Alexandru GRIBINCEA, Cristina COSCIUG [623339]

1

Universitatea de Studii Europene din
Moldova

Alexandru GRIBINCEA, Cristina COSCIUG
Corina GRIBINCEA

ORGANIZAREA EXCURSIILOR
ȘI TEHNICI DE GHIDAJ
NOTE DE CURS

Chișinău, 201 8

2

CZU 811.133.1:338.48 (075.8)

G 81

Recomandat spre publicare de către Senatul U SEM.

Autori:
Alexandru GRIBINCEA, dr. hab., prof. univ.
Cristina COSCIUG, dr., conf.univ.
Corina GRIBINCEA , dr., c ercetător

Recenzenți :
Nicolae PLATON , dr., conf.univ., ASEM
Elena SAVA , dr., conf.univ., Stil Tur

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Gribincea, Alexandr u, Coșciug Cristina , Corina Gribincea .
ORGANIZAREA EXCURSIILOR ȘI TEHNICI DE GHIDAJ : Note de curs /
Alexandru Gribincea, C. Cosciug , Corina Gribincea ; USEM . – Chișinău: U SEM,
2018. – 92 p.
100 ex.

G 81

© Gribincea Alexandru, Coșciug Cristina , Corina Gribincea, 2018
ISBN .

3

SUMAR
INTRODUCERE…………………………………………………… 6
Capitolul 1 LOCUL ȘI ROLUL EXCURSIOLOGIEI ÎN SPAȚIUL TURISTIC
………………………………………………. 10
1.1.Obiectivel e cursului ” Organizarea excursiilor și tehnici de ghidaj ” …………. 10
1.2. Dezvoltarea științifică a activității excursioniste în domeniul serviciilor
turistice ………………………………………………………… 10
1.3. Esența și particularitățile excursiei ………………………………….. 10

Capitolul 2 REPERE ISTORICE PRIVIND DEZVOLTAREA EXCURSIOLOGIEI
… 12
2.1.Evoluția excursiilor și dezvoltarea turismului în plan istoric . 12
2.2.Misiunea firmelor turistic e în promovarea excursiilor ………… 12
2.3.Teoria și practica activității excursioniste la etapa contemporană ….. 15

Capitolul 3 CLASIFICAREA EXCURSIILOR …………………………………….. 18
3.1Tipologia excursiilor…………. …………………………………………….. 18
3.2.Clasificarea excursiilor după conținut ………………………………… 19
3.3.Clasificarea excursiilor după componenta și numărul participanților ……….. 20
3.4.Clasificarea excu rsiilor după locul de desfășurare ………….. 21
3.5.Clasificarea excursiilor după tipul de transport utilizat 21
3.6. Clasificarea excursiilor după forma de desfășurare .……. 21

Capitolul 4 METODOLOGIA EXCURSIONIST Ă ȘI CĂILE DE
PERFECȚIONARE A EI 23
4.1.Conținutul și cerințele metodologiei excursioniste ………. 23
4.2.Obiectul și tipurile de procedee metodologice …… 24
4.3.Perfecționarea metodologiei excursioniste 26

Capitolul 5 TEHNOLOGIA PREGĂTIRII EXCURSIEI……………………….. 29
5.1.Etapele principale de pregătire a excursiei …… 29
5.2.Studierea și selectarea obiectelor excursioniste ……….…. 30
5.3.Completarea cartelei obiectului turistic ………………………….. 31
5.4.Elaborarea traseului excursionist …………………………. 32

Capitolul 6 TEXTUL DE CONTROL ȘI TEXTUL INDIVIDUAL A L EXCURSIEI
…………………… 38
6.1.Conceptul Harta tehnologică. Definiția și funcțiile principale ale ei 34
6.2.Cerințele de redactare, volumul și structura hârții tehnologice … 35
6.3.Conținutul hârții tehnologice a excursiei ……………………………. 35

Capitolul 7 CONȚINUTUL EXCURSIEI ……………………………………………… 38
7.1.Tipuri de texte ale excursiei și metode de expun ere ……… …… 38
7.2.Conținutul, volumul și cerințele față de textul control al excursiei 38
7.3.Conținutul, volumul și structura textului individual al excursiei… 38
7.4.Tipuri de treceri logice și rolul lor în expunerea textului excursiei …… …..
…. 40

Capitolul 8 COMPLETAREA „PORTOFOLIULUI GHIDULUI” ……….. 41
8.1.Definiția, funcțiile și destinația „Portofoliului ghidului”……….. 41
8.2. Conținutul „Portofoliului ghidului” ……………………. 41
8.3.Criterii de selectare a materialului ilustrativ pentru „Portofoliul ghidului” … 42

Capitolul 9 METODE DE DESFĂȘURARE ȘI EVALUARE A EXCURSIILOR DE
PROBĂ …………………………….. 43
9.1.Componența comisiei de aprobare ………………….. 43
9.2.Documentația obligato rie pentru pregătirea unei noi teme a excursiei 44

4
9.3.Cartela de audiere a excursiei ca bază a evaluării nivelului de pregătire a
ghidului…………………………………………………………. 45

Capitolul 10 PROCEDEE METODICE DE DESFĂ ȘURARE A EXCURSIILOR
……………………………………………….
47
10.1.Clasificarea procedeelor metodice de desfășurare a excursiilor . 47
10.2.Procedee metodice de demonstrare a obiectelor turistice ……. 48
10.3.Procedee metodice de expunere a textului excursiilor …….. 50

Capitolul 11 PROCEDEE METODICE SPECIFICE PRIVIND EFECTUAREA UNEI
EXCURSII …………………………………….
57
11.1.Procedeul de documentare …………………………….…….. 53
11.2. Procedeul de cercetare …………….. 53
11.3.Procedee de depășire a crizelor de atenție …………………… 54

Capitolul 12 TEHNICA DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI ………………… 57
12.1.Particularitățile conlucrării ghidului cu grupul de excursioniști 57
12.2.Tehnica expunerii materialului în timpul deplasării a utocarului 58
12.3. Pauzele în excursii și rolul lor în asimilarea materialului expus 59

Capitolul 13 SPECIFICUL PREGĂTIRII ȘI DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI ÎN
BISERICILE ORTODOXE 60
13.1. Scopul și obiectele excursiilor în bisericile ortodoxe 60
13.2. Rolul cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor bisericii ortodoxe în
organizarea programului excursionist 60
13.3. Obiecte le principale de demonstrare în bisericile ortodoxe 61

Capitol 14 PREZENTAREA UNEI STAȚIUNI TURISTICE

14.1. Tipuri de staț iuni turistice
14.2.Partic ularitățile prezentării stațiuni i de litoral
14.3.Particularitățile prezentării unei stațiuni de munte
14.4.Particularitățile prezentării unei stațiuni balneare

Capitolul 15 PREZENTAREA UNUI MUZEU

15.1.Funcțiile principale ale muzeului și principii le de activitat e
15.2.Metode utilizate în efectuarea excursiei în muzeu
5.3.Etapele prezentării unui muzeu

Capitolul 16 PROFESIONALISMUL GHIDULUI…………………………………..
16.1.Calitățile personale și profesionale ale ghidului……………………
16.2.Arta oratorică și cultura vorbirii ghidului …………………………..
16.3. Rolul mijloacelor de comunicare extra verbale în desfășurarea excursiei

Capitolul 17 INSTIT UIREA, APROBAREA ȘI ÎNREGISTRAREA RUTELOR
TURISTICE
17.1.Principii generale referitor la elaborarea rutei turistice. …
17.2. Omologarea rutei turistice
17.3. Înregistrarea rutei turistice

BIBLIOGRAFIE……………………………… …………………………………..

5
INTRODUCERE
Notele de curs „Organizarea excursiilor și tehnici de ghidaj ” sunt recomandat e
studenților universitari de la specialitatea 1013. Servicii hoteliere, turism și agrement /1013.
Tourism, lesure, h otels (812.1 „Tourism ”) pentru studierea materiei la disciplina „Teoria și
practica excursionistă ”, fiind stipulat e în con cordanță cu curriculu mul disciplinar, programat
pentru 75 de ore academice de contact direct (15+15) .
Notele de curs sunt conceput e întru formarea studenților – viitorii lucrători ai industriei
turismului, ghizi, însoțitori de grup prin:
▪ Utilizarea bazelor teoriei turistice, cunoștințelor și informației din alte discipline , ca:
management, marketing, cunoașterea istoriei plaiului natal, publicitate și comunicare, arta
oratorică, etica, persuasiune și practici excursioniste privind organizarea proceselor
specifice, aferente d omeniului din „industria fără fum” ;
▪ Aplicarea tratării complexe a proces elor de organizare a excurs iilor, estimării itinerar elor
turistice ;
▪ Comportament ul practic, ce atestă formarea profesională a ghidului ;
▪ Utilizarea metodelor și tehnicilor din alte științe întru asigurarea calității excursiilor și
ajustarea activității la cerințele excursanților ;
▪ Utilizarea eficien tă a timpului alocat cu o expunerea informațională optimală, completă.

OBIECTIVE LE GENERALE ALE DISCIPLINEI
Din motive că viata nu stă pe loc, ci este în continuă evol uție, studenții trebuie instruiți în
concordanță cu cerințele timpului, globalizării, m obilității extinse, nivelului înalt de
informatizare și cunoaștere. Astăzi este dificil de -al uimi cu ceva pe turist, din care considerente
ghidul turistic trebuie să fie dotat cu anumite cunoștințe, deprinderi și intelect. La finalizarea
studierii acestui curs de organizare a excursiilor și tehnici lor de ghidaj , studenții vor fi capabili:
La nivel de cunoaștere și înțelegere :
✓să reproducă concepte -cheie, definiții , noțiuni de bază din cadrul Legii cu privire la
organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, nr.352 din 24.11.2006,
(Publicat: 02.02.2007 în Monitorul Oficial nr. 14 -17, art nr. 40), Codul Global de Etică în Turism
(UNWTO – www. ethics. unwto. org) etc. pe perioada desfășurării activității excursioniste ;
✓să cunoască , să aplice și să expună date informative din domeniul evoluției activității
excursioniste în plan global ;
✓să aplice eficient particularitățile , funcțiile și modul de organizare a excursiilor în concordanță
cu programul și doleanțele excursanților .
La n ivel de aplicare , un bun ghid trebuie sa dețină următoarele caracteristici:
▪ să analizeze specificul și să pregătească portofoliul pentru fiecare tip de excursie;

6
▪ să determine cerințele metodologice în organizarea și desfășurarea excursiei;
▪ să compare situa ția privind dezvoltarea excursionistă în diferite țări și în diferite perioade
istorice;
▪ să aplice tehnologii și strategii moderne în activitatea practică a ghizilor.
▪ să fie o persoană organizată și responsabilă pentru a -i putea organiza pe alții ;
▪ să fie o persoană comunicativă și sociabilă : este imperios să posede abilități de comunic are,
de transmit ere a informaț iei, dar și să formeze o legătura logică între ele , să pregă tească
excursanți i pentru a vedea și a trăi evenimentele ulterioare ;
▪ să cunoască bi ne traseului pentru a captiva interesul turișt ilor prin aplicarea legendelor ,
miturilor , informaț iilor interesante despre obiectivele de vizitat , plus cele standard.
▪ să poată improviza, reu șind astfel să gestioneze anumite situații imprevizibile și incomo de;
▪ să fie o persoană agreabilă și amabilă – în acest mod î i va face pe excursanți să devină amici
cu ghidul, adică mai mult decâ t simpli vizitatori. Acest lucru presupune , însă, să fie un bun
ascultător pentru a înțelege solicitările turiștilor ;
▪ să fie o persoană profesionistă – trebuie ca excursanții să devină prieteni, dar cu menț inerea
unei bariere între cele două aspecte , ceea ce s e poate face doar cu mult tact ș i profesional ism;
▪ să posede capac itatea de a lua decizii rapide în situații de stres – astfel de situaț ii apar
inevi tabil, uneori câ nd se aș teaptă mai puțin și gestionarea lor depinde , în mare parte , de
capacitatea fiecăruia de a acționa în condiț ii de stres;
▪ să reuș ească să transforme excursi a într-o experiență memorabilă – este important s ă rămână
cu amintiri de neuitat , iar excursanții să-și reamint ească mereu cu drag de spre experiența
trăită. Excursanții vor memora experienț a fericită , fapt confirmat prin re adres area la ghid cu
privire la următoarea excursie , iar la sfârșit mulțumesc cu zâmbetul pe buze.
▪ La nivel de integrare:
✓ să efectueze expertiza proiectelor ce vizează itinerarele excursiilor;
✓să elaboreze diverse produse specifice activității ghizilor: harta tehnologică, cartela de audiere,
portofoliul ghidului, dosarul de organiz are a excursiilor etc.;
✓ să evalueze calitatea portofoliului ghidului;
✓ să utilizeze eficient metode și tehnici de cercetare, manageriale și de comunicare în
activitatea excursionistă;
✓ să elaboreze decizii de alternativă în procesul de organizare și desfăș urare a activităților
excursioniste;
✓ să-și dezvolte competențe de artă oratorică , specifică ghidului;
✓să coopereze în vederea asigurării calității excursiilor și ajustării activității la cerințele
clientului (fără a politiza istoria, evenimentele etc.) .
Conținutul cursului prezintă fundamente cu privire la bazele organizării activității
excursioniste; evidențiază etapele istorice majore în dezvoltarea activității excursioniste; analiza
procedeelor metodice utilizate de către ghizi în pregătirea, desfășurar ea și rezumarea rezultatelor
programelor pentru excursii. O atenție deosebită în cadrul cursului este acordată particularităților
de deservire a diferitelor categorii de turiști și ale tehnicilor, ce permit desfășurarea unor excursii

7
cât mai eficiente. Astfel, s unt enunțate recomandări pentru desfășurarea unei serii de excursii
specializate, inclusiv a excursi ilor în lăcașuri sfinte, muzee, locuri de glorie istorică, locuri
deosebite antropice și peisagistice .
Notele de curs sunt întocmite în baza studiului minuțios al numeroase izvoare
bibliografice atât cu orientare teoretică îngustă, cât și științifică generală. De asemenea, sunt
utilizate observații proprii și experiența autor ilor în sfera activității excursioniste.
Dincolo de ceea ce -și imaginează major itatea oameni lor despre meseria de ghid de
turism, acel job în care ajungi în cele mai frum oase locuri din lume pentru a însoți turișt ii în
aventuri, se ascund lucruri mai puțin fascinante.

8
CAPITOLUL 1
LOCUL ȘI ROLUL EXCURSIOLOGIEI ÎN SPAȚIUL TURISTIC

Subiecte propuse:
1.1. Obiectivele cursului „Organizarea excursiilor și tehnici de ghidaj ”
1.2. Dezvoltarea științifică a activității excursioniste în domeniul serviciilor
turistice
1.3. Esența și particularitățile excursiei

1.1.Obiectivele cursului „Organizarea excursi ilor și tehnici de ghidaj ”
Activitatea de prestare a serviciilor turistice se dezvoltă accelerat și actualmente este
dificil de imaginat o excursie turistică într-o țară necunoscută fără un program excursion ist bine
stabilit , din care motive, e xcursiei îi revine un loc semnificativ . Anume , programele
excursion iste creează o imagine corespunzătoare țării -destinație , motivează turiștii să viziteze
noile obiecte turistice . Drept d ovad ă a faptul ui că Guvernul Republicii Moldova pune un accent
deosebit pe dezvol tarea turismului intern și pe poziționarea potențialului turistic al țării prin
intermediul ghizilor este cap . III, articolul 15 , alineatul (b) al Legii „ Cu privire la organizarea și
desfășurarea activității turistice nr . 352-XVI din 24 . 11. 2006 ”, care se referă la includerea
obligatorie în statele de personal a turoperator ilor din cadrul direcției turism a ghidului turistic ,
autorizat în condițiile legii .
Piața turistică modernă necesită o nouă abordare privind organizarea excursiei , ca fiind
unul din tre principalele produse turistice . Scopul cursului „Teoria și practica activității
excursioniste ” este studi erea bazel or teoretice , metodic e și practic e ale activității excursion iste.
Obiect ivele cursului sunt :
– identificarea esenței excursiei ;
– studierea metodelor de pregătire și desfășurare a excursiei ;
– familiarizarea cu procesul de elaborare a unei excursii ;
– studierea abilităților profesionale ale ghidului ;
– excursi a ca proces pedagogic .

1.2. Dezvoltarea științifică a activității excursioniste în dom eniul serviciilor turistice
Activitatea excursion istă constă din trei componente constituente : teoria , metodi ca și
practica excursion istă.
Baza excursiei este teoria excursiei , care definește esența excursiei , formulează legitățile
și particularitățile ex cursiei . Metodica excursiei reprezintă prin sine totalitatea normelor și
cerințelor concrete față de excursie . Principalele obiecte ale metodi cii excursion iste constau în
acordarea sprijinului turiști lor să vadă , să audă și să perce apă materialul relatat . Obiectul
metodi cii excursion iste constă în cercetarea , sistematizarea , formularea și aplicarea unor metode
de instruire și educație în practica excursionistă , studierea mijloacelor și metodelor tehnice , prin
intermediul cărora ghizii își desfășoară activit atea profesională .
Ghidul de turism este p ersoana care acompaniaz ă un grup de turiști pe durata sejururilor
turistice, a vacantelor, circuitelor, croazierelor, excursiilor sau tururilor de oraș.

9
În raport cu atribu țiile pe care le are fa ță de turi ști, un ghid se poate încadra într-una din
următoarele categorii :
1. Ghid însoțitor pe toat ă durata c ălătoriei;
2. Ghid de sejur, persoana care reprezint ă interesele tour -operatorului și ale turi știlor în
stațiuni sau localit ăți, pe toat ă durata unui sejur într-o localitate ;
3. Ghid local, persoana angajat ă a unor muzee, parcuri sau a altor institu ții cu statut de
obiective turistice incluse în patrimoniul turistic, desf ășurându-și activitatea numai în localit ățile
vizitate.
De regul ă, ghidul local însoțește grupul de turi ști pentru c âteva ore sau cel mult o zi. EI
poate însoți și persoane individuale sosite în scopuri turistice sau de afaceri. Ghizii locali pot fi
utiliza ți, de asemenea, și pentru efectuarea transferu rilor de la aeroport sau gar ă până la hotel sau
stațiunea turistic ă. În cazul în care ghidul local se afl ă la dispozi ția turi știlor pe toat ă durata unui
sejur, asigur ând asisten ța turistic ă, el se numește ghid de sejur.
Atribu țiile concrete ale ghidului de turism se stabilesc de c ătre organizatorul ac țiunilor
turistice (tour -operator sau agen ție de turism), sarcinile ghidului difer ă în func ție de categoria
pentru care posed ă atestat și de specificul ac țiunii turistice care urmeaz ă a se derula.
Momentul nașterii mersului pe munte în România poate fi cons iderat anul 1873, când a
apărut ”Siebenbuergischen Alpenvereins in Kronstadt” (SAV – Clubul Alpin Transilvănean din
Brașov ), prima asociație a iubitorilor muntelui din țară.
Câțiva ani mai târziu, această asociație a devenit secțiunea Brașov a ”Siebenbuerg ischer
Karpatenverein” (SKV – Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor) , club înființat la Sibiu în
anul 1880 [http ://www. scritub. com/ geografie/turism/Ghidul -de-turism54832.php ].
Abia după evenimentul din 1873, munții din România au început să fie um blați tot mai
mult și mai des de „domni i de la oraș”, ce veneau la munte pentru relaxare , iar după acel an, au
început să apară primele adăposturi pe munte , dedicate special turiștilor (cabane și refugii) și
primele călăuze selectate dintre localnici.
Aces te „călăuze” (încă n u se folosea termenul de „ ghid”) aveau rolul de a însoți grupurile
pe potecile de munte cunoscute de ei (poteci de ciobani sau de vânători, mai ales), precum și de a
organiza logistica ascensiunilor (cazare, transport).
Evident, constru irea adăposturilor pe munte și , ulterior , formar ea acestor călăuze de către
SKV nu a fost o invenție locală, ci pur și simplu s -a copiat modelul de organizare din Alpii estici
(zona de limbă germană), unde deja exista o asemenea infrastructură.
În România, primele călăuze oficiale de munte au fost recunoscute în anul 1884 dintre
localnicii de la poalele muntelui. Mai târziu s-au eliberat primele carnete și ecusoane ale
profesiei [Istoria profesiei în România . http ://ghizimontani. org/ sglm -in -romania/ist oria-
profesiei -in-romania]. Începând cu anul 1891, secția Sibiu a SKV -ului s -a ocupat constant de
pregătirea și formarea călăuzelor de munte, acestea fiind selectate cu precădere din rândul
populației din zona montană.
Acest sistem de formare a ghizilor mo ntani în cadrul asociațiilor turistice era un lucru
generalizat în toate țările din Alpi. De exemplu, până la începutul secolului al XX-lea, toți ghizii
care lucrau în Alpii francezi erau formați în cadrul Clubului Alpin Francez. Ulterior, odată cu o
mai b ună auto -organizare și creștere a importanței profesiei lor, ghizii din zona Mont Blanc au
început să -și formeze separat, în Chamonix, propria școală de formare și pregătire.

10
În anul 1906 , în cadrul SKV -ului a apărut o casă de pensii și de întrajutorare pe ntru
călăuzele de munte, precum:
– zona Bistrița: C onstan tin Sandul, Ion Ușieru, Ion Moldovan;
– zona Bucegi: Ion Stănilă senior (unul din primii ghizi din Bucegi) și fiul său Ion Stănilă
junior;
– zona Făgăraș: Ion Tarcea, Gheorghe Popp (Cârțișoara), Savu Drăguț (Savu), Ion
Coțofană (Făgăraș).
În zona Bucegi, spre deosebire de zona transilvăneană, călăuzele au apărut în mod
natural, fără nici o formare sistematizată, în micile sate de -a lungul văii Prahovei: Bușteni,
Sinaia, Secăria, Comarnic.
În afară de membrii familiei Stănilă din Râșnov, care , timp de peste 100 de ani au lucrat
ca ghizi sau cabanieri (perioada 1870 -1982), în Bușteni , faimoase călăuzele au devenit Nicolae
Gelepeanu (1860 -1923) și Nicolae Butmăloi, amândoi fiind vânători la origine.
Butmă loi a fost pentru mai mulți ani și cabanier la Omu și Peștera, tot el fiind și autorul
primului „manual” de mers pe munte din România, apărut în 1927 sub numele de „Călăuza
Mică” .
La începutul secolului XX, de numele călăuzelor montane , însoțite sau nu de turiști
(precum Nestor Urechia, Mihai Haret) , sunt legate primele explorări turistice în abruptul
prahovean al Bucegilor, primele trasee amenajate, precum și diferite toponime , precum : Brâul
Caraimanului, Hornul lui Gelepeanu, Brâna Coștilei…
Odată cu anii 30, profesia de călăuză își pierde din atractivitate în rândul localnicilor de la
poalele Carpaților. Motivul este simplu: lipsa de cerere și interes pentru serviciile de călăuză și
de porter pentru bagaje.
În același timp, activitatea de ghid montan devi ne interesantă și atractivă în rândul
tinerilor de la oraș, practicanți pasionați a i mersului pe munte.
Unul din cei mai cunoscuți ghizi din perioada interbelică este brașoveanul Carl Lehmann
(1894 -1990), membru SKV Brașov și nepotul alte i călăuze din vers antul brănean al Bucegilor pe
nume… Karl Lehmann. Din anul 1936, C. Lehmann a lucrat ca ghid angajat al ONT Brașov.
Printre multe alte realizări (C. Lehmann a fost un fotograf pasionat și a amenajat numeroase
poteci de munte), în echipă cu Edwin Csallner a realizat și premiera de iarnă a crestei Pietrei
Craiului, pe care a parcurs -o în februarie 1927. [Istoria profesiei în România . http
://ghizimontani. org/ sglm -in -romania/istoria -profesiei -in-romania].
Ca și în Alpi, în toți acești ani de pionierat, ghi zii de munte din Carpați au fost implicați
în amenajarea diferitelor poteci , precum : Cantonul Jepi – cab. Peștera (N. Butmăloi) sau La
Prepeleac – cab. actuală Mălăiești (C. Lehmann).
După schimbarea regimului politic în România, la finalul anilor ᾿40, pro fesia liberală de
ghid montan a dispărut cu totul, mersul pe munte fiind transformat în două tipuri diferite de
activități:
– cățărarea pe stâncă și alpinismul , activități apărute recent în Carpați (anii 30), au fost
transformate în activități sportive, ia r începând cu 1953, au fost incluse într -un sistem
competițional controversat, care a fost desființat abia în 1996 (!);
– drumeția montană a rămas în continuare ca o formă turistică, fiind gestionată de
Ministerul Turismului sau organizații similare ale st atului comunist .

11

Meseria de ghid montan, al cărui reprezentant
supraviețuitor în anii comunismului era Carl
Lehmann, a reapărut oficial după anul 1968, odată cu
înființarea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT).
Ghizii BTT au fost formați la nivel local (județean),
exclusiv pentru activitatea de drumeție montană
(singura considerată turistică). Din păcate , însă, cu
puține excepții notabile, nivelul de profesionalism al
ghizilor BTT a fost foarte scăzut. Acest lucru a fost
scos în evidență de numeroase in cidente și accidente montane din Carpați, în care au fost
implicate grupuri conduse de ghizi.
Unul din cei mai cunoscuți și faimoși ghizi , formați în această perioadă , este
bucureșteanul David Neacșu. El a devenit cunoscut mai ales după 1989, ca urmare a
numeroaselor expediții în afara României și mai ales a implicării în comerțul cu echipament
montan.
Meseria de ghid montan a funcționat conform regulilor BTT până după 1989 , când, odată
cu prăbușirea sistemului comunist, s -a prăbușit și organizarea turistic ă din România.
În haosul anilor ᾿90, meseria de ghid montan a fost reorganizată în cadrul unei asociații
private cu sediul în Brașov. Astfel a luat ființă , în anul 1997, Asociația Ghizilor Montani din
România (AGMR). În ciuda mai multor probleme interne, a ceastă asociație a reușit să organizeze
primul curs de ghizi montani – în 1998, al doilea – în 2002 și al treilea – în 2004. După acest an
și după reorganizarea cadrului legal de formare profesională, AGMR -ul a început să organizeze
anual cursuri de ghid m ontan.
Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM) s -a înființat informal în 2010, din
inițiativa mai multor ghizi montani activi profesional, pentru dezvoltarea și perfecționarea
meseriei de ghid montan conform cerințelor internaționale din prezent .
Astăzi, SGLM (Societatea Ghizilor și liderilor Montani) este membru al Union of
International Mountai n Leaders Associations – UIMLA , organizație profesională ce
reglementează la nivel mondial profesia de „Lider internațional de munte (International
Mountai n Leaders – IML) ”. Un semn că ghizii montani din România (membrii SGLM cel puțin),
care activează pe specificul geografic al munților Carpați, sunt la fel de bine pregătiți ca cei din
celelalte țări membre UIMLA.
După 130 de ani de când au apărut primele c ălăuze în Carpații românești și după un sfert
de secol de la schimbarea regimului comunist, în sfârșit , ghizii români fac parte , astăzi, din
marea comunitate internațională a profesioniștilor montani.
Formarea profesională a ghizilor montani azi
Deși are o veche tradiție în România, ghidul montan nu a reușit să se impună ca un
adevărat profesionist în domeniul turismului montan din Carpați, nici la nivel național și , cu atât
mai puțin , internațional. Sunt mai multe cauze ale acestui lucru, dar printre cele mai esențiale
sunt:
– discontinuitatea și lipsa unei coerențe în formarea profesională;
– ruptura artificială realizată în anii ᾿50, între diferitele forme de mers pe munte, unele
fiind considerate „turism” (drumeția), altele doar „sport” (alpinism, cățăra rea pe stâncă) ;
– lipsa totală de coordonare și colaborare internațională în acest domeniu.

12
După schimbarea regimului politic din 1989, în noul context socio -politic din România,
meseria de ghid montan a renăscut , astăzi fiind conectată și la comunitatea p rofesională
internațională.
Ca asociație profesională românească afiliată internațional, Societatea Ghizilor încearcă
să crească standardul de pregătire și organizare profesională din țară, la un nivel comparabil cu
cel al colegilor din alte țări. Acest lu cru înseamnă multă muncă și seriozitate.
Din punct de vedere teoretic, Ghidul Montan este un om pregătit pentru a merge pe
munte, pe trasee de drumeție, cățărare, alpinism sau schi, capabil să instruiască clienț ii în cadrul
școlilor, dar și să -i conducă e fectiv în ture pe trasee.
Conform definiției, Ghidul Montan merge prin zone de risc , specifice muntelui , cu
parteneri mai slab pregătiți. Datorită experienței pe care trebuie să o posede pe toate planurile,
ghidul montan trebuie să fie capabil să iasă în siguranță cu întreaga echipă. Este un om cu
pregătire complexă, capabil să se descurce pe munte, indiferent de situația apărută.
Experiența complexă a ghidului montan nu se învață la o școală sau la un curs de ghizi!
Este utopic să se creadă că o profesie s e poate învăța de -a lungul câtorva întâlniri pe munte. Ea
se acumulează în ani de zile de mers pe munte, ca amator , iar, mai apoi, ca ghid montan în curs
de formare profesională (aspirant).
SGLM este autorizată să organizeze cursuri de formare profesional ă.
Astăzi, la nivel internațional , există două categorii de ghizi:
– ghizi montani de drumeție: International Mountain Leader, Accompagnateur,
Bergwanderfuhrer.
Organizația internațională reprezentativă este UIMLA (Union of International
Mountain Leader As sociations / Uniunea Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali) ;
– ghizi montani de altitudine: High Mountain Guide, Guide de Haute Montagne,
Bergfuhrer.
Organizația internațională reprezentativă este UIAGM (Union Internationale des
Associations de Gui des de Montagnes).

