Alcoolismul Si Viata Domestica

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. I ALCOOLISMUL – elemente definitorii

I.1. Ce este “alcoolismul” sau “dependența de alcool”?

I.2. Clasificarea tulburărilor legate de uzul de alcool

I.3 Simptome obișnuite ale alcoolismului

I.4 Prevalența și incidența tulburărilor legate de uzul de alcool, problemă de sănătate

publică

Cap. II Factorii implicați ȋn determinismul tulburărilor legate de uzul de alcool

II. 1. Factorii individuali

II.1.1 Factorii psihologici implicați ȋn apariția tulburărilor legate de uzul de alcool

II.1.2 Trăsăturile de personalitate

II.2. Factorii de mediu

II.3. Vulnerabilități

Cap. III Perspective clinice și psihopatologice ale tulburărilor legate de uzul de alcool

III. 1. Depresia și alcoolul

III.2. Tulburări de personalitate legate de consumul de alcool

III.3. Tulburări cognitive și afective ȋn alcoolism

III.4. Violența ȋn alcoolism

III.4.1 Violența – concept și clasificare

III.4.2 Violența dată de alcoolism

Cap. IV Procesul consilierii băutorului – problemă

IV. 1.Familia și prietenii

IV. 2. Intervenția psihologului

Cap. V Studiu de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea de față, intitulată ”Alcoolismul și violența domestică” structurată în 5 capitole, își propune să analizeze o problemă medicală, socială și politică, care este dată în urma consumului de alcool. Cu toate că atributul “politic” nu a fost până acum implicat în problematica alcoolomaniei, este axiomatic faptul că întreaga orientare a statului poartă sorgintea și amprenta politicului.

În anii ’30 de exemplu, când Germania și Statele Unite ale Americii au introdus prohibiția alcoolului, aceasta a fost o hotărâre politică a statelor respective. De asemenea, în anii ’60, când experții OMS au declarat că “medicina este neputinicoasă în fața flagelului alcoolismului”, că “alcoolismul nu este numai o problemă medicală, ci și statală”, este evident că problematica alcoolismului a fost tratată prin prisma politicului.

Din perspectiva mai sus menționată se poate considera că grija pentru sănătatea populației țării este o datorie politică și ea nu poate lipsi din programul nici unui partid. Această mențiune nu constituie numai o problemă morală, propagandistică sau euristică, ci sanogenetică și totodată economică, întrucât, conform datelor OMS, bazate pe studii de înaltă validitate: “existența unui alcoolic perturbă viața și activitatea 6-7 persoane din jurul său” și “pierderile de vieți omenești prilejuite de consumul de alcool, în lume, depășesc pierderile determinate de toate războaiele luate la un loc”.

Dependența de alcool sau alte droguri se conturează ca o problemă din ce în ce mai gravă a societății noastre, astfel că se impune o schimbare de atitudine și eliminarea tradiționalelor etichetări și rețineri privind alcoolismul.

Lucrarea abordează o temă concretă din mediul concret, din cadrul cercetării aplicate, putȃnd fi încadrată într-unul dintre domeniile de specialitate ale psihologiei și anume consilierea psihologică. Motivul pentru care am ales aceasta temă îl constituie preocuparea constantă pentru problemele tinerei generații, deoarece consumul de alcool în rȃndul tinerilor reprezentă un flagel care consider că poate fi combătut prin alegerea unor strategii și modalități eficiente de consiliere.

Atȃt de variate sunt modurile de a bea, consecințele beției și formele pe care le pot lua adicțiile, încȃt tulburările regrupate sub numele de alcoolism au fost judecate în moduri total diferite în funcție de locuri și epoci. Chiar și în zilele noastre, modul în care abordăm alcoolismul rămȃne foarte ambiguu. Moștenire a unei întregi istorii a relațiilor bărbatului cu alcoolul, judecățile care au străbătut secolele durează încă și rămȃn ancorate înăuntrul nostru, pregnant foarte active. La vederea unei persoane bete, majoritatea dintre noi manifestă o atitudine de deaprobare evidentă, aflȃndu-se în fața celui care nu știe să se oprească sau nu poate să se stăpȃnească.

Putem repeta că alcoolismul este o boală, că pentru numeroși alcoolici doar moartea se află la capătul lungului drum al dependenței. Asta nu ne împiedică să îi considerăm uneori ca slabi, vicioși sau irecuperabili. Ȋn sens invers, numeroși dependenți de alcool se consideră în cel mai bun caz victimele unei fatalități, un soi de pedepsire, iar în cel mai rău caz, vinovați. Privirea celorlalți este prima explicație a ceea ce numim adesea “negarea” alcoolismului: mai mult decȃt în privința celorlalte adicții, este vorba într-adevăr de probleme care sunt vreme îndelungată mascate, ascunse, nemărturisite.

Medicii sunt uimiți să descopere, întâmplător s-ar zice, o ciroză a ficatului, căreia i-au trecut mulți ani să se dezvolte sub efectul impregnării alcoolice cronice, în vreme ce pacientul pretinde că nu bea deloc și în orice caz, refuză categoric eticheta de alcoolic.

Ȋn ultimile decenii, consumul de alcool în rȃndul elevilor a realizat tranziția de la ipoteza de problemă izolată la ipoteza de fenomen de masă. Acest gen de evoluție incriminează direct și școala: valorile pe care le transmite, valorile ce stau la baza practicilor sociale școlare, timpul de norme după care funcționează, timpul de sancțiune la care apelează.

Ȋn prezent educația este percepută ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituiție prin care societatea își perpetuează existența, transmițȃnd noilor generații ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate în decursul istoriei. Avȃnd statutul de “factor-cheie” al dezvoltării, școala contemporană suportă presiuni tot mai mari din partea celorlalte subsisteme ale societății globale. Dar, prinsă în contradicție dintre constrȃngerile bugetare și responsabilitatea pregătirii tinerei generații pentru o viață în continuă schimbare, școala contemporană nu satisface întotdeauna așteptările societății cu privire la rolul ei.

Astfel, ori de cȃte ori școala eșuează în eforturile sale de a adapta la evoluțiile lumii exterioare – pe plan axiologic și normativ – țelul ei de a pregăti tinerii pentru viață se transformă în ruperea acestora de viață. Ȋn aceste situații, spațiul educației formale devine componenta unui context anomic, în care se exacerbează fenomenul inadaptării școlare.

Puține probleme, dintre acelea care au preocupat omenirea dealungul veacurilor au cunoscut dispute dacă nu atȃt de pasionante, în orice caz atȃt de perene ca acelea legate de faptul dacă băuturile alcoolice reprezintă un folos sau dimpotrivă un prejudiciu pentru sănătatea umană.

Ȋntotdeauana dealungul acelorași veacuri băuturile alcoolice s-au bucurat de admiratori fanatici dar și de detractori tot atȃt de fanatici și la fel, tot întotdeauna, enorma majoritate a oamenilor care s-au plasat între aceste două extreme n-au știut cu certitudine de partea cui e adevărul.

În condițiile actuale, alcoolismul reprezintă o problemă socială importantă, care aduce nenumărate suferințe și pierderi materiale atât consumatorului, cât și celor apropiați și societății, fiind nevoie de o intervenție eficientă în organizarea celor mai adecvate măsuri de profilaxie.

Medicii, psihologii, judecătorii, membrii familiei și nu în cele din urmă, membrii clerului se confruntă aproape zilnic cu alcoolismul activ. Trebuie deci să cercetăm acest caracter rușinos al alcoolismului, legat de stigmatizarea socială a celor care beau excesiv.

Dar va fi necesar să ne aplecăm și asupra raporturilor specifice dintre indivizi, subiecți și propriul lor comportament. Modul în care își privesc ei înșiși propriile beții nu este întotdeauna măgulitor și acest divorț între ceea ce ești la beție și ceea ce ești în condiții de sobrietate explicată perfect paradoxurile aparente ale unei adicții vechi de când lumea.

Din negura vremurilor, se desprinde mai întâi o viziune religioasă, apoi moralistă care a ținut să controleze consumul de băuturi alcoolice, orice exces rezultând atunci dintr-o greșeală sau dintr-un păcat și meritând o pedeapsă religioasă sau judiciară. Încă din Antichitate, băuturile alcoolice au fost, în numeroase culturi, mijloace ale unor culte religioase, o cale de acces către sacru și comunicarea cu „fortele superioare”. Orice exces era atunci catalogat drept sacrificiu sau greșeală morală, pasibilă de pedeapsă. S-au schimbat lucrurile într-adevăr? Puține sărbători nu fac apel la folosirea alcoolului, care este un ritual obligatoriu. Botezuri, comuniuni, sărbătoarea Crăciunului fac rareori excepție de la exces. În același timp, cel care nu „ține la băutură” sau cel care exagerează este adesea stigmatizat moral. Această viziune morală valabilă și astăzi a fost una dintre primele priviri îndreptate asupra excesului. A trebuit așteptat sfârșitul secolului al XVIII-lea ca să se poată vorbi despre abuzuri violente și cronice de alcool în sensul de boală.

La începutul secolului al XXI-lea sunt încă multe persoane care aderă la acest model, conform căruia drogul ar fi un flagel ce se abate asupra tinerilor inocenți. Se cunoaște bine abordarea umanistă a medicilor: din vinovat, cel care nu se poate abține devine simpla victimă al alcoolului sau a drogurilor, a vânzărilor, a traficului de droguri.

Dar cele două secole de discursuri medicale nu au fost suficiente ca să înlăture orice conotație de viciu sau de greșeală în privința alcoolismului și toxicomaniei. Remediile propuse au fost cele recomandate din toate timpurile pentru devieri: izolarea, îngrijirea cu forța sau pedepsirea.

La începutul secolului XX, noțiunea de fatalitate se estompează odată cu apariția mișcării americane a Alcoolicilor Anonimi. Dependența este considerată acum o sensibilizare individuală a subiecților predispuși. Există în acea vreme un tratament, abstinență definitivă, grație unui grup de susținere și cu prețul unei conversații religioase. Se poate spune că astfel au fost trasate jaloanele unei viziuni socio-medicale a dependențelor. Subiectul trebuia să decidă singur dacă trebuie să solicite ajutor specializat sau nu.

Astăzi, continuă să se admită că e convenabil să vorbești despre o boală alcoolică prezentând forme diverse, printre care le vom regăsi și pe cele două mari categorii ale adicțiilor noastre: fie un alcoolism „din obișnuință”, care se instalează progresiv, de lungă durată, ca într-o îndelungată relație de cuplu, fie un alcoolism exploziv, de sorginte toxicomană, care ne amintește în plus asumarea riscului transgresiv al drogaților sau „nebunia” relației pasionale.

Cap. I ALCOOLISMUL – elemente definitorii

Etimologic cuvȃntul alcool vine din arabul “alkohol”, ceea ce înseamnă “efemer” și desemna ințial o pulbere fină, bazată pe sulfură de antimoniu, de culoare bleu, utilizată în cosmetica feminină a acelor vremuri și locuri. Cu timpul, sensul cuvȃntului s-a modificat căpătȃnd sensul de “subtil”, “înșelător”.

Consumul de alcool face parte integrantă din viața societății omenești din cele mai vechi timpuri, fiind apreciat pentru efectele sale euforizante și anxiolitice.

Creșterea incidenței uzului de alcool la nivel mondial a dus la clasificarea, de către O.M.S., ca fiind a patra problemă de sănătate publică după bolile cardiovasculare, depresie și procese neoproliferative. Prin dizabilitățile socio-profesionale induse, impactul asupra relațiilor interpersonale și sociale, și impactul psihosomatic, uzul de alcool depășește dimensiunea unui tablou clinic, putȃndsu-se eticheta ca și „fenomen social”.

La întrebarea “de ce beau totuși oamenii?” s-au dat o mulțime de răspunsuri, dar nici unul dintre acestea nu pare a fi pe deplin satisfăcător, așadar nici unul dintre acestea nu are un caracter exhaustiv.

Medicii, psihologii, biologii și sociologii, cel mai mult confruntați cu aceste probleme, continua însă să exploreze și să aprofundeze de pe poziții interdisciplinare, această tematică atȃt de complexă și implicit atȃt de controversată.

„Alcoolul este cea mai larg răspȃndită sunstanță utilizată în scop adictiv. Abuzul de alcool generează multiple consecințe din viața societății omenești din cele mai vechi timpuri, fiind apreciat pentru efectele sale euforizante și anxiolitice.

Creșterea incidenței uzului de alcool la nivel mondial a dus la clasificarea, de către O.M.S., ca fiind a patra problemă de sănătate publică după bolile cardiovasculare, depresie și procese neoproliferative. Prin dizabilitățile socio-profesionale induse, impactul asupra relațiilor interpersonale și sociale, și impactul psihosomatic, uzul de alcool depășește dimensiunea unui tablou clinic, putȃndsu-se eticheta ca și „fenomen social”.

