în activitatea didactică din perspectiva noii abordări curriculare.

Tema cuprinde reperele conceptuale intre aportul alimentar si efortului fizic sustinut pentru o dezvoltare armonioasa specifica varstei prescolare, sau a perioadei „simtului initiativei” (Erikson), satadiului de cooperare si socializare intensa cum afirma Gasell, stadiu cuprins intre varstele de 3 pana la 5/6 ani.

Nevoia copiilor de mișcare, de joacă este pentru ei la fel de indispensabilă ca și aerul, hrana, apa, fiind adeseori și cel mai eficient mijloc de a-i coopta. Jocul, mișcarea, dansul sunt activități în urma cărora copiii nu se declară niciodată obosiți.

Prin jocul de mișcare, pe lângă faptul că ăși dezvoltă anumite calități mortrice, dar fără să conștientizeze, copiii comunică sentimente, idei, emoții, se relaxează, eliberând tensiuni fizice și psihice acumulate.

Jocul sensibilizează copilul, îl face mai receptiv, neținând cont de efortul investit deoarece îi face plăcere, reușește să își dezvolte calitățile motrice precum viteză, îndemânare, forță și rezistență (V.Î.R.F.).

Aceste aspecte m-au determinat să aleg această temă pentru dezvoltarea ei, întrucât nevoia de mișcare a copiilor, permanenta lor curiozitate pentru nou și jocuri trebuie susținută cu o alimentație sănătoasă – sursa energiei necesare pentru a realiza tot ceea ce-și dorește copilul la vârsta preșcolara mică.

CAPITOLUL I

Educația fizică – sensul pedagogic al noțiunii de educație psihomotrică și sarcinile acesteia la nivelul preșcolarității

I.1. Importanța creșterii și dezvoltării fizice corecte a organismului și a fortificării acestuia

Termenii de creștere și dezvoltare somatică se referă la procesele prin care ovulul fecundat evoluează spre un organism adult. Creșterea implică acele procese care duc la modificările de mărime a organismului, în totalitate sau numai a unor părti ale sale.

Dezvoltarea implică acele procese care duc la diferențierea formelor și la modificarea structurală și funcțională a aparatelor. Ambele procese se desfașoară concomitent având un ritm propriu de desfășurare în anumite etape ale vieții și sunt dirijate genetic.

Creșterea, la nivel celular, se realizează prin multiplicare celulară sau prin hipertrofie, care se definește ca o mărire de volum. Multiplicarea celulară se referă la acele celule somatice ce se înmulțesc prin mitoză, acest proces având la bază replicarea în celulele nou rezultate a materialului genetic care este egal distribuit. Hipertrofia celulară este procesul prin care are loc apariția de celule cu funcții specifice.

Manifestarea creșterii și dezvoltării fizice încep la nivel molecular prin activitatea enzimelor în cursul diferențierii celulare ce durează până la pubertate și adolescență când se traduc prin interacțiunea complexă a modificărilor metabolice și fizice ce au loc la această vârstă.

Procesele de creștere și dezvoltare sunt influențate pozitiv și negativ de factori a căror acțiune se poate manifesta în etape diferite variind ca durată și intensitate. Printre factorii care influențează creșterea și dezvoltarea putem enumera factorul genetic care influențează talia, greutatea finală a individului, controlul genetic al creșterii realizându-se plurifunctional; un alt factor este cel nutrițional care reflectă mediul socio-economic în care se dezvoltă individual. Factorul de mediu depinde de factorul geografic și de factorul microclimatic în care se dezvoltă individual; factorul emoțional face corelații cu factorul socio-economic care reflectă poziția copilului în familie, relația lui cu ceilalți membrii ai familiei sau cu comunitatea în care trăiește. Factorul hormonal influențează creșterea începând cu viața intrauterină, diferența dintre hormoni și factorii de creștere este una funcțională.

Mișcarea este un termen ce desemnează o schimbare de poziție și transformare suferită de un corp sau de una din părțile sale, “o ieșire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a poziției corpului în spațiu, în raport cu unele repere fixe.(A. Dragnea)

Motricitatea reprezintă totalitatea actelor motrice efectuate de om cu ajutorul mușchilor scheletici, pentru întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice. Actul motric este un fapt simplu de comportament, realizat cu ajutorul mușchilor scheletici, în mod voluntar, efectuat în scopul adaptării imediate sau al constituirii de acțiuni sau activități motrice. Acțiunea motrică reprezintă un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică. Activitate motrică este ansamblul de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, reguli și forme de organizare, în scopul obținerii unui efect complex de adaptare a organismului.

Exercițiul fizic este actul motric repetat sistematic și conștient în vederea realizării obiectivelor educației fizice și sportului si o acțiune motrică cu valoare instrumentală, concepută și programată în vederea realizării obiectivelor E.F.S. (A.Dragnea, A.Bota).

Educație fizică reprezintă “ activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi în principal a potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale.” (Terminologia E. F.S.)

Educația fizică este o componentă (latură) a educației integrale, care își aduce o contribuție esențială la formarea personalității umane alături de celelalte laturi, între ele existând o strânsă interncomitent având un ritm propriu de desfășurare în anumite etape ale vieții și sunt dirijate genetic.

Creșterea, la nivel celular, se realizează prin multiplicare celulară sau prin hipertrofie, care se definește ca o mărire de volum. Multiplicarea celulară se referă la acele celule somatice ce se înmulțesc prin mitoză, acest proces având la bază replicarea în celulele nou rezultate a materialului genetic care este egal distribuit. Hipertrofia celulară este procesul prin care are loc apariția de celule cu funcții specifice.

Manifestarea creșterii și dezvoltării fizice încep la nivel molecular prin activitatea enzimelor în cursul diferențierii celulare ce durează până la pubertate și adolescență când se traduc prin interacțiunea complexă a modificărilor metabolice și fizice ce au loc la această vârstă.

Procesele de creștere și dezvoltare sunt influențate pozitiv și negativ de factori a căror acțiune se poate manifesta în etape diferite variind ca durată și intensitate. Printre factorii care influențează creșterea și dezvoltarea putem enumera factorul genetic care influențează talia, greutatea finală a individului, controlul genetic al creșterii realizându-se plurifunctional; un alt factor este cel nutrițional care reflectă mediul socio-economic în care se dezvoltă individual. Factorul de mediu depinde de factorul geografic și de factorul microclimatic în care se dezvoltă individual; factorul emoțional face corelații cu factorul socio-economic care reflectă poziția copilului în familie, relația lui cu ceilalți membrii ai familiei sau cu comunitatea în care trăiește. Factorul hormonal influențează creșterea începând cu viața intrauterină, diferența dintre hormoni și factorii de creștere este una funcțională.

Mișcarea este un termen ce desemnează o schimbare de poziție și transformare suferită de un corp sau de una din părțile sale, “o ieșire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a poziției corpului în spațiu, în raport cu unele repere fixe.(A. Dragnea)

Motricitatea reprezintă totalitatea actelor motrice efectuate de om cu ajutorul mușchilor scheletici, pentru întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice. Actul motric este un fapt simplu de comportament, realizat cu ajutorul mușchilor scheletici, în mod voluntar, efectuat în scopul adaptării imediate sau al constituirii de acțiuni sau activități motrice. Acțiunea motrică reprezintă un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică. Activitate motrică este ansamblul de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, reguli și forme de organizare, în scopul obținerii unui efect complex de adaptare a organismului.

Exercițiul fizic este actul motric repetat sistematic și conștient în vederea realizării obiectivelor educației fizice și sportului si o acțiune motrică cu valoare instrumentală, concepută și programată în vederea realizării obiectivelor E.F.S. (A.Dragnea, A.Bota).

Educație fizică reprezintă “ activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi în principal a potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale.” (Terminologia E. F.S.)

Educația fizică este o componentă (latură) a educației integrale, care își aduce o contribuție esențială la formarea personalității umane alături de celelalte laturi, între ele existând o strânsă interdependență.

De menționat sublinierea făcută de UNESCO, referitor la caracteristicile educației fizice.:

efect benefic asupra soluționării unor probleme sociale, politice și economice fiind mijloc de diminuare a delicvenței, violenței, criminalității și toxicomaniei.

contribuția la integrarea socială, inclusiv a persoanelor dezavantajate fizic.

contribuția la sporirea productivității muncii prin îmbunătățirea formei fizice și a sănătății.

contribuție la prelungirea vârstei active de muncă, a pensionării, ca și a ameliorării situației persoanelor în vârstă și a handicapaților.(Bontaș)

Caracteristicile fundamentale ale educației fizice și sportului. :

este fiziologică prin natura exercițiilor ;

este pedagogică prin metodă;

este biologică prin efecte;

este socială prin organizare;

are un caracter accesibil pentru oricine, pentru orice vârstă ;

are un caracter formativ, pregătește subiecții pentru viață , integrare socială;

nu exclude caracterul competitiv ;

Educația fizică, ca activitate motrică se desfășoară în două moduri distincte:

ca proces bilateral, care presupune o activitate desfășurată în timp, permanent și continuu, sub îndrumarea unui cadru de specialitate cu atribuții precizate concret în vederea transmiterii de informații spre subiecți. Aceștia prin efort fizic și intelectual trebuie să însușească cele transmise de profesor și în același timp să participe conștient și activ la propria lor pregătire.

ca activitate independentă, realizată individual sau în grup, în timpul liber al subiecților și fără prezența profesorului (conducătorului).

Sportul este o activitate specifică de întrecere, în care se valorifică intensiv formele de practicare a exercițiului fizic, în vederea obținerii de către individ sau colectiv perfecționarea posibilităților morfo-funcționale și psihice, concretizate într-un record, o depășire proprie sau a partenerului. Sportul este un fenomen social și a luat amploare după reluarea Jocurilor Olimpice de la Atena din 1896.

Termenul de creștere fizică se refera la nivelul cantitativ al indicilor somatici ai individului, rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de mediu. Termenul de dezvoltare fizică se referă la acțiunea îndreptată spre influențarea creșterii corecte și armonioase a organismului uman concretizat in indici morfologici(somatici) și funcționali calitativi și proporționali cât mai apropiați de valorile atribuite în acest sens organismului sănătos la diferite vârste. Dezvoltarea fizică presupune două categorii de indici: indici morfologici(somatici), care sunt măsurabili :înălțimea corpului, greutatea corporală, perimetrele, diametrele, lungimea segmentelor corpului; și indici funcționali(fiziologici), care constituie “motorul” organismului uman. Dezvoltarea fizică își propune realizarea : armoniei dintre cele două categorii de indici; armonia/proporționalitate în interiorul fiecărei categorii de indici; menținerea unui tonus muscular optim; obținerea și menținerea unei atitudini corporale corecte atât globale cât și segmentare; prevenirea și corectarea unor atitudini deficiente; educarea marilor funcții ale organismului și în mod special educarea actului respirator voluntar.

Dezvoltarea fizică este un proces natural, supus unor legi naturale și se manifestă în funcție de condițiile sociale ale vieții și activității omului.

La sănătatea copilului și la creșterea rezistenței sale la noxele infecțioase, chimice sau fizice, din mediul în care trăiește, poate contribui și la călirea organsimului prin aer, apă si soare sau, altfel spus, prin utilizarea factorilor naturali binefăcători pentru o viață echilibrată și rațională.

Aerul curat, aducător de oxigen pentru organism, mai ales la vârsta preșcolară, constituie un element de bază al sănătății fizice a copilului. Aerisirea permanentă sau intermitentă a încăperii lui, atât ziua cât și seara înainte de culcare, precum și petrecerea unei părți din zi în aer liber (în parc, în curte, la plimbare) pot satisface nevoile fiziologice de oxigen ale organismului.

Apa, ca factor de curățenie în igiena corporală prin băi generale, la nu mai mult de 6 zile, preferabil apă caldă (35-38º) și săpun sau dușuri „Scoțiene”, adică alternarea apei calde cu cele reci pentru asigurarea unei bune întăriri a organismului și a stării „de bine” generală. Apa exrcită asupra organismului și alte efecte benefice. De exemplu sub forma băilor de apă de mare, când efectul apei sărate este asociat cu cel al razelor ultraviolete marine și cu efectul mecanic al valurilor mării asupra organismului. Acestea, laolaltă, fac să crească apetitul copilului, să se odihnească mai bine și să se fortifice fizic.

Soarele este cel de-al treilea factor natural de călire a organismului, își manifestă efectele sale binefăcătoare în modalități deja amintite mai sus. O baie de soare pe litoral sau o cură heliomarină trebuie supravegheată cu atenție de un medic pediatru. O cură heliomarină de 10-14 zile, cam atât e recomandat copiilor, constituie prin plăcerea băilor de soare și a scăldatului în mare, mijloace de călire a organismului și de creștere a rezistenței la îmbolnăviri, iar în cazul copiilor cu afecțiuni osteoarticulare, mijloace eficiente de tratament curativ. Expunerea la soare se va face întotdeauna progresiv în orele în care razele ultraviolete ating valorile maxime în atmosferă. Razele ultraviolete sunt cele care bronzează, vara ating valorile optime intre 9,30 dimineața si 12,00 și nu în timpul prânzului când predomină în atmosferă razele infraroșii.

La 3-4 ani copilul se interesează de capacitatea funcțională a obiectelor, pe care le compară, le pune unele peste altele, le sortează după formă, pe care le compară, le pune unele peste altele, le sortează după formă sau culoare, le demontează. Lucrand cu plastelina sau cu creta colorată, realizează forme simple, pe care le denumește apoi după aspectul lor exterior. Recunoaște succesiunea logică a anumitor acțiuni din desfașurarea programului zilnic, precum și legatura logică între obiecte și cuvinte.

La 5-6 ani experiențele tactile și motorii trec pe planul al doilea. Pe lângă impresiile vizuale, adică “vede tot”, capată importanță cele acustice. Deosebeste sunetele de tot felul, fredonează cântece simple și le insoțește de mișcări ritmice.

Copilul privește activ și critic lumea înconjurătoare dar și propriile performanțe. Dezvoltă spirit creator, face planuri, își fixează obiective și le urmărește consecvent. Are noțiunea timpului și a cantității. Poate număra până la 10-15 și cunoaște 5-6 culori.

Progresele intelectuale continuă cu o mare rapiditate. La 3 ani un copil se exprimă suficient pentru a fi bine înțeles. Între 3 și 6 ani, schimbările verbale cu toată familia se îmbogățesc prin lărgirea relațiilor cu alți copii și cu educatoarea din gradiniță.

Curiozitatea amestecată cu dorința de comunicare manifestată de copil prin întrebările: “De ce?”, “Pentru ce?” și răspunsurile primite contribuie la îmbogățirea bagajului de cuvinte.

În conduita lor generală, și mai ales în timpul jocului, copiii nu mai sunt tăcuți. Băieții în special fac zgomot imitând unele animale, personaje văzute în filme sau pe tovarășii de joc mai mari. Fetițele vorbesc cu păpușile, le mângâie, le mustră, le instruiesc. Toate aceste “verbalizări” cum sunt numite de psihologi sunt semen de mulțumire, de sănătate psihică, de spontaneitate. Grădinița este o instituție care corectează carențele mediului psiho-social al copilului unic la părinți, care nu poate comunica decât cu părinții și bunicii, având dificultăți de adaptare la limbajul adultului.

În jurul vârstei de 3 ani interesul copilului este concentrat în mod evident asupra adulților care îi sunt parteneri și îi servesc de model. În contactul permanent cu aceștia, el învață să deosebească noțiunile de eu și tu. La 4 ani și-a stabilit în mare măsură o anumită independență și se adaptează, ajutat mai mult prin intermediul vorbirii, la programul zilnic. La această vârstă copilul nu este ușor de dirijat, din cauza nevoii lui impetuoase de mișcare. La 5-6 ani comportamentul față de adulți este mai puțin grevat de conflicte decât la 3-4 ani. Copilul paricipă cu plăcere la activitățile adultului și se bucură când este încurajat că a făcut un lucru bun. Conflictele care apar pot fi lămurite prin intermediul vorbirii. Receptivitatea și posibilitățile noi de cunoaștere se evidențiază în a doua perioadă a întrebărilor, care ilustrează marea curiozitate, aviditatea după ceea ce este nou. Din al 5-lea an, odată cu receptivitatea crescândă a copilului, crește și raționamentul său. El se gândește la cele auzite și învățate. Spre sfârșitul celui de-al patrulea an de viață, copiii ating apogeul activității imaginative, care reprezintă, pentru un observator mai atent, cheia “lumea dorințelor” copiilor. Copilul în această perioadă are tendința sa înlătură toate îndoielile, prin victoria binelui asupra răului. El imită adulții în jocurile sale, în fantezia sa se vede adult și erou. Este mândru de părinții săi și este în stare să plângă sau să se bată daca cineva ar spune ceva rău despre ei. Copilul a constatat că este o ființă independența, acum încearcă să-și închipuie ce ar vrea să devină. Această fază de identificare care durează câțiva ani și este în continuă schimbare. Trecând dincolo de identificarea cu pârinții, începe să manifeste un interes crescând pentru toate rolurile. Îi place să se costumeze, jucând roluri potrivite.

În cursul celui de-al șaselea an de viață, dezvoltarea copilului mic s-a desăvârșit. Toate funcțiile motorii sunt stăpânaite fără dificultate. Copilul poate executa voluntar toate mișcările, chiar și pe cele mai fine și cele mai complicate.

Aerul, soarele și mișcarea sunt factori de o importanță capitală în călirea organismului copilului. Trebuie făcut tot posibilul ca la orice vârstă, dar mai ales la vârsta de preșcolar, copilul să nu stea în casă, ci să-și ducă viața în aer liber, pentru a satisface nevoile de joc și de mișcare ale copilului. Timpul petrecut în aer liber are pentru copil și avantajul mișcării permanente, urmată de fortificarea musculaturii. Piciorul copilului se dezvoltă cel mai bine când aleargă pe un teren neregulat. Pentru prevenirea piciorului plat copilul va fi lăsat să-și petreacă zilnic câteva ore desculț sau în papuci cu talpă subțire. Va fi dojenit când calcă puțin cu vârfurile piciorului înăuntru și va fi îndemnat sa facă unele exerciții ca mersul pe vârfurile picioarelor, sârituri, alergare pe iarbă, exerciții de apucat cu degetele picioarelor. Se recomandă să poarte pantofi solizi, nu ghete, cu talpă flexibilă, cu fixitate suficientă pentru ca vârful piciorului să nu alunece în vârful pantofului, mărimea pantofului să fie nici prea mică dar nici prea mare. Pantofii “balerini” nu sunt indicați pentru că sunt ascuțiți și prea decoltați în față, iarna se recomandă ghete sau cizme din piele, nu din cauciuc pentru că nu țin de cald, iar piciorul transpiră.

Îmbrăcămintea trebuie adaptată mobilității mari a copiilor și anotimpului, ferind corpul de răcire, umezeală sau radiații solare excesive, țesăturile din in și fibre sintetice sunt mai puțin permeabile, favorizează transpirația. Pentru copii, țesăturile cele mai potrivite sunt cele din bumbac și din lână, se adaugă cele din fibre sintetice pentru trăinicie, se aleg țesături moi, care se spală ușor. Hainele nu trebuie să împiedice mișcările corpului, vor fi croite și lucrate lejer pe piept, ceva mai strânse la spate. Copilul în repaus răcește mai repede decât cel care se mișcă.

Jocul și jucăriile fac parte din nevoile fundamentale ale copilului; îl preocupă și-l împiedică să se plictisească. Jocul are și valoare intelectuală, de descoperire și stimulare a talentelor, precum și de exercițiu de îndemnare. Concentrarea și ardoarea cu care copilul se poate cufunda în joc, până la uitarea de sine, ilustrează dimensiunea importanței jocului la această vârstă. La această vârstă, cei mai mulți copii iubesc încă jocurile de mișcare, dar în același timp capată gustul cărților cu ilustrații, a jocurilor de construcție, de modelare, deprind plăcerea de a decupa, lipi și colora.

Contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului și a minții. Romanii au spus-o înaintea noastră: “Mens sana in corpore sano” care se traduce astfel: Minte sănătoasă în corp sănătos. S-a dovedit că exercițiul fizic corect făcut permite o mai bună dezvoltare a aparatului cardio-vascular și a celui inspirator, de care copilul va profita toată viață. Trebuie știut însă ca un antrenament excesiv și condus într-un mod inconștient poate avea consecințe nefaste asupra dezvoltării copilului. Pe termen lung, sportul este o asigurare împotriva pericolelor civilizației. Când practică un sport copilul se dezvoltă mai bine, va avea mai multa încredere în el, mai bune legături cu ceilalți și va fi mai în largul său în viața de toate zilele. La sfatul medicului pediatru, copilul poate fi dirijat spre anumite sporturi pe care să le practice sub formă de exercitii “de începător”.

Gimnastica este un sport complet care se poate practica în toate anotimpurile și care se poate începe chiar în perioada de sugar. Gimnastica îmbină elemente de dans și acrobație cu exerciții la aparate și dezvoltă suplețea, agilitatea, grația, frumusețea corpului. Singurul incoveninent al acestui sport este că se practică mai mult în sală.

Natația sau înotul este sportul cel mai complet și cel mai adaptat pentru o dezvoltare armonioasă a corpului, a mușchilor, respirației și circulației. Toți copiii ar trebui să învețe să înoate și să se antreneze în mod regulat. În ultimii ani s-a tot mediatizat noțiunea de “sugari-înotători” făcând ca introducerea precoce a copiilor în bazine ar putea permite o obișnuire precoce și originală cu apa. Unul din scopurile procedeului este de a aduce pe copil la o autonomie completă în apa și de a-i ușura dezvoltarea psiho-motorie prin mișcări în mediul acvatic. Undele mediului acvatic, percepțiile senzoriale, jubilarea motorie constituie prilejuri de plăcere unică pentru copil. Contactul cu apa, jucăriile și părinții il ajută pe copil să-și structureze spațiul sau să-și cunoască propriul corp. Se cunoaște faptul că ființa umană nu folosește decât o parte din posibilitățile sale psihomotorii. Bogăția de senzații, de stimulări care intervin în această experiență, constituie un mijloc de a crește facultățile sale fizice și psihice. Trebuie știut că autonomia completă a copilului în apă apare între 24 și 36 de luni. Este vorba de o motricitate adaptată pentru menținerea la suprafață.

Mersul pe bicicletă se practică devreme. La început, adică de la 1 an jumate până la 2 ani și jumătate copilul este în stare să meargă pe tricicletă; între 3 și 4 ani poate trece la bicicleta cu roți mici. Mersul pe bicicletă este un sport excelent pentru dezvoltarea aparatului cardiovascular și a musculaturii membrelor inferoare. De cele mai multe ori, este considerat ca un joc.

Mersul sau plimbarea este o activitate a timpului liber din familie. În fiecare zi copilul va fi dus la plimbare, o data sau de doua ori pe zi; iar în vacanțe “drumeția” va fi în funcție de vârsta copilului, de climat și de relief, de câteva ore în fiecare zi.

Dansul clasic sau ritmic este foarte apreciat și se poate practica de la 3 ani. Pe lângă efectele de gimnastică “corectivă” are și un efect binefăcător asupra copiilor timizi, instabili, negativiști.

Patinajul este un sport tehnic nu totdeauna accesibil, înrudit cu dansul și care dezvoltă echilibrul, grația, suplețea, curajul. Poate fi început la 3 ani. Patinele cu rotile reprezintă o formulă de sport răspândită și plăcută de preșcolari.

Schiul este un sport care poate fi practicat foarte devreme și care face parte din viața zilnică din regiunile muntoase înzapezite. Pentru copilul de la oraș schiul este un bun mijloc de a profita de altitudine și de un climat sănătos, cu ameliorarea echilibrului și motricității.

În încheiere, precizăm că jocurile obișnuite oricât ar fi de indispensabile și de plăcute, nu sunt suficiente. Jocul “de-a v-ați ascunselea”, plimbarea, zbenguiala sunt necesare, vor duce la gambe puternice, dar mușchii brațelor și ai spatelui nu se vor întări. După 3 ani și până la 5-6 ani, la jocuri trebuie să se adauge una sau două activități din sporturile enumerate anterior. Antrenarea copilului în activitățile gospodărești constituie un mijloc excelent de călire și de inserție socială.

I.2. Dezvoltarea motricității preșcolarilor de nivel I

La 4-5 ani, copilul mic a atins un grad de dezvoltare motoire care-i permite executarea de mișcări izolate, cu diferite segmente ale corpului, independent. Își propune singur mișcări cu dificultate crescută: sărituri, cataract, balans etc. Treptat apare și capacitatea de a sta liniștit pentru a colora, a modela din plastelină, a asculta povești, a privi poze, a urmări televizorul.

La sfârșitul perioadei de copil mic a deprins îndemânări ca folosirea periuței de dinți, a pieptenului, a ustensilelor pentru cusut. Majoritatea copiilor apucă și mânuiesc bine creionul, liniile și figurile desenate sunt tot mai bine făcute. Este capabil să taie cu foarfeca urmărind o linie dreaptă. La 3 ani, copilul urcă scările alternând picioarele, la 4 ani face același lucru și la coborare. La 3 ani, numai o parte dintre copii pot sta un timp scurt într-un picior, de abia la 5 ani reușesc să sara într-un picior și să sară coarda.

Nevoia de mișcare este mare, copilul este în veșnica mișcare, alearga, face zgomot. Îi place uneori să facă treburi care-i solicită puterea și este foarte încântat când ridica sau purta un obiect mai greu.

Pentru urmărirea motricității, între 3 și 6 ani părinții pot supune copii, sub formă de joc, la probe ca:

motricitate generală: aruncarea unei mingi, prinderea unei mingi în mișcare, dacă și cât se poate ține pe un picior, merge pe călcâie sau pe vârfuri înainte și înapoi, urcă și coboară scările etc.

motricitatea fină: face un turn din 8 cuburi, face un pod din 3 cuburi, trage o linie verticală, copiază o cruce, copiază un pătrat, desenează un omuleț din 3 părți, desenează un om din 3 sau 6 părți, se spală pe dinți, poate turna apă într-un pahar.

