Alex Roman1986@yahoo.com 276 Mar%3fian Lucrare Text

U Controversa „Dumnezeu sau Cezarul” = un punct de vedere exegeticr Sorin Martian! Abstract: The ‘God or the Caesar” controversy: an exegetic point of view. The text of the controversy entitled “God or the Caesar” can be read în the Synoptic Gospels (Mark 12, 13-17: Matthew : Luike 20, 20-26). This article’s purpose îs to analize the text of the controversy at a much more profound level, starting with its literary and historical context. It is to be noticed that comprehending this writing and the me at era, nor in our days. bor ing behind it was never easy. neither in Jesus and His listeners, weighing up what must be offered to Caesar on one hand, and What itis ought to be offered to God on the other hand does not result in a parallelism, but rather it takes the form of an antithesis. Caesar cannot be placed on the same level as God. In this case, as everywhere throughout the Synoptic Gospels, Jesus considers that serving God is a major priority. It is about what Jesus said: Give unto Caesar what is Caesar’s (matters regarding the organization of the State) and to God what is God’s (our whole being). The bibli necessity of subordonation, but rath 1 sequence does not emphasize on the political puts the State in the right place, without absolutizing it and without suppressing it either. Introducere Cuvintele lui Isus au primit diverse interpretări de-a lungul istoriei. Bisei Proverbele, regulile de viață comunitară, parabolele, controversele, toate au avut și încă mai au ecouri în plan spiritual, moral si social. Printre acestea se remarcă un celebru icton biblic: „Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22, 21). Dictonul apare ca un răspuns al Mântuitorului la o întrebare pusă de intelectualii evrei în cadrul discuțiilor teologice din Templul de la Ierusalim. Textul întregii controverse poate fi citit în tripla tradiție sinoptică (Me 12, 13-17; Mt 22, 15-22; Le 20, 20-26), cele trei redactări cuprinzând | Cont. univ. dr, Universitatea .Babey-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Greco-Caoict, Departamentul Cluj-Napoca, email: * Abrevierile biblice trimit la textul românesc al St. Scripturi: Biblia (aducere, introduceri gi note de atăt elemente comune, câ și nuanțe specifice [ecărui evanghelist’. Vom aprofunda în continuare sensul ac i text, plasa contextul său literar gi istorie, observând că înțelegerea lui nu a fost ușoară nici epocă, și ni Este vorba oare despre principiul separației dintre Stat și Biseri principiul celor două puteri, puterea împăratul și cea a Papei, ușa cum se su ocazia luptelor pentru investiturd din Evul Mediu? Sau ar trebui să situ inte discuție la un alt nivel, pe un alt plan? Controversa, gen literar Isus a fost văzut de către e smporanii săi ca up pedagog, un învățător. un maestru, Era nui ebraică Rabbi (cu varianta arameană Rabbumi, vezi Me 10, 51), termen care reprezenta în acel timp o manieră respectuoasă de adresare către doctorii Legii (Tora). Nu este deloc straniu că Isus dezbate o temă delicată din domeniul religios, discuția flindu-ne prezentată de către evanghelisli sub forma unui gen lite specific și anume controversa. Este vorba despre un subiect contestat, o opinie pusă la îndoială. fapt sugerat de cuvântul latin coniro-versia, al cărui prim sens este acela de „mișcare opusă”. În Israel, unde Scriptura era respectată și considerată izvor al și doctorii Le versafi în acest domeniu. Isus s-a aflat de mai multe ori în situația de a trebui să dea credinței, controversele erau la ordinea zilei, seri fiind foante răspunsuri la întrebari bine tieluite, însă de fiecare dată controversele s-au încheiut cu o concluzie celebră, cu un cuvânt memorabil. Este suficient să amintim controversa despre Isus și Beelzebul (Mt 12, 22-32), apoi controversa despre