Algoritmi de Tranzactionare

Cuvânt Introductiv

Piața financiară are un rol important în economia de piață modernă deoarece aceasta poate fi considerată principala sursă de finanțare pentru companiile noi care se listează sau unde acționarii unor companii își pot vinde o parte din acțiuni pentru a obține bani.

După cum vedem piața financiară poate fi împărțită în două, piața primară și piața secundară. Piața primară este locul unde se emit pentru prima oară acțiunile și companiile obțin în mod direct finanțarea necesară. Piața secundară este piața unde se tranzacționează acțiunile deja emise și la care companiile înscrise pe acele acțiuni nu primesc niciun ban.

Acțiunile nu sunt singurele instrumente tranzacționate pe bursa de valori, în funcție de câștigul pe care și-l dorește investitorul să obțină există o gamă largă de instrumente care pot satisface orice nevoie, cerință și asumare de risc a investitorului – de exemplu: obligațiunile pot fi considerate ca cele mai sigure instrumente financiare în timp ce derivatele sunt considerate cele mai riscante dar si cele mai profitabile.

Apariția piețelor si instrumentelor financiare a condus la accelerarea efectului de globalizare, efect care ajută la dezvoltarea țărilor și deschiderea oportunităților de finanțare.

Am ales această temă deoarece mi s-a părut interesant și foarte ușor de aplicat. Am venit cu această idee când am început să caut definiția ingineriei financiare și ce fel de carieră poți să ai dacă obții un master în așa ceva.

În final am ajuns la concluzia că inginerie financiară înseamnă două lucruri. În primul rând inginerie financiară poate să însemne creearea unor produse și/sau servicii financiare care să satisfacă cerințele și nevoile clienților sofisticați iar în al doilea rând ingineria financiară mai înseamnă combinarea teoriei financiare cu programare și matematică pentru a obține algortimi de tranzacționare,tranzacționare cu frecvență înaltă și analiză cunatitativă. Toate acestea fac parte din ingineria financiară deși ingineria financiară nu este considerată o ramură a ingineriei.

Lucrarea științifică “Algoritmi de Tranzacționare” urmărește ghidarea și informarea cititorului asupra activității de algoritmizare a tranzacțiilor, a modului în care se desfășoară și strategiile aplicate pe piață.

Istoria algoritmilor de tranzacționare a început cu tranziția de la licitația clasică la tranzacționarea computerizată de la începutul anilor 1970. La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, rețelele de comunicare electronică au inceput să devină mai popular pentru dealeri care căutau pentru un mod de access mai eficient în piețe. Aceste evoluții au stabilit etapa pentru algoritmi de tranzacționare.

Algoritmii de tranazacționare sunt un segment foarte competitiv al piețelor financiare globale deoarece profitul marginal al fiecărei tranzacții este foarte mic iar potențialul pentru profit este foarte mare.

Algoritmii de tranzacționare trebuie modificați în timp pentru a face față competiției.

De exemplu Knight Capital a pierdut $440 milioane în 45 de minute datorită concurenței de la programul de Retail Liquidity de la NYSE. Mulți observatori spun că acest lucru s-a întămplat datorită faptului că Knight Capital a încercat să-și actualizeze algoritmii doar că acestea aveau defecte iar mii de tranzacții au fost efectuate înainte realizării defectelor.

Un alt exemplu este “Flash Crash” din 2010 când o comandă mare pentru vânzarea de futures “e-mini” de pe indicatorul S&P 500 făcută de către un fond mutual. Deoarece această tranzacționare algoritmică a fost programată să ia în considerare numai volumul de tranzacționare și nu prețul sau timpul, ordinea a fost executată intr-un timp foarte scurt.

Sursă: Imagine preluată http://s.wsj.net/media/FlashCrashChart_K_20110506102011.jpg

Există o mulțime de avantaje privind tranzactionarea algoritmică:

Scoate emoțiile din calcul: Comenzile sunt executate automat odată ce regulile au fost întălnite.

Abilitatea de a testa inainte sau backtesting: Backtesting aplică reguli de tranzacționare în istoricul pieței pentru a determina viabilitatea ideii sau nu.Această abilitate le permite traderilor să-și perfecționeze strategia dar ei nu pot lăsa loc pentru interpretare.

Păstrează disciplina: Pentru că regulile de tranzacționare sunt stabilite iar executarea se face automat.

Disciplina este deobicei pierdută datorită factorilor emoționali precum teama de a încasa o pierdere sau dorința de a scoate mai mult profit.

Asigura Coerență: Una dintre cele mai mari provocări este planificarea și executarea planului. Chiar dacă un plan este profitabil, traderii care ignoră regulile alterează orice așteptare pe care sistemul l-ar fi avut.

Diversificarea tranzacționarilor: tranzacționarea algoritmică permite user-ului să tranzacționeze de pe mai multe conturi sau strategii diferite în același timp.

Dezavantaje:

Defecțiuni mecanice: Povestea în spatele algoritmilor de tranzacționare pare simplă, instalezi software-ul, programezi regulile și te uiți cum tranzacționează. În realitate, tranzacționarea algoritmică este o metodă complexă de tranzacționare.

Monitorizarea: Deși pare ușor să lași calculatorul aprins și să tranzacționeze toată ziua, sistemele trebuie urmărite. Asta datorită faptului că există posibilitatea defecțiunii mecanice și pierderea conectivității la internet.

Supra-optimizare: Unii traderi creează strategii care pot fi bune pentru back-testing dar să nu obțină aceleași performanțe în realitate pentru că au fost ajustate prea mult.

Înainte să închei trebuie să menționez faptul că există o diferență între Algorithmic Trading sau algoritmi de tranzacționare și High Frequency Trading sau tranzacționări cu frecvență înaltă.

Algoritmii de tranzacționare se referă la strategii de executare care sunt folosite deobicei de managerii de fonduri pentru a cumpăra sau a vinde o cantitate mare de acțiuni. Scopul este să reducă costurile de tranzacționare cu un anumit risk și constrângeri de timp.

High – Frequency Trading(HFT), aici, oportunitățile sunt căutate și profitate în timp de la millisecunde până la ore. Unele strategii de HFT adoptă un rol de market maker păstrând o poziție neutră și oferind lichiditate în timp ce profită de discrepanțe în prețuri. Alte strategii invocă metode de time series analysis, machine learning și inteligență artificială pentru a prezice mișcări și pentru a izola trenduri printre masele de date.

Capitolul I: Piețe Financiare

Pentru a putea studia universul complex al investițiilor de pe piața de capital, este necesar, în primul rând, cunoașterea unor aspecte legate de tipurile de instrumente tranzacționate și segmentele piețelor de capital,.

În cadrul economiei de piață au loc procese reale în care se creează bunuri și servicii și procese financiare, a banilor și activelor financiare. Piața funcționează pe baza unor legi între care un rol important îl au legea cererii și a ofertei, legea concurenței și legea valorii.

Piața reală corespunzătoare proceselor reale și piața financiară formează componentele economiei de piață.

Piața financiară poate fi definita ca o piață unde activele financiare sunt schimbate (tranzacționate) și unde se confruntă cererea cu oferta de resurse financiare. Deși existenta unei piete financiare nu este o condiție necesară pentru creearea și tranzacționarea unor active financiare, în majoritatea economiilor activele financiare sunt create și subscrise într-un tip de piață financiară.

Dicționarul complet al economiei de piață arată că „piața financiară, componentă a economiei de piață constituită din mecanisme specifice, a căror funcționalitate se realizează prin instrumente financiare, instituții financiare și printr-un regim juridic adecvat care asigură circulația resurselor bănești în condiții competiționale. Piața financiară constituie un mediu extrem de dinamic, reînnoit și dezvoltat rapid în ultimele decenii”.

Dacă în ceea ce privește definiția pieței financiare în literatura de specialitate elementele de bază sunt: componentă a economiei de piață, funcționează prin mecanisme și relații specifice, prin instituții financiare și cu instrumente specifice, structura pieței financiare a cunoscut în literatura de specialitate abordări diferite, întâlnindu-se două abordări, cea anglo-americană și cea continental-europeană.

Concepția anglo-americană arată că piața financiară este structurată pe două componente și anume piața de capital și piața monetară. Piața de capital cuprinde emisiunea și negocierea valorilor mobiliare pe termen lung, iar piața monetară instrumentele financiare pe termen scurt și tot ca o componentă a pieței financiare, concepția anglo-americană include și piața asigurărilor.

Abordarea continental-europeană arată că structura pieței de capital cuprinde piața financiară (piața valorilor mobiliare pe termen lung) și piața monetară.

Ceea ce le deosebește pe aceste abordări se observă că acestea sunt numai de denumire și nu de substanță, adică se înlocuiesc termenii de capital și financiar între ei.