La dezvoltarea motricității globale și fine, limbajului și sociabilității, preșcolarul trebuie să fie capabil de un minimum de “performanțe” care se răsfrâng asupra organizării programului și îngrijirii. Începând cu 3 ani copilul se îmbracă cu ajutor, se joacă în grup, face un pod din 3 cuburi, copiază un cerc, își spune numele și prenumele, aruncă o minige, se ține pe un picior timp de o secundă. Începând de la 3 ani și jumătate se desparte ușor de mama sa, își știe sexul, înțelege și merge în trei direcții, sare pe loc și sare înainte. Începând cu 4 ani își încheie nasturii, arată linia cea mai lungă, copiază o cruce, desenează un chip de om (în mod grosolan) din trei părți, înțelege cuvinte cu opoziții, sare pe un picior cu ușurință. Începând cu patru ani și jumătate copiază un pătrat, desenează un omuleț din 6 părți, se ține pe un picior timp de 5 secunde; își cunoaște numele, prenumele, vârsta, deosebește mâna dreaptă de cea stângă. Începând cu cinci ani se îmbracă fără ajutor și se ține pe un picior timp de zece secunde.

Deprinderile igienice reprezintă o componentă de bază în educarea și păstrarea sănătății. Este bine să se creeze premise, corespunzatoare vârstei, prin care acțiunile de igienă să capate sens și plăcere. Bunele deprinderi se capată acum, de aceea toaleta de dimineață include nu numai spălarea mâinilor și a feței, ci și a jumătății superioare a corpului, insistând mai ales în zonele cu transpirație abundentă, spre 5-6 ani se recomandă dușul “de dimineață” care pe lângă curățarea mai eficace a corpului, are o contribuție și mai mare de călire a corpului și înfrumusețarea pielii. Baia de seară generală, în condițiile vieții moderne, este bine să se facă zilnic. Începând de la 5 ani, un copil trebuie să poată să se spele singur, este adevărat, sub supraveghere.

Capitolul II

II. 1. Particularități somato – fiziologice ale preșcolarilor

Odată cu intrarea copilului în grădiniță, orizontul său existențial se dilată deosebit de mult. Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur și individualitate celei de a doua copilării sunt jocul și tipul relațiilor în care este antrenat.

Dezvoltarea somato-fiziologică. Procesul de osificare continuă. Sensibilitatea excesivă a mucoaselor rinofaringiene induce un teren fertil de manifestare pentru puseele virale și afecțiunile bronho-pulmonare.

Caracterul superficial al respirației determină o rezistentă încă scazută a organismului la oboseală, însă cu toate astea activismul este debordant.

Continuă procesul de perfecționare a sistemului nervos. Cât privește pofta de mâncare, ea fluctuează, înregistrând o adevarată criză de anorexie la 6 ani.

Se conturează și câteva diferențe între cele 2 sexe, sub raport comportamental. Fetele sunt mai cooperante și mai vorbărețe, în timp ce băieții sunt mai rezervați și mai neliniștiți. La 5 ani, copilul traversează o vârsta nodală, iar panta va fi mult mai lină.

GREUTATEA ȘI LUNGIMEA CORELATĂ CU VÂRSTA:

Până la vârsta de  3 ani se folosește termenul de LUNGIME – după această vârstă ÎNĂLȚIME sau TALIE. La  2 – 3 ani, ritm de creștere in lungime a copilului de 10 cm; la 4 – 10 ani ritm de creștere 5 – 6 cm. În primii 10 ani nu există diferență între fete și băieți privind creșterea în lungime. Lungimea se calculeaza astfel: LUNGIME =  5  x NUMĂRUL ANILOR + 80

PERIMETRUL  CRANIAN – DUPĂ  R. BONCHARD:

PERIMETRUL CRANIAN :

Dezvoltarea funcției auditive cere o examinare repetată pe toată perioada copilăriei, un singur test nu este garanția unei dezvoltări bune. O vorbire corectă și apariția vorbirii la vârsta corespunzătoare indică o funcție auditivă. Testarea acustică se poate practica chiar și la nou-născut.

Apariția normală a dinților se petrece în limitele mari de timp. Dentiția temporară are 20 de dinți, dentiția definitivă are 32 de dinți. La vârsta de 12 ani, copilul are 28 de dinți.

Cât priveste memoria la acestă vârstă recunoașterea se menține 1 an, la 4 ani. Recunoașterea se mentine permanent după vârsta de 4 ani, asta daca nu intervine pierderea memoriei. Memoria proprie se întâlnește după al 2-lea an de viață. Conform lui Fanconi, orientarea spațială începe de la vârsta de 2 ani, orientarea în timp se face la 4 ani și între 6 și 7 ani se face orientarea în funcție de zilele săptămânii.

Între 1 an și 8 ani, frecvența cardiaca minimă scade de la 100 la 65, iar frecvența maximă scade de la 180 la 120. Între 2 și 4 ani se constată o scădere a pulsațiilor pe minut de la 120 la 110 de pulsații pe minut.

Cât privește capacitatea vezicii urinare la preșcolarul mic este de aproximativ 500 cc. Frecvența mictiunilor la copil este de aproximativ 10 micțiuni pe 24 de ore și 6 micțiunii pe 24 de ore.

La preșcolarul mic, frecvența respirațiilor scade de la 30 de respirații pe minut care se constată la vârsta de 3 ani, la 27 de respirații pe minut constatate la vârsta de 5 ani.

În perioada antepreșcolară, ritmul general de creștere în înălțime și greutate este accelerat, însă în noul stadiu al preșcolarului, creșterea se realizează diferențiat. Între 4-5 ani dezvoltarea traversează o perioadă mai lentă de 4-6 cm, iar spre sfârșitul preșcolarității, ritmul va fi usor intensificat. Copiii între 3-7 ani cresc în înălțime de la 92 la 116 cm, iar ponderal de la 14 la 22 kg. Fetele au talia mai mică decât băieții, iar înălțimea și greutatea variază în funcție de alimentație, igienă, stare de sănătate. În această perioadă viteza de dezvoltare a diferitelor părți ale corpului duce la schimbarea proporțiilor sale.

Dezvoltarea inegală se extinde și asupra altor părți ale corpului abdomen, torace, bazin, membre inferioare și superioare, dar și asupra organelor și țesuturilor. La copiii preșcolari există o disproporționalitate între dezvoltarea capului și a membrelor inferioare, care duce de multe ori la pierderea echilibrului. Dantura provizorie se deteriorează și apar mugurii danturii definitive. Cuburile coloanei vertebrale se stabilizează, dar se pot deforma ușor. Aparatul locomotor al preșcolarului se deosebește calitativ de cel al adultului. Rezistența oaselor, precum și forța musculară sunt reduse. Spre vârsta de 6 ani, oasele capătă aceeași structură cu cea a adultului, dar sărurile de calciu și fosfor se găsesc în cantitate mai mică. La această vârstă continuă procesul de osificare și apar punctele de osificare. Oasele copilului sunt elastice, maleabile și mai puțin rezistente, se pot deforma ușor, dar se rup mai greu, fiind intens vascularizate, ducând la o creștere intensă. Oasele bazinului încep să se sudeze.

Excitația și inhibiția stau la baza somnolenței, a lipsei de vlagă, a nereacționării la stimulările mediului sau a neastâmpărării, a capriciului. Se dezvoltă zonele corticale ale vorbirii, fapt care permite o extensie a limbajului.

La preșcolari, sistemul muscular este slab dezvoltat, îndeosebi musculatura mică. Greutatea mușchilor reprezintă aproximativ 27% din greutatea corpului, în timp ce la un adult reprezintă 45%. Mușchii copiilor diferă de cei ai adulților prin structura și compoziția lor, ei sunt mai bogați în apă și mai săraci în substanțe proteice și minerale. La preșcolari, masa muculară predomină în raport cu masa tendoanelor, pe măsura dezvoltării tendoanelor înregistrându-se o dezvoltare a tonusului muscular și a puterii de ridicare.

Dezvoltarea motricității nu are loc uniform, ci se produce în salturi. Musculatura cutiei toracice este insuficient dezvoltată, poziția coastelor este apropiată de cea orizontală. De aceea necesitățile de oxigen ale preșcolari sunt mari, iar numărul de respirații este de 20-26 pe minut. Ritmul respirației nu este stabil și orice stimul îl poate modifica. Insuficienta dezvoltare a musculaturii mici intercostale face ca respirația să fie superficială, de tip abdominal.

Aparatul cardio-vascular la vârsta preșcolară păstrează ritmul de dezvoltare al organismului. Până la 6 ani vasele cresc relativ mai intens decât cordul, ele având un lumen mai larg. Cordul cu o musculatură slab dezvoltată împreună cu vasele sangvine, având un lumen mai larg explică tensiunea arterială mică a copiilor preșcolari și o frecvență cardiacă mare 100-110 bătăi pe minut.

Principalele etape fiziologice sunt:

etapa în care predomină mișcările inutile și lipsa de coordonare, fiind numită etapa mișcărilor grosolane, nediferențiate; existența mișcărilor inutile și a dificultăților de coordonare se explică prin excitarea unei zone vaste din scoarță. În sistemul nervos central pătrund numeroase excitații. Inhibiția este încă slabă, permite iradierea mai multor zone senzitive și neomotorii, provocând o generalizare a răspunsurilor, determinând contracții inutile și lipsa de coordonare.

etapa mișcărilor conform scopului acțiunii, dar realizate prin contracții excesive – încordări puternice. În această etapă, datorită multiplelor repetări dispar mișcările inutile, copiii reușind în mare parte să respecte indicațiile date, realizându-se diferențierea excitațiilor și o echilibrare între excitație și inhibiție, coordonarea mai bună între primul și al doilea sistem de semnalizare. Rigiditatea mișcărilor, caracterul lor sacadat se datorează delimitării imprecise a comenzilor transmise mușchilor agoniști și antagoniști, tonusului muscular prea ridicat, iar contracțiile musculare au o intensitate exagerată

etapa formării propriu-zise și a stabilizării deprinderilor motrice; în această etapă se realizează întărirea stereotipului dinamic, prin delimitarea precisă a iradierii proceselor de excitație și inhibiție, care alternează într-o succesiune rațională, bine echilibrată, cu dieferențieri fine. În urma repetărilor multiple și sub acțiunea celui de-al doilea sistem de semnalizare, excitația se concentrează precis în zonele interesate pentru programarea răspunsurilor. În această etapă mișcările sunt naturale, suple, executate cu ușurință, demonstrând o perfectă coordonare, cu consum redus de energie. Execuția se concentrează precis în zonele interesate.

II.2. Substanțele nutritive și analiza cantitativă și calitativă a regimului alimentar curent

Nutriția și alimentația constituie procesele de bază care trebuie să asigure copilului o stare de sănătate optimă, o creștere și o dezvoltare normală.

Nutriția se definește ca totalitatea proceselor sau modificărilor pe care le suferă substanțele alimentare introduse în organism, a proceselor ce se petrec într-o entitate vie cu scopul menținerii ei de individualitate biologică. În sensul larg, nutriția înseamnă totalitatea schimburilor dintre mediul extern și organism. Noțiunea de nutriție este echivalentă cu noțiunea de metabolism.

Între mediul ambient și organism, ca unitate biologică, există o diferență de potențial energetic, rezultat al funcției de nutriție. Mediul ambient tinde să reducă unitatea biologică în sânul materiei de unde a luat naștere. Organismul, prin complicata sa structură morfo-funcțională, duce o lupta împotriva tendinței acestui mediu de a descompune structurile organizate, acțiuni care se bazează pe un mare consum de energie.

Unitatea biologică persistă atâta timp cât tendința de nivelare a mediului extern este învinsă de ea, grație energiei de care dispune. Ori, sursa de enrgie cu care se încarcă organismul provine din alimente. Creșterea nivelului energetic al organismului se produce grație însușirii energiei conținută în alimente.

Puterea organizatorică înalată a organismului utilizează alimentele mediului ambient, atât ca sursă de energie cât și pentru edificarea structurii sale fizice si funcționale. Organismul acționează mai departe asupra mediului ambient, aducându-i modificări fizice și sociale.

Alimentele furnizează organismului material energetic necesar intreținerii vieții și activității sale, precum și materialul plastic necesar înlocuirii uzurii celulare, cât și creșterii și dezvoltării sale.

Cu vârsta, creșterea devine mai înceată, suprafața cutanată specifică (suprafața cutanată pe kg. corp) mai mică, cheltuielile calorice scad, rația calorică cantitativă pe kg. corp va fi mai mică. Între 1 și 3 ani rația calorică este de 90 de calorii pe kg. corp, între 3 și 6 ani, de 80 calorii pe kg. corp. În orice caz, nevoile calorice menționate sunt nevoi medii, suficiente pentru 60-70% din copii. Există însă și o rație calorică individuală, fiecare copil având nevoi calorice deosebite, care urmează a fi stabilite în funcție de creșterea și dezvoltarea copilului.

Pentru menținerea sănătății copilului și pentru creșterea capacității sale de muncă fizică sau intelectuală este important ca alimentația zilnică, denumită corect rație alimentară, să conțină cele 3 principii alimentare de baza – proteine, glucide, grăsimi – dar și vitamine, săruri minerale, fibre celuloizice și apă, în cantități suficiente și într-un anume raport între ele. În multe cazuri, părinții și în special mamele asociază noțiunea de copil sănătos cu cel de copil gras și frumos, suntem în total dezacord cu acest punct de vedere, deoarece noțiunea de gras o exclude pe cea de sănătos.

Rația alimentară trebuie să satisfacă pe lângă nevoile alimentare cantitative, exprimate în necesități calorice, și alte condiții care exprimă o rație alimentară calitativă corectă. Nevoile alimentare calitative trebuie să cuprindă toate principiile alimentare maximale (trofine): glucide, lipide, proteine în anumite proporții. Proteinele trebuie să conțină toți aminoacizii esențiali, iar lipidele, acizii grași esențiali. Un asemenea regim alimentar este unul echilibrat. Aceste principii alimentare nu pot fi înlocuite unele prin altele în baza legii izodinamiei. De asemenea, un regim alimentar calitativ trebuie să conțină săruri și vitamine într-o anumită proporție pe lângă un aport suficient de apă. Apa intercelulară este mult mai mică la sugar decât la un adult din cauza musculaturii reduse a sugarului, iar apa extracelulară este în schimb mult mai mare decât a adultului. Apa organismului raportată la greutatea corporală este cu atât mai redusă cu cât este mai dezvoltat țesutul adipos. Țesultul adipos este foarte sărac de apă. Bent Friis Hansen (91) a prezentat valorile apei în diferite sectoare ale organismului la diferite vârste. După acest autor, apa extracelulară este de 62% la un an, apoi rămâne constantă în cursul copilăriei; apa intracelulară este de 37% la 6 luni și rămâne constantă în copilărie.

În organism apa se află sub formă liberă, solventă, care circulă în țesuturi și în spațiile interstițiale și sub forma de apă legată de macromolecule coloidale care au la suprafața lor numeroase grupuri polare, prin intermediul cărora se face legatura. Apa legată nu este osmotică, asemenea apei libere. Szent Gyorgy considera că apa de oxidare si apa structurată au locul lor în contact cu lanțul respirator.

Proteinele. Adunând nevoile de proteine pentru creștere cu cele pentru întreținere sau uzură, ajungem la o necesitate minimă de 2,15 grame proteine/kg. corp/zi. Cu alte cuvinte, necesitățile medii în proteine revin la 2,5 – 3,5 g/kg.corp.

Necesitățile în proteine depind de valoarea biologică a proteinelor, adică de conținutul lor de aminoacizi esențiali și a raportului dintre ei, ca și de alți factori: echilibrul alimentar, aport caloric, factorii alimentari adjuvanți, modul de preparare, modul de administrare și numărul de mese. Valoarea biologică a proteinelor este un factor esențial în aprecierea nevoilor în proteine. Sub acest raport proteinele vegetale sunt net inferioare proteinelor animale, prin carența în unii aminoacizi esențiali. Aportul în aminoacizi trebuie să se facă într-o proporție care nu dă interreacții, competiții sau concurență. Experții F.A.O. (Food and Agricultural Organisation) au căutat să dea o formulă de referință raportului optim între aminoacizi esențiali, de asemenea o raportare la proporții în care se găsesc aminoacizii esențiali în alimentele obișnuite.

Nevoile în proteine depind de aportul caloric. La un aport energetic crescut, asimilarea proteinelor crește cu cantitatea de calorii furnizate în plus. Nevoile în proteine depind de echilibrul alimentar. Să menționăm că nevoile în proteine țin și de modul lor de preparare, dar lucrări recente arată că modul de administrare a proteinelor, adică împărțirea proteinelor pe număr mai mare sau mai mic de prânzuri, constituie un factor care intervine în reținerea de azot și ca frecvența mărită a prânzurilor, care conțin proteine, duce la o reținere de azot la un număr redus de mese.

Glucidele, denumite și hidrocarbonate au un rol energetic esențial și rol plastic mai redus, furnizează partea cea mai mare din nevoile calorice și trebuie să reprezinte între 50 și 60% din compoziția rației alimentare zilnice. Glucidele favorizează utilizarea optimă a proteinelor, cresc retenția de azot, producând efectul de cruțare a proteinelor. Înlocuirea glucidelor cu lipide sau lipsa unui aport minim în glucide duce la cetoză. Excesul de glucide provoacă tulburări digestive, reținere de apă și edeme.

Glucidele sunt aduse în organism odată cu alimentele de origine vegetală – cele mai mari cantități fiind conținute de grâu, orez, cartofi, sfeclă și fructe – sau de origine animală, așa cum este cazul mierii de albine și al lactozei din lapte. În sfârșit, o parte a glucidelor sunt aduse în organism sub forma de produse zaharoase superrafinate: zahăr, bomboane, rahat, ciocolată. Lipsa sau insuficiența glucidelor din alimentația copilului determină întârzierea creșterii pondero-staturale și un tonus muscular scăzut.

Pentru o bună și rațională utilizare a hidrocarbonatelor în metabolismul general al organismului copilului și pentru ca ele să-și poată îndeplini toate funcțiile nutritive, trebuie să provină în majoritate (70%) din cereale, din legume (15%) din fructe (5%) și din zahăr sau din derivate ale acestuia (8-10%).

Consumul excesiv de zahar și de produse zaharoase la copii este cauza lipsei apetitului și a unor tulburări de dezvoltare.

Grăsimile, denumite și lipide, sunt constituienți importanți ai rației alimentare, prin valoarea calorică ridicată (1 g furnizează organismului 9 calorii) și prin capacitatea lor de a se depozita în țesutul gras. Alimentele cele mai bogate în grăsimi sunt fie de origine animală (carnea și grăsimea de porc, peștele, laptele, untul, smântâna, oul), fie de origine vegetală (soia, floarea soarelui, porumbul, măslinele).

Ele trebuie să constituie aproximativ 20 – 35% din rația calorică zilnică a copilului și să însumeze cam 30-40 grame pe zi; nevoile zilnice stricte de grăsimi ar fi de 4-5 grame, deci mult mai mici decat valorile menționate, dar prezența în organism a vitaminelor așa-zis “liposolubile” (A,D,E,F si K), precum și energia musculară pe care copilul o cheltuiește zilnic, fac ca rația cotidiană să fie majorată.

Consumul rațional de grăsimi, sub aspect cantitativ și mai ales calitativ – fiind preferate cele de origine vegetală: ulei vegetal, margarina – constituie un imperativ al stării de sănătate, mai ales în condițiile vieții moderne, când sedentarismul a devenit un important factor de subminare a sănătății.

Pe lângă rolul lor energetic important, joacă un rol plastic tot atât de însemnat.

Vitaminele. Nevoile de vitamine ale copilului nu sunt încă bine precizate. Explicațiile ar fi după Grislain (103) lipsa unui criteriu de apreciere a unei bune stări nutriționale vitaminice, semnele clinice de carență fiind rare, iar dozările biologice sanguine și urinare greu de interpretat. Pentru unele carențe vitaminice există tulburări biochimice înainte ca maladia să fie clinic evidentă. Apoi, unele vitamine în afara aportului alimentar sunt sintetatizate la nivelul intestinului sau prin fotosinteză cutanată. Nevoile în vitamine sunt în funcție de echilibrul alimentar, de fenomenele de compensare dintre vitamine sau din contră de dezechilibrul creat prin excesul unora.

Vitamina A este factor de protecție a tegumentelor, a conjuctivelor, a mucoaselor aparatelor digestive, respirator, urinar precum și a cailor tractusului genital. Vitamina A intervine activ în dezvoltarea oaselor și a dinților. Deficitul vitaminei A dă fotofobie, conjunctivită, keratomalacie, care duce la orbire.

Vitamina D și metaboliții săi joacă un rol esențial în metabolismul calciului. Descoperiri recente de mare importanță privind fiziologia acestor factori impun prezentarea lor. Vitamina D intervine la nivelul rinichiului în procesul de reabsorbție a calciului și a fosfatului. Lucrări recente arată că eficacitatea vitaminei D este datorită unora dintre metaboliții săi care ar juca rol de hormoni, cu mare activitate fiziologică, influențând puternic metabolismul calciului și al fosfaților. În urma cercetărilor s-a constatat că după 12 ore de la administrarea acestei vitamine apare o creștere a calciului sanguin, astfel s-a admis că vitamina D trebuie să sufere o modificare, o metabolizare înainte de a-și face efectul. Ea scurtează la trei ore durata dintre administrare și efectul obținerii unei absorbții intestinale crescute de calciu. Nevoile de vitamina D nu pot fi acoperite nici de laptele matern nici de laptele de vacă, care conțin 50-100 de unități/litru. De asemenea, nici un aliment din alimentația diversificată nu poate satisface aceste nevoi. Este necesară o suplimentare cu vitamina D sintetică sau expunerea la soare a copilului, ceea ce duce la transformarea provitaminei D din piele în vitamina D3. de la vârsta de 2 ani până la 7 ani, Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului recomandă 0,5 grame de calciu pe an de vârstă timp de 15 zile pentru fiecare doză de vitamina D.

Vitamina E se găsește mai ales în ulei de germeni ai diferitelor semințe, frunze verzi, legume, nuci, ficat, gălbenus, în laptele de vacă ¼ mg la litru. Laptele praf este lipsit de vitamina E. vitamina E intervine în metabolismul sistemului nervos muscular, al pereților vasculari, în procesul de reproducere. Este un antioxidant în alimente și țesuturi. Protejează oxidarea vitaminei A și a acidului linoleic. Nevoile în această vitamină depind de cantitatea de acizi grași nestaurați din alimentație. Dupa Harris și Embree necesitățile în vitamina E ar fi de 0,6 mg/zi. Să subliniem că vitamina E, ca antioxidant și factor de protecție a acizilor grași nesaturați este de o importanță considerabilă.

Vitamina K. Nevoile în această vitamină par să fie de 5 micrograme/zi. Această doză normalizează timpul de protombină ( conform Dicționarului medical, timpul de protombină este timpul de coagulare a plasmei sangvine în prezența unui extract de țesut de origine umană, animală sau sintetică, tromboplastină) și previne tulburările de coagulare la noul născut. Laptele de vacă este bogat în vitamina K (60 micrograme/litru), însă vitamina K în cea mai mare parte este sintetizată de către flora intestinală și apoi absorbită.

Vitamina B. Vitamina B1 este hidrosolubiă iar fierberea distruge 20% din cantitatea ei. Se găsește în orice aliment, semințe de cereale, legume, fructe, produse animale, carne, ficat, ou, lapte de vacă (1/2 mg la litru). Lipsa acestei vitamina face să se adune în organism acid piruvic și acid lactic, influențează sistemul nervos. Nevoile de vitamina B1 sunt proportionale cu aportul cantitativ in hidrati de carbon.

Vitamina B2 este hidrosolubilă și termosolubilă. Se găsește în toate celulele vegetale și animale. În cantitate mai mare se află în drojdia de bere, ficat, rinichi, carne, gălbenuș de ou, boabe de cereale, porumb și lapte. Joacă un rol de catalizator al oxidărilor celulare. Este necesară în procesul de creștere. Necesitățile în această vitamină nu depind de aportul caloric sau de activitatea musculară. Aceste nevoi sunt de jumătate de milligram pe zi.

Vitamina B3 este hidrosolubila, termorezistentă, face parte din coenzimele I și II, acțiune esențială antipelagroasă. Nevoile sunt apreciate a fi de 6 mg pentru un aport alimentar de 1000 de calorii. Copilul sub 10 ani are nevoie de 6 – 12 mgpe zi. Se găsește în cereale, vegetale verzi, ficat, pește , carne.

Vitamina B5 joacă un rol în metabolismul glucidic, lipidic și proteic, ca și a steroizilor și în transformarea colinei în acetilcolina. Nevoile în vitamina B5 par să fie de 2 mg/zi.

Vitamina B6 este hidrosolubilă și termosolubilă, ea se găsește în semințe de cereale, legume, lapte, carne, ficat. Vitamina B6 intervine în metabolismul lipidelor, favorizând depunerile de grăsimi, stimulează creșterea, protejează mucoasele și pielea. Nevoile în vitamina B6 depind de rația protidica. Se apreciază ca aceste nevoi ar fi de 12 micrograme pe gram de albumină alimentară.

Vitamina B12 cristalizată este hidrosolubilă și termosolubilă, se găsește în carne, pește, ouă, lapte. Ficatul are 2,5 micrograme pe gram de substanță uscată, plantele superioare conțin această vitamină în cantitate mică.

Vitamina C intervine în metabolismul proteinelor, lipidelor și glucidelor. Necesitățile în vitamina C sunt de 3 -5 centigrame/zi (laptele de vacă conține 1 centigram/litru).

Mineralele. La naștere, mineralele constitue 3% din greutatea corporală, în timp ce la pubertate ele ajung la 4,25% din greutatea corporală. Fiecare gram de proteină sintetizată în procesul de creștere duce la reținere de 0,3 g minerale.

Cu toate că necesitățile organismului sunt destul de precise, el are largi posibilitați de adaptare. În regimul hipocaloric, organismul se adaptează printr-un metabolism mai economicos, după cum și într-un regim hipercaloric metabolismului său devine neavantajos. O diminuare prelungită a aportului proteic induce utilizarea mai economică a proteinelor din dieta administrată, adică un raspuns de adaptare avantajos cum afirma Mitchel.

Depășirea acestor limite de adaptare poate să aibă consecințe uneori foarte grave. Se poate depăși limita superioară de adaptare alimentară dând un regim de supraalimentație și cu consecințe neplăcute în viitor, dintre care obezitatea și maladiile degenerative sunt cele mai de temut. O. Neyzi (156) arată ca supraalimentația prezintă dezavantaje metabolice și uneori organice de ateroscleroza care vor apare mai tarziu. Excesul unor principii alimentare poate duce la fenomene de adaptare negativă. Oricât de paradoxala ar părea, hipervitaminizarea favorizează avitaminoza și am putea spune că supraalimentația favorizează subnutriția.