La întrebarea “de ce beau totuși oamenii?” s-au dat o mulțime de răspunsuri, dar nici unul dintre acestea nu pare a fi pe deplin satisfăcător, așadar nici unul dintre acestea nu are un caracter exhaustiv.

Medicii, psihologii, biologii și sociologii, cel mai mult confruntați cu aceste probleme, continua însă să exploreze și să aprofundeze de pe poziții interdisciplinare, această tematică atȃt de complexă și implicit atȃt de controversată.

„Alcoolul este cea mai larg răspȃndită sunstanță utilizată în scop adictiv. Abuzul de alcool generează multiple consecințe organice și psihice cu care medicii de orice specialitate se confruntă zilnic și este cauza a peste 50% dintre accidentele rutiere mortale”. „Ȋn comportamnetul adictiv, persoanele deviază toate celelalte centre de interes, cu incapacitatea de a alege să nu realizeze gestul adictiv, care nu constituie, de astfel, neapărat o experiență agreabilă (Peele). Ȋntr-o manieră mai largă, sfera sa de aplicare nu poate fi limitată numai la alcoolism sau toxicomanie, făcȃnd parte de asemenea din aceasta: bulimia, toxicofilia, jocul pathologic (gambling), autoagresiunea, comportamentele sexuale”.

Abordarea subiectului legat de uzul de alcool suscită prin dimensiunea fenomenului și prin multitudinea entităților nozologice developate, în timp trecȃnd prin mai multe forme clinice. Prin evoluția particulară a fiecărui caz în parte și prin complexitatea interdisciplinară de abordare terapeutică, secundară comorbidității somatice, se constituie dimensiunea multifactorială a fenomenului. Acest ultim aspect este dictat de elementul timp, cȃnd datorită comorbidităților somatice patologia depășește spectru exclusiv al psihiatriei și face obiectul și al altor specialități medicale.

Ȋn ciuda convingerii generale că alcoolismul este o patologie unitară, există dovezi că persoanele diagnosticate cu tulburări legate de uzul de alcool diferă în multe caracteristici definitorii ce își pun amprenta, atȃt asupra formei nozologice (clinice) induse inițial de alcool cȃt și mai ales a modului în care evoluează patologia. Modul în care substanța este consumată (compulsiv) este definitoriu asupra modalității evoluției simptomatologiei implicȃnd atȃt forma clinică cȃt și prognosticul.

Multe din simptomele prezentate la un moment dat în evoluție, indiferent spre ce serviciu medical s-ar adresa pacientul, pot fi în legătură cu efectele abuzului sau dependenței la substanță. De-a lungul timpului literatura medicală a înregistrat multiple încercări de definire a terminologiei „alcoolism”, fiecare lămurind unele aspecte ale problemei și lăsȃnd în umbră, aproape inevitabil, altele. Toate aceste căutări sunt date tocmai de complexitatea tabloului clinic al alcoolismului. Ritmurile existențiale accelerate, perioadele scurte de refacere ce nu țin cont de necesități, solicitările impuse de tehnicizare fac din consumul de alcool fenomen din ce în ce mai impropiu.

I.1. Ce este “alcoolismul” sau “dependența de alcool”?

Termenul de alcoolism a fost introdus de suedezul Magnus Huss în 1852 și, cu toate că a avut o largă răspândire, a cunoscut de-a lungul timpului multiple definiții. Chiar și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis mai multe enunțuri. O definiție a experților OMS, intrată în istorie, considera alcoolismul cronic ca o tulburare de comportament manifestată prin consumarea repetată de băuturi alcoolice, în exces față de obiceiurile comunității sociale în care trăiește. Această definiție, care a făcut o carieră destul de lungă, a fost și ea abandonată deoarece cantitatea, ritmul și durata consumului de băuturi alcoolice variază în funcție de particularitățile individuale și de obiceiurile comunității în care trăiește persoana.

Alcoolismul se definește ca uzul maladaptativ de alcool, cu disfuncționalități în arii majore de activitate, cu antrenarea unor modificări semnificative psihosomatice și cerebrale. Evoluția alcoolismului este dependența de factori de personalitate, comorbidității somatice și psihice, inclusiv alterarea structurii cognitive, astfel încȃt în final, succesul terapeutic în patologia indusă de alcool este dictat și de reabilitarea somato-cognitivă. Consumul de alcool chiar și în cantități mici, poate duce la consecințe negative.

“Alcoolismul este o boală primară, cronică, adesea progresivă și fatală. Manifestările și dezvoltarea ei sunt influențate de factori genetici, psihosociali, de mediu. Boala se caracterizează prin: scăderea controlului asupra băutului; interesul pentru alcool; consumul de alcool în ciuda consecințelor adverse și distorsiuni în gȃndire – negarea.”

Definiția termenului este în concordanță cu existența de dovezi asupra afectării repetate datorate alcoolului, în domenii multiple ale funcționalității, în pofida cărora pacientul revine la consumul de alcool. Alcoolul este substanța de abuz cea mai disponibilă și acceptabilă cultural. Prevalența ridicată a abuzului și dependenței de alcool este o parte esențială a oricărei evaluări psihiatrice.

Ceea ce este foarte interesant de știut în legătură cu alcoolul este că pe mapamond există, la ora actuală, milioane de indivizi care evoluează într-o stare de intoxicație cronică cu alcool, intoxicație mai mult sau mai puțin evidentă, de care aceștia nu știu absolut nimic și asta pentru că însăși noțiunea de alcoolism nu le este clară și pentru că ea este înțeleasă în mod diferit. Aceasta este de altfel și rațiunea pentru care O.M.S.-ul prin organele sale specializate, în cazul de față prin Comitetul de luptă împotriva alcoolismului, s-a văzut nevoit de a elabora o definiție explicită și corespunzătoare situației, definiție care sună astfel: “alcoolismul constă din orice formă de absorbție de alcool, care excede consumul alimentar tradițional sau curent sau care depășește cadrul obiceiurilor sociale proprii ansamblului colectivității considerate, oricare ar fi factorii etiologici responsabili și oricare ar fi originea acestor factori: ereditări, constituție fizică sau influențe psiho-patologice și metabolice dobȃndite”

Se discută despre “alcoolism primar” în cazul persoanelor care consumă abuziv sau sunt dependente de alcool fără a avea o altă boală psihică. “Alcoolismul secundar” definește consumul abuziv de băuturi alcoolice, care apare pe fondul altei tulburări mentale latente sau manifeste, agravând-o. Alcoolismul cronic reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Ȋn SUA aproximativ 14 milioane de indivizi întrunesc criteriile de dependență sau abuz iar în Franța 5 milioane de persoane au probleme medicale, sociale sau psihologice datorate abuzului de alcool.

Abuzul de alcool e definit atunci cȃnd alcoolul e utilizat în situații primejdioase din punct de vedere fizic. El nu include toleranță și sevraj sau pattern de uz compulsiv, dar are consecințe negative în utilizarea repetată. Abuzul de alcool poate evolua către dependența de alcool. Dependența de alcool este un pattern de uz al alcoolului, definită în DSM IV R prin:

prezența a trei sau mai multe arii majore de afectare legate de alcool, apărȃnd timp de 12 luni;

toleranță sau sevraj;

uz de substanță timp îndelungat;

reluarea uzului în pofida consecințelor somatice sau psihologice adverse;

încercări repetate fără succes de a controla aportul de alcool.

Sindromul de dependență reprezintă un grup de fenomene fiziologice, comportamentale și cognitive în care utilizarea alcoolului capătă o prioritate crescută pentru un anumit individ față de alte comportamente ce erau înainte mai mult valorizate de către respectivul individ.

Consumul crescut de alcool antrenează variate consecinte somatice, psihice, sociale, profesionale și intrafamiliale. Urmările nefaste ale alcoolului au fost constatate din cele mai vechi timpuri. Dinastia Shiuan din China a dispărut în urma efectelor devastătoare ale alcoolului. Seneca atrăgea atenția că alcoolul omoară. Epictet sintetiza plin de umor valentele vinului: „ciorchinele are trei boane: primul bob aduce chef, al doilea plutire, în timp ce al treilea poartă sămȃnța declinului”.

Tehnica cultivării viței de vie a fost răspȃndită de legiunile romane. O măsură radicală de stăpȃnire a tuturor aracilor de viță de vie în Dacia lui Burebista a fost dată de Deceneu, care a întrezărit pericolul degenerării consumatorilor.

Ȋn DSM-IV-TR termenul de “alcoolism” nu este descris ca stare, însă intră în structura a doua definiții complementare: “abuzul de alcool” (alcohol abuse) și “dependența de alcool” (alcohol dependence).

Ȋn prima accepțiune, alcoolismul are ca element central “consumul recurent de băuturi alcoolice, în ciuda consecințelor negative ale acestuia”, iar în al doilea sens, definiția este mai extinsă, ea constȃnd în identificarea la un anumit pacient, în ultimile 12 luni, a trei din următoarele șapte criterii:

toleranță la alcool (scăderea progresivă a efectului dorit, dacă doza de alcool este menținută constantă);

sindrom de abstinență (două sau mai multe din următoarele simptome, apărute la încetarea sau reducerea consumului, la un consummator cronic de alcool: hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ – transpirații profuze, tahicardie; accentuarea tremorului extremităților, insomnia, greață sau vomă, halucinații – vizuale, auditive sau tactile; agitație psihomotorie, anxietate și crize convulsive de tip grand mal);

consumul de alcool pe o durată mai lungă de timp decȃt cea dorită;

dorința persistentă, cuplată cu incapacitatea de a renunța la consumul de alcool;

cheltuirea disproporționată de timp, energie și resurse financiare pentru procurarea alcoolului sau pentru recuperarea post-consum;

existența consecințelor negative (sociale, inclusive recreaționale și profesionale) ale consumului de alcool;

persistența consumului, în ciuda conștientizării efectelor nocive (fizice și psihice) ale alcoolului.

Alcoolul afectează aproape toate organele, dar cu predilecție sistemul nervos atȃt central cȃt și periferic și ficatul. Există o serie de căi prin care se presupune că acționează asupra creierului:

neurotoxicitate directă;

toxicitatea metaboliților;

efectul secundar al deficienței nutriționale;

hepatopatia alcoolică.

Inițial s-a acceptat apariția relativ tardivă a tulburărilor intelectuale la pacienții cu dependență cronică alcoolică, afirmȃndu-se existența unei proporții mari de „alcoolici intacți” din acest punct de vedere, după o perioadă destul de îndelungată de consum. Utilizarea unor teste neuropsihologice mai subtile evidențiază o deteriorare ușoară în funcționarea cognitivă la persoanele care consumă alcool în cantități mici sau moderate dar într-un mod regulat sau la așa-numiții „băutori sociali”. Bowden consideră că deficitele cognitive minore depistate la băutorii sociali pot fi datorate mai mult asociației dintre comportamentul neadecvat de consum de alcool și abilitățile cognitive înăscute decȃt efectului toxic al alcoolului asupra creierului. Astfel apar perturbări ale gândirii abstracte, ale capacității de conceptualizare, deficite de memorie, deficite în analiza informațiilor, care au drept corolar persistența unor tipuri inadecvate de comportament, fără a învăța din greșelile anterioare, disfuncții motorii și perceptuale. Cu timpul ideația sărăcește, atenția și concentrarea se reduc, apare incacapitatea discriminărilor fine.

Deteriorarea raționamentelor și judecăților și scăderea simțului moral duc la comportamente neadecvate, frecvent cu implicații medico-legale. Această mixtură nefastă a deteriorării cogniției și dezorganizării personalității atinge apogeul prin „demența etică” alcoolică în care se pot comite acte antisociale grave: atentate la moravuri, criminalitate. Dar demența în alcoolism poate atinge un stadiu concret care înglobează toate criteriile diagnostice ale acestei entități sau poate să se manifeste cu predilecție asupra tulburării mnezice cu simptomele neurologice aferente și apariția sindromului Korsakov.

O altă problemă în cadrul dependenței cronice alcoolice este legată de tulburările afectivității. Astfel pe fondul unei bune-dispoziții superficiale, nejustificate apare iritabilitatea, irascibilitatea sau manifestările coleroase. Matinal, predomină anxietatea, morozitatea, care sunt atenuate de obicei de prima ingestie de alcool. Relativ precoce apar tendințe impulsive, care determină pacientul să acționeze în acord cu instinctele sale primare, cu dispoziția de moment. Sentimentele de culpabilitate, prezentate mai ales la debutul tulburării, generează un comportament excesiv de binevoitor în aparență, dar instabilitatea dispoziției se schimbă frecvent prin treceri bruște către opoziționism, ostilitate, afirmare directă a resentimentelor. Pe lȃngă tulburările de dispoziție care apar în cadrul alcoolismului cronic, acesta se ascociază frecvent cu alte tulburări afective propriu-zise. Comorbiditatea întȃlnită cel mai des este cea dintre depresie și alcoolism. Această situație ridică frecvent probleme de diagnostic și tratament și determină o evoluție mai puțin favorabilă.

