Alcoolismul

CUPRINS

CAPITOLUL I. Introducere

CAPITOLUL II. Dependența de alcool și efectele ei

2.1 Factorii biologici implicați în dependența de alcool

2.2 Factori psiho-sociali implicați în dependența de alcool

2.3 Factori socio-culturali implicați în dependența de alcool

2.4 Religia și dependența de alcool

2.5 Complicații ale alcoolismului

2.6 Alcoolismul și tulburările de personalitate

2.7 Efecte ale dependenței de alcool

2.7.1. Depresia

2.7.2 Anxietatea

2.4.5. Stresul

2.4.6 Stima de sine

Capitolul III. Obiective și ipoteze

3.1 Obiectivele cercetării

3.2 Ipotezele cercetării

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1 Design-ul cercetării

4.2 Subiecții (participanții)

4.3 Instrumente utilizate

4.4 Procedura de lucru

Bibliografie

ANEXE

Anexa 1 – Chestionarul Expectanței consumului de alcool (DEQ)

Anexa 2 – Scala „Stima de sine” (Rosenberg, 1965)

Anexa 3 – Scalele Anxietății, Depresiei și a Stresului (DASS)

REZUMAT

În ultimele decenii ale mileniului doi consumul de alcool a crescut alarmant, România aflându-se pe “locurile fruntașe” din Europa. Această situație alarmantă a impus efectuarea a numeroase studii și demararea programelor specifice de evitare a nocivității consumului cu participarea factorilor de decizie, societăți civile precum și a specialiștilor în mod deosebit a psihiatrilor, psihologilor și sociologilor.

Printre efectele alcoolismului putem enumera depresia și stima de sine scăzută, persoanele în cauză bând pentru a uita necazurile, pentru a căpăta o dispoziție mai bună sau pentru a obține un nou statut în grupul pe care-l frecventează. Nu este necunoscut faptul că multe persoane beau pentru a deveni mai plăcuți, mai sociabili. Dar relația dintre alcool și dispoziție are două laturi în sensul ca poate induce buna dispoziție sau depresie și anxietate. Rezultatele studiului au relevat faptul că alcoolici sunt mai vulnerabili în fața consumului de alcool dacă situațiile implică o anumită încărcătură emoțională, mai ales dacă aceasta este negativă.

Alcoolismul, este însoțit de numeroase efecte negative în plan fiziologic dar și în plan social care nu pot să rămână fără repercusiuni în plan psihic în acest sens un nivel tot mai accentuat al depresiei și un nivel scăzut al stimei de sine se pare că este una dintre acestea.

CAPITOLUL I. Introducere

Progresul societății umane înseamnă și industrializarea domeniilor de activitate printre care și a producției viticole pomicole și agricole precum și a prelucrării acestora, toate acestea având ca rezultat creșterea cantităților băuturilor precum și diversificarea lor, fapt ce are ca urmare creșterea progresivă a consumului de alcool.

Termenul de alcoolism a fost utilizat pentru prima dată de Magnus Huss în 1849 pentru a desemna neînțelegerile provocate de abuzul de alcool. El se referă”numai la acele manifestări de boală, care fără nici o legătură directă cu modificările organice ale sistemului nervos, iau o formă cronică la persoane care, pentru o lungă perioadă de timp, au consumat mari cantități de băuturi spirtoase.

Este imposibil să fixezi o limită pentru cantitatea de alcool băută, datorită pragului de toleranță al fiecărui individ, prag care variază în timp la fiecare individ și datorită formelor pe care le îmbracă alcoolismul.

Există mai multe tipuri de beții:

Beția simplă sau acută, comună, vulgară este de două feluri veselă sau tristă; sau cu două faze la început beția este caracterizată prin veselie ca mai apoi să se caracterizez prin tristețe. S-a constata că la noi în țară aproape 60% din actele antisociale sunt comise în cadrul acestor beții.

Beția profundă conduce la intrarea în comă alcoolică cu o alcoolemie medie de peste 2-4g la mie, în funcție de particularitățile individuale, adesea având un final tragic. Astfel de beții sunt rare.

Beția patologică. Sau beția ideosincratică este caracterizată prin următoarele: existența unui fond patologic cerebral necunoscut de bolnavi, apare la ingestia de cantități foarte mici de cantități de băuturi alcoolice, predomină simptomatologie de tip confuziv de tip oneroid, halucinator delirantă, situație în care bolnavul poate comite acte antisociale grave.

Conform legislației prima faptă comisă în stare de beție patologică nu se pedepsește, bolnavul fiind atenționat oficial cu privire la interzicerea categorică a consumului de băuturi alcoolice pe întreaga perioadă a vieții. La fapta următoare comisă în condiții similare bolnavul va face ambele pedepse. Diagnosticul de beție patologică se pune obligatoriu pe constatarea obiectivă a fondului patologic cerebral și prin reconstituirea episodului confuziv ca urmare a ingestiei unei cantități mici de băutură alcoolică. Mulți infractori încearcă să scape de sub incidența legii invocînd că în momentul infracțiunii erau într-o stare de beție patologică de aceea stabilirea stării de beție patologică, la infractori, se face doar prin expertiză medico-legală psihiatrică.

Dependența are efecte pe două nivele:

Nivelul psihic – dorința greu de frânat de a continua consumul în ciuda problemelor familiale, sociale și profesionale pe care individul le întâmpină. O dată cu stoparea consumului apar simptome psihice de sevraj, ca anxietatea, iritabilitate, insomniile, depresiile, dar toate aceste simptome dispar după câteva săptămâni de abstinență. Stadiul cel mai grav al dependenței psihice este reprezentat de patologia psihiatrică care se întinde de la tulburarea organică de personalitate până la demență.

Dependența fizică este definită ca acea stare în care stoparea consumului nu e posibilă numai prin voință, iar stoparea lui fortuită generează apariția unor simptome caracteristice care pot conduce la moarte. Clasificarea în dependență fizică și dependență psihică este scolastică, de regulă întâlnindu-se amândouă, cu efecte negative atât în plan individual și în plan socio-familial.

Alcoolismul este o toxicomanie. În cadrul studierii toxicomaniei, este necesar să precizez:

Toxicomanie sau dependență – o stare de intoxicație repetată voluntară și necesită de fiecare dată mărirea dozei pentru a încerca aceleași senzații.

Obișnuirea sau familiarizarea – rezultă din consumarea repetată a unui drog chiar dacă efectele secundare pot dispărea. Subiectul dorește să consume acest drog pentru a resimți aceleași senzații.

Toleranța – ansamblu de elemente care-l aduc pe subiect în faza de a-și mări doza toxică pentru a resimți aceleași senzații, fără a observa efectele negative. Acest prag al toleranței variază de la un individ la altul, indiferent de rasă, vârsta psihică a subiectului, indiferent de tipul de alcool consumat. Pragul crește dacă subiectul consumă o cantitate mai mare de alcool. Anumiți subiecți sunt intoleranți încă de la început datorită constituției fiziologice a fiecăruia. Diferite studii, inclusiv în țara noastră, au demonstrat că pragul toleranței este atât de variabil încât nu se poate face o legătură între cantitatea de consum de alcool și caracterul sau gravitatea unei fapte comise, inclusiv a suicidului.

Dependența psihică – este tendința de a consuma băuturi alcoolice sau droguri pentru a obține o senzație plăcută sau pentru a evita anumite indispoziții. Alcoolul este folosit pentru calitatea lui de substanță psihoactivă, de către cei care sunt dependenți psihic.

Din punctul de vedere neurobiologic, termenul de dependență acoperă multe procese implicate: dependența psihică, dependența fizică, toleranța, respectiv pierderea progresivă a sensibilității la efectele alcoolului, ceea ce duce la un consum mărit de alcool sau la consumul acelorași cantități de alcool , dar cu o frecvență mai crescută pentru a se obține efectul dorit de subiect.

Se știe că în cazul consumului acut de alcool, la puțin timp după ingerarea alcoolului apare un efect stimulator urmat de un efect inhibitor sau sedativ; în cazul consumului abuziv de alcool, efectul sedativ este întotdeauna prezent, se prelungește și se intensifică, ca apoi să descrească până atinge nivelul zero. Toate acestea au efecte atât la nivel fizic, cât mai ales psihic, la nivelul stimei de sine, nivelul depresiei, stresului și al anxietății resimțite de către dependentul de alcool. Toate aceste efecte vor fi pe larg dezbătute în partea teoretică a lucrării, iar nivelul acestora va fi studiat în partea practică.

CAPITOLUL II. Dependența de alcool și efectele ei

2.1 Factorii biologici implicați în dependența de alcool

Fondul biologic al persoanei poate fi exprimat și prin modificări complexe de tip fiziopatologic cu repercursiuni asupra structurilor vechi ale creierului. S-a constatat că sunt implicați în mod deosebit, în afară de lanțurile genetice și markerii genetici ai sistemului neurohormonal (monoaminaoxidaza, dopamina). În urma studiilor recente, există prezumții puternice de a considera că la majoritatea alcoolicilor există un teren considerabil vulnerabil genetic și biologic, caracterizat prin fenomene de interacțiune cu diversele condiții de mediu și viață.

2.2 Factori psiho-sociali implicați în dependența de alcool

Istoria umanității ne arată gustul constant și general al oamenilor pentru alcool. Băuturile alcoolice au subminat puterea celorlaltor băuturi datorită efectelor lor tonice și euforice. Omul a produs băuturile alcoolice pentru exaltarea proprie. Din punct de vedere istoric, băuturile alcoolice (vinul) erau prezente la ceremoniile religioase în comuna primitivă, obicei ce a fost transmis până în zilele noastre – consumarea alcoolului la ceremoniile familiale sau publice.

2.3 Factori socio-culturali implicați în dependența de alcool

“Prevalența tulburărilor de personalitate este de trei ori mai mare în stratul socioeconomic inferior” J.C. Perry, G.E. Vaillant 1989. Această afirmație este numai parțial adevărată, în sensul că în stratul socioeconomic inferior numărul cazurilor de tulburare de personalitate este mai mare decât în mediile dezvoltate din punct de vedere socioeconomic. Ceea ce este incorect este raportul, deoarece în mediile socioeconomice elevate diagnosticul de tulburare de personalitate este mai rar consemnat, preferându-se o altfel de diagnosticare și anume: histrionicul este considerat a fi fermecător, paranoicul – hotărât, schizotipalul, interiorizat. Toate influențele socio-culturale care nu se găsesc în concordanță cu psihologia comunității au ca rezultat tulburările de personalitate.

Pe lângă bazele biologice ale omului care condiționează alcoolismul se mai adaugă și dimensiunea socioculturală a individului în centrul acesteia aflându-se dimensiunea gregară. Se cunoaște consumul de droguri în anumite grupuri (mestecatul frunzelor de coca sau mirosul benzinei care este specific indienilor canadieni etc.) preferința zonală pentru anumite băuturi sau modificarea stilului de a bea pe parcursul istoriei. omogenizarea culturală acestor grupuri depășește predispozițiile și entitățile psihiatrice venind în sprijinul lor, favorizând astfel dependența.

2.4 Religia și dependența de alcool

În contextul socio-cultural, alcoolul ocupă un loc aparte pentru că face parte din tradiția religioasă directă (Biblia și Evanghelia) și indirectă prin legăturile cu cultura religioasă. În Grecia, izvorul civilizației, Dionisie era venerat la fel ca ceilalți zei. Sărbătorile prin care era venerat, celebrau vița de vie și vinul sub forma sa de euforie mistică și delirium sexual. Femeile decăzute se dedau în timpul sărbătorilor la acțiuni interzise în zilele obișnuite. Ele mergeau prin țară, mulgeau vacile, își maltratau copiii, participau la orgiile sexuale. Se știe că aceste procesiuni în onoarea lui Dionisie sunt primele reprezentații teatrale. Dumnezeu a fost cunoscut prin intermediul vinului ca stăpânul inspirației, al fertilității, al nebuniei și al delirului. Din această îndepărtată origine se transmite în cultura noastră ideea mai mult sau mai puțin conștientă a legăturii dintre vin, delir și sex.

Y. Durand și J. Morinon cred că au găsit în această instituție ideea că pâinea și sângele, simboluri proletariste prin excelență, devin reprezentări concrete ale libertății. Se opun aurului și spadei care reprezintă simbolul aristocrației. Isus a expus în termeni economici demnitatea individului și opoziția sa pentru formele autoritare exterioare. Separația dintre temporal și spiritual născut la acel moment, s-a perpetuat în tradițiile regale franțuzești conform cărora puritatea regală trebuie, pentru a-și îndeplini sarcinile eficient, să fie consacrată de puterea bisericii. În alți termeni, sceptrul regal nu are valoare decât prin pâine și vin care simbolizează poporul.

Religia continuă să se reflecte în moravurile și modelele de gândire, chiar dacă ele s-au laicizat pierzând toate referințele la divinitate. De Felice afirma că “beția este o formă inferioară a misticului”. Această filiație sugerează legătura pe care alcoolul și vinul în special au cunoscut-o cu un anumit număr de sentimente, de comportament și de dorințe.

Și mai paradoxal, alcoolul este considerat ca un factor al bunului trai și al sănătății. Faimoasa frază al lui Pasteur despre vin "cea mai igienică băutură" este repetată ca o dogmă de generațiile următoare.