II.2.1. Grupa de alimente formată din carne și produsele din carne

Carnea, indiferent de animalul de la care provine (vită, oaie, porc, pasăre), are o compoziție corespunzătoare vârstei și stării de nutriție a animalului. Carnea conține circa 20% proteine. Conținutul grăsimilor în carne depind de felul animalului și de starea de nutriție. Cea mai săracă în grăsimi este carnea de vită și vițel (6-8%) și cea mai bogată – carnea de porc (30%). Carnea conține o cantitate mică de glucide. Carnea, îndeosebi cea a animalelor tinere, este bogată în substanțe extractive (purine, creatină, creatinină), substanțe minerale (fosfor și fier). Viscerele (ficatul, rinichii, inima) conțin cantități sporite de fier, în ele se găsesc cupru și cobalt. Celelalte substanțe minerale (calciu, sodiu, clor, sulf, magneziu) constituie în carne cantități mici. Ionii de clor, fosfor, sulf provoacă acțiune acidă în organism. Carnea este bogată în vitamine hidrosolubile, complexul B. Viscerele pe lânga aceste vitamine, mai sunt bogate în vitamine liposolubile (A, D).

Carnea de găină și de pui fiartă este ușor digerabilă. Carnea de rață și de gâscă conține o cantitate mai mare de grăsimi. Valoarea nutritivă a cărnii este mare dat fiind conținutul ei înalt de proteine, vitamine, substanțe minerale. Ea poate fi consumată fiartă, friptă sau tocată. Carnea pusă la fiert în apă rece, pierde o parte din substanțele hidrosolubile (substanțele extractive, vitamine hidrosolubile, săruri minerale și o parte din proteine), însă ea se digeră usor. Carnea pusă la fiert în apă fierbinte formează la exterior o crustă de proteine coagulate, care reține pierderea unor factori nutritivi.Aceste modificări sunt caracteristice și pentru carnea friptă.

              Carnea fiartă se digeră ușor, pe când cea prăjită se digeră greu din cauza îmbibării ei cu grăsimi. Carnea tocată, fără condimente, fiartă sau friptă, de asemenea se digeră ușor. Mai dietetică este carnea de vită, de vițel, de găină, de curcan, crenwurștii. Se digeră și se asimilează greu carnea de porc, de gâscă, de rață, carnea afumată, salamurile grase. Carnea de vânat (iepure de câmp, caprioară, mistreț, prepeliță, rață și gâscă sălbatice) este bogată în proteine și substanțe extractive, dar săracă în grăsimi și este greu digerabilă.

              Din viscerele animalelor tăiate un anumit interes prezintă ficatul. El este un concentrat de microelemente hematoproteice, vitamine (îndeosebi A,  B1, B12, PP), conține o cantitate mare de colesterină (200-300 mg% fata de 60-70 mg% în carnea animalelor și păsărilor) precum și 18% proteine și 3% lipide. În alimentație se folosesc și limba, rinichii, inima. Limba se digeră ușor și conține 13% proteine, 16% lipide, într-o cantitate mai mică – țesut conjunctiv și substanțe extractive. În inimă proteinele constituie 15% și lipidele – 3%. Toate viscerele sunt bogate în purine, fiind contraindicate în gută. Ficatul se limitează în alimentația zilnică a persoanelor cu secreție gastrică sporită, dat fiind faptul că el stimulează secreția gastrică.

              Digestia cărnii depinde de varietatea ei, de vârsta și starea de nutriție a animalului, partea de animal tăiată și curățată, modul de prelucrare culinară. Carnea fiartă sau tocată se digeră mai ușor decât cea prajită tăiată în bucăți. Carnea animalelor tinere, bine hrănite se digeră mai bine decât cea a animalelor bătrâne și slabe.

              În alimentația dietetică se folosesc salamuri fierte, crenwurști de calitate superioară și se exclud salamurile afumate și semiafumate, întrucât exercită un efect negativ asupra organelor digestive, excretorii și metabolice.

              Carnea, prin proteinele sale reprezintă o sursă importantă de substanțe azotoase cu o valoare biologică deosebită. Valoarea biologică este condiționată în special de conținutul de aminoacizi esențiali. Grăsimea din carne, pe lângă aportul energetic, procură și acizii grași esențiali : linoleic, linolenic, arahidonic. Prin conținutul său în substanțe extractive, existente sau formate în procesul de păstrare și prelucrare termică, carnea favorizează secreția masivă a sucurilor gastrice stimulând digestia. În carnea și în produsele de carne, în conservele de carne alterate se dezvoltă substanțe cu un pronunțat caracter toxic cum ar fi: amoniac, hidrogen sulfurat, peroxidază și germeni, putresceină, cadaverină.

                 Indiciile calității cărnii. Carnea de calitate bună neînghețată este acoperită cu o crustă pal-roșie uscată, la secțiune puțin umedă, nelipicioasă, sucul de carne e transparent. Culoarea cărnii la secțiune este de la roz-deschis până la roșu-închis, în funcție de varietate, vârsta și gradul sângerării animalului. Consistența cărnii e elastică, gropița la comprimarea cărnii cu degetul dispare. Culoarea grăsimii de bovină e alb-gălbuie, a celei de porc – albă sau alb-roz. Măduva oaselor umple cavitatea oaselor tubulare, e mlădioasă, galbenă. Carnea dezghețată de calitate bună e de culoare roșie, are suprafața umedă, de consistență moale, gropița formată în urma compresiunii cu degetul nu dispare. Carnea necalitativă e acoperită cu o crustă de culoare neagră, e umedă, lipicioasă, cu suprafața mucoasă, de consistență vlăguită sau se restabilește lent. La secțiune carnea e de culoare cenușie sau verzuie, se lipește de degete. Grăsimea e râncedă. Măduva oaselor nu umple cavitatea oaselor. Mirosul cărnii e fetid. Pentru aprecierea calității cărnii se efectuează proba «cu cuțitul». Cuțitul fierbinte se introduce și apoi se extrage din carne. Când carnea e alterată, cuțitul emană un miros fetid. Salamul fiert de calitate bună e acoperit cu o membrană uscată, fără mucus, și care aderă strâns la tocătură. Culoarea e uniformă, roz. Bucățile de slănină sunt albe, mlădioase. Fiecare varietate de salam are mirosul său specific. Cârnatul fiert necalitativ are miros acid sau fetid, pielița e mucegăită și cleioasă. Dacă salamul în locul de legare și în pliurile pieliței se acoperă cu mucus fără alte modificări, el poate fi folosit doar după o prelucrare termică. Tocătura salamului poate fi de culoare cenușie la insuficiența de nitriți. Acest salam cu însușirile organoleptice normale este calitativ.

II.2.2. Laptele, produsele lactate și oul

Laptele și produsele obținute din el conțin majoritatea substanțelor nutritive necesare organismului, într-o proporție echilibrată, și sunt bine asimilate de organism. Laptele și majoritatea produselor lactate posedă prorietăți dietetetice. Laptele de vacă conține 3% proteine cu valoare nutritivă sporită, legate de calciu și fosfor, cazeină. Laptele mai conține 3% grăsimi, care se află în formă de sfere mici, făcîndu-le ușor asimilabile. Lactoza laptelui (4,7%) se descompune în intestin în glucoză și galactoză. Laptele este sursa principală de calciu (120 mg%) ce se asimilează mai bine în comparație cu alte produse, în lapte se găsește relativ mult potasiu și puțin sodiu, ceea ce face să crească diureză. Laptele este sărac în acizi grași indispensabili, fier și în alte microelemente hematopoietice, conține în cantități mici toate vitaminele, dar mai ales B2, A și D. Laptele necesită pentru digestie efort mic din partea stomacului, în stare naturală și folosit la prepararea diferitelor bucate, laptele e indispensabil în dietoterapia multor maladii.

Produsele lactate admise sunt: laptele dulce și acru, brânza dulce, casul și urda dulce, frișca, smântâna, untul, zerul (recomandate sunt cele de capră).

Laptele trebuie consumat nefiert. Prin încălzire la temperatura mai mare de 45° C, proteinele sunt denaturate, vitaminele partial distruse, ca și enzimele și bacteriile lactice. Unele studii au arătat că laptele pasteurizat consumat excesiv poate duce la modificări care vătămează capacitatea de reproducție și provoaca la descendenți modificări ale maxilarelor, poziții defectuoase ale dinților, o accelerare a creșterii în lungime cu îngustarea toracelui, ca și modificări patologice ale organelor interne. Toate produsele lactate din comerț sunt pasteurizate la 80° C. Trebuie respins laptele praf și laptele condensat, care sunt complet denaturate. La copilul mic, există o enzima stomacală- presura – care la copilul mare și la adult dispare, fiind înlocuită cu o enzimă pancreatică – chimotripsină. De aceea laptele se va opune digestiei amidonului, proteinelor, grăsimilor, zahărurilor, acizilor. Trebuie administrat cu prudență în copilărie, de la vârsta de 3 ani (când dispare presura). Este bine să fie consumat singur sub formă de brânză, iaurt sau lapte bătut. Trebuie evitate telemeaua (este sărată, făcută cu cheag), brânzeturile topite și cele fermentate (svaițer, trapist, Roquefort) care pot conține culturi de bacterii nespecifice intestinale și pot produce disbacterii. Când ficatul funcționează normal, laptele crud nu face nici un rău, pentru că proteinele pe care le conține sunt asimilate ușor. Când secrețiile ficatului sunt toxice, iar bila – acidă, încep tulburările (indigestie și constipație). Trebuie folosită o singură proteină o dată: nu este indicat să servim lactate în cursul unei mese care are deja carne sau pește. Laptele este indicat în caz de epuizare a glandei suprarenale.

Se recomandă înlocuirea laptelui de vacă cu lapte de capră sau lapte vegetal, lapte din germeni de cereale sau cereale înmuiate 12 h și fierte (cu condimente ca scortișoara, busuioc, salvie, anason, cimbru, sare etc.) + tinctura de propolis. Germenii de cereale (soia, grâu, orz, ovăz, hrișcă, mei), cam 100 g, se dau prin mașina de tocat, de 2-3 ori, se adaugă 1 linguriță tinctura de propolis, condimente, 11 apă caldă (dupa preferință), se strecoară, se îndulcește cu 20-40 g miere. Se poate combina cu sucuri.

Laptele din tărâțe de cereale conține multă vitamina B. Puneți 50 g tărâțe în săculeț de tifon și introduceți-1 în apă caldă (40°). Frământați-l în mână 10 min. Strecurați lichidul în alt vas. În primul vas, puneți 1/2 1 apă caldă și frământați iarăși săculețul de tărâțe 10 min. Stoarceți și acest lichid și amestecați-l cu primul. Aromatizați-l și îndulciți-l după gust.

Brânza dulce este cea mai bogată sursă de proteine. Ea este superioară cașului și urdei, pentru că se încheagă prin acrirea naturală a laptelui, pe când celelalte se încheagă artificial, cu cheag și nu conțin decât o parte din proteinele din lapte. De asemenea, cașul este mai valoros decât urda, întrucât ultima este supusă la o încălzire în plus față de caș. Smântâna este mai valoroasă decât frișca, datorită acidului lactic și bacteriilor lactice.

Laptele bătut conține mai multe bacterii lactice necesare pentru menținerea unei flore bacteriene normale în intestin. Prin fermentare, o parte din lactoză (zahăr din lapte) se transformă în acid lactic (gust acru). Datorită mediului acid generat de acidul lactic, proteinele nu pot putrezi, întrucât bacteriile de putrefacție nu se pot dezvolta în mediul acid. Este mai ușor digerabil decât laptele crud (conține lactobacilus acidophilus; acest acid lactic împiedică dezvoltarea bacteriilor de putrefacție în intestinul gros).

Iaurtul preparat biologic (în casă) este mai dulce și mai sănătos decât cel din comerț. Iaurtul este acid, dar este digerabil, asimilabil și reface flora intestinală. S-a constatat că iaurtul ar deranja, la consum îndelungat, dezvoltarea florei intestinale.

Zerul conține acid orotic (vitamina BI3), care s-a dovedit de valoare în tratatarea sclerozei multiple. Când se face brânză de vaci, zerul nu trebuie aruncat.

II.2.3. Zahărul, mierea și dulciurile

Zahărul conține 100% glucide, din care se formează glucoza și fructoza. El se digeră ușor și are o valoare energetică înaltă, însă este lipsit de vitamine și poate provoca tulburări diseptice, dezechilibrare alimentară. Se întrebuințează la prepararea diverselor băuturi și preparate culinare. Surplusul de zahăr provoacă formarea acizilor grași în cantități mari, a colesterului și acumularea apei în organism. Produsele zaharoase de caramelă favorizează apariția cariilor dentare. Având în vedere acțiunea negativă a zahărului se recomandă restrângerea consumului lui la maxim 7+10% din valoarea calorică a rației alimentare zilnice. Valoarea energetică a produselor zaharoase formate aproape în exclusivitate din glucide este de cca. 350 – 400 kcal./100g , iar a acelora ce conțin și grăsimi poate atinge 600 kcal./100 g.

Valoarea psiho-senzorială constă tocmai în gustul specific, dulce, de intensități și nuanțe variabile, în aroma, colorația, consistență și caracteristicile estetice specifice produselor zaharoase, constituind principalul element de atracție al consumatorilor. Proporția produselor zaharoase în cadrul dietei trebuie să se afle în corelație cu natura și cantitățile celorlalte alimente din hrana omului și cu aportul de tiamină al acestora (tiamina participa la metabolismul glucidelor).

Orientarea actuală a producatorilor spre creșterea ponderii sortimentului de produse zaharoase cu valoare nutritivă complexă prin utilizarea ingredientelor bogate în proteine, grăsimi și săruri minerale, dar fără a neglija armonizarea proprietăților psiho-senzoriale și menținerea specificităților poate determina creșterea consumului dulciurilor. Sortimentul de mărfuri din această grupă e format din: zahăr – miere de albine glucoză și amidon –   produse zaharoase – produse de caramelaj, drajeuri, caramele, fondanterie, produse gelificate, dulciuri orientale, ciocolată, specialități de ciocolată și produse dietetice.

Mierea naturală conține glucoză, fructoză, zaharoză, vitamine, substanțe minerale, aromatice, coloranți, acizi organici, are acțiune antimicrobiană slab pronunțată. Mierea consumată cu 1,5 – 2 ore până la masă inhibă secreția gastrică, cu 15-20 minute până la masă, excită secreția gastrică, are și efect laxativ. Mierea de tei are acțiune sudorifică. Zilnic se pot consuma 100-110 g de miere fiind distribuite în câteva reprize.

Ciocolata se obține din boabele de cacao, zahăr și alți componenți. Conține 50-60% glucide, 35-40% grăsimi, 5-7% proteine, potasiu, acid oxalic și are valoare energetică înaltă (100 g formează 540 kcal). Aceasta stimuleză activitatea sistemului nervos și cardiovascular.

II.2.4. Legumele și cerealele

Legumele reprezintă produse de origine vegetală cu o largă întrebuințare în alimentație. Ele sunt bogate în substanțe nutritive. Procentul de glucide variază în funcție de specie. Glucidele se află în formă de glucoză, fructoză, zaharoză, amidon, celuloză. Conținutul de proteine este foarte redus, cu excepția leguminoaselor uscate. Lipidele se găsesc în proporții foarte scăzute cu excepția semințelor de oleaginoase. Majoritatea legumelor verzi sunt bogate în vitamine și substanțe minerale. Legumele conțin o cantitate mare de acid ascorbic. Conținutul lui este invers proporțional as-corbicoxidazei. Această enzimă în prezența oxigenului transformă acidul ascorbic în compuși lipsiți de activitate vitaminică. Ea se găseste în cantități crescute în castraveți, din această cauză conținutul vitaminei C în ei este foarte scăzut.

Surse importante de caroten prezintă frunzele verzi, morcovii, sparanghelul, ridichea. În vitamina K sunt bogate frunzele verzi de spanac, lobodă, urzici, varza, conopida. Vitamina E conțin fasolea și mazărea verde, cartofii, sfecla roșie, varza, spanacul. Dintre elementele minerale sunt bogate în potasiu morcovii, roșiile, cartofii, salata, castraveții; în calciu – spanacul, loboda, sfecla; în fier – fasolea și mazărea verde, păpădia, pătrunjelul, urzica, spanacul. Legumele conțin diverși compuși aromați, pigmenți, acizi organici de care depinde gustul, mirosul, culoarea bucatelor.

Unele legume conțin substanțe antinutritive, ca ascorbicoxi-daza (inactivează acidul ascorbic), acidul fitic, acidul oxalic din spanac și fasole (leagă calciul, magneziul, fierul în complexe insolubile, dereglează absorbția și utilizarea lor în organism), substanțele antitiroidiene din varză, conopidă, gulii (împiedică fixarea iodului în glanda tiroidă), substanțele antiproteinogenice din fasole (inhibă acțiunea tripsinei pancreatice).

Legumele, pe lângă proprietățile lor nutritive, au o valoare terapeutică. Ca aperitive servesc țelina, mazărea, cicoarea. Proprietăți depurative posedă ridichea, salata verde, păpădia, cicoarea; diuretice – sparanghelul, păpădia, prazul, țelina, măcrișul; vermi-fuge – usturoiul, ceapa, varza; emoliente – spanacul, prazul, măcrișul, ceapa, cartofii; expectorante – varza roșie.

În alimentatie, legumele pot fi folosite crude în salate sau fierte în piure, budinci etc. Apa în care au fiert legumele nu trebuie aruncată întrucât ea conține vitamine hidrosolubile, substanțe minerale. Celuloza unor legume (spanac, dovlecei, mazăre verde tânără etc.) în stare fiartă devine mai fină, se digeră mai bine.

Clasificarea legumelor:

– rădăcinoase (morcovi, pătrunjel, țelină, ridiche, sfeclă roșie);

– bulbifere (ceapă, usturoi);

– tuberculifere (cartofi);

– varzoase (varză albă, varză roșie, varză creață, varză de Bruxelles, conopidă);

– fructoase (roșii, vinete, ardei, castraveți, dovlecei, dovleac, pepeni);

– păstăioase, leguminoase (fasolea verde, mazărea verde, leguminoase uscate, soia);

– frunzoase (spanac, salată verde, cicoare de grădină, lobodă, măcris, ștevie);

– condimentare (mărar, pătrunjel, țelină, cimbru, tarhon, hrean);

– ciuperci comestibile;

– drojdii alimentare.

Morcovul. Rădăcina lui este bogată în glucide, vitamine (Bi, B2, folacina, caroten), substanțe minerale (fier, cupru, calciu, fosfor). El se consumă crud (mai bine cu grăsime, smântână), în salate, în formă de suc, în diverse preparate culinare (supe, ciorbe, budinci, conserve). Substanțele pectinice și celuloza din morcov contribuie la formarea bolului fecal și se recomandă în alimentația dietetică la patologiile renale, ale ficatului, gastrointestinale.

Pătrunjelul. Se folosește în alimentație rădăcina, frunza de pătrunjel, în stare crudă sau în diverse preparate culinare, conserve. Este bogat în vitamina C și ulei volatil, se folosește ca plantă condimentară.

Țelina (rădăcina și frunzele) se folosește de asemenea crudă în diferite preparate culinare și conserve, fiind bogată în ulei volatil, calciu vitaminele complexului B, C, PP, A. Decoctul din țelină are acțiune diuretică.

Ridichea de lună și cea de iarnă au rădăcina suculentă, sunt bogate în vitaminele Bi, B2, C, au efect diuretic, măresc pofta de mâncare, funcțiile secretorie și motorie ale organelor gastrointestinale. Sfecla roșie (rădăcina) conține glucide (8-10%), potasiu, calciu, fosfor, vitaminele Bi, B2, C, pigmenți, antociane (redau culoarea roșie), se folosește coaptă sau fiartă ca garnitură. Se recomandă în constipații (reglează peristaltismul intestinului).

Ceapa este o cultură la care se consumă bulbul și frunzele crude sau conservate. Este bogată în glucide, vitaminele C, complexul B, săruri minerale, ulei volatil, fitoncide. Ceapa se exclude din alimentația bolnavilor cu patologii acute gastrointestinale, hepatice, ale pancreasului, rinichilor. Usturoiul se utilizează în alimentație crud sau în diferite preparate. Este bogat în glucide, vitamina C, fitoncide. Pentru a mări pofta de mâncare, se adaugă în supe, bucate din carne, pește, legume la sfârșitul preparării lor termice. Prazul conține proteine, glucide, vitamine, săruri minerale. Se exclude din alimentația bolnavilor cu patologii acute gastro-intestinale, hepatice, ale pancreasului.

Cartoful (bulbii) are valoare nutritivă înaltă datorită conținutului său de amidon (14-27%), proteine (tuberină), vitamine (acid ascorbic) și săruri minerale. Se folosește în diferite preparate culinare după prelucrarea termică. Coaja cartofului, mai ales în jurul ochiurilor de cartof, conține solanina cu acțiune toxică, dacă este ingerată în cantități mari. Cartoful se digeră bine, dar uneori provoacă meteorism. Cartoful tânăr este o sursa importantă de vitamina C. Cartoful este bogat în potasiu și sărac în sodiu, ceea ce îi asigură acțiunea diureică (se recomandă în edemele cardiace și nefrotice), se limitează în obezitate. Sărurile minerale și vitamina C se mențin în cartoful fiert cu coajă sau în aburi.

Varza albă se folosește în alimentație crudă, în diverse preparate culinare, precum și murată. Este bogată în vitamina C. Iarna, varza murată este o sursa importantă de vitamina C. Conținutul înalt al celulozei și al sulfului din varză poate provoca meteorism. Varza roșie se folosește mai ales în conserve. Varza creață are frunza încrețită și este mai dulce ca cea albă. Varza de Bruxelles este rezistentă la frig, se întrebuințează similar cu varza albă. Conopida este bogată în potasiu, calciu, acid ascorbic, proteine, vitaminele C, K, complexul B, caroten. Din cauza conținutului înalt în substanțe purinice ea se limitează în gută, uraturie. Se consumă în diferite preparate culinare sau conservată.

Tomatele (patlagelele roșii) au o valoare nutritivă deosebită. Conțin caroten, acid ascorbic, tiamină, riboflavină, fier, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, clor. Se consumă crudă, în preparate culinare, în formă de suc natural, conserve. Ele au o utilizare largă în alimentația dietetică. Vinetele (patlagele vinete) se folosesc după o prelucrare termică sub formă de salată sau în diferite preparate si conserve. Sunt recomandabile vinetele tinere până la maturizarea deplină.

Ardeiul dulce este o legumă cu gust placut, bogată în caroten, acid ascorbic, tiamină, riboflavină, nicotină, săruri minerale. În alimentație se folosește crud sau în diferite preparate și conserve.

Castraveții se folosesc cruzi în salate sau murături. Au un conținut sărac în vitamine. Dovleceii se folosesc frecvent în alimentația rațională și dietetică în diverse preparate culinare, conserve. Conțin celuloză fină; sunt bogați în caroten, vitaminele C, P, potasiu. Se recomandă a fi utilizați înainte de a ajunge la maturizare.

Pepenii galbeni și pepenii verzi se consumă când au ajuns la maturitate completă, cruzi, iar pepenii verzi – si murați. Conțin multa apă (90%), glucide (9%) îndeosebi fructoză (pepenii verzi) și zaharoză (pepenii galbeni), puțină celuloză, sunt bogați în folacina, potasiu, au acțiune diuretică.

Dovleacul este bogat în potasiu, caroten, conține puțină celuloză și acizi organici. Se recomandă în alimentația dietetică a bolnavilor cu patologii hepatice, cardiovasculare, celor vârstnici, femeilor însărcinate, copiilor.

Un produs indicat în alimentația rațională și dietetică este soia și derivatele ei. Popoarele Chinei foloseau această cultură în alimentație deja cu 4000 ani până la era noastră. În Europa soia se cultivă din secolul trecut. Dupa cel de al doilea război mondial această cultură a căpătat o răspândire largă în SUA și în alte țări ale continentului american. Soia se cultivă și în țara noastră, însă pe suprafețe limitate. După conținutul de proteine (35-48%) soia ocupă primul loc printre produsele vegetale și animale. Proteinele soiei sunt ușor asimilabile (77-97%), bogate în aminoacizi esențiali. După conținutul de aminoacizi ele se aseamănă cu cele din carne. Din aceste considerente soia mai este numită carne fără oase. Boabele de soia conțin grăsimi (17-37%), bogate în acizi grași nesaturați, fosfatide (3,9%), glucide (20-32%), vitaminele complexului B, colina, săruri minerale și alte substanțe valoroase. Din boabele de soia se capată vitamine, lecitină, se prepară gastro-farm, interlipid, esențiale și alte remedii farmaceutice. Proteina din soia are acțiune hipocolesterinemică. Bucatele din soia se recomandă la tratarea patologiilor renale, hepatice, obezității, atero-sclerozei. Bucatele din soia la o prelucrare culinară corespunzatoare sunt gustoase. Din boabele de soia se prepară crupe, făina, proteine izolate, ulei vegetal, lapte și produse lactate (chefir, brânză, cașcaval). Derivatele din soia se adaugă la diferite preparate culinare, îmbunătățindu-le gustul și componența chimică. În Japonia, SUA și alte țări se folosesc boabele de soia încolțite la prepararea supelor sau prăjite cu legume.

În alimentație se folosesc leguminoasele (fasolea, mazărea, lintea, năutul s.a.). Ele sunt bogate în proteine (23%), glucide (57%), inclusiv amidon (47%), vitamine, substanțe minerale. Leguminoasele fierb greu, provoacă meteorism, sunt bogate în purineE. Mazărea se folosește verde sau uscată. Este bogată în amidon. Conține în cantități crescute proteine, tiamina, riboflavina, nicoti-namida, caroten, fier, fosfor, calciu, mangan. Se folosește în supe, ciorbe, piureuri. Lintea se utilizează uscată. Este bogată în proteine, amidon, celuloză, săruri minerale. Conține caroten, tiamină, riboflavină.

Spanacul este bogat în caroten, tiamină, riboflavină, vitaminele K, E, fier, fosfor, calciu. Se întrebuințează la prepararea pireurilor, budincilor, supelor. Este bogat în oxalați, ceea ce împiedică absorbția calciului și este contraindicat în urolitiaza. Salata verde se folosește crudă sau în ciorbe, sucuri proaspete. Este bogată în tiamină, riboflavină, caroten, calciu, fier, cupru, calciu. Cicoarea se întrebuințează crudă sau în ciorbe. Loboda cu frunză verde și cea cu frunză roșie se utilizează la prepararea ciorbelor, pireurilor, este bogată în acid oxalic și se interzice în alimentația bolnavilor cu oxalurie. Macrisul conține mult acid oxalic ceea ce îi dă un gust acrișor și se folosește la prepararea supelor, ciorbelor.