obiceiurile din bătrâni (Mr 15, 1-20), sau eontroversa despre căsători și divorț (Mi 19, 1-9) ete Unii exegeti ui secolului XX au Văzut în astfel de controverse niște discuții de tip seva, e si comentate de etre primii eres! scop apologetic, pentru a ară modul in care Isus s-a raportat la obiceiurile și cutumele iudaice. Îi an ntim aici pe penizanii îmoric formelor, in frunte eu R. Bultmann, Ali specialiști, drept răspuns, tau considerat că mesajul fundamental al controverselor este de ip kerigmate, aaicd o proclamare a coca ce este us, După părerea acestora, trebui să dice mesajul esențial: in nou mod de a vedea lucrurile a apărut în lume, „3-a upropiat împărăția lui Dummezeu” (Me 1, 15). Nu este vorba despre o al școală * Un studiu snopi al redactrlu se poate realiza cercetând edi Mathiew Mare et Luc avec tes parulees de Jean, ruga 1975, 5-1 ui L, Deiss, Snepse de e interpretare care apare, i despre o schimbare: printr-un eveniment cu totul nou, care pune bazele unor noi norme de Viață? Contextul istorie Controversa „Dumnezeu sau Cezarul” ne invita la o analiză aprofundată, care pleacă de la cunoașterea contextului isto al discuției. Un pas inainte în acest sens poate fi făcut clarificând problema impozitir iudaică. În timpul lui Isus, teritoriul locuit de evt in lumea romană și apoi în lumea (ara lui Israel”, vezi Mt 2, 20) era parte din Imperiul Roman, Între provincii schimburile economice erau ușoare gi active datorita solide rețele de drumuri și feecventelor legături maritime. Imperiul se bucura de o alevărată prosperitate, Această uriașă structură se baza însă pe un sistem riguros de impozitare. Existau două categorii de impozite: un impozit funciar, numit ributum ari (pare în natură, parte în monedă), și o contribujie personală, numită eributum capitis’ Mai existau impozite indirecte, drepturi de vamă ete. În Evangheliile sinoptice întâlnim mai mulți termeni grecești care desemnează dileite taxe de acest gen: Kénsos (census în latina), vezi Me 12, 1%: phăras (riBuzum în latina), vezi Le 20, 22; dendirion (demarius în latina), vezi Mc 6,37, Locuitorii din provin le romane nu înțelegeau întru totul sistemul administrativ al împăratului. dar în mod sigur îi vedeau chipul adeseori pe monedele care circulau peste tot”. Reprezentând plata pentru o 7i a unui lucrător agricol (Mt 20, 2), echivalând cu o raha pi astă, dinarul de argint puna efigia și inseripia Cezarului (Tiberiu, 14-37 p. Chr): Tiberius Caesar Augustus, Divi Augusti Filius?. Cu astfel de monede se plătea impozitul cerut de Roma, iar evreii nu făceau excepție. Ați sub ocupație încă din simp eneralului Pompei (63 a. Chr) ei aveau de onorat gi plata altor impozite locale, algturi de tava anuală pentru Ti (didrahma cerută tuturor evreilor de parte bisbitcascd, inclusiv celor din Diaspora). Admi aia romană dadea legi și regulamente pentrs a transferul banilor si fancți perceput de evrei drept o povară. “Vers prezearca cca ducă iei de trp 3 somrnenlor în P. ML Beemaen, Le ks range Mahate arina Ul PE, 18 2 each Lire fs Evans tet «ety cares tel e al Ni Tame! ve ei The Ge New Tsomet oth sie Lun eed by 1 Aland, K. Alun, Fara dopo, CNE Mar WM Mea, seal i Poul, ©. Mi Marin, M. Mite, (epi deter a sine economic rman gi in M. Hear, SPOR: O storie a Romi entice Bucuresti 2017, 359, passim. me SPOR i * 1 Dic. icone Be, Yours et, 266 Este de înțeles faptul că, în mentalitatea impului, a plati impozitul însemna a recunoaște supremația Romi. Din acest punct de vedere, grupările religioase din iudaism (partidele reli sc) manifestau atitudini diferite. rodi (partizanii di lui rod cel Mare, 40-4 a. Chr.) erau colaborator a puterii ocupante, opuneau dominației dar se acomodau ușor în practică, cerând în schimb garantarea libertăților religioase, Zsloții refuzau să plătească impozit, manifestând un naționalism, violent. lată