Clasificarea Piețelor financiare

Piețele financiare se pot clasifica după mai multe criterii, cum ar fi: felul titlurilor tranzacționate, procedurile de tranzacționare utilizate, localizarea fizică a pieței, teritoriul în care funcționează. Astfel după teritoriul în care funcționează avem piețe financiare naționale și piețe financiare internaționale. După felul titlurilor tranzacționate avem piața monetară și piața valutară pe care se tranzacționează titluri monetare și piața de capital, de asigurări și cea imobiliară pe care se tranzacționează titluri financiare.

După modalitatea în care are loc emisiunea avem piața financiară primară pe care emisiunile de titluri au loc pentru prima dată și piața secundară, piață pe care sunt tranzacționate titluri aflate deja în circulație.

Un alt criteriu de clasificare îl reprezintă procedurile de tranzacționare după care avem piața financiară de licitație și piața financiară de negocieri.

După localizarea fizică avem piața organizată cu reguli de tranzacționare fixate, piața la ghișeu, adică piața localizată la birourile brokerilor, dealerilor și emitenților de titluri și piața la vedere pe care titlurile sunt tranzacționate pentru livrare și plata imediată.

După felul instrumentelor financiare avem piața de valori mobiliare, piața monetară, piața instrumentelor financiare derivate, piața contractelor forward, swap-uri etc.

Segmentele Pieței de Capital

Finanțarea pe termen lung și mediu se referă la constituirea acelor surse de finanțare care rămân la dispoziția întreprinderii o perioadă mai mare de un an și care finanțează activele imobilizate, sau, cu alte cuvinte, sursele permanente finanțează nevoile permanente.

Despărțim finanțarea globală pe termen lung și mediu în două componente: finanțarea cu surse interne și finanțarea cu surse externe.

Componenta principală a finanțării externe o constituie crearea de capital social și creșterea prin emisiunea de acțiuni .

Deci, în această etapă a finanțării are loc crearea capitalului prin piața primară.

Piața primară este definită ca „segmentul primar al piețelor de capital și servește la prima plasare a emisiunii de valori mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu și lung, atât de pe piețele interne de capital, cât și de pe piața internațională.”

Ca orice piață, piața primară este locul de întâlnire a ofertei și cererii de capitaluri pentru finanțarea activităților din economie.

Concret, pe acest segment al pieței de capital are loc emisiunea și plasarea titlurilor nou emise (pe termen lung), respectiv acțiuni și obligațiuni.

Emisiunea de acțiuni are loc inițial prin crearea capitalului social și ulterior prin emisiunea suplimentară pentru majorarea acestuia, pe când emisiunea de obligațiuni are loc în momentul împrumutului.

Oferta publică de vânzare are două segmente și anume: oferta publică primară, când au loc emisiuni de valori mobiliare emise inițial și oferta publică secundară, când valorile mobiliare au mai fost emise o dată.

Titluri financiare pe piața de capital

Titlurile financiare sunt definite ca “document legal emis de stat sau de unele unități economice, cu o valabilitate mai mare de un an, în scopul finanțării unor activități economice sociale”.

Alți autori definesc titlurile financiare ca fiind „titluri de proprietate sau de creanță, care conferă deținătorului de titluri un drept mobiliar (participații și creanță), care pot fi transmise altor entități juridice sau persoane fizice pe calea negociabilității lor pe piețele financiare”. Din această definiție rezultă că titlurile financiare au următoarele caracteristici:

sunt titluri de proprietate sau de creanță;

conferă deținătorului un drept mobiliar;

se pot transmite altor entități juridice sau persoane fizice pe calea negocierii pe piețele de capital.

Clasificarea Acțiunilor

Societățile comerciale prin actul constitutiv caută să stabilească diferite tipuri de acțiuni care vor conferi proprietarilor anumite drepturi. Felul acțiunilor diferă de la o țară la alta.

Astfel în Franța,se disting: acțiunile de capital sau de numerar (sau obișnuite), acțiunile de aport și acțiunile cu dividende prioritare (care nu conferă dreptul de vot, dar garantează în contrapartidă un dividend prioritar minim de îndată ce există un beneficiu), titlurile participative(au fost folosite pentru aport de fonduri proprii ale societăților naționalizate, nu au drept de vot, sunt remunerate în același timp de o rată fixă și printr-un procentaj legat de rezultatele sau cifra de afaceri a emitentului și din punct de vedere fiscal sunt acțiuni la care s-a eliminat dreptul de vot și care au fost create cu ocazia naționalizării).

În România tipurile de acțiuni pot fi:

Actiuni nominative

Actiuni la purtator

Acțiunea de aur

Din punct de vedere al avantajelor acordate acțiunile pot fi:

acțiuni ale membrilor fondatori;

alte acțiuni privilegiate.

Cea mai răspândită clasificare a acțiunilor este:

acțiuni comune;

acțiuni preferențiale sau cu dividend preferențial

Acțiunile comune dau dreptul la recuperarea capitalului investit, dreptul de vot, dreptul de preemțiune și dreptul de dividende iar Acțiunile preferențiale pot să aibă următoarele caracteristici:

cumulativitatea (permite ca dividendele neplătite timp de 2-3 ani să fie încasate cumulat de acționari);

ajustabilitatea (permite recalcularea dividendului la un anumit interval de timp);

convertibilitatea (transmiterea acțiunilor preferențiale în acțiuni obișnuite);

participativitatea (obținerea unui dividend suplimentar din profitul net care rămâne după ce au fost plătite dividendele privilegiate și cele aferente acțiunilor obișnuite);

revocabilitatea (acțiunile preferențiale pot fi revocate după o perioadă de timp).

Un alt criteriu întâlnit în S.U.A. este cel din punct de vedere al autorizării. Astfel după acest criteriu acțiunile sunt:

acțiuni autorizate;

acțiuni emise și aflate în circulație;

acțiuni de trezorerie;

acțiuni neemise (care nu au fost puse în circulație).

Acțiunile autorizate arată numărul maxim de acțiuni, din orice clasă pe care o societate comercială poate să le pună în circulație atunci când se înregistrează ca societate comercială pe acțiuni.

Acțiunile emise și în circulație – așa după cum arată și denumirea sunt acțiunile autorizate pe care societatea comercială le-a emis, deci le-a pus în circulație.

Acțiunile de trezorerie sunt acțiunile pe care societatea emitentă le-a răscumpărat, le-a retras sau le-a redobândit în orice alt mod legal de pe piață, fără a recurge la diminuarea capitalului social. Denumirea provine de la faptul că aceste acțiuni sunt disponibile pentru a fi repuse în circulație și sunt „tezaurizate” de emitent. Caracteristica principală a lor este faptul că nu au drept de vot și pentru ele nu se plătesc dividende.

Acțiunile (autorizate) neemise sunt acțiunile pe care societatea emitentă nu le-a pus în circulație deși ele au fost autorizate de a fi emise. În momentul în care se dorește majorarea capitalului social sau/și pentru scopurile precizate la acțiunile de trezorerie ele sunt puse în circulație.

În afară de acțiunile precizate mai sus se întâlnesc și alte tipuri de acțiuni cum sunt acțiuni fără valoare nominală, acțiuni populare și acțiuni SICAV.

Clasificarea Obligațiunilor

Activele Fixed Income, precum obligațiunile, permite guvernelor și corporațiilor să emite datorii până la perioade de 30 de ani, sau chiar perpetual. Emitentul este obligat să replatească deținătorului o sumă specifică la un timp în viitor.

În general obligațiunile sunt mult mai ușor de a evalua decât acțiuni. Esențial, prețul drept a unei obligațiuni este valoarea prezentă al fiecărei dobanzi și plăți principale. Valorea prezentă incorporează un discount pentru rata de rentabilitate, care la rândul său depinde caracteristicile obligațiunii. Riscul de default are un impact considerabil asupra prețului obligațiunii, factori macroeconomici, precum așteptări ale inflației, pot avea un impact semnificativ.

Necesitatea de a diversifica produsul obligațiunilor a făcut ca pe piața valorilor mobiliare să apară diferite tipuri de obligațiuni.

Criteriile după care pot fi clasificate obligațiunile sunt :

din punct de vedere al formei în care sunt emise;

din punct de vedere al înscrierii numelui deținătorului pe titlul respectiv;

din punct de vedere al posibilităților de preschimbare a obligațiunilor cu acțiuni;

după modul în care se calculează dobânda care urmează să fie plătită creditorilor;

după modul de rambursare a împrumutului obligatar;

din punct de vedere al garantării obligațiunilor;

după locul de contractare și condițiile de emisiune.

Din punctul de vedere al formei în care sunt emise, obligațiunile sunt:

obligațiuni nominative, sunt cele care au înscris pe față numele deținătorului lor, iar transferul lor nu se poate realiza prin liberă tradiție.

obligațiunile la purtător care se pot transfera liber.

