Alegerea Solutiei Optime de Alimentare cu Caldura a Orasului Ploiesti

Cuprins :

Introducere

Capitolul 1. Alimentare centralizată cu căldură. Cogenerare. Avantaje. Dezavantaje. Limitări

Evoluția încălzirii centralizate

Încălzirea în România

Ponderea diverselor modalități de încălzire raportată la numărul de locuințe

Sisteme de alimentare centralizată cu energie termică

Definiții

Clasificarea S.A.C.E.T.

Avantaje si dezavantaje sistemelor de căldură centralizate

Avantaje

Dezavanjate

Cogenerare

Avantajele și dezavantajele cogenerării

Prezent și perspective ale cogenerării în România

Introducere

Lucrarea este un studiu științific despre alimentarea cu căldură a orașului Ploiești. Acest studiu se realizează asupra restaurării și modernizării clădirilor alimentate centralizat în scopul îmbunătățirii sistemelor energetice de producere și distribuție a energiei, dar și satisfacerea necesităților consumatorilor.

Lucrarea va conține informații economice și financiare privind consumul și costul resurselor utilizate în procesul de îmbunătățire.

Capitolul 1. Alimentarea centralizată cu căldură. Cogenerare. Avantaje. Dezavantaje. Limitări.

1.1. Evoluția încălzirii centralizate

Încă din cele mai vechi timpuri, focul este folosit ca metodă de încălzire, fiind utilizat

prin arderea combustibilului în sobe sau cămine primitive, apoi prin dezvoltare continuă au apărut sisteme de încălzire cu aer cald. Către sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX apar primele instalații de încălzire centrală cu apă caldă.

O îmbunătățire importantă a instalațiilor este reprezentată de centralizarea aprovizionării cu căldură și transportul ei la distanță. La început a evoluat trasportul la distanță al aburului de înalta presiune, apoi al apei supraîncălzite. În ultimii ani, s-a reușit menținerea în mod automat a temperaturii, umidității și vitezei aerului, corespunzătoare condițiilor optime de igienă și confort.

În România, primele instalații de încălzire centrală au apărut la Teatrul Național din București și la Ateneul Român din București, ambele funcționând cu abur.

1.2. Încălzirea în România

Faptul că România se află în zonă geografică de climă temperat-continentală ajută ca circa 40% din energia primară consumată la nivelul țării să fie folosită sub formă de energie termică pentru încălzirea spațiilor publice și a celor private, dar și pentru producerea apei calde de consum.

Acest procentaj arată faptul că societatea românească a avut un interes permanent pentru acest domeniu și a investit în dezvoltarea și optimizarea acestuia. Deoarece până la sfârșitul secolului XIX lemnul era singurul combustibil folosit în România pentru încălzire, evoluția continuă a acestui domeniu de producere a energiei a făcut ca în anul 1938, lemnul să mai reprezinte doar 26% din totalul combustibilului folosit pentru încălzire. În prezent, toată gama de surse regenerabile (lemn, deșeuri lemnoase, energia geotermală) precum și combustibilii fosili, energia electrică și cea nucleară ajută la asigurarea necesarului de căldură.

1.2.1. Ponderea diverselor modalități de încălzire raportată la numărul de locuințe

Temperaturile convenționale ale aerului exterior utilizate pentru calculul instalațiilor de încălzire a clădirilor civile din localitățile cu locuire permanentă sunt cuprinse între –12 grade C, pe coasta Marii Negre, sau în sud-vestul extrem și –21 grade C, pe arii largi din estul Transilvaniei și nordul Moldovei. Durata medie a perioadei de încălzire variază între 160 și 232 zile/an, fapt ce conduce la concluzia că încălzirea devine o necesitate vitală în România, cu impact social puternic. Politica statului în domeniu a urmărit aspectul suportabilității costurilor încălzirii pentru populație, asigurându-se subvenții diverse și, pentru cazuri sociale, ajutoare financiare directe.

