Alcoolismului. Ingrijirea Alcoolicului

ARGUMENT

Motto:

“Dacǎ întâlnești un alcoolic salvat, atunci întâlnești un erou.

În el pândește dușmanul adormit.Acest om rămâne împovărat de slăbiciunea sa și iși continuǎ drumul printr-o lume în care se bea fǎrǎ discernământ, o lume care nu îl înțelege și o societate care se crede îndreptățita în ignoranța ei sǎ îl privească de sus ca pe un om inferior; Fiindcă îndrăznește sǎ înoate împotriva fluviului de alcool.

Sǎ știi însă:

El este un om EXCEPTIONAL “

Friedrich von Bodelschwing

Ultimii ani s-au caracterizat prin profunde transformări, care implicit s-au reflectat și în domeniul sănătății, modificându-se conceptul asupra a ceea ce trebuie să fie o asistentă medicală;

Originea termenului de “a asista stă la baza cuvântului asistentă, dar în meseria noastră, a asista nu înseamnă a privi ca spectator, ci a ajuta bolnavul să depășească momentul de criză, de a îngriji cu fapta, cu vorba, cu sufletul;

Asistenta medicală îngrijește persoane sănătoase de diferite vârste având rol în educația pentru conservarea sănătății și prevenirea bolilor, precum și persoane bolnave pentru care îngrijirile constau în tratarea îmbolnăvirilor, recuperarea, dacă este cazul, și asistarea în faza terminală;

Boala reprezintă o pierdere a echilibrului. Chiar o simplă senzație de disconfort, o insatisfacție sau neplăcere poate modifica echilibrul interior. Cea care a definit un concept propriu al îngrijirilor infirmiere este Virginia Henderson. Cadru conceptual al acesteia se fondează pe prezența în orice persoană umană a unor existențe fiziologice și de aspirație pe care ea le numește nevoi fundamentale;

Deși s-au făcut numeroase cercetări nu se cunoaște cu exactitate care sunt cauzele alcoolismului, dar se presupune că ar fi vorba de o predispoziție genetică, psihologică și socială. Cercetătorii estimează că în lume există 62 milioane de persoane afectate de alcool;

Îngrijirea bolnavilor cu alcoolism cronic trebuie făcută deosebit de atent prin programe de tratament care includ atât medicamente, cât și suport psihologic;

Pentru a obține rezultate bune și pentru ca bolnavii să aibă o evoluție spre vindecare este foarte important să se lucreze și să se colaboreze în echipă

România se afla printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, se arată într-un raport al Institutului Britanic de studii privitoare la alcool. In Romania, adultii consumă mai mult de 18,5 litri de alcool pe an, în timp ce media în Uniunea Europeana se situează în jurul a 15 litri;

Respectiv, această situație a sporit majorarea mortalității generale a populației, negativ a influențat asupra situației demografice din teritoriu, a sporit violența și agresivitatea familială, suicidele etc;        

Toata lumea este, la un moment dat, expertă în ceea ce priveste consumul de alcool. Este distractiv să te distrezi în compania prietenilor sau să socializezi într-o noapte în oras, dar cel mai adesea adoua zi se transforma într-un calvar ce pare că nu se mai termina, pentru care plătim pretul de a fi dezinformati;

Efectele asupra sănătății ale consumului de alcool sunt multe, unele bune, iar unele nocive. Pe o notă pozitivă, consumul moderat de alcool poate avea un efect benefic asupra inimii. Mai putine atacuri de cord au fost observate la bărbații de peste 45 de ani și la femeile după menopauză, care au consumat alcool cu moderatie;

consumul excesiv de alcool pe termen lung poate duce la hipertensiune arteriala și un ritm cardiac neregulat, cum ar fi fibrilatie atriala. In plus, creste riscul de cancer, în special în anumite tipuri de cancer esofagian, cancer bucal și de gât;

Femeile prezintă un risc mai mare de cancer de sân în cazul în care consumă mai mult de două pahare de alcool pe zi.

ISTORIC

Se pare că termenul de alcool este de origine arabă, fiind compus din articolul „al” și cuvântul „chol”, care înseamnă praf foarte fin;

Din mijlocul secolului al XVII-lea, termenul de alcool a primit și semnificația de lichid spirtos, păstrându-și și sensul de materie extrem de fin divizată;

Consumul de alcool face parte integrantă din viața societății omenești din cele mai vechi timpuri, substanța fiind apreciată pentru efectele sale euforizante și anxiolitice;

Consecințele negative ale consumului de alcool, episodic sau cronic, atât pe plan individual, profesional cât și socio-familial sunt cunoscute, de asemenea de multă vreme, constituind obiectul a numeroase cercetări o dată cu introducerea în medicină a termenului de „alcoolism” de către medicul suedez Magnus Huss. Același medic a arătat legătura dintre alcoolism și delerium tremens, referindu-se pentru prima dată la unul dintre aspectele sindromului de abstinență;

După câțiva ani alți doi medici au descris toate manifestările clinice ale sindromului de abstinență. Au prezentat atât manifestările din plan fizic: midriaza, salivație abundentă, nevoia imperioasă de a bea, vărsăturile, transpirațiile abundente, mișcările fine (tremor) apărute la început la nivelul limbi și degetelor, generalizate apoi în tot organismul, hiper-reflexia cât și pe cele din plan psihic: stare de confuzie, dezorientarea temporo-spațială, insomniile, coșmarurile și destul de frecvent halucinațiile vizuale sau auditive;

Termenul alcoolism a fost folosit pentru prima oară de către medicul suedez Magnus Huss în 1849. În secolul 19 și la începutul secolului 20 pentru dependența de alcool se folosea doar termenul dipsomanie.

CAP.I. DATE GENERALE DESPRE ETILISM

1.1. Anatomia și fiziologia sistemului nervos vegetativ

1.1.1.Anatomia sistemului nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ sau sistemul nervos autonom reglează activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate.

Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley și se datorează faptului că nu poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un individ neantrenat.

Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interacțiunii cu mediul exterior, asigură echilibrulorganismului cu condițiile variabile de mediu și mobilitatea mușchilor, alcătuiește sistemul nervos.

Sistemul nervos vegetativ poate fi împărțit în:

Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, având centrul în măduva spinării și hipotalamus;

Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea organismului după stres;

Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leagă măduva spinării și tractusul digestiv.

Acest sistem funcționează relativ independent de sistemul nervos central (creier).

Rolui sistemului nervos vegetativ

Acest sistem nervos controlează funcțiile importante vieții organismului (funcțiile vitale), ca de exemplu: activitatea cardiacă, presiunea sanguină, procesul de digestie și procesul de schimburi între organism și mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe ca organele sexuale sau mușchii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influența sistemul nervos central șisistemul nervos periferic.

Sistemul nervos simpatic are rol în situații de stres cu toate aspectele unei secreții crescute de adrenalină (vasodilatație periferică, mușchii scheletici sunt mai bine alimentați cu sânge în detrimentul organelor interne și digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupila ochiului mărită — midriază); un rol antagonist de scilibrare a acestor procese îl are sistemul nervos parasimpatic.

De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund. Majoritatea nervilor au o componentă somatică, dar și una vegetativă. De exemplu, nervul facial are o componentă somatică, pentru că inervează musculatura mimicii, dar are și o funcție vegetativă, prin controlul funcției glandei lacrimale și a glandelor salivare sublinguală și submandibulară.

Tesutul nervos

Sistemul nervos clasic este impartit in SNC (sistemul nervos central) si SNP (sistemul nervos periferic). Sistemul nervos este alcatuit din organele nervoase:

• SNC:

• maduva spinarii

• creier alcatuit din:

• trunchi cerebral

• cerebel

• diencefal

• scoarta cerebrala

• SNP:

• ganglioni:

•senzitivi

•spinali

•cranieni

•vegetativi

•intramurali

•laterovertebrali

• prevertebrali

•nervi

•senzitivi

•motori

Aceste organe sunt alcatuite din tesut nervos la care se adauga capilare sangvine (foartemulte). De asemenea se mai adauga paratul auxiliar (de protectie), de facilitare a functiilor organului.

SNC (creierul si maduva spinarii) este invelit de meninge care mediaza contactul cu cavitateaosoasa. Meninigele este alcatuit din duramater, piamater si arahnoida (de la exterior spre interior). Deasemenea in SNC mai exista sistemul de apeducte, canalul ependimar. Sistemul de cavitati si apeductecomunica cu spatiul de sub arahnoida si este plin cu LCR (lichid cefalorahidian).

La SNP aparatul de sustinere este format de tecile nervoase:

• epinerv

•  perinerv

• endonerv

In categoria organelor auxiliare sunt incluse si aparatele receptoare asociate fibrelor nervoase. Acestea sunt alcatuite din tesut epitelial senzorial. Deci organele auxiliare sunt formate din:

tesut nervos (sistemele canaliculare)

tesut conjunctiv (tecile)

tesut epitelial (organele receptoare)

vase sangvine

Tesutul nervos este alcatuit din celule si matrice extracelulara aflata in cantitate mica. Celulelesunt de doua tipuri: neuroni si celule gliale. Neuronii genereaza o forma de energie numita impuls nervos si comunica unii cu altii, impulsulnervos circuland de la un neuron la altul.

Dupa functie, neuronii se impart in:

senzitivi 

motori

•integratori (mediaza relatia intre neuronii senzitivi si motori)

La vertebrate si om nr. de neuroni integratori este de aprox. 99% din totalul de neuroni dinorganism.Celulele gliale sunt de mai multe feluri:

•in SNC se numesc nevroglii (neuroglii):

astrocite

oligodendrocite

microglia

celule ependimare

•in SNP:

celulele Schwann

celulele satellit

Alcatuirea celulei nervoase 

Neuronul este alcatuit din corp celular (pericarion) si prelungiri (dendrite si axon). Pericarionulsi dendritele au rol de receptie a impulsului nervos de la alt neuron prin sinapse si rol de sumatie ainformatiilor primite de la alti neuroni. 

Neuronul are potentialul mambranar de repaus de -90 – -70 mV. Impulsul poate fi de excitatiece are ca urmare cresterea PR (potentialul membranar de repaus) = depolarizare sau poate fi deinhibitie si are ca rezultat scaderea PR = hiperpolarizare.

Integrarea reprezinta sumarea acestor informatii ce vin la celula si determina un raspuns final.Zona ce raspunde la impuls este cea cu PR crescut (se atinge mai usor pragul de excitatie). ScadereaPR pana la valoarea prag determina declansarea PA care se produce in axon, in partea initiala aacestuia (zona conului axonal urmat de segmentul initial).

In zona conului axonal exista canale ionicede Na cu cel mai mic prag de excitabilitate. Declansarea raspunsului este asociata si cu deschidereacanalelor de Ca.

Axonul este zona declansatoare a PA. De asemenea el are o portiune terminala prin caretransmite impulsul prin intermediul sinapsei. Axonul are si o zona de conducere a impulsului nervoscare poate fi mielinizata sau nu. Mielina creste viteza de transmitere a fluxului nervos

Celulele de sustinere (nevrogliile) au rol ajutator, auxiliar (au rolul “valetului”). Ele mentinhomeostazia mediului si reprezinta complementul structural pe toata lungimea neuronului.

Tipurile de neuroglii sunt:

astrocite, 

oligodendrocite, 

microglii,

celule ependimare.

Acestea, impreuna cu celuleleSchwann au urmatoarele roluri:

mediaza raportul dintre neuron si vasele de sange (astrocitele)

elaboreaza teaca de mielina in SNC (oligodendrocitele)

macrofage (microgliile)

secreta lichid cerebrospinal (LCR secretat de celulele ependimare)

formeaza teaca de mielina in SNP (celulele Schwann)

Proprietatile tesutului nervos:

1.automatism endogen

2.excitabilitate

3.conductibilitate

4.comunicare

Sistemul nervos periferic

Sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se află în afara creierului și a măduvei spinării (cele două formând sistemul nervos central: SNC): nervii cranieni, și ganglionii spinali cu prelungirile lor. Sistemul nervos periferic nu este protejat de oase sau de o barieră, cum este bariera hematoencefalică pentru creier (un fel de "filtru" al sângelui).

Componente

Ca și în sistemul nervos în totalitatea lui, și în sistemul nervos periferic se deosebesc două componente:

Fibre nervoase somatice eferente (motorii) destinate vieții de relație, cu terminație în organele efectoare, în general în placa motorie musculară, responsabil de mișcarea voluntară sau reflexă, și fibre nervoase aferente (senzitive sau senzoriale), provenind de la formațiile receptoare, care transmit informații de la periferie în sistemul nervos central.

Fibre nervoase vegetative eferente sau aferente (simpatice sau parasimpatice), care depind de sistemul nervos autonom, responsabile pentru organele interne (viscere) și activitatea glandulară (functii care sunt inconștiente).

În nervii periferici, cranieni sau spinali, fibrele nervoase somatice sunt amestecate în diverse proporții cu cele vegetative.

Exemple:

 Nervul locomotor contine atât fibre nervoase somatice pentru motilitatea entrinsecă a globilor oculari, cât si fibre vegetative – simpatice și parasimpatice – pentru motilitatea intrinsecă (iridoconstrictoare și iridodilatatoare).

 Nervul vag sau pneumogastricconține un mic contingent de fibre motoare somatice (de ex. pentru mușchii fonatori ai laringelui); cea mai mare parte este constituită din fibre vegetative parasimpatice, destinate organelor interne (viscere) din cutia toracică și din abdomen. 

