Alegerile europarlamentare în România diferențieri regionale [605386]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
IAȘI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC 
Prof. Univ. Dr . CORNELIU IAȚU

CANDIDAT: [anonimizat]
2017

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

2

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE ÎN
ROMÂNIA –
DIFERENȚIERI REGIONALE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC 
Prof. Univ. Dr. CORNELIU IAȚU

CANDIDAT: [anonimizat]
2017

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

3

CUPRINS

ARGUMENT

INTRODUCERE
Locul geografiei electorale în școală și în afara ei
Metodologia de cercetare în geografia electorală și didactica disciplinei

Partea I – Alegerile pentru Parlamentul European în România

1. Contextul alegerilor europarlamentare în România: când, cum și de ce?
1.1. Evoluția Parlamentului European
1.2. Etapele integrării României
1.3. Cadrul legislativ privind organizarea alegerilor europarlamentare în România
2. Alegerile europarlamentare în România – 2007
2.1. Contexul alegerilor parțiale și campa nia electorală din 2007
2.2. Rezultate alegeri 2007
3. Alegerile europarlamentare în România – 2009
3.1. Campania electorală 2009
3.2. Rezultate alegeri 2009
4. Alegerile europarlamentare în România – 2014
4.1. Campania electorală 2014
4.2. Rezultate alegeri 2014

Partea a II -a – Geografie electorală sau Despre dezvoltarea abilităților de viață în
contextul dezvoltării durabile

1. Delimitări terminologice : curriculumul național și abilitatea de viață
1.1. Curriculumul și rolul său reglator
1.2. Abilitatea de viață și învățământul românesc

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

4

2. Opționalul de cultură generală în liceele tehnologice
2.1. Statutul orei de geografie în liceele tehnologice
2.2. Modalități de realizare a unui opțional cu profil geografic
3. Geografia electorală și d ezvoltarea abilităților de viață în contextul dezvoltării durabile
3.1. Model de opțional „Geografie electorală pentru clasele de liceu”
3.2. Sugestii metodologice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
ANEXE

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

5

LISTA FIGURILOR

Capitolul I: Contextul alegerilor europarlamentare în România: când, cum și de ce?
Fig. 1 – Evoluția integrării
Fig. 2 – Evoluția numărului de membri a Parlamentului European în perioada 1958 – 2014
Fig. 3 – Sediile Parlamentului European
Fig. 4 – Alegerile din 2014 în cifre
Fig. 5 – Numărul de reprezentanți în Parlamentul European pentru fiecare stat m embru
Fig. 6 – Repartizarea numărului de mandate pe grupări politice în urma alegerilor din anul
2014
Fig. 7 – Statele Uniunii Europene în care votul este obligatoriu
Fig. 8 – Istoricul participării la alegerile generale pentru Parlamentul European
Fig. 9 – Procentul participării la vot în anul 2014 la nivelul Uniunii Europene

Capitolul II: Alegerile europarlamentare în România – 2007
Fig. 1 – Prezența la vot la prima serie de alegeri organizate în statele membre
Fig. 2 – Diferențieri în prezența la vot l a prima serie de alegeri organizate în statele nou aderate
Fig. 3 – Numărul de alegători înscriși pe listele permanente
Fig. 4 – Prezența la vot 2007
Fig. 5 – Prezența la vot pe județe
Fig. 6 – Prezența la vot în mediul urban
Fig. 7 – Ponderea prezenței la vot în mediul urban
Fig. 8 – Ponderea prezenței la vot în 25 noiembrie 2007
Fig. 9 – Prezența la vot în mediul rural
Fig. 10 – Ponderea prezenței la vot în mediul rural
Fig. 11 – Rezultatele obținute de formațiunile politice și candidatul independent care au
depășit pragul electoral de 5%
Fig. 12 – Rezultatele obținute de formațiunile politice care nu au depășit pragul electoral de
5%,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

6

Fig. 13 –Ponderea voturilor exprimate pentru formațiunile politice și candidatul independent
Fig. 14 – Ponderea voturilor acordate Partidului Democrat
Fig. 15 – Ponderea voturilor acordate Partidului Social Democrat
Fig. 16 – Ponderea voturilor acordate Partidului Național Liberal
Fig. 17 – Ponderea voturilor acordate Uniunii Democrate a Maghiarilor din România
Fig. 18 – Ponderea voturilor acordate candidatului independent László Tőkés
Fig. 19 – Ponderea voturilor acordate Partidului Liberal Democrat
Fig. 20 – Repartiția spațială a partidelor politice în funcție de locul I
Fig. 21 – Repartiția locului I pe formațiuni politice și regiuni de dezvoltare

Capitolul III: Alegerile europarlamentare în România – 2009
Fig. 1 – Prezența la vot în statele membre – 2009
Fig. 2 – Ponderea prezenței la vot în statele membre ale Uniunii Europene – 2009
Fig. 3 – Ponderea prezenței la vot pe județe – 2009
Fig. 4 – Prezența la vot – 2009
Fig. 5 – Ponderea prezenței la vot în mediul urban – 2009
Fig. 6 – Ponderea prezenței la vot în mediul rural – 2009
Fig. 7 – Ponderea voturilor acordate PNL în 2009
Fig. 8 – Ponderea voturilor acordate UDMR în 2009
Fig. 9 – Ponderea voturilor acordate PDL în 2009
Fig. 10 – Ponderea voturilor acordate Elenei Băsescu în 2009
Fig. 11 – Ponderea voturilor acordate PRM în 2009
Fig. 12 – Ponderea voturilor acordate PSD + PC în 2009
Fig. 1 3 – Repartiția locului I pe j udețe și partide – 2009
Fig. 14 – Repartiția locului I pe regiuni și partide – 2009

Capitolul IV : Alegerile eu roparlamentare în România – 2014
Fig. 1 –Participarea la vot la nivelul Uniunii Europene – mai 2014
Fig. 2 – Prezența la vot la nivelul Uniunii E uropene în anul 2014
Fig. 3 – Prezența la vot pe medii în cele trei cicluri electorale

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

7

Fig. 4 – Prezența la vot în 2014 pe județe
Fig. 5 – Prezența la vot în mediul rural – 2014
Fig. 6 – Prezența la vot în mediul urban – 2014
Fig. 7 – Prezența la vot – 25 mai 2014
Fig. 8 – Ponderea prezenței la vot pe regiuni – 25 mai 2014
Fig. 9 – Ponderea voturilor acordate Alianței Electorale PSD – UNPR – PC (2014)
Fig. 10 – Ponderea voturilor acordate PNL (2014)
Fig. 11 – Ponderea voturilor acordate PDL (2014)
Fig. 12 – Ponderea voturilor acordate UDMR (2014)
Fig. 13 – Ponderea voturilor acordate PMP (2014)
Fig. 14 – Ponderea voturilor acordate candidatului independent Mircea Diaconu (2014)
Fig. 15 – Repartiția locului I pe partide și județe (2014)

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

8

ARGUMENT

Geografia în școala românească are un statut incert, uneori fiind asimilată științelor
umaniste, alteori științelor despre pământ, dar foarte convenabil integrată ariei curriculare OM
și SOCIETATE. Această imposibilitate de a integra geografia într-o anumită categorie de
episteme derivă tocmai din complexitatea abordărilor și noțiunilor pe care le presupune. Elevii
înșiși au observat că pentru a înțelege corect un fenomen geografic este nevoie de cunoștințe
din discipline mai mult sau mai puțin conexe; este nevoie de cunoștințe de matematică, fizică,
chimie, biologie, istorie, economie, sociologie și … limba română pentru a putea asimila și
explica ceea ce pur și simplu numim GEOGRAFIE.
De ce o lucrare despre alegerile europarlamentare în Român ia și, mai ales, care este
legătura acestei teme cu realitatea cotidiană din școală? Datorită multitudinii de noțiuni și
informații pe care le valorifică, disciplina geografie are în egală măsură valențe informative și
formative. Geografia ca disciplină fo rmează elevii pentru viață, oferindu -le o serie de
competențe și abilități care le vor fi utile în momentul în care vor părăsi băncile școlii. Școala,
ca parte a sistemului educațional, întâi trebuie să educe. A educa nu se rezumă la a transmite o
sumă de informații pe care apoi un examen să le verifice și să le cuantifice sub forma unei
note. A educa înseamnă a forma, a pregăti viitorul cetățean să se integreze într -o societate din
ce în ce mai greu de gestionat. Geografia nu trebuie să se rezume la a tran smite elevilor un
cumul de cifre statistice, de localizări geografice. Studiul geografiei trebuie să îi faciliteze
elevului vehicularea informației și înțelegerea mediului geografic a cărui parte integrantă este.
Geografia ca disciplină trebuie să îi trans mită elevului acele cunoștințe, să îi formeze acele
competențe, deprinderi, abilități care să îi permită să gestioneze mediul geografic în contextul
dezvoltării durabile.
Prezenta lucrare vizează o aplicație practică, un opțional, care poate fi utilizat d e către
toți elevii claselor a XI -a și a XII -a, indiferent de filiera pe care o urmează. Această etapă din
evoluția lor marchează perioada în care tinerii devin adulți, în care tinerii devin cetățeni
responsabili ai comunității locale și ai propriei țări, și prin urmare trebuie să fie capabili de
alegeri. Un astfel de opțional, recomandat spre a fi implementat în special în cadrul unui Cerc

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

9

de geografie, eliberat de presiunea exercitată de examenul de bacalaureat sau de acordarea
unei medii finale, oferă po sibilitatea unor discuții libere cu elevii în care ei își pot exprima
opiniile, își pot argumenta și susține ideile, pot învăța să dezbată și, cel mai important, să
asculte, să gândească și să ia decizii. Noțiunile utilizate sunt cele pe care elevii le cun osc deja
din clasa a X -a, când studiază Geografia Umană, iar disciplinele claselor a XI -a (Geografie:
probleme fundamentale ale lumii contemporane) și a XII -a (Europa – România – Uniunea
Europeană: probleme fundamentale) le valorifică în cadrul procesului de predare -învățare. Un
astfel de opțional, destinat dezvoltării abilităților de viață ale elevilor, le permite înțelegerea
corectă a unor noțiuni de statistică demografică și a unor fenomene demografice, le poate
ușura asimilarea unor date despre evoluția istorică și teritorială a Uniunii Europene, le
facilitează procesul de autocunoaștere și înțelegere a drepturilor și responsabilităților pe care le
au în societate.
Această lucrare atât în partea de specialitate, destinată strict analizei alegerilor
europ arlamentare din România începând cu anul 2007, cât și în partea de metodică, destinată
implementării unui curs opțional de geografie electorală pentru elevii de liceu, își propune în
primul rând să ofere un suport pentru vehicularea unor noțiuni de special itate și să faciliteze o
abordare interdisciplinară a unei probleme care vizează viața zilnică a elevilor. Departe de a
oferi soluții, această lucrare își propune să stârnească discuții, idei și interes.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

10

INTRODUCERE

Locul geografiei elector ale în școală și în afara ei

Geografia electorală nu se găsește ca atare în oferta educațională existentă în prezent în
sistemul preuniversitar, iar în cel universitar românesc, deși s -a scris despre fenomenul
electoral, nu există un curs de specialitate cuprins în planul cadru al unei facultăți. Și totuși…
Cum putem defini geografia electorală devreme ce ea există și constituie obiectul unor studii?
„Geografia electorală se ocupă cu studiul repatiției spațiale a variabilelor electorale. Prin
variabile e lectorale se înțeleg: sistemul de vot, prezența la vot, votul pentru diverse grupări,
orientări politice și candidați independenți și neafiliați, reprezentarea parlamentară, cele legate
de alegerile prezidențiale, alegerile locale etc. Această disciplină e ste o ramură a geografiei
politice, dezvoltată în a doua parte a secolului al XX -lea”. (Boamfă I., Geografie electorală,
2013, pg. 11).
Preocupările în domeniul interpretărilor fenomenului electoral sunt din ce în ce mai
vizibile în societatea actuală. Analiza „alegerilor” rămâne preponderent apanajul sociologilor
care folosesc metode de cercetare specifice, dar și geografii încep să se aplece asupra acestui
fenomen, aducând în discuție viziunea spațială și diferențierile regionale care apar în urma
exercit ării votului. Chiar dacă asistăm la discuție între un sociolog și un analist politic, de
exemplu, componenta geografică este tot mai des menționată, chiar la nivelul unor teritorii de
mici dimensiuni, cum este un județ, apărând diferențe în comportamentul electoral. Dar, așa
cum se întreba Aurelian Giugăl în analiza pe care o face alegerilor locale și generale din
Dobrogea în perioada 1992 – 2012, putem vorbi totuși despre niște tipare teritoriale ale
comportamentului la vot?!
La nivel mondial, primele cerc etări de geografie electorală apar la mijlocul secolului al
XX-lea și se datorează lui André Siegfried, sociolog, istoric și geograf francez, care în anul
1949 publică lucrarea Géographie électorale de l’Ardèche sous la 3e République. Școala
franceză a con tinuat să își manifeste interesul în acest domeniu, în anul 1998, Michel Bussi
publicând la Universitatea din Rouen lucrarea Eléments de géographie électorale à travers

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

11

l’exemple de la France et de l’Ouest în care face o analiză amplă a fenomenului alegeri lor
naționale și departamentale, cu un scurt istoric al evoluției geografiei electorale de la André
Siegfried până în prezent. Prima parte a acestei lucrări, intitulată „De la Siegfried la Internet”,
realizează o analiză a evoluției geografiei electorale, precum și a metodelor de lucru specifice
acestei discipline.
Dincolo de ocean, cercetătorii americani au manifestat un interes deosebit pentru
geografia electorală și a comportamentui la vot al populației. Miza analizei spațiale a modului
în care electorii răspund unor stimuli este una de primă importanță, dacă ne gândim doar la
faptul că fiecare candidat american la preșidenție urmărește alături de stafful de campanie
rezultatul alegerilor din fiecare stat, pe baza analizelor rezultatelor anterioare făcând u-se
analize ample și previziuni destul de fidele realității. Deși se consideră că votantul american
este unul conservator, oricând pot să apară surprize de genul … Donald Trump. Alegerile din
Statele Unite ale Americii sunt interpretate în special de so ciologi sau de specialiști în
domeniul științelor politice ca V.O.Key, J. Clark Archer sau Peter Taylor.
Revenind la Europa, se observă că există un interes deosebit pentru fenomenul
electoral în rândul specialiștilor și al partidelor, dar alegerile pentru parlamentarii desemnați cu
cel mai mare număr de votanți, Parlamentul European, suscită o atenție din ce în ce mai redusă
la nivelul populației. Atât Eurostat, cât și institutele naționale de statistică oferă informații
despre alegerile locale, generale s au pentru Parlamentul European. Oferta informațională și
suportul cartografic este extem de variat, astfel încât, persoanele interesate pot consulta și
compara diferite surse pentru a realiza o analiză corectă a fenomenului studiat. La nivelul
Europei exi stă ACEEEO – Association of European Election Officials – al cărei scop, așa cum
este definit el pe site -ul oficial este de a conștientiza factorii de decizie din toate țările asupra
necesității instituționalizării procesului electoral1.
O atenție deosebi tă merită institutele de sondare ale opiniei, foarte prezente pe piața
media din România. Este interesant de observat decalajul dintre sondaj, previziuni și realitatea
de la urne. Datele statistice de care dispun cercetătorii, hărțile creionate în urma apl icării unor

1 Sursa: http://www.aceeeo.o rg/en/about -us/history – The purpose of ACEEEO was to raise the consciousness of
decision makers in all of the countries of the region with regard to the critical need to institutionalize the election
process.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

12

sondaje, analizele realizate, nu ar trebui să permită ieșirea pe piață a unor prognoze care să nu
depășească marja de eroare? Fapt care ne întoarce la aceeași întrebare inițială: se poate vorbi
despre un anume tipar, despre existența unor compo rtamente tipice la nivel de regiune, județ,
oraș?
Centrul universitar din Iași manifestă o predilecție pentru analiza și interpretarea
fenomenului electoral din perspectivă geografică. Eforturile cercetătorilor ieșeni, Corneliu Iațu
și Ionel Boamfă s -a con cretizat în lucrarea Atlasul electoral al României: 1990 – 2009,
publicată de Editura Universității „A.I.Cuza”, Iași. De asemenea, trebuie menționate atât
pentru informațiile oferite, cât și pentru locul pe care îl ocupă în cercetarea de specialitate
lucră rile Geografie electorală , autor Ionel Boamfă, și Geografia electorală a Dobrogei
postcomuniste 1992 – 2012 , autor Aurelian Giugăl.
Informații la nivel statistic și chiar concretizări sub formă de hărți ale rezultatelor
alegerilor, pot fi consultate on -line pe portalul AEP (Autoritatea Electorală Permanentă), unde
pe pagina de Logistică Electorală, există o secțiune dedicată, intitulată chiar Geografie
electorală. Aici pot fi consultate diverse hărți referitoare la alegerile locale din anul 2012, de
altfel singurele informații care ar putea fi asimilate noțiunii de geografie electorală ca știință.
Enumerare a secțiilor de votare și a localizării acestora, după adresă, nu este concretizată într -o
hartă care să exemplifice repartiția spațială a acestora sau c are să explice modul în care au fost
create circumscripțiile electorale sau teritoriul arondat fiecărei secții de votare la nivel de
localitate sau județ.
În sistemul preuniversitar românesc, informațiile oferite de geografia electorală nu
există, dar ar p utea fi utilizate ca suport pentru înțelegerea unor fenomene de demografie, utile
în predarea capitolelor de geografie politică și geografia populației la clasa a X -a, pentru
capitolele referitoare la Uniunea Europeană din clasele a XI -a și a XII -a. Analiz a și
interpretarea unor date statistice referitoare la prezența la vot, la grupele de vârstă care au
participat la vot / structura pe grupe de vârstă a candidaților sau despre structura pe sexe a
votanților / candidaților sunt utile în formarea unor deprin deri de analiză și interpretare a
fenomenelor geografice. Aceste interpretări pot fi utilizate în realizarea unor hărți specifice
care le permit elevilor să își dezvolte competențele și deprinderile de lucru cu harta.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

13

Extrapolând informațiile regăsite înt r-un suport de curs de geografie electorală, elevii
pot realiza analize și interpretări interdisciplinare, complexe, care să le fie de un real folos în
cazul continuării studiilor la nivel universitar. În condițiile actuale în care se vizează
modificarea c urriculei, la nivel liceal ar fi util un opțional care să aibă tangețe cu un domeniu
mai puțin cunoscut lor și care să le permită contactul nemijlocit cu mediul apropiat lor.
Geografia în general, ca disciplină de studiu, oferă informații din orizontul loc al, iar un astfel
de opțional, geografie electorală, ar contribui la conștientizarea rolului pe care fiecare cetățean
îl are în cadrul comunității locale, regionale, naționale și europene.