Vinul este legat de modul limitat al muncii și al obligațiilor. Este o compensație a frustrărilor provocate de muncă, un fel de recompensă a efortului depus. Omul care are o muncă care presupune forță trebuie să bea pentru curaj. Sau poate bea doar pentru a marca apartenența la acea branșă, subliniind astfel că nu e adeptul sedentarismului.

2.5 Complicații ale alcoolismului

Personalitatea se dezvoltă pe model cuaternar, nivel biologic, nivel psihologic, nivel sociologic și nivel spiritual. Capacitatea individului de adaptare modulată la nivel de micro și macro-grup social, incluzând și comportament benefic pentru sine și pentru cei din jur, definește în mod general, personalitatea normală, armonioasă, dezvoltată în trei trepte, pornind de la temperament, cu formarea caracterului sub influența mediului microsocial, familial, și în final, cu cristalizarea personalității sub influențele complexe ale macrosocialului. Prima și cea mai frecventă complicație a alcoolismului este modificarea personalității, psihopatizarea în sens clasic sau tulburare organică de personalitate, în conceptele actuale.

Ostilitatea este foarte întâlnită la persoanele dependente de alcool. Ea poate avea mai multe forme, fie că ne referim la ostilitatea cu privire la recunoașterea dependenței și la gravitatea ei, la modul în care îi afectează pe ceilalți, fie la schimbare. Ostilitatea este definită drept un set de convingeri și atribuiri negative cu privire la ceilalți și la lume. Persoanele ostile se remarca prin cinism și neîncredere în ceilalți. Deoarece viața lor este caracterizată de multiple conflicte interpersonale și de faptul ca sunt predispuse să răspundă cu o reactivitate fiziologică accentuata în situații conflictuale, aceste persoane sunt susceptibile să dezvolte patologie cardiovasculară. De asemenea, ostilitatea se asociază cu o rețea de suport social redusă și reprezintă un predictor pentru comportamente de risc cum ar fi fumatul și consumul excesiv de alcool. Prin urmare, ostilitatea influențează atât situațiile de viață cu care persoanele se confruntă precum și modul cum reacționează și fac față acestor situații, determinând vulnerabilitatea lor pentru boala (Smith, 2003).

Alături de ostilitate, furia poate fi privită ca o complicație a alcoolismului. Furia este generată de relațiile interpersonale și este resimțită în cazul în care planurile, dorințele și nevoile individuale sunt neîndeplinite și atunci când individul percepe situația ca fiind nedreptă și o amenințare față de ego-ul său (Averill, 1983).

Există două tipuri de furie: furie temporară (de moment) și furie ca trăsătură. Furie temporară apare pe baza unei anumite situații și gravitatea acesteia variază în funcție de gradul de atac, nedreptate sau frustrare pe care le percepe individul. Furie ca trăsătura, pe de altă parte, este definită ca perceperea a numeroase situații fie ca fiind plictisitoare, fie ca fiind frustrante și, în consecință, având o tendință de a experimenta mai multă furie temporară (Deffenbacher et al, 1996;. Spielberger, 1991; Spielberger, Jacobs, Russell, și Crane, 1983).

Sentimentul de furie variază în funcție de modul în care aceasta este exprimată. Indivizii pot exprima furia în trei moduri: furie orientată spre interior, furie orientată spre exterior și de controlul furie. Furia orientată spre interior înseamnă păstrarea furiei în condiții de stres, interiorizarea ei dar fără a depăși și rezolva conflictul, în timp ce furia orientată spre exterior este exprimată fie fizic prin lovirea și provocarea de durere sau oral prin înjurături, insulte sau critici. Controlul furie înseamnă a avea o tendință generală de a se comporta cu răbdare, calm, toleranță și înțelegere, controlând și calmând în mare măsură furia (Spielberger, 1991).

Furia ar escalada dacă sursa sa este considerată ca fiind prezintă intenționalitate, este nejustificată, precum și atunci când valorile personale sunt afectate, promisiunile și așteptările sunt neonorate, normele încălcate și drepturile și libertățile sunt îngrădite. Acesta este de obicei însoțită de excitare a sistemului nervos autonom cum ar fi creșterea ritmului cardiac și transpirație, distorsiuni și deficiențe cognitive, și script-uri dezadaptative construite și consolidate social (Sukhodolsky et al., 2004).

2.6 Alcoolismul și tulburările de personalitate

Prima complicație și cea mai importantă ce poate fi considerată ca posibilă evoluție este tulburarea dissocială a personalității, care apare cu precădere la bărbați, dar trebuie reținută și posibilitatea femeilor de a disimula. Cele două, tulburarea de personalitate dissocială și alcoolismul se condiționează reciproc, fapt dovedit și de faptul că 1/3 din pacienții internați în secțiile de narcologie prezintă tulburare dissocială de personali tate Un număr substanțial de pacienți cu tulburarea de personalitate de tip bordeline devin alcoolici. 30% din pacientele alcoolice de sex feminin prezintă și tulburare bordeline. Rata înaltă a alcoolismului la acești pacienți a fost interpretată ca o sursă alternativă de “confort” după ani de căutare inutilă a unei relații protectoare.

În cadrul tulburării anxioase de personalitate alcoolismul este reprezentat prin efectul complicației depresive a acestei tulburări și se datorează în primul rând necesității de a anihila conflictul interior.

Tulburarea mixtă emotiv instabilă se poate complica mai ales în a treia decadă sau a patra prin alcoolism, situație în care crește riscul actelor infracționale corelate cu patologia psihiatrică, deoarece alcoolul reduce sever sau anulează frâna volițională.

Alcoolismul mai apare și în schimbarea persistentă a personalității după o trăire catastrofică sau după o boală psihică. Psihopatizarea – individul, deși crede că nu are nici o consecință consumul lui de alcool, devine mincinos, rău își pierde finețea devenind grosolan, agresiv violent neglijându-și rolul familial și profesional pe care îl are. Tulburarea organică de personalitate se caracterizează axial, în principal prin ușor deficit prosexic și mnezic, tulburarea adaptabilității la nivel social, comportament deviant. Ea este demonstrabilă clinic și paraclinic prin modificări fine, structurale, la nivelul sistemului nervos, care la rândul lor pot fi evidențiate nu numai electric și imagistic, ci și prin anumite teste psihologice (teste de aptitudini, de inteligență și teste proiective). În momentul în care individul întrerupe din motive independente lui consumul de alcool poate intra într-o psihoză confuzională denumită delirium tremens care reprezintă o urgență medicală din cauza perturbărilor grave psihopatologice cu răsunet somato-psihic, perturbări ce pot conduce la moarte.

Intoxicațiile cu droguri, inclusiv la alcool, se diferențiază de alte tipuri de intoxicații, prin faptul că determină și manifestări psihopatologice. Un alt efect al intoxicației alcoolice este beția idiosincratică caracterizată atât prin confuzie, cât și prin amnezie postconfuzională. Alcoolul poate avea influențe și asupra sexualității individului. Deși mulți au impresia că alcoolul crește apetitul sexual, această impresie este falsă. Alcoolul, în cantități mari are ca efecte disfuncția erectilă și ejacularea întârziată, dar efectele nu sunt numai în plan organic, ci și în planul relațiilor dintre parteneri, aceste relații răcindu-se cu timpul, starea de ebrietate a partenerului creând repulsie. Se constată chiar impotență sexuală, pe fondul căreia se poate dezvolta paranoia alcoolică în cadrul căreia alcoolicul pe fondul problemelor sexuale dezvoltă o insecuritate în ceea ce privește fidelitatea soției, o gelozie în care dacă nevasta nu se desparte de alcoolic este sacrificată la propriu. Poate fi și o cauză a apariției și dezvoltării ideii delirante că partenerul sau partenera este infidel sau infidelă.

2.7 Criterii de definire a dependenței alcoolice ICD10

Criterii de definire a dependenței alcoolice ICD10 oferă criterii fixe în definirea dependenței alcoolice:

stare de sevraj;

folosirea alcoolului pentru evitarea sevrajului și pentru eficiența lui matinală;

slăbirea capacității de a controla consumul;

tendința de a bea în același fel, zi de zi, prin constrângeri sociale;

neglijarea progresivă a alternativei altor plăceri în favoarea alcoolului;

persistarea în consumul de alcool în ciuda consecințelor periculoase;

evidența că în recăderea după o perioadă de timp de abstinență se tinde rapid spre reinstalarea dependenței.

Diagnosticul de dependență se stabilește numai atunci când individul în ultimele 12 luni prezintă mai mult de trei criterii din cele prezentate mai sus. La criteriile de diagnostic ale alcoolismului prezentat de DSM nu este numai dependența ci și scăderea controlului, tendința la repetarea consumului, în ciuda problemelor sociale și de sănătate pe care individul le întâmpină.

De-a lungul timpului, s-au realizat mai multe tipuri de clasificări ale băutorilor, unele din punct de vedere cantitativ, altele din punct de vedere calitativ. Alcoolizarea sau consumarea alcoolului este un fenomen social universal. Toată lumea bea mai mult sau mai puțin, rezultând astfel prima clasificare cantitativă. În aparență totul pare a fi foarte simplu și vom avea o clasificare în mod crescător: cei care nu beau, băutorii ocazionali, băutorii normali, băutorii excesivi, băutorii dependenți psihic și fizic care constituie clasa alcoolicilor. Limitarea acestor categorii este dificilă, în afară de categoria de nebăutori care este cea mai ușoară clasă de definit.

Categorii de consumatori de alcool

În ce moment se face trecerea de la băutor cu un înalt grad de risc la dependență? Această perioadă ține mai multe luni și dependența psihologică se instalează înaintea dependenței fizice. Alcoolul, care la început e o plăcere gustativă și factor de comunicare, devine încetul cu încetul o necesitate, alcoolicul neputând depăși dificultățile existențiale fără alcool.

Circumstanțele în care subiectul bea sunt variate și putem descrie două sau trei tipuri de alcoolici. Unii autori, printre care Deshaies, Dublineau, Perrin folosesc o clasificare binară în opoziție cu băutorii obișnuiți și băutorii psihici. Alți autori, Alonzo, Fernandez, Fontan Fouquet adoptă o clasificare triplă. Mai există și o clasificare mult mai complicată. Jellineck distinge cinci forme de alcoolism, iar Reyss Brion distinge șapte forme de băutori.

2.8 Efecte ale dependenței de alcool

2.8.1. Depresia

Dintre toate noțiunile de semiologie psihiatrică și psihopatologie clinică, aceea de depresie este cea mai frecvent utilizată și include o fenomenologie clinică extrem de variată, de la schimbările de dispoziție compatibile cu viața „normală” până la manifestările psihotice, care evoluează atât cu perturbarea stării afective, cât și cu diminuarea frapantă a posibilităților cognitive, psihomotorii și perceptive. În plus, termenul de depresie este folosit și în alte domenii decât cele ale psihopatologiei și clinicii psihiatrice, astfel:

în neurofiziologie, depresia indică o reducere a activității electrofiziologice;

în farmacologie, depresia exprimă efectul anumitor substanțe (psiholeptice) de reducere a responsivității senzoriale și psihice. Această acțiune farmacodinamică a constituit chiar un criteriu taxonomic în funcție de care psihotropele erau împărțite în stimulante și deprisante;

în fiziopatologie, depresia constituie expresia dezechilibrului între anumiți neurotransmițători și modulatori ai impulsului neuronal sau o perturbare a mecanismelor neuronale receptoare.

Totodată, depresia prezintă o accepțiune distinctă și este diferit definită în funcție de orientarea psihologică sub care este privită. Astfel:

psihanaliza vede depresia ca o deturnare a agresivității spre sine;

teoria comportamentistă consideră depresia ca un defect de condiționare sau ca o lipsă de abilitate de învățare, survenită în urma unor eșecuri repetate;

psihologia academică apreciază depresia ca o tulburare cognitivă ce determină o imagine de sine negativă și o viziune distorsionată, pesimistă asupra lumii.

Dispoziția depresivă reprezintă o schimbare calitativă față de funcționarea precedentă, constatabilă „în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi” (DSM-IV-R) timp de minimum două săptămâni. Se precizează faptul că această dispoziție depresivă este indicată fie prin relatare subiectivă, fie prin observația celor din jur.

Sindromul depresiv se caracterizează prin apariția bruscă a unei stări de depresie și de anxietate cu neliniște psihomotorie. Bolnavii sunt agitați, panicați, vorbesc mult, nu-și găsesc locul, prezintă frecvent idei delirante de autoacuzare, de umilire, ipohondrice sau chiar de urmărire și influență. Uneori ideile delirante pot fi însoțite de halucinații auditive și vizuale, survenite pe fondul de dispoziție depresivă. În  unele forme de depresie accentuată, modificările tensiunii arteriale pot produce tulburări de conștiință de tip delirant-oniroid în cursul cărora bolnavul nu mai percepe clar mediul exterior, prezintă false recunoașteri, halucinații, dezorientare în timp și spațiu; după risipirea episodului confuzional ei nu păstrează amintirea acestei stări (amnezia lacunară) sau o reproduc fragmentar. Sindromul depresiv poate dura doua-trei săptămâni și are tendința să recidiveze. Uneori survine consecutiv administrării timp îndelungat a medicamentației hipotensive.

Sindromul depresiv are ca simptome cardinale dispoziția depresivă, încetinirea proceselor de gândire și inhibiția activității.