Cerealele și derivatele lor.

Cerealele constituie un grup de alimente ce asigură un aport calorc înalt datorită conținutului bogat de glucide.În componența lor intră proteine cu proprietați bactericide ce participă în procesele de fermentație a aluatului. Masa proteică a grâului o formează în temei glutenul. El se obține prin spălarea făinii cu apă. Glutenul lipsește din făina altor cereale. Proteinele cerealelor au o valoare biologică redusă comparativ cu proteinele de origine animală. Ele conțin toți aminoacizii esențiali sau majoritatea lor, dar aceștia nu se găsesc în proporții optime pentru organism. Glucidele sunt componentul principal al cerealelor. Dintre acestea, amidonul se află în cantități mai mari în interiorul bobului de cereale, iar celuloza și hemiceluloza se găsesc în straturile de înveliș, fiind indepărtate în mare parte cu tărâțele. Lipidele sunt localizate mai ales în germenele bobului și în tărâțe. Substanțele minerale, fosfor – potasiu-calciu-magneziu, etc. sunt prezente în cantități în straturile de înveliș și in embrion. În cereale, fosforul exsistă în cantități mari sub forma unor compuși cu acidul fitic care împreuna cu calciul, fierul magneziul, formează săruiri insolubile, împiedicând astfel absorbția elementelor cu care sunt legate și favorizând eliminarea lor cu fecalele. Boabele de grâu, pentru a fi utilizate în alimentație, trebuie măcinate obținându-se făină, crupe și tărâțe.

Făina conține amidon fin pulverizat, făina alba este mai săracă în proteine, minerale și vitamine, dar mai bogată în amidon, ca cea neagră. Din aceste considerente făina are valoare nutritivă mai scăzută, însa devine mai digestivă prin pierderea materialului de balast. Pe lângă gradul de extracție făina se mai caracterizează prin puterea de panificare, prin capacitatea făinii de a forma un aluat care prin coacere să dea o pâine de calitate superioară. Puterea de panificare depinde de calitatea și cantitatea glutenului, cantitatea de apă absorbită de faina, puterea de fermentație a făinii ș.a.m.d.

La baza procesului de panificare a făinii de grâu sau secară se află fermentația alcoolică.La suprafața pâinii amidonul se transformă parțial în dextrine și maltoză. Zaharul format se caramelizează formând crusta brună-gălbuie. Pâinea de bună calitate trebuie să aibă coaja normal colorată, fară crăpături, să fie netedă, elastica, iar miezul-afânat cu pori fini, uniformi și cu pereți subțiri, cu gust și aromă plăcute. Industria de panificatie în afară de pâine, mai produce și alte produse cu adaos de lapte, oua, miere, zahar, cacao, grăsimi. Produse precum cozonacul, biscuiții, fideaua, macaroanele, tăiețeii și alte paste făinoase. Pastele fainoase calitative trebuie sa fie lipsite de gustul amărui, miros neplăcut, de mucegai, la fierbere să-și păstreze forma, să nu formeze boțuri.

Porumbul se folosește sub forma de făină si crupe. Din făina de porumb se pregătește mămăliguța, din crupe se pregătește terciul. Valoarea lor nutritivă se îmbunătațeste dacă le asociem cu proteine de origine animală. Durata de păstrare a făinii de porumb este redusă din cauza lipidelor pe care o conțin în cantități mari care, oxidându-se îi conferă gust amărui.

Orezul e ușor digerabil, bogat în amidon (74%), conține puține proteine (7%) și celuloză, e sărac în vitamine și săruri minerale. Orezul nu se recomanda în constipații. Decoctul de orez cu lapte intră în componenta unor diete deosebit de stricte din cadrul bolilor gastrice.

II.2.5. Fructele și sucurile de fructe

Fructul este, înainte de toate, o sursă de vitamine, în orice caz, așa se consideră. Ma grăbesc să vă dau toate asigurările; nu vom suprima fructele. Însă va trebui să le mancați într-un mod diferit și să vă bucurați de binefacerile lor fără a suferi și inconvenientele lor. Pentru că sunt mult mai greu de asimilat decât ați crede.

Fructul este alcătuit din celuloză, dar este și o glucidă, deoarece conține “zahăr” sub formă de fructoză. Iar fructoza trebuie să facă obiectul unei atenții cu totul speciale, pentru că se transformă în glicogen (energie disponibilă rapid). Din fericire, cantitatea de zahăr din fructe nu este prea mare și, oricum este eliberată în cantitate mică, datorită fibrelor pe care le conțin acestea. Cantitatea de energie transformată nu constituie o problemă. În orice caz, este o energie care va fi folosită pentru nevoile imediate. Regula importantă (și dacă ar trebui să rețineți doar una, atunci pe asta s-o rețineți!) este că fructele – în general – nu pot fi combinate cu nimic altceva; nici cu lipide și nici cu proteine.

Fructele sunt dintre cele mai sănătoase alimente ; sunt pline de vitamine, minerale, conțin antioxidanti și fibre, au conținut foarte sărac în grăsimi și calorii, deci pot fi consumate în cantități mari. Fructele congelate sunt și ele bune de mâncat, nu numai cele proaspete ; dar cele conservate în siropuri conțin prea mult zahăr. Sucurile proaspete, preparate în casă, sunt o sursă importantă de vitamina C și nu conțin fibre.
Merele sunt bogate în vitamina C și fibre solubile. Sunt excelente pentru inimă și circulație. Vitamina C ajută la buna funcționare a sistemului imunitar și la eliminarea plumbului și mercurului din organism. Foarte important : merele sunt o „armă” importantă în constipație, datorită fibrei lor solubile.
Perele sunt uneori ignorate din punct de vedere al valorii lor nutritive, lucru greșit, deoarece ele conțin pectina fibroasă solubilă care, nu numai că ajută digestia, dar reglează și colesterolul. Perele conțin vitamina C, o oarecare cantitate de vitamina A, mult potasiu și puțină vitamina E. Perele sunt bune pentru energie, convalescență, constipatie și scăderea colesterolului.
Prunele- sunt întrebuințate în întreaga Europă, de mai bine de două mii de ani. Conțin o cantitate redusă de vitamine C, A și E, sunt însă o sursă bună de potasiu. Sunt bune pentru inimă și circulație, dar și în tratarea reținerii de fluide.
Ciresele și vișinele sunt delicioase proaspete, dar și gătite. Conțin vitamina C și bioflavonoizi, ceea ce le face antioxidante de excepție ; acidul elagic conținut, inhibă celulele canceroase, sunt bune pentru circulație și au un rol diuretic important.

Caisele conțin o cantitate mare de betacaroten și sunt excelente în infecții, probleme de piele și în riscul îmbolnăvirii de cancer. Sunt un bun remediu în constipație, mai ales caisele uscate, acestea din urmă sunt o sursă bună de fier. Potasiul conținut, stimulează eliminarea apei și a sării în exces.
Piersicile- conțin foarte multă vitamina C, puține calorii, puțin betacaroten și minerale; sunt bogate în fier și potasiu. Sunt lipsite de grăsimi și sodiu, fiind ideale pentru cei cu colesterol și hipertensiune arterială; sunt bune în sarcină și pentru dietele fără sare; sunt necesare în anemie, oboseală și constipație.
Murele sunt foarte bogate în vitaminele E, C și conțin cantități utile de potasiu și pectină (o fibră solubilă). Sunt bune în afecțiunile cardiovasculare, circulatorii și cutanate, dar și în tratamentele diareei. Frunzele de mure conțin acid tanic și sunt mult folosite în medicina naturistă.
Afinele sunt foarte bogate în vitamina C, dar conțin și betacaroten, vitamina B1 și potasiu. Au efect tonic asupra vaselor de sange, sunt folosite în tratarea varicelor, cistitei și altor infecții urinare.

Zmeura este o sursă bogată de vitamina C, de fibre solubile, pectină; conține și mici concentrații de calciu, potasiu, fier și magneziu – minerale vitale pentru convalescenți, dar și pentru afecțiuni cardiovasculare, oboseală sau depresie, stări febrile.
Căpșunile sunt faimoase pentru că reduc tensiunea arterială și pentru eliminarea pietrelor la rinichi, pentru prevenirea și tratarea oboselii ; sunt bune în afecțiuni cardiovasculare și circulatorii, au proprietăți antivirale. Au conținut ridicat de vitamina C, datorită căreia fierul se absoarbe foarte bine. Sunt utile împotriva cancerului, gutei și artritei.
Agrișele, nu îndeajuns de cunoscute și folosite la noi, sunt o sursă excelentă de vitamina C și sunt o sursă utilă de fibre solubile. Sunt eficiente în infecții urinare, în tratarea constipației și pentru întărirea rezistenței naturale a organismului.

Coacăzele negre și roșii, sunt bogate în vitamina C, iar cele roșii și în potasiu. Sunt plante rezistente, pot fi întâlnite și în Siberia. Sunt benefice pentru întărirea sistemului imunitar, pentru răceală, gripă și „roșu” în gât și în prevenirea cancerului, hipertensiune arterială, stress și anxietate, diaree sau intoxicații alimentare.
Fructele exotice. Banana este una dintre cele mai vechi și mai cunoscute fructe din lume. Este delicioasă, nu are sâmburi și poate fi găsită în orice sezon. Coaja sa groasă este o excelentă protecție împotriva bacteriilor și a contaminării.Conține o cantitate mare de zahăr asimilabil, ceea ce o face o sursă bună de energie.

II.2.6. Condimentele, sarea și apa

Legumele condimentare sunt bogate în ulei volatil. Atât legumele condimentare cât și condimentele propriu-zise sunt bogate în substanțe aromate și dau preparatelor culinare un gust plăcut, apetisant. Condimentele sunt lipsite în valoarea nutritivă, însă stimulează apetitul și excită secreția digestivă. Ele se întrebuințează mai des în alimentația dietetică în cazurile regimurilor lipsite de sare de bucătarie și greu suportate de bolnavi.

Condimentele se clasifică în următoarele categorii: acide, picante, aromate, aliacee. Condimente acide sunt oțetul, acidul citric. Oțetul se obține prin fermentația acidă a vinului, sucul de mere, de prune sub acțiunea bacteriilor acide. Se folosește la acrirea ciorbelor și a altor preparate culinare. Condimentele picante sunt piperul, muștarul, boiaua. Piperul are gust picant, muștarul se obține din semințele unor plante supuse măcinării. Din masa presată se extrage uleiul de muștar. Turtele obținute se transformă în faină de muștar care se amestecă cu apa, se lasă să se fermenteze și apoi se amesteca cu oțet, vin, sare, piper, zahăr. Masa capătată se întrebuințează în alimente. Boiaua de ardei se obține prin măcinarea ardeiului maturizat și uscat, boiaua se folosește la mărirea poftei de mâncare.

Leușteanul (frunzele) se folosește la aromatizarea ciorbelor, tarhonul (frunzele) se folosește la aromatizarea unor preparate culinare sau la murături.

Pătrunjelul (radăcina și frunzele) se întrebuințează la aromatizarea supelor, ciorbelor.

Foile de dafin se recomandă la aromatizarea cărnii, pestelui, conservelor.

Din categoria condimentelor aromate fac parte scorțișoara, vanilia, cuișoarele. Ele se obțin din plate tropicale, au miros plăcut și se folosesc la aromatizarea produselor de panificație, zaharoase, unor băuturi, unor conserve.

Condimentele alicee: usturoiul, ceapa verde, prazul, hreanul sunt bogate în ulei colatil și fitoncide. Hreanul (rădacina lui) se servește ras cu adaos de oțet sau se pune la muraturi. Este bogat în vitamina C, potasiu, magneziu, calciu, fier.

Sarea și importanța consumării acesteia în alimentația copilului preșcolar mic. Rezultatele unor studii recente au indicat faptul că reducerea cantității de sare consumate de copii poate scădea tensiunea arterială a acestora. Acest lucru duce la micșorarea riscului de îmbolnăvire de inimă la maturitate, determinand concluzia potrivit căreia consumul redus de sare previne obezitatea la copii. S-a constatat că valoarea superioară a tensiunii arteriale la copii s-a dublat în ultimii 20 de ani și acest fenomen ar putea fi cauzat de consumul prea mare de sare. Principalul vinovat este hrana procesată, de aceea e bine să verificăm etichetele produselor pe care le cumpărăm și să alegem produse cu un conținut mai redus de sare. Unui copil de 6 ani nu ar trebui să i se dea mai mult de 3 g de sare pe zi, de aceea ar trebui să încercăm să limităm consumul de sare la 1 g pentru fiecare masă principală și să nu mai adăugăm sare în plus când gătim.
Cu cât conținutul de sare în alimentația copilul este mai ridicat, cu atât acest lucru îi împinge pe copii să consume mai multe băuturi carbo-gazoase dulci, care duc la supraponderalitate sau chiar obezitate. De asemenea adolescenții și copiii care consumă mai puțină sare iși mențin inima și rinichii într-o stare mult mai bună de sănătate.

Studiile medicale de specialitate indică faptul ca la 1 gram de sare din alimentatie ii corespund aproximativ 100 de grame de lichid necesar de consumat pe zi. În medie, aproximativ un sfert din aceasta cantitate de lichid este reprezentată de băuturi răcoritoare bogate în zahăr. Specialiștii au indicat că o gamă largă de alimente consumate de copii, precum unele tipuri de pizza, burgerii din carne de vită și cârnații, conțin peste 1 gram de sare pe porție.

Majoritatea părinților nu cunosc nivelul de sare din alimente și nici consecintele excesului de sare, iar foarte puține persoane știu că dulciurile cele mai populare pot conține mai multă sare decât chips-urile de cartofi asociate de obicei cu gustul sărat.

Cantitățile de sare zilnice recomandate de nutriționiști sunt: copii cu vârstă între 4 și 7 ani – 3 grame; copii cu vârsta între 1 și 4 ani – 2 grame

Apa este indispensabilă organismului, în ea se desfășoara toate reactiile biologice. Corpul bărbaților conține 60% apă și al femeilor 50%. La copii acest indice e mai mare, iar la cei vârstnici mai mic. În organism, apa este repartizată intracelular și extracelular. În apă se dizolvă substanțele nutritive pătrunse în organism. Ea le transportă la locul destinat, participă la procesele metabolice și resturile formate în urma reacțiilor metabolice sunt evacuate cu apa prin rinichi, piele, plămâni, tractul digestiv. Ea contribuie la menținerea constantă a temperaturii corpului, eliminând surplusul de temperatură prin transpirație, evaporare, în apă se dizolvă substanțele minerale. Apa pătrunde în organism cu alimentele și băuturile. Fructele și legumele conțin până la 90% apă, carnea – 70%, pâinea alba – 36%, brânza – 77,5%. Apa se formează în organism la arderea proteinelor, lipidelor, glucidelor și se numește apă metabolică. Ea se folosește la necesitățile hidirice. La arderea a 100 g lipide se formează 107 g, la arderea a 100 g proteine 41 g apă. Surplusul de lichid se elimină cu transpirația, la respirație, prin rinichi, cu urină, cu masele fecale prin intestin.

În condițiile temperaturii moderate a aerului și lucrului fizic ușor omul trebuie să bea în 24 de ore circa 2 litri de apă. Pierderea a 5% de apă din organism provoacă setea, pierderea a 15-20% provoacă moartea organismului. Fără hrană omul poate trăi o lună și mai mult, fară apa doar 5-6 zile. La potolirea setei contribuie ceaiul, decoctul de fructe uscate, în zilele călduroase se recomandă de băut dimineața o cantitate mai mare de ceai, la temperaturi înalte consumul de lichid se limitează.

II.3. Activitățile de educație psihomotrică – structură, dozarea și susținerea efortului

Psihomotricitatea este una dintre formele de adaptare la lumea exterioară care îi permite copilului preșcolar să desfășoare concomitent o activitate de explorare și una intelectuală, implicându-se cu întreaga sa personalitate. Cadrele didactice care se preocupă de educarea și instruirea copilului trebuie să cunoască caracteristicile dezvoltării și structura psihomotricității cu toate componentele acesteia.

Psihomotricitatea este o funcție complexă care integrează și conjugă elemente motorii și psihice care determină reglarea comportamentului individual, incluzând participarea diferitelor procese și funcții psihice, asigurându-se execuția adecvată a actelor de răspuns la diferite situații, stimuli.

Motricitatea ca substructură funcțională a psihomotricității este denumirea globală a reacțiilor musculare prin care se realizează mișcarea corpului sau a diferitelor sale componente. Această calitate a mișcărilor și mai ales a unor gesturi este determinată de felul în care sunt receptate și interpretate informațiile, precum și de calitatea actului de răspuns care este influențat nu numai de factori motrici, cât și de factorii cognitivi, afectivi, motivaționali și volitivi. Este vorba de un act complex, care conjugă capacitățiile motorii cu cele psihice în realizarea acțiunii, și acest act este denumit act psihomotric.

Psihomotricitatea nu se reduce la motricitate, la reacțiile musculare prin care se realizează mișcările corpului; în structura pshihomotricității sunt incluse conduite motorii, dar și conduite perceptive – motorii, capacitatea de a percepe adecvat structuri și relații spațiale și temporale, a le compara, a le produce și verbaliză.

Psihomotricitatea este expresia maturității și integrării funcțiilor motrice și psihice la nivelul impus de buna integrare funcțională a individului în ambianță. Astfel copilul este învățat să dialogheze cu ambianța și în același timp cu sine prin conduite motrice adecvate, el cunoaște realitatea motrică, dirijându-și conștient mișcările corpului, dobândind capacități și calități motrice, și operând cu ele formează atitudini față de activitatea motrică. Copilul are câștigul de a încerca idei noi. El gândește, observă, reactualizează creator, caută și găsește soluții care asigură succesul, interacționează cu colegii.

În acest proces relația profesor – copil este definitorie, ceea ce înseamnă că se bazează pe încurajare, stimulare și tact. Comenziile care se dau copiilor sunt promte, severe și însoțite de exprimări apropiate lor, încurajatoare. Deprinderea diferitelor mișcări și poziții nu poate fi confundată cu o exersare monotonă rigidă, stereotipă, ea putând fi întotdeauna subiectul unui joc de bună dispoziție.

Activitatea psihomotrică se desfășoară în contextul unor relații educative, democratice, cadrul didactic stimulând copilul pentru cunoaștere, trezindu-i interesul pentru relațiile cu ceilalți copii din grup.

Noua concepție a educației pshihomotorii și a educării prin mișcare, vizează întreaga personalitate a copilului, deoarece urmărește asocierea permanentă a acțiunii și a cunoașterii. Educația psihomotorie se adresează în același timp mușchilor și sistemului nervos cât și inteligenței pentru a nu se transforma în dresaj. Atingerea obiectivelor educației psihomotorii vizează o integrare progresivă a achizițiilor care vor deveni apoi obiect de cunoaștere și reflecție pentru copil.

Obiectivele și funcțiile educației psihomotorii favorizează:

cunoașterea elementelor naturale:

de sine

intelectuală ( raport, cauză, efect)

ale altuia (socializarea)

jocurile

jocuri compensatorii

jocuri simbolice

expresia

motorie – fină și globală (corpul)

orală – limbajul

creatoare și estetică

Caracterisicile dezvoltării psihomotricității sunt următoarele:

dezvoltarea psihomotricității înregistrează salturi calitative pe baza unor acumulări cantitative, formele noi de comportament psihomotor fiind întotdeauna superioare celor precedente.

noile calități nu le diferențiază pe cele anterioare în mod puternic semnificativ din punct de vedere statistic de la un an cronologic la altul, ci doar pe anumite paliere de vârstă.

noile calități psihomotorii le integrează în diferite forme pe cele anterioare prin restructurări succesive.

transformările din domeniul psihomotricității sunt continue și adesea imperceptibile la intervale mici de timp.

dezvoltarea psihomotricității este de multe ori asincronică la nivelul diferitelor procese și însușiri, unele având ritmuri proprii de devoltare la diferite nivele de vârstă.

În componența funcțională a psihomotricității intră:

schema corporală, imaginea corpului și reprezentarea de sine (a sinelui corporal);

coordonarea mișcărilor de bază și integrarea mișcărilor proprii în raport cu mediul;

coordonarea perceptiv – motorie, formarea și consolidarea gesturilor;

organizarea acțiunilor psihomotricității.

Pentru copil, corpul este platforma centrală de la care acumulează toate cunoștințele referitoare la mișcare și spațiu.

Cunoașterea corpului constituie punctul de plecare în situarea copilului în spațiu, un punct de reper în cunoașterea și structurarea spațului, a mediului înconjurător și de ordonare și raportare spațială a acțiunilor și a gesturilor.

Schema corporală este atât rezultatul, cât și condiția unor raporturi adecvate între copil și mediu. Referința copilului la el însuși nu este un dar ereditar, ci presupune un antrenament, o practică, evoluând cu explorarea și cu imitația. Schema corporală este un model simplificat, nu atât al formei, cât al funcțiilor și a raporturilor diferitelor părți ale corpului, costituind un reper stabil pentru evoluția posturii, mobilității și relaționării spațiale ale subiectului.

Noțiunea de schemă corporală se referă la organizarea și perceperea localizării stimulilor, la relațiile dintre părțile corpuli, precum și la relațiile acestor părți cu mediul extern.

Cunoașterea schemei corporale presupune:

cunoașterea de către copil a schemei corporle proprii (să denumească și să arate diferite părți ale corpului său);

cunoașterea schemei corporale a altor persoane;

situarea corectă a unor obiecte în spațiu în raport cu propriul corp sau cu alte obiecte;

să se orienteze în spațiu în raport cu diferiți parametrii topologici;

Imaginea corpului înglobează schema corporală și vizează cunoașterea funcțiilor diferitelor componente ale corpului și eficacitatea acestor funcții în satisfacerea diferitelor trebuințe, dorințe și în stingerea unor scopuri ce includ psihomotricitatea. Copilul își construiește schema corporală în raporturile lui cu mediul înconjurător, luând cunoștință de reprezentarea propriului corp și de funcțiile părților componente ale acestuia, în care este inclusă și reprezentarea de sine.

Activitatea psihomotorie a individului însumează acțiunea fiziologică a trei sisteme:

Sistemul piramidal, factor al mișcărilor voluntare;

Sistemul extrapiramidal, care răspunde de motricitatea automată;

Sistemul cerebelos reglator al armoniei de echilibru intern al mișcării.

A reduce actul motor la funcționarea sistemelor de mai sus înseamnă a acorda mișcării un rol mecancist fiziologic de care ar răspunde doar aceste sisteme neurologice juxtapuse. De aceea s−au completat cu încă două tipuri de sistem: sistemul telechinetic, ce are funcția de a mobiliza subsistemele funcționale care dirijează ochii, capul și corpul spre un punct determinat. Al doilea sistem este cel eresmatic, al cărui rol este de a pregăti poziția de plecare și de a compensa forțele ce se opun execuției impecabile a mișcărilor dirijate spre un anumit scop.

Procesul psihomotric privit prin prisma motorie, evoluează în următoarele etape:

Organizarea tonică de fond, organizarea structurii motrice și dispariția reacțiilor primitive;

Organizarea pe plan motor printr–o trecere de la integrarea succesivă la cea stimulativă a secvențelor gestului – acțiuni psihmotorii;

Automatizarea achizițiilor psihomotorii legate de diferite gesturi, acte, acțiuni.

Coordonarea perceptiv–motorie se referă la perceperea pozițiilor, a formelor și direcțiilor, perceperea organizării spațio–temporale; coordonarea oculo–motorie și înțelegerea și stăpânirea coordonării mișărilor și gesturilor proprii.

Pentru dezvoltarea coordonării perceptive–motorii și pentru formarea și coordonarea gesturilor de către copil este util să se pornească de la următoarea schemă a lui J. Pailhous:

La baza oricărui gest se află o schemă motorie – o singură mișcare;

O schemă motorie este o regulă care se aplică organismului, respectiv diferitelor funcții ale părților componente ale corpului;

Rolul schemei motorii în producerea gestului este mai mult sau mai puțin importantă (mergând de la o simplă orientare a corpului față de invarianții spațiali până la activitatea psihomotorie și cognitivă legată de invarianții spațio–temporali implicați în scriere și care implică gesturi precise și specifice;

Schema motorie trebuie să fie specificată în parametrii ei preciși;

Această specificare nu este suficientă pentru a produce gestul în toate detaliile cerute de la o situație a structurii sale;

Specificitatea non–schematică a unui gest particular necesită utilizarea controlului asupra gestului, dar pe o anumită durată de timp.

Organizarea comportamentului motor se caracterizează prin faptul că în cadrul lui este dificil să se distrugă net unitățile elementare de cele integrate, în raport cu un anumit scop, după ce s–au automatizat.

Organizarea acțiunilor motorii presupune elaborarea și punerea în practică a unor programe generalizate și a unor scheme motorii care nu rețin decât trăsăturile generale ale gestului, ele fiind capabile să genereze numeroase gesturi dintr–o anumită categorie de activitate psihomotorie.

Conduitele psihomotorii evoluează în funcție de maturizarea neuromotorie, de dezvoltarea psihomotricității și formarea educațională, care în cazul copiilor deficienți include și activitățile corectiv–compensatorii individualizate.

Sarcina pe care principiul dezvoltării o pune copilului este aceea de a deveni un individ care se mișcă independent și eficient în toate segmentele spațiului: domeniul, câmpurile și zonele.

