Alegerea Partenerului Marital Fenomen Conditionat Psihosocial

1. Aspecte generale ale familiei

Familia este fenomenul social cel mai cunoscut și cel mai răspândit. In toate societățile întâlnim familii chiar dacă acestea cunosc tipuri diferite, care variază de la o societate la alta. Familia este prima realitate socială pe care o cunoaștem. Încă din momentul aparținem unei familii care se ocupa apoi cu creșterea și socializarea noastră. Cu toate că este unul din grupurile sociale cele mai răspândite și cunoscute, în definirea familiei s-au întâmpinat frecvent dificultăți tocmai datorită complexității și diversității tipurilor pe care le cunoaște.

1.1. Definiții ale familiei

Din perspectiva sociologică, familia este definită ca fiind o „formă specifică de comunitate umană ce desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viață, de sentimente, interese și aspirații”(Voinea, 1993, p.5).

În sens juridic, familia desemnează „grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care-și are originea în acte juridice precum: căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie.”(Voinea, 1993, p.6)

Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan (1991, p.143) surprind latura socială a familiei și importanța pe care aceasta o are, definind familia ca fiind „una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării depline a ființei umane.”

O definiție complexă care reunește atât aspectele sociale, juridice, economice și spirituale este oferită de N. Damian (1972, p.58 apud P. Iluț, 2005, p. 67) care spune că familia este grup de persoane înrudite fie prin căsătorie, adopție sau legături de sânge care împart aceeași gospodărie precum și activitățile cu caracter economic, fiind legate prin anumite relații spirituale și juridice (în cazurile în care exista forma statală și prevederi legale).

C. Levi Strauss (1949 apud Voinea, 2005, p.8) se referea la familie ca la un grup format din cuplul parental, format in urma căsătoriei, și copiii acestora. Acest grup este unit de o serie de drepturi și obligații de ordin social, moral, juridic, economic și religios. Acestui grup format din soț, soție și copiii acestora li se mai pot adăuga și alte rude.

Giddens (2000, p. 154) definește familia ca fiind „un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor”.

Analizând toate aceste definiții, putem sustrage următoarele caracteristici generale ale familiei:

Este un grup format in urma căsătoriei sau adopției sau prin legături de sânge;

Membrii familiei împart de obicei aceeași locuință și se ocupă împreună de gospodărie;

Intre membrii familiei există drepturi și obligații de natură juridică, economică, morală, religioasă și socială;

Familia reprezintă una din legăturile sociale cele mai vechi care asigură continuitatea și afirmarea oamenilor.

1.2. Funcțiile familiei

Principalele funcții pe care familia le îndeplinește, așa cum le prezintă Maria Voinea (2005, p. 20-41) sunt: funcția biologică (reproductivă), funcția economică, funcția de socializare ( educativă) și funcția de coeziune și solidaritate conjugală.

Funcția biologică asigură:

Satisfacerea necesităților sexuale;

Reproducerea;

Coeziunea și solidaritatea familiei;

Crearea premiselor necesare pentru ca celelalte funcții să poată fi îndeplinite.

Funcția economică presupune:

Realizarea de venituri pentru formarea unui buget comun care să fie suficient pentru satisfacerea nevoilor familiei și organizarea gospodăriei;

Asigurarea cadrului material indispensabil vieții in cadrul familiei și nu numai.

Funcția pedagogico-educativă și morală.

Asigură socializarea descendenților, socializarea primară în primii 6-7 ani de viață ai copilului, când acesta se deprinde cu regulile de comportare, cu normele și valorile pe acre le poate asimila la o vârstă fragedă.

Socializarea formează educația, permite transmiterea unor cunoștințe, asigură o calificare profesională.

Asigura premisele integrării sociale a copiilor.

Funcția de coeziune și solidaritate conjugală:

Asigură membrilor familiei securitate emoțională, încredere și siguranță astfel se pun bazele dezvoltării armonioase.

Asigură succesul căsătoriei

Complexitatea acesteia rezultă și din faptul că eficiența ei depinde și de acțiunile educogene ale familiei în principal.

1.3. Tipurile familiei

In funcție de diverse criterii s-au identificat mai multe tipuri de familie, așa cum le găsim prezentate de Maria Voinea (2005, pp. 10-20) Petru Iluț (2005, pp. 71-76)

Prima distincție se face între familia de origine și cea de procreare. Familia de origine este cunoscută și sub numele de familia de orientare sau familia consanguină și reprezintă familia în care individul se naște și crește, cea din care provine. Cea de-a doua este familia de procreare pe care individul și-o stabilește în urma căsătoriei, aceasta se mai numește și familia conjugală sau proprie.

După criteriul locuinței au fost identificate familia de rezidență și familia de interacțiune. Din familia de rezidența fac parte persoanele care locuiesc în aceeași casă și care desfășoară în comun activitățile economice și gospodărești. Acest tip de familie reunește pe lângă rude și alte categorii de persoane care pot locui pentru o anumită perioadă în familie. Familia de interacțiune este formată din peroane care sunt în primul rând înrudite între ele și care se ajută reciproc, având loc schimburi de produse, vizite.

In privința îndeplinirii funcțiilor familiei, se disting familiile normale, în cadrul cărora toate funcțiile pe care familia și le-a asumat sunt îndeplinite, și familiile nenormale în care una sau mai multe dintre funcțiile familiei sunt carențate.

După componența numerică întâlnim familia extinsă care reunește 30-40 de persoane aparținând unei singure unități familiale și familia nucleară formată doar din 3-4 persoane, de regulă părinții și copiii acestora.

După tipul de exercitare al autorității sunt identificate familia de tip autoritar, autoritatea aparținând de regulă bărbatului, și familia de tip egalitar în care ambii parteneri își împart autoritatea în mod egal.

Petru Iluț (2005, pp. 71-76) prezintă, pe lângă familia extinsă și nucleară , familia de tip tulpină care este un grup domestic ce reunește trei generații, cele ale părinților și a unuia dintre copii cu soția și copiii lor. Astfel în aceeași familie se regăsesc atât părinții și copii cât și bunicii acestora. Acest grup este identificat ca o „casă” ce cuprinde pe lângă alte clădiri folosite în comun și pământul și dreptul de a folosi anumite bunuri. Acest tip de gospodărie nu se împarte între frați rămânând doar unuia dintre aceștia, ceilalți primind la căsătorie, fiecare partea lui din zestre.

1.4. Shimbări în cadrul familiei

In cadrul familiei s-au realizat schimbări substanțiale în timp, realizându-se trecerea de la familia tradițională la cea modernă. Familia extinsă a devenit acum una nucleară, au apărut totodată și alternative ale familiei: familii monoparentale, cupluri consensuale. Pe lângă acestea, schimbările s-au resimțit și în ceea ce privește valorile care ghidează viața de familie ceea ce a dus la modificarea acesteia, a stilului de viața în cadrul familiei și a relatiilor dintre membrii familiei.

Anthony Giddens (2000, p.157) a identificat cele mai importante schimbări care au avut loc în lume în sfera familiei în lume. Printre acestea se numără: tendința generală de alegere liberă a partenerului de cuplu; recunoașterea tot mai mare a drepturilor femeilor, mai ales în luarea deciziilor în cadrul familiei; extinderea drepturilor copiilor; frecvența din ce în ce mai redusă a căsătoriilor între rude; libertatea sexuală. Cu toate acestea, Anthony Giddens este de părere că familia nucleară nu a devenit peste tot o formă dominantă, familia lărgită și practicile tradiționale continuă să existe în majoritatea societăților de azi.

Oricâte modificări s-au produs de-a lungul timpului în societatea în care trăim, și oricât de mult acestea au influențat sfera familiei, putem în continuare să afirmăm că familia este încă destul de importantă in viața individului. Schimbările ce au avut loc la nivelul țărilor europene au adus modificări si in sfera familiei insă in mai mică măsura decât in celelalte țări europene, așa cum afirma Raluca Popescu (2005, p. 114) “în România familia nu a cunoscut încă fenomenele de eroziune semnalate în societățile occidentale decât ca fenomene marginale. Astfel, atașamentul față de familie rămâne crescut, fiind în același timp aspectul vieții care oferă indivizilor cea mai mare satisfacție”.

În ceea ce privește această serie de schimbări, trebuie menționat faptul că au avut loc schimbări și în stilurile de viață din interiorul familiei. Au apărut alternative ale familiei tradiționale: cuplul consensual, concubinajul, căsătorii homosexuale. Se observa de asemenea tendința generală a cuplurilor de a prefera coabitarea în detrimentul căsătoriei oficializate.

Relațiile dintre membrii acestor noi tipuri de familie (alternative ale familiei) se explică prin ceea ce Anthony Giddens (2000, p. 5) numește relație : ”o legătură emoțională strânsă și continuă cu altcineva”, dar și mai bine prin termenul de „relație pură” pe care acesta îl introduce și care se referă la „o situație unde relația socială a fost inițiată numai pentru ea însăși, pentru ceea ce poate obține fiecare persoană dintr-o asociere susținută cu cealaltă, și se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacții pentru ca fiecare s-o mențină.”

Cu toate aceste modificări familia continuă să fie importantă în viața indivizilor, studiile efectuate ilustrând acest aspect.

1.5. Importanța familiei și relațiile dintre membrii

Analizând importanța familiei în România comparativ cu celelalte societăți europene, Raluca Popescu (2007, p. 185) a observat că importanța familiei în România se situează la un nivel mediu. Apropiate de România ca nivel de importanță acordat familiei se situează Austria, Belgia, Norvegia, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Franța, Spania, toate acestea având valori peste 85 %. In cazul țarilor cu cele mai ridicat nivel de importanța, 90% din populație au declarat ca familia este importantă sau foarte importantă. Ceea ce pare a fi interesant este faptul că în majoritatea țărilor se consideră că, pe viitor, importanța familiei ar trebui să crească.

Analizând în continuare importanța pe care indivizii o acordă familiei, in tabelul de mai jos sunt reprezentate rezultatele unei cercetări efectuate pe EU6, EU25, România și Bulgaria în ceea ce privește importanța familiei, mai exact când consideră indivizii că este importantă familia. Cei mai mulți au declarat că familia este cea mai importanta în momentul în care au nevoie de ajutor în jurul casei când sunt bolnavi și cel mai puțin importantă când au nevoie de o sumă de bani pentru o urgentă. Indivizii acordă importanță familiei și atunci când au nevoie de un sfat într-o problemă personală sau când sunt deprimați, dar nu la fel de mult ca în primul caz.

Sursa EQLS , 2003.

In ceea ce privește importanța familiei când vine vorba de un aspect material, cum e cazul unui împrumut atunci când se ivește o urgență, subiecții din Bulgaria si România, în mare parte, nu apelează la familie, pe când cei din tarile EU6 și EU 25 fac acest lucru mai mult de jumătate dintre ei. Putem astfel să presupunem că dezvoltarea economică defectuoasă și nivelul de trai mai scăzut din Bulgaria și România reprezintă motive din cauza cărora indivizii nu pot apela la familie în cazul unui asemenea împrumut, având în vedere că 500€ sau 1000 € reprezintă pentru români și bulgari mult mai mult decât pentru locuitorii Europei de est și de vest. Astfel, România are valori scăzute comparativ cu tarile EU6 și EU25, aceștia din urma acordă în general o importantă ridicată familiei în oricare din cazuri, de două ori maiviitor, importanța familiei ar trebui să crească.

Analizând în continuare importanța pe care indivizii o acordă familiei, in tabelul de mai jos sunt reprezentate rezultatele unei cercetări efectuate pe EU6, EU25, România și Bulgaria în ceea ce privește importanța familiei, mai exact când consideră indivizii că este importantă familia. Cei mai mulți au declarat că familia este cea mai importanta în momentul în care au nevoie de ajutor în jurul casei când sunt bolnavi și cel mai puțin importantă când au nevoie de o sumă de bani pentru o urgentă. Indivizii acordă importanță familiei și atunci când au nevoie de un sfat într-o problemă personală sau când sunt deprimați, dar nu la fel de mult ca în primul caz.

Sursa EQLS , 2003.

In ceea ce privește importanța familiei când vine vorba de un aspect material, cum e cazul unui împrumut atunci când se ivește o urgență, subiecții din Bulgaria si România, în mare parte, nu apelează la familie, pe când cei din tarile EU6 și EU 25 fac acest lucru mai mult de jumătate dintre ei. Putem astfel să presupunem că dezvoltarea economică defectuoasă și nivelul de trai mai scăzut din Bulgaria și România reprezintă motive din cauza cărora indivizii nu pot apela la familie în cazul unui asemenea împrumut, având în vedere că 500€ sau 1000 € reprezintă pentru români și bulgari mult mai mult decât pentru locuitorii Europei de est și de vest. Astfel, România are valori scăzute comparativ cu tarile EU6 și EU25, aceștia din urma acordă în general o importantă ridicată familiei în oricare din cazuri, de două ori mai mare decât cea a românilor când este vorba de o urgență și au nevoie să împrumute bani pentru a o rezolva.

In viata de familie foarte importante sunt relațiile dintre membrii și natura acestora. In 2003, Românii au apreciat că relațiile din familia lor sunt foarte bune – 26.8% și foarte proaste doar 0,7%. Cei mai mulți au declarat însă, mai bine de jumătate dintre ei, că relațiile din familie sunt bune. Aceste rezultate arată că în general indivizii sunt mulțumiți de relațiile din familia lor, procentul celor care le-au apreciat ca fiind bune și foarte bune este de 87,2%.

Cum apreciați relațiile din familie ? 2003

Sursa : ICCV, decembrie 2003 pe baza datelor Diagnoza Calității Vieții

In graficul de mai jos se vede evaluarea relațiilor de familie din România de-a lungul unui deceniu, din 1993 pană în 2003. Indivizii apreciază la fel relațiile de familie in timp, diferențele nefiind semnificative. Pe o scară de valori de la 0 la 90, indivizii situează relațiile de familie în medie la 86,12, ceea ce arată că sunt mulțumiți de viata familie din prisma relațiilor pe care le au, considerându-le bune.