Se pot deosebi următoarele forme ale sindromului depresiv:

depresia simplă, în care simptomul cel mai important este inhibiția activității;

depresia stuporoasă, în care inhibiția atinge intensitatea maximă;

depresia anxioasă;

depresia delirantă cuprinde delirul melancolic tipic (păcătuire, sărăcie, hipocondrie)

Manifestările clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin simptome esențiale și facultative:

reducerea capacității cognitive – dificultăți de concentrare, de mobilizare volițională și deliberare. Pacientul acuză faptul că gândirea sa e trenantă, vâscoasă, laborioasă, dar neclară și ineficace, cu o sărăcire a temelor și o reducere a conținuturilor;

temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimalizare, incapacitate și culpabilitate;

sentimente de inadecvare personală – ideea de păcat e legată de sentimentul religios;

pierderea sau reducerea stimei de sine – autoevaluarea negativă, subaprecierea, inadecvarea, culpabilitatea;

inhibiția psihomotorie – astenia, asociații ideative lente, reducerea amplitudinii și a ritmului mișcării, hipomimia cu reducerea expresivității mimice;

indiferența afectivă – incapacitatea pacientului de a trăi satisfacții sau de a încerca sentimente agreabile, în fața unor situații de natură să confere o stare afectivă pozitivă;

anestezia psihică dureroasă – pacienții nu sunt capabili de trăirea unor sentimente afective negative, de a resimți tristețea, doliul sau disperarea;

dificultatea de deliberare, indecizia și ezitarea;

deznădejdea sau disperarea – intensitatea și severitatea tulburărilor depresive, risc suicidar deosebit;

insomnia, hipersomnia;

cefaleea;

Manifestări clinice întâlnite în depresii:

76 – 100% – tristețe, absența bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie, dezinteres, hipoprosexie, ideile de insuficiență;

51 -75% – disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului social, indecizia, modificarea percepției timpului, ideile de suicid, încetinirea psihomotorie, absența relațiilor sociale, diminuarea libidoului, trezirea precoce, incapacitate de adormire, somn superficial întrerupt, inapetență, modificarea greutății, algii;

26 – 50% – sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitație psihomotorie, maleza matinală, constipație;

1 – 25% – idei de sărăcie, idei de persecuție, delir de culpabilitate, delir hipocondric.

Un episod depresiv major constă dintr-o varietate de simptome :

A. Cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiași perioade de 2 săptămâni, și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcționare, cel puțin unul dintre simptome este, fie (1) dispoziție depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii.

Notă: Nu se includ simptomele care este clar că se datorează unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații incongruente cu dispoziția.

dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare personală, ori observație făcută de alții.

diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observații făcute de alții),

pierdere semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, ori luare în greutate ( ex. o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creștere a apetitului aproape în fiecare zi.

insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi,

agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții, nu numai senzațiile subiective de neliniște sau de lentoare),

fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi,

sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind),

diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alții),

gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului

B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt

C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare

D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex, un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiții generale medicale

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu. Simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie .

(DSM IV)

Depresia este frecvent asociată cu anxietatea și cu anumite boli fizice. Mai multe boli fizice cum ar fi cele farmacologice (întreruperea folosirii de cocaină, alcool, sedative), endocrine (hipertiroidism, diabet zaharat), infecțioase (gripă, hepatită) sau neurologice (scleroză multiplă, boala Parkinson) se însoțesc frecvent de simptome depresive.

Modelele comportamentale consideră depresia ca și o pierdere, reducere sau absență a recompenselor sau o inabilitate a individului de a obține recompense (Leahy, Holland, 2010). Mai multe modele cognitive ale depresiei susțin că simptomele cognitive, motivaționale și vegetative ale depresiei sunt cauzate sau susținute de trei tipuri de distorsiuni: gânduri automate distorsionate, convingeri dezadaptative și scheme negative. Potrivit lui Beck persoana depresivă are o imagine de sine, experiențe și așteptări de viitor negative (”sunt un ratat”,”viitorul este plin de acte ratate”). Conținutul imaginii de sine este negativ, alimentat de gânduri automate distorsionate. Convingerile dezadaptative sunt reguli sau principii care stau la baza gândurilor automate incluzând enunțuri de genul ”trebuie” și care conțin în același timp și relația ”dacă-atunci”. Schemele negative reprezintă elementele cele mai profunde ale gândirii și reflectă convingeri bazale despre sine (Leahy, Holland, 2010).

Depresia a fost identificată ca fiind o problemă majoră în ceea ce privește persoanele cu dependențe, în special de alcool.

Unele simptome pot fi date atât de dependența de alcool cât și de depresie :

Senzația de epuizare fără motiv

Pierderea poftei de mâncare

Pierdere în greutate

Pierderea libidoului

Apariția simptomelor depresive poate fi legată de mai multe aspecte. Satisfacția tratamentului influențează starea psihologică a persoanei. Pacienții satisfăcuți de modul în care se simt precum și de îngrijirile primite, au mai puține șanse să dezvolte simptome depresive.

2.8.2 Anxietatea

Anxietatea reprezintă un alt factor care este des întâlnită cu depresia. Anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții neurovegetative, diverse semne psihosomatice.

Situațiile stresante produc reacții emoționale diverse, de la voie bună (când evenimentul este solicitant, dar controlabil), la emoțiile comune de anxietate, furie, descurajare și depresie. Dacă situația stresantă continuă, emoțiile noastre se pot comuta pe rând între oricare dintre acestea, în funcție de succesul eforturilor noastre de adaptare. Cel mai frecvent răspuns la un stresor este anxietatea.

Prin anxietate înțelegem emoția neplăcută caracterizată prin termeni cum ar fi „neliniște”, „aprehensiune”, „tensiune” și „teamă”, pe care fiecare din noi le resimțim uneori și cu diferite intensități.

Anxietatea reprezintă unul din fenomenele emoționale frecvente ale existenței, un aspect normal al existenței individuale, un însoțitor al umanului cu valente reglatorii. Accepțiunea comună a termenului se referă la o experiență cu iz de nesiguranță, agitație, frică, spaimă neconfortantă din punct de vedere psihologic.

Termenul de anxietate a fost introdus în psihologie de S. Freud când a descris nevroza anxioasă ca un sindrom distinct de neurastenie (1895), dar a fost acceptat propriu-zis la mai mult de 40 de ani după aceea.

În primele sale formulări, S. Freud a considerat anxietatea drept o consecință a tensiunilor sexuale reprimate („libido”); el face distincția între anxietatea obiectivă și anxietatea nevrotică în funcție de sursa generatoare de pericole (impulsuri interne sau lumea externă). Ulterior, S. Freud a înlocuit această noțiune cu un concept mai larg, anxietatea fiind un indicator al unui semnal de pericol.

În decursul anilor, au fost aduse o serie de modificări și completări privind abordarea anxietății. Unii autori consideră anxietatea drept o stare psiho-fiziologică ce se înscrie în mod firesc în sfera vieții umane (A. Manus, 1998). Astfel, anxietatea se poate constata în toate etapele maturizării omului, după toate evenimentele cu caracter de noutate ce apar de-a lungul vieții. Anxietatea este starea care permite anticiparea unui eveniment așteptat, instalând starea de vigilență. Ea participă așadar la funcționarea mecanismelor de apărare.

Anxietatea poate avea însă și un caracter patologic, fie prin durata sa, fie prin incapacitatea de a favoriza adaptările sau dimpotrivă, prin capacitatea de a le stânjeni, fie prin faptul că nu depinde de evenimentele exterioare, devenind astfel un fenomen inutil. Anxietatea poate deveni simptomatică la orice vârstă când previne sau limitează comportamentul adaptativ.

Prin urmare, anxietatea are grade diferite de profunzime (U. Șchiopu, 1997). Când este prezentă într-o proporție mai redusă, ca o stare generalizată, de fond, poate fi considerată un fenomen normal, cu valențe motivaționale și chiar cu rol declanșator al creativității; când este mai accentuată și mai profundă devine simptom al tulburărilor psihice (este prezentă în depresii, psihoastenii, nevroze).

Spielberger (1966) face distincția între anxietatea ca trăsătură caracteristică (predispoziția de a reacționa anxios) și anxietatea ca stare (anxietatea trăită într-o situație dată). Predispoziția spre anxietate poate fi considerată ca o trăsătură de personalitate ce influențează reacția la stres. Totodată, trăsăturile individuale în această predispoziție la anxietate vor duce la reacții diferite în condiții de stres.

Anxietatea are deci un statut biconceptual, incluzând ceea ce denumim anxietate ca trăsătură nevrotică sau cronică și ceea ce denumim anxietate ca stare obiectivă situațională. Anxietatea ca trăsătură are caracter de predispoziție (predispoziția de a fi anxios, adică deosebirile dintre indivizi pe linia acestei trăsături la nivelul personalității lor). Acest tip de anxietate este în primul rând, o funcție a experienței trecute și are un caracter interiorizat, intrapsihic, în timp ce anxietatea ca stare situațională și în natură, este în mod direct o funcție a conduitelor stresante și are o caracteristică de coprezență.

R. Cattell considera că anxietatea provine dintr-o deprivare, amenințare a unei satisfacții anticipate, atunci când amenințarea nu poartă în sine o certitudine cognitivă completă.

În prezent, constructul de anxietate vizează numeroase aspecte pentru psihologi. Absența unui punct de vedere comun asupra anxietății se datorează pe de o parte, diverselor orientări ale teoriilor și pe de altă parte, complexității fenomenului. Prin urmare, a da o definiție exactă anxietății implică o dificultate imensă, principalul motiv fiind că, în calitate de construct ipotetic, anxietatea a fost definită operațional la foarte multe niveluri și după diverse criterii.

În lucrările care au încercat să explice această noțiune apare o concluzie comună: anxietatea are caracteristici multiple, șase dintre acestea fiind definitorii (C. Pokay, B. Allen, Personality Theory and Applications, 1986). Aceste caracteristici nu sunt prezente la toți indivizii în același timp, mai mult, ele sunt diferite de la o persoană la alta. O primă caracteristică a anxietății este faptul că apare ca o experiență emoțională, implicând sentimente de o natură generalizată. În al doilea rând, această experiență emoțională este neplacută, anxietatea fiind unul dintre cele mai chinuitoare afecte; pacientul trăiește o stare de alarmă, panică, groază, teroare care implică chiar dezastrul personal, colapsul sau moartea. În al treilea rând, anxietatea este îndreptată spre viitor. Există o serie de manifestări cognitive care ilustrează credința că ceva teribil se va pretece în viitorul apropiat. A patra caracteristică a anxietății se referă la faptul că nu există o amenințare recunoscută sau rezonabilă. Reacția emoțională de proporții se produce astfel la orice stimul care poate apărea, anxietatea neavând un obiect bine precizat. Anxietatea este astfel liberă, plutind în aer (free – floating) fără o țintă clară. În al cincilea rând, anxietatea este acompaniată de un disconfort subiectiv care se exprimă în stări de neliniște și tensiune. Persoana este incapabilă de a se relaxa sau de a se liniștii fără a simți neastâmpăr și nervozitate. O a șasea caracteristică a anxietății vizează faptul că aceasta este însoțită de modificări la nivel fiziologic datorate dezechilibrului sistemului nervos vegetativ cu predominanță simpaticului. La nivel corporal, în mod manifest, crește ritmul cardiac, crește frecvența respirației, tensiunea arterială, apare senzația de gură uscată, de rău și vomă, uneori diaree, micțiuni frecvente.

Pe termen lung, în condiția nerezolvării problemelor de anxietate, a cronicizării acestora, modificările la nivel fiziologic vor determina tulburări psihosomatice care vor complica starea pacientului. (D. David., I. Holdevici și colab., 2002).

Problematica anxietății a fost studiată din perspectiva unor abordări teoretice majore ca: teoriile psihanalitice, abordarea comportamentală, abordarea umanist – existențialistă și teoriile cognitive.

2.8.5. Stresul

Hanss Selye – ”părintele stresului” îl definește ca pe o reacție generală nespecifică a organismului la acțiunea externă a unor factori (agenți stresori) de natură variată – fizică, chimică, biologică și psihică (Iamandescu, 1997).

Lazarus și Folkman (1984) definesc stresul drept un ”efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depășesc resursele personale” (Iamandescu, 1997).

Stresul face parte din viața cotidiană, însă atunci când vorbim despre persoanele diabetice, vorbim despre o bună informare asupra efectelor și consecințelor potențiale ale stresului. Stresul poate influența calitatea vieții persoanei dependente de alcool în două moduri: în primul rând conștientizarea dependenței de alcool constituie un stres care bulversează viața persoanei, în al doilea rând, indiferent de nivelul de adaptare al persoanei la boală, stresul poate afecta controlul sau utilizarea strategiilor sau comportamentelor mai puțin eficiente de gestiune a stresului.

Adaptarea la boală constituie în sine o situație stresantă. Ca și alte boli cronice, diabetul constituie o pierdere a sănătății, precum și un pericol pe termen mediu și lung prin complicațiile sale care se pot asocia.

Stresul poate fi delimitat ca o repercusiune a unei provocări fizice sau emoționale, care cere organismului să se adapteze, fie să sufere o tensiune fizică sau psihică. Omul modern reprezintă un sistem biopsihosocial la care importanța adaptării fizice se estompează predominând imperativele adaptării psihice la solicitările multiple ale mediului psihosocial.