Extinderea industrială depinde de procesele tehnologice și de intensificarea preocupărilor pentru utilizarea energiei de toate formele, într-un mod rațional. Pentru folosirea energiei într-un mod corect și rațional este nevoie atât de contribuția producătorilor și distribuitorilor de energie, cât și a consumatorilor acesteia. Energia rațională are o legătură strânsă cu economia, domeniile tehnicii, ecologia și dezvoltarea socială etc.

Utilizarea energiei de toate formele în mod echilibrat ajută la:

– Diminuarea emisiilor termice sub forma căldurii ce reiese din instalații tehnologice;

– Reducerea costului producției industriale, unde consumul pentru energie reprezintă o componentă importantă în costul total;

– Economisirea resurselor de energie primară care sunt mărginite;

– Investițiile și costurile de exploatare sunt diminuate atât pentru instalațiile care extrag energie primară, a celor ce schimbă energia în alte forme, cât și a instalațiilor ce transportă și distribuie energie electrică sau termică.

Cea mai utilizată și cunoscută formă de energie este energia electrică, astfel energia primară transformată în energie electrică are o pondere de 40% în prezent. Energia electrică se poate repartiza cu ușurință unui număr mare de consumatori, se poate distribui pe distanțe mari, într-un mod rapid și nu se poluează după ce este produsă.

În costul total de energie primară, industria are o pondere de 80-85% în România. În industrie, energia consumată cel mai mult, este energia termică ce are o pondere de 90% , dar și combustibilul ce este folosit că materie prima în realizarea diferitelor produse. Acesta este motivul pentru care industria reprezintă consumatorul principal de energie primară sub formă de combustibil.

În România, energia termică este utilizată de peste 5 milioane de persoane. Această se procura în mod direct prin cauterizarea combustibilului, în mod indirect prin conversia altor forme de energie și este folosită în mare parte în scopul încălzirii locuințelor și în scopul alimentării cu apă caldă menajeră.

Tehnologia încălzirii urbane s-a dezvoltat datorită beneficiilor oferite:

a) Operarea simplă din partea utilizatorilor care nu contribuie la activități de achiziționare cu combustibil, întreținere, supravegherea funcționarii;

b) Ușurarea aplicării unor politici municipale de investiții, de coeziune socială, de ocrotire a mediului;

c) Eficientă energetică crescută;

d) Reducerea amenințării față de consumator, comparativ cu sursele particulare pe baza de combustibil ;

e) Folosirea mai multor tipuri de combustibili în funcție de tipul pieței, a surselor de energie reziduală (apă caldă, abur industrial) sau a surselor regenerabile (deșeuri combustibile și menajere, biogaz din stațiile de epurare urbană);

f) Prin stabilirea surselor de energie termică în exteriorul orașelor și prin trasportul la distanță al agentului termic se diminuează posibilitatea de poluare.

Pentru utilizarea energiei într-un mod rațional, consumatorul reprezintă un factor important. În scopul satisfacerii nevoilor consumatorilor, alimentarea cu căldură are ca obiectiv îndeplinirea necesarului de căldură atât din punct de vedere cantitativ ( debitul necesar de căldură ), cât și din punct de vedere calitativ ( nivelul parametrilor agentului termic folosit). Totodată, alimentarea consumatorilor cu căldură trebuie să reziste unor regimuri variabile deoarece orice utilizator are nevoie de debite de căldură variabile și parametri variabili. Regimurile variabile trebuie să fie optime din punct de vedere tehnico-economic și fiabile.

Consumatorii de căldură se clasifică în trei categorii:

– Consumatorii de gradul I, la care întreruperea alimentării cu căldură poate provoca

catastrofe, defectarea proceselor tehnologice, tulburarea modului de viață al oamenilor;

– Consumatorii de gradul II, la care întreruperea alimentării cu căldură determină

diminuarea producției pe o perioadă scurtă de timp;

– Consumatorii de gradul III, la care întreruperile în alimentarea cu căldură nu au ca

efect scăderea capacității de producție.

1.3. Sisteme de alimentare centralizată cu energie termică

1.3.1. Definirea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică

Sistemul de alimentare cu cădură este prescurtat S.A.C. și este prezentat în “Tratatul de energie termică” ca fiind “ansamblu de producere-transport-distribuție-consum a căldurii.”