Familia: evaluarea relațiilor din familie

Sursa: Bazele de date Diagnoza Calității Vieții

Sursa : ICCV, decembrie 2003, pe baza datelor Diagnoza Calității Vieții

In tabelul de mai sus se observă o fluctuație în evaluarea relațiilor de familie în decursul a 13 ani. Ponderea celor care apreciau relațiile de familie ca fiind foarte bune este mai ridicată la începutul anilor’90 și scade simțitor pană prin ’98 după care creste ușor în 2003. Cu toate acestea relațiile din familie sunt apreciate ca fiind bune de-a lungul celor 13 ani. In general indivizii sunt mulțumiți de viata de familie, ponderea celor care au declarat că relațiile din familia lor sunt foarte proaste, proaste sau chiar satisfăcătoare este mult mai mică decât a celor care sunt mulțumiți de acestea. Până prin ’96 procentul celor care considerau relațiile ca fiind proaste sau satisfăcătoare era mai mic sau egal cu 10%.

2. Căsătoria – un fenomen complex

2.1. Modificării de-a lungul timpului în ceea ce privește căsătoria

La baza constituirii familiei stă căsătoria considerat cel mai important și mai marcant moment din viața unui om, având o mare încărcătură emoțională. Având în vedere acest fapt, Maria Voinea (2002, p.7) că „indiferent de formă – monogamă sau poligamă – căsătotria asigură un climat propice creșterii copiilor, condiții rezonabile de desfăsurare a unei vieți sexuale normale”. Observăm astfel cum căsătoria este cea care asigură premisele îndeplinirii principalelor funcții ale familiei.

La fel ca și familia, căsătoria a cunoscut numeroase modificări de-a lungul timpului, modificări datorate transformărilor pe care le-a suferit societatea în ansamblul ei: economice, sociale, politice, trannsformări la nivelul tradiției, obiceiurilor și ale familiei.

Căsătoria este condiționat de o serie de factori psihologici, sociali, biologici, culturali, morali dar și de anumite norme juridice prevăzute în dreptul familiei.

In trecut, când familia tradițională era forma cea mai răspândită și recunoscută, căsătoria, în multe societăți, nu se putea încheia fără acordul părinților, sau fără zestre, fiind condiționată și de avere. La unele popoare mireasa era vândută familiei soțului și conderată drept mijloc de sporire a bunurilor soțului.

În societatea contemporană influența părinților nu se mai resimte atât de mult, în unele cazuri nu mai contează deloc. În societatea modernă s-a facut trecerea de la familia tradițională extinsă la cea nucleară, iar alegerea partenerului de căsătorie în cadrul acestui tip de familie „ se face pe bază de afecțiune și de libertatea opșiunii, scopul său fiind fericirea mutuală a indivizilor. Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii, având drept criteriu esențial iubirea și exercitându-și dreptul la autodzvoltare în cazul în care uniunea conjugală își pierde rațiunea de a fi, prin dispariția iubirii.

În societatea modernă, odată cu apariția alternativelor familiei, numărul celor care se căsătoresc a scăzut, crescând în schimb numărul concubinajelor și cuplurilor consensuale. Cu toate acestea românii nu consideră căsătoria o instituție învechită, valorizând în continuare căsătoria.

Analizând ratele căsătoriei în timp, Maria Voinea (2000, p. 734 – 737) observă că în 1989 se înregistrau 7,7 căsătorii la 1000 locuitori, numărul căsătoriilor înregistrate scăzând spre anul 1998 când se înregistrau numai 6,5 căsătorii la 1000 locuitori. Comparativ cu mediul rural unde nupțialitatea cunoaște o cvasistagnare, în mediul urban aceasta scade net. Unii dintre factori care au dus la această scădere în mediul urban sunt rata crescută a șomajului dar mai ales criza locuințelor, tinerii care vor să se căsătorească au nevoie de o locuință și în absența acesteia amână momentul căsătoriei. Astfel este explicabilă și tendința de creștere a vârstei medii la prima căsătorie. În 1990 vârsta medie la prima căsătorie pentru bărbați era de 26,9 ani iar pentru femei de 23,7 ani, aceasta scăzând spre anul 1990 când vârsta medie pentru bărbați era de 28,1 iar pentru femei de 24,6.

In explicarea vârstei medii la căsătorie, Ioan Mărginean (1999, p. 19) spunea că intervin și factori sociali și psihosociali, printre care mișcarea de emncipare a tinerilor din Europa de Vest de la sfârșitul anilor ’60 care a avut preintre dimensiuni și manifestare independenței fată de părinți; creșterea frecvenței raporturilor sexuale premaritale și permisivitatea socială față de acestea. Vărstele medii la căsătorie, așa cum arăta Ioan Mărginean (1999, p. 20), în diversele societăși europene tind spre valori apropiate 26-28 de ani pentru bărbați și 23-24 de ani pentru femei.

Datele barometrului de poinie din 2007 arată că vârsta la prima căsătorie era de 22 de ani, cei mai mulți dintre aceștia intrând în căsătorie sau în concubinaj atunci când aveau între 24 și 29 de ani, fiind urmați de cei care aveau între 15 și 18 ani.

2.2. Definiții ale căsătoriei

David H. Olson și John DeFrain (1999, p.8) definesc căsătoria ca pe o „comuniune legală și emoțională a două persoane pentru a împărți imtimitatea emoțională și psihică, diverse sarcini și resursele economice.

Anthony Giddens (2000, p.154) spune despre căsătorie că poate fi definită „ca o recunoatere socială și o uniune sexuală aprobată între doi indivizi adulți.”

In Dicționarul de Sociologie Oxford găsim căsătoria definită în sens tradițional ca o relație recunoscută legal între un barbat și o femeie care implică anumite drepturi și obligații. Deși în societățile contemporane și coabitarea este înteleasă ca o familie, sau premergătoare familiei, totuși se face în continuare distincția între traiul împreună și căsătoria adevărată.

Alain Girard (apud Maria Voinea, 1993) apreciează importanța căsătoriei din punct de vedere bilogic și social, considerând-o cea mai importntă și stabilă institușie a societății.

In definirea căsătoriei cei mai mulți sociologi, fac apel la aspectul juridic al acesteia și la cosul familiei ăn care sunt prevăzute articole referitoare la familie.

Alexandru Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruța Hageanu (2001, pp. 13 – 25) fac anumite precizări referitoare la aspectul juridic al familiei și la condițiile de fond la încheierea căsătoriei ce decurg din legislația căsătoriei și din codul familiei.

În codul familiei căsătoria este prevăzută ca fiind uniunea liber consimțită dintre bărbat și femeie, încheiată încheiată în concodanță cu dispozițiile legale, în scopul întemeierii unei familii și reglementată de normele imperative ale legii.

In dreptul nostru, căsătoria se carcterizează prin următoarele:

Este un act civil întrucât încheierea și înregistrarea ei țin exclusiv de competența autorității de stat.

Este un act solemn deoarece pentru validitatea căsătoriei este necesară prezența personală împreună a viitorilor soți și a ofițerului de stare civilă care încheie căsătoria.

Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii. Căsătoria încheiată cu un alt sop decât cel al întemeierii unei familii este sancționată cu nulitatea ei.

In ceea ce privește concubinajul legea nu îl interzice dar nu îi aplică dispozițiile legale referitoare la căsătorie.

2.3. Condiții de fond ale întemeierii căsătoriei

Oricât de liberă ar parea alegerea partenerului de viață în societatea în care trăim la fel și căsătoria cu acesta, totuși aceste fapte sunt condiționate de o serie de prevederi lagale.

Legea precizează drept temei al căsătoriei afecțiunea reciprocă a soților , excluzând presinea părinților sau a altor persoane și orice considerente de ordin economic.

Codul familiei prevede trei mari condiții de fond care trebuie îndeplinite la încheierea căsătoriei.

Prima dintre ele se referă la vârsta legală pentru căsătorie. Potrivit dispozițiilor art.4 „ bîăbatul se poate căsători numai dacă a îndeplinit vârsta de optsprezece ani iar femeia numai dacă a îndeplinit șaisprezece ani.” Aceste condiții fiind îndeplinite, încheirea căsătoriei între două persoane poate avea loc indiferent de diferența de vâstă dintre acestea.

Consimțământului la căsătorie este o altă condiție întrucât căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Consimțământul, pentru a fi valid, trebuie exprimat în fața ofițerului de stare civilă și să nu fie viciat prin eroare, dol sau violență.

Codul familiei prevede faptul că alienații, debilii mintal și cei care sunt lipsiți vremelnic de facutățile mintale sunt opriți să se căsătorească atât timp cât nu au discernamântul faptelor lor. Alienții și debilii mintal nu se pot căsători nici în momentele în care s-ar dovedi că sunt lucizi pentru a se evita astfel o descendență nesănătoasă.

Consimțământul trebuie să fie neviciat (consimțământul nefiind valabil dacă este viciat prin eroare, dol sau violență), actual (exprimat în momentul celebrării căsătoriei), dat personal și simultan de către viitorii soți și constatat direct de către ofițerul stării civile.

Ultima condiție ce trebuie îndeplinită pentru încheierea căsătoriei este comunicarea reciprocă a stării de sănătate. Aceasta se realizează pe baza unui certificat medical amănunțit care trebuie anexat declarației de căsătorie.

Pe lângă acestea trei condiții se mai impune ca partenerii ce urmează a se căsători să aibă sexe diferite, deși aceasta nu este o condiție prevăzută expres de lege.

In privința căsătoriei, din perspectiva juridică, sunt prevăzute și anumite impedimente la realizarea căsătoriei. Acestea sunt :

existența unei căsătorii anterioare nedesfăcute ( nu este iertat a trece în a doua căsătorie, fără ca cea dintâi să fie desfăcută);

legătura de rudenie reprezintă un impediment atât din punct de vedere biologic cât și moral. Codul familiei prevede „ este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad”.

alienația și debilitatea mintală sau a lipsa temporară a facultăților mintale.

2.4. Caracteristicile căsătoriei

Carlfred Broderide ( 1984, apud David H. Olson și John DeFrain 1999, p.8) a identificat noua caracteristici specifice ale căsătoriei care sunt comune în majoritatea societăților și culturilor. Căsătoria se caracterizează astfel prin următoarele: este un eveniment demografic; reprezintă unirea familiilor celor doi parteneri precum și a rețelelor sociale ale acestora; este un contract legal între cuplu și stat; este o uniune economică; reprezintă cel mai comun aranjament de locuire pentru adulți și în același timp contextul defășurării majorității activităților sexuale fiind astfel și o unitate reproductivă; este și o unitate care se ocupă cu socializarea copiilor; nu în ultimul rând căsătoria este o oportunitate de dezvoltare a unei relații intime.

2.5. Ce presupune o căsătorie fericită?

În continuare voi analiza câteva date referitoare la ce consideră indivizii că este important într-o căsătorie ca aceasta să fie reușită.

Pentru ca o căsătorie sa fie reușită credeți că este important, destul de important sau puțin important…

Sursa : Barometrul de opinie, Viața în cuplu, Fundația Soros România, mai 2006

Datele ne indică faptul că cel mai important lucru într-o căsnicie, ca aceasta să fie fericită, este iubirea. De asemenea foarte important este ca cei doi parteneri să fie fideli unul altuia și să aibă încredere în celălalt. Nivelul de trai al familiei contribuie și el la reușită căsniciei, 57% dintre respondenți considerând că este foarte important să aibă condiții bune de locuit iar 45% consideră banii ca fiind foarte importanți într-o căsnicie. Importante sunt și religia, educația și poziția socială, însă nu în proporții la fel de mari ca cele mai sus menționate. Din datele prezentate în tabel observăm că similaritatea partenerilor este în mare măsură decisivă într-o căsnicie, dacă adunam procentele celor care au declarat că este destul de important și foarte important ca cei doi parteneri să aibă aceiași educație, religie, poziție socială și etnie putem observa cât de mult contează aceste lucruri într-o căsnicie.

Conform lucrării Today’s Marrige ( apud Maria Voinea, 2002, p.24) în căsătorie contează cel mai mult grija pentru celălalt – 39 %, respectul pentru celălalt – 32% și acceptarea celuilalt – 31%. Mai sunt și alte aspecte care contează însă procentele sunt mai mici, printre acestea se numără : înțelegerea mutuală pentru celălalt, o relație strânsă „mereu împreună”, sentimentul adânc, puternic pentru celălalt, afecțiunea, sacrificiul de sine, dăruirea necondiționată, încrederea și confidențialitatea.

Privind fericirea partenerilor conjugali, am avut în vedere și o analiză a fericirii acestora, cât de fericiți de autoevaluează. Autoevaluarea propriei fericiri față de cea a partenerului, în funcție de frecvența problemelor în cuplu este indicată in graficul următor. Fericirea proprie comparativ cu cea a partenerului este ilustrată prin corelație cu frecvența în care apar problemele în cuplu și perioada de timp care este petrecută în cuplu. Majoritatea indivizilor se consideră la fel de fericiți ca și partenerii, în cazul în care problemele apar mai des, numărul celor care sunt mai puțin fericiți decât cel de lângă ei este mai mare decât în cazurile în care problemele apar rar sau foarte rar.

Când problemele apar rar sau foarte rar ambii parteneri sunt la fel de fericiți in marea majoritate, sunt putini cei care se consideră mai fericiți sau mai puțin fericiți.

Fericirea si problemele din cuplu – autoevaluările respondenților.

Sursa: Barometrul de opinie publică, Viața în cuplu, Fundația Soros România, mai 2006

Fericire și timpul liber în cuplu – autoevaluările respondenților.

Sursa: Barometrul de opinie publică, Viața în cuplu, Fundația Soros România, mai 2006 .