În ceea ce privește etiologia stresului, fiziologul american Walter Cannon (1992), a fost cel care a demonstrat pentru prima dată existența unor mecanisme homeostatice specifice de protejare a organismului împotriva unor factori aversivi. Rolul acestor mecanisme este acela de a menține în condiții optime de echilibru sistemele interne ale organismului uman (cuantificabil prin ph sanguin, temperatură corporală, glicemie), în adaptarea organismului la factorii de agresiune externă, adaptare care implică sistemul simpato-adrenergic. Acest proces complex, practic pregătește ceea ce actualmente poartă denumirea de „reacție de luptă sau fugă”.

Cunoștințele actualmente în primele decenii ale secolului XX, au permis tânărului medic Hans Selye de la Universitatea McGill din Montreal formularea teoriei stresului. Stresul este definit de Selye ca o stare a organismului manifestată prin reacții nespecifice ca răspuns la agenții perturbatori.

Ulterior, pentru a circumscrie mai exact termenul, cercetătorul propune distincția dintre eustres și distres. Eustresul desemnează nivelul unei stimulări psiho-neuro-endocrine moderate, optime, care menține echilibrul și tonusul fizic și psihic al persoanei, starea de sănătate induce o adaptare pozitivă la mediu. Stresul ce depășește o anumită intensitate a cărei valori variază de la individ la individ este desemnat prin termenul de distres. Distresul este determinat de supraîncărcări, supra-stimulări intense și prelungite, care depășesc resursele fiziologice și psihologice, toate acestea conducând la scăderea performanței, insatisfacției, dereglării psihosomatice și fizice.

Beck își exprimă rezervele față de definirea stresului atât ca răspuns cât și ca stimul și interacțiune. Noțiunea de stres tinde a nu fi altceva decât un mod de a desemna relația individului cu diverse experiențe negative sau un ansamblu heteraclit de stimuli percepuți ca nocivi.

Ca o consecință a dependenței de alcool și a stresului este agresivitatea, privită din mi multe puncte de vedere. Agresivitatea preocupă tot mai mult specialiștii în această perioadă din cauza proliferării formelor de manifestare agresivă. Agresivitatea este o noțiune care vine din latină – agressio care înseamnă a ataca. Se referă deci la o stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de conduite ostile în plan conștient, inconștient și fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradării, constrângerii, negării sau umilirii unei ființe sau lucru investite cu semnificație, pe care agresorul le simte ca atare și reprezintă pentru el o provocare. Agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a acelor forme de comportament orientate într-un sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Deci actul agresiv poate viza unele obiecte, ființa umană sau ambele. Opusul agresivității ar fi comportamentul prosocial, care presupune cooperare, toleranță, echilibru. Agresivitatea, avându-și originea în mecanismul de excitabilitate al sistemului nervos central, este o însușire a ființelor vii pe toată scara evoluției acestora. Definiția dată mai sus se circumscrie la agresivitatea umană, manifestată în cadrul relațiilor socioafective, registrul ei de manifestare întinzându-se de la atitudinea de pasivitate și indiferență, refuz de ajutor, ironie, tachinare, până la atitudinea de amenințare și acte de violență propriu-zisă.

Manifestările agresivității umane sunt extrem de diverse și la diferite niveluri: pulsional, afectogen, atitudinal, comportamental. Deci aria agresivității este mult mai extinsă decât cea a violenței. Parte integrantă a naturii umane, agresivitatea include și modalități ale naturii umane, ca de pildă dinamismul unei persoane angrenate în lupta pentru autoafirmare sau în depășirea greutăților vieții. Incluse noțiunii de agresivitate sunt noțiunile care desemnează comportamentul agresiv, cât și implicarea actului agresor în viața socială. În dicționarul Walman se definește agresivitatea în următoarele accepțiuni: tendința de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte agresive; tendința de a depăși opozițiile întâlnite; tendința de autoafirmare prin promovarea neabătută a propriilor interese; hiperenergie în atitudini și reacții; tendința permanentă de dominare în grupul social sau comunitate.

Definirea agresiunii are drept scop stabilirea raportului de cuprindere conceptuală între aceasta și violență, demonstrând aserțiunea din introducere, ca eforturile de înțelegere a fenomenului de violență trebuie să înceapă cu elucidarea fenomenului de agresivitate. Sir Huxley spunea într-unul din eseurile sale că diversificarea formelor de cunoaștere umană a creat, din necesitatea identificării fenomenelor, un număr atât de mare de noțiuni pe care științele le folosesc încât îți dă impresia unui adevărat Turn Babel. Orice demers de cunoaștere are nevoie înainte de toate, de o clarificare a conceptelor pe care le întrebuințează, delimitându-le sensul și sfera semantică.

Una dintre cele mai vechi si, totodată, dificile întrebări adresate psihologilor a fost aceea dacă “echipamentul” psihocomportamental al individului uman este dependent de factorul ereditar (zestrea ereditara) sau de factorul de mediu. Răspunsurile date de specialiști în privința agresivității sunt următoarele:

a) Agresivitatea este înnăscuta, poziție susținută de autori precum Sigmund Freud și Konard Lorez. Teoriile avansate de S. Freud care în operele sale leagă agresivitatea de libido, explicând nevrozele obsesive prin aceea că are loc o represie a nevrozei ce vizează agresiunea față de sexul opus. În concepția freudiană, agresivitatea rezultă din relația sinelui cu obiectele ce îl înconjoară. Dacă acestea provoacă plăcere, vom simți atracție și iubire față de ele; dacă ele produc și sugerează amenințare, frică, neplăcere și durere, în timp scurt sau pe o perioadă mai îndelungată ni se dezvoltă sentimente de ură care vor conduce la acte agresive. Dar mai consistentă este teoria freudiană care pune agresivitatea pe seama instinctului morții propriu oricărei ființe umane. Dorința morții (tahanos) ca o forță motivațională foarte pregnantă conduce, logic, la autodistrugere, numai că, dacă acțiunile de distrugere, sunt îndreptate spre alții, consumându-se energia acumulată, ne salvăm pe noi înșine. Îi agresăm pe alții pentru a nu ne distruge pe noi înșine. Pentru S. Freud deci, agresivitatea – deși nu direct înnăscută biologic – are tot o bază instinctuală. Pe de altă parte, etologul Konrad Lorenz – câstigator al Premiului Nobel în 1968-, cu deosebire după publicarea lucrării “On Agression (1966)”, s-a consolidat și popularizat ideea naturii biologic instinctuale a comportamentului agresiv, pe care îl regăsim și la nivel infrauman. Etologii, consideră că valoarea adaptativă a agresivității interspecii este evidentă, concentrându-și atenția asupra celei dintre indivizi comuni unei specii (conspecifică). Aici se vede cum agresivitatea are funcții pozitive nu numai în competiția pentru hrană, ci și în cea sexuală, de împerechere. Indivizii mai agresivi și mai viguroși, câștigând în competiția pentru femele, transmit o parte din bagajul lor genetic urmașilor și astfel se reproduce inclusiv agresivitatea. Însă, în timp ce la Freud agresivitatea apărea ca fiind predominant distructivă, la Konrad Lorenz, agresivitatea interspecii are o valoare adaptativă și este esențială pentru supraviețuire. Instinctul agresivității oferă șanse de supraviețuire și de reproducere mai mari pentru că asigură, în principiu, un mai mare acces la hrană, atât nemijlocit, cât și prin dispersia indivizilor bătăioși pe un teritoriu mai mare, și deci prin posibilitatea de a controla noi resurse. Animalul își apără teritoriul, disponibilitățile de hrană și, îndepărtându-i pe alții, previne supraaglomerarea. În plus, datorită faptului că cel puternic și viguros îl învinge pe cel slab și neputincios, se produce o selecție naturală, a celor cu un bun potențial genetic ce va permite, o dată cu transmiterea lui urmașilor, reproducerea agresivității. Punctul de vedere a lui Freud și cel a lui Lorenz pot fi incluse în “teoria instinctuală” a agresivității, deoarece la primul este vorba de “dorința de moarte (tahanos)” ca sursă a agresivității, iar al doilea, ”instinctual de luptă (fighting instinct)”.

b) Agresivitatea este un răspuns la frustrare. Atunci când cineva sau ceva se interpune în acțiunea noastră pentru a realiza un scop, intervine frustrarea. În concepția clasică (Dollard et al.,1939), agresiunea este întotdeauna efectul frustrării, iar frustrarea conduce cu necesitate la o formă de agresiune. Chiar dacă frustrarea nu este singura sau cea mai importantă cauză a violenței, ea rămâne și în viziunea contemporană din psihologia socială ca un factor important în explicarea violentei și a comportamentelor antisociale. Cei care susțin această afirmație pleacă de la convingerea că agresivitatea este determinată de condițiile externe. De fapt, ipoteza frustrare-agresivitate face parte din categoria teoriilor stimulării sau provocării agresivității – Berkowitz (1989), Fesbach(1984)-, care capătă tot mai mult sprijin din partea unor psihologi. Aceste teorii sugerează faptul că agresivitatea, mai exact conduitele agresive, s-ar origina în special într-o stimulare sau provocare externă în a răni sau prejudicia pe altul. În acest sens cea mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate, formulate de John Dollard și alți colegi de la Yale University.

c) Agresivitatea este o reacție la evenimentele aversive. Este vorba de punctul de vedere cognitiv neoasocianist (Berkowitz,1984), conform căruia există o relație între afectele negative și agresivitatea deschisă. De fapt, după cum sugerează această teorie, expunerea la evenimente aversive, generează afecte negative. Aceste sentimente, la rândul lor, activează automat tendințele către agresivitate și luptă.

d) Agresivitatea este un comportament social învățat Albert Bandura, (1986). Din punct de vedere psihologic, atunci când se impune o alegere între motive diferite, mutual exclusive, apare un conflict. În acest caz asupra individului se exercită două sau mai multe forțe cu valențe diferite dar de intensitate aproximativ egală. În funcție de caracterul acestor forțe se stabilesc trei tipuri de situații conflictuale:

a) Conflictul atracție – atracție, este situația în care alternativele puse în fața individului sunt la fel de dezirabile, adică ambele valențe sunt pozitive, de exemplu el trebuie să aleagă între a părăsi locul de muncă pentru altul mai bun din motive financiare sau de a rămâne la locul de muncă actual nefiind dornic de schimbarea colectivului de muncă în care lucrează. De obicei în cazul acestui tip de conflict, deciziile sunt luate rapid, după o scurtă perioada de oscilație. Uneori însă, când alegerea este foarte importantă, ca și în cazul alegerii profesiunii, conflictul poate genera comportamente neadaptative.

b) Conflictul de tip evitare – evitare apare în cazul în care subiectul trebuie să aleagă între variante la fel de indezirabile (ambele valențe sunt negative). De exemplu subiectul trebuie să aleagă între a merge la muncă chiar dacă este obosit, și sancțiunea pe care o va primi în cazul în care el lipsește. Uneori se caută “răul cel mai mic”. Alteori soluția apare în evaziunea fizică sau imaginară ori în comportare agresivă.

c) Conflictul de tip atracție – evitare, apare atunci când un scop are atâtea aspecte (valențe) pozitive cât și negative. Acest tip de conflict e cel mai frecvent în viața de zi cu zi.. El apare mai ales sub forma alegerii între două sau mai multe alternative care au simultan atât valențe pozitive cât și negative.

2.8.6 Stima de sine

Componentă a schemei cognitive – stima de sine este definită în multiple moduri. Unii autori văd stima de sine ca reprezentând o evaluare globală a propriei persoane (Rosenberg, 1965); alți cercetători sugerează că stima de sine este determinată de combinația dintre evaluarea propriei valori si abilitățile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. Stima de sine încorporează ambele aspecte; fiind o atitudine care descrie gradul în care persoana are tendința de a se autoevalua pozitiv și de a respinge atributele negative, stima de sine are atât componente cognitive cât și afective (ca de altfel toate atitudinile). Stima de sine nu decurge din procesări informaționale "la rece" despre sine. Omul nu poate gândi despre sine detașat, neimplicat afectiv. El se simte bine sau rău în funcție de termenii favorabili sau negativi prin care se judecă pe sine.

Stima de sine este considerată a fi un concept-cheie în diverse discipline ale psihologiei: socială, clinică, a sănătății, a personalității, a dezvoltării. Ideea că oamenii au o nevoie fundamentală de stimă de sine nu este nouă în psihologie. Acum un secol Wiliam Janes (1890) nota: "stima de sine este o dotare elementară a condiției umane". Alți autori apreciau că stima de sine este un factor de protecție împotriva angoasei existențiale, atunci când omul este confruntat cu propria fragilitate si cu condiția sa de muritor.

Dispoziția de a se autoevalua este învățată în procesul socializării când persoana devine conștientă de valoarea proprie prin raportările la ceilalți. Caracteristicile cognițiilor și sentimentelor despre sine sunt un rezultat al experiențelor anterioare în care succesul sau eșecul îndeplinirii scopurilor și sarcinilor propuse au un rol determinant. Cognițiile și sentimentele despre sine stimulează persoana să se comporte în maniera în care îi permite să își întărească imaginea de sine. De aceea stima de sine este conceptualizată ca o caracteristică cognitivă de autoprotecție și autointărire (Kaplan, 1996). Persoanele cu tendințe de autoevaluare negativă, datorită anticipării eșecului, tind să experiențeze afecte negative de genul depresiei, anxietății, mâniei. Stima de sine este considerată a fi o caracteristică esențială în sănătatea mentală. Este dificil însă de identificat dacă stima de sine este un predictor sau un indicator al sănătății mentale și stării de bine. Aron Beck relevă rolul major al stimei de sine scăzute asociată cu evenimente de viață negative în declanșarea și menținerea depresiei. Deși confirmată asocierea stimei de sine scăzute cu depresia, natura relației este controversată.