1.3. Esența și particularitățile excursiei
Termenul „excursie ” provine d e la cuvântul latin ”excur -sio”. În limb ile română și rusă
acesta a pătruns în secolul al XIX -lea și însemna „a fugi afară , raid militar , iar apoi – ieșire ,
călăto rie”.
Prima interpretare a acestui termen (a. 1812 ) este dată în dicționarul explicativ al lui V.
Dali: „Excursie – plimbare , mers pe jos , pentru a găsi ceva , pentru plante aromatice etc.”.
O definiție mai modernă a excursiei este dată de „Enciclopedia t uristică ”, publicată în
„Mare a Enciclopedie Rusă“ în 1993 : „excursia este călătoria colectivă sau individuală prin
locurile frumoase , muzee etc. în scopuri educative sau cultural -educative , sub îndrumarea
ghidului ”.
Teoreticianul și organizatorul activită ții excursion iste din Rusia B . V Emelyanov (1985 )
înțelege excursia ca esența „procesului de cunoaștere intuitivă a lumii înconjurătoare ”, legate cu
obiecte le turistice selectate și programate din timp , care vor fi studiate la locul lor . O altă
definiție e ste că „Excursia este un proces de percepere a realității , constituit la confluența
impresii lor vizuale și conceptuale ”.
Din definițiile de mai sus ale excursiei devine clar faptul că specificul oricărei excursii
constă în unitatea demonstrației și expune rii, pe primul loc fiind pusă demonstrația . Totodată ,

13
însă, lipsită de o analiză aprofundată , explicați e, excursia va fi pur și simplu o vizitare a
obiectelor turistice . Esența excursiei este unitatea între demonstrare și expunere .
Unul dintre teoreticien ii activității excursioniste , autorul monografiei cu ace lași nume ,
discipol și adept al teoriei lui B. Emelyanov , G. Dolzhenko subliniază că în excursie , adică în
proces ul organizat de cunoaștere a mediului înconjurător , un rol important îl are partea
emoț ională , care este componentul de bază al fiecărei excursii . Ceea ce a fost văzut și auzit
trebuie să trezească sentimente de sensibilizare : admirație , furie , bucurie etc. Excursia nu este un
simplu amuzament , este o activitate intelectuală în petrecerea ti mpului liber sau de învățământ ,
care necesită eforturi fizice și spirituale .
Datorită vizibilității , clarității , emotivității , excursia este o formă extrem de eficientă de
împărtășire a cunoștințelor cu excursioniști i, ea contribuie la asimilarea factoril or prezentați ,
exercită o influență puternică asupra formării aspectului spiritual al omului . Fiecare excursie are
anumite atribute , fără de care nu poate fi considerată ca atare . B. V. Emely anov (1976 ) a
evidențiat principalele șase semne ale excursiei :
1. durata , de obicei , de la 1 ora academică până la o zi ;
2. prezența grupului excursionist (din câteva persoane , 15-30 de persoane );
3. prezența ghidului specializat înalt calificat ;
4. examinarea obiectelor excursioniste , primele impresii vizuale ;
5. cunoașterea (familiarizarea ) obiectelor în timpul deplasării și în stațiuni , în special , la
ieșirile din autobuz ;
6. tema bine definit ă – element de bază, care dictează direcția acest or examinări .
Un alt moment important , prin care se caracterizează excursia , este scopul și obiect ivele
ei, care dictează alegerea obiectelor turistice pentru programul excursionist , dat fiind elaborarea
traseului , căutarea literaturii , ilustrația imaginilor etc. pentru portofoliul ghidului .
Însă, principala caracteristică a excursiei este a plicarea obligatorie a unei metode de
excursie, adică unitatea de demonstrare și expunere.

Fig. 1.1. Funcțiile excursiilor

Excursia îndeplinește mai multe funcții care contribuie la dezvoltarea intelectuală a
turiștilor și la poziționarea imaginii țări i (Fig1.1) , precum :
– funcția de propagandă științifică , care promovează opinii politice , filozofice ,
științifice , artistice ;

14
– funcția de informare , care oferă informații despre un anumit compartiment al
cunoștințe lor: realizările istorie i, medicinii , biolo giei etc.;
– funcția de organizare a activităților de agrement cultural ;
– funcția de formare a intereselor umane .
Fiecare excursie poate îndeplini , concomitent , câteva funcții , fapt ce depinde de modul în
care este condusă și de structura grupul ui de tur iști. Pentru copii și tiner i aceasta îndeplinește
funcția de lărgire a orizontului de cunoștințe a viziunii tehnico -culturale ; pentru adolescen ți –
alegerea profesiei ; pentru turiștii străini – funcția de informa re etc.

15
CAPITOLUL 2
REPERE ISTORICE PRIVIND DEZVOLTAREA EXCURSIOLOGIEI

Subiecte propuse:
2.1. Evoluția excursiilor și dezvoltarea turismului în plan istoric
2.2. Misiunea organizațiilor de turism în dezvoltarea excursiologiei
2.3. Teoria și practica activității excursioniste la etapa contemporană

Există mai multe puncte de vedere cu privire la momentul apariției activităților
excursion iste. Unii cercetători au ajuns la concluzia că ba zele activității excursion iste puteau fi
descoperite chiar în antichitate (M. Birzhakov ).
Alții, dimpotrivă , atribuie apariția activității excursioniste ultimului sfert al sec . al XVIII –
lea, adică perioadei când s -a intensificat mișcarea pedagogilor , care pledau pentru asimilarea
activă a cunoștințelor prin intermediul desfășurării împreună cu elevii a plimbări lor și excursii lor
în natură (B. A. Emelyanov ).
O altă pleiadă susțin e că excursia , în sensul adevărat al cuvântului , a apărut la sfârșitul
sec. al X IX-lea – începutul sec. al XX-lea, odată cu evidențierea turismului ca industrie (G.
Dolzhenko ).
De exemplu , în Grecia antică își au originea excursii -călătorii le sportive – Jocurile
Olimpice . În Evul Mediu crește factorul religios , ce intensifică călător iile – închinarea la locuril e
sfinte ale Creștinismului și Islamului . Epoca Renașterii și Iluminismului intensifică caracterul
individual și educativ al călătoriilor . Reformele lui Petru I în Rusia au fost legate cu „Grand
Tururi ” obligatorii pentru nobili i tineri , având ca obiectiv educația și sporirea nivelului cultural ,
anticipând implicarea în cariera profesională sau politică .
Călătoriile contribuiau la îmbogățirea cunoștințelor , necăutând la faptul că erau elitare în
legătură cu primitivismul mijloac elor de circulație .

2.1. Evoluția excursiilor și dezvoltarea turismului în plan istoric
Excursiile de afaceri în Europa devin un fenomen important în a doua jumătate a sec . al
XVIII -lea. Aceasta s -a întâmplat în momentul , când profesorii și educatorii au optat , în mod
repetat , pentru importan ța organiz ării plimbărilor și excursiilor în natură cu elevii . Astfel , în
„Regulile colegiilor populare ”, în 1786 , și „Regulile școlii”, aprobate în 1804 , a fost reiterat ă
necesitatea de a „organiza ” nu doar plimbări și excursii în natură , dar și pentru a face cunoștință
cu manufacturi , ateliere de lucru ale meșteșugarilor și alte întreprinderi .
Justificări teoretice în favoarea utilizării în procesul de învățământ a excursiei ca predare
pentru copii găsim în lucrăril e fondatorului pedagogiei științifice – Constantin Ushinskii , care a
criticat metodele scolastice de predare , practicate de școala europeană în sec olul al XIX -lea și a
oferit metode noi , la baza cărora a stabilit idei național e și cerințe de dezvoltare la studenți a
abilităților de observa re a fenomenel or realit ății înconjurătoare .
Unul dintre primii organizatori și entuziaști ai activității excursioniste cu copiii a fost
decabristul I . D. Yakushkin . În perioada aflării sale în exil , el a lucrat în școala pentru fete, unde
practica călătorii de va ră și excursii cu elevele sale , pentru a explora lumea plantelor .
Un alt bine cunoscut profesor din Transcaucazia N . P Zaharov , care a condus popularul
colegiu „Alexandru ” din Tiflis , considera excursiile ca un ele ment importa nt, care consolidează
cunoștințele primite în auditoriu .

16
La sfârșitul sec. al XIX-lea – înc. sec. al XX-lea, deja într -un număr considerabil de
instituții de învățământ din Rusia , profesorii au conștientizat necesitatea de a include excursiile
în curriculum , înțelegând că excursia este o formă eficientă de învățare și un mijloc important de
educație patriotică .
Un rol important în dezvoltarea excursiilor studențești în Rusia l-au jucat următoarele
măsuri :
1. Apariția primelor organizații obșteșt i, care unesc amatorii de călătorii .
2. Rezoluția Ministrului Educației Publice , care oblig a organele respective de a organiza
excursii în timpul vacanței de vară ; de a introduce un tarif special pentru transportul elevilor în
excursii -educaționale .
3. Început ul alocării fondurilor pentru excursii (după 1910 ) de către centrele raionale . În
conturile de plată apare un compartiment special – „Excursii școlare ”.
4. Crearea comisiilor excursioniste speciale (în anii ᾿10 ai sec. al XX-lea), care ajutau
școlile în orga nizarea diferitor excursii .
5. Înființarea organizației excursion iste principale neformale în Rusia – Comisia
Excursion istă Centrală , care elabor a tematica excursiilor , verific a calitatea lor , stabilea reguli
pentru excursioniști .
6. În organizarea activității excursioniste se implică și Biserica Ortodoxă Rusă (la înc .
sec. al XX-lea), care propune călătorii prin locurile sfinte , tipăresc ghiduri speciale pentru
excursioniști , de exemplu „Ghidul în lavra Troița -Serghieva ”.
7. Începutul elaborării bazei teoretice a activită ții excursioniste (înc. sec. al XX-lea) –
apar tot mai multe articole , cărți (de exemplu , „Excursii școlare , semnificația lor și organizarea ”
(în 1910 ), scrisă de un grup de profesori ai Colegiului Comercial de Pădurari din Petersburg ,
editată de B.E. Raikova și G.N Bocha ), în care sunt oglindite principiile de bază ale metodologiei
școlare și introducerea excursiei în cerințele programului școlar . Au început să fie editate trei
reviste speciale , dedicate lucrului excursionist : „Jurnal ul excursion ist” din Moscova ,
„Excursantul Rus ” din Yaroslav și „Excursii școlare și muzeul școlar ” – în întregime dedicate
excursiilor școlare .
8. Dezvoltarea turismului și excursiilor este recunoscută ca o activitate de importanță
statală și începe a apărea în agenda diferitor congrese . Astfel , în materialele I-lui Congres Rusesc
privind îmbunătățirea localităților curative (1915 ), (Petrograd , 7-11 ianuarie 1915 ) se remarc a
faptul că, prin intermediul excursiilor prin Rusia , era necesar de a distrage atenția unui număr
însemnat de călători ruși de la călătorii le și tratamente le de peste hotare și, astfel, de a păstra
sume enorme de bani în interiorul țării .

2.2. Misiunea organizațiilor de turism în dezvoltarea excursiologiei
(sf. sec. al XIX-lea – înc. sec. al XX-lea)
De-a lungul istoriei sale, turismul a prezentat mai multe forme. Misiunea turismului la
început era variabilă și depindea de viziunile prezente în societate la acel timp. Funcția globală a
turismului a fost plasată ei în cadrul socio -economic, pe fundal ul istoric al diferitelor perioade
traversate de umanitate. Din aceste motive definirea obiectivelor era diferită. Definiția logică a
noțiunii este călătoria fără un anumit motiv. Primii călători exercitau deplasările în scopuri
cognitice, comerciale sau t ratament și recreere. Pelerinii, de exemplu, căutau să -și izbăvească

17
sufletele, conchistadorii doreau să cucerească noi teritorii. Călătoriile î n scop comercial au fost
considerate foarte importante încă de la î nceputurile civilizatiei. Portul Lothal (sudu l Indiei) a
fost un centru comercial esențial, situat î ntre civ ilizatiile de pe valea Indului ș i cele sumeriere.
În prima jumătate a secolului al XVII -lea și este o consecință directă a principiilor
Renaș terii. Sub conducerea reginei Elisabeta I, tinerii învăță cei de la curtea Marii Britanii sunt
încurajați să părăsească regatul și să -și continue studiile în diferite alte orașe sau țări, pentru a
dobândi experiență sau pentru a învăța alte limbi și obiceiuri. Mai târziu, aceast ă tradiție devine
una comună , o persoană bine educată fiind obișnuită să călătorească perioade mai lungi,
împreună cu un tutore, completând un Grand Tour. Călătoriile de placere apar laolaltă cu cele în
scopuri educaționale, aristocrația și chiar pătura de jos a societății doresc să vadă civilizații sau
orașe , precum : Veneția, Paris sau Florența. Până la sfarș itul sec olului al XVIII -lea, turismul/
excursiile așa cum îl cunoastem astăzi, se dezvoltă în etape, ocupând locul celui educaț ional.
Activitatea turistica /excursionistă este inhib ată de î nceperea Razboaielor Napoleoniene, pen tru
aproximativ 30 de ani, marcând , astfel , sfârș itul modei Grand Tour.
Dezvoltarea SPA -urilor. SPA-urile prezintă anumite form e din cele mai vechi timpuri,
băile romane sau terapiile englezeș ti sunt asociate c u o stare de sănătate mai bună . Astfel,
resorturile d e gen de pe uscat se aglomerează, permițând celor de pe malul mării să ia avâ nt.
Introducerea vapoar elor cu aburi din secolul XIX înseamnă lă rgirea orizontului turistic,
resorturile de la mai mare depart are devenind, cel puț in pentru perioada verii, un loc de întâlnire
pentru mulț i nobili.
Turismul î n secolul XX. Primul razboi mon dial a permis acumularea la scară largă de noi
informații privind teritorii mai puțin cunoscute, crescând curiozitatea potenția lilor turiști.
Emigrarea masivă spre Statele Unite ale Americii dă startu l unui turism permanant, noii căută tori
de terenuri sau de aur mișcâ ndu-se constant pe continentul nord -americ an. Pe vechiul continent,
apariția mașinilor permit călătoriile cu distan țe mai lungi, î ntr-un timp mult mai scurt, astfe l,
resorturile de pe malurile mărilor devenind destinaț ii populare. Mai târziu , în secolul XX, apar
avioanele și vapoarele de croazieră care definitivează produsu l turistic. Apar noi oportunităț i de
afaceri , noile zone turistice beneficiază de investiții din ce în ce mai mari. Destinaț iile exotice ,
precum insulele din Pacific sau Asia de sud -est, se dezvoltă laolaltă cu cele mai puțin
convenț ionale, precum : Patagonia, Tibet sau Alaska. Turismul (excursiile ) se diversifică și ia
amploare, ajungând în forma î n care îl cunoaștem astăzi cu ajutorul internetului și a colaborării
internaț ionale.
Printre asociațiile voluntare ale turismului aveau un rol special în dezvoltarea excursiilor ,
promovate de două cluburi : Clubul de munte Crimeea -Caucaz și Asociația obștească a turiștilor
din Rusia .

18
Clubul de munte Crimeea -Caucaz a fost fondat în anul 1890 la Odessa ca și Clubul de
munte din Crimeea . În anul 1902 a fost redenumit în Clubul de munte Crimeea -Caucaz . Scopul
principalul al Clubului constă în cercetarea științifică a munților Taur us și distribuirea
informațiilor colectate despre acestea și încurajarea vizitării și studierii acestor munți , cât și
facilitarea condițiilor de cazare .
Baza activității clubului a fost o rganizarea excursiilor . De la fondarea sa, Clubul și-a creat
birouri în mai multe orașe și regiuni : Odessa , Sevastopol , Yalta , Ekaterinoslav , Chișinău , Baku și
ultimul în Riga , ceea ce ne mărturisește despre popularitatea clubului din Rusia . Clubul de munt e
Crimeea -Caucaz și-a adus următoarele contribuții la dezvoltarea excursiilor :
1) a elaborat un număr foarte mare de programe pentru variate excursii ;
2) pentru prima dată în Yalta o filială a clubului a început să efectueze excursii în peșteri
și a crea t în acest scop primul din Rusia adăpost în Chatyrdag ;
3) începând cu anul 1902 , a porni t pregătirea conducătorilor de excursii și printre
învățătorii d in școli;
4) pentru prima dată , a fost organizat ă o excursie -pedagogică pentru profesorii din
Odessa , districtul școlar din Crimeea .
Activitățile Clubului de munte Crimeea -Caucaz au format o bază solidă pentru activitatea
excursion istă.
Asociația turiștilor din Rusia a apărut în 1895 în Sankt -Petersburg , căpătând o
populari tate rapidă în Rusia și , deja î n 1903 , număra în rândurile sale 2061 de persoane din 174
de orașe ale Rusiei. Printre membrii săi serau înregistra ți și cetățeni din Tunisia , Italia , Coreea și
Japonia . Principalele sarcini ale Asociației constau în organizarea misiuni lor comun e ale
membr ilor săi în proximitatea orașelor de reședință , organizarea hotelurilor în diferite orașe din
Rusia pentru primirea turiștilor .
Asociația turiștilor din Rusia (ATR) a adus următoarele contribuți i la dezvoltarea
excursiei :
1) Meritul ATR este publicarea r evistelor „Turistul rus ”, „Dorojnik ” și „Anual ”, ce
prezentau în sine ghiduri -îndrumări pentru turiști .
2) Clubul a devenit un propagandist al ciclismului pentru organizarea t urelor concepute
pentru persoanele , care nu dispun de mijloace suficiente pentr u a face călătorii lungi pe
cont propriu .
3) Clubul a devenit renumit pentru că a început să organizeze la nivel profesionist
excursii pentru membrii săi de peste hotare .
4) Clubul a creat o comisie specială „Tururi educaționale prin Rusia ”, care se ocup a cu
problemele legate de excursii pentru elevi i din orașele mari din Rusia .
5) Comisia a deschis cursuri de formare pentru conducători (ghizi ) de excursii , la care se
citeau lecții pe ciclul de învățământ general , ținând cont de cunoștințele pentru ruta dată.
Cu ajutorul Asociației turiștilor din Rusia , zeci de mii de cetățeni tineri din Rusia au făcut
cunoștință cu patria sa .

19

2.3. Teoria și practica activității
excursion iste la etapa contemporană
Etapa actual ă de dezvoltare a turismului poate
fi divizat ă în două perioade :
1. 1945 – anii '90 ai sec . XX;
2. anii '90 ai sec . XX – până în prezent .
În prima perioadă de dezvoltare a turismului
au fost obținute realizări notabile .
Încă până la terminarea celui de -al doilea
Război M ondial , în aprilie 1 945, Consiliul
Central al Sindicatelor a luat decizia de
reluare a activității excursionist -turistic e în
țară. Astfel, a fost inițiat procesul de renaștere a administrației turistice , de planificare a
reconstrucției bazei tehnico -materiale a turismului :
1. Au fost reorganizate bazele turistice vechi și deschise altele noi , care în timpul
războiului au activat în calitate de spitale .
2. Au început să apară numeroase rezoluții privind problemele turismului , în care
sarcinile de dezvoltare a excursiilor și activit ăților turistice în țară nu sunt puse numai în
responsabilitatea sindicatelor , dar și a organelor de partid și de stat , a ministerelor (Hotărârea
comună a Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS , Consiliului de Miniștri al URSS
și Prezidiumului „Sindicatelor ” din 30 mai 1969 „Despre dezvoltarea durabilă a turismului și
activităților excursion iste din țară”).
3. O mare atenție se acordă ideilor de orientare politică și cognitive , valorii excursiilor ,
îmbunătățirii activității metodice a ghizilor tur istici , de formare profesională (Decretul special al
Prezidiului : „Despre măsurile de îmbunătățire a activită ții excursioniste ” (iulie 1971 ).
4. S-a extins diapazonul turelor tematice . Astfel , un rol importa nt l-au avut temele
militaro -patriotice .
5. A fost cr eat Consiliul Principal Central pentru turism și excursii , condus de B . V
Emelyanov (sfârșitul anilor '70 – prima jumătate a anilor '80), care pregăteau un număr mare de
îndrumări metodice cu privire la probleme majore ale excursiilor , cum ar fi : „Pregătir ea și
desfășurarea turelor”, „Bazele excursioniste ” ș.a.
6. Se planifica dezvoltarea turismului pe termen lung (Decretul CC al PCUS , Consiliului
de Miniștri , Sindicatelor și Comitetului Central al Komsomolului „Cu privire la măsurile de
îmbunătățire a deser virii turistice -excursioniste în țară în anii 1986 -1990 și în perioada până în
anul 2000 ”).
A doua perioadă în dezvoltarea turismului (anii 90 ai sec . XX – până în prezent ) este
marcat ă de schimbări majore :
1. Sfârșitul anilor '80 – începutul anilor '90 marchează perioada întregii industrii
turistice: dispare Comitetul Central al turismului și excursiilor , iar odată cu acesta și biroul , care
conducea activitatea turistică în toată țara .
2. După proclamarea independenței , turismul din R epublica Moldova devine o sferă
comercială în mediul de afaceri .
3. Începe form area unei noi tematic i turistic e. De exemplu , sunt reînnoite și larg
distribuite excursiile pe teme religioase . Ele sunt organizate de către organizații de turism ,
agenții guvernamentale , servicii relig ioase , eparhii , mănăstiri .

20
4. Renasc centrele pentru pregătirea specialiștilor – ghizilor . În Republica Moldova ,
acestea sunt pregătite de Centrul Național de Perfecționare a Cadrelor din Industria Turismului
etc.
5. Se introduce o cerință indispensabilă pentr u turoperatorii din Moldova privind
includerea obligatorie în statele de personal a ghidului turistic , autorizat în condițiile legii
(Capitolul III , articolul 15 , punctul b )).
6. Apar instituții de specialitate pentru formarea profesională în domeniul activi tății
excursioniste .
În baza acestor schimări, concluzi onăm că excursiile , chiar și în cele mai dificile
momente , au fost și vor fi întotdeauna o parte integrantă a călătoriilor – funcție de bază a
activității turismului .

„Pe vremuri se faceau niste cursuri foarte serioase, se dădeau examene de atestare. Mai mult, în
fiecare an se dădea examen de reatestare. Cănd ți se dadea o acțiune ân străinatăte, referentul care
însotea ghidul îl întreba înainte să plece pe teren unde se duce, îl punea să-i povesteas că tot ce știa
despre locul respectiv. Dacă nu aveai temele făcute, te întorceai, dădeai examen din nou, ca să poți să
pleci. Acum, ghizii care se dau ghizi pleac ă cu grupul cu informatii luate de pe Internet. Traiasca
Google -ul". Natașa G avrilescu.

Fig. 2.1. Una din destina ții turistice din Moldova

21

CAPITOLUL 3
CLASIFICAREA EXCURSIILOR

Subiecte propuse:
3.1. Tipologia excursiilor
3.2. Clasificarea excursiilor după conținut
3.3. Clasificarea excursiilor după componența și numărul participanților
3.4. Clasificarea excursiilor după locul de desfășurare
3.5. Clasificarea excursiilor după tipul de transport utilizat
3.6. Clasificarea excursiilor după forma de desfășurare

Societatea modernă prin dinamismul
său și prin flexibi litatea sa, deschiderea spre
inovații, solicită un model al personalității
umane, care ar fi capabilă să facă față
cerințelor secolului XXI, care s-a anunțat ca
un mileniu al schimbărilor continue. Educația
devine imboldul progresului social,
exigențele timpul ui an de an apar
cu noi abordări și valorificări ale științelor psihologice, politice, sociale, economice în scopu l
formării unei generaț ii tinere capabile să asigure în contin uare un nivel de bună stare a vieții, o
interac țiune socială sporită , condiții optime pentru dezvoltarea umană. Orientarea esenț ială este
democrati zarea învăț ământului, asigurarea calității învățămâ ntului fiind o necesitate a
moderni zării.

3.1. Tipologia excursiilor
Clasificar ea reprezintă distribuirea obiectelor , fenomenelor , conceptelor pe clase ,
departamente , niveluri de calitate , în dependență de caracteristicile lor comune .
Problema clasificării excursiilor a fost permanent în centrul atenției ghizilor și lucrătorilor
științifici din sfera turismului . Primele încercări de a soluționa această problemă se atribuie
sfârșitului anilor '20 ai sec . XX. Savantul -excursionist V . A. Gerd a fost unul dintre primii care a
propus divizarea excursiilor în grupe și subgrupe . Gerd consid era, că o astfel de divizare ar ajuta
conducătorul să se orienteze în toate problemele și aspectele de dezvoltare a lor .
Divizarea excursiilor pe grupe este clar definită și are o importanță mare pentru
activitatea practică . Clasificarea excursiilor oferă condiții pentru o mai bună organizare a lucrului
ghidului , facilitează specializarea acestuia , luând în considerație cunoștințele și înclinațiile

22
personale . Respecta rea legităților de efectu are a excursiilor dintr -o anumită grupă contribuie la
faptul că fiecare excursie să devină cât mai eficientă .

Fig. 3.1.Clasificarea excursiilor

La mijlocul anilor '70 ai sec. XX a fost adoptată clasificarea excursiilor , care rămâne
neschimbată până în prezent . Potrivit acesteia , întreaga diversitate a excursiilor se clasifică după
următoarele caracteristici :
– conținut ;
– componența participanților ;
– locul desfășur ării;
– modul de derulare ;
– modul de deplasare;
– forma de desfășurare .

3.2. Clasificarea excursiilor după conținut
După conținut , excursiile se divizează în generale și tematice . La rândul lor, cele
tematice se segmentează în următoarele grupe :
– istorice ;
– istorico -revoluționare;
– religioase ;
– militaro -istorice ;
– de producție ;
– studiul/savurarea natur ii;
– studiul și valorile artei;
– literare ;
– de arhitectură și urbanism .

23
Fiecare din aceste grupe tematice se împart e, la rândul său, în subgrupe (Dyakova ,
Emely anov , Pasecinii , 1985 ). Tururile istorice pot fi împărțite în subgrupe , care oglindesc o
anumită perioadă istorică a regiunii . În plus , ele se diviz ează în istorico -regionale , arheologice și
etnografice .
Excursiile istoric o-militar e se divizează în următoarele subgrupe : în locuri memorabile ,
unde s-au desfășurat acțiuni militare , cu prezentarea fortificațiilor militare și a cetăților ,
turnurilor , podurilor , șanțurilor de apărare , terasamentelor etc.; în locuri legate cu fapte ale
eroilor naționali ; istoric o-militare și muzee memoriale .
Excursiile industriale se divizează în istorico -industriale , economico -industriale , tehnico-
industriale și de orientare profe sională .
Grupa excursiilor naturaliste includ : excursiile generale , geografice , geologice ,
hidrologice , pedologice , botanice , zoologice , excursii la monumente naturale unicate , excursii
ecologice , tematice , în muzee ale natur ii local e.
Excursiile artisti ce îmbină următoarele subgrupe : teatrale , istorico -muzicale cu precizări
privind creația compozitorilor și muzicienilor , excursii cu vizitarea operel or de sculptură sau
pictură monumentală , excursii în galerii de artă , muzee , ateliere ale pictorilor și sculptorilor,
expozi ții de meșteșug uri popular e, prin locurile de trai și activitate ale artiștilor și pictorilor
renumiți .
Tururile literare sunt, de obicei , grupate în felul următor : biografico -literare în locuri –
care amintesc de viața și activitatea unor scriitori sau dramaturg i; istorico -literare – care
dezvăluie anumite perioade de dezvoltare a literaturii ; excursii în locuri care sunt descrise în
operele unui sau altui scriitor ; excursii în muzee memoriale .
Excursiile arhitectural -urbanistice au urmă toarea grupare : excursii legate de vizitarea
monumentelor arhitecturale din anumit e perioade ; excursii ce vizează munca de creație a unui
arhitect ; excursii de familiarizare privind planificarea și dezvoltarea orașelor .
Grupa excursiilor cu tematică relig ioasă este împărțită în pelerinaje și excursii -religioase .

Fig. 3.2. Clasificarea excursiilor după forma de derulare

3.3. Clasificarea excursiilor după componența și numărul participanților
După componența participanților la excursie , acestea se subdiv izează în următoarele :
– pentru adulți (combinarea diferitor grupuri de persoane , grupe profesionale etc.);

24
– pentru copii de vârstă diferit ă (preșcolar i, elevi ai școli lor primare , elevi a i gimnaziilor
și licee lor);
– pentru populația locală ;
– pentru străini .
După numărul de participanți , excursiile se împart în individuale și de grup .
Clasificarea excursiilor după structura participanților constituie baza eviden țierii
particularităților grupului de turiști la desfășurarea excursiei .

3.4. Clasificarea ex cursiilor după locul de desfășurare
După locul desfășur ării există excursii : în mediul urban , în mediul rural , industriale , în
muze e, mixte (care îmbină câteva elemente ).
Excursiile urbane pot fi general tematice , uneori – complexe , incluzând pe durata
excursiei vizitarea unui muzeu .
Excursiile în mediul rural pot fi atât pedestre , cât și cu autobuzul și sunt fi de mai multe
tipuri :
1) excursii la fața locului în punctul final (pădure sau reședință rustică , cunoscută prin
obiectele sale istorico -culturale );
2) excursii desfășurate în cadrul autobuzului aflat în mișcare , demonstrând obiec tele
turistice ce se află în cale ;
3) îmbinarea excursiei desfășurate pe traseu cu o excursie desfășurată la fața locului .
Drept l ocuri sau destinații pentru desfășurarea excurs iilor industriale pot fi uzine , fabrici ,
construcții , instituții de învățământ etc. Itinerariile excursiilor industriale pot cuprinde atât
întreprinderile în totalitate , cât și unele sectoare aparte , laboratoare .
Excursiile muzeistice reprezintă prin sine cea mai răspândită grupă de excursii .

3.5. Clasificarea excursiilor după tipul de transport utilizat
După tipul de transport putem evidenția următoarele excursii – pe jos și cu utilizarea
diverselor tipuri de transport .
Avantajul excursiilor pe jos co nstă în crearea unui mediu favorabil pentru prezentare și
expunere .
Excursiile cu utilizarea mijloacelor de transport (preponderent autobuz ) constau din două
părți: analiza obiectelor excursioniste (de exemplu , a monumentelor istorice și culturale ) la
staționare și expunerea în timpul mișcării autobuzului de la un obiectiv turistic la altul .

Fig. 3.3. Tipuri de autotransport pentru turiști

25
Unele agenții utilizează pentru excursii diferite tipuri de transport : troleibuze , tramvaie ,
nave fluviale și maritime , helicoptere etc. Durata excursiei variază de la o oră academică (45
min) până la câteva zile. Călătoriile pe termen scurt (de la 1 până la 3-4 zile ) se numesc tururi de
week -end. Acestea cuprind câteva excursii cu durat ă diferit ă, cu utilizarea unei game variate a
mijloacelor de transport .