Când timpul petrecut împreună este mai mult, atunci partenerii sunt în mare parte la fel de fericiți, sunt puțin cei care se simt mai fericiți sau mai puțin fericiți decât celalalt. Când timpul liber petrecut împreună se reduce și este mai puțin, atunci apar și inegalități mai pronunțate în ceea ce privește fericirea în viața de cuplu, numărul celor care se simt mai nefericiți crește comparativ cu cel înregistrat atunci când petrec mai mult timp împreună.

Privind satisfacția cu viața de cuplu, în urma unei cercetări efectuate de Fundația Soros, cei mai mulți s-au declarat foarte mulțumiți -32% și destul de mulțumiți -32%. Sunt foarte puțini cei care nu sunt destul de mulțumiți sau nu prea mulțumiți de relația lor de cuplu, procentele acestora însumând numai 6 %.(vezi anexa)

Sursa principală a problemelor în cuplu, pare să fie lipsa banilor sau alte lipsuri materiale. Nivelul de trai ocupă astfel un loc important într-o căsnicie, dacă nivelul de trai este scăzut apar multe probleme generate de lipsurile materiale care duc la neînțelegeri și conflicte între cei doi parteneri. Un alt motiv îl reprezintă treburile casnice. Alte motive care duc la conflicte în cuplu, dar mai puțin semnificative acestea sunt: comportamentul copiilor, alcoolul, părinții și socrii și infidelitatea .

Sursa: Barometrul de opinie publica, Viata in cuplu, Fundația Soros România, mai 2006

3. Alegerea partenerului marital

3.1. De ce se căsătoresc oamenii?

E greu de spus ce îi determină pe oameni să facă un pas așa de important. Au fost realizate multe studii referitoare la acest fapt, studii care doreau identificarea unor factori care să-i determine pe indivizi să-și aleagă un anumit partener de viață și să legalizeze legătura dintre ei.

La această întrebare, J. C. Coleman (1988, apud Iolanda Mitrofan, 1996, p. 84 – 85) a încercat să răspundă la această întrebare și a indicat o serie de rațiuni pentru căsătorie și mai multe rațiuni pentru care oamenii nu se căsătoresc. Rațiunile pentru căsătorie sunt : compatibilitatea sexuală; fuga de singurătate; nevoia de prieten, tovarăș, companion; siguranță financiară; fuga de constrângerile parentale; dorința de a fi important pentru cineva. De partea cealaltă se află o serie de motive din pricina cărora oamenii aleg să nu se căsătorească, dintre acestea sunt amintite : precauția față de modelul tradițional al familiei, neîncrederea în sexul opus, teama de intimitate.

Intr-o cercetare realizată în 1995, Oana Iugulescu (1995, apud Iolanda Mitrofan, 1996, p. 85) a identificat cinci tipuri de motivații maritale la persoanele intervievate. Principala motivație a fost dorința comună de a-și continua viața și evoluția într-un mod firesc, satisfăcător, urmată apoi de conformism social, dorința de a depăși situația prezentă, satisfacția actuală și credința că își vor asigura un viitor sigur.

Analizând căsătoria și motivațiile care stau la baza acesteia, Elisabeta Stănciulescu (2002, p. 267–270) a observat două aspect importante care survin căsătoriei și anume normalizarea situației și sentimentul securității personale. Sentimentul de normalizare a situației prin căsătorie este învățat de către tinerii aflați la vârsta căsătoriei în procesul de socializare în cadrul familiei și a grupului de care aparțin. Mediul în care tinerii trăiesc exercită presiuni asupra acestora în vederea căsătoriei, făcând ca aceasta să pară o obligație de normalizare a situației. De altfel părinții se simt responsabili „să-și dea copiii în rând cu lumea” de aceea îi și educă în acest sens. Uneori aceste presiuni se resimt atât de puternic, încât, în momentul luării deciziei de a se căsători între indivizi nu există mereu un sentiment puternic de dragoste. „Esența căsătoriei este, în general, legată și de sentimentul de securitate pe care li-l furnizează existența unei legături sociale care presupune drepturi și îndatoriri reciproce, „a nu fi singur”, este securizant și este foarte probabil ca obligația legală și morală a asistenței reciproce și controlul reciproc să joace aici un rol important.” ( Elisabeta Stănciulescu, 2002, p. 270).

Printre factorii motivaționali implicați în alegerea partenerului marital, Maria Voinea (2005, p. 91) menționează dorința de a întemeia o familie, nevoia de dragoste și de afecțiune precum și dorința de a avea urmași.

3.2. De la alegerea părinților a partenerului marital la alegerea proprie

In societățile tradiționale decizia alegerii unui partener de viață aparținea de regulă părinților. „Instituția încredințează părinților sarcina alegerii celor mai potriviți soți pentru copii lor, care să corespundă posibilității de a spori averea și de a asigura supraviețuirea liniei familiale (urmașii)” (L. Roussel 1989 apud Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1996, p. 82). Multe societăți considerau astfel că sarcina de alegere a partenerului marital era prea dificilă pentru a putea fi îndeplinită cu succes de către cei ce urmau a se căsători, de aceea aranjarea căsătoriei revenea părinților sau familiei de apartenență care țineau cont de criterii raționale inclusiv aspectul economic.

Părinții dispuneau și de metode de control asupra alegerii partenerului, acestea sunt prezentate de către Maria Voinea ( 2005, p. 88) după cum urmează :

în anumite societăți părinții sunt cei care aranjează căsătoria încă de la vârste fragede;

supervizează activitatea socială a fetei prin însoțirea permanentă a acesteia când se întâlnește cu cel care-i va fi soț.

fetele erau educate să fie cât mai timide și mai retrase în relațiile cu seul opus;

tinerii erau lăsați liber în relația lor numai până în momentul în care apărea o sarcină aceasta fiind urmată obligatoriu de căsătorie;

o metodă de cvasicontrol este reprezentată de faptul ca in eventualitatea unei sarcini neplanificate, copilul poate să rămână în familia mamei.

Există mai multe paternuri în realizarea căsătoriei care depind de normele culturale și de tradiții. In paternul mediteranean părinții luau toate deciziile, un criteriu foarte important în alegerea partenerei îl reprezenta virginitatea acesteia, în cazul băieților lucrul acesta nu era neapărat important. Pe de altă parte, în cel nordic există atât egalitarism social cât și sexual între cele două sexe, însă este prevăzută și necesitatea căsătoriei în cazul în care fata rămâne însărcinată.

Modelul afro-american nu prevede necesitatea căsătoriei în cazul unei sarcini. Părinții pot trăi în continuare în concubinaj, tatăl nu este nici măcar obligat să-și recunoască sau să-și crească copilul.

Am văzut în modele prezentate mai sus că în cazul unora, virginitatea fetei era esențială pentru realizarea căsătoriei. În societatea românească, în anul 2007, 48% dintre subiecți consideră că cei doi tineri ar trebui să aibă relații sexuale înainte de căsătorie, în schimb 40% consideră că aceștia nu ar trebui. Procentele sunt destul de apropiate ca valoare cea ce arată că părerile sunt împărțite și că virginitatea nu și-a pierdut încă total din importanță.

Credeți că este mai bine ca doi tineri, înainte să se căsătorească …?

Sursa :

Atitudinea părinților cu privire la alegerea partenerului de viață era importantă în societățile tradiționale, de multe ori decisivă. Dacă părinții sunt de acord cu decizia copiilor atunci căsătoria va avea loc, în schimb, dacă aceștia nu sunt de acord tinerii țin cont de părerea lor și nu finalizează relația cu o căsătorie.

În societatea modernă, părerea părinților nu mai contează în așa mare măsură, putem spune că aproape deloc. Alegerea partenerului marital este acum o chestiune personală, rațiunile tradiționale nu mai exercită forța de altădată. „familia modernă așează pe primul plan valorile intimității, afecțiunii și realizării maritale ale persoanelor, cu drepturi egale în satisfacția sexuală, socializarea și educarea copiilor și participarea economică la viața de familie.”(V. Luciu, 1975 apud Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1996, p. 82).

Tinerii au libertatea de a alege azi ce partener de viață își doresc, indiferent de părerea familiei sau de constrângerile comunității în care trăiesc. Dacă înainte virginitatea fetelor era considerată o virtute, acum ea și-a pierdut din importanță. La fel s-a întâmplat și cu zestrea fetelor și îndeplinirea stagiului militar la băieți, acestea nemaifiind criterii importante în alegerea unui anumit partener.

Părerea părinților si-a redus din importanță în prezent, cu toate acestea ei încă au anumite prejudecăți atunci când se gândesc la un posibil partener pentru copilul lor. Printre acestea, așa cum se vede și în graficul de mai jos o reprezintă etnia rromă,

Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan( 1991, p. 141-145) apreciau cuplul modern ca fiind „profund marcat de libertatea alegerii, având drept criteriu esențial iubirea și exercitându-și dreptul la autodezvoltare în cazul în care uniunea conjugală își pierde rațiunea de a fi, prin dispariția iubirii.”

Încercând să explice de ce alegerea partenerului se face mai ales pe baza afecțiunii și a sentimentelor de dragoste, Petru Iluț (2005) face apel la modificările care au survenit la nivelul funcțiilor din cadrul familiei. Deplasarea funcțiilor familiei de la cele instrumental economice la cele expresiv emoționale ( confort psihic, dragoste, afecțiune) a făcut ca în alegerea partenerului să se șină cont mai mult de aspectul emoțional afectiv.

Anthony Gideens (2000) a prezentat două motive principale din cauza cărora partenerii nu aveau drept criteriu dragostea în alegerea celuilalt, susținând ideea că până în perioada modernă, căsătoriile din dragoste erau o excepție. Primul motiv îl constituie faptul că pentru familia în care individul urma să intre după căsătorie, important era ca acesta să satisfacă anumite cerințe ale membrilor acesteia, astfel integrându-se mai bine.

În al doilea rând conta foarte mult ca unul dintre soți (de regulă bărbatul) să poată întrețină familia nou formată.

În opțiunea maritală, Henry Dicks (apud Maria Voinea, 1993, p. 26) fixează trei grupuri de factori care acționează și anume presiunea socială, religia și banii; conștiința personale și interesele personale și atracția inconștientă.

3.3. Alegerea partenerului marital – fenomen condiționat geografic și psihosocial. Criterii de alegere a partenerului marital.

Oricât de liberă am spune că este alegerea partenerului marital în societatea contemporană, „căsătoria este supusă determinismelor sociale, în ciuda faptului că ea nu are un caracter obligatoriu. Libertatea indivizilor nu este totală, ci este limitată de o serie de constrângeri de natură fizică sau geografică, socială sau culturală.” ( Maria Voinea, 1993, p. 24).

Henri Salvat (apud Maria Voinea, 1993, p. 24) afirma că alegerea unui partener pentru căsătorie continuă să fie un fenomen social, posibilitățile acestei alegeri nefiind un „ joc al hazardului”.

În momentul în care începem selecția maritală, cu toții avem deja un trecut geografic și cultural. Ne năștem într-o familie, aparținem de un anumit grup și de o comunitate în cadrul căreia suntem crescuți și socializați. Tot aici suntem familiarizați cu normele și regulile ce trebuie să le respectăm în comunitatea în care trăim. Alegerile pe care le vom face în viață, indiferent de natura acestora, vor fi puternic influențate de cum am fost crescuți, ce am fost învățați să prețuim, să valorizăm și să considerăm important.

De asemenea și nivelul de trai al mediului din care provenim, precum și nivelul educației sunt factori care ne vor influența deciziile pe care le vom lua pe parcursul vieții.

Maria Voinea( 1993) sintetizează concluziile la care a ajuns Girard cu privire la importanța factorilor geografici și psihosociali în alegerea partenerului marital. Acesta consideră foarte importantă aproprierea domiciliilor a celor doi parteneri, deoarece aceasta poate constitui deseori preludiul unei căsătorii. Locul nașterii joacă și el un rol important cu toate că nu cei doi se vor căsători poate în altă parte. Condiția socială pare a fi primordială, studiile arătând că 45% dintre căsătorii se încheie între tineri aparținând aceluiași mediu social. Nivelul educației, elementele culturii din care indivizii fac parte, precum și credințele religioase au, de asemenea, un rol important în acordul ce determină căsătoria.

Petru Iluț (2005, p102-103) spunea în cazul liberei alegeri a partenerului conjugal care este bazată pe iubire, operează de fapt o serie de factori care fac ca respectiva alegere să nu mai fie chiar atât de liberă iar „căsnicia astfel întemeiată să nu fie chiar atât de trainică ți fericită.” Același autor a identificat că la scară statistică, mariajele sunt puternic homogamice, se căsătoresc proporțional mai mult între ei cei de aceeași etnie, clasă socială, vârstă apropiată. Heterogamia, la scară statistică este mult mai redusă.

Voi prezenta în cele ce urmează factorii geografici și psihosociali care condiționează căsătoria și alegerea partenerului de cuplu.

Oamenii tind în general să se căsătorească cu cei care le sunt asemănători în ceea ce privește clasa socială, rasa, religia și educația.

Rasa și etnia

Studiile sociologice realizate de-a lungul timpului au arătat că cele mai multe căsătorii se realizează în interiorul aceluiași grup rasial. Collins Randall(1988, p. 219) spunea că, contrar imaginii comune, cele mai frecvente căsătorii interrasiale nu sunt cele dintre albi și negrii, doar 0,2% din soțiile albe au soți de culoare și doar 0,8% dintre soții de culoare au soții albe, 99% dintre căsătorii au loc în interiorul aceleiași rase. În America, cele mai frecvente căsătorii interrasiale au loc între femeile americane (native) – 54%, femeile americane japoneze – 41% , femeile filipineze – 32% și un bărbați albi.

Petru Iluț (2005, p. 107) , în privința căsătoriilor interrasiale își punea problema în ce măsură acestea slăbesc identitatea etnică prin asimilarea lor de către majoritate. Însă, pe de altă parte identifică și beneficii ale căsătoriilor mixte cum ar fi : o mai bună conviețuire intergrupală și comunitară, posibilitatea de reducere a potențialului de conflictualitate interetnică și creșterea coeficientului societal de interculturalism activ.