Energia termică este livrată dintr-o instalație de producere specializată, prin intermediul unui agent termic vehiculat într-o infrastructură de transport și distribuție către mai mulți consumatori de căldură, având de a face cu un sistem centralizat de alimentare cu energie termică.

Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică se definește ca „ansamblul construcțiilor, instalațiilor tehnologice și echipamentelor destinate producerii, transportului, distribuției și utilizării energiei termice, legate printr-un proces tehnologic funcțional și comun, realizat în scopul alimentării utilizatorilor cu agent termic pentru diverse utilizări, în

special pentru încălzire și apă caldă de consum”.

Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este utilizat prescurtat ca S.A.C.E.T.

1.3.2. Clasificarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică

Sistemele de alimentare centralizată cu energie termică se prescurtează S.A.C.E.T. si se pot clasifica astfel:

a) S.A.C.E.T. de capacitate mare

Acestea au puteri instalate de peste 100 MWt, și sunt constituite din:

– Sursă de căldură, care de regulă este dotată cu instalații de cogenerare ce funcționează în regim de baza și cazane de apă fierbinte (CAF) și sunt utilizate ca instalații de semibaza și de vârf, sursele producând agent termic apă fierbinte și mai rar abur tehnologic. Instalațiile de cogenerare sunt cu turbine de abur cu condensație și prize reglabile și mai rar cu turbine de abur în contrapresiune.

– Rețele termice de transport, bifilare, sunt utilizate pentru a transporta la punctele termice apa fierbinte ce are de regulă 150/700 grade C și 16 bar. Rețelele bifilare pot avea lungimi ordinul kilometrilor.

– Punctele termice sau stațiile de transformare termică sunt locul în care se prepară agenții termici secundari prin intermediul schimbătoarelor de căldură. Agenții termici secundari sunt: apă caldă pentru încălzire ce ajunge la 95/750 grade C și 6 bar, precum și apă caldă de consum (a.c.c.) care are 50 bar și 600 grade C;

– Rețele termice de distribuție au rolul de a distribui agenții termici secundari la consumatori, si conțin patru fire: 2 pentru încălzire, 1 pentru alimentare și 1 pentru reciclare;

– instalațiile consumatorilor.

b) S.A.C.E.T. de capacitate medie

Sistemele centralizate de capacitate medie au construcția identică cu S.A.C.E.T. de capacitate mare, dar diferă puterile instalate. Aceste sisteme centralizate cuprind același număr de componente ale lanțului tehnologic, dar sunt la scară mai redusă pentru că au puteri cuprinse între 20 ÷ 100 MWt. Foarte multe surse de căldură utilizează cazane de apă fierbinte și foarte puține sunt echipate cu instalații de cogenerare cu turbine în contrapresiune, acestea din urmă funcționează în regim de baza.

Schema

Fig. 1. Schema de principiu a unui S.A.C.E.T. de capacitate mare si medie

Acestea sunt compuse din:

Sursă de căldură;

Rețeaua de transport apă caldă de consum (circuit primar) (150/700 C; 16 bar) ;

Stația de transformare termică sau calde de consum punctul termic (P.T.);

Conducte de încălzire – apă caldă (95/750 C; 6 bar);

conductă de alimentare cu apă caldă de consum;

conducta de recirculare a apei calde de consum;

consumatorul de căldură.

c) S.A.C.E.T. de capacitate mică

Sunt sisteme ce au puteri termice mici de până la 20 MWt si sunt compuse din:

Sursa de căldură (centrala termică de cvartal) care este echipată cu cazane ce produc agent termic apă caldă, cu temperaturi pe tur de până la 950 C și presiune maximă 6 bar, cu ajutorul căruia asigura încălzirea și cu care se produce apă caldă de consum în schimbătoarele de căldură din centrală termică.

Rețelele termice de distribuție care sunt compuse din 4 conducte;

Instalațiile consumatorilor de căldură și apă caldă de consum.