Tulburările afective pot fi primare și dependența la alcool să se dezvolte în cadrul lor sau tulburările afective pot fi induse de alcool, în acest caz alcoolismul reprezentând tulburarea primară. 36.6% din alcoolici au ca și comorbiditate o tulburare psihică endogenă iar 13,4% sunt reprezentate de o tulburare afectivă și 32% din pacienții cu o tulburare afectivă prezintă secundar și o dependența la o substanță psihoactivă.

Aceste tulburări, singure sau în comorbiditate, sunt asociate cu o multitudine de consecințe adverse medicale, psihologice, familiale, economice și spirituale. Pacienții cu aceste diagnostice duale sunt ferecvent întâlniți în sistemele de sănătate mentală sau generală și suferă întotdeauna de mai multe tulburări pentru care solicită ajutor.

Ȋncepȃnd cu anii ’70 s-a ridicat problema deficitelor cognitive (scăderea vitezei de procesare a informațiilor, dificultăți în învățarea unor materii noi, deficite în abstarctizarea și rezolvarea problemelor, reducerea abilităților vizuospațiale) apărute în urma unui consum cronic și masiv de alcool. Deteriorările cognitive în alcoolism implică aproape toate procesele cognitive, afectȃndu-se în diferite grade: inițial ușoare, (neobservate de pacient sau negate), detectabile doar la teste psihologice, pȃnă la formele severe cum sunt sindromul amnestic sau demența indusă de alcool. Una din principalele efecte ale consumului cronic de alcool asupra cogniției este încetinirea proceselor de memorie și învățare. Hipocȃmpul este principala regiune a creierului care joacă un important rol în memorie. Unii autori au demonstart că alcoolul scade drastic activitatea celulelor piramidale în regiunea CA1 de la nivelul hipocȃmpului, ducȃnd la scăderea meomoriei explicite.

Mecanismul principal care stă la baza stocării informațiilor în memorie este o formă particulară de plasticitate ce determină creșterea responsabilității celulelor la semnalele primate de la alte celule. Acest fenomen este cunoscut sub numele long-term potentiation (LTP) sau potente pe termen lung. Deoarece cercetările arată că ceva asemănător cu LTP se întȃmplă în mod natural în creier în timpul învățării mulți cercetători folosesc acest model pentru studierea neurobiologiei ce stă la baza efectelor alcoolului asupra memoriei. Rezultatele unor studii sugerează că utilizarea cronică a alcoolului afectează lobul frontal și duce la scăderea performanțelor testelor cognitive, a căror rezultate se bazează pe funcționarea lobului frontal. Reducerea în volum a creierului interferează cu modificarea anumitor performante și cu afectarea fluxului sanguin cerebral, modificări observate în lobul frontal al subiecților cu dependență alcoolică.

I.2. Clasificarea tulburărilor legate de uzul de alcool

Dacă am încerca să facem o scindare arbitrară a unor subgrupe în funcție de tulburările asociate uzului de alcool, acestea se pot clasifica, în general, în următoarele grupe:

tulburări legate de efectele directe ale alcoolului asupra sistemului nervos (intoxicația, sevrajul, delirum de sevraj, halucinoza alcoolică);

tulburări legate de comportamentul care se asociază cu alcoolul (abuz și dependența de alcool);

tulburări cu efecte persistente (encefalopatia Wernicke, sindrom Korsakoff, tulburarea amnestică persistentă, demența).

Criterii de diagnostic după DSM IV R:

Taxonomiile actuale – și cu acest termen identificăm manualele ce conțin criterii de diagnostic pentru fiecare tulburare psihiatrică, DSM IV R și ICD 10, se caracterizează printr-o revizuire unitară asupra tulburărilor psihice developate în urma uzului substanțelor psihotrope. Astfel, DSM IV în capitolul “Tulburări mentale organice” rezervă un subcapitol tulburărilor induse de alcool alături și de alte substanțe cu acțiune similară (sedative, hipnotice sau anxiolitice). Pentru acest grup de substanțe se descrie un sindrom de dependență și un pattern abuz. Vom lista entitățile nozologice prin uz sau induse de alcool tocmai pentru a exemplifica dimensiunea fenomenului în amploarea sa (aceeași substanță dar tablouri psihopatologice multiple generate de uzul acesteia).

Tulburările DSM IV R legate de alcool:

Tulburări prin uz de alcool

dependența de alcool;

abuzul de alcool

Tulburări induse de alcool

intoxicația alcoolică;

sevrajul alcoolic;

delirium de intoxicație alcoolică;

delirium de sevraj alcoolic

demența persistentă indusă de alcool;

tulburare amnesitică persistentă indusă de alcool;

tulburare psihotică indusă de alcool, cu deliruri (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);

tulburare psihotică indusă de alcool cu halucinații (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);

tulburare a dispoziției, indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);

tulburare anxioasă indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);

disfuncție sexuală indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației – dacă este cazul);

tulburare a somnului indusă de alcool (cu debut în cursul intoxicației; cu debut în cursul sevrajului – dacă este cazul);

tulburare legată de alcool, nespecificată în alt mod.

Criterii de diagnostic după ICD 10:

Tulburări legate de alcool:

intoxicație acută;

folosirea dăunătoare;

sindrom de dependență;

sindrom de sevraj;

tulburări psihotice;

sindromul amnezic;

tulburări reziduale și tulburări psihotice cu debut tardiv:

flashback-uri;

tulburări de personalitate sau comportamentale;

tulburări reziduale dispoziționale;

demența;

alte tulburări cognitive persistente;

tulburări psihotice cu debut tardiv.

alte tulburări mentale și comportamentale;

tulburări nespecificate.

I.3 Simptome obișnuite ale alcoolismului

La alcoolism, indiferent că este vorba de bărbați sau de femei nu se ajuge dintr-o dată. Acest proces durează adeseori mult, dar nu rareori sunt cazurile când această distanță este mult mai scurtă. Niște cercetători englezi au încercat să stabilească care sunt indiciile care marchează drumul progresiv al alcoolicului spre stadiul său final. Ei au stabilit astfel 19 stadii, marcând acest progres, stadii pe care le-au publicat în cunoscuta revistă medicală Britsh Medical Association și care se prezintă astfel:

consumul ocazional;

începerea consumului constant;

consumul pe furiș;

apariția sentimentului de culpabilitate;

incapacitatea de a discuta o problemă;

sancționare pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului;

pierderea controlului;

comportament megaloman și agresiv;

neîmplinirea promisiunilor și hotărȃrilor;

evitarea familiei și prietenilor;

necazuri la serviciu;

resentimente nejustificate;

alterarea gȃndirii;

deteriorare morală;

indiferență pentru hrană;

incapacitatea de a întreprinde o acțiune;

resturi de veleități intelectuale;

recunoașterea înfrȃngerii totale;

nevoia obsesivă și continua de a bea, într-un adevărat cerc vicios.

Alcoolismul reprezintă o patalogie de sine stătătoare cu mecanisme etiopatologice bine conturate.

Cercetările au evidențiat un model progresiv al alcoolismului care ne ajută să înțelegem natura evolutivă a acestuia și modul în care se dezvoltă. Acest model descrie schimbările de comportament ale alcoolului, schimbări care au loc fie mai repede, fie mai încet, de la caz la caz. Aceste simptome sunt predictibile și ne ajută în schematizarea evoluției bolii. Astfel, e posibilă o mai bună înțelegere a progresiei dependenței de către noi și de către potențialul alcoolic.

Caracteristicile comportamentale de mai jos nu sunt enumerate într-o ordine cronologică precisă. Nu e obligatoriu ca un alcoolic să prezinte toate aceste simptome, dar cu siguranță se va regăsi în câteva dintre acestea. De asemenea, aceste simptome sunt predictibile pe parcursul bolii și sunt ușor de recunoscut în comportamentul alcoolicului. Dacă descoperiți că lucrați cu cineva la care recunoașteți caracteristicile următoare, cu siguranță acesta este un băutor – problemă care poate să dezvolte o dependență de alcool, dacă nu se oprește din băut. După cum se va vedea, sunt multe simptome, dar nu toate simptomele trebuie să fie prezente și că unele dintre acestea pot fi asociate cu alte boli. Este important ca alcoolicul să recunoască faptul că, dacă prezintă aceste simptome, există o problemă.

1. Comportamentul consumului de alcool exagerat sau înrăit. Mulți oameni consumă alcool moderat, însă după o perioadă de timp, unii oameni vor începe să bea mult mai mult și mai des decȃt prietenii lor. Băutul excesiv și îmbătatul devin un obicei. “Cȃnd sunt beți, devin mult mai egocentrici și egoiști. După un timp, chiar dacă nu sunt băuți, atitudinea egocentrică rămâne și nu își dau seama în ce fel consumul de alcool le afectează familia, locul de muncă sau relația cu prietenii. Vor cheltui economiile familiei fără să se gândească la nevoile acesteia. Vor începe, uneori, să se laude cu realizări reale sau imaginare și se vor comporta într-un mod imatur emoțional. Un exemplu ar fi acela că devin mânioși sau defensivi când sunt întrebați despre evenimente care au avut loc în timp ce erau băuți”.

2. Conflictul interpersonal. Poate să apară în orice stadiu “al carierei de băut”. Alcoolicul începe să înțeleagă că nu trăiește după propriul sistem de valori, apoi „sinele perceput” intră în conflict cu „sinele real”. “Ajunge să nu se mai suporte, să-și plângă de milă, să aibă remușcări și sentimente de vinovăție și rușine. Aceasta poate duce la comportamente auto-distructive, dacă nu reușește să facă față acestor sentimente. De obicei, alcoolicul va bea și mai mult pentru a face față sentimentelor legate de conflict. Uneori, cei din jur recunosc acest conflict înaintea alcoolicului și îi oferă sfaturi, sugerându-i că nu ar trebui să bea. Aceste sugestii ajung, deseori, la urechi surde și îl vor face pe alcoolic defensiv în legătură cu băutul său”.

3. Pierderea memoriei. Pierderea memoriei sau “ruperea filmului” nu trebuie confundată cu leșinul sau pierderea cunoștinței. “Băutorul care suferă o pierdere a memoriei nu își poate aminti ce a spus, ce a făcut sau locurile pe care le-a vizitat în timp ce a băut seara trecută. Trebuie să menționăm că băutorii sociali nu au pierderi de memorie. În același timp, aceste pierderi ale memoriei pot să devină frecvente și să formeze tipare. Când este confruntat cu comportamentul din seara precedentă, alcoolicul devine defensiv. Neagă realitatea și nu dorește să creadă că a făcut asemenea lucruri. În acest timp, există posibilitatea să apară și deteriorarea fizică datorată consumului de alcool excesiv. Datorită evenimentelor care se întâmplă în timpul unei ruperi a filmului, alcoolicul va avea și mai multă rușine, alături de sentimente de remușcare și vinovăție. Aceasta va duce la un consum crescut de alcool pentru a ascunde sentimentele de izolare și rușine legate de episoadele anterioare de băut. Când băutorul începe să aibă pierderi ale memoriei, a ajuns deja într-un cerc vicios al consumului excesiv”.

4. Mahmureli cronice. Pe măsură ce persoana se bazează tot mai mult și mai mult pe alcool “ca mod de a face față vieții de zi cu zi”, mahmurelile devin tot mai frecvente și tot mai dureroase, fiind pe marginea dependenței. Dacă nu va consuma o cantitate de alcool se va simți neliniștit, iritabil, nemulțumit de viață, în general și că nu mai face parte din societate. În această fază, “băutorul problemă începe să bea excesiv, dar nu de fiecare dată. Și, mai important, el poate să se oprească din băut atunci când dorește. Depășind acest punct, simptomele dependenței evoluează fără greș. Cu cât dependentul se adâncește mai mult în ciclul adicției, cu atât sunt mai evidente simptomele”.

5. Modificarea toleranței față de alcool. Acesta este unul dintre cele mai sigure semne de dependență fizică de drogul alcool. Când o persoană începe să bea alcool, “efectele consumării unei cantități mici de alcool sunt ușor de prezis pentru băutor. Pe măsură ce beau mai mult alcool, mai frecvent, corpul începe să se adapteze la consumul de alcool. Acesta este începutul toleranței fizice la drogul alcool. Nivelul toleranței crește până la un anumit punct, după care acesta scade pentru fiecare băutor. Pe măsură ce băutorul înaintează în vârstă și pe măsură ce ficatul suferă datorită consumului excesiv de alcool, abilitatea de a prezice ce se va întâmpla atunci când bea, se schimbă. Când ficatul începe să fie afectat, nu va mai putea procesa alcool așa cum obișnuia odată. Pe măsură ce toleranța corpului începe să scadă, alcoolicul va obține același efect de la mai puțin alcool. Dacă s-au instalat deja negarea și amăgirea, băutorul problematic nu va putea recunoaște efectele toleranței scăzute. Continuând așa, se va îmbăta și mai tare, de la tot mai puțin și mai puțin alcool”.