Nervul median este alcătuit din fibre somatice motoare și sensitive aparținând plexului brahial (C5 – T1) și din fibre vegetative simpatice provenind din lanțul ganglionar cervical, în special din ganglionul stelat.

Sistemul nervos central

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie enecefalul, adăpostit de cutia craniană și măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.

SNC constituie în ansamblul său împreună cu sistemul nervos vegetativ (SNV) deține controlul neuroendocrin asupra organismului, posedând o dublă calitate de control involuntar cât și voluntar. Protecția mecanică a sistemului nervos central se realizează prin existența unui înveliș protector format din meninge și lichidul cefalorahidian.

Dezvoltările din anii '50 din domeniul ciberneticii, au fost adoptate și de neuroștiință, astfel încât SNC este văzut ca un sistem cu rol de a procesa informațiile din mediul extern, a coordona viața de relație și de a genera un anumit comportament.

Emisferele cerebrale

Sunt structuri nervoase,cunoscute si sub numele de creierul mare.Reprezinta cea mai voluminoasa parte a encefalului.Cele doua emisfere sunt separate de fisura interemisferica si sunt legate la partea bazala prin formatiuni de substanta alba:

-Corpul calos

-Trigonul cerebral(fornixul)

-Comisurile albe(anterioara si posterioara).
Activitatea mai mare a membrului superior ,precum si localizarea centrului vorbirii in emisfera stanga determina asimetria in volum,emisfera stanga fiind mai dezvoltata la dreptaci.
Fetele emisferelor cerebrale:

-supero-laterala
-mediala
-bazala.

Fata supero-laterala

Este convexa si pe care observam mai multe santuri:fisura laterala a lui Sylvius,santul central Rolando incepe pe muchia craniana a emisferelor cerebrale si coboara catre fisura laterala Sylvius ;santul occipital transvers,incizura preoccipitala.

Aceste santuri delimiteaza cei patru lobi :lobul frontal,situat inaintea santului central,lobul parietal,deasupra scizurii lateral,lobul temporal sub fisura laterala si lobul occipital situat inapoia santului occipital transvers si a inciziunii preoccipitale.

Fata mediană

Deasupra corpului calos,pe fata mediala se observa santul corpului calos superior,acestuia aflandu-se santul cinguli,paralel cu santul corpului calos.Intre aceste doua santuri se afla santul cingular.Deasupra santului cinguli se afla girul frontal medial.In partea posterioara a fetei mediale se vad doua santuri :unul oblic-santul parieto-occipital si altul orizontal-scizura calcarina.

Fata bazala

Este concomitenta cu baza craniului.Aici se afla nucleul lentiform situat lateral de nucleul caudat,are forma triunghiulara pe sectiune si prezinta o parte laterala,mai inchisa la culoaare numita putamen si o parte mai mediala,mai deschisa numita globulus palidus.
Structura emisferelor cerebrale este reprezentata de substanta alba si substanta cenusie.
Substanta alba la exterior,este alcatuita din trei tipuri de fibre :

de proiectie,ascendente(senzitive) si descendente(motorii),prin care cortexul este conectat cu celelalte structuri ale SNC ;

comisurale,care fac legatura intre cele doua emisfere,conectandu-le la baza lor :comisura alba anterioara,corpul calos si trigonul cerebral.

de asociatie,care fac legatura intre zone ale aceleasi emisfere.

Substanta cenusie formeaza la interior ganglionii bazali(corpii striati),iar la exterior,scoarta cerebrala.

Ganglionii bazali sunt mase de substanta cenusie,asezate la baza emisferelor cerebrale,lateral si deasupra talamusului,fiind reprezentati de nucleii caudat si lentiform.Nucleii bazali sunt asezati pe traseul cailor extrapiramidale,fiind conectati intre ei,dar si cu nucleii mezencefalici,diencefalici si cu cortextul cerebral.

Nucleii bazali intervin in reglarea motilitatii automate,a comenzilor voluntare corticale,a tonusului muscular,pe care-l inhiba.

Scoarta cerebrală

Din punct de vedere filogenetic si structural,aceasta prezinta doua zone : neocortexul si alocortexul.Neocortexul regiunea recent aparuta filogenetic,are cea mai mare dezvoltare la om fiind formata din 6 straturi de neuroni(2 straturi glanulare,2 straturi piramidale,un strat molecular si unul fusiform)

NEOCORTEXUL RECEPTOR reprezinta zona de proiectie corticala a sensibilitatilor specifice.
Cuprinde ariii senzitive si senzoriale :

-ariile senzitive(somestezice)sunt reprezentate de aria somestezica I din lobul parietal unde se proiecteaza sensibilitatea exteroceptiva cutanata(cu exceptia celei protopatice)si proprioceptiva constienta si de aria somestezica II din lobul temporal,unde se proiecteaza sensibilitatea protopatica.

-in aria somestezica I exista o reprezentare a corpului(homunculus senzitiv)in care segmentele sale sunt deformate,deoarece regiunile corpului sunt reprezentate direct proportional cu gradul lor de sensibilitate.

-ariile senzoriale reprezinta locul in care sunt proiectate sensibilitatile speciale,cum sunt : cea vizuala,auditiva,vestibulara,gustativa.

NEOCORTEXUL MOTOR cuprinde arii in care isi au originea fibrele piramidale si o parte a celor extrapiramidale.Reprezentarea segmentelor corpului in aceasta arie se numeste homunculus motor si la fel ca cea senzitiva este deformata,La acest nivel segmentele au o reprezentare mai mare,in functie de gradul lor de complexitate a miscarilor.

NEOCORTEXUL DE ASOCIATIE este zona noua aparuta,extinsa in toata regiunile corticale,la nivelul careia excitatia nu produce manifestari senzitive sau motorii rolul sau este de a asocia diversele arii corticale,indeplinind si functii psihice.
Creierul uman are trei zone de asociatie :

-temporala,implicata in controlul activitatii vegetative si in determinarea personalitatii ;
-prefrontala,cu rol in intelegerea cuvintelor,in memoria vizuala,in activitatea sexuala si in reactivitatea emotionala ;

-parietooccipitala,cu rol in preluarea informatiilor primite de la aria somestezica I si a informatiilor vizuale influentand declansarea unei activitati motorii corespunzatoare.

ALOCORTEXUL,sau zona veche a scoartei cerebrale este alcatuit din ARHICORTEX(include bulbii olfactivi) si PALEOCORTEX(include hipocampul si o parte din hipotalamus)se mai numeste si sistem limbic.

PALEOCORTEXUL are rol de integrare primaro-olfactiva,functie vegetativa si legaturi cu glandele endocrine(hipofiza).Are rol in starile emotionale,instinctul alimentar si in procesul de invatare si cognitive.

Trunchiul cerebral

În anatomia vertebratelor trunchiul cerebral (lat. truncus encephali) reprezintă segmentul caudal al encefalului, continuând măduva spinării. Prezintă legături anatomice și funcționale dorsal cu cerebelul, iar cranial cu diencefalul. Trunchiul cerebral asigură inervația senzitivă și motorie a feței și gâtului prin intermediul nervilor cranieni.

Deși prezintă dimensiuni reduse, este o componentă foarte importantă a encefalului, căile nervoase motorii și senzitive trecând de la etajele superioare la restul corpului prin trunchiul cerebral.

Acesta include tracturile corticospinale (motorii), sistemul lemniscal (sensibilitate tactilă epicritică, vibrații și sensibilitatea proprioceptivă kinestezică) și tracturile spinotalamice (sensibilitatea termoalgezică și cea tactilă protopatică). Trunchiul cerebral joacă de asemenea un rol important în reglarea funcțiilor cardiace, respiratorii și reglarea ciclului somn-veghe.

Configurația externă

Trunchiul cerebral este alcătuit din bulb (lat. medulla oblongata), punte (lat. pons) și mezencefal (lat. mesencephalon)

Bulbul rahidian

Bulbul rahidian are formă de con turtit antero-posterior, cu vârful trunchiat în continuarea măduvei. Pe linia mediană a feței anterioare prezintă fisura mediană, ce se termină cranial printr-o depresiune triunghiulară, foramen caecum. Caudal, in profunzimea fisurii mediane se observă fibre nervoase ce se încrucișează, formând decusația piramidală sau decusația motorie. De o parte și de alta a fisurii mediane se observă două proeminențe alungite longitudinal, piramidele bulbare. Lateral, piramidele bulbare sunt delimitate de șanturile laterale anterioare, locul de emergență a rădăcinilor nervilor hipogloși (perechea a XII-a de nervi cranieni).

Superior de piramidele bulbare, în șantul bulbopontin se poate observa originea aparenta a nervilor abducens (perechea a VI-a de nervi cranieni). Lateral de șanturile laterale anterioare se află olivele bulbare, limitate spre posterior de șanturile laterale posterioare, loc de emergență al nervilor glosofaringieni (perechea a IX-a de nervi cranieni), vagi (perechea a X-a de nervi cranieni) și accesori (perechea a XI-a de nervi cranieni).

Pe linia mediană a feței posterioare, în jumătatea caudală se observă șanțul median posterior. De o parte și de alta a șantului median posterior, separate de șantul intermediar posterior se observăfasciculul gracilis (situat medial) și fasciculul cuneatus (situat lateral). Aceste fascicule determină proeminențe la suprafața truchiului cerebral: tuberculul nucleului gracilis și tuberculul nucleului cuneat.

Mezencefalul

Mezencefalul se află in continuarea cranială a punții, fiind separat de aceasta prin șantul pondopeduncular. Este alcătuit din cei doi pedunculi cerebrali. Fața anterioară prezintă între cei doi pedunculi o zonă triunghiulară cu vârful spre caudal, numită fosa interpedunculară. Partea posterioară a fosei are aspect ciuruit și poartă denumirea de substanța perforată posterioară, zonă perforată de ramuri din arterele cerebrale posterioare. Pe fața medială a pedunculilor cerebrali se vede un șanț medial, locul originii aparente a nervilor oculomotori. Față ventrală a pedunculului cerebral este încrucișată în vecinătatea punții de către arterele cerebrală posterioară și cerebeloasă superioară, iar la intrarea in emisfera cerebeloasă de către tractul optic, care se îndreaptă spre corpul geniculat lateral. Pe fața laterală este încrucișat de nervul trohlear.

Fața posterioară a mezencefalului este formată de tectul mezencefalic pe care se văd de o parte și de alta a liniei mediane câte două proeminențe: una cranială, coliculul superior, și alta caudală, coliculul inferior. Între coliculi se găsesc un șant longitudinal și unul transversal formând șanțul cruciform. De la fiecare colicul pornește în direcție laterală câte o bandă de fibre numită braț: brațul coliculului superior și brațul coliculului inferior

Cerebelul

Cerebelul sau creierul mic este o porțiune a sistemului nervos central. Se află în cutia craniană în partea inferioară, posterioară a acesteia. Este poziționat în spatele trunchiului cerebral. Se compune din emisferele cerebeloase care se prezintă ca două părți laterale dispuse de o parte și de alta a unei porțiuni mediane care le leagă și care se numește vermis. Cele două părți laterale numite emisfere cerebeloase sunt alcătuite din doi lobi: lobul anterior (paleocerebel) și lobul posterior (neocerebel).

Vermisul este unit de asemenea cu o porțiune alungită numită lob floculonodular (arhicerebel). Din punctul de vedere al ordinei cronologice de apariție în specia umană cea mai veche formațiune este arhicerebelul, apoi urmează paleocerebelul și neocerebelul. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculi cerebeloși, la trei nivele anatomice ale acestuia. Astfel pedunculii inferiori leagă bulbul de cerebel, pedunculii mijlocii leagă puntea de cerebel, iar pedunculii superiori fac legătura între mezencefal și cerebel. Pedunculii cerebeloși sunt compuși din fibre aferente și fibre eferente (de proiecție).

Aspectul exterior este definit de o suprafață tăiata de adâncituri paralele de mărimi diferite. Adânciturile mici creează lamele, adânciturile mijlocii delimitează lobuli iar cele mai mari separă lobi ai cerebelului. Șanțurile cele mai adânci sunt șanțul primar și șanțul postero-lateral. Șanțul primar lasă în față lobul anterior al cerebelului. Între șanțul primar și șanțul postero-lateral se situează lobul posterior.

Functiile cerebelului

1.Arhicerebelul are rol in pastrarea echilibrului static si dinamic.

2.Pareocerebelul regleaza tonusul muscular.

3.Neocerebelul coordoneaza miscari fine comandate de scoarta cerebrala.

Măduva spinarii

Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din Sistemul nervos central al vertebratelor, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât, trunchi și extremitățile corpului prin intermediul nervilor spinali, fiind învelit la fel ca și creierul într-o membrană (meninge).

Măduva spinării la fetuși (la cei nenăscuți) ajunge până în sacrum, la sugari ajunge până în regiunea lombară, iar la adulți măduva spinării se întinde de la cap numai până la a doua vertebră lombară.

Acest fenomen se explică prin faptul că coloana vertebrală se dezvoltă (crește) mai repede decât măduva spinării (ascensiunea măduvei = Ascensus medullae spinalis).
Prin acest fenomen de ascensiune a măduvei, nervii spinali se prelungesc pentru a ajunge mai departe orificiul de ieșire intravertebral formându-se așa numita coada de cal Cauda equina, acest fenomen este important în medicină, între vertebra 3/4 lombară putându-se cu o seringă luare de probă din lichidul rahidian, sau injecta anumite medicamente fără a leza cu acul măduva spinării.