Din punct de vedere al posibilităților de preschimbare a obligațiunilor în acțiuni, obligațiunile se clasifică în obligațiuni neconvertibile (care nu se pot converti în acțiuni), obligațiuni convertibile (care se pot converti în acțiuni) și obligațiuni cu warant (cu drept de subscriere). Warantul este un titlu derivat care dă dreptul deținătorului la subscriere în anumite condiții a unui număr de acțiuni obișnuite ale societății emitente.

Deoarece dobânda reprezintă modul de retribuire al cumpărătorului, aceasta poate fi fixă, intrinsecă, sau cu un cupon zero. De aceea și obligațiunile după modul în care se calculează dobânda sunt:

obligațiuni cu dobândă fixă (procentul de dobândă nominală fiind stabilit la începutul emisiunii și nu se mai schimbă pe parcursul duratei de viață a obligațiunii)

obligațiuni cu dobândă indexată (variabilă)

obligațiuni participative (sunt obligațiuni care în plus față de dobânda fixă sunt retribuite și cu o dobândă suplimentară)

obligațiuni cu cupon zero. Aceste obligațiuni, pentru a compensa această „lipsă” sunt puse în circulație la un preț subparitate, de regulă la 1/3 din valoarea nominală, iar la scadență se rambursează valoarea nominală.

Clasificarea Derivatelor

Cuvântul “derivat” înseamnă că acel produs care îl descrie este “derivat” din ceva. Acel ceva sunt instrumente din piața financiară și indicii(ale prețurilor și a ratelor dobânzii) ale instrumentelor financiare.

Derivatele sunt adăugate la emisiunea de obligațiuni, utilizate pentru planurile de compensare a executorilor încorporate în oportunități de investiții capitale, sunt folosite în transferarea riscurilor în ipoteci de către imprumutători la investitori și așa mai departe.

Instrumentele derivate pot fi:

Forwards

Futures

Swaps

Options

Alte derivate

Forwards

Un contract forward este o înțelegere pentru livrarea în viitor a unui lucru la un preț specific la sfârșitul unei perioade de timp. Contract-ul Forward este deobicei nestandardizat datorită termenilor a fiecărui contract negociat individual între cumpărător și vânzător.

Futures

Contractele Futures sunt forme standardizate ale contractelor Forward și au fost developate pentru ca contractele Forwards au niște dezavantaje. Există și o nevoie pentru descoperirea prețurilor eficiente ceea ce înseamnă că lichiditatea trebuie imbunătățită și asta vine numai când activitatea în piețe cresc iar îndeplinirea acestor contracte trebuie standardizate în termen de calitate,canitate și data de expirare.

Swaps

Un Swap este o ințelegere OTC între două companii de a face schimb de cash-flow-uri viitoare. Ințelegerea definește datele când cash-flow-urile vor fi plătite și modalitatea în care acestea vor fi calculate. Deobicei calcularea unor cash-flow-uri include valoarea viitoare unei rate de dobânzi,o rată de schimb sau o altă variabilă a pieței.

Options

Options pot fi tranzacționate și pe piața de exchange și piața OTC și conferă deținătorului dreptul de a cumpara sau a vinde un activ subscris la un preț predeterminat între timp sau la sfârșitul perioadei specificate. Sunt două tipuri de Options:

Call Option

Put Option

Call Option ofera deținătorului dreptul de a cumpăra un activ subscris la o anumită data la un anumit preț.

Put Option oferă deținătorului de a vinde activul subscris la o anumită data la un anumit preț.

Alte Derivate

Derivate precum option-urile europene sau americane de call sau put sunt cele care pot fi denumite produse “vanilla”.Au proprietăți definite și standardizate și sunt tranzacționate foarte mult.

Una din aspectele interesante ale derivatelor OTC este numărul de produse non-standard care au fost creeate de ingineri financiari.Aceste produse sunt denumite exotic options.

Produsele exotice sunt create pentru un numar de motive. Uneori satisfac o nevoie de hedging în piață; uneori sunt motive legate de taxe, contabilitate, legale sau motive de reglementare pentru care trezorierii corporate, managerii de fonduri și instituțiile financiare găsesc produsele exotice atractive.

Foreign Exchange

Foreign Exchange(FX) reprezintă tranzacționarea de valute, în esență prin transferarea deținerii de depozite. În general, la primul la care ne gândim la foreign exchange este spot trading.

Tranzacții FX spot blochează rata de schimb curentă pentru decontări în numerar deobicei în 2 zile. Deci o tranzacție dolar american/yen japonez constă în vânzarea de dolari americani la o contrapartidă în schimb pentru un anumit număr de yeni.

Există și contracte derivate mai precis forwards,options și swap.

Evaluarea ratelor de schimb străine pot fi dificile, pentru că sunt afectate de o gamă largă de factori economici precum schimbări în creșterea economică, inflație, rata dobânzii sau balanțe de buget/schimb. Modele de determinare a ratelor de schimb tradiționale sunt bazate numai pe factori macroeconomici care au eșuat să explice și să prezică fluctuații în ratele de schimb.

Capitolul II: Algoritmi De Tranzacționare

Tranzacțiile algoritmice și direct market acess(DMA) sunt instrumente importante pentru tranzacțiile electronice a activelor financiare.

În ziua de azi o mulțime uimitoare de active pot fi tranzacționate electronic. Acțiuni, obligațiuni, bani, certificate și o varietate de contracte derivate pot fi cumpărate și vândute la apăsarea unui buton.

Tehnologia pentru a realiza aceste tranzacții sunt relativ noi dar fundamentele pieței de cumpărare și vânzare râmăn aceleași.

Tranzacțiile quantitative(uneori menționate ca și „Black-box” trading) n-ar trebui confundate cu algoritmii de tranzacție. Aici regulile de tranzacție sunt executate prin adoptarea unor modele quantitative. Diferența e subtilă dar sistemele de tranzacții quantitative inițiaza tranzacții în timp ce algoritmii de tranzacție pur și simplu le execută.

Tranzacțiile de frecvență rapidă urmăresc să profite de oportunitățile din timpul zilei. Perioada poate să se întindă de la ore,până la secunde sau chiar și fracțiuni de secundă. Efectiv este o forma specializată de tranzacții quantitative/black-box cu scopul de a exploata câstiguri pe termen scurt.

Direct Market Access

Direct Market Access(DMA) extinde principiul de acces la distanță către clienții brokerilor. Originile pot fi trasate la începutul anilor 1980 de la comercianți precum instinet. Deși era folosit de câțiva clienți instituționali, majoritatea utilizatorilor de început au fost clienții retail. Desigur comercianții s-au orientat către piața de retail cu sistemele lor DMA. Acesta le oferea day traderilor sau SOES bandits(denumit după Small Order Execution System al lui Nasdaq), un acces și control fără precedent asupra comenzilor.

Utilizatorii instituționali au devenit interesați de prospectul DMA în anii 1990. În special, acest interes a fost condus de fondurile de hedging și arbitri statistici. Majoritatea ofertelor DMA au fost oferite de case de software și agenții mici de brokeraj. Totuși, după anul 2000 brokerii mari au început sa investească în DMA. În 2000, Goldman Sachs a dobândit REDIPlus în timp ce în 2004 Bank of America Securities a cumpărat Direct Access Financial Corp. Sonic Trading Management s-a dus la Bank of New York și Lava Trading a devenit o parte a Citigroup. Dintr-o dată, piața DMA a fost dominat de marii brokeri și DMA a devenit punct de vânzare cheie pentru utilizare instituțională.

Cu DMA clientul poate profita de infrastructura brokerilor pentru a-și trimite comenzile către Exchange precum propriile comenzi ale unui broker.

2.1 Algortimi de tranzacționare

Un algoritm este un set de instrucțiuni pentru realizarea sarcinei de date. Deci un algoritm de tranzacție este doar un model computerizat care încorporează pașii necesari pentru a tranzacționa o ordine într-un mod specific. Indiscutabil ca un algoritm să reacționeze la condițiile de piață atot schimbătoare aceste reguli pot deveni destul de complexe.

De exemplu dăm o comanda pentru a cumpăra 20000 de actiuni XYZ, regulile pot dicta plasarea întregii cantități cu ordin limitat la prețul curent cel mai bun de pe piață. Alternativ, ar putea plasa ordinea în timpul zilei, împarțindu-l în segmente. Regulile pentru a determina tipul, prețul și cantitatea pentru fiecare comandă depinde de o combinație între date istorice și date curente.

Un sistem computerizat este responsabil pentru manipularea instruncțiunilor algoritmului pentru ca execuția să fie total automată.

Sistemul asigură ca fiecare comandă este împărțită și pusă pe piață. Apoi monitorizează aceste comenzi reglând sau anulând când este necesar.

Hai să consideram un algoritm de tranzacționare simplu care țintește să atingă un preț mediu pe piață. Reușește asta prin împărțirea fiecărei comenzi în bucăți uniforme care sunt apoi tranzacționate secvențial.

Dând o comandă de cumparare pentru 10000 de acțiuni ABC pe o durată de 5 ore, algoritmul nostru simplu va tranzacționa acțiuni ABC la fiecare jumătate de oră.