6. Pierderea controlului. Acesta este semnul cel mai obișnuit care arată că băutorul a trecut “de la băutul înrăit la dependență”. E posibil ca acea persoană care a pierdut controlul și se îmbată fără motiv să fi dezvoltat o dependență fizică la drogul alcool. “Este foarte dificil să ia decizia de a bea sau nu dacă nu înțelege că are o boală pentru care chiar și un singur pahar de alcool este prea periculos. De asemenea, trăiește într-o societate care încurajează consumul social de alcool. Alcoolicului îi este aproape imposibil să reziste acelui prim pahar dacă nu și-a format un mecanism de apărare. Numim acest mecanism defensiv programul nostru de recuperare. Pierderea controlului este cel mai întâlnit simptom al dependenței de alcool sau droguri. Este incapacitatea de a alege în mod constant între a bea sau nu. Există cel puțin două tipuri de pierdere a controlului: incapacitatea de a te opri odată ce ai început și incapacitatea de te abține de la a începe consumul. Nu înseamnă că de fiecare dată când un alcoolic bea, nu va putea să se oprească înainte de a se îmbăta. Nu putem prezice cât va bea, poate 1, 2 sau 20 de pahare. Important este că, în timp-, apare un tipar vizibil de pierdere a controlului”.

7. Sistemul de alibi. Pe măsură ce pierderea controlului crește, va induce sentimente de vinovăție și rușine. “Băutorul problematic își găsește motive speciale sau scuze pentru consumul de alcool. Stresul de la locul de muncă este prea greu de suportat sau Nevasta strigă mereu la mine, Tremur puțin, dacă beau ceva îmi va calma nervii sau Nu beau mai mult decât alții. Speranța lui este că aceste scuze sau raționalizări îi vor justifica comportamentul în ochii familiei sau a colegilor. În realitate, aceste tipuri de alibiuri sunt pentru alcoolic moduri de a-și justifica consumul de alcool față de el însuși. Ideea este că el începe să-și justifice motivele pentru care bea. Băutul adictiv este băutul datorită circumstanțelor, nu neapărat în urma unei alegeri.”.

8. “Cui pe cui se scoate”. Acesta este paharul de dimineață, “pentru a începe ziua cum trebuie. Dimineața poate începe la orice oră din zi sau din noapte. Deci, cuiul este, de fapt, un pahar care să-ți liniștească nervii, mahmureala sau sentimentele de remușcare, după orice episod de băut. Când cineva începe să bea dimineața, este un semn foarte clar de consum de alcool dependent”.

9. Schimbarea tiparului. În acest stadiu, “băutorul este sub presiunea familiei, prietenilor și / sau a patronului. El încearcă să scape de puterea pe care alcoolul o are asupra lui. La început, poate va încerca să schimbe tipul de băutură, de la bere la whisky sau de la vin la bere. Poate chiar să nu mai bea de loc o vreme. Dar, odată ce începe să bea, reacția în lanț pornește din nou. Acesta este un semn aproape sigur că acea persoană a alunecat în alcoolismul activ. Băutorii normali nu trebuie să-și controleze consumul de alcool, pentru ei nu este o problemă”.

10. Pierderea prietenilor, familiei sau locului de muncă. Comportamentul anti-social îi face pe prieteni sau pe membrii familiei să îl evite pe băutor. “Aceasta poate lua forma evitării fizice sau evitării emoționale. Aversiunea devine reciprocă și alcoolicul se izolează în propria familie, acasă. Membrii familiei vor fi atât de disperați, încât deseori soția se separă sau chiar divorțează de băutorul problematic. Aceeași situație apare între băutor și patron / colegii de serviciu și alcoolicul își pierde locul de muncă. Este mult mai ușor să îl ajuți pe alcoolic în acest stadiu decât în stadiile anterioare. Posibilitatea pierderii familiei și a locului de muncă îi determină pe unii să accepte ajutorul, dar, de obicei, e nevoie de prezența unui profesionist pentru a face această intervenție. Pentru unii alcoolici, locul de muncă este ultimul pe care ar vrea să îl piardă. Dacă rămân fără acesta, nu vor mai avea bani de băutură”. Altfel spus, își protejează proviziile.

11. Solicitarea ajutorului medical. Deteriorarea fizică și mentală ce urmează băutului necontrolat îl conduce pe alcoolic la spitale, doctori și psihiatri. Dar, pentru că nu recunoaște cât de mult bea, rareori primește beneficii de durată de pe urma tratamentului oferit de acești profesioniști. “Chiar atunci când devine onest față de medic, nu urmează instrucțiunile acestuia, iar rezultatul este același. Medicii pregătiți în identificarea și tratarea alcoolicilor au un rol deosebit de important atunci când întâlnesc un alcoolic care caută sprijin pentru a înceta băutul. De asemenea, și programele de tratament sunt importante, iar medicii care îi îndrumă pe pacienți către acestea adaugă un plus de energie în intervenție. Același lucru este valabil pentru preoții care întâlnesc alcoolici în parohia lor. Preotul are un avantaj mai mare în ajutorarea alcoolicului decât medicul, pentru că preotul știe, de obicei, mai multe despre cel în cauză. De asemenea, relația cu preotul va continua după ce alcoolicul va termina tratamentul”. Aceasta îi va permite preotului să-l asiste pe client în programul de recuperare, dacă clientul dorește acest lucru.

12. Episoadele de băut extinse. Uneori, alcoolicul se va îmbăta pentru câteva zile la rând, căutând fără speranță acel sentiment de euforie alcoolică de care s-a bucurat odată. “Va neglija în mod absolut totul, inclusiv familia, locul de muncă, alimentația și chiar acoperișul de deasupra capului pentru a urmări acea fantomă a adicției. În această fază a alcoolismului, el poate să fie ajutat, dar e nevoie de un efort sincer din partea familiei și din partea comunității în care trăiește alcoolicul. În această fază, mulți alcoolici renunță la căminele lor, la familie, sănătate și locuri de muncă pentru a putea bea așa cum vor”.

I.4 Prevalența și incidența tulburărilor legate de uzul de alcool, problemă de sănătate publică

La Conferința de la Dubrovnik din 1978, raportul OMS estima că în Europa consumul de alcool variază de la 0,5 l la 16 l alcool pur pe cap de locuitor și pe an. Conform studiului ECA (Epidemiological Catchment Area) prevalența pentru dependența de alcool este de aproximativ 14%. Ȋn spitale prevalența este mai mare: între 25-30% dintre pacientii medico-chirugicali sunt alcoolici.

Alcoolismul devenind o plagă, se emit primele prohibitive: ordinul de temperanța pe vremea lui Moritz de Hessa (1600) și pedepsirea consumatorilor de bere și rachiu cu exilul în Siberia pe vremea țarului Mihail (1634). Primul azil pentru băutori datează din 1854 în Boston. Alcoolicii au fost priviți, mult timp ca delicvenți, amenajȃndu-se camere de trezire la poliție. De-abia în 1968 alcoolismul este privit ca o boală. Această boală “debutează insidios, pe nesimțite, cu efectele asupra sistemului nervos central și periferic precum și asupra majorității aparatelor și sistemelor din organism”. Ȋn plan psihologic acționează asupra cogniției, comportamentului și ulterior asupra personalității ducȃnd treptat la degradarea ființei umane.

Consumul de alcool intră în jurisdicția psihiatriei prin tulburările mentale și de comportament determinate de o ingestie cronică. DSM-IV-TR și ICD-10 divid tulburările legate de alcool în două grupe: tulburări datorate utilizării alcoolului – sindromul de dependență și abuzul de alcool (utilizarea nocivă – conform ICD -10) și tulburări induse de alcool. Consumul cronic și exagerat de alcool reprezintă o serioasă problemă de sănătate publică, afectȃnd aproape 10% din populația țărilor dezvoltate. Alcoolismul nu este doar o țară comportamentală cu consecințe individuale: astfel, într-un raport al World Health Organisation, aproximativ jumătate din infracțiunile cu violență (omucideri, crime sau sinucideri) din fiecare an ar avea drept cauză principală consumul de alcool.

Un factor agravant al acestui tablou este și faptul că, după aceleași surse, numai 25% dintre alcoolici cer ajutorul, în parte din cauza stigmatizării reale sau imaginare la care sunt supuși consumatorii cronici de alcool, în parte din cauza programelor de asistență pentru alcoolici, ineficiente prin uniformitatea lor (“one size fits all) și mult prea tributare măsurilor de constrȃngere anti-consum, în detrimental identificării cauzelor principale ale consumului.

Studiile epidemiologice demonstrează o creștere a prevalenței uzului de alcool în ultimii ani, cu afectarea ambelor sexe, astfel încȃt a devenit un fenomen social. Prevalența ridicată a abuzului și dependenței de alcool duce la evaluarea fenomenului în fața oricărui tablou psihiatric sau somatic (în special afectare hepatică).

Repartiția pe sexe arată o prevalență mai mare a alcoolismului la bărbați, deși unii autori atrag de multă vreme atenția asupra faptului că este posibil ca prevalența la femei să fie subestimată, în baza stereotipurilor sociale negative legate de femeile care beau. Ȋn privința segregării pe vȃrste, consumul este statistic mai mare în adolescență sau la adultul tȃnăr, iar vȃrsta debutului ar prezice riscul de dezvoltare al alcoolismului (cu cȃt este mai precoce, acest risc este mai mare). Prima parte a afirmației de mai sus este totuși controversată de unii autori, aceștia argumentȃnd că o parte din alcoolicii vȃrstnici ies din cȃmpul interacțiunilor sociale și devin astfel inaccesibili statisticilor.

Datele epidemiologice din literatura de specialitate estimează o prevalență a uzului de alcool de 5-8% din populația adultă. Ȋn anumite momente ale vieții consumul moderat de alcool se întȃlnește la 90% dintre europeni, dar probleme cu uzul maladaptativ de alcool apar numai la 30% dintre consumatori. Există o vulnerabilitate a subiectului pentru consumul maladaptativ de alcool dictată de aspecte de tip genetic sau psihoconflictual și o vulnerabilitate dictată de comorbidități somatice, cȃnd se face trecerea de la consumul social la cel maladaptativ. Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg disponibilă, fără a developa pentru toți subiecții tablouri clinice, ceea ce duce la ideea unei vulnerabilități “specific” și particularizată pentru fiecare consumator în parte. Impactul consumului de alcool nu se rezumă numai la patologia de fond ci și la aspecte socio-economice. Conform unor cercetări limita dintre consumul inofensiv și cel dăunător sănătății este de 40 g de alcool pur pe zi, pentru bărbați și jumătate din această cantitate, pentru femei (corespunde 0,1l băuturi rafinate = 0,4 l vin = 1 l bere). Riscurile pe durata vieții pentru abuzul de alcool este “la bărbați de 15% iar pentru dependență de 10%, cifrele pentru femei fiind de peste două ori mai mici”. Țările Europei de Nord și estice au rate mai mari decȃt cele mediteraneene, ca și cele dezvoltate față de cele în curs de dezvoltare.

Raportul național privind situația drogurilor din 2005 (Agenția Națională Antidrog. Raport Național privind situația drogurilor 2005 – pe baza datelor 2004, elaborat de Observatorul Romȃn pentru Droguri și Toxicomanie, 2005) arată că prevalența consumului de alcool de-a lungul vieții este de 93,4% la bărbați și 80,8% la femei. Ȋn Romȃnia, în absența unor date epidemiologice certe, specialiștii care se confruntă cu efectele negative asociate consumului abuziv de etanol au constatat o tendință de creștere a consumului zilnic de alcool, creșterea producției domestice (neînregistrate) de alcool, creșterea prevalenței consumului în cantități mari, a dependenței de alcool și a consecințelor asociate. Potrivit OMS, în cazul în care nu se vor lua măsuri active de reducere a consumului de alcool, în Romȃnia se va depăși un consum anual de 10 litri pe cap de locuitor.

Mai mult, Romȃnia – împreună cu Ungaria, prezintă cele mai înalte rate ale mortalității prin ciroză hepatica alcoolică înregistrate în Europa în 1992. O evaluare a calității băuturilor alcoolice produse în regim privat (distilare din fructe fermentate) în Romȃnia a constatat că peste 75% conțineau pȃnă la 5% metanol – limita maximă admisă fiind de 0,8%.

Cap. II Factorii implicați ȋn determinismul tulburărilor

legate de uzul de alcool

Evenimente negative de viață și aspectele comportamentale se asociază cu vulnerabilitatea biochimică dând dimensiunea multifactorială a etiopatogeniei alcoolismului.

Un rol important însă în declanșarea, întreținerea și recurențele uzului de alcool și mai ales asupra modului în care acesta va induce sau nu tablouri psihopatologice, îl au factorii încriminați în etiopatogenia tulburării de dependent.

Factorii de risc pentru dezvoltarea tulburărilor lagate de uzul de alcool se pot sistematiza în factori individuali și cei de mediu.