Nu la toate vertebratele se întâlnește acest fenomen de ascensiune a măduvei spinării. Altfel spus, măduva spinării este localizată în canalul vertebral și ține de la vertebra cervicală C1 până la vertebra lombară L2. De acolo, are o formațiune terminală numită fillum terminle. Fillum terminale împreună cu rădăcinile nervilor spinali sacrali și lombari formează coada de cal. Măduva spinării este localizată în canalul vertebral și ține de la gaura occipitala până la vertebra lombară L2. Are o formatiune terminală numită fillum terminale, aceasta împreuna cu rădăcinile nervilor spinali sacrali și lombari formează "coada de cal"

Functiile măduvei spinării

Măduva spinării are doua funcții principale. În primul rând,ea acționează ca un sistem de conducere in ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic.Aceasta funcție este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și motori;fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi,ce pleacă din diferite parți ale creierului.Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la capătul lor la mare distantă de creier,vin în contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii aparținând sistemului nervos periferic.Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor,între neuronii periferici și cei spinali.

A doua functie a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe simple.Aceasta se obține prin neuroni,ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și cei motori.Dacă puneți mâna pe o sobă fierbinte,receptorii pentru durere din piele transmit mesaje la măduva spinării.Unele dintre acestea sunt transmise imediat prin interneuroni la neuronii motorii ce controlează mișcările mușchilor brațului și a mâinii și mâna este retrasă rapid și automat.

Mesajele urcă prin măduva spinării și sunt conectate prin interneuroni cu nervii motori care controlează mișcările gâtului.

Menigele măduvei spinării (Meninges medullae spinalis) are în principiu același rol ca meningele cerebral, și aici se poate distinge stratul exterior dura mater, stratul mijlociu arahnoida și stratul alipit de măduvă pia mater.

In comparație cu meningele cerebral sunt anumite diferențe ca: dura mater nu este strâns lipit de țesutul osos al vertebrelor ci între ele se află un spațiu (important pentru injecții epidurale) epidural sau peridural căptușit cu un strat conjunctiv și adipos.

Altă diferentă este existența ligamentelor din pia și dura mater Ligamentum denticulatum aceste spații fiind umplute cu lichid cerebrospinal (Liquor cerebrospinalis).

Forma măduvei este forma unui cordon ingroșat la capete Intumescentia cervicalis și Intumescentia lumbosacralis de aici pornesc nervii spinali ce inervează membrele inferioare și superioare.

In partea inferioară (caudală) măduva se termină cu o porțiune ascuțită Conus medullaris. Ventral (desubt la animale) și în față la om măduva prezintă un șanț Fissura mediana anterior (la om) și (la animale: Fissura mediana ventralis) pe partea opusă Sulcus medianus posterior.

ceste adâncituri (șanțuri) împart măduva în cordoane (Funiculus anterior), (Funiculus posterior) și între ele (Funiculus lateralis). Rădăcinile (originea) nervilor spinali sunt între cordonul lateral și cel dorsal sau ventral.

Măduva spinării este împărțită în 5 zone, după originea nervilor spinali: – primul orificiu intravertebral fiind între vertebrele atlas și axis.

măduva cervicală (sau a gâtului) (8 segmente, vertebre la mamifere)

măduva toracică (12 vertebre)

măduva lombară (5 vertebre)

măduva sacrală (5 vertebre)

măduva codală (coccigiană, la om rudimentar).

1.2.Etilismul cronic

Definiție

Alcoolismul este obiceiul de a consuma alcool mai des și mai mult decât tolerează organismul, determinând obișnuința și dorința irezistibilă de a repeta ingestia,dependență toxico-maniacă și apariția diferitelor tulburări neuro-psihice;

Toleranța la alcool semnifică necesitatea creșterii în timp a dozelor de substanță pentru realizarea aceluiași efect;

Opusă toleranței este sensibilizarea care presupune realizarea stării de ebrietate la cantități din ce în ce mai mici de alcool;

Dependența de alcool reprezintă o stare de intoxicație cronică caracterizată prin nevoia imperioasă de a consuma alcool, dependență care poate fi atât fizică cât și psihică;

Pentru dependență, sau mai folosit termeni ca: toxicomanie, obișnuința. Dependența psihică este precoce și reprezintă impulsul psihic nestăpânit de a continua consumul de alcool pentru realizarea unei senzații subiective de confort, de reducere a tensiunii psihice;

Faptul că sub influența alcoolului apare un sentiment de satisfacție, de relaxare, de simplificare a unor probleme sau dificultăți duce la dorința repetării consumului, rezultând dependența psihică;

Modificarea funcțiilor psiho-active sub influența alcoolului ține de o serie de factori constituționali sau educaționali;

Dependența fizică este mai tardivă și se traduce prin apariția unui sindrom de sevraj, atunci când a fost întrerupt sau redus brusc consumul de alcool.

În concluzie, dependența de alcool se caracterizează prin:

dificultăți în a controla comportamentul legat de consumul de alcool cu dorința impulsivă de a consuma alcool;

toleranța crescută la alcool cu creșterea dozelor;

neglijarea responsabilităților socio-profesionale și familiale în favoarea timpului acordat preocupării și consumării băuturilor alcoolice;

apariția unor afecțiuni somatice: hepatice, cardiace, digestive și ale sistemului nervos și afecțiuni psihice;

apariția stării de sevraj duce la reducerea sau încetarea bruscă, accidentală sau voita a consumului de alcool.

1.2.2. Etiologie

Dependența de alcool include patru simptome: 

nevoia incontrolabilă de a consuma alcool

pierderea controlului – incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o ocazie deosebită

dependența psihică – simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli, gre bață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă

toleranța – nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele

Alcoolismul este o boală, nu un viciu. Este o boală progresivă, fizică, mentală și spirituală, incurabilă, marcată de obsesia de a bea, în ciuda răului fizic produs de consumul de alcool. Este o boală a negării, în care bolnavul declară cu convingere "Eu nu sunt alcoolic!"- în ciuda tuturor evidențelor.

Intoxicația cronică, voluntară, prin consumarea repetată și uneori masivă de băuturi alcoolice reprezintă un flagel social (o adevărată "pandemie toxică"), etanolul fiind inclus în categoria "drogurilor sociale".

Numeroase teorii încearcă să explice etiologia alcoolismului referindu-se în special la factorii genetici, bio-chimici, factorii de mediu sociali și la cei ce țin de tipul de personalitate:

Factorii genetici

Implicați în determinarea răspunsului la etanol și contribuind implicit la instalarea consumului cronic abuziv, factorii genetici au constituit obiectul a numeroase studii.

Studiul consumului abuziv de alcool la semifrați și la adoptați susține ideea unei contribuții ereditare la instalarea ingestiei excesive de alcool cu diferențe legate de sex afirmând posibilitatea unei transmiteri recesive X linkate, ceea ce face ca bărbații să fie mai predispuși genetic la consumul excesiv de alcool

Luarea în considerare a factorilor genetici implicați în etiologia alcoolismului, a căror pondere nu trebuie supraestimată, presupune și menționarea unor aspecte mai complexe

Astfel, un studiu efectuat în anul 1960 afirmă că deteriorarea somatică generată de consumul abuziv de alcool ar fi în mai mare măsura determinată genetic de tendința propriu zisă la consumul excesiv, iar un alt studiu din 1977 susține ca predispoziția către sindromul Korsakov și encefalopatia Wernicke se moștenește.

Factorii bio-chimici :

Cercetările privind modificările bio-chimice induse de alcool la nivelul sistemului nervos central au urmărit elucidarea unor aspecte privind toleranța și dependența la această substanță;

S-a emis ipoteza conform căreia, toleranța la efectul hipnotic al alcoolului s-ar datora rezistenței membranei neuronale la efectul destabilizator al etanolului (etanolul producând modificări membranare cu alterarea permeabilității).

Factorii de mediu și psiho-sociali:

Au o contribuție importantă în geneza alcoolismului cronic. Situațiile psiho-traumatizante pe care le-au trăit în copilărie, formele de privare parentala (deces, divorț) sunt des întâlnite în istoricul alcoolicului cronic;

Familia dezorganizată sau aparent organizată dar disfuncțională favorizează inițierea precoce în consumul abuziv de alcool, un rol important revenind anturajului și prieteniilor iar influențele culturale de microgrup întăresc predilecția pentru alcool;

Ușurința cu care pot fi procurate băuturile alcoolice, ca și obiceiurile consumării în grup și la diferite ocazii, au un rol favorizant în consumul excesiv de alcool;

Anumite profesii pot antrena subiecții la consum de alcool.

Personalitate premorbidă:

Personalitatea premorbidă a alcoolicului constituie obiectul a numeroase cercetări.Se acceptă că nu există un profil unic de personalitate caracteristic alcoolicilor, ei reprezentând o populație destul de eterogenă;

Totuși personalitatea de tip instabil, insuficient maturizată din punct de vedere afectiv, emoțional pare a fi cea mai frecventă printre alcoolici;

Trăsăturile unei personalități instabile asociată cu manifestări nevrotice sunt considerate factori de risc pentru alcoolism;

Trăsăturile distincte, tendințele depresive latente sau manifestate sunt de asemenea menționate de diverși autori, tulburarea depresivă precedând consumul abuziv de alcool, mai ales la femei;

Se pare însă că depresia este semnificativ mai frecventă la alcoolici care solicită ajutor psihiatric, tulburarea afectivă fiind în general secundară;

Chiar și atunci când alcoolismul este precedat de depresie nu este obligatorie intercondiționarea reciprocă (depresie-alcoolism);

Consumul de alcool este mai frecvent și la cei cu personalități isterice sau dimpotrivă astenici, la cei cu trăsături obsesive sau la anxioși;

Astfel, se consideră că inadecvarea socială, introversia și anxietatea sunt trăsăturile cele mai comune ale personalității alcoolicilor.

1.2.3 Patogenie

Profesorul american Elvin Morton Jellinek a realizat o clasificare a formelor de alcoolism:

Alcoolismul alfa (faza prealcoolică) cu o durată care se întinde de la câteva luni până la câțiva ani. Inițial alcoolul este consumat ocazional iar ulterior constant în scopul ameliorării unui conflict intrapsihic sau a efectului anxiolitic. Nu se ajunge la dependența fizică;

Alcoolism beta:Consumul abuziv de alcool este datorat obiceiurilor socioculturare. Datorită abuzului pot apărea complicații medicale diverse;

Alcoolism gamma:Se constată pierderea controlului asupra cantității consumate, creșterea interesului pentru procurarea alcoolului concomitent cu scăderea interesului general și neglijarea îndatoririlor sociale și familiale (psihopatizare). Se identifică în mod constant un tablou clinic de sevraj după 3-7 zile ce denotă instalarea dependenței fizice;

Alcoolism delta:Se caracterizează prin perioade de intoxicație prelungite ce favorizează degradarea treptată a personalității, scăderea abilităților noetice până la apariția demenței și a psihozelor alcoolice. Dependența fizică este foarte intensă, nepermițând suprimarea consumului nici pentru 1-2 zile;

Alcoolism epsilon (dipsomania):Se caracterizează prin consum de alcool periodic în cantități exagerate timp de câteva zile. Are un debut și un final brusc, cu intervale libere de chiar luni de zile. Poate apărea în contextul unei patologii afective bipolare, al unei turburări de somn asociate cu tulburări medicale/psihiatrice, tulburările de somn asociate cu tulburări mentale, tulburări de personalitate sau în epilepsie. Dipsomania este considerată forma cea mai gravă a alcoolismului.

La întreruperea consumului, se instalează sevrajul etanolic, care poate fi clasificat în 4 categorii, în funcție de severitatea simptomelor și momentul apariției lor: 

Sevrajul etanolic minor (tremor) care apare în 6-12 ore de la ultima băutură și care se manifestă prin tremor, anxietate, grețuri, vărsături și insomnia;

Sevrajul etanolic major (halucinații) care apare în 10-72 ore de la ultima băutură și care se manifestă prin halucinații tactile, auditive și vizuale, tremor al întregului corp, vărsături, diaforeză și hipertensiune. Prezența halucinațiilor este un factor predictor de apariție a Delirium tremens;

Convulsiile care apar în 6-48 ore la pacienți care în mod normal nu au convulsii, prezinta EEG normal și care se caracterizează prin crize tonico-clonice generalizate cu perioadă postictus scurtă. Aproximativ 40% din pacienții cu sevraj etanolic au crize izolate, doar 3% din pacienți evolează spre status epilepticus. Circa 33% din pacientii cu sevraj și convulsii evolează spre Delirium tremens;

 Delirium tremens (DT) este cea mai severă complicație a sevrajului etanolic și se manifestă în general la 48-96 ore de la întreruperea consumului de alcool. Majoritatea semnelor clinice care apar în DT sunt similare celor din sevrajul necomplicat, dar diferă ca severitate: tremor, instabilitate vegetativă (hipertensiune și tahicardie), agitație psihomotorie, stare confuzională, halucinații, febră

1.2.4. Simptomatologia

Alcoolismul este un tip de dependență la fel ca și cea de droguri. Nu este atât fizică cât și mentală. Alcoolismul este împărțit în 2 categorii: dependența și abuz. Oamenii care sunt dependenți de alcool petrec o mare parte din timp cu consumul de alcool și obținerea acestuia. Dependența fizică implică: o nevoie de cantități tot mai mari de alcool pentru a se îmbăta sau pentru a atinge efectul dorit (tolerantă), urmările fiind boli legate de alcool, probleme de memorie, după ce au băut cantități mari. Apar simptomele de sevraj când consumul de alcool este stopat.