În limbajul curent, aceste S.A.C.E.T. sunt sistemele de încălzire centralizată

ale centralelor termice de cvartal.

sursă de căldură

conducta de încălzire (apă caldă) (95/750 C; 6 bar)

Conducta de alimentare cu apă caldă de consum

Conducta de recirculare a apei calde de consum

Consumatorul de căldură

1.3.3. Avantajele si dezavantajele sistemelor de căldură centralizate

Sistemele centralizate alimentează cu căldură atât consumatori individuali situați în aceeași clădire, cât si cartiere și chiar localități sau platforme industriale.

1.3.3.1. Avantaje

Crește calitatea combustibilului folosit și stocarea acestuia ( lichid și solid);

Scade valoarea maximă totală de dimensionare a capacității surselor de căldură și se

aplatizează cererea totală anuală datorită cererilor de căldură ale consumatorilor care se suprapun. Acest fapt determină: micșorarea investiției în sursele de căldură în raport cu debitul maxim de căldură distribuită și creșterea randamentului mediu anual al instalațiilor de funcționare prin încărcarea medie anuală a instalațiilor. Prin creșterea randamentului se reduc costurile pentru căldura produsă si costurile medii de mentenanță;

Reducerea ecotaxelor pentru fiecare consumator. Acest lucru se realizează prin

scăderea poluării locale a mediului;

Scade investiția totală la nivelul consumatorilor sau a zonelor de consum care este

utilă asigurării capacității totale pentru alimentarea cu căldură;

Micșorarea facturii energetice totale la nivelul zonei de consum pentru aceeași

cantitate totală de căldură necesară consumatorilor.

1.3.3.2. Dezavantaje

Consumatorul nu poate regla consumul de căldură după nevoile sale si după

posibilitatea de plată. Asigurarea clienților cu căldură este hotărâtă și de reglementări generale valabile pentru ansamblul sistemelor de alimentare cu căldură centralizate, nu doar de condițiile fiecărui consumator. Astfel apar interdependențe între consumatori care au ca efecte importante nivelul de creștere a centralizării asigurate de sistemele de alimentare cu căldură și nivelul de creștere al consumatorilor neomogeni din punct de vedere al condițiilor impuse în alimentarea cu căldură;

Crește distranța medie de transport a căldurii pe ansamblul sistemului de alimentare

mărind pierderile de căldură la transport si consumurile de energie aferente transportului căldurii. Pentru mulțumirea consumatorilor privind cererea de căldură atât din puncte de vedere calitativ cât si cantitativ, este nevoie de un sistem de reglaj automat centralizat la sursă ce are în componență mai multe trepte, dar și de unul descentralizat la nivelul punctului termic, precedat de unul individual la nivelul fiecărui consumator. Acest sistem mărește costurile reglajului.

Factura pentru căldură a fiecărui consumator are două elemente:

Cota parte din costurile commune stabilite pentru starea normal a ansamblului

sistemului ( tehnică și funcțională) ;

Cota aferentă cantității de căldură recepționată de consumator ce este contorizată

local.

Reglementarea acestei cote necesită cuantificarea “stării normale” a sistemului, dar este nevoie și de repartiția abaterilor de această stare între consumatori și sistemul propriu-zis de transport și distribuție a căldurii. Pentru a rezolva aceste situații este necesară transparența operatorului sistemelor de alimentare față de consumator, atât in contractul de furnizarea căldurii, cât și a explicitării facturii. De asemenea, este nevoie și de regularizare și monitorizare din partea unei autorități independente;

Costul specific căldurii la consumatori depinde de numărul de consumatori, de

structura, mărimea si simultaneitatea valorilor maxime ale consumatorilor. Depinde, de asemenea, si de densitatea medie de consum pe km2 pentru că aceasta influențează distanța medie de transport a căldurii de la sursă la consumatori. Un alt factor de care depinde costul specific este modul de dimensionare a sursei si tehnologia utilizată în acest scop.

Cogenerare

Termenul de cogenerare este definit conform “Sistemelor de cogenerare cu ajutorul diferitor tehnologii “ și “reprezintă un ciclu de transformare în care, pornind de la combustibil (energia primară), se produce în aceeași instalație și în același timp energie mecanică și energie termică; în marea majoritate a cazurilor, energia mecanică este transformată prin intermediul unui generator electric, în energie electrică.”