3.6. Clasificarea excursiilor după forma de desfășurare
Formele de desfășurare a excursii lor pot fi diferite :
– excursi e în masă . Membrii excursiei sunt plasați în 10 -20 de autobuze , în fiecare
autobuz operând un ghid . Astfel de exc ursii pot include spectacole masive de teatru , festivaluri
de folclor etc.;
– excursie -plimbare , combină elemente de cunoaștere cu elemente de relaxare ,
desfășurate în pădure , parc, mare , râu etc.;
– excursi e-lecție (expunerea domină prezentarea );
– excursi e-concert , dedicat ă unei tem atici muzicale , cu audierea lucrărilor muzicale în
salonul autobuzului ;
– excursi e-spectacol, o formă de organizare a excursiei artistico -literar e, la baza căreia
stau lucrări artistico -literare concrete etc.
Excursia poate fi p rivită ca o formă a activității de instruire pentru diferite grupuri de
turiști . Aceasta poate fi :
– excursi a-consultare , care indică răspunsuri vizuale la întrebările turiștilor , este una
dintre modalitățile de instruire ;
– excursi a-demonstrativă , aceasta e ste cea mai eficientă formă a cunoașterii fenomene lor
naturale , procese lor de producție etc.;
– excursi a-lecție , este o formă de relatare a cunoștințelor în conformitate cu program ul
de învățământ , în funcție de instituția de învățământ ;
– excursia de inst ruire (pentru un public special ), reprezintă modalitatea de instruire și
de formare profesională ;
– excursia de testare , reprezintă faza finală de lucru individual cu privire la pregătirea și
desfășurarea excursiilor , formă de verificare a cunoștințelor stu denților sau ghizilor la pregătirea
de către ei a unei tematici excursioniste noi;
– excursi a-demonstrativă , o form ă a excursiei de instruire , care are ca scop demonstra rea
unui exemplu de metodologie pe un anumit obiect , pentru a putea dezvolta o anumită subtemă
etc.;
– excursi a de promovare .
Divizarea excursiilor în grupe poartă , în practică , un caracter ipotetic , însă joacă un rol
important pentru activitatea instituțiilor excursioniste . Clasificarea corectă a excursiilor
contribuie la o mai bună organiz are a lucrului ghidului cu turiștii , facilitează specializarea ,
creează baza activității secțiilor metodice .

26
CAPITOLUL 4
METODOLOGIA EXCURSIONIST Ă ȘI CĂILE
DE PERFECȚIONARE A EI

Subiecte propuse:
4.1. Conținutul și cerințele metodologiei excursioniste
4.2. Obiectul și tipurile de procedee metodologice
4.3. Perfecționarea metodologiei excursioniste

4.1. Conținutul și cerințele metodologiei excursioniste
Metodica excursionist ă este un set de reguli și cerințe impuse practicii de excursii ,
precum și sumarea metodelo r de predare , formare și desfășurare a diferitor tipuri de excursii , pe
diverse teme și pentru diferite grupuri de persoane .
Metodica excursionist ă are mai multe aspecte : constituie baza competenț ei profesional e a
ghidului ; un mecanism de perfecționare co ntinuă și abilitate de prezenta re a materialul ui; un
proces de raționalizare a activității ghidului . Subiectul metodicii excursioniste este un studiu
direcționat spre sistematizarea , formu larea , explicarea și aplicarea în practică a mijloacelor și
metodel or de instruire , precum și a tehnici lor de pregătire , prin care angajații agențiilor de turism
își realizează activitatea . Metodica excursionist ă generalizează experiența în realizarea
excursiilor , dezvoltă și oferă tehnici metodologice care s -au afirmat î n practică și asigură cea mai
eficientă percepere a subiectului .

Fig. 4.1. Conținutul și cerințele metodologiei excursioniste
Îndeplinind funcțiile metodi cii private , metodica excursionist ă se ocupă cu diverse
abordări din practica excursii lor, concomit ent îndeplinind funcția metod ei de bază . Acest fapt are
loc în cazurile , când apare necesitatea utilizării în cadrul excursii lor a principiilor și a cerințelor
generale pentru toate formele de muncă ideologice și educațional -vizuale , științifice , sistemati ce,
accesibile , convingătoare etc.

27
În practică , metodic a excursionist ă reprezintă totalitatea anumitor abilități și priceperi de
lucru: elaborarea unei noi excursii , pregătirea desfășurării excursiei următoare , desfășurarea
excursi ei conform tehn ologiilor recomandate , consolida rea și perfecționarea cunoștințel or
excursioniști lor obținu te pe parcursul excursiei .
Metodica excursionist ă de lucru răspunde la următoare le întrebări :
1. Pentru ce a fost pregătită și desfășurată excursia (scopul , sarcina ei )?
2. Punc tele principale ale excursiei , care necesită să fie elucidate în timpul desfășurării
acesteia (care este conținutul ei ).
3. Cum urmează a fi desfășurată o excursie (procedeele metodice )?
4. Cum să atragi și să menții atenția turiștilor?

4.2. Obiectul și tipur ile de procedee metodologice
Obiectul metodologiei excursioniste este cercetarea , analiza , sistematizarea , formularea
și aplicarea unor metode de instruire și educație în practica excursionist ă.
Metodologia excursionist ă este formată din câteva părți independente , dar legate între ele :
– metodologia elaborării unei noi teme pentru biroul excursionist ;
– metodologia elabor ării de către ghid a unei noi tematici pentru el , dar deja elaborat e în
biroul excursionist ;
– metodologia instruir ii ghidului pentru desfă șurarea excursiei ordinare ;
– metodologi a pentru efectuarea excursiilor ;
– metode le de lucru după efectuarea excursiei .
Cea mai avansat ă și practicată este metodologia desfășurării excur siilor . Această metodă
este divizată în două părți : metoda de prezentar e (vizualizare , arătare ) și metoda de expunere
(povestire ). În metode le de prezentare (vizualizare ) pot fi eviden țiate în calitate de părți
independente următoarele metode : utilizarea „portofoliului ghidului ”; utilizarea mijloacelor
tehnice de propagandă , de supraveghere , de studiu și facilități de cercetare . Prezentarea și
expunerea sunt elementele -cheie ale excursiei, două aspecte de bază ale metodologiei
excursioniste .
Metodologia excursionist ă, ca o combinație de părți independente are propriile
caract eristici cu privire la tipurile de excursii (urbane , suburbane , industriale , de muzeu ), precum
și la fiecare subiect . Aceste caracteristici sunt determinate de sarcinile , care sunt puse înaintea
excursiei , precum și de scopul lor (de exemplu , extinderea ce rcului cultural al adulților sau
orientarea profesională a adolescenților ). Caracteristicile sunt definite , de asemenea , prin tipul
excursiei , tematica și componența grupului . Există deosebiri între metodele de desfășurare a
excursiei pentru grupurile ordinare, de masă și pentru ascultătorii sferei economice , începători

28
sau profesioniști ; de asemenea își au specificul său de desfășurare excursiil e pedestre sau cele cu
ajutorul mijloacelor de transport etc.
Metodologia prezentării (demonstrării ) reprezintă în sine o bună parte din metodologia
excursionist ă după volumul și complexitatea procedurii de pregătire și punere în aplicare .
Metodologia expunerii (povestirii ) este o parte mai mică a metodologiei , care se subordon ează
primei . Metoda prezent ării (demon strării ) este mai dificilă , după cum s -a menționat anterior , și
este originală în dependență de metoda expunerii și nu se aplică sub nici o form ă ideologică . Prin
urmare , este exclus împrumutul procedeelor metodice din alte metode .
Toată activitatea ierarhică la pregătirea și desfășurarea excursiei trebuie să fie bazată pe
următoarele cerințe ale metodologiei excursioniste :
1. Necesitatea selectării corespunzătoare a obiectelor excursioniste . Este necesară
selectarea obiectelor , care au o atribu ție direct ă la subiect ; urmează să rămână cele mai tipice și
reușite obiecte pentru crearea unui traseu ; trebuie să evităm acele obiecte care , deși conțin un
subiect , sunt plasate incomod (sunt îndepărtate , vizibilitate redusă ș.a. ). Metodologia presupune
o succesiu ne logică în prezentare a și vizualizarea obiectelor pe traseu , o ascendență continuă în
obiectele prezentate și disponibilitatea punctului culminant (momentul culminant în desfă șurarea
subiectului ). Este important să se evite monotonia obiectelor demonstra te etc.
2. A doua cerinț ă a metodologiei excursioniste este asigurarea unei excursii continui e,
ca proces de asimilare a cunoștințelor . Deci , acțiunea materialului excursionist asupra turiștilor
pe parcursul excursi ei trebuie s ă fie completat ă cu suma ob iectelor prezentate , expunerea,
pauzele între subteme și întrebările -cheie la respectivul subiect . Subordonarea materialului
excursionist după schema dată sporește nivelul cognitiv și educațional al materialului
excursionist .
3. A treia cerință a metodolo giei excursioniste este ca toate obiectele de bază și
desfășurarea subtemelor la subiect să constituie un tot întreg .
4. Următoarea cerință a metodologiei excursionist ă este neutralizarea factorilor iritabili
(zgomotul străzii , conversații străine , obiecte care nu sunt incluse în subiect etc.), de exemplu ,
situarea (poziția ) grupului la obiectul propus de ghid .
5. A cincea cerință a metodologiei excursioniste este prezența unei tranziții logice între
percepția vizuală a două subiecte , altfel spus, prezenta rea unei trecer i verbal -vizual e.
6. Cerința a șasea a metodologiei excursioniste este interacțiunea între prezentare
(demonstrare) și expunere , prevăzând într-un caz – combinarea acestora , în altul – alternanța , în
al treilea – absența ambelor elemen te.
La întrebările privind raportul dintre demonstra re și expunere , cât și despre ordinea
derulării lor, metodica răspunde ferm : de la demonstra re la expunere . Se va începe cu

29
prezentarea , cu impresiile vizuale sau alte impresii (tactile , olfactive ), după care se va trece la
expunere .
Exist ă patru variante cunoscute de prezentare și expunere , care sunt caracteristice practic
pentru fiecare excursie :
• I-a variantă – vizitatorii examinează obiectele în cauză ;
• a II-a variant ă – expune rea evenimentelor istoric e, caracteristica general ă a localității ;
• a III-a variant ă – analiza detaliată , cercetarea , investigarea obiectelor sub
supravegherea și îndrumarea ghidului ;
• a IV-a variantă – analiza obiectelor turistice de sine stătător .
Metodologia prevede și percepția materialului . Și aici există câteva reguli care urmează a
fi luate în considerație pentru a se asigura percepția :
1. Povestirea , expunerea continuă este inacceptabilă . Sarcin a de bază a expunerii este
pregătirea turiștilor pentru analiza obiectului .
2. Este necesară utilizarea corectă a pauzelor , care trebuie planificate în funcție de
traseu .
3. Este necesară abilitatea de a neutraliza momentele de depășire a crizei de atenție , care
la ascultătorii lecțiilor/excursiilor , după cum susțin cercetătorii , apar la a 14-cea, 25-ea, 34-a
minută etc.
Metodica excursionist ă, în momentul , când atenția ascultătorilor începe să slăbească , se
recomandă :
1. procedeul metodic de trecere la o tematică nouă : se introduce un nou obiect pentru
prezentare , povestirea unor fapte neobi șnuite , audieri, vizionarea înregistrărilor video și a
prezentări lor, utilizarea mijloacelor vizualizate din „portofoliul ghidului ”;
2. procedeul metodic de adresare -întrebare a ghidului către grupul de vizitatori
(propuneri , întrebări neașteptat e, care pot fi retorice și pot fi adresate publicului );
3. procedeul metodic al efect ului sonor asupra ascultători lor (schimbarea tonului ,
amplitudii vorbir ii etc.).

4.3. Perfecționarea metodologiei excursioniste
Metodologia excursionistă se refera la ansamblul de teh nici și metode prin care teoria
existentă este verificată, pentru a dobândi o mai bună cunoaștere a acesteia (conținutul
conceptelor, relațiilor), a utilității acesteia (verificarea aplicabilității), a dezvoltării (noi
ințelesuri, noi utilități, direcții d e adâncire).
Este un set de metode și tehnici de utilizare a oricăr ei activități excursioniste . Această
activitate include diverse tehnici definite ca sarcini de activitate în timpul excursie i și

30
caracteristicile publicului, care necesită met ode specifice și tehnici. Cele mai frecvente dintre
acestea sunt metode de inducție și deducție ( expunerea conținutului excursie i astfel încât, în mod
emoțional, prin mijloace psihologice, emotive, oratorice, exemplificare etc., ghidul pregătește
excursia, pregătește ma terial interesant, expunerea lui reeșind din specificul social -cultural,
național, profesional, de vârstă al excursanților.
Există diferite căi de îmbunătățire a calității lucrului metodologic :
1) actualizarea sistematică și reînnoirea cunoștințelor ghizi lor și metodiștilor , formarea
profesională continuă a acestora în cadrul instituțiilor de învățământ superior , cursurilor
profesionale , participarea la seminare , conferințe teoretice , conferințe metodologice și științifico –
practice etc.;
2) elaborarea unei a stfel de documentații metodologice (textului de control al excursiei ,
indicației metodice , „portofoliului ghidului ”), care va servi ca bază pentru desfășurarea calitativă
a excursiilor ;
3) elaborarea detaliată a tehnologiei de utilizare a tehnicilor metodice de demonstrare și
expunere , ținând cont de particularitățile tematicii excursioniste și diferențierii grupurilor de
excursioniști ;
4) asimilarea practică a tehnicilor metodice de organizare a excursiei de către ghid ,
utilizarea eficientă a tehnicilor recom andate pe itinerar și în procesul unei excursii concrete ;
5) perfecționarea clară a tehnicilor de desfășurare a excursiilor ;
6) asimilarea și menținerea contactului între ghid și grupul de excursioniști ; posedarea
cunoștințelor de bază despre anumite științe , precum sunt psihologia și logica .
Prin urmare , tehnicile menționate au ca scop ameliorarea calitativă a metodologiei
excursioniste , adică a științei despre metodele și tehnicile de organizare a excursiilor , care au un
impact semnificativ asupra calității excursiilor și efici enței punerii lor în aplicare .
În turism, scopul cognitiv este determina nt, folosind u-se forme speciale de examinare,
care condiționat pot fi împărțite în primar e și secundar e.
Forma principală este excursia – o formă de învățământ, ded icată unui anumit subiect ,
legat de istoria și viața contemporană a țării, folosind serii vizuale . Cele mai populare sunt turu l
orașului (autobuz, drumeții, vapor, elicopter), care sunt împărțite în general și tematice (specifice
subiectul ui planificării i storice, arhitecturale , urbane, literare, muzicale etc.); museistice (vizite la
muzee, expoziții, galerii, mon umente, situri memoriale, moșii , rezervații naturale) și de producție
(întreprinderi, instituții, instituții de învățământ și medicale etc.).
Ca forme suplimentare de cunoaștere sunt serate le, întâlniri le profesionale, spectacole
teatrale pe baza muzeelor sau a monumentelor istorice și arhitecturale. Organizarea de întâlniri
ale turiștilor străini cu publicul, este necesar să fie interesante și sub stanțiale, realizate de către

31
specialiști calificați într -o limbă străină clară . În activitatea excursionistă se folosesc diverse
combinații de tehnici de spectacol și de poveste: un spectacol fără poveste nu dă o închipuire
clară despre oraș sau o expoziț ie, iar o poveste fără spectacol transformă excursia într -o
prelegere, spectacolul fiind unul din componentele obligatorii ale excursiei, deoarece creează o
stare, dispoziție bună, antrenează memorie imaginativă vizială.
Demonstrarea se realizează în mișca re și la staționări. Excursia în mișcare este mai
dificilă, deoarece trebuie de început povestirea din timp, istoric, iar c ând se ajunge la obiect deja
se arată și se povestește starea actuală.
Metoda și ritmul de expunere , ca element integrant al oricărei excursii , este legată în mod
logic de metodele de prezentare, distanță, numărul de obiecte și volumul de prezentare. Călătoria
de la obiect la obiect în timpul unui tur al orașului sau într -un muzeu adaugă excursiei dinamică,
îmbunătățește percepția mater ialului, ghidul determinând ritmul mișcării și volumul expunerii.
Excursia cu ghid în autocar, la bordul navei etc. trebuie din timp coordonată cu șoferul (viteza
deplasării, ruta, staționări pe diferite tronsoane ale traseului etc.
Ghidul nu trebuie s ă „învețe viață”, să dea povețe excursanților, să -și expună opiniile sale
despre politică, religie și moralitate etc. Oamenii merg în excursie să se odihnească, să învețe
ceva nou, dar nu să vă cunoască opiniile politice sau opiniile religioase. În tonul conve rsației nu
ar trebui să existe presiune sau agresiune.
Trebuie întotdeauna de ținut cont că excursia nu este:
ș propagandă;
ș moralizare;
ș prelegere;
ș predică;
ș opinie personală.
Excursia reprezintă colecta rea informații din diverse surse de încredere și grupate astfel,
încât ascultătorilor să le fie cel mai comfortabili să înțeleagă și să memorizeze.

32
CAPITOLUL 5
TEHNOLOGIA PREGĂTIRII EXCURSIEI

Subiecte propuse:
5.1. Etapele principale de pregătire a excursiei
5.2. Studierea și selectarea obiectelor excursioniste
5.3. Completarea cartelei obiectului turistic
5.4. Elaborarea traseului excursionist

Excursia este un serviciu privind organizarea vizitei (cunoaștere) unui obiect de interes
turistic, a unui grup de turiști supravegheați de ghid (însoțitor sau translator), pe o durată sub 24
de ore, fară cazare. Ca obiect e ale demonstrării excursioniste pot fi : muzee, locuri istorice,
clădiri și co nstrucții, vestigii istorice, obiecte de cultură, arhitectură, artă, arheologie, obiecte ale
naturii, obiecte antropice, întreprinderi industriale și altele, care pot fi demonstrate excursanților.

5.1. Etapele principale de pregătire a excursiei
Pentru pr ima dată conceptul „etapele de pregătire a excursiei ” a fost introdus în uz în anul
1976 , fiind determinate și cincisprezece etape :
1. definirea scopului și a obiectelor excursiei ;
2. selectarea temei ;
3. selectarea literaturii ;
4. identificarea surselor materialu lui excursionist . Noțiuni de bază , exponate și colecții
de muze u la tem a respectivă ;
5. selectarea și studierea obiectelor excursie i;
6. planificarea traseului excursie i;
7. deturnarea sau ocolirea traseului ;
8. pregătirea textului de referință ;
9. achiziționarea „portofoliul ui ghidului ”;
10. determinarea tehnicii de pregătire a excursiei ;
11. definirea tehnicii de desfășurare a excursiei ;
12. pregătirea dezvoltării metodologice ;
13. pregătirea textelor individuale ;
14. primirea (predarea ) excursiei ;
15. aprobarea excursiei .
Pentru a dezvolta o nouă temă a excursie i se creează o echip ă de ghizi , de obicei din 3 -6
persoane , iar c el mai experimentat și erudit din ei devine lider .
Dar c el mai important în pregătirea excursiilor este distribuirea în conformitate cu
atribuțiile deținute a anumitor subteme . Fiecare membru al echipei de creație urmează să
pregătească materiale le proprii , care apoi vor fi fuzionate și editate de manager . La selectarea
subtemelor pentru excursii , pentru o eficiență sporită se va ține cont de interesele și pregătirea
profesională a ghidului .
Activitatea de elaborare a unei noi rute turistice începe cu definirea clară a scopului
acesteia , fapt care va ajuta autorii în organizarea activității pe viitor .

33
Scopul excursiei constă în informarea excursanților privind obiectele de interes turistic.
Expunerea ghidului este subordonată aceluiași scop final .
Sarcinile excursiei poartă un caracter mai concret decât scopul . Acestea sunt concepute
pentru a atinge scopul excursiei prin dezvoltarea mai largă a temei .
O excur sie poate conține mai multe sarcini , cum ar fi : demonstrarea rolului istoric al
orașului și familiarizarea cu caracteristicile sale arhitecturale . Însă, includerea a mai mult de trei
scopuri într -o excursie este irațional ă, deoarece există riscul de a nu a tinge nici un ul.
Fiecare excursie are tema sa specifică , determinată de motivul , care stă la baza ei și în
conformitate cu care este construită și are loc rularea expunerii . Acesta este criteriul de selectare
și studiere a obiectivului turistic, care dete rmină conținutul povestirii unui ghid , în special atunci ,
când se demonstrează mai multe obiecte de diverse genuri .
Tema este de multe ori înțeleasă din denumirea excursiei , de aceea este important , ca
titlul acesteia să fie clar , expresiv și memorabil pe ntru turiști . De exemplu , „Chișinău – capitala
Republicii Moldova ”, „Taina caretei de aur ” (excursia spre Orheiul Vechi ), „Soroca – Riviera
Moldovei ” etc.
La stabilirea denumirii excursiei trebuie evitate :
1) folosirea diferitor slang -uri (ansamblu de cuvin te și expresii de origine populară pe
care le folosesc în vorbirea curentă) , care dezumanizează subiectul ;
2) utilizarea abrevierilor ;
3) utilizarea cuvintelor străine , care pot provoca asociații nedorite .
Cerințe le generale pentru denumirea excursiilor sunt următoarele :
1) personalitatea ;
2) exactitatea ;
3) imaginația ;
4) ușurința î n proces ul de memorizare și de reproducere ;
5) consonanța ;
6) absența unor asocieri negative ;
7) semnificați a.
Scopurile și obiect ivele excursiei determină selectarea finală a obiectelor turisti ce, a
itinerariul ui excursiei , a conținutul ui materialului pentru expunere , selectarea mijloacelor vizuale
din portofoliul ghidului , dispoziția emoțională a excursiei și a părților sale individuale . Astfel ,
fără definirea obiectelor și sarcinilor nu poate fi concepută elaborarea unei noi rute turistice , în
care sunt concentrate funcțiile de învățământ , de formare și educare .
Pentru realizarea scopul ui, sarcinil or și lucrul ui asupra textului excursiei este necesar de
alcătuit lista cărților , broșurilor , articolelor publicate în ziare și reviste , ce se referă la tem a
respectivă . Scopul listei constă în stabilirea limitelor aproximative privind studierea diverselor
izvoare , necesare ghizilor în utilizarea materialului pentru elaborarea textului excursiei . În cazul
unui număr mare de surse literare , lista poate fi divizată în două părți : „Literatura de bază ” și
„Literatura adițională ”.
Pe lângă publicațiile imprimate , pot fi folosite și alte surse : arhive naționale , muzee , filme
documentare științifice și artistice, care conțin materialul necesar pentru elaborarea textului
excursiei , enciclopedii electronice , amintiri ale participanților și martorilor evenimentelor
istorice etc.
Pentru expunere este necesar de a selecta surse de încredere , cu fapte și informaț ii
veridice .

34

5.2. Studierea și selectarea obiectelor excursioniste
Selectarea corectă a obiectelor , a numărul ui acestora , consecvența demonstrării exercită o
influență mare asupra calității excursiei .
Obiecte le excursioniste sunt clasificate :
– după co nținut – de plan unic (unidimensionale) (o pictură , un râu, plante , animale ,
case) și multidimensionale (ansamblu arhitectonic , pădure , teren , stradă , zonă a orașului );
– după scopul funcțional – de bază , sunt temelia desfășurării subtemei și adiționale , care
sunt demonstrate în timpul transferurilor (tranziții lor) între obiecte le principale ;
– după starea lor de păstrare – total conservate , care au ajuns până în zilele noastre cu
schimbări semnificative și parțial conservate .
Selectarea corectă a obiectelor va asigura baza percepției vizuale a materialului
excursionist și o profunzime a temei excursiei . Nu este binevenită a repeta acel eași obiecte de la
o excursie la alta . În măsura posibilităților , fiecare temă trebuie să includă obiecte le proprii .
În preg ătirea excursii lor, la selectarea obiectelor , urmează să se ia în considerație
importanța acestora pentru dezvoltarea subiectului ales . Evaluarea obiectelor are loc prin
următoarele criterii :
– valoarea cognitivă a obiectului ;
– popularitatea obiectului ;
– exclusivitatea obiectului , unici tatea lui ;
– expresivitatea ;
– păstrarea , starea curentă a obiectului ;
– locul amplasării ;
– restricții temporare de vizitare a obiectului .
Excursia nu trebuie să fie supraîncărcată cu un număr mare de obiecte vizitate .
Excursion iștii percep nu mai mult de 15 -20 de obiecte din același grup (de exemplu , monumente
de arhitectură ) și din multe grupuri (locuri memorabile , obiecte istorice , clădiri rezidențiale ,
obiecte naturale ). Grupul de obiecte depinde de tema excursiei , conținutul acesteia , componența
grupului de turiști . Va fi incorect , de exemplu , bazarea întregii excursii în exclusiv itate doar pe
demonstrarea monumentelor sculpturale . Este necesar de a evita monotonia în formarea razei
vizuale .

5.3. Completarea cartelei obiect ului turistic
În urma evaluării obiectelor excursioniste și a studiului surselor literare asociate cu
acestea , pentru fiecare obiect iv se întocmește o cartelă excursionist ă, care este o descriere
cuprinzătoare a acestuia, include o fotografie , cu numele de origine și data elabor ării. Cerințele
privind cartel a excursionist ă au fost elaborate de Conducerea Excursionist ă. Acestea includ
următoarele elemente :
1. Numele obiectului . În cazul în care obiectul este redenumit , de exemplu , cum ar fi :
strada , numele în original .
2. Evenimente istorice asociate cu acest obiect , datele desfășurării lor.
3. Locul unde se află obiectul (adresa ).
4. Descrierea obiectului (scurtă descriere a caracteristicilor exterioare , autor , data
edificării , materiale de fabricație , dimensiuni , texte cu inscripții ).

35
5. Informații istorice despre obiecte și evenimente asociate cu acestea (descrierea
bibliografică a materialelor literare și de arhivă ).
6. Starea obiectului (păstrarea și conservarea lui).
7. Securitatea obiectului (cui aparține responsabil itatea , decizi a respectivă ).
8. Fotografii sau alte materiale ilustrative .
9. Data elaborării cartelei obiectivului turistic , numele autorului .
Puncte le menționate ale cartelelor obiectelor excursioniste pot fi completate sau
modificate , mai ales , dacă este vorba de obiecte turistice naturale .
Studiul obiectelor excursioniste se recomandă de a se finisa cu elaborarea unei hărți
schematice a teritoriului (scara 1 : 25000 , 1 : 10000 , 1 : 5000 ), unde va fi desfășurată excursia ,
cu indicarea simbolurilor tuturo r obiectelor identificate . În general , un sistem de simboluri ale
obiectelor în excursie , unanim acceptat nu există . Acesta trebui e elaborat de către participanții
(ghizii ) grupului creativ .

5.4. Elaborarea traseului excursionist
Circuitele turistice rep rezintă un mod eficient de a -ți organiza un concediu, dar și un
prilej de a descoperi altfel țara în care trăiești. Traseul excursionist este o rută urmată de un grup
de turiști, care va spori dezvăluirea subiectului . Trebuie să tindem spre o expunere a materialului
cât mai compactă , pentru a evita distanțele mari și căile de acces prea lungi între obiecte le
demonstrate . Traseele sunt formate pe principii cronologice , tematice sau integrate . Din cauza
dispersării obiectelor din oraș , deseori este imposibilă respectarea principiului cronologic în
procesul de pregătire a traseului excursionist . Prioritate se acordă principiului tematic , având în
vedere , că cele mai multe excursii sunt tematice . Principiul tematico -cronologic se aplică la fel
de des , în special atunci , când se pregătesc tururi prin oraș . În cadrul acestora , periodicitatea
cronologică a obiectelor și expunerea poate fi menținută numai în cadrul intern a l unor subteme
aparte .
Elaborarea traseului excursiei se bazează pe următoarele cerințe :
– obiectele demonstrative trebuie să fie aranjate într-o anumită ordine logică , evitându –
se pasajele repetate, inutile în aceeași secțiune a traseului (stradă , piață , pod etc.);
– disponibilitatea accesului la obiect ;
– distanța dintre obiecte nu trebuie să depășe ască 10 -15 minute , pentru a evita pauzele
prea mari în timpul expunerii ;
– prezența confortului , inclusiv a punctelor sanitare , precum și a locurilor prevăzute
pentru parcarea vehiculelor .
În momentul excursiei s e recomandă de prevăzut mai multe opțiuni pe ntru circulația
grupului . Este necesar de a schimba ruta în unele cazuri , provocate de trafic ul îngreunat ,
„ambuteiaje ”, lucrări de reparație pe străzile orașului . Toate acestea trebui e să fie luate în
considerație la stabilirea diferitor opțiuni pe traseu . Elaborarea traseului de autobuz se finalizează
cu aprobarea și coordonarea pașaportului și a planului de rută , de către poliția rutieră (în
Republica Moldova aprobare a la poliția rutieră nu este obligatorie ), se calculează kilometrajul și
termenul de tra nsportare .
Ocol irea (by-pass) traseului este una din etapele importante ale dezvoltării unei teme
excursioniste noi. Organizarea ocolirii rutei prevede anumite obiecte :
1) revizuirea structurii traseului , străzilor , piețelor , pe care este planificată ruta
excursionist ă;

36
2) concretizarea locului în care este situat obiect ivul, precum și a locului destinat parcării
autobuzului sau a grupului de turiști ;
3) studierea posibilităților de acces al autobuzului spre obiecte le turistice ;
4) cercetarea cronometr ării timpul ui necesar pentru demonstrarea obiectelor și a
caracteriz ării lor verbal e;
5) testarea utilității obiectelor planificate pentru demonstrare ;
6) selectarea celui mai bun punct pentru demonstrarea obiectelor turistice ;
7) identificarea zonelor potențial periculoas e pentru siguranța circulației turișt ilor de-a
lungul traseului excursionist .
Astfel , o importanță deosebită pentru succesul elaborării unei excursii noi o au obiecte le
turistice . Ele formează materiale le tematice , care reprezintă în sine baza vizuală a d esfășurării
subiectului șiargumentul principal în dovezile ghidului .
Un t raseul turistic montan este o cale de circulație turistică prestabilită și omologată
conform legislației în vigoare, ce prezintă interes și face legătura între două sau mai multe
obiective , accesibil atât vara cât si iarna, evită zonele favorabile producerii avalanșelor de
zăpadă, alunecărilor de teren sau căderilor masive de pietre, nu necesită construirea prea multor
amenajări și p ermite îmbunătățirea potecii și nu traversează zone întinse de grohotișuri sau
de mlaștini. Scopul Potecilor turistice este să asigurare accesul la cabane, precum și să p ună în
valoare peisajul natural sau al unor obiective deosebite, de interes turistic. În general , potecilor
turistice sunt astfel concep ute și amenajate, încât să asigurare circulația turiștilor în condiții de
securitate înaltă .