Educația fizică la nivelul preșcolar este prezentă prin intermediul activităților de educație -fizică , activități al căror conținut vizează practicarea exercițiilor fizice într-un mod organizat, sub conducerea și îndrumarea educatoarei.
Conținutul activitățiilor este programat, planificat de către educatoare în funcție de programa activităților instructiv-educative în grădiniță. Această planificare cuprinde atât succesiunea activităților de pe întregul an școlar, numărul de activități destinat pe unitățile de învățare,cât și fixarea temelor de activitate Cele două niveluri de preșcolaritate respectiv nivelul I – 3-5 ani și nivelul II 5- 6/7 ani, presupun același tip de organizare și planificare a activităților, educația fizică fiind prezentă pe tot parcursul grădiniței.
Pentru o planificare optimă și eficientă a conținuturilor activităților educatoarea trebuie să să stabilească nivelul inițial de pregătire al grupei de preșcolari, abilitățile și aptitudinile motrice ale copiilor, încă de la începutul procesului instructiv educativ și mai ales să urmărească progresul grupei dar și progresul individual al fiecărui copil obținut pe parcursul procesului instructive-educativ.
Educatoarea trebuie de asemenea să cunoască un număr diversificat de mijloace specifice educației-fizice pentru copiii de acest nivel, pe care să-l selecționeze, adapteze și dozeze corespunzător particularităților de vârstă și nivelului de pregătire al preșcolarilor, dar și în funcție de obiectivele temelor de activitate.
Mișcările și exercițiile, jocurile de mișcare organizate în cadrul activităților de educație fizică, realizează echilibrul între solicitările intelectuale pretinse copilului în cadrul programului zilnic de activități, și recreerea, reconfortarea necesară particularităților de vârstă .
O importanță deosebită în desfășurarea acestor activități o vor avea următoarele aspecte: ritmul și armonia mișcărilor,grația, frumusețea corporală, ambianța în care se va desfășura activitatea, prin echipament, ținută, prin conținut, structură și succesiune a mișcărilor, toate acestea formând gustul pentru frumos și estetic al copiilor. Acompaniamentul muzical la rândul său va imprima eleganță, ritm și expresivitate mișcărilor și exercițiilor executate.
Programul de educație fizică din grădiniță urmărește creșterea și dezvoltarea fizică corectă și armonioasă a copiilor, menținerea optimă a stării lor de sănătate, dezvoltarea motricității, formarea și consolidarea deprinderilor motrice, precum și educarea calităților motrice de bază..
„Educația fizică este o componentă a educației generale, alături de educația intelectuală, educația morală,educația estetică și educația tehnico-profesională. Între toate aceste componente există interdependență, relații reciproce, ele formând un sistem. Educația fizică poate influența foarte mult atât sfera intelectuală a personalității umane, dar și celelalte sfere. Sensul principal al relației în cadrul sistemului componentelor educației generale este de la educația fizică către celelalte și nu invers”

Structura activității de educație fizică, presupune succesiunea în timp a 7 momente, potrivit obiectivelor urmărite particularitățile sale sunt determinate de următorii factori:
• prezența a două teme într-o activitate astfel – o temă de învățare sau consolidare a unei deprinderi motrice și o temă de educare a unei calități motrice având ca mijloc de acționare un joc de mișcare, sau cea de a doua temă poate să fie de consolidare a unei deprinderi motrice însușite anterior și să se realizeze tot printr-un joc de mișcare, sau parcurs aplicativ sau ștafetă.
• necesitatea pregătirii organismului copiilor pentru efort, ceea ce presupune respectarea primului moment a activității și a acțiunilor specifice de realizare a acestuia, prin utilizarea variantelor potrivite de mers, alergare precum și dozarea lor corespunzătoare și alternarea lor cu exercițiile de respirație.
• Acționarea asupra dezvoltării fizice armonioase a organismului copiilor prin exercițiile analitice segmentare prezente în momentul al treilea al activittății.
• Solicitarea permanentă a deprinderilor motrice însușite și formarea altora noi.
• Dezvoltarea calităților motrice de bază în cadrul momentului 4 sau 6.
• Revenirea obligatorie a organismului copiilor după efortul depus prin intermediul unui joc de mișcare liniștitor sau a unor exerciții de respirație executate din deplasare sau de pe loc.
• Analiza activității se va face atât global cât și individual prin stimularea cu aprecieri pozitive a evoluțiilor execuțiilor bune.
Specialiștii domeniului au promovat pe parcursul trecerii timpului mai multe modalități de structurare a activității de educație fizică: pe părți, momente, etape, verigi,sau pe situații de instruire. Indiferent care ar fi denumirea componentelor din structura activității, prin aceasta trebuie să se creeze cadrul propice de rezolvare a unor cerințe de natură organizatorică, fiziologică și metodică.

Principalele momente ale activității de educație fizică sunt:
1. Organizarea grupei
2. Pregătirea organismului pentru efort
3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor
4. Dezvoltarea calităților motrice viteză sau îndemânare
5. Învățarea, consolidarea sau verificarea deprinderilor motrice
6. Dezvoltarea calităților motrice forță sau îndemânare
7. Revenirea organismului după efort
8. Analiza activității

Cu mențiunea că momentele 4 respectiv 6 nu vor fi prezente împreună în nici o activitate ci numai separat, fie numai momentul 4, fie numai momentul 6 , în funcție de calitatea motrică ce apare ca temă de activitate.
În grădiniță întâlnim 4 tipuri de activități de educație-fizică
• Activități de învățare atunci când avem ca temă de activitate învățarea unei deprinderi motrice, sau ambele teme de activitate de învățare a două deprinderi motrice a căror variantă au elemente de structură asemănătoare cum ar fi: mers cu genuchii sus sau „ mersul berzei” și alergare cu genunchii sus . Sau, învățarea unei deprinderi motrice o temă, și educarea unei calități motrice cea de a doua temă.
• Activități de consolidare atunci când avem ambele teme de consolidare a două deprinderi motrice, cu condiția ca cele două deprinderi să fie diferite, adică săritură – săritura ca mingea – ceea ce va presupune desprinderea pe verticală și cea de a doua temă aruncare – prinderea mingiei realizată individual, tot pe verticală. Sau, consolidarea unei deprinderi motrice o temă, iar cea de a doua temă, educarea unei calități motrice. Nu trebuie să fie două variante din aceeași deprindere motrică ca teme în aceeași activitate.
• Activități de verificare, atunci când se va verifica nivelul de însușire- stăpânire a unor deprinderi motrice consolidate anterior. Verificarea se poate face prin intermediul unui parcurs aplicativ care să conțină deprinderile motrice supuse verificării. Se va urmări în special corectitudinea realizării deprinderilor motrice respective și nu viteza de execuție a acestora.
• Activități de tip mixt, atunci când cele două teme de activitate sunt combinate astfel:

a- învățarea unei deprinderi motrice și consolidarea unei deprinderi motrice
b- consolidarea unei deprinderi motrice și verificarea nivelului de stăpânire-însușire a unor deprinderi motrice anterioare sau a unei deprinderi motrice consolidate anterior cum ar fi – săritura în lungime de pe loc, sau aruncarea la țintă.
Gh Cârstea, specialist al domeniului educației fizice, precizează unele aspecte importante ale calităților motrice în cartea – “Teoria și metodica educașiei fizice”- pag 61,62, astfel:
“ calitățile motrice numite și calitățile fizice nu se dobândesc, nu se capătă, pe parcursul existenței umane. Oamenii se nasc cu anumiți indici ai calităților motrice.Acești indici se dezvoltă în ontogeneză de la sine datorită vieții, până la o anumită vârstă și apoi încep să scadă într-un ritm diferențiat determinat de multe variabile.
Orice act motric sau acțiune motrică implică în efectuarea lor toate calitățile motrice dar cu pondere diferită. Calitățile motrice sunt în strânsă legătură cu deprinderile motrice.La vârste mici se dezvoltă toate calitățile motrice dar se pune accent pe viteză și îndemânare.Calitățile motrice se pot dezvolta în orice perioadă a anului calendaristic.Programarea dezvoltării lor este dependentă de alte variabile și nu de anotimp.În lecția de educație fizică fiecare calitate motrică se abordează ca temă.

„ Un alt specialist al domeniului I. Șiclovan , consideră că: „ nu există limită inferioară de vârstă pentru începerea dezvoltării calităților motrice, ci există doar metode și mijloace adecvate acestora, perioade de dezvoltare mai intense și de relativă stagnare.” (Citat de S.F.Todea , pag.24, în cartea „Metodica educației fizice și sportive,”Buc 2006)
Oricare dintre calitățile motrice se va dezvolta eficient cu condiția ca asupra ei să se acționeze în cadrul mai multor activități de educație fizică realizate consecutiv. Specialiștii domeniului consideră că, deprinderile motrice se dobândesc,se formează, se învață, se consolidează și se perfecționează. Ele sunt așa cum afirmă Gh.Cârstea : “ acțiuni motrice umane însușite pe parcursul vieții individuale, prin exersare conștientă și sistematică. Deprinderile se formează, se însușesc atât în practica vieții dar și în procese instructiv educative special organizate de tip educație –fizică sau antrenament sportiv.”
Aceeași părere despre deprinderile motrice o împărtășește și S.F.Todea „ deprinderile motrice nu sunt înnăscute, ele sunt elemente ale activității voluntare a omului. Formarea deprinderilor motrice este o activitate reflex condiționată, realizată printr-un număr mare de repetări a unor exerciții special alese, a interacțiunilor dintre diferite excitații – vizuale,ckinestezice,auditive, transmise scoarței în aceeași ordine și cu aceeași intensitate ( A .Demeter p 11 citat de S.F.Todea pag 24)” .
“Deprinderile motrice se consolidează și perfecționează în timp. De asemenea o altă caracteristică este aceea că deprinderile motrice sunt unice și ireversibile, deci nici o deprindere motrică nu seamănă cu o altă deprindere motrică. Deprinderile motrice poartă amprenta particularităților individuale ale subiecților.Acest lucru este important a fi reținut mai cu seamă în procesul de învățare, formare a deprinderilor motrice”.(S.F.Todea, apg.24,25)
Principalele categorii de mijloace de acționare în cadrul activităților de educație fizică în grădiniță sunt: jocul de mișcare, exercițiile pentru dezvoltarea fizică armonioasă a organismului,exercițiile specifice de învățare a deprinderilor motrice de bază și aplicative, ștafetele și parcursurile aplicative. Toate aceste mijloace atent selcționate, sau realizate, adaptate și dozate corespunzător particularităților de vărstă și nivelului de pregătire a grupei de preșcolari, și nu în ultimul rând rapotate la scopul, obiectivul urmărit.

Aceste detalii demonstrează faptul că educația-fizică exprimată prin prisma procesului de predare-învățare nu este aceiași la toate nivelurile de învățământ, fiecare nivel începând cu cel preșcolar impune prin specificul său și a particularităților de vârstă ale subiecților trăsături, elemente de instruire specifice nivelului respectiv. Astfel, nivelul educației timpurii a copiilor de vârstă de la 3 la 6/7 ani, conturează următoarele elemente de specificitate ale educației fizice pe care le regăsim bine-nțeles în cadrul activităților de educație-fizică :
• timpul de desfășurare a activității grupa mică 30 min, grupa preg. 40 min/ 45 min
• organizarea colectivului gr. mică ( linie, cerc, )
• mijloacele – jocul de mișcare
• materialele specifice
• terminologia adaptată
• ponderea momentelor de activitate și contopirea unora
• metodele

Principalele metode utilizate în procesul de predare-învățare sunt: din cadrul metodelor verbale – expunerea, povestirea, explicația, conversația. Din cadrul metodelor intuitive – demonstrația care poate fi făcută global-integral ca “model” sau parțial, pe fragmente. Demonstrația mai poate fi realizată și de către un preșcolar. Demonstrarea cu ajutorul imaginilor va completa demonstrarea directă. O altă metodă intuitivă este – observarea execuției altor subiecți. Din cadrul metodelor practice:
– exersarea, care poate fi realizată global sau fragmentar în funcție de complexitatea deprinderii respective.
– metoda de corectare a greșelilor de execuție care presupune intervenția verbală, intervenția prin gesturi și semne, intervenția asupra subiectului
– metode de sigurare și sprijin care presupun asistența subiecților în timpul exersării, asigurarea, ajutorul și sprijinul.

O condiție absolut necesară pentru o derulare optimă a activităților de educație fizică în grădiniță constă în cunoașterea particularităților anatomo-fiziologice de către educatoare. Pe baza acestor cunoștințe, educatoarea va folosi în mod corect mijloacele, metodele și procedeele metodice necesare, va putea să dozeze și să adapteze corespunzător nivelului de pregătire și înțelegere a copiilor mijloacele cu care acționează în cadrul activităților instructiv educative.
Terminologia specifică educației-fizice cuprinde vocabularul de specialitate care se referă la denumirea mișcărilor și exercițiilor, a pozițiilor și a acțiunilor corpului, la denumirea aparatelor, instalațiilor și materialelor specifice educației-fizice.Terminologia îndeplinește următoarele condiți.Ea trebuie să fie:
1 Concisă, adică formularea să fie scurtă, concentrată, să exprime esențialul în cuvinte cât mai puține.
2 Clară, adică formularea să fie explicită, să nu provoace confuzii.
3 Precisă, adică formularea să indice cu exactitate imaginea mișcărilor respective.

Noțiuni care definesc forma exercițiului fizic: Viteza mișcării este una dintre caracteristicile hotărâtoare ale formei de execuție. Viteza de execuție a mișcărilor poate fi: uniformă, variată, accelerată, optimă, în funcție de cerințele exercițiului care trebuie executat. Durata mișcării exprimă timpul necesar desfășurării exercițiului astfel încât să se obțină eficiența cerută asupra organismului.

Traiectoria mișcării este traseul marcat de mișcările corpului sau de segmentele sale între poziția inițială și cea finală a exercițiului. Direcția exercițiului reprezintă sensul de deplasare a corpului sau a segmentelor sale în timpul mișcării. În funcție de planurile și axele în care se desfășoară mișcarea se disting 3 direcții principale: înainte-înapoi, lateral ( dreapta-stanga), sus-jos și direcții intermediare, înainte-jos, oblic-înainte, lateral-sus. Amplitudinea execuției exercițiului reprezintă mărimea deplasării corpului sau a segmentelor sale între două repere.

Ritmul de execuție a exercițiului reprezintă succesiunea timpilor în structura unei mișcări. (T1-2-3-4) Ritmul este în strânsă legătură cu viteza de execuție a exercițiului și este una dintre caracteristicile temporale ale mișcării. Tempoul reprezintă numărul sau cantitatea de mișcări realizate în mod uniform în unitate de timp (3 sărituri în 2 sec.) Tempoul poate fi ca intensitate: lent, moderat, alert, rapid.

Gradul de încordare este realizat de intensitatea contracției musculare care efectuează mișcarea. Corectitudinea mișcării presupune respectarea în execuția mișcărilor a caracteristicilor spațio-temporale ale acesteia, a direcției, amplitudinii, a controlului muscular, a ritmului și a coordonării acțiunilor.

Expresivitatea presupune transmiterea stării emoționale, a “mesajului” de către executant prin intermediul mișcărilor efectuate.

Pentru descrierea unui exercițiu se punctează următoarele aspecte:
• poziția inițială (poziția de plecare)
• succesiunea mișcărilor și a pozițiilor
• poziția finală

Poziția inițială ( Pi)
Este poziția din care se începe exercițiul și poate fi una din pozițiile de bază ( stând, așezat, culcat, ghemuit, pe genunchi, atârnat, sprijinit) sau una din pozițiile derivate.
Succesiunea mișcărilor și a pozițiilor din cadrul exercițiului. Ex1 Pi – stând ; T1- ridicarea brațelor lateral ; T2 – ducerea brațelor înainte ; T3 – trecere în sprijin ghemuit ; T4 – revenire. La fiecare exercițiu se specifică numărul de repetări (2x)

Poziția finală . Aceasta poate fi identică cu cea inițială sau nu. În descrierea exercițiului trebuie să ținem cont și de alte aspecte cum ar fi:
• trebuie precizate doar caracteristicile pozițiilor și mișcărilor; ceea ce este de la sine înțeles nu trebuie descris.
– Ex. ridicarea brațelor,picioarelor,balansarea brațelor,se realizează cu brațele întinse; doar dacă execuția diferă de cea obișnuită se precizează direcția spre ex.- ridicarea brațelor oblic sus.
– Ex, ridicarea piciorului stâng înainte – piciorul se subânțelege că va fi dus întins înainte; se va preciza doar în cazul următor: ridicarea piciorului stâng înainte îndoit.

Dacă se realizează o mișcare cu ambele brațe, se descrie numai mișcarea respectivă; în cazul în care mișcarea se execută cu ambele brațe dar nu în același timp se folosește termenul – alternativ.

Denumirea mișcării întotdeauna precede denumirea segmentului care execută mișcarea.
– Ex. Ridicarea, coborârea brațului, piciorului etc.
– direcția, amplitudinea, ritmul mișcării, se precizează astfel:
Ex :
Pi. Stând cu mâinile pe șolduri
T1-2 ridicarea brațelor sus cu arcuire
T3-4 ducerea brațelor lateral îndoite cu arcuire
T5-6 ducerea brațelor lateral cu arcuire
T 7-8 revenire

II.4. Criteriile ce stau la baza alcătuirii unui program alimentar corect și sănătos

Necesitățile nutritive variază foarte mult în funcție de vârstă și sex, de felul și de intensitatea activității depuse și de condițiile mediului ambiant. De toți acești factori trebuie ținut conț în întocmirea regimului alimentar, păstrându-se permanent echilibru între necesitățile crescute ale organismului copilului și satisfacerea lor, printr-un aport alimentar calitativ și cantitativ corespunzător.

Alimentația științifică presupune dirijarea alimentației după principii de fiziologie digestivă și de metabolism general, în care aportul alimentar propriu-zis trebuie corelat cu valoarea calorică a alimentelor ce compun masa copilului. Valoriile medii ale necesarului de calorii, în funcție de vârstă, de sex și de activitatea desfășurată sunt de 1500 – 2000 de calorii/zi la preșcolarii cu vârste cuprinse între 3 – 5ani. Nevoile calorice sunt mai crescute la copiii mai nervoși sau hiperactivi, la cei cu stări febrile, cu tulburări de absorbție digestivă a alimentelor sau la cei aflați în convalescență după unele boli; sunt în schimb mai reduse la copiii aflați în timpul fazei acute a multor boli sau la cei cu o viață sedentară.

O alimentație echilibrată, rațională, presupune ca 15-20% din cantitatea calorică globală a zilei să fie consumată la masa de dimineață, 5-10% la gustările dintre mese, 40-50% la masa de prânz și restul de 25-40% la cina copilului. Copiii cheltuiesc mai multă energie decât adulții, raportarea la înălțimea și greutatea corporală, nevoile calorice la copii sunt mai mari decât la adulți, din cauza că organismul lor este în creștere și dezvoltare. O dietă sănătoasă, rațională, include o varietate de alimente care oferă copilului energia și nutrientele necesare unei dezvoltări psihosomatice normale. O alimentație corespunzătoare nu semnifică doar consumul unor "alimente sănătoase", putând fi consumate o varietate de alimente atât timp cât dieta rămâne variată, echilibrată și este consumată în cantități moderate. Copiii, prezintă chiar de la naștere un mecanism intern de reglare al consumului de mâncare, astfel că nou născuții și sugarii au capacitatea de a semnala apariția foamei (de obicei prin plâns) și de asemenea știu când sunt sătui și astfel se opresc din alimentare (prin controlul unor semnale interne care indică sațietatea). Odată cu înaintarea în vârstă copiii au capacitatea de a-și doza alimentele în funcție de necesitățile fiziologice specifice vârstei.

Când vine vorba despre o alimentație sănătoasă, responsabilitățile sunt împărțite între părinți și copil, astfel că indiferent de greutatea copilului (normal, sub sau supraponderal) sunt recomandate următoarele:
– părinții trebuie să ofere copilului o paletă cât mai variată de alimente impărțite pe mese și ore regulate. Părinții trebuie să impună copilului doar orarul (mese regulate) și tipul alimentelor consumate;
– copilul, poate decide singur cantitatea consumată, este indicat ca acesta să fie lăsat să mănânce până se satură.

Alimentația rațională a copilului include nu numai ceea ce mănâncă el, sub aspect calitativ și cantitativ, ci și modul în care sunt pregătite alimentele pe care le consumă la masă și pe care le dorim pregătite cât mai simplu și mai dietetic posibil. (vezi la anexă exemple de rețete și meniuri aplicate la grădinițele cu orar prelugit, pentru grupa de vârstă 3-5 ani.)

Părinții pot susține alimentația rațională și echilibrată a copiilor precum și dobândirea unor obiceiuri sănătoase, prin următoarele:
– stabilirea unui program privind timpul liber, în special folosirea calculatorului sau privitul televizorului. Organizațiile internaționale de pediatrie recomandă un timp de maxim 2 ore pe zi, alocate unor astfel de activități. Părinții trebuie să educe copiii prin implicarea lor în alte activități precum sportul, desenul sau cititul .
– activitatea fizică regulată trebuie să fie o actvitate de rutină în sânul familiei
– sunt recomandate pe cât posibil mesele regulate la care iau parte toți membrii familiei, încercând să se creeze o atmosferă plăcută, pozitivă
– controlul medical regulat, cu monitorizarea taliei și greutății corporale și stabilirea unei diete adecvate în funcție de acești parametrii.

În cazul în care copilul este expus unei alimentații nesănătoase (gen fast-food, sucuri artificiale), acesta este tentat să renunțe la restul alimentelor, de aceea este important ca părinții să ofere copilului o varietate cât mai mare de alimente sănătoase. Necesitatea alegerii alimentelor, este caracteristică copiilor a căror voință nu este suficient de puternică pentru a refuza anumite produse alimentare. Copiii mănâncă de obicei ceea ce vor și nu ceea ce li se impune, în funcție de opțiunile care le sunt oferite. Chiar și o tulburare emoțională trecătoare și minoră (anxietate, frică), poate să declanșeze o alimentație excesivă sau dimpotrivă insuficientă. Cantitatea alimentelor variază în funcție de vârsta și efortul fizic zilnic (consumul de energie), astfel că spre exemplu acesta poate să consume dimineața o cantitate mare de alimente, ca apoi seara să mănânce mult mai puțin; același copil poate să inverseze cantitățile de alimente în următoarele zile în funcție de efortul fizic depus.

Părinții trebuie să accepte acest comportament alimentar, pentru că este normal, în special în perioada de creștere astfel că nu este indicată alimentația forțată. O dietă neadecvată, este cauza cea mai frecventă a sindromului de malnutriție (afecțiune caracterizată prin dezvoltate staturo-ponderală necorespunzătoare vârstei, datorită deficitului alimentar de vitamine și nutriente alimentare). De asemenea, alimentația irațională poate duce la apariția obezității, care are implicații socio-emoționale și mai ales de sănătate, importante. Copiii subnutriți – dezvoltă imunosupresie dobandită (datorită deficitului de vitamine și nutrienți necesari unei bune funcționări a sistemului imun), fiind astfel predispuși diferitelor afecțiuni, în special infecțioase. Copiii supraponderali – au un risc crescut de a dezvolta diferite afecțiuni cronice (care apar la maturitate sau chiar în adolescență târzie), dislipidemia (in special hipercolesterolemia), diabetul zaharat de tip 2 (apărut la maturitate și care se tratează prin dietă alimentară sau antidiabetice orale, insulina fiind necesară doar în cazurile complicate și decompensate), astmul bronsic și apneea de somn (oprirea respirației pentru câteva secunde în timpul somnului, frecvent asociată cu obezitatea).

Stabilirea unei diete corespunzătoare se poate realiza după ghidul piramidei alimentare (în acest ghid alimentele sunt clasificate și recomandate în alimentație în funcție de nutrientele și caloriile care le conțin):
– conținutul caloric al alimentelor servite la masa trebuie să fie corespunzător vârstei copilului pentru a evita creșterea anormală în greutate;
– evitarea compensării unor activități, cu diferite alimente;
– este recomandat ca desertul servit la sfarșitul mesei să aibă un conținut caloric redus (iaurt de fructe, salata de fructe) și să fie evitat consumul dulciurilor concentrate (bomboane, caramele etc.). De asemenea, este recomandat ca fiecare membru al familiei să consume o singură porție de desert, astfel încât copilul să nu fie tentat să ceară o nouă porție.
Este recomandată găsirea unui echilibru, a unei balanțe între alimentele consumate și efortul fizic depus . Astfel se recomandă următoarele: exercițiu fizic regulat și evitarea sedentarismului; reducerea timpului petrecut în fața televizorului și calculatorului precum și încurajarea activitățiilor în aer liber; controlul medical regulat în special în cazul copiilor la care se suspectează o afecțiune asociată.
Dezvoltarea unui stil de viață sănătos, creșterea încrederii în sine precum și acceptarea aspectului fizic se realizează prin:
– evitarea criticării în public a greutății copilului. Felul în care părinții vorbesc despre aspectul fizic al copilului, fie în public, fie în particular, poate avea un impact neprevăzut asupra imaginii proprii. Este indicat ca în discuțiile cu copilul să i se explice acestuia importanța unei alimentații echilibrate și astfel a păstrării unei greutăți normale;
– oferirea unui exemplu pozitiv în legătura cu un stil de viața sănătos care promovează activitatea fizică regulată, evitarea sedentarismului, precum și menținerea unei alimentații sănătoase;
– încurajarea copilului în participarea unor activități extracurriculare, ca de exemplu sportul sau lecțiile de actorie. Activitatea fizică poate ajuta la intarirea fizicului, precum și în creșterea încrederii în sine. Copilul poate să încerce mai multe tipuri de activități sportive, până când găsește unul care îl atrage în mod deosebit. Lecțiile de actorie sunt extrem de utile în cizelarea personalității și cresc de asemenea stima de sine și încrederea în sine;
– atentie în selectarea alimentelor, uneori fiind indicat ajutorul unui specialist nutriționist pentru stabilirea unor ghiduri alimentare.

Pentru întocmirea unui meniu complet și corect pentru copil se recomandă evitarea alimentelor din aceeași grupă la felurile de mîncare servite, așa cum sunt prezentate în tabelul cu conținutul în protide, lipide și calorii a principalelor categorii de alimente, tabel realizat de Ministerul Sănătății și publicat în Monitorul Oficial al Romîniei (vezi anexa). Spre exemplu, la micul dejun nu se va servi ceai cu pîine cu gem, ci cu preparate din carne sau cu derivate lactate, la masa de prînz nu se vor servi felul 1 și felul 2 preparate preponderent din glucide (cereale) ca de exemplu, supa de galuște și friptură cu garnitură din paste făinoase, ci din legume; făinoasele vor fi înlocuite cu legume variate. Se recomandă evitarea la cină a mâncărurilor care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitatnt ori a căror combinație produce efecte digestive nefavorabile. Îmbogățirea rației în vitamine și săruri minerale prin folosirea de salate din crudităti și adăugarea de legume-fructe în supe sau ciorbe; se interzice folosirea cremelor de ouă și frișcă, a maionezelor, indiferent de anotimp, cât și a ouălor fierte- nesecționate după fierbere. În anexă am atașat câteva exemple de meniuri care respectă nevoile nutriționale, conform ritmului de creștere a copilului între 3-6 ani.