Din moment ce majoritatea adolescenilor consumă ocazional alcool și mulți dintre ei "încearcă" și alte substanțe de cîteva ori în perioada adolescenței, dar numai o parte dintre aceștia dezvoltă tulburări în legătură cu uzul de substanțe, reiese că atȃt riscul cȃt și potențialul dezvoltării unei astfel de tulburări, apar într-o strȃnsă legătură cu acțiunea unor anumiți factori de risc.

Astfel:

Vȃrsta la care adolescentul începe să consume substanțe, este un factor important pentru un debut precoce al tulburărilor.

Factorii de risc individuali sunt reprezentați de prezența precoce în copilărie a tulburărilor de comportament disruptiv a comportamentului agresiv, a performanțelor școlare modeste sau chiar eșecului școlar, a suferințelor fizice și afective, a tentativelor de suicid și a convingerilor "pro" consumului de droguri, se întȃlnește chiar și obișnuința de a lua medicamente. Prin numeroase studii s-a remarcat contribuția factorilor genetici și constituționali; anumite caracteristici comportamentale cu baza biologică dovedită, pot dezvălui o anumită vulnerabilitate la apariția acestor tipuri de tulburări.

Factorii de risc familiali includ: consumul de substanțe al părinților sau al altor membri ai familiei, convingerile și atitudinile tolerante ale părinților față de consumul de substanțe, lipsa unui atașament solid între părinți și adolescent, lipsa implicării părinților în viața adolescentului, lipsa unei supravegheri adecvate, lipsa disciplinei; familia dezorganizată (prin divorț sau deces) ar reprezenta un risc foarte ridicat ~50%.

Factorii de risc legați de grup – anturaj includ: consumul de substanțe în grup, atitudinea grupului privind consumul de substanțe, orientarea adolescentului către grup ca reacție de opoziție față de părinți, atitudinea de fronda, sentimentul de omnipotență, influența grupului sau "presiunea grupului".

Factorii comunitari includ: statutul socio-economic scăzut, deteriorările sociale, densitatea mare a populației, rata înaltă a criminalității, campaniile mediatice de promovare a produselor cu conținut alcoolic sau tutun.

II. 1. Factorii individuali

II.1.1 Factorii psihologici implicați ȋn apariția tulburărilor legate de uzul de alcool

Se constată în prezent orientarea spre factorii psihofiziologici ca marker pentru vulnerabilitatea trecerii de la consumul social spre tulburările legate de alcool.

Teoriile psihanaliste, pornind de la Freud (conform căruia alcoolul conferă o redirecționare a proceselor cognitive, cu evadare din realitate), la Knight (considera experiențele copilăriei ca factor ce developează personalități cu prag scăzut la frustrări) și ajungând la Adler (atribuie alcoolului sentimental de insecuritate) evidențiază comportamentul de refugiu în substanță, ca o consecință a desprinderii de realitate.

Teoria condiționării și învățării are la bază semnificația acordată uzului de substanță, cea a mecanismului de cauză – efect (anxiolitic, relaxant, derogări de responsabilitate).

II.1.2 Trăsăturile de personalitate

Referitor la prezența anumitor caracteristici ale personalității ce ar vulnerabiliza adresabilitatea spre substanță, Ruth Fox identifica:

toleranța scăzută la frustrare;

imposibilitatea de a face față situațiilor conflictuale;

așteptări ridicate în neconcordanță cu capacitățile individuale.

Dacă rolul factorilor fiziopatologici a fost intens invocat în urmă cu două decenii, în prezent se constată o deplasare a accentului asupra factorilor psihofiziologici (teorii psihanalitice, teorii ale condiționări și învățării). Teoriile psihologice dau și ele răspunsuri parțiale în ceea ce privește motivele dependenței de alcool.

Formulările psihanalitice în legătură cu alcoolismul, conform cărora alcoolismul se datorează unor puternice influențe orale din copilărie, au pornit inițial de la Freud. Alcoolul oferă o modificare de dispoziție și o redirecționare a proceselor de gândire, provoacă niveluri regresive și duce la obținerea gratificări printr-o gândire nelogică, astfel el provoacă o evadare din realitate.

T.J.Menninger avansează o tendință autodistructivă ca prim comportament al alcoolismului. Impulsul spre alcool este în mod inconștient o pornire puternică spre autodistrugere, pornire derivată în copilărie din sentimentul de vinovăție legat de mânia copilului împotriva părinților al căror comportament i-a frustrat nevoia de a fi răsplătit prin vorbe, concomitentă cu teama de a nu-i pierde.

În cursul vieții adulte alcoolul devine un mișloc de răzbunare, precum și un mijloc de a se ajunge la sentimente de gratitudine din partea celorlalți, de aici ostilitatea exprimată prin purtarea antisocială în timpul în care individul se află sub influiența alcoolului și ca urmare, pedeapsa implicată de sentimentul de vinovăție când este treaz. De aceea T.J.Menninger vede alcoolismul ca o formă a sinuciderii cronice.

Knight, consideră că experiențele copilăriei alcoolicului i-au creat o personalitate caracterizată printr-o nevoie excesivă de indulgență, cu prag scăzut de frustrare. Apar ușor reacții de intoleranță, dezamăgire și mânie. Reacția îl împinge către acte ostile, după care se simte vinovat și se auto-pedepsește în mod masochist. Ca o asigurare împotriva sentimentelor de vinovăție și a frici de un masochism primejdios de destructiv și de consecințele reale ale purtării sale, le simte nevoia excesivă de afecțiune și indulgență. Din nou dorințele apar și se crează un cerc vicios. Consumul de alcool în lumina acestor teorii este deci un mijloc de a obține: o potolire a dezamăgirii și mâniei; un mijloc de exorimare a ostilității pentru ai suporta pe părinți și prieteni; o metodă de degradare masochistă; o răsplată simbolică a nevoii de afecțiune.

Lolii, în 1956, atribuie alcoolismului o bază existențialistă; alcoolicul are dorința intensă pertru căldură fizică, senzații plăcute pe piele, cocoloșeală maternă, senzație de căldură în stomac. El tânjeste după plăceri ale corpului și minții și le găsește în alcool, care este un substitut pentru laptele mamei.

A.Adler atribuie alcoolicului sentimente puternice de inferioritate, legate de o situație permanentă de insecuritate și de o dorință de a scăpa de răspundere.El poate fi timid, izolat, iritabil, neliniștit, dezadaptat sexual și incapabil de a face față frustrărilor – în consecință bea ca să facă fața cerințelor societății.

D.C. .Mc Clelland a sugerat nevoia crescută de putere, dar care nu-și poate atinge scopul; alcoolul dă un sens de eliberare, ușurare, de putere și un sentiment de realizare.

II.2. Factorii de mediu

Factorii socio-economici sunt factori precipitanți ai consumului de alcool prin presiunea exercitată asupra individului de schimbările din micro și macrostructura societății. Evenimentele negative de viață, distresul (factori psihotraumatizanți), aspectele comportamentale se constituie în factori precipitanți în developarea patologiei consumului de alcool, alături de vulnerabilitatea genetică și biochimică.

Aaron Beck dezvoltă teoria apariției alcoolismului ca rezultat a unor scheme cognitive distorsionate, concretizate în generalizarea și exagerarea unor evenimente negative, cu diminuarea celor pozitive (abstractizare selectivă). Se punctează influența factorilor socio-culturali în alcoolism în sensul:

mediul de provenineță (presiunea grupului și aspecte comportamentale învățate);

grupuri profesionale (suprasolicitante, psihostres);

determinați culturali (insecuritatea oferită de societate și modul în care aceasta acceptă consumul de alcool.

Teoria bifactorială implică în etiologia alcoolismului atȃt factori individuali, cȃt și pe cei de mediu și operează cu vulnerabilitatea și factorii precipitanți.

II.3. Vulnerabilități

Vulnerabilitatea este definită ca sensibilitatea particulară de a dezvolta o anumită afecțiune cu risc crescut față de populația generală. Are la bază factori genetici, pattern-uri de experiență, factori de personalitate, factori fiziologici, neurobiochimici și psihologici.

Vulnerabilitatea în adicție poate fi explicată prin :

diminuarea sensibilității circuitelor de recompense;

întrerupere funcțională a diferitelor circuite cerebrale implicate;

sensibilitate acută la stimuli de condiționare pentru alcool;

creștere a reactivității circuitelor motivaționale și comportamentale față de alcool;

variabilitatea individului, cu modelarea diferitelor sisteme de neurotransmițători.

Există o corelație între populația de receptori D2 și persoanele cu apetență pentru alcool dȃnd vulnerabilitate individuală. Cu cȃt nivelul procentului de receptor D2 este mai scăzut cu atȃt plăcerea folosirii substanței este mai mare și invers.

Acest lucru poate explica de ce folosirea substanței este plăcută, euforizantă și repetată numai de anumiți subiecți.

Factorii precipitanți se identifică ca și condiții independente a căror prezență condiționează exprimarea vulnerabilității.

B.J. Sadock listează factorii implicați în etiologia alcoolismului

factori psihodinamici – această teorie se centrează pe existența unui superego extrem de punitiv;

factorii sociali și culturali – contexte sociale particulare se asociază cu consum excesiv de alcool;

factorii de învățare și comprtamentali;

factori biologici; studiile experimentale au evidențiat un risc crescut pentru cei ce dezvoltă tulburare de dependență de a prezenta deficit la testele neurocognitive, scăderea amplitudinii undelor P300 la potențialele evocate și o serie de modificări nespecifice ale EEG;

factori genetici.

Factorii precipitanți se constituie în tragger, dar developarea patologiei psihice se face în contextual vulnerabilității genetice și biologice (neurobiologice).

Factorii sociali trebuie luați în considerație în aria elementelor faforizante ale alcoolismului. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt accesibilitatea procurării băuturilor alcoolice, rolul obișnuințelor sociale determinate de ceremonialuri și întâlnirile de grup, așteptările în legătură cu efectul pe care l-ar avea alcoolul asupra dispoziției și comportamentului. De aceea și alcoolul prin efectul său hedonic a fost asociat din vechime cu ritualurile religioase ale comunității și s-a transmis până azi participarea sa la micile ritualuri particulare. Actul de “a bea împreună” generează o solidaritate între oameni, de aceea în zilele noasre alcoolul este nelipsit de la festivitățile și întâlnirile grup.

În România, ca si în multe alte țări, băuturile alcoolice sunt foarte ușor de procurat, găsindu-se pe toate drumurile și pentru toate buzunarele. Drumul spre dependență alcoolică este facilitat și de marea toleranță socială față de consumul de băuturi alcoolice. Există tradiția, complet dăunătoare sănătății, de a apela la băuturi alcoolice în orce situație socială mai mult sau mai puțin importantă, în circumstanțe individuale negative sau pozitive. Mulți băutori așteaptă ca alcoolul să le dea curaj, să-i liniștească, să-i facă “să uite”.

Alcoolului i s-au mai atribuit, popular, propietăți dinamogene, fiind recomandat în numele sănătății: “alcoolul dă putere și virilitate, reâncălzește, remontează”. De aceea, individul este pus de multe ori în situația de a bea pentru a nu fi obiect de ironie sau excomunicat din grup.

Factorii socio-culturali sunt demonstrați și de variația proporției de alcoolism în funcție de grupele profesionale-anumite profesiuni predispunând la alcoolism: muncile legate de producția și distribuirea băuturilor, muncile de forță cu necesități calorice mari, muncile agricole, profesiile care impun o desrădăcinareși o deplasare periodică sau frecventă (marinari,rutieri), unde, după H.Ey există “o preferință particulară care le permite să-și satisfacă dorința de evadare din realitatea monotonă”.

Se apreciază că adulții tineri necăsătoriți consumă cele mai mari cantități de băuturi alcoolice, în comparație cu alte grupe de vârstă. Un număr semnificativ de “băutori” este întâlnit printre bărbați separați sau divorțați. Cele mai multe studii consideră că există un raport de 5 la 1 între cazurile de alcoolism întâlnite la bărbați față de cele întâlnite la femei.

Cu toate că alcoolismul nu ocolește nici o categorie socială, prevalența este mai mare în mediile sociale defavorizate. Unele categori ocupaționale, prin accesul la băuturi alcoolice, prezintă un risc crescut de a îngroșa rândurile alcoolicilor. Printre aceste categorii se numără bucătarii, ospătarii, actorii, ziariști, agenții comerciali și chiar medicii.

Grupul de băutută (de pahar, de chef, club, etc.) are importanță în geneza alcoolismului prin presiunea pe care o exercită asupra membrilor săi. H.Ey investește grupul de băutură cu calitățile unui mediu neostil în care se pot pune în evidență mai ușor “conceptele dinamice relaționale dintre sentimente, valență, vector, forță de atracție și repulsie, cu căutarea unei situații afective (funcția de “acasă” a barului, cârciumii), a unui rol securizant de afirmare a sinelui, căutarea unui substitut al atmosferei familiale”.