Fig. 5.1. Turiștii, î n timpul excursiei, trebuie protejați de soare și alte intemperii

37
CAPITOLUL 6
HARTA TEHNOLOGICĂ A EXCURSIEI

Subiecte propuse:
6.1. Conceptul H arta tehnologică. Definiția și funcțiile ei principale
6.2. Cerințele de redactare, volumul și structura hărții tehnologice
6.3. Conținutul hărții tehnologice a excursiei
Moto:
„Țara mea, Moldovă -mamă.
Vatra doinelor străbune!
Ca un strugure de poamă
Stai pe ha rta Uniunii ”.
(P. Zadnipru)

6.1. Conceptul Harta tehnologică. Definiția și funcțiile ei principale
Harta tehnologică a excursiei ( planul metodic al excursiei ) reprezintă un document, care
definește modul în care se va efectua excursia dată, ce metode și procedee de referință trebuie să
se aplice, pentru ca excursia să fie desfășurată în mod eficient.
Totodată, harta tehnologică a excursiei este un document de bază, care este necesar
pentru licențierea firmei turistice, care pretinde la desfășurarea activ ității excursioniste .
Metodologia stipulează cerințele excursiei metodice, ținând cont de particularitățile
obiectelor, prevăzute pentru demonstrare și conținutul materialului expus. Aceasta disciplinează
ghidul și trebuie să corespundă următoarelor cerinț e:
– orientarea ghidului pentru desfășurarea temei;
– echiparea lui cu cele mai eficiente metode de demonstrare și expunere;
– includerea recomandărilor clare privind organizarea excursiilor.
În variantele Hărții tehnologice pot fi reflectate vârsta, profesi a și alte interese ale
excursioni știlor, în special metoda de punere în aplicare a planului.

Fig. 6.1. Conținutul tehnologic al excursiei

38
Harta tehnologică a excursiei este formată din trei păr ți: introducere, partea principală și
încheiere. Introducerea și încheierea nu sunt conectate cu obiectele turistice și sunt plasate în
harta tehnologică a excursiei înainte și după partea principală a ex cursiei. Totodată , este necesar
de ținut cont și de foaia de titlu, pentru redactarea căreia sunt prevăzute anumite cerințe.

6.2. Cerințele de redactare, volumul și structura Hărții tehnologice
Întocmirea Hărții tehnologice a excursiei urmează a fi reali zată în modul următor:
➢ în primul rând, se întocme ște foaia de titlu, în care sunt incluse datele: denumirea
agenției de turism, tema excursiei, forma excursiei, lungimea traseului, durata în ore
academice a excursiei, componența grupului turistic, numele persoanelor, care au
elaborat excursia dată și data aprobării excursiei de către persoana responsabilă;
➢ în al doilea rând, se redactează lista, unde se indică scopul și obiectele excursiei
(schema rutei, cu indicarea obiectelor turistice, prevăzute pentru demonstrare și
punctele de staționare pe parcursul turului).
➢ în al treilea rând, se redactează partea introductivă , cu părțile informativă și
organizațională.
➢ în al patrulea rând, se redactează cea mai mare parte a hărții tehnologice – partea
principală a excursiei – sub formă de tabel cu 7 coloane.
➢ în al cincilea rând, se redactează încheierea (generalizarea ) sub formă de rezumat.
Introducerea și concluzia nu se includ în tabelul hărții tehnologice a excursiei.
În partea organiza țională a introduceri i, ghidul salută grupul de turi ști, anunță denumirea
firmei turistice și companiei de transport, care participă la organizarea acestei programe
excursioniste , se prezintă pe sine și șoferul, amintește excursioniștilor despre regulile de conduită
în autobuz .
În partea informa țională a introducerii se indică tema, ruta, durata călătoriei, ora sosirii la
destinație și ora revenirii grupului din excursie.
Volumul hărții tehnologice depinde de numărul obiectelor turistice prevăzute pentru
demonstrare pe parcur sul excursiei, numărul de subteme, durata excursiei și lungimea traseului.
Volumul elaborării : 6-12 pagini de text.

6.3. Conținutul hărții tehnologice a excursiei
Eficacitatea planului metodic depinde de completarea lui corectă. Conținutul hărții
tehnolo gice, care este alcătuită sub formă de tabel, divizat în 7 coloane, depinde de tema, scopul,
sarcinile excursiei și de obiectele turistice, prevăzute pentru demonstrare.
Coloana „Traseul excursionist ” include punctul de începere a excursiei și finisarea
primei subteme.
În coloana „Locuri pentru staționări” se indică punctele traseului, unde se prevăd ieșiri
din autobuz sau examinarea obiectelor turistice prin geamurile autobuzului fără ieșirea afară, sau
staționarea pentru exc ursia pe jos. Prin urmare, nu sunt acceptate astfel de înregistrări inexacte,
cum ar fi: „malul râului Bâc” sau ”bd. Ș tefan cel Mare”. Corect ar fi: „R âul Bâc, la biserica
Mazarachi”, „ bd. Ștefan cel Mare, la Teatrul Mihai Eminescu”.
În coloana „Obiecte de demonstrare” se enumeră ace le locuri memorabile, obiecte de
bază și suplimentare, care se vor demonstra grupului la sta ționarea sau pe parcursul deplasării
autobuzului.

39
În excursiile din suburbii, drept obiecte ale demonstrării pot fi: un oraș întreg, sat,
localitate de tip orășene sc, iar în momentul deplasării autobuzului pe rută – de la distanță putem
observa obiectele mai îndepărtate (o clădire înaltă, turn, clopotniță etc.). Într -o excursie prin oraș
obiecte ale demonstrării pot servi: o stradă, piață etc.
În coloana „Durata” se specifică durata de care este nevoie pentru demonstrarea
obiectelor turistice și expunerea ghidului (inclusiv și în părți, în care nu există nici o
demonstrare), precum și mișcarea grupului de turiști de -a lungul traseului spre următoarea stație.
Neapăr at trebuie ținut cont și de timpul necesar pentru deplasarea turiștilor în apropierea
obiectelor și între obiecte.
Capitolul „Teme principale și secundare pentru relatare” conține denumirea scurtă a
subtemelor, care urmează a fi dezvăluite într -un anumit segment al traseului, la o anumită
perioadă de timp, pe baza obiectelor, enumerate în coloana a 3 -a. Aici, se formulează
principalele întrebări, stabilite la desfășurarea temei. De exemplu: într -o excursie „Tur prin
orașul Chi șinău”, una din subteme se num ește „ Chișinău – oraș istoric”. Principalele întrebări,
incluse în această subtemă, care dezvăluie subtema dată sunt:
1. Etimologia cuvântului Chișinău.
2. Chișinău – orașul culturii tolerante.
3. Rolul arhitecturii religioase în procesul de formare a aspectului istoric al Chișinăului.
4. Biserica Mazarachi – rolul său în formarea istoriei orașului.
Numărul subtemelor -întrebărilor în cadrul unei subteme nu trebuie să depășească cinci.
În coloana „Indicații organizatorice” se scriu recomandări privind circulația g rupului,
asigurarea siguranței turiștilor pe rută și îndeplinirea cerințelor sanitar -igienice, regulile de
conduită a turiștilor la memoriale și monumente istorice și culturale. De asemenea, se stabilesc
anumite cerințe către turiști privind ocrotirea natu rii și norme le de siguranță anti incendiară. În
această coloană se includ toate întrebările, care intră în conceptul „Tehnica desfășurării
excursiei”. Ca exemplu pot servi următoarele înscrieri: „Grupul este aranjat în așa fel, încât toți
turiștii să vadă i ntrarea în clădire”; „În acest moment, turiștilor li se oferă timp pentru a
fotografia”; „Când se lucrează cu grupuri de copii, se iau măsuri de precauție la traversarea
străzii”.
În excursiile suburbane, această coloană cuprinde îndrumări privind stațion ările sanitare,
recomandări pentru protecția naturii, regulile de circulație a turi știlor pe străzile auto, în special,
în apropierea magistralelor auto cu scopul de a garanta securitatea acestora.
În cazul efectuării excursiei industriale și vizitarea in stalațiilor de exploatare, se dau
indicații cu privire la instrucțiunile de securitate, extrase din indicațiile administrației obiectelor
industriale, norme de conduită obligatorie pentru turiști la întreprindere, se numesc locurile unde
se vor face pauze în procesul expunerii și demonstrării.
Compartimentul „Indicații metodice ” determină orientarea întregului document, definește
cerințele de bază pentru ghidul turistic cu privire la modul de organizare a excursiei, prevede
indicații cu privire la utilizar ea unor anumite tehnici. De exemplu, în harta tehnologică a
excursiei „Tur prin orașul Chișinău”, la obiectul „Monumentul luptătorilor bulgari pentru
libertate” se dau indicații metodice: „La dezvăluirea temei se vor utiliza tehnicile de comparații
verbale ” și „Povestirea despre lupte se face cu utilizarea tehnicii de vizualizare a locurilor, în
care au avut loc luptele”.
Este necesar de indicat unde și cum se aplică metodele și tehnicile de conducere a
excursiei. În această coloană, de asemenea, se descri e o variantă de trecere logică la următoarea

40
subtemă și se oferă recomandări pentru utilizarea portofoliului ghidului – a materialelor
demonstrative, ce cuprind sfaturi cu privire la îndrumarea turiștilor spre obiecte, tehnici de
pregătire (de exemplu, „după demonstrarea obiectivului și expunerea ghidului turiștii pot
continua familiarizarea cu obiectivul d e sine stătător”, „Ghidul trebue să explice termenii… ”
etc.).
După elaborarea hărții tehnologice a excursiei, este necesar de a cere opinia profesională
cu privire la calitatea acesteia, iar excursia pregătită urmează a fi aprobată prin ordinul
conducătorului agenției de turism.

Fig. 6.2. Republica Moldova, în topul celor mai vizitate destinații din Europa în 2017

41
CAPITOLUL 7
TEXTUL DE CONTROL ȘI TEXTUL INDIVIDUAL
AL EXCURSIEI

Subiecte propuse:
7.1. Tipuri de texte ale excursiei și metode de expunere
7.2. Conținutul, volumul și cerințele față de textul de control al excursiei
7.3. Conținutul, volumul și structura textului individual al excursiei
7.4. Tipuri de treceri logice și rolul lor în expunerea textului excursiei

7.1. Tipuri de texte ale excursiei și metode de expunere
După aprobarea traseului începe lucrul de creație asupra textului excursiei . Există două
tipuri de texte : de control – un text , care conține materialul de bază necesar pentru elaborarea
excursiei , pregătit de echipa de creație și textul individual , creat în baza celui de control , care
descrie mat erialul în ordinea , în care va fi prezentat de către fiecare ghid pe traseul stabilit .
Astfel , textul excursionist poate fi expus în două moduri :
1) în ordine cronologică ;
2) în funcție de localizarea obiectelor turistice pe traseul excursionist și dezvăl uite după
ordinea subtemelor .
Prima metodă de expunere – în ordine cronologică – este rar utilizată în practică ,
deoarece nu este întotdeauna posibilă demonstrarea obiectelor turistice într -o succesiune
cronologică . Teoretic , aceasta este baza pentru form area textului de control al excursiei .
A doua metodă de expunere a textului excursiei – în funcție de localizarea obiectelor pe
traseu – este cea mai frecvent întâlnită și servește drept bază pentru toate textele individuale ale
excursiilor .

7.2. Conținu tul, volumul și cerințele față de textul control al excursiei
Ca bază pentru textul individual al excursiei servește texul de control , elaborat de către
membrii echipei de creație .
În textul de control se efectuează următoarele :
a) se planifică modul de e xpunere a materialului ;
b) se selectează factorii de bază ;
c) se generalizează formatul ;
d) se formulează concluziile ;
e) se indică sursele de informare utilizate ;
f) se indică , de asemenea , materialele care pot forma conținutul introducer ii,
concluzii lor, trecerile logice între subteme .
Totodată, p ot fi incluse informații despre obiectele , care nu sunt prevăzute la elaborarea
excursiei , dar legate de subiectul dat .
În practică s -a stabilit că volumul textului de control pentru o călătorie de trei ore c u
autobuzul este de 40 -50 de pagini , culese la calculator (tipar 14 , interval 1 ,5), pentru o călătorie
pedestră – 25-30 de pagini .
Printre cerințele obligatorii și formale privind redactare a textului de control este necesară
pagina de titlu , unde se va sp ecifica denumirea agenției de turism , care a elaborat excursia ,
denumirea temei , componența echipei de creație , data aprobării textului .

42
Toți membrii echipei de creație , iar mai târziu alți ghizi , care intenționează să efectueze
un turneu la tema dată , pregătesc textul individual . Acesta trebuie să corespundă textului de
control al excursiei , iar materialul trebuie se fie expus în ordinea , în care obiectele sunt dispuse
pe traseu .

7.3. Conținutul, volumul și structura textului individual al excursiei
După cum s -a menționat anterior , toți membrii echipei de creație , iar ulterior , alți
operatori turistici , care intenționează să efectueze un turneu la o anumită temă , își pregătesc
textul propriu individual . Acesta trebuie să corespundă textului de control . Volumul textului
individual pentru o excursie cu autobuzul , durata căreia este de trei ore , trebuie să fie de 80 -100
de pagini , cules la calculator (tipar 14 , interval 1 ,5), pentru o excursie pedestră – de 50-60 de
pagini .
Principala diferență între textul individual și textul de control este faptul că textul
individual reflectă structura excursiei și este construit în conformitate deplină cu indicațiile
meto dice ale excursiei (harta tehnologică a excursiei ). Materialul în textul individual este
prezentat î n ordinea , în care se află obiectele turistice pe traseu și are o divizare clară în părți .
Structura textului individual constă din trei părți : introducere , partea principală și
concluzi i.
Introducerea este împărțită în subdiviziuni : partea organizaționa lă și partea
informațională . Aceasta nu trebui e să dureze mai mult de 5 -7 minute și este recomandat să se
efectueze înainte de începe rea deplasării pe traseu .
În partea organizațională ghidul întreprinde următoarele acțiuni :
1) se prezintă ;
2) prezintă agenți a, pe care o desemnează ;
3) face cuno scut grupul cu șoferul autobuz ului;
4) anunță tema excursiei ;
5) informează despre traseul care va urma și durata excursiei ;
6) informează despre stațiile obligatorii și durata staționărilor ;
7) efectuează instructajul privind nor mele de comportament în autobuz .
În partea informațională , ghidul face un rezumat al conținutului excursiei , anunță
obiecte le cele mai importante , pe care le vor vizita turiștii , câteva subteme cu care turiștii se vor
familiariza pe parcursul excursiei .
Partea principală a excursiei se bazează pe așa aspecte , cum ar fi :
1) combinarea expunerii și a demonstra ției;
2) combinarea subtemelor separate asigurând o legătură logică între ele ;
3) concluzii la fiecare subtemă .
În concluzii ghidul va:
1) rezum a cele expuse ;
2) face concluzii la tema excursiei ;
3) acorda răspunsuri la întrebările turiștilor (răspunsurile nu se includ în textul individual
al excursiei ).
Există un șir de cerințe privind elaborarea textului individual al excursiei :
1) nu se permite relatarea unor fa pte fără datarea lor , trimiterea la sursele respective ;
2) nu se admit abrevieri sau estim ări ale valorii esenței evenimentelor istorice ;
3) este inacceptabil de a omite logica desfășurării evenimentelor ;

43
4) materialul trebuie să fie expus în mod clar și memorab il.
După conținut , ambele texte (de control și individual ) coincid , dar ghizii pot modifica
diferite forme ale expunerii , pot explic a fapte le recomandate , cifrele și exemple le într-o
succesiune diferită . Individualitatea excursiei constă în faptul , că ghizii, care conduc excursia la
același subiect , au diferite caractere emoționale . Ei pot să utilizeze diferite metode de
demonstrare și de expunere , aflându -se tot timpul lângă unul și același obiect . Aceeași situație
poate fi ilustrată prin exemple diferite . Textul excursiei trebuie să fie scris la prima persoană și să
exprime individualitatea ghidului .

7.4. Tipuri de treceri logice și rolul lor în expunerea textului excursiei
Scopul echipei de creație a excursiei este de a lega conținutul tuturor subtemel or într -un
ansamblu coerent . Aceasta se realizează cu ajutorul unor treceri (legături ) logice , care trebui e
considerat e ca părți important e ale excursiei , prin urmare neavând caracter independent . Trecerea
logică este o tehnică , care leagă conținutul subte melor alăturate .
Trecerea logică rezultă din conținutul subtemei anterioare și ajută pentru a trece la
următoarea prezentare . Trecerile logice pot purta caracter :
a) de generaliz are;
b) de comparație ;
c) de completare .
Trecerile logice pot fi formale (structurale ) și neformale (tematice ).
Trecerile logice formale prezintă în sine treceri care nu sunt legate cu conținutul
excursiei , nu sunt o punte de legătură , „de trecere ”, de la o parte a excursiei la alta . Ele
orientează turiștii la familiarizarea cu o biect ivul următor și se aplică în cazurile în care
deplasarea între obiecte este numai de câteva secunde . De exemplu : „Acum priviți aici” sau „Vă
rog, să acordați atenți e monumentul ui, situat în apropiere ”). Astfel de treceri sunt inevitabile în
timpul exa minării exponatelor în muzee și expoziții , atunci când sălile , secțiunile principale și
standurile individuale , dedicate diferitor subteme , sunt situate nu departe unul de altul .
După cum vedem , durata de trecere logică este, de obicei , egală cu timpul de mișcare (de
trecere ) a grupului de la un obiect la altul .
Trecerile logice neformale (tematice ) reprezintă treceri care sunt legate cu caracteristicile
obiectelor de excursie , cu tema și conținutul excursiei și direcționează turiștii de a se familiariz a
cu obiect ivul următor . Acest tip de trecer e logic ă este mult mai eficient , deoarece trecerile logice
bine concepute asigur ă excursiei atât stabilitate , cât și coerență în prezentarea materialului și sunt
o garanție că următoarele subteme vor fi tratate cu interes .

44
CAPITOLUL 8
COMPLETAREA „PORTOFOLIULUI GHIDULUI”

Subiecte propuse:
8.1. Definiția, funcțiile și dest inația „Portofoliului ghidului”
8.2. Conținutul „Portofoliului ghidului”
8.3. Criterii de selectare a materialului ilustrativ pentru „Portofoliul ghidului”

Prin portofoliul ghidului de turism înțelegem totalitatea documentelor cu specific
turistic, logistic și financiar pe care le posedǎ ghidul pentru buna desfǎșurare a activitǎților sale și
a programului turistic în care este angrenat.

8.1. Definiția, funcțiile și destinația „Portofoliului ghidului”
„Portofoliul ghidului” este denumirea convențională a setului de materiale vizuale,
folosite în timpul excursiei, care trebuie să completeze și să asigure veriga ce lipsește în gama de
vizualizare. Aceste materiale sunt, de obicei, plasate într -un dosar sau într -un portofoliu de
dimensiuni mici. Unul dintre obiectivele „Portofoliului ghidului” este de a completa părțile
absente în demonstrare. În timpul excursiilor deseori se întâmplă că nu toate obiectele necesare
pentru desfășurarea temei s -au păstrat. De exemplu, vizitatorii nu pot vedea: clădiri istorice,
ruinate în timp; sate distruse în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei etc. Prin urmare, există
necesitatea de a sublinia ideile despre forma și aspectele originale ale acestora. Anume în acest
scop se utilizează conținutul „Portofoliului ghidului”, de exemplu, fotografii vechi cu înfățișări
din trecut sau machete ale viitorului apropiat.
Uneori, în timpul excursiilor este necesar de a demonstra fotografiile personalităților, care
au tangență cu obiectul sau evenimentul dat.
Sarcina portofoliului ghi dului este de a face excursia c ât mai convingătoare prin
demonstrarea documentelor, mostrelor, manuscriselor și a operelor literare.
O altă sarcină importantă a mijloacelor vizuale din portofoliul ghidului este de a face o
reprezentare vizuală a obiectului (plante, roci, fotografii, machete, modele).

8.2. Conținutul „Portofoliului ghidului”
Conținutul „Portofoliului ghidului” include: fotografii, hărți, diagrame, planuri, desene,
mostre ale produselor întreprinderilor industriale, ierbare, mostre geologice, înregi strări audio și
video și alte materiale ilustrative. Aceste „portofolii” sunt, de obicei, pentru fiecare subiect. Ele
reprezintă un „ghid al ghidului”, care ajută ca orice excursie în trecut și prezent să fie cât mai
interesantă și utilă.
Conținutul „portofoliului” este dictat de tematica excursiei.
Lista materialelor vizuale, incluse în „portofoliu”, trebuie să fie permanent concretizată și
coordonată la elaborarea unei excursii noi.
Este necesar de memorizat că, portofoliul ghidului este o denumire convențională, care
prezintă în sine setul de materiale vizuale, folosite în timpul excursiei, care trebuie să completeze
și să asigure veriga ce lipsește în gama de vizualizare și diferă de set de documente , necesare
pentru organizarea excursiei, acestea fiind următoarele:
a) documente cu specific turistic reprezentate prin:

45
-fișa de documentare;
-fișa tehnicǎ a traseului/circuitului;
-note asupra traseului (obiective, etape, descrieri);
-elemente de animație (jocuri, cântece, bancuri, anecdote);
-programul voiajului/sejurului (pe date, etape, ore).
b) documente cu caracter logistic constituite din:
– tabele nominale cu participanții la activitatea turisticǎ respectiv ǎ;
– vauchere pentru cazare și masǎ;
– contracte încheiate între agenția de turism și transp ortatori ;
– procurǎ din partea pǎrinților pentru turiștii minori;
– cazier judiciar;
– pașapoartele turiștilor , lista tuirștilor ;
– asigurǎrile de sǎnǎtate ale turidtilor;
– declarația pe proprie rǎspundere din partea fiecǎrui turist.
c) documente de tip financiar :
– carduri bancare;
– facturi;
– chitanțe;
– analize de preț;
– deconturi;
– cash.
(structura setului de documente a ghidului conform Ioan Bâca. Ghidaj turistic. Bistrița)

8.3. Criterii de selectare a materialului ilustrativ pentru „Portofoliul g hidului”
Există mai multe criterii pentru selectarea materialului inclus în „Portofoliul ghidului”:
1. necesitatea și posibilitatea utilizării acestora;
2. valoarea cognitivă;
3. neobi șnuința;
4. expresivitatea (capacitatea de a acorda ajutor ghidului la dezvăluir ea temei);
5. păstrare;
6. confort în timpul demonstrării. Mijloacele vizuale ale „portofoliului” trebuie să fie
folosite cu ușurință;
7. număr redus de materiale propuse pentru demonstrație.
Metodologia demonstrării mijloacelor vizuale din portofoliul ghidului se verifică pe
traseu, apoi recomandările privind utilizarea materialelor de „portofoliu” se includ în elaborarea
metodică.
Pentru fiecare ilustrație, inclusă în portofoliu, se anexează o foaie cu explicații. Uneori
aceste explicații sunt lipite pe partea din spate a exponatului. Această adnota ție este materialul de

46
pornire al ghidului la demonstrarea exponatului. Un mare ajutor agențiilor în selectarea
materialelor vizuale pentru portofoliu este oferit de muzee, expoziții, arhive.
Fotografiile, hărțile, schemele urmează a fi realizate din carton și dimensiuni nu mai mici
de 18x24cm, clar și ușor citite. Mijloacele vizuale, destinate afișării în autobuz, trebuie să fie cu
dimensiuni de până la 24x30cm, astfel încât acestea să fie văzute din rândurile din s patele
autobuzului. Lista materialelor vizuale din portofoliul ghidului nu rămâne neschimbată pe
parcursul existenței sale, dar dimpotrivă, ea se completează și se modernizează.

47
CAPITOLUL 9
METODE DE DESFĂȘURARE ȘI EVALUARE
A EXCURSIILOR DE PROBĂ

Subiecte propuse:
9.1. Componența comisiei de aprobare
9.2. Documentația obligatorie pentru pregătirea unei noi teme a excursiei
9.3. Cartela de audiere a excursiei ca bază a evaluării nivelului de pregătire a
ghidului

9.1. Componența comisiei de aprobare
În cazul unei aprecieri pozitive a textului de control , a hărții tehnologice a excursiei , a
„portofoliului ghidului ” completat , precum și a hărții schematice a itinerariului (în Republica
Moldova nu este obligatoriu ), se indică data aprobării unei noi excursii . Predarea ex cursiei se
efectuează de conducătorul echipei de creație . În absența acestuia , pe motiv de boală sau alte
motive justificate , excursia este predată de către unul dintre membrii echipei de creație . La
aprobarea excursiei participă conducătorii instituției (biroului ) de excursii , colaboratorii
metodiști , membrii echipei de creație și secției metodologice , unde s-a pregătit excursia , precum
și șefii altor secții .
Predarea (aprobarea ) excursiei poartă un caracter de afaceri și se desfășoară sub forma
unei disc uții creative , cu schimb de opinii și identificarea lacunelor . Participanții la aprobarea
excursiei trebuie să fie în prealabil familiarizați cu textul de control al acesteia și îndrumările
metodologice , schema itinerariului , conținutul „Portofoliului ghid ului”, lista literaturii utilizate
etc.
În baza concluziilor pozitive asupra textului de control și a îndrumărilor metodologice ,
precum și în baza calculului costului și determinării ratei de profit a noii excursii de către
conducătorul instituției (birou lui) de excursii , se emite ordinul privind aprobarea noii teme
excursioniste și lista ghizilor , admiși către desfășurarea acesteia .
În activitatea de aprobare sunt admiși ghizii care au participat activ la dezvoltarea temei
excursiei , audiate pe traseu sau în timpul convorbirii (dezbaterii ). Concluziile asupra convorbirii
sunt elaborate de către metodistul D epartamentului metodic -excursionist .
Toți ceilalți ghizi , care pe viitor vor pregăti independent acest subiect , vor efectua în mod
obișnuit o excursi e de probă . Ghizii (indiferent de stagiul de lucru ) la desfășurarea excursiilor la
o temă nouă sunt admiși numai în cazul în care aceștia dispun de textul individual al excursiei
deja audiate și după emiterea ordinului corespunzător .
Componența (posibilă)
Consiliului experto -metodic privind acreditarea ghizilor
Președinte Reprezentantul :
– Ministerului Ed ucației, Culturii și Cercetării
-Agenț iei Turismului
-Comitetul ui pentru investiții
-Proiecte lor strategice
Vice -președinte Reprezentantul :
Consiliul ui de experți pentru evaluarea programelor, proiectelor sau
acțiunilor culturale , Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor,
Consiliului Național pentru Monumente de For Public , Consiliului

48
Național al Monumentelor Istorice , Comisiei Naționale Arheologi ce,
Patronatului industriei turismului RM, Asociației ghiz ilor RM, Șco lii
Superioare a Turismului RM, Asociației Naținale a Agențiilor de Turism
RM
Membrii comisiei: – conducătorii unor întreprinderi de stat de cultură
– Ministerul Economiei și Infrast ructurii; Comitetul de investiții și
proiecte strategice
– reprezentantul Comitetului culturii
– reprezentantul Direcți ei cultură , Primăria Municipiului Chișinău
– reprezentantul Muzeul ui Național de Etnografie și Istorie Naturală din
Chișinău
– reprezentantul Muzeul ui Satului, Chișinău
– reprezentantul Muzeul ui Național de Artă al Moldovei
– reprezentantul Muzeul ui Național de Arheologie și Istorie a Moldovei
– reprezentantul Casa -muzeu „Alexei Sciusev”, or. Chișinău.
– reprezentantul Muzeu lui de Istorie al or. Chișinău.
– reprezentantul Complexul ui muzeal „Conacul Balioz” ( Мuzeul
Meșteșugurilor Populare) , Ivancea, Orhei
– reprezentantul Conacul ui familiei Lazo, satul Piatra, Orhei., Complexul
muzeal „Orheiul Vechi”, Orhei. Casa -muzeu „ A. Donici”, satul Donici,
raionul Orhei.
– reprezentantul Asociați ei ghizilor, lectorilor și translatorilor din
Republica Moldova
– reprezentantul instituțiilor de învățămând cu profil servicii, turism,
hotelerie, alimentație publică
– reprezentantul Centrului de Informare Turistică (CIT) RM
– reprezentantul firmelor turistice (turoperatori, agenții de turism)

9.2.Documentația obligatorie pentru pregătirea unei noi teme a excursiei
Pregătirea unui nou subiect al excursiei este un proces destul d e complex . Acest lucru
este considerat finalizat atunci când vor fi pregătite toate documentele necesare . Documentația
privind tematica excursionistă se păstrează în cabinetul metodic .
Documentația necesară pentru fiecare temă
Nr. Denumirea documentului Conținutul documentului
1. Lista literaturii la temă Se indică toate publicațiile (broșuri , articole ) care au fost
utilizate la pregătirea excursiei .
2. Cartele , pașapoarte ale
obiectelor incluse în itinerar Informații ce caracterizează obiectul excursionist : aspect ,
denumire , evenimente legate de evoluția acest uia, locul
amplasării , descriere succintă , autor și data inaugurării ,
surse de informare .
3. Textul de control al
excursiei Materialul selectat și verificat pe surse bibliografice ce
dezvăluie subiectu l dat . Conținutul textului relevă sub –
temele și problemele -cheie , servește ca bază pentru
introducer e, concluzii , treceril e logice .
4. Textele individuale ale
ghizilor Materialul expus individual de către un ghid trebuie s ă fie
în conformitate cu îndrum ările metodice , structura
excursiei și traseul acesteia . Caracteristic a obiectelor și

49
evenimentelor .
5. Schema (harta ) itinerariului
Pe o foaie aparte este reprezentat traseul deplasării
grupului . Sunt indicate punct ele de pornire și final al
itinerariului , obiecte le destinate prezentării , locurile de
vizualizare a acestora , locurile sau sta țiile de ieșire a
grupului la obiecte .
6. „Portofoliul ghidului ”
Mapa cu fotografii , scheme , hărți, desene , reproduceri ,
copii ale documentelor , mulaje ale produc ției uno r
întreprinderi , alte materiale didactice .
7. Îndrumările metodice la
tema excursiei (harta
tehnologică a excursiei ) Recomand ări privind desf ășurarea excursiei . Se indic ă
metodele și procedeele metodice ale expunerii și
demonstra ției, se determin ă ordinea de prezentare a
obiectelor , materialele didactice , tehnicile de conducere
a excursiei în func ție de modul diferen țiat de abordare a
excursioni știlor.
8. Materialele excursiei Materiale la tem ă: referate , rezumate , referin țe, tabele ,
material e electronic e, extrase din documente , copii , citate
din opere literare .
9. Lista ghizilor excursioniști ,
care efectuează excursii la
temă Aceast ă listă se completeaz ă în dependen ță de admiterea
către desf ășurarea noilor excursii .