Ca reguli de igienă, atât în familie cât și în blocurile alimentare ale colectivităților preșcolare nu se vor omite (conform normelor de igiena alimentației pentru colectivitătile de copii și tineri cuprinse în Ordinul Ministerului Sănătății), următoarele: servirea fiecărui fel de mîncare în farfurii separate și interdicția spălării și folosirii veselei și a tacâmurilor de la un copil la altul sau de la o serie de copii la alta la aceeași masă (mic dejun, masa de prânz, cină); starea de sănătate a personalului blocului alimentar verificată periodic, verificarea periodica a stărilor agregatelor frigorifice și exsistența graficului de notare a temperaturii interioare a acestora (între 4 și 8 grade C, de doua ori pe zi); starea de igienă a blocului alimentar; exsistența și modul de păstrare la rece a probelor de mâncare din fiecare aliment servit, pentru o perioadă de 48 de ore; prepararea mâncărurilor pentru masa de seară, obligatoriu după ora 15,00 și nu dimineața, odată cu cea de prânz. Este recomandată moderația în consumarea gumei de mestecat care provoacă creșterea cantității de suc gastric și aciditatea acestuia, deci potențial iritativ asupra mucoasei gastrice.

Moderația și raționalul se impun în dozarea efortului fizic și psihic la copii ca două laturi obligatorii, de altfel, în formarea și educarea lor. Volumul și intensitatea activităților zilnice variază în funcție de vârsta copilului și de preocupările sale particulare; de aceste considerente trebuie ținut cont în organizarea odihnei și timpului său liber. Programul copilului preșcolar care frecventează grădinița de copii începe la ora 7 dimineța și se încheie de preferat în jurul orelor 21-22. Micul dejun se servește la 8,30, prânzul la ora 12,00, o gustare la ora 15,30 și cina la orele 18,00 – 19,00. Efortul depus zilnic este resimțit de sitemul nervos și de aportul său locomotor, așa încât după masa de prânz, 1-2 ore de somn sunt benefice și suficiente pentru refacerea funcțiilor sale în vederea reluării activității cotidiene. Ziua trebuie să se încheie întotdeauna cu un binemeritat somn, în vederea refacerii organismului și în special a sistemului său nervos. Timpul afectat somnului de noapte variază în funcție de vârstă și de particularitățile individuale, între 5 și 9 ore de somn. La preșcolari timpul afectat somnului este între 11 și 12 ore de somn, crescând cel de noapte, scăzând cel diurn.

Cu exceptia băuturilor alcoolice, a mâncărurilor ardeiate sau piperate și a unor conserve, copilul de 3-6 ani poate mânca aproape de toate. Unii nu sunt încă în stare să o facă, gusturile sunt limitate, unele alimente consistente îi displac. Apetitul este extrem de variabil de la un copil la altul: unii mănâncă orice, mult, de 5 ori pe zi, alții mănâncă numai de 3 ori pe zi. Ținând seama de gustul și apetitul copilului, dovedind întelegere și răbdare, se va evita lipsa poftei de mâncare, frecventă la această vârstă. Copilul este ușor sugestionabil la această vârstă; boala adulților precum “dureri de stomac”, regimuri restrictive, îi impresionează și astfel încep să invoce suferințele adultului și să refuze să mănânce.

Supraalimentația constituie de asemenea un pericol. Obezitatea este determinată foarte rar de afecțiuni endocrine. De cele mai multe ori este vorba de un aport excesiv caloric prin meniuri incărcate cu făinoase și dulciuri. Mâncarea copilului trebuie să fie variată(lapte, brânzeturi, carne, ouă, fructe, zarzavaturi) pregatită cu gust și prezentată frumos. Copilul va fi obișnuit treptat să se spele singur pe mâini, să folosească singur lingura și furculița. În formarea deprinderii de a mânca singur și corect, adulții au un mare rol, copilul imitându-i pe aceștia. Se pot da lichide atât între mese, cât și în timpul mesei, când copilul solicită. În general, un copil are nevoie de cel puțin un litru de lichide pe zi, simple sau încorporate în alte alimente. Apa simplă sau sucurile de fructe naturale neîndulcite sunt de preferat. Copilul va avea un pahar de uz personal.

Masa de dimineață se dă imediat ce copilul s-a trezit, în general este la fel ca a adulților. La copiii obișnuiți să se trezească de dimineață, se va da o masă consistentă – lapte simplu, cu cacao precum și tartina din pâine cu unt și cu gem sau dulceață, iar la cei care se trezesc mai târziu o masă mai ușoară – un pahar de lapte simplu sau fiert cu un făinos, ceai cu pâine cu unt și/sau gem.

Masa de prânz constă, potrivit tradițiilor culinare românești, dintr-o supă sau ciorbă, urmată de o mancare cu carne și încheiată cu un fruct, compot sau prajitură. Mulți copii acceptă și mănâncă totul cu plăcere. Alții se satură cu supă sau cu ciorbă și refuză felul al doilea, care de fapt e cel mai valoros din punct de vedere nutritiv. Gustarea de la 10 dimineață este facultativă. Se dau alimente ușor de digerat, de preferință numai fructe. Gustarea de după-amiază se va fixa în funcție de pofta și de preferințele copilului, precum și de ora la care se servesc masa de prânz și cea de seară (suc de fructe, un pahar de lapte sau iaurt, o tartină sau o prajitură de casă).

Masa de seară este recomandat să fie luată cu toata familia, pentru o îmbunătățire a relației “MAMĂ-COPIL-TATĂ”. Alimentele indicate sunt laptele și derivatele sale, evitându-se pe cât posibil dulciurile și prăjiturile de cofetarie. Meniul va fi unic pentru întreaga familie: carne, lapte și/sau derivate, legume, desert. Copilul mănâncă de toate și la fel cu toată familia.

Deprinderile de a fi curat și manierat la masă se formează în perioada 3-6 ani, unde părinții au rol important. Trebuie să i se formeze copilului obișnuința de a se spăla totdeauna înainte și după fiecare masă, precum și de a se spăla pe dinți după fiecare masă.

Încheiem rândurile de față cu un aforism al lui J. Fonssagrives, semnificativ pentru ceea ce înseamnă alimentație rațională: “Sunt trei părți în ceea ce mănâncă omul: una pentru nevoile reale ale organismului, a doua pentru senzațiile sale gustative și, în sfârșit, o a treia pentru pregătirea bolilor ce vor veni”.

Capitolul III

Desfășurarea cercetării

Documentarea este etapa care privește în egală măsură atât termenii teoretici ai temei, căt și aspecte de ordin metodologic aferente și specifice temei. Însemnătatea documentării nu mai are nevoie de argumente, mai ales în condițiile elaborării unei lucrări de cercetare științifico-metodică.

Pentru buna reușită a experimentului și din dorința de a cunoaște toate aspectele legate de activitatea fizică și regimul alimentar din grădiniță și din afara ei. Am studiat cu interes programele scolare, metodicile, pedagogia școlară, psihologia preșcolarului mic, dicțioanare cu termini specifici educației fizice și reviste de specialitate din învățământul preșcolar.

3.1. Ipoteza

Pe baza experienței de lucru ca educatoare presupun că cei mai mulți dintre părinții copiilor grădiniței unde lucrez nu cunosc reperele esențiale de alimentație corecte a preșcolarului cuprinse în meniurile grădiniței. Acești părinți nu cunosc rațiile zilnice de alimente exprimate în calorii și factori nutritivi, regăsite în meniurile zilnice și valorile de greutate stabilite de laboratorul de igienă și sănătate publică.

Presupun că cei mai mulți părinți iși petrec timpul de joacă cu copiii în afara căminului în funcție de anotimp și de vremea de afară.

De asemenea, presupun că majoritatea copiilor consumă zilnic preparate din carne dar nu consumă zilnic mezeluri.

Pe baza experinței mele de educatoare, preșcolarii preferă produsele lactate cuprinse în meniurile alimentare zilnice și în alimentația copilului în afara căminului. Aceste produse le consumă zilnic sub diferite forme, în special laptele și iaurtul.

Presupun că prin informarea părinților cu privire la acordarea unei atenții deosebite asupra unui regim alimentar adecvat vârstei și nevoii de mișcare a copilului putem realiza un mediu favorabil unei dezvoltări și creșteri armonioase a organismului copiilor preșcolari mici (nivel I).

3.2. Metodele de cercetare

Metodele de cercetare sunt căi de descoperire a adevărului prin care cercetătorul poate aduna materialul științific, teoretic și practic, semnificativ pentru o anumită problemă la care trebuie să dea răspuns – poate prelucra acest material spre a afla esențialul și a ajunge la generalizări cu eficiență practică. Punctul de plecare a oricărei cercetări este formularea problemei, de limitare a ei dintr-un context mai larg de fenomene sau din activitatea practică.

De asemenea, am încercat să formulez și unele orientări, direcții, propuneri privind sporirea eficienței activității de educație fizică în raport cu un aport caloric susținut de regimul alimentar specific varstei. În acest scop, am folosit următoarele metode:

metoda bibliografică;

observația pedagogică;

experimentul pedagogic – metoda fundamentală;

metoda măsurătorilor – a testelor;

metoda de prezentare și prelucrare matematico- statistică a datelor cercetării.

f) chestionarul

Metoda bibliografică este o metodă de investigație indirectă constituind “documentarea”, modalitate prin care am aflat ce s-a realizat pe plan teoretic și aplicativ, ca o privire de ansamblu asupra problematicii abordate: modalități de creștere a eficienței activității de educație fizică prin folosirea unei strategii didactice adecvate grupei mici și mijlocii din grădiniță.

În realizarea a ceea ce mi-am propus am pornit de la studiul unei bibliografii care a conținut atât lucrări de specialitate, lucrări de referință privind dezvolatrea fizică și psihică a preșcolarului mic. Pentru a-mi completa cunoștințele dobandite până în prezent legate de activitatea de educație fizică am început prin a studia literatura de specialitate privind temea aleasă. Studiul realizat asupra “noului curriculum în invățământul preșcolar”, a “Programei de educație fizică în grădiniță” și asupra metodelor predării educației fizice în grădiniță de copii, m-a ajutat la întocmirea unei planificări riguros științifice și eșalonarea celor mai eficiente mijloace și procedee.

Observația pedagogică este o metoda principală de investigație directă, care “constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale, așa cum se desfășoară ele, în condiții obișnuite”.

Observația poate fi facută din interiorul procesului urmărit, atunci când cercetatorul poate pătrunde în esența fenomenului și chiar să influențeze evoluția, în sensul impus de cercetare, dar observația făcută de el poate fi denaturată datorită influențelor mediului și a trăirilor personale în calitate de participant activ. În cazul în care obervatorul este numai cercetor, observația este făcută din afara procesului studiat și are calitatea de a fi obiectiv și de a nu exercita nici un fel de influențe asupra desfășurării procesului sau fenomenului respectiv.

Cu ajutorul observației pedagogice, metodă folosită pe tot parcursul experimentului, am reușit să fac o serie de constatări legate de particularitățile individuale ale subiecților: evoluția în dezvoltarea deprinderilor și calităților motrice și capacitatea de generalizare, modificări în atitudinea copiilor față de activitatea de educație fizică, influența acționării în evoluția generală a copilului manifestată în cadrul altor activități, ameliorarea relațiilor de grup etc.

Am urmărit și consemnat observațiile acumulate, care, împreună cu datele literaturii de specialitate, m-au ajutat la elaborarea unui material care îmi era neclar.

Experimentul pedagogic – metoda fundamentală. Experimentul, ca metodă de cercetare, presupune provocarea voită, conștientă, planificată a unui fenomen, izolarea parțială sau totală a acestuia, modificarea voită a condițiilor în care se desfasoară fenomenul.

În esență, experimentul psiho-pedagogic presupune crearea unei situații noi prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale, cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.

Cercetarea experimentală începe cu formularea ipotezei de lucru prin care înțelegem o presupunere mai mult sau mai puțin motivată cu privire la explicarea fenomenului.

Consider că aceseasta metodă a avut un loc central în activitatea mea de cercetare. Am efectuat experimental în anul scolar 2010-2011 la Grădinița cu program prelungit nr.6, Constanța pe un eșantion experimental de 15 copii de grupă mixta (grupă mică și mijlocie), și un eșantion martor de 15 copii de grupă mică, luându-se în considerație testarea inițială și testarea finală.

Privit diacronic sau în desfășurarea lui, experimentul pedagogic a trecut prin trei faze:

faza prealabilă intervenției factorului experimental – testarea inițială;

faza administrarii factorului experimental – aplicatiile (desafasurarea experimentului)

faza inregistrarii rezulatelor sau a testarii variabilelor dependente dupa intervenția

factorul experimental – testarea finala.

Am folosit ca element experimental cateva parcursuri aplicative specifice varstei lor, anotimpului si locului de desfasurare (sala de sport, sala de grupa, terenul de sport).

Metoda măsurătorilor – a testelor.

Pentru a cerceta influența jocurilor si parcursuilor aplicative asupra subiectilor si pentru a culege date privitoare la anumiti indici somatici si asupra dezvoltării motricității, am folosit măsurătorile antropometrice (talie, greutate, perimetru toracic in expiratie si in inspiratie, elasticitate toracica) si testul de dezvoltare a calitatilor motrice ( parcursul aplicativ). Măsurătorile antropometrice le-am efectuat atât la începutul experimentului (noiembrie 2010) cat si la finalul cercetarii (mai 2011).

Metoda de prezentare si prelucrare matematico- statistică a datelor cercetării.

După colectarea și măsurarea datelor cercetărilor, acestea urmează să fie prelucarate și prezentate în vederea interpretării și desprinderii unor concluzii practice.

Această este o metodă auxiliară indirectă. Este modalitatea de măsurare, modelare și cuantificare matematică a unor rezultate. Ea este materializata în această lucrare printr-o serie de tehnici statistice: întocmirea tabelului de rezulatet (inițiale și finale), medii aritmetice, abateri standard, coeficient de variație.

Astfel, pe parcursul experimentului , după efectuarea măsurătorilor inițiale și finale, am calculate valorile medii prin realizarea mediei aritmeticepe probele inițiale și finale atât la probele de dezvolatare fizică, cât și la probele de motricitate. Interpretarea corectă a rezulatelor obținute de subiecții supuși mai multor țeste a reprezentat etapă cea mai importantă în aprecierea randamentului la educație fizică.

Pentru a da acestor metode de cercetare o mai mare valoare științifică și eficacitate educațională, le-am privit că acționând în intercondiționare, alcătuind un sistem metodologic unitar.

Chestionarul este un instrument des folosit în cercetarea psiho-pedagogică și este necesar în astfel de evaluări deoarece ajută nu numai la evaluarea cunoștințelor părinților ci poate da un start” unui proiect sau program, care să introducă părinții într-o școala” în care prin metode atractive, la locul de educație externă, grădiniță, pot avea posibilitatea de a află mai multe despre educația sanitară din grădiniță, despre normele de igiena și modalitatea de realizare a meniurilor zilnice bazare pe aportul caloric obținut din combinația de alimente necesară la această vârstă. De asemenea, părinții pot învăța o sumedenie de jocuri de mișcare, activități sportive care să-i antreneze pe copii la mișcare și redarea stării de bine și sănătate dorite.

Comunicarea este extreme de importantă în orice situație, deoarece cu ajutorul ei putem află diferite probleme, respective putem găsi și rezolvarea. În cadrul cercetării și la intervenție atât cu copiii cât și cu părinții au avut loc discuții în grup dar și la nivel individual.

Chestionarul a adresat parintiilor întrebări referitoare la timpul liber acordat copiilor în aer liber, la activitățile fizice și importantă lor în devoltarea psiho-fică a copiilor optimă copilului lor. De asemenea, în chestionar s-au regăsit și principalele activități cu familia preferate de preșcolari. S-a urmărit și comportamentul copilului în afară căminului, la genul de activități statice sau dinamice preferate. În chestioar s-au specificat regularitatea meselor principale din cursul zilei, frecvență consumului de produse lactate, a peștelui, a mezelurilor și cărnii din rația zilnică a copilului cât și a vitaminelor consumate în ultima luna.

3.3. Subiecții, perioada, locul desfășurării experimentului

În centrul cercetării mele se află 30 de părinți și copiii acestora din căminul unde lucrez că educatoare. Aceștia sunt împărțiți în două grupe, grupă de experiment formată din 15 preșcolari de nivel I și părinții lor și grupă martor formată din 15 preșcolari de nivel I și părinții lor. Am considerat că este o necesitate să aflu dacă acești părinți cu care mă întâlnesc în fiecare zi, observând cum se comportă cu copiii lor, cunosc și respectă regimul alimentar și nevoia de mișcare a copilului în afară grădiniței pentru a crea un mediu de viață în care copilul se poate dezvolta armonios.

Experimental s-a realizat în Grădiniță cu orar prelungit nr. 6, Constanța la grupele mici și mijlocii, de nivel I. perioadă desfășurării experimentului s-a întins pe anul școlar 2010-2011, pornind cu o testare inițială în luna noiembrie 2010 pentru a identifică grupele de experiment, și grupă martor care participă la experiment.

Populația observată în această cercetare este alcătuită din părinți și copiii acestora. Ei provin din diferite clase sociale, astfel putem primi informații variate din punctul de vedere a persoanelor care au diferite moduri de viață. Se poate observă diferență dintre părinții și copiii aparținând diferitelor straturi sociale. Intelectualii în mare parte cunosc și sunt interesați de această temă, însă sunt probleme cu care nu sunt de accord cu regimul alimentar din grădiniță. Părinții care aparțin clasei muncitoare sunt mulțumiți de regimul de cămin deoarce nu au prea mult timp disponibil.

3.4. Scopul și obiectivele cercetării

Pentru a argumenta necesitatea acestui studiu privind importanța unui regim alimentar corect în dezvoltarea și creșterea armonioasă a organismului preșcolarului am realizat un chestionar cu părinții copiilor de vârste mici (3-5 ani) din Grădinița P.P. 6, Constanța.

Scopul acestei cercetări este evaluarea cunoștințelor părinților în vederea administrări unui regim alimentar corect corelat cu susținerea efortului fizic specific vârstei.

Acordarea unui program de joacă în afară căminului și a locuinței, în parcuri special amenajate pentru fortificarea tonusului și a stării de spirit, asocierea acestora cu activitățile preferate ale copilului „in door”, adică în cameră lui sau în sală de grupă în caz de vreme nefavorabilă. Realizarea unui program alimentar echilibrat care să respecte nevoile de proteine, lipide, glucide, elemente minerale și vitamine necesare în rația zilnică a copilului atât în timpul anului școlar cât și în week-end-uri și vacanțe. Cunoașterea și respecarea acestora, precum și nevoia părinților să știe care sunt elementele de bază care stau la starea de bine a copilului lor, este foarte importantă în relația părinte-copil.

În conștiință regulior de bază de igiena alimentară putem preveni malnutriția, obezitatea, anemia și alte consecințe negative asupra copiilor care nu au parte de un stil de viață echilibrat atât din punct de vedere alimentar cât și al exercițiului fizic susținut.

Un alt scop fundamental al acestei cercetări este îmbunătățirea vieții copilului în familie prin informarea părinților.

Cunoașterea subiecților are o semnificație deosebită, deoarece trebuie să surprindem caracteristicile individuale în dinamica dezvolatrii personalității copilului și orice modificare temporară a fiecăruia.

Cunoscând capacitățile copiilor am știut în ce măsură voi îndeplinii obiectivele cadru cuprinse în aria curriculară a dezvoltării psiho-motrice. M-am preocupat să cunosc în orice moment nivelul posibilităților subiecților ca să pot întreprinde măsuri operative în plan metodic individualizat. Astfel, am raportat la particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor de 3-5 ani, pot aprecia că ei prezintă o dezvoltare fizică armonioasă, la nivelul baremelor normale, toți fiind corect dezvoltați din punct de vedere fizic și nu pun probleme din perspectivă motrică. Preșcolarii au răspuns corect solicitărilor la efortul din timpul activităților psiho-motrice participând creator și afectiv pe tot parcursul desfășurării cercetării, deosebită plăcere făcându-le jocurile care presupun întrecere, imaginație, creativitate.

Finaliatatea procesului de cunoaștere a subiecților contribuie la optimizarea procesului instructiv-educativ, integrarea în grupe omogene de lucru, alegerea celor mai potrivite mijloace și metode, a celor mai eficiente parcursuri aplicative. Activitățile psiho-motrice și experimentul le-am desfășurat mai mult în sala de grupă.

3.5. Aplicarea chestionarului și a testărilor

Evaluarea este un sistem compus de tehnici de măsurare și apreciere a rezultatelor procesului instructiv-educativ, în raport cu obiectivele stabilite.

Procedeele de evaluare mi-au oferit posibilități de control pentru întregul sistem abordat.

Metodele de cercetare: metoda chestionarului, metoda recoltării și întabelării rezultatelor , metoda prelucrării răspunsurilor obținute sub formă de procentaje, metoda reprezentării grafice a acestora, metoda analizei și interpretării rezultatelor în funcție de fiecare întrebare.

Conținutul experimentului

Experimentul a constat în aplicarea chestionarului celor 2 grupe de parinți ai copiilor prescolari de nivel I din grădinița. Chestionarul pentru identificarea obiceiurilor alimentare si a activitatilor fizice a copiilor a fost aplicat pe un lot de 30 de pariniti ai copiilor testati somatic si motric din gradinita noastra. Chestionarul de tip închis cuprinde 8 intrebari cu trei sau mai multe variante de raspuns dand parintilor posibiliatatea de a raspunde la toate intrebarile dupa cum e cazul. In chestionar este specificat ca nu exsista raspunsuri favorabile sau nu, bune sau rele, raspunsurile ramanconfidentiale, de aceea se cere sinceritate in acordarea raspunsurilor pentru a avea o imagine cat mai clara asupra activitatii fizice si a alimentatie copilului si in afara gradinitei.

În aplicarea chestionarului li s-a recomandat părinților să bifeze o singură variantă sau mai multe din cele prezente, mai precis varianta sau variantele care cred că sunt cele mai reprezentative , mai pregnante pentru fiecare dintre ei, raportat la întrebarea în cauză.

Chestionarul contine intrebari simple care se refera la produsele alimentare consumate de prescolari si la activitatile fizice efectuate de acestia din opinia parintilor in timpul liber. Datele obtinute din aplicarea chestionarului au fost tabelate si s-a realizat o medie aritmetica a raspunsurilor, procentajul obtinut la fiecare item al chestioarului verificand ipoteza cercetarii noastre.

Rezultatele obținute:

Tabel nr.1. Grupa martor – 15 părinți din grupul martor

Legendă : R – număr de răspunsuri primite

P – procentul reprezentat din totalul de răspunsuri

Tabel nr.2. Grupul experimental – 15 părinți din grupul experimental

Legendă : R – număr de răspunsuri primite

P – procentul reprezentat din totalul de răspunsuri

Pentru culegerea unor date privitoare la principalii indici somatici, ce folosesc măsurile antropometrice, ca și testele de motricitate folosite. Măsurile antropometrice -initiale le-am efectuat în luna noiembrie 2010 și cele finale în mai 2011.

Organizarea experimentului a avut ca scop cunoașterea colectivului de preșcolari pentru a putea selecționa mijloacele optime și pentru a doza științific efortul la activitățile psiho-motrice organizate la grupă.

Am început experimentul cu o testare inițială desfășurată în perioada 1-15 noiembrie 2010 ce a avut ca scop determinarea nivelului de la care se porneste și totodată cunoașterea amănunțită a eșantionului ce urma să fie studiat.

Am urmărit atât dezvolatrea fizică a fiecărui copil în parte cât și dezvolatarea motrică a acestora.

– Talia – s-a măsurat cu ajutorul taliometrului. Cel supus măsurării a avut poziția dreaptă, călcâiele apropiate și privirea îndreptată înainte, datele au fost înregistrate în centimetri.

– Greutatea – s-a măsurat cu un cântar medical, rezulatatele s-au exprimat în kilograme,

-Perimetrul toracic – s-a măsurat grosimea toracelui cu ajutorul centimetrului de croitorie așezat deasupra bustului, în inspirație forțată și expirație forțată, diferența dintre cele două reprezentând elasticitatea toracică. Toate datele au fost înregistrate în centimetri.

Datele obtinte prin măsurători antropometrice nu spun în sine prea multe, dar, dacă sunt comparate cu valorile altor măsurători făcute după o perioadă de timp, furnizează informații importante privind eficiența activităților psiho-motrice, alimentația preșcolarilor, respectarea regulilor de igienă personală, regimul de viață etc. Menționez că pe parcursul testării dezvoltării fizice, copii au fost echipați în costum sportiv și șosete.

Creșterea vertiginoasă a performanțelor sportive a determinat perfecționarea continuă a metodelor și mijloacelor destinate îmbunătățirii calităților motrice. Pentru obținerea unor indici crescuți de dezvolatre a calității motrice este necesar să se depună o muncă susținută, supunând organismul la eforturi adecvate, condiție esențială pentru dezvolatrea calității motrice. Cercetările întreprinse în domeniul dezvolatrii calităților motrice demonstrează că perfecționarea lor se poate realiza numai dacă se acționează în mod special folosid mijloace specifice. În prezent literatura de specialitate a selecționat și clasificat numeroase exerciții cu influență precisă asupra fiecărei abilități motrice.

Pentru testarea motrică am testat parcursul aplicativ a fost introdus pentru verificarea coordonării și capacității de generalizare pe o distanță de 12 m, care a cuprins: alergare de viteză, săritură pe ambele picioare din cerc în cerc, mers în echilibru pe bancă de gimnastică, târâre pe palme și întoarcere în alergare. Distanțele au fost delimitate în culori diferite pentru a sugera copiilor modificarea acțiunii. Timpul de parcurgere s-a înregistrat în secunde.

Având în vedere experimentul propus, am considerat necesar să acord o atenție deosebită planificării calendaristice realizând o judicioasă și unitară programare a activităților psiho-motrice, în așa fel încât, în momentul declanșării experimentului, copii să aibă deja formate deprinderile motrice de bază și aplicativ-utilitare. În acest scop, am urmărit respectarea unor sarcini:

-fixarea temei și stabilirea sarcinilor;

-luarea în considerare a nivelului de pregătire a grupei, precum și a locului de desfășurare;

-pregătirea din timp a materialului, a aparaturii, a echipamentului.

În concluzie, plecând de la cunoașterea obiectivă a colectivului de copii, mi-am propus optimizarea activității de educație fizică, prin care să contribui la creșterea nivelului de dezvolatare fizică a copiilor de 3-5 ani, urmărind obiectivele educației psiho-motrice, cerințele noii programe și indicațiile metodice.