Unele dintre semnele care ne pot indica o tendinta spre abuz si dependenta de alcool, sunt: 

consumul băuturii alcoolice într-un ritm mai rapid decat ceilalți ;

gândul la modalitati de a bea cateva pahare în plus în timpul socializarii- cheltuirea unei sume prea mari de bani pe alcool ;

negarea problemei si subestimarea cantitatii de alcool consumate ;

sentimentul de vinovație sau remuscare legat de propriul consum de alcool ;

pierderea memoriei în timpul consumului de alcool ;

promisiunea de a bea mai putin, fără a o respecta ;

consumul pentru a face fata stresului obisnuit sau pentru a uita anumite probleme.

1.2.5.Diagnostic paraclinic

Teste pentru abuzul de alcool includ:

nivelul de alcool din sânge – alcoolemia – (acest lucru poate spune dacă cineva a consumat recent alcool, dar nu confirmă neapărat alcoolism),

hemograma completă,

teste de acid folic,

teste ale funcției hepatice,

teste serice de magneziu,

totalul de proteine 

 acid uric.

1.2.6 .Diagmostic diferential

Apare de regulă numai după încetarea sau reducerea recentă a aportului etilic masiv, sever, la pacienti cu teren medical si cu lung istoric de dependenta.Dureaza 3-4 zile, simptomele inrautatindu-se noaptea. De obicei se incheie cu un somn profund si prelungit din care pacienrul se trezeste fără simptome și fără să-si amintească perioada de delir.

delirium cu afectarea activitatii mentale, confuzie profundă, timp si spatiu si afectarea memoriei recente

hiperactivitate vegetativă marcată:

tahicardie

transpiratii, febră

hipertensiune

deshidratare

dilatatie pupilară

anxietate

insomnie prelungită

hemodinamic:

afectarea constantelor electrolitice

leucocitoza

modificarea testelor hepatice

elemente asociate:

halucinatii vii (vizuale, tactile sau olfactive)

deliruri

agitatie severa cu stare de neliniste, tipete si senzatia de frica

tremuraturi ample cu lipsa coordonarii (uneori ridica obiecte imaginare)

febra, convulsii

elemente tipice

deliruri paranoide

halucinatii vizuale de insecte sau animale mici » halucinatii tactile.

1.2.7.Complicatii,prognostic

Halucinoza alcoolică acută:

Unii autori contemporani o consideră o reacție psihogenă a cărei apariție este condiționată de tulburări de personalitate preexistente, alcoolul eliberând tendințe cenzurate în mod obișnuit;

Debutul este uneori consecutiv unui exces de alcool pe fondul unei intoxicații cronice, dar există și cazuri în care tulburările apar în condițiile unui sevraj total sau ale unei reduceri a ingestiei;

Clinic, primele tulburări sunt constituite de halucinații elementare, mai frecvent vizuale, după care se instalează cele acustico-verbale;

Fondul afectiv este caracterizat de anxietate sau depresie.

Encefalopatiile alcoolice acute

Aceste sindroame constituie complicații cu caracter acut, care survin în cursul alcoolismului cronic, unele fiind determinate de carențe vitaminice (prin lipsa de aport sau deficit de utilizare)

Simptomatologia clinică comună encefalopatiilor alcoolice includ:tulburari ale stării vigile caracterizate prin stare de torpoare,obnubilare,tulburari de ”comunicare”-mutismul fiind foarte frecvent

La toate acestea se adaugă tulburări ale tonusului muscular

Encefalopatia Gayet-Wernicke

Este cea mai frecventă complicație carențială a alcoolismului

Debutul este de obicei rapid cu cefalee, vărsături de tip central, tahicardie, tahipnee, hipo sau hipertermie, semne neurologice constând în hipertonie musculară generalizată, mioclonii

Tabloul psihic constă inițial din tulburări de memorie la care se adaugă tulburări ale stării de conștiență, realizând tabloul unei confuzii mentale, cu onirism și agitație

Starea e gravă și netratată evoluează spre exitus

Boala Marchiafova-Bignami

A fost considerată multă vreme drept o afecțiune întâlnită la populația din Italia, consumatoare de vin;

Actualmente i se atribuie acestei boli o etiologie carențială;

Debutul este în general acut, evoluând rapid și inexorabil spre coma hipertonică cu achinezie.

Pelagra alcoolică

Apare pe fondul unor carențe vitaminice induse de alcool și se manifestă printr-un sindrom neurologic adesea izolat, caracterizat prin polineuropatie;

Se înregistrează astenie extremă, deshidratarea este evidențiată cu tahicardie și modificări ale tensiunii arteriale, starea de conștiență fiind însă păstrată;

Psihoza Korsakov

Descrierea completă a tabloului clinic care asociază tulburările amnezice cu polinevrita îi aparțin lui Korsakov, care a considerat simptomatologia ca fiind de etiologie toxică, legată în special de consumul de alcool

Bolnavii prezintă tulburări ale memoriei de fixare și evocare, confabulații, dezorientare temporo-spațială și semne clinice de polinevrită

Confabulațiile apar în condițiile amneziei unor evenimente trecute, bolnavii umplând lacunele de memorie cu proiecții imaginare ale a căror realitate sunt însă convinși

Demența alcoolică

Tabloul final al consumului abuziv, prelungit de alcool îl constituie deteriorarea intelectuală progresivă, instalându-se demența caracterizată prin deficit amnezic și prosexic important, tulburări de orientare cu dezorientare temporo-spațială și confuzie, deficit cognitiv sever cu dezorganizare profundă și ireversibilă a întregului plan psihic cu tulburări ale afectivității și tulburări de comportament ce merg până la depersonalizare

Pe lângă tulburările care apar la nivelul psihicului, consumul de alcool determină grave tulburări organice apărând mai frecvent afecțiuni la nivelul stomacului (gastrită, ulcer), la nivelul ficatului (hepatopatiile etilice) și tulburări cardiovasculare

Gastrita

Este consecința acțiunii directe a alcoolului asupra mucoasei gastrice. Au fost distinse două forme de gastrită alcoolică

Exista o formă subacută, dispeptică prin sensibilizarea mucoasei,cu simptome ca:

epigastralgii,

grețuri,

vărsături,

flatulențe,

diaree

limba saburală

halenă neplăcută.

Cea de-a doua formă este cronică, în care leziunile terminațiilor nervoase ar sta la originea tulburărilor care persistă și la abstinenți.

Hepatopatii etilice

Există două forme de hepatite de natură alcoolică:

hepatita alcoolică acută

hepatita alcoolică subacută.

Hepatita alcoolică subacută reprezintă forma anatomo-clinică care este mai tipică pentru alcoholism

Clinic, simptomatologia este reprezentată de:

inapetență

grețuri

vărsături

scădere ponderală

hepatomegalie

durere în loja hepatică.

Hepatita alcoolică acută apare pe fondul unui alcoolism cronic manifestându-se clinic mai evident după un consum exagerat de alcool

La simptomatologia de mai sus se adaugă:

febra,

icterul,

accentuarea hepatomegaliei,

alterarea probelor hepatice în planul analizelor de laborator.

Tulburările cardiovasculare

Clinic, simptomatologia este destul de discretă la început manifestându-se cu :

tahicardie,

palpitații,

tulburări de ritm, cum ar fi extrasistolele sau crize de tahicardie paroxistică,

dispnee progresivă de efort; cu timpul apar crizele de angor ce însoțesc dispneea la eforturi tot mai mici

Corectarea stărilor de malnutriție, administrarea de vitamine și minerale (calciu și magneziu) sunt în măsură să determine în multe cazuri o retrocedare a fenomenelor.

1.2.7 Tratament

Tratamentul alcoolismului cuprinde:

Cura de sevraj și corectarea tulburărilor metabolice

Cura de dezgust: tratamentul apetenței alcoolice prin crearea unei rezistențe față de băuturile alcoolice.

Cura psihoterapeutică de susținere

Post cura de securitate și control

a)igieno-dietetic

Cel mai important lucru este ca pacientul care consuma cronic alcool sa constientizeze acest fenomen, sa înteleagă consecintele acestuia si să dorească să renunte la acest viciu

Este dificil ca un astfel de pacient sa reuseasca singur sa renunte la consumul cronic de alcool. De aceea, este foarte importanta sustinerea din partea familiei, incurajarile, asistenta psiho-medicala

In cursul renuntarii la alcool apare sindromul de abstinenta care se manifesta prin tremor al extremitatilor, cresteri ale pulsului, frecventei respiratorii, insomnii, anxietate generalizata, atacuri de panica, deranjamente gastro-intestinale. Anxietatea si insomia pot persista cateva luni. 

Cel mai indicat este ca atunci cand pacientul se hotaraste se renunte la consumul de alcool, sa se adreseze medicului. 

b) Tratamentul medicamentos constă din:

Somatotrope, care vizează ameliorarea funcțiilor ficatului, reechilibrarea hidroelectrolitică: (Aspatofosrt, Mecopar, Silimarină, Metaspar) și vitamine din grupul B (B1, B6, B12) și vitamina C

Medicație de repulsie, care urmărește instalarea unui reflex condiționat negativ la ingerare de alcool: Emectina, Apomorfina, Disulfiram, Metronidazol

Psihotrope, ce vizează corectarea tulburărilor psihice asociate consumului de alcool :Haloperidol, Clorpromazin – în formele grave de delirium tremens sau delir alcoolic acut, Meprobamat (400 – 800 mg. la 4 ore), Diazepam (10 mg. i.m., 20 mg. i.v. lent, 50 – 80 mg. i.m.), în formele ușoare.

ATENTIE: Diazepamul poate determina modificări respiratorii (stop respirator). Se mai administrează terapie hormonală cu extracte suprarenale și insulină (30 – 60 U.I.). Pentru corectarea tulburărilor cardiovasculare și profilaxia unor intercurente infecțioase se administrează: tonicardiace, Sulfat de Magneziu, HHC, antibiotice).

Cura de sevraj și corectare a tulburărilor metabolice

presupune spitalizarea timp de 3 – 4 săptămâni

Bolnavul este supus unui sevraj prin privarea de toxic brusc sau treptat

În cura de sevraj se va administra un tratament anticarențial pentru evitarea sindromului de abstinență. Acest tratament are rolul să corecteze dezechilibrele hidro-electrolitice și metabolice

Se administrează în această cură de sevraj atât soluții alcoolizante intravenoase (i.v.) sau per os, cât și cantități mici de alcool care sunt asociate cu tranchilizante și sedative ușoare din clasa benzodiazepinelor, în doze mici

Manifestările care pot apărea la unii bolnavi în cursul dezintoxicării sunt: greață și vărsături, senzație de rău și slăbiciune, hiperactivitate vegetativă: tahicardie, transpirații, modificări tensionale, anxietate, dispoziție depresivă sau creșterea agresivității.

Tratamentul se continuă cu redresare metabolică, corectarea tulburărilor de la nivelul ficatului cu vitamine din grupul B (B1, B6, B12) și hepatoprotectoare (Mecopar, Aspatofort, Silimarină, Metaspar, Tropofar).

Cura de dezgust

În absența unor insuficiențe organice (cerebrale, renale, hepatice, pulmonare, cardiace) se începe cura de dezgust, moment în care se întrerupe administrarea neurolepticelor și tranchilizantelor, corectându-se la nevoie tulburările de somn

Se urmărește producerea unui reflex condiționat față de alcool, prin înlocuirea acestuia cu o substanța vomitivă sau alt drog cum ar fi: Emectina, Apomorfina, Disulfiram, Metronidazol

Apomorfina are proprietăți vomitive centrale:

Se administrează subcutanat de 5 ori pe zi, 3 zile cate 5 – 10 mg.

La 5 minute după administrarea Apomorfinei se oferă un pahar din băutura preferată, ce va declanșa vărsătura.

Această tehnică se face în fața celorlalți bolnavi din salon

Contraindicațiile Apomorfinei sunt: gastrita, afecțiunile hepatice grave, hipertensiunea arterială, insuficiența coronariană

Proba se repetă până când simpla vedere a băuturii provoacă greața.

Disulfiramul (antialcool) este cel mai frecvent utilizat

Acționează prin blocarea catabolismului alcoolului în stadiul de acetaldehida.

Cumularea acetaldelhidei dă o serie de efecte secundare

Se administrează zilnic 2 tablete de Antialcool (1 tabletă are 500 mg.) timp de 4 zile

În a cinci-a zi se administrează vitamina PP, pe lângă tabletele de Antialcool. Apoi se începe proba care constă în ingerarea băuturii preferate în doză mică

După 15 – 20 minute se obține reacția așteptată: stare de disconfort, hiperemia feței, toracelui, senzația de căldura, palpitații, grețuri, vărsături, amețeli, senzația de sufocare

La nevoie se administrează analeptice cardiace și respiratorii: Glucoza 33 %, vitaminele B1, B6, sedative ușoare din grupa benzodiazepinelor

Accidentele care pot apărea sunt: crizele de epilepsie, accidentele vasculo-cerebrale, stare confuzionala, delirum tremens, sindrom Korsakov. Contraindicațiile antialcoolului sunt: ciroza decompensată, hipertensiunea arterială, epilepsia, anxietata majoră

Metronidazolul se administrează în doze crescânde prin creșterea dozei la 2 zile cu 2 tablete până se ajunge la 10 tablete și apoi doza descrește cu câte 2 tablete pe zi.