Sursă: Date preluate de la Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Este clar că exemplul nostru de algoritm este departe de a fi perfect; este predictibil și nu ia în considerare nici prețurile de pe piață, nici volumul. Algoritimii de tranzacționare moderni au evoluat de la strategia simplistă de a împărți în bucăți la punctul în care șirul lor de tranzacționare poate fi nerecunoscut. Algoritmele complexe trebuie să fie definite și implementate cu expertiză. Deci regulile de tranzacționare prin care algoritmii sunt bazate sunt definite de traders cu experiență și analiști quantitative. Sunt concepute să ținteasca cea mai buna execuție, fiind dat obiectivele specificate.

2.2 Tipuri De Algoritmi De Țranzactionare

În prezent, sunt sute de algoritmi de tranzacție care sunt valabile. Fiecare broker sau furnizor oferă propria gamă de algoritmi de tranzacție create pentru anumite țeluri.

Cum este de așteptat forțele conducătoare pentru multe dintre algoritmi sunt prețul, volumul și lichiditatea. Unele algoritmi respectă un anumit program de timp în timp ce altele sunt mai dinamice, adaptându-se în timp real în condiții mereu schimbătoare. Desigur, este vital pentru obiective să fie clar definite pentru ca un algoritm să aibă o șansă de a-și atinge scopurile.

Daca ignorăm numele variate care sunt folosite putem distila algoritmi existenți într-o mână de tipuri bazice.

Sursă: Date preluate de la Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Deobicei algoritmii sunt creați să întalnească sau să bată anumite repere precum „Volume Weighted Average Price” sau „Market Closing Price”. Unii încearcă să minimeze costurile de tranzacție în timp ce alții încearcă să tranzacționeze mai oportunistic.

2.3 Caracteristici Comune Ale Algoritmilor

Deși au țeluri diferite, există o multitudine de lucruri comune între algoritmii de tranzacție. În particular acest lucru poate fi văzut pentru parametrii lor.

Algoritmii pot fi controlați după o gamă de parametrii. Acestea oferă algoritmilor limite sau orientari; ele pot fi specific unui algoritm sau generic.

Parametrii generice oferă detalii comune precum când să înceapă și când să se oprească, dacă să forțeze un anumit preț limită etc. Următoarea listă rezumă majoritatea parametrilor comune deși pot fi folosite nume variate:

Start/End Times: Algoritmii acceptă timpuri specifice de început și sfârșit, în loc de condiții precum „good for the day”. Unele algoritmi, în principal cele bazate pe costuri, iși pot deriva propriile orizonturi optime de tranzacționare, deși timpurile de început și sfârsit ar trebui să fie ultimele limite. Anumite algoritmi s-ar putea să necesite un timp minim pentru a tranzacționa, deci comenzi cu orizont prea scurt pot fi respinse. Când timpul de inceput și de sfarsit sunt nedefinite deobicei sunt aplicate default-urile: Începe când se deschide piața și se sfârsește când se închide piața.

Durations: unii vânzători s-ar putea să renunțe la timpul de sfârșit și folosesc în schimb un parametru.

Must-Be-Filled: În general, algoritmii de tranzacție țintesc pentru executarea completă, excluzând cele mai mult opotunistice. Condițiile de piață ar însemna ca acest țel nu va fi mereu atins.

Execution Style: Deobicei tranzacționările pot fi pasive,agresive sau neutre. Agresivitatea este o funcție atât a mărimii cât și a prețului deci un algoritm agresiv se va executa mai rapid dar la un cost mai mare decât unul pasiv.

Limit Price: O limită de preț oferă protecție așa cum ar oferi o limită de comandă. Acesta este foarte folositor când algoritmii nu au o anumită sensibilitate la preț.

Volume limit(maximum): Acesta previne ca un algoritm să tranzacționeze mai mult de un anumit procentaj al volumui actual al pieței.

Volume limit(minimum): Trebuie să ai grijă când aplici nivele minime de tranzacționare căci poate să aibe efect substanțial asupra costurilor de impact al pieței.

Auctions: Acesta poate fi folosit pentru a specifica dacă comanda poate participa în deschidere și inchidere si alte licitații intraday.

Impact driven algorithms

Algoritmii impact driven au evoluat de la simple strategii de împărțirea comenzilor. Prin împărțirea comenzilor mari în comenzi mai mici, incearcă să reducă efectul tranzacționarilor asupra prețul activelor și astfel să minimizeze costurile pieței de impact.

Time Weighted Average Price(TWAP)

Reperul TWAP este prețul mediu care reflectă cum activele pieței s-au schimbat între timp. Prin urmare algortimii care încearcă să egaleze reperul sunt deobicei bazate pe un program bazat pe timp. Sunt neafectate de alți factori precum prețul pieței sau volum.

Mecanismul: Cea mai simplă versiune al algoritmului TWAP este bazat pe împărțirea timpului precum cumpărarea de 500 de acțiuni la fiecare 15 minute sau 1000 de acțiuni la fiecare jumătate de oră.

Sursă: Grafic preluat de la Algorithmic Trading and DMA – Barry Johnson

Volume Weighted Average(VWAP)

Reperul VWAP pentru un anumit timp este totalul valorii tranzacționate împartit la total cantității tranzacționate. Ca un reper a devenit rapid omniprezent pentru că reflectă o variantă corectă a condițiilor pieței și este ușor de calculat.

Mecanismul: Dat fiind tranzacționări n într-o zi, fiecare cu un preț specific pn și o mărime vn putem exprima VWAP zilnic așa:

VWAP =

Rezultă ca volumele mari au mai mult impact asupra reper-ul(benchmark) prețului decât cele mici.

Sursă: Grafic preluat de la Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Algoritmi Percent Of Volume (POV)

merg cu volumul pieței; prin urmare ei sunt numiți uneori volumul inline, participare, volum target sau algoritmi de urmărire.

Ideal, rezultatul net ar trebui să fie dacă un 1000000 de acțiuni XYZ se tranzacționează într-o zi atunci un algoritm POV ce urmărește 20% rata de participare ar fi trebuit să execute 200000 din acelea.

Mecanism: Spre deosebire de TWAP si VWAP, unde un orar de tranzacționare poate fi predeterminat, pentru algoritmi POV orarul de tranzacționare este determinat dinamic. Algoritmul incearcă să participe în piață la o rată dată, în proporție cu volumul pietei

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Minimal Impact

Algoritmii minimal impact reprezintă următoarea progresie logică de la VWAP și POV. Decât să urmarească reper market-driven ei se concentrează numai pe minimizarea impactului pieței.

Semnalarea riscului este o considerație importantă pentru acești algoritmi. Acestea reprezintă pierderile potențiale datorită informației pe care tranzacționările oferă participanților pieței. Este dependent de lichiditatea și mărimea activului.

Mecanism: Versiunea cea mai simplă a unui algoritm minimal impact este să direcționeze intreaga comandă la un „dark pool” ATS si să o lase acolo.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Cost Driven Algorithms

Algortimii Cost Driven caută să reducă costurile totale a tranzacției. Implicit costurile precum impactul pieței și sincronizarea riscului componente importante ale costurilor totale.

Implementation Shortfall

Implementation Shortfall reprezintă diferența dintre preț prin care investitorul decide să tranzacționeze și prețul de executare medie care este realizat. Pretul decisiv se comportă ca reper deși nu este specificat deci mid price când comanda ajunge la broker este folosit ca default.

Mecanism: Scopul implementării algoritmilor shortfall este să obțină o medie a executării prețului care să minimizeze shortfall-ul când este comparat cu prețul de decizie.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Adoptive Shortfall

Adoptive Shortfall reprezintă o noua sub clasă de algoritmi derivat din Implementation Shortfall. Partea adaptivă se referă la adăugarea unui comportament adaptiv; predominant aceasta este o reacție către prețul pieței.

Mecanism: Esențial aceasta este o implementare a unui algoritm shortfall, deci comportamentul va urmări o aceeași abordare ca și Implementation Shortfall. Dar în plus algoritmul se va adapta la condițiile pieței.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Market Close (MC)

Prețul la sfârșit este folosit pentru marking to market, și calcularea valorii activelor nete și profit și pierdere.

Mecanism: Problema principală cu un algoritm Market Close este faptul că referința este necunoscută până la sfarșitul zilei de tranzacționare. Spre deosebire de VWAP sau TWAP nu este o medie bazată pe zilele tranzacționare deci nu putem impărți comanda în porții într-o tentativă de a egala referința.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Opportunistic algorithms

Algoritmi oportunistic au evoluat de la mai multe strategii de tranzacționare. Toate profită după urma condițiilor de piață favorabile, dacă acestea sunt bazate pe preț, lichiditatea sau alt factor.

Algoritmi Price Inline sunt bazate esențial pe strategii impact-driven precum VWAP sau POV. Ce adaugă ei sunt sensibilitate către preț, care le permite să modifice stilul de tranzacționare bazat pe faptul dacă pretul pieței este favorabil sau nu.