Având în vedere că lucrarea de față își propune să deprindă principalele modalități de creștere a eficienței activității psiho-motrice in raport cu un aport caloric specific, pe tot parcursul cercetării, am avut în centrul atenției alegerea riguroasă a exercițiilor, a parcursurilor aplicative, precum și a metodelor și procedeelor, în funcție de particularitățile lor de vârstă și motricitate.

Alegerea metodelor și procedeelor metodice a fost determinată fie de etapa procesului de învățare-perfecționare, de specificul și gradul de dificultate a temelor și exercițiilor propuse, precum și de nivelul de pregătire al copiilor. Am utilizat cu prioritate metodele intuitive, demonstrația, pentru această vârstă, spiritul de observație și posibilitățile de reprezentare sunt favorizate de perceperea directă prin intermediul primului sistem de semnalizare. Pe parcursul desfășurării sistemului de activități, metodele, mijloacele și procedeele trebuie îmbinate rațional și corespunzător cerințelor instructiv-educative fiecărui moment al activității.

Am efectuat testarea finală în perioada 15 aprilie- 1 mai 2011 și am vizat aceiași indicatori că și la testarea inițială. Datele au fost tabelate având astfel posibilitatea unei aprecieri obiective și reale a modului în care s-a desfășurat pregătirea, pentru a verifica rezultatele obținute dovedesc creșterea eficienței activităților psiho-motrice prin alegerea și eșalonarea metodelor, mijloacelor și procedeelor cu eficientă sporită.

Testarea finală a constat în verificarea nivelului de dezvolatare fizică, precum și în susținerea probelor de motricitate fixate în testarea inițială, asigurând aceleași condiții de desfășurare a probelor. Datele recoltate au fost intabelate și prelucrate matematic, separat pentru ambele sexe și apoi comparate cu mediile naționale pentru vârsta preșcolară. Pentru prelucrarea datelor obținute am folosit metoda statică a mediei aritmetice utilizând formula: X = x/n , în care avem suma valorilor individuale împărțită la numărul de cazuri.

Comparând rezulatatele obținute la cele două testări, am constatat că s-a realizat un progres de valori mari și creșteri semnificative datorită planificării judicioase a jocurilor de mișcare, stafetelor, cât și a folosirii celor mai potrivite metode și procedee de învățare și consolidare.

Exercițiile au fost alese în funcție de posibilitățile copiilor, ele trebuie să asigure introducerea treptată a organismului în efort și revenirea lui, asigurându-li-se gradul de dificultate, volumul și intensitatea efortului, astfel încât să constituie un stimulent real, capabil să determine modificările morfo-funcționale, influențele instructiv-educative scontate.

Am ales exerciții de toate felurile: exerciții de front și ordine, de grupare și regrupare, mers și alergare, exerciții pentru dezvltarea fizică generală adresate tuturor grupelor musculare, precum și articulațiilor, pentru a ridica tonusul muscular și tonusul scoarței cerebrale, exerciții pentru formarea deprinderilor motrice de bază și cu caracter aplicativ, exerciții de respirație și relaxare.

În alegerea jocurilor, parcursurilor aplicative, afost nevoie de mult discernământ, acesta efectuându-se în funcție de:

-sarcinile pe care le-am avut de realizat;

-locul jocului în activitatea psiho-motrică;

-particularitățile morfofuncționale și psihice ale copiilor;

-nivelul dezvoltării și pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;

-particularitățile de sex;

-condițiile materiale privind locul de desfășurare și inventarul de materiale de care dispunem;

-condițiile atmosferice în cazul în care se lucrează în aer liber.

Am ales mai întâi, jocurile de mișcare simple cu un număr redus de reguli, iar apoi am trecut la jocuri mai complicate: jocuri de schimbare a colectivului cu schimbări de formații sau comenzi, jocuri de grupare și regrupare dinamica. De asemenea am folosit jocuri care urmăresc formarea și consolidarea unor deprinderi motrice de bază și a calităților motrice, precum și jocuri mai puțin dinamice, cu mișcări de respirație, jocuri cu cântec sau repetarea unor acțiuni cunoscute, care nu cer efort prea intens (acest gen de jocuri le-am repartizat în partea de încheiere a activității).

JOCURI PENTRU PARTEA PREGĂTITOARE A ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FIZICĂ:

* BUCHEȚELUL -preșcolarii aleargă liberi prin încăpere. La comanda educatoarei :”Formati buchețelul!” ei se strâng la un loc, cu brațele ridicate sus. La comanda:”Buchetelul s-a desfăcut!”, copii se regrupează în coloană unul câte unul. – prescolarii alearga liberi prin incapere. La comanda educatoarei :”Formati buchetelul!” ei se strang la un loc, cu bratele ridicate sus. La comanda:”Buchetelul s-a desfacut!”, copii se regrupeaza in coloana cate unul.

* VENIȚI LA URSULEȚ – se lucrează cu întreaga grupă de copii, educatoarea ține un ursuleț în mână, la semnalul ei: „Veniti la ursuleț!”, toți copii trebuie să vină la ea, fără să se îmbrâncească, la repetarea jocului, educatoarea își va muta locul. Se va fixa atât locul precis de oprire cât și semnalele de plecare și oprire. Se vor evidenția copii care au respectat regulile jocului.

* PISICA ȘI PISOII – se poate desfășura pe două grupe de copii (fiecare cu câte o „pisică”). La semnalul de „miau”, „pisoii” sunt obligați să se grupeze în jurul pisicii respective.

* CINE SE ÎNCOLONEAZĂ PRIMUL? – la acest joc sunt necesare stegulețe de două culori. Ele se distribuie astfel: jumătate din copii grupei primesc câte un steguleț de o culoare, iar restul copiilor tot atâtea stegulețe, dar de altă culoare (stegulețele vor fi ținute de copii în mâna dreaptă). Educatoarea ține în mâna dreaptă un steguleț de o culoare, iar în mâna stânga un steguleț de altă culoare. Copii aleargă în cerc unul după altul indiferent de culoarea steagului. Educatoarea dă semnalul: „unu, doi, trei – toți spre mine” (ridică în același timp brațele laterale). Copii ies din cerc și aleargă spre educatoare încolonându-se în coloană câte unul fiecare în dreptul stegulețului educatoarei de aceași culoare cu stegulețele lor. Câștigă echipa copiilor care s-a încolonat mai repede.

* MELCUL – grupa este dispusă în formație de linie, copii ținându-se de mâini. La semnalul educatoarei, copii se deplasează în spirală și cântă:

„Melc, melc cotobelc

Scoate coarne bourești

Și te du la baltă

Și bea apa caldă,

Și te du la Dunăre

Și bea apă tulbure.

Și te suie pe-un buștean

Și mănâncă leuștean.”

JOCURI PENTRU PARTEA DE ÎNCHEIERE A ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FIZICĂ:

* IEPURAȘII VESELI – lângă unul din pereții clasei sunt așezate bănci și scăunele. Copiii merg în cerc cu palmele lângă urechi, fiind iepurași. La comanda educatoarei „vine vanatorul”, copii (iepurașii) se așează pe bănci (se odihnesc). La al doilea semnal „vanatorul a plecat” copii se ridică, întind brațele înainte și bat de trei ori din palme, strigând de bucurie: „bravo, bravo, am scăpat!”. Jocul se repetă de 2-3 ori.

* GHICI CINE-A VENIT – copii sunt așezați pe scăunele în cerc unul lângă altul formând zid. Înainte de începerea jocului educatoarea va alege un copil care va sta în afara cercului și va trebui să imite glasul unui animal sau unei păsări stabilite de ea. Pentru imitare se va alege o pasăre de curte sau animal, ale căror glasuri pot fi recunoscute de copii (de exepmlu vacă, oaia, calul, pisica, cocoșul, rața). La semnalul „incepeti” copilul din afară cercului se va învârti în jurul zidului format de scăunele și copii și va imita glasul animalului stabilit.

* ALBINELE – copiii merg încet, dând din brațe lateral și imitând bâzâitul albinelor. La semnalul educatoarei „albinele de lucru” copii se întorc în cerc, lasă brațele jos și se duc la centru unde se ghemuiesc imitând culesul nectarului de pe flori. La al doilea semnal „zburati”, copiii trec din nou în cerc și jocul reîncepe. Se repetă de 2-3 ori.

* GÂȘTELE -copiii merg în pas de voie pe linia cercului. La comanda educatoarei „gâște, veniți!”, copiii răspund „ga”, „ga” apoi educatoarea la comanda „gâște zburați!” copiii duc brațele lateral sus și le coboară tot prin lateral executând respirații profunde, continuând mersul încet.

* SĂ NU GREȘEȘTI – copiii sunt așezați cu fața spre educatoare. Ea stă în fața copiilor și propune să se arate cu mână cea ce a stabilit, de pildă: „arătați urechea” și educatoarea face la fel, când copiii sunt neatenți educatoarea spune spre exemplu: „arătați urechea!” însă ea le arată în acest timp bărbia sau nasul. Unii copii greșesc, arătând că educatoarea, cei care au greșit sunt eliminați temporar, până când greșește altul.

PARCURSURI APLICATIVE

1. „Urșii în pădure”

Elemente exersate: târâre pe genunchi și palme și mers cu ocolirea unor obstacole.

Materiale: măști pentru „ursuleți” sau ecusoane, copaci, machetă sau alte obiecte (care sugerează pădurea), cuburi din burete sau alte obiecte, covor (saltea de gimnastică).

Formație de lucru: coloană.

Desfășurarea jocului:

Pe sol se trasează linia de plecare și în continuare se aranjează traseul pe care-l vor parcurge, pe rând, toți componenții grupei, așezând obstacolele la distanță iar la capătul opus se execută târârea -se așează pe covor(sau saltea de gimnastică).

Pentru desfășurarea jocului folosim următoarele versuri:

„Mergem veseli prin pădure,

Tufele le ocolim, (vers pe care copii execută mers cu ocolire de obstacole)

Vrem să ajungem la bârlogul

Ursului și să-l privim.

Ursul ce-a stat nemișcat (vers pe care copii execută târârea pe genunchi și palme)

Ne-a văzut și s-a-nfuriat,

Iute, noi am plecat

Mersul lui îl imitam”

2. „Sărituri din piatră în piatră”

Elemente exersate: alergare cu săritură

Materiale: clopoțel sau tobă cu bețișoare, scaun

Formația de lucru: șir

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt organizați în două subgrupe în coloană unul câte unul, înapoia unei linii de plecare. În fața liniei, la o distanță de 40 cm, se desenează pentru fiecare coloană de 2-3 cercuri mici cu diametru de 25-35 cm, menținându-se distanța de 40 cm. Lângă peretele opus în fața fiecărei coloane se așează un scăunel pe care se pune un clopoțel. La semnalul educatoarei „incepeti”, primii copii din ambele coloane sar din cerc în cerc, aterizând pe ambele picioare, apoi aleargă și trec în spatele coloanei.

„Pisică și vrăbiile”

Elemente exersate: alergarea cu ocolirea unor obiecte și săritură în lungime de pe loc.

Materiale: jucării mari, cuburi mari din material plastic.

Formație de lucru: cerc

Desfășurarea jocului:

Într-o parte a terenului (a sălii de grupă) se desenează cu cretă pe sol un cerc diametrul de 3-4 m care reprezintă casa”vrabiuțelor” iar în partea opusă a sălii un cerc mai mic, casă „pisicii”. Un copil desemnat de educatoare care la începutul jocului e pisică stă în cercul mai mic, iar ceilalți copii aleargă în afară cercului mare ocolind obstacolele plasate de educatoare. La comanda „pisica s-a trezit!”, vrăbiuțele se refugiază în casă executând din locul în care se află, întoarcere de 90 de grade și-o săritură în lungime pe loc în interiorul cercului mare. „Vrabiuța” prinsă înainte de a intra în cerc devine „pisica” și jocul se reia căutând să îndeplinească treptat cât mai mulți copii rolul de „pisica”.

„Concursul”

Elemente exersate: mers cu pășire peste obstacole, săritură în lungime de pe loc și alergare cu ocolirea unor obstacole.

Formație de lucru: șir.

Materiale: mingi de dimensiuni mici, coșuri pentru mingi (câte două pentru fiecare șir), jucării sau alte obiecte.

Desfășurarea jocului:

Primii din fiecare șir execută o săritură în lungime de pe loc, după care parcurg o distanță cu obstacole, peste care pășesc cât mai repede, apoi se întorc și parcug a doua parte a traseului în alergare cu ocolirea obligatorie a tuturor obiecteleor întâlnite în drum. Câștigă echipa a cărei componență termină prima probă.

„Ridichea uriașă”

Elemente exersate: alergare cu pășire peste obstacole și împingerea unor obiecte (individual).

Materiale: ridichi (săculeți din pânză roșii umpluți cu nisip sau rumeguș) de două categorii (cu diametrul de cca. 30 cm) și mari (cu diametru de 55 cm).

Formație de lucru: șir

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt dispuși pe patru șiruri și au înaintea lor câte trei obstacole, „ridichi” mici, situate la distanță de 1-1,5m, unul de celălalt, iar la capătul traseului se află plasată „ridichea” uriașă (câte una pentru fiecare echipă). La comanda „scoatem ridichea” primii din fiecare șir pornesc în alergare cu pășire peste obstacole mici și când ajung în dreptul „ridichii uriașe” se așează sprijin ghemuit și execută împingerea acesteia pe o distanță de 10-15cm. Întoarcerea se face alergare cu ocolirea obstacolelor după care pornesc următorii.

„Furnicile harnice”

Elemente exersate: mers în echilibru pe o suprafață redusă de sprijin, cu transportarea unor obiecte și tractarea unor obiecte ușoare.

Formație de lucru: linie

Materiale: antene sau aripioare pentru „furnici”, cărucioare în care sunt așezați saci cu o greutate de jumătate de kilogram.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați pe două linii față în față, la 4m distanță între ele. O echipă reprezintă „furnicile”. „Furnicile” pornesc la rostirea versurilor de către educatoare: „Uite bobul cum îl cară/ Pe drumeagul dinspre moară/ Aplecate sub povara”, tractând carucioarele. La versurile: „Bravo, harnică furnică/ Ești atâta de voinica/ Iar pe puntea asta mică/ Treci acuma fără frica”, copiii parcurg o distanță de circa 2m de mers în echilibru, după care revin la linia de plecare și predau obiectele transportate următorilor.

Eșalonarea jocurilor și parcursurilor aplicative

O parte considerabilă în desfășurarea cercetării l-a ocupat etapa desfășurării experimentului conform tabelului de mai sus. Experimentul s-a realizat în două etape de-a lungul anului scoalr 2010-2011:

– prima etapă a vizat testarea inițială pentru dezvoltarea fizică și dezvoltarea motrică a eșantionului experimentat, dar și aplicarea unor jocuri, exerciții practice propuse.

– a doua etapă a reprezentat testarea finală care s-a realizat în perioada 23-27 mai 2011, perioadă în care s-a reluat acționarea cu jocuri si parcursuri aplicative cat si cu aplicarea chestionarului catre parinti

Am folosit jocuri și parcursuri aplicative care să rezolve sarcinile de natură motrică, dar și pe cele de dezvoltare psihică.

Unele jocuri și ștafete au fost executate sub forma concursurilor pe echipe. Concursurile nu au fost cronometrate, în schimb s-a ținut cont tot timpul de corectitudinea execuției și de relația jucătorilor din aceeași echipă, notarea s-a făcut de la 1 la 5 puncte pentru fiecare item de evaluare îndeplinit de fiecare copil. Preșcolarii care au avut rezultate bune sau o execuție bună au fost aplaudați de colegi și lăudați de educatoare, și cei care au fost mai puțin inventivi, fricoși sau cu lipsă de inițiativă au fost încurajați. Pornind de la planificarea calendaristică am selecționat jocurile și parcursurile aplicative în concordanță cu tematica activităților psiho-motrice din grădiniță și a calităților motrice planificate care să asigure un proces didactic eficient prin realizarea la nivelul superior a valențelor instructive și educative ale fiecărei activități psihomotrice. Doar prin utilizarea a celor mai adecvate metode (active) și mijloace (jocuri, ștafete, parcusuri aplicative) se reușește creșterea eficienței acitvitatii psiho-motrice din grădiniță.

În desfășurarea experimentului s-a ivit necesitatea formulării unor sarcini noi, adiacente celor fundamentale deoarece, încă din faza testării inițiale am remarcat la unii copii o oarecare reținere în a executa sarcina impusă sau acceptarea acesteia cu mai puțină plăcere, iar la alții o ușoară lipsă de interes. Activitatea diferențiată, numai individuală a fost baza rezolvării problemelor depistate în timpual experimentului. A fost nevoie de mult act pedagogic ca să creez condiții egale de activitate pentru întregul colectiv de preșcolari. Procesul de conștientizare duce inevitabil la activizarea copiilor, la intelegera exercițiilor, influențând, în felul acesta pozitiv creșterea eficienței activității. De exemplu, am făcut cunoscut copiilor, folosind un vocabular adecvat vârstei, scopul pentru care se execută, în prima parte a activității, anumite exerciții, care din acestea sunt exerciții de dezvoltare generală, care influențează dezvoltarea armonioasă a organismului, care sunt exerciții corective ce previn apariția unor deficiente ale coloanei vertebrale.

Am organizat jocuri pe grupuri mici, cu sarcini simple și reguli de joc atrăgătoare, distractive, încurajând copii în permanență pentru a căpăta încredere în forțele proprii.

Pe tot parcursul experimentului am căutat să creez în cadrul activității un climat cât mai favorabil pentru că personalitatea copilului să se dezvolte plenar.

3.6.Realizarea și promovarea programelor alimentare în concordanță cu necesitățile subiecților

Sănătatea este definită ca starea de bine fizică, mentală și socială a fiecărei persoane. Sănătatea nu este doar absența bolii sau a infirmității (Organizația Mondială a Sănătății, 2000). Starea de sănătate și de boală este influențată nu doar de factorii biologici, chimici sau genetici, ci și de factorii psihologici și sociali.

  Factorii psihosociali care influențează starea de sănătate și boală sunt: comportamentele sănătoase sau de risc, abilități cognitive, emoționale și sociale, atitudini și valorile personale relaționate cu sănătatea, normele socio-culturale de gen.

  Principalii factori care au impact asupra stării de sănătate și boală sunt comportamentele care descriu stilul de viață: alimentație echilibrată, practicarea exercițiului fizic si respectarea orelor de somn.

Comportamentele sănătoase sunt învățate social de către copii prin observarea și imitarea adulților. De exemplu, alimentația, practicarea exercițiului fizic sunt comportamnte care se învață din familie în perioada timpurie de dezvoltarea (vârsta preșcolară) și au un rol definitoriu în dezvoltarea atitudinilor și practicilor din perioadele ulterioare de dezvoltare și din viața adultă relaționate cu stilul de viață sănătos.

Aparitia Legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătatoasă în unitățile de învățământ preuniversitar, recent intrată în vigoare, este binevenită, dar ea reprezintă doar o verigă din ansamblul politicii nutriționale.

Potrivit prevederilor acestei legi, Ministerul Sănătății Publice a întocmit un proiect de ordin privind lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor, conform recomandărilor specialiștilor în nutriție. De asemenea, actul normativ mai prevede ca în incinta unităților de învățământ sunt interzise prepararea, comercializarea și distribuirea oricăror alimente conținute în lista elaborata de MSP.

Astfel, dupa promulgarea legii, MSP a inițiat consultări, pentru elaborarea listei alimentelor nerecomandate, cu Comitetul național pentru alimentație si nutriție, precum și cu reprezentanți ai altor specialități medicale implicate (diabet și boli de nutriție, pediatrie etc).

În urma acestor consultari, comisia a decis că este imposibil de elaborat o listă exhaustiva de produse care sunt nerecomandate copiilor, cu atât mai mult cu cât este deja dovedit științific că alimentele „nerecomandate” sunt dăunătoare, în primul rând, prin frecvența și cantitatea ingerată și prin necorelarea cu activitățile fizice. De asemenea, există deja reglementări generale pentru siguranța alimentului, pe care trebuie să le respecte orice producător. Experții au ajuns la concluzia că, pentru eficiența implementării legii, trebuie formulate câteva criterii generale, pe baza dovezilor științifice existente, criterii în care trebuie să se încadreze alimentele comercializate sau distribuite în unitățile de învățământ.

Drept urmare, ordinul este structurat în două părți, pentru a răspunde celor două cerințe:

Anexa 1 face referire la alimentele supuse comercializării și conține criteriile pe baza cărora un aliment intră în categoria celor nerecomandate, precum și exemple de produse care, prin conținutul lor în zahăr, sare sau grăsimi, pot deveni nerecomandate. Facem precizarea că această anexa conține doar simple exemple și nu o lista exhaustivă de produse, din considerentele menționate anterior. Această anexa a avut la bază realitatea specifică din România, conform căreia copii petrec în unitățile de învățământ între 4 – 6 ore zilnic, timp în care trebuie să beneficieze de o gustare care să le aducă aproximativ 10% din aportul caloric necesar pentru o zi.

Anexele 2 – 5 conțin principiile de bază ale alimentației sănătoase la copil și adolescent, necesarul zilnic de calorii și substanțe nutritive, echivalențele alimentare utilizate pentru alcătuirea meniurilor și piramidă alimentară. Aceste anexe stau la bază alcătuirii meniurilor în acele colectivități în care copiilor li se asigură cel puțin o masă principală.

Aceste criterii au vizat: alimente cu conținut de peste 300Kcal/unitatea de vânzare; alimente cu conținut de zahăr de peste 15g/100g produs; alimente cu conținut de grăsimi de peste 20g/100g produs, din care grăsimi saturate peste 5 g/ 100 g produs și acizi grași trans peste 1g/100g produs; alimente cu conținut de sare de peste 1,5 g/100g produs; orice tip de băuturi răcoritoare, cu excepția apei potabile îmbuteliate sau a apei minerale îmbuteliate ( precizez că decizia de interzicere la comercializare a oricăror alte băuturi răcoritoare cu excepția apei are în vedere în special aspectul educațional); alimente neambalate (excepție fac bananele și citricele, care se decojesc); alimentele neetichetate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Legislația actuală nu impune obligativitatea inscripționării pe etichetă a compoziției cantitative. Din acest motiv, până la reglementarea etichetării cantitative pentru produsele vândute în școli, agentul economic va avea obligația de a face dovadă conformității produselor cu criteriile prevăzute în anexa nr. 1 a ordinului.

Voi enumera câteva din regulile generale privind alimentația copiilor în creșe, unități de învățământ sau alte tipuri de colectivități: conducerile creșelor, unităților de învățământ sau ale oricăror alte tipuri de colectivități de copii și tineri vor asigura o alimentație colectivă adaptată vârstei și stării de sănătate, specificului activității și anotimpului.Meniurile vor asigura un aport caloric și nutritiv în conformitate cu recomandările cuprinse în anexele nr. 3 și nr. 4, proporțional cu timpul petrecut de copil în colectivitate.În alcătuirea meniului unui copil peste 2 ani se va utiliza piramida alimentară : piramida alimentară este alcătuită din grupe de alimente cu o repartiție a cantității recomandate a fi consumate sub denumirea de porție nutritivă.O porție nutritivă este recomandarea cantitativă a unui aliment exprimată în grame sau folosind că unitate de măsură ceașca. În cadrul piramidei alimentare, numărul de porții nutritive dintr-o anumită grupă se stabilește în funcție de necesarul de calorii al copilului, care la rândul sau depinde de vârstă, sex, dezvoltarea corporală și gradul de activitate.

Se va evita asocierea alimentelor din aceeași grupă la felurile de mâncare servite. (ex. La micul dejun nu se va servi ceai cu pâine cu gem, ci cu preparate din carne sau cu derivate lactate; în schimb se poate folosi lapte cu pâine cu gem sau cu biscuiți; la masă de prânz nu se vor servi felul 1 și felul 2 preponderente cu glucide cereale, că de exemplu, supă cu găluște și friptură cu garnitură din paște făinoase, ci din legume).

Se vor evita la cină mâncărurile care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror combinație produce efecte digestive nefavorabile (ex. Iahnie de fasole cu iaurt sau cu compot). Mâncărurile gen tocături sunt acceptate numai dacă sunt prelucrate termic prin fierbere sau la cuptor. Ouăle se recomandă a fi servite ca omletă la cuptor și nu ca ochiuri românești sau prăjite.

Meniul va fi îmbogățit cu vitamine și săruri minerale prin folosire de salate din crudități și adăugare de legume-frunze în supe și ciorbe; Se interzice folosirea cremelor cu ouă și frișcă, a maionezelor, indiferent de anotimp, cât și a ouălor fierte (nesectionate după fierbere).

Alimentația trebuie să cuprindă o varietate largă de alimente din grupele de bază: pâine, cereale, orez și paște făinoase, vegetale, fructe, lapte, brânză și iaurt, carne, pui, pește și ouă. Masă trebuie să se servească înainte de a-i fi foarte foame copilului, de a fi obosit sau iritat. Trebuie să se ofere câteva variante de alimente la alegere și cel puțin un aliment favorit. Pentru asigurarea rației zilnice de nutrienți, mesele principale vor fi completate cu gustări formate din cereale cu lapte, sandvișuri, fructe, sucuri de fructe, iaurt simplu sau iaurt cu fructe, brânză. Alimentele din meniu pot să aibă consistență și culori diferite, în vederea stimulării poftei de mâncare. Cantitate de mâncare trebuie să fie adecvată vârstei copilului; o modalitate practică de stabilire a cantității de mâncare la copilul mic, în lipsă tabelelor și a graficelor, este de a-i servi o lingură din fiecare grup alimentar pentru fiecare an de vârstă al copilului. Masă trebuie să se încheie când copilul s-a săturat, devine neliniștit sau nu manifestă interes. Aceste reguli enumerate anterior sunt regăsite în meniurile căminului unde lucrez. (vezi anexa)

La vârstă preșcolară copii învăța comportamente prin observarea și imitarea adulților, își formează atitudinile față de comportamentele sanogene și de risc. La această vârstă se formează și reprezintarea stării de sănătate și de boală. Părinții și adulții care interacționează direct cu copii au un rol major în dezvoltarea comportamentelor sanogene cu rol protectiv asupra sănătății. Adulții inflenteaza comporatementele adoptate de copii prin modelul pe care îl reprezintă. De asemenea, aceștia sunt principalii furnizori ai oportunităților de petrecere a timpului liber și ai diversității alimentare. Părinții și educatorii sunt cei care conturează preferințele copiilor și atitudinile lor față de comportamentul alimentar, exercițiul fizic și comportamentul sexual, prin întăririle și rectiile aversive pe care le exprimă.