Contraindicațiile lui nu sunt atât de severe și se poate administra la cardiaci și la cei cu tulburări hepatice.

Psihoterapia

Poate să se efectueze individual, în grup sau în familie

Are 3 forme prin care se poate realize,două dintre ele fiind cele mai utilizate:

psihoterapia – psihoanalitică în care se identifică conținutul inconștient, operându-se ulterior asupra cauzelor consumului abuziv de aclool

psihoterapia – comportamental – cognitivă care are în vedere scăderea anxietății căutând un mijloc pentru reducerea situațiilor stresante,
(cauze ale consumului de alcool) prin modificarea paternului comportamental. Cele două forme necesită colaborare din partea bolnavului.

Postcura de securitate:

Este etapa de consolidare a dezalcoolizării, tratamentul urmat în spital fiind susținut prin supraveghere medicală și control

După externare se continuă recuperarea psihică încercându-se o reinserție socio-profesională

Ca răspuns la nevoile foștilor pacienți s-au creat centre specializate Alcoolicii Anonimi – în care bolnavii își împărtășesc impresiile lor legate de consumul excesiv de alcool și efectele negative ale acestuia și se încurajează reciproc în a continua lupta împotriva dorințelor care se nasc în ei referitoare la consumul de alcool

Deviza sau moto-ul acestor centre este: ”cel mai bun ajutor pentru un alcoolic este un alcoolic recuperat”.

.

CAP.II .ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

Bolnavii vor fi examinați la internare de către medicul de gardă, care va culege datele anamnetice de la bolnav sau însoțitor și le va nota în foaia de observație, stabilind diagnosticul prezumtiv, necesar și din punctul de vedere al dirijării bolnavului în secțiile din spital.În vederea examinării clinice de către medicul de gardă, asistenta ajută bolnavul să se dezbrace

După stabilirea diagnosticului prezumtiv și repartizarea bolnavului pe secție, asistenta medicală însoțește bolnavul la baie,îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele și fanerele (la nevoie deparazitează bolnavul),îl ajută să-și facă baie dacă acesta nu poate, apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat)

Hainele și efectele bolnavului vor fi înregistrate cu grijă în vederea imagazinării, eliberîndu-i-se bolnavului sau însoțitorului acestuia un bon de preluări (la nevoie hainele vor fi supuse deparazitării)

Astfel pregătit asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă și celorlalți pacienți, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului și îl ajută să se așeze în patul cu lenjerie curată

Asistenta medicală întocmește foaie de temperatură, determină greutatea bolnavului, măsoară Pulsul, T°, T.A iar datele obținute le noteză în foaia de observație

Asistenta medicală va liniști și membrii familiei comunicîndu-le totodată numarul salonului bolnavului și oarul de vizite,dar și serviciile de calitate de care va avea parte bolnavul

Primirea bolnavilor în secție și inițierea lor în obiceiurile secției, reprezintă un moment hotărâtor în câștigarea încrederii bolnavului în personalul medico-sanitar.

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

Asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalți pacienți, creând de la bun inceput o atmosfera calda, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului și îl ajută să se așeze în patul pregătit cu lenjerie curata

I se vor arata locul si modul de functionare a robinetelor de apa, amplasarea salilor de examinare si tratamente, a oficiilor precum si modul de functionare a aparatelor semnalizatoare,

Se vor explica clar obligatiile si drepturile pacientului pe perioada spitalizarii precum si raporturile pe care trebuie sa le aiba cu personalul sectiei, atragandu-i-se atentia sa se adreseze cu curaj, toate cererile si plangerile asistentului sau medicului de salon

Dupa ce bolnavul a fost culcat in pat, asistentul ii completeaza foaia de temperatura, ii masoara temperatura, ii ia pulsul, TA ,notandu-le in foaia de temperatura

Asistentul instiinteaza apoi pe asistenta sefa despre bolnavul nou sosit, aceasta va nota numele si datele personale ale bolnavului impreuna cu diagnosticul de internare – in registrul de internare al sectiei.

Pentru asigurarea alimentatiei,se va completa foaia de alimentatie ce va fi trimisa la bucatarie

2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați

2.3.1. Pregătirea patului și a accesoriilor lui

Paturile pacienților vor fi cât mai comode pentru a evita pozițiile forțate și pentru a asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.

Somiera trebuie sa fie mobilă, sa se poata adapta la diversele poziții necesare

Saloanele trebuie să fie prevăzute și cu mese adaptabile de pat

Salteaua trebuie sa fie confecționată dintr-o singură,din două sau trei bucăți,din burete sau material plastic c,are se curăță și se dezinfectează mai ușor.

Pernele trebuie să fie în număr de două, una umplută cu păr de cal sau iarbă de mare, alta cu burete sau puf, iar pătura să fie confecționată din lînă moale.

Lenjeria patului trebuie să conțină două cearceafuri simplu și plic, două fețe de pernă, o aleză sau traversă, mușama.

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

se va efectua la 3-4 zile sau ori de cîte ori este nevoie, în funcție starea pacientului

la pacientul care nu este dependent de aparate și se poate mobiliza, shimbarea lenjeriei se va face fără pacient în pat

la pacientul imobilizat,schimbarea lenjeriei se va face cu pacientul în pat, în lungimea patului și necesită totdeauna două asistente;cele două asistente medicale se așează de o parte și de alta a patului; pacientul rămâne acoperit până la schimbarea cearșafului de sub pătură; marginile cearșafului se desfac de sub saltea de jur împrejur.

Se așează pacientul în decubit lateral spre marginea patului; asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică ușor, iar mâna stângă o introduce sub umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraț, apoi cu mâna dreapta trage ușor perna spre marginea patului; pacientul fiind de asemenea deplasat ușor în aceeași direcție; se așează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectandu-i puțin, iar cu mâna dreapta îi flecteaza ușor gambele pe coapse. Din aceasta poziție, se întorce pacientul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a genunchilor.

Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul lenjeriei curate pe jumătatea libera a patului, se derulează cearșaful curat, mușamaua și aleza pregatite mai înainte

Se întinde bine cearșaful curat pe jumatatea liberă a patului și se așează o pernă îmbracată în fața de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blandețe, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și sub genunchi.

Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta medicală din partea stîngă procedează la fel ca și în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.

2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului

Pacienții mobilizabili vor fi instruiți să folosească dușul și să se spele pe mîini după fiecare folosire a toaletei.

Baia este importantă pentru menținerea tegumentelor într-o stare perfectă de curățenie în vederea prevenirii unor complicații cutanate, pentru stimularea funcțiilor pielii și pentru a asigura starea de confort necesară pacientului.

Asistenta are misiunea de a controla și de a îndruma pacientul neimobilizat să-și facă zilnic toaleta de dimineață și de seară

2.3.4 Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului

Toaleta zilnică trebuie realizata cu efort minim din partea pacientului, prin ștergerea tuturor regiunilor corpului cu mănușă de baie umezită în apă călduță; Trebuie să avem trei mănuși de baie, una pentru față, una pentru corp iar una pentru extremități.

Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit.

Toaleta cavității bucale este obligatorie,atat la pacienții conștienți cat si la pacienții inconștienți;este efectuată de asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată,ștergîndu-se limba, bolta palatină, suprafața internă și externă a arcadelor dentare cu mișcări dinăuntru în afară;Se șterg dinții cu un alt tampon, iar la sfîrșit se ung buzele

Toaleta pacientului poate fi:

zilnică pe regiuni;

săptămanală sau baia generală;

În funcție de tipul îngrijirii pacientului, acesta:

nu are nevoie de ajutor;

are nevoie de sprijin fizic și psihic;

are nevoie de ajutor parțial;

necesită ajutor complet.

Tehnică:

se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;

se evită curenți de aer prin închiderea geamurilor și a ușilor;

se izolează bolnavul de anturajul său;

se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului și a bolnavului pentru a preveni escarele;

bolnavul va fi dezbrăcat complet și se va acoperi cu cearșaf și pătură; se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;

se stoarce corect buretele sau mănușa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe bolnav;se săpunește și se clătește cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulația sanguină; se insistă la pliuri, la mâini și în spațiile interdigitale, la coate și axile se mobilizează articulațiile în toată amplitudinea lor și se masează zonele predispuse escarelor;

ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;se mută mușamaua și aleza de protecție în funcție de regiunea pe care o spălăm.

Etapele toaletei :

Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu fața, gâtul și urechile; apoi brațele și mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, fața anterioară a coapselor;

se întoarce bolnavul în decubit lateral și se spală spatele, fesele și fața posterioară a coapselor,

se intoarce din nou în decubit dorsal, se spală gambele și picioarele, organele genitale externe, toaleta cavității bucale.

2.3.5. Observarea poziției pacientului

Scopul cunoașterii pozițiilor pe care le iau bolnavii în pat este de a informa medicul și de a descoperi sursa de dificultate care determină luarea de către bolnav a diferitelor poziții.

Poziția bolnavului în pat este determinată de boală și de starea generală. Aceste poziții sunt:

POZIȚIA ACTIVĂ când bolnavul se mișcă singur, nu are nevoie de ajutor, este asemanatoare cu cea a omului sănătos.

POZIȚIA PASIVĂ când bolnavul este în stare gravă, lipsit de forța fizică, are nevoie de ajutor pentru schimbarea poziției.

POZIȚIA FORȚATĂ când bolnavul are o poziție neobișnuită, impusă de boală sau de necesitatea unui tratament.

Poziția bolnavului cu etilism cronic este diversă,putem observa toate varietătile de poziție.

2.3.6.Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului

În funcție de evoluția bolii poziția pacientului trebuie schimbată în pat după indicațiile medicului,dar fără indicație poziția pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui.

Asistenta medicală nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziție standard. Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă pe pacient să adopte aceste poziții neobișnuite.

Mobilizarea pacienților în pat poate fi efectuată numai la stricta indicație a medicului.O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicații vasculare, flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii.

2.3.7. Captarea eliminărilor

Captarea urinei se poate face :

-de catre bolnav,dupa toaleta si explicarea procedurii

– de catre asistenta medicala,prin sondaj vezical sau de pe sonda

Pregătirea materialelor necesare:

paravan;

Urinar,recipiente de recoltare;

materiale pentru toaletă;;

hartie igienică;

materiale pentru spălarea mâinilor;

mușama și aleză (pentru protejat patul).

Efectuarea tehnicii

Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului

Patura și cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele bolnavului.

Se protejează patul bolnavului cu mușamaua și aleza,se dezbraca pacientul de pijamale

Se executa toaleta , se pozitioneaza penisul

Se asteapta ca pacientul sa urineze

Se recolteaza urina in recipientul special pregatit,in functie de specificul analizei, din jetul mijlociu,cu manevrarea atenta adopului recipientului

Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.

Se îndepărtează mușamaua și aleza, se îmbracă bolnavul și se reface patul bolnavului.

Se îndepartează paravanul și se aerisește salonul.

Spălarea mâinilor

Captarea vărsăturilor

Materiale necesare:

mușama;

aleză;

prosop;

doua tavițe renale curate, uscate;

pahar cu soluție aromată.

Etape de execuție:

Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menționate.

Pregătirea bolnavului:

În timpul vărsăturilor, bolnavul se așează în poziția sezandă, iar dacă starea lui nu permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, așezându-i sub cap un prosop.

Se protejează lenjeria de pat și corp cu o mușama și o aleză, iar în fața bolnavului se așează un prosop.

Efectuarea tehnicii:

Spălarea mâinilor.

Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.

Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) și cu mâna dreaptă se susține fruntea bolnavului.

Când bolnavul s-a liniștit se îndepărtează tăvița renală.

Se clateste gura cu solutie aromata folosind o altă tăviță renală.

Se îndepărtează imediat din salon taviță renală cu vărsături.

Spălarea mâinilor.

Vărsătura captată în tavița renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap special.

Tăvițele renale se golesc, se spală, se dezinfectează și se sterilizează prin fierbere sau vapori supraîncălziți sub presiune.

Captarea materiilor fecale

Măsuri de realizare:

bolnavul va fi plasat într-o rezervă sau izolat de restul salonului cu un paravan;

patul se acoperă cu mușama și traversă;

în caz de incontinență de materii fecale, se va așeza sub bolnav o ploscă pneumatică de cauciuc, care se va schimba periodic;

asistenta pregătește un număr suficient de aleze și comprese pentru a le avea la dispoziție;

supravegherea tranzitului intestinal și a igienei locale

Măsuri de realizare:

dacă numărul scaunelor este mic și starea bolnavului este bună, acesta va fi însoțit de infirmieră la toaletă.

numărul scaunelor poate ajunge la 10-20 pe zi, însoțite și de dureri, epuizând rapid forțele bolnavului. De aceea bolnavul trebuie servit cu plosca la pat. (Este bine să se lucreze cu două ploști pentru a se putea rezerva timp suficient pentru curățirea ploștii).

asistenta notează numărul și caracterul scaunelor în foaia de temperatură.

pentru analiza de fecale, unele emisii vor fi captate în bazinet.

se recomandă ca bolnavilor cu incontinență de fecale sau diaree intensă, să li se așeze între picioare comprese uscate care să acopere regiunea anală, pentru ca materiile fecale să nu se împrăștie pe suprafața patului

Schimbarea acestora ca și a alezelor se face ori de câte ori este nevoie.