David H. Olson și John DeFrain (1999) sunt de părere că, cu cât diferențele etnice dintre indivizi sunt mai mari, cu atât mai puțin probabil ei se vor căsători.

Specialiști în terapia familiei, Mc Goldrick și Preto ( apud David H. Olson și John DeFrain, 1999) au descoperit că:

cu cât discrepanțele dintre valorile grupurilor culturale din care fac parte indivizii sunt mai mari cu atât mai mari sunt și șansele să le fie mai greu partenerilor în relația de cuplu;

pe măsură ce diferențele dintre nivelele de aculturație cresc, riscul să apară conflicte între partenerii cuplului este mai mare;

și diferențele dintre credințele religioase pot fi surse ale unor eventuale conflicte.

Cuplurile interrasiale sunt cele mai vulnerabile dintre toate cuplurile, uneori se simt izolate de fiecare grup.

Religia

Religia tinde să fie un criteriu important în alegerea partenerului de viață. Există o tendință puternică de a se realiza căsătorii în cadrul aceleiași credințe religioase. Procentele celor care se căsătoresc în interiorul propriei religii diferă în funcție de religie și de cât de permisive sau nu sunt normele și practicile acesteia, astfel Collins Randall (1988, p. 221) arăta că 79% dintre catolici, 91% dintre protestanți și 92% sunt căsătoriți cu cineva din aceeași religie, dintre aceștia, cel mai probabil catolicii se vor căsători în mai mare măsură în afara religiei proprii. Cu toate acestea, căsătoriile care au loc în afara clasei religioase sunt predispuse în mai mare măsură să fie mai puțin stabile

O anumită credință religioasă are o serie de norme și reguli proprii pe care cei din interiorul ei trebuie să le respecte, iar în eventualitatea unei căsătorii în afara credinței religioase proprii este cu neputință respectarea acestora. În cazul în care doi indivizi aparținând unor religii diferite doresc totuși să se căsătorească, de regulă unul dintre ei se convertește la religia celuilalt.

Petru Iluț (2005) considera că apartenența religioasă este în mare măsură asociată cu cea rasială și etnică, însă homogamia religioasă nu este atât de intensă cum este cea rasială, dar continuă să fie marcantă. În eventualitatea unei căsătorii între indivizi aparținând unor religii diferite, ambii indivizi sunt pierduți pentru o anumită religie, mariajele astfel întemeiate sunt mai vulnerabile și supraviețuiesc mai puțin.

Clasa socială

Cei mai mulți oameni se căsătoresc în interiorul clasei sociale. Collins Randall (1988) spune că nu toți se căsătoresc în clasa lor socială, iar atunci când nu o fac și se căsătoresc în exterior, își aleg partenerul aproape de clasa lor socială, mergând la una adiacentă, fie în sus fie în jos.

Educația. Statutul socioprofesional

În ceea ce privește educația, la fel ca și în cazul celor prezentate anterior, oamenii tind să se căsătorească cu alții care au aproximativ același nivel de educație ca și ei. Collins Randall (1988) arată că este o corelație semnificativă între clasa socială din care face parte un individ și nivelul său de educație, astfel, la un anumit punct educația poate reflecta influența grupului din care un individ face parte.

Intre bărbați și femei, în privința alegerii unui anumit partener din prisma educației, există anumite diferențe. În trecut, când nivele de educație dintre bărbat și femeie difereau semnificativ, un bărbat cu studii mai înalte se căsătorea, în majoritatea cazurilor cu o femeie cu mai puțini ani de școlarizare. Acum, când balanța s-a echilibrat, această tendință nu se mai simte, ambii parteneri care formează un cuplu conjugal au aproximativ același nivel de educație.

Și în privința statutului socio-profesional se resimte homogamia. Petru Iluț (2005, p. 105) a observat că „ indivizii tind să se grupeze marital între ei în acord cu clasa, statutul social și cu categoria socioprofesională din care fac parte, și cu gradul de școlaritate.”

Vârsta

Se știe deja faptul că oamenii se căsătoresc în general cu parteneri de aceeași vârsta cu ei sau de vârsta apropiate. Totuși se remarcă tendința femeilor de a prefera spre căsători un bărbat puțin mai mare decât ea din cauza faptului că vârsta fizică nu corespunde cu cea psihică, este cunoscut faptul că bărbații se maturizează mai greu decât femeile.

La nivel național, în anul 2000, în România, vârsta medie la prima căsătorie (Raluca Popescu, 2003 apud Petru Iluț 2005, p. 104) era de 23,6 ani la femei și 26,9 ani la bărbați, valorile fiind apropiate de media țărilor Europei Centrale și de Est, dar mai mici decât media țărilor Uniunii Europene unde vârsta medie la prima căsătorie este în jur de 25 ani la femei și 28 de ani la bărbați.

Proximitatea spațială

Pentru a te căsători cu cineva, este necesar în primul rând să întâlnești acea persoană astfel se vede rolul crescut al proximității spațiale în alegerea unui anumit partener marital. Referitor la proximitatea spațială, Petru Iluț (2005) amintește că în societatea rurală românească, în trecut căsătoriile dintr-un sat în altul erau rare și încărcate de nostalgii și deziluzii, fata care părăsea staul natal se simțea singură și alungată de lângă părinți și cunoscuți. Același autor subliniază valoarea mare pe care o are proximitatea spațială în încheierea unei căsătorii, deoarece ea cumulează și alte criterii homogamice ( etnic, religios, statut socioprofesional, nivel de educație și cultură.)

Collins Randall (1988, p. 224) este de părere că distanța mică sau foarte mică dintre locuințele a doi indivizi crește șansele ca cei doi să se căsătorească.

De multe ori partenerul pe care ni-l alegem în vederea căsătoriei ( Maria Voinea, 2005, p. 83) aparține de grupul din care facem parte, sau se numără printre colegii noștri de serviciu sau de facultate, sau poate ca este unul dintre vecinii noștri.

Graficul de mai jos ilustrează tocmai această importanță a proximității spațiale. Întrebați cum și-au cunoscut partenerul de viață, cei mai mulți au declarat că locuiau în aceeași zonă sau același sat cu actualul soț. Și cercul de prieteni se pare că are o influență semnificativă în alegerea partenerului de viața, în 17% dintre cazuri, aceștia fiind cei care i-au adus împreună. Alții și-au cunoscut soția/soțul într-un loc public, la facultate sau școală sau prin intermediul rudelor.

Cum l-ați cunoscut pe actualul soț / partener / iubit – ați cunoscut-o pe actuala soție / parteneră / iubită?

Pe lângă acești factori geografici și psihosociali( rasa, etnia, religia, clasă socială, educație, vârstă) care determină într-o anumită măsură alegerea partenerului de viață, indivizii au și alte criterii de alegere a acestuia cum ar fi : atractivitatea fizică, exogamia, endogamia, homogamia.

E. Fabian (1979 apud Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1996, p.83) a întocmit o listă care conține o parte din criteriile care contează în alegerea partenerului marital, aceasta conține idei referitoare la aspectul exterior ( înălțime, ochi, păr); trăsături de personalitate; potențial economic sau bogăție; credințe și valori, interese sociale și abilități; speranțe secrete și dorințe.

Privind atractivitatea fizică, indivizii tind să se grupeze în iubire și în căsătorie, și după acest criteriu, cei „bine” între ei, iar cei mai puțin atrăgători între ei.

Indiferent de prejudecățile sociale, atractivitatea fizică a rămas o condiție esențială în alegerea partenerului marital. Primul contact pe care îl avem cu o persoană este cel fizic. Înainte de a vorbi cu cineva, sau de a-i cunoaște anumite caracteristici de personalitate îi vedem aspectul fizic.

Atunci când suntem atrași de o persoană, avem în vedere mai multe lucruri: propria atractivitate, accesibilitatea viitorului partener, încrederea pe care o avem în noi, compatibilitatea percepută și contextul social. ( Forse, 1991 apud Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1996, p. 29.

Exogamia presupune presiunea de a te căsători în afara „familiei”, a grupului de care aparții, acest lucru este prevăzut și în lege în România. Pe de altă parte endogamia presupune presiunea grupului de a te căsători în interiorul lui, exceptând familia. Un aspect important al endogamiei îl reprezintă homogamia, care este definită ca o forță ce „impulsionează o persoană să aleagă pe cineva de aceeași rasă, religie, vârstă, educație, inteligență, mediu socia.”(Maria Voinea(coord.), 2002, p.22).

3.4. Teorii ale selecției maritale

3.4.1. Teorii ale similarității

Ruben Hill (apud Maria Voinea, 1993, p. 25) a constat că individul caută un partener asemănător sieși, căsătoriile între persoane care au aceeași rasă, naționalitate, religie sunt mai stabile și mai puțin vulnerabile.

Petru Iluț (2005, p.114) a referitor la similaritatea partenerilor scria că „investigațiile pe cupluri au dovedit că există o corelație ridicată între similaritatea axiologică și de personalitate și fericirea în căsătorie. S-a înregistrat o corelație semnificativă între satisfacția în căsătorie și similaritatea reciproc percepută de cei doi soți.”

3.4.2. Teoria complementarității / nevoilor complementare

Robert Winch (1958, 1967 apud Collins Randall 1988) spunea că în cel puțin câteva aspecte legate de personalitate, contrariile se atrag, o căsnicie în care partenerii au personalități diferite, complementare, este mai trainică și solidă. Complementaritatea implică fie diferite niveluri ale aceleiași nevoi fie niveluri înalte ale unor nevoi ce pot satisfăcute doar împreună.

3.4.3. Teoria filtrului

Combinând teoria similarității cu cea a complementarității, Alan Kerchoff și Keith Davis (1962 apud Collins Randall 1988) au elaborat teoria filtrului. Aceștia au urmărit o serie de cupluri logodite sau care doar se întâlneau, pe o perioadă de șase luni și au urmărit care dintre aceste cupluri se despart și care evoluează până la decizia finală de a se căsători. Au identificat astfel că indivizii formează un cuplu datorită similarității fondului cultural și social, rămân împreună dacă se aseamănă în opinii și dacă nevoile lor sunt complementare, apărând în final fenomenul atracției opuselor.

Alan Kerchoff și Keith Davis (1962 apud Collins Randall 1988) susțin că decizia maritală este rezultatul unei selecții pe cinci paliere, câmpul din care este ales partenerul este îngustat succesiv: filtrul proximității, filtrul similaritate – complementaritate, filtrul atracțiilor personale, filtrul compatibilității, filtrul alegerii, în sfârșit terminându-se cu o căsătorie.

3.4.4. Sindromul dragostei romantice

Goode (1959 apud Petru Iluț 2005) spunea despre sindromul dragostei romantice că foarte importante sunt compatibilitățile emoționale în alegerea partenerului conjugal. Acesta presupune idealizarea celui iubit, concepția de unul (una) și numai unul (una), credința că iubirea le învinge pe toate, lăsarea în voia emoțiilor personale.

3.4.5. Teoria rolurilor și dragostei reciproce

Thomas Gullota, Gerald Adams și Sharon Alexander ( apud Maria Voinea 2005, p. 93) explică cum oamenii se îndrăgostesc și se căsătoresc abia după ce nevoile lor pentru dezvoltarea personală au fost înțelese, respectate și satisfăcute reciproc.

3.4.6. Teoria spiralei dragostei

Această teorie, așa cum este prezentată de Maria Voinea (2005, p. 94), consideră că dragostea între două persoane trece ciclic prin mai multe stadii:

partenerii stabilesc o serie de raporturi între ei, se simt bine unul cu celălalt;

cei doi parteneri comunică mai intens și mai intim;

comportamentele celor doi devin interdependente;

nevoile personalității sunt satisfăcute; este stadiul în care toate celelalte trei se combină pentru satisfacerea acestor nevoi.

3.4.7. Teorii centru sateliți

In alegerea partenerului marital( Maria Voinea, 2005)există de regulă un factor principal care poate fi dragostea, vecinătatea, condiția socială, atractivitatea fizică și o serie de alți factori care au o influență secundară. Partenerul este ales în primul rând în funcție de acel factor dar contribuie și alții, luați pe rând nu au o influență mare, însă , însumați, pot avea o contribuție mare.

3.4.8. Teoria schimbului social

Conform acestei teorii partenerii fac alegerea luând în calcul costurile și beneficiile acestei alegeri. Atât costurile cât și beneficiile se pot referi la bani, bunuri, relații sociale. Principalele implicații ale teoriei ( McCubin apud Maria Voinea, 2005, p. 95) sunt :

indivizii aleg parteneri de la care așteaptă să le aducă cele mai mari beneficii;

atunci când costurile alegerii sunt relativ egale individul alege partenerul care îi poate oferi cel mai mare câștig:

atunci când beneficiile sunt relativ egale, individul va alege partenerul care implică cel mai scăzut cost;

când efectele imediate sunt relativ egale este aleasă alternativa care promite un efect pozitiv de durată;

când efectele de lungă durată sunt relativ egale este aleasă alternativa care promite cel mai bun efect imediat.

Gloria Bird și Keith Melville (1994, p. 97) explică alegerea partenerului de viață din perspectiva teoriei schimbului, astfel relațiile intime dintre parteneri se dezvoltă luând în calcul costurile și recompensele pe care relația le implică. În funcție de cum balanța se înclină, indivizii decid dacă rămân sau nu în acea relație.

Petru Iluț (2005, p.115) spunea că în alegerea partenerului marital scopul este de a face o opțiune cât mai bună, prin căsătorie oamenii făcând schimb atât de bunuri cât mai ales de servicii. „ Mai mult sau mai puțin deliberat fiecare pretendent va încerca să-și plaseze cât mai bine capitalul său monetar și nonmonetar.” De regulă, în societatea tradițională, bărbatul era cel care întreținea familia și se ocupa de aspectul economic, femeia fiind preocupată cu treburile casnice și cu creșterea copiilor.