un specru larg de atitudini police. Miza diseuici despre impozi find importantă, nu este de mirare faptul că evangheișii au păstrat în textek lor Du episodul controvers ezeu sau Cezan Era de ayleptat ca rabinii să-l întrebe pe Isus daca este permis Să se plătească impozit Cezarului, Credeau Că pot să-l atragă într-o capcană, punându-l în fața unei teribile dileme cu scopul de a-l compromite. ‘Asa cum citim în texte, răspunsul Mântuitorului a fost surprinzător. Textele Evangheliile sinoptice prezintă discuția despre imporit în cadrul activității lui Isus la Ierusalim. Textele de la Matei, Marcu și Luca sunt aproape identice, ele apărând Ia nivelul unor nuanțe: înterlocutorii lui Isus, Sunt fariseii și Marcu, ar la Luca sunt nigte anonimi ce se pretindeau a fi drepți; Ja Mareu, Isus cunoaște ipocrizia lor, la Matei răutatea care Îi caracterizează, iar la Lea, viclenia lor. Controversa poate fi înțeleasă în contextul ostilității manifestate de e la sfărșitul misiunii sale, Dacă Isus s-ar fi arătat împotriva ideii de ar fi fost denunțat romanilor ca dușman (zelot), iar dacă ar fi fost de acord cu plata impos ului, sr fi fost prezentat poporului ea un trădător al lui Israel și al Jui Dumnezeu’, Oricum ar fi răspuns, da Sau nu, ar fi fost pierdut, Isus iese din această dilema, intorednd capcana împotriva adversailor săi, nu fied o nuanță de Mengind pe firul textului de lu Mareu (Me 12, 13-17), observăm că piedica rns us Isus © îmbrăcată în cu me de apreciere, un adevarat omagiu care ascunde wna de nezeu [ste permis sau nu a da imeni, căci nu te ur joe dupa „ratorule, sim că ex ncer și mu ții iți a ața omului, ci înveți cu adevar calea lui Dus tibut Cezarului? Să dăm sau să nu dim?” (Me 12, 14). C iterea era elară spre o chie un evreu punea în accă epocă o intrebure începând cu peste permis?” Ui Veo A Gung. Iun devant le probleme pubtiue, Lume re 108, 1971, 1, 4 eologică de interpretare: ne permite Dum :7eu, din perspectiva Legii lui Moise, să facem cutare sau cutare lucru? (în cazul de i, să dam bani păgânilor care ne asuprese fara?). Cu scopul de a dezvălui adevăratele ten le imterlocutorilor săi, Thus le cere o monedă de argint cu efigia Cezarului. Mântuitorul le arată astfel că nu are asupra sa bani romani, în timp dverari lu au, în ciuda interdicție idolatrici din Legea lui Moise (Dt 4, 16. 25). Fariseii și irodienii pun o întrebare teoretică, având deja în buzunar răspunsul practic. Din acest motiv textul insistă asupra ipocriziei lor” Interpretarea Răspunsul dat de Isus este consemnat în același mod si cu aceleași expresii în cele tei variante sinoptice, fapt cure pledează pentru caracterul autentic al acestor cuvinte: „Dați-i Cezarului ce este al Cezarului gi lui Dumnezeu ceca ce este al lui Dumnezeu” (Me 12, 17 și par). Faimosul aforism își relevă sensul pornind de la contextul narativ, căci Mantuitorul ureabă pe interlocutor săi ce reprezintă imaginea de pe moneda și ins pl Cezarului si însemnele puterii sale, el le cere să restituie: jiu respectiva. Cum această monedă poartă chipul păratului propriul său bun. Apoi, să fuct la fel cu Dumnezeu. Observăm însă că tileul răspunsului lui Isus nu este în prima pane a afirmației (.Ds i-i Cezarului ce este al Cezarului”), ci în a doua parte (Jui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”)””, Dinarul poartă imaginea Cezarului si este al Cezarului, în timp ce orice ființă umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu i aparține lui Dumnezeu (vezi Gen 1, 27). Ch, Perrot redă cuvintele Mântuitorului utilizând o parafrază: „Dați-i înapoi Cezarului această 12 monedă care îi aparține gi day i lui Dumnezeu tot ceea ce ti apart Pentru Isus și ascultătorii sii punerea in balanță a ceea ce trebuie oferit Cezarului, pe de o parte. și ceea ce trebui oferit lui Dumnezeu, pe de altă parte, nu