În cogenerare, căldură cedată sursei reci nu se pierde, ci se regăsește în cea mai mare parte într-un fluid de lucru. Datorită faptului că fenomenul de cogenerare asigura economia de energie, cheltuielile globale ale energiilor produse scad. 

Figura 1. Ilustrarea principiului cogenerării

Sursele dotate cu instalații de cogenerare se numesc CHP ( Combined Heat and Power Plant), în Moldova CET( Centrală Electrică de Termoficare). Cuvântul termoficare și cogenerare sunt sinonime, însă în lucrare se va folosi termenul de cogenerare.

Un sistem de cogenerare se poate utiliza la eficacitate maximă tot timpul, iar capabilitatea de a răspunde cu expeditivitate la cerințele utilizării a determinat o reevaluare a nevoile energetice industriale. Sistemele de cogenerare ce utilizează motoarele primare ale turbinelor cu gaz au evoluat că o sursă ușor adaptabilă a energiei termice și a trasportului de putere electrică, datorită libertății de a vinde excedentul de putere către utilitățile cerute.

Motorul termic al unui sistem de cogenerare (motor cu ardere internă, o turbină cu abur sau cu gaze) se comportă ca un generator electric care produce energie electrică.

Căldura evacuată (abur, gaze de ardere și/ sau lichide de răcire) este recăpătată și produce abur tehnologic sau agenți de încălzire.

Alegerea sistemului se realizează pe baza tipului de energie termică necesară și pe fiabilitatea economică a motorului primar selectat. Pentru o energie termică joasă se utilizează o presiune joasă a aburilor și a apei calde, însă sunt mai rentabile sistemele de cogenerare cu piston sau turbinele cu gaz. Pentru o creștere a energiei termice, se utilizează sistemele de turbine cu aburi de joasă presiune.

Cogenerarea este una dintre soluțiile ce s-au găsit pentru protecția mediului. Aceasta protecție a mediului și nevoia de gospodărire rațională este necesară pentru a ajuta resursele energetice ( combustibili si surse neconvenționale) să se dezvolte cât mai bine, dar și din cauza cererii mari de energie electrică ( W ) și termică ( Q ) .

Cogenerarea se realizează prin arderea unui combustibil primar, se produc simultan energie mecanică/ electrică și termică și cu ajutorul acesteia se obțin randamente ridicate, indicatori tehnici și economici cât mai buni.

Energia termică este disponibilă atât în mod direct (încălzire, procese industriale), dar și indirect.

Prin intermediul unui fluid de lucru, ușor de utilizat (vapori, apă caldă, apă supraîncălzită, aer cald

etc.).

Energia mecanică se găsește la arborele mașinii motrice și este folosită pentru antrenarea unei alte mașini turnante (ventilator, compresor sau, cel mai frecvent, un alternator care produce energie electrică).

Figura. Schema definirii cogenerării

Avantajele și dezavantalejele cogenerării

Avantajele cogenerării sunt:

Faptul că securitatea funcțională este asigurată reprezintă un avantaj deoarece

cogenerarea garantează continuitatea în alimentare și poate prelua atribuțiile grupurilor electrogene de siguranță atunci când furnizarea energiei este întreruptă;

Cogenerarea reprezintă o tehnică care se adaptează ușor resurselor locale de energie

primară astfel există posibilitatea folosirii unei cantități mari de combustibili (gaz natural, deșeuri, cărbune, biogaz);

Recuperarea căldurii gratuite reprezintă un avantaj în cadrul cogenerării deoarece

într-un ciclu de cogenerare, în uzinele chimice sau a inceneratoarelor de deșeuri menajere, căldură nu se pierde în atmosferă ci este utilizată;

Pentru protecția atmosferei, emisiile poluante raportate la kWh sunt mai mici decât în

cazul centralelor termice clasice în ceea ce privește emisiile direct poluante ( SO2, NOx, praf) și în ceea ce privește emisiile de gaz ce produc efecte de seră ( CO2), se observă avantajul cogenerării în ceea ce privește:

Folosirea lemnului, biogazului, incinerarea deșeurilor;