Există teorii care explică depresia prin prezența stimei de sine redusă ca trăsătură generală, relativ stabilă. Alți autori conceptualizează stima de sine ca o consecință a activării diferențiate: indivizii cu un nivel al stimei de sine ridicat sunt activate de afecte pozitive iar indivizii caracterizați de un nivel redus al stimei de sine, de afectele negative. Un alt punct de vedere, provenit din psihanaliză, susține faptul că sursele sentimentului de autoevaluare și autoapreciere ca fiind externe, în sentimentele de iubire și aprobare furnizate de ceilalți.

Dacă depresia este o expresie a cognițiilor negative despre sine, în același timp poate fi considerată și un mecanism defensiv pentru contracararea acelor cogniții negative. Adoptarea unei imagini de sine negative oferă persoanei posibilitatea de a se elibera de încercări viitoare de a acționa în direcția menținerii stimei de sine. Cu alte cuvinte, convingerile negative referitoare la sine previn dezamăgiri viitoare și minimalizează impactul eșecurilor. Stima de sine crescută se asociază cu expectanțe pentru succes, cu optimismul privind performanțele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului și persistența în depășirea obstacolelor.

Stima de sine este interpretată ca o variabilă individuală relevantă în procesul stresului și bolii. Se asumă că stima de sine influențează evaluarea stimulilor, a resurselor de coping și moderează efectele confruntării cu circumstanțele stresante.

Stima de sine globală ne apare ca fiind media auto-evaluărilor particulare pe dimensiunile de relevanță personală. Stima de sine reprezintă o raportare afectivă constantă ce include valorizarea, acceptarea și evaluarea eu-lui (Savin-Williams și Demo, 1983). Conform acestei definiții stima de sine nu mai este legată de evaluarea pe anumite dimensiuni ci reflectă o anume raportare generală față de Eul personal care poate fi după caz pozitivă, echilibrată sau negativă. Însă nici natura stimei de sine (fragmentară sau globală), nici nivelul ei (redus, mediu și ridicat) și nici procesele autoevaluative nu sunt aceleași la orice vârstă. Globalitatea evaluării de sine se accentuează și se deplasează spre trăsături interne și stabile. Ideile, sentimentele, relațiile și rolurile sociale, atitudinile, devin treptat puncte de referință în aprecierea valorii de sine. Modul în care se face selecția a ceea ce intră în procesul de autoevaluării este o variabilă personală. Ea se structurează sub presiunea standardelor și valorilor sociale, a educației timpurii, a experiențelor interiorizate, a persoanelor semnificative întâlnite dar și a predispozițiilor naturale (activism, introversie, emotivitate, etc.).

Stima de sine este componenta afectiv-evaluativă și motivațională a cunoașterii Eului. Ea a fost definita ca fiind atitudinea pozitivă sau negativă a subiectului față de propria ființă și modul de a se simți capabil, important și valoros (Zlate, 2005). Ea nu se identifică doar cu un sentiment sau altul față de sine, care este de regulă legat de o situație particulară și poate oscila ușor între pozitiv și negativ. Stima de sine este relativ constantă. Cercetările aprofundate au arătat că, de fapt, ea include o parte stabilă și o alta care se modifică în timpul unor perioade dificile de viață, în cazul unor insuccese, etc. Totodată cele trei tipuri ale Eului sunt legate de o stimă de sine nuanțată astfel că cineva poate avea un nivel ridicat al acesteia cu privire la Eul spiritual, dar unul scăzut în legătură cu Eul fizic și aceste decalaje vor nuanța atitudinile celui în cauză. Oamenii diferă în ceea ce privește care din cele două forme ale stimei de sine este determinată și care constituie baza acestei determinări.

Imaginea de sine, conceptul de sine și stima de sine formează în general, o unitate și au foarte mare importanță pe parcursul vieții, în manifestarea și dezvoltarea personalității, realizarea și dezvoltarea relațiilor cu grupul.

Particularitățile imaginii de sine, conceptului de sine și stimei de sine:

Imaginea de sine apropiată de particularitățile reale ale Eului: Este un factor de optimizare în activitate și relații, asigură un tonus ridicat pentru activitatea psihică, securizează persoana în fața unor insuccese circumstanțiale, este un stimul important al dezvoltării personalității

Conceptul de sine: Este o condiție a angajării în sarcini majore fără teama de eșec și o premisă foarte bună a elaborării proiectului de dezvoltare proprie

Stima de sine ridicată și constantă: Este un factor securizant în situații dificile, când poate să apară îndoiala cu privire la unele calități constatate altă dată sau chiar panica în fața descoperirii unor defecte. Oscilează, în genere, în trecerea de la preadolescență la adolescență și generează anxietate și iritabilitate crescută, dificultăți de relaționare cu grupurile. Creșterea ei în adolescență asigură echilibrarea dintre indivizi și grupuri, susține inițiativele din cadrul grupului, întărește statutul și favorizează îndeplinirea îndeplinirea rolurilor. Există o tendință generală a oamenilor de a-și proteja stima de sine prin a căuta toate circumstanțele de menținere și confirmare a ei și de a le evita pe cele care produc scăderea ei și disconfortul afectiv care o însoțește.

(Zlate, 2005)

Conform unor autori (Hoyle et al., 1999) a avea stima de sine ridicată înseamnă că “persona în cauză este mândră de cine este și cum este, se simte superioară majorității, gata oricând să se protejeze contra amenințărilor care pun în discuție imaginea favorabilă pe care o are despre sine”. Altfel spus, astfel de persoane se antrenează cu ușurință în activități de promovare a propriului eu (self-promoting activities; Baumeister, Tice și Hutton, 1989).

Aceste promovări ale propriului eu au fost urmărite în mai multe circumstanțe stabilindu-se că ele pot îmbrăca o varietate de forme și comportamente. Astfel, comparativ cu persoanele cu stima de sine scăzută, persoanele cu stima de sine ridicată apelează mai des la atribuirile de auto-complezență: își asumă cu multă ușurință succesul în același timp fiind tentați să atribuie eșecul unor cauze externe (Tennen și Herzberger, 1987; Zuckerman, 1979). De asemenea, atunci când persoanele cu stima de sine ridicata obțin o performanță scăzută sau sunt criticate ele răspund vehement protestând și criticând pe ceilalți (Crocker, 1987; Gibbons și McCoy, 1991). Atunci când cineva obține o performanță mai bună persoanele cu stima de sine ridicată insistă asupra continuării competiției pentru a se ajunge la comparări suplimentare a performanței (Wood et al., 1994). Probabil că ele sunt înclinate să aprecieze performanța superioară a celuilalt ca fiind determinată de “norocul orb” pentru că sunt fermi convinși că sunt mai buni. În condițiile în care le este amenințat eu-l (de exemplu, prin indicarea faptului că nu vor reuși într-o sarcină dificilă astfel încât trebuie să aleagă o sarcină mai ușoară) persoanele cu stima de sine ridicată sunt înclinate să insiste pe stabilirea unor scopuri dificile și riscante ajungând să obțină un rezultat final mai slab decât persoanele cu stima de sine scăzută (Baumeister, Heatheron și Tice, 1993). Atunci când nu le este amenințat eu-l persoanele cu stima de sine ridicată reușesc să stabilească scopuri optimale și sunt în stare să le atingă. Persoanele cu stima de sine ridicată sunt nesigure în sentimentele pozitiv pe care le au față de propriul eu și, datorită acestui fapt, acestea sunt nevoite în permanență să-și demonstreze sieși si celorlalți superioritatea lor.

La fel ca și în cazul conceptualizării stimei de sine ridicate și în cazul înțelegerii stimei de sine scăzute există opinii diferite. De-a lungul timpului s-au conturat două opinii majore asupra modului în care se manifestă stima de sine scăzută și consecințelor pe care le produce în funcționarea psihologică și personalitatea individului.

O parte din cercetători împărtășesc o viziune “sumbră” asupra persoanelor cu stima de sine scăzută. Conform acestei viziuni persoanele cu stima de sine scăzută posedă o paletă largă de pattern-uri cognitive, afective, motivaționale și comportamentale defectuoase care duc spre o inadaptabilitate socială. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor, acceptă cu ușurință feedback-urile negative despre propria persoană, trăiesc o mare varietate de emoții negative, sunt înclinați spre anxietate și depresie, adoptă strategii ineficiente în fața obstacolelor (Brockner, 1983; Brown și Dutton, 1995; Harter, 1993; Kernis, Brockner și Frankel, 1989; Watson și Clark, 1984). Cercetările au demonstrat că indivizii cu o stimă de sine scăzută sunt înclinați spre delincvență, narcomanie, practici sexuale neprotejate (Hawkins, Catalano și Miller, 1992), au frecvent idei și comportament suicidar (Harter, 1993). În plus, stima de sine scăzută este implicată într-o serie de boli mintale care necesită intervenție și asistență psihoterapeutică (Leary, Schreindorfer și Haupt, 1995).

2.8.7 Efectele alcoolului asupra organismului

După cum se poate observa alcoolul afectează toate organele organismului. Deși rinichii și plămânii sunt bine irigați de sânge, pericolul de a fi lipsiți de oxigen nu este atât de mare, fiind astfel mai puțin vulnerabili la alcool. Organul care este întotdeauna afectat de abuzul de alcool este ficatul.

De patru ori mai mulți alcoolici mor din cauza tulburărilor cardiace decât de ciroză. Trebuie ținut cont de faptul că majoritarea alcoolicilor sunt și mari fumători, astfel încât cauzele mortalității sunt complexe. La toate acestea se adaugă proprietatea de a crea hipertensivitatea alcoolului. La bărbați se reduce cantitatea de hormon sexual, testosteron produsă, astfel încât lipsa apetitului sexual și impotențe îi tulbură viața sexuală. Pierde astfel un întreg domeniu de plăceri din viață și se simte și mai legat de drogul său.

La femei apare alt pericol grav, alcoolul provoacă leziuni grave fătului producând embriopatia alcoolică. Chiar și "inofensivul" păhărel înainte de masă este mult mai periculos decât se estima. Fătul este cel mai periclitat în primele luni de sarcină. Aproximativ una din trei femei care abuzează episodic de alcool în această perioadă, naște un copil cu malformații. Malformațiile constau în debilitatea mintală, nanism, modificări ale cutiei craniene.

Cel mai important organ afectat la fiecare abuz de alcool este creierul. Celulele nervoase nu se regenerează. La fiecare consum puternic de alcool se distrug cateva mii. Deoarece omul dispune de câteva miliarde de neuroni, distrugerea acestora se face resimțită abia după câtva timp și este observată mai ales de cei din jurul alcoolicului. Psihosindromul organic, cum este denumită această tulburare, decurge în cele mai multe cazuri nespectaculos, performanțele creierului se reduc treptat, ceea ce se concretizează în scăderea capacității de memorizare, de înțelegere, precum și de pierderea spiritului critic și discernământului. Este de la sine înțeles că nici sistemul nervos nu este ocolit și din păcate asupra acestuia alcoolul își exercită cel mai nociv efect.

Capitolul III. Obiective și ipoteze

3.1 Obiectivele cercetării

O1: Identificare caracteristicilor auto-eficienței refuzului alcoolului, a stimei de sine și al depresiei și compararea rezultatelor cu cele ale grupului de control.

O2: Evidențierea caracteristicilor auto-eficienței refuzului alcoolului.

3.2 Ipotezele cercetării

I1: Situațiile cu o conotație afectivă sunt cele față de care alcoolici manifestă cea mai redusă rezistență la consumul de alcool.

I2: Nivelul depresiei este mai ridicat pentru lotul experimental decât pentru lotul de control.

I3: Dacă intensitatea dependenței de alcool este mai ridicată, atunci efectele resimțite – stima de sine și depresia vor crește odată cu vârsta pentru subiecții lotului experimental.

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1 Design-ul cercetării

Studiul de față este caracterizat de un design corelațional deoarece urmărim evidențierea relației dintre variabile. Planul cercetării urmărește evidențierea caracteristicilor variabilelor dependente în funcție de modalitățile variabilelor independente.

Variabile independente sunt caracteristici ale subiecților care nu pot fi manipulate (naturale) sexul, vârsta și studiile. Variabila sex prezintă două modalități: masculin și feminin. Variabila studii prezintă două modalități relevante pentru acest studiu: medii și superioare.

Variabilele dependente sunt acele variabile care se supun influenței variabilelor independente pentru acest studiu: Auto-eficiența refuzului consumului de alcool; Stima de sine – (Rosenberg, 1965); Scala de depresie Beck

Tabelul 1. Design-ul cercetării

4.2 Subiecții (participanții)

Subiecții acestui studiu, în număr de 60 au fost selectați în funcție de disponibilitate din rândul populației din Baia Mare. 30 dintre ei sunt clienții unor baruri care susțin că în mod regulat consumă alcool, iar grupul de control este format din 30 de subiecți care susțin că nu consumă băuturi alcoolice. A rezultat astfel un lot experimental de 30 de subiecți și un lot de control de 30 de subiecți.