9.3. Cartela de audiere a excursiei ca bază a evaluării nivelului de pregătire a
ghidului
Invitaților la excursia de probă li se pune la dispoziție cartela de audiere a excursiei , cu
ajutorul răspunsurilor la întrebările cartelei se va aprecia calitatea excursiei . Organizațiile
turistice pot utiliza acest model ca bază pentru elaborarea variantei sale .
Cartela de audiență a excursiei include :
1. denumirea excursiei;
2. tipul excursiei;
3. durata excursiei;
4. conținutul excursiei: corespunderea scopului propus, expunerea exhaustivă a
mater ialului, raportul dintre materialul de bază și cel local (parti cular), generalizări pe
subteme;
5. metodica de desfășurare a excursiei: structura excursiei (introducere, partea
fundamentală, concluzii), abilități privind repartizarea corectă a timpului pe ob iecte și
subteme, contactul ghidului cu grupul, trecerile logice, procedeele metodice
excursioniste de demonstrare și expunere, materiale didactice , utilizate în cadrul
excursiei;

50
6. tehnicii de conducere a excursiei: alegerea locului pentru vizualizarea ob iectelor,
amplasarea grupului la obiect, utilizarea microfonului, răspunsuri la întrebări,
contactul ghidului cu conducătorul autocarului.
7. cultura vorbirii ghidului: alfabetizarea, precizia datelor, logica, inteligibilit atea,
imaginația, afectivitatea;
8. concluzii asupra audierii: corespunderea conținutului excursiei textului de control al
biroului și hărții tehnologice, aprecierea excursiei în totalitate.
9. recomandări ghidului.
La finele excursiei se organizează dezbaterea acesteia , se apreciază calitatea conținutului ,
tehnicile de conducere , cultura vorbirii ghidului și se identifică lacunele . Printre acestea , mai
frecvent se evidențiază : pronunțarea și memorizarea slabă a demonstrației , predominarea în
cadrul excursiei a trecerilor logice formale , caracterul neconvingător a l părții informativ e a
introducerii , relația proastă privind actualitatea etc.
După dezbaterea excursiei , grupului de creație i se pun e la dispoziție timp pentru
înlăturarea neajunsurilor , după care se efectuează predarea repetată a acesteia . În cazul unei
aprecieri pozitive din partea comisiei , de către conducătorul instituției turistice -excursioniste se
emite un ordin despre aprobarea excursiei și includerea acesteia în planul de lucru al organizației .
Evaluare a pozitivă a nivelului de pregătire a ghidului este influențată de modul cum utilizează în
transmiterea materialului informațiile actualizate din domeniul turismului național. Un exemplu
de astfel de informații este următoarea selecție:
Lista câștigătorilo r în domeniul turismului, 2016 din R.Moldova
✓ Cea mai recomandată destinație turiștilor străini este Orheiul Vechi.
✓ Carla’s Dreams a ocupat prima poziție la categoria Ambasador al turismului în Republica
Moldova.
✓ Ziua Vinului a fost numit evenimentul care g enerează cel mai mare flux de turiști străini.
✓ Titlul pentru Cea mai bună agenție de turism receptor din țară i -a revenit agenției
Tatrabis.
✓ Cea mai bună agenție de turism emițător a devenit Voiaj International.
✓ Cele mai bune spații de cazare din Chișinău – Hotelui Radisson Blu Leogrand.
✓ Cele mai bune spații de cazare din afara Chișinăului le oferă Casa de sub Stâncă din
Butuceni.
✓ Omul turismului receptor a fost desemnată Tatiana Lazăr.
✓ Omul turismului emițător a devenit Anatolie Poiată.
✓ Cel mai bun meșter popular care promovează Republica Moldova este olarul Vasile
Goncear.

51
✓ Cea mai bună vinărie – Asconi
✓ Cel mai recomandat vin turiștilor – Negru de Purcari.
✓ Cel mai bun brand care promovează turismul în țara noastră este Wine of Moldova.
✓ Cel mai apreciat res taurant cu un meniu din bucate tradiționale a fost desemnat
restaurantul Vatra Neamului.
✓ Cel mai bun proiect de dezvoltare a turismului din Republica Moldova – Castelul MIMI
✓ Cel mai bun ghid din țară – Nicolae Bulat.
✓ Cel mai bun transportator de avion – Turkish Airlines
✓ Cei mai bun transportator auto pentru turiști – pasager.md.
✓ Cea mai bună sursă media ce promovează turismul a devenit www. orheianca. eu.

Fig. 9.1. Pomul Vieții, simbol ul complex al culturii naționale, reprezintă valorile și
specificul tur ismului din Republiva Moldova

52
CAPITOLUL 10
PROCEDEE METODICE DE DESFĂȘURARE A EXCURSIILOR

Subiecte propuse:
10.1. Clasificarea procedeelor metodice de desfășurare a excursiilor
10.2. Procedee metodice de demonstrare a obiectelor turistice
10.3. Procedee metodice de expunere a textului excursiilor

10.1. Clasificarea procedeelor metodice de desfășurare a excursiilor
Metodologia de desfășurare a excursiilor este orientată spre a ajuta excursioniștii să
înțeleagă conținutul excursiei . Aceasta se realizează cu ajutorul procedeelor metodice .
Sarcina procedeelor metodice constă în asigurarea unei mai bune aplicări a metodelor
excursioniste de transmitere eficientă a cunoștințelor unui auditoriu . Procedeele metodice pot fi
tratate sub mai multe aspecte : ca mod alitate optim ă de întreprinde re a anumit or acțiuni; ca mijloc
de transformare a un or examinări pasive într -o observație activă și aprofundată de către
excursioniști ; ca bază a procesului de transformare a informațiilor verbale în cele vizuale ; ca
bază a an alizei și sintezei excursiei ș.a.
Folosirea corectă a procedeelor metodice constituie una din pârghiile de bază ale
profesionalismului unui ghid , procedee utilizate nemijlocit în conducerea excursiilor (expunerii
și demonstrației ); procedee orientate spre crearea condi țiilor pentru desfășurarea eficientă a
excursiilor .
Procedeele metodice se divizează în câteva grupe , în funcție de destinația acestora :
a) procedee de conducere nemijlocită a excursiilor (se împart în procedee de demonstrare
și expunere );
b) procedee , orientate spre crearea condițiilor pentru desfășurarea eficientă a excursiilor .
Astfel , în clasificarea procedeelor metodice se evidențiază următoarele grupuri :
1. Procedee de demonstrare , din care se remarcă : procedee , prin intermediul cărora se
organizează observația (studierea , cercetarea ) obiectelor și care permit evidențierea obiectului în
mediul înconjurător sau pe fon general ; procedee , scopul cărora este bazat pe imagina ția
excursioniștilor , const au în formarea perceperii vizuale a schimbăril or din aspectul exterior al
obiectului ; procedee , care permit percepe rea obiectel or în modul necesar , bazate pe mișcare a,
apropierea sau depărtarea grupului excursionist de obiecte , deplasarea paralel cu acestea .
2. Procedee le de expunere sunt procedee bazat e pe explicarea caracteristicilor obiectului ,
descrierea părții interioare a acestuia , care provoacă excursioniști lor asociații vizuale ; procedee
ale intervievării , care permit percepe rea schimbăril or în obiectul supus observației .
3. Procedee metodice , sarcina cărora constă în a ajuta ghidul excursionist de a stabili
contacte strânse cu excursioniștii : procedee , sarcina cărora constă în atingerea unei atenții
susținute ale auditoriului asupra obiectului observa ției; procedee ce atrag atenția asupra
expunerii , trezind excursioniști lor interesul asupra unor întrebări concrete ; procedee ce asigură
percepția vizuală a materialului excursionist .
Procedeele metodice , de asemenea , pot fi împărțite în :
1. Generale , aplicate în cadrul tuturor excursiilor , indiferent de cele demonstrate sau
povesti te;
2. Individuale , proprii unui singur tip de excursi e (de producție , muzeistic ă, natural ă);

53
3. Unice , folosite pentru observarea unui obiect unic (de exemplu , observarea unui obiect
într-o zi frumoasă de vară , în cazul în care im aginea acestuia se reflectată în oglinda apei unui
lac adiacent ). De regulă, astfel de procedee sunt considerate o descoperire a unui ghid și nu pot fi
aplicate de către toți cei care desfășoară astfel de excursii ; procedee utilizate în anumite perioade
(anotimpuri ) ale anului sau părți ale zilei.
În utilizarea procedeelor metodice , ghidul trebuie să ia în considerație nivelul de
pregătire a grupului (de exemplu : familiarizarea cu stilurile de arhitectură , diversitatea
sculpturilor ). Unii ghizi utilizează în practică toate procedeele , în timp ce alții se limitează la
două sau trei .

10.2. Procedee metodice de demonstrare a obiectelor turistice
Cea mai mare grupă de procedee aparține demonstrației , care permit e facilitarea
observării unui obiect , evidenția ză caracteristicile sale speciale , care nu sunt vizibile în timpul
unei examinări simple , permit e excursioniștilor de a medita asupra obiectului și asupra părților
sale constituente , ajută să inventeze detaliile pierdute , să sesizeze ceea ce nu există în p rezent .
1. Procedeul abstractizării reprezintă procesul cognitiv de evidențiere a unor părți
componente dintr -un întreg, cu scopul unei examinări aprofundate ulterioare . Acest procedeu
metodic permite excursioniștilor de a dezvălui acele caracteristici ale o biectului (monument
istoric și cultural , sculptură ), care servesc drept bază pentru dezvăluirea temei (subtemei ).
Procedeul abstractizării este constituit din observația : a) unui obiect , cu ajutorul sustragerii
cognitive a atenției de la celelalte obiecte amplasate alături , pe același plan sau stradă ; b) a părții
unui edificiu (etaj, balcon , acoperiș ș.a.) prin sustragerea de la celelalte componente ale acestuia
mai puțin esențiale sau chiar inutile .
2. Procedeul comparației vizuale evidențiază acele caracteri stici și particularități ale
obiectului , care demonstrează originalitatea acestuia prin comparație . În metodologia
excursionistă se utilizează diverse tipuri de comparații : vizuală , verbală , comparația percepției
vizuale a obiectului cu cea imaginară , reconstruită sau anterior formată .
Procedeul dat este constituit pe baza suprapunerii vizuale a diferitor obiecte sau părți ale
unui și aceluiași obiect cu altele , aflate în vizorul excursioniștilor .
Utilizarea procedeului comparației vizuale permite excursi oniștilor de a -și închipui
dimensiunile reale ale obiectului (de exemplu , înălțimea unui monument , lungimea zidurilor unei
cetăți , lățimea unei străzi ), permite micșorarea numărului de cifre utilizate în expunere , numărul
faptelor și a exemplelor , reduce t impul pentru explicații .
Una din sarcinile acestui procedeu metodic constă în faptul că , efectuând unele
generalizări asupra observației , ghidul numește elementele asemănătoare sau deosebirile dintre
două obiecte .
3. Procedeul integrării (restabilire , compl etare ) constă în asocier ea unor părți aparte ale
obiectului observat într -un tot întreg . Demonstrând un edificiu sau loc monumental , ghidul alege
calea integrării , adică gruparea diferitor părți , detalii , proprietăți într-un obiect unic .
Acțiunea procedeu lui metodic al integrării în cadrul excursiei este legată de metoda
sintezei – îmbinarea unor părți aparte , detalii , generalizarea unor fapte dispersate într -un tot
întreg . Spre exemplu , această metodă ar putea fi utilizată în demonstrarea unui ansamblu
arhitec tonic . Inițial , se face cunoștință cu fiecare edificiu în parte , după care ghidul îmbină
(integrează ) impresiile vizuale , căpătate de către excursioniști . La etapa finală a demonstrației ,

54
grupul examinează ansamblul ca un întreg din obiecte aparte . Ghidul formulează concluzii și
generalizări necesare , caracterizând ansamblul în întregime .
4. Procedeul analogiei vizuale este bazat pe acțiunea unuia dintre procedeele comune de
cunoaștere științifică – metoda analogiei . Acest procedeu este constituit în baz a comparației : a)
obiectului dat cu o fotografie sau desen ul unui obiect similar și b) a obiectului observat cu
obiectele care excursioniștii le -au examinat anterior . Mecanismul de acțiune a acestui procedeu
constă în faptul , că ghidul „pune ” la dispoziția excursioniștilor două obiecte , însă doar unul
dintre ele este prezent fizic în fața acestora . De exemplu , în excursia „Monumente arhitecturale
ale Chișinăului” le oferă spre comparație obiectele aflate în fața turiștilor : Clopotnița Catedralei
se compară cu Clopotnița bisericii Sf ântului Andrei din Sankt Petersburg (Rusia ); Catedrala din
Chișinău se compară cu Catedrala din orașul Belgorod (Ucraina ) (pe baza demonstrării
fotografiilor) .
Procedeul analogiei vizuale este mult mai complex decât procedeul co mparației vizuale .
În cazul comparației vizuale se suprapun între ele două asemănări ale unei clădiri , edificiu ,
monument , plantă , loc memorabil , portret , aflate în momentul dat în fața excursioniștilor . Sarcina
ghidului , ce utilizează acest procedeu în de monstrarea unui obiect , constă în atrage rea atenției
turiștilor în căutarea activ ă a unei analogii , inițierea în memori a acestora a aspectului exterior al
unui obiect similar , pe care le -au văzut în excursiile anterioare . Fiecare excursionist poate avea o
analogie proprie .
Procedeul analogiei vizuale uneori este denumit și procedeul asocierii . Mai puțin se
utilizează asociațiile opuse sau contrarii (negru – alb, rece – cald, lumină – întuneric ), în funcție
de unicitatea amplasării obiectului sau desfășurar ea evenimentelor istorice .
5. Procedeul tranziției atenției permite de a înțelege mai bine obiectul observat inițial
după trecerea la contemplație și observarea unui alt obiect . În așa mod , prezența contrastului
îmbogățește imaginația excursioniști lor cu noi impresii (de exemplu , îndreptarea privir ii de la
casa construită la începutul secolului trecut spre clădirea contemporană multietajată sau trecerea
de la observarea unei panorame a orașului la observarea obiectelor naturii ).
6. Procedeul metodologic al depl asării (mișcării ). Trebuie de remarcat diferența dintre
aceste două noțiuni : „deplasare ” – caracter distinctiv al excursiei și „deplasare ” – procedeu
metodic , care reprezintă diferite lucruri .
Deplasarea în excursie , ca procedeu metodic , reprezintă prin sine deplasarea
excursioniștilor în apropierea obiectului cu scopul unei observații mai bune a acestuia . Se
diferențiază următoarele variante de utilizare a procedeului de deplasare în timpul excursiei :
a) încetinirea deplasării autobuzul ui în jurul compl exului de obie cte;
b) deplasarea pedestră a unui grup în cazul demonstrării unei panorame ;
c) deplasarea în jurul obiectului turistic (edificiu , complex , monument );
d) deplasarea în direcția obiectului turistic (monument );
e) deplasarea individuală a g rupului paralel cu mai multe obiecte turistice , pentru
percepția dinamicii unui eveniment concret (de exemplu , examinarea zidurilor unei
fortificații de-a lungul unei linii tehnologice la o uzină ș.a.).
În pregătirea profesională a ghizilor se utilizează f orme și variante de deplasare în
excursie , asigurându -se astfel asimilarea mai eficientă a materialului .
7. Prezentarea plăcilor comemorative – procedeu ce permite reconstrui rea evenimentel or
legate de vizitarea unui anumit obiect iv excursionist . În așa mod , ghidul , în primul rând , începe

55
expunerea asupra obiectivul ui turistic , care dispune de o placă comemorativă și numai după
aceasta atrage atenția asupra plăcii în cauză .
În cazul în care placa comemorativă este vizibilă excursioniștilor care deja au citit
inscripția de pe ea , ghidul nu trebui e să repete inscripția de pe aceasta .
Divulgarea subtemei excursiei ar putea fi începută cu o placă comemorativă în cazul în
care aceasta este instalată pe o clădire (construcție , Memorial ), construită în locul unde s-a
produs evenimentul istoric , cu alte cuvinte , obiectul despre care este vorba nu s -a păstrat în timp .

Fig. 10.1. Conținutul activității ghidului
Sursa: investigațiile autorilor

10.3. Procedee metodice de expunere a textului excursiilor
Procedeele metodice ale expunerii constituie elemente le flexibile ale unui discurs , sarcina
principală a cărora este de a prezenta fapte , exemple , evenimente , astfel încât excursioniștii să
obțină o imagine generală despre desfășurarea unor fapte și să poată vedea o mar e parte din cele
relatate de către ghid .
Procedeele expunerii se pot diviza în două grupuri mari:
Primul grup îmbină procedee legate cu formele expunerii (referința , descrierea ,
reportajul , citarea (reproducerea )). Aceste procedee au ca sarcină transmite rea conținutului
expunerii excursioniștilor , contribuie la structurarea informației , asimilarea , reținerea , păstrarea
și reproducerea acesteia în gândirea excursioniștilor .
Al doilea grup îmbină procede ele descrierii , explicației , întrebări și răspunsuri , trimiteri
către martori oculari , sarcini , montaj ului verbal , coparticipă rii, inducți ei și deducției . Aceste
procedee conturează imaginea exterioară a evenimentelor și acțiunilor unor personaje concrete .
Procedeul referinței excursioniste reprezintă un p rocedeu prin intermediul căruia se
cunosc date generale despre obiectul prezentat . Acesta se utilizează în îmbinare cu procedeele
reconstrucției vizuale , localizării , abstractizării . Ghidul expune informația privitor la data
construcției (restaurării ), autorul proiectului , dimensiuni , destinați e etc. În timpul examinării
obiectelor suplimentare acest procedeu este utilizat individual , în cazul în care , expunând
materialul de fond , ghidul finalizează familiarizarea grupului cu obiectul . După conținutul și
structura sa acest procedeu se aseamănă cu turul de informare excursionistă .
Procedeul descrierii își propune ca sarcină reprezentarea cognitivă corectă la turiști
(form ă, dimensiune , material constituent , amplasarea față de obiectele înconjurătoare ). Pentr u a
descrie un obiect este necesară precizia și corectitudinea . Acest procedeu presupune
familiarizarea într -o anumită ordine cu trăsăturile specifice ale aspectului exterior al obiectului .
De asemenea, s e utilizează în descrierea monumentelor arhitectural e, evenimentelor istorice , în
cadrul tuturor demonstrațiilor atât cu /cât și fără ieșirea excursioniștilor din autobuz .

56
În excursia cu autobuzul procedeul descrierii se utilizează în cadrul tuturor tipurilor de
demonstrații cu ieșirea excursioniștilor din autobuz sau fără ieșirea acestora (observarea
obiectelor prin geamul autobuzului la staționare sau în timpul deplasării pe itinerar ).
Procedeul caracterizării este bazat pe determinarea trăsăturilor distinctive și a calităților
obiectului , fenomenului , personajului . În timpul excursiei se face o caracteristică verbală a
obiectelor sau „subiecților ” excursiei .
Spre deosebire de procedeul descrierii , procedeul caracterizării constă în enumerarea
particularităților și trăsăturilor , totalitatea cărora formea ză o imagine mai completă despre
obiectul dat , permite înțelegerea mai clară a esenței acestuia . Procedeul descrierii se referă doar
la părțile exterioare ale obiectului , neatribuindu -se la cele interioare sau la proprietățile calitative
nevăzute ochilor . La utilizarea acestui procedeu se apreciază părțile calitative ale obiectului , cum
ar fi : importanța științifică , originalitatea ideii autorului , iscusința picturii , expresivitatea ,
integritatea ș.a.
Procedeul explicației este o formă de expunere a materi alului , în care , paralel cu
referințele despre evenimentele istorice , se divulgă esența și cauzele derulării acestora . Destul de
frecvent , acest procedeu este utilizat în excursiile economice de producție și cele naturale , unde
în expunere sunt explicate i nteracțiunile proceselor și fenomenelor .
Procedeul comentării . În excursii , procedeul metodologic al comentării se aplică de către
ghid prin redarea materialului ce explică esența evenimentului sau intenția autorului
monumentului istoric și cultural , care, în momentul dat , este examinat de excursioniști .
Uneori comentariile se utilizează în excursiile cu tematică arhitectural ă sub forma unor
observații critice privind aspectul exterior al edificiului , construcției , particularităților invențiilor
inginereș ti ș.a. Procedeul comentării se aplică pe larg în prezentarea exponatelor din muzee și
expoziții .
Procedeul reportajului reprezintă un mesaj scurt al ghidului despre fenomen e și
eveniment e, martori ale cărora sunt excursioniștii . Expunerea are loc pe marg inea obiectului ,
care se află în câmpul lor de vedere (de exemplu , o bandă de transportare în mișcare , asamblarea
autovehiculelor ). Acest procedeu este eficient numai atunci , când obiectul este prezentat în
mișcare , observându -se schimbarea acestuia , iar, în final , generarea a ceva nou .
Dificultatea utilizării acestui procedeu constă în faptul că, în mare parte , ghidul nu -și
pregătește textul din timp , acesta nefiind o parte componentă a textului individual al excursiei ,
dar poartă mai mult un caracter de improvizare , adică ghidul improvizează conținutul expunerii
din zbor în timpul observării și derulării fapt elor.
Procedeul citării (reproducerii ). Procedeul citării sau reproducerii unei expresii dintr -un
anumit text sau ale cuvintelor ce aparțin unei per soane . La acest procedeu se recurge în
următoarele cazuri : pentru a confirma ceva , pentru a sublinia expresivitatea vie și convingătoare
a gândirii sale , pentru păstrarea integrității limbii și a coloritului unei anumite perioade istorice ,
reproducerea ima ginii unui eveniment , cunoașterea unei opinii celebre .
Procedeul trimiterii către martori oculari . Utilizarea acestui procedeu oferă posibilitatea
reconstruirii imaginare a evenimentului .
Procedeul actualizării materialului constă în faptul că, în proces ul expunerii la temă , se
relatează fapte și exemple necunoscute excursioniștilor . Acest procedeu se utilizează de către
ghid în momentul când este necesar de a atrage atenția grupului asupra obiectului , pentru o
percepție mai eficientă .

57
Procedeul copartic ipării . Scopul acestui procedeu este de a ajuta excursioniștii să devină
participanți la eveniment ul dedicat excursi ei. Acest lucru se realizează prin adresarea către grup :
„Imaginați -vă că noi ne aflăm la moment pe terenul de atac al trupelor inamice ”. Apoi, folosind
procedeul reconstrucției vizuale , se recurge la reconstruirea imaginii luptei .
Procedeul situației de discuții este înlocuirea formei monologice de expunere a
materialului printr -un dialog deschis cu abordarea de către ghid a unor poziții , care provoacă
situație de discuții . Opiniile cu privire la situație sunt expuse de doi sau trei turiști . Apoi ghidul ,
însumând cele spuse , face concluzii le necesare .
Procedeul versiunilor contradictorii se utilizează în expunerea ghidului atunci când se
evaluează anumite evenimente istorice , numele orașului (râu, lac, areal ).
Procedeul situației -problemă constă în faptul că ghidul abordează în expunerea sa
problema legată de tema acestei excursii . Formularea problemei față de turiști , îi face pe aceștia
să mediteze asupra ei , motivând u-i să găsească o alternativă a soluției propuse . În anumite cazuri
excursioniștilor li se propune o alternativă de rezolvare a situației -problemă .
Procedeul abaterii constă în faptul că în procesul expunerii ghidul deviază de la temă :
recită o poezie , aduce exemple din viața personală , povestește despre conținutul unei opere de
artă sau spune un banc . Acest procedeu este legat direct de conținutul excursiei , de aceea este
numit de către unii metodiști „exemplul unei abateri înv iorătoare ”. Sarcina acestuia constă în
înlăturarea oboselii . Însă, utilizând acest procedeu , nu este necesar de a scurta timpul desfășurării
excursi ei, reducând astfel din materialul la tema respectivă .
Procedeul lecției ilustrative se folosește la conduc erea excursiilor în muzee . Astfel ,
predomină comunicarea conducătorului , exponatele fiind utilizate doar în calitate de ilustrații .
Metodica desfășurării excursiilor în muzee își are particularitățile sale specifice .
Procedeul inducției se utilizează în e xpunere , când este necesară o trecere logică de la
cazurile sau faptele particulare la o imagine generală , concluzii generale , iar în demonstrație ,
când ghidul trece de la caracteristica unui monument la caracterizarea integrală a ansamblului
sau sistemulu i ingineresc de edificii .
Procedeul metodic al deducției reprezintă un procedeu , prin intermediul căruia , în
procesul raționamentului , ghidul efectuează o tranziție de la general la particular (individual ).
Procedeul 1 – presupune o astfel de expunere a materialului excursionist , încât la început
se fac cunoscute informații și fapte mai puțin captivante și importante , apoi trecându -se la cele
semnificative și interesante .
Procedeul 2 – constă în faptul că expunerea materialului începe cu cele mai intere sante
fapte și exemple , dar finisează cu cele mai puțin importante .
În indicațiile metodice privind activitatea excursionistă se redau și alte procedee :
utilizarea cifrelor și faptelor , argumentări logice , interacțiunea intereselor , retrospectiva ,
utiliza rea proverbelor și zicătorilor , literatura artistică etc. Nu pot fi enumerate toate procedeele
metodice de conducere a excursiilor din cauza lipsei unor caractere necesare .

58
CAPITOLUL 11
PROCEDEE METODICE SPECIFICE PRIVIND EFECTUAREA UNEI EXCURSII
Subiecte propuse:

11.1. Procedeul de documentare
11.2. Procedeul de cercetare
11.3. Procedee de depășire a crizelor de atenție

11.1.Procedeu l de documentare
Paralel cu procedeele metodice ale demonstrației și expunerii , în cadrul excursiilor se
folosesc și procedee care contribuie la o mai bună asimilare a conținutului materialului .
Un loc aparte printre procedee le date îl ocupă cele ce fac e xcursia mai documentată și
mai demonstrativă .
Întâlnirea cu participanții la diferite evenimente – scriitori , artiști , savanți , fruntași în
producție etc. cu scopul unei cunoașteri mai aprofundate de către excursioniști a conținutului
excursiei .
Audierea înregistrărilor audio – procedeu ce include în timpul desfășurării excursiei a
unui fragment din operele renumiților cântăreți , actori , poeți . Acest procedeu e ste utilizat
frecvent în practica ghizilor .
În excursii se utilizează și procedeul demonstrării materialelor didactice , inclus în
„Portofoliul ghidului ”, care permite de a prezenta cât mai ilustrativ materialul expus și de a
ilustra starea obiect ivului excursionist .
De exemplu , expunerea ghidului asupra florei și faun ei ținutului este însoțită de o
demonstrare a fotografiilor plantelor și animalelor .
Procedeul elementelor de ritual se utilizează în excursiile cu tematică istorico -militară în
cazul vizitării locurilor memoriale a le luptelor pentru independența Patriei .
Pentru ca ritualul să atingă valoarea sa educativă , ghidul este obligat în prealabil să
pregătească grupul de excursioniști către acesta ; convingerile în necesitatea înfăptuirii acestui
ritual trebuie să se transmită excursioniștilor . Numai în așa condiții poate avea loc realizarea
acestuia .

11.2. Procedeul de cercetare
Constituind în sine un proces didactic de cunoaștere a lumii înconjurătoare , excursi ei îi
sunt caracteristice o serie de procedee de studi ere (cercetare ).
Procedeul experimentului constă în îndeplinirea unor sarcini simple de studiu , rezultatele
cărora confirmă cele spuse de către ghid . Se utilizează frecvent de către ghid în activitatea cu
grupurile de copii indiferent de vârsta acestora . De exemplu , în excursiile la grădina botanică se
poate de pus sarcina – calcul area numărului de internoduri la un brad pentru a determina vârsta
aproximativă a acestuia etc.
Procedeul metodic al cercetării contribuie la activizarea activității de cunoaștere a
excursioniștilor , ajută la o mai bună percepție a conținutului excursiei .
Procedeul sarcinilor reprezintă un tip al procedeului metodic al cercetării , esența căruia
constă în adresarea ghidului către grupul excursionist cu însărcinări , cereri , îndeplinirea cărora
contribuie la activizarea atenției excursioniștilor , contribuie la o percepție mai aprofundată de
către aceștia a conținutului excursiei , deoarece a re loc antrenarea acestora în procesul

59
excursionist de creație . La fel ca și procedeul cercetării , procedeul sarcinilor se utilizează mai
frecvent în activitatea cu grupuri le de copii .
Procedeul metodologic al întrebărilor -răspunsurilor reprezintă un procedeu orator
special de atragere a atenției auditoriului .
Utilizând acest procedeu , ghidul meditează în glas asupra problemei puse , adresează
întrebări auditoriului , la car e răspunde singur , înaintează posibilele probleme și obiecții , le
clarifică și ajunge la anumite concluzii .
Ca procedeu metodic al întrebărilor -răspunsurilor po t fi considerat e întrebări le retorice ,
care reprezintă o afirmație în formă de întrebare . Acest ea înviorează vorbirea și accentuează
atenția asupra unei idei a ghidului .