3.4.9. Teoria echității

Teoria echității este o variație a teoriei schimbului social bazată pe ideea că indivizii doresc egalitate în relația lor. Gloria Bird și Keith Melville (1994) se referă la termenul de echitate ca fiind sentimentul de dreptate care este experimentat atunci când evaluăm cum se înclină balanța recompenselor și a costurilor într-o relație.

Elaine Walster și G. William Walster (1978 apud Collins Randall, 1988, p. 211) erau de părere că relațiile între parteneri merg cel mai bine când ambii simt că primesc un schimb corect pentru ce au ei de oferit.

3.4.10. Teoria personalității

Conform principiilor acestei teorii, personalitatea este factorul major care îi face pe oameni să se îndrăgostească și să se căsătorească. Pe acest principiu se mai bazează și teoria complementarității și similarității

3.4.11. Teoria stimul – valoare – rol

Sociologul Bernard Murstein ( apud Gloria Bird și Keith Melville 1994) a propus teoria stimul – valoare – rol care descrie relația romantică cum se dezvoltă în trei stadii. Stadiul stimulilor este primul dintre ele și cuprinde perioada în care cele două persoane sunt atrase una de cealaltă pe baza aspectului fizic, a poziției sociale, reputația, îmbrăcămintea; de regulă prima întâlnire. În cel de-al doilea stadiu, cel al valorilor, cei doi descoperă dacă sunt sau nu compatibili privind atitudinile de bază referitoare la credințele politice, religioase, mediul înconjurător. Dacă acestea corespund în mare măsură se adaugă un plus relației. Acest stadiu este între a doua și a șaptea întâlnire. In cele din urmă, în stadiul denumit „rol”, partenerii se evaluează reciproc, imaginându-l pe celălalt în diverse roluri : ca amic, prieten, iubit, posibil soț sau soție, în postura de părinte. În acest stadiu sunt evaluate personalitatea, stabilitatea emoțională, maturitatea.

3.4.12. Teoria proceselor interpersonale

Gloria Bird și Keith Melville (1994) au identificat trei mari factori acre stau la baza alegerii unui partener marital : constrângerile sociale, compatibilitatea și echitatea. Teoria proceselor interpersonale examinează procesul și progresul selecției maritale.

Acestei teorii i-au fost aduse numeroase critici care vizau în principal limitele sale. Majoritatea studiilor făcute prin prisma acestei teorii fac apel la memoria partenerilor despre perioada în care aceștia s-au curtat și mai apoi s-au căsătorit. Relația pe care cei doi au avut-o după căsătorie și satisfacția cu viața de familie pot să distorsioneze imaginea asupra factorilor care au dus la luarea deciziei, amintirile. Sunt foarte puține cercetări care au fost efectuate pe parcursul procesului de alegere a partenerului marital, urmărind toate acele etape inclusiv momentul în care decizia de a se căsători a fost luată.

Perlman și Fehr (1987 apud Gloria Bird și Keith Melville, 1994) că relațiile interpersonale se dezvoltă de-a lungul timpului urmând un traseu ce conține mai mulți pași.

interacțiunea partenerilor crește în termeni ca frecvență, durată.

urmează etapa în care cei doi indivizi se cunosc reciproc dezvoltând paternuri unice de comunicare.

indivizi încep să-și anticipeze unul altuia comportamentele și să le înțeleagă în același timp;

partenerii cresc investiția în relația lor, își petrec timpul împreună, își dau cadouri, își prezintă partenerul familiei;

interdependența și ideea de „Noi” cresc;

partenerii încep să simtă că interesele lor individuale sunt legate de bunăstarea lor și a relației lor;

atașamentul dintre cei doi crește, fiindu-le tot mai greu să stea despărțiți;

partenerii văd relația lor ca fiind specială, ceea ce ei au fiind unic și de neînlocuit.

Acest proces este adesea critic în evoluția pe termen lung a relației.

3.4.13. Efectul „ Romeo și Julieta” și greu de cucerit

C. Stephan (apud Petru Iluț, 2005, p.113) este de părere că amestecul continuu al părinților creează o stare de confuzie și excitabilitate mentală, care este atribuită (greșit) „îndrăgostirii”. Există o relație directă între opreliștile care se pun în fața unei acțiuni și dorința individului de a realiza acea acțiune (mecanismul „fructului oprit”).

Efectul greu de cucerit („playing hard to get”) se referă la faptul că, în conștiința comună, bărbații sunt atrași mai mult de femeile care dau impresia că sunt mai greu de cucerit.

Referitor la efectul „Romeo și Julieta” Petru Iluț ( 2005, p. 113) afirma că „intervenția de opoziție a părinților în cristalizarea și sedimentarea unor prietenii și iubiri, precum și în încheierea de căsătorii are de multe ori rolul de a consolida.”

Precizări metodologice

1.1. Tipul cercetării. Obiective și întrebări.

In lucrarea de față voi prezenta proiectul de cercetare pe care l-am avut în vedere în studierea alegerii partenerului marital; datele obținute în urma realizării cercetării percum și analiza și interpretarea acestora.

Lucrarea de față își propune să analizeze procesul prin care persoanele de sex feminin și-au ales partenerul de viață, cu accent pe criteriile ce le-au avut în vedere în acel moment și pe factorii externi care au influențat această decizie. Voi analiza așadar o serie de date obținute în urma unei minicercetări pe care am realizat-o. Această cercetare a fost proiectată și realizată din perspectiva calitativă, având în vedere confirmarea unora din teoriile deja existente asupra temei alese (prezentate în capitolul I dedicat cadrului teoretic) comparând totodată măsura în care aceste concepte și teorii se verifică cu datele propriei cercetări.

Cercetarea pornește de la întrebările : ce le determină pe femei să aleagă un anumit partener de viață, care sunt criteriile de care țin cont în alegerea acestuia și care sunt motivele datorită cărora fac pasul cel mai important, de a se căsători cu acel bărbat?

Având în vedere modificările care au avut loc de-a lungul timpului în alegerea partenerului marital (și aici mă refer la modificarea criteriilor de alegere, a motivelor care stau la baza deciziei de a se căsători, precum și la cele privind cine alege partenerul viitoarei mirese, prinții fetei sau aceasta?) cercetarea a fost realizata pe două categorii de vârstă, care vizează o generație matură și una mai tânără, adică generația mamei și a fiicei. Lucrarea se vrea astfel a fi o analiză comparativă, pe mai multe dimensiuni, vizând diferențele și asemănările existente între criteriile de alegere ale partenerilor maritali ale celor două generații și între procesele de alegerea a acestora.

1.2. Eșantionul

Eșantionul a fost format numai din persoane de gen feminin, alese pe baza unor criterii care diferă sensibil de la o categorie de vârstă la alta. Pentru prima categorie, cea a femeilor mature, acestea trebuiau să aibă vârsta între 45-55 ani, să fie căsătorite de cel puțin 20 de ani, și să se afle la prima căsătorie. Am selectat astfel 8 persoane pentru cercetare. Din categoria celor mai tinere, am selectat tot 8 persoane, pentru a fi echilibrată balanța când urma să compar informațiilor obținute de la acestea. Acestea din urmă trebuiau să aibă vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani, să fie căsătorite de cel puțin 2 ani, și să se afle la prima căsătorie. Am ales să studiez doua categorii de vârstă pentru a vedea ce anume s-a schimbat și ce anume s-a păstrat în procesul de alegere a partenerului marital, ce modificări au suferit criteriile pe baza cărora se face alegerea și în ce măsură familia și factorii geografici și psihosociali influențează decizia de căsătorie.

1.3. Metodele de cercetare folosite. Descrierea instrumentului.

În realizarea cercetării am utilizat interviul de cercetare, care este „ o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri.” (Septimiu Chelcea, 2004, p. 297).

In cadrul studiului efectuat am folosit ca metodă de cercetare interviul, pentru că presupune un cadru mai destins de a obține informații, lăsându-i intervievatului libertatea de a se exprima liber, nesimțindu-se constrâns de anumite întrebări cu răspunsuri predefinite.

Utilizarea interviului a avut multe beneficii pentru obținerea informațiilor în cazul de față, acestea fiind (beneficiile au fost selectate din cele pe care le prezintă Kenneth D. Bailey, 1978/1982, p.183 apud Septimiu Chelcea, 2004, p. 301):

flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare;

asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecințe pozitive asupra acurateței răspunsurilor;

colectarea unor răspunsuri spontane, știut fiind că primele reacții sunt mai semnificative decât cele realizate sub control normativ;

asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenția altora;

asigurarea răspunsurilor la toate întrebările și prin aceasta furnizarea informațiilor pentru testarea tuturor ipotezelor cercetării;

studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor ghiduri de interviu mai amănunțite, cu mai multe întrebări de o mai mare subtilitate.

Tipul de interviu folosit este cel în profunzime, care, fiind nestructurat „are un grad de validitate mai înalt decât cel structurat, este mai nestresant și permite exprimarea spontană a personalității, dezvăluirea pulsiunilor inconștientului, lasă liberă asociația de idei.”(Gordon, 1969 apud Septimiu Chelcea, 2004)

Interviul în profunzime mi-a permis să obțin date calitative despre tema cercetării mele, pe măsură ce luam interviul, subiectul intervievat punea în discuție noi perspective interesante asupra temei cercetate. Astfel ghidul de interviu realizat anterior a fost un punct orientativ de plecare in obținerea de răspunsuri. Fiecare subiect intervievat a fost o noua sursa de inspirație, interviul ajungând in cele din urma să aibă mai multe întrebări și subteme de discuție decât era prevăzut inițial.

Instrumentul de cercetare folosit a fost un ghid de interviu. În elaborarea acestuia am pornit de identificarea dimensiunilor relevante pentru tema de cercetare și a indicatorilor acestora.

Am pornit de la ideea că fiecare persoană pe care urma să o intervievez face parte dintr-o familie, aparține de o anumită comunitate, clasă socială etc. care ar fi putut să aibă o oarecare influență în luarea deciziei cu cine să se căsătorească. Am considerat astfel că dimensiunea sociodemografică este relevantă pentru ceea ce mi-am propus să aflu în urma efectuării cercetării. A urmat apoi dimensiunea mecanismelor psihosociale care m-a ajutat să aflu în ce măsură anumite mecanisme psihosociale au jucat un rol în procesul de selecție maritală. Am considerat că este foarte important, pentru analiza procesului de selecție maritală, să aflu cum a decurs relația persoanei intervievate, dintr-o poveste liberă despre relație urma să aflu multe informații relevante, pe care poate nu le-as fi aflat altfel, a luat contur astfel și dimensiunea informațională. Ultima dimensiune, care viza relația de cuplu actuală a celor doi parteneri, cum este aceasta percepută și satisfacția cu viața de cuplu, am numit-o dimensiunea calității vieții de cuplu.

În continuare voi prezenta, pentru fiecare dimensiune indicatorii pe care i-am considerat a fi relevanți:

Dimensiunea sociodemografică:

vârsta (când l-a cunoscut pe soțul său, când s-au căsătorit și vârsta actuală, în momentul realizării interviului)

etnia;

rasa;

cetățenie;

confesiunea religioasă;( în cazurile 4, 5, dacă acestea s-au modificat după căsătorie, mă interesează deopotrivă cum era înainte și după căsătorie)

ocupația/profesia;

nivelul studiilor ( ultima școală absolvită);

mediul de proveniență (rural/urban);

proximitatea spațială între locuința persoanei intervievate și cea a soțului dinainte de căsătorie.

familia de origine : tipul de familie (nucleară/extinsă), nivelul de studii al părinților și ocupația/profesia acestora, nivelul de trai, poziția socială.

Toate cele prezentate mai sus la dimensiunea sociodemografică, mă interesează pentru ambii parteneri ai cuplului conjugal, atât pentru persoana intervievată cât și pentru soțul acesteia.

Dimensiunea mecanismelor psihosociale

Cum percepe subiectul cuplul pe care îl formează cu partenerul, ce îi caracterizează?

similaritatea;

complementaritatea;

Care din următoarele au contat și în ce măsură în alegerea partenerului marital?

dragostea oarbă;

atractivitatea fizică;

caracteristicile personalității;

calitățile partenerului: descrierea celuilalt înainte și după căsătorie.

Dimensiunea informațională

cum s-au cunoscut? Unde? Când? Care au fost împrejurările, prin intermediul cui s-au cunoscut?

ce vârstă aveau atunci partenerii, ce ocupație?

povestea relației, cum a decurs?

au locuit împreună înainte de căsătorie? Cât?

căsătoria: când s-a petrecut, după cât timp de relație?

relațiile sexuale premaritale

copiii au venit înainte sau după căsătorie?

părerea familiilor despre căsătorie și partenerul ales, au fost de acord cu căsătoria?

cum s-a integrat partenerul celei intervievate în cercul său de prieteni și invers.

Dimensiunea calității vieții de cuplu

satisfacția cu viața de cuplu; (comparativ cu în trecut sau cu alte cupluri pe care le cunosc)

autoevaluarea propriei fericiri în relația cu partenerul; (comparativ cu în trecut)

cum s-a schimbat partenerul în timp.

Pe baza acestor dimensiuni și indicatori am construit – de vb putin despre ghidul de inetrviu

1.4. Limitele metodelor folosite Recomandări pentru o posibilă viitoare cercetare.

Având în vedere că interviul presupune cunoașterea adresei și a numărului de telefon al persoanelor intervievate, nu se poate asigura confidențialitatea datelor. Pe parcursul aplicării interviurilor am resimțit o oarecare reticență din partea câtorva persoane în ceea ce privește răspunsurile la unele întrebări, justificând această reticență prin faptul ca nu erau sigure de confidențialitatea interviului și se temeau ca unele informații să nu fie divulgate familiei sau să fie răspândite în comunitate.