Asistenta va efectua îngrijirile acestor bolnavi cu multă înțelegere, bunăvoință și răbdare, având în permanență grijă de a le menaja pudoarea și îi va liniști din punct de vedere psihic

Toaleta anusului se face de mai multe ori pe zi și se dezinfectează cu acid boric 2-3%

corectarea tulburărilor hidroelectrolitice, recoltarea de produse biologice și urmărirea funcțiilor vitale și vegetative.

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

2.4.1. Măsurarea și notarea temperaturii

Se face în cavitățile închise sau semiînchise, cu termometrul maximal obișnuit pentru a obține temperatura cea mai apropiată de cea centrală

Măsurarea se poate face: axial, în plica inghinală, în gură, în rect .

Înainte de măsurare termometrul va fi controlat dacă nu este defect

Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obișnuit de două ori pe zi, dimineața și după amiază

Natura sau gravitatea complicatiilor infectioase ce insotesc adenomul de prostata, cât și tratamentul aplicat, pot cere ca temperatura bolnavului să fie măsurată și la intervale mai mici

Valori patologice:

a) starea de hipertermie:

• subfebrilitate 37-38° C

• febră moderată 38-39° C

• febră ridicată 39-40° C

• hiperpirexie 40-41° C

b) starea de hipotermie < 36° C

2.4.2.Observarea și măsurarea respirației

Scop: evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.

Elemente de apreciat:tipul respirației,amplitudinea mișcărilor respiratorii,ritmul frecvența;

Numărătoarea mișcărilor respiratorii se face timp de 1minut întreg, având grijă ca operația să se facă fără știrea bolnavului, căci respirația este un act reflex inconștient, dar controlat de voință;

Dacă este posibil numărătoarea se va face în timpul somnului; se va așeza mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului și se va număra inspirațiile după mișcările de ridicare a peretelui thoracic;

Frecvența normală este de 16-20/min ;aprecierea celorlalte elemente ale funcției respiratorii se face prin simpla observare a mișcărilor respiratorii

Frecvența respiratorie se înregistrează în foaia de temperatură cu creion verde.

2.4.3.Măsurarea și notarea pulsului arterial

Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare

Elemente de apreciat:ritmicitatea,frecvența,amplitudine;

Frecvența pulsului la adult sănătos este 70-80/minut.

Consemnarea în FO a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);

2.4.4. Măsurarea și notarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcțiilor cardio-vasculare ( forța de contracție a inimii, rezistență determinată de elasticitatea și calibrul vaselor);

Elemente de evaluat:tensiunea arterială sistolică ( maximă) si diastolică ( minimă);

Intervențiile asistententei medicale:

pregătirea psihică a pacientului cu asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 minute;

spălarea pe mâini;

se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie ;se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei;

se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);

se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariția zgomotelor palsatile;se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);

se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată;se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;

se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;

se unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat;

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

2.4.5 Monitorizarea diurezei

Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului și conducerii tratamentului asistenta medicală va urmări:

1.Tulburările de emisie urinară

2.Cantitatea de urină emisă în 24 de ore

3.Caracterele calitative ale urinii

1. Emisia urinii este declanșată de senzația de micțiune,în mod normal în decurs de 24 de ore este de 5-6 micțiuni la bărbați și 4-5 micțiuni la femei.

Asistenta urmărește următoarele tulburări de micțiune: polachiuria, nicturia, disuria, incontinența urinară, retenția de urină.

2.Pentru determinarea cantității de urină emisă în 24 de ore se va instrui pacientul să urineze numai în urinar timp de 24 de ore..Vasele cilindrice gradate vor fi bine acoperite și ținute la răcoare pentru a împiedica procesele de fermentație.

Tot în acest scop se va adăuga la urina colectată cîteva cristale de timol care nu modifică reacțiile chimice ale urinii.

Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota și cantitatea de lichide ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate și cele eliminate reflectă bilanțul circulației apei în organism.

Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore,la bărbați este ceva mai mare 1200-1800 ml/24 de ore,la femei 1000-1400 ml/24 de ore.

3. Asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urinei:

culoare-urina normală are o culoare galben deschis ca paiul pînă la brun închis.

aspect-urina normală la emisie este clară,transparentă,după un timp poate deveni tulbure.

miros-acizii bolatili din urină îi conferă un miros asemănător cu cel al bulionului.

reacție-în stare normală are o reacție acidă PH=6,5

densitate-trebuie determinată imediat după emisie cu urodensiometrul.Valoarea normală 1015-1020 în funcție de cantitatea substanței dizolvate.

Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate,primite prin perfuzii și cantitatea de urină emisă, făcîndu-se bilanțul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanț fiind foarte important deoarece de cele mai multe ori acești pacienți prezintă edeme datorită reținerilor de apă și sare în organism

2.5 Alimentaia bolnavului

Principii generale:

Alimentatia este una dintre cele mai importante probleme ale ingrijirii bolnavului .

Asigurarea raportului caloric, stabilirea regimului alimentar adecvat si administrarea alimentelor pecale naturala sau artificiala constituie sarcini elementare aleingrijirii pacientului acasa sau la domiciliu.

Alimentatia urmareste:

sa acopere cheltuieliile energetice;

sa asigure aportul de vitamine si minerale necesaremetabolismului, cresterii si altele;

sa favorizeze procesul de vindecare, protejandorganelle imbolnavite si asigu rand aportul desubstante necesare organismului normal;

sa impiedice transformarea boliilor acute în cronice șiapariția recidivelor.

Regimul dietetic trebuie constituit încât săsatisfacă necesitățiile calitative și cantitative necesareorganismului.

Asigurarea necesității lor cantitative ale organismuluiAportul cantitativ al substanțelor alimentare estedirijat în stare normala de factori fiziologici cum ar fi:foamea, setea, abstinența

2.6 Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Hidratarea organismului prin perfuzie

Definiție:prin perfuzie se înțelege introducerea pe cale parenterală,picătură cu picătură a soluțiilor pentru reechilibrarehidroelectrolitică,hidroionică și volemică a organismului.

Scopul: hidratarea și mineralizarea organismului, administrarea medicamentelor la care se urmărește un efect prelungit,depurative diluând-și favorizând excreția din organism a produșilor toxici, completarea proteinelor sau a altor componente sanguine, alimentația pe cale parenterală.

Materiale necesare: tava medicală acoperită cu un câmp steril,trusa pentru perfuzat,soluții ambalate steril,soluții hidratante în sticle sau pungiriguros sterilizate și încălzite la temperatura corpului,garou,tăvițărenală,stativ pentru fixarea flacoanelor,1-2 seringi de 5-10 cm cu ace pentru injecții intramusculare și intravenoase,o pernă tare,mușama,o pensă hemostatică, tampon cu alcool, romplast.

Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor:

Doza de administrare

În funcție de doza administrată, același produs poate acționa ca aliment, medicament sau toxic.

Prescrierea medicamentelor

Medicamentele sunt prescrise de medic și notate în foaia de observație a pacientului internat sau pe rețete în cazul pacientului ambulator.

Prescrierea constă în:

numele medicamentului;

concentrație și cantități;

doza unică sau pe 24 h;

mod de administrare;

orarul administrărilor;

administrare în raport cu servitul meselor.

Administrarea medicamentelor

Asistenta medicală trebuie să cunoască și să controleze:

medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv

doza corectă de administrare;

acțiunea farmacologică a medicamentelor;

frecvența de administrare și intervalul de dozare;

efectul ce trebuie obținut;

contraindicațiile și efectele secundare;

interacțiunea dintre medicamente.

Asistenta medicală verifică și identifică:

calitatea medicamentelor;

integritatea medicamentelor;

culoarea medicamentelor;

decolorarea sau supracolorarea;

sedimentarea, precipitarea sau existența flocoanelor în soluție;

lichefierea medicamentelor solide;

opalescența soluțiilor.

Asistenta medicală respectă :

calea de administrat prescrisă de medic;

dozajul prescris, orarul de administrare și somnul pacientului;

incompatibilitatea de medicament;

administrarea rapidă a medicamentelor deschise;

ordinea de administrare a medicamentelor

servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Asistenta medicală informează și anunță :

pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce privește modul de administrare, cantitatea, efectul scontat și eventualele reacții secundare;

medicul asupra efectelor secundare și eventualelor greșeli de administrare a medicamentelor.

Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanțul pe 24 de ore prin ingerarea și eliminarea lichidelor. Nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi:

1000-1500 ml se elimină prin urină,

500-1000 ml prin transpirație,

350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni,

100-200 ml prin scaun.

Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluții ca: ser fiziologic, soluție izotonică bicarbonat de sodiu 1,4%, soluție izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluție izotonică 4,7%, soluție hipertonă 5-10-20-33-40%, soluție Dextran,

Corectarea echilibrului hidroelectrolitic constă în:

se va urmări și nota cu foarte mare exactitate cantitățile de lichide pierdute și se vor administra lichide câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febra în cazul apariției ei, deoarece cantitatea de lichide administrate în 24 de ore este în functie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml;

la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din băuturi sau alimente, perfuzie, clisme hidratate;

pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporala;

aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi;

când hidratarea orala nu este posibilă, cantitatea necesara de lichide se va introduce i.v. în pefuzie lentă.

calea de administrare și compoziția lichidelor în vederea menținerii echilibrului hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în functie de ionograma;

2.7 Recoltarea produselor biologice si patologice

Recoltare probelor de sange

Probele de sange:

Se recolteaza dimineata. Exista insa unele situati speciale, cand proba de sange se recolteaza la o anumita ora, aceste situatii sunt semnalate de medicul care solicita analiza.

Se recolteaza pe nemancate, inainte de ingestia oricarui aliment solid sau lichid. O cantitate oricat de mica de aliment, suc sau cafea, poate duce la modificari importante pentru marea majoritate a indicatorilor. Cu o seara inainte, ultima masa nu trebuie sa fie luata mai tarziu de ora 18.00. Este indicat ca aceasta sa fie cat mai usoara, sa nu includa ciorbe, mancaruri cu sos, prajeli, grasimi sau dulciuri. Nerespectarea acestei conditii poate duce la modificarea “claritatii” serului si la rezultate eronate.

Nu se recolteaza dupa efort fizic. O serie de parametri sunt foarte “sensibili” la efortul muscular. Acestia mai pot fi influentati si de plans (in special in cazul copiilor), emotii sau teama.

Se recolteaza dupa minim 48 de ore de repaus sexual. In cazul barbatilor este indicat ca probele sanguine sa fie prelevate la minim sapte zile de la un eventual tuseu rectal sau masaj prostatic. Astfel se pot modificari importante pentru o serie de parametri.

Daca urmati un tratament medicamentos de mai mult timp, chiar daca este vorba de banalele vitamine sau energizante), atentionati medicul care interpreteaza analizele dumneavoastra.

Dupa terminarea recoltarii sangelui prin punctie venoasa, respectati indicatiile asistentei care a recoltat:

nu indoiti antebratul si mentineti presiune pe locul punctiei timp de cinci minute;

tineti bratul intins si nu frectionati locul de unde vi s-a recoltat sange;

nu va imbracati hainele si nu ridicati greutati (chiar serviete sau alte bagaje de mana) decat dupa ce v-ati asigurat ca s-a oprit sangerarea.

daca sangerarea se prelungeste peste cele cinci minute recomandate, adresati-va asistentei de la punctul de recoltare.

Examen sumar de urină:

Analizele de urină se efectuează din urina proaspătă sau din urina emisă în 24 ore.

Pentru sumar de urină se recoltează 2-3 ml urină emisă spontan sau recoltată prin sondaj vezical.

Valoarea normală – albumină absent, glucoză absent, sediment cu rare leucocite, rare celule epiteliale.

Urocultura:

Stabilește prezența bacteriilor în urinǎ. Se recolteazǎ urina de dimineațǎ. Se pregǎtește pacientul psihic și se informeazǎ asupra tehnicii.

Efectuarea tehnicii:

Prima cantitate de urina emisǎ » 50ml se eliminǎ. Apoi, fǎrǎ sǎ intrerupem jetul urinar se recolteazǎ aproximativ 5 ml de urinǎ intr-o eprubetǎ de unicǎ folosințǎ, dupǎ care etichetǎm. Se transportǎ la laborator unde se însǎmanțeazǎ și se pune la termostat.

2.8 Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

Injectia intramusculara

Injectia musculara introduce substanta medicamentoasa adnac in tesutul muscular. Aceasta cale de administrare permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia sistemica. Administrarea intramusculara este aleasa atunci cand pacientul nu poate inghiti medicatie orala, cand este prea iritanta gastric.

Deoarece tesutul muscular are mai putini senzori nervosi permite administrarea de substante iritante.

Locul de injectare trebuie ales cu multa grija, se va face si in functie de constitutia fizica a pacientului. Se evita  zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze. Injectiile intramusculare sunt contraindicate pacientilor care prezinta tulburari ale mecanismelor de coagulare, dupa terapii antitrombotice, in timpul unui infarct miocardic.