Factori socio-economici joacă și ei un rol important în drumul către alcoolism. Astfel, dacă până nu demult se credea că alcoolismul predomină la oameni cu un nivel de cultură scăzut, după studiul efectuat în 1996, s-a dovedit că procentajul de alcoolici în rândul înaltei societăți este mai mare, fiind cuprins între 4,3% și 8,2% față de 7,4% al populației generale.

Un alt factor care, în opinea unor cercetătorilor, se pare că influiențează dependența de alcool este cel socio-geografic. Adulții de la orașe consumă alcool cel puțin o dată pe lună în proporție de 54%, față de 42% cȃt consumă cei care trăiesc în mediul rural.

Numeroase studii de natură sociologică care s-au făcut, au evidențiat faptul că determinanții culturali au o însemnătate decisivă pentru alcoolism conform studiului care a avut ca tintă 77 de culturi consumatoare de alcool s-a evidențiat prezența corelației între insecuritatea existenței și băutul excesiv. Horton credea că “alcoolul are propietatea să reducă anxietatea și că folosirea lui este determinată diferențiat în funcție de securitatea pe care o oferă societatea, ca și de posibilitatea procurări alcoolului”. Alții susțin că organizarea socială și practica culturală se leagă de alcoolism prin: “modul în care societatea operează în adaptarea la nevoi acute sau tensiuni interioare ale membrilor ei și prin gradul în care cultura respectivă overă mișloace substitutive de satisfacție, precum și complexul de atitudini față de băut pe care cultura îl provoacă în rândul membriilor ei”.

Apoi s-a acordat mai multă atenție conceptului de alcoolism ca un comportament deviant. Astfel s-au distins, o deviere primară în care cineva este etichetat de către alții ca deviant și o deviere secundară în care cineva este forțat să intre întrun rol deviant. Cu cât mai avansată este devierea secundară, cu atât mai greu este pentru persoana respectivă să se întoarcă în societate.

A fost sugerată o teorie anomică a comportamentului deviant, și anume: “un asemenea comportament poate rezulta când există o distanță prea mare între ținta care se zărește și mijloacele aflate la dispoziție pentru a o atinge. Oameni se pot adapta acestui conflict prin conformism, ritualism, izolare sau rebeliune. Alcoolismul s-ar putea să reprezinte una din ultimele două posibilități”.

Deși studiile sociale sînt numeroase, nu există nici o formulare de ansamblu și nu este încă demonstrată implicația atitudinilor culturale față de alcool în afectarea omului încă din copilărie. Deci cauzele alcoolismului sunt numeroase, complexe și profunde. Alte studii efectuate au examinat relațiile dintre evenimentele negative de pe parcursul viețiiși foctorii stresanți cronicipe de o parte și alcoolismul pe de altă parte. O serie de date sugerează că există o legătură între abstinență și efenimentele neplăcute de viață (divorțul), ca și anumiți stresori cronici (dificultăți financiare, statut marital necorespunzător, statut social neadecvat). Mai mult, în rândul bărbaților mai ales, anumite evenimente din viață ( a fi victima unei crime, alterarea poziției financiare, divorțul) au fost corelate în mod pozitiv cu consumul masiv de alcool. Atît în rândul bărbaților, cât și al femeilor, factori stresanți cronici ( cum ar fi statut social nefavorabil, statut marital nefavorabil) au determinat, de asemenea, un consum crescut de alcool. Rezultatele studiului au indicat următoarele:în condiții de stres, oameni mai degrabă se abșin sau consumă cantități mari de alcool, decât să consume cantități mici sau moderate.

Etiopatologia alcoolismului este o rezultantă a întâlniri a trei grupe de factori: sociali, psihologici și fiziologici. Cunoașterea lor este absolut necesară pentru a exercita o acțiune terapeutică pe plan individual și de combatere a alcoolismului pe plan social.

Cap. III Perspective clinice și psihopatologice ale tulburărilor

legate de uzul de alcool

III. 1. Depresia și alcoolul

III.2. Tulburări de personalitate legate de consumul de alcool

III.3. Tulburări cognitive și afective ȋn alcoolism

III.4. Violența ȋn alcoolism

III.4.1 Violența – concept și clasificare

III.4.2 Violența dată de alcoolism

Cap. IV Procesul consilierii băutorului – problemă

IV. 1.Familia și prietenii

IV. 2. Intervenția psihologului

Cap. V Studiu de caz

METODOLOGIA CERCETARII

Obiectiv general

Cercetarea realizată de noi, a avut ca obiectiv o diagnoză a factorilor bio-psiho-sociali care favorizează și determină consumul dăunător de alcool, pentru a putea propune măsuri de intervenție adecvate în vederea limitării acestui fenomen, care în ultimii ani a luat o amploare deosebită în spațiul socio-cultural românesc.

Pentru atingerea acestui obiectiv, am studiat două loturi de subiecți:

un lot de persoane care au primit diagnosticul de abuz de alcool si dependență de alcool ;

un lot de persoane din populația generală, fără probleme deosebite legate de consumul de alcool.

Pentru fiecare din aceste loturi obiectivele specifice au fost:

Sensibilizarea opiniei publice față de factorii care determină un consum dăunător de alcool, precum și consecințele negative ale acestui fenomen de tip autodistructiv.

Elaborarea unei politici de prevenție prin măsuri instructiv-educative la nivelul școlilor și a comunitățiilor sociale.

Găsirea unor serii de măsuri de politică social-economică care pot avea o influiența imediată asupra consumului de băuturi alcoolice.

Enuntare ipoteze chestionarul Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)

Ipoteza numărul 1

Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât crește numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool.

Am considerat că odată cu înaintarea în vârstă persoana are un număr mai mare de probleme psiho-sociale în strânsă legătură cu consumul dăunător de alcool. Într-adevăr se știe că fiecare etapă din dezvoltarea unui individ este însoțită de o serie de situații adaptative iar problemele nerezolvate din etapele anterioare se reportează in mod nedefinit. De aceea, persoanele mai în vârstă acumulează un număr tot mai mare de situații la care nu a putut găsi un răspuns adecvat.

Ipoteza numărul 2

Creșterea nivelul de scolarizare este direct proporțională cu numărul problemelor cauzate de consumul excesiv de alcool.

Ipoteza numărul 3

Numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool, crește în strânsă corelație cu creșterea nivelului venitului.

Ipoteza numărul 4

Cu cât legătura familială este mai stabilă, cu atât numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de alcool, care apar în relațiile interpersonale, este mai mic.

Ipoteza numărul 5

Dacă motivația consumului este atribuită unor factori personali, atunci, riscul apariției unui număr mai mare de probleme datorate consumului abuziv de alcool este mai mare.

Prezentare chestionar Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)

Acest instrument a fost dezvoltat de Miller WR, Tonigan JS, Longabaugh R cu scopul explicit de a inventaria și măsura consecințele adverse ale alcoolului în cinci arii diferite: interpersonale, fizice, sociale, impulsivitate și intrapersonale.

Inventarul conține 50 întrebări care reflectă consecințele adverse cele mai frecvent întâlnite în clinică. El este un test creion-hârtie și permite auto-evaluarea subiectului. Există două versiuni de bază cu aceeași itemi, una pentru consecințele recente și alta pentru consecințele petrecute în tot timpul vieții (lifetime). Versiunea pentru consecințele petrecute în tot timpul vieții prezintă răspunsuri binare. Inventarul are cinci subscale în funcție de domeniul consecințelor. Subscala consecințelor fizice conține 8 itemi printre care mahnureala, tulburările de somn, tulburările alimentare, sexuale,etc. Subscala consecințelor intrapersonale, cu 8 itemi, investighează percepția subiectivă a individului asupra stării lui psihologice, morale, spirituale și funcționale. Subscala responsabilității sociale are 7 itemi și cuprinde problemele legate de îndeplinirea rolurilor sociale. Subscala consecințelor interpersonale cuprinde 10 itemi focalizați pe relațiile de dragoste, prietenie, familiale, de părinte, etc. ale subiectului. Subscala controlului impuls are 12 itemi și investighează capacitatea de a controla consumul, acțiunile impulsive, căutarea riscului, căutarea senzațiilor.

Acest test se aplică pe o populatie de consumatori de alcool care au primit diagnosticul de abuz de alcool și dependență de alcool, scorul total reprezentând numărul problemelor din decursul vieții.

Pentru a evalua onestitatea răspunsurilor subiectului, s-a prevăzut o scală de control cu 5 itemi. Doar acesti itemi sunt orientați în altă direcție față de restul de 45 itemi în care 0 reprezintă absența problemei. Un respondent care neagă orice, va bifa și la acesti itemi răspunsul 0, evidențiind perseverarea lui în a nega consecințele.

Descriere eșantion Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)

Descriere eșantion inițial

Subiecții prezenți în cadrul esantionului inițial au fost aleși dintre pacienții Secției de Psihiatrie a Spitalului de Neorologie si Psihiatrie. Din totalul de 108 pacienți de sex masculin, internați în lunile: august, septembrie, octombrie și noiembrie în anul 2013, care au primit diagnosticul de abuz de alcool și dependență de alcool, au fost selecționați în urma aplicării pasului statistic de doi, un număr de 54 de pacienți care au fost cercetați cu chestionarul: “Inventarul consecințelor băutorului”.

Din totalul de 54 de subiecți, 31 au provenit din mediul rural, iar repartiția în funcție de vârstă a fost pe șase categorii. Această clasificare arată astfel:

1. 15-24 ani 1 subiect

2. 25-34 ani 11 subiecți

3. 35-44 ani 8 subiecți

4. 45-54 ani 21 subiecți

5. 55-64 ani 8 subiecți

6. 65-74 ani 5 subiecți

Descriere eșantion final

În urma evaluării cu scala de control a onestității raspunsurilor subiecților din eșantionul inițial, a rezultat un eșantion final format din 42 de subiecți.

În cadrul eșantionului final care a fost analizat, repartizarea subiecților în funcție de diverse date personale arată astfel:

În funcție de vârstă:

În funcție de profesie:

În funcție de nivelul scolarizării:

În funcție de venit:

În funcție de situația familială:

Relații cu familia (rudele)

Relații cu vecinii (cunoscuții)

Relații cu prietenii

Relații cu colegii de serviciu

Enunțare ipoteze chestionar AUDIT

Ipoteza numărul 1

Dacă există în familia subiectului o persoană dependentă de alcool atunci, subiectul prezintă un risc crescut de a consuma alcool în mod abuziv.

Ipoteza numărul 2

Dacă persoana fumează, atunci riscul apariției unui consum dăunător de alcool este foarte mare.

Ipoteza numărul 3

Cu cât cadrul familial este mai armonios cu atât riscul apariției unui consum dăunător de alcool este mai mic.

Prezentare chestionar Audit

AUDIT este un chestionar simplu, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății printr-un studiu multi-centru ce a cuprins 6 țări (Norvegia, Australia, Kenia, Bulgaria, Mexico și SUA), cu scopul de a furniza o procedură rapidă de identificare a persoanelor ce consumă alcool în mod dăunător pentru sănătatea lor.

Testul este conceput să identifice aceste persoane mai ales la nivelul mediului de familie, deci la nivelul îngrijirilor medicale primare, acolo unde persoanele ce consideră că au probleme de sănătate se prezintă pentru prima oară sau acolo unde populația dintr-o colectivitate este supravegheată medical activ de acest eșalon medical foarte important.

Aceste persoane pot fi pacienți care vin pentru probleme medicale, pentru accidente, pentru tentative sau încercări de suicid, pentru probleme familiale generate de condiția lor de sănătate sau pentru că sunt într-un proces de expertiză medicală de situația lor militară, de obținere a carnetului de conducere auto, sau în alte situații medico-sociale.

AUDIT este un chestionar structurat, simplu și scurt, care poate fi aplicat ca atare sau să fie inclus în anamneza unui pacient fără să stie că se află sub întrebările unui interviu structurat. El conține întrebări referitoare la consumul recent de alcool (întrebările 1-3), la sindromul de dependență de alcool (întrebările 4-6), consecințele psihologice ale consumului (întrebările 7 și 8) și daunele produse de alcool (întrebările 9 și 10).

Chestionarul se aplică prin citirea întocmai a întrebărilor în ordinea în care sunt furnizate sau în cazuri speciale, se dă subiectului să le citească ți să răspundă după un formular adecvat. După obțirea răspunsurilor, ele se cotează numeric conform valorii prevăzute pentru fiecare răspuns și se calculează scorul total prin însumarea valorilor fiecărei întrebări. O unitate de consum de alcool –un drink- este aproximativ egal cu o sticlă de bere, cu un pahar de 200 ml de vin sau cu 30-40 ml de băuturi spirtoase.

După calcularea scorului total AUDIT, se plasează subiectul în funcție de scorul prag de 10, într-o categorie de risc:

– Peste scorul de 10 “risc înalt pentru consum dăunător de alcool”.