Grup experimental

Vârsta subiecților este cuprinsă între 34 și 49 de ani cu o vârstă medie de 41.7 ani. În ceea ce privește sexul subiecților 28 dintre subiecți sunt de sex masculin iar 2 dintre ei sunt de sex feminin. Pentru o mai bună vizualizare am apelat la reprezentarea grafică a procentajelor (Figura 1.).

Figura 1 Distribuția procentuală a lotului experimental în funcție de sexul subiecților

Un număr de 28 de subiecți sunt de sex masculin. Ei reprezintă în procente 93.3% din total. Un număr de 2 subiecți sunt de sex feminin. Ei reprezintă în procente 6.67% din totalul subiecților lotului experimental.

Mediul de proveniență al tuturor subiecților lotului experimental este cel urban. Studiile subiecților sunt în marea majoritate medii dar există și subiecți cu studii superioare (Figura 2).

Figura 2 Nivel de școlarizare lot experimental

Un număr de 5 subiecți au studii superioare, ei reprezintă în procente 16.67% din totalul subiecților lotului experimental. Un număr de 25 de subiecți au studii medii ei reprezintă 83.3% din total.

Grupul de control

Este format din 30 de subiecți selectați în funcție de disponibilitate din cadrul populației orașului Baia Mare. S-a încercat ca subiecții lotului de control să fie asemănători ca vârstă, sex și nivel de școlarizare cu cei din lotul experimental. Vârsta subiecților se încadrează în intervalul 32-48 de ani cu o medie de vârstă egală cu 40.6 ani. Sexul subiecților este majoritar masculin (Figura 3).

Figura 3 Distribuția procentuală a lotului de control în funcție de sexul subiecților

Un număr de 27 de subiecți sunt de sex masculin, ei reprezintă în procente 90% dintre componenții lotului de control. Un număr de 3 subiecți sunt de sex feminin, ei reprezintă 10% dintre componenții lotului de control.

Mediul de proveniență al tuturor subiecților lotului de control este cel urban. Studiile subiecților sunt în majoritate medii dar există și subiecți cu studii superioare (Figura 4).

Figura 4 Nivel de școlarizare lot de control

Un număr de 8 subiecți au studii superioare, ei reprezintă în procente 26.67% din totalul subiecților lotului control. Un număr de 22 de subiecți au studii medii ei reprezintă 73.3% din total.

4.3 Instrumente utilizate

Scala de depresie Beck

Autor : A. T. BECK & Colab.

Domeniul de aplicare:

Pentru autori, nota globală a acestui chestionar indică profunzimea subiectivă a depresiei care dă o estimare cantitativă a intensității simptomatologiei subiective a depresiei.

Utilizare / aplicare:

Se cere subiectului să completeze chestionarul încercuind numărul ce corespunde propoziției alese. El poate încercui într-o serie mai multe numere, dacă acele propoziții sunt în acord cu ceea ce simte (îi convin).

Cotarea:

Aceleași reguli ca la forma scurtă. Pentru fiecare item încercuit se ia valoarea din dreptul său. La sfârșit se adună toate valorile obținute și se caută semnificația lor în tabel:

Tabelul 7

Date normative :

J. Delay , P. Pichot & colab .

Media unui lot de 79 subiecți depresivi = 27,01

Tabelul 8 Date normative

Raportarea valorilor date de A.T. Beck în funcție de severitatea depresiei , analizată d.p.v. clinic psihiatric :

Tabelul 9 Severitatea depresiei

Interval : 0 – 63

Alături de forma scurtă (13 itemi) și forma completă (21 itemi) există și o formă de 25 de itemi elaborată de Beck – Pichot , Bobon & colab. (1982) , von Frenckell & colab. (1981).

Validare :

Studiul Francez a fost realizat pe 79 bolnavi deprimați (nu e dată nici o altă precizare din partea autorilor ). Cum scorurile depresiei de involuție erau ușor superioare celor pentru depresia psihogenă , diferențele în grupul studiat nu sunt semnificative .

Chestionarul de auto-eficienta a refuzului consumului de alcool

Acesta este un chestionar cu 31 itemi care masoara eficacitatea individului de a refuza consumul de băuturi alcoolice atunci când i se oferă sau sunt ușor disponibile. Este un chestionar dezvoltat tot de echipa de Ia Universitatea din Queensland din Australia și acesta se constituie in partea II a instrumentului global care masoară profilul expectanțelor subiectului

Chestionarul este un instrument creion-hartie, de auto-administrare si prin analiza factoriala s-au conturat trei factori: băutul în situație caracterizată prin presiune socială, băutul in situații caracterizate ca oportune si consum de alcool ca sa reducă emoționalitatea.

DRSEQ poate fi administrat băutorilor fara probleme, celor cu probleme sau celor spitalizati, in vederea conturării unui program de tratament sau pentru a urmării progresele in terapie.In acest chestionar sunt afirmații care descriu abilitatea cuiva de a gestiona siluatiile de consum de alcool. Este o lista de situații in care oamenii pot gasi ei insisi prilejuri de a bea băuturi alcoolice. Mulți oameni găsesc ca este mai ușor sa reziste in unele din aceste situații decât alții.

Instrucțiuni de calculare a scorului:

Fiecare factor sau subscala reprezintă Auto-eficiența subiectului de a rezista la băutură in situațiile in care majoritatea băutorilor sau el însuși bea, precum situațiile de presiune sociala, de reducere emoționala si in situații de oportunitate.

Auto-eficiența pentru situații de presiune sociala= 1+2+4+7+8+9+10+12+18+25+27+30

Auto-eficiența in situații de ușurare emoționala = 5+6+11+14+16+17+19+20+21+22+24

Auto-eficiența pentru situații de oportunitate de consum de alcool = 3+13+15+23+26+28+29+31

Chestionarul Stima de sine (Rosenberg, 1965)

Aceasta scala a fost elaborate inițial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale și autoacceptării.

Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilități de răspuns între total dezacord (1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se cotează invers. Scorurile pot fi cuprinse între 10 și 40; scorurile ridicate indică o stimă de sine scăzută. Coeficientul Cronbach = 0,89, raportat de autor, indică o bună consistență internă iar fidelitatea test-retest e cuprinsă în studiile autorului între 0,85 (la o săptamana interval) si 0,88 (la două săptămâni interval). Coeficientul de fidelitate obținut în cazul aplicării de un eșantion inițial de 5024 de elevi de liceu și gimnaziu a fost de 0,77. S-au semnalat corelații negative semnificative între nivelul stimei de sine și anxietate (r=-0,64) și între nivelul stimei de sine și depresie (r=-0,54). Corelații pozitive sunt raportate între nivelul stimei de sine și aspectului fizic (r=0,66), abilități școlare (r=0,42) și încredere socială (r=0,35)

La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:

10-16 puncte – stima de sine scăzută

17-33 puncte – stima de sine medie

34-40 puncte – stima de sine înaltă

4.4 Procedura de lucru

Chestionarele au fost aplicate celor 60 de subiecți individual după ce în prealabil s-a realizat instructajul acestora, conform manualelor de utilizare a chestionarelor.

Capitolul V. Prezentarea rezultatelor

Testarea ipotezei se face prin utilizarea unor proceduri de calcul care urmăresc punerea în evidență a legăturii dintre variabile. Testarea ipotezelor reprezintă, alături de estimarea parametrilor statistici, unul dintre principalele aspecte ale inferenței statistice. Testarea ipotezelor este o componentă fundamentală a activității științifice, fiind un demers riguros ce reunește trei dimensiuni esențiale:

– analiza datelor empirice;

– realizarea unor inferențe logice pe baza acestora;

– menținerea unei atitudini sceptice legate de concluziile obținute.

Analiza descriptivă are ca scop organizarea, sintetizarea și descrierea datelor. Nu permite în mod direct concluzii de cercetare dar oferă o imagine sintetică asupra datelor analizate.

Tehnicile și procedurile destinate organizării, prezentării și descrierii datelor constituie ce se numește statistica descriptivă. Principalele ei componente sunt:

tehnicile de organizare și prezentare a datelor, care pot fi :

numerice (distribuția de frecvențe simple sau grupate);

grafice (grafice de tip bară, linie, circular (pie) etc.);

indicatori numerici descriptivi, care sunt împărțiți, la rândul lor, în trei categorii:

indicatori ai tendinței centrale (media),

indicatori ai împrăștierii (abaterea standard),

indicatori ai formei distribuției (minimul, maximul).

Pentru început se va analiza întregul eșantion experimental pentru a se obține o imagine asupra caracteristicilor acestuia în ceea ce privește dependența de alcool.

Stabilirea caracteristicilor auto-eficienței refuzului alcoolului pentru subiecții lotului experimental se va realiza cu ajutorul statisticii descriptive.

Auto-eficiența refuzului consumului de alcool pentru subiecții lotului experimental.

Variabila dependentă Auto-eficiența refuzului consumului de alcool prezintă trei subscale date de diferite situații în care se pot regăsii subiecții: situații de presiune socială, situații de ușurare emoțională și oportunitate de a consuma alcool. Scala pe care se măsoară această variabilă este una ordinală cu 6 posibilități de răspuns:

Sunt foarte sigur că aș consuma alcool,

Este foarte probabil că aș consuma alcool,

Probabil aș consuma alcool,

Probabil nu aș consuma alcool,

Este foarte probabil că nu aș consuma alcool,

Sunt foarte sigur că nu aș consuma alcool.

Fiecărui răspuns îi corespunde un scor conform Tabelului 10.

Tabelul 10 Scoruri posibile pentru Auto-eficiența refuzului consumului de alcool

Se observă astfel că un scor mic corespunde unei eficiențe a refuzului ridicată iar un scor mare unei eficiențe a refuzului scăzută.

Evidențierea caracteristicilor grupului se va realiza prin calcularea scorurilor pentru cele trei subscale conform grilei de cotare a chestionarului.

a) situații de presiune socială

Tabelul 11 Indicatori statistici

Media grupului este egală cu 2.37. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de presiune socială Este foarte probabil că ar consuma alcool deoarece scorul mediu este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

Pentru a putea înțelege ce înseamnă situație de presiune socială se va prezenta distribuția procentuală a scorurilor pentru câteva întrebări reprezentative ale acestei subscale.

Situația 7. Când sunteți la o petrecere

Răspunsurile subiecților la această întrebare sunt prezentate în Figura 5.

Figura 5 Distribuția răspunsurilor pentru situația 7

Se observă că 90% dintre subiecți adică 27 au dat răspunsul cel mai slab din punct e vedere al eficienței refuzului iar 10% adică 3 subiecți tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută. Media răspunsurilor pentru această întrebare este 1.1.

Situația 11. Când sunteți plictisit

Figura 6 Distribuția răspunsurilor pentru situația 11

Se observă că 13% dintre subiecți adică 4 au dat răspunsul cel mai slab din punct e vedere al eficienței refuzului, 33% adică 10 subiecți tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută, 40% adică 12 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență medie iar 13% adică 4 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență bună. Nici un subiect nu a dat un răspuns caracterizat de o rezistență foarte bună. Media răspunsurilor pentru această întrebare a fost 2.63 deci pentru această situație răspunsul grupului ar fi Probabil aș/nu aș consuma alcool.(rezistență medie).

b) situații de ușurare emoțională

Tabelul 12 Indicatori statistici

Media grupului este egală cu 1.46. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de ușurare emoțională este sigur că ar consuma alcool deoarece scorul foarte scăzut este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

Pentru a putea înțelege ce însemnă situații de ușurare emoțională se va prezenta distribuția procentuală a scorurilor pentru câteva întrebări reprezentative ale acestei subscale.

Situația 20. Când sunt supărat

Figura 7 Distribuția răspunsurilor pentru situația 20

Se observă că 93% dintre subiecți adică 28 au dat răspunsul cel mai slab din punct e vedere al eficienței refuzului iar 6.7% adică 2 subiecți tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută. Media răspunsurilor pentru această întrebare este 1.08.

Situația 22. Când mă simt nervos

Figura 8 Distribuția răspunsurilor pentru situația 21

Se observă că 90% dintre subiecți adică 27 au dat răspunsul cel mai slab din punct de vedere al eficienței refuzului iar 10% adică 3 subiecți tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută. Media răspunsurilor pentru această întrebare este 1.1.

c) oportunitate de a consuma alcool

Tabelul 13 Indicatori Statistici

Media grupului este egală cu 2.82. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de oportunitate pentru consum probabil ar/nu ar consuma alcool deoarece scorul mediu este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

Situația 23. Când vă întoarceți de la lucru

Figura 9 Distribuția răspunsurilor pentru situația 23

Se observă că 10% dintre subiecți adică 3 au dat răspunsul cel mai slab din punct e vedere al eficienței refuzului, 33% adică 10 subiecți tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută, 46% adică 14 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență medie iar 10% adică 3 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență bună. Nici un subiect nu a dat un răspuns caracterizat de o rezistență foarte bună. Media răspunsurilor pentru această întrebare a fost 2.56 deci pentru această situație răspunsul grupului ar fi Probabil aș/nu aș consuma alcool (rezistență medie).