La întrebările legate de relațiile sexuale premaritale, majoritatea persoanelor din categoria de vârstă 45-55 au ezitat să răspundă inițial, pentru că anumite aspecte legate de aceste lucruri erau păstrate ca secrete față de familie iar teama de a se afla era mare. Însă în cele din urmă au oferit destule informații privitoare la aceste lucru astfel încât să-mi permită să conturez un răspuns. Poate ar fi fost mai potrivit ca în cazul unor subiecte considerate mai delicate să fac un chestionar autoaplicat cu întrebări deschise. Acesta putea fi completat în particular și introdus într-un plic nesemnat sigilat de persoana intervievată. Astfel confidențialitatea ar fi fost mai mare și poate ca ar fi răspuns mai liber la acele întrebări, informațiile astfel obținute erau mai valoroase.

Pe măsura ce am aplicat interviurile am observat ca inițial omisesem câteva aspecte care erau relevante pentru tema de cercetare, aceste aspecte le-am identificat din răspunsurile persoanelor intervievate. Astfel am revenit la ghidul de interviu și am mai adăugat noi indicatori și teme de discuție. Obiectivele pe care mi le propusesem să le ating prin realizarea acestei minicercetări nu s-au modificat, la fel nici întrebările formulate anterior cercetării.

Datele obținute sunt calitative și nu au nicio arie de reprezentativitate. In urma „poveștilor de viață” pe care la-am aflat, mi-am dat seama că în ceea ce privește anumite aspecte, fiecare interviu s-a transformat într-un mic studiu de caz. Pe anumite paliere (sociodemografice, psihosociale, privind calitatea vieții de cuplu) cazurile studiate pot fi comparate, existând fondul necesar pentru aceasta, în schimb în ceea ce privește motivarea alegerii făcute (a partenerului marital) nu se poate realiza o comparație plauzibilă, întrucât motivele care au dus la luarea deciziei de a se căsători diferă simțitor. Pot spune astfel că în această minicercetare am testat instrumentul în eventualitatea realizării unei cercetări mai ample asupra aceleași teme.

O viitoare cercetare, dacă se va concretiza, va avea în vedere studierea intențiilor de alegere a partenerilor maritali, procesul prin care se face această alegere (atunci când este în curs de desfășurare și nu după finalizarea acestuia) și motivele care duc în cele din urmă la căsătorie. Cercetarea va viza persoane de gen feminin care însă nu sunt căsătorite dar se află la vârsta în care poate începe selecția maritală. Vor fi studiate înainte de a-și găsi partenerul marital ( se va analiza așadar care este tipul ideal de partener, care sunt calitățile pe care acesta trebuie să la întrunească), în timpul relației cu partenerul ales (spre a se vedea cum evoluează relația, care sunt pașii și ce importanță au aceștia) și după ce alegerea este făcută și căsătoria a avut loc ( este foarte interesant de văzut aici în ce măsură partenerul ales întrunește criteriile și calitățile pe care partenera sa le vroia de la cel care avea să-i fie soț, și câte s-au păstrat, care s-au transformat sau au dispărut cu totul, sau poate că s-au adăugat altele noi.)

Analiza și interpretarea datelor

În realizarea cercetării de față am pornit de la premisa că în alegerea partenerului marital un rol important îl joacă determinările sociodemografice ale ambilor parteneri. Astfel voi începe cu analiza datelor referitoare la rasa, etnia, religia, nivelul studiilor, nivelul de trai dinainte de căsătorie, mediul de proveniență al celor doi, proximitatea spațială, familiile de origine. Aceste date se referă la ambii parteneri ai cuplului, atât la persoana intervievată cât și la partenerul pe care aceasta și l-a ales.

Având în vedere că cercetarea este una comparativă,voi numi cele doua categorii de vârsta astfel : categoria persoanelor cu vârste cuprinse între 40-50 categoria matură, și categoria persoanelor cu vârste între 20-30 categoria tânără.

Determinările sociodemografice ale căsătoriei

Rasa și etnia

În ceea ce privește rasa și etnia, am observat că toate căsătoriile au avut loc în interiorul acelorași clase rasiale și etnice. Privind toleranța față de posibili parteneri aparținând altor rase sau etnii, aceasta este mai mare în rândul categoriei tinere, aparținătoarele acesteia fiind de părere că atâta timp cât dragostea este mare, toate celelalte contează în măsură mai mică, dragostea fiind remediul tuturor acestor diferențe. Categoria tânără pune dragostea înainte de toate, astfel verificându-se teoria conform căreia, în societatea modernă căsătoriile au la bază în principal iubirea, aceasta reprezentând principalul criteriu de selecție maritală : „cel mai important este să ne iubim, și dacă ne iubim cu adevărat celelalte se rezolvă într-un fel sau altul, nu mai contează așa mult”(E. 26); „n-avea decât să fie oricum, dacă tot se simțea conexiunea între noi” (C. 26). Însă recunosc importanța acestora în alegerea partenerului fiind de părere că „toți acești factori contează într-o oarecare măsură până la urmă în alegerea partenerului deoarece dacă amândoi sunt pe aceeași lungime de undă(mă refer la rasa, etnie, poate și religie) se elimină din start anumite conflicte (culturale de ce nu?) care ar putea izbucnii intr-o relație”(R. 22).

Această atitudine permisivă și tolerantă se datorează și modificărilor prin care societatea noastră a trecut, în zilele noastre contactul cu oameni care diferă de noi prin rasă și etnie fiind mai des, prejudecățile reducându-se astfel. Peroanele intervievate care fac parte din categoria matură sunt mai reticente în ceea ce privește căsătoriile interetnice și interrasiale, motivând acest lucru în principal prin faptul că atunci când acestea s-au căsătorit contactul cu persoane diferite din aceste puncte de vedere erau foarte reduse, aproape inexistente, astfel încât și șansele de a întâlni pe cineva diferit ca rasă în primul rând erau foarte reduse : „nu era pe vremea noastră așa, unde să întâlnesc eu pe unu de altă rasă, din altă țară, atunci nici nu aveai voie să te căsătorești așa cu un străin, și dacă eu am stat mereu aici…poate dacă umblam mai mult pe la București, că pe acolo mai erau… dar așa…” (S. 46).

În ceea ce privește etnia, atunci când a avut loc procesul de selecție al generației mature, persoanele de altă etnie cele mai întâlnite erau cei de etnie Romă, iar o posibilă căsătorie cu aceștia nici nu intra în discuție „Etnia e si mai importantă, nici măcar nu m-aș fi uitat la un rom, cu atât mai puțin să mă căsătoresc cu unul, și nu sunt rasistă dar pur si simplu nu suport incultura, minciuna și nepăsarea.” (F. 44).

Religia

Religia pare să fie cea mai importantă din toți factorii sociali care ar putea condiționa căsătoria : „eu cred că religia contează foarte mult pentru faptul că nu poți să-ți construiești o unitate și o identitate a familiei dacă nu ai aceleași valori care să te ghideze în viață, care să-ți confere confortul psihologic de care ai nevoie într-un cuplu.” (A. 24). Deși nu se exclude căsătoria cu cineva din altă religie, atâta timp cât dragostea există, majoritatea persoanelor intervievate, aparținând ambelor categorii de vârstă, cred că a alege pe cineva de aceeași religie le-ar scuti de anumite probleme care ar putea apărea, inclusiv cine le ce religie se convertește pentru a putea forma o unitate familială din toate punctele de vedere. Aparținătoarele categoriei tinere recunosc importanța religiei, dar, dacă alesul lor ar fi avut altă confesiune religioasă l-ar fi urmat pe acesta : „Probabil problemele ar fi apărut în prag de oficializare a relației, cine s-ar fi convertit, unde am fi făcut cununia, etc.” (G. 24). Pe de altă parte, persoanele din generația matură nu ar fi acceptat așa de ușor căsătoria cu cineva de altă religia și din cauza familiei și a constrângerilor sociale : „nu îl luam dacă era de altă religie că probabil nu mă lăsau nici părinții, și nici nu cred că ne adaptam în comunitate, nu erau prea ușor acceptați cei care-și schimbau religia și asta conta mult pe atunci.” (S. 46).

Nivelul studiilor. Profesia

Persoanele intervievate au în mare măsură același nivel al studiilor cu partenerul lor, fie ca sunt studii liceale ( în cazul categoriei mature) fie că sunt studii superioare ( în cazul categoriei tinere). Partenerii se aseamănă și în această privință, nu se remarcă diferențe semnificative între nivelurile studiilor celor doi parteneri.

Privind profesia, am întâlnit numai două cazuri în care ambii parteneri au aceeași profesie, aceasta fiind cea care i-a adus împreună. În restul cazurilor, ocupațiile celor doi sunt asemănătoare în ceea ce privește nivelul studiilor necesare pentru a o profesa și nivelul salarial.

Conform părerii comune a celor intervievate, este indicat ca partenerul de viață să aibă același nivel de educație, astfel se elimină încă de la început posibilitatea apariției unor conflicte sau neînțelegeri pricinuite de diferențele de educație și studii : „automat că sunt discuții din cauza asta, o să ajungă să zică : << eu sunt mai sus ca tine, eu sunt deștept și tu un nimic >>, ;I nu merge așa, o să strige toată viața chestiile astea, și … nu știu nici nu-ți oferă siguranța că rămâne cu tine, că poate să găsească pe cineva tot cu facultate și ție să-ți facă vânt, eu zic că e mai bine să fie al fel ca tine la același nivel, așa sunteți pe picior de egalitate.”(F.44).

Proximitatea spațială. Clasa socială. Caracteristici ale familiei de origine.

Proximitatea spațială joacă un rol definitoriu în alegerea partenerului marital, înainte ca cei doi parteneri să se căsătorească, trebuie să se întâlnească așadar trebuie cumva să fie aproape unul de celălalt, sau să frecventeze anumite locuri comune.

Persoanele din categoria matură, cât și cele din categoria tânără, locuiau înainte de căsătorie aproape de cel care avea să le fie soț ( fie că locuiau încă în localitatea natală, fie că se mutaseră pentru studii sau din alte motive în altă parte, cert este că în momentul în care s-au cunoscut locuiau aproape unul de celălalt). Distanța dintre ei era foarte mică, de cele mai multe ori cei doi locuiau în același sat sau cartier al orașului, având prieteni sau cunoștințe comune. În acest fel s-au și cunoscut, prin cartier sau prin intermediul unor prieteni care le-au făcut cunoștință, după cum mărturisesc persoanele intervievate : „ ne-am cunoscut în orașul în care ne-am născut și am crescut amândoi, Piatra-Neamț,la o cafenea.”(D. 25); „ne-am zărit în autobuzul cu care mergeam acasă, eram din același sat, eu veneam de la liceu, el abia sosise de la București de la facultate, ne-am zărit, el s-a interesat cine sunt la o prietenă comună care i-a dat și numărul meu de telefon” (G. 24); „pe soțul meu mi l-a prezentat un prieten bun de-al fratelui meu, era coleg cu el în echipa de fotbal” (S. 46); „ îl știam de mult că era din cartier, stătea la două străzi de mine, dar așa… am intrat în vorbă cu el la o petrecere la niște prieteni.” (F. 40) .

Având în vedere că locul din care provin indivizii indică și un anumit nivel de trai sau clasă socială, faptul că aceștia locuiau atât de aproape arată că fac parte și din aceeași clasă socială. Similaritatea tuturor acestor aspecte sociale au ajutat la închegarea unei relații între persoanele intervievate și partenerii lor și la menținerea acesteia.

Fie că este vorba de o categorie de vârstă sau alta, familiile de origine ale partenerilor cuplurilor maritale sunt asemănătoare, desigur există anumite diferențe dar sunt minore și rar întâlnite (mă refer aici la familiile celor doi parteneri care formează un cuplu marital și nu la familiile tuturor subiecților cercetării). Aceste asemănări vizează nivelul condițiilor de trai și a situației materiale, nivelul studiilor și al educației, clasa socială din care fac parte și tipul de familie (familia nucleară la majoritatea cuplurilor tinere și familia extinsă la cele mature).

Se observă astfel cum teoria similarității joacă un rol important în alegerea partenerului marital, indivizii formează cupluri maritale cu cei asemănători lor privind religia, etnia, rasa, clasa socială, nivelul de educație, nivelul studiilor motivând în principal acest lucru prin faptul că, în acest fel sunt mai ușor acceptați social și se elimină încă de la început anumite conflicte care ar putea apărea din cauza diferențelor culturale sau educaționale.

Mecanisme psihosociale în alegerea partenerului marital

Similaritate versus complementaritate

Dintre persoanele intervievate (atât din categoria tânără cât și din cea matură) cele mai multe au declarat că se completează cu partenerul lor în multe privințe cum ar fi: nevoile acestora, trăsăturile de personalitate, modul de a acționa și se a se manifesta în anumite situații, rolurile pe care le au de îndeplinit în familie. De cele mai multe ori, spun acestea, e de dorit să fie așa, pentru că se formează o unitate mai puternică, în care fiecare parte este în completarea celeilalte pentru a fi mai multă armonie.

Declarațiile acestora susțin ideea conform cărora contrariile se atrag și că o căsătorie în care partenerii se completează este mai frumoasă, durează mai mult, și este caracterizată de liniște și armonie : „ne completam, nu suntem similari, cred că e ok să existe diferențe pentru că dacă am fi la fel în mod sigur ar apărea divergențe mai des.”( C. 26); „ suntem suflete pereche, el este jumătatea mea, datorită lui am ajuns cine sunt azi, întotdeauna mă completează. Nu gândim întotdeauna la fel, nici nu am avea cum, suntem două personalități diferite dar tocmai diferențele ne unesc, fiecare aduce ce are mai bun în relație și astfel ne completăm. Impulsivității mele el aduce calmul, răbdarea, timidității lui eu aduc îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, șovăielii lui eu aduc fermitatea, nu acționăm unul fără altul până nu ne consultăm, întotdeauna discutam despre ce avem de gând să facem.”( G.24). Aceste păreri sunt împărtășite și persoanele ce formează categoria matură : „El e mai critic, aspru, eu mai îngăduitoare și așa scoatem lucrurile la capăt”( C. 47); „am mare noroc că nu e ca mine, eu sunt prăpăstioasă rău, el e mai optimist și mă încurajează, unde eu sunt slabă și nu răzbat el e puternic și trecem peste toate… eu sunt și geloasă și suspicioasă și dacă el nu ar fi îngăduitor și n-ar avea câtă răbdare are acum să mă suporte…nu cred că am mai fi ajuns să fim și acum amândoi”(N. 42); „ unde el e mai agitat, eu sunt mai calmă, unde lui îi place să facă lucrurile de mântuială și repede vin eu și le bibilesc și îi spun cum să le facă mai bine. Cred că am ajuns să ne intre în reflex să ne completăm mereu unul pe altul că de multe ori nici nu facem un lucru până la capăt fără să vorbim cu celălalt…eu zic că e mai bine așa…după experiența a aproape 30 de ani de căsnicie, cel puțin pentru noi a fost bine așa.”(M. 50)

Spre deosebire de acestea, se pare că nu e bine și nici de preferat ca cei doi parteneri să se asemene mult, să aibă aceleași trăsături de personalitate sau să acționeze și să se manifeste mereu la fel în anumite situații.