Price Inline(PI)

Un algoritm Price Inline iși adaptează tranzactionarea după prețul pieței într-un mod similar cum algoritmi POV se adjustează dupa volumul pieței. Un reper al prețului este definit și tranzacționat și este apoi modificat după cum prețul pieței se compară. Dacă niciun reper nu este specificat atunci când comanda vine este folosit mid price.

Mecanism: Un algoritm Price Inline constă într-un mecanism simplu de tranzacționare combinat cu funcționalitatea de a-și adapta prețurile. Deci poate fi bazat pe un algoritm VWAP static sau o abordare mai dinamică de procent al unui volum.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Liquidity Driven

Lichiditatea reprezintă ușurința cu care se poate tranzacționa un activ specific, deci are un efect considerabil asupra costului total al tranzacționării. Active foarte lichide au tendința de a se tranzacționa în volum mare și deobicei au spread-uri mici și mai mult depth la indemână.

Inițial tranzacționarea bazat pe lichiditate a însemnat luarea deciziilor bazate pe order book depth decât pe cerere și ofertă.

Mecanism: Lichiditatea este strâns legat de preț și volum. Deci un algoritm care caută lichiditate va reacționa cel mai puternic când există foarte mult market depth și pretul este favorabil.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Pair Trading

Pair trading implică cumpărarea unui activ în timp ce simultan vinzi un altul. Ce rezultă într-o strategie neutră de piață; riscul din fiecare activ ar trebui să hedge-uiască și să offset-eze pe celălalt. Aceasta face ca tranzacționarea să fie mai puțin afectat de mișcări pe toată piața, numai dacă prețurile activelor sunt suficient de corelate. Situația ideală este activul pe care l-am cumpărat crește în pret în timp ce, cel pe l-am vândut scade.

Mecanism: Algoritmi Pair Trading se concentrează în tranzacționarea pentru o referință pre-determinată, care este ori un spread intre două active sau o rație a prețurilor lor.

Sursă: Grafic preluat de pe Algorithmic Trading And DMA – Barry Johnson

Alte algoritmi de tranzacție

Până acum toți algoritmii pe care i-am considerat sunt relativ generice, în cauză pot fi aplicate tuturor tipurilor de active. Dar există anumiți algoritmi bazați pe proprietățile unice ale anumit clase de active.

Multi Leg

Strategiile de tranzacționare pentru obligațiuni, futures și options implică multiple legs. Fiecare leg reprezintă o ordine pentru un activ specific. Acestea pot fi la fel de simple ca o tranzacționare two-way spread deși s-ar putea să aibe 3 sau 4 legs sau să fie și mai complex.

Volatility Driven

Algoritmii pe care i-am considerat până acum au fost în general conduși de condițiile pieței pentru activul cerut, fie că e prețul, volumul ori lichiditatea. Totuși derivatele sunt contracte bazate pe un activ subscris, deci prețul se mișcă în arcul subscris un factor important.

Pretul contractelor options sunt deobicei generate de modele, care ar putea să fie bazate pe formule de pricing precum modelul Black Scholes. De exemplu un call al prețului option (C) poate fi definit precum funcția al prețului activului subscris (S) și timpul rămas până la scadență (T):

C(S,T) = SN(d1) – Ke-rTN(d2)

Unde K prețul strike al contractului options, r este rata dobânzii și N este funcția standardului cumulativ de distribuție. Factorii d1 si d2 sunt definite de:

d1 =

d2 = d1 – σ

Unde σ este volatilitatea prețului activului. Rezultă că prețul contractului options este dependent de activul subscris, timpul până la scadență și rata dobânzii.

Gamma Weighted Average Price(GWAP)

Implementarea shortfall a devenit omniprezent în piața equity deși încă există contingența mare de investitori și traders care urmăresc repere precum VWAP deși VWAP nu este necesar un reper universal în particular pentru piețe fragmentate sau active ilichide.

Gamma Weighted Average este o referință alternativă subliniat de Scott Larison. Este făcut să abordeze deficiențele ale VWAP pentru piața options. Un singur activ poate avea mii de contracte options asociate așa că lichiditatea al oricărui contract poate fi mult mai mică decât activul care stă la bază.

Cum subliniază Larison, această activitate scăzută face referința ca VWAP să fie mai puțin semnificativ pentru options.

O altă complicație îl reprezintă faptul că strategii multi-leg complexe reprezintă un volum considerabil al piețelor options așadar prețurile pot fi influențate de acelea contracte. Deci referința GWAP ia și în considerare VWAP al activului care stă la bază. Poate fi reprezentat așa:

Gwap(Call) = P + [∆’ * λroc] Gwap(put) = P – [∆’ * λroc]

Unde P este prețul opțiunii, ∆’ este ∆ ajustat și λroc este rata de schimb al prețului. În schimb rata de schimbare al prețului (λroc) este bazat pe VWAP al următorului activ subscris:

λroc = Svwap – S0

unde S0 este prețul de referință al activului subscris, de exemplu, prețul de sosire sau close precedent, și Svwap este media VWAP pentru un interval specific.

Delta este o măsură care reprezintă risc-ul în termen de mișcare a pretului de către activul subscris. În calcularea GWAP, delta ajustat(∆’ ) este bazat pe options delta implicită(∆) și gamma(γ) de unde comanda a fost introdusă:

∆’(call) = ∆ + (λroc * γ) ∆’(put) = ∆ – (λroc * γ)

Gamma este o a doua măsură de risc al derivatelor. Cuantifică cât de mult se va schimba delta când prețul unui activ subscris se mișcă cu o unitate.

Mean Reversion

Mean reversion inseamnă că fiecare serie are o medie și daca prețul scade sub medie atunci este momentul să o cumperi iar dacă este peste medie atunci este timpul să o vinzi.

Augmented Dickey-Fuller test

Daca o serie de prețuri sunt mean reverting, atunci prețul curent ne va spune ceva despre mișcarea următoare a prețului: Dacă nivelul prețului este mai ridicat decât media atunci următoarea mișcare va fi să scadă; Dacă prețul este mai scăzut decât media atunci următoarea mișcare e să crească.

Putem descrie schimbarea prețului prin următorul model:

∆y(t) = λy(t – 1) + μ + βt + α1∆y(t-1) + .. +αk∆y(t – k) + εt

Testul ADF o să afle dacă λ = 0. Dacă ipoteza λ = 0 poate fi respinsă atunci inseamnă că următorea mișcare ∆y(t) va depinde de nivelul curent al y(t – 1).

Interday Momentum

Sunt patru cauze ale momentumului:

Datorită Futures

Difuziune înceată, analiză, acceptarea de noi informații

Vânzarea sau cumpărarea forțată de acțiuni ale diferitelor fonduri

Manipularea Pieței datorită traderilor HFT

Cercetătorii clasifică momentum în pretul activelor în două tipuri: Times-Series Momentum și Cross Sectional Momentum.

Time-Series Momentum este simplu și intuitiv: încasările trecute a unui șir de prețuri sunt corelate pozitiv cu viitoare încasări.

Cross Sectional Momentum se referă la performanțele relative a unui șir de prețuri în relație cu alte serii de prețuri. O serie de prețuri care a avut încasări mai bune decât alte șiruri de prețuri va continua pe același drum și vice versa.

Costurile de tranzacționare

Diferențierea dintre costurile de investiții sau de trading este folositor pentru că ajută la identificarea cine le poate controla mai bine.

Costurile de tranzacție sunt deobicei denumite ca fiind explicite sau implicite. Costurile explicite sunt clare de identificat și usor de măsurat, în timp ce costurile implicite sunt mai puțin observabile și mai grele de cuantificat. Costurile fixe sunt setate indiferent de strategia de trading în timp ce cele variabile depind de activ, comandă, condițiile pieței și strategia de tranzacționare.

Unele analize pre-trade le permite investitorilor și traderilor să estimeze diverse costuri de tranzacționare. Asta ajută și la a face costurile de tranzacționare mai transparente și le permite investitorilor să aibă mai mult control.

Investitorii ar trebui să seteze ținte clare pentru nivele acceptabile de risc și cost. Apoi prin modelarea unei diverse strategii de tranzacționare/algoritmi pot selecta cea mai bună abordare. Acesta este și un mod bun de a reduce costurile de oportunitate deoarece analiza poate evidenția comenzi care ar putea fi prea mari. Dacă o comandă nu pare sa fie viabilă, investitorul ar putea considera alte active care sunt mai lichide. Alternativ dacă comanda nu este sensibilă la preț atunci răspândirea pe câteva zile s-ar putea să meargă.