Injectia intramusculara se efectueaza prin tehnica sterila.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la farmacie

• seruri pentru dizolvat

• seringa

• ac

• manusi

• comprese

• paduri alcoolizate

Medicatia prescrisa trebuie sa fie sterila. Seringa si acul trebuie alese adecvat ( pentru injectia  intramusculara acul trebuie sa fie mai lung , in functie de tesutul adipos al pacientului, de locul ales pentru injectie, si cu un calibru potrivit pentru vascozitatea substantei de injectat).

Pregatirea echipamentului:

• se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect

• se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei doze

• daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara

• daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba  acul cu cel pentru injectia intramusculara

• tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si  seringa se va umple singura cu cantitatea necesara

• alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija. Acest loc poate fi muschiul deltoid ( se poate localiza foarte usor pe parea laterala a bratuli, in linie cu axila), muschiul dorsogluteal ( poate fi usor localizat impartind imaginar fesa cu ajutorul unei cruci, rezultand patru cadrane.Cadranul superior si exterior este muschiul cautat), muschiul ventrogluteal( poate fi localizat prin linia imaginara ce trece prin extremitatea superioara a santului interfesier) si muschiul de pe fata antero-externa a coapsei( vastus lateralis).

Administrarea:

–   se confirmă identitatea pacientului

–    se explică procedura pacientului

–    se asigură intimitate

–    se spală mainile, se pun manusile

–    se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii intramusculare

–    la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei

–    se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare

–    se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare

–    se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare

–    se lasa pielea sa se usuce

–    se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante

–    se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul

–  se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele , tesut subcutanat, pana in muschi

–  se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange. Daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica

–  daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarga gradat medicatia

–   dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost introdus

–  se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)

–   se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele sangerari sau reactii locale

–  daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze

–   se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii

–   nu se va recapa acul

–   se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Consideratii speciale:

–  la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a zonelor de injectare pentru a le roti

–  la pacientii anxioasi se poate tine gheata cateva secunde pe zona de injectare inainte de adminstrare, pentru a anestezia intrucatva locul

–  se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru ca injectarea intr-un muschi incordat este dureroasa

– injectia intramusculara poate distruge celule musculare determinand astfel cresteri ale nivelului CK ( creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi crestere  poate indica un infarct miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta analiza celulelor musculare specifice inimii ( CK-MB)  si a lactodehidrogenazei. La pacientii care necesita o monitorizare atenta a CK  si CK-MB  se va schimba modul de adminstrare medicamentoasa din intramuscular in intravenos, tocmai pentru a evita confuziile precizate mai sus

–  din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut in vedere ca la pacientii varstnici absorbtia medicamentului are loc mult mai rapid

Complicatii:

–  injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat datorita alegerii unui ac inadecvat  sau unei tehnici gresite de administrare. Aceasta poate determina apariti aunui abces

– daca locul de injectare nu se roteste ci se fac injectii repetate in acelasi loc, aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a medicamentului si , implicit, la scaderea eficientei acestuia

Perfuzia

Perfuzia – introducere pe cale parenterala (intravenoasa) , picatura cu picatura, a solutiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionica si volemica a organismului.

Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct in vena, prin canule de material plastic ce se introdud transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau chirurgical, prin evidentierea venei in care se fixeaza o canula de plastic ce se mentine chiar cateva saptamani (denudare venoasa).

Scop : hidratarea si mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care se urmareste un efect prelungit; depurativ – diluand si favorizand excretia din organism a produsilor toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentatie pe cale parenterala

Pregătirea materialelor,instrumentelor și aparatului de perfuzie

Se pregătesc instrumentele și materialele necesare.

Se scoate celofanul steril de pe flacon,se desprinde parafina de pesuprafața dopului,care se dezinfectează cu alcool

Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar și se pătrunde cu ei prindop în flacon.

Se închide cu pensa hemostatică,imediat sub ac,tubul de aer,seîndepărtează teaca protectoare de pe ac și se pătrunde cu acesta înflacon prin dopul de cauciuc,fără să se atingă trocarul

Se suspendă flaconul de suport.

Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de romplast,avândgrijă să depășească nivelul soluției sau al substanței medicamentoase

Se îndepărtează teaca protectoare de pe capacul port ac al tubului,seridică deasupra nivelului substanței medicamentoase din flacon și sedeschide ușor prestubul,lăsând să curgă lichidul în dispozitivul de perfuzie,fără ca picurătorul să se umple cu lichid.

Se coboară progresiv portacul,până când tubul se umple cu lichid,fiindeliminate complet bulele de aer.

Se ridică picurătorul în poziție verticală și se închide prestubul,aparatulrămânând atârnat de stativ.

Pregătirea fizică și psihică a pacientului

Se anunță pacientul,convingându-l de importanța tehnicii.

Se așează pacientul în pat,în decubit dorsal,cât mai comod,cu antebrațulîn extensie.

Sub brațul ales se așează o pernă tare acoperită cu mușama.

Efectuarea perfuziei:

Spălarea pe mâini cu apă și săpun.

Asistenta îmbracă mănuși pentru evitarea contaminării cu sânge.

Se examinează calitatea și starea venelor.

Se aplică garoul la nivelul brațului.

Se dezinfectează plica cotului cu alcool.

Se cere pacientului să strângă pumnul și se efectuează puncția veneialese.

De preferință se începe cât mai periferic.

Se verifică poziția acului în venă,se îndepărtează garoul și se adapteaazăamboul aparatului de perfuzie la ac.

Se deschide imediat prestubul,pentru a permite scurgerea lichidului învenă și se reglează viteza de scurgere cu ajutorul prestubului la 60 pic./min sau în funcție de necesități.

Se fixează cu benzi de romplast amboul acullui și porțiunea tubului învecinătate cu acesta,de pielea pacientului.

Înainte ca flaconul să se golească complet,se închide prestubul pentru aîmpiedica pătrunderea aerului în perfuzor și se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon,dacă este necesar.

După terminarea perfuziei se exercită o presiune asupra venei puncționate cu un tampon cu alcool și printr-o mișcare,bruscă în direcțiaaxului vasului,se extrage acul din venă

Reorganizarea locului de muncă

Se aruncă la coș deșeurile materialelor folosite.

Se notează în foaia de temperatură data și cantitatea de lichid perfuzat

Ingrijirea bolnavului dupa tehnica

Se aseaza bolnavul confortabil in patul sau.

Se administreaza bolnavului lichide caldute ( daca este permis).

Se supravegheaza bolnavul.

Reorganizarea locului de munca

Se spala imediat la jet de apa rece seringa, acele, aparatul de perfuzat se arunca , se pregatesc pentru sterilizare.

Se noteaza in foaia de temperatura data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

Accidente si incidente!

Hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice.

Embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin: eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea completa a flaconului si prin neutilizarea perfuziilor cu presiune si retinerea 2 – 3 cm de solutie pentru control, in cazul in care s-ar produce un accident (intoleranta).

Nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si aparitia de frisoane.

2.9 Educația pentru sănătate;Profilaxia bolii

Profilaxia este complexă, fiind :

profilaxia primară:

cuprinde măsurile de ordin socio-economic prin care se încearcă educația tineretului în a evita consumul de alcool, tinerii fiind cei mai vulnerabili la consumul exagerat de alcool

se realizează prin propagande antialcool, incurajarea consumului băuturilor nealcoolice;

se încearcă reducerea producției de alcool și obținerea unor băuturi de bună calitate la prețuri mari.

profilaxia secundară este de ordin medical și cuprinde:

depistarea în faza precoce a alcoolismului

tratament obligatoriu gratuit

dispensarizarea cu inserția socială pentru a se evita recăderea.

Screeningul reprezintă modalitatea prin care se identifica indivizii cu probleme;In domeniul alcoolismului exista trei mijloace de screening:

teste de laborator clinic care detectează prezenta alcoolului în aerul respirat sau în sânge sau modificarile fluidelor organismului sub influența alcoolului (precum dozarea enzimei gama-glutamil-transferazei);

examinari clinice (precum mărirea de volum a ficatului, tremorul limbii sau a mâinilor, vascularizatia anormală a pielii si hiperemia conjunctivală);

chestionare si scale de auto-evaluare.

Din cauza costului ridicat, primele doua metode au o răspandire limitată. Astfel,chestionarele și scalele de auto-apreciere răman principalele mijloace de screning.

In cele ce urmeaza se va prezenta o procedură tipica de screening a consumul de alcool. Astfel, exista mai multi pasi caracteristici ai acestei proceduri si parcurgerea lor intocmai asigura acuratetea depistajului.

1. Primul pas este identificarea consumului de alcool: “Consumati bauturi alcoolice?”

Subiectul poate ocoli raspunsul sau poate nega si intervievatorul poate reformula intrebarea sau insista

Un raspuns pozitiv face sa se treaca la al urmatorul pas.

2.Determinarea cantitatii/frecventei consumului

Pentru determinarea standardizata a consumului s-a construit unitatea internationala standard de consum numita si “drink”

Conventional un drink este definit de 12 g. de alcool pur. Aceasta este echivalent cu o sticla de bere de 330 ml, cu un pahar de vin de 200 ml sau cu un paharel (40 ml) de băutură spirtoasă de 40º

Intrebările indicate ar fi: “In medie în câte zile din săptămână consumați băuturi alcoolice?” si “Intr-o zi când consumati, câtă cantitate consumați în medie?” urmând ca aceasta cantitate să o transformati apoi în “drink-uri”.

Aceasta etapa a screeningului permite sa se determine persoanele aflate la risc. După Institutul de Alcoolism al Statelor Unite (National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism), o persoana aflata “la risc” de a dezvolta problemele date de consumul de alcool este:

un bărbat care bea mai mult de 14 drinkuri/săpt sau mai mult de 4 drinkuri într-o ocazie;

o femeie care consumă mai mult de 7 drinkuri/săpt sau mai mult de 3 drinkuri într-o ocazie;

o persoana în vârstă care bea mai mult de 7 drinkuri/săpt sau mai mult de 1 drink într-o ocazie.

3. Daca se vrea sa se deceleze cu finete problemele date de consumul de alcool trebuie sa se apeleze la chestionarele sau instrumentele de screening: chestionarele CAGE si AUDIT.

Chestionarul CAGE

a apărut în 1974 și este cel mai folosit test în practica medicală curentă pentru screeningul alcoolismului

Numele lui vine de la cele patru intrebari ale testului care conțin cuvintele “Cut down” (a reduce), “Annoyed” (supărat),“Guilty” (vinovat) si “Eye opener” (deschizătorul de ochi, adica ai nevoie de o băutura de dimineață ca să te trezesti) și care sunt cele patru arii explorate de test

este un test creion-hartie si subiectul trebuie sa aleagă singur un raspuns între “da” si “nu”.

Doua sa mai multe raspunsuri afirmative indica ca pacientul are riscul de a avea probleme date de consumul de alcool si necesita un ajutor

este indicat mai ales în reteaua medicală primară, in cabinetul de medicină generală pentru ca este foarte usor de aplicat, completarea lui ia în jur de 1-2 minute

conținut:

(C) Ati simțit vreodată ca ar trebui sa reduceri băutul?

(A) Au fost oameni supărati pe Dvs din cauza băutului?

(G) V-ati simtit vreodată vinovat din cauza băutului?

(E) Ati luat vreodată o băutura de dimineață ca să calmați nervii sau să vă treacă mahmureala?

Chestionarul AUDIT

este compus din 10 întrebări:

întrebările 1-3 măsoară consumul de alcool,

întrebarile 4-6 apreciază comportamentul de consum,

întrebarile 7-8 apreciază reactiile adverse

întrebarile 9-10 apreciază problemele date de alcool.

Fiecare întrebare permite evaluarea ei pe o scara Likert cu 4 puncte (de la 0 la 4) si scorul total al testului poate să se întinda de la 0 la 40

Pentru scorul prag de 8 a fost găsit maximum de senzitivitate și specificitate, ceea ce înseamnă că dincolo de acest scor se poate vorbi de un individ având un consum de alcool dăunător

Chestionarul AUDIT este construit astfel încât să poată fi folosit ușor de un personal cu diferite nivele profesionale și în diferite locuri ale ingrijirii medicale primare (cabinete de consultatie, camera de garda, la domiciliul pacientului, in scoli, la locul de munca, etc) sau ca test de auto-evaluare în sala de asteptare a cabinetelor medicale.