ia forma unui paralelism, ci forma unei antiteze. Cezarul nu poate fi plasat la nivelul lui Dumnezeu. Aici, ca peste tot Evangheliile sinoptice, Isus consideră slujirea lui Dumnezeu prioritară în raport cu alte aspecte. Răspunsul Său nu anunță vreun principiu abstract ‘cate ar face distincția dintre dom 1 Cezarului yi domeniul lui Dumnezeu, sau cca dintre Stat yi Biserică, EI da o soluție conerelă într-un caz practic. Mântuitorul Beemer, Lire es Evangiles 11% * Beemuen Lie es Evangies 11 © Ch ber ae omen intial Lal dhcdsnne of mbitan him 3 1088 990 AXĂ ACUM argument juridic, ci se inspi probabil din gândirea profeților, că. deocamdată. Dumne observând feu a dat putere Cezarului și acesta trebuie ascultat. 0 aste de interpretare este pre în doctrina creștină a primelor secole, supă modelul gând lui Isus, SE: Pauli vuicște pe creștini din Roma s se supună autorităților în fimetie, pătindu-le impozit gi tase (Rom 13, 1-7), sesizând în același timp și limitele puterii Cezarului. De altel, apostolul protestează atunci când cretini din Corint se int ața magistraților Statului (ICor 6, 1-6) și le spune celor din Filipi că cetatea lor (și a noastră) este în ceruri (Fil 3, 20). Pentru SE Paul, asemenea Mântuitorului, slujea Cezarului este legitima, dar secundară în raport cu slujea lui Dumnezeu Este vorba agadar despre a da Cezarului ceca ce este al Cezarului, ceea ce fine de amizarea Statului, și a da lui Dum coca ce este al lui Dumnezeu, adică ființa noastră întreagă, Fragmei biblic în discuție nu pune accent pe necesitatea unsi subordonaei politic. ci pune la locul potrivit Statul, fără a-l absolutiza și fir a-l Aceasta pentru că trăim în societate și viața în societate trebuie ore: mai drept posibil. Cuvintele lu ss pot fi interpretate din perspectiva Pătimirii sale. Rastignit de către guvematorul Pontius Pilal(us), oferit deci Cezarului, Isus s-a oferit în realitate lui Dumn reu, Răspunsul său este unul eliberator (mesajul Evangheliei, adică Vestea cea Bună) si nu unul de morală politică. Mi mea sa nu este aceea de a revoluționa organizarea societății umane (rezolvarea. problemelor cetății) ci aceea de a vesti © 12, 31). Această 29; Mt 6, 10; Le 11, 2) și mu se limitează la 0 ersală (Mt 8, 11-12; Le 13, 28-29), În acest sens, Mintuitoral nu incurajea7’ naționalismul zeloilor sau al Fariseilor, care credeau că npărația lui Dumnezeu (veri Me 1, 15; M 4, 175 Mt 6, 33, spărăție este eseatologied (Me națiune sau un popor, ea fiind w Mesia are un rol politie în societate’*, Din contră, Isus este un Mesia umil pe cruce, FI nu vine pentru a-și care va pat sui rolul regilor din această lume, ci pentru a chema la comenire, la credință, la înfăptuirea dreptății El nu rivalizează cu Cezarul, iar ducă fiecare are drepturile sale, Dumnezeu și Statul, de bună seama că Statul tucbuie si respecte drepturile | Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu nu vine din această lume, însă ea acționează în această lume, Caracterul escutologie al împărăției nu oferă creștinilor un motiv spre a nu se © CE Geon, us devant 19-16 George. Jesus devant 11. Evanghel rețete gata făcute despre cutare Sau cutare viziune politică, economică sau socială, rețete care, până la urmă, i-ar scuti săi asume propriile sponsabilități, J. Radermakers arald că „raspunsul ui Isus depășește registrul disci despre permis sa nepermis. El nu dă vc net faa oni justa, pici respingerea ei, i nu apreciază pur și simplu Statul imperial, Dubla recomandare pe care o face scoate în evidență atitudinea sa de aacceptare a existenți regimurilor politice efemere ale acestei lumi si, în același timp, atitudines ‘st eritică la adresa lor…” Cei care-l ascultă pe Isus au deplina libertate de alegere, Lor le revin area responsabilități Aspectul politic nu-și pierde propriul el și propria consistență, însă nu poate intra