11.3. Procedee de depășire a crizelor de atenție
Un volum mare de informații , deși captivante , duce la diminuarea atenției și la apariția ,
așa numitei crize de atenție , problemă cu care ghidul trebuie s ă învețe a le depăși .
Periodicitatea și durata acestora pot depinde de o multitudine de cauze : informații
neactuale prezentate de către ghid , care deja sunt cunoscute ; insuficiența expresivității vorbirii
sau starea emoțională a ghidului , lipsa unei demon strații bine evidențiate ; legătura slabă cu
textul ; expunerea materialului într -un timp ce depășește 10 -15 minute ; specificul grupului
excursionist , neidentificat încă de către ghid .
Cercetătorii au stabilit că există o anumită legitate în ceea ce priveșt e momentul
intervenirii crizei de atenție :
– prima criză de atenție la ascultători intervine după 14 -18 minute ;
– a doua – peste 14 minute după prima ;
– a treia – după 9 -11 minute ;
– a patra – după 8 -9 minute , iar ulterior intervalele între crizele de atenție formează 4 -5
minute .
Primele cifre arată timpul de intervenire a crizei de atenție la un auditoriu constituit din
tineri , a doua – la ascultătorii maturi .
Pentru depășirea crizelor de atenție și menținerea acesteia la excursioniști la un nivel
destul de înalt se recomandă următoarele procedee metodice :

60
Primel or și celor mai esențiale este necesar de atribuit – repartizarea în proporții egale a
duratei de prezentare a obiectelor excursioniste . Conform îndrumărilor metodice de desfășurare
a unui tur prin o raș cu durata de 3 ore , în ac esta pot fi incluse pentru prezentare până la 30 de
obiecte turistice , ceea ce înseamnă că fiecărui obiectiv îi va reveni în medie o expunere cu durata
de circ a 4 minute . Ținând cont de cele expuse mai sus privitor la crizele d e atenție , 4-5 expuneri ,
corespunzător unei demonstrații , pot fi considerate ca un normativ mediu orientativ în activitatea
asupra excursiei
O altă modalitate de depășire a crizelor de atenție la excursioniști este utilizarea
materialelor didactice din „Portofoliul ghidului ”. Utilizarea acestora es te esențială pe acele
sectoare ale rutei, unde numărul obiectelor turistice ce urmează a fi prezentate este insuficient,
iar ghidul vorbește încontinuu mai mult de 10 -15 minute . În acest răstimp, este necesar de
utilizat materiale didactice . Aceste materiale pot fi prezentate în toate tipurile de excursii .
Cu scopul depășirii crizelor de atenție , în textul excursiei se recomandă de a include fapte
elocvente , impresionante , care ilustrează o parte sau alta a excur siei (spre exemplu : Palatul Top –
Kapî (Turcia ) este puțin mai mare decât Vaticanul și puțin mai mic decât statul Monaco ).
Un rezultat bun în lupta cu crizele de atenție poate fi obținut pe baza glumelor și
umorului în expunere . Umorul ameliorează încordare a fizică a excursioniștilor , oferă relaxare ,
odihnă , întotdeauna creează emoții pozitive la ascultători . Valoarea umorului constă în faptul că
acesta creează o atmosferă spirituală și o încredere reciprocă între ghid și grupul de excursioniști ,
ceea ce ofe ră posibilitatea de a induce reacția dorită la excursioniști pentru a aproba cele spuse
de către ghid .
Exemple reușite ale organizării atenției la excursioniști este metoda întrebărilor –
răspunsurilor de prezentare a materialului .
Există următoarele tipur i de întrebări :
1. Întrebări închise . Acestea sunt întrebările la care se așteaptă răspuns („da” sau „nu”).
Sunt utilizate pentru confirmarea unor fapte și activizarea atenției excursioniștilor .
2. Întrebări deschise , la care nu se poate răspunde „da” sau „nu”, care necesită anumite
explicații . Acestea sunt întrebările de tipul „ce?”, „”cine? ”, „cum? ”, „cât?”, „de ce? ”. Sunt
utilizate pentru determinarea motivelor și pozițiilor interlocutorilor , activează publicul , oferă un
element de concurență .
3. Întrebări ret orice , la care nu se dă un răspuns direct , deoarece scopul acestora constă
în provoca rea noilor întrebări , indicând asupra nesolu ționării problemei . Se utilizează de către
ghid pentru orientarea gândirii interlocutorului în direcția cuvenită .
Există o ser ie de procedee metodice , menite să concentreze atenția excursioniștilor asupra
programului excursionist . Printre acestea se evidențiază :
1. Procedeul efectului primelor impresii , conceput pentru a asigura un rezultat pozitiv al
programului excursionist , orientat spre transmiterea informațiilor calitative și satisfacerea
examinării și prezentării obiectelor turistice (îmbrăcăminte , atractivitate fizică , expresii ale feț ei).
În cazul formării primelor impresii , există o regulă cunoscută 90/90 . Esența constă în faptul că
90% a reprezentăril or despre cineva se formează în primele 90 secunde de comunicare .
2. Procedeul prezentării constă în abilitatea de a concentra , inițial , atenția celor din jur
asupra aspectelor îndoielnice ale unei sau altei destinații turistice , unde se desfășoară programul
excursionist și a distrage atenția ascultătorilor de la neajunsuri .
3. Procedeul empatiei constă în priceperea sau iscusința ghidului de a prezenta emoțional
faptele , de a provoca la ascultători o reacție psihologică puternică d e răspuns .

61
4. Procedeul contactului vizual , prin intermediul căruia percepția conștientă a altei
persoane are loc cu ajutorul contactului vizual direct . Dacă contactul vizual nu este respectat ,
interlocutorul se simte ignorat sau chiar ofensat .
5. Procedeul sc himbării tonalității și tempoului vorbirii , prin intermediul căruia
schimbarea indusă a tonalității vocii de la tare la încet sau încetinirea ritmului vorbirii permite de
a focusa atenția ascultătorilor asupra faptelor expuse .
6. Procedeul complimentului reprezintă o exagerare a aspectelor , pe care fiecare dorește
să le vadă la sine însuși . Se aplică integral grupului de excursioniști și se utilizează de către ghid
pentru crearea unei stări pozitive de spirit și orientarea atenției spre sine și destinația tur istică
unde se desfășoară excursia .
Cu toate acestea, trebuie de reținut că un compliment funcționează numai atunci când
respectă regulile de mai jos:
1. Concentrarea atenției asupra calităților interne , spirituale ale interlocutorului .
2. Atragerea atenției a supra aspectelor ascunse ale interlocutorului și nu asupra celor
evidente .
3. Sinceritatea complimentului .
4. Claritatea complimentului . Se poate realiza cu ajutorul cuvintelor „deoarece… ” cu
descrierile ulterioare concrete a propriilor observații .
Trebuie de ținut cont de dependența complimentului de particularitățile de vârstă ale
auditoriului .
În așa mod , capacitatea ghidului de a utiliza o diversitate de procedee metodice permite
mai ușor de a transmite materialul demonstrat , de a oferi plăcere estetică ș i intelectuală
excursioniștilor .

62
CAPITOLUL 12
TEHNICA DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI

Subiecte propuse:
12.1. Particularitățile conlucră rii ghidului cu grupul de excursioniști
12.2. Tehnica expunerii materialului în timpul deplasării autocarului
12.3. Pauzele în excursii și rolul lor în asimilarea materialului expus

12.1. Particularitățile conlucrării ghidului cu grupul de excursioniști
Pentru t ehnicil e de conducere a excursiei pot fi atribuite următoarele caracteristici :
cunoașterea ghidului cu grupul de excursioniști ; amplasarea corectă a grupului la obiectul
excursionist ; ieșirea excursioniștilor din autobuz și întoarcerea la autobuz (alt mijloc de
transport ); utilizarea microfonului de către ghid ; respectarea timp ului destinat excursiei în
general , cât și cunoa șterea subtemelor în parte și a răspunsuri lor la întrebările excursioniștilor .
Cunoașterea ghidului cu grupul de excursioniști . La urcarea în autobuz , ghidul nu începe
să vorbească deodată ; apare o pauză , care durează 10 -20 secunde , după care începe să facă
cunoștință cu grupul . Adică , trece la partea organizațională a introducerii în timpul căreia el se
salută , prezintă firma tu ristică și compania de transport care deservesc excursia , se prezintă pe
sine și conducătorul autobuzului , îi familiarizează pe excursioniști cu normele de comportament
în timpul excursiei . Apoi ghidul trece la partea informativă a introducerii : descrie te ma excursi ei,
câteva subteme , monumentele și locurile importante care vor fi vizitate , pentru a cointeresa
turiștii menționează ruta , durata , locul începerii și finisării excursiei .
Tema excursiei treb uie să fie cunoscută excursioniștilor din timp . Este i mportant , ca
activitatea publicitară și procurarea pachetului turistic să fie efectuată cu 2 -3 zile înainte de
excursie . Aceasta este important din motivul , că în acest răstimp va avea loc predispunerea și
echilibrarea psihologică a excursionistului .
Ghid ul atrage o atenție deosebită pregătirii și discursului introducerii , care formează o
anumită predispunere excursioniștilor pentru stabilirea unor contacte mai ușore .
Locul ghidului în autobuz . Introducerea este ținută de către ghid , care se află în parte a
anterioară a autobuzului , stând în picioare cu fața spre excursioniști , înainte de începutul
deplasării . După care , își ocupă locul său de lucru în rând ul din dreapta , de unde și expune ceea
ce văd excursioniștii prin geamurile din dreapta și stânga ale autobuzului . Normele în vigoare nu
prevăd ca ghidul în mod obligatoriu să conducă excursia aflându -se cu fața spre excursioniști .
Ieșirea din autobuz și deplasarea excursioni știlor. În stațiile , unde este preconizată
ieșirea grupului pentru observarea obi ectivului, ghidul trebuie să anunțe ieșire a și să
preîntâmpine excursioni știi despre ora exactă de întoarcere înapoi la autobuz . Ghidul este obligat
să coboare primul din autobuz , după care , deplasându -se la o anumită distanță de acesta , așteaptă
întreg gr upul de excursioniști . Deplasarea excursioni știlor de la autobuz spre obiect ivul turistic ,
cât și între obiecte le turistice și înapoi spre autobuz se efectuează în mod cât mai compact . Locul
ghidului este în fruntea grupului ; acesta trebuie să urmărească a tent deplasarea excursioniștilor
pentru a exclude extinderea grupului . Distanța dintre primii și ultimii excursioniști nu trebuie să
depășească 7 -10 m.
Numărul de staționări cu ieșir i ale grupului se recomandă de a le aduce la cunoștința
excursioniștilor încă în cuvântul introductiv , explicând u-le importanța acestora , pentru a trezi
interes ul pentru caracterul exotic și neobișnuit al obiectelor .

63
Amplasarea grupului la obiectul excursionist . Amplasarea grupului la obiectul turistic
prezentat , în primul rân d, trebuie să asigure securitatea excursioniștilor . Aceasta se referă
îndeosebi la locurile în jurul cărora se petrec lucrări de construcție , există trafic intens de
transport , cât și în secțiile de producere în timpul excursiilor de producție .
La elabora rea excursiei , de regulă , se determină câteva variante de amplasare a grupului
pentru observațiile asupra obiectului excursionist . Se efectuează aceasta pentru cazurile în care
locul proiectat din timp pentru amplasarea grupului este deja ocupat de un alt grup sau în cazul în
care factorii meteorologici intervin împiedicând observațiile asupra obiectului .
Trebuie respectată distanța în cazul poziționării mai multor grupuri excursioniste în jurul
unui obiectiv turistic . Apropiindu -se de obiect , ghidul nu î ncepe discursul dintr -o dată , dar după
ce se adună grupul integral .
Întoarcerea excursioniștilor la autobuz . În timpul deplasării grupului , acesta este însoțit
de către ghid . La urcarea grupului în autobuz , ghidul stă în partea dreaptă a intrării și pe
neobservate numără excursioniștii , care intră în salon . Fiind î ncredințat în faptul că s-au adunat
toți participanții excursiei , ghidul urcă în autobuz ultimul și face semn conducătorului
autobuzului pentru a începe deplasarea .
Este necesar de a evita enume rarea excursioniștilor care deja și -au ocupat locurile în
autobuz . Aceasta duce la crearea unei stări de încordare psihică , uneori – a unor situații comice ,
perturbând , astfel , mersul excursiei .
Respectarea timpului pe parcursul excursiei . Trebuie de respectat strict timpul destinat
pentru desfășurarea excursiei . În îndrumările metodice se indică timpul exact pentru divulgarea
subtemelor excursiei sau a principalelor întrebări . Abilitățile privind încadrarea în timpul propus
se formează la ghid pe parcursu l activității de lucru . Aceasta necesită o practică bogată , inclusiv
desfășurarea excursiilor cu ceasul la mână .
În baza unui asemenea cronometraj , ținând cont de observațiile audi toriului , ghidul
introduce corec țiile corespunzătoare în expunerea sa . Din excursie este necesar de exclus totul ce
este în plus , ceea ce contribuie la irosirea timpului .
Reacția la faptele neprevăzute . Aceasta trebuie să fie calmă , asemenea apariției unui
obiectiv excursionist suplimentar , care nu ar contribui cu nimic la divul garea temei excursiei , dar
și nicidecum nu ar putea fi omis din expunerile ghidului .
Faptele neprevăzute în timpul desfășurării excursiilor pot fi de ordin diferit . Acesta poate
fi un alai gălăgios al unei celebrări , care, nemijlocit , pentru un anumit tim p, va sustrage atenția
excursioniștilor , sau trecerea pe alături în viteză a unui vehicul de pompieri cu lumină giratorie și
sirene , sau apariția pe neașteptate a unei haite de câini . Cum ar trebui să proced eze ghidul în
astfel de cazuri? În primul rând , ghidul poate prin aparențe să demonstrăm că nu am observat
nimic . Corect se va proceda dacă excursia se va întrerup e în expunerea materialului pentru un
anumit timp , până când factorul iritant extern va dispărea sau deja nu va mai interesa
excursioniștii , după care se va continua excursia . Cea mai reușită metodă este când ghidul face
comentarii succinte la cele întâmplate . De exemplu , va povesti despre numărul de nunți jucate în
oraș în anul precedent , despre cea mai senzațională celebrare a unei nunți . Față de cele
întâmplate trebuie de luat o atitudine nepăsătoare .

12.2. Tehnica expunerii materialului în timpul deplasării autocarului
Expunerea în timpul deplasării autobuzului trebuie să fie condusă de către ghid prin
intermediul microfonului , care se deco nectează în timpul pauzelor . Succesul excursiilor deseori

64
depinde de microfon . Lipsa abilităților de utilizare a unui concret tip de microfon din dotarea
autobuzul ui sau a unui microfon defectat po ate reduce la net toate eforturile depuse de către
ghid. Trebuie de reținut , că sunetul , transmis prin amplificator , deseori devine neclar , iar timbrul
vocii se denaturează . Uneori apar efecte sonore suplimentare , unele conso ane se triplează ,
îndeosebi ”t”, ”p”, ”s”, ”ș”, ”c”, uneori sunetul vibrează .
Neajunsuril e, apărute la utilizarea microfonului , pot fi înlăturate doar parțial cu ajutorul :
a) unei articulații exacte ; b) coborârea tempoului vorbirii ; c) menținerea unui flux constant de aer
asupra microfonului ; d) atingerea expresivității pe baza modificării nua nței expresivității și nu a
puterii vocii .
În autobuze sunt instalate diferite tipuri de microfoane , de aceea ghidul , încă până la
începutul excursiei (până la sosirea excursioniștilor ) cu ajutorul conducătorului autocarului
trebuie să verifice calitatea funcționării microfonului și particularitățile utilizării acestuia ,
pronun țând astfel câteva fraze și identificând distanța optimă dintre microfon și gură . Pentru
respectarea siguranței și a igienei în urma contactului microfonul ui cu fața sau buzele , acesta
poate fi învelit într -un șervețel de unică folosință .
Microfonul ușurează posibilitatea ghidului de a utiliza înscrierile succinte ale textului său
individual , acest fapt complicându -se în lipsa microfonului . Trebuie de reținut , că după
demonstrarea ma terialelor din „Portofoliul ghidului ” nu este necesar de a transmite exponatele
excursioniștilor pentru a se familiariza cu acestea mai detaliat , deoarece i -ar sustrage de la
continuarea expunerii .
Principala regulă de lucru cu întrebările – oferirea răsp unsului nu se admite în timpul
desfășurării excursiei , dar după finisarea acesteia . Conținutul răspunsurilor nu trebuie să poarte
un caracter problematic , adică să provoace la excursioniști dorința de a discuta unele fapte sau de
a continua subiectul atins de întrebare .

12.3. Pauze le în excursii și rolul lor în asimilarea materialului expus
Pauzele în excursie constituie o parte componentă a acesteia și trebuie planificate din
timp. Acestea sunt binevenite în păr țile excursiei , unde , conform itinerar ului, lipsesc obiectele
pentru prezentare , legate de tema excursiei .
Pauzele în excursii au următoarele sarcini :
1. Semnificative , când pauza este folosită pentru a reflecta asupra celor auzite de la ghid
și privite cu ochii proprii ; pentru fixarea materialului factologic în memorie , formularea
propriilor concluzii și reținerea celor văzute . Este important , ca paralel cu timpul destinat
ascultării și observațiilor , excursioniștii să dispună la fiecare obiect excursionist de timp liber
pentru observațiile proprii , pentru percepția a ceea ce a fost demonstrat și expus .
2. Pentru odihna de scurtă durată a excursioniștilor după discursul ghidului se oferă
posibilitatea de a discuta cu vecinul faptele interesante . Aceasta nu poartă un caracter semantic ,
și este important ă, îndeosebi , pentru cei , care încă nu sunt obișnuiți cu o astfel de formă de
activitate culturală și educațională , ca excursia .
3. Ca timp liber , pentru procurarea suvenirelor , materialelor poligrafice , potolirea setei ,
pentru staționările sanitare în excur siile îndelungate .
Pauzele în excursiile extraurbane sunt combinate cu odihna , care în corespundere cu
normele existente se acordă ghidului : 15 minute pentru fiecare oră lucrată (pentru ghid o oră de
muncă constituie 45 de minute ).

65

66
CAPITOLUL 13
SPECIFICUL PREGĂTIRII ȘI DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI
ÎN BISERICILE ORTODOXE

Subiecte propuse:
13.1 . Scopul și obiectele excursiilor în bisericile ortodoxe
13.2 .Rolul cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor bisericii ortodoxe în organizarea
programului excursionist
13.3 . Obiecte le principale de demonstrare în bisericile ortodoxe

13.1. Scopul și obiecte le excursiilor în bisericile ortodoxe
Scop ul principal al unui program excursionist -religios este cunoașterea bazelor spirituale
și etice ale ortodoxismului (catolicismului , protestantismului , monofizitismului – doctrină
creștină, care sus ține uniunea divină și umană a lui Ch ristos într -o singur ă natură ,
nestorianismului – secte religioase , care neagă natura divină a lui Ch ristos ).
Așadar, t rebuie de făcut o diferențiere între pelerinaj și excursiile în locurile sfinte și
centrele religioase .
Scopul turismului de pelerinaj constă în participare a la ac țiunile de ritual .
Printre sarcinile , care sunt puse în fața pelerinilor , se pot evidenția următoarele :
1) dorința de a se ruga unei icoane miraculoase ;
2) vindecarea bolilor ;
3) mărturisirea în locurile puternice în plan religios ;
4) activități de caritat e, de îmbunătățire a lăcașului ;
5) prestarea unei donații ;
6) participarea la o sărbătoare religioasă .
Necă tând la aceasta , toți participanții la turul de pelerinaj sunt adepții unei și acele iași
confesii .
Scopul turismului excursionist -religios este vizitar ea mănăstirilor , bisericilor , muzeelor și
expozițiilor cu tematică religioasă pentru familiarizarea cu acestea .
Un asemenea grup turistic poate fi constituit din adepți ai mai multor confesii sau ateiști .
Ei manifest ă interes fața de vizitarea obiectelor , ce se referă la o confesie sau alta .
Printre sarcinile , care sunt puse în fața participanților la turismul excursionist -religios se
pot evidenția :
1) demonstrarea rolului bisericii ortodoxe în istoria Moldovei ;
2) explicarea semnificației ritualurilor și tradițiilor bisericii ortodoxe moldave .

67

Fig. 13.1. Vedere generală a biseric ii ortodox e (s.Gașpar)

13.2. Rolul cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor b isericii ortodoxe în organizarea
programului excursionist
Cunoașterea de către ghid a ritualurilor și tradițiilor bisericii ortodoxe este obligatorie în
toate tipurile de excursii enumerate mai sus . Un moment semnificativ este acel fapt că
creștinismul est e strâns legat cu viața și activitatea apostolică a lui Isus C hristos .
Creștinismul conține ideea păcatului și a salvării . Toți oamenii sunt păcătoși și au
posibilitatea de a se salva , motiv din care reiese că toți sunt egali înaintea lui Dumnezeu ,
indife rent de naționalitate , statutul social sau nivelul de trai .
Un loc important în creștinism îi aparține venerării crucii . Imaginea răstignirii lui I sus
Christos pe cruce a apărut abia în secolul al VIII-IX-lea. Cartea „Legea lui Dumnezeu ” spune că
Christos cu crucea sa (suferințele și moartea pentru păcatele oamenilor ) a învins atât păcatul , cât
și moartea . El a înviat din morți , iar crucea a devenit o armă de victorie asupra păcatului și
morții . Cartea sacră a creștinismului este Biblia , ce constă din Test amentul Vechi și Testamentul
Nou. Testamentul Vechi reflectă o perioadă , care a precedat venirea lui Isus Ch ristos , și cuprinde
50 de cărți .
Testamentul Nou expune învăță mintele lui Ch ristos și a apostolilor săi și constă din 27 de
cărți.
Majoritatea cre știnilor acceptă două dogme importante : Sfânta Trinitate (Dumnezeu este
unic în 3 fețe : Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt ) și două naturi ale lui Ch ristos (divină și umană ), care
sunt echivalente .
În creștinism s -au format 7 taine sacre :
– botezul (Taina Sfântulu i Botez );
– miruirea (Taina Sfântului Mir );
– împărtășirea (Taina Sfintei Euharistii );
– mărturisirea (Taina Pocăinței) ;
– căsătoria (Sfânta Taină a Nunții );

68
– tămăduirea și iertarea păcatelor (Taina Sfântului Maslu );
– preoția (Harul Preoției ).
În timpul desfă șurării acestor taine , credincioșii , în mod mistic , se atașează harului lui
Dumnezeu . Toate cele 7 taine sunt recunoscute și de către catolici și ortodocși , cu toate că la
desfășurarea acestora există diferen țe.
La desfășurarea excursiei într -o biserică o rtodoxă , ghidul este obligat să amintească
turiștilor despre regulile de comportament , printre care principalele sunt următoarele :
– înainte de intrarea în biserică bărbații sunt obligați să -și scoată chipiul , femeile ,
dimpotrivă – să-și acopere capul cu o basma sau un alt acoperământ ;
– îmbrăcămintea excursioniștilor trebuie să corespundă codului etic al complexului
ortodox vizitat . Acesta se referă la fustele lungi la femei și pantaloni – la bărba ți;
– comportamentul turi știlor în biserică trebuie să fie res pectabil . Vorbirea în glas ,
râsetele , discuțiile la telefon , ascultarea muzicii din afară și alte activități incompatibile cu
statutul bisericii ortodoxe sunt inacceptabile ;
– ghidul trebuie să sublinieze , că aplicarea semnului crucii nu este obligatoriu pe ntru
reprezentanții altor confesii sau ateiști .

Fig. 13.2. Vedere generală, planul bisericii ortodoxe
Sursa : investigațiile autorilor

13.3. Obiecte le principale de demonstrare în bisericile ortodoxe
Excursia la o biserică ortodoxă include numeroase obi ecte ale demonstrației , inclusiv
clopotnița adiacentă , morminte în ograda bisericii , izvoare sacre , sculpturi ale povestirilor biblice
și altele.
Principalul obiect al prezentării este însăși lăcașul de cult (biserică , mănăstire ), edificarea
căruia trebuie elucidată excursioniștilor .
Lăcașul Biseric ii ortodox e se delimitează în trei părți :
1. pridvor (tindă );
2. însăși biserica (partea de mijloc );
3. altar.
Unu. În pridvor , cândva , stăteau cei care se pregăteau pentru botez și cei care temporar
erau îndepărtați de la împărtășanie . În mănăstiri pridvorul deseori era folosit ca sală pentru ospăț .
Doi. Biserica propriu -zisă este spațiul destinat pentru credincioși .
Principalele obiecte ale prezentării în biserică sunt :

69
Icoanele , ce constituie picturi pe lemn a c hipului lui Isus C hristos , a născătoarei de
Dumnezeu și sfinților . Paralel cu icoanele pictate , mai există și icoane lucrate în lemn și metale .
Fresce – picturi murale cu vopsea , pe pereți , tavan sau arcadele bisericii . Scenele din
picturile murale sunt e venimente din Vechiul și Noul Testament .
Răstignirea constituie o cruce mare din lemn cu basorelief , ilustrând pe Ch ristos răstignit .
Crucea este fixată pe un suport sub forma dealului Golgota , pe care este reprezentat craniul lui
Adam .
Racla (sicriul ) – sicriu special , sub sticla căruia se păstrează o parte din moaștele –
sfinților bisericii ortodoxe , rămase intacte după moartea acestora .
Trei. Altarul este partea principală a bisericii , loc sfânt , în care nu pot intra cei neini țiați.
Însă, ghidul treb uie să cunoască structura acestuia .
Cel mai important loc în altar este tronul , care reprezintă o masă iluminată de formă
pătrată , decorată cu două mantii : inferioară – albă din pânză și superioară – din brocart . Se
consideră , că pe tron , în mod invizibil , se află Ch ristos , de aceea , de el se pot atinge numai
preoții . Pe tron se află întotdeauna antimisul , Sfânta Evanghelie , crucea , tabernaculul și chivotul .
Antimisul – principalul obiect sacru al bisericii , reprezentând o pân ză cu imaginea lui
Christos î n mormânt , pe care se a șează pâinea sfin țită și potirul (cupa ).
Tabernaculul este o cutie nu prea mare de forma unei biserici . Aici se păstrează darurile
sfinte pentru împărtă șania celor bolnavi , iar pentru împărtă șirea acestora la domiciliu , preotul
pleacă cu chivotul .
Pe altar , după iconostas , lângă peretele de nord , se află o masă specială , numită Sanctuar
– o masă , pe care se pregătește pâinea și vinul pentru împărtă șanie. Pentru pregătirea solemnă a
acestora în timpul ceremoniei pe sanctuar se află :
– potirul – cupa sacră , în care se toarnă vinul și apa (simbolul sângelui lui Ch ristos );
– prescura – pâini șoara rotundă sau în formă de cruce , făcută din aluat dospit , din care se
pregăte ște cuminecătura și se taie anafura (simbolul trupului lui Hristos );
Altarul este despărțit de restul spațiului bisericii prin intermediul iconostasului
(catapetesmei ), în fața căruia se află o ridicătură nu prea mare numită solie .
Solia – o incintă ridicată în fața altarului (din grec . „ridicătură în mijlocul templului ”),
partea de mi jloc a căreia se numește amvon (din grec . „urca, înălța”), de unde se predică sau se
citește Evanghelia , cât și locul împărtășaniei . Amvonul are și o importanță simbolică mare ,
deoarece acesta a fost muntele de pe care Isus își ducea predica , reprezintă peștera din Betleem
unde s -a născut , locul de unde îngerul lui Dumnezeu a adus la cunoștință despre înăl țarea lui
Isus.
Pe ambele părți laterale ale soliei spre pereții bisericii se află :
Cafasul – locul pentru corul bisericesc . În jurul acest uia se află Prapurii (steaguri
bisericești ) – icoane pe materii fixate de hampe din lemn , utilizate la procesiuni .
Altarul reprezintă cerul unde locuiește Dumnezeu , iar biserica – pământul .
Iconostasul (catapeteasm a) reprezintă un obiect important al pre zentării în timpul
excursiilor religioase . Acesta delimitează altarul de restul spa țiului bisericii . În limitele
iconostasului există 3 uși . Intrarea din mijloc este cea mai mare și poartă denumirea de Porțile
Împărătești , care sunt decorate cu icoanele Bl agoveșteniei și imaginile a patru evangheliști .
Deasupra acestor porți este dispusă icoana ce prezintă Cina cea de taină .
Prin Porțile Împărătești nu poate trece nimeni , cu excepția slujitorilor biserice ști. În afara
ușilor , porțile împărătești sunt acope rite cu perdea , de regulă , de culoare roșie .

70
În bisericile mari , iconostasul este constituit din cinci șiruri sau 5 rânduri de icoane .
Aceste șiruri sunt asamblate într -un tot întreg .
1. Șirul de jos sau rând ul de jos poartă denumirea de local , deoarece în acesta se găsește o
icoană locală , adică icoana sfântului în cinstea căruia este edificat lăcașul . În partea de mijloc a
șirului local , după cum s -a menționat mai sus , se află Porțile Împărătești . În dreapta acestora se
află icoana Salvatorului Isus Ch ristos, apoi icoana locală . În extremitatea dreaptă se află , de
regulă , intrarea sudică , pe care se reprezintă icoana unui arhanghel . În dreapta intrării sudice se
pot afla și alte icoane . În stânga Porților Împărătești , de regulă , se află icoana Fecioarei Maria ,
apoi și alte icoane .
2. Șirul al doilea este dedicat sărbătorilor . Pe acesta se află amplasate icoanele a 12
sărbători .
3. Al treilea șir , în dreapta și în stânga se află icoanele sfinților și arhanghelilor .
4. Al patrulea rând , dedicat prorocilo r, în cadrul căruia se află icoanele prorocilor din
Vechiul Testament – Isaia , Ieremia , Daniel , David , Solomon ș.a.
5. Rândul cinci – patriarhal , patriarhi ai poporului lui Israel , așa cum : Avraam , Iacov ,
Isaac , Noe.
Aceasta este structura tradițională a iconostasului . Frecvent se întâlnesc și alte structuri ,
de exemplu , șirul dedicat sărbătorilor poate fi amplasat mai sus față de celelalte sau poate lipsi în
totalitate .
Astfel , cunoașterea atributelor , ritualelor etc. bisericești ajută ghidului să infor meze clar
și interesant turiștii despre esența unei anumite religii , importanța unui sau altui obiect religios .

Fig. 13.3. Vedere din centrul or. Ch ișinău

71
CAPITOLUL 14
PREZENTAREA UNEI STAȚIUNI TURISTICE
(Elaborată de conf. univ. Coșciug C.)
Subiecte propuse:
14.1.Tipuri de stațiuni turistice
14.2.Particularitățile prezentării stațiun ii de litoral
14.3. Particularitățile prezentării unei stațiuni de munte
14.4.Particularitățile prezentării unei stațiuni balneare

14.1. Tipuri de stațiuni turistice
Stațiunea turistică este localitatea sau partea din localitate cu funcții turistice specifice,
dotată cu resurse turistice naturale și cu structuri necesar e valorificării și practicării turismului.
Indiferent de modul în care turiștii fac cunoștință cu stațiunea turistică, prin sejur sau prin
tranzitare, ghidul de turism va face o prezentare a acesteia în funcție de timpul pe care îl are la
dispoziție, insis tând asupra elementelor caracteristice ale fiecărui tip de stațiune.
Tipuri de stațiuni turistice din R epublica Moldova și România
– stațiunea de munte – localitate care dispune de ambianța montană pitorească și
nepoluată, cu factori naturali de mediu, str ucturi de primire turistice și dotări specifice realizării
programului turistic de tip montan;
– stațiunea balneară – localitate care dispune de factori naturali de cură (ape minerale,
lacuri și nămoluri terapeutice etc.) și ambientali, recunoscuți științi fic, beneficiind și de structuri
de primire turistice, dotări tehnice și mijloace necesare realizării produsului „vacanțe de
sănătate”;
– stațiunea de litoral – localitate sau parte a unei localități amplasată pe litoralul Mării
Negre, care beneficiază de sursele naturale specifice, de structurile de primire turistice și de alte
dotări pentru realizarea produsului turistic sejur pe litoral” .