Pacienții tind să raspundă foarte onest atunci când:

Interviul este prietenos și neamenintator; încearcă să aplici testul în cele mai potrivite condiții;

Scopul testului este clar legat de diagnostic sau de evaluarea globala a starii de sanatate a pacientului;

Pacientul nu este sub influenta alcoolului in timpul screeningului; se impune atunci amanarea aplicarii testului;

Informatia obtinuta este confidențială;

Educația pentru sănătate a pacientului cu etilism

Evitarea consumului de alcool atunci când devin agresivi deoarece sub influența alcoolului pot interpreta greșit o remarcă sau un gest;

Atitudinea de a spune NU grupului de apartenență și adoptarea unui comportament prin care să fie acceptat de grup fără să consume alcool;

Informarea pacientului despre efectele negative și consecințele alcoolului din punct de vedere social;

Învățarea pacientului de a nu deveni „sclav” propriilor slăbiciuni legate de consumul de alcool;

Încercarea de a-și rezolva problema fără a crede că alcoolul l-ar ajuta în găsirea unor soluții sau că ar avea un efect relaxant asupra lui;

Convingerea pacientului că alcoolul este una dintre slăbiciunile care prin voință poate fi înlăturată din viața sa;

Înlocuirea acestei substanțe cu o altă substanță (suc, ceai) care nu au efect negativ asupra persoanei sale;

Redarea unor exemple negative care după consumul de alcool au ajuns într-o stare critică

2.10 Externarea pacientului

Pentru asistentul medical, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie o preocupare, așa cum s-a arătat că trebuie să fie și primirea acestuia;

Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc data externării, se pot deplasa singuri, nu au nevoie de a continua tratamentul la domiciliu;

În aceste situații, asistentul medical trebuie să se ocupe ca formele de externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri suplimentare,

asistentul medical verifică dacă bolnavul a înțeles perfect indicațiile prescrise de medic.

CAP. III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1.Plan de ingrijire nr.1.

CULEGEREA DATELOR

DATE FIXE :Nume: B.

Prenume: V.

Varsta: 65 de ani

Înaltime: 1,70 cm

Greutate: 110 Kg

DATE VARIABILE

Domiciliu legal: sat BOGDANA; com BOGDANA,Jud.VASLUI

Ocupatia: Pensionar

Stare civilă: căsătorit

Origine, naționalitate: roman

Religie: ortodoxă

Alergii: nu prezintă

Proteze: nu prezintă

Data internarii: 23.02.2015

Data externarii: 28.02.2015

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: fără importanță (parinti decedati la 90 de ani)

ANTECEDENTE PERSONALE: bolile infectioase ale copilariei: varicela, oreion

DIAGNOSTICUL DE INTERNARE:1. APM la domiciliu cu tendinte heteroagresive

2. Uz nociv pentru sanatate a alcoolului.

3. Tulburare de personalitate predominant instabil

4. Hipertensiune arterială esentială

ISTORICUL BOLII: Pacient în vârsta de 65 ani cu repetate internări în urma cu 3-4 ani, pensionat pe motive de boala psihică, este adus de ambulanță, însotit de asistenta și fiul sau, acesta declara că tatăl său consumă cantități de băuturi alcoolice, devenind violent verbal, având insomnii si comportament heteroagresiv nocturn; recunoaste consumul de băuturi alcoolice fiind de acord cu internarea. Declarativ ultimul consum de băutura s-a făcut la data internării;

MANIFESTARI DE DEPENDENȚĂ:

nevoia incontrolabilă de a consuma alcool

hipertensiunea arteriala

pierderea controlului – incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o ocazie deosebită

dependența psihică – simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli, greață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă

toleranța – nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele

dorinta nestapanita de a consuma alcool, pierderea controlului volitional

PROBLEMELE PACIENTULUI

probleme volitionale

 pierderea constientei 

alterarea circulatiei ,

afecțiuni ale sistemului digestiv 

comportament violent,

izolare sociala 

dificultati apărute la locul de muncă sau în familie

Supravegherea funcțiilor vitale

Examen de laborator

Alimentația bolnavului

Investigații paraclinice

Tratament medicamentos

3.2.Plan de ingrijire nr.2.

CULEGEREA DATELOR

DATE FIXE :Nume: P.

Prenume: P.

Varsta: 51 de ani

Înaltime: 1,73 cm

Greutate: 96Kg

DATE VARIABILE

Domiciliu legal: com. IVANESTI;Jud.VASLUI

Ocupatia: somer

Stare civilă: căsătorit

Origine, naționalitate: roman

Religie: ortodoxă

Alergii: nu prezintă

Proteze: nu prezintă

Data internarii: 14.02.2015

Data externarii: 19.02.2015

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: tatăl –alcoolic,mama-diabet zaharat tip II

ANTECEDENTE PERSONALE: Ulcer gastric,apendicectomie,Hepatită virală A

DIAGNOSTICUL DE INTERNARE:1. Stare de sevraj la nicotina.

Sindrom de dependenta etanolica.

ISTORICUL BOLII: Pacient  în vârstă de 51 ani cu antecedente psihiatrice, adus de soție , consumat zilnic 2-3 l/zi; de două zile a întrerupt consumul de alcool cu aparitia halucinatiilorvizuale, insomniilor si transpiratiilor nocturne, prezintă tremor al extremităților

MANIFESTARI DE DEPENDENȚĂ:

nevoia incontrolabilă de a consuma alcool

pierderea controlului – incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o ocazie deosebită

dependența psihică – simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli, greață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă

toleranța – nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele

dorinta nestapanita de a consuma alcool, pierderea controlului volitional

aparitia simptomelor de sevraj la intreruperea consumului de alcool 

necesitatea consumului unor cantitati tot mai mari de alcool pentru a obtine efectele "plăcute" ale acestuia 

PROBLEMELE PACIENTULUI

probleme volitionale

apariția halucinațiilor vizuale

tremor al extremităților

afecțiuni ale sistemului digestiv 

transpirații nocturne

izolare socială 

dificultăți apărute la locul de muncă sau în familie

Plan de îngrijire

Supravegherea funcțiilor vitale

Examen de laborator

Alimentația bolnavului

Investigații paraclinice

Tratament medicamentos

3.3.Plan de ingrijire nr.3.

CULEGEREA DATELOR

DATE FIXE :Nume: B

Prenume: M

Varsta: 56 de ani

Înaltime: 1,75 cm

Greutate: 67Kg

DATE VARIABILE

Domiciliu legal: sat Balteni; com Balteni,Jud.VASLUI

Ocupatia: somer

Stare civilă: necăsătorit

Origine, naționalitate: roman

Religie: ortodoxă

Alergii: nu prezintă

Proteze: nu prezintă

Data internarii: 12.03.2015

Data externarii: 17.03.2015

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: fara importanță

ANTECEDENTE PERSONALE: bolile infectioase ale copilariei

DIAGNOSTICUL DE INTERNARE:1. Tulburare depresiva anxioasa, accentuata pe fond de etilism cronic

ISTORICUL BOLII Pacient la a 12-a internare în psihiatrie din 2005, precedenta în anul trecut, relatează ca de aproximativ 2-3 luni a reluat consumul de alcool ajungând în ultima perioada la 1 l/zi;prezintă tremor al extremitatilor dimineata la trezire si nevoia de a consuma alcool, tremorul disparând dupa ingestia acestuia. 

MANIFESTARI DE DEPENDENȚĂ:

nevoia incontrolabilă de a consuma alcool

pierderea controlului – incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o ocazie deosebită

dependența psihică – simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli, greață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă

toleranța – nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele

dorinta nestapanita de a consuma alcool, pierderea controlului volitional

aparitia simptomelor de sevraj la intreruperea consumului de alcool 

necesitatea consumului unor cantitati tot mai mari de alcool pentru a obtine efectele "placute" ale acestuia 

se continua consumul excesiv de alcool si nu se constientizeaza gravitatea acestui fapt 

tendinta de a ascunde faptul ca exista o dependenta de alcool

jena, discomfort in situatiile in care este implicat consumul de alcool

PROBLEMELE PACIENTULUI

probleme volitionale

aparitia halucinatiilor vizuale

prezinta tremor al extremitatilor

afectiuni ale sistemului digestiv 

transpiratiilor nocturne

izolare sociala 

dificultati aparute la locul de munca sau in familie

Supravegherea funcțiilor vitale

Examen de laborator

Alimentația bolnavului

Investigații paraclinice

Tratament medicamentos

CAP. IV. CONCLUZII

Evaluarea finală

Alcoolismul este manifestarea, conștientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea nevoii de a consuma alcool, indiferent de mijloace sau consecințe, pentru evitarea sevrajului sau a stărilor psihice neplăcute;

Consumul de alcool este determinat atât de dependența fizică, cât și dependența psihică;

Consumul necontrolat de alcool are repercusiuni asupra sănătății și poziției sociale ale celui care bea. La fel ca și alte dependențe, alcoolismul este privit ca o boală tratabilă.

In finalul acestor consideratii personale ,bazate pe studiul pacientilor internati la Secția Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui NR 2 ,se impun câteva concluzii:

sintetizând formele de comportament aberant cu importantele lor implicații medico-judiciare,putem afirma ca intoxicația etilică cronică joaca un rol de prim ordin în declansarea actelor delincvente, iar grefarea acestei intoxicatii etilice se face ,în numeroase cazuri pe suportul unei structuri de personalitate dizarmonică;

Numărul bărbatilor cu deviatii comportamenale este de 77,3%, față de cel al femeilor 22,7% ,datorită frecvenței crescute a alcoolismului cronic la acestia;

Distributia cazurilor pe grupe de vârstă pe sexe arată maximum de frecventa a actelor delincvente între 20-25 ani la bărbati și peste 60 ani la femei ,vârsta la care numărul acestora se egalizeaza cu cel al barbatilor;

Cazuistica noastra relevă în functie de starea civila o incidență crescută a alcoolismului cronic atât în cazul pacienților căsătoriți cât și în cazul celor necăsătoriți;

Referitor la bolile asociate etilismului cronic, 119 cazuri din 150 prezintă boli care intereseaza sfera neuro-psihica si care agraveaza comportamentul acestor pacienti, ponderea cea mai mare având ologofreniile comițialitatea si crizele grandmal ,traumatismele cranio-cerebrale si nevrozele.Din ansmlul celorlalte boli organice asociate si care , in majoritatea cazurilor ,sunt consecinta intoxicatiei etilice cronice, pe primul loc se afla bolile cardio-vasculare ;mentionam ,de asemenea ,ca anumiti pacienti ,au prezentat doua sau chiar mai multe boli asociate alcoolismului cronic;

In ceea ce priveste personalitatea pacienților ,se remarcă un procent de 51,5% de alcoolici cu personalitate dizarmonică ,ponderea maximă fiind pentru grupa de vârstă 20-25 de ani;

în majoritatea cazurilor aceste structuri de personalitate prezintă elemente hipocondriace și oscilatii de tip ciclotimic ,și un număr redus de cazuri prezintă o personalitate de tip schizoid sau epileptoid;

Repartitia comportamentului antisocial pe grupe de vârstă arată două "pick"-uri pentru grupele 21-25 ani si 40-45 ani;

Concluzii generale

Observăm ,din toate datele prezentate ,ca tinerii sunt cei mai afectati de flagelul numit alcool.Cauzele acestei afectari trebuie descoperite in conflictele intrafamiliale ,dezorganizarea timpurie a familiilor,obiceiurile nesanatoase intrafamiliale ,lacune culturale si foarte important ,in structurarea dizarmonica a personalitatii ,desi astazi se acorda un rol major si teoriei genetice;

Tendintele actuale de grefare a etilismului la femei ne demonstrează ca alcoolismul feminin este o mare problemă ,explicabilă ,în parte prin aceeasi etiologie plurifactorială întalnită la barbati da, probabil ,si print-o defectuoasa întelegere a "egalitatii dintre sexe";

Nu putem incheia consideratiile noastre fără a face referiri la menirea medicului psihiatru care , prin urmarirea în dinamica a personalitatii dizarmonice predispuse la alcoolism si a alcoolicilor cronici ,are un rol imens in prevenirea deviatiilor comportamentale si a actelor delincvente de mare gravitate pe care aceste deviatii le implică.

BIBLIOGRAFIE

Albu R.M. ,,Anatomia și fiziologia omului”, Editura Medicală 1987;

Borundel Corneliu ,,Manual de Medicină Internă Pentru Cadrele Medii”, Editura ALL 2006;

Baltă G., Metaxatos A., Kyovski A. ,,Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;

Beuran M. ,,Ghid de manevre medicale și colaborare medic – asistentă”, Editura Scripta, București, 1999;

Birmingham JJ. ,,Home Care Planning Based on DRGs: Functional Health Pattern Model”, Philadelphia, JB Lippincott, 1986;

Bruckner I. ,,Medicină internă” Editura Medicală, 1980;

Câmpeanu R. ,,Anatomia și fiziologia omului”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1983;

Chinn Pand Jacobs MK. ,,Theory and Nursing: Asystematic Approach St. Louis, CV Mosby, 1991;

Ciocâlteu A. ,,Nefrologie clinică”, Editura Info Medica, București, 2000;

Clocotici L. ,,Profesia de asistentă medicală”, Editura Info-Team, 1995;

Debre B. et Teyssier P. ,,Trataite d’urologie”, Ed. Medicale Pierre Fabre, 1988;

F. Udma ,,Proceduri de nursing”, Editura Ex ponto Constanța, 2007;

Lucreția Titircă ,,Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali”, Editura Viața Românească, București, 1997;

L. Titircă ,,Ghid de Nursing”, Editura Viața Medicală Românească, București, 2001;

Ioiart Ioan, Mureșanu Horia, ,,Urologie, Editura ”Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2002;

Mozes Carol, ,,Manual de Medicină Internă Specialitati înrudite si îngrijiri paliative”, Editura Bucuresti,1998;

Morariu L. si colaboratorii ,,Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav – nursing”, Editura Universal, București, 2000;

Neagu Victor ,,Urologie”, Editura Medicală, București, 1998;

Tomescu Paul ,,Urologie” Editura UMF Craiova, 2006;