Obiectivul principal este atingerea de a reduce costurile totale de tranzacționare. Taxele și comisioanele pot fi reduse prin negociere. Totuși, în termeni de a reduce costurile globale, cel mai mult potențial există în costurile implicite și variabile. Cele mai importante fiind legate de tranzacționare, în particular impactul pieței și sincronizarea riscului. În general ele sunt dependente de activ, condițiile pieței, ordinea și strategia de tranzacționare. Prin profitarea de analiză pre-trade și tranzactionare algoritmica, investitorii pot selecta strategii de tranzacționare care sunt mai potrivite pentru țelurile lor de investiții.

Costuri legate de investiții

Costurile legate de investiții pot avea o proporție semnificativă în totalul costurilor de tranzacție. Ele constau într-un cost de amănare și taxele făcând parte din restul. Amănarea reflectă timpul de la decizia de investiție (td) până când o comandă este expediat(t0).

Taxe

Taxele sunt încorporate în strategia de investiție. În general ele sunt aplicate asupra caștigurilor de capital; dar în piețe precum U.K piața de capital are o taxă de timbru asupra achiziționarea acțiunilor.

Delay Cost

Costul delay este cauzat de orice schimbare de preț de la decizia inițială până când comanda chiar a fost primită de către broker. Acesta poate fi specificat:

Delay Cost = X * (p0 – pd)

Unde X este mărimea comenzii, pd este prețul în care decizia de investiție a fost facută și pd este prețul când comanda ajunge la broker.

Costuri legate de trading

Costurile explicite legate de trading sunt comisioanele și taxele. Deobicei acestea vor fi citate în avans sub forme de procentaje al valorii tranzacționate. Desigur acestea pot fi reduse până la o anumită măsură bazat pe negocierea între investitor și broker. Ratele oferite vor depinde de volumul pe care vrea să il tranzacționeze clientul și nivelul de servicii de care au nevoie.

Comision

Brokerii cer comisioane de tranzacționare pentru ai compensa costurile privind manipularea tranzacțiilor și efectuarea de clearing și settlement. Comisioanele sunt deobicei citate în basis points(bps). Deși în piețele equity ale US citate în cents per share(cps) este comun.

Tarife

Tarifele reprezintă cheltuielile efective din tranzacționare. Acestea pot fi de la brokeri, tarife de schimb, sau costuri de clearing și settlement.

Spread

Costurile spread reprezintă diferența între cel mai bun bid și cel mai bun offer în orice moment. Spread îi compensează pe cei care ofera cea mai multă lichiditate. Este clar că stilurile agresive de trading vor rezulta într-un cost de spread mai mare decât cele pasive.

Costul spread total poate fi determinat prin insumarea spreadurile bid offer pentru fiecare execuție.(Un factor de 0,5 pentru că platim doar jumătate din spread pentru fiecare tranzacție)

Spread Cost = ∑(xj * (0,5 * sj))

Unde xj este mărimea fiecărei execuții și sj este bid offer spread la acel moment.

Impactul Pieței

Impactul pieței reprezintă schimbarea de preț căuzat de o anumită tranzacție sau comandă. În general are un efect advers, de exemplu, ajută la ridicarea prețului când vrem sa cumpărăm.

Costul exact al impactul pieței este diferența dintre prețul actual chart și cel ipotetic, cel care s-ar fi intâmplat dacă comanda noastră nu s-ar fi făcut.

Price trending

Prețurile activelor uneori prezintă trenduri consistente. Acest drift al prețului sau momentum este cunoscut ca și short-term alpha. Un trend ascendent care implică costurile se vor ridica când vei cumpăra un activ în timp ce vei face economii dacă vinzi. În schimb și opusul este adevărat pentru un trend descendent.

Costul trendului de preț poate fi determinat bazat pe diferența dintre prețul de trend și pretul de sosire:

Price Trend Cost = ∑(xj * (pj – p0))

Unde xj este mărimea execuției cash, pj este prețul așteptat bazat pe trendul prețului și p0 este pretul când comanda a fost primită de broker.

Timing Risk

Kissell si Glantz(2003) folosesc timing risk pentru a reprezenta încertitudinea al costului de tranzacțioanare estimat. Cele 2 surse principale de incertitudine sunt volatilitatea prețului activului și al volumului tranzacționat, deși alți factori precum spread risk pot fi considerate.

Timing Risk = Volatility Risk + Liquidity Risk + ε

Price volatility este cel mai important risk. Cu cât e mai volatil activul cu atât e probabil ca prețul lui se va mișca și va afecta costurile tranzacției. Liquidity Risk reprezintă incertitudinea față de costul impactului pieței.ε reprezintă factorul generic de eroare.

Opportunity Cost

Costul de oportunitate reflectă costul de a nu executa în complet o comandă. Acesta poate fi datorat cauzei ca prețul activului s-a dus peste limita clientului sau că nu există suficientă lichiditate.În orice caz reprezintă o oportunitate ratată, pentru ca urmatoarea zi prețurile vor mișca și mai mult.

Costul total poate fi determinat ca produsul între comanda rămasă și diferența de preț între prețul final și cel de sosire:

OC = (X – ∑xj)(pn – p0)

Capitolul III: Utilizarea Algoritmilor De Tranzacție

Capitolul III constă în creearea și executarea unei strategii Mean Reversion folosind un portofoliu compus din 10 acțiuni listate pe NYSE.

Pentru a creea și executa algoritmul am folosit platforma quantopian.com

Am ales o strategie Mean Reversion datorită faptului că este foarte ușor de aplicat și poata fi considerată o strategie bună pentru cei care vor să invețe algoritimi de tranzacție.

Strategie Simplă Mean Reversion

O strategie Mean Reversion se bazează pe faptul că valoarea oricărei acțiuni de pe piață va crește sau va scade în funcție de un anumit prag.

Alpha este un măsurător de perfomanță. Alpha ia volatilitatea unui fond și îl compară cu o referință ajustată de risc. Rezultatul fondului relativ cu indexul de referință se numește Alpha.

Un Alpha pozitiv de 1.0 inseamnă ca și-a întrecut referința iar un Alpha negativ ar însemna invers.

Beta este un măsurator de volatilitate sau risc sistematic a unei acțiuni sau portofoliu în comparație cu piața ca întregime. Un beta de 1 inseamnă că acțiunea crește cu piața, Un beta mai mic de 1 înseamnă că e mai puțin volatilă decât piața iar un beta mai mare de 1 indică că este mai volatilă decât piața.

Sharpe sau rația Sharpe este un măsurator de calculare al rezultatelor ajustate la risc.

Sortino sau rația Sortino este o modificare a rației Sharpe care diferențiază volatilitatea dăunătoare de la volatilitatea generală.

Information Ratio este o rație a rezultatelor obținute comparativ cu rezultatele obținute de referință și volatilitatea acestora. Un information ratio mare înseamnă că managerul poate obține rezultate mai eficiente prin luarea de mai mult risc.

Volatility este o măsuratoare statistică al dispersiunii rezultatelor pentru un anumit instrument financiar sau index.

Max Drawdown este diferența între prețul cel mai mare și prețul cel mai mic. Drawdown ajută pentru determinarea riscului financiar.

Codul care execută strategia:

Am folosit următoarele setări:

Pentru următoarele acțiuni: Amazon(AMZN), BlackBerry(BBRY), Dell(DELL), EMC(EMC), NetApp Inc.(NTAP),Oracle(ORCL), Sony Corporation(SNE), Hewlett-Packard Company(HPQ), Microsoft(MSFT), Cisco(CSCO)

După cum se vede strategia folosită este una profitabilă. Ca referință este folosit S&P500 pentru a putea compara performanțele algoritmului.

Ideea este să cumpăr acțiunile cu o performanță scăzută și să vând acțiunile cu performanță bună cântărind zilnic perfomanțele acțiunilor relativ la celelalte acțiuni din portofoliu.

Amazon(AMZN) Am ales Amazon deoarece serviciile lui sunt printre cele mai solicitate și este cel mai mare furnizor de bunuri de pe internet dar și de serivcii de streaming și furnizare a ebook-urilor. Un alt motiv pentru care am ales Amazon este datorită faptului că livrează aproape oriunde în lume și oferă o gamă largă de produse ce nu pot fi găsite în țările clienților lor la un preț accesibil. A avut rezultate bune în timpul crizei financiare datorită faptului că este un gigant în domeniul de livrări și servicii, a încasat foarte mulți bani prin vânzarea unui propriu e-reader numit Kindle, a aplicat strategii foarte agresive de discount și a mărit eficiența internă. Alți competitori al lui Amazon(AMZN) sunt Apple(AAPL) și Barnes & Knoble(BKS).

BlackBerry(BBRY) Am optat pentru BlackBerry deoarece era mereu considerat un producător de telefoane mobile bun în plus era un telefon care era des utilizat de oamenii de afaceri. În opinia mea a fost un producător de telefoane mobile care reușea să facă fața concurenței dar acesta a pierdut din vânzări când a apărut primul Iphone pe piață în 2007 și a început criza financiară. Concurenți: Google(GOOG),Apple(AAPL),Nokia(NOK).

