Aleksey Maksimovich Peshkov, 1868 -1946 , cunoscut ca Maxim Gorki , scriitor [621506]

Copilăria
Maxim Gork i

Aleksey Maksimovich Peshkov, 1868 -1946 , cunoscut ca Maxim Gorki , scriitor
rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură și activist politic. S -a născut în
orașul Nijni Novgorod și a murit la Moscova. Din 1906 până în 1913 și din 1921 până în 1929
a trăit în străinătate, în special pe Insula Capri. După re întoarcerea în Uniunea Sovietică, a
acceptat politica culturală a vremii, dar nu i s -a mai permis să părăsească țara. Maxim Gorki a
fost pseudonimul său literar. Gorki s -a împrietenit cu Lenin după ce s -au întâlnit în 1902. Câtă
vreme a fost închis, pentr u scurt timp, în fortăreața Petru și Pavel în timpul revoluției eșuate
din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui , care avea acțiunea plasată în timpul
epidemiei de holeră din 1862, dar care trata de fapt evenimentele contemporane .
Unul din mari i scriitori ruși și sovietici pentru care revista „ Viața romînească” a
manisfestat un deosebit interes a fost întemeietorul noii metode realist -socialiste, Maxim
Gorki .1
Copilaria face parte dintr -o trilogie cu caracter autobiografic, alături de La stapâni
(1915/1916) și Universitățile mele (1923).
Copilaria ne infățișează condițiile deosebit de dificile, în care a crescut și s -a maturizat
Alexei Pesko v. Murindu -i tatăl ca urmare a unei "glume" făcute de cei doi cumnați ai săi
(Miska si Iakov l -au îmbrâncit pe acesta într -o copcă, și l -au bătut cu bulgări de zapada si
strivindu -i degetele sub călcâie), micuțul Alexei este nevoit să se stabilească împ reună cu
mama sa, în casa bunicului Vasili Vasilievici, care deținea un atelier de vopsitorie. În casa
bunicului domnește însă o atmosferă de vrajbă generală: unchii sunt mereu puși pe harță, în
vreme ce bunicul îi domină cu îndârjire. La puțin timp după s osirea lui Alexei în această casă,
el va cunoaște cruzimea bunicului, fiind bătut în nenumărate rânduri, cu sau fără motiv.
Singura ființă care încearcă să -1 ocrotească și să -i ofere un strop de dragoste este bunica sa,
Akulina Ivanova .

1 M. Croitoru, Maxim Gorki în paginile „Vieții romînești” Ed. Presa Universitară Clujean ă (1920 -1940), p. 128 .

Romanul Copilăria est e un roman al formării, un veridic bildungsroman, iar copilăria
lui Alioșa este una tristă… Despre copilărie, vorbește foarte frumos și criticul G. Călinescu –
Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate
meandrele vieții noastre .2
Alioșa în casa bunicilor își începe viața, acolo evoluează și se dezvoltă. Tot acolo
descoperă suferința, iubirea, moartea și tot acolo îi descoperă pe cei doi Dum nezei:
Dumnezeul bunicii și Dumnezeul bunicului. Foarte interesant pentru noi este descoperirea
celor doi Dumnezei. Așa cum spune și naratorul : Am înțeles foarte curând că bunicul are un
Dumnezeu și bunica alt Dumnezeu.3
Pentru că de la început observăm diferențele : Dumnezeul bunicii este milostiv și un
izvor al bucuriei, iar Dumnezeul bunicului este atotștiutor, atotvăzător și răzbunător. Așa cum
sunt cele două personaje, caracterul lor și modul lor de a percepe lumea, așa e și Dumnezeu
din punctul lor de vedere. Dumnezeu e o oglindă în care cei doi: bunicul și bunică își reflectă
sufeltul.
Este adevărat că în spațiul rus, religia creștină a ținut țara, oamenii legați și a unit
familii. Așa cum se poa te observa și în roman, cu Dumnezeu și cu rugăciunile pentru El
începea ziua și tot cu Dumnezeu se și încheia. Iar acest ritual al rugăciunii era unul foarte
important pentru cei doi bătrâni. Stau într -un pat lat, împodolit de patru ori cu plapoma grea
și ascult cum se roagă lui Dumnezeu bunica, apăsându -și cu mâna pieptul, cu cealaltă
făcându -și cruce din când în când fără grabă .4 Pentru că Dumnezeul bunicii este bun și blând
așa sunt și cuvintele ei pentru El și pentru Fecioara Maria:
Bunica aproape în fiecare dimineață găsea noi cuvinte de laudă, și asta mă făcea
întotdeauna să -i ascult rugăciunea cu atenție încordată. (…) Se închina până în pământ, își
îndrepta spinarea încet, și din nou șoptea tot mai fierbinte și mai smerit: -Izvor al bucuriei,
frum usețe prea curată, măr înflorit!…5