Metodologia de cercetare în geografia electorală și didactica disc iplinei

Metodele de cercetare utilizate în elaborarea lucrării sunt specifice celor două
discipline, geografie, respectiv didactica predării geografiei, dar etapele cercetării sunt
complementare. În ambele cazuri, prima etapă a fost cea de colectare a dat elor. S -a folosit un
vast material bibliografic de specialitate, fiind consultate surse în limba română, franceză și
engleză. Partea întâi a lucrării, cea în care sunt analizate alegerile pentru Parlamentul
European în România, a stat la baza conceperii op ționalului Geografie electorală –
Dezvoltarea abilităților de viață în contextul dezvoltării durabile. Pentru datele statistice s -au
folosit ca sursă site -urile dedicate ale EUROSTAT2, ale Institutului Național de Statistică a
României3 și ale Autorității Electorale Permanente4, dar și cele oferite de materialul
bibliografic. Datele statistice refer itoare la alegerile europarlamentare din România și care au
stat la baza realizării hărților și graficelor, au fost preluate de pe portalul www.roaep.ro . Datele
analizate s -au referit doar la teritoriul României și nu au vizat și secțiile din străinătate. De
asemenea, au fost analizate doar datele referitoare la competitorii care au depășit pragul
electoral de 5% la nivel națion al.
În a doua etapă, informațiile teoretice au fost sintetizate în prima parte a lucrării și în
aplicate practic în partea a doua a lucrării. Aceasta a presupus prelucrarea datelor statistice și

2 EUROSTAT – site web: http://ec.europa.eu/eurostat
3 Site web: http://www.insse.ro/cms/
4 Site web: http://www.roaep.ro/

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

14

concretizarea lor în grafice și hărți specifice, precum și realizarea documentării necesare
realizării unui Cerc de Geografie, în care să fie aplicat pe durata unui semestru opționalul
propus.
În prima parte au fost folosite metoda statistică și metoda cartografică, iar în partea a
doua au fost utilizate exercițiu l, observația și metoda chestionarului. Programul utilizat pentru
realizarea hărților a fost PHILCARTO, iar pentru grafice și hărți, programul Microsoft Excel.
Sursa majorității hărților de contur este www.d -maps.com . De asemenea , pentru a familiariza
elevii cu subiectele pentru examenele naționale, s -au folosit ca bază de lucru hărțile de contur
ale Europei și României utilizate pentru crearea modelelor de teste pentru Bacalaureat,
utilizându -pe programul Paint.
Chesti onarul care a stat la baza interpretărilor din partea a doua a lucrării a fost aplicat
unui număr de 29 de absolvenți ai clasei a XI -a B și unui număr de 31 de absolvenți ai clasei a
XII-a C, an școlar 2015 – 2016 . Ei au constituit grupul țintă datorită pa rticularităților psiho –
sociale și de vârstă. Elevii ambelor clase care au constituit grupul de studiu sunt elevi ai unui
liceu tehnologic, profil servicii.
Elevii clasei a XI -a au împlinit vârsta de 18 ani, vârsta minimă de la care se poate vota
pe parcurs ul anului școlar în curs. Elevii clasei a XII -a erau toți majori la momentul aplicării
chestionarului în cauză. O mare parte dintre ei a fost implicată în alegerile locale din iunie
2016, când au votat pentru prima dată.
Din punct de vedere al pregătirii teoretice, elevii ambelor clase au intrat în contact cu
istoria, evoluția și funcționarea Uniunii Europene, atât la clasa a XI -a, cât și la clasa a XII -a.
Elevii au primit informații privitoare la Uniunea Europeană la două dintre disciplinele studiate,
Istorie, respectiv Geografie.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

15

Partea I

Alegerile pentru Parlamentul European în România

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

16

Capitolul I
Contextul alegerilor europarlamentare în România: când, cum și de ce ?

1.1 Evoluția Parlamentului European

Parlamentul European (PE) e ste cea mai vizibilă instituție a Uniunii Europene, iar
apariția acestuia este concomitentă înființării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO). În anul 1952, i -a naștere Adunarea Comună a CECO. Inițial, membrii acestuia erau
direct numiți de guvernele statelor membre, numărul acestora fiind de 78. Principalul său rol
era de supraveghere a activității Înaltei Autorități. Bazele funcționării Parlamentului European
sunt puse de Tratatul de la Roma , semnat la 25 martie 1957 de reprezentanții Belgi ei, Franței,
Italiei, Luxemburgului, Olandei și ai Germaniei Federale, intrând în funcțiune la 1 ianuarie
1958.

Fig. 1 – Evoluția integrării
State fondatoare –
Belgia, Franța,
Germania, Italia,
Luxemburg,
Olanda
1973 – Danemarca,
Irlanda, Regatul
Unit al Mari i
Britanii
1981 – Grecia
1986 – Portugalia, Spania
1994 – Austria, Finlanda,
Suedia
2004 – Cehia, Cipru,
Estonia, Letonia,
Lituania, Malta,
Polonia, Slovacia,
Slovenia
2007 – Bulgaria,
România
2013 – Croația

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

17

Evoluția istorică a Parlamentului European se întinde pe o perioadă de aproape 60 de
ani, iar importanța acestu ia în funcționarea Uniunii Europene a devenit primordială, mult
dincolo de atribuțiile stabilite în tratatul inițial din 1958. De asemenea, modul în care sunt
numiți membrii Parlamentului European a suferit modificăti importante de -a lungul timpului.
Dacă inițial, așa cum s -a precizat anterior, membrii erau desemnați de către guvernele statelor
membre, astăzi, parlamentarii europeni sunt aleși prin vot direct de către cetățenii Uniunii
Europene.
În urma semnării acordului de la Strasburg la 19 martie 1958, apare denumirea de
Adunarea Parlamentară Europeană pentru a desemna „Adunarea Parlamentară” a CECO.
Parlamentul European poartă această denumire începând cu 30 martie 1962 . Pe măsură ce
Parlamentul European capătă puteri sporite și un rol din ce în ce mai important în viața
Comunității Europene, apare necesitatea desemnării cât mai transparente a membrilor acestei
adunări. Astfel, la Conferința de la Paris din 9 – 10 decembrie 1974, se ia decizia ca membrii
Parlamentului European să fie desemnați prin aleg eri directe. Urmarea firească este semnarea
deciziei din 20 septembrie 1976 de la Bruxelles, care stabilește că membrii Parlamentului
European sunt aleși prin vot direct de către cetățenii statelor membre. Primele alegeri directe
pentru Parlamentul Europea n au loc în perioada 07 – 10 iunie 1979.

Fig. 2 – Evoluția numărului de membri a Parlamentului European în perioada 1958 – 2014
0100200300400500600700800900
1958 1973 1981 1984 1986 1992 1994 2004 2007 2009 2013 2014

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

18

Numărul membrilor a crescut continuu , de la 78 în anul 1958 (membri desemnați ), la
751 în anul 2014 ( membri aleși prin vot direct de către cetățenii Uniunii Europene, pentru o
perioadă de 5 ani ). Variația numerică a membrilor Parlamentului European se datorează
aderării de noi state membre. Este demns de remarcat faptul că într-o primă etapă, anterioară
anului 1979, reprezenan ții statelor nou intrate au fost desemnați și nu aleși.

Fig. 3 – Sediile Parlamentului European
Mandatul parlamentarilor europeni este pentru 5 ani, până în prezent având loc opt
rânduri de alegeri pentru desemnarea acestora. Perioada alegerilor este ac eeași pentru toate
statele membre, în luna iunie a fiecărui exercițiu electoral. Nu au fost stabilite reguli comune
care să fie sintetizate într -un sistem electoral unitar la nivelul Uniunii Europene, fiecare stat
membru folosind propriul sistem electoral , de obicei cel folosit pentru desemnarea membrilor
în parlamentul național. Pentru a putea fi ales membru în PE, condiția necesară și suficientă
este cea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, din anul 1992 fiind eliminată
condiția de națion alitate. Până în prezent au fost organizate alegeri generale pentru

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

19

Parlamentul European în anii 1979, 1984, 1989, 1994, 1999, 2004, 2009 și 2014, iar alegeri
parțiale în anii 1981, 1984, 1987, 1995, 2007 și 2013.
Nr.crt. Statul Anul
aderării Numărul de
parlamentari Vârsta
minimă a
candidaților Valoarea
pragului
electoral Vot
obligatoriu
1. Austria5 1994 18 18 4 % –
2. Belgia 1950 21 21 – DA
3. Bulgaria 2007 17 21 – –
4. Cehia 2004 21 21 5 % –
5. Cipru 2004 6 25 1,8 % DA
6. Croația 2013 11 18 5 % –
7. Danemarca 1973 13 18 – –
8. Estonia 2004 6 21 – –
9. Finlanda 1994 13 18 – –
10. Franța 1950 74 18 5 % –
11. Grecia 1981 21 25 3 % DA
12. Germania 1950 96 18 – –
13. Irlanda 1973 11 21 – –
14. Italia 1950 73 25 4 % –
15. Letonia 2004 8 21 5 % –
16. Lituania 2004 11 21 5 % –
17. Luxemburg 1950 6 18 5 % DA
18. Malta 2004 6 18 – –
19. Olanda 1950 26 18 – –
20. Polonia 2004 51 21 5 % –
21. Portugalia 1986 21 18 – –
22. Regatul Unit 1973 73 18 – –
23. România 2007 32 23 5 % –
24. Slovacia 2004 13 21 5 % –
25. Slovenia 2004 8 18 – –
26. Spania 1986 54 18 5 % –
27. Suedia 1994 20 18 4 % –
28. Ungaria 2004 21 18 5 % –
Fig. 4 – Alegerile din 2014 în cifre
(Sursa: www.europarl.europa.eu)

5 Vârsta minimă pentru vot este 16 ani.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

20

Odată aleși în Parlamentul European, membrii nu sunt grupați în funcție de
naționalitate, ci în funcție de afilierea politică la un grup parlamentar. Parlamentul European
își desfășoară activitatea în cele trei sedii din Bruxelles (Belgia), Strasburg (Fran ța) și
Luxemburg. Parlamentul se află sub conducerea unui președinte ales prin vot secret de către
membrii parlamentului și are un mandat cu durata de doi ani și jumătate care poate fi reînnoit.
Președintele, împreună cu cei 14 vicepreședinți (aleși în urm a unui singur vot) și cei 5 chestori
(cu rol consultativ), constituie Biroul Parlamentului European, organ responsabil cu deciziile
administrative și financiare referitoare la parlamentarii europeni, dar și cel care asigură
funcționarea internă a PE. Ultim ele alegeri pentru Parlamentul European au avut loc în luna
mai 2014, următoarele fiind programate pentru anul 2019. În anul 2014 au fost aleși cei 751 de
reprezentanți ai celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește organizarea circ umscripțiilor electorale pentru PE, în practică există
mai multe tipuri de circumscripții electorale6. Există state în care se organizează o singură
circumscripție electorală la nivel național (ex. România, Franța, Grecia), state în care se
organizează ci rcumscripții electorale la nivel regional (ex. Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord, Belgia, Italia), dar și state care folosesc un sistem mixt (Germania și
Finlanda).

Fig. 5 – Numărul de reprezentanți în Parlamentul European pentru fiecar e stat membru

6 O circumscri pție electorală se referă la acea unitate administrativ teritorială (comună, oraș, sector, județ, regiune
sau stat) în care se organizează alegeri și pentru care se atribuie un anumit număr de mandate în funcție de
rezultatul votului.
18 21 17 21
6 11 13 6 13 74
21 96
11 73
8 11 6 6 26 51
21 73
32
13 8 54
20 21
Număr de mandate

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

21

Diversitatea sistemelor electorale se observă din simpla analiză a datelor sintetice
privind alegerile din anul 2014. Votul este obligatoriu în patru din statele membre, Belgia,
Cipru, Grecia și Luxemburg – dar nici aici prezența nu a fost de 100%, dar a depăși procentul
de 90 %. Vârsta minimă la care pot candida cetățenii la Parlamentul Europeană, variază la
rândul ei, în funcție de propriile legi electorale. Cea mai mare parte a statelor impun pragul de
18 ani (15 state), dar acest prag creș te la 21 de ani în 9 state, la 23 ani în România și la 25 de
ani în alte 3 țări.

Fig. 6 – Repartizarea numărului de mandate pe grupări politice
în urma alegerilor din anul 2014
(Sursa: www.europa.eu)

În cazul Parlamentului European, încadrarea membri lor într -o grupare politică se face
în funcție de afilierea la un anume curent politic, excedând apartenența națională. Pentru a
putea vorbi de o grupare politică este nevoie de 25 de parlamentari care să își declare
adeziunea la un grup, în funcție afinit ățile politice. Condiția necesară, este ca acești 25 de
parlamentari să reprezinte cel puțin un sfert din statele membre. De asemenea, există și un
număr de parlamentari independenți, neafiliați politic, dar capacitatea lor de a propune o lege
și mai ales de a impune această inițiativă legislativă este extrem de redusă. În prezent,
deputații europeni sunt afiliați unui număr de opt grupări politice, iar 19 parlamentari s -au
declarat independenți. Cele opt grupări sunt (în ordinea descrescătoare a numărului de
mandate): grupul Partidul Popular European (PPE); grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor
70
50
190
52 217 74 45 39 14
ALDE
Verzi / ALE
Social -democrați
GUE / NGL
PPE
CRE
EFDD
ENF
Independenți

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

22

și Democraților (social – democrații); grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE);
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE); grupul Stângii Unite Europene /
Stânga Verde Nordică (GUE / NGL); grupul Verzilor / Alianța Liberă Europeană (Verzi /
ALE); grupul Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD); grupul Europa Națiunilor și
Libertăților (ENF).

Fig. 7 – Statele Uniunii Europene în care votul este obligatoriu

Totuși, cum este stabilit număr de mandate acordat fiecărui stat? Soluția găsită este una
de compromis și care nu reflectă numărul de voturi acordate de cetățenii fiecărui stat. În
general, statele cu un număr mic de locuit ori au un număr de mandate supraproporțional
comparativ cu populația pe care o au. La extrema cealaltă sunt state ca Germania, care au un
număr de mandate mai mic decât numărul de voturi acordate. Motivele care stau în spatele

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

23

acestei împărțiri a mandatelo r sunt cele de echitate reprezentativă și cele tehnice. Din punct de
vedere al echității, mandatele sunt repartizate astfel încât să se asigure o reprezentativitate cât
mai apropiată de realitate a diversității politice existente în statele membre. Din pu nct de
vedere tehnic, dacă parlamentul ar avea atâtea mandate câte voturi au fost oferite, s -ar ajunge
la o instituție gigantică, absolut ineficientă ca funcționare.
Prezența la vot sau mai corect spus, absenteismul ridicat, nu se datorează așa cum s -ar
crede doar lipsei de interes față de această instituție, ci și unei forme de protest a cetățenilor
europeni, care nu mai văd legătura cu un organism care ar trebui să îi reprezinte în mod
direct.7

Fig. 8 – Istoricul participării la alegerile generale pent ru Parlamentul European
(Sursa: www.europarl.europa.eu )

Fig. 9 – Procentul participării la vot în anul 2014 la nivelul Uniunii Europene

7 Aproximativ 30% din tre persoanele întrebate dacă vor participa la alegerile pentru Parlamentul European din
anul 2014, au spus că nu vor lua parte la procesul electoral ca formă de protest față de deciziile acestui organism.
(Sursa : www.europarl.eu)

010203040506070
1979 1984 1989 1994 1999 2004 2009 2014
Procent participare la vot
0102030405060708090100
Austria
Belgia
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca
Finlanda
Franța
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Letonia
Lituania
Luxembourg
Malta
Olanda
Polonia
Portugalia
Regatul Unit
România
Slovacia
Slovenia
Spania
stonia
Suedia
Ungaria
Prezența la vot

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

24

Prezența la vot nu este foarte importantă nici chiar în statele nou intr ate în Uniunea
Europeană. De remarcat faptul că nici măcar Grecia, Luxemburg și Cipru, state în care votul
este obligatoriu, nu au avu t o prezență la vot peste 90 %. Belgia este singura care se apropie de
acest prag, prezența la vot fiind de 89,64 % din to talul populației cu drept de vot. Cele mai
ridicate participări, în afara statelor în care votul este obligatoriu, au fost în Danemarca, Italia
și Suedia, toate având o prezență de peste 50%. Cele mai reduse valori ale participării
populației la alegerile pentru Parlamentul European s -au înregistrat în Slovacia, Cehia și
Polonia – primele două state având o participare de sub 20% din totalul populației. Cea mai
importantă reducere a prezenței la vot pentru alegerile europene s -a înregistrat în Portugalia,
unde valorile s -au redus de la 72,42 % în anul 1987 la 33,37 %, scăderea fiind de 38,75%,
aproape la jumătate. Scăderi semnificative ale prezenței vot s -au înregistrat și în Italia (28,43
%) și Spania (24,71 %).
Interesul pentru Parlamentul European este sc ăzut la nivelul întregului bloc comunitar,
hiatusul dintre această instituție și cetățeanul de rând fiind prea mare. La alegerile din anul
2014 cea mai mare prezență la vot s -a înregistrat în Belgia (89,64%), iar cea mai redusă în
Slovacia, fiind de doar 1 3,05%. Cehia se situează pe locul al doilea ca absenteism la vot,
18,20% dintre ale gători prezentându -se la urne. Croația, ultimul stat care a aderat la Uniunea
Europeană la 1 iulie 2013, nu are o prezență mai bună, 25,24% dintre alegători exprimându -și
votul pentru Parlamentul European. Statele în care există pragul electoral minimal se confruntă
cu problema legitimității parlamentarilor desemnați, în condițiile în care participarea la vot nu
atinge nici măcar 50 % din populația cu drept de vot (ANEXA 1).
Grecia a înregistrat o scădere a participării la vot de la 81,48 % în anul 1981 la 59,97
% în anul 2014. Absenteismul grec este unul mare, deși în acest caz se vorbește despre vot
obligatoriu, iar acțiunile Parlamentului European afectează direct economia Greciei. Chiar
dacă participarea la vot a fost mult peste media europeană, ostilitatea grecilor pentru politicile
comune s -a văzut la urne. Absenteismul grecilor a fost o formă de protest față de condițiile
impuse de Uniunea Europeană pentru ajutorul finan ciar acordat.
Nici perspectivele alegerilor generale din 2019 nu par a fi mai îmbucurătoare. Deja
sunt state care discută despre posibilitatea ieșirii din Uniunea Europeană. Marea Britanie
încearcă să se pună la adăpost față de eșecurile economice ale aces tui organism suprastatal. În

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

25

urma r eferendum ului din iunie 2016, cetățenii britanici s-au exprim at în favoarea ieșirii din
Uniunea Europeană. Previziunile și sondajele au relevat o diferență, în marja de eroare, cum
spun specialiștii, în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, 53 % dintre britanici
exprimându -și dorința de a vota pro -Europa. Doar că rezultatele de la urne au revelat situația
inversă: cu o diferență de aproximativ 1 milion de voturi, britanii au decis ieșirea Regatului
Unit din Uniunea Euro peană.
Problema rămânerii sau ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este o chestiune
delicată pentru politica internă și externă a Regatului Unit. Scoțienii deși au decis să nu devină
independenți, se declară într -un procent mai mare pentru păstrar ea statutului de membru al
Uniunii Europene . Aici intrevine întrebarea: ce se va întâmpla cu Marea Britanie în cazul în
care englezii votează pentru ieșirea din Uniune, iar scoțienii votează pentru menținerea
statutului de membru UE? Se va rupe Marea Brita nie? Irlanda de Nord va profita de această
situație și va decide revenirea la Irlanda? Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va
marca, așa cum susțin unii politicieni și politologi, destrămarea Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de Nord?
La nivel de poltică externă, Marea Britanie, trebuie să gestioneze, de asemenea, o
situație delicată. Economia britanică este a doua ca volum și putere financiară după cea
Germană. „Brexit -ul” din economia Uniunii Europene va fi una benefică economiei brit anice
sau izolaționismul „mental” pe care încă îl manifestă cea mai mare parte a britanicilor, va avea
consecințe dezastruoase? Implicațiile sociale, economice și politice ale ieșirii Marii Britanii
din Uniunea Europeană sunt extrem de profunde și de grave atât pentru britanici, cât și pentru
europeni.
În contextul ie șirii Marii Britanii se preconizează organizarea de noi alegeri pentru
Parlamentul European. Care ar fi statele care ar avea de câștigat sau de pierdut în urma brexit –
ului? Cum vor fi reîmpărț ite mandatele britanicilor? Ar fi acesta sfârșitul Uniunii Europene?