Dell(DELL) este o companie care produce calculatoare și laptopuri. Acesta a avut de suferit datorită crizeri dar și a faptului că segmentul de consumatori de calculatoare a scăzut. În 2012 Dell a fost privatizat pentru $24.000.000.000. Am ales Dell deoarece este un brand cunoscut care producea calculatoare performante și care satisfăceau nevoile clienților.

EMC corporation(EMC) este o companie care furnizează servicii de infrastructură a informațiilor și infrastructură virtuală a tehnologiilor. Competitorii sunt Hewlett Packard Company(HPQ), International Business Machine Corporation(IBM). Domeniul informațiilor tehnologice este în continuă creștere și EMC este printre companiile care au crescut foarte mult.

Sony Corporation(SNE) un gigant în industria tehnologiei dar și a filmelor și a muzicii a fost lovit destul de rău de criza financiară. Pentru a face a față a inchis câteva fabrici și a concediat 185000 de angajați peste tot în lume. Motivul pentru care am ales Sony este datorită ramurilor pe care s-a extins compania și a faptului că nu s-a ținut doar pe un anumit domeniu.

Hewlett-Packard Company(HPQ) impreună cu sub-filialele ei oferă produse, tehnologii, software, servicii individuale pentru consumatori și IMM-uri dar și pentru guverne, sectorul educațional și sectorul de sănătate peste tot din lume. Hewlett-Packard este mai mult cunoscut pentru calculatoare și imprimante. În timpul crizei a avut de suferit așa că s-a împărțit în două divizii. Unul pentru imprimante și PC și alta pentru servicii destinate corporațiilor.

Oracle(ORCL) creează și suportă baze de date, infrastructura cloud, aplicații pentru software dar și alte servicii legate. Oracle a resimțit mai tarziu criza față de celelalte companii de tehnologie. Oracle a rezistat datorită tăierilor în buget dar și datorită cererii continue pentru produsele și serviciile ei. Domeniul bazelor de date este în continuă creștere având în vedere că firmele adună din ce în ce mai multe informații despre utilizatorii lor ca mai târziu să le analizeze.

Microsoft(MSFT) creează, licențiază și suportă software, servicii și device-uri peste tot în lume. În timpul crizei Microsoft a concediat 5000 de angajați și în plus cererea în domeniul calculatoarelor a scăzut. Microsoft face parte din portofoliu pentru că este o companie mare care a contribuit foarte mult în industria calculatoarelor și a cărui servicii sunt folosite de toate afacerile din lume.

Cisco(CSCO) creează și vinde produse de networking, internet protocol și oferă servicii în domeniul comunicațiilor și industria IT. În timpul crizei Cisco a reușit să aibe rezultate financiare bune cererea crescând peste tot în lume. Acțiunile Cisco sunt evaluate corect și are o volatilitate foarte mica față de alte companii din industria IT. În plus există o cerere continuă pentru produsele și serviciile Cisco din partea companiilor IT.

NETAPP(NTAP) proiectează și creează soluții de depozitare pentru rețele. Compania oferă software,sisteme și servicii de management al datelor și depozitare al datelor. Datorită crizei cererea a scăzut foarte mult. Ca și alte firme din aceeași industrie companiile oferă servicii care sunt în cerere.

Imaginea de sus arată performanțele acțiunilor pe durata 2006 – 2009, fiecare culoare fiind asociată cu o acțiune. După cum se vede puteți sesiza o convergență între acțiuni fiind foarte asemănătoare ca și trend.

În anul 2009 am folosit următoarele setări și am schimbat aproape toate acțiunile din portofoliu pentru a obține o performanță mai bună în tendință cu climatul pieței.

Pentru următoarele acțiuni:Mastercard Inc(MA), Tenet Healthcare Corporation(THC), Dollar Tree Inc(DLTR), Cabot Oil & Gas(COG), Ross Stores(ROST), Alexion Pharmaceuticals(ALXN), Textron(TXT), Priceline Group(PCLN), Amazon(AMZN),SanDisk(SNDK)

Mastercard Inc(MA) este o companie care oferă produse și servicii legate de procesarea tranzacțiilor și plăților. Spre deosebire de instituțiile de credit Mastercard doar procesează plăți, Mastercard nu emite carduri sau extind credit. Ei primesc un comision pentru fiecare tranzacție dar nu suportă vreun risc. Am ales Mastercard Inc deoarece este printre singurele firme care furnizeaza astfel de servicii si a cărui cerere nu va dispărea prea curând având în vedere că plațile tind către o direcție electronică.

Tenet Healthcare Corporation(THC) este un lanț de spitale și servicii medicale. Compania operează în mai multe state din SUA și în timpul crizeri a avut de suferit datorită faptului că multă lume și-a pierdut locul de munca și firmele nu mai erau în stare să achite asigurări medicale pentru angajați. Industria Sănătății va fi mereu o industrie care va crește având în vedere numărul curent al populației și a nevoii de a rămâne sănătos.

Dollar Tree Inc(DLTR) operează un lanț de magazine în SUA și Canada care vând toate produsele la un $1. Datorită crizei compania a crescut foarte mult deschizând și echipând magazine existente. Succesul se datorează consistenței de a păstra prețurile la $1 sau mai puțin deși gama de produse este mică. Am ales această acțiune datorită faptului că în timpul crizei a avut un success enorm datorită prețurilor.

Cabot Oil & Gas(COG) este o companie independentă de petrol și gaze care creează, exploatează și explorează produse și piețe de gaz natural, gaz lichid și petrol din SUA. Datorită abundenței de resurse din Dakota de nord și extracției eficiente companiile de petrol și gaze au reușit să aibă o creștere bună.

Ross Stores(ROST) împreună cu subfilialele ei operează magazine care vând haine și articole pentru casă la preț redus. Ross stores precum și alte magazine retail vindeau produse la reducere au avut de beneficiat datorită crizei deoarece consumatorii s-au orientat către magazinele care ofereau bunuri la un cost redus.

Alexion Pharmaceuticals(ALXN) este o companie care produce și comercializează produse farmteutice. Alexion Pharmaceuticals e apreciată datorită creșterii financiare și a poziției solide din punct de vedere financiar și a nivelului de datorii mici.

Priceline Group(PCLN) oferă servicii de rezervări și căutare pentru călătorii. Priceline își concentrează majoritatea operațiilor în Europa, compania s-a concentrat asupra reținerii clienților și reducerea costurilor. Am ales această companie deoarece oferă cele mai bune servicii și prețuri în domeniul turismului prin site-urile deținute de companie.

Amazon(AMZN) a avut rezultate bune în timpul crizei financiare datorită faptului că este un gigant în domeniul de livrări și servicii, a încasat foarte mulți bani prin vânzarea unui propriu e-reader numit Kindle, a aplicat strategii foarte agresive de discount și a mărit eficiența internă. Alți competitori al lui Amazon(AMZN) sunt Apple(AAPL) și Barnes & Knoble(BKS).

SanDisk(SNDK) este o corporație care creează și produce soluții de depozitare a datelor și informațiilor în toată lumea. Compania produce card-uri care se pot întroduce în diferite electronice precum telefoane, tablete, laptop-uri, calculatoare etc. SanDisk oferă cele mai bune carduri de depozitare fiind folosite de toate dispozitivele din lume și fiind apreciate datorită capacității de memorare.

Textron(TXT) operează în industria de aeronautică, apărare, industrie și finante peste tot în lume. Aceasta operează prin 5 segmente: Textron Aviation, Bell, Textron Systems, industrii și finanțe. Am optat pentru această acțiune datorită diversității serviciilor si produselor pe care compania le oferă.

În imaginea de sus se vede performanța portofoliului nou între 2009 – 2015 arătând câteva relații de convergență între acțiuni.

Capitolul IV: Concluzii și Propuneri

În primul capitol am prezentat și am explicat ce este piața financiară, rolul ei în econonomie și instrumentele folosite.

În al doilea capitol am prezentat ce sunt, de ce se folosesc si care sunt ideile în spatele algoritmilor de tranzacție.Algoritmii de tranzacție sunt o concepție modernă în piața financiară, aceștia sunt folosiți pentru a executa strategii după anumite parametrii programate de către angajat.

Motivația în spatele algoritmilor este de a executa cât mai multe tranzacții într-un timp cât mai scurt și eficient. Datorită calculatoarelor s-a scos emoția și factorul uman dar în același timp calculatoarele încă nu au o capacitate de a face previziuni.

De alfel algoritmii creează lichiditate pe piață datorită numărului mare de tranzacții dar în același timp există și o posibilitate mică să se genereze o eroare și altfel să creeze un prejudiciu companiei si economiei.

În al treilea capitol am creat un algoritm simplu de mean reversion unde am aplicat propriu portofoliu de acțiuni pe o anumită perioadă de timp și la care am ajustat portofoliu în funcție de climatul economic al perioadei efective.