ață cu Dumnezeu. Polit cul nu capătă valoare decât în măsura în care poate să renunțe în mod radical la orice pretenție de a avea autoritatea supremă asupra omului. Prin răspunsul său, Mântuitorul arată că orice putere politică are limite Dumnezeu [ind deasupra tuturor, Astfel sunt respinse formele de imperialism totalitar care s+ putea apropia chiar de idolutie. De-a lungul secolelor, Biserica a trebuit să facă față provocărilor venite dinspre put politica, relațiile ei cu Statul evoluând de la persecuții dure Ia rolul de religie privilegiată sau la un regim de simbioză confesională. După Edictul de la Milano (313), Biserica persecutată a devenit mai i tolerată și mai apoi unica religie oficială a Imperii i Roman. Comunitățile creștine au simțit însă pericolele tutelei periale, atunci când factorul politic a incurajat o strategie insistentă de uniformiz atu literatura patristică sugerând fuplul că ar fi necesară © delimitare între Biserică și Stat, lind vorba despre domenii dis sfera poli ete”, Treptat, gândirea creștină a un factor permanent de contestare. Ea a opus legalității formale judecata morală, care cere autorități politice să se impună prin justiție, urmând reguli de drept veritabile. adus Dacă se fave o dist (politicw ie clară în re puterea lui Dumnezeu și puterea oamenilor ine de văzut cum pot i articulate cele două realității”. Creștinului îi 9 4 Radermahers, Au il de [vamile selon Saint Mathieu 2, Lecture cantine, Bnuxeles 1974, 281 Vezi amânunte la Ch. Munier, Les doctrines politiques de I”Eglise ancienne, Revue Sciences: Religiei 1988, SI. ps . * aes “e lange, Rendez 4 Cesar ce qui est & Cesar ei Dieu ce qui est Dieu. Sep théses pour revine efortul de discernământ spre a vedea dacă deci ° ile politice servesc unui scop bun și dacă ele urmează voința lui Dumnezeu. A da lui Dur ÎN N eu ceea ce este al lui nnezeu a umnezeu ar insemna astăzi a duce o politică al cărei simbol esenyial ar fi sujirea celui pe care Dumnezeu |-a creat dupa chipul său: omul in umanitatea sa’®, Desigur că, sub aspect practic, ne stau in față mai multe dificultăți de ordin social și nu numai, Trăim cum într-o lume în care raționalismul este prezent în toate sectoarele societății, inNuențând gândirea omului. Epoca liberală a secularizării s-a îndepărtat de Statul confesional, în profitul unui Stat neutru, goli de orice apartenență rei Conduitele personale nu se mai bazează neapărat pe principiile morale propovăduite de Biserică, iar în spațiul public unele guveme par să nu mai find cont de existența vreunei credințe, În această situație de marginalizare socială, aspectele pozitive nu sunt totuși de neglijat. Ca ete al separării Bisericii de Stat, ceea ce comunitățile creștine au pierdut în plan politic se regăsește în libertatea de comportament si de conștiință. Ele își pot defini acum identitatea pornind de Ia propriile valori si raportându-se la caracterul lor catolic (universal), care devine un liant. Într-o societate aflată în căutarea sensului, ele pot oferi răspunsuri creatoare de sens” Concluzie Iată că maxima evanghelică ce încheie controversa „Dumnezeu sau Cezarul” pune sub semnul întrebării orice putere politică a acestei lumi, amintind de atitudinea liberd Ju Isus i jutându-ne gi pe noi să trăim i să înjelegem astăzi această liber în epoca sa, într-o lume marcată de totliarismul cet, Isus pune în evidență faptul că oamenii nu pot fi reduși la dimensiunea lor p ‘Vocatia fiecărei persoane este {de a intra în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele, acest dar fiind creator de Dino asitel de perspectivă ar trebui să privim îndemnul: „Da-i așadar, Cezarului cu ceea ce este ul lui Dumnezeut” (Mt 22, 21). cecu ce este al Cezarului și lui Duma ‘ange Rendee Cesar 25 Veer tt Maden, Dieu i Cesar. A Fur, d nouveau, rade 6, 2001, 64 e Noel Drew et Cent 73