Atunci când cei doi seamănă mult între ei, indiferent în ce privințe, relația lor nu este una echilibrată și armonioasă, este, spre exemplu ori prea tumultoasă și încărcată de nervozitate, ori prea plictisitoare, monotonă. Când cei doi parteneri au aceleași trăsături definitorii, cum ar fi impulsivitatea, încăpățânarea, dorința de a fi cel care conduce într-o relație, conflictele apar frecvent și sunt rezolvate fie cu mare dificultate fie deloc, ducând uneori la separarea celor doi : „semănăm foarte tare și din cauza asta ne și certăm foarte des, suntem două firi tari, neinfluențabile, când avem o discuție în contradictoriu nu cedează nici unul, suntem amândoi încăpățânați și orgolioși. Nici măcar ideile mele cu ideile lui nu corespund. Foarte rar se întâmplă să gândim al fel și atunci ne înțelegem și reușim ce ne propunem.”(E. 26).

Dacă în cazul nevoilor și rolurilor pe care partenerii le au în cadrul familiei este bine ca acestea să fie complementare, iar trăsăturile de personalitate să fie diferite, în cazul dorințelor și al modului în care cei doi gândesc și privesc anumite probleme, este de preferat ca aceștia să se asemene cât mai mult : „în cea mai mare parte ne asemănăm în gândire, în lista priorităților, însă acționăm diferit și la personalitate ne deosebim, aici ne completăm, nu pot să spun că ne asemănăm, chiar deloc”(R. 22).

Similaritatea, așa cum am discutat și la dimensiunea sociodemografică, este bine să se regăsească la nivelul religiei, etniei, clasei sociale, rasei, nivelului educației celor doi parteneri, reducând astfel posibile conflicte care ar putea apărea din cauza diferențelor existente la nivelul acestora.

Dragostea oarbă

În urma analizei interviurilor, nu pot spune că dragostea oarbă s-a manifestat ca factor decisiv în alegerea partenerului marital în multe din cazurile studiate, însă în două dintre acestea dragostea oarbă a fost cea care le-a determinat pe acele persoane să se căsătorească. R.(40) declara că a fost dragoste la prima vedere, a simțit că el este alesul încă de prima dată de când l-a întâlnit : „ a fost o dragoste fulger, la prima vedere, parcă nu mai exista nimeni în afară de el, îmi luase Dumnezeu mințile,eram oarbă de iubire, nu vroiam să mai știu de nimeni, d’aia am și grăbit așa cu nunta, mi-era frică să nu-l pierd”(R. 40).

În cel de-al doilea caz, dragostea oarbă a fost atât de puternică încât cea în cauză, F.(40), a renunțat la relația pe care o avea atunci când l-a cunoscut pe T., soțul ei, de aproape un an, pentru acesta. Deși nici nu îl cunoștea bine pe T. aceasta l-a părăsit pe băiatul cu care era atunci și în numai două luni s-a logodit cu T. și s-a mutat la acesta. F.(40) spunea despre T. că „ a fost ceva de moment, nu m-am gândit prea bine, m-am îndrăgostit rău de el atunci și mi se părea că e cel mai bun din lume, așa eu îl știam mai demult că era din cartier de la mine, dar la o petrecere mi-a căzut cu tronc, parcă atunci îl vedeam prima oară, așa mi s-a părut, și aia a fost, am zis că mă mărit și gata…eram prea tânără pe vremea aia să mă gândesc bine ce și cum fac”.

Dragostea oarbă a fost asociată, în cele două cazuri prezentate, cu dragostea la prima vedere și atractivitatea fizică. Aspectul fizic este cel care le-a făcut pe cele două să se îndrăgostească în primul rând, le-au atras mult și de aici a început totul : „era frumos rău, și este am un bărbat frumos, și mi-a plăcut mie mult de el atunci, nu-mi mai trebuia nimic când mă uitam la el ce frumos era, dacă nu era așa, sigur nu m-aș fi îndrăgostit așa repede și nebunește de el, pentru că mie mai întâi mi-a plăcut de el cum arăta, după logodnă, după ce m-a luat am început să-l cunosc”(R. 40).

Atractivitatea fizică versus sufletul și personalitatea partenerului

„Prima impresie contează mult, iar la un om cunoști mai întâi fizicul și apoi dacă vrei să te apropii vezi și restul”(S. 46). Aceasta este părerea care domină în cazul categoriei mature în ceea ce privește rolul atractivității fizice în alegerea partenerului marital. Faptul că acordă o importanță destul de mare acestui aspect poate fi explicat și prin libertatea mai redusă de a relaționa prea mult cu partenerul de cuplu înainte de căsătorie. Perioada de selecție a partenerului era mai scurtă, nu se obișnuia o relație de lungă durată care să preceadă căsătoria, și atunci într-un timp scurt nu putea cunoaște destul de bine un om, și atunci aspectul fizic conta mai mult, dacă nu se putea face selecția ținând cont de multe aspecte care vizau poate intimitatea posibililor parteneri maritali, atunci selecția se făcea punându-se accent mult pe aspectul exterior al acestuia : „la vremea aia conta mult chiar, că până la nuntă n-am apucat să-l cunosc prea bine”(R. 40).

Spre deosebire de trecut, când am văzut importanța mare care era dată aspectului fizic, în cazul categoriei tinere, atractivitatea fizică pare să nu mai fie așa de importantă. În alegerea partenerului se ține cont în mai mare măsură de calitățile acestuia, de personalitatea lui, de felul în care se comportă și acționează în anumite situații. Având în vedere că perioada se selecție a partenerului marital a crescut,s-a mărit și timpul în care acesta este „probat” într-o sumedenie de ipostaze și roluri, este cunoscut în profunzime. În multe din cazurile studiate, subiecții s-au îndrăgostit de aleșii lor abia după ce i-au cunoscut mai bine, chiar dacă la prima întâlnire nu i-au plăcut deloc și nu credeau vreodată că vor rămâne împreună : „din contră, nu m-a atras deloc, pot să zic chiar că nu mi-a plăcut, pentru că era, și este de fapt gras, dar până la urmă, când am început să-l mai cunosc, n-a mai contat foarte mult.”(E. 26); „aspectul fizic a contat mai puțin, sufletul a contat cel mai mult, am început să-l iubesc după mult timp, după ce-l cunoscusem bine de tot”(R.23); „nu m-a interesat asta foarte mult, el chiar îmi zice mereu cum de stau eu cu el , că sunt mult mai frumoasă ca el, dar mie îmi place foarte mult el, felul lui de-a fi, cum s-a purtat cu mine de-a lungul timpului până să ne căsătorim, așa m-a cucerit, nu prin frumusețe”(R. 25)

Efectul „Romeo și Julieta”

Într-unul din cazurile studiate am întâlnit efectul „Romeo și Julieta”. Părinții fetei s-au opus relației acesteia cu cel pe care ea și-l dorea alături, astfel făcând-o să se aproprie și mai mult de acesta. Presiunile părinților din ce în ce m-ai mari, nu au făcut-o să renunțe le el, și pusă în situația de a alege aceasta l-a ales pe el, s-a mutat la el după care s-au și căsătorit, părerea părinților ei nemaicontând, aceștia nici măcar nu s-au prezentat la nunta fiicei lor : „? Mama mea nu a fost de acord să am o relație cu el pentru că-l considera nepotrivit pentru mine(mama vroia un băiat cu bani) și m-a pus să aleg între ei și el, și pe 31 decembrie am plecat la el acasă cu o pungă cu cărțile de la bibliotecă și un caiet și hainele de pe mine. Nu a vrut să-mi dea hainele și încălțămintea decât după un an de zile. M-am mutat la el stând cu actualii mei socri, oameni de treabă, m-am acomodat destul de ușor, am avut niște probleme cu cumnații mei și gașca de prieteni ai soțului, pentru că mă considerau la rândul lor nepotrivita pentru Victor, spuneau că sunt foarte tânăra, că o sa fug cu altul și o să-l las pe V. cu ochii în soare…m-am mutat de acasă că am fost constrânsă de părinții mei.”(R. 22)

Descrierea partenerului (calități și defecte) – înainte și după căsătorie

Calitățile ( atât fizice cât și sufletești) au contat destul de mult în alegerea partenerului marital, așa cum declară persoanele intervievate „ la început nu prea avea defecte, calități avea multe că d’aia mi-a și plăcut și l-am luat de bărbat, după au mai dispărut unele, s-a mai schimbat omul în 20 de ani…”(R. 40). Partenerul este descris, așa cum era la începutul relației cu mare drag de soțiile lor, care au mărturisit (atât cele din generația matură cât și cele din generația tânără) că aveau multe calități și plusuri pe atunci. În cazul generației mature, partenerii acestora, după mai mulți ani de căsnicie (variază între 20 și 30 ani), s-au schimbat destul de mult, unele calități pe care le aveau la început s-au dispersat cu timpul, în unele cazuri au apărut altele datorate și maturizării partenerilor.

În cazul persoanelor tinere, având în vedere că sunt căsătorite de numai 2-3 ani, partenerii acestora nu s-au schimbat mult, sunt la fel ca la început în mare parte, nu și-au arătat altă față după căsătorie „era și este și acum structurat, organizat, generos, caritabil, sociabil, cu simțul umorului, pe parcurs s-au mai adăugat și altele, nu s-a schimbat mai deloc” (R. 23). Unul dintre parteneri este descris de soția lui ca fiind „liniștit, calm, nu e o fire influențabilă și e foarte bine că nu-mi plac bărbații ca niște cățeluși, am văzut că e genul de persoană hotărâtă, care ține cu casa, familist, a contat mult de tot că nu bea și că nu e afemeiat. După ce ne-am căsătorit să zic că e puțin mai posesiv dar nu exagerat, vrea să aibă grijă de mine cât mai mult, și uneori pare mai posesiv”(E. 26)

Alte calități pe care le aveau partenerii la începutul relației erau : amabilitatea, simțul umorului, răbdarea, bunătatea, cumințenia. Aceștia erau blânzi, respectuoși, aveau firi vesele, atenți la nevoile și dorințele iubitelor lor.

Etapa premergătoare căsătoriei

Relațiile sexuale premaritale

Spre deosebire de celelalte aspecte legate de căsătorie în care am identificat diferențe de le o generație la alta, în privința relațiilor sexuale premaritale cele două generații privesc în același fel importanța acestora.

Deși atunci când persoanele din generația matură s-au căsătorit relațiile sexuale premaritale erau foarte rare și greu acceptate de familiile și de comunitatea din care acestea făceau parte (iar în cazurile studiate nu s-au înregistrat), acestea împărtășesc părerea celor din generația tânără conform căreia relațiile sexuale premaritale sunt foarte importante au rostul lor care nu trebuie ignorat. Acestea cred că e mult mai bine ca cei doi parteneri să se cunoască și din punctul acesta de vedere, pentru că într-o căsătorie dimensiunea sexuală contează mult pentru fericirea partenerilor și satisfacția cu viața de cuplu.

În cazul în care cei doi ating acest nivel de intimitate văd dacă se potrivesc și se înțeleg : „pentru că dacă nu știi ce-i poate capul când e în pat, riști să nu te înțelegi cu el, cum a fost la mine, să nu te respecte și să nu te înțeleagă când nu poți și atunci tragi toată viața de asta, și-l suporți așa că nu mai ai ce-i face…dacă știam de la început ce-i place și cât de mult contează asta…mă mai gândeam dacă îl mai luam…da dacă a fost primul, eu n-am știut…am zis că așa o fi la toți și asta e…acum mai e cum mai e că am mai îmbătrânit și s-a mai potolit”(M. 50); „eu zic că e mai bine cum e acum, că dacă vezi că nu te înțelegi și în pat, asta e, treci mai departe că altfel toată viața ce faci? Stai așa fără să nu te înțelegi? La ce bun?”(N. 42)

Categoria tânără susține existența relațiilor sexuale premaritale, chiar le recomandă (bazându-se și pe experiența personală), motivând că într-o căsnicie relațiile sexuale contează mult, și da cei doi nu sunt satisfăcuți pot apărea conflicte de o așa amploare încât pot duce la separarea acestora. Astfel, cu puțină experiența sexuală dobândită înaintea căsătoriei cei doi parteneri altfel se comportă în intimitate unul cu celălalt, se cunosc deja, știu ce și cum vor, comunică mai bine și sunt mai satisfăcuți.

Curtarea premaritală

În perioada de dinainte de căsătorie, cei doi parteneri se cunoșteau treptat unul pe celălalt, se imaginau cum le-ar sta împreună ca o familie, în rolurile se soț/soție, mamă/tată. Relațiile pe care persoanele intervievate le-au avut înainte de căsătorie cu partenerii lor au urmat în mare parte același traseu pe care l-au descris Perlman și Fehr în 1987. perioada de curtare este sinonimă, în cazurile studiate, cu perioada în care partenerii cuplului s-au apropiat mult unul de celălalt și au ajuns să se îndrăgostească. Am observat că o perioadă mai mare de curtare face ca relație dintre cei doi să fie mai strânsă și astfel piatra pusă la temelia căsătoriei să fie mai solidă.