Situația 3. Când priviți la televizor

Figura 10 Distribuția răspunsurilor pentru situația 3

Se observă că 3% dintre subiecți adică 1 a dat răspunsul cel mai slab din punct de vedere al eficienței refuzului, 26.6% adică 8 subiecți au dat tot un răspuns care denotă o eficiență a refuzului scăzută, 53.3% adică 16 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență medie iar 16% adică 5 subiecți au dat un răspuns care denotă o rezistență bună. Nici un subiect nu a dat un răspuns caracterizat de o rezistență foarte bună. Media răspunsurilor pentru această întrebare a fost 2.86 deci pentru această situație răspunsul grupului ar fi Probabil aș/nu aș consuma alcool (rezistență medie).

Odată inventariate răspunsurile pentru cele trei tipuri de situații este important să se evidențieze care dintre acestea implică rezistența la consumul de alcool cea mai scăzută. Acest demers poate fi îndeplinit prin compararea mediilor celor trei scale. Deoarece avem trei seturi de rezultate se va folosi analiza de varianță ANOVA.

Tabelul 14 Analiza de varianță ANOVA

Pragul de semnificație relevat este mai mic de 0.05 prin urmare diferențele sunt semnificative. Se poate afirma cu o șansă de a greși sub 5% că cele trei scale diferă semnificativ. Pentru o mai bună vizualizarea diferențelor dintre medii acestea au fost reprezentate grafic în Figura 11.

Figura 11 Compararea celor trei situații din punct de vedere al rezistenței (lot experimental).

Rezistența cea mai ridicată se înregistrează în situații oportune pentru a consuma alcool, urmate de situații de presiune socială și cu o rezistență foarte scăzută de situații de ușurare emoțională.

Auto-eficiența refuzului consumului de alcool pentru subiecții lotului de control.

a) situații de presiune socială

Tabelul 15 Indicatori statistici

Media grupului este egală cu 3.46. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de presiune socială Probabil ar/nu ar consuma alcool deoarece scorul mediu este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

b) situații de ușurare emoțională

Tabelul 16 Indicatori statistici

Media grupului este egală cu 3.59. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de ușurare emoțională Este foarte probabil că nu ar consuma alcool deoarece scorul ridicat este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

c) oportunitate de a consuma alcool

Tabelul 17 Indicatori statistici

Media grupului este egală cu 4.01. Din această cauză putem afirma că subiecții grupului dacă ar fi puși în fața unei situații de oportunitate de a consuma Este foarte probabil că nu ar consuma alcool deoarece scorul ridicat este cel mai aproape de acest răspuns. Abaterea standard redusă și amplitudinea (distanța dintre minim și maxim) scăzută arată că răspunsurile sunt omogene iar media este un indicator care caracterizează fidel distribuția de date.

Tabelul 18 Analiza de varianță ANOVA

Pragul de semnificație relevat este mai mic de 0.05 prin urmare diferențele sunt semnificative. Se poate afirma cu o șansă de a greși sub 5% că cele trei scale diferă semnificativ. Pentru o mai bună vizualizarea diferențelor dintre medii acestea au fost reprezentate grafic în Figura 12.

Figura 12 Compararea celor trei situații din punct de vedere al rezistenței (lot de control).

Analiza vizuală relevă că rezistența cea mai redusă se manifestă pentru lotul de control în situații de presiune socială, urmate de situații de ușurare emoțională și cu un nivel crescut de rezistență de situații oportune pentru a consuma alcool.

Comparare celor două grupuri din punct de vedere al rezistențelor la consumul de alcool se va realiza prin compararea mediilor scorurilor subiecților pentru rezistență în cele trei etape.

Tabelul 19 Comparație rezistența consum de alcool

Figura 13 Compararea rezistențelor la alcool a celor două grupuri

Din figură reiese faptul că mediile scorurilor pentru auto-eficiența refuzului consumului de alcool la subiecții lotului de control sunt mult mai ridicate prin urmare lotul experimental prezintă o eficiență a consumului mult mai scăzută. Cele mai mari diferențe se înregistrează pentru situații de ușurare emoțională.

Evidențierea nivelului depresiei pentru lotul experimental.

Tabelul 20 Indicatori statistici

Media scorurilor pentru depresie a lotului experimental este egală cu 21,8 scor care se încadrează conform grilei de cotare a chestionarului în nivelul de depresie Moderată.

Figura 14 Nivele ale depresiei (grup experimental)

Un procent de 23.3 % adică 7 subiecți înregistrează nivele minime de depresie în timp ce 76.6% adică 23 de subiecți înregistrează nivele Moderate de depresie.

Evidențierea nivelului depresiei pentru lotul experimental.

Tabelul 21 Indicatori statistici

Media scorurilor pentru depresie a lotului de control este egală cu 14.7 scor care se încadrează conform grilei de cotare a chestionarului în nivelul de depresie minimă.

Figura 15 Nivele ale depresiei (grup de control)

Un număr de 6 subiecți care fac parte din lotul de control adică 20% dintre aceștia prezintă un nivel minim al depresiei, un număr de 15 subiecți adică 50% prezintă o depresie minimă iar 9 subiecți adică 30% prezintă o depresie Moderată.

Compararea nivelelor depresie pentru cele două eșantioane este reprezentată grafic în figura 16.

Figura 16 Compararea nivelelor depresie pentru cele două eșantioane

Se observă că nici un subiect din lotul experimental nu este caracterizat de o lipsa depresie pe când 6 subiecți din lotul de control se regăsesc pe acest nivel. 15 dintre subiecții lotului de control se regăsesc în intervalul de depresie minimă în timp ce numai 7 dintre subiecții lotului experimental se regăsesc pe acest nivel. 23 dintre subiecții lotului experimental prezintă o depresie moderată în timp ce doar 6 dintre subiecții lotului de control prezintă un nivel atât de ridicat al depresiei. Acest grafic relevă diferențe importante între cele două loturi din punct de vedere al depresiei. Pentru a releva dacă aceste diferențe sunt semnificative din punct de vedere statistic se va utiliza testul t pentru eșantioane independente.

Tabelul 22 Testul t pentru eșantioane independente

Testul t relevă un prag de semnificație sub valoarea de 0.05 prin urmare se poate afirma cu o șansă de a greși de sub 5% că lotul experimental prezintă un nivel al depresie mai ridicat decât lotul de control.

Pentru îndeplinirea celui din urmă obiectiv trebuie să se realizeze corelații între variabila vârstă și variabila depresie pentru fiecare dintre cele două eșantioane.

Tabelul 23 Corelație Pearson

Pragul de semnificație relevat în urma aplicării testului Bravais Pearson este unul peste valoarea maximă admisă prin urmare corelația dintre cele două variabile este nesemnificativă pentru lotul de control.

Tabelul 24 Corelație Pearson

Pragul de semnificație relevat de coeficientul de corelația Bravais-Pearson este sub valoarea 0.05, prin urmare se poate afirma cu o șansă de a greși de 0.2% că vârsta și scorul pentru depresie corelează în cadrul lotului experimental. Pentru a verifica linearitatea acestei corelații se va realiza un grafic care să evidențieze relația punct cu punct dintre cele două variabile .

Figura 17 Norul de puncte

Se observă o tendință spre linearitate care confirmă faptul că odată cu creșterea valorilor vârstei cresc și valorile pentru depresie.

Tabelul 25 Corelație Pearson

Coeficientul r obținut este 0.595 iar pragul de semnificație este sub valoarea maximă admisă. Prin urmare putem afirma cu o precizie de 99% că cele două variabile Stima de sine și vârsta participanților la studiu corelează.

Concluzii

Particularitățile auto-eficienței consumului pentru lotul experimental constau în scorurile scăzute înregistrate de subiecți pentru rezistența la consum în cele trei situații propuse fapt de înțeles având în vedere că subiecții susțin că, consumă alcool în mod regulat. Interesant este totuși faptul că marea majoritate a subiecților care declară că au un consum ridicat de alcool sunt cel mai vulnerabili în situațiile legate de ușurare afectivă. Această slăbiciune nu se regăsește în cadrul lotului de control care este cel mai vulnerabil în situații de presiune socială. Situații precum „Când sunt supărat” sau „Când sunt trist” au relevat un comportament caracterizat de consum sigur de alcool de fiecare dată în rândul subiecților lotului experimental și un comportament caracterizat de un consum probabil în rândul lotului de control. Această observație conduce către o concluzie clară conform căreia lotul experimental și în general alcoolicii sunt mai vulnerabili în fața consumului de alcool dacă situațiile implică o anumită încărcătură emoțională, mai ales dacă aceasta este negativă.

Diferențele dintre cele două loturi, pe lângă diferențele de nivel de rezistență semnificative pentru toate cele trei situații, sunt date de diferența dintre situațiile în care subiecții celor două grupuri sunt mai predispuși în a consuma alcool, situațiile cu implicații emoționale pentru subiecții lotului experimental și situațiile de presiune socială pentru subiecții lotului de control. Se confirmă astfel ipoteza cercetării conform căreia situațiile cu o conotație afectivă sunt cele față de care subiecții lotului experimental (alcoolicii) manifestă ce mai redusă rezistență la consumul de alcool.

Această sensibilitate în situațiile emoționale indică posibilitatea existenței unor probleme din sfera afectelor care caracterizează subiecții lotului experimental, fapt confirmat de nivelele ridicate ale depresiei înregistrate de aceștia (76% dintre ei prezintă un nivel al depresiei moderate). Compararea scorurilor pentru depresie a celor două eșantioane, de control și experimental confirmă, prin diferența semnificativă evidențiată, existența unor probleme în rândul alcoolicilor în ceea ce privește depresia. S-a observat că nici un subiect din lotul experimental nu este caracterizat de o lipsa a depresiei pe când 6 subiecți din lotul de control se regăsesc pe acest nivel. 15 dintre subiecții lotului de control se regăsesc în intervalul de depresie minimă în timp ce numai 7 dintre subiecții lotului experimental se regăsesc pe acest nivel. 23 dintre subiecții lotului experimental prezintă un nivel al depresiei moderate în timp ce doar 6 dintre subiecții lotului de control prezintă un nivel atât de ridicat al depresiei. Se confirmă astfel ipoteza cercetării conform căreia alcoolici prezintă un nivel mai ridicat de depresie decât indivizii fără probleme legate de consumul de alcool.

Faptul că subiecții lotului de control nu prezintă o accentuare a depresiei odată cu vârsta în timp de subiecții lotului experimental prezintă o astfel de accentuare este confirmat de rezultatele testului Bravais Pearson aplicat în fiecare caz. Se confirmă deci ipoteza cercetării care prezuma existența unei corelații pozitive între vârstă și scorurile pentru depresie și stima de sine la subiecții alcoolici. Creșterea nivelului depresiei odată cu vârsta poate fi explicat de un studiu publicat în European Journal of Clinical Nutrition care relevă o accentuare a consumului de alcool odată cu înaintarea în vârstă. Iar alcoolismul, se știe, este însoțit de numeroase efecte negative în plan fiziologic dar și în plan social care nu pot să rămână fără repercusiuni în plan psihic în acest sens un nivel tot mai accentuat al depresiei se pare că este una dintre acestea.

Această lucrare ar putea constitui un punct de plecare pentru o cercetare mai elaborată și desfășurată pe o perioadă mai îndelungată pentru a se dovedi dacă aceste concluzii pot fi generalizate și realizarea și aplicarea unor programe de prevenție și intervenție în rândul populației adulte.

Întregul eșantion privit ca un întreg prezintă o stimă de sine medie există însă un număr mare de subiecți care se situează în intervalul de stimă redusă și nici un subiect nu înregistrează o stimă de sine ridicată. Acest fapt este un indiciu că la nivelul grupului există o problemă în ceea ce privește percepția asupra propriei persoane. Tot un nivel mediu al stimei de sine caracterizează subiecții indiferent de nivelul de vârstă chiar dacă scorul subiecților mai tineri este mai ridicat. Subiecții cu studii superioare înregistrează un nivel mai scăzut al stimei de sine decât restul subiecților cu mai puține studii. Acest fapt se poate datora standardelor mai ridicate impuse propriei persoane.

Bibliografie

American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM IV-TR), (1994), Washington D.C.

Aniței, M. (2000), Introducere în psihologia experimentală, București, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”

Ardelean, Delia, (2009), Adolescența, dincolo de mituri, Editura Universității de Nord, Baia Mare

Atkins, D. C., Baucom, D. H., & Jacobson, N. S. (2001), Understanding infidelity: Correlates in a national random sample. Journal of Family Psychology, 15, 735–749.

Golu, P. (1974), Psihologie socială, București, Ed. Didactică și Pedagogică

Golu, P. (2000), Fundamentele psihologiei sociale, Constanța, Ed. Ex Ponto

Golu, P. (2001), Psihologia învățării și a dezvoltării, București, Ed. Fundației Humanitas

Grama, A.; Jaba, E. (2004), Analiza statistica cu SPSS sub Windows, Iași, Ed. Polirom

Hawkins, J. D., Catalano, R. F., & Miller, J. Y. (1992). Risk and protective factors for alcohol and other drug problems in adolescence and early adulthood: implications for substance abuse prevention. Psychological bulletin, 112(1), 64.

Iamandescu, I.B., (1997), Psihologie medicală. Editura Infomedica, București.

Ionescu, G. (1995). Tratat de psihologie medicală și psihoterapie. București, Editura Asklepios

Jack Doron, Michele Montreuil (coord.). (2009). Tratat de psihologie clinică și psihopatologie. București, Editura Trei

Moyer, A., Finney, J. W., Swearingen, C. E., & Vergun, P. (2002). Brief interventions for alcohol problems: a meta‐analytic review of controlled investigations in treatment‐seeking and non‐treatment‐seeking populations.Addiction, 97(3), 279-292.