Pentru preșcolari alimentele și servirea mesei reprezintă o nouă oportunitate de a explora și de a culege informații. Comportamentul alimentar în această perioadă de dezvoltare se caracterizează prin:

•  curiozitate (întreabă de ce morcovii sunt portocalii, în loc să îi mănânce, sunt fascinați de noile aimente și de modul de ale servi),

•  scop (preșcolarii mănâncă când le este foame și se concentrează asupra mesei și rezută mâncarea când s-au săturat sau nu le este foame),

•  fluctuanță (apetitul copiilor crește după periade de activitate intensă și scade când sunt obosiți sau entuziasmați, preferințele culinare se modifică de la o zi la alta),

•  dorința de companie (preșcolarii doresc să mănânce împreună cu alții și copie, de multe ori, preferințele alimentare a celor din jur)

La vârsta preșcolară copii au abilitățile motorii suficient dezvoltate și sunt capabili să meargă pe o tricicletă, să urce scările, să meargă pe vârfuri, să sară peste un obstacol, să arunce și să prindă o minge, să se îmbrace singuri (cu ajutor la fermoar sau șireturi), să folosească foarfeca, să deseneze sau să picteze o figură. Activitatea fizică are un rol esențial în dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a copilului.

  Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de activitatea fizică și activitățile în aer liber reprezintă un bun predictor pentru practicarea sistematică a exercițiului fizic în perioada imediat următoare, vârsta școlară și adolescență.

Recomandări în dezvoltarea stilului de viață sănătos la preșcolari

Educarea părinților în legătură cu principiile alimentației sănătoase la adulți și la preșcolari. Educarea părinților în legătură cu rolul factorilor contextuali: De exemplu, disponibilitatea și accesibilitatea alimentelor influențează comportamentul alimentar al copiilor. Educarea părinților în legătură cu normelor socio-culturale de gen ca factor de risc în dezvoltarea preferințelor alimentare și a comportamentului alimentar nesanogen la preșcolari. Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai mâncat ca o fetiță … tu ești băiat! .. băieții mănâncă mai mult!” sau “A mâncat foarte putin … așa mănâncă fetele!” Întărirea comportamentelor alimentare sanogene la copii. Identificarea surselor de întărire dincolo de alimente și de comportametul alimentar (metodele de disciplină sunt separate de comportamentul alimentar): Copii nu sunt recompensați/gratificați cu alimente (dacă au făcut ceva bine, dacă sunt supărați, triști). Copii nu sunt amenințați cu retragerea unui aliment preferat.. Preferințele alimentare ale copiilor nu sunt pedepsite, ci redefinite prin controlul disponbilității și accesibilității alimentelor. Preșcolarii participă la masă alături de adulți și sunt lăsați să aleagă din gama de alimente servită la masă. Sunt întărite alegerile sanogene. Desertul trebuie considerat un aliment cu valențe egale cu celelalte alimente servite sau feluri de mâncare. Preferințele alimentare ale preșcolarilor trebuie respectate. Dacă preșcolarii refuză să mănânce anumite alimente sau refuză să mai mănânce un anumit aliment, adultul nu trebuie să insiste, să forțeze sau să amenințe copilul. Controlul disponbilității și accesibilității alimentelor. Se recomandă folosirea termeniror de “alimente din care putem mânca mult” vs “alimente din care putem mânca puțin” atunci când învățăm preșcolarii despre alimentele sănătoase și nesănătoase.Servirea mesei are loc într-un spațiu special amenajat (nu în orice zonă a casei) și nu este combinată cu alte activități (vizionarea TV, coloratul, pictatul, cititul, jocul).

Recomandările pentru dezvoltarea practicării exercițiului fizic: educarea părinților în legătură cu importanța implicării active în activități fizice și coparticiparea alături de copii. Educarea părinților în legătură cu normele socio-culturale de gen ca factor de risc în dezvoltarea preferințelor pentru tipul de activități de petrecere a timpului liber și de relaxare. Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai aruncat mingea ca o fată! …” sau “Hai! Aleargă mai repede … doar ești băiat” sau “Nu te mai urca pe scară! … stai cuminte! Pe scară se joacă doar băieții!” Se recomandă fotografierea copiilor practicând exerciții fizice sau excutând activități în aer liber. Aceste fotografii sunt expuse (sunt înrămate și decorează camera copilului sau alete spații în casă). Copiilor li se artă imagini cu femei și bărbați sportivi, sunt urmărite la TV emisiuni sportive. Părinții pot propune ca acivitte de familie partciparea la jocurile sportive la care este permisă prezența spectatorilor (baschet, handbal, fotbal, polo etc.) Întărirea practicării activităților în aer liber la copii. Întărirea practicării activităților în aer liber atât la fete, cât și la băieți, dincolo de prescripțiile comportamentale de gen. Folosirea activităților fizice în aer liber (călărie, înnot, jocuri cu mingea sau alte accesorii) ca recompense pentru dezvoltarea preferinței pentru astfel de activități de petrecere a timpului liber și de relaxare. Înscrierea copiilor în cluburi sportive organizate. Întărirea diferențială a activităților fizice, dinamice ca mijloc de petrecere a timpului liber, față de activitățile statice ca jocul pe computer, vizionarea TV. Respectarea preferințelor copiilor pentru anumite activități sportive. Dacă preșcolarii refuză să practice un anumit joc sau săă participe la numite activități în aer liber sau cluburi sportive, adultul nu trebuie să insiste, să forțeze sau să amenințe copilul. Controlul activităților de petrecere a timpului liber a preșcolarilor (reducerea accesului la jocurile pe computer sau vizionarea TV):Este permisă o oră sau două de vizionare TV în fiecare zi (emisiunea de vizionat este aleasă de părinte). Părintele vizionează împoreună cu copilul emisiunea TV și discută pe baza ei (copilul nu stă singur la TV sau la computer)

Nu se recomandă ca în camera copilului să fie TV sau computer. Copilul nu folosește telecomanda.

Capitolul IV

Analiza și interpretarea rezultatelor

4.1. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului

Reprezentare grafică comparativă:

Legendă:

Cod. M – întrebare nr.grupa martor

Cod E – întrebare nr.grupa de experiment

Cod. M – întrebare nr.1 grupa martor

Cod. E – întrebare nr.1 grupa experimentală

După cum se poate observa din cele două reprezentări grafice răspunsurile primite la prima întrebare din partea celor două grupe de părinți indică procentul cel mai mare pentru a 2-a variantă de răspuns, în proporție de 36% și 44%, ceea ce înseamnă că, timpul liber acordat zilnic activităților cu copiii în aer liber este de 1-2 ore pe zi. Al doilea procent realizat este de peste 20% pentru grupa de părinți martor și grupa de părinți experimental indicând varianta de răspuns în care ei iși petrec mai mult de 2 ore pe zi cu copiii în aer liber, în funcție și de anotimp și de zilele libere ale acestora, în special în week-end și în anotimpul cald. Concluzia care se desprinde în urma răspunsurilor primite la această întrebare este următoarea: părinții acordă zilnic minim o ora pe zi pentru activitățile în aer liber și doar câțiva dintre ei sunt condiționați de zilele libere ale săptamânii și anotimp.

Cod. M – întrebare nr.2 grupa martor

Cod. E – întrebare nr.2 grupa experimentală

La cea de a doua întrebare se înregistrează procente mari de 100% la ambele grupe, acestea optând pentru prima variantă de răspuns mai precis consideră că activitățile fizice sunt importante pentru dezvolatrea psiho-fizică otpimă a copilului.

Cod. M – întrebare nr.3 grupa martor

Cod. E – întrebare nr.3 grupa experimentală

La cea de-a treia întrebare procentele cele mai mari sunt de 30% pentru grupa martor și 32% pentru grupa experimentală în favoarea aceleiași variante de răspuns adică, părinții ambelor grupe consideră jocurile de mișcare în aer liber sunt activitățile preferate ale copilului cu familia. Procentele cele mai mici la grupa martor sunt de 10% pentru raspunsurile legate de jocurile sportive și 7% la grupa experimentala pentru răspunsurile legate de jocurile de manipulare si 11% pentru jocuirle sportive de pe lista de activităti preferate. La grupa martor procentul de 20% îl regăsim la trei varinate de răspuns, adică câțiva au ales pe lista de activități preferate: jocurile de manipulare, vizionrile TV și activitățile artisitico-plastice. Deci, o mare parte din părinții celor doua grupe au constat ca jocurile de mișcare în aer liber sunt activitățile preferate ale copilului cu familia, urmând la o distanța mică vizionările TV și activitățile artistico-plastice.

Cod. M – întrebare nr.4 grupa martor

Cod. E – întrebare nr.4 grupa experimentală

La cea de a patra întrebare 31% din părinții grupei martor au considerat ca plimbările în aer liber și joaca în casă sunt principalele activitati de petrecere a timpului liber în afara gradiniței. Un procentaj apropiat de peste 30% îl regăsim și la grupa experențială pentru cele două varinte de răspuns amintite. Cel mai mic procentaj la grupa martor de 6%, respectiv 2% la grupa experimentală îl constituie ultima variantă de răspuns, adică foarte puțini părinți își incurajează copilul spre practicarea unui sport la această vârstă. Urmează mai apoi varinta a doua de răspuns, doar 8% din grupa martor și 7% din grupa experimentală în care timpul liber în afara grădiniței al copilului și-l petrece în fața calculatorului. Concluzia este că, timpul liber petrecut de copil în afara grădiniței este dedicat plimbărilor în aer liber și a jocului acasă în cazul condițiilor meteorologice de afară.

Cod. M – întrebare nr.5 grupa martor

Cod. E – întrebare nr.5 grup de experiment

La cea de a cincea întrebare putem observa procentajul maxim pentru prima variantă de raspuns la grupa martor, si peste 80% din răspunsurile grupului experimental pentru prima varintă de răspuns. Astfel majoritatea părinților au confirmat regularitatea celor trei mese zilnice ale copilului lor, și doar 13% din părinții grupei experimentale nu cunosc regularitatea celor 3 mese zilnice ale copilului lor din cauza programului încărcat de la serviciu, copilul fiind în îngrijirea bunicilor.

Cod. M – întrebare nr.6 grup martor

Cod. E – întrebare nr.6 grup de experiment

La a șasea întrebare cel mai mare procentaj în ambele grupe l-am regăsit în prima variantă de răspuns, și cel mai mic procentaj de 0% la grupa martor , respectiv 13% la grupa experimentală pentru a treia varintă de răspuns. Astfel, produsele lactate sunt consumate zilnic de 73% din copii grupului martor și 86% din copii grupului experimental. Doar 20%din părinții grupei martor și 33% din părinții grupei experimentale au estimat consumul de lactate de câteva ori pe săptămână și 13% din părinții grupei exprimentale au estimat un consum rar de produse lactate.

Concluzia este că majoritatea preșcolarilor consuma zilnic produse lactate.

Cod. M – întrebare nr.6 grup martor

Cod. E – întrebare nr.6 grup de experiment

Consumul de pește este mic, doar 20% din părinți considerând necesar consumul de câteva ori pe săptămână a cărnii de pește și 86% din părinții grupului martor, respectiv 100% din părinții gurpei experiențiale au recunoscut consumul rar de carne de pește a copilului lor. Astfel, consumul de carne de pește este mic pentru alimentația corectă a copilului preșcolar.

Cod. M – întrebare nr.6 grup martor

Cod. E – întrebare nr.6 grup experimental

Procentul cel mai mare în consumul de ouă îl înregistreaza a doua variantă de răspuns în ambele grupe, 100% din grupa experimentală au afirmat consumul de câteva ori pe săptămână de ouă și doar 7% din grupa martor consumă zilnic ouă, 27% din grupa martor consumă rar ouă. Ca o concluzie clara din cele două grafice, majoritatea preșcolarilor consuma de câteva ori pe săptămână ouă.

Cod. M – întrebare nr.7 grup martor

Cod. E – întrebare nr.7 grup experiment

La a șaptea întrebare, grupa martor a înregistrat cel mai mare procentaj de 59% la prima varinta de răspuns, și doar 40% din grupa experimentală la aceeași varianta de răspuns. Cel mai mic procentaj obținut de grupa martor și grupa experimentală este la a treia variantă de răspuns. Grupa experimentală a obtinut cel mai bun procentaj la a doua variantă de răspuns, 47% din copii lor consumă de câteva ori pe săptămână produse din carmne și mezeluri. În schimb, 59% din grupa martor consumă zilnic produse din carne și mezeluri. Astfel, consumul de carne și mezeluri este ridicat în rândul preșcolarilor.

Cod. M – întrebare nr.8 grup martor

Cod. E – întrebare nr.8 grup experimental

La ultima întrebare din chestionar, cel mai mare procentaj la grupa martor este obținut la prima varinta de răspuns și cel mai mic procentaj la a doua varintă de răspins. Astfel, în grupa martor 67% au luat vitamine în ultima lună. În schimb, în grupa experimentală același procent de 67% nu au luat vitamine în ultima lună. Astfel, consumul de vitamine este echilibrat în cele două grupe.

4.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute în urma testărilor

Prezentarea datelor la testare inițială

Dezvoltare somatică/ grup experential

Dezvoltare somatică/ grup martor

Prezentarea datelor la testare finala

Dezvoltare somatică a grupului experential

Dezvoltare somatică a grupului martor

După efectuarea testării finale privind dezvoltarea fizică și motrică a subiecților, am analizat și comparat datele acestei testări cu cele ale testării inițiale, pe baza valorilor medii obținute la fiecare indicator. Raportant aceste date la particularitățile de vârstă ale preșcolarilor de 3-5 ani, pot aprecia că subiecții participanți la experiment se încadrează în nivelul baremelor normale de dezvoltare.

Activitățile desfășurate în cadrul orelor de educație fizică au influențat dezvoltarea fizică și motrică a elevilor. Lucrul acesta se observă din datele obținute la cele două testări.

Dacă adăugăm tabelele cu mediile la greutatea corporală observăm că la indicatorul talie se înregistrează o medie de 110,5 cm la grupul martor și 110,1 cm la grupul experențial la testare inițială și 112 cm grupul martor, 113 cm la grupul experențial la testarea finală.

Graficul nr. 1

Analiza comparativă a indicatorului Talie grup martor

Diferența de 1,5 cm la grupul martor și 1,2 cm la grupul experimental ne indică o creștere normală în ambele grupe.

Graficul nr.2

Analiza comparativă a indicatorului Talie grup experimental

Greutatea indice de mare importanță în studierea factorilor care relevă creșterea globală a organismului este, spre deosebire de talie, un indice labil fiind influențat de mediul extern și intern și mai puțin de factorul genetic.

Graficul nr. 3

Analiza comparativă a indicatorului greutate-grup martor

Graficul nr. 4

Analiza comparativă a indicatorului greutate-grup experențial

Se înregistrează o medie de 17,5 kg la grupul martor și o medie de 18,5 kg grupul experențial la testarea inițială și o medie de 18,6 la grupul martor și 19.8 kg la grupul experențial la testarea finală. Diferența de 1,1 kg respectiv 1,3 kg dintre cele două grupe ne indică o creștere normală atât la grupul martor cât și la grupul experențial.

Elasticitatea toracică este un parametru care nu se măsoară ci se obține prin calcularea diferenței dintre valoare perimetrului toracic în inspirație maximă și cea a perimetrului toracic în expirație forțată.

Graficul nr. 5

Analiza comparativă a indicatorului elasticitate toracică (grup martor)

Graficul nr. 6

Analiza comparativă a indicatorului elasticitate toracică (grup experimental)

Pentru elasticitatea toracică se înregistrează o medie de 3 cm la testarea inițială în ambele grupe, față de testarea finală unde se înregistrează o medie de 4 cm la grupul martor și 4,5 cm la grupul experențial. Diferență de 1 cm la grupul martor și 1,5 cm la grupul experimental ne indică o bună adaptabilitate la efort în ambele grupe.

Dinamica valorilor parametrilor somatici prelucrați statistic,

comparativ testarea inițială cu testarea finală

Grupă martor

Grupă experiemntal

În cele ce urmează voi proceda la o analiză a datelor obținute în urma testarilor ce au vizat pregătirea fizică a copiilor. Probele de motricitate aplicate au fost parcursurile aplicative.

Dinamica valorilor parametrilor somatici prelucrați statistic,

comparativ testarea inițială cu testarea finală

Eșantion grup martor

Eșantion grup experimental

Parcursul aplicativ a fost introdus în bateria de teste pentru determinarea capacității de generalizare și verificare a coordonării generale. La testarea inițială se înregistrează o medie de 17”44 la grupul martor și 16”8 la grupul experimental. La testarea finală 16”42 –grup martor și 15”7- grup experimental. Progresul realizat fiind de 1”02 la grupul martor și 1”1 la grupul de experiment.

Rezultatele obținute de grupele experimentale la indicatorul

Parcurs aplicativ – comparativ testarea finală cu cea inițială

Desfășurarea testelor a permis evidențierea în mod deosebit a unor copii care, prin rezultatele obținute la mojoritarea probelor dovedesc calități deosebite pentru practicarea atletismului.

Din analiză în intrerpretarea datelor, reiese că rezultatele superioare obținute la testările finale se datorează un numai creșterii și dezvoltării fizice, și mai ales folosrii celor mai eficiente metode și mijloace de acționare în funcție de particularitățile de vârstă individuale.

Concluzii

Părinții acordă zilnic minim o ora pe zi pentru activitățile în aer liber și doar câțiva dintre ei sunt condiționați de zilele libere ale săptamânii și anotimp.

Activitățile fizice sunt importante pentru dezvolatrea psiho-fizică otpimă a copilului, aici intră jocurile de mișcare în aer liber, care sunt activitățile preferate ale copilului cu familia, iar timpul liber petrecut de copil în afara grădiniței este dedicat plimbărilor în aer liber și a jocului acasă în cazul condițiilor meteorologice de afară.

Părinții au confirmat regularitatea celor trei mese zilnice ale copiilor, majoritatea preșcolarilor consuma zilnic produse lactate, consumul de carne de pește este mic pentru alimentația corectă a copilului preșcolar și majoritatea preșcolarilor consuma de câteva ori pe săptămână ouă.

consumul de carne și mezeluri este ridicat în rândul preșcolarilor, iar consumul de vitamine este echilibrat.

În activitatea de educație fizică trebuie să se pornească întotdeauna de la o cunoaștere aprofundată a colectivului de preșcolari, testările vor evidenția dezvoltarea fizică armonioasă, motrica fizică.

Apreciind corect posibilitățile psihice, biologice, motrice ale grupei de preșcolari, suntem conștienți că se pot realiza integral cerințele programei privind învățarea, consolidarea deprinderilor motrice de bază în strânsă corelație cu dezvoltarea calităților motrice.

Experimentul demonstrează că pentru dezvoltarea calităților motrice nu există limită de vârstă ci mijloace și metode adecvate vârstei, nivelului de dezvoltare fizică, psihică și motrică.

De asemenea indicii de la testarea finală ne ajută să apreciam faptul că realizarea unei activități riguros planificate, cu exerciții eșalonate corect din punct de vedere pedagogic, ținând seama de dezvoltarea fizică, psihică, motrică a preșcolarului duc la realizarea modelului preșcolarului de grupă mare, apt pentru a se integra mai rapid în învățământul primar.

Experimentul demonstrează că parintii copiilor din gradinita nu cunosc reperele esențiale de alimentație corecte a preșcolarului cuprinse în meniurile grădiniței. S-a demonstrate ca cei mai mulți părinți iși petrec timpul de joaca cu copiii în afara căminului în funcție de anotimp și de vremea de afară. Majoritatea copiilor consumă zilnic preparate din carne dar nu consumă zilnic mezeluri. Preșcolarii preferă produsele lactate cuprinse în meniurile alimentare zilnice și în alimentația copilului în afara gradinitei. Aceste produse le consumă zilnic sub diferite forme, în special laptele și iaurtul.

Experimentul demostreaza acordarea unei atenții deosebite asupra unui regim alimentar adecvat vârstei și nevoii de mișcare a copilului putem realiza un mediu favorabil unei dezvoltări și creșteri armonioase a organismului copiilor preșcolari mici (nivel I)

Bibliografie:

Albu C., Albu Adriana, Vlad Tiberiu, Iacob Ioan.

“Psiohomotricitatea”, Institutul European, Iași 2006 (www.euroinst.ro)

Albu V.

“Teoria educației fizice și sportului” Editura EX PONTO, Constanța ,1999.

Badiu T.

“ Teoria educației fizice și sportului” Editura Mongabit, Galați, 2002.

Badiu T, Ciorba C., Badiu G.

“ Educația fizică a copiilor preșcolari” Editura Garuda –Art, Chișinău, 1999.

Blandine Calais-Germain , Andree Lamotte

“ Anatomie pentru mișcare. Exerciții de bază” Editura Polirom 2009, www.procarti.ro

Bucur Gheorghe, Octav Popescu.

“ Educație pentru sănătate în școala” Editura Piat Lux, București, 1999.

Bărbuță Radu,

“ Puericultura” Editura Junimea, Iași , 1975.

Carstea Gh,

“ Teoria si metodica educației fizice și sportului” Edit. AN-DA, Bucuresti., 2000

Cretu C.C., Ciucurel C.

“ Ghid privind desfășurarea activităților de educație-fizică în grădiniță” Editura Tiparg 2007, www.tiparg.ro

**** Curriculum pentru învățământul preșcolar” M.E.C.T. 2008

Dumitru Gheorghe

“Nutriție și toxicologie. Îndrumător de lucrări practice ” Edit. AFT 2003

Florea Iordăchescu

“ Pediatrie” Editura Național București 1998

Horghidan V.

“ Problematica psihomotricității” Editura Globus, București., 2000

Lupu Elena

“Metodica predarii educației fizice și sportului” Institutul European, Iași 2006, www.euroinst.ro

http://www.prăvăliata.ro/carnea.htm

http://www.prăvăliata.ro/lapte.htm

www.sănătatea.com

http://www.slăbire-sănătate.ro/ articole/zahărul.php

http://mămicile.ro

CHESTIONAR PENTRU IDENTIFICAREA OBICEIURILOR ALIMENTARE ȘI A ACTIVITĂȚILOR FIZICE A COPIILOR

Vă rugăm să răspundeți la toate întrebările după cum este cazul.

Vă asigurăm, că la acest chestionar,nu există răspunsuri bune sau rele.

Răspunsurile sunt confidențiale.Vă rugăm să răspundeți sincer.

Răspundeți prin încercuirea uneia dintre variante sau a mai multor variante după cum va fi cazul

Vă mulțumim!

Cât timp liber acordați zilnic activităților cu copiii în aer liber?

o jumătate de oră pe zi

1 – 2 ore

mai mult de 2 ore.

……………………………

Credeți că activitățile fizice sunt importante pentru devoltarea psiho-fizică optimă a copilului d-voastră?

da

nu

nu știu

Care sunt activitățile preferate ale copilului d-voastră atunci când este cu toată familia? Puteți bifa mai multe variante

jocurile de rol

jocurile de manipulare

jocurile de mișcare în aer liber (inclusiv plimbările)

vizionările TV

activitățile artistico-plastice

activitățile sportive

Copilul d-voastră petrece timpul liber, atunci când nu este la grădiniță, astfel:

utându-se la Tv,

în fața calculatorului

la plimbări în aer liber

se joacă în casă

practică o ramură de sport ( Puteți bifa mai multe variante)

Copilul d-voastră are zilnic 3 mese regulate ?:

Da

Nu

Nu știu

Cât de frecvent consumă copilul d-voastră produse lactate ( lapte,brânză)?:

zilnic

de câteva ori pe săptămână

rar

niciodată

nu știu

Dar carne de pește ? :

zilnic

de câteva ori pe săptămână

rar

niciodată

nu știu

Dar ouă ? :

zilnic

de câteva ori pe săptămână

rar

niciodată

nu știu

7) De asemenea, consumul de carne și mezeluri cum se realizează? :

a) zilnic

b) de câteva ori pe săptămână

c) rar

niciodată

nu știu

8) Copilul d-voastră a luat vitamine în ultima lună?:

a) Da

b) Nu

c) Nu știu

MENIURI – GRĂDINIȚĂ

SĂPTAMÂNA 1

Luni:

Ceai cu lămâie + pâine cu unt și miere

Supă cu tăiței

Friptură de pui cu pure de cartofi

Mere

Cornuri Chipicao

Marți:

Ceai cu lămâie + pâine cu mușchi file

Ciorbă de pui

Spaghete cu telemea

Banane

Napolitane Joe

Miercuri:

Lapte cu cereale

Ciorbă de zarzavat

Musaca de cartofi cu piept de pui

Salată de varză

Banane

Iarut + Prăjitură Bauri

Joi:

Ceai cu lămâie + Pâine cu cremvusti de pui

Supă cu găluște

Friptură de pui cu fasole galbenă

Fursecuri

Mere + Chec

Vineri:

Ceai cu lămâie + Pâine cu brânză “Almette”

Ciorbă de zarzavat

Friptură din piet de pui la grătar cu legume asortate

Mere +Biscuiți Ulpio

SĂPTĂMÂNA A 2-A

Luni:

Ceai cu lămâie + Pâine cu unt și cașcaval

Ciorbă de pui

Papanași cu brânză dulce și smântâna

Mere

Biscuiți cu cremă

Marți:

Lapte cu cereale

Ciorbă de legume

Escalop din piept de pui cu orez sârbesc

Ciocolată Kinder

Banane

Miercuri:

Ceai cu lămâie + Pâine cu brânză topită

Supă cu găluște

Friptură de pui cu mazăre

Portocale

Kinder Delice

Joi :

Lapte + Pâine cu Finetti

Supă cu tăieței

Friptură de pui cu cartofi țărănești

Portocale

Covrig Polonez

Vineri:

Ceai cu lămâie + Pâine cu șuncă de pui

Ciorbă de legume

Friptură din mușchi de proc cu varză

Mere

Iaurt + Prăjitură Măgura

TABEL CU CONȚINUTUL IN PROTIDE,LIPIDE ȘI CALORII

(în grame la 100 g aliment consumabil)

Acest tabel a fost efectuat de Ministerul Sănătații – Institutul de Igienă și Sănătate Publică București, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 59 bis din 22 martie 2004.

1. Produse din lapte si preparate din lapte și ou:

2. Produse din carne si preparate din carne:

3. Legume prospete:

4. Legume conservate, mutrate, deshidratate si uscate:

5. Sucuri de fructe și legume, compoturi:

6. Produse derivate din cereale:

7. Fructe proaspete

Piramida alimentara pentru nutritia copiilor raportata la aliment si la grupa de varsta