Este normal ca ea să se roage cu smerenie și cu foarte multă dragoste și patos, pentru
că asta simțea și ea din partea lui Dumnezeu, ea simte din partea Lui dragoste simte liniște și

2 G. Călinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.București. 1964, p. 274 .
3 Maxim Gorki, Copilăria, Ed. Cart ea rusă 1951, p. 90 .
4 Ibidem p. 51 .
5 Ibidem p.91.

pace interioară. Pe de altă pa rtea, bunicul considera acest ritual al rugaciunii, un ritual serios,
ce nu trebuie omis nici măcar un cuvânt și că totul trebuie spun așa cum este scris în cartea
sfântă, pentru că Dumnezeu vrea să audă ceva curat și serios. Și din această cauză îi și spu nei
soției lui că ea nu se roagă cum trebuie: De câte ori te -am învățat eu pe tine, cap de vită, cum
trebuie să te rogi, și tu bolmojești tot cum știi tu, eretică! Cum te mai rabdă Dumnezeu?6
Dumnezeul bunicului era foarte diferit de Dumnezeul bunicii. Bun icul se temea de el –
mergea spre icoane cu băgare de seamă, parcă s -ar fi furișsat.(…) Stă cu capul înălțat;
spâncenele s -au zburlit.(…)Citește crezul, apăsând pe fiecare cuvânt… Era normal pentru
bunic să se roage așa lui Dumnezeu, pentru că pe El îl vedea ca pe un judecător suprem, ce
totul în fața Lui este un păcat, ca omul trebuie să stea drept și să se roage cu grijă și cu
respect.
Romanul ne relatează cum Alioșa suportă cu răbdare certurile dintre membrii familiei
din partea mamei și face față unor vremuri absurde și extrem de crude pentru un copil. Cum
totul era doar rautate și moarte și cu greu un copil al timpurilor noastre ar supraviețui în acea
perioadă , dar el cre ște și se dezvoltă în acel mediu. Acest roman autobiografic ce relatează
copil ăria tân ărului, abordează și această temă legată de religie și de Dumnezeu, o temă ce mă
captivează. De ce Dumnezeul bunicii este atât de blând și te iubitor, dar totuși acționează ca
Dumnezul bunicului? Cum poate permite el atîta violență pe stradă, atâtea lipsuri și atâta
moarte? Chiar toți păcătuiesc atât de mult încât merită asta ? Cred cu tărie că lumea și noi am
fi putut fi diferiți dacă Dumnezeul bunicii se implica în vița noastră. Oare chiar are motive
întemeiate să ne îndrepte, sau să ne lase să urmăm o cale greșită? Chiar dacă este creatorul și
Împăratul suprem, chiar nu putem să -l tragem la răspundere? Sau măcar să -l intrebăm : De
ce? Dacă ne pedepsești pentru păcatele noastre, ce păcate are un copil? Cu ce a greșit Alioșa
în fața Ta, de a trebuit să fie bătut?

6 Ibidem p.92.