În concluzie algoritmul a executat strategia fără erori iar portofoliul a avut o performanță foarte bună în ambele perioade testate 2006 – 2009 și 2009 – 2015. Aș vrea să menționez faptul că exemplul oferit de mine este aplicat pe o bază de date care obține toate prețurile zilnice ale unei acțiuni iar strategia n-a fost executată în timp real.

Algoritmii de tranzacție sunt un concept nou în lumea financiară și au apărut odată cu dorința instituțiilor financiare de a explora tehnici informatice pentru a determina spre ce direcție urmează prețul unei acțiuni să meargă. Tehnici de stabilire a prețurilor erau scrise în cod care mai departe spuneau traderilor dacă o anumită acțiune era supraevaluată sau subevaluată.

Nu a durat mult și instituțiile financiare nu mai puteau să aștepte pentru un om să execute comanda recomandată de calculator ci doreau să fie executat automat de către calculator.

Motivul pentru care sunt folosiți algoritimii de tranzacție este datorită vitezei cu care se execută comenzile și strategiile astfel incercând să exploateze diferența de preț intr-o marjă foarte mică de timp dar, a faptului că posibilitatea unei pierderi este destul de redusă, asta în cazul în care strategia este gândită și implementată corect și a faptului că este scos din ecuație emoțiile.

În studiul de caz am executat o strategie simple mean – reversion, aceasta constă în vânzare și cumpărare când prețul atinge un anumit prag. Strategia a fost executată pe platforma quantopian care este bazată pe limbajul de programare Python.

Perioada în care a fost executată strategia a fost între 2006 – 2009 și 2009 – 2015. Motivul pentru care am ales acești ani a fost ca să văd performanța strategiei și portofoliului într-o perioadă de criza și post – criză.

Acțiunile folosite de mine în prima perioadă au fost: Amazon(AMZN), BlackBerry(BBRY), Dell(DELL), EMC(EMC), NetApp Inc.(NTAP),Oracle(ORCL), Sony Corporation(SNE), Hewlett-Packard Company(HPQ), Microsoft(MSFT), Cisco(CSCO)

Am ales Amazon deoarece este probabil cel mai mare furnizor de bunuri și servicii de pe internet acoperind o gamă foarte largă de la servicii de music streaming până la echipamente și piese auto. Pe langă acestea ei au și gadget-uri proprii precum kindle și Echo. În viitor Amazon are de gând să livreze bunuri prin drone.

BlackBerry, este un producător de telefoane mobile, decizia în spatele acestei acțiuni a fost datorită telefoanelor simple pe care le vând și a faptului că dețin propriul lor rețea ceea ce convinge companiile de telecomunicații să ofere pachete promoționale celor care dețin BlackBerry.

Dell, este un producător de calculatoare, laptop-uri și componente. Dell produce calculatoare puternice și are o sub diviziune de calculatoare numite alienware.

EMC este o multinațională oferă servicii de stocare a informațiilor, protejare și management al informațiilor. Am adăugat EMC deoarece este o companie care oferă servicii într-un domeniu care are o continuă cerere pentru stocarea datelor și accesarea lor de oriunde.

NetApp Inc. ca și EMC am ales NetApp Inc. pentru aceleași motive.

Oracle oferă aceleași produse și servicii ca EMC și NetApp Inc. și cred că companiile care se ocupă de stocare a datelor și cloud computing vor avea o cerere din ce în ce mai mare. Cât timp piața aplicațiilor mobile vor crește.

Sony, este o companie care se ocupă de fabricarea televizoarelor, aparatură de fotografiat și filmat, tablete și telefoane dar și console video și filme. Am decis să pun Sony în portofoliu pentru că se ocupă de o arie largă în industria de divertisment precum filme și jocuri video, care au început să fie accesate de oriunde prin telefoane și tablete.

Hewlett-Packard este o companie care fabrică calculatoare, laptop-uri, imiprimante, monitoare și alte accessori. Am adăugat HP deoarece sunt familiar cu imprimantele lor și sunt de părere că sunt cele mai bune de pe piață.

Microsoft este o corporație care fabrică calculatoare, tablete, console video, telefoane mobile și software. Am ales Microsoft pentru că ei dețin piața IT din lume datorită sistemului de operare Windows și a pachetului Microsoft Office care este folosit de majoritatea firmelor.

Cisco se ocupă în principal de rețelistică și echipamente de rețelistică. Din punctul meu de vedere cât există dezvoltare economică și un mediu concurențial care să permită oamenilor ușurința de a-și deschide propria afacere atunci cererea pentru rețele vor fi mereu la căutare.

Între 2006 și 2009 am obținut un profit de $1,832,000, între anii 2009 – 2015 am hotorât să modific portofoliu pentru a ține pasul cu piața folosind profitul obținut.

Dacă în primul portofoliu toate acțiunile făceau parte din industria IT sau de tehnologie, al doilea portofoliu este mai divers adăugând acțiuni de la lanțuri de magazine până la acțiuni din industria farmaceutică.

Acțiunile cumpărate: Mastercard Inc(MA), Tenet Healthcare Corporation(THC), Dollar Tree Inc(DLTR), Cabot Oil & Gas(COG), Ross Stores(ROST), Alexion Pharmaceuticals(ALXN), Textron(TXT), Priceline Group(PCLN), Amazon(AMZN),SanDisk(SNDK)

Mastercard este o companie care produce carduri de debit și de credit care ulterior sunt folosite de bănci pentru a le emite clienților lor. Am ales Mastercard deoarece este un intermediar care primește un comision pentru fiecare tranzacție fără să-și asume un risc.

Tenet Healthcare Corporation este o companie de servicii medicale, din punctul meu de vedere am adăugat această companie deoarece sănătatea mereu va fi o prioritate importantă pentru oameni și indiferent de climatul economic, cererea pentru servicii de sănătate va fi mereu în cerere.

Dollar Tree Inc este un lanț de magazine retail care vinde la prețuri foarte mici, am băgat această companie în portofoliu pentru că în timpuri de criză oamenii incearcă să cheltuie cât mai puțini bani.

Cabot Oil & Gas este o companie de explorare și exploatare de gaz și petrol. Am ales această companie deoarece sunt de părere că petrolul și gazele vor folosite pentru următorii 30 de ani.

Textron este o companie care se extinde pe o multitudine de afaceri precum fabricarea echipamentelor de simular până la servicii de finanțare. Am pus această companie pe lista de acțiuni datorită industriilor în care își desfășoară operațiunile.

Priceline Group este un lider în industria serviciilor de booking și alte servicii legate de rezervări în domeniul turismului. Am optat pentru această acțiune deoarece este un lider industria sa și a faptului că are suportul necesar pentru a cumpăra startup-uri sau companii care produc aplicații sau servicii în domeniul de rezervări și turism.

SanDisk este o companie care fabrică carduri SD, usb-uri, hard diskuri și alte componente de depozitare a datelor. Am adăugat SanDisk în lista de acțiuni deoarece lumea va avea nevoie mereu de componente și electronice de stocare a datelor cât timp nu au access la internet sau care nu vor sa foloseasca servicii online de stocare a datelor.

Prin studiul de caz am demonstrat abilități de gestionare a portofoliului și argumentare a deciziilor de investire prin informarea despre companii și performanțele lor în trecut.

Algoritmii de tranzacție m-au ajutat să înțeleg caracterul complex al piețelor financiare, instrumentelor care sunt tranzacționate, efectele acelor tranzacții într-o piață și implicațiile tehnologiei în luarea unei decizii și viteza cu care se execută o comandă.

Printre avantajele algoritmilor de tranzacție ar fi:

-Creșterea lichidității piețelor;

-Creșterea investițiilor în dezvoltarea a noi tehnologii de previzionare sau calculare a riscurilor;

-Eliminarea intermediarilor în procesul de tranzacționare;

-Eliminarea factorului uman și în concluzie eliminarea emoțiilor din procesul de decizie;

-Capacitatea de a testa strategii pe date istorice;

-Reducerea timpului petrecut în fața calculatorului;

Dezanvantaje:

-Erori mecanice;

-Monitorizarea;

-Supra optimizarea strategiilor;

În concluzie, deși algoritmii de tranzacționare sunt încă o ideea nouă pe piața financiară, acesta se dezvoltă destul de rapid în paralel cu noile descoperiri în informatică. Proiectele recente ale instituțiilor financiare este de a creea o inteligență artificială care să prelucreze datele obținute din știri cu datele pe care le are pentru a face decizii cât mai eficiente.

Din punctul meu de vedere nu cred că traderii vor fi înlocuiți de calculatoare în totalitate, mai ales că programele nu au abilitatea de a previziona la fel de eficient precum oamenii iar un robot nu-și va asuma niciodată riscuri precum un om.

Ca încheiere expunerea oamenilor la piețele financiare și posibilitatea de câștiga bani prin asumarea riscului va determine instituțiile financiare să dezvolte noi instrumente, servicii și să investească tehnologii care să prezică viitorul apropiat cât mai eficient și să efectueze tranzacții la o viteză cât mai mare.