Valorizarea reziduurilor de CO2, după modificare, în sere, pentru creșterea plantelor;

Centralele de cogenerare se stabilesc în apropierea consumatorilor din acest motiv pierderile în rețeaua electrică se diminuează;

Pentru instalațiile individuale, personalul de întreținere este mai redus;

Cogenerarea ajută la creșterea concurenței între producători;

Sistemele de cogenerare reprezintă o nouă șansă de a se construi noi întreprinderi;

Se adaptează în regiunile izolate sau ultraperiferice;

Cogenerarea are un impact avantajos asupra utilizării energiei lemnului, bio-gazului,

incinerarea deșeurilor și asupra valorizării reziduurilor de CO2 (după tratare) în sere pentru a ajuta la creșterea plantelor;

Cogenerarea aduce câștiguri financiare prin economiile de energie primară de circa

35%.

Dezavantajele cogenerării sunt:

Dacă la o centrală termică existența trebuie adăugată cogenerarea, investițiile cresc;

Exploatarea are un cost mai ridicat din cauza cheltuielilor de întreținere , a prețului

electricității și a căldurii produse de către filiera cu turbină cu abur care necesită personal autorizat și a filtrelor cu turbină cu gaze, care deși sunt automatizate în totalitate, presupun cheltuieli mari;

Un alt dezavantaj este prezentat de riscurile tehnice și financiare determinate de

incidentele funcționale ( ce necesită folosirea unor materiale foarte fiabile pentru a împiedica aceste incidente) , prețuri variabile ale combustibililor.

Cogenerarea reprezintă producerea energiei electrice și a căldurii care într-o instalație tehnologică sunt destinate consumului. Pentru a promova aceste instalații tehnologice la nivel mondial și a pune în mișcare aceste energii este nevoie de:

Economia de combustibil primar ce se realizează prin producerea intercalată a

enerrgiei electrice și termice în instalațiile de cogenerare. Aceasta este mai eficientă decât producerea separată a energiei electrice și termice în centrale electrice și termice clasice. Pentru aceleași cantități de energie alocate consumului se va folosi cu până la 32% mai puțin combustibil primar dacă se va produce într-o instalație de cogenerare și nu în centralele clasice.

Reducerea poluării atmosferice în care orice diminuare a consumului de combustibil

primar conduce la diminuarea în aceeași măsură a emisiilor de poluanți în atmosferă. Acest fapt ajută ca răspândirea cogenerării să determine îndeplinirea programelor mondiale de reducere a poluării și mai ales a emisiilor atmosferice de bioxid de carbon;

Posibilitatea folosirii unei game largi de combustibili (gaz natural, cărbune, deșeuri,

biogaz) deoarece cogenerarea este o tehnică care se adaptează cu ușurință resurselor locale de energie primară.

Amploarea acestei diminuări depinde de mai multe elemente, precum:

prototipul tehnologiei de cogenerare folosit;

compoziția tarifelor energetice însușite;

felul combustibilului utilizat;

bonusuri și privilegii acordate pentru cogenerare.

Prezent și perspective ale cogenerării în România

Cogenerarea a evoluat în România încă din anii 1950, în ceea ce privește planurile dezvoltării accelerate a producției de energie electrică, în aplicații exclusiv industriale.

Pentru încălzirea urbană, cogenerarea a fost inițiată în anul 1960 și a avut o evoluție puternică abia după anul 1970 prin creșterea cererii de energie electrică și al construcțiilor de locuințe tip „bloc”.

Una dintre aplicațiile industriale a fost grupul de cogenerare de 50 MW cu cazane de abur si turbina cu abur cu condensare în schimbătoare de căldură tubulare, care produc agent termic (apă caldă) pentru alimentarea cu căldură centralizată. La sfârșitul anilor 1970 toată furnizarea grupului de cogenerare de 50 MW se fabrica în Romania. De altfel, în acel an s-au realizat studii de optimizare pentru a găsi soluții pentru încărcarea acceptabilă a instalației astfel încât amortizarea să se facă într-un termen convenabil. Această soluție este dimensionarea instalației de cogenerare la 45-60% din sarcina termică de vârf .