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

26

1.2 Etapele aderării României la Uniunea Europeană8

Ultimii ani din existența Uniunii Europene s -au dovedit a fi extrem de tumultuoși,
însăși existența acestui organism fiind pusă la îndo ială. Există voci care proclamă sfârșitul
iminent al Uniunii Europene în forma în care se găsește în prezent, cerând replierea acestei
organizații în forma în care a existat inițial sau măcar retragerea statutului de membru țărilor
nou intrate. Limita temp orală la care se raportează unii politicieni pentru a defini unele state ca
„nou” intrate este extrem de largă, pornind cu 2013, anul integrării Croației și ajungând până
la 2004, anul care a marcat cea mai masivă extindere teritorială a Uniunii Europene.9 Evident ,
primele state afectate de destabilizarea Uniunii Europene vor fi ultimele care au intrat în acest
club select, printre ele numărându -se și România. Oare drumul integrării europene a României
să fie mai lung decât experiența europeană propriu -zisă?!
*
Anul 1990 a găsit România într -o situație socio -economică și politică fără precedent.
Ultimele zile ale lunii decembrie 1989 au determinat schim barea regimului politic, schimbare
care a lăsat țara într -o stare de debusolare totală, dar cu niște obiective clare: drumul spre Vest!
Revoluția din 1989 a determinat modificări inclusiv asupra percepției românilor asupra
spați ului. Unii au reușit să asimil eze schimbarea, alții nu o înțeleg și nu o percep nici după mai
bine de 25 de ani de la acest evenimen t major . În urma Pactului de la Varșovia, România intrat
în sfera de influență a Uniunii Sovietice și a fost perceput ă ca un stat Est-European. Statutul
geopolitic al României, indiferent de perioada istorică la care ne raportăm, a fost un ul de
periferie.. . sacrificabilă. Chiar în prezent, România este asimilată periferiei Uniunii Europene,
periferie integrată și nu prea: granița estică a României reprezintă și granița estică a Uniunii
Europene, dar România încă nu este membră a spațiului Schengen10, în aces t caz frontiera
estică fiind plasată pe granița cu Ungaria. România ar fi trebuit să fie parte a spațiului
Schengen din 2011, conform documentelor semnate între Bruxelles și București, dar cinci ani

8 Etapele majore ale in tegrării României în Uniunea Eruopeană urmăresc datele oficiale disponibile pe site -ul
Uniunii Europene.
9 În anul 2004 au aderat 10 state: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia,
Ungaria.
10 Acordul de la Schengen (Lux emburg) semnat în anul 1985 sau Acordul de liberă circulație, delimitează un
spațiu în care persoanele și mărfurile pot circula liber, eliminându -se controalele vamale.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

27

mai târziu, există semne că acest spațiu nu va mai exista . Situația politică la nivel
internațional, care în acest moment este potențată de câteva probleme presante – terorismul,
migrația musulmanilor, infracționalitatea în creștere din așa -numitele „state receptoare”, a
impus reintroducerea parțială a controlul ui vamal, fapt care lovește în însă și esența Acordului
de la Schengen. În acest fel, opoziția directă a Olandei sau poziția ușor mai nuanțată a
Germaniei cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul de lib eră circulație a
persoanelor, ră mâne făr ă obiect.
Ultimele tendințe în geografia politică europeană consider ă România o țară central –
europeană, fapt favorizat și de amplasarea acesteia la distanțe aproximativ egale față de
punctele extreme ale continentului. Doar că, este un fapt știut, realitat ea din teren nu
corespunde „realității” geopoliticii. Uniunea Europeană a avut nevoie să își extindă spre est
sfera de influență, în dauna Rusiei, care și ea face pași spre vest. Din această dorință de
extindere spre estul european, România a devenit membr ă a Uniunii Europene, deși meritele
acesteia pe drumul integrării, ca și necesitatea integrării în sine, rămân discutabile. Luptele din
Ucraina (susținute mai mult sau mai puțin fățiș de guvernul rus), nu au ca scop doar intrarea
acestor teritorii sub infl uența directă a Moscovei, ci și transmiterea unui semnal de alarmă
către Bruxelles pentru a -și limita expansiunea teritorială prin primirea de noi membri (cazul
Republicii Moldova, al Ucrainei sau chiar al Turciei) .
*
Integrarea României la Uniunea Europea nă a fost un drum anevoios, de durată, pe
parcursul căruia s -a impus armonizarea legislației românești cu cea europeană și s -au produs
modificări structurale la nivelul economiei și societății românești. Primii pași s -au făcut în
anul 1993, iar 14 ani mai târziu, la 1 ianuarie 2007, România devenea membră cu drepturi
depline a Uniunii Europene.
Drumul european al României pornește la 1 februarie 1993 , când este semnat Acordul
European prin care se instituie o asocierea între România și Comunitatea European ă, acord
care a intrat în vigoare în anul 1995. O parte dintre prevederile acestui acord, cele referitoare la
relații le comerciale au fost aplicate chiar din momentul semnării acestuia. Tot în anul 1995 ,
România depune cererea oficială de aderare la Uniune a Europeană .

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

28

Un an alt moment important pentru integrarea României la Uniunea Europeană este
marcat de adoptarea, în anul 1997 , de către Comisia Europeană a Agendei Europa 2000. Acest
document include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniune a Europeană. Acum
sunt stabilite și procedurile de desfășurare a negocierilor, la nivel de miniștri sau adjuncți ai
acestora și reprezentanții satelor membre. În anul următor, 1998, este publicat primul raport
privind stadiul îndeplinirii condițiilor de ad erare de către România.
Anul 1999 este marcat de mai multe evenimente importante pentru aderarea României
la Uniunea Europeană. În luna iunie, România înaintează programul național de aderare, urmat
de publicarea în luna octombrie a celui de al doilea rap ort de țară privind progresele României
pentru aderare. Însă momentul cel mai important al anului 1999 este reprezentat de întrunirea
Consiliului European la Helsinki, în urma căruia Uniunea Europeană decide deschiderea
negocierilor pentru aderare cu șase noi state, printre care și România.
În cadrul reuniunii Consiliului Uniunii Europene pentru Afaceri Generale din
februarie 2000 are loc lansarea oficială a negocierilor de aderare ale României. Aderarea
României a presupus îndeplinirea unor condiții specif ice, cea mai importantă fiin d adoptarea
acquis -ului comunitar.11 Armonizarea legislației naționale cu cea europene a parcurs un drum
lung, anevoios, care afectează societatea românească și cetățenii în mod direct (de exemplu, în
practica judiciară, jurispru dența europeană are prioritate în fața celei naționale). Negocierile
pentru aderare s -au făcut pe capitole și s -a concentrat pe modul concret în care România a
adaptat și implementat ansamblul de măsuri economice și legislative. Au fost delimitate 31 de
capitole de negociere între România și Uniunea Europeană, iar odată atinse obiectivele
propuse prin aceste capitole, în urma acordului dintre părți acestea erau închise provizoriu.
Capitolele de negociere au vizat: libera circulație a mărfurilor ; libera circ ulație a persoanelor
(totuși au existat state care au menținut restricțiile pentru forța de muncă din România și după
aderarea din 2007) ; libera circulație a serviciilor ; libera circulație a capitalurilor ; dreptul
societăților comerciale ; politica în dome niul concurenței ; agricultura ; pescuitul ; politica în
domeniul transporturilor ; impozitarea ; uniunea economică și monetară ; statistica ; politica
socială și ocuparea forței de muncă ; energie ; politica industrială ; întreprinderile mici și

11 Termenul acquis comunitar desemnează totalitatea drepturilor și a obligațiilor comune care decurg din statutul
de stat membru al Uniunii Europene. (cf. www.ec.europa.eu).

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

29

mijlocii ; știința ș i cercetarea ; educație, formare profesională și tineret ; telecomunicații și
tehnologia informației; cultura și politica în domeniul audiovizualului; politica regională și
coordonarea instrumentelor structurale; protecția mediului înconjurător; protecția
consumatorilor și a sănătății; justiția și afacerile interne; uniunea vamală; relații externe;
politica externă și de securitate comună; controlul financiar; dispoziții financiare și bugetare;
instituții și altele.
O serie de evenimente importante marchează și anul 2002 , când Comisia Europeană
adoptă „foile de parcurs” pentru Bulgaria și România, iar Parlamentul European, la 20
noiembre, propune ca dată de aderare a celor două țări ziua de 1 ianuarie 2007. Doi ani mai
târziu, în 2004 , România primește oficia l confirmarea politică a faptului că țara noastră a
încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
La 25 aprilie 2005 , România semnează Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, în
cadrul unei ceremonii oficiale derulate la Abația Neumunster din Lu xembu rg.
Apropierea datei la care România și Bulgaria au aderat efectiv la Uniunea Europeană, a
determinat exacerbarea opoziției unora dintre statele membre, cum au fost Marea Britanie sau
Olanda. Aceste state se vedeau în poziția de a fi pur și simplu „c otropite” de valuri de
emigranți din România. Și totuși, la 1 ianuarie 2007 , când România a devenit membră a
Uniunii Europene de jure și de facto numărul persoanelor care au părăsit țara pentru a lucra în
străinătate nu a crescut exponențial. Astăzi, la ap roape 10 ani de la integrarea europeană,
România se confruntă cu fenomenul invers , cel de remigrare, fenomen care își pune amprenta
în mod special asupra sistemului educațional – complet nepregătit pentru a asigura
(re)integrarea elevilor care au studiat î n străinătate.
Integrarea României a dus la organizarea primelor alegeri pentru Parlament European,
alegeri parțiale, în anul 2007.

1.3. Cadrul legislativ privind organizarea alegerilor europarlamentare în România

Alegerile europarlamentare în România au fo st organizate prima dată în anul 2007 și
au avut statutul de alegeri parțiale, întrucât alegerile generale pentru Parlamentul European au
fost susținute în anul 2004. Ele au corespuns ciclului electoral 2004 – 2009. Aderarea

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

30

României la Uniunea Europeană a impus necesitatea creării unui cadru legislativ care să
acopere alegerile pentru Parlamentul European.
Astfel, la 16 ianuarie 2007, se publică în Monitorul Oficial, Legea nr. 33 / 2007 privind
organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul Euro pean.12 Ulterior, această lege a
fost republicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 627 din 31 august 2012, și mod ificată și
completată de următoarele acte legislative: Legea nr. 187 / 2012 privind normele de aplicare
ale codului penal, ordonanța de urgen ță a Guvernului nr. 4 / 2013 și ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 4 / 2014.
Conform prevederilor în vigoare, „membrii din România în Parlamentul European sunt
aleși prin vot universal, egal, secret și liber exprimat în condițiile prezentei legi” (art. 2, alin.
2). Durata mandatului este de 5 ani, iar conform aceleiași legi, orice cetățean al unui stat
membru al Uniunii Europene, cu reședința sau domiciliul în România, are dreptul de a candida
la Parlamentul European în calitate de reprezentant al Români ei. Membrii Parlamentului
European sunt aleși pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale,
și pe bază de candidaturi individuale. Pragul electoral minim este stabilit la 5 % din voturile
valabil exprimate (pentru reprezen tații unor organisme politice – partide politice sau alianțe
electorale), iar pentru candidații independenți, mandatul de europarlamentar poate fi obținut
dacă este atins un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral național13.
Aceași lege pr evede că pe teritoriul României, în vederea alegerilor pentru Parlamentul
European se constituite o singură circumscripție electorală. De asemenea, se instituie o serie
de condiții privind exercitarea dreptului de vot și a dreptului de a fi ales. Astfel, v ârsta minimă
pentru a putea vota este de 18 ani împliniți până la data alegerilor, inclusiv ziua votului, iar
vârsta minimă pentru a candida este de 23 de ani împliniți până la data alegerilor, inclusiv ziua
votului. (ANEXA 2)
În vederea depunerii candidatu rii sunt necesare semnăturile a cel puțin 200.000 de
persoane, în cazul partidelor, asociațiilor și organizațiilor politice, iar pentru candidații
independenți sunt necesare 100.000 de semnături. Listele cu numele candidaților se depun la

12 Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă
13 Coeficientul electoral național reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil
exprimate și n umărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României. (art.51, alin. 2 din Legea 33 /
2007)

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

31

Biroul Electoral Central cu maximum 60 de zile înainte de ziua de referință (ziua alegerilor). O
precizare importantă vizează numărul de candidați pe care un partid sau o alianță politică îi
poate trece pe listă și anume că nu pot depăși numărul de mandate la care are drep tul România,
cu cel mult 10 persoane.
Legea inițială și modificările ulterioare introduc o multitudine de incompatibilități între
funcția de parlamentar european și o serie de funcții din admin istrația publică și locală. Există,
de asemenea, obligativitat ea legală ca în termen de 30 de zile de la data validării rezultatelor,
persoana aflată într -o situație de incompatibilitate să opteze pentru funcția de europarlamentar
prin renunțarea la funcția care generează această situație .
Întregul proces electoral, înainte și după ziua votului propriu -zis, este coordonat și
organizat de două organisme: Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central.
Modificarea legii electorale prin ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11 din 2009, determină
apariția unui jucător important pe piața electorală din România – Agenția Națională pentru
Integritate. Această instituție trebuie să verifice și să raporteze Parlamentului European
eventualele situații de incompatibilitate.
Una dintre cele mai importante reglement ări ale Legii nr. 33 / 2007 se referă la
modalitatea în care sunt repartizate mandatele în funcție de numărul de voturi valabil
exprimate. Repartizarea mandatelor se face în două etape în conformitate cu prevederile
articolului 52 din legea mai sus -mențion ată: în prima etapă este calculat pragul electoral și
coeficientul electoral național, iar în a doua etapă sunt repartizate mandatele folosind metoda
D’Hondt14: „Metoda d'Hondt de repartizare a mandatelor constă în împărțirea voturilor valabil
exprimate pen tru fiecare listă și candidat independent, selectate în condițiile prevăzute la lit.
a), la 1, 2, 3, 4 … până la numărul total de mandate de repartizat, și ierarhizarea acestor câturi
în ordine descrescătoare. Numărul de mandate repartizate fiecărei list e în parte corespunde cu
numărul total de câturi aferente fiecărei liste cuprinse în șirul ordonat, până la repartizarea
tuturor mandatelor” (art. 52, litera a din Legea nr. 33 / 2007) .

14 În anul 1878, matematicianul belgian, Victor D’Hond, descrie această metodă de alocare proporțională a
numărului de mandate în funcție de numărul de votur i valabil exprimate. Din punct de vedere matematic, dar nu
și operațional, această metodă este echivalentul metodei Jefferson, numită astfel după ce în anul 1791,
președintele american Thomas Jefferson introduce metoda aceasta pentru alocarea proporțională a mandatelor în
Camera Reprezentanților din Parlamentul American.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

32

Pentru a putea îndeplini aceste etape, sunt necesare o serie de operaț iuni
premergătoare. După centralizarea tuturor proceselor -verbale, trebuie determinat numărul de
voturi valabil exprimate din totalul voturilor, apoi trebuie desemnate partidele și alianțele
politice și electorale care au atins pragul minimal de 5% dintre voturi. Apoi, conform site-ului
Autorității Electorale Permanente (www.roaep.ro), „transformarea voturilor în locuri se face ,
în următoarea succesiune: la nivel de circumscripție, atunci când s -au organizat și
circumscripții teritoriale (cazul alegerilor p arlamentare, prezidențiale și locale) se aplică
metoda coeficientului electoral prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate
pentru toate listele de candidați ale formațiunilor, care au întrunit pragul electoral și pentru
candidații independ enți; fiecărei liste i se repartizează atâtea locuri de câte ori coeficientul
electoral al respectivei circumscripții se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă;
repartizarea se face în ordinea înscrierii candidaților pe listă; voturile răm ase, adică, cele
neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obținute de listele de candidați, precum și
locurile ce nu au putut fi repartizate se transferă în plan național pent ru a fi repartizate
centralizat ”. Scopul acestui sistem relativ compl icat de atribuire a mandatelor, este de a realiza
o împărțire cât mai echitabilă a voturilor astfel încât gradul de reprezentativitate să fie maxim.
Aceeași lege electorală stabilește conținutul proceselor -verbale încheiate în fiecare
secție și care stau l a baza stabilirii numărului de voturi valabil exprimate și a tuturor datelor
incluse în statisticile electorale: „ numărul total al alegătorilor înscriși în copia de pe lista
electorală permanentă; numărul total al alegătorilor înscriși în copia de pe lista electorală
specială; numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale existente la secția de votare,
care s -au prezentat la urne, din care: 1) numărul total al alegătorilor înscriși în copia de pe lista
electorală permanentă, care s -au prezent at la urne; 2) numărul total al alegătorilor înscriși în
copia de pe lista electorală specială, care s -au prezentat la urne; 3) numărul total al alegătorilor
înscriși în lista electorală suplimentară15, care sau prezentat la urne; numărul buletinelor de vot
primite ; numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate; numărul voturilor valabil
exprimate obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent” (extras

15 Listele suplimentare se completează ad-hoc în timpul procesului electoral, iar pe această listă sunt consemnate
persoanele care nu se regăăsesc pe listele permanente furnizate de Direcția de Evidență a Persoanelor și
Administrarea Bazelor de Date.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

33

din Legea nr. 33/2007, art. 49, alin. 3, lit. a – g). Aceste atribuții ale secțiilor de votare sunt
similare pe scară ierarhică birourilor electorale superioare (locale, județene și respectiv,
naționale) , rezultatele finale fiind prezentate de Biroul Electoral Central.
Aceste prevederi ale Legii nr. 33 / 2007 sunt coroborate cu hotărârile Biroul Electoral
Central și ale Autorității Electorale Permanente. Ultimele modificări legislative referitoare la
alegerile pentru Parlamentul European au apărut în anul 2013. În contextul în care Regatul
Unit al Marii Britanii și Irlandei d e Nord se pregătește să părăsească Uniunea Europeană,
rămâne de stabilit termenul la care vor avea loc următoarele alegeri generale pentru
Parlamentul European, prevăzut inițial pentru anul 2019. Dacă Marea Britanie va părăsi
construcția comunitară înainte de anul 2019, ce se va întâmpla cu cele 73 de mandate ale
britanicilor? Vor fi redistribuite – dacă da, cum și cui? sau pur și simplu, Parlamentul
European va fi cu 73 de parlamentari mai „s ărac”?

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

34

Capitolul II
Alegerile europarlamentare în România – 2007

2.1. Contexul alegerilor parțiale și campania electorală din 2007

La 1 ianuarie 2007, România a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii
Europene. În acest context, România trebuia să își desemneze reprezentanții în Parlamentul
Europ ean. Conform repartizărilor, țara noastră trebuia să aleagă un număr de 35 de
reprezentanți . Astfel, anul 2007 a marcat primul rând de alegeri, alegeri parțiale, pentru
Parlamentul European. În primul rând, de ce alegeri parțiale? România, ca și Bulgaria, au
devenit membre ale Uniunii Europene undeva la jumătatea ciclului electoral obișnuit pentru
Parlamentul European, derulat între 2004 și 2009. Deși un mandat obișnuit al unui parlamentar
european are o durată de 5 ani, reprezentanții României au avut un m andat scurt, de doar doi
ani.
În mod natural, alegerile parțiale pentru Parlamentul European ar fi trebuit organizate
cât mai aproape de data aderării, dar aceste alegeri au avut loc abia în luna noiembrie 2007,
datorită unui context politic intern extrem de tulbure . Legea nr. 33 / 2007, publicată în
Monitorul Oficial , partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, delimita cadrul legislativ pentru
organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. Acestea au fost prevăzute pentru data de
13 mai 2007. Cu două lun i înainte de data alegerilor, prim -ministrul României la acea dată,
Călin Popescu -Tăriceanu, a anunțat că va propune a amânarea scrutinului pentru toamna
aceluiași an, motivând decizia guvernului prin suprapunerea agendei politice interne peste
campania el ectorală europeană. Ulterior, prin decizia guvernului, data alegerilor
europarlamentare a fost stabilită pe 25 noiembrie 2007.
Interesul românilor pentru primul rând de alegeri pentru Parlamentul European s -a
dovedit a fi în l imitele cunoscute deja statel or care au aderat anterior la Uniunea Europeană.
Un sondaj dat publicității de INSOMAR cu o lună înainte de ziua votului , la 21 octombrie
2007, a revelat că 86% dintre români nu cunoșteau nici măcar ziua votului și cu atât mai puțin
rolul și atribuțiile Pa rlamenului European.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

35

Anul 2007 a fost unul extrem de agitat, românii fiind chemați la urne de două ori:
prima dată, la 19 mai 2007, la referendumul pentru demiterea președintelui, iar a doua oară, la
25 noiembrie 2007, când , paralel cu votul pentru alegere a parlamentarilor europeni, s -a derulat
și referendumul privind aprobarea votului uninominal.
Pentru alegerile din luna noiembrie 2016, au depus liste de candidați treisprezece
partide politice și și -a anunțat candidatura un independent , Lászl ó Tőkés, dar cu afiliere clară
pentru UDMR. Cele treisprezece formațiuni politice care au depus liste de candidați au fost:
Partidul Democrat (PD), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL),
Partidul Liberal Democrat (PLD), Uniunea Democrată Magh iară din România (UDMR),
Partidul Noua Generație – Creștin Democrat (PNG), Partidul România Mare (PRM), Partidul
Conservator (PC), Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), Partida Rromilor
„Pro-Europa”, Partidul Alianța Socialistă (PAS), Partid ul Inițiativa Națională (PIN), Partidul
Verde (PV). Din totalul acestor partide politice, doar două au depus liste de candidați egal ca
număr cu cel al mandatelor de parlamentar ( Partida Rromilor „Pro -Europa” și PIN ), celela lte
unsprezece partide având lis te cu 45 de candidați, cu zece mai mult decât numărul de mandate.
Dintre acestea, cinci formațiuni au atins pragul electoral de 5%, cele 35 de mandate fiind
împărțite între candidatul independent și reprezentanții acestora. Celelalte partide nu au depășit
pragul electoral național.