Perioada în care cei doi se curtau și încercau să se cucerească reciproc, e catalogată de către persoanele intervievate ca fiind „cea mai frumoasă perioadă, îmi aducea flori, venea și mă lua de acasă să ieșim în oraș, nu știa ce să facă mai repede să mă impresioneze, și eu aveam emoții și stăteam o zi să mă pregătesc și când venea tot mai aveam ceva de făcut și nu eram gata „( L. 43), „totul era plin de emoție și parcă magic așa, la început, până ne-am mai cunoscut, ieșeam mereu prin oraș, îmi făcea complimente, era atent cu mine, chiar generos, mă făcea să râd”(R. 25)

Influența părinților și a prietenilor în alegerea unui anumit partener de viață

Părerea părinților a contat foarte mult în alegerea soțului în cazul categoriei mature. Nu părinții au fost cei care au decis cu cine să se căsătorească, însă părerea acestora a contat foarte mult, încă de la început, întrucât aceste persoane nici măcar nu se apropiau de anumiți indivizi care știau că nu vor fi pe placul părinților „da nici nu mă uitam dacă știam că tăticu nu vrea ca bărbatul meu să fie de la sat de exemplu sau mult mai mare, că n-avea rost să mă implic degeaba că oricum nu rămâneam cu el că nu mă lăsa” (L. 43).

Spre deosebire de categoria matură, în cazul celei tinere influența părinților a scăzut foarte mult, în unele cazuri nu a contat deloc : „Mama mea nu a fost de acord sa am o relație cu el pentru ca-l considera nepotrivit pentru mine(mama vroia un băiat cu bani) și m-a pus să aleg între ei si el, și pe 31 decembrie am plecat la el acasă cu o punga cu cărțile de la biblioteca și un caiet și hainele de pe mine. Nu a vrut sa-mi dea hainele si încălțămintea decât după un an de zile. părinții mei nu au fost de acord cu căsătoria, de aceea nici nu s-au prezentat la nunta, nu a contat în nici o măsură”(R. 22)

În majoritatea cazurilor partenerii persoanelor intervievate au fost bine primiți familiile de origine ale soțiilor, la fel și în cercul acestora de prieteni, de cele mai multe ori aceștia au fost cei care i-au adus împreună.

Prelungirea perioadei de selecție maritală ( „căsătoria de probă”) și creșterea vârstei la prima căsătorie

Se remarcă o scădere a vârstei la căsătorie comparând generația matură cu cea tânără și prelungirea perioadei de selecție a partenerului. Căsătoria în cazul persoanelor tinere studiate a fost precedată de o relație destul de îndelungată cu cel ales înainte de a se hotărî să facă pasul cel mare. Aceasta variază între un an și șapte ani. În acest timp cei doi au locuit împreună de cele mai multe ori, aceștia mutându-se împreună după numai câteva luni.

Având în vedere că în cazul persoanelor din generația matură nu erau acceptate de către familie concubinajele ca fiind o etapă premergătoare căsătoriei, de altfel nici de societatea de atunci, aceștia erau nevoiți să se căsătorească în cazul în care doreau o relație mai serioasă și intimă, și astfel căsătoria(sau logodna după caz) avea loc la câteva luni de relație.

In cazul persoanelor tinere, locuirea împreună înainte de căsătorie este acceptată, de multe ori chiar recomandată că fiind o căsătorie de probă, astfel când aceștia doresc o relație mai serioasă și intimă se mută împreună, și fac lucrul acesta după numai câteva luni. Din punctul acesta de vedere putem spune că cele două generații se aseamănă foarte mult deoarece după numai câteva luni relația ia forma unei căsnicii, chiar dacă cei tineri o formalizează/legalizează abia după câțiva ani.

Principalele motive care au stat la baza realizării căsătoriei

Așa cum am văzut până acum, în alegerea partenerului marital persoanele intervievate au avut în vedere mai multe criterii de selecție, însă au existat pe lângă acestea și anumite motive care le-au determinat să facă pasul cel mare și să se căsătorească. Astfel criteriile au avut rolul lor în alegerea partenerului de cuplu, însă in luarea deciziei de a se căsători alți factori au avut un rol mai important. Motivele datorită cărora acestea s-u căsătorit diferă de la o generația la alta, și de aceea le voi analiză și prezenta pe fiecare în parte.

În cazul categoriei tinere motivele variază în funcție de caz ( voi prezenta astfel principalele motive la această categorie citând răspunsurile lor ):

„am știut de când am plecat de acasă că el este alesul, am fost sigură de sentimentele mele și de ale lui, și doream să-mi fac o familie.” ( R. 22)

„Motive speciale de a mă căsători nu am avut, a venit de la sine pasul ăsta, nu mai aveam ce aștepta, eram împreună de atâta timp, ne cunoșteam, era cazul să intrăm ,,în rândul lumii’’ dacă pot zice asta….”(G. 24)

„decizia a venit natural, poate și din dorința de a trece la alta etapa…locuiam deja de trei ani împreună”(D. 25)

„ a insistat atât de mult să ne căsătorim, soțul meu, încât la un moment dat am cedat și am zis ok, gata ne căsătorim, nu eram deloc pregătită dar m-a convins el în cele din urmă, dacă el nu mă presa atât, inițiativa nu cred că venea nici acum din partea mea”(A. 24)

În cazul persoanelor din generația matură, motivele nu au fost aceleași, în motivația acestora asupra deciziei de face pasul cel mai important se simte destul de mult influența factorilor externi, fie direct fie prin felul în care acestea au fost învățate să gândească.

„motivul principal: copilul și responsabilitatea care venea cu el, nevoia de a-i oferi un cămin. In plus, ne iubeam și încercam să ne sprijinim chiar dacă situația era dură” (C. 47).

„ avusesem deja o relație care se terminase urât, cu el mă înțelegeam mai bine, era bun și blând și știam că o să ajung să-l iubesc, în plus toate prietenele de pe atunci se căsătoriseră mai rămăsesem eu, aveam 21 de ani, era vremea, ce era să mai aștept, părinții îmi ziceau mereu să am grijă să nu rămân fată bătrână, și asta a cam fost…”(S. 46)

„mai, adevărul e că îmi plăcea mult de tot de el, era dragoste oarbă ce să mai. Dar am apucat de m-am culcat cu el și atunci cine te mai lua dacă nu erai fată mare și m-am căsătorit ce era să mai fac, faptul era consumat deja”(R. 40)

„terminasem liceul și eram cu el de ceva vreme, și trebuia să m duc de la liceu, de la oraș, înapoi la țară, și nu vroiam deloc să mă întorc acolo că nu aveam perspective și așa ne-am hotărât, nici el nu vroia să am lase să plec…”(N. 42)

Dimensiunea calității vieții de cuplu

Satisfacția cu viața de cuplu

Viața de cuplu pare să fie pe placul persoanelor intervievate, însă de remarcă o diferență între persoanele din categoria tânără și cea matură. Cele tinere sunt mai satisfăcute de viața de cuplu decât cele tinere. Diferența este explicabilă în primul rând prin faptul ca cele din generația matură sunt căsătorite de 20-30 de ani iar cele tinere de numai 2-3 ani, iar într-o căsnicie de atâția ani ( cazul generației mature) intervine monotonia, oboseala, la un moment dat „ te mai și saturi de el, și nu ca nu îl mai iubești, de iubit îl mai iubesc da altfel nu ca la început, da să stai zi de zi lângă el mai vrei să mai respiri și de unul singur…și în plus nici el nu mai e cum era…acum ne înțelegem bine că e plecat, lucrează la București, ne vedem mai puțin, ne înțelegem mai bine.”(F. 40). În alte cazuri „ ne înțelegem bine acum, am fost și despărțiți când eram mai tineri, dar acum ne-am mai maturizat, ne suportăm așa cum suntem, nu mai e ca atunci când ne-am căsătorit nici n-ar avea cum, după atâția ani, dar ne e bine așa cum e acum.”(N. 42); „Viata de cuplu se aseamănă mai mult cu cea a doi parteneri de afaceri productivi care se înțeleg foarte bine și în viața privată. Sufletește avem puncte comune dar în mare ne-am transformat și nu am păstrat elemente afective comune. Plus că mereu au fost alte lucruri prioritate decât viața de cuplu”(C.47)

Modificările care au avut loc în căsnicie de-a lungul timpului sunt în primul rând cele care au făcut ca relația de cuplu să se schimbe, iar satisfacția cu viața de cuplu să fie mai scăzută decât la început.

Persoanele din categoria tânără sunt mai satisfăcute de relația pe care o au cu partenerul, calitatea vieții de cuplu fiind mai mare. Dat fiind faptul că acestea sunt căsătorite de numai 2-3 ani, nu s-au schimbat atât de multe lucruri care modifice substanțial natura relației dintre parteneri. Acestea apreciază viața de cuplu ca fiind total satisfăcătoare: „ Calitățile care le avea la început s-au păstrat, s-au pierdut câteva defecte, și au apărut alte calități. Pot spune ca s-a schimbat in bine soțul meu. Este la fel ca la început, este o relație bazata pe sentimente de dragoste și iubire, atracție, pasiune, respect, înțelegere și comunicare.”(R. 22); „Relația merge bine, în trei ani de căsnicie s-a consolidat, am început să avem preocupări care ne-au unit și mai mult, ne-au dat dovada că suntem o familie. Viata de cuplu e sinonima relației cu soțul meu, cu perioade mai intense, cu perioade de relaș.”(G.24); „Suntem foarte satisfăcuți de viața noastră în doi, bine asta în măsura în care nu ne permitem mereu să petrecem cât de mult timp am vrea împreună. Oricum, calitatea contează și încercăm să profităm.”(C. 26).

Autoevaluarea propriei fericiri

Fericirea în cuplu se leagă în cea mai mare măsură de satisfacția cu viața de cuplu, așa cum am arătat și mai sus, cele din categoria tânără de declară fericite și foarte fericite „ el este jumătatea mea și mă face pe zi ce trece mai fericită, sunt foarte mulțumită de tot ce am alături de el, sunt mai fericită de când m-am căsătorit decât eram înainte, căsătoria ne-a apropiat și mai mult” (A. 24), în schimb cele din categoria matură sunt doar mulțumite și fericite „ în limitele care sunt, pe care mi le-am și impus eu ca să nu fiu dezamăgită și nefericită, așa că nu mai visez și mă mulțumesc cu ce am și pot să spun că sunt într-o oarecare măsură fericită”(C. 47).

Bibliografie:

Bacaci, Alexandru , Viorica Dumitrache și Codruța Hegeanu, 2001. Dreptul Familiei. Ediția a II a. Editura Allbeck. 12-25

Bădescu, Gabriel et. all, mai 2007. Barometrul de Opinie Publică – Viața în cuplu, București : Fundația Soros România.

Bird, Gloria și Keith Melville, 1994. Families and intimate relationships. McGraw-Hill Inc. 87-100.

Chelcea, Septimiu, 2004. Metode și tehnici de cercetare sociologică. Ediția a II-a. București : Editura Economică. 291-335.

Collins, Randall, 1988. Sociology of Marriage and the Family. Ediția a II-a. Chicago : Nelson-Hall. 209-224.

Dicționar de Sociologie, 2003. editat de Gordon Marshall. București : Univers Enciclopedic. 86-89.

Giddens, Anthony, 2000. Transformarea intimității. Sexualitatea, dragostea și erotismul în societățile moderne. „(s.l.)”. Antet. 52-65.

Giddens, Anthony, 2000. Sociologie. Ediția a III-a. București : Bic All. 153-187.

Iluț, Petru, 2005. Sociopsihologia și antropologia familiei. Iași : Polirom. 71-201.

Mihăilescu, Ioan, 1999. Familia în societățile occidentale. București : Editura Universității din București. 14-28

Mitrofan, Iolanda, 1989. Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie. București : editura Științifică și Enciclopedică. 46-49.

Mitrofan, Iolanda și Cristian Ciupercă, 1998. Incursiune în psihologia și psihosexologia familiei. București : Edit Press Mihaela S.R.L. 167-245.

Mitrofan, Iolanda și Cristian Ciupercă, 2002. Psihologia și terapia cuplului. București : Sper. 24-56.

Mitrofan, Iolanda și Nicolae Mitrofan, 1996. Elemente de psihologie a cuplului. Ediția a II-a. București : Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L. 81-124.

Mitrofan, Iolanda și Nicolae Mitrofan, 1991. Familia de la A… la Z, mic dicționar al vieții de familie. București: Editura Științifică. 141-145.

Olson, David H., 1999. Marriage and the family, diversity and strenghts. Ediția a III-a. „(s.l.)”. Mayfield Publishing Company. 8-12, 152-180.

Popescu, Raluca,2005. Situația familiei și a copilului în societatea românească, în Mărginean, Ioan și Ana Bălașa, 2005. Calitatea vieții în România, București : Expert. 109-147.

Popescu, Raluca,2007. Valori ale familiei în România și în Europa, în Voicu, Bogdan și Mădălina Voicu,2007. Valori ale romanilor 1993 – 2006, Iași : Institutul European. 181-204.

Stănciulescu, Elisabeta, 2002. Sociologia educației familiale. Iași : Polirom. 267-280.

Voinea, Maria, 2005. Familia contemporană. Mică enciclopedie. „(s.l.)”. Focus.

Voinea, Maria, 2000. Familia tânără – particularități socio–demografice în perioada de tranziție, în Zamfir, Elena, Ilie Bădescu și Cătălin Zamfir (coord), 2000. Starea societății românești după 10 ani de tranziție. București : Expert. 734-737.

Voinea, Maria (coord.), 2002. Sex și sancțiune. București : Mediauno. 7-28

Voinea, Maria, 1993. Sociologia familiei. București : Editura Universității din București.

Zamfir, Cătălin și Lazăr Vlăsceanu (coord.), 1998. Dicționar de sociologie. București : Babel. 90-93.