Popa, Marian (2008). Statistica pentru psihologie, Iași, Ed. Polirom

Radu, I. și colab. (1991). Introducere în psihologia contemporana, Cluj Napoca, Ed. Sincron

Radu, I. și colab. (1993), Metodologie psihologica și analiza datelor, Cluj Napoca, Ed. Sincron

Rateau, P. (2004), Metodele și statisticile experimentale în științele umane, Iași, Ed. Polirom

Ray, L. A., & Hutchison, K. E. (2004). A Polymorphism of the μ‐Opioid Receptor Gene (OPRM1) and Sensitivity to the Effects of Alcohol in Humans.Alcoholism: Clinical and Experimental Research, 28(12), 1789-1795.

Rime Bernard. (2008). Comunicarea socială a emoțiilor. București, Editura Trei

Room, R., Babor, T., & Rehm, J. (2005). Alcohol and public health. The lancet,365(9458), 519-530.

Saunders, J. B., Aasland, O. G., Babor, T. F., de la Fuente, J. R., & Grant, M. (1993). Development of the alcohol use disorders identification test (AUDIT): WHO collaborative project on early detection of persons with harmful alcohol consumption‐II. Addiction, 88(6), 791-804.

Sava, F. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologica, Cluj Napoca, Ed. ASCR

Sobell, L. C., Cunningham, J. A., & Sobell, M. B. (1996). Recovery from alcohol problems with and without treatment: prevalence in two population surveys. American journal of public health, 86(7), 966-972.

Șchiopu, U. Verza, E. (1981, Psihologia vârstelor, București, Ed. Didactică și Pedagogică

Șchiopu, U. Verza, E. (1997), Psihologia vârstelor- ciclurile vieții, București, Ed. Didactică și Pedagogică

Zlate, M. (2000), Fundamentele psihologiei, București, Ed. Pro Humanitas

ANEXE

Anexa 1 Chestionarul de auto-eficienta a refuzului consumului de alcool

Anexa 2 – Scala „Stima de sine” (Rosenberg, 1965)

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază și răspundeți in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Anexa 3 – Chestionar Beck

A. TRISTETE

1.Nu ma simt trist.

2.Ma simt trist.

3.Sunt trist tot timpul si nu pot scapa de tristete.

4.Sunt atat de trist si nefericit incit nu mai pot suporta.

B. PESIMISM

1.Viitorul nu ma descurajeaza.

2.Ma simt descurajat cind ma gindesc la viitor.

3.Simt ca nu am ce astepta de la viitor.

4.Simt ca viitorul este fara speranta si nimic nu se mai poate indrepta.

C. SENTIMENTUL ESECULUI

1.Nu am sentimentul ratarii.

2.Simt ca am avut mai mult ghinion decit persoanele din jur.

3.Daca imi privesc viata retrospectiv o vad ca pe o totalitate de esecuri.

4.Ma simt complet ratat ca persoana.

D INSATISFACTIE

1.Obtin aceeasi satisfactie din lucruri ca si inainte.

2.Nu ma mai bucur de lucruri ca inainte.

3.Nu mai obtin o satisfactie reala din nimic.

4.Sunt nesatisfacut sau plictisit de orice.

E. VINOVATIE

1.Nu ma simt in mod particular vinovat cu nimic.

2.Ma simt vinovat o buna parte a timpului.

3.Ma simt vinovat majoritatea timpului.

4.Ma simt tot timpul vinovat.

F. SENTIMENTUL PEDEPSEI

1.Nu simt sa fiu pedepsit.

2.Simt ca s-ar putea sa fiu pedepsit.

3.Astept sa fiu pedepsit.

4.Simt ca sunt pedepsit.

G. NEPLACEREA DE MINE INSUMI

1.Nu sunt nemultumit de mine.

2.Sunt nemultumit de mine.

3.Sunt dezgustat de mine insumi.

4.Ma urasc.

H. AUTOACUZARE

1.Nu cred sa fiu mai rau decit altii.

2.Ma critic pentru slabiciunile si greselile mele.

3.Ma blamez tot timpul pentru greselile mele.

4.Ma acuz pentru tot ce se intimpla rau.

I .AUTODISTRUCTIE

1.Nu am nici o idee de sinucidere.

2.Am idei de sinucidere dar nu vreau sa le pun in aplicare.

3.Mi-ar place sa ma sinucid.

4.M-as sinucide daca as avea ocazia sa o fac.

J PIERDEREA CONTROLULUI

1.Nu tip mai mult decit de obicei.

2.Acum tip mai mult decit inainte.

3.Tip tot timpul.

4.Obisnuiam sa strig dar acum nu mai pot chiar daca as vrea.

K. IRITABILITATE

1.Nu sunt mai nervos decit inainte.

2.Ma plictisesc si ma enervez mult mai usor decit inainte.

3.In prezent ma simt tot timpul irititat.

4.Lucrurile care ma iritau inainte nu ma mai enerveaza in prezent.

L. INTROVERSIUNE

1.Nu mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.

2.Ceilalti oameni ma intereseaza mai putin decit inainte.

3.Mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.

4.Mi-am pierdut orice interes fata de ceilalti.

M. LIPSA DE HOTARIRE

1.Ma hotarasc tot la fel de usor ca inainte.

2.I-au deciziile cu mai mare greutate decit inainte.

3.Am mari dificultati in a ma hotari.

4.Nu pot lua nici o decizie.

N. SCHIMBAREA IMAGINII DESPRE SINE

1.Nu cred ca arat mai rau decit inainte.

2.Sunt suparat ca arat batrin si neatractiv.

3.Simt ca modificarile permanente in felul cum arat ma fac neatractiv.

4.Cred ca arat urit.

O. DIFICULTATI IN MUNCA

1.Pot lucra tot atit de bine ca si inainte.

2.Fac un efort suplimentar cind incep sa lucrez ceva.

3.Trebuie sa ma fortez ca sa fac ceva.

4.Nu mai pot lucra nimic.

P. TULBURARI DE SOMN

1.Dorm ca si inainte.

2.Nu mai pot dormi cum dormeam.

3.Ma trezesc cu 1-2 ore mai repede si readorm greu.

4.Ma trezesc cu citeva ore mai repede si nu mai pot readormi.

R. OBOSEALA

1.Nu obosesc mai repede ca inainte.

2.Obsesc mai repede ca inainte.

3.Obosesc fara sa fac aproape nimic.

4.Sunt prea obosit ca sa fac ceva.

S. ANOREXIE

1.Apetitul meu nu e mai diminuat ca inainte.

2.Pofta mea de mincare nu e mai buna ca inainte.

3.Apetitul meu este mult mai rau acum.

4.Nu mai am deloc pofta de mincare.

T. PIERDERE IN GREUTATE

1.Nu am scazut in grutate deloc sau aproape deloc.

2.Am pierdut in greutate peste 3 kg.

3.Am pierdut in greutate peste 5 kg.

4.Am pierdut in greutate peste 7 kg.

U. PREOCUPARI SOMATICE

1.Nu sunt mai suparat decit pina acum in legatura cu sanatatea mea fizica.

2.Ma supara starea mea fizica.

3.Sunt suparat pe problemele mele fizice si nu ma pot gindi la altceva decit cu greutate.

4.Sunt atit de suparat de starea mea fizica incit nu ma pot gindi la nimic altceva.

V. PIERDEREA LIBIDOULUI

1.Nu simt nici o modificare in interesul pentru sexul opus.

2.Sexul opus ma intereseaza mai putin.

3.Sexul opus ma intereseaza mult mai putin.

4.Mi-am pierdut orice interes fata de sexul opus.

ANEXE

Anexa 1 Chestionarul de auto-eficienta a refuzului consumului de alcool

Anexa 2 – Scala „Stima de sine” (Rosenberg, 1965)

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază și răspundeți in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Anexa 3 – Chestionar Beck

A. TRISTETE

1.Nu ma simt trist.

2.Ma simt trist.

3.Sunt trist tot timpul si nu pot scapa de tristete.

4.Sunt atat de trist si nefericit incit nu mai pot suporta.

B. PESIMISM

1.Viitorul nu ma descurajeaza.

2.Ma simt descurajat cind ma gindesc la viitor.

3.Simt ca nu am ce astepta de la viitor.

4.Simt ca viitorul este fara speranta si nimic nu se mai poate indrepta.

C. SENTIMENTUL ESECULUI

1.Nu am sentimentul ratarii.

2.Simt ca am avut mai mult ghinion decit persoanele din jur.

3.Daca imi privesc viata retrospectiv o vad ca pe o totalitate de esecuri.

4.Ma simt complet ratat ca persoana.

D INSATISFACTIE

1.Obtin aceeasi satisfactie din lucruri ca si inainte.

2.Nu ma mai bucur de lucruri ca inainte.

3.Nu mai obtin o satisfactie reala din nimic.

4.Sunt nesatisfacut sau plictisit de orice.

E. VINOVATIE

1.Nu ma simt in mod particular vinovat cu nimic.

2.Ma simt vinovat o buna parte a timpului.

3.Ma simt vinovat majoritatea timpului.

4.Ma simt tot timpul vinovat.

F. SENTIMENTUL PEDEPSEI

1.Nu simt sa fiu pedepsit.

2.Simt ca s-ar putea sa fiu pedepsit.

3.Astept sa fiu pedepsit.

4.Simt ca sunt pedepsit.

G. NEPLACEREA DE MINE INSUMI

1.Nu sunt nemultumit de mine.

2.Sunt nemultumit de mine.

3.Sunt dezgustat de mine insumi.

4.Ma urasc.

H. AUTOACUZARE

1.Nu cred sa fiu mai rau decit altii.

2.Ma critic pentru slabiciunile si greselile mele.

3.Ma blamez tot timpul pentru greselile mele.

4.Ma acuz pentru tot ce se intimpla rau.

I .AUTODISTRUCTIE

1.Nu am nici o idee de sinucidere.

2.Am idei de sinucidere dar nu vreau sa le pun in aplicare.

3.Mi-ar place sa ma sinucid.

4.M-as sinucide daca as avea ocazia sa o fac.

J PIERDEREA CONTROLULUI

1.Nu tip mai mult decit de obicei.

2.Acum tip mai mult decit inainte.

3.Tip tot timpul.

4.Obisnuiam sa strig dar acum nu mai pot chiar daca as vrea.

K. IRITABILITATE

1.Nu sunt mai nervos decit inainte.

2.Ma plictisesc si ma enervez mult mai usor decit inainte.

3.In prezent ma simt tot timpul irititat.

4.Lucrurile care ma iritau inainte nu ma mai enerveaza in prezent.

L. INTROVERSIUNE

1.Nu mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.

2.Ceilalti oameni ma intereseaza mai putin decit inainte.

3.Mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.

4.Mi-am pierdut orice interes fata de ceilalti.

M. LIPSA DE HOTARIRE

1.Ma hotarasc tot la fel de usor ca inainte.

2.I-au deciziile cu mai mare greutate decit inainte.

3.Am mari dificultati in a ma hotari.

4.Nu pot lua nici o decizie.

N. SCHIMBAREA IMAGINII DESPRE SINE

1.Nu cred ca arat mai rau decit inainte.

2.Sunt suparat ca arat batrin si neatractiv.

3.Simt ca modificarile permanente in felul cum arat ma fac neatractiv.

4.Cred ca arat urit.

O. DIFICULTATI IN MUNCA

1.Pot lucra tot atit de bine ca si inainte.

2.Fac un efort suplimentar cind incep sa lucrez ceva.

3.Trebuie sa ma fortez ca sa fac ceva.

4.Nu mai pot lucra nimic.

P. TULBURARI DE SOMN

1.Dorm ca si inainte.

2.Nu mai pot dormi cum dormeam.

3.Ma trezesc cu 1-2 ore mai repede si readorm greu.

4.Ma trezesc cu citeva ore mai repede si nu mai pot readormi.

R. OBOSEALA

1.Nu obosesc mai repede ca inainte.

2.Obsesc mai repede ca inainte.

3.Obosesc fara sa fac aproape nimic.

4.Sunt prea obosit ca sa fac ceva.

S. ANOREXIE

1.Apetitul meu nu e mai diminuat ca inainte.

2.Pofta mea de mincare nu e mai buna ca inainte.

3.Apetitul meu este mult mai rau acum.

4.Nu mai am deloc pofta de mincare.

T. PIERDERE IN GREUTATE

1.Nu am scazut in grutate deloc sau aproape deloc.

2.Am pierdut in greutate peste 3 kg.

3.Am pierdut in greutate peste 5 kg.

4.Am pierdut in greutate peste 7 kg.

U. PREOCUPARI SOMATICE

1.Nu sunt mai suparat decit pina acum in legatura cu sanatatea mea fizica.

2.Ma supara starea mea fizica.

3.Sunt suparat pe problemele mele fizice si nu ma pot gindi la altceva decit cu greutate.

4.Sunt atit de suparat de starea mea fizica incit nu ma pot gindi la nimic altceva.

V. PIERDEREA LIBIDOULUI

1.Nu simt nici o modificare in interesul pentru sexul opus.

2.Sexul opus ma intereseaza mai putin.

3.Sexul opus ma intereseaza mult mai putin.

4.Mi-am pierdut orice interes fata de sexul opus.