2.2. Rezultate alegeri 2007

Alegerile pentru Parlamentul European au debutat în dimineața zilei d e 25 noiembrie
2007 și nu prevesteau o prezență la vot semnificativă. Lucru confirmat de raportul final al
Biroului Electoral Cen tral, care a anunțat o prezență 29,47 % la momentul închiderii urnelor.
Această prezență situează România pe unul dintre ultimele locuri la nivelul Uniunii
Europene în ceea ce privește gradul de participare la vot la primele alegeri organizate pentru
desem narea reprezentanților în Parlamentul European. Evident, cea mai ridicată participare la
vot se înregistrează în statele în care votul este obligatoriu: Belgia – 92,09 %; Luxemburg –
88,91%; Grecia – 81,48% și Cipru – 72,5%. O situație aparte este reprezent ată de Italia și

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

36

Malta , unde votul nu este obligatoriu, dar care a u înregistrat una dintre cele mai ridicate rate de
participare la vot, de 85,65% , în cazul Italiei, respectiv de 82,39%, în cazul Maltei.
În general, se observă că prezența la vot în România se înscrie în linia generală a
ultimelor state care au aderat la Uniunea Europeană începând cu anul 2004, care s -au remarcat
printr -un absenteism de proporții la urne.

Fig. 1 – Prezența la vot la prima serie de alegeri organizate în statele membre

Fig. 2 – Diferențieri în prezența la vot la prima serie de alegeri organizate în statele nou aderate16

16 Pentru un număr de nouă state (Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Regatul Unit), anul de referință este 1979, anul primelor alegeri generale pentru Parlame ntul European.
0102030405060708090100

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

37

Fig. 3 – Numărul de alegători înscriși pe listele permanente

05101520253035404550

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

38

Fig. 4 – Prezența la vot 2007
Cea mai ridicată prezență la vot s -a înregistrat în jude țele Harghita (43,91%) și
Covasna (37,9%) , județe recunoscute ca fiind extrem de disciplinate cu privire la participarea
la urne, având valori peste media pe țară, de 29,46%. Voturile valabil exprimate din totalul
alegătorilor înscriși pe listele permanent e, au reprezentat 28,81%. Cea mai mare parte a
județelor înregistrează valori apropiate de media pe țară, iar județele cu prezență scăzută, nu
prezintă o abatere foarte mare față de medie – cea mai redusă rată de participare se
înregistrează în Municipiul București de doar 22,73%. Se observă că cel mai redus interes
pentru participarea la vot se înregistrează în județele cu economie mai dezvoltată (Municipiul
București, jud. Ilfov și jud Timiș) , în timp ce prezența la vot este peste media în județele în
care ponderea populației maghiare este mai ridicată. Disciplina electorală a acestei etnii este
vizibilă pe tot cuprinsul Transilvaniei.

Fig. 5 – Prezența la vot pe județ e

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

39

În ceea ce privește prezența la vot, în mediul urban apar diferențe față de prezența la
nivel național. Dacă pe primele două locuri, rămân județele Harghita și Covasna, județul
Teleorman aflat pe locul 3 la nivel național , în ceea ce privește votul în mediul urban, se
regăsește abia pe locul 35. Județul Sibiu, locul 4 la nivel național – participare totală, se
regăsește abia pe locul 33 la votul în mediul urban. Primele locuri la votul în mediul urban,
după cele două județe fruntașe, sunt ocupate în ordine descrescătoare de județul Mureș
(30,88%) și de județul Suceava (29,60%), ambele avân d o participare peste media țării. În
cazul județului Mureș, această participare la vot peste media țării ar putea fi explicată prin
faptul că ponderea populației urbane este mai mare decât ponderea populației rurale. Cu toate
acestea, mediul rural s -a pre zentat la vot într -o proporție mai mare, adică 37,81% din populația
înscrisă pe liste permanente. În cazul județului Suceava, care la general se situează peste media
națională cu o prezență în proporție de 31,62%, prezența peste medie la nivel urban nu poa te fi
explicată prin ponderea mai ridicată a poupulației urbane, Suceava fiind unul dintre județele în
care raportul urba n / rural este în favoarea rural ului.

Fig. 6 – Prezența la vot în mediul urban

La polul opus, cele mai scăzute prezențe se înregist rează în județele Ilfov (21,80%),
Dolj (21,99%) și Ialomița (22,23%). Municipiul București (22,73%) se situează pe locul 6 la
nivel național cu cea mai scăzută prticipare la vot în mediul urban. Județele Timiș, Mehedinți,
Gorj păstrează o prezență scăzută și ocupă ultimele locuri și la nivel urban și la nivel național.
Județul Timiș deși are o pondere mai mare a populației urbane, se distinge prin participarea
0510152025303540
Prezența la vot

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

40

mult mai mare a populației rurale la vot – 22,55% în mediul urban, față de 26,70% în mediul
rural . În județul Mehedinți, raportul rural / urban este aproape echilibrat (diferență de doar
8478 de votanți în favoarea mediului urban17). În cazul prezenței la vot, dezechilibrul este
covârșitor în defavoarea mediului urban: 23,05% față de 41,08% în mediul r ural.

Fig. 7 – Ponderea prezenței la vot în mediul urban

Fig. 8 – Ponderea prezenței la vot în 25 noiembrie 2007

17 Din totalul alegătorilor înscriși pe liste le permanente (confrom www.bec.ro).

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

41

Cea mai mare prezență la vot în mediul rural corespunde, prezenței la nivel național,
fiind înregistrată în județul Harghita (48,52%). Co vasna, județul care merge umăr la umăr cu
Harghita la nivel național, în cazul votului în mediul rural, se regăsește abia pe locul 11 cu
39,63%. Urmează județul Sălaj cu 44,65% și Hunedoara cu 43,74%. La celălalt pol sunt
județele Prahova ( 25,41%), Timiș (26,7%) și Călărași (28,01).

Fig. 9 – Prezența la vot în mediul rural

Fig. 10 – Ponderea prezenței la vot în mediul rural
0102030405060

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

42

Fig. 11 – Rezultatele obținute de formațiunile politice și candidatul independent care au depășit pragul
electoral de 5%

Fig. 12 – Rezultatele obținute de formațiunile politice care nu au depășit pragul electoral de 5%

Fig. 13 –Ponderea voturilor exprimate pentru formațiunile politice și candidatul independent
02000004000006000008000001000000120000014000001600000
Număr de voturi valabil exprimate
(cifre absolute)
050000100000150000200000250000
Număr de voturi valabil
exprimate (cifre absolute)
05101520253035
Procent voturi

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

43

În urma centralizării proceselor -verbale, s -a constatat faptul că cinci formațiuni politice
și un candidat independent au depășit pragul electoral minim de 5%, celelalte aflându -se dub
acest prag. Prin urmare, cele 35 de mandate au revenit unui candidat independent, iar restul de
34 s-au împărțit între 5 formaț iuni politice. Conform rezultatelor, cele 34 de mandate au fost
împărțite astfel: Partidul Democrat = 13 mandate ; Partidul Social Democrat = 10 mandate ;
Partidul Național Liberal = 6 mandate ; Partidul Liberal Democrat = 3 mandate ; Uniunea
Democrată a Maghi arilor din România = 2 mandate .

Fig. 14 – Ponderea voturilor acordate Partidului Democrat

Pentru Partidul Democrat s -au exprimat majoritatea alegătorilor din vestul țării, din
sud-vest și centru. Cele mai mici procente au fost obținute, în mod previz ibil, în județele
Harghita și Covasna, unde a obținut mai puțin de 10% din voturile exprimate. Partidul a
obținut rezultate peste media pe țară (28,81%) în 23 de județe, cele mai mari valori fiind
înregistrate în județul Caraș -Severin, în Municipiul Bucure ști și în județele Alba, Timiș și
Ilfov.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

44

Partidul Social Democrat a obținut la nivel național un scor de 23,11% din totalul
voturilor valabil exprimate, înregistrând valori peste medie în 21 de județe. Cele mai mari
valori s -au înregistrat în județele Ol t, Vaslui și Teleorman. Ca și în primul caz, cele mai mici
valori s -au înregistrat în județele Harghita și Covasna, tot cu valori mai mici de 10%.

Fig. 15 – Ponderea voturilor acordate Partidului Social Democrat

Fig. 16 – Ponderea voturilor acordate Pa rtidului Național Liberal

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

45

Partidul Național Liberal a înregistrat o pondere de 13,44% din totalul voturilor valabil
exprimate la nivel național. Nu a reușit să ocupe primul loc în niciunul dintre județele țării.
Procente mai mari decât scorul la nivel nați onal s -au înregistrat într -un număr de 20 de județe,
în condițiile în care cea mai ridicată valoare a fost obținută în județul Giurgiu, fiind de
23,89%.

Fig. 17 – Ponderea voturilor acordate Uniunii Democrate a Maghiarilor din România

Uniunea Democrat ă a Maghiarilor din România și candidatul independent László
Tőkés au împărțit același bazin electoral, centrul și vestul României, cu precizarea că László
Tőkés a obținut procente mai mari decât formațiunea politică reprezentativă a maghiarilor în
județel e Harghita și Covasna. Județele în care candidații UDMR și candidatul independent au
obținut procente ridicate și ponderea populației de origine maghiară este reprezentativă în
totalul populației.
La nivel național, Partidul Liberal Democrat a obținut 7,78 % dintre voturi, 21 dintre
județele țării situându -se peste media țării. Cele mai ridicate valori s -au înregistrat în județele
Neamț, Dâmbovița și Suceava, iar cele mai reduse în județele Harghita și Covasna.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

46

Fig. 18 – Ponderea voturilor acordate candida tului independent László Tőkés

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

47

Fig. 19 – Ponderea voturilor acordate Partidului Liberal Democrat

Fig. 20 – Repartiția spațială a partidelor politice în funcție de locul I

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

48

Fig. 21 – Repartiția locului I pe formațiuni politice și regiuni de dezvo ltare
Analizând datele statistice, se observă că la nivelul României au fost trei partide
politice care și -au adjudecat primul loc într -o serie de județe. Este vorba despre Partidul
Democrat, care a obținut prima poziție într -un număr de 22 de județe, Part idul Social
Democrat, care a fost votat cu cel mai mare număr de voturi în 15 județe, și Uniunea
Democrată a Maghiarilor din România, care a câștigat în 5 județe. O situație cu totul aparte
poate fi semnalată în județul Covasna, unde candidatul independent , László Tőkés, a obținut
locul I, cu un procent de 47,76% dintre voturile valabil exprimate. Partidul Democrat a
câștigat în județele din vestul, centrul și sud -estul României, în timp ce Partidul Social
Democrat a câștigat în mod compact în estul Românie i (toate județele din Moldova). UDMR –
ul a câștigat în județele cu pondere mare a populației de etnie maghiară.
Europarlamentarii aleși în anul 2007 au avut cel mai scurt mandat, datorită faptului că
alegerile din România au avut loc pe ultima perioadă a ci clului electoral european 2004 -2009.
O mare parte dintre cei care au avut un prim mandat de europarlamentari s -au regăsit și pe
listele propuse pentru alegerile din anul 2009.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

49

Capitolul III
Alegerile europarlamentare în România – 2009

3.1. Campania electorală 2009

În anul 2009, România organizează alegeri generale pentru Parlamentul European,
simultan cu celela lte 26 de state membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu prevederile
europene, numărul de mandate alocate României es te de 33, cu două mai puțin e decât la
alegerile anterioare . Numărul de europarlamentari a suferit modificări importante în anul 2009.
Astfel, pentru alegerile europene derulate între 4 și 7 iunie 2009, numărul de locuri în PE a
fost stabilit la 736. Tratat ul de la Lisabona (intrat în vigoare la 1 decembrie 2009) a stabilit c ă
numărul de europarlamentari este de 751 și a mărit temporar numărul de mandate la 754 în
urma ratificării de către statele membre a protocolului din iunie 2010 (conform informațiilor
oferite de site -ul oficial al Uniunii Europene18).
Contextul politic intern și internațio nal este unul extrem de tulbure , în mod clar mult
mai dificil decât cel din 2007. La nivel internațional, criza economică este în plin „avânt”, în
statele Uniunii Europ ene ridicându -se problema combaterii efectelor crizei, problematica
europeană căzând pe locul doi.
La nivel intern, alegerile europarlamentare au fost puse în umbră și de această dată de
alte două scrutinuri, referendumul pentru stabilirea numărului de pa rlamentari la 300 membri
și de alegerea președintelui. Deși alegerile europarlamentare au fost primele organizate din
punct de vedere cronologic, agenda internă a primat în fața celei europene. Aceste alegeri
veneau în urma celor pentru parlamentul românes c, alegeri derulate în noiembrie 2008, și de
multe ori, s -a votat sub imperiul votului acordat la sfârșitul anului anterior.
Temele de campanie, nu au fost așa cum ar fi fost normal, cele europene, ci s -a marșat
mult pe tema nepotismului , subiect declanșa t de candidatura Elenei Băsescu, fiica
președintelui în funcție. Înainte de alegerile europarlamentare, aceasta și -a dat demisia din

18 Documentul citat se numește Fact Sheets on the European Union – 2016.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

50

Partidul Democrat Liberal, candidând independent, pentru ca ulterior câștigării mandatului să
revină în rândul partidului ca re a consacrat -o.
Alegerile propriu -zise nu au fost lipsite de incidente, existând suspiciuni de fraudă, atât
la vot, cât și la numărătoarea voturilor, rezultatele fiind contestate , mai mult sau mai puțin
vocal, de către toți competitorii.
La alegerile din anul 2009 s -au înscris șapte formațiuni politice (Alianța Electorală
Partidul Social Democrat + Partidul Conservator; Partidul Democrat Liberal; Partidul Național
Liberal; Uniunea Democrată a Maghiarilor din România; Partidul România Mare; Partidul
Naționa l Țărănesc Creștin Democrat și Forța Civică) și doi candidați independenți (Elena
Băsescu și Pavel Abraham). Dintre aceștia, cinci formațiuni politice au depășit pragul electoral
de 5% și un candidat independent. De remarcat că, în 2009, toate formațiunile politice au
depus liste electorale cu numărul maxim de candidați permis de lege, adică 43, cu 10 mai
mulți decât numărul de mandate alocat României (33) .

3.2. Rezultate alegeri 2009

Dezinteresul românilor pentru alegerile europarlamentare s -a văzut în prezența la vot.
Deși scăderea participării la urne este similară celei înregistate la nivel european, România se
clasează în continuare pe ultimele locuri, având o rată de participare în anul 2009 de 27,67%
față de 29,46% în anul 2007. În Uniunea European ă în anul 2004 a fost de 45,47%, iar în 2009
de 42,97%. Scăderea procentuală la nivel european a fost de 2,5%, iar la nivelul României de
1,79%, scădere semnificativă întrucât în România, alegerile pentru parlamentul european,
veneau la mai puțin de doi an i calendaristic i de la precedentele alegeri.
Cea mai ridicată prezență la vot rămâne în statele în care votul este obligatoriu. Belgia
și Luxembrugul rămân fruntașe, cu prezențe de peste 90%. Aceeași prezență ridicată la vot se
menține în Italia și Malta. Cele mai mici valori se înregistrează și în acest an în Cehia,
Slovacia și Lituania, în aceste state prezența la vot fiind mai mică de 20%. România se
situează pe locul 4 la nivelul Uniunii Europene cu prezența cea mai redusă la vot.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

51

Fig. 1 – Prezența la vot în statele membre – 2009

Fig. 2 – Ponderea prezenței la vot în statele membre ale Uniunii Europene – 2009
În România, s -au prezentat la vot 5.035.299 alegători din totalul de 18.973.316
alegători înscr iși pe listele permanente, adică 27,67% din p opulația cu drept de vot. D intre

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

52

aceștia, 4.840.033 au avut voturi valide care au fost utlizate pentru a stabili pragul e lectoral și
numă rul de mandate acordat fiecărei formațiuni politice.

Fig. 3 – Ponderea prezenței la vot pe județe – 2009

Fig. 4 – Prezența la vot – 2009
Cea mai ridicată prezență la vot s -a înregistrat în județul Teleorman (49,40%), urmat de
județul Giurgiu (41,77%) și județul Olt (41,11%). „Campionii” tradiționali ai prezenței la vot,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

53

locuitorii județului Harghita s -au situat a bia pe locul 4, cu o pondere de 40,91%. Cea mai
scăzută prezență la vot s -a înregistrat în Municipiul București cu 16,71%, de altfel singura
unitate administrativ – teritorială cu o prezență mai mică de 20%. Următoarele locuri în topul
absenteismului la v ot au fost ocupate de județele Sibiu (21,18% votanți din totalul alegătorilor)
și Constanța (21,66%).

Fig. 5 – Ponderea prezenței la vot în mediul urban – 2009
Prezența la vot în mediul urban a fost de 20,40%, cele mai mari prezențe înregistrându –
se în județele Harghita, Covasna și Teleorman, cu peste 30,00% alegători prezenți din totalul
celor înscriși pe listele permanente, iar județele cu cea mai mică participare au fost Timiș,
Municipiul București și Dolj.
Prezența la vot în mediul rural a fost, așa cum era de așteptat peste media țării, fiind de
36,56%. Județele fruntașe au fost de această dată Teleorman, Mehedinți și Sălaj, cu o prezență
care a depășit 60%. La polul opus s -a aflat județul Constanța, unde s -au prezentat la urne
24,34% dintre alegăto ri. Sub media țării de 27,41% s -a aflat și județul Tulcea (26,12%), valori
apropiate având județele Suceava și Maramureș, ambele cu 27,77%.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

54

La nivel general se observă că participarea alegătorilor din mediul rural este peste
media națională în toate județe le, în timp ce participarea alegătorilor din mediul urban este sub
media țării. În cazul județelor Constanța și Harghita diferențierea național / rural / urban este
extrem de redusă, valorile participării la vot fiind extrem de apropiate.
Primele locuri ca participare la vot sunt ocupate de județele Teleorman (48,82% – cu o
creștere spectaculoasă de 12,21% față de anul 2007), Ilfov (41,31% – în acest caz, creșterea
este și mai spectaculoasă cu 14,75%) și Harghita (40,87% – în scădere cu 3% față de anul
2007 ). Cea mai scăzută prezență la vot s -a înregistrat în Municipiul București (15,92% –
scăderea față de anul 2007 este de 6,81%, mai redusă decât în cazul județului clasat imediat
după ca rată de participare la vot) și în județul Constanța (20,74% – o scăder e de aproape nouă
procente comparativ cu alegerile anterioare).