14.2. Particularitățile prezentării stațiun ii de litoral
Există diferența între prezentarea stațiun ii turișt ice și agenților economici, care sunt
încadrați în turism.
Pentru agenți economici are importanț ă demonstrarea infrastructur ii: tipuri le structurilor
de primire turișt ice cu funcțiuni de cazare și de servire a mesei; tipuri le și numărul de camere în
cadrul acesto r instituții; tipuri le de servicii, care pot fi oferite turișt ilor; existența mini -cluburi lor,
meniu l specializat pentru c opii; politica de prețuri etc.
Pentru turiști este important să fie oferită și informația generală utilă, cum ar fi: așezarea
geogr afică a zonei; distanța fața de orașe le apropiate; unde se află complexe comerciale și al tele.

72
Prezentarea Stațiun ii turistice de litoral se efectuează de către ghid ul turistic după
următorul plan:
Denumirea stațiunii: ____________________________
Așezare : zonă, distanțe față de or așele apropiate
Căi de acces : feroviare, rutiere, navale
Plaja : lungime, situare, lățime, caracteristici
Scurt istoric : anul de dare în funcțiune, început, dezvoltare pe parcurs, în prezent
Capacitățile de cazare : total, hoteluri, categorii
Gama de ser vicii oferite în stațiune :
▪ restaurante cu specific baruri și cofetării;
▪ complexe comerciale;
▪ posibilitățile de tratament și ce afecțiuni se tratează :
▪ teatre, spectacole în aer liber, cinema;
▪ parcuri de distracții;
▪ terenuri de sport;
▪ piscine;
▪ sporturi nauti ce;
▪ excursii pe litoral, în țară și peste hotare.

14.3. Particularitățile prezentării unei stațiuni de munte
Prezentarea stațiun ii de munte pentru agenț ii economici și pentru turiști are
particularitățile sale.
Agenți i economici în timpul prezentării pun accent pe înfarstructur ă: tipuri le structurilor
de cazare; hotel/cabana etc. , dispune de parcare acoperită; dacă există p iscină; școala pentru
începători amatori de s chi; echipament ul pentru munte în arend ă și garderoba specializată pentru
acest echipament ; prețurile la sch i-passuri.
Prezentarea unei stațiuni de munte pentru turiști se efectuează de către ghid ul turistic
după următorul plan:

Denumirea stațiunii ___________ _____________
Regiunea _____________ Altitudinea _________
Așezare: zona, relief, cadru natural
Stațiunea se recomandă pentru ………………………….. …………….
Căi de acces : cale ferată; rutiere , cu autoturisme proprii
Principalele caracteristici ale stațiunii:

73
• Clima
• Temperatura (medie ………….. iarna …………… vara ……………… )
• Grosimea stratului de zăpadă
• Durata str atului de zăpadă
Condiții de cazare și masă:
• Cazare ……………………. (total nr. locuri; hotelur i; vile; grad de confort)
• Masa , tipul alimentației
Pârtii de schi : denumire, grad de dificultate, lungime, diferență de nivel
Pârtii de săniuș și patinoare : localizare
Instalații de transport pe cablu :
• Denumire ;
• lungimea traseului ;
• diferențele de nivel ;
• durata transportului ;
• capacitatea mijlocului de transport ;
• capacitatea de transport pe oră .
Școala de schi și patinaj .
Centre de închiriere material sportiv .
Agrement: discoteci, restaurante multifuncționale, jocuri, cinema, video .
Excursii (drumeții mo ntane, excursii cu autocarul sau trenul).

14.4. Particularitățile prezentării unei stațiuni balneare
Indiferent de importanța stațiunilor balneare naționale sau locale, se impune necesitatea
prezentării unei imagini de ansamblu asupra fiecăreia, pentru ca , în funcție de afecțiunile ce pot
fi tratate, să se dea informații privind indicațiile terapeutice ale factorilor de cură. Trebuie de
avut în vedere, ca agenții econom ici neapărat să obțină informația referitor la tipuri le structurilor
de cazare.
O schemă metodologică de prezentare a unei stațiuni balneoclimaterice ar fi în felul
următor:
Numele stațiunii ___________________________
Regiunea ______________ Altitudinea ________
Caracterizare:
• stațiune permanentă sau sezonieră
• balneară sau climatică

74
Așezare:
• zonă, relief, cadru natural ;
• localitățile impor tante mai apropiate, distanța în km .
Căi de acces: căi ferate (ruta, gara); căi rutiere (DN, DJ)
Climatul:
• temperatura ;
• vânturile ;
• precipitațiile ;
• aerul (ozonat, tonic etc.) ;
• caracteristica climatului (excitant, sedativ etc.) .
Factori naturali de cură:
• ape minerale ;
• nămoluri ;
• mofete (izvoare cu apă carbogăzoasă) ;
• alte mijloace terapeutice .
Indicații terapeutice:
• tratarea afecțiunilor principale ;
• tratarea afecțiunilor asociate .
Instalații de tratament: hidroterapie, electroterapie, piscine, săli de gimnastic ă medicală,
cură de teren și altele corespunzător realității .
Cazare: structuri de cazare și tipul de alimentație
Agrement : excursii, sport, rețea comercială.

Fig. 14.1. Karlovy Vary – cea mai veche și cea mai importantă stațiune balneară din Boemia de Vest

75
CAPITOLUL 15
PREZENTAREA UNUI MUZEU
Subiecte propuse:
15.1.Funcțiile principale ale muzeului și principii de activitat e
15.2.Metode u tilizate în desfășurarea excursiei în muzeu
15.3.Etapele prezentării unui muzeu

15.1. Funcțiile principale ale muzeului și principii de activitate
Cuvântul „muzeu” provine din latinescul museum (la plural musea), care , la rândul său , a
fost preluat din greaca veche, mouseion, semnificând un loc sau un templu dedicat muzeelor,
divinități patronatoare a artelor și literelor în Grecia Antică . Ca atare, mouseion era, pentru grecii
antici, o clădire special dedicată stu diului și creației. Spre exemplu, unul din tre primele muzee
înființate pe parcursul istorie i a constituit o structură de cercetare filo zofică din bi blioteca or.
Alexandria sub auspiciile lui Ptolomeu I, anul 280 până la Hristos .
Clasificarea muzeelor constă în gruparea acestora pe principalele teme esențiale pentru
organizarea și dezvoltarea rețelei muzeale și pentru implementarea activităților muzeale.
Museologia modernă cunoaște mai multe sisteme de clasificare a muzeelor: după aria cuprinderii
(muzee c entrale, regionale, locale); după forma de proprietate ( de stat, publice , departamental e,
privat e); după criteriul administrativ -teritorial (republican e, regional e, zon ale, orășănești,
raionale etc.). În plus, există o clasificare după tip. Selectarea tipu lui are loc în funcție de
impactul muzeului asupra soci etății și a priorității lor în activitățile sale. În conformitate cu
această clasificare, muzeele sunt grupate în profil de cercetare, educație, de formare,
conștientizare . Muzeele de cercetare (muzeel e academice ) sunt create cel mai adesea pe lângă
instituții științifice. Un astfel de muzeu are nevoie, în primul rând, de colecții care servesc drept
bază pentru organizarea cercetării științifice. Formarea fondurilor și studiul lor (adică realizarea
de funcții științifico -documentare, de securitate și de cercetare științifică) este principalul lucru în
activitatea sa. Un astfel de muzeu poate să nu aibă spațiu de expunere și expoziție, să nu
organizeze expoziții sau să organizeze expoziții.
Muzeele educa ționale urmăresc să rezolve, în primul rând, funcția educațională. De
regul ă, acestea sunt create pe lângă școli, universit ăți și alte institu ții de învățământ, uneori cu
departamente (în special militar e, MAI , vamă etc.), unde este nevoie să se dezvolte competen țe
speciale pentru angaja ți. Muzeele din ș coli, universități formează colecții care îi ajută să
dobândească abilitățile necesare în procesul de învățământ și, de asemenea, să contribuie la
implementarea curriculei și tehnicilor pedagogice. Dar muzee le educaționale se referă adesea la
muzee închise: expunerile lor sunt accesibile unui număr limitat de vizitatori. Cum ar fi Muzeul

76
vamal din C iop, Yokohama : printre exponate sunt valize cu fund false, pantofi cu tocuri goale,
păpuși și alte jucării, care serve sc ca container e, cărți, în coperta căreia sunt lipite bancnote. Este
puțin probabil ca astfel de informații să fie puse la dispoziție pentru uz general.
Muzeele educaționale sunt destinate vizitatorilor de toate vârstele, grupurilor sociale etc.
Principalul lucru în activitatea sa este organizarea lucrărilor cu vizitatorul (prin expoziții,
organizarea accesului cercetătorilor la colecții muzeale, desfășurarea activităților de recreere
etc.). Activitatea unui muzeu educațional, ca regulă, este legată de împlinirea întregii varietăți de
funcții sociale ale unui muzeu modern. Primul muzeu educațional pentru copii se consideră
Muzeul Brooklyn (1899).
Profilul muzeului este atribuția muzeului c ătre disciplina profilului, complexul de științe,
tipul de artă , cultura sau sectorul de producție. Poate avea de asemenea limite teritoriale,
cronologică, în care documentele muzeului fenomenelor sociale (de exemplu, noul muzeu de artă
face parte din muzee de artă, dar este limitat în activitățile sale în colectarea de obiecte numai
arta contemporana, arta clasica, meserii (meșteșugării) .

Muzeul Național de Istorie a Moldovei Muzeul Istoriei orașului Chișinău

Dezvoltarea științei, culturii și producerea conduce la evidențierea de noi profiluri,
specialit ăți, domenii ale culturii, noi industrii, care, prin urmare, se reflectă în clasificarea pe
această bază – grupuri specializate. Clasificarea de profil separă muzeele în grupuri mari, care la
rândul lor pot fi împărțite în subgrupuri mai restrânse. Ulterior, aceste subgrupe pot fi
transformate într -un nou p rofil de muzee ( Muzeul catofilor prajiti "Frietmuseum" de la Bruges ,
"Currywurstmuseum" din Berlin, "Salami & Paprikamuseum" din Ungaria și un muzeu al
taițeilor la Yokohama (Japonia). Cu toate complexitățile de a crea o clasificare deplină după
profil, s e pot distinge următoarele grupuri de muzee:
1. Muzeele istorice:

77
a) istoric general (istoria umană la general );
b) istoria națională (istoria unor țări aparte);
c) istoria regională (istoria unor regiuni);
d) istoria unor perioade sau evenimentele istoric e, fenomene (istorice și revoluționare,
istoria religiei sau ateismului etc.);
e) specializat îngust (arheologic, etnografic, numismatic, militar -istoric, etc.). Muzeul
Cinegetic al Carpa ților g ăzduit de palat ul Bibescu de la Posada, cu exponate de factura
cinegetica, colec ții de trofee și obiecte cu specific v ânătoresc , arme de vânătoare .
2. Muzeele anumitor domenii culturale (în sensul strict al cuvântului):
a) muzee de artă;
b) muzee literare (Muzeul Literaturii „M. Kogălniceanu” );
c) muzee muzicale (Muzeul de Instrumente Muzicale din Bruxelles, Anvers, Viena,
Atena, București, Muzeul Muzicii din Lisabona este adăpostită într -un stabiliment mai curând
surprinzător, anume, în stația de metrou Alto dos Moinhos, ocupând două nivele ), (muzeul
George Enescu – localitatea Tescani, jud. Bacău) ;
d) muzee de teatru (Muzeul Teatrului – inaugurat la 14 decembrie 1976, c ând se
împlineau 160 de ani de la prima reprezenta ție teatral ă în limba rom ână, în casa , care a apar ținut
vornicului Vasile Alecsandri și în care a co pilărit poetul ;
e) muzeele de cultură fizică și sport (Muzeul Olimpic din Lauzanne este cel mai vestit din
lume și vizitat -160 000 până la 210 000 vizitatori anual .
3. Muzee educaționale (Muzeul Pedagogic din Chișinău . Muzeul a fost înființat în anul
1974 în cadrul Institutului Științelor Pedagogice, str. Kogîlinceanu , 60).
4.Muzeele naturii (Muzeul de Istorie Naturală din Iași este primul astfel
de muzeu înființat în Principatele Române . A fost înființat la 4 februarie 1834 și deține în prezent
peste 300 .000 de exemplare, cele mai valoroase fiind colecțiile de insecte , moluște , amfibieni ,
reptile , păsări , minerale și plante ).
5. Muzeele industriale:
a) muzeele de comerț, industri i și meserii;
b) muzeele de tehnologie (muzee ale industriilor);
c) muzeele î ntreprinderilor individuale.
6. Muzeele agricole.
7. Complexe.
În timp ce muzeele din alte epoci aveau tendința de a fi universale, muzeele moderne se
concentrează pe un subiect particular sau chiar aparțin uneia sau mai multor categorii, precum
artă, artă modernă, arte vizuale, arte aplicate , arheologie, antropologie și etnologie , etnologie și

78
folclo r, filatelie, istorie , istorie culturală, istorie militară , istorie naturală , numismatică ,
tehnologie și știință. În cadrul aces tor subiecte de interes, muzeele se pot specializa și mai
departe devenind muzee de agricultură , geologie , istorie locală , istoria aviației , pedologie sau
petrografie etc.
Muzeul este instituția care se ocupă cu strângerea, păstrarea și expunere obiectelor care
prezintă interes istoric, științific, artistic etc., este o clădire în care sunt expuse și păstrate astfel
de obiecte. Există mai multe tipuri de muzee: de arta de istorie, de etnografie și folclor, de științe
ale naturii etc., toate create cu același scop de a aduce la cunoștința publicului anumite trăsătur i,
caracteristice; definitorii ale unui popor (națiuni).
Funcțiile principale ale muzeului sunt următoarele:
a) constituirea științifică, administrarea, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal;
b) cercetarea științifică, evidența, documentarea, pro tejarea și dezvoltarea patrimoniului
muzeal;
c) punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoașterii, educării și recreerii.
Sursele de finanțare a muzeului s unt alocațiile în dependența de forma proprietății: bugetul
de stat/finanțarea din part ea proprietarului și veniturile extrabugetare.
Venituri le extrabugetare a le muzeul ui pot fi obținute din:
 comercializarea prin chioșcul muzeului a publicațiilor proprii sau ale unor terți din
domeniul de specialitate (monografii, cataloage, pliante, ilust rate, afișe etc.), a
reproducerilor și obiectelor de artizanat;
 executarea de lucrări de restaurare -conservare a bunurilor culturale aparțin ând
terților;
 efectuarea expertizelor de specialitate;
 confecționarea de replici și copii după lucrări din patrimoni ul muzeului;
 acordarea dreptului de reproducere a imaginilor, a altor drepturi de autor;
 executarea de lucrări de redactare, tehno -redactare, editare -tipărire;
 perceperea taxelor de fotografiere sau filmare;
 încasări din manifestări cultural -artistice și ș tiințifice;
 vânzarea biletelor de intrare pentru vizitarea expozițiilor;
 închirierea spațiilor sau bunurilor proprietate publică, aflate în administrarea
muzeului;
 sponsorizări sau donații din partea unor instituții, întreprinderi, organizații sau
persoane fizice din țară și din străinătate;
 alte surse de venituri legale.
Orice muzeu are o colecție de fond de obiecte și/sau artefacte selecționate din domeniul

79
specific de reprezentare. Toate piesele muzeelor sunt catalogate și inventariate , având o evidență
a achiziționării și provenienței lor. De asemenea, periodic , sunt supuse analizei stării lor
de conservare și trecute regulat printr -un proces de menținere și resta urare . Colecțiile tematice au
fiecare cel puțin câte o persoană responsabilă de menținerea, păstrarea, conservarea și expunerea
artefactelor .
Pregătind vizita la un muzeu, ghidul de turism trebuie să găsească o cale logică de
prezentare a acestuia, în fun cție de cum sunt prezentate exponatele în interior pentru a -și alcătui
un discurs interesant, atractiv, ușor de urmărit. În continuare prezen tăm c ele mai întâlnite metode

15.2. Metode utilizate în desfășurarea excursiei în muzeu
Metoda tematică este fol osită doar acolo unde ghidului de turism i s -a cerut să arate doar
anumite particularități (ex.: o anumită colecție aparținând cuiva, doar sala cu costume populare
provenind din mai multe zone ale țării din cadrul unui muzeu etnografic). Această metodă est e
specifică muzeelor care prezintă același tip de exponate sau muzeelor care urmăresc o anumită
tematică principală în totalitatea obiectelor expuse, de exemplu cele care reprezintă viața și
obiceiul de la țară, muzee etnografice, case memoriale, muzeul mu zicii.
Metoda cronologică este folosită pentru a prezenta obiectivele unui muzeu în ordine
cronologică. Cu ajutorul acestei metode, ghidul de turism trebuie să -și construiască prezentarea
astfel încât turistul să înțeleagă transformările survenite de -a lun gul vremii și cauzele care au dus
la aceste transformări. Este întâlnită, de obicei, la muzeele de istorie și științele naturii.
Metoda vizitei generale este un tur de muzeu unde ghidul de turism va prezenta obiectele
expuse în ordinea în care sunt aranjat e, urmând traseul prestabilit.
În general, muzeele sunt găzduite în interiorul unor palate, castele, case renumite prin
arhitectura lor deosebită sau clădiri special construite, cu sisteme de securitate performante, care
adăpostesc obiecte de mare valoare (tezaure, bijuterii , picturi sau sculpturi) sub cerul liber .
Indiferent de metoda folosită, înainte de prezentarea exponatelor din muzee , ghidul de
turism poate face scurte referiri la clădirea în care acestea se găsesc , și anume : cui a aparținut,
destinaț ia inițială, anul de construcție, arhitectur a etc.

15.3. Etapele prezentării unui muzeu
Înainte de a părăsi punctul de plecare, ghidul se va asigura că toți turiștii sunt prezenți și
pregătiți pentru vizitarea obiectivului respectiv .
1 Plecarea spre muzeu v a fi un prilej pentru ghid să familiarizeze turiștii cu obiectivul de
vizitat, subliniind , totodată , și importanța acestuia. De asemenea, ghidul poate face referir e
la clădirea muzeului și împrejurimi.

80
2 Sosirea la muzeu presupune informarea turiștilor despr e condițiilor de participare , precum :
• recunoașterea autocarului (ex.: după sigla agenției de turism);
• stabilirea unui loc de întâlnire în cazul în care turiștii se pierd de grup;
• modalități le de ajungere la hotel;
• cine plătește taxa de intrare;
• utilizarea garderobei;
• durata vizitei;
• interzicerea atingerii exponatelor;
• reguli le privind folosirea camerelor de luat vederi și a aparatelor de fotografiat în
interiorul muzeului.
În interiorul muzeului , ghidul va ține grupul cât mai restrâns, separat de alte grupu ri,
urmărind în principal:
• menținerea interesului turiștilor prin informațiile oferite;
• conducerea turiștilor prin sălile muzeului ;
• opririle să se organizeze astfel încât să nu blocheze circulația altor vizitatori;
• prezentarea să fie făcută folosind una di n metodele prezentate anterior;
• să fie suficient timp pentru vizitarea fiecărei săli;
• să nu beneficieze de explicațiile oferite și alte persoane străine de grup;
• să fie satisfăcută curiozitatea turiștilor în legătură cu vizita desfășurată ;
• în limita posib ilităților, să se organizeze o pauză;
• oferirea altor informații și detalii pentru a le spori atenția (date comparative, legende
referitoare la anumite exponate, construcția clădirii, proveniența etc.);
• anunțarea sfârșitului vizitei (ex. , cu ocazia ultimei săli vizitate).
Încheierea vizitei presupune ca ghidul :
1 să invite turiștii să cumpere diverse amintiri (cataloage, ilustrate);
2 să supravegheze preluarea lucrurilor de la garderobă;
3 să conducă turiștii la autocar;
4 să verifice dacă toți turiștii sunt preze nți;
5 să mulțumească pentru participare.
Este știut că muzeul reprezintă o resursă fundamentală pentru funcția turistică a marșului
(în cadrul turismului cultural). Astăzi, rolul unui muzeu este perceput ca un parc tematic, al
shopping -mall-ului, al centrel or comerciale decât al realității artistice, oarecum exclusiviste. Prin
urmare, rolul muzeului revine activ și este propus cu insistență potențialilor vizitatori sau
turiștilor, această oportunitate este creată de rolul pe care muzeul îl are în societate, pierzând
treptat imaginea de loc unde sunt depuse piese de artă, tablouri, colecții, pentru a deveni o

81
instituție care se propune activă, plină de viață, care se prezintă ca o atracție în cadrul unui sistem
urban mai complex. Chiar și în aceste condiții, d oar orașele mari, cu importante fluxuri de turiști ,
își pot permite includerea marilor muzee în oferta turistică. Astfel, muzeul nu se mai limitează la
a fi doar un produs primar (oferta care determină motivația de vizitare a unui oraș) sau de
susținător a l imaginii, ci în contextul actual, muzeul a început să joace un rol tot mai important
pe piața produsului secundar, în concurență cu alte servicii care intervin în facilitarea vizitării
unui oraș: restaurante, baruri, hoteluri etc. De exemplu, în muzeele englezești accesul la
diversele servicii din interiorul muzeului nu este condiționat de vizitarea muzeului, magazinele și
spațiile amenajate din interiorul muzeului devenind locuri unde se pot petrece câteva ore liniștite
printre cărți și albume. Mai nou, muzeele englezești oferă chiar și locuri de cazare (fiind posibilă
cazarea la British Museum). De asemen ea, oferta poate cuprinde și alte servicii conexe care au o
legătură mai mult sau mai puțin directă cu activitatea muzeului. Astfe l, anumite persoane,
localnici s au turiști , pot obține calitatea de membru al muzeului , beneficiind de o serie de
facilități:
• prezentarea ofertei de expoziții temporare și vizitarea lor gratuită , participarea la diverse
simpozioane sau conferințe pe teme specializate , în calita te de spectator sau cu
posibilitatea expunerii unor opinii personale ;
• organizarea unor întruniri sau evenimente deosebite în interiorul muzeului, oferindu -se
diverse facilități în funcție de cerință: cocktail party, cină festi vă, întâlniri de afaceri,
nunți etc.;
• organizarea și prezentarea unor spectacole care au diverse teme legate de exponatele din
muzeu (ex. , realizarea unei serate cu tema „Societatea Londoneză în secolul XVIII –
Istorie și Tradiție”) .
Deși pare de neconceput, în acest fel produsul muzea l intră în competiție cu magazinele, cu
sectorul de catering, dar și cu cel hotelier, oferind servicii complexe pe un teren destul de
discutabil.
Adițional la ceea ce înseamnă produs turistic clasic (cazare + vizită la muzeu), în mod
curent, se organizează ședințe de lectură în grup urmate de comentarii asupra textului, referiri la
biografia autorului, susținute de critici de specialitate. La fel , pot fi organizate prinzuri , cine
festive , discuții asupra operei unui pictor sau sculptor, cu comentarii la cel e expuse în muzeu etc.
Aceste noi oferte extind cu mult rolul normal al muzeului, dar se poate afirma că este
vorba mai ales de muzee care încearcă să anticipeze o nouă tendință, sub forma unei oportunități
sau provocări ofer ite de piața turistică .

82

15.1.Vedere la intrare Luvru
Regulile de comportament al vizitatorilor în muzeu
1. Pentru a vizita Mu zeul, vizitatorii sunt divizați în grupuri de 10 -25 de persoane, în
frunte cu conducătorul (liderul) grupului – persoana responsabilă.
2. Un grup d e elevi vizitează Muzeul însoțiți de doi profesori / educatori.
3. Vizitatorii merg la Muzeu fără sacoșe, sac i, serviete, pachete, care trebuie lăsate la
locul de păstrare.
4. În muzee se interzice fumatul, sticle cu băuturi , alimente, înghețată și guma de
mestecat.
5. Conducătorii de echipă sunt responsabili pentru menținerea ordinii și curățenia în săli,
inviol abilitatea exponatelor.
6. Vizitatorii Muzeului sunt ghidați pe traseul de consultanți -ghizi, însoțiți de un angajat
al muzeului – un ghid.
7. În muzee nu se permite cercetarea nesistematică a exponatelor muzeale fără sprijinul
personalului științific al muzeului.
8. Vizitatorii se pot fotografia pe fundalul expozițiilor muzeului. Fotografiile de grup se
recomandă să se facă pe fundalul unor obiecte deosebit de mari, cum ar fi : un mamut, yurtă etc.
9. Vizitatorii nu trebuie să facă zgomot, vorbească cu voc e tare în sălile muzeului, să
întrerupă ghidul, să se certe între ei și cu personalul Institutului.
10. Vizitatorii nu ar trebui să intervină cu replici între ei atunci când inspectează
exponate, blocându -și părerile reciproce, aglomerându -se în jurul unei expoziții sau a unui stand
de informare.
11. Este interzis să atingeți exponatele cu mâinile, să atingeți și să deschideți ferestrele, să
mergeți în spatele gardurilor, să intrați în partea administrativă a camerei.

83
12. Este interzis alerg area pe scări, u rcarea pe balustradă, răsuci rea de pe rampe.
13. Conducătorii, liderii și membrii grupului în timpul excursiei trebuie să respecte
reglementările de siguranță în general și siguranța împotriva incendiilor.
14. Conducătorii de echipă sunt pe deplin responsa bili pentru respectarea de către
vizitatorii muzeului a Regulilor de Conduită și Instrucțiuni pentru siguranța vizitatorilor .
15. În caz de alarmă, vizitatorii muzeului execută instrucțiunile personalului .
Vizitatorii și conducătorii echipelor sunt respon sabili:
1. Pentru infracțiunile săvârșite în timpul vizitei muzeului – în limitele stabilite de actuala
legislație administrativă, penală și civilă a Republicii Moldova.
2. Pentru provocarea prejudiciilor materiale persoanele poartă responsabilitate în limitele
stabilite de legislația în vigoare.
În muzee este interzis:
✓ a vizita muzeul în stare de alcool, intoxicare cu droguri sau sub influența altor mijloace;
✓ în sălile muzeului de a aduce și a consuma băuturi alcoolice și alimente, precum și
substanțe narc otice, explozive, inflamabile, otrăvitoare, pirotehnice, precum și alte
obiecte care pot dăuna vizitator ii sau echipamentele expuse, bunurile muzeului;
✓ fumatul în incinta muzeului;
✓ a intra în spațiul de birouri;
✓ a urca pe sculpturi și elementele arhitectur ale ale clădirii;
✓ a face inscripții, a lipi sau distribuie pliante, buclete, anunțuri, afișe și alte produse de
publicitate sau alte informații;
✓ comercializarea produselor, desfășurarea oricăror activități comerciale fără permisiunea
scrisă a administrație i;
✓ vizita rea muzeul ui însoțit de animale.

84

Casa -muzeu A.S.Pușkin , 1948

Casa -muzeu A.S.Pușkin actualmente
Sursa: https ://www. prospect. md/ ro/ history/ muzee -istoria -muzeelor/ casa – muzeu – a-
spuskin. html

85

Exemplu de manifestări culturale în muzee:

MINISTERUL EDUCAȚIEI , CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Casa -Muzeu „A. S. Pușkin”

Conceptul organizării evenimentului literar -muzical
„Inițierea liceenilor"

„Inițierea liceenilor” este un eveniment -sărbătoare, desfășurat prin intermediul
programelor literar -muzicale în multe muzee care po artă numele „A. S. Pușkin”. Recent, în
Țarscoe Selo din Rusia, lângă Sankt -Petersburg, elevii estonieni au fost inițiați în liceeni. Casa –
Muzeu „A. S. Pușkin” din Chișinău încă nu inițiază elevii din alte țări, în schimb foarte frecvent
sunt inițiați licee ni din alte localități ale Moldovei. Acest eveniment are mare succes, profesorii
au pregătit generații în trecut și continuă cu altele noi în prezent.
Deși ai impresia că sărbătoare este dublă: 1 septembrie – Ziua cunoștințelor, dar, de fapt,
ea creează o punte de legătură dintre trecut și viitor, comparând generațiile anterioare,
participanți la primul și cel mai bun liceu „Pușkin” pentru a deveni mai buni primind misiunea
de onoare cu denumirea „LICEAN”.
În prezent, Moldova, mai mult ca oricând, are nevoie de cetățeni inteligenți, informați, cu
un stil activ de viață, persoane cu o viziune nouă, care vor conduce țara spre progres și vor
instaura egalitatea cu țările vecine: Europa și Asia. Timpul reformelor prezente este similar cu
cel al reformelor din Rusia din secolul al XIX -lea! Aplicând experiența liceului „Pușkin” din
Țarscoe Selo, Casa -Muzeu „A. S. Pușkin” din Chișinău contribuie la motivarea elevilor spre
alegerea rațională a obiectivelor educației și a căilor de obținere a acestuia.
Obiective le evenimentului:
– A ajuta elevii „să devină liceeni“: parcurgerea evenimentului de inițiere – inițierea
solemnă într -o nouă categorie de vârstă, de experiență și colectivă.
– A contribui la educarea sentimentului de patriotism și dorința de a fi util so cietății prin
muncă „Pentru binele comun“ (motto -ul Liceului Pușkin din Țarscoe Selo).
– A motiva liceenii spre selectarea genului de activitate care corespunde, în mare măsură,
aptitudinilor omului și cerințelor societății.
Sarcinile evenimentului:
– A demonstra necesitatea selectării raționale a treptelor liceene ca oportunitate de
instruire/educație pentru atingerea succesului în viitor.