– Sub scorul de 10 “risc scăzut sau inexistent de consum dăunător de alcool”.

Descriere esantion Audit

Chestionarul AUDIT a fost aplicat pe un esantion format din pacienții care au venit pentru probleme medicale la cabinetul de medicină generală al doamnei doctor R.M. din București. Structura eșantionului în funcție de diverse date personale arata astfel:

În funcție de sex:

În funcție de vârstă:

În funcție de profesie:

În funcție de nivelul scolarizării:

În funcție de venit:

În funcție de situația familială:

Prelucrarea și interpretarea rezultatelor

Verificarea ipoteze chestionarul Inventarul Consecințelor Băutorului (The Drinker Inventary of Counsequences – DrInC)

Prima ipoteză, care propune spre investigare sub aspectul proporționalității directe legătura dintre vârstă și numărul problemelor legate de consumul excesiv de alcool, am verificat-o prin următorul tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele VȂRSTĂ și CONSECINȚELE CONSUMULUI DĂUNĂTOR DE ALCOOL

Chi-Square Test

a. 22cells (91,7%) have expected count less than 5. The minimum expected countis ,07.

După cum se observă din tabelele de mai sus, între cele doua variabile există corelație, deci prima ipoteză se verifică.

În concluzie, numărul problemelor apărute pe fondul consumului excesiv de alcool, crește în egală măsură cu înaintarea în vârstă a subiectului.

Cea de-a doua ipoteză propune spre investigare legatura dintre nivelul de școlarizare și numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool în următoarea formulare: “creșterea nivelul de școlarizare este direct proporțională cu numărul problemelor cauzate de consumul excesiv de alcool”. Această ipoteză a fost verificată prin următorul tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele NIVEL DE SCOLARIZARE ȘI CONSECINTELE CONSUMULUI DAUNATOR DE ALCOOL

Symmetric Measures

a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis c. Based on normal approximation

Se observă din tabel că între cele două variabile există corelație dar, de sens negativ (corelație inversă). Aceasta înseamnă că datele de cercetare validează următorul fapt: cu cît nivelul de școlarizare este mai ridicat cu atât scade numărul problemelor datorate consumului abuziv de alcool. A doua ipoteză nu se verifică în forma propusă de noi dar se verifică inversul acestei ipoteze. Pentru o verificare mai adecvată a acestei ipoteze am realizat o corelație între una din variabilele investigate în cadrul chestionarului, respectiv responsabilitatea socială și nivelul de școlarizare, corelație prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel de corelație între variabilele NIVEL DE ȘCOLARIZARE ȘI RESPONSABILITATE SOCIALĂ

Symmetric Measures

a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation

După cum se observă din tabelele de mai sus, cu cât nivelul de școlarizare crește cu atât numărul problemelor legate de responsabilitatea socială scade. Putem afirma că subiecții cu un nivel de scolarizare mai ridicat sunt mai responsabili în ceea ce privește responsabilitatea lor socială.

A treia ipoteză leagă problemele datorate consumului de alcool cu nivelul venitului și a fost formulată astfel: “numărul problemelor datorate consumului excesiv de alcool crește în strânsă corelație cu creșterea nivelului venitului”. Această ipoteză am verificat-o prin următorul tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele VENIT și CONSUM DĂUNĂTOR DE ALCOOL

Symmetric Measures

a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation

În urma analizării datelor din tabel, putem afirma că nu există o corelație între cele două variabile, deci numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de băuturi alcoolice de-a lungul vieții subieților nu este influiențat de nivelul venitului realizat de către aceștia. Această ipoteză nu se verifică.

Legătura dintre relațiile interpersonale și situația familială ale consumatorului de alcool este propusă spre analiză în cea de-a patra ipoteză în următoarea formulare: “cu cât legătura familială este mai stabilă, cu atât numărul problemelor cauzate de consumul abuziv de alcool, care apar în relațiile interpersonale, este mai mic.” Această ipoteză a fost verificată cu ajutorul următorului tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele RELAȚII INTERPERSONALE ȘI SITUAȚIA FAMILIALĂ

Symmetric Measures

a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c. Based on normal approximation

Se observă că există o corelație între cele două variabile, deci și această ipoteză se verifică. Putem concluziona că subiecții care provin dintr-un mediu familial în care relațiile sunt foarte apropiate deși au probleme cu consumul de alcool, numărul acestora este mai mic față de numărul problemelor pe care le au cei care provin dintr-un mediu familial în care relațiile sunt mai puțin apropiate.

Cea de-a cincea ipoteză care leagă motivația consumului de alcool cu numărul problemelor cauzate de consumul dăunător de alcool este propusă spre verificare în următoarea enunțare: “dacă motivația consumului este atribuită unor factori personali, atunci, riscul apariției unui număr mai mare de probleme datorate consumului abuziv de alcool este mai mare.” Această ipoteză a fost testată cu următorul tabel de corelatie:

Tabel de corelație între variabilele MOTIVAȚIE CONSUM și CONSUMUL DĂUNĂTOR DE ALCOOL

Se observă atât din tabelul de analiză procentuală, precum și din graficul de mai sus, că persoanele cu un număr foarte scăzut și scăzut de probleme datorate consumului de alcool, motivează în majoritate propriul consum prin factori externi (influiența mediului social), în timp ce persoane cu un număr mediu și mare de probleme cauzate de consumul dăunător de alcool îsi motivează acest comportament prin influiența factorilor personali (nereușite în viață, necazuri, singurătate, etc).

Pentru a încerca identificarea și a altor factori care contribuie la dezvoltarea unui consum excesiv de alcool, a fost efectuată o corelație între alte două variabile investigate: profesie și motivația.

Deși există anumite categorii ocupaționale ca: bucătari, ospătari, marinari, actori, ziariști agenți comerciali și chiar medici, care prin accesul la băuturi alcoolice prezintă un risc crescut în a dezvolta în timp un consum abuziv de alcool, în urma analizării datelor rezultate din verificarea corelației, putem concluziona că profesia, deși poate să constituie o motivație a consumului, nu constituie un factor care să favorizeze dezvoltarea unui consum excesiv de alcool.

Verificare ipoteze Audit

Ipoteza nr. 1

Pentru a depista dacă un factor de risc ridicat, care provoacă un consum dăunător de alcool, este existența în familie a anei persoane dependente de alcool, am propus spre verificare următoarea ipoteză:“dacă există în familia subiectului o persoană dependentă de alcool atunci, subiectul prezintă un risc crescut de a consuma alcool în mod abuziv.” Această ipoteză am verificat-o prin următorul tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele RISC CONSUM și DEPENDENȚI DE ALCOOL ȊN FAMILIE

Chi-Square Test

a. Computed only for 2×2 table; b. 0 cells (.0%) have expected count less than 5. The minimum expected count is 6.22.

După cum se observă din tabele există corelație, deci, această ipoteză se confirmă. În urma interpretări datelor din tabele și grafic, putem afirma că peste 50% din subiecții care prezintă un risc foarte mare în a dezvolta în viitor un consum dăunător de alcool au persoane dependente în familie, în timp ce dintre subiecții care prezintă un risc scăzut de consum dăunător de alcool doar în proporție de sub 30% au persoane dependente în familie.

Ipoteza numărul doi

Se referă la influiența pe care o determină fumatul asupra riscului instalării consumului dăunător de alcool si a fost enunțată astfel: „dacă persoana fumează atunci riscul apariției unui consum dăunător de alcool este foarte mare”. Această ipoteză a fost verificată cu ajutorul următorul următorului tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele RISC DE CONSUM DĂUNĂTOR și FUMAT

Symmetric Measures

Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c.Based on normal approxiamtion

După cum se observă din tabel există corelație, deci și această ipoteză se confirmă. Se observă și din grafic că numărul subiecțiilor care prezintă un risc crescut de consum dăunător de alcool și nu fumează este mult mai mic față de numărul celor care prezintă un risc scăzut de a dezvolta un consum dăunător de alcool. Putem concluziona, că fumatul constituie un factor care creste riscul dezvoltării unui consum dăunător de alcool.

Ipoteza numărul 3

Al treilea factor considerat de noi că ar influiența riscul apariției unui consum dăunător de alcool este relațiile cu familia. Această ipoteză a fost formulată astfel: “cu cât cadrul familial este mai armonios cu atât riscul apariției unui consum dăunător de alcool este mai mic.” Această ipoteză a fost verificată prin următorul tabel de corelație:

Tabel de corelație între variabilele RISC DE CONSUM DĂUNĂTOR și RELAȚII BUNE CU FAMILIA

Symmetric Measures

a. Not assuming the null hypothesis; b. Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis; c.Based on normal approximation

Se observă atât din tabele cât și din prezentarea grafică, influența pe care o au legăturile foarte bune și bune cu familia, în prevenirea instalări unui consum dăunător, fapt care denotă că o intensitate puternică și o armonie a relațiilor existente în cadrul familiei reduc într-o foarte mare măsură posibilitatea apariției unui consum abuziv de alcool.

Prelucrând rezultatele testului Audit, am încercat să depistăm și alți factori care influiențiază nivelul consumului de alcool. Din păcate analiza noastră a arătat că nici profesia, nici venitul, nici starea civilă sau nivelul de scolarizare, nu influiențează în mod decisiv situarea unei persoane în grupa cu risc ridicat de apariție a unui consum dăunător de alcool. Singurul factor care influențează apariția acestui risc este sexul persoanei (bărbații prezentând un risc mult mai mare de a consuma în mod abuziv băuturi alcoolice) dar pentru spațiul socio-cultural românesc această situație este firească. Tradiția românească permite doar bărbațiilor dreptul de a consuma alcool, în timp ce la femei acest comportament este considerat degradant acestea adesea fiind blamate sau excluse din societate.

CONCLUZII

Exprimat în termini populari, alcoolismul cronic este starea în care nu mȃna omului prinde paharul, ci paharul cu băutură alcoolică ține și dirijează mȃna omului.

Ȋn definiția acceptată de Organizația Mondială a Sănătății sunt considerați alcoolici băutorii excesivi, care consumă băuturi alcoolice în mod sistematic, devenind dependenți față de alcool și care, din acest motiv, prezintă grave tulburări ale stării fizice și mintale, ale relațiilor interpersonale și ale activității sociale. Ȋn accepția acestui înalt for medical international, alcoolismul reprezintă o boală cu răspȃndire în masă, o problem de sănătate publică.

Cȃnd vorbim de alcoolism ca factor de degradare umană, ne gȃndim atȃt la daunele produse de intoxicația alcoolică acută, cȃt și mai ales la cele datorate alcoolismului cronic. Prin faptul că este cea mai veche și mai răspȃndită toxicomanie de pe lume și că în determinarea lui conving factori multiplii, alcoolismul constituie o problem deosebit de complex, medicală, socială, economică, pedagogică și etică în același timp.

Problema alcoolismului este veche, dar cu toate progresele realizate de știință și tehnică, cu toate cuceririle civilizației și ale culturii, importanța ei nu a scăzut. Alcoolul este toxicul dătător de bună dispoziție cel mai accesibil. Consumul sistematic de băuturi ar putea fi etichetat ca o “toxocomanie legalizată”, prin aceea că este tolerate de opinia publică. Componenții sociali și psihologici ai alcoolismului sunt legați de tradiții secular, de obiceiuri și păreri greșite adȃnc înrădăcinate.

O succintă comparație cu trecutul puțin îndepărtat arată o remarcabilă creștere a ponderii problemei, atȃt prin mărirea consumului, prin extinderea lui în rȃndurile femeilor și ale tineretului, cȃt și prin sporirea reală a pericolelor însoțitoare.

Ȋn general, femeile simt efectele alcoolului mai repede și după o cantitate mai mică de alcool. Aceasta deoarece au masa corporală mai mică, au creierul mai sensibil la efectele alcoolului și au o capacitate mai mica de a metaboliza alcoolul (cantitate mai mica de enzyme cate metabolizează alcoolul în organism, în comparație cu bărbații).

Un ficat sănătos metabolizează 1 U alcool/ oră (un ficat afectat de alcool metabolizează mai puțin alcool/ oră). De exemplu, dacă la o petrecere ați consumat 10 beri, veți avea nevoie de 10 ore pentru a elimina alcoolul din organism; asta înseamnă că după doar 6 ore de somn, este foarte probabil să mai ai alcool în sȃnge, detectabil la un test cu fiola.

Există multe moduri de a consuma alcool și multe tipuri de probleme generate de consum. Unele persoane consumă doar din cȃnd în cȃnd, însă în cantități foarte mari. Altele consumă zilnic și nu mai au control asupra cantității pe care o beau. Alte persoane, deși continuă să păstreze controlul, beau regulat peste limita de consum periculos. Termenul de “alcoolic"este doar o etichetă, o moștenire din trecut el nu reflectă o realitate și, în general, nu este de ajutor în tratament. Doar pentru că cineva are probleme legate de consumul de alcool, nu se justifică folosirea etichetei de”alcoolic"!