Aplicațiile de „mică cogenerare” pentru sistemele de alimentare cu căldură centralizate din România constituie acțiuni pilot.

Un coeficient de cogenerare de 50% corelat cu alura medie a curbei de sarcină anuală de încălzire din România, în mod teoretic, ajută ca 80-85% din căldura distribuită pe an să se producă în regim de cogenerare, iar celelalte procente de 15-20 % să fie furnizată de cazanul de apă fierbinte ( CAF ) . În practică, datorită stării tehnice instabile a grupurilor de cogenerare și datorită costurilor diminuate de reparare a CAF, proporția căldurii livrate este mai mare.

Coeficientul de cogenerare planificat este micșorat cu 10% în raport cu necesarul de căldură evaluat la începerea proiectului ceea ce exprimă:

dorința de reducere maximă a problemelor de interfață cu rețeaua de electricitate;

incertitudinea în ceea ce privește evoluția cererii de căldură în condițiile actuale;

fezabilitatea scăzută a proiectelor, ce ajută la alegerea unor soluții minimale.

Încălzirea prin sisteme centralizate de alimentare cu căldură reprezintă o problemă critică în România. Această situație s-a creeat din cauza unor factori precum:

uzura fizică și morală a sistemelor;

lipsa de management;

absența resurselor financiare pentru menținerea și modernizarea acestor sisteme;

separarea necorespunzătoare fondului existent de locuințe;

pierderi mari în trasport-distribuție;

Neexistența contorizării individuale a consumului prezintă o valoare considerabilă a facturii pe care populația o suportă pentru încălzire.

Faptul că nu se creează programe pentru rezolvarea problemei încălzirii centralizate conduce la scăderea calității serviciilor și creșterea costului pentru consumul de căldură. Acest lucru

determină neîncrederea populației în sistemele centralizate de încălzire care cauzează întreruperea de la sistemele centralizate a 21% din apartamentele aferente.

Aproximativ 70% din cei debranșați au ales încălzirea individuală la nivel de bloc, scară, apartament utilizând cazane/centrale cu gaz natural.

Restabilirea termică necesită fonduri foarte mari din cauza locuințelor care au o vechime mai mare de 25 de ani in proporție de 78%.

În multe orașe s-au demarat acțiuni de modernizare, un exemplu ar fi „Programul de contorizare”, însă ritmul și nivelul de acoperire sunt insuficiente.

Eforturile pentru dezvoltarea grupurilor de cogenerare mică (1 MW) și medie (25 MW) ajută la îmbunătățirea situației prezentate.

Soluția trebuie promovată alternativ față de soluțiile de cogenerare de mare putere și trebuie să beneficieze de o legislație benefică.

Capitolul 2. Stabilirea datelor inițiale și ipoteze de calcul

Bibliografie

http://adevarul.ro/news/societate/sistemul-centralizat-termoficare–amestec-pierderi-subventii-1_50abf3417c42d5a663830cec/index.html

http://www.curierulnational.ro/print/35342

Sisteme de cogenerare- Prof.univ.dr.ing. Ana-Maria BIANCHI , Conf.univ.dr.ing. Florin BĂLTĂREȚU

Tehnologii cogenerare 2014 ( revista) GDF SUEZ Energy România.Iulie 2014

Tratat de energie termica.alimentari cu caldura-cogenerare- victor athanasovici, dumitru ioan-sotir

Utilizarea caldurii in industrie. Volumul I- Prof doctor inginer victor Athanasovici

Conversia energiei cogenerarea-dr.ing. Dumitru Chisalita

Energii regenerabile – Instrument pentru prevenirea si combaterea schimbarilor climatice, cresterea economica si bunastarea sociala- de revista program de cooperare trasforntaliera

O nouă tehnologie de încălzire centralizată și în România Publicat in Capital, marți 19 iunie 2007 · Cristina Mocanu https://newskeeper.ro/articol?id=8606DEBFDB81434931F9623137FA0D4F&data=2007-06-19

http://www.primariacj.ro/phcl/26-8-2008/51.aspx

http://www.comunicatedepresa.ro/primaria/tehnologie-moderna-de-incalzire-la-medgidia/