86
– A prezenta, în baza exemplului generațiilor anterioare, actualul sistem de învățământ ca
o verigă în continuitate a experienței umane pentru dezvoltarea ulterioară.
– A demonstra, prin creativitatea și experiența lui Pușkin și a prietenilor săi, cele mai
optime condiții de obținere a succesului: preocuparea pentru sănătate, planificarea rezultatelor
prin crearea unui algoritm ideal (semnificativ) al acțiunilor, necesitatea depunerii eforturilor
pentru perseverență, muncă serioasă și îndelungată asupra unui anumit obiect etc.
– A aproba ideea cu privire la necesitatea utilizării timpului destinat pentru studiile în
liceu, după necesitate, pentru crearea relațiilor de prietenie, consolidarea experienței în baza
realizărilor și greșelilor, crearea modalităților, datorită cărora, ulterior, pe parcursul vieții, vor fi
dobândite noi cunoștințe și bogată experiență „pent ru a deveni un secol de educație în condiții
egale“, cu scopul de a atinge obiectivul principal – o viață fericită și prosperă a omului și
societății în care trăiește – în țara noastră, Republica Moldova.
– Implicarea tinerei generații în activități intera ctive pentru a arăta că experiența lor
actuală deja poate și trebuie să fie aplicată în interesul său spre binele comun.
Desfășurarea evenimentului (variază pentru fiecare grup în funcție de pregătire și
necesități, exprimate de liderii grupului celor iniț iați):
– Salutul de bun venit în incinta muzeului, apelarea la scopul evenimentului prin
intermediul dialogului.
– Inițierea cu privire la etapele sistemului modern moldovenesc de educație și învățământ,
ca parte integrantă a verigei comune, detașată din experiența sistemelor educaționale anterioare.
– Prezentarea programului pregătit de muzicieni – pauză de odihnă și demonstrarea
posibilităților de obținere a rezultatelor muncii serioase la orice vârstă, cu condiția aplicării
corecte a eforturilor.
– Istoria Liceului Țarscoe Selo – o experiență eficientă în sistemul educațional mondial.
– Citirea poeziilor sau demonstrarea propriului program literar -muzical al liceenilor.
– Apelul către liceeni prin intermediul versurilor lui Pușkin: „Mesaj pentru Chaada ev“,
drama „Boris Godunov“, „Scrieri despre educație“, poeziile „19 Octombrie“ din diferiți ani
pentru a contribui, prin intermediul experienței lui Pușkin, la „rezolvarea“ enigmei unui studiu de
succes în liceu.
– Pregătirea pentru evenimentul de inițiere și rostirea „Jurământului liceanului“ – al
muzeului sau propus de liceu.
– Felicitări pentru liceenii inițiați.
Autor și executor al programului:
Muzeograful M.V. Podlesnaia
Chișinău, 2017

87

Fig. 15.2. Palatul Dolmabahce din Istanbul, comoara sultanilor de pe Bosfor

Palatul Dolmabahce e ste cel mai impozantă și luxoasă reședință din Turcia: amplasată pe
15.000 de metri pătrați , este prezentată de 285 de camere , cu încăperi axiliare: băile, holurile și
anexele. În palat se întâlnește opulența orientală a celor șase sultani care l -au locuit (ultimii
conducători ai Imperiului Otoman) cu rafinamentul occidental. De altfel, palatul se amănă mai
mult cu o reședința imperială franceză sau austriacă, decât cu locațiile din 1001 de nopți .

88
CAPITOLUL 16
PROFESIONALISMUL GHIDULUI
Subiecte propuse:
16.1. Calitățile personale și profesionale ale ghidului
16.2. Arta oratorică și cultura v orbirii ghidului
16.3. Mijloace de comunicare extraverbale în desfășurarea excursiei

6.1.Calitățile personale și profesionale ale ghidului
Ghidul excursionist este figura centrală a unei activități excursioniste . De calitățile
personale și profesionale ale acestuia depinde aprecierea mentalității populației , care locu iește în
țara-destinație turistică .
Un rol major în modelarea personalității ghidului îl joacă vocațiile (înclinațiile ) acestuia .
Vocații – particularități sau aspecte anatomio -fiziologic e ale sistemului nervos , creierului :
memorie , spirit de observație , imaginație , creativitate .
Caracteristic este faptul că pe baza unor și acelorași înclinații , în funcție de tipul de
activitate selectată , se pot dezvolta diferite abilități – profesor , lector, ghid turistic .
La ghid , sub influența activității practice , se formează o serie de abilități speciale .
Abilitățile sunt definite ca trăsături individuale de personalitate și sunt condiții subiective
pentru realizarea cu succes a unui anumit tip de activitate . Ele se descoperă prin rapiditatea ,
profunzimea și durabilitatea stăpânirii metodelor și tehnicilor oricărei activități .
Pentru un ghid sunt caracteristice patru tipuri de abilități :
1) constructive ;
2) organizatorice ;
3) de comunicare ;
4) analitice .
1. Abilități le constructive constau în capacitatea select ării și aranj ării în mod
corespunzător a materialul ui pentru excursie , prezenta rea clară și convingăto are, iar, în caz de
necesitate , restructura rea planul ui de desfășurare a excursiei , a schem ei de uti lizare a tehnicilor
de conducere . Acest tip de abilități constituie baza activității mentale ale ghidului .
2. Aptitudini le organizatorice sunt exprimate în capacitatea gestion ării grupul ui
excursionist , direcțion ării atenți ei turiștilor asupra obiectelor necesare , precum și în capacitatea
asigur ării realiz ării programului pentru turiștii și vizitatorii , care au sosit din alt oraș .
3. Abilități le de comunicare sunt exprimate în capacitatea stabili rii relații lor de afaceri cu
grupul de turiști și păstra rea acesto ra pe durata comunic ării, construi rea corect ă a relații lor cu
șoferul de autobuz , lucră torii din muzeu și expoziții , cu metodiștii biroului de excursii , cu

89
conducătorii secțiilor metodologice , cu alți ghizi , conducători i de grupuri turistice și
organizator ii călătorii lor și excursii lor.
4. Abilități le analitice servesc drept bază pentru analiz a autocritică a activității sale ,
evaluare a obiectivă a calității excursiei efectuate , utiliz area eficient ă a tehnicilor metodologice .
Nu toți ghizii posedă în egală măs ură abilitățile menționate .
Componentele de calificare profesională ale unui ghid depind de următoarele aspecte :
Temperamentul ghidului . Manifestarea temperamentului este rezultatul unei culturi
umane comune , comportament , care poate și ar trebui să fie subordonat voinței sale și depinde de
capacitatea control ului emoțiil or, ceea ce reprezintă o componentă esențială a meseriei de ghid .
Cunoștințe : erudiție , cunoștințe de specialitate , cunoștințe din teoria excursionistă ,
posedarea tehnicilor de conducere a excursiilor , cunoștințe din psihologie și pedagogie ,
competențe oratorice de bază , logică și etică .
Competențe : formularea cunoștințelor , exprimarea gândurilor sale înainte de călătorie (în
text), lărgirea cercului de persoane prin expunere și cultura vorbirii , utilizarea în timpul
desfășurării excursiei a procedeelor metodologice , aducerea la cunoștința publicului a
informațiilor și gestionarea acest ora, transmiterea convingerilor sale și activitat ea în echipă .

16.2. Arta oratorică și cultura vorbiri i ghidului
În timpul desfășurării excursiei se utilizează următoarele cinci procedee ale artei
oratorice . Fiecăr ui procedeu îi este caracteristic un vocabular specific propriu :
1) cuvântul sau discursul – scurtă prezentare orală pe un anumit subiect ;
2) rapor tul – un discurs public pe un anumit subiect , conține materialul analitic pentru
discuții suplimentare ;
3) referatul – un rezumat asupra conținutului întrebării , bazat pe date științifice ,
revizuirea și analiza surselor bibliografice , de arhivă ș. a.;
4) lecția – declarație publică orală , în care se prezintă detaliat orice subiect ;
5) forme mici de exprimare orală – o replic ă (consimțământ , obiecție , observare ), ca
răspuns la discursul oratorului , ajutor în timpul discursurilor , întrebare retorică , răspuns direct la
întrebare .
Orice excursie bine pregătită și ghidată este o sinteză a formelor artei oratorice .
Ghidul trebuie să posede cultura vorbirii , care se caracterizează prin bogăția
vocabularului utilizat , folosi rea extensivă a construcțiilor gramaticale , expresivitate artistică ,
armonie logică , oportunitate de gesturi și mimici . Profesorul V .A. Artemov , în cartea sa „Cultura
vorbirii ” (Moscova : Știința , 1986 ) include în acest concept cultura pronunțării , formele
gramaticale și sintaxa de exprimare , cât și stilistica culturii de exprimare .

90
În pregătirea unor teme concrete și elaborarea expunerilor ar fi adecvat ca ghidul să -și
concentreze atenția asupra tempoului vorbirii . Tempoul rapid al vorbirii – 75 de cuvinte pe
minut , mediu – 60 de cuvinte , lent – 45 de cuvinte . Vorbirea precipitată (80 sau mai multe
cuvinte pe minut ) este inacceptabilă , aceasta împiedică asimilarea materialului excursionist ,
extenuează rapid ascultător ii.
Ghidul trebuie să înțeleagă importanța limbii și vorbirii , dar și a interdependen țelor dintre
ele. Vorbirea ghidului reprezintă prin sine activitatea orientată spre realizarea posibilităților
limbajului . Succesul acestei abordări depinde de faptul , câtă atenție acordă ghidul îmbunătățirii
competențelor sale vocale . Importantă este prac tica continuă . Pentru un ghid această constă în
asimilarea diferitelor forme de înviorare a vorbirii , pentru altul – lupta cu cuvintele -parazite ,
pentru un al treilea – identificarea și eliminarea erorilor limbii , pentru mulți – eliminarea
tautologiei (folosirea unor cuvinte identice sau similare ca sens , a expresiilor ce se dublează ), în
discurs prin căutarea cuvintelor și expresiilor similare în cărți de referință , enciclopedii ,
dicționare .

16.3. Rolul mijloacelor de comunicare extra verbale în desfășurarea excursiei
Ghidul este un angajat din zona de contact , astfel încât , paralel cu posedarea limbii , îi
sunt necesare cunoașterea mijloacelor extraverbale de influență asupra turiștilor .
O formă de influență extraverbală este gesticula rea – o mișcare a mâinii sau o altă
mișcare a corpului , care are o anumită semnificație . Gestul ghidului accentuează atenția
ascultătorilor asupra conținutului materialului prezentat , subliniază cele mai importante lucruri ,
confirmă cele spuse .
O particul aritate principală a unui gest în cadrul unei excursii constă în faptul , că acesta
este legat nu atât de expunere , cât de demonstrația obiectului , fiind o parte componentă a
prezentării .
Gesturile în excursii sunt împărțite în trei grupe : gesturi care st au la baza perceperii
vizuale a obiectelor ; gesturi care constituie o parte componentă a demonstrației ; gesturi care
consolidează expunerile excursiei .
În demonstrație se utilizează gesturi în forma lor cea mai simplă – de semnalizare . Ghidul
indică cu mâ na o anumită clădire . Acest gest este utilizat , de asemenea , pentru comutarea atenției
excursioniștilor de la un obiect la altul .
Mai puțin frecvent este utilizat gestul spațial , care oferă idei despre limitele obiectului
examinat . Se folosește acesta și în examinările panoramice ale orașului , ale ansamblurilor
arhitecturale , diferitor medii , în care se produc evenimente . Ghidul prin intermediul unui gest
limitează obiectul , determină dimensiunile acestuia .

91
O largă răspândire au căpătat -o gesturile ilustr ative , care ajută turiștii în determinarea
înălțimii și lățimii obiectului observat . Ghidul face un gest cu m ina de jos în sus sau de la stânga
la dreapta , subliniind cuvintele spuse .
Gesturile constructiv e subliniază particularitățile și aspectele morfol ogice (convexitate ,
concavitate etc.) sunt utilizate în excursiile arhitecturale și urbane .
Gesturile de reconstrucție ajută turiștii la vizualiza rea imaginar ă a aspectul ui exterior al
clădirilor dispărute în timp , evidențiind completările mai târzii ale clădirii . Aceste gesturi sunt
utilizate de către ghizi în procedeele metod ice de reconstrucție vizuală . Ele constituie o parte a
procedeului metodic , ce urmărește ca scop crearea imaginii despre forma inițială sau originală a
obiectului .
Gesturile de stim ulare nu sunt legate de demonstrație și poartă un caracter organizațional .
Cu ajutorul acestora ghidul propune de a coborî din autobuz sau de a ocupa locurile în salonul
autobuzului , poziționează grupul la obiect , solicită turiștilor trecerea la obiectul u rmător .
Gesturile emoționale exprim ă sentimentele ghidului , starea sa psihologică într-un
moment dat .
Gesturile folosite în expunere sunt clasificate ca gesturi , care subliniază importanța
materialului prezentat , dezvăluie conținutul ideilor ghidului , explică esența expunerii , clarifică
conținutul discursului ghidului . Gesturile , care însoțesc expunerea , trebuie să fie semnificative ,
orientative , concise , informative și emoționale . Uneori gestul este văzut ca o imagine grafică a
ideii ghidului .

Fig. 14.1.Denumirea degetelor mânii
Exista unele exemple care pot fi înțele se diferit de diferite popoare:

92

Dacă degetul mare formează cu degetul arătător un inel (ok!)
– pentru americani și europeni semnifică că totul este bine, pe când
pentru brazilieni – semnifică un cuvânt indecent, pentru japonezi –
bani, pentru tunisieni – agresiune.
Degetul mare ridicat în sus, în America, Anglia, Australia,
Noua Zeelandă are trei semnificații. De obicei , semnifică dorința de
a opri o mașină de ocazie pe drum. A doua semnificație – totul este
în ordine. În cazul trei , în Turcia, Africa, Orientul Mijlociu – dacă
degetul se ridică brusc în sus – este o propunere nedelicată. În Grecia
semnifică „închide -ți gura”.
Dacă rotim cu degetul la tâmple: italianul își exprimă
satisfacerea de cineva, spaniolul – dă de înțeles că mult vorbești, în
Europa de Est – semnifică neajunsuri mentale.

Fig. 14.2. Semnificația gesturilor cu degete

Deficiențele în utilizarea gesturi lor în cadrul excursiilor sunt gesticulațiile excesive ,
înlocuirea cuvintelor cu gesturi , inutilitatea acestora în demonstrația obiectelor (reținere în timp ),
decalajul între gest și vorbire , inexactitatea gestului . Un neajuns al metodicii existente este lipsa
normelor științifice de folosire a gesticulației expresive și eficiente în excursii .

93
O manifestare a culturii emoționale a ghidului este mimica – mișcarea mușchilor faciali ,
care exprimă starea de spirit , sentimentele trăite de persoană , dispoziția a cesteia. În unele cazuri ,
mimica este capabilă să exprime mult mai multe , decât limba . Mimica și gestul sunt inseparabile .
Poziția (poza ) ghidului . Poziția corpului în timpul lucrului este un element important în
comportamentul său , indiferent de faptul , dacă el se află în picioare sau în poziție așezată în fața
grupului . Poziția trebuie să fie naturală , confortabilă și relaxată . Poza ghidului – extravaganța în
îmbrăcăminte și în alte detalii ale aspectului exterior (mini-fustă , decolteu , o mulțime de
bijuterii, machiaj ) nu trebuie să sustragă atenția turiștilor sau să devină un obiect al observațiilor
lor.
Astfel , cunoștințele și abilitățile ghidului , calitățile profesionale și personale ale acestuia
sunt temelia succesului oricărui program excursionist , chiar și în lipsa de abundență a obiectelor
turistice interesante , destinate prezentării .

Fig. 14.3. Ghidul în activitate în diferite perioade istorice

94
CAPITOLUL 17
INSTITUIREA, APROBAREA ȘI ÎNREGISTRAREA
RUTELOR TURISTICE

Subiect e propuse:
17.1. Principii generale referitor la elaborarea rutei turistice
17.2. Omologarea rutei turistice
17.3. Înregistrarea rutei turistice

17.1. Principii generale referitor la elaborarea rutei turistice
Elaborarea un nou traseu turistic este necesar p entru a diversifica produsul turistic în
scopul de a menține permanent interesul clienților, pentru a se diferenția de la companii turistice
concurente. Nu este un secret faptul că excursii le interesante adesea sunt preluate de către
concuren ți, folosind u n lucru imens depus de autorii rutei turistice noi. Pentru a proteja drepturile
de autor și pentru a crea un traseu turistic de calitatea, Agenția turismului RM a elaborat
normele metodologice privind instituirea, aprobarea și înregistrarea rutelor turist ice în
conformitate cu 3 acte legislative:
1. Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica
Moldova nr. 352 , art. 6 lit. n).
2. Hotăr ârea Guvernului Republicii Moldova nr. 338 din 19 mai 2014 cu privire la
aprobarea Strategi ei de dezvoltare a turismului „Turism 2020”
3. Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia în anii 2014 -2016.
Scopul Normelor metodologice este de a stabili cerințele și mecanismul privind
elaborarea, omologarea și înregistrarea rutelor turistice, prec um și crearea Registrului rutelor
turistice omologate din Republica Moldova (în continuare – Registru).
Rutele turistice sunt elaborate de către ghizi i de turism ori cu asistența nemijlocită a
acestora, din inițiativă proprie sau la solicitarea persoanelo r fizice sau juridice.
La elaborarea rutelor vor fi respectate următoarele principii :
1) prezentarea veridică și obiectivă a informației privind obiectivele turistice;
2) respectarea normelor de protecție a patrimoniului cultural și a mediului înconjurător ;
3) respectarea normelor de securitate a turiștilor pe parcursul rutei turistice;
4) respectarea principiilor de nedescriminare și incluziune socială.
La elaborarea rutelor trebuie respectate următoarele cerințe:
1) fiecare rută trebuie să conțină Fișa tehni că, pașapoartele obiectivelor incluse în rută și
textul de control al rutei;

95
2) descrierea obiectivelor rutei să posede caracter narativ;
3) conținutul informației să fie accesibil publicului larg, evit ând utilizarea abundentă a
terminologiilor de specialitate;
4) obiectivele incluse în rută să fie însoțite de imagini;
5) în rută să fie incluse doar unități de cazare clasificate;
6) la includerea posibilităților de alimentație se va da prioritate unităților de alimentație
care propun bucătăria tradițională (regională și locală);
7) la elaborarea rutei se va lua în considerație posibilitatea valorificării potențialului
cultural: evenimente culturale (festivaluri, spectacole de dans și muzică populară, de teatru
popular); ateliere de artizanat și mică industrie locală; târguri sau tarabe de artizanat cu
posibilitatea de a procura suvenire și obiecte de artizanat și meșteșuguri locale etc.
Un element important al elabor ării rutei turistice este Fișa tehnică a programului
excursionist , care trebuie sa conține următoarele elem ente obligatorii:
1) denumirea rutei;
2) itinerarul;
3) tipul traseului: liniar, radial, circular;
4) tematica rutei (cultură, istorie, arheologie etc.);
5) lungimea rutei;
6) durata: se indică durata în timp (de la… p ână la… ore și min.), pentru fiecare obiectiv
inclus î n rută și kilometrajul între obiective);
7) beneficiarii (grupurile -țintă);
8) scopul rutei (cunoașterea multiplelor culturi, care au existat în această zonă, a
aspectelor istorico -arheologice și de cult ale teritoriului, familiarizarea cu habitatul localnicilo r:
tradiții și obiceiuri, artizanat și autenticitate etc.);
9) program / descrierea itinerarului include, la alegere: vizitarea muzeului, mănăstiri
rupestre, atelierelor meșterilor populari, cramei vinicole, drumeție, picnic în pădure, servicii de
alimentație , servicii de agrement, pr ogram folcloric, munci agricole etc.;
10) lista obiectivelor turistice incluse în rută;
11) complexitatea rutei ( se va descrie nivelul de dificultate: mersul pe jos în km ca
exemplu 0,1 km sau 0,5 km de drumeție, relieful: deal, câm p, pod gorie, pădure, iaz, râu,
coborâri, urcușuri etc.);
12) vestimentația recomandată: tipul de îmbrăcăminte sau încălțăminte, eventual
echipament special;
13) transport (se specifică tipul t ransportului: autocar, microbu z, automobil etc.);
14) localități de tranzit;

96
15) posibilități de cazare (se indică denumirea, amplasarea și datele de contact : telefon,
web, e -mail-ul unităților de cazare din zonă, recomandate de autorii rutei);
16) posibilități de alimentație (se indică denumirea, amplasarea și datele de contact :
telefon, web , e-mail-ul unităților de alimentație din zonă, recomandate de autorii rutei);
17) posibilități de agrement (se indică tipurile de agrement recomandate de autori,
eventual cine le organizează și datele de contact ale organizatorilor);
18) centre de informare tur istică;
19) schema rutei (prezentare grafică);
20) autori i.
Pentru obiectivele turistice incluse în rută este necesar să fie elaborat pașaport.
Pașaportul obiectivului turistic trebuie să conține obligatoriu următoarele componente:
1. denumirea completă a obiectivulu i turistic, conform actelor înregistrate oficial;
2. anul fondării;
3. tipologia – tipul obiectivului și valoarea istorică (monument de istorie, arhitectură,
arheologie etc. ; muzeu, rezervație naturală, culturală, peisajistică, științifică etc .);
4. amplasarea geog rafică (adresă, distanța de la Chișinău și de la alte centre urbane
importante);
5. posibilități de acces (rutier, aerian, feroviar, acvatic);
6. date de contact: t elefon, web, e -mail;
7. perioada de funcționare pe parcursul anului și programul de vizitare (dacă e xistă);
8. taxa de vizitare (se indică intrare liberă sau cu plată);
9. fotografia (format 21 x 15 cm, hârtie 120 mg);
10. comentarii/note/ legende;
11. data elaborării pașaportului.

17.2. Omologarea rutei turistice
Rutele turistice sunt omologate și înregistrate de către Agenția Turismului.
Pentru omologarea rutelor , Agenția Turismului creează , prin ordin , o Comisie de
omologare a rutelor turistice constituită, ca regula, din 7 membri, reprezentanți ai Agenției
Turismului, Ministerului Culturii, Academiei de Științe și asociațiilor de specialitate.
La prima ședință e ste necesar de ales președintele Comisiei. La necesitate, este
desemnat un membru nou al Comisiei în baza propuner i entității de resort. Pentru schimbarea
susmneționată, Agenția Turismului efectuează u n ordin în termen de p ână la o lună de la data
apariție vacansiei.

97
Pentru omologarea rutelor pot fi atrași reprezentanți ai autorităților publice locale și ai
instituțiilor de profil (cultură, istorie, arhitectură, arheologie, cr eație populară etc.). Chelt uielile
de transport pentru deplasarea Comisiei în teritoriu și pentru lucrările de secretariat sunt
suportate de către Agenția Turismului.
Pentru a omologa și înregistra ruta turistică , persoanele fizice sau juridice depun la
Agenția Turismului dosarul r utei, care include:
1) cererea de înregistrare a rutei, conform anexei nr. 3 la prezentele Norme metodologice;
2) fișa tehnică a rutei ;
3) pașapoartele obiectivelor turistice incluse în rută, însoțite de poze pe h ârtie;
4) textul de control al rutei;
5) copiile actelor ce confirmă dreptul de autor asupra denumirii rutei (dacă dreptul de
autor e ste înregistrat oficial).
Agenția Turismului, în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii setului complet de
documente, organizează convocarea Comisiei de omolo gare a rutelor turistice .
Comisia evaluează ruta în 2 etape:
Prima etapă conține:
a) evaluarea administrativă a dosarului rutei de către secretarul Comisiei și completarea
formularului de verificare a dosarului rutei (anexa nr. 4 la prezentele Norme meto dologice);
b) transmiterea dosarului membrilor Comisiei pentru verificarea textului de control;
c) verificarea veridicității textului de control și elaborarea avizului Comisiei.
A doua etapă se desfășoară în perioada 1 mai – 30 septembrie. Această etapă co nține
verificarea la fața locului a accesului la obiectivele turistice și amenajarea turistică a obiectivelor
incluse în rută.
În rezultatul evaluării rutei, Comisia adoptă decizia privind înregistrarea sau
neînregistrarea rutei turistice. Decizia Comisiei servește temei pentru emiterea ordinului de
înregistrare a rutei turistice. În baza deciziei Comisiei , Directorul general al Agenției Turismului
emite ordinul de înregistrare a rutei turistice în Registru.
În cazul deciziei de neînregistrare a rutei, Comi sia argumentează decizia sa și indică căile
de înlăturare a neajunsurilor.

17.3. Înregistrarea rutei turistice
În termen de 7 zile lucrătoare de la data recepționării avizului Comisiei, Agenția
Turismului emite ordinul respectiv, înscrie ruta vizată în Re gistru și eliberează solicitantului
Certificat de înregistrare a rutei turistice .

98
Termenul de valabilitate a înscrisului în Registru și a Certificatului de înregistrare a rutei
turistice este de 10 ani. După expirarea perioadei de valabilitate, înscrierile sunt radiate din
Registru. Persoana fizică sau juridică care a solicitat înregistrarea unei rute poate solicita
prelungirea termenului de valabilitate a înscrisului în Registru și eliberarea unui nou Certificat.
Solicitarea se efectuează printr -o cerere a dresată Agenției Turismului, în care confirmă
actualitatea informației prezentate anterior.
În cazul modificării informației din rută, inclusiv a datelor de contact, persoana care a
solicitat înregistrarea rutei turistice înaintează în scris Agenției Tur ismului o cerere de rectificare
a informației. Agenția Turismului operează modificările în rută în termen de 10 zile din data
înregistrării cererii.
Solicitarea de înregistrare a unei rute care conține obiective turistice din rutele deja
înregistrate poate fi acceptată, dacă se respectă următoarele condiții minime:
1) ruta propusă spre înregistrare nu conține mai mult de 20% din obiectivele turistice ale
unei rute deja înregistrate;
2) ruta propusă spre înregistrare nu conține mai mult de 50% din localităț ile de tranzit,
unitățile de cazare și unitățile de alimentare ale unei rute deja înregistrate.

Astfel, instituirea , aprobarea și înregistrarea rutelor turistice se subordonează unor norme,
respectarea cărora favorizează formarea unor programe excursioni ste, motivarea către c ălătorii,
sporesc fl uxul de excursanți, tentați să cunoască obiecte turistice noi, în care s -a materializat
istoria meleagurilor natale.

Fig. 17.1.Muntele „Elefant” din Guilin (China)

99

BIBLIOGRAFIE
1. Chiriac Alexandra, Luca Constantin. Manualul ghidului de turism. București: “Gemma
Print”, 2002 .
2. Cosciug C. Curs de prelegeri la disciplina „Teoria și practica activității excursioniste ”
pentru studenții specialității 812.1. „Turism”. Chișinău : 2011
3. Draica Constantin. Ghid practic de turism interna țional și intern. București: Editura All
Beck, 1999 .
4. Lupu Nicolae, Titan Emilia, Tigu Gabriela, Stanoiu Felicia. Lexicon de termeni turistici.
București: “Oscar Print”, 2002.
5. Nistoreanu Puiu, Dinu Vasile, Nedelea Alexandru. Producția și comercializarea serviciilor
turistice. Bucure ști: Editura Didactică și Pedagogică, 2004 .
6. Александров Ț.Н . Подготовка и проведение экскурсий: Методические
рекомендации. М.: ЦРИБ «Турист», 1974.
7. Алехина И. Имидж и Этикет в бизнесе. М. : 2005.
8. Бороздина A.В. Психология делового общения. М. : 2002.
9. Бурмистрова Н.Д. Требования к методической разработ ке экскурси и: Методические
рекомендации. М.: ЦРИБ «Ту рист», 1979.
10. Введенская Л.А., Павлова Л.Г. Культура и искусство речи: Современная риторика.
Ростов н/Д: Изд -во «Феникс», 1998.
11. Власова Т.И. , Данилова М. М., Шарухин А. П. Профессиональное и деловое
общение в сф ере туризма. Санкт -Петербург : 2005.
12. Гецевич Н.А. Основы экскурсоведения: Учеб. пособие. Минск: Изд -во
«Университетское», 1988.
13. Дмитриев Э.Г. Особенности подготовки и проведения об зорных (многоплановых)
экскурсий. М.: ЦРИБ «Турист», 1975.
14. Долженко Г.П. История туризма в дореволюционной Рос сии и СССР. Ростов н/Д:
Изд-во Рост, ун -та, 1988.
15. Долженко Г.П. Экскурсионное дело. М осква -Ростов -н/Д: 2005.
16. Доценко Е.Л. Психология манипуляции. М. : 2000.
17. Дьякова Р.А., Емельянов Б.В., Пасечный П.С. Основы эк скурс оведения: Учеб.
пособие. М.: Просвещение, 1985.
18. Емельянов Б.В. В помощь экскурсоводу. М.: Профиздат, 1976.
19. Емельянов Б.В. Основы экскурсоведения: Учеб. пособие. М.: ЦРИБ «Турист», 1985.
20. Емельянов Б.В. Профессиональное мастерство экскурсо вода: Учеб. пос обие. М.:
ЦРИБ «Турист», 1986.
21. Емельянов Б.В. Э кскурсоведение. Учеб. пособие. М. : 2004.
22. Кузьмин Э.Л. Дипломатическое и деловое общение: правила игры. М. : 2005.
23. Малышев А.А. Методические рекомендации по использованию элементов
психологии в экскурсиях. М. : ЦРИБ «Ту рист», 1980.
24. Мчедлов М.П. , Филимонов Э.Г. Религиозный фактор в фор мировании экономики //
Вестник Российской академии наук, 1996. Т. 66. №9.
25. Орехов Д. Святые иконы России. СПб.: Изд. дом «Невский проспект», 2000.
26. Панкратов В.Н. Манипуляции в общении и их нейтрализация. М. : 2001.
27. Панкратов В.Н. Психотехнология управления людьми. М. : 2001.

100
28. Савина Н.В. Экскурсоведение: Учебно -практическое по собие. Минск : 2001.
29. Садохин А.П. Введение в теорию межкультурной коммуникации. М.: Высш. шк.,
2005.
30. Сичинава В.А. Экскурсионная работа: Пособие для учите лей. М.: Просвещение,
1981.
31. Соломонов О. Искусство управлять людьми. М., 2005.
32. Тарзавина А.В. Городская обзорная экскурсия: Методи ческие рекомендации. М.:
ЦРИБ «Турист», 1975.
33. Форсайт П. Успешные пер еговоры. М. : 2004.
34. Холопова Т.И., Каменская Е.Н. Психология и этика делового общения. Ростов на
Дону : 2004.
35. Христов Т.Т. Религиозный туризм. М. : «Академия», 2005.
36. Чернихова Е.Я. Учебные экскурсии по географии. М.: Про свещение, 1980.
37. Norme Metodologice privind instituirea, aprobarea și înregistrarea rutelor turistice,
adoptate prin Ordinul Agenției Turismului nr.11 din 30.04.2015