Persoanele care consumă alcool regulat sau chiar zilnic în cantități mari și pe perioade mai lungi de timp pot observa treptat că, atunci cȃnd a trecut ceva mai mult timp de la ultimul consum (frecvent dimineața, după somn), încep să se simtă rău: grețuri, vărsături, transpirații, tremurături ale degetelor și mȃinilor, frică, tensiune, neliniște, stare general proastă. Toate aceste simptome sunt cauzate de faptul că organismul s-a obișnuit să funcționeze cu alcool. Atunci cȃnd alcoolul lipsește sau nivelul acestuia în sȃnge scade (cum se întȃmplă după cȃteva ore de somn), organismul va “cere”alcool pentru a putea funcționa din nou normal. Astfel, aceste persoane au nevoie de alcool pentru a se repune în formă, pentru a merge la serviciu și a face lucrurile obișnuite de zi cu zi. Această stare de rău, numită sevraj, poate să devină extreme de gravă (convulsii, halucinații, pierderea cunoștinței, moarte!). Ea poate fi tratată cu medicamente, care anulează rapid manifestările și suplinesc lipsa alcoolului din sȃnge. Ȋn lipsa tratamentului supravegheat atent de un medic într-un spital sau în ambulator, pericolul de a întrerupe brusc consumul poate fi foarte mare!

Astăzi, noile condiții ale vieții, cu ritmurile ei trepidante, aglomerarea tot mai intense a oamenilor în mari centre urbane pun într-o lumină nouă această “pandemie toxică universal”, cu cortegiul ei de boli corporale, nervoase și mintale strȃns legate de degradarea morală, de disocierea familiei, de primejduirea sănătății și viitorul copiilor, de accidente și de risipa de bunuri materiale.

Simptomele și fazele beției sunt îndeobște cunoscute. Excitația inițială mergȃnd pȃnă la agitație și violențe, este urmată de o deprimare progresivă, pȃnă la somnolență. Se intalează destul de repede o lipsă de coordonare a mișcărilor, Mersul, întoarcerea, ridicarea de corpuri mici, executarea de mișcări fine devin greoaie și neprecise, echilibrul devine și el nesigur, limba se împleticește. Aceste tulburări sunt însoțite de semen de afectare gravă a psihicului: diminuarea atenției, percepției și a capacității de concentrare, scăderea autocontrolului, a capacității de judecată și a simțului răspunderii. Scad de asemenea funcțiile tuturor organelor de simț, timpul de reacție la diverși excitanți se prelungește.

Primele consecințe sociale și morale ale alcoolismului cronic se manifestă la locul de muncă și în familie. Omul, pȃnă atunci ordonat și conștiincios, pierde interesul față de muncă, devine neglijent. Apar abateri de la disciplina muncii, întȃrzieri, absențe, etc. Cu cȃt avansează degradarea sănătății, a sistemului nervos și a psihicului, atenția și vigilența scad, precizia mișcărilor, calitatea și cantitatea muncii lasă de droit, apar rebuturi, spoersc accidentele. Alcoolismul cronic duce la sporirea numărului de zile de incapacitate de muncă și constituie unul dintre factorii care determină creșterea absențelor nemotivate.

Pagubelor morale și sociale produse de alcoolism li se adaugă și dezorganizarea familiei. Boli, incapacitate de muncă, moarte timpurie, descendenți tȃrȃți, iată consecințele economice și pe planul sănătății al alcoolismului. Dar aceste urmări grave nu oglindesc decȃt în mica măsură suferința provocată de alcoholic familiei sale și daunele cu caracter moral care însoțesc certurile, scenele de gelozie, maltratările și violențele care premerg divorțului. Influența nefastă fizică, psihică și morală asupra copiilor este bine cunoscută.

Nu mai puțin notoriu este raportul dintre alcoolism și criminalitate. Atȃt alcoolismul acut, cȃt și alcoolismul cronic se află sub nota violenței, a impulsivității.

Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că alcoolismul este o boală multifactorială în care factorii biologici (de individualitate biochimică, metabolică, neurohormonală) se combină cu cei legați de personalitatea bolnavului și se manifestă în cadrul unor condiții sociale și psihologice. Ȋn tratamentul și profilaxia alcoolismului trebuie să se țină seama deopotrivă de laturile biologice, psihice și psiho-sociologice ale acestei boli.

S-a spus că alcoolismul este o “boală care și-o poate vindeca bolnavul însuși”. Dar de la voința omului de a se vindeca pȃnă la traducerea în viață a hotărȃrii de a nu bea este o cale lungă și anevoioasă. Alcolicii cronici aparțin categoriei de bolnavi pe care medical nu-i poate ajuta contra voinței lor. Ei vin rar la tratament de bunăn voie. Cel mai adesea sunt agresivi față de medic, e greu de stabilit contactul cu ei, nu recunosc că sunt bolnavi, nu respect recomandările. Drept urmare, rezultatele terapeutice sunt minime și pot fi consolidate numai printr-o asistență de dispensarizare îndelungată, cu sprijinul familiei și al colectivității. De multe ori familia disimulează gravitatea situației, alteori, dimpotrivă o prezintă în culori mai sumbre. Cooperarea bolnavului cu medical este o premisă a conștientizării bolii și a reușitei tratamentului.

Dezalcolizarea începe printr-un tratament spitalicesc în cursul căruia se combat consecințele organice ale impregnării alcoolice, parallel cu dezvoltarea unei aversiuni și intoleranțe față de alcool. Aceasta din urmă se obține prin asocierea băuturii cu un medicament care produce greață, stare de rău, senzația de asfixie, cum este antalcolul.

Fenomenul violenței umane îmbracă diverse forme de manifestare. Securitatea personală, poate fi amenițată zilnic, în diferite locuri și circumstanțe.

În încercarea unei clasificări a violenței umane ar trebuie să se țină cont și să se facă disticția între spațiul public și cel privat, pe de o parte, iar pe de altă parte între spațiul public-privat ca spații comune în clădiri rezidențiale.

Datorită preocupărilor privind statutul femeilor, precum și a criticilor aduse sexismului, în România preocuparea privind fenomenul violenței domestice a început să îi preocupe pe specialiștii din diferite domenii după anul 1995. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, presiunilor externe, respectiv a nevoii de aliniere la standardele europene și intrenaționale.

Fără îndoilă că violența și teama de a nu cădea victimă violenței afecetează calitatea vieții fiecărui individ, însă anumite categorii sociale, cum este cazul femeilor, copiilor sau bătrânilor sunt considerate ținte ușoare ale acestor acte de violență.

BIBLIOGRAFIE

Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, Bucuresti, 2011

Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinica, Editura Medicala, Bucuresti, 2013

*** DSM – IV Editat de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București,2000

*** Ce trebuie sa stim despre alcoolism, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, Institutul de Igiena si Protectia Muncii, Bucuresti, 1963

Beliș, V., Riscurile consumului de alcool, Editura Medicală, București, 1981

Bocancea, C., Neamțu, G., Asistență socială. Elemente de teorie și strategii de mediere, Editura A92, Iași, 1996

Cornuțiu, G., Patologia alcoolică psihiatrică, Editura Eminescu, Oradea, 1994

Constantinescu, D., Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnică, București, 2001

Dindelegan C., Scheme cognitive in depresie si alcoolism, Editura SPER, Bucuresti, 2012

Dindelegan C. , Incursiune in psihopatologie si psihologie clinica, Editura SPER, Bucuresti, 2012

Doina Constantinescu, Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2001

Dr. Arcadie Percek, Adevărul despre alcool, Editura Medicală, București, 1989

Elisabeta Naum, M. Selaru, P. Boisteanu, Tulburari ale energeticii celulare în alcoolism, Editura ALFA, Iași,, 2000

Elisabeta Naum, Petru Boișteanu, Drama Biologică a Alcoolismului , Editura Dosoftei, Iași, 2001

Eberhard Rieth, Alcoolismul, o boală? : O introducere în problemele dependenței de alcool pentru cei afectați, familiile lor și cei care le acordă asistență, Editura Hora, Sibiu, 1999

Ferreol, G., Adolescența și conduitele toxicomane, Revista Psihologia nr.5/1997

George Ionescu , Tulburările personalității , Editura Asklepios, București 1997

Hans Klein, Dependența de alcool : Consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999

Holdevici, I., Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999

Jorge Negreiros, Psychological drug research, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006

Marc Valleur & Jean-Claude Matysiak, Les pathologies de l'excès, Nemira, Bucuresti, 2008

Mitrofan I., Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București, 2008

Marius Pieleanu, Devianta sociala si consumul de alcool în România anilor '90, Universitatea din Bucuresti, 1998

Pantelimon, G., Fenomene și procese psihosociale, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1989

Petru Boisteanu, Alcoolism si comportament, Editura Moldova, Iași, 1995

Peța, R., Toți suntem dependenți de ceva, Revista Psihologia nr.1/1999

Ruxandra Rascanu, Alcool si droguri : (abordare psihosociala) : "virtuti" si capcane pentru tineri, Editura Universitatii din Bucuresti, 2004

Ralf Schneider, Alcoolul și medicamentele, droguri?: Informații despre dependența de alcool și medicamente pentru cei afectați, cei din preajma lor și toți cei interesați, Editura Hora, Sibiu, 1999

Schneider, R., Lux, I., Alcoolul și medicamentele – drogurile?, Editura Hora, Sibiu, 1999

Vraști, R., Alcoolismul, Editura Timpolis, Timișoara,2001

http://medtour.port5.com/toti/alcool.htm

http://www.itcnet.ro/aa/preambul.HTM

http://new.infotin.ro/bd/alcool.html

http://arpsy.go.ro/articole.htm

http://www.niaaa.nih.gov

BIBLIOGRAFIE

Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, Bucuresti, 2011

Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinica, Editura Medicala, Bucuresti, 2013

*** DSM – IV Editat de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București,2000

*** Ce trebuie sa stim despre alcoolism, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, Institutul de Igiena si Protectia Muncii, Bucuresti, 1963

Beliș, V., Riscurile consumului de alcool, Editura Medicală, București, 1981

Bocancea, C., Neamțu, G., Asistență socială. Elemente de teorie și strategii de mediere, Editura A92, Iași, 1996

Cornuțiu, G., Patologia alcoolică psihiatrică, Editura Eminescu, Oradea, 1994

Constantinescu, D., Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnică, București, 2001

Dindelegan C., Scheme cognitive in depresie si alcoolism, Editura SPER, Bucuresti, 2012

Dindelegan C. , Incursiune in psihopatologie si psihologie clinica, Editura SPER, Bucuresti, 2012

Doina Constantinescu, Incursiuni în problematica alcoolismului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2001

Dr. Arcadie Percek, Adevărul despre alcool, Editura Medicală, București, 1989

Elisabeta Naum, M. Selaru, P. Boisteanu, Tulburari ale energeticii celulare în alcoolism, Editura ALFA, Iași,, 2000

Elisabeta Naum, Petru Boișteanu, Drama Biologică a Alcoolismului , Editura Dosoftei, Iași, 2001

Eberhard Rieth, Alcoolismul, o boală? : O introducere în problemele dependenței de alcool pentru cei afectați, familiile lor și cei care le acordă asistență, Editura Hora, Sibiu, 1999

Ferreol, G., Adolescența și conduitele toxicomane, Revista Psihologia nr.5/1997

George Ionescu , Tulburările personalității , Editura Asklepios, București 1997

Hans Klein, Dependența de alcool : Consilierea familiei, Editura Hora, Sibiu, 1999

Holdevici, I., Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999

Jorge Negreiros, Psychological drug research, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006

Marc Valleur & Jean-Claude Matysiak, Les pathologies de l'excès, Nemira, Bucuresti, 2008

Mitrofan I., Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București, 2008

Marius Pieleanu, Devianta sociala si consumul de alcool în România anilor '90, Universitatea din Bucuresti, 1998

Pantelimon, G., Fenomene și procese psihosociale, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1989

Petru Boisteanu, Alcoolism si comportament, Editura Moldova, Iași, 1995

Peța, R., Toți suntem dependenți de ceva, Revista Psihologia nr.1/1999

Ruxandra Rascanu, Alcool si droguri : (abordare psihosociala) : "virtuti" si capcane pentru tineri, Editura Universitatii din Bucuresti, 2004

Ralf Schneider, Alcoolul și medicamentele, droguri?: Informații despre dependența de alcool și medicamente pentru cei afectați, cei din preajma lor și toți cei interesați, Editura Hora, Sibiu, 1999

Schneider, R., Lux, I., Alcoolul și medicamentele – drogurile?, Editura Hora, Sibiu, 1999

Vraști, R., Alcoolismul, Editura Timpolis, Timișoara,2001

http://medtour.port5.com/toti/alcool.htm

http://www.itcnet.ro/aa/preambul.HTM

http://new.infotin.ro/bd/alcool.html

http://arpsy.go.ro/articole.htm

http://www.niaaa.nih.gov