Fig. 6 – Ponderea prezenței la vot în mediul rural – 2009

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

55

Fig. 7 – Ponderea voturilor acordate PNL în 2009

Fig. 8– Ponderea voturilor acordate UDMR în 2009

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

56

Fig. 9 – Ponderea voturilor acordate P DL în 2009

Fig. 10 – Ponderea voturilor acordate Elenei Băsescu în 2009

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

57

Fig. 11 – Ponderea voturilor acordate PRM în 2009

Fig. 12 – Ponderea voturilor acordate PSD + PC în 2009

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

58

Fig. 13 – Repartiția locului I pe județe și partide – 2009

Fig. 14 – Repartiția locului I pe regiuni și partide – 2009

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

59

Analizând repartiția spațială a voturilor acordate pe grupări politice, pot fi observate
următoarele aspecte. Partidul Național Liberal nu a reușit să obțină locul I în niciunul dintre
județele țării, votul pentru acest partid fiind extrem de dispersat, iar în acest caz nu se poate
vorbi despre existența unui „nucleu” care să voteze cu PNL și care să fie vizibil la nivel
teritorial. Cele mai multe voturi au fost adunate în județul Ilfov (23, 91%), scor care poate fi
asociat cu existența unei populații tinere, intelectuale, apropiate ca profil de doctrina liberală.
Cele mai puține voturi au fost obținute în județele Harghita și Covasna, unde nu a reușit să
convingă decât 2,14% din populație (ju dețul Covasna).
UDMR a câștigat în bazinul electoral tradițional, în Transilvania și în vestul
României, acolo unde populația de origine maghiară este majoritară. În Covasna și Harghita,
UDMR -ul a obținut peste 80% dintre voturi, câștigând detașat în regi unea centru cu un total
39,92%, față de 32,24% cât a obținut de PSD și respectiv un procent de 21,93% obținu t de
PDL.
La nivel național PDL -ul și-a adjudecat regiunile din sudul , sud -vestul și vestul țării,
iar alianța PSD+PC regiunile nord-vest, nord-est și sud -est, diferențele la nivel regional între
cele două grupări politice fiind foarte mici.
Candidatul independent, Elena Băsescu a obținut peste 5 procente într -un număr de 11
județe, cel mai mare scor fiind obținut în județul Alba, de 7,62%. Paradoxal, cele mai mici
procente le -a obținut în județul Ilfov (1,43%) și Municipiul București (1,27%), circumscripții
în care notorietatea acesteia era foarte mare.
Partidul România Mare a avut un scor mic, de 8,65% din totalul voturilor valabil
exprimate, sufice nt însă pentru a obține 3 mandat e în Parlamentul European. Așa cum era de
așteptat, cele mai mici scoruri le -a obținut în județele Harghita și Covasna, sub 2% din
populație votând cu această formațiune politică. Scoruri peste media țării au fost obținute î n 12
județe, dintre care, în 7 unități teritoriale, PRM a fost votat de peste 10% din populație. Cel
mai mare scor a fost obținut în Municipiul București, de 16,03%. De observat că, cele mai
mari scoruri au fost obținute în județele din sud-vestul, sudul și sud -estul României.
În analiza repartiției spațiale a voturilor pe județe și pe regiuni se observă o orarecare
discrepanță. În repart iția pe județe, alianta PSD + PC ocupă primul loc într -un număr mai mare
de județe decât PDL. În regiunea Vest, alianța PSD + PC ocupă locul I în mai multe județe,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

60

dar la nivel regional, pierd e în fața PDL -ului la o diferență de doar 1,35 procente. În cazul
regiunii Sud, diferența dintre cele două grupări politice este și mai mică: PDL a câștigat
regiunea la o diferență d e … 0,20%!, adică a primit votul a 31,52% din populație, față de
alianța PSD+PC, votată de 31,32% din alegători. În regiunea centru, UDMR -ul câștigă detașat,
deși este votat masi v în doar două dintre județele regiunii (Harghita și Covasna) .
În cursa ele ctorală au mai participat Partidul Național Creștin Democrat, Forța Civică
și candidatul independent Pavel Abraham, care însă nu au atins pragul electoral de 5% pentru a
putea obține un mandat. Cele 33 de mandate care au revenit României au fost împărțite după
cum urmează: PSD+PC = 11 mandate; PDL = 10 mandate; PNL = 5 mandate; UDMR = 3
mandate; PRM = 3 mandate; Elena Băsescu = 1 mandat.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

61

CAPITOLUL IV
Alegerile europarlamentare în România – 2014

4.1. Campania electorală 2014

Alegerile pentru Parlamentul European derulate în 2014, au fost, în linii generale,
plasate sub aceleași auspicii ca și celelalte: lipsă de interes din partea alegătorilor,
necunoașterea temelor europene, aceeași candidați în proporție de peste 80% – în cazul
partidelor consacrate. Pentru legislatura 2014 – 2019, România trebuia să desemneze 32 de
europarlamentari , cu unul mai puțin decât la alegerile anterioare.
Anul 2014 a fost la rândul său marcat de mai multe serii de alegeri: alegeri parțiale
pentru Senat și C amera deputaților, alegeri pentru Parlamentul European și alegeri pentru
președinția României. Evident, alegerile europarlamentare au fost puse în umbră de alegerile
pentru președintele României, deși mulți le -au considerat un barometru pentru modul în car e
românii aveau să voteze în toamna anului 2014.
Alegerile europarlamentare din 2014 se remarcă prin numărul mare de candidați, atât
organizații politice, cât și candidați independenți. Au depus liste nu mai puțin de 14 formațiuni
politice ( Partidul Democr at Liberal; Partidul Mișcarea Populară; Uniunea Democrată a
maghiarilor din România; Alianța Electorală PSD + UNPR + PC; Partidul Național Liberal;
Partidul România Mare; Alianța Națională a Agricultorilor; Partidul Dreptății Sociale; Partidul
Noua Republică; Partidul Verde; Forța Civică; Partidul Ecologist; Partidul Alternativa Socială;
Partidul Național Creștin Democrat; Partidul Poporului Dan Diaconescu ) și 8 candidați
independenți: Ungureanu Georgiana – Corina; Filip Constantin Titian; Liga Dă nuț; Purea Paul;
Capsali Pericle – Iulian; Costea Peter; Diaconu Mircea; Dăeanu Valentin – Eugen.
Prezentă pe „piața” alegerilor din 2009, ANI a jucat un rol important în alegerile
europarlamentare din 2014. În urma unei decizii a acestei instituții, Mirce a Diaconu a fost
declarat incompatibil întrucât în perioada în care era senator în Parlamentul României a ocupat
și funcția de director al Teatrului Nottara. În urma acestei decizii, Mircea Diaconu a
demisionat din Partidul Național Liberal și a candidat i ndependent. Contestarea deciziei ANI,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

62

i-a adus lui Mircea Diaconu o mare vizibilitate în spațiul public, fiind, de altfel, singurul
candidat independent care a obținut un mandat în Parlamentul European.
În urma centralizării voturilor valabil exprimate, 5 formațiuni politice și un candidat
independent au depășit pragul electoral de 5%. Interesant este faptul că, Mircea Diaconu,
candidatul independent a obținut mandatul prin vot direct și nu prin redistribuirea voturilor la
nivel național, el obținând 6,81% dintre voturile alegătorilor. Cel mai mic procent dintre
partidele care au depășit 5%, a fost obținut de Partidul Mișcarea Populară, fiind de 6,21%.
Următorul clasat, PP -DD, a avut un scor de 3,67%, celelalte formațiuni politice și candidați
independenți a vând scoruri infime, mai mici de 3%.

4.2. Rezultate alegeri 2014

Alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014 s -au remarcat prin cea mai
redusă prezență la urne din istoria alegerilor europarlamentare , la nivelul Uniunii Europene
înregistrându -se o pr ezență de 42,61%. O altă premieră a acestor alegeri, a fost faptul că, toate
cele 28 de state membre au organizat simultan alegeri pentru parlamentul European. Pentru
România, data alegerilor a fost stabilită pentru 25 mai 2014 . În cinci state europene ale gerile s-
au desfășurat în zile diferite : Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – 22 mai,
Irlanda – 23 mai ; Cehia a derulat alegerile pe o perioadă de 2 zile consecutive – 23 și 24 mai;
Lituania, Slovacia și Malta au organizat alegerile în data de 24 mai 2014. 23 dintre statele
Uniunii Europene, inclusiv România, au desfășurat alegeri în ziua de 25 mai 2014.

Fig. 1 – Participarea la vot la nivelul Uniunii Europene – mai 2014

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

63

Alegerile pentru Parlamentul European se disting printr -o prezență r edusă la urne la
nivelul întregului bloc comunitar. Excepțiile notabile sunt, evident, statele cu vot obligatoriu
care se apropie de pragul unei participări de aproximativ 90%. Dar pentru prima dată,
„campionii” prezenței la vot, belgienii coboară sub val oare de 90%, înregistrându -se o
prezență de 89,64%. Pragul de 50% din totalul alegătorilor prezenți la vot este atins în doar 8
dintre statele Uniunii Europene: Luxemburg, Malta, Grecia, Italia, Danemarca, Irlanda,
Suedia. Cipru, unul dintre statele cu vot obligatoriu, a anunțat o prezență extrem de scăzută, de
43,97%. Sub media europea nă s-au situat 15 state, inclusiv Franța, unul dintre statele
fondatoare ale Un iunii Europene. România înregistrează în anul 2014 cea mai ridicată rată de
participare la aleg erile pentru Parlamentul European, de 32,44%, dar și aceasta la circa zece
puncte procentuale distanță față de media Uniunii Europene. Cele mai reduse prezențe la vot s –
au înregistrat ca și la alegerile anterioare în Cehia și Slovacia. Lituania constituie una din
surprizele alegerilor din 2014, 47,35% dintre cetățeni exprimându -și votul, comparativ cu
alegerile din 2009, când doar 20,98% dintre alegători au fost prezenți , dar cu o valoare
apropiată de cea a primelor alegeri europarlamentare derulate în 2004 .

Fig. 2 – Prezența la vot la nivelul Uniunii Europene în anul 2014

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

64

Nr.crt. ANUL TOTAL URBAN RURAL
1. 2007 29,12 % 24,95 % 34,89 %
2. 2009 27,21 % 20,40 % 36,56 %
3. 2014 32,16 % 28,69 % 36,88 %
Fig. 3 – Prezența la vot pe medii în cele trei cicluri electorale
Analizând prezența la vot la cele trei tururi de scrutin organizate în România pentru
Parlamentul European, se observă un dezinteres major pentru temele europene. Deși prezența
la vot se înscrie în liniile generale ale scrutinurilor organizate în România, existența mai
multor consultări la urne în anii respectivi, nu a contribuit la o creștere a participării populației,
ci din contră, au determinat scăderea participării la urne. Populația din mediul rural participă în
mod constant în număr mai m are la vot, deși temele europene prezintă interes mai mult pentru
mediile instruite din urban. Cele mai mici rate de participare la vot se înregistrează tocmai în
rândurile persoanelor cu educație ridicată (cel puțin studii universitare) , cu vârste cuprins e
între 30 și 40 de ani , care locuiesc în mediul urban, adică exact acea parte a populației care ar
putea vota cunoscând problematica pusă în discuție în cadrul dezbaterilor electorale.

Fig. 4 – Prezența la vot în 2014 pe județe19

19 Datele prelucrate sunt cele furnizate în comunicatul BEC din 29.05.2014 privind prezenț a la urne.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

65

Cele mai ridicate prez ențe la vot s -au înregistrat în județele din sudul țării: Olt
(46,61%), Teleorman (42,15%), Ilfov ( 42,42%) și Mehedinți (41,74%). Prezențe peste medie
s-au înregistrat în 23 de județe, iar cea mai redusă prezență la vot a fost în județele Ialomița
(26,72%) și Maramureș (25,23%). Județele Harghita și Covasna, unde, în cele mai multe
cazuri, s -au înregistrat cele mai ridicate prezențe la vot, s -au înscris de această dată în linia
generală, având valori apropiate de medie (Harghita – 35,12%) și mult sub medie (Covasna –
29,58%).

Fig. 5 – Prezența la vot în mediul rural – 2014

Cele mai mari rate de participare la vot în mediul rural20 s-au înregistrat în județele din
sudul, sud -vestul, vestul și centrul României, iar cele mai reduse în județele din nord -estul și
sud-estul României. Participări peste medie s -au înregistrat în 29 de județe, dintre care, cele
mai ridicate rate de participare au fost în județele Olt (55,66%, cu 11 procente mai mult decât
media națională), Hunedoara (50,18%) și Dolj (49,65%). Cele m ai scăzute prezențe s -au
înregistrat în Vaslui (26,72%), Mehedinți (27,90%), Iași (27,94%).

20 Pentru realizarea hărților și analizei statistice au fost utilizare date furnizate de BEC în cadrul comunicatului de
presă de la ora 22:30 din data de 25 mai 2014.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

66

În cazul mediului urban, cele mai mari rate de participare s -au înregistrat în județele
Ilfov (46,23%), Giurgiu (34,82%), Olt ( 34,68% ), Alba (34,28%) și Prahova (34 ,24%). Cea mai
redusă prezență la vot s -a înregistrat în județele Maramureș (23,65%), Sălaj (23,8%), Bihor
(24,34%), Vaslui (24,51%) și Caraș -Severin (25,6%).

Fig. 6 – Prezența la vot în mediul urban – 2014

Fig. 7 – Prezența la vot – 25 mai 2014

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

67

La nivel general , se observă în continuare o prezență mai ridicată la vot în mediul rural,
dar pentru prima dată, ponderea celor două medii, urban și rural, tind să devină foarte
apropiate. Cea mai mare diferență între mediul urban și cel rural se înregistre ază în județele
Bihor, Sălaj și Caraș – Severin. Analizând prezența la vot la nivel de regiuni, cea mai mare
prezență s -a înregistrat în regiunea Sud -Vest, iar cea mai redusă în regiunea Vest.

Fig. 8 – Ponderea p rezenț ei la vot pe regiuni – 25 mai 2014

După alegerile din 2014, cinci formațiuni politice și un candidat independent au depășit pragul
electoral de 5% astfel încât au primit mandate de europarlamentari: Alianța Electorală PSD –
UNDPR – PC, PNL, UDMR, PMP și Mircea Diaconu.
Alianț a Electorală P SD – UNPR – PC a câștigat alegerile din 2014 cu 37,60% dintre
voturi la nivelul țării și a obținut peste 50% din voturile populației în județele Olt, Dolj,
Giurgiu, Mehedinți și Dâmbovița, județe din Oltenia și Muntenia, în timp ce scorurile cele mai
redus e au fost înregistrate (respectând tradiția alegerilor anterioare) în județele Covasna și
Harghita.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

68

Partidul Național Liberal a obținut la nivelul țării 15% din voturi și peste 30 % dintre
voturile alegătorilor într -un singur județ, Călărași (34,93%), în c are a obținut de altfel și locul
I. Următoarele județe au fost situate la mare distanță: Ilfov (29,46%), Tulcea (22,84%) și
Buzău (22,39%). În șase unități administrativ – teritoriale, PNL a obținut scoruri mai mici de
10%: Harghita, Covasna, Satu Mare, D olj, Suceava și București.
Partidul Democrat Liberal a obținut 12,23% dintre voturi la nivelul Romțniei și a
câștigat locul I într -un singur județ, Alba cu un scor de 27,60%, la o diferență infimă în fața
Alianț ei Electorale PSD – UNPR – PC, care în județ ul Alba a obținut 27,54%. În alte două
județe, PDL a obținut peste 20% dintre voturile alegătorilor: în Arad (24,74%) și în Suceava
(23,06%). În 15 județe, PDL a înregistrat voturile a mai puțin de 10% dintre alegători, evident
cele mai reduse procentaje f iind obținute în județele Covasna și Harghita (sub 5%).
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România își conservă bazinul electoral
tradițional câștigând în județele Harghita și Covasna cu 87,21%, respectiv 76,11%. La nivelul
țării, UDMR a obținut 6,29% din tre voturile valabil exprimate. Scoruri importante sunt
înregistrate și în alte județe în care ponderea populației de origine maghiară este ridicată:
Mureș (40,25%), Satu Mare (35,34%), Sălaj (27,43%) și Bihor (21,58%). Procente peste 1% s –
au obținut doar în județele regiunilor Vest, Centru și Nord -Vest, în restul țării numărul
voturilor fiind nesemnificativ.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

69

Fig. 9 – Ponderea voturilor acordate Alianței Electorale PSD – UNPR – PC (2014 )

Fig. 10 – Ponderea voturilor acordate PNL ( 2014 )

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

70

Fig. 11 – Ponderea voturilor acordate PDL ( 2014 )

Fig. 12 – Ponderea voturilor acordate UDMR ( 2014 )

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

71

Fig. 13 – Ponderea voturilor acordate PMP ( 2014 )

Fig. 14 – Ponderea voturilor acordate candidatului independent Mircea Diaconu (2014)

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

72

Partidul Mișcarea Popula ră, proaspăt înființat o obținut la nivel general 6,21% dintre
voturile valabil exprimate, adjudecându -și două mandate de europarlamentar. Cele mai multe
voturi au fost obținute în municipiul București – 13,78%, în județul Constanța – 11,18% și în
județul Neamț, 9,32%. În 16 județe, PMP nu a atins pragul electoral de 5%.
Surpriza alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 a fost candidatul
independent, Mircea Diaconu. Intrat pe ultima sută de metri în competiție, după ce anterior
demisionase din Partid ul Național Liberal în urma deciziei de incompatibilitate. În total,
6,81% din totalul voturilor valabil exprimate au revenit candidatului independent, care a
obținut astfel, prin vot direct, un mandat de parlamentar european. Cele mai multe voturi le -a
obținut în municipiul București (15,91%) și în județele Argeș (9,99%), Brașov (9,79%),
Constanța (9,54%) și Brăila (8,24%). În total, candidatul independent a depășit pragul
electoral minim de 5% în 29 dintre județele României.

Fig. 15 – Repartiția loculu i I pe partide și județe (2014)

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

73

Alianța electorală PSD – UNPR – PC este câștigătorul detașat al alegerilor
europarlamentare 2014, adjudecând un număr de 38 de județe. Singurele județe în care nu a
ocupat locul I sunt Covasna și Harghita, unde a câștigat UDMR -ul, Călărași, unde locul I a
fost ocupat de PNL și Alba, unde locul I a revenit PDL -ului. În urma repartiției mandatelor s –
au înregistrat următoarele rezultate: Alianța PSD – UNPR – PC = 16 mandate, PNL = 6
mandate, PDL = 5 mandate, UDMR = 2 mandate, PMP = 2 mandate, Mircea Diaconu = 1
mandat.

*

Rezultatele referendumului din Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu
privire la ieșirea din Uniunea Europeană, modifică în mod substanțial perspectivele alegerilor
pentru Parlamentul Europ ean din anul 2019. Referendumul din 23 iunie 2016 a deschis o
adevărată cutie a Pandorei, mulți analiști politici anunțând sfârșitul iminent al Uniunii
Europene. După ce s -a mai domolit emoția suscitată de rezultatele „Brexit -ului”, parlamentarii
europeni și toți oficialii europeni , dar și la nivelul fiecărui stat membru, au început să își pună
întrebări cu privire la drumul Uniunii Europene în viitor.
Ieșirea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar se va întinde pe o perioadă de 2 -3
ani, perioadă suficientă pentru a termina acest ciclu electoral. Dar așa cum însuși președintele
Comisiei Europene, Jean -Claude Junker, îi spunea pe un ton ironic lui Nigel Farage, unul din
artizanii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, «ce mai caută în Parlame ntul
European»? Se impune organizarea unor alegeri anticipate pentru Parlamentul European sau
actualii parlamentari britanici ar trebui să își ducă mandatul până la final? Numărul de
parlamentari va respecta în continuare Tratatul de la Nisa care stabileșt e că parlamentul are un
număr de 751 de membri sau se va reduce numărul de parlamentari? Un lucru este cert,
numărul de mandate alocat fiecărui stat membru va suferi modificări semnificative.
Distanța psihologică dintre cetățeanul de rând și instituțiile e uropene a avut ca rezultat
prima „înfrângere” a Uniunii Europene. Ieșirea Marii Britanii din construcția europeană va
determina o regândire a politicilor comunitare și o apropiere față de cetățeanul european
obișnuit. Deja au apărut voci care solicită aleg erea președintelui Comisiei Europene prin vot
direct, dar și o reducere a numărului de comisari europeni în vederea eficientizării activității

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

74

Uniunii Europene. Singurul mod în care cetățenii europeni participă în prezent la viața
comunității europene este alegerea membrilor Parlamentului European. Este un lucru general
recunoscut, faptul că, puțini dintre alegători au o legătură mai mult sau mai puțin directă cu
euro-parlamentarul desemnat de ei, iar numărul celor care cunosc activitatea acestora este și
mai mic.
Votul pentru Parlamentul European, cel puțin la nivelul României, se face sub imperiul
votului acordat unui partid. Personalitățile care urmează să reprezinte populația în acest for
decizional, influențează votul într -o mică măsură. Se votează pent ru partid, iar variațiile de la
un ciclu electoral la altul sunt puțin importante. În România lupta pentru mandate se duce între
aceleași 3 -4 formațiuni politice consacrate, iar candidații independenți câștigă în urma unei
notorietăți personale.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

75

Partea a II -a

Geografie electorală
sau
Despre dezvoltarea abilităților de viață în
contextul dezvoltării durabile

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

76

Capitolul I
Delimitări terminologice:
curriculumul național și abilitatea de viață

Ultimii douăzeci și șase de ani au fost marcați de o continuă reformă a sistemului de
învățământ din România. Fiecare nou ministru a venit cu propria reformă, reformă care a
plecat de la cel mai simplu și vizibil aspect, denumirea ministerului (pe parcursul un ui singur
an școlar s -a modificat numele ministerului de trei ori!), până la aspecte profunde, care țin de
însăși esența sistemului educațional, finalitățile educației. Lipsa de predictibilitate și de
coerență a avut ca efect scăderea eficienței și eficaci tății actului educațional, concretizat e în
rata de promovare a examenului de bacalaureat. Ca orice analiză „profundă” a eșecului școlar,
și analiz a rezultatelor slabe ale examenului de bacalaureat, nu vizează decât un anumit
segment al sistemului de educaț ie, ciclul secundar. Cauzele sunt însă mult mai profunde, iar
măsurile preventive (despre care nu se vorbește niciodată) și cele remediale (despre care se
face mare caz) ar trebui să se aplice în principal în primii ani de școală, anii de formare ai
adoles centului care va susține peste ani examenul național de bacalaureat.
Însă până la o politică educațională logică, unitară și mai ales bine documentată și
fundamentată, fiecare cadru didactic încearcă să atingă aceste finalități ale educației în propriul
ritm și după propriile posibilități. Un astfel de demers a fost și este și acest opțional de
Geograf ie electorală sau Dezvoltarea abilităților de viață în contextul dezvoltării durabile .

*

1.1. Curriculumul și rolul său reglator

Curriculumul face parte di n viața cotidiană a cadrului didactic, chiar dacă profesorul și
mai ales elevul nu sunt conștienți de existența acestuia sau de modul în care curriculumul
național reglează raporturile în cadrul sistemului de învățământ . De la modul în care sunt
proiectate activitățile didactice și până la modul în care sunt calculate normele didactice, totul

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

77

este reglat de curriculum. Orice activitate derulată în unitățile școlare trebuie să se supună
rigorilor, cerințelor și linii lor generale trasate de curriculumul națio nal.
Legea Educației Naționale, legea nr. 1/2011 are un întreg capitol (capitolul IV) în care
este reglementat curriculumul. Astfel, conform articolului 64, alineat 2, „Curriculumul
național reprezintă ansamblul coerent al planurilor -cadru de învățământ și al programelor
școlare din învățământul preuniversitar.”
Dar, care este originea acestui cuvânt și care sunt ariile pe care le acoperă? În limba
română, noțiunea de curriculum a ajuns pe filieră anglo -saxonă. Cuvânt de origine latină,
curriculum, -i este un substantiv neutru care avea inițial sensul de alergare, cursă, dar și curs
sau interval de timp. Sensul curriculumului în limba română nu s -a îndepărtat foarte mult de
origine, dacă se ia în considerare faptul că finalitățile educației, concretizate în conținuturi,
sunt parcurse uneori „alergând” pentru a atinge limitele programei, într -o perioadă limitată de
timp, în cadru l organizat al unui curs.
Constantin Cucoș în cursul său de Pedagogie , reține două sensuri pentru noțiunea de
curriculum: „un sens r estrâns – curriculumul ar desemna însuși conținutul învățământului – și
un sens larg – acesta se referă la întregul program al acțiunilor educative, cu toate
componentele și interacțiunile dintre ele” (Constantin Cucoș, Pegadogie, ed. a II -a, 2006, pg.
182). În cursul de Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice ,
Carmen Crețu , autoarea capitolului referitor la curriculum, oferă următoarea definiție
„Curriculumul reprezintă întreaga experiență de învățare – formare propusă de școală prin
activități școlare și extra -școlare. Această experiență se realizează prin ansamblul funcțional al
componentelor și tipurilor curriculare proiectate și aplicate în interdependență”. (Constantin
Cucoș, coordonator , Psihopedagogie pentru examenele de de finitivare și grade didactice ,
2005, pg. 105 ).
Curriculumul național cuprinde disciplinele din trunchiul comun sau curriculumul
nucleu (cca 70% din numărul total de ore al unei clase de liceu) și curriculumul la decizia
școlii. Articolul 65, alineatele 5 ș i 6 definesc și reglementează statutul curriculumului la
decizia școlii: „(5) Curriculumul la decizia școlii se constituie atât din pachete disciplinare
opționale ofertate la nivel național, regional și local, cât și din pachete disciplinare opționale
ofertate la nivelul unității de învățământ. Consiliul de administrație al unității de învățământ,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

78

în urma consultării elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul
la decizia școlii. (6) Programele școlare pentru disciplinele/ domeniile de studiu, respectiv
modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul unităților de învățământ, cu
consultarea consiliului profesoral, consiliului consultativ al elevilor, structurii asociative a
părinților, precum și a reprezentanților c omunității locale și, după caz, a operatorilor
economici cu care unitatea de învățământ are relații pentru pregătirea practică a elevilor.
Programele școlare sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ. ”
Înainte însă de a ajunge l a conținuturile curriculumu lui se impun o serie de delimitări
terminologice. La nivel conceptual sunt identificate mai multe tipuri de curriculum, în funcție
de mai multe criterii : curriculum nucleu , core-curriculum , curriculum specializat sau de profil,
curriculum subliminal sau ascuns, curriculum informal, curriculum recomandat, curriculum
scris, curriculum predat, curriculum învățat (realizat), curriculum suport, curriculum testat,
curriculum general, curriculum zonal, curriculum exclus (cf. Constantin Cucoș, Pedagogie,
2005). Din această „abundență” de tipuri de curriculum, cele mai des întâlnite în practică , s-au
mai corect spus, cele mai conștientizate, sunt curriculumul nucleu și curriculumul la decizia
școlii.
Curriculumul nucleu sau core -curriculum ul cuprinde ansamblul disciplinelor care sunt
predate în toate unitățile școlare din țară. Aceste discipline sunt asimilate cel mai adesea
disciplinelor de „cultură generală”, deși nu este cea mai corectă asociație, întrucât aceeași
disciplină nu are aloca te același număr de ore la specializări și profiluri diferite, conținuturile
și informațiile care formează „cultura generală” nefiind uniforme și general aplicate –
exemplul biologiei, care în liceele tehnologice se studiază doar în ciclul inferior. Acest
curriculum nucleu prevede un număr minimal de ore care treb uie alocate fiecărei discipline și
suprapuse trunchiului comun, care ar trebui să ofere un bagaj informațional minimal și comun
tuturor absolvenților. Din cadrul acestor discipline „comune” tuturor elevilor sunt selectate și
disciplinele la care se susține examenul național de bacalaureat.
Curriculumul nucleu este conc retizat într -o serie de documente reglatoare care
normează și potențează activitatea instituțiilor școlare. Este vorba despre planur ile de
învățământ sau planurile cadru, documentele care stabilesc numărul minimal, respectiv cel
maximal de ore pentru fiecare disciplină de studiu și pentru fiecare profil în parte. Acestor

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

79

planuri li se adaugă programele școlare, documente cu caracter ob ligatoriu, care stabilesc
competențele și conținuturile care trebuie parcurse. În completarea acestor documente de
maximă importanță vin manualele școlare, curriculum suport (care cuprinde totalitatea
materialelor didactice care fac posibil procesul instru ctiv – educativ), precum și standardele de
perfomanță, practic acele criterii care fac posibilă acordarea de note.
Curriculumul la decizia școlii , așa cum îi spune și numele, cuprinde discipline le sau
pachete le de discipline specifice fiecărei școli în par te. Aceste discipline sunt gândite,
elaborate și aplicate în funcție de particularitățile unității școlare care le propune. În cazul
disciplinelor incluse în acest tip de curriculum , acestea sunt rezultatul aplicării unor
chestionare în școală și în afara acesteia. Realizarea oferte lor educaționale concretizate în
curriculumul la decizia școlii, cade în sarcina Comisiei pentru Curriculum compusă din
responsabilii comisiilor met odice din școală, în colaborare cu membrii Comisiei pentru
Evaluarea și Asigurar ea Calității. Disciplinele din aceste pachete trebuie să armonizeze
interesele educabililor și părinților acestora cu nevoile de formare ale comunității locale și ale
agenților economici.
Legislația care reglementează statutul disciplinelor care fac parte din curriculumul la
decizia școlii este foarte stufoasă , contradictorie, restrictivă și din păcate neactualizată – nu
mai există documente specifice după anul publicării Legii nr. 1 / 2011, legea educației
naționale, cu excepția planurilor cadru . Dacă lucr urile sunt destul de clare în cazul
învățământului primar și gimnazial m unde liberatea de alegere a pachetelor de opționale este
mai mare , în cazul învățământului secundar și mai ales în cazul învăță mântului tehnic ,
aplicarea curriculumului la decizia școl ii este foarte complicată.
Curriculumul la decizia școlii poate fi orientat în trei direcții: curriculum nucleu
aprofundat, curriculum extins și curriculum elaborat în școală.
Curriculumul nucleu aprofundat și curriculumul extins sunt suprapuse curriculu mului
dezvoltat din planurile cadru și cuprinde un număr de ore în plus, care pot fi folosite pentru a
„aprofunda” noțiunile din programa școlară obligatorie prin noi activități și experiențe de
învățare. În cadrul curriculumului nucleu sunt incluse discip linele din trunchiul comun, dar
care beneficiază de un număr maximal de ore și se bazează exlusiv pe programa obligatorie.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

80

Curriculumul extins curprinde conținuturi din programa obligatorie, marcate cu
asterisc , adică întreaga programă școlară, și care su nt adaptate unui anumit tip de specializare .
În cazul geografiei studiate în clasa a XII -a, există, conform programei21, un capitol numit
Elemente de geografie socială și culturală a Europei și României, capitol studiat de elevii
claselor cu specializarea ș tiințe sociale, filiera teoretică, profil umanist. Acest capitol este
parcurs în urma faptului că prin planul cadru aferent aceste specializări, disciplina geografie
are prevăzută 1 h / săptămână în trunchiul comun și 1 h / săptămână în curriculumul dezvol tat.
La clasele de liceu tehnologic, domeniul servicii și administrație, capitolul specific numit
Elemente de geografie a serviciilor și administrație în Europa și în România, este inclus în
trunchiul comun (conform planului cadru geografia este studiată 2 h/ săptămână – vezi anexa
4). În acest mod, nu se poate discuta despre unitate și uniformitate în sistemul de învățământ.
Curriculumul dezvoltat sau curriculumul extins oferă totuși elevilor posibilitatea să diversifice
noțiunile și competențele pe care le dobândesc.
Curriculumul elaborat în școală este acel tip de curriculum care reflectă cel mai bine
particularitățile geografice și economice ale unei regiuni. Disciplinele incluse în acest tip de
curriculum au statut de opțional, iar conținuturile și com petențele dobândite în urma
parcurgerii acestor discipline nu sunt supuse unui sistem de evaluare la nivel național întrucât
ele nu sunt unitare sau comune întregului sistem de învățământ.
În cazul liceelor tehnologice, curriculumul elaborat în școală se suprapune culturii de
specialitate . În urma consultărilor dintre partenerii educaționali (școală – familie – comunitatea
locală) ar trebui să apară pachete de discipline opționale corespunzătoare curriculumului în
dezvoltare locală : în cazul aceleiași spe cializări la unități școlare diferite, elevii studiază
aceeași disciplină. Doar că aceste pachete sunt în majoritatea cazurilor aprobate de minister și
luate ca atare de către unitățile școlare, opțiunea elevilor intervenind în alegerea unuia sau
altuia di ntre pachetele deja gândite și aplicate… la nivel național. Această abordare vine în
conflict direct cu însăși noțiunea de curriculum elaborat în școală întrucât prin anexa nr. 1 la
OMED C nr. 3172 din 30.01.2006 (anexa 5) este stabilită și disciplina „o pțională”pe care elevii

21 Anexa 2 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5959 / 22.12.2006.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

81

specializării tehnician în hotelărie, clasa a XII -a, o studiază în curriculumul în dezvoltare
locală. Situația este similară tuturor specializărilor din liceele tehnologice.
Finalitatea învățământului tehnic secundar rămâne examenu l național de bacalaureat
care este compus din discipline din curriculumul nucleu. Disciplinele la care absolvenții unui
liceu tehnologic pot susține examenul de bacalaureat (probele scrise) – cazul specializării
servicii, cuprind cca 30 % din numărul tota l de ore pe care un elev de clasa a XII -a le parcurge
într-un an școlar. În cazul elevilor de la specializarea servicii, ponderea orelor dedicate
disciplinelor la care susține examenul de bacalaureat scade la 25 % dacă elevii optează pentru
disciplina biol ogie, pe care nu o mai studiază în ciclul superior al liceului.
În cazul liceelor tehnologice, existența unor discipline opționale în ariile curriculare
aferente disciplinelor la care se poate susține examenul de bacalaureat ar fi bine -venite, dar
legisla ția în vigoare nu permite decât pachete de opționale specifice culturii de specialitate.

1.2.Abilitatea de viață și învățământul românesc

Reforma sistemului educațional românesc a însemnat și introducerea unor concepte,
noțiuni și paradigme noi, necesare, cu implicații profunde, dar generatoare de discuții la nivel
teoretic și practic. Întregul sistem a fost reorganizat în jurul sintagmei „a învăța să înveți”.
Accentul nu mai cade acum pe volumul de informație, ci pe modul în care educabilul reușește
să utili zeze informația, pornind de la modul în care o poate dobândi și terminând cu aplicarea
acesteia în contexte noi. În practică, „a învăța să înveți” a determinat transformarea
obiectivelor în competențe. Inițial, această transformare s -a produs în ciclul lic eal, pentru ca
apoi să coboare spre ciclul gimnazial și primar.
Competențele au însoțit de noile educații și s-ar putea spune chiar că apariția și
necesitatea implementării competențelor a fost o consecință a acestora. Dezvoltarea societății
actuale, „boo m-ul” informațional la care este supusă contemporaneitatea, vitez a cu care
lucrurile se schimbă, au necesitat și o modificare a abordării finalităților educației. Astăzi este
necesar ca elevii să aibă cunoștințe venite din sfera educați ei pentru pace, a educați ei pentr u
cetățenie și participare activă, a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă, a educației
pentru comunicare și mass -media și lista poate continua. Științele „clasice” fundamentează

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

82

parcursul educațional al viitorului adult. În contextul în care lumea actuală are alte necesități,
apare și nevoia de a oferi personalității în formare a elevului alte repere și o viziune exhaustivă
asupra mediului în care trăiește și se dezvoltă. Viitorul adult trebuie să conștientizeze nu doar
că este o parte integrantă a lumii, ci și că acțiunile lui prezente și viitoare pot / influențează
lumea în care trăie ște. Aici intervin competențele care sunt o sumă de cunoștințe, deprinderi,
abilități, care încep să se formeze în școală și se desăvârșesc după terminar ea educației
formale.
La nivel național, Ministerul educației a aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 3960/3.05.2012
programa pentru disciplina Dezvoltarea abilităților de viață, un opțional încadrat în
curriculumul la decizia școlii pentru clasele V – VIII. Prog rama definește astfel abilitatea de
viață: un „set de cunoștințe, comportamente, atitudini și performanțe necesare unei vieți de
calitate în orice context psihosocial”. Prin urmare există interes, chiar în cadrul formal și
organizat al școli i, pentru a dez volta abilități de viață la elevi. Doar că acest interes rămâne la
latitudinea fiecărei instituții de învâțământ în parte , iar pentru moment nu este aplicabilă
organizat decât în cadrul unui opțional. Cu toate acestea , școala tradițională ajută elevii să î și
formeze abilități de viață în cadrul activități lor extra -școlare pe care le derulează , chiar dacă
proiectarea activităților se face în parametrii unei proiectări obișnuite, fără a conștientiza
întotdeauna impactul extraordinar pe care îl au aceste activ ități asupra elevilor.
Abilitățile de viață în curriculumul nucleu iau forma competențelor -cheie și a valorilor
și atitudinilor din programele disciplinelor „clasice”. Aici apare însă o nouă discuție, purtată
atât în mediul academic al teoreticienilor ped oagogiei, cât și în rândul practicienilor: obiective
sau competențe?
Idealul educațional al unei societăți la un moment dat al evoluției sale istorice este
concretizat de obiectivele educației, care sunt „ipostaza cea mai «concretă» a finalităților și
desemnează tipul de schimbări pe care procesul de învățământ sau cel din alt sistemt educativ
îl așteaptă și/sau îl realizează. Întotdeauna, obiectivele educaționale se referă la achizițiile de
încorporat, redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, măsurabile și exprimabile.
(…) obiectivele educaționale au în vedere achiziții concrete, detectabile, observabile în mod
direct.” (Constantin Cucoș, 2005, pg. 191). Dacă o lecție, o unitate de învățare sau chiar o
programă școlară ar trebui să fie în co ncordanță cu această definiție, toate obiectivele ar deveni

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

83

SMART ( Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și încadrate în Timp), așa cum sunt
mai degrabă concepute obiectivele proiectelor manageriale (în esență proiectul unei lecții este
asimilabil u nui proiect managerial al conținutului, al resurselor umane și materiale implicate în
procesul instructiv -educativ). Reformele curriculare au impus schimbarea obiectivelor în
competențe. Modificarea acestora a apărut din dorința armonizării legislației rom ânești cu cea
europeană. „Competențele reprezintă ansambluri structurate de cunoștințe și deprinderi
dobândite prin învățare; acestea apar ca structuri operante cu ajutorul cărora se pot identifica și
rezolva, în contexte diverse, probleme caracteristice u nui anumit domeniu”. (Constantin
Cucoș, 2005, pg. 202). Plecând de la aceste două definiții, în practica proiectării curriculare,
ideal ar fi ca la nivel de macro -proiectare (proiectarea anuală a activității și la nivelul unei
unități de învățare) să se ap lice competențele, generale și specifice, dar la nivel de
microproiectare (realizarea planificată a unei lecții) să se aplice obiectivele, mult mai concrete
și mai ușor de cuantificat.
În conformitate cu directiva europeană 2006/962/EC privind competențele cheie pentru
învățarea pe tot parcursul vieții, acestea sunt:
 Comunicare în limba maternă
 Comunicare în limbi străine
 Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii
 A învăța să înveți
 Competențe sociale și competențe civice
 Spirit de inițiativă și antreprenoriat
 Sensibilizare și exprimare culturală.
Sistemul educațional românesc oferă posibilitatea dezvoltării primelor trei seturi de
competențe în mediu organizat, programele școlare asigurând , teoretic însă, formarea tuturor
acestor c ompetențe cheie. În realitate, practica pedagogică este focusată pe achiziții, care
răspund în sine mult mai bine unor obiective, decât competențelor care presupun utilizarea
informațiilor, deprinderilor și abilităților în contexte noi. Ultimele patru setu ri de competențe –
cheie se pliază mai bine dezvoltării abilităților de viață, întrucât sunt competențe care spre

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

84

deosebire de primele nu pot fi certificate de o diplomă, ci sunt certificate de rezultatele
obținute în viața cotidiană.
Abilitatea de viață in clude în egală măsură abilitatea de a învăța să înveți, abilitatea de
a socializa și relaționa cu ceilalți, abilitatea de a te implica civic în viața comunității locale în
care trăiești, abilitatea de a iniția proiecte, abilitatea de a identifica oportunit ăți din punct de
vedere antreprenorial și multe alte abilități, care într -un final au un singur scop: de a face viața
mai ușoară.
Abilitățile de viață acoperă un segment pe care sistemul de masă îl accentuează mai
puțin: cel al dezvoltării personale a ele vilor. Sistemul de învățământ național asigură limitele
generale în care se formează un elev și se axează pe informații care asigură dezvoltarea
profesională a viitorului adult. Personalitatea sa însă, se formează în perioada care din punct de
vedere crono logic corespunde etapei școlarizării . Din acest motiv, școala trebuie să asigure o
dezvoltare armonioasă a viitorului adult, permițându -i să exploreze și să dezvolte domeniul
personalității proprii în funcție de temperament, de abilități, de predispoziții, să își amelioreze
competențele și să își formeze altele noi în funcție de interese pe care le are .
Abilitățile de viață sunt în strânsă legătură cu noile educații și cu noua viziune despre
sistemul educațional, specific ă secolului XXI. Scopul lor este de a facilita inserția educabililor
în viața cotidiană, de a le ușura tranziția de la școală la locul de muncă, de la locul de muncă la
viața personală. Conceptul de educație în sine înseamnă dezvoltare durabilă.
Dezvoltarea durabilă a fost o noțiune, în sens ul său inițial, aplicabilă doar științelor
pământului și mai exact a fost folosită doar în legătură cu ecologia și geografia mediului. O
definiție „profană” ar spune că dezvoltarea durabilă este un concept care se referă la
dezvoltarea societății actuale a sigurând conservarea resurselor prezente pentru a putea fi
utilizate de către generațiile viitoare.
Acest concept, „filosofic”, așa cum este identificat el în manualul de geografie pentru
clasa a XI -a, publicat în anul 2003, este studiat în ciclul superior al liceului, când elevii au,
teoretic, capacitatea și competența de a sintetiza și analiza informațiile. Cu toate acestea,
practica pedagogică demonstrează că studiul acestui concept doar la nivel teoretic nu asigră
asimilarea lui corectă. Dezvoltarea dur abilă este prezentă în activitatea cotidiană, dar puțini
sunt acei elevi care conștientizează acest fapt.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

85

Formarea abilităților de viață are ca efect educarea populației în spiritul dezvoltării
durabile. Întreaga funcționare a societății contemporane este coordonată de o paradigmă care
se aplică oricărui domeniu de activitate: reducerea costurilor cu maximizarea efectelor. Dacă
acest concept era inițial aplicat doar în economie, astăzi el apare în toate domeniile, inclusiv în
gestionarea resurselor, managem entul mediului sau al clasei de elevi. Pentru a face posibilă
funcționarea societății în conformitate cu această paradigmă, atât elevii, cât și profesorii
trebuie să își formeze aceste abilități de viață și să conștientizeze faptul că orice acțiune
întrepr ind ei în prezent, va avea repercusiuni în viitor.
Întrebați fiind ce înseamnă dezvoltarea durabilă pentru ei, elevii claselor a XI -a și a
XII-a au răspuns în proporție de cca 80%, să protejezi mediul. Conexiunea cu ecologia și
protecția mediul vine din mu ltitudinea de activități de profil derulate în școală, dar și de
societatea civilă. În realitate , așa cum s -a precizat anterior, acest concept se aplică la scară
largă întregii societăți. Elevii și nu doar ei, trebuie conștientizați că ansamblul acțiunilor
întreprinse de ei se înscriu în sfera dezvoltării durabile , iar acest lucru presupune formarea și
dezvoltarea la elevi a unor abilități de viață care să le fie utile în contextul globalizări specific
societății secolului XXI.
Întrucât abilitățile de viaț ă se formează mai ușor într -un cadru informal sau non –
formal, opționalele oferă cadrul necesar dezvoltării acestor abilități. Elevii de orice vârstă
învață mult mai ușor atunci când cadrul formal, restrictiv al școlii dispare. Cu toate acestea,
dispariția obligativității impuse de note și evaluări, nu înseamnă și dispariția unor norme, a
unei organizări care să asigure formarea abilităților de viață astfel încât elevii să se poată folosi
de acestea în viața de zi cu zi.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

86

Capitolul II

Opționalul de cultură generală în liceele tehnologice

Liceele tehnologice, așa cum le spune și numele sunt orientate către formarea unei
culturi de specialitate, care implică prezența în oferta educațională a unor discipline de
specialitate în proporție de cca 30% d in totalul disciplinelor studiate. Aceste discipline au
statut de discipline opționale, elevii având posibilitatea de alte între două sau mai multe
pachete de opționale. Aceste pachete sunt cel mai adesea aprobate la nivel național și asigură o
uniformizar e pentru clasele cu aceeași specializare din diferite colțuri ale țării. Prin aplicarea
acestui plan cadru unic la nivel național vine în contradicție directă cu definiția disciplinei
opționale, care este la libera alegere a elevului din oferta educațional ă a școlii. Elevul alege
liber într -adevăr, dar școala este obligată de cadrul legislativ să propună doar anumite
discipline spre studiu.

2.1. Statutul orei de geografie în liceele tehnologice

Geografia ca disciplină de studiu nu a avut niciodată un statut pr ivilegiat în ciuda
preferințelor clare exprimate de elevi. Geografia ca știință este poate una dintre cele mai ample
și în cea mai strânsă conexiune cu realitatea cotidiană. Multitudinea de informații pe care le
vehiculează, complexitatea temelor abordate, ar trebui să favorizeze alocarea unui număr mai
mare acestei discipline prin planurile cadru.
În prezent, în trunchiul comun, disciplina geografie beneficiază de două ore doar la
clasa a VIII -a și la clasa a XII -a, specializarea servicii, liceu, profil t ehnologic. În clasa a IX -a
școală profesională, geografia este studiată prin planul cadru 2h/săptămână . În realitate este
vorba tot despre 1h/săptămână întrucât în cele două semestre trebuie acoperită materia studiată
în clasele a IX -a și a X -a liceu. Chia r clasele considerate „de profil” cum sunt cele de la
specializarea științe sociale, au prevăzute în trunchiul comun doar 1h/săptămână, cea de a
doua fiind obținută în urma trecerii acesteia în curriculumul dezvoltat. Celealte specializări,

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

87

indiferent de filiera la care ne referim studiază geografia doar 1h/săptămână. Numărul mic de
ore alocat acestei discipline ridică probleme serioase în privința pregătirii pentru examenul de
bacalaureat. Există specializări, cum sunt cele sportive din cadrul filierei v ocaționale, care în
clasa a XII -a au alocate 1h/săptămână pentru a acoperi întreaga materie din programa pentru
examenul național de bacalaureat.
Conform OMECTS nr. 4800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor și a
programelor pentru examenul de bacala ureat 2011, ordin aflat încă în vigoare, elevii liceelor
tehnologice, profil tehnic pot susține examenul de bacalaureat la disciplina biologie, disciplină
care nu este studiată în ciclul superior al liceului, dar nu pot opta pentru una dintre disciplinele
studiate până în clasa a XII -a, istorie sau geografie. O problemă a liceelor tehnologice, profil
servicii, care pot opta pentru disciplina geografie (Europa – România – Uniunea Europeană.
Probleme fundamentale) este legată de numărul de ore alocat este de 2 h / săptămână în
trunchiul comun (Anexa 4).
Programa pentru clasa a XII -a publicată în anexa 2 la OMEC nr. 5959 / 22.12.2006
prevede pentru specializările tehnician în turism, tehnician în activități economice22 un capitol
în plus, Elemente de geografie a serviciilor și administrație în Europa și în România. În cazul
specializării Științe socialie, capitolul în plus este cel de Elemente de geografie socială și
culturală a Europei și a României. Elevii claselor de filologie nu „beneficiază” de un capitol
în plus, dar au „avantajul” unui număr mai mic de ore decât ceilalți colegi care pot susține
examenul de bacalaureat la disciplina geografie. Anexa 2 la OMECI nr. 3410 / 16.03.2009
prevede pentru disciplina geografie 1h/săptămână pentru clasele a XII -a, sp ecializarea
filologie (ore în trunchiul comun) și 2h/săptămână pentru clasele a XII -a, specializarea științe
sociale (1h/săptămână – trunchiul comun + 1h/săptămână – curriculum dezvoltat). Avantajul
liceelor teoretice este că pot include în pachetul de dis cipline opționale pentru clasa a XII -a
discipline cu profil geografic care să vină în sprijinul viitorilor absolvenți în vederea susținerii
examenului de bacalaureat. Astfel de opționale sunt Geomorfologie, Meterorologie,
climatologie și oceanologie sau Geopolitică. Pentru anul școlar 2015 -2016, ministerul a
aprobat programe pentru disciplinele (aferente ariei curriculare Om și societate) MIGRAȚIILE

22 Analiza din punct de vedere al aplicabilității părții teoretice a prezentei lucr ări se raportează la un colegiu
tehnologic, profil servicii, cu specializările tehnician în turism și tehnician în activități economice.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

88

CONTEMPORANE – secolele XX și XXI (vorbind cu și despre migranți), Instituțiile Uniunii
Europene.
Dar clasel e unde ar fi cea mai mare nevoie de un opțional geografic, clasele a XII -a din
liceele tehnologice și vocaționale sunt în imposibilitatea de a putea propune elevilor astfel de
discipline. În acest caz se pune problema fie armonizării ofertei educaționale c u interesele
reale a elevilor, fie schimbarea structurii examenului de bacalaureat.

3.3. Tipuri de opționale

Întocmirea unei oferte educaționale care să răspundă cu adevărat nevoilor de formare a
elevilor, părinților și comunității locale este extrem de dific ilă datorită ambiguităților
legislative, dar și varietății de tipuri de opțional, din care trebuie aleasă varianta optimă care să
corespundă profilului psihosocial al unității școlare. Dacă în cazul unităților de învățământ
primar și gimnazial, alegerea u nui pachet de discipline opționale este relativ facilă, în cazul
liceelor tehnologice, lucrurile sunt mult mai complicate.
Întocmirea și aplicarea opționalelor face obiectul reglementării mai multor documente
legislative. Din păcate, legislația specifică n u este armonizată, de multe ori existând prevederi
contradictorii și restrictive. În vederea realizării unui opțional trebuie avute în vedere mai
multe acte normatoare și reglatoare, de la documente cu caracter de informare și orientare,
până la planurile cadru.
Documentul principal care reglementează statutul disciplinelor opționale este Ordinul
ministrului educației nr. 3499 / 15.03.1999 cu privire la regimul disciplinelor opționale în
perspectiva aplicării noilor planuri cadru de învățământ, începând cu anul școlar 1999 – 2000.
Acest document face referire și la tipurile de opțional care pot fi implementate în școală.
Articolul 11 definește exact tipurile de opțional „ Pentru liceu, disciplinele/temele opțional e
cuprinse generic sub titulatura de curricul um la decizia școlii se pot alege din următoarele
categorii: opționalul derivat dintr -o disciplină studiată, reprezentând aprofundări ale
conținuturilor din programa școlară; opționalul ca teme sau capitole ale unei discipline care
nu sunt incluse ca atare în programa de trunchi comun (curriculum extins); opționalul ca
disciplină care apare în trunchiul comun la alte specializări (de exemplu Sociologie la

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

89

specialitatea Matematică – Informatică); opționalul ca altă disciplină decât cele menționate în
cadrul ariei (de pildă Astronomie sau Geologie, în cadrul ariei Matematică și Științe ale
naturii etc); opționalul ca temă integratoare pentru o anumită arie curriculară (de exemplu,
Terminologie științifică sau Strategii de comunicare în spațiul public etc); opționalul ca temă
integratoare pentru mai multe arii curriculare (de exemplu, Romantismul în literatură și arte;
Romantismul din perspectiva istoriei; Romantismul ca stil de viață). ”
O prevedere extrem de importantă ș i care limitează mult implementarea opționalelor în
liceele tehnologice este articolul 6 alineatul 1 din Ordinul nr. 3670 / 17.04.2001 cu privire la
aplicarea planurilor cadru de învățământ pentru liceu în anul școlar 2001 – 2002: „Orele din
Curriculum la decizia școlii se folosesc, î n primul rând, pentru disciplin ele din aria
curriculară corespunzătoare specializării . În oferta curricular ă a liceului, disciplinele
opțional vor fi grupate în pachete de opți onal, care corespund unor direc ții de formare în
acord cu obiectivele și cu planul managerial de dezvoltare a școlii. Prin fiecare pachet ofertat
la clasa a IX -a se vor preciza și disciplin ele propuse pentru anii următori. În acest fel, se
asigură un traseu educa țional coerent și elevul poate alege în cuno ștință de cauza ace l pachet
care corespunde aspira țiilor sale. ” În cea mai mare parte a liceelor tehnologice din țară, acest
articol este aplicat sub forma doar pentru disciplinele din aria corespunzătoare specializării.
Lipsa de imaginație, viziune și de ce să nu recunoaștem, dorința de a păstra „catedrele” face
imposibilă introducerea în oferta educațională a opționalelor de tipul Geografia Turismului la
specializarea Tehnician în activități de turism, Geografia Transporturilor pentru specializarea
Tehnician în activități de transport (în condițiile în care majoritatea absolvenților se angajează
ca șoferi profesioniști, formarea unei culturi în acest domeniu se impune) sau de ce nu,
Geografia Agriculturii pentru specializările din domeniul agricol.

3.4. Etapele elaborării unui opțional

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

90

3.4. Modalități de realizare a unui opțional cu profil geografic

4. Geografia electorală și d ezvoltarea abilităților de viață în contextul dezvoltării durabile
4.1. Model de opțional „Geografie electorală pentru clasele de liceu ”
4.2. Sugestii metodologice
BIBLIOGRAFIE

Partea I

1. Boamfă Ionel, Geografie electorală, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2013
2. Boamfă Ionel, Stan Ana -Elena, Parlamentul European, evoluție, structură politică, alegeri
europarlamentare, Editura Pim, Iași , 2008
3. Bussi Michel, Eléments de géographie électorale à travers l’exemple de la France et de
l’Ouest , Publications de l’Université de Rouen, 1998
4. Claval Paul, Principes de géographie sociale, Librairies Techniques, Paris, 1973
5. FÁBIÁN Gyula, Mihu Nicolae , Veress Emőd, Parlamentul european, Wolters Kluwer,
București, 2007
6. Gagatek, Wojciech (coord.) – The 2009 Elections to the European Parliament Country
Reports, European University Institute, Florence, Italy, 2010
7. Giugăl, Aurelian, Geografia electorală a Dobrogei postcomuniste 1992 – 2012, Editura
Fundației pentru Studii Europene, Cluj -Napoca, 2013
8. Guran-Nica, Liliana Geografie socială – note de curs , Editura Fundației România de
Mâine, București, 2009
9. Iațu Corneliu, Boamfă Ionel , Alupului Ciprian , Năstuță Sebastian , Atlasul electoral al
României, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iaș i, 2013
10. Teodorescu Gheorghe, Sisteme și comportamente electorale, Editura Fundației Axis, Iași,
2006
11. Ilinca Nicolae, Geografia României. Probleme fundamentale. Ghid metodologic , Editura
Paralela 45, Pitești, 2002.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

91

Partea a II -a

1. Bărgăoanu Petru; Mândruț O ctavian, Metodica predării georgafiei, Editura Didactică si
Pedagogică, București, 1979
2. Cucoș Constantin, Pedagogie, ed. a II -a, Editura Polirom, Iași, 2006
3. Cucoș Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și
grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005
4. Dulamă Maria, Strategii și tehnici didactice activizante cu aplicație în geografie , Editura
Clusium, Cluj -Napoca, 2002
5. Erdeli, George; Matei, Elena; Șerban, Cătălina, Geografie.Manual pentru clasa a XI -a,
Editura Niculescu, Buc urești, 2003
6. Ilinca Nicolae., Didactica geografiei , Editura Didactică si Pedagogică, București, 2008
7. Ilinca Nicolae (coautor), Elemente de didactică aplicată a geografiei , Ed. CD Press,
București, 2005
8. Mândruț Octavian, Ghidul profesorului pentru clasele I X-XII, Editura Corint, București,
2003.
9. Mândruț Octavian, Apostol G., Ghidul profesorului pentru clasele V -VIII, Editura Corint,
București, 2003.
10. Mândruț O., Geografia României. Ghidul profesorului , Editura Corint, București, 2000.
11. MEC, CNC, Ghid metodolog ic de aplicare a programei de geografie , clasele IV -VIII,
2001.
12. Oprea Crenguța -Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2009.
13. Sillamy Norbert, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București , 1996.
14. SNEE, Ghid de evaluare ș i examinare , Editura Prognosis, București, 2001.
15. SNEE, Ghid de evaluare la geografie , Editura Trithemus, București, 1998.
16. Suport de curs Abilități de viață în contextul dezvoltării durabile – Ciclul de dezvoltare al
abilităț ilor de viață , 2014, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

92

SURSE ON -LINE:

1. Eurostat : http://ec.europa.eu/eurostat
2. Intitutul Național de statistică și studii economice : http://www.insee.fr/fr/default.asp
3. Institutul Național de Statistică al României: www.insse.ro/cms/
4. The World Fact Book – CIA: https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/
5. http://europarlamentare.eu/legea -electorala/
6. http://europarlamentare.eu/
7. http://www.europarl.europa.eu/elections -2014/ro
8. http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en /20150201PVL00021/Previous –
elections
9. http://www.ab.gov.tr/files/ardb/evt/1_avrupa_birligi/1_1_tarihce/50_years_of_european_p
arliament_history.pdf
10. http://www.idea.int/news/new sletters/upload/Handout%20Cardiff.pdf
11. http://portal.edu.ro/index.php/articles/598?catid=153
12. http://drciuca.licee.edu.ro/uploads/Legislatie%20si%20metodologii/CDS%202011_2012_
0.pdf
13. https://books.google.ro/books?id=f0qMGbZoNNsC&pg=PA396&lpg=PA396&dq=G%C3
%A9ographie+%C3%A9lectorale+de+l%E2%80%99Ard%C3%A8che+sous+la+3e+R%C
3%A9publique,+Paris,+Colin,+1949&source=bl&ots=HuhUxl2kw&sig=NAw6QComxB1
e5KfrUNoXT4z3snk&hl=ro&sa=X#v=onepage&q=G%C3%A 9ographie%20%C3%A9lec
torale%20de%20l%E2%80%99Ard%C3%A8che%20sous%20la%203e%20R%C3%A9pu
blique%2C%20Paris%2C%20Colin%2C%201949&f=false
14. http://www.idea.int/vt/countryview.cfm?id=189
15. http://www.aceeeo.org/en
16. www.d -maps.com
17. http://eeshomepage.net/
18. http://ec.e uropa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_20.pdf
19. http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_30.pdf
20. http://www.roaep.ro/legislatie/wp -content/uploads/2013/03/Legea -33.pdf

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

93

21. http://www.europarl.europa.eu/pdf/elections_results/review.pdf
22. http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport%20alegeri%20PE%202009.pdf
23. file:///C:/Users/Ana/Downloads/Document%20poli tici%20curriculare.pdf
24. http://isj.gj.edu.ro/wp -content/uploads/2013/02/Ghid -CDS.pdf
25. http:/ /www.isjcta.ro/wp -content/uploads/2013/06/Anexa_OMECTS -nr-3960.pdf
26. http://www.ise.ro/wp -content/uploads/2015/04/Competente -cheie -europene.pdf
ANEXA 1
PRAGUL ELECTORAL MINIM LA NIVELUL
UNIUNII EUROPENE – 2014

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

94

Pragul electoral este stabilit de fiecare stat în parte, conform propriei legislații. Cea mai
scăzută valoare a pragului electoral este de 1,8% în Cipru . În Grecia, valoarea pragului
electoral este de 3 %, în alte două state este de 4 % (Austria și Suedia), iar într -un număr de 9
state, valoarea este stabilită la 5 % din totalul voturilor valabil exprimate (Cehia, Croația,
Franța, Lituania, Luxemburg, Polonia, România, Slovacia, Ungaria). Celelalte state nu au
stabilit un prag electoral minim pentru a obține un mandat în Parlamentul European.
ANE XA 2
VÂRSTA MINIMĂ A CANDIDAȚILOR
LA ALEGERILE PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

95

Vârsta minimă la care cetățenii pot candida în vederea obținerii unui mandat în
Parlamentul European variază între 18 și 25 de ani, în funcție de prevederile legii electorale
din fiecare stat membru. Majoritatea statelor europene le permit cetățenilor să candideze de la
vârsta de 18 ani împliniți, inclusiv în ziua votului (15 state). Alte nouă state imprun pragul de
21 de ani, ca vârstă minimă a candidaților. România este singur ul stat care stabilește vârsta
candidaților la 23 de ani, iar alte trei state (Cipru, Grecia și Italia) impun condiția de vârsta
minimă la 25 de ani.
ANEXA 3

PONDEREA PREZ ENȚEI LA VOT PE REGIUNI
NOIEMBRIE 2007

La nivelul regiunilor de dezvoltare ale R omâniei, nu apar diferențieri majore în privința
participării la vot. Astfel, pe primele locuri se află regiunea Centru (33,8%) . Regiunile Nord –

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

96

Est (31,18%), Sud -Vest (30,96%), Vest (31,48) și Nord -Vest (31,03%) au o prezență la vot
peste media țării. Regi unea Sud -Est are o prezență uș or peste media țării de 29,86%, ca și
regiunea Sud (29,54%). Cea mai redusă prezență la vot s -a înregistrat în regiunea București –
Ilfov, de doar 24,65%, mult sub media țării.

ANEXA 4
PLAN -CADRU DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI
FILIERA TEHNOLOGICĂ23

Calificările profesionale:

 Tehnician în turism  Coafor stilist
 Tehnician în activități de poștă  Tehnician în hotelărie
 Tehnician în activități economice  Tehnician în activități de comerț
 Tehnician în administra ție  Tehnician în gastronomie
 Tehnician în achiziții și contractări  Organizator banqueting

Clasa a XI -a liceu tehnologic, ruta directă de calificare/clasa a XII -a liceu tehnologic, ruta progresivă de
calificare: 37 săpt. (33 săptămâni x 33 ore/săptămână + 4 săptămâni de stagii de pregătire practică x 30
ore/săptămână)
Clasa a XII -a liceu tehnologic, ruta directă de calificare/clasa a XIII -a liceu tehnologic, ruta progresivă de
calificare: 36 săpt. (31 săptămâni x 33 ore/săptămână + 5 săptămâni de stagii de pregătire practică x 30
ore/săptămână)

Aria curriculară/ Disciplina Alocarea orelor de studiu
Clasa a XI -a (1) Clasa a XII -a (2)
Nr. ore săpt. Nr.
total
ore/
săpt. Nr.
săpt. Nr.total
ore/an
școlar Nr. ore săpt. Nr.
total
ore/
săpt. Nr.
săpt.
Nr.total
ore/an
școlar
TC CD CDL Arii
curric. TC CD CDL Arii
curric.
Limbă și comunicare 7 – – 231 7 – – 217
Limba și literatura română 3 – – 3 – –
Limba modernă 1 2 – – 2 – –
Limba modernă 2 2 – – 2 – –

23 Conform Anexei nr. 5 la OMEC nr. 5718 / 22.12.2005

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

97

Matematică și științe ale naturii 3 – – 99 3 – – 93
Matematică 3 – – 3 – –
Fizică – – – – – –
Chimie – – – – – –
Biologie – – – – – –
Om și societate 6 – – 198 6 – – 186
Istorie 2 – – 1 – –
Geografie 1 – – 2 – –
Discipline so cio-umane (Economie) 2 – – 33 33 – – – 33 31
Discipline socio -umane (Economie aplicată) – – – 2 – –
Religie 1 – – 1 – –
Arte – – – – – – – –
Educație fizică și sport 1 – – 33 1 – – 31
Educație fizică 1 – – 1 – –
Consilier e și orientare 1 – – 33 1 – – 31
Orientare și consiliere vocațională 1 – – 1 – –
Tehnologii – 615 – 615
Tehnologia informației și a comunicațiilor – 1 – – 1 –
Cultură de specialitate – 4 4 – 4 4
Pregătire practică – 6 – – 6 –
Stagii de pregătire practică – 30 – 4 – 30 – 5
Total an școlar 594 483 132 37 1209 558 491 124 36 1173
Total ore pregătire: 2382
NOTA : Pentru acoperirea creditelor nivelului 3 de calificare (stabilite prin standardul de
pregătire prof esională), se va avea în vedere ca un număr suplimentar de 300 de ore, pentru
ciclul superior al liceului, să reprezinte activitatea elevilor, desfășurată în sistem non -formal,
pentru elaborarea proiectului, în vederea certificării.
(1) Se aplică la clasa a XI-a, ruta directă de calificare, și la clasa a XII -a, ruta progresivă de
calificare.
(2) Se aplică la clasa a XII -a, ruta directă de calificare, și la clasa a XIII -a, ruta progresivă de
calificare.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

98

ANEXA 5
Anexa nr. 1 la OMED C nr. 3172 din 30.01.2006
PLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Liceu tehnologic – ruta progresivă
clasa a XII -a
Aria curriculară Tehnologii
Calificarea: Tehnician în hotelărie
Cultură de specialitate și instruire practică săptămânală 330 ore
Modulul I: Total ore/an 66
Marketingul afacerii din care: laborator tehnologic 33
instruire practică

Modulul II: Total ore/an 66
Planificarea operațională din care : laborator tehnologic 33
instruire practic ă

Modulul III: Total ore/an 66
Organizarea resurselor umane din care: laborator tehnologic 33
instruire practică

Modulul IV: Total ore/an 66
Gestionarea resurselor umane în unitățile de
cazare din care: laborator tehnologic 33
instruire practică

Modulul V: Total ore/an 66
Atitudinea centrată pe client din care: laborator tehnologic 33
instruire practică 33
Total ore/an:10 ore/săptămână x 33 săptămâni = 330 ore
Stagii de pregătire practică 120 ore
Modulul VI: Total ore/an 30
Igiena, securitatea muncii și protecția mediului din care: laborator tehnologic
instruire practică 30

Modulul VII: Total ore/an 90

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

99

Primirea și cazarea turiștilor
din care: laborator tehnologic 30
instruire practică 60
Practică comasată: 30 ore/săptămână x 4 săptămâni/an= 120 ore
Curriculum în dezvoltare locală 132 ore
Modulul VIII: Total ore/an 132
Rezervarea spațiilor de cazare din care: laborator tehnologic
instruire practică
Curriculum în dezvoltare locală (CDL): 4 ore/săptămână x 33 săptămâni = 132 ore
TOTAL 582 ore/an
ANEXA 6
CENTRUL NAȚIONAL DE EVALUARE ȘI EXAMINARE
PROGRAMA DE EXAMEN
PENTRU DISCIPLINA GEOGRAFIE
BACALAUREAT 2011
Anexa nr. 2 la OMECTS nr. 4800/31.VIII. 2010
Programa de examen pentru disciplina Geografie Bacalaureat 2011

I. STATUTUL DISCIPLINEI

În cadrul examenului de bacalaureat 2011, Geografia are statutul de disciplină
opțională, fiind susținută la proba E. d) în funcție de filieră, profil și specializare.
Proba de examen este scrisă.
Programa pentru examen vizează Geografia pentru clasa a XII-a: Europa – România –
Uniunea Europeană.

II. COMPETENȚE DE EVALUAT

1. Utilizarea corectă și coerentă a terminologiei specifice domeniului pentru prezentarea
aspectelor definitorii ale spațiului european și național
2. Identificarea poziției elemente lor de geografie fizică și umană ale Europei, ale României și
ale Uniunii Europene, reprezentate pe hărți

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

100

3. Explicarea unor succesiuni de fenomene și procese naturale din mediul înconjurător
(geografic), la nivelul continentului și al țării noastre
4. Utilizarea reprezentărilor grafice și cartografice, a datelor statistice pentru interpretarea
realității geografice a Europei, a Uniunii Europene și a unor țări
5. Analiza geografică a componentelor naturale și sociale ale unui teritoriu la nivelul
contine ntului și al țării noastre
6. Prezentarea caracteristicilor de geografie fizică și umană ale unui teritoriu
7. Prezentarea comparativă a elementelor de geografie fizică și umană din Europa și din
România
8. Explicarea relațiilor observabile dintre siste mele naturale și umane ale mediului geografic,
dintre științe, tehnologie și mediul înconjurător la nivelul continentului, al Uniunii Europene și
al României, prin analizarea unor sisteme și structuri teritoriale și funcționale sau prin
utilizarea datelor statistice și a reprezentărilor grafice și cartografice
9. Prelucrarea informației: transformarea (transferul) informației dintr -un limbaj în altul, de
exemplu din informații cantitative (date statistice) în reprezentări grafice, din reprezentări
grafice în text sau în tabel etc.
10. Realizarea de corelații între informațiile oferite de diverse surse (texte geografice, tabele,
reprezentări grafice și cartografice, imagini etc.).
11. Rezolvarea de probleme

III. CONȚINUTURI

Geografie. Europa – România – Uniunea Europeană (clasa a XII -a)

A. EUROPA ȘI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ
1. Spațiul românesc și spațiul european
2. Elemente fizico -geografice definitorii ale Europei și ale României:
– relieful major (trepte, tipuri și unități majore de reli ef)
– clima (factorii genetici, elementele climatice, regionarea climatică)
– hidrografia – aspecte generale; Dunărea și Marea Neagră

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

101

– învelișul biopedogeografic
– resursele naturale
3. Elemente de geografie umană ale Europei și ale României
– harta politică a Europei; România ca stat al Europei
– populația și caracteristicile ei geodemografice
– sistemul de orașe al Europei
– activitățile economice – caracteristici generale
– sisteme de transport
4. Mediu înconjurător și peisaje
5. Regiuni geo grafice în Europa și în România:
– caracteristici ale unor regiuni geografice din Europa și din România
– studiu de caz al unei regiuni geografice – Carpații
6. Țările vecine României

B. ROMÂNIA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ
1. Formarea Uniunii Europene și ev oluția integrării europene
2. Caracteristici geografice, politice și economice actuale ale Uniunii Europene
3. Statele Uniunii Europene:
– privire generală și sintetică
– Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria
4. România ca parte a Uniunii Europene:
– oportunități geografice ale României cu semnificație pentru Uniunea Europeană
– România și țările Uniunii Europene – interdependențe geografice, economice și
culturale
5. Problema energiei în Uniunea Europeană și î n România

C. EUROPA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
1. Problemele fundamentale ale lumii contemporane
2. Rolul Europei în construirea lumii contemporane
3. Uniunea Europeană și ansamblurile economice și geopolitice ale lumii contemporane

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

102

4. Mondializare, internaționalizare și globalizare din perspectivă europeană
5. Europa, Uniunea Europeană și România în procesul de evoluție a lumii contemporane în
următoarele decenii
NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor
școlare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2011 se elaborează în baza
prevederilor prezentei programe și nu vizează conținutul unui manual anume.

ANEXA 7
ORDIN Nr. 3449 / 15.03.1999
cu privire la regimul disciplinelor opțio nale în perspectiva aplicării noilor planuri
cadru de învățământ, începând cu anul școlar 1999 -2000
În completarea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3207/03.02.1999 și a
Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3250/12.02.1999,
În condiții le aplicării noilor planuri cadru pentru învățământul primar,
gimnazial și liceal, începând cu anul școlar 1999 -2000,
Având în vedere nevoia de clarificare a regimului disciplinelor/ temelor/cursurilor
opționale, prevăzute în cadrul fiecărei arii auricular e,
În temeiul Legii învățământului nr. 84/1995, art. 127 și 128,
În temeiul Hotărârii de Guvern nr. 690/1997, privind organizarea și funcționarea
Ministerului Educației Naționale, completată prin Hotărârea Guvernului României nr.
57/1998,
MINISTRUL EDUCAȚI EI NAȚIONALE dispune:

Art. 1 Se aprobă Metodologia privind regimul disciplinelor opțional, prezentă în Anexa
I, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 Se aprobă lista cuprinzând discipline opționale pentru liceu, ce pot fi incluse în
Curri culum la decizia școlii. Lista este cuprinsă în Anexa II, ce face parte integrantă din
prezentul Ordin.
Art. 3 Secretariatul de stat pentru învătământ Preuniversitar, Secretariatul de stat pentru
minorități, Direcția Generală a învătământului Preuniversita r, direcțiile de specialitate din

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

103

Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național pentru Curriculum, Inspectoratele Județene
(al municipiului București), conducerile școlilor și liceelor vor duce la îndeplinire prezentul
ordin.

MINISTRU
Andrei Marga
ANEXA I. Metodologia privind regimul disciplinelor opțional
Art. 1 Planurile cadru pentru liceu conțin ore aparținând trunchiului comun și ore aparținând
curriculum -ului la decizia școlii.
Orele din trunchiul comun de la fiecare disciplină sunt obligatorii.
Art. 2 Existența unui Curriculum la decizia școlii (Cdș) permite atât individualizarea școlilor
și crearea unei "personalități" a acestora (prin Proiectul școlii și prin Oferta școlii), cât și
asigurarea parcursurilor individuale ale elevilor, potrivit int ereselor și aptitudinilor lor (prin
posibilitatea elevilor de a alege).
Art. 3 Orele din Curriculum la decizia școlii sunt repartizate prin planurile -cadru întregii arii
curriculare, urmând ca elevii și părinții să aleagă, ținând cont de oferta școlii,
disciplina/disciplinele cărora să li se atribuie aceste ore.
Disciplinele opțional pot fi realizate pe parcursul unui an școlar, pe parcursul unui ciclu
curricular sau pe parcursul unei trepte de școlaritate.
Fiecare ofertă de disciplină/ temă/curs opțional v a fi însoțită de precizarea privind durata,
astfel încât elevii să știe cât timp este afectat acestora.
Oferta școlii va fi făcută publică până la sfârșitul lunii martie pentru anul școlar următor.
Art. 4 În fiecare an școlar, elevii vor prezenta la secret ariatul liceului, până în luna aprilie, fișa
de opțiuni pentru anul școlar următor; odată exprimată opțiunea pentru o anumită disciplină,
ea devine obligatorie pe durata pentru care ea a fost proiectată.
Elevii admiși în clasa a IX -a vor prezenta opțiunile lor în prima săptămână după afișarea
rezultatelor finale ale admiterii. Școala va face o clasificare a opțiunilor acestora, va reevalua
resursele de care dispune și va constitui nominal clasele și grupele de elevi, precum ș iorarul
lor săptămânal.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

104

Art. 5 Prin alegerea disciplinelor din Curriculum la decizia școlii, în cadrul unei specializări se
pot crea clase/grupe cu subspecializări, ca de exemplu:
– o clasă de filologie poate avea subspecializarea Limbi moderne, prin atribuirea unui
număr mai mare de ore din Cdș pentru una sau ambele limbi moderne;
– o clasă de filologie poate avea subspecializarea Limbi clasice, prin alocarea orelor din
Cdș pentru limba latina și/sau limba greacă;
– o clasă de Științe ale naturii poate avea subspecializarea Matematică -fizică prin
alocarea orelor din Cdș pentru matematică și fizică;
– o clasă de Științe ale naturii poate avea subspecializarea Chimie -biologie, prin opțiunea
pentru mai multe ore de chimie și biologie, alese din Cdș.
Art. 6 Clasele bilingve sau intensive pot fi orga nizate, potrivit Ordinului ministrului
5166/05.12.1998, pentru orice filieră și profil.
Orele suplimentare necesare, conform ordinului – menționat, pentru studiul aprofundat al limbii
modeme se alocă din orele din Cdș de la aria curriculară Limbă și comunic are sau/și
extracurricular (în afara numărului de ore maxim admis de planul -cadru).
Orele alocate studiului istoriei/geografiei/ istoriei culturii și civilizației țării a cărei limbă se
studiază intensiv sau bilingv se alocă din Curriculum la decizia școli i corespunzător ariei
curriculare Om și societate.
De exemplu, pentru o clasă a IX -a de Științe ale naturii bilingv engleză, se pot aloca 3 ore de
limba engleză extracurricular și 1 -2 ore pentru geografia Marii Britanii din Curriculum la
decizia școlii cor espunzător ariei curriculare Om și societate.
Art. 7 În situația în care elevul optează pentru un număr mai mic de ore decât num ărul maxim
permis prin planurile -cadru, aceasta se face prin renunțarea la 1 -2 ore pentru clasele IX -XI, sau
1-3 ore pentru cla sa a XII -a, din Curriculum -ul la decizia școlii al unor arii curriculare.
Orele din Curriculum la decizia școlii afectate ariei curriculare de specialitate și ariei
curriculare Consiliere și orientare sunt obligatorii pentru fiecare elev.
De exemplu, un el ev de clasa a IX -a specializarea matematică -informatică trebuie să aleagă
cele 2 ore din Curriculum la decizia școlii corespunzător ariei Matematică și Științe, 1 oră din
Curriculum la decizia școlii afectat ariei curriculare Tehnologii și1 oră din Curricu lum la
decizia școlii afectat aria curriculară Consiliere și orientare.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

105

Art. 8 Disciplinele opțional sunt indicate cu titlu orientativ de Ministerul Educației Naționale,
pentru fiecare arie curriculară (vezi Anexa II); de asemenea, școlile pot propune elev ilor
discipline/teme opțional. În schema orară vor putea figura atât opționale din oferta MEN, cât și
opțional din oferta locală, fără depășirea numărului maxim de ore acordat prin planurile -cadru
de învățământ.
Propunerile pentru disciplinele din Cdș vor fi discutate în colectivele de catedră, care vor
stabili natura opționalului, perioada pentru care este prevăzut precum și, dacă este cazul,
programa disciplinei respective.
Propunerile colectivelor de catedră privind disciplinele opționale se vor d iscuta în
Consiliile profesorale, care vor stabili prin vot disciplinele opțional e ce vor figura în
Oferta școlii, precum și durata lor.
Programele orientative pentru disciplinele opțional pot fi propuse de Ministerul Educației
Naționale și/sau d e colectivele de catedră din școli. Programele pentru disciplinele din Cdș
alcătuite în școală vor fi avizate de Consiliul de administrație al școlii și aprobate de
Inspectoratul școlar județean.
Aprobarea programelor școlare pentru disciplinele din Cdș se face pentru fiecare an școlar
până la data de 30 iunie a anului școlar precedent. După aprobarea lor, programele devin
document oficial și sunt obligatorii, respectarea ș irealizarea lor integrală fiind subiect al
inspecției școlare.
Art. 9 În situația de transfer a elevilor în unități de învățământ sau în clase care funcționează
pe baza unor scheme orare diferite de cea a clasei în care elevii respectivi au fost înscriși
inițial, Consiliile profesorale șiConsiliul de administrație vor asigura orientarea e levilor spre
studiul unor discipline opțional prevăzute în oferta școlii, în raport cu interesele elevilor.
Art. 10 Disciplinele/temele opțional pot fi realizate pe clase sau pe grupe de 10 -15 elevi, în
funcție de posibilitățile școlilor. De exemplu:
1. Se pot forma grupe, selectând elevi cu aceeași opțiune, din mai multe clase;
2. O aceeași clasă poate forma două grupe cu opțional diferite, la care predau profesori diferiți.
În funcție de posibilitățile școlii, se recomandă pentru clasele de acelaș i tip să existe un bloc
orar fix, interval de timp rezervat disciplinelor opțional din aceeași arie curriculară, astfel încât
elevii de la clase diferite să poată constitui grupe în funcție de opțiunile exprimate (de

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

106

exemplu, disciplinele/temele opțional pentru ar ia curriculară Matematică și Științe, pentru
toate clasele a IX -a specializarea Științe ale naturii, se organizează joi, între orele 10,00 –
12,00).
Art. 11 Pentru liceu, disciplinele/temele opțional cuprinse generic sub titulatura de curriculum
la decizia ș colii se pot alege din următoarele categorii:
– opționalul derivat dintr -o disciplină studiată, reprezentând aprofundări ale
conținuturilor din programa școlară;
– opționalul ca teme sau capitole ale unei discipline care nu sunt incluse ca atare în
programa de trunchi comun (curriculum extins);
– opționalul ca disciplină care apare în trunchiul comun la alte specializări (de exemplu
Sociologie la specialitatea Matematică – Informatică);
– opționalul ca altă disciplină decât cele menționate în cadrul ariei (de pildă Astronomie
sau Geologie, în cadrul ariei Matematică și Științe ale naturii etc);
– opționalul ca temă integratoare pentru o anumită arie curriculară (de exemplu,
Terminologie științifică sau Strategii de comunicare în spațiul public etc);
– opționalul ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare (de exemplu,
Romantismul în literatură și arte; Romantismul din perspectiva istoriei; Romantismul
ca stil de viață).
Art. 12 Fiecare școală va cuprinde în oferta sa, în curriculum la decizia școlii, Religia c a
disciplină școlară.

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

107

ANEXA 8
Extras din anexa 2 la ordin ul nr. 3449 / 15.03.1999

Aria curriculară: Om și societate

Opțional la nivelul disciplinei Opțional la nivelul ariei
Istorie:
• Istoria comunității locale
• Mari istorici și operele lor
• Mentalități și viața cotidiană
• Probleme controversate ale istoriei
 Istoria Angliei, Franței, Germaniei etc.
Geografie:
 Oceanografie și hidrologie
 Solurile și utilizarea terenurilor
 Hazarde naturale, antropice și tehnologice
 * Porturile lu mii
 Geomorfologie
 Meteorologie, climatologie șioceanologie
 Individualitate geografică a Angliei, Franței, Germaniei etc.
 Rezervații naturale
Științe socio -umane:
 Societatea civilă și instituțiile statului
 Aplicații ale logicii
 Istoria ideilor
 Introducere î n psihologie
 Introducere în sociologìe
 Psihologia consumatorului • Istoria religiilor*
• Istoria creștinismului
• Geopolitică
• Argumente și contra –
argumente în interpretarea
evenimentelor istorice
 Demografie și etnografie

Alegerile europarlamentare în România – diferențieri regionale

108

 Elemente de drept și legislație economică
 Istoria filozofiei
 Educație antreprenorială
 Etică aplicată
 Sociologia familiei
 Sociologia opiniei publice
 Economie aplicată
 Tehnici